Sunteți pe pagina 1din 138

Contract De Inchiriere

contract de inchiriere nedeclarata la fisc

Buna ziua,am inchiriat un apartament cam de doi ani de la cineva,cu respectivul am incheiat un
contract de mina,care ii semnat de catre ambele parti,la finante nu a depus niciun act,toate erau bune si
frumaose pina am avut probleme de plata catre respectivul acuma in lunile de iarna am ramas in
urmacu plata,nu am intentionat sa nu ii platesc cind se mai reduc si cheltuielile de bloc,dar au inceput
amenintarile,cum ar fi : ca daca nu platesc la zi ma voi trezi cu exexutor la usa,ca imi pune lacat pe
usa si cind merg acasa nu o sa mai pot intra in apartament si sa fiu foarte atenta ca ma scoate oricind
din apartament ca nu am niciun contract inregistrat nicairea si ca de fapt nu stau legal in apartament.Eu
imi recunosc vina pe care o am ca am ramas in urma cu 3 luni de plata la chirie,dar chiar poate sa faca
toate aceste lucruri,desi mie mi se pare ca mai mare probleme ar avea el ca nu si-a declarat la fisc
venitul.Va rog ajutatima cu un raspuns cit mai repede.Dupa ce am probleme financiare,asta mai imi
trebuie sa ramin si pe strada.Multumesc
eu in locul D-voastra i-as trimite o scrisoare recomandata cu zviz de primire prin care i-as explica
situatia si sa ma inteleaga ca ii voi achita chiria si as achita pe 1 luna, depinde ce scrie in contract cu
privire la plata chiriei de obicei neplata pe 3 luni consecutiv atrage evacuarea chiriasului !!!
De asemenea as mentiona diplomatic ca ar fi indicat in favoarea ambilor intelegerea pe cale amiabila
fara amenintari ca si d-voastra va puteti adresa administratiei financiare cu exemplarul d-voastra de
contreact, iar acest lucru nu va fi placut pentru el.
Parerea mea !!!!
Re: contract de inchiriere nedeclarata la fisc
Buna ziua,va multumesc de raspuns. Trebuie sa va spun ca nu exista o data anume cind sa platesc
chiria,deoarece cind am inchiriat apartamentul am platit in avans pe citeva luni inainte,asa ca nu s-a
specificat data la care sa platesc ratele,probabil nu ne-am gindit ca vom ajunge in situatia asta,inca o
probema este:persoana a cui ii apartamentul ii in strainatate si vine foarte rar in tara,iar cel care ma
ameninta ii o ruda dea lui care pina acuma nu a avut nici o imputernicire,iar acuma sustine ca i sa facut
o imputernicire de cei din strainatate,ca sa se ocupe de acest lucru deoarececei care sunt in strainatate
le datoreaza lui niste bani si asa am ajuns pe mina rudei din tara.Nu stiu dar am un magnet la
incurcaturile astea de numai.Eu cred ca el nu are imputernicire numai asa spune sa ma sperie,noi nu
prea ne agreem de cind am inchiriat apartamentul deoarece si el a fost de fata si tot incerca pe
proprietar sa-l convinga sa nu imi inchirieze mie apartamentulci la un alt cunoscut dea lui.Intradevar
nu am scris aceste amanunte data trecuta,dar asta ii realitatea ca ma ameninta o persoana care nici
macar nu ii proprietarul.Inca o intrebare,daca este posibil: ar avea dreptul sa-mi retina bunurile din
casa pentru neplata la zi?Mobila si tot ce ii in casa sunt ale mele.Ei mi-au inchiriat apartamentul
gol,chiar eu am facut multe lucruri in casa ca era inlocuibil(ii un apartament care era facut pe vreme
lui Ceausescu),horror cum arata.Mersi anticipat si pentru raspunsul dinainte.
In contract am scris doar ca chiria lunara este de 220 euro,fara sa specificam ca la ce data a luni se va
achita aceasta suma,nici macar nu -sa specificat ca platesc lunar chiria sau anual.Nefiind in tara
proprietarii dadeam banii la fratele doamnei,care era tare de treaba si ne intelegem bine,dar problema
ii de acum decind a aparut aceasta ruda care cica ar avea niste bani de recuperat de la proprietarii mei
si acuma el ii imputernicit pentru a incasa chiria.
da scriam suma de bani pe verso la contract si semna fratele doamnei cind ii dadeam banii,dar
intrebarea ii daca este legal sa intre in casa fara sa fiu eu si sa imi umble prin lucruri cum mi-a promis
si sa schimbe inchizatoarele la usa
potrivit legilsatie in domeniul inchirierii
1

proprietarul trebuie sa anunte chiriasul in scris daca vrea sa vada cum intretine acesta locuinta...etc....
Buna ziua.
Eu stau cu chirie in aceeasi curte cu proprietarul insa intr-o alta cladire. Cand am inchiriat am semnat
un contract in care am stipulat faptul ca in momentul in care se va opri caldura se va scadea din chirie
o suma de bani. Acum proprietarul a oprit caldura si vrea aceeasi chirie pe care am platit-o anterior. Iam spus ca ar trebui sa platim mai putin si ca este inca frig. Ne-a spus ca daca vrem caldura ne aduce
factura si o platim separat de chirie. Ce ar trebui sa facem? Cum am putea sa-l convingem sa ne mai
scada din chirie? mentionez ca perioada pe care am incheiat contractul este lunar. In fiecare luna cand
platim ne semneaza pe spatele contractului.
Va multumesc.

Contractul de inchiriere trebuie declarat!

de Av. Melania Floarea
31/10/2005 (Actualizat 7:00)
1678 vizite
Imprim
E-mail
NE-AM INTERESAT PENTRU TINE
Foarte multi oameni, in lipsa banilor necesari cumpararii propriei locuinte sau a situatiei provizorii
privind serviciul, inchiriaza apartamente sau case. Contractele de inchiriere sunt hotaratoare in relatia
proprietar-chirias si acestea trebuie sa fie clare, obiective si echitabile de ambele parti. Pentru a
raspunde mai multor cititori, care se confrunta cu lipsa cunoasterii legislatiei in domeniu, vom lamuri
cateva aspecte generale ce trebuie respectate in relatia proprietar-chirias.
DESPRE CONTRACT
Contractul de inchiriere a unei locuinte este conventia prin care o persoana numita locator se obliga sa
asigure altei persoane numita locatar folosinta temporara (totala sau partiala) a unei suprafete locative
in schimbul unei sume de bani, si anume chiria (Art. 1411 din Codul Civil). Principalul act normativ
care reglementeaza inchirierea locuintelor este Legea nr. 114/1996 - Legea locuintei.
Acest tip de contract de inchiriere se incheie in forma scrisa si trebuie semnat de catre ambele parti
implicate, nefiind obligatorie perfectarea sa si in forma autentica (la notarul public) ca in cazul
contractelor de vanzare-cumparare, ipoteca sau donatie. In contractul de inchiriere trebuie sa fie bine
determinat obiectul acestuia, suprafata locativa (apartamentul si dependintele), curtea, gradina si, de
asemenea, bunurile date in folosinta o data cu locuinta. Locatarul nu va putea folosi in mod legal
aceste dependinte (curte, gradina, garaj etc.) decat daca acest drept a fost prevazut in contractul de
inchiriere, iar instanta de judecata nu poate recunoaste, in lipsa unui contract semnat de parti, dreptul
de acces la aceste dependinte, deci atentie la clauzele contractului. Dreptul de folosinta a bunurilor
este conferit o data cu dreptul de folosinta al locuintei sau imobilului inchiriat.
RISCUL EVAZIUNII FISCALE
2

Contractul se inregistreaza la Administratia Finantelor Publice din raza teritoriala a imobilului in

termen de 15 zile de la data semnarii contractului dintre chirias si proprietar in scopul luarii in
evidenta fiscala si a perceperii impozitului aferent. Conform Codului Fiscal roman (Legea nr.
571/2003), veniturile obtinute din cedarea folosintei bunurilor se impoziteaza. Astfel, Art. 61
stipuleaza ca "veniturile din cedarea folosintei bunurilor sunt venituri in bani si/sau in natura,
provenind din cedarea folosintei bunurilor mobile sau imobile, obtinute de catre proprietar,
uzufructuar sau alt detinator legal".
O serie de proprietari de imobile evita sa incheie contracte sau odata incheiate aceste contracte, refuza
sa le inregistreze fiscal la administratiile financiare pentru a nu achita impozitul sau declara un venit
mai mic (cu efect asupra cuantumului impozitului pe care il vor achita). Acest lucru nu este benefic
nici pentru locatar si nici pentru locator. Astfel, in cazul in care locatorul (proprietarul spatiului) nu se
inregistreaza fiscal, acesta se expune riscului de a fi sanctionat penal pentru savarsirea infractiunii de
evaziune fiscala. Pe de alta parte, chiriasul poate lesne refuza proprietarului plata chiriei, ii poate
sustrage din casa diferite bunuri sau poate incarca in mod semnificativ facturile la utilitati prevalanduse de faptul ca nu exista un contract intre parti care sa dovedeasca si sa justifice prezenta acestuia in
imobilul respectiv.
SCHIMBAREA PROPRIETARULUI
Un alt aspect important legat de acest tip de contract este cel referitor la schimbarea proprietarului pe
parcursul derularii contractului de inchiriere. In aceasta ipoteza, legea confera protectie chiriasilor
(locatarilor), in sensul ca noul proprietar este tinut sa respecte intocmai clauzele contractului de
inchiriere incheiat de catre primul proprietar. Asadar, in cazul in care noul proprietar va sfatuieste
"amabil" sa va pregatiti bagajele si sa parasiti spatiul pe care l-ati inchiriat in mod legal, ii puteti
raspunde cu aceste argumente legale.
Pe aceeasi tema, a problemelor dintre chiriasi si proprietari, am raspuns punctual unor intrebari puse
de cititorii nostri:
Ce se intampla daca apelez la o agentie imobiliara care percepe comisionul aferent identificarii unei
locuinte pe care doresc sa o inchiriez, dar in final proprietarul nu vrea sa mai semneze contractul sau
sa-l mai respecte ori nu vrea sa-l mai declare la administratia financiara?
In primul rand, agentia imobiliara trebuie sa identifice locuinta pe care le-o indicati dumneavoastra ca
fiind cea potrivita. In al doilea rand, in momentul in care sunteti chemati de catre agentie la intalnirea
cu proprietarul, toate conditiile puse de dumneavoastra sunt indeplinite, sunteti multumit si doriti sa
incheiati cu acesta contractul de inchiriere puteti sa va luati cateva masuri de precautie. Astfel, pentru a
evita problemele mentionate de cititorii nostri in intrebarea de mai sus, fiti atenti la urmatoarele
aspecte:
1. Sa semnati un contract in care sa se specifice clar partile acestuia, titlul de proprietate in baza caruia
se incheie acest contract, cate camere si dependinte inchiriati, care este cuantumul chiriei si perioada
de valabilitate a contractului.
2. Nu semnati (indiferent de rugaminti si diverse motivatii) un contract cu spatii albe, necompletate,
care mai tarziu va poate crea probleme evidente, generate, de exemplu, de cresterea chiriei dupa bunul
plac al proprietarului sau limitarea spatiului pe care ati crezut ca l-ati inchiriat initial (fara garaj,
gradina, curte etc.).
3. Nu uitati sa cereti un exemplar original al contractului semnat. Au fost semnalate cazuri in care
contractul se incheia doar in doua exemplare, unul pentru proprietar si unul pentru agentia imobiliara,
chiriasul nemaiputand demonstra valabil tranzactia incheiata (si deci nici suma de bani pe care a dat-o
proprietarului).
In cazul in care ati fost totusi diligenti si cu toate acestea, dupa semnarea contractului de inchiriere,
eventual si dupa plata avansului solicitat de proprietar, aceasta nu va permite accesul in spatiul
inchiriat, singura cale de rezolvare a problemei este formularea unei actiuni de chemare in judecata
3

impotriva proprietarului pentru obligarea lui la respectarea contractului semnat. Referitor la riscurile
legate de nedeclararea contractului la autoritatile competente, am raspuns mai sus.
Exista o reglementare la nivel de agentii imobiliare prin care preturile chiriilor sa se faca in raport de
dotari?
Agentiile imobiliare functioneaza ca intermediari intre proprietari si chiriasi, respectiv sunt veriga care
face legatura intre cerere si oferta. Andrei Sandu, directorul general al agentiei imobiliare Media City
spune ca valoarea chiriei este data de piata, nu exista o reglementare la nivelul agentiilor cu privire la
preturile chiriilor. Andrei Sandu spune ca in locatii similiare, cu suprafete similiare, diferentele in
dotari duc, evident, la diferentieri in valoare a chiriei, cu conditia ca aceste dotari suplimentare sa vina
in intampinarea nevoilor chiriasului. Spre exemplu, doua apartamente din aceeasi zona, chiar acelasi
bloc, pot fi inchiriate la preturi foarte diferite daca unul dintre ele este finisat cu materiale de lux, are
bucatarie si baie complet utilate si mobilier nou. Este evident ca acest apartament va avea o chirie mai
mare.
Din punct de vedere legal, obligatiile unei agentii imobiliare sunt limitate de conditiile precizate in
contractul de prestari servicii semnat cu clientul, respectiv viitorul chirias sau proprietar.
Intermediarul, respectiv agentia imobiliara, nu poate fi facut raspunzator de reaua-credinta a vreuneia
dintre parti.
Codul Civil acopera in linii generale interesele fiecarei parti si precizeaza obligatiile si drepturile atat
ale locatorului, cat si ale locatarului. Ca si conduita etica, cele mai multe agentii urmaresc
corectitudinea si buna-credinta a fiecarei parti implicate si semnaleaza celeilalte parti daca sunt motive
de ingrijorare. Incasarea comisionului de catre intermediar reprezinta efectul finalizarii si semnarii
contractului de inchiriere. Mai departe, respectiv declararea si onorarea acestui contract de partile
semnatare - proprietar si chirias - ii priveste pe acestia.
Comisionul vine sa acopere cheltuielile unei agentii imobiliare. Aceste cheltuieli vin sa acopere si
situatiile in care o agentie efectueaza impreuna cu acelasi client mai multe vizionari si chiar mai multe
negocieri de contracte, iar in cazul in care nu se reuseste finalizarea tranzactiei, respectiv semnarea
contractului de inchiriere, sa nu incaseze nici un comision pentru munca prestata.

Capcanele contractului de inchiriere imobiliara

de av. Paula Sandulescu in Legislatie pe 28 Aprilie 2006, 00:00
print
recomanda
De-a lungul timpului, legislatia locativa a fost inconsecventa, n sensul ca la un moment dat a
consacrat reguli favoriznd proprietarii n raport cu chiriasii care nu si ndeplineau obligatiile
contractuale, iar ulterior a capatat tendinta de a favoriza chiriasii, n scopul declarat de ocrotire
a principiului asigurarii stabilitatii dreptului de folosinta al acestora.

In legislatia actuala privind nchirierea spatiilor proprietate privata, protectia chiriasilor este
putin exagerata in raport cu protectia drepturilor proprietarului. In acest context, proprietarii
4

tind sa-si suplineasca drepturile prin diferite clauze inserate in contractele de inchiriere locativa.
Despre cat sunt de valabile astfel de clauze si despre principalele capcane ale contractului de
inchiriere imobiliara ne vorbeste avocatul Paula Sandulescu, de la societatea de avocatura Sova
& Partners.
Pe fondul unui vid legislativ n domeniu, agentiile imobiliare percep un comision la fiecare
contract de nchiriere ncheiat, care este, de obicei, de 100% din chiria lunara, comisionul fiind
perceput n cote egale, 50% de la chiriasi si 50% de la proprietari. Din pacate, nu exista nicio
reglementare legala care sa impuna o limita inferioara sau superioara a comisionului perceput
de agentiile imobiliare. Acestea, cu ct sunt mai cunoscute si au clienti mai multi, cu att percep
un comision mai mare.
Un aspect care, n opinia noastra, nu este corect, l constituie reprezentarea att a chiriasului, ct
si a proprietarului de catre aceeasi agentie imobiliara. Este clar ca din aceasta cauza acestea se
afla ntr-un continuu conflict de interese, agentul imobiliar neavnd niciun interes de a negocia o
chirie mai mica pentru chirias, atta timp ct el ncaseaza un comision din valoarea
contractului, iar acesta este mai mare cu ct valoarea contractului este, de asemenea, mai mare.
Consideram ca, pe viitor, legiuitorul ar trebui sa stabileasca att o limita minima si maxima a
comisionului perceput de agentiile imobiliare, ct si sa reglementeze conflictul de interese, prin
interzicerea n mod expres a reprezentarii ambelor parti de catre aceeasi agentie imobiliara.
Legislatie
Cum ne valorificm drepturile n faa Fiscului
n contextul nmulirii controalelor fiscale, contribuabilii trebuie s-i cunoasc foarte bine att
drepturile, ct i obligaiile. Prin tradiie, romnii au o atitudine...
Contestaii la marea executare silit
Recuperarea taxelor, impozitelor sau a amenzilor a devenit un obiectiv major al autoritilor
fiscale, vamale, locale sau centrale, presate s adune ct mai muli bani la bugetul...
Acceptarea tacit a abuzurilor bncilor
Foarte muli clieni ai bncilor au primit n ultima vreme notificri prin SMS prin care sunt
chemai la ghiee n vederea alinierii contractului de credit la OUG...
Proceduri mai eficiente la fuziune i divizare
Ministerul Justiiei a supus dezbaterii publice un proiect de ordonan de urgen pentru
modificarea Legii societilor comerciale. Schimbrile pornesc de la premisa c fuziunea i...
Deductibilitatea cheltuielilor cu maina - un risc asumat
Cheltuielile legate de o main sunt deductibile sau nedeductibile n funcie de foarte muli
factori: felul cheltuielilor, tipul mainii, scopul utilizrii acesteia, timpul i locul...
Clauze nelegale privind reparatiile
Conform legii, reparatiile de sim-pla ntretinere cad n sarcina chiriasului din momentul intrarii
n folosinta imobilului nchiriat, iar reparatiile necesare pentru a mentine imobilul n stare de
ntrebuintare revin proprietarului pe tot parcursul derularii contractului de nchiriere.
n practica nsa, de cele mai multe ori, partile negociaza transferul reparatiilor ce revin
proprietarului catre chirias. Trebuie stiut ca o astfel de clauza e nelegala, dispozitiile legii
referitoare la obligatia proprietarului de a efectua pe contul sau reparatiile necesare pentru a
mentine locuinta n stare de ntrebuintare fiind imperative.
Asadar, chiar n situatia n care, n contractul de nchiriere, astfel de reparatii au fost prevazute
n sarcina chiriasului, acesta din urma are dreptul la retinerea sumelor aferente acestora din
chiria datorata proprietarului.
Nici clauza din contract care obliga chiriasul sa recunoasca sau sa plateasca n avans
proprietarului orice suma cu titlu de reparatie n sarcina proprietarului" nu este legala, fiind
5

nula conform legii. n practica nsa, prevederea legala care sanctioneaza cu nulitatea aceasta
clauza este relativ usor eludata de proprietari prin calificarea sumei datorate de chirias ca fiind
chirie sau cheltuieli de administrare.
Cheltuielile de intretinere neachitate la termen
Legea prevede ca plata cheltuielilor de ntretinere si a cheltuielilor comune (ex. lucrari aferente
casei scarii, acoperisului, subsolului, ascensorului, consum de apa, gaz etc.) cad n sarcina
proprietarului, fiind incluse n cuantumul chiriei. Obligatia de plata a acestora se transfera n
sarcina chiriasului doar daca prin contractul de nchiriere ncheiat ntre parti s-a prevazut
expres ca acesta va achita cota-parte din cheltuieli ce revine proprietarului.
n cazul n care partile nu au prevazut n scris o astfel de clauza, ntelegndu-se doar verbal cu
privire la plata de catre chirias a cheltuielilor de ntretinere si a cheltuielilor comune, iar
cuantumul chiriei nu a fost gndit pentru a acoperi aceste cheltuieli, proprietarul este expus
riscului neplatii de catre chirias a acestora.
ntr-o astfel de situatie, proprietarul nu are la ndemna nicio posibilitate si nu se poate prevala
de nicio dispozitie legala sau contractuala pentru a-l obliga pe chirias sa respecte ntelegerea
initiala. Cta vreme chiriasul plateste chiria la timp si n cuantumul convenit, proprietarul
trebuie sa-i lase n folosinta imobilul pe ntreaga perioada a contractului de nchiriere.
Clauze nule privind plata impozitului pe chirie
Majoritatea proprietarilor impun chiriasilor, prin contract, obligatia de a le plati impozitul pe
chirie, desi, potrivit Codului Fiscal, plata impozitului pe chirie este n sarcina proprietarului. O
astfel de clauza este nula deoarece suma platita de catre chirias n contul impozitului
proprietarului constituie, n final, tot un venit al acestuia, pentru care proprietarul datoreaza
impozit.
Introducerea unei astfel de clauze n contract expune proprietarul nu doar la riscul nerespectarii
acesteia de catre chirias, dar mai ales la sanctiuni de natura penala.
Evacuarea chiriaSului
Exista cazuri n care partile ncheie contractul la notar crezand ca astfel ii dau forta executorie.
Contractele de nchiriere ncheiate la notar cuprind asa-numita clauza a fortei
executorii", prevazuta de dispozitiile art. 66 din Legea nr. 36/1995 privind activitatea notariala,
conform carora actul autentificat de notarul public care constata o creanta certa si lichida are
putere de titlu executoriu la data exigibilitatii acesteia.
n realitate, existenta unei astfel de clauze n contractul de nchiriere nu are nicio valoare
deoarece Legea nr. 114/1996 prevede contrariul, respectiv faptul ca evacuarea chiriasului se
poate face numai n temeiul unei hotarri judecatoresti irevocabile. Cu alte cuvinte, evacuarea
chiriasului nu poate fi ceruta n temeiul unui act autentic, n speta un contract de nchiriere
ncheiat n fata notarului public.
Prevederile legislative contradictorii sunt un fenomen normal n peisajul legislativ autohton, nsa
o atare prevedere legala favorizeaza n mod nejustificat si aberant pe chirias, impunndu-se de
urgenta eliminarea ei din Legea nr. 114/1996.
Practic, indiferent cta prudenta ar manifesta proprietarul la ncheierea contractului de
nchiriere, de exemplu, prin introducerea unei clauze de desfiintare de drept a contractului de
nchiriere pentru neplata chiriei de catre chirias, n situatia neplatii chiriei de catre acesta,
proprietarul nu l poate da afara din imobil dect n urma unui proces de lunga durata. Trebuie
mentionat ca procesele de evacuare presupun trei grade de jurisdictie (fond la judecatorie, apel
la tribunal si recurs la Curtea de Apel), obtinerea unei hotarri judecatoresti definitive si
irevocabile durnd cel putin doi ani.
Venituri" neautorizate
Legea prevede ca sunt nule de drept orice clauze care il autorizeaza pe proprietar sa
obtina venituri din nerespectarea clauzelor contractului de nchiriere". Exprimarea este total
ambigua (la ce venituri" se refera legea?). Daca avem n vedere ca se face referire la
nerespectarea obligatiilor de catre chirias, singurele venituri" ar fi daunele-interese,
6

adica despagubirile cuvenite proprietarului ntr-o atare situatie. n acest caz, formularea este
total gresita, ntruct daunele-interese nu reprezinta un venit al proprietarului, ci echivalentul
prejudiciului suferit de acesta ca urmare a neexecutarii sau executarii necorespunzatoare a
obligatiilor de catre chirias. Da-unele-interese nu pot reprezenta un venit al celui care le
ncaseaza.
Aceasta prevedere legala este n concordanta deplina cu ntreaga legislatie locativa actuala care
favorizeaza n mod nejustificat chiriasul, cu ncalcarea unor principii de drept consacrate, al
egalitatii n raporturile de drept privat, al libertatii contractuale, al garantarii proprietatii
private s.a. Consideram ca se impune abrogarea acestei dispozitii sau, cel putin, clarificarea
acesteia, prin nominalizarea expresa a veniturilor" la care face referire legiuitorul.
Penalitatile de intarziere
Ce se ntmpla cu clauza penala ntr-un contract de nchiriere rennoit n mod tacit de catre
parti? Conventia tacita presupune prelungirea contractului de nchiriere n mod automat la
expirarea termenului, pentru o noua perioada egala cu perioada initiala. Prin asa-numita clauza
penala, partile stabilesc prin apreciere anticipata cuantumul despagubirilor care vor fi datorate
de partea in culpa in cazul nerespectarii obligatiei contractuale.
Daca, de exemplu, chiriasul este obligat prin contractul initial la plata unor penalitati de
ntrziere pentru neplata chiriei la timp, trebuie stiut ca n practica instantelor de judecata s-a
decis ca, n caz de rennoire tacita, penalitatile de ntrziere nu mai pot fi pretinse de proprietar,
o astfel de clauza trebuind convenita de fiecare data n scris de catre parti.
Consecintele lipsei unui contract scris
Desi legea impune forma scrisa a contractului de nchiriere, de cele mai multe ori, n practica,
partile se limiteaza la o ntelegere verbala n acest sens, deoarece proprietarii evita nregistrarea
acestuia la administratia financiara, pentru a se sustrage de la plata impozitului aferent chiriei
ncasate. Trebuie mentionat ca neplata impozitului pe chirii constituie infractiunea de evaziune
fiscala.
Nencheierea contractului de nchiriere n forma scrisa creeaza multe alte probleme, majoritatea
pentru proprietar. Astfel, exista riscul pentru proprietarul locuintei de a fi supus sicanelor
chiriasului, acesta putndu-se prevala de neexistenta unui contract ntre parti care sa justifice si
sa dovedeasca prezenta lui n imobil, pentru a nu plati, de exemplu, facturile la ntretinere,
facturile telefonice sau, daca reaua-credinta merge mai departe, de a refuza proprietarului plata
chiriei ori de a sustrage din imobil diferite bunuri.
De asemenea, inexistenta contractului creeaza probleme pentru proprietar si n cazul n care
acesta doreste evacuarea chiriasului pentru orice motive.
n aceasta situatie, proprietarii au tendinta de a utiliza actiunea n evacuare a chiriasilor, actiune
facila si pentru care acestia trebuie sa plateasca o taxa de timbru fixa.
Practica instantelor de judecata este nsa de respingere a unor astfel de actiuni, pe motiv ca
actiunea corecta este aceea de revendicare, avnd ca scop intrarea n stapnirea bunului detinut
fara drept de o alta persoana. La introducerea actiunii n revendicare, proprietarul trebuie sa
plateasca nsa o taxa calculata la valoarea imobilului nchiriat. De exemplu, pentru a evacua un
chirias dintr-un imobil n valoare de 40.000 euro, proprietarul ajunge sa plateasca o taxa de
aproximativ 40 milioane lei vechi.
Buna ziua, Am inchiriat apartamentul incepand cu 1 septembrie si am stabilit in contractul de
inchiriere sa se faca imbunatatiri in valoare de 1100 de EUR de catre chiriasi , suma
reprezentand contrvaloarea chiriei pana in februarie. Va rog sa -mi spuneti daca aceasta suma
se impoziteaza. Va multumesc
De Chiroiu Corina pe 01.09.2010 la 12:25
ce acte imi trebuie la circa financiara ca sa imi inchiriez apartamentul pe ca il detin?
7

De stan ionica pe 06.06.2010 la 06:58

Buna ziua! Am o casa cu 5 camere pe litoral si vreau sa inchiriez aceste camere pe timpul verii.
Va rog sa-mi spuneti unde trebuie sa merg, cine ma autorizeaza, cum declar veniturile? Va
multumesc, toate cele bune!
De mariana pe 18.05.2010 la 12:47
buna ziua .as dori si eu o lamurire va rog inchiriind o gars cu 250 euro pe luna cit impozit
trebuie sa platesc la administratia financiara pe luna sau pe an .va multumesc
De liliana pe 29.04.2010 la 19:53
As vrea sa inchiriez un apartament, unde trebuie sa merg sa declar acest lucru ca sa platesc
impozitul aferent chiriei. trebuie sa fac si contract intre mine si chirias sau pot sa declar fara
contract.
De Popescu cristina pe 08.12.2009 la 08:28
Buna. Eu, chirias, locuiesc in Bucuresti. El proprietar in alt oras. Am semnat un contract de
inchiriere in 3 exemplare pe care nu l-am primit nici in clipa in care am parasit imobilul. Am
plecat la jumatatea lunii platind exact cat am stat. Are proprietarul drept sa-mi ceara restul in
conditiile in care eu nu am vazut acel contract nici pana in zi de astazi ?
De Catalin Zalog pe 03.11.2009 la 16:23
Am si eu niste comentarii de facut pentru chiriasi ! De cele mai multe ori la inchiriere , acestia
spun ca vor locui o perioada de 1-2 ani si dupa doar 6-9 luni cei mai multi parasesc locuinta
inchiriata, fara sa mai tina cont de contractul ferm semnat intre parti care le impunea sa
respecte termenul stabilit in contract . Este normal ca propietarul care s-a bazat pe cuvantul
chiriasului ( si a platit impozit pe intreaga perioada a contractului, comision la agentie,sa se
simta furat)
De elena popescu pe 27.10.2009 la 14:51
Buna ziua. Am inchiriat un apartament cu 3 camere si parasesc apartamentul cu cateva luni
inainte de expirarea termenului. In contractul de inchiriere incheiat intre mine si proprietar de
catre firma ce a mediat inchirierea este stipulat faptul ca suma depusa ca garantie, respectiv
2000 RON, o voi pierde daca voi pleca inainte de termen. Ce valabilitate legala are acest lucru?
De Maria pe 20.10.2009 la 13:13
Pentru dl Soare: Impozitul pe care trebuie sa-l platiti va fi de 16% din valoarea declarata pe
contractul de inchiriere de la directia financiara.
De Saga pe 10.09.2009 la 15:41
am 1 apartament 3cam 63 m.p.pe care l-am inchiriat pana acum pe pers. fizica intre timp
chiriasu l a deschis o firma si cere contract de inchiriere pe firma.Poate fi o capcana la mijloc
sau sa ramman in continuare pe pers. fizica va multumesc
De camila miculescu pe 22.06.2009 la 13:08

As vrea sa stiu daca avocatilor legiuitorul le impune o limita minima si maxima a onorariilor pe
care le incaseaza de la clienti intrucat asa ar fi normal . Isi permit sa ceara procente din
imobilele revendicate , zeci de mii de euro . Nu se poate asa ceva !
De mirela pe 23.05.2009 la 11:58
Buna ziua! Sunt pensionar,si va rog sa-mi spuneti care este valoarea impozitului anual ce trebuie
sa-l platesc la financiar inchiriind o garsoniera cu 200 E/luna Multumesc!.

Ce clauze trebuie s cuprind contractul de nchiriere a unui imobil

Mai multi consumatori, s-au adresat echipei de la www.AsistentaPentruConsumatori.ro
intreband ce clauze trebuie sa contina un contract de inchiriere a unui imobil.
Conform legii 114 din 1996 mai exact conform normelor inscrise la CAPITOLUL 3 denumit
Inchirierea locuintelor, iata care sunt aceste clauze:
Art. 21. - Inchirierea locuintelor se face pe baza acordului dintre proprietar si chirias,
consemnat prin contract scris, care se va inregistra la organele fiscale teritoriale si va cuprinde:
a) adresa locuintei care face obiectul inchirierii;
b) suprafata locativa si dotarile folosite in exclusivitate si in comun;
c) suprafata curtilor si a gradinilor folosite in exclusivitate sau in comun;
d) valoarea chiriei lunare, regulile de modificare a acesteia si modul de plata;
e) suma platita in avans in contul chiriei;
f) locul si conditiile in care se realizeaza primirea si restituirea cheilor;
g) obligatiile partilor privind folosirea si intretinerea spatiilor care fac obiectul contractului;
h) inventarul obiectelor si al dotarilor aferente;
i) data intrarii in vigoare si durata;
j) conditiile privind folosinta exclusiva si in comun a partilor aflate in coproprietate;
k) persoanele care vor locui impreuna cu titularul contractului;
l) alte clauze convenite intre parti.
Art. 22. - Sunt nule de drept orice clauze cuprinse in contractul de inchiriere, care:
a) obliga chiriasul sa recunoasca sau sa plateasca in avans proprietarului orice suma cu titlu de
reparatie in sarcina proprietarului; b) prevad responsabilitatea colectiva a chiriasilor in caz de
degradare a elementelor de constructii si a instalatiilor, a obiectelor si dotarilor aferente spatiilor
comune;
c) impun chiriasilor sa faca asigurari de daune;
d) exonereaza proprietarul de obligatiile ce ii revin potrivit prevederilor legale;
e) autorizeaza pe proprietar sa obtina venituri din nerespectarea clauzelor contractului de
inchiriere.
Art. 23. - In cazul in care partile nu convin asupra reinnoirii contractului de inchiriere, chiriasul
este obligat sa paraseasca locuinta la expirarea termenului contractual.
Art. 24. - Rezilierea contractului de inchiriere inainte de termenul stabilit se face in urmatoarele
conditii:
a) la cererea chiriasului, cu conditia notificarii prealabile intr-un termen de minimum 60 de zile;
b) la cererea proprietarului, atunci cand:
- chiriasul nu a achitat chiria cel putin 3 luni consecutiv;

- chiriasul a pricinuit insemnate stricaciuni locuintei, cladirii in care este situata aceasta,
instalatiilor, precum si oricaror alte bunuri aferente lor, sau daca instraineaza fara drept parti
ale acestora;
- chiriasul are un comportament care face imposibila convietuirea sau impiedica folosirea
normala a locuintei;
- chiriasul nu a respectat clauzele contractuale;
c) la cererea asociatiei de proprietari, atunci cand chiriasul nu si-a achitat obligatiile ce-i revin
din cheltuielile comune pe o perioada de 3 luni, daca au fost stabilite, prin contractul de
inchiriere, in sarcina chiriasului.
Art. 25. - Evacuarea chiriasului se face numai pe baza unei hotarari judecatoresti irevocabile.
Chiriasul este obligat la plata chiriei prevazute in contractul de inchiriere, pana la data
executarii efective a hotararii de evacuare.
Art. 26. - Chiriasul poate subinchiria, modifica sau imbunatati locuinta detinuta, numai cu
acordul prealabil scris si in conditiile stabilite de proprietar, daca acestea nu sunt interzise prin
contractul de inchiriere principal.
Beneficiarul contractului de subinchiriere nu se poate prevala de nici un drept impotriva
proprietarului si nici asupra oricarui titlu de ocupare.
Contractul de subinchiriere, incheiat cu respectarea prevederilor legale, se inregistreaza la
organele fiscale teritoriale.
Art. 27. - In cazul parasirii definitive a domiciliului de catre titularul contractului de inchiriere
sau al decesului acestuia, inchirierea continua, dupa caz:
a) in beneficiul sotului sau al sotiei, daca a locuit impreuna cu titularul;
b) in beneficiul descendentilor sau al ascendentilor, daca au locuit impreuna cu acesta;
c) in beneficiul altor persoane care au avut acelasi domiciliu cu titularul cel putin un an si care
au fost inscrise in contractul de inchiriere.
In cazul mai multor cereri, contractul de inchiriere se transfera prin hotarare judecatoreasca.
In lipsa persoanelor care pot solicita locuinta, potrivit celor de mai sus, contractul de inchiriere
inceteaza in termen de 30 de zile de la data parasirii domiciliului de catre titularul contractului
sau de la data inregistrarii decesului.
Art. 28. - Proprietarul are urmatoarele obligatii:
a) sa predea chiriasului locuinta in stare normala de folosinta;
b) sa ia masuri pentru repararea si mentinerea in stare de siguranta in exploatare si de
functionalitate a cladirii pe toata durata inchirierii locuintei;
c) sa intretina in bune conditii elementele structurii de rezistenta a cladirii, elementele de
constructie exterioare ale cladirii (acoperis, fatada, imprejmuiri, pavimente), curtile si gradinile,
precum si spatiile comune din interiorul cladirii (casa scarii, casa ascensorului, holuri,
coridoare, subsoluri, scari exterioare);
d) sa intretina in bune conditii instalatiile comune proprii cladirii (ascensor, hidrofor, instalatii
de alimentare cu apa, de canalizare, instalatii de incalzire centrala si de preparare a apei calde,
instalatii electrice si de gaze, centrale termice, crematorii, instalatii de colectare a deseurilor,
instalatii de antena colectiva, telefonice etc.).
Art. 29. - Chiriasul are urmatoarele obligatii:
a) sa efectueze lucrari de intretinere, reparatii sau inlocuire a elementelor de constructii si
instalatii din folosinta exclusiva;
b) sa repare sau sa inlocuiasca elementele de constructii si de instalatii deteriorate din folosinta
comuna, ca urmare a folosirii lor necorespunzatoare, indiferent daca acestea sunt in interiorul
sau in exteriorul cladirii; daca persoanele care au produs degradarea nu sunt identificate,
cheltuielile de reparatii vor fi suportate de cei care au acces sau folosesc in comun elementele de
constructii, de instalatii, obiectele si dotarile aferente;
c) sa asigure curatenia si igienizarea in interiorul locuintei si la partile de folosinta comuna pe
toata durata contractului de inchiriere;
d) sa predea proprietarului locuinta in stare normala de folosinta, la eliberarea acesteia.
Obligatiile chiriasului cu privire la intretinerea si repararea spatiului inchiriat se pastreaza si in
cazul subinchirierii locuintei.
10

Art. 30. - In cazul neindeplinirii de catre proprietar a obligatiilor care ii revin cu privire la
intretinerea si repararea locuintei inchiriate, lucrarile pot fi executate de catre chiriasi in contul
proprietarului, retinand contravaloarea acestora din chirie.
Chiriasul va putea executa aceste lucrari, daca degradarea produsa este de natura sa afecteze
folosinta normala a cladirii sau a locuintei si numai atunci cand proprietarul, la sesizarea scrisa
a chiriasului, nu a luat masuri de executare a lucrarii, in termen de 30 de zile de la data sesizarii.
Art. 31. - Chiria practicata pentru locuinte va acoperi cheltuielile de administrare, intretinere si
reparatii, impozitele pe cladiri si pe teren, precum si recuperarea investitiei, in functie de durata
normata stabilita potrivit prevederilor legale, precum si un profit supus negocierii intre parti.
Art. 32. - Nivelul maxim al chiriei pentru locuintele aflate in proprietatea statului se stabileste
prin lege speciala. Chiria maxima pentru aceste locuinte se diferentiaza pe categorii de localitati
si pe zone de catre consiliile locale, dupa criteriile avute in vedere la stabilirea impozitelor si a
taxelor locale pentru terenuri.
Art. 33. - Titularii de contracte de inchiriere pot face intre ei schimb de locuinte, cu avizul
autoritatii care a aprobat inchirierea sau, dupa caz, al proprietarului locuintei.
Pentru comentarii sau sugestii pe tema acestui material , ori daca ati trecut prin situatii similare
si credeti ca ele trebuie cunoscute si reclamate autoritatilor si Justitiei, va invit sa imi scrieti la
adresa iulian.urban@gmail.com

Nerespectarea contractului de inchiriere.

Buna ziua.
Am nevoie urgenta de un sfat competent.Sunt disperata.
Sunt persoana juridica si am in derulare un contract de inchiriere pentru un teren, cu o societate
comerciala.Domeniul nostru de activitate este spalatorie auto.Contractul de inchiriere a fost
incheiat pe trei ani incepand din 2008 pana in 2011.Anul trecut ne-a fost suspendata apa.Cei de
la Raja au intrerupt furnizarea cu apa motivandu-ne faptul ca societatea de la care am inchiriat
terenul trebuie sa se prezinte la sediul lor pentru a prezenta anumite documente si a incheia un
nou contract.Din clipa in care ne-a fost sistata alimentarea cu apa,noi ca si societate nu ne-am
mai putut onora platile catre furnizori,banci unde avem doua credite in
derulare,impozite,salarii.Pentru ca singura noastra sursa de venit este aceasta spalatorie,iar ea
functioneaza cu apa,nu am mai putut sa ne desfasuram activitatea.Am intrat intr-un colaps
financiar de proportii.Suntem pe punctul de a pierde si casa in care locuim pentru ca nu ne-am
platit ratele la banci.Timp de11 luni nu am avut apa.Le-am adus la cunostinta celor de la care
am inchiriat terenul faptul ca ne-a fost intrerupta apa,iar ei ne-au acordat perioada de gratie la
chirie doar pe 9 luni ,nu pe 11 cat a fost intrerupta apa.Am mers in audienta si i-am rugat sa ne
scada chiria care era foarte mare si nejustificata dar nu au fost deacord motivand ca mai intai
trebuie sa le achitam toate datoriile restante.Le-am spus ca prioritare sunt bancile pentru ca
pierdem tot daca nu ajungem la zi cu platile.Le-am trimis tot timpul adrese cu ragamintea de a
reesalona platile si a ne reduce chiria si spatiul pentru a reduce cheltuielile dar nu am primit
niciun raspuns.
Intrebarea mea este ce pot face in aceasta situatie?
Trebuie sa mentionez ca tot ei ne acuza de nerespectarea contactului de inchiriere.In contract
era specificat ca terenul este prevazut cu apa curenta,altfel nu l-am fi inchiriat.Noi vrem sa
facem eforturi sa achitam chiria restanta dar am ramas in urma tot din cauza lor.Practic ne-au
desfiintat din toate punctele de vedere si tot ei ne ameninta ca ne dau in judecata si ne adauga
penalitati.Sustin in permanenta ca ne-au acordat perioada de gratie.Iar eu va intreb pe
11

dumneavoasta.Cu ce ne-a ajutat perioada de gratie daca timp de 11 luni eu nu am avut incasari
si am acumulat datorii peste tot?Am vandut masinile personale,ne-am imprumutat de la prieteni
ca sa supravietuim.Ce sanse am daca ajung la tribunal?Va rog din suflet sa ma ajutati.
problema nu e complicata.
daca exista activ un contract de inchiriere ( in termen ) iar derbedeul v-a taiat utilitatile, aveti 2
posibilitati:
Fie,
1. mergeti la Compania de Apa si solicitati incheierea contractului de furnizare pe numele Dvs
intrucat acest lucru e posibil;
2. depuneti la judecatoria competenta o cerere de ordonanta presedintiala avand ca obiect "
obligarea cocontractantului sa procedeze la rebransare iar in caz de refuz prezenta hotarare sa
autorizeze Compania de Apa sa execute rebransarea " . Personal, as face aceasta cerere in regim
de urgenta fara citarea partilor dar se cunosc cazuri cand instanta a depasit cadrul procesual
instituit de catre reclamant si a dispus citarea...insa nici asta nu reprezinta o problema. Pentru
existenta acestei cereri, trebuie sa faceti dovada ca pe rolul unei instante se mai afla un proces cu
distinsul proprietar.
Daca aveti nelamuriri, ma puteti contacta la adresa de e-mail: aprilie32@yahoo.com, ori la
telefon: 0727-772192. Daniel

am inchiriat unei firme un spatiu comercial si din aprilie nu am primit chiria iar chiriasul a
disparut de 2 luni.cum pot sa reziliez contractul de inchiriere?in contract(autentificat de un
notar public si inregistrat la administratia financiara) este prevazuta o clauza prin care pot
rezilia contractul daca nu primesc chiria timp de 2 luni.trebuie neaaparat sa ma adresez
instantei sau contractul devine nul prin nerespectarea unei clauze?pot intra in locuinta fara sa
am cheia(sa sparg usa) si sa fac o inventariere a bunurilor chiriasului in prezenta unor martori?
depinde daca respectiva conventie contine un pact comisoriu de gradul 1 / 2 / 3 / 4 sau dac este
titlu executoriu
contractul nu devine nul ci este doar reziliat de plin drept sau prin instanta in functie de gradul
pactului comisoriu
rezilierea si evacuarea se obin numai prin instan dac nu exist pact comisoriu de gradul 4
in contract
Rezilierea contractului de inchiriere inainte de termenul stabilit se face la cererea
proprietarului, atunci cand:
- chiriasul a pricinuit insemnate stricaciuni locuintei, cladirii in care este situata aceasta,
instalatiilor, sau daca instraineaza fara drept parti ale acestora;
- chiriasul are un comportament care face imposibila convietuirea;
- chiriasul nu a respectat clauzele contractuale".
12

In situatiile in care, prin contractul de inchiriere incheiat cu proprietarul, chiriasul se obliga sa

participe la plata cheltuielilor curente ale imobilului in care locuieste, acesta va participa si la
formarea fondului de rulment.
conditiile de incetare a contractului de inchiriere ? rezilierea trebuie sa se poata face in primul
rand de comun acord sau la cererea locatarului, care isi anunta cu o perioada de minimum 30 de
zile inainte intentia de reziliere a contractului;
- e necesar, de asemenea, ca locatorul sa isi rezerve optiunea de reziliere a contractului in cazul
in care observa ca locatarul desfasoara activitati antisociale in locuinta inchiriata, deranjand in
mod frecvent vecinii, nu isi achita cheltuielile lunare (intretinere, utilitati, chirie etc.), avand
restante mai mari de doua luni;
Art. 32.(3) In aplicarea prevederilor art. 27 din lege, pentru a putea constata incetarea
contractului de inchiriere, in termen de 30 de zile de la data parasirii domiciliului de catre
titularul contractului de inchiriere sau de la data inregistrarii decesului ori de la implinirea
termenului de 2 ani de nefolosire neintrerupta a locuintei, proprietarul, prin unitatea care are in
administrare fondul locativ de stat, trebuie sa aiba dovada ca titularul contractului de inchiriere
nu mai locuieste in spatiul locativ inchiriat prin:
a) parasirea domiciliului;
deces;
Dovada faptului ca titularul contractului de inchiriere nu mai locuieste se face prin:
- relatii luate de la asociatiile de chiriasi sau de proprietari;
- extrase de pe listele de intretinere;
- relatii luate de la serviciul de evidenta a populatiei din sectorul in care este situata locuinta,
prin care se constata daca titularul contractului de inchiriere a solicitat o alta adresa de
domiciliu.
(4) In situatia prevazuta la alin. (3), daca persoanele ramase in locuinta nu indeplinesc conditiile
prevazute la art. 27 lit. a)-c) din lege, intreprinderea care administreaza fondul locativ va evacua
acele persoane care ocupa spatiul respectiv fara forme legale, pe baza hotararii consiliilor locale
ale municipiilor, sectoarelor municipiului Bucuresti, oraselor si comunelor.
Art. 33. - (1) Proprietarul locuintei poate verifica in prezenta chiriasului modul in care acesta
respecta obligatiile asumate prin contract cu privire la folosirea si la intretinerea locuintei.
(2) Verificarea locuintei de catre proprietar se face numai in zile lucratoare, intre orele 7,0020,00, si va fi comunicata in prealabil, in scris, chiriasului. In timpul verificarii locuintei
inchiriate proprietarul poate fi insotit de un reprezentant al asociatiei de chiriasi sau de alt
chirias din imobil, dupa caz.
(3) Constatarile facute cu ocazia verificarilor vor fi consemnate intr-un proces-verbal de
constatare care va fi semnat de proprietar, de chirias si de un reprezentant al asociatiei de
chiriasi, dupa caz.
Art. 34. - Pentru toate stricaciunile aduse locuintei sau pentru daunele produse proprietarului
de persoana care a subinchiriat locuinta titularul contractului de inchiriere raspunde fata de
proprietar, potrivit legii.
Art. 35. - (1) Degradarile produse la partile comune ale imobilului din vina chiriasilor se vor
suporta:
a) de chiriasul din vina caruia s-a produs degradarea, in cazul in care acesta a fost identificat;
de toti cei care au acces si folosesc in comun bunul degradat, in situatia in care nu s-a identificat
persoana din vina careia s-a produs degradarea.
(2) In situatiile in care degradarea produsa nu este reparata intr-un interval de 15 zile de la
producere si pericliteaza buna functionare a imobilului, proprietarul este in drept sa stabileasca
masurile pentru efectuarea reparatiilor si recuperarea cheltuielilor.

13

Art. 36. - (1) In cazul neindeplinirii de catre proprietar a obligatiilor care ii revin cu privire la
intretinerea si repararea imobilului detinut in proprietate, chiriasii vor putea cere in scris
acestuia, in baza prevederilor art. 28 si 30 din lege, sa treaca la efectuarea lucrarilor necesare.
(2) Daca in termen de 30 de zile de la primirea sesizarii scrise a chiriasilor proprietarul nu a
raspuns si nici nu a luat masuri de executare a lucrarilor necesare, chiriasii vor putea trece la
executarea lucrarilor in contul acestuia, comunicand aceasta hotarare proprietarului. In acest
caz cheltuielile aferente lucrarilor efectuate de chiriasi se vor deduce din plata chiriilor, cu
prezentarea documentelor fiscale doveditoare. Deducerea se va efectua in una sau mai multe
transe, in raport cu valoarea cheltuielilor efectuate, pana la acoperirea intregii sume.
Nu ai dreptul sa patunzi in locuinta,trebuie sa te adresezi instantei cu propunerea de reziliere a
contractului cu pentru nerespectarea clauzei privind neplata pe minim doua luni prevazuta ca
fiind clauza in contract-inchiriere.
Poti apela la politie sa mergeti impreuna sa insistati sunand la use,in functie de suspiciuni,ori
alte elemente politistul poate gasi solutii amiabile.
Firma poate avea motive temeinice de neplata a chiriei,exemplu-persoana a fost internata la
urgenta si nu a putut da curs respectarii clauzei.
Este doar un exemplu si motive se pot gasi.
La proces pentru reziliere ceri si evacuare pe care o faci cu/in prezenta unui executor
judecatoresc.
nu vreau sa fiu carcotas dar ai citat din legea privind inchirierea imobilelor cu destinatia de
locuinta aici era vorba de un contract (de locatiune) cu o societate comercial probabil pentru
desfurarea de activiti economice nu ca locuin
Stiu,raman valabile conditiile.Doar ca trebuie dovada de preaviz cu circa 30 de zile la tribunal
de solicitare de reziliere contract catre firma,si ca acesta nu a dat curs solicitarii.
nu se aplic respectiva lege
se aplica codul civil si cel comercial in cazul asta
deci trebuie sa astept 30 de zile preavizul apoi alte cine stie cate luni in instanta ca sa pot intra in
casa mea.ciudate legi.

Inchirierea locuintei
17 Ian 2005 14:54 Autor: codreanu
In cazul in care o persoana doreste sa inchirieze o locuinta ar trebui sa incheie un contract cu cei
care vor locui in casa care face obiectul contractului de inchiriere. Contractul se va inregistra la
organele fiscale teritoriale, putand sa va scuteasca pe viitor de diverse probleme.
In acelasi timp, contractele ii protejeaza si pe chiriasi. Asa cum contractul reprezinta legea
partilor, proprietarii, cat si chiriasii au drepturi, dar si obligatii de respectat.

14

Inchirierea locuintelor se face pe baza acordului dintre proprietar si chirias, prin contract scris,
care se va inregistra la organele fiscale teritoriale. Actul va cuprinde:
a) adresa locuintei care face obiectul inchirierii;
b) suprafata locativa si dotarile folosite in exclusivitate si in comun;
c) suprafata curtilor si a gradinilor folosite in exclusivitate sau in comun;
d) valoarea chiriei lunare, regulile de modificare a acesteia si modul de plata;
e) suma platita in avans in contul chiriei;
f) locul si conditiile in care se realizeaza primirea si restituirea cheilor;
g) obligatiile partilor privind folosirea si intretinerea spatiilor care fac obiectul contractului;
h) inventarul obiectelor si al dotarilor aferente;
i) data intrarii in vigoare si durata;
j) conditiile privind folosinta exclusiva si in comun a partilor aferente in coproprietate;
k) persoanele care vor locui impreuna cu titular contractului;
l) alte clauze convenite intre parti.
Legea 114/1996 (legea locuintei) prevede ca sunt nule de drept orice clauze cuprinse
contractul de inchiriere, prin care se:
a) obliga chiriasul sa recunoasca sau sa plateasca in avans proprietarului orice suma cu titlu
reparatie in sarcina proprietarului;
b) prevad responsabilitatea colectiva a chiriasilor in caz de degradare a elementelor
constructii si a instalatiilor, a obiectelor si dotarilor aferente spatiilor comune;
c) impun chiriasilor sa faca asigurari de daune;
d) exonereaza proprietarul de obligatiile ce ii revin potrivit prevederilor legale;
e) autorizeaza pe proprietar sa obtina venituri din nerespectarea clauzelor contractului
inchiriere.

in
de
de

de

In cazul in care partile nu convin asupra reinoirii contractului de inchiriere, chiriasul este
obligat sa paraseasca locuinta la expirarea termenului contractual.
In caz de neintelegeri intre cele doua parti rezilierea contractului de inchiriere inainte de
termenul stabilit se face in urmatoarele conditii:
a) la cererea chiriasului, cu conditia notificarii prealabile intr-un termen de minimum 60 de zile;
b) la cererea proprietarului, atunci cand:
- chiriasul nu a achitat chiria cel putin 3 luni consecutiv;
- chiriasul a pricinuit insemnate stricaciuni locuintei, cladirii in care este situata aceasta,
instalatiilor, precum si oricaror alte bunuri aferente lor, sau daca instraineaza fara drept parti
ale acestora;
- chiriasul are un comportament care face imposibila convietuirea sau impiedica folosirea
normala a locuintei;
- chiriasul nu a respectat clauzele contractuale;
c) la cererea asociatiei de proprietari, atunci cand chiriasul nu si-a achitat obligatiile ce-i revin
din cheltuielile comune pe o perioada de 3 luni, daca au fost stabilite, prin contractul de
inchiriere, in sarcina chiriasului.
Evacuarea chiriasului se poate face numai pe baza unei hotarari judecatoresti definitive.
Chiriasul este obligat la plata chiriei prevazute in contractul de inchiriere, pana la data
executarii efective a hotararii de evacuare.
Chiriasul poate subinchiria, modifica sau imbunatati locuinta detinuta, numai cu acordul
prealabil scris si in conditiile stabilite de proprietar, daca acestea nu sunt interzise prin
contractul de inchiriere principal.
Beneficiarul contractului de subinchiriere nu se poate prevala de nici un drept impotriva
proprietarului.
15

De asemenea contractul de subinchiriere, incheiat cu respectarea prevederilor legale, se

inregistreaza la organele fiscale teritoriale.
In cazul parasirii definitive a domiciliului, de catre titularul contractului de inchiriere, sau al
decesului acestuia, inchirierea continua, dupa caz:
a) in beneficiul sotului sau al sotiei, daca a locuit impreuna cu titularul;
b) in beneficiul descendentilor sau al ascendentilor, daca au locuit impreuna cu acesta;
c) in beneficiul altor persoane care au avut acelasi domiciliu cu titularul cel putin un an si care
au fost inscrise in contractul de inchiriere.
In lipsa persoanelor care pot solicita locuinta, potrivit celor de mai sus, contractul de inchiriere
inceteaza in termen de 30 de zile de la data parasirii domiciliului de catre titularul contractului
sau de la data inregistrarii decesului.
Obligatiile celor doua parti contractante sunt urmatoarele:
1)Propietarul:
a) sa predea chiriasului locuinta in stare normala de folosinta;
b) sa ia masuri pentru repararea si mentinerea in stare de siguranta in exploatare si de
functionalitate a cladirii pe toata durata inchirierii locuintei;
c) sa intretina in bune conditii elementele structurii de rezistenta a cladirii, elementele de
constructie exterioare ale cladirii (acoperis, fatada, imprejmuiri, pavimente), curtile si gradinile,
precum si spatiile comune din interiorul cladirii (casa scarii, casa ascensorului, holuri,
coridoare, subsoluri, scari exterioare);
d) sa intretina in bune conditii instalatiile comune proprii cladirii (ascensor, hidrofor, instalatii
de alimentare cu apa, de canalizare, instalatii de incalzire centrala si de preparare a apei calde,
instalatii electrice si de gaze, centrale termice, crematorii, instalatii de colectare a deseurilor,
instalatii de antena colectiva, telefonice etc.).
2) Chiriasul:
a) sa efectueze lucrarile de intretinere, reparatii sau inlocuire a elementelor de constructii si
instalatii din folosinta exclusiva;
b) sa repare sau sa inlocuiasca elementele de constructii si de instalatii deteriorate din folosinta
comuna, ca urmare a folosirii lor necorespunzatoare, indiferent daca acestea sunt in interiorul
sau in exteriorul cladirii. In cazul in care persoanele care au produs degradarea nu sunt
identificate, cheltuielile de reparatii vor fi suportate de cei care au acces sau folosesc in comun
elementele de constructii, de instalatii, obiectele si dotarile aferente;
c) sa asigure curatenia si igienizarea in interiorul locuintei si la partile de folosinta comuna pe
toata durata contractului de inchiriere.
Obligatiile chiriasului cu privire la intretinerea si repararea spatiului inchiriat se pastreaza si in
cazul subinchirierii locuintei.
In cazul neindeplinirii de catre proprietar a obligatiilor care ii revin cu privire la intretinerea si
repararea locuintei inchiriate, lucrarile pot fi executate de catre chiriasi in contul proprietarului,
retinand contravaloarea acestora din chirie.
Chiriasul va putea executa aceste lucrari, daca degradarea produsa este de natura sa afecteze
folosinta normala a cladirii sau a locuintei si numai atunci cand proprietarul, la sesizarea scrisa
a chiriasului, nu a luat masuri de executare a lucrarii, in termen de 30 de zile de la data sesizarii.
Chiria practicata pentru locuinte va acoperi cheltuielile de administrare, intretinere si reparatii,
impozitele pe cladiri si pe teren, precum si recuperarea investitiei, in functie de durata normala
stabilita potrivit prevederilor legale, precum si un profit supus negocierii intre parti.
16

Oricum toate aceste prevederi legale se aplica in cazul in care exista intre chirias si proprietar
un contract inscris la organul fiscal territorial.
In practica se intalneste des situatia inchirierii locuintei fara contract de inchiriere.
In astfel de cazuri exista riscul de a va trezi cu facturi neplatite la intretinere sau cu facturi
telefonice de ordinul zecilor de milioane pe care tot dumneavoastra in calitate de proprietar va
trebui sa le achitati sau plecarea chiriasilor inainte de plata chiriei si cu diverse obiecte drept
amintire din casa pe care o detineti.

OBIECTUL CONTRACTULUI
Proprietarul ofera spre inchiriere si chiriasul accepta inchirierea in scopul _________________
imobilul
format
din
_______
camere
si
dependintele
aferente,
situat
in
_________________________
strada _____________________________ nr.________ bl.______ ap.____ sector_______
Starea imobilului mai sus mentionat la data intocmirii prezentului contract este
______________.
Proprietarul
detine
imobilul
de
mai
sus
conform
___________________________________________ emis de ______________________________
la data de ____________, intabulat in C.F. nr______________ la data ______________.
DURATA INCHIRIERII
Termenul de inchiriere este de ____ luni incepand cu data de ________________, cu clauza
de prelungire prin acordul partilor. Intreruperea pe perioada contractului de inchiriere se va
putea
face de catre oricare dintre parti cu un preaviz scris de cel putin ______ zile.
CONDITII DE PLATA
Plata se face astazi, chiria lunara convenita de comun acord este in suma de
_______________, urmand ca plata chiriei sa se faca pana la data de _____ a fiecarei luni. Daca
este cazul,chiria este platita anticipat azi ,data semnarii contractului de inchiriere pe o perioada
de __________ luni,reprezentand suma de____________________.
OBLIGATII SI DREPTURI
a. obligatiile proprietarului
Proprietarul isi asuma raspunderea ca imobilul nu este grevat in prezent de nici un fel de
sarcini,nu face obiectul nici unei urmariri,nu este ipotecat si se angajeaza, ca in continuare pe
toata durata contractului de inchiriere, sa nu incheie vreo alta conventie in legatura cu acest bun
prin care sa constituie vreo sarcina asupra acestuia ;
Sa predea chiriasului imobilul in stare normala (buna) de folosinta, impreuna cu inventarul
pentru care va intocmi un proces verbal (daca este cazul ) ;
Sa achite taxele legale ale imobilului ;
Sa suporte cheltuielile de reparatii pentru partile comune ale cladirii.
17

b. drepturile proprietarului
Sa viziteze imobilul o data pe luna, cu anuntarea prealabila a chiriasului si numai in prezenta
acestuia.
Sa accepte sau sa respinga propunerile de modificari ale imobilului propuse de chirias.
Sa verifice achitarea obligatiilor de plata curente privind imobilul ale chiriasului.
OBLIGATIILE SI DREPTURILE CHIRIASULUI
a. obligatiile chiriasului
Sa asigure exploatarea imobilului pentru si in scopul precizat in contract ;
Sa nu subinchirieze imobilul decat cu acordul expres in scris al proprietarului ;
Sa achite in termeni legali platile curente aferente,respectiv :intretinere, curent electric, cablu
TV,etc.
iar in cazul in care imobilul se inchiriaza cu post telefonic,numarul
___________________, plata acestuia va fi suportata de chirias ;
Sa mentina in buna stare imobilul si bunurile de inventar ;
Sa respecte normele de convietuire in conformitate cu regulamentul asociatiei de locatari ;
Sa accepte vizitarea imobilului de catre proprietar o data pe luna si numai in prezenta sa ;
Sa prezinte proprietarului,la cerere,facturile de plata ale platilor curente aferente
imobilului ;
Sa suporte cheltuielile pentru degradarile de bunuri sau de instalatii ale imobilului provocate
numai din cauza chiriasului.
b. drepturile chiriasului
Sa utilizeze imobilul in exclusivitate pe perioada derularii contractului ;
Sa faca imbunatatiri necesare scopului inchirierii,fara sa modifice structura de rezistenta a
imobilului,doar cu acordul prealabil scris al proprietarului ;
Sa foloseasca,daca este cazul,locul de parcare/garajul proprietarului cu acordul acestuia.
CONDITII DE REZILIERE
Nerespectarea clauzelor contractuale de catre una din parti ;
Clauza fortei majore ;
Se face la cererea uneia dintre parti,cu conditia notificarii prealabile in scris intr-un termen de
cel putin______zile.
LITIGII
Eventualele litigii se vor rezolva pe cale amiabiala ,in caz contrar se vor solutiona de catre
instanta de judecata competenta.
Incheiat in numar de 3 exemplare, de egala valoare juridica, cate unul pentru fiecare parte, si
unul pentru Administratia Financiara a sectorului _____, astazi ___________________ .

18

PROPRIETAR

CHIRIAS

Ce clauze trebuie sa cuprinda contractul de inchiriere a unui imobil

19 Aug, 2008 Comentarii si insemnari, Fraude Asociatii Proprietari

Mai multi consumatori, s-au adresat echipei de la www.AsistentaPentruConsumatori.ro

intreband ce clauze trebuie sa contina un contract de inchiriere a unui imobil.
Conform legii 114 din 1996 mai exact conform normelor inscrise la CAPITOLUL 3 denumit
Inchirierea locuintelor, iata care sunt aceste clauze:
Art. 21. - Inchirierea locuintelor se face pe baza acordului dintre proprietar si chirias,
consemnat prin contract scris, care se va inregistra la organele fiscale teritoriale si va cuprinde:
a) adresa locuintei care face obiectul inchirierii;
b) suprafata locativa si dotarile folosite in exclusivitate si in comun;
c) suprafata curtilor si a gradinilor folosite in exclusivitate sau in comun;
d) valoarea chiriei lunare, regulile de modificare a acesteia si modul de plata;
e) suma platita in avans in contul chiriei;
f) locul si conditiile in care se realizeaza primirea si restituirea cheilor;
g) obligatiile partilor privind folosirea si intretinerea spatiilor care fac obiectul contractului;
h) inventarul obiectelor si al dotarilor aferente;
i) data intrarii in vigoare si durata;
j) conditiile privind folosinta exclusiva si in comun a partilor aflate in coproprietate;
k) persoanele care vor locui impreuna cu titularul contractului;
l) alte clauze convenite intre parti.
Art. 22. - Sunt nule de drept orice clauze cuprinse in contractul de inchiriere, care:
a) obliga chiriasul sa recunoasca sau sa plateasca in avans proprietarului orice suma cu titlu de
reparatie in sarcina proprietarului;
b) prevad responsabilitatea colectiva a chiriasilor in caz de degradare a elementelor de
constructii si a instalatiilor, a obiectelor si dotarilor aferente spatiilor comune;
c) impun chiriasilor sa faca asigurari de daune;
d) exonereaza proprietarul de obligatiile ce ii revin potrivit prevederilor legale;
e) autorizeaza pe proprietar sa obtina venituri din nerespectarea clauzelor contractului de
inchiriere.
Art. 23. - In cazul in care partile nu convin asupra reinnoirii contractului de inchiriere, chiriasul
este obligat sa paraseasca locuinta la expirarea termenului contractual.
Art. 24. - Rezilierea contractului de inchiriere inainte de termenul stabilit se face in urmatoarele
conditii:
a) la cererea chiriasului, cu conditia notificarii prealabile intr-un termen de minimum 60 de zile;
b) la cererea proprietarului, atunci cand:
- chiriasul nu a achitat chiria cel putin 3 luni consecutiv;
- chiriasul a pricinuit insemnate stricaciuni locuintei, cladirii in care este situata aceasta,
instalatiilor, precum si oricaror alte bunuri aferente lor, sau daca instraineaza fara drept parti
ale acestora;
19

- chiriasul are un comportament care face imposibila convietuirea sau impiedica folosirea
normala a locuintei;
- chiriasul nu a respectat clauzele contractuale;
c) la cererea asociatiei de proprietari, atunci cand chiriasul nu si-a achitat obligatiile ce-i revin
din cheltuielile comune pe o perioada de 3 luni, daca au fost stabilite, prin contractul de
inchiriere, in sarcina chiriasului.
Art. 25. - Evacuarea chiriasului se face numai pe baza unei hotarari judecatoresti irevocabile.
Chiriasul este obligat la plata chiriei prevazute in contractul de inchiriere, pana la data
executarii efective a hotararii de evacuare.
Art. 26. - Chiriasul poate subinchiria, modifica sau imbunatati locuinta detinuta, numai cu
acordul prealabil scris si in conditiile stabilite de proprietar, daca acestea nu sunt interzise prin
contractul de inchiriere principal.
Beneficiarul contractului de subinchiriere nu se poate prevala de nici un drept impotriva
proprietarului si nici asupra oricarui titlu de ocupare.
Contractul de subinchiriere, incheiat cu respectarea prevederilor legale, se inregistreaza la
organele fiscale teritoriale.
Art. 27. - In cazul parasirii definitive a domiciliului de catre titularul contractului de inchiriere
sau al decesului acestuia, inchirierea continua, dupa caz:
a) in beneficiul sotului sau al sotiei, daca a locuit impreuna cu titularul;
b) in beneficiul descendentilor sau al ascendentilor, daca au locuit impreuna cu acesta;
c) in beneficiul altor persoane care au avut acelasi domiciliu cu titularul cel putin un an si care
au fost inscrise in contractul de inchiriere.
In cazul mai multor cereri, contractul de inchiriere se transfera prin hotarare judecatoreasca.
In lipsa persoanelor care pot solicita locuinta, potrivit celor de mai sus, contractul de inchiriere
inceteaza in termen de 30 de zile de la data parasirii domiciliului de catre titularul contractului
sau de la data inregistrarii decesului.
Art. 28. - Proprietarul are urmatoarele obligatii:
a) sa predea chiriasului locuinta in stare normala de folosinta;
b) sa ia masuri pentru repararea si mentinerea in stare de siguranta in exploatare si de
functionalitate a cladirii pe toata durata inchirierii locuintei;
c) sa intretina in bune conditii elementele structurii de rezistenta a cladirii, elementele de
constructie exterioare ale cladirii (acoperis, fatada, imprejmuiri, pavimente), curtile si gradinile,
precum si spatiile comune din interiorul cladirii (casa scarii, casa ascensorului, holuri,
coridoare, subsoluri, scari exterioare);
d) sa intretina in bune conditii instalatiile comune proprii cladirii (ascensor, hidrofor, instalatii
de alimentare cu apa, de canalizare, instalatii de incalzire centrala si de preparare a apei calde,
instalatii electrice si de gaze, centrale termice, crematorii, instalatii de colectare a deseurilor,
instalatii de antena colectiva, telefonice etc.).
Art. 29. - Chiriasul are urmatoarele obligatii:
a) sa efectueze lucrari de intretinere, reparatii sau inlocuire a elementelor de constructii si
instalatii din folosinta exclusiva;
b) sa repare sau sa inlocuiasca elementele de constructii si de instalatii deteriorate din folosinta
comuna, ca urmare a folosirii lor necorespunzatoare, indiferent daca acestea sunt in interiorul
sau in exteriorul cladirii; daca persoanele care au produs degradarea nu sunt identificate,
cheltuielile de reparatii vor fi suportate de cei care au acces sau folosesc in comun elementele de
constructii, de instalatii, obiectele si dotarile aferente;
c) sa asigure curatenia si igienizarea in interiorul locuintei si la partile de folosinta comuna pe
toata durata contractului de inchiriere;
d) sa predea proprietarului locuinta in stare normala de folosinta, la eliberarea acesteia.
Obligatiile chiriasului cu privire la intretinerea si repararea spatiului inchiriat se pastreaza si in
cazul subinchirierii locuintei.
Art. 30. - In cazul neindeplinirii de catre proprietar a obligatiilor care ii revin cu privire la
intretinerea si repararea locuintei inchiriate, lucrarile pot fi executate de catre chiriasi in contul
proprietarului, retinand contravaloarea acestora din chirie.
20

Chiriasul va putea executa aceste lucrari, daca degradarea produsa este de natura sa afecteze
folosinta normala a cladirii sau a locuintei si numai atunci cand proprietarul, la sesizarea scrisa
a chiriasului, nu a luat masuri de executare a lucrarii, in termen de 30 de zile de la data sesizarii.
Art. 31. - Chiria practicata pentru locuinte va acoperi cheltuielile de administrare, intretinere si
reparatii, impozitele pe cladiri si pe teren, precum si recuperarea investitiei, in functie de durata
normata stabilita potrivit prevederilor legale, precum si un profit supus negocierii intre parti.
Art. 32. - Nivelul maxim al chiriei pentru locuintele aflate in proprietatea statului se stabileste
prin lege speciala. Chiria maxima pentru aceste locuinte se diferentiaza pe categorii de localitati
si pe zone de catre consiliile locale, dupa criteriile avute in vedere la stabilirea impozitelor si a
taxelor locale pentru terenuri.
Art. 33. - Titularii de contracte de inchiriere pot face intre ei schimb de locuinte, cu avizul
autoritatii care a aprobat inchirierea sau, dupa caz, al proprietarului locuintei.

Art.22,pct.e-este aberant.Adica prevederea prin care chiriasul este obligat la plata penalitatilor
de intarziere in conditiile in care nu-si plateste la termen chiria este nula ,intrucat ar aduce
venituri suplimentare proprietarului prin nerespectarea clauzelor contractului?Atunci chiriasul
va plati cand va voii.
Art.24 pct.b, alin 1,-Aberante.Rezulta ca numai dupa 3 luni de neplata, proprietarul poate sa-l
dea in judecata pe chirias pt rezilierea contractului si evacuare.Procesul mai dureaza cel putin
un an (in cel mai bun caz, in care, chiriasul este cetatean roman si nu se prezinta la nici un
termem, iar daca este cetatean strain situatia este dezastruasa fiindca citarea cu strainatatea
dureaza cel putin 6 luni deci incepem sa vorbim de zeci de ani de proces).Odata ce chiriasul a
inceput sa nu plateasca el nu va mai platii nimic intrucat probabilitatea de a platii este
intotdeauna invers proportionala cu valoarea debitului.El stie ca nu are ce sa i se intample
fiindca in aproape toate cazurile nu are bunuri pe care ar putea fi executat si poate oricand
pleca si astfel isi pierde urma nu mai poate fi gasit.In tot acest timp proprietarul trage
ponoasele. Sta cu imobilul ocupat, nu incaseaza nici chirie nici utilitati si mai este si tinut sa
plateasca si impozit la stat pana cand justitia se va indura de el sa-i acorde, dupa ani de
judecata, o hotarare judecatoreasca de reziliere a contractului de inchiriere.Halal legi.Facute
pt.incurajarea teparilor.Se vede ca cei care le-au facut nu au oferit spre inchiriere imobiliara
niciodata nimic.
Alexandru said
am August 19 2008 @ 4:43 pm
Am si eu o intrebare, in afara statului roman, un proprietar chiar va astepta 3 luni pana sa-l dea
afara pe chirias in caz de neplata?
Eu ca si proprietar cu o garsoniera inchiriata nu astept mai mult de jumatate de luna (chiria
find perceputa la inceput de luna pentru luna in curs) pana sa-l evacuez deoarece in 3 luni poate
sa-mi aduca mari prejudicii prin neplata utilitatilor. Exista cineva care va apela la justitie
pentru evacuarea chiriasului? Cred ca mai degraba apelezi la o forta
tirsanott said
am September 4 2008 @ 3:21 pm
Spune-mi, Alexandru, ai incheiat un contract de inchiriere cu persoana care locuieste in
garsoniera ta? Ma indoiesc. Atunci de ce sa astepti sa treaca 3 luni, cand, teoretic, persoana
aceea nici nu a stat in garsoniera ta vreodata.
loredana said
am October 29 2009 @ 2:59 pm
21

Buna.ce terbuie facut ca un contract de inchiriere sa fie valid>?eu am inchiriat o garsoniera si

contractul e semnat pe 1 an dar nu-mi convine sitoatia de fata si as vrea sa pleciar contractul
nu cred ca e valid pt ca nue inregistrat nicaieri nicio stampila pe el doar simplu acordnu este
trecut nici macar preavizul de 30 zile.
diana said
am April 17 2010 @ 12:16 pm
buna ziua. as avea o intrebare, eu stau in chirie intrun apartament cu inca 2fete. avem contract
pe un an,dar propietara vrea sa ma dea afara si tot cauta motive sa gaseasca ceva la mine. tot
imi spune ca merge sa rezilieze contractul si ca vine cu politia sa ma dea afara. poate sa faca
lucrul asta? poate sa mearga singura sa rezilieze contractul? eu nu iam gresit cu nimic,imi
platesc chiria si consumul in fiecare luna. va rog sami raspundeti! va multumesc anticipat

Buna ziua! am 2 intrebari... mai intai, in cazul iregistrarii contractului de inchiriere la Circa
Financiara, pe numele cui se face aceasta inregistrare, pe numele proprietarului apart. inchiriat
sau pe numele celui care inchiriaza? In al doilea rand, ce se poate intampla daca o persoana care
a inchiriat un apartament de la proprietar, nu mai doreste sa inchirieze in continuare, anunta
proprietarul, preda cheile si tot ce e legat de apartament, dar nu face cererea de reziliere
aferenta contractului?
Buna sa iti fie inima
Unu la mana,la administratia financiara se inregistreaza contractul de inchiriere,unde pe acel
contract de inchriere sunt trecute ambele nume(proprietar - chiriasi),contractul de inchiriere se
face obligatoriu in trei exemplare dintre care unul ramane la administratia financiara,unul la
proprietar si altul la chiriasi.Al doilea lucru la mana in cintractul de inchiriere trebuie sa se scrie
obligatoriu urm. :In cazul in care chiriasul respectiv proprietarul doreste sa inceteze contractul
de inchriere trebuie sa anunte cu cel putin 30 de zile inainte iar daca chiriasul si-a respectat
indatoririle cu privire la plata intretinerii,curentului etc. sa i se inapoieze garantia lasata in
momentul semnarii contractului,iar daca nu sunt platite darile prop. are dreptul sa plateasca din
suma lasata k si garantie iar daca mai ramane ceva sa il returneze.
Sper ca ti-am fost de folos.
mai mult de atat alte informatii nu mai sunt, insa este obligatoriu necesar ca in contract sa fie
stipulat atat un articol cu privire drepturi si obligatii plus acea garantie de care ne aminteste
iepurila 1 cat si un articol despre conditiile de incetare a contractului prin reziliere, pe langa
faptul ca trebuie sa fie clar mentionate partile din contract. Dar sunt convinsa ca gasesti un
formular de contract la administratia financiara. Oricum la administratie ambele parti trebuie
sa se prezinte, si daca unul din ele nu poate sa se prezinte ea poate fi reprezentata de un
mandatar.
Buna ziua! am 2 intrebari... mai intai, in cazul iregistrarii contractului de inchiriere la Circa
Financiara, pe numele cui se face aceasta inregistrare, pe numele proprietarului apart. inchiriat
sau pe numele celui care inchiriaza? In al doilea rand, ce se poate intampla daca o persoana care
a inchiriat un apartament de la proprietar, nu mai doreste sa inchirieze in continuare, anunta
22

proprietarul, preda cheile si tot ce e legat de apartament, dar nu face cererea de reziliere
aferenta contractului?
Daca ai patit ceva legat de vreun chirias sau tu fiind chiriasul ceva din partea proprietarului
trebuie sa faci anumite precizari altfel nimeni nu-ti poate explica nimic concret,daca nu este
nimic de natura conflictuala inca,ceea ce ti-au explicat ceilalti dinaintea mea iti sunt
suficiente,cu mentiunea ca acest contract se poate incheia si la notariat,urmand ca ulterior un
exemplar sa-l depui tu in calitate de proprietar sau proprietarul,la administratia de care
apartine respectivul imobil numai bine
Este obligatia proprietarului de a inregistra contractul la sectia financiara. Atunci nu vad de ce
ar fi necesara prezenta chiriasului la inregistrarea contractului la sectia financiara. Proprietarul
este cel care va plati taxele la stat. Unele contracte nici nu se inregistreaza la sectia financiara...
Daca sunt incheiate intre o persoana fizica si o persoana juridica nu mai este necesara
inregistrarea la sectia financiara... In practica multe dintre contracte nu sunt inregistrate la
sectia financiara, proprietarul asumandu-si riscul de a nu inregistra contractul. Probleme
intervin atunci cand vrei sa-ti faci o viza de resedinta sau un act de identitate la adresa din
contract. Atunci obligatoriu contractul trebuie sa fie inregistrat la sectia financiara(cu exceptia
de mai sus). Atentie mare la ce fel de contract semnati, cititi cu mare atentie tot contractul. Sa fie
clar definit obiectul contractului, perioada pentru care se incheie, modul de reziliere, modul de
solutionare a eventualelor litigii intervenite....
Sper ca v-am fost de folos...
Daca contractul a fost incheiat pentru o perioada determinata de timp iar proprietarul doreste
sa evacueze chiriasul inainte de expirarea contractului,impotriva vointei acestuia,nu o poate face
decat pe cale judecatoresca iar sansele de a castiga impotriva chiriasului sunt aproape nule.Sunt
necesare motive temeinice ca de ex.:
-Renovarea locuintei
-Comportament neadecvat al chiriasului(turburarea linistei vecinilor,distrugerea de bunuri
aflate in locuinta,neplata cotelor de intretinere sau a chiriei pe o perioada mai mare de trei
luni,etc.)
Probele pe care proprietarul le aduce in sprijinul actiunii de evacuare silita trebuie sa fie
irefutabile
Daca esti chirias si persoana juridica in acelasi timp, daca nu este inregistrat contractul la
administratia financiara, cheltuiala cu chiria nu este deductibila din punct de vedere fiscal,
adica platesti impozit 16% pentru aceasta cheltuiala.
Un contract de inchiriere il face proprietarul in calitate de locator cu chiriasul in calitate de
Locatar.Cand una din partile contractante renunta din diferite motive il va anunta pe celalalt
asa cum a stabilit in contract cu 30 zile inainte.Se face un contract de reziliere intre cei doi .
Aceste acte se inregisreaza la administratia financiara la inspetorul teritorial.

am chirias cu contract pana pe 31 decembrie.

am descoperit ca nu a platit utilitatile de vreun an... nu gaze electrica etc... datorii imense... asa
ca am rugat-o sa isi faca bagajul. a plecat cu mult cantec si sprijin de la organe... ... anyway nu
e locul sa descriu.
23

stie careva care sunt conditiile de reziliere?

inchiriase doar pt ea dar a stat si cu un copil...
ar fi trebuit sa scriu mai clar si mai frumos dar sunt suparata intr-un fel care nu se poate
manifesta pe un forum gustos ca acesta.
nea puiule, am uitat sa iti spun ca traiesc in romania. nu-s prevazute in contract!
(btw, nu am mai gatit de secole, din cauza lu reziliatu asta.)
chiriasa neplatanta a chemat politia sa isi ia lucrurile desi nimeni nu o impiedica. au stat cei doi
ore... dijiaba... dupa aia a venit sefu' si i-a luat. nici o sanctiune pt reclamanta fara motiv.
mentionez ca neplatanta a adus la strans bagaje juma de satra. unul din ei isi flutura legitimatia
de consilier parlamentar drepturile omului etc. pantofi ascutiti manelele la ureche etc..
ce sa mai spun?? ca m-a sunat cu nr necunoscut comisarul trasca, improasca, si m-a luat la rost
si m-a intrevat "ce scoala ai tu, fa, esti femeie de serviciu? vino la sectie" si a trimis patrula cica
si a venit patrula si mai tarziu m-a sunat troasca improasca si mi-a zis "ai crezut ca nus de la
politie? uite ca am trimis agentii la tine! cate clase ai, esti femeie de serviciu?"
ce sa mai spun? ce sa mai spun???? ce sa mai spun????
ca agentii aia doi au is ca fac proces verbal si sa il semnez daca vreau daca nu, nu, dar ca ei nu
imi dau un exemplar ca e secret de serviciu?
need help!!
ca dupa esperienta asta cre'k uit sa gatesc (
Se face un act aditional la contractul nr..........din data ...........(daca ai inregistrat contractul la
finante ai numarul pe el) in care se trec cele doua parti si se mentioneaza incetarea contractului
incepand cu data de.......
Actul trebuie semnat de ambele parti:proprietar si chirias.Se face in trei exemplare cate unul
pentru fiecare parte si un ex.pentru Administratia financiara de care apartii.Se inregistreaza
actul aditional la finante si se completeaza Declaratia privind venitul estimat(formularul 220) in
care ai rubrica cu inceperea activitatii si incetarea activitatii(cu asta te scazi de la impozitul pe
care il ai de platit pe care cei de la finante ti l-au calculat pentru tot anul)
Am trecut si eu prin aceeasi situatie cu un chirias.Am platit pentru el restante de peste 1000
lei.Am platit si m-am consolat cu ideea ca macar a crescut valoarea garsonierei ! .Cu eliberarea
spatiului a fost usor ca era cazat la stat-la puscarie!
Iti doresc succes!

Contractul de inchiriere. Se inregistreaza la Administratia Fiscala?

Dac suntei proprietarul unor bunuri (construcie, teren, autoturism sau oricare alt bun) i
dorii nchirierea acestora, trebuie s tii ca aceasta se face, legal, printr-un contract in forma
scris, respectiv prin ncheierea unui contract de nchiriere.
24

Contractul de nchiriere trebuie nregistrat de ctre proprietarul bunului nchiriat, n maximum

15 zile de la data ncheierii lui, la Administraia Fiscal de care proprietarul bunului aparine cu
domiciliul, indiferent de locul unde se afla proprietatea nchiriata. Dac proprietarul bunului nu
are domiciliul in Romnia, contractul de nchiriere se nregistreaz la Administraia Fiscal
unde se afla proprietarul.
Pentru nregistrarea contractului de nchiriere la Administraia Fiscal este nevoie de originalul
i doua copii ale contractului de nchiriere ncheiat ntre pri i dovada deinerii proprietarii,
adic titlul de proprietate n cazul nchirierii unei construcii sau a unui teren, cartea de
identitate n cazul autoturismului sau actul cu care s-a achiziionat orice alt tip de bun ce face
obiectul nchirierii. Atunci cnd exista mai muli proprietari ai bunului nchiriat, pentru
nregistrarea contractului de nchiriere este obligatoriu ca fiecare dintre acetia sa se prezinte la
Administraia Fiscala de care aparine cu domiciliul, sau in baza unei mputerniciri notariale
primita de la celelalte pari, se poate ca doar unul dintre proprietari s fac demersurile
necesare la Administraia Fiscala, n calitate de proprietar mputernicit.
Trebuie menionat ca atunci cnd locuina (de ex. un apartament intr-un bloc) se nchiriaz unei
societi comerciale, proprietarul bunului va trebui s prezinte, la solicitarea Administraiei
Fiscale, i acordul asociaiei de proprietari sau locatari. De asemenea, proprietarul bunului mai
are obligaia prezentrii la Administraia Fiscala, tot intr-un termen de 15 zile, n cazul
prelungirii contractului de nchiriere, pentru a depune actul adiional ncheiat cu chiriaul,
atunci cnd ncetarea contractului este convenita de comun acord sau pentru orice modificare a
condiiilor contractuale.
n baza Codului fiscal, 25% din veniturile din chirii nu se impoziteaz, fiind denumite cheltuieli
forfetare. Astfel, impozitul pe care proprietarul bunului nchiriat este obligat sa-l achite statului
roman este de 16% calculat la 75% din veniturile obinute. Persoanele fizice care realizeaz
venituri din cedarea folosinei bunurilor prin derularea unui numr mai mare de 5 contracte de
nchiriere sau subnchiriere la sfritul unui an fiscal, ncepnd cu anul urmtor, aceste venituri
vor fi ncadrate n categoria veniturilor din activiti independente. Persoana fizica va fi in
continuare obligat s-i nregistreze contractele de nchiriere/subnchiriere la organul fiscal
competent chiar daca se va ncadra la venituri din activiti independente.
Contract inchiriere apartament
Intentionez sa inchiriez un apartament, dar proprietarul nu vrea sa inregistreze contractul la
Administratia Financiara decat in cazul in care suport eu cheltuielile suplimentare. Ce risc eu in
cazul in care nu se inregistreaza contractul? Nu cade in sarcina proprietarului lucrul asta?
Contractul de inchiriere semnat cu agentia imobiliara ma pune la adapost de tepe?
Nu exista cheltueli suplimentare la inregistrarea contractului la Administratia Financiara. Se
plateste o taxa de timbru care e o suma infima (nu mai stiu exact dar e sub 50.000lei)
La Administratia Finantelor Publice se completeaza un formular tip (denumit "Contract de
inchiriere pentru suprafete cu destinatie de locuinta" ) in care se precizeaza datele
proprietarului, datele chiriasului, datele spatiului inchiriat, suma lunara care reprezinta chiria,
termenul (durata) de inchiriere, o declaratie a chiriasului ca a luat la cunostinta si o declaratie a
proprietarului ca cele inscrise corespund adevarului.
Proprietarul va plati impozit pe veniturile obtinute din inchiriere (pe suma declarata), tu nu ai
nici o obligatie in aceasta privinta.
Daca proprietarul nu inregistreaza acest contract este in ilegalitate, iar daca este descoperit va fi
pedepsit conform legilor in vigoare (cod penal, cod civil, legea locuintelor etc.)
Tu nu vei fi la adapost daca proprietarul nu face aceasta inregistrare sau daca nu face o
declaratie de "primire in locatie", deasemenea tu nu vei putea obtine viza de flotant sau mutatie
25

deoarece acestea se fac in baza contractului de la Administratia Financiara sau in baza

declaratiei de primire in locatie.
Contractul incheiat cu agentia imobiliara nu te pune la adapost
Ai PM
Fa contractul cum zice proprietarul, si pe urma denunta-l...
Cheltuielile suplimentare, in conceptia proprietarului probabil inseamna impozitul pe care il va
plati. Obligatia de inregistrare a contractului este a lui, daca nu o face tu nu vei fi raspunzator.
Singura problema ar putea fi, eventual, asta cu viza.
Desigur, ai mai putea sa ii propui ca el sa inregistreze contractul cu o chirie mai mica decat cea
reala (asta reala fiind stabilita doar verbal), pentru ca impozitul sa fie mai mic, iar apoi sa refuzi
sa platesti mai mult decat chiria declarata, el neavand cum face proba contrara. Bineinteles, asta
e o gluma, nu trebuie sa ma iei in serios
Hehehe, daca are apartamentul luat prin credit ipotecar, toata suma declarata pe contractul de
inchieriere trebuie sa o dea bancii!
Cand stateam cu chirie stiu ca am vut probleme cu politia, pentru ca au facut o razie si m-au
prins fara viza de flotant in momentul in care ieseam din bloc, asa ca ai grija!
Astea cu lipsa vizei de flotant te expun la amenzi la orice legitimare de ctre poliie. Asta o pesc
mereu studenii din provincie care stau pe unde pot prin Bucureti. Cheam baba de dedesubt
poliia c e glgie, bieii cer buletinele i pac amenzi. Bine, c de fapt se las cu o pag e alt
poveste.
Informatii necesare inaintea semnarii unui contract de inchiriere
Inchirierea spatiilor pentru birouri este costisitoare si constituie o responsabilitate uriasa. Daca
ati inchiriat vreodata spatuil comercial stiti ca gasirea unei proprietati si negocierea termenilor
contractului este o sarcina dificila.
Adaca nu ati inchiriat niciodata spatiul comercial, iata cateva lucruri pe care trebuie sa le stiti.
In primul rand, nu exista de inchiriere standard; fiecare este diferit si trebuie revazut cu atenti.
In al doilea rand, un contract presupune obligatii din punct de vedere juridic, neputand fi
incalcat sau modificat dupa nevoile dumneavoastra. Inainte de a va asuma asemenea
responsabilitati, trebuie sa va puneti dumneavoastra, agentului imobiliar si proprietarului
cateva intrebari importante pentru a va asigura ca ati gasit cea mai buna proprietate pentru
afacerea dumneavoastra.
Intrebari pentru dumneavoastra:
Cat intentionez sa stau?
Trebuie sa estimati cat timp afacerea dumneavoastra poate opera in mod eficient in spatiul pe
care il inchiriati. Desi toti termenii contractului sunt negociabili, majoritatea contractelor pe
termeni scurt presupun o perioada de la 1-3 ani, iar cele pe termen lung pana la 10 ani.
Cum pot renunta la contract?
Rezilierea unui contract poate cauza penalitati serioase: ati putea sa va pierdeti depozitul de
siguranta, sa vi se interzica accesul la spatiu sau chiar sa fiti chemat in instanta. Asigurati-va ca
sunteti bine informat in privinta perioadei de inchiriere si a locatiei inainte sa semnati
contractul.
Intrebari pentru agentul dumneavoastra

26

Ce fel de experienta aveti?

Tranzactiile cu bunuri imobiliare constituie o ramura specializata. Multi agenti se concentreaza
pe unul sau doua tipuri de proprietati, cum ar fi birouri sau depozite. Alegeti un agent care a
dovedit ca are experienta in domeniul de care sunteti interesat.
Sunt nevoile mele prea mari sau prea mici pentru dumneavoastra?
Lucrati cu un agent care corespunde nevoilor dumneavoastra de spatiu. Un agent care lucreaza
cu spatii foarte mari poate sa nu fie eficient pentru un client care cauta un spatiu mic.
Aveti vreo certificare?
Experienta este cea mai buna modalitate de a aprecia calibrul unui agent in orice domeniu,
certificatele acordate de o asociatie cunoscuta de afaceri in domeniul imobiliar demonstreaza
capabilitatile agentului.
Intrebari pentru proprietari
Ce fel de chiriasi se gasesc in cladirea dumneavoastra?
Contrariile nu se atrag intotdeauna cand este vorba de afaceri. Fiti prudent in cazul inchirierii
unui spatiu intr-o cladire unde cei mai multi dintre chiriasi apartin unui tip de afaceri diferit de
cel al companiei dumneavoastra.
Are cladirea un administrator?
Un administrator nu va fi probabil prezent intr-o cladire mica. Daca acesta nu se afla in sediu in
timpul programului de lucru al companiei dumneavoasta, asigurati-va ca cineva va fi disponibil
pentru a raspunde cazurilor de urgenta.
Ce fel de amenajari exterioare puteti oferi?
Proprietarii remodeleaza adesea spatiile, oferind mobilitate sau spatii acoperite de parcare ca
stimulant pentru un nou chirias.
Care sunt termenii inchirierii?
Chiria lunara este, desigur, o problema de importanta capitala. Dar un potential chirias trebuie
sa stie daca acel contract include si o clauza de variatie a chiriei, ceea ce ii permite
proprietarului sa mareasca pretul in viitor. Trebuie sa aflati, de asemenea, si daca vi se cere sa
platiti costuri de intretinere sau alte taxe - adesea se foloseste denumirea de contract de
inchiriere "triplu net" sau "net net net".
Exista posibilitatea de a inchiria?
Cu aceasta optiune, daca nu mai aveti nevoie de intreg spatiul pe care l-ati inchiriat, puteti
sibinchiria o parte din el unei alte firme. Aceasta posibilitate poate fi vitala daca afacerea
dumneavoastra se dezvolta sau daca trebuie sa schimbati sediul.
Incetarea contractului de inchiriere prin acordul partilor
Codul Muncii in 157 de studii de caz
+ Legea pensiilor si salarizarea in 153 de studii de caz
"Portitele" din Codul Muncii pentru rezolvarea litigiilor de munca
Cautati modele de contracte corect intocmite?
Conform legislatiei in vigoare si cu clauze formulate in avantajul dvs.?
...click aici
Incetarea contractului de inchiriere prin acordul partilor
27

Incetarea contractului de inchiriere prin acordul partilor, neindeplinirea conditiilor de forma

avand caracter nerelevant, coroborata cu necomunicarea facturilor aferente platii chiriei
indreptateste tribunalul arbitral sa aprecieze asupra caracterului neintemeiat al cererii de
obligare a locatarului la plata chiriei pretins datorate pentru perioada ulterioara incetarii
respectivului contract de inchiriere.
sentinta arbitrala nr. 192/24.06.2005 dosar nr. 464/2004
Partile si obiectul litigiului
Litigiul implica o societate comerciala cu raspundere limitata, in calitate de reclamanta, precum
si o alta societate comerciala cu raspundere limitata, in calitate de parata. Reclamanta a solicitat
Curtii de Arbitraj Comercial International de pe langa Camera de Comert si Industrie a
Romaniei obligarea paratei la plata unei sumede bani reprezentand pret neachitat plus dobanzi
pentru serviciile de depozitare si chiriile aferente spatiului de birou, neachitate in intervalul
01.06.2001 31.07.2001, cu cheltuieli de arbitrare.
Motivele actiunii
In motivarea actiunii, reclamanta a aratat ca a incheiat cu parata un contract de inchiriere
pentru sediu de birou la un depozit, proprietatea reclamantei, unde parata a depozitat pe
parcursul derularii contractului diferite marfuri, contravaloarea chiriei pentru depozitare fiind
achitata lunar, prin ordin de plata, la prezentarea facturii fiscale emisa de reclamanta. Totodata,
reclamanta a mentionat ca parata era partener de logistica al societatii comerciale X cu care ea,
reclamanta, incheiase anterior un contract privind manipularea, depozitarea, gestionarea si
paza bunurilor si ca parata a aderat, practic, la aceleasi conditii contractuale ca si societatea
comerciala X de care era coordonata. Pentru serviciile de depozitare si chiriile aferente lunilor
iunie si iulie 2001, reclamanta a emis doua facturi ce nu au fost onorate la plata, desi termenul
de plata era de 15 zile de la data emiterii facturii. Cu privire la atitudinea paratei, reclamanta a
aratat ca, in primele 5 luni ale anului 2001, aceasta nu a facut niciun fel de obiectii cu privire la
modalitatea de plata a serviciilor de depozitare si a chiriilor aferente spatiului de birou pus la
dispozitie. Dupa ce marfurile proprietatea paratei depozitate la sediul reclamantei au fost
mutate in alt depozit, a mai aratat reclamanta, parata a incetat platile fara a-si fi mutat toate
marfurile depozitate sau sa fi eliberat biroul inchiriat, asa incat aceasta datoreaza atat pretul
pentru serviciile de depozitare, gestionarea chiriilor, cat si dobanzi la aceste sume potrivit OG
nr. 9/2000. A mai sustinut reclamanta ca parata a fost de rea-credinta pentru ca a mai refuzat
executarea si a altei obligatii, respectiv, cea de achitare a pretului transporturilor marfurilor
depozitate de reclamanta, transport efectuat de reclamanta si ca, printr-o hotarare irevocabila
pronuntata de o instanta statala, parata a fost obligata sa plateasca reclamatei costul
transporturilor marfurilor depozitate in spatiului pus la dispozitie de catre aceasta.
Apararea paratei
Parata a solicitat respingerea actiunii ca neintemeiata si nelegala pentru faptul ca nu datoreaza
sumele pretinse de reclamanta in actiune, facturile emise de reclamanta nefiindu-i comunicate,
nefiind semnate si stampilate, deci nu au fost acceptate, iar reclamanta nu a facut dovada
comunicarii lor. Drept urmare, aceste documente nu-i sunt opozabile. Cu privire la chiria
pretinsa de reclamanta pentru perioada de timp mentionata in actiune, este nedatorata,
deoarece contractul de inchiriere in baza caruia reclamanta a emis facturile a fost reziliat
incepand cu 01.06.2001, fapt recunoscut si acceptat de reclamanta ce a efectuat ea insasi
transporturile. Faptul ca reclamanta a efectuat transporturile si a evacuat spatiul inchiriat
reiese din hotararea instantei statale, cat si din avizele de expeditie (de insotire) a marfii depuse
de reclamanta la dosar. In privinta serviciilor de depozitare pe care reclamanta le-a facturat in
perioada cand contractul era in vigoare, acestea au facut obiectul unor intelegeri distincte,
28

efectuandu-se plati pentru fiecare serviciu in parte. Dupa rezilierea contractului, evident ca,
arata parata, nu a mai solicitat servicii suplimentare.
In privinta contractului incheiat de reclamanta si societatea comerciala X, a sustinut parata,
acesta nu-i poate fi opozabil fiind incheiat cu o alta societate, pentru ca, altfel, s-ar incalca
principiul relativitatii efectelor actului juridic civil (res inter alios acta) si nici nu a aderat
niciodata la acel contract.
Solutia tribunalului arbitral
Din actele si lucrarile dosarului, tribunalul arbitral retine ca, la data de 22.12.2000, intre parti sa incheiat contractul de inchiriere pentru sediul birou (inclusiv pentru utilizarile asociate) care,
in art. 22 lit. c contine o clauza compromisorie, ceea ce a determinat solutionarea litigiului de
catre Curtea de Arbitraj. In aceste conditii, orice alte intelegeri care au existat intre parti si care
nu s-au concretizat intr-un contract cu clauza compromisorie nu pot fi avute in vedere de catre
Tribunalul arbitral si cu atat mai putin litigiile care apar in legatura cu aceste intelegeri. In
cauza, intre parti au existat intelegeri separate privind serviciile de depozitare, manipulare si
transport, care s-au transformat in uzante comerciale, servicii care erau facturate separat de
chiria datorata de parata potrivit contractului de inchiriere.
Aceste pretentii care exced cadrul contractului de inchiriere incheiat intre parti la data de
22.12.2000 nu pot fi solutionate de catre Curtea de Arbitraj.
In legatura cu cele doua facturi fiscale a caror plata se solicita in actiune, tribunalul arbitral
constata ca, pe de o parte, acestea contin si alte prestatii (in afara chiriei), care exced cadrului
contractual, iar pe de alta parte, contractul de inchiriere din 22.12.2000 incheiat intre parti, a
incetat la data de 01.06.2001, potrivit adresei (scrisorii) comunicate de parata reclamantei, chiar
daca aceasta nu este datata. O proba elocventa in privinta incetarii relatiilor contractuale dintre
parti incepand cu
data de 01.06.2001 o reprezinta motivele de recurs formulate de reclamanta in dosarul
inregistrat pe rolul unei instante statale, motive acceptate de instanta ca fiind dovedite si in care
reclamanta arata ca in urma incetarii relatiilor dinte cele doua firme cu incepere de la 1 iunie
2001 (relatii de depozitare, inchiriere sediu, transport si manipulare marfa), parata si-a
transportat stocul de marfa intr-un alt depozit, iar pentru o parte din marfuri s-a solicitat
transportarea la diferiti beneficiari.
Asadar, relatiile contractuale privind inchirierea spatiului care face obiectul contractului au
incetat incepand cu data de 01.06.2001, chiar daca, nu s-a respectat procedura de reziliere
prevazuta in contract.
De altfel, relatiile contractuale au incetat nu ca efect al rezilierii, ci prin acordul de vointa al
partilor, concluzie la care a ajuns Tribunalul arbitral, din intregul material probator.
Parata a comunicat reclamantei incetarea relatiilor contractuale incepand cu 01.06.2001, iar
reclamanta a fost de acord cu aceasta, folosindu-se de scrisoarea respectiva in dosarul solutionat
de instanta statala. In privinta eliberarii spatiului inchiriat, asa cum rezulta din inscrisurile
depuse la dosar, respectiv, avizele de expeditie, declaratiile vamale, recunoasterea reclamantei,
marfurile proprietatea paratei au fost transferate (mutate) intr-un alt depozit, transportul fiind
efectuat chiar de reclamanta. De altfel, in actiunea intentata la instanta statala si solutionata
definitiv si irevocabil, reclamanta a solicitat si i s-a admis obligarea paratei la plata pretului
transportului marfurilor ce-i apartineau catre reclamanta, transport efectuat chiar de
reclamanta.
Asadar, relatiile contractuale au incetat la data de 01.06.2001, fapt acceptat de ambele parti,
chiar daca in cadrul acestei actiuni reclamanta nu mai recunoaste, prevalandu-se de clauzele
29

contractuale care prevad indeplinirea anumitor conditii de forma. Faptul ca reclamantei i s-a
comunicat de catre parata intentia de reziliere (incetare) a contractului, rezulta din continutul
actiunii formulate impotriva paratei la instanta statala, precum si din continutul motivelor de
recurs, incetarea relatiilor contractuale fiind motivul principal pe care si-a intemeiat reclamanta
pretentiile legate de transportul marfurilor ce apartineau paratei, marfuri depozitate in spatiul
reclamantei.
In conditiile in care relatiile contractuale au incetat, orice pretentii pentru perioada ulterioara
datei de 01.06.2001 sunt neintemeiate. De altfel, cele doua facturi nu au fost comunicate si
evident nu au fost acceptate de catre parata, asa incat nu sunt indeplinite conditiile prevazute de
art. 46 C.comercial, privind mijloacele de proba specifice obligatiilor comerciale, stiut fiind
faptul ca numai facturile acceptate reprezinta mijloace de proba.
In concluzie, fata de cele aratate mai sus, Tribunalul arbitral urmeaza sa respinga actiunea
formulata de reclamanta ca neintemeiata.
autor, dr. Bernd Ehle+
Incetarea contractului de inchiriere prin acordul partilor
CELE MAI PROFITABILE 27 de AFACERI
pentru piata romaneasca in 2010
...Detalii Aici
Legea pensiilor si salarizarea in 153 de studii de caz
... click aici
Incetarea contractului de inchiriere prin acordul partilor
Incetarea contractului de inchiriere prin acordul partilor, neindeplinirea conditiilor de forma
avand caracter nerelevant, coroborata cu necomunicarea facturilor aferente platii chiriei
indreptateste tribunalul arbitral sa aprecieze asupra caracterului neintemeiat al cererii de
obligare a locatarului la plata chiriei pretins datorate pentru perioada ulterioara incetarii
respectivului contract de inchiriere.
sentinta arbitrala nr. 192/24.06.2005 dosar nr. 464/2004
Partile si obiectul litigiului
Litigiul implica o societate comerciala cu raspundere limitata, in calitate de reclamanta, precum
si o alta societate comerciala cu raspundere limitata, in calitate de parata. Reclamanta a solicitat
Curtii de Arbitraj Comercial International de pe langa Camera de Comert si Industrie a
Romaniei obligarea paratei la plata unei sumede bani reprezentand pret neachitat plus dobanzi
pentru serviciile de depozitare si chiriile aferente spatiului de birou, neachitate in intervalul
01.06.2001 31.07.2001, cu cheltuieli de arbitrare.
Motivele actiunii
In motivarea actiunii, reclamanta a aratat ca a incheiat cu parata un contract de inchiriere
pentru sediu de birou la un depozit, proprietatea reclamantei, unde parata a depozitat pe
parcursul derularii contractului diferite marfuri, contravaloarea chiriei pentru depozitare fiind
achitata lunar, prin ordin de plata, la prezentarea facturii fiscale emisa de reclamanta. Totodata,
reclamanta a mentionat ca parata era partener de logistica al societatii comerciale X cu care ea,
reclamanta, incheiase anterior un contract privind manipularea, depozitarea, gestionarea si
30

paza bunurilor si ca parata a aderat, practic, la aceleasi conditii contractuale ca si societatea

comerciala X de care era coordonata. Pentru serviciile de depozitare si chiriile aferente lunilor
iunie si iulie 2001, reclamanta a emis doua facturi ce nu au fost onorate la plata, desi termenul
de plata era de 15 zile de la data emiterii facturii. Cu privire la atitudinea paratei, reclamanta a
aratat ca, in primele 5 luni ale anului 2001, aceasta nu a facut niciun fel de obiectii cu privire la
modalitatea de plata a serviciilor de depozitare si a chiriilor aferente spatiului de birou pus la
dispozitie. Dupa ce marfurile proprietatea paratei depozitate la sediul reclamantei au fost
mutate in alt depozit, a mai aratat reclamanta, parata a incetat platile fara a-si fi mutat toate
marfurile depozitate sau sa fi eliberat biroul inchiriat, asa incat aceasta datoreaza atat pretul
pentru serviciile de depozitare, gestionarea chiriilor, cat si dobanzi la aceste sume potrivit OG
nr. 9/2000. A mai sustinut reclamanta ca parata a fost de rea-credinta pentru ca a mai refuzat
executarea si a altei obligatii, respectiv, cea de achitare a pretului transporturilor marfurilor
depozitate de reclamanta, transport efectuat de reclamanta si ca, printr-o hotarare irevocabila
pronuntata de o instanta statala, parata a fost obligata sa plateasca reclamatei costul
transporturilor marfurilor depozitate in spatiului pus la dispozitie de catre aceasta.
Apararea paratei
Parata a solicitat respingerea actiunii ca neintemeiata si nelegala pentru faptul ca nu datoreaza
sumele pretinse de reclamanta in actiune, facturile emise de reclamanta nefiindu-i comunicate,
nefiind semnate si stampilate, deci nu au fost acceptate, iar reclamanta nu a facut dovada
comunicarii lor. Drept urmare, aceste documente nu-i sunt opozabile. Cu privire la chiria
pretinsa de reclamanta pentru perioada de timp mentionata in actiune, este nedatorata,
deoarece contractul de inchiriere in baza caruia reclamanta a emis facturile a fost reziliat
incepand cu 01.06.2001, fapt recunoscut si acceptat de reclamanta ce a efectuat ea insasi
transporturile. Faptul ca reclamanta a efectuat transporturile si a evacuat spatiul inchiriat
reiese din hotararea instantei statale, cat si din avizele de expeditie (de insotire) a marfii depuse
de reclamanta la dosar. In privinta serviciilor de depozitare pe care reclamanta le-a facturat in
perioada cand contractul era in vigoare, acestea au facut obiectul unor intelegeri distincte,
efectuandu-se plati pentru fiecare serviciu in parte. Dupa rezilierea contractului, evident ca,
arata parata, nu a mai solicitat servicii suplimentare.
In privinta contractului incheiat de reclamanta si societatea comerciala X, a sustinut parata,
acesta nu-i poate fi opozabil fiind incheiat cu o alta societate, pentru ca, altfel, s-ar incalca
principiul relativitatii efectelor actului juridic civil (res inter alios acta) si nici nu a aderat
niciodata la acel contract.
Solutia tribunalului arbitral
Din actele si lucrarile dosarului, tribunalul arbitral retine ca, la data de 22.12.2000, intre parti sa incheiat contractul de inchiriere pentru sediul birou (inclusiv pentru utilizarile asociate) care,
in art. 22 lit. c contine o clauza compromisorie, ceea ce a determinat solutionarea litigiului de
catre Curtea de Arbitraj. In aceste conditii, orice alte intelegeri care au existat intre parti si care
nu s-au concretizat intr-un contract cu clauza compromisorie nu pot fi avute in vedere de catre
Tribunalul arbitral si cu atat mai putin litigiile care apar in legatura cu aceste intelegeri. In
cauza, intre parti au existat intelegeri separate privind serviciile de depozitare, manipulare si
transport, care s-au transformat in uzante comerciale, servicii care erau facturate separat de
chiria datorata de parata potrivit contractului de inchiriere.
Aceste pretentii care exced cadrul contractului de inchiriere incheiat intre parti la data de
22.12.2000 nu pot fi solutionate de catre Curtea de Arbitraj.
In legatura cu cele doua facturi fiscale a caror plata se solicita in actiune, tribunalul arbitral
constata ca, pe de o parte, acestea contin si alte prestatii (in afara chiriei), care exced cadrului
contractual, iar pe de alta parte, contractul de inchiriere din 22.12.2000 incheiat intre parti, a
incetat la data de 01.06.2001, potrivit adresei (scrisorii) comunicate de parata reclamantei, chiar
31

daca aceasta nu este datata. O proba elocventa in privinta incetarii relatiilor contractuale dintre
parti incepand cu
data de 01.06.2001 o reprezinta motivele de recurs formulate de reclamanta in dosarul
inregistrat pe rolul unei instante statale, motive acceptate de instanta ca fiind dovedite si in care
reclamanta arata ca in urma incetarii relatiilor dinte cele doua firme cu incepere de la 1 iunie
2001 (relatii de depozitare, inchiriere sediu, transport si manipulare marfa), parata si-a
transportat stocul de marfa intr-un alt depozit, iar pentru o parte din marfuri s-a solicitat
transportarea la diferiti beneficiari.
Asadar, relatiile contractuale privind inchirierea spatiului care face obiectul contractului au
incetat incepand cu data de 01.06.2001, chiar daca, nu s-a respectat procedura de reziliere
prevazuta in contract.
De altfel, relatiile contractuale au incetat nu ca efect al rezilierii, ci prin acordul de vointa al
partilor, concluzie la care a ajuns Tribunalul arbitral, din intregul material probator.
Parata a comunicat reclamantei incetarea relatiilor contractuale incepand cu 01.06.2001, iar
reclamanta a fost de acord cu aceasta, folosindu-se de scrisoarea respectiva in dosarul solutionat
de instanta statala. In privinta eliberarii spatiului inchiriat, asa cum rezulta din inscrisurile
depuse la dosar, respectiv, avizele de expeditie, declaratiile vamale, recunoasterea reclamantei,
marfurile proprietatea paratei au fost transferate (mutate) intr-un alt depozit, transportul fiind
efectuat chiar de reclamanta. De altfel, in actiunea intentata la instanta statala si solutionata
definitiv si irevocabil, reclamanta a solicitat si i s-a admis obligarea paratei la plata pretului
transportului marfurilor ce-i apartineau catre reclamanta, transport efectuat chiar de
reclamanta.
Asadar, relatiile contractuale au incetat la data de 01.06.2001, fapt acceptat de ambele parti,
chiar daca in cadrul acestei actiuni reclamanta nu mai recunoaste, prevalandu-se de clauzele
contractuale care prevad indeplinirea anumitor conditii de forma. Faptul ca reclamantei i s-a
comunicat de catre parata intentia de reziliere (incetare) a contractului, rezulta din continutul
actiunii formulate impotriva paratei la instanta statala, precum si din continutul motivelor de
recurs, incetarea relatiilor contractuale fiind motivul principal pe care si-a intemeiat reclamanta
pretentiile legate de transportul marfurilor ce apartineau paratei, marfuri depozitate in spatiul
reclamantei.
In conditiile in care relatiile contractuale au incetat, orice pretentii pentru perioada ulterioara
datei de 01.06.2001 sunt neintemeiate. De altfel, cele doua facturi nu au fost comunicate si
evident nu au fost acceptate de catre parata, asa incat nu sunt indeplinite conditiile prevazute de
art. 46 C.comercial, privind mijloacele de proba specifice obligatiilor comerciale, stiut fiind
faptul ca numai facturile acceptate reprezinta mijloace de proba.
In concluzie, fata de cele aratate mai sus, Tribunalul arbitral urmeaza sa respinga actiunea
formulata de reclamanta ca neintemeiata.
autor, dr. Bernd Ehle
Proiect: "Pachetul de legi ale locuirii" (i)
Proiect de lege: Contractele de inchiriere a locuintelor - minimum un an
de Ioana Morovan HotNews.ro
Luni, 3 martie 2008, 16:02 Economie | Imobiliar

32

Inchirierea locuintelor va fi permisa pentru cel putin un an iar nivelul chiriei se va putea
negocia fara nicio restrictie intre proprietar si chirias. Pentru locuintele administrate sau
subventionate de stat se vor stabili, in urma unor studii, "chirii de referinta". Propunerile sunt
incluse in proiectul "Legii privind inchirierea locuintelor si a reglementarii raporturilor dintre
locatari si locatori", una dintre cele patru "legi ale locuirii" prezentate in premiera de Laszlo
Borbely, ministrul dezvoltarii, lucrarilor publice si locuintelor.
"Scopul legii este asigurarea unui echilibru intre drepturile si obligatiile proprietarilor si cele ale
chiriasilor", a spus Laszlo Borbely.
Principalele propuneri din proiectul de lege:
durata contractului de inchiriere va fi de minim 1 an si va fi pe perioada determinata. Potrivit
ministrului Borbely, prevederea este inspirata din legislatia europeana, termenul fiind, spre
exemplu, de 4 ani in Italia si 3 ani in Franta
contractul de inchiriere poate fi reziliat cu preaviz de 6 luni, la initiativa locatorului si cu preaviz
de 3 luni, la initiativa locatarului.
nivelul chiriei lunare se poate stabili liber prin negociere intre locatar si locator
Pentru locuintele care au fost realizate cu subventii publice, se va stabili un nivel maxim al
chiriei, reprezentat de "chiria de referinta" din localitatea respectiva. Aceste chirii de referinta
se stabilesc in urma unui studiu de piata al chiriilor din zona, la locuinte comparabile. Pentru
studierea pietei, se vor constitui niste structuri pe langa autoritatile locale, denumite
"observatoare teritoriale'".
"Legile locuirii" vor fi publicate pentru consultare saptamana viitoare pe website-ul
Ministerului Dezvoltarii Publice, Lucrarilor Publice si Locuintelor. Ministrul Laszlo Borbely a
spus ca vor fi luate in considerare propunerilie sosite din piata, in urma consultarii publice.
Pachetul legislativ ar putea fi prezentat in Guvern peste aproximativ o luna.
REFERINTE
Proiect de lege: "Toti cei cu venitul sub salariul mediu net pe economie pot solicita locuinte
sociale"
Proiect de lege: "Reabilitarile se vor face simultan pe intregul imobil, nu pe segmente de
cladire"
Proiect de lege: Vor fi incurajate parteneriatele public-privat in constructia de locuinte
george [anonim]
Si ce se intampla daca am nevoie sa stau cu chirie doar 3- 6 luni???
raspunde trimite
+1 (1 vot)
Simplu (Luni, 3 martie 2008, 22:55)
bla bla bla [utilizator] i-a raspuns lui george
Faci contract pe un an si dai preaviz imediat cum ca pleci dupa 3 luni. Problema ramane la
statul cu chirie MAI PUTIN de 3 luni.
raspunde trimite
0 (0 voturi)
ce e mai important defapt ? (Mari, 4 martie 2008, 11:38)
Catalin [anonim] i-a raspuns lui bla bla bla
Pentru mai putin de 3 luni stai la un prieten. Gandestete ca la criza actuala de locuinte ca daca
ai 2 copii si inchiriezi o casa, vine un proprietar si iti dubleaza chiria dupa 1 luna de sedere ca
asa vrea el. E corect ? Ce-ai face in cazul asta ? Ai locui in strada cu 2 copii ? Care problema
merita defapt mai multa atentie ?
33

Inchiriatul e o afacere, dar una mai speciala. Daca intri in aceasta afacere ca proprietar atunci e
problema ta, tre sa respecti demnitatea individului. Daca ai de gand doar sa-ti maximizezi
profitul si nu-ti pasa de viata individului atunci baga banii la bursa. E corect cum e in alte tari si
asa tre sa fie si la noi.
raspunde trimite
0 (0 voturi)
re: Ce e mai important de fapt? (Mari, 4 martie 2008, 16:18)
MLZ [anonim] i-a raspuns lui Catalin
1) Faci un contract in care stipulezi renegocierea chiriei doar in conditiile in care pretul pietei
creste cu mai mult de 20%. De obicei proprietarul nu va urca pretul cu 20%, ci cu 10-15%, a.i.
castige ambele parti. Sau vrei sa nu creasca chiria daca pretul pietei creste? Inchiriaza la stat
atunci, ca ala e finantat de contribuabili, nu plange daca pierde, ca nu pierde!
2) Inchiriatul este o afacere ca orice afacere. Daca tu o consideri mai speciala pentru ca
afecteaza (crezi tu) viata/destinul oamenilor, atunci trebuie sa mai adaugi si producerea de
medicamente, brutariile, imbutelierea de apa minerala, ...... SI NU MAI TERMINI!.
In plus, daca statul trebuie sa reglementeze treburile in FAVOAREA consumatorului pt
inchirieri, atunci trebuie sa o faca (din acelasi motiv) si pentru cele din lista de mai sus. Si uitea
asa constati ca iti doresti in URSS!!!
Declara-te socialist si iti respect opinia. Altfel ......
raspunde trimite
0 (0 voturi)
va urasc (Mari, 4 martie 2008, 9:55)
hunii si khazarii [anonim] i-a raspuns lui george
faci pe un an si dupa 3-6 luni nu mai platesti chiria.
Inca o lege facuta pentru ca STATULUI sa-i fie mai bine, sa incaseze mai mult, mai comod, mai
fara efort...
bai ungure, tu n-ai auzit de piata libera?
raspunde trimite
-1 (1 vot)
la negru (Luni, 3 martie 2008, 17:11)
adi [anonim]
-1 (1 vot)
Un al cretin (Luni, 3 martie 2008, 17:19)
Anonim [anonim]
+1 (1 vot)
OK, sa zicem ca propunerea e proasta (Luni, 3 martie 2008, 19:04)
whatever [anonim] i-a raspuns lui Anonim
a se retine, insa: "Legile locuirii" vor fi publicate pentru consultare saptamana viitoare pe
website-ul Ministerului Dezvoltarii Publice, Lucrarilor Publice si Locuintelor. Ministrul Laszlo
Borbely a spus ca vor fi luate in considerare propunerilie sosite din piata, in urma consultarii
publice. "
34

CU ALTE CUVINTE, SE ASTEAPTA PROPUNERI. DESIGUR E MAI USOR SA STAI PE

MARGINE SI SA ARUNCI CU PIETRE.
raspunde trimite
-1 (1 vot)
Dormiti linistiti (Mari, 4 martie 2008, 3:39)
Dr Mangele [anonim] i-a raspuns lui whatever
0 (0 voturi)
inchirieri (Luni, 3 martie 2008, 17:51)
pesimistul [anonim]
Inca un proiect mort din fasa, cum credeti ca majoritatea propietarilor care inchiriaza la negru
vor veni mot sa inregistreze contractul de inchiriere??? Atata timp cat cererea va fi
disproportionata, atata timp cat fiscul nostru si nu numai se va scalda intr-o dulce si placuta
dolce far-niente, atata timp cat statul roman exista doar sub forma de impozite si taxe si nu se
face un fond destinat inchirierii, atata timp cat nivelul romanului de rand, cetateni stim deja
cine merita sa aiba asemenea titulatura, asemenea proiecte vor suna bine pe hartie insa vor fi
oficial decedate.
raspunde trimite
0 (0 voturi)
Romania, tara tuturor legilor aberante (Luni, 3 martie 2008, 18:40)
un frustrat [anonim]
Ce fel de economie e asta in care statul dicteaza limita unui contract? comunista?
raspunde trimite
0 (0 voturi)
Ai inteles gresit (Luni, 3 martie 2008, 20:14)
Niko [anonim] i-a raspuns lui un frustrat
Sunt preturi de referinta pentru proprietatile statului. Se calculeaza dupa cele private din zona.
Teoretic suna corect, practica ne omoara.
raspunde trimite
0 (0 voturi)
nu cred... (Luni, 3 martie 2008, 22:08)
un frustrat [anonim] i-a raspuns lui Niko
Eu cred ca bine am inteles. Numai ultimul paragraf se refera la locuintele construite din bani
publici. Restul, ma gindesc ca or fi cele realizate din banii particularilor... adica proprietati
private. Oricum, articolul este ambiguu, dupa cum, cu siguranta va fi si legea...
raspunde trimite
0 (0 voturi)
mmmm (Luni, 3 martie 2008, 20:47)
V [anonim]
nu-s de acord cu durata minima de 1 an. Defapt nu sunt de acord cu nici o durata minima. Asta
se negociaza si daca oamenii se inteleg, ce treaba are statul?
raspunde trimite
0 (0 voturi)
parerea mea (Luni, 3 martie 2008, 22:29)
aquariusblend [anonim] i-a raspuns lui V
pentru V (anonim): problema este ca oamenii se inteleg ( asa cum zici tu, fara sa se bage
statul)pana nu se mai inteleg!.. Si atunci desparte tu toti carcotasii prin tribunale pentru 1-2
35

saptamani de inchiriat apartamente ca a plecat cu o cleanta sau cu un televizo rsub brat... Eu nas zice un an dar minim o luna chiar as baga!! Adica cine vrea sa inchirieze pe mai putin n-are
decat(sa nu constituie infractiune sau contraventie) dar o face pe pielea si riscul lui fara nici un
fel de suport legislativ si sprijin din partea statului...poate asa se mai termina cu marii profitori
din imobiliare care au ajuns sa inchirieze pe la tot felul de fufe(si nu numai) apartamente cu ziua
cu cate 35/50 euro...Sincer, am locuit la Vienna, Paris, Strasbourg, Bruxelles cu anii ( nu o zi sau
o luna).Acolo nu te baga nimeni in seama daca vrei sa inchiriezi pe mai putin de 6 luni-1an...se
uita la tine ciudat si mai ca nu te intreaba de ce nu mergi la hotel?? La ei termenul mediu
inseamna 5-10 ani si de obicei toate apartamentele se inchiriaza goale golutze (fara mobila cu
exceptia celei de bucatarie) . Un pat la Ikea costa 100-200 de euro, o masa cu 2 scaune maxim
150 de euro deci preturi sa-ti mobilezi o casa n-ar fi asa mari. Revenind la Romania: de ce zic
minim o luna sa fie contractele? Ca sa poata lua statul impozit. Si eu chiar as mari impozitele
imobiliare anuale la minim 1% din valoarea de piata a imobilului incepand de la a treia locuinta
si la 5% pe an de la a 10-a locuinta!! Se vezi atunci, si-ar mai permite cei care au cate 20
apartamente sa le poarte la vanzare/inchiriere cate 2-3 ani cerand pe ele preturi nemaiauzite
cand ar trebui sa platesca cate 1000 de euro impozit pe an pentru fiecare???
raspunde trimite
0 (0 voturi)
RE: (Mari, 4 martie 2008, 16:23)
MLZ [anonim] i-a raspuns lui aquariusblend
Fara sa-ti dai seama, tu de fapt incurajezi piata neagra! :o))))
Cel cu 20 de apartamente nu se va lasa de inchiriat, ci doar nu va face contract.
Si de ce l-ai impozita mai mult pe cel cu 20 de apartamente decat pe cel cu unul? Din invidie?
Din spirit haiducesc (iau de la bogati si dau la saraci)? Tot fara sa vrei .... ai ceva inclusiv
importiva mostenirii; ar trebui cumva interzisa, de exemplu?!
raspunde trimite
0 (0 voturi)
pentru MLZ (Mari, 4 martie 2008, 16:56)
aquariusblend [anonim] i-a raspuns lui MLZ
cel cu 20 de apartamente o va face pe riscul lui sa inchirieze la negru. Parerea mea este ca
nimeni nu va vrea sa stea pe termen lung fara contract.
Am inchiriat in Tel-Aviv de la un tip evreu un apartament . de fapt el avea N apartamente si-i
mergea foarte bine. 3 saptamani in new-york si alte 3 in tel-aviv si tot asa. Doar colecta banii
asta era viata lui.Un tip putred de bogat care ma chestiona mereu cum merge real-estate-ul in
Romania... Asta facea toata ziua: aduna bani din chirii si era nervos ca nu poate sa se extinda in
Israel, Tel-Aviv la mai multe apartamente. Tocmai fiindca i-ar fi crescut impozitul pe
apartamente si automat pe afacere si ar fi iesit in piedere la bani chiar daca cifra de afaceri ar fi
crescut (si automat si volumul de munca). Nu e spirit haiducesc, e vorba doar de a plati impozite
pe ceea ce castigi si a lasa loc si la altii dar mai ales in a-ti evalua corect proprietatea. Poate
atunci nu ai mai vedea apartamente care stau cu anii neinchiriate si nevandute doar fiindca
proprietarul tine la pret. Sau nu ti se pare normal? ca sunt 20 apartamente sau 5% impozit nu e
treaba mea sa decid cifra exacta, dar ideea in sine...sunt oameni platiti in ministerul de finante
sa caste ochii si la asta...ca nu o fac, se vede foarte bine dupa discrepantele crase in sistemul de
impozitare din Romania. Apropo, urasc comunismul tot asa de mult ca si tine si proprietatea
este sfanta si pentru mine.
raspunde trimite
0 (0 voturi)
36

nah (Mari, 4 martie 2008, 20:29)

V [anonim] i-a raspuns lui aquariusblend
daca oamenii ajung in tribunal atunci tribunalul trebuie sa faca dreptate.
Si de ce ai pune minim o luna?! crezi ca-ti inchiriaza cineva pe mai putin de o luna?! crezi ca
vrea cineva sa inchirieze pe mai putin de o luna?! Iti spun eu ca nu. Ceea ce iti doresti tu este o
societate super-reglementata... Sa vina statul sa aiba grija de tine pentu ca tu nu sti sa-ti
inchiriezi apartamentul singur. Daca sti sa faci afaceri atunci ai un pret mare pe o luna si un
pret mic pe un an si cu asta basta. Ce e mai important e preavizul in caz ca una din parti se
razgandeste.. Durata minima nu poate fi reglementata pentru ca omul inchiraza cat are nevoie.
raspunde trimite
0 (0 voturi)
tot eu (Mari, 4 martie 2008, 21:17)
aquariusblend [anonim] i-a raspuns lui V
da sunt unii care inchiriaza apartamente cu ziua in regim hotelier( hai sa zic pe minim 3 zile).
Nu am nimic cu ei dar nu platesc absolut nici un impozit si stiu cazuri concrete. Incercam doar
sa spun de ce e nevoie de o durata minima de inchiriere de o luna: ca sa poata lua statul
impozitsi sa poata fi cuantizate. Ca altii vor sa inchirieze si pe mai putin de o luna nu e nici o
problema, sa se descurce cu eventualele probleme dar eu daca as fi legiuitor nu i-as incuraja. De
asta exista hoteluri. Ar plati toti impozite. Dar eu nu sunt leguitor si de asta mi-am exprimat
doar o parere... E mai clar acum? :)
raspunde trimite
0 (0 voturi)
- (Miercuri, 5 martie 2008, 14:39)
magalie [anonim] i-a raspuns lui aquariusblend
nu cred ca preturile sunt nemaiauzite. sunt doar in limitele pietei. Ca toate preturile de pe piata
sunt exagerate...asta e partea a doua. Si daca omul a investit tocmai in acest scop...sa inchirieze
si sa incaseze bani din chirii? Cu ce ii deranjeaza pe ceilalti. cat despre strainatate...sa fiu iertata
dar mie nu-mi plac conditiile lor. Cum adica minim 6 luni chirie? Daca nu, sa stau la hotel? Or fi
avand tarife la hotel extraordinar de mici. La noi nu-mi permit sa stau o saptamana la hotel. Iar
cu mobila ce se face? Si-o ia chiriasul cand pleaca? Si-o duce la noua locatie? Si daca nu se
potriveste cu noua locatie, o arunca? Inseamna ca au bani multi aia p-acolo!
raspunde trimite
-1 (1 vot)
fixarea duratei inchirierii? (Luni, 3 martie 2008, 23:07)
bobo [anonim]
+1 (1 vot)
poti inchiria si cu ora daca vrei (Luni, 3 martie 2008, 23:43)
aquariusblend [anonim] i-a raspuns lui bobo
Bobo, poti inchiria si o ora daca vrei. Bineinteles ca esti proprietar ci faci ce vrei DAR suporti
consecintele. Adica sa nu vii dupa aceea prin tribunale sa te plangi ca nu ti-a platit chiriasul
banii sau ca a murdarit peretii in 3 zile cat a stat la tine...idem daca ai fi in situatia de chirias, sa
nu vi sa te plangi ca te-a dat proprietarul afara dupa 3 saptamani ca a gasit pe altul care plateste
mai bine si tu ai batut palma fara contract pe 4 saptamani .... N-are nimeni nimic cu tine ca de
asta e democratie si libertate fiecare face ce vrea dar minoritatea se supune majoritatii: cu alte
cuvinte daca se va vota legea ( fie cu minim o luna fie cu minim 1 an) va trebui sa ne supunem
acestei legi. Sper totusi ca cineva din echipa D-nului Laszlo Borbely isi arunca un ochi si pe
formurile acestea si tine cont de fiecare parere obiectiva
raspunde trimite
37

0 (0 voturi)
Re: poti inchiria cu ora daca vrei ... (Mari, 4 martie 2008, 16:28)
MLZ [anonim] i-a raspuns lui aquariusblend
1) Pai daca nu inchei o contract, n-ai nici cum sa te duci in instanta! N-ai ce sa invoci. Nimeni nu
a incalcat nicio intelegere, pentru ca (dpdv instanta) NU EXISTA nicio intelegere. Deci treaba e
rezolvata.
Daca nu inchei contract, iti asumi riscurile respective. Face parte din afacere si situatia in care
pleaca cu televizorul .... :o)
2) Democratia NU este despre minoritatea care sa se supuna majoritatii, ci despre majoritatea
care sa nu asupreasca minoritatea chiar daca o poate face! Trebuie sa-i respecte drepturile chiar
daca ar putea sa nu i le respecte.
Fa un exercitiu mintal: referendum in care s-ar propune ca etnicii rromi sa fie expulzati. Cam ce
rezultat ar avea referendumul si daca ar fi corect sa se procedeze in conformitate cu rezultatul!
E?
raspunde trimite
0 (0 voturi)
tot pt MLZ (Mari, 4 martie 2008, 17:11)
aquariusblend [anonim] i-a raspuns lui MLZ
ei, uite, asta cu relocarea etnicilor rromi ma depaseste...poate ai primii un raspuns elocvent de la
populatie cu ocazia unui referendum ca tot e vorba de majoritate :) Roaga-te sa nu se gandeasca
nimeni la un astfel de referendum!
raspunde trimite
0 (0 voturi)
Nu faci ce-ai tu chef (Mari, 4 martie 2008, 6:48)
bla bla bla [utilizator] i-a raspuns lui bobo
Cand iti oferi casa spre inchiriere trebuie sa te supui unor reguli, nu-l dai pe chirias afara cand
ai tu chef. (La fel cum cei ce vand/inchiriaza masini trebuie sa se supuna anumitor reguli,
hotelurile altor reguli, samd)
raspunde trimite
0 (0 voturi)
cum ramane cu studentii (Luni, 3 martie 2008, 23:10)
Alex [anonim]
Studentii au nevoie sa stea numai pe perioada universitara -adica cam 8-10 luni pe ani. Cu
aceasta gogorita de un an ii obliga pe toti sa nu faca contracte si sa poate fi azvarliti la orice ora
de propietari din casa.
In UK contractul in general se face pe orice perioada dar nimeni nu se incurca pe mai putin de 3
luni care mi se pare rezonabil ca o perioada minima daca guvernul tine mortis la asta.
In UK odata semnat contractul esti ca si stapan, proprietarul nu are voie sa intre in casa cand
vrea ci numai cu anuntare prealabila si motivul. In rest toate contractele de utilitati le are
chiriasul, absolut pe toate( taxa la primarie, apa,curent,telefon,internet, taxa TV).
raspunde trimite
0 (0 voturi)
Preaviz (Mari, 4 martie 2008, 6:49)
bla bla bla [utilizator] i-a raspuns lui Alex
Citeste articolul, nu numai titlul. Abia apoi comenteaza.
38

raspunde trimite
0 (0 voturi)
Re: cum ramane cu studentii (Mari, 4 martie 2008, 16:35)
MLZ [anonim] i-a raspuns lui Alex
Sunt curios insa cum face statul britanic cu datoriile. Daca chiriasul are contractele si nu le
onoreaza (in sensul platii), leaga datoriile de proprietatea respectiva cum face onor statul
roman? Sau urmareste persoana (chiriasul)!?
Vezi ca e f. important ca acolo este si alt sistem de drept .....
Nota hazlie:
1) Statul roman zice ca iti poti declara domiciliu undeva unde ai contract de inchiriere cu durata
de minim un an. :o)
2) Statul roman zice ca proprietarul e dator sa plateasca datoriile tuturor celor care
"gospodaresc impreuna cu el" (cei cu acte de identitate la adresa respectiva). Deci nu poti vinde
casa de exemplu pana nu platesti amenzile chiriasului!!!!
3) (partea hazlie) Desi trebuie sa plateasca si datoriile celor "care gospodaresc impreuna cu el",
totusi proprietarul NU se poate interesa ce datorii neplatite au respectivii, pt ca ....... exista
secretul fiscal.
E? Suna ca-n Anglia!?!?
raspunde trimite
0 (0 voturi)
- (Miercuri, 5 martie 2008, 15:22)
magalie [anonim] i-a raspuns lui Alex
Si la noi legea spune ca proprietarul nu are voie sa intre in locuinta inchiriata decat cu acordul si
in prezenta chiriasului. Da...nu prea se respecta.
raspunde trimite
0 (0 voturi)
Unde e Proprietatea? (Mari, 4 martie 2008, 0:22)
suedezul [anonim]
De ce sa se amestece statul?Ce fac studentii ?
Jos PNL!
raspunde trimite
-1 (1 vot)
niste idioti (Mari, 4 martie 2008, 2:47)
tudor [anonim]
0 (0 voturi)
Romania cea mai exotica tara din E.Europei!1 (Mari, 4 martie 2008, 3:38)
Capsunarul Vesel !! [anonim]
De ce va infuriati pe parlamentarii nostri ? Ei sint oamenii de bine , care se scoala de dimineata
si voiosi i-si cauta sacosile pentru noile achizitii. Salam fara soia, apa plata si rotunda acadele si
chiloti de dama - toate puse pe factura fiscala,cea cu stample , CNP, CUI si Numarul de la
pantofi.

39

Eu sint un roman fericit -am plecat-am scapat . Ce lege ? Legea Junglei Parlamentarii asa zisi
europeni ar face bine sa-si inchirieze o casa in strainatate macar o saptamina ( UK de ex) si sa
vada cum decurg lucrurile.
raspunde trimite
0 (0 voturi)
Numai tampenii le vin in cap (Mari, 4 martie 2008, 8:52)
Un contribuabil [anonim]
Tocmai mi-au plecat chiriasii care au lasat o "gaura" de 5 milioane la intretinere. Va dati seama
ca in cazul in care ar trebui un preaviz de 6 luni, pentru a-i da afara, ar fi un dezastru, in
conditiile in care tu, ca si proprietar platesti in continuare impozit la stat pentru niste bani pe
care nu ii primesti.
Ar trebui prevazuta deasemenea posibilitatea ca proprietarul sa poata rezilia unilateral
contractul in caz de neplata a facturilor, pentru a nu trebui sa plateasca impozit la stat.
Odata cu privatizarea regiilor m-as fi asteptat ca aceste sa introduca un sistem de contori prepay
(cu cartela eventual) cum se intampla in alte tari, pentru a putea veni in sprijinul inchirierii de
locuinte.
In spatele propunerii de proiect a MDLPL de ascunde de fapt o tentativa de a-i mai jumuli pe
proprietari de niste bani.
raspunde trimite
0 (0 voturi)
pentru "Un contribuabil" (Mari, 4 martie 2008, 14:08)
aquariusblend [anonim] i-a raspuns lui Un contribuabil
Cum rezolva cei din vest problema acestor tepe cum este in exemplu de de 5 milioane la
intretinere?? Foarte simplu. Nimeni nu se muta in apartament pana nu depune o garantie de
nivelul a 3 chirii. Fereasca cel de sus sa spargi chiuveta ca o platesti cat nu face, sau un geam ca
alergi singur sa-l schimbi ca altfel te taxeaza de nu te vezi. Exista inventar cu absolut toate
obiectele din casa ( In Boulogne-Billancourt in Paris pana si furculitele din bucatarie mi le-a
trecut pe inventar si plateam 600 euro/luna pentru un studio 25 de metrii patrati) si daca faci o
zgarietura pe zid sau in parchet iti opreste imediat din chirie si te da afara imediat. Asa ca
distractia costa! Si inca ceva, pe afara merge cam asa: ai bani? Atunci plateste forfait, plateste
deposit, plateste chirii in avans, dovedeste ca esti de incredere cu carduri, pasapoarte si
adeverinte de la munca daca tot esti roman si abia stai in chirie! Nu ai bani? Nici o problema te
invita calduros la hoteluri de mana a a treia cu tine( unde si cainii si pisicile dorm) gen
Formule1, B&B, Premierre Classe etc.. De asta zic ce a bine ca si romanii sa invete ceva din
regulile acestea ca sa fie bine la toata lumea. Poate asa veti intelege de ce e necesar un minim de
o luna! sanatate si numai bine
raspunde trimite
0 (0 voturi)
RE: Un contribuabil (Mari, 4 martie 2008, 16:47)
MLZ [anonim] i-a raspuns lui Un contribuabil
Piata inchirierilor functioneaza foarte bine fara interventia statului. Dealtfel, onor statul nu are
nicio statistica relevanta pentru ca habar n-au ce se intampla (apreciez ca vreo 85% e neagra).
1) Piata te invata cum sa rezolvi astfel de probleme. In cazul tau, trebuia sa le retii inca de la
inceput o garantie (echivalentul unei chirii) pe care o returnezi la sfarsit, diminuata cu valoarea
utliltatilor neachitate si valoarea pagubelor (nu te astepti sa-ti darame peretii, desi si asta e un
risc. Pt asta, e uiti si la fata lor, nu?)
2) Contractul de inchiriere (oficial facut) poate contine ORICE clauze contractuale vor partile
(dar care sa nu incalce legile in vigoare). De exemplu, daca vrei, poti impune prin contract sa
40

recite in fiecare 10 ale lunii, la Universitate, "Catelus cu parul cretz". Daca aceepta, e obligat sa
o faca.
Deci in contractul (pe care il si inscrii la Administratia Financiara) stipulezi ca in caz de neplata
a utilitatilor sau a chiriei pt 2 luni, se reziliaza automat contractul. Si ii poftesti afara.
Nota: si aici e o parte hazlie. Daca dispare sa zicem chiriasul dupa ce ti-a darmat casa, te duci la
Admin Fin, unde iti intrerup imediat "fiscal" contractul (adica nu mai platesti impozit, pt ca nu
mai incasezi), dar nu il pot intrerupe si "juridic", lucru pe care il poate face doar o instanta
dupa o judecata destul de lunga in caz de cearta ...... Cum disociaza ei latura "fiscala" de cea
"juridica" .... n-am nici cea mai vaga idee (pt ca contractul ESTE INCA IN VIGOARE!
Presupun ca nu este nici macar legal ..... da' merge.
raspunde trimite
0 (0 voturi)
practica si teoria (Mari, 4 martie 2008, 9:36)
elena [anonim]
In teorie legea este numai buna.
Se reglementeaza o mare parte din desfiintarile de contract pe motive ca zgarierea peretilor,
plecarea chiriasului cu mobila cu tot etc ca doar a stat 3 zile cu chirie si isi permite sa faca asta...
Se evita si cheltuielile de judecata pt prostiile astea. daca nu e legal sa faci contract pe 3 zile, nu o
sa mai dai in judecata.
Si se asigura si durata minima a inchirierii la 3 luni, o durata rezonabila.
Obiectia mea e ca legea este scrisa in stilul romanesc. In loc sa scrie ce nu e voie sa se faca,
vorbeste de ce se poate face.Din interpretari ca astea se hranesc mai toti avocatii. Guvernantii
lu` peste!
raspunde trimite
0 (0 voturi)
studentii se lovesc deja de asta (Mari, 4 martie 2008, 10:47)
tudor [anonim]
sunt student si stiu ca una din problemele pe care le intalnim cand cautam chirie este faptul ca
suntem obligati sa semnam si pe cele 3 luni de vara desi nu vrem sa ramanem in orasul
universitar. e un truc pe care proprietarii il folosesc pentru a se asigura ca nu raman cu
apartamentul gol pe timpul verii. cum spuneu si cei ce au scris inaintea mea: si daca vrem 3 sau
6 luni ce facem? cred ca asta incurajeaza posibilitatea reinchirierilor si a afacerilor la negru
raspunde trimite
0 (0 voturi)
pentru studentul Tudor (Mari, 4 martie 2008, 14:21)
aquariusblend [anonim] i-a raspuns lui tudor
Tudore, si eu am fost student, gandeste-te totusi ca omul vrea chirie si pe timpul verii. Nu vrei
sa-i platesti? Nici o problema , eliberezi apartamentul si gaseste el pe altul dispus sa platesca
chiria si pe timpul verii. Fara suparare dar asta e viata. Pe 3 luni vrei sa platesti doar? Niic o
problema cauta proprietar dispus sa inchirieze doar pe 3 luni si-ti garantez ca v-ati gasit unul pe
altul....Nu cred ca vor face mai mutl de 3 luni termenul legal dar nici mai putin de o luna( ma
refer la durata minima a unui contract de inchiriere..)
raspunde trimite
0 (0 voturi)
- (Mari, 4 martie 2008, 11:10)
magalie [anonim]
Mie personal mi se pare o aberatie. Dar cum legea din Romania e facuta tocmai pentru a fi
incalcata...nu ma mira absolut nimic. Obligativitatea contractelor presupune declararea
veniturilor la Fisc. Ca urmare, proprietarul va inchiria locuinta la un pret mai mare. Si uite-asa,
41

indirect, prin taxe si impozite (mai nou si legi) Statul determina cresterea preturilor la
imobiliare. Poi cine mai accepta sa stea cu chirie in conditiile in care chiria e mai mare decat
rata la banca pentru un credit ipotecar? Si Statul cica incurajeaza chiriile! Sa fin si noi ca in
Occident. Ce...numai in afara sa se prefere chiria? De ce sa fim noi, romanii, o tara de
proprietari?
Dorind sa plateasca mai putin, locatarii vor accepta chiria fara un contract la baza. Nu mai
vorbim de contract pe 1 an!
Mai apoi...ce proprietar accepta ca chiriasii lui sa-i distruga locuinta pe care el a inchiriat-o?
Cine ar asista asa, nepasator, la distrugerea bunui sau, doar pentru ca legea nu-i da voie sa-si
dea chiriasul afara decat in minim 6 luni de la semnarea contractului?
Si cine plateste chirie un an intreg, doar pentru ca-l obliga legea, cand el sta intr-o localitate
doar 2 luni, deci are nevoie de o locuinta doar pentru 2 luni?
raspunde trimite
0 (0 voturi)
nemultumiri (Mari, 4 martie 2008, 16:16)
neutru [anonim]
Se pare ca nemultumirile sunt de ambele parti. Daca as fi chirias nu mi-ar conveni:
-perioada obigatorie de un an;
-faptul ca se va mari garantia la 6 chirii + 6 cheltuieli medii lunare de intretinere;
Dar mi-ar conveni:
-ca eu pot rezilia contractul cu un preaviz de numai 3 luni, pe cand proprietarul trebuie sa-mi
dea preaviz cu 6 luni inainte (lucru inechitabil intr-un contract);
-ca o sa gasesc fraieri de proprietari care sa nu-mi ceara garantie atat de mare (asta pana la
primele tepe).
Daca as fi proprietar nu mi-ar conveni:
-perioada obligatorie de un an;
-preavizul de 6 luni (normal ar trebui sa fie de o luna pentru ambele parti);
-imposibilitatea de a da afara chiriasul daca nu plateste sau e scandalagiu, etc.;
-plata anticipata a impozitului pe chirie, chiar daca chiriasul nu plateste (iar eu nu-l pot da afara
decat dupa sase luni, daca pot);
-faptul ca trebuie sa urmaresc in justitie un chirias rau platnic (care 6 luni n-a platit), unii fiind
cetateni straini, sau rimani de negasit).
-as gasi mai greu chiriasi care sa plateasca o garantie de 6chirii+6cheltuieli lunare.
Mi-ar conveni:
-ca as lua o garantie de 6chirii+6cheltuieli lunare;
-ca as lua de la studenti chirie intreaga si pe perioada de vacanta;
raspunde trimite
0 (0 voturi)
stau cu chirie (Mari, 15 iulie 2008, 18:05)
simona [anonim]
stau cu chirie de 8 ani intr-o locuinta pe care am primito de la intrepinderea care am lucrat .intre timp intrepinderea s-a privatizat si acum am contract pe un an de zile .am solicitat sa o
cumpar si mi s-a spus ca momentan sint blocate si nu pot sa o cumpar din ordinul noului
director .cu alte cuvinte nu are chef sa le vinda . am facut niste investiti si nu stiu daca exista o
cale legala sa fac ceva? as vrea tare mult sa o cumpar de teama ca intr-o zi sa nu ma scoata afara
.locuintele cred ca sint ale statului pentru ca chiriile sint mici in comparatie cu cele de
particulari .ma poate ajuta cineva ?
Subiect: contract de inchiriere
42

Buna ziua,
Am citit undeva ca exista o lege (sau va exista) care sa permita inregistrarea unui contract de
inchiriere direct la Agentia Financiara fara sa fie necesara legalizarea lui la notar. Este adevarat
sau nu?
Multumesc anticipat
Raspunde Citeaza
avocat_lasco...
Avocat
online
10
6
Data inregistrarii:
Marti, 25 Septembrie 2007, 12:00
Profil consultant
Cere consultanta
[Explicatii indice rating]
Data post: Marti, 13 Mai 2008, 02:03
Daca vreti sa incheiati un contract de inchiriere nu sunteti obligat sa mergeti la notar.Se poate
inregistra la Administratia Financiara pt plata impozitului.
Raspunde Citeaza
magu
Utilizator
offline
1
Data inregistrarii:
Sambata, 13 Noiembrie 2004, 01:31
Profil utilizator
[Explicatii popularitate]
Data post: Marti, 13 Mai 2008, 02:10
Va rog puteti sa precizati care este legea in care este stipulat acest lucru.
Multumesc
Raspunde Citeaza
romascanu
Avocat
online
10
1
3
Data inregistrarii:
Marti, 23 Ianuarie 2007, 16:38
43

Profil consultant
Cere consultanta
[Explicatii indice rating]
Data post: Marti, 13 Mai 2008, 07:04
Contractul de inchiriere se incheie sub semnatura privata (fara autentificare la notar) si asta nu
de alataieri si nici de poimane ci de pe la 1864 de cand avem Cod civil. Inregistrarea lui la
organele fiscale e relativ noua fiind introdusa prin legea 114/1996 legea locuintei.
Art. 21. - nchirierea locuinelor se face pe baza acordului dintre proprietar i chiria,
consemnat prin contract scris, care se va nregistra la organele fiscale teritoriale
Nu as sfatui pe nimeni sa incheie un contract de inchiriere direct pe formularele de 2 bani ale
administratiei financiare. Consecintele pot fi dezastruoase. Redactati un contract cu toate
clauzele necesare (eventual cu ajutorul unui avocat) si pe acela il iregistrati la administratia
financiara.
ultima data editat de romascanu pe data de Marti, 13 Mai 2008, 07:14
Raspunde Citeaza
aartist
Utilizator
offline
6
Data inregistrarii:
Vineri, 18 Aprilie 2008, 09:58
Profil utilizator
[Explicatii popularitate]
Data post: Marti, 13 Mai 2008, 07:18
In cazul in care nu este inregistrat la administratia financiara, exista vreo sanctiune din punct de
vedere civil si nu fiscal?
Raspunde Citeaza
romascanu
Avocat
online
10
1
3
Data inregistrarii:
Marti, 23 Ianuarie 2007, 16:38
Profil consultant
Cere consultanta
[Explicatii indice rating]
Data post: Marti, 13 Mai 2008, 07:56
Daca este incheiat verbal sau prin inscris fara data certa (prin intregistrare la adm. fin. capata
data certa; data certa o poate da avocatul, notarul) atunci nu este opozabil cumparatorului el
nefiind obligat sa respecte locatiunea.
44

Raspunde Citeaza
aartist
Utilizator
offline
6
Data inregistrarii:
Vineri, 18 Aprilie 2008, 09:58
Profil utilizator
[Explicatii popularitate]
Data post: Marti, 13 Mai 2008, 08:29
In ipoteza in care contractul de inchiriere nu este opozabil cumparatorului, acesta poate solicita
evacuarea chiriasului.
Raspunde Citeaza
magu
Utilizator
offline
1
Data inregistrarii:
Sambata, 13 Noiembrie 2004, 01:31
Profil utilizator
[Explicatii popularitate]
Data post: Marti, 13 Mai 2008, 09:04
Ultimul contract de inchiriere l-am redactat la un avocat, iar cind am fost sa-l inregistrez la
financiar mi s-a spus ca nu este valabil din cauza ca a nu a fost incheiat printr-un notar! Acesta
este motivul pentru care am intrebat. Care este atunci avantajul incheierii contractului la un
notar?
Multumesc
Subiect: clauza in contractul de inchiriere spatiu
Doresc sa inchei un contract de inchiriere spatiu comercial pe o durata de 3 ani dar am o
nelamurire in cazul in care firma nu m-ai da randament pot rezilia contractul sau o sa fiu
lobligat la plata chiriei pina cind contractul inceteaza de drept.Ma gindesc ca in contractul
incheiat se poate regasi o clauza de genu "contractul de inchiriere este valabil numai pe
perioada cit firma isi desfasoara activitatea in spatiul respectiv care de fapt este si obiectul
contractului".Va multumesc.
Raspunde Citeaza
casandreea
Utilizator
offline
3
Data inregistrarii:
45

Sambata, 3 Iulie 2010, 08:09

Profil utilizator
[Explicatii popularitate]
Data post: Sambata, 3 Iulie 2010, 09:19
Cu o clauza de genul celei pe care o propui tu, nu cred ca va fi de acord nici un proprietar.
Eventual incearca ca: "Contractul se reziliaza de comun acord, in baza unui preaviz a
locatarului (TU), in termen de 15-30 de zile, de la data preavizului."
Sa aiba timp si propruietarul sa isi caute un alt chirias. Tu nu pierzi bani pe termenul nefolosit
al inchirierii, dar nici proprietarul (care poate se bazeaza pe chiria ta.
Raspunde Citeaza
cip200
Consilier juridic
offline
9.18
Data inregistrarii:
Luni, 12 Februarie 2007, 21:53
Profil consultant
Cere consultanta
[Explicatii indice rating]
Data post: Sambata, 3 Iulie 2010, 21:20
Specifica o clauza de reziliere a contractului in cazul mentionat.
Raspunde Citeaza
albertokurty...
Avocat
online
8.19
Data inregistrarii:
Marti, 23 Iunie 2009, 22:09
Profil consultant
Cere consultanta
[Explicatii indice rating]
Data post: Duminica, 4 Iulie 2010, 00:30
Da, trebuie sa incluzi in contract o clauza de reziliere unilaterala cu preaviz.
Alberto Kurtyan
Raspunde Citeaza
Stoica Ioana
Avocat
offline
9.50
6
Data inregistrarii:
46

Sambata, 23 Iulie 2005, 15:04

Profil consultant
Cere consultanta
[Explicatii indice rating]
Data post: Duminica, 4 Iulie 2010, 21:51
Articolul 905. Rezilierea contractului de locaiune
(1) Rezilierea contractului de locaiune ncheiat fr termen poate avea loc la cererea oricrei
pri cu un preaviz de 3 luni pentru imobile i de o lun pentru bunurile mobile dac n contract
nu este prevzut altfel.
(2) Dac locuina sau orice alt ncpere destinat pentru locuit se afl ntr-o stare ce creeaz un
pericol real pentru sntate, locatarul poate rezilia contractul de locaiune fr respectarea
termenului de preaviz. Locatarul are acest drept i n cazul n care, la ncheierea contractului,
tia despre pericol i nu a naintat pretenii n legtur cu acesta.
(3) Rezilierea contractului de locaiune are ca efect i rezilierea contractului de sublocaiune
dac n contractul de locaiune nu este prevzut altfel.
In caz de neintelegeri intre cele doua parti contractul de inchiriere este reziliat inainte de
termenul stabilit in urmatoarele conditii:
a) la cererea chiriasului, cu conditia notificarii prealabile intr-un termen de minimum 60 de zile;
b) la cererea proprietarului, atunci cand:
- chiriasul nu a achitat chiria cel putin 3 luni consecutiv;
- chiriasul a pricinuit deteriorarea locuintei, cladirii sau daca a instrainat parti ale acestora fara
acordul proprietarului;
- chiriasul are un comportament care face imposibila convietuirea sau impiedica folosirea
normala a locuintei;
- chiriasul nu a respectat clauzele contractuale;
c) la cererea asociatiei de proprietari, atunci cand chiriasul nu si-a achitat obligatiile ce-i revin
din cheltuielile comune pe o perioada de 3 luni, daca au fost stabilite, prin contractul de
inchiriere, in sarcina chiriasului.
Chiriasul poate subinchiria, modifica sau imbunatati locuinta detinuta, numai cu acordul
prealabil scris si in conditiile stabilite de proprietar, daca acestea nu sunt interzise prin
contractul de inchiriere principal.
Iata un model al unui contract de inchiriere.
Sa aveti in vedere durata acestuia (care coincide cu activitatea societatii) .La momentul incetarii
activitatii, va inceta si contractul de inchiriere ( durata este nedeterminata ).
Totodata , sa amintiti de sanctiunea rezilierii.
http://www.model-contracte....
Succes.
ultima data editat de Stoica Ioana pe data de Duminica, 4 Iulie 2010, 22:00
Raspunde Citeaza
GHITA FLORIN
Utilizator
offline
11
47

Data inregistrarii:
Miercuri, 14 Ianuarie 2009, 17:12
Profil utilizator
[Explicatii popularitate]
Data post: Luni, 5 Iulie 2010, 09:23
Mersi frumos si ca de fiecare data aceleasi raspunsuri de profesionisti din partea doamnei
avocat Stoica Ioana,si nu in ultimul rind le multumesc tutoror care au venit cu cite o parere .La
revedere si tineti-o tot asa.
Raspunde Citeaza
Cruceru Miha...
Consilier juridic
offline
2.00
Data inregistrarii:
Vineri, 2 Iulie 2010, 17:27
Profil consultant
Cere consultanta
[Explicatii indice rating]
Data post: Joi, 8 Iulie 2010, 15:19
Ca sa iti asiguri spatele iti sugerez sa introduci in contract o clauza de reziliere inainte de
termen. De exemplu : prezentul contract se poate rezilia de catre locatar/chirias inainte de
implinirea termenului stipulat initial fara a se solicita acordul locatorului/proprietarului
spatiului care face obiectul prezentului contract, locatarul/chiriasul fiind obligat sa anunte
intentia sa de reziliere locatorului/proprietarului cu 15 - 30 zile inainte de parasirea efectiva a
spatiului, locatarul/chiriasul ne fiind obligat la plata integrala a pretului contractului sau la
plata de daune si penalitati de reziliere anticipata.
Ideea e simpla. Daca proprietarul este de buna credinta accepta daca nu te arde. Nu te baza
deloc pe vorbe de genul : stai linistit , nu este nici o problema ..... etc. Foarte impotrant este sa ai
in scris o clauza care sa te ajute sa iti poti face treaba altfel risti sa te plimbi pe la instantele de
judecata si sc cheltui bani stiind din start ca vei pierde.RECOMAND TUTUROR SA
CONSULTE UN JURIST, AVOCAT, NOTAR INAINTE DE SEMNAREA ORICARUI
CONTRACT !!! De asemenea nu lua de bun contractul pe care ti-l baga sub nas proprietarul
sau cel de la agentia imobiliara in cazul in care inchiriezi spatiul prin agentie. Daca au ei model
de contract solicita o copie si mergi cu cpoia la un specialist care te poate indruma corect. Costul
unei consultatii de specialitate este infim pe langa cati bani poti pierde.
Raspunde Citeaza
gabrielpl
Utilizator
offline
1
Data inregistrarii:
Duminica, 7 Februarie 2010, 18:38
Profil utilizator
[Explicatii popularitate]
Data post: Luni, 19 Iulie 2010, 15:53
48

Stimabililor imi cer mii de scuze ca atrag atentie insa va rog sa tineti cont ca vorbim despre un
contract ce urmeaza a fi incheiat intre 2 comercianti. Nu aduceti in discutie prevederi aplicabile
doar inchirierii de locuinte si nici nu folositi termenul de reziliere cand de fapt va referiti la
denuntare unilaterala. Rezilierea poate fi notificata in cazul contractelor cu executare succesiva
in momentul in care partea cealalta incalca prevederile contractuale. Denuntarea nu are un
motiv anume. Proprietarii de spatii comerciale inchiriaza pe perioade mai lungi de timp pentru
a-si asigura o stabilitate in afacere. Se bazeaza si ei pe niste previziuni, pe niste credite de la
banci. Una e sa te duci la banca sa iei credit aducand in garantie un gaj pe venituri viitoare
dintr-un contract de inchiriere de 1 an si alta e sa te duci si sa dovedesti ca te bazezi pe o chirie 3
ani sau mai mult.
In acest caz eu as introduce in contract o conditie rezolutorie de genul:
Daca pana la implinirea termenului contractractului cifra de afaceri lunara a chiriasului
rezultata din desfasurarea activitatii economice in spatiul inchiriat este de sub [....] RON pentru
mai mult de 2 luni consecutive, chiriasul va avea dreptul de a denunta contractul cu un preaviz
de 30 de zile. Cifra de afaceri lunara se va determina in primele 10 zile ale lunii curente pentru
luna precedenta ca suma incasarilor chiriasului din spatiul inchiriat fara TVA si fara a lua in
considerare retururile de marfa, in baza rapoartelor de casa furnizate de chirias (zetul de casa
zilnic). In cazul in care chiriasul nu furnizeaza rapoartele respective in termenul mentionat mai
sus, proprietarul este indreptatit la penalitati de 100 RON/zi de intarziere.
Subiect: Conditii reziliere contract de inchiriere
As dori sa stiu care sunt pasii de urmat pentru rezilierea unui contract de inchiriere. E posibil sa
nu fie inca nevoie dar vreau sa fiu pregatita. Situatia sta cam asa:
Chiriasii mei, la fiecare termen de plata a chiriei cer "negociere" in sensul scaderii pretului, insa
mie nu imi convine sa iau o chirie de garsoniera (cit ar vrea ei sa dea) pe un apartament de 2
camere pe care l-am pus la dispozitie complet mobilat si utiliat cu electrocasnice mici si mari,
covoare, perdele etc. Cind am spus ca nu sunt de acord cu scaderea pretului au platit pretul din
contract insa acum din nou trebuie sa incasez chiria si iar mi s-a cerut "sa vin sa discutam".
Mentionez ca la incheierea contractului am scazut din pretul cerut initial deoarece au spus ca
doresc sa faca contractul pe 2 ani iar in conditiile unei investitii pe termen lung o suma mai mica
ar fi fost ok. Cum insa nu au nici un an de cind stau acolo si deja avem discutii e posibil sa
doreasca intr-adevar sa plece, daca vor vedea ca nu "las" din pret. La inceput chiar ei mi-au
sugerat sa inregistrez contractul cu o suma mai mica pentru a plati cit mai putin impozit la stat
(poate aveau in vedere ca vor incepe "negocierile" mai tirziu si asa m-ar fi "avut la mina"
dindu-mi doar suma scrisa in contract) insa eu am inregistrat contractul si am platit impozitele
corect, la sumele pe care le-am incasat efectiv.
Contractul prevede rezilierea la cererea chiriasului cu 60 zile preaviz, iar la cererea
proprietarului in conditiile in care nu se plateste chiria, nu se respecta normele de convietuire
civilizata etc.
Ma gindesc ca poate ar trebui sa le cer eu acum sa se gindeasca daca intr-adevar mai vor sa stea
(in conditiile contractului adica la aceiasi bani ca pina acum) sau daca nu, sa-si gaseasca ceva la
pretul dorit de ei (ar avea cele 60 de zile la dispozitie pentru asta). Macar daca imi lasa
apartamentul liber la inceputul lui septembrie pot inchiria in toamna la studenti carora chiria
impartita la 3-4 persoane nu li se va parea mare. Nu stiu insa daca venind din partea mea
aceasta propunere nu s-ar considera o incalcare a contractului (desigur ma refer la o propunere
facuta verbal, nu scris, si absolut amiabil, cu titlu de sugestie). Ce parere aveti?
49

Iar apoi, daca se ajunge acolo, cum se face efectiv rezilierea contractului, ce presupune ea?
Cind am facut contractul nu am stiut multe lucruri (era prima oara cind inchiriam un spatiu) si
m-am tot intors din drum de la administratia financiara intii ca sa refac contractele (este o
pereche necasatorita si a trebuit sa fac contract cu fiecare din ei in parte), apoi ca sa duc copii
dupa buletinele lor (ca nu-mi spusesera asta de prima data la adm fin). Dar daca atunci era
simplu sa merg la ei sa ii gasesc acasa si sa le cer ba semnaturi ba copii de buletin, odata ce
pleaca va fi dificil sa ii mai gasesc si chiar jenant sa le mai cer ceva in cazul ca nu am tot ce imi
trebuie pentru a declara la administratia financiara rezilierea contractului.
Multumesc anticipat pentru ajutor
Raspunde Citeaza
apaidiu
Avocat
offline
7.11
Data inregistrarii:
Marti, 21 Aprilie 2009, 11:58
Profil consultant
Cere consultanta
[Explicatii indice rating]
Data post: Joi, 18 Iunie 2009, 18:13
Reziliereacontractului nu se poate face decat in doua variante:
1-daca partile sunt de acord .... puteti face o anexa a contractului ... sau sa consemnati intr-un
inscris ca sunteti ambele parti de acord cu rezilierea lui .... dar mai ales sa aveti grija la
conditiile in care o veti face...
2-daca partile nu sunt de acord si nu sunt indeplinite nici conditiile stipulate in contract pentru
rezilierea lui nu aveti decat sa mergeti la instanta si sa reziliati contractul.
Ar trebui sa aveti in vedere ca partea care solicita rezilierea contractului nejustificat poate fi
obligata la plata unor daune interese pentru nerespectarea contractului.
Deci v-as sugera sa fiti precauta in a incerca sa ii dati afara ..
E de preferat sa nu cedati la pret si .. in conditiile in care nu platesc chiria sa ii notificati si sa
solcitati evacuarea or, sau rezilierea dupa cum prevede contractul.
Raspunde Citeaza
Paven Floren...
Avocat
offline
2.92
Data inregistrarii:
Miercuri, 28 Ianuarie 2009, 14:13
Profil consultant
Cere consultanta
[Explicatii indice rating]
Data post: Joi, 18 Iunie 2009, 18:13
50

Dupa parerea mea, daca ati incheiat contractul cu suma fixa si pentru o perioada de 2 ani, nu
aveti motive sa acceptati o solicitare de reducere a chiriei, atita vreme cit conditiile inchirierii nu
s-au schimbat intre timp.
Pentru a se rezilia contractul, prin acordul partilor contractante, trebuie sa se respecte clauzele
incluse in contract, ca atare chiriasii daca vor sa renunte, trebuie s va notifice cu 60 de zile
inainte de data incetarii locatiunii. Daca procedeaza asa, atunci este bine sa incheiati o conventie
de reziliere, pe care o semnati si in care consemnati data la care se elibereaza locuinta si orice
alte aspecte pe care le doriti ( inclusiv cele referitoare la starea locuintei, fata de data cind ati
inchiriat-o). Odata avind acest document, la data cind s-a stabilit vor preda cheile si vor elibera
locuinta.
Daca le veti aduce la cunostinta ca oricit ar vrea nu sunteti de acord cu nici un fel de modificare
a contractului initial, deci le solicitati sa-si indeplineasca obligatiile pe care si le-au asumta, veti
vedea ce pozitie adopta .
Raspunde Citeaza
tanguera
Utilizator
offline
15
Data inregistrarii:
Luni, 20 Februarie 2006, 01:12
Profil utilizator
[Explicatii popularitate]
Data post: Joi, 18 Iunie 2009, 18:22
In weekendul 25-26 septembrie se danseaza la REGHIN. Detalii in topicul "Weekend in pasi de
dans"

Multumesc pentru raspunsuri.

Intr-adevar am incheiat contractul cu suma fixa pentru 2 ani (repet, la cererea lor de micsorare
a pretului cerut initial de mine, cu promisiunea ca daca las din pret ei vor sta 2 ani). Am
respectat conditiile contractului, nu i-am deranjat niciodata (in ciuda invitatiilor lor repetate de
"mai treceti pe la noi") si ei si-au respectat conditiile lor, din cite am putut vedea de cite ori am
fost acolo, apartamentul si mobilierul sunt in buna stare.
In legatura cu conventia de reziliere, ce ar trebui sa contina, exista vreun formular tip pentru
asa ceva? Intrucit presupun ca dupa ce va fi semnata de ambele parti trebuie sa o inregistrez la
adminstratia financiara (pentru a dovedi incetarea contractului si cere recalcularea impozitelor)
si cum am spus, nu as vrea sa lipseasca ceva ce sa nu mai pot repara dupa aceea avind in vedere
ca nu mai am de unde sa ii iau.
Raspunde Citeaza
Paven Floren...
Avocat
offline
2.92
51

Data inregistrarii:
Miercuri, 28 Ianuarie 2009, 14:13
Profil consultant
Cere consultanta
[Explicatii indice rating]
Data post: Joi, 18 Iunie 2009, 18:38
Nu aveti nevoie de vreun formular tip, conventia va trebui sa cuprinda numele prenumele si
datele de identificare ale partilor contractante ( cele din contract) si sa precizeze data de la care
contractul inceteaza cu acordul partilor si eventual, daca se pune problema modul in care partile
s-au desocotit in ceea ce priveste sumele pe care una trebuia sa le primeasca si celelalte sa le
achite ( eventual si cu privire la plata utilitatilor, care depinde de modul in care stabiliti sau felul
in care s-a prevazut in contractul de inchiriere). Trebuie sa fie semnat si sa poate data intocmirii
si mentiunea ca fiecare din parti intra in posesia unui exemplar.
Raspunde Citeaza
tanguera
Utilizator
offline
15
Data inregistrarii:
Luni, 20 Februarie 2006, 01:12
Profil utilizator
[Explicatii popularitate]
Data post: Joi, 18 Iunie 2009, 19:26
In weekendul 25-26 septembrie se danseaza la REGHIN. Detalii in topicul "Weekend in pasi de
dans"

Despre utilitati in contract scrie

La expirarea contractului i prsirea spaiului, CHIRIAUL va prezenta PROPRIETARULUI
ultimele facturi de utiliti pltite la zi.
Presupun ca e ok asa (daca imi vor arata acele facturi platite la zi) si ca va trebui sa fac cite 3
exemplare din fiecare contract (unul la chirias, unul la mine, unul la adm fin). Mai sper sa nu fie
cazul... inca. Desi dupa cum pun problema ma pot astepta la orice.
Multumesc inca o data pentru ajutor
Raspunde Citeaza
ContSters510...
Utilizator
offline
5
52

Data inregistrarii:
Luni, 24 Noiembrie 2008, 21:10
Profil utilizator
[Explicatii popularitate]
Data post: Joi, 18 Iunie 2009, 22:26
Poti sa le faci aceasta informare ... si anume ca daca nu le convine contractul ... pot sa plece.
Poti sa le spui ce vrei ... nu ai cum sa incalci contractul.
Obligatiile tale sunt trecute in contract. Altele nu ai.
Poti sa ii avertizezi sa plece daca nu le convine.
Nu inseamna ca incalci nici un contract.
Alberto Kurtyan
Raspunde Citeaza
dcozma
Consilier juridic
offline
8.01
Data inregistrarii:
Miercuri, 8 Aprilie 2009, 11:02
Profil consultant
Cere consultanta
[Explicatii indice rating]
Data post: Vineri, 19 Iunie 2009, 10:20
Prezentarea ultimelor facturi nu este suficient , chiriasul este obligat a platii utilitatilie pana in
momentul in care paraseste spatiul. La acel moment se citesc contoarele si va prezentati la
distribuitori, daca ati facut contractele de furnizare a utilitatilor pe chiriasi, pt. rezilierea
contractelor si plata utilitatilor conform citirii contoarelor.
Daca chiriasii nu mai doresc continuarea contractului trimiteti o notificarea catre acestia
acordandu-le preavizul , timp in care cautati alti chiriasi.
Ulterior rezilierii, in termen de 5 zile , se depune si la Finante un formular, se gaseste la Finante ,
prin care se declara rezilierea contractui.
Intentionez sa inchiriez un apartament, dar proprietarul nu vrea sa inregistreze contractul la
Administratia Financiara decat in cazul in care suport eu cheltuielile suplimentare. Ce risc eu in
cazul in care nu se inregistreaza contractul? Nu cade in sarcina proprietarului lucrul asta?
Contractul de inchiriere semnat cu agentia imobiliara ma pune la adapost de tepe?
Tarzy
14th December 2004, 12:26
ce intelegi prin tepe?
declaratia la Adm. Financiara il baga pe propietar la ceva cheltuieli si drumuri suplimentare,
asa ca este normal sa nu doreasca oficializarea contractului.
sunt sigur ca daca-i ofere o suplimentare a chiriei, care sa-i acopere costurile lui suplimentare nu
va mai avea nimic de comentat.
Azzido
53

14th December 2004, 12:28

Daca nu sunt eu dispus sa suport suma suplimentara, e problema lui ca nu inregistreaza
contractul, nu? Eu ii platesc chiria in avans pe 3 luni si nu vreau sa iau vreo teapa. Daca am
contractul de inchiriere facut cu agentia sunt in regula, nu?
rz
14th December 2004, 12:57
Azzido,
Daca inchiriezi (fara inregistrare AF) ca persoana fizica nu ai tu probleme ci are el, in cazul in
care cineva afla si il denunta (si sunt destui ''sri-isti de scara'' car sunt dispusi sa faca asta... asa,
din obisnuinta )
Daca inchiriezi ca persoana juridica (fara AF) ai tu probleme caci nu iti ia nimeni in considerare
contractul neinregistrat la AF (atunci cand vrei sa transferi pe firma anumite utilitati...telefon,
gaz, etc.)
Impozitul pe chirie (real, in practica, cam 12-15%) revine proprietarului nu chiriasului!
Utilitatile revin chiriasului nu proprietarului... cauta pe cineva care respecta aceste lucruri.
Intelegeri se pot face si fara inregistrare AF dar numai in cazul in care sunt 2 persoane fizice
care se cunosc sau se inteleg bine... deci sa existe o siguranta si o incredere.
In cazul asta, ar trebui ca tu sa obtii o usoara reducere la chirie, tinand cont ca el nu mai plateste
impozit pe chirie!
P.S. Impozitul pe cladire se plateste tot de proprietar...
bobocul
14th December 2004, 12:58
Pai tu inchiriezi de la agentie? sau ea intermediaza inchirierea? daca ea face numai
intermedierea - atunci nu esti ferit de tepe. daca inchei contractul cu propietarul, atunci esti mai
protejat.in cazul asta propietarul are o gramada de obligatii, trebuie sa plateasca tot ce se strica
la comun, daca tu zugravesti trebuie sa ti dea banii pe zugraveala, etc. nu poate sa te dea afara
cand vrea el (asta in cazul in care tu te achiti de obligatii)
rz
14th December 2004, 13:03
Si inca ceva... daca dai peste unul din categoria TEPAR e nasol caci te poate stresa in
permanenta cu mariri de chirie si alte chestii... inclusiv sa te dea afara cand vrea el!
Degeaba faci reclamatie daca nu ai un contract valid (stampila agentiei nu are valoare, trebuie si
cea a AF)
Daca il prinde fara contract inregistrat, il pune sa plateasca pe toata perioada (deci retroactiv)...
nu stiu sigur daca primeste si amenda.
Azzido
14th December 2004, 13:36
Inchirierea e intermediata de o agentie si o fac in calitate de persoana fizica. Contractul de
inchiriere nu se face tot prin agentie? Nu am mai inchiriat prin agentie pana acum. Sau cu
agentia semnez doar un contract de comision? Stiu ca impozitele sunt suportate de proprietar,
dar el vrea o anumita suma in mana, asa ca daca vreau AF, platesc eu impozitul in practica (se
mareste chiria)...
bobocul
14th December 2004, 17:31
cu agentia faci numai un contract de comision; el evita AF pt.a scapa de alergatura care o sa o
aiba: intocmirea contractului (care are destule clauze pro chirias), impozitarea chiriei pe care o
declara ( asta o sa o recupereze de la tine-dar ai grija ca este destul de mica, sa nu te incarce
aiurea la chirie), declaratia de venit global de la sfarsitul anului . La politie nu are nevoie de
contract , te ia in spatiu si ti se face CI pe noua adresa. In rest el isi asuma riscuri mari daca nu
face contract la AF.
"rz" - plateste din urma+dobanda+amenda
54

rz
14th December 2004, 18:41
QUOTE(Azzido @ Dec 14 2004, 13:36)
Inchirierea e intermediata de o agentie si o fac in calitate de persoana fizica. Contractul de
inchiriere nu se face tot prin agentie? Nu am mai inchiriat prin agentie pana acum. Sau cu
agentia semnez doar un contract de comision? Stiu ca impozitele sunt suportate de proprietar,
dar el vrea o anumita suma in mana, asa ca daca vreau AF, platesc eu impozitul in practica (se
mareste chiria)...

Azzido,
DA, LA AGENTIE SE FACE CONTRACT DE INCHIRIERE!
La agentia imobiliara se stabilesc toate clauzele... si se ajunge la un acord (dar mai sunt si cazuri
cand chiriasul si proprietarul nu se inteleg si atunci nu se semneaza nimic)
Daca se ajunge la un acord, atunci isi pune si agentia stampila pe contract... si va ia comision la
amandoi ( jumatate din chiria stabilita pe o luna... deci o singura data platiti acest comision)
Sa nu faci greseala sa platesti tu impozite pe la administratiile finaciare... nu este corect si nu
este treaba chiriasului!
Proprietarii care cer acest lucru sunt complet rupti de realitate (in general oameni in varsta, cu
mentalitati invechite si rigizi) si se gandesc numai cum sa castige rapid, pentru a iesi ei din
saracie.
Nu mai este jungla din anii'90, cand se proceda asa.
Sa inteleaga si ei odata ca un apartament se da in conditii decente... curat, si eventual sa suporte
EL anumite investitii care se mai fac acolo, si care ii raman la sfarsit de contract/inchiriere...
putand astfel sa ceara mai mult, in cazul unei ulterioare inchirieri, caci ap. intra deja in
categoria de lux.
Cauta mai multe oferte... si urmareste daca prorietarul este flexibil la anumite
solicitari/negocieri!
Daca il gasesti, e ok si iti va fi bine... dar nu uita nici tu sa fi punctual, ca sa zic asa, in ceea ce
priveste platile.
Repet, nu te incurca cu oameni rigizi care au impresia ca totul li se cuvine!
Si retine, chiar si sumele pentru acoperis & fond scara/rulment tot proprietarului ii revin, deci
un proprietar corect va scadea aceste sume din chitanta de intretinere.
madman2711
14th December 2004, 23:34
chiar daca inchei contractul prin agentie asta nu te apara de tepe
macar agentia sa fie cata de cat de incredere
Azzido
15th December 2004, 10:00
Pana la urma m-am intalnit cu proprietarii si cu directorul agentiei si sunt oameni seriosi.
Multumesc pentru raspunsuri!
exxay
16th December 2004, 22:29
QUOTE(rz @ Dec 14 2004, 12:57)
Impozitul pe chirie (real, in practica, cam 12-15%) revine proprietarului nu chiriasului!
impozitul pe chirie este acelasi cu cel de pe salarii (adica chiria intra la venitul global) si deci este
de 25-40%, in functie de veniturile totale (in cazul meu e de vreo 32%).
12.5% este doar suma pe care o platesti trimestrial _in avans_ administratiei financiare.
55

crede-ma ca stiu f. bine, la fiecare inceput de an scap de cite un salariu din cauza recalcularilor
de impozit datorat.
normal ca in cazul unui sal. de 200 E si o chirie de 50 E iesi mult mai "ieftin", neintrind decit cu
putini bani in treapta maxima de impozitare.
rz
17th December 2004, 10:56
Asa este...
Eu vorbeam exact de acel impozit trimestrial.
presedinte
26th August 2005, 10:16
incepand de la 1 ianuaie 2005 impozitul pe care il plateste propietarul din veniturile realizate in
urma inchirierii este 16%, nu ?
imi puteti spune si mie, conform noii legislatii, cand trebuie sa plateasca proprietarul acesti
bani ?
presupunand ca ia un chirias care ii da 200euro/luna. incheie un contract si apoi merge la
administratia financiara pt inregistrare. plateste ceva la inceput, lunar sau la sfarsitul/inceputul
anului ?
Am si eu o mica nelamurire:
am un apartament in care nu locuieste nimeni si as vrea sa il inchiriez.
Am auzit tot felul de scenarii referitor la darile la stat pentru venitul provenit din inchiriere.
Eu nu stau in Romania, si deci nu am nici un alt venit acolo. Singurul venit ar fi acesta din
inchiriere.
Puteti sa imi spuneti cat este impozitul ?
Am auzit (desi nu prea imi vine sa cred) ca trebuie sa platesc si CAS. Stiti ceva despre asta?
Cum as putea sa imi platesc acest impozit fara sa fiu nevoit sa vin in tara la momentul respectiv
pentru a-l plati ?
Multumesc pentru eventualele raspunsuri.
proprietarul
Mar 25 2009, 02:10 PM
PS: Am uitat sa precizez ca apartamentul este in Galati (daca cumva faptul asta poate schimba
datele problemei).
Suburbanu`
Mar 25 2009, 02:31 PM
Citeaza (proprietarul @ Mar 25 2009, 02:10 PM)
PS: Am uitat sa precizez ca apartamentul este in Galati (daca cumva faptul asta poate schimba
datele problemei).
Trebuie sa inregistrezi contractul de inchiriere la Administratia financiar ateritoriala si sa
platesti un impozit de 16% din valoarea chiriei.
proprietarul
Mar 25 2009, 02:34 PM
Mersi pt raspuns.
Si stii cumva modalitatea de plata a impozitului? Se poate plati cumva la distanta? Sau trebuie
facuta o procura si trimis pe cineva in locul meu?
alex
Mar 25 2009, 03:52 PM
Citeaza (proprietarul @ Mar 25 2009, 10:18 AM)
56

Salutare.

Impozitul pe venit este de 16% din chiria neta. Chiria neta este chiria bruta minus cheltuielile
lunare ale proprietarului cu apartamentul (se presupune ca exista cheltuieli). Cheltuielile sunt
fie specificate (valoarea lor) fie sunt estimate la 25% din valoarea chiriei. Deci in teorie platesti
16% impozit pe 75% din valoarea chiriei.
Bineinteles ca platesti impozitul pe locuinta, care exista chiar si cand nu inchiriezi.
Declaratiile de venit pot fi descarcate de pe net.
In Bucuresti stiu ca se pot face si plati online la administratia financiara. In Galati nu stiu.
proprietar
Mar 25 2009, 04:16 PM
Super.
Mersi pentru raspuns.
Apropo de contract: exista cumva un contract standard de inchiriere sau pot "dupa bunul plac"
sa imi creez unul?
PS: platirea CAS-ului (dupa cum mi-au zis unii) este falsa?
Mersi.
alex
Mar 25 2009, 05:40 PM
Citeaza (proprietar @ Mar 25 2009, 04:16 PM)

Poti sa faci contractul dupa bunul-plac, dar in completare trebuie completat/semnat si
contractul standard al Admin Financiare care e simplificat si stipuleaza elementele pur
comerciale: data inceperii/expirarii, valoarea chiriei etc. (asta se face in 3 ex- 1 ramane la fiecare
parte si 1 la Admin Fin).
Aia cu CAS am ignorat-o. CAS se plateste doar la salarii, nu la chirii.
pehash
Mar 26 2009, 09:58 AM
57

Citeaza (alex @ Mar 25 2009, 05:40 PM)

Eu am primit un contract de inchiriere de la agentie, l-am modificat (adica am adaugati niste
clauze de bun simt care sa ma faca sa dorm linistit noaptea) tinand cont de prevederile legale si
l-am semnat impreuna cu proprietarul in 3 exemplare. Dupa 2-3 saptamani am primit
exemplarul meu inregistrat la adminsitratia financiara (cu stampila, nr de ordine etc). Este
acelasi contract semnat de mine.. nu este unul standard. Daca proprietarul plateste impozitele
sau nu si cat plateste nu stiu si nici nu trebuie sa stiu. Eu am negociat net o chirie. Teoretic
platesti 16% minus niste derogari legale.. si ajungi cam la 12%.. dar vei sti sigur cand
inregistrezi contractul.
proprietarul
Mar 26 2009, 11:00 AM
OK.
Am inteles.
Legat de drepturi si obligatii.
Ce obligatii are proprietarul?
De ex, daca se sparge o teava, cine plateste?
Daca locatarul strica frigiderul de ex (apartamentul meu o sa il inchiriez mobilat), cine plateste?
Stiti cumva un site cu toate aceste informatii ?
Mersi.
pehash
Mar 26 2009, 11:10 AM
citeste legea locuintei, capitolul III. poti sa pui ce vrei in contract, dar contractul devine nul daca
incalcat vre-un articol din lege.
in principiu daca un chirias a stricat ceva o sa plateasca el, dar daca reparatiile sunt necesare
pentru ca o teava a cedat la uzura sau frigiderul are 20 de ani si era pe moarte de 10 ani atunci
proprietarul scoate banii din buzunar.
gigi
Mar 26 2009, 01:12 PM
Daca nu esti salariat mai platesti 6% CASS. Normal asta este doar pentru cei care locuiesc in
Romania, dar vezi si tu cum figurezi la aia de la CASS, sau de unde or lua datele. In Brasov au
venit retroactiv o gramada de impuneri ( pe vreo cinci ani in urma ) !
proprietarul
Mar 26 2009, 01:38 PM
Citeaza (gigi @ Mar 26 2009, 01:12 PM)

Aha, pt cei care locuiest in ro si care nu au alt venit impozabil mi se pare normal.
Da, acum inteleg de ce mi se vorbea de CAS. Cred ca prietenii nu stiau toate detaliile.
Stie cineva niste situri oficiale legate de subiectul asta ?
Am incercat sa gasesc un site al administratiei financiare, dar nu gasesc. Ma gandeam ca acolo
poate gasesc si contractele lor standard.
58

proprietarul
Mar 26 2009, 01:42 PM
Am uitat o chestie.
Citeam pe diverse forumuri, si ziceau unii ca la innoirea contractului de inchiriere, trebuie sa
merg iar la adm. financiara sa le depun.
Mi se pare o alergatura. Chiar este nevoie?
Doru
Mar 26 2009, 02:31 PM
tipule nu te mai chinui. pe bune. nu poti face nimic on-line in romania inca. nici nu poti inchiria
de la distanta. la prima venire in romania faci o procura prin care imputernicesti o ruda sau un
prieten f bun ca sa-ti inchirieze / administreze apartamentul (mi se pare ca poti face asa ceva si
la consulatul / ambasada romaniei).
procura va fi una completa in sensul ca va fi si de reprezentare fiscala (ca sa-ti plateasca
impozitul si sa te reprezinte la ghiseul adm. fiscale) dar si de incasare a pretului chiriei , etc,
etc ... stiu ei notarii.
evident ca va trebui sa te gandesti si la o recompensa pt ruda sau prietenul tau pt ca nu cred ca
va alerga cineva de placere pt tine.
dar cum ap este in galati si chiriile sunt in picaj nu prea vad f bine initiativa asta a ta.
dar iti doresc succes. numai bine.
ps: daca la intoarcerea in ro nu te vei angaja imediat dar vei avea nevoie de asistenta medicala
vei plati acel CAS de care mentionai (deci ar fi 12% imp pe profit + 5.5 % CAS). in ce mod ? vei
avea nevoie la sediul CAS de o adev. de la adm fin. cu toate veniturile tale din ultimii 5 ani in
care vor aparea si aceste venituri din inchiriere.
proprietarul
Mar 26 2009, 02:45 PM
Citeaza (Doru @ Mar 26 2009, 02:31 PM)

Pai tocmai asta incerc sa analizez, daca se merita sau nu, legat de bani si de alergatura.
Dar mi se pare bizara chestia cu platitul din urma. E adevarat ca am mai auzit-o
Pai si daca e sa ma angajez imediat, mai platesc din urma CAS-ul?
Sergiu
Mar 26 2009, 03:06 PM
Plati prin OP poti face la orice administratie financiara din tara.
Doru
59

Mar 26 2009, 04:03 PM

nu, daca te reangajezi imediat n-ai nevoie sa mai platesti nimic
serbanica
Sep 17 2010, 07:18 AM
Fa un contract de comodat. Nu trebuie sa dai nici un ban nimanui. Cauta pe net ce inseamna
acest tip de contract.
REZILIERE CONTRACT INCHIRIERE CHIRIASI
1
Data post: 09-05-2009 14:35:49
vasi
Membru nou
Acest user a mai scris
nregistrat: 02-05-2009
REZILIERE CONTRACT INCHIRIERE CHIRIASI
Intrebarea mea se refera la rezilierea unui contract de inchiriere in legatura cu niste chiriasi
care locuiesc intr-un imobil unde sunt proprietara. Mai precis este vorba despre o vila cu patru
co-proprietari, care nu sunt iesiti din indiviziune.
Unul dintre proprietari a inchiriat o parte din acest imobil unei familii de tigani, fara acordul
tuturor celorlalti proprietarilor. Problema principala nu consta in faptul ca acesti chiriasi sunt
tigani, insa mai mult in modul lor de manifestare: Sase persoane impart doua camere, mizerie de
nedescris atat pe casa scarii care este blocata de diverse obiecte vechi si urat mirositoare, cat si
mizerie in curte. Mai mult decat atat, acesti chiriasi au 3 copii care pe langa faptul ca
deterioreaza garajele din imediata apropiere a imobilului, care in parte sunt proprietati private
ale altor persoane, sunt trimisi la cersit zilnic, de catre parintii lor, "infrumusetand" prin
aceasta aspectul zonei.
M-ar intreesa in ce conditii as putea, in calitate de co-proprietar al acestui imobil, sa accelerez
rezilierea contractului de inchiriere al acestor indivizi, avandu-se in vedere faptul ca nu suntem
iesiti din indiviziune iar contractul de inchiriere este facut intre chiriasi si doar unul dintre coproprietari.
Mentionez faptul ca as fi dispusa sa apelez si la organele de justitie in vederea rezilierii
contractului de inchiriere.
Va rog in mod respectuos a-mi da unele detalii in aceasta privinta.
Cu deosebita stima si consideratie,
Vasi
Offline
2
Data post: 11-05-2009 10:11:32
gun
Moderator
Acest user a mai scris
nregistrat: 16-06-2008
Re: REZILIERE CONTRACT INCHIRIERE CHIRIASI
eu cred ca in aceasta materie se aplica regula unanimitatii, Adica trebuia ca toti coproprietarii sa
fi fost de acord cu inchirierea bunului respectiv, Cum nu s-a intamplat, puteti solicita
desfiintarea contractului.
60

http://music.myspace.com/index.cfm?fuse d=10492689
http://vids.myspace.com/index.cfm?fusea id=1906453
http://vids.myspace.com/index.cfm?fusea id=3050524
http://vids.myspace.com/index.cfm?fusea d=27210438
http://vids.myspace.com/index.cfm?fusea id=1106514
Offline
3
Data post: 13-05-2009 16:18:29
carmemel
Moderator
Acest user a mai scris
nregistrat: 13-05-2009
Re: REZILIERE CONTRACT INCHIRIERE CHIRIASI
dupa parerea mea contractul de inchiriere este un act de administrare ( nu unul de dispozitie,
doar in cazul in care are un termen de peste 5 ani e de dispozitie) si el putea fi valabil incheiat
doar de unul din coindivizari,
pt a rezilia contractul ati putea sa va puneti de acord toti coindivizarii si sa cititi bine contractul
si sa gasiti prevederile care sunt incalcate de familia respectiva(depinde ce scrie in ctr.)
daca asa nu se poate , puteti solicita iesirea din indiviziune, iar soarta ctr-ului va depinde de
rezultatul partajului, in sensul ca daca dumneavoastra dobanditi acea parte locuita de chiriasi ,
si neavand dumneavoastra personal ctr cu ei, ii veti putea evacua, daca dobandeste alt chirias
partea loccuita de chiriasi treaba lui ce face
asa o vad eu
Offline
4
Data post: 13-05-2009 16:51:31
gun
Moderator
Acest user a mai scris
nregistrat: 16-06-2008
Re: REZILIERE CONTRACT INCHIRIERE CHIRIASI
Intr adevar daca durata folosintei depaseste 5 ani este in mod sigur vorba despre un act de
dispozitie.
M am gandit la situatia coproprietatii fortate.
Problema ar fi in situatia asta ca instantele obisnuiesc sa acorde imobilul celui care face ceva cu
el.
Mai exista si actiuni pentru tulburarea folosintei locuintei celuilalt coproprietar, vecin.
Pana la urma cel care a dat in chirie trebuie sa actioneze in baza contractului si sa ceara
rezilierea daca locatarii nu si respecta obligatiile.
http://vids.myspace.com/index.cfm?fusea id=1906453
http://vids.myspace.com/index.cfm?fusea id=3050524
http://vids.myspace.com/index.cfm?fusea d=27210438
http://vids.myspace.com/index.cfm?fusea id=1106514
Offline
61

5
Data post: 13-05-2009 16:56:15
vasi
Membru nou
Acest user a mai scris
nregistrat: 02-05-2009
Re: REZILIERE CONTRACT INCHIRIERE CHIRIASI
Multumesc pentru raspuns. Ieirea din indiviziune nu este in interesul nostru ca si proprietari.
Deasemenea se pune in discutie aici, mai putin incalcarea prevederilor contractuale de catre
chiriasi si mai mult faptul ca unora dintre co-proprietari nu li s-a cerut acordul cu privire la
inchirierea unei parti din imobil.
Problema mea in aceasta situatie consta mai mult in faptul ca o eventuala actiune in instanta ar
fi impotriva co-proprietarului care a inchiriat -acesta fiindu-mi ruda, si nu impotriva
chiriasilor. Nu sunt sigura daca este asa, doar presupun.
Deasemenea nu poate dobandi un alt chirias o parte din imobil, eventual un alt co-proprietar,
care la randul lui ar putea inchiria.
Cu stima,
Vasi
Offline
6
Data post: 13-05-2009 17:05:21
carmemel
Moderator
Acest user a mai scris
nregistrat: 13-05-2009
Re: REZILIERE CONTRACT INCHIRIERE CHIRIASI
de curiozitate cum impartiti chiria si cheltuielile cu intretinerea?
Offline
7
Data post: 13-05-2009 17:24:46
vasi
Membru nou
Acest user a mai scris
nregistrat: 02-05-2009
Re: REZILIERE CONTRACT INCHIRIERE CHIRIASI
Chiria este achitata exclusiv proprietarului care a inchiriat iar ceilalti au declarat printr-un
inscris adresat Institutiei Finnatelor, ca nu au pretentii la suma acelei chirii. Insa nu toti au dat
acea declaratie, spre exemplu eu nu, deoarece nu mi-a fost solicitat acest lucru. Deasemenea nu
am fost solicitata niciodata in legatura cu exprimarea acordului in legatura cu acei chiriasi, care
se aflau in imobil inainte ca eu sa obtin drepturile de proprietate asupra unei cote din imobil.
Plata taxelor si a utilitatilor presupun ca este efectuata de catre chiriasi insa nu stiu daca acestia
au contracte pe numele lor cu firmele de utilitati, ori daca acestea sunt trecute pe numele
proprietarului.

62

Ideea este ca daca s-ar ajunge la o reziliere a contractului de inchiriere eu nu as avea pretentii de
nici un fel asupra acelei parti din imobil, chiar daca apartamentul ar ramane gol sau acelasi coproprietar l-ar reanchiria.
Cu stima,
Vasi
Offline
8
Data post: 13-05-2009 17:34:45
gun
Moderator
Acest user a mai scris
nregistrat: 16-06-2008
Re: REZILIERE CONTRACT INCHIRIERE CHIRIASI
stati la bloc? adica se poate dovedi despre un condominiu?
http://vids.myspace.com/index.cfm?fusea id=1906453
http://vids.myspace.com/index.cfm?fusea id=3050524
http://vids.myspace.com/index.cfm?fusea d=27210438
http://vids.myspace.com/index.cfm?fusea id=1106514
Offline
9
Data post: 13-05-2009 17:42:38
vasi
Membru nou
Acest user a mai scris
nregistrat: 02-05-2009
Re: REZILIERE CONTRACT INCHIRIERE CHIRIASI
Stam la casa tip vila cu mai multe apartamente iar doi dintre co-proprietari au cota de 1/3,
ceilalti doi 2/6. Mentionez ca este vorba despre grade de rudnie apropriate intre co-proprietari.
Offline
10
Data post: 13-05-2009 17:47:15
gun
Moderator
Acest user a mai scris
nregistrat: 16-06-2008
Re: REZILIERE CONTRACT INCHIRIERE CHIRIASI
in fine...puteti sa actionati impotriva vecinului care este proprietar si care si a inchiriat
apartamentul pentru ca si dvs. vreti sa locuiti acolo si nu puteti din cauza chiriasilor.
Ar fi bine daca ati avea constituita o asociatie de proprietari. Nu mi se pare ok sa stati in aceasta
stare de coproprietate obisnuita.

63

E mai buna varianta coproprietatii forate asupra spatiilor comune. Deci proprietate asupra
apartamentului ca si bun principal plus coproprietate fortata si perpetua asupra spatiilor
comune.
http://vids.myspace.com/index.cfm?fusea id=1906453
http://vids.myspace.com/index.cfm?fusea id=3050524
http://vids.myspace.com/index.cfm?fusea d=27210438
http://vids.myspace.com/index.cfm?fusea id=1106514
Offline
11
Data post: 13-05-2009 17:49:10
gun
Moderator
Acest user a mai scris
nregistrat: 16-06-2008
Re: REZILIERE CONTRACT INCHIRIERE CHIRIASI
iar daca sunteti rude...si va intelegeti atunci puteti sa gasitit intelegere la coproprietarul care a
inchiriat si sa l puneti sa actioneze impotriva chiriasilor. Daca nu actioneaza si va lasa in situatia
asta...atunci este o problema personala nu una juridica atat timp cat nu intelegeti sa actionati.
http://vids.myspace.com/index.cfm?fusea id=1906453
http://vids.myspace.com/index.cfm?fusea id=3050524
http://vids.myspace.com/index.cfm?fusea d=27210438
http://vids.myspace.com/index.cfm?fusea id=1106514
Offline
12
Data post: 13-05-2009 19:24:36
vasi
Membru nou
Acest user a mai scris
nregistrat: 02-05-2009
Re: REZILIERE CONTRACT INCHIRIERE CHIRIASI
Multumesc pentru raspuns. Aici trebuie sa pasez, deoarece nu stiu in ce masura s-ar imbunatati
situatia printr-o asociatie de proprietari.
In cazul in care am constitui o asemenea asociatie de proprietari, ar putea aceasta sa capete
caracter oficial?
Ce s-ar putea stabili prin intermediul acesteia si care ar fi garantia ca aceste stabiliri vor fi
respectate?
Deasemenea nu-mi este cunoscut faptul daca in cazul coproprietatii forate asupra spatiilor
comune, deci a proprietatii asupra apartamentului ca si bun principal plus coproprietate fortata
si perpetua asupra spatiilor comune, se impune iesirea din indiviziune.
Cu deosebita stima,
Vasi
Offline
64

13
Data post: 13-05-2009 19:42:43
vasi
Membru nou
Acest user a mai scris
nregistrat: 02-05-2009
Re: REZILIERE CONTRACT INCHIRIERE CHIRIASI
Si inca o intrebare: Proprietarul care a inchiriat nu ar fi avut obligatia de a cere acordul in scris
tuturor celorlalti co-proprietarilor in cazul in care ar fi dorit sa inchirieze?
Vasi
Offline
14
Data post: 14-05-2009 10:59:15
carmemel
Moderator
Acest user a mai scris
nregistrat: 13-05-2009
Re: REZILIERE CONTRACT INCHIRIERE CHIRIASI
legea nu prevede in acest caz obligativitatea acordului, de aceea a instituit si procedura pe care
am povestit-o mai sus.
si dupa parerea mea ar fi mai bine sa iesiti din indiviziune( sa aveti certitudinea proprietatii
bunului pe care il stapaniti, indiferent daca ceilalti va sunt rude), ati putea face un partaj
valuntar( si intocmiti acte corespunzatoare pt acesta). iesirea din indiviziune nu este obligatorie.
e interesant de vazut cum a inscris contractul la fisc, pt ca legea prevede ca se inscrie in 15 zile,
"prin grija proprietarului" si sunteti mai multi si am inteles ca dumneavoastra nu v-ati dat
acordul( adica nu v-ati manifestat dorinta de a renunta la chirie)
in chestiunea cu utilitatile este iar interesant pt ca daca dumneavoastra aveti parte din
proprietate tb sa suportati si o parte din utilitati
Offline
15
Data post: 14-05-2009 15:38:39
gun
Moderator
Acest user a mai scris
nregistrat: 16-06-2008
Re: REZILIERE CONTRACT INCHIRIERE CHIRIASI
Da este logic sa iesiti din indiviziune.
Pentru o mai buna administrare si pentru siguranta oferita de reglementarea unitara a
proprietatii comune fortate e buna si constituirea unei asociatii de proprietari. Spre ex. daca
cineva are o datorie la utilitati asociatia are un privilegiu...ceea ce o ajuta sa recupereze banii de
la datornic....
sunt avantaje insa si dezavantaje.
65

Oricum...ce va spus carmemel este foarte bine. Subscriu.

http://vids.myspace.com/index.cfm?fusea id=1906453
http://vids.myspace.com/index.cfm?fusea id=3050524
http://vids.myspace.com/index.cfm?fusea d=27210438
http://vids.myspace.com/index.cfm?fusea id=1106514
Offline
16
Data post: 14-05-2009 15:38:42
vasi
Membru nou
Acest user a mai scris
nregistrat: 02-05-2009
Re: REZILIERE CONTRACT INCHIRIERE CHIRIASI
Multumesc pentru raspuns.
Iesirea din indiviziune este un lucru optional, intr-adevar, care insa nu garanteaza desfiintarea
contractului de inchiriere al acestor chiriasi. Dupa parerea mea iesirea din indiviziune
delimiteaza doar spatiile, respectiv cotele imobilului diminuand prin aceasta sansele de reziliere
ale contractului.
Problema mea consta mai putin in delimitarea spatiilor, dar mai mult in rezilierea acelui
contract de inchiriere.
Utilitatile sunt separate pe fiecare apartament in parte, asadar sunt platite de cei care locuiesc in
spatiul respectiv. In momentul in care chiriasul nu si-ar mai plati taxele, acestea vor trebui sa fie
achitate desigur de catre proprietar, cu conditia ca acele contracte cu firmele de utilitati sa nu fie
pe numele chiriasilor.
Cu stima,
vasi
Offline
17
Data post: 19-05-2009 10:37:10
gun
Moderator
Acest user a mai scris
nregistrat: 16-06-2008
Re: REZILIERE CONTRACT INCHIRIERE CHIRIASI
noi am incercat sa va oferim niste solutii pentru viitor. Pentru a putea evita anumite prbleme.
Si pentru situatia pe care o aveti v am oferit un raspuns. Insa nu consider ca puteti solicita dvs.
rezilierea. O puteti doar influenta cum v am spus.
Nu ne ati spus pe ce durata a fost incheiat acel contract de inchiriere. In fine...
EPICA
http://music.myspace.com/index.cfm?fuse d=10646965
Contractul - garantia noptilor linistite ale chiriasului
elena0106
Data nscrierii: 09/Iun/2005
66

Mesaje: 185
Trimis: Lun 18.09.2006, 10:49
Proprietarii si chiriasii si nu sint la curent cu drepturile si obligatiile ce le revin in urma
incheierii unui contract de inchiriere.
Specialistii imobiliari afirma ca putini chiriasi, dar si proprietari de locuinte, isi dau seama de
importanta unui contract legal de inchiriere. Si mai putini insa isi cunosc drepturile ce le revin
in urma incheierii unui astfel de contract. Atit majoritatea celor care cauta sa inchirieze o
locuinta, cit si a celor care au oferte de inchiriat, nu cunosc toate clauzele cuprinse intr-un
contract de inchiriere, declara Georgiana Seres, agent imobiliar.
Reparatiile, datoria proprietarului
Ceea ce putini chiriasi stiu este faptul ca proprietarii de locuinte au mai multe obligatii, potrivit
Legii locuintei din 1996, decit acestia isi asuma. In cazul in care se strica ceva in apartament, de
exemplu se sparge o teava, proprietarul este cel care trebuie sa suporte cheltuielile de reparatii.
Chiriasul este obligat sa repare vreo defectiune din propriile venituri doar in cazul in care se
face vinovat de aceasta, spune Lucian Racaru, director managerial la Centrul Imobiliar
Roman. El explica faptul ca exista cazuri in care chiriasul ajunge la o intelegere cu proprietarul
si aduce imbunatatiri imobilului inchiriat. In acest caz, daca proprietarul este de acord, banii
pe care chiriasul ii plateste pe imbunatatiri vor fi echivalentul platii chiriei, explica Racaru.
Totodata, proprietarul este obligat prin lege sa plateasca toate cheltuielile ce tin de repararea sau
renovarea scarii blocului, sau cele ce tin de elementele de constructie exterioare locuintei
inchiriate. Daca el cere un avans de trei luni, acest lucru trebuie specificat in contract. Exista
cazuri in care proprietarul cere si o luna garantie. Proprietarul nu are dreptul, potrivit legii, sa
ceara o suma de bani ce reprezinta un avans cu titlu de reparatie sau garantie pentru bunurile
din imobil, declara directorul de la Centrul Imobiliar Roman.
Asociatia de locatari poate rezilia contractul
Rezilierea contractului de inchiriere inainte de termenul stabilit in contract se face in
urmatoarele conditii: la cererea chiriasului, cu conditia notificarii prealabile intr-un termen de
cel putin 15 zile. Chiriasul poate ajunge in situatia in care nu isi mai permite plata chiriei si
atunci se ajunge la rezilierea contractului, adauga Racaru. Proprietarul mai poate cere
rezilierea contractului daca chiriasul nu a achitat chiria cel putin trei luni consecutiv sau daca a
facut numeroase stricaciuni in locuinta sau in cladirea in care este situata aceasta. Rezilierea
contractului se poate produce si in cazul in care proprietarul nu mai are o alta locuinta unde sa
stea si doreste sa se mute inapoi in imobilul inchiriat. Insa atunci cind proprietarul invoca acest
motiv chiriasului, de obicei inseamna ca acesta doreste marirea chiriei, spune Lucian Racaru.
Si asociatia de locatari poate cere desfacerea contractului de inchiriere atunci cind chiriasul nu
si-a achitat obligatiile ce-i revin din cheltuielile comune pe o perioada de trei luni, daca au fost
stabilite, prin contract, in sarcina chiriasului.
Evaziune la chiriile sub 500 de euro
O metoda de inchiriere a locuintelor este prin agentii. In momentul in care se cade de acord cu
inchirierea unui apartament, se face un precontract incheiat de agentia imobiliara, intre
proprietar si chirias. Dupa incheierea de catre agentia imobiliara a precontractului, se incheie
un alt contract, la Administratia Financiara, unde proprietarul va plati un impozit de 16%. In
actul de la Administratia Financiara proprietarul poate trece suma reala pe care o ia drept
67

chirie, sau poate trece mai putin. Sint multi proprietari care fac acest lucru, care pina la urma
este evaziune fiscala, mai ales cei care inchiriaza sub 500 de euro. Cei care inchiriaza spatii de
peste 500 de euro declara intotdeauna suma reala, deoarece este vorba de firme, care de multe
ori se angajeaza sa plateasca impozitul, adauga Racaru. Un alt fel de contract de inchiriere a
locuintei se mai poate face si doar intre chirias si proprietar. Exista contracte de mina, scrise de
proprietar, care, in caz de probleme, sint valabile in instanta, chiar daca nu au fost legalizate la
notar, cu conditia ca acel contract sa fie scris in prezenta unor martori si sa cuprinda anumite
date si clauze prevazute de lege, mai declara directorul de la Centrul Imobiliar Roman.
Contracte din obisnuinta
In timp ce in Romania nici chiriasii si nici proprietarii nu sint inca pusi foarte bine la curent cu
drepturile si obligatiile lor, in strainatate regulile privind inchirierea locuintelor sint foarte bine
puse la punct, declara Georgiana Seres, agent imobiliar. Ea adauga faptul ca in Occident,
deoarece majoritatea proprietarilor incheie contracte de inchiriere, exista mai putine neplaceri
pentru ambele parti. Proprietarul stie foarte clar faptul ca trebuie sa repare instalatia, in caz ca
se strica ceva, fara sa mai faca scandal sau fara sa incerce sa il puna pe chirias la plata, adauga
Seres. In Romania, desi aceste aspecte sint inca neclare, numarul celor care inchiriaza locuinte
cu acte a inceput sa creasca.
Sursa: Cotidianul - Oana Munteanu
Inregistrarea contractului de inchiriere la administratia financiara
22 Mai 2010
Avocatnet.ro
Vezi cele 2 comentarii!
Pe Forumul Avocatnet.ro a fost dezbatuta situatia in care o persoana nu poate inregistra la
administratia financiara contractul de inchiriere pentru ca titlul de proprietate al imobiluilui
contine numele unei persoane decedate.
167 de RON, cel mai ieftin RCA de astazi. Click aici!
Dimensiune text
print
ym
Articol interesant (5)

Situatia prezentata de user

O persoana a incheiat un contract de inchiriere, in calitate de chirias, urmand ca proprietarul
sa-l inregistreze la administratia financiara.
Cu aceasta ocazia, chiriasul a descoperit ca titlul de proprietate al imobilului este pe numele
sotului decedat, nefiind dezbatuta mostenirea, iar mostenitorii sunt sotia si cele doua fiice,
acestea din urma fiind plecate din tara. Mostenitorii nu au posibilitatea financiara de a dezbate
mostenirea. Totodata, utilizatorul precizeaza ca imobilul a fost inchiriat si cu acordul celor doua
fiice.
Inregistrarea contractului este necesara pentru decontarea chiriei platite de chirias.
68

Intrebarile userului
Care ar fi solutia cea mai rapida de a inregistra contractul, avand in vedere ca a trecut o
saptamana de la incheierea acestuia, avand in vedere ca cei de la autoritatea fiscala spun ca nu
se poate, nefiind trecut numele celui care inchiriaza pe titlul de proprietate?
Raspunsurile userilor pe aceasta tema
O persoana de pe forum considera ca inregistrarea contractului de inchiriere la autoritatea
fiscala nu constituie obligatie imperativa si nici impediment pentru derularea in bune conditii a
clauzelor reciproc negociate si asumate. Aceasta adauga si faptul ca succesibilii au dreptul sa
faca acte de administrare a imobilului si nu este obligatoriu sa se inregistreze contractul la
finante, daca s-a incheiat un contract in care sunt prevazute clauzele si condtiile derularii
acestuia.
Un alt utilizator recomanda sa se astepte dezbaterea succesiunii si, ulterior, inregistrarea
contractului de inchiriere. In conditiile in care aveti convingerea ca exista acordul din partea
mostenitorilor asupra inchirierii, cand constatati buna credinta si buna vointa din partea sotiei
supravietuitoare, pentru inregistrare contract, va revine obligatia sa asteptati dezbaterea
succesiunii, cu eliberarea documentului doveditor, spune aceasta persoana.
O alta persoana recomanda incheierea unui contract autentificat la notar, considerand ca daca
acesta ar fi intocmit in forma solemna, va fi mai usor sa fie decontat.
Eu ca propietara nu pot inregistra contractul de inchiriere fara o gramada de documente ale
chiriasului precum ar fii actul de inmatriculare,actul contitutiv (in cazul unei societati),eu
personal sunt cea care voi plati impozitul pe venitul din chirie,nu vad rostul depunerii a o
sumedenie de acte care pe mine personal nu ma intereseaza.
nadysor
adaugat acum 4 luni
Buna ziua.In legatura cu un contract de inchiriere.Am un ap care l-am inchiriat cu toate formele
legale catre stat.Niciodata nu am inchiriat fara a plati la stat toate dariile,impozit pe venit.Sunt
corecta si fidela statului,traim intre-o tara care ff putini sunt corecti cu statul,cu ivaziunea
fiscala.Am o problema daca puteti sa-mi raspundeti la aceasta intrebere.Sotul meu a decedat iar
eu am luat asupra mea toata responsabilitatea de a achita la fisc ,impozitul pe ciriasi.Am 2 copii
majori care ei sunt de acord cu inchirierea apartamentului sus mentionat.Intrebarea mea este:
exista vreo problema daca eu sunt la zi cu statul-impozitul ,dar ca nu am facut
SUCCESIUNEA,este vreo problema???Eu una nu vad ca este ceva iesit din comun atata timp
cat sunt la zi cu toate taxele catre stat.Un raspuns as dori si eu daca se poate sa-mi raspundeti si
mie .Cu stima si profund respect,va multumesc anticipat NADIA-BUCURESTI.
despre rezilierea contractului de inchiriere
Moderatori: dragos6, paagli, 121
Scrie un rspuns
6 mesaje Pagina 1 din 1
despre rezilierea contractului de inchiriere
de amalina Mar Oct 07, 2008 3:26 pm
69

Buna ziua! am 2 intrebari... mai intai, in cazul iregistrarii contractului de inchiriere la Circa
Financiara, pe numele cui se face aceasta inregistrare, pe numele proprietarului apart. inchiriat
sau pe numele celui care inchiriaza? In al doilea rand, ce se poate intampla daca o persoana care
a inchiriat un apartament de la proprietar, nu mai doreste sa inchirieze in continuare, anunta
proprietarul, preda cheile si tot ce e legat de apartament, dar nu face cererea de reziliere
aferenta contractului?
amalina
cafe-latte
Mesaje: 4
Membru din: Mar Sep 09, 2008 6:50 pm
Sus
Re: despre rezilierea contractului de inchiriere
de dragos6 Mar Oct 07, 2008 3:41 pm
numai proprietarul are dreptul sa cedeze dreptul de folosinta al bunului sau prin inchiriere,
contract de comodat, etc. deci e logic sa fie inregistrat contractul la administratia financiara tot
pe numele lui. chiar daca pentru aceasta a delegat (prin procura) o terta persoana.
contractul ala se face pe durata determinata, de obicei pe un an. daca nu se reinnoieste,
proprietarul trebuie sa mearga la a.f. si sa anunte incetarea sine die a acelui contract. daca vrei
s-o faci mai repede, s-ar putea sa nu fie asa simplu, legea impunand niste restrictii proprietarilor
in aceasta privinta, iar daca nu mai ai de unde-l lua pe chirias sa faceti impreuna demersurile, e
foarte dificil. si chiar nu merita efortul. parerea mea...
We don't need no education
We dont need no thought control
No dark sarcasm in the classroom
Teachers leave them kids alone...
dragos6
Rasnita de cafea
Mesaje: 9469
Membru din: Lun Ian 10, 2005 12:19 pm
Localitate: Bucuresti
Sus
Re: despre rezilierea contractului de inchiriere
de amalina Mar Oct 07, 2008 4:02 pm
iti multumesc mult pt informatii!!
o zi buna!
amalina
cafe-latte
Mesaje: 4
Membru din: Mar Sep 09, 2008 6:50 pm
Sus
Re: despre rezilierea contractului de inchiriere
de amalina Mar Oct 07, 2008 4:09 pm

70

scuze, as mai avea o intrebare insa, pt ca vad ca ai cunostinte in domeniu... ce masuri se pot lua
in cazul in care chiriasul nu si-a achitat utilitatile pe durata cat a stat cu chirie in apartament si
dupa reziliere nu mai este de gasit?
Merci!
amalina
cafe-latte
Mesaje: 4
Membru din: Mar Sep 09, 2008 6:50 pm
Sus
Re: despre rezilierea contractului de inchiriere
de dragos6 Mar Oct 07, 2008 4:36 pm
cu placere!
pai, ce masuri se pot lua? ai datele lui personale, il poti da pe mana politiei, pt. inselaciune sau
ceva de genul...
sau il dai direct in judecata... cel mai bine sa consulti un avocat in privinta asta. dar cum merg la
noi in tara treburile, mai bine ii urezi "sa-i stea in gat" datoria aia si o achiti tu din buzunar, ca
sa fie invatatura de minte sa nu mai ai incredere in oricine si sa iti iei masuri de prevedere.
(chiria pe 3-6 luni in avans, de pilda, bani pe care-i pui intr-un depozit la banca si daca omul e
de buna credinta, la plecare ii dai inapoi. avantaj: poti folosi intre timp dobanda! daca e tepar, ai
de unde achita datoriile).

Ce cheltuieli avem voie sa contabilizam in baza contractului de inchiriere?

Cheltuielile efectuate in legatura cu imobilizarile corporale de genul cladiri, masini, utililaje,
instalatii, utilizate in baza unui contract de inchiriere, locatie de gestiune sau alte contracte
similare se evidentiaza in contabilitatea firmei care le-a efectuat, la imobilizari corporale sau
drept cheltuieli in perioada in care au fost efectuate, in functie de beneficiile economice aferente,
similar cheltuielilor efectuate in legatura cu imobilizarile corporale proprii. Prin urmare legea
romaneasca ne permite sa esalonam sau nu cheltuielile efectuate in baza unui contract de
inchirie.
De asemenea, se supun, amortizarii investitiile efectuate la imobilizarile corporale luate cu
chirie, pe durata contractului de inchiriere. Asadar, cheltuielile de amenajare, intretinere,
reparatie efectuate asupra unui bun inchiriat se pot esalona pe perioada contractuala.
Desi legea permite chiriasului sa suporte toate cheltuielile care pot aparea pe parcurs cu bunul
inchiriat, sfatul meu este sa aveti prevazut in contract o clauza cu referire la aceste aspecte! Nu
uitati ca paza buna trece primejdia rea!
La expirarea contractului de inchiriere, valoarea investitiilor efectuate si a amortizarii
corespunzatoare se cedeaza proprietarului imobilizarii. In functie de clauzele cuprinse in
contractul de inchiriere, transferul poate reprezenta o vanzare de active sau o alta modalitate de
cedare
Despre inchirierea unui apartament
Adi
02-24-2004, 03:09 PM
71

Am cautat pe internet si am gasit o oferta mare de apartamente, pentru toate buzunarele, unele
dintre ele aveau si schita apartamentului. Sint nelamurit in legatura cu un ''deposit'' ce trebuie
depus. Ce reprezinta acest ''deposit'' ; acesti bani poti sa-i primesti inapoi si cand anume?
Banuiesc ca inchirierea se face pe o perioada mai mare ( 6 luni sau 12 luni ). La inceput se
obisnuieste sa se plateasca chiria pe mai multe luni?
Ma intereseaza acestea pentru a-mi putea intocmi un buget ''de supravietuire'' pentru primele
trei luni, care vor fi cele mai dificile.
Va multumesc.
Cezar
02-24-2004, 03:24 PM
De obicei acel deposit este contravaloarea unei luni de chirie si il platesti in momentul in care
semnezi contractul, impreuna cu banii pentru prima luna de chirie. Acest deposit il primesti
inapoi in momentul in care nu mai vrei sa reinoiesti contractul, reprezentind un fel de garantie
pentru lucrurile din apartament ce sunt distruse in momentul terminarii contractului. Acesta
din urma se face pe un an cel putin (sau asa e pe aici prin Chicago). Chiria se plateste la inceput
de luna - cam pina in 3 ale lunii cel tirziu. Daca vrei sa o platesti pe mai multe luni poti sa o faci,
in felul asta poti sa obtii si o reducere daca te tocmesti cu landlord-ul.
Shaguna
02-24-2004, 07:28 PM
Depinde de la companie la companie.
Uneori depinde si in cadrul aceleiasi companii, de la chirias la chirias.
Dupa cum a spus Cezar, marea majoritate a contractelor se incheie pe un an de zile, cerandu-se
un deposit egal cu valoarea chiriei pe o luna. Insa nu este batut in cuie. Exista firme care ofera
atat contracte pe 1 an cat si pe 6 luni, mai ales in ultimul timp, cand cererea pentru apartamente
de inchiriat este mai mica decat oferta. Se pot gasi si firme dispuse sa inchirieze un apartament
pentru 3 luni, in acest caz insa se cere de la inceput chiria pe toata durara sederii.
Depositul de siguranta poate fi echivalent cu 1-2 chirii lunare si trebuie depus de firma intr-un
cont, acesti bani nu pot fi folositi de catre proprietar, iar daca se restituie, chiriasul va primi o
dobanda, foarte mica, gen 1-2% pe an. Spun daca se restituie, pentru ca exista optiunea ca
depozitul sa fie folosit ca si chirie pentru ultima luna inainte de a pleca locatarul, asta cu preconsimtamantul proprietarului. De asemenea, proprietarul poate retine o parte din bani, drept
despagubiri in cazul in care la plecare, locatarul nu lasa apartamentul aproximativ in aceleasi
conditii ca la mutare. Daca peretii sunt murdari, sa zicem, este acceptabil. Dar pentru un aragaz
murdar sau o fereastra sparta, se pot retine bani din deposit.
Compania la carte am lucrat mai bine de 5 ani de zile are ca obiect de activitate principal
inchirierea de apartamente. Locatarii pot plati chiria pana in 5 ale lunii pentru luna in curs.
Daca se intarzie, se percepe un "late fee" in valoare de 25$ plus 1% din valoarea chiriei in
fiecare zi. Dupa 5 zile de neplata, compania trimite o scrisoare, "5 days notice" in care aminteste
chiriasului ca au trecut 5 zile de cand trebuia sa plateasca chiria. In caz ca nici dupa 30 de zile
chiria nu a fost platita, proprietarul poate incepe procesul de evacuare.
Ce este acest proces ? Dupa vreo luna de mers la tribunal, proprietarul obtine posesia legala
asupra apartamentului, face programare cu departamentul serifului iar dupa cateva zile vine
seriful insotit de niste hamali, deschide usa apartamentului si scoate tot ce este inauntru afara in
strada. Am asistat la cateva evacuari de acest gen. Ce e interesant este ca locatarii s-au declarat
surprinsi de ce li se intampla, desi au fost avertizati inclusiv de catre serif ca vor fi scosi in
strada, le-au fost precizate chiar si data & ora.
Succes !
Duduka
02-24-2004, 08:16 PM
As adauga un 'stil" care se poarta mai nou, cel putin in zona mea, "month to month rent", lucru
bun fiindca nu esti tintuit un an intr-un loc.
72

Tot din cauza crizei de chiriasi, am vazut complexe care ofera 2 luni chirie gratis. 2 luni
adaugate la un contract de 12, desigur.
In privinta evacuarii, la americani se poarta, desi, din cate stiu eu, familiile cu copii nu pot fi
scoase in strada. Dar ce vorbim noi de evacuari, romanii sunt prea onesti si tematori ca sa nu-si
achite chiriile la timp si sa ajunga in astfel de situatii extreme.
Sirod
02-25-2004, 06:51 PM
Si iar vin si spun - nu emigrati in NY ...
In NY se cer 1, 2 sau chiar 3 chirii in avans ... nu exista promotii la chirie si daca nu respecti
contractul incheiat pe 1 an de zile, depositul ramane la proprietar - fara drept de apel ...
Bleah ! ! !
Mihaella
03-11-2004, 12:30 AM
E bine sa incerci sa inchiriezi pe 6 luni, daca poti, insisti un pic, spui ca tu depinzi de job si nu
stii inca unde o sa fie acest job, ca daca nu ai job nu poti plati chiria si tot asa. Si pe urma dupa 6
luni deja esti desmeticit si iti poti cauta ceva mai convenabil ca distanta, pret, etc
Acuma, daca ai numai pe 6 luni si vrei sa ramii acolo, iti poate mari un pic chiria, in vreme ce
daca ai contract nu o poate mari.
M.
Marian
03-30-2004, 12:56 PM
Exista si variante sa faci un contract pe 3 sau 6 luni in loc de 12, dar cu siguranta vor avea alta
suma lunara, care sa te faca sa accepti semnarea pentru un an. In general toate contractele sunt
gandite asa incat proprietarul sa fie acoperit. Daca pleci inainte de 12 luni e posibil ca chiria
lunara sa fie majorata si sa-ti opreasca diferenta. Dar toate astea sunt stipulate in contracte.
Problema este ca desi oferta de apartamente este mare, uneori nu poti alerga in diverse si locuri
si fiind la inceput esti fericit daca esti tu acceptat. Eu desi am avut prima luna gratis, am fost
obligat sa platesc in avans ultima din an.
Paulus
04-11-2004, 08:23 AM
In afara de aceste informatii "tehnice", mai este si o alta ciudatenie, in paranteza fie spus, care
difera de la o companie la alta. De exemplu, daca ai un copil mic (daca este mai mare -cu atat
mai mult) (al meu nu are nici 3 ani), si vrei sa inchiriezi 1bedroom, nu se poate. Trebuie 2 bdr....
Ca parca eu nu am trait 10 ani in Bucuresti intr-un apartament cu 2 camere, mult mai mic decat
1 bdr aici... Dar asta este politica firmei, chiar daca aparent nu-i vezi logica....
Duduka
04-11-2004, 10:51 AM
Da, este o ciudatenie pentru romani...insa acesta "policy" poate diferi de la complex, la complex.
La cele care se respecta se impune o astfel de conditie...unde pui ca daca ai o fata si un baiat,
trebuie sa iei un apartament cu 3 dormtoare. In complexele mai putin pretentioase insa(si nu
neaparat cele din zone rau famate sau mizerabile), numarul locatarilor nu impune si alegerea
tipului de apartament.
Cu mare intarziere, Paulus, iti doresc tie si familei tale o viata usoara pe noile melaguri.
Paulus
04-11-2004, 12:13 PM
Duduca, si sper, asa cum am mai spus odata, sa ne vedem intr-o zi cu soare...
De cand am ajuns in Phila, mi-am dat seama de un lucru: sanatosi sa fim, ca de restul ne
ocupam noi.... In tara, si cu parere de rau o spun, chiar daca erai sanatos, parca-ti lipsea ceva...
Si aici este chestia asta, cu acest sentiment, dar cu ajutorul prietenilor treci foarte repede si usor
peste el. Ferice de cei ce au si pot sa aiba prieteni si vai de cei ce nu....
Un paste fericit !
73

SorinTgM
08-23-2004, 03:37 PM
Ce ar fi recomandat pt o pers singura - sa inchiriez impreuna cu cineva sau sa stau de unul
singur? Avantaje ?
Alte variante :?:
Sau sa ma insor ?... :roll:
Miki03
08-23-2004, 03:47 PM
Logic: sa inchiriezi impreuna cu cineva,mai ales pana cand reusesti sa te pui,cat de cat,pe
picioare.DAR: trebuie sa faci ochii -> :shock: atunci cand alegi varianta asta si sa te bazezi,cat
de cat,pe omenia celui cu care imparzti apartamentul,cunosc un caz in care s-au tras unul pe
altul la fund (lipseste,e drept,si mana si ochiul de femeie acolo... :mrgreen: ) si nu au reusit sa
puna ban pe ban cu toate ca respectivii castiga destul de bine...
Apoi,desigur,daca obtzii un job bun si incepi sa te acomodezi cu stilul de viatza de aici,incepi satzi doresti,poate,si respectarea intimitatzii tale-si atunci itzi potzi inchiria ceva de unul
singur,nu...?
SorinTgM
08-23-2004, 04:15 PM
Numa' nu stiu cit de usor e sa-ti gasesti un roman, ca daca ai coleg de camera vreun rus, slovac
sau alte specimene e de rau...
Dac-ar fi chiriile mai ieftine ...
Miki03
08-23-2004, 04:29 PM
Asta nu stiu sa tzi-o mai spun,sorry...cat despre chirii-asta-i viatza,ce ar fi fost daca ele le egalau
pe cele din Romania :?: :?: :?:
SorinTgM
10-10-2004, 06:14 PM
Rog pe cineva sa puna pe forum un contract de inchiriere, sau sa ne spune ce sa urmarim in
contract ca sa nu picam de fraieri...
Cezar
10-11-2004, 03:04 PM
Problema este ENGLEZA SI IAR ENGLEZA!!!
Daca-l citesti cu atentie (mai cu un dictionar adus din tzara) este imposibil sa nu iti dai seama de
clauzele contractului.
O eventuala problema ce ar putea apare este aceea ca trebuie sa mentionati intr-o anexa a
contractului TOATE eventualele defectiuni ale respectivului apartament (pereti, mobila de
bucatarie, baie etc), in asa fel incit atunci cind va veti muta de acolo sa nu va opreasca din
deposit-ul pe care il faceti impreuna cu prima luna de chirie.
Sid
10-12-2004, 02:53 AM
Cel mai bine este sa va duceti cu un alt roman de mai multi ani aici, care a mai trecut prin
situatia asta. Oricum, nu aveti cum face prea multe mofturi ca nu sunt asa gramada locuinte de
inchiriat si voi sunteti la inceput, fara Credit History si poate fara serviciu. Sunteti grabiti si fara
prea mult timp disponibil de cautat.
Cautati sa fie deposit-ul cat mai mic. Eu la o chirie de 1100$ am lasat un deposit de 1650$ (adica
o chirie si jumatate).
Carmen Albet
11-15-2004, 08:50 AM
As vrea sa stiu daca pot inchiria un apartament din prima zi a sosirii in Stata pana la primirea
actelor sau daca prietenii nostri de acolo pot inchiria un apartament pentru noi?
Multumesc.
74

Shaguna
11-15-2004, 11:52 AM
Totul depinde de cat de bine se inteleg prietenii vostri cu proprietarul cladirii, si de cat de multa
incredere au ei in voi pentru a garanta in fata proprietarului ca nu o sa faceti probleme.
SorinTgM
03-22-2005, 05:59 PM
Cum sta treaba cu utilitatile la apart ? Cine sint furnizorii de apa, gaz, curent, caldura ?
mgorgan
03-22-2005, 11:44 PM
Cum sta treaba cu utilitatile la apart ? Cine sint furnizorii de apa, gaz, curent, caldura ?
Pentru o singura persoana este scumpa intretinerea (in general intreb)?
Shaguna
03-23-2005, 12:42 AM
Furnizori de curent, gaz, telefon: depinde de statul in care locuiti. Daca la curent si gaz nu prea
aveti de ales, in cazul abonamentului telefonici puteti alege intre mai multi furnizori. In cazul
meu: curent: Comed; gaz: People's Gas; telefon: SBC (Ameritech).
Apa rece: este platita de catre proprietarul blocului.
Apa calda: in general este inclusa in pretul chiriei, pot exista insa si exceptii.
Caldura: in cazul blocurilor mai mari, exista incalzire centrala. Poate fi pe baza de apa, abur
sau aer. In primele 2 cazuri exista calorifere, in al treilea exista deschideri in tavan/pereti pe
unde vine aer cald iarna si rece vara, fiecare apartament avand termostate pentru controlul
temperaturii in respectivul apartament. In cazul unor blocuri mai mici, fiecare apartament are
instalatie proprie de incalzire, pentru care se plateste gazul individual. Sunt unele blocuri care
au instalatie de incalzire centrala, insa se plateste individual gazul consumat de catre aragazul
din bucatarie.
Atunci cand te muti intr-un apartament nou trebuie sa suni pentru a iti trece pe numele tau
serviciile oferite de catre furnizori. In general curentul este conectat, daca ai contor individual la
gaz este posibil sa fie oprit. Poti cere de la proprietar, in momentul in care semnezi contractul de
inchiriere, o lista cu numerele de telefon ale furnizorilor.
In cazul meu: gazul este inclus in pretul chiriei, incalzire centrala cu abur (calorifere), aparate
de aer conditionat cumparat de locatari (un aparat pentru o camera, se monteaza in geam).
Preturile pentru utilitati variaza in functie de marimea apartamentului si de statul in care
locuiesti. Eu platesc aproximativ 10 centi / kilowat si consum cam 300 kw pe luna. Ma costa cam
100$ pe luna in total (curent, telefon, internet).
Contract Inchiriere Apartament !, Reziliere contract - URGENT!!!!
szaboianos
27th August 2009, 12:38
Mesaj #1
Junior
Grup: Members
Mesaje: 6
Data nscrierii: 19-January 08
ID membru: 275 628

75

Opiuni

Buna,
Am si eu o problema...poate ma ajutati si voi care ati mai trecut prin asa ceva.
Am incheiat un contract de inchiriere al unui apartament pana anul viitor in Iunie.Insa eu
doresc rezilierea contractului din motive ca nu mai am de unde sa platesc.
Contractul l-am inchieat cu un imputernicit care are dubla cetatenie, libanez si cel roman.
Respectivul a disparut de doua luni de zile...nu pot da de el..telefonul il are inchis...am trimis o
gramada de mesaje, dar nici un semn.(poate l-au impuscat in Irak in drum spre casa
(IMG:http://forum.softpedia.com/style_emoticons/default/smile.gif) )
Ultima data am virat 1 RON in contul lui bancar...si i-am scris acolo sa ma contacteze ca vreau
rezilierea contractului.
De o luna nu i-am platit chirie. Nu m-a contactat nu nimic....cam ciudat.
In contract apare ca daca nu-i platim chiria si nu vrem sa plecam din locuinta ne poate cere
daune materiale prin instanta.
Ma poate da in judecata ca nu i-am platit???Adica luna aceasta ar ma fi acoperita caci in prima
luna i-am dat si garantie.Dovezile mele ca nu l-am putut contacta pt reziliere ar fi mesajele
trimise...si viramentul bancar in care i-am scris la explicatii ca vreau reziliere(el zicea ca verifica
in fiecare luna daca i-am virat banii ,prin homebank).
Va rog sa-mi dati niste sfaturi....ce-i de facut.
Multumesc!
Acest mesaj a fost modificat de szaboianos: 27th August 2009, 12:40

clara_spiele
Mesaj #2

28th August 2009, 13:49

Active Member
Grup: Moderators
Mesaje: 2 374
Data nscrierii: 4-February 08
Locaie: Bucuresti
ID membru: 283 902
Pleci oricand dupa o notificare la domiciliul sau (locul de munca/sediul in care isi
desfasoara activitatea). Trebuie sa ai niste date de contact, macar adresa din contractul de
inchiriere inregistrat la ANAF.
Problema este alta: daca n-ai de unde sa dai de el, esti obligata sa te asiguri ca ai predat imobilul
in starea in care l-ai primit, platile la zi, nu-i lipseste niciun obiect. De regula, starea imobilului
se constata printr-un inventar. Nu poti da de proprietarul acestui imobil?

76

Daca totusi tipul e de negasit, mai exista varianta sa stai in apartament pana cand locatorul cere
rezilierea contractului pentru neplata chiriei. Succes!:)

szaboianos
Mesaj #3

30th August 2009, 13:09

Junior
Grup: Members
Mesaje: 6
Data nscrierii: 19-January 08
ID membru: 275 628
CITAT (clara_spiele @ 28th August 2009, 14:49)
Pleci oricand dupa o notificare la domiciliul sau (locul de munca/sediul in care isi desfasoara
activitatea). Trebuie sa ai niste date de contact, macar adresa din contractul de inchiriere
inregistrat la ANAF.
Problema este alta: daca n-ai de unde sa dai de el, esti obligata sa te asiguri ca ai predat imobilul
in starea in care l-ai primit, platile la zi, nu-i lipseste niciun obiect. De regula, starea imobilului
se constata printr-un inventar. Nu poti da de proprietarul acestui imobil?

Daca totusi tipul e de negasit, mai exista varianta sa stai in apartament pana cand locatorul cere
rezilierea contractului pentru neplata chiriei. Succes!:)
Ba da , as putea lua legatura cu el...asta inseama ca pot rezolva rezilierea + predarea
apartamentului fara cel cu care am incheiat contractul, adica imputernicitul?
ontract inchiriere apartament prin intermediul agentiei imobiliare, cat de sigur e?
Opiuni
vjnookie
31st October 2006, 22:27
Mesaj #1
Junior
Grup: Members
Mesaje: 349
Data nscrierii: 29-February 04
Locaie: Bucharest
ID membru: 12 113

77

am inchiriat un apartament dupa ce l-am vazut prin intermediul unei agentii imobiliare. ideea e
ca am platit comisionul aferent (jumatate din chirie) si mi s-a dat un contract de inchiriere intre
mine si proprietare stampilat de agentie ca intermediar. acum eu nu stiu ce garantie am ca totul
e sigur. daca doamne fereste am probleme cu proprietarul ma pot baza pe acel contract? ce
valoare are contractul realizat prin agentie fata de unul simplu intre proprietar si chirias? e mai
sigur? nu vreau sa ma trezesc cu banii dati de avans si cu un sut in fund
(IMG:style_emoticons/default/biggrin.gif)
multumesc

TLGsoft
Mesaj #2

1st November 2006, 05:59

Active Member
Grup: Members
Mesaje: 1 986
Data nscrierii: 25-March 06
Locaie: Rm. Valcea
ID membru: 71 096
N-are nici o valoare faptul ca este stampilat de agentie. In caz de probleme nu te
ajuta cu nimic.

vjnookie
Mesaj #3

1st November 2006, 08:12

Junior
Grup: Members
Mesaje: 349
Data nscrierii: 29-February 04
Locaie: Bucharest
ID membru: 12 113
ce porcarie

obnoxious
Mesaj #4

1st November 2006, 10:37

78

Active Member
Grup: Members
Mesaje: 1 099
Data nscrierii: 1-March 06
Locaie: Bucuresti
ID membru: 67 964
Sunt in aceeasi situatie ca tine, dar proprietarul meu e om de cuvant.
Daca nu esti sigur de cel cu care ai semnat contractul cere ca acel contract sa fie inregistrat la
notar si administratia financiara.

vjnookie
Mesaj #5

1st November 2006, 10:44

Junior
Grup: Members
Mesaje: 349
Data nscrierii: 29-February 04
Locaie: Bucharest
ID membru: 12 113
QUOTE(obnoxious @ Nov 1 2006, 10:37)
Sunt in aceeasi situatie ca tine, dar proprietarul meu e om de cuvant.
Daca nu esti sigur de cel cu care ai semnat contractul cere ca acel contract sa fie inregistrat la
notar si administratia financiara.
te cred, dar daca eu am dat avansul si ma trezesc ca ala nici macar nu era proprietar. ce fac?

obnoxious
Mesaj #6

1st November 2006, 11:32

Active Member
Grup: Members
Mesaje: 1 099
Data nscrierii: 1-March 06
Locaie: Bucuresti
ID membru: 67 964
Asta chiar ar fi SF. Ideea e ca daca o tot o sa ajungi la notariat ai putea cere sa vezi actul
de proprietate al apartamentului si buletinul proprietarului.
79

Daca nu vrei sa ai "confruntari" cu proprietarul mergi la asociatia de locatari si intreaba-l pe

administrator despre "istoricul" casei. Sigur stie ceva.

vjnookie
Mesaj #7

1st November 2006, 12:42

Junior
Grup: Members
Mesaje: 349
Data nscrierii: 29-February 04
Locaie: Bucharest
ID membru: 12 113
QUOTE(obnoxious @ Nov 1 2006, 11:32)
Asta chiar ar fi SF. Ideea e ca daca o tot o sa ajungi la notariat ai putea cere sa vezi actul de
proprietate al apartamentului si buletinul proprietarului.
Daca nu vrei sa ai "confruntari" cu proprietarul mergi la asociatia de locatari si intreaba-l pe
administrator despre "istoricul" casei. Sigur stie ceva.
in caz ca omul a disparut cu banii cui sa ma adresez? politiei? sau ma instalez in apartament
pana vine adevaratul proprietar? (IMG:style_emoticons/default/biggrin.gif)

lupiibah
Mesaj #8

1st November 2006, 12:50

Junior
Grup: Members
Mesaje: 203
Data nscrierii: 21-September 06
Locaie: Bucuresti
ID membru: 98 198
Mai oameni.. Nu mai faceti precontracte la agentii. (IMG:style_emoticons/default/sad.gif)
Carnatii nu verifica mai nimic..inca o dovada AICI...
Se poate face precontractul la un notar public, nu costa mult (1 milion si ceva)... in functie de cat
este "avansul" si se scade din taxa notarului la care se semneaza contractul final de vanzare
cumparare.

80

vjnookie
Mesaj #9

1st November 2006, 12:59

Junior
Grup: Members
Mesaje: 349
Data nscrierii: 29-February 04
Locaie: Bucharest
ID membru: 12 113
QUOTE(lupiibah @ Nov 1 2006, 12:50)
Mai oameni.. Nu mai faceti precontracte la agentii. (IMG:style_emoticons/default/sad.gif)
Carnatii nu verifica mai nimic..inca o dovada AICI...
Se poate face precontractul la un notar public, nu costa mult (1 milion si ceva)... in functie de cat
este "avansul" si se scade din taxa notarului la care se semneaza contractul final de vanzare
cumparare.

eu nu am facut precontract si nici nu e de vanzare cumparare. e vorba doar de inchiriere.

problema e ca am avut incredere in agentie. totusi daca e stampila agentiei pe contract trebuie sa
aiba si ea o raspundere. pai eu daca sunt intermediar intr-o vanzare de droguri, adica il pun pe
client in contact cu vanzatorul nu am nici o vina?

sanki 1st November 2006, 13:29

Mesaj #10
Junior
Grup: Members
Mesaje: 14
Data nscrierii: 19-October 06
ID membru: 103 587

QUOTE(vjnookie @ Nov 1 2006, 12:59)

eu nu am facut precontract si nici nu e de vanzare cumparare. e vorba doar de inchiriere.
problema e ca am avut incredere in agentie. totusi daca e stampila agentiei pe contract trebuie sa
aiba si ea o raspundere. pai eu daca sunt intermediar intr-o vanzare de droguri, adica il pun pe
client in contact cu vanzatorul nu am nici o vina?
Eu am patit-o anul trecut. Am inchiriat prin agentie. "Proprietara" ne-a vrajit cu un pasaport,
nu tu buletin, nu tu adresa de domiciliu, cheia mi-o dadea a doua zi, mai avea de luat un scaun
de acolo !!! Am vazut ap ...totul ok!... Nu a mai fost de gasit.
81

Paguba 200 EUR + 1mil comisionul agentiei.

M-am dus la agentie dupa o sapt, acolo vrajeala mare,am vorbit cu patronul,....juristii
nostrii, ...tot sprijinul, ...sa fac EU o plangere la Politie,...sa chem EU proprietara in
instanta,...blablabla. Era firma de apartament, nici nu stiau ei cum arata un jurist! Mi-au
returnat comisionul (1mil).
A doua zi dupa ce am vazut cum sta treaba m-am dus peste ei cu un prieten avocat, cu gura
mare, ca dam la ziar, facem plangere in instanta impotriva agentiei..etc.
S-a speriat putin si a inceput sa negocieze: ca da el 100EUR, sa fie paguba 50%, noi ne-am tinut
tare si in 20 minute a scos din buzunar 200EUR.
Daca eram putin mai slab de inger si fara tupeu eram bun de plata.

vjnookie
Mesaj #11

1st November 2006, 13:48

Junior
Grup: Members
Mesaje: 349
Data nscrierii: 29-February 04
Locaie: Bucharest
ID membru: 12 113
QUOTE(sanki @ Nov 1 2006, 13:29)

faza tare e ca eu am cheie. si totusi, daca presupusul proprietar dispare el de unde avea cheia?
adevaratul proprietar trebuie sa aiba cunostiinta cui i-a dat cheia

reclamagiu
Mesaj #12

1st November 2006, 13:55

Active Member
Grup: Senior Members
82

Mesaje: 3 222
Data nscrierii: 9-September 04
Locaie: Bucuresti - Brasov
ID membru: 22 852
ma, cat timp ai cheie si nu ai intrat prin efractie, nu e pb.
in plus daca ai contractul ala poti dovedi ca esti cel mult victima, in nici un caz altceva.
Eu am stat in chirie in 3 locuri pana acum si nu am avut pb. d-astea. te mai uiti si la om cand
faci o tranzactie d-asta. daca e unu cu fata de pimp...no way.

uiranejeb
Mesaj #13

1st November 2006, 15:05

Junior
Grup: Members
Mesaje: 252
Data nscrierii: 29-January 05
ID membru: 29 709
Daca tot ai platiti comisionul agentiei, de ce nu vorbesti tu direct cu proprietarul sa
incheiati un contract la notar. Puteti sa incheiati contractul pe o perioada mai lunga (de ex. 1 an
de zile). Eventual platesti tu taxa la notar. Nu este mult 1 mil, dar macar stii ca proprietarul nu
creste pretul intre timp.

snakekaa
Mesaj #14

1st November 2006, 16:21

Junior
Grup: Members
Mesaje: 430
Data nscrierii: 16-July 06
ID membru: 86 784
Mie toata povestea asta imi pare ca cea cu pisica si drobul de sare.
Eu ma mir totusi (dar nu am inchiriat niciodata prin agentii; personal, nu le gasesc rostul) cum
de nu s-a facut un contract inregistrat la fisc; acela te-ar fi scutit de ... emotii...

vjnookie
Mesaj #15

1st November 2006, 17:25

83

Junior
Grup: Members
Mesaje: 349
Data nscrierii: 29-February 04
Locaie: Bucharest
ID membru: 12 113
QUOTE(snakekaa @ Nov 1 2006, 16:21)
Mie toata povestea asta imi pare ca cea cu pisica si drobul de sare.
Eu ma mir totusi (dar nu am inchiriat niciodata prin agentii; personal, nu le gasesc rostul) cum
de nu s-a facut un contract inregistrat la fisc; acela te-ar fi scutit de ... emotii...
contractul a fost intermediat prin agentie. problema e ca eu am platit si proprietarul a disparut.
am rams cu un apartament gol si cu banii dati. daca cel care a inchiriat nu e proprietar? nu am
mai fost la notar ca era destul de tarziu seara. de...prostia se plateste.
e aiurea rau.

obnoxious
Mesaj #16

1st November 2006, 17:27

Active Member
Grup: Members
Mesaje: 1 099
Data nscrierii: 1-March 06
Locaie: Bucuresti
ID membru: 67 964
Cum adica a disparut?
Nu ti-a lasat un numar de telefon, un nume?
Bine oricum numarul il afli de la agentie...
Eu cand am inchiriat, am avut o discutie cu proprietarul - a durat cam vreo ora. M-a pus in
tema cu toate posibilele probleme.

vjnookie
Mesaj #17

1st November 2006, 17:41

Junior
Grup: Members
Mesaje: 349
Data nscrierii: 29-February 04
Locaie: Bucharest
84

ID membru: 12 113
QUOTE(obnoxious @ Nov 1 2006, 17:27)
Cum adica a disparut?
Nu ti-a lasat un numar de telefon, un nume?
Bine oricum numarul il afli de la agentie...
Eu cand am inchiriat, am avut o discutie cu proprietarul - a durat cam vreo ora. M-a pus in
tema cu toate posibilele probleme.
mi-a lasat 2 numere. unu nu e bun iar la celalalt nu raspunde sau raspunde si nu vorbeste. sunt
sigur ca e un escroc. oricum l-am filmat si o sa il gasesca politia vrand nevrand

longroad
Mesaj #18

1st November 2006, 17:58

Member
Grup: Members
Mesaje: 521
Data nscrierii: 17-March 06
ID membru: 70 042
QUOTE(vjnookie @ Oct 31 2006, 22:27)
am inchiriat un apartament dupa ce l-am vazut prin intermediul unei agentii imobiliare. ideea e
ca am platit comisionul aferent (jumatate din chirie) si mi s-a dat un contract de inchiriere intre
mine si proprietare stampilat de agentie ca intermediar. acum eu nu stiu ce garantie am ca totul
e sigur. daca doamne fereste am probleme cu proprietarul ma pot baza pe acel contract? ce
valoare are contractul realizat prin agentie fata de unul simplu intre proprietar si chirias? e mai
sigur? nu vreau sa ma trezesc cu banii dati de avans si cu un sut in fund
(IMG:style_emoticons/default/biggrin.gif)
multumesc
OFF TOPIC:
Sa inteleg ca dupa ce te-ai razboit pe un alt forum despre pretul aberant al apartamentelor
acum ai ales calea inchirierii?.... (IMG:style_emoticons/default/biggrin.gif)
OFF TOPIC:
Sa inteleg ca dupa ce te-ai razboit pe un alt forum despre pretul aberant al apartamentelor
acum ai ales calea inchirierii?.... (IMG:style_emoticons/default/biggrin.gif)
nu m-am razboiut pe nici un alt forum. activez doar pe softpedia. mai am un topic despre
restrictiile bnr. ma rog. ai facut si tu un post in plus. congrats

ryky 1st November 2006, 21:25

Mesaj #20
85

Junior
Grup: Members
Mesaje: 487
Data nscrierii: 20-August 06
ID membru: 92 480
Daca nu reusesti sa iei legatura cu proprietarul incearca sa te interesezi prin bloc
la administrator.N-ai datele presupusului proprietar?
In caz ca te-a tepuit sansele sunt foarte mici sa mai recuperezi ceva.
QUOTE(sanki @ Nov 1 2006, 13:29)
Eu am patit-o anul trecut. Am inchiriat prin agentie. "Proprietara" ne-a vrajit cu un pasaport,
nu tu buletin, nu tu adresa de domiciliu, cheia mi-o dadea a doua zi, mai avea de luat un scaun
de acolo !!! Am vazut ap ...totul ok!... Nu a mai fost de gasit.
Paguba 200 EUR + 1mil comisionul agentiei.
M-am dus la agentie dupa o sapt, acolo vrajeala mare,am vorbit cu patronul,....juristii
nostrii, ...tot sprijinul, ...sa fac EU o plangere la Politie,...sa chem EU proprietara in
instanta,...blablabla. Era firma de apartament, nici nu stiau ei cum arata un jurist! Mi-au
returnat comisionul (1mil).
A doua zi dupa ce am vazut cum sta treaba m-am dus peste ei cu un prieten avocat, cu gura
mare, ca dam la ziar, facem plangere in instanta impotriva agentiei..etc.
S-a speriat putin si a inceput sa negocieze: ca da el 100EUR, sa fie paguba 50%, noi ne-am tinut
tare si in 20 minute a scos din buzunar 200EUR.
Daca eram putin mai slab de inger si fara tupeu eram bun de plata.
'
Astia sigur erau in cardasie altfel n-ar fi avut de ce sa plateasca ei contravaloarea chiriei.Ce
plangere sa faceti in instanta impotriva agentiei daca ei au fost doar martori-intermediari?

Acest mesaj a fost modificat de ryky: 1st November 2006, 21:26

vjnookie
Mesaj #21

2nd November 2006, 00:04

Junior
Grup: Members
Mesaje: 349
Data nscrierii: 29-February 04
Locaie: Bucharest
ID membru: 12 113
QUOTE(ryky @ Nov 1 2006, 21:25)
86

Daca nu reusesti sa iei legatura cu proprietarul incearca sa te interesezi prin bloc la

administrator.N-ai datele presupusului proprietar?
In caz ca te-a tepuit sansele sunt foarte mici sa mai recuperezi ceva.
'
Astia sigur erau in cardasie altfel n-ar fi avut de ce sa plateasca ei contravaloarea chiriei.Ce
plangere sa faceti in instanta impotriva agentiei daca ei au fost doar martori-intermediari?
am si eu o intrebare, eu am un contract semnat atat de mine, de agentie cat si de presupusul
proprietar. In contract este trecut si faptul ca agentia ia 50% comision de la amandoi.
Contractul nu trebuie inregistrat ca sa faca dovada la FISC? Eu nu am primit nici o chitanta
pentru comision. Si normal ca sunt in cardasie cand presupus proprietar imi da ca numar de
contact un numar de zapp (ba chiar avea telefonul la el si mi-a dat beep ca sa notez nr) care
dupa ce am scotocit eu prin anunturi imobiliare, in arhiva de la google, apare ca numar al
agentiei. sa vezi maine show la agentie. de nu vedeti si pe protv...

miki3 2nd November 2006, 11:39

Mesaj #22
Member
Grup: Members
Mesaje: 594
Data nscrierii: 5-February 06
ID membru: 64 656
In primul rand cred ca ar fi trebuit sa ceri agentiei, ca proprietarul sa-ti arate contractul
casei sau cum a dobandit-o, ca sa fii sigur ca nu-i nicio problema si ca nu te deranjeaza nimeni
pe durata contractului de inchiriere(sau daca n-a fost proprietarul direct, atunci mandatarul sa
aiba o procura).
Iar contractul incheiat cu agentia s-a facut pentru a-si lua ei comisionul, sa demontreze ca ei au
fost intermediarii si ca te-au ajutat sa-ti gasesti casa, iar proprietarul se duce cu acest contract
si-l inregistreaza la adm. financiara(sau asa ar trebui). Cei de la agentie chiar au specificat
undeva in contract ca ei nu raspund pentru eventuale probleme si ca acestea se rezolva prin
justitie intre proprietar si chirias(ei si-au luat comisionul, care nu-i deloc mic si mai departe
practic te descurci..
Vreau sa va mai intreb ceva: daca in contract scrie ca ai incheiat contractul de inchiriere cu
suma X pe durata de 1 an sa zicem, proprietarul nu are voie sa-ti majoreze chiria in aceasta
perioada de 1 an?
Si daca proprietarul nu declara toata suma la administratie ci face pe o suma mai mica,
chiriasul nu poate apoi sa-i plateasca acea suma pe care a declarat-o el la administratie si nu cea
adevarata? Care sunt riscurile proprietarului?
QUOTE(miki3 @ Nov 2 2006, 12:37)
In primul rand cred ca ar fi trebuit sa ceri agentiei, ca proprietarul sa-ti arate contractul casei
sau cum a dobandit-o, ca sa fii sigur ca nu-i nicio problema si ca nu te deranjeaza nimeni pe
durata contractului de inchiriere(sau daca n-a fost proprietarul direct, atunci mandatarul sa
aiba o procura).
87

Iar contractul incheiat cu agentia s-a facut pentru a-si lua ei comisionul, sa demontreze ca ei au
fost intermediarii si ca te-au ajutat sa-ti gasesti casa, iar proprietarul se duce cu acest contract
si-l inregistreaza la adm. financiara(sau asa ar trebui). Cei de la agentie chiar au specificat
undeva in contract ca ei nu raspund pentru eventuale probleme si ca acestea se rezolva prin
justitie intre proprietar si chirias(ei si-au luat comisionul, care nu-i deloc mic si mai departe
practic te descurci).. Si nu ti-a dat niciun nr de tel, tu cui ii platesti chiria in continuare?
Vreau sa va mai intreb ceva: daca in contract scrie ca ai incheiat contractul de inchiriere cu
suma X pe durata de 1 an sa zicem, proprietarul nu are voie sa-ti majoreze chiria in aceasta
perioada de 1 an?
Si daca proprietarul nu declara toata suma la administratie ci face pe o suma mai mica,
chiriasul nu poate apoi sa-i plateasca acea suma pe care a declarat-o el la administratie si nu cea
adevarata? Care sunt riscurile proprietarului?

veverita
Mesaj #23

2nd November 2006, 11:48

Active Member
Grup: Members
Mesaje: 1 804
Data nscrierii: 13-December 04
Locaie: bunny land
ID membru: 27 125
QUOTE(vjnookie @ Nov 2 2006, 00:04)
am si eu o intrebare, eu am un contract semnat atat de mine, de agentie cat si de presupusul
proprietar. In contract este trecut si faptul ca agentia ia 50% comision de la amandoi.
Contractul nu trebuie inregistrat ca sa faca dovada la FISC? Eu nu am primit nici o chitanta
pentru comision. Si normal ca sunt in cardasie cand presupus proprietar imi da ca numar de
contact un numar de zapp (ba chiar avea telefonul la el si mi-a dat beep ca sa notez nr) care
dupa ce am scotocit eu prin anunturi imobiliare, in arhiva de la google, apare ca numar al
agentiei. sa vezi maine show la agentie. de nu vedeti si pe protv...
in contractul ala amarat facut la agentie, ambele parti ar trebui sa aiba trecute datele de pe
buletin. contractul (chit ca e o hartie care nu iti foloseste la nimic) e facut in 3 exemplare, pentru
toate cele trei parti implicate. deci ar trebui sa poti da de urma "proprietarului".

sanki 2nd November 2006, 14:55

Mesaj #24
Junior
Grup: Members
Mesaje: 14
88

Data nscrierii: 19-October 06

ID membru: 103 587
QUOTE(ryky @ Nov 1 2006, 21:25)
Daca nu reusesti sa iei legatura cu proprietarul incearca sa te interesezi prin bloc la
administrator.N-ai datele presupusului proprietar?
In caz ca te-a tepuit sansele sunt foarte mici sa mai recuperezi ceva.
'
Astia sigur erau in cardasie altfel n-ar fi avut de ce sa plateasca ei contravaloarea chiriei.Ce
plangere sa faceti in instanta impotriva agentiei daca ei au fost doar martori-intermediari?
Agentia, in contractul pe care l-am incheiat, in toate rubricile de la adresa proprietarului, serie,
nr buletin, trecuse numai liniute (erau trecute numai datele din pasaport care nu te ajuta prea
mult, fara adresa de domiciliu nici macar nu poti deschide o actiune judecatoreasca din cate
stiu) cu toate ca erau obligati sa ceara buletinul, asa ca facusera un contract "varza" iar banii ii
luasera bine mersi asa ca eram indreptatit sa ii chem in instanta. M-am gandit si eu ca era vre-o
cardasie, dar din moment ce mi-am recuperat toti banii nu mi-am mai stors creierii prea mult.

TLGsoft
Mesaj #25

2nd November 2006, 21:33

Active Member
Grup: Members
Mesaje: 1 986
Data nscrierii: 25-March 06
Locaie: Rm. Valcea
ID membru: 71 096
QUOTE(miki3 @ Nov 2 2006, 11:39)
Vreau sa va mai intreb ceva: daca in contract scrie ca ai incheiat contractul de inchiriere cu
suma X pe durata de 1 an sa zicem, proprietarul nu are voie sa-ti majoreze chiria in aceasta
perioada de 1 an?
Si daca proprietarul nu declara toata suma la administratie ci face pe o suma mai mica,
chiriasul nu poate apoi sa-i plateasca acea suma pe care a declarat-o el la administratie si nu cea
adevarata? Care sunt riscurile proprietarului?
Nu are voie sa majoreze. Chiria nu se "declara", se scrie in contract. Iar contractul se
inregistreaza, adica primeste o stampila si semnatura oficiala.

ryky 2nd November 2006, 23:22

Mesaj #26
89

Junior
Grup: Members
Mesaje: 487
Data nscrierii: 20-August 06
ID membru: 92 480
QUOTE(miki3 @ Nov 2 2006, 11:39)
Si daca proprietarul nu declara toata suma la administratie ci face pe o suma mai mica,
chiriasul nu poate apoi sa-i plateasca acea suma pe care a declarat-o el la administratie si nu cea
adevarata? Care sunt riscurile proprietarului?

Ba da , astea sunt riscurile. Eu cunosc pe cineva care a inchiriat apartamentul la un avocat care
s-a gandit ca nesimtitul sa plateasca suma minima trecuta in contract.( o trimitea prin mandat
postal). Dupa taraboi , procese si tiganeala a reusit in vre-un an sa-l evacueze. Asta-i situatia cu
orice contract. Daca partile nu se inteleg amiabil tot la procese se ajunge indiferent daca acel
contract este sau nu inregistrat la finante, incheiat sau nu in fata notarului, cu martori sau nu
etc. Si aici este de fapt un concurs de influenta. Nu sti cine va castiga!

vjnookie
Mesaj #27

8th November 2006, 13:34

Junior
Grup: Members
Mesaje: 349
Data nscrierii: 29-February 04
Locaie: Bucharest
ID membru: 12 113
haideti sa va spun si finalul povestirii, pe scurt.
Apartamentul nu era al respectivului. El furase cheia apartamentului de la o agentie imobiliare
la care lucra si il inchiria el. Oamenii veneau, le placea apartamentul (care arata f bine) si dadau
banii. In 2 luni parca a scos dupa spusele agentiilor pagubite 280 000 000 lei prin inselaciune.
Super baiatul. Problema e ca el era in probe cica la agentia de unde am primit eu oferta si l-a
luat pe alt agent de acolo sa ne arate apartamentul. Si-au schimbat identitatile. El i-a zis celuilalt
ca are el un apartament al unui prieten care e in Spania. Ideea e ca m-am prins ca am fost
inselat (de...cam tarziu, dupa ce dadusem banii) si am facut toate demersurile. Agentia la inceput
a zis ca ne da comisionul inapoi, dupa inca 5 min de discutii ca ne da jumate din paguba doar
daca politia il gaseste pe ala ca fiind vinovat. Bineinteles ca dupa ce le-am explicat ca in aceste
conditii se poate spune ca am fost inselat de agentie (cei doi fiind in probe la agentie deci
reprezentantii acesteia) au scos oamenii banii si m-au despagubit. Am depus plangere la politie
impotriva respectivului, politia a mai dat si de alti pagubiti care au depus si ei plangere si acum
baiatul o sa fie dat in urmarire pe tara. Super tare nu? Apropo, banii luati de la mine, 810 euro
i-a cheltuit pe stat la hotel, mancare si dupa spusele politiei pe droguri. vai de capul lui. O sa
ajunga la puscarie ca fraierul.
90

Sfatul meu:
aveti mare grija cu cine faceti contracte, cereti toate actele ca sa nu va frigeti ca mine. Adevarul
e ca mi-am recuperat banii...dar 2 zile au fost infernale. Macar sa fi invatat ceva din asta.

NUTaaa
Mesaj #28

8th November 2006, 13:56

Junior
Grup: Members
Mesaje: 166
Data nscrierii: 28-December 05
ID membru: 58 834

QUOTE(vjnookie @ Nov 8 2006, 13:34)

Poza din avatarul tau se pare ca nu da bine. Scimb-o si tu poate ai mai mult noroc ...

vjnookie
Mesaj #29

8th November 2006, 15:47

Junior
91

Grup: Members
Mesaje: 349
Data nscrierii: 29-February 04
Locaie: Bucharest
ID membru: 12 113
QUOTE(NUTaaa @ Nov 8 2006, 13:56)
Poza din avatarul tau se pare ca nu da bine. Scimb-o si tu poate ai mai mult noroc ...
(IMG:style_emoticons/default/smile.gif) ) nu m-am dus cu poza la cumparaturi

NUTaaa
Mesaj #30

8th November 2006, 16:15

Junior
Grup: Members
Mesaje: 166
Data nscrierii: 28-December 05
ID membru: 58 834
QUOTE(vjnookie @ Nov 8 2006, 15:47)
(IMG:style_emoticons/default/smile.gif) ) nu m-am dus cu poza la cumparaturi
Am banuit, dar in viata cica ar fi o asa zisa lege a compensatiei si daca tot dai din plin, vine o
vreme cand mai si ei si ma refer la bani etc. (daca ma intelegi ...)
(IMG:style_emoticons/default/kisstogether.gif)
despre contract de inchiriere
vrea o cunostinta sa-si inchirieze garsoniera mobilata, legal cu contract inregistrat la finante, cu
toata suma declarata in contract...
eu nu ma pricep la asa ceva asa ca dau mai departe
Q1: cica vrea sa-l inchirieze in EUR: se poate pune EUR in contract sau trebuie musai RON
Q2: cat va plati impozit pe an?
Q3: e normal sa ceara cautiune si cat sa fie?
Q3: cum trebuie sa procedeze?
Q4: ce sfaturi ati avea asa ca tips&tricks
__________________
Viva la Romanistan!!!
11-01-2008, 00:15
#2 (permalink)
hector
INCONSTIENT
92

Join Date: Sep 2006

Location: Bucharest
Quote:Originally Posted by shakalu2003
vrea o cunostinta sa-si inchirieze garsoniera mobilata, legal cu contract inregistrat la finante, cu
toata suma declarata in contract...
eu nu ma pricep la asa ceva asa ca dau mai departe
Q1: cica vrea sa-l inchirieze in EUR: se poate pune EUR in contract sau trebuie musai RON
Q2: cat va plati impozit pe an?
Q3: e normal sa ceara cautiune si cat sa fie?
Q3: cum trebuie sa procedeze?
Q4: ce sfaturi ati avea asa ca tips&tricks

A1: Se poate,de ce sa nu se poata ?

A2: Stiu pe cineva care are inchiriat un sediu de firma cu 1500 E si plateste cca 300E
impozit ...Mai departe calculezi tu
A3: Cautiune pentru ce ?
A4: Gaseste un avocat si ii spune el mai multe
A5: Sa-i zica avocatului care ii face contractul ,pe scurt ,sa bage cat mai multe clauze in contract
in favoare lui. Spre ex : Daca se va rezilia contractul din cauza partii numita Chirias sa
plateasca 500E sa zicem pentru rezilierea acestuia. Sa ramana la Proprietar chiria pe o luna in
avans in cazul in care chiriasul are de gand sa nu isi plateasca ce consuma. Sa intretina
apartamentul si bla bla bla iar la finalul contractului sa il predea asa cum la primit + eventuale
imbunatatiri [stie avocatul cum sa formuleze aici,ideea e ca sa dea o zugraveala ceva ,sa faca
reparatii prin apartament cand pleaca ca sa poti sa il inchiriezi mai departe fara sa mai dai bani
de la tine]
Hmmm ce sa iti mai zis . Daca il declara la valoarea reala va plati destul de mult impozit dar va
avea si de castigat. Ex : daca vrea sa faca un imprumut la banca ,aceasta i-l va acorda mult mai
usor datorita acestei surse de venit .E ca si cand lui pe cartea de munca i-ar aparea Chiria de la
garsoniera + salariul . Nu mai imi vin alte idei la ora asta dar ar mai fi
Mai stiu una E cam riscanta dar daca vrea sa riste e ok . Sa plateasca chiria pe toata durata
contractului la cursul Euro din ziua platii fiecarei chirii
__________________
Pe aici e greu i devine i mai greu/Cnd te vezi n Mercedes prin geamul de la troleu/i nu c
n-ai avea main, dar mergi pe in/Ca a dracu nu merge fr benzin i
11-01-2008, 17:42
shakalu2003
pow scouter

#3 (permalink)

Join Date: Jan 2005

deci e 20% impozit pe suma perceputa din chirie??? wtf credeam ca e max 16%...
__________________
93

Viva la Romanistan!!!
11-01-2008, 17:45
murfisor
Registered User

#4 (permalink)

Join Date: Aug 2005

16%
12-01-2008, 00:26
GSS
Registered User

#5 (permalink)

Join Date: Jan 2007

Q1 : Este posibil.
Q2 : Impozitul este de 16%, din 75% din chirie. Restul 25% din chirie nu se impoziteaza (se
considera ca proprietarul va utiliza suma pentru intretinerea si/sau va aduce imbunatatiri
imobilului).
Din chirie (suma totala) 12% ajunge la stat sub forma de impozit.
Ceea ce am scris mai sus este valabil pentru sistemul real de determinare a venitului net.
Se vehicula la un moment dat ca impozitul pe chirii va scade la 10% din intreaga suma (chirie).
Q3, Q3, Q4 : Presupun ca te referi la garantie. Se poate cere legal. Discuti cu un avocat, pe tema
asta. Trebuie sa ai in vedere ca absolut toate obiectele din imobil cat si starea sa si a obiectelor sa
fie mentionata. Garantia poate fi oprita definitiv partial sau total de catre proprietar in anumite
cazuri(a spart un geam, a spart sticla de vin pe un perete etc), specificate in contract.
Cu ajutorul unui contract poti elimina sau reduce anumite riscuri ce apar inevitabil indiferent
cine va locui in acel imobil.
Un alt aspect, chiriasul poate da petreceri si poate unii locatari nu au aceleasi gusturi in materie
de muzica sau poate nu agreeaza zgomotul/muzica si fac reclamatie la Politie. Reclamatia poate
aduce proprietarului o amenda, nu e rau ca in contract sa fie specificat si ceva referitor la acest
aspect (!).
Last edited by GSS; 12-01-2008 at 00:58..
12-01-2008, 12:51
marqq
Registered User

#6 (permalink)

Join Date: Feb 2004

94

garantia se cere in functie de valoarea lucrurilor care exista in acel apartament. Ea poate
varia intre 0-3 luni (de obicei e una sau doua). Atentie, a nu se confunda cu avansul, si anume
mai multe luni (se poate ajunge si pana la un an) de chirie pe care le platesti de la inceput, dar pe
care nu le mai platesti in continuare(adica daca platesti 2 luni avans in luna ianuarie, mai
platesti chirie in luna martie).

Inchiriere garsoniera - la ce trebuie sa fiu atent ?

Ii rog pe cei care pot sa ma ajute cu un sfat, sa posteze aici.
Am de gand sa inchiriez o garsoniera, cam de la sfarsitul sesiunii (sf lui iunie ?!?) pe o perioada
mai mare...adica 1 an si daca imi convine locul si nu am probleme, sa mai stau. Pe piata din
bucuresti sunt foarte multe oferte, dar fiind nou in bucuresti mi-e frica sa nu iau o tzeapa (de
genul ziua e frumos in fata blocului, noaptea wild wild west). Asa ca as vrea sa stiu ce zone ar
trebui sa evit, cam ce acte imi trebuie pentru incheierea unui contract (daca trebuie sa merg la
un notar), si in special la ce sa fiu atent cand inchiriez o garsoniera...sa vorbesc cu vecinii...ma
rog, orice sfaturi a-ti putea da, mi-ar fi de mare folos.
Thnx all
__________________
Challenge the races that the others can't win...
Vand:
Vand:
Vand:
04-05-2006, 12:52
andrei83
Registered User

#2 (permalink)

Join Date: Dec 2003

Pai sunt multe aspecte pe care trebuie sa le ai in vedere. Dar cum nu vei putea sa le ai pe toate
trebuie sa-ti stabilesti niste prioritati. De ex.: zona unde se afla blocul e de preferat sa fie cat mai
aproape de o strada principala si de ceva mijloace de transport(metrou ar fi ideal), mai ales daca
nu ai masina. Sa te uiti atent la cum arata scara blocului in general(interfon, paza, curatenie
etc.), spune multe despre oamenii care locuiesc acolo. Banii pe care esti dispus sa-i dai pe chirie
atarna greu in alegere, dupa cum toti stim cu cat dai mai mult cu atat ai parte de un confort mai
mare. Pentru un contract de inchiriere nu e musai sa mergi la notar (desi e indicat), puteti face
ceva de mana dar daca nu ai niste notiuni de drept ai grija ce semnezi.
04-05-2006, 14:05
_Engel_
Forsaken

#3 (permalink)

Join Date: Nov 2004

Location: Hell
Nu stiu daca perioada care ai ales este buna... nu cresc preturile exact atunci...?
__________________
95

Being religious: Killing each other to see who's got the better imaginary friend.
04-05-2006, 14:10
Comanche
Registered Boozer

#4 (permalink)

Join Date: Sep 2004

Location: Bucuresti
Preurile de nchiriere cresc n septembrie, cnd vin studenii, nu n iunie, cnd pleac.
__________________
d*L*b
04-05-2006, 14:14
red_ast
Registered User

#5 (permalink)

Join Date: Apr 2006

Location: Tirgu Mures
Dac faci contract, s specifici c ai drepturi n relaia cu furnizorii de utiliti (ap,
curent, cablu, etc). S ai grij c proprietarul tre s plteasc tot ce ine de cheltuielie comune n
sensul reparaiilor de acoperi, vopsit casa scrii, instalare interfon, etc. Oricum, d o cutare pe
google "contract de nchiriere" i o s afli cam ce drepturi i obligaii ai ca i chiria. i, dac
vrei, i trimit o lege a chiriailor.
04-05-2006, 14:16
#6 (permalink)
low_level_superhero
Banned
Join Date: Feb 2005
La toaleta: cel mai elocvent loc in ceea ce priveste intretinerea de care a beneficiat
garsoniera.
Vecini
04-05-2006, 14:19
Gzhazh
Registered User

#7 (permalink)

Join Date: Apr 2006

Location: Bucuresti - Orasul mortii lente
am uitat sa mentionez de pret si de locatie, undeva pe la max 180 euro, zone centrale sau
in apropiere de m2 sau linia lui 41. Mie mi se pare normal sa scada preturile, studentii pleaca pe
acasa toata lumea vrea sa plece pe timp de vara din bucuresti... asa ca i`m giving it a shot ! Si nu
96

am cunostinte de drept, deci cred ca voi apela la un notar. Astept in continuare sfaturi, povesti
horror si cam tot ce se poate povestii despre inchirierea unei garsoniere.
__________________
Challenge the races that the others can't win...
Vand:
Vand:
Vand:
04-05-2006, 14:22
Comanche
Registered Boozer

#8 (permalink)

Join Date: Sep 2004

Location: Bucuresti
Vei apela la un notar, LOL. Vezi c notarul nu face i consiliere. Notarul ce i dai aia
legalizeaz (atta timp ct se ncadreaz n lege, firete)
__________________
d*L*b
04-05-2006, 14:25
red_ast
Registered User

#9 (permalink)

Join Date: Apr 2006

Location: Tirgu Mures
Nu eti obligat s mergi la notar... Pentru c dac se face un contract n form autentic,
proprietarul tre s l declare la finane, s plteasc impozit, deci, pre de nchiriere mai mare.
n faa instanei ajunge i un contract sub semntur privat!

Impozit inchiriere apartament

Optiuni
Vizitator_proprietarul.
Mar 25 2009, 10:18 AM
Mesaj #1

Guests

Salutare.
97

Am si eu o mica nelamurire:
am un apartament in care nu locuieste nimeni si as vrea sa il inchiriez.
Am auzit tot felul de scenarii referitor la darile la stat pentru venitul provenit din inchiriere.
Eu nu stau in Romania, si deci nu am nici un alt venit acolo. Singurul venit ar fi acesta din
inchiriere.
Puteti sa imi spuneti cat este impozitul ?
Am auzit (desi nu prea imi vine sa cred) ca trebuie sa platesc si CAS. Stiti ceva despre asta?
Cum as putea sa imi platesc acest impozit fara sa fiu nevoit sa vin in tara la momentul respectiv
pentru a-l plati ?
Multumesc pentru eventualele raspunsuri.

Vizitator_proprietarul.
Mesaj #2

Mar 25 2009, 02:10 PM

Guests

PS: Am uitat sa precizez ca apartamentul este in Galati (daca cumva faptul asta poate
schimba datele problemei).

Vizitator_Suburbanu`.
Mesaj #3

Mar 25 2009, 02:31 PM

Guests

Citeaza (proprietarul @ Mar 25 2009, 02:10 PM)

PS: Am uitat sa precizez ca apartamentul este in Galati (daca cumva faptul asta poate schimba
datele problemei).
Trebuie sa inregistrezi contractul de inchiriere la Administratia financiar ateritoriala si sa
platesti un impozit de 16% din valoarea chiriei.

98

Vizitator_proprietarul.
Mesaj #4

Mar 25 2009, 02:34 PM

Guests

Mersi pt raspuns.
Si stii cumva modalitatea de plata a impozitului? Se poate plati cumva la distanta? Sau trebuie
facuta o procura si trimis pe cineva in locul meu?

Vizitator_alex.
Mesaj #5

Mar 25 2009, 03:52 PM

Guests

Citeaza (proprietarul @ Mar 25 2009, 10:18 AM)

Salutare.
Am si eu o mica nelamurire:
am un apartament in care nu locuieste nimeni si as vrea sa il inchiriez.
Am auzit tot felul de scenarii referitor la darile la stat pentru venitul provenit din inchiriere.
Eu nu stau in Romania, si deci nu am nici un alt venit acolo. Singurul venit ar fi acesta din
inchiriere.
Puteti sa imi spuneti cat este impozitul ?
Am auzit (desi nu prea imi vine sa cred) ca trebuie sa platesc si CAS. Stiti ceva despre asta?
Cum as putea sa imi platesc acest impozit fara sa fiu nevoit sa vin in tara la momentul respectiv
pentru a-l plati ?
Multumesc pentru eventualele raspunsuri.
Impozitul pe venit este de 16% din chiria neta. Chiria neta este chiria bruta minus cheltuielile
lunare ale proprietarului cu apartamentul (se presupune ca exista cheltuieli). Cheltuielile sunt
fie specificate (valoarea lor) fie sunt estimate la 25% din valoarea chiriei. Deci in teorie platesti
16% impozit pe 75% din valoarea chiriei.
99

Bineinteles ca platesti impozitul pe locuinta, care exista chiar si cand nu inchiriezi.

Declaratiile de venit pot fi descarcate de pe net.
In Bucuresti stiu ca se pot face si plati online la administratia financiara. In Galati nu stiu.

Vizitator_proprietar.
Mesaj #6

Mar 25 2009, 04:16 PM

Guests

Super.
Mersi pentru raspuns.
Apropo de contract: exista cumva un contract standard de inchiriere sau pot "dupa bunul plac"
sa imi creez unul?
PS: platirea CAS-ului (dupa cum mi-au zis unii) este falsa?
Mersi.

Vizitator_alex.
Mesaj #7

Mar 25 2009, 05:40 PM

Guests

Citeaza (proprietar @ Mar 25 2009, 04:16 PM)

Super.
Mersi pentru raspuns.
Apropo de contract: exista cumva un contract standard de inchiriere sau pot "dupa bunul plac"
sa imi creez unul?
PS: platirea CAS-ului (dupa cum mi-au zis unii) este falsa?
Mersi.
100

Poti sa faci contractul dupa bunul-plac, dar in completare trebuie completat/semnat si

contractul standard al Admin Financiare care e simplificat si stipuleaza elementele pur
comerciale: data inceperii/expirarii, valoarea chiriei etc. (asta se face in 3 ex- 1 ramane la fiecare
parte si 1 la Admin Fin).
Aia cu CAS am ignorat-o. CAS se plateste doar la salarii, nu la chirii.

Vizitator_pehash.
Mesaj #8

Mar 26 2009, 09:58 AM

Guests

Citeaza (alex @ Mar 25 2009, 05:40 PM)

Poti sa faci contractul dupa bunul-plac, dar in completare trebuie completat/semnat si
contractul standard al Admin Financiare care e simplificat si stipuleaza elementele pur
comerciale: data inceperii/expirarii, valoarea chiriei etc. (asta se face in 3 ex- 1 ramane la fiecare
parte si 1 la Admin Fin).
Eu am primit un contract de inchiriere de la agentie, l-am modificat (adica am adaugati niste
clauze de bun simt care sa ma faca sa dorm linistit noaptea) tinand cont de prevederile legale si
l-am semnat impreuna cu proprietarul in 3 exemplare. Dupa 2-3 saptamani am primit
exemplarul meu inregistrat la adminsitratia financiara (cu stampila, nr de ordine etc). Este
acelasi contract semnat de mine.. nu este unul standard. Daca proprietarul plateste impozitele
sau nu si cat plateste nu stiu si nici nu trebuie sa stiu. Eu am negociat net o chirie. Teoretic
platesti 16% minus niste derogari legale.. si ajungi cam la 12%.. dar vei sti sigur cand
inregistrezi contractul.

Vizitator_proprietarul.
Mesaj #9

Mar 26 2009, 11:00 AM

Guests

101

OK.
Am inteles.
Legat de drepturi si obligatii.
Ce obligatii are proprietarul?
De ex, daca se sparge o teava, cine plateste?
Daca locatarul strica frigiderul de ex (apartamentul meu o sa il inchiriez mobilat), cine plateste?
Stiti cumva un site cu toate aceste informatii ?
Mersi.

Vizitator_pehash.
Mesaj #10

Mar 26 2009, 11:10 AM

Guests

citeste legea locuintei, capitolul III. poti sa pui ce vrei in contract, dar contractul devine
nul daca incalcat vre-un articol din lege.
in principiu daca un chirias a stricat ceva o sa plateasca el, dar daca reparatiile sunt necesare
pentru ca o teava a cedat la uzura sau frigiderul are 20 de ani si era pe moarte de 10 ani atunci
proprietarul scoate banii din buzunar.

Vizitator_gigi.
Mesaj #11

Mar 26 2009, 01:12 PM

Guests

Daca nu esti salariat mai platesti 6% CASS. Normal asta este doar pentru cei care
locuiesc in Romania, dar vezi si tu cum figurezi la aia de la CASS, sau de unde or lua datele. In
Brasov au venit retroactiv o gramada de impuneri ( pe vreo cinci ani in urma ) !

102

Vizitator_proprietarul.
Mesaj #12

Mar 26 2009, 01:38 PM

Guests

Citeaza (gigi @ Mar 26 2009, 01:12 PM)

Daca nu esti salariat mai platesti 6% CASS. Normal asta este doar pentru cei care locuiesc in
Romania, dar vezi si tu cum figurezi la aia de la CASS, sau de unde or lua datele. In Brasov au
venit retroactiv o gramada de impuneri ( pe vreo cinci ani in urma ) !
Aha, pt cei care locuiest in ro si care nu au alt venit impozabil mi se pare normal.
Da, acum inteleg de ce mi se vorbea de CAS. Cred ca prietenii nu stiau toate detaliile.
Stie cineva niste situri oficiale legate de subiectul asta ?
Am incercat sa gasesc un site al administratiei financiare, dar nu gasesc. Ma gandeam ca acolo
poate gasesc si contractele lor standard.

Vizitator_proprietarul.
Mesaj #13

Mar 26 2009, 01:42 PM

Guests

Am uitat o chestie.
Citeam pe diverse forumuri, si ziceau unii ca la innoirea contractului de inchiriere, trebuie sa
merg iar la adm. financiara sa le depun.
Mi se pare o alergatura. Chiar este nevoie?

Vizitator_Doru.
Mesaj #14

Mar 26 2009, 02:31 PM

103

Guests

tipule nu te mai chinui. pe bune. nu poti face nimic on-line in romania inca. nici nu poti
inchiria de la distanta. la prima venire in romania faci o procura prin care imputernicesti o ruda
sau un prieten f bun ca sa-ti inchirieze / administreze apartamentul (mi se pare ca poti face asa
ceva si la consulatul / ambasada romaniei).
procura va fi una completa in sensul ca va fi si de reprezentare fiscala (ca sa-ti plateasca
impozitul si sa te reprezinte la ghiseul adm. fiscale) dar si de incasare a pretului chiriei , etc,
etc ... stiu ei notarii.
evident ca va trebui sa te gandesti si la o recompensa pt ruda sau prietenul tau pt ca nu cred ca
va alerga cineva de placere pt tine.
dar cum ap este in galati si chiriile sunt in picaj nu prea vad f bine initiativa asta a ta.
dar iti doresc succes. numai bine.
ps: daca la intoarcerea in ro nu te vei angaja imediat dar vei avea nevoie de asistenta medicala
vei plati acel CAS de care mentionai (deci ar fi 12% imp pe profit + 5.5 % CAS). in ce mod ? vei
avea nevoie la sediul CAS de o adev. de la adm fin. cu toate veniturile tale din ultimii 5 ani in
care vor aparea si aceste venituri din inchiriere.

Vizitator_proprietarul.
Mesaj #15

Mar 26 2009, 02:45 PM

Guests

Citeaza (Doru @ Mar 26 2009, 02:31 PM)

tipule nu te mai chinui. pe bune. nu poti face nimic on-line in romania inca. nici nu poti inchiria
de la distanta. la prima venire in romania faci o procura prin care imputernicesti o ruda sau un
prieten f bun ca sa-ti inchirieze / administreze apartamentul (mi se pare ca poti face asa ceva si
la consulatul / ambasada romaniei).
procura va fi una completa in sensul ca va fi si de reprezentare fiscala (ca sa-ti plateasca
impozitul si sa te reprezinte la ghiseul adm. fiscale) dar si de incasare a pretului chiriei , etc,
etc ... stiu ei notarii.
evident ca va trebui sa te gandesti si la o recompensa pt ruda sau prietenul tau pt ca nu cred ca
va alerga cineva de placere pt tine.
dar cum ap este in galati si chiriile sunt in picaj nu prea vad f bine initiativa asta a ta.
dar iti doresc succes. numai bine.
104

ps: daca la intoarcerea in ro nu te vei angaja imediat dar vei avea nevoie de asistenta medicala
vei plati acel CAS de care mentionai (deci ar fi 12% imp pe profit + 5.5 % CAS). in ce mod ? vei
avea nevoie la sediul CAS de o adev. de la adm fin. cu toate veniturile tale din ultimii 5 ani in
care vor aparea si aceste venituri din inchiriere.
Pai tocmai asta incerc sa analizez, daca se merita sau nu, legat de bani si de alergatura.
Dar mi se pare bizara chestia cu platitul din urma. E adevarat ca am mai auzit-o
Pai si daca e sa ma angajez imediat, mai platesc din urma CAS-ul?

EU cum imi inchiriez garsoniera ?

Optiuni
Vizitator_Ahernar. Dec 3 2008, 07:30 AM
Mesaj #1

Guests

Am o garsoniera de 37mp CF-I intr-un bloc de 12 ani in Piata Victoriei (tronsonul cu

Spring-Time , Tiriac ).Mobilata spartan rau de tot (pat-birou-scaune-masa-aragaz-frigider dar
are termopane si AC ) . Am incercat acum 1.5 ani sa o inchiriez unei cunostinte cu 300E/luna si
am luat teapa , din 4200 de euro ce trebuiau platiti , doar 1900 au ajuns in buzunarul meu .
Acum trebuie sa o iau de la capat . Sunt multumit cu 300E pe luna (plus taxa aia pt stat), o
inchiriez chiar si pe 5 ani , dar ce pot sa fac ca sa ma asigur ca nu mai patesc ce am patit ? M-ar
interesa parerea unora care au inchiriat , cum au facut , la ce trebuie sa fii atent etc .
Multam !

Vizitator_marin.
Mesaj #2

Dec 3 2008, 08:37 AM

Guests

Vreau eu, dau banii in avans pe trei luni. Cum te pot contacta?
Citeaza (Ahernar @ Dec 3 2008, 07:30 AM)
Am o garsoniera de 37mp CF-I intr-un bloc de 12 ani in Piata Victoriei (tronsonul cu SpringTime , Tiriac ).Mobilata spartan rau de tot (pat-birou-scaune-masa-aragaz-frigider dar are
105

termopane si AC ) . Am incercat acum 1.5 ani sa o inchiriez unei cunostinte cu 300E/luna si am

luat teapa , din 4200 de euro ce trebuiau platiti , doar 1900 au ajuns in buzunarul meu . Acum
trebuie sa o iau de la capat . Sunt multumit cu 300E pe luna (plus taxa aia pt stat), o inchiriez
chiar si pe 5 ani , dar ce pot sa fac ca sa ma asigur ca nu mai patesc ce am patit ? M-ar interesa
parerea unora care au inchiriat , cum au facut , la ce trebuie sa fii atent etc .
Multam !

Vizitator_Ahernar.
Mesaj #3

Dec 3 2008, 09:16 AM

Guests

Citeaza (marin @ Dec 3 2008, 08:37 AM)

Vreau eu, dau banii in avans pe trei luni. Cum te pot contacta?
Si chiriasii mei de dinainte mi-au dat bani pe doua luni...apoi au luat o pauza de trei , au mai
platit o luna , au mai stat doua etc . Ultima pauza a fost de 5 luni si am cedat nervos . La pretul
asta nu cred ca duc lipsa de chiriasi potentiali , ci de persoane care sa-mi inspire incredere dupa
ce am patit. Iar mai intai trebuie sa-i evacuez pe "fostii" sper sa nu-mi faca si aici probleme ca o
sa mor de nervi !

Vizitator_Iulia.
Mesaj #4

Dec 3 2008, 09:37 AM

Guests

Va inteleg situatia. Si eu sunt interesata de garsoniera respectiva. Va propun sa facem

astfel: Ne intalnim si convenim o suma pentru avans (3 luni, de exemplu) si ulterior in felul
urmator - in fiecare luna banii de chirie se platesc in avans, la inceputul lunii (sau chiar pe data
de 20 a lunii precedente, daca asa este mai convenabil pentru dumneavoastra). Daca banii nu se
platesc la data stabilita de comun acord, aveti dreptul sa ma evacuati din spatiu incepand cu 1
ale lunii pentru care nu s-a facut plata.
Facem si contract, daca vreti.
106

Ma intereseaza termen lung.

Multumesc mult,
Iulia Meirosu

Vizitator_irina.
Mesaj #5

Dec 3 2008, 09:59 AM

Guests

Citeaza (Ahernar @ Dec 3 2008, 07:30 AM)

Am o garsoniera de 37mp CF-I intr-un bloc de 12 ani in Piata Victoriei (tronsonul cu SpringTime , Tiriac ).Mobilata spartan rau de tot (pat-birou-scaune-masa-aragaz-frigider dar are
termopane si AC ) . Am incercat acum 1.5 ani sa o inchiriez unei cunostinte cu 300E/luna si am
luat teapa , din 4200 de euro ce trebuiau platiti , doar 1900 au ajuns in buzunarul meu . Acum
trebuie sa o iau de la capat . Sunt multumit cu 300E pe luna (plus taxa aia pt stat), o inchiriez
chiar si pe 5 ani , dar ce pot sa fac ca sa ma asigur ca nu mai patesc ce am patit ? M-ar interesa
parerea unora care au inchiriat , cum au facut , la ce trebuie sa fii atent etc .
Multam !
Decit sa iei chiria in avans pe "n" luni, mai bine ceri o garantie cit 2-3 chirii si pui conditia in
contract ca, daca nu a platit chiria la termenul stabilit, sa poti sa-l evacuezi de drept. In felul
asta ai si posibilitatea sa il dai afara daca nu plateste, si ai si o garantie din care poti, eventual,
acoperi stricaciuni sau luna pentru pentru care nu a platit si devine timp pierdut cu evacuarea.

Vizitator_Ahernar.
Mesaj #6

Dec 3 2008, 10:00 AM

Guests

Citeaza (Iulia @ Dec 3 2008, 09:37 AM)

Va inteleg situatia. Si eu sunt interesata de garsoniera respectiva...
107

Suna bine . O sa trebuiasca sa studiez putin sa vad cata greutate are in romania un astfel de
contract...
Am sa-mi fac un cont temporar de mail pe care o sa-l postez aici pt a lua legatura.

Vizitator_Ahernar.
Mesaj #7

Dec 3 2008, 10:05 AM

Guests

Am uitat sa precizez , este la etajul 5

Vizitator_ada.
Mesaj #8

Dec 3 2008, 10:22 AM

Guests

dupa parerea mea 300 E in Bucuresti e imens de mult.

ca atare, eu cred ca se vor ieftini ffff curand chiriile.
cum vanzarile au intrat la apa, asa o sa fie si cu chiriile care de regula scad un pic mai greu.
acum e inceput de iarna, sa vedeti ce o sa fie prin ianuarie, februarie, cand si cheltuielile sunt pe
masura.
mometan asteptam sa scada....
o sa scada, sunt convins

Vizitator_marin.
Mesaj #9

Dec 3 2008, 10:39 AM

108

Guests

Daca vreti, sunt gata sa va ofer la fiecare trei luni banii in avans pentru urmatoarele trei
luni si sa las o garantie echivalenta cu chiria pe o luna. Cu va pot gasi?

tibirk Dec 3 2008, 10:47 AM

Mesaj #10
Nou venit
Grup: Membri
Postari: 2
Inscris: 5-August 08
Utilizatorul numarul: 2 123
vrajeala de popa tuns asta cu preturile garsonierelor prin bucuresti..
eu stau in dr taberei de un an fix si platesc 260 de euro (2 cam). Imi trebuie cumva nebunia din
centru? Raspuns Nu ferm.
am un var care sta in crangasi de vreo 3 ani...el plateste 230.
si bag mana in foc ca daca ma apuc acum sa caut gasesc apartament cu 2 camere mobilat, la 300
de euro

edit:
http://www.imobiliare.net/cautare-avansata...--100-300/-/--/
asta in primele 3 minute de cautare

Vizitator_miki.
Mesaj #11

Dec 3 2008, 11:33 AM

Guests
109

In ce oras traiti fratilor care dati sub 300 si ce fel de lolcuinte ai inchiriat? IN apusului la
cf 3, camine transformate in asa zise blocuri de garsoniere? sau apartament cu doua camere
facut dintr-o garsoniera?
Mai cautati pe net si vedeti ca treaba cu sub 300 nu gasesti nicaieri, cat sa ai ceva mai mult
spatiu decat o masa si un pat in jurul carora sa nu te poti invartii caci trebuie sa freci peretii.
Pretul de care zice cel care a deschis acest subiect este super ok pentru zona respectiva
Mai e posibil ca cel care sa da tare cat de bine a gasit el la pret mic sa stea la nu stiu ce rude, care
l-au pasuit dar in rest.... snoave, sau brasoave, cum vreti voi.

tibirk Dec 3 2008, 11:51 AM

Mesaj #12
Nou venit
Grup: Membri
Postari: 2
Inscris: 5-August 08
Utilizatorul numarul: 2 123
Citeaza (miki @ Dec 3 2008, 11:33 AM)
In ce oras traiti fratilor care dati sub 300 si ce fel de lolcuinte ai inchiriat? IN apusului la cf 3,
camine transformate in asa zise blocuri de garsoniere? sau apartament cu doua camere facut
dintr-o garsoniera?
Mai cautati pe net si vedeti ca treaba cu sub 300 nu gasesti nicaieri, cat sa ai ceva mai mult
spatiu decat o masa si un pat in jurul carora sa nu te poti invartii caci trebuie sa freci peretii.
Pretul de care zice cel care a deschis acest subiect este super ok pentru zona respectiva
Mai e posibil ca cel care sa da tare cat de bine a gasit el la pret mic sa stea la nu stiu ce rude, care
l-au pasuit dar in rest.... snoave, sau brasoave, cum vreti voi.
1. Nu stau la rude nici eu si nici varul meu din crangasi nu sta la rude.
2. Tu nici macar nu ai citit link-ul ce l-am postat. Si am mentionat ca a durat doar 3 minute sa le
gasesc pe net. In doua saptamani imi gasesc apartament bun in zona buna. In centru nu vreau sa
stau din mai multe motive...chiar ii compatimesc pe nefericitii care stau in centru
toate bune si puneti osu la treaba si cautati nu mai puneti botul la preturile umflate de agentiile
bucurestene care maine poimaine dau ortul popii...

Vizitator_Ahernar.
Mesaj #13

Dec 3 2008, 03:02 PM

110

Guests

Citeaza (tibirk @ Dec 3 2008, 11:51 AM)

In centru nu vreau sa stau din mai multe motive...chiar ii compatimesc pe nefericitii care stau in
centru
Depinde de unde ai job-ul . Eu ii compatimesc pe cei ce fac 3 ore in masina (ca mine doar ca eu
parazitez ca pasager o masina a firmei si e pe degeaba mai putin timpul ).
Mda apropo de preturi , am vorbit cu chiriasii actuali si am obtinut promisiunea 124.1 ca o sa
plateasca regulat de acum chiria si o sa-mi achite trei luni .Oricum mai stau doar pana la vara.
Asta o sa-i puna in postura lui tibirk , si sa se laude ca stau cu 200E in Victoriei (no offence).
Ce mai stiu eu la mana I - Dristor , garsoniera langa metrou , 10/10 cam 250E
Pentru la vara in caz ca o sa mai fie cineva interesat , adresa mea este ahernar a t live . com

Vizitator_Marius.
Mesaj #14

Dec 3 2008, 03:49 PM

Guests

Citeaza (irina @ Dec 3 2008, 09:59 AM)

... daca nu a platit chiria la termenul stabilit, sa poti sa-l evacuezi de drept. In felul asta ai si
posibilitatea sa il dai afara daca nu plateste, si ai si o garantie din care poti, eventual, acoperi
stricaciuni sau luna pentru pentru care nu a platit si devine timp pierdut cu evacuarea.
Total FALS! ) Atunci cand ai un contract, ca sa evacuezi un chirias trebuie sa ai o hotarare
judecatoreasca. Varianta ta merge doar daca esti un recuperator si ai doua tone de muschi, iar
chiriasul e un frizer cu 8 clase.
Daca nu ai contract, chiriasul te poate reclama la fisc. Ghici cine pierde? )

Vizitator_gigel de luxembourg.

Dec 3 2008, 04:24 PM

111

Mesaj #15

Guests

Citeaza (ada @ Dec 3 2008, 10:22 AM)

dupa parerea mea 300 E in Bucuresti e imens de mult.
ca atare, eu cred ca se vor ieftini ffff curand chiriile.
cum vanzarile au intrat la apa, asa o sa fie si cu chiriile care de regula scad un pic mai greu.
acum e inceput de iarna, sa vedeti ce o sa fie prin ianuarie, februarie, cand si cheltuielile sunt pe
masura.
mometan asteptam sa scada....
o sa scada, sunt convins
fffff curand cam ce inseamna? 5 minute? 1 ora?
ada, cand vanzarile de case scad pot fi doar 2 motive:
1. toata lumea are deja unde sta, nu mai este cerere
2. nu mai are lumea bani de cumparat case, nu se mai dau credite
suntem in varianta 2. asadar,unde-or sa stea aia de nu mai pot cumpara case? voila! in chirie or
sa stea, mai ada, mai.

realwahl
Mesaj #16

Dec 3 2008, 04:53 PM

Nou venit
Grup: Membri
Postari: 5
Inscris: 16-May 08
Utilizatorul numarul: 137
Citeaza (Ahernar @ Dec 3 2008, 07:30 AM)
M-ar interesa parerea unora care au inchiriat , cum au facut , la ce trebuie sa fii atent etc .
Si eu am o garsoniera pe care o inchiriez, si eu mi-am luat teapa o data... insa m-am invatat
mine.
In primul rand, ma imtereseaza doar persoane care au un venit stabil. Asta pentru a isi permite
sa plateasca lunar chiria. De aceea cer adeverinta de la servici.

112

In al doilea rand, cer 2 luni garantie (cu doar o luna in avans). Astfel, daca omul pleaca mai
devreme sau uita sa plateasca, depozitul acopera intretinerea+curentul+chiria neplatita+alte
eventuale daune.
In al treilea rand, verific lunar plata facturilor.
In rest, nu accepta intarziere la plata chiriei. Asta e o regula de aur. Mai bine percepi chiria pe 5
ale lunii (daca salariul ii intra in 1), decat sa fii nevoit da accepti scuze ieftine de genul "mi-a
intarziat salariul".
Trece in contract clauza ca "pentru fiecare zi de intarziere la plata chiriei, se plateste o majorare
de 1.5%/zi, iar dupa 10 zile de intarziere, contractul se reziliaza automat si chiriasul va fi
evacuat".
Daca vei aplica aceste masuri, riscul de a avea probleme se va reduce semnificativ. Orice chirias
de buna credinta le va accepta, iar restul... nu ii dorec sa ii am ca si chiriasi!
Bafta!

Vizitator_Vizitator_alin..
Mesaj #17

Dec 4 2008, 12:58 PM

Guests

Citeaza (gigel de luxembourg @ Dec 3 2008, 04:24 PM)

1. toata lumea are deja unde sta, nu mai este cerere
2. nu mai are lumea bani de cumparat case, nu se mai dau credite
suntem in varianta 2. asadar,unde-or sa stea aia de nu mai pot cumpara case? voila! in chirie or
sa stea, mai ada, mai.
te-ai oprit prea repede.. unde vor sta aia care nu mai pot cumpara case?
a) unde au stat si pana acum!?
inchiriaza casele/apartamentele care se inchiriau si pana acum
c) inchiriaza casele/apartamentele noi care nu se mai vand
d) inchiriaza casele/apartamentele expatilor care se retrag (nu sunt multi, dar tineau preturile
foarte ridicate la apt de lux si implicit media)
in plus ar fi bine sa stii ca (astea le poti verifica pe insse.ro):
- populatia romaniei este in scadere,
- populatia bucurestiului nu a mai crescut de cativa ani,
- in romania este in acest moment o migratie din mediul urban in cel rural
- numarul de copii s-a redus cu vreo 35% in ultimele 2 generatii fata de perioadele anterioare
deci scade presiunea pe spatiul locativ.. sunt mai multe locuinte ca pana acum.. oricum peste
90% din populatie sunt proprietari.. oricum chiriile erau nesimtite comparativ cu venitul
mediu..
113

singurul motiv pt care nu se prabusesc acum chirii si preturi este ca au proprietari care se
descurca din alte venituri. dar pana cand?

Vizitator_Musafir.
Mesaj #18

Dec 4 2008, 02:12 PM

Guests

nu ai toate datele problemei:

din moment ce se intampla o multime de tepe date de chiriasi, proprietarii de multe ori prefera
sa mai astepte si atunci multe apartamente stau goale, vezi Franta, care are o politica de
drepturi f mari pentru chiriasi ( ex: nu poti sa-i dai afara iarna , chiar daca nu platesc)
Deci daca chiriile vor scade mult, proprietarii se vor gandi mult mai bine inainte de a inchiria
oricum, oricui si la orice pret.

Vizitator_gimini.
Mesaj #19

Dec 5 2008, 08:43 PM

Guests

Citeaza (Musafir @ Dec 4 2008, 02:12 PM)

nu ai toate datele problemei:
din moment ce se intampla o multime de tepe date de chiriasi, proprietarii de multe ori prefera
sa mai astepte si atunci multe apartamente stau goale, vezi Franta, care are o politica de
drepturi f mari pentru chiriasi ( ex: nu poti sa-i dai afara iarna , chiar daca nu platesc)
Deci daca chiriile vor scade mult, proprietarii se vor gandi mult mai bine inainte de a inchiria
oricum, oricui si la orice pret.
La ce rate au de platit stai linistit , ca proprietarii vor alerga in curand cu limba scoasa dupa
fiecare suta de euro.

114

Se vor gandi mult si bine sa inchirieze?... ei, na? Asculta aici, nu doar ca nu se vor gandi, dar se
va ajunge sa se inchirieze orice, cat mai repede si oricum, din foame de bani. Mai aveti putintica
rabdare sa se trezeasca destui cu somajul la usa, ratele cat casa si cursul euro la 4,2 lei.

Vizitator_florin.
Mesaj #20

Dec 6 2008, 12:51 AM

Guests

Citeaza (realwahl @ Dec 3 2008, 04:53 PM)

Si eu am o garsoniera pe care o inchiriez, si eu mi-am luat teapa o data... insa m-am invatat
mine.
In primul rand, ma imtereseaza doar persoane care au un venit stabil. Asta pentru a isi permite
sa plateasca lunar chiria. De aceea cer adeverinta de la servici.
In al doilea rand, cer 2 luni garantie (cu doar o luna in avans). Astfel, daca omul pleaca mai
devreme sau uita sa plateasca, depozitul acopera intretinerea+curentul+chiria neplatita+alte
eventuale daune.
In al treilea rand, verific lunar plata facturilor.
In rest, nu accepta intarziere la plata chiriei. Asta e o regula de aur. Mai bine percepi chiria pe 5
ale lunii (daca salariul ii intra in 1), decat sa fii nevoit da accepti scuze ieftine de genul "mi-a
intarziat salariul".
Trece in contract clauza ca "pentru fiecare zi de intarziere la plata chiriei, se plateste o majorare
de 1.5%/zi, iar dupa 10 zile de intarziere, contractul se reziliaza automat si chiriasul va fi
evacuat".
Daca vei aplica aceste masuri, riscul de a avea probleme se va reduce semnificativ. Orice chirias
de buna credinta le va accepta, iar restul... nu ii dorec sa ii am ca si chiriasi!
Bafta!
DIn pacate la noi nu prea poti face contractul cum vrei tu. Pentru a avea un contract legal
trebuie sa-l inregistrezi la administratia financiara, unde nu te poti duce decat cu contractul lor
standard, de o pagina.

Vizitator_irina.
Mesaj #21

Dec 6 2008, 05:29 AM

115

Guests

Citeaza (florin @ Dec 6 2008, 12:51 AM)

DIn pacate la noi nu prea poti face contractul cum vrei tu. Pentru a avea un contract legal
trebuie sa-l inregistrezi la administratia financiara, unde nu te poti duce decat cu contractul lor
standard, de o pagina.
De unde ai scos asta? Eu inchiriez apartament de multi ani si intotdeauna merg cu contractul
facut de mine. Cel propus de administratia financiara contine un minim de informatii si conditii
pe care trebuie sa le contina un contract, dar nimeni nu m-a impiedicat pina acum sa adaug si
alte conditii. Dar si conditiile suplimentare trebuie sa respecte legea (care stipuleaza, in general,
ce tip de cheltuiala suporta proprietarul, respectiv chiriasul, si nu lasa loc pentru abuzuri).

Vizitator_Musafir.
Mesaj #22

Dec 8 2008, 08:36 AM

Guests

Citeaza (gimini @ Dec 5 2008, 08:43 PM)

La ce rate au de platit stai linistit , ca proprietarii vor alerga in curand cu limba scoasa dupa
fiecare suta de euro.
Se vor gandi mult si bine sa inchirieze?... ei, na? Asculta aici, nu doar ca nu se vor gandi, dar se
va ajunge sa se inchirieze orice, cat mai repede si oricum, din foame de bani. Mai aveti putintica
rabdare sa se trezeasca destui cu somajul la usa, ratele cat casa si cursul euro la 4,2 lei.
pana una alta, cunosc 2 cupluri ce tocmai au fost anuntzati ca le creste chiria cu 100 eur. si nu au
ce sa faca....deoarece mutatul acum, inainte de Sarbatori nu este recomandabil....ar cheltui mult
mai mult.
nu sunt atat de optimista in privinta scaderii chiriilor.....

Vizitator_gigel.
Mesaj #23

Dec 8 2008, 10:23 AM

116

Guests

Citeaza (Musafir @ Dec 8 2008, 08:36 AM)

pana una alta, cunosc 2 cupluri ce tocmai au fost anuntzati ca le creste chiria cu 100 eur. si nu au
ce sa faca....deoarece mutatul acum, inainte de Sarbatori nu este recomandabil....ar cheltui mult
mai mult.
nu sunt atat de optimista in privinta scaderii chiriilor.....
Chiriile scad. O simpla privire pe anuntul.ro arata ca au aparut din ce in ce mai multe
garsoniere la 300 EUR/luna. Cele mai proaste deja sunt pe la 250-300.
Acum cateva luni erau foarte putine, marea majoritate erau la 350/400.
Nu prea cred ca au cum sa creasca chiriile in conditiile in care suntem in plina depresurizare a
bulei imobiliare. Teoria ca oamenii nu isi mai permit sa cumpere dar o sa plateasca mai mult la
chirie nu cred ca sta in picioare. In Bucuresti sunt foarte multe apartamente vechi de
vanzare/inchiriere si o sa avem din ce in ce mai mult de unde alege pe masura ce incep sa se
simta efectele crizei (macar psihologice/de incredere in mersul economiei daca nu chiar efecte
imediate - lipsa de bani).

Vizitator_gigel.
Mesaj #24

Dec 8 2008, 10:43 AM

Guests

Citeaza (gigel @ Dec 8 2008, 10:23 AM)

117

Si inca ceva: luati cu valul de euforia cresterii neconditionate a economiei si a veniturilor, tindem
sa uitam unde stam:
http://www.zf.ro/zf-24/ins-salariul-mediu-...27-lei-3630742/
Deci salariul mediu net in tara asta e de 350 EUR, in conditiile in care a crescut cu 22% intr-un
an, procent urias pentru o economie asezata. La anu' sa zicem mersi daca mai creste, cu orice
procent.
Sa zicem ca in Bucuresti o fi dublu, deci 700 EUR mediu net.
Parca nu e normal ca inchirierea unei garsoniere intr-un cartier periferic, gen Drumul Taberei
sau Titan sa coste jumatate din salariul mediu. Sa nu uitam ca in chirie nu stau doar angajati
din banci(se anunta restructurari serioase btw), IT, companii petroliere etc.
Pentru cine vrea sa stea in centru, in conditii bune e normal sa fie preturi mari, dar in cartierele
muncitoresti vor mai scadea cu siguranta, pe masura ce cresc cheltuilelile cu intretinerea etc.
Dincolo de efectele concrete, criza asta va schimba mult in perceptia oamenilor: de-acum incolo
ne vom gandi de doua ori inainte sa scoatem banii din buzunar si sa platim cat se cere, in ideea
ca oricum lucrurile vor evolua in bine, ca salariile vor creste, ca vom avea si peste x ani job etc.
Pe masura ce vom auzi din ce in ce mai des de persoane concrete carora banca le-a scos casa la
vanzare pentru ca n-au avut bani (1000 EUR/luna sau mai mult) sa plateasca rata, de oameni cu
salarii mari (din banci, asigurari,imobiliare,intermedieri de tot felul) care raman fara job, vom
intelege ca nu se poate sa platesti oricat pentru orice.
http://www.cotidianul.ro/economia_romaneas...inul-66945.html
http://www.cotidianul.ro/bancile_vand_case...pret-66891.html

Vizitator_ignuta.
Mesaj #25

Dec 8 2008, 10:51 AM

Guests

"Tu nici macar nu ai citit link-ul ce l-am postat. Si am mentionat ca a durat doar 3
minute sa le gasesc pe net. In doua saptamani imi gasesc apartament bun in zona buna. In
centru nu vreau sa stau din mai multe motive...chiar ii compatimesc pe nefericitii care stau in
centru "
Eu l-am citit.Daca suni la ofertele care iti par bune iti raspunde o voce suava, cu "tocmai s-a
dat" dar avem o alta oferta la fel de buna dar pretul e ceva mai mare".Adica undeva cu doua118

trei sute mai mult.Cu alte cuvinte, afara-i vopsit gardu' , inauntru e leopardu'.Iar daca totusi dai
peste un pret mic si e real, desi anuntul suna a lux, la fata locului iti dai seama ca "nimic nu e
perfect pe lumea asta" vorba Micului Print si ca exista totusi un raport calitate/pret, deci e
vorba de un compromis pe care trebuie sa-l accepti.Ori stai cu gazda pe capul tau si nu poti face
nici un partzz fara sa ti-l contabilizeze,ori ai toaleta pe hol si gaz la butelie, ori n-ai bucatarie
deloc si faci contract cu vecina pentru ceaiul de guturai, ori totul e ok in casa dar pe casa
scarilor pute de trazneste a pipi de pisici si descoperi stupefiata ca vecina are vreo douazeci si ca
isi fac veacul mai mult pe dependintele comune(scara,holuri).Una peste alta, din proprie
experienta va spun ca e adevarat ca preturile pentru o garsoniera centrala si decenta din toate
punctele de vedere nu se justifica, dar cum proprietarii speculeaza acest lucru iar cererea exista
pe piata, deci si chiriasi care vor plati acest pret, preturile vor ramane inca mari.Nu se stie
pentru cat timp, pentru ca incet incet chiriasii care lucrau in institutii financiare de regula, incep
sa nu-si mai permita chiria,fie au fost disponibilizati, fie li s-au redus salariile.

Vizitator_ignuta.
Mesaj #26

Dec 8 2008, 11:06 AM

Guests

"Chiriile scad. O simpla privire pe anuntul.ro arata ca au aparut din ce in ce mai multe
garsoniere la 300 EUR/luna. Cele mai proaste deja sunt pe la 250-300.
Acum cateva luni erau foarte putine, marea majoritate erau la 350/400."
In urma cu cateva luni, ca in fiecare an de altfel, veneau studentii disperati ca nu au locuri in
camin si isi storceau parintii de economii sau ii puneau sa se imprumute sa plateasca chirii
exorbitante. Dar ce nu face omul pentru odrasla lui.Si tot in fiecare an, dupa ce se termina
nebunia si se asezau toti pe la casele lor, chiriile incepeau sa se potoleasca,adica incolo prin
decembrie-ianuarie.Si anul asta o sa fie la fel.Poate ca nu vor creste in acelasi hal in septembrie
viitor, dar cele din centru nu vor renunta prea usor la pretul nejustificat de mare atata vreme cat
vor exista potentiali clienti.

Vizitator_presupusu.
Mesaj #27

Dec 8 2008, 11:11 AM

Guests

119

PENTRU CLARVAZATOAREA ...care sustine ca o sa scada chiriile !

Ai cautat vreodata sa stai cu chirie? Cred ca ti-e usor sa balmajesti cand stai cu mamica. Daca
pretul era asa de mare , cum de in 5 minute a gasit pe cineva dispus sa-i dea cat a acerut +
avans?! Din pacate nu poti sa stai in strada , sa faci greva asteptand sa scada preturile la chirii.

Vizitator_gigel.
Mesaj #28

Dec 8 2008, 11:29 AM

Guests

Citeaza (ignuta @ Dec 8 2008, 11:06 AM)

"Chiriile scad. O simpla privire pe anuntul.ro arata ca au aparut din ce in ce mai multe
garsoniere la 300 EUR/luna. Cele mai proaste deja sunt pe la 250-300.
Acum cateva luni erau foarte putine, marea majoritate erau la 350/400."
In urma cu cateva luni, ca in fiecare an de altfel, veneau studentii disperati ca nu au locuri in
camin si isi storceau parintii de economii sau ii puneau sa se imprumute sa plateasca chirii
exorbitante. Dar ce nu face omul pentru odrasla lui.Si tot in fiecare an, dupa ce se termina
nebunia si se asezau toti pe la casele lor, chiriile incepeau sa se potoleasca,adica incolo prin
decembrie-ianuarie.Si anul asta o sa fie la fel.Poate ca nu vor creste in acelasi hal in septembrie
viitor, dar cele din centru nu vor renunta prea usor la pretul nejustificat de mare atata vreme cat
vor exista potentiali clienti.
Ai dreptate; totusi am impresia ca pana acum, dupa perioada de crestere septembrie/octombrie
preturile au ramas la acelasi nivel; cu alte cuvinte, s-au dus doar in sus, au crescut brusc in
perioada de varf dupa care s-au mentinut sau au crescut lent. Deh, daca vecinul Gogu a inchiriat
cu suma x, eu n-oi fi mai fraier. E posibil sa ma insel, n-am urmarit cu atentie in ultimii ani...
Acum insa vad o scadere evidenta, si destul de consistenta procentual, de la 400 la 350/300
pentru multe zone.
Mai interesant insa, pare sa creasca oferta, adica sunt multe garsoniere scoase la inchiriat.

Vizitator_Musafir.
Mesaj #29

Dec 8 2008, 11:58 AM

120

Guests

Citeaza (ignuta @ Dec 8 2008, 11:06 AM)

"Chiriile scad. O simpla privire pe anuntul.ro arata ca au aparut din ce in ce mai multe
garsoniere la 300 EUR/luna. Cele mai proaste deja sunt pe la 250-300.
Acum cateva luni erau foarte putine, marea majoritate erau la 350/400."
In urma cu cateva luni, ca in fiecare an de altfel, veneau studentii disperati ca nu au locuri in
camin si isi storceau parintii de economii sau ii puneau sa se imprumute sa plateasca chirii
exorbitante. Dar ce nu face omul pentru odrasla lui.Si tot in fiecare an, dupa ce se termina
nebunia si se asezau toti pe la casele lor, chiriile incepeau sa se potoleasca,adica incolo prin
decembrie-ianuarie.Si anul asta o sa fie la fel.Poate ca nu vor creste in acelasi hal in septembrie
viitor, dar cele din centru nu vor renunta prea usor la pretul nejustificat de mare atata vreme cat
vor exista potentiali clienti.
din pacate, nu sunt convinsa 100%. da, vor mai scadea dar nu impresionant.
iar in privinta odraslelor care isi storc parintii de bani, iti propun sa dai la medicina, an de an sa
te zbati pentru loc in camin, sa ai sesiuni chinuitoare in galagie ....si sa vezi ce-ti ''storci'' parintii
de bani....ca mutatul 6 ani din camera in camera nu este o placere...nici macar bursa nu-ti
garanteaza o camera decenta!

Vizitator_Ion.
Mesaj #30

Dec 8 2008, 12:44 PM

Guests

Motivul principal,in opinia mea,pentru care chiriile scad este ca pana la inceperea crizei
au fost la vanzare zeci de mii de apartamente si garsoniere care au fost libere.Cand criza a
lovit,proprietarii nu au mai dorit sa vanda,fiindca preturile au scazut.Acum ei vor oferi aceste
proprietati spre inchiriere si automat preturile vor scadea pentru ca oferta va fi mare.
"iar in privinta odraslelor care isi storc parintii de bani, iti propun sa dai la medicina, an de an
sa te zbati pentru loc in camin, sa ai sesiuni chinuitoare in galagie ....si sa vezi ce-ti ''storci''
parintii de bani....ca mutatul 6 ani din camera in camera nu este o placere...nici macar bursa nuti garanteaza o camera decenta!"

121

Of! Imi pare rau daca am fost rautacioasa.Eu incercam doar sa justific oarecum pretul
exorbitant.Stiu ce inseamna invatatul in camin dar mai stiu ca cine are chef de invatat ori de
chefuri, o va face fie in camin, fie in chirie.De aceea cand suni pentru o chirie leit-motivulintrebare este, "sunteti studenta?" Tot ce e student inseamna pe langa neplata sau intarzierea
chiriei, chefuri monstruoase care se lasa cu devalizarea locuintei plus reclamatii la vecini, statul
la gramada(se anunta unul si stau ca "musafiri"cate 4-5)....
"Deh, daca vecinul Gogu a inchiriat cu suma x, eu n-oi fi mai fraier."
Asa este.Si uneori vecinul Gogu, mai umfla pretul numai ca sa se dea el mare si breaz desi in
realitate a inchiriat-o la pretul pietei sau sub.
"Acum insa vad o scadere evidenta, si destul de consistenta procentual, de la 400 la 350/300
pentru multe zone.
Mai interesant insa, pare sa creasca oferta, adica sunt multe garsoniere scoase la inchiriat"
Sunt multe pentru ca de un an de zile piata imobiliara pe segmentul vanzari/cumparari a
stagnat. Si omul care a cumparat imobilul respectiv cu gandul sa se imbogateasca peste noapte
din chirie se trezeste ca nu-i ajung banutii sa achite ratele la banca si ca in loc sa prospere,
investitia costa si e pe cale de a pierde si ce are. Bancile au incurajat acest sistem pagubos, tip
Caritas.Romanu' s-a lasat sedus de mirajul cresterii preturilor pe piata imobiliara peste noapte
crestea cat trei, mai ceva ca Fat_Frumos din povesti, si s-a indatorat la banci cu gandul ca isi
poate vinde cand vrea investitia sa-si plateasca banca si sa ramana cu o suma consistenta in
cont.Nu s-a gandit nimeni ca nu poate dura la infinit aceasta sarlatanie, iar cazurile Caritas si
FNI trebuia sa-i puna pe ganduri. Asa ca ieftinirea chiriei este o alternativa la declararea
falimentului pentru cel strans cu usa de banca.

Vizitator_ignuta.
Mesaj #32

Dec 8 2008, 01:09 PM

Guests

"Daca pretul era asa de mare , cum de in 5 minute a gasit pe cineva dispus sa-i dea cat a
acerut + avans?! Din pacate nu poti sa stai in strada , sa faci greva asteptand sa scada preturile
la chirii. "
Lasand deoparte incisivitatea cu care te-ai adresat, evident nu mie, la urma urmei toti de aici
avem libertatea de a exprima o opinie proprie si "personala" vorba primarului meu.Ai dreptate,
nu poti sta in strada asteptand sa scada preturile la chirii. Dar daca nu-ti permiti o garsoniera
lux in buricul targului si nu-ti surade ideea de Rahova, poti alege un compromis decent :Dristor,
Bravu,Titan.Da, e adevarat ca nu mai poti spune cu emfaza, "locuiesc in Romana, sau
122

Dorobanti" dar atata iti poti permite sa nu stai in strada.Nu poti manca caviar cand iti sufla
vantul prin buzunare.Sunt bune si sardelele.Caviarul doar cand mergi in vizita.

Vizitator_ignuta.
Mesaj #33

Dec 8 2008, 01:26 PM

Guests

"Si eu am o garsoniera pe care o inchiriez, si eu mi-am luat teapa o data... insa m-am
invatat mine.
In primul rand, ma imtereseaza doar persoane care au un venit stabil. Asta pentru a isi permite
sa plateasca lunar chiria. De aceea cer adeverinta de la servici.
In al doilea rand, cer 2 luni garantie (cu doar o luna in avans). Astfel, daca omul pleaca mai
devreme sau uita sa plateasca, depozitul acopera intretinerea+curentul+chiria neplatita+alte
eventuale daune.
In al treilea rand, verific lunar plata facturilor.
In rest, nu accepta intarziere la plata chiriei. Asta e o regula de aur. Mai bine percepi chiria pe 5
ale lunii (daca salariul ii intra in 1), decat sa fii nevoit da accepti scuze ieftine de genul "mi-a
intarziat salariul".
Trece in contract clauza ca "pentru fiecare zi de intarziere la plata chiriei, se plateste o majorare
de 1.5%/zi, iar dupa 10 zile de intarziere, contractul se reziliaza automat si chiriasul va fi
evacuat". "
Da, si eu pot sa spun ca am luat o data gripa si de atunci ma feresc. Pe dracu!
Nimeni nu-ti garanteaza ca persoana cu adeverinta de venit de la serviciu(a propos, asta e forma
corecta cu "u" la capat) iti va plati chiria.(Sunt curioasa daca mai tii cont si de alte criterii, nr.
de la pantof, culoarea parului, marca de parfum, etc Glumeam desigur!)Isi poate pierde job-ul,
poate i se iveste o oportunitate si pleaca din tara cand esti tu mai sigur de el,poate se
imbolnaveste omul,e in spital si iti intarzie cu plata chiriei, poate ii moare soacra sau catelu sau
mai stiu eu ce, ce faci il dai afara? Nu e atat de simplu cu evacuarea, de procese traganate prin
tribunale ati auzit? Iar aia cu doua luni garantie, hai sa fim seriosi, e o nesimtire sa ceri suma
aia pentru ca lumea traieste in general din salariu iar daca tu ii ceri banii inainte pe doua luni ca
garantie, inseamna sa moara de foame o luna sau se se imprumute pe la prieteni si sa-i restituie
cand ii vei inapoia tu garantia.Cu alte cuvinte devii un mic calau sau in termeni mai putin duri,
un mic camatar daca il pui pe om sa-ti plateasca procentele acelea la fiecare zi de intarziere.

Vizitator_irina.
Mesaj #34

Dec 8 2008, 02:59 PM

123

Guests

Citeaza (Ion @ Dec 8 2008, 12:44 PM)

Motivul principal,in opinia mea,pentru care chiriile scad este ca pana la inceperea crizei au fost
la vanzare zeci de mii de apartamente si garsoniere care au fost libere.Cand criza a
lovit,proprietarii nu au mai dorit sa vanda,fiindca preturile au scazut.Acum ei vor oferi aceste
proprietati spre inchiriere si automat preturile vor scadea pentru ca oferta va fi mare.
Tu te-ai uitat putin despre ce apartamente care nu sunt vindute este vorba? Si despre ce chirii se
cer? Cam cit ai impresia ca o sa scada chiria de la cei 1500-2000 euro pe luna care se cer acum?
Nu vorbim de apartamente de confort 3, ci de apartamente care se vindeau ca fiind de lux (sau
cel putin asta era pretentia, la pretul care se cerea).

dumis Apr 8 2009, 09:41 PM

Mesaj #35
Nou venit
Grup: Membri
Postari: 7
Inscris: 2-February 09
Utilizatorul numarul: 6 236
Citeaza (irina @ Dec 8 2008, 02:59 PM)
Tu te-ai uitat putin despre ce apartamente care nu sunt vindute este vorba? Si despre ce chirii se
cer? Cam cit ai impresia ca o sa scada chiria de la cei 1500-2000 euro pe luna care se cer acum?
Nu vorbim de apartamente de confort 3, ci de apartamente care se vindeau ca fiind de lux (sau
cel putin asta era pretentia, la pretul care se cerea).
Normal ca daca nu a vazut o statistica cu evolutia preturilor din ultima vreme (ce o puteti gasi
aici) nu stie despre ce e vorba. Totusi, presimt ca aceasta scadere a preturilor este doar o
strategie a dezvoltatorilor.

Vizitator_Capsunaru.
Mesaj #36

Jun 2 2009, 04:21 PM

124

Guests

Inchiriatul este un biz ca oricare altul si are riscuri pe care trebuie sa ti le asumi. Din
experienta proprie si din ce am vazut in alte tari am constat ca cel mai rentabil e sa ceri o chirie
cam cu 50-100 euro sub piata locala si sa casti bine ochiul la chirias. In felul asta am ajuns sa am
chiriasi care sa stea si 5 ani cu bataie de cap aproape 0 iar cind a fost sa gasesc alt chirias nu a
stat gol mai mult de 2 saptamini.
Stiu si persoane care au inchiriat la pretul pietei si peste si au avut noroc dar si cazuri cind
chiriasii s-au mutat pt 50 euro pe luna.
Din pacate am constat pe piele proprie ca e foarte greu sa scapi de firmele de intermedieri care
cer comision dar nu fac absolut nimic.. un 0 barat.
De asemeni in Ro nu se pot cere checuri postdatate cum se face in unele tari si intirziatul la plata
e destul de frecvent proprietarul de obicei se milogeste la chirias sa plateasca. (indiferent de ce
scrie in contracte)
Una peste alta in final depind ede oameni si in special de flerul in a alege un chirias okay.

carmaw
Mesaj #37

Jun 3 2009, 05:26 PM

Membru
Grup: Membri
Postari: 36
Inscris: 20-May 09
De la: dintr o caldura...
Utilizatorul numarul: 7 960
Citeaza (Ahernar @ Dec 3 2008, 07:30 AM)
Am o garsoniera de 37mp CF-I intr-un bloc de 12 ani in Piata Victoriei (tronsonul cu SpringTime , Tiriac ).Mobilata spartan rau de tot (pat-birou-scaune-masa-aragaz-frigider dar are
termopane si AC ) . Am incercat acum 1.5 ani sa o inchiriez unei cunostinte cu 300E/luna si am
luat teapa , din 4200 de euro ce trebuiau platiti , doar 1900 au ajuns in buzunarul meu . Acum
trebuie sa o iau de la capat . Sunt multumit cu 300E pe luna (plus taxa aia pt stat), o inchiriez
chiar si pe 5 ani , dar ce pot sa fac ca sa ma asigur ca nu mai patesc ce am patit ? M-ar interesa
parerea unora care au inchiriat , cum au facut , la ce trebuie sa fii atent etc .
Multam !
buna ziua
1 cel mai simplu faceti un contract -facut de un avocat in care stipulati ca daca nu si platesc tot
ce e intretinere curent apa etc -2luni si daca nu si platesc chiria pe 1 luna ii scoateti cu
politia.contractul trebuie bagat si la admnistratie.nu inchiriati cu tel fix
2 multa atentie si fara acte la xerox ca eu am patit o gros
numai bine
125

carmaw
Mesaj #38

Jun 3 2009, 05:30 PM

Membru
Grup: Membri
Postari: 36
Inscris: 20-May 09
De la: dintr o caldura...
Utilizatorul numarul: 7 960
Citeaza (Ahernar @ Dec 3 2008, 07:30 AM)
Am o garsoniera de 37mp CF-I intr-un bloc de 12 ani in Piata Victoriei (tronsonul cu SpringTime , Tiriac ).Mobilata spartan rau de tot (pat-birou-scaune-masa-aragaz-frigider dar are
termopane si AC ) . Am incercat acum 1.5 ani sa o inchiriez unei cunostinte cu 300E/luna si am
luat teapa , din 4200 de euro ce trebuiau platiti , doar 1900 au ajuns in buzunarul meu . Acum
trebuie sa o iau de la capat . Sunt multumit cu 300E pe luna (plus taxa aia pt stat), o inchiriez
chiar si pe 5 ani , dar ce pot sa fac ca sa ma asigur ca nu mai patesc ce am patit ? M-ar interesa
parerea unora care au inchiriat , cum au facut , la ce trebuie sa fii atent etc .
Multam !
am mai uitat ceva
e bine cum au scris si altii sa cereti plata pe luna in curs la 1 ale luni si sa cereti o garantie 2 luni
pt neplata facturi si stricaciuni.banii ii puneti pe numele dvoastra cu dobinda
cind pleaca rambursati bani cu dobinda daca-tot e ok dupa 3 luni considerindu se ca in aceste 3
d voastra primiri facturile restante de intret, apa electricitate. daca au stricat ceva iarasi retineti.
scrieti astea in contract
asa se face in vest

carmaw
Mesaj #39

Jun 3 2009, 05:33 PM

Membru
Grup: Membri
Postari: 36
Inscris: 20-May 09
De la: dintr o caldura...
Utilizatorul numarul: 7 960
Citeaza (Ion @ Dec 8 2008, 12:44 PM)
Motivul principal,in opinia mea,pentru care chiriile scad este ca pana la inceperea crizei au fost
la vanzare zeci de mii de apartamente si garsoniere care au fost libere.Cand criza a
126

lovit,proprietarii nu au mai dorit sa vanda,fiindca preturile au scazut.Acum ei vor oferi aceste

proprietati spre inchiriere si automat preturile vor scadea pentru ca oferta va fi mare.
SPUNETI MI SI MIE DE CE IN EUROPA NU SCAD CHIRIILE
ACOLO NU E CRIZA ???

Vizitator_tot_eu.
Mesaj #40

Jun 3 2009, 09:57 PM

Guests

Eu stau pe Campineanu,la Universitate cu 175 Euro/luna...garsoniera cf1.Asa case poate

si mai ieftin decat inchiriezi tu.

carmaw
Mesaj #41

Jun 4 2009, 04:10 AM

Membru
Grup: Membri
Postari: 36
Inscris: 20-May 09
De la: dintr o caldura...
Utilizatorul numarul: 7 960
Citeaza (Marius @ Dec 3 2008, 03:49 PM)
Total FALS! ) Atunci cand ai un contract, ca sa evacuezi un chirias trebuie sa ai o hotarare
judecatoreasca. Varianta ta merge doar daca esti un recuperator si ai doua tone de muschi, iar
chiriasul e un frizer cu 8 clase.
Daca nu ai contract, chiriasul te poate reclama la fisc. Ghici cine pierde? )
o sa vorbesc si eu cu avicata mea despre....hotarire.
pina una alya ii tai apa curent si ce se mai poate.....

Vizitator_Ahernar.
Mesaj #42

Aug 14 2009, 11:59 AM

127

Guests

Citeaza (tot_eu @ Jun 3 2009, 09:57 PM)

Eu stau pe Campineanu,la Universitate cu 175 Euro/luna...garsoniera cf1.Asa case poate si mai
ieftin decat inchiriezi tu.
Cum ai reusit ? E a parintilor ?
Pana la urma am gasit sa o inchiriez cu 250 la un amic . Cu 300 nu m-a bagat nimeni in seama .

Vizitator_A.M..
Mesaj #43

Sep 4 2009, 07:54 AM

Guests

Caut s nchiriez o garsonier, pentru o lun, la Braov. M ajut cineva?

Vizitator_Musafir.
Mesaj #44

Sep 10 2009, 12:19 PM

Guests

eu incerc ( ofer) sa inchiriez o garsoniera pe linia lui 41, si nu reusesc. Cat sa mai las la
pret? Sa mai astept studentii?
128

Vizitator_A.M..
Mesaj #45

Sep 14 2009, 11:45 AM

Guests

Citeaza (Musafir @ Sep 10 2009, 12:19 PM)

eu incerc ( ofer) sa inchiriez o garsoniera pe linia lui 41, si nu reusesc. Cat sa mai las la pret? Sa
mai astept studentii?
Cred c da. Cu anunuri puse n ct mai multe locuri.
Eu nu mi gsesc la Braov tocmai pentru c toat lumea ateapt studenii. Vreau pentru o lun
o garsonier, apartament, ofer mai mult pe lun dect este anunul, dar toat lumea dorete s
nchirieze pe termen mai lung.... i rspunsul este acelai: ateptm studenii i elevii!

Vizitator_stan.
Mesaj #46

Sep 18 2009, 01:11 PM

Guests

Citeaza (Musafir @ Sep 10 2009, 12:19 PM)

eu incerc ( ofer) sa inchiriez o garsoniera pe linia lui 41, si nu reusesc. Cat sa mai las la pret? Sa
mai astept studentii?
http://www.cotidianul.ro/toamna_aduce_noi_...-98163.html#hop
dar trebuie calculat si un minim al chiriei, sub care mai bine tii garsoniera goala, pt ca dupa un
chirias "bun", trebuie reparat, zugravit, platite curentul, telefonul, cablu, intretinerea, inlocuit
electrocasnicele, sanitarele, schimbata broasca, curatenie generala, scos negreala din cada si WC
cu solutie puternica de acid clorhidric, etc...
Un apartrament cu repartitoare si apometre gol, nu are decat cheltuieli minime, suportabile.

Subiect: Reziliere contract inchiriere apartament.

129

Buna ziua. Situatia este urmatoarea: un apartament inchiriat pentru o perioada de 3 ani;
chiriasul nu si-a achitat obligatiile ce-i revin din cheltuielile comune pe o perioada de 3 luni. In
contract nu se specifica faptul ca aceste cheltuieli sunt in sarcina chiriasului, dar presupun ca
exista o prezumtie cum ca acesta trebuie sa le achite. Proprietarul nu vrea neaparat rezilierea
contractului, dar vrea ca aceste datorii la intretinere sa fie achitate (sub presiunea asociatiei de
proprietari). In legea locuintei, se specifica faptul ca "rezilierea contractului de inchiriere inainte
de termenul stabilit se face la cererea asociatiei de proprietari, atunci cand chiriasul nu si-a
achitat obligatiile ce-i revin din cheltuielile comune pe o perioada de 3 luni, daca au fost stabilite,
prin contractul de inchiriere, in sarcina chiriasului."
1. Care sunt posibilitatile de constrangere a chiriasului de a achita datoria?
2. Cine trebuie sa il dea in judecata? Asociatia de proprietari sau proprietarul, la cererea
asociatiei?
3. Care va fi obiectul cererii de chemare in judecata?
Multumesc!
Raspunde Citeaza
trifugabriel
Avocat
offline
6.66
Data inregistrarii:
Joi, 8 Iulie 2010, 10:37
Profil consultant
Cere consultanta
[Explicatii indice rating]
Data post: Sambata, 24 Iulie 2010, 15:58
Ce treaba are asociatia de proprietari cu chiriasul?
Este parte in contract?
Lipsa calitate procesuala activa.
Asociatia de proprietari poate chema in judecata pe proprietar pentru neplata cheltuielilor de
intretinere.
Cu privire la contractul de inchiriere, proprietarul este singurul care poate incerca sa rezilieze
contractul.
Daca actiunea va fi respinsa, nu ramane decat sa plateasca el (proprietarul) intretinerea
chiriasului, si sa se indrepte impotriva celui care a redactat un asemenea contract de inchiriere
Raspunde Citeaza
jurist Cleme...
Consilier juridic
offline
9.13
Data inregistrarii:
Miercuri, 1 Februarie 2006, 18:52
Profil consultant
Cere consultanta
[Explicatii indice rating]
Data post: Sambata, 24 Iulie 2010, 18:54
130

Notificarea chiriasului cu termen si apoi Asociatia de locatari face demersurile de introduere in

judecata !
Raspunde Citeaza
vladuadi
Utilizator
offline
2
Data inregistrarii:
Luni, 4 August 2008, 14:16
Profil utilizator
[Explicatii popularitate]
Data post: Duminica, 25 Iulie 2010, 23:05
Nu vreau ca asociatia sa imi rezilieze contractul, insa eu vreau sa stiu daca Asociatia de
proprietari poate chema in judecata pe proprietar pentru neplata cheltuielilor de intretinere, sau
TREBUIE sa se indrepte impotriva chiriasului, deoarece este obligatia acestuia de a achita
intretinerea, cum spune jurist Clement, contractul de inchiriere producandu-si in continuare
efectele, iar proprietarul sa nu mai fie tras intr-un proces.
Raspunde Citeaza
Armenteros
Moderator
offline
14
Data inregistrarii:
Miercuri, 19 August 2009, 01:43
Profil utilizator
[Explicatii popularitate]
Data post: Duminica, 25 Iulie 2010, 23:31
Asociatia de Proprietari/Locatari nu are nicio competenta de a se amesteca in relatiile
contractuale dintre dumneavoastra, ca proprietar, si chirias. Este o problema care va priveste
strict personal.
Dar daca apartamentul dumneavoastra inregistreaza restante la intretinere, dupa 90 de zile
Asociatia va poate actiona in instanta. Conform Legii 230/2007, Asociatia se indrepta impotriva
proprietarului. El figureaza in acordul de asociere, in scriptele asociatiei.
"Art. 50. - (1) Asociatia de proprietari are dreptul de a actiona in justitie pe orice proprietar
care se face vinovat de neplata cotelor de contributie la cheltuielile asociatiei de proprietari mai
mult de 90 de zile de la termenul stabilit".
In cazul in care se ajunge la proces, abia atunci, dumneavoastra, in calitate de proprietar, va
puteti apara prezentand contractul de inchiriere pe care il aveti cu chiriasul. In acel moment, se
ajunge la disjunctia dosarului: adica vor exista doua procese: Asociatia impotriva dvs si dvs.
impotriva chiriasului.
ultima data editat de Armenteros pe data de Duminica, 25 Iulie 2010, 23:35
Raspunde Citeaza
131

vladuadi
Utilizator
offline
2
Data inregistrarii:
Luni, 4 August 2008, 14:16
Profil utilizator
[Explicatii popularitate]
Data post: Duminica, 25 Iulie 2010, 23:44
Armenteros a scris:
Asociatia de Proprietari/Locatari nu are nicio competenta de a se amesteca in relatiile
contractuale dintre dumneavoastra, ca proprietar, si chirias. Este o problema care va priveste
strict personal.
Dar daca apartamentul dumneavoastra inregistreaza restante la intretinere, dupa 90 de zile
Asociatia va poate actiona in instanta. Conform Legii 230/2007, Asociatia se indrepta impotriva
proprietarului. El figureaza in acordul de asociere, in scriptele asociatiei.
"Art. 50. - (1) Asociatia de proprietari are dreptul de a actiona in justitie pe orice proprietar
care se face vinovat de neplata cotelor de contributie la cheltuielile asociatiei de proprietari mai
mult de 90 de zile de la termenul stabilit".
In cazul in care se ajunge la proces, abia atunci, dumneavoastra, in calitate de proprietar, va
puteti apara prezentand contractul de inchiriere pe care il aveti cu chiriasul. In acel moment, se
ajunge la disjunctia dosarului: adica vor exista doua procese: Asociatia impotriva dvs si dvs.
impotriva chiriasului.
Avand in vedere ca asociatia nu este parte in contractul de inchiriere, nu poate condamna direct
chiriasul sa plateasca asociatiei, ci vor trebui sa se faca doua condamnari> proprietar fata de
asociatie si chirias fata de proprietar. Ok, dar cum pot eu sa constrang chiriasul fara sa fiu dat in
judecata de asociatie? Sa presupunem ca nu vreau rezilierea contractului(chiria se plateste fara
mari probleme)...am eu interes sa il chem in judecata pentru plata catre asociatie a datoriilor?
In ce temei? O actiune personala nascuta din contract? Si presupun ca e nevoie si de
introducerea asociatiei in proces, pentru opozabilitate...?
Raspunde Citeaza
Armenteros
Moderator
offline
14
Data inregistrarii:
Miercuri, 19 August 2009, 01:43
Profil utilizator
[Explicatii popularitate]
Data post: Luni, 26 Iulie 2010, 00:13
Ca o curiozitate, chiriasul ce spune?
Pai aveti doua variante din punctul meu de vedere:
132

oril il dati dvs. pe chirias in judecata

ori asteptati sa va dea asociatia in judecata si apoi va urma ceea ce v-am precizat anterior.
Dumneavoastra nu aveti de ce sa dati in judecata asociatia.
Raspunde Citeaza
vladuadi
Utilizator
offline
2
Data inregistrarii:
Luni, 4 August 2008, 14:16
Profil utilizator
[Explicatii popularitate]
Data post: Luni, 26 Iulie 2010, 11:22
Armenteros a scris:
Ca o curiozitate, chiriasul ce spune?
Chiriasul nu spune nimic, pentru ca nu raspunde nici la telefon si nici la usa - nici proprietarului
si nici asociatiei (chiria este incasata printr-un intermediar).
Multumesc pentru raspunsuri!
Dar ca o ultima intrebare, care va fi obiectul cererii de chemare in judecata a chiriasului si in
baza a ce temei(raspundere contractuala?)?
consecintele inchirierii unui apartament fara contract de inchiriere, in cazul in care proprietarul
e denuntat de chirias

+7
consecintele inchirierii unui apartament fara contract de inchiriere, in ...
Urmareste subiectul
marisa23
Utilizator
offline
1
Data inregistrarii:
Miercuri, 3 Martie 2010, 11:24
Profil utilizator
[Explicatii popularitate]
Data post: Miercuri, 3 Martie 2010, 11:32
Subiect: consecintele inchirierii unui apartament fara contract de inchiriere, in cazul in care
proprietarul e denuntat de chirias
133

buna ziua,
as dori sa ma informati, ce pot pati in cazul in care am inchiriat un apartament unei persoane
fara contract?
Raspunde Citeaza
ContSters778...
Utilizator
offline
2
Data inregistrarii:
Luni, 2 Februarie 2009, 08:01
Profil utilizator
[Explicatii popularitate]
Data post: Miercuri, 3 Martie 2010, 11:43
De fapt, exista un contract in forma orala, deci nu ati inchiriat fara contract, DAR, din motive
de impozitare, contractul trebuie intocmit in scris si declarat la Finante.
In acest sens ati omis declararea contractului la Finante, deci trebuie sa platiti impozitul pe
chiria primita plus penalitatile de intarziere. Teoretic este vorba si de evaziune fiscala, dar nu
prea se poate dovedi, ca Dvs. ati omis sa declarati contractul la Finante pentru a nu plati
impozitul aferent.
Subiect: INREGISTRAREA UNUI CONTRACT DE INCHIRIERE GARSONIERA
Buna seara,
Daca exista un contract incheiat pe 6 luni, inregistrat la Adm Financiara, se plateste impozit, in
fiecare luna chiriasul aduce suma stabilita in contract, proprietarul TREBUIE SA DEA
CHITANTA PE BANII PRIMITI ? Daca se procedeaza astfel, va rog sa-mi spuneti chitanta se
va elibera in dublu expl si poate fi de mana ? trebuie pastrata de proprietar si chirias ? ce va
contine acea chitanta, exista model standard ori e o chitanta simpla ? ce se intampla dac nu s-a
eliberat chitanta ? Daca se schimba chiriasul si contactul este inregistrat pe 6 luni si platit
impozitul tot pe sase luni, intre timp intervine un alt chirias, ce fac ? mai merg la Finante cu
urmatorul contract, ori ramane cel pentru care am platit pe 6 luni impozitul ?
VA MULTUMESC ANTICIPAT PENTRU RASPUNS !
Raspunde Citeaza
avn
Consilier juridic
offline
8.13
Data inregistrarii:
Marti, 13 Decembrie 2005, 13:03
Profil consultant
Cere consultanta
[Explicatii indice rating]
Data post: Sambata, 20 Septembrie 2008, 20:48
134

1. Daca proprietarul este persoana fizica, nu trebuie sa elibereze chitanta chiriasului (nici nu ar
avea de unde intrucat AFP nu elibereaza chitante proprietarilor). Proprietarul isi deschide un
cont (de preferat inainte de incheierea contractului, pentru a putea fi mentionat in contract
contul in care se va face plata chiriei) in care chiriasul va vira chiria la data scadenta (sau
anticipat, depinde de intelegerea partilor);
2. Bineinteles ca in cazul in care incheiati contract cu un alt chirias va trebui sa mergeti sa-l
inregistrati la AFP;
3. Privitor la impozit, fiind vorba de contracte distincte, veti regla la sfarsitul anului platile
anticipate.
Raspunde Citeaza
themis
Avocat
offline
8.47
1
Data inregistrarii:
Joi, 17 August 2006, 08:04
Profil consultant
Cere consultanta
[Explicatii indice rating]
Data post: Sambata, 20 Septembrie 2008, 20:51
Da, proprietarul trebuie s elibereze o chitan, aceasta fiind actul care atest plata sumei
reprezentnd chiria pe luna respectiv.
Chitana va rmne, bineneles, la chiria, ca dovad a plii. Nu trebuie s fie n dou
exemplare, dar trebuie s conin un minimum de elemente care s identifice persoana care a
primit suma, persoana care a pltit, suma primit i ce reprezint ea, data i locul plii,
semntura proprietarului (m rog, locatorului).
Lipsa chitanei echivaleaz cu imposibilitatea dovedirii de ctre chiria a achitrii chiriei.
Dac contractul nceteaz prin denunarea nchirierii de ctre chiria i ncheiai un nou
contract de nchiriere, mi se pare firesc s depunei acest contract la administraia financiar i
n acelai timp s anunai ncetarea primului contract, urmnd ca reglementarea plii
impozitului s fie realizat potrivit normelor fiscale. Altfel, riscai s fii acuzat de evaziune
fiscal pentru nedeclararea noului contract.
Liviu S.Borda
Raspunde Citeaza
spiridus
Utilizator
offline
4
Data inregistrarii:
Duminica, 6 Aprilie 2008, 19:58
Profil utilizator
135

[Explicatii popularitate]
Data post: Sambata, 20 Septembrie 2008, 21:16
Va multumesc foarte mult ptr operativitate, tot nu am inteles, eliberez chitanta ori nu ? AVN SPUNE NU ! da, e vb., de pers fizica, ce se intampla daca nu se elibereza chitanta chiriasului dar
contractul este inregistrat la finante si se plateste impozit ! Chiria se plateste lunar, nu exista
deschis un cont fiindca chiriasii prefera sa vina cu banii personal, insa nici ei nu stiu cat vor
locui, nu au platit nici garantie. Apropos - de garantie, se elibereaza la finalul contractului
incheiat, chiar daca se mai distuge cate cvea ? Banuiesc ca trebuie specificat in contract despre
garntie. POATE FI INREGISTRAT LA FINANTE ORICE CONTRACT incheiat intre doua
persoane, fara a fi nevoie de REDACTARE LA BIROUL DE COPIAT ACTE ? Cel inregistrat
este facut la un birou de copiat acte, scris cu masina de scris...si ma gandesc ca poate fi valabil si
unul redactat la calcultaor si fara a fi nevoie de acea cheltuiala la birou de copiat acte, NU ? Ori
e obligatoriu facut acolo ?
MULTUMESC TARE MULT PENTRU RASPUNS, SUNTETI OAMENI BUNI ! SUCCESE
DEPLINE VA DORESC !
Cu mult respect,
Spiridus
Raspunde Citeaza
Nicolaie Cio...
Consultant resurse...
offline
2.00
Data inregistrarii:
Sambata, 12 Ianuarie 2008, 20:02
Profil consultant
Cere consultanta
[Explicatii indice rating]
Data post: Sambata, 20 Septembrie 2008, 21:47
spiridus a scris:
... tot nu am inteles, eliberez chitanta ori nu ?
Contractul depus la finante contine si valoarea chiriei lunare. Pe baza ei se calculeaza impozitul.
Daca chiriasul va solicita avand indoieli asupra memoriei dvs., dati un inscris de mana prin care
confirmati primirea banilor.
Daca aveti indoieli asupra platii regulate puteti stipula in contractul cu chiriasul ca plata chiriei
se face in contul "" la banca "", operatiuni care pot fi dovedite si pot constitui probe in caz de
litigii.
Chitante elibereaza doar persoanele fizice autorizate si ca proprietar care inchiriaya puteti
deveni si chiar sunteti obligat sa deveniti daca detineti 5 sau mai multe spatii pe care le
inchiriati.
Chiria se plateste lunar, nu exista deschis un cont fiindca chiriasii prefera sa vina cu banii
personal,
136

Daca prefera sa vina personal ii luati si totul e in regula daca platesc. Daca nu platesc atunci
lucrurile se mai complica.
...nu au platit nici garantie.
Nu ati cerut garantie dar la inchiriere ulterioara, puteti sa o faceti.
Apropos - de garantie, se elibereaza la finalul contractului incheiat, chiar daca se mai distuge
cate cvea ?
Daca au distrus cate ceva e firesc sa platesca cat au distrus si nu toata garantia daca distrugerea
e mai mica decat valoarea garantiei.
Banuiesc ca trebuie specificat in contract despre garntie.
Da, se specifica in contract daca doriti.
POATE FI INREGISTRAT LA FINANTE ORICE CONTRACT incheiat intre doua persoane,
fara a fi nevoie de REDACTARE LA BIROUL DE COPIAT ACTE ? Cel inregistrat este facut la
un birou de copiat acte, scris cu masina de scris...si ma gandesc ca poate fi valabil si unul
redactat la calcultaor si fara a fi nevoie de acea cheltuiala la birou de copiat acte, NU ?
Puteti sa il redactati sau sa rugati pe cineva sa il redacteye la calculator si sa+l scoata la
imprimanta. Va e mai usor si la schimbarea chiriasilor daca il salvati pe o discheta.
Ori e obligatoriu facut acolo ?
In localitatea in care locuiesc nu mai exista birou de copiat acte de multa vreme. Doar firme care
executa tehnoredactari de documente.
Sa va fie cu spor viata, ca numai cine intreaba si cauta gaseste adevarul.

ultima data editat de Nicolaie Ciobotaru pe data de Sambata, 20 Septembrie 2008, 21:52
Raspunde Citeaza
themis
Avocat
offline
8.47
1
Data inregistrarii:
Joi, 17 August 2006, 08:04
137

Profil consultant
Cere consultanta
[Explicatii indice rating]
Data post: Sambata, 20 Septembrie 2008, 21:47
Cum ai putea dovedi plata unei datorii?
Evident, fie prin remiterea de ctre creditor a titlului care constat creana (ceea ce n cazul de
fa este imposibil), fie printr-o chitan.
Nu m refer aici la chitan n sens de document nseriat, cu regim special, ci de inscrisul emanat
de la creditor, act sub semntur privat:
Subsemnatul ....... am primit azi .... suma de ........ reprezentnd .....
Asta ar fi o chitan. Juridic vorbind. n rest, dac e s ne dm cu prerea...
Liviu S.Borda

ultima data editat de themis pe data de Sambata, 20 Septembrie 2008, 21:50

Raspunde Citeaza
spiridus
Utilizator
offline
4
Data inregistrarii:
Duminica, 6 Aprilie 2008, 19:58
Profil utilizator
[Explicatii popularitate]
Data post: Sambata, 20 Septembrie 2008, 22:41
Va multumesc TUTUROR pentru raspunsuri, e cel mai interesant si UTIL forum...savurez in
fiecare zi acest forum ! MULTA SANATATE TUTUROR SI SUCCESE IN TOT CEEA CE
FACETI !
Cu mult respect,
Spi......

138

S-ar putea să vă placă și