Sunteți pe pagina 1din 5

URBANIZAREA ÎN ROMÂNIA

Modalităţii de cunoaştre – scurtă pespectivă istorică


În literatura de specialitate din România există o multitudine de căi sau mijlo
ace prin care este analizat procesul de dezvoltare a localităţilor urbane. În es
enţă, diferitele abordări realizate în cadrul ştiinţelor sociale (sociologia, ec
onimia, ecologia socială, geografia populaţiei, demografia, antropologia etc.) ş
i al urbanismului pot fi grupate, din punct de vedere al direcţiilor metodologic
e de cunoaştere în patru mari categorii : cele care evaluează dinamica oraşelor
din punct de vedere al parametrilor cantitativi ai creşterii urbane, ai urbaniză
rii şi dezvoltării urbane; cele care urmăresc determinarea interrelaţiilor dintr
e localităţi sau a funcţionalităţii lor în cadrul sistemelor de aşezări; abordăr
ile care pornesc de la estimarea efectelor politicilor şi practicilor de sistema
tizare urbană asupra reţelei de localităţi şi acalităţii vieţii urbane; celecare
analizează oraşele din perspectiv evoluţiei modului de viaţă urban (comparativ
cu cel rural). Fiecăreia dintre aceste modalităţi de abordare afenomenului urban
i se pot asocia nenumărate preocupări teoretice.
Din punct de vede al obiectului de studiu sau al nivelului la care se situează a
naliza, abordările vizează nivelul naţional, regional sau judeţean (departamenta
l) şi local. Dintr-o intersectare a nivelului de cunoaştere cu domeniile care su
nt studiat cu prioritate în cadrul diferitelor ştiinţe sociale rezultă, aşa cum
se poate observa din schema care urmează, principalele centre de interes pentru
diferitele discipline ştiinţifice, respectiv, priorităţile cu care apar diferite
le tipuri de abordări ştiinţifice.
În următoarea schemă se va observa că în cunoaşterea fenomenului urban cel mai
frecvent întâlnmin abordările de tip geografic, sociologic şi demografic. În al
doilea rând, se remarcă abordarea aceloraşi realităţi(acelaş tip de cunoaştere
la un anumit nivel de catre mai multe discipline stiinţifice), iar în al treile
a rând apare nivelul de interes al unor discipline cum sunt urbanismul sau antro
pologia culturală, pentru anumite zone de cunoaştere.
Abordări prioritare în cunoaşterea fenomenului urban
Direcţii de cunoaştere Nivelul cunoaşterii
Naţional Regional sau departamental Local
Relevarea carcteristicilor cantitative ale creşterii urbane *demografia
*geografia populaţiei
*sociologia *demografia
*sociologia urbană
*urbanismul(sistema-
tizarea localităţilor)
*geografia *sociologia
*geografia
*urbanismul
Determinarea interre-
laţiilor dintre localităţi
sau a funcţionalităţii
acestora *geografia populaţiei
*urbanismul *georgafia populaţiei
*sociologia urbană ---
Cunoaşterea caracteristicilor modului de viaţă urban *sociologia urbană
*demografia
*etnografia *sociologia urbană
*geografia populaţiei
*urbanismul
*geografia
*etnografia *sociologia urbană
*antropologia
*geografia populaţiei
*urbanismul
*etnografia
Estimarea efectelor politicilor şi practici-lor de sistematizare urbană *urbanis
mul
*sociologia spaţiului construit
*sociologia spaţiului construit
*urbanismul *sociologia spaţiului construit
*urbanismul
Oraşele din România au devenit obiect al studiului stiinţific sistematic din pa
rtea stiinţelor sociale şi a urbanismului (ca şi multe alte ţări) între cele dou
ă razboaie mondiale; amintim studiile lui: Cincinat Sfinţescu privind sistematiz
area teritorială care sunt cunoscute în Europa încă din 1929. Ideile sale au fos
t sintetizate in câteva studii publicate în revista „Urbanismul”, 1941 [1], un a
lt studiu important a lui Cincinat este cartea „ Cum să sistematizăm Bucureştiul
?” [2], în care propune un plan de dezvoltare a acestiu centru urban, având la b
ază cercetări pluridisciplinare; dintre abordările urbanistice de referinţă dint
re cele doua războaie amintim şi studiile lui Duiliu Marcu privind sistematizare
a oraşelor, care nu pot fi trecuite cu peivirea când se analizează evoluţia gând
irii urbanistice din România [3].
Sociologia românească dintre cele două razboaie mondiale, deşi s-a axat cu precă
dere pe studiul satului din perspectivă locală, zonală şi naţională, nu a neglij
at începuturile urbanizării. Anton Golopenţia a nalizat acest aspect sub denumir
ea de „proces de orăşenizare şi de modernizare a localităţlor rurale”. De astfel
, abordarea problematicii sociologiei naţiunii de către şcoala sociologică româm
escă presupunea şi studierea relaţiilor dintre sate şi oraşe.
În publicaţiile Şcolii sociologice de la Bucureşti, în mod deosebit în revista
„Sociologie românească“ şi în „Arhiva pentru stiinţă şi reformă socială”, au apă
rut studii referitoare la problematica industrializării, la migraţia spre oraşe
şi la modernizarea unor regiuni rurale ale României (I. Setlacec, G. Vlădescu –
Răcoasa, A. Galopenţia) . Au fost elaborate analize vizând condiţiile sociale al
e unor categorii de rurali veniţi în Bucureşti (G. Retegan şi N. Dunăre), privin
d aspecte referitoare la politica dematografică a oraşelor şi naţionalităţilor c
onlocuitoare din Transilvania )dr. S. Manuilă), precum şi evoluţia fucţiilor spe
cializate ale oraşelor României (studiul lui N. Iorga „Sat şi Oraş”) [4].
O latură a sociologiei urbane promovată de Şcoala sociologică de la Bucureşti e
ste cea vizând asistenţa socială, concepută ca o acţiune având la bază cunoaşter
ea vieţii urbane în dimensiunile ei patologice (generate de pauperism, dezorgani
zare familială, delicvenţă etc.). O atenţie specială a fost acodată studiului fa
miliei urbane, de referinţă în acest sens fiind lucrarea Venturiei Manuilă despr
e pauperism (stare extemă de sărăcie) şi criza familială înt-un cartier mărgimaş
al Bucureştilor (Tei), care pune accentul pe condiţiile de locuire în supradens
itate [5].
Din perspectiva geografiei, studiul fenomenului urban a fost abordat, între cele
două războaie mondiale, sub forma geografiei urbane şi a geografiei populaţiei,
remarcându-se complexitatea oraşului şi funcţiile regionale ale acestuia. O con
tribuţie de referinţă în acest sens au avut-o geografii Vintilă Mihălescu şi Vic
tor Tufescu, care au elaborat, printre altele, şi anumite orientări metodologice
de cercetare a localităţilor urbane, perfecţionând tehnicile evaluării relaţiil
or dintre sat şi oraş, a independenţelor dintre agricultură, industrie şi comeţ,
precum şi cele de anliză a mobilităţi teritoriale a populaţiei. Aportul geograf
ilor la cunoaşterea fenomenului urban a fost marcat, în această perioadă, de per
spectiva sociologică de abordare. Este semnificativ în acest sens studiul lui V.
Tufescu despre declinul oraşului Botoşani, publicat în „Sociologie românescă”,
care este considerat, deşi analizează releţiile geografice, istorice şi economic
e, o valoroasă lucrare de sociologie urbană [6].
Studiile şi cercetările efectuate asupra oraşelor, la nivel naţional, au fost re
alizate cu precădere de către dematografi şi geografi, şi abia după aceea de căt
re economişti, urbanişti şi sociologi. Studiul oraşului şi urbanizării la nivel
naţional cunoaşte trei tipuri de demersuri: analiza indicatorilor urbanizării şi
dezvoltării urbane pe total ţară; analiza urbanizării şi dezvoltării urbane în
profil teritorial; analiza reţelelor sau sistemelor de localităţi urbane.
Una dintre cele mai pertinente analize privind urbanizarea la nivel naţional şi
dinamica oraşelor României a fost realizată din perspectivă demografică. În „Dem
ografia oraşelor României” (1997), lucrare semnată de I. Measnicov, I. Hristache
şi Vl. Trebici (sub.red.), urbanizarea este analizată nu numai în sine, ca o c
reştere şi concentrare urbană pe tipuri de localotăţi, ci şi în strânsă legătura
cu migraţia interna, cu diversitatea fenomenelor demografice care au loc în med
iu urban. Sunt relevaţi astfel atât factorii creşterii populaţiei urbane, cât şi
consecinţele urbanizării la nivelul comportamentului demografic [7]. Analiza pr
ocesului de urbanizare la nivel naţional în strânsă corelaţie cu migraţia intern
ă este realizată, din puct de vedere sociologic, de către D. Sandu, prin luarea
în considerarea a mai multor indicatori explicativi ai procesului respectiv [8].
În anliza urbaizării şi dezvoltării urbane în profil teritorial, accentul a fo
st pus pe interrelaţiile care au loc între urbanizare şi dezvoltarea economico-s
ocială la nivel teritorial, în special regional (pornind de la vehile provinci i
storice, aşa cum face Vl. Trebici) sau judeţean (prin corelarea indicatorilor de
urbanizare cu indicatori ai dezvoltării economice, sociale şi culturale, aşa cu
m procedează cu precădere D. Sandu şi D. Abraham). Principalele reziltate obţinu
te prin astfel de demersuri relevă structurile, similitudinile, diferenţele şi s
chimbările produse de dezvoltarea ecomonico-socială şi urbanizare într-o perspec
tivă socioteritorială comparativă [9].
În ceea ce priveşte analiza reţelelor sau sistemelor de localităţi la nivel naţi
onal, sunt mai cunoscute abordările geografilor care, în clasificările pe care l
e fac, pun accentul de cele mai multe ori pe funcţiile oraşelor, surprinzând evo
luţia acestora în raport cu rolul jucat de ele în teritoriu. Analizele din pespe
ctivă urbanistică ale reţelelor de localităţi urbane au fost axate pe studiul am
plasării industriei şi dotărilor urbane, traficului şi amenajărilor tehnico.edil
itare, locuirii (C. Lăzărescu, M. Enescu, Al. Sandu etc.), perfecţionării siste
melor informaţionale în activitatea de sistematizare (V. Ioanid, M. Enache, M. B
otez etc.) determinării eficienţei a spaţiului construit (I. Ciobotaru, Gh. Sebe
styen) [10].
Toate aceste abordări, relevante fiecare în parte pentru dimensiunile studiate,
nu permit însă integrarea rezultatelor în vederea caracterizării generale, pe an
samblu, a nivelului şi structurii dezvoltării urbane şi, mai ales, nu oferă posi
bilitatea cunoaşterii – uneori şi din lipsa datelor în dinamică – schimbărilor m
ajore şi direcţiilor de evoluţit a oraşelor. De aceea, în analiza dinamicii dezv
oltării urbane s-a impus, indiferent de pespectiva de tratare, necesitatea clasi
ficării sau tipologizării căt mai complexe a localităţilor urbane.
În general, cele mai cunoscute încercări de tipologizare a localităţilor sunt:
• Tipologia formală – a fost dezvoltată în principal de către geografi, pe
baza anumitor caracteristici fizionomice ale localităţilor. Mai importante în a
cest sens sunt clasificările realizate după mărime, formă, structură şi textura
asezărilor. Rezultatele obţinute prin astfel de tipologii formale contribuie la
cunoaşterea proceselor de evoluţie spaţială a localităţilor, dar reflectă numai
prţial dezvoltarea acestora.
• Tipologia funcţională – se referă la analiza localităţilor, şi în specia
l a oraşelor, în cadrul ansamblului de asezări cu care, într-un fel sau altul, s
e găsesc în raporturi de interdependenţă.
• Tipologia economică – se bazează în esenţă pe clasificarea după structur
a economică şi pe structura ocupaţională a populaţiei, permiţând astfel o cartog
rafiere a „profiluilui social”. Complexitaetea dezvoltării urbane face însă ca a
cestă tipologie să fie mai puţin utilă în analiza urbanului – care este mult mai
dinamic ca ruralul.
• Tipologia multidimensională - se bazează pe clasificarea oraşelor după
indicatori consideraţi reprezentativi pentru procesul studiat (de obicei, dezvol
tarea). În general, ea se prezintă sub forma clasificărilor (sau zonărilor) soci
o-demo-urbanistice. Tipologia multidimensională răspunde necesităţii diferenţier
ii mai complete a realităţilor şi dinamicii acestora.
În privinţa tehnicilor de taxonomie utilizate, întâlnim o mare varietate: tehnic
i cartografiere, ranguri unice şi parţiale, analize factoriale, analize cluster,
analize de regresie multiplă.
De cele mai multe ori, tipologia multidimesională este realizată în funcţie de g
radul de dezvoltare şi urbanizare a localităţilor. În funcţir de natura şi dimen
siunile unităţii de clasificare, de tipurile de indicatori folosiţi sunt aplicat
e metode şi tehnici de tipologizare mai mult sau mai puţin diferenţiate în rapor
t cu asezările rurale, oraşele, zonele etc., ele fiind utilizate de diferitele c
ategorii de specialişti (sociologi, economişti, geografi etc).
În ceea ce priveşte cercetările sociologice propriu-zise ale procesului de urban
izare, doua direcţii s-au impus cu prioritate: cercetarea zonală şi investigarea
modului de viaţă urban.
Pentru cercetarea zonală sau regională sunt semnificative investigaţiile desfaşu
rate sub coordonarea catedrei de sociologie a Universităţii din Bucureşti în zon
ele Slatina-Olt, Braşov şi Piteşti; cercetări de acelaşi gen s-au desfăşurat ule
rior şi în zona Vaslui [11]. Sub coordonarea Universităţii din Iaşi au fost efec
tuate cercetări în zona Iaşi-Bahlui, iar sub egida Centrului de Cercetări Sociol
ogice în zona bazinului hidrografic Mureş.
În cercetările zonale, aşa cum au fost concepute sub coordonarea catedrei de soc
iologie a Universităţii din Bucureşti, zona a fost definită ca un complex de rel
aţii economice şi sociale specifice, conturat pe baza anumitor coordonate, în in
triorul căruia urbanizarea apare ca un proces de restructurare, fiind, în esenţă
, o problemă de structură socială dinamică. Pornindu-se de la această accepţie,
analizele au pus în evidenţă: rolul industrializării în determinarea procesului
de urbanizare, implicaţiile urbanizăriiasupra mobilităţii sociospaţiale a popula
ţiei şi asupra transformărilor din mediul rural afectat, mecanismele sociale ale
integrării în muncă şi viaţa urbană a forţei de muncă, schimbările în structura
familiri şi în modul de viaţă urban s.a.
O altă categorie de cercetări zonale au vizat determinarea funcţiei regionale a
marelui oraş şi au fost efectuate cu precădere în cadrul Laboratorului de sociol
ogie urbană a Municipiului Bucureşti (în prezent Laboratorul de studii şi crecet
ări sociologice). Plecându-se de la experienţa geografilor în acest domeniu şi î
n colaborare cu aceştia [12], au fost tudiate, utilizându-se abordarea sistemati
că în analiza urbanizării zonale, interrelaţiile complexe care se stabilesc într
e oraş şi aria sa înconjurătoare. Au fost evidenţiate astfel implicaţiile care a
u loc la nivelul diferitelor localităţii sau grupuri de localităţi atunci când î
n interiorul zonei apar schimbări de tipul atracţiei rezidenţiale, al atracţiei
comerciale, turistice şi, mai ales, prin intermediul navetismului [13]. Rezulata
tele au vizat caracterizarea dezvotării integrate a Bucureştiului, împreună cu z
ona sa periurbană, ca o regiune sau zonă funcţională.
În ceea ce priveşte studierea modului de viaţă urban, există puţine preocupări a
vând direct acest scop. Elemente ale modului de viaţă urban se dprind din unele
cercetări mao largi, cum sunt cele de tip zonal sau referitoare la calitatea vie
ţii. Ele nu permit însă o caracterizare de ansamblu a dinamici modului de viaţă
urban, nici cel puţin la nivelul unui oraş, deşi sunt surprinse principalele ten
dinţe în modurile şi stilurile de viaţă. Unele studii încearcă să ofere o imagin
e mai cuprinzătoare asupra genezei modului de viaţă urban. Un exemplu semnificat
iv în acest sens îl reprezintă analiza procesului de urbanizare a localităţii Bo
ldeşti (1970) [14]. Geneza unui mod de viaţă urban este prezentată aici prin evi
denţierea schimbărilor care au avut loc, datorită în principal industrializării,
în mediul de viaţă rural, în ceea ce priveşte viaţa economică, gospodăria, fami
lia, obiceiurile, credinţa, şcolarizarea, comportamentele demografice etc. anali
za are însă un caracter monografic, descriptiv şi de aceea sunt dificil de surpr
ins principalele carcteristici emergente ale modului de viaţă urban. Un alt exem
plu este cel al abordării schimbărilor acre au avut loc în modul de viaţa la niv
elul oaraşului Bucureşti. Astfel au fost analizate, în diferite studii, schimbăr
ile apărute în structura sociorezidenţială a oraşului, în comportamentul demogra
fic al populaţiei, în adaptarea şi integrarea industrial-urbană, srviciile socia
le şi maia les structura bugetului de timp şi a aspiraţiilor culturale. Din păca
te aceste studii au fost numai parţial publicate şi nu au fost integrate într-un
volum, ceea ce la face puţin relevante pentru dinamica moduluide viaţă urban în
oraşul Bucureşti [15].
Modul de viaţă urban a fost abordat mai sistematic în cadrul Laboratorului de st
udii şi cercetării sociologice, din perspectiva „sociologiei locuirii”, vizând î
nsă schimbările semnificative care apar la nivelul modului de viaţă urban şi rur
al în întreaga lume, mai ales din punct de vedere al modurilor şi aspiraţiilor d
e locuire [16]. De asemenea, sunt relevante pentru evoluţia modului de viaţă urb
an şi datele studiilor efectuate pe anumite categorii de populaţie, cum sunt cel
e realizate de Centrul pentru Problemele Tineretului, asupra tinerilor din oraşe
, care completează imaginea privind modul de viaţă urban în România. Un loc apar
t în studierea vieţii urbane îl deţin cercetările axate pe „calitatea vieţii”, e
fectuate în principal în oraşe mari, şi care surprind o serie de elemente specif
ice, mai ales de natură subiectivă, ale modului de viaţă urban [17].
Abordarea procesului de urbanizare la nivel zonal, regional sau teritorial a fos
t realizată şi de către demografi, geografi, economişti, urbanişti, accentul fii
nd pus pe indicatorii specifici acestor discipline ştiinţifice. De cele mai mult
e ori acest gen de tratare este integrat analizelor la nivel naţional, ceea ce f
acilitează perspectiva comparativă de cercetare. Subt de menţionat totuşi aşa-nu
mitele zone funcţionale ale teritoriului, stabilite prin îmbinarea criteriilor g
eografice cu cele economice.
Cercetarea la nivel local a procesului de urbanizare prin analiza aprofundată a
dinamicii oraşului a fost puţin practicată şi în România. Unele cercetări de ace
st gen, având în vedere însă realizarea procesului de urbanizare a satului, au f
ost efectuate cu precădere pe anumite comunitări rurale [18].
Un loc aparte în abordarea procesului de urbanizare în România îl deţine perspec
tiva antropologică, studiile asupra urbanizării realizate din perspectiva antrop
ologiei culturale – este drept, foarte puţine la număr – completează imaginea ur
banizării ca aglomerare de populaţie, verticalizare a spaţiului construit, activ
ităţi neagricole, comportament demografic şi de comsum de tip urban etc. În cer
cetările de acest gen accentul se pune, aşa cum o face şi Gh. Geană într-un stud
iu privind realizarea procesului de modernizare în zona Vrancei, pe înţelegerea
urbanizării ca schimbare în „stilul vieţii sociale”, ca un proces valoric. Prin
urmare, acolo unde nu se poate instaura direct, oraşul acţionează – trecând pest
e obstacolele fizico-geografice – prin difuziune de cultură materială, prin irad
iere valorică sau axiologică. Acest proces de „iradiere axiologică” produce o de
schidere demografică, la nivelul satelor, atât sub aspectul „intrărilor” (exogam
iei – aflată în creştere), cât şi sub aspectul „ieşirilor” (migraţiei – aflată ş
i ea în creştere) [19].
Abordările ştiinţifice ale dezvoltării urbane în România pot fi analizate şi cal
sificateşi în funcţie de alte criterii sau scopuri decât cele prezentate aici, p
oate la fel de relevante ca cele pe care le-am propus. Astfel, am putea vorbi de
studiile descriptive, monografice sau sociogeografice, de modelele explicative,
sau, dintr-o perspectivă, de cercetările cantitative sau calitative.