CONTRACTUL DE VANZARE-CUMPARARE

Notiunea si caracterele juridice ale contractului

de vanzare-cumparare

Art. 1294 C. civ. defineste vanzarea ca fiind o conventie prin care

doua parti se obliga intre sine, una a transmite celeilalte proprietatea unui
lucru si aceasta a plati celei dintai pretul lui.
Contractul de vanzare-cumparare este acel contract in baza caruia o
persoana, numita vanzator, transfera si garanteaza altei persoane, numita
cumparator, dreptul sau de proprietate asupra unui bun sau alt drept real ori
drept de creanta, sau dreptul asupra unei universalitati juridice, cumparatorul
obligandu-se in schimb a plati vanzatorului o suma de bani, numita pret.
Contractul de vanzare-cumparare nu poate avea ca obiect drepturi
personale nepatrimoniale si nici dreptruri patrimoniale care su caracter strict
personal, precum nici alte drepturi prevazute de lege ori rezultate din acte
unilaterale sau convenite prin contracte intuitu personae.
Caracterele juridice ale contractului de vanzare-cumparare
Din definitia data contractului de vanzare-cumparare rejulta
caracterele juridice ale acestuia, si anume: este un contract consensual,
bilateral (sinalagmatic), cu titlu oneros, comutativ si translativ de
propriatate.
a) consensual - deoarece se incheie valabil prin simplul consimtamant
al partilor (solo consensu). Acest lucru este prevazut expres de art. 1295 alin.
1 C. civ., conform caruia vinderea este perfecta indata ce partile s-au
invoit asupra lucrului si asupra pretului
De la principiul consensualismului exista insa unele exceptii prevazute
expres de lege, situatii cand contractul de vanzare-cumparare, pentru a fi
valid, trebuie sa indeplineasca solemnitatea ceruta de aceasta. Aceste cazuri,
cand vanzarea-cumpararea este solemna, sunt strict si limitativ prevazute de
lege.

O prima exceptie de le principiul consensualismului este continuta de

art. 2 alin.1 din Legea nr. 54/1998 privind circul;atia juridica a terenurilo.
Terenurile situate in intravilan si extravilan pot fi instrainate si dobandite,
prin acte juridice intre vii, incheiate in forma autentica. Nerespectarea
cerintei instituite de lege se sanctioneaza cu nulitatea absoluta a contractului
de vanzare-cumparare (art. 14 alin. 1 din Legea nr. 54/1998).
Contractul este valabil numai cu respectarea formelor cerute de lege in
cazul vanzarii silite, cand aceasta trebuie sa fie facuta ad validitatem prin
licitatie publica.
b) Contractu de vanzare-cumparare este un contract sinalagmatic
(bilateral) deoarece prin incheierea sa da nastere la obligatii recipropce intre
partile contractante. Astfel, vanzatorul are obligatia sa predea lucrul vadut si
la-l garanteze pe cumparator contra evictiunii si pentru viciile ascunse ale
bunului vandut, iar cumparatorul are obligatia sa plateasca pretul convenit si
sa preea lucrul. Rezulta ca obligatia fiecarei parti iai are cauza juridica in
obigatia celeilalte.
c) Contractul de vanzare-cumparare este prin esenta sa un contract cu
titlu oneros, deoarece ambele parti urmaresc anumite interese patrimoniale,
adica primire unui echivalent ( contraprestatie) in schimbul prestatiei la care
se obliga. Astfel, vanzatorul urmareste sa primeasca pretul caontra
echivalent al prestatiei sale, iar cumparatorul uramreste sa primeasca bunul
cumparat in schimbul pretului convenit.
d) Contractu de vanzare-cumparare este un contract comutativ,
deoarece esistenta si intinderea drepturilor si obligatiilor reciproce sunt
cunoscute de parti la incheierea contractului si nu depind, ca in cazul
contractelo aleatorii, de un eveniment viitor si incer, care ar face sa existe
sanse de canstig si pierdere pentru oricare din partile contractante.
e) Contractu de vanzare-cumparare este un contract translativ de
proprietate. In principui, orice contract are ca efect nasterea de drepturi si
obligatii in sarcina partilor daca este vorba de contracte sinalagmatice, sau
doar a uneia dintre parti, in contractele unilaterare.
Cat priveste transmiterea dreptului de proprietate sau al altui drept
(real sau de creanta), aceasta prezinta un aspect particular al contractului de
vanzare cumparare. Deosebit de generarea de drepturi pentru vanzator si
cumparator, se produce si u efect exceptional constand in transmiterea unui
drept, astfel incat incheiere contractului are drept consecinta transmiterea
dreptului de proprieteate si a riscurilor de la vanzator la cumparator, daca
sunt intrunite cumulativ urmatoarele conditii:
1. Vanzatorul trebuie sa fie proprietaruol bunului vadut cu exceptia vanzarii
lucrului celuilalt iar contractu valabil incheiat.

2. Obiectul contractului trebuie sa fie format numai din bunuri determinate

individual deoarece in cazul bunurilor determinate generic transferul
proprietatii nu poate avea loc in momentul incheierii contractului, intrucat nu
se cunosc bunurile care urmeaza a fi efectiv dobandite de cumparator. In
situatia bunurilor determinate generic efectul translativ se produce numai in
momentul individualizarii lor, operatiunea care se face, de regula, prin
predarea lucrului vandut cumparatorului.
In cazul bunurilor viitoare, efectul translativ se produce, in general, la
o alta data decat a cea incheierii contractului.
3. Este necesar ca partile sa nu fi inmanat transferul proprietatii a dreptului
real ori de creanta printr-o clauza speciala, pana la predarea bunului sau la
implinirea unui termen sau a unei conditii. Asemenea clauze sunt permise si
pot fi inserate in contract, intruncat regula stabilita in art. 1295 alin. 1 C. civ.
nu este imperativa, ci supletiva putand fii inlaturata chiar daca lucrul vandut
este individual determinat.
Astfel, partile contractante pot conveni prin pactul reservati dominii
ca proprietatea sa se transfere de la vanzator la cumparator doar la data
achitarii integrale a pretului, pana la indelinirea aceste conditii suspensive
vanzatorul ramanand proprietar asunpra bunului care formeaza obiectul
vanzarii.
4. In legatura cu publicitatea dobandirii drepturilor reale imobiliare, trebuie
aratat ca aceasta isi gaseste reglementarea in art. 1295 alin. 2 C. civ., in
Legea notarilor publici si activitatii notariale nr. 36/1995 si indeosebi in
Legea cadastrului si a publicitatii imobiliare nr. 7/1996.
In ipoteza in care mai multe persoane si-au cedat succesiv una
celeilalte dreptul real asupra unui imobil, iar inscriere nu s-a facut, cel din
urma indreptatit va pute cere birolui de carce funciare a judecatoriei
inscrierea dobandirilor succesive odata cu a cea a dreptului sau, cu conditia
de a face dovada prin inscrisur originale a tuturor actelor juridice pe care se
intemeiaza inscrierile.
Dreptul de proprietate si celelalte drepturi reale sunt opozabile fata de
terti fara inscriere in cartea funciara, cand provin din vanzare silita sunt
dobandite prin efectul legii sau prin hotarare judecatoreasca.
Referindu-ne la bunurile mobile mentionam ca nu exista un sistem de
publicitate posesia lor constitind cel mai bun sistem de publicitate a
propriatatii. Astfel daca vanzatorul a vandut bunul mobil la mai multi
cumparatori, potrivit legii va produce efecte, fiind valabil, contractul de
vanzare-cumparare incheiat cu cumparatorul care a intrat primul si de bunacredinta in posesia bunului mobil respectiv, chiar daca acesta a cumparat
ulterior altuia.

Dreptul de preemtiune
Dreptul de preemptiune. In cazul in care proprietarul unui teren
agricol din extravilan intentioneaza sa-l vanda, legea confera un drept
preferential de cumparare la pret egal (drept de preemptiune)
coproprietarilor, proprietarilor vecini si arendasului (art.5-11 din
L.nr.54/1998).
1. Natura juridica. Spre deosebire de pactul de preferinta - care are
natura contractuala intrucat dreptul prioritar la cumparare al beneficiarului
pactului se naste pe baza consimtamantului dintre parti - dreptul de
preemptiune are natura legala, fiind instituit printr-o norma imperativa;
vointa proprietarului-vanzator nu are nici un rol in nasterea si exercitarea
dreptului de catre titularul lui. In masura in care s-a hotarat sa vanda terenul
trebuie sa respecte dreptul de preemptiune sub sanctiunea prevazuta de lege.
In sfarsit, asemanator drepturilor reale, dreptul de preemptiune - fiind
un drept absolut - este opozabil erga omnes: deci daca proprietarul vinde
terenul cu nerespectarea lui, se poate cere anularea contractului indiferent de
buna sau reaua-credinta a tertului cumparator si chiar daca acesta avea
calitatea de beneficiar al unui pact de preferinta sau ar avea dreptul la
retractul litigios. In conflictul dintre diferitele drepturi de preferinta
prioritate are dreptul de preemptiune.
2. Domeniul si conditiile de aplicare ale dreptului de preemptiune se
determina in functie de bunul care formeaza obiectul lui, de actul juridic care
urmeaza sa fie incheiat si de dreptul care se instraineaza pe baza contractului
proiectat.
-Dreptul de preemptiune are ca obiect numai terenurile agricole (de
exemplu, terenuri arabile, pasuni, fanete, vii etc.) situate in extravilan. Daca
terenul nu este agricol (de pilda, padure) sau, fiind agricol, este situat in
intravilan (inauntrul vetrei localitatii), dreptul de preemptiune nu exista.
Dupa cum am vazut, textele in materie sunt de stricta interpretare si
domeniul lor de aplicare nu ar putea fi extins, prin analogie, la alte ipoteze.
-Dreptul de preemptiune este prevazut de lege numai daca instrainarea
se face "prin vanzare" (art.5). Intrucat vanzarea se face cu titlu oneros si
comutativ, pentru o suma de bani platibila cu titlu de pret, dreptul de
preemptiune nu poate fi recunoscut daca instrainarea se face fie cu titlu
gratuit (de exemplu, donatie), fie cu caracter aleatoriu (de exemplu, contract
de intretinere sau de renta viagera), fie prin contractul de schimb, chiar si cu
sulta.

-A treia conditie de aplicabilitate a dreptului de preemptiune se refera

la dreptul care se instraineaza: actul juridic proiectat trebuie sa aiba ca obiect
transmiterea dreptului de proprietate asupra terenului. Intr-adevar, notiunea
si, respectiv, expresia de ''instrainare prin vanzare" vizeaza transmiterea
proprietatii, iar nu si dezmembramintele ei (de exemplu, dreptul de uzufruct)
sau folosinta terenului (arendarea).
In schimb, in cazul in care se instraineaza proprietatea, dreptul de
preemptiune trebuie sa fie respectat, chiar daca se transmite numai nuda
proprietate si indiferent de persoana titularului dreptului de uzufruct (o terta
persoana sau proprietarul-vanzator care isi rezerva acest drept). Evident,
daca titularul dreptului de preemptiune intelege sa-l exercite, va fi obligat sa
respecte drepturile reale ca orice dobanditor al dreptului de proprietate
dezmembrat (sau grevat).
3. Titularii dreptului de preemptiune sunt: coproprietarii terenului
agricol (daca unul - unii - dintre ei se hotaraste sa vanda cota-parte din
dreptul de proprietate) , proprietarii vecini (prin aceasta intelegandu-se
proprietarii terenurilor agricole invecinate cu terenul agricol care se vinde) si
arendasul, in cazul instrainarii prin vanzare a terenurilor agricole din
extravilan, arendate.
Precizam ca, spre deosebire de reglementarea anterioara (Legea nr.
18/1991), potrivit noii reglementari (Legea nr.54/1998) statul - in aceasta
calitate - nu mai are drept de preemptiune in cazul vanzarii terenurilor
agricole extravilane. Statul are drept de preemptiune numai daca este
coproprietar sau daca este proprietarul terenului agricol invecinat cu terenul
agricol care se vinde (problema calitatii de arendas nu se pune). Daca au
calitatea prevazuta de lege (art.5 din L.nr.54/1998) statul, precum si unitatile
administrativ-teritoriale sau societatile cu capital integral sau majoritar de
stat vor avea drept de preemptiune, legea nefacand vreo distinctie in aceasta
privinta, iar ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus. Solutia se
impune si in lumina art.41 alin.2 din Constitutie, care prevede un tratament
egal pentru orice proprietate privata.
Precizam, de asemenea, ca - spre deosebire de reglementarea
anterioara a materiei analizate (Legea nr. 18/1991) - in noua reglementare nu
se prevede (in orice caz nu se prevede in terminis) o ordine de preferinta
intre titularii dreptului de preemptiune, astfel incat - daca mai multi titulari si
exercita dreptul de preemptiune - "vanzatorul are dreptul de a alege pe unul
dintre ofertanti" (art.8 din Legea nr.54/1998).
Potrivit unei alte opinii, vanzatorul are libertatea de alegere numai
intre titularii din aceeasi categorie (art.8 folosind termenul de "categorie" la

singular); in caz contrar, enumerarea titularilor din art.5 (coproprietari,

vecini si arendasi) statorniceste rangul lor.
Intrucat prin noua reglementare s-a renuntat la consacrarea expresa a
unei ordini de prioritate, nu excludem posibilitatea optiunii intre titularii din
categorii diferite (de ex., incheierea contractului cu arendasul, desi
proprietarul vecin a oferit si el acelasi pret). Cat timp contractul s-a incheiat
cu un titular al dreptului de preemptiune, nu mai poate fi aplicata sanctiunea
prevazuta (de art. 14 din Legea nr.54/1998) "pentru nerespectarea
dispozitiilor art.5".
Nu excludem nici posibilitatea incheierii contractului de vanzarecumparare cu mai multi titulari ai dreptului de preemptiune ofertanti, daca
toti sunt de acord in acest sens (de ex., mai multi coproprietari ai terenului
agricol in cauza). Este adevarat ca textul prevede dreptul vanzatorului de a
alege "pe unul dintre ofertanti", dar "unul" nu are semnificatie de numeral, ci
aceea de articol nehotarat.
In sfarsit, observam ca alegerea vanzatorului intre ofertautii titulari ai
dreptului de preemptiune este libera, neconditionata de lege. Prin urmare, el
poate face alegerea luand in considerare si criterii subiective, de exemplu,
sa-l aleaga pe arendas, desi proprietarul terenului invecinat ofera un pret mai
mare sau conditii de plata a pretului mai avantajoase. Numai optiunea in
favoarea unui cumparator care nu este titular al dreptului de preemptiune
deschide calea actiunii in anulare, daca vreun titular a oferit un pret cel putin
egal.
4. Modul de exercitare a dreptului de preemptiune. In scopul
exercitarii dreptului de preemptiune, "vanzatorul va inregistra oferta de
vanzare a terenului agricol situat in extravilan la consiliul local in raza caruia
este situat terenul. In aceeasi zi, secretarul unitatii administrativ-teritoriale va
afisa oferta, sub semnatura si cu aplicarea stampilei, la sediul primariei.
Oferta va cuprinde numele si prenumele vanzatorului, suprafata si categoria
de folosinta, precum si locul unde este situat terenul" (art.6 din Legea
nr.54/1998)2
Ca natura juridica - contrar textului expres al legii - "oferta"
vanzatorului este o simpla declaratie de intentii, iar nu oferta de a contracta
(in sens juridic) deoarece - potrivit unei reguli elementare de drept - oferta
de a contracta trebuie sa cuprinda toate elementele necesare pentru
incheierea contractului prin simpla acceptare. Or, din "oferta" vanzatorului
lipseste unul din elementele esentiale ale vanzarii, si anume pretul cerut, care
urmeaza sa fie "oferit" abia de titularul care intelege sa-si exercite dreptul de
preemptiune (art.7 si 9 din Legea nr.54/1998). in consecinta, declaratia
vanzatorului inregistrata la consiliul local nu produce efectele unei oferte de

vanzare-cumparare, putand servi numai ca temei pentru eliberarea actului

necesar vanzatorului la autentificarea contractului de vanzare-cumparare de
catre notarul public, act care poate fi eliberat dupa 45 de zile de la data
afisarii "ofertei" vanzatorului (art.11). insa vanzatorul poate revoca "oferta"
si inainte de expirarea acestei perioade (oricand), numai ca, in acest caz,
secretarul unitatii administrativ-teritoriale nu va putea elibera actul necesar
pentru autentificarea contractului de vanzare-cumparare. In orice caz,
vanzatorul poate reveni asupra intentiei de vanzare si prin neacceptarea
pretului oferit de catre titularii dreptului de preemptiune (pret
"neconvenabil" potrivit art. 9 din Legea nr. 54/1998). Numai daca vanzatorul
a prevazut in oferta de vanzare si pretul cerut (desi art.6 nu prevede acest
element), prin derogare de la prevederile art.37 alin.1 C.com., ea devine
irevocabila in cadrul termenului de 45 de zile prevazut in art.7 . Potrivit
acestui articol, din momentul afisarii "ofertei" de vanzare, titularii dreptului
de preemptiune au la dispozitie 45 de zile pentru exercitarea acestuia.
In general, daca vanzatorul se prezinta la biroul notarial cu un
cumparator care dovedeste ca este titular al dreptului de preemptiune (de
exemplu, arendasul prezinta dovada inregistrarii contractului de arendare la
consiliul local potrivit Legii arendarii nr. 16/1994 modificata si completa
prin Legea nr.65/1998) contractul de vanzare-cumparare a terenului agricol
din extravilan poate fi autentificat si va fi perfect valabil in raport de
prevederile legale referitoare la dreptul de preemptiune.
5. Efectele acceptarii. Prin acceptare ofertei de cumparare de catre
vanzator (sau a contraofertei de vanzare de catre titularul dreptului de
preemptiune), potrivit dreptului comun intre parti s-a incheiat un contract,
oferta devenind irevocabila. Se pune insa intrebarea, ce contract este
incheiat: contractul de vanzare-cumparare a terenului sau numai un
antecontract de vanzare-cumparare? Problema se pune intrucat terenurile pot
fi instrainate si dobandite "prin acte juridice intre vii, incheiate in forma
autentica" (art.2 alin.1 din Legea nr.54/1998).
Daca forma autentica ar fi prevazuta de lege numai ad probationem,
contractul incheiat cu titularul dreptului de preemptiune ar fi de vanzarecumparare. Dar fiindca forma autentica este prevazuta ad validitatem, actul
incheiat urmeaza sa fie calificat antecontract, urmand ca partile sa se
prezinte la notar pentru autentificare (si sa efectueze publicitatea imobiliara,
dupa plata taxelor fiscale).
6. Sanctiuni. instrainarea terenului cu incalcarea dreptului de
preemptiune (neinregistrarea "ofertei" de vanzare la consiliul local, vanzarea
terenului inainte de expirarea termenului prevazut pentru exercitarea
dreptului sau la pret inferior - nesimulat - fata de cel prevazut in oferta

comunicata etc.) se sanctioneaza cu nulitatea relativa a contractului incheiat

(art. 14 din Legea nr.54/1998), anularea putand fi ceruta potrivit dreptului
comun in materie, dar - tinand seama de opozabilitatea erga omnes a
dreptului de preemptiune - indiferent de persoana ori de buna sau reauacredinta a cumparatorului si cu toate ca titularul dreptului de preemptiune nu
este parte in contractul a carui anulare se cere.
In cazul in care vanzarea s-a facut prin simulatie (de exemplu, donatie,
contract de intretinere, de arendare, pret declarat mai mare decat cel platit in
realitate), persoanele interesate pot intenta actiunea in declararea simulatiei potrivit dreptului comun -, dublata de actiunea in anulare a vanzariicumpararii (contract secret) incheiat cu nerespectarea dreptului de
preemptiune. Termenul de prescriptie (de 3 ani) curge de la data cand cel
indreptatit a cunoscut sau trebuia sa cunoasca incheierea contractului de
vanzare-cumparare cu nerespectarea dreptului de preemptiune (si a
simulatiei, daca este cazul) .
Daca s-a obtinut anularea contractului de vanzare-cumparare incheiat
cu incalcarea dreptului de preemptiune, terenul reintra - cu efect retroactiv in proprietatea vanzatorului, care il va putea vinde cu respectarea procedurii
de exercitare a dreptului de preemptiune. In dreptul nostru nu se prevede
posibilitatea substituirii titularului dreptului de preemptiune in locul
cumparatorului .
Dupa expirarea termenului de prescriptie a actiunii in anulare
vanzarea se consolideaza, cu toate ca s-a incheiat cu nerespectarea dreptului
de preemptiune.
Dreptul prioritar la dobandirea imobilului expropiat
Dreptul prioritar la dobandirea imobilului expropriat. potrivit art.37
din Legea nr.33/1994 privind expropricrea pentru cauza de utilitate publica ,
in cazul in care lucrarile pentru care s-a facut exproprierea nu s-au realizat,
iar expropriatorul doreste instrainarea imobilului, expropriatul - fost
proprietar - are un drept prioritar la dobandire, la un pret ce nu poate fi mai
mare decat despagubirea actualizata. In acest scop, expropriatorul se va
adresa in scris fostului proprietar, iar daca acesta nu opteaza pentru
cumparare sau daca nu raspunde expropriatorului in termen de 60 de zile de
la primirea notificarii, acesta din urma poate dispune de imobil.

Capacitatea partilor
Capacitatea de a contracta constituie o parte componenta a capacitatii
juridice civile, constand in aptitudinea unei persoane de a incheia personal
sau prin reprezentare, contracte civile.
Potrivit art. 1306 C. civ., pot cumpara si vinde toti carora nu le este
oprit prin lege, de unde rezulta ca orice persoana poate incheia un contract
de vanzare-cumparare, regula este capacitatea, fie ca este vorba de
capacitatea de folosinta sau de capacitatea de exercitiu, iar incapacitatea,
exceptia. Asa fiind, cazurile de incapacitate sunt expres si limitativ prevazute
de lege, ele fiind de stricat interpretare, neputand fi extinse si la alte cazuri.
Vanzarea-cumpararea constituie pentru ambele parti contractante un
act de dispozitie, ceea ce impune ca aceste sa posede capacitate de esxercitiu
deplina. Persoane lipsite de capacitate de exercituiu sau care au capacitate de
exercitiu vor putea incheia un asemenea contract dar numai prin intermediul
ocrotitorilor legali respectiv cu incuviintarea acestuia si, in toate cazurile cu
autorizatia autoritatii tutelare.
Incapacitati speciale de a vinde si de a cumpara
Potrivit art. 1307 C. civ., vanzarea cumpararea de bunuri proprii si de
buna invoiala intre soti este in principiu interzisa.
Prin aceasta interdictie se urmareste:
Impiedicarea sotilor de a realiza, sub aparenta unor vanzari simulate,
donatii irevocabile, stiut fiind ca potrivit art. 937 C. civ., donatia intre soti
este revocabila in vreme ce donatia intre alte persoane decat acelea care au
calitatea de soti este irevocabila in principiu. Daca vanzarile intre soti ar fi
permise, ei ar putea realiza sub forma unor vanzari simulate donatii
irevocabile, sotul donatar abuzand de influenta pe care o are asupra sotului
donator.
Apararea intereselor mostenitorilo rezervatari ai sotului vanzator. Daca
vanzarea intre soti nu ar fi interzisa expres de lege, prin vanzari similare,
unul dintre soti ar putea face celuilalt libertati care sa depaseasca marginile
cotitatii disponibile. Dar in mod deosebit, aceasta interdictie are ca ratiune
intarirea prevederilor art. 940 alin. 1 C. civ., coroborat cu cele ale art. 939 C.
civ., care interzic sotilor indiferent de sex care au copii dintr-o casatorie
anterioara sa-si daruiasca direct sau indirect bunuri pentru cotitatea
disponibila spaciala a sotului supravietuitor, vizandu-se astfel ocrotirea
acestor copii.

 Apararea intereselor creditorilor sotului vanzator, care ar putea fi

fraudati prin incheierea unor contracte de vanzare-cumparare simulate sau
fictive prin care sotul vanzator urmareste sa micjoreze gajul general al
creditorilor si sustragerea unor bunuri de la urmarire.
Ca o exceptie de la aceasta prohibitie, in ipoteza vanzarii silite prin
licitatie publica a unui bun propriu al unuia dintre soti, celalalt il poate
cumpara in mod valabil.
Contractul de vanzare-cumparare incheiat intre doua persoane care
traiesc in concubinaj nu atrage concluzia ca el este nul, avand o cauza
imorala si deci ilicita.
O alta incapacitate speciala este continuta de art. 535 C. pr. civ., in
conformitate cu care debitorul nu poate sa-si adjudece la licitatie, direct sau
prin persoane interpuse, imobilul sau urmarit si tot astfel conform art. 511 C.
pr. Civ. Nu il poate vinde dupa ce somatia de plata facuta prin executorul
judecatoresc a fost transcrisa.
Incapacitati speciale de a cumpara
1. In cunformitate cu prevederile art. 1308 C. civ., nu pot cumpara direct si
nici prin persoane interpuse:
a) tutorii, bunurile personale care se afla sub tutela lor atata timp cat
socotelile definitive ale tutelei nu au fost dat si primite (pct. 1). Ratiunea
acestei interdictii urmareste ca intre tutore si minor sa nu se iveasca o
contrarietate de interese si, evident, apararea intereselor celui aflat sub
tutela;
b) mandatarilor legali si cei conventionali imputerniciti sa vanda
unele bunuri ale mandatului lor nu pot sa le cumpere, caci in calitatea lor de
vanzator urmaresc sa obtina un pret mai bun, iar in calitate de cumparator sa
ofere un pret cat mai mic, situatie in care s-ar ajunge la o contrarietate de
interese intre mandat si mandatar (pct. 2);
c) administratorii bunurilor statului nu pot cumpara bunurile pe care
le administreaza (pct. 3);
d) functionarii publici nu pot cumpara bunurile statului sau ale
unitatilor administrati-teritoriale care se vand prin intermediul lor (pct. 4).
Suntem de parere ca pentru nesocotirea prevederilor art. 1308 pct. 1
si 2 este justificata solutia nulitatii relative, iar pentru incalcarea celor de la
pct. 3 si 4 sanctiunea nu poate fi decat nulitatea absoluta.

2. O alta incapacitate speciala de a cumpara este continuta de art. 1309 C.

civ. si priveste pe judecatori, procurori si avocati. Acestia nu pot deveni
cesionari de drepturi litigioase ce sunt de competenta Curtii de Apel in a
carei circumscriptie teritoriala isi exercita functia sau profesia.
Sanctiunea nerespectarii acestei interdictii este nulitatea absoluta a
actului, intrucat interdictia vizeaza apararea prestigiului justitiei ca putere in
stat, deci un motiv de ordine publica.
3. Prin Legea nr. 54/1998 privind circulatia juridica a terenurilor s-a instituit
o incapacitate speciala de cumparare in privinta terenurilor agricole. Astfel,
potrivit art. 2 alin. 2, in cazul dobandirii prin acte juridice intre vii,
proprietatea funciara a dobanditorului nu poate depasi 200 ha teren agricol in
echivalent arabil, de familie. Nerespectarea acestei prevederi a legii atrage
reductiunea actului juridic pana la limita suprafetei legale (art. 2 alin 3 din
Legea nr. 54/1998).
4. Potrivit art. 41 alin. 2 din Constitutie, cetatenii straini si apatrizi nu pot
dobandi dreptul de proprietate asupra terenurilor, acesta fiind un atribut
exclusiv al persoanei care are calitatea de cetatean roman.
5. Conform art. 5 alin. 2 din Decretul-Lege nr. 61.1990, locuinele ocupate
de chiriasi se pot vinde acestora pe baza cererilor adresate direct unitatilor
specializate in vanzarea locuintelor.
Lucrul vandut. Conditii
Enumerarea conditiilor.
Lucrul vandut trebuie sa indeplineasca urmatoarele conditii: sa fie in
comert (in circuitul civil); sa existe in momentul incheierii contractului sau
sa poata exista in viitor; sa fie determinat sau determinabil, licit si posibil; sa
fie proprietatea vanzatorului.
I.Lucrul sa fie in comert
Lucrul sa fie in comert ( in circuitul civil). Art. 1310 C.civ., care
prevede ca pot fi vandute toate lucrurile care sunt in comert (in commercio)
afara daca legea opreste aceasta, face aplicatia unei reguli generale prevazute
in art.963 C.civ., conform careia numai lucrurile aflate in comert (in circuitul
civil) pot forma obiectul unui contract.
Stabilind principiul liberei circulatii a lucrurilor susceptibile de
apropriere, de a forma obiectul dreptului de proprietate sau a altor raporturi
juridice, art. 1310 C.civ prevede si o derogare importanta de la acest
principiu pentru materia contractului de vanzare-cumparare (si alte contracte

translative de proprietate, de exemplu, schimbul); nu pot forma obiectul

acestui contract lucrurile care - potrivit legii - nu sunt in comert, in circuitul
civil (extra commercium).
Prohibitia poate fi: absoluta, vizand bunurile care prin natura lor sau
printr-o declaratie a legii sunt de uz sau interes public si care, ca atare, sunt
inalienabile; relativa, referitoare la bunurile care, nefiind inalienabile, pot fi
vandute-cumparate, dar numai de catre anumite persoane sau numai in
anumite conditii.
Rezulta ca notiunea de "lucruri care sunt in comert" (art.963 si
art.1310 C.civ.), respectiv scoase din comert (din circuitul civil) vizeaza, in
realitate, fie numai inalienabilitatea unor bunuri - dar care pot forma obiectul
unor acte juridice netranslative de proprietate (de exemplu, locatiune,
comodat etc.) - fie numai regimul juridic special (restrictiv) al circulatiei
anumitor bunuri. In sensul propriu-zis al cuvantului, sunt scoase din circuitul
civil numai lucrurile care, prin natura lor, nu sunt susceptibile de a forma
obiectul dreptului de proprietate si al actelor juridice (asa-numitele lucruri
comune - res communis - aerul, razele soarelui, apa marii sau din raul
curgator etc.) care - fiind inepuizabile - nu apartin nimanui si al caror uz e
comun tuturor" (art.647 C.civ.), in conditiile si limitele prevazute de lege.
1. Legea declara inalienabile (imprescriptibile si insesizabile) bunurile
care fac parte din domeniul public al statului (de interes national) sau al
unitatlor administrativ-teritoriale (de interes local).
In conditiile Iegii bunurile proprietate publica pot fi date in
administrare (regiilor autonome ori institutiilor publice) sau pot fi
concesionate ori inchiriate (art. 135 din Constitute; art.11 din Legea
nr.213/1998 privind proprietatea publica si regimul juridic al acesteia; vezi si
art.74 din Legea administratiei publice locale nr. 69/1991 art. 1844 C.civ.),
dar nu pot fi instrainate-dobandite (de exemplu, prin vanzare-cumparare) cat
timp fac parte din domeniul public.
Mentionam ca terenurile si alte bunuri din domeniul privat al statului
si al unitatilor administrativ-teritoriale - cat timp, prin schimbarea
destinatiei, nu sunt trecute in domeniul public potrivit art.7-8 din Legea nr.
213/19982 - sunt supuse dispozitiilor de drept comun, daca prin lege nu se
prevede altfel (art.41 alin.2 din Constitutie, art.5 din Legea nr. 213/1998,
art.6 din Legea nr.18/1991, art.1 din Legea nr.54/1998, art. 72-74 din Legea
nr. 69/1991, art. 1845 C.civ.).
In caz de instrainare se aplica, prin urmare, dispozitiile prevazute
pentru contractul de vanzare-cumparare, in masura in care prin legea
speciala nu se prevede altfel. De exemplu, in privinta bunurilor din domeniul
privat al unitatilor administrativ-teritoriale trebuie sa fie respectate, sub

sanctiunea nulitatii absolute, prevederile Legii administratiei publice locale

nr.69/1991 (in special art.76), care sunt de ordine publica (art.475 C.civ.).
2. Un alt caz de inailienabilitate, dar numai temporara, este prevazut
de art.32 din Legea nr. 18/1991 (republicata in 1998): "terenul atribuit
conform art. 19 alin.1, art.21 si art.43 nu poate fi instrainat prin acte intre vii
timp de 10 ani, socotiti de la inceputul anului urmator celui in care s-a facut
inscrierea proprietatii, sub sanctiunea nulitatii absolute a actului de
instrainare". In articolele la care se face trimitere este vorba de terenurile cu
privire la care, in terminologia legii, s-a "constituit" (nu "reconstituit")
dreptul de proprietate in favoarea cooperatorilor care nu au adus pamant in
cooperativa si a altor persoane prevazute de lege. Consideram ca in acest caz
este vorba nu de o simpla incapacitate de instrainare (stabilita intuitu
personae),ci de o inalienabilitate prevazuta propter rem; in cadrul termenului
prevazut de lege terenul in cauza nu poate fi instrainat prin acte intre vii.
Deosebirea de calificare prezinta importanta in caz de moarte a titularului
improprietarit (sau al unuia dintre ei); terenul ramane inalienabil prin acte
intre vii pentru perioada ramasa, mostenitorii (legali sau testamentari)
neavand dreptul sa-l instraineze, in tot sau in parte (cota mostenita). In
general, inalienabilitatile sunt prevazute de lege in consideratia bunului
(intuitu rei), iar nu a persoanei titulare a dreptului . Tot temporara este si
inalienabilitatea prevazuta de art.9 din Legea nr.112/1995 pentru
reglementarea situatiei juridicc a unor imobile cu destinatia de locuinte
trecute in proprietatea statului. Este vorba de apartamentele ce nu se restituie
in natura fostilor proprietari sau mostenitorilor acestora si care pot fi
cumparate de chiriasii titulari de contract de incheiere a apartamentelor in
cauza, dar cu interdictia instrainarii timp de 10 ani de la data cumpararii
(indiferent de plata integrala sau in rate a pretului) .
Interdictia vizeaza, evident, numai instrainarea prin acte intre vii, cu
titlu oneros sau gratuit, nu si transmisiunile prin mostenire legala sau
testamentara.
3. Derogarea relativa la principiul liberei circulatii a bunurilor este
prevazuta de lege in privinta bunurilor care constituie monopolul statului si
care pot fi vandute, respectiv cumparate, in conditiile prevazute de lege,
numai de persoane juridice sau fizice autorizate pe baza de licenta (de
exemplu, tutun, arme, stupefiante etc.). In acest sens, Legea nr. 15/1990
privind reorganizarea unitatilor economice de stat ca regii autonome si
societati comerciale prevede: "StatuI isi poate rezerva activitati economice
pe care sa le desfasoare in mod exclusiv cu titlu de monopol de stat.
Asemenea monopoluri, precum si modul lor de administrare, se stabilesc

prin legi speciale" (art.40 si Legea nr. 31/1996 privind regimul monopolului
de stat) .
In sfarsit, exista bunuri care, de asemenea, sunt in circuitul civil, dar
din motive de ordine publica sau economico-sociala, pot fi cumparate numai
cu respectarea unor prevederi legale speciale. Amintim in acest sens: armele,
munitiile si materialele explozive (Legea nr. 17/1996 privind regimul
armelor de foc si al munitiilor; RegulamentuI armelor de foc si al munitiilor,
aprobat prin HG nr.679/1997; Legea nr.116/1997 pentru ratificarea
Conventiei europene cu privire la controlul achizitionarii si detinerii armelor
de foc de catre particulari, adoptata la Strasbourg la 28 iunie 1978),
produsele si substantele stupefiante (Legea nr.73/1969), produsele si
substantele toxice (Decretul nr.466/1979).
Precizam ca bunurile din patrimoniul cultural national nu sunt scoase
din circuitul civil si deci pot fi instrainate-dobandite (daca nu fac parte din
domeniul public al statului sau unitatilor administrativ-teritoriale), insa
scoaterea din tara a tuturor bunurilor culturale mobile, temporar sau
definitiv, de catre persoane fizice sau juridice, se poate face numai cu
prezentarea la unitatile vamale a adeverintei eliberate de oficiul local pentru
patrimoniul cultural national.
Nici metalele pretioase si pietrele pretioase nu sunt scoase din
circuitul civil, putand fi detinute si instrainate-dobandite, legea prevazand
numai anumite limitari, mai ales in legatura cu operatiunile avand ca obiect
aceste bunuri.
4. In sfarsit, precizam ca in principiu un bun nu poate fi declarat
inalienabil (scos din circuitul civil) prin vointa omului (de exemplu, clauza
contractuala sau testamentara prin care se interzice vanzarea bunului
cumparat, donat, lasat legat etc.), intrucat o asemenea clauza (pactum de non
alienado) contravine principiului liberei circulatii a bunurilor (art. 1310
C.civ.) si dreptului proprietarului de a dispune liber si absolut de bunul sau
(art. 480 C.civ.), drept garantat, in limitele prevazute de lege, de Constitute
(art.41). Astfel fiind, in practica judiciara se invalideaza o asemenea
interdictie, daca este lipsita de interes, impiedicand inutil libera circulate a
bunurilor, daca este consimtita pur si simplu, fara a fi fost luata in garantarea
unui drept.
Rezulta indirect ca inalienabilitatea conventionala poate fi
recunoscuta valabila numai daca se justifica printr-un interes serios si
legitim, cum ar fi garantarea executarii unei obligatii (de plata a pretului, a
unei rente viagere in favoarea unui tert etc.) sau alt interes (de exemplu,
interdictia instrainarii bunului transmis minorului pana la majoratul lui).
Interesul determina si caracterul temporar al inalienabilitatii (de exemplu,

pana la stingerea obligatiei garantate sau incetarea in alt fel a interesului).

Clauza de inalienabilitate nu poate avea caracter perpetuu.
In aceste conditii (interes si caracter temporar), clauza de
inalienabilitate poate fi recunoscuta valabila, intrucat art. 1310 C.civ. are
caracter imperativ numai in sensul interzicerii instrainarii bunurilor declarate
de lege inalienabile, iar prerogativelor proprietarului prevazute de art.480
C.civ. i se pot aduce limitari, in masura in care limitarea nu contravine unei
dispozitii imperative sau ordinii publice si bunelor moravuri (art.5 C.civ.).
Daca clauza de inalienabilitate nu intruneste conditiile aratate, numai
clauza urmeaza sa fie considerata nula, daca nu este cauza determinanta a
incheierii actului , iar daca este cazul proprietarul imobilului sau persoana
interesata poate cere radierea interdictiei de instrainare din cartea funciara.
Daca clauza de inalienabilitate este valabila, dar cu nerespectarea ei
bunul este instrainat, stipulantul clauzei (succesorii lui in drepturi) pot cere
rezolutiunea (revocarea) instrainarii initiate (cu daune-interese) nentru
neexecutare de obligatii (art. 1021 C.civ.) sau repararea prejudiciului cauzat
prin nerespectarea clauzei, potrivit regulilor generale. In caz de rezolutiune,
tertul dobanditor de buna-credinta se va putea apara prin invocarea art. 1909
C.civ., in cazul lucrurilor mobile, si prin lipsa publicitatii sau prin invocarea
uzucapiunii, in cazul imobilelor.
II.Lucrul sa existe sau sa poata exista
Lucrul sa existe (existenta actuala sau viitoare). A doua conditie
prevazuta de lege pentru validitatea contractului este ca lucrul sa existe in
momentul incheierii contractului sau sa poata exista in viitor.
1. Daca partile (sau cel putin cumparatorul) au avut in vedere un lucru
existent, dar acel lucru era pierit total, in momentul incheierii contractului
(sau nici n-a existat in realitate), vanzarea este nula absolut (art.1311 C.civ.),
intrucat obligatia vanzatorului este lipsita de obiect, ceea ce autreneaza si
lipsa cauzei obligatiei cumparatorului.
Daca lucrul exista in momentul incheierii contractului, dar era pierit in
parte anterior, inclusiv ipoteza in care mai multe lucruri formeaza obiectul
vanzarii si numai unele au pierit, cumparatorul poate alege: fie sa renunte la
contract (rezolutiune), fie sa ceara executarea asupra partii ramase din lucru
cu o reducere proportionala din pret (art.1311). Alegerea facuta de
cumparator nu trebuie sa fie abuziva (de exemplu, renuntare la contract, desi
partea pierita este neinsemnata sau cele doua sau mai multe lucruri
cumparate, chiar la un pret global, nu sunt interdependente, cum ar fi o
pereche de cai de tractiune). In principiu, cumparatorul poate renunta la
contract cand executarea partiala nu poate duce la realizarea scopului pentru
care a inteles sa cumpere.

Dupa cum rezulta din cele aratate, riscul pieirii totale sau partiale deoarece se situeaza inainte de momentul incheierii contractului si deci a
momentului transferarii dreptului de proprietate - este suportat de vanzator
(res perit domino). Face exceptie ipoteza in care operatiunea are caracter
aleatoriu; la incheierea contractului cumparatorul este constient de riscul
pieirii (totale sau partiale), dar cumpara sperand sa nu fi intervenit (emtio
spei).
2. Vanzarea esle valabila daca are ca obiect un lucru viitor (res futura),
care nu exista in momentul incheierii contractului, dar poate exista in viitor
(de exemplu, lucrul ce se va confectiona). Dintre bunurile viitoare, numai
mostenirea nedeschisa nu poate forma obiectul unui contract (art. 702 si 965
C.civ.).
Nerealizarea lucrului viitor nu afecteaza validitatea contractului; in
acest caz vanzatorul - pe langa pierderea pretului - va fi obligat si la plata
daunelor-interese pentru neexecutarea obligatiei asumate, daca nu dovedeste
o cauza straina exoneratoare de raspundere (art. 1082 C.civ.). Bineinteles,
cumparatorul nu va fi obligat sa plateasca pretul, chiar daca neexecutarea nu
este imputabila vanzatorului, intrucat acesta din urma suporta riscul
contractului in calitate de debitor al obligatiei imposibil de executat. Face
exceptie ipoteza in care contractul are caracter aleatoriu, cumparatorul
asumandu-si riscul nerealizarii (in tot sau in parte) a lucrului viitor,
nerealizarea independenta de vointa si atitudinea vanzatorului (de exemplu,
o recolta; emptio-venditio rei speratae).
Lucrul sa fie determinat sau determinabil
0 alta conditie este ca lucrul sa fie determinat sau determinabil
(art.948 si 964C.civ.), licit si posibil, ca la orice act juridic. Coproprietatea
fortata asupra partilor comune din cladirile cu mai multe apartamente, avand
caracter accesoriu potrivit destinatiei, formeaza obiectul contractului, chiar
daca aceste parti nu sunt specificate expres (accesorium sequitur principale),
afara numai daca coproprietatea a incetat cu acordul tuturor coproprietarilor
(inentinerea ei nefiind impusa cu necesitate).
III.Lucrul sa fie proprietatea vanzatorului
Vanzatorul trebuie sa fie proprietarul lucrului vandut individual
determinat. Intrucat contractul este translativ de proprietate, vanzatorul
trebuie sa fie titularul dreptului ce se instraineaza. In caz contrar, el nu poate
transmite dreptul care face obiectul contractului; nemo dat quod non habet
sau nemo plus iuris ad alium transferre potest, quam ipse habet.
Se pune deci intrebarea, ce se intampla daca vanzatorul instraineaza
un bun individual determinat care apartine altuia? Este problema cunoscuta
sub denumirea de vanzare a lucrului altuia. Solutiile adoptate sunt diferite

dupa cum consimtamantul partilor a fost afectat de viciul erorii sau

incheierea contractului a avut loc in cunostinta de cauza.
1. Daca partile sau cel putin cumparatorul a fost in eroare, socotind ca
lucrul vandut apartine vanzatorului, se admite ca vanzarea este anulabila
pentru eroare (viciu de consimtamant) asupra calitatii esentiale a
vanzatorului, care a fost socotit de cumparator proprietar al lucrului .
Aceasta nulitate relativa a contractului poate fi invocata pe cale de
actiune (cand pretul s-a platit) sau pe cale de exceptie (cand pretul nu s-a
platit), dar numai de catre cumparator si succesorii lui; vanzatorul nu poate
cere anularea chiar daca a fost de buna-credinta (s-a crezut proprietar), caci
eroarea comisa de un contractant asupra propriei sale persoane nu poate
vicia contractul; eroarea trebuie sa cada "asupra persoanei cu care s-a
contractat" (art. 954 alin.2 C.civ.). Anularea nu poate fi ceruta nici de catre
cumparator sau succesorii lui daca vanzatorul a devenit proprietarul lucrului
dupa vanzare sau vanzarea este ratificata de adevaratul proprietar
(aplicandu-se regulile mandatului tacit sau ale gestiunii de afaceri).
Daca cumparatorul nu a cerut sau inainte de a fi cerut anularea este
evins de catre adevaratul proprietar, obligatia de garantie a vanzatorului
pentru evictiune subzista. Mentionam ca adevaratul proprietar nu poate cere
anularea (fiind tert fata de contract), in schimb poate intenta actiune in
revendicare, daca bunul se afla in posesiunea cumparatorului (iar daca
stapaneste bunul poate opune cu succes dreptul sau de proprietate actului
incheiat cu un neproprietar).
In acest proces cu adevaratul proprietar, cumparatorul se poate apara
prin invocarea uzucapiunii sau prin exceptia trasa din art. 1909-1910 C.civ.
Contractul incheiat cu vanzatorul neproprietar poate fi invocat de catre
cumparator ca just titlu pentru uzucapiunea de 10-20 ani si pentru
dobandirea fructelor.
2. Daca partile au incheiat contractul in cunostinta de cauza, stiind ca
lucrul vandut este proprietatea unei alte persoane, si deci problema anularii
pentru eroare nu se poate pune, solutia este controversata.
Intr-o parere, se considera ca vanzarea este, in acest caz, perfect
valabila; acordul de vointa trebuie sa fie interpretat in sensul ca partile n-au
urmarit imediata stramutare a proprietatii lucrului, ci vanzatorul s-a obligat
numai a-l procura mai tarziu cumparatorului, in caz de neexecutare fiind
pasibil de plata daunelor interese .
Alaturi de alti autori, consideram ca vanzarea-cumpararea lucrului
altuia in cunostinta de cauza, reprezentand o operatiune speculativa, are o
cauza ilicita si deci este nula absolut in baza art. 968 C.civ., (cu eventuala
exceptie a savarsirii actului in cadrul exercitarii legale a comertului). lar

daca contractul s-a incheiat de catre vanzator "in frauda dreptului

proprietarului... cu complicitatea si, in orice caz, pe riscul cumparatorului...
constituie un caz tipic de nulitate absoluta in virtutea cunoscutului adagiu
clasic frauda corupe totul" (fraus omnia corrumpit).
Daca bunul instrainat face parte din domeniul public al statului sau
unitatilor administrativ-teritoriale, contractul este nul absolut in toate
cazurile, chiar daca cumparatorul a fost de buna-credinta (art. 135 din
Constitute).
3. In sfarsit se mai pune intrebarea, ce solutie urmeaza sa fie adoptata
in cazul indiviziunii - avand ca obiect o universalitate de bunuri (indiviziune
propriu-zisa) sau un bun determinat ( proprietate comuna indiviza pe coteparti) - daca unul dintre coindivizari, fara acordul celorlalti, instraineaza in
natura, in materialitatea sa bunul (bunurile) aflate in indiviziune? Potrivit
parerii dominante in literatura de specialitate si practica judiciara, in acest
caz - intrucat vanzatorul are o cota ideala din dreptul de proprietate asupra
bunului sau bunurilor indivize (este proprietar pro part), - nu se aplica
regulilor privitoare la vanzarea lucrului altula, ci regulile proprii starii de
indiviziune, soarta contractului de vanzare-cumparare depinzand de
rezultatul partajului .
Pentru intelegerea corecta a acestei solutii reamintim ca - in timpul
starii de indiviziune - oricare dintre coindivizari poate sa dispuna liber, fara
acordul celorlalti coindivizari, de cota sa ideala de drept asupra bunului
determinat sau asupra universalitatii; dreptul asupra cotei-parti (ideale) este
un drept de proprietate individual, absolut si exclusiv al fiecarui coindivizar,
transmisibil inter vivos si mortis causa (mostenire legala sau testamentara,
inclusiv legate cu titlu particular). Astfel fiind, in caz de instrainare a cotei
ideale de proprietate din bunul determinant sau din universalitate ori dintr-un
bun determinant din universalitate, cumparatorul se substituie in drepturile
coindivizarului vanzator fiind fara relevanta rezultatul partajului care va
interveni ulterior si la care va participa cumparatorul in calitate de
coindivizar.
Alta este situatia in cazul in care vanzatorul - in loc sa dispuna de cota
sa parte ideala de drept - instraineaza in natura, in materialitatea sa bunul
(bunurile) aflate in indiviziune sau o portiune determinate material din acel
bun, desi nu are drept de proprietate exclusive asupra lucrului vandut sau
asupra unei parti materiale din lucru. De exemplu, mostenitorul unei cote
succesorale de 1/2 vinde toata casa, ce face parte din masa succesorala, fara
acordul celuilalt mostenitor. Evident, o asemenea instrainare nu poate aduce
atingere drepturilor coindivizarului (coindivizarilor) care nu au consimtit la
incheierea contractului si nici nu l-au ratificat ulterior .

Pentru salvgardarea drepturilor proprii asupra bunului instrainat

oricare dintre coindivizari poate cere iesirea din indiviziune, iar soarta
contractului de vanzare-cumparare, validitatea lui va depinde de rezultatul
partajului:
- daca bunul este atribuit la partaj copartasului instrainator contractul
ramane valabil si dreptul cumparatorului se consolideaza retroactiv, deoarece
imparteala are caracter declarativ, deci produce efecte retroactive (art.786
C.civ.), vanzatorul devenind proprietar exclusiv in mod retroactiv;
- iar daca bunul instrainat este atribuit (cade in totul) altui copartas
actul de instrainare va fi ineficace (desfiintat) retroactiv pentru lipsa calitatii
de proprietar al vanzatorului, aplicandu-se regulile care guverneaza vanzarea
lucrului altuia (nulitatea relativa a contractului). Evident, in acest din urma
caz se va putea angaja raspunderea lui pentru evictiune in calitate de
vanzator al lucrului altula (cu exceptia cazului in care cumparatorul a
cumparat pe risc propriu).
Mai precizam ca, in cazul vanzarii bunului indiviz de catre unul dintre
coindivizari, ceilalti coindivizari nu pot cere constatarea nulitatii sau
anularea actului de instrainare in timpul starii de indiviziune si nici nu pot
intenta o actiune in revendicare daca cumparatorul a intrat in posesia
bunului. Drepturile lor indivize asupra bunului urmeaza sa fie aparate, dupa
cum am vazut, pe calea actiunii de partaj.
Predarea lucrului
I. Predarea lucrului vandut
Obligatia principala de predare. Prin predare se intelege punerea
lucrului vandut la dispozitia cumparatorului (reglementata de art. 1314-1334
C.civ., care contin norme cu caracter dispozitiv). Deoarece proprietatea se
transmite, de regula, din momentul incheierii contractului, predarea nu are
semnificatia transferarii dreptului de proprietate si nici chiar a posesiei, ci
numai a detentiei, cumparatorul posedand - din momentul in care a devenit
proprietar - corpore alieno (formularea art. 1314 C.civ. fiind criticata).
1. In ceea ce priveste modul de executare, predarea presupune, in
unele cazuri, numai o atitudine pur pasiva, din partea vanzatorului (lasarea
lucrului la dispozitia cumparatorului, de exemplu, cand lucrul se afla in
detentia lui - ca depozitar, comodatar etc.- sau exista posibilitatea preluarii
fara concursul vanzatorului), iar, in alte cazuri, indeplinirea unor acte sau
fapte pozitive necesare pentru ca cumparatorul sa intre in stapanirea efectiva

a lucrului cumparat, de exemplu, predarea cheilor cladirii, remiterea titlului

de proprietate sau de creanta (art. 1315, 1316 si art.1318 C.civ.), eliberarea
cladirii de catre vanzator si persoanele care nu au un drept opozabil
cumparatorului etc.
2. Cu privire la termenul si dovada predarii se aplica regulile generale
referitoare la executarea obligatiilor.
3. Predarea se face la locul unde se afla lucrul vandut in momentul
contractarii (ibi dari debet ubi est - art. 1319 C.civ.). Aceasta regula se aplica
in cazul in care lucrul vandut poate fi localizat din momentul incheierii
contractului (este individualizat). In celelalte cazuri, potrivit regulilor
generale (art.1104 C.civ.), predarea trebuie sa se faca la domiciliul
debitorului (vanzatorului). Rezulta ca, in lipsa de stipulatie contrara, si daca
lucrul nu poate fi localizat, obligatia de predare a lucrului vandut este
cherabila, iar nu portabila.
4. Cheltuielile de predare (cantarire, masurare, numarare) sunt in
sarcina vanzatorului, iar cele ale ridicarii de la locul predarii (incarcare,
transport, descarcare etc.) in sarcina cumparatorului, daca nu este stipulatie
contrara (art. 1317 C.civ.). De exemplu, daca s-a stabilit ca loc al executarii
domiciliul cumparatorului, cheltuielile de transport sunt in sarcina
vanzatorului .
5. In ceea ce priveste obiectul predarii, vanzatorul este obligat sa
predea lucrul vandut "in masura determinata prin contract" (art. 1326 C.
civ.). In cazul unui lucru individual determinat si existent in momentul
incheierii contractului "in starea in care se afla in momentul vanzarii" (art.
1324 C.civ.), iar in cazul lucrurilor de gen si viitoare in cantitatea si calitatea
ori alte criterii determinate in contract (monstre, esantioane, standarde etc.),
fiind aplicabile regulile generale referitoare la obiectul platii (art. 1100-1103
C.civ.). Cu privire la obiectul predarii, reguli speciale sunt prevazute in
materie de vanzare de imobile (in special terenuri) - reguli aplicabile in lipsa
de stipulatie (expresa sau tacita) contrara in contract (art. 1330 C.civ.) si in
caz de frauda, chiar daca intelegerea intre parti este diferita (fraus omnia
currumpit) - pentru ipoteza in care vanzatorul preda imobilul prevazut in
contract, dar intinderea lui este diferita fata de aceea specificata in contract:
a) Daca imobilul s-a vandut "cu aratare de cuprinsul sau si pe atat
masura" (art. 1327 C.civ.), de exemplu, un teren de 500 mp. pe un pret de
10000 lei mp., si la predare sau ulterior se constata ca intinderea nu
corespunde celei aratate in contract, diferenta va fi luata in considerate dupa
cum urmeaza:
- daca intinderea este mai mica, cumparatorul poate cere completarea
(daca vanzatorul mai are alaturi teren) sau o reducere din pret proportionala

cu intinderea gasita lipsa; rezolutiunea contractului poate fi ceruta numai

daca imobilul nu poate fi folosit pentru destinatia avuta in vedere la
incheierea contractului;
- daca intinderea este mai mare, cumparatorul este obligat sa plateasca
in plus pretul excedentului sau - daca excedentul dovedit prin masuratoare
depaseste a 20-a parte a intinderii aratate in contract - el poate cere
rezolutiunea contractului (art. 1328 C.civ.);
b) Daca vanzarea este facuta "astfel decat pe masura", adica pe un pret
global (de exemplu, locul de casa situat in... cu pretul de 5 milioane lei),
diferenta - in plus sau in minus - intre intinderea declarata si cea reala nu se
ia in considerate; ea poate insa provoca un spor sau o micsorare a pretului
daca valoreaza cel putin o a 20-a parte din pretul total al vanzarii (art. 1329
C.civ.). In caz de excedent peste a 20-a parte, cumparatorul poate opta si
pentru rezolutiunea vanzarii (art. 1331 C.civ.). In caz de intindere lipsa,
cumparatorul nu poate cere completarea terenului sau rezolutiunea
contractului;
c) Daca s-au vandut doua (sau mai multe) imobile (cu aratarea
intinderii) printr-un singur contract si pret, iar intinderea unuia este mai
mare, a celuilalt mai mic, diferentele de pret datorate potrivit regulilor
aratate se compenseaza (art. 1333 C.civ.).
In toate cazurile cand cumparatorul cere rezolutiunea vanzarii el are
dreptul, pe langa pret, la restituirea cheltuielilor vanzarii (art. 1332 C.civ.) si
la daune-interese, conform regulilor generale, fiindca vanzatorul este in
culpa. Iar daca cumparatorul pastreaza imobilul este obligat sa pIateasca
dobanda la suplimentul de pret (art. 1331 C.civ.). Dreptul la actiune pentru
majorarea sau scaderea pretului ori rezolutiunea vanzarii se prescrie intr-un
an de la data incheierii contractului (art. 1334 C.civ.).
6. In lipsa de stipulatie contrara (expresa sau tacita), vanzatorul este
obligat sa predea, o data cu lucrul vandut, si fructele percepute dupa
momentul transferarii dreptului de proprietate(art. 1324 C.civ). Dacapartile
nu s-au inteles altfel, consideram ca vanzatorul (sau alta persoana care nu are
drept de folosinta opozabil cumparatorului) are dreptul la restituirea
cheltuielilor facute pentru producerea fructelor, daca este cazul.
7. Cumparatorul are dreptul, de asemenea, la accesoriile lucrului
vandut si la tot ce a fost destinat la uzul sau perpetuu (art. 1325 C.civ.), de
exemplu, imobile prin destinatie, actiunea in revendicare sau in garantie (dar
nu si actiunea personala de anulare a contractului de locatiune pentru
incapaciate), precum si la accesoriile convenite (de exemplu, ambalajul).
Obligatia accesorie predarii.

In cazul in care lucrul vandut nu se preda in momentul incheierii

contractului, vanzatorul este obligat sa-l conserve pana in momentul predarii
(art. 1074 C.civ.), deoarece lucrul trebuie sa fie predat in starea in care se
afla in momentul incheierii contractului (art. 1324 C.civ.), chiar daca,
potrivit conventiei, proprietatea se transmite ulterior, dar lucrul exista in acel
moment si este individualizat.
In caz de deteriorare sau pieire a lucrului, vanzatorul raspunde ca un
depozitar (voluntar sau remunerat - art. 1600 C.civ.), culpa lui fiind
prezumata cat timp nu dovedeste o cauza straina exoneratoare de raspundere
(art. 1082-1083 C.civ.); caz fortuit sau forta majora, inclusiv fapta
cumparatorului sau a unui tert pentru care nu are a raspunde.
Daca cumparatorul a devenit proprietar din momentul incheierii
contractului (intrucat conservarea se face in numele si pe seama lui), el
trebuie sa suporte cheltuielile ocazionate de pastrarea lucrului (art. 1618
C.civ).
Sanctiunea nerespectarii obligatiei de a preda lucrul.
In caz de neexecuare (totala sau partiala) datorata culpei vanzatorului,
potrivit regulilor generale cumparatorul poate invoca exceptia de
neexecutare (exceptio non adimpleti contractus) sau poate cere fie
rezolutiunea vanzarii cu daune-interese, fie executarea in natura a
contractului (punerea sa in posesie, art. 1320 C.civ.), iar daca executarea in
natura nu este posibila, daune-interese (art. 1075 C.civ.), nefiind exclusa nici
posibilitatea procurarii lucrurilor de gen de la terti pe seama vanzatorului
(art,. 1077 C.civ.).
In cazul executarii cu intarziere a obligatiei de predare, cumparatorul
are dreptul la daune-interese (art. 1321 C.civ.), dar numai de la data punerii
in intarziere a vanzatorului (art. 1081 si 1079 C.civ.).
II.Garantarea lucrului vandut
Obligatia de garantie a vanzatorului decurge din principiul ca el
trebuie sa faca tot ce-i sta in putinta pentru a asigura cumparatorului
stapanirea - linistita si utila - a lucrului vandut. Rezulta ca obligatia de
garantie are o dubla infatisare (art. 1336 C.civ.): vanzatorul trebuie sa-l
garanteze pe cumparator de linistita folosinta a lucrului, adica contra
evictiunii si de utila folosinta a lucrului contra viciilor.
Garantia contra evictiunii
Se numeste evictiune pierderea proprietatii lucrului (in total ori in
parte) sau tulburarea cumparatorului in exercitarea prerogativelor de
proprietar. In acest sens, Codul civil prevede ca vanzatorul este de drept

obligat sa-l garanteze pe cumparator de evictiunea totala sau partiala a

lucrului vandut, precum si de sarcinile care n-au fost declarate la incheierea
contractului (art. 1337) .
Obligatia de garantie a vanzatorului contra evictiunii exista nu numai
fata de cumparator, dar si fata de subdobanditori, chiar daca acestia sunt
succesori cu titlu particular si cu titlu gratuit (de exemplu, donatar) si cu
toate ca cumparatorul initial (donatorul) nu raspunde de evictiune fata de
dobanditorul cu titlu gratuit (art. 828 C.civ.). Solutia se justifica prin faptul
ca, o data cu lucrul - ca accesoriul lui - se transmit asupra subdobanditorului
si toate drepturile legate de acel lucru , aflate in stransa conexiune cu lucrul
care formeaza obiectul contractului (cum omni causa). Daca contractul s-a
incheiat printr-un intermediar (de exemplu, un mandatar), acesta, evident, nu
raspunde de evictiune. Daca insa intermediarul s-a comportat ca vanzator
aparent (mandat simulat prin interpunere de persoane), el raspunde de
evictiune fata de cumparator .
Garantia contra evictiunii rezultand din fapte personale.
Reglementand obligatia de garantie pentru evictiune, Codul civil
vizeaza, in special, evictiunea provenind de la un tert. Este insa evident ca
obligatia de garantie opereaza - cu atat mai puternic cuvant - daca evictiunea
provine dintr-un fapt personal al vanzatorului. Se numeste "fapt personal"
(art. 1339 C.civ.) orice fapt sau act - anterior vanzarii, dar tainuit fata de
cumparator ori ulterior vanzarii, dar neprevazut in contract - savarsit de catre
vanzator sau succesorii sai universali ori cu titlu universal de natura a-l
tulbura pe cumparator in linistita folosinta a lucrului, indiferent ca este vorba
de o tulburare de fapt (de exemplu, deposedarea cumparatorului de o parte
din terenul vandut) sau de o tulburare de drept (de exemplu, vanzatorul
invoca un drept de uzufruct sau de abitatie - nerezervat prin contract - asupra
lucrului vandut).
In cazul tulburarilor din partea vanzatorului, cumparatorul se poate
apara prin invocarea unei exceptii personale numita "exceptie de garantie":
cine trebuie sa garanteze pentru evictiune, nu poate sa evinga (quem de
evictione tenet actio, eundem agentem repellit exceptio). Vanzatorul nu
poate evinge nici in urma dobandirii unei noi calitati, pe care nu o avea in
momentul incheierii contractului. Astfel, daca a vandut lucrul altuia (sau
coproprietate cu altul) si apoi l-a mostenit pe adevaratul proprietar
(coproprietar, coindivizar), nu-l poate evinge pe cumparator, acesta putandui opune exceptia de garantie.
Deoarece obligatia de garantie a vanzatorului este o obligatie
patrimoniala, dupa moartea lui, ea se transmite asupra succesorului universal
sau cu titlu universal. Astfel fiind, exceptia de garantie poate fi invocata si in

ipoteza inversa in care adevaratul proprietar il mosteneste pe vanzator, daca

tulburarea provine din partea mostenitorului, caci "acela care are obligatia
garantarii de evictiune nu poate, tot el, sa evinga pe dobanditorul cu titlu
oneros" (inclusiv coproprietarul care il mosteneste pe vanzator).
In schimb, exceptia de garantie nu poate fi opusa succesorilor cu titlu
particular ai vanzatorului, ei nefiind tinuti de obligatiile autorului lor. Astfel,
de exemplu, daca proprietarul (sau mostenitorul lui) a vandut imobilul la
doua persoane diferite si primul cumparator il revendica de la cel de al
doilea, procesul nu poate fi solutionat prin invocarea exceptiei de garantie.
Ea poate fi invocata (de al doilea cumparator) numai daca reclamantul
(primul cumparator) cumuleaza s1 calitatea de vanzator (de succesor
universal sau cu titlu universal al vanzatorului).
Obligatia de garantie a vanzatorului penru fapte proprii - indiferent ca
au fost savarsite inainte sau dupa incheierea contractului de vanzarecumparare - vizeaza nu numai tulburarea directa a cumparatorului, dar si
evictiunea care se realizeaza prin intermediul unui tert (indirect). Astfel, de
exemplu, daca proprietarul vinde lucrul de doua ori, el raspunde de evictiune
fata de primul cumparator, daca cel de-al doilea si-a inscris titlul de
dobandire a imobilului in cartea funciara inaintea primului cumparator sau a
intrat cu buna-credinta in posesia lucrului mobil. Tot astfel, daca, dupa
vanzare, fostul proprietar constituie o ipoteca asupra imobilului vandut si
creditorul ipotecar trece la realizarea garantiei. Vanzatorul raspunde in
asemenea cazuri - desi cauza evictiunii este ulterioara vanzarii - deoarece
evictiunea rezulta din faptuI sau personal.
In sfarsit, precizam ca obligatia negativa a vanzatorului de a nu-1
tulbura pe cumparator in linistita folosinta a lucrului este de esenta vanzarii;
orice conventie contrara este nula (art.1339 C.civ.). Aceasta, spre deosebire
de obligatia de garantie pentru evictiune rezultand din fapta unui tert, care
este numai de natura vanzarii, putand fi inlaturata sau modificata prin
conventia dintre parti .
Garantia contra evictiunii rezultand din fapta unui tert.
Daca tulburarea provine din partea unei terte persoane, vanzatorul este
obligat sa-l apere pe cumparator, iar daca nu reuseste sa-l apere va fi obligat
sa suporte consecintele evictiunii, indiferent ca a fost de buna sau de
reacredinta.
Obligatia de garantie a vanzatorului exista, in acest caz, daca sunt
indeplinite urmatoarele conditii: sa fie vorba de o tulburare de drept (a),
cauza evictiunii sa fie anterioara vanzarii (b) si cauza evictiunii sa nu fi fost
cunoscuta de cumparator (c).

La aceste trei conditii se mai adauga, uneori, necesitatea unei actiuni

in justitie intentata de catre tert impotriva cumparatorului. Referitor la
aceasta conditie precizam ca, pentru existenta obligatiei de garantie a
vanzatorului, nu este suficienta o simpla temere a cumparatorului de a fi
evins sau o reclamatie oarecare din partea tertului; in majoritatea cazurilor,
evictiunea este rezultatul unei actiuni in justitie. In literatura de specialitate
se arata insa si cazuri de evictiune care nu sunt consacrate printr-o hotarare
judecatoreasca. De exemplu, daca dreptul tertului asupra lucrului este atat de
evident, incat cumparatorul renunta la lucru fara judecata; cumparatorul
plateste creanta ipotecara pentru a degreva imobilul si pentru a-l pastra;
cumparatorul de la neproprietar devine proprietarul lucrului pe cale de
mostenire etc. Pe de alta parte, evictiunea poate fi consecinta unei actiuni in
justitie intentata de cumparatorul insusi, de exemplu, impotriva tertului care
a pus stapanire pe lucru sau care contesta dreptul de servitute al
cumparatorului, actiuni respinse de instanta. In consecinta, obligatia de
garantie contra evictiunii nu poate fi conditionata de actiunea in justitie a
tertului.
a) Vanzatorul este garant numai daca tulburarea din partea tertului este
o tulburare de drept. El nu raspunde pentru simpla tulburare de fapt, care nu
are un temei juridic. In contra tulburarilor de fapt cumparatorul se poate
apara singur, prin mijloacele legale, de exemplu, prin actiuni posesorii.
Dreptul invocat de catre tertul evingator poate sa fie un drept real, cum ar fi
dreptul de proprietate sau dreptul de uzufruct. Vanzatorul raspunde, de
asemenea, pentru existenta unor servituti nedeclarate si care sunt neaparente
(art. 1337 si 1349 C.civ.), deoarece se presupune ca cele aparente (ca si asanumitele servituti naturale si legale, de exemplu, art.616 C.civ.) sunt
cunoscute si acceptate de cumparator.
Daca imobilul a fost vandut ca fond dominant, vanzatorul raspunde
daca servitutea nu exista, intrucat micsoreaza valoarea imobilului.
In cazul ipotecilor si privilegiilor obligatia de garantie se declanseaza numai
daca debitorul principal nu-si plateste datoria si creditorul trece la realizarea
creantei.
Daca vanzarea a avut ca object bunuri mobile, luate in posesiune de
catre cumparatorul de buna-credinta, problema garantiei contra evictiunii se
pune numai daca adevaratul proprietar le poate revendica in conditiile
art.1909-1910C.civ.
In afara drepturilor reale asupra lucrului, evictiune poate exista si in
cazul invocarii de catre tert a unui drept de creanta. Este ipoteza, de
exemplu, a contractului de locatiune incheiat de catre vanzator, care - in
anumite conditii - este opozabil cumparatorului sau a inbunatatirilor aduse

de locatar pe care cumparatorul este obligat sa le plateasca . Daca

cumparatorul nu cunostea existenta locatiunii sau a inbunatatirilor, iar
vanzatorul nu i le comunica la incheierea contractului, va fi obligat sa
raspunda pentru evictiune .
b) Vanzatorul este garant numai daca tulburarea din partea tertului are
o cauza anterioara vanzarii. Vanzatorul nu poate raspunde de imprejurarile
ivite dupa incheierea contractului si transmiterea lucrului in patrimoniul
cumparatorului , afara numai daca evictiunea provine dintr-un fapt personal.
Deoarece cauza evictiunii trebuie sa fie anterioara vanzarii, pentru
uzucapiunea, chiar inceputa inainte, dar desavarsita ulterior, vanzatorul nu
raspunde. In acest caz cumparatorul, devenit proprietar, avea posibilitatea sa
intrerupa prescriptia achizitiva.
c) A treia conditie este necunoasterea cauzei evictiunii de catre
cumparator. Daca el a avut cunostinta de pericolul evictiunii, inseamna ca a
acceptat riscul si problema raspunderii vanzatorului in caz de realizare a
riscului nu se poate pune, contractul avand caracter aleatoriu. Sarcina probei
cunoasterii cauzei evictiunii de catre cumparator incumba vauzatorului.
Natura si modul de functionare a obligatiei de garantie.
Cat timp evictiunea nu s-a produs, vanzatorul este tinut - dupa cum am
vazut - sa se abtina de la orice fapt sau act ce ar putea avea drept consecinta
tulburarea cumparatorului: obligatia de a nu face.
Daca evictiunea este pe cale sa se produca, vanzatorul este obligat sa-l
apere pe cumparator impotriva pretentiilor tertului: obligatia de a face. In
acest scop, daca cumparatorul este actionat in justitie de catre tert, trebuie
sa-l introduca in proces pe vanzator printr-o cerere de chemare in garantie
pentru a-l apara contra eventualei evictiuni.
Daca cumparatorul nu-l introduce in proces pe vanzator, aparandu-se
singur, si pierde procesul, se poate intoarce impotriva lui pe cale principala,
printr-o actiune in garantie pentru evictiune. In aceasta actiune insa,
vanzatorul poate opune cumparatorului exceptia procesului rau condus
(exceptio mali processus), cu consecinta pierderii garantiei de catre
cumparator (art. 1351 C.civ.), daca dovedeste ca - fiind introdus in procesul
cu tertul - ar fi avut mijloace potrivite pentru a respinge pretentiile tertului.
Daca evictiunea s-a produs, se angajeaza - in conditiile aratate raspunderea vanzatorului pentru pagubele suferite de cumparator: obligatia
de a da.
Dintre aceste trei obligatii, primele doua sunt indivizibile (de
exemplu, intre mostenitorii vanzatorului sau intre mai multi vanzatori
coproprietari). In schimb, obligatia de a da - plata sumelor de bani datorate
cu titlu de despagubire - este divizibila.

Efectele obligatiei de garantie in caz de evictiune consumata.

Daca cumparatorul (sau succesorul lui in drepturi, fie si cu titlu
particular) a fost evins, drepturile lui impotriva vanzatorului sunt stabilite de
lege dupa cum evictiunea a fost totala sau partiala.
1. Evictiunea totala.
a) In primul rand, vanzatorul este obligat sa restituie integral pretul
primit (ca la rezolutiune pentru neexecutare sau nulitate pentru vanzarea
lucrului altuia), chiar daca valoarea lucrului s-a micsorat din cauze fortuite
ori din neglijenta cumparatorului, cu singura exceptie a foloaselor realizate
de cumparator din stricaciunile aduse lucrului (art.1341-1343 C.civ.).
In conditii identice vanzatorul este obligat sa restituie pretul primit si
in ipoteza exercitarii actiunii (directe) in garantie de catre un subdobanditor,
indiferent daca a dobandit lucrul la un pret mai mic sau mai mare ori cu titlu
gratuit. Aceasta solutie se impune, o data ce se recunoaste ca drepturile
cumparatorului legate de lucru se transmit asupra subdobanditorului .
b) Cumparatorul mai are dreptul la valoarea fructelor pe care a fost
obligat sa le inapoieze tertului evingator (art. 1341 pct.2 C.civ.). Deoarece
posesorul de buna-credinta dobandeste fructele (art. 485 C.civ.), textul
vizeaza fructele pe care cumparatorul le-a perceput dupa ce a devenit de reacredinta (a luat cunostinta de drepturile tertului asupra lucrului, cel tarziu de
la data intentarii actiunii de catre tert). Dar fata de vanzator el ramane un
cumparator de buna-credinta, ceea ce justifica dreptul lui la valoarea
fructelor restituite.
c) De asemenea, cumparatorul are dreptul sa ceara restituirea
cheltuielilor de judecata, atat ale procesului din care a rezultat evictiunea, cat
si, daca este cazul, ale actiunii in regres contra vanzatorului. La aceste
cheltuieli se adauga si cheltuielile contractului (autentificare, taxe de timbru
etc. - art. 1341 pct.3-4 C.civ.).
d) In sfarsit, cumparatorul are dreptul la daune-interese (art. 1341
pct.4 C.civ.) potrivit dreptului comun (art. 1350 C.civ.), insa cu observarea
urmatoarelor reguli speciale:
-Vanzatorul este obligat sa plateasca cumparatorului diferenta intre
pret si sporul de valoare dobandit de lucru intre momentul incheierii
contractului si data producerii evictiunii, indiferent de cauza care a produs
excedentul de valoare sau daca sporul a fost sau nu previzibil ori vanzatorul
de buna sau de rea-credinta (art. 1344 C.civ.).
- In afara sporului de valoare (si in masura in care nu sunt restituite cu
acest titlu, de exemplu, cheltuielile utile), vanzatorul este obligat sa restituie
cumparatorului cheltuielile necesare (facute pentru conservarea lucrului) si

utile (care sporesc valoarea lui), iar daca vanzatorul a fost de rea-credinta,
chiar si cheltuielile voluptuarii (facute in scop de lux sau de placere art.1345-1346 C.civ.).
Deoarece de aceste cheltuieli profita tertul evingator, el va fi in primul
rand obligat sa-l despagubeasca pe cumparator, iar vanzatorul va fi garant
numai in subsidiar. Insa tertul poate fi obligat numai la restituirea
cheltuielilor necesare (daca nu se compenseaza) cu valoarea fructelor culese
si pastrate de cumparatorul evins) si utile (acestea din urma in limita
sporului de valoare). Pentru restul cheltuielilor raspunde numai vanzatorul.
2. Evictiunea partiala.
Daca evictiunea este numai partiala - are ca obiect fie o fractiune din
lucru sau o cota ideala din dreptul de proprietate (lit.a si b), fie valorificarea
sau negarea unui alt drept cu privire la lucru (lit. c), - cumparatorul are
alegerea intre a cere rezolutiunea vanzarii sau mentinerea ei cu despagubiri.
a) Daca evictiunea unei parti a lucrului este atat de importanta, incat
cumparatorul n-ar fi cumparat daca ar fi putut sa o prevada, el poate cere
rezolutiunea vanzarii (art. 1347 C.civ.). In acest caz, cumparatorul restituie
lucrul asa cum a ramas dupa evictiune, primind in schimb pretul si
despagubiri la fel ca in cazul evictiunii totale.
b) Daca cumparatorul nu cere sau nu obtine rezolutiunea vanzarii are
dreptul la valoarea partii pierdute prin efectul evictiunii, valoare socotita in
momentul evictiunii. Vanzatorul nu se poate libera oferind o parte din pret si
nici cumparatorul nu poate cere o parte din pret, proportionala cu partea
evinsa, indiferent de scaderea sau urcarea valorii lucrului de la vanzare si
pana la evictiune (art. 1348 C.civ.).
c) In cazul servitutilor (active sau pasive) ori a altor drepturi, daca nu
intervine rezolutiuna potrivit celor aratate (lit.a), cumparatorul are dreptul la
daune-interese in conditiile dreptului comun (art. 1349-1350 C.civ.).
3. Prescriptia. Actiunea in garantie pentru evictiune a cumparatorului
impotriva vanzatorului se prescrie in termenul general de prescriptie.
Termenul prescriptiei incepe sa curga de la data producerii evictiunii.
Pana in acest moment obligatia vanzatorului este conditionata si
cumparatorul nu poate sa actioneze, iar contra non valentem agere non currit
praescriptio (prescriptia nu curge impotriva celui care este impiedicat sa
actioneze).
Modificari conventionale ale garantiei contra evictiunii.
Regimul legal al garantiei - numita garantie de drept - nefiind stabilit
cu caracter imperativ, poate fi modificat prin conventia partilor (art. 1338

C.civ.). Garantia agravata, micsorata sau inlaturata complet prin conventia

dintre parti se numeste garantie conventionala (de fapt).
In privinta clauzelor de agravare a raspunderii vanzatorului - pentru
fapte proprii, ale tertilor (de exemplu, pentru tulburari de fapt) sau chiar
pentru evenimentele fortuite (de exemplu, inundatie, expropriere etc.) - legea
nu prevede limitari. Mentionam insa, ca ele trebuie sa fie expres prevazute si
clar exprimate, deoarece sunt de stricta interpretare. In caz de indoiala, se
aplica regulile garantiei de drept.
In ceea ce priveste clauzele de exonerare de raspundere (inlaturare sau
micsorare a garantiei), legea prevede doua limitari:
- Obligatia negativa de garantie a vanzatorului pentru fapte personale
nu poate fi nici inlaturata si nici micsorata prin conventia dintre parti,
sanctiunea fiind nulitatea clauzei (art. 1339 C.civ.). Clauza nu poate fi
considerate cauza determinanta a contractului, pentru a atrage sanctiunea
nulitatii totale (a contractului).
In literatura de specialitate se precizeaza ca exonerarea de garantie
pentru fapte personale se admite totusi, daca vizeaza fapte anume
determinante, savarsite anterior incheierii contractului si aduse la cunostinta
cumparatorului (de exemplu, un contract de locatiune incheiat, o servitute
constituita etc.). In realitate, clauza este valabila, in aceste cazuri, pentru ca
nu reprezinta clauze de exonerare propriu-zise, ci clauze menite a determina
continutul si limitele dreptului transmis.
- Exonerarea totala sau partiala pentru fapta unui tert este permisa, dar
nu poate scuti pe vanzator de a restitui pretul (fara despagubiri) in caz de
evictiune (art. 1340 C.civ.), el fiind detinut fara cauza, afara numai daca
cumparatorul a cunoscut, la incheierea contractului, pericolul evictiunii sau
daca a cumparat pe riscul sau (caracter aleatoriu).
Garantia contra viciilor lucrului vandut
Notiune. Asa cum am vazut, vanzatorul trebuie sa asigure
cumparatorului nu numai folosinta linistita, dar si utila a lucrului. Astfel
fiind, vanzatorul raspunde de viciile ascunse ale lucrului, daca din cauza lor
lucrul este impropriu intrebuintarii dupa destinatie sau daca viciile
micsoreaza intr-atat valoarea de intrebuintare incat cumparatorul, in
cunostinta de cauza, nu ar fi cumparat sau ar fi platit un pret mai redus
(art.1352C.civ.).
Cand lucrul vandut este afectat de un viciu in sensul art.1352 C.civ.,
situatia prezinta asemanare cu viciul de consimtamant al erorii (sau dolului)
asupra substantei obiectului contractului (art.954 alin.1 C.civ.). Intre aceste
doua situatii exista insa deosebiri esentiale; in cazul erorii asupra substantei
obiectului (error in substantiam), din cauza acestui viciu de consimtamant,

cumparatorul nu a putut cumpara, in substanta sa, lucrul voit si poate cere

anularea contractului; in schimb, in cazul viciilor vizate de art.1352 C.civ.
cumparatorul a cumparat lucrul voit, numai ca acesta este impropriu
intrebuintarii dupa destinatie sau din cauza viciilor se micsoreaza valoarea
de intrebuintare - deci eroarea se refera numai la calitatea lucrului - si
cumparatorul nu poate cere anularea contractului, ci are o actiune in garantie
(redhibitorie sau estimatorie) contra vanzatorului . De exemplu, daca se
vinde o casa despre care vanzatorul afirma ca este construita din caramida,
iar in realitate este din material lemnos, se poate cere anularea. In schimb,
daca casa este construita din caramida, dar este afectata de vicii, va intra in
functie obligatia de garantie pentru vicii . Deoarece in cazul viciilor vizate
de art. 1352 C.civ. cumparatorul - daca nu se multumeste cu reducerea
pretului - poate cere rezolutiunea contractului printr-o actiune in garantie
numita redhibitorie (vb.lat. redhibere, a lua inapoi, a restitui), aceste vicii sau numit redhibitorii.
III.Conditii
a)Trebuie ca viciul sa fie ascuns (art.1352 C.civ.); vanzatorul nu
raspunde "de viciile aparente si despre care cumparatorul a putut singur sa se
convinga" (art. 1353 C.civ.). Prin urmare, viciul poate fi considerat ascuns
numai daca cumparatorul nu l-a cunoscut si, dupa imprejurari, printr-o
verificare normala, dar atenta nici nu putea sa-l cunoasca, nefiindu-i
comunicat nici de catre vanzator. Viciul pe care vanzatorul dovedeste ca l-a
adus la cunostinta cumparatorului nu poate fi considerat ascuns, indiferent
de natura sa.
In practica judecatoreasca posibilitatea cumparatorului de a lua
cunostinta de viciul lucrului se apreciaza in abstracto, avandu-se in vedere
un cumparator prudent si diligent. "Lipsa de informare, de experienta, cat si
nepriceperea cumparatorului nu fac ca viciile pe care acesta nu le-a putut
constata singur sa fie considerate vicii ascunse" .
b) Trebuie ca viciul (cauza defectiunilor manifestate anterior) sa fi
existent in momentul incheierii contractului (chiar daca predarea lucrului se
face ulterior). Pentru viciile ivite ulterior contractarii - deci cand lucrul se
strica, se defecteaza sau isi pierde calitatea din cauza viciilor ivite dupa
vanzare - vanzatorul nu raspunde, deoarece prin efectul incheierii
contractului riscurile trec asupra cumparatorului o data cu dreptul de
proprietate. In cazurile in care proprietatea nu se transmite din momentul
incheierii contractului, vanzatorul raspunde si pentru viciile ivite ulterior
vanzarii, dar pana in momentul transferarii dreptului de proprietate.

c) Trebuie ca viciul sa fie grav, adica din cauza lui lucrul sa fie
impropriu intrebuintarii la care este destinat dupa natura sa ori potrivit
conventiei sau sa se micsoreze intr-atat valoarea de intrebuintare, incat
cumparatorul, in cunostinta de cauza, n-ar fi cumparat sau ar fi platit un pret
mai redus. Nu se cere insa ca viciul sa se refere la substanta, la esenta
lucrului (ca la anularea pentru eroare) .
Toate cele trei elemente care conditioneaza obligatia de garantie a
vanzatorului pentru vicii trebuie sa fie dovedite de cumparator.
Precizam ca raspunderea nu este conditionata de cunoasterea viciului
de catre vanzator (art. 1354 C.civ.); numai intinderea raspunderii lui difera
dupa cum a avut sau nu cunostinta de existenta viciului (art. 1356-1357
C.civ.).
In conditiile aratate, obligatia de garantie pentru vicii se aplica la orice
vanzare (vanzare sub conditie, cu plata pretului in rate, de drepturi litigioase
etc.), inclusiv antecontractul de vanzare-cumparare, indiferent ca lucrul
vandut este un imobil sau un bun mobil, in stare noua sau uzata (de ocazie),
cu doua exceptii:
- nu exista obligatia de garantie in cazul vanzarii prin licitatie publica
(art. 1360 C.civ.), care se face prin intermediul justitiei;
- in cazul vanzarii de drepturi succesorale - daca nu s-a obligat sa
garanteze continutul universalitatii - vanzatorul raspunde numai de calitatea
sa de mostenitor (art. 1399 C.civ.), nu si de calitatea bunurilor din mostenire.
Efectele si intinderea raspunderii vanzatorului pentru vicii
Daca conditiile aratate sunt intrunite, cumparatorul are facultatea de a
cere fie rezolutiunea vanzarii, fie o reducere a pretului (art. 1355 C.civ.), iar
daca vanzatorul a fost de rea-credinta si daune-interese (art. 1356-1357
C.civ.), inclusiv beneficiul nerealizat (lucrum cessans).
1. Dreptul de optiune al cumparatorului intre actiunea redhibitorie si
actiunea estimatorie. Actiunea prin care cumparatorul cere rezolutiunea
vanzarii se numeste redhibitorie (actio redhibitoria). Ea este admisibila chiar
daca natura viciului n-ar face lucrul absolut impropriu destinatiei sale
normale. Totusi, instanta poate aprecia ca dreptul de optiune a fost exercitat
abuziv si sa acorde numai o reducere din pret, daca viciul este de mica
importanta.
In cazul de admitere a actiunii redhibitorii, vanzatorul este obligat ca,
reprimind lucrul, sa restituie pretul si cheltuielile vanzarii suportate de
cumparator (art. 1355 si 1357). Daca cumparatorul a instrainat lucrul,
actiunea redhibitorie poate fi exercitata de subdobanditor.
In loc de rezolutiune, cumparatorul poate cere o reducere din pret
proportionala cu reducerea valorii lucrului datorat viciului. Actiunea speciala

de reducere se numeste estimatorie (actio aestimatoria sau quanti minoris)

deoarece deprecierea valorii lucrului se estimeaza prin expertiza.
Cu toate ca legea reglementeaza numai optiunea intre cele doua actiuni, in
literatura de specialitate si practica judiciara se intrevede si posibilitatea
"remedierii defectiunilor" (inlaturarea viciilor) de catre sau in contul
vanzatorului, "cand aceasta reparare e posibila si cand ea n-ar ocaziona
cheltuieli disproportionate cu valoarea lucrului" si, adaugam noi o asemenea
solutie nu contravine intereselor cumparatorului (mai ales in cazul
cumpararii unui lucru in stare noua).
2.Acordarea de daune-interese
Spre deosebire de materia evictiunii, in care si vanzatorul de bunacredinta poate fi obligat la plata daunelor-intercse, in cazul viciilor ascunse
vanzatorul este obligat sa plateasca daune-interese numai daca cumparatorul
dovedeste, cu orice mijloace de proba (inclusiv prezumtii) ca vanzatorul a
fost de rea-credinta (a cunoscut viciile lucrului - art. 1356 C.civ.),
considerandu-se ca aceste daune sunt imprevizibile si deci datorate numai in
caz de dol (art. 1085 C.civ.). Daca el nu cunoaste viciul lucrului, poate fi
obligat numai la restituirea pretului si a cheltuielilor vanzarii (art. 1357
C.civ.) .
Potrivit dreptului comun, dovada prejudiciului (de exemplu, majorarea
pretului, paguba suferita de cumparator sau despagubirea platita tertilor
pentru paguba cauzata prin accidentul survenit datorita viciului lucrului etc.)
trebuie sa fie facuta de cumparator.
Desi art. 1356 C.civ. vizeaza plata daunelor numai in cadrul actiunii
redhibitorii, ea se admite si in cazul actiunii estimatorii .
3. Riscul pieirii lucrului afectat de vicii. Daca lucrul a pierit din cauza
viciilor, vanzatorul este obligat sa restituie pretul si cheltuielile vanzarii, iar
daca a fost de rea-credinta poate fi obligat si la plata daunelor-interese
(art.1358 alin.1). In schimb, daca lucrul afectat de viciu a pierit fortuit (sau
datorita culpei cumparatorului), vanzatorul nu raspunde pentru vicii (art.
1358 alin.2).
Termenul de intentare a actiunilor
Conform art.5 din Decretul nr. 167/1958 "dreptul la actiunea
privitoare la viciile ascunse ale unui lucru transmis... se prescrie prin
implinirea unui termen de 6 luni, in cazul in care viciile nu au fost ascunse
cu viclenie". Rezulta deci ca actiunile redhibitorii sau estimatorii (ori in
remedierea viciilor) pot fi intentate intr-un termen de 6 luni, iar daca viciile
au fost ascunse cu viclenie (ceea ce presupune ca vanzatorul a fost de reacredinta, cunoscand viciile) in termenul general de prescriptie extinctiva .

Termenele de prescriptie mentionate incep sa curga de la data

descoperirii viciilor, insa cel mai tarziu de la implinirea unui an de la
predarea lucrului de orice natura, cu exceptia constructiilor, iar in cazul
constructiilor cel mai tarziu de la implinirea a trei ani de la predare (art.1
alin.1-2 din Decretui nr. 167/1958).
Fara a intra in analiza controverselor privind natura juridica a
termenului de 1 an, respectiv 3 ani, mentionam ca in practica aceste termene
sunt privite, de regula, ca perioade limita in care viciile ascunse trebuie sa fie
descoperite, deci ca termene legale generale de garantie pentru descoperirea
viciilor ascunse si, ca atare, nesusceptibile de intrerupere sau de suspendare.
Astfel, de exemplu, s-a precizat ca "dreptul material la actiune privind viciile
ascunse ale unei constructii se prescrie intr-un termen de 6 luni, socotit de la
data descoperirii viciilor, care trebuie constatate cel mai tarziu in 3 ani de la
predarea constructiei". Tot astfel, termenul de un an "nu trebuie interpretat in
sensul ca legjuitorul ar fi stabilit un al doilea termen de prescriptie pe langa
cel prevazut de art.5 din Decretul nr. 167/1958 - respectiv 6 luni de la
descoperirea viciilor ascunse - ci ca descoperirea acestora, de la care curge
prescriptia, trebuie sa aiba loc cel mai tarziu intr-un an de la predarea
lucrului.
In sfarsit, precizam ca, daca viciile nu au fost invocate (pe cale de
actiune sau pe cale de exceptie) in cadrul termenului de prescriptie, ele nu
pot fi invocate pe cale de exceptie in cadrul actiunii neprescrise termenul
fiind de trei ani) intentate de vanzator pentru plata pretului; principiul quae
temporalia sunt ad agendum, perpetua sunt ad excipiendum nu este aplicabil,
datorita caracterului imperativ al normelor care reglementeaza prescriptia
extinctiva.
Modificari conventionale ale garantiei pentru vicii.
Dispozitiile de drept comun analizate privind existenta, conditiile,
efectele si intinderea obligatiei de garantie pentru vicii au caracter supletiv,
partile fiind libere sa limiteze sau chiar sa inlature ori, dimpotriva, sa
agraveze prin conventia lor aceasta obligatie a vanzatorului printr-o clauza
expresa.
In ceea ce priveste clauza de limitare sau de inlaturare a garantiei
pentru vicii, ea este valabila si deci produce efecte numai daca vanzatorul a
fost de buna-credinta (nu a cunoscut viciile - art.1354 C.civ.). Dovada
cunoasterii viciilor de catre vanzator trebuie sa fie facuta de cumparator, cu
orice mijloace de proba (inclusiv prezumtii, de exemplu, in cazul
vanzatorului profesionist). In caz de rea-credinta a vanzatorului, rezultand
din tainuirea viciilor la incheierea contractului, clauza de exonerare - totala

sau partiala - nu ar putea fi invocata fata de cumparatorul de buna-credinta,

care nu cunostea aceste vicii.
Cu respectarea acestei conditii (necunoasterea viciilor), clauzele de
inlaturare sau de limitare a garantiei pentru vicii pot fi foarte variate
(suprimarea totala a garantiei, posibilitatea intentarii numai a actiunii
estimatorii, asigurarea numai a pieselor de schimb sau a reparatiilor necesare
etc.). Mentionam ca limitarea garantiei poate fi stipulata si sub forma
scurtarii termenului de un an, respectiv, de trei ani in care viciile ascunse pot
fi descoperite (de exemplu, vicii descoperite intr-o luna de la data vanzarii
autoturismului folosit). In acest sens, DecretuI nr. 167/1958 precizeaza ca
prin dispozitiile cu privire la data inceperii curgerii prescriptiei, nu se aduce
o atingere termenelor de garantie, legale sau conventionale (art. 11 alin.3). In
schimb, termenul de prescriptie insusi (de 6 luni sau de 3 ani), nu poate fi
modificat prin conventia partilor, o asemenea clauza fiind nula (art.1 alin.3).
Clauzele de agravare a obligatiei de garantie nu comporta limitari
(raspundere si pentru vicii aparente, pentru vicii aparute ulterior vanzarii,
pentru buna functionare a motorului o perioada determinata etc.). Precizam
insa, ca stipularea unei clauze de agravare pentru orice vicii, inclusiv cele
aparente, sau de buna functionare in cadrul unui termen mai scurt decat cel
prevazut pentru descoperirea viciilor ascunse, nu atrage dupa sine - la
expirare - incetarea garantiei pentru viciile ascunse, daca termenul legal
stabilit pentru descoperirea acestora nu a expirat inca. Clauza de agravare nu
poate fi transformata, prin interpretare, in contrariul ei. Pentru ca, o data cu
raspunderea pentru orice vicii sau de buna functionare in cadrul unui termen
de garantie mai scurt de 1 an, respectiv, de 3 ani, sa inceteze si raspunderea
de drept comun pentru vicii ascunse, trebuie sa fie stipulate o clauza expresa
in acest sens, care va fi, deodata, de agravare a garantiei (si pentru vicii
aparente sau calitati convenite) si de limitare a ei in timp (la o perioada mai
scurta pentru descoperirea viciilor ascunse).
Pretul sa fie stabilit in bani
Stabilirea pretului sub forma unei sume de bani este de esenta
vanzarii. Daca instrainarea unui lucru se face nu pentru bani, ci in schimbul
unui alt lucru, pentru stingerea unei obligatii sau in schimbul unei alte
prestatii, contractul nu mai poate fi calificat vanzare-cumparare, ci un
schimb, o dare in plata sau alt contract, eventual contract nenumit. Astfel, nu
poate fi calificat vanzare-cumparare contractul prin care proprietatea unui
lucru se transmite in schimbul intretinerii pe viata. Obligatia de intretinere a
dobanditorului este o obligate de a face, care nu echivaleaza cu un pret. Tot

astfel, daca drept contraechivalent s-a stipulat o prestatie periodica in bani,

dar care se plateste pana la moartea creditorului, contractul nu mai este
vanzare, ci renta viagera.
Pretul sa fie determinat sau determinabil
Pretul este determinabil si atunci cand stabilirea lui este lasata la
aprecierea unui tert (art. 1304 C.civ.) ales de comun acord de catre parti sau
de catre persoana desemnata de parti. Tertul ales in aceste conditii nu este un
arbitru (desi art. 1304 vorbeste de "'arbitrariu") fiindca nu este chemat sa
solutioneze un litigiu, o neintelegere, dar nu are nici calitatea de expert (in
sens procedural), fiindca avizul expertului este la aprecierea instantei, ori
pretul stabilit de tert - si care face parte din contract de la incheierea lui este obligatoriu atat pentru parti, cat si pentru instanta. El este, in realitate,
mandatarul comun al partilor ( dubla reprezentare), imputernicit sa
stabileasca pretul, mandat care - prin derogare de la dreptul comun in
materie - nu poate fi revocat decat prin acordul comun al partilor.
In cazurile in care exista preturi legale obligatorii, partile trebuie sa se
conformeze (de exemplu, in cazul vanzarii de locuinte construite din
fondurile statului), respectiv se subintelege ca partile au avut in vedere pretul
legal (deci este determinat), chiar daca contractul nu contine precizari in
aceasta privinta, caci numai conventiile legal facute au putere obligatorie
intre parti (art.969 C.civ.). Daca partile au stabilit un alt pret, acesta se
inlocuieste de drept cu cel legal, iar daca contractul a fost executat cu plata
unui alt pret, diferenta urmeaza sa fie platita (vanzatorul avand o actiune
contractuala in acest scop), respectiv restituita in temeiul art.992 C.civ. (plata
nedatorata).
Pentru ca pretul sa existe, el trebuie sa fie sincer si serios.
1. Prin pret sincer se infelege un pret real, pe care partile sa-l fi stabilit
nu in mod fictiv, ci in scopul de a fi cerut si platit in realitate. Pretul este
fictiv, cand din intentia partilor (exprimata in actul secret) rezulta ca nu este
datorat.
In cazul in care pretul este fictiv (simulat), contractul este nul ca
vanzare-cumparare caci ii lipseste pretul (sine pretio nulla est venditio), dar
daca partile au urmarit in realitate instrainarea bunului - deci numai pretul,
nu si contractul in intregime este fictiv - el poate fi recunoscut valabil ca o
donatie deghizata (deghizare totala), daca "vanzatorul" a avut intentia de a

face o liberalitate si daca sunt indeplinite toate conditiile cerute pentru

validitatea donatiei.
Daca simulatia consta numai in deghizarea partiala a pretului, dar fara
ca pretul sa devina derizoriu, contractul este valabil ca vanzare-cumparare,
devenind aplicable regulile simulatiei si cele fiscale (deghizare partiala se
face, de regula, pentru fraudarea fiscului).
2. Pretul trebuie sa fie serios (art. 1303 C.civ.), adica sa nu fie
derizoriu (infim), atat de disproportionat in raport de valoarea lucrului
vandut (de exemplu, teren instrainat cu 500 lei) incat sa nu existe pret, sa nu
poata constitui obiectul obligatiei cumparatorului si deci o cauza suficienta a
obligatei asumate de vanzator de a transmite dreptul de proprietate.
Seriozitatea fiind o chestiune de fapt, este lasata la aprecierea instantei .
Si in cazul pretului derizoriu contractul este nul ca vanzare-cumparare, dar
poate subzista ca donatie (nu deghizata, ci directa, fiindca nu exista act
secret), daca s-a incheiat cu intentia de a face o liberalitate si cu respectarea
conditiilor de fond si de forma prevazute pentru donatii.
3. Daca pretul este sincer si serios (nu fictiv sau derizoriu) contractul
de vanzare-cumparare este, in principiu, valabil, chiar daca pretul este mult
inferior (sau superior) valorii reale a lucrului vandut, intrucat partile sunt
libere sa determine pretul sub (sau peste) valoarea lucrului, iar echivalenta
este relativa, fiind raportata nu numai la valoarea lucrului vandut, dar si la
subiectivismul partilor, de exemplu, datorita raporturilor de rudenie.
Daca partea lezata este un major, indiferent de marimea leziunii de
care a suferit, nu are deschisa calea actiunii in resciziune (art.1165 C.civ.). In
mod cu totul exceptional, daca un contractant profita de nestiinta, ignoranta,
starea de constrangere in care se afla celalalt, spre a obtine avantaje
disproportionate, contractul poate fi considerat nul absolut (nu anulabil
pentru leziune), intrucat s-a intemeiat pe o cauza ilicita (art. 968 C.civ.),
leziunea fiind doar un indiciu al imprejurarii ca s-a profitat de starea de
contrangere in care se afla cealalta parte. Consideram ca in conditiile
economiei de piata este preferabila aplicarea art.968 C.civ. (in conditiile
aratate), decat calificarea nejustificata a unui pret lezionar drept derizoriu
(pentru a ocoli inadmisibilitatea actiunii in resciziune intre majori).

Obligatiile partilor
1. Locul si data platii. Daca nu s-a prevazut altfel in contract (art.1361
C.civ.), cumparatorul este obligat sa plateasca pretul la locul si in momentul
in care i se face predarea lucrului vandut (art. 1362 C.civ.) . Acest text este
derogatoriu de la regulile generale sub doua aspecte:
- conform regulilor generale in materie de obligatii plata se face, in
lipsa de stipulatie contrara, la domiciliul debitorului (art. 1104 C.civ.), iar in
materie de vanzare la locul unde se face predarea lucrului vandut (fie locul
unde se afla in momentul vanzarii, fie domiciliul vanzatorului) . Deci
obligatia de plata a pretului este portabila. Daca insa partile au derogat de la
regula executarii concomitente a celor doua obligatii (de exemplu, au
prevazut ca plata pretului sa aiba loc ulterior predarii), art. 1362 "nu-si mai
are ratiune si isi reia aplicatiunea art. 1104 Codul civil, astfel ca plata trebuie
sa fie facuta la domiciliul debitorului" (cumparatorului). Ubi cessat ratio
legis, ibi cessat lex;
- in dreptul comun, in lipsa de termen, plata se poate cere imediat, iar
in materie de vanzare numai in momentul predarii lucrului vandut, astfel
incat - in lipsa de stipulatie expresa contrara - termenul prevazut pentru
redarea lucrului profita si cumparatorului. In schimb, termenul prevazut
numai pentru plata pretului nu afecteaza obligatia vanzatorului de a preda
lucrul vandut, potrivit regulilor generale.
Daca partile au stabilit un termen pentru plata pretului - vanzare pe
credit - la scadenta cumparatorul trebuie sa plateasca datoria in intregime
(principiul indivizibilitatii platii - art.1101 C.civ.), afara numai daca
intelegerea dintre parti a fost ca pretul sa fie platit la diferite termene in mod
fractional, prin prestatii succesive (vanzare pe credit cu termene esalonate de
plata a ratelor de pret).
Cand cumparatorul are motive de a se teme de vreo evictiune, el are
dreptul, conform art. 1364 C.civ., sa suspende plata pretului pana ce
vanzatorul va face sa inceteze tulburarea sau ii va da o cautiune, afara de
cazul in care s-ar fi stipulat ca pretul se va plati si in astfel de imprejurari.
2. Dobanda pretului. Potrivit art. 1363 C.civ., cumparatorul este
obligat sa plateasca dobanda pana la efectiva achitare a pretului in
urmatoarele trei cazuri: daca exista conventie in acest sens; daca lucrul
vandut si predat este producator de fructe (civile sau naturale); in toate
celelalte cazuri numai daca si din momentul in care cumparatorul a fost pus
in intarziere printr-o notificare (iar nu neaparat prin chemare in judecata,
cum prevede art. 1088 C.civ. ca regula generala pentru obligatii banesti).

3. Sanctiunea neplatii pretului. In caz de neexecutare, totala sau

partiala, a obligatiei de plata a pretului de catre cumparator, vanzatorul poate
alege intre mai multe posibilitati.
Astfel, vanzatorul poate cere obligarea cumparatorului la executarea
in natura a obligatiei, care este totdeauna posibila (daca debitorul este
solvabil), deoarece are ca obiect o suma de bani. Actiunea in plata pretului avand un asemenea obiect - are caracter personal si se prescrie in termenul
general de 3 ani.
Vanzatorul nu este insa obligat sa ceara executarea silita. El poate,
renuntand la aceasta posibilitate, fie sa invoce exceptia de neexecutare (daca
lucrul vandut nu a fost predat cumparatorului), fie - daca a predat sau este
gata sa predea lucrul vandut si nu intelege sa invoce exceptia - sa ceara
rezolutiunea contractului pentru neplata pretului (inclusiv a dobanzilor),
ambele aceste sauctiuni fiind indivizibile (de exemplu, in caz de transmitere
a obligatiei de plata a pretului asupra mostenitorilor cumparatorului sau a
creantei asupra mostenitorilor vanzatorului).
Vanzatorul poate invoca exceptia de neexecutare (confundata cu
dreptul de retentie daca cumparatorul a devenit proprietar inainte de
invocarea ei), refuzand sa predea lucrul vandut, daca cumparatorul nu
plateste pretul si nu beneficiaza de un termen suspensiv (art. 1322 C.civ.).
Daca vanzatorul a acordat un termen pentru plata pretului, se considera ca a
renuntat la acest drept si nu va putea refuza predarea decat daca
cumparatorul a decazut din beneficiul termenului (art. 1025 C.civ.), intrucat,
intre timp, a cazut in faliment sau a devenit insolvabil, cazuri in care
vanzatorul va fi obligat la predarea lucrului vandut numai daca cumparatorul
va da cautiune ca va plati la termen (art. 1323 C.civ.).
Rezolutiunea contractului poate fi ceruta de vanzator (art. 1365 C.civ.)
potrivit regulilor generale (art. 1020-1021 si 1101 C.civ.), cu urmatoarele trei
precizari:
- In materia vanzarii de imobile instanta nu poate acorda un termen de
gratie daca vanzatorul este in pericol de a pierde lucrul si pretul. Daca un
asemenea pericol nu exista, instanta poate acorda un singur termen de gratie
la expirarea caruia, daca cumparatorul nu plateste, se produce rezolutiunea
de drept a contractului (art. 1366 C.civ.), fara punerea in intarziere;
- Daca printr-un pact comisoriu expres s-a prevazut rezolutiunea de
drept a contractului pentru neplata pretului (care opereaza numai in favoarea
vanzatorului), ea se va produce fara interventia justitiei (care, in caz de
litigiu, constata doar indeplinirea conditiilor), insa numai dupa punerea in
intarziere a cumparatorului (art.1367 C.civ.), afara numai daca, printr-o

clauza expresa, partile ar fi renuntat si la necesitatea punerii in intarziere

(pact comisoriu de ultim grad);
- Potrivit legii, "actiunea vanzatorului pentru rezolutiunea vanzarii
este reala (art. 1368 C.civ.), ceea ce inseamna ca urmareste - in ultima
instanta - nu persoana cumparatorului, ci chiar bunul vandut, intrucat
rezolutiunea se produce cu efect retroactiv si deci se rasfrange si asupra
tertilor dobanditori de drepturi asupra lucrului vandut. La acest principiu,
legea aduce trei restrictii (art. 1368-1369 C.civ.):
a) rezolutiunea ramane fara efect in contra autoritatilor publice (cum
ar fi in caz de expropriere sau rechizitie);
b) fata de tertul adjudecatar in vanzari silite si:
c) dreptul de a cere rezolutiunea pentru neplata pretului nu este
opozabil tertilor dobanditori de drepturi reale asupra lucrului vandut (care au
indeplinit actele necesare pentru ca dreptul lor sa fie opozabil tertilor) decat
daca vanzatorul a indeplinit cerintele legii pentru conservarea privilegiului
sau de vanzator si anume: daca lucrul vandut este un imobil, prin inscrierea
privilegiului in cartea funciara inainte de a se fi inscris titlul tertului
dobanditor (art. 1369 C.civ. si art. 21 lit. C din Legea nr. 7/1996); iar daca
lucrul vandut este un bun mobil, prin intentarea actiunii in rezolutiune in
termen de 8 zile de la predare (art. 1730 pet.5 C.civ.), prevazut pentru
exercitiul actiunii derivand din privilegiu.
Luarea in primire a lucrului vandut
Reguli aplicabile. Corelativ cu obligatia de predare a vanzatorului
cumparatorul este obligat sa ia in primire lucrul vandut la locul si la
termenul la care vanzatorul este obligat sa-l predea, suportand si cheltuielile
ridicarii de la locul predarii.
In caz de neexecutare, dupa punerea in intarziere a cumparatorului,
vanzatorul poate cere instantei obligarea cumparatorului la luarea in primire
a lucrului, la nevoie sub sanctiunea de daune cominatorii, sau poate cere
autorizarea instantei sa-l depuna in alt loc, daca are nevoie de locul unde se
gaseste (art.1121 C.civ.), cheltuielile (de transport, de depozitare etc.) fiind
in sarcina cumparatorului.
Vanzatorul mai are posibilitatea sa opteze pentru rezolutiunea
contractului cu daune-interese, potrivit regulilor generale (art. 1010-1021
C.civ.). Daca partile nu au stipulat un pact comisoriu expres care sa aiba ca
efect rezolutiunea de drept a contractului, ea se produce pe cale
judecatoreasca.

Suportarea cheltuielilor vanzarii

Intre parti si in raporturile cu tertii. In afara de cele doua obligatii
analizate, conform art. 1305 C.civ., cumparatorul mai este obligat - in lipsa
de stipulatie contrara - sa plateasca, ca accesoriu al pretului, cheltuielile
vanzarii (cheltuielile propriu-zise ale actului, taxele de timbru si de
autentificare - onorariul notarial - sau de publicitate imobiliara etc.). Daca
cumparatorul pretinde ca, desi in actul ce constata conditiile vanzarii nu s-a
stipulat nimic in aceasta privinta, totusi intelegerea a fost ca vanzatorul sa
plateasca parte din cheltuieli, el va trebui sa faca dovada acelei intelegeri
netrecute in actul de vanzare. Cheltuielile vanzarii nu pot fi puse in sarcina
vanzatorului pe baza de simple prezumatii.
Subliniem ca regulile aratate cu privire la suportarea cheltuielilor
vanzarii vizeaza numai raporturile dintre parti (vanzator-cumparator si
succesorii lor in drepturi). In raport cu tertii, dispozitiile art. 1035 C.civ. nu
sunt aplicabile. Astfel, raporturile partilor sau a uneia dintre ele cu terte
persoane sunt guvernate de reglementarile in cauza, potrivit dreptului
comun, iar nu de reglementarile care guverneaza materia vanzariicumpararii. De exemplu, daca avocatul care a redactat contractul si a
efectuat alte acte este mandatarul ambelor parti, ele vor raspunde solidar
pentru plata onorariului (art. 1551 C.civ.).

CONTRACTUL DE LOCATIUNE

Definitie
Notiunea contractului de locatiune
1. Definitie si delimitare fata de vanzare-cumparare. Locatiunea este
un contract prin care o persoana, numita locator, se obliga sa asigure unei
alte persoane, numita locatar (chirias), folosinta temporara, totala sau
partiala, a unui bun in schimbul unei sume de bani sau alte prestatii, numita
chirie (art. 1411 C.civ.).
Locatiunea (desi se poate spune ca reprezinta o "vanzare" a folosintei)
se deosebeste de contractul de vanzare-cumparare prin faptul ca transmite
numai dreptul de folosinta - ca drept de creanta - asupra lucrului, iar nu un
drept real. Chiar daca lucrul dat in locatiune este producator de fructe,
locatarul dobandeste proprietatea fructelor nu in virtutea locatiunii, ci ca
accesoriu al folosintei, locatorul fiind obligat sa-i asigure folosinta lucrului,
nu si dobandirea proprietatii fructelor. Astfel fiind, daca contractul are ca
obiect numai dobandirea unor fructe, (de exemplu, arborii din padure,
recolta de pe camp etc.), contractul nu poate fi calificat locatiune, ci vanzarecumparare. Cu atat mai puternic cuvant, contractul nu poate fi calificat
locatiune, ci vanzare-cumparare, daca are ca obiect producte (foloase trase
prin consumarea substantei lucrului), deoarece folosinta locativa nu poate sa
absoarba lucrul insusi si puterea lui productiva .
2. Varietatile contractului de locatiune. In Codul civil si alte acte
normative reguli speciale sunt prevazute pentru locatiunea fondurilor rurale
(bunurilor agricole) - numita contract de arendare - si pentru locatiunea unor
suprafete locative - numita contract de inchiriere.
Subliniem insa, ca aceste contracte reprezinta numai varietati ale
locatiunii de drept comun, iar nu contracte speciale distincte, astfel incat le
sunt aplicabile dispozitiile referitoare la locatiune, analizate in cadrul acestui
capitol, in masura in care legile speciale privind inchirierea suprafetelor
locative si arendarea bunurilor agricole nu prevad norme speciale.
Mai precizam ca, asemanator contractului de vanzare-cumparare,
partile pot incheia, anterior locatiunii, un antecontract de locatinne
(promisiune unilaterala sau bilaterala), guvernat de regulile generale
aplicabile contractelor (inclusiv promisiunii de vanzare), tinand insa seama
ca locatiunea, deci si antecontractul de locatiune, este - in principiu - un act
de administrare .

Caracterele juridice ale contractului de locatiune

Enumerare. Locatiunea este un contract sinalagmatic (bilateral)
intrucat da nastere la obligatii reciproce intre parti. Locatorul se obliga sa
asigure folosinta vremelnica a lucrului inchiriat, iar locatarul se obliga sa
plateasca locatorului pretul locatiunii.
1. Locatiunea este un contract cu titlu oneros, in care ambele parti
contractante urmaresc un interes propriu patrimonial. In opozitie cu
imprumutul de folosinta (comodat), care este un contract esentialmente
gratuit, locatiunea este dimpotriva, prin definitie (esentialmente) cu titlu
oneros.Daca folosinta unui lucru se transmite cu titlu gratuit, contractul este
nul ca locatiune, dar poate fi valabil ca un imprumut de folosinta, daca lucrul
s-a predat (comodatul fiind un contract real) si daca sunt indeplinite si
celelalte conditii de validitate.
2. Locatiunea este un contracl comutativ, in care existenta si
intinderea obligatiilor nu depinde de hazard si deci nu exista sanse de castig
si pierdere pentru parti.
3. Locatiunea este un contract consensual, care se incheie prin acordul
- fie si tacit al partilor (solo consensu), fara vreo formalitate.
In ceea ce priveste insa proba contractului de locatiune, daca nu este
constatat printr-un inscris, prezinta oarecare greutati, fiind supus unui sistem
mai riguros de dovada decat celelalte contracte.
4. Locatiunea este un contract cu executare succesiva, in timp.
Elemen-tul "timp"' este de esenta locatiunii. Locatorul asigura folosinta
lucrului pana la incetarea locatiunii, iar pretul este calculat dupa durata
folosintei si timpul se are in vedere chiar daca pretul s-a fixat in mod global.
In ceea ce priveste durata contractului, ea poate fi si nedeterminata, dar nu
poate fi perpetua, vesnica. Locatiunile ereditare (concesiunile perpetue de
folosinta imobiliara) cunoscute in vechiul drept sub denumirea de emfiteuze
ori embatic (besman) sunt prohibite de lege (art. 1415 C.civ.). In principiu,
durata contractului se stabileste liber, prin consimtamantul partilor. In
anume domenii insa, legiuitorul intervine prin prorogari legale.
Spre deosebire de contractul de vanzare-cumparare, locatiunea nu
transmite dreptul de proprietate, ci numai dreptul de folosinta temporara a
lucrului inchiriat. Astfel fiind, riscul pieirii fortuite, este suportat de locator.

Conditiile de validitate ale contractului de locatiune

A. Capacitatea partilor
Capacitatea de exercitiu. Titlul locatorului. Atat locatarul cat si
locatorul trebuie sa aiba capacitatea, respectiv, sa indeplineasca conditiile
cerute pentru a face acte de administrare, caci locatiunea este, in principiu,
un act de administrare'.
In cazul imobilelor insa, daca durata locatiunii depaseste termenul de
5 ani, este considerata de lege ca act de dispozitie si, in consecinta, partile
trebuie sa aiba capacitatea, respectiv sa indeplineasca conditiile cerute de
lege pentru a face acte de dispozitie (art. 1419 comb. cu art. 1268 C.civ.) in
caz contrar, durata locatiuni rcducandu-se la 5 ani, dar numai la cererea
partii incapabile.
Dat fiind faptul ca locatiunea nu transmite dreptul de proprietate,
locatorul poate sa nu fie proprietarul lucrului dat in locatiune. Astfel, un
uzufructuar (art. 534 C.civ.) sau un locatar (art.1268 C.civ.) poate inchiria
valabil bunul detinut cu titlu de uzufruct sau de locatiune. Bineinteles, in
cazul inchirierii lucrului altuia de catre o persoana care nu are asupra
lucrului un drept opozabil fata de proprietar, drept care sa-i confere
posibilitatea inchirierii (de exemplu, este numai posesor de buna sau reacredinta), proprietarul nu va fi obligat sa respecte locatiunea, acest contract
fiind pentru el res inter alios acta. Numai daca locatorul a fost un proprietar
aparent (de exemplu, un mostenitor aparent), contractul poate produce efecte
fata de adevaratul proprietar . Pe de alta parte, proprietarul nu poate fi
locatarul propriului sau lucru (neque pignus, neque depositum, neque locatio
rei suae consistere potest), cu exceptia cazului cand nu are prerogativa
folosintei (de exemplu, este nud proprietar sau a adus ca aport social in
societate folosinta unui lucru).
In sfarsit, daca un coindivizar (care nu este aparent proprietar
exclusiv) inchiriaza bunul aflat in indiviziune, se aplica regulile care
guverneaza vanzarea de catre unul dintre coproprietari ori teoria mandatului
tacit reciproc sau a gestiunii de afaceri.
B. Obiectul contractului
1. Lucrul inchiriat - tolal sau partial - poate fi un lucru mobil sau
imobil, corporal sau incorporal (de exemplu, dreptul de proprietate
industriala), dar in toate cazurile cu conditia sa nu se distruga sau sa nu se

consume prin folosinta conform destinatiei dupa natura obiectului sau

conform destinatiei stabilita prin acordul partilor. Inseamna ca obiectul
locatiunii il formeaza lucruri nefungibile (individual determinate) dupa
natura lor sau dupa vointa partilor. Un lucru viitor poate forma obiectul
contractului, cu exceptia bunurilor dintr-o mostenire nedeschisa (art. 965
C.civ.). In caz de nerealizare a lucrului viitor se va angaja raspunderea
locatorului potrivit regulilor generale.
Evident, locatiunea nu poate avea ca obiect o persoana. Daca se
inchiriaza un lucru cu personalul de deservire (de exemplu, un autovehicul
cu sofer), contractul este mixt: locatiune in privinta lucrului si prestare de
servicii in privinta personalului de deservire.
In sfarsit, lucrurile cu regim special pot fi incheiate numai in conditiile legii speciale (de exemplu, armele numai "catre persoane... in drept sa le
detina'').
Obligatiile locatorului
Obligatia de predare. Predarea (art. 1420 pct.1) lucrului dat in
locatiune se poate cere la termenul convenit de parti (imediat daca nu s-a
prevazut un termen) si - in lipsa de stipulatie contrara - la locul unde se
gasea lucrul in momentul contractarii si cu cheltuiala locatorului. In caz de
nerespectare a acestei obligatii, locatarul se poate adresa justitiei, cerand
predarea silita (daca nu prefera sa ceara rezilierea contractului pentru
neexecutare sau nu se multumeste cu invocarea exceptiei de neexecutare),
iar instanta il poate obliga pe locator si la plata de daune-interese, potrivit
regulilor generale.
Lucrul, impreuna cu accesoriile sale, trebuie sa fie predat nu in starea
existenta la incheierea contractului (ca in materie de vanzare), ci intr-o stare
corespunzatoare destinatiei in vederea careia a fost inchiriat (art. 1421 alin.l
C.civ.), locatorul fiind obligat - in lipsa de stipulatie contrara - sa efectueze
toate reparatiile (inclusiv cele locative) necesare in acest scop inainte de
preluarea lucrului de catre locatar si chiar daca, printr-o clauza contractuala,
toate reparatiile ar fi fost puse in sarcina locatarului (intrucat aceasta clauza daca nu s-a prevazut altfel - vizeaza reparatiile necesare in cursul locatiunii
si nu anihileaza obligatia locatorului de a preda lucrul in stare
corespunzatoare folosintei).

Obligatia efectuarii reparatiilor. Locatorul trebuie sa mentina lucrul in

stare de a servi la intrebuintarea pentru care a fost inchiriat (art. 1420 pct.2 si
1421 alin.2 C.civ.). Obligatia efectuarii reparatiilor nu inseamna ca locatorul
trebuie sa reconstruiasca imobilul care "a pierit in total sau s-a facut
netrebnic spre obisnuita intrebuintare" (art. 1439), in acest caz incetand
contractul.
Daca locatorul nu efectueaza reparatiile necesare in cursul locatiunii,
locatarul poate cere justitiei: fie obligarea lui sub sanctiunea platii de daune
cominatorii, fie autorizarea de a le efectua in contul locatorului (art. 1077
C.civ.), retinand cheltuielile efectuate din chirie; fie rezilierea contractului
(art. 1020-1021 si art. 1439 alin.2 C.civ.). Se admite ca, in caz de urgenta,
reparatiile pot fi efectuate si fara autorizarea justitiei.
Obligatia de garantie (art. 1420 pct.3. C.civ.) de care este tinut
locatorul se aseamana cu obligatia de garantie a vanzatorului, cu deosebirea
ca in caz de vanzare dreptul transmis si garantat este proprietatea, iar in caz
de locatiune dreptul transmis si garantat este folosinta linistita si utila.
In virtutea obligatiei de garantie, locatorul raspunde de tulburarile provenite:
1) din propria sa fapta, 2) de la terti si 3) din viciile lucrului, daca prin aceste
tulburari se aduce o atingere serioasa folosintei.
a) Locatorul este obligat sa se abtina de la orice fapt personal, care ar
avea drept consecinta tulburarea locatarului in folosinta lucrului, tulburare
de fapt sau de drept. Astfel, art. 1424 C.civ. dispune ca locatorul "nu poate in
cursul locatiunii sa schimbe forma lucrului inchiriat", fie direct prin
transformarea materiala a lucrului, fie indirect prin schimbarea destinatiei.
Daca locatorul nu respecta aceasta obligatie, locatarul poate cere prin justitie
oprirea sau distrugerea schimbarilor.
Dat fiind faptul ca locatorul trebuie sa intretina lucrul in buna stare in
tot cursul locatiunii, el nu va raspunde pentru stanjenirea folosintei
locatarului, adusa prin efectuarea reparatiilor, chiar daca va fi lipsit in parte
de folosinta lucrului. Legea obliga pe locatar sa suporte tulburarea ce-i
provoaca reparatiile facute de locator. Insa reparatiile trebuie sa aiba caracter
urgent, neputand fi amanate pana la incetarea contractului. Pe de alta parte,
legea dispune ca reparatiile sa fie facute in cel mult 40 de zile. Daca
reparatiile nu se efectueaza in acest interval de timp, atunci locatarul are
dreptul sa ceara o scadere de chirie proportionala cu lipsa partiala a
folosintei. Iar daca reparatiile sunt de asa natura incat locatarul pierde
folosinta totala a lucrului, atunci el (nu si locatorul) poate cere rezilierea
contractului, chiar daca pierderea folosintei n-ar intrece 40 de zile(art. 1425
C.civ.).

b) Daca tulburarea folosintei provine de la un tert, legea distinge intre

tulburarea de fapt si cea de drept.
Art. 1426 C.civ. prevede ca locatorul nu raspunde de tulburarea
cauzata prin faptul unui tert care nu invoca vreun drept asupra lucrului.
Locatarul singur, in numele sau personal, se poate apara contra tulburarilor
de fapt, si anurne, prin actiunile posesorii. In acest sens, C.proc.civ. permite
folosirea actiunilor posesorii nu numai de catre posesori - care exercita
detinerea lucrului sub nume de proprietar (animus sibi habendi, animus
domini) - dar si de catre detentorul precar, cum este si locatarul, "care detine
lucrul in interesul sau propriu, in temeiul unui contract incheiat cu posesorul,
afara numai daca tulburatorul este cel pentru care el detine" (art. 676). Prin
urmare, locatarul poate folosi actiunile posesorii (desi nu este posesor, ci
detentor precar) pentru apararea dreptului sau de folosinta impotriva tertilor,
cu conditia ca agentul tulburator:
-sa nu fie locatorul, adica "cel pentru care el detine" si fata de care el
poate actiona sau se poate apara in temeiul contractului de locatiune;
- sa nu invoce vreun drept asupra lucrului inchiriat (art.1426 C.civ.),
cum ar fi dreptul de proprietate in cazul in care locatorul a incheiat
contractul in baza unui alt drept (sau pretins drept) asupra lucrului.
In toate cazurile in care locatarul este tulburat in folosinta prin faptul
exercitarii de catre un tert (inclusiv un alt locatar) a unui drept (de
proprietate, de uzufruct, de folosinta etc.), asupra lucrului, locatorul va
raspunde de pierderea sau reducerea folosintei, chiar daca dreptul invocat nu
este confirmat in justitie, dar a impiedicat folosinta locatarului. In acest caz,
locatarul are dreptul de a cere fie rezilierea contractului (cand acesta nu se
mai poate executa sau cand folosinta lucrului a fost prea mult micsorata) cu
daune - interese , fie o micsorare a chiriei proportionala cu pierderea partiala
a folosintei si daune - interese (art. 1427-1428 C.civ.). In ambele cazuri
locatorul va raspunde numai daca a fost instiintat in timp util de amenintarea
evictiunii (chemat in garantie in procesul dintre locatar si tertul evingator).
In caz contrar, poate dovedi ca ar fi avut mijloace potrivite pentru a respinge
pretentiile tertului (exceptio mali processus).
Se poate intampla ca tulburarea din partea tertului sa se conbine cu
faptul personal al locatorului insusi. De exemplu, locatorul a inchiriat o
camera pentru a fi locuita, iar restul imobilului a inchiriat unui meserias care
il tulbura pe locatar. In acest caz locatorul raspuntde in virtutea obligatiei
sale de a se abtine de la orice fapt personal care ar duce la tulburarea
locatarului in folosinta lucrului.
Cand folosinta locatarului este tulburata printr-un fapt al unui
colocatar, al unui vecin sau al unui tert oarecare, nu pe baza unui drept

asupra lucrului sau a unui raport juridic cu locatorul, ci printr-un fapt ilicit
cauzator de prejudicii (delict civil), locatarul va avea actiune in despagubire
impotriva autorului faptei (raspundere delictuala), dar nu va avea actiune in
garantie contra locatorului. De exemplu, locatarul de la etaj lasa robinetul de
apa deschis si astfel, prin plafon apa patrunde in apartamentul de la parter,
sau robinetul de gaze lasat deschis provoaca o explozie.
c) Viciile. Locatorul este garant pentru viciile (defectele, stricaciunile)
ascunse ale lucrului care ii impiedica intrebuintarea (art.1422 C.civ.), de
exemplu, existenta de insecte, starea necorespunzatoare a cosurilor, infiltratii
de apa sau alte defecte de constlructie. Practica judecatoreasca stabileste
raspunderea locatorului chiar daca lucrul nu este cu desavarsirc impropriu
folosintei, dar viciile ascunse micsoreaza atat de mult posibilitatea de
folosinta incat se poate prezuma ca, in cunostinta de cauza, locatarul n-ar fi
inchiriat sau ar fi platit un pret mai redus (locatorul nu raspunde insa pentru
vicii care fac mai putin comoda folosinta). Gravitatea viciilor se apreciaza de
instanta.
In cazul descoperirii viciilor ascunse, potrivit regulilor generale
aplicabile contractelor sinalagmatice, locatarul poate cere o reducere
prportionala din pret sau rezilierea contractului cu daune interese pentru
pagubele suferite din cauza viciilor (art. 1422 alin.2 C.civ). Daunele interese
se acorda chiar daca locatorul n-a cunoscut viciile lucrului. Totusi, exista
deosebire intre locatorul de buna-credinta, care raspunde numai de daunele
ce au putut fi prevazute la incheierea contractului (art.1085 C.civ) si
locatorul de rea-credinta care raspunde si de daunele imprevizibile.
d) Modificarea obligatiei de garantie. Deoarece nu este reglementata
prin norme imperative, obligfatia de garantie pentru evictiune si vicii
ascunse poate fi modificata prin conventia dintre parti; agravata (de
exemplu, si pentru vicii care fac mai putin comoda folosinta) sau,
dimpotriva, limitata ori inlaturata.
Limitarea sau inlaturarea garantiei produce efecte nuami daca
locatarul este de buna-credinta (fraus omnia corrumpit), de exemplu, nu a
cunoscut viciile sau tulburarea locatarului nu se datoreaza faptelor sau
actelor savarsite de el (art.1339 C.civ). Pe de alta parte, consideram ca
inlaturarea obligatiei de garantie exonereaza pe locator de plata daunelorinterese, dar nu-l pune la adapost de rezilierea, totala sau partiala, a
contractului; in masura in care folosinta nu poate fi asigurata, incasarea
pentru viitor a chiriei ar fi lipsita de cauza.

Obligatiile locatarului
1. Obligatia de a intrebuinta lucrul ca un bun proprietar si potrivit
destinatiei. Conform art. 1429 alin.1 C.civ, locatarul trebuie sa intrebuinteze
lucrul inchiriat ca un bun proprietar (culpa fiind apreciata dupa tipul abstract
al omului diligent si prudent - culpa levis in abstracto) si numai la destinatia
determinata prin contract, iar in lipsa de stipulatie speciala, la destinatia
prezumata dupa circumstante (natura lucrului, destinatia sa anterioara etc.).
Daca degradarea lucrului se datoreaza culpei locatarului, el va fi obligat sa
faca reparatiile pe cheltuiala sa, chia daca nu sunt locative. Tot astfel, daca
intarzierea in efectuarea reparatiilorlocative provoaca stricaciuni mai
importante, locatarul este obligat sa faca reparatiile necesare.
Locatarul raspunde de asemenea, de stricaciunile si pierderile
provocate de persoanele familiei sale sau de sublocatar (art. 1434 C.civ.),
prin "persoanele familiei" intelegandu-se nu numai membri prpriu-zisi ai
familiei, dar si toate persoanele introduse de el in imobil (prepusi, persoane
tolerate, vizitatori etc).
Toate reparatiile privind partile comune folosite de mai multi locatari
sunt in sarcina proprietarului, daca nu se dovedeste ca stricaciunile sunt
cauzate de unul dintre ei, de persoanele familiei sau de sublocatari.
Daca locatarul nu efectueaza reparatiile locative, locatorul poate cere
daune-interese, dar numai la incetarea locatiunii, caci incovenientele lipsei
de intretinere sunt suportate de locatar. Daca insa neefectuarea reparatiilor
locative poate provoca deteriorarea sau chiar pieirea lucrului dat in
locatiune, locatorul poate actiona in cursul locatiunii, cerand efectuarea
reparatiilor in contul locatarului sau rezilierea contractului, potrivit regulilor
generale.
2. Plata chiriei. Conform art. 1429 C.civ. locatarul trebuie sa plteasca
pretul locatiunii la termenele stipulate. In lipsa de stipulatie contrara, plata se
face la domiciliul debitorului (fiind cherabile, iar nu portabila) si in caz de
pluralitate de locatari obligatia este conjuncta (divizibila) daca solidaritatea
sau indivizibilitatea nu rezulta din contract. In caz de neexecutare, locatorul
poate cere executare silita sau rezilierea contractului in privinta locatarului
neplatnic, beneficiind si de privilegiul locatorului de imobile asupra
mobilelor locatarului (art. 1730 pct. 1 C.civ.). Iar daca chiria urma sa fie
platita cu anticipatie si lucrul nu s-a predat, locatorul poate invoca exceptia
de neexecutare (exceptio non adimpleti contractus).
Daca lucrul dat in locatiune a fost vandut si noul proprietar nu-l
incunostiinteaza pe locatar, plata facuta vechiului proprietar este valabila.

3. Restituirea lucrului. Restituirea lucrului poate fi ceruta de locator

printr-o actiune personala (ex. contructu), sau printr-o actiune in revendicare
(daca are calitatea de proprietar). Actiunile posesorii nu pot fi exercitate
impotriva unui detentor precar (decat daca detentiunea locatarului a lost
intervertita intr-o posesiune utila).
Locatarul nu raspunde de pieirea sau detcriorarea lucrului din cauza
vechimii, fortei majore sau cazului fortuit. Dovada incumba, potrivit
regulilor generale, locatarului (art.1431, 1434 C.civ.). Evident, locatarul nu
raspunde nici de uzura normala a lucrului.
Daca locatarul a facut lucrari de constructii sau plantatii, ele devin
prin accesiune proprietatea locatorului - dar fara dreptul de a cere
modificarea chiriei daca nu a rambursat cheltuielile - iar la restituire
raporturile dintre parti - in lipsa de conventie - vor fi solutionate potrivit art.
494 C.civ., locatarul fiind considerat de rea-credinta, intrucat este un
detentor precar.
4. Raspunderea pentru incendiu. Obligatia de a intretine si a restitui
lucrul in starea primita mai face raspunzator pe locatarul unei cladiri de toate
pagubele pricinuite cladirii de incendiu, daca nu va dovedi ca incendiul a
provenit din caz fortuit , forta majora sau dintr-un defect de constructie ori
prin comunicarea focului (fara greseala sa), de la o casa vecina (art. 1435
C.civ.). S-a considerat ca reglementarea cuprinsa in art. 1435 C.civ.,
reprezinta o aplicare a dreptului comun in materie de dovada, in sensul ca
locatarul nu poate fi exonerat de raspundere decat daca dovedeste ca
distrugerea, totala sau partiala a lucrului, provine din caz fortuit sau forta
majora (deci fara culpa din partea sa).
In orice caz, spre deosebire de conditiile din epoca adoptarii Codului
civil, in conditiile de azi agravarea raspunderii locatarului pentru incendiu nu
mai poate fi extinsa in baza art.1435 decat pentru cauza anonima, orice
cauza straina neimputabila dovedita fiind exoneratoare de raspundere (art.
1082-1083 C.civ.).
Daca locatorul-proprietar foloseste si el o parte din imobilul inchiriat,
problema suportarii pagubelor cauzate de incendiu este foarte controversata.
Consideram ca faptul locuirii proprietarului in imobil nu poate duce,
in sine, la inlaturarea raspunderii locatarilor in conditiile art. 1435. Astfel
fiind, pentru a fi exonerati de raspundere, ei trebuie sa dovedeasca fie
imprejurarile prevazute de art. 1435, fie ca incendiul a izbucnit in partea
ocupata de proprietar sau nu a putut izbucni in partea folosita de ei. In lipsa
unei asemenea dovezi, fiecare (inclusiv proprietarul) suporta paguba in
raport cu valoarea locativa a partii din imobil ce ocupa.

5. Apararea contra uzurparilor. Conform art. 1433 C.civ., locatarul

mai este obligat de a apara lucrul inchiriat contra uzurparilor. Prin uzurpare
se intelege orice atingere provenita de la un tert asupra proprie-tatii sau
posesiei lucrului dat in locatiune. Daca locatorul nu are cunostinta de
incercarea de uzurpare, locatarul trebuie sa-l instiinteze in termen util pentru
a fi in masura sa se apere contra incercarii de uzurpare (astfel incat locatorul
sa nu piarda nici actiunea posesorie).
Daca locatarul neglijeaza sa-l informeze pe localor, el va raspunde de
prejudiciul suferit de locator in urma neinstiintarii.
Incetarea locatiunii
1. Cauze de ncetare. Pe langa acordul de vointa al partilor (rezilierea
conventionala), contractul de locatiune nceteaza prin: a) denuntarea
unilaterala; b) expirarea termenului; c) rezilierea contractului pentru
neexecutare; d) pieirea lucrului; e) desfiintarea (desfacerea) titlului
locatorului; f) n anumite conditii si prin efectul nstrainarii, prin acte ntre
vii cu titlu particular, a lucrului dat n locatiune.
In ceea ce priveste transmisiunea mortis causa a lucrului dat n
locatiune, nici moartea locatorului si nici aceea a locatarului nu atrage dupa
sine ncetarea contractului (art. 1440 C.civ.). Rezulta ca drepturile si
obligatiile trec asupra mostenitorilor (legali sau legatari universali, cu titlu
universal ori cu titlu particular), potrivit regulilor generale n materie de
obligatii patrimoniale care nu sunt contractate intuitu personae, ori cu
caracter viager, cu exceptia cazului cand partile s-au nteles altfel (de
exemplu, prin stabilirea termenului locatiunii n functie de moartea
locatorului) sau daca mostenitorul uneia dintre parti (decedate) este cealalta
parte, caz n care obligatiile reciproce se sting prin confuziune, total
(art.1154 C.civ.) sau partial (de exemplu, n caz de pluralitate de parti
obligate solidar - art.1048 C.civ.).
2. Denuntarea unilaterala. Daca partile sau legea n-au determinat
durata locatiunii, contractul ia sfarsit prin denuntarea unilaterala de catre
oricare dintre parti, cu conditia respectarii termenului de preaviz (art.
1436alin.2C.civ.).
Prin termenul de preaviz se ntelege intervalul de timp dintre
manifestarea vointei de a desface contractul si data la care contractul
urmeaza sa nceteze n urma denuntarii. Acest termen de preaviz poate fi
stabilit prin conventia dintre parti, iar n lipsa se stabileste n functie de

natura lucrului si dupa obiceiul locului (art. 1443 C.civ.) si are drept scop ca
cealalta parte sa gaseasca un locatar (daca preavizul a fost dat de locatar) sau
un lucru similar pe care sa-l ia n locatiune (daca preavizul a fost dat de
locator).
Manifestarea de vointa de a desface contractul (numita de lege
"concediu") este un act unilateral de vointa si produce efecte chiar daca n-a
fost acceptata de partea concediata, care trebuie sa suporte desfacerea
contractului.
Legea nu prevede vreo forma speciala pentru denuntare. Practic,
trebuie sa fie facuta n scris, iar daca partea concediata refuza sa dea o
dovada de primire, se face prin intermediul executorilor judecatoresti. n
toate cazurile, "actiunea de chemare n judecata pentru evacuare constituie
manifestarea neechivoca a vointei de denuntare a contractului", termenul de
preaviz fiind acoperit de timpul necesar solutionarii litigiului, asa cum s-a
decis, n mod constant, n practica judecatoreasca .
Dupa expirarea termenului de preaviz locatiunea nceteaza, iar un nou
contract poate fi ncheiat numai prin consimtamantul ambelor parti (nu prin
simpla renuntare la efectele denuntarii unilaterale).
3. Expirarea termenului. Daca termenul locatiunii a fost determinat
prin conventia partilor sau, n lipsa clauzei, de lege (art. 1450-1451 C.civ)
locatiunea nceteaza de drept (dies pro homine interpellat) prin simpla
trecere a termenului, fara sa mai fie nevoie de o nstiintare prealabila (art.
1436alin.1 C.civ.).
Tacita relocatiune (reconductiune). Daca locatarul ramane n folosinta
lucrului dupa expirarea termenului contractual si fara ca locatorul sa-l
mpiedice (deci cu permisiunea lui), locatiunea se considera rennoita prin
tacita relocatiune (art.1437 si 1452 C.civ.).
Intrucat tacita relocatiune opereaza un nou contract de locatiune,
trebuie sa fie ndeplinite conditiile cerute de lege pentru ncheierea
contractului, de exemplu, capacitatea partilor contractante, (nsa dovada
relocatiunii se poate face - cu martori si prezumtii - prin proba ramanerii si
lasarii locatarului n folosinta lucrului, iar nu prin nscrisul original, fie si
autentic, constatator si doveditor numai al contractului initial ). In caz de
pluralitate de parti, rennoirea tacita poate opera numai cu consimtamantul
tacit al tuturor partilor. De exemplu, daca unul dintre locatori a anuntat
concediul sau unul dintre locatarii care au ncheiat contractul ori unul dintre
mostenitorii unicului locatar nu a continuat folosinta lucrului, tacita
relocatiune nu poate opera.
4. Rezilierea pentru neexecutare. Conform art. 1439 alin.2 C.civ.,
neexecutarea obligatiilor de catre una dintre parti da dreptul celeilalte parti

de a cere - dupa punerea n ntarziere a debitorului - rezilierea contractului

cu daune-interese (art. 1453 C.civ.). Deci, contractul de locatiune urmeaza
regulile generale n materie de contracte sinalagmatice cu executare
succesiva (tinandu-se seama, daca este cazul, si de pactul comisoriu expres
stipulat n contract).
5. Pieirea lucrului (art. 1423 si 1439 C.civ.). Daca pieirea este totala
(lucrul nu mai poate fi folosit potrivit destinatiei), contractul este desfacut de
drept, caci locatorul nu mai poate asigura locatarului folosinta lucrului si nici
nu poate fi obligat la reconstruirea, refacerea sau nlocuirea lui. Precizam ca
prin pieire se ntelege nu numai distrugerea materiala a lucrului, ci si orice
imposibilitate de a se folosi lucrul (de exemplu, rechizitionarea, exproprierea
sau confiscarea lui).
6. Desfiintarea (desfacerea) titlului locatorului. Daca se desfiinteaza
sau se desface titlul locatorului n baza caruia consimtise la locatiune, se
desface si contractul de locatiune, caci locatorul nu mai este n masura sa
asigure locatarului folosinta lucrului. Astfel, de exemplu, daca titlul
proprietarului (locator) este anulat ori rezolvit sau daca este evins printr-o
actiune n revendicare etc. ori daca titlul locatarului principal s-a desfacut
prinexpirarea termenului prevazut n contract si nu mai poate asigura
sublocatarului (fata de care el este locator) folosinta lucrului etc.
7. Efectele nstrainarii lucrului (imobilului) prin acte ntre vii.
Conform art. 1441 C.civ., daca locatorul vinde lucrul nchiriat sau arendat,
cumparatorul - chiar daca nu s-a obligat n acest sens - este dator sa respecte
locatiunea facuta nainte de vanzare, cu conditia sa fi fost ncheiata prin
nscris autentic sau prin nscris sub semnatura privata, dar cu data certa
(art.1182 C.civ.) , afara de cazul cand desfacerea ei din cauza vanzarii s-ar fi
prevazut n nsusi contractul de locatiune.
Rezulta ca, n lipsa de stipulatie contara, contractul de locatiune cu
data certa anterioara vanzarii-cumpararii cu data certa produce efecte si este
opozabil tertului dobanditor n conditiile n care a fost ncheiat si fara
modificarile care nu sunt constatate prin nscris cu data certa (de exemplu,
modificarea termenului locatiunii, renuntarea proprietarului la clauza de
reziliere n caz de subnchiriere sau la pactul comisoriu etc.).
Rezulta ca vanzarea este o cauza de ncetare a locatiunii numai daca
contractul s-a ncheiat verbal ori prin nscris sub semnatura privata fara data
certa; daca contractul are data certa dar nu a fost supus publicitatii nainte de
nscrierea contractului de vanzare-cumparare n cartea funciara, nstrainarea
va atrage ncetarea locatiunii dupa expirarea termenului de 3 ani. In aceste
cazuri de nendeplinire a conditiilor prevazute de lege contractul nu produce
efecte opozabile cumparatorului de buna-credinta.

In toate cazurile de desfacere prin efectul nstrainarii - inclusiv clauza

expresa n contractul de locatiune de reziliere din cauza vanzarii - locatarul
este n drept sa ceara despagubiri de la locator, daca nu s-a prevazut n
contract o stipulatie expresa contrara (art. 1442 C.civ.). Pana la plata
daunelor locatarul are drept de retentie, cat timp nu va fi despagubit de
locator sau eventual de cumparator (art. 1444 C.civ), care nsa va avea
actiune n regres mpotriva locatorului.
Natura juridica a drepturilor locatarului
1. Drept de creanta. Dupa cum am vazut, locatiunea nu este un
contract translativ sau constitutiv de drepturi reale, ci un contract creator de
raporturi obligationale. De aici rezulta ca dreptul de folosinta al locatarului
este un drept de creanta.
In literatura de specialitate s-a sustinut nsa ca dreptul de folosinta al
locatarului ar fi un drept real, n principal pentru urmatoarele motive: a)
mpotriva tulburarilor de fapt locatarul se poate apara prin actiunea
posesorie; b) n anumite conditii (data certa a contractului si, respectiv,
ndeplinirea formelor de publicitate) locatarul se bucura de un drept de
urmarire, ceea ce rezulta din opozabilitatea contractului fata de tertul
dobanditor (art.1441 C.civ.) si fata de creditorii urmaritori care au nscris
comandamentul dupa ncheierea contractului de locatiune (art. 513
C.proc.civ.) si de un drept de preferinta, ceea ce rezulta din opozabilitatea
contractului fata de locatarii ulteriori ai aceluiasi bun (chiar daca acestia ar fi
obtinut anterior detentia bunului), c) daca termenul locatiunii depaseste 3
ani, contractul este supus publicitatii. lar aceste trei efecte sunt specifice,
caracteristice, drepturilor reale.
In realitate, dreptul de folosinta al locatarului este un drept de creanta,
iar argumentele invocate n favoarea caracterului real al dreptului nu sunt
hotaratoare pentru urmatoarele considerente:
a) Actiunile posesorii pot fi intentate nu numai atunci cand detinerea
lucrului se exercita animus sibi habendi, dar si de catre detentorul precar;
b) Opozabilitatea contractului fata de dobanditor si fata de creditorii
urmaritori este o simpla exceptie de la principiul relativitatii efectelor
contractului consacrat de art. 973 C.civ. De altfel, daca dreptul de folosinta
locativa ar fi un drept real, nu ar fi fost necesare texte speciale care sa
consacre exceptia. Pe de alta parte, art. 1441 C.civ. consacra nu o simpla
opozabilitate a dreptului de folosinta a locatarului; n lumina textului, de la

data cumpararii, contractul de locatiune produce efecte fata de cumparator ca

si cum ar fi fost parte contractanta, inclusiv cu privire la obligatiile
locatarului fata de el.
In ceea ce priveste opozabilitatea contractului fata de locatarii
ulteriori, problema este controversata, dar totodata si independenta de solutia
adoptata n privinta naturii dreptului locatarului.
Astfel, in concursul dintre doi locatari ai aceluiasi bun, unii autori
acorda preferinta locatarului care a intrat mai ntai n folosinta lui, chiar daca
are un titlu cu data ulterioara (teoria "primului ocupant").
Impartasim solutia contrara, potrivit careia, n conflictul dintre doi
locatari urmeaza a se aplica regulile opozabilitatii actelor juridice; contractul
cu data certa sau cu data certa anterioara este opozabil locatarului care are un
contract fara data certa sau cu data certa ulterioara (si chiar nscris).
Locatiunea de peste trei ani este opozabila locatarului ulterior dupa expirarea
acestui termen numai daca contractul a fost nscris. ntradevar, daca
contractul cu data certa anterioara este opozabil dobanditorului de drepturi
reale(art.1441 C.civ.),cu atat mai mult trebuie sa fie opozabil fata de
locatarul ulterior care are numai un simplu drept de folosinta. lar teoria
"primului ocupant" (desi n materia drepturilor de creanta - incorporale
-posesiunea sau detentiunea, n principiu, nu au relevanta, art. 970 C.civ.
fiind aplicabil numai n materie de drepturi reale asupra unor bunuri
corporale) poate fi invocata numai n lipsa de orice alt criteriu, n concursul
dintre doi locatari cu contracte fara data certa (si deci inopozabile).
c) Deoarece dreptul este opozabil fata de terti, locatiunea este supusa
publicitatii imobiliare daca depaseste 3 ani. Mentionam ca, daca dreptul ar fi
real, publicitatea s-ar impune indiferent de durata.
d) In sfarsit, drepturile reale, ca drepturi absolute, sunt limitativ
enumerate de lege, iar dreptul de folosinta locativa nu a fost retinut de
legiuitor printre aceste drepturi.
Rezulta ca dreptul de folosinta al locatarului nu este un drept real (ius
in re), ci un drept de creanta care se realizeaza prin intermediul locatorului
("ndatorat a asigura folosinta..."art. 1411C.civ.), desi se exercita asupra unui
lucru, presupunand un contract material cu un lucru (ius ad rem). Dar, spre
deosebire de alte asemenea drepturi de creanta (de exemplu, drepturile
comodatarului), dreptul de folosinta al locatarului prezinta unele aspecte
particulare, mai ales sub raportul opozabilitatii, fapt pentru care se
ncadreaza n categoria obligatiilor opozabile tertilor (obligatii in rem
scriptae).

CONTRACTUL DE DONATIE

Definitie
Donatia este un contract solemn, unilateral si cu titlu gratuit prin care
una din parti, numita donator, cu intentie liberala isi micsoreaza in mod
actual si irevocabil patrimoniul sau cu un drept (real sau de creanta), marind
patrimoniul celeilalte parti, numita donatar, cu acelasi drept, fara a urmari sa
primeasca ceva in schimb (art.801 si 803 C.civ.)2.
Dupa cum rezulta din aceasta definitie, ceea ce caracterizeaza donatia
este trecerea unor valori dintr-un patrimoniu in altul fara echivalent, cu
intentia de a face o donatie (animus donandi). Aceasta intentie, concreti-zata
in mcheierea contractului in forma si in conditiile prevazute de lege, justifica
marirea unui patrimoniu in detrimentul altuia, constituind cauza ei.
Precizam, de asemenea, ca donatia - ca varietate a contractelor cu titlu
gratuit - reprezinta o liberalitate, deoarece are ca efect micsorarea patrimoniului donatorului cu bunul donat, spre deosebire de contractele dezinteresate (de exemplu, comodatui, mandatul sau depozitul cu titlu gratuit
etc.), prin care nu se micsoreaza patrimoniul celui care procura altuia un
folos, motiv pentru care acestea din urma nu sunt supuse regulilor de fond si
de forma prevazute pentru donatii.

Obiectul donatiei
Conditii. Potrivit dreptului comun, bunul (dreptul) care formeaza
obiectul contractului trebuie sa fie in circuitul civil (art.963 C.civ.), sa fie
determinat sau determinabil (art.948 si 964 C.civ.), posibil, licit si sa existe
sau sa poata exista in viitor (de exemplu, recolta viitoare). Dintre bunurile
viitoare numai succesiunile nedeschise nu pot forma obiectul donatiei
(art.702 si 965 C.civ.). Dupa deschiderea mostenirii mostenitorul poate
instraina universalitatea dobandita, respectiv cota-parte indiviza, nu numai
cu titlu oneros, dar si cu titlu gratuit, deci prin donatie. In nici un caz,
bunurile viitoare nu pot constitui obiectui darului manual.
Daca bunul donat este individual determinat donatorul trebuie sa aiba
calitatea de proprietar (fie si sub conditie). Daca contractul are ca obiect

lucrul altuia, donatia este nula absolut in toate cazurile (indiferent de solutia
ce se admite in materia vanzarii lucrului altuia) intrucat donatorul se poate
abtine sa dobandeasca proprietatea lucrului altuia si deci donatia contravine
principiului irevocabilitatii.
Daca incheierea contractului de donatie este insotita, precedata sau
urmata de incheierea unui alt contract (cu participarea unei alte persoane,
straine de donatie), trebuie sa se stabileasca corect ce se doneaza (quid
donat), adica obiectul donatiei, pentru ca solutionarea problemelor de drept
specifice contractului de donatie (capacitatea, revocarea, reductiu-nea etc.)
sa nu se rasfranga asupra celuilalt contract cu privire la care reglementarile
in materie de donatie nu sunt incidente.
Problema se pune in practica in cazul finantarii cumpararii sau
construirii unei case; obiectul donatiei este suma de bani sau casa? Regula
este ca, in cazul prestarii unei sume de bani in vederea achizitio-narii unui
imobil, obiectul donatiei este suma de bani . Tot astfel, daca donatia se
realizeaza prin transcrierea dreptului de proprietate asupra (sau si asupra)
altei persoane decat aceea care plateste pretus imobilului, ceea ce se doneaza
este pretul (parte din pret), iar nu imobilul, dar numai daca donatia este
concomitenta cu plata pretului catre vanzator. In schimb, daca transcrierea se
face dupa incheierea vanzarii si plata pretului la care donatarul n-a luat parte,
obiectul donatiei il formeaza imobilul .
Conditiile donatiei
Intre persoane prezente
Conform art.813 C.civ. toate donatiile se fac prin act autentic. Deci
contractul produce efecte juridice numai daca consimtamantul ambelor parti
este manifestat in forma autentica. Neres- pectarea acestei forme se
sanctioneaza cu nulitatea absoluta a contrac-tului, indiferent de persoana
donatorului sau donatarului (persoana fizica sau juridica, de drept public sau
privat).
Forma autentica este o masura de protectie a vointei donatorului, care
dispune in mod actual si irevocabil de un drept in favoarea unei alte
persoane, fara ca acel element activ sa fie inlocuit in patrimoniul sau printr-o
valoare echivalenta.
Intrucat cerinta formei este prevazuta in mod imperativ, sub sanctiunea nulitatii absolute, deci ad validitatem, dovada existentei unei donatii nu
poate fi facuta cu martori, chiar daca ar exista un inceput de dovada scrisa.

Nulitatea donatiei pentru lipsa formei autentice poate fi invocata de

orice persoana interesata sau de instanta din oficiu si nu poate fi inlaturata in
nici un fel. Astfel, de exemplu, nu poate fi validata printr-un act confir-mativ
al donatorului (quod nullum est confirmari nequit) si nici acoperita printr-un
proces verbal incheiat cu prilejul transcrierii imobilului ori prin alte acte
oficiale ulterioare manifestarii de vointa, daca actul juridic initial este nul.
Precizam, de asemenea, ca inzestrarea unui copil in vederea incheierii
casatoriei, avand caracterul unei donatii, nu poate fi facuta decat tot prin
inscris autentic. Intrucat parintii nu au o obligatie civila imperfecta (naturala) de a-si mzestra copiii, nici executarea benevola a donatiei in scop in
inzestrare, nu poate acoperi nulitatea si deci se poate cere restituirea
prestatiei efectuate in baza actului nul, ca donatie, iar nu valabila ca act de
plata facuta in executarea unei obligatii civile imperfecte.
Pentru ca donatia nula pentru vicii de forma sa produca efecte
juridice, ea trebuie sa fie refacuta in intregime cu respectarea formei cerute
de lege (art.1168C.civ.).
In schimb, dupa moartea donatorului, nulitatea unei donatii pentru
vicii de forma, cat si in privinta oricarei alte exceptii, poate fi acoperita prin
confirmarea, ratificarea sau executarea voluntara a donatiei de catre
mostenitorii sau reprezentantii donatorului (art.1167 alin.3 C.civ.) daca
confirmarea, ratificarea sau executarea este benevola si facuta in deplina
cunostinta de cauza. Renuntarea la efectele nulitatii este opozabila si creditorilor, daca nu este frauduloasa.
In sfarsit, precizam ca si sarcinile sau conditiile donatiei trebuie sa fie
prevazute in forma solemna.
Intre absenti
In cazul in care contractu de donatie se incheie intre absenti, prin
oferta si acceptare separate, atat oferta de a darui, cat si acceptarea trebuie sa
fie facuta in forma autentica, altfel nu vor produce efecte juridice, fiind nule
absolut cu toate consecintele si regulile de mai sus aratate (art.814 alin.l
C.civ.).
Pentru validitatea donatiei acceptata printr-un inscris separat, se mai
cere ca acceptarea sa aiba loc in timpul vietii donatorului (art.814 alin2.
C.civ.). In caz de moarte a donatorului mai inainte de acceptare (cu care se
echivaleaza situatia cand acesta devine incapabil), oferta devine caduca.
Bineinteles, si donatarul trebuie sa fie in viata in momentul acceptarii, cand
se realizeaza acordul de vointa necesar in vederea incheierii contrac-tului.
Daca donatarul inceteaza din viata inainte de acceptare, mostenitorii sai nu

pot accepta donatia deoarece autorul lor nu le-a putut transmite nici un drept,
iar oferta de donatie s-a facut intuitu personae. Cu atat mai puternic cuvant,
creditorii nu ar putea accepta donatia (nici in timpul vietii donatarului) pe
calea actiunii oblice (dreptul de a accepta fiind exclusiv personal, implicand
aprecieri de ordin moral) si nici ataca refu-zul acceptarii donatiei pe calea
actiunii pauliene, pentru ca donatarul nu-si micsoreaza patrimoniul, ci pierde
numai ocazia de a-l mari.
Pe langa aceste conditii, pentru ca donatia acceptata prin inscris
separat sa produca efecte, se mai cere ca actul de acceptare sa fie comunicat
(notificat) donatorului, in timpul vietii lui (art.814 alin.2 C.civ.) si inainte de
a fi devenit incapabil. Pana in momentul primirii comunicarii donatorul
poate revoca donatia (oferta de donatie). Revocarea poate fi nu numai
expresa, ci si tacita. Astfel, faptul ca, inainte de comunicarea actului de
acceptare, donatorul vinde lucrul care urmeaza sa faca obiectul donatiei,
constituie o revocare tacita. (Revocarea nu trebuie sa fie notifi-cata
donatarului).
Statul estimativ
Daca donatia are ca obiect bunuri mobile, corpo-rale sau incorporale,
pe langa conditiile examinate se mai cere ca obiectele mobile donate sa fie
trecute intr-un stat estimativ semnat de donator si donatar si care sa cuprinda
descrierea si evaluarea, cel putin globala, a lucrurilor mobile daruite (art.827
C.civ.).
Statul estimativ poate sa fie cuprins in chiar corpul inscrisului de donatie, dar partile pot intocmi si un inscris separat sub semnatura privata ,
nefiind necesara redactarea lui in forma autentica; insa inscrisul trebuie sa
fie semnat de ambele parti.
Darurile manuale si donatiile indirecte sunt scutite de formalitatea
statului estimativ.
Donatia de imobile
Daca donatia are ca obiect un imobil, cerintele de forma trebuie sa fie
respectate in toate cazurile, iar nu numai in cazul terenurilor(art.2 alin 1 din
L.nr.54/1998).In schimb, dreptul de preemptiune (art.48-49) nu este aplicabil
in cazul donatiei.
In ceea ce priveste publicitatea imobiliara, precizam ca inscrierea in
cartea funciara nu afecteaza validitatea contractului.

Capacitatea partilor
Incapacitati de a primi
1. Persoanele fizice neconcepute si organizatiile care n-au dobandit
personalitatea juridica nu au capacitatea de a primi donatii. Copilul conceput
(infans conceptus) poate fi gratificat (art.808 C.civ.).
2. Cetatenii straini (persoanele juridice straine) si apatrizii nu pot
primi donatii avand ca obiect dreptul de proprietate asupra terenurilor (art.41
alin.2 din Constitutie) .
3. Medicii si farmacistii, inclusiv persoanele care practica ilegal
medicina , care au tratat pe o persoana in boala din care moare (acea boala
fiind cauza mortii), nu pot primi donatiile ce bolnavul a facut in favoarea lor
in cursul acestei boli. Aceasta dispozitie se aplica si preotilor care au asistat
pe donator din punct de vedere religios in cursul ultimei boli (art.810 alin.1
si 3 C.civ.).
Sunt exceptate de la interdictia vizata, si deci sunt valabile, donatiile
remuneratorii, daca sunt potrivite cu starea materiala a donatorului si cu
serviciile prestate de donatar (art.810 alin.2 C.civ.).In literatura de
specialitate se recunoaste si validitatea donatiei facuta medicului de catre
bolnavul care este sotui lui
4. Minorii si interzisii au dreptul de a primi donatii, dar nu au
exercitiul acestui drept. In principiu, donatia facuta unui incapabil sau cu
capacitate de exercitiu restransa se accepta prin reprezentantii sai legali sau
cu incuviintarea prevazuta de lege. In cazul minorului cu capacitate de
exercitiu restransa art.815 C.civ. trebuie sa fie interpretat - dupa parerea
noastra - in sensul ca nu numai tutorele sau parintii, dar si ascendentii
minorului pot incuviinta accepta-rea. Dar daca donatia contine si element
oneros (donatie cu sarcini sau sub conditie), deci acceptarea constituie un act
de dispozitie, ea trebuie sa fie, in toate cazurile, autorizata in prealabil de
autoritatea tutelara
5. Surdo-mutul care nu stie sa scrie nu poate accepta o donatie decat
cu asistarea unui curator special numit de autoritatea tutelara (art.816
C.civ.comb. cu art. 152 si 159 C.fam.), care va avea rolul de interpret al
vointei surdo-mutului (surdului sau mutului) in sensul art.61 alin.2 din
Legea notarilor publici si a activitatii notariale nr.36/1995.
6. Donatiile facute statului (organelor de stat, institutiilor bugetare,
unitatilor administrativ-teritoriale, regiilor autonome sau societatilor co-

merciale cu capital majoritar de stat) urmeaza sa fie acceptate dupa cum

urmeaza:
- donatiile oferite ministerelor, altor organe sau institutii centrale care
depind direct de Guvern, precum si unitatilor bugetare care fac parte din
sistemul acestora se accepta de ministrul sau conducatorul organului ori
institutiei centrale de stat;
- donatiile oferite unitatilor administrativ-teritoriale se accepta, dupa
caz, de consiliul judetean sau al municipiului Bucuresti;
- donatiile oferite regiilor autonome sau societatilor comerciale cu
capital majoritar de stat se accepta de conducatorii acestora insa, daca sunt
de interes national, cu autorizatia prealabila a organului tutelar,iar daca sunt
de interes local, cu autorizatia consiliului judetean sau al municipiului
Bucuresti, dupa caz.
Daca bunul care formeaza obiectul donatiei (sau legatului facut prin
testament) urmeaza sa intre in domeniul public al statului sau unitatii
administrativ-teritoriale, dreptul de proprietate publica se dobandeste prin
acceptarea liberalitatii de Guvern, de consiliul judetean sau de consiliul
local, dupa caz (art.7 din Legea nr.213/1998 privind proprietatea publica si
regimul juridic al acesteia).
Cat priveste persoanele juridice care nu sunt de stat, acceptarea
donatiilor (inclusiv a darurilor manuale) se face prin organele abilitate sa
incheie actejuridice in numele si pe seama persoanei juridice, respectiv prin
persoanele imputernicite in acest scop. In cursul constituirii, liberalitatile
facute in scopul formarii patrimoniului necesar se accepta de persoanele
imputernicite (prin actul constitutiv) sa desfasoare procedura de dobandire a
personalitatii juridice.
Incapacitati de a dispune
Minorii si persoanele puse sub interdictie judecatoreasca nu pot
incheia contract de donatie, in calitate de donatori, nici prin reprezentantii
legali (parinti sau tutor) si nici personal cu incuviintarea ocrotitorului legal
(si chiar daca s-ar obtine autorizatia autoritatii tutelare-art.129 alin. 1-3 si
art. 133 alin.3 comb. cu art. 105 alin.3 si 147 C.fam.). In practica se
recunoaste insa validitatea darurilor obisnuite facute de minor sau, in numele
sau, de ocrotitorul legal (de exemplu, cu ocazia unor aniversari, de ziua
femeii etc.) daca sunt potrivite cu posibilitatile celui ocrotit. In aceste
conditii se recunoaste validitatea darului, chiar daca minorul a actionat
singur; lipsa incuviintarii sau autorizatiei nu poate fi invocata. 9. In favoarea
tutorelui, minorul nu poate dispune prin donatie nici dupa ce a ajuns la

majorat, cat timp autoritatea tutelara n-a dat tutorelui descarcare pentru
gestiunea sa (art.809 C.civ. si art. 141 C.fam.). De la aceasta regula face
exceptie situatia cand tutorele este ascendentul minorului.
Momentul cand capacitatea este ceruta
Reguli aplicabile. In ceea ce priveste momentul la care trebuie sa ne
raportam pentru a aprecia capacitatea partilor, nu se pun probleme daca
donatia se realizeaza printr-un singur act. Daca donatia se incheie prin acte
separate (intre absent), donatorul trebuie sa fie capabil in momentul facerii
ofertei (cand isi manifesta vointa de a dona), in momentul acceptarii ei de
catre donatar (cand se realizeaza acordul de vointe) si in momentul primirii
comunicarii actului de acceptare, caci donatia produce efecte numai din
acest moment (art. 814alin.2 C.civ.).
Cat priveste pe donatar, el trebuie sa fie capabil in momentul
acceptarii. In momentul facerii ofertei (desi problema este controversata)
consideram ca donatarul nu trebuie sa fie capabil, intrucat oferta este un act
unilateral al donatorului. lar in momentul receptarii notificarii de catre
donator problema capacitatii donatarului nu se pune; desi art.814 alin.2
C.civ. roman - referitor la efectele donatiei - a eliminat cuvintele "a 1'egard
du donateur" (art.932 alin.2 C.civ. francez), totusi vizeaza numai
comunicarea actului de acceptare in timpul vietii "donatorului", "a celui ce
daruieste".
Sanctiunea incapacitatilor speciale de a face si de a primi donatii
Nulitatea contractului. Potrivit art.812 C.civ., "dispozitiile in favoarea
unui incapabil sunt nule...".Cu toate ca formularea sugereaza sanciunea
nulitatii absolute se admite ca nerespectarea incapacitatilor -atat de a face,
cat si de a primi donatii - se sanctioneaza, de regula, numai cu nulitatea
relativa a contractului, nulitatea putand fi invocata de cel ocrotit (prin
ocrotitorul legal, daca este cazul) sau de succesorii sai in drepturi .
In unele cazuri insa, cand incapacitatile sunt dictate de interese de
ordine publica, sanctiunea este nulitatea absoluta a contractului. Astfel,
donatiile facute persoanelor juridice, daca n-au fost acceptate in conditiile
prevazute de lege. Tot astfel, donatia avand ca obiect dreptul de proprietate
asupra terenului de orice fel, daca donatarul nu este cetatean roman (art.41
alin.2 din Constitute).
Controversata este problema sanctiunii aplicabile in cazul donatiilor
facute medicilor, farmacistilor sau preotilor. Consideram ca sanctiunea
nulitatii absolute isi poate gasi justificarea si in acest caz, deoarece
interdictia este conceputa in art.810 C.civ., ca o dispozitie prohibitiva (nu
numai de ocrotire), ca o regula generala de aparare a prestigiului profesiei de
medic sau de preot. lar in cazul persoanelor care practica ilegal medicina,

fapta ce constituie infractiune, in orice caz se impune sanctiunea nulitatii

absolute.
Donatia va fi nula, respectiv anulabila, chiar daca partile - pentru a
ocoli dispozitiile privind incapacitatile speciale - au recurs la deghizare sau
la interpunere de persoane, caci actul care sincer incheiat ar fi nul, ramane
nul si daca a fost simulat.
Irevocabilitatea donatiilor
Clauze incompatibile cu principiul irevocabilitatii
- Conditiile potestative. Cu toate ca dreptul transmis prin donatie
poate, in principiu, sa fie conditional, adica supus unei conditii suspensive
sau rezolutorii, cazuale ori mixte, totusi caracterul de irevocabilitate nu
permite stipularea unei conditii suspensive sau rezolutorii potestative din
partea donatorului (art.822 C.civ.). Astfel, o donatie este nula nu numai cand
este facuta sub conditie pur potestativa (a carei realizare depinde exclusiv de
vointa donatorului), ci se admite ca ea este nula chiar daca este facuta sub o
conditie simpla potestativa din partea donatorului (a carei realizare, pe langa
vointa lui, depinde si de circumstance exterioare care insa nu pot actiona in
afara vointei lui).
- Plata datoriilor vi itoare nedeterminate. Este nula donatia care
impune donatarului plata datoriilor pe care donatorul le-ar contracta in viitor
si a caror valoare n-a fost specificata prin actul de donatie (art.823 C.civ.),
intrucat donatorul ar fi liber sa revoce donatia contractand datorii pana la
concurenta valorii bunurilor donate (chiar daca, in fapt, nu contracteaza
datorii).
- Dreptul de a dispute de bunul donat. Conform art.824 C.civ., in cazul
in care donatorul si-a rezervat dreptul de a dispune de un bun sau de o suma
determinata din bunurile daruite, donatia este nula cu privire la acel bun sau
suma, chiar daca donatorul moare fara a fi dispus de ele; bunul sau suma se
transmite mostenitorilor donatorului.
Precizam insa ca reintoarcerea nu poate fi stipulata in favoarea unei
alte persoane decat donatorul insusi (nici chiar in favoarea mostenitorilor
sai), intrucat ar constitui o substitutie fideicomisara conditionala prohibita de
lege.

Principiul irevocabilitatii donatiilor

Liberalitatile intre vii sunt, prin esenta lor irevocabile. Aceasta
irevocabilitate, reglementata prin texte speciale (art.801 si 822-824 C.civ.),
care actioneaza descurajant pentru donator si contribuie la siguranta
circuitului civil, nu este cea prevazuta pentru toate contractele (art.969
C.civ.) si care rezulta din principiul ca, o data incheiat, contractul are forta
obligatorie intre partile contractante (este "legea partilor") si nu poate fi
revocat (desfacut, desfiintat sau modificat) prin vointa uneia dintre ele
(irevocabilitate de gradul I). Evident, forta obligatorie a oricarui contract
actioneaza si in cazul contractului de donatie, in sensul ca -odata incheiat nu poate fi desfiintat prin vointa uneia dintre parti, fie si donatarul.
Dar irevocabilitatea donatiilor are un caracter special, particular, mai
accentual decat forta obligatorie a oricarui contract, in sensul ca in materie
de donatii (indiferent daca s-au realizat in forma autentica, deghizata,
indirecta sau dar manual) irevocabilitatea priveste nu numai efectele, ci
insasi esenta contractului, fiind o conditie de validitate pentru formarea lui
(irevocabilitate de gradul II). Astfel fiind, orice clauza sau conditie a carei
indeplinire atarna de vointa donatorului si care i-ar da posibilitatea de a
zadarnici sau micsora, direct sau indirect, foloasele gratuite pe care
contractul le creeaza pentru donatar sunt incompatibile cu esenta donatiilor,
atragand nulitatea lor absoluta (art.822 C.civ.).
Sanctiunea nulitatii loveste contractul in intregime, iar nu numai
clauza incompatibila cu principiul irevocabilitatii si chiar daca aceasta
clauza nu a fost cauza determinanta si impulsiva a liberalitatii. Cu toate
acestea, daca donatia este divizibila si clauza o afecteaza numai in parte,
pentru rest, efectele contractului se mentin. Iar daca, dupa moartea
donatorului, succesorii sai in drepturi - in cunostinta de cauza - confirma
sau executa donatia, nu mai pot invoca nulitatea pentru a cere restituirea
bunului donat (art. 1167 alin.3 C.civ.).

Revocabilitatea donatiilor
Revocabilitatea donatiilor intre soti
Reguli speciale. in ceea ce priveste contractul de donatie incheiat intre
soti (deci in timpul casatoriei), poate avea ca obiect numai bunurile proprii
ale sotului donator si care devin astfel bunuri proprii ale sotului donatar,
daca nu s-a stipulat intrarea lor in comunitate, "ceea ce inseamna prefacerea
dreptului de proprietate exclusiva a sotului donator intr-un drept de

proprietate devalmase a ambilor soti". Evident, donatorul poate dona si cotaparte ideala ce-i apartine din dreptul de proprietate asupra unui bun ce nu
formeaza obiectul comunitatii sau dreptul asupra unei mosteniri deschise
(universalitate sau cota-parte indiviza asupra universalitatii), care este bun
propriu al sotului-mostenitor (art.311it.b din C.fam.).
Referitor la donatiile dintre soti, Codul civil prevede anumite reguli
speciale derogatorii de la regulile generale aplicabile donatiilor. Cea mai
importanta regula speciala (celelalte fiind subsecvente) vizeaza derogarea de
la principiul irevocabilitatii donatiilor. Potrivit art.937 alin.l C.civ., "orice
donatiune facuta intre soti in timpul maritagiului este revocabila".
1. DreptuI de revocare fiind de esenta donatiilor dintre soti, nu este
necesar sa fie stipulat in actul de donatie si nu poate fi inlaturat printr-o
stipulatie contrara. Aceste donatii sunt valabile chiar daca s-au facut sub
conditie potestativa, chiar daca se impune donatarului obligatia de a plati
datoriile nedeterminate ale donatorului si chiar daca donatorul si-a rezervat
dreptul de a dispune de bunurile daruite (art.826 C.civ.). Nici reintoarcerea
conventionala nu este aplicabila; in caz de predeces al donatarului (si
descendentilor lui), cu sau fara aceasta clauza, oricum donatorul poate
revoca donatia. Tot astfel, donatiile intre soti nu se revoca de drept pentru
survenienta de copil (art.937 alin.3 C.civ.). In timpul vietii donatorului nu
este cazul a se aplica nici regulile privitore la revocarea donatiei pentru
neexecutarea sarcinii sau pentru ingratitudine; el o poate revoca ad nutum si
fara a invoca cauzele prevazute de lege. In schimb, dupa moartea
donatorului, cand donatia devine irevocabila, mostenitorii lui pot cere
revocarea pentru neexecutarea sarcinilor sau pentru ingratitudine potrivit
regulilor pentru aceste cauze legate de revocare.
2. Cat priveste modurile de revocare, ea nu trebuie sa imbrace forma
unei actiuni in justitie si poate fi atat expresa (de ex., prin act notarial sau
prin testament), cat si tacita, implicita, constand intr-un act ulterior al
donatorului din care rezulta vointa acestuia de a revoca dona-tia (de
exemplu, legatul cu titlu particular, avand ca obiect bunul donat, facut prin
testamentul care nu prevede, expres, revocarea). Este insa necesar sa existe o
identitate exacta intre bunul care a format obiectul donatiei si obiectul
revocarii.
3. Pentru a asigura posibilitatea revocarii unilaterale, legea interzice
sub sanctiunea nulitatii absolute donatiile mutuale, reciproce intre soti facute
in acelasi act (art.938 C.civ.) si donatiile deghiza- te sau facute prin
interpunere de persoane, chiar daca nu aduc atingere rezervei succesorale
(art.940 alin.2 C.civ.), prezumandu-se ca sunt persoane interpuse copiii
sotului donatar dintr-o alta casatorie (sau din afara casatoriei ori adoptat

numai de acesta) si acele rude ale sotului donatar (rude in linie directa si
pana la gradul IV inclusiv pe linie colaterala) fata de care, in ipoteza
deschiderii mostenirii, deci a mortii lor in momentul incheierii contractului
de donatie, el ar fi avut vocatie (chemare) succesorala legala concreta, utila
(art.941 C.civ.).
Donatiile simulate
Donatiile deghizate
1. Notiune. Reguli aplicabile. Donatia este deghizata cand conform actului
public apare incadrata intr-o operatiune juridica cu titlu oneros. Deci in acest
caz, actul public este simulat, neadevarat, si ascunde o donatie (deghizare
totala, prin care se ascunde natura gratuita a contractului secret ).
Avand insa in vedere faptul ca donatia deghizata constituie o
adevarata donatie, ea este supusa si regulilor de fond prevazute special
pentru donatii (capacitate, irevocabilitate de gradul II, reductiune, raport,
revocare in cazurile prevazute de lege). Deci, pentru donatia deghizata se
aplica aceleasir'eguli de fond care s-ar aplica si daca donatia ar fi aparenta.
2. Forma. Controversata este problema ce forma trebuie sa imbrace
aceste contracte; forma autentica ceruta de lege pentru validitatea donatiilor
sub sanctiunea nulitatii absolute sau forma contractului care deghizeaza
donatia, ceruta de lege, de regula, numai ad probationem? De exemplu,
contractul prin care se transmite cu titlu gratuit dreptul de superficie asupra
unei case sub aparenta unei vanzari-cumparari urmeaza sa fie incheiat in
forma autentica (prevazuta de lege pentru donatii) sau poate fi incheiat sub
forma unui act sub semnatura privata, stiut fiind ca, pentru instrainarea cu
titlu oneros a constructiilor (fara instrainarea terenului aferent), legea nu
prevede cerinta formei autentice?
3. Dovada. Cat priveste proba deghizarii (indiferent de forma in care
s-a incheiat actul aparent), se aplica regulile din materia simulatiei, deci
partile si succesorii lor universali ori cu titlu universal (art.l175 C.civ.) o pot
dovedi prin contrainscris sau inceput de dovada scrisa - art.1197 C.civ. - care
poate fi completata cu martori si prezumtii (potrivit regulilor de dovada a
contractelor), in schimb tertii (inclusiv succesorii cu titlu particular si
creditorii chirografari ai partilor) prin orice mijloace de proba. Reamintim
ca, in aceasta materie, mostenitorii rezervatari sunt terti, pentru ca se
prezinta in apararea unui drept propriu, iar nu dobandit prin mostenire de la
defunct, actionand deci nu ca succesori universali.

Pentru a usura dovada deghizarii, legea (art.845 C.civ.) prevede in

favoarea mostenitorilor rezervatari o prezumtie relativa potrivit careia
instrainarea cu titlu oneros facuta unui succesibil in linie dreapta (ruda in
linie directa descendenta sau ascendenta, inclusiv rudenia civila rezultand
din adoptie) reprezinta o donatie deghizata (supusa reductiunii), dar numai
daca instrainarea s-a facut cu rezerva uzufructului sau cu sarcina unei rente
viagere, iar deghizarea nu este invocata de un mostenitor in linie dreapta
care sa fi consimtit la incheierea actului.
Donatiile prin interpunere de persoane
Notiune. Reguli aplicabile. In cazul donatiei prin interpunere de
persoane simulatia nu vizeaza natura gratuita a contractului, ci persoana
adevaratului donatar. Se recurge la aceasta forma a simulatiei, de exemplu,
in cazul in care adevaratul donatar este incapabil sa primeasca liberalitati de
la donator sau gratificarea sa ar provoca ecouri nefavorabile in familia
donatorului. Din aceasta cauza, contractul aparent se incheie cu o persoana
interpusa, prin contrainscris precizandu-se persoana adevaratului donatar.
In aceasta varietate a simulatiei nu se pun probleme in legatura cu
forma contractului; deoarece contractul care se incheie cu persoana interpusa
este o donatie, neindoielnic trebuie sa fie incheiat in forma autentica,
realizandu-se astfel scopul ocrotirii donatorului si a familiei sale. Sunt
aplicabile, evident, si conditiile de fond prevazute pentru donatii, care
urmeaza sa fie apreciate si avute in vedere in raport cu adevaratul donatar
(capacitatea, revocarea pentru cauzele prevazute de lege, reductiunea etc.).
Datorita dificultatilor de dovada a simulatiei (la care se recurge mai
ales pentru a ocoli incapacitatile speciale prevazute in materie de donatii)
legea (art.812 C.civ.) prezuma absolut ca sunt persoane interpuse parintii,
descendentii si sotul persoanei incapabile (de exemplu, a tutorelui,
medicului, cetateanului strain etc.) si care devin - prin intermediul
prezumtiei - persoane incapabile de a primi donatii de la donator.
Donatiile indirecte
Notiune
Conditii de fond si de forma. "Donatiile" indirecte sunt acte juridice
incheiate (nesimulat) cu intentia de a gratifica (de aceea sunt supuse
regulilor de fond prevazute pentru liberalitati), dar infaptuite pe calea unui
act juridic diferit de contructul de donatie. Prin urmare, spre deosebire de
donatia deghizata - care este o adevarata donatie deoarece contractul aparent
nu are o existenta reala, nu corespunde vointei reale a partilor -, in cazul

"donatiei" indirecte actul care se incheie (altul decat donatia) este real, voit
de parti, dar prin intermediul lui se realizeaza indirect o gratificare, o
liberalitate.
Rezulta ca "donatiile" indirecte sunt supuse numai regulilor de fond
-nu si de forma - ale donatiilor. In schimb, actul prin intermediul caruia se
realizeaza indirect liberalitatea, trebuie sa fie incheiat cu respectarea
conditiilor de forma (daca este cazul) si de fond prevazute de lege pentru
acel act.
In cazul acestor acte nu sunt aplicabile nici dispozitlile art.814 C.civ.
referitoare la acceptarea donatiei facuta prin act separat. In masura in care
acceptarea este necesara pentru realizarea donatiei indirecte, ea urmeaza
regulile prevazute pentru actul care-i serveste drept suport juridic.
Actele cele mai intrebuintate pentru realizarea unei "donatii" indirecte sunt:
renuntarea la un drept, remiterea de datorie si stipulatia in folosul altuia.
Renuntarea
Renuntarea la un drept nu este, prin ea insasi, o liberalitate (poate fi si
cu titlu oneros). Dar daca renuntarea este facuta cu intentia de a gratifica (ex
animo donandi), atunci are ca rezultat facerea unei liberalitati. Prin urmare,
numai existenta intentiei de a gratifica da nastere unei donatii indirecte.
Donatia este de fapt un act accesoriu al operatiei principale care este
renuntarea si de care va profita persoana chemata in puterea legii de a
beneficia de dreptul respectiv (de exemplu, renuntarea la o mostenire de care
va profita comostenitorul orimostenitorul subsecvent, renuntarea la uzufruct
de care va profita nudul proprietar; renuntarea la legat de care va profita
colegatarul sau mostenitorul grevat de executarea legatului etc.).
Remiterea
Remiterea de datorie, prin care un creditor - cu acordul debitorului renunta, total sau partial, cu titlu gratuit la valorificarea unui drept de creanta
(art.1138-1142 C.civ.), constituie o donatie indirecta. In acest caz, debitorul
realizeaza un folos gratuit, o imbogatire, care corespunde cu valoarea
creantei ce ar fi trebuit sa plateasca creditorului.
Stipulatia
Stipulatia in favoarea unei terte persoane, facuta cu intentia de a
gratifica (donandi causa), reprezinta tot o donatie indirecta scutita de formele
prevazute pentru donatii. Donatia indirecta realizata pe calea stipulatiei
pentru altul prezinta insa si alte particularitati fata de regulile generale ale
donatiilor.

Donatii manuale
Notiune
Darul manual reprezinta o categorie speciala de donatie pentru
validitatea careia se cer doua elemente: a) acordul de vointa pentru a
transfera si dobandi un drept cu titlu gratuit si b) traditiunea, predarea
efectiva si reala (materiala) a bunului daruit. Deoarece darul manual este un
act (iar nu fapt) juridic, acordul partilor constituie temeiul juridic al
transferarii valorii din patrimoniul donatorului in patrimoniul donatarului.
Iar "traditiunea" este exteriorizarea acordului, inlocuind (dupa unii autori
reprezentand) forma solemna prevazuta de lege pentru donatii si de natura a
atrage atentia donatorului asupra gravitatii contractului pe care il incheie.
Validitatea darurilor manuale este consacrata prin art.644 C.civ. care,
la modurile de dobandire a proprietatii (prin exceptie de la art.971 C.civ.),
prevede si traditiunea.
Reprezentarea
Reprezentarea in cazul darului manual. Darurile manuale facute
persoanelor care au capacitatea de a primi o donatie, insa nu au exercitiul
acestui drept, sunt valabile prin traditiunea bunurilor facute reprezentantilor
lor legali, respectiv cu incuviintarea ocrotitorilor, iar daca contin si element
oneros cu autorizatia autoritatii tutelare. Predarea-primirea se poate face si
printr-un reprezentant conventional, mandatar, caci posesiunea se poate
transmite sau dobandi prin intermediul altuia.
Reguli
Reguli de fond aplicabile. Darul manual deroga de la regulile de
forma ale donatiilor, insa este supus acelorasi reguli de fond ca si celelalte
donatii (liberalitati), inclusiv principiul irevocabilitatii. Darul manual poate
fi insotit si de clauze accesorii; sarcini ori conditii, scutire de raport etc.
Traditiunea
Traditiunea reala este un element esential al darului manual, iar nu un
mod de executare a contractului. Astfel, o simpla oferta verbala sau chiar
constatata prin inscris sub semnatura privata a unui dar manual, acceptata fie si in scris - de donatar, nu constituie un dar manual. 0 asemenea
intelegere este nula absolut ca donatie (din lipsa formei autentice). Iar daca
oferta si acceptarea s-au facut in forma autentica suntem in prezenta unei
donatii obisnuite (avand ca obiect, de exemplu, un autoturism), iar nu de dar
manual. Prin urmare, darul manual se poate realiza numai prin traditiune.
Daca insa obiectele pe care donatorul voieste sa le daruiasca se afla deja in
mainile donatarului (de exemplu, cu titlu de depozit, imprumut etc.), darul

manual se poate perfecta prin declaratia donatorului ca intelege sa le

daruiasca, acceptata de donatar
De asemenea, predarea unei sume de bani - direct sau prin virament
-unitatii care construieste sau vinde donatarului o locuinta are caracterul
unui dar manual pentru a carui validitate nu este necesara forma autentica si
nici inmanarea efectiva a sumei in mainile donatarului .
Constituie dar manual si depunerea unei sume de bani la CEC (sau
alta unitate bancara) pe numele unei alte persoane, daca aceasta depunere nu
s-a facut cu alt titlu (plata unei datorii, acordarea unui imprumut etc.) .
Tot astfel,poate constitui dar manual depunerea de catre parinti a unei
sume de bani la CEC pe numele copilului lor minor (sau major), astfel incat
- devenind fara nici o alta formalitate proprietatea copilului (chiar daca in
libret s-a prevazut o clauza de imputernicire in favoarea unuia dintre parinti)
- nu mai fac parte din bunurile comune ale sotilor si nu formeaza obiectul
partajului la incetarea comunitatii, afara numai daca se dovedeste ca
depunerea pe numele copilului nu s-a facut cu intentia ca suma in cauza sa
iasa din patrimoniul comun al sotilor si sa intre in patrimoniul copilului. Prin
urmare, sarcina probei revine celui care contesta intrarea sumei in
patrimoniul copilului (minor sau major). Pana la dovada contrara, caracterul
de liberalitate (donatie) a depunerii se prezuma, copilul fiind titularul
libretului.
Prin urmare, producandu-se o asa-numita "dematerializare" a
traditiunii bunurilor, darul manual se poate realiza prin forme moderne, care
nu implica o predare efectiva, materiala a bunului donat, dar asigura totusi
transferul efectiv al valorilor dintr-un patrimoniu in altul.
In schimb, nu constitute dar manual (si, bineinteles, nici donatie in
general) predarea unui libret nominalizat pe numele donatorului ori a altei
persoane, dar netransferat pe numele donatarului, pentru ca simpla predare a
unui titlu nominativ nu implica transferul dreptului asupra sumelor. Dreptul
nu poate fi considerat transmis cata vreme donatarul nu are nici o posibilitate
legala sa dispuna de sumele inscrise in libret.
Obiectul
Obiectul darului manual. Datorita faptului ca traditiunea reala este un
element esential al darului manual, numai bunurile mobile corporate
susceptibile de traditiune pot forma obiectul darurilor manuale. Nici
imobilele, nici mobilele incorporale (drepturi de creanta, drepturi de create
intelectuala, fond de comert etc.) nu pot forma obiectul unui dar manual,
pentru ca nu sunt susceptibile de a fi transferate si dobandite printr-o predare
si primire efectiva.

Fac exceptie titlurile la purtator -asimilate mobilelor corporale- si

biletele de banca, pentru ca transmiterea acestora are loc de la mana la
mana.
Evident, nu pot forma obiectul darului manual nici bunurile viitoare,
deoarece predarea presupune detinerea materiala (corpus) a bunului, deci
existenta lui actuala.
Darurile de nunta
Problema darurilor de nunta. 0 precizare se mai impune in legatura cu
asa-numitele "daruri de nunta"(notiune neprevazuta in legislatie), dar care
reprezinta aplicatii relativ frecvente ale darului manual.
In legatura cu aceste daruri de nunta, s-a decis ca ele urmeaza a fi
considerate bunuri comune ale sotilor in cote egale, chiar daca au fost facute
de parintii unuia dintre soti, deoarece sunt dobandite in timpul casatoriei si
pentru ca se "presupune intentia (mentiunea) dispunatorului ca ele sa devina
comune" .Numai daca donatia se face (de parintii unuia dintre soti) nu cu
ocazia serbarii nuntii, ci ulterior, bunul se considera ca fiind propriu .
Pe de alta parte insa, s-a decis ca - in principiu - bunurile dobandite de
catre soti in timpul casatoriei prin donatie sunt bunuri proprii, afara numai
daca dispunatorul a aratat (expres sau cel putin exprimat neechivoc) ca a
inteles sa gratifice pe ambii soti.
In solutionarea acestei probleme controversate, consideram ca trebuie
sa avem in vedere numai dispozitiile legale existente sii numai diferentierile
cuprinse in texte.
Astfel, prin derogare de la regula comunitatii bunurilor dobandite de
catre oricare dintre soti in timpul casatoriei (art.30 C.fam.), sunt calificate
bunuri proprii ale fiecarui sot "bunurile dobandite in timpul casatoriei prin...
donatie, afara numai daca dispunatorul a prevazut ca ele vor fi
comune"(art.31 lit.b C.fam.).
Observam ca legea excepteaza de la regula comunitatii donatiile, fara
a distinge dupa forma lor de realizare (act autentic, donatie simulata sau
indirecta ori dar manual). Tot astfel, legea nu distinge in functie de
momentul realizarii donatiei; cu ocazia serbarii nuntii sau la o alta data (dar,
evident, in timpul casatoriei). De altfel, daca s-ar face exceptie (de la
excepfie) pentru "darurile de nunta", de ce nu s-ar excepta si darurile facute
cu ocazia aniversarii casatoriei (de ex., la un an, la nunta de argint sau de aur
etc.). In sfarsit, legea nu distinge in functie de persoana donatorului (parinti
sau alte rude mai apropiate sau mai indepartate in grad - frati-surori, unchimatusi - ori persoane fara legatura de rudenie cu unul dintre soti).
Rezulta ca asemenea diferentieri nu se justifica in drept, caci ubi lex
non distinguit, nec nos distinguere debemus. Astfel fiind, bunurile dobandite

prin donatie - inclusiv darurile de nunta - devin bunuri proprii ale fiecarui
sot, daca dispunatorul nu a dispus ca ele sa devina comune. Dupa cum s-a
subliniat mai recent in practica Curtii Supreme de Justitie, "bunurile
dobandite prin donatie sunt proprii, pentru a fi respectata vointa donatorului,
care, daca nu a dispus altfel, nu poate fi presupus ca a inteles sa avantajeze si
sotui celui gratificat"'.
Dovada darului manual
Cu toate ca darul manual se perfecteaza prin faptui predarii si, ca
atare, fiind o chestiune de fapt poate fi dovedita prin orice mijloace de proba,
pentru donator si succesorii sai, in vederea dovedirii actului juridic al darului
manual, ad probationem se cere existenta unui inscris sau inceput de dovada
scrisa care poate fi completata cu martori sau prezumtii, conform regulilor
generale in materie de probe (art.1191 si urm. C.civ.). Astfel, daca donatorul
cere revocarea pentru neexecutarea sarcinii ori pentru ingratitudine sau daca
intervine revocarea de drept pentru survenienta de copil si se cere restituirea
bunului donat. La fel daca succesorii sai in drepturi cer revocarea donatiei.
In schimb, daca mostenitorii rezervatari sau cei indreptatiti la raport cer
reductiunea ori raportul donatiei, prezetandu-se cu un drept propriu, iar nu in
calitate de succesori in drepturi, ei pot dovedi darul manual cu orice mijloc
de proba, la fel ca si orice alti terti.

Efectele intre parti

Reguli generale
Efectul translativ al contractului. Ca efect al donatiei, dreptul care
formeaza obiectul contractului se transmite din patrimoniul donatorului in
patrimoniul donatarului. Donatia poate avea ca efect si stingerea unui drept
si a obligatiei corelative (remitere de datorie).
Daca dreptul transferat este o creanta, operatia intervenita intre parti
se analizeaza ca o cesiune de creanta cu titlu gratuit, aplicandu-se regulile
corespunzatoare (art. 1391 si urm., C.civ.), cu derogarile care rezulta din
natura gratuita a transferului.
Cel mai frecvent, obiectul contractului il constituie un drept real. In
acest caz, ca si in materie de vanzare, transmiterea sau constituirea dreptului
opereaza prin efectul realizarii acordului de vointa (art.971 C.civ.) in forma
prevazuta de lege (forma autentica sau forma actului juridic care realizeaza
indirect donatia, in aceasta din urma ipoteza, de regula, solo consensu), dar

neconditionat de predarea bunului care formeaza obiectul donatiei, cu

exceptia darurilor manuale care se realizeaza prin traditiune.
Obligatiile donatorului
1. Obligatia de predare. Dupa incheierea contractului donatorul este
obligat sa predea bunul daruit potrivit clauzelor stabilite si sa-l pastreze pana
la predare, raspunzand de pieirea sau deteriorarea lui provenita din culpa sa.
In cazul darului manual, evident, problema obligatiei de predare nu se pune.
2. Obligatia de garantie. Cazuri in care exista. Spre deosebire de
vanzator, in principiu donatorul nu datoreaza garantie pentru evictiune
(art.828 alin.1 C.civ.) si nici pentru vicii ascunse, deoarece contractul este cu
titlu gratuit .
Obligatiile donatarului
Regula. Donatia cu sarcini. Cand donatia este pur gratuita, donatarul
nu are nici o obligatie, ci numai o indatorire denumita traditional "de
recunostinta" care, in cazurile anume determinate de lege, este sanctionata
prin posibilitatea data donatorului de a revoca donatia pentru cauza de
ingratitudine .
Altfel se pune problema daca donatia este cu sarcina (sub mode).
Dupa cum se stie, sarcina este o obligatie impusa donatarului, care - dupa
acceptarea donatiei - este tinut s-o execute. Desi sarcina se aseamana cu o
conditie rezolutorie (intrucat nici una, nici alta nu afecteaza nasterea
dreptului si in caz de realizare a conditiei sau de revocare a donatiei pentru
neexecuarea sarcinii efectele sunt retroactive), ele nu trebuie sa fie
confundate, deoarece regimul lor juridic este diferit, cel putin sub doua
aspecte:
- in cazul conditiei rezolutorii, chiar daca este potestativa din partea
donatarului, nu se creeaza nici o obligatie pentru el, fiind liber sa actioneze
cum doreste, fara riscul de a-si vedea angajata raspunderea, caci conditia
(rezolutorie) este numai o modalitate care, in caz de realizare, desfiinteaza
dreptul afectat de ea. In schimb, sarcina obliga pe donatar, in caz de
neexecutare putandu-se recurge la masuri de executare, creditorul avand
dreptul la actiunea in executare;
- conditia opereaza de drept (art. 1019), in schimb revocarea
(rezolutiunea) donatiei pentru neexecutarea sarcinii trebuie sa fie ceruta
justitiei (art.832 C.civ.).
Sarcina, ca si conditia, nu trebuie sa fie imposibila, ilicita sau imorala,
potrivit regulilor generale. Ea poate fi prevazuta fie in favoarea donatorului
(de exemplu, plata unei datorii), fie in favoarea unei terte persoane (cand se
analizeaza ca o stipulatie pentru altul reprezentand o donatie indirecta
grefata pe o donatie directa, daca stipulatia este facuta donandi causa), fie in

favoarea donatarului insusi (de exemplu, efectuarea unei calatorii de studiu).

In acest din urma caz, obligatia se justifica numai daca donatorul are vreun
interes, cel putin moral, la executarea sarcinii. Altfel obligatia donatarului
fata de el insusi nu ar putea avea o existenta juridica (decat, eventual, ca o
conditie). In cazul sarcinii stipulate in favoarea donatarului insusi, donatia
este de fapt pur gratuita, insa cu posibilitatea revocarii pentru neexecutare.
Numai in cazul sarcinii stipulate in favoarea donatorului sau a unui tert
donatia inceteaza sa fie liberalitate in masura sarcinii.
Intrucat donatia cu sarcini este, in limita sarcinii, un contract
sinalagmatic (si cu titlu oneros), in caz de neexecutare intervin efectele
specifice contractelor sinalagmatice. Astfel, se poate cere indeplinirea
prestatiei care formeaza obiectui sarcinii cu daune-interese si donatarul nu ar
putea, fara consimtamantui donatorului, deci fara un nou contract, sa se
libereze de sarcina, abandonand bunurile daruite.
Dar se poate alege si o alta cale; revocarea (rezolutiunea) donatiei
pentru neexecutarea de obligatii. In caz de neexecutare partiala sau executare
cu intarziere instanta este chemata sa aprecieze gravitatea nerespectarii
obligatiilor de catre debitor si, in functie de imprejurari, poate dispune
rezolutiunea contractului (in cazuri temeinic justificate rezolutiunea
partiala), eventual cu acordarea unui termen de gratie.

Opozabilitatea efectelor contractului fata de terti

Reguli aplicabile. Ca si in materie de vanzare, opozabilitatea fata de
terti este ingradita; in privinta bunurilor mobile prin exceptia trasa din art.
1909-1910 C.civ. (combinat cu art.972 C.civ.) prevazuta in favoarea tertului
dobanditor de buna-credinta si posesor al lucrului daruit; in ce priveste
transferul gratuit al unui drept de creanta prin formalitatea notificarii sau
acceptarii conform regulilor de la materia cesiunii de creante, iar in privinta
transmisiunilor gratuite de imobile prin formalitatea inscrierii dreptului in
cartea funciara (art.22 si urm., art.61 si 72 din Legea nr.7/1996).
In principiu, se aplica deci regulile generale. In privinta publicitatii
imobiliare opereaza insa si anumite dispozitii speciale (art.819 C.civ.):
Astfel, - spre deosebire de actele cu titlu oneros, a caror
inopozabilitate din cauza neinscrierii in cartea funciara este limitata neinscrierea in cartea funciara a dreptului real imobiliar dobandit prin
donatie poate fi invocata "de orice persoane ce au interes la aceasta" (art.819
C.civ.), inclusiv dobanditorul cu titlu gratuit care a inregistrat cererea de

inscriere mai intai si creditorul chirografar. Rezulta ca donatia neinscrisa in

cartea funciara este opozabila numai partilor contractante si succesorilor lor
universali si cu titlu universal (nu si succesorilor cu titlu particular sau
creditorilor chirografari). Prin urmare, in aceasta materie se largeste cercul
tertilor; succesorii cu titlu particular si creditorii chirografari nu au calitatea
de avanzii sai cauza (habentes causam), ci aceea de terti.
Pe de alta parte, art.819 C.civ. contine o restrictie cu privire la
persoanele care, desi interesate sa o faca (si cu toate ca, potrivit regulilor
generale, ar avea calitatea de a invoca inopozabilitatea), nu sunt totusi
admise a invoca lipsa de inscriere in cartea funciara si anume, (pe langa parti
si succesorii lor universali si cu titlu universal) acele persoane carora lipsa
de inscriere li se poate imputa ca o culpa si succesorii lor universali sau cu
titlu universal. Astfel, reprezentantii minorului sau ai celui pus sub
interdictie. De asemenea, ascendentii care, potrivit art.815 C.civ., au acceptat
donatia facuta unui minor sau interzis.
Cauze de revocare
Revocarea pentru ingratitudine
1. Cauze. Ele sunt limitativ enumerate de art. 831 C.civ.:
a) atentat la viata donatorului. Nu se cere o condamnare penala, este
suficient sa se stabileasca intentia de a ucide, intentia manifesta a autorului
de a curma viata donatorului. Uciderea din culpa nu este cauza de revocare;
b) delicte, cruzimi sau injurii grave. Gravitatea faptelor se apreciaza
de instanta . Se cere insa ca fapta sa fi fost savarsita cu intentie,
c) refuzul de alimente, ceea ce presupune ca donatorul a avut nevoie si
a cerut alimente de la donatar, care - avand posibilitatea - a refuzat sa dea (a
refuzat "fara cuvant"). Refuzul nu este sanctionat cu revocarea daca
donatorul avea rude (sau alte persoane) obligate si in situatia de a-i acorda
intretinere. In ceea ce priveste cuantumul, alimentele nu trebuie sa treaca
peste valoarea darului si, in consecinta, daca acesta piere fortuit donatarul
poate refuza acordarea lor. In toate cazurile, refuzul nejustificat de alimente
este sanctionat numai prin posibilitatea revocarii donatiei; donatorul nu are
actiune in justitie pentru a cere intretinere de la donatar. Tot astfel asemanator obligatiei civile imperfecte (naturale) - nici donatarul nu are
actiune in restituirea (prin echivalent) a prestatiilor efectuate de bunavoie
(art. 1092 alin.2 C.civ.), chiar daca existau persoane in stare si obligate la
intretinere potrivit legii. Spre deosebire insa de obligatiile naturale,
atitudinea negativa a donatarului constand in refuzul de alimente are o
sanctiune specifica; actiunea in revocarea donatiei pentru ingratitudine.

2. Actiunea in revocare pentru ingratitudine este o pedeapsa civila si

se caracterizeaza prin urmatoarele:
a) Este o actiune strict personala si deci poate fi intentata numai de
persoana impotriva careia faptele au fost savarsite, adica numai de catre
donator. Implicand dezlegarea unei probleme morale de vinovatie si de
iertare sau de aplicare a pedepsei, actiunea nu poate fi exercitata nici de catre
creditorii donatorului, pe calea actiunii oblice (art.974 C.civ.), si nici de catre
mostenitorii lui (desi actiunea are caracter patrimonial). In mod exceptional,
mostenitorii devin titularii actiunii in revocare:
- daca a fost intentata de donator, dar acesta a decedat inainte de
terminarea procesului;
- daca donatorul a decedat inainte de expirarea termenului in care
actiunea putea fi intentata (art.833 alin.2 C.civ.).
b) Fiind vorba de aplicarea unei pedepse, ceea ce nu se produce
niciodata de drept (art.832 C.civ.), titularul actiunii (donatorul sau, in
conditiile aratate, mostenitorul lui) - cunoscand faptul de ingratitudine - il
poate ierta pe donatar (dar nu poate renunta la actiunea in revocare cu
anticipatie, inainte de producerea actelor sau faptelor de ingratitudine, de
exemplu, in contractul de donatie).
c) Actiunea nu se poate intenta decat in contra autorului faptului de
ingratitudine. Daca el moare fara ca actiunea sa fi fost intentata sau
terminata ea se stinge, adica nu poate fi pornita, dar nici macar continuata
impotriva mostenitorilor donatarului (art.833 alin.2 C.civ.). Daca sunt mai
multi donatari, actiunea in revocare nu poate fi admisa decat impotriva
acelor care s-au facut vinovati de ingratitudine .
d) Deoarece actiunea in revocare pentru ingratitudine nu este o actiune
in rezolutiune (cum este revocarea pentru neexecutarea sarcinii) sau in
constatarea desflintarii de drept a contractului (ca in cazul revocarii pentru
survenienta de copil), ci o actiune in restituire cu caracter de pedeapsa - deci
esentialmente personala - admiterea actiunii nu produce efecte retroactive
fata de terti. Inseamna ca drepturile dobandite de terti (fie si cu titlu gratuit)
inainte de intentarea actiunii sau, in cazul imobilelor, inainte de efectuarea
publicitatii cererii de revocare raman neatinse (art.834alin.1 C.civ.).
In privinta fructelor, legea (art.834 alin.2 C.civ.) prevede ca ele se
restituie numai de la data cererii de revocare (desi de la comiterea faptului,
donatarul ar trebui sa fie tratat ca un posesor de rea-credinta. Dispozitia se
explica numai prin faptul ca pana in momentul introducerii cererii nu se stie
care va fi atitudinea donatorului: il va ierta sau nu). Toate donatiile (facute
prin act autentic, dar manual etc.) sunt supuse revocarii pentru cauza de
ingratitudine.

Revocarea pentru survenienta de copil

1. Domeniu de aplicare. Donatia se revoca de drept in cazul in care
donatorul nu avea nici un copil sau alt descendent in momentul incheierii
contractului de donatie si posterior i se naste ("dobandeste") un copil din
casatorie sau din afara casatoriei (copil legitim sau natural, in terminologia
C.civ., art.836). Revocarea se produce oricare ar fi felul sau valoarea
donatiei (directa, indirecta, dar manual etc.). Face exceptie donatia intre soti,
care - fiind revocabila prin vointa sotului-donator - nu este supusa revocarii
de drept pentru nastere de copil (art.937 alin.3 C.civ.).
2. Natura juridica. Revocarea pentru nasterea unui copil opereaza de
drept (art.836 C.civ.). Deoarece aceasta revocare se produce mai mult in
interesul copilului, ea nu poate fi inlaturata printr-o clauza contrara din
contractul de donatie sau printr-un act de renuntare ulterior nasterii copilului,
expresa ori tacita, sau de confirmare din partea donatorului (art.839 C.civ.).
Evident, exista posibilitatea refacerii donatiei dupa nasterea copilului, dar cu
respectarea conditiilor prevazute de lege (forma autentica, dar manual cu
traditio brevi manu etc.), donatie care nu va mai fi revocabila pentru
survenienta de copil.
3. Conditii. Pentru ca revocarea sa se produca trebuie sa fie indeplinite
doua conditii.
a) In primul rand, se cere ca donatorul sa nu aiba vreun copil sau alt
descendent in viata in momentul incheierii contractului de donatie. Existenta
unui copil conceput in momentul donatiei nu impicdic revocarea de plin
drept prin nasterea copilului dupa incheierea contractului (art 837 C.civ.),
caci copilul conceput este considerat nascut (infans conceptus pro nato
habetur) numai de cate ori este vorba de interesele (avantajele, drepturile)
sale (quotiens de commodis eius agitur - art.7 din Decretul nr.31/1954), or in
acest caz nu este in interesul sau sa fie considerat nascut.
Daca donatorul avea in momentul incheierii contractului un copil
declarat disparut - desi acest copil este socotit a fi in viata (art. 19 din
Decr.nr.31/1954) - nasterea ulterioara a unui copil atrage revocarea, caci
pentru ca revocarea sa nu opereze, art.836 C.civ. cere ca donatorul sa aiba un
copil "existent" in timpul facerii donatiei, ori cel declarat disparut - desi
prezumat a fi in viata - este, prin definitie, o persoana a carei existenta este
putin probabila, ceea ce il poate determina pe donator sa faca donatia. Pe de
alta parte, disparutul este socotit a fi in viata pentru ca, de regula, prezumtia
opereaza in interesul lui. In cazul de fata, prezumtia ar opera in detrimentui
lui. Bineinteles, daca s-a declarat prin hotarare judecatoreasca moartea
copilului, el nu mai este "existent".

b) A doua conditie este ca donatorului sa i se nasca un copil, fie si

postum (dupa moarte). Conditia este indeplinita, dupa cum am vazut, daca
copilul nascut dupa incheierea contractului a fost conceput la acea data.
Durata vietii copilului este indiferenta; revocarea se produce de drept prin
nastere, chiar daca el moare inainte de intentarea actiunii in restituire.
4. Problema adoptiei. in legatura cu conditiile revocarii pentru
survenienta de copil, se mai pune problema ce efecte produce, in aceasta
materie, adoptia? Problema este controversata.
a) Potrivit unei pareri, existenta unui copil adoptat "impiedica
revocarea donatiei, deoarece este asimilat copilului din casatorie"'. Autorul
are in vedere faptui ca raporturile adoptatorului cu copilul adoptat (si
descendentii sai) sunt asimilate cu legaturile de rudenie rezultand din filiatia
fireasca, si aceasta indiferent daca adoptia a fost cu toate efectele unei filiatii
firesti (cu efecte depline) sau cu efecte restranse (art.75 si 79 C.fam., articole
abrogate pentru viitor prin O.U.G. nr.25/1997 cu privire la regimul juridic al
adoptiei, modificata prin Legea nr.87/1998 pentru aprobarea O.U.G.
nr.25/1997).
In consecinta, potrivit acestei pareri, daca donatorul avea un copil
adoptat in momentul donatiei, nasterea sau adoptarea unui alt copil dupa
incheierea contractului nu atrage revocarea. lar daca donatorul n-a avut nici
un copil in momentul contractarii, adoptarea unui copil dupa momentul
donatei are drept efect revocarea donatiei.
5. Efecte. Revocarea pentru survenienta de copil produce efecte
retroactive de la data incheierii contractului de donatie. Deoarece donatia se
desfiinteaza retroactiv, revocarea produce efecte nu numai impotriva
donatarului si succesorilor sai (universali, cu titlu universal sau cu titlu
particular) care au dobandit mortis causa, dar si in privinta tertilor
dobanditori prin acte intre vii ai bunurilor daruite; resoluto iure dantis,
resolvitur ius accipientis. Insa, potrivit regulilor generale, in cazul mobilelor
tertul dobanditor de buna credinta va putea opune exceptia prevazuta de art.
1909-1910 C.civ., iar in cazul imobilelor uzucapiunea de 10-20 ani.
Posesorul care nu indeplineste conditiile necesare poate invoca numai
uzucapiunea de 30 de ani.
Daca donatia revocata pentru survenienta de copil era cu sarcini,
revocarea nu se produce decat in limita folosului pur gratuit procurat
donatarului.

DEVOLUTIUNEA SUCCESORALA LEGALA

Notiuni generale
Pentru ca o persoana sa poata mosteni o alta persoana fizica se cere,
desedit de capacitatea succesorala si de a nu fi nedemna, o a treia conditie, si
anume, sa fie chemata la mostenire, adica sa aiba vocatie succesorala, fie in
temeiul legii, fie al testamentului, ori in baza unei institutiuni cantractuale.
Operatiunea de determinare a persoanelor chemate sa culeaga
patrimoniul unei persoane fizice decedate constituie devolutiunea mostenirii.
Dupa izvorul acesteia, in dreptul succesoral roman, dezolutiunea mostenirii
poate fi legala, testamentara si contractuala.

Rudenia baza devolutiunii succesorala legale

Transmisiunea succesorala in dreptul tarii noastre, bazata pe influenta

dreptului roman, a fost edificata pe principiul traditional al legaturii de sange
existente intre membrii aceleasi familii. In continutul notiunii de membrii ai
aceleasi familii au fost cuprinsi atat descendentii si ascendentii lui de cujus,
cat si colateralii acestuia, care isi afla ascendenta in acelasi autor de cujus.
Potrivit art. 45 C.fam., rudenia este legatura bazata pe descendenta
unei persoane dintr-o alta persoana sau pe faptul ca mai multe persoane au
un ascendent comun.
In primul caz rudenia este in linie dreapta, iar in al doilea, in linie
colaterala. Rudenia in linie dreapta poate fi ascendenta sau descendenta.
Clasa de mostenitori
Clasa sauordinul de mostenitori reprezinta grupul de rude apropiate
ale lui de cujus, chemate la mostenire intr-o anumita ordine stabilita de lege,
fata de alte rude dintr-o alta calasa.
In Codul Civil sunt reglementate patru clase de mostenitori, si anume:
a) Clasa I clasa descendentilor lui de cujus (copii, nepotii, stranepotii,etc.)

b) Clasa a II a, denumita clasa ascendentilor privilegiati si a colateralilor

privilegiati (parintii lui de cujus, fratii si surorile acestuia, precum si
descendentii acestora din urma pana la gradul al IV-lea inclusiv);
c) Clasa a III a, denumita clasa ascendentilor ordinari (bunicii, strabunicii
celui decedat, etc.)
d) Clasa a IV a, denumita clasa colateralilor ordinari, pana la gradul al
IV-lea (ceilalti colaterali decat cei din clasa a II-a, adica unchii si
matusile, verii primari, precum si fratii si surorile bunicilor lui de cujus).
Gradul de rudenie
Gradul de rudenie este distanta dintre doua rude, masurata pe linia
legaturii de rudenie, dupa numarul nasterilor intervenite.
Potrivit art. 46 C. fam., gradul de rudenie se stabileste astefel:
In linie dreapta, dupa numarul nasterilor; astfel, fiul si tatal sunt rude de
gradul intai, nepotul de fiu si bunicul sunt rude de gradul al doilea etc.;
In line colaterala, dupa numarul nasterilor, urcand de la una dintre rude
pana la ascendentul comun si coborand de la acesta pana la cealalta ruda;
astfel, fratii sunt rude de gradul al doilea, unchiul si nepotul in gradul al
treilea, verii primari in gradul al patrulea.
Altfel spus, in linie dreapta, fiecare nastere, treapta sau generatie
reprezinta un grad de rudenie, existand atatea grade de rudenie cate generatii
sunt; iar in line colaterala, gradele se stabilesc dupa numarul nasterilor, al
treptelor sau generatiilor care urca si care coboara intre rude, existand tot
atatea grade cate generatii exista de la una din rude in sus, pana la
ascendentul comun si de la acesta in jos, pana la cealalta ruda.
Principiile generala aplicabile devolutiunii succesorale legale.
Exceptii.
a) Pricipiul prioritatii clasei de mostenitori;
b) Principiul proximitatii gradului de rudenie;
c) Principiul impartiri succesiunii intre rudele de acelasi grad in parti
egale (pe capete).
A. Principiul prioritatii clasei de mostenitori

In conformitate cu acest principiu, clasele de mostenitori sunt chemate

sa
culeaga succesiunea numai cate una, in ordinea de preferinta stabilita
de Codul Civil. Asa fiind, urmeaza ca mostenirea deschisa sa fie chemati
mai intai descendentii lui de cujus adica mostenitorii din clasa I, cu
excluderea mostenitorilor din celelalte trei clase, indiferent de gradulor de
rudenie.
In cadrul acestiu principiu, gradul de rudenie este irelevant. De
exemplu, nepotul de fiu, care este ruda de gadul al doilea cu cel ce a
decedat, sau stranepotul de fiu, ruda de gradul al treilea cu de cujus, inlatura
de la mostenie parintii lui de cujus care, desi rude de graul intai, fac parte,
dupa cum am vazut, din clasa a II-a de mostenitori, in vreme ce nepotul si
stranepotul de fiu fac parte din clasa I-a, a descendentilor.
In cazul in care moartea lui de cujus nu sunt mostenitori din
clasa descendentilor sau, desi exista, sunt renuntatori sau nedemni, atunci
mostenirea urmeaza a fi culeasa de succesorii din calasa a II-a (parintii lui de
cujus impreuna cu fratii si surorile acestora sau descendentii lor), cu
excluderea de la succesiune de la mostenitori, cei din ultimele doua clase.
In absenta mostenitorilor de clasa a II-a ori daca , desi exista,
sunt renuntatori sau nedemni, la succesiune vor fi chemati mostenitorii din
clasa a III-a (clasa aascendentilor ordinari), cu excluderea mostenitorilor din
clasa a IV-a.
Daca nu sunt mostenitori de clasa a III-a ori, daca sunt, au
renuntat la succesiune sau sunt nedemni, atunci mostenirea urmeaza a fi
culeasa de catre mostenitorii din clasa a IV-a (clasa colateralilor ordinali).
De la principiul prioritatii clase de mostenitori legiuitorul a
creat o exceptie si anume, sotul supraveietuitor al lui de cujus, care nu face
parte din o clasa de mostenitori legali, dar care vine la mostenire in concurs
cu fiecare dintre acestea.
Sotul supravietuitor nici nu inlatura si nici nu poate fi inlaturat
de la sccesiune de nici un mostenitor, indiferent carei clase apartine acesta.
B. Principiul proximitatii gradului de rudemie intre mostenitorii din acceasi
clasa
Copii lui de cujus descendenti de gradul I, inlatura de la
succesiune
pe nepotii si stranepotii celui decedat, care, desi descendenti ai
acestiua, sunt insa de grade de rudenie mai indepartate, si anume, de grdaul
II, raspectiv III.

In clasa a III-a, bunicul lui de cujus ruda de gradul al doilea ii inlatura pe strabunici, care sunt rude de gradul al treilea.
Din clasa a IV-a, unchii si matusile rude in linie colaterala de
gradul al treilea cu de cujus inlatura pe verii primari ai acestuia, care sunt
rude colaterale de gradul al patrulea cu cel decedat.
Principiul proximitatii gradului de rudenie cunoaste doua
exceptii si anume:
1. In cadrul clasei de mostenitori clasa mixta a ascendentilor privilegiati
parintii lui de cujus, desi sunt rude de gradul intai, nu inlatura de la
mostenire pe fratii si surorile acestuia rude de gradul al doilea si nici pe
descendentii din frati si surori, ci, dinpotriva, vin impreuna la mostenirea
lasata de de cujus.
2. Cea de a doua exceptie de la acest principiu o constituie reprezentarea
succesorala.
C. Principiul impartirii succesorale intre rudele de acelasi grad in parti
egale (pe capete)
In cazul in care exista mai multi mostenitori din aceeasi clasa si
au
acelasi grad de rudenie, fiecare va mosteni o parte egala cu ceilalti.
Asa de esxemplu, in cazul in care cel decedat a lasat pentru cei patru copiii
ai sai, acetia vor imparti mostenirea in parti egale, fiecare culegand un sfert
din masa succesorala; sau, neavand descendenti, a lasat doi frati buni, fiecare
culegand o jumatate din mostenirea lasata.
O prima exceptie pe care o intalnim in cazul in care la
succesiune sunt chemati frati si surori din casatorii diferite. In aceasta
ipoteza, desi aceste sunt rude de acelasi garad cu cel despre a carui
mostenire este vorba, impartirea mostenirii nu se va mai face in parti egale
(pe capete), ci, pe linii, in parti inegale. Astfel, fratii si surorile lui de cujus,
atat dupa mama, cat si dupa tata, vor culege o parte mai mare din mostenire
decat fratii si surorile numai dupa mama sau numai dupa tata.
Acest principiu nu este aplicabil nici in cazul chemarii la
mostenire pe calea reprezentarii succesorale, cand impartirea mosteniriise
face pe tulpini si nu in parti egale.

Reprezentarea succesorala
Reprezentarea succesarala constituie un beneficiu al legii in virtutea
caruia un succesibil de gradul de rudenie mai indepartat urca in locul si
gradul ascendentului sau precedat la data deschiderii mostenirii, pentru a
culege, in concurs cu mostenitorii mai apropiati in grad, partea de mostenire
ce s-ar fi cuvenit celui pe care il reprezinta ( ascendentul, daca s-ar fi aflat in
viata).
Ascendentul precedat, al carui loc si grad este imprumutat, se numeste
reprezentat, iar cel care vine la succesiune pe calea reprezentarii succesorale
se numeste reprezentant.
Cazurile in care este admisa reprezentarea succesorala
Reprezentarea succesoralaeste admisa numai in doua cazuri, si anume:
a) In linie dreapta, descendentii se pot reprezenta unii pe altii (art. 665
C. civ.);
b) In linie colaterala, descendentii fratilor si surorilor lui de cujus ii
pot reprezenta pe ascendentii lor predecedati (art. 666 C.civ.).
Prin urmare, reprezentare succesorala se bucura numai descendentii
lui de cujus (mostenitorii din clasa I) si descendentii fratilor si surorilor lui
de cujus (mostenitorii din clasa a II-a). De reprezentare nu vor beneficia
ascendentii privilegiati, ascendentii ordinari, colateralii ordinari si nici sotul
suparvietuitor.
In cazurile in care reprezentarea succesorala este permisa de lege, ea
opereaza: in toate cazurile, nemarginit, adica la infinit.
Prin faptul ca reprezentarea opereaza in toate cazurile se intelege,
cand ne referim la clasa descendentilor, ca nepotii rudele de gradul al
doilea au vocatie la mostenire prin reprezentare, fie ca exista fii ai lui de
cujus rude de gradu intai fie ca la mostenire vin doar nepoti a lui de
cujus.
Reprezentarea opereaza nemarginit (la infinit), intelegandu-se prin
aceasta ca de ea se vor bucura numai descendentii de gradul al doilea, spre a
reprezenta pe descendentii de gradul intai, ci si descendentii de gradul al
treilea pot reprezenta pe descendentii de gradul al dilea, precum si cei de
gradul al patrulea pot reprezenta pe descendentii de gradul al treilea s.a.m.d.
Subliniem ca, in cazul descendentilor proveniti din colaterali
privilegiati (frati si surori), reprezentarea nu mai opereaza nemarginit ca in
cazul descendentilor in linie dreapt, ci numai pana la gradul al patrulea.

Conditiile reprezentarii succesorale

Reprezentantul trebuie sa fie decedat la data deschiderii succesiunii
In conformitate cu prevederile art. 668 C. civ., nu se reprezinta decat
persoanele moarte. Pentru reprezentarea succesorala, este absolut necesar
ca reprezentantul sa fie predecedat lui de cujus, lasand locul sau vacant,
astfel incat descendentul sa poata urca in gradul si in locul sau.
Locul celui reprezentat trebuie sa fie util
Deosebit de cerinta ca cel reprezentat sa fi lasat un loc vacant prin
deces, este necesar si ca acest loc sa fie util, ceea ce inseamna ca, daca cel
reprezentat s-ar fi aflat in viata la momentul dechiderii succesiunii lui de
cujus, el ar fi putut sa-l mosteneasca pe acesta.
Reprezentantul trebuie sa fie descendent in linie dreapta sau
descendent din fratii si surorile lui de cujus
Legea admite numai descendentii in linie dreapta mostenitorii din
clasa I si descendentii fratilor sau surorilor lui de cujus mostenirea din
clasa a II-a sa beneficieze de reprezentarea succesorala.
Efectele reprezentarii succesorale
Principalul efect al reprezentarii succesorale consta in impartirea
mostenirii pe tulpini.
Indiferent de numarul reprezentantilor, acestia au dreptul numai la
partea din succesiune care s-ar fi cuvenit autorului lor, daca acesta s-ar fi
aflat in viata la data deschiderii succesiunii.
Prin tulpina se intelege ascendentul predecedat (autor comun) si care
este reprezentat de catre descendentii sai.
Reguli speciale aplicabile diferitelor categorii de mostenitori legali
Clasa descendentilor
In cazul adoptiei cu efecte restranse, adoptatul si descendentii sai au
vocatie succesorala la mostenirea adoptatului intocmai ca si descendentii
firesti; facem mentiunea ca acestia nu mostenesc si pe rudele adoptatorului,

intrucat n-au devenit rude si cu acestea, dar pastreaza dreptul de a mosteni

pe parintii firesti, precum si pe celelalte rude firesti.
In cazul adoptiei cu efecte depline, adoptatul si descendentii sai
mostenesc pe adoptator si pe rudele acestiua, insa rup orice legatura de
rudenie cu parintii firesti si celalalte rude ale acestora si deci, si dreptul de a
succede. In prezent, aceasta este unica forma de adoptie.
Caractere juridice ale drepturilor succesorale ale descendentilor:
Descendentii potculege mostenirea fie in nume propriu, fie prin
reprezentare;
Descendentii sunt mostenitori rezervatari, ceea ce inseamna ca ei
beneficiaza, in puterea legii, de o parte din mostenire, denumita rezerva
succesorala;
Descendentii dunt mostenitori sezinari, adica se bucura, de drep, de
posesia titlului de mostenitor si nu au nevoie, spre a intra in posesia
mostenirii, de indeplinirea vreunei formalitati;
Descendentii sunt obligati sa raporteze donatiile, adica sa readuca la masa
succesorala bunurile pe care le-au primit de la de cujus cu titlu de donatie,
fara scutire de raport.
Clasa ascendentilor privilegiati si a colateralilor privilegiati
Ascendentii privilegiati
Sunt parintii lui de cujus, dica tatal si mama din casatorie, din afara
casatoriei si din adoptie.
In ipoteza concursului cu colateralii privilegiati, intiderea drepturilor
succesorale ale ascendentilor privilegiati va fi:
Daca exista un singur parinte in concurs cu fratii si surorile lui de cujus
sau descendenti acestora, parintele va primi din mostenire, restul de
revenind colateralior privilegiati.
Daca exista ambiiparinti in concurs cu colateralii privilegiati sau
descendentii acestora, parintii vor avea dreptul la jumatate din succesiune
(fiecare cate ), iar celalta jumatate se cuvine fratilor si surorilor sau
descendentilor acestora pe calea reprezentarii succesorale.
Daca exista atat parinti firesti, cat si adoptatori in concurs cu colateralii
privilegiati, acestora li se cu vine impreuna o jumatate din mostenire, nefiind
afectata partea colateralilor privilegiati.

Caracterele juridice ale drepturilor succesorale ale ascendentilor

privilegiati:
vin la succesiune numai in nume propriu nu si pe calea reprezentarii
succesorale;
sunt mostenitori rezervatari;
sunt mostenitori sezinari;
nu sunt obligati la raportul donatiilor.
Colateralii privilegiati
Sunt fratii si surorile lui de cujus, precum si descendentii lor
pana la gradul IV inclusiv (nepoti si stranepoti de frate sau de sora), prin
reprezentare succesorala.
Caracterele juridice ale drepturilor succesorale ale colateralilor
privilegiati:
pot veni la mostenire in nume propriu; descendentii lor pana la gradul IV
inclusiv pot veni sa culeaga mostenirea si prin reprezentare succesorala;
nu sunt mostenitori rezervatari si nici mostenitori sezinari;
nu sunt obligati la raportul donatiilor.
Clasa ascendentilor ordinari
Sunt rudele in linie dreapta ascendenta ale lui de cujus, si anume:
bunici, strabunicic, strastrabunici, fara limita de grad, din casatorie, din afara
casatoriei sau din adoptia cu efecte depline a parintilor lui de cujus.
In cazul in care la mostenire vin numai ascendentii de acelasi grad, ei
vor imparti succesiunea in parti egale.
Caracterele juridice ale drepturilor succesorale ale
ascendentilor ordinari:
pot veni la mostenire numai in nume propriu, nu si prin reprezentare
succesorala:
sunt mostenitori sezinari, fiind rude in linie dreapta;
nu sunt mostenitori rezervatari:
nu sunt obligati la raportul donatiilor.
Clasa colateralilor ordinari
Clasa colateralilor ordinari este alcatuita din rudele lui de cujus in
linie colaterala pana la gradul IV inclusiv, adica: unchii si matusile (gradul
III)precum si verii primari (gradul IV) din casatorie, din afara casatoriei si
din adoptia cu efecte depline.

Colateralii ordinari vin la mostenire numai in lipsa mostenitorilor

legali din primele trei clase, sau cand, desi acestia exista, sunt renuntatori
sau nedemni, ori exheredati, cei rezervatari de cotitatea disponibila, ceilalti
exheredati in totalitate.
Caracterela juridice ale drepturilor succesorale ale colateralilor
ordinari:
pot veni la succesiune numai in nume propriu nu si prin reprezentare;
nu sunt mostenitori rezervatari si nici sezinari;
nu sunt obligati la raportul donatiilor.

REZERVA SUCCESORALA
Consideratii preliminarii.
Potrivit legii, orice persoana fizica poate dispune liber de bunurile
care alcatuiesc patrimoniul sau, astfel incat patrimoniul lasat la moarte poate
fi, valoric, cu totul neinsemnat; nimeni nu este obligat sa lase o mostenire,
chiar daca are rude apropiate sau sot supravietuitor. Dar dreptul de
dispozitie, drept exclusiv si absolut poate fi exercitat numai in limitele si cu
modificarile determinate de lege.
Astfel de limitari sunt prevazute in favoarea unor rude apropiate ale
defunctului si in favoarea sotului supravietuitor, care au calitatea de
mostenitori rezervatari.

Notiune de rezerva succesorala

Rezerva succesorala este acea parte din patrimoniul celui care lasa
mostenirea la care mostenitorii au dreptul in virtutea legii, impotriva vointei
defunctului manifestata prin libertati facute in timpul vietii (donatii) sau prin
dispozitii testamentare pentru cauza de moarte.
Caracterele juridice ale rezervei succesorale
Rezerva este parte a mostenirii, deci are caracter succesoral, ce se
atribuie mostenitorilor rezervatari impotriva vointei defunctului. Ca
mostenire, a carei parte este, se are in vedere nu numai patrimoniul
defunctului le data mortii, dar si donatiile pe care le-a facut in timpul vietii.
Caracterul imperativ al rezervei. Cercul mostenitorilor rezervatari si
cuantumul rezervei sunt stabilite imperativ de lege, neputand fi modificate
prin vointa celui care lasa mostenirea, nici chiar cu acordul viitorilor
mostenitori rezervatari care ar comsimti, de exemplu, la micsorarea
cuantumului rezervei.
Caracterul propriu al dreptului la rezerva. Dreptul la rezerva este un
drept propriu, nascut in persoana mostenitorilor rezervatari la data
deschiderii mostenirii, iar nu dobandit de la defunct prin succesiune.
Dreptul la rezerva in natura. Intrucat cotitatea disponibila si, indirect,
rezerva succesorala sunt determinate ce parti din mostenire, ca fractiuni din
bunurile defunctului, mostenitorii rezervatari au dreptul la rezerva, in
principiu, in natura, iar nu sub forma echivalentului in bani.
Numai in mod exceptional, in cazurile si in conditiile prevazute de
lege, rezerva poate fi atribuita sau intregita sub forma unui echivalent in
bani. De exemplu, daca bunul donat a fost instrainat de donator inainte de
deschiderea mostenirii.
Caracterul colectiv al rezervei. In cazul in care exista o pluralitate de
mostenitori rezervatari, de exemplu, doi sau mai multi copii, rezerva lor se
determina si se atribuie in mod colectiv, global. Legea stabileste cotitatea
disponibila, iar restul bunurilor se atribuie cu titlu de rezerva, in
indiviziunea, mostenitorilor rezervatari care pot si vor sa mosteneasca.
Indisponibilitatea rezervei. In literatura de specialitate se mai
aminteste caracterul indisponibil al rezervei, indisponibilitate care este
relativa (opereaza numai o fractiune din mostenire si numai acele acte ale
defunctului care sunt liberalitati). In practica instantei supreme rezerva a fost
declarata chiar si inalienabila si inse4sizabila. Notiunea de indisponibilitate a
rezervei (creatoare de confuzii), poate fi retinuta numai in intelesul ca nu
poate fi stirbita prin donatii sau legate si exheredari, iar nu ca situatia unui
lucrude care nu poate dispune.
Mostenitorii rezervatari

Potrivit Codului civil, calitatea de mostenitori rezervatari o au

descendentii defunctului de orice grad, deci toti mostenitorii din clasa I de
mostenitori legali, precum si parintii defunctului, deci ascendentii
privilegiati, mostenitorii din clasa a II-a de mostenitori legali.

DREPT PENAL PARTE SPECIALA

Omorul art. 174

Continutul juridic
Infractiunea consta in uciderea unei persoane.
Conditii preexistente
Obiectul juridic consta in relatiile sociale referitoare le dreptul la
viata, valoare fundamentala, protejata in mod egal, indiferent de titulr.
Dreptul la viata este protejat indiferent de varsta victimei, starea de sanatate,
etc., din momentul nasterii si pana in momentul mortii naturale.
Obiectul material este reprezentat de corpul victimii, persoana in
viata, indiferent de starea sanatatii acesteia.
Subiect activ poate fi orice persoana.
Participatia penala este posibila sub toate formele.
Continutul constitutiv
Latura obiectiva. Elementul material al laturii obiective se poate
realiza atat printr-o actiune, cat si printr-o infractiune.
Actiunile sunt cele mai frecvente modalitati de savarsire a omorului,
putand consta, de exemplu, in: fapta conducatorului de autovehicul caruia i
se cere cu insistenta de catre victima sa opreasca autovehiculul pentru ca,
altfel, va sri din mers, de a nu da curs acestei cereri, ci dimpotriva, de a mari
viteza in momentul deschiderii portierii de catre victima, pentru a cobori,
ceea ce a dus la lovirea si apoi la decesul vivtimei, etc.
Actiunea poate fi indreptata fie impotriva corpului victimei, fie
impotriva psihicului acesteia. Faptuitorul ii provoaca victimei o emotie
puternica, desi cunostea imprejurarea ca aceasta sufera de cord si ca o astfel
de emotie ii provoaca moartea.
Infractiunea poate constitui modalitate a elementului material, atunci
cand faptuitorul nu isi indeplineste obligatia de a actiona pentru
impiedicarea mortii victimei.
Urmarea imediata consta in moartea victimei, care poate suferi
imediat sau mai tarziu.

Raportul de cauzalitate dintre fapta autorului si moartea victimei,

trebuie sa existe. Acest raport exista chiar daca la producerea rezultatului
socialmente periculos, contribuie si alti factori preexistenti, o boala de care
sufera victima, concomitenti, lovituri aplicate victimei si de catre o alta
persoana, ori posteriori, constand, de exemplu, in internarea cu intarzaiere a
victimei la spital.
Latura subiectiva presupune vinovatia faptuitorului sub forma
intentiei, care poate fi directa sau indirecta. Sub acest aspect, pentru
existenta infractiunii, nu intereseaza mobilul sau scopul savarsirii faptei,
care, insa, vor fi luate la individualizarea juridica a pedepsei.
Forme. Sanctiuni
Tentativa se pedepseste. In practica judiciara se pune, in mod frecvent,
problema delimitarii tentativei de omor de vatamarea corporala grava, prin
care se pune in pericol viata victimei. Cele douna infractiuni se deosebesc
sub aspectul laturei subiective, in sensul ca, in timp ce la temtativa de omor
starea de pericol pentru viata victimei ii este imputabilafaptuitorului pe baza
de intentie, la vatamarea corporala grava, aceasta stare de pericol ii este
imputabila pe baza de praeterintentie.
Consumarea infractiunii are loc in momentul in care se produce
rezultatul socialmente periculos, moartea victimei.
Sanctiunea consta in inchisoare de la 10 la 20 de ani si interzicerea
unor drepturi.
Omorul calificat art. 175
Continutul juridic
Potrivit art. 175 C. p., omorul calificat consta in omorul savarsit in
vreuna din urmatoarel imprejurari:
a) cu premeditare;
b) din interes material;
c) asupra sotului sau unei rude apropiate;
d) profitand de starea de neputinta a victimei de a se apara;
e) prin mijoloace ce pun in pericolviata mai multor persoane;
f) in legatura cu indeplinirea indatoririlor de serviciu sau publice ale
victimei;
g) pentru a se sustrage sau a sustrage pe altul de la urmarire sau arest, ori de
la executarea unei pedepse;
h) pentru a inlesni sau a ascunde savarsirea altei infractiuni;
i) in public.

Omorul savarsit cu premeditare

Premeditarea presupune indeplinirea cumulativa a urmatoarelor trei
conditii:
trecerea unui interval de tmp din momentul luarii hotararii de a savarsi
omorul si pana in momentul executarii inftactiunii;
efectuarea unor acte de pregatire materiala, in vederea savarsirii faptei;
efectuarea unor acte de pregatire morala, psihica, in vederea savarsirii
faptei;
Omorul savarsit din interes material
Interesul material este orice folos, avantaj sau beneficiu de natura
patrimoniala, si poate consta in bani, bunuri, avantaje materiale,
recunoasterea unui drept, stingerea unei datorii.
Faptuitorul actioneaza nu din convingerea realizarii unor interese
materiale pe o cale aparent legala, ci prin sustragera de bunuri cu ajutorul
vilolentei.
Agravanta exista, indiferent daca interesul material urmarit de catre
faptuitor este realizat sau nu.
Omorul savarsit asupra sotului sau unei rude apropiate
Calitatea de sot trebuie sa existe in momentul savarsirii faptei. Daca
aceasta calitate a incetat, ca urmare a desfacerii casatoriei prin divort, fapta
constituie un omor simplu. De asemenea, omorul este simplu si nu calificat,
daca faptuitorul si victima erau legati, printr-o casatorie nula datorita
bigamiei.
Calitatea de sot sau de ruda apropiata a faptuitorului in raport cu
victima este o circumstanta personala, care nu se rasfrange asupra
participantilor.
Omorul savarsit profitand de starea de neputinta a victimei de a se
apara
Pentru existenta agravantei trebuiesc indeplinite cumulativ doua
conditii:
victima trebuie sa se afle in stare de neputinta de a se apara.
Sunt in neputinta de a se apara persoanele care, datorita unei stari fizice sau
psihice ori altor imprejurari, nu pot reactiona impotriva agresorului. Se
considera ca fiind in stare de neputinta de a se apara si persoanele a caror
faorta fizica este vadit disproportionata fata de cea a faptuitorului.

Starea de neputinta a victimei de a se apara trebuie sa fie exterioara

activitatii faptuitorului, adica sa nu se datoreze acestuia.
faptuitorul trebuie sa profite efectiv de starea victimei, savarsind
infractiunea mai usor.
Este necesar ca faptuitorul sa fi stiut, in momentul savarsirii faptei, ca
victima se afla in stare de neputinta de a se apara.
Circumstanta este reala si se rasfrange asupra eventualilor participanti,
daca acestia au cunoscut-o.
Omorul savarsit prin mijloace ce pun in pericol viata mai multor
persoane
Agravanta se refera la mijloacele de savarsire a omorului, mijloace
care, fie prin natura lor, fie datorita imprejurarilor in care sunt folosite, in
afara mortii victimei, creaza o stare de pericol pentru viata altor persoana.
Este necesar ca faptuitorul sa fi cunoscut faptul ca mijloacele folosite
pun in pericol viata mai multor persoane.
Circumstanta este reala si se rasfrange asupra participantilor, cu
conditia, sa o fi cunoscut.
Omorul savarsit in legatura cu indeplinirea indatoririlor de serviciu
sau publice ale victimei
Pentru aplicarea agravantei, este suficient sa se stabileasca o legatura
intre omorul savarsit si indatoririle de serviciu ale victimei.
Nu se cere o concordanta in timp intre savarsirea omorului si
indeplinirea indatoririlor de serviciu ale victimei, omorul putand fi savarsit
in timpul sau dupa indeplinirea de catre victima a acestor indatoriri.
Agravanta nu este, insa, aplicabila in cazul in care victima si-a depasit
atributiile de serviciu, cfomportandu-se in mod abuziv.
Omorul savarsit pentru a se sustrage ori pentru a sustrage pe altul de la
urmarire sau arestare, ori de la executarea unei pedepse
Agravanta ia in considerare faptul ca prin savarsirea omorului, se
incalca in secundar si relatiile sociale referitoare la activitatea de infaptuire a
justitiei. Situatia premiza consta in faptul ca autorul omorului sau o terta
persoana se afla in una din urmatoarele trei situatii prevazute alternativ:
urmarire;
arest;
executarea unei pedepse.
Urmarirea poate avea semnificatia de urmarire fizica, cum ar fi, de

exemplu, faptuitorul prins in flagrant delict care este urmarit de o persoana

pentru a fi prins si predat organelor de urmarire penala, cat si sensul de
urmarire penala.
Arestarea semnifica atat arestarea invinuitului sau a inculpatului, ca
masura prevantiva, cat si arestarea pentru punerea in executare a unei
hotarari definitive de condamnare la o pedeapsa cu inchisoarea privativa de
libertate.
Executarea unei pedepse semnifica masura luata pentru aducerea la
indeplinire a dispozitiilor privind executarea pedepselor principale,
complementare si accesorii.
Omorul savarsit pentru a inlesni sau a ascunde savarsirea altei
infractiuni
Agravanta ia in considerare faptul ca omorul este conceput si realizat
ca o infractiune mijloc, pentru a inlesni sau a ascunde savarsirea altei
infractiuni.
Circumstanta are caracter personal.
Omorul savarsit in public
Agravanta ia in considerare periculozitatea sporita a faptei, care este
data de locul savarsirii, un loc public in acceptiunea art. 152 C. p.
Forme. Sanctiuni
Tentativa se pedepseste.
Sanctiunea consta in inchisoare de la 15 la 25 de ani si interzicere
unor drepturi.
Omorul deosebit de grav art.176
Continutul juridic
Omorul deosebit de grav este omorul savarsit in vreuna din
urmatoarele imprejurari:
a) prin cruzime;
b) asupra a doua sau mai multe persoane;
c) de catre o persoana care a mai savarsit un omor;
d) pentru a savarsi sau a ascunde savarsirea unei talharii sau piraterii;
e) asupra unei famei gravide;
f) asupra unui magistrat, politist, jandarm ori asupra unui militar, in timpul
sau in legatura cu indeplinirea indatoririlor de serviciu sau publice ale
acestora.

Omorul savarsit prin cruzime

Caracteristica acestui omor deosebit de grav consta in aceea ca
faptuitorul intrebuinteaza in mod voit anumite metode si mijloace de chinuit
a victimei, cauzandu-I suferinte puternice, prelungitein timp, altele decat
cele care insotesc moartea violenta.
De regula, suferintele cazate victimei sunt de natura fizica, insa
acestea pot fi si de natura morala.
Circumstanta agravanta speciala prevazuta in art. 176 lit. a) C.p. si
circumstanta agravanta generala prevazuta in art. 75 lit. b) C.p., avand
acelasi continut, se aplica numai circumstanta agravanta speciala.
Omorul savarsit asupra a doua sau mai multor persoane
Agravanta ia in caonsiderare pluralitatea de victime, situatie care
sporeste periculozitatea sociala a omorului si il caracterizeaza pe faptuitor ca
fiind deosebit de periculos.
Moartea a doua sau mai multor persoane trebuie sa fie rezultatul unei
singure actiuni, constand de exemplu, in punerea de otrava in mancarea
destinata mai multor persoane, urmata de moartea a cel putin doua persoane
dintre acestea.
Agravanta este aplicata numai daca se produce efectiv moartea a cel
putin doua persoane, caz in care ne aflam in prezenta omorului deosebit de
grav in forma consumata, sau daca activitatea de ucidere indreptata
impotriva a doua sau mai multor persoane ramane fara rezultatul cerut de
lege, in sensul ca nu se produce moartea nici uneia dintre acele persoane, caz
in care ne aflam in prezenta tentativei acestui omor deosebit de grav.
Omorul savarsit de catre o persoana care a mai savarsit un omor
Circumstanta agravanta se refera la un antecedent al faptuitorului
savarsirea anterioara a altui omor care demonstreaza persistenta sa in ceea
ce priveste savarsirea faptei si il caracterizeaza ca fiind deosebit de
periculos.
Omorul savarsit anterior trebuie sa fie un omor consumat, insa exista
si opinia potrivit careia antecedenta faptuitorului poate consta si intr-o
tentativa de omor.
Nu intereseazadaca pentru omorul anterior, faptuitorul a beneficiat sau
nu de vreo cauza de atenuare a pedepsei, insa, daca a beneficiat de o astfel
de scuza, instanta de judecata va tine seama de aceasta la stabilirea pedepsei,
pentru omorul deosebit de grav.
Circumstanta este personala si nu se rasfrange asupra participantilor.

Omorul savarsit pentru a savarsi sau a ascunde savarsirea unei talharii

sau piraterii
Faptuitorul urmareste inlesnirea sau ascunderea oricarei infractiuni, in
cazul omorului deosebit de grav, scopul este restrans numai la savarsirea sau
ascunderea unei talharii sau piraterii.
Daca scopul se realizeaz in mod efectiv, adica faptuitorul savarseste
talharia sau pirateria, raspunderea penala se stabileste atat pentru omor
deosebit de grav, cat si pentru talharie sau piraterie.
Exista tentativa la omorul deosebit de grav prevazut de art. 176 lit. d)
C.p. aceasta tentativa intra in concurs cu tentativa sau cu infractiune
consumata de talharie sau piraterie, dupa cum executarea talhariei sau
pirateriei a fost intrrupta sau dusa pana la capat.
Latura subiectiva a infractiunii este o circumstanta personala.
Omorul savarsit asupra unei femei gravide
Este necesar ca starea de graviditate sa fie reala si sa fie cunoscuta de
catre faptuitor. Cunoasterea da catre faptuitor a starii de graviditate a
victimei se stabileste, in fiecare caz, in raport cu imprejurarile concrete ale
cauzei.
Omorul savarsit asupra unui magistrat, politit, jandarm ori asupra unui
militar, in timpul sau in legatura cu indeplinirea indatoririlor de serviciu sau
publice ale acestora
Circumstanta care atribuie omorului caracter deosebit de grav se
refera la victima infractiunii, care trebuie sa fie magistrat, politist, jandarm
sau militar. Omorul se savarseste in timp ce victima isi indeplineste in mod
legal, indatoririle de serviciu sau publice ori in legatura cu indeplinirea
acestora.

Forme. Sanctiuni
Tentativa se pedepseste.
Sanctiunea consta in detentiune pe viata alternativ cu o inchisoare de
la 15 la 25 de ani si interzicerea unor drepturi.
Pruncuciderea art. 177
Continutul juridic

Infractiunea consta in uciderea copilului nou-nascut, savarsita imediat

dupa nastere de catre mama aflata intr-o stare de tulburare pricinuita de
nastere.
Conditii preexistente
Obiectul juridic const in relatii sociale referitorre la dreptul la viata,
drept pe care il are copilul nou-nascut.
Calitatea de nou-nascut, se stabileste, in fiecare caz concret, pe baza
expertizei medico-legale.
Protectia penala este egala, indiferent daca noul-nascut este un copil
din cadrul sau din afara casatoriei, dupa cum nu intereseaza starea de
sanatate a acestuia.
Obiectul material consta in corpul coplului nou-nascut, deoarece
asupra acestuia se exercita nemijlocit activitatea de ucidere.
Subiectul activ poate fi numai mama copilului nou-nascut.
In opinia majoritara, potrivit careia pruncuciderea este o forma
atenuanta a omorului, se sustine ca, in cazul savarsirii faptei in participatie,
mama trebuie sa raspunda pentru pruncucidere, iar ceilalti participanti pentru
omor calificat, opinie care este impartasita si de practica judiciara. Daca
mama isi ucide copilul in conditiile art. 177 C. p., circumstanta este
atenuanta. Fiind o circumstanta personala atenuanta, ea nu se rasfrange
asuora participantilor.
Continutul constitutiv
Latura obiectiva. Elementul material se realizeaza, ca si in cazul
omorului, printr-o activitate de ucidere, activitate care poate consta intr-o
actiune sau intr-o inactiune.
Urma imediata consta in moartea copilului nou-nascut. Rezultat care
se poate produce imediat sau dupa trecerea unui intreval de timp.
Latura subiectiva presupune intentia, care poate fi directa sau indireca.
Daca mama isi ucide copiluldin culpa, imediat dupa nastere, fapta constituie
infractiune de ucidere di culpa. Intentia mamai de a-si ucide copilul trebuie
sa fie determinata de starea de tulburare pricinuita de nastere.
Pentru stabilirea starii de tulburare pricinuita de nastere, este necesara
efectuarea unei expertize medico-legale prin care sa se constate ca in
conditiile corecte in care a savarsit fapta, mama s-a aflat sub imperiul unei
altfel de stari.
Daca mama a luat hotararea de a-si ucide copilul inainte de nasterea
acestuia, deci in afara si independent de vreo tulburare pricinuita de nastere,
si daca sunt indeplinite si celelalte conditii ale premeditarii, fapta constituie
un omor calificat.
Forme. Sanctiuni

Tentativa infractiunii este posibila, insa nu se pedepseste.

Consumarea infractiunii are loc in momentul in care se produce
rezultatul cerut de lege, moartea copilului nou-nascut.
Sanctiunea consta in inchisoare de la 2 ani la 7 ani.
Uciderea din culpa art. 178
Continutul juridic
Potrivit alin. 1, infractiunea consta in uciderea din culpa a unei
persoane.
Conditii preexistente
Obiectul juridic consta in relatiile sociale referitoare la dreptul la
viata.
Obiectul material consta in corpul victimei.
Subiectul activ poate fi orice persoana. Daca faptuitorul are o anumita
calitate de exemplu este conducator de vehicul cu tractiune mecanica,
infractiunea exista in forma agravanta.
Participatia penala este posibila numai sub forma participatiei
improprii.
Continutul constitutiv
Latura obiectiva. Elementul material se realizeaza ca si in cazul
omorului, printr-o activitate de ucidere.
Urmarea imediata consta in moartea unei persoane.
Raportul de cauzalitate, dintre activitatea de ucidere si rezultatului
produs, trebuie sa existe in toate cazurile.
Interventia si a altor factori cu rol cauzal, la producerea rezultatului,
nu inlatura raportul de cauzalitate.
Culpa concurenta a victimei, care contribuie la producerea
rezultatului, nu inlatura raspunderea penala a faptuitorului.
Culpa exclusiva a victimei, la producerea rezultatului, inlatura
raspandirea penala a faptuitorului.
Latura subiectiva presupune culpa, in cele doua forme. In cazul culpei
cu previziune, faptuitorul a prevazut posibilitatea producerii rezultatului
periculos, dar a separat in mod usuratic ca acest rezultat nu se va produce.
In cazul culpei simple, faptuitorul nu a prevazut rezultatul, desi desi
putea si trebuia sa-l prevada.
Forme. Sanctiuni
Tentativa nu poate fi posibila.

Consumarea infractiunii are loc in momentul producerii mortii

victimei.
Sanctiunea consta in inchisoare de la 1 an la 5 ani.
Continutul agravant
Infractiunea are patru forme agravante prevazute in alin. 2-5.
I.
Potrivit alin. 2, prima forma agravanta consta in uciderea din culpa
ca urmare a nerespectarii dispozitiilor legale ori a masurilor de prevenire
pentru exercitiul unei profesii meserii, ori pentru efectuarea unei anumite
activitati. Sanctiunea consta in inchisoare de la 2 la 7 ani.
II.
Potrivit alin.3, a doua forma agravanta exista cand uciderea din
culpa a unei persoane este savarsita de un conducator de vehicul cu tractiune
mecanica avand in sange o imbibatie alcoolica ce depaseste limita legala,
sau care se afla in stare de ebrietate. Sanctiunea consta in inchisoare de la 5
la 15 ani.
III. Potrivit alin. 4, a treia forma agravanta consta in fapta savarsita din
culpa, de orice alta persoana in exercitiu profesiei sau meseriei si care se afla
in stare de ebrietate. Sanctiunea consta in inchisoare de la 5 la 15 ani.
IV. Potrivit alin. 5, a patra forma agravanta exista daca prin fapta
savarsita s-a cauzat moartea a doua sau mai multe persoane.

Vatamarea corporala art. 181

Continutul juridic
Potrivit alin. 1, infractiunea consta in fapta prin care s-a pricinuit
integritati corporale sau sanatatii o vatamare care necesita pentru vindecare
ingrijire medicalade cel mult 60 zile.
Conditii preexistente
Obiectul juridic consta in relatiile sociale referitoare la integritatea
corporala si sanatatea persoanei.
Obiectul material consta in corpul victimei.
Subiect activ poate fi orice persoana.
Participatia penala este posibila sub toate formele.
Contiunutul constitutiv
Latura obiectiva. Elementul material se realizeaza printr-o fapta,
comisiva sau omisiva, care pricinueste persoanei o vatamare a integritatii
corporale sau a sanatatii ce necesita pentru vindecere ingrijiri medicale de
cel mult 60 de zile.

Actiunea poate fi indreptata, in mod nemijolocit, impotriva corpului,

atnci cand, de exemplu, victima este imbrancita si proiectata pe un plan dur,
sau impotriva psihicului, cand se produce victimei un soc psihic, in urma
caruia are nevoie de ingrijiri medicale.
Infractiunea exista nimai daca faptuitorul nu-si indeplineste obligatia
legala de a impiedica producerea vatamarii.
Raportul de cauzalitate trebuie sa existe.
Latura subiectiva presupune intentia, care poate fi directa sau
indirecta.
Eroarea asupra persoanei victimei, precum si lovitura deviata nu
inlatura raspunderea penala.
Forme. Sanctiuni
Tentativa nu se pedepseste.
Consumarea infractiunii are loc in modul in care se produce rezultatul
ceru de lege, adica vatamarea integritatii corporale sau a sanatatii persoanei
care necesita pentru vindecare ingrijiri medicale de cel putin 21 de zile si cel
mult 60 de zile.
Sanctiunea consta in inchisoare de la 6 luni la 5 ani.
Continutul agravant
Potrivit art. 1, infractiunea este mai gravasi consta in fapta prevazuta
de alin. 1 savarsita asupra membrilor familiei.
Sanctiunea consta in inchisoare de la unu la 5 ani.
Vatamarea corporala grava art. 182
Continutul juridic
Potrivit art. 2, infractiunea consta in fapta prin care s-a pricinuit
integritatii corporale sau sanatatii o vatamare care necesita pentru vindecare
ingrijiri medicale mai mult de 60 de zile.
Conditii preexistente
Obiecrtu juridic consta in relatiile sociale referitoare la dreptul
persoanei la integritate corporala si sanatate.
Obiectul material consta in corpul persoanei care este victima a
infrectiunii.
Subiectul activ poate fi orice persoana.
Participatia penala este posibila sub toate formele.
Continutul constitutiv

Latura obiectiva. Elementul material se realizeaza printr-o fapta care

produce integritatii corporale sau sanatatii persoanei o vatamare ce necesita
pentru vindecare mai mult de 60 de zile ingrijiri medicale.
Pentru existenta infractiunii ne are relevanta faptul ca, in perioada in
care au loc ingrijirile medicale necesare pentru vindecare, persoana vatamata
a efectuat deplasari ori s-a prezentat la locul de munca, prestand efectiv
munca.
Latura subiectiva presupune vinovatia sub forma intentiei indirecte.
Daca fapta se savarseste cu intentie directa, in scopul producerii consecintei
din textul de incriminare, incadrarea juridica se va face in forma agravanta
din ali. 3.
Forme. Sanctiuni
Tentativa este posibila, insa nu se pedepseste.
Consumarea infractiunii are loc in momentul in care se produce
urmarea socialmente periculoasa.
Sanctiunea consta in inchisoare de la 2 la 7 ani.
Continutul agravant
Infractiunea are doua forme agravante, prevazute in alin. 2 si 3.
Potrivit alin.2, infractiunea este mai grava daca fapta a produs vreuna
din urmatoarele consecinte: pierderea unui simt sau organ, incetarea
functionarii acestora, o infirmitate permanenta fizica ori psihica, slutirea,
avortul, ori punerea in primejdie a vietii persoanei.
Snctiunea consta in inchisoare de la 2 la 10 ani.
Potrivit alin. 3, infractiunea este mai grava cand fapta a fost savarsita
in scopul producerii consecintelor prevazute la alin. 1 si 2.
Circumstanta agravanta consta in aceea ca fapta este savarsita cu
intentie directa, deoarece faptuitorul a prevazut consecinta grava care s-a
produs, si a urmarit ca aceasta consecinta sa se produca.
Tentativa se pedepseste, potrivit alin. 3.
Sanctiunea consta in inchisoare de la 3 la 12 ani.
Loviturile sau vatamarile cauzatoare de moarte - art.183
Continutul juridic
Potrivit textului de incriminare, infractiune exista daca vreuna dintre
faptele prevezute in art. 180-182 a avut ca urmare moartea victimei.
Conditii preexistente
Obiectul juridic consata in relatiile sociale referitoare la dreptul la
viata, drept recunoscut fiecraei persoane.

Obiectul material consta in corpul persoanei care este victima a

infractiunii.
Subiect activ poate fi orice persoana.
Participatia penala este posibila sub toate formele.
Continutul constitutiv
Latura obiectiva. Elementul material se realizeaza prin actiuni sau
inactiuni identice cu cele prin care se realizeaza infractiunile de lovire
saualte violente.
Actiunea sau inactiunea trebuie sa aiba ca urmare moartea victimei.
Latura subiectiva. Infractiunea de loviri sau vatamari cauzatoare de
moarte este o infractiune praeterintentionala, deoarece lovirea sau fapta de
vatamare corporala sa savarseste cu intentie, iar urmarea mai grava produsa
moartea victimei i se atribuie faptuitorului de baza culpei.
Forme. Sanctiuni
Tentativa nu este pedeplibila.
Consumarea infractiunii are loc in momentul in care se produce
moartea victimei.
Sanctiunea consta in inchisoare de la 5 la 15 ani.
Amenintarea art. 193
Continutul juridic
Infractiunea consta in fapta de a ameninta o persoana cu savarsirea
unei infractiuni sau a unei fapte pagubitoare indreptate impotriva ei, a
sotului ori a unei rude apropiate, daca este de natura sa alarmeze.
Conditii preexistente
Obiectul juridic consta in relatiile sociale referitoare la libertatea
morala a persoanei, adica la posibilitatea acesteia de a lua hotarari si de a se
manifesta fara temerea ca i s-ar putea produce vreun rau.
Obiectul material. Infractiunea nu are obiect material.
Subiect activ poate fi orice persoana.
Participatia penala este posibila sub toate formele.
Continutul constitutiv
Latura obiectiva. Elementul material se realizeaza printr-o actiune de
amenitare.
Actiunea de menintare trebuie sa indeplineasca urmatoarele cerinte:
sa aiba ca obiect savarsirea unei infractiuni sau a unei fapte pagubitoare;

 infractiuneasau fapta pagubitoare cu a carei savarsire se ameninta trebuie

sa fie indreptata impotriva persoanei amenintate, a sotului acesteia ori a unei
rude apropiate;
actiunea de amenintare trebuie sa fie de natura sa-l alarmeze pe cel
amenintat;
consecinta negativa, raul cu care se ameninta trebuie sa siba caracter
injust. Nu constituie infractiune amenintarea cu realizarea unui drept
impotriva celui amenintat;
consecinta negativa, raul cu care se ameninta trebuie sa fie realizabil intr
un viitor nu prea indepartat.
Amenintarea este absorbita uneori, in continutul altor infractiuni, ca
element constitutiv.
Latura subiectiva presupune intentia, care poate fi directa sau
indirecte. Intentia lipseste, daca amenintarea s-a facut in gluma, faptuitorul
necrezand nici o clipa ca amenintarea facuta ar fi de natura sa alarmeze si sa
produca victimei o stare de temere. De asemena, intenta lipseste daca
faptuitorul a fost in eroare cu prvire la aptitudinea faptei sale de a produce
victimei o astfel de stare.
Forme. Sanctiuni
Tentativa nu este pedepsita.
Consumarea infractiunii are loc in momentul in care se savarseste
fapta incriminata, victima luand cunostinta de amenintare, fapta de natura sa
o alarmeze.
Santajul art. 194
Continutul juridic
Portivit alin. 1, infractiunea consta in constrangerea unei persoane prin
violenta sau amenintare, sa dea, sa faca, sa nu faca, sau sa sufere ceva, daca
fapta este comisa spre a dobandi in mod injust un folos, pentru sine sau
pentru altul.
Conditii preexistente
Obiectul juridic principal consta in relatiile sociale referitoare la
libertatea morala a persoanei. Obiectul juridic secundar poate consta in
relatiile sociale cu caracter patrimonial, atunci cand se urmareste un folos
material, fie referitoare la un alt drept sau interes al acesteia, atunci cand
folosul urmarit nu este de natura patrimoniala.

Obiectul material. De regula, infractiunea nu are obiect material, chiar

daca faptuitorul uramareste, si eventual, obtine un folos material.
Subeict activ poate fi orice persoana.
Participatia penala este posibila sub toate formele.
Continutul constitutiv
Latura obiectiva. Elementul material se realizeaza printr-o actiune de
constrangere exercitata asupra unei persoane.
Constrangerea trebuie sa fie exercitata prin violenta sau amenintare.
Violenta consta in orice act prin care o forta straina actioneaza asupra
persoanei pentru a-i infrange rezistenta fizica. Amenintarea presupune
efectuarea de catre faptuitor a unui act de natura sa inspire victimei temerea
ca, in viitor, ea, sotul ei sau o ruda apropiata urmeaza sa suporte un rau.
Constrangerea exercitata trebuie sa aiba ca obiect determinarea
victimei sa dea, sa faca, sa nu faca sau sa sufere ceva.
Latura subiectiva presupune intentia directa, deoarece faptuitorul
savarseste fapta cu scopul de a dobandi in mod just un folos, pentru sine sau
pentru altul.
Forme. Sanctiuni
Tentativa nu se pedepseste.
Consumarea infractiunii are loc in momentul exercitarii constragerii,
prin violenta sau amenintare, moment in care se produce urmarea
socialmente periculoasa constand in incalcarea libertatii morale a victimei.
Sanctiunea consta in inchisoare de la 6 luni la 5 ani.
Violul art. 197
Continutul jurudic
Potrivit alin. 1, infractiunea consta in actul sexual, de orice natura, cu
o alta persoana de sex diferit sau de acelasi sex, prin constragerea acesteia
sau profitand de imposibilitatea ei de a se apara ori de a-si exprima vointa.
Conditii preexistente
Obiectul juridic principal consta in relatiile sociale referitoare la
libertatea si inviolabilitatea sexuala a persoanei, indiferent de sex. Orice
constrangere exercitata asupra peroanei pentru a o determina la un act
sexual, de orice natura, deci orice nesocotire a dreptului ei de a consimti sau
nu la acesta. Obiectul juridic secundar consta in relatiile sociale referitoare la
integritatea corporala si sanatatea persoanei, in cazul violului care a avut ca
urmare o vatamare corporala grava a victimei, relatiile sociale referitaore la
convietuirea in cadrul familiei, in cazul violui savarsit unui membru al

familiei, relatiile sociale referitaore la dreptul la viata, in cazul in care violul

a avut ca urmare moartea sau sinuciderea victimei.
Obiectul material consta in corpul victimei fata de care se exercita in
mod nemijlocit atat constragerea, cat si actul sexual.
Subiectul activ. Infractiunea de viol poate fi savarsita de orice
persoana, indiferent de sex. Subiect al infractiunii poate fi si minorul care
raspunde din unct de verede penal.
Participatia penala este posibila sub toate formele, avand in vedree
faptul ca actul sexual, de orice natura, presupune o mare varietate de actiuni
prin care se poate realiza.
Continutul constitutiv
Latura obiectiva. Elementul material al laturii obective se realizeala
printr-un act sexual, de orice natura care are loc fara consimtamantul
victimei, persoana de sex opus ori de acelasi sex cu faptuitorul.
Sfera actelor sexuale, de orice natura, este cuprinzatoare, incluzand
atat raporturile sexuale normale, cat si cele nefiresti de satisfacere a
instinctului sexual.
Lipsa consimtamantului victimei rezulta din imprejurarea ca actul
sexual se realizeaza:
prin costrangere, fizica ori psihica;
profitand de neputinta victimei de a se apara ori de a-si exprima vointa.
Aptitudinea fortei fizice de constrangere la act sexual se apreciaza in
fiecare caz, tinandu-se seama de imprejurarile in care a fost exercitata
aceasta forta, precum si de osibilitatile reale de rezistenta pe care le-a avut
victima.
Ceea ce intereseaza este vca din comportarea ei sa fi rezultat refuzul
categoric la act sexual cu faptuitorul.
Daca victima opune rezistenta faptuitorului, iar acesta nu reuseste sa
realizeze actul sexual, fapta constituie tentativa la infractunea de viol.
Constrangerea morala presupune amenintarea victimei cu producerea
unui rau indreptat in mod nemijlocit asupra acesteia, asupra sotului sau unei
rude apropiate, rau care nu poate fi evitat decat prin acceptarea actului
sexual.
Imposibilitatea victimei de a se apara ori de a-si exprima vointa
presupune situatia in care aceasta, datorita unei infirmitati fizice, unei stari
maladive, unei oboseli excesive sau datorita altor imprejurari, nu are
capacitatea fizica de a opune reziatenta faptuitorului.
Faptuitorul trebuie sa profite de imposibilitatea victimei de a se apara
sau de a-si exprima vointa.

Urmarea imediata consta n ncalcarea libertatii i inviolabilitatii

sexuale a victimei.
Latura subiectiva. Infractiunea de viol se savarseste cu intentia directa.
Faptuitorul isi da seama ca realizarea actului sexuala impotriva vointei
victimei, persoana de acelasi sex ori de sex opus, si ca in felul acesta, incalca
libertatea si inviolabilitatea ei sexuala, urmare a carei producere o doreste.
Intentia faptuitorului trebuie sa existe in momentul exercitarii constrangerii.
Forme. Sanctiuni
Tentativa infractiunii de viol se pedepseste, potrivit srt. 204 C.p.
tentativa de viol exista atunci cand faptuitorul a folosit constrangerea
impotriva victimei pentru a o determina la un act sexual, de orice natura,
insa, datorita unor imprejurari independente de vointa sa, nu a putut realiza
acest act.
Tentativa de viol, exista si atunci cand faptuitorul pune victima in
sarea de neputinta de a se apara sau de a-si exprima vointa, pentru a avea cu
ea actul sexual, act pe care nu-l poate realiza, datorita unor imprejurari
independente de vointa sa, precum si atunci cand victima, aflandu-se intr-o
astfel de stare, faptuitorul incearca sa profite de aceasta pentru realizarea
actului sexual, act care, si de data aceasta, nu are loc.
Consumarea infractiunii are loc in momentul in care este incalcata
libertatea si inviolabilitatea sexuala a victimei, prin realizare actului sexual,
de orice natura, cu ajutorul constrangerii sau profitand de imposibilitatea
victimei de a se apara sau de a-si exprima vointa.
Sanctiunea consta in inchisoare de la 3 la 10 ani si interzicerae unor
drepturi.
Continutul agravant
Infractiunea de viol are trei forme agravante in alin. 2 si 3.
Prima forma agravanta, exista potrivit alin. 2, daca:
a) fapta a fost savarsita de doua sau mai multe persoane impreuna;
b) victima se afla in ingrijirea, ocrotirea, educarea, paza sau tratamentul
faptuitorului;
b) victima este membru al familiei;
c) s-a cauzat victimei o vatamare grava a integritatii corporale sau a
sanatatii.
Sanctiunea consta in inchisoare de la 5 la 18 ani si interzicerea unor
drepturi.
A doua forma agravanta, exista potrivit alin. 3 ipoteza I, daca victima
nu a implinit varsta de 15 ani. Gravitatea sporita a faptei este determinata de
varsta frageda a victimei, mdeoarece savarsirea faptei asupra unei asemenea

persoane constituie o mare primejdie pentru dezvoltarea ei luterioara fizica

si psihica.
Sanctiiunea consta in inchisoare de la 10 la 25 de ani si interzicerea
unor drepturi.
A treia forma agravanta, exista potrivit alin. 3 ipoteza a II-a, daca
fapta a avut ca urmare moartea sau sinuciderea victimei. Daca faptuitorul a
actionat cu intentia in ceea ce priveste moartea sau sinuciderea victimei,
infractiunea de viol intra in concurs, dupa caz, cu infractiunea de omor sau
infractiunea de determinare sau inlesnire a sinuciderii.
Sanctiunea consta in inchisoare e la 15 la 25 de ani si interzicerea unor
drepturi.
Actul sexual cu un minor art. 198
Continutul juridic
Potrivit ali. 1, infractiunea consta in actu sexual, de orice natura, cu o
persoana de sx diferit sau de acelasi sex, care nu a implinit varsta de 15 ani,
iar potrivirt alin. 2, consta in actul sexual, de orice natura, cu o persoana de
sex diferit sau de acelasi sex intre 15-18 ani, daca fapta este savarsita de
tutore sau curator ori de catre supraveghetor, ingrijitor, medic curant,
profesor sau educator, folosindu-se de calitatea sa, ori daca faptuitorul a
abuzat de increderea victimei sau de autoritatea ori influenta sa asuprea
acesteia.
Conditii preexistente
Obiectul juridic consta in relatiile sociale referitore la libertatea si
inviolabilitatea sexuala a persoanei care nu a implinit varsta de 15 ani, in
cazul anil. 1, iar in cazul alin. 2, in relatiile sociale referitore la libertatea si
inviolabilitatea sexuala a persoanei avand varsta cuprinsa intre 15-18 ani.
Obiectul material. Infractiunea are si un obiect material care consta in
corpul persoanei mai mica de 15 ani, in cazul alin. 1, iar in cazul alin. 2 al
textului, in corpul persoanei cu varsta cuprinsa intre 15 si 18 ani.
Subiectul activ poate fi orice persoana, barbat sau femeie, de sex
diferit ori de acelasi sex cu victima infractiunii. Pentru fapta din alin. 2,
subiectului acti I se cere calitatea de tutore, curator, suraveghetor, ingrijitor,
medic curant, profesor sau educator al minorului, ori persoana care se bucura
de increderea victimei sau aupra careia are autoritate sau influenta.
Participatia penalaeste posibila, ca si in cazul violului, sub toate
formele, data fiind diversitatea formelor de realizare a actelor sexuale
incrimunate.
Continutul constitutiv

Latura obiectiva. Elementul material al laturii obiective consta intr-un

act sexual realizat de faptuitor cu o persoana de sex opus ori de acelasi sex,
care a implinit varsta de 15 ani, in conditiile alin. 1, iar in conditiile alin. 2,
cu o persoana de sex diferit ori de acelasi sex avand varsta cuprinsa intre 15
si 18 ani. Dac faptuitorul nu s-a folosit de calitatea sa ori nu a abuzat de
autoritatea, increderea de care se bucura ori influenta sa, fapta nu constituie
infractiune.
Urmarea imediata consta intr-o incalcare a libertatii vietii sexuale.
Raportul de cauzalitate dintre fapta si urmare trebuie sa existe.
Latura subiectiva presupune intentia directa. In ipoteza din alin.1,
faptuitorul trebuie sa cunoasca, in momentul savarsirii faptei, imprejurarea
ca victima nu a implinit 15 ani.
Forme. Sanctiuni
Tentativa se pedepseste, potrivit art. 204 C. p.
Consumarea infractiunii are loc in momentul cand are loc actul sexual.
Sanctiunea consta in inchisoare de la 3 la 10 ani si interzicerea unor
drepturi.
Continutul agravant
Infractiunea are cinci forme agravante, prevazute in alin. 3-6.
Prima forma agravanta, exista potrivit alin. 3, daca actul sexual, de
orice natura, cu o persoana de sex diferit sau de acelasi sex, care nu a
implinit varsta de 18 ani, a fost determinatade oferta sau darea de bani ori
foloase de catre faptuitor, direct sau indirect, victimei.
Sanctiunea consta in inchisoare de la 3 la 12 ani si interzicere unor
drepturi.
A doua forma agravanta, exista potrivit alin. 4 iopteza I, daca faptele
prevazute in alin. 1-3 au fost savarsite in scopul producerii de materiale
pornografice. Agravanta exista, indiferent daca scopul este realizat sau nu, si
indiferent de destinatia sau folosinta pe care urmau sa o aiba respectivele
materiale pornografice.
Sanctiunea consta in inchisoare de la 5 la 15 ani si interzicerea unor
drepturi.
A treia forma agravanta, exista potrivit alin. 4 ipoteza a II-a, atunci
cand faptele prezazute de alin. 1-3 au fost savarsite in scopul producerii de
materiale pornografice, si daca pentru realizarea acestui scop s-a folosit
constrangerea.
Sanctiunea consta in inchisoare de la 5 la 18 ani si interzicerea unor
drepturi.
A patra forma agravanta, exista potrivit alin. 5 cand fapta prevazuta in
alin.1 a fost savarsita in imprejurari prevazute in art. 197 alin. 2 lit. b) ori

daca faptele prevazute in alin. 1-4 au avut urmarile prevazute in art. 197 alin.
2 lit. c).
Tentetiva se pedepseste, potrivit art. 204 C. p.
Sanctiunea consta in inchisoare de la 5 la 18 ani si interzicerea unor
drepturi.
A cincea forma agravanta, exista potrivit alin. 6, daca fapta a avut ca
urmare moartea sau sinuciderea victimei.
Tentativa se pedepseste, potrivit srt. 204 C. p.
Sanctiunea consta in inchisoare de la 15 la 25 de ani si interzicerea
unor drepturi.
Incestul art. 203
Continutul juridic
Infractiunea costa in raportul sexual intre rude in linie directa sau intre
frati si surori.
Conditii preexistente
Obiectul juridic consta in relatiile sociale referitoare la desfasurarea
vietii sexuale a persoanei cu respectarea normelor morale si fara a pune in
pericol, sub aspect biologic, specia umana.
Obiectul material este reprezentat de corpul persoanei cu rol pasiv,
deoarece asupra acestuia se sxercita in mod nemijlocit actiunea incriminata.
Subiectul activ. Pentru existenta infractiunii este necesar ca faptuitorii
sa fie rude in linie dreapta sau frate si sora. Raspunderea penala revine
ambilor faptuitori, fiecare savarsind infractiunea de incest in calitate de
autori. Daca unul dintre faptuitori beneficiaza de o cauza care inlatura
caracterul penal al faptei, se va retine infractiunea de incest numai in sarcina
celuilalt faptiutor, nefiind necesar ca ambele persoane sa fi actionat cu
intentie, pe baza unui acord de vointa consimtit.
Participatia penala este posibila sub forma instigarii si a complicitatii.
Instigator sau complice poate fi orice persoana.
Continutul constitutiv
Latura obiectiva. Elementul material se realizeaza printr-un raport
sexual normal, un act sexual firesc intre doua persoane de sex opus.
Urmarea imediata consta in crearea unei stari de pericol pentru fondul
biologic al societatii, precum si in incalcarea normelor de convietuire
sociala.

Raportul de cauzalitate, intre actiunea savarsita si urmarea produsa,

trebuie sa existe.
Latura subiectiva presupune intentie directa. Faptuitorii trebuie sa stie,
in momentul savarsirii faptei, ca sunt rude in linie dreapta sau frate si sora.
Eroarea cu preivire la aceasta imprejurare inlatura raspunderea penala a
ambilor faptuitori sau numai a unuia, daupa cum ambii faptuitori sau numai
unul dintre ei a stiut, in momentul savarsirtii faptei, ca are, in raport cu
celalalt faptuitor, calitatea speciala ceruta de lege.
Forme. Sanctiuni
Tentativa este pedepsita, potrivit art. 204 C. p.
Consumarea infractiunii are loc in momentul in care se realizeaza
raportul sexual, moment in care se produce si urmarea socialmente
periculoasa a faptei. Incestul reprezinta forma continuata de savarsire,
epuizandu-se in momentul cand se realizeaza ultimul raport sexual.
Sanctiunea consta in inchisoare de la 2 la 7 ani.
Insulta art. 205
Continutul juridic
Potrivit alin. 1, infractiunea consta in atingerea adusa onoarei ori
reputatiei unei persoane prin cuvinte, prin gesturi sau prin orice alte
mijloace, ori pri expunerea la badjocora, iar potrivit alin. 2, consta in fapta
de a atribui unei persoane un defect, o boala sau infirmitate care, chiar reale
de ar fi, nu ar trebui relevate.
Conditii preexistente
Obiectul juribic principal, consta in relatiile sociale referitoare la
onoarea persoanei, la sentimentul de autopretuire, sentiment pe care fiecare
persoana om il are fata de el insusi. Obiectul juridic secundar consta in
relatiile sociale cu privire le demnitatea persoanei privita sub aspect obiectiv.
Obiectul material. Infractiunea de insulta nu are obiect material.
Subiect activ poate fi orice persoana.
Participatia penala este posibila sub toate formele. Instigarea si
complicitatea sun posibile in toate cazurile, iar coautorul numai atunci cand
fapta se realizeaza pe alta cale decat ce orala.
Subiect pasiv poate fi orice persoana.
Continutul constitutiv
Latura obiectiva. Elementul material se poate realiza prin:
atingerea onoarei unei persoane;

 atingerea reputatiei unei persoane;

atribuirea unei persoane s unui defect, boala sau infirmitate care, chiar
reale de ar fi, nu ar trebui relevate.
Latura subiectiva presupune vinovatia sub forma intentiei, care poate
fi directa sau indirecta. Intentia faptuitorului trebuie stabilita, tinandu-se
seama de conditiile concrete de loc; timp, persoana, uzanta, etc., in care s-a
savarsit fapta.
Forme. Sanctiuni
Tentativa infractiunii este posibila cand elementul material se
realizeaza pe alta cale decat cea orala, insa nu se pedepseste.
Consumarea infractiunii are loc in momentul savarsirii actiunii cu
caracter ofensator, moment in care se produce si urmarea socialmente
periculoasa a faptei, constand in incalcarea onoarei sau reputatiei persoanei.
Sanctiunea consta in amenda
Calomnia art. 206
Continutul juridic
Potrivit alin. 1, infractiunea consta in afirmarea sau imputarea in
public, prin orice mijloace, a unei fapte determinate privitoare la o persoana,
care, daca ar fi adevarata, ar expune acea persoana la o sanctiune penala,
administrativa sau disciplinara, ori dispretului publicului.
Conditii preexistente
Obiectul juridic principal consta in relatiile sociale referitoare la
demnitatea persoanei, sub aspect obiectiv, sub aspectul aprecierii de care se
bucura, a reputatiei pozitive pe care a dobandit-o in cadrul colectivitatii.
Obiectul juridic secundar consta in relatiile sociale privind onoarea
persoanei, sub aspect subiectiv, privind sentimentul de autopretuire.
Obiectul material. Infractiune nu are obiect material.
Subiect activ poate fi orice persoana.
Participatia penala este posibila sub fprma instigarii sau a complicitatii
in toate cazurile, iar sub forma coautoratului, numai in cazul in care se
comite pe alta cale decat cea orala.

Continutul constitutiv

Latura obiectiva. Elementul material se poate realiza prin doua actiuni

alternative, constand in afirmarea sau imputarea in public a unei fapte
determinate privitoare la o persoana.
Afirmarea presupune a sustine, a relata, a povesti, a comunica ceva.
Imputarea presupune a reprosa, a atribui cuiva fapte, a invinui, a face
pe cineva raspunzator.
Latura subiectivapresupune vinovatia faptuitorului sub forma intentiei,
care poiate fi directa sau indirecta.
Forme. Sanctiuni
Tentativa infractiunii este posibila numai atunci cand faptuitorul a ales
o modalitate de savarsire a actiunii susceptibila de desfasurare in timp, insa
nu este pedepsita de lege.
Consumarea infractiunii are loc in momentul in care se realizeaza
fapta de afirmare sau imputare.
Sanctiunea consta in inchisoare de la 2 luni la 2 ani sau amenda.
Denuntarea calomnioasa art. 259
Continutul juridic
Potrivit alin. 1, infractiunea consta in invinuirea mincinoasa facuta
prin denunt sau plangere, cu privire la savarsirea unei infractiuni de catre o
anumita persoana, iar potrivit alin. 2, consta in producerea ori ticluirea de
probe mincinoase, in sprijinul unei invinuiri nedrepte.
Conditii preexistente
Obiectul juridic principal consta in relatiile sociale referitoare la
activitatea de infaptuire a justitiei. Obiectul juridic secundar consta
inrelatiile sociale referitoare la denumirea, sau, in unele cazuri, referitoare si
la libertatea personala.
Obiectul material nu exista.
Subiectul activ poate fi orice persoana.
Participatia penala este posibila sub toate formele.
Continutul constitutiv
Latura obiectiva. Invinuirea trebuie sa priveasca o anumita persoana,
determinata prin indicarea numelui si a prenumelui sau a lator elemente care
sa permita, fara echivoc, identificarea ei.
Invinuirea trebuie sa se faca prin plangere sau denunt. Cererea
referitoare la savarsirea invinuirii prin plangere sau denunt este indeplinita
atat in cazul unui denunt semnat, cat si in cazul unui denutnesemnat, atat in
cazul in care plangerea sau denuntul orel a fost consemnat intr-un proces

verbal constatator, cat si in cazul cand nu a fost consemnat intr-un asemenea

proces verbal.
Invinuirea trebuie sa fie mincinoasa, in sensul ca faptuitorul este de
rea-credinta.
Urmarea imediata consta in crearea unei stari de pericol pentru
infaptuirea justitiei.
Raportul de ceuzalitate trebuie sa existe.
Latura subiectiva presupune vinovatia faptuitorului sub forma intentiei
care, potrivit unei opinii este numai directa, iar potrivit altei opinii, poate fi
si indirecta. In ambele situatii, este necesar ca faptuitorul sa fi cunoscut
caracterul mincinos al invinuirii sau al probelor.
Forme. Sanctiuni
Tentativa nu se pedepseste.
Consumarea infractiunii are loc in momentul in care se face invinuirea
mincinoasa sau in momentul in care se produc ori se ticluiesc probele
mincinoase.
Sanctiunea consta in inchisoare de la 6 luni la 3 ani pentru fapta din
alin. 1, si inchisoare de la 1 la 5 ani pentru fapta prevazuta in alin. 2.
Cauza speciala de reducere a pedepsei
Pentru a interveni in timp util, declaratia de retractare trebuie facuta la
organul caruia i-a fost adresata plangerea sau denuntul ori in fata caruia au
fost produse sau ticluite probele. Cauza de reducere a pedepsei are caracter
personal, profita numai celui care a facut declaratia de retractare.
Marturia mincinoasa art. 260
Continutul juridic
Potrivit alin. 1, infractiunea consta in fapta martorului vare intr-o
cauza penala, civila, disciplinara sau in orice alta cauza in care se asculta
martorii, face afirmatii mincinoase, ori nu spune tot ce stie privitor la
imprejurarile esentiale asupra carora a fost intrebat.
Potrivit alin. 4, dispozitiile alin. 1-3 se aplica in mod corespunzator si
expertului sau interpretului.
Conditii preexistente
Obiectul juridic principal consta in relatiile sociale referitoare la
infaptuirea justitiei, relatii cera presupun sinceritate din partea celor ascultati
ca martori. Obiectul juridic secundar poate consta in relatiile sociale
referitoare le demnitatea ori libertatea persoanei, sau in relatiile socilae cu
caracter petrimonial.

Obiectul material. Infractiunea de marturie mincinoasa nu are obiect

material.
Subiectul activ este calificat prin calitatea de martor, expert sau
interpret.
Martorul este persoana care, avanda cunostinta de vreo fapta sau
imprejurare de natura sa serveasca la aflarea adevarului intr-o cauza penala,
civila, disciplinara sau in orice alta cauza, este ascultat in legatura cu
aceasta.
Expertul este persioana insarcinata de organul judiciar sa lamureasca,
in baza cunostintelor de specialitate pe care le are, anumite fapte sau
imprejurari ale cauzei, in vederea stabilirii adevarului.
Interpretul este persoana la serviciile careia recurge organul judiciar
atunci cand una din parti sau alta persoana care urmareste sa fi e ascultata nu
cunoaste limba romana sau nu se poate exprima ori atunci cand unele dintre
inscrisurile aflate la dosarul cauzei sunt redactate intr-o alta limba decat cea
romana.
Participatia penala este posibila sub forma instigarii si a complicitatii.
Coautoratul este exclus prin natura infractiunii.
Continutul constitutiv
Latura obiectiva. Elementul material al laturii obiective se realizeaza,
fie printr-o infractiune si consta in fapta martorului care face afirmatii
mincinoase sau nu spune tot ce stie privitor la imprejurarile esentiale asupra
carora a fost intrebat.
Urmarea imediata consta in cererea unei stari de pericol pentru
activitatea de infaptuire a justitiei.
Raportul de cauzalitate trebuie sa existe.
Latura subiectiva presupune vinovatia sub forma intentiei, care poate
fi directa sau indirecta.
Forme. Sanctiuni
Tentativa infractiuniieste posibila cand fapta se realizeaza printr-o
actiune, insa nu se pedepseste.
Consumarea infractiunii are loc in momentul in care martorul,
expertul sau interpretul semneaza depozitia facuta sau in momentul in care
raportul de expertiza ori traducerea este depusa la organul juridic.
Sanctiunea consta in inchisoare de la 1 la 5 ani.