Formatiunea reticulata

[if !supportEmptyParas] [endif]

Formatiunea reticulata a trunchiului cerebral se intinde in
partea superioara pana la diencefal (talamus, hipotalamus si
cortex) si in partea inferioara pana la nivelul maduvei spinarii.
* a fost descrisa, initial, de un medic roman, Cajal, in 1911, dar
atunci a fost descrisa ca o simpla structura de sprijin si abia
mai tarziu s-a putut afirma ca formatiunea reticulata are si alte
functii, care au fost greu de precizat la inceputul studiilor
* este alcatuita din nuclei si fibre si este dispusa in forma de
retea, in afara grupelor nucleare de substanta cenusie din
trunchiul cerebral
* este in legatura cu toti centrii si nucleii reticulati de la toate
nivelele cerebrale ; formeaza, astfel, un sistem functional
foarte important, care a primit numele de sistemul reticulat
activator ascendent (SRAA). Aceasta structura este bine
sistematizata, cu rol in mentinerea tonusului cerebral sau a
starii vigile, care este acea stare de pregatire a intregului
sistem nervos, pentru orice tip de activitate cerebrala. Pe
fondul acestei stari vigile, formatiunea reticulata contribuie la
realizarea unor reflexe si la reglarea unor mecanisme de
integrare legate de emotii, perceptii, motivatii, somn si
habituare
* este foarte importanta pentru functii precum : atentia
accentuata, lipsa de reactie, repulsia la un anumit stimul.
Absenta actiunii sale corticale duce la somn, iar stimularea sa
produce trezirea
* formatiunea reticulata alcatuieste si un al doilea sistem
important, numit sistemul reticulat descendent, cu rol in
modelarea tonusului muscular, in sens activator sau inhibator
* in 1972, prof. Danaila, care a continuat studiile prof. Cajal, a
descris un al treilea sistem sistemul reticulat inhibitor
ascendent. Lezarea acestuia produce sindromul de logoree si
hiperkinezie, caracterizata prin agitatie motorie si vorbire fara
sfarsit
Sistemul reticulat activator ascendent si sistemul reticulat
inhibitor ascendent sunt conectate reciproc si actioneaza in
mod continuu, ilustrand starea de veghe si somn, precum si
intreaga gama de aspecte intermediare dintre acestea. Alaturi
de aceste sisteme reticulate, mai actioneaza sistemul umoral
hormonal, sistemul vegetativ, motivatiile, trebuintele, vointa si
ratiunea. Impreuna realizeaza extrem de multe functii, care
contribuie la functionarea psihicului : vigilenta corticala,
perceptia, discriminarea temporo-spatiala, memorizarea,
expresia emotionala, recompensa, ritmurile biologice, somnul,
reglarea fina a miscarilor muschilor scheletici, pozitia si

locomotia, indemanarea, gestica, expresia faciala, masticatia,

deglutitia, respiratia, circulatia, precum si controlul sistemului
somato-senzorial si neuroendocrin.