Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Dorinta de Mihai Eminescu
Dorinta de Mihai Eminescu
Dragostea si natura sunt teme permanente ale creatiei eminesciene. Natura este mai in totdeauna cadrul
fizic pentru toate gesturile poetului, de la atitudinea meditativa pana la cea erotica. Dragostea se afla in
pozitia eminesciana intr-o permanenta consonanta cu elementele naturii, natura care este o stare de suflet.
Printre poeziile lirice in care dragostea apare ca un vis de feridire petrecut in cadrul unui peisaj feeric, de
basm este si poezia Dorinta, pubilcata in comvorbiri literare in 1876.
Opera lirica este o creatie literara in versuri ,in care eul liric isi exprima direct sentimentela prin
intermediul unui limbaj figurat.
Tema acestei poezii este aspiratia spre o iubire implinita, care sa devina eterna asemenea vesniciei naturii.
Poezia este structurata in 5 tablouri, adevarate miniaturi peisagistice, dominate de vocea autorului, care
exprima o stare de suflet, mai precis dorinta implinirii unei iubiri absolute.
Opera are o structura epistolara, sugerata de verbele la imperativ si pronumele si adjectivele pronominale
de persoanele I si a II-a.
Prima strofa este o chemare, o adresare directa catre iubita, care este asteptata cu nerabdare si emotie
puternica in mijlocul unui cadru natural compus din elemente specifice naturii eminesciene (codrul si
izvorul). Verbele la imperativ, adresarea directa exprima intensitatea dorintei la care participa si natura
umanizata (Vino-n codru la izvor\ Care tramura pe prund,).
Personificarea izvorului care tremura este in acelas timp si o sugestie a participarii naturii la emotia
poetului. Imaginea vizuala a izvorului este intarita de metafora prispa cea de brazde\crengi plecate o
ascund, care sugereaza la randul ei un loc tainic al iubirii si visarii.
Strofa a II-a constituie o imagine a asteptarii si a intalnirii. Sunt imaginate gesturile tandre ca un joc al
iubirii. Berbele la conjunctiv: sa alergi, sa-mi cazi, sa-ti desprind, sa-l ridic, sugereaza dorinta puternica,
posibila implinire a iubirii, gesturile poetului compun acum un adevarat ritual erotic continuat si in strofa
a III-a.
Repetitia adjectivului singur, singurei cu valoare de superlativ absolut accentueaza ideea de loc tainic,
misterios, ascuns, dorinta de intimitate a tinerilor.
Motivul florilor de tei care or sa cada infiorate in parul iubitei (personificare) amplifica intensitatea
sentimentului de dragoste profunda sugerand in acelas timp ideea permanenta din poezia eminesciana a
comuniunii dintre om si natura.
In strofa urmatoare este alcatuit un concis portret al iubitei. Fruntea alba si parul galben sunte structurile
poetice care prin epitetele cromatice alcatuiesc un portret fizic ce sugereaza trasaturi morale, gingasie,
puritate, delicatete, candoare.
Ultima secventa lirica este alcatuita din ultimele 2 strofe si continua descrierea dorintei puternice pentru
implinirea iubirii ideale. Visul de fericire se va petrece in mijlocul unei naturi feerice care va ocroti
existenta lui.
Singuraticele izvoare vor fi alaturi ca si blanda batere de vant. Cele 2 imagini vizuale si auditive
realizate prin epitete in inversiune si metafore accentueaza din nou armonia cuplului de indragostiti cu
natura personificata.
Strofa a VI-a comunica ideea ca visul de dragoste se poate prelungi in timp doar prin depasirea realitatii
prin starea de vis. Somnul, adormirea sugereaza posibilitatea prelungirii iubirii prin integrarea ei in
circuitul cosmic.
Ideea fundamentala a poeziei este comunicata printr-un limbaj figurat de mare expresivitate asa cun s-a
aratat mai sus. Desi lexicul este simplu versurile au farmec si prin armonia deosebita. Aliteratiile blanda
batere de vant, asonantele adormind de armoniea ca si masura de 7-8 silaba, ritmul trohaic si realizarea
singurei rime in fiecare strofa comfera o tulburatoare muzicalitate.
Pentru ca in poezia Dorinta de Mihai Eminescu eul liric isi exprima in mod direct sentimentele prin
intermediul unui limbaj figurat putem afirma apartenenta operei la genul liric.
O,ramai...
de,Mihai,Eminescu
Poezia "O,ramai..." de Mihai Eminescu pune in lumina comuniunea poetului cu natura pe care
aceasta a simit-o profund inca din vremea copilriei . Pdurea l cheam , tie sa l inteleaga, l ocrotete
si-l incanta cu universul ei tainic si plin de vraja.
Opera lirica este specia genului epic in care autorul isi exprima in mod direct gndurile si
sentimentele.
Titlul concentreaz in doua cuvinte cu adnci ecouri emoionale chemarea arztoare a pdurii.
Imperativul "ramai", subliniat prin interjecie , insista pe ideea refuzului despririi.
Chemarea ramane fara rspuns , fiindc poetul nu mai poate nelege oapta vrjita a pdurii , aa
cum se ntmpla in copilrie. Uimirea si fericirea din ochii copilului au disprut, fcnd loc amrciunii si
neputinei omului matur care nu mai poate ntoarce timpul napoi. Punctele de suspensie dau senzaia
amplificrii acestor sentimente.
Poezia structurata sub forma unui dialog imaginar este alctuit din doua pari. Partea I cuprinde
primele cinci strofe exprimnd chemarea tainica a pdurii, iar ultima rspunsul poetului.
Prima strofa emoioneaz prin chemarea adresata de pdure poetului de a ramane in lumea de basm
a copilriei . Pdurea personificata i se adreseaz direct poetului ca un prieten drag . Invitaia este plina de
afeciune si bazata pe nelegerea adnca a sufletului si aspiraiile copilului: "O, ramai, ramai la mine,/ Te
iubesc att de mult!/ Ale tale doruri toate/ Numai eu tiu sa le ascult" . Repetiia imperativul ntrita de
interjecia si de superlativul expresiv " att de mult" subliniaz intensitatea sentimentelor ce il leag.
Strofa a doua exprima nelegerea si admiraia pdurii izvorte din cunoaterea sufletului curat si vistor
al biatului . Ea ii devine confidenta, dar ii ofer si ocrotire in acest univers miraculos al copilriei . Ea l
aseamn unui prin al pdurii , frumos si nobil, dornic sa inteleaga tainele naturii si nzestrat cu o fire
sensibila si vistoare:"Te asama-n unui prin ,/ Ce se uit-adnc in ape / Cu ochi negri si cumini".
Strofa a treia dezvluie misterele acestei lumi fermecate care l atrage att de mult pe copil. El
ncepe sa inteleaga glasul naturii .Prin vuietul apei si prin "micarea naltei ierbi" el poate auzi in taina "
mersul crdului de cerbi".
Strofa a patra descrie starea de ncntare a biatului in mijlocul pdurii .Fermecat de acest univers
tainic, eliberat de orice griji ,biatul murmura "cu glas domol", in timp ce simte rcoarea apei ce
strlucete in soare : "Eu te vad rpit de farmec/ Cum ngni cu glas domol,/ In a apei strlucire/ ntinznd
piciorul gol."
Strofa cinci aduce tema trecerii timpului . Vrjit de acest univers tainic, de nopile cu luna plina, de
strlucirea de pe lacuri "la vpaia de pe lacuri" , poetul traiste intens fericirea. El nu si-a dat seama de
trecerea timpului. Anii au zburat ca nite clipe , iar
clipele acestea fericite ale copilriei par foarte ndeprtate: "Anii tai se par ca clipe, / Clipe dulci se par ca
veacuri".
Partea a doua exprima rspunsul poetului la chemarea pdurii, odat cu trecerea copilriei. Poetul
se indeparteaza de pdure, intra intr-un alt spaiu, in care cmpul sugereaz viata, tinereea. La nceput
ghicim o atitudine de uoara nepsare, tipica tinerilor, fata de dulcea chemare de odinioar a pdurii:
"uieram la ei chemare/S-am ieit in cmp rznd ".
Ultima strofa aduce in prim plan sentimentele de regret si tristee pe care le ncearc poetul aflat in
plina maturitate. Amintindu-si de minunata lume a copilriei, poetul este contient ca este imposibil sa se
ntoarc in aceasta lume fabuloasa, sa ntoarc timpul napoi pentru ca nu mai poate privi lumea cu ochii
vistori si cumini ai copilului de odinioar.
Poetul, matur acum, nelege altfel lumea, nu mai poate trai fericirea copilului: " Astzi chiar de mas ntoarce /A-nelege n-o mai pot/Unde eti, copilrie/ cu pdurea ta cu tot?