Radacinile educatiei sunt amare, dar fructul este dulce.

Aristotel +comentariu
Scoala este o forma cu fond. Mai intai o cladire mai noua sau mai veche,
coridoare lungi si drepte sau intortochiate si misterioase, sali cu mese, scaune si
eventual calculator. Dar scoala este ceva mai mult si mai altfel decat alte cladiri.
Acest mai mult si mai altfel face ca scoala sa fie un spatiu viu, atragator si sa
ramana mereu in amintire.
Sufletul scolii sunt elevii si profesorii, necunoscute intr-o ecuatie al carui
rezultat il reprezinta formarea. Elevul vine la scoala pentru a sti, iar profesorul il
ajuta sa stie si sa fie. Profesorul este aceea persoana care il calauzeste printr-un
univers complicat, dar seducator, care ii propune un model si il ajuta sa
descopere si sa se descopere.
++++particularitati de constructie (vezi in caiet)
Fragmentul capitolului "Corigenta" din manual, descrie o experienta extrema a
autorului: ramane corigent la matematica. La fel ca in toate timpurile, invatatura
provoaca o stare de inconfort existential, durerei groaznice de cap, un stres
imens accentuat de mecanicismul invatamantului acelei vremi. Scopul corigentei
pentru profesor era acela ca elevul sa se pregateasca mai bine, sa cunoasca mai
bine detaliile acelui obiect subtil.
Venind vorba de scoala relatiile sale cu profesorii nu erau tocmai bune,
adolescentul avand o atitudine neadecvata fata de examene si sistemul de
invatamant. Era un elev mediocru dand dovada de nonconformism, are o
atitudine ostila fata de profesori considerandu-se mai bun ca ei, este superficial,
refuza sa invete, intra in competitie cu profesorii dorind sa fie peste ei. Vrea sa-si
construiasca singur personalitatea neavand nevoie de profesori; profesorului
Vanciu vrea sa-i arate ca s-a inselat, fiind singurul pe care il admira fiind o piatra
de incercare pentru el.
Asadar autorul a ramas asa cum a mai ramas si in alti ani corigent la
matematica. Stia ca da examen asa ca si-a facut un program destul de riguros pe
care ar dori sa il aplice dar intotdeauna exista ceva care sa-l deranjeze.
Adolescentul isi face, plin de entuziasm un program prin care isi propune "in trei
zile invat ce n-am invatat un an si scap..." Isi propune sa lucreze intens si sa
ispraveasca trigonometria, algebra, binomul lui Newton si triunghiul lui Pascal.
Nerespectand acest program, ramane corigent la matematica, isi propune sa o
invete la vara si considerand ca "e foarte inteligent ceea ce fac..."
A aruncat de pe masa tot ce i-ar putea distrage atentia si s-a apucat de lucru,
dar nimic nu-i convenea. Suparat pe propria-i persoana, incearca sa deseneze un
cerc si inca unul si reuseste sa lucreze pana seara abia un sfert din manual. Se
culca cu gandul sa se scoale de dimineata, dar "nu matematica l-a facut pe el" si
isi continua somnul.
De asemenea, dupa rezultatele de la bacalaureat (de scris ceva 5 randuri)
Savantul si scriitorul, Mircea Eliade isi aminteste despre scoala in Romanul
adolescentului miop. Viziunea asupra scolii este alta deacat la Creanga sau la
Caragiale. Naratorul-personaj nu-si indreapta ironia catre scoala ci catre el insusi.
Personajul ramane coregent la matematica si plin de elan adolescentin isi
imagineaza ca in trei zile va invata material. Dar tentatia de a face doar lucruri

placute este mare si adolescentul se lasa ispitit. Din programul riguros, pe zile
sip e ore, nu ramane, in cele din urma, nimic. Personajul citeste cu placere carti
de istorie, isi ascute creionul, se aseaza comod, inregistreaza cu minutiozitate
lucruri fara legatura cu matematica: hartia patata de pe masa, praful de pe
iconita, cerneala uscata din calimara.