Inventarea Europei, De la Europa lui Jean Monnet la Uniunea Europeana, Francois Roth,

Institutul European, 2007

Receptarea planului Schuman

Anuntarea planului Schuman a avut efectul unei bombe si a provocat multiple reactii,
de la aprobare pana la cea mai acerba ostilitate. Profesionistii din industrie, surprinsi si
nemultumiti ca nu fusesera consultati, au fost cei mai virulenti. In mediile siderurgice s-a iscat
o furtuna de proteste si obiectii, deosebit de puternice in Franta, Belgia si Luxemburg. Doua
aspecte suscitau cele mai mari ingrijorari: durata excesiva a tratatului (50 de ani) si mai ales
puterile viitoarei Inalte Autoritati, in legatura cu care exista teama de dirijism. Directorului
grupului siderurgic luxemburghez Arbed isi exprima astfel temerile: Aceasta nu va fi la fel
de cuminte ca pasnicul nostru guvern.Schuman nu s-a lasat indimidat si a asteptat sa se
potoleasca furia. Printre reactiile individuale, sa o evidentiem pe singura foarte pozitiva, a
olandezului Max Kohnstamm (viitor colaborator al lui Jean Monnet). Tanarul se afla atunci la
Londra, unde a citit in Times, pe 10 mai 1950, declaratia lui Schuman: Parca am fost lovit de
fulger. De ce? Lucram pe atunci la Ministerul de Externe al tarii mele, Olanda, si noi eram
prinsi intr-un cerc vicios... Pentru reconstructia Olandei trebuie sa acceptam redresarea
industriei din zona Ruhr, pentru ca aceasta era inca, in acea epoca, centrul economiei
germane. Dar la ce bun aceasta redresare daca ar fi permis fabricarea de bombe capabile sa
distruga din nou orasul Rotterdam? Cum sa depasim aceasta situatie?... De aceea am vazut in
declaratia lui Schuman, publicata in Times, posibilitatea de a rupe acest cerc vicios. Atunci lam intalnit pentru prima oara pe Jean Monnet.1
Guvernele au fost mult mai favorabile decat mediile industriale; cinci dintre ele au raspuns
pozitiv la propunerea lui Schuman si au acceptat sa inceapa negocieri: Belgia, Italia,
Luxemburg, Olanda si RFG. Dirk Stikkers, ministrul de externe al Olandei, tara care suferise
enorm din cauza ocupatiei si a razboiului, a aratat punctul esential: Se creaza pentru Europa
posibilitatea de a utiliza puterea germana fara sa fie amenintata de aceasta.2Participarea
activa si pozitiva a Republicii Federale era cruciala. Jean Monnet a mers e 23 mai 1950 la
Bonn, pentru a discuta despre modalitati cu Konrad Adenauer. Cancelarul l-a primit cu aceste
cuvinte: Este propunerea pe care o asteptam.3Monnet a amintit apoi filosofia proiectului:
depasirea vechilor opozitii dintre Franta si Germania si crearea unui climat psihologic benefic
si antrenant. A aparut apoi un dezacord in privinta numelui sefului de delegatie german la
viitoarea conferinta de la Paris. Monnet a fost nevoit sa refuze propunerea lui Adenauer de
numire a bancherului Hermann Abs de la Deutsche Bank, unul dintre cei mai apropiati
consilieri ai cancelarului. L-a convins ca nominalizarea acestui om care servise regimul
national-socialist ar fi provocat reactii negative. In cele din urma, dupa cateva zile, Adenauer
l-a determinat sa accepte numele unui profesor de economie politica inca necunoscut, Walter
1 Pag. 43
2 Pag. 43
3 Pag. 43

Hallstein. Guvernul laburist engleza, la fel ca si opinia publica din Marea Britanie, a fost
rezervat. Negocierile incepute cu Londra au esuat repede. Guvernul Attlee a propus un
comitet interguvernamental, refuzand ca industriile sale de baza sa tina de o organizatie
supranationala. Pe 12 iunie, Partidul Laburist publica o brosura intitulata Uniunea Europeana,
care exprima o respingere categorica. Marea Britanie refuza sa participe la negocierile de la
Paris.

Urmeaza apoi negocierile tratatului de la Paris. Conferinta de la Paris a reunit delegatii din
cele sase tari care raspunsesera pozitiv la propunerea lui Schuman; ea a inceput la 20 iunie
1950 si, dupa mai bine de noua luni de discutii, s-a incheiat cu semnarea tratatului de la
Parism pe 18 aprilie 1951.

Institutii si politici europene, Marius Profiroiu, Alina Profiroiu, Irina Popescu, Editura
Economica, 2008

Declaratia afirma o serie de principii:

-

Europa nu se va construi dintr-o data sau conform unui plan unic. Ea va lua
nastere din realizari practice care vor crea, mai intai, o solidaritate reala;
Animozitatea de lunga durata dintre Franta si Germania trebuie eliminata; orice
actiuni trebuie sa priveasca in primul rand aceste doua tari, dar sa fie deschise oricaror
alte state europene care impartasesc aceleasi scopuri;
Este necesara actiunea imediata intr-un domeniu limitat, dar decisiv: productia
franco-germana de carbune si otel trebuie pusa imediat sub controlul unei Inalte
Autoritati comune;
Deciziile Inaltei Autoritati vor fi obligatorii pentru tarile membre. Inalta
Autoritate va fi compusa din persoane independente, cu statut de egalitate, iar deciziile
autoritatii vor fi impuse partilor