Sunteți pe pagina 1din 8

BUBUIOC Vasile Gr.227 MP TRATATUL DE LA PARIS.

CECO PRIMA ETAP DE CREARE A UE (1951) Dupa 9 luni de negocieri, 6 state europene (Germania, Franta, Italia, Luxemburg, Belgia si arile de Jos) au semnat, la 18 aprilie 1951, la Paris, Tratatul constituind CECO, intrat n vigoare la 23 iulie 1952. Faptul ca negocierile au durat aproape 1 an a fost cauzat de problemele fundamentale c 111b13b are au fost ridicate si carora Jean Monnet avea sa le dea raspunsul cel mai adecvat. Nu a fost vorba despre o negociere diplomatica clasica. Cei desemnati de catre cele 6 guverne s-au ntlnit pentru "a inventa" un sistem juridico-politic cu totul nou si care avea ambitia sa fie durabil. Preambulul Tratatului CECO, constituit din 5 paragrafe scurte, contine toata filosofia care nu a ncetat sa-i inspire pe promotorii constructiei europene: Considernd ca pacea mondiala nu poate fi rezolvata dect prin eforturi creatoare pe masura pericolelor care o ameninta; Convinsi ca o Europa organizata si puternica poate sa aduca civilizatiei o contributie indispensabila mentinerii relatiilor pacifiste; Constienti ca Europa nu se va construi dect prin realizari concrete care sa creeze, mai nti, o solidaritate de fapt si prin stabilirea unor baze comune de dezvoltare economica; Preocupati sa contribuie, prin expansiunea productiilor lor fundamentale, la ridicarea nivelului de trai si la progresul actiunilor de pace; Hotarasc sa substituie rivalitatilor seculare o fuziune a intereselor lor esentiale, la a fonda, prin instaurarea unei Comunitati economice, primele baze ale unei comunitati mai largi si mai profunde ntre popoare rivale aflate multa vreme n conflict si sa puna bazele unor institutii capabile sa orienteze un destin de acum nainte comun (...)". "Pace mondiala", "realizari concrete", "solidaritate de fapt", "fuziune de interese esentiale", "comunitate", "destin de acum nainte comun" sunt cuvinte cheie care poarta, simultan, spiritul si metoda comunitara si conserva astazi toate puterile lor mobilizatoare . Din cuprinsul tratatului se pot desprinde 4 principii sub forma unui capitol special din TCEE, preluate din Planul Schuman, care constituie baza edificiului comunitar actual, si anume: superioritatea institutiilor; independenta institutiilor comunitare; colaborarea ntre institutii; egalitatea ntre state. Daca Tratatul CECO, care priveste administrarea pietii carbunelui si otelului, nu mai reprezinta astazi, din punct de vedere al obiectivului sau,
1

importanta pe care o avea pentru economia europeana a anilor '50, principalele institutii pe care el le-a creat si pastreaza, n ntregime, actualitatea. Tratatul CECO doteaza Comunitatea cu o structura institutionala proprie, originala, ce cuprinde urmatoareleinstitutii: nalta Autoritate - ca organism supranational chemat sa vegheze si sa puna n valoare interesele proprii ale organizatiei; Consiliul de Ministri - constituit ca organism interguvernamental pentru apararea intereselor tarilor membre; Adunarea Comuna - reprezinta interesele popoarelor statelor membre. Este un organism de control democratic al factorului executiv (biexecutiv: nalta Autoritate si Consiliul de Ministri); Curtea de Justitie - organism jurisdictional care asigura respectarea normelor juridice ale Comunitatii. Asa cum am mai spus, Tratatul de la Paris, constituind CECO, a fost semnat la 18 aprilie 1951, fiind ncheiat pentru o perioada de 50 de ani; Tratatul a intrat n vigoare la 23 iulie 1952 si a ncetat sa mai produca efecte la 23 iulie 2003. Tratatul de la Paris (1951), semnat n 18 aprilie 1951 ntre Belgia, Frana, Germania de Vest, Italia, Luxembourg i Olanda a creat Comunitatea European a Crbunelui i Oelului(European Coal and Steel Community sau ECSC), care a devenit ulterior parte a Uniunii Europene. Tratatul a expirat n 23 iulie 2002 la exact 50 de ani, dup ce intrase n uz. Tratatul a fost considerat ca fundaia aducerii Europei la pace dup cel de-al doilea rzboi mondial. Unele dintre fostele naiuni dumane au ajuns s foloseasc n comun producia de crbune i oel, care fuseser n timpul conflagraiei resursele cel mai solicitate. Tratatul de la Paris. Comunitatea Europeana a Carbunelui si Otelului (C.E.C.O.) - 1951 1. Scurta prezentare Actul care a constituit nasterea Comunitatilor Europene este declaratia din 9 mai 1950 a ministrului francez de externe din acea perioada, Robert Schumann. Iata doar cateva dintre prevederile declaratiei Schumann: Pacea lumii nu poate fi pastrata fara sa facem eforturi creative, proportionale cu pericolele care o ameninta. Contributia pe care o Europa organizata o poate aduce civilizatiei este indispensabila pentru mentinerea relatiilor pasnice. Prin asumarea pentru mai mult de 20 de ani a rolului de campion al Europei unite, Franta a avut intotdeauna ca principal obiectiv servirea pacii. Europa unita nu s-a realizat si am avut razboi. Europa nu poate fi facuta dintr-o data sau in baza unui singur plan. Va fi construita prin realizari concrete creand mai intai o solidaritate de facto. Unirea natiunilor europene necesita eliminarea opozitiei seculare a Frantei si a Germaniei. Orice actiune ce se intreprinde trebuie sa tina cont mai intai de aceste doua tari. In acest scop, Guvernul francez propune sa se actioneze imediat intr-un punct limitat dar decisiv. Guvernul francez propune ca productia franco germana de carbune si
2

otel sa fie plasata sub o Inalta Autoritate comuna, intr-o organizatie deschisa si participarii altor tari ale Europei. Punerea in comun a productiei de carbune si otel va asigura imediat bazele dezvoltarii economice, ca prim pas in unificarea europeana si se va schimba destinul acelor regiuni care mult timp au fost destinate fabricarii armelor de razboi, ale caror victime constante au fost. Solidaritatea de productie astfel stabilita va face clar faptul ca orice razboi intre Franta si Germania devine nu doar de neconceput, dar practic imposibil. Punerea la punct a acestei puternice unitati productive va deschide tuturor tarilor doritoare posibilitatea sa participe la aceasta si va oferi tuturor tarilor participante elementele fundamentale ale productiei industriale in aceleasi conditii, cu o baza reala pentru unificarea lor economica. Aceasta productie va fi oferita intregii lumi fara deosebire sau excludere pentru a contribui la ridicarea nivelului de trai si la dezvoltarea actiunilor pacifiste. Astfel va fi realizata in mod simplu si rapid fuziunea intereselor indispensabile pentru stabilirea unei comunitati economice care va constitui fermentul unei comunitati mai largi si mai profunde intre tari care mult timp au fost in opozitie datorita unor sangeroase diviziuni. Prin punerea in comun a productiei de baza si prin instruirea unei Inalte Autoritati noi ale carei decizii vor lega Franta, Germania si tarile care vor adera, aceasta propunere va realiza prima fundatie pentru o Europa unita, indispensabila pentru mentinerea pacii. Pentru urmarirea acestor obiective astfel definite Guvernul francez este gata sa deschida negocieri in urmatoarele baze. Misiunea impartiala a Inaltei Autoritati Comune va fi sa asigure in cel mai scurt timp posibil: modernizarea productiei si imbunatatirea calitatii sale, furnizarea in conditii identice a necesarului de carbune si otel atat pe pietele franceza si germana cat si a tarilor aderente, dezvoltarea exportului catre alte tari, egalizarea si imbunatatirea conditiilor de viata a muncitorilor din aceste industrii. Pentru a atinge aceste obiective, plecand de la conditiile diferite in care se gasesc in prezent productiile tarilor aderente, sunt propuse o serie de masuri care se vor institui cu titlu tranzitoriu. Transportul carbunelui si otelului intre tarile aderente va fi imediat scutit de taxe vamale si nu va putea fi afectat de tarifele diferentiate de transport. Se vor realiza, gradual, conditii pentru ca o distributie mai rationala a productiei si un inalt nivel al productivitatii sa se creeze in mod spontan. In contrast cu cartelurile internaionale, care tind sa impuna practici restrictive in distributia si exploatarea pietelor naionale, pentru a mentine un profit ridicat, organizaia va asigura fuziunea pietelor si extinderea productiei. Principiile si intelegerile definite mai sus vor constitui subiectul unui tratat semnat intre state si supus ratificarii parlamentelor lor. Negocierile vor avea loc cu ajutorul unui arbitru numit de comun acord. Lui i se va incredinta sarcina de a supraveghea daca intelegerile la care s-a ajuns concorda cu principiile expuse si, in cazul unei neintelegeri, el va decide ce solutie se va adopta. Inalta Autoritate va fi alcatuita din persoane independente numita de guverne, avand reprezentare egala. Prin acord comun intre guverne va fi ales un presedinte. Deciziile Autoritatii vor fi executorii in Franta, Germania si celelalte
3

tari aderente. Se vor lua masuri adecvate pentru gasirea mijloacelor de apel impotriva deciziilor Autoritatii. Un reprezentant al Natiunilor Unite va fi acreditat pe langa Autoritate si va fi instruit pentru a face un raport public catre Natiunile Unite, de doua ori pe an, raport ce priveste realizarile organizatiei, in special salvgardarea obiectivelor sale. Inalta Autoritate nu prejudiciaza cu nimic regimul de proprietate al intreprinzatorilor. In exercitiul functiunii sale, Inalta Autoritate va tine cont de puterile conferite de Autoritatea Internationala de la Ruhr si de obligatiile de orice natura impuse Germaniei, atata timp cat acestea raman in vigoare. O data cu lansarea in cadrul acestei conferinte de presa a planului Schumann, s-a trecut la o faza hotaratoare in destinul comunitatilor europene. Astfel, au luat nastere trei principii fundamentale ale acestui plan: - plasarea productiei de otel si carbune a Germaniei si Frantei sub o Inalta Autoritate in cadrul unei organizatii deschise si altor tari europene; - luarea deciziilor de catre organisme compuse din reprezentantii guvernelor, statele nefiind obligate prin decizii contra vointei lor; - deciziile vor obliga numai statele ce le accepta. La aceste trei principii fondatoare au subscris sase state: Germania, Franta, Italia, Belgia, Olanda si Luxemburg. Marea Britanie, care avea unele temeri privind abandonarea suveranitatii si privind realizarea bunastarii naionale dar si din cauza angajamentelor din Commonwealth, nu a aderat la aceste principii. Au urmat noua luni de negocieri intre aceste sase state, ce s-au concretizat prin adoptarea la data de 18 aprilie 1951 a Tratatului de creare a Comunitatii Europene a Carbunelui si Otelului, tratat ce a intrat in vigoare la 25 iulie 1952 pe o durata de 50 de ani. Motivaia acestei initiative consta in faptul ca era ca, pe de-o parte, era putin probabil ca Germania sa accepte un control unilateral asupra industriei sale grele (otel carbune), mai ales dupa adoptarea Constituiei sale interne, prin care aceasta tara isi concepea singura politica interna, iar pe de alta parte, lasarea sa complet independenta si nesupravegheata era considerata in acea perioada, o amenintare potentiala la adresa pacii. De aceea, singurul mijloc prin care industria grea a Germaniei putea fi controlata era integrarea sa atat in plan politic cat si economic intr-o comunitate puternic structurata. 2. Obiectivele Tratatului de la Paris respectarea regulilor de concurenta; sprijinirea modernizarii sectorului si reconversiei; accesul la sursele de productie; libertatea de circulatie a produselor; supravegherea permanenta a pietei. De asemenea, Tratatul nou creat stabilea, printre altele, ca vor fi abolite si interzise urmatoarele: ajutoarele acordate de catre state ori taxe speciale impuse de state in orice forma ar fi ele; taxele la import sau export;
4

taxele avand ca echivalent restrictiile cantitative privind circulatia produselor; practicile restrictive care tind spre impartirea si exploatarea pietei; masurile discriminatorii intre producatori, intre cumparatori si consumatori. Institutiile comunitare create in baza CECO au fost: 1. Inalta Autoritate; 2. Adunarea Comuna sau Adunarea Parlamentara; 3. Consiliul de Ministrii; 4. Comitetul Consultativ; 5. Curtea de Justitie. Principalele atributii ale organismelor de conducere CECO: Inalta Autoritate: Asigura realizarea obiectivelor Tratatului in conformitate cu principiile stabilite; Este formata din persoane independente, numite de guverne impreuna; Are resurse financiare proprii realizate din taxe asupra productiei de otel si carbune; Poate impune obligatii atat statelor membre cat si producatorilor; Are dreptul de a emite recomandari si opinii. Adunarea comuna sau adunarea parlamentara: Supravegheaza activitatea Inaltei Autoritati; Este compusa din reprezentanti ai parlamentelor naionale ale statelor membre; Poate revoca din functie membrii Inaltei Autoritati. Consiliul de Ministri: Armonizeaza actiunile Inaltei Autoritati si cele ale guvernelor statelor membre; Este compus din reprezentantii statelor membre; Poate initia unele propuneri sau masuri pe care le considera corespunzatoare; Numai in anumite cazuri are putere de interventie in politica privind carbunele si otelul, ca de exemplu in situatii de criza. Comitetul consultativ: Cuprinde intre treizeci si cincizeci si unu de membri desemnati de Consiliul de Ministri din randul industriasilor, comerciantilor si consumatorilor. Curtea de Justitie: Are sarcina de a veghea respectarea dispozitiilor Tratatului si a normelor comunitare; Este formata din 7 judecatori si 2 avocati generali desemnati de guvernele statelor membre; Judeca litigiile dintre statele membre si persoanele fizice si juridice din aceste state. Legislaia Uniunii Europene este alctuit din dou tipuri de documente: legislaia primar (tratatele) i
5

legislaia secundar (format, n principal, din actele adoptate de ctre instituiile UE). Legislaia primar include, n principal, urmtoarele documente: - tratatele fondatoare: tratatele prin care au fost instituite Comunitile Europene (Comunitatea European a Crbunelui i Oelului, Comunitatea Economic European i Comunitatea European a Energiei Atomice) i Tratatul privind Uniunea European (Tratatul de la Maastricht); - principalele tratate modificatoare ale tratatelor care au instituit Comunitile Europene i ale Tratatului privind Uniunea European: Tratatul de fuziune, Actul Unic European, Tratatul de la Amsterdam, Tratatul de la Nisa; - protocoalele speciale, de exemplu Protocolul privind Antilele Olandeze, semnat n 1962; - tratate adiionale, prin care sunt modificate anumite sectoare acoperite de tratate fondatoare, de exemplu, cele dou tratate bugetare, semnate n 1970, respectiv 1975; - tratatele de aderare la Comunitile Europene, respectiv la Uniunea European. La 18 aprilie 1951 este semnat tratatul de la Paris de fondare CECO la care a u participat doar 6 state. Ele i devin state fondatare a UE: 3 state benelux (Belgia, Olanda, Luxemburg) i Frana, Italia, Germania. n 1952-53 a fost o iniiativ de a forma o comunitate politica european i o comunitate europen de aprare. Au fost respinse ambele proiecte. Mai tirziu benelux iniiaz un proiect de creare a unei comuniti economic European. La 25 martie 1957 este semnat tratatul de la Roma de fondare a comunitii economice europene i a comunitii europene a energiei atomice tratatele fondatoare ale comunitii europene, participnd doar aceleai 6 state. Fiecare comunitate European avea instituiile sale separate, de aceea n 1965 este semnat tratatul de fuziune din Bruxelles, i ia natere comunitatea european. Sunt unite i create instituii comune. 1950, 9 mai: Robert Schuman, ministrul afacerilor externe al Franei, ntr-un discurs inspirat de Jean Monet, propune ca Frana i Republica Federal Germania s pun n comun resursele de crbune i oel n cadrul unei organizaii deschise i altor ri din Europa. 1951, 18 aprilie: Frana, Republica Federal Germania, Italia, Belgia, Olanda, Luxemburg, au semnat, la Paris, Tratatul de instituire a Comunitii Europene a Crbunelui i Oelului (CECO).
6

Anul 1950 a marcat o nou etap pentru evoluia construciei comunitare, etap pentru al crui nceput un rol important i revine lui Robert Schuman care, n numele Franei, n declaraia fcut la Paris, la 9 mai 1950 , propunea s se angajeze un proces original depind cadrul tradiional al cooperrii interguvernamentale prin acceptarea trecerii anumitor atribute ale suveranitii n favoarea unor instituii comune. In iunie 1950 negocierile s-au deschis la Paris, iar la 18 aprilie 1951 a fost semnat Tratatul instituind Comunitatea European a Crbunelui i Oelului, urmnd ca acesta s intre n vigoare, la 25 iulie 1952. Anul 1950 a marcat o nou etap pentru evoluia construciei comunitare, etap pentru al crui nceput un rol important i revine lui Robert Schuma n care, n numele Franei, n declaraia fcut la Paris, la 9 mai 1950 , propunea s se angajeze un proces original depind cadrul tradiional al cooperrii interguvernamentale prin acceptarea trecerii anumitor atribute ale suveranitii n favoarea unor instituii comune. S-a ales un anumit sector industrial - crbunele i oelul - datorit, pe de o parte, ponderii economice a acestor industrii, iar pe de alt parte, din necesitatea unor garanii legate de suprimarea controlului interaliat al zonei Ruh r-ului, pentru ca orice rzboi ntre Frana i Germania s devin nu numai de negndit dar i din punct de vedere material imposibil. Proiectul amintit se nscria ntr-o perspectiv mai ambiioas, piaa comun a crbunelui i oelului trebuind s permit s se experimenteze formula unei integrri sectoriale, formul susceptibil s fie n mod progresiv extins la alte domenii i chiar la construirea unei Europe politice . Propunerea fcut de Robert Schuman a primit repede un rspuns favorabil din partea Germaniei, urmnd, la un interval scurt de timp, rspunsurile favorabile din partea Belgiei, Olandei, Luxemburg-ului i Italiei. Astfel, n iunie 1950 negocierile s-au deschis la Paris, iar la 18 aprilie 1951 a fost semnat Tratatul instituind Comunitatea European a Crbunelui i Oelului, urmnd ca acesta s intre n vigoare, la 25 iulie 1952. Etapele de constituire i afirmare a Uniunii Europene Convenional, istoria construciei Uniunii Europene ntrunete cteva etape. Prima etap (1951 mijlocul anilor 70), considerat i veacul de aur al Comunitii. Perioada s-a manifestat prin constituirea Comunitii Europene a Crbunelui i Oelului, constituirea Comunitii Economice Europene i a Comunitii Europene a Energiei Atomice, formarea Uniunii Vamale, formarea relativ reuit a Pieei Agrare Unice, aderarea la CEE a trei noi membri: Marea Britanie, Danemarca i Irlanda. Formarea pieei comune a condus la transformarea monopolurilor naionale n transnaionale i la trecerea rilor membre de la economia de tip nchis la cea de tip deschis. 18 aprilie 1951. La Paris, reprezentanii Franei, Italiei, RFG, Belgiei, Olandei i Luxemburgului au semnat Tratatul privind Comunitatea European a Crbunelui i
7

Oelului (CECO). Tratatul a intrat n vigoare la 23 iulie 1952 i a expirat la 23 iulie 2002, fiind ncheiat pe o perioad de 50 ani. CECO avea drept obiectiv crearea unei piee unice sectoriale.