Se savarseste ianuarie, iar zeul Ianus se uita

din prag la luna inchinata lui, urmand sa vegheze

de acum inainte doar calendele, adica prima zi a
fiecarei luni din an. Zeu al tuturor inceputurilor si
tata al zilei rasaritoare (Matutinus Pater), Ianus era
invocat de romani in fiecare zi, alaturi de zeii casei:
Penati, Lari, Mani, Genii. Capul familiei ('Pater
familias') avea atributiunile unui preot, le aducea
ofrande ce constau in vin, paine si fructe, mentinea
viu focul in vatra, ii invoca, inaltandu-le rugi in fata
altarului (larariu), a carei existenta era obligatorie
in fiecare casa. Era locul in care, in ajunul
casatoriei, tinerele fete isi depuneau papusile,
oferindu-le zeilor inocenta copilariei lor.
Istoricii au demonstrat faptul ca vechea religie
a romanilor era tributara familiei si cultului
stramosilor, insa, intrand in contact cu zeitatile
popoarelor cucerite, panteonul lor s-a imbogatit si
diversificat cu noi divinitati. Chiar si in aceste
conditii, cultele private ('sacra privata') au ramas la
fel de importante ca acelea ale cetatii ('sacra
popularia'), iar 'fiecare tata de familie a fost ca un
rege, preot la vatra lui'. Ziua de 31 ianuarie era pe
deplin consacrata acestor zeitati ale caminului, iar
sarbatoarea lor a fost cioplita cu litere vesnice de
piatra in Calendarul roman: Penetralia.

'Penatii se ingrijau de binele casei si al familiei,

se bucurau sau se intristau cu totii, precum familia
sporea sau decadea, sau era in buna intelegere sau
discordie; ei se grijeau de posesiunea casei si o
pazeau. Ei dadeau dorul de casa, celui indepartat ii
aducea aminte de parinti; cine pleca de acasa se
ruga de penati pentru reintoarcere norocoasa si,
cand se intorcea, isi punea bata si armele langa
icoanele lor.' (At. M. Marienescu).
Fiind considerate divinitati protectoare ale
casei si familiei, intre lari, penati, mani si genii au
existat confuzii. Potrivit lui Plaut exista un singur
lar familial, in timp ce numarul penatilor si al
manilor era variabil. Geniul era cel care il ocrotea
pe 'pater familias', iar mani erau reprezentari ale
spiritelor
celor
plecati,
venerate
atat
la
comemorarea mortilor din neam, cat si la
sarbatorile oficiale inchinate cultului celor defuncti.
Se credea ca daca ritualul nu a fost indeplinit sau
pacatele din timpul vietii au fost peste masura de
grave, mortii se puteau preschimba in spirite
demoniace (lemures , larvae). Pentru a fi trimisi in
lumea lor se organiza o ceremonie speciala, in care
duhurile erau rascumparate, aruncandu-li-se un
bob negru in intuneric, dupa care acestea paraseau
casa.

Penatii, cei care asigurau belsugul si painea

cea de toate zilele, se venerau in centrul camerei
celei mai spatioase, numite atrium. In acest spatiu
central ('penus') era situata si vatra casei ('focus'),
loc considerat sacru, datator de viata, in care
familia se reunea pentru a lua masa impreuna,
pentru a discuta despre problemele de zi cu zi,
pentru a face planuri. In acest centru spiritual al
casei, capul familiei aducea invatatura fiilor sai,
comunica deciziile importante, mentinea focul viu
in cinstea zeilor caminului, iar fiecare ospat il
inchina lor, drept ofranda.
De aceea, fiecare masa incepea cu o rugaciune
pentru purificarea locului, continua cu imnuri de
lauda aduse penatilor si larului, iar in final se
varsau cateva picaturi de vin si pentru ei.
Interesant este faptul ca exista atat lari, cat si
penati publici: larii de la raspantii, protectori ai
drumurilor si penatii oraselor, zei ai parintilor si
poporului roman, in ale caror temple se aduceau
sacrificii si ofrande in fiecare zi de 31 ianuarie.