Sunteți pe pagina 1din 2

Sociologia comunicrii i a spaiului public: concepte, teme, analize, Camelia Beciu, Iai:

Polirom, 2011

Pg. 17
I.

Comunicarea: noiuni i modele

Ce este comunicarea?
Cnd comunicm, apelm la o serie de resurse precum: o limb natural (romn, englez, etc.),
un anumit limbaj (tiinific, administrativ, conversaional etc.), un comportament nonverbal, o
voce (autoritar, obedient etc.), un canal de comunicare (telefon, e-mail, etc.).
Comunicm diferit fiecare are un stil deoarece utilizm diferit, n funcie de identitatea
noastr (social, cultural, profesional etc.), resursele care fac posibil comunicarea. Tocmai de
aceea comunicarea nu poate fi redus la un simplu transfer de informaii.
Comunicarea social poate fi definit astfel:
a) O interaciune ntre actori sociali (o persoan, un grup, o colectivitate, o instituie etc.) care
au un anumit statut, mprtesc anumite valori, au interese i scopuri specifice;
b) Actorii sociali difuzeaz un coninut, ntr-o situaie dat, pentru ali actori sociali
(interlocutorii direci i indireci);
c) Coninutul respectiv urmeaz a fi interpretat de ctre interlocutori.
Comunicarea implic un schimb de informaii, dar i de atitudini, emoii, impresii,
interpretri etc. Informaia nu este un coninut brut sau neutru. Cea mai banal informaie
capt sensuri suplimentare n funcie de modul n care o folosim (n ce context o plasm,
tonalitatea folosit etc.). Pe lng coninutul propriu-zis al informaiei, rezult i un coninut
suplimentar, adic modul n care comunicatorul se raporteaz la informaia pe care o
difuzeaz. Aadar, comunicarea nu este transparent.
Comunicarea social se manifest n dou mari forme:
1) Comunicarea direct (interlocutorii se afl fa n fa);
2) Comunicarea mediat (interlocutorii nu se afl n acelai spaiu fizic, comunicarea derulduse indirect, prin intermediul unui suport tehnologic telefon, internet, televiziune etc. sau
printr-o organizaie).
Comunicarea social are la baz anumite condiii sociale de producere. De exemplu,
comunicarea poate fi analizat n funcie de:
Pg. 18
1) O parte convenional, care include reguli i practici de comunicare consacrate ntr-o
cultur, ntr-o societate, instituie etc. (actorii sociali recunosc limba natural, sunt
familiarizai cu anumite semnificaii, simboluri, informaii i ritualuri);

2) O parte neateptat, care aparine comunicatorului i necesit un efort de interpretare


din partea interlocutorului (de fapt, ce-o fi vrut s-mi spun?).
(Modele ale comunicrii: informaional, constructivist, semiotic, pragmatic pg 18-30)