Sunteți pe pagina 1din 6

Modalităţi didactice şi extradidactice folosite pentru a-l introduce pe

preşcolar în dramatizare
Educ. Flitan Veronica

Dramatizarea reprezintă punerea în scenă a povestirilor cunoscute de copii, cu


scopul de a adânci impresiile dobândite prin povestiri şi basme şi de a retrăi viaţa şi
frământările personajelor. O influenţă cu totul specială asupra dezvoltării limbajului şi a
comunicării verbale o au dramatizările iniţiate şi conduse de educatoare, ele constituind
pentru copii modele reuşite de înscenare şi interpretare.
Deşi dramatizăriele au un intens caracter de joc, ele nu trebuie confundate cu
jocurile de creaţie cu subiecte din poveşti şi basme care se organizează la iniţiative şi
dorinţa copiilor, fără obligaţia de a pune în scenă întreaga povesteîn succesiunea ei. În
alegerea poveştilor care să fie dramatizate este necesar să se respecte câteva condiţii:
- conţinutul simplu;
- povestire cu acţiune multă, cu dynamism.
În cadrul unei dramatizări, educatoarei îi revine rolul de a organiza întreaga
desfăşurare a momentelor:
a) alegerea selectivă a materialului ce urmează să fie dramatizat;
b) indicaţii cu privire la punerea în secnă a dramatizării;
c) discuţii cu privire la conţinutul povestirii;
d) distribuirea rolurilor.
Obiectivele dramatizării:

1. Dezvoltarea abilităţilor copiilor de a aborda în mod creativ şi interactiv o temă dată


prin activităţi tipice metodei teatrului.

2. Efectuarea unui „mini-turneu” pentru prezentarea spectacolului în locuri amenajate


sau neconvenţionale, cu dorinţa de a promova colaborări între grădiniţa noastră şi alte
grădiniţe pe teme date (pe plan local sau din zonele rurale învecinate).

4. Realizarea de materiale informative cu scopul de a condensa experienţa formativă şi de


a promova metoda teatrului.

3. Facilitarea dobândirii de competenţe în utilizarea şi implementarea metodei teatrului,


la nivelul grădiniţei, prin organizarea de întâlniri formative cu experţi în domeniu.

5. Introducerea unui opţional de teatru şi încurajarea utilizării metodei de către cadrele


didactice.

Desfăşurarea dramatizării:
♣ reproducerea dialogului şi a acţiunilor de către copii cu ajutorul şi sub îndrumarea
educatoarei;
♣ repetarea dramatizării cu aceiaşi copii sau cu alţi copii, dacă permite timpul;
♣ cerinţe materiale şi rolul educatoarei în îndrumarea dramatizării.

1
A. Alegerea selectivă a materialului ce urmează să fie dramatizat

Cum este de aşteptat, nu orice povestire sau basm, film sau spectacol cu teatru de
păpuşi poate şi dramatizat în condiţii optime cu copiii de vârstă preşcolară, sau le pot
aduce satisfacţiile necesare. Sunt poveşti sau basme greu de înscenat datorită acţiunilor
care le implică sau datorită lipsei unei acţiuni care să angajeze afectiv copiii. Sunt, de
asemenea, poveşti, povestiri sau basme cu un număr redus de personajem ceea ce ar
presupune, în cursul dramatizării lor, antrenarea în joc a numei doi sau trei copii spre
nemulţumirea celorlalţi, care urmează să asiste ca spectatori un interval prea mare de
timp. Prin urmare, alegerea textelor pentru dramatizări trebuie să se facă în mod selectiv,
ţinând seama ca textele să cuprindă acţiuni accesibile şi dinamice, precum şi un dialog
mai bogat şi mai viu, care mobilizează copiii şi facilitează înscenarea conflictului; de
asemenea se vor avea în vedere poveştile, basmele cu un număr mare de personaje. Multă
atenţie trebuie să se acorde în special selecţionării textelor pentru dramatizăriele
preşcolarilor mici. Aici trebuie să se ţină seama şi de posibilităţile restrânse de memorare
ale acestor copii, precum şi incapacitatea lor de a se concentra mai multă vreme într-o
activitate. La grupa mică este bine să se poveştile şi basmele de dimensiuni reduse la care
abundă repetiţia.
Avem ca exemplu Ridichia uriaşă, care, dramtizată, reclamă din partea copiilor o
participare întrutotul accesibilă şi poveştile Căsuţa din oală, Mănuşa şi Turtiţa care
permit înscenările cele mai uşoare şi plăcute pentru cei mici. La poveştile citate rezidă
tocmai prezenţe repetiţiei şi reluarea repetată a unor acţiuni şi dialoguri simple.
Pentru grupa mijlocie se aleg progresiv poveşti cu conţinut mai complex, dar care
îndeplinesc cerinţele arătate înainte, de pildă: Coliba iepuraşului, Unde a zburat
rândunica, Capra cu trei iezi.
La grupa mare pot fi dramatizate o mare parte din poveştile şi basmele învăţate la
activităţile obligatorii: Punguţa cu doi bani, Cenuşăreasa, Albă ca Zăpada, Fata moşului
şi fata babei, Fata săracului cea cuminte, Prâslea cel voinic şi merele de aur, Ursul
păcălit de vulpe, Harap-Alb.

B. Indicaţii cu privire la punerea în scenă a dramatizării:


Poveştile şi basmele pe care educatoarea urmează să le dramatizeze cu copii, le
sunt cunoscute, de regulă, din activităţile obligatorii. În mod normal ei nu le reţin însă în
întregime, dintr-o singură activitate, şi cum, în vederea dramatizării acestea vor trebui să
fie cunoscute bine de către întreaga grupă, este necesar să se utilizeze mijloace speciale
de însuşire a textelor respective.
♦ Cea mai simplă şi cea mai des folosită metodă este repovestirea care, de altfel, se
include în sistemul de activităţi oblogatorii. Scopul repovestirii este acela de a pregăti
dramatizarea, iar educatoarea trebuie să-i acorde o atenţie specială şi anume să reflecteze
dinainte asupra episoadelor principale pe care copiii şi le vor însuşi.
♦ Un alt mijloc în vederea însuşirii depline a conţinutului poveştilor este reproducerea
după tablouri. Această cale este recomandată educatoarelor la grupele mici şi mijlocii,
copiii

2
fiind ajutaţi prin mijloace intuitive să-şi fixeze momentele principale ale conflictului
respectiv şi succesiunea acestor momente. Dar povestirea după tablouri poate fi
intreprinsă şi cu preşcolarii grupei mari, ami ales în cazul poveştilor sau basmelor cu o
mai mare întindere şi complexitate.
Dacă educatoarea intenţionează să utilizeze în mod excepţional ambele metode,
este bine să ştie că repovestirea după tablouri va preceda povestirea orală, aceasta fiind
mai grea.
♦ Altă cale care pot să ducă la însuşirea deplină a textului povestirii sau bamului ales
pentru dramatizare poat fii: vizionarea unui diafilm tratând subiectul ales pentru
dramatizare, sprijinită de comantarii adecvate din partea educatoarei.
♦ Participarea la un spectacol de teatru de păpuşi organizat în grădiniţă şi care are ca
subiect basmul ori povestirea aleasă pentru dramatizare, dă posibilitatea copiilor să aleagă
modul pe care se pot sprijini în încercările proprii.
Aceste ultime două mijloace nu pot înlocui însă repovestirea care îi ajută pe copii să-şi
însuşească mai deplin conţinutul epic.
Mijloacele pregătitoare pentru dramatizări sunt destul de variate, dar să înţelegem
că folosirea celor mai adecvate ne vor ajuta în desfăşurarea cu succes a activităţii fără să
suprasolicităm copiii sau să le slăbim interesul pentru jocul propriu de dramatizare.
Avându-se în vedere că dramtizarea, dincolo de bucuria în sine a jocului şi de
satisfacţiile imediate pe care le procură copiii, urmează să constituie pentru ei un exemplu
pozitiv de înscenare, devine necesară ci sşi mai multă acuitate asigurarea tuturor
condiţiilor materiale menite să-i sprijine reuşita.
Trebuie ţinut seamă, în primul rând, de cadrul în care trebuie să se desfăşoare
dramatizarea, neglijat în mod frecvent de copii în înscenările lor spontane, nu atât din
lipsă de interes, cât mai ales datorită posibilităţilor lor încă limitate de a-şi reprezenta
ambianţa pe care o evoca materialul epic dat.
Necesitatea acestui cadru ne-o demonstrează unele încercări lae preşcolarilor mari, mai
mult sau mai puţin izbutite, de a modifica mediul obişnuit de joc, prin adăugarea unor
elemente noi care să sugereze atmosfera cerută sau chiar tendinşa copiilor de a se refugia
în alt colţ de lume mai izolat şi mai liniştit, numit „colţ de lume imaginară”.
Prin cadrul necesar de joc înţelegem, în cazul dramatizărilor, un spaţiu larg ce va
permite mişcarea liberă a copiilor şi care să fie astfel amenajat, încât să evoce atmosfera
cerută de povestea sau basmul ales pentru înscenare. Acest cadru este pregătit desigur, în
funcţie de particularitetea textelor epice angajate, dar el lasă să întrevadă, deopotrivă şi
viziunea educatoarei, posibilităţile ei de a-şi imagina şi materializa o ambianţă anume.
Decorarea excesivă însă, obţine efecte violente care copleşesc şi perturbă copiii de
la joc. Mult mai favorabilă cadrului de joc este folosirea unor elemente simple, directe,
evocatoare.
☺Exemplu :
Pentru dramatizarea poveştii Capra cu trei iezi se imaginează o odaie ţărănească,
având în centrul ei o măsuţă joasă pe care se află un vas românesc şi o farfurie de
ceramică.
În jurul ei trei scăunele la fel de scunde. Un scau obişnuit şi un ştergar întins pe perete
completează imaginea camerei. Se renunţă la obiecte precum copaia, hornul sub care se
acunde iedul.

3
Sunt poveşti la care este greu de înjghebat un decor ptrivit, oricât l-am închipui de
modest. De pildă la povestirile Mănuşa şi Căsuţa din oală nu poate fi vorba nu poate fi
vorba de improvizarea ad-hoc a ceva care să semene cât de cât cu o mănuşă sau cu o oală
de dimesiuni fantastice în care să intre personajele, totuşi şi la aceste poveşti este necesar
să se creeză un cadru adecvat de joc. El poate fi amenajat simplu, de pildă şase scăunele
aşezate în cerc imaginând ingeniosul adăpost. Interpreţii le vor ocupa pe rând pe măsură
ce devin colocatarii acesteia. Este bine ca amenajarea sălii să se facă în absenţa copiilor,
mizând pe efectul surpriză. Procedeul este eficace, înlesnind copiilor să intre în noua
atmosferă mai uţor şi să se angajeze de la sine în joc.

Desfăşurarea dramatizării
Înainte de începerea dramatizării propriu-zise trebuie date unele explicaţii asupra
jocului şi a modalităţilor ce vor fi utilizate în cursul acesteia. Explicaţiile prealabile date
copiilor, amploarea lor depinde de mai mulţi factori:
- grupa cu care se lucrează;
- experienţa anterioară dobândită în jocurile-dramatizare;
- complexitatea povestirii care se dramatizează;
- calitatea pregătirii prealabile.
Primele dramatizări cu copiii necesită explicaţii ample, natura explicaţiilor diferă
în funcţie de vârstă şi chiar de la un joc la altul, în funcţie de gradul pregătirii acestuia şi
de dificultatea textului.
Explicaţia se poate utiliza mai mult la grupe mari, în timp ce la grupa mijlocie şi mică se
întregeşte mai ales demonstrarea făcută în timpul jocului. La grupa mare, prin explicţiile
asupra mersului jocului se urmăreşte:
- observarea atentă a decorului improvizat şi cunoaşterea modalităţilor utilizării lui în joc;
- reamintirea episoadelor principale ale textului care se înscenează şi precizează
momentele când intervine fiecare personaj;
- cunoaşterea câtorva reguli care trebuie respectate în timpul dramatizării.
Discuţiile purtate cu copiii cuprind scurte referiri la cadrul ales de joc, precum şi la unele
lecturi pe care le vor ocupa interpreţii în momentele aşteptate.
Uneori, pentru a câştiga timp se pot comunica direct toate datele cu privire la decor şi
utilizarea lor fără să facem apel la copii. Se trece la explicaţiile cu privire la felul cum va
decurge dramatizarea, în mijlocul discuţiei stând întrebările de natură să clarifice:
- care sunt eroii povestirii;
- care este momentul de început;
- ce eroi intervin şi cum comunică între ei;
- ce episoade surprindem în continuarea şi care este desfăşurarea lor.
În cadrul unor poveşti sau basme mai lungi şi cu acţiuni mai complicate, această
discuţie poate fi urmată de o repovestire pe roluri, deci de o activitate cu caracter practic,
dirijată astfel încât să se demonstreze cum ia naştere intriga, cum evoluează, acţiunile
intreprinse de eroi, dialogurile purtate. Educatoarea are rolul povestitorul din afară care
anunţă şi explică evenimentele, în timp ce copiii erijază în interpreţi şi dau viaţă
episoadelor implicate.
După ce copiii au fost avertizaţi mai mult sau mai puţin asupra jocului se aleg interpreţii
care vor susţine înscenarea.

4
Distribuirea rolulrilor este, în general o chestiune mai dificilă ţinând cont de
faptul că oricât de numeroase ar fi personajele implicate în povestire, tot nu poate fi
acoperit efectivul unei grupe şi că puţini sunt copiii care nu doresc să participe printre
primii la joc, la aceasta adăugându-se faptul că toţi copiii preferă eroul pozitiv.
Educatoarea trebuie să evite pe cât posibil nemulţumirile, evitând în orice caz jignirile
care sensibilizează precoce copilul.
Când este vorba de prima dramatizare, alegerea interpreţilor este făcută de
educatoare, alegându-i pe cei mai buni pentru a servi ca exemplu în faţa colegilor, dar
fără să sublinieze acest lucru în faţa copiilor. Când dramatizarea se repetă, împărţirea
rolurilor trebuie să fie echitabilă.
La grupa mică, atunci când numărul eroilor este mai mare există pericolul
confundării rolurilor. Copiii, furaţi de joc şi de costumaţie pot interveni în locul altuia.
La aceste dramatizări este nevoie ca fiecare interpret să momoreze în prealabil ce rol
anume are.
Atunci când se folosesc obiecte de costumare, educatoarea trebuie să-i ajute pe copii să se
travestească în mod corect, pentru a avea înfăţişarea plăcută şi a-i feri de ridicolul care nu
este de natură să încurajeze în joc. De teama ridicolului, unii preşcolari refuză să se
costumeze. Alteori refuzul se datorează şi faptului că există temeri de adaptare la nou. În
acest caz este bine să nu se insiste, deoarece se pot accentua timiditatea sau atitudinea
pronunţată de negativism.
În timpul desfăşurării dramatizării se disting mai multe modaţităţi de conducere a
acestora când este vorba de o primă înscenare a unei poveşti sau a unui basm:
♦ încadrarea în jocul copiilor şi demonstrarea tuturor rolurilor implcate în înscenare;
♦ integrarea educatoarei în jocul copiilor prin asumarea unui rol definit;
♦ îndrumarea exterioară.
Încadrarea în jocul copiilor şi demonstrarea tuturor rolurilor implcate în
înscenare:
Această modalitate se foloseşte frecvent la grupa mică, copiii având nevoie de un
sprijin mai direct şi mai susţinut din partea educatoarei. Educatoarea demonstrează şi
explică fiecărui interpret, pe rând, cum trebuie să se comporte în joc, felul cum se
comunică cu ceilalţi participanţi, cerându-la apoi să se transpună în rol.

☺Înscenarea poveştii Căsuţa din oală.


Conţinutul poveştii este următorul: un şoricel găseşte pe câmp o olaă răsturnată, mare cât
un butoi, pe care o transformă în căşuţă. Diferite animale, broasca, iepurele, vulpea,
lupul, încântate de ideea ingenioasă a şoricelului îl roagă să-i găzduiască şi ep ei
devenind colocatari şi trăind în bună înţelegere. Dar, într-o zi, apare ursul cel mare şi
greoi, care, profitând de ospitalitate, preface, fără voie, casa în ţăndări. Animalele fug
speriate care-n-cotro.
Din acestă poveste se deprind următoarele momente principale care să fie transpuse în
jocul copiilor:
a) ocuparea căsuţei de către şoricel;
b) instalarea broscuţei în căsuţă;
c) instalarea iepuraşului;
d) instalarea vulpii;
e) instalarea lupului;

5
f) apariţia ursului şi deznodământul.
Căsuţa a fost improvizată din şase scăunele aşezate în semincerc şi care purtau ca semne
distincte imaginile fiecărui animal în parte. După ce se explică destinaţia decorului
improvizat, se precizează titlul jocului dramatizat şi se ditribuie rolurile, apoi se trece la
înscenarea poeziei, educatoarea, luând, pentru început, rolul şoricelului. Aceasta cere
copiilor să urmărească cu atenţie cum interpretează rolul. Ea se apropie de căsuţe, bate la
uşă şi, neprimind nici un răspuns, se aşază pe primul scăunel din semicerc, arătându-şi
multumirea că a găsit un adăpost. Se cere apoi, copilului care interpretează acest rol să
încerce să joace la fel. Acesta este ajutat cu explicaţii să se adapteze la rolul jucat. Se
procedează asemănător, educatoarea demonstrând toate rolurile, precum şi dialogurile
care intervin între personaje:
- Căsuţa, căsuţă, cine locuieşte aici?
- Eu,şoricelul roade multicel.
- Dar tu cine eşti?
- Broscuţa, broscuţa.
De data acesta, copilul interpret trebuie să ceară găzduire. Şoricelul a fost sfătuit să
accepte propunerea. Întrucât dialogul rămâne acelaşi între personaje se acceptă
răspunsurile personale ale copiilor, dialogul devenind astfel, cât mai personal, un dialog
liber, o socializare rapidă în relaţiile sociale. Când copiii vor ajunge să stăânească bine
rolurile, li se cere să imite mersul fiecărui animal pe care îl interpretează, glasul specific
acestuia, ceea ce dă o notă de voiciune dramatizării. Atmosfera se înviorează după
introducerea costumelor, care-i ajută pe micii interpreţi să se simtă cu adevărat în lumea
poveştii.