Arhitectura baroca austriaca si influentele externe asupra ei

Vlad Condrea

Urmarile Razboiului de Treizeci de ani au o influenta nefasta asupra artei din Europa
Centrala si tarile germanice, aceasta trecand printr-o perioada de criza care se incheie
abia in anii 1660-1680. Redresarea, insa, are o intensitate spectaculoasa si este
sustinuta de cresterea prestigiului monarhului in urma victoriilor impotriva turcilor.
Astfel, pe tot teritoriul Austriei, numeroase ordine monastice incep sa-si recladeasca
bisericile si manastirile, de data aceasta cu un lux si un fast care glorifica simbolurile
religioase crestine si majestatea sa imperiala.

Creatiile barocului austriac reprezinta interpretarea unor forme inventate in Franta si

Italia, apoi transpunerea lor intr-o maniera trasata de viziunea germanica a populatiei
locale. Faptul ca, prin tratatul de la Utrecht, Austria dobandeste posesiuni in Italia,
face posibila o influenta si mai puternica. Numerosi artisti italieni (arhitecti, pictori,
sculptori, decoratori, scenografi, etc) se indreapta in aceasta directie, majoritatea lor
provenind din Lombardia, o regiune cunoscuta prin astfel de schimburi culturale inca
din Evul Mediu.

Aceasta ‘deschidere a portilor’ pentru artistii si mestesugarii italieni este foarte

asemanatoare cu fenomenul ce se petrece in statele germanice, care insa, ‘importa’
specialisti francezi ; o alta tara foarte dezvoltata pe plan artistic. Acest lucru se
datoreaza experientei Frantei cu monarhia absoluta si sumele fabuloase de bani
alocate ‘estetizarii’ simbolurilor de putere, cum ar fi palatele si monumentele publice.

Daca pentru francezi, monarhia joaca rolul central in dezvoltarea artei in aceasta
directie, pentru artistii italieni ce vin in Austria, foarte important este trecutul
renascentist al peninsulei italice, care da un imbold foarte puternic in dezvoltarea
gandirii artistice si mestesugurilor specifice. In momentul in care Austria devine mai
puternica, atat cultural, cat si financiar, datorita remarcarii ei ca o mare putere si
cresterea sferei de influenta, s-ar putea spune ca apare o noua ‘piata de desfacere’
pentru arta baroca, deservita Bisericii si monarhiei, carora artistilor italieni le este atat
de natural sa o produca.

Vorbind despre arhitectura, nu ne putem desprinde in totalitate de pictura murala si

cea plafonata, mai ales in cazul cladirilor cu caracter sincretic. Arta germana si
austriaca din secolul al XVIII-lea a adus speculatiile picturii plafonate, insa ea
continua cu inca o etapa ceea ce a primit deja de la italieni. Inca din secolul al XV-
lea, se constata in Italia un efort tenace si lent in vederea eliberarii picturii din conditia
murala si a proiectarii ei in spatiu. Prin mijlocirea perspectivei numita lineara,
proiectarea acesteia in spatiu s-a facut mai intai orizontal, pe peretii laterali ai unei
incaperi ; catre sfarsitul secolului al XV-lea, artistii isi dau seama ca regiunea situata
deasupra spectatorului era si mai propice acestui salt in spatiu, si ia astfel nastere
pictura plafonata. La inceput au intrebuintat procedeele picturii murale. Acest tip, al
carui pionier a fost Andrea Pozzo, necesita ca punt al viziunii perspectivei varful
conului vizual. Venetienii si lombarzii sunt cei care au conceput mobilitatea spatiului
plafonat si care, renuntand la interventiile arhitecturii, pe care pictorii le luasera de la

1
scenografi, au pus formele intr-o asemenea maniera, incat par sa se desfasoare pe
bolta cerului, eliberate de legile gravitatiei.

Barocul imperial austriac se cristalizeaza inca de la sfarsitul secolului XVII. O

contributie foarte importanta la aceasta o au artistii italieni, cum ar fi Carlone si
Giovanni Zuccalli. Desavarsirea artei baroce in Austria este, insa opera a doi artisti
autohtoni : Johann Fischer (1656-1723), innobilat in 1697 sub numele de von Erlach
si Lucas von Hildebrandt (1668-1745). De remarcat este ca acesti doi artisti s-au
format in Italia si au adus de acolo influente importante, cum ar fi grandiosul specific
artei lui Berini, dar si stilul agitat al lui Borromini si al lui Guarino Guerini.

Despre Fischer von Erlach (20 iulie 1656- 5 aprilie 1723) putem spune ca isi gaseste
propriul sau stil incepand cu 1688, care apare la castelul Frain din Boemia, ca si in
1694 la Biserica Iezuitilor din
Salzburg, apoi la Karlskirsche in
Vienna in 1716 si la Biblioteca
din Holfburg, proiectata de el,
dar construite de fiul sau. Acesta
este un stil eclectic, care
acumuleaza masele arhitectonice
si multiplica efectele, care
urmareste largirea spatiului si al
carui bogatie preamareste
maiestatea imperiala. Intorcandu-
se cu studii din Italia, este un
arhitect foarte cautat si primeste
numeroase comenzi, multi
aristocrati avand nevoie de Karlskirsche, Vienna (1716)
proiecte de reconstructie in urma pagubelor provocate de otomani. Este angajat chiar
si de imparat, pentru participarea la constructia palatului Schonbrunn.

Lucas von Hilebrandt este fiul unui tata german si al une mame itlalience. A fost
studentul lui C. Fontana in Roma si a mai studiat inginerie civila si militara sub
printul Eugeniu de Savoia.
Stilul lui este mai putin
incarcat si se manifesta printr-o
ritmicitate simtitoare. El
creeaza ‘prototipul palatului
princiar’, care se regaseste la
Palatul Mirabell din Salzburg si
la Palatul Kinsky din Vienna.
De asemenea, Hildebrandt
barochizeaza formele franceze,
ocazie data acestuia de Printul
Eugeniu de Savoia, care ii
incredinteaza sarcina de a-i
ridica palatul de vara de la
Belvedere. Gradina care separa Palatul si gradinile Mirabell, Salzburg
cela doua palate a fost

2
proiectata de un francez, Claude Girrard. Arhitectul are o preferinta pentru formele
eliptice, pe care le afirma in constructiile sale cu caracter religios.

Tonul reconstruirii manastirilor de catre ordinele bisericesti care, de acum se bucura

de o putere financiara mai mare
este dat de abatiile de la Sankt-
Florian si Melk, la inceputul
secolului XVIII. La acestea doua
lucreaza arhitectul Jakob
Prandauter. Daca la Sankt-Florian
acesta continua o lucrare inceputa
de alti artisti, la Melk, situata
aproape de malul Dunarii, el se
bucura de o libertate ce ii atribuie
intreaga lucrare. Jakob Prandauter
este influentat de stilurile celor doi
mari arhitecti ce-l preceda, din
stilul carora extrage o tehnica noua, Abatia de la Melk
mai epurata, o ordine mai armonioasa a maselor si al ritmului. Aceasta purificare a
barocului se intalneste si la varul sau, Mungennast, care isi desavarseste opera la
manastirea Altenburg.

Apogeul barocului austriac se gaseste la Schonbrunn, in Vienna, unde se face si

deschiderea spre rococo si se pot
intalni si cateva cabinete de
inspiratie extrem-orientala, dovada
a gustului european pentru ceea ce
este strain si exotic, dar si a
sensibilitatii acestuia pentru
frumusete si rafinament. In 1559
împăratul Maximilian al II-lea a
cumpărat un mic palat, care a ars
între timp de mai multe ori şi a fost
distrus în 1683 de către turci.
Împăratul Leopold I i-a cerut
arhitectului Johann Bernhard
Fischer von Erlach să îl ridice din Palatul Schonbrunn, Vienna
nou (începe în 1692, termină în 1713). Împăratul, a cărui autoritate era în continuă
creştere, se considera egalul Regelui Soare şi îşi dorea o reşedinţă care să rivalizeze
Versailles-ul francezilor.

In concluzie, putem spune ca mostenirea arhitectonica italiana si franceza isi gasesc o

manifestare ulterioara in Austria, ai carei artisti o pun in prim plan in aceasta tara, prin
propria lor perspectiva, imbunatatind si reinventand acolo unde era necesar.
Rezultatul sunt cateva dintre creeatiile cele mai de seama ale barocului, forme vechi
recompuse, care in momentul de fata pot oferi un spectacol al rafinamentului, al
bogatiei si a puterii imparatilor sub care au fost construite.

3
4