Sunteți pe pagina 1din 16

Tulburările de comportament

Interpretări, sugestii pentru prevenire, modalităţi de intervenţie,


principii în abordarea copiilor cu tulburări de comportament

„TOATE CÂTE VEŢI VOI SĂ VĂ FACĂ VOUĂ OAMENII FACEŢI ŞI VOI


LOR ASEMENEA, CĂCI ÎN ACEASTA SE CUPRINDE TOATĂ LEGEA ŞI
ĂNVĂŢĂTURA.” (MATEI, VII-12)

Întocmit,
Institutor Nina Condrache,
Profesor psihopedagog Mihaela Chivu

1
Cuprins

Definirea conceptului.................................................................................................. 3
Tipologie...................................................................................................................... 3
Specificaţii de severitate.............................................................................................. 3
Cauze ale tulburărilor de comportament..................................................................... 3
Modalităţi de intervenţie în rezolvarea tulburărilor de comportament........................ 4
Sugestii pentru prevenirea tulburărilor de comportament........................................... 7
Sugestii privind modalităţile de intervenţie în cazul tulburărilor de comportament 8
care nu pot fi ignorate..................................................................................................
Principii în abordarea copiilor cu tulburări de comportament..................................... 9
Concluzii...................................................................................................................... 10
Proiect de intervenţie psihosocială.............................................................................. 11
Bibliografie.................................................................................................................. 16

2
Comportamentul copilului este oglinda dezvoltării lui psihice. Este reacţia
personalităţii lui în formare faţă de lumea din afară şi faţă de propria lui persoană.
Procesul adaptării este un proces de organizare şi echilibrare mintală a „schimburilor
dintre subiect şi obiect” (dintre individ şi realitate), sau, altfel spus, un proces de echilibru
între „asimilare” şi „acomodare” (Jean Piaget), respectiv între trebuinţele şi aspiraţiile
individuale şi cerinţele şi exigenţele exterioare, aparţinând mediului social. La realizarea
acestui echilibru participă toate procesele psihice, atât cele senzorio- motorii, cât şi cele
cognitive, afective şi voliţionale. În sistemul personalităţii, toate aceste procese şi funcţii
psihice se complinesc, acţionând unitar. Evident, orice disfuncţie apărută la nivelul uneia
dintre aceste componente afectează întregul, sistemul psihic pierzându-şi atributul de „tot
coerent”.
Tulburarea de comportament este un pattern repetitiv şi persistent de
comportament în care drepturile fundamentale ale altora sau normele sociale,
corespunzătoare vârstei, sunt lezate, manifestat prin prezenţa, timp de 12 luni, a unuia din
următoarele criterii: agresiune faţă de oameni şi animale, distrugerea proprietăţii, fraudă
sau furt, violări serioase ale regulilor.
Tipologie

1. Tipul cu debut în copilărie. Prezenţa a cel puţin un criteriu înainte de vârsta


de 10 ani. Indivizii sunt, de obicei, băieţi, manifestă frecvent agresivitate fizică faţă de
alţii, relaţiile cu egalii sunt afectate, în timpul micii copilării este posibil să fi prezentat
tulburarea opoziţionismului provocator. Dacă tulburările sunt presistente ei vor dezvolta
tulburarea de personalitate antisocială.
2. Tipul cu debut în adolescenţă. Absenţa oricărui criteriu înainte de vârsta de
10 ani. Nivelul agresivităţii este mai mic şi relaţiile cu egalii sunt mai puţin afectate decât
la prima categorie. Probabilitatea de a dezvolta tulburarea de personalitate antisocială este
mult mai redusă.

Specificaţii de severitate

 Tulburare uşoară: probleme de conduită cauzează un prejudiciu relativ minor


altora- minciună, chiulul, fuga de acasă după lăsarea întunericului;
 Tulburare moderată: frecvenţa şi efectele problemelor de conduită sunt
moderate- furt fără confruntare cu victima, vandalism;
 Tulburare severă: frecvenţa problemelor este în excesiv de mare, aducând
prejudicii considerabile altora- relaţii sexuale forţate, cruzime fizică, uz de arme,
furt cu confruntare cu victima, furt prin efracţie

Cauze ale tulburărilor comportamentale

La persoanele cu dificultăţi de învăţare nu se poate vorbi de o cauză unică, ci de


un complex de factori care explică apariţia tulburărilor comportamentale. Nici unul dintre
aceşti factori nu este exclusiv şi atunci când se constată la persoanele cu funcţionare

3
intelectuală normală, se apreciază că există o relaţie semnificativă între prezenţa lor şi
probabilitatea apariţiei problemelor comportamentale. Între aceştia regăsim (apud
Zarkowska şi Clements, 1994):
a) Factori biologici: prezenţa lor creşte probabilitatea ca o persoană să
dezvolte probleme de comportament. Aceşti factori se referă la: disfuncţii organice
cerebrale, epilepsie, dificultăţi audio- vizuale, anumite caracteristici temperamentale cum
ar fi intensitatea înaltă a răspunsurilor emoţionale şi slaba adaptabilitate la situaţiile noi.
b) Factorii sociali au şi ei influenţe importante asupra comportamentului. De
exemplu, persoanele care primesc o îngrijire de proastă calitate sau care sunt respinse de
părinţi sau de societate au şanse mai mari să dezvolte tulburări de comportament şi
emoţionale, comparativ cu semenii lor care nu au trăit asemenea situaţii. În mediile cu un
înalt nivel de tensiune şi conflict interpersonal, persoanele vor prezenta mai multe
tulburări de comportament decât cele care trăiesc în medii caracterizate de coeziune şi
armonie. Referitor la mediul şcolar, factorii care pot declanşa comportamentele
perturbate sunt: accentul exagerat pe competiţie, care va genera sentimente de rivalitate/
ostilitate, mediul social insecurizant, etichetarea, relaţiile tensionale cu profesorul. De
asemenea, o altă cauza a tulburărilor comportamentale ale copiilor poate fi reprezentată
de tulburările de personalitate ale educatorilor. Puteam avea de-a face fie cu educatori cu
labilitate emoţională, fie cu educatori prea rigizi.
c) Factorii emoţionali: persoanele cu dificultăţi de învăţare au experimentat
mai mult eşecul în diverse aspecte ale vieţii lor. În plus, ele rămân puternic dependente de
alţii pentru satisfacerea nevoilor lor; ca atare, reprezentarea de sine le poate fi săracă, iar
stima de sine scăzută.
d) Factorii cognitivi: includ abilitaţile slabe de comunicare, de rezolvare a
problemelor şi de interacţiune socială.
Fiecare dintre aceste cauze poate afecta adaptarea emoţională şi comportamenul
aferent indiferent de nivelul intelectual al persoanei. Cu cât aceşti factori sunt mai
numeroşi cu atât creşte probabilitatea dezvoltării unor tulburări de comportament.
A ajuta elevul să-şi depăşească dificultăţile emoţionale şi comportamentale
presupune identificarea factorilor specifici care contribuie la apariţia acestor probleme şi
înţelegerea modului în care aceştia acţionează.
Numai 1/3 din totalul tulburărilor de comportament se transformă în psihopatie. În
primii 15- 16 ani de viaţă nu se pune diagnosticul de psihopatie, ci numai în tulburările de
comportament. Evoluţia acestora, respectiv frecvenţa, severitatea şi durata
comportamentului agresiv şi antisocial depind foarte mult de momentul în care apar
primele simptome. Copiii pot urma traiectorii diferite, spre tulbutări de conduită,
delincvenţă şi criminalitate. Unii îşi încep „cariera” de timpuriu, de obicei în familie, iar
alţii mai târziu, când încep să-şi facă prieteni în grupuri delincvente.

Modalităţi de intervenţie în rezolvarea tulburărilor de comportament

Pentru a înţelege mai bine copiii cu tulburări de comportament trebuie să


cunoaştem modul de manifestare a acestora.
Comportamente tipice:

4
- nevoia de a controla;
- furie- mânie nepotrivită cu situaţia;
- violenţă- profanare;
- neîncredere în autoritate;
- apatie- depresie;
- tendinţe autodistructive: - abuz de substanţe;
- automutilare;
- provocare de bătăi;
- anorexie;
- fuga de acasă;
- tentative de suicid.
Deoarece apariţia tulburărilor de comportament este determinată de o diversitate
de cauze şi demersul rezolvării acestora presupune abordaări şi acţiuni multiple. Astfel, în
practica intervenţiei se pot distinge:
a) abordarea biologică, ce se concentrează pe intervenţia farmacologică,
de exemplu pentru a reduce anxietatea sau pentru a reprima comportamentul agresiv sau
pe cel obsesiv.
b) Abordarea socială accentuează importanţa unui mediu de viaţă normal,
de calitate şi, în special, nevoia de a trata persoanele cu dificultăţi de învăţare cu respect
şi demnitate, precum şi de a le oferi o mai mare autonomie în mediul lor de viaţă.
Premisa de la care porneşte această abordare este că dacă indivizii sunt trataţi bine, ei vor
reacţiona în moduri mai adecvate.
c) Abordarea educaţională subliniază importanţa dezvoltării abilităţilor şi
deprinderilor, precum şi a experienţei personale, deoarece indivizii tind să-şi folosească
orice deprindere disponibilă pentru a-şi realiza trebuinţele.
d) Abordare psihologică urmăreşte înlăturarea stărilor psihice conflictuale,
a sentimentelor de inferioritate şi a sensibilităţii exacerbate şi consolidarea trăsăturilor
pozitive de personalitate, dublată de crearea unei motivaţii superioare pentru activitate
(la toate categoriile de deficienţi).
Terapia comportamentală, una din variantele de intervenţie fundamentate
psihologic, porneşte de la constatarea că stimulii pozitivi (recompensele)întăresc
comportamentul, în timp ce stimulii negativi (sancţiunile) îl reduc sau îl anihilează.
Printr-o recompensă mică, acordată imediat după comportamentul dezirabil,
întărirea este mult mai eficientă decât folosind o recompensă/ pedeapsă consistentă, dar
îndepărtată în timp; sancţionarea imediată, fie şi minimă, are o eficienţă mai mare decât
aplicarea unei sancţiuni drastice, dar după un interval mai mare de timp.
Terapia comportamentală se bazează pe modificare obişnuinţelor.
Aplicarea teoriilor moderne ale învăţării la terapia manifetărilor nevrotice
determină trei procedee mai importante de intervenţie:
Condiţionarea aversivă, ce are unele puncte comune cu pedeapsa; astfel, când
subiectul ajunge la un răspuns neadaptativ, i se aplică un stimul nociv, ca imediat apoi să
caute un prilej pentru ca subiectul să dea un raspuns bun, şi în acest mod el scapă de
pedeapsă. În acest caz, manifestarea adaptativă este răsplătită pentru înlăturarea
stimulului cu semnificaţie negativă.
Practica negativă. Procedeul constă în faptul că manifestările comportamentale
neadaptative, de obicei de tip motor, pot fi inhibate sau chiar anihilate prin determinarea

5
subiectului să le producă în mod volunatr de mai multe ori, până când, practic, acesta
oboseşte. După o anumită perioadă, comportamentul său involuntar va manifesta tendinţa
de a dispărea.
Conform teoriei învăţării, exersarea îndelungată duce la oboseală, iar aceasta
stopează comportamentul nedorit. Pe măsură ce dispare acest comportament se reduce
impulsul (apare oboseala), deci se învaţă răspunsul, şi anume obişnuinţa de a nu mai
manifesta comportamente similare.
Provocarea unor sentimente pozitive, plăcute, care să le domine sau să le inhibe
pe cele negative, neplăcute. În acest caz, subiectul va învăţa să asocieze situaţiile de tip
anxios cu trăirea unor sentimente plăcute, care, cu timpul, devin dominante şi vor
modifica atitudinea şi răspunsul subiectului.
Aplicarea unor asemenea tehnici bazate pe teoriile învăţării, în vederea rezolvării
problemelor de comportament manifestate de deficienţo, trebuie să se raporteze la două
aspecte esenţiale:
- tipul de deficienţă;
- faptul că există unele comportamente atât de înrădăcinate încât sunt foarte
rezistente la acţiunile de corectare şi chiar presupun un anumit risc la exersare, pentru a
crea impulsul declanşator al răspunsului pozitiv prin starea de oboseală.
În acest context, o importanţă majoră o au relaţiile afectiv- emoţionale care se
stabilesc între profesor şi elev.
Deseori pentru profesori pare mai simplu să stabilească mai uşor controlul aupra
elevilor cu comportamente perturbate prin ameninţarea cu pedeapsa, însă această
strategie conduce mai uşor la scăderea stimei de sine a elevilor. Apelul la pedeapsă
echivalează cu incapacitatea profesorului de a instaura climatul afectiv necesar unei
activităţi educative eficiente.
Controlul claseicu centre de menţinere a stimei de sine presupune folosirea
metodelor pozitive, cu un profesor ce oferă un model de calm şi înaltă stimă de sine.
Astfel, se poate construi un mediu de învăţare sănătos, unde fiecare elev se simte liber să
întrebe, să îşi asume riscuri, să experimenteze şi să îşi formeze noi deprinderi.
Elevilor nu le va fi teamă de eşec, vor folosi învăţarea prin încercare şi eroare, vor
câştiga încredere în sine şi li se va permite să lucreze independent sau în cooperare,
primind aprobarea profesorului pentru efort. Un profesor centrat pepedeapsă, poate
controla clasa, poate avea linişte şi ordine, dar curiozitatea naturală a elevilor va fi
inhibată.
Odată ce un elev poate să stabilească o relaţie de prietenie cu profesorul,
problemele de comportament dispar. Cercetările au demonstrat eficienţa acestui tip de
relaţie chiar şi în cazul în care mediul familial este perturbat. Incidenţa comportamentelor
perturbate are o asociere mai semnificativă cu calitatea relaţiei profesor- elev în şcoală,
decât cu standardul socio- economic şi cultural al elevului.
În toate relaţile profesor- elev profesorii comunică acceptarea/ rejecţia elevului
chiar în moduri pe care nu le conştientizează. Când un elev are probleme de
comportament şi este tratat de profesor cu indiferenţă sau ostilitate, există întotdeauna
pericolul de a se rezolva problema respectivă în moduri care antrenează reducerea stimei
de sine a elevului şi problema escaladează. Orice comportament reprezintă o tentativă de
menţinere a stimei de sine.

6
Până în prezent, în practica educativă s-au folosit mai mult rezolvări
farmacologice şi comportamentale, prin întărirea externă pozitivă şi negativă. Abordarea
socială şi cea educaţională sunt mai recente, iar schimbarea de optică pe care o
promovează le face să fie apreciate în lume. Astfel, conform acestor abordări, problemele
de comportament ar trebui să fie interpretate ca acţiuni ce urmăresc un scop, reprezentat
de obţinerea unui rezultat specific. Din această perspectivă, tulburările de comportament
îndeplinesc funcţii importante pentru individ:
- pot transmite profesorului că elevul doreşte confort psihic, ajutor sau că
percepe situaţia ca fiind inacceptabilă;
- pot semnifica un protest faţă de un eveniment neplăcut impus;
- pot comunica nevoia de activitate sau stimulare.
O asemenea interpretare a tulburărilor de comportament deschide perspective mai
mari faţă de intervenţie prin:
- operarea unor schimbări în mediul fizic şi social prin creşterea stimulărilor,
furnizarea unui spaţiu personal mai mare, rezolvarea în echipă a problememlor, creşterea
gradului de autonomie individuală;
- acţiuni de diminuare a dificultăţilor emoţionale prin reducerea naxietăţii sau
sresului, tratarea depresiei, diminuarea agresivităţii etc;
- oferirea de sprijin elevului pentru a-ţi dezvolta strategii mai adecvate de
interpretare a evenimentelor.

Sugestii pentru prevenirea tulburărilor de comportament

1. Faceţi situaţia de invăţare securizantă pentru toţi! Activitatea de învăţare


trebuie să devină mai plăcută, mai atractivă pentru elev decât comportamentul „rău”.
Asiguraţi-vă că activitatea e distractivă şi oferă recompense elevului; asiguraţi-vă
că timpul petrecut împreună promovează interacţiuni pozitive şi încurajează
comportamentul dorit şi nu resentimentele copilului. Comportamentul dezirabil poate fi
recompensat prin zâmbet, laudă. Adjectivele „bun”, „bine” trebuie să descrie
comportamentul şi nu personalitatea copilului. La şcolarii mici, lauda este eficientă;
pentru elevii mai mari, recompensele eficiente sunt cărţile, revistele, jucăriile, dulciurile,
recompensele simbolice. Un exemplu de strategie eficientă în acordarea recompenselor la
copiii cu CES constă în administrarea acestora la începutul zilei de şcoalaă şi apoi, de
câte ori încalcă regulile negociate, copilul trebuie să dea înapoi un anumit număr/
cantitate de recompense. Eficienţa acestei strategii este dată de faptul că a promite o
recompensă acestor copii este mai puţin motivant decât posesia lor.
2. Examinaţi antecedentele şi consecinţele comportamentului. Antecedentele sunt
acei factori care încurajează/ întreţin comportamentul nedorit. Comportamentul trebuie
analizat precis, la fel şi consecinţele. De exemplu, una dintre consecinţe poate fi atenţia
adultului; chiar daca atenţia nu este una de bună calitate (de exemplu, ridicare tonului,
ameninţarea cu sancţiunea), ea poate fi recompensa şi reîntări comportamentul. Copiilor
le place să li se acorde atenţie şi dacă singurul fel de atenţie pe care-l pot obţine este
atenţia negativă, ei vor continua să se comporte astfel încât să o primească.
3. Nu acordaţi o extra- atenţie comportamentelor indezirabile, ci căutaţi să le
ignoraţi.

7
Anumite acţiuni, ce de exemplu lovirea unui coleg, nu vor putea fi ignorate; în
acest caz, interveniţi în funcţie de situaţie, dar într-o manieră cât mai impersonală. Pentru
a ignora comportamentele, trebuie evitat contactul vizual cu copilul şi profesorul trebuie
să îşi menţină o înfăţişare calmă. Este eficient dacă profesorul se implică într-o activitate
nelegată de copil şi nu se anfajează în discuţii sau polemici despre comportamentul pe
care încearcă să îl eradicheze. Încercaţi să trataţi copilul respectiv ca pe o piesă de
mobilier. Când copilul a încetat comportamentul inadecvat, invitaţi-l să participe la ceea
ce faceţi şi purtaţi o conversaţie normală cu el. Nu arătaţi supărare sau resentimente la
reluarea interacţiunii cu el. Evitaţi contactul vizual prelungit, rugămintea sau cearta.
4. Continuaţi în maniera personală specifică să acordaţi extra- atenţie
comportamentelor dezirabile şi chiar însoţiţi acest lucru de recompense (de exemplu,
laude sau încurajări de tipul „îmi place cum lucrează X”, „aş dori ca toţi elevii să
muncească aşa cum face Y”).
5. Evitaţi confruntarea fizică, cu atât mai mult cu cât este vorba de elevi mari,
care ar putea să vă depăşească din punct de vedere al forţei fizice.
6. Observaţi comportamentul copilului şi pe al dvs. înşivă; e posibil ca propriile
dvs acţiuni să menţină comportamentul inadecvat al copilului. În acest scop, identificarea
factorilor care contribuie la apariţia problemelor comportamentale trebuie să urmărească:
- când se produce comportamentul de-a lungul zilei, sau în ce moment al zilei;
- dacă se manifestă la toate activităţile sau numai la anumite activităţi;
- determinarea contextului în care se manifestă comportamentul indezirabil:
• în timpul explicaţiilor profesorului;
• în timpul întrebărilor şi răspunsurilor;
• în timpul evaluărilor;
• în timpul activitaţilor pe grupe mici;
• în recreaţie sau în timpul liber de joacă;
• când este aşezat alături de un anumit elev sau în anumite locuri din
clasă.
Toate aceste informaţii vor furniza profesorului indicii importante cu privire la
cauzele care concură la apariţia manifestărilor nedorite şi la măsurile ce trebuie luate
pentru rezolvarea problemei.
7. De câte ori este posibil, încercaţi să încurajaţi copilul să-şi supravegheze
comportamentul.
Această preocupare îl poate învăţa autocontrolul. Autosupravegherea cere ca
elevul să-şi observe propriuş comportament şi să înregistreze observaţiile. De exemplu, i
se poate da copilului o listă de control şi apoi să i se ceară să-şi marcheze observaţiile.
Apoi copilul poate să compare înregistrările sale cu cele ale profesorului, ceea ce poate
reprezenta punctul de pornire pentru discutarea măsurilor eficiente care se impun şi care
trebuie convenite prin acordul ambilor.

Sugestii privind modalităţile de interveţie în cazul tulburărilor de comportament


care nu pot fi ignorate

- ridicarea vocii şi atenţionarea elevului;

8
- ajutarea copilului să-şi recapete controlul prin încurajarea blândă, să se
calmeze şi, dacă e nevoie, prin controlul fizic asupra copilului: apucarea de mâini şi
aşezarea sa pe un scaun sau, în cazuri mai grave, introducerea lui într-o sală unde este
linişte;
- odată ce copilul se calmează, ajutaţi-l să se simtă mai bine;
- acordaţi-i timp să-şi revină complet înainte de a-i cere altceva;
- nu discutaţi incidentul cu copilul până nu şi-a dobândit complet liniştea; în
acest caz, dacă este capabil şi atent, încercaţi să aflaţi ce l-a supărat şi discutaţi cu el,
arătându-i cum poate să acţioneze în situaţii similare pe viitor. Dacă e incapabil să
angajeze o astfel de discuţie, atunci arătaţi-i grijă, afecţiune, asigurându-l un timp că şi-a
recăpătat pe deplin liniştea.

Principii în abordarea copiilor cu tulburări de comportament

Răbdare şi profesionalism

Fără îndoială, copiii cu tulburări de comportament pot fi obraznici, impertinenţi,


agresivi sau chiar periculoşi. De aceea, este nevoie de foarte multă răbdare şi
profesionalism în abordarea lor. Trebuie să ne amintim de ce se comportă aceşti copii
astfel. Trebuie să nu luăm atacurile lor verbale personal şi să ne amintim că noi
reprezentăm autoritatea, iar ei nu respectă autoritatea şi nu au încredere în noi. Trebuie să
le câştigăm încrederea în timp şi acest lucru durează.

Consistenţa

Este important să fim consistenţi cu aceşti copii şi să le creăm un mediu


predictibil pentru ei. Structura este importantă pentru că, de obicei, mediul extraşcolar al
acestora este foarte haotic. Dacă în şcoală creăm un mediu predictibil şi structurat, ei se
pot relaxa.

Interesul pentru elev

Programele de control al comportamentului sunt eficiente, dar ele nu ar funcţiona


dacă nu există acest ingredient esenţial, dacă profesorul nu este interesat de elev, dacă nu
crede în el, dacă nu îi pasă de ce se întâmplă cu acesta. În acelaşi timp, şi elevului trebuie
să-i pese, să creadă în profesor şi să-l intereseze să se schimbe. Dacă acest tip de relaţie
este stabilit, atunci modificarea comportamentală poate avea loc.

Simţul umorului

Unul dintre darurile cele mai de preţ pe care le putem avea este capacitatea de a
face haz de necaz. Multe problemem pot fi evitate prin apelul la umor chiar şi într-o clasă
cu copii cu tulburări de comportament. Dacă profesorul are un bun simţ al umorului,
acesta îi poate ănvăţa pe elevi să se amuze de diverse situaţii din viaţa de zi cu zi în loc să
ia totul prea în serios. Ca şi profesori avem un rol foarte important în viaţa unui elev, ca
un adult care îi înţelege, căruia îi pasă de ei şi doreşte ca ei să aibă succes. Noi suntem cei

9
cu 4-5 sau 6- 7 ore pe zi, 5 zile pe săptămână, pentru o perioadă de aproximativ 8 luni şi
jumătate. Aceasta ne oferă o oportunitate importantă de a influenţa viaţa lor, de a-i
schimba uneori mai mult decât o poate face orice alt adult.

Evitarea burn- out- ului (epuizării)

Un profesor care este interesat de elevi şi care este apreciat de aceştia poate uşor
să ajungă la epuizare dacă nu este atent. Câteva cauze ale epuizării sunt: pierderea
profesionalismului, implicarea prea mare în problemele elevilor, a lăsa munca să
interfereze prea mult cu viaţa personală şi cu părerea altor cadre didactice şi
administrative.
Este dificil pentru un diriginte care ani de zile a încercat să „salveze” un
copil, să-l vadă eşuând în final, ajungând la probleme cu poliţia şi exmatriculare. Este
important să reţinem că vom reuşi cu unii elevi, pe când pe alţii nu-i vom putea ajuta şi,
indiferent ce vom face, nu vom reuşi să-i schimbăm, ba chiar s-ar putea ca ei să ajungă
într-o situaţie chiar mai rea decât sunt la un moment dat.
Este important să ne ancorăm în succesele pe care le-am înregistrat şi nu în
eşecuri.

Controlul situaţiei

Una dintre cele mai importante realizări într-o clasă de elevi cu probleme de
comportament este aceea de a menţine controlul asupra situaţiei în condiţiile în care ei
încearcă mereu să saboteze acest lucru. Dar atunci când părăsim şcoala, partenerul de
viaţă s-ar putea să aibă dificultăţi dacă menţinem acestă atitudine şi în familie. Poate
mulţi dintre noi am auzit fraza: „Nu mai eşti la şcoală!” ... de la familie, de la prieteni.
Este important să putem lăsa „nevoia de control” deoparte atunci când plecăm din şcoală.

Revărsarea furiei şi frustrării pe alţii

Este destul de dificil să lucrezi cu elevi care au probleme de comportament şi


chiar dacă încercăm să ne menţinem profesionalismul, se poate să avem din când în când
senzaţia că „toată lumea este împotriva noastră”. Acest sentiment ne rămâne de multe ori
chiar şi după ce ajungem acasă şi, de altfel, nici nu este aşa de uşor să-ţi reprimi toate
frustrările când ajungi acasă după ce în fiecare zi ai de-a face cu astfel de copii. O
sugestie ar fi petrecerea a cel puţin o jumătate de oră fără familie înainte de a ajunge
acasă pentru a reuşi să ne comutăm atenţia de la problemele de la şcoală.

Concluzii

Din cauza cuiva sau a ceva nu înseamnă din vina cuiva, cu atât mai puţin cu cât
există reacţii în lanţ şi se poate considera iscusit cel care ştie să ajungă la veriga iniţială
sau la punctul în care verigile pot fi despărţite, mai ales atunci când continuitatea lor
poate deveni dăunătoare pentru toţi.

10
Proiect de intervenţie psihosocială

Grupul ţintă: elevii unei clase a VI-a din şcoala de masă.

Problema: marginalizarea unor elevi instituţionalizaţi (proveniţi din familii


dezorganizate) ca urmare a tulburărilor comportamentale ale acestora.

Obiectivele intervenţiei:
1. Conştientizarea cauzelor problemelor comportamentale de către colectivul de
elevi.
2. Stingerea conduitelor indezirabile.
3. Întărirea conduitelor dezirabile.
4. Creşterea colaborării între elevi.
5. Formarea unei imagini de sine realiste şi pozitive.

Metode de diagnostic

 Tehnica sociometrică

 Metoda observaţiei: Grila Bales


1 SUSŢINE PE CELĂLALT, îl ajută, îl încurajează, îl respectă.
2 SE RELAXEAZĂ ŞI RELAXEAZĂ PE ALŢII, glumeşte, se arată a fi
mulţumit.
3 ACCEPTĂ, este de acord, îi înţelege pe ceilalţi.
4 SUGEREAZĂ, oferă sugestii, direcţii posibile de urmat.
5 ÎŞI EXPRIMĂ PĂREREA, îşi expune opiniile, evaluează.
6 COMENTEAZĂ ŞI OFERĂ INFORMAŢII, confirmă, clarifică, repetă.
7 CERE INFORMAŢII ŞI EXPLICAŢII.
8 CERE PĂREREA, impresii, opinii.
9 CERE SUGESTII.
10 REFUZĂ, nu este de acord, se îndoieşte, refuză
11 MANIFESTĂ TENSIUNE.
12 ATACĂ, se apără, se opune.

Strategii de rezolvare a problemei

PRIMA ŞEDINŢĂ

SCOPUL: conştientizarea poziţiei în cadrul grupului

1. Oglinda: participanţii sunt aşezaţi în jurul unei mese.Fiecare va primi pe rând


oglinda şi va spune ce vede în ea (trăsături fizice şi/sau de personalitate) imaginea de
sine

11
2. Autoportretul: fiecare îşi desenează chipul apoi fac schimb de desene, în
funcţie de preferinţe. Cel care a primit desenul spune ce vede acolo (trăsături fizice şi/sau
de personalitate) imaginea celor din grup despre sine

3. Presiunea grupului (adaptare): textul trebuie să ilustreze situaţia copiilor cu


tulburări comportamentale
“Andrei şi Valentin sunt doi copii din familii sărace, pe care părinţii îi trimit să
cerşească. Atunci când vin fără bani sunt bătuţi şi nu li se dă mâncare. Pe stradă, oamenii
nu sunt prea amabili cu ei. Părinţii nu îi lasă să vină la şcoală pentru că astfel rămân fără
nici un ban. Uneori ei mai vin în clasă deoarece aici este mai cald şi unii copii sunt
drăguţi cu ei. Totuşi ei nu sunt îmbrăcaţi adecvat pentru şcoală şi nici nu vorbesc prea
frumos. Din aceste motive unii colegi îi ocolesc, alţii râd de ei, iar cei mai mari chiar îi
lovesc.”
Ce ar trebui să facă cei doi copii:

A. Să renunţe la şcoală şi să meargă să cerşească;


B. Să vină la şcoală chiar dacă unii copii nu se poartă frumos cu ei.

A DOUA ŞEDINŢĂ

SCOPUL: Semnarea unui contract:

OBIECTIVELE COTRACTULUI:

1. Stingerea coportamentelor deviante.


2. Întărirea comportamentelor pozitive..
3. Formarea unei imagini de sine pozitive, conforme cu realitatea.

RECOMPENSE pentru comportamente dezirabile:

- în prima săptămână vor fi cumpăraţi 2 peştişori de care vor avea grijă


elevii clasei tot anul.
- excursie în împrejurimi
- petrecerea clasei la sfârşit de semestru

ÎNTĂRIRI NEGATIVE:

A. Gălăgie în timpul orei Elevii sunt ridicaţi în picioare


B. Nu ascultă profesorul Exerciţii fizice pentru consumarea energiei
direcţionate în sens negativ
C. Utilizarea unui comportament neadecvat Copiii nu vor colabora cu ei în timpul orei
şi al pauzei
D. Continuă comportamentele indezirabile Notarea în catalog
E. Nerespectarea nagajamentului Implicarea conducerii şcolii şi/ sau a
persoanelor din familie care sprijină copilul

12
CONTRACT

Prin prezenta înţelegere, noi, elevii clasi a VI-a, ne obligăm să respectăm


următoarele reguli de conduită în timpul orelor:
1. Să respectăm profesorii.
2. Să fim atenţi la lecţii.
3. Să participăm la activităţile din şcoală.
4. Să nu aruncăm cu diverse obiecte prin clasă.
5. Să vorbim frumos unii cu alţii şi cu profesorii.
6. Să nu ţipăm unii la alţii.
7. Să nu-i deranjăm pe ceilalţi colegi în timpul orelor.
8. Să vorbim numai când suntem întrebaţi.
9. Să ne ajutăm colegii.
În cazul când încălcăm aceste reguli, va trebui să suportăm următoarele
consecinţe:…… (sunt enumerate sancţiunile propuse mai sus).

SUGESTII PENTRU URMĂTOARELE ŞEDINŢE DE TERAPIE DE


GRUP

SUFLĂ PANA
Obiective: a crea ideea de “grup”. A favoriza colaborarea. A crea un mediu
distins, liber.
Procedură: Membrii grupurilor trebuie să fie plasaţi foarte aproape unii de alţii,
cu mâinile la spate. Se lansează o pană şi ei trebuie să sufle pentru a împiedica căderea ei.
Se poate limita timpul sau spaţiul care, odată ce este depăşit, se termină jocul.

IMAGINE POZITIVĂ DESPRE SINE


Obiective: să recurgă la discuţia pozitivă cu sine ca tehnică de a păstra o imagine
de sine pozitivă.
Activitate:

• importanţa preţuirii de sine; câteva minute elevii se laudă cu voce


tare
• animatorul îşi laudă priceperea în domenii noi
• listă cu laudele elevilor şi o agaţă pe perete
• cere clasei să se laude o dată pe zi
• grupe de 7 elevi, fiecare să se gândească la o calitate care îi place;
cel cum mână cea mai mică spune primul la ce s-a gândit; ceilalţi vor repeta ce au
spus primii

13
PODUL

Materiale: fişe de carton ce vor reprezenta pietrele, cantitativ egale cu numărul


participanţilor minus 1 (30x30cm)
Obiective: a dezvolta cooperarea. A stimula imaginaţia şi căutarea colectivă a
soluţiilor.
Procedură:7 participanţi, trebuie să treacă râul fără a se uda.Nu se poate păşi în
afara pietrelor. Toţi trebuie să ajungă la celălalt mal cu toate pietrele.
Discuţii despre colaborare.

EU ŞI OGLINDA

Obiective: să explice concepţia despre o concepţie pozitivă şi una negativă asupra


vieţii, să evidenţieze aspectele pozitive ale unor situaţii ce par negative.
Activitate: 1. pe o foaie se scriu experienţe pozitive (stânga) şi negative (dreapta)
proprii şi ale colegilor
2. discuţii despre importanţa interpretărilor pozitive
3. Exemplu:Andrei, cel mai bun prieten al tău a rugat-o pe D, nu pe tine, să joace
fotbal cu el. Interpretarea: pozitivă/ negativă.
4. În perechi, unul va ilustra aspectul pozitiv al unei situaţii, iar altul pe cel
negativ.
Discuţii: Cum vă simţiţi când aveţi o concepţie pozitivă asupra vieţii? Gânduri
negative greu de convertit în unele pozitive.

POVEŞTILE PRIETENIEI

Obiective: A compune împreună. A dezvolta imaginaţia. A crea un mediu


distractiv.
Procedură: Toţi se aşează, formând un cerc. Primul jucător spune un cuvânt. În
continuare restul participanţilor continuă povestirea. “Eu… am …văzut… un mostru…
în ...banca Elenei...”
Evaluare: se poate axa pe lucrul în grup, stimulând propria imaginaţie şi
creativitate.

MINGEA

Obiective: a coordona mişcările şi a face mingea să sară. A stimula reflexele.


Stimularea cooperării.
Procedură: participanţii se strâng în jurul unei pături cu ajutorul căreia trebuie să
facă mingea să sară. Pentru o mai bună coordonare a mişcărilor se poate inventa un
cuvânt pentru a dirija mişcarea mingei, fie să se ridice pătura, fie să se coboare.

14
SCAUNUL ÎN CARE TE SIMŢI BINE

Obiective: să definească conceptul de respect de sine, să lege acest concept de


propria persoană, să explice legătura dintre respectul de sine şi conflicte.
Activitate: 1. Definirea respectului de sine.
2. Distribuirea descrierilor. Elevii joacă rolul unei persoane cu respect de sine
ridicat/ scăzut.
3. Să identifice nivelul respectului; argumentare.
4. Perechi, să îşi imagineze că au intrat în clasă, sunt obosiţi dar e doar un scaun
liber.Cum procedează?
Discuţii: cum reacţionează într-un conflict oamenii în funcţie de respectul de sine.

SACII

Obiective: A favoriza coordonarea mişcarilor şi a menţine echilibrul corporal. A


induce factorul “ajutorul colegului” ca o valoare.
Procedură: Participanţii îşi pun sacii (umpluţi cu materiale textile) pe cap. Pot
executa orice mişcări în ritmul muzicii. Dacă sacul cade, persoana rămâne nemişcată şi
doar altcineva o poate ajuta punându-i sacul pe cap evitând totodată căderea sacului său.
Evaluare: De câte ori ţi-ai ajutat colegii? Importanţa cooperării.

CUM NE DEZVOLTĂM RESPECTUL DE SINE

Obiective: să identifice aspectele pozitive legate de ei înşişi şi de alţii


Activităţi:
1. Discurs la o petrecere: elevii în cerc ţin un pahar în mână şi ţin un discurs
laudativ la adresa lor, apoi se prefac că sorb din pahar.
2. Ne lăudăm: elevii aşezaţi în cerc completează fraza: “Nu vreau să mă laud,
dar…”. Animatorul este primul. Laudele trebuie să fie pozitive şi să nu stânjenească pe
nimeni.
3. Ne lăudăm prin desene: se cere elevilor să deseneze ceva pozitiv despre sine şi
apoi arată celorlalţi. Metodă eficientă în cazul persoanelor timide.

La finalul şedinţelor terapeutice se vor aplica din nou cele două instrumente de
diagnostic pentru a constata dacă se înregistrează difereneţe semnificative între starea
iniţială şi cea finală.

15
BIBLIOGRAFIE

1. Cucu- Ciuhan, Geanina, Trofin, Sorina Doina, “educarea copilului cu


devieri comportamentale”, Editura SYLVI, 2003
2. I. Moldovanu (coord.), “Marea carte a jocurilor”, UNICEF, Chişinău
3. Iolanda Mitrofan (coord.), “Cursa cu obstacole a dezvoltării umane”,
Polirom, Iaşi, 2003
4. Neamţu Cristina, “Devianţa comportamentală”, Editura Polirom, Iaşi,
2004
5. coord. şt. A. Romilă, “Manual de diagnostic şi statistică a tulburărilor
mentale”, Ediţia a patra, text revizuit, Editura Asociaţiei Psihiatrilor Liberi
din România, Bucureşti, 2003
6. Ţinică Silvia (coord), “Repere în abordarea copilului dificil (instrument de
lucru pentru cadre didactice şi conilieri)”, Editura Eikon Educaţional,
Cluj- Napoca, 2004

16