Experimentul.

Planuri de
cercetare experimentală

Angelica Halmajan
EXPERIMENTUL-definiţie:
 Este metoda de cercetare cu cea mai mare
utilizare în activitate de cercetare.
 Myers şi Hansen(2003) definesc
EXPERIMENTUL ca fiind „ demersul care
consistă în a interveni într-o situaţe
reală pentru a descoperi fapte noi sau
pentru a demonstra că faptele care sau
produs deja vor avea noi forme de
manifestare în condiţii diferite”.
 EXPERIMENTUL-paşi:
Pasul 1: Formularea ipotezei

 Ipoteza este o presupunere educată

despre fenomenul ce va fi studiat. Ea
este derivată din teorie, alte cercetări şi
observaţie. Pentru a fi testabilă ipoteza
trebuie formulată precis şi variabilele
trebuie să fie clar definite.
EXPERIMENTUL-paşi:
Pasul 2: Alegerea unei metode
şi a unuidesign

 Metoda determină modul în care datele vor fi

colectate
 chestionare,
 interviuri,
 observaţie.
 Designul constituie STRUCTURA studiului
 CE va fi studiat,
 de câţi participanţi este nevoie,
 când vor fi culese datele.
EXPERIMENTUL-paşi:
Pasul 3: Colectarea
datelor

 Reprezintă faza de EXECUŢIE a

studiului.

 Este important ca datele să fie culese în

conformitate cu designul studiului.
EXPERIMENTUL-paşi:
Pasul 4: Analiza datelor
şi elaborarea concluziilor
 În această secvenţă, cercetătorul preia datele
colectate, le prelucrează statistic şi le
interpretează sub forma unor concluzii.
 În general sunt două tipuri de analiză
statistică:
 descriptivă şi
 inferenţială
EXPERIMENTUL-paşi:
Pasul 5. Raportul cercetării
 În acest pas, cercetătorul scrie un
rezumat concis al studiului, rezultatele
şi concluziile şi le împărtăşeşte celorlalţi
prin publicarea in jurnale, participarea
la conferinţe sau publicarea în cărţi de
specialitate.
 Acesta este pasul în care este atins
progresul ştiinţific.
VARIABILA

 Variabila este definită de Doron şi Parot (1999) ca „mărime

susceptibilă de variaţii de prezentare a unor modalităţi
diferite”. Deci pentru o variabilă putem înâlni o multitudine de
stări posibile pe care le poate lua numite modalităţi.
 Sa vedem care au fost variabilele luate în calcul de cercetător
în următorul studiu:
 EXEMPLU:
 Forgas, Fiedler (1996) au testat ipoteza conform căreia
umorul individului influenţează măsura în care acest individ este
capabil să exprime discriminarea intergrup.Ei au pornit de la
modelul difuziunii afectului ( Forgas, 1995) care spune că starea
emoţională a unei persoane o face susceptibilă să influenţeze
judecăţile sale sociale. In studiul efectuat de ei participanţii
trebuiau să privească scurte filme care provocau veselie sau
tristeţe şi apoi li se cerea ssă pină în ordine o listă listă de
judecăţi sociale care exprimau diverse nivele de discriminare.
Variabila independentă
 Variabila independentă - notată prescurtat cu
VI- este variabila explicativă a unei alte variabile şi
reprezintă cauza persupusă a acesteia.
relatie cauză-efect
VI VD

In exemplul nostru:
Emoţie Gradul in care subiecţii
elaborează judecăţi discri-
minatoare
 Atunci când vorbim despre o variabilă independentă trebuie
să facem distincţie între variabila independentă conceptuală
adică variabila care constituie obiectul studiului în manieră
teoretică şi variabila care este în mod real utilizată în
experienţă.
Variabila independentă
 Atunci când vorbim despre o variabilă
independentă trebuie să facem
distincţie între
 variabila independentă conceptuală
adică variabila care constituie obiectul
studiului în manieră teoretică şi
 operaţionalizarea ei care este în mod
real utilizată în experienţă.
CONDIŢII- VARIABILA INDEPENDENTA

Aspecte care trebuiesc avute in vedere în alegerea

variabilei independente:
 Asocierea care suţine că este necesar sa fie
stabilită clar relaţia cauză-efect astfel încât
atunci când cauza este prezentă să fie de asemenea
prezent şi efectul .
 Izolarea variabilelor -care cere ca nici o altă
cauză posibilă să nu fie pusă în joc în acelşi timp
cu cauza prezumată.
 Repartiţia aleatoare a subiecţilor -participanţii să
fie repartizaţi aleator în grupul experimental sau
grupul de control.
OPERAŢIONALIZAREA
 În orice cercetare se face distincţie între planul
conceptual şi cel concret.
 Cercetătorul pleacă de la teorie atunci cînd
construieşte o ipoteză de cerectare-adică din
plan conceptual- si transcrie această
ipoteză în planul practic al cercatării astfel încât
aceasta să devină manipulabilă şi măsurabilă .
 poartă numele de operaţionalizare.
 In studiul descris mai sus cele două emoţii- bucuria şi
tristeţea- sunt bine reprezentate şi în plus sunt două
concepte distincte unul de altul.
Operaţionalizarea variabilelor
 Un demers experimental necesită o manipulare a
variabilei independente de către experimentator
motiv pentru care este foarte important să facem
distincţia între planul conceptual şi planul
concret.
 Variabilele pot fi manipulate doar în plan
concret pe când teoria şi ipoteza sunt construite
si formulate în plan conceptual.
 Cercetatorul plecând de la teorie trebuie să
construiască o ipoteză în plan conceptual şi să o
transpuna în plan practic acest concept din teoria sa
ceea ce se numeşte operaţioanlizare după care
acesta devine manipulabil şi măsurabil.
Operaţionalizarea variabilelor

TEORIE IPOTEZĂ OPERATIONALIZARE conceptul devine

*manipulabil
*masurabil
PLAN CONCEPTUAL TRANSPUNERE IN PLAN PRACTIC
Operaţionalizarea variabilelor
 De cele mai multe ori variabilele independente din teorie şi
operaţionalizarea lor practică sunt aproape identice.
 De multe ori operaţionalizare obligă cerecetătorul sa-şi
restrângă sensul şi conceptul său într-o anumită manieră. Astfel
este necesar să alegem între un ansamblu de aplicaţii concrete
posibile ale unui concept şi diversele modalităţi de manipulare
ale variabilie independente.
 Revenind la exemplul de la început conceptul de emoţie se
referă la o serie de stări diferite :Veselie, tristeţe, anxietate,
surpriză, deprimare.Trebuie să vedem însă care dintre acestea
surprind cel mai bine conceptul pe care dorim să îl verificăm în
ipoteză:
 Validitatea teoretică a unui studiu depinde de modul în
care variabila independentă concret aleasă este
reprezentativă pentru conceptul teoretic general.
Operaţionalizarea variabilelor
 În studiul lui Forgas şi Fiedler din 1996 au fost alese două tipuri
de emoţie veselia şi tristeţea care reprezintă bine conceptul
general şi care sunt bine distincte una de alta.Nu este suficient
să alegem emoţia care trebuie indusă ci trebuie să alegem şi
modul de manipulare al acestei stări la participanţi.Există
diferite modalităţi de a manipula această stare şi fiecare
prezintă avaneteje şi dezavantaje.
Exemplu:

 punem subiecţii să asculte extrase muzicale-Kenealy, 1988

 le daruim un mic cadou Isen, Shalker, Clark si Karp 1978

 incurajăm să-şi reamintescă o situaţie unde au resimţit starea de

umor punsă în discuţie-Gollnisch şi Averill, 1993, Mc Neil, Varna,
Melamed, Cuthbert si Lang 1993
Operaţionalizarea variabilelor
Operaţionalizarea variabilei independente necesită deci
alegerea unei maniere de a traduce un concept într-o
manipulare concretă care să aibă o bună reprezentare a
conceptului teoretic. În cercetarea lui Forgas şi Fiedler
(1996) operaţionalizarea a fost următoarea:
 Ipoteza teoretică: Emoţia influenţeză discriminarea intergrup.
 Ipoteza operaţionalizată:
Persoanele care sunt vesele ( indus prin vizionarea unor filme
vesele) vor produce un nivel de discriminare intergrup diferit
faţa de persoanele triste ( indus prin vizionarea unor filme
triste)
 Operaţionalizarea variabilelor este un proces foarte important în
cercetarea ştiinţifică şi de modul în care acesta este realizat
depinde în mare măsură validitatea teoretică a cercetării.
Cum putema asigura
calitatea operaţionalizării
 consultand literatura de specialitate
 Forgas şi Fiedler au putut profita de un vast
curent de cercetare axat pe inducerea stărilor
efective fapt ce le-a permis să verifice care
tehnică s-a dovedit utilă în inducerea stărilor
specifice.
 Philippot (1993) în cercetarea sa a dovedit
utilitatea folosirii filmelor pentru inducerea
diferitelor stări emoţionale în laborator.
Cum putema asigura
calitatea operaţionalizării
 cercetătorul să-şi construiască el
singur mijloacele utilizate pentru
manipularea variabilelor independente
înainte de a începe studiul.
 Această muncă de concepere şi generalizare se
bazează pe teoriile existente şi permite
cercetătorului să prezică efectul
manipulării.Cercetătorul trebuie să pregătească
un studiu pilot sau un pre-experiment care să
verifice manipulările pe care el intenţionează să
le efectueze
Cum putema asigura
calitatea operaţionalizării
 În altă manieră această etapă poate fi văzută ca un fel de test
al ipotezei de cercetare.Mai specific pretestul verifică ipoteza
conform căreia filmele pot suscita tipuri diferite tipuri de umor
când sunt utilizate în laborator.Cercetătorul pune participanţii să
urmărescă filmele şi evaluează umorul acestora.In acest caz
variabila indepenedentă a studiului anterior devine variabilă
dependentă în pretest.
 În cazul de faţă însă –cum o serie de alte cerectări ca şi
cea a lui Philippot au dovedit deja utilitatea folosirii filmelor ca
inductori ai stărilor afective un astfel de studiu ar fi deja
superfluu.Totusi acest tip de exepriment este necesar deoarece
desi literatura existentă sugerează utilitatea folosirii filmelor în
inducerea stărilor efective de veselie şi tristeţe există de
asemenea cercetări care dovedesc existenţa unor diferenţe în
tipurile de emoţii care apar ca urmare a diferenţelor de medii
culturale.Din acest motiv cercetătorul trebuie să verifice dacă
modificarea indusă de el determină starea afectivă dorită pe
populaţia luată în studiu.
 Verificarea manipulării
 Eficacitatea manipulării variabilei
independente poate fi de asemenea verificată
în pretest. In acest caz experimentatorul
poate vrea să verifice eficacitatea în cadrul
aceleaşi experienţe numind-o verificare a
manipulării.In acest context cercetătorul
poate dori să vadă dacă manipularea indusă
de el serveşte la obţinerea efectului dorit şi
nu produce alte efecte.
Variabila dependentă
 Este acea variabilă care într-un experiment suferă
influenţele induse de variabila independentă. Ea
reprezintă rezultatul produs prin manipularea
variabilei indepenedente.
 La fel ca în cazul variabilei independente trebuie şi
aici să distingem între variabila dependentă
conceptuală şi variabila dependentă
operaţională.
 În studiul efectuat de Forgas şi Fiedler discriminarea
intergrup constituie variabila dependentă conceptuală
iar în contextul concret al experienţei matricea alocării
resurselor este utilizată pentru operaţionalizarea
discriminării ceea ce înseamnă a face acest concept
măsurabil.
Variabila dependentă
 Şi alte metode pot fi utilizate pentru a măsura variabila
dependentă ca de exemplu:
 valuarile de grup,
 percepţia intergrup,
 biasarile memoriei (Brewer si Kramer, 1985; Moise, Bourhis si
Gagnon, 1990)
 Masurarea variabilei depenedente are o importanţă
aparte şi influenţeză validiatatea teortică şi validiatea
internă a experienţei.La fel ca pentru variabila independentă
şi pentru variabila dependemtă cerectătorul caută o modalitate
de măsurare specifică.(un răspuns verbal, un comportament, o
reacţie psihologică)care să reprezinte in cea mai bună manieră
posibilă variabila dependentă conceptuală.Legătura dintre
variabila dependentă operaţionalizată şi variabila dependentă
conceptuală trebuie să fie uşor de stabilit.
Variabila dependentă
Exemplu
 pornind de la ipoteza că participanţii

trişti lucrează mai lent ca şi participanţii

veseli variabila dependentă este timpul
necesar efectuarii unei sarcini oarecare
şi se oparaţionalizeză prin timpul
măsurat în minute sau secunde.
 PLANURI DE CERCETARE
EXPERIMENTALĂ
Generalităţi

 Pentru a dovedi ipoteza unei relaţii cauzale între

variabila independentă X şi variabila dependentă Y
ceea ce spunem X->Y cercetătorul va creea minimum
două situaţii, două grupe în interiorul cărora
participanţii primului grup sunt supuşi la un
tratament iar participanţii celui de-al doilea grup la
un alt tratament(sau la niciunul).Grupurile poartă
numele de eşantionae.
Să vedem care sunt diferitele forme pe care le poate lua
planul de cercetare experimentală.
 Când mai multe eşantioane sunt supuse tratamentelor –
planuri pe eşantioane independente.
 Când aceleasi grup-eşantion este supus mai multor
tratamnete în secvenţe diferite-planuri pe eşantioane parechi
 Când se combina cele 2 forme - planuri combinate.
A. Planuri pe eşantioane
independente
 Numai post-test cu grup
martor( de control)

 Planul cu variabile independente

continue sau categoriale

 Planul cu variabile concomitente.

 Numai post-test cu grup
martor( de control)
 Descriere
 In acest plan avem doua eşantioane dintre care unul este supus
tratamentului X iar celălalt nu este supus nici unui tratament
(intervenţie) şi constitue grupul martor. La sfirşitul studiului pentru
cele două grupe-eşantioane luate în studiu se măsoară variabila
dependentă O unde O poate desenmna mai multe măsuri ale
variabilei dependente de exemplu mai multi indicatori sau mai multe
variabile dependente. Cum participanţii sunt atribuiţi în mod
aleatoriu în cele două grupe se consideră că acestea sunt
echivalente ca pornire, ca nivel de start şi că diferenţele obţinute
sunt doar consecinţele tratamentului.
 Grupul martor nu este necesar sa fie grup care nu este supus nici
unui tratament El poate fi un grup care primeste ca tratament
placebo sau un grup aflat pe lista de atenţii(maror în mai multe
studii).
 Putem de asemenea avea mai multe grupuri martor si mai multe
grupuri asupra carora intervenim dar aici am prezentat cea mai
simpla formă a acestui tip de design.
 X O
 O
Numai post-test cu grup
martor( de control)
 Validitate
 Cum atribuirea s-a făcut în mod aleoator în cele două grupe
ameninţarea cu privire la validitatea internă este controlată.
 În ce priveşte valabilitatea externă deoarece nu există
pretest nu există pericolul sensibilizării la premăsurare sau
al interacţiunii pretestului cu tratamentul.
 Analiza datelor:
 Dacă variabila dependenta este continua un test t este
sufiecient dacă distribuţie este simetrică iar în cazul unei
distribuţii asimetrice recomandăm un test U sau proba
medianei.
 Putem de asemenea recurge la o analiza de varianta
unidimensională (one-way ANOVA) sau putem să utilizăm un
codaj propice pentru grupe si să apelăm la regresia
multiplă.
Numai post-test cu grup
martor( de control)
 Exemplu:
Un astfel de plan este ilustrat experimentul lui
Festinger si Clarsmith(1959) cu privire la disonanţa
cognitivă.Unor subiecţi după ce au participat la o
sarcină experimentală plictisitoare li s-a cerut sa
mintă alţi participanţi făcându-i să creadă că este
interesantă sarcina. Pentru aceasta uni au primit o
mare suma de bani iar alţii aproape nimic, iar
repartiţia în una din cele două grupe s-a făcut la
întâmplare. Rezultatele obţinute au fost concordante
în teoria disonanţei cognitive adică participanţii care
au primit o mică suma de bani (deci puţine îmtăriri,
justificări externe şi-au redus disonanţa declarând că
au considerat ca un avantaj personal faptul ca au
participat la cercetare) comparativ cu celălalt grup.
 Planul cu variabile independente
continue sau categoriale
 Descriere
 In acest plan variabila independenta VI
 Poate fi
 categoriala-deferite tratamente
 continua – diferite dozaje sau grade ale unui tratament.
 Exemplu de astfel de plan:
X1 O
X2 O
X3 O
 Unde X1, X2, X3, ......Xi sunt tratamente sau niveluri ale unui tratament.
 Acest tip de design se utilizează atunci când dorim să comparăm între ele diferite
categorii de tratamente sau examinăm efectul unei variabile independente
continue, (ex. Numarul de beri consummate) asupra unei variabile
dependente(ex. Timpul de reacţii). Este obligatoriu ca repartiţia participanţilor în
grupe să se facă aleatoriu ceea ce face ca grupurile sa fie echivalente din
punctual de vedere al tuturor variabilelor implicate. Deci toate diferenţele între
grupe nu pot fi puse decât pe seama variabilelor independente. In acest plan
accentul se pune asupra compararii diverselor nivele de tratament si nu asupra
comparării tratamentului cu grupul martor (lipsa efectului tratamentului). Ţinind
cont de acestea planul numai posttest cu grup martor poate fi considerat ca fiind
un caz particular al planului de faţă.
Planul cu variabile independente
continue sau categoriale
 Validitate
 Cum atribuirea s-a făcut în mod aleoator în
cele două grupe ameninţarea cu privire la
validitatea internă este controlată.
 În ce priveşte valabilitatea externă deoarece
nu există pretest nu există pericolul
sensibilizării la premăsurare sau al
interacţiunii pretestului cu tratamentul.
Planul cu variabile independente
continue sau categoriale
 Analiza datelor
 Dacă variabila independentă este categorială se utilizeaza
analiza de varianţă sau regersia multiplă în funţie de ceea ce
dorim să aflăm.Şi în acest ultim caz comparaţia mediilor
trebuie făcută înainte de a determina unde sunt diferenţele
între grupe..
 Dacă variabila independentă este continuă interesant este
de făcut regresia variabilei dependente în functie de
variabila independenta. Aceasta presupune sa determinăm
dacă influentele variabilei independente asupra variabilei
dependente urmaresc o linie dreapta(deci este o relatie
liniară) sau este curbă(ceea ce se spune ca este o relatie
curbiliniară) şi de examinat natura acestei relatii pe cazurile
eşuante- care se abat de la regulă..
Planul cu variabile independente
continue sau categoriale
 Exemplu:
Pornind tot de la studiul lui Festinger si Carlsmith(1959) s-a
facut o replica în care s-a luat în studiu si un al treilea grup care
nu a trebuit sa mintă privind cât de interesantă este sarcina.
Evaluarea lor a fost cea care a arătat de altfel că sarcina a fost
percepută ca foarte plictisitoare. Toţi participanţii au fost rugaţi
să evalueze pe o scală gradul de agreabilitate al sarcinii. Scala
realiza diferenţieri pe un continuu de la plictisotoare la
agreabilă.S-a constatat că grupul martor evaluează sarcina ca
fiind foarte plictisitoare urmat apoi de grupul experimental care
a primit o mare sumă de bani care o considera de asemenea
plictisitoare doar că într-o mult mai mică măsură pe când
subiecţii care au primit o mică sumă de bani consideră sarcina
ca fiind agreabilă ăn ăncercarea lor de a găsi o justificare pentru
propriile decizii.
Planul cu variabile concomitente
 Descriere:
Este foarte asemanator cu cel anterior doar că în acest caz o
variabilă a fost concomitent măsurată înainte de a supune
grupurile tratamentului.
C X1 O
C X2 O
C X3 O
 Aceasta variabilă concomitentă se referă la caracteristicile
individuale ale subiecţilor sau trăsături de personalitate. În multe
studii este important să ţinem cont de diferenţele individuale.
Aceste diferente pot lua forma unor trăsături de personalitate cum
ar fi introversiunea sau locus of control sau de a unei caracteristice
personale(motivaţie, anxietate). Cunoaşterea unei surse de
varianţă importantă în studiu diminuează varianşa eroare şi astfel
rezultă un test mult mai puternic pentriu a efectul tratamentului
(X). În fapt, varianţa eroare “cunoscută” (diferenţele individuale
evidenţiate de C) a fost retrasă din varianta eroare habituală.
Alegerea acestei variabile concomitente este deci importanta ea
trebuie sa fie pertinentă in studiul în cauză.
Planul cu variabile concomitente
 Validitate:
Validitatea internă este bună pe aceleaşi
considerente ca şi pentru celalte două cazuri.
In ceea ce priveste validitatea externă
pentru ca planul sa fie utilizabil trebuie ca
variabila concomitenta să nu influenţeze
eficienţa tratamentului(una din condiţiile
necesare de respectat în cazul analizei de
covarianaţă). Frecvent această măsură se ia
înainte de a pune în practică tratamentul
pentru a evita toate contaminările acestuia.
Planul cu variabile concomitente
 Analiza datelor
Analiza statistică optimă aici este
analiza de covarianţă. (ANCOVA), în
care variabila concomitenta serveste de
covariablă. La fel de bine se poate
utiliza şi regresia multiplă.
Planul cu variabile concomitente
Exemplu:
 Hall, Hall, De Boer si O’Kulitch(1977) au efectuat o

cercetare care sa incadreaza foiarte bine in acest

plan. Indivizii obezi, membri ai unei asociţii de
reducere a greutăţii au fost repartizaţi în mod aleator
în cinci condiţii experimentale- în funcţie de metoda
utilizată :
 1auto-control, 2 control extern, 3 auto control si control
extern, 4 psihoterapie si 5 grup martor. Greutatea înainte de
debutul tratamentului a fost covariabila. Sa efectuat apoi o
analiza de covarianta dupa zece sapatmini de la debutul
tratamentului. Participanti grupurilor 1,2,3 au pierdut
semnificativ mai mult în greutate comparativ cu subiecţii din
grupul 4 şi 5.
Planul factorial
Descriere.
 Un plan este factorial atunci cind mai mulţi factori sunt testaţi în
acelaşi timp. Cel mai simplu plan factorial este cel de tip 2x2 în
care fiecare din cei doi factori are câte două modalităţi sau
nivele A(A1, A2) B(B1, B2)
 Fiecare subiect este supus doar unei cobinaţii din doi factori,
adica unui singur nivel al factorului A şi unui singur nivel al
factorului B. Nu exista pretest si participanţii sunt evaluaţi după
ce au fost supuşi modificării experimentale. Putem avea însă şi
mai multe de două niveluri ale unui factor. De ex(2x3), (3x3),
(2x4). Putem de asemenea să avem mai mult de doi factori
manipulaţi in acelaşi timp. Avantajul acestui tip de design este
că el permite să examinăm nu numai efectul mai multor factori
dar si efectele combinate ale unor factori adică interacţiunea lor.
Totodată dacă este uşor de utilizat planul bifactorial, nu trebuie
sa uităm de complexitatea interactiunilor generate de planul
multifactorial.
 Planul factorial

A1 B1 O
sau
A1 B2 O A A1 A2
A2 B1 O B
A2 B2 O B1
B2
Planul factorial
 Validitate:
Cum subiectii sunt distribuiti aleatoriu în
diferite condiţii experimentale ameninţările cu
privire la validitatea internă sunt sub control.
Pe de altă parte absenţa pretestului face sa
dispară ameninţarea asupra validităţii externe
care în mod normal este asociată cu existenţa
acestuia.
Planul factorial
 Analiza statistică

Analiza de varianţă sau regresia cu codarea

datelor sunt abordarile statistice recomandate
pentru acest plan experimental. Ele permit să
determinam nu numai efectele principale ale
factorilor reţinuti ci deasemenea şi
interacţiunea acestor factori.
Planul factorial
 Exemplu:
Aronson, Willerman si Floyd (1966) au facut studio în care le-au
cerut participanţilor să asculte inregistările unui student care lua
parte la un joc de chestionare organizat la universitatea sa.
Într-un caz studentul obţinea un scor foarte înalt răspunzând
aproape la toate întrebările corect iar în alt caz el obţinea un
scor mediu.
La sfirstitul jocului de chestionare s-a arătat la fiecare jumatate
dintre participanţi o înregistrare unde studentul chestionat vine
si le răstoarnă cafeaua. Studentul mai competent a fost mai
iubit de către evaluatori faţă de candidatul mediocru. Se pare ca
în ciuda faptului că a comis mică gafă el ramîne un individ mult
mai uman şi apreciat în condiţia în care el a facut o prima
impresie excelentă pe când studentul mediocru care a
răsturnat cafeaua este mai puţin bine perceput decât studentul
mediocru care nu face gafe.
Planul de tip ATI(atribuit si
tratamentul în interacţiune)
 Descriere:
 In acest plan îl vom numi pe A ca atribut acesta fiind o caracterisitcă a
subiectului. Participanti sunt distribuiţi aleatoriu în grupe şi se măsoară
la sfirşit varibila dependentă VD. Măsurarea trăsăturilor de
personalitate se face separat pentru a evita contaminarea cu variabila
dependenta. Planul se aseamănă foarte mult cu cel cu variabilă
concomitenta.
A X1 O
A X2 O
A X3 O
 Diferenţa rezidă din abordarea teoretică a cercetătorului deorece în
planul cu variabilă concomitentă aceasta este masurată in scopul de a
controla si de a elimina influenţa sa(trebuie eliminată varianţa eroare în
analiza de varianţă) si astfel de a obţine un test mult mai precis asupra
efectului tratamentului, pe când în acest plan varibila atribut este
inclusă în ipoteză. Scopul este de a face o predicţie mult mai precisă
luând în considerare diferenţele individuale. Planul cu variabile
concomitente ţine cont de variabilele dăunătoare în timp ce planul ATI
consideră ca important examinarea tratamentului în funcţie de această
stare-trăsătură de caracter. Acest plan face în oarecare măsură
legatura între abordarea pur experimentală- cu manipularea variabilelor
situaţionale şi o abordare corelalaţională în care ne preocupă
diferenţele individuale.
Planul de tip ATI(atribuit si
tratamentul în interacţiune)
 Validitate:
Validitatea internă este bună pe aceleaşi considerente ca şi
pentru celalte două cazuri. In ceea ce priveste validitatea
externă pentru ca planul sa fie utilizabil trebuie ca variabila
atribut să nu influenţeze eficienţa tratamentului(una din
condiţiile necesare de respectat în cazul analizei de
covarianaţă). Frecvent această măsură se ia înainte de a pune
în practică tratamentul pentru a evita toate contaminările
acestuia.
 Analiza statisitca
Este similara cu cea utilizata in planul cu variabilă
concomitentă, deoarece în acestea din urma este necesar să
demonstrăm absenţa interacţiuni dintre tratament si covariabilă
pe când in planul de tip ATI interacţiunea constituie punctul
central al studiului .
Planul de tip ATI(atribuit si
tratamentul în interacţiune)
 Exemplu:
Snyder, Berscheid si Glick(1985) au facut un studi in care au
pornit de la ipoteza ca alegerea unui partener amoros pentru
femei) este în funcţie nu numai de aparenţa fizică şi
personalitatea partenerului ci de asemenea inflenţată de
monitorizarea sinelui”self-monitoring” ceea ce se traduce prin
sensibilitatea la imaginea pe care persoana o proiectează asupra
altora. Măsurând înainte nivelul de “self-monitoring” s-a
consolat ca participanţii care obţin un scor ridicat la această
dimensiune(deci se ocupă de imaginea lor publică preferă o
partenera cu o aparenţă bună chiar dacă are o personalitate
mai puţin placută pe când persoanelor neinteresate de
imaginea lor publica preferă o parteneră care are o
personalitate placută chiar dacă are o imagine aparentă mai
putin bună.(aparenta=imagine fizică)
Planuri pe eşantioane perechi
Pretest –postest cu grup martor
 Validitate:
Validitatea interna este la fel ca pentru planul posttest un grup
martor difera însa validitatea externă. Cum aici avem o
măsurare înainte de tratament pe toate grupele nu este posibil
să evaluam impactul acestei premăsurări putând influenţa
participanţii în două maniere.
 sensibilizându-l direct
 interacţionând cu tratamentul(cum vom controla aceasta posibila
influenta vom vedea in planul experimental următor).
 Analiza statică
Analiza statistică indicată este analiza de covarianţă(ANCOVA) în
care măsura pretest constitue covariabila. În anumite condiţii
putem totuşi calcula o diferenţă de scor pretest-postest
procedând în continuare ca şi pentru designul posttest cu grup
martor (deci analizele de varianţă sau un test t sau o regresie).
 Planuri pe eşantioane perechi
Pretest –postest cu grup martor
 Desriere:
 Acest plan parcurge etapele de pretest si posttest. El impune
cu pre-testul în care cercetătorul evaluează ceea ce considera
că se modifică în cursul tratamentului sau a interventiei la care
sunt supuşi subiecţi.
 Acest plan poate fi considerat o variantă particulară a planului
cu variabilă concomitentă unde variabila concomitentă este o
premăsurare
O1 X O2
O1 O2
 O1-pre-masurare/pretest
 X-intervenţie sau tratament
 O2-post test
Planuri pe eşantioane perechi
Pretest –postest cu grup martor

 Exemplu
Brehm (1956) a ilustrat acest plan printr-o cercetare privind disonanţa
cognitivă. Sub pretextul de a ajuta o firma de consultanţă.în marketing,
cercetătorul a cerut femeilor-cliente ale unui suprmaket să evalueze
diferite articole de menaj. La final pentru a le multumi pentru
participare, le-a invitat sa-si aleaga un articol. In conditii de disonanta
ridicata participanti aveau posibilitatea de a aleagă unul din 2 articole
pe care le-au evaluat similar iar in conditii de disonanţă redusă
alegerea trebuiau sa o faca intre articole evaluate foarte diferit in
aceasta ultima situatie, experimentatorul a fost cel care a ales articolul
si l-a făcut cadou. Inainte de a pleca participantelor li sa cerut să
evalueze din nou eceleaşi articole. In situatia de disonanata ridicata
particpantele si-au modificat mult evaluarea celor doua articole
favorizând articolul ales în defavoarea celui neales.Evaluarea înainte şi
după pe alte două grupuri nu s-a schimbat în lipsa manipulării.
Planurile combinate
Planul cu patru grupe de tip Solomon
 Descriere :
 Planul poartă numele celui care l-a propus Solomon (1949). El este o
combinaţie a planurilor pe eşantionae perechi cu planul pretest cu grup
martor.doar că se utilizează aceleaşi două loturi de subiecţi.
O1 X O2
O3 O4
X O5
O6
 Cercetătorii au recurs la acest plan pentru că sunt interesaşi de efectul
premăsurării ăn sine sau al interacşiunii acesteia cu
tratamentul.Compararea rezultatelor celui de al doile rând cu cel de al
patrulea rând ne permite să evidenţiem efectul premăsurării ( de
exemplu influenţa sa asupra post-măsurării)pe când compararea
primului rând cu al treilea rând ne permite să examinăm efectul
premăsurării asupra tratamentului.În fapt, dacă premăsurarea nu
intreacţioneză cu tratamentul, rezultatele din post-test sunt aceleaşi în
cele două cazuri.
Planurile combinate
Planul cu patru grupe de tip Solomon
 Validitate :
Deoarece în acest plan există pretest se impun
comentarii privind inflenţa pretestului asupra
pottestului în grupul de control.Aceasta cu atât mai
mult cu cât această structură a planului trebuie să ne
permită să ne facem o idee precisă cu privire la
efectul premăsurării. Acest plan are o mare
eficacaitate metodologică în a demonstra efectul
tratamentului, dar meritul său mare este ca ia în
studiu în mode xeplicit un factor al validităţii externe
adică premăsurarea. Deoarece un singur grup
exeperimental este supus pretestului este posibil să
evaluăm eficacaitatea tratamentului asupra
participanţilor care au fost suspuşi sau nu pretestului.
Planurile combinate
Planul cu patru grupe de tip Solomon
 Analiza statistică :
Într-un astfel de pla pot fi făcute multe analize.
De exeplu efectul tratamentului X este scos în
evidenţă de mai multe posibile analize : O2-O1, O2-
O4, O5-O6. Trebuie de aseemenea notat că O5-O4
nu testează efectul tratamentului pur deoarece O4
poate fi inflenaţat de premăsurare.
Acest plan poate fi vîzut şi ca un plan factorial de
tip 2x2 situaţi în care analiza de varianţă este metoda
cea mai pertinetă în analiza statistică a datelor.Un
efect principal al pretestului ne indică că utilizarea
acestuia inflenţează răspunsul participanţilor pe când
o interacţiune semnificativă ne arată că efectul
tratamentului depinde de modul de desfăşurare-mai
exact dacă s-a făcut sau nu pretest.
Planurile combinate
Planul cu patru grupe de tip Solomon
 Exemplu:
 Lana(1959)a făcut un studiu a cărui ipoteză a fost că existenţa
premăsurării inflenţează modificările apărute în atitudinile persoanelor
şi că apărute în condiţiile existenţei premăsurării diferă de cele apărute
în lipsa acesteia.

Autorul aluat în studiu 4 grupuri:

1. presensibilizat şi supus unei comunicări persuasive- O1 X O2
2. presensiblizat şi nesupus unei comunicări persuasive - O3 O4
3. nesensibilizat şi supus unei comunicări persuasive- X O5
4. nesensibilizat şi nesupus unei comunicări persuasive - O6

 La toţi subiecţii s-a măsurat atitudinea la sfîrşitul experimentului.

Contrat ipotezei lui Lana comiunicarea persuasivă produce modificări
atitudinale similare la toţi participanţii, indiferent că au fost
presensibilizaţi sau nu.
Planurile combinate
Planul în pătrat latin
 Se numeşte astfel după literele alfabetului
latin utilizate pentru pentru prima dată când a
fost descris acest plan. Acest tip de plan este
recomandat atunci când testăm în paralel trei
variabile independente, fiecare cu mai multe
grade de variatie.Avantajul in constituie faptul
că reduce numărul de condiţii experimentale
analizate de la Kn condiţii la Kxn condiţii unde
n reprezintî numărul variabilelor luate in
studiu iar k numărul de modalităţi ale
variabilelor.
Planurile combinate
Planul în pătrat latin
 În cazul în acre variabila A are
modalitaţile A1, A2,A3 iar variabila B
are modalităţile B1, B2, B3, iar variabila
C are modalităţile C1, C2, C3 designul în
pătrat latin va arăta astfel după Fraisse
(1969, apud Aniţei, 2000):
Planurile combinate
Planul în pătrat latin

A1 A2 A3
B1 C1 C2 C3
B2 C1 C2 C3
B3 C1 C2 C3
Planurile combinate
Planul în pătrat latin

 Se pot utiliza aceeaşi subiecşi trecuţi

prin fiecare condiţie experimentală în
condiţia în acre replicarea nu repetarea
şi succesiunea nu ridică probleme.
Planurile combinate
Tehnici de contrabalansare.
 Pentru a neutraliza efectul de ordine se utilizează tehnici de
contrabalansare.
Cele mai utilizate sunt:
 Contrabalansarea subiect cu subiect- tehnică care
urmăreşte controlarea erorii progressive şi neutralizarea acestei
erori prin introdiucerea subiectilor de un număr egal de ori în
toate condiţiile de tratament. Acest lucru se poate realiza prin:
 Contrabansare inversă- acest lucru se realizează prin
prezenatrea pentru fiecare subiect a condiţiilor de tratament de
două ori în două ordini inverse de genul ABBA. Graţie
contrabalansării inverse fiecare subiect este supus secventei ABBA
ceea ce garantează că eroarea progresivă va afecta de aceeaşi
manieră pe toţi subiecţii . In cayul în care avem trei condiţii
secvenţele vor fi ABCCBA.
 Randomizarea în bloc- această tehnică este utilizată pentru
atunci când eroarea estimată este non liniară şi când fiecare serie
de tratament este considerată ca fiind un singur bloc(ex, bloc
ABCD).şi tratamentele în interiuorul fiecărui bloc sunt prezentate în
ordine aleatoare.Fiecare tratament trebuie prezentat de mai multe
Planurile combinate
Tehnici de contrabalansare.
 Contrabalansarea prin regruparea subiecţilor-
urmăreşte acelaşi obiectiv ca şi contrabalansarea subiect cu
subiect şi urmăreşte distribuirea efectului erorii progesive ăn
aceeaşi manieră pentru ţoţi subiecţii:
 Contrabalansarea completă- neutralizează efectul de eroare
şinând cont de toate secvenşele posibile de rotaţie a condiţiilor şi
de utilizarea fiecărei secvenşe de acelaşi număr de ori . De
exemplu în cayul in care avem două condiţii vom utiliza AB şi
BA.Putem remarca similitudinea între acest tip de contrabansare
şi contrabalansarea pe baza ordinii doar că aici unii subiecţi incep
cu secvenţa A iar alţii cu secvenţa B repartizarea fîăându-se în
mod aleator.
 Contrabalansarea parţială- se utilizează când avem un număr
relativ mare de posibilităţi şi când alegem ăn mod aleator acele
secvenşe la cre vom supune subiecţii din secvenţele
posibile.Contrabalansarea totală are o mai mare validitate
ştiinţifică.
Planul cvasi-experimental:
 Acest tip de plan poate servi pentru a studia efectul
manipulării experimentale pe două grupuri
perexistente de subiecţi sau pentru a studia acelaşi
tip de eveniment sau comportament aparent natural
pe baza studiilor corelaţionale.Deoarec utilizăm
grupuri deja constituite şi selectarea pe bază
aleatorie nu mai este posibilă nu putem fi siguri în
cazul acestui tip de design cu privire la cauza care
provoacă efectele observate de noi- acest plan având
o slabă validitate internă. În acest tip de design
cercetătorul nu are conntrolul asupra variabilelor care
ar putea afecta subiecşii supusşi tratamentului şi nici
nu le poate considera relativ echilibrate selecţia
nefacându-se pe bază aleatorie.
Planul corelaţional

 Acest tip de design urmăreşte să pună

în valoare gradul de asociere între doi
sau mai mulţi parametrii studiaţi fără a
fi interesat de stabilirea unei relaţii de
cauzalitate ci doar a uneia de covarianţă
sau asociere.