Introducere în sociologie – Curs 4

Muncă şi diviziunea socială a

muncii. Muncă salariată, exploatare
şi alienare
Lect. univ. dr. Cristina Raţ
crat@socasis.ubbcluj.ro

Muncă şi diviziunea socială a muncii.

Muncă salariată, exploatare şi alienare
Lecturi:
• * Marx, K. (1849): Muncă salariată şi capital, Neue Rheinische
Zeitung nr. 264-267 şi 269 (5-8 şi 11 aprilie, 1849)
• * Marx şi Engles: Manifestul partidului comunist, 1847
• Karl Marx: fragmente din Ideologia germană (1845), Capitalul
(vol.I 1867, vol.II 1885, vol.III 1894), Mizeria filosofiei (1847), 18
Brumar al lui Louis Bonaparte (1852), Critica Programului de la
Ghota (1875) - www.marxists.org
• Giddens, A. (2000): Sociologie. Bucureşti: All Expert, Cap. 12:
„Munca şi viaţa economică”, pp. 25-54.
• Kingsley Davis, Wilbert E. Moore, “Some Principles of
Stratification”, în ASR vol.10, nr.2, 1945, Aprilie, pp. 242-249. (în
Grusky, pp. 39-47).
• Melvin M. Tumin, “Some Principles of Stratification. A Critical
Analysis”, în ASR vol. 18, nr.3, 1953, August, pp. 387-393 (în
Grusky, pp. 47-54).

Muncă şi identitate socială

• În ce moduri conferă munca identitate socială?
• Care este diferenţa între muncă (work) şi
prestare de muncă pentru obţinerea unui venit
(labour)?
• Ce înţelegem prin forţă de muncă?
• Care sunt premisele şi consecinţele dezvoltării capitalismului şi a pieţei forţei de muncă?
• În ce situaţii putem vorbi de exploatare?

Muncă şi identitate socială

• Homo faber – devenirea speciei umane a avut loc prin activitatea
creativă a muncii, prin care omul a schimbat mediul său de viaţă, l-a
adaptat nevoilor sale.
• Henri Bergson (1907): homo faber - inteligenţa umană rezidă în
capacitatea de a crea o diversitate de artefacte şi mai ales “unelte de
făcut unelte”.
• Diviziunea socială a muncii
• Munca este o relaţie socială ce conferă identitate socială. Dincolo de beneficii materiale,
munca poate aduce prestigiu social sau, dimpotrivă, stigmatizare socială.
• Procesul modern de producţie industrială distruge dimensiunea de creativitate a muncii,
transformă munca într-o “marfă” vândută de muncitor în schimbul obţinerii unui venit
material şi înstrăinează produsul muncii de la cel care l-a realizat.
 Alienare – înstrăinarea omului de la natura umană veritabilă, datorită
comercializării (înstrăinării) capacităţii sale de muncă creativă.
Manifestul Partidului Comunist
“Munca proletarilor a pierdut, prin extinderea maşinismului şi prin diviziunea muncii, orice
caracter de sine stătător, şi, o dată cu aceasta, orice atracţie pentru muncitor. Acesta devine o
simplă anexă a maşinii, anexă de la care se pretinde numai operaţia cea mai simplă, cea
mai monotonă, cea mai lesne de învăţat. De aceea cheltuielile pe care muncitorul le
pricinuieşte se mărginesc aproape numai la mijloacele de trai necesare pentru întreţinerea sa şi
pentru reproducerea speciei sale”. (Marx şi Engels: Manifestul Partidului Comunist, 1847 )

Contextul istoric:
- Industrializare puternică
- Lipsa reglementărilor privind condiţiile de muncă şi drepturile muncitorilor
- Condiţii de viaţă mizere: aglomerare, insalubritate, malnutriţie
- Formarea statului naţional german şi dezvoltarea sistemului de asigurări sociale de către
Otto von Bismarck

Contextul istoric:
Ancheta echipei lui Charles Booth (1886-1903)
Nelămuririle lui Booth:
Cum este posibil ca în Londra sfârşitului de secol XIX, cea mai bogată metropolă europeană,
să existe o categorie de populaţie care trăieşte în condiţii mizere?
Cât de mare este această populaţie şi prin ce se caracterizează?
Charles Booth: Inquiry into the Life and Labour of the People in London – cercetare
desfăşurată între anii 1886-1903, în care s-a realizat o cartografiere a Londrei
în funcţie de situaţia materială şi socială a locuitorilor, la nivel de străzi. (source: Booth
Archives, London School of Economics)
Raportul : Inquiry into the Life and Labour of the People in London, 1902

„… scopul principal al investigaţiei lui Charls Booth a fost de a estima corect numărului şi
proporţia familiilor care trăiasc într-o situaţie de miserie, sărăcie, relativ confort, respectiv
prosperitate. Dar aceste cuvinte vagi, pe care toată lumea le-ar interpreta diferit, nu erau
potrivite pentru atari scopuri. Din această cauză, după o evaluare atentă, el şi-a creat propria
lui clasificare: pe baza datelor despre fiecare caz, a întocmit opt categorii, lăsând pe seama
cititorului sarcina de a le denumi prin atribute sugestive. (Traducere din Beatrice Webb: My
Apprenticeship, Penguin Books, London, 1971)
Însemnările “operatorilor de teren” au vizat, la nivel de gospodărie, informaţii privind:
- Numărul camerelor
- Tipul proprietăţii (chiriei)
- Ocupaţia capului de gospodărie
- Ocupaţia soţiei
- Numărul copiilor
- Clasa socială în care se încadra familia (conform ocupaţiei şi nivelul venitului)
- Categoria în care se încadra strada (culoarea străzii pe hartă)

TABELUL CU OPT CLASE:

A. Clasa cea mai de jos a muncitorilor ocazionali, vagabonzilor şi semi-criminalilor
B. Venituri ocazionale – cei „foarte săraci”
C. Venituri intermitente
D. Veituri scăzute dar regulate. D şi E formează împreună pe cei „săraci”
E. Venituri standard, regulate – cei deasupra pragului de sărăcie
F. Munci cu un status mai înalt (Higher class labour)
G. Clasa de mijloc-jos
H. Clasa de mijloc-sus
PONDEREA CLASELOR:
• Clasa A şi B (cei foarte săraci) 354,444 sau 8.4%
• Clasa C şi D (cei săraci) 983,293 sau 22.3%
• Clasa E şi F (clasa muncitoare într-o situaţia de confort, inclusiv servitorii) 2,166,503 sau
51.5%
• Clasa G şi H (calsa de mijloc-jos, calsa de mijloc şi clasele de sus) 749,930 17.8%
După Beatrice Webb: My Apprenticeship, Penguin Books, London, 1971

Presenting the Data: The Poverty Maps of London

BLACK: Lowest class. Vicious, semi-criminal.
DARK BLUE: Very poor, casual. Chronic want.
LIGHT BLUE: Poor. 18s. to 21s. a week for a moderate family
PURPLE: Mixed. Some comfortable others poor
PINK: Fairly comfortable. Good ordinary earnings.
RED: Middle class. Well-to-do.
YELLOW: Upper-middle and Upper classes. Wealthy.
A combination of colours - as dark blue or black, or pink and red - indicates that the street
contains a fair proportion of each of the classes represented by the respective colours.
A digital image of the 1889 map has been made by the University of Michigan.

Abordarea lui Karl Marx:

• Marx îşi articulează poziţia prin opoziţie cu idealismului Hegelian, la care a aderat în
perioada studenţiei (grupul de tineri Hegelieni).
• Felul în care Marx se raportează la stat, naţiune, individ, familie contrazice idealismului
Hegelian.
• Accent pe evoluţia istorică a modului de producţie
• Mod de producţie: forţe de producţie şi mijloace de producţie
• Obţinerea plusvalorii în modul de producţie capitalist
• Clasele – diferenţiate în funcţie de proprietatea asupra mijlocelor de producţie
• Relaţia dintre clase: exploatare
• Consecinţele exploatării capitaliste: alienarea omului faţă de esenţa fiinţei umane
• Viziune conflictualistă asupra societăţii
• Scopul cercetării sociale: înlăturarea exploatării şi a alienării, posibil doar dacă eliminăm
proprietea privată asupra mijloacelor de producţie
• Mobilizarea clasei muncitoare: transformarea din “clasă în sine” în “clasă pentru sine”

Logica schimbului economic anterior dezvoltării capitalismului:

Marfă  Bani  Marfă
Omul vinde ceea ce produce pentru a putea cumpăra alte produse care îi sunt necesare.
Banii mediază procesul de schimb.

Modelul schimbului economic capitalist:

Bani  Marfă  Bani * profit
Proprietarii de capital cumpără materie primă şi forţă de muncă (marfă) şi prin utilizarea
acestora obţin profit.
DAR: Cum se obţine acest profit?
Profit, plusvaloare, exploatare
• Profitul rezultă din plusvaloare, adică diferenţa dintre valoarea de întrebuinţare (cât produce
muncitorul) şi valoarea de schimb (cât primeşte pentru forţa sa de muncă).
• Salariul muncitorului nu este altceva decât costul de întreţinere a forţei sale de muncă.
Salariul muncitorului permite reproducerea forţei de muncă, adică a muncitorilor ca
o“specie”. Este similar cu costurile de întreţinere a oricăror mijloace de producţie.
• Deţinătorii mijloacelor de producţie îşi însuşesc întreaga plusvaloare  exploatarea
muncitorilor.

Muncă, forţă de muncă, marfă, salar

“Capitalistul cumpără munca lor pe bani. Pe bani ei îi vând munca lor.
Aceasta însă numai în aparenţă. Ceea ce vând muncitorii în realitate capitalistului în schimbul
banilor este forţa lor de muncă. Capitalistul cumpără această forţă de muncă pentru o zi, o
săptămână, o lună etc. Şi, după ce a cumpărat-o, el o consumă, punând pe muncitori să lucreze
timpul convenit. (...) Forţa de muncă este deci o marfă, întocmai ca zahărul. Prima se
măsoară cu ceasornicul, cealaltă cu cântarul. (...)Dându-i 2 mărci, capitalistul i-a dat atâta
carne, atâta îmbrăcăminte, atâtea lemne, lumină etc. în schimbul zilei sale de muncă. Cele
două mărci exprimă deci proporţia în care forţa de muncă este schimbată pe alte mărfuri,
valoarea de schimb a forţei sale de muncă. Valoarea de schimb a unei mărfi
exprimată în bani este tocmai ceea ce numim preţul ei. Aşadar, salariul nu
este decît o denumire deosebită pentru preţul forţei de muncă, numit de
obicei preţul muncii, pentru preţul acestei mărfi specifice care nu poate fi
conţinută în altceva decît în carnea şi în sîngele omenesc”.
Extras din: Karl Marx: Muncă salariată şi capital, Neue Rheinische Zeitung nr.
264-267 şi 269 (5-8 şi 11 aprilie, 1849); publicat în broşură cu o introducere
de F. Engels, Berlin, 1891
Sursa: www.marxists.org, preluat din: Karl Marx, Friedrich Engels, Opere
alese în două volume, ediţia a 3-a, vol. 1, 1966, Editura Politică, p. 47-81
Transcriere: Liviu Iacob, octombrie 2006

Abordarea lui Karl Marx:

Extras din Manuscrisele economico-filosofice de la 1844
Munca Înstrăinată
“Am pornit de la premisele economiei politice. Am acceptat limbajul şi regulile ei. Am
acceptat presupoziţia proprietăţii private, a separării muncii, capitalului şi proprietăţii
funciare, cât şi a salariilor, profitului şi capitalului; diviziunea muncii, competiţia, conceptul
de valoare de schimb, etc. Prin însăşi abordarea economiei politice, utilizând
propriul ei vocabular, am arătat că muncitorul decade în postura de marfă, mai mult decât atât,
în cea mai mizeră marfă; starea de mizerie a muncitorului este în relaţie invers-proporţională
cu volumul producţiei sale; competiţia are drept consecintă necesară acumularea
capitalului în câteva mâini şi reinstaurarea unei forme şi mai teribile de monopol; şi, în final,
distincţia dintre capitalist şi proprietarul funciar, dintre muncitorul agricol şi muncitorul
industrial dispare, şi întreaga societate trebuie divizată în două clase: cei care deţin
proprietate şi muncitorii lipsiţi de proprietate.

Proletarii – clasa în sine

Industria modernă a transformat micul atelier al meşterului patriarhal în marea fabrică a
capitalistului industrial. Mase de muncitori îngrămădite în fabrică sînt organizate milităreşte.
În calitate de simpli soldaţi industriali, ei sînt supuşi supravegherii unei ierarhii întregi de
subofiţeri şi ofiţeri. (...)
Păturile inferioare ale stării de mijloc: micii industriaşi, micii negustori şi rentieri, meseriaşii
şi ţăranii, toate aceste clase îngroaşă rîndurile proletariatului, parte din cauză că micul lor
capital, fiind insuficient pentru mari întreprinderi industriale, este înfrînt de concurenţa
capitaliştilor mai mari, parte din cauză că îndemînarea lor profesională nu mai are aceeaşi
valoare ca urmare a noilor metode de producţie. Astfel proletariatul se recrutează din toate
clasele populaţiei. (...)
Lumpenproletariatul, acest putregai pasiv al păturilor celor mai de jos ale vechii societăţi, este
tîrît pe alocuri în vîltoarea mişcării de către o revoluţie proletară; din cauza ansamblului
condiţiilor sale de existenţă, el va înclina ănsă mai curînd să se lase cumpărat pentru
uneltiri reacţionare.(Marx şi Engels: Manifestul Partidului Comunist, 1847)

Abordarea lui Karl Marx: CLASA

 “Clasa” nu constituie o categorie descriptivă, obţinută prin descrierea atentă a membrilor
unei anumite pături sociale, precum a procedat Charles Booth, contemporanul lui Marx;
 “Clasa” nu constituie un concept pur nominal, care serveşte pentru analiza detaşată a
proceselor sociale, precum a fost conceptualizat de Max Weber;
 “Clasa” devine un instrument de lucru al cercetătorului angajat politic, care analizează
istoric relaţiile de producţie pentru a putea înlătura exploatarea.

Clasa – abordarea lui Marx

 NU scrie o DEFINIŢIE a claselor
 Oferă criterii pentru definirea unei clase:
– Locul în cadrul relaţiilor de producţie (rolul în producţia, circulaţia şi distribuirea bunurilor)
– Participarea la antagonismele sociale
- Conştiinţa de clasă

Proletarii – clasă pentru sine.

Mobilizarea clasei muncitoare şi inevitabilitatea (determinismul istoric) al revoluţiei proletare
“Condiţia esenţială pentru existenţa şi dominaţia clasei burgheze este acumularea bogăţiei în
mâinile unor particulari, formarea şi sporirea capitalului; condiţia existenţei capitalului este
munca salariată. Munca salariată se întemeiază exclusiv pe concurenţa muncitorilor între ei.
Progresul industriei, al cărui purtător involuntar şi pasiv este burghezia, înlocuieşte izolarea
muncitorilor, izvorîtă din concurenţă, cu unirea lor revoluţionară prin asociaţie. Cu
dezvoltarea marii industrii, burgheziei îi fuge, aşadar, de sub picioare însăşi baza pe care ea
produce şi-şi însuşeşte produsele. Ea produce, înainte de toate, pe proprii ei gropari. Pieirea ei
şi victoria proletariatului sînt deopotrivă de inevitabile”.(Marx şi Engels: Manifestul
Partidului Comunist, 1847)

Societatea utopică
 În faza superioară a societăţii comuniste, după ce va dispărea subordonarea înrobitoare a
indivizilor faţă de diviziunea muncii şi, o dată cu ea, opoziţia dintre munca intelectuală şi
munca fizică; când munca va înceta să mai fie numai un mijloc de existenţă şi va deveni
ea însăşi prima necesitate vitală; când, alături de dezvoltarea multilaterală a indivizilor, vor
creşte şi forţele de producţie, iar toate izvoarele avuţiei colective vor ţâşni ca un torent — abia
atunci limitele înguste ale dreptului burghez vor putea fi cu totul depăşite şi societatea va
putea înscrie pe stindardele ei: de la fiecare după capacităţi, fiecăruia după nevoi!
 Critica Programului de la Ghota (1875). Note marginale la programul partidului
muncitoresc german.
 Publicat: pentru prima oară (cu omisiuni) în Die Neue Zeit, vol. 1, nr. 18 din 1890-1891, p.
563-575
Sursa: Karl Marx, Friedrich Engels, Opere alese în două volume, ediţia a 3-a, vol. 2,
1967, Editura Politică, p. 5-37 Transcriere: Liviu Iacob, aprilie 2007

Marxismul a murit?
Care au fost consecinţele “experimentelor istorice” nereuşite de implementare a socialismului
de stat?
Ce susţin neomarxiştii?
-Şcoala critică de la Frankfurt (The Frankfurt School): Th. Adorno, M. Horkheimer, H.
Marcuse, E. Fromm, J. Habermas
-Sociologi neomarxişti: E. O. Wright, M. Burawoy, I. Wallerstein, într-o oarecare măsură P.
Bourdieu

Elaborarea conceptelor de “exploatare” şi “conflict” în neomarxismul lui E.O. Wright

Motto: “Trebuie să înveţi să scrii într-o asemenea manieră încât criticilor tăi să le fie cât mai
uşor să ştie de ce nu sunt de acord cu tine ”
(Beatrice A. Wright, citat de E.O. Wright în prefaţa la Classes, 1984)

De ce exploatare?
Pentru a vorbi despre exploatare, trebuie satisfăcute două condiţii:
• Bunăstarea (avuţia) clasei dominante să depindă de sărăcia (deprivarea de resurse valorizate)
a clasei dominate. (opresiune economică)
• Bunăstarea (avuţia) clasei dominante să fie obţinută prin acapararea unei părţi
din ceea ce este realizat prin efortul clasei dominate, să fie rezultatul muncii lor. (acapararea
plusvalorii)
E.O.Wright (1984): Towards a General Framework of Class Analysis.
Dacă în perioada capitalismului din sec. XIX exploatarea se realiza prin deprivarea
muncitorilor de mijloacele de producţie şi acapararea plusvalorii muncii lor, în sec. XX
exploatarea are loc şi prin controlul asupra resurselor organizaţionale şi asupra aparatului
birocratic.
!!! Nu este vorba de dominare, adică o poziţie de autoritate în cadrul
hierarhiei organizaţionale sau birocratice, ci de faptul că organizaţia
sau aparatul birocratic ca atare devin resurse ce sunt controlate de
către clasa exploatatoare. Clasa exploatată este deprivată de control
asupra organizaţiei (opresiune) iar o parte din valorea muncii realizate
în cadrul organizaţiei este acaparat de către clasa exploatatoare.

De ce conflict? Nu există interese comune şi posibilitate de consens?

- Interese comune există doar la nivel declarativ, al discursului clasei exploatatoare (falsele
interese comune împiedică legitimarea acţiunii “revoluţionare”)
- Negocierea nu conduce la consens, ci la compromis (o barieră în calea acţiunii în direcţia
interesului de clasă)
- Impunerea unei ideologii care legimizează inegalităţisociale – un mijloc de menţinere a
exploatării (o barieră în calea conştientizării interesului de clasă)
“În orice epocă, ideile dominante sunt ideile clasei dominante. (…) Ideile dominante nu sunt
nimic altceva decât expresia în termeni ideali a relaţiilor materiale dominante” (Marx).

De ce DOUA CLASE: cei exploataţi şi cei care exploatează?

- Unde putem clasifica meşteşugarii ce lucrează pe cont propriu, fără a avea lucrători salariaţi?
Dar micii fermieri? Dar artizanii şi lucrătorii din sectorul serviciilor, cu salarii ridicate? Dar
birocraţii şi cei cu ocupaţii liberale – avocaţi, medici, profesori, ziarişti? Dar managerii
care controlează activitatea industrială? Nu există o clasă de mijloc?
- Relaţiile dintre clase trebuie să fie conflictuale, bazate pe interese antagonice. Ce se
întâmplă cu aceste categorii ce au o locaţie de clasă contradictorie?
E. O. Wright consideră că posesia de capital economic nu mai constituie singurul factor
determinant pentru poziţionarea individului în structura de clase. Controlul asupra resurselor
valorizate social (prin poziţionarea în aparatul birocratic sau managerial) respectiv
posesia de expertiză constituie de asemenea factori-cheie pentru definirea interesului şi
localizarea într-una din clasele cu interese antagonice.