Caracterizarea personajului-Allan-

Romanul "Maitreyi", aparut in 1933, face parte din literatura interbelica si ilustreaza epicul pur, in care
Mircea Eliade (1907 -1986) creeaza, in spiritul lui Andre Gide, eroul lucid, dominat de dorinta cunoasterii
de sine, care-si ordoneaza" epic experience traite. "Mircea Eliade este cea mai integrals si servile
fntrupare a gideismului in literatura noastra", afirma George Calinescu.
"Maitreyi" este un roman exotic si un roman al autenticitatii, in care se imbina mai multe specii literare:
jurnalul, eseul, reportajul.
Principala coordonata a romanului "Maitreyi" este erosul, care se manifesta ca dimensiune esentiala a
experientei omenesti, acel prea plin al sufletului, vazut ca traire limita.
Romanul este scris la persoana I, naratorul-personaj identificandu-se cu autorul, prin jurnalul intim care
constituie temelia realizarii romanului. Modalitatea narativa se remarca, asadar, prin prezenta marcilor
formale ale naratorului, de unde reiese apropierea acestuia de evenimente, pana la substituirea lui de
catre personaj, definind viziunea narativa "impreuna cu". Romanul are valente autobiografice, intrucat
Mircea Eliade a fost in India ca sa studieze sanscrita si filozofia hindusa si a locuit o vreme in casa
profesorului Dasgupta, unde o cunoaste pe fiica acestuia, Maitreyi.
Perspectiva temporala este cronologica, iar relatiile spatiale reflecta un spatiu real, deschis - India,
muntii Himalaya -, dar mai ales un spatiu imaginar inchis, al framantarilor, chinurilor si zbuciumului din
sufletul personajelor.
Allan este personajul principal al romanului si intruchipeaza indragostitul lucid si analitic, reprezentativ
pentru mitul iubirii si motivul cuplului ilustrat in romanul romanesc modern. Romanul debuteaza cu starea
de incertitudine a personajului masculin, Allan, un englez de 24 de ani si este scris la persoana I, pe baza
insemnarilor facute de Mircea Eliade in cei trei ani petrecuti in India, prilej cu care a consemnat in jurnalul
intim propria poveste de iubire si pe baza caruia a realizat romanul: "Am sovait atata in fata acestui caiet,
pentru ca n-am izbutit sa aflu inca ziua precisa cand am intalnit-o pe Maitreyi". Venit in India sa lucreze si
imbolnavindu-se de friguri, inginerul englez Allan se muta in casa profesorului Narendra Sen, dar -isi
aminteste el - "eu o intalnisem pe Maitreyi cu cel putin zece luni mai inainte", marturisindu-si neputinta de
a retrai aievea acum, cand scrie romanul, "mirarea mea, nesiguranta si tulburarea celor dintai intalniri".
Autorul, Mircea Eliade, in ipostaza personajului european, Allan, readuce adesea in subiectul romanului
jurnalul, care devine un pretext literar si o modalitate de confesiune si rememorare: "Totusi n-am scris
nimic in jurnalul meu, si astazi, cand caut in acele caiete orice urma care sa mi-o poata evoca pe Maitreyi,
nu gasesc nimic. E ciudat cat de incapabil sunt sa prind evenimentele esentiale, sa ghicesc oamenii care
schimba mai tarziu firul vietii mele".
Autointrospectia constiintei si a sufletului, retrospectia, dialogul si monologul interior scot in evidenta
zbuciumul interior al personajului, cauzat de incertitudinea iubirii, aceste tehnici de analiza psihologica
fiind proprii construirii personajului modern.
Allan este intr-o permanenta deruta interioara: cand este un observator reee, cand exaltat, cand coplesit
de fericire deplina. Insa principala dominanta a eroului ramane luciditatea, perceptia rationala a propriilor
trairi si a celor din jur. Inceputul relatiei dintre Allan si Maitreyi este total lipsit fie si de intuitia erosului, de
acea iluminare spontana a "dragostei la prima vedere". "Niciodata nu m-am gandit la dragoste in primele
cinci luni" - marturiseste Allan cercetand jurnalul si cautand cu infrigurare momentul exact in care s-a
aprins flacara iubirii.
Sentimentul se instaleaza lent, se infiltreaza in sufletul tanarului pe nesimtite, intamplarile consemnate
urmand a fi reconsiderate cu alti ochi atunci cand scrie romanul. Allan este un personaj analitic, despica
firul in patru, cauta explicatii, intoarce pe toate fetele starile prin care trece, fapt ce argumenteaza
trasatura de autenticitate a romanului, gidismul evidentiat de critica literara.
Asemenea personajelor lui Camil Petrescu, Allan este un pasionat lucid, observand si observandu-se cu
febrilitate, formuland ipoteze, un erou in cautare de certitudini. Dominat asadar de incertitudini, Allan
construieste situatii pe baza unor argumente lucide, apoi tot el le respinge, pentru a le inlocui cu altele
care i se par mai potrivite, analizeaza cu meticulozitate fiecare gest, fiecare atitudine si fiecare cuvant si
mereu este surprins de imprevizibila Maitreyi si de ospitaliera sa familie. De altfel, tanara femeie indianca
este construita exclusiv prin ochii barbatului, ai europeanului care analizeaza, lucid si minutios, reactii,
priviri, atitudini care o defmesc, insa ea nu are nicio sansa, niciun prilej de a se explica ori de a dezvalui
eventuate explicatii.
Tulburarile si framantarile permanente ilustreaza firea dilematica a eroului, care analizeaza in mod
obiectiv evenimentele realitdtii traite, desi acestea il nedumeresc, il descumpanesc, pentru ca nu poate
intelege atitudinea ingineruiui Sen, care il trateaza ca facand parte din familie. Caldura cu care
este primit in casa acestuia, grija afectuoasa si onoarea cu care este tratat de catre toti membrii familiei
par sa incurajeze pana la complicitate apropierea dintre cei doi tineri, prin crearea de ocazii prielnice (de
exemplu, lectiile de franceza-bengaleza au loc in camera lui Allan, nu in biblioteca; inginerul Sen incearca
sa scuze atitudinea distanta a Maitreyiei de la inceput etc.), prin consimtiri subintelese, prin insinuari
transparente privind eventuala lor unire. Mentalitatea de european a lui Allan il face sa interpreteze
atitudinea lor ocrotitoare ca pe un imbold spre mariaj, cand - in fond - ei il adoptasera altfel, spiritual, dar
fara sa treaca totusi granitele impuse de religia lor, dovada fiind respingerea totala a dorintei lui Allan de a
trece la hinduism. Si atunci, cum poate intelege eroul izbucnirea furibunda si izgonirea sa din casa familiei
Sen, ce parea sa fie si a lui?
Maitreyi insasi are un comportament ambiguu, pe care el il percepe ca fiind altceva decat o strategic
feminina de a flirta, fapt ce-l contrariaza pe Allan, deoarece nu poate intelege sinuozitatile subtile ale
atitudinii sale, nu o poate cunoaste ca pe o europeana. Lucid si analitic, Allan o vede uneori "rece si
dispretuitoare": "Adesea, la masa, ii surprindeam un zambet distant si putin rautacios... Ma intrebam, mai
ales, daca e stupida ca toate celelalte fete sau daca e, intr-adevar, simpla ca o primitiva". Alteori, dominat
de natura sa pasionala, este exaltat, intrebandu-se cum "am sa pot eu sugera privirile ei, niciodata
aceleasi, niciodata".
Allan parcurge un drum al suferintei, meandrele trairilor sale ilustrand un adevarat proces launtric
dominat de o constiinta mereu in alerta, atenta, analitica. De la primele perceptii, cand "nu o iubesc", la
emotia provocata de intimitatea cu o indianca ce "ma tulbura, ma fascineaza, dar nu sunt indragostit",
apoi recunoasterea efectului bulversant caruia nu i se poate impotrivi -"Nicio femeie nu m-a tulburat atata.
Suferinta mea senzuaia e un blestem."-, considerandu-se vrajit, nu indragostit. Dupa ce i se daruieste,
Maitreyi ii starneste suspiciunea, alte intrebari vin sa tulbure sufletui indragostitului in cautare de
certitudini, in incercarea lui de a afla sensul exact al acestei contopiri: "Oare Maitreyi n-a activat ca o
hipnotizata, ca un automat, de cand m-a sarutat intaia oara? Si spontaneitatea, vastitatea dragostei ei
fata de mine nu sunt oare simple caderi, acte determinate de constiinta ei barbara, superstitioasa?"
Aceeasi luciditate devoratoare il face pe erou sa intrevada, in plina fascinatie a iubirii, eventual itatea
efemeritatii sentimentului: "Strangand-o in brate, am simtit pentru intaia data teama ca dragostea
Maitreyiei ar putea candva sa ma oboseasca. [...] Cand aveam nevoie de singuratate, de ce nu mi-o
ghicea? De ce nici dragostea cea mai mare nu poate ghici dorinta celuilalt?".
Despartirea brutaia si naucitoare de Maitreyi ii provoaca lui Allan o nesfarsita suferinta, 6 puternica si
profunda durere, devine patetic, plange, are ganduri negre de sinucidere. Reactia lui este impetuoasa, cu
gesturi nestapanite, impresionante, chinuitoare:
"am avut o noapte salbateca"; "zadarnic muscam perna, zadarnic ma muscam sa nu tip"; "Sa ma inec in
Gange si sa afle Sen cat de curat o iubeam pe Maitreyi". De altfel, drama intregii familii este
cutremuratoare: "Pe Maitreyi au vrut s-o marite, dar ea a tipat ca va marturisi sotiriui, in noaptea nuntii, ca
s-a culcat cu mine si va compromite intreaga familie, caci va fi data afara cu scandal, si tot orasul va afla
de rusinea ei. Inginerul, auzind-o, a lovit-o o data peste fata, de a trantit-o la pamant in sange. Dar a avut
si el imediat un atac si a fost dus la spital. Nu mai vede deloc. I se va face operatia intr-o zi sau doua,
daca se va linisti. [...] Pe Maitreyi au inchis-o intr-o odaie, dupa ce doamna Sen a chemat soferul s-o bata
cu vergile in fata ei, pana cand a cazut in nesimtire. [...] Chabu a incercat sa se sinucida cu creolina."
Finalul romanului descrie incercarile eroului de a se consola, "gandul sirtuciderii mi-a aparut deodata in
toata lasitatea si ridicolul lui". Retras in muntii Himalaya, o cunoaste pe Jenia Isaac, o "tanara fara
expresie", dintr-o familie de evrei fmlandezi si venita aici in cautarea absolutului prin manastirile acestor
locuri. Allan are cu ea o scurta reiatie amoroasa, continuand sa-si analizeze starile, gandurile, reactiile in
raport cu alte femei. O alta reiatie, de data aceasta din interese materiale, o stabileste cu Geurtie, "o fata
buna, admirabila", dar persista gandurile la Maitreyi cu aceeasi iubire tulburatoare, incercand sa
desluseasca motivele pentru care tanara se daduse unui vanzator de fructe. Rasfoind niste hartii vechi,
Allan gaseste o scrisoare a unui barbat necunoscut catre Maitreyi, din care reiese ca fata mai avusese o
iubire, pe care n-o marturisise nimanui, nici lui, macar aluziv. Contrarietatea lui Allan sporeste, el
inmarmureste surprins de aceasta noua enigma, adaugata misterioasei Maitreyi. Ultimul gand al
lui Allan, cu care se si termina romanul, este sugestiv pentru natura eroului dominat de incertitudini: "Si
daca n-ar fi decat o pacaleala a dragostei mele? De ce sa cred? De unde stiu? As vrea sa privesc ochii
Maitreyiei."
"Nimeni n-a iesit nevatamat din jocurile Maitreyiei. Sa fie pierderea mintilor sau moartea singura iesire
din toate marile pasiuni? Chiar de-ar fi asa cum ne invata cazul lui Tristan si al Isoldei, al lui Romeo si al
Julietei, putem fi oare absolut siguri ca, Allan, care la sfarsit doreste din tot sufletul sa mai priveasca o
data in ochii Maitreyiei, ca sa inteleaga, n-a pierit el insusi, in nesiguranta si durere? Ce mai stim noi
despre el, o data manuscrisul romanului incheiat?" (Nicolae Manolescu, "Arca lui Noe")
Originalitatea moderna a eroului masculin e data de subtilitatea analitica a propriei constiinte, de trairea
dramei suferite din iubire, de identificarea deplina a timpului subiectiv (al iubirii) cu cel obiectiv (al
jurnalului), de faptul ca autorul este in acelasi timp personaj si narator.