Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
CURS Tranzactii Comerciale
CURS Tranzactii Comerciale
TRANZACŢII COMERCIALE
- suport de curs –
1
CUPRINS
3
8.6. Finanţarea comerţului mondial de produse primare ..... 142
8.7. Modalităţi neconvenţionale de finanţare......................... 144
8.8. Garanţii şi cauţiuni bancare ............................................. 146
4
Cap. 1 Introducere în comerţul internaţional
1.1. Comerţul internaţional. Concepte
5
ştiinţifice, dezvoltării tehnologice, comercializării sau
financiar-valutare.
Altfel spus, activitatea de comerţ exterior cuprinde toate
raporturile cu străinătatea privind vânzarea-cumpărarea sau
schimburile de mărfuri, prestările de servicii, transporturile şi
expediţiile internaţionale, proiectarea şi executarea de lucrări,
asistenţă sau colaborare tehnică, vânzarea sau cumpărarea de licenţe
pentru folosirea brevetelor de invenţii sau a procedeelor tehnologice,
consignaţia sau depozitul, reprezentarea şi comisionul, operaţiunile
financiare, asigurările şi turismul şi, în general, orice acte sau fapte
de comerţ.
După cum se observă, activităţii de comerţ exterior i se
atribuie un conţinut foarte larg: alături de formele tradiţionale de
comerţ exterior se include şi cooperarea economică şi tehnico-
ştiinţifică.
Formele tradiţionale de comerţ exterior sunt:
a. importul de mărfuri, care reprezintă totalitatea operaţiunilor cu
caracter comercial prin care se cumpără mărfuri din alte ţări şi se
aduc în ţară pentru consumul productiv şi neproductiv; într-un
sens mai larg, în cadrul importului se include şi aşa-numitul
import invizibil, adică serviciile procurate de o anumită ţară din
alte ţări în domeniile transporturilor, asigurărilor, creditului,
turismului, licenţelor etc.;
b. exportul de mărfuri, care reprezintă totalitatea operaţiunilor cu
caracter comercial prin care o parte din mărfurile produse sau
prelucrate într-o ţară se vând în alte ţări; într-un sens mai larg în
cadrul exportului se include şi aşa-numitul export invizibil.
În prezent, alături de formele tradiţionale de comerţ exterior,
cooperarea economică internaţională cunoaşte o extindere din ce în
ce mai mare. Aceasta reprezintă o formă superioară a legăturilor
economice dintre state, în care se împletesc elemente din domeniul
producţiei cu cele din sfera circulaţiei, cele din economie cu cele din
domeniul ştiinţei şi tehnicii, presupunând existenţa unei legături
strânse şi pe perioade lungi între parteneri.
Formele cooperării economice internaţionale pot fi diverse,
de exemplu:
a. construirea de obiective economice pe teritoriul unei ţări;
6
b. cooperarea în producerea de utilaje, maşini, subansamble şi
piese;
c. fabricarea unor produse pe baza licenţelor, brevetelor sau
documentaţiei tehnice puse la dispoziţie de către partener;
d. efectuarea de prospecţiuni şi explorări de către o ţară în altă
ţară;
e. cooperarea cu firme comerciale străine;
f. cooperarea în realizarea unor obiective turistice;
g. înfiinţarea de societăţi mixte.
Importanţa tot mai mare a comerţului exterior în economia
mondială se explică şi prin influenţa pe care acesta îl are asupra
creşterii economice.
Creşterea economică a oricărei ţări este rezultatul acţiuni
conjugate a două categorii de factori: interni şi externi. Cei interni,
legaţi de eforturile pe care le depune fiecare popor pentru a-şi
dezvolta economia, au un rol determinant. Cei externi, legaţi de
participarea ţărilor la circuitul economic mondial, influenţează
creşterea economică în mod nemijlocit, prin intermediul factorilor
interni multiplicându-li-se sau diminuându-li-se forţa.
Printre factorii externi, un rol deosebit de important şi în
continuă creştere îl are comerţul exterior. Influenţa acestui factor
asupra creşterii economice se exercită sub mai multe forme.
În primul rând, comerţul exterior asigură realizarea/obţinerea
produsului social chiar în condiţiile în care structura cererii diferă de
structura ofertei.
După cum este cunoscut, asigurarea unei eficienţe a
producţiei presupune un anumit volum minim al acesteia. Dacă acest
volum depăşeşte capacitatea de absorbţie a pieţei interne, asigurarea
unei producţii eficiente impune apelarea la piaţa externă. Pe de altă
parte, anumite produse fie că nu pot fi obţinute în producţia internă
fie că nu se justifică, din punct de vedere economic, obţinerea lor din
producţia internă. În ambele situaţii aceste produse pot fi procurate
numai de pe piaţa externă.
În al doilea rând, comerţul exterior determină majorarea sau
diminuarea venitului naţional produs în exterior, în funcţie de
raportul dintre valoarea naţională şi valoarea internaţională a
mărfurilor care fac obiectul relaţiilor comerciale internaţionale.
7
Motivele pentru care există comerţul internaţional:
• Este tehnic imposibil şi economic nerentabil să se producă la
nivel naţional tot ceea ce este necesar pentru buna funcţionare a
unei economii moderne;
• Factorii de producţie sunt relativ asimetric răspândiţi pe glob;
• Au nevoie de rezultatele creaţiei ştiinţifice.
8
- Raportul de schimb s-a deteriorat în defavoarea ţărilor în
curs de dezvoltare;
- corelaţie interesantă între fluxurile de mărfuri şi cele de
capital şi tehnologie.
• Probleme sensibile aflate pe agenda negocierilor comerciale
- Politicile şi practicile în domeniul concurenţei;
- Problematica ambientală;
- Respectarea drepturilor economice ale lucrătorilor;
- Aspectele comerciale ale proceselor investiţionale;
- Comerţul cu servicii;
- Soluţionarea noii generaţii de diferende comerciale
• Diversificarea şi sporirea eficacităţii măsurilor de politică
comercială
- Comerţul internaţional este derulat în condiţiile unei
concurenţe imperfectate de obstacole comerciale;
- Gama acestor bariere s-a îmbogăţit iar eficacitatea lor a
sporit continuu
- S-a conturat o lege a protecţiei constante;
- Generează însemnate pierderi de bunăstare;
- Puseurile de protecţionism însoţesc de regulă momentele de
conjunctură nefavorabilă;
- Barierele subminează bazele specializării.
• Intensificarea tendinţelor de liberalizare ale comerţului mondial
(GATT-OMC)
• Şocuri înregistrate de economia mondială
• Dezvoltarea puternică a transportului şi telecomunicaţiilor
• Extinderea tehnicilor de comercializare şi a celor de cooperare
internaţională
• Transformări în procesul diviziunii muncii
9
Participarea activă la diviziunea muncii constituie o necesitate
obiectivă, în primul rând pentru naţiunile rămase în urmă, diviziunea
mondială a muncii fiind o categorie economică care exprimă relaţia
între state în cadrul circuitului mondial de valori materiale. Totodată,
ea reprezintă un proces de specializare internaţională în producţie a
economiei naţionale şi arată locul pe care diferite ţări îl ocupă în
economia mondială. Diviziunea muncii are ca scop adaptarea
potenţialului economic naţional la cerinţele pieţei mondiale, care se
află într-o permanentă schimbare datorită condiţiilor naturale, fizico-
geografice, nivelului de dezvoltare al ţărilor, altor factori.
Astfel, printre factorii care determină specializarea
internaţională a economiei naţionale pot fi enumeraţi:
- condiţiile naturale care pot favoriza un anumit fel de
producţie;
- mărimea teritoriului şi a populaţiei;
- capacitatea productivă şi gradul de diversificare al acesteia;
- condiţiile geografice şi climaterice;
- capacitatea administrativă şi infrastructura;
- relaţiile economice tradiţionale;
- factori extraeconomici (războaie, mentalităţi).
Aceşti factori dau naştere la grade diferite de specializare
internaţională care reflectă, în esenţă, potenţialul economic al
statelor.
Apariţia unor noi state, adâncirea interdependenţei politice
între acestea, au generat noi condiţii în desfăşurarea relaţiilor
economice internaţionale, au condus la schimbări în ceea ce priveşte
centrele de putere economică, problema actuală a lumii
contemporane, care trebuie să găsească o soluţie, fiind lichidarea
subdezvoltării fostelor colonii, întrucât menţinerea decalajelor între
state afectează economia mondială, reprezentând un factor de
“îngustare” a vieţii mondiale ce poate conduce la declanşarea unor
crize.
Se poate aprecia că, în viitor:
- interdependenţa între state se va accentua deşi vor exista, în
continuare, decalaje puternice între ţări (atât în ceea ce priveşte
P.N.B. pe locuitor, cât şi între productivitatea muncii sociale);
10
- va lua amploare transnaţionalizarea economiei mondiale, ca
urmare a activităţii desfăşurate de numeroase companii (firme)
transnaţionale şi filialele acestora;
- se va accentua fenomenul de globalizare a economiei mondiale,
datorită trecerii de la era industrială la cea informaţională.
Analizând transformările care au avut loc în ultimele decenii,
se poate sintetiza că evoluţia comerţului exterior se caracterizează
prin următoarele trăsături principale:
a. Tendinţa de creştere a exporturilor mondiale; în perioada
postbelică, comerţul internaţional a înregistrat cel mai înalt ritm
de creştere, cea mai susţinută dinamică datorită schimbărilor
profunde ce s-au produs în structura economiei mondiale sub
influenţa revoluţiei tehnico-ştiinţifice contemporane, în
adâncirea continuă a diviziunii muncii, în special în diviziunea
industrială a muncii, precum şi în evoluţia preţurilor;
b. Îmbogăţirea şi reînnoirea nomenclatorului produselor
comerciale, extinderea/expansiunea celor cu grad ridicat de
valorificare, nepoluante etc.;
c. Majorarea ponderii valorice a produselor industriale în comerţul
mondial, în cadrul cărora se detaşează construcţiile de maşini,
urmate de produsele manufacturate şi cele chimice;
d. Scăderea ponderii valorii comerţului cu produse de bază în
favoarea comerţului cu produse manufacturate;
e. Participarea diferită la comerţul cu produse de bază, faţă de
comerţul cu produse manufacturate, a celor 3 grupe de ţări:
capitaliste; în curs de dezvoltare şi foste socialiste;
f. Creşterea ponderii ţărilor industrializate în exportul mondial -
ţările dezvoltate sunt dominante în comerţul cu produse
manufacturate;
g. Ţările dezvoltate domină importul şi joacă un rol important în
exportul produselor alimentare şi manufacturate, cele foste
socialiste având o pondere mică în comerţul cu produse de bază;
h. Modificări în volumul şi dinamica comerţului internaţional
contemporan. În perioada postbelică s-a realizat cel mai înalt
ritm de creştere, cea mai susţinută dinamică. Comerţul
internaţional a devansat ca ritm de creştere Produsul Naţional
Brut (P.N.B.), Produsul Intern Brut (P.I.B.), producţia industrială
şi agricolă la nivel mondial. Comparând dinamica comerţului
11
internaţional cu rezervele de aur şi devize ale lumii nesocialiste
observăm că, din acest punct de vedere, comerţul internaţional a
devansat în ceea ce priveşte ritmul, rezervele de aur şi devize ale
ţărilor nesocialiste. Această trăsătură a devenit pentru multe ţări
o frână în calea dezvoltării comerţului exterior, a condus la
agravarea problemei lichidităţilor externe;
i. Reducerea duratei medii de viaţă a producţiei (aceasta tinde să
devină din ce în ce mai scurtă, sub 5 ani). Factorii de reînnoire a
produselor sunt de natură economică şi tehnico-ştiinţifică, dar şi
de alt ordin cum ar fi: ofensiva spre cucerirea spaţiului,
protejarea mediului înconjurător etc.. Produsele se clasifică în:
produse de bază: cele neprelucrate; produse manufacturate:
produse finite şi semifinite; produse alimentare; materii prime;
combustibili; produse chimice; maşini, utilaje, mijloace de
transport; alte produse manufacturate. Înainte de cel de al II-lea
război mondial, produsele de bază deţineau 2/3 din exportul
mondial, ponderea modificându-se ulterior, la începutul
deceniului opt produsele manufacturate deţinând 66-68% din
exporturile mondiale, ceea ce demonstrează că structura
comerţului mondial avea un caracter industrial. Exportul
produselor de bază se efectua de ţările slab dezvoltate, iar
importul lor era realizat de ţările dezvoltate. În prezent, ţările
dezvoltate deţin monopolul comerţului cu produse
manufacturate, ţările în curs de dezvoltare reuşesc cu greu să
cucerească poziţii la exportul produselor manufacturate.
Structura exporturilor de produse manufacturate ale ţărilor în
curs de dezvoltare este puţin diversificată, exportul ţărilor
dezvoltate fiind dominat de produsele din ramurile de vârf.
Înaintea celui de al II-lea război mondial, grupa produselor
alimentare deţinea locul întâi în schimburile comerciale
internaţionale, reducându-se ulterior, în perioada postbelică, la 9-
10%, datorită următoarelor cauze:
§ agricultura ţărilor capitaliste, deşi distruse de război, s-a
refăcut, ţările dezvoltate reducând-şi importul de produse
alimentare;
§ reducerea exportului de produse alimentare a ţărilor în curs
de dezvoltare datorită creşterii consumului intern şi a
12
măsurilor luate de aceste ţări pentru înlăturarea treptată a
specializării unilaterale;
§ evoluţia preţurilor produselor alimentare, ceea ce a făcut ca
ponderea valorică a comerţului să scadă, deşi sub aspectul
volumului fizic s-a înregistrat o creştere, dar într-un ritm mai
lent.
În ceea ce priveşte grupa materiilor prime, în
perioada postbelică se constată o diminuare a tranzacţiilor cu
astfel de bunuri, reducere cauzată de revoluţia tehnico -
ştiinţifică, care a condus la posibilitatea de prelucrare a
materiilor prime şi, pe cale de consecinţă, de înlocuire a
materiilor prime naturale, fenomen influenţat de evoluţia
preţurilor la materiile prime naturale şi de politica constituirii
stocurilor de materii prime.
În ceea ce priveşte grupa de combustibili, aceasta a
înregistrat, valoric, cele mai spectaculoase salturi, datorită
creşterii preţurilor, modificării structurii balanţei energetice a
ţărilor dezvoltate, preţului scăzut al ţiţeiului (în perioada
postbelică). Creşterea comerţului cu ţiţei faţă de cărbune se
datorează extinderii parcului auto, trecerii la încălzirea cu
gaze în centrele urbane, declanşarea crizei energetice
producând schimbări şi determinând majorarea ponderii
cărbunelui în balanţa energetică mondială.
În ceea ce priveşte grupa de produse chimice se
observă o creştere considerabilă, ritmul fiind de două ori mai
mare decât ritmul comerţului internaţional. Tendinţa care se
constată pe termen lung este de creştere a ponderii
produselor care înglobează un grad ridicat de valorificare,
adică a produselor cu volum mic şi valoare mare.
În ceea ce priveşte maşinile, utilajele şi mijloacele
de transport, în anii ‘70 această grupă a înregistrat cel mai
înalt ritm de creştere, ponderea în comerţul internaţional
crescând de la 10% la peste 30%, datorită:
- diversificării ramurilor industriale (apariţiei şi dezvoltării
unor noi ramuri industriale);
- modernizării proceselor tehnologice;
- creşterii transferurilor de tehnologie;
- accentuării specializării industriilor specifice;
13
- dezvoltării ramurii extractive şi apariţiei de noi ramuri
prelucrative;
- apariţiei şi dezvoltării bazelor militare pe teritoriul unor
ţări;
- majorării preţurilor;
- amplificării comerţul cu inteligenţă.
Referitor la grupa „alte produse”, aceasta este foarte
eterogenă, cuprinde o gamă largă de produse, fiind dominată
de ţările dezvoltate, datorită revoluţiei tehnico-ştiinţifice,
modei etc..
10. Modificarea repartizării geografice a comerţului exterior. În
prezent asistam la o “tripolarizare” a schimburilor comerciale
internaţionale, Uniunea Europeană (U.E.), Statele Unite ale
Americii (S.U.A.) şi Japonia ajungând să totalizeze trei sferturi
din valoarea exporturilor mondiale. Totodată, relaţiile comerciale
dintre ţările capitaliste dezvoltate (Nord - Nord) deţin ponderea
cea mai importantă în cadrul lor existând diferite «orientări»
comerciale: intra-europene; dintre Europa occidentală şi S.U.A.,
Japonia; dintre S.U.A. şi Canada; dintre S.U.A. şi Japonia.
Comerţul exterior dintre ţările capitaliste dezvoltate şi ţările în
curs de dezvoltare (Nord - Sud) se situează pe locul doi ca
pondere valorică existând, de asemenea, o diferenţiere între
schimburile comerciale între ţările în curs de dezvoltare (Sud –
Sud), între ţările socialiste (Est – Est) şi între ţările foste
socialiste şi capitaliste (Est – Vest).
Această repartizare geografică se datorează următorilor
factori:
- adâncirea diviziunii internaţionale a muncii determinată de
revoluţia tehnico - ştiinţifică;
- redefinirea raportului de forţe pe plan comercial;
- existenţa şi dezvoltarea proceselor de integrare economică între
diferite regiuni;
- apariţia, dezvoltarea şi maturizarea grupărilor economice
regionale;
- diversificarea şi creşterea eficienţei măsurilor de politică
comercială;
- instituţionalizarea comerţului internaţional;
- formarea ţărilor socialiste şi, ulterior, prăbuşirea comunismului.
14
Trebuie menţionat faptul că pe grupe de ţări (capitaliste
dezvoltate, în curs de dezvoltare şi ţări socialiste) evoluţia comerţului
mondial a fost diferenţiată, în perioada postbelică, sub aspectul
dinamicii. Decalajul de ritm în favoarea ţărilor dezvoltate se explică
prin structura deosebită a economiei şi comerţului exterior al ţărilor
dezvoltate şi în curs de dezvoltare şi prin evoluţia diferenţiată a
preţurilor la produsele manufacturate şi de bază.
Se poate aprecia că, în viitor:
- interdependenţa între state se va accentua deşi vor exista, în
continuare decalaje puternice
- va lua amploare transnaţionalizarea economiei mondiale, ca
urmare a activităţii desfăşurate de numeroase companii (firme)
transnaţionale şi filialele acestora;
- Intensificarea schimburilor şi ca urmare a investiţiilor străine
directe
- se va accentua fenomenul de globalizare a economiei mondiale,
datorită trecerii de la era industrială la cea informaţională.
Câştigurile obţinute din participarea la comerţul
internaţional
• Locuri de muncă mai numeroase şi mai bine remunerate;
• Pieţe cu dimensiuni mai mari,
• Mai multă stabilitate şi armonie la scară regională şi
internaţională,
• Reducerea sărăciei şi a subdezvoltării;
• Creşterea interesului pentru forme instituţionalizate de raporturi
comerciale,
• Descoperirea şi utilizarea unor tehnici de comercializare noi şi
adecvate şi a unor noi reţele logistice,
• Diseminarea tehnologiilor şi îmbunătăţirea canalelor de
comunicare;
• Stimularea altor fluxuri ale circuitului economic mondial
15
rezidenţii unei ţări şi cei din restul lumii în timpul unei perioade de
timp determinate, de regulă un an. Vom utiliza aici specificaţiile
celui de-al Cincilea Manual al Balanţei de Plăţi elaborat de FMI, care
sunt cele utilizate cu mai mare sau mai puţina fidelitate de
majoritatea ţărilor. Ţările europene urmează normele FMI cu unele
norme adiţionale specifice. Banca Centrală Europeană defineşte
Balanţa de Plăţi ca "statistica ce culege, cu diferenţele respective,
tranzacţiile transfrontaliere în timpul perioadei la care se referă,
lunar, trimestrial sau anual."
În abordarea pentru prima dată a temei Balanţei de Plăti,
trebuie clarificat că toate tranzacţiile economice vor determina două
poziţii în balanţă, una în coloana veniturilor şi una în cea a plăţilor,
una pentru valoarea mărfurilor, serviciilor şi titlurilor de credit care
s-au dat, alta pentru contrapartida în bani, în credite sau în bunuri sau
servicii. De aceea, suma celor două coloane ale balanţei este
întotdeauna aceeaşi, soldul Balanţei de Plăţi este întotdeauna nul,
balanţa este întotdeauna în echilibru. Când se vorbeşte de deficit şi
excedent în Balanţa de Plăti se face referire numai la unele din
conturile sale sau la sub-balanţe.
Tranzacţiile se ordonează în trei mari rubrici: contul curent,
contul de capital şi contul financiar.
Contul curent se divide în patru balanţe de bază: bunuri,
servicii, venituri şi transferuri.
Balanţa de bunuri, numită şi de mărfuri, foloseşte ca sursă
de informaţii elementare pentru datele statistice culese şi elaborate de
Departamentul Vamal de la Agenţia de Stat din Administraţia
Fiscală, deşi le elaborează din nou cu ajustările de rigoare. De
exemplu, importurile din Balanţa de Plăţi trebuie să apară cu valoare
FOB în loc de CIF, după cum le elaborează Departamentul Vamal.
Preturile FOB (Free On Board) se diferenţiază de preţurile CIF
(Cost, Insurance and Freight) pentru că ultimele includ navlul şi
asigurările. Normal, în elaborarea Balanţei de Plăţi, navlul şi
asigurările trebuie contabilizate ca servicii şi nu ca mărfuri.
Balanţa serviciilor include următoarele concepte: turism şi
călătorii, transporturi, comunicaţii, construcţii, asigurări, servicii
financiare, informatice, culturale şi recreative închiriate companiilor,
persoanelor, guvernului, regalităţii şi veniturilor proprietăţii
imateriale.
16
În contul de venituri, intrările sunt veniturile percepute de
proprietarii factorilor (munca sau capital) angajaţi în exterior, în timp
ce plăţile sunt veniturile trimise proprietarilor străini de factori de
producţie (munca sau capital) angajaţi în tara noastră. Veniturile din
munca sunt remuneraţiile lucrătorilor frontalieri, sezonieri sau
temporari. Este o rubrica în care informaţia ce se obţine nu va fi
niciodată foarte precisa, şi pentru ca multe venituri mici nu se
declara, o parte din totalul veniturilor se va cheltui în tara de origine.
În elaborarea contului de transferuri curente principala
dificultate este să se facă distincţie intre ce transferuri sunt curente şi
care sunt de capital. Ca transferuri curente apar transferurile de
emigranţi, impozitele, prestaţiile şi cotizaţiile la Asigurările sociale,
donaţiile destinate achiziţiei bunurilor de consum, retribuţiile
personalului ce prestează servicii în afara, în programe de
întrajutorare, pensii alimentare, moşteniri, premii literare, artistice,
ştiinţifice şi altele, premii ale jocurilor de noroc, cotizaţii la
asociaţiile de binefacere, de recreare, culturale, ştiinţifice şi sportive,
etc..
Contul de capital înregistrează achiziţiile şi vânzările de
active financiare ca acţiuni, certificate de depozit şi obligaţiuni,
împrumuturi. Surplusul contului de capital, care se mai numeşte flux
net de capital către interior, apare atunci când încasările din vânzarea
activelor speculative, pământului, depozitelor bancare şi altor active
depăşesc plăţile pentru achiziţionarea de active străine.
Contul acordurilor oficiale înregistrează modificarea
rezervelor oficiale ale ţării. Rezervele oficiale sunt reprezentate de
activele financiare străine deţinute de către guvern (autoritatea
publică). O creştere a rezervelor oficiale conduce la o balanţă a
acordurilor curente negative. Motivul este acela că deţinerea de
active străine este privită ca o investiţie în străinătate, ceea ce în
contul de capital este evidenţiată cu semnul minus, ca şi în contul
acordurilor oficiale.
Contul financiar este împărţit în cinci balanţe: investiţii
directe, investiţii de portofoliu, investiţii financiare, alte investiţii şi
tipuri de rezerve.
Investiţiile directe sunt cele în care investitorul este ghidat
după obiectivul obţinerii unei rentabilităţi permanente şi influenţei în
organele directive ale întreprinderii investitoare.
17
Investiţiile de portofoliu sunt achiziţiile de valori negociabile
când reprezintă un procentaj mai mic al companiei investitoare.
Pragul este stabilit de FMI în limita lui 10% din capital.
Investiţiile financiare includ opţiunile, acţiunile financiare
futures, warrants, orice acţiuni sau valori, cumpărările şi vânzările de
devize la termen, acordurile nivelurilor dobânzilor viitoare (FRA),
schimburile financiare de moneda sau nivelurile dobânzilor şi orice
alt schimb financiar sau swap, indici, cotizaţii medii sau orice alta
clasa de active.
În alte investiţii sunt considerate operaţiile de împrumuturi
comerciale şi financiare.
Contul variaţiilor de rezerve ia în considerare mişcările
activelor externe controlate de autorităţile monetare ce se utilizează
pentru a finanţa dezechilibrele balanţei sau pentru intervenţii pe
pieţele de schimb.
Soldul total al Balanţei de Plăţi este rezultatul însumării
soldurilor conturilor curente, ale capitalului, financiare şi erorile care
s-au putut detecta în calcule. Soldul va fi întotdeauna, după cum am
spus mai înainte, zero.
Existenta excedentelor sau deficitelor în vreo sub-balanţa
este ceva normal; situaţia preocupând când dezechilibrul este foarte
important şi când se menţine în forma susţinuta în timp. Un
dezechilibru permanent indica existenta problemelor grave ce trebuie
rezolvate. Un deficit persistent în conturile curente obişnuieşte să fie
consecinţa unei rate de inflaţie superioara celei a tarilor cu care se
face comerţ, ceea ce scumpeşte produsele naţionale făcând astfel
dificile exporturile. Masurile fiscale şi monetare folosite au şi ele
efectul de a reduce capacitatea de consum a familiilor şi deci a cererii
lor de importuri. Stabilirea controalelor directe ale mişcărilor
capitalurilor şi mărfurilor sunt o tentaţie pentru guvernele cu deficite
permanente dar încurajează ineficienta şi scăderea productivităţii,
reduc creşterea şi prejudiciază bunăstarea tarii pe termen lung şi
scurt.
Un deficit al balanţei de plăţi arată că pe termen scurt
populaţia unei ţări are un standard de viaţă mai înalt decât cel pe care
şi-l poate permite prin propriile resurse. O asemenea situaţie poate fi
menţinută pe termen lung doar dacă există rezerve suficiente. În
18
absenţa acestora, nici o ţară nu poate continua la nesfârşit menţinând
o balanţă de plăţi deficitară.
Politici ce pot corecta balanţa de plăţi sunt:
• reducerea ratei de schimb pentru a face exporturile mai ieftine şi
importurile mai scumpe;
• controlul importurilor care se poate face la desfacerea cu
amănuntul;
• politici de reducere a cheltuielilor (consumului). Prin acestea se
reduce nivelul cererii interne pentru toate bunurile, inclusiv
pentru cele importate. Aceasta are însă un cost înalt în raport cu
producţia internă şi cu utilizarea forţei de muncă;
• politici de substituire a cheltuielilor – prin care să se modifice
cheltuielile prin deplasarea acestora de la achiziţionarea
bunurilor importate către cele produse în interior. Un exemplu în
acest sens este creşterea preţurilor bunurilor importate relativ la
cele interne prin impunerea taxelor vamale;
• subvenţii sau ajutoare pentru exportatori;
• creşterea ratelor dobânzilor interne pentru a atrage fluxuri de
capital.
19
Cap. 2 Politica comercială
2.1. Introducere în politica comercială
20
- creşterea gradului de utilizare a forţei de muncă şi, în general, a
factorilor de producţie;
- îmbunătăţirea structurii fizice şi geografice a comerţului exterior;
- stabilitatea schimburilor comerciale externe;
- îmbunătăţirea raportului de schimb;
- echilibrarea balanţei comerciale şi a balanţei de plăţi;
- achitarea datoriei externe;
- procurarea de venituri pentru bugetul de stat;
- protecţia veniturilor anumitor categorii sociale.
În concordanţă cu aceste obiective, politica comercială
îndeplineşte două funcţii principale:
- funcţia de protejare a economiei naţionale;
- funcţia de promovare a relaţiilor comerciale externe.
În plan teoretic, există trei tipuri de politică comercială:
• Politica comercială autarhică (o stare de izolare economică şi
orientarea spre interior, ignorându-se avantajele REI);
• Politica comercială liberschimbistă (un comerţ internaţional
fără obstacole, curent aplicat de ţările ce au beneficiat primele de
procesul industrializării);
• Politica comercială protecţionistă (când se vizează
restricţionarea accesului produselor străine pe piaţa naţională).
Pe plan internaţional, se admit ca măsuri protecţioniste
aplicabile în relaţiile dintre state:
- din motive de securitate naţională, sănătate publică, protecţia
mediului ambiant, etc.;
- în cazul unui deficit accentuat în BPE, cu rezerva ca aceste
măsuri protecţioniste să fie temporare şi nediscriminante faţă de
toate ţările partenere;
- faţă de acele ţări (colectiv) care fac exporturi la preţuri de
dumping sau când aceste exporturi sunt masive şi prejudiciază
grav o industrie naţională în ansamblu;
- se admit măsuri protecţioniste pentru acele industrii (sectoare)
care sunt în faza de început a dezvoltării lor, în noile state
independente, sau pentru industriile noi din ţările dezvoltate,
până când aceste industrii ajung la maturitate.
Cel puţin principial, la nivelul unor organisme internaţionale
(GATT, UNCTAD etc.) şi-n general pe plan internaţional, nu se
21
admit ca fiind corecte alte măsuri de protecţie, iar în caz de aplicare
de astfel de măsuri diferite de protecţie, acestea se consideră ca fiind
în afara regulilor de derulare a comerţului internaţional.
Oficial, în limita acordurilor cuvenite, ţările lumii pot
recurge, în practica curentă a schimburilor comerciale, la o serie de
instrumente concrete de materializare a politicilor lor comerciale.
Aplicarea unor astfel de instrumente/măsuri asigură acea protecţie a
dezvoltării economiilor naţionale fără a fi supuse confruntării directe
cu practicile concurenţiale externe.
Recursul la instrumentele de materializare a politicilor
comerciale ale statelor trebuie însă să nu exceadă principiile/regulile
negociate şi convenite sub egida OMC, UNCTAD, ONU şi alte
organisme internaţionale. Gama măsurilor şi instrumentelor de
politică comercială este deosebit de variată, statele recurgând la
combinarea unor elemente de natură diversă cum sunt cele de ordin
economic, juridic, vamal, fiscal, valutar, administrativ, fito-sanitar,
tehnic, ecologic etc.
După natura şi efectele măsurilor şi instrumentelor utilizate,
politicile comerciale pot fi:
- tarifare – au o acţiune indirectă, de influenţare de către stat şi nu
de determinare expresă a volumului şi structurii activităţii
economice de comerţ exterior;
- netarifare – se bazează pe instrumente cu acţiune directă de
dimensionare, de exemplu, a cantităţilor şi proporţiilor fluxurilor
comerciale;
- promoţionale – vizează stimularea exporturilor.
22
Politica vamală cuprinde ansamblul instrumentelor,
măsurilor şi dispoziţiilor legale care reglementează intrarea şi
ieşirea mărfurilor în şi din ţară.
Regimul vamal constă în totalitatea dispoziţiilor legale
privind taxele şi celelalte instrumente vamale şi formalităţile de
aplicare a lor. El este instituit printr-o serie de acte normative, dintre
care cele mai importante sunt: Codul vamal, Regulamentul vamal
(care detaliază prevederile codului), Tariful vamal şi convenţiile
vamale la care a aderat statul respectiv. Cadrul instituţional prin
intermediul căruia sunt executate atribuţiile vamale este alcătuit, în
principal, din Administraţia vamală, coordonată de Direcţia Generală
a Vămilor, care, de regulă, are ca for tutelar Ministerul Finanţelor
sau, mai rar, Ministerul, respectiv, Departamentul Comerţului
Exterior.
Spaţiul geografic pe care se aplică acelaşi regim vamal
poartă numele de teritoriu vamal. În principiu, teritoriul vamal
coincide cu teritoriul naţional. El este mai redus decât teritoriul
naţional în situaţiile în care statele respective instituie în anumite
regiuni porturi franco, antrepozite vamale sau zone de comerţ liber.
Când un stat aderă la o uniune vamală sau la o zonă de liber schimb,
teritoriul vamal este mai extins decât cel naţional, însumând
suprafaţa tuturor statelor membre.
Principalele instrumente de politică comercială tarifară sunt
taxele vamale şi tariful vamal. Prin intermediul lor statul creează un
anumit cadru pentru tranzacţiile comerciale internaţionale, stimulând
sau restricţionând desfăşurarea lor, dar lăsând la latitudinea
importatorilor şi exportatorilor decizia de vânzare-cumpărare.
Taxa vamală reprezintă un impozit indirect (taxă fiscală
indirectă) prelevat asupra mărfurilor care trec frontiera vamală.
23
- taxe de tranzit – au şi ele o importanţă redusă, deoarece fluxurile
de tranzit oferă avantajul utilizării căilor şi a mijloacelor de
transport şi a unor substanţiale încasări din servicii prestate
(întreţinere, depozitare, transbordare etc.);
- taxe de import – au cea mai mare pondere în totalul taxelor
vamale.
24
- taxe vamale preferenţiale: au un nivel mai redus, uneori zero
(comparativ cu alte taxe vamale) şi constituie o derogare de la
aplicarea CNF, deoarece se aplică doar faţă de anumite state
pentru toate mărfurile sau anumite mărfuri importate. Exemple
de taxe vamale preferenţiale: taxele ce se aplică de către fostele
ţări metropole faţă de fostele colonii; taxele ce se aplică de ţările
CEE şi alte ţări dezvoltate faţă de Europa Centrală şi de Est în
cadrul SGP (sistemul generalizat de preferinţe vamale
nereciproce şi nediscriminatorii în favoarea ţărilor în curs de
dezvoltare);
- taxe vamale de retorsiune (răspuns), care se aplică ca răspuns
la politica comercială neloială a altui stat; acest din urmă tip de
taxe se regăsesc ca:
§ taxe vamale antidumping (taxe vamale suplimentare
percepute de stat, peste cele obişnuite, pentru a
anihila efectele exportului la preţ de dumping sau al
dumpingului valutar practicate de o anumită ţară la
un moment dat);
§ taxe vamale compensatorii: se percep de stat asupra
unor importuri ce provin din ţări care
subvenţionează exportul unor produse sau acordă
prime de export (vor compensa diferenţa).
Taxele vamale de retorsiune se pot aplica numai după ce a avut
loc o anchetă prin care se dovedeşte politica comercială neloială
promovată de un anume stat. Acest fapt conferă taxelor de
retorsiune o dublă natură: tarifară şi netarifară.
Tariful vamal este actul normativ, adoptat de forul legiuitor,
prin care se înregistrează şi clasifică mărfurile ce pot face obiectul
tranzacţiilor de comerţ exterior şi taxele vamale prelevate asupra
lor. În partea introductivă, tariful vamal cuprinde textul legii pe baza
căreia se aplică şi anumite explicaţii privind modul de utilizare a lui.
În continuare, în nomenclatorul vamal, mărfurile sunt grupate pe
poziţii şi subpoziţii, după anumite criterii, cum sunt: criteriul
alfabetic, al originii (vegetale, animale sau minerale) mărfurilor, al
gradului de prelucrare (materii prime, semifabricate şi produse finite)
sau un criteriu combinat.
25
2.3. Instrumente netarifare
27
- Preţurile minime sau maxime de import – distorsionează
volumul valoric al importurilor efectuate, prin condiţionarea
încadrării într-un anumit plafon al preţului produselor
achiziţionate din exterior; preţurile minime de import se aplică la
mărfurile pentru care preţurile interne sunt mai ridicate decât
cele mondiale; preţurile maxime de import reprezintă plafoane
peste care importurile nu sunt admise, aplicându-se pentru
contracararea strategiei unilaterale de ridicare a preţului de către
exportator, mai ales atunci când acesta se bucură de o situaţie de
cvasi-monopol pe o piaţă;
- Ajustările fiscale la frontieră: constituie un regim fiscal potrivit
căruia mărfurile exportate se scutesc de impozite indirecte (mai
întâi TVA) iar mărfurile importate se supun aceloraşi impozite ca
şi cele indigene; pentru a respecta acest principiu, ţările
negociază convenţii privind evitarea dublei impuneri.
Principalele categorii de taxe ce intră sub incidenţa ajustărilor
fiscale la frontieră:
• TVA aplicat în CEE, România etc.;
• taxa în cascadă (impozit de consum aplicat la fiecare
stadiu al circulaţiei mărfurilor dar la întreaga ei
valoare);
• accizele pentru produse de lux, tutun, băuturi
alcoolice etc. (monopol de stat);
• alte categorii de taxe: taxe portuare; taxe statistice;
taxe sanitare; taxe consulare.
Discriminarea pe calea politicii fiscale (chiar atunci când sunt
convenţii încheiate pentru a se pune de acord toate categoriile de
taxe) poate fi aplicată prin:
• evaluarea diferenţiată a bazei de impunere;
• ordinea de percepere a taxelor;
• legarea impunerii de calitate, caracteristici tehnice
etc.
- Taxele antidumping şi compensatorii - teoretic se pot folosi
împotriva practicilor neloiale ale unor sate (export la preţ de
dumping + subvenţii şi prime la export), iar ţara importatoare
trebuie să dovedească prejudiciul cauzat ca fiind real. În astfel de
28
cazuri, ţara importatoare are dreptul la o perioadă de anchetă; în
acea perioadă se blochează importul (măsură netarifară).
- Depunerile (depozitele) prealabile la import - în unele ţări
dezvoltate, importatorul este obligat să depună la organele
vamale o cotă parte din valuta necesară viitorului import (cu 6
luni de zile înainte, fără dobândă), pe o anumită relaţie, fapt de
natură a descuraja importul pe acel flux comercial.
29
- Discriminările în regimul acordării creditelor de import prin
plafonarea acestora, practicarea unor dobânzi şi scheme de plată
dezavantajoase etc.
30
producători în sensul respectării anumitor parametrii legaţi de
protecţia mediului) şi al normelor sanitare şi fito-sanitare (se
aplică mai ales în cazul importurilor de produse alimentare, de
medicamente, produse chimice, animale vii, seminţe, fructe,
legume) etc.
Astfel de bariere netarifare, localizate frecvent în practica ţărilor
dezvoltate, sunt relativ dificil de contracarat şi pot constitui
obstacole serioase în calea importurilor, mai ales dacă se aplică
selectiv. Se includ în această categorie:
• Normele sanitare şi fitosanitare ce se cer a fi îndeplinite
în ţările dezvoltate la importul unor produse ca alimente,
medicamente, produse chimice, etc. (condiţiile de
calitate, de omologare etc.).
• Normele de securitate şi alte condiţii impuse la
importuri destinate consumului productiv (maşini-utilaje
sau mijloace de transport).
• Normele de ambalare, marcare şi etichetare: pot deveni
obstacole ce îngreunează derularea unor schimburi
comerciale normale între ţări, îndeosebi prin caracterul
excesiv şi/sau selectiv.
31
2.4. Măsuri de promovare şi stimulare a
exporturilor
32
- concesii în ceea ce priveşte regimul fiscal: degrevarea de
impozite directe (reducerea, exonerarea sau rambursarea
impozitului pe venitul firmei exportatoare, proporţional cu
volumul exporturilor), exonerarea mărfurilor exportate de
impozitele indirecte pe consum (de genul TVA etc.), certificatele
de credit pentru impozit (presupun acordarea de credite
exportatorilor pentru achitarea impozitelor, proporţional cu
valoarea exporturilor), reducerea, scutirea sau rambursarea de
impozite şi taxe vamale pentru materiile prime, materialele şi
echipamentele importate în vederea realizării producţiei de
export (admisia temporară, sistemul draw-back); aceste facilităţi
fiscale se acordă, de obicei, diferenţiat, în funcţie de anumite
criterii, cum ar fi: natura mărfii, procentul exporturilor în
valoarea totală a cifrei de afaceri, vârsta firmei, numărul de
locuri de muncă nou create, gradul de acoperire a producţiei prin
contracte ferme de export, costul acţiunilor de promovare a
exporturilor întreprinse pe piaţa externă,
- măsuri de stimulare de ordin comercial general – cea mai
importantă este crearea de antrepozite vamale, de zone libere şi
porturi franco, la care se adaugă şi: încheierea de acorduri
comerciale şi de cooperare economică şi tehnico-ştiinţifică
bilaterale sau multilaterale, convenirea acordării prin aceste
înţelegeri a clauzei naţiunii celei mai favorizate şi a clauzei
regimului naţional, participarea şi adoptarea de poziţii
principiale în cadrul organizaţiilor şi aranjamentelor
internaţionale multilaterale, sprijinirea reprezentării comerciale
în străinătate prin organizarea de reprezentanţe şi agenţii
comerciale şi prin consilierii şi ataşaţii comerciali permanenţi din
cadrul ambasadelor, încurajarea participării la târguri şi expoziţii
internaţionale, crearea de institute de cercetare, de oficii de
informare şi documentare, birouri de consultanţă, pregătirea şi
perfecţionarea specialiştilor din domeniul comerţului exterior,
crearea şi menţinerea unei imagini favorabile a ţării pe arena
internaţională;
- stimulentele bugetare – subvenţii şi prime de export;
subvenţiile sunt destinate acoperirii unei părţi din costurile de
producţie, astfel sporindu-se nivelul de competitivitate (sub
raportul preţului) al produselor autohtone.
33
Cap. 3 Organizarea comerţului exterior
Pe plan mondial, comerţul exterior se derulează în prezent,
în cea mai mare parte, printr-o organizare specifică tehnicii clasice
de desfăşurare. Ca import-export sau vânzare-cumpărare de mărfuri
prin mijloace, modalităţi, proceduri de tip clasic, comerţul exterior
presupune o operaţiune obişnuită de vânzare-cumpărare, însă în
cadrul acestei operaţiuni partenerii sunt din ţări diferite. În principiu,
ca mijloc de plată în comerţul exterior “tradiţional” se foloseşte
valuta, prin valută înţelegând orice monedă naţională a unei terţe ţări
aflată în posesia unei persoane fizice sau juridice din ţara de
referinţă.
Elementul specific, de noutate absolută a unui contract de
vânzare-cumpărare de mărfuri în comerţul exterior este elementul de
extraneitate, cu toate implicaţiile ce decurg de aici. Aparatele
operative, prin care se derulează concret comerţul exterior în lume,
sunt diverse, în raport de nivelul de dezvoltare al economiei
naţionale, al sectorului însuşi, al tradiţiilor existente în utilizarea unor
anumite canale de distribuţie. Distribuţia, în general (dar şi cea din
comerţul exterior), are funcţii complexe şi influenţează regularizarea
producţiei, echilibrul raportului cerere-ofertă, dacă sunt gestionate
optim stocurile, formarea loturilor comerciale, transportul,
depozitarea etc.
În România, începând din anul 1990, a fost eliminat
monopolul statului asupra activităţii de comerţ exterior, prevedere
care pe termen scurt a generat unele aspecte:
– pozitive, legate de activizarea concurenţei în domeniu,
libertatea de decizie şi organizare marilor producători (pot opta între
import-export direct şi indirect), apelarea mai largă şi la alte
operaţiuni decât cele “tradiţionale” etc.;
– negative, legate de unele tendinţe ale unor firme nou
apărute în comerţul nostru exterior de a neglija interesul naţional faţă
de unele interese de moment, proprii.
Pe termen lung însă, în mod normal această decizie de
eliminare al monopolului de stat ar trebui să aibă influenţe pozitive
asupra dezvoltării comerţului exterior al României. Oricum, în
general în lume dar şi în ţara noastră, este necesar să se armonizeze
34
interesele pe termen lung cu cele pe termen scurt, pentru a se asigura
un orizont larg firmelor de comerţ exterior, bazat pe eficienţă
permanentă.
Dat fiind mediul extern, riscurile specifice şi alţi factori,
numai o parte a întreprinderilor producătoare se angajează în
operaţiuni comerciale directe pe pieţele externe. Dacă ne raportăm la
numărul de verigi ce intervin între producătorul (dintr-o ţară) şi
consumatorul din ţara în care se face exportul, distingem:
– distribuţia directă (export-import direct);
– distribuţia indirectă (export-import indirect).
36
pieţei, informarea întreprinderii sale despre structura socială, politică
şi economică din ţara unde se află, studiază mecanismul pieţei,
studiază uzanţele comerciale şi obiceiurile locale, informează despre
activitatea concurenţei, urmăreşte solvabilitatea unor parteneri ai
firmei, propune alte măsuri pentru firma să.
Este necesar a sublinia explicit faptul că reprezentantul
producătorului/ exportatorului constituie, în fapt, un grup de salariaţi
ai acestuia detaşaţi temporar în străinătate, ca primă treaptă a
tendinţei de penetrare a unei pieţe externe. Prin intermediul
reprezentantului producătorului nu se efectuează tranzacţii
comerciale propriu-zise (ei studiază şi comunică doar elementele
esenţiale ale conjuncturii socio-economice şi politice de pe piaţa
ţintă).
Aşadar, reprezentanţii producătorilor nu se înregistrează – de
regulă – la registrul comerţului din ţara de rezidenţă şi nu activează
ca firme propriu-zise. Totodată, este nevoie a face o distincţie clară
între un reprezentat al producătorului – în sensul accepţiunii invocate
– şi reprezentanţa unei firme, ca intermediar ce activează în numele
altora şi pe contul altora (a se vedea ultimul paragraf al prezentului
capitol).
37
social propriu, nu poate fi declarat în stare de faliment de autorităţile
locale din acea ţară, orice probleme legate de creditori se
soluţionează de societatea mamă (aceasta îşi păstrează şi dreptul de a
lichida biroul comercial dacă activitatea să nu aduce rezultate).
Probleme legate de înfiinţarea unor Birouri Comerciale apar
atunci când administraţia locală din unele ţări apreciază că această
organizare fără personalitate juridică menţine artificial profitul
scăzut, pentru a reveni integral profitul (sau partea cea mai mare) la
firma mamă.
Unele administraţii fiscale locale nu iau în considerare
profitul declarat ca fiind realizat de activitatea biroului comercial, ci
estimează o cotă parte din profitul total impozabil realizat de
societatea mamă, ca revenind pentru activitatea biroului comercial.
Din acest motiv, în prezent, se manifestă tendinţa în afacerile
economice internaţionale de a organiza Biroul Comercial ca filială
sau societate comercială independentă din punct de vedere financiar.
38
- filiala urmează a se integra în mecanismul economic al ţării de
rezidenţă;
- prestigiul şi succesul în funcţionarea unei filiale va depinde şi de
sprijinul activ şi permanent al societăţii mamă.
În prealabil înfiinţării unei filiale, firma mamă realizează un
studiu privind tendinţa exportului în ţara respectivă (zonă), legislaţia,
cadrul juridic dintre ţări (acorduri comerciale, convenţii privind
regimul investiţiilor, evitarea dublei impuneri).
39
opta pentru dezvoltarea unei structuri proprii de tipul: birou
comercial, filială, societate mixtă etc.
Grafic, aspectele invocate – etapele esenţiale de
internaţionalizare a unei afaceri sau componentele unei strategii de
penetrare a pieţei externe – se prezintă astfel:
Internaţionalizarea
afacerii
Societate
comercială
Filială
Birou/
sucursală
Reprezentanţi
Export
direct
Timp
40
Teoretic, ICE care acţionează pe piaţa externă (mondială) în
calitate de comercianţi se pot organiza în trei moduri de bază:
a. firme care lucrează în nume propriu şi pe cont propriu;
b. firme care lucrează în nume propriu, dar în (pe) contul
altora;
c. firme care lucrează atât în numele altora cât şi în (pe)
contul altora.
41
• de cesionare prioritară: producătorul va putea apela la alte firme
numai dacă ICE-ul semnatar al convenţiei refuză o ofertă;
• cesionare cu clauze de exclusivitate: ICE-ul semnatar devine o
verigă permanentă, pentru a vinde o marfă pe o anumită piaţă
externă (teritoriu).
II. Funcţie de obiectul de activitate al firmelor de comerţ
exterior şi formele concrete de organizare a procesului de vânzare,
deşi nu există diferenţe esenţiale economico-juridice de la un tip la
altul, putem distinge următoarele:
• Casele comerciale: sunt mari firme comerciale care cumpără
marfă de la producători sau angrosişti din ţara lor, pe care le
vând în străinătate şi cumpără, totodată, mărfuri din străinătate
pe care le revând angrosiştilor, detailiştilor sau întreprinderilor
producătoare din ţara lor. În general, casele de comerţ se ocupă
de tranzacţii internaţionale dar şi de comerţ interior. Casele de
comerţ realizează în principal operaţiuni pe cont propriu dar pot
să se angajeze şi în servicii de intermediere pe bază de comision.
Pot realiza servicii pentru producători autohtoni (studii de piaţă,
programe de promovare a exporturilor etc.), pot credita
cumpărătorii organizează expoziţii, asigură obţinerea unor
documente etc.
• Firmele de comerţ exterior sunt (ca şi casele comerciale) mari
ICE ce cumpără pe cont propriu şi-n nume propriu mărfuri de pe
piaţa internă pentru export sau mărfuri de pe piaţa externă pentru
import şi desfacere cu ridicata sau amănuntul. Sunt aproape
perfect comparabile cu casele comerciale, numai denumirea fiind
diferită. Se implică, de asemenea, şi-n servicii de intermediere pe
bază de comision.
Firmele de comerţ exterior apelează la o varietate largă de
tehnici de comerţ exterior şi tehnici de cooperare internaţională, cum
ar fi:
- vânzări-cumpărări tradiţionale de mărfuri şi servicii;
- comerţ în contrapartidă;
- operaţiuni combinate de tipul: switch, reexport, lohn etc.;
- operaţiuni comerciale cu drepturi de proprietate industrială şi
intelectuală (brevete de invenţii, know-how);
42
- operaţiuni de leasing şi franchising, de consultanţă şi alte
servicii;
licitaţii internaţionale;
- cooperarea internaţională în producţie, direct sau prin
societăţi mixte;
- cooperare internaţională şi comercializarea unor produse.
Funcţia principală a ICE, organizate ca firme de comerţ
exterior sau case comerciale, constă în a promova, negocia,
contracta şi derula operaţiuni comerciale pe piaţa mondială.
Dar şi alte funcţii (secundare) revin ICE, în măsura în care
au sistem informaţional bine pus la punct şi activează contactele între
furnizori şi clienţi, în sensul că determină modernizarea producţiei
pentru export, faţă de evoluţia cererii pe piaţa mondială.
III. În raport de nomenclatorul mărfurilor comercializate,
predominarea importului sau exportului în cifra totală de afaceri şi-n
raport de unele particularităţi de organizare, firmele care lucrează în
nume propriu şi pe cont propriu pot fi clasificate astfel:
• Firme de export specializate: comercializează o singură marfă
sau un număr redus de mărfuri omogene, grupa respectivă de
mărfuri deţinând peste 50% din cifra de afaceri.
• Firme de export universale: comercializează un sortiment larg
de mărfuri şi exportă, de regulă, produse din mai multe ramuri
economice. În mare parte, aceste firme se ocupă de exportul de
bunuri de consum, la care cererea este relativ mai stabilă.
• Firme de import specializate: care cumpără din străinătate, pe
contul lor, un număr limitat de produse alimentare, nealimentare
sau materii prime. Se ocupă în principal cu importul, dar
efectuează şi operaţiuni de sortare, finisare, marcare – conform
solicitării de pe piaţa internă.
• Comercianţii angrosişti mai puternici, de pe unele pieţe interne,
se implică uneori în afaceri de export sau import pentru unele
bunuri de larg consum.
Prin funcţiile specifice ce le revin, prin poziţia lor de
intermediar, cunoscând bine cererea internă îşi pot permite să
efectueze unele operaţiuni de comerţ exterior în nume proprii şi
pe cont propriu. Uneori, firmele de comerţ cu ridicata obţin (mai
43
ales de la marii producători) exclusivitatea vânzării unor mărfuri
cunoscute, aduse din import pentru piaţa internă.
• Comercianţii detailişti: realizează uneori o parte a importului de
bunuri de consum solicitat pe piaţa internă. Această situaţie o
întâlnim la marile întreprinderi comerciale cu amănuntul, care au
pe o piaţă internă o reţea puternică de magazine în lanţ (cele în
lanţ sunt specializate pe o ramură de activitate: desfacere cafea şi
ceai; reţea de restaurante etc.)
• Organizaţiile cooperatiste, în unele ţări în care sistemul
cooperatist deţine o poziţie importantă şi este bine organizat
(Anglia, Canada, Austria, Danemarca, Suedia, Elveţia),
efectuează şi operaţiuni de comerţ exterior pe nume şi în cont
propriu, mai ales de import-export de bunuri de consum.
44
- pentru unele pieţe regionale, accesul exportatorilor este mai
facil dacă folosesc intermediari care au avut sau au relaţii cu
acele pieţei;
- există pieţe externe, regiuni sau ţări în care intermediarii au
constituit practic un veritabil monopol, ceea ce face
inevitabilă apelarea la serviciile lor.
Utilizarea intermediarilor prezintă şi unele dezavantaje:
- exportatorul este lipsit de contactul direct cu piaţa de
desfacere şi depinde în totalitate de buna credinţă a
intermediarului sau de posibilităţile reale pe care le are el;
- intermediarii rămân o verigă interpusă care conduce la
diminuarea profitului realizat exportatori;
Principalele tipuri de intermediari ce acţionează în afacerile
economice internaţionale, în nume propriu dar pe contul altora, sunt:
1. comisionarii;
2. importatorii-distribuitorii.
1. Comisionarii: sunt persoane fizice sau societăţi
comerciale care participă la încheierea obligaţiilor în numele lor dar
pe contul altora. Firmele comisionare pot fi:
a) Firme comisionare exportatoare: care pot acţiona pe
contul vânzătorului sau pe contul cumpărătorului.
Comisionarul ce acţionează pe contul vânzătorului
(exportator) îndeplineşte ordinele date de vânzătorul din ţara să
pentru a desface mărfuri în străinătate.
Comisionarul ce acţionează pe contul cumpărătorului
(importator) îndeplineşte ordinele date de cumpărătorul străin pentru
a achiziţiona mărfuri din ţara să (la comanda fermă a
cumpărătorului) urmând a fi oferite clientului lui.
În afara acestor două tipuri de firme comisionare
exportatoare, în practica operaţiunilor externe mai întâlnim casele de
confirmare, care sunt firme comisionare exportatoare ce îşi asumă
riscul de a credita unii cumpărători fără a solicita de la aceştia dovezi
privind posibilităţile de rambursare a creditelor; se ocupă, în plus, de
transportul şi asigurarea mărfii, iar pentru activitatea lor primesc un
comision (frecvent, activează în Anglia).
b) Firme comisionare importatoare, care sunt reprezentanţi
ai cumpărătorilor din ţara proprie şi transmit pe contul acestora,
comenzi la producători-exportatori străini (pot avea agenţi sau
45
delegaţi la aceşti producători, pot primi unele mărfuri în consignaţie
etc.).
Operaţiunile derulate de sau prin intermediul unor
comisionari au la bază, de regulă, un contract de comision: este o
relaţie juridică şi economică în care comitenţii (exportatori) se obligă
să pună la dispoziţia comisionarului o cantitate de marfă, iar
comisionarul se obligă manevreze marfa cu grija unui comerciant
onorabil, să o valorifice la preţul pieţei şi să predea comitentului
contravaloarea mărfii.
Elementele principale ale unui contract general de comision:
- depozitul de comision sau consignaţie clauză prin comisionarul
(denumit consignatar) primeşte marfa, o depozitează separat,
ţine evidenţa, iar comitentul are dreptul de a controla depozitul şi
operaţiunile efectuate;
- limita de preţ se stabileşte de comun acord de comitent şi
comisionar, ca o limită maximă în cazul cumpărării şi minimă în
cazul vânzării;
- cumpărările pe cont propriu, de regulă, comitenţii solicită
comisionarilor să preia (să cumpere) o parte a stocului de marfă
pe cont propriu, pentru a împarte riscurile;
- comisionul se stabileşte, prin contract, la valoarea întregii afaceri
sau unitar, de regulă corelat cu preţul obţinut de comisionar
pentru a-l cointeresa în afacere;
- garanţia referitoare la stocul din depozit, de regulă, este
solicitată de comitent şi constă într-o cauţiune depusă într-o
bancă, care se obligă să plătească ea dacă comisionarul nu
valorifică marfa conform contractului;
- DELCREDEREA: o plată separată de comisionul obişnuit, care
se achită de comitent, atunci când se convine de comun acord ca
o parte a stocului să fie valorificată de comisionar prin vânzări pe
credit; dar riscul ce decurge din eventuala neachitare integrală a
ratelor este preluat de comisionar.
- decontarea sumelor încasate din vânzarea mărfurilor: se
virează, de regulă, în raport de încasări, nefiind admisă utilizarea
lor în alte afaceri proprii ale comisionarului; comisionarul reţine
periodic comisionul convenit.
2.Importatorii-distribuitori: sunt intermediari rezidenţi în
ţara de import, care cumpără mărfuri în numele lor de la furnizorii
46
externi şi le revând în zone în care producătorul-exportator le acordă
drepturi de exclusivitate. Importatorul-distribuitor are depozite, spaţii
de expunere, unităţi de service general etc.
Dacă producătorul-exportator nu este implantat suficient de
bine pe acea piaţă, este preferabilă apelarea la importatorul-
distribuitor. Potrivit contractului, importatorul-distribuitor devine
reprezentant al producătorului în acea zonă sau piaţă, beneficiază de
drepturi de exclusivitate.
Distribuitorul emite periodic comenzi la producător, pentru a
asigura continuitatea vânzările şi a menţine stocul la un nivel optim.
Diferenţa dintre preţul de vânzare al mărfurilor din depozitul
importatorului/distribuitor faţă de preţul lor de cumpărare de la
producător-exportator, revine în principiu firmei intermediare, dar
producătorii îşi păstrează dreptul de a controla preţul de revânzare a
produselor sale. Importatorul-distribuitor participă alături de
exportator la stabilirea nivelului de preţ, la acţiuni publicitare,
reclamă comercială etc.
47
reprezentare – ca intermediar ce activează în numele şi pe contul
altora – se deosebeşte de reprezentantul producătorului exportator.
Reprezentantul contribuie la realizarea tranzacţiei de
vânzare-cumpărare, dar nu are calitatea de parte contractantă şi nu
cumpără mărfuri pe contul său. Operaţiunile de reprezentare sunt
reglementate juridic şi economic diferit de la o ţară la alta. În teoria
şi practica comerţului internaţional, întâlnim mai multa categorii de
agenţi sau de reprezentanţi:
• agenţii de export: acţionează la ordinul unui grup de
întreprinderi industriale din ţara lor, pe baza unui contract de agent,
pentru a favoriza şi a căuta canale de export pentru aceste societăţi
comerciale producătoare;
• agenţii de import: intermediază operaţiuni de import, în
schimbul unui comision, la ordinul şi pe contul vânzătorului extern;
decontarea pentru marfa cumpărată se face nemijlocit între vânzători
şi cumpărători;
• agenţii de desfacere în străinătate: persoane fizice sau
juridice cărora o altă companie puternică le acordă dreptul de a
acţiona în numele ei şi pe contul ei într-o anumită zonă a unei ţări
străine; firma străină duce tratative pentru a încheia contractul în
numele comitentului, dar ea nu apare ca parte în contract:
• firmele agent de achiziţionare din străinătate: care
intermediază operaţiunile de achiziţionare a mărfurilor din străinătate
pentru comitenţii (importatorii) care nu au propriile lor filiale, sau
reprezentanţe peste graniţă.
Funcţie de un anume tip precis de agent/reprezentant la care
ne referim, contractul de reprezentare diferă de la o situaţie la alta,
neputând discuta de un tip de contract general. Mai mult, în astfel de
operaţiuni, reprezentantul trebuie să respecte contractul încheiat dar
să ţină seama de uzanţele comerciale locale. De regulă, se definesc
prin contract, cât mai complet şi clar, obiectul de colaborare şi
condiţiile colaborării între părţi, la care se poate adăuga:
- transmiterea de informaţii curente privind conjunctura pieţei;
- modul de lucru al firmelor concurente;
- reglementarea comerţului existent din ţara respectivă, regimul
vamal specific etc.;
48
- asigurarea de reclamă comercială cu ocazia unor târguri şi
expoziţii internaţionale în zonă;
- închirierea de mijloace de transport;
- investigaţii la autorităţi pentru a obţine, pentru comitet, licenţe de
export sau import;
- apărarea intereselor comitentului în faţa autorităţilor locale;
- apărarea unor drepturi asupra brevetelor, patente, mărci fabrică
etc.
2.Brokerii sau curtierii: aceştia sunt intermediari care
mijlocesc încheierea unui contract, prin punerea în legătură a
cumpărătorului cu vânzătorul sau invers. Colaborarea în astfel de
operaţiuni are un caracter mai mult accidental, brokerul neintrând în
relaţii de durată cu nici una din părţi. Atribuţia brokerului poate fi
îndeplinită şi atunci când, în urma intermedierii sale, importatorul şi
exportatorul au luat contact direct, chiar dacă nu au asumat încă
contracte ferme. Brokerii sau curtierii în operaţiuni comerciale
internaţionale apar ca intermediari de mărfuri, de efecte de asigurare
etc.
În Anglia, brokerii sunt reuniţi în asociaţii, au capitaluri mai
însemnate şi relaţii strânse cu băncile, care prin intermediul lor
acordă şi credite cumpărătorilor sau avansuri unor exportatori. Pentru
serviciile lor, brokerii/curtierii se remunerează cu un comision,
numit în unele zone curtaj, ce se poate calcula procentul la valoarea
contractului sau pe unităţi fizice.
49
Cap.4 Contractul internaţional de vânzare -
cumpărare
4.1. Operaţiuni precontractuale
50
găsească marfa ceruta pentru a o putea oferi. Desigur, comerciantul
prospectează piaţa sub aspectul condiţiilor comerciale concrete în
care se vând mărfurile, faţă de producător care este nevoit să ia
măsuri în procesul de producţie pentru a produce mărfurile la nivelul
exigenţei pieţei externe.
Oricare ar fi poziţia societăţii comerciale de producător,
comerciant sau producător/comerciant, este necesar ca acesta să
desfăşoare o activitate de prospectare a pieţei externe, îmbinată cu
activitatea de reclamă şi publicitate, care să se desfăşoare metodic,
după un plan bine conceput şi care să determine interesul
partenerilor externi în opţiunea lor de a cumpăra.
51
4.2. Cererea de ofertă şi oferta
53
4.3. Clauzele contractului
55
catalog, prospect, tip, normă tehnică, mostră, eşantion, marcă de
fabrică, etc..
56
f) în cazul depozitării mărfii - pe baza certificatului de
depozitare sau adeverinţa de păstrare.
În documentul de transport se trece greutatea mărfii, inclusiv
ambalajul. În funcţie de natura mărfii este necesar să se prevadă
toleranţele admise faţă de cantitatea contractată sau faţă de fiecare
sortiment, menţionându-se totodată obligativitatea cumpărătorului
de a plăti fără rezerve, cantitatea efectiv livrată până la limita acestor
toleranţe.
În acelaşi timp, pentru a permite vânzătorului să utilizeze
integral spaţiul de încărcare pe mijlocul de transport convenit
(evitarea navlului mort) este necesar să se prevadă în contract un
anumit procent de abatere (+/-) faţă de cantitatea prevăzută în
contract pentru fiecare tranşă de livrare. Trebuie însă să se coreleze
aceste prevederi cu cele incluse în clauzele de preţ şi de plată, astfel
ca să se reglementeze plata diferenţelor cantitative efectiv livrate,
faţă de cantitatea aferenta lotului respectiv de marfa.
57
existentă la vânzător, ci o calitate virtuală (abstractă), iar marfa care
urmează să fie livrată de vânzător, trebuie să corespundă sau să se
apropie cât mai mult de această calitate. Atât tipul, cât şi denumirea
uzuală, dacă sunt reglementate pe plan internaţional, devin elemente
sigure care facilitează dezvoltarea schimburilor internaţionale;
d. determinarea calităţii prin indicarea mărcii de fabrică, a
celei de comerţ sau de serviciu. Marca de fabrică sau de comerţ
permite individualizarea, identificarea calitativă a unui produs dintr-
o gama de produse similare care pot satisface aceeaşi trebuinţă, iar
marca de serviciu atestă calităţile şi competenţa firmelor specializate
în acest scop. Convingerea unui număr cât mai mare de consumatori
în legătură cu calităţile şi utilitatea unui produs de marcă, conduce la
omogenizarea cererii. Prin omogenizarea cererii, mărcile de fabrică
depăşesc graniţele, iar producătorul în cauză, de cele mai multe ori
reuşeşte în competiţia internaţională;
e. determinarea calităţii pe baza vizionării mărfii.
Cumpărătorul examinează marfa şi îşi da consimţământul în vederea
încheierii contractului. În comerţul internaţional, aceasta metoda se
practica în doua variante:
1) vânzarea - cumpărarea cu clauza văzut şi plăcut, ceea ce
înseamnă ca importatorul a văzut marfa înaintea încheierii
contractului, declarându-se de acord cu calitatea ei, fără să fie nevoie
de o descriere tehnică;
2) vânzarea - cumpărarea cu clauza după încercare, ceea ce
înseamnă ca valabilitatea contractului este condiţionată de
acceptarea calităţii mărfii de către cumpărător. În cazul când marfa
nu corespunde, contractul se consideră reziliat.
f. determinarea calităţii prin utilizarea unor formule
consacrate:
Astfel, potrivit formulei tel quel sau tale quale,
cumpărătorul acceptă marfa aşa cum este, întrucât fie că o cunoaşte
anterior încheierii contractului, fie că cumpără marfa la vedere în
cazul mărfurilor avariate. Din punct de vedere juridic, aceasta nu se
deosebeşte de clauza văzut şi plăcut.
Clauza Rye Terms (RT) împrumutată din comerţul cu
secară şi care în traducere înseamnă clauza comerţului cu secara. În
baza acestei clauze, cumpărătorul poate pretinde vânzătorului o
58
bonificaţie, dacă starea calitativă la sosirea mărfii nu corespunde cu
calitatea prevăzută în contract.
Clauza Sound Delivered prin care se înţelege marfa
sănătoasa la livrare şi este analogă cu clauza Rye Terms, cu
deosebirea că cumpărătorul are dreptul să refuze marfa avariată,
avizând vânzătorul în termenul convenit în contract.
59
Practica comercială internaţională a consacrat, pentru
anumite tipuri de ambalaj, destinate să corespundă unor anumite
nevoi, unele denumiri convenţionale care cu timpul au devenit
uzanţe internaţionale. Acestea sunt cunoscute şi acceptate de
exportatori şi importatori, şi ca atare se utilizează atât în contracte,
cât şi în dispoziţiile de livrare ce intervin între parteneri.
Dintre acestea menţionam câteva:
• S.W.P. (seaworthy packing) - ambalaj corespunzător mărfurilor
transportate pe mare. Normele tehnice pentru acest tip de
ambalaj prevăd, după caz: lăzi din cherestea geluită, fără noduri;
marfa trebuie să fie gresată sau învelită în hârtie cerată; lăzile se
căptuşesc cu hârtie gudronată;
• C.P. (continental packing) - ambalaj destinat transportului de
mărfuri pe continent. Este mai puţin pretenţios decât primul, iar
normele sale tehnice prevăd lăzi bune, din lemn sănătos. Se
poate prevedea eventual obligaţia pentru vânzător de a le acoperi
cu prelată sau de a fi transportate numai cu vagoane acoperite
sau cu camioane;
• M.P. (machine packing) - ambalaj executat cu maşini speciale
care confecţionează colete, saci sau baloturi cusute, uniform
îndesate şi care sunt numerotate;
• F.P. (fit packing) - ambalaj realizat cu ajutorul unor utilaje care
fixează un strat protector (folie de polietilena, etc.);
• S.P.P. (special packing paid) - ambalaj mai scump, realizat la
cererea expresă a cumpărătorului;
• R.C. (resistance controlled) - ambalaj a cărui rezistenţă se
controlează prin încercări de presiune, zguduire, umiditate, etc.,
rezultatele fiind consemnate într-un înscris după norme
internaţionale de control a ambalajelor;
• S.C.P. (strict confidential packing) - ambalaj strict confidenţial.
Lăzile, sacii, coletele, etc., sunt marcate cu date cifrate, astfel ca
să nu se divulge cine este exportatorul şi implicit ţara de origine.
Este utilizat, de regulă, în cazul reexporturilor.
Marcarea mărfurilor trebuie să îndeplinească în principal
două funcţii: operativitate în manipularea mărfii în timpul
transportului şi propaganda comercială.
60
Marcajul trebuie să fie clar, sugestiv şi să poarte marca de
fabrică sau de comerţ a firmei vânzătoare. Marcajul se face ţinându-
se cont de ruta şi mijlocul de transport şi de dispoziţiile convenţiilor
internaţionale privind transportul de mărfuri - COTIF.
În scopul facilitării manipulării şi identificării mărfurilor, se
pot aplica diferite marcaje cum ar fi:
• special - mai ales pentru mărfurile la care se cere o
manipulare mai atentă (aparate de precizie, materiale
explozive, etc.);
• originar - marfa rămâne în ambalajul producătorului,
purtând fie marca originală a acestuia, fie a primului
manipulant;
• neutru - când ambalajul nu poartă nici un semn
distinctiv care să ateste ţara de origine a mărfii.
Cumpărătorii solicită, de regulă, un marcaj neutru atunci
când importatorul respectiv este supus unor măsuri
discriminatorii (embargo, taxe vamale ridicate, etc.) sau
când doresc să reexporte marfa.
În general, părţile contractante stabilesc prin contract toate
elementele cu privire la marcajul ce urmează să se aplice pe
ambalajul mărfurilor care fac obiectul tranzacţiei. De regulă, acestea
se referă la: limba în care se face marcajul, numărul contractului,
numărul de colete, firma vânzătoare, numele şi adresa
cumpărătorului (sau destinatarului), greutatea brutto/netto, ţara de
origine, elemente de propagandă comercială (marca de fabrică sau
comerţ), indicaţii şi semne de atenţionare (fragil, a se feri de apă,
manipulaţi cu grijă, etc.).
61
gamă variată de modalităţi care au devenit uzanţe de comerţ
internaţional, uzanţe care la rândul lor au devenit izvoare de drept
comercial, facilitând negocierea şi încheierea contractelor
comerciale între părţi.
Pentru simplificarea negocierilor, încă din 1928 au fost
elaborate de către Camera Internaţională de Comerţ de la Paris,
unele reguli de interpretare uniformă a unui număr de 6 condiţii de
livrare (termeni comerciali) din domeniul vânzării internaţionale, cu
tot ce aveau mai nesigur şi contradictoriu.
Acest început, primit favorabil de marea majoritate a
comercianţilor a stimulat iniţiativa Camerei de Comerţ care a
sistematizat şi interpretat unitar principalele uzanţe practicate în
comerţul internaţional, editând în 1936 primele reguli INCOTERMS
(INternational COmercial TERMS), cuprinzând 11 termeni
comerciali internaţionali.
Aceşti termeni care au devenit cunoscuţi în lume sub numele
de regulile INCOTERMS, pe măsura dezvoltării comerţului
mondial, a modificărilor intervenite în modalităţile de realizare a
transportului internaţional şi a modernizărilor ce au caracterizat
procesul evolutiv al vieţii economice internaţionale, au fost revizuiţi,
completaţi şi sistematizaţi în mai multe rânduri şi anume: 1953,
1967, 1976, 1980 ultima operaţiune de acest gen având loc în anul
1990, regulile elaborate şi sistematizate de data aceasta intrând în
vigoare de la 1 iulie 1990.
Regulile INCOTERMS a căror aplicabilitate este facultativă,
urmăresc în principal stabilirea unor definiţii unitare privind
interpretarea principalilor termeni comerciali internaţionali utilizaţi
în contractele de vânzare-cumpărare, urmărindu-se definirea cu
suficientă precizie a obligaţiilor părţilor în stricta conformitate cu
practicile curente în domeniul comerţului internaţional.
Caracterul facultativ al regulilor INCOTERMS se referă la
neobligativitatea utilizării lor de către partenerii comerciali, dar
odată ce a fost convenit între aceştia prin contract o anumită clauză
de livrare conform INCOTERMS, ea va produce toate efectele
juridice şi economice ce decurg din interpretarea unitară pe care a
dat-o Camera Internaţională de Comerţ.
Termenii comerciali internaţionali grupaţi sub denumirea de
INCOTERMS au un dublu rol în desfăşurarea unei tranzacţii
62
comerciale, şi anume: în primul rând constituie un procedeu de
identificare a modalităţilor de vânzare printr-o denumire comună şi
în al doilea rând au o funcţie de armonizare, respectiv de a determina
în mod automat obligaţiile standard ale vânzătorului şi
cumpărătorului, conţinutul lor uniformizat putând fi completat cu
stipulaţii particulare în funcţie de interesul participanţilor la
tranzacţie.
Scopul INCOTERMS este de a pune la dispoziţie un set de
reguli internaţionale care să permită interpretarea celor mai uzuale
clauze de comerţ exterior şi să evite sau să reducă în cea mai mare
măsura incertitudinea interpretărilor diferite a acestora, în condiţiile
în care participanţii la un contract comercial internaţional nu sunt
totdeauna la curent cu practicile comerciale din diferite ţări. Aceste
reguli sunt enunţate totodată într-o terminologie simplă, mai puţin
specifică conceptelor juridice, dar mai apropiată în schimb
mentalităţii practice a celor ce săvârşesc fapte de comerţ exterior.
Dintre motivele care au condus la revizuirea în 1990 a
regulilor INCOTERMS stabilite în 1980, se evidenţiază dorinţa de a
se adapta termenii respectivi la utilizarea tot mai intensă a
comunicării prin sisteme electronice EDI (Electronic Data
Interchange). În noua versiune INCOTERMS 1990 acest lucru
devine posibil, părţile contractante putând să-şi pună la dispoziţie
prin mesaje electronice, anumite documente cum sunt facturile
comerciale, acte cerute de vamă, dovezi privitoare la livrare,
documente de transport, etc..
De reţinut însă că în situaţiile în care vânzătorul trebuie să
prezinte cumpărătorului un document de transport negociabil de
genul conosamentului, care în mod frecvent este folosit la vânzarea
mărfii în timp ce aceasta este încă pe drum, va trebui ca la
transmiterea mesajului electronic (EDI), să se asigure mai întâi că
din punct de vedere al legalităţii, cumpărătorul are aceeaşi poziţie pe
care ar fi obţinut-o dacă i s-ar fi transmis conosamentul pe cale
obişnuită. Un alt motiv care a condus la revizuirea regulilor
INCOTERMS 1980 îl constituie schimbările intervenite în tehnicile
de transport, în mod deosebit la transportul mărfurilor în containere
utilizând cele mai diverse mijloace (maritime, fluviale, feroviare,
rutiere, aeriene) precum şi extinderea rapidă a traficului mondial.
63
În noua versiune, termenul de cărăuş nu se referă strict la o
întreprindere propriu-zisă de transport, ci include, într-o concepţie
mai largă, orice altă societate sau persoană care se angajează să-şi
asume întreaga răspundere în calitate de cărăuş pentru efectuarea
transportului respectiv să angajeze pe baza de contract un serviciu de
transport.
De asemenea, în urma sugestiilor primite, grupul de lucru
pentru revizuirea regulilor INCOTERMS 1980 a căutat soluţii
pentru a prezenta clauzele (termenii) într-o alta manieră, care să facă
mai uşoară înţelegerea şi citirea lor. Astfel, clauzele au fost grupate
în 4 categorii diferite:
1. clauza potrivit căreia vânzătorul ţine marfa la dispoziţia
cumpărătorului în (la) sediul vânzătorului (E terms - ex
works);
2. clauza potrivit căreia vânzătorul este solicitat să livreze
marfa la un cărăuş numit (angajat) de cumpărător (F terms -
FCA, FAS, FOB);
3. clauza potrivit căreia vânzătorul trebuie să angajeze
transportul, dar fără a-şi asuma riscul pierderilor sau al
deteriorării mărfurilor sau costurile adiţionale cauzate de
evenimente ce au survenit după expediere (C terms -CFR,
CIF, CPT şi CIP);
4. clauza potrivit căreia vânzătorul trebuie să suporte toate
cheltuielile şi riscurile necesare pentru aducerea mărfii în
ţara de destinaţie (D terms - DAF, DEF, DEQ, DDU şi
DDP).
În cele ce urmează se vor reda principalele clauze referitoare
la cele mai uzuale condiţii de livrare şi interpretarea lor conform
INCOTERMS 1990.
Grupa E terms
a. Ex works (franco fabrica)
Prin ex works se înţelege că răspunderea vânzătorului este
de a face marfa disponibilă în depozitul fabricii, suportând toate
cheltuielile până în momentul când marfa a fost lotizată în depozitul
convenit prin contract.
Vânzătorul, deci, nu suportă cheltuielile privind încărcarea
mărfii în mijlocul de transport al cumpărătorului, dacă nu s-a
64
convenit prin contract contrariul. Riscurile au trecut de la vânzător la
cumpărător în momentul în care marfa s-a încărcat în mijlocul de
transport, daca marfa a fost preluată în cadrul termenului de livrare
convenit prin contract. În cazul în care cumpărătorul întârzie
preluarea mărfii faţă de termenul de livrare din contract, riscurile şi
cheltuielile curg în sarcina cumpărătorului din prima zi după
expirarea termenului de livrare, daca vânzătorul l-a avizat pe
cumpărător cu cel puţin 10 zile înainte de expirarea acestui termen
că marfa se află la dispoziţia cumpărătorului.
Data livrării mărfii este data documentului de transport, dacă
marfa se preia în cadrul termenului de livrare convenit prin contract.
În cazul în care marfa se preia după expirarea termenului de livrare
prevăzut în contract, data livrării va fi data certificatului de
antrepozitare care va substitui documentul de transport cerut prin
setul de documente bancare.
Pentru vânzător este avantajoasă aceasta clauza, întrucât
cumpărătorul ridică marfa de la fabrica vânzătorului. Pe de altă
parte, are dezavantajul ca vânzătorul nu poate include cheltuielile de
transport şi asigurarea în preţ, pentru care ar încasa valuta.
Grupa F terms
a. Free carrier……named place (franco
cărăuş……locul convenit) FCA
Aceasta clauză a fost convenită pentru a satisface cerinţele
unui transport modern, în mod deosebit cel multimodal. Vânzătorul
suportă toate cheltuielile cu marfa până când aceasta a fost predată
în custodia primului cărăuş, din lanţul de mai mulţi cărăuşi care se
interpun la transportul mărfii, la locul convenit prin contract; dacă la
încheierea contractului nu se menţionează un loc precis de predare a
mărfii, părţile vor trebui să se refere la locul sau zona unde cărăuşul
trebuie să preia marfa pe răspunderea să.
Riscul pierderii sau degradării mărfii trece de la vânzător la
cumpărător odată cu predarea mărfii la cărăuş şi nu când marfa a
fost încărcată în mijlocul de transport. Documentul eliberat de
cărăuş vânzătorului poate fi conosament (bill of lading), scrisoare de
trăsură (way bill) sau certificat de primire al cărăuşului (carrier’s
receipt), atestând că vânzătorul a suportat toate cheltuielile cu marfa
până în acel moment, că riscurile trec de la vânzător la cumpărător la
65
data emiterii documentului şi că livrarea s-a efectuat sau nu în cadrul
termenului de livrare convenit prin contract.
Deci, documentul eliberat de cărăuş atestă că vânzătorul s-a
achitat de obligaţiile asumate prin contractul de vânzare-cumpărare
şi are dreptul la încasarea contraprestaţiei (preţul mărfii).
b. Free alongside ship……(franco lângă vas, urmat de
numele portului de încărcare convenit) FAS
Vânzătorul este obligat ca la data convenită să livreze marfa
la dana unde este acostată nava sau în barje în portul nominalizat.
Deci suportă toate cheltuielile şi riscurile până când marfa este pusă
lângă vas, inclusiv cheltuielile cu închiriatul barjelor, dacă este
cazul.
Cumpărătorul suportă toate cheltuielile şi riscurile din
momentul în care mărfurile au fost puse lângă navă, inclusiv
cheltuielile de încărcare pe navă.
Deoarece marfa trebuie să aştepte nava pentru a fi încărcate,
şi nu invers, este necesar ca părţile în contract să prevadă că
documentul care atestă îndeplinirea obligaţiilor de către vânzător
privind livrarea, să fie certificatul de antrepozitare a autorităţii
(administraţiei) portuare, în baza căruia vânzătorul să poată încasa
contravaloarea mărfii livrate.
c. Free on board……(franco la bord, urmat de numele
portului de încărcare) -; FOB
Vânzătorul este obligat să suporte cheltuielile până când
marfa este adusă la bordul navei indicate de cumpărător, în portul de
încărcare şi să notifice cumpărătorului faptul că mărfurile au fost
livrate la bord. El trebuie să obţină, pe contul şi riscul său, licenţe de
export şi alte documente necesare exportului mărfurilor.
Riscurile trec asupra cumpărătorului din momentul în care
marfa a trecut balustrada navei în portul de încărcare. Totodată el
este obligat să-l anunţe pe cumpărător că are marfa gata de expediere
şi o pune la dispoziţie la data convenită. Dacă cumpărătorul nu se
achită de obligaţia de a trimite nava în timpul convenit, trebuie să se
menţioneze în contract că în această situaţie cheltuielile şi riscurile
revin cumpărătorului. De asemenea, pentru a se evita litigiile
ulterioare la riscurile ce le comportă încărcarea mărfii pe navă, este
recomandabil ca această clauză să fie completată cu obligaţia
vânzătorului de a aviza pe cumpărător asupra datei aproximative
66
când începe încărcarea mărfii pe navă, pentru ca cumpărătorul să
aibă posibilitatea să încheie o asigurare provizorie valabilă până la
obţinerea poliţei de asigurare pentru voiaj.
Întrucât, de regulă, în aceasta condiţie (FOB) se înţelege
livrarea mărfii la balustrada navei, ori de câte ori marfa urmează să
fie şi stivuită în hambarele navei, este necesar ca în contract să se
prevadă condiţia de livrare FOB Stowed. Potrivit acestei condiţii,
stivuirea făcându-se în contul vânzătorului, este necesar să se
includă în preţul extern diferenţa de cheltuieli privind încărcarea, şi
stivuirea mărfurilor în hambar.
Grupa C terms
a. Cost and Freight……(cost şi navlu, urmat de numele
portului de destinaţie) -; CFR
Vânzătorul suportă toate cheltuielile cu marfa până când
aceasta ajunge în portul de destinaţie convenit. Riscurile trec de la
vânzător la cumpărător, ca şi în condiţia de livrare FOB, odată cu
trecerea mărfii peste balustrada navei în portul de încărcare, deci
marfa este transportată pe riscul cumpărătorului.
Data livrării mărfii este considerată data conosamentului
eliberat de armatorul navei în portul de încărcare, faţă de care
cumpărătorul poate considera că marfa s-a livrat sau nu în termenul
de contract convenit.
Sunt situaţii în care cumpărătorul solicită vânzătorului să
suporte cheltuielile de descărcare în portul de destinaţie din diferite
considerente. În acest caz, vânzătorul trebuie să completeze condiţia
de livrare cu prevederi privind obligaţia descărcării mărfii şi să
convină cu cumpărătorul nivelul cheltuielilor de descărcare, conform
tarifelor portuare, care se adăugă la preţul extern negociat.
Astfel, în funcţie şi de navlul obţinut, pot apare menţiuni
cum ar fi:
• CFR landed (descărcat) - atunci când vânzătorul suportă
şi cheltuielile de descărcare a navei;
• CFR liner terms - atunci când navlul cuprinde şi
cheltuielile de încărcare şi descărcare;
67
• CFR free out - atunci când vânzătorul nu suportă
cheltuielile de descărcare la destinaţie, acestea fiind
acoperite de către cumpărător.
b. Cost, Insurance and Freight……(cost, asigurare şi
navlu) -; CIF
Această condiţie de livrare se deosebeşte de precedenta doar
prin faptul că vânzătorul are şi obligaţia de a asigura marfa şi de a
preda cumpărătorului poliţa de asigurare contra riscurilor
transportului maritim.
Şi în cazul practicării acestei clauze, riscurile trec de la
vânzător la cumpărător în momentul trecerii mărfurilor peste
balustrada navei în portul de încărcare.
Cu toate că în INCOTERMS nu se face referire expresă la
transmiterea proprietăţii, se consideră că la vânzările CFR şi CIF
aceasta se face prin predarea conosamentului către cumpărător, din
care cauză, în practica comercială aceste vânzări sunt considerate
vânzări de documente. La livrările CIF este indicat să se menţioneze
în contract că importatorul trebuie să comunice vânzătorului portul
de destinaţie.
c. Carriage paid to……named place of destination
(transport plătit până la……locul de destinaţie
convenit) CPT
Vânzătorul plăteşte costul transportului mărfurilor până la
locul convenit prin contract. Riscul trece de la vânzător la
cumpărător când mărfurile au fost preluate spre transport de primul
cărăuş şi nu când au fost încărcate în mijlocul de transport sau când
au trecut de balustrada navei în portul de încărcare.
Cărăuşul eliberează un conosament, o scrisoare de trăsură
sau un certificat de preluare spre transport care atestă ca vânzătorul a
îndeplinit obligaţiile asumate prin contract privind livrarea mărfii.
FIATA, prin condiţiile generale elaborate, a standardizat
documentul de transport pentru această condiţie de livrare, care
acoperă tot parcursul mărfii până la destinaţie. Acest document este
Through Bill of Lading (conosament direct) a cărui dată atestă
totodată şi data livrării mărfii faţă de termenul contractual convenit.
d. Carriage and insurance paid to……named place of
destination (transport şi asigurare plătite până
la……locul de destinaţie convenit) CIP
68
Aceasta condiţie de livrare se deosebeşte de precedenta prin
faptul că vânzătorul are şi obligaţia de a asigura marfa şi a preda
cumpărătorului poliţa de asigurare contra riscurilor transportului
multimodal.
Grupa D terms
a. Delivered at frontier……named place of delivery at
frontier DAF
Vânzătorul şi-a îndeplinit obligaţia faţă de cumpărător în
momentul în care a depus marfa la locul de pe frontieră convenit
prin contract. Documentul care atestă îndeplinirea obligaţiilor poate
fi documentul de transport, care menţionează descărcarea în sarcina
vânzătorului sau un certificat de antrepozitare, un ordin de livrare
sau orice alt document convenit prin contract care să probeze dreptul
cumpărătorului de a ridica (prelua) marfa.
Riscul trece de la vânzător la cumpărător în momentul
obţinerii documentului de antrepozitare, când vânzătorul este obligat
să-l avizeze pe cumpărător asupra locului şi datei antrepozitării
mărfii. Data livrării este data documentului de antrepozitare a mărfii
faţă de care se consideră livrare în termen sau nu.
b. Delivered Ex Ship……named port of destination
DES
Vânzătorul are obligaţia de a pune marfa la dispoziţia
cumpărătorului pe navă în portul convenit prin contract. Suportă
toate cheltuielile şi riscurile pe care le comportă marfa până la
sosirea acesteia în portul de destinaţie.
Data livrării este data avizării şi marfa este la dispoziţia
cumpărătorului pe navă în portul de destinaţie convenit prin
contract.
c. Delivered Ex Quay……named port of destination
(livrat franco chei) DEQ
Vânzătorul pune mărfurile la dispoziţia cumpărătorului în
portul şi în depozitul de la dana convenită prin contract. El suportă
toate cheltuielile şi riscurile până când mărfurile au fost lotizate şi
depozitate, obţinându-se certificatul de antrepozitare, pe baza căruia
se avizează fără întârziere cumpărătorul.
Data livrării este data certificatului de antrepozitare. Există
şi varianta Ex quay duties on buyer’s account (franco chei taxe
69
vamale în contul cumpărătorului). De aceea este necesar ca la
încheierea contractului să se precizeze la ce variantă se referă părţile
în contract.
d. Delivered duty unpaid……named place of
destination (livrat vama neplătită) DDU
Aceasta este condiţia de livrare care implică maximum de
obligaţii pentru vânzător privind cheltuielile de transport şi riscurile
pe care trebuie să le suporte până la destinaţie.
Vânzătorul trebuie să obţină un document de la societatea
care preia marfa în custodie, la locul convenit în contract, document
care poate fi certificatul de antrepozitare, ordinul de livrare, chitanţa
warrant. Oricare din ele dovedeşte că vânzătorul s-a achitat de
obligaţiile sale contractuale şi pe baza căruia se face avizarea
cumpărătorului.
e. Delivered duty paid……named place of destination
(livrat vama plătită) DDP
Este condiţia de livrare care implică maximum de obligaţii
pentru vânzător. În cazul în care părţile convin ca vânzătorul să
suporte numai taxa vamală, atunci se va face menţiunea
corespunzătoare în contract (de ex. Delivered duty paid exclusive of
VAT and/or taxes).
Vânzătorul suportă toate cheltuielile şi riscurile până la locul
de destinaţie convenit prin contract şi obţine un certificat de
antrepozitare care atestă livrarea mărfii şi în baza căruia va aviza pe
cumpărător că marfa îi stă la dispoziţie la locul şi data convenite prin
contract. Data livrării este considerată data certificatului de
antrepozitare.
70
contractate urmează a fi executate sau procurate după încheierea
contractului.
Fixarea termenului de livrare este un atribut al vânzătorului
care trebuie să aibă toate etapele intermediare de realizare şi predare
a produsului în termenul convenit pentru a evita consecinţele ce
decurg din nerespectarea acestei clauze contractuale (penalizări,
daune, interese, procese, pierderea încrederii clienţilor).
În funcţie de natura şi complexitatea produselor, părţile pot
preciza în contract termenul de livrare în mai multe feluri, dintre
care menţionăm: termene de livrare cerute (la o data calendaristică
fixă); termene de livrare orientative (pe luni, trimestre, sezoane);
termene de livrare determinabile (în funcţie de îndeplinirea anumitor
condiţii din contract).
71
cazul în care cumpărătorul se află într-o poziţie favorabilă, el ar
căuta condiţii FOB.
Din practica comercială a rezultat o posibilitate mai mare de
acţiune asupra preţului mărfii, deci şi a competitivităţii ei, când se
îmbina şi cu preţul transportului şi al asigurării.
Atuul în negociere poate fi datorat de:
• excedentul flotei de care poate beneficia atât vânzătorul cât
şi cumpărătorul;
• poziţia ocupată de marfa comercializată pe piaţa respectivă
sau penurie, ceea ce va determina ca piaţa la acel moment să
aparţină cumpărătorului sau vânzătorului;
• intensitatea fluxurilor de transport pe o anumită relaţie este
de asemenea importantă; în acest caz pot fi găsite şi mărfuri
de întoarcere din portul de descărcare, iar o folosire a
mijlocului de transport în condiţiile de plin-plin determină
preturi mai mici de transport;
• politica economică a statului pentru folosirea cât mai
preponderentă a flotei naţionale poate stimula sau îngrădi în
caz de livrări nefavorabile; acestea având în vedere
realizarea unei balanţe a serviciilor active.
Acest principiu de a exporta CIF şi de a importa FOB, având
în vedere impactul asupra tranzacţiei în cauză, dar şi a obiectivelor
naţionale, se numeşte regula de aur a comerţului.
Încă în faza precontractuală, părţile implicate într-un contrat
de vânzare - cumpărare prospectează piaţa navlului, prin nivelul
acestuia, precum şi a tuturor elementelor aferente angajării unei nave
sau a unui anumit spaţiu, sau altfel spus a constituirii unei baze de
informaţii de care se va ţine cont în alegerea condiţiei de livrare şi de
asemenea, care va constitui un punct iniţial în negocierea însuşi a
contractului comercial.
Odată contractarea perfectată, şi deci şi condiţia de livrare
stabilită, unuia dintre participanţi îi va reveni şi sarcina negocierii
unui alt contract, respectiv a celui de transport. Se vor stabili astfel
doua subsisteme de relaţii contractuale, unul având la bază
contractul comercial şi altul derivat din acesta, dar independent, care
reprezintă contractul de transport.
72
Închirierea unui spaţiu, parţial sau total, pe o navă maritimă
este definită ca navlosire, iar persoana juridică care este beneficiara
acestui spaţiu se numeşte navlositor. Relaţiile dintre această
persoană şi cărăuş, care poate fi chiar proprietarul de navă sau o alta
care preia acest rol, se stabilesc de regula prin contractul de charter
party.
Este evident că în aceste relaţii, cărăuşul oferă servicii de
transport iar navlositorul pe cele de marfă. În cazul în care o
persoana juridică încarcă mărfuri pe o navă fără să fie parte la
contractul de charter party, ci altui document specific transportului
maritim denumit conosament, se numeşte încărcător.
Din aceste considerente, în cazul unei livrări FOB,
navlositor este cumpărătorul, iar vânzătorul îndeplineşte calitatea de
încărcător, în timp ce la o livrare CIF, în care navlositorul este chiar
vânzătorul, acesta este navlositor şi încărcător, cumpărătorul
îndeplinind funcţia de primitor al mărfurilor.
Suprapunerea celor doua contracte în condiţiile de livrare
FOB şi CIF presupune însă o analiză atentă, în sensul că, chiar dacă
la o livrare FOB între vânzător în calitate de încărcător şi cărăuş nu
apar relaţii strict contractuale, ei totuşi concură în mod concertat la
realizarea unui transport de mărfuri pe mare.
4.3.5. Preţul
73
b. rabatul, se aplică asupra preţului de vânzare stabilit, datorită
defectelor de calitate sau a calităţii neconforme cu obiectul
contractului.
c. remiza, prin aplicarea unor procente asupra preţului de vânzare,
datorită livrării unor cantităţi importante dintr-o anumită marfă.
74
- adresele părţilor
- semnăturile.
Preţul extern se înscrie în contract cu o anumită condiţie de
livrare, clauza conform căreia are loc transferarea cheltuielilor de
transport şi expediţie şi a riscurilor între parteneri. Prin aceasta se
repartizează obligaţiile referitoare la principalele operaţiuni şi
anume:
- procurarea mijloacelor de transport
- suportarea cheltuielilor de transport
- suportarea cheltuielilor de asigurare
- suportarea cheltuielilor de încărcare-descărcare
- obţinerea documentelor de expediţie
- plata impozitelor şi a taxelor pe parcursul transportului.
75
mandant, prin renunţarea mandatarului la mandat, prin moartea,
interdicţia sau lichidarea judiciară a uneia dintre părţi.
Contractul de comision – este contractul prin care o parte
(comisionarul) se obligă în baza împuternicirii celeilalte părţi
(comitentul) să încheie acte de comerţ în nume propriu dar pe seama
comitentului sau în numele comitentului în schimbul unei
remuneraţii (comision).
Comitentul pe lângă comisionul stabilit trebuie să-i restituie
comisionarului şi cheltuielile făcute în îndeplinirea însărcinării
primite. Contractul de comision încetează prin revocarea
împuternicirii, prin renunţarea la împuternicirea primita, prin
moartea, interdicţia sau lichidarea judiciara a uneia dintre părţi.
Contractul de agency – este un contract de intermediere. În
dreptul anglo-american nefiind reglementate contractul de mandat şi
de comision, intermedierea are loc prin acest contract. Prin acest
contract o persoană (agent) se obligă să acţioneze în contul altei
persoane (principal sau patron).
Obligaţiile agentului sunt:
- să acţioneze potrivit promisiunii făcute;
- să lucreze numai în folosul principalului sau patronului;
- să respecte instrucţiunile primite.
Principalul sau patronul trebuie:
- să furnizeze agentului informaţiile necesare;
- să-i plătească agentului suma stabilita pentru serviciile
prestate;
- pentru pierderile suferite de agent patronul trebuie să-i
acorde acestuia o indemnizaţie.
Agenţii care lucrează în baza contractului de agency sunt
brokerii şi factorii.
Contractul de consignaţie - este convenţia prin care una din
părţile contractante (consignant) încredinţează celeilalte părţi
(consignatar) obiecte mobile sau mărfuri pentru a le vinde.
Obligaţiile consignantului sunt:
- să predea consignatarului bunurile mobile sau mărfuri ce
urmează a fi vândute;
- să plătească consignatarului remuneraţia ce i se cuvine;
- să restituie consignatarului cheltuielile făcute de acesta
în îndeplinirea însărcinării primite
76
Consignantul are dreptul:
- să verifice oricând bunurile încredinţate consignatarului;
- poate modifica oricând în mod unilateral condiţiile de
vânzare dacă în contract nu se prevede altfel.
Obligaţiile consignatarului sunt:
- să ia masurile necesare pentru păstrarea şi conservarea
bunurilor primite;
- să execute mandatul dat de consignant;
- să dea socoteala consignantului asupra îndeplinirii
mandatului său.
Contractul încetează ca şi în cazul contractului de comision.
Contractul de report – constă în cumpărarea pe bani gata a
unor titluri de credit care circulă în comerţ şi în revânzarea simultană
cu termen şi pe un preţ determinat, de către aceeaşi persoană a unor
titluri de aceeaşi specie. Contractul de report cuprinde o dublă
vânzare: una care se execută imediat, iar cealaltă este o revânzare cu
termen şi la un preţ determinat.
Diferenţa dintre suma dată de reportator şi cea pe care o
încasează la termen (denumită report) este profitul obţinut de
reportator. În plus, acesta va primi de la reportat pentru serviciul
prestat o remuneraţie (preţ de report sau premiu). Dacă în contract nu
s-a prevăzut altfel, fructele civile produse de titlurile de credit în
perioada contractului revin reportatorului.
Contractul de cont curent - constă în înţelegerea părţilor
ca în loc să achite separat şi imediat creanţele reciproce, izvorâte din
prestaţiile făcute una către cealaltă, lichidarea să se facă la un anumit
termen prin plata soldului de către partea debitoare. Părţile care
încheie acest contract se numesc corentişti, iar prestaţiile reciproce
care şi le fac se numesc remize sau remise. Efecte juridice produse:
transferul dreptului de proprietate, novaţia , indivizibilitatea şi
compensaţia.
Contractul de gaj comercial – este contractul prin care
debitorul remite creditorului său un bun mobil pentru garantarea
executării obligaţiei cu posibilitatea pentru creditor ca la scadenţă, în
caz de neexecutare a obligaţiei să fie satisfăcut cu preferinţă din
valoarea bunului respectiv. Contractul de gaj trebuie transcris în
termen de 5 zile în registrul special ţinut la instanţa judecătorească.
Drepturile creditorului gajist:
77
- dreptul de a retine bunul care constituie garanţie şi
dreptul de a revendica bunul de la orice persoană s-ar
afla fără voia sa.
Obligaţiile acestuia sunt:
- să conserve bunul;
- interdicţia de a folosi bunul;
- obligaţia de restituire a bunului în cazul achitării
datoriilor.
Contractul de factoring – este contractul prin care o
persoană (aderent) cedează creanţele sale unui terţ (factor) ce se
obligă să preia activitatea de încasare, în schimbul unui comision.
Operaţiunile de factoring sunt de 2 feluri:
- factoring la scadenţă, maturity factoring (factorul
plăteşte facturile la data scadentei lor);
- factoring tradiţional obişnuit, old line factoring (factorul
plăteşte creanţele imediat).
Factorul are obligaţia de a plăti creanţele care i-au fost
transferate de aderent, să încaseze facturile cedate şi eventual să
suporte riscurile financiare. Aderentul are obligaţia de a plăti un
anumit comision, de a garanta existenta creanţelor şi de a coopera cu
factorul pe toata durata contractului în urmărirea şi executarea silita a
debitorilor.
Contractul de forfaiting – este o forma de finanţare care se
reduce la 2 operaţiuni distincte:
- scontarea, prin care beneficiarul transmite o cambie către
o terţa persoană (de obicei o bancă) în vederea încasării
contravalorii ei înainte de scadenţă;
- reescontarea, operaţiunea prin care o cambie deţinută de
o bancă comercială prin scontare, este transmisă unei
bănci centrale în schimbul unei taxe de reescont care de
regulă se stabileşte în funcţie de cerinţele politicii
economice a statului respectiv.
De regulă la operaţiunile de forfetare recurg vânzătorii pe
credit din contractele comerciale internaţionale, în vederea încasării
înainte de scadenţă a contravalorii mărfurilor exportate.
Contractul de leasing – este o operaţiune comercială
complexă care se compune din mai multe raporturi juridice:
78
- un contract de vânzare - cumpărare încheiat de
organizaţia producătoare, ca vânzător şi organizaţia
financiară care urmează să crediteze operaţiunea de
leasing, în calitate de cumpărător;
- un contract de locaţiune încheiat intre organizaţia
financiara în calitate de proprietar al bunului şi
organizaţia utilizatoare;
- contractul de leasing mai conţine şi elementele unui
contract de mandatar ce intervine intre societatea
finanţatoare şi societatea utilizatoare care are dreptul de
preemţiune la sfârşitul contractului de locaţiune.
Deci la naşterea unei operaţiuni de leasing iau parte trei
parteneri: furnizorul de maşini şi utilaje, finanţatorul şi utilizatorul.
Recurgerea la operaţiunea de leasing prezintă avantaje pentru toate
părţile implicate. La expirarea contractului de leasing, beneficiarul
dispune de o triplă opţiune: restituirea utilajului, cumpărarea acestuia
la valoarea reziduală sau prelungirea contractului pentru o nouă
perioadă.
Contractul de lease-back – este o formă de finanţare pe
termen lung. Contractul de lease-back se încheie de 2 persoane:
vânzătorul fabricii sau al liniei tehnologice, care transferă
proprietatea acestora către cumpărător (organizaţia financiară), care
la rândul său le închiriază fostului proprietar devenit locatar. Rolul
economic al unor astfel de operaţiuni constă în posibilitatea acordată
întreprinzătorului de a-şi procura în mod convenabil mijloace
financiare prin transformarea investiţiilor care le-a realizat în
lichidităţi necesare producţiei, fără să piardă folosinţa
echipamentului din dotare.
Contractul de licenţa de brevet invenţie - este contractul
prin care una dintre părţi “licenţiatorul“ transmite celeilalte părţi,
numită licenţiat, dreptul de folosinţă asupra unei invenţii protejate
printr-un brevet de invenţie, în schimbul unui preţ, îmbrăcând astfel
un caracter oneros. Cunoaşterea perioadelor de valabilitate a
brevetelor de invenţii în diverse state prezintă o importanţă
deosebită, deoarece după expirarea acestei perioade invenţia intră în
domeniul public, putând fi folosita de oricine, fără a mai fi necesar
acordul fostului titular.
79
Contractul de licenţă de brevet de invenţie prezintă
numeroase avantaje pentru licenţiat:
- realizare de economii valutare prin reducerea
importurilor de mărfuri similare,
- introducerea rapida a unor tehnici avansate,
- promovarea exporturilor produselor realizate sub licenţă.
Contractul de transfer know-how – este contractul prin
care o parte transmite celeilalte părţi, contra unui preţ, cunoştinţele
sau procedeele tehnice pe care le deţine şi care nu au fost brevetate
sau nu sunt brevetabile, necesare fabricării unui anumit produs,
comercializării lui sau prestării unui anumit serviciu de o manieră
necunoscută până la acea dată de beneficiarul transferului.
Contractul de transfer de know-how se poate materializa sub
multiple forme:
- o perfecţionare tehnică;
- formula sau un plan;
- note scrise de aplicare a unui procedeu sau unei
tehnologii;
- o formulă nouă organizatorică sau de comercializare,
etc..
Exista 2 tipuri de contracte know-how: pur şi combinat.
Preţul în acest contract este stabilit printr-o suma globală.
Obligaţiile furnizorului:
- să transmită anumite cunoştinţe tehnice;
- să acorde beneficiarului garanţii asupra rezultatului;
- dreptul exclusiv de folosinţa;
- dreptul de folosinţă al mărcii de fabrica a
transmiţătorului;
- asistenta tehnica.
Obligaţiile beneficiarului sunt:
- plata preţului;
- păstrarea secretului;
- menţinerea calităţii produselor obţinute.
Contractul de know-how încetează la expirarea termenului
stipulat, prin denunţare sau reziliere.
Contractul de concesiune – este operaţiunea prin care o
persoană numită concedent vinde mărfuri altei persoane numită
concesionar, care la rândul sau le revinde clientelei locale pe care şi-
80
o formează. Concesionarul are o dublă calitate, de cumpărător şi de
revânzător, el lucrând în nume şi în cont propriu, beneficiul acestuia
realizându-se prin diferenţa de preţ dintre cel de cumpărare şi cel de
vânzare. Durata concesiunii este în general pe termen de un an.
Efectele contractului de concesiune:
- concedentul are obligaţia să vândă într-o zonă
determinată numai concesionarului,
- să asigure o aprovizionare ritmică şi să asigure condiţii
de credit avantajoase.
Concesionarul are obligaţia să comercializeze marfa stabilită
prin contract şi să nu facă concurenta concedentului prin vânzarea de
produse similare aparţinând altor producători. Încetarea contractului
survine la împlinirea termenului sau prin reziliere.
Contractul de franciză – constă în acordarea de către un
comerciant - producător numit francizor, a dreptului de a vinde
anumite bunuri sau de a presta anumite servicii, precum şi de a
beneficia de marca, renumele, know-how-ul şi asistenţa sa, unui
comerciant numit francizat, în schimbul unui preţ constând într-o
sumă de bani iniţială şi de redevenţa periodică numită franchisee.
Acest contract oferă multiple avantaje ambelor părţi:
- franchisorul pătrunde pe piaţa externă fără eforturi de
investiţii şi în condiţii de eficienţă;
- francizatul îşi desfăşoară activitatea cu mijloacele
concedentului, asigurându-şi astfel clientela şi extinderea
operaţiilor comerciale şi îşi menţine independenţa.
Încetarea contractului de franciză are loc prin ajungerea la
termen şi reziliere.
Contractul de depozit – este contractul în virtutea căruia o
parte numită deponent predă în păstrarea şi conservarea celeilalte
părţi numită depozitar mărfuri pe care acesta din urmă se obligă să le
restituie la termenul stabilit. Preţul prestaţiei este determinat de
valoarea, volumul şi termenul de depozitare a mărfurilor. Contractul
de depozit nu se formează decât în urma predării efective a
mărfurilor în posesia depozitarului, având obligaţia de a le conserva,
fără să le folosească şi să păstreze secretul operaţiei. Dacă nu le
restituie la termen sau mărfurile pier în caz de forţă majoră
depozitarul răspunde pentru acestea.
81
Contractul de navlosire – contractul prin care cărăuşul se
obligă, contra plăţii unui navlu, să transmită mărfuri pe mare de la un
stat la altul. Contractul de navlosire poate îmbrăca 2 forme: charter
party şi conosamentul. Părţile din acest contract sunt: armatorul
(cărăuşul) şi navlositorul (cel care închiriază nava sau are mărfuri de
transportat). Dacă se doreşte angajarea din partea armatorului a unei
răspunderi pentru lipsuri sau stricăciuni cu o sumă ce depăşeşte
răspunderea obişnuită a cărăuşului, trebuie să se înscrie în
conosament valoarea mărfurilor şi plata unui navlu corespunzător.
Contractul de transfer de tehnologie – este o forma de
cooperare economică internaţională care cuprinde transferul de
mijloace tehnice, procedee şi cunoştinţe de specialitate necesare
pentru fabricarea unui produs. Modalităţile de comercializare sunt
contractul de licenţă de brevete de invenţii şi contractul de transfer
know-how. Prin cesiunea cu titlu oneros a brevetului de invenţie se
înţelege transferarea de la vânzător la cumpărător a tuturor
drepturilor patrimoniale ce decurg din brevetul respectiv. Contractul
de know-how se utilizează atât în contractul comercial cât şi în
contractele de exporturi complexe.
Contractul de consulting şi engineering – este contractul
prin care o parte numită prestator se obligă faţă de cealaltă parte
numită client ca în schimbul unui preţ, să dea consultaţii tehnice de
specialitate şi să asigure asistenţă tehnică privind realizarea unui
anumit obiectiv. Consultingul este o activitate de consultare care
cuprinde o sferă largă de operaţiuni, şi anume, studierea şi cercetarea
, în folosul beneficiarului a posibilităţilor tehnice şi comerciale,
raportate la stadiul actual al ştiinţei şi practicii într-un anumit
domeniu.
Engineering-ul este un complex de operaţiuni de concepţie şi
elaborare, precum şi de coordonare şi executare a proiectelor şi
lucrărilor pentru realizarea unor obiective.
Obligaţiile prestatorului :
- efectuarea de studii, asistenţă tehnică acordată,
- efectuarea lucrărilor de montaj,
- predarea documentaţiei obiectivului,
- garantarea funcţionarii şi capacitaţii obiectivului,
- păstrarea secretului informaţiilor.
Obligaţiile clientului:
82
– obligaţia de a plătii preţul şi de a preda toate datele şi
informaţiile cerute,
– să presteze unele serviciu,
– să furnizeze anumite materiale sau să obţină anumite
autorizaţii sau avize necesare realizării obiectivului.
Contractul de reexport – constă în operaţiunile de
importuri în valută convertibilă, efectuate în scopul ca mărfurile
respective să fie exportate pe terţe pieţe, tot în valută convertibilă.
Modalităţi de plată: acreditiv „back to back”, acreditiv transferabil.
Pentru a fi ferită de riscul fluctuaţiilor valutare, este indicat ca
iniţiatorul operaţiei de import reexport, pe lângă negocierea preţului
într-o singură valută să promoveze în ambele contracte aceeaşi
clauză, astfel riscul transferându-se asupra vânzătorului din primul
contract şi cumpărătorului din al doilea contract.
Contractul de lohn – este prelucrarea pe bază contractuală
de către o întreprindere industrială a materiilor prime,
semifabricatelor şi accesoriilor utilizate de firma beneficiară, potrivit
indicaţiilor sau modelelor puse la dispoziţie de către aceasta din
urmă. Pentru prestator, o astfel de operaţie prezintă avantaje cum
sunt: acoperirea capacitaţilor sale de producţie; degrevarea balanţei
de plăţi pentru unele importuri; utilizarea forţelor de muncă, etc..
Principalul dezavantaj îl prezintă limitarea exporturilor la manoperă
şi cheltuieli generale şi amortismente, fapt ce conduce la un aport
valutar mai redus.
Licitaţiile pentru contractarea de maşini-unelte,
tehnologii şi construcţii de ansambluri industriale civile. În
legătură cu acestea sunt de examinat: condiţiile de licitaţie, oferta de
participare şi încheierea contractului. Condiţiile de licitaţie sunt
stabilite de organizatorul de licitaţie (importatorul) şi sunt furnizate
cu prilejul publicării sau distribuirii invitaţiei de participare la
licitaţie(daca licitaţia este închisă).
83
Cap. 5 Riscurile în operaţiunile comerciale
externe
5.1. Definirea şi clasificarea riscurilor specifice
comerţului exterior
84
• Funcţie de conţinutul şi natura lor, discutăm de:
- riscuri economice (fluctuaţii valutare, neplata
preţului, neexecutarea altor obligaţii etc.);
- riscuri neeconomice (război, blocade, embargo,
anulări de licenţe, calamităţi, etc.).
• După cauzele ce le determină, întâlnim:
- riscuri naturale (cutremure, inundaţii, furtuni, etc.);
- riscuri politice (revoluţii, schimbări de guverne);
- riscuri de preţ (inflaţie, instabilitate, etc.);
- riscuri financiar-monetare (fluctuaţia cursului
monetar);
- riscuri legate de organizarea în domeniul producţiei.
• După localizarea riscurilor, avem:
- riscuri interne (întreprinderi productive, ICE,
transport, etc.);
- riscuri externe (derularea pe piaţa externă).
Dacă se combină criteriile de clasificare, principalele riscuri
întâlnite frecvent în comerţul exterior sunt:
a. Riscuri în sfera producţiei pentru export: survin în legătură cu
nerealizarea la termenele stabilite a mărfurilor pentru export;
cantitatea, structura şi calitatea mărfurilor exportate.
b. Riscuri de inovaţie şi tehnologice: apar în cazul neîndeplinirii
inovaţiilor preconizate şi a modernizărilor tehnologice pentru
producţia pentru export sau când costurile anticipate pentru
aceste inovaţii sunt sub costul de realizare a lor, urmând ca
exportatorul (producătorul) să lucreze în pierdere.
Uneori, fabricile producătoare şi exportatoare din ţări
dezvoltate îşi experimentează produsele şi tehnologiile noi pe
seama unor parteneri din ţări în curs de dezvoltare în care
legislaţia privind securitatea producţiei şi protejarea populaţiei
este mai lejeră.
Riscul de inovare şi tehnologie poate apare şi dacă, în urma
transferului de tehnologie (inovaţii, brevete sau know-how),
importatorul nu realizează produsul la parametrii proiectaţi,
similari cu situaţia de la exportator. În acest caz, poate pierde
importatorul, dar dacă plata transferului de tehnologie se face în
85
cote procentuale din noile produse realizate sub licenţă sau
know-how, atunci pierde şi exportatorul.
c. Riscul informaţional: apare între producătorii de marfă pentru
export şi ICE, printr-o întârziere privind informarea reciprocă
privind derularea operaţiunilor de export.
d. Riscul în domeniul logisticii mărfurilor: este legat de apariţia
unor pierderi, degradări, avarii ale lotului de marfă, pe parcursul
transportului (intern, extern) sau în cazul manipulării,
depozitării, etc..
Acest tip de riscuri au o frecvenţă mare de apariţie şi o
pondere valorică ridicată în comerţul exterior, motiv pentru care
s-au elaborat unele sinteze de uzanţe comerciale (de ex.: regulile
INCOTERMS) şi s-au perfecţionat tehnici specifice de asigurare.
e. Riscurile privind “capacitatea de realizare umană”: sunt
determinate, fie de cunoştinţele insuficiente ale specialiştilor
antrenaţi în activitatea de producţie pentru export, fie de
nerespectarea caracterului confidenţial al realizării tehnice şi
tehnologice a producţiei pentru export. Această nerespectare
favorizează spionajul economic, urmările fiind grave pentru
firmă şi pentru economia naţională.
f. Riscul de neexecutare: este o formă a riscului comercial ce apare
atunci când una din părţi nu poate sau nu vrea să-şi onoreze
obligaţiile contractuale asumate.
g. Riscul de insolvabilitate: apare atunci când cumpărătorul, după
preluarea mărfii, nu achită în termenul şi condiţiile convenite
preţul mărfurilor, total sau parţial. Este specific numai
operaţiunilor de export derulate pe credit.
h. Riscul de preţ: este determinat de neconcordanţa în timp între
momentul semnării contractului de comerţ exterior şi momentul
încasării sau plăţii.
Pentru exportator există riscul ca preţul la semnarea
contractului să fie sub preţul mondial din momentul plăţii, iar
pentru importator riscul este ca preţul la semnarea contractului să
fie peste preţul mondial de la data plăţii. Acest risc de preţ este
cu atât mai mare cu cât contractul de comerţ exterior se încheie
pentru o perioadă mai lungă de timp, pentru mai mulţi ani de
zile.
86
Riscul de preţ se reflectă:
• asupra întreprinderii producătoare de marfă pentru export,
când preţul extern rămâne fix sau scade iar preţul intern
creşte, datorită creşterii preţului la materii prime şi
manoperă;
• asupra ICE, caz în care dacă preţul extern creşte faţă de cel
din contract (care este fix), ICE pierde în cazul exportului şi
câştigă în cazul importului.
i. Riscul valutar: determinat de modificarea cursului valutar
(apreciere-depreciere) a valutei de contract, în intervalul de la
semnarea contractului de comerţ exterior şi până la efectuarea
plăţii în valută respectivă.
Pentru exportator (creditor), riscul valutar apare în cazul în
care, la data încasării creanţei, valuta de contract s-a depreciat
faţă de momentul semnării contractului (a scăzut puterea de
cumpărare a ei). Pentru importator (debitor), riscul valutar apare
în cazul în care valuta de contract, pe acelaşi interval, are o
putere de cumpărare mai mare. Riscul valutar include, alături de
cele două situaţii menţionate, şi riscul convertirii dintr-o valută
într-o altă valută.
j. Riscul de transfer valutar: apare atunci când ţara gazdă introduce
unele restricţii sau taxe de transferare a valutei.
87
(notat P0) se înlocuieşte cu un nou preţ (notat P1). Determinarea
noului preţ se face după relaţia:
M L
P1 = P0 a + b 1 + c 1 , unde
M0 L 0
a – constantă exprimând ponderea non adaptabilă a preţului
de contract, de exemplu 20%; b – ponderea materiilor prime
în preţ; c – ponderea manoperei în preţ (a + b + c = 1);
M1 M 0 – media aritmetică/ponderată a preţurilor
materiilor prime la acel moment;
L1 L 0 – media aritmetică/ponderată a salariilor la cele
două momente.
b. Clauza de indexare: prin care are loc legarea preţului (sumei)
prevăzut în contract de un anumit etalon: o marfă de referinţă sau
anumiţi indicatori sau indici. Dacă valoarea etalonului se
modifică peste o limită convenită reciproc, se schimbă automat şi
preţul din contract cu un procent convenit.
c. Clauza de consolidare a preţurilor sau clauza marfă: se aplică
pentru livrări pe credit şi rambursarea creditului în produse, când
se precizează expres preţul pe baza căruia se va efectua schimbul
reciproc, dar se stabileşte şi cantitatea de produse de rambursat
pentru volumul de livrări efectuate (cantitativ). Introducerea
clauzei apropie acest contract de contractul de contrapartidă.
d. Rectificarea preţului: se aplică la livrările de maşini, utilaje,
echipamente când se prevede o aliniere automată a preţurilor la
conjunctura de pe piaţa reprezentativă a acelui tip de utilaj,
echipament (piaţa reprezentativă este dată de piaţa ţării cu rol
major în producţia acelui tip de utilaj).
În fapt, apelul la acest tip de clauză se recomandă pentru
orice exporturi ce se distribuie pe un interval lung de timp, când
asupra preţului de contract (P0) îşi vor pune amprenta rata
inflaţiei (Ri) şi rata dobânzii (Rd). Teoretic, preţul
echivalent/rectificat – funcţie de conjunctura de pe piaţa
reprezentativă convenită – poate fi determinat după relaţia:
88
R R
P1 = P0 1 + d + i n , unde
100 100
n – numărul de ani (perioada).
e. Clauza de revizuire a preţului: prin care părţile se obligă să
renegocieze preţul dacă se înregistrează o variaţie peste o limită
convenită la costul materiilor prime, transport, manoperă, etc..
f. Clauza ofertei concurente: permite obţinerea de condiţii mai
favorabile decât cele convenite la semnarea contractului (se
solicită, de regulă de cumpărător), în raport de evoluţia ofertei
unei firme concurente recunoscute.
g. Clauza valutară: presupune legarea valutei în care se face plata
de o altă valută considerată ca având un curs stabil.
h. Clauza multivalutară: când moneda de plată se raportează la un
coş valutar simplu (ponderat), constituit din mai multe valute
cotate pe piaţa financiar-bancară internaţională. De regulă,
clauza multivalutară presupune raportarea la coşul de valute
format de Drepturile Special de Tragere (DST), la cursul stabilit
de FMI în ziua anterioară semnării contractului, cu o abatere de
± 1%.
i. Clauza de alegere a monedei de plată: prin care se exprimă
creanţa în mai multe monede (prin contract) iar la data efectuării
plăţii partenerul alege moneda de plată. Clauza poate avea un
caracter unilateral – se convine numai în favoarea
distribuitorului/creditorului – cât şi un caracter bilateral, caz în
care ambii parteneri au opţiunea alegerii monedei de plată.
j. Clauza de impreviziune (hardship): părţile păstrează dreptul de a
cere renegocierea contractului, total sau parţial, dacă a intervenit
un eveniment exterior imprevizibil ce a dezechilibrat raporturile
dintre părţi, faţă de situaţia avută în vedere la semnarea
contractului. Această clauză se aseamănă cu clauza de forţă
majorăm dar include numai evenimente ce îngreunează
executarea contractului nu şi evenimentele implacabile ce o fac
imposibilă.
89
5.3. Alte metode de prevenire şi contracarare a
riscurilor specifice comerţului exterior
90
Cap. 6 Operaţiunile comerciale combinate
Operaţiunile comerciale combinate sunt afaceri
internaţionale care îmbină operaţiunile de export, import, prestări de
servicii, etc. într-un mecanism tranzacţional unic, conceput şi pus în
aplicare de compartimentele de comerţ exterior sau de firme
specializate în acest domeniu.
Operaţiunile combinate s-au dezvoltat în comerţul
internaţional în special în deceniile opt şi nouă şi se menţin şi în
prezent ca o formă de tranzacţii adaptată condiţiilor specifice care
caracterizează anumite direcţii ale relaţiilor economice
internaţionale.
Dezvoltarea acestui gen de operaţiuni are la bază mai mulţi
factori:
- migraţia comercială – preocuparea firmelor de comerţ
exterior de a oferi noi modalităţi de promovare a tranzacţiilor
şi sporire a profiturilor;
- diferenţele de nivel şi performanţă între ţările participante la
comerţul mondial;
- amplasarea geografică în raport cu partenerii comerciali;
- deosebiri şi imperfecţiuni în mecanismele de piaţă dintre
diferite ţări;
- regimul juridic general şi cel al comerţului în diferite ţări;
- politica comercială şi valutară a diferitelor state.
Operaţiunile combinate se particularizează prin următoarele
aspecte:
- baza juridică a operaţiunilor este creată, de regulă, prin
două sau mai multe contracte, între care există o anumită
legătură;
- tranzacţia prezintă un grad mai ridicat de risc;
- realizarea tranzacţiilor presupune un grad mai înalt de
profesionalism.
Principalele tipuri de operaţiuni comerciale combinate sunt:
contrapartida, reexportul şi operaţiunile switch.
91
6.1. Operaţiunile în contrapartidă
92
Deşi formele pe care le îmbracă contrapartida sunt diverse,
ele au un element comun: compensarea directă, integrală sau parţială
a unui import făcut de un partener printr-un export realizat de către
celălalt partener.
Motivaţiile şi avantajele prin care s-ar putea explica
interesul firmelor private şi publice, al statelor pentru operaţiunile în
contrapartidă sunt următoarele:
- instabilitatea monetară, concretizată mai ales prin flotarea
generalizată a cursurilor valutare, criza lichidităţilor
internaţionale, situaţia de inferioritate în care se găsesc
numeroase ţări în raporturile economice internaţionale ca
urmare a lipsei convertibilităţii propriilor monede;
- avantajul pe care contrapartida îl oferă în angajarea unor
operaţiuni comerciale în acţiuni de cooperare în producţie, în
ştiinţă şi tehnică, realizându-se cu eforturi investiţionale mai
reduse pentru fiecare dintre parteneri. Contrapartida constituie
deci o formă comercială prin care se realizează o reducere a
efortului valutar;
- încercarea de menţinere şi dezvoltare a relaţiilor reciproce într-
un cadru echilibrat al fluxurilor de mărfuri şi servicii prin
contrapartida la nivelul de state (clearingul);
- diversificarea fondului de mărfuri pentru piaţă, în cadrul
regional, cu efecte benefice asupra consumatorilor, acest
procedeu fiind şi un mijloc de testare a competitivităţii
internaţionale a unor produse;
- contrapartida este o formă de comerţ puţin costisitoare deoarece
presupune o activitate de marketing relativ mai redusă şi un
aparat comercial mai puţin numeros decât necesită alte firme de
comerţ.
Contrapartida prezintă anumite limite, fapt care explică
reţinerea unor oameni de afaceri faţă de ea:
- conjugarea interesului partenerilor pentru mărfurile de care
dispune fiecare dintre aceştia, fiind uneori inegală ca mărime, şi
echilibrul se poate deteriora mai mult în timp;
- compensarea valorică a unor schimburi de mărfuri este greoaie,
iar în timp se pot crea dezechilibre care frânează aceste
operaţiuni;
93
- unele firme, mai ales din ţările dezvoltate, au tendinţa de a
exporta mărfuri prelucrate, depăşite din punct de vedere tehnic,
obţinând în schimb materii prime, care devin din ce în ce mai
rare la scară mondială.
Cu toate aceste limite, contrapartida se menţine viabilă în
comerţ. Operaţiunile în contrapartidă se pot clasifica după mai multe
criterii:
- după gradul de compensare prin marfă şi/sau prin servicii, pot fi
compensaţii care elimină complet moneda, sau operaţiuni
paralele care operează în schimburile reciproce parţial cu
mărfuri şi/sau servicii, iar o parte din afacere include moneda ca
termen de schimb;
- după numărul de parteneri de afaceri, pot fi operaţiuni în
contrapartidă bilaterale sau operaţiuni în contrapartidă
multilaterale;
- după nivelul economic şi juridic al partenerilor, pot fi operaţiuni
în contrapartidă la nivel de întreprinderi, operaţiuni în
contrapartidă la nivel de grupuri de întreprinderi sau ramuri
(barter), sau operaţiuni la nivel de state (clearing).
6.1.1 Compensaţiile
94
COMPENSATIILE INDIVIDUALE se pot clasifica, în
funcţie de numărul de firme participante şi de mecanismul lor de
desfăşurare în:
Compensaţii simple – se încheie între întreprinderi din două
ţări, fiecare din ele apărând atât în calitate de exportator, cât şi de
importator; valorile celor două partizi de mărfuri sunt egale,
compensându-se reciproc. Contractul care se încheie între cele două
întreprinderi cuprinde clauza de compensaţie prin care se prevede că
plata mărfurilor importate se va face printr-un export de valoare
egală. În vederea unei mai mari siguranţe, mecanismul acestei tehnici
de comerţ exterior fiind din acest punct de vedere relativ vulnerabil,
există mai multe practici spre care tind partenerii şi dintre care unele
se folosesc numai în anumite situaţii:
- fiecare din cei doi parteneri urmăresc să efectueze un import
paralel, respectiv să livreze partida proprie numai după primirea
contrapartidei de mărfuri. Partenerul care livrează primului
mărfurile, pentru a fi la adăpost de riscul nelivrării contrapartizii
de mărfuri, poate solicita o scrisoare de garanţie bancară sau o
scrisoare comercială;
- expedierea partidei de export unui terţ, cu dispoziţia de a elibera
marfa numai concomitent cu obţinerea contrapartizii;
- compensaţii cu import şi export concomitent, aceste operaţiuni
efectuându-se mai ales în cadrul târgurilor internaţionale, în
porturile şi în zonele comerciale libere, în care mărfurile
urmează a fi schimbate la faţa locului;
- compensaţii cu export şi import alternativ, acestea constând în
divizarea partizilor de mărfuri în loturi, care se livrează eşalonat,
într-o anumită perioadă de timp, diminuându-se astfel riscul
nelivrării mărfurilor în contrapartidă.
Compensaţiile progresive – cunosc în comerţul
internaţional contemporan o extindere deosebită, ele practicându-se
sub forma compensaţiilor bilaterale lărgite, triunghiulare şi multiple
sau în lanţ.
- compensaţiile bilaterale lărgite se încheie cu participarea a doi
sau mai mulţi parteneri din partea fiecăreia din cele două ţări,
atât parteneri de export cât şi de import. În acest caz, mărfurile
circulă între cele două ţări, iar decontările se fac în interiorul
fiecăreia dintre acestea, între partenerii care apar în calitate de
95
vânzători şi cumpărători atât în relaţiile externe cât şi în cele
interne. Aceasta înseamnă că exportatorul dintr-o ţară va primi
contravaloarea mărfurilor exportate, de la importatorul din
propria ţară, în monedă naţională, nefiind necesară circulaţia
devizelor între cele două ţări.
- compensaţiile triunghiulare şi cele în lanţ presupun
participarea la aceste operaţiuni a unor întreprinderi din trei sau
mai multe ţări, livrarea mărfurilor între firmele participante
având forma unui circuit închis. În acelaşi mod se efectuează şi
stingerea obligaţiilor, evitându-se şi de această dată, decontările
valutare externe. Operaţiunile de compensaţii progresive sunt
mai elastice decât cele simple, deoarece, în condiţiile participării
mai multor întreprinderi din aceeaşi ţară sau din alte ţări, se
poate realiza mai uşor consensul partenerilor asupra mărfurilor
ce urmează să facă obiectul operaţiunii.
96
utilizează bani şi nu se antrenează în acest tip de relaţie sistemul
bancar şi de credit. În contractele de barter, pe lângă elementele
comune oricărui contract internaţional, există şi elemente specifice
de stingere a obligaţiilor reciproce.
Faptul că în acest contract, neexistând un suport financiar
bazat pe mecanismul instrumentelor şi mijloacelor de plăţi obişnuite,
apare necesară scrisoarea de garanţie bancară ca mijloc de asigurare.
Folosirea acestei tehnici comercială pe scară exagerat de largă,
comportă riscuri şi prezintă neajunsuri în sensul că reduce
considerabil aportul valutar şi deci posibilităţile de plată externă în
domenii în care necesităţile o impun.
Se disting două timpuri de barter: bilateral şi
multilateral.
Barterul bilateral se practică între ţările este europene prin
organizaţiile cooperatiste. Această variantă de barter se mai practică
şi între întreprinderi aparţinând unor grupuri diferite de ţări. Intr-o
variantă mai evoluată, barterul implică antrenarea în relaţie a unor
companii de asigurare, a unor societăţi de transporturi şi instituţii
bancare care garantează livrarea mărfii.
Barterul multilateral reprezintă o treaptă în evoluţia acestui
gen de operaţiuni şi constă în aranjamente de schimb între trei, iar
uneori chiar mai mulţi parteneri.
Indiferent de gradul de evoluţie şi de forma, aranjamentele
de tip barter, se pot întâlni atât la nivelul întreprinderii cât şi la nivel
guvernamental. Barterul sub forma unui aranjament între guvernele
diferitelor ţări prezintă unele trăsături specifice cum sunt: nivelul
valoric de mari proporţii al schimburilor ocazionate de barter, durata
mare a convenţiei, un consens în ceea ce priveşte diverse clauze de
salvgardare.
În practica relaţiilor comerciale internaţionale, astfel de
acorduri se întâlnesc preponderent între ţările în curs de dezvoltare.
Obiectivul lor îl constituie mai ales produsele agroalimentare,
minereurile, petrolul, produsele chimice ale industriei uşoare, maşini
agricole.
Barterul de tip swap
Un avantaj important al barterului în varianta swap, îl
reprezintă economisirea substanţială a cheltuielilor de transport. În
cazul swap-ului, tranzacţia constă în preluarea reciprocă de
97
responsabilităţi de către parteneri. Barterul de tip swap constă şi în
eliminarea unor prejudicii de ordin politic, care adesea constituie o
frână în dezvoltarea schimburilor comerciale clasice.
Clearingul este un acord între două sau mai multe ţări
pentru o compensare globală a fluxurilor de bunuri şi servicii
reciproce pe o perioadă determinată de timp, de obicei un an, cu
excluderea totală sau parţială a transferului valutar. Astfel se naşte
raportul: importatori-bancă de compensaţie-exportatori. Plata
exportatorilor naţionali se va face în limitele disponibilităţilor băncii,
constituite din vărsămintele importatorilor naţionali. Calculul de
compensaţie se efectuează în mod global la sfârşitul anului, iar
eventualul sold urmează a fi compensat de partea debitoare într-un
mod convenit în prealabil de către cele două părţi (livrări de mărfuri,
prestaţii de servicii, plata în valută, etc.).
La baza compensaţiei globale prin sistemul clearing se află
un acord interguvernamental în care se stipulează: data intrării în
vigoare a acordului de clearing, durata lui de valabilitate, instituţia
sau organul care se implică în fiecare ţară de îndeplinirea obligaţiilor,
plăţile admise a fi efectuate prin clearing şi care pot fi plăţi
comerciale, plăţi necomerciale, cheltuieli accesorii, indicarea
băncilor centrale sau a altor organe specializate desemnate de
guvernele semnatare ale acordului să organizeze şi să execute
decontările reciproce conform stipulaţiilor contractuale, deschiderea
conturilor de clearing, moneda în care se va efectua decontarea în
clearing, precizarea plăţilor admise prin contul de clearing.
Acordurile de clearing sunt însoţite de anexe care cuprind mărfurile
şi serviciile care pot face obiectul tranzacţiilor (nomenclator de
clearing). În baza acordurilor de clearing, se deschid conturi la
băncile din ţările semnatare în care se ţin evidenţele schimburilor.
Un acord de clearing instituie în relaţia dintre părţi un nou
regim de plată diferit de cel în devize libere. Plăţile pentru operaţiuni
de comerţ exterior se fac în valută clearing şi nu în valută
convertibilă. Moneda acordului este desemnată prin referire la
monede naţionale convertibile (ex. USD) sau monede artificiale
(DST, ECU). Totuşi, acestea sunt unităţi de cont şi nu pot fi practic,
niciodată schimbate la paritate cu monedele efective, în raport cu
care au fost definite. Moneda de clearing ($ clearing) face de regulă
un discount (este mai slabă) în raport cu moneda efectivă (USD),
98
deoarece faţă de acesta din urmă, care poate fi utilizat ca mijloc de
plată pentru orice marfă şi cu orice partener comercial (fiind
convertibilă), moneda clearing poate folosi la plăţi doar pentru
mărfurile specificate în nomenclatorul de clearing.
Într-o formă mai complexă, clearingul nu cuprinde numai
schimbul de mărfuri, ci şi de prestări de servicii, în acest caz
compensându-se drepturile şi obligaţiile băneşti ale ţărilor în cauză,
rezultate atât din comerţul vizibil cât şi din comerţul invizibil. Fiind
vorba de compensaţie globală, nu este necesar să se asigure un
echilibru între diferite categorii de exporturi reciproce şi nici între
exporturile reciproc vizibile sau invizibile. Clearingul poate fi
bilateral, realizat între două ţări, şi multilateral, la care participă trei
sau mai multe ţări.
Clearingul bilateral realizează concentrarea plăţilor, în
vederea lichidării lor, la o bancă centrală sau altă instituţie financiară
desemnată de fiecare din ţările care au încheiat acordul de clearing.
Astfel, exportatorii fiecărei ţări membre a acordului de clearing sunt
plătiţi în moneda lor naţională, deci sumele corespunzătoare vărsate
de importatorii aceleiaşi ţări pentru plata produselor importate din
ţara parteneră a acordului, în care s-a făcut exportul. Rezultă deci că
prin acordul de clearing propriu-zis, se realizează în principiu, o
compensare globală a datoriilor între livrările reciproce de mărfuri,
fără nici un transfer de valută.
Funcţionarea acordului de clearing presupune faptul că în
cazul a două ţări partenere, A şi B, rezidenţii ţării A, care sunt
debitori faţă de partenerii din ţara B, sunt nevoiţi să verse sumele
corespunzătoare în monedă naţională, fie la banca lor centrală, fie la
o instituţie specializată, în general numită Oficiu de clearing sau
Oficiu de compensaţie. Acest organism creditează cu sumele
respective în evidenţele sale, Oficiul de clearing al ţării B, şi îi
transmite instrucţiuni în vederea efectuării plăţii contravalorii către
creditorii din ţara să, în monedă naţională.
În tehnica acordurilor de clearing distingem:
- clearingul cu două conturi, în care caz, fiecare ţară deschide
câte un cont în care se înscriu operaţiile de plăţi şi de încasări.
Importatorul care a cumpărat o marfă în ţara parteneră achită la
oficiul de clearing al ţării sale suma care reprezintă preţul global
al mărfii, în monedă naţională. Exportatorul din ţara parteneră
99
care are de încasat suma reprezentând preţul global ala mărfii
exportate se va prezenta la oficiul de clearing din ţara să,
dovedind cu documentele de expediţie prevăzute în acordul de
clearing interguvernamental sau în aranjamentul bancar
corespunzător, efectuarea exportului conform contractului de
vânzare-cumpărare încheiat cu partenerul străin. Pe baza acestor
documente, oficiul de clearing va plăti exportatorului suma care i
se cuvine, în moneda naţională, debitând contul oficiului de
clearing din ţara parteneră cu această sumă sau cu echivalentul ei
în moneda de clearing.
- clearingul cu un singur cont , care este deschis numai într-una
din ţările semnatare ale acordului, în moneda acestuia, operaţiile
fiind înregistrate numai în acest cont, cealaltă ţară având o
poziţie de debit bancar obişnuit. În acest caz, apare posibilitatea
unui tratament preferenţial pentru ţara care realizează
înregistrările şi emite ordinele de plată. Astfel, exportatorii din
ţara în care este deschis contul încasează contravaloarea
mărfurilor livrate, concomitent cu depunerea documentelor
probatoare, în timp ce exportatorii din ţara parteneră îşi
încasează drepturile numai după perioada în care se realizează
circuitul bancar. Adică documentele depuse la banca din propria
lui ţară urmează să fie remise băncii din ţara în care este deschis
contul şi care, numai după verificarea acestora, va remite
dispoziţia de creditare.
- clearingul de transfer se încheie pentru a evita imobilizarea în
diferite subconturi a disponibilităţilor valutare ale ţării partenere.
Acest acord face posibilă folosirea sumelor rămase neutilizate în
diferite subconturi pentru plăţi de altă natură decât cele prevăzute
în acordul de plăţi.
- clearingul descentralizat reprezintă o metodă de efectuare a
operaţiunilor comerciale, care constă în faptul că Oficiul de
clearing nu realizează direct operaţiile bancare pe baza cărora se
fac înregistrările în cont, fiind desemnate bănci comerciale
particulare care efectuează operaţiile valutare de clearing. Oficiul
de clearing funcţionează ca un dispecerat; el deţine contul central
de clearing şi fiecare bancă înfiinţează câte unul sau mai multe
subconturi în cadrul cărora se desfăşoară operaţiunile.
100
Clearingul multilateral constă în participarea a trei sau mai
multe ţări la această înţelegere şi în încercarea de a evite dificultăţile
provocate de necesitatea lichidării soldurilor finale.
101
şi import, în scopul facilitării pentru partenerul importator a realizării
obligaţiunilor sale de plată în valută. Contrapartida poate fi impusă şi
de ţara exportatoare, iar în acest caz, scopul este dirijarea la export a
unor mărfuri mai puţin competitive sau depăşirea unor obstacole de
politică comercială care afectează competitivitatea exporturilor.
De obicei, autorităţile comerciale din anumite ţări nu acordă
licenţe de import decât în situaţia în care, pentru mărfurile importate,
se exportă alte mărfuri în ţara parteneră. În cazul în care între cele
două ţări există acorduri comerciale şi de plăţi, aceste operaţiuni se
încheie pentru continuarea livrărilor, în cazul unor anumite
contingente, sau pentru livrări de mărfuri care nu au fost cuprinse în
listele de contingente ale acordurilor comerciale.
De multe ori cumpărările legate sunt mijloace de promovare
a importului de tehnologie pe relaţia Est-Vest sau Nord-Sud,
permiţând ţărilor beneficiare să-şi asigure prin exporturi în ţara
parteneră o anumită parte din fondurile valutare necesare pentru plata
importurilor. În practică, achiziţiile în contrapartidă acoperă între 30
şi 100% din valoarea livrărilor de echipamente ale firmelor
occidentale. Intr-un contract de cumpărare legată, firma exportatoare
va trebui să-şi asume obligaţia de a comercializa sau cumpăra
produse ale ţării importatoare care pot să nu aibă nici o legătură cu
obiectivul de activitate propusă.
Principalele caracteristici ale unei operaţiuni de cumpărare
legată sunt:
- se încheie două contracte care operează independent unul faţă de
celălalt, aceste contracte sunt, de obicei subsumate unui acord
cadru între cele două părţi;
- fiecare dintre cele două partizi de marfă sunt facturate în valută
şi plătite separat.
- valoarea bunurilor oferite spre cumpărare este de 30 ... 100%
din valoarea contractului de export;
- obligaţia de cumpărare este exigibilă pe o perioadă cuprinsă
între 1 şi 5 ani;
- în contractul de cumpărare poate fi introdusă o clauză privind
transferul obligaţiei de contrapartidă unui terţ;
Prin contract, obligaţia de cumpărare legată trebuie
îndeplinită în intervalul de timp specificat, neîndeplinirea ei fiind
102
sancţionată cu plata unor penalităţi, de regulă reprezentând între 5 şi
25% din valoarea cumpărării legate.
103
exportatorul de bunuri şi echipament tehnologic ca, în contul
rambursării exporturilor sale, să importe de la beneficiar produse
realizate cu echipamentele respective.
Acordul cadru are rolul de a pune în legătură cele două
contracte de bază ale operaţiunii: contractul de livrare a unor bunuri
de echipament (maşini şi utilaje, instalaţii complexe) şi contractul de
cumpărare a unor produse din ţara importatoare, în principal produse
rezultate din valorificarea productivă a bunurilor de echipament
importate. Livrările de produse pot să acopere integral sau numai
parţial obligaţiile de plată ale importatorului. Pe de altă parte, firma
importatoare poate apela la o casă de comerţ, care să asigure
desfacerea pe piaţa internaţională a unei părţi din producţia rezultată,
obţinând astfel devize cu care îşi poate achita eventualele obligaţii de
plată în valută.
Operaţia întruneşte caracteristicile generale ale
contrapartidei:
- întocmirea de contracte bilaterale;
- facturarea partizilor de mărfuri în valută convertibilă;
- livrările reciproce au loc într-un anumit interval de timp.
Dar totodată, buy-back ul prezintă şi o serie de trăsături
specifice:
- tranzacţia este de valoare ridicată, referindu-se la obiective
mari de investiţii, uzine, instalaţii complexe, şi duce la
construirea sau dezvoltare unui obiectiv economic în ţara
importatoare.
- există o strânsă interdependenţă între utilajele importate şi
mărfurile livrate; formula tipică este preluarea de către
exportator a produselor realizate în obiectivele construite în
ţara importatoare, în anumite cazuri însă se livrează şi
mărfuri fabricate în uzinele deja existente;
- intervalele de timp între exportul de echipamente şi livrarea
în contrapartidă sunt mari, perioada de derulare a operaţiunii
fiind cuprinsă între 5 şi 25 ani;
- operaţiunea se bazează pe un amplu montaj financiar, iar
valoarea contrapartidei trebuie să acopere atât costul
obiectivului, cât şi costul finanţării.
Baza juridică a unei operaţiuni buy-back o reprezintă un
sistem de contracte: de vânzare cumpărare, de licenţiere, de asistenţă
104
tehnică, de garanţie şi testări, de service, iar pe de altă parte contracte
de credit, de asigurare, de garanţie, fiecare fiind concretizarea unor
negocieri separate.
Operaţiunea de buy-back poate fi tratată şi ca o formulă de
cooperare dacă ţinem seama de valoarea contractului cât şi de durată,
gradul de cointeresare a părţilor şi efectele de antrenare în economia
ţărilor partenere.
Furnizorul de maşini, instalaţii, know-how, ce va fi
rambursat pentru creditul acordat prin cote părţi din produsele
fabricate în obiectivul construit sau modernizat, este interesat în
livrarea de utilaje cu nivel tehnic ridicat, fiabilitate superioară,
deoarece de calitatea acestora va depinde şi calitatea mărfurilor
primite în contrapartidă, din aceleaşi motive, furnizorul de credite va
fi preocupat în formarea de cadre locale care să asigure funcţionarea
la randament maxim a instalaţiilor livrate.
Operaţiunile buy-back s-au dezvoltat mai ales în domeniul
exploatării materiilor prime, al dezvoltării capacităţii de producere a
energiei, în industria chimică şi petrochimică.
105
- reprezintă pentru ţările importatoare un mijloc de dezvoltare a
capacităţilor proprii de producţie, ridicare a competitivităţii
ofertei naţionale de promovare a exportului
Aranjamentele compensatorii sunt de două feluri:
- aranjamente care presupun o asociere indirectă a firmelor din
ţara importatoare, în sensul că exportatorul cumpără din ţara
respectivă bunuri şi servicii care nu sunt legate de
obiectivul/echipamentul exportat. În acest caz este vorba de
operaţiuni în contrapartidă în sens restrâns (compensaţii şi
operaţiuni paralele)
- aranjamente care implică o participare directă a firmelor din ţara
gazdă la realizarea obiectivului/echipamentelor care fac obiectul
exportului. Formele prin care se realizează acestea (transferul de
tehnologie, subproducţia, coproducţia, investiţia de capital) fac
parte din domeniul cooperării industriale.
106
• asistenţă acordată pentru identificare de oportunităţi de afaceri pe
pieţe străine, beneficiile astfel rezultate pentru importator servind
ca sursă de plată a livrărilor făcute de exportator;
• subcontractarea, licenţierea sau investirea în alte proiecte din ţara
importatoare în contextul obligaţiilor exportatorului de
contrapartidă.
O problemă strategică importantă se referă la modul de
abordare a contrapartidei din punct de vedere al structurilor
organizatorice utilizate ca “servicii de suport” ale tranzacţiilor. În
acest sens, există două posibilităţi:
- crearea de structuri organizatorice proprii (în formula in-house);
- stabilirea de relaţii cu o casă de comerţ cu experienţă în
contrapartidă
Rolul unei structuri organizatorice specializate este acela de
a asista managementul firmei în conceperea şi aplicarea strategiei
participării la tranzacţiile de contrapartidă şi de a transpune această
strategie în directive şi instrucţiuni pentru diferite servicii/direcţii ale
companiei.
Multe firme preferă să transfere executarea obligaţiilor de
contrapartidă, pe care şi le-au asumat în contractul cu partenerul
importator, unei case de comerţ, având în vedere specializarea şi
experienţa acesteia. Una din principalele probleme care apar în acest
caz este aceea a costului operaţiunii. În cele mai multe cazuri, casa
de comerţ solicită exportatorului o plată globală, compusă din două
elemente: subvenţia, care urmează să fie oferită cumpărătorului final
al bunurilor ce fac obiectul contrapartidei şi comisionul care trebuie
să acopere cheltuielile casei de comerţ şi să-i asigure un profit.
În mod normal, casele de comerţ solicită un comision de 1-
3% din valoarea obligaţiei de contrapartidă dar, în situaţiile de risc,
acesta poate ajunge la 4-5%. Subvenţia este un mijloc de promovare
a vânzărilor pentru marfa în contrapartidă, casa de comerţ putând în
baza acesteia, să ofere o reducere de preţ cumpărătorului final.
În condiţii normale, casa de comerţ solicită o sumă globală
de 10% (subvenţie +comision); firmele care dispun de o vastă reţea
de clienţi şi au o bună capacitate de marketing pot cota subvenţii mai
mici, în timp ce în condiţii de risc de desfacere, subvenţiile sunt
majorate.
107
6.2. Operaţiunile de reexport şi swap
108
Marfa care face obiectul reexportului poate fi supusă unor
transformări sau poate fi integrată într-un ansamblu sau într-un
produs finit. Din acest punct de vedere, reexporturile pot fi:
- cu prelucrare sumară a mărfii (reexporturi cu tranzitul prin ţara
reexportatoare sau printr-o zonă liberă)
- reexporturi fără prelucrarea mărfii (reexporturi fără tranzitare);
- reexporturi cu prelucrare care constituie operaţiunea de
prelucrare în lohn.
109
- transformarea în devize libere a unor disponibilităţi create prin
acorduri de cooperare în conturi speciale, care prevăd plata
creditului acordat de furnizorul de instalaţii industriale în
moneda ţării beneficiare;
- crearea de posibilităţi pentru plasarea de mărfuri indigene, în
cazul în care acestea sunt condiţionate de preluarea la import a
unor mărfuri ce nu pot fi desfăcute pe piaţa internă.
Operaţiunile de reexport sunt în general operaţiuni de export
invizibil.
110
sezoniere – ca de exemplu, modul de a apela la un surplus de
manoperă, eventual până când industria autohtonă se va adapta
noilor cerinţe.
Operaţiunile de preluare în lohn au şi unele limite legate în
principal de :
- riscul potenţial pentru exportatorul de manoperă ca, în cazul unei
conjuncturi nefavorabile ce se poate manifesta pe piaţa
produselor respective, importatorul să renunţe la tranzacţia lohn.
- riscurile legate de întârzierile ce pot apărea în transportul
materiilor prime şi materialelor, care pot să influenţeze negativ
programele de producţie.
- riscul de preţ care se manifestă pentru exportatorul de manoperă
atunci când se înregistrează o evoluţie nefavorabilă a preţului la
produsul finit realizat de acesta în raport cu preţul factorilor de
producţie utilizaţi pentru producerea lui.
- asigurarea unui venit în devize mai redus decât în cazul
exportului de produse finite de provenienţă integrală din
producţie proprie.
- poziţia pasivă a exportatorului de manoperă pe piaţa externă, în
privinţa acţiunilor de promovare şi comercializare a produselor
cu consecinţe directe asupra poziţiei pe piaţa internaţională.
111
părţile să precizeze în acord modul în care beneficiarii vor fi
compensaţi.
Swap-ul se utilizează frecvent în operaţiunile de implantare
internaţională. Astfel, un investitor care vizează implantarea unei
filiale într-o ţară cu un grad ridicat de îndatorare, va cere să
răscumpere o parte din creanţele ţării respective, având acordul
instituţiilor din ţara vizată, el poate schimba creanţa în valută în
moneda locală, putând astfel să reinvestească în terenuri, materii
prime, mână de lucru, necesare investiţiei. Această operaţiune este
numită swap financiar.
112
6.3.1 Switch cu marfă “aller”
113
când anumite reglementări interzic acest lucru, marfa este tranzitată
prin A. Al doilea contract, de export, se încheie între cumpărătorul în
clearing şi o firmă terţă (C), cu preţul în valută convertibilă şi
decontare, de regulă, prin acreditiv.
Costul operaţiunii constă în deferenţă dintre preţul plătit în
clearing, şi cel încasat în valută convertibilă (la care se adaugă
comisionul firmei de switch, dacă aceasta acţionează ca un
intermediar). Această diferenţă, este cu atât mai mare cu cât preţurile
pe piaţa liberă sunt mai mici, există însă şi situaţii când operaţiunea
se poate realiza şi fără diferenţe.
Deşi în urma operaţiunii de switch de tip retour se obţine în
general o diferenţă nefavorabilă, care este suportată de firma
iniţiatoare, ea prezintă totuşi, avantajul deblocării disponibilităţii sale
de clearing şi al obţinerii unor fonduri în devize libere, fără a angaja
valori materiale proprii, devize cu care se poate adresa pe orice piaţă
pentru a obţine mărfurile de care are nevoie.
114
este pasivă, operaţiunea va începe cu partea de aller, pentru a crea
disponibilităţile necesare partidei de retour.
Dacă operaţiunea începe prin faza de aller, are loc un export
dintr-o ţară terţă către partenerul de clearing, astfel, devizele libere se
vor transforma în disponibilităţi de clearing şi se înregistrează o
diferenţă favorabilă. În faza de retour, are loc utilizarea
disponibilităţilor de clearing create prin aller, transformându-le din
nou în devize libere, sub forma unui import formal de mărfuri din
ţara parteneră de clearing, import realizat efectiv de o terţă ţară. În
acest caz, se înregistrează o diferenţă nefavorabilă.
În final, diferenţa dintre diferenţa favorabilă şi cea
defavorabilă, trebuie să fie favorabilă pentru ca operaţiunea să fie
avantajoasă pentru cel care a iniţiat-o.
115
Cap. 7 Operaţiuni comerciale speciale
7.1. Transferul internaţional de tehnologie
116
– activitatea intelectuală în domeniul industrial, ştiinţific,
literar şi artistic.
Circulaţia internaţională a drepturilor de proprietate
industrială şi intelectuală se numeşte transfer de tehnologie şi este o
componentă a REI. Importanţa acestui transfer de tehnologie, ca
modalităţi şi procedee de transmitere de la o firmă la alta din ţări
diferite, “dintr-o dată” sau “pe termen lung”, rezidă în importanţa pe
care o are avansul tehnologic asupra progresului economic şi social
al oricărei ţări. Recent, se discută posibilitatea includerii acestui
transfer de tehnologie în prevederile GATT, pentru a se crea un
cadru instituţional mai precis de transmitere între ţări.
În sens general, invenţia este creaţia care reprezintă noutate
şi progres faţă de stadiul atins într-un domeniu, creaţie care nu a mai
fost făcută publică sau brevetată în ţară sau străinătate şi care poate fi
aplicată pentru soluţionarea unor probleme de interes general.
Brevet de invenţie este un titlu eliberat de stat, titlu care
atestă caracterul de invenţie al obiectului său. În temeiul brevetului,
titularul capătă o serie de drepturi, dintre care cel mai important este
acela că numai el poate exploata personal sau autoriza pe alţii să
exploateze obiectul invenţiei. Titularul are obligaţia de a exploata
invenţia în termenul stabilit de lege (caz contrar se poate revoca
brevetul) şi de a plăti anuităţile faţă de stat în perioada de valabilitate
a brevetului (max. 20 ani).
Brevetele de invenţii se pot clasifica după mai multe criterii
(principale, adiţionale, individuale, colective etc.). Atingerile
nelegale care se pot aduce unui brevet de invenţie:
• contrafacerea: când dreptul de exploatare al titularului
este atins prin fabricare, prin folosire, prin punere în circulaţie a unui
produs rezultat;
• concurenţa neloială: crearea unor confuzii privind
provenienţa unei mărfi fabricate pe baza brevetului, reclama
comparativă critică, divulgarea unor secrete de fabrică, uzurparea
calităţii de inventator etc.
Formele prin care are loc comerţul cu brevete de
invenţii:
• Cesiunea: formă de comercializare prin care titularul unui
brevet de investiţie transmite dreptul său de proprietate
117
asupra brevetului unei terţe persoane. Cesiunea urmează
drumul juridic de drept comun specific contractului de
vânzare-cumpărare şi poate fi:
– definitivă;
– temporară.
Întinderea cesiunii poate fi:
- totală: când priveşte în întregime brevetul şi teritoriu pe
care este protejată;
- parţială: sub aspectul teritoriului, al aplicaţiilor posibile,
al conţinutului dreptului transmis (ex.: se transmite
dreptul de a fabrica, dar nu şi cel de a comercializa).
• Aportul unui brevet într-o societate mixtă: când partea care este
titulară a unui brevet aduce şi cedează în favoarea societăţii
dreptul de proprietate şi, eventual, dreptul de folosinţă asupra
brevetului. La dizolvarea societăţii, partea care a dus ca aport un
brevet nu are dreptul de a-l relua dacă acest drept nu se prevede
expres în statut.
• Licenţierea: înţelegerea pe bază de contract prin care titularul
unui drept de proprietate industrială (brevet, marcă, know-how
etc.) transmite unei alte persoane, în total sau în parte, folosinţa
acestui drept exclusiv pentru exploatare, primind în schimb bani
sau produse. Titularul dreptului de proprietate industrială se
numeşte LICENŢIAR iar beneficiarul folosinţei se numeşte
LICENŢIAT.
Prin diferenţă faţă de un contract clasic de vânzare-
cumpărare, contractul de licenţă de brevet de invenţie se
particularizează prin anumite restricţii sau limitări impuse de
licenţiat:
- limitare temporală: deoarece, de regulă, contractul se încheie pe
o perioadă mai scurtă decât valabilitatea brevetului;
- limitare teritorială: când se acordă dreptul de exploatare pe o
parte a teritoriului protejat;
- limitare la o anumită firmă pentru exploatare;
- limitare în ceea ce priveşte obiectul licenţei, când brevetul are
aplicaţii multiple;
- limitare cantitativă: când se stabileşte producţia maximă
ce va fi realizată sub licenţă.
118
Contractele de licenţă, funcţie de întinderea dreptului
transmis, pot fi:
- licenţă exclusivă: se acordă licenţiatului drepturi exclusive de
utilizare a invenţiei, fără ca ulterior licenţiatul să mai poată ceda
aceleaşi drepturi altei persoane; poate fi la rândul lor:
• atenuată: când păstrează pentru el însuşi dreptul de
exploatare;
• absolută: renunţă şi el la exploatare;
- licenţă simplă: se acordă licenţiatului dreptul de exploatare, dar
se păstrează posibilitatea de acordare şi altor terţe persoane;
contractarea, în acest caz, se face prin clauza naţiunii sau firmei
celei mai favorizate (drepturile maxime, acordate la unul, se
extind la toţi licenţiaţii).
La încheierea unui contract de licenţă partenerii au interese
comune, dar şi interese individuale, astfel:
119
- să ocolească barierele comerciale care interzic importul de
produse de înaltă tehnologie;
- să promoveze exportul de produse sub licenţă;
- să-şi valorifice superior unele materii prime şi forţa de muncă.
120
7.1.2. Comerţul cu know-how
121
Practic, cele patru componente se suprapun şi se
completează formând acest concept de know-how. De regulă,
abilitatea tehnică, experienţa şi cunoştinţele tehnice nu întrunesc
elementele necesare pentru a fi brevetate ca invenţii. Ele se pot
transmite şi circulă numai sub forma de know-how. Procedeele, dacă
nu sunt legate de aplicarea unui brevet de invenţie, se includ pentru a
fi transmise sub acelaşi concept.
Contractul de know-how se include totdeauna în formă
scrisă, respectiv se descriu pe larg obiectul şi obligaţiile părţilor
contractante. În unele, ţări aceste contracte se înregistrează într-un
registru ţinut de reprezentanţii statului. Transmiterea cunoştinţelor de
către furnizor, a condiţiilor în care se face păstrarea secretului,
colaborarea reciprocă, plata de către beneficiar etc. Toate se
determină cu mare precizie. De regulă, transmiterea know-how-ul se
face prin manuale, instrucţiuni detaliate, unele echipamente
suplimentare etc.; dar mai ales prin trimiterea de tehnicieni şi
ingineri de la furnizor la uzina beneficiarului şi prin primirea pentru
specializare şi formare a unor tehnicieni de la beneficiar la uzina
furnizorului.
Contractul de know-how se întâlneşte cel mai frecvent în
varianta mixtă, când se transmit prin acelaşi contract alte drepturi de
proprietate industrială sau se asociază cu unele vânzări de utilaje
complexe, obiective realizate “la cheie” prin cooperare etc.
Contractul poate fi şi complementar, când transferul este separat şi
adiacent faţă de altă operaţiune comercială sau de cooperare.
Obligaţiile părţilor la încheierea unui astfel de contract sunt
asemănătoare cu cele din contractul de licenţă de brevet.
122
intelectuală pentru proiectarea unui obiectiv, pregătirea pentru
aplicare şi controlul pe parcursul executării.
Dintre operaţiunile în care regăsim această asistenţă:
- studii tehnice şi economice pentru fundamentarea unor investiţii;
- elaborarea caietelor de sarcini la licitaţii internaţionale;
- urmărirea şi coordonarea executării unor lucrări de construcţii;
- adaptarea unor tehnologii;
- cercetarea şi crearea unor procedee industriale noi;
- optimizarea unor metode de conducere, organizare, administrare
etc.
Stabilirea firmei, la care se va apela pentru consultanţă, se
poate face neoficial sau printr-o alegere oficială dintre mai multe
firme pe domeniu. Între firma de consultanţă şi solicitant se încheie
un contract de consultanţă, aspectele principale convenite fiind:
- păstrarea de către ambii parteneri a secretului profesional;
- obiectivele urmărite, problemele necesare a fi soluţionate,
condiţii etc.;
- standardele şi normele tehnice ce se vor folosi pe parcursul
colaborării;
- modul de plată (după timpul lucrat, onorariu de angajare plus
onorariu procentual, costuri plus onorariu etc.);
- dispoziţii privind renunţarea de către client;
- garanţia de bună executare.
7.2. Francizarea
123
Contractul de franciză combină concesiunea unei mărci de
produse/servicii cu concesiunea unui ansamblu de metode de
distribuţie, care pot asigura exploatarea optimă a unor canale de
desfacere, în cele mai eficiente condiţii. Acest contract împrumută
unele din caracteristicile contractului de vânzare pe bază de
monopol, contract de know-how, reprezentanţă, licenţă etc. Se
realizează, practic, o coordonare centrală a vânzărilor unor produse şi
o integrare economică a micilor întreprinderi sub conducerea
CEDENTULUI, care se ocupă de produs până la comercializarea
finală. Partenerii într-un contract de franciză sunt:
♦ CEDENTUL, denumit francizor, care deţine partea de
proprietate asupra unei mărci de fabrică, de servicii sau de comerţ,
drept pe care-l cedează unor persoane pentru a obţine venituri
suplimentare;
♦ CESIONARUL, denumit şi beneficiar, este partea care
doreşte să iniţieze pe cont propriu o afacere şi are mijloacele
materiale/financiare pentru a obţine dreptul de franşiză. El apelează
la această soluţie deoarece este mai redus riscul de a comercializa un
produs cunoscut, sub o marcă de prestigiu, impusă pe piaţă; totodată,
urmează să primească asistenţă tehnică de specialitate şi asistenţă
financiară din partea cedentului. Cesionarul este o firmă individuală
cu capital propriu, dar va folosi, ca metode de lucru, tehnicile puse la
dispoziţie cedent.
Drepturile şi obligaţiile cedentului:
- controlează activitatea cesionarului, primeşte taxele, încheie
aranjamente financiare, participă la investiţii în reţeaua de
magazine etc.;
- pune la dispoziţie un proces de fabricare, distribuţie şi
comercializare a unei mărfi deja cunoscute, acordă asistenţă
tehnică şi financiară, asigură aprovizionarea ritmică, înlocuieşte
unele stocuri nevandabile etc.
Drepturile şi obligaţiile cesionarului:
- primeşte autorizarea de funcţionare a magazinelor sub marca
cedentului, asistenţă comercială şi financiară, pregătirea
personalului etc.;
124
- respectă strict condiţiile contractuale, plăteşte taxa de franciză (o
sumă fixă pentru aderenţa la grup şi o redevenţă ca procent la
cifra de afaceri).
Avantajele sistemului de franciză în comerţul exterior
vizează:
- se reduce numărul de intermediari pe parcursul distribuţiei;
- exportatorii vor realiza încasări suplimentare în valută şi profit
suplimentar;
- investiţiile sunt reduse şi riscul valutar scăzut, comparativ cu
reţeaua de magazine proprii în străinătate;
- reglementările din multe ţări preferă această tehnică, deoarece
antrenează ocuparea şi instruirea forţei de muncă locale şi
corespunde intereselor unor întreprinzători locali;
- se promovează exportul în zone sau pieţe pe care tehnicile
clasice sunt limitate; se realizează o adaptare a exportului la
consumul final de pe aceste pieţe.
7.3 Leasingul
125
- se pot realiza economii importante prin exploatarea intensivă a
bunului;
- se poate conveni cu furnizorul înlocuirea periodică a utilajului cu
altul mai modern.
- Pentru furnizor avantajele sunt:
- contribuie la promovarea şi dezvoltarea exportului;
- se atrag şi se câştigă noi clienţi;
- se obţin unele venituri suplimentare din încasarea taxei de
leasing (a chiriei).
Operaţiunile de leasing se pot derula şi clasifica în mai multe
variante specifice, astfel:
♦ După poziţia furnizorului în contractul de leasing:
- leasing direct, între producătorul de utilaje/exportator şi firmele
internaţionale beneficiare;
- leasing indirect, când între cei doi se interpun alte societăţi
comerciale care efectuează creditarea, prestarea de servicii şi-şi
asumă riscurile normale (există societăţi de leasing generale,
societăţi de leasing de intermediere, bănci şi societăţi financiare
etc.).
♦ Funcţie de conţinutul ratei de leasing raportată la
preţul de export:
- leasing financiar: când, în perioada de bază sau de primă
încheiere, se recuperează integral preţul obiectului exportat şi
costurile suplimentare, inclusiv un profit; de regulă, această
perioadă este mai scurtă decât durata de folosire a utilajului iar
contractul nu poate fi reziliat; dacă clientul nu achită ratele
furnizorul dispune de utilaj;
- leasing funcţional: când, în perioada de bază, se realizează o
parte a preţului de export şi se continuă colaborarea ulterior,
inclusiv prin prestarea unor servicii sau asigurarea pieselor de
schimb de furnizor.
♦ După particularităţile tehnicii de realizare:
- lease-back: operaţiuni prin care proprietarul unei firme are
nevoie urgentă de fonduri şi-şi vinde întreprinderea (utilajul)
unei societăţi de leasing, de la care o închiriază ulterior printr-un
contract obişnuit;
126
- time-sharing: închirierea pe timpi partajaţi a unui bun, simultan
la mai multe firme; se aplică mai ales pentru echipamente
electronice şi calculatoare, deoarece un computer de mare putere
poate fi folosit concomitent de 300-400 întreprinderi (sistemul a
fost lansat de firma General Electric în 1965, iar în prezent se
estimează că până la 80% din parcul mondial de computere este
exploatat în acest mod);
- operaţiuni de renting: închirierea cu ziua sau cu ora, în general
pe termen foarte scurt.
Contractul de leasing este un contract de locaţie dar care
prezintă unele particularităţi, de regulă încheindu-se un contract de
vânzare-cumpărare între producător şi firma de leasing şi un contract
de mandat comercial, prin care se cedează dreptul de utilizare
(folosinţă) pe o anumită perioadă, între societatea de leasing şi
întreprinderea interesată în calitate de client. La expirarea
contractului de leasing, clientul are o triplă opţiune:
– să restituie utilajul;
– să prelungească contractul pentru o nouă perioadă;
– să cumpere utilaje la valoarea rămasă.
Prin contract se prevăd cât mai clar obligaţiile ce revin
clientului (să exploateze maşina conform instrucţiunilor, să-şi
instruiască personalul, să asigure utilajul, să nu aducă modificări
constructive, să achite taxa convenită etc.), dar şi obligaţiile ce revin
furnizorului sau societăţilor de leasing (service, piese, instructaje,
facilităţi acordate, alte finanţări etc.).
128
sau servicii pe baze concurenţiale. Licitaţiile de import au ca
particularităţi specifice oferta participanţilor pe bază de caiet de
sarcini elaborat de organizatori (este o cerere de ofertă) şi
adjudecarea conform unui anumit regulament.
Pentru importatori, avantajele constau în următoarele
aspecte:
- obţin un număr mare de oferte comparabile, în timp scurt;
- obţin preţuri competitive;
- studiază piaţa externă fără costuri semnificative;
- obţin produse de calitate.
- Pentru exportatori, avantajele sunt:
- cunosc mai bine performanţele tehnice ale concurenţei;
- se informează asupra practicilor comerciale ale unor beneficiari
potenţiali;
- posibilitatea de a intra în relaţii de cooperare;
- dacă se câştigă licitaţia, sporeşte prestigiul firmei şi beneficiază
de reclamă largă şi gratuită.
Cadrul juridic care stă la baza derulării licitaţiilor
internaţionale este dat de regulamentele societăţilor specializate, de
prevederile GATT privind achiziţiile publice şi de unele reglementări
naţionale în materie. Primul regulament important de organizare a
licitaţiilor a fost abordat de BIRD pentru derularea unor proiecte
finanţate de această bancă. Principiile care stau la baza promovării
unor achiziţii prin licitaţii sunt (conform BIRD):
- principiul eficienţei: să asigure un cost cât mai scăzut;
- principiul cooperării: atragerea în competiţie a tuturor ţărilor
dezvoltate şi a ţărilor în curs de dezvoltare;
- principiul nediscriminării: se instituie condiţii egale de ofertare;
- principiul tratamentului preferenţial: ca excepţie de la cel
anterior, când se încurajează antreprenori sau producători locali
din ţara beneficiară de credit.
Aceste principii se regăsesc în alte regulamente adoptate de
firme specializate sau alte instituţii ce finanţează unele operaţii de
comerţ exterior sau cooperare, inclusiv în prevederile GATT privind
achiziţiile publice. În practică, instituţia care asigură finanţarea şi
creditarea unei operaţiuni ce urmează a se adjudeca prin licitaţii are
drept total de control în ceea ce priveşte pregătirea şi desfăşurarea,
conţinutul documentelor de licitaţie şi anunţul publicitar, criteriile de
129
preselecţie şi procedura de evaluare a ofertelor şi de selectare a celei
mai avantajoase, modul de acordare a marjelor preferenţiale şi
clauzele de achitare a unor eventuale daune, clauza de forţă majoră
etc.
Mecanismul şi tehnica de angajare şi derulare a licitaţiei de
import presupune parcurgerea unor etape succesive, atât de către
organizatori cât şi de către participanţii la licitaţie.
130
valabilitate, garanţii de bună participare şi bună execuţie,
modul de întocmire a ofertei, formulare speciale de
completat etc.
c. Recepţionarea ofertelor şi a garanţiilor depuse, este etapa în
care organizatorii, după celelalte două etape, încep să primească
ofertele unor furnizori potenţiali.
d. Preselecţia sau precalificarea: este etapa care se aplică, dacă
este cazul, pentru a face o primă triere a ofertelor sosite, conform
unor condiţii generale prestabilite.
e. Deschiderea, evaluarea, analiza şi compararea ofertelor este
etapa în care o comisie de adjudecare va analiza condiţiile de
formă (depunerile în termen, garanţiile depuse, să fie în plic
sigilat etc.) iar ulterior îndeplinirea condiţiilor de fond prevăzute
pentru adjudecare.
De regulă, deschiderea ofertelor se face în mod oficial şi în
prezenţa firmelor ofertante după procedura stipulată în caietul de
sarcini. Se deschid şi se evaluează, mai întâi, oferta tehnică, dacă
corespunde cu condiţiile din caietul de sarcini, iar ulterior oferta
comercială. Din oferta comercială reţine atenţia mai ales preţul şi
modul de stabilire a lui de către ofertant.
Comisia de adjudecare va compara mai multe oferte pentru
nivelul de preţ, iar apoi cu preţul pieţei mondiale, pentru a obţine
ulterior reduceri de preţ în cadrul tratativelor cu firma care va
câştiga licitaţia. Pe lângă preţ, se reţin şi se corelează şi celelalte
elemente ale ofertei comerciale (transport, modul de plată,
service etc.). Concluziile comisiei se înscriu într-un caiet de
argumentare a deciziei de adjudecare, respingere sau organizare
a unei noi licitaţii.
f. Adjudecarea, comunicarea rezultatului şi angajarea de tratative
de negociere separate cu firma câştigătoare este etapa în care se
finalizează operaţiunile importante ale mecanismului de derulare
a licitaţiei.
g. Restituirea garanţiilor şi încheierea contractului cu firma
câştigătoare: ca ultimă etapă specifică licitaţiilor internaţionale.
131
q Pentru participanţii la licitaţii etapele invocate sunt:
a. Luarea la cunoştinţă de organizarea licitaţiei prin publicitate sau
la primirea invitaţiei, când furnizorul decide că poate participa şi
are şanse de câştigare a licitaţiei.
b. Cumpărarea caietului de sarcini de la sursa indicată de
organizatori şi elaborarea concretă a ofertei posibile de făcut,
respectând strict condiţiile impuse de caiet şi, mai ales, se va face
corespunzător:
– o ofertă tehnică;
– o ofertă comercială;
– o ofertă generală.
Dacă depune în termenul şi la locul prevăzut oferta tehnică şi
cea comercială, împreună cu celelalte documente, practic
furnizorul se angajează să participe la licitaţie.
c. Depunerea garanţiei bancare şi a taxei de participare, de regulă
garanţia fiind între 1-5% din valoarea stabilită ca sumă fixă.
d. Participarea la tratative şi deschiderea ofertelor de către comisia
de adjudecare, primirea rezultatelor oficiale, este etapa în care se
va decide succesul sau insuccesul faţă de oferta făcută de
furnizor.
e. Retragerea garanţiei bancare, dacă se pierde licitaţia, sau
depunerea garanţiei de bună executare şi încheierea contractului,
dacă adjudecarea s-a făcut în favoarea firmei de referinţă.
132
Cap. 8 Tehnici de finanţare în tranzacţiile
comerciale internaţionale
8.1. Definiţii şi clasificări
133
- eurocreditele, acordate în eurovalute de consorţii bancare la
clienţi publici sau privaţi.
♦ Din punctul de vedere al duratei de creditare:
- credite pe termen scurt: 0-2 ani;
- credite pe termen mediu: 2-5 ani;
- credite pe termen lung: 5-10 ani sau mai mult.
♦ Funcţie de modalitatea de acordare a creditelor:
- credite în cont curent, acordate de băncile comerciale clienţilor
(se completează prin credite ramburs);
- credite de scont, rezultate prin scontarea tratelor ce apar în
tranzacţii internaţionale.
♦ Funcţie de garanţia rambursării:
- credite garantate;
- credite negarantate.
♦ Din punctul de vedere al costului cu care se acordă:
- credite cu dobândă fixă;
- credite cu dobândă variabilă.
Durata de creditare în comerţul exterior cuprinde intervalul
dintre momentul acordării creditului şi cel al rambursării lui
integrale, şi se compune din: perioada de utilizare a creditului,
perioada de graţie şi perioada de rambursare. Durata de acordare a
creditului depinde de obiectul creditului, de situaţia cererii şi ofertei
pe piaţa creditului internaţional, de poziţia firmei de export-import,
de situaţia politică din ţara beneficiarului etc.
Ca modalitate de eliberare a creditului, acesta se face prin
viramente interbancare, scriptural; se pune la dispoziţia (contul)
beneficiarului de credit, care-l poate utiliza o singură dată sau în
tranşe.
Costul creditului în comerţul exterior este determinat de
dobânda percepută de creditor, de primele de asigurare şi de diverse
speze bancare. Dobânda plătită de debitor se exprimă ca procent la
suma creditului pe timp de un an de zile, iar nivelul ei depinde de
mărimea taxei de scont de pe piaţa creditorului şi de alţi factori. La
creditele acordate pe termen lung, de regulă dobânda este mai mare
ca la creditele pe termen scurt. La creditele în eurovalute, nivelul
dobânzii ţine seama de rata dobânzii interbancare la depozitele la
134
termen de pe piaţa Londrei, numită LIBOR. Rata dobânzii negociate,
este mai mare cu 1-2% decât valoarea LIBOR.
Creditul este indispensabil comerţului internaţional, pentru
că termenii şi condiţiile de plată sunt elemente importante pentru
obţinerea de contracte; uneori, modalităţile de finanţare determină
operaţiunile de export, în aceeaşi măsură ca şi calitatea produselor
exportate.
După cel de-al doilea război mondial, Sistemul Bancar
Internaţional se adaptează exigenţelor comerţului internaţional şi
pune în practică progresiv diferite tipuri de credit şi/sau modalităţi de
finanţare pentru fiecare tip de operaţiune de comerţ exterior.
Trebuie să se facă distincţia între:
• creditul şi/sau finanţarea operaţiunilor de export
(import);
• finanţarea investiţiilor în străinătate.
Pentru firmele româneşti, numai modalităţile de credit şi de
finanţare a exporturilor trebuiesc luate în considerare (investiţiile în
străinătate joacă un rol secundar). România, ca şi alte PVD, pot
produce şi exporta produse manufacturate, bunuri şi echipamente pe
pieţele internaţionale, dar trebuie dezvoltat sistemul instituţional
susceptibil de a mobiliza credite suficiente pe termen mediu şi lung
exportatorilor români (astăzi: EXIMBANK şi Centrul de Comerţ
Exterior etc.).
O întreprindere românească implicată într-o operaţiune de
comerţ exterior (ICE, producător etc.) poate să recurgă, în plan
teoretic, la:
- piaţa internă pentru obţinerea fondurilor necesare (în monedă
naţională şi/sau devize);
- pieţele financiare internaţionale (finanţare în devize).
Modalităţile principale de finanţare a exporturilor sau de
credite la export sunt:
- credite de prefinanţare la export (în lei sau în devize);
- credit pe termen scurt (în lei sau în devize);
- credit pe termen mediu şi lung (în lei sau în devize);
- modalităţi neconvenţionale de finanţare.
În acelaşi timp, în cadrul SBI şi, de asemenea, în sistemul
bancar român este vorba:
135
- de acorduri guvernamentale de credit şi de protocoale
bancare;
- de garanţii bancare.
De fapt, “... creditele pe termen scurt, pe de o parte, pe
termen mediu şi lung, pe de altă parte, sunt principalele modalităţi de
finanţare a exporturilor”.
Dar, Sistemul Bancar Internaţional joacă un rol important în
dezvoltarea schimburilor comerciale internaţionale, printr-o largă
gamă de operaţiuni şi de tehnici puse la dispoziţia profesioniştilor din
comerţul internaţional.
În cea mai mare parte a ţărilor industrializate, au fost puse în
aplicare tehnici de finanţare a exporturilor (şi de investiţii în
străinătate) din ce în ce mai perfecţionate, mai ales pentru contracte
complexe (bunuri şi echipamente, construcţii de uzine “la cheie”
etc.). Este evident că noţiunea de credit, mai ales creditul pe termen
lung, constituie un element esenţial al acestor contracte, ceea ce pune
probleme particulare de apreciere a riscurilor politice şi monetare, de
garanţie, de modalităţi de plată, de cost al creditelor utilizate, de
mobilizare şi creanţe.
În plus, faţă de riscul industrial şi comercial asumat normal,
exportatorul nu poate să se expună la riscuri pe care nu le poate
stăpâni (politice, monetare etc.). Este rolul SBI, prin unele tehnici de
plată, prin unele tehnici de finanţare şi prin garanţii la export, să
aducă o securitate la export şi să minimizeze riscurile specifice
operaţiunilor de comerţ exterior.
136
În special în cadrul unui contract cu valoare mare a
mărfurilor la export, a unui contract de lucru în străinătate, a unui
contract de furnizare de echipamente - exportatorul sau producătorul
poate solicita băncii sale şi/sau unei bănci specializate (de exemplu
EXIMBANK etc.; pentru firmele româneşti) să obţină un credit de
prefinanţare a activităţilor privind direct exportul şi/sau privind
importul de materii prime şi bunuri destinate producţiei de export.
Se poate vorbi de credite de prefinanţare la export numite
revolving (în unele ţări); sunt acordate pentru o durată de un an,
reînnoibile, şi valoarea lor este în funcţie de cifra de afaceri şi de
durata ciclului de producţie.
În general, avem două tipuri de credite de prefinanţare:
– credite de prefinanţare specializate;
– credite de prefinanţare cu procent stabilizat.
137
decât celălalt deoarece această procedură le permite să-şi includă în
preţurile de vânzare unele costuri financiare fixe, indiferent de
variaţia procentajului bancar de bază.
În practica bancară şi, mai ales, în practica de comerţ
exterior, cele două forme de credit de prefinanţare pot fi tratate ca o
modalitate de finanţare sau credit pe termen scurt.
Trebuie remarcată flexibilitatea SBI în punerea în aplicare a
tehnicilor adaptate aproape fiecărui tip de operaţiune de comerţ
exterior.
139
Deci, în cazul unui credit furnizor, exportatorul rămâne în
centrul operaţiunii de finanţare; în plus, el trebuie să-şi reglementeze
poliţa de asigurare, trebuie să recupereze sumele de la clientul său
străin etc.
141
activitatea principalelor firme naţionale. Între două sau mai multe
ţări, frecvent sunt negociate convenţii şi acorduri de credit pentru
dezvoltarea vânzărilor în străinătate şi definirea mai precis a
modalităţilor de finanţare a contractelor de export (prin aceste
convenţii sunt stabilite elemente ca: o durată excepţională de credit,
o reducere a costului creditului, împrumuturi speciale pe termen
lung, de exemplu pe 20 ani etc.).
Pentru punerea în aplicare a acestor acorduri de credit, două
sau mai multe bănci din ţări diferite semnează o convenţie sau un
“protocol de aplicare”, prin care ele fixează modalităţile precise de
finanţare şi utilizarea concretă de către exportatori a creditelor
prevăzute în acordul guvernamental.
Pe lângă aceste protocoale de aplicare, numeroase convenţii
bancare pot fi negociate şi semnate independent de toate protocoalele
guvernamentale prealabile. Protocoalele bancare semnate devin un
cadru prestabilit la care se pot referi exportatorii, fapt care facilitează
considerabil activitatea de export.
143
Pentru a se implica în finanţarea acestor proiecte, SBI trebuie
să aibă o foarte mare competenţă în domeniul financiar dar şi juridic,
fiscal, contabil şi tehnic. În cadrul SBI participă la finanţarea
proiectului în special instituţiile şi băncile următoare:
- băncile merchant banks din Londra (mai ales Morgan
Grenfell);
- băncile de investiţii americane (mai ales CITICORP, Chase
Manhattan, Morgan Guaranty Trust, Bank of Amerrica etc.).
- grupul Banca Mondială şi alte bănci de dezvoltare (Banca
Interamericană, Banca Asiatică etc.);
144
• Credit-bail (leasing), după cum vom vedea, se aplică în
acelaşi timp ca o tehnică de finanţare şi ca o tehnică de comerţ
exterior. Ca o tehnică de finanţare, leasingul internaţional consistă
într-o operaţie prin care exportatorul nu vinde marfa direct clientului
său străin. Refinanţarea societăţii de leasing apare în modalităţi
diferite:
- un credit cumpărător sau furnizor;
- un credit financiar graţie unui împrumut pe piaţa
internaţională de capitaluri;
- alte modalităţi de refinanţare.
În practica SBI şi a comerţului internaţional, numeroase
operaţiuni de credit-bail sunt efectuate plecând de la societăţi “off-
shore”, aflate în paradisuri fiscale. O operaţie de credit-bail destinată
finanţării exporturilor determină intervenţia unei relaţii tripartite
între:
– exportator;
– societatea de leasing;
– cumpărătorul străin (importator sau primitor).
Societăţile de credit-bail constituite în ţările industrializate
sunt o soluţie şi o sursă de finanţare “neconvenţională” pe termen
mediu şi lung. În acelaşi timp, tehnica de credit-bail la export este
sensibil mai complexă decât o finanţare convenţională şi “... costul
leasing-ului este departe de a fi neglijabil”.
• Factoringul este o tehnică de finanţare: printr-un
contract, exportatorul cedează integral, contra unui comision, unui
factor (unei bănci sau o instituţie financiară specializată) creanţele
sale la export deţinute asupra unui cumpărător extern; în schimb,
factorul procedează la reacoperirea acestor creanţe şi îşi ia în calcul
toate riscurile. Factorul poate să-şi reglementeze relaţia sa cu
exportatorul, prin plata anticipată a unei părţi sau a întregii sume din
creanţele astfel transferate.
Dar costul factoring-ului este relativ ridicat şi cuprinde:
- un comision “ad valorem” de ordinul 0,5-2,5%;
- un comision calculat, “prorata temporis” în funcţie de
procentele de interes.
Totuşi, exportatorul beneficiază, prin tehnica de factoring, de
unele avantaje (simplifică gestiunea trezoreriei, nu mai este expus
145
riscului de neplată, poate să-şi mobilizeze creanţele etc.). În cadrul
Sistemului Bancar Internaţional, toate marile bănci comerciale au
creat filiale specializate în operaţiuni de factoring internaţional.
• Forfetarea (forfaiting) se numeşte, de asemenea,
finanţare sau scont fără recurs; este o tehnică neconvenţională de
finanţare a exporturilor similară cu factoringul (creanţele
reprezentate de bilete de ordin, trate şi alte efecte comerciale sunt
transferate unei societăţi specializate sau unei societăţi de
confirmare).
• Se poate vorbi de alte tehnici “neconvenţionale” de
finanţare în comerţul internaţional şi/sau unele servicii legate de
această finanţare care este pusă în aplicare de SBI:
- acordurile de compensare (la operaţiunile paralele);
- unele operaţiuni asociate de finanţare şi/sau de asigurare-
credit şi/sau de confirmare (de exemplu: confirming houses);
- creditele pe garanţii sau semnătură (garanţii bancare).
146
Cap. 9 Instrumente de plată
Sistemul de plăţi şi compensări reprezintă o componentă
importantă a sistemului monetar şi prin acesta a infrastructurii
financiare a economiei, asigurând circulaţia banilor şi transferul de
active monetare. Descărcarea de obligaţie pentru schimbul mărfii,
serviciului sau altui activ, se face de persoana care devine noul
proprietar prin cedarea către fostul proprietar a unui activ convenabil
acestuia. Daca activul transmis este sub formă de monedă, obligaţia
este pecuniara şi se consideră îndeplinită printr-un act de plată.
Relaţiile din cadrul sistemului de plăţi sunt relaţii pecuniare şi
acestea trebuie să se finalizeze prin plata definitivă şi irevocabilă
pentru ca tranzacţia să se încheie şi să înceapă un nou ciclu.
În economiile de piaţă moderne agenţii economici dispun de
o varietate de metode pentru a face plăţi. Astfel, de regulă, ei aleg
instrumentul de plată pe care îl consideră adecvat necesităţilor lor,
din perspectiva vitezei de execuţie, a costurilor de tranzacţie, a
caracteristicilor locale, precum şi a cadrului legal care reglementează
obligaţiile de plată. De exemplu plăţile de detaliu (retail payments)
pot fi decontate fie prin utilizarea numerarului, a cecurilor, a
cardurilor de credit, a cardurilor de debit sau a ordinelor de transfer
credit, fiecare dintre ele putând implica operaţii manuale, telefonice,
poştale sau pe suport magnetic. Pentru plăţile cu valoare mare şi/sau
urgente, în general corelate cu schimbul instrumentelor financiare, de
regulă sunt utilizate sisteme electronice de transfer de fonduri mult
mai dezvoltate din punct de vedere tehnologic.
Astfel, cele mai utilizate mijloace, instrumente şi tehnici de
plată în tranzacţiile economice internaţionale sunt: valutele,
monedele internaţionale, cambia (trata), biletul la ordin, cecul, în
ultima perioadă de timp a luat amploare şi cardul.
9.1. Cecul
147
(fizică sau juridică) dă un ordin unei bănci să plătească (la vedere)
suma de bani înscrisa în cec, unei terţe persoane (beneficiar).
Utilizarea cecului implică, din partea beneficiarului, verificarea
existenţei, în contul bancar, a sumei înscrise în cec.
Cecul este reprezentat de un formular tipizat. Utilizarea
cecului este guvernată de legea din 1934.
Tipuri de cecuri:
A. După modul în care este trecut beneficiarul:
• nominative – situaţie în care beneficiarul este trecut în mod
expres şi cecul se achită numai acestuia, sunt transmise de obicei
prin cesiune;
• la purtător – caz în care nu se menţionează expres numele
beneficiarului, cecul putând fi încasat de orice persoană care îl
deţine,
• la ordin – se menţionează numele beneficiarului şi menţiunea la
ordin care dă dreptul acestuia să transmită cecul altei persoane
prin gir.
B. După modul de încasare:
• cecuri barate- utilizate pentru plata într-un cont bancar al
beneficiarului, (reprezintă cecuri de virament, neputând fi plătite
în numerar), şi în cazul cecului documentar, atunci când
trăgătorul condiţionează plata de prezentarea anumitor
documente la bancă.
Bararea poate fi:
- generală – nu sunt menţiuni între cele 2 linii paralele şi
atunci banca nu poate plăti decât unei bănci sau unui client
al său şi poate circula prin andosare
- specială – atunci când se scrie denumirea băncii unde se
efectuează plata.
• cecuri nebarate – şi în cazul acestor cecuri se poate plăti în
numerar la ghişeul băncii, sau în cont fără nici o restricţie.
Exemplu de cec special (cecul certificat) este cecul care
poartă el specificarea expresă a existenţei provizionului la banca
trasă. Cecul de călătorie este un cec cu valoare fixă imprimată pe
formularul cecului. El este emis de bănci şi vândut clienţilor pentru a
înlesni lichidităţile în călătorii, pentru a înlocui cash-ul în deplasările
în străinătate. Protecţia acestui tip de cec se asigură prin semnătură.
148
9.2. Viramentul
149
aplicarea dispoziţiilor legale privind măsurile pentru evitarea
blocajului financiar.
2. Banca nu trebuie să verifice cauza juridică a ordinului de
virament, validitatea lui nedepinzând de validitatea actului
juridic care se realizează prin acest procedeu bancar;
3. Banca nu este obligată să verifice dacă autorul ordinului de
virament are capacitatea juridică de a efectua actul juridic
realizat prin virament;
4. Viramentul are ca efect naşterea unui drept de creanţă al
beneficiarului faţă de bancă şi concomitent stingerea eventualei
creanţe anterioare a emitentului faţă de aceeaşi bancă.
Implicaţiile viramentului la nivel economic:
• Prin virament (trecerea unei sume dint-un cont în altul) se
înfăptuieşte circulaţia monedei scripturale
• Depozitele bancare constituite exprimă creanţe ale terţilor faţă de
bancă, iar viramentul reprezintă un procedeu de transfer al
creanţelor între creditorii băncii
• Viramentul ca transfer de monedă scripturală reprezintă un
instrument de combatere a inflaţiei monetare
Clasificarea viramentului:
1. Viramentul intern (intrabancar) – este efectuat între 2 conturi
deschise la aceeaşi bancă
2. Viramentul extern (interbancar) - este efectuat între 2 conturi
deschise la bănci diferite şi se realizează în etape:
- plătitorul emite ordinul de virament cerând băncii sale
să-i debiteze contul cu o anumită sumă, pentru a se
credita contul beneficiarului deschis la o altă bancă
- banca plătitorului pune la dispoziţia băncii beneficiarului
un credit egal cu aceeaşi sumă;
- banca beneficiarului creditează contul acestuia;
- între cele două bănci se realizează reglementarea
conturilor prin casa de compensaţii interbancare
Data viramentului – ziua în care suma este pusă la
dispoziţia beneficiarului prin creditarea contului acestuia de către
banca să.
Clasificarea viramentului în funcţie de ordonatorul operaţiei:
150
1. Viramentele clientelei – ordin dat de un client de a se efectua un
transfer de bani, prin debitarea contului său către unul sau mai
mulţi beneficiari
2. Viramentul BNR – în cazul relaţiilor interbancare;
Ordinele de virament pot fi:
- pe suport hârtie (manuscris sau imprimat)
- sub formă magnetică
În funcţie de sensul din care se dispune şi efectuează plata:
- virament de credit
- virament de debit.
Viramentul de credit:
1. plătitorul ordonă băncii sale (bancă plătitoare) să promoveze
ordinul de plată către beneficiarul specificat;
2. banca plătitoare preia suma din contul plătitorului şi efectuează
plata către banca creditorului
3. banca creditorului înscrie suma în contul beneficiarului
Viramentul de debit:
1. plătitorul împuterniceşte creditorul pentru astfel de operaţiuni; el
solicită băncii sale aprobarea operaţiunii;
2. creditorul depune documentaţia aferentă sumei de plată (factura)
la banca să;
3. banca plătitorului include pentru plată suma respectivă la data
scadenţei de plată, iar după efectuarea plăţii, suma revine pe
filieră bancară în contul creditorului
9.3. Cardul
151
Trăsături comune:
• Suport fizic din material plastic cu dimensiune şi grosime
standard
• Pe aversul cardurilor este inscripţionat prin tipărire, gofrare sau
globare-laser numele emitentului, număr card, perioada de
valabilitate, sfera de aplicabilitate si numele posesorului
• Pe aversul cardurilor se aplică sigla emitentului , logo-ul,
organizaţia de card şi holograma standard de securitate
• Pe reversul cardurilor se aplică o bandă magnetică
Clasificarea cardurilor
Ø În raport de modul de stocare a caracteristicilor de
securizare
-cu bandă magnetică
-cu microprocesor
Ø După sursa de acoperire a cardurilor:
-debit carduri
-credit carduri.
9.4. Cambia
152
operaţiuni cu caracter necomercial, executate de persoane fizice sau
juridice.
În literatura de specialitate şi în practica financiară
internaţională, cambia şi biletul la ordin sunt denumite uzual
instrumente de plată, efecte de comerţ sau titluri de credit, fiind
înscrisuri cu conţinut şi formă consacrate pe bază de norme
acceptate, reprezentând pentru cel ce o deţine (beneficiar) drepturi ce
pot fi încasate, la vedere sau la termen, în funcţie de valoarea lor
determinată.
Cambia (trata) este un titlu de credit utilizat ca instrument de
plată prin care un creditor (numit trăgător) dă dispoziţie debitorului
său (numit tras) să plătească o anumită sumă unui terţ (numit
beneficiar), la o anumită dată şi într-un loc stabilit, fără a indica
operaţiunea care a generat creanţa.
Conform acestei definiţii în circuitul cambiei intervin trei părţi:
trăgătorul (exportatorul, creditorul), trasul (importatorul, debitorul) şi
beneficiarul (un creditor al trăgătorului). În comerţul internaţional,
exportatorul apare, de regulă, atât în calitate de trăgător cât şi de
beneficiar.
Circuitul cambiei
Tragător
1 2
Tras Beneficiar
3
153
Referitor la utilizarea cambiei în practica comercială
internaţională, sunt evidenţiate următoarele avantaje şi limite:
Avantajele cambiei
- este emisă la iniţiativa exportatorului m
- materializează datoria importatorului
- cerinţe formale relativ simple mai ales în cazul formularelor
standardizate oferite de bănci
- permite trăgătorului să-şi mobilizeze creanţa
- elimină riscul de schimb
- precizează exact termenul de plată
Limitele cambiei
- este supusă acceptării de către tras
- este supusă riscului de pierdere, furt, falsificare
- este lentă la încasare deoarece în această operaţiune intervin mai
multe bănci
În perioada cât circulă ca instrument de credit, există o serie
de operaţiuni sau tehnici specifice aplicate cambiei:
• avalizarea – este o operaţiune care apare în situaţia în
care trăgătorul nu este sigur de solvabilitatea trasului, motiv pentru
care apelează la o garanţie, denumită aval, din partea unei terţe
persoane (o bancă), care se înscrie sub semnătură pe una din părţile
cambiei;
• andosarea – este tehnica de transmitere a cambiei prin
gir sau andosare şi se realizează printr-o dispoziţie scrisă pe cambie
de beneficiar, care ordonă trasului să achite suma arătată unei alte
persoane (sau la ordinul ei) menţionate expres;
• scontarea – operaţie prin care posesorul cambiei obţine
de la o bancă comercială, înainte de scadenţă, suma înscrisă pe
cambie minus:
– dobânda aferentă sumei înscrisă din acel moment şi
până la scadenţă;
– valoarea de scont drept comision al băncii
• rescontarea – operaţie prin care banca comercială
preschimbă cambia în bani la banca centrală, care percepe pentru
aceasta taxa oficială a scontului (de aici se influenţează nivelul
aproximativ al ratei dobânzii);
154
• forfetarea – vinderea cambiei, indiferent de scadenţă, la
o instituţie financiară specializată, alta decât băncile comerciale, care
preiau riscul de neplată, contra unei taxe de forfetare superioare taxei
de scont.
În operaţiunile de comerţ exterior, plata contra trată se
utilizează mai ales în corelaţie cu alte modalităţi de plată (credit
documentar, factură etc.).
Beneficiarul plăţii este în general exportatorul el-însuşi şi
trata poate fi la vedere sau la termen. În această din urmă ipoteză,
trata este un titlu de credit; exportatorul îşi poate mobiliza creanţa
prin scontarea tratei la o bancă comercială. Totuşi, există unele
inconveniente pentru exportator când utilizează numai o simplă trată
ca mod de plată (risc de pierdere sau furt, riscul neplăţii, poate să nu
fie utilizat în toate ţările etc.). În plus, exportatorul poate să-şi
mobilizeze creanţele rezultate şi prin alte instrumente şi tehnici mai
favorabile din punctul său de vedere (credit documentar).
155
Biletul de ordin este un înscris prin care o persoană numită
subscriptor (debitorul-importator) recunoaşte datoria şi se angajează
să plătească beneficiarului (creditorul-exportatorul) o sumă oarecare,
la o dată determinată. Menţiunile obligatorii pentru biletul de ordin
sunt:
- formula “bilet de ordin” inserată în chiar textul biletului;
- promisiunea (angajamentul) de plată a unei sume determinate;
- scadenţa (sau la vedere);
- locul plăţii (sau domiciliul subscriptorului);
- numele beneficiarului;
- data şi locul de emitere;
- semnătura subscriptorului.
Sunt aplicabile biletului de ordin, în măsura în care ele nu
sunt incompatibile prin natura lor, toate dispoziţiile relative la
scrisorile de schimb (scadenţă, acceptare, aval, andosarea, scontarea
etc.).
Biletul de ordin poate fi la vedere sau la termen (în ipoteza a
doua, el este un titlu de creanţă care devine un ordin de plată la
scadenţa creditului convenit de exportator). Plata biletului de ordin la
termen se efectuează în acelaşi fel ca pentru o trată. “Acest mod de
plată este de fapt puţin utilizat în comerţul internaţional”.
156
termenele de plată ale ratelor, efecte de comerţ care sunt girate în
favoarea băncii şi care sunt ţinute drept gaj.
În unele ţări, creditorii cer debitorilor să semneze cambiile
pentru a se asigura de plata la termen a tranzacţiei. Plata cambiei va
fi solicitată numai dacă nu se efectuează plata tranzacţiei. Adesea
sunt luate cambii în alb, care vor fi utilizate numai în caz de neplată.
Terţii pot furniza de asemenea astfel de cambii sau pot avaliza
cambiile date de debitor.
Cambia poate fi dată în garanţie pentru asigurarea unei alte
creanţe pe care giratarul o are contra girantului, prin inserarea în gir a
formulei “în garanţie”, “valoare în gaj”, “valoare în garanţie”. În
această situaţie, posesorul cambiei poate exercita toate drepturile
care decurg din titlu, chiar şi în cazul în care creanţa garantată prin
gaj nu este exigibilă. Posesorul cambiei (giratarul) poate invoca
aceste drepturi şi împotriva girantului său. În această situaţie,
giratarul nu poate transmite cambia decât printr-un gir de procură.
Cambia girată în garanţie, dă dreptul giratarului să se
despăgubească cu preferinţă din suma încasată în baza titlului, faţă
de ceilalţi creditori ai debitorului girant care a dat cambia în gaj.
Creditorul care ia în gaj o cambie nu devine un reprezentant al
debitorului, ci continuă să aibă un drept autonom pe care îl exercită
în propriul său interes.
• funcţia de instrument de credit comercial - constă în
facilitatea relaţiilor de credit şi se realizează prin asigurarea
rambursării creditului acordat prin utilizarea cambiei sau
biletului la ordin în cadrul unor modalităţi de plată cum sunt:
acreditivul utilizabil prin cambii, scrisoarea comercială de credit,
incasso-ul documentar contra acceptare. Prin mecanismul acestor
modalităţi, vânzătorul, care livrează o marfă pe credit, devine în
momentul livrării beneficiarul unei cambii sau al unui bilet la
ordin prin care cumpărătorul se obligă să plătească, la scadenţă,
contravaloarea mărfii livrate, vânzătorul dispunând de o garanţie
suplimentară privind rambursarea creditului.
• funcţia de instrument de credit bancar – constă în asigurarea
unei mai rapide circulaţii a creanţelor, în sensul că beneficiarul
unei cambii sau al unui bilet la ordin poate obţine, în schimbul
transferului creanţei reprezentate de acest instrument, o sumă de
157
bani înainte de scadenţă. Principalele operaţiuni prin care titlurile
de credit îndeplinesc funcţia de instrument de credit bancar sunt
scontarea şi forfetarea. Având în vedere că aceste operaţiuni se
fac de către persoana care a acordat iniţial un credit, finanţând
astfel o persoană, aceste operaţiuni apar privite din punctul de
vedere al primei persoane ca operaţiuni de refinanţare.
158
Cap. 10 Mijloace de plată
Pentru a elimina riscul de neplată în afacerile economice
internaţionale, datorită faptului că, între momentul expedierii
mărfurilor şi cel al încasării valorii acestora există o diferenţă de
timp şi spaţiu considerabilă, fiecare parte contractantă urmăreşte, în
timpul negocierilor să câştige garanţii cat mai multe, exportatorul că
va încasa la timp contravaloarea mărfurilor, iar importatorul că va
primi la timp cantitatea de mărfuri solicitată la preţul şi parametrii
calitativi stabiliţi în contract.
În practica economică actuală, în afacerile economice
internaţionale sunt utilizate o serie de mijloace, instrumente şi tehnici
de plata menite să acorde partenerilor de afaceri garanţiile mai sus-
menţionate, în funcţie de gradul de cunoaştere şi încredere existent
între aceştia.
159
10.2. Acreditivul documentar
161
Acreditivul irevocabil presupune certitudine absolută privind
plata pentru beneficiar, cu condiţia de a se conforma tuturor
condiţiilor prevăzute în acreditiv şi de a prezenta toate documentele.
Acreditive irevocabile confirmate
Sunt acelea în care, la angajamentul irevocabil al băncii
emitente se adaugă un angajament egal ca valoare şi condiţii al unei
terţe bănci, banca confirmatoare. Banca confirmatoare, situată de
regulă în ţara beneficiarului acreditivului documentar, dar poate fi şi
în altă ţară, acceptă faţă de beneficiar aceleaşi angajamente ca şi cele
pe care banca emitentă şi le-a asumat prin deschiderea acreditivului
documentar irevocabil.
162
• transfer letric prin poştă – este cel mai vechi, constă în
transmiterea fizică a înscrisului printr-un anumit mijloc
de transport (avion), de la o bancă la alta,
• transfer telegrafic – prin cablu (telex, fax),
• transfer prin sistem SWIFT – tehnică computerizată
(Society for Worldwide Interbank Financial - BRCE;
BRD;BCR; Telecomunications).
VÂNZĂTOR CUMPĂRĂTOR
(EXPORTATOR)
(IMPORTATOR)
163
- un credit special de tip transferabil (o parte din creditul deschis
în favoarea exportatorului este “transferată” furnizorului real al
mărfii);
- un credit special de tip contra-credit sau back to back, care este
ca şi precedentul (beneficiarul cere băncii sale să deschidă un alt
credit documentar în favoarea furnizorului sau a intermediarului
său, dar al doilea credit este “sprijinit” de primul care îi slujeşte
de garanţie);
- un credit special de tip plată anticipată sau red clause, care este
pus în aplicare când importatorul face avansuri de plată
exportatorului său;
- alte tipuri de credite documentare speciale şi aranjamente
particulare între importator şi exportator.
164
Mecanismul derulării incasso-ului documentar
1. Contract comercial internaţional care conţine ca şi clauza plata
prin incasso
2. Exportatorul livrează mărfurile, în acest moment se completează
setul de documente care atesta livrarea mărfurilor conform
clauzelor contractului
3. Exportatorul remite băncii sale ordinul de încasare, precum şi
setul de documente
4. Banca exportatorului transmite băncii importatorului ordinul de
încasare şi setul de documente
5. Banca importatorului avizează importatorul de sosirea
documentelor şi i le eliberează
6. Importatorul plăteşte documentele sau accepta tragerea unei
cambii asupra sa
7. Banca importatorului plăteşte contravaloarea documentelor
băncii exportatorului
8. Banca exportatorului virează în contul clientului sau o sumă
echivalentă cu valoarea mărfurilor livrate de acesta.
Consideraţii importante
• Decontarea prin incasso este relativ simplă, ieftină, dar
negarantata bancar, bazându-se în principal pe obligaţia de plată
a cumpărătorului asumată prin contractul comercial internaţional,
fără angajamentul de plată al băncilor antrenate în derulare
• Ordinul de încasare este un document tipizat, în care exportatorul
specifică: importatorul, banca importatorului, numărul şi tipul
documentelor solicitate, comisioanele, etc.; la depunerea
documentelor, banca nu realizează decât un control formal
asupra lor.
Tipuri de incasso
• În funcţie de documentele vehiculate, distingem:
- Incasso simplu (documente financiare)
- Incasso documentar (documente financiare însoţite de
documente comerciale)
• În funcţie de momentul plăţii, distingem:
- Incasso “documente contra plata” – banca remite
importatorului documentele de livrare numai contra plăţii
facturii ce indica valoarea tranzacţiei
165
- Incasso “documente contra acceptare” – banca remite
importatorului documentele de livrare numai contra
acceptării unei cambii cu scadenta conforma cu termenul de
plata din contractul comercial
Inconvenientele incasso-ului
• Pentru exportator:
- marfa este livrata pe adresa cumpărătorului, fără nici o
garanţie de plata; aceasta nu înseamnă ca importatorul va
intra în posesia mărfurilor fără să achite contravaloarea
acestora, ci faptul ca, în caz de neplata, marfa trebuie
returnata sau relocata pe cheltuiala exportatorului
- Incasso-ul este întotdeauna domiciliat în tara cumpărătorului,
ceea ce va determina întârzierea încasării valutei
• Pentru importator
- exista inconvenientul că acesta nu vede marfa în mod normal
decât după ce o achită.
166
Cap. 11 Eficienţa schimburilor economice
externe
11.1. Eficienţa economică
Resurse:
- regenerabile/ neregenerabile
- umane/ materiale/ tehnice/ financiare
- potenţiale/ intrate în circuitul economic
Efecte:
- directe/ indirecte
- imediate/ viitoare
- economice/ sociale/ ecologice/ tehnice
- cuantificabile/ mai greu cuantificabile
- la nivel microeconomic/ la nivel macroeconomic
167
între ele prin rata de schimb a monezilor lor, ceea ce complică foarte
mult analiza avantajelor relative în comerţul internaţional. Cea mai
strălucită completare a teoriei lui Ricardo este adusă de către
Heckseher şi Ohlin care explică avantajele comparative în comerţul
internaţional prin diferenţe macroeconomice de dotări cu factori de
producţie.
Efectele generale ale comerţului exterior pentru economia
unei ţări pot fi economice, sociale şi politice; cele economice pot fi:
• financiar-monetare (rentabilitatea);
• structurale (de transformare);
• de acumulare (raportul de schimb);
• de antrenare ( de multiplicare).
Toate aceste efecte se pot transmite direct şi nemijlocit sau
indirect şi propagat, pe termen mediu şi lung. Rentabilitatea în
comerţul exterior exprimă acoperirea din veniturile unei activităţi de
export sau import a cheltuielilor ocazionate şi obţinerea de profit sub
forma de diferenţă de preţ pozitivă, în condiţiile în care preţul intern
se aduce la nivelul preţurilor externe prin intermediul unui curs de
schimb pe baza parităţii puterii de cumpărare faţă de alte valute.
Totodată, rentabilitatea comerţului exterior se completează
prin analiza efectelor propagate de acesta în viaţa economico-socială
a ţării, respectiv:
a. Efecte structurale: se modifică structura materială a produsului
social şi a rezultatelor procesului naţional de producţie în sensul
că o parte din produsul social creat se exportă şi se înlocuieşte cu
alte valori de întrebuinţare din import. Dacă aceste schimburi
structurale la nivel macro vor potenţa şi influenţa pozitiv
dezvoltarea economico-socială a ţării, atunci rolul comerţului
exterior se amplifică dincolo de rentabilitatea rezultată pe bază
de calcule
b. Efecte asupra acumulării: apar chiar în situaţia de echilibru în
valută a schimburilor, datorită diferenţelor dintre preţurile
naţionale şi cele internaţionale, când volumul importurilor
exprimat în lei depăşeşte volumul exportului exprimat tot în lei,
diferenţa fiind sursă de acumulare.
c. c) Efectele asupra eficienţei utilizării resurselor economiei
naţionale, materiale şi umane în primul rând, când urmare a
168
schimburilor de valori cu străinătatea se economiseşte muncă
naţională.
Analiza rentabilităţii în tranzacţiile economice internaţionale,
în ansamblu, se mai poate completa şi cu unii indicatori ce sunt
specifici anumitor tehnici: reexport, switch, leasing etc. Raportul de
schimb în tranzacţiile economice internaţionale exprimă condiţiile
cantitative şi de preţ în care se efectuează schimburile internaţionale
de marfă şi servicii. Se determină prin raportarea cantităţii sau
preţului de export la cantitatea respectivă/preţul de import, şi ne arată
câte unităţi fizice sau monetare trebuie să exportăm pentru a obţine o
unitate de import. Acest raport este determinat de factori interni
(gradul de dezvoltare a industriei, pregătirea forţei de muncă,
structura exporturilor, calitatea negociatorilor etc.) dar şi de factori
externi (structura importurilor, conjunctura de pe piaţa mondială
etc.). În legătură cu raportul de schimb s-au dezvoltat o serie de
indici care au relevanţă mai ales la nivel macro:
– indicele raportului de schimb brut;
– indicele raportului de schimb net.
Alte efecte:
- Diversificarea fondului de mărfuri
- Asigurarea resurselor primare
- Modul de utilizare a forţei de muncă
- Raportul dintre acumulare şi consum
- Asupra cercetării ştiinţifice şi dezvoltării tehnologice
- Asupra dezvoltării economico-sociale
169
dezvoltare a producţiei pentru export şi sprijinirea ulterioară a
acestor sectoare;
- stimularea producătorilor din agricultură, indiferent care este
forma de proprietate;
- lărgirea exportului de servicii turistice, transporturi şi unele
tehnici speciale de comerţ exterior;
- reducerea costurilor de producţie şi creşterea productivităţii în
acele sectoare economice orientate spre export, atât din domeniul
public cât şi cel privat
- condiţii egale şi sprijin egal sectorului particular faţă de cel de
stat din economie (credite preferenţiale, sprijin bancar etc.);
- optimizarea unor capacităţi de producţie la nivelul marilor
întreprinderi;
- susţinerea exportului printr-o activitate promoţională mult mai
largă;
- perfecţionarea managementului în comerţul exterior, al
negocierii şi contractării operaţiunilor de export prin diferite
tehnici.
- perfecţionarea tehnicilor şi strategiilor de negociere pe plan
internaţional
- măsuri de promovare şi stimulare a exporturilor
- îmbunătăţirea calităţii produselor şi creşterea competitivităţii
externe
- creşterea productivităţii muncii, introducerea de noi tehnologii
- orientarea spre produse care încorporează valoare adăugată
ridicată
- promovarea cercetării-dezvoltării-inovării
- implementarea unei politici de produs competitive
- dezvoltarea cooperării internaţionale în domeniul economic şi
comercial
- promovarea politicilor de protejare a mediului.
170
Anexa 1 Modele de contracte
1.1. Contractul de vânzare cumpărare
CONTRACT DE VÂNZARE-CUMPĂRARE COMERCIALĂ
Încheiat astăzi ..................
la ......................................
I. PĂRŢILE CONTRACTANTE
1.1. S.C. ............................................ S.N.C./S.C.S./S.A./S.R.L., cu sediul
social în (localitatea) ................, str. .................................. nr. ............., bloc
......., scara ......, etaj ........, apartament ......., judeţ/sector ...............................,
înregistrată la Oficiul Registrului Comerţului ..........................., sub nr.
........................ din ................................., cod fiscal nr. .............................
din ....................., având contul nr. ................................, deschis la
................................, existând şi funcţionând potrivit legislaţiei statului
...................., reprezentată de ..........................., cu funcţia de ................,
cetăţean ................., posesor act de identitate/paşaport ................., în calitate
de vânzător, şi
1.2. S.C. ............................................... S.N.C./S.C.S./S.A./S.R.L., cu sediul
social în (localitatea) ..................................., str. ...................... nr. ..............
bloc ........., scara ..........., etaj ........, apartament ......., judeţ/sector
........................, înregistrată la Oficiul Registrului Comerţului ..................,
sub nr. .................. din ................................., cod fiscal nr. ...........................
din..................., având contul nr. .................................., deschis la
.........................., existând şi funcţionând potrivit legislaţiei statului
.........................., reprezentată de ..........................., cu funcţia de
........................................, cetăţean .............................., posesor act de
identitate/paşaport ......................, în calitate de cumpărător,
au convenit să încheie prezentul contract de vânzare-cumpărare, în
următoarele condiţii:
II. OBIECTUL CONTRACTULUI
2.1. Obiectul prezentului contract îl constituie trecerea din proprietatea
vânzătorului în proprietatea cumpărătorului, după ce acesta din urmă va
plăti preţul cuvenit, a................... tone/metri cubi/metri liniari/bucăţi/perechi
etc. de ................. în condiţiile INCOTERMS 1990.
2.2. Locul de determinare a cantităţii întregii mărfi este ....................., iar
modul în care se va efectua această determinare va fi ..................... făcut
integral/parţial. Documentul de atestare a cantităţii va fi ....................., în
care obligatoriu se vor menţiona cantitatea (exprimată în unităţi de măsură
specifice mărfii), toleranţele de cantitate admise (plus/minus) pe tranşe de
171
livrare, şi pentru întreaga cantitate, precum şi obligaţia cumpărătorului de a
plăti vânzătorului cantitatea livrată în limitele toleranţelor.
2.3. Parametrii tehnici şi de calitate, pentru marfa ce face obiectul
prezentului contract, sunt cei menţionaţi în anexa nr. 1 la prezentul contract.
2.4. Determinarea calităţii mărfii se va realiza prin metoda ....................., de
către o comisie de specialitate, din (ţara de origine a mărfii) ........................,
formată din.......... membri.
Aparatura necesară, folosită de către comisie, analizele de laborator (dacă
este cazul), metodele de colectare a probelor-martor, precum şi criteriile de
respingere sau admitere a mărfii sunt cele specificate în anexa nr. 2 la
prezentul contract.
2.5. Comisia va emite un certificat de calitate pentru marfa contractată, care
va cuprinde: descrierea completă a mărfii, specificaţia calitativă, data la care
marfa a fost fabricată.
III. DURATA CONTRACTULUI
3.1. Prezentul contract se încheie pe o durată de ..................... ani, începând
cu data de ..................... până la data de .................. .
3.2. Părţile contractante pot conveni prelungirea prezentului contract prin
încheierea, în scris, a unui act adiţional, semnat de ambele părţi.
IV. TERMENE DE LIVRARE
4.1. Vânzătorul se obligă să expedieze marfa, la adresa indicată de
cumpărător, la data de ..............., în conformitate cu instrucţiunile acestuia.
sau
4.1. Vânzătorul se obligă să expedieze primul lot de marfă, la data de
....................., în conformitate cu instrucţiunile cumpărătorului.
sau
4.1. Termenul de livrare a mărfii va fi cuprins între data de ..................... şi
data de ....................., dar nu mai târziu de data de ....................., termen în
care sunt incluse condiţiile: terminarea şi reuşita probelor de analiză sau de
încercare, deschiderea acreditivului, obţinerea licenţei de export/import etc.
4.2. Termenul de livrare a mărfii va putea fi decalat în cazul în care intervin
evenimente neprevăzute.
4.3. Cu acordul scris al ambelor părţi contractante, în condiţiile prezentului
contract, se vor putea efectua şi livrări cu anticipaţie.
V. PREŢUL CONTRACTULUI
5.1. Valoarea totală a mărfii vândute este de ..................... USD/lei. Preţul,
defalcat pe sortimente de produse, este cel menţionat în anexa nr. 3 la
prezentul contract.
5.2. Preţul include cheltuielile de transport până la ..................... .
VI. MODALITĂŢI DE PLATĂ ŞI CONDIŢII
172
6.1. Plata preţului va fi efectuată de către cumpărător vânzătorului, pe bază
de ............................., prin ..................... .
Cumpărătorul se obligă să întreprindă tot ce este necesar şi legal pentru a se
efectua plata mărfii în conformitate cu prevederile prezentului contract.
6.2. Plata se va efectua la data de ....................., în ............................. .
6.3. Documentele prin care se vor efectua plăţile sunt: .................... .
VII. AMBALAJUL ŞI MARCAREA
7.1. Vânzătorul se obligă a asigura un ambalaj corespunzător, care să
protejeze marfa pe tot parcursul transportului, de la expediţie până la
destinaţie. Ambalajul nu va încărca costul transportului şi va fi adaptat
specificului mijloacelor de transport.
7.2. Pentru mărfurile, care prin natura lor se livrează fără ambalaj,
vânzătorului îi revine obligaţia să le transporte în mijloace adecvate, pentru
a nu le afecta calitatea şi cantitatea. Modul de protejare pentru asemenea
expediţii este cel descris în anexa nr. 2 la prezentul contract.
7.3. Pentru produsele care necesită ambalaj interior, vânzătorul are
obligaţia, în cadrul procesului de condiţionare, să asigure un ambalaj uşor,
estetic şi rezistent, utilizabil în procesul de desfacere, prin reţeaua de
distribuire.
7.4. Vânzătorul se obligă să transporte marfa în containere.
7.5. Vânzătorul are obligaţia să marcheze ambalajul, în scopul înlesnirii
manipulării mărfii şi publicităţii comerciale.
7.6. Ambalajele vor fi însoţite de foi de ambalaj, introduse în conţinutul lor,
din care să rezulte denumirea şi felul produselor.
7.7. Marcajul va fi scris în limba ..................... şi va cuprinde:
a) denumirea mărfii;
b) data fabricaţiei;
c) greutatea bruto-neto;
d) locul fabricaţiei;
e) alte elemente convenite de părţi, funcţie de specificul mărfii.
VIII. CONDIŢII DE LIVRARE
8.1. Marfa va fi livrată conform condiţiei INCOTERMS 1990 (denumirea
regulii INCOTERMS) ..............................................
8.2. Vânzătorul va comunica cumpărătorului termenul prealabil al sosirii
mărfii la graniţă, precum şi greutatea netă totală a mărfii, destinatarul
numele şi adresa expeditorului.
8.3. Cumpărătorul, în termen de 24 de ore de la sosirea mărfii, va asigura
descărcarea acesteia şi tot ce implică prezentul contract.
IX. GARANŢII
9.1. Vânzătorul are obligaţia de a elibera un certificat de calitate sau un
buletin de analiză pentru marfă. Abaterile de la prevederile acestor
173
documente îl obligă pe vânzător să facă înlocuirile sau remedierile ce se
impun sau să acorde reduceri de preţ ori să aibă dreptul la majorări de preţ
pentru o calitate superioară celei stipulate în contract.
9.2. Pentru produsele ce vor fi utilizate imediat după livrare, vânzătorul
stabileşte un singur termen de garanţie. Termenul de garanţie începe să
curgă de la data de .......... până la data de .......................... .
Garanţia poate fi prelungită în următoarele condiţii: ................................ şi
încetează: ..........................
9.3. Pentru produsele ce nu vor fi utilizate imediat după livrare, se convin
două termene de garanţie: unul de fabricaţie a produsului, începând cu data
de ....................., iar altul cu începere de la data de ....................., data
livrării - termen impus pentru evitarea degradării produsului printr-o
depozitare îndelungată.
9.4. Pentru produsele ce impun termen de garanţie, vânzătorul va indica:
a) începerea termenului de garanţie şi durata lui;
b) cazurile de încetare sau prelungire a termenului de garanţie;
c) data începerii şi terminării livrărilor;
d) documente de atestare a calităţii mărfii.
9.5. Înăuntrul termenului de garanţie vânzătorul se obligă să acorde
asistenţă tehnică pentru marfa livrată şi furnizarea de piese de înlocuire,
aceste operaţiuni făcându-se gratuit.
9.6. Vânzătorul este răspunzător de viciile ascunse şi de viciile aparente,
privind calitatea mărfii pe care acesta o livrează cumpărătorului.
X. CONTROLUL ŞI RECEPŢIA MĂRFII
10.1. Vânzătorul este obligat să predea marfa la locul stipulat în contract şi
să transfere cumpărătorului proprietatea asupra produselor, după încasarea
preţului stabilit.
10.2. Cumpărătorul se obligă să preia marfa după ce a fost efectuată recepţia
ei cantitativă şi calitativă. La finalul recepţiei se va încheia un proces-verbal
de recepţie, semnat de participanţii la operaţiunea respectivă.
10.3. În cazul în care rezultatele recepţiei finale nu permit preluarea mărfii
de către cumpărător, acesta este obligat să depoziteze marfa în condiţii
normale de păstrare şi conservare, fiind răspunzător de custodia ei, pe
contul şi cheltuielile vânzătorului.
10.4. Recepţia mărfii va fi făcută la ....................., de către ...................... .
Împuternicitul din partea cumpărătorului este obligat să comunice
vânzătorului, în timp rezonabil, orice defecţiune sau neregulă descoperită în
timpul controlului. În caz contrar, neinformarea vânzătorului îl lipseşte pe
cumpărător de drepturile ce-i revin.
10.5. În cazul în care cumpărătorul hotărăşte să refuze marfa, acesta trebuie
să acţioneze în timp util şi decis, prin notificarea vânzătorului şi să ceară
174
instrucţiuni, pentru ca vânzătorul să poată lua măsurile necesare pentru
limitarea pierderilor.
10.6. Dacă livrarea mărfii se va efectua eşalonat, pentru fiecare livrare în
parte, vânzătorul şi cumpărătorul vor încheia acte adiţionale separate, iar
defecţiunile constatate la un lot de marfă nu vor afecta continuitatea livrării
celorlalte loturi.
10.7. Respingerea mărfii nu echivalează cu rezilierea sau cu rezoluţiunea
contractului.
10.8. Riscurile ce decurg din respingerea mărfii de către cumpărător revin
vânzătorului.
XI. MODUL DE EFECTUARE A TRANSPORTULUI:
11.1. Transportul se va efectua .........................................................
sau
11.1. Transportul*) se va efectua combinat, astfel: ........................ .
XII. RECLAMAŢII
12.1. Cumpărătorul are dreptul să reclame, abaterile cantitative sau
calitative şi defecţiuni ale produselor, determinate de vicii ascunse sau alte
cauze generate din neglijenţa vânzătorului.
12.2. Reclamaţiile vor fi făcute în termen de ..................... luni/ani de la
preluarea mărfii de către cumpărător de la vânzător, în scris, şi vor cuprinde,
în mod obligatoriu, următoarele:
obiectul reclamaţiei;
termenul în care au fost formulate;
dovezile abaterilor reclamate;
metoda de verificare ce trebuie folosită;
cauzele care au determinat defectele reclamate;
necesitatea păstrării mărfii reclamate în depozit, pe un termen contractual
determinat;
modul de stingere a reclamaţiilor (prin înlocuire, reparare, acordare de
bonificaţii) .
12.3. Defecţiunile constatate în urma transportului defectuos se vor regăsi în
reclamaţii făcute de cumpărător cărăuşului, cu înştiinţarea vânzătorului.
XIII. INVALIDAREA PARŢIALĂ
13.1. Rezilierea totală sau parţială a clauzelor contractului nu are nici un
efect asupra obligaţiilor deja scadente între părţi.
13.2. Prevederile alineatului precedent nu sunt de natură să înlăture
răspunderea părţii care, din vina sa, a determinat încetarea contractului.
XIV. CESIUNEA CONTRACTULUI
14.1. Părţile contractante nu vor putea cesiona drepturile şi obligaţiile
prevăzute de prezentul contract unei terţe persoane fără acordul expres, dat
în scris de cedent.
175
14.2. Acordul prevăzut la alineatul precedent trebuie comunicat de cesionar
în termen de ................. zile de la data când cedentul i-a cerut acest acord;
în caz contrar se prezumă că cesionarul nu a consimţit cesiunea contractului.
XV. FORŢA MAJORĂ
15.1. Nici una dintre părţile contractante nu răspunde de neexecutarea la
termen sau/şi de executarea în mod necorespunzător - total sau parţial - a
oricărei obligaţii care îi revine în baza prezentului contract, dacă
neexecutarea sau executarea necorespunzătoare a obligaţiei respective a fost
cauzată de forţa majoră, aşa cum este definită de lege.
15.2. Partea care invocă forţa majoră este obligată să notifice celeilalte părţi,
în termen de .................. (zile, ore), producerea evenimentului şi să ia toate
măsurile posibile în vederea limitării consecinţelor lui.
15.3. Dacă în termen de .................. (zile, ore) de la producere, evenimentul
respectiv nu încetează, părţile au dreptul să-şi notifice încetarea de plin
drept a prezentului contract fără ca vreuna dintre ele să pretindă daune-
interese.
XVI. CLAUZA PENALĂ
16.1. În cazul în care una dintre părţi nu îşi îndeplineşte obligaţiile
contractuale sau şi le îndeplineşte în mod necorespunzător, se obligă să
plătească celeilalte părţi penalităţi daune interese în valoare de
..................................., astfel: ................. .
XVII. NOTIFICĂRI
17.1. În accepţiunea părţilor contractante, orice notificare adresată de una
dintre acestea celeilalte este valabil îndeplinită dacă va fi transmisă la
adresa/sediul prevăzut în partea introductivă a prezentului contract.
17.2. În cazul în care notificarea se face pe cale poştală, ea va fi transmisă,
prin scrisoare recomandată, cu confirmare de primire (A.R.) şi se consideră
primită de destinatar la data menţionată de oficiul poştal primitor pe această
confirmare.
17.3. Dacă notificarea se trimite prin telex sau telefax, ea se consideră
primită în prima zi lucrătoare după cea în care a fost expediată.
17.4. Notificările verbale nu se iau în considerare de nici una dintre părţi,
dacă nu sunt confirmate, prin intermediul uneia dintre modalităţile
prevăzute la alineatele precedente.
XVIII. SOLUŢIONAREA LITIGIILOR
18.1. În cazul în care rezolvarea neînţelegerilor nu este posibilă pe cale
amiabilă, ele vor fi supuse spre soluţionare Curţii de Arbitraj Comercial
Internaţional de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a României,
conform regulamentului său.
XIX. ÎNCETAREA CONTRACTULUI
176
19.1. Prezentul contract încetează de plin drept, fără a mai fi necesară
intervenţia unui/unei tribunal arbitral/instanţe judecătoreşti, în cazul în care
una dintre părţi:
nu îşi execută una dintre obligaţiile esenţiale enumerate la pct. .............., din
prezentul contract;
este declarată în stare de incapacitate de plăţi sau a fost declanşată
procedura de lichidare (faliment) înainte de începerea executării prezentului
contract;
cesionează drepturile şi obligaţiile sale prevăzute de prezentul contract fără
acordul celeilalte părţi;
îşi încalcă vreuna dintre obligaţiile sale, după ce a fost avertizată, printr-o
notificare scrisă, de către cealaltă parte, că o nouă nerespectare a acestora va
duce la rezoluţiunea/rezilierea prezentului contract.
sau
în termen de ........ zile de la data primirii notificării prin care i s-a adus la
cunoştinţă că nu şi-a executat ori îşi execută în mod necorespunzător oricare
dintre obligaţiile ce-i revin.
19.2. Partea care invocă o cauză de încetare a prevederilor prezentului
contract o va notifica celeilalte părţi, cu cel puţin ......... zile înainte de data
la care încetarea urmează să-şi producă efectele.
19.3. Rezilierea prezentului contract nu va avea nici un efect asupra
obligaţiilor deja scadente între părţile contractante.
19.4. Prevederile prezentului capitol nu înlătură răspunderea părţii care în
mod culpabil a cauzat încetarea contractului.
XX. CLAUZE FINALE
20.1. Modificarea prezentului contract se face numai prin act adiţional
încheiat între părţile contractante.
20.2. Prezentul contract, împreună cu anexele sale care fac parte integrantă
din cuprinsul său, reprezintă voinţa părţilor şi înlătură orice altă înţelegere
verbală dintre acestea, anterioară sau ulterioară încheierii lui.
20.3. În cazul în care părţile îşi încalcă obligaţiile lor, neexercitarea de
partea care suferă vreun prejudiciu a dreptului de a cere executarea întocmai
sau prin echivalent bănesc a obligaţiei respective nu înseamnă că ea a
renunţat la acest drept al său.
20.4. Prezentul contract a fost încheiat într-un număr de ................
exemplare, din care ................... astăzi ................., data semnării lui.
VÂNZĂTOR CUMPĂRĂTOR
177
1.2. Contractul de franciză
CONTRACTUL DE FRANCIZĂ (FRANCHISING)
Nr. .................. Data ...............................
I. PĂRŢILE CONTRACTANTE:
1.1. S.C. .......................................... S.N.C./S.C.S./S.A./S.R.L., cu sediul
social în (localitatea) ......................, str. ......................... nr. ........, bloc
............., scara .........., etaj ........, apartament ....., judeţ/sector .......................,
înregistrată la Oficiul Registrului Comerţului .............................., sub nr.
....................... din ................................., cod fiscal nr. ..............................
din ............................., având contul nr. .............................., deschis la
........................, existând şi funcţionând potrivit legislaţiei statului
....................... reprezentată de ..................................., cu funcţia de
.........................., cetăţean ......................., posesor act de identitate/paşaport
........................ în calitate de francizor, şi
1.2. S.C. ........................................... S.N.C./S.C.S./S.A./S.R.L., cu sediul
social în (localitatea) ................................, str. .................................. nr.
......., bloc ............., scara ..........., etaj ........, apartament ......., judeţ/sector
...................., înregistrată la Oficiul Registrului Comerţului
.............................., sub nr. .......................... din ................................, cod
fiscal nr. .................. din ........................, având contul nr.
................................................, deschis la ................., existând şi
funcţionând potrivit legislaţiei statului .......... reprezentată de
.........................., cu funcţia de .........................., cetăţean ......................,
posesor act de identitate/paşaport ........................ în calitate de beneficiar,
au convenit să încheie prezentul contract de franciză, în următoarele
condiţii:
II. OBIECTUL CONTRACTULUI
2.1. Francizorul se angajează, prin prezentul contract, să pună la dispoziţia
beneficiarului marca de fabrică (de comerţ, de serviciu) pentru distribuirea
şi/sau fabricarea produselor şi/sau serviciilor prevăzute în anexa nr. .............
la prezentul contract, sub numele său, controlând în permanenţă această
activitate, prin intermediul magazinelor şi/sau unităţilor, pe care le-a deschis
în teritoriu.
2.2. Beneficiarul se obligă să distribuie şi/sau să fabrice produsele şi/sau
serviciile .................... prevăzute în anexa nr. ........... la prezentul contract
sub numele şi în conformitate cu practica de afaceri a francizorului.
III. DURATA CONTRACTULUI
3.1. Contractul se încheie pe o durată de ................... ani, începând cu data
de ................. până la data de ............ .
178
3.2. Părţile contractante pot conveni prelungirea prezentului contract prin
încheierea, în scris, a unui act adiţional, semnat de ambele părţi.
IV. PREŢUL CONTRACTULUI
4.1. Preţurile de distribuţie şi/sau de fabricaţie pentru produse şi/sau de
servicii sunt cele înscrise în anexa nr. ......... la prezentul contract, preţuri
care includ: ................................................................................... .
4.2. Preţurile pot fi modificate numai cu acordul scris al părţilor
contractante. Oricare parte contractantă care solicită modificarea preţului se
obligă să notifice cealaltă parte cu acordarea unui preaviz de ............... zile.
V. MODALITĂŢILE DE PLATĂ. REDEVENŢA
5.1. Beneficiarul se obligă să achite francizorului preţul produselor şi/sau
serviciilor astfel:
a) - datele efectuării plăţii ................................................
b) - locul efectuării plăţii ....................................................
c) - modalitatea de plată ............................................................
5.2. Beneficiarul va plăti ........................ francizorului până la data de
..................... ale fiecărui/ei ...................... an/luni un procent de
..................... % din valoarea produselor şi/sau serviciilor recepţionate,
aceasta reprezentând redevenţa cuvenită francizorului.
VI. OBLIGAŢIILE PĂRŢILOR:
6.1. Francizorul se obligă:
a) să pună la dispoziţia beneficiarului, gratuit, design-ul, instrucţiunile
necesare privitoare la mobilier şi decorare pentru spaţiile de desfacere şi/sau
fabricaţie, spaţiu pe care în prealabil l-a avizat;
b) să acorde gratuit asistenţă tehnică în domeniul conducerii şi instruirii
profesionale pe toată durata contractuală;
c) să pună la dispoziţia beneficiarului marca de fabrică, de comerţ sau de
serviciu, al cărei titular este;
d) să pună la dispoziţia beneficiarului licenţa şi know-how-ul unui proces
deja existent de fabricaţie şi distribuţie;
e) să transmită până la data de ................. beneficiarului dreptul de
folosinţă exclusivă, în limitele teritoriului, a mărcilor puse la dispoziţie;
f) să nu folosească nici o altă marcă sau nume pentru produsele respective,
altele decât cele care au fost cesionate beneficiarului;
g) să livreze produsele comandate de beneficiar, în cantităţile, calităţile şi
termenele pe care acesta le-a solicitat prin înscrisuri, conform regulii
INCOTERMS 1990;
h) să verifice punctele de desfacere şi/sau de fabricaţie deschise de
beneficiar;
i) să nu numească, pe durata derulării contractului, un alt beneficiar sau
distribuitor pentru produsele şi/sau serviciile ce fac obiectul prezentului
179
contract;
j) să garanteze produsele şi/sau serviciile conform termenelor înscrise, în
anexa nr. ........ la prezentul contract;
k) să înceteze furnizarea anumitor produse beneficiarului, dacă acest lucru
se justifică prin condiţiile economice;
l) în decursul fiecărui an, să instruiască un număr de maximum
...................... salariaţi ai beneficiarului, în tehnici şi metode de distribuire a
produselor, la sediul său, pe o perioadă nu mai lungă de ...................... zile.
Cheltuielile pentru această operaţiune (de salarizare, transport şi cazare ale
personalului instruit) vor fi suportate de beneficiar.
6.2. Beneficiarul se obligă:
a) să vândă produsele sau să presteze serviciile, cu respectarea strictă a
condiţiilor contractuale sau, după caz, şi realizarea producţiei conform
licenţei francizorului şi aplicarea procedeelor tehnice primite de la acesta;
b) să vândă produsele numai în zona teritorială determinată prin contract;
c) să efectueze investiţii, după caz, pentru a putea pune în aplicare
formula de producţie a francizorului;
d) să accepte dreptul de control al francizorului;
e) să desfăşoare întreaga activitate sub numele comercial/marca
francizorului;
f) să facă cunoscut terţilor şi consumatorilor faptul că este beneficiarul
francizorului;
g) să informeze permanent pe francizor asupra modificărilor din planul
legislativ, administrativ şi de afaceri, în teritoriu;
h) să-şi asigure un stoc de produse care să permită o activitate continuă;
i) să achite francizorului contravaloarea produselor, să plătească
redevenţa, în condiţiile stipulate în prezentul contract, şi să suporte
contravaloarea cheltuielilor de transport şi asigurare a produselor;
j) să nu divulge la terţe persoane know-how-ul furnizat de către francizor,
atât pe toată durata contractului, cât şi ulterior;
k) orice atingere ori contestare din partea unor terţe persoane, în limitele
teritoriului, la adresa mărcilor cesionate, va fi adusă imediat la cunoştinţa
francizorului specificându-se toate aspectele relevante;
l) va lua orice măsuri de natură a preveni eventualele încălcări sau de a
apăra mărcile cedate.
VII. GARANŢII
7.1. Francizorul garantează produsele conform termenelor de garanţie
stipulate în anexa nr. ......... la prezentul contract.
7.2. Francizorul se obligă să asigure, pe cheltuiala sa, prin grija
beneficiarului, service-ul pentru produsele necorespunzătoare. Punctul de
service va fi organizat conform instrucţiunilor francizorului, în teritoriu, la
180
sediul beneficiarului şi va fi utilizat numai pentru produsele ce fac obiectul
prezentului contract.
7.3. Francizorul se obligă să pună la dispoziţia beneficiarului întreaga
documentaţie privind service-ul, în termen de .............................. zile, de la
deschiderea primului magazin.
VIII. ALTE CLAUZE
8.1. Beneficiarul nu va promova distribuirea produselor în afara teritoriului
şi nici nu va vinde produse similare cu cele care fac obiectul prezentului
contract, dar va putea să onoreze comenzi pentru livrarea de produse în
afara teritoriului emise de:
a) consumatori; b) alţi beneficiari ai francizorului.
IX. INVALIDAREA PARŢIALĂ
9.1. Rezilierea totală sau parţială a clauzelor contractului nu are nici un
efect asupra obligaţiilor deja scadente între părţi.
9.2. Prevederile alineatului precedent nu sunt de natură să înlăture
răspunderea părţii care, din vina sa, a determinat încetarea contractului.
X. DIVIZAREA CONTRACTULUI
10.1. În cazul în care una sau mai multe clauze ale prezentului contract vor
fi declarate nule, clauza/clauzele valide îşi vor produce, în continuare,
efectele, cu excepţia cazurilor în care clauza/clauzele anulate reprezintă o
obligaţie esenţială.
10.2. În condiţiile prevăzute la alineatul precedent sunt considerate esenţiale
următoarele obligaţii: ........................................................*).
XI. RENUNŢAREA LA DREPTURI
11.1. Faptul că (una dintre părţi) .............................. nu insistă pentru
îndeplinirea strictă a clauzelor prezentului contract sau nu-şi exercită vreuna
dintre opţiunile la care are dreptul în baza prezentului contract nu înseamnă
că renunţă la drepturile pe care urmează să le dobândească în temeiul
prevederilor sale.
XII. CESIUNEA CONTRACTULUI
12.1. Părţile contractante nu vor putea cesiona drepturile şi obligaţiile
prevăzute de prezentul contract unei terţe persoane fără acordul expres, dat
în scris de cedent.
12.2. Acordul prevăzut la alineatul precedent trebuie comunicat de cesionar
în termen de ................. zile de la data când cedentul i-a cerut acest acord;
în caz contrar se prezumă că cesionarul nu a consimţit cesiunea contractului.
XIII. FORŢA MAJORĂ
13.1. Nici una dintre părţile contractante nu răspunde de neexecutarea la
termen sau/şi de executarea în mod necorespunzător - total sau parţial - a
oricărei obligaţii care îi revine în baza prezentului contract, dacă
181
neexecutarea sau executarea necorespunzătoare a obligaţiei respective a fost
cauzată de forţa majoră, aşa cum este definită de lege.
13.2. Partea care invocă forţa majoră este obligată să notifice celeilalte părţi,
în termen de .......... (zile, ore), producerea evenimentului şi să ia toate
măsurile posibile în vederea limitării consecinţelor lui.
13.3. Dacă în termen de ... (zile, ore) de la producere, evenimentul respectiv
nu încetează, părţile au dreptul să-şi notifice încetarea de plin drept a
prezentului contract fără ca vreuna dintre ele să pretindă daune-interese.
XIV. CONSECINŢE ALE ÎNCETĂRII EFECTELOR
CONTRACTULUI
14.1. În cazul încetării efectelor prezentului contract, beneficiarul este
obligat:
a) să restituie, pe cheltuiala sa, francizorului toate produsele aflate în stoc
care nu au fost integral plătite;
b) să plătească toate sumele datorate francizorului, chiar dacă asemenea
sume au o scadenţă ulterioară datei încetării contractului.
XV. CLAUZA PENALĂ
15.1. În cazul în care una dintre părţi nu îşi îndeplineşte obligaţiile
contractuale sau şi le îndeplineşte în mod necorespunzător, se obligă să
plătească celeilalte părţi penalităţi daune-interese în valoare de
..................................., astfel: .............................. .
XVI. CLAUZA DE CONFIDENŢIALITATE
16.1. Părţile se obligă să păstreze confidenţialitatea datelor, informaţiilor şi
documentelor pe care le vor deţine ca urmare a executării clauzelor
prezentului contract, potrivit prevederilor angajamentului, anexa nr. ............
XVII. NOTIFICĂRI
17.1. În accepţiunea părţilor contractante, orice notificare adresată de una
dintre acestea celeilalte este valabil îndeplinită dacă va fi transmisă la sediul
prevăzut în partea introductivă a prezentului contract.
17.2. În cazul în care notificarea se face pe cale poştală, ea va fi transmisă,
prin scrisoare recomandată, cu confirmare de primire (A.R.) şi se consideră
primită de destinatar la data menţionată de oficiul poştal primitor pe această
confirmare.
17.3. Dacă notificarea se trimite prin telex sau telefax, ea se consideră
primită în prima zi lucrătoare după cea în care a fost expediată.
17.4. Notificările verbale nu se iau în considerare de nici una dintre părţi,
dacă nu sunt confirmate, prin intermediul uneia din modalităţile prevăzute
la alineatele precedente.
XVIII. SOLUŢIONAREA LITIGIILOR
18.1. În cazul în care rezolvarea neînţelegerilor nu este posibilă pe cale
amiabilă, ele vor fi supuse spre soluţionare Curţii de Arbitraj Comercial
182
Internaţional de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a României,
conform regulamentului său.
XIX. ÎNCETAREA CONTRACTULUI
19.1. Prezentul contract încetează de plin drept, fără a mai fi necesară
intervenţia unui/unei tribunal arbitral/instanţe judecătoreşti, în cazul în care
una dintre părţi:
nu îşi execută una dintre obligaţiile esenţiale enumerate la pct. .........., din
prezentul contract;
este declarată în stare de incapacitate de plăţi sau a fost declanşată
procedura de lichidare (faliment) înainte de începerea executării prezentului
contract;
cesionează drepturile şi obligaţiile sale prevăzute de prezentul contract fără
acordul celeilalte părţi;
îşi încalcă vreuna dintre obligaţiile sale, după ce a fost avertizată, printr-o
notificare scrisă, de către cealaltă parte, că o nouă nerespectare a acestora va
duce la rezoluţiunea/rezilierea prezentului contract.
sau, în termen de ....... zile de la data primirii notificării prin care i s-a adus
la cunoştinţă că nu şi-a executat ori îşi execută în mod necorespunzător
oricare dintre obligaţiile ce-i revin.
19.2. Partea care invocă o cauză de încetare a prevederilor prezentului
contract o va notifica celeilalte părţi, cu cel puţin ......... zile înainte de data
la care încetarea urmează să-şi producă efectele.
19.3. Rezilierea prezentului contract nu va avea nici un efect asupra
obligaţiilor deja scadente între părţile contractante.
19.4. Prevederile prezentului capitol nu înlătură răspunderea părţii care în
mod culpabil a cauzat încetarea contractului.
XX. CLAUZE FINALE
20.1. Modificarea prezentului contract se face numai prin act adiţional
încheiat între părţile contractante.
20.2. Prezentul contract, împreună cu anexele sale care fac parte integrantă
din cuprinsul său, reprezintă voinţa părţilor şi înlătură orice altă înţelegere
verbală dintre acestea, anterioară sau ulterioară încheierii lui.
20.3. În cazul în care părţile îşi încalcă obligaţiile lor, neexercitarea de
partea care suferă vreun prejudiciu a dreptului de a cere executarea întocmai
sau prin echivalent bănesc a obligaţiei respective nu înseamnă că ea a
renunţat la acest drept al său.
20.4. Prezentul contract a fost încheiat într-un număr de ...................
exemplare, din care ................. astăzi ........................., data semnării lui.
FRANCIZOR BENEFICIAR,
183
Anexă ANGAJAMENT
184
8. Notificarea prevăzută la pct. 7 trebuie să fie făcută cu ............ zile
înainte de a deveni efectivă hotărârea, dar nu mai mult de ultima zi a duratei
prezentului angajament.
IV. Sancţiuni pentru nerespectarea angajamentului
9. Partea care încalcă prevederile prezentului angajament se obligă la plata
unor despăgubiri astfel: ........................................................................ .
10. Exonerează de răspundere următoarele situaţii:
a) dacă informaţiile erau cunoscute înainte de a fi fost obţinute de la
...........
b) informaţia a fost primită dintr-o sursă neconfidenţială;
c) dezvăluirea informaţiei s-a făcut după ce s-a primit acordul scris pentru
aceasta;
d) informaţia era de circulaţie publică la data dezvăluirii ei;
e) .......... a fost obligată în mod legal să dezvăluie informaţia.
V. Încetarea angajamentului
11. Încetarea angajamentului are loc la încheierea duratei lui.
12. La data încetării lui, informaţiile prevăzute la pct. 2 şi 3 nu mai au
caracter confidenţial, cu toate consecinţele ce decurg din aceasta.
Prezentul angajament s-a încheiat în .......... exemplare, din care .................,
astăzi............... .
SEMNĂTURILE PĂRŢILOR
185
1.3. Contractul de prelucrare în lohn
CONTRACT DE PRELUCRARE ÎN LOHN
Nr. .................. Data ...............................
I. PĂRŢILE CONTRACTANTE
1.1. S.C. ……………........ S.N.C./S.C.S./S.A./S.R.L., cu sediul social în
(localitatea) ......................., bloc ....., scara ...., etaj …, apartament ......, tel
…….., fax…………….existând şi funcţionând potrivit legislaţiei ………,
cod fiscal nr. ………......, reprezentată de ............., cu funcţia de
..........................., cetăţean ...................., posesor act de identitate/paşaport
............, în calitate de beneficiar al produselor rezultate prin prelucrarea in
lohn, şi
1.2. S.C. ......................., cu sediul social în (localitatea) ......., str. ………,
nr......., judeţ/sector ........, înregistrată la Oficiul Registrului Comerţului
................, sub nr. ……………. din ...................., cod fiscal nr.
....................... existând şi funcţionând potrivit legislaţiei statului ............,
reprezentată de ....................., cu funcţia de ...................., cetăţean
.................., posesor act de identitate/paşaport ………......, în calitate de
producător,
au convenit să încheie prezentul contract de prelucrare în lohn, în
următoarele condiţii:
II. OBIECTUL CONTRACTULUI
Prin prezentul contract, beneficiarul se angajează să pună la dispoziţia
producătorului materii prime şi materiale, cu scopul de a fi prelucrate
corespunzător cu documentaţia şi prescripţiile tehnice pe care beneficiarul
le pune la dispoziţia producătorului.
2.2. Se vor produce, pe bază de lohn, următoarele
produse:…………………………. .
III. DURATA CONTRACTULUI
3.1. Contractul se încheie pe o durată de …...... ani, începând cu data de
.............. până la data de ................... .
3.2. Părţile contractante pot conveni prelungirea prezentului contract prin
încheierea în scris a unui act adiţional, semnat de ambele părţi contractante.
IV. PREŢUL CONTRACTULUI
4.1. Valoarea prezentului contract este de …..... EUR/lei, sumă ce îi revine
producătorului. (Această valoare se obţine astfel: preţul x total unităţi =
valoarea contractului)
4.2. Preţul - contravaloarea operaţiunii de producţie este de ........ EUR/lei
pe unitate de produs finit ……..INCOTERMS 1990. În preţ se vor introduce
atât operaţiunile de prelucrare, cât şi toate cheltuielile plus beneficiul
186
producătorului, toate acestea formând obiectul fişei, anexă nr. 1 la prezentul
contract.
V. MODALITĂŢI DE PLATĂ
5.1. Beneficiarul se obligă să plătească producătorului în ........ zile de la
semnarea contractului, ..... % la vedere, contra garanţie bancară sau ipotecă,
prin care se va acoperi atât valoarea avansului, cât şi valoarea materialelor
livrate de beneficiar.
5.2. Beneficiarul va plăti producătorului ..... % la livrare contra factură,
certificat de calitate şi documente de transport, documente ce descarcă şi
garanţia bancară, plătibili la livrare prin acreditiv irevocabil, transferabil,
deschis la Banca ............, plătibil şi încasabil în ...... zile.
5.3. Dacă plata se face în natură, producătorul va reţine o parte, echivalentul
a ...... %, din materiile prime şi materialele primite spre prelucrare.
VI. OBLIGAŢIILE PĂRŢILOR CONTRACTANTE
6.1. Obligaţiile producătorului sunt următoarele:
a) să asigure toate aprobările necesare privind importul materiilor prime,
materialelor, pieselor brute, accesoriilor, trimise spre prelucrare pentru
îndeplinirea obiectului prezentului contract;
b) să asigure exportul produselor finite către beneficiar sau către un
mandatar ori împuternicit al acestuia;
c) să respecte prescripţiile tehnice, documentaţia, schiţele, proiectele şi
desenele puse la dispoziţie de către beneficiar;
d) să respecte termenele de livrare, stabilite de comun acord cu beneficiarul,
conform anexei nr. 1 la prezentul contract, pentru produsele rezultate din
prelucrare;
e) să asigure mijloacele de transport corespunzătoare efectuării livrării
produselor finite, pe costul şi pe cheltuiala beneficiarului (în cazul în care
aceste cheltuieli nu au fost incluse în preţul operaţiunii de lohn);
f) să asigure un ambalaj corespunzător, care să protejeze marfa pe parcursul
transportului, de la producător şi până la beneficiar şi care să nu încarce
costul transportului;
g) să asigure, pentru produsele care prin natura lor se livrează fără ambalaj,
transportul în mijloace adecvate, care să nu le afecteze calitatea şi
cantitatea;
h) să respecte cantitatea, pentru fiecare livrare, stabilită în anexa nr. 2 la
prezentul contract;
i) să respecte parametrii tehnici şi de calitate, în procesul de producţie,
descrişi în anexa nr. 3 la prezentul contract;
j) să accepte dreptul de control sau supravegherea permanentă din partea
beneficiarului a întregului proces de prelucrare..
6.2. Obligaţiile beneficiarului sunt următoarele:
187
a) se obligă să trimită în termen de ....... zile materiile prime, materialele
pentru procesul de producţie;
b) se obligă, în termen de ......... zile, să asigure producătorului
documentaţia, schiţe, desenele după care vor fi executate produsele;
c) să asigure producătorului un avans de ..... EUR/lei, pentru a putea permite
acestuia să organizeze şi să efectueze operaţiunea de producţie;
d) să accepte instituirea dreptului de gaj al producătorului asupra bunurilor
primite spre prelucrare, ca o garanţie a plăţii preţurilor prelucrării;
e) asigurarea plăţii potrivit clauzelor din prezentul contract;
f) să asigure asistenţă de specialitate producătorului pe tot parcursul
operaţiunii de prelucrare în lohn;
g) să suporte toate cheltuielile legate de licenţe de import, plata de taxe etc.,
pentru ţările unde va fi livrată marfa;
h) să asigure plata asigurărilor şi a transportului;.
VII. GARANŢII
7.1. Producătorul garantează produsele conform termenelor de garanţie
stipulate în anexele 1-3 la prezentul contract.
7.2. Pentru produsele la care contractul nu acordă un termen de garanţie,
producătorul va elibera un certificat de calitate sau un buletin de analiză, în
funcţie de natura produsului.
7.3. În perioada de garanţie, producătorul continuă să fie răspunzător pentru
remedierea defecţiunilor, chiar dacă transferarea riscurilor de la producător
la beneficiar a avut deja loc, prin livrarea mărfii.
VIII. ALTE CLAUZE ASUPRA CĂRORA CONVIN PĂRŢILE
8.1. Preţurile şi termenele de livrare, prevăzute de prezentul contract, pot fi
renegociate de către părţi, pentru fiecare lot de produse finite, dar nu mai
târziu de ...... zile înainte de terminarea lotului anterior.
8.2. În acest scop, părţile contractante vor încheia un act adiţional la
prezentul contract.
IX. INVALIDAREA PARŢIALĂ
9.1. Rezilierea totală sau parţială a clauzelor contractului nu are nici un
efect asupra obligaţiilor deja scadente între părţi.
9.2. Prevederile alineatului precedent nu sunt de natură să înlăture
răspunderea părţii care, din vina sa, a determinat încetarea contractului.
X. DIVIZAREA CONTRACTULUI
10.1. În cazul în care una sau mai multe clauze ale prezentului contract vor
fi declarate nule, clauza/clauzele valide îşi vor produce, în continuare,
efectele, cu excepţia cazurilor în care clauza/clauzele anulate reprezintă o
obligaţie esenţială.
XI. RENUNŢAREA LA DREPTURI
188
11.1. Faptul că una dintre părţi nu insistă pentru îndeplinirea strictă a
clauzelor prezentului contract sau nu-şi exercită vreuna dintre opţiunile la
care are dreptul în baza prezentului contract nu înseamnă că renunţă la
drepturile pe care urmează să le dobândească în temeiul prevederilor sale.
XII. CESIUNEA CONTRACTULUI
12.1. Părţile contractante nu vor putea cesiona drepturile şi obligaţiile
prevăzute de prezentul contract unei terţe persoane fără acordul expres, dat
în scris de cedent.
12.2. Acordul prevăzut la alineatul precedent trebuie comunicat de cesionar
în termen de ....zile de la data când cedentul i-a cerut acest acord; în caz
contrar se prezumă că cesionarul nu a consimţit cesiunea contractului.
XIII. FORŢA MAJORĂ
13.1. Nici una dintre părţile contractante nu răspunde de neexecutarea la
termen sau/şi de executarea în mod necorespunzător - total sau parţial - a
oricărei obligaţii care îi revine în baza prezentului contract, dacă
neexecutarea sau executarea necorespunzătoare a obligaţiei respective a fost
cauzată de forţa majoră, aşa cum este definită de lege.
13.2. Partea care invocă forţa majoră este obligată să notifice celeilalte părţi,
în termen de ....... (zile) , producerea evenimentului şi să ia toate măsurile
posibile în vederea limitării consecinţelor lui.
13.3. Dacă în termen de ...... (zile) de la producere, evenimentul respectiv
nu încetează, părţile au dreptul să-şi notifice încetarea de plin drept a
prezentului contract fără ca vreuna dintre ele să pretindă daune-interese.
XIV. CLAUZA PENALĂ
14.1. În cazul în care beneficiarul nu va livra producătorului materiile
prime, materialele, conform termenului contractual, beneficiarul va plăti
producătorului penalităţi de ..... % pe zi de întârziere, din valoarea
contractului, în primele ..... zile, iar în următoarele ....... zile, ...... % pe zi
din valoarea acestuia.
14.2. În cazul nerespectării celor menţionate la pct. 14.1., în termen de ....
zile, înăuntrul căruia se percep penalităţi, producătorul are dreptul să
denunţe contractul din culpa beneficiarului şi să solicite daune în funcţie de
pagubele ce i-au fost produse.
14.3. În cazul în care producătorul nu-şi respectă obligaţiile contractuale,
acesta va plăti beneficiarului penalităţi de ...... % pe zi de întârziere din
valoarea contractului, în primele ...... zile, ..... % pe zi de întârziere, în
următoarele zile, din valoarea acestuia.
14.4. Pentru nerespectarea prevederilor pct. 14.3., în termen de ...... zile,
beneficiarul are dreptul să denunţe contractul din culpa producătorului şi să
solicite daune în funcţie de pagubele ce i-au fost produse.
XV. CLAUZA DE CONFIDENŢIALITATE
189
15.1. Părţile se obligă să păstreze confidenţialitatea datelor, informaţiilor şi
documentelor pe care le vor deţine ca urmare a executării clauzelor
prezentului contract, potrivit prevederilor angajamentului, anexa nr. ..3.. .
15.2. Părţile contractante, de comun acord, convin să nu împiedice şi/sau să
nu intre în alte combinaţii care ar putea întârzia pe una dintre părţi la
realizarea obiectivelor prezentului contract.
XVI. NOTIFICĂRI
16.1. În accepţiunea părţilor contractante, orice notificare adresată de una
dintre acestea celeilalte este valabil îndeplinită dacă va fi transmisă la
adresa/sediul prevăzut în partea introductivă a prezentului contract.
16.2. În cazul în care notificarea se face pe cale poştală, ea va fi transmisă,
prin scrisoare recomandată, cu confirmare de primire (A.R.), şi se consideră
primită de destinatar la data menţionată de oficiul poştal primitor pe această
confirmare.
16.3. Dacă notificarea se trimite prin telex sau telefax, ea se consideră
primită în prima zi lucrătoare după cea în care a fost expediată.
16.4. Notificările verbale nu se iau în considerare de nici una dintre părţi,
dacă nu sunt confirmate, prin intermediul uneia dintre modalităţile
prevăzute la alineatele precedente.
XVII. SOLUŢIONAREA LITIGIILOR
17.1. În cazul în care rezolvarea neînţelegerilor nu este posibilă pe cale
amiabilă, ele vor fi supuse spre soluţionare Curţii de Arbitraj Comercial
Internaţional de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a României,
conform regulamentului său.
XVIII. ÎNCETAREA CONTRACTULUI
18.1. Prezentul contract încetează de plin drept, fără a mai fi necesară
intervenţia unui/unei tribunal arbitral/instanţe judecătoreşti, în cazul în care
una dintre părţi:
•nu îşi execută una dintre obligaţiile esenţiale enumerate anterior;
•este declarată în stare de incapacitate de plăţi sau a fost declanşată
procedura de lichidare (faliment) înainte de începerea executării prezentului
contract;
•cesionează drepturile şi obligaţiile sale prevăzute de prezentul contract fără
acordul celeilalte părţi;
•îşi încalcă vreuna dintre obligaţiile sale, după ce a fost avertizată, printr-o
notificare scrisă, de către cealaltă parte, că o nouă nerespectare a acestora va
duce la rezoluţiunea/rezilierea prezentului contract.
sau
18.2. Partea care invocă o cauză de încetare a prevederilor prezentului
contract o va notifica celeilalte părţi, cu cel puţin .... zile înainte de data la
care încetarea urmează să-şi producă efectele.
190
18.3. Rezilierea prezentului contract nu va avea nici un efect asupra
obligaţiilor deja scadente între părţile contractante.
18.4. Prevederile prezentului capitol nu înlătură răspunderea părţii care în
mod culpabil a cauzat încetarea contractului.
XIX. CLAUZE FINALE
19.1. Modificarea prezentului contract se face numai prin act adiţional
încheiat între părţile contractante.
19.2. Prezentul contract, împreună cu anexele sale care fac parte integrantă
din cuprinsul său, reprezintă voinţa părţilor şi înlătură orice altă înţelegere
verbală dintre acestea, anterioară sau ulterioară încheierii lui.
19.3. În cazul în care părţile îşi încalcă obligaţiile lor, neexercitarea de
partea care suferă vreun prejudiciu a dreptului de a cere executarea întocmai
sau prin echivalent bănesc a obligaţiei respective nu înseamnă că ea a
renunţat la acest drept al său.
19.4. Prezentul contract a fost încheiat într-un număr de ..4... exemplare,
astăzi ……………….....,.
PRODUCĂTOR, BENEFICIAR,
191
1.4. Contractul de consulting-engineering
Contractul de consulting-engineering
Nr. _____ / ______________
1. PARTILE CONTRACTANTE
SC …………..S.R.L. cu sediul social în …..telefon / fax: ……. înregistrata
la Oficiul Registrului Comerţului sub nr. …………………., cod unic de
înregistrare ……………….., având contul IBAN nr. ……………………,
deschis la ………………………, reprezentata legal de către …………….,
în calitate de calitate de BENEFICIAR,
si
SC …..S.R.L., cu sediul social în ………….. telefon/ fax: ……………,
înregistrata la Oficiul Registrului Comerţului sub nr. …………………., cod
unic de înregistrare ……………….., atribut fiscal: ..........., având contul
IBAN nr. ……………………, deschis la ………………………,
reprezentata legal de către …………………i, în calitate de PRESTATOR,
în temeiul art. 969 cod civil a intervenit prezentul contract de consulting-
engineering
2. DEFINIŢII
2.1. In prezentul Contract următorii termeni vor fi interpretaţi astfel:
a. contract - este actul juridic care reprezintă acordul de voinţă al celor
două părţi, dintre care o parte are calitatea de prestator si cealaltă parte are
calitatea de beneficiar; contractul, astfel semnat de părţi, cuprinde condiţiile
de contractare, anexele si orice alte documente la care se face referire aici;
b. preţul contractului - preţul plătibil prestatorului de către beneficiar, in
baza contractului, pentru îndeplinirea integrala si corespunzătoare a tuturor
obligaţiilor asumate prin contract;
c. produse - echipamentele, maşinile, utilajele, orice alte bunuri, cuprinse
in anexa/anexele la prezentul contract;
d. servicii - servicii prestate de prestator, asigurarea, instalarea, punerea in
funcţiune, asistenta tehnica in perioada de garanţie, si orice alte asemenea
obligaţii care revin prestatorului prin contract;
e. standarde - standardele, reglementările tehnice sau orice alte asemenea
prevăzute in propunerea tehnica.
f. origine - locul unde produsele au fost depozitate, realizate, fabricate.
Produsele sunt fabricate atunci când prin procesul de fabricare, prelucrare
sau asamblare majora si esenţiala a componentelor rezulta un produs nou,
recunoscut comercial, care este diferit, prin caracteristicile sale de baza, prin
scop sau prin utilitate, de componentele sale. Originea produselor si
serviciilor poate fi distincta de naţionalitatea furnizorului/prestatorului.
192
g. destinaţie finala - locul unde prestatorul are obligaţia de a instala şi
pune în funcţiune produsele;
h. amplasament - locul in care PRESTATORUL executa lucrările si/sau
prestează serviciile
i. zi- zi calendaristică.
3. OBIECTUL CONTRACTULUI
3.1. Obiectul prezentului contract consta in prestarea serviciilor de
……………………., ce vor fi furnizate Beneficiarului de către Prestator
pentru realizarea in condiţii de calitate a construcţiei locuinţei
……………………. situata in ……………………………….........
4. DURATA CONTRACTULUI
4.1. Prezentul contract intra in vigoare la data de …………………..si este
valabil pana la întocmirea documentelor de………
4.2. Valabilitatea prezentului contract se va putea prelungi, prin acordul
părţilor, pe baza de act adiţional.
5. VALOAREA CONTRACTULUI
5.1. Valoarea contractului este de …………….. la care se adaugă cota
legala de T.V.A.
6. MODALITATI DE PLATA
6.1. Beneficiarul va a efectua plata datorata către prestator, aferenta
serviciilor prestate si recepţionate, astfel :
Prima transa din totalul de ….. lei se va achita într-un termen de …..
zile lucrătoare de la data recepţionării facturii şi încheierii unui proces
verbal de recepţie între reprezentanţii Beneficiarului şi Prestatorului
care să ateste lucrările efectuate.
A doua transa , respectiv suma de ……. Va fi achitata la finalizarea
proiectului de construcţie in cel mult …. zile de la întocmirea ……….
A doua tranşă , se va plăti prin transferul dreptului de proprietate a 1-2-
3 apartamente de 1-2-3 camere (a se individualiza - etaj , suprafaţa ,
poziţie - a se stabili in concret care sunt acestea - pe o anexa la
contract) de către beneficiarul din prezentul contract la finalizarea
proiectului de construcţie ( .............. ) in cel mult …. zile de la
întocmirea ……… ( documente ) . De la data semnării prezentului
contract de consulting-engineering se transfera dreptul de proprietate
asupra bunurilor imobile menţionate mai sus pas cu pas pe măsura
ridicării construcţiei .
In cazul imposibilităţii de predare a bunurilor imobile din orice motive ,
respectiv apartamentele descrise la pct. 6 din prezentul contract ,
BENEFICIARUL are obligaţia de a plăti către PRESTATOR c/v celor
1-2-3 apartamente de 1-2-3 camere la valoare de circulaţie a imobilelor
pe piaţa libera in condiţii similare ( zona , mp , finisaje , an construcţie
193
….. )
Beneficiarul din prezentul contract garantează plata sumei de ……..
reprezentând c/v contract ( parţial ) cu CEC / scrisoare de garanţie
bancara / gaj pe bunuri mobile / ipoteca , etc.…..
6.2. Prestatorul va emite factura în termen de …… zile lucrătoarea de la
încheierea procesului verbal de recepţie a lucrării
6.3. Plăţile se fac în lei ( la cursul de schimb al BNR din ziua efectuării
plăţii.)
7. PENALITATI, DAUNE INTERESE
7.1. In caz de neexecutare sau de executare necorespunzătoare a oricăreia
din obligaţiile contractuale asumate, partea prejudiciată va fi în drept a
solicita părţii în culpă, plata de daune-interese.
7.2. In cazul in care Prestatorul nu îşi îndeplineşte obligaţiile asumate prin
contract, Beneficiarul are dreptul de a calcula şi percepe penalităţi de
întârziere o suma echivalenta cu .........% pe zi din valoarea serviciilor
neexecutate, executate necorespunzător sau cu întârziere, sau din valoarea
sumelor scadente, începând cu prima zi de scadenţă, până la îndeplinirea
efectiva a obligaţiilor rezultate din contract, fără altă formalitate legală.
Penalităţile se vor putea compensa cu sumele datorate reciproc de părţi, de
drept, în perioada imediat următoare.
7.3. Pentru neplata sumelor scadente de către Beneficiar, în termenele şi
condiţiile prezentului contract, acesta datorează penalităţi de întârziere,
începând cu a 5-a zi de la scadenţă, în cuantum de ........% pe fiecare zi de
întârziere, fără a mai fi necesară o notificare prealabilă în acest sens.
7.4. In cazul in care părţile îşi încalcă obligaţiile lor, neexercitarea de partea
care suferă vreun prejudiciu a dreptului de a cere executarea întocmai sau
prin echivalent bănesc a obligaţiei respective nu înseamnă ca ea a renunţat
la acest drept al sau.
8. OBLIGATIILE PRESTATORULUI
8.1. PRESTATORUL se obliga sa respecte si sa aducă la îndeplinire
obiectul si prevederile prezentului contract, în termenele şi condiţiile
stabilite prin prezentul contract şi/sau anexele sale.
8.2. PRESTATORUL are obligaţia de a realiza serviciile prevăzute in
contract cu profesionalismul si promptitudinea cuvenite angajamentului
contractual asumat, la un nivel calitativ corespunzător cerinţelor
BENEFICIARULUI.
8.3. PRESTATORUL are obligaţia de a organiza prestarea serviciilor pe
toata durata contractului, de a asigura resursele umane cerute de si pentru
contract.
194
8.4. Pentru realizarea obiectului contractului, PRESTATORUL se va
asigura ca serviciile sunt îndeplinite la cel mai înalt nivel calitativ, in
concordanta cu legislaţia si normativele in vigoare.
9. OBLIGATIILE BENEFICIARULUI
9.1. BENEFICIARUL se obliga sa respecte si sa aducă la îndeplinire
obiectul si prevederile prezentului contract.
9.2. BENEFICIARUL se obliga sa plătească PRESTATORULUI valorile
convenite pentru îndeplinirea serviciilor, in termenele si condiţiile stipulate
in prezentul contract.
9.3. BENEFICIARUL se obliga sa predea apartamentele descrise la pct. 6
din prezentul contract , libere de orice sarcina sau garanţii , la finalizarea
construcţiei (a se menţiona momentul terminării construcţiei si
documentaţia aferente acestui moment ) .
9.4. BENEFICIARUL va pune la dispoziţia prestatorului toate documentele
necesare înscrierii apartamentelor descrise la pct. 6 din prezentul contract la
cartea funciara pe numele PRESTATORULUI
9.5 BENEFICIARUL se obliga să încheie asigurare pentru toate riscurile
începând cu data ridicării construcţiei si pana la predarea in mana
PRESTATORULUI a apartamentele descrise la pct. 6 din prezentul contract
.9.6 BENEFICIARUL se obliga sa suporte toate riscurile privind
apartamentele descrise la pct. 6 din prezentul contract pana la data predării
efective către PRESTATOR .
10. REZILIERE
10.1. În caz de neexecutare culpabilă, de către una din părţi a oricăreia
din obligaţiile sale decurgând din prezentul contract, partea prejudiciata
poate solicita instanţelor judecătoreşti rezilierea contractului cu daune
interese .
10.2. Partea prejudiciată are dreptul de a solicita daune-interese până la
acoperirea prejudiciului real creat si probat.
10.3. Prevederile prezentului capitol nu înlătura răspunderea părţii care
in mod culpabil a determinat încetarea contractului.
11. FORTA MAJORA.
11.1. Părţile prezentului contract nu vor fi răspunzătoare pentru
neexecutarea la termen si/sau in mod corespunzător, total sau parţial, a
oricăreia din obligaţiile care le incumba in baza prezentului contract, daca
neexecutarea obligaţiei respective a fost urmarea unui caz de forţă majora.
11.2. Se înţelege prin caz de forţă majoră acel eveniment imprevizibil şi
de neînlăturat produs ulterior perfectării contractului, precum: incendiu,
cutremur, orice altă calamitate naturală, precum şi războiul.
11.3. Partea care invoca vreunul din evenimentele mai sus menţionate
este obligată să-l aducă la cunoştinţa celeilalte părţi în cel mult 5 (cinci) zile
195
de la producerea acestuia şi să probeze aceasta prin documente justificative
emise de autorităţile legale competente.
11.4. Partea contractantă care a fost obligată/împiedicată să-şi execute
obligaţiile datorită celor stipulate la pct. 11.2., după încetarea acestora, va
trebui să-şi reia îndeplinirea obligaţiilor decurgând din prezentul contract
11.5. Dacă evenimentele menţionate la pct. 11.2. durează mai mult de 30
de zile, prezentul contract se consideră încetat de drept, fără a mai fi
necesară îndeplinirea vreunei alte formalităţi.
11.6. Aplicarea prezentului contractului va fi suspendată în perioada de
acţiune a forţei majore sau cazului fortuit, dar fără a prejudicia drepturile ce
li se cuveneau părţilor până la apariţia acesteia.
12. INCETAREA CONTRACTULUI
12.1. Prezentul contract încetează de drept in următoarele situaţii:
a) ajungerea la termen;
b) prin acordul părţilor;
c) reziliere;
d) forţa majoră;
12.2. Încetarea contractului, în oricare din situaţiile menţionate la pct.
12.1. nu va avea nici un efect asupra obligaţiilor deja scadente între părţi.
12.3. Prevederile pct. 12.1. nu înlătură răspunderea părţii care în mod
culpabil a cauzat încetarea prezentului contract.
13. SOLUTIONAREA LITIGIILOR
13.1. Părţile implicate in contract vor încerca soluţionarea pe cale
amiabila a eventualelor litigii apărute.
13.2. In cazul in care intre părţi se naşte un diferend cu privire la
neîndeplinirea obligaţiilor contractuale, părţile vor încerca soluţionarea prin
conciliere directa a respectivului diferend. In cadrul concilierii directe,
fiecare parte contractuala se va folosi de orice mijloc de apărare admis de
legislaţia in vigoare pentru susţinerea punctelor de vedere.
13.3. Orice diferend cu privire la intrarea in vigoare, interpretarea,
executarea si încetarea prezentului contract intervenit intre părţi si
nesoluţionat pe cale amiabila va fi deferit instanţelor judecătoreşti de drept
comun din Bucureşti spre soluţionare, conform normelor legislative
romaneşti in vigoare.
14. AMENDAMENTE
14.1. Părţile contractante au dreptul, pe durata îndeplinirii contractului,
de a conveni modificarea clauzelor acestuia, prin acte adiţionale.
15. COMUNICĂRI
15.1. Orice comunicare între părţi, referitoare la îndeplinirea prezentului
contract, trebuie să fie transmisă în scris.
196
15.2. Orice document scris trebuie înregistrat atât în momentul
transmiterii, cât şi în momentul primirii.
15.3. Comunicările dintre părţi se pot face şi prin telegrama, telex, sau
fax, cu condiţia confirmării în scris a primirii comunicării.
16. CESIUNEA CONTRACTULUI
16.1. Cesiunea de către BENEFICIAR a prezentului contract sau a
drepturilor şi obligaţiilor ce rezultă din acesta nu este posibilă.
17. DISPOZIŢII FINALE
17.1. Părţile garantează că reprezentanţii desemnaţi ale căror semnături
apar mai jos au fost şi sunt investiţi la data încheierii prezentului contract cu
toată puterea juridică să semneze şi să execute acest contract.
Prezentul contract s-a întocmit şi semnat, astăzi …………………in
Bucureşti, in 2 (două) exemplare originale, câte unul pentru fiecare parte
contractantă, toate având aceeaşi valoare juridică.
BENEFICIAR PRESTATOR
197
1.5. Contractul de know-how
CONTRACT DE KNOW-HOW
Încheiat astăzi ………….la……………..
I. PĂRŢILE CONTRACTANTE
1.1. S.C. ........................................................ S.N.C./S.C.S./S.A./S.R.L., cu
sediul social în (localitatea) ................., str. .............................................. nr.
................, bloc ................, scara .............., etaj ..........., apartament .......,
judeţ/sector ..........................., înregistrată la Oficiul Registrului Comerţului
.............................., sub nr. ............. din ................................., cod fiscal nr.
.................... din .................., având contul nr. ..........................................,
deschis la ................................., existând şi funcţionând potrivit legislaţiei
statului ........................., reprezentată de ......................., cu funcţia de
..............................., cetăţean ............................., posesor act de
identitate/paşaport ................., în calitate de furnizor/cedent şi
1.2. S.C. ............................................. S.N.C./S.C.S./S.A./S.R.L., cu sediul
social în (localitatea) ................., str. ............................................... nr.
..............., bloc ................, scara .............., etaj ..........., apartament .......,
judeţ/sector .........................., înregistrată la Oficiul Registrului Comerţului
............................., sub nr. ....................... din ................................., cod
fiscal nr. .................... din ......................., având contul nr.
............................................., deschis la ................, existând şi funcţionând
potrivit legislaţiei statului ........................, reprezentată de .........................,
cu funcţia de ..................................., cetăţean ..........................., posesor act
de identitate/paşaport ...................................., în calitate de beneficiar,
au convenit să încheie prezentul contract de know-how, în următoarele
condiţii:
II. OBIECTUL CONTRACTULUI
Obiectul prezentului contract se consideră a fi transmiterea de către titular,
beneficiarului a ..................... (se descrie procedeul tehnic care se transmite,
precum şi datele necesare punerii sale în aplicare şi, în funcţie de voinţa
părţilor, şi asistenţa tehnică necesară)
.2.2. De asemenea, titularul poate trimite specialişti sau să primească
personal de la beneficiar în vederea calificării lui şi să furnizeze materialele
necesare aplicării tehnice sau procedeului transmis.
III. DURATA CONTRACTULUI
3.1. Contractul se încheie pe o durată de ......... ani, începând cu data de
........... până la data de ......... .
198
3.2. Părţile contractante pot conveni prelungirea prezentului contract prin
încheierea, în scris, a unui act adiţional, semnat de ambele părţi
contractante.
IV. PREŢUL CONTRACTULUI
4.1. Valoarea contractului este suma de ..................... lei/USD echivalenţi în
lei la data plăţii, calculaţi la cursul de referinţă al BNR, emisă către
beneficiar de furnizor/cedent.
V. MODALITĂŢI DE PLATĂ
5.1. Plata se va efectua prin ....................., la data de ..................... a fiecărei
luni, pe toată durata desfăşurării contractului.
VI. OBLIGAŢIILE PĂRŢILOR CONTRACTANTE
6.1. Părţile contractante au obligaţia de a respecta prevederile prezentului
contract şi a le realiza la termenele stabilite, conform anexei la prezentul
contract.
VII. ALTE CLAUZE
7.1. Locul executării prezentului contract este la ................................... .
7.2. Părţile se obligă să păstreze confidenţialitatea datelor, informaţiilor şi
documentelor ca urmare a aducerii la îndeplinire a prezentului contract,
potrivit angajamentului-anexă.
VIII. INVALIDAREA PARŢIALĂ
8.1. Rezilierea totală sau parţială a clauzelor contractului nu are nici un
efect asupra obligaţiilor deja scadente între părţi.
8.2. Prevederile alineatului precedent nu sunt de natură să înlăture
răspunderea părţii care, din vina sa, a determinat încetarea contractului.
IX. DIVIZAREA CONTRACTULUI
9.1. În cazul în care una sau mai multe clauze ale prezentului contract vor fi
declarate nule, clauza/clauzele valide îşi vor produce, în continuare,
efectele, cu excepţia cazurilor în care clauza/clauzele anulate reprezintă o
obligaţie esenţială.
9.2. În condiţiile prevăzute la alineatul precedent sunt considerate esenţiale
următoarele obligaţii: .......................................................
X CESIUNEA CONTRACTULUI
10.1. Părţile contractante nu vor putea cesiona drepturile şi obligaţiile
prevăzute de prezentul contract unei terţe persoane fără acordul expres, dat
în scris de cedent. Acordul prevăzut la alineatul precedent trebuie
comunicat de cesionar în termen de ................. zile de la data când cedentul
i-a cerut acest acord; în caz contrar se prezumă că cesionarul nu a consimţit
cesiunea contractului.
XI. FORŢA MAJORĂ
11.1. Nici una dintre părţile contractante nu răspunde de neexecutarea la
termen sau/şi de executarea în mod necorespunzător - total sau parţial - a
199
oricărei obligaţii care îi revine în baza prezentului contract, dacă
neexecutarea sau executarea necorespunzătoare a obligaţiei respective a fost
cauzată de forţa majoră, aşa cum este definită de lege.
11.2. Partea care invocă forţa majoră este obligată să notifice celeilalte părţi,
în termen de .................. (zile, ore), producerea evenimentului şi să ia toate
măsurile posibile în vederea limitării consecinţelor lui.
11.3. Dacă în termen de .................. (zile, ore) de la producere, evenimentul
respectiv nu încetează, părţile au dreptul să-şi notifice încetarea de plin
drept a prezentului contract fără ca vreuna dintre ele să pretindă daune-
interese.
XII. NOTIFICĂRI
12.1. În accepţiunea părţilor contractante, orice notificare adresată de una
dintre acestea celeilalte este valabil îndeplinită dacă va fi transmisă la
adresa/sediul prevăzut în partea introductivă a prezentului contract.
12.2. În cazul în care notificarea se face pe cale poştală, ea va fi transmisă,
prin scrisoare recomandată, cu confirmare de primire (A.R.) şi se consideră
primită de destinatar la data menţionată de oficiul poştal primitor pe această
confirmare.
12.3. Dacă notificarea se trimite prin telex sau telefax, ea se consideră
primită în prima zi lucrătoare după cea în care a fost expediată.
12.4. Notificările verbale nu se iau în considerare de nici una dintre părţi,
dacă nu sunt confirmate, prin intermediul uneia dintre modalităţile
prevăzute la alineatele precedente.
XIII. SOLUŢIONAREA LITIGIILOR
13.1. În cazul în care rezolvarea neînţelegerilor nu este posibilă pe cale
amiabilă, ele vor fi supuse spre soluţionare Curţii de Arbitraj Comercial
Internaţional de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a României,
conform regulamentului său.
XIV. ÎNCETAREA CONTRACTULUI
14.1. Prezentul contract încetează de plin drept, fără a mai fi necesară
intervenţia unui/unei tribunal arbitral/instanţe judecătoreşti, în cazul în care
una dintre părţi:
nu îşi execută una dintre obligaţiile esenţiale enumerate la pct. ......., din
prezentul contract;
este declarată în stare de incapacitate de plăţi sau a fost declanşată
procedura de lichidare (faliment) înainte de începerea executării prezentului
contract;
cesionează drepturile şi obligaţiile sale prevăzute de prezentul contract fără
acordul celeilalte părţi;
200
îşi încalcă vreuna dintre obligaţiile sale, după ce a fost avertizată, printr-o
notificare scrisă, de către cealaltă parte, că o nouă nerespectare a acestora va
duce la rezoluţiunea/rezilierea prezentului contract.
sau
în termen de ........ zile de la data primirii notificării prin care i s-a adus la
cunoştinţă că nu şi-a executat ori îşi execută în mod necorespunzător oricare
dintre obligaţiile ce-i revin.
14.2. Partea care invocă o cauză de încetare a prevederilor prezentului
contract o va notifica celeilalte părţi, cu cel puţin ......... zile înainte de data
la care încetarea urmează să-şi producă efectele.
14.3. Rezilierea prezentului contract nu va avea nici un efect asupra
obligaţiilor deja scadente între părţile contractante.
14.4. Prevederile prezentului (capitol, articol, alineat) .......................... nu
înlătură răspunderea părţii care în mod culpabil a cauzat încetarea
contractului.
XV. CLAUZE FINALE
15.1. Modificarea prezentului contract se face numai prin act adiţional
încheiat între părţile contractante.
15.2. Prezentul contract, împreună cu anexele sale care fac parte integrantă
din cuprinsul său, reprezintă voinţa părţilor şi înlătură orice altă înţelegere
verbală dintre acestea, anterioară sau ulterioară încheierii lui.
15.3. În cazul în care părţile îşi încalcă obligaţiile lor, neexercitarea de
partea care suferă vreun prejudiciu a dreptului de a cere executarea întocmai
sau prin echivalent bănesc a obligaţiei respective nu înseamnă că ea a
renunţat la acest drept al său.
15.4. Prezentul contract a fost încheiat într-un număr de ...............
exemplare din care ........................ astăzi ........................., data semnării lui.
.....
FURNIZOR/CEDENT BENEFICIAR,
201
1.6. Contractul de leasing
CONTRACT DE LEASING
Încheiat astăzi ..................la ......................................
I. PĂRŢILE CONTRACTANTE
1.1. S.C. ........................................ S.N.C./S.C.S./S.A./S.R.L., cu sediul
social în (localitatea) ........................., str. ..................................... nr.
........................., bloc ............., scara ..........., etaj ........, apartament .......,
judeţ/sector ......................., înregistrată la Oficiul Registrului Comerţului
..............................., sub nr. ....................... din ................................., cod
fiscal nr. ...................... din ......................., având contul nr.
................................, deschis la .........................................., existând şi
funcţionând potrivit legislaţiei statului ..............., reprezentată de
..............................., cu funcţia de .........................., cetăţean .......................,
posesor act de identitate/paşaport .................., în calitate de
locator/finanţator, pe de o parte, şi
1.2. S.C. ....................................... S.N.C./S.C.S./S.A./S.R.L., cu sediul
social în (localitatea) ........................., str. ...................... nr. ................., bloc
............., scara ..........., etaj ........, apartament ......., judeţ/sector ....................,
înregistrată la Oficiul Registrului Comerţului .............................., sub nr.
................... din ................................., cod fiscal nr. ................. din
................., având contul nr. ................................, deschis la ..................,
existând şi funcţionând potrivit legislaţiei statului ........................,
reprezentată de .................................., cu funcţia de ................................,
cetăţean ..........................., posesor act de identitate/paşaport .................., în
calitate de utilizator, pe de altă parte,
sau
1.2. Asociaţia/Fundaţia ..................................., cu sediul în (localitatea)
...................................., str. .................. nr. ........ bloc ........., scara ........, etaj
........, apartament ........, sector/judeţ ..................................., înregistrată în
registrul persoanelor juridice prin Sentinţa civilă nr. ..................................
din .........................., a Tribunalului ............., codul fiscal nr. .....................
din .................., având contul nr. ........................... deschis la ......................,
reprezentată de ................................, cu funcţia de ........................., în
calitate de utilizator, pe de altă parte,
sau
1.2. Întreprinderea/Asociaţia .................................., cu sediul în (localitatea)
..........................., str. ....................... nr. ..., bloc ........, scara ........, etaj ........,
apartament ..........., sector/judeţ ..........................., posesoarea autorizaţiei nr.
.............. din .................., eliberată de Primăria .................., codul fiscal nr.
202
..................... din ...................., având contul nr. ............................... deschis
la .................................., reprezentată de ....................., cu funcţia de
.........................., în calitate de utilizator, pe de altă parte,
sau
1.2. D ............................, domiciliat în ......................, str. ......................, nr.
.............., bloc .........., scara .........., etaj .........., apartament ........,
sector/judeţ ....................., născut la data de (ziua, luna, anul) ........................
în (localitatea) ........................... sector/judeţ ........................, fiul lui
....................... şi al ..........................., posesorul buletinului (cărţii) de
identitate seria .......... nr. ....................., liberat de .........................., cod
numeric personal ......................, în calitate de utilizator, pe de altă parte,
au convenit să încheie prezentul contract de leasing, cu respectarea
următoarelor clauze:
II. OBIECTUL CONTRACTULUI
2.1. Locatorul/finanţatorul, la solicitarea utilizatorului, se obligă să predea
bunurile mobile/imobile prevăzute în anexă, care face parte integrantă din
prezentul contract şi să transmită utilizatorului folosinţa lor.
2.2. Predarea-primirea bunurilor se va face pe bază de proces-verbal, până
la data de ......................, în caz contrar locatorul fiind obligat la plata unei
penalizări de .....% pe zi de întârziere din valoarea redevenţei.
2.3. Cheltuielile legate de predarea-primirea bunurilor care fac obiectul
prezentului contract vor fi suportate de ............................ .
2.4. Locatorul are dreptul să verifice, la intervale de ........., starea bunurilor
şi modul de exploatare a lor, iar dacă utilizatorul nu şi-a îndeplinit
obligaţiile contractuale, poate să rezilieze, înainte de termen, contractul.
III. DURATA CONTRACTULUI
3.1. Contractul se încheie pe o durată de ........................., începând de la
data de .................. şi până la data de ............................. .
IV. PREŢUL CONTRACTULUI
4.1. Utilizatorul va plăti locatorului, începând cu data transmiterii folosinţei
bunurilor care fac obiectul prezentului contract, o redevenţă în valoare de
................... lei în rate lunare astfel: .......................................................... .
4.2. Evoluţia ratei inflaţiei care se înregistrează ulterior încheierii
prezentului contract, determină indexarea redevenţei.
4.3. Neplata redevenţei la termenele şi în condiţiile prevăzute la pct. 4.1 şi
4.2 atrage penalizări de ............... % pe zi de întârziere, calculate la valoarea
redevenţei restante.
4.4. În cazul în care, la expirarea prezentului contract, utilizatorul îşi
exprimă intenţia de a cumpăra bunul, locatorul trebuie să ia în calcul
vărsămintele efectuate anterior cu titlu de redevenţă, precum şi valoarea
reziduală a bunului.
203
4.5. Dreptul de opţiune constând din cumpărarea bunului se poate exercita
până la expirarea prezentului contract, cu acceptul locatorului, numai dacă
utilizatorul va formula o ofertă de cumpărare fermă şi irevocabilă.
V. GARANŢII
5.1. Locatorul garantează pe utilizator pentru evicţiune din partea oricărei
persoane fizice sau juridice care ar pretinde un drept de proprietate sau un
alt drept real asupra bunurilor care fac obiectul prezentului contract.
5.2. Locatorul va acorda asistenţă tehnică utilizatorului pe toată durata
pentru care s-a încheiat prezentul contract.
VI. OBLIGAŢIILE PĂRŢILOR
6.1. Locatorul/finanţatorul se obligă:
a) să respecte dreptul utilizatorului de a alege furnizorul, potrivit
necesităţilor;
b) să încheie contract de vânzare-cumpărare cu furnizorul desemnat de
utilizator, în condiţiile expres formulate de către acesta;
c) să transmită utilizatorului, în temeiul prezentului contract, toate
drepturile care derivă din contractul de vânzare-cumpărare, cu excepţia
dreptului de dispoziţie;
d) să respecte dreptul de opţiune al utilizatorului, care constă în
posibilitatea de a opta pentru prelungirea contractului sau pentru
achiziţionarea sau restituirea bunului;
e) să-i garanteze utilizatorului folosinţa liniştită a bunului, în condiţiile în
care acesta a respectat toate clauzele contractuale;
f) să asigure, printr-o societate de asigurare, bunurile oferite în leasing.
6.2. Utilizatorul se obligă:
a) să efectueze recepţia şi să primească bunul la termenul prevăzut în
prezentul contract;
b) să exploateze bunul conform instrucţiunilor elaborate de furnizor şi să
asigure instruirea personalului desemnat să-l exploateze;
c) să nu greveze de sarcini bunul care face obiectul prezentului contract
fără acordul locatorului;
d) să efectueze plăţile cu titlu de rată de leasing, în cuantumul valoric
stabilit şi la termenele prevăzute în prezentul contract;
e) să suporte cheltuielile de întreţinere şi alte cheltuieli care decurg din
contractul de leasing;
f) să-şi asume, pentru întreaga perioadă a contractului3), totalitatea
obligaţiilor care decurg din folosirea bunului direct sau prin prepuşii săi,
inclusiv riscul pierderii, distrugerii sau avarierii bunului utilizat, din cauze
fortuite, şi continuitatea plăţilor cu titlu de rată de leasing, până la achitarea
integrală a preţului prezentului contract;
204
g) să permită locatorului verificarea periodică a stării şi a modului de
exploatare a bunului care face obiectul contractului de leasing;
h) să îl informeze pe locator, în timp util, despre orice tulburare a
dreptului de proprietate, venită din partea unui terţ;
i) să nu aducă modificări bunurilor fără acordul locatorului;
j) să restituie bunul în conformitate cu prevederile prezentului contract.
VII. RĂSPUNDERI
7.1. În cazul în care utilizatorul refuză să primească bunul la termenul
stipulat în prezentul contract sau dacă se află în stare de reorganizare
judiciară şi/sau faliment, locatorul are dreptul de a-l rezilia, unilateral, cu
daune-interese.
7.2. Dacă utilizatorul nu-şi exercită obligaţia de plată a ratei de leasing timp
de două luni consecutive, locatorul are dreptul de a rezilia prezentul
contract, iar utilizatorul este obligat să restituie bunul, să plătească ratele
scadente, cu daune-interese.
7.3. În situaţia în care locatorul nu respectă dreptul de opţiune al
utilizatorului, el datorează daune-interese, în cuantum egal cu valoarea
reziduală a bunului sau cu valoarea sa de circulaţie calculată la data
expirării contractului.
7.4. În cazul în care, în timpul executării prezentului contract, locatorul
vinde bunul care face obiectul contractului unui alt locator/finanţator, noul
finanţator este legat de aceleaşi obligaţii contractuale ca şi vânzătorul, care
rămâne garant al îndeplinirii obligaţiilor faţă de utilizator.
7.5. Din momentul încheierii prezentului contract şi până la încetarea lui şi
reintrarea în posesia bunului, locatorul/finanţatorul este exonerat de orice
răspundere faţă de terţi pentru prejudiciile provocate prin folosinţa bunului
de către utilizator.
VIII. FORŢA MAJORĂ
8.1. Nici una dintre părţile contractante nu răspunde de neexecutarea la
termen sau/şi de executarea în mod necorespunzător - total sau parţial - a
oricărei obligaţii care îi revine în baza prezentului contract, dacă
neexecutarea sau executarea necorespunzătoare a obligaţiei respective a fost
cauzată de forţa majoră, aşa cum este definită de lege.
8.2. Partea care invocă forţa majoră este obligată să notifice celeilalte părţi,
în termen de ................ (zile, ore), producerea evenimentului şi să ia toate
măsurile posibile în vederea limitării consecinţelor lui.
8.3. Dacă în termen de .................. (zile, ore) de la producere, evenimentul
respectiv nu încetează, părţile au dreptul să-şi notifice încetarea de plin
drept a prezentului contract fără ca vreuna dintre ele să pretindă daune-
interese.
IX. NOTIFICĂRI
205
9.1. În accepţiunea părţilor contractante, orice notificare adresată de una
dintre acestea celeilalte este valabil îndeplinită dacă va fi transmisă la
adresa/sediul prevăzut în partea introductivă a prezentului contract.
9.2. În cazul în care notificarea se face pe cale poştală, ea va fi transmisă,
prin scrisoare recomandată, cu confirmare de primire (A.R.) şi se consideră
primită de destinatar la data menţionată de oficiul poştal primitor pe această
confirmare.
9.3. Dacă notificarea se trimite prin telex sau telefax, ea se consideră
primită în prima zi lucrătoare după cea în care a fost expediată.
9.4. Notificările verbale nu se iau în considerare de nici una dintre părţi,
dacă nu sunt confirmate, prin intermediul uneia dintre modalităţile
prevăzute la alineatele precedente.
X. LITIGII
10.1. Părţile au convenit ca toate neînţelegerile privind validitatea
prezentului contract sau rezultate din interpretarea, executarea ori încetarea
acestuia să fie rezolvate pe cale amiabilă de reprezentanţii lor.
10.2. În cazul în care rezolvarea neînţelegerilor nu este posibilă pe cale
amiabilă, ele vor fi supuse spre soluţionare tribunalului arbitral, conform
regulilor de procedură aplicabile arbitrajului comercial ad-hoc, organizat de
Camera de Comerţ şi Industrie a României.
XI. CLAUZE FINALE
11.1. Modificarea prezentului contract se face numai prin act adiţional
încheiat între părţile contractante.
11.2. Prezentul contract, împreună cu anexele sale care fac parte integrantă
din cuprinsul său, reprezintă voinţa părţilor şi înlătură orice altă înţelegere
verbală dintre acestea, anterioară sau ulterioară încheierii lui.
11.3. În cazul în care părţile îşi încalcă obligaţiile lor, neexercitarea de
partea care suferă vreun prejudiciu a dreptului de a cere executarea întocmai
sau prin echivalent bănesc a obligaţiei respective nu înseamnă că ea a
renunţat la acest drept al său.
11.4. Prezentul contract a fost încheiat într-un număr de ...............
exemplare din care ........................ astăzi ........................., data semnării lui.
LOCATOR/FINANŢATOR UTILIZATOR
206
CONTRACT DE VÂNZARE - CUMPĂRARE
(IMPORT PE BAZĂ DE COMISION)
207
Calitatea produsului oferit spre vânzare este conform specificaţiilor
menţionate la art. 6 din contract, verificate şi acceptate de către comitent,
bun pentru ..................... (destinaţia care se cere).
Art. 8. TRANSPORTORUL
Produsul va fi transportat cu ............ a căror vechime nu depăşeşte ..... ani şi
sunt clasificate ............. .
Art. 9. LIVRARE - PARITATE
Livrarea se va efectua în ...... zile de la data acceptării în bună regulă a
scrisorii de credit L/C, în banca furnizorului extern.
Paritatea de vânzare este CIF port Constanţa şi/sau frontiera română,
conform regulilor INCOTERMS 1990. Marfa va fi liberă de orice taxe, gata
pentru descărcare.
Art. 10. AMBALAJUL MĂRFII
Marfa va fi ambalată în .............................. .
Art. 11. RECEPŢIA MĂRFII
Recepţia cantitativă finală se efectuează la încărcare conform
conosamentului semnat de comandantul vasului (agentul din portul de
încărcare) şi certificatului de greutate emis de o societate de control
autorizată, oficial recunoscută, conform contractului extern.
În cazul unor lipsuri cantitative, peste lipsurile uzuale, prevăzute la art. 5
constatate la destinaţia port Constanţa şi dovedite cu acte opozabile,
comisionarul se obligă să recupereze prejudiciul cauzat, în limitele
competenţei sale, înaintând reclamaţia la partenerul extern, urmărind
rezolvarea acesteia şi informându-l corespunzător şi în timp util pe
comitent, pentru luarea de măsuri ce se impun. Cheltuielile de control
calitativ/cantitativ în Portul ..........., inclusiv emiterea certificatelor de
greutate, sunt în sarcina comitentului.
Calitatea este finală la încărcare, conform certificatelor oficiale de control
emise de un organ/societate de control autorizată, oficial recunoscută, de
prim rang şi prevăzută în contractul extern.
Marfa va fi însoţită de următoarele certificate: ....................... şi orice alte
documente emise de laboratoarele oficiale, recunoscute, care să ateste că
marfa este corespunzătoare reglementărilor, normelor şi legilor din
România. La destinaţie, comitentul va executa recepţia calitativă la
parametrii prevăzuţi la art. 6 din prezentul contract, după metodologia
normele şi standardele internaţionale, printr-o societate de specialitate
agreată de comisionar, cheltuielile aferente fiind suportate de comitent.
Pentru diferenţele calitative astfel constatate la destinaţie şi dovedite cu acte
opozabile, comisionarul se obligă să recupereze prejudiciul în limitele
competenţei sale, înaintând reclamaţia la furnizorul extern şi va informa
corespunzător şi, în timp util, pe comitent pentru luarea măsurilor ce se
208
impun. Cheltuielile de control calitativ, inclusiv emiterea certificatelor de
calitate sunt în sarcina comitentului.
Art. 12. PREŢ, CONDIŢII DE PLATĂ
Preţul de vânzare pentru întreaga cantitate este de ............ (valuta) plătibil şi
încasat în lei, la cursul oficial al valutei în care s-a încheiat contractul
extern, din momentul plăţii creditului extern în valută de către banca
..........., pe baza facturilor emise de comisionar la condiţiile de calitate şi
cantitate prevăzute în prezentul contract.
Cursul de referinţă este cel la care s-a încheiat contractul extern.
Comisionarul va factura marfa în termen de 5 zile de la data buletinului
vamal şi va încasa contravaloarea mărfii în baza următoarelor documente:
........... .
Diferenţa de curs la intern se va factura separat.
Neplata la termen a facturilor atrage după sine, suportarea de către partea în
cauză, a dobânzilor legale bancare în vigoare, la data respectivă, precum şi a
celorlalte daune pretinse de către partea prejudiciată pe baza documentelor
opozabile.
Art. 13. CONDIŢII DE LIVRARE/DESCĂRCARE
Comitentul va asigura dana/dane libere.
Navele navlosite pentru destinaţia port ............... vor îndeplini următoarele
condiţii:
a) lungimea maximă ............
b) lăţimea maximă .............
etc.
La terminarea încărcării navei, comisionarul va comunica în scris
comitentului date privind livrarea mărfii, cantitatea totală, pescajul la sosire
şi data estimativă a sosirii în portul ......... la trecerea .......... .
Norma de descărcare ................../zi lucrătoare vremea permiţând. Sâmbăta,
duminica şi sărbătorile legale, fiind exceptate, chiar dacă sunt folosite.
Timpul de stalii nu contează, de la orele 12,00 ale zilelor ce preced
sărbătorile până la orele 08,00 ale următoarei zile lucrătoare, chiar dacă este
folosit.
Fiecare navă va putea fi descărcată la cel mult două dane, situaţie în care
manevra şi timpul folosit pentru manevră va fi în contul navei.
Comisionarul este obligat să transmită portului ................, direct sau prin
comitent, cu 24 ore înaintea sosirii navelor, următoarele documente:
- originalele de conosament;
- certificatul de calitate;
- certificatul de origine;
- certificatul de greutate;
- certificatul de iradiere;
209
- cargomanifestul;
- licenţa de import;
- factura externă;
- declaraţia de valoare în vamă.
Orice întărire a acestor documente va fi în sarcina comisionarului.
Art. 14. CONTRASTALII
La extern, contrastaliile la ratele stabilite la contractul extern în ..../zi/navă
se reglementează de importator/comisionar pe baza documentelor furnizate
de comitent, în numele şi contul .......................... prin comitent, cu excepţia
cazului când se constată că acestea s-au produs din cauza comisionarului
sau clauzelor contractului extern, situaţie în care contrastaliile sunt în contul
său.
Contravaloarea în lei pentru plata contrastaliilor se stabileşte la cursul
oficial al valutei în care se plătesc contrastaliile, la data plăţii acestora şi se
recuperează conform reglementărilor legale în vigoare, de la părţile care
participă la operaţiune, proporţional cu aportul fiecăruia.
Art. 15. CUANTUMUL COMISIONULUI
Comisionarul va încasa de la comitent un comision net de ......% din
valoarea externă a mărfii, calculat şi plătit în lei, la cursul oficial al valutei
în care s-a încheiat contractul extern la data emiterii buletinului vamal
pentru acoperirea cheltuielilor generate de încheierea şi derularea
contractului. Toate cheltuielile efectuate cu derularea importului, decontate
de terţi la comisionar vor fi plătite de comitent în termen de 5 zile
lucrătoare, pe bază de note de debit şi, respectiv, facturi.
Art. 16. ALTE OBLIGAŢII ALE PĂRŢILOR
Comitentul este obligat:
a) să asigure asistenţa şi sprijinul de care are nevoie comisionarul pentru
rezolvarea reclamaţiilor externe sau a litigiilor externe.
b) să comunice răspunsul în 5 zile de la primirea solicitărilor comisionarului
cu privire la problemele legate de executarea contractului extern, în caz
contrar, comisionarul este exonerat de orice răspundere, iar consecinţele
care decurg din această omisiune cad automat în sarcina comitentului.
Comisionarul este obligat:
a) să comunice comitentului elementele esenţiale ale contractului extern sau
copia acestora, în termen de 10 zile de la data când se află în posesia lui.
b) să informeze firmele şi organismele competente pentru transportul şi
vămuirea mărfurilor la destinaţia indicată de comitent.
c) să efectueze, parţial sau total, plata mărfii la furnizorul extern, în termenii
şi condiţiile acreditivului.
210
d) să transmită furnizorului extern reclamaţiile comitentului şi va urmări
rezolvarea lor, susţinând şi apărând drepturile şi interesele comitentului
rezultate din contractele externe.
e) să corespondeze cu furnizorul extern.
În cazul neexecutării sau a executării necorespunzătoare a obligaţiilor
asumate prin prezentul contract, partea care a cauzat daune celeilalte părţi
va fi obligată la repararea prejudiciului.
Art. 17. LITIGII
Neînţelegerile care ar putea să apară în timpul executării prezentului
contract, atât la extern, cât şi la intern, se vor rezolva pe cale amiabilă.
Neînţelegerile nerezolvate pe cale amiabilă se vor soluţiona de instanţa
competentă română, potrivit dreptului român.
Art. 18. RĂSPUNDEREA CONTRACTUALĂ
Denunţarea unilaterală a contractului este interzisă sub sancţiunea de daune,
cu excepţia cazurilor expres prevăzute de prezentul contract.
Pentru nerespectarea, totală sau parţială, sau pentru executarea defectuoasă
a vreuneia din clauzele contractuale, partea în culpă se obligă să plătească
daune.
În cazul în care, comitentul nu efectuează plata la termenele contractuale, va
plăti comisionarului, penalităţi de întârziere de ....% din suma datorată, pe zi
de întârziere, dar nu mai mult decât suma datorată.
În cazul în care comisionarul nu asigură comitentului produsele în
cantităţile, calitatea, termenele de livrare şi specificaţiile, prevăzute în
prezentul contract, comisionarul va plăti comitentului penalităţi de ........%.
Art. 19. DISPOZIŢII FINALE
Prezentul contract se completează cu legislaţia în vigoare cu privire la
încheierea şi executarea contractelor de import pe bază de comision.
Orice alte documente referitoare la prezentul contract, agreate şi semnate de
ambele părţi, vor face parte integrantă din acest contract şi vor prevedea
explicit acest lucru. Cesionarea prezentului contract este posibilă numai cu
acordul scris al părţilor.
Contractul intră în vigoare la plata semnării lui de către părţi.
Încheiat în ţara ................. oraşul .................... în limba ................. în două
exemplare, cu aceeaşi valabilitate, câte un exemplar pentru fiecare parte.
COMITENT, COMISIONAR,
211
1.8. Contractul de transport
CONTRACT DE TRANSPORT
Încheiat astăzi .................la .....................................
I. PĂRŢILE CONTRACTANTE
1.1. S.C. ............................................................. S.N.C./S.C.S./S.A./S.R.L.,
cu sediul social în (localitatea) ........................., str.
...................................... nr. ................., bloc ............., scara ...........,
etaj ........, apartament ......., judeţ/sector .......................................,
înregistrată la Oficiul Registrului Comerţului ...................................,
sub nr. ................. din ................................., cod fiscal nr. ................
din ..............................., având contul nr. ..........................., deschis la
........................., reprezentată de ............................................., cu
funcţia de ....................., în calitate de expeditor, pe de o parte, şi
sau
1.1. Întreprinderea/Asociaţia .............................................., cu sediul în
(localitatea) ........................., str. ......................... nr. .............., bloc
........, scara ........, etaj ........, apartament ..........., sector/judeţ
..........................................., posesoarea autorizaţiei nr. ............... din
................., eliberată de Primăria ..................., codul fiscal nr.
..................... din ................., având contul nr. .............................,
deschis la .................................., reprezentată de .................................,
cu funcţia de ............., în calitate de expeditor, pe de o parte, şi
1.2. S.C. ...................................................... S.N.C./S.C.S./S.A./S.R.L., cu
sediul social în (localitatea) ............................, str.
.................................. nr. ........................, bloc ............., scara ...........,
etaj ........, apartament ......., judeţ/sector ..........................., înregistrată
la Oficiul Registrului Comerţului ......................., sub nr. ............... din
................................., cod fiscal nr. ................................ din
..................., având contul nr. .............................., deschis la
............................, reprezentată de ......................................, cu funcţia
de .........................., în calitate de cărăuş, pe de altă parte,
sau
1.2. Întreprinderea/Asociaţia ................................................................, cu
sediul în (localitatea) .........................., str. ................................... nr.
..........., bloc ........, scara ........, etaj ........, apartament ...........,
sector/judeţ .........................................., posesoarea autorizaţiei nr.
................ din ................, eliberată de Primăria ...................., codul
fiscal nr. ............................... din ....................., având contul nr.
................, deschis la ............., reprezentată de .....................................,
212
cu funcţia de ......................................., în calitate de cărăuş, pe de altă
parte,
au convenit să încheie prezentul contract de transport, cu respectarea
următoarelor clauze:
II. OBIECTUL CONTRACTULUI
2.1. Cărăuşul se obligă să transporte mărfurile prevăzute în anexa nr.
........................ care face parte integrantă din prezentul contract.
2.2. Transportul se va efectua cu următoarele tipuri de mijloace de
transport:
a) .................................................................................;
b) ...................................................................................;
c) .....................................................................................;
2.3. Destinatarul mărfurilor este: ............................. din .............................
str. ............ nr. ........, sectorul/judeţul ..................., mărfurile urmând a
fi predate destinatarului la depozitul din .............................. .
2.4. Expeditorul va preda mărfurile cărăuşului la data de ....................., la
depozitul său situat în ............................................. .
III. DURATA CONTRACTULUI
3.1. Transportul se efectuează pe o durată de .........................., începând cu
data de ...................... şi încheindu-se în ziua de ............................ .
IV. PREŢUL CONTRACTULUI
4.1. Preţul contractului este de .............. calculat astfel .............. şi se achită
de expeditor/destinatar după cum urmează ..................................... .
V. CLAUZA PENALĂ
5.1. a) Depăşirea termenului atrage pierderea unei părţi din preţul
convenit, reprezentând .......... %.
b) În cazul când întârzierea durează încă o dată durata convenită,
cărăuşul pierde întregul preţ.
5.2. În afară de penalităţile prevăzute la pct. 5.1. cărăuşul poate fi obligat şi
la daune-interese.
VI. OBLIGAŢIILE PĂRŢILOR
6.1. Expeditorul este obligat:
a) să verifice mijloacele de transport puse la dispoziţie,
refuzându-le pe cele necorespunzătoare;
b) să încarce mărfurile în mijloacele de transport puse la
dispoziţie, asigurându-le împotriva degradărilor, prin
ambalare, fixare, ancorare etc., în funcţie de natura lor;
c) să determine prin mijloace proprii greutatea, volumul, numărul
coletelor etc.;
d) să aplice propriile sigilii pe mijloacele de transport închise;
e) să completeze documentele de transport cu toate datele cerute,
213
în mod real şi corect;
f) în cazul animalelor vii să le însoţească pe tot parcursul şi să se
îngrijească de ele (hrănire, adăpare etc.);
g) să plătească taxele de transport stabilite de comun acord cu
cărăuşul.
6.2. Cărăuşul este obligat:
a) să preia în grija şi paza sa mărfurile ce-i sunt predate de
expeditor, în momentul încheierii contractului;
b) să transporte mărfurile la destinatar şi să i le predea la
destinaţie;
c) să asigure securitatea mărfurilor pe tot intervalul de timp
dintre preluarea lor de la expeditor şi predarea la destinatar,
răspunzând de pierderea sau avarierea acestora, precum şi
pentru deprecierea lor ca urmare a neexecutării transportului în
termen;
d) să cântărească/măsoare/numere mărfurile atât la primirea lor
de la expeditor, cât şi la predarea lor destinatarului;
e) să participe, împreună cu destinatarul şi cu delegatul
expeditorului, la verificarea mărfurilor la destinaţie în cazul
constatării de lipsuri cantitative şi/sau calitative la mărfurile
transportate şi predate fără urme de violare.
6.3. Destinatarul este obligat:
a) să ridice mărfurile transportate de cărăuş;
b) să verifice dacă mărfurile (mijloacele de transport complete)
nu prezintă urme de violare, scurgere sau avariere;
c) să ceară cărăuşului recântărirea/măsurarea/numărarea acestora
sau participarea la verificarea lor.
VII. PRIVILEGIUL CĂRĂUŞULUI
7.1. Cărăuşul are drept de retenţie asupra mărfurilor transportate, până când
i se plăteşte preţul convenit, de către expeditor/destinatar.
IX. FORŢA MAJORĂ
9.1. Nici una dintre părţile contractante nu răspunde de neexecutarea la
termen sau/şi de executarea în mod necorespunzător - total sau parţial -
a oricărei obligaţii care îi revine în baza prezentului contract, dacă
neexecutarea sau executarea necorespunzătoare a obligaţiei respective
a fost cauzată de forţa majoră, aşa cum este definită de lege.
9.2. Partea care invocă forţa majoră este obligată să notifice celeilalte părţi,
în termen de .................. (zile, ore), producerea evenimentului şi să ia
toate măsurile posibile în vederea limitării consecinţelor lui.
9.3. Dacă în termen de .................. (zile, ore) de la producere, evenimentul
respectiv nu încetează, părţile au dreptul să-şi notifice încetarea de plin
214
drept a prezentului contract fără ca vreuna dintre ele să pretindă daune-
interese.
X. NOTIFICĂRI
10.1. În accepţiunea părţilor contractante, orice notificare adresată de una
dintre acestea celeilalte este valabil îndeplinită dacă va fi transmisă la
sediul prevăzut în partea introductivă a prezentului contract.
10.2. În cazul în care notificarea se face pe cale poştală, ea va fi transmisă,
prin scrisoare recomandată, cu confirmare de primire (A.R.) şi se
consideră primită de destinatar la data menţionată de oficiul poştal
primitor pe această confirmare.
10.3. Dacă notificarea se trimite prin telex sau telefax, ea se consideră
primită în prima zi lucrătoare după cea în care a fost expediată.
10.4. Notificările verbale nu se iau în considerare de nici una dintre părţi,
dacă nu sunt confirmate, prin intermediul uneia din modalităţile
prevăzute la alineatele precedente.
XI. ÎNCETAREA CONTRACTULUI
11.1. Prezentul contract încetează de plin drept, fără a mai fi necesară
intervenţia unui/unei tribunal arbitral/instanţe judecătoreşti, în cazul în
care una dintre părţi:
• nu îşi execută una dintre obligaţiile esenţiale enumerate la pct.
...... din prezentul contract;
• este declarată în stare de incapacitate de plăţi sau a fost
declanşată procedura de lichidare (faliment) înainte de
începerea executării prezentului contract;
• cesionează drepturile şi obligaţiile sale prevăzute de prezentul
contract fără acordul celeilalte părţi;
• îşi încalcă vreuna dintre obligaţiile sale, după ce a fost
avertizată, printr-o notificare scrisă, de către cealaltă parte, că
o nouă nerespectare a acestora va duce la
rezoluţiunea/rezilierea prezentului contract.
sau
• în termen de ........ zile de la data primirii notificării prin care i
s-a adus la cunoştinţă că nu şi-a executat ori îşi execută în
mod necorespunzător oricare dintre obligaţiile ce-i revin.
11.2. Partea care invocă o cauză de încetare a prevederilor prezentului
contract o va notifica celeilalte părţi, cu cel puţin ......... zile înainte de
data la care încetarea urmează să-şi producă efectele.
11.3. Rezilierea prezentului contract nu va avea nici un efect asupra
obligaţiilor deja scadente între părţile contractante.
11.4. Prevederile prezentului (capitol, articol, alineat)
........................................................ nu înlătură răspunderea părţii care
215
în mod culpabil a cauzat încetarea contractului.
XII. LITIGII
12.1. În cazul în care rezolvarea neînţelegerilor nu este posibilă pe cale
amiabilă, ele vor fi supuse spre soluţionare tribunalului arbitral,
conform regulilor de procedură aplicabile arbitrajului comercial ad-
hoc, organizat de Camera de Comerţ şi Industrie a României.
XIII. CLAUZE FINALE
13.1. Modificarea prezentului contract se face numai prin act adiţional
încheiat între părţile contractante.
13.2. Prezentul contract, împreună cu anexele sale care fac parte integrantă
din cuprinsul său, reprezintă voinţa părţilor şi înlătură orice altă
înţelegere verbală dintre acestea, anterioară sau ulterioară încheierii
lui.
13.3. În cazul în care părţile îşi încalcă obligaţiile lor, neexercitarea de
partea care suferă vreun prejudiciu a dreptului de a cere executarea
întocmai sau prin echivalent bănesc a obligaţiei respective nu
înseamnă că ea a renunţat la acest drept al său.
13.4. Prezentul contract a fost încheiat într-un număr de ...............
exemplare, din care ..................... astăzi ........................., data semnării
lui.
216
1.9. Contractul de barter
CONTRACT DE BARTER
217
acoperi de pe piaţa externă cu cantitatea de .................... prevăzută în
contractul de barter, urmând ca în cazul în care, din banii pe care i-a încasat
pentru garanţia bancară, nu se acoperă contravaloarea cantităţii prevăzută în
contractul de barter, diferenţa să şi-o acopere pe cheltuiala şi riscul
importatorului, conform condiţiilor din prezentul contract.
Art. 5. CALITATEA PRODUSELOR (MĂRFURILOR)
Calitatea produsului/mărfii ......... este (se face descriere calitativă)
...................conform certificatului întocmit de o societate specializată în
control calitativ şi cantitativ de pe piaţa internaţională, agreată de părţi.
Art. 6. CONDIŢIILE DE ÎNCĂRCARE - DESCĂRCARE
Părţile contractante convin condiţiile de încărcare-descărcare conform
uzanţelor/normelor din portul de încărcare-descărcare a
mărfurilor/produselor respective.
Art. 7. RASPUNDEREA CONTRACTUALA
Pentru nerespectarea totală sau parţială sau pentru executarea defectuoasă a
vreuneia din clauzele contractuale, partea vinovată se obligă să plătească
daune.
Art. 8. FORŢA MAJORĂ
Forţa majoră apără de răspundere partea care o invocă. Prin caz de forţă
majoră se înţeleg împrejurările care au intervenit după încheierea
contractului, ca urmare a unor evenimente extraordinare, neprevăzute şi
inevitabile pentru una din părţi.
Pot fi reţinute ca forţă majoră următoarele situaţii: conflicte de muncă,
incendii, mobilizare, interdicţia transferului de devize, calamităţi naturale.
Partea care invocă forţa majoră are obligaţia să o aducă la cunoştinţa
celeilalte părţi, în scris, în maximum ..... zile de la apariţie, iar dovada forţei
majore, împreună cu avertizarea asupra efectelor şi întinderii posibile a
forţei majore, se va comunica în maximum .....zile de la apariţie.
Data de referinţă este data ştampilei poştei de expediere. Dovada va fi
certificată de Camera de Comerţ şi Industrie sau alt organism abilitat de
legea statului care o invocă.
Partea care invocă forţa majoră are obligaţia să aducă la cunoştinţa
celeilalte părţi încetarea cauzei acesteia în maximum ............. zile de la
încetare.
Dacă aceste împrejurări şi consecinţele lor durează mai mult de 6 luni,
fiecare partener poate renunţa la executarea contractului pe mai departe. În
acest caz, nici una din părţi nu are dreptul de a cere despăgubiri de la
cealaltă parte, dar ele au îndatorirea de a-şi onora toate obligaţiile până la
această dată.
Art. 9. LITIGII
218
Litigiile apărute între parteneri în timpul derulării prezentului contract se
vor rezolva pe cale amiabilă.
Dacă partenerii nu ajung la o înţelegere amiabilă, atunci litigiile vor fi
înaintate spre rezolvare Curţii de Arbitraj de pe lângă Camera de Comerţ şi
Industrie a României.
Curtea de Arbitraj va soluţiona litigiile în conformitate cu regulamentul şi
regulile sale de procedură, pe baza prevederilor prezentului contract şi a
dreptului român.
Litigiile se vor soluţiona în România, la Bucureşti.
Deciziile Curţii de Arbitraj vor fi definitive şi obligatorii.
Art. 10. DISPOZIŢII FINALE
Contractul intră în vigoare la data semnării de către părţi.
Completările şi/sau modificările aduse la prezentul contract nu sunt valabile
şi opozabile decât dacă rezultă expres din acte semnate de ambele părţi
contractante.
Cesionarea prezentului contract este posibilă numai prin acordul scris al
părţilor contractante.
Prezentul contract a fost încheiat în ţara .........oraşul .......în limba .......în .....
exemplare, cu aceeaşi putere valabilă, câte un exemplar pentru fiecare parte
contractantă.
EXPORTATOR, IMPORTATOR,
219
Anexa 2 Condiţiile de livrare INCOTERMS 1990
Cod Denumire Traducere
EXW Ex Works Franco fabrica
FCA Free Carrier Franco cărăuş
FAS Free Alongside Ship Franco de-a lungul
vasului
FOB Free on Board Franco la bord
CFR Cost and Freight Cost si navlu
CIF Cost, Insurance, Freight Cost, asigurare si navlu
CPT Carriage paid to Transport plătit pana la
CIP Carriage and Insurance paid Transport si asigurare
to plătite pana la
DAF Delivered at Frontier Franco frontiera
DES Delivered ex Ship Franco nava nedescărcata
DEQ Delivered ex Quay Franco chei
DDU Delivered Duty Unpaid Franco destinaţie
nevămuit
DDP Delivered Duty Paid Franco destinatie vămuit
220
Condiţia de Transferul riscurilor Transferul cheltuielilor
livrare
EXW La sediul vânzătorului La sediul vânzătorului
FCA La predarea mărfii in custodia La predarea mărfii in
cărăuşului internaţional custodia cărăuşului
internaţional
FAS In portul de expediţie, lângă vas In portul de expediţie, lângă
vas
FOB In portul de expediţie, la trecerea In portul de expediţie, la
mărfii peste balustrada vasului trecerea mărfii peste
balustrada vasului
CFR In portul de expediţie, la trecerea In portul de destinaţie, pe
mărfii peste balustrada vasului vas
CIF In portul de expediţie, la trecerea In portul de destinaţie, pe
mărfii peste balustrada vasului vas
221
Bibliografie
222
18. Hough, Johan & Neuland Ernst; Global Business
Environments and Strategies, Oxford University Press, 2001
19. Işan, Vasile; Tranzacţii comerciale internaţionale, vol. I,
Editura Sedcom Libris, Iaşi, 2004
20. Krugman, Paul, Rethinking International Trade, MIT Press,
1994
21. Krugman, Paul; Obsfeld, Maurice; International Economics.
Theory and Policy, 5th edition, Harper Collins, 2000
22. Marin, G.; Puiu, Al. (coord.); Dicţionar de relaţii economice
internaţionale, Bucureşti, Editura Enciclopedică, 1993
23. Mezer V.; Rolin C.; Techniques de commerce international,
Nathan, paris, 2000
24. Popa, Ioan; Tehnica operaţiunilor de comerţ exterior, Editura
Economică, Bucureşti, 2001
25. Popa, Ioan; Tranzacţii comerciale internaţionale, Editura
Economică, Bucureşti, 1997
26. Popa, Ioan; Tranzacţii de comerţ exterior, Editura Economică,
Bucureşti, 2002
27. Postelnicu, Cătălin; Economie internaţională, note de curs,
Universitatea „Babeş-Bolyai”, Facultatea de Ştiinţe Economice,
Catedra de Economie Politică, Ediţia a 3-a, 2006
28. Pralea, Spiridon; Politici şi reglementări în comerţul
internaţional, Editura Fundaţiei Academice “Gh. Zane”, Iaşi,
1999
29. Pralea, S.;. Maha L.G; Baltatescu S.; Teoria comeţtului
internaţional, Editura Univ. „Al.I. Cuza” Iasi, 2006
30. Pralea, Spiridon; Politici şi tehnici de comerţ exterior, Editura
Universităţii A. I. Cuza, Iaşi, 1991
31. Puiu, Alexandru, Tehnici de negociere, contractare şi derulare
în afacerile economice internaţionale, Editura Tribuna
Economică, 1997
32. Rotariu Ioan (coord.); Managementul tranzacţiilor economice
internaţionale şi strategia competitivităţii, Editura Mirton,
Timişoara, 2002
33. Rotariu, Ioan (coord.); Sistemul economiei mondiale şi
mecanismele sale de funcţionare, Editura Mitron, 2001
34. Rugman Alan; Hodgets Richard; International Business, 3rd
edition, Prentice Hall, 2003
223
35. Salvatore, D; International economics, Macmillan Publishing
Company, 2002
36. Shippey, Carla; Contracte internaţionale, Editura Teora, 2000
37. Stoian I., Dragne E., Stoian M.; Comerţ Internaţional -
Tehnici, strategii, elemente de bază ale comerţului electronic,
Editura Percomex, 2001
38. Sută, Nicolae (coord.); Comerţ internaţional şi politici
comerciale contemporane, Editura All, Bucureşti, 1995
39. *** Regulile INCOTERMS, CCI Paris, 2000
224