Sunteți pe pagina 1din 236

Doresc sa adresez mulţumiri călduroase unui

mare număr de persoane care, direct sau indirect au


contribuit la realizarea acestei lucrări. O simplă
enumerare ar fi insuficientă pentru că, in mod sigur ar
putea fi omis cineva.
Voi începe atunci aceasta lucrare aducând un
omagiu mentorului meu, Profesorul Universitar Dr.
Vladimir Beliş pe care m-am străduit să-l ajung in
domeniul medicinii legale. Ii mulţumesc pentru
încrederea avuta si pentru îndrumările si remarcile
aduse pe măsura redactării acestei lucrări.
Mulţumesc catedrei de Medicina Legala din
UMF “Carol Davila” Bucureşti pentru ajutorul efectiv
pe care l-au adus in realizarea acestei teze
Mulţumesc colegilor mei si celor mulţi care au
contribuit la formarea mea ca medic legist,
Mulţumesc familiei mele care a avut încredere
in mine

Doctorand Horia Raţă


RATA HORIA TEZA DE DOCTORAT
CUPRINSUL LUCRĂRII

PROBLEMATICA ACTUALĂ MEDICO – LEGALĂ ŞI CRIMINALISTICĂ A


LEZIUNILOR ŞI TANATOGENEZEI ÎN MORŢILE VIOLENTE PRIN ACŢIUNEA
ARMELOR DE FOC ŞI EXPLOZIILOR.

Titlul I: PARTEA GENERALĂ


1. Introducere. ………………………………………………………………4
2. Semnificaţia perfecţionării tipurilor de arme şi a explozivilor. ………...6
3. Descrierea diferitelor tipuri de arme de foc şi a mijloacelor şi metodelor
de producere a exploziilor. ……………………………………………….13
3.1 Reglementarea juridică a deţinerii, depozitării şi folosirii armelor
de foc. …………………………………………………………………..13
3.2 Noţiuni generale de balistică. Identificarea armelor de foc ………..16
3.3 Noţiuni tehnice despre arme de foc şi explozii ……………………23
4. Metodologia expertizei medico-legale in morţile violente produse prin
arme de foc si explozii. Aspecte medico-legale si procesuale penale…..31
4.1 Cadrul organizatoric de desfăşurare a expertizei medico-legale in
România ………………………………………………………………..31
4.2 Expertiza medico – legală în caz de împuşcare. ……………………57
4.3 Expertiza medico – legală în caz de utilizare a mijloacelor
explozive…………………………………………………………………….80
5. Aspecte medico-legale si criminalistice de interpretare a condiţiilor
producerii leziunilor. Examenul la locului săvârşirii faptei in cazul
leziunilor produse prin arme de foc si exploziilor. ……………………..91
5.1 Metodologia judiciară de examinare a locului faptei ……………..92

2
RATA HORIA TEZA DE DOCTORAT
5.2 Particularităţile examenului medico-legal preliminar de la faţa locului
in caz de leziuni si moarte produse prin arme de foc si explozii ……...102
5.3 Particularităţile căutării, descoperirii, fixării, ridicării şi ambalării
armelor, tuburilor trase a gloanţelor si a urmelor de explozii descoperite
la faţa locului ………………………………………………………….114
5.4 Fenomenul de « Backspatter » ……………………………………118
Titlul II :
CERCETARI PERSONALE PRIVIND PROBLEMATICA
MEDICO-LEGALA A LEZIUNILOR SI TANATOGENEZEI
PRIN ACTIUNEA ARMELOR DE FOC SI EXPLOZIILOR
1. Studiul medico – legal al cazurilor de moarte violentă prin arme de
foc…………………………………………………………………………119
1.1 Analiza accidentelor de vânătoare întâlnite pe teritoriul
României pe o perioadă de 10 ani (1991-2000)……………..142
1.2 Discutarea rezultatelor investigaţiilor medico-legale ale morţilor
violente produse prin arme de foc ………………………………….146
1.3 Stabilitatea factorilor secundari ai împuşcăturii in timp.
Cercetare personală pe cranii înhumate pentru o perioadă
lungă de timp …………………………………………………..160
2. Studiul medico – legal al leziunilor produse prin materiale
explozive………………………………………………………………….165
3. Studiu experimental medico-legal si criminalistic pentru determinarea
distantei de tragere plecând de la analiza microscopica a factorilor
secundari ai împuşcăturii coloraţi specific cu rhodizonat de sodiu ..........190
4. Propunere pentru realizarea si dezvoltarea unui concept ştiinţific mixt,
medico-legal si criminalistic: balistica medico-legală. ……………………201
Titlul III : CONSIDERAŢII FINALE SI CONCLUZII …………………218
BIBLIOGRAFIE.

3
RATA HORIA TEZA DE DOCTORAT
TITLUL I

PARTEA GENERALĂ

1. INTRODUCERE
Leziunile produse prin arme de foc precum si leziunile produse prin
explozii reprezintă un subiect „ fierbinte”, frecvent întâlnit pe prima pagină a
ziarelor. Întrebările pe care mi le-am pus când am discutat tematica lucrării cu
îndrumătorul meu -Profesorul Beliş- au fost: s-a schimbat ceva in ultimul
deceniu privind caracteristicile patologiei medico-legale a armelor de foc sau
leziunile decelabile la autopsie au rămas aceleaşi? Sunt armele de foc o
problema de interes medical general sau interesul medico-legal este singular?
Exploziile – in patologia medico-legală naţională sunt in totalitate accidentale
(casnice si de muncă) însă situaţia se poate schimba oricând; putem generaliza
experienţa câştigată din studiu acestora si in plus, putem învăţa ceva de la alţii
in privinţa patologiei medico-legale si a tanatogenezei induse de explozii?
Iată câteva probleme care au stat la baza tezei mele de doctorat. Sigur că
trebuie spus de la bun început că armele de foc nu reprezintă o problemă de
sănătate publică majoră în România dar poate deveni. In raport cu alte cercetări
in domeniu realizate in urmă cu 20-25 de ani, numărul de leziuni mortale cu
caracter accidental a crescut de aproape 5 ori in timp ce numărul de omucideri a
rămas aproape constant in timp (trecând insă de la militarul in termen frustrat
sau depresiv la personalul de pază gelos sau intoxicat). In cazul investigării
medico-legale a exploziilor, deşi nu am întâlnit explozii teroriste sau
intenţionale in intervalul de timp analizat, am avut ocazia să evaluez rezultatele
medico-legale generate de explozii accidentale (casnice sau de muncă); cele
două tipuri de explozii au un număr de puncte comune care permit generalizări
extrem de interesante din punct de vedere medico-legal si epidemiologic. Putem
astfel să observăm un patern de producere a tanatogenezei similar intre cele
două (mecanisme primare, secundare, terţiare si quaternare similare) si in
acelaşi timp putem să învăţăm din experienţa celor au explozii teroriste zilnice
precum Israelul sau Statele Unite. Aici serviciile medicale de urgenţă care asistă
victimele sunt întărite cu un medic legist si cu personal militar, devenind astfel
apte să facă unor situaţii particulare si permanent periculoase precum exploziile
in lanţ sau exploziile unor bombe „murdare” (164).
Iată de ce am considerat conţinutul lucrării alese de mine ca fiind extrem
de important in contextul globalizării conflictului anti-terorist. Epoca IRA si
ETA a trecut (anii 1980). Epoca teroristului anarhist acţionând de unul singur si
încercând să atragă atenţia lumii asupra unei cauze semi personale a trecut si ea
4
RATA HORIA TEZA DE DOCTORAT
(anii 1990). Terorismul organizat si finanţat la nivel global a devenit un subiect
de interes pentru orice ţară civilizată începând cu 9/11/2001. Prevenirea
terorismului, protecţia populaţiei si menţinerea coeziunii sistemului medico-
sanitar post-atac reprezintă elemente esenţiale comune ale strategiei civile
globale de luptă împotriva consecinţelor unui atac terorist (165).
Medicul legist se află in plutonul avansat al protecţiei populaţiei contra
unui posibil atac terorist. Activitatea medico-legală este in mişcare – de la o
specialitate capabilă să interpreteze datele medicale biologice in folosul justiţiei,
medicina legală a devenit (alături de medicina militară de linia întâi si de
medicina de urgenţă) un serviciu medical cu caracter special, mixt - militar si
civil, chemat să asigure un climat de siguranţă la nivelul populaţiei civile.
Aceste noi direcţii de orientare a medicinii legale nu înseamnă o
schimbare totală de obiectiv in cadrul specialităţii. Vechile probleme medico-
legale au rămas la fel de actuale deoarece rezolvarea ştiinţifică a problemelor
juridice complexe cuprinse in cadrul dreptului penal obligă la cunoaşterea unor
noţiuni interdisciplinare ample. Interpretarea faptelor biologice in folosul
justiţiei reprezintă un subiect la fel de actual al specialităţii medico-legale.
Asocierea medicului legist la serviciile medicale e urgenţă reprezintă un câştig
pentru specialitate deoarece numai in acest mod medicul legist îşi poate aduce
contribuţia la realizarea unui act medical de calitate atunci când este necesar.
Analiza leziunilor produse de armele de foc asupra corpului este studiată
in comun de medicina clinică, de medicina legală, de criminalistică, precum si
de balistica judiciară si medico-legală iar rezultatele se concretizează sub forma
unor concluzii care sunt utilizate de dreptul penal pentru o hotărâre
judecătoreasca corectă (54, 118).
Leziunile produse de armele de foc sunt leziuni grave care produc fie
pierderea vieţii victimei, fie o infirmitate frecvent asociată cu invaliditate (iată
de ce se consideră acest tip de leziuni ca fiind foarte grave, iar cercetarea lor
(chiar dacă nu sunt foarte frecvente in România) se bucură de toată atenţia
membrilor echipelor de investigaţie (21).
Obiectul infracţiunilor contra vieţii este relaţia socială ocrotită de lege,
care asigură dreptul la viaţă, ca un drept absolut (18).
Legea apreciază viaţa, în primul rând ca o relaţie socială, fapt ce are o
deosebită importanţă în abordarea problematicii sale medico-legale. Viaţa,
privită biologic, ca obiect de studiu al disciplinelor medicale, apare, la rândul
său, ca obiect al acestei relaţii sociale ocrotite de lege. Dreptul la viaţă, ca drept
absolut al omului, este garantat de lege şi opozabil tuturor (erge omnes) (152).
Viaţa şi moartea, deşi interesează pe medic cu precădere sub aspect
biologic, determină existenţa obiectului relaţiei sale sociale. Faptul vizează rolul
conştiinţei juridice în reglementarea conduitei umane, din cauză că mediul
uman nu este un mediu pur natural ci un mediu socializat, creat de activitatea
5
RATA HORIA TEZA DE DOCTORAT
social-istorică a omului. În acest cadru social-istoric în care se apreciază faptele
omului, factorii naturali sunt transformaţii şi umanizaţi, depăşind interpretările
pur biologiste. Fără sinteza biologicului cu socialul “nu se poate înţelege
fenomenul uman în profunzimea realităţii sale individuale” (53).
Dacă viaţa ar fi privită numai biologic atunci şi autolezarea ar trebui
pedepsită chiar dacă nu lezează un drept opozabil tuturor, motiv pentru care
intervenţiile estetice sunt permise. Medicina legală, ca disciplină de graniţă,
este obligată să ia în considerare ambele aspecte.
Astăzi, toate legislaţiile şi normele etice, ca un principiu de etică
universal valabil în raport de societate, ocrotesc viaţa începând de la concepţii,
în timpul naşterii ca şi în perioadele agonale.
În legislaţia română, infracţiunea de omucidere va întruni 3 elemente (14,
157):
- pericolul social dedus din caracterul acţiunii sau inacţiunii (aspectul ei
material) ca şi din pericolul social al valorilor sociale încălcate.
- vinovăţia (aspectul subiectiv al infracţiunii) ca act de conştiinţă şi voinţă
ce clasifică infracţiunile în intenţionate, din culpă şi mixte (preter intenţionate).
Omorul ce exprimă suprimarea vieţii unei alte persoane prin mijloace
violente poate fi omor simplu, omor calificat şi uciderea din culpă.
Medicul legist trebuie să cunoască laturile acestor infracţiuni deoarece
omul, valoarea socială fundamentală în jurul căruia se grupează majoritatea
relaţiilor sociale, se plasează în situaţii antisociale ca autor, victimă, complice
etc.
Pentru calificarea juridică a tuturor acestor categorii de infracţiuni,
medicina legală aduce elemente importante deduse din regiunea lovită, obiectul
întrebuinţat şi cercetat pe baza leziunilor lăsate asupra victimei, numărul
loviturilor aplicate, caracterul vital sau postvital al leziunilor cât şi din condiţiile
concrete de lovire (direcţia, distanţa) sau gravitatea lor (24).
În raport de calificarea medico-legală a tipului de moarte în moarte
violentă pe fond patologic sau pe o reactivitate patologică, moarte patologică
declanşată sau agravată de traumatisme banale şi moarte de cauze concuratoare,
se vor stabili cele mai adecvate calificări juridice.

2. SEMNIFICAŢIA PERFECŢIONĂRII TIPURILOR DE ARME ŞI A


EXPLOZIVILOR.

Armele de foc fascinează si intriga umanitatea de peste 500 de ani. Deşi


se pare că praful de puşcă a fost descoperit de chinezi cu 5000 de ani in urmă,
armele de foc au fost o invenţie pur europeana. Caracterul distrugător al armelor
de foc, precizia lor si faptul ca permite agresorului sa fie la distanţă de victimă,
deci să producă o omucidere cu caracter depersonalizat a dus la impunerea
6
RATA HORIA TEZA DE DOCTORAT
armelor de foc in arsenalul de luptă modern si a permis acestor arme să fie
acceptate si de majoritatea populaţiei civile. Civilizaţia nord-americană
modernă dar si civilizaţii asiatice tribale pun un accent fundamental pe dreptul
oricărei persoane de a apăra si a deţine o armă de foc. Orice încercare de a de a
creşte controlul precum si de limita distribuţia acestor arme ducând la pierderi
politice catastrofale.
Studiul armelor de foc si a efectelor lor distructive (traumatisme grave
deseori mortale dar in special sluţirea, mutilarea, la cei care supravieţuiesc), a
atras in permanenta numeroşi cercetători, din scopuri umanitare.
Datele furnizate de istorie asupra descoperirii prafului de puşca a armei
de foc sunt destul de vagi. Arma de foc portabila ca instrument de apărare sau
atac, este utilizata de peste 600 ani (148). Se pare ca "invenţia" care avea sa
revoluţioneze istoria lumii, aparţine chinezilor care fiind artizani deosebit de
iscusiţi, la începutul secolului I sau II al erei noastre, îşi încântau spectatorii la
marile sărbători cu "focuri de artificii" obţinute prin arderea unor amestecuri de
pulberi si ierburi. Formula iniţiala a pulberii se pare ca era: praf de cărbune, sulf
si salpetru la care se adaugă cenuşa (colorarea flăcării) provenita din arderea
unor ierburi (plante).
Spre mijlocul secolului VII - in imperiul Bizantin - se exploatează si o
alta proprietate a pulberii: explozia si degajarea de forţa cinetica.
Grecii construiesc un aparat cu ţeava, la care, prin aprinderea încărcăturii
de pulbere, aruncau in tabăra inamica un fel de proiectile incendiare. Este oare
prima arma de foc folosita in Europa si menţionata in sursele istorice consultate.
In Europa, descoperirea prafului de puşcă este atribuita lui Sir Francisc
Bacon de către englezi, lui Bertold Schwartz de către germani, iar francezii
atribuie aceeaşi descoperire lui Albert cel Mare.
Tot din documentele vremii, se citează că in lupta de la Gredy (1346)
englezii au utilizat "guri de foc", primele arme de foc portabile. In timp,
dezvoltarea si perfecţionarea armelor de foc si a muniţiilor au devenit ceva
obişnuit, incit astăzi asistam la apariţia unei industrii de armament si muniţii
pentru care se aloca fonduri enorme. Descoperirea armei de foc a avut efecte si
consecinţe nu numai pe plan politico-militar, dar si pe plan social (52).
Apărarea vieţii omului si a sănătăţii lui, apare ca având o semnificatei
proprie. Viata omului apare ca o valoare primara si absolut indispensabila
manifestării in sine si, ce este mai important, o condiţie a continuităţii biologice
a grupului social. Apărând viata se protejează nu numai finita umana, ci si
imensa masa a relaţiilor sociale.
Criminalistica si medicina legală sunt ştiinţe care îşi aduce o
contribuţie considerabila la realizarea scopului procesului penal respectiv
"constatarea la timp si in mod complet a faptelor care constituie infracţiuni
astfel încât orice persoana care a săvârşit o infracţiune sa fie pedepsită potrivit
7
RATA HORIA TEZA DE DOCTORAT
vinovăţiei sale si nici o persoana nevinovata sa nu fie trasa la răspundere
penala" (149).
De fapt, aceste ştiinţe in adevăratul înţeles al cuvântului a apărut ca
o necesitate obiectiva, când mijloacele de lupta ale justiţiei penale împotriva
criminalităţii deveniseră insuficiente fata de creşterea numărului infractorilor si
de perfecţionarea metodelor si mijloacelor de comitere a infracţiunilor.
O data cu perfecţionarea activităţii judiciare si imprimarea unui caracter
modern luptei împotriva criminalităţii a devenit clar ca pentru soluţionarea
cauzelor penale - indiferent de natura lor - numai simpla aplicare a regulilor de
drept este insuficienta.
Necesitatea creării unui sistem ştiinţific coerent destinat investigării
faptelor de natura penala prin recurgerea la metode ştiinţifice de investigare a
realităţii si la reguli tactice specifice de efectuare a unor acte procedurale a fost
argumentata chiar de către specialiştii dreptului penal modern.
Medicina Legală este o specialitate medicală de sinteză care îşi pune
cunoştinţele in slujba justiţiei, ori de cate ori sunt necesare evaluării medico-
biologice complexe, lămuritoare pentru fapte de natura juridica (22).
Medicina Legală îşi are obârşia in interesul individului de a descifra
semnificaţia leziunilor traumatice dar şi în însăşi ideea de justiţie şi de a stabili
masuri compensatorii direct proporţionale cu gravitatea leziunilor traumatice ale
victimei (ochi pentru ochi si dinte pentru dinte).
Se pare ca una dintre cele mai vechi dovezi care atesta colaborarea
"medicina-justiţie" se afla in Codul Lui Hamurabi (rege al Babilonului intre
1792 - 1750 in. Cr.). Acesta cuprinde o serie de articole despre răspunderea
medicilor, prevăzând si sancţiuni pentru greşeli in intervenţiile lor terapeutice.
Ştiinţa "Criminalistica" are certificatul oficial de naştere semnat in anul
1908 prin apariţia carii "Handbuch fur Untersuchungrichter" al lui Hans Gross,
autor recunoscut ca fiind cel care a definit cadrul juridic si a creionat
principalele direcţii ale noii ştiinţe (73).
Elemente care au stat la baza acestei noi ştiinţe nu sunt insa o achiziţie
grăbită. De 200 de ani diferiţi anchetatori profesionişti si-au pus problema
studierii unor aspecte ale viitoarei ştiinţe. Alphonse Bertillon, Edmund Locard
si R.A. Reiss (150) sunt admişi oficial printre întemeietori. Deşi istoria oficiala
nu este unanimă, Edmond Locard apare ca fiind primul care a sintetizat diferite
practici anterioare (inclusiv utilizarea metodei de identificare prin bertillonaj dar
si prin metoda imaginata de concomitent de Herschel Faulds si Henry de
identificare după amprente dactiloscopice in anii 1877-1880). In urma acestui
proces complex de sinteza Edmond Lochard pune bazele expertizei ştiinţifice in
poliţia criminală, stabileşte metodologia ridicării si interpretării urmelor cat si
locul pe care îl ocupa probele furnizate de echipa de cercetare ştiinţifică in
cadrul procesului judiciar.
8
RATA HORIA TEZA DE DOCTORAT
Apariţia "târzie" a criminalisticii ca ştiinţă independentă este explicată de
lipsa de interes a justiţiei fata de probele materiale. S-a dat o lupta serioasa
pentru promovarea unui sistem de probe ştiinţifice. In acest mod dificil proba
testimoniala a fost detronata de proba materiala. Primul jurist care a recomandat
utilizarea mijloacelor tehnico-ştiinţifice ca fiind probatorii in evaluarea
vinovatei sau a nevinovăţiei a fost totuşi Hans Gross (9). Prin opera sa s-a
depăşit faza probatorie "mistico-formala"a judecaţii si s-a intrat in stadiul
"tehnico-ştiinţific".
Istoric vorbind, Medicina Legală însă este o ştiinţa medicalã “de graniţa”
la fel de veche ca întregul sistem juridic al societãtii omeneşti. "Criminalistica"
însă, este considerata o ştiinţă relativ noua, recent acceptata in sistemul juridic
internaţional (22).
Totuşi, încercări de evaluare corectã a petelor de sânge se făceau din
perioada alchimiştilor. Savantul francez Barruel a "elaborat" prin secolul XVI o
metoda considerata atunci infailibila de recunoaştere a sângelui si mai mult,
chiar a speciei de animal de la care provine. Amestecând sângele cu apa regalã -
considera autorul menţionat - se vor degaja vapori care permit recunoaşterea
speciei prin miros: sângele de cal sau de vita miroase a cal, sângele de om
miroase a sudoare, sângele de câine miroase a coteţ, etc.
Primele încercări cu adevărat ştiinţifice de a determina cu exactitate
prezenta sângelui au fost făcute de Schoenbein in anul 1863 - reacţia cu
peroxidaza. Van Deen a preluat problema si a imaginat vestita reacţie cu guiac
(menţionata si de Arthur Conan Doyle). Răspunsul corect si anticipat de autorul
lui Sherlock Holmes a venit la sfarsitul secolului XIX prin munca lui Adler si
Meyer. A apărut astfel pe piaţã benzidina o datã cu o nouã firmã care o
comercializa: firma Merck (benzidina colorează in albastru la concentraţii
minime de hemoglobina) (9).
O alta menţiune a sfârşitului de secol este pentru Rudolf Teichmann
(chimist din Cracovia) care a elaborat testul Teichman de formare a cristalelor
de hematina precum si a spectrofotometriei (citata inclusiv de Mina Minovici in
Tratatul Complet de Medicina legala publicat in anul 1930 la Bucureşti) (22).
Aportul medicinii legale si al criminalisticii la instrumentarea si
soluţionarea cauzelor penale se manifesta diferit pe cele trei planuri distincte -
tehnic, tactic si metodologic - aflate intr-o strânsa conexiune si interdependenta.
Cu alte cuvinte, intr-un sens mai restrâns, aportul acestor discipline la
administrarea actului de justiţie s-ar putea traduce prin termenii de "ancheta
penala" sau, după caz, "ancheta judecătoreasca", denumiri frecvent utilizate,
mai ales in practica judiciara.
De fapt, termenul de "ancheta penala" desemna in vechiul cod de
procedura penala una din formele urmăririi penale, respectiv cea efectuata de
organele de ancheta penala.
9
RATA HORIA TEZA DE DOCTORAT
Actualul Cod de Procedurã Penala (2) prevede o singurã formã de
urmărire penalã, aceea efectuatã de procuror si de organele de cercetare, nemai
folosind noţiunea de "ancheta penala". La rândul ei, denumirea de "ancheta
judecătoreasca" era folosita in legislaţia procesuala penala anterioara pentru a
desemna activitatea procesuala desfăşurată de instanţa de judecata, constând in
administrarea si verificarea probelor. In noua reglementare procesuala penala,
noţiunea de "ancheta judecătoreasca" a fost înlocuită cu cea de "cercetare
judecătoreasca".
"Nu cunoaştem multe discipline juridice sau judiciare in care sa se atragă
atenţia asupra respectării normelor de conduita deontologica ale magistratului",
afirma cu deplin temei, prof. univ. dr. Emilian Stancu, referindu-se atât la
ansamblul de norme privitoare la îndatoririle precumpănitor morale, tehnice,
sau de alt ordin ale profesioniştilor, fata de societate si de diverse categorii de
oameni, in raport cu care îşi desfăşoară activitatea, cat si la teoria ori disciplina
ce are ca obiect stabilirea acestor reguli (148).

Nu numai medicina legalã este chematã sã examineze si sã inţeleagã


contextul producerii leziunilor prin arme de foc. Date cu privire la analiza
medicalã a leziunilor produse prin arme de foc apar mai concentrat spre finele
sec. XVIII si începutul secolului XIX.
Richter (1792) scria despre particularităţile tratamentului chirurgical al
fracturilor de maxilar produse de armele de foc. Larrey (1829) in amintirile sale
despre campania lui Napoleon in Egipt, precizează particularităţile patologiei si
terapiei leziunilor faciale si ale maxilarelor prin împuşcate.
Cearucovski (1837) scrie "Medicina Militara" consacrând un capitol
traumatismelor prin arme de foc. Pirogov descrie orificiile de intrare si ieşire a
gloanţelor (150).
Dintre medicii antemergători care au studiat leziunile produse prin arme
de foc trebuie citaţi o serie de chirurgi de seama. Aceştia aduc contribuţii
importante acestei tinere ramuri: C.D.Severeanu care descrie "Sutura in zig-
zag", V.Gomoiu: "Anaplastiile fetii si ale capului", D.D.Niculescu: "Grefa
dentara". Contribuţii valoroase au adus profesorii Valerian Popescu, Suteu si
multi altii. In alte tari, putem cita chirurgi ca: Sanvareno-Rosselli, Frank
W.Pirrucello, Wilma Carson etc.
In perioadele de război numărul de rãniti, dar mai ales de mutilaţi, de
infirmi au atins procente foarte mari (in primul război mondial 50%, in al doilea
război mondial 35%, in Vietnam - 12.000 victime - din totalul răniţiilor), in
timp de pace leziunile nemortale produse prin arme de foc continuã sa dea
victime însemnate, deoarece portul armei si modul de viata violent le întreţin.
Tentativele de a limita portul armei si mai ales interzicerea armelor si
muniţiilor de calibru mare sunt considerate decizii politice si rar pot trece in
10
RATA HORIA TEZA DE DOCTORAT
practica. Exemplul Marii Britanii este definitoriu. S-a reuşit limitarea leziunilor
produse prin arme de foc numai prin mãsuri legale si numai după ce un individ
a produs o omucidere multipla in care au fost implicaţi mai mult de 20 de copii
(165).
Aceste aspecte au determinat mulţi cercetători sã cunoască îndeaproape
atât armamentul care era prezent, cât si efectele distrugătoare pe care le
produceau pentru a putea interveni in tratarea acestor leziuni grave, dar mai ales
pentru a putea preveni aspectele funeste ale acţiunii acestor arme de la moarte la
infirmitate pentru supravieţuitori
Aspectul umanitar al profesiunii medicale, respectul profund al medicilor
faţă de semenii lor, lupta medicinii legale pentru apărarea omului de violenta,
iată aspectele principale care atrag enorma masa de cercetători de toate
domeniile cãtre acest domeniu de cercetare care încă mai este denumit
"Traumatisme produse prin arme de foc" dar care s-ar putea numi si “Balisticã
medico-legalã”.
In privinţa explozivilor, situaţia este oarecum diferitã (41). Foarte mult
timp, principalele explozive folosite in rãzboi au fost bazate pe pulbere neagrã.
La sfârşitul secolului XIX, apar primele pulberi bazate pe nitroceluloza si se
inventeazã şi dinamita.
Explozibilii militari îşi fac apariţia in timpul rãzboiului Crimeei.
Perfecţionarea continuã a explozivilor militari duce la descoperirea explozivilor
plastici cu mare putere detonatoare si in ultimii ani a gelurilor explozive cu
mare putere distructivă. In paralel cu dezvoltarea explozivilor militari,
globalizarea terorismului internaţional a produs noi tipuri de explozivi cu
putere medie dar cu un numãr mare de victime prin introducerea in dispozitivul
exploziv a cuielor, bolţurilor, bilelor, acelor etc.
Patologia medico-legalã a exploziilor menţioneazã si apariţia de boli
infecţioase cronice la supravieţuitorii exploziilor ca urma a detonãrii suicidiare a
teroriştilor bolnavi de SIDA sau de hepatite B si C.
Dezvoltarea iniţialã a Medicinii Legale s-a făcut in funcţie de nevoile
dreptului de a avea acces la cunoştinţele biologiei si medicinii. Primele atribuţii
ale specialitãţii au fost de a constata cauzelor de moarte, existenta unor leziuni
de violenta corporala, stabilirea filiaţiei biologice si implicit juridice, ori prin
aprecierea discernãmântului pentru o fapta imputabila.
Medicina Legala a cuprins si un vast domeniu de cercetare reprezentat de
fenomene tanatologice, semnele morţii, morfopatologia specifica a unor morţi
prin agenţi vulneranţi (frig, electricitate, intoxicaţii), etiologia si biocinetica
impactelor in accidentele rutiere, delicventa patologica, patogenia diferitelor
tipuri de leziuni traumatice, etc. In acest scop Medicina Legala a preluat
cuceririle ştiinţifice din cadrul diferitelor ramuri medicale pe care le-a adaptat la
cerinţele justiţiei.
11
RATA HORIA TEZA DE DOCTORAT
Obiectul Medicinii Legale după Mina Minovici a fost cel al unei ştiinţe
ale cărei principii contribuie la desãvârşirea legilor ce au ca obiect păstrarea
structurii morale a societăţii si ale cărei demonstraţii, in ceea ce priveşte actele
omului fizic si moral, călăuzesc justiţia in aprecierea faptului cercetat si in
stabilirea gradului de responsabilitate civila si penala. Ea a fost ştiinţa ale cărei
lumini contribuie la evitarea, în măsura posibilului, a erorilor judiciare, ajuta
ştiinţa dreptului sa găsească o dezlegare echitabila, atunci când ea nu este in
măsura, prin propriile ei mijloace (22).
Medicina Legala a furnizat permanent acele elemente necesare
judecătorului pentru a-si fixa convingerile in darea hotărârii cu putere de lege".
Implicând coexistenta unui act medical si altul juridic, Medicina Legala a
presupus cunoştinţe limitrofe ambelor domenii si obliga la exigenta deosebita in
interpretarea faptelor medicale necesare dreptului. Faptul este confirmat de
ponderea pe care actul medico-legal o are in rezolvarea unor probleme judiciare.
Dupã 9/11/2001 însă întregul eşafodaj ştiinţific al specialitãţii s-a
schimbat. Pe lângã atribuţiile de auxiliar al justiţiei, Medicina Legală a devenit
o specialitate de linia întâi. Medicii legişti sunt chemaţi sã constate cauzele de
deces in cazurile in care sunt implicate multe victime, când elementele
tanatogeneratoare sugereazã folosirea de materiale de distrugere in masã. De
fapt modificãrile CP nu fac decât sã dovedeascã aceastã realitate: protecţia
populaţiei civile plecând de la modificãrile genomului si pânã la folosirea de
bombe murdare reprezintã marele deziderat al Medicinii Legale moderne (164).

12
RATA HORIA TEZA DE DOCTORAT

3. DESCRIEREA DIFERITELOR TIPURI DE ARME DE FOC ŞI A


MIJLOACELOR ŞI METODELOR DE PRODUCERE A
EXPLOZIILOR.

Practica criminalisticã si medico-legală modernã a demonstrat mai presus


de orice îndoialã faptul cã un acces liber la arme genereazã o mortalitate
accidentalã şi/sau voluntarã majorã. Un exemplu in acest sens il constituie
cercetarea realizatã de Asociaţia medicalã Americanã si cea Canadianã (167).
Au fost evaluate leziunile si mortalitatea produse de arme de foc in douã orase
invecinate (Seattle si Vancouver) despãrţite de o graniţã (US – Canada) şi în
care legislaţia privind armele de foc este complet diferitã. În Canada legea
restricţioneazã dreptul la posesia armelor iar in US vânzarea armelor este
limitatã doar la o perioadã de probã de 10 zile şi la un cazier judiciar federal
curat. Examinând mortalitatea si morbiditatea existente in cele douã oraşe s-a
constatat un numãr de 10 ori mai mare de omucideri si rãniri grave induse de
arme in zona in care accesul la acestea se fãcea nerestricţionat. In plus numãrul
minorilor implicaţi in incidente este de 25 de ori mai mare in US fapt ce a
permis schimbarea legii discernãmântului minorilor care utilizează arme de foc
plecând de la premisa cã „odatã ce stiu sã incarce arma, pot inţelege si
consecinţele care pot decurge din utilizarea ei”
În acelaşi timp practica judiciarã care reflectã îngeniozitatea infractorilor
a demonstrat că infracţiunile cu folosire armelor de foc sunt foarte variate,
întinzându-se pe o arie largă. De multe ori infractorii recurg la arme, fie pentru a
săvârşi infracţiuni, fie pentru a-şi asigura scăparea, atunci când sunt prinşi
asupra faptelor.

3.1 Reglementarea juridică a deţinerii, depozitării şi folosirii armelor de foc


Interesul asigurării ordinii publice, al ocrotirii persoanelor şi bunurilor a
impus reglementarea regimului armelor şi muniţiilor.
Această reglementare este realizată in România prin legea 295/2004, în
care sunt stabilite condiţiile referitoare la deţinerea şi portul de arme sau
muniţii, precum şi condiţiile referitoare la efectuarea altor operaţiuni având ca
obiect arme şi muniţii (5).
Faptele de nerespectare a regimului armelor şi muniţiilor sunt fapte
periculoase pentru societate, deoarece prin săvârşirea lor se creează o stare de
primejdie pentru valorile sociale a căror a impus stabilirea acestui regim. Ele
sunt incriminate şi în Art. 395 Cod Penal (d) si Art. 406 CP, constituind
infracţiunea de nerespectare a regimului armelor şi muniţiilor. Potrivit primului
aliniat, infracţiunea constă în deţinerea, portul, confecţionarea, transportul
precum şi orice operaţiune privind circulaţia armelor şi muniţiilor sau
13
RATA HORIA TEZA DE DOCTORAT
funcţionarea atelierelor de reparat arme, fără drept, iar potrivit alin. 2
infracţiunea constă în nedepunerea armei sau muniţiei în termenul fixat de lege,
de către cel căruia I s-a respins cererea pentru prelungirea valabilităţii
permisului (3).
Pentru a identifica mai bine o infracţiune care aduce atingere la regimul
armelor şi muniţiilor trebuie definit obiectul material al infracţiunii: - arma.
Conform legii 295/2004, armele de foc sunt definite în articolul 3, acele
“arme a căror funcţionare determină aruncarea unuia sau mai multor proiectile,
substanţe aprinse sau luminoase ori împrăştierea de gaze nocive, iritante sau de
neutralizare”. In plus noul Cod Penal prevede pedepsirea folosirii armelor cu aer
comprimat si a dispozitivelor pirotehnice fãrã drept.
Din punct de vedere al regimului explozivilor, CP in art. 408 prevede
pedepse foarte severe mergând pânã la detenţia pe viaţã in cazul utilizãrii cu
consecinţe serioase a dispozitivelor explozive perfecţionate.

Principiul de funcţionare al armelor de foc are la bază forţa de expansiune


a gazelor provenite din detonarea unei capse ori prin explozia unei încărcături.
În sensul legii 295/2004 precum si al CP, armele de foc sunt:
1. armele militare, confecţionate pentru dotarea forţelor armate, folosite în
acţiuni de neutralizare sau nimicire a personalului şi tehnicii de luptă a
inamicului, precum şi alte instrumente, piese sau dispozitive destinate a
imobiliza, a rănii, a ucide ori a distruge, dacă prezintă caracteristicile unei
arme militare;
2. arme cu glonţ sau alice, special fabricate sau confecţionate pentru
practicarea tirului sportiv omologate sau recunoscute ca atare de
Federaţia Română de Tir;
3. armele de vânătoare cu glonţ, cu alice sau mixte, destinate practicării
vânătorii;
4. armele confecţionate special pentru a împrăştia gaze nocive, iritante sau
de neutralizare;
5. armele ascunse, astfel fabricate sau confecţionate încât existenţa lor să nu
fie vizibilă sau bănuită;
6. armele de panoplie, făcute inofensive, dacă prin valoarea lor istorică,
ştiinţifică sau care constituie daruri, recompense ori amintiri, sunt
destinate a fi păstrate în instituţii de cultură şi artă, asociaţii cultural-
artistice şi sportive sau în panoplii personale;
7. arme de recuzită făcute inofensive – destinate a fi folosite în activitatea
artistică sau de producţie cinematografică, a teatrelor, circurilor,
studiourilor de film ori a altor asemenea instituţii cultural – artistice.
Sunt considerate arme de foc şi ansamblurile, subansamblurile şi
dispozitivele care se pot constitui şi pot funcţiona ca arme de foc.
14
RATA HORIA TEZA DE DOCTORAT
Prin muniţii în prezenta lege se înţelege: “cartuşele, proiectilele şi
încărcăturile de orice fel care pot fi întrebuinţate la armele prevăzute în art. 3.”
Legea mai sus menţionată stabileşte în primul rând condiţiile referitoare la
deţinerea şi portul armelor şi muniţiilor pe care le voi prezenta in continuare pe
scurt.
Persoanele fizice pot deţine arme sau muniţii, numai cu autorizarea
persoanelor prevăzute de lege. De la această regulă sunt admise numai câteva
excepţii, când autorizarea nu este necesară ( membrii cluburilor de tir exemplu).
Art. 9 prevede:
- se exceptează de la dispoziţiile prezentei legi, în afară de cele referitoare la
uzul de armă, organele, unităţile, formaţiunile şi instituţiile militare, precum şi
unităţile sau secţiile agenţilor economici care execută comenzi de arme de foc şi
muniţii pentru acestea. Acestea au norme interne ce reglementează regimul
armelor şi muniţiilor.
În continuare legea prevede categoriile de persoane cărora li se poate
acorda autorizarea de a deţine sau purta arme şi muniţii. Numărul şi felul
armelor, precum şi cantitatea de muniţii care pot fi deţinute şi purtate de
persoanele autorizate, se stabilesc potrivit aceleiaşi legi de către organul de
poliţie competent. În al doilea rând se prevăd autorizaţiile şi condiţiile în care
acestea pot produce sau confecţiona arme.
Persoanelor fizice nu li se recunoaşte acest drept. De asemenea,
persoanelor fizice le este interzis să confecţioneze muniţii.
Excepţie fac doar persoanele care pot deţine arme de vânătoare şi cărora
li se recunoaşte dreptul de a confecţiona muniţia pentru aceste arme.
În sfârşit, există dispoziţii referitoare la transportul, circulaţia armelor sau
muniţiilor precum şi a funcţionării atelierelor de reparat arme şi muniţii.
Cerinţa legii referitoare la săvârşirea infracţiunii se poate realiza printr-o
acţiune sau inacţiune. Fapta constând într-o acţiune, infracţiunea de
nerespectare a regimului armelor şi muniţiilor nu poate fi săvârşită decât cu
intenţie (direct sau indirect) şi se pedepseşte conform art. 406 Cod Penal. În
forma prevederilor art. 406 Cod Penal, aliniatul 2, infracţiunea se realiza printr-
o inacţiune, iar fapta poate fi realizată prin intenţia directă sau culpă.
Noul Cod penal ia in discuţie si folosirea armele care pot arunca un
proiectil prin acţiunea aerului comprimat sau a unui alt gaz sub presiune. Aceste
arme pot avea şi ele efect omorâtor. Nu se menţionează regimul armelor de
semnalizare dar si acestea pot avea efect omorâtor. În plus armele care produc o
descãrcare electricã (TASER) frecvent folosite de cãtre poliţie in multe ţãri nu
sunt menţionate specific dar ar trebui luate in discuţie deoarece sunt peste 25 de
cazuri de omor accidental induse de aceste arme (168, 169)

15
RATA HORIA TEZA DE DOCTORAT

3.2 Noţiuni generale de balistică judiciara - Identificarea armelor de foc

Necesitatea de a stabili tipul şi sistemul unei arme de foc pe baza unui


glonţ tras, a unui tub ars sau a altor urme balistice se impun în cazul comiterii
unei infracţiuni cu armă de foc, întrucât în urma acestora se formează cercuri de
suspecţi şi implicit prinderea autorilor. Descoperind, după cercetări la faţa
locului glonţul, permite studiul acestuia fapt ce poate indica tipul armei din care
s-a tras ţinând cont de: forma, dimensiunea şi greutatea glonţului care pot indica
felul armei: puşcă, pistol sau revolver (37).
Forma alungită, ascuţită la capăt a glonţului în greutate de cca. 30 grame
şi o lungime de 28 mm indică o puşcă cu ţeavă lungă. Cel de revolver este
cilindric şi cu vârful bont iar glonţul de pistol are vârful rotunjit. Spre orientare,
greutatea unor gloanţe folosite la diferite sisteme de pistoale (83, 102):

Walther mod PP 6,28 grame


Titanic 6,85 grame
Parabellum 8,10 grame
Beretta 6,10 grame

Diametrul (calibrul) glonţului măsurat cu micrometrul în partea cea mai


groasă indică în general calibrul armei. Glonţul destinat pentru o anumită armă
nu poate fi însă introdus nici înainte nici după tragere în armă prin gura ţevii,
deoarece în primul caz calibrul propriu-zis este cu 0,2 – 0,5 mm mai mare decât
calibrul ţevii, iar după tragere părăsind ţeava revine la dimensiunile reale sau
capătă unele deformaţiuni longitudinale. Urmele ghinturilor şi ale plinurilor pe
glonţul tras poate indica cu precizie construcţia interioară a ţevii, din care a fost
tras. Astfel suprafeţele proeminente dintre ghinturile ţevii apar pe cămaşa
glonţului sub formă de şanţuri iar ghinturile sub formă de proeminenţă. La
armele de foc numărul ghinturilor este de 4 sau de 6 dar la diferite sisteme sunt
5,6-8, sensul ghinturilor fiind de obicei dextrogir iar la unele arme au ghinturile
sinistrogire (spre stânga) după cum urmează (76, 149):

Nr. Crt. Denumirea armei Sens rotaţie Nr. de ghinturi


Calibrul 7,62 mm
1 TT Tokarev model 1933 dreapta 4
2 TT model special dreapta 4
Calibrul 7,63 mm
3 Mauser mod. 1908 dreapta 4
Calibrul 7,65
4 Astra mod 1915 dreapta 4
16
RATA HORIA TEZA DE DOCTORAT
5 Fromer-Beby dreapta 4
6 Kesler dreapta 4
7 Browning mod. 1900 dreapta 6
8 Cesca mod. 1950 dreapta 6
9 Walman dreapta 6
10 Bayard mod. 32 stânga 6
11 Colt stânga 6
12 Vesta stânga 6

Lăţimea urmelor câmpurilor de pe glonţ este egală cu lăţimea câmpurilor


din ţeava armei din care s-a tras. Lăţimea câmpului se măsoară de obicei între
marginile de jos ale acestuia (50).
Lungimea pasului care este unghiul de răsucire a ghinturilor în raport cu
axa longitudinală, indică tipul armei. La puşca mitralieră Z.B. de exemplu,
lungimea pasului este de 240 mm., particularitate care diferă de la tip la tip.
Când nu se găsesc pe glonţ striaţii oblice produse de plinurile dintre ghinturi
toată cămaşa fiind acoperită cu striaţii, investigatorul trebuie să se gândească la
două posibilităţi:
a) – glonţul a fost tras dintr-o armă a cărei ţeavă a fost puternic atacată de oxizi,
datorită cărui fapt nu a putut imprima mişcarea elicoidală caracteristică armelor
cu ţeava ghintuită, glonţul trecând prin ea fără să se înşurubeze între ghinturi;
b) – la comiterea infracţiunii, autorul s-a folosit de cartuşe care nu erau destinate
tipului de armă.
Un alt element ce poate duce la identificarea generală a armei este semnul
fabricii din care se poate deduce provenienţa muniţiei.
Acest semn se află pe partea posterioară a glonţului unde cămaşa
protectoare este îndoită spre interior sub formă de guleraş inelar lăsând să se
vadă plumbul care poartă această inscripţie.
În unele situaţii, la locul comiterii infracţiunii se găsesc gloanţe
deformate, chiar sfărâmate sau extrase de medicul legist cu ocazia autopsiei din
cadavrul victimei.
Asta denotă că unii infractori în scopul ascunderii armei şi pentru a-şi
uşura portul acesteia sub haină, scurtează ţeava acesteia prin tăiere. Datorită
condiţiunilor balistice necorespunzătoare create, glonţul se poate deforma sau
chiar sfărâma în momentul ieşirii din ţeavă, atingând în această formă ţinta.
Deci, în cazul găsirii unor asemenea gloanţe la locul infracţiunii trebuie să se
pună ipoteza unei arme cu ţeava retezată (111).
De menţionat însă că nu în toate cazurile un glonţ deformat sau chiar
sfărâmat provine dintr-o armă cu ţeava retezată. Uneori, un glonţ tras cu o armă
fără defecte, având ţeava normală (lungă sau scurtă), poate să se lovească de un
obstacol, poate ricoşa sau ajungând în corpul victimei se deformează atunci
17
RATA HORIA TEZA DE DOCTORAT
când străbate un ţesut dur (de exemplu sternul sau osul sacrat) sau se loveşte de
oasele lungi ale scheletului.
Tubul cartuşului tras, descoperit la locul infracţiunii în anumite situaţii
poate avea o importanţă mai mare la identificarea armei cu care s-a tras glonţul.
Această importanţă creşte atunci când glonţul nu a putut fi găsit nici la
locul infracţiunii nici în cadavrul victimei.
Tubul tras, găsit la cercetarea locului infracţiunii va fi studiat din
următoarele puncte de vedere:
a) – mărimea, greutatea şi forma lui, care indică tipul armei cu acre s-a tras:
puşcă, pistol sau revolver. Forma tubului şi particularităţile lui, limitează mult
posibilităţile de a se folosi un cartuş de un anumit calibru la diferite alte sisteme
de arme, care au acelaşi calibru şi acesta datorită construcţiei camerei de
explozie a armelor.
b) – modul de sertizare: glonţul este fixat în partea de sus, a tubului, numită
gâtul tubului.
Fixarea glonţului în gâtul tubului se face de obicei printr-o presare
mecanică puternică, iar câte odată prin imprimarea suplimentară a unor gheare
ce apar sub formă de trei adâncituri semisferice pe gâtul tubului şi pe partea
inferioară a glonţului.
În afară de faptul că modul de sertizare poate indica locul de fabricaţie a
muniţiei, el poate fi un indiciu preţios în vederea verificării infractorului, dacă la
percheziţia domiciliară efectuată la învinuit se descoperă cartuşe sertizate la fel
şi de acelaşi calibru.
Tubul, gâtul tubului şi, în special diametru interior al acestuia indică
întotdeauna calibrul armei. Trebuie ţinut cont, însă, de faptul că în momentul
tragerii, în urma presiunii gazelor atât gâtul cât şi întregul tub se dilată puţin,
fapt ce determină mărirea diametrului.
Cu cât dilatarea e mai pronunţată sau gâtul tubului este mult mai puţin
crăpat, se poate deduce că la o armă de un calibru anumit s-a folosit un cartuş de
calibru mai mic.
Inscripţiile de pe fundul tubului (ex. RSR 58,22) indică provenienţa şi
locul fabricaţiei muniţiei (111).
O caracteristică a diferitelor sisteme de arme de foc este şi modul de
aruncare a tuburilor arse. Dacă la cercetarea locului infracţiunii pe baza direcţiei
tragerii s-a stabilit locul de unde s-a tras şi dacă în acel loc s-au descoperit
tuburi arse, se poate deduce sistemul armei.
Pentru demonstrarea acestui lucru sunt redate mai jos particularităţile de
aruncare a tuburilor arse la diferite sisteme de arme de foc (pistoale):
- T.T. (cal. 7.62 mm şi Browning cal. 7,65 mm) aruncă tubul la dreapta;
- Parabellum (model 1908 cal. 9 mm) şi Beretta (model 1941 ca. 9 mm) aruncă
tubul în spate pe direcţia tragerii;
18
RATA HORIA TEZA DE DOCTORAT
- Walther (1938 cal. 9 mm) aruncă tubul la stânga.
Această caracteristică a diferitelor sisteme de pistoale ajută la lămurirea
cauzei în situaţia când în urma acţiunilor operative se descoperă asemenea arme
la infractorii incluşi în cercul de bănuiţi. Când se cunoaşte sistemul de armă cu
care s-a comis infracţiunea, în cazul unei sinucideri locul unde se află tubul ars,
face posibilă stabilirea locului de unde s-a tras, fapt ce permite tragerea unor
concluzii juste în ceea ce priveşte calificarea faptei.
Sunt situaţii când la locul infracţiunii nu se găsesc tuburile arse. Acest
lucru poate indica următoarele aspecte (148):
- infracţiunea a fost comisă cu o armă care nu aruncă tuburile arse (puşcă Z.B.
sau revolver);
- infractorul, foarte precaut, după comiterea infracţiunii a adunat corpurile
delicte, cunoscând importanţa acestora în identificarea armelor de foc.
Ambele aspecte pot constitui indicii preţioase în munca organelor de
poliţie care au sarcina să cerceteze locul infracţiunii în asemenea situaţii.

Identificarea cu ajutorul gloanţelor


Canalul ţevii armei de foc, cu ţeavă ghintuită, poartă întotdeauna urmele
uneltei cu care a fost lucrată, urme ce apar sub formă de striaţii fine,
microscopice, caracteristice pentru fiecare lot de fabricaţie şi care se reproduce
cu fidelitate pe cămaşa glonţului tras. Aceste striaţii, la început sunt
asemănătoare la lotul de arme fabricate într-un anumit timp, dar cu cât arma este
folosită mai mult, fiind supusă şi agenţilor atmosferici şi acţiunii gloanţelor,
canalul ţevii se individualizează, fapt ce determină creare de către ghinturi a
unor striaţii caracteristice ce nu se găsesc la altă armă.
Operaţiunea de identificare se realizează de către criminalist atunci când I
se pune la dispoziţie glonţul corp delict, arma sau armele ridicate de la
persoanele bănuite de comiterea infracţiunii, pentru a fi examinate şi pentru a
executa tragerile experimentale în scopul obţinerii gloanţelor model tip de
comparaţie (9, 26, 150).
Examinarea striaţiilor de pe glonţ se face folosind la început gloanţele
trase experimental. După descoperirea unor particularităţi repetate pe gloanţele
experimentale, se înlocuieşte unul din gloanţele experimentale, cu glonţul corp
delict şi se face comparaţia detaliilor persistente ale urmelor descoperite pe
glonţul tras experimental (111). Striaţiile care coincid atât pe glonţul trimis
pentru expertiză cât şi pe cel tras experimental, se fotografiază cu ajutorul unei
micro-fotocamere sau cu ajutorul unei camere de fotografiat montată pe
microscopul comparator.
Comparaţia şi fotografierea se efectuează în mod treptat, urmărind toate
urmele plinurilor şi ghinturilor. Pentru examinarea microscopică comparativă a
urmelor de pe gloanţe se foloseşte microscopul comparator care este alcătuit din
19
RATA HORIA TEZA DE DOCTORAT
două microscoape montate în aşa fel încât sistemul prismelor uneşte imaginile a
două obiecte examinate într-un singur câmp de vedere al ocularului.
Microscopul comparator are două măsuţe pentru obiectele de examinat ,
mai are o serie de accesorii care permit întrebuinţare lui în condiţii cât mai
bune. Printre acestea se numără un purtător de preparate, instalaţie care permite
în mod lent şi fără întrerupere mişcarea gloanţelor comparate pe suprafaţa mesei
pentru obiecte, în două direcţii reciproce, perpendiculare. Acest lucru permite
expertului să introducă în câmpul de vedere al microscopului diferite părţi ale
gloanţelor comparate (36).
Iluminarea striaţiilor de glonţ se realizează prin instalaţia microscopului
sau lumina zilei.

Identificarea cu ajutorul tuburilor trase


Tubul cartuşului prezintă mai multe variaţiuni ale urmelor cauzate de
piesele armei cu care s-a tras, determinate de tipul şi sistemul acestuia.
Elementele individuale de identificare ce se disting pe tubul ars, sunt cauzate
de:
• percutor:
• peretele frontal al închizătorului;
• camera de explozie;
• gheara extractoare;
• dintele opritor (pragul aruncător).

1.Urmele percutorului
În momentul declanşării focului, percutorul loveşte capsa tubului,
imprimând o adâncitură mai mult sau mai puţin pronunţată şi caracteristică ca
profunzime, formă şi plasament. Astfel secţiunile transversale ale diferitelor
percutoare pot fi:
• rotunde;
• ovale;
• pătrate;
• rombice;
• dreptunghiulare.
Iar secţiunile longitudinale spre vârful percutorului pot fi:
• plate;
• ascuţite;
• bombate;
• trapezoidale.

20
RATA HORIA TEZA DE DOCTORAT
De asemenea, neregularităţile microscopice de pe vârful percutorului
produc urme corespunzătoare în percuţie, care se pretează foarte bine la
identificarea acestuia.
Alte caracteristice individuale extrem de preţioase pentru identificare,
sunt formate în capsă de unele modificări, deteriorări sau chiar rupturi ale
percutorului, ca urmare a uzurii acestuia.

2.Urmele camerei de explozie


Camera de explozie, în cele mai multe cazuri, prezintă pe perete
neregularităţi sau proeminenţe care se imprimă longitudinal pe latura tubului la
introducerea acesteia cât şi datorită dilatării lui în momentul exploziei şi a
extragerii tubului din camera de explozie.

3. Urmele ghearei extractoare


Gheara extractoare va produce o serie de striaţii pe gulerul tubului în
momentul când acesta se loveşte de pragul aruncător şi este aruncat afară.
Aceste urme sunt unice în felul lor şi redau conturul muchiei ghearei
extractoare. Întrucât ele sunt produse întotdeauna în acelaşi fel valoarea lor de
identificare este deosebită.

4. Urmele pragului aruncător


La extragerea tubului ars în momentul când închizătorul ajunge la capătul
camerei de explozie, bara cartuşului se loveşte de pragul aruncător care face ca
tubul să fie aruncat în afară.
Datorită acestei lovituri pe gulerul tubului se formează urma pragului care
apare pe partea opusă urmelor ghearei extractoare. Toate aceste urme duc în
mod cert la identificarea urmei cu care s-a tras dacă sunt examinate şi
interpretate în mod just, de experţi în raport cu urmele găsite pe tubul model tip
de comparaţie.
O importanţă deosebită o au urmele lăsate de percutor deoarece în unele cazuri
acestea pot duce la identificarea armei.

Posibilităţi şi limitele în identificarea armelor cu ţeavă lisă


Focul tras dintr-o armă cu ţeava lisă, de vânătoare, porneşte din gura ţevii
ca o masă compactă cu rondelă şi bură (23).
Rondela este confecţionată din carton şi este aşezată la gura cartuşului
pentru fixarea alicelor. Bura este făcută din pâslă, din carton sau foi de hârtie
îmbibată cu grăsime sau ceruită şi se pune între praful de puşcă şi alice. Bura,
datorită rezistenţei aerului cade la pământ după câţiva metri, iar rondela, de cele
mai multe ori este distrusă.

21
RATA HORIA TEZA DE DOCTORAT
Rondela şi bura pot fi descoperite la locul faptei. Elementele generale de
identificare pe baza burei sunt următoarele:
- diametrul burelor indică cu aproximaţie calibrul armei. O concluzie asupra
calibrului armei se poate trage de expert, numai după ce s-a consultat cu un
specialist în materie.
- materialul din care sunt confecţionate burele arată dacă cartuşul a fost
procurat din comerţ sau infractorul s-a folosit de un tub vechi pe care l-a
încărcat singur. La cartuşele încărcate de infractor se întâlnesc rondele şi bure
confecţionate grosolan din câlţi, pânză, hârtie etc.
Dacă un glonţ contribuie la identificarea armei cu ţeavă ghintuită, alicele
care au trase cu armă cu ţeava ghintuită au o valoare de identificare mai mică.
Numărul şi greutatea alicelor permit stabilirea calibrului armei numai atunci
când acestea au fost găsite grupate; lucru foarte rar întâlnit deoarece încărcătura
armei cu ţeavă lisă într-un con ce se măreşte direct proporţional cu distanţa de
tragere.
La o armă cu un calibru anumit pot fi folosite alice de diferite dimensiuni;
o particularitate a armelor cu ţeavă lisă, spre deosebire de armele cu ţeavă
ghintuită este faptul că acestea nu aruncă tuburile arse, ci după fiecare tragere
tuburile se extrag manual din camera de ardere. Din această cauză la locul
comiterii infracţiunii se găsesc rar tuburi arse.
Tubul tras, folosit la o armă cu ţeavă lisă prezintă următoarele elemente
de identificare generală (148).
- dimensiunea care indică calibrul armei este stabilită convenţional şi se
exprimă prin cifre (12, 16, 20, 24). Spre orientare se apreciază că la armele cu
alice calibrul 12 este mai mare decât 20 sau 24;
- inscripţiile imprimate pe corpul tubului care este confecţionat din carton presat
şi pe rozeta lui indică provenienţa şi locul de fabricaţie;
- gradul de uzură indică dacă cartuşul este nou sau a mai fost folosit şi
reîncărcat. Acest lucru permite să se tragă anumite concluzii privind chiar
cercul de bănuiţi în care trebuie căutat infractorul, deoarece în general
persoanele care deţin în mod clandestin arme de vânătoare, recuperează în toate
cazurile tuburile arse.
În practica criminalistică se întâlnesc numeroase cazuri, în care cei ce
confecţionează artificial alicele sunt deţinătorii ilegali de arme. Descoperind la
locul infracţiunii alice din a căror formă şi material arată că nu sunt cumpărate
din comerţ, expertul va căuta să stabilească cu ce instrumente au fost
confecţionate.
Astfel se v-a putea deduce dacă alicele au fost confecţionate cu o daltă
sau din sârmă, cuie sau plumb. Fiind în posesia acestor date şi prin alte metode
specifice va stabili cercul de bănuiţi, la care se vor căuta arme, cartuşe încărcate
precum şi instrumentele de care infractorul s-a folosit la confecţionarea lor.
22
RATA HORIA TEZA DE DOCTORAT
Singura urmă a mecanismului armei cu ţeavă lisă ce rămâne pe tub este cea
lăsată de percutor pe capsa cartuşului, care permite stabilirea în mod sigur, pe
baza caracteristicilor armei cu care s-a tras. Cu toate că tubul se poate folosi de
mai multe ori capsa trebuie schimbată după fiecare tragere şi în acest mod, urma
percutorului pe capsă reprezintă întotdeauna rezultatul ultimei trageri.

3.3 Noţiuni tehnice despre arme de foc şi explozii

Examenul tehnic al armei


In momentul descoperirii unei omucideri sau a unei rãniri produse prin
arme de foc, investigatia locului faptei va duce la acumularea unui ansamblu de
date si obiecte care – in ultimã instantã – vor reprezenta elemente care vor duce
la o incadrare penalã a faptei. Examenul tehnic al armei reprezintã un element
de maximã importantã in investigarea producerii leziunilor. Desi nu este realizat
de medicul legist, examenul tehnic aduce elemente de maximã importantã in
intelegerea modului de producere a leziunilor si din acest motiv acest examen
criminalistic a fost introdus in economia lucrãrii (21, 150).

Stabilirea modelului şi tipului armei


La stabilirea modelului şi tipului armei se ivesc de obicei greutăţi atunci
când pentru expertiză a fost prezentată o armă de foc al cărui model este puţin
cunoscut. Necesitatea de a stabili tipul şi modelul armei pe baza unui glonţ sau
unui tub de cartuşe arse. Concluziile referitoare la tipul şi modelul armei de foc
sunt un indiciu preţios pentru reducerea cercului de bănuiţi. În cazul când
pentru expertiză a fost înaintată o armă a cărui model sete puţin cunoscut, este
necesar să se cerceteze marcajul de pe piesele armei şi anume: inscripţiile de pe
armă, marca fabricii, semnele firmei, cifrele ce compun seria armei, diferite
inscripţii care indică, de obicei, firma şi calibrul canalului ţevii, precum şi
denumirea pistonului.
În lipsă de asemenea indicaţii directe, se procedează la stabilirea datelor
tehnice şi particularităţilor de construcţie ale armei cercetate, iar apoi cu ajutorul
tabelelor din manuale sau instrucţiuni, se stabileşte modelul armei.
Datele tehnice ale unei arme de foc sunt:
- lungimea totală a armei;
- greutatea armei fără cartuşe;
- greutatea armei cu cartuşe;
- calibrul;
- lungimea canalului ţevii;
- grosimea peretelui şi calibrului ţevii armei;
- numărul şi direcţia ghinturilor;
- lăţimea ghinturilor.
23
RATA HORIA TEZA DE DOCTORAT
Particularităţile de construcţie ale armei sunt:
- construcţia ţevii;
- sistemul de funcţionare ( de dare a focului );
- schema de montare a ţevii armei;
- schema de montare a închizătorului;
- felul piedicii de siguranţă;
- direcţia de aruncare a tuburilor arse, etc.
Toate datele tehnice şi particularităţile de construcţie ale armelor de foc
reprezintă elemente pentru identificarea generală, elemente care se stabilesc prin
examinarea atentă a armelor, prin comparare cu alte arme asemănătoare sau cu
datele cuprinse în tabele, prin măsurători fizice sau consultarea unor specialişti
militari. Stabilirea modelului şi tipului armei se poate face şi după gloanţele sau
tuburile arse, descoperite la locul infracţiunii studiind felul percuţiei pe capsă,
lăţimea ghinturilor, unghiul de răsucire, direcţia de aruncare a tuburilor arse,
plasamentul ghearei extractoare, a dintelui opritor etc. Ţinând seama de
caracteristicile de foc lungi ( puşti mitraliere, puşti militare ) nu există nici o
greutate în a deosebi cartuşele folosite de ele, faţă de gloanţele întrebuinţate la
armele de foc scurte şi pistoale automate (58, 66).
Există sute de modele de pistoale care diferă între ele prin calibru,
numărul şi lăţimea ghinturilor, gradul de răsucire a ghinturilor etc.
În afară de urmele lăsate de ţeava armei pe glonţ, pe tubul de cartuş se
imprimă urmele diferitelor piese ale armei. Aceste urme provin de la piesele de
oţel ale armei, care acţionează cu multă putere. Fiecare tip de armă lasă pe tubul
cartuşului urme caracteristice specifice. Caracteristicile specifice ale tubului de
cartuş ( de exemplu, prezenţa sau absenţa marginii ieşite în afară de pe fundul
tubului sau şanţul din jurul fundului tubului, prezenţa sau absenţa urmelor lăsate
pe tub de diferite piese ale armei cum sunt gheara extractoare, dintele opritor,
capul închizătorului sau furca închizătorului, constituind o bază suficientă
pentru stabilirea tipului de armă (111).
Piesele pistolului care lasă urme pe tubul cartuşului, în timpul tragerii
unui foc sunt (76):
- încărcătorul;
- planul înclinat de alunecare în camera de explozie;
- marginea de la intrare în camera de explozie;
- gheara extractoare;
- dintele opritor;
- vârful percutorului;
- capul închizătorului.

24
RATA HORIA TEZA DE DOCTORAT
Construcţia diferitelor piese ale armei, enumerate aici, dimensiunile lor de
aşezare, constituie o caracteristică, care determină, în majoritatea cazurilor cu
precizie, modelul armei respective.
Sunt cazuri când examinarea stării tehnice a armei se realizează asupra
armelor ce au fost găsite şi scoase din fântâni, râuri, W.C. - uri unde au stat un
timp mai mult sau mai puţin îndelungat. Dacă arma nu poate fi demontată se va
proceda la fotografierea ei cu raze gamma, ceea ce permite să se stabilească
particularităţile de construcţie ale armei respective.
Metoda se bazează pe proprietatea razelor gamma de a pătrunde în mod
inegal prin diferite obstacole de aceeaşi grosime şi prin material omogen de
grosime diferită. Fotografia cu raze gamma, trebuie cerută la Institutul de Fizică
Atomică sau I.G.P.- Institutul de criminalistică, deoarece celelalte organe de
poliţie nu dispun de asemenea instalaţii (149).
Izotopii radioactivi, cei mai des folosiţi astăzi pentru scopurile gamma-
grafiei sunt:
- izotopii radioactivi ai cobaltului;
- izotopii radioactivi ai iridiului 192.

Verificarea stării de funcţionare a armei


Stabilirea stării de funcţionare a unei arme este una din sarcinile
obişnuite ale criminalistului, mai ales atunci când se invocă împuşcătura din
lipsă de prevedere, motivându-se că arma ar fi fost defectă. Este adevărat că
asemenea cazuri sunt rare, dar constituie şi cele mai dificile expertize sau
constatări tehnico-ştiinţifice.
Operaţiunile de examinare se fac într-o anumită ordine. Pentru cercetarea
armelor, se recomandă folosirea instrucţiunilor acelei arme de foc. D e aceea,
una din sarcinile de bază ale expertului balistic este tocmai completarea unei
colecţii bogate de asemenea instrucţiuni, precum şi a unor tabele comparative,
eventual cu fotografii (111).
Verificarea armei se face în primul rând, în stare montată şi apoi în stare
demontată.

a. Verificarea armei montate


Verificarea armei montate se face cu scopul de a stabili starea de păstrare
a pieselor şi modul lor de funcţionare.
Se recomandă ca, înainte de a se demonta arma, să se facă
roentgenterapia sau gamma-grafia acesteia pentru evitarea unor accidente în
cazul când este blocată sau încărcată. Fotografia obţinută indică în mod evident
starea şi modul în care se îmbină piesele armei. Este necesar să se stabilească
gradul de efort ce se cere a fi aplicat pe trăgaci, pentru a determina declanşarea
închizătorului. Efortul necesar pentru efectuarea unei împuşcături se stabileşte
25
RATA HORIA TEZA DE DOCTORAT
cu dinamometrul cu arc. Pentru obţinerea rezultatelor precise se fac cel puţin
zece măsurători. În lipsa unui dinamometru, gradul de efort se stabileşte cu
ajutorul unei greutăţi atârnate pe trăgaciul armei.
Gradul de efort cel mai mic obţinut de la o armă în stare de funcţionare
trebuie să nu fie sub valoarea minimală arătată în tabele sau indicată de
constructor (76).
Pentru stabilirea stării de funcţionare armele se verifică, în primul rând în
stare montată, pentru a se observa dacă:
- pe suprafaţa pistolului există rugină, zgârieturi şi dacă piesele pistolului
au crăpături;
- splintul extractorului şi capul percutorului sunt deplasate;
- arcul dispozitivului de oprire al închizătorului se menţine pe poziţia
montat;
- dispozitivul de oprire al închizătorului reţine prin proeminenţa sa
închizătorul în stare deschisă la introducerea încărcătorului fără cartuşe (pentru
verificare se introduce în mâner încărcătorul fără cartuşe, se trage înapoi şi
imediat se dă drumul închizătorului);
- clama de susţinere a încărcătorului ţine în mânerul pistolului
încărcătorul şi dacă sub presiunea arcului depresantului (servantului) şi prin
greutatea sa la apăsare pe butonul clamei de susţinere a încărcătorului, acesta
iese uşor din mâner;
- cartuşul este împins din încărcător în camera cartuşului. Pentru aceasta
se încarcă încărcătorul cu cartuşe de exerciţii, se introduce încărcătorul în
mânerul pistolului, se trage închizătorul înapoi, după care se dă drumul
închizătorului. Apoi se verifică dacă închizătorul a revenit în poziţia anterioară
şi dacă cartuşul a fost împins în camera cartuşului.
De asemenea se verifică dacă mecanismul de siguranţă funcţionează la
blocarea cocoşului cu piedică de siguranţă dacă închizătorul şi trăgaciul sunt
blocate. Când cocoşul este blocat cu piedica de siguranţă şi se apasă pe trăgaci,
trebuie ca trăgaciul să nu se mişte înapoi şi nici închizătorul să nu se deplaseze.
Se verifică dacă cocoşul este pus în poziţia “armat” este ţinut bine în
aceeaşi poziţie. La pistolul în stare de funcţionare, cocoşul pus în poziţia
“armat” nu se va declanşa la o uşoară apăsare din spate. La apăsarea pe trăgaci,
cocoşul va scăpa brusc de pe poziţia “armat” şi va lovi percutorul.
Ultima verificare se face asupra mecanismelor de tragere dacă ele
funcţionează bine. În acest scop se va verifica dacă la apăsare pe trăgaci cocoşul
scapă uşor de pe poziţia “armat”. La încetarea apăsării pe trăgaci mecanismul de
tragere va reveni în poziţia anterioară (149).

b. Verificarea armei demontată

26
RATA HORIA TEZA DE DOCTORAT
La pistolul demontat se va examina fiecare piesă în parte pentru a se
stabili dacă piesele pistolului poartă serie identică (pe închizător, ţeavă, pe
partea stângă a cadrului, pe cutia mecanismului de tragere şi pe capul
încărcătorului).
Defectele canalului ţevii vor fi constatate după ce se va şterge ţeava cu
câlţi sau cârpe uscate. Printre defectele canalului se pot enumera următoarele:
- pete mici – formarea de oxizi ferici pe canalul ţevii, pete care au
aspectul unor puncte mici situate ici-colo pe tot canalul ţevii;
- urme de oxizi ferici – pete de culoare închisă, superficiale, rămase după
scoaterea ruginii;
- zgârieturi care au aspectul unor liniuţe având câte odată metalul atacat
pe margini;
- ştirbituri, pori, ciocănituri mai mari sau mai mici, coroziunea metalului;
- rotunjirea colţurilor câmpurilor ghinturilor, în special vizibile pe
muchiile acestora;
- dilatarea transversală de culoare închisă, observată sub forma unui inel
continuu sau cu întreruperi.
La verificarea închizătorului se va constata dacă splinturile închizătorului
şi ale capului percutorului sunt sau nu mişcate din loc; uzura dispozitivului de
blocare a închizătorului; uşurinţa cu care percutorul se mişcă în canalul
închizătorului; uzura vârfului percutorului şi proeminenţa lui din canalul de
ghidaj (vârful percutorului va ieşi din canal cu 1,3 – 1,7 mm) dacă vârful
percutorului este împins de către arc spre înapoi şi intră după peretele anterior al
închizătorului, dacă capătul anterior al extractorului este împins de către arc
spre centru.
La verificarea blocului armei şi a mecanismului de percuţie se va constata
existenţa unor posibile crăpături, ruperea arcurilor, dacă proeminenţa ejectului
nu este uzată, uzarea orificiilor pentru axul cocoşului şi pentru pintenul opritor,
precum şi uzura splintului de sprijin al arcului pragului de armare.
La verificarea cocoşului se va constata eventuala turtire a metalului şi
rotunjirea crestăturilor piedicii de siguranţă, uzura orificiului pentru axul
cocoşului.
La verificarea dintelui opritor se va constata uzura vârfului şi arcului
dintelui opritor, dacă arcul se menţine strâns în golul dintelui opritor, uzura
muşchilor proeminenţei dintelui opritor.
O problemă care trebuie să stea în atenţia criminalistului este şi aceea
referitoare la studierea diferitelor dispozitive speciale anexate armelor de foc.
Un asemenea dispozitiv este cel pentru schimbarea calibrului armei. Există mai
multe procedee de schimbare a calibrului armei, cum ar fi lărgirea canalului
ţevii sau a detunătorului pentru a se putea adapta la o muniţie de alt calibru sau
dispozitivele de schimbare a calibrului printr-un reductor de calibru fabricat
27
RATA HORIA TEZA DE DOCTORAT
special de fabrica constructoare sau improvizat. Asemenea reductoare se găsesc,
de exemplu la pistoalele “Parabellum” şi “T.T. model 1933”.
Referitor la unele dispozitive suplimentare care, de altfel, se aplică de
cele mai multe ori la pistoale, trebuie amintit şi dispozitivul care serveşte pentru
amortizarea zgomotului împuşcăturii. Acesta constă dintr-o ţeavă scurtă, care se
montează la ţeava armei, având în interior nişte discuri mobile îndoite elicoidal.
Glonţul iese prin deschizătura discurilor în timp ce gazele sunt reţinute.
Presiunea gazelor determină rotirea discurilor. În aceste condiţii, gazele
amortizează zgomotul. Asemenea amortizoare se pot executa şi manual, din
lemn sau carton (76, 111).

Examenul tehnic al muniţiei


Paralel cu examenul de laborator al armei folosite la comiterea unor
infracţiuni este necesar să se efectueze şi examenul de laborator al muniţiei
folosită de infractor, găsită şi ridicată de la locul infracţiunii sau de la bănuiţi.
Tuburile arse şi gloanţele trase fac parte din obiectele obişnuite ale
expertizei sau constatărilor tehnico-ştiinţifice balistico-judiciare, iar cercetarea
lor constituie o parte deosebită în rândul lucrărilor efectuate în acest scop, prin
volumul de muncă solicitat cât şi a problemelor pe care le rezolvă.
Examinarea tuburilor arse şi a gloanţelor trase ajută forte mult la
soluţionarea unui mare număr de probleme importante pentru organele de
urmărire penală. De aceea, trebuie cercetate şi expertizate pentru a fi lămurite,
următoarele:
- starea cartuşelor prezentate şi dacă pot fi utilizate pentru tragere;
- modelul cartuşului prezentat;
- modelul cartuşului căruia îi aparţine glonţul prezentat;
- modelul cartuşului căruia îi aparţine tubul ars prezentat;
- dacă cartuşele prezentate fac parte din aceeaşi serie de fabricaţie;
- dacă bucata de metal prezentată este un glonţ, se va preciza felul şi
modelul glonţului;
- care este cauza deformării glonţului prezentat;
- felul şi modelul glonţului;
- dacă anumite cartuşe sau alice se aseamănă cu cartuşe sau alicele
prezentate pentru comparaţie;
- dacă muniţiile folosite pentru încărcarea anumitor cartuşe cu alice se
aseamănă cu muniţiile (tuburi, capse, alice, bure, pulberi) prezentate pentru
comparaţie;
- dacă pentru fixarea capsei într-un anumit tub a fost folosit vreun aparat
special;
- dacă bucăţile de plumb prezentate sunt confecţionate manual;

28
RATA HORIA TEZA DE DOCTORAT
- dacă alicele de fabricaţie proprie prezentate au fost fabricate cu un
anumit instrument;
- dacă anumite alice, modelul de fabricaţie şi compoziţia chimică a
alicelor prezentate pentru comparaţie sunt asemănătoare;
- efectuarea expertizei burelor extrase dintr-o plagă în timpul operaţiei
chirurgicale la locul săvârşirii infracţiunii, care constituie corpuri delicte de o
importanţă extrem de mare, şi pot deveni probe hotărâtoare în demascarea
infractorului;
- rondelele (discurile din carton) destinate să ţină alicele în cartuşe până la
producerea împuşcăturii (de regulă, în timpul împuşcăturii sunt fărâmiţate de
alice şi rareori constituie obiectul unei expertize);
- mecanismul formării urmelor pieselor armei pe tuburile arse precum şi
caracteristicile unor urme şi semnificaţia lor;
- cartuşul prezentat pentru a se stabili felul şi modelul armei din care a
fost tras;
- tubul ars pentru a se stabili dacă cartuşul de la care provine a fost tras
din arma prezentată pentru cercetare;
- mecanismul formării pe glonţ a urmelor canalului ţevii;
- glonţul găsit la locul faptei, pentru a se stabili felul şi modelul armei din
care a fost tras sau care s-ar fi putut trage;
- de asemenea, se mai pot prezenta pentru expertizat un glonţ ars şi un tub
ars pentru a se stabili dacă au format acelaşi cartuş; necesitatea acestui gen de
expertiză se iveşte îndeosebi atunci când glonţul găsit nu are pe urmele
canalului ţevii pentru a se putea identifica arma cu care s-a tras;
- se mai prezintă pentru cercetare şi expertizare a gloanţelor şi a tuburilor
arse pentru a se stabili dacă sunt sau nu standardizate sau înlocuitoare pentru
arma respectivă.
Una din sarcinile expertizei balistico-judiciare este şi aceea de a rezolva
împreună cu expertiza chimico-judiciară şi problemele referitoare la pulbere,
produsele dde ardere ale împuşcăturii şi produsele de descompunere explozivă
ale compoziţiei de percuţie din capsă. Astfel trebuie cercetate şi rezolvate
următoarele probleme:
- cărui fel de pulbere îi aparţine cea prezentată pentru expertiză;
- dacă din ţeava respectivă a armei s-a tras vreun foc (pentru aceasta va fi
necesară cercetarea canalului ţevii);
- felul şi compoziţia pulberii cu care s-a efectuat tragerea cu arma
respectivă; acest lucru se poate stabili după resturile pulberii nearse din canalul
ţevii, după resturile de ardere ale pulberii explozive depuse pe canalul ţevii, pe
gloanţe, pe bure şi obstacole în apropierea armei;
- dacă încărcătura de pulbere din cartuşele cu alice respective nu este
excesivă, dacă acestea sunt încărcate regulamentar şi dacă se poate trage cu ele,
29
RATA HORIA TEZA DE DOCTORAT
fără teama că ţeava armei va fi deteriorată. Pentru rezolvarea acestei probleme
este necesar a se stabili marca pulberii şi cantitatea ce o conţine fiecare cartuş,
de asemenea, corelaţia în greutatea pulberii şi a alicelor, iar dacă încărcătura
este făcută cu pulbere fără fum se va stabili şi gradul de apăsare a pulberii de
către bură;
- cât timp a trecut de la efectuarea împuşcăturii din ţeava armei
respective. Până în prezent, acest gen de expertiză nu are, încă, la baza criterii
ştiinţifice. Cea mai uzuală metodă este aceea a cercetării chimice a funinginei
stabilindu-se cantitatea nitraţilor din soluţia de apă obţinută după spălarea
canalului ţevii armei, aspectul şi caracteristicile reziduurilor;
- de când a fost tras tubul cartuşului respectiv (până în prezent în acest
caz de expertiză nu există nici un criteriu ştiinţific). Indiciile aproximative pot fi
obţinute în urma existenţei mirosului de pulbere arsă şi a prezenţei urmelor de
coroziune, în special în interiorul tubului ars (36).

30
RATA HORIA TEZA DE DOCTORAT

4. METODOLOGIA EXPERTIZEI MEDICO-LEGALE IN MORŢILE


VIOLENTE PRODUSE PRIN ARME DE FOC ŞI EXPLOZII. ASPECTE
MEDICO-LEGALE SI PROCESUALE PENALE

Exerciţiul Medicinii Legale in România, ca disciplina medicala care îşi


pune cunostiintele in slujba justiţiei se bazează pe următoarele principii (22):
- independenta in organizarea si desfăşurarea activităţii medico-legale;
- funcţionarea in sistem integrat: învăţământ universitar medical - asistenta
sanitara (medico-legala) si cercetare stiintifica de specialitate;
- contradictorialitatea si oficialitatea in desfăşurarea muncii de expertiza
medico-legala.
Aceste principii sunt de naturã sã modifice ca substantã probaţiunea
medicală în actul de justiţie, în stabilirea adevărului si sa înscrie activitatea
medico-legala in ansamblul masurilor determinate de noile condiţii democratice
ale societăţii româneşti (25).
In noua lege privind organizarea activităţii si funcţionarea instituţiilor de
medicina legala din România, ce a fost aprobata de Parlamentul României, se
fixează cadrul juridic unitar pentru asigurarea activităţii medico-legale, a
atribuţiilor unităţilor care realizează asistenta medico-legala, situaţiile si
condiţiile in care se acorda aceasta, răspunderea organelor si a personalului
sanitar in activitatea medico-legala, actele ce se întocmesc, precum si alte
situaţii specifice (6).

4.1 Cadrul organizatoric de desfăşurare a expertizei medico-legale in


România
Activitatea de expertiza si constatare medico-legala mai este reglementata
si prin Dispoziţiile cuprinse in Codul Penal si Codul de procedura penala,
precum si parţial de alte acte normative ale Ministerului Sănătăţii.
Ca organizare instituţionalã reţeaua de medicina legala din România
cuprinde următoarele segmente in plan teritorial (in conformitate cu legea
459/2001):
1 Institutul Naţional de Medicina Legală - "Mina Minovici" Bucureşti,
subordonat Ministerului Sănătăţii, in cadrul căruia funcţionează Consiliul
Superior de Medicină Legală ca for metodologic al întregii reţele de medicină
legală, şi care efectuează cercetări ştiinţifice, îndrumă şi coordonează activitatea
ştiinţifică medico-legală din România.
In cadrul Institutului Naţional de Medicina Legală din Bucureşti
funcţionează Comisia Superioară medico-legală a cărei componenţă este
stabilită prin Ordin al Ministerului Sănătăţii si Familiei conform Legii 459/2001
(fostã OG1/2000). Comisia Superioară Medico-Legală verifică şi avizează din
31
RATA HORIA TEZA DE DOCTORAT
punct de vedere ştiinţific, la cererea organelor in drept, concluziile contradictorii
ale diverselor acte medico-legale (Expertiză - Nouã Expertiză) şi dacă apreciază
că este necesar poate dispune refacerea totală sau parţială a lucrărilor respective.
2. Institutul de Medicina Legală sunt organizate in urmãtoarele centrele
medicale universitare: Cluj, Iaşi, Tg. Mureş, Craiova, Timişoara; In cadrul
acestor institute ca şi in cadrul institutului din Bucureşti, functioneazã Comisii
de control şi avizare ale actelor medico-legale. Ele examinează şi avizează sau
dispun refacerea parţiala sau totala a actelor de constatare şi expertiza medico-
legală din teritoriul arondat, in cazurile de omor, leziuni cauzatoare de moarte,
moarte suspecta, deficiente in acordarea asistentei medicale şi in orice alte
cazuri in care avizarea este prevăzuta obligatoriu de lege, precum şi actele noii
expertize efectuate in teritoriul arondat, conform competentelor.
3. Serviciile de Medicina Legală Judeţene sunt subordonate Spitalelor
Judeţene şi funcţionează in municipiile reşedinţa de judeţ, precum şi in
municipiul Bucureşti; subordonarea la Spitalele Judeţene este numai
administrativă, in timp ce coordonarea metodologică profesională este asigurată
de către Consiliul Superior de Medicinã Legalã.
4. Cabinetele de medicina legală sunt subordonate Serviciilor de
medicina legală şi pot fi organizate in municipii sau oraşe mai mari, unde se
impune funcţionarea acestora pentru asigurarea asistentei medico-legale.
Toate aceste instituţii efectuează activităţi profesionale medico-legale la
nivelul lor de competenţă, conform prevederilor Ordonanţei de Guvern 1/2000
devenitã Legea 459/2001.
In Legea 459/2001 sunt prevăzute în mod expres şi atribuţiile medicului
legist sef, care precizează nivelul de competenta maxima al lucrărilor medico-
legale ce pot fi efectuate la nivelul acestei structuri (pentru o aducere la zi vezi
166).
In cadrul noilor reglementãri care asigurã o bunã funcţionare a serviciilor
medico-legale se constatã:
- atribuţii specifice de îndrumare şi control a Consiliului Superior de Medicinã
Legalã ca instrument care asigurã coordonarea activitãtii medico-legale precum
şi legãtura cu Ministerul Sănătăţii şi Familiei, Ministerul de Interne, Ministerul
Public şi cu Ministerul de Justiţie.
- Organizarea şi funcţionarea corpului de experţi medico-legali, conform
Codului de procedură penală ; experţii ce vor fi solicitaţi de organele judiciare
sau de părţile in proces şi care vor putea asista la cerere experţii oficiali
desemnaţi potrivit legii.
- Acordul obligatoriu al Consiliului Superior Medico-Legal in cazurile de
desfacere a contractului de munca al personalului cu pregătire superioara din
instituţiile medico-legale.
Principalele activitãţi medico-legale care se desfãş6arã in România sunt:
32
RATA HORIA TEZA DE DOCTORAT
1. Examinări si cercetări privind cadavre umane sau parţi din ele;
2. Examinări si cercetări privind produsele biologice si cadaverice de natura
umana;
3. Examinări si cercetări privind persoane in viata;
4. Examinări de lucrări si acte medicale si medico-legale in legătura cu
specificul competentelor medico-legale.
Pe lângă expertizele si constatările prevăzute mai sus, Regulamentul de
aplicare al Legi 459 / 2001 mai stabileşte unele aspecte colaterale, cum ar fi:
- definirea examinărilor complementare medico-legale care se efectuează in
legătura cu lucrarea principala;
- condiţiile de efectuare a noii expertize;
- cazurile de incompatibilitate si obligaţiile medicului legist in acest sens;
- păstrarea secretului profesional;
- obligaţiile unitatilor sanitare fata de instituţiile medico-legale, privind
efectuarea expertizelor medico-legale solicitate de organele competente;
- reglementari privind costul, tarifele si plata expertizelor in cauzele penale si in
cauzele civile.

Expertiza si constatarea medico-legala pe cadavre sau parţi din ele (produse


biologice cadaverice de natura umana)
Aceasta activitate medico-legala consta in:
- Examinarea externa a cadavrului si autopsia completa a acestuia sau
exhumarea când este cazul;
- Examinări la locul faptei (al decesului) sau in alte locuri pentru constatarea
indiciilor asupra cauzelor si circumstanţelor morţii;
- Examene complementare de laborator cum ar fi: histopatologic, bacteriologic,
toxicologic, hematologic, serologic, genetic, etc.;
Autopsia medico-legala este obligatorie in următoarele cazuri:
- in caz de moarte violenta (omucidere, sinucidere, accident ori numai bănuita
ca atare);
- atunci când cauza morţii este necunoscuta sau suspecta;
- când moartea a survenit in împrejurări deosebite si pe neaşteptate in instituţii
sau întreprinderi, pe cai publice, locuri virane, câmp, pădure, loc de detenţie,
etc.;
- când moartea este pusa in legătura cu vreo deficienta in acordarea asistentei
medicale sau in aplicarea masurilor de profilaxie sanitara sau de protecţie a
muncii;
- atunci când decesul survine in primele 24 de ore de la internarea bolnavului in
spital;
- la cadavrele cu identitate necunoscuta.

33
RATA HORIA TEZA DE DOCTORAT
Exhumarea cadavrelor umane pentru expertiza sau constatare - autopsie -,
se face numai cu autorizarea procurorului sau a instanţei de judecata.
In toate cazurile, autopsia trebuie sa fie completa, însoţita la nevoie si de
examene complementare sau de proceduri de identificare (la cadavrele cu
identitate necunoscuta).
Raportul final de expertiza sau constatare medico-legala de autopsie va fi
redactat numai după efectuarea examenelor complementare, respectându-se
metodologia protocolului tip: partea introductiva, date de ancheta, inclusiv date
medicale, examen extern, examen intern (autopsia propriu-zisa), diagnostic
anatomo-patologic macroscopic, examinări complementare, discuţia cazului la
nevoie si concluzii.

Expertiza, constatarea si alte lucrări medico-legale privind persoanele vii


Acestea pot fi efectuate fie la cererea organelor de cercetare si ancheta
penala, fie la cererea persoanei, contra-cost.
Expertiza si constatarea medico-legala pe persoane consta in examinări
clinice si examinări complementare de specialitate (radiologice, clinice, de
laborator, etc.), putând avea ca obiect, următoarele:
1. Constatarea sexului, a virginităţii, a capacitaţii sexuale, vârstei, dezvoltării
fizice, filiaţiei;
2. Constatarea stării de boala, a leziunilor traumatice, a infirmităţilor sau a
capacitaţii de munca;
3. Constatarea stării obstetricale: sarcina, viduitate, avort, naştere, lehuzie;
4. Alte examinări cerute de organele de justiţie si politie, cum ar fi: constatarea
stării psihice (evaluarea discernământului);
Expertiza va fi efectuata numai in comisie de medici stabiliţi de medicul
legist sef, in toate cazurile prevăzute de lege, cum ar fi: constatarea stării
psihice; cazurile de culpa medicala; paternitate. Comisia va fi formata dintr-un
medic legist si doi medici specialişti in domeniile indicate pentru fiecare caz in
parte.
La examinarea persoanelor se vor lua masuri pentru asigurarea unor
condiţii adecvate legate de sex, de vârsta in cazul minorilor sau de conjunctura,
cum ar fi: prezenta unui părinte sau tutore- la minori, personal de paza de
acelaşi sex pentru arestaţi, medic curant pentru internaţi.
La nevoie pentru precizarea diagnosticului, persoana ce urmează a fi
expertizata poate fi internata si supusa unor investigaţii medicale de specialitate
in vederea precizării diagnosticului.
Expertiza medico-legala psihiatrica are un statut distinct (55), datã fiind
complexitatea acesteia; ea se efectuează intr-o comisie formata dintr-un medic
legist si doi medici psihiatrii sau doi medici de neuro-psihiatrie infantila pentru
minori.
34
RATA HORIA TEZA DE DOCTORAT
Ea va avea obligatoriu trei etape:
- observaţia clinica a persoanei, prin internare, daca acest lucru se impune;
- consultarea datelor din dosarul cauzei care pot fi medicale, penale, sociale,
conjuncturale;
- examenul psihic al persoanei efectuat cât mai precoce.
EML psihiatricã reprezintã un capitol distinct in patologia medico-legalã,
poate fi solicitatã si in cazul evaluãrii discernãmântului in cazul utilizãrii
armelor de foc dar nu face obiectul lucrãrii de faţã.

Examinări medico-legale efectuate la cererea persoanelor (certificatul medico-


legal cu plata)
Pot solicita examinări cu plata următoarele persoane:
- persoana in cauza, peste vârsta de 14 ani;
- unul din părinţi pentru minorii sub 14 ani;
- tutorele pentru persoanele puse sub tutela;
- persoanele care ii îngrijesc pe minori;
- directorul instituţiei pentru persoanele internate in cămine, spitale, preventorii,
internate, scoli speciale;
- comandantul sau organul de urmărire penala pentru deţinuţi si arestaţi;
- orice alta persoana pentru copiii găsiţi sau pentru persoane debile mintal,
abandonate.
Examinările la cerere se pot face numai pentru următoarele cazuri;
- loviri si alte vătămări traumatice;
- virginitate, deflorare, sarcina, viduitate, naştere, avort post-traumatic;
- sex, vârsta, conformaţie si dezvoltare fizica;
- stare psihica pentru un act de dispoziţie (testament vânzare, donaţie)
- starea de boala.
Pentru examinarea la cerere se percep taxe stabilite de Ministerul
Sănătăţii, pentru fiecare speţa in parte si care vor fi încasate de unitatea medico-
legala examinatoare (pentru tarife si aduceri la zi vezi 166).

Expertiza medico-legala pe baza de lucrări (documente medicale, medico-


legale, de cercetare penala, etc.)
Acest gen de expertiza permite analizarea si stabilirea unor concluzii
medico-legale numai pe documente, atât pentru cazuri de autopsie a cadavrelor,
cât si pentru persoane. La nevoie se poate solicita examinarea sau reexaminarea
persoanei sau exhumarea cadavrului pentru completarea datelor necesare.
Raportul de expertiza medico-legala va cuprinde obligatoriu:
- partea introductiva (data solicitării, organul care solicita efectuarea expertizei,
persoana care a efectuat lucrarea, date de istoric si obiectivele expertizei);
- descrierea operaţiunilor de examinare;
35
RATA HORIA TEZA DE DOCTORAT
- concluzii.
Identitatea persoanelor examinate se va stabili pe baza buletinului de
identitate sau a adeverinţei de identitate sau la persoanele care nu poseda aceste
acte se va menţiona acest lucru, luându-se amprenta indexului stâng.
Rapoartele de expertiza si de constatare vor fi înaintate organelor
solicitante, in termenele stabilite (pe cât posibil) sau cât mai repede, evitându-se
tergiversarea fără motiv a întocmirii acestora.

Metodologia evaluării medico-legale in caz de infracţiuni contra vieţii si a


sãnãtãtii

Expertiza medico-legala pe cadavre sau pãrti de cadavre


Activitatea medico-legalã care se desfãsoarã sub incidenta Legii
459/2001 (fost OG 1/2000) impune efectuarea autopsiei medico-legale in
condiţiile:
- morţii violente (accidentale, suicid sau omucidere)
- moarte subitã sau suspectã
- moarte a unui individ având identitate necunoscutã
- moarte in condiţiile deficientelor de acordare a îngrijirilor medicale
- moarte le mai puţin de 24 de ore de la internarea in spital;

De fapt efectuarea autopsiei medico-legale reprezintã un domeniu al


expertizei tehnico-ştiinţifice care este reglementat in mod corespunzãtor la nivel
european. Consiliul Europei prin intermediul Parlamentului European a dat
publicităţii Recomandarea CE (99)/3/1999. În conformitate cu prevederile
acestei recomandări, autopsia medico-legalã va fi fãcutã ori de câte ori moartea
unui individ va apare in condiţii nenaturale. Efectuarea autopsiei va fi ordonatã
de autoritatea competentã, iar realizarea acesteia va fi fãcutã de unul sau mai
mulţi medici din care unul va fi obligatoriu medic legist. Aceştia vor fi obligaţi
sã investigheze locul faptei şi cadavrul hotãrând dacã autopsia este utilã in
stabilirea cauzei morţii şi dacã va fi realizatã (23).
Autopsia are insã caracter obligatoriu in toate cazurile clare de moarte
violentã sau suspectã inclusiv in condiţiile in care existã o întârziere intre
evenimentul cauzal şi deces.
Recomandarea CE(99)/3 stabileşte efectuarea obligatorie a autopsiei
medico-legale in urmãtoarele circumstanţe:
- omor sau suspiciune de omor,
- moarte subitã (inclusiv a nou-nãscutului sau sugarului),
- moarte consecutivã violãrii drepturilor omului (rele tratamente sau torturã de
orice fel),
- sinucidere sau suspiciune de sinucidere,
36
RATA HORIA TEZA DE DOCTORAT
- moarte consecutivã unui malpractice medical,
- moarte consecutiva unui accident de orice formã (casnic, de muncã sau de
trafic),
- moarte determinatã de boli induse de activitãti profesionale,
- moarte consecutivã dezastrelor tehnologice şi catastrofelor (inclusiv naturale),
- moarte in arest,
- moarte asociatã cu activitãti ale poliţiei sau armatei,
- cadavre neidentificate sau scheletizate,

In investigarea medico-legalã a cazurilor de leziuni traumatice mortale


produse prin arme de foc am avut in vedere următoarele reguli (23, 91,95):

1. Investigarea medico-legalã a locului faptei


In caz de moarte violentã sau suspectã, medicul care constatã primul
decesul trebuie sã informeze autoritatea competentã care apoi va decide dacã
este necesarã examinarea cadavrului de cãtre un medic legist.
In mod particular in caz de omucidere sau moarte suspectã expertul
medic legist trebuie informat fãrã întârziere şi dacã este posibil urmează sã se
deplaseze la locul faptei unde trebuie sã aibã acces nelimitat şi necondiţionat. In
acest sens trebuie sã fie impusã o structurã unicã de coordonare a specialiştilor
care investigheazã locul faptei
a. Examinarea corpului
Urmãtoarele activitãţi trebuie fãcutã de poliţie, dacã este posibil:
- stabilirea identitãţii persoanelor care au intrat in contact cu locul faptei sub o
formã sau alta,
- fotografierea cadavrului aşa cum a fost descoperit,
- notarea şi conservarea tuturor urmelor relevante pe mãsura descoperirii lor
inclusiv a armelor descoperite sau a proiectilelor şi cartuşelor trase,
- sã obtinã orice informaţii utile de la locul faptei, de la martori sau de la cei
care au vãzut ultimii victima in viatã,
- sã conserve integritatea locului faptei şi a împrejurimilor prin delimitarea
precisã a câmpului infracţional şi prin limitarea accesului persoanelor
neimplicate in anchetã - inclusiv a ziariştilor sau politicienilor,
Impreunã cu medicul legist, ofiţerul de poliţie va trebui sã stabileascã
identitatea cadavrului, a cauzelor bãnuite de moarte precum şi a intervalului
prezumat trecut de la deces.
Tot cu ajutorul medicului legist, ofiţerul de poliţie va trebui sã protejeze
mâinile şi capul cadavrului cu pungi sau saci de hârtie, curaţi şi aduşi special in
acest scop.
Medicul legist are, la locul faptei, urmãtoarele atribuţii:
- sã se informeze fãrã întârziere privind toate circumstanţele privind decesul
37
RATA HORIA TEZA DE DOCTORAT
- sã se asigure cã fotografiile sunt relevante, sunt corect fãcute şi reflectã
aspectul exterior al cadavrului şi circumstanţele existente la locul faptei
- sã observe distribuţia semnelor precoce de moarte precum şi modificãrile
cadaverice tardive inclusiv cele distructive realizate inclusiv prin acţiunea
faunei
- sã identifice şi sã analizeze distribuţia petelor de sânge,spermã şi alte materiale
biologice pe cadavru sau la nivelul spaţiului delimitat şi denumit generic “locul
faptei”
- sã facã o examinare preliminarã a cadavrului,
- sã noteze (in afara circumstanţelor de descoperire a cadavrelor scheletizate)
temperatura exterioarã precum şi cea internã a cadavrului,
- sã stabileascã intervalul de timp trecut de la deces plecând de la semnele de
moarte realã constatate,
- sã asigure conservarea, ridicarea şi transportarea cadavrului intr-o zona
desemnatã din timp in care va avea loc autopsia medico-legală.

2.Participarea la autopsie
Autopsia medico-legalã va fi efectuatã ori de câte ori este posibil de către
doi medici, dintre care unul in mod obligatoriu având ca specialitate medicalã
medicina legalã

3.Identificarea cadavrului
Identificarea cadavrului va trebui fãcutã in conformitate cu prevederile
ghidului INTERPOL (1999). Din criteriile obligatorii definite in ghid
menţionãm ca fiind extrem de importante:
- recunoaşterea vizualã a cadavrului de cãtre persoane care l-au vãzut recent pe
decedat, anterior decesului
- recunoaşterea efectelor personale prin analiza conţinutului buzunarelor, a
hainelor şi a bijuteriilor,
- evidenţierea caracteristicilor individuale şi specificarea celor care pot constitui
elemente de identificare
- examinare dentarã şi a amprentei ocluzale dentare când este posibil cu ajutorul
unui specialist in odonto-stomatologie medico-legalã,
- examinare antropologicã pentru cadavre descompuse, scheletizate sau
dezmembrate - depeşate
- examinarea amprentei digitale cu ajutorul calificat al poliţiei ştiinţifice
- examinarea amprentei genetice cu ajutorul calificat al unui genetician antrenat
in aspectele medico-legale ale amprentei genetice (DNA fingerprint)

4.Consideratii generale privind efectuarea autopsiei

38
RATA HORIA TEZA DE DOCTORAT
Autopsia medico-legalã se va face in respect pentru demnitatea fiinţelor
umane in acord cu regulile eticii medicale. Când este posibil, o rudã apropiatã
va fi autorizatã sã vadã decedatul, înainte de autopsie.
Înaintea începerii autopsiei propriu-zise vor trebui consemnate:
- timpul, locul şi data efectuãrii autopsiei
- înregistrarea numelui specialistului medic(i) legist(i) a medicilor asistenţi şi a
altor membri autorizaţi sã participe la autopsie, specificând rolul fiecãruia in
efectuarea autopsiei
- înregistrarea pe film fotografic sau video a corpului decedatului atât îmbrãcat
cât şi dezbrãcat precum şi a descoperirilor relevante constatate in momentul
examinãrii externe a cadavrului realizate in momentul examinãrii
- examinarea minutioasã a hainelor decedatului
- evidenţierea unei corespondente existente intre leziunile descoperite pe
cadavru şi eventualele distrugeri ale hainelor decedatului
- in caz de copil abuzat (sindrom Silvermann, de copil bătut,) dar nu numai,
efectuarea de radiografii
- in cazul existentei de corpi străini (proiectile, schije, lame) efectuarea de
radiografii
- recoltarea de lichide de la nivelul orificiilor naturale
- spãlarea plãgilor muşcate cu apa distilatã şi recoltarea pentru analize a
lichidelor (identificarea de grup sanguin in salivã este posibilã in 75-80% din
cazuri)
- obţinerea datelor de laborator precum şi a datelor medicale pentru decedaţi
spitalizaţi anterior decesului

5. Efectuarea autopsiei
a. Examenul extern efectuat înainte de autopsie
Examenul extern al cadavrului este capabil sã furnizeze de cele mai multe
ori elemente esenţiale legate de circumstanţele in care a survenit decesul
victimei. Examenul extern al cadavrului comportã pe de o parte examenul
detailat al hainelor iar pe de altã parte examenul migãlos al cadavrului cu
evidenţierea tuturor leziunilor de violenţa precum şi cu evidenţierea caracterului
vital al leziunilor - unde este cazul.
Examenul hainelor victimei reprezintã timpul iniţial, obligatoriu, al
oricãrei autopsii. Orice descoperire sau neconcordanţã legatã de acest moment
trebuie analizatã pe larg, descrisã amãnuntit şi notatã in extenso. Pentru hainele
murdare sau murdãrite, fiecare zonã modificatã trebuie menţionatã pe larg,
separat şi detailat, specificând felul modificãrilor, zona, suprafaţa şi mecanismul
posibil de producere. Asocierile existente intre modificãri ale hainelor şi
existenţa leziunilor de violentã trebuie descrise detailat şi separat.

39
RATA HORIA TEZA DE DOCTORAT
Trebuie semnalate foarte consecvent situaţiile in care nu existã modificãri
ale hainelor dar se constatã leziuni de violentã pe suprafaţa corpului victimelor.
Examenul extern al cadavrului dezbrãcat de haine va evidenţia apoi:
- date generale privind cadavrul - sex, vârstã, tip constituţional, înălţime,
greutate, status nutriţional, culoarea tegumentului la care se pot asocia alte
caracteristici speciale (cicatrici, tatuaje, amputaţii, intervenţii chirurgicale vechi
cicatrizate, etc.)
- descrierea modificãrilor postvitale menţionând localizarea acestora, caracterul
acestora in raport cu diferite manevre (digitopresiune in cazul lividitãţilor sau
mobilizarea articulaţiilor mari in cazul rigiditãtii cadaverice)
- modificãri induse de mediu (inclusiv modificãri distructive determinate de
faunã)
- leziuni traumatice descoperite la examenul iniţial al cadavrului (cel efectuat la
faţa locului), evaluarea unor noi leziuni care nu au fost decelate la examenul
iniţial precum şi coroborarea acestor date cu cele obţinute in examinarea
criminalisticã a hainelor.
- evaluarea atentã şi descrierea meticuloasã a tuturor orificiilor naturale
- examinarea atentã a culorii, inserţiei, densitãţii şi distribuţiei firelor de pãr de
la nivelul capului şi corpului victimelor. Coroborarea preliminarã a datelor cu
cele privind firele de pãr descoperite la locul faptei; leziunile de violentã se
descriu in forma lor primarã (cu sau fãrã soluţie de continuitate la nivel
tegumentar). Se descriu cu atenţie forma leziunilor, direcţia, marginile,
unghiurile produse la nivelul tegumentului, raportul acestora faţã de repere
anatomice consacrate; leziunile de violentã se conservã prin fotografiere
folosind repere metrice. Mãrcile muşcate vor fi investigate suplimentar şi vor fi
ridicate mulaje cãnd este posibil. Tot in momentul examinãrii şi descrierii
leziunilor de violentã se va stabili şi caracterul vital al acestora. Vor fi
mentionate şi existenţa particulelor strãine existente la nivelul leziunilor primare
sau împrejurul acestora, precum şi a modificãrilor secundare (decolãri, infecţii,
etc.)
- examinarea piramidei nazale osoase, examinarea mucoasei nazale şi a
orificiilor nazale,
- examinarea pavilioanelor auriculare a regiunii retroauriculare, a meatului
auricular extern şi când este posibil sau când existã suspiciuni de afectare a
timpanului şi a urechii medii,
- examinarea atentã a ochilor - menţionând culoarea irisului a sclerei şi a
conjunctivei precum şi modificãri pupilare care pot sugera un anumit mecanism
de moarte (anizocorie- leziuni de trunchi, mioza sau midriază intoxicaţii cu
substanţe diferite, etc.),

40
RATA HORIA TEZA DE DOCTORAT
- examinarea atentã a tegumentului facial menţionând eventualele leziuni
traumatice primare (hetero sau autoproduse), peteşii (asfixice), modificãri
tegumentare lezionale (intoxicaţii) sau depozite anormale (ciuperca înecaţilor),
- examinarea lichidelor descoperite la nivelul orificiilor naturale menţionând
cantitatea, gradul de fluiditate a acestora, culoarea, mirosuri particulare,
- examinarea externã a cadavrului cu o lampã cu ultraviolete pentru a vizualiza
existenţa petelor de spermã,
- examinarea şi descrierea gâtului insistând pe evidenţierea şanţurilor, a
excoriaţiilor cu caracter special (semilunar), a echimozelor, pe mobilitãti
anormale existente la acest nivel; descrierea punctelor de injecţie in funcţie de
localizare şi in raport cu reperele anatomice considerate clasice şi a localizãrii
cateterelor venoase centrale
- examinarea şi descrierea toracelui ca formã şi consistenţã, apreciind forma,
numãrul şi dimensiunea mameloanelor şi a sânilor;
- examinarea şi descrierea abdomenului, evidenţiind leziuni de violenta sau
chirurgicale recente sau vechi - cicatrizate, tuburi de dren, consistenta generalã
a abdomenului precum şi la nivelul tegumentului
- examinarea şi descrierea anusului şi a organelor genitale externe
- examinarea şi descrierea extremitãţilor urmărind modificãri de formã sau
mobilitãti anormale urme de injecţii sau cicatrici recente sau vechi care pot
explica eventuale tulburãri de comportament sau boli; examinarea fetelor
interne palmare pentru evidenţierea leziunilor produse prin autoapãrare,
examinarea fetelor dorsale a mâinilor pentru evidenţierea leziunilor de cãdere
sau târâre; examinarea unghiilor şi a depozitului subunghial pentru evidenţierea
urmelor materiale care se pot descoperi subunghial
- examinarea tegumentului detaşat in anumite condiţii de conservare a
cadavrului (mediu acvatic sau diferenţe mari de temperaturã)
- examinarea generalã a tegumentului poate impune şi incizii suplimentare sau
chiar recoltãri de tegument in scopul examinãrilor secundare (marca electricã,
plãgi împuşcate, arsuri calorice)
- nu se admit eliminãri ale dispozitivelor medico-chirurgicale înainte de a fi
examinate şi descrise de cãtre medicul legist.

b. Examenul intern al cadavrului (autopsia medico-legală)


Orice modificare relevantã constatatã la examenul extern al cadavrului
trebuie corelatã cu constatãrile decelate in cadrul examenului intern.
Examinarea internã a cadavrului impune deschiderea celor trei cavitãti:
cap, torace şi abdomen
Se vor menţiona in mod obligatoriu:
- existenţa gazelor
- existenţa lichidelor anormale
41
RATA HORIA TEZA DE DOCTORAT
- aspectul macroscopic al organelor interne
- aspectul organelor pe diferite planuri de secţiune
Secţionarea organelor se face in conformitate cu procedurile standard ale
investigaţiilor patologice. Se vor deschide in mod obligatoriu vasele mari.
Organele cavitare vor fi deschise in mod obligatoriu.
Organele parenchimatoase vor fi cântãrite şi mãsurate
Se va recolta suficient sânge pentru toate examenele de laborator
preconizate (toxicologic, grup de sânge, virusologic, microbiologic)
In caz de plagã impuscatã se va recolta tegument pentru evidenţierea
factorilor secundari ai impuscãturii. Canalul NU SE SONDEAZA indiferent
dacã ofiţerii criminalişti solicitã acest lucru in scopul decelãrii direcţiei de
tragere. La terminarea autopsiei, înainte de reconstituirea aspectului cadavrului,
orificiul de intrare si cel de ieşire (când existã) pot fi unite in scopul
reconstituirii traiectoriei prin diferite mijloace (tije) care apoi pot fi fixate prin
fotografie.

b.1. Detalii privind autopsia capului


Deschiderea capului se face printr-o linie de secţiune care uneşte cele
două mastoide trecând prin vertex. Cele două lambouri rezultate vor fi
mobilizate - spre anterior pânã la linia sprâncenoasã iar posterior pânã la
protuberanta nucalã. Se vor observa orice infiltrate existente la nivelul scalpului
şi se vor corela cu leziunile de violentã constate la examenul extern. Vor fi
examinate ţesuturile moi (muşchii temporali) prin secţiuni in adâncimea
acestora.
Înainte de fierãstruirea calotei se va face decolarea fasciei epicraniene
pentru evidenţierea fracturilor care intereseazã doar tãblia externã a calotei.
Se face fierãstruirea calotei pe o linie care este situatã la un centimetru
deasupra protuberantei nucale şi la un centimetru deasupra arcadei
sprâncenoase.
Se examineazã calota pe linia de fierãstruire şi se examineazã ţesutul osos
prin diafanoscopie evidenţiindu-se eventuale linii de fractura ale tăbliilor şi ale
diploe.
Se examinează dura mater după ce a fost secţionata de-a lungul liniei de
fierãstruire
Se scoate creierul prin secţionarea primelor perechi de nervi cranieni,
apoi prin secţiuni convexe la nivelul durei bazei creierului (cortului
cerebelului), secţionarea urmãtoarelor opt perechi de nervi cranieni şi
mobilizarea creierului in mâna examinatorului
Se examinează întâi regiunea convexã a creierului şi apoi baza
evaluându-se circulaţia de la baza (cele două teritorii vasculare care alcãtuiesc
poligonul lui Willis
42
RATA HORIA TEZA DE DOCTORAT
Se începe secţionarea creierului prin separarea emisferelor cerebrale de
restul encefalului prin secţiuni la nivelul marginii posterioare a pedunculilor
cerebrali (23, 123).
Examinarea cerebelului începe prin deschiderea ventricului IV prin
secţionarea medianã a vermisului. Se secţioneazã fiecare emisferã cerebeloasã
în lungul şanţului transversal.
Secţiunea trunchiului cerebral se face prin secţiuni paralele la 0,5 cm
distanta una de alta.
Examinarea creierului se face prin secţiuni diverse care pot evidenţia
diferite formaţiuni anatomice (metoda Virchow pentru evidenţierea ventriculilor
laterali, metoda Pitres 6-8 secţiuni paralele de circa 2 cm grosime cu punct de
plecare lobul frontal spre occipital, metoda Fleschig-Brisaud – secţiune
orizontalã a creierului aşezat cu fata bazalã pe plan orizontal.
In cazul in care se suspecteazã leziuni cerebrale care pot genera decesul
sau când creierul a fost modificat prin autoliza sau putrefacţie se recomandã
fixarea creierului in formol 10% urmatã apoi de secţiuni. Alte metode de
conservare anterioare examinãrii sunt răcire la 0 grd. pentru 30 de minute sau
perfuzarea creierului cu soluţie salinã si formol 13%.
Examinarea oaselor craniene trebuie sã evidenţieze stabilitatea legãturii
dintre craniu şi primele vertebre. Examinarea bazei craniului va evidenţia
eventuale fracturi iradiate de la nivelul bolţii sau fracturi directe ale bazei (rare ;
mediate de acţiunea coloanei vertebrale sau a mandibulei; imediate – de un
glonţ in gură) . examinarea boltii craniene se face cu meticulozitate pentru
evidenţierea eventualelor fracturi (eliminarea periostului este utilã frecvent).
Examinarea urechii medii este obligatorie. Examinarea sinusurilor faciale
se face in caz de indicaţie specificã, iar reconstituirea aspectului fizionomic se
face prin metode tanato-cosmetice speciale.

b.2 Detalii privind examinarea toracelui


Toracele şi abdomenul se sectioneazã printr-o singurã linie de secţiune
care pleacã de sub menton şi ajunge suprapubian (cu ocolirea ombilicului spre
stânga).
Secţiunea tegumentului este superficială la nivelul gâtului apoi se
aprofundeazã la nivelul toracelui şi devine şi mai profundã abdominal. Se
recomandă fie disecarea ţesuturilor moi ale gâtului ultimele, fie disecţia acestora
minuţioasă, strat cu strat dupã deschiderea articulaţiei sternoclaviculare şi
vizualizarea pachetului vasculo-nervos al gâtului bilateral. Se secţionează
articulaţia sterno-claviculara bilateral
Fierăstruirea grilajului costal se face pe două linii convexe. După
secţionare se examinează mediastinul anterior, unghiurile costo-diafragmatice şi
pericardul anterior. Se deschide pericardul printr-o incizie specificã (Y întors) şi
43
RATA HORIA TEZA DE DOCTORAT
se evalueazã cantitatea de lichid existentã in pericard. Se examineazã
integritatea diafragmului.
Secţionarea muşchilor existenţi la nivelul bazei limbii permite
mobilizarea şi verticalizarea piesei buco-cervico-toracice. Eliberarea acestei
piese se face printr-o incizie supradiafragmaticã a pachetului transdiafragmatic.
Examinarea piesei se face prin examinarea fiecărui organ. Primele
secţiuni se fac la nivelul vaselor mari traheii şi esofagului respectându-se
dispoziţia anatomicã a acestora. O atenţie deosebita trebuie acordata
ganglionilor limfatici de la nivelul bifurcaţiei traheii. Examinarea plămânilor se
face întâi prin examen extern, notându-se aspectul, culoarea, existenţa
crepitaţiilor şi e bulelor sau cavităţilor patologice. Secţiunile evidenţiază
eventuale colecţii anormale, consistente anormale şi culori anormale ale
parenchimului (ţesutului)
Examinarea cordului se poate face prin deschiderea acestuia legat de
piesă sau prin detaşarea cordului. Se deschid toate cavităţile cordului prin
incizarea iniţial a atriilor şi apoi a ventriculilor, începând cu cavităţile drepte.
Secţiunile unice “oarbe” nu sunt recomandate, dar uneori sunt acceptate.
Deschiderea coronarelor este obligatorie. Secţiuni paralele prin grosimea
muşchiului cardiac reflectă calitatea circulaţiei coronariene. Leziunile vechi
cicatriceale multiple pot constitui o cauza de moarte subită (prin mecanisme
fizio-patologice clasice). Ischemia şi necroza recente (sub 24-48 de ore de la
instalare) (din infarctul miocardic acut) se pot decela prin examinare
microscopică (dar nu sub 6 ore).

b.3 Detalii privind examinarea abdomenului


Examinarea abdomenului începe prin examinarea minuţioasa a peretelui
abdominal pentru evidenţierea leziunilor de violenta. Traiectele produse de
agenţii traumatici, modificări determinate de intervenţii chirurgicale sau urme
de puncţii evacuatorii sau intervenţii laparoscopice vor fi examinate riguros.
Stomacul se va scoate intre ligaturi duble şi conţinutul acestuia se va
examina
Intestinul subţire se scoate intre ligaturi prin secţionarea mezenterului cât
mai aproape de anse şi se deschide in totalitate. Duodenul se deschide “in situ”
şi se evidenţiază existenţa permeabilităţii căilor biliare
Se scot şi se examinează pancreasul, rinichii cu ureterele şi glandele
suprarenale ataşate (in prealabil disecate). Ultimul se scoate ficatul. Organele se
secţionează in axul lung printr-o singură secţiune. Planul de secţiune “se rade”
cu lama cuţitului de autopsie. Vezica urinară se secţionează evaluând cantitatea
de urină (aspect, cantitate) şi eventual recoltând urinã pentru examene
toxicologice.

44
RATA HORIA TEZA DE DOCTORAT
Organele genitale externe si/sau interne se scot in bloc, examinându-se
macroscopic separat.

3. Recoltarea
Recoltarea de ţesuturi pentru efectuarea examenelor anatomo-patologice
microscopice variază de la caz la caz (20, 123).
Din ce in ce mai des se fac auzite din nou voci care solicita - plecând de
la raţiuni economice - reducerea numărului de examinări paraclinice inclusiv
microscopice şi o limitare a acestora la cazurile dubioase. Ţinând cont de faptul
ca rezultatul autopsiei se concretizează intr-un raport de autopsie şi ca acesta va
putea deveni oricând o parte integrantă a unui dosar penal considerăm că există
un minim de recoltări care sunt obligatorii in orice caz autopsiat medico-legal.
Dintre aceste minime recoltări vom recomanda:
- ţesut recoltat din toate organele, de dimensiuni standardizate (4/2/1 cm) care
sunt fixate in formol 10%-15%
- sânge recoltat din vase periferice (inclusiv prin cateterism central din jugulara
internã) sau din sinusul sagital al durei mater pentru determinări de alcoolemie,
consum de droguri, identificare prin metode serologice sau prin metode genetice
- urinã şi conţinut gastric
- pentru stabilirea cauzei morţii se pot recolta in plus lichid cefalorahidian,
sânge, umoare vitroasã, bilã, pãr
- stabilirea caracterului vital al unor leziuni poate constitui uneori singura probã
care poate incrimina agresorul deci recoltarea, fixarea şi examinarea
microscopica a ţesutului recoltat de la nivelul plãgilor este obligatorie in
condiţiile in care autopsia medico-legalã este evaluatã drept probã in justiţie.

c. Rezultatul autopsiei
Raportul de autopsie este la fel de important ca şi autopsia propriu-zisã.
Rezultatele autopsiei trebuie fixate printr-o descriere clarã şi corectã din punct
de vedere medical.
Raportul de autopsie va fi (159):
- complet, obiectiv şi detailat.
- clar şi accesibil unor persoane fãrã pregãtire medicalã,
- existent sub forma obligatorie a unui raport scris, chiar dacã se păstrează şi
copii electronice
Urmãtorul conţinut trebuie urmãrit chiar dacã raportul diferã de la ţarã la
ţarã:
- preambul (prefaţă legalã) corespunzãtor, care poate avea diferite forme in
funcţie de ţarã

45
RATA HORIA TEZA DE DOCTORAT
- codurile internaţionale de regãsire a datelor diagnostice privind cauzele de
moarte (ICD - International Clasification of Death). Dacã nu se poate stabili
cauza morţii trebuie menţionat acest lucru.
- datele personale ale decedatului - inclusiv cele ocupaţionale.
- data şi locul morţii (când sunt cunoscute) şi data şi locul efectuãrii autopsiei
- numele medicilor participanţi
- persoana care a identificat cadavrul
- numele şi calitatea celor care au confirmat decesul
- datele de istoric şi circumstanţele de producere a morţii(dosar medical, poliţie,
aparţinãtori)
- examenul extern şi examenul intern detailat folosind o descriere cât mai
corectã a fiecãrui organ disecat
- lista recoltãrilor efectuate
- rezultatele investigaţiilor suplimentare.

Interpretarea concluziilor autopsiei medico-legale


După terminarea activităţii de strângere a datelor si informaţiilor
medicale, începe activitatea de elaborare a sintezei acestor cercetări,
concretizata in cadrul raportului medico-legal in partea de discuţii si concluzii.
In aceasta parte, medicului legist ii revine sarcina de a formula răspunsurile pe
care le aşteaptă justiţia in cazul respectiv, el trebuind sa dea dovada aici de
întreaga sa competenta si răspundere profesionala (23, 88).
Evident, metodologia parţii sintetice a raportului medico-legal este
specifica in cazul expertizelor in domeniul traumatologiei mecanice. In cazul
unor examinări complexe, când apare necesar capitolul de discuţii, se expune
motivaţia ştiinţifica a concluziilor, urmărindu-se justificarea acestora si
înlăturarea echivocului, prin prezentarea concisa si sobra a rezultatelor
investigaţiilor medicale, ce conduc indubitabil de la diagnosticul lezional, spre
mecanismul de producere a leziunilor si stabilirea relaţiei cauzale dintre fapta
antisociala si consecinţele acesteia asupra victimei (159).
Beliş (23) considera ca in actele medico-legale referitoare la expertizele
in domeniul traumatologiei, in general, si al traumatologiei mecanice, in special,
este esenţial ca in concluzii faptele sa fie formulate scurt, logic, bine motivate si
in termeni pe înţelesul unor persoane fără pregătire medicala de specialitate, sa
apără următoarele elemente:
- realitatea existentei unor leziuni traumatice;
- mecanismul de producere (instrument, poziţie);
- vechimea acestora;
- consecinţa lor asupra stării de sănătate a victimei si aprecierea gravităţii in
conformitate cu prevederile codului penal; orice problema pe care o ridica

46
RATA HORIA TEZA DE DOCTORAT
justiţia in cazul respectiv sau care apare medicului legist ca poate contribui la o
încadrare juridica corespunzătoare a faptei.
Medicul trebuie sa răspundă in concluzii numai la problemele pe care le
poate rezolva pe baze ştiinţifice, chiar daca in rezoluţia motivata de efectuare a
expertizei se cere răspuns si la chestiuni a căror rezolvare nu poate fi suficient
argumentata. De asemenea, medicul legist nu trebuie sa-si depăşească atribuţia
prin ingerinţe in încadrarea juridica a faptei, sau in unele aspecte legate de latura
subiectiva a infracţiunii.
In concluziile raportului medico-legal de autopsie in morţile violente prin
traumatisme mecanice se vor specifica obligatoriu:
- felul morţii;
- cauza medicala a morţii: aici se va arata lanţul tanatogenerator, pornindu-se de
la leziunea cauzatoare de moarte, efectele ei asupra organismului si in final
cauza imediata a morţii. In cazul unor mecanisme complexe se va avea in
vedere ponderea fiecăruia in tanatogeneza, iar in cazul unei cauzalităţi
secundare (complicaţii) se va menţiona legătura dintre acestea si traumatismul
iniţial;
- mecanismul de producere al leziunilor traumatice, aprecieri cu privire la natura
agentului vulnerant si a legăturii cauzale dintre traumatism si efectele sale:
leziune si prejudiciu fizic si sau moarte.

Metodologia evaluării medico-legale in cazul leziunilor traumatice nemortale


Realitatea traumatismului mecanic poate fi probata pe calea expertizei
medico-legale numai atunci când are drept rezultat o modificare
morfofuncţională, chiar minima, dar obiectivata prin mijloace medicale. In
cadrul examenului medico-legal exista posibilitatea discriminării leziunilor
active si pasive, dar nu si a precizării circumstanţelor de realizare a
traumatismului mecanic, producerea lui prin comisiune sau omisiune. De
asemenea, expertiza medico-legala poate uneori contribui la aprecierea intenţiei,
adică a laturii subiective a infracţiunii de lovire, in funcţie de numărul,
localizarea si gravitatea leziunilor cauzate victimei, a instrumentului folosit
(23).
Diagnosticul medico-legal al leziunilor traumatice mecanice al
complicaţiilor lor si al tuturor tulburărilor patologice morfo-fiziologice
declanşate de traumatism (inclusiv al stărilor sechelare) este una din sarcinile
primordiale ale expertizei medico-legale. Beliş Vl. considera o anumita
metodologie a examinării (24). Amintim criteriul topografic al localizării exacte
(segment anatomic, regiune, cu referire chiar la unele repere anatomice),
descrierea formei, a dimensiunilor, culorii si a aspectului leziunilor, începând cu
capul si terminând cu membrele inferioare. Insistam asupra importantei
examenelor de specialitate, pe care le consideram necesare cel puţin din 2
47
RATA HORIA TEZA DE DOCTORAT
motive: mai întâi fiindcă examenul clinic efectuat de medicul legist se cere
obligatoriu completat de un examen de specialitate in cazul unor leziuni ce
interesează unele aparate sau sisteme (leziuni oftalmologice, in domeniul ORL,
al stomatologiei, leziuni osoase etc.), in al doilea rând deoarece frecventa
tendinţă la exagerare a victimei impune excluderea leziunilor invocate, care nu
au substrat morfofunctional.
In cazurile cu evoluţie prelungita sau cu stări sechelare se impune
adeseori spitalizarea si folosirea tuturor posibilităţilor de investigaţii pentru
obţinerea unui diagnostic riguros ştiinţific. Procedând in acest fel încă de la
prima expertiza, vor putea fi evitate interpretări echivoce sau greşite ale unor
date medicale, se poate reduce numărul noilor expertize, iar in cazul când sunt
totuşi solicitate, sarcina noilor experţi va fi mai uşoara. Tendinţa unor experţi de
a trece cu uşurinţa peste unele date de anamneza sau medicale, nefolosirea
tuturor mijloacelor de investigaţie necesare, descrierea sumara a leziunilor, a
bolilor posttraumatice sau a sechelelor sunt dăunătoare, scad prestigiul
medicului legist in fata organelor beneficiare ale activităţii noastre si sporesc
numărul noilor expertize.

Traumatologia medico-legală
Aşa cum am arãtat, problematica la care Medicina Legalã este chematã sã
rãspundã interferã cu problemele dreptului penal, dreptului civil, dreptului
familiei si dreptului muncii. Dreptul penal (poena = pedeapsa) are sarcina de a
reglementa relaţiile interumane in societate prin precizarea acţiunilor permisive
si prohibitive precum si infracţiunile comise de oameni in cadrul acestor relaţii.
Prin aplicarea de pedepse si masuri de constrângere, dreptul penal apără
societatea împotriva infracţiunilor. Infracţiune reprezintă orice acţiune sau
inacţiune care afectează ordinea de drept stabilita in societate, prin încălcarea
unui raport social si care suferă o constrângere prevăzută de lege. Codul penal
clasifica infracţiunile in crime si delicte, după periculozitatea lor sociala, variind
astfel gradul si felul pedepsei prevăzute de lege.
Evoluţia societăţii umane moderne cunoaşte o dezvoltare exploziva fapt
ce a determinat pe de o parte o mult mai vasta posibilitate de realizare a
individului in contextul locului sau in societate si pe de alta parte o creştere a
numărului si intensităţii violentei cotidiene si a numărului de persoane implicate
in acţiunile antisociale. Plecând de la aceste consideraţii se poate aprecia ca
justiţia este frecvent pusa in situaţia dificila de a cerceta situaţii si circumstanţe
dificil de interpretat in care aportul expertului medico-legal este semnificativ
(18).
Cunoştinţele de medicinã legalã sunt utile celor implicaţi direct in
cercetarea adevărului dar sunt din ce in ce mai cerute si medicilor practicieni, in
măsura in care violenta cotidiana devine principala cauza de deces si de
48
RATA HORIA TEZA DE DOCTORAT
invaliditate. Sindromul de copil bătut, evaluarea criminalistica a torturii,
modificările psihologice generate de viol, violenta minorilor, traumatismele sunt
situaţii frecvent întâlnite in practica zilnica si care solicita pe viitor noi
deschideri: o legislaţie moderna si permeabila la nou si un interes al medicului
fata de aceste probleme paramedicale.
In acest context ştiinţific ambiţios si amplu, exista o suita de capitole ale
medicinii legale care pot fi considerate "clasice" dar care sunt interpretate diferit
in funcţie de evoluţia momentana a societăţii omeneşti si de conceptele
filozofice care guvernează in acel moment suprastructura sociala.
Traumatologia medico-legala reprezintă un astfel de domeniu.
Traumatologia medico-legala este o componenta esenţiala a structurii societăţii
umane dar care nu a fost privita la fel in tot timpul dezvoltării societăţii umane.

Clasificarea agenţilor traumatici


In general prin noţiunea de trauma se poate înţelege o modificare
lezională sau funcţională produsă in urma acţiunii unei forme de energie
exterioara organismului (mecanica, electrica, termica, radianta, chimica). In
sens larg, noţiunea de trauma poate fi echivalata cu cea de leziune dar trebuie
net diferenţiată de cea de traumatism, mult mai limitata. In acest ultim caz,
traumatismul înseamnă acţiunea unei forme de energie exterioara asupra
corpului, capabila sa genereze modificări morfo-funcţionale. Din cele câteva
definiţii menţionate succint se poate concluziona ca traumatologia reprezintă
cea mai importanta preocupare a expertizei medico-legale, deoarece in
condiţiile vieţii moderne, traumatismele fiind cu o incidenta crescuta.
Exista o suită de clasificări ale agenţilor traumatici dar cea mai eficienta
din punct de vedere practic este cea care ia in discuţie energia utilizata. Exista
astfel agenţi traumatici mecanici, fizici, chimici, biologici si psihici.
Agenţii traumatici mecanici produc leziuni prin energia lor cinetica fie
prin lovirea activa a corpului fie prin lovirea corpului de un plan dur (acelaşi cu
planul de deplasare sau nu). De foarte multe ori victima poate prezenta leziuni
produse prin ambele mecanisme.
Agenţii traumatici fizici transfera diferite forme de energie fizica
(temperatura, presiune atmosferica, curent electric energie radianta etc.).
Agenţii traumatici chimici sunt diferite substanţe chimice care produc fie
leziuni decelabile macroscopic la nivelul porţii de intrare, fie modificări celulare
intime care determina in final suferinţe cronice sau moartea individului implicat
in agresiune.
Agenţii traumatici biologici intervin in mod brutal in economia
individuala sau in doze maxime. Se poate asocia noţiunii de trauma biologica
chiar cu modificarea constelaţiei imunitare individuale ca urmare a agresiunii
externe a unei alte individualităţi vii.
49
RATA HORIA TEZA DE DOCTORAT
Agentul traumatic psihic este extrem de controversat in acest moment
deoarece nu poate fi (încă) obiectivat in mod direct. Consecinţele acestui
traumatism pot fi evidenţiate in timp (bolile psihosomatice) dar relaţia teren,
traumatism boala nu poate fi cuantificata in mod unanim acceptat.

Caracterul vital al leziunilor traumatice


Reacţia vitală reprezintă totalitatea reacţiilor locale si generale care apar
in organismul viu ca răspuns la acţiunea unei traume. Reacţia vitala permite
diferenţierea leziunilor produse intravital de cele produse postmortem
(accidental sau intenţionat)
Clasificarea reacţiei vitale se face in funcţie de localizarea acesteia. Se
menţionează o reacţie vitalã localã si una generalã (21, 23).

Reacţia vitalã localã este evidenţiată strict la nivelul locului unde a


acţionat agentul traumatic. Se menţionează in cadrul acestei forme de reacţie
vitalã :
1. Hemoragia si infiltratul sangvin (echimoza)
Infiltratul hematic postvital este cunoscut drept o reacţie vitala locala
sigura de foarte mult timp. Teoretic, doar o plaga produsa intravital sângerează
sau doar la un traumatism intravital apare infiltrat sangvin; practic, in unele
cazuri pot sângera si rănile produse postmortem (mai ales plăgile din zonele de
hipostaza, produse la scurt timp după moarte). Infiltrate hematice fără
traumatism sunt descrise in caz de tulburări de coagulare sau la bătrâni. Unele
excepţii sunt demne de luat in seama:
- unele plăgi intravitale pot sa nu sângereze (daca moartea survine imediat după
producerea plăgii)
- echimozele pot apare si prin traumatisme la maxim 10-15 min după moarte
2. Coagularea
Coagulabilitatea scade foarte rapid după deces dar sângele îşi păstrează
capacitatea de coagulare timp de 1-3 ore postmortem. Coagularea este un proces
complex in care intervin mai mult de 10 enzime şi calciu sanguin circulant.
Poate lipsi in plăgi produse imediat înainte de moarte sau poate apare in plăgi
produse la 5min-5 ore după deces. In asfixii, sângele este incoagulabil din chiar
momentul morţii. In cazul coagulării sângelui extravazat, este dificil de
diferenţiat coagulul intravital de cel postmortem
3. Retracţia ţesuturilor
Plăgile intravitale se deformează prin retracţia marginilor ca urmare a
acţiunii fibrelor elastice si musculare
4. Inflamaţia
Este cea mai sigura reacţie intravitala. Semnele de inflamaţie apar destul
de tardiv după producerea traumatismului (inflamaţia nu permite diferenţierea
50
RATA HORIA TEZA DE DOCTORAT
leziunilor produse sub 15 min înainte de moarte de cele produse după moarte).
Cea mai precoce reacţie inflamatorie este migrarea leucocitelor.
Alte semne având caracter vital local sunt modificări ale hemoglobinei si
modificări histoenzimatice
Reacţii vitale generale sunt evidenţiate la nivelul întregului organism.
Socul reprezintã elementul cel mai tipic de reacţie vitalã generalã si apare
prin depãsirea posibilităţilor de apãrare a organismului in faţa unui traumatism
indiferent de origine.
Aspiratul pulmonar - prezenta unor substanţe in arborele respirator poate
fi determinată activ (prin aspirare) sau pasiv, postmortem; prezenta acestor
substanţe la nivel alveolar este cauzată doar de un proces activ de aspirare
Diferite tipuri de embolie - prezenta unei embolii este echivalenta cu
existenta a contracţiilor cardiace in momentul producerii emboliei

Elemente de cauzalitate medico-legală


Stabilirea unei relaţii cauzale corespunzãtoare permite o încadrare
juridicã corectã si determinã in ultimã instanţã realizarea unui act juridic corect
(55).
Cauzalitatea medico-legală se referă la relaţia de cauzalitate dintre un
anumit eveniment (traumatism) şi unele manifestări clinice sau moarte.
Stabilirea cauzalităţii este un proces exclusiv medical. Totdeauna porneşte de la
analizarea efectelor si, pe cale deductivă, se descoperă cauza, factorii
declanşatori şi condiţiile favorizante. Din analiza corectã a relaţiei cauzale, a
circumstanţelor şi condiţiilor medicale existente se permite o evaluare corectă a
cazului medico-legal şi se asigura deci o interpretare corespunzătoare a datelor
medico-biologice in folosul justiţiei.
Dragomirescu clasificã in (23) legătura de cauzalitate ca fiind directă
(imediată si mediată) si indirectă.
Legătura cauzală directa poate fi:
- directa imediata (intre cauza şi efect nu se interpun nici un fel de circumstanţe
şi condiţii)
- directa mediata/condiţionată (legătura de cauzalitate este condiţionata de
existenţa unor factori patologici preexistenţi, fără de care apariţia efectului nu
poate fi explicată)
Legătura cauzală indirectă apare când intre cauza iniţiala şi efect se
interpun un interval de timp şi efectul este legat de apariţia unor complicaţii
(care sunt afecţiuni ce nu puteau apare independent de cauza iniţiala).
Raportul de cauzalitate reprezintă procesul de comparare a valorii
efectelor diferiţilor factori cauzali pentru a realiza o ierarhizare a acestora din
urma:
- cauze predispozante - reprezintă factori predispozanţi
51
RATA HORIA TEZA DE DOCTORAT
- cauze favorizante - amplifica efectele cauzelor esenţiale
- cauze declanşatoare
- cauze esenţiale
Modul de stabilire a existenţei şi tipului legăturii de cauzalitate sau a
raportului de cauzalitate se face prin examinarea concomitentă a victimei, a
agresorului, a agentului vulnerant şi a locului faptei.

1. La victimă - trebuie stabilitã:


- identitatea
- realitatea leziunilor/prejudiciului
- gravitatea prejudiciului
- data producerii leziunilor (anterior sau ulterior traumatismului)
- urme biologice de la presupusul agresor - permit stabilirea legăturii intre
victima şi agresor
- legătura dintre acţiunea traumatismului şi efect (daca acel traumatism poate
determina acel efect)

2. La agresor – se va evidenţia:
- identitatea
- existenţa de leziuni traumatice rezultate din conflictul cu victima
- urme biologice de la victima (fire de par, sânge)
- existenţa de posibile tulburări psihice

3. La obiectul vulnerant – este de stabilit:


- prezenta de urme biologice de la victima (fire de par, sânge) sau de la agresor
(amprente)
- se compara caracteristicile obiectului vulnerant cu caracteristicile leziunilor
victimei

4. La locul faptei se stabilesc prezenţa de urme biologice care permit o evaluare


corespunzătoare a circumstanţelor de producere a faptei (sânge, spermă, fir de
păr, celule, fibre textile sau organice, materii fecale, urină). In cazul nostru
backspatter, tuburi arse, gloanţe ricoşate, toate reprezintã elemente foarte
importante decelabile si care pot imprima un raport de cauzalitate complex. Prin
analiza corespunzătoare a locului faptei se poate identifica şi un “patern” de
desfăşurare a faptei, patern care să permită şi evaluarea psihologică şi
psihiatrică a agresorului, analiza victimei, etc.

Cadrul juridic al traumatologiei medico-legale


Cadrul juridic al infracţiunilor de lovire si vătămare a integrităţii
corporale sau a sănătăţii, precum si al morţilor violente prin traumatisme ridica
52
RATA HORIA TEZA DE DOCTORAT
o serie de probleme de ordin teoretic a căror rezolvare cere o înalta calificare si
răspundere profesionala, deoarece concluziile ce rezulta din aceasta activitate de
expertiza reprezintă motivaţia ştiinţifica a calificării juridice a faptelor
antisociale ce stau la baza acestor infracţiuni. Inviolabilitatea fizica a omului
este apărata de lege si a constituit din toate timpurile o preocupare a justiţiei,
având drept scop statornicirea unor relaţii sociale inter-umane normale (3,14).
Intensitatea traumatismului este incriminata de lege diferit in funcţie de
efect; acesta poate fi o suferinţa fizica, o vătămare a integrităţii corporale sau a
sănătăţii, o vătămare grava, sau moartea. Corpul victimei care prezintă urmele
infracţiunii constituie obiectul material cel mai important al examenului
medico-legal, asupra căruia s-au exercitat violentele de către făptuitor (subiect
activ al infracţiunii), indiferent de formele concrete de realizare materiala a
acestor violente. Deşi traumatismele mecanice reprezintă forma comuna de
realizare a violentei fizice, pot exista si alte forme de violenta in afara de lovire.
In acelaşi timp infracţiunea poate fi comisiva (cel mai frecvent), dar si omisiva
(prin inacţiune) si se poate realiza direct, dar si prin mijloace indirecte, oricum
in toate cazurile având un rezultat incriminat de legea penala (23).
Aceste infracţiuni contra vieţii apar menţionate in Codul Penal, in Partea
specialã - titlul II (infracţiuni contra persoanei), capitolul I -infracţiuni contra
vieţii, integrităţii corporale si sănătăţii- , secţiunea II - lovirea sau vătămarea
integrităţii corporale:
Infracţiuni contra vieţii, reglementate de Codul Penal într-o secţiune
distinctă, “Omuciderea”, sunt cele mai grave infracţiuni contra persoanei
deoarece prin săvârşirea lor, I se răpeşte omului bunul cel mai de preţ: viaţa. De
aceea aceste fapte îndreptate împotriva vieţii omului, au fost incriminate din
cele mai vechi timpuri fiind sancţionate cu mare severitate.

Omorul calificat
Uciderea unei persoane folosind o armă de foc în următoarele condiţii:
- omorul săvârşit cu premeditare (art. 175 lit. a Cod Penal). Premeditarea,
care în sensul literar al cuvântului înseamnă gândire anticipată, reprezintã din
punct de vedere juridic chibzuire asupra unei deciziei (ideea) de folosire a unei
arme de foc şi până la utilizarea practică a acestei.
- omorul săvârşit din interes material (art. 175 lit. b).
Interesul material egoist şi injust, obţinând un avantaj sau folos prin
împuşcarea victimei. Aici în două moduri de a dobândi acel folos patrimonial:
a) dobândirea acestuia imediat după moartea victimei, acţiune care poate
intra sub incidenţa “tâlhăriei”;
b) dobândirea avantajului material pe cale legală. Autorul are convingerea
că “moare victima, iar acesta o moşteneşte”.

53
RATA HORIA TEZA DE DOCTORAT
- omorul săvârşit asupra soţului sau rudei apropiate (art. 175 lit. c) cu o
armă de foc.
- omorul săvârşit profitând de starea de neputinţă a victimei de a se apăra
(art. 175 lit. d). Această literă ridică anumite probleme întrucât nu se poate vorbi
de a te apăra când agresorul are o armă de foc.
- omorul săvârşit prin mijloace ce pun în pericol viaţa mai multor
persoane. Însăşi uzul de armă în locuri publice implică această idee (art. 175 lit.
e).
- omorul săvârşit în legătură cu îndeplinirea îndatoririlor de serviciu (art.
175 lit. f) este mult mai grav. Deoarece fapta nu încalcă numai dreptul persoanei
la viaţă ci şi atribuţiile autorităţii cu care sunt investite unele persoane.

Omorul deosebit de grav


După cum s-a arătat, în cazul omorului, legiuitorul a împărţit
circumstanţele agravante în circumstanţe care atribuie infracţiunii un caracter
deosebit de grav. În articolul 176 sunt prevăzute infracţiuni care se pot consuma
cu folosirea armelor de foc şi care au un caracter deosebit de grav:
- omorul asupra a două sau mai multor persoane;
- omorul săvârşit de o persoană care a mai comis un omor, tâlhărie sau
piraterie (aceste două infracţiuni implică un înalt grad de
periculozitate);
- omorul săvârşit asupra unei femei gravide.

Uciderea din culpă


Dreptul la viaţă, pe care legea îl asigură oricărui om, necesită ocrotire
penală şi împotriva faptelor săvârşite din culpă.
În acest caz, al uciderii din culpă, autorul trebuie să îndeplinească o
calitate: “trebuie să fie posesor al unei arme” (trebuie să aibă permis de port
armă).
Uciderea din culpă se poate realiza printr-o acţiune sau inacţiune a
autorului sau a victimei. Din acest motiv fiind o infracţiune neintenţionată se
pedepseşte atunci când există un raport de cauzalitate între culpa victimei şi
culpa autorului.

Vătămarea integrităţii corporale sau a sănătăţii


Acest tip de infracţiuni tratate într-un mod distinct, în Codul Penal, aduc
atingere relaţiilor sociale referitoare la dreptul fiecărei persoane la integritate
corporală şi sănătate.

Vătămarea corporală

54
RATA HORIA TEZA DE DOCTORAT
“Fapta prin care s-a pricinuit integrităţii corporale sau sănătăţii o
vătămare, prin utilizarea unei arme de foc care necesită o îngrijire de cel mult
60 zile.”
Între acţiunea sau inacţiunea prin care se realizează infracţiunea vătămării
corporale trebuie să existe un raport de cauzalitate. Nu interesează, pentru
existenţa acestui raport dacă la producerea rezultatului au concurat şi alte cauze
preexistente sau concomitente. De asemenea nu interesează, dacă rezultatul se
amplifică datorită culpei victimei sau a medicului care a îngrijit-o.
Infracţiunea de vătămare corporală cu utilizarea unei arme de foc îşi
pierde autonomia dacă prevăzută ca element constituit sau circumstanţă
agravantă în conţinutul altei infracţiuni.
Vătămarea corporală se săvârşeşte cu intenţie directă sau indirectă.

Vătămare corporală gravă


Infracţiunea constă în fapta prin care, cu o armă de foc s-a pricinuit
integrităţii corporale sau sănătăţii o vătămare care necesită îngrijiri medicale
mai mari de 60 zile sau care a produs una din următoarele consecinţe:
- pierderea unui simţ sau organ; este vorba în primul rând de pierderea
unuia din cele cinci simţuri sau diminuarea acestora cu caracter permanent (auz,
văz, miros, gust, pipăit);
- producerea unei infirmităţi permanente fizice şi psihice; prin infirmitate
se înţelege starea anormală de inferioritate fizică sau psihică pusă de persoană în
raport cu altele sau cu ea însăşi, anterioară săvârşiri faptei;
- sluţirea; se înţelege un grav prejudiciu estetic produs victimei,
schimbarea înfăţişării normale într-o înfăţişare neplăcută, respingătoare.

Lipsirea de libertate în mod ilegal


Dreptul la libertate, este un drept fundamental al persoanei şi presupune
posibilitatea acesteia de a se deplasa şi acţiona în raport cu propria ei viaţă, ceea
ce constituie o condiţie esenţială a manifestării sale în cadrul societăţii.
Această faptă, efectuată cu o armă de foc este incriminată în articolul 189
alin. 2 este mult mai gravă deoarece relevă un grad sporit de pericol social al
făptuitorului, acesta înţelegând să recurgă pentru săvârşirea infracţiunii la
mijloace de natură să-i asigure într-o mai mare măsură reuşita.

Şantajul
Un aspect important al libertăţii individuale îl constituie şi libertatea
morală, psihică a persoanei, adică posibilitatea acesteia de a lua hotărâri şi de a
acţiona în orice situaţie după propria sa voinţă. Dacă prin constrângerea acesteia
se urmăreşte dobândirea în mod injust a unui folos, prezintă un grad de
periculozitate mai mare şi este incriminată în art. 194.
55
RATA HORIA TEZA DE DOCTORAT
Potrivit textului infracţiunea constă în constrângerea unei persoane
folosind o armă de foc – să facă, să nu facă, sau să dea.
Deşi de regulă folosul urmărit este de natură patrimonială (se încalcă
relaţiile sociale referitoare la patrimoniul personal) fapta este încriminată ca
faptă ce aduce atingerea directă a libertăţii persoanei, interesul patrimonial este
încălcat în al doilea rând.

Infracţiunile contra patrimoniului


Având ca obiect juridic relaţiile sociale referitoare la deţinerea şi posesia
asupra bunurilor mobile, furtul constă în luarea unui bun mobil din posesia sau
deţinerea altuia fără consimţământul acestuia, în scopul de a-l însuşi pe nedrept.
În articolul 209 lit. b furtul este calificat, deoarece autorul având asupra
sa o armă capătă încredere sporită asupra reuşitei acţiunii sale, iar deţinerea
armei implică pericolul social al folosirii ei. Nu interesează dacă arma nu a fost
utilizată sau victima nu a ştiut de prezenţa ei. În cazul în care este folosită arma,
infracţiunea este tâlhărie. Potrivit textului, tâlhăria constă în furtul săvârşit prin
întrebuinţarea unei arme de foc ceea ce include punerea victimei în
imposibilitatea de a se apăra, precum şi întrebuinţarea armei pentru a păstra
bunul furat sau pentru înlăturarea urmelor infracţiunii sau asigurarea scăpării
infractorului. Printre formele agravate se numără şi cazul în care victima a
suferit o vătămare care necesită un tratament ce depăşeşte 60 zile sau când
survine moartea.

Consideraţii procesual penale privind expertiza si constatarea medico-legale


Expertiza medico-legală este un mijloc de probă. Ea constată faptele in
concordanţă cu realitatea obiectivă, reflectând aceste fapte in conştiinţa celor
care administrează justiţia.
O hotărâre juridicã sprijinită de fapte şi probe medico-legale si/sau
criminalistice suficiente şi temeinice, complete şi de bună calitate, va fi o
hotărâre temeinica şi cu autoritate. Iată de ce se considerã concludenta probei
judiciare ca o cerinţă principală a sa.
In cele mai multe cazuri săvârşirea unei infracţiuni este marcată şi prin
urmele lăsate pe anumite obiecte la locul faptei sau prin însăşi lăsarea unor
obiecte la locul săvârşirii infracţiunii sau in apropierea acelui loc.
Obiectele care conţin sau poartă o urmă a faptei săvârşite, precum şi orice
alte obiecte care pot servi la aflarea adevărului, sunt conform art. 94 Cod
Procedură Penală, mijloace materiale de probă (9, 157).
Pentru valorificarea in bune condiţiuni a mijloacelor materiale de probă
se impune a se proceda cu mare atenţie atât in vederea depistării lor, cât şi in
vederea conservării şi a cercetării in laborator. In acest sens, organele judiciare
penale trebuie să procedeze cu mare grijă la cercetările ce se fac la locul
56
RATA HORIA TEZA DE DOCTORAT
săvârşirii infracţiunii, pentru a descoperi şi ridica obiectele şi alte probe
materiale care pot fi folosite in vederea aflării adevărului.
Mijloacele materiale de probã au o importanţã deosebită in rezolvarea
cauzelor penale ele furnizând informaţii preţioase legate de infracţiune sau de
autorul ei. Rolul şi importanţa mijloacelor materiale de probã sporesc odatã cu
perfecţionarea metodelor de cercetare criminalistică a urmelor infracţiunii.
Având in vedere conţinutul dispoziţiilor art. 94 Cod Procedura Penală,
coroborat cu art. 95 Cod Procedură Penală: "sunt de asemenea mijloace
materiale de probă obiectele care au fost folosite sau au fost destinate să
servească la săvârşirea unei infracţiuni, precum şi obiectele care sunt produsul
infracţiunii" (2, 159).
Mijloacele materiale de proba pot fi cuprinse in patru grupe:
- Obiecte care au fost folosite sau care au fost destinate să servească la
comiterea infracţiunii;
- Obiecte care sunt produsul infracţiunii;
- Obiecte care conţin sau poarta o urma a faptei săvârşite;
- Orice alte obiecte care servesc la aflarea adevărului in cauza penala.
In ceea ce priveşte valoarea probatorie a mijloacelor materiale de probă,
trebuie observat ca uneori acestea furnizeazã informaţii cu valoare probantã
deosebitã. In aprecierea probelor materiale nu trebuie pierdut din vedere faptul
ca acestea pot fi create artificial in scopul de a îngreuna activitatea de cercetare.
Evaluarea informaţiilor pe care le pot furniza aceste categorii de mijloace
de proba trebuie făcută cu circumspecţie, urmărindu-se ca datele ce pot fi
desprinse din cercetarea mijloacelor materiale de proba să se coroboreze cu
celelalte probe din dosarul cauzei.

4.2 Expertiza medico-legală in caz de împuşcare

Leziunile produse prin arme de foc prezintă o deosebita importanta in


medicina legala; de rezolvarea corecta a acestor probleme in cadrul expertizei
medico-legale depinde in buna măsura rezolvarea juridica a cazului.
Medicul legist trebuie să desfăşoare o activitate complexă (24). Deşi
victima, vie sau de obicei decedată, reprezintă principalul obiect de preocupări
al expertului, câmpul de investigaţii se extinde în mod necesar la absolut toţi
factorii implicaţi în împuşcare. Fără a depăşi limitele impuse de specificul
specialităţii, medicina legală, în împuşcare, mai mult decât în alte categorii de
morţi violente, se apropie fundamental de criminalistică şi mai ales de balistica
judiciară. Este vorba deci, de studierea din punct de vedere medico-legal, a
tuturor armelor ce apar în împuşcare, nu numai a cadavrului. Participarea
expertului devine deci utilă în multe etape ale urmăririi penale, de la cercetarea
locului faptei până la reconstituire.
57
RATA HORIA TEZA DE DOCTORAT
Sfera de activităţi a medicului legist include următoarele obiecte de
cercetare (91).
- locul faptei;
- victima (cadavrul);
- îmbrăcămintea acesteia;
- arma de foc şi muniţia;
- agresorul;
- experimentele medico-legale;
- experimentele de anchetă;
- reconstituirea
In cadrul primelor capitole ale acestei lucrãri am prezentat clasificarea
legalã (Legea 295/2004) privind regimul armelor şi muniţiilor in România) a
principalelor tipuri de arme.
Din prezentare rezultã cã au fost propuse numeroase clasificări ale
armelor de foc, după lungimea ţevii, după utilizarea acestora in armată sau ca
arme civile, după calibru, după caracterul profesional de producere a armei,
după structura ţevii, după modul de funcţionare (cu încărcare simplă, cu
repetiţie, cu încărcare simplă, semiautomate, automate.
Traiectoria, precizia şi viteza glonţului vor fi direct proporţionale cu
lungimea ţevii. Ghinturile (in număr de 4-7) imprimă glonţului o mişcare de
rotaţie (elicoidală) contribuind la creşterea preciziei de lovire.
Cu toate ca exista modele extrem de diferite de arme de foc, elementul
important îl reprezintă glonţul care de fapt este constituit din următoarele părţi
componente (76, 121) :
- glonţul propriu zis care are forma cilindrica terminându-se in forma de
ogiva şi care este constituit din plumb şi îmbrăcat intr-o cămaşă din metal
rezistent;
- un cartuş in care este fixata baza glonţului şi care este încărcat cu praful
de puşcă;
- o capsă situata la fundul cartuşului care conţine fulminat de mercur,
substanţa chimica care se aprinde la percuţie. In privinţa prafului de puşcă,
menţionăm că in cazul armelor de model vechi, acesta este constituit in
proporţie de 70% salpetru şi 30% sulf şi cărbune, astfel încât in momentul
aprinderii, arderea acestui amestec se însoţeşte de flacără, fum, mult zgomot,
aceasta ardere făcându-se incomplet. Armele moderne folosesc ca încărcătura in
cartuş, pulberea fără fum care este un amestec din piroxilina şi nitroglicerina.
In afara gloanţelor obişnuite exista arme care folosesc gloanţe de tip
special cum ar fi gloanţe blindate, incendiare, deformabile cu penetrare crescuta
sau explozive şi arme care folosesc alice.
Linia de zbor a proiectilului in forma de arc se numeşte traiectorie.

58
RATA HORIA TEZA DE DOCTORAT
Atunci când glonţul întâlneşte in cale un obiect, in funcţie de natura
acestuia şi de unghiul sub care îl loveşte, glonţul il poate traversa, rămâne in
obiect sau poate să ricoşeze.
Capacitatea distructivă a glonţului a fost mult timp consideratã ca fiind
determinată in primul rând de aşa numita "forţa vie" a acestuia. In realitate însã
capacitatea de penetrare este determinatã de forţa vie si se calculează după
formula E = mv2/2 adică energia este egala cu jumătatea produsului dintre masa
şi pătratul vitezei (masa este raportul dintre greutate şi acceleraţia gravităţii -
9,81) (57).
Ieşind din ţeava, glonţul îşi măreşte viteza datorita forţei de distensie a
gazelor pe o distanta de 1 -10 metri, in funcţie in primul rând de lungimea ţevii;
apoi viteza scade treptat datorită rezistenţei opuse de aer şi de acţiunea
gravitaţiei. Dacă mediul este mai dens, (apă, corp uman, etc.), viteza va scădea
mai repede. Trecând prin corp glonţul îşi pierde o parte însemnată de energie,
după ţesuturile prin care trece, astfel încât el poate rămâne in corp.
Creşterea penetrabilităţii proiectilelor a fost realizată prin utilizarea ca
miez al proiectilului a Uraniului sărăcit (izotopul 238), izotop natural cu timp de
înjumătăţire foarte lung, cu radioactivitate scăzută. Izotopul 238 are masa de
doua ori mai mare decât a plumbului deci proiectilul va avea penetrabilitatea de
doua ori mai mare decât a celor «normale» pentru aceeaşi greutate (121).

Aspecte generale ale leziunilor produse prin arme de foc


In general, asupra corpului uman proiectilul are 4 acţiuni (28):
- de penetrare, formând un orificiu de intrare rotund sau ovalar cu
pierdere de substanţă; substanţa in minus este antrenată in canal;
- de înfundare : atunci când forţa vie este mică (la sfârşitul traiectoriei,
glonţul despică numai ţesuturile ca o pană, formând un orificiu in forma de
fantă, corespunzător direcţiei fibrelor elastice din piele;
- contuzivă : când forţa vie este foarte mica glonţul poate acţiona ca un
obiect dur, bont, neproducând orificiul de intrare, ci doar echimoza sau
excoriaţie;
- de rupere : aceasta acţiune are loc atunci când tragerea se face de
aproape, glonţul având o forţă vie foarte mare. In acest caz datorită acţiunii
gazelor, pot lua naştere orificii de intrare largi, rupte şi fisuri radiare.
Când tragerea de aproape s-a făcut intr-un organ ce conţine o materie
bogată in apă (stomac plin sau creier) poate apare acţiunea zisă hidrodinamica,
care, datorită unei legi fizice conform căreia presiunea exercitată pe o suprafaţă
lichidă se răspândeşte in mod legal pe întreaga suprafaţă lichidă, determină
explozia organului respectiv. Acţiunea de rupere mai poate avea loc atunci când
învelişul glonţului acţionează separat, sau glonţul este neregulat, sau este animat

59
RATA HORIA TEZA DE DOCTORAT
de mişcări neregulate, fenomen care se petrece atunci când glonţul traversând
un obstacol mai consistent se deformează, sau când el ricoşează (132).
Ţinând cont de caracteristicile metalului din care este facutã arma, acesta
va putea suporta o presiune maximã a pulberii care poate fi evaluata prin calcul.
Va fi deci mai uşor sa creşti energia cinetica a proiectilului prin creşterea masei
acestuia, deşi din formula (1) reiese ca energia cinetica va creste foarte mult
prin creşterea vitezei de deplasare. In realitate insa este foarte dificil sa creşti
viteza de deplasare (limitata de fapt de cantitatea de pulbere arsa). Din aceasta
cauza la vânătoarea de animale mari se utilizează proiectile grele.
Proiectilul ideal va avea o forma alungita si va avea o greutate mare.
Acest proiectil insa nu va elibera suficienta energie cinetica la contactul cu ţinta.
O sfera va reţine mai multa energie cinetica dar va avea o viteza mica si o
frecare accentuata. Un vârf parabolic si o structura dreptunghiulara dorsala (pe
secţiune) vor reprezenta un compromis acceptabil. Proiectilul va fi alcãtuit din
plumb sau din metale si mai grele decât plumbul (uraniu sãrãcit).
Dezavantajul plumbului este ca are tendinţa de a-si modifica forma de
agregare in funcţie de temperatura ( si deci in funcţie de frecare care este de fapt
depinde in mare măsura de viteza de înaintare. La o viteza de înaintare de circa
300 m/s proiectilul de plumb are tendinţa de înmuiere. La o viteza de peste 600
m/s proiectilul se poate topii complet. Prin alierea plumbului cu staniu sau prin
acoperirea plumbului cu o cămaşa dintr-un material suficient de moale (cupru)
sa poată permite mularea proiectilului pe canelurile ţevii se poate realiza un
compromis acceptabil intre greutatea proiectilului si caracteristicile geometrice
ale acestuia.
Dezavantajele uraniului sãrãcit se traduc prin creşterea pericolului de
iradiere (neconfirmat medical ci doar o supoziţie).
In practicã am observat cã se pot descrie leziunile tisulare in trei feluri in
cazul acţiunii proiectilelor:
1/ Prin zdrobire si lovire directã – acţiune evidenţiată in cazul armelor de
mână care emit un proiectil cu viteza mica - toate leziunile tisulare sunt produse
prin zdrobire si lovire de corp dur
2/ Prin cavitaţie apare in mod semnificativ in momentul in care proiectilul
trece cu o viteza mai mare de 300 m/s. Se descriu cavităţii permanente (canalul)
realizate prin pătrunderea propriu-zisa a proiectil in ţesuturi precum si cavităţii
temporare realizate prin accelerarea diferita a unor medii cu densităţi diferite si
care duc la caracterul conic al leziunii produse de proiectil.
3/ Prin efectul realizat de unda de soc. Aceasta acţioneazã pentru timp
scurt asupra mediului si nu da modificări semnificative pentru arme cu viteza
mica. pentru arme cu viteza mare, unda de soc poate genera presiuni de peste
200 de atmosfere, suficient pentru a produce fracturi si rupturi tisulare la
distanta (confirmat si de DiMaio si Zumwalt - 1995) (51).
60
RATA HORIA TEZA DE DOCTORAT
Iniţial s-a crezut că atât viteza proiectilului cât şi masa acestuia vor
modifica felul leziunii. Actualmente, toţi autorii consultaţi sunt de acord in a
considera viteza proiectilului ca fiind primordialã (144), Viteza a fost iniţial
clasificata drept mica (sub 300 m/s), medie (intre 300 si 600 m/s) si mare peste
600 m/s. O arma de asalt (de rãzboi) de 7,65mm de tip M16 este proiectata
pentru a produce leziuni mari la viteze mari. Proiectilul are masa micã,
balansează rapid in ţesuturi, cavitează rapid si eliberează toata energia cinetica
la impact. Un proiectil tras de o carabina de vânătoare (7,65 mm) va avea o
masa mai mare fapt ce va permite acestuia sa penetreze mai adânc si va elibera
energia la distanta (120).
Proiectilul, la o vitezã normalã, va produce o plaga transfixiantă, astfel
încât vom constata un orificiu de intrare, un canal şi un orificiu de ieşire.
Binenţeles ca in cazul plăgilor oarbe, vom avea numai un orificiu de intrare şi
un canal in fundul căruia vom găsi glonţul.

Studiul orificiului de intrare.


Orificiul de intrare este mai mic decât calibrul proiectilului datorita
faptului ca pielea are un grad de elasticitate determinat de fibrele de elastină. In
plus tegumentul se retractă in momentul in care este agresionat. Orificiu poate fi
egal ca dimensiune cu calibrul glonţului când pielea este situata aproape de os,
cum se întâmpla la craniu, unde capacitatea elastică a tegumentului este
micşorată. Orificiul de intrare este mai mare decât calibrul glonţului in tragerile
de aproape sau cu ţeava lipită, când acţiunea destructivă a proiectilului este
asociată cu acţiunea gazelor.
In mod obişnuit in tragerile de departe orificiul de intrare este rotund; el
poate fi oval atunci când glonţul nu pătrunde perpendicular ci sub un unghi
oarecare, sau datorită elasticităţii pielii. Orificiul de intrare mai poate fi
neregulat in tragerile de aproape când intervine forţa gazelor, sau atunci când
vârful glonţului este bont sau rotund.
Cu cât forţa vie a glonţului este mai mare, in tragerile de departe, cu atât
marginile orificiului vor fi mai netede. La nivelul orificiului de intrare a
proiectilului se observă o serie de modificări care au mare importanta medico-
legală. Aceste modificări apar in mod constant indiferent de distanta de la care
s-a tras şi se datoresc acţiunii factorilor primari ai împuşcării (proiectil) (51).
1.Guleraşul de excoriaţie este o mica lipsă de substanţa la nivelul buzei
orificiului de intrare. Explicaţia producerii acestei excoriaţii este următoarea :
epidermul este mai puţin elastic decât corionul, acesta se rupe primul in contact
cu proiectilul şi se detaşează in jurul plăgii, pe o distanta de 1-2 mm de
marginile orificiului. La omul viu guleraşul de excoriaţie sau de eroziune are o
culoare roşie; la cadavru, fiind vorba de o lipsa de substanţă se pergamentează.

61
RATA HORIA TEZA DE DOCTORAT
2.Guleraşul de ştergere (mânjire) se datoreşte ştergerii glonţului de
marginile orificiului, determinând încărcarea acestor margini cu particule de
pulbere nearse, unsoare, fum, (elemente ce se găsesc pe cămaşa glonţului).
3) Inelul de metalizare se datoreşte şi el ştergerii glonţului de marginile
orificiului de intrare, aci depunându-se mici particule metalice antrenate pe
glonţ in urma frecării acestuia de ţeava.
Atunci când distanta de la care s-a tras este mai mică de 60 cm - 1 m
(după tipul de arma) in jurul orificiului de intrare apar pe lângă modificările
amintite mai sus, o serie de modificări noi, datorita factorilor suplimentari sau
secundari. Acestea sunt (22, 160):
1. Tatuajul care se datoreste depunerii pe piele in jurul orificiului de
intrare, a pulberilor nearse ce determina o serie de incrustaţii negricioase
dispuse pe o suprafaţă cu atât mai mare cu cât gura ţevii este mai departe de
corp.
2. Manşonul de fum se datoreste funinginii.
3. Arsurile datorita acţiunii flăcării.
4. Aspectul neregulat al marginilor orificiului de intrare, care este
urmarea acţiunii gazelor.
Aceste 4 modificări apar aşa cum am arătat numai in tragerile de aproape
şi ele variază ca intensitate după tipul de arma : astfel la armele vechi acţiunea
lor se manifesta până la o distanta de 1,5 m., acţiunea flăcării, a fumului şi a
pulberilor nearse fiind mai intensă. In schimb la armele moderne acţiunea
acestor factori suplimentari se manifestă de la o distanta mai mica (cca.60 cm)
iar acţiunea gazelor este mai puternică.
Prezenţa factorilor suplimentari (pulbere nearsă sau fum) se pune in
evidenţă pe piele (in jurul orificiilor de intrare sau in spaţiul dintre police şi
index la sinucideri) prin prelevări din aceste zone şi folosirea in laboratoarele
criminalistice a reacţiilor chimice specifice cu brucină si difenilamină. Se pot
face prelevări şi de pe haine.
In medicina legală in raport cu aceste modificări se vorbeşte de trageri in
limita de acţiune a factorilor suplimentari sau in afara limitei acestor factori. In
acest fel se poate vorbi despre trageri cu ţeava lipita sau semilipită, de trageri de
foarte aproape, de trageri in limita factorilor suplimentari şi de trageri in afara
factorilor suplimentari.

Orificiul de intrare in trageri cu ţeava lipita (imagini reproduse dupã webpath


(170)

Tragerea cu ţeava lipita prezintă doua situaţii:


62
RATA HORIA TEZA DE DOCTORAT

a) - când gura ţevii este aplicata ermetic pe piele. In acest caz, orificiul de
intrare este înconjurat de inelul de imprimare al gurii ţevii, iar proiectilul si
factorii suplimentari se afla pe canalul produs de gaze si de proiectil;
b) - când gura ţevii nu este aplicata ermetic, gazele pătrund sub piele si o
rup sub forma de cruce sau stea.
In tragerile efectuate cu arma de vânătoare sau cu ţeava lunga, leziunile
fiind extrem de extinse, este foarte greu de identificat orificiul de intrare si
ieşire.

Orificiul de intrare in tragerea cu teava apropiata

- Are loc in limitele acţiunii factorilor suplimentari (flacăra, gaze, fum,


pulbere nearsa) pe care-i vom analiza in mod separat pe zone;
a)- zona acţiunii flăcării - pentru pulberea neagra aceasta zona se
caracterizează printr-o pârlire a epidermei si parului. Urme se observa si pe
îmbrăcăminte.
b)- zona acţiunii gazelor - gazele au o acţiune mecanica, termica si
chimica.
- mecanic, la o distanta de 1-5 cm, poate rupe îmbrăcămintea, având un
aspect cruciform. In tragerile de la 10 cm, orificiul de intrare in îmbrăcăminte
este rotund si neregulat;
- termic, se manifesta prin pârlirea ţesuturilor;
- chimic, se constata apariţia carboxihemoglobinei in rana produsa
(coloraţie rosu-carmin a ţesutului si muşchilor din jurul rănii).
63
RATA HORIA TEZA DE DOCTORAT
c)- zona acţiunii fumului - diferă de culoare, de originea pulberii: neagra
(pulberea neagra), gri, galbena, verde etc. pentru pulberile fără fum. In tragerile
până la 5 cm, se formează un cerc negricios cu diametrul de 3-8 cm, lezează
epiderma; in tragerile de la 7-15 cm, un cerc mai puţin vizibil cu marginile
periferice neclare.
d)- zona acţiunii pulberii nearse (zona de tatuaj)
Incrustarea granulelor acestei pulberi in jurul orificiului de intrare,
formează o figura concentrica si circulara in tragerile perpendiculare si una
ovoida in tragerile oblice. Mărimea acestor figuri creste cu distanta iar numărul
lor este invers proporţional cu creşterea distantei.

Orificiul de intrare in tragerea de departe


Se caracterizează prin absenta factorilor suplimentari la nivelul orificiului
de intrare; de aici problema dificila pentru expertiza medico-legala. Se impune
de aceea un examen minuţios al poziţiei victimei si a celui care a tras si găsirea
urmelor elementelor accesorii proiectilului (tuburi arse, bure, capace etc.).
Se fac aprecieri asupra energiei cinetice atribuite de proiectil precum si o
examinare minuţioasa a proiectilului.
In cazul armelor de vânătoare, conul de împrăştiere a alicelor da indicii
preţioase anchetei. Până la 0,5 cm alicele sunt grupate formând un singur
orificiu de intrare mare, rotund cu margini oarecum neregulate. Peste aceasta
distanta alicele încep sa se împrăştie in jurul unui orificiu central.

Studiul Canalului
Studiul canalului are importanţă in primul rând in aprecierea direcţiei de
tragere. Canalul este in general drept, insă el poate prezenta devieri in raport cu
ţesutul prin care trece.
El poate prezenta aspectul unei linii frânte sau in zig-zag, dacă proiectilul
întâlneşte in cale rezistenţa osoasă: de asemeni canalul poate fi frânt in cazul
când traseul trece la nivelul unor organe ce ulterior se pot deplasa (anse
intestinale). O alta varietate de canal este cel in seton : aceasta se întâmplă când
glonţul animat de o forţa vie mica, loveşte pielea la nivelul unui plan dur osos
imediat subiacent, cum este spre exemplu la craniu; in acest caz după
pătrunderea prin piele, proiectilul îşi creează un drum intre aceasta şi os ocolind
craniul in semicerc şi ieşind de partea opusa. Există şi posibilitatea unor plăgi
tangenţiale (99).
In canal (care la autopsie nu este recomandabil a fi sondat spre a nu se
crea căi false, ci trebuie disecat strat cu strat) vom putea găsi in afară de sânge,
fragmente de organe distruse, eschile osoase când sunt lezate oasele, diferite
particule antrenate de la nivelul orificiului de intrare, corpi străini, in special

64
RATA HORIA TEZA DE DOCTORAT
îmbrăcăminte (140). In cazul unor plăgi oarbe, la fundul canalului vom întâlni
proiectilul.
Traiectul proiectilului poate avea uneori in corp un mers curios, fiind
deviat sau alunecând peste unele structuri tisulare mai dure (oase, tendoane) sau
când împrumută chiar traseul unor vase (74).

Studiul orificiului de iesire.


Trecând prin corp glonţul îşi pierde o parte însemnata din energie, astfel
ca la ieşire el acţionează ca o pană asupra pielii, desfăcând-o sub forma de fanta.
De aceea la nivelul orificiului de ieşire nu întâlnim pierdere de substanţă, aşa
încât acesta va avea un aspect caracteristic, fără pergamentarea marginilor.
Dimensiunile orificiului de ieşire pot fi mai mici decât ale glonţului sau pot fi
egale sau mai mari decât proiectilul.
In studiul comparativ dimensional dintre orificiul de intrare şi cel de
ieşire trebuiesc cunoscute următoarele(75):
1. Pentru ca orificiul de intrare să fie egal cu cel de ieşire, proiectilul
trebuie să treacă prin corp cu mare viteza, să fie animat de o mişcare elicoidală
accentuată, să străbată ţesuturi având aceeaşi densitate şi să nu se deformeze pe
traiectorie după pătrundere.
2. Pentru ca orificiul de intrare să fie mai mare decât cel de ieşire, trebuie
ca proiectilul să intre oblic şi să iasă perpendicular, să antreneze la intrare un
corp străin pe care apoi sa-l abandoneze in canal şi asupra orificiului de intrare
să acţioneze şi gazele.
3. Pentru ca orificiul de intrare să fie mai mic decât orificiul de ieşire,
trebuie ca proiectilul odată intrat să se deformeze pe traiectorie mărindu-si
volumul, sau el să intre perpendicular şi să iasă oblic ; in sfârşit acest aspect mai
apare atunci când proiectilul antrenează la ieşire eschile osoase.

Leziunile produse cu arme de foc speciale.


In afara leziunilor descrise, produse cu armele de foc obişnuite, trebuiesc
arătate câteva aspecte lezionale întâlnite in cazul utilizării unor arme speciale
cum ar fi armele de vânătoare sau armele de construcţie personala (cu ţeavă
retezata, etc.) sau a pistoalelor cu emisie de gaze şi proiectile de plastic (84).
Aspectul orificiului de intrare in cazul armelor de vânătoare prezintă
deosebiri de aspect in raport cu distanţa de la care s-a făcut tragerea. Traiectul
alicelor in spaţiu de la gura ţevii la piele formează un trunchi de con cu baza
mare situata pe piele şi cu vârful la gura ţevii. Alicele folosite in cazul armelor
de vânătoare (indiferent de dimensiunea acestora) vor intra in corpul victimei
înmănuncheat, formând un singur orificiu de intrare in cazul tragerilor de foarte
aproape (până la 50 cm). Intre 50 cm-2 m începe dispersia alicelor (se constata
un orificiu mare central şi câteva orificii mici satelit). După 2 m dispersia e
65
RATA HORIA TEZA DE DOCTORAT
totala. La 50 m distanţă de tragere, alicele se dispersează pe o suprafaţă de 1m
pătrat. La 300 m (limita maximă de bătaie a armelor de vânătoare cu alice)
dispersia e maximă (82).
Marginile orificiului de intrare in tragerile cu arme de vânãtoare de la
distanţă mică vor fi neregulate, anfractuoase, cu pierderi de substanţă. In cazul
tragerilor de foarte aproape cu arme de vânătoare, la nivelul orificiului de
intrare se poate întâlni pe lângă aspectul menţionat şi bura cartuşului de
vânătoare. In cazul in care distanţa de la care s-a tras se măreşte, putem întâlni
un orificiu de intrare mare, anfractuos şi in jurul acestuia câteva mici orificii
satelite fapt ce arată locul de intrare al unui snop compact dar şi a unor alice
separate. In sfârşit pe măsura ce distanţa de la care s-a tras creşte, vom constata
orificii separate, reprezentând orificii de intrare dispuse pe o suprafaţa cu atât
mai mare cu cât distanta de la care s-a tras este mai mare.
In ceea ce priveşte armele cu ţeavă retezată(66), acestea se caracterizează
din punct de vedere medico-legal prin producerea unui orificiu de intrare cu
aspect rupt, dilacerat, datorită pe de o parte acţiunii gazelor, precum şi faptului
ca foarte adesea in aceste cazuri proiectilul (proiectilele) nu pătrunde
perpendicular ci oblic. Armele cu ţeavă retezata nu au o bătaie mare, de multe
ori pe suprafaţa tegumentului evidenţiindu-se un tatuaj sau leziuni de arsură de
gradul doi sau trei.
Armele de foc cu emisie de gaze pot determina la nivelul tegumentului
tatuaje specifice produse prin acţiunea flăcării sau a gazelor. Acţiunea acestor
arme de descurajare se desfăşoară pana la 5 metri şi in aceste condiţii se pot
constat arsuri de grad doi sau trei inclusiv la nivelul mucoaselor oculare şi
ulceraţii corneene (90).
Acţiunea specifica a gazului paralizant (neurotoxic) poate determina
intoxicaţii grave. Pe lângă acţiunea specifică a gazului se pot decela leziuni
contuzive produse prin căderea victimei.
Substanţele toxice care sunt utilizate ca muniţie de descurajare sunt :
cloracetofenona şi cloropicrina. Acţiunea iritantă se constată la concentraţii de
0.002-0.005mg/l. Simptomatologia generală este de tip lacrimogen asociat cu
fotofobie. La concentraţii mari acţiunea lacrimogenă poate deveni secundară,
acţiunea primară fiind iritativă (132).
Proiectilele de plastic sau de cauciuc pot genera leziuni traumatice cu
aspect contuziv (asemeni lovirii cu sau de corp dur) sau plăgi contuze clasice
care pot ridica diagnosticul medico-legal de punere in primejdie a vieţii, in
condiţiile in care se pot constata acest gen de leziuni in zone anatomice
specifice (141).
Proiectile cu uraniu sărăcit (US) au pe lângă acţiunea penetrantă directă şi
o acţiune de durată, cu caracter radioactiv considerat minim (US are timp de
înjumătăţire de 4.5 milioane de ani).
66
RATA HORIA TEZA DE DOCTORAT
Proiectilele de aviaţie conţin ca miez 298 de grame de US, fapt ce le
permit să străbată orice fel de blindaj şi apoi, după impactul primar, să se
fragmenteze in mii de proiectile « secundare » cu efect letal variabil.
Proiectilele pentru armele de infanterie au o greutate mai mică (cca. 100 gr).
Prin fragmentare, proiectilul primar eliberează o cantitate variabilă de
oxid de uraniu in aer şi in praf.
Inhalarea particulelor de aerosoli bogate in US duce la depozitarea
particulelor radioactive in plămâni de unde pot trece ĩn sânge si apoi către alte
organe ţintă (creier, rinichi, ganglioni limfatici, testicule sau ovare). In plus
aerosolii pot fi ingeraţi cu apa sau cu alimentele.
Acţiunea de durată a US constă in producerea cancerului sub diferite
forme (inclusiv leucemie) sau infertilitate, mutaţii genetice şi malformaţii la
copii născuţi in zonele de conflict. Praful radioactiv va fi decelat la distanţe de
peste 40 de km de zona de conflict, in funcţie de fenomenele meteorologice. In
războiul din Golf, particule radioactive au fost descoperite in aer la doi ani de la
terminarea conflictului (139).

Expertiza medico-legală a leziunilor produse prin arme de foc.


Medicul legist are de adus un răspuns la următoarele întrebări(23) :
1. Dacă este sau nu vorba de o leziune produsă prin arme de foc,
2. Numărul împuşcăturilor,
3. Care este orificiul (orificiile) de intrare şi cel de ieşire,
4. Care este direcţia din care s-a tras,
5. Care este distanţa de la care s-a tras,
6. Tipul de armă folosit in împuşcare,
7. Daca poate fi vorba de autoîmpuşcare,
Pentru rezolvarea acestor probleme expertiza medico-legală trebuie
începută printr-un examen metodic al locului faptei. Aici vor fi cercetate toate
urmele balistice ale împuşcării : proiectile şi cartuşe găsite, urme de ricoşaj, etc.
Pentru aprecierea direcţiei din care s-a tras, este de o deosebită importanţă
poziţia in care a fost găsită victima. Vor fi efectuate fotografii ale locului faptei,
fixând in imagine poziţia in care a fost găsită victima, locul unde se găseşte
arma (posibil in mâna victimei) (149).
Examinarea armei, ridicarea şi transportul ei, examinarea proiectilului,
sunt preocupări pentru laboratorul criminalistic, ca şi examinarea amprentelor
digitale descoperite pe armă şi mai ales pe încărcător şi pe cartuşe.
Pentru diagnosticul unei plăgi produse prin arme de foc pledează in mod
cert prezenţa factorilor suplimentari ai orificiului de intrare, prezenţa in corpul
victimei a proiectilelor sau alicelor, găsirea unui canal frânt sau multiplu.
Orificiul de intrare al proiectilului trebuie diferenţiat de o plaga produsă
prin instrumente înţepătoare. Trebuie ţinut cont că există posibilitatea unui
67
RATA HORIA TEZA DE DOCTORAT
singur orificiu de intrare şi a mai multor orificii de ieşire in cazul când glonţul,
întâlnind planuri dure osoase se fragmentează, sau când acesta antrenează şi
imprimă spre ieşire eschile osoase (20).

Determinarea direcţiei şi distanţei de tragere


În literatura de specialitate, ca şi în vocabularul folosit în mod curent, prin
distanţa de tragere sau distanţa împuşcăturii, se înţelege distanţa în linie dreaptă,
măsurată în centimetri sau metri, de la retezătura dinainte a ţevii armei cu care
s-a tras până la suprafaţa obiectului lovit de glonţ.
Această suprafaţă de tragere nu corespunde totdeauna cu traiectoria
glonţului, care este o linie curbă. Prin traiectorie se înţelege drumul real parcurs
de glonţ, de la punctul de origine (plecarea din armă) până la obstacolul în care
se opreşte sau punctul de cădere.
Există următoarele trei categorii de distanţe:
a) – distanţa nulă;
b) – distanţă mică;
c) – distanţă mare.
Se impun câteva explicaţii despre fiecare dintre aceste distanţe urmând ca
în continuare să se analizeze modul în care ajută urmele rămase la locul
infracţiunii la determinarea lor.
a. Tragerea se consideră cu distanţă nulă atunci când în momentul
împuşcăturii, arma avea retezătura dinainte a ţevii lipită de obiectul în care s-a
tras. Această situaţie se poate petrece atât în cazul sinuciderilor, cât şi în cazul
când criminalul s-a putut apropia mult de victimă, lipindu-i ţeava armei de
corp. În acest caz, rămân o serie de urme specifice, pe obiectul asupra căruia s-a
tras (corp omenesc, îmbrăcăminte etc.) care duc rapid la determinarea distanţei
de tragere (a se vedea urmele lăsate de gaze şi flacără).
b. Tragerea se consideră de la distanţă mică în situaţia când între corpul
lovit şi retezătura dinainte a ţevii armei, în momentul împuşcăturii, se află o
depărtare începând de la 1-2 cm până la 1,5 m.
Printre urmele lăsate în aceste situaţii, cele mai importante sunt urmele
secundare ale împuşcăturii; cu ajutorul acestora , la nevoie completând cu
trageri experimentale, se poate stabili distanţa de la care s-a tras (C Suciu –
1972).
c. Tragerea se consideră de al distanţă mare atunci când între retezătura
dinainte a ţevii armei şi corpul lovit de glonţ, este o distanţă nai mare de 1,5 m
şi lipsesc urmele secundare ale împuşcăturii, asupra ţintei acţionând numai
glonţul.
În această categorie intră tragerea de la distanţa de 5 m ca şi cele
efectuate de la distanţa de 15 m, .. 50 m câteva sute de metri (151).

68
RATA HORIA TEZA DE DOCTORAT
De asemenea, urmele suplimentare ale împuşcăturii pot indica în cazurile
de trageri cu ţeava lipită de la distanţă mică, persoana care a efectuat tragerea.
Astfel, pe baza trăgătorului care a efectuat chiar numai o singură tragere
cu un pistol de cal. 9 mm, 7,65 mm sau 7,62 mm cu ţeava lipită sau de la mică
distanţă, 5-30 cm, se pot găsi urme de funingine şi granule de pulbere nearsă
care sunt depuse pe mâna trăgătorului de acţiunea presiunii gazelor refulată la
atingerea suprafeţei corpului în care s-a tras.
La pistoalele de calibru mai mic, cum ar fi, cele de 6,35 mm urmele
rămân numai la distanţa de 20 cm.
De asemenea, pe mâna trăgătorului care a efectuat trageri repetate la
distanţele mai sus indicate, urmele sunt mai accentuate.
Acest fenomen se explică prin faptul că funinginea şi particulele de
pulbere nearsă, angrenate de presiunea gazelor, lovesc puternic în corpul în care
s-a tras, în urma căruia o parte din ele se fixează pe corp, o altă parte, este
împinsă de presiunea gazelor în cercuri concentrice în jurul orificiului, iar o
mică parte este aruncată înapoi către din care s-a tras şi respectiv către mâna
trăgătorului.
Recoltarea acestor urme de pe mâna trăgătorului, analizarea lor şi
stabilirea faptului că ele provin din arderea unei pulberi duc la identificarea
persoanei care a tras (150).
Experienţele au stabilit că ştergerea superficială a mâinii nu îndepărtează
aceste urme, ci este necesară o spălare cu săpun a suprafeţei corpului pentru a
îndepărta complet impurităţile.
În asemenea cazuri, la identificarea persoanei vor concura şi alte categorii
de urme, printre care, stropiturile de sânge, atunci când s-a tras recent, iar
infractorul a fost prins imediat după săvârşirea faptei.
O altă cauză concură la existenţa urmelor de funingine şi a particulelor de
pulbere nearsă, este şi faptul că prin reculul închizătorului, o parte din gaze şi
granule sunt împinse înapoi şi se depun pe mâna trăgătorului. Tot din această
cauză, se pot descoperi asemenea urme pe obrazul şi umărul hainei trăgătorului,
atunci când tragerea s-a efectuat cu o armă cu ţeavă foarte lungă, care a fost
înşurubată în umăr.
Particulele de pulbere nearsă vor fi căutate pe suprafaţa obiectelor ce se
presupune că se aflau în faţa armei până la distanţă de circa un metru. Ele apar
ca nişte puncte, de obicei de culoare închisă, fiind arse la suprafaţă, lipite de
partea exterioară a obiectelor asupra cărora s-a tras. De asemenea, se vor căuta
pe hainele şi pielea victimei, firele de păr, etc. contribuind atât la determinarea
felului pulberii ce a fost utilizată la arma de foc, cât şi la stabilirea distanţei de
la care s-a tras (111, 150).
Recoltarea particulelor de pulbere de pe corpul sau îmbrăcămintea
victimei sau infractorului se poate face prin cele trei metode:
69
RATA HORIA TEZA DE DOCTORAT
- simpla scurtare a îmbrăcămintei sau aplicarea unui strat cald de parafină
pe locul unde a rămas aceste particule de pulbere;
- prin metoda chimică, care constă în tratarea cu reactivul alfa-
naftilamina, la locul unde au rămas aceste particule de pulbere sau prin reacţia
de brucină sau difenilamină;
- prin metoda fizică care se bazează pe folosirea izotopilor radioactivi sau
pe fotografia cu raze infraroşii a obiectelor de culoare închisă (106).
Urmele suplimentare ale împuşcăturii pot indica cazurile de trageri cu
ţeava lipită sau de la distanţă mică, lucru de mare importanţă atunci când se va
invoca sinuciderea sau accidentul.
La sinucideri au mare valoare urmele suplimentare ce se descoperă pe
mâna sinucigaşului, constituind o probă puternică că nu este o înscenare a unei
sinucideri.
Fenomenul a fost explicat anterior de urmele lăsate în cazul tragerilor cu
ţeava lipită sau de la mică distanţă.
Urmele suplimentare pot fi căutate şi pe mâna bănuitului atunci când s-a
săvârşit un omor cu armă de foc, la care s-a tras de la distanţă foarte mică.
Recoltarea acestor urme de pe mâna trăgătorului, analiza lor şi stabilirea
faptului că ele provin din arderea unei pulberi duc în unele cazuri la
identificarea persoanei care a tras. Experienţele au stabilit că ştergerea
superficială a mâinii nu îndepărtează aceste urme, ci este necesară o spălare cu
săpun pentru a îndepărta impurităţile (106).
Factorii secundari ai împuşcăturii trebuie studiaţi în amănunţime, întrucât
repartiţia acestora în jurul orificiului de intrare sunt fenomene cu variaţii, ce
apar în cazul folosirii cartuşelor de fabricaţie diferită, a celor provenite din
aceeaşi fabricaţie dar din locuri diferite, ca şi în cazul tragerilor cu arme de
aceeaşi fabricaţie, tip şi model (90,95). De asemenea, trebuie avut în vedere
faptul că prin trageri succesive, urmele se încarcă cu funingine şi granule de
pulbere, împiedicând determinarea exactă a distanţei.
Pentru stabilirea distanţei de la care s-a tras se va folosi aceeaşi armă şi
cartuşe din acelaşi lot de fabricaţie. Erorile posibile sunt cuprinse între limitele
+/- 5 cm.
În vederea evidenţierii urmelor factorilor suplimentari şi stabilirea
distanţei de tragere cu ajutorul alfa-naftilaminei se folosesc hârtie fotografică
alb-negru, fixată cu tisulfat, spălată şi uscată, tratată timp de 10 min. cu o soluţie
de 1% acid sulfuric. După o nouă uscare, hârtia se îmbibă cu o soluţie alcoolică
de 0,5 % alfa-naftilamină, devenind sensibilă pentru nitriţi şi nitraţi (79).
Hârtia sensibilizată se aşează pe o suprafaţă plană, iar îmbrăcămintea de
cercetat se aplică în contact direct cu aceasta, iar deasupra materialului se pune
o ţesătură textilă îmbibată într-o soluţie de 25% acid acetic, călcându-se cu
fierul încins cca. 2 minute. Hârtia foto se scoate şi se spală cu alcool metilic şi
70
RATA HORIA TEZA DE DOCTORAT
apă distilată. Prezenţa nitraţilor este evidenţiată prin apariţia unor puncte sau
pete roşii (111).
Dacă se schimbă ordinea de aşezare (materialul cercetat –cu faţa în sus,
hârtia sensibilizată şi apoi pânza îmbibată cu acid acetic 25%) la trecerea cu
fierul de călcat încins, versoul hârtiei va fi roz, iar nitraţii îşi vor trăda locul prin
diferite forme de pete albe.
Pe baza acestor examinări se pot trage următoarele concluzii:
- odată cu creşterea distanţei de la care s-a tras creşte şi suprafaţa
impregnată cu factorii suplimentari ai împuşcăturii din jurul orificiului de
intrare;
- intensitatea urmelor lăsate pe hârtie de factorii suplimentari ai
împuşcăturii se reduce pe măsură ce se măreşte distanţa de la care se efectuează
tragerea. În timp ce la distanţe mici această intensitate este maximă, din cauza
concentrării acestor factori pe o suprafaţă mică formând pete, odată cu mărirea
distanţei de tragere şi deci a suprafeţei impregnate, concentraţie scade şi urma
evidenţiată apare sub forma unor puncte colorate din ce în ce mai distanţate.
Urmele factorilor suplimentari pot fi puse în evidenţă chiar dacă s-au
efectuat trageri de la o distanţă mai mare decât lungimea ţevii armei cu acre s-a
tras.
Mărimea suprafeţei din jurul orificiului de intrare de unde se pot evidenţia
factorii suplimentari, variază în funcţie de tipul şi calibrul armei.
În cazul tragerilor de la distanţă cuprinse între distanţa mică şi cea mare
adică de la o distanţă egală cu d 3-4 ori lungimea ţevii armei, când cu ajutorul
metodelor chimice clasice nu se poate dovedi existenţa urmelor suplimentare ale
împuşcăturii, se foloseşte o metodă fizică modernă prin aplicarea izotopilor
radioactivi. Prin această metodă se poate stabilită tragerea s-a efectuat de la o
distanţă de 50-250 cm.
Distanţa de la care s-a tras are influenţă şi asupra leziunii de impact cu
glonţul. Leziunea de impact conţine orificiul, inelul de ştergere şi inelul de
contuzie.
Marea majoritate a autorilor descriu un orificiu de pătrundere rotund in
cazul pătrunderii perpendiculare a glonţului şi un orificiu oval în contactul sub
un anumit unghi (Kernbach, Prokop – 88, 128). Unii sesizează paralelismul
dintre alungirea ovalului şi micşorarea unghiului de impact (Derobert, 48) care
sugereazã si o aprecierea cantitativă susţinând că orificiul devine oval sub un
unghi de 70º.
Cercetările din ultimele decenii au ajuns la o serie de remarci deosebit de
interesante privind modificarea aspectului şi a dimensiunilor orificiului în
funcţie de unghiul de impact. Stabilirea unui raport între aceste modificări
morfologice şi unghi este consideratã ca fiind posibilã teoretic dar realitatea
acestor mãsurãtori nu a fost stabilitã indubitabil.
71
RATA HORIA TEZA DE DOCTORAT
Ideea de plecare este cã in momentul când atinge pielea, glonţul loveşte
epidermul care, nefiind elastic se rupe net; dermul, din contră (având în
constituţia sa ţesut conjunctiv, deci fibre elastice) cedează cu dificultate la
acţiunea penetrantă a glonţului, ele destinzându-se în “deget de mănuşă” şi fiind
perforat în ultimă instanţă apoi totul revine la loc. Evident minus-ţesutul
(orificiul propriu-zis) din derm este mai mic decât cel al epidermului, ultimul
având în general tendinţe să se apropie ca dimensiuni de cele ale (secţiunii)
glonţului. Tocmai această diferenţă între minus-ţesutul dermic şi de cel
epidermic este de fapt inelul sau guleraşul de contuzie (154). Deci, detaliul
orificiului de intrare care se apropie ca dimensiuni de cele ale glonţului, pentru
că nu suferă modificări datorită elasticităţii – este marginea exterioară a
guleraşului de contuzie “rebordul epidermic”.
Când glonţul loveşte în unghi drept, marginea externă a guleraşului de
contuzie este rotundă sau aproape rotundă, datorită elasticităţii diferite a
dermului subiacent (128), iar guleraşul de contuzie, circular şi egal ca lăţime pe
toată întinderea sa. Când, însă, glonţul pătrunde sub un unghi oarecare, el vine
în contact cu pielea nu numai cu vârful său ci şi printr-o parte din feţele sale
laterale, parte cu cât mai întinsă cu cât înclinarea contactului este mai mare.
Este deci normal ca forma marginii exterioare a guleraşului de contuzie să
devină rotundă, ovală, iar guleraşul de contuzie să fie în loc de circular cu
lăţime egală, ovular inelar, către semilunar; deci când glonţul pătrunde în unghi
ascuţit, epidermul se rupe mai mult acolo unde se realizează contactul forte.
Acest aspect are o importanţă deosebită pentru că permite stabilirea sensului în
cadrul unghiului de contact.
Măsurând cele două axe ale leziunii şi raportându-l într-o anumită relaţie
matematică, se poate stabili, după unii autori (125), unghiul de impact:
b
sin E =
a
în care această relaţie trigonometrică, foarte uşor de calculat se face în baza
raportului dintre diametrul – calibrul glonţului, reflectat în leziune prin axul mic
al ovalului trigonometric (b = cateta opusă unghiului E) şi diametrul mare, al
secţiunii maxime a glonţului la unghiul dat sub care cade, reflectat în leziune
prin axul mare al ovalului trigonometric (a = ipotenuza ). Cu alte cuvinte:
axul mic al leziunii
sin E = axul mare al leziunii
Căutându-se apoi în tabelele de logaritmi se găseşte direct unghiul care
corespunde raportului respectiv.
În unghiuri de impact de 1º- 5º glonţul ricoşează sub un unghi mai mare
decât cel de incidenţă, cu care ocazie dă naştere unor leziuni superficiale
(echimoze, excoriaţii).
Se consideră ca fiind deosebit de interesante aceste corespondenţe
matematice sub rezerva verificării lor în condiţii biologice, pa cale
72
RATA HORIA TEZA DE DOCTORAT
experimentală. Ar fi o eroare, să se identifice rezultatele obţinute pe ţinte de
diferite materiale şi chiar cadavre, cu ceea ce se întâmplă “pe viu” pentru că:
nici o parte a corpului nu este plată; există o capacitate de extensie a ţesuturilor,
şi mai mult, ea variază în funcţie de diversele regiuni ale corpului; pielea este
mobilă pe straturile subiacente. Acţiunea glonţului asupra pielii este deci
deosebit de complexă, trebuind să se aibă în vedere: elasticitatea neegală a
stratului a straturilor sale, suportul pe care stă (grăsimea, muşchi, oase),
grosimea diferită, extensibilitatea diferă în diferitele regiuni, liniile de extensie.
La variabilele enumerate mai sus, aparţin victimei, se adaugă şi cele din
partea glonţului şi mişcărilor pe care acesta le realizează pe distanţa ţeavă-ţintă.
În tragerile de la distanţă apropiată se adaugă, cu valoare orientative însă,
acţiunea unor factori secundari (suplimentari) ai împuşcăturii despre care s-a
arătat şi anume, acţiunea flăcării şi a particulelor de pulbere. Dacă traiectoria
glonţului este oblică faţă de piele, urmele lăsate vor fi intense şi dispuse într-o
zonă mai îngustă pe partea unde glonţul loveşte mai întâi; şi invers, difuze şi
împrăştiate pe un câmp mai mare, uneori chiar absente, pe zona apusă (113).
Stabilirea unghiului de impact între glonţ şi victimă, este menit să
contribuie la elucidarea unor aspecte de o deosebită importanţă pentru organele
de urmărire penală.
Pe baza urmelor principale ale împuşcăturii se pot determina direcţia şi
unghiul de tragere.
În general, pentru stabilirea direcţiei din care glonţul a venit în momentul
lovirii ţintei, se procedează astfel: la început este necesar să se constate din ce
parte a venit glonţul, iar apoi sub ce unghi a venit ţinta.
În cazul canalelor oarbe, direcţia din care a venit glonţul se determină
uşor dacă se cunoaşte precis poziţia pe care a avut-o obiectul în momentul când
a fost lovit. Partea obiectului unde se găseşte orificiul de intrare a glonţului,
indică direcţia din care s-a tras.
Dacă glonţul străpunge complet un corp, obiect etc. se formează un
orificiu de intrare, un canal şi un orificiu de ieşire. Orificiul de intrare se
deosebeşte, în general, de cel de ieşire pentru că în majoritatea cazurilor este
mai mic, are marginile regulate şi uneori circulare în timp ce orificiul de ieşire
este mai mare prezentând rupturi de material, o zdrenţuire foarte pronunţată şi
de cele mai multe ori o formă neregulată. În plus, în cazul când s-a tras de la
mică distanţă, se vor mai descoperi în jurul orificiului de intrare, urmele
secundare ale împuşcăturii. La nivelul orificiului de intrare se formează urma
caracteristică, denumită inelul de metalizare. Descoperirea inelului de
metalizare, dovedeşte că deteriorarea de pe ţintă a fost creată de un glonţ tras cu
armă de foc, chiar şi atunci când tragerea a fost efectuată de la distanţă mare
(96).

73
RATA HORIA TEZA DE DOCTORAT
Dacă un glonte a perforat sticla unui geam sau o oglindă, spărtura va
prezenta o anumită dimensiune, având în jurul ei o serie de crăpături radiale (ce
pleacă dinspre centru ca nişte raze), precum şi crăpături concentrice care
înconjoară spărtura la diverse distanţe, unind între ele crăpăturile radiale.
Din examinarea spărturii, mai ales când geamul este mai gros şi spărtura
nu este mare, se observă că într-o parte a geamului orificiul este mai mic, iar în
cealaltă parte orificiul este mult mai mare canalul fiind în formă conică (111).
După plasamentul conului, se stabileşte direcţia din care a venit glonţul şi
anume din partea mai îngustă a acestuia. În cazul când zona din jurul orificiului
de intrare nu mai există, se poate determina direcţia de tragere după orientarea
şi profilul crăpăturilor radiale şi a celor concentrice la care există tendinţa
formării unei spărturi conice. În plus, în astfel de cazuri, prezenţa cioburilor de
sticlă într-o anumită parte a geamului indică direcţia în care se deplasa glonţul
ce a spart geamul, unghiul sub care loveşte glonţul şi mărimea glonţului.
În lemn, orificiul de intrare se prezintă sub formă aproape circulară,
având uneori, inelul de metalizare foarte pronunţat, pe partea de început a
canalului, în timp ce orificiul de ieşire prezintă un aspect zdrenţuit, cu aşchii
îndreptate şi aruncate în sensul de deplasare a glonţului (150).
În tablă, orificiul de intrare are formă mai rotundă decât cel de ieşire, este
în general ceva mai mic, dacă tabla este dintr-un metal mai moale, cum este
fierul, cuprul, alama, etc. iar marginile orificiului vor fi îndoite şi întoarse către
partea în care se deplasa glonţul (111).
Determinarea direcţiei de tragere se poate face astfel:
- în cazul când glonţul în drumul său, loveşte două obiecte diferite,
perforându-le, direcţia de tragere va putea fi determinată destul de precis,
considerând o linie dreaptă ce uneşte urmele lăsate de el, linie prelungită în
partea din care a venit. Această linie imaginară corespunde cu traiectoria
glonţului, când s-a tras de la o distanţă prea mare. Linia poate fi materializată cu
ajutorul unei sfori ce se întinde între cele două urme (orificiul de intrare şi de
cel de ieşire) sau al unui tub confecţionat din hârtie şi fixat astfel încât să
unească urmele loviturii glonţului. Privind prin el se observă traiectoria şi locul
de unde a putut veni glonţul.
- în cazul când glonţul şi unele corpuri prezintă urme de ricoşare, se ţine
cont de aceasta la stabilirea direcţiei glonţului. Se vor examina cu multă atenţie
urmele de ricoşare după obiecte, uneori acestea indicând prin forma lor, direcţia
din care a venit glonţul.
Dacă glonţul a străbătut un singur obiect, se poate stabili direcţia din care
s-a tras, prelungind canalul creat de el în acel obiect. În situaţia obiectelor ce
prezintă o grosime nu prea mare, cum ar fi placajul sau sticla ferestrelor, se va
forma din hârtie un cornet care va fi introdus în pâlnia creată de glonţ vizându-
se locul din care s-a tras.
74
RATA HORIA TEZA DE DOCTORAT
Criminaliştii din Ministerului Justiţiei, au realizat un dispozitiv ingenios
pentru stabilirea direcţiei de tragere. Aplicarea metodei se realizează cu un
aparat format dintr-o carcasă paralelipipedică având în interiorul său o sursă de
lumină, iar pe peretele superior o bulă de nivel, o riglă orizontală, gradată, o
ruletă care se poate desfăşura pe o direcţie verticală şi o lunetă în al cărui corp
se introduce o tijă metalică cu capătul exterior filetat, articulată la carcasă în aşa
fel, încât să poată fi înclinată cu un anumit unghi corespunzător unghiului
format de traiectoria glonţului tras cu orizontala. Acest unghi poate fi măsurat
cu ajutorul unui raport montat pe corpul lunetei (25).
În vederea stabilirii traiectoriei parcurse de un glonţ tras, se introduce în
urma lăsată de acesta într-un corp solid un glonţ de acelaşi calibru, înşurubat
într-o tijă care se introduce la rândul său într-un orificiu special amenajat în
corpul unei lunete, coaxial cu axa acestuia, după care privindu-se prin vizorul
lunetei, se reperează un punct situat pe un obstacol natural din partea opusă
urmei lăsată de glonţul tras. Traiectoria urmată de glonţ rezultă din unirea
punctului reperat cu urma lăsată de glonţul tras. Coordonatele punctului reperat
se stabilesc prin măsurarea pe orizontală a distanţei până la obstacolul reperat şi
prin determinarea înălţimii punctului reperat dedusă prin calcul pe baza
unghiului de înclinare a corpului lunetei şi a catetelor unui triunghi dreptunghic
format pe axa lunetei cu două rigle gradate, reciproc perpendiculare, fixate de
asemenea la lunetă.
Odată stabilită direcţia de tragere şi traiectoria glonţului, unghiul de
tragere poate fi măsurat cu ajutorul raportului înregistrând valoarea unghiului
format între unul din cele două elemente (direcţia de tragere şi traiectorie şi
suprafaţa obiectului sau corpului lovit sau faţă de orizontală).
Stabilirea posibilităţii autoîmpuşcării
In ceea ce priveşte cazurile de autoîmpuşcare, au fost descrise in mod
clasic, prezenţa unor ciupituri la nivelul spaţiului dintre police şi index la mâna
dreaptă (in cazul când individul este dreptaci) şi care sunt datorate reculului
percutorului. Totuşi trebuie să ţinem cont că acestea pot lipsi la armele moderne
cu recul minim (22).
In caz de autoîmpuşcare trebuie evidenţiate elementele caracteristice la
nivelul orificiului de intrare pentru tragerile de foarte aproape, cu ţeavă lipită
sau semilipită care vor fundamenta in final diagnosticul medico-legal.
De asemeni trebuie înţeles faptul că numai anumite regiuni ale corpului
pot fi abordate in cazul autoîmpuşcării (de exemplu regiunile hemicorpului
drept in cazul dreptacilor). Uneori orificiul de intrare este mai greu de găsit
atunci când el este mascat de anumite plici naturale ale pielii, cum ar fi cazul
împuşcării sub sân la femei, sau atunci când tragerea s-a făcut in orificiile
naturale ale corpului.

75
RATA HORIA TEZA DE DOCTORAT
Expertiza medico-legală va trebui să aibă in vedere şi un examen
minuţios al hainelor victimei (23).
Diagnosticul diferenţial in cazul plãgilor împuşcate
Problema diagnosticului diferenţial al leziunilor produse prin arme de foc
faţă de alte leziuni traumatice, faţă de rănile orificiale produse prin obiecte sau
instrumente înţepătoare, sau faţă de rănile contuze apare azi mai frecventă prin
perfecţionarea tipurilor de arme de foc şi a explozibilului, folosirea surdinei etc.,
care modifică aspectele cunoscute, date de factorii secundari ai împuşcăturii,
leziunile respective căpătând un aspect din ce în ce mai pregnant atipic (17).
În general, în precizarea diagnosticului diferenţial cu plăgile produse prin
obiecte înţepătoare, problema se pune în cazul tragerii de la distanţă, în cazul
plăgilor “oarbe” şi când nu se găseşte proiectilul în corp, în plăgi perforate sau
penetrante în cavităţi (20).
Orificiul plăgii înţepate se prezintă de cele mai mult ori fără lipsă de
substanţe, asociindu-se cu leziuni excoriate la periferie şi, în cazul nuor
agresiuni, asociindu-se probabil şi cu alte leziuni traumatice în diverse regiuni
ale corpului, produse, de exemplu, cu corpuri contondente.
Lipsa inelului de metalizare la examenul microscopic sau stereoscopic,
lipsa inelului de ştergere, pledează pentru producerea rănii cu un instrument
înţepător.
Tot în tragerile de departe, când forţa vie a proiectilului este foarte mică
(sub 10 kg) sau când direcţia de lovire este tangenţială, se pot produce plăgi
contuze, cu o lipsă de substanţă sub formă de jgheab pe suprafaţa tegumentelor,
purtând la locul primei atingeri o zonă de contuzie semilunară sau o excoriaţie
tangenţială, în lovirea în unghi sub 10 grade. În aceste cazuri, dacă se bănuieşte
o împuşcare, se va căuta şi proiectilul la faţa locului (124).
Leziunile unice nu sunt în general grave şi victima poate relata despre
circumstanţele de producere sau în cazul unor împuşcări repetate care au lovit
capul din diverse direcţii (prin schimbarea poziţiei victimei) se pot găsi asociate
ale leziunilor caracteristice produse prin armele de foc.
Câteva circumstanţe speciale obligă expertul la o explorare cu deosebită
atenţie şi eventual la folosirea unor metode experimentale complementare
balistice, în scopul confirmării interpretării medico-legale (24, 148).
De exemplu:
- lipsa orificiului de intrare, care presupune mascarea acestuia, prin
împuşcarea în cavităţile naturale sau în regiuni ascunse (urechi, gură, nas, unghi
intern al ochiului ) (17, 134);
- existenţa mai multor orificii de ieşire şi a unui singur orificiu de intrare
se poate explica prin fragmentarea glonţului în interiorul corpului sau prin
perforarea concomitentă a mai multor segmente corporale (ambele membre,
braţele şi toracele etc.)
76
RATA HORIA TEZA DE DOCTORAT
Armele automate şi cele de vânătoare permit intrarea mai multor
proiectile în acelaşi orificiu şi ieşirea lor prin orificii separate. O persoană se
consideră că s-a sinucis cu o arma ă automată când îşi descarcă în cap mai
multe proiectile, în literatură citându-se în astfel de împrejurări în constatarea de
până la 5 orificii de intrare (10).
Pe de altă parte, apar dificultăţi în precizarea diagnosticului şi în cazul
rănilor produse prin armele şi muniţia de “construcţie proprie”.
Diagnosticul leziunilor produse prin arme de foc de vânătoare, ce folosesc
ca încărcătură alicele, se face în general uşor prin examinarea cu atenţie a
orificiului sau orificiilor de pătrundere şi mai ales a canalului. Alicele înfipte în
ţesuturi, prezenţa burei sau rondelei în canal, precizează diagnosticul. La
cazurile la care se constată mai multe orificii de intrare şi tot atâtea de ieşire se
cere precizarea diagnosticului între leziuni produse prin armă de vânătoare al
cărui cartuş a fost încărcat cu poşuri (mitralii) şi leziunile prin arme automate
(34).
Leziunile produse prin grenade, mine sau focoasele lor, realizează răni
foarte polimorfe, multiple, de mărimi variabile cu depozite de fum şi tatuaj
abundente ce se constată de la distanţe de explozie de 1-2 m. Unele din aceste
explozii produc efecte de suflu, corpul încercând a atenua unda de şoc, dar,
presiunea fiind inegală, se produc leziuni diferite, de tipul eclatărilor viscerale,
rupturilor de timpan, comoţiilor labirintice (27).
Exploziile sub apă vor produce leziunile intestinale mai frecvente ca în
suflul de aer, datorită intrării aerului sub presiune prin anus.
Deoarece patologia medico-legală apare ca o patologie determinată
frecvent de oameni, cercetarea aspectelor caracteristice ale traumatismelor
medico-legale, ca şi a celor produse prin împuşcare (modul de producere a
leziunilor, vechimea şi intensitatea lor, identificarea obiectului vulnerant,
direcţia şi distanţa de tragere etc.) vor constitui elemente care reţinute şi
cercetate atent de către jurist vor garanta rezolvarea ştiinţifică a problemelor de
expertiză, atât de necesară realizării justiţiei în societate. Moartea prin
împuşcare, confirmă, în plus, rolul probelor ştiinţifice, de certitudine, care
trebuie să primeze asupra observaţiilor umane, rolul dovezilor obiective care
trebuie să elimine pe cele subiective în soluţionarea echitabilă a oricărui caz
medico-legal sau judiciar.

Aspecte microscopice in plaga împuşcată


Leziunile produse prin arme de foc au caracteristici macroscopice
specifice care permit de cele mai multe ori stabilirea unui diagnostic medico-
legal cert. Elementul caracteristic in caz de leziuni produse prin arme de foc este
orificiul de intrare. Orificiul de intrare este o plagã cu aspect specific (28).

77
RATA HORIA TEZA DE DOCTORAT
Aspectul general microscopic al unei plăgi a fost descris prima data de
către Lindner care a specificat si evoluţia generala a unei plăgi astfel (20):
• la 2 ore de la producere apare sângerare si tumefiere a buzelor plăgii;
• la 4 ore de la producere se observa separare si dizolvare a substanţei
fundamentale cu distrugere de fibre si activare a enzimelor extracelulare;
• la 6 ore de la producere apar depozite de fibrina si începe leucocitoza;
• la 8-10 ore o data cu observarea unei activităţi intense de leucocitoza se
observa si accentuarea lizei celulare si tisulare, fenomene de pinocitoză si
fagocitoza;
• peste 24-36 de ore de la producerea leziunilor se observa proliferări celulare
si reducerea timpului de mitoza celulara;
• la peste 72 de ore de la producerea plăgilor se observa creşterea cantităţii de
substanţa fundamentala, de colagen (care devine evidenţiabil prin metode
histochimice);
In cazul unui interval de supravieţuire scurt (specific cazurilor de moarte
prin arme de foc) modificările generale evidenţiabile la nivelul plăgilor sunt de
tip histochimic. Raekallio, studiind multe enzime puse in evidenta la nivelul
plăgilor imediat dupã producere ajunge la concluzia cã la nivelul plăgilor având
caracteristici generale se pot pune in evidenta douã zone având activitate
enzimaticã diferitã (20, 170):
1. o zonã externã de 100-300 de microni la nivelul cãreia se constatã o creştere
a activităţii enzimatice;
2. o zonã internã de 100-500 de microni in care, după o perioadã de latenţă,
apare o scădere a activităţii enzimatice;
Un aspect foarte semnificativ legat de caracterul vital al plãgilor este cel al
evidenţierii infiltratului hematic (tehnica Beliş de evidenţiere a infiltratului
hematic prin tehnica peroxidazelor) (20).
Diagnosticul diferenţial microscopic al plãgilor este dificil dar se pot
evidenţia unele caracteristici ale plãgilor produse prin arme de foc. Astfel, la
nivelul orificiului de intrare se observã dispariţia epidermului (atriţie), cu
apariţia unei forme de tip crateriform. Inelul de contuzie reprezintã dispariţia
parţiala a epidermului si a papilelor dermice. In zona de contuzie celulele
straturilor epidermice sunt alungite in formã de perie si frecvent este răsfrânt
spre interior (inverted). Datoritã factorilor secundari ai împuşcăturii in derm se
evidenţiază cavităţi cu pereţi tatuaţi si bazofilie intensã. La nivelul inelului de
ştergere se produce necroză de coagulare. Ţesutul de colagen prezintă
modificări de tip degenerescentă iar subcutan se observã hemoragie (descrisã
anterior de Kernbach ca fiind sub formã de T inversat) (88).
Factorii secundari ai împuşcăturii produc o serie de modificãri (funingine
la nivelul stratului cornos, granule de pulbere in epiderm, particule mecanice
evidenţiate cu coloraţie Perls). Analiza histochimicã a ţesuturilor permite si
78
RATA HORIA TEZA DE DOCTORAT
stabilirea tipului de pulbere folosit in funcţie de grupările nitroso evidenţiate la
nivel tisular.
Prin studiul microscopic al canalului se pot evidenţia pulbere, fragmente
textile, uneori infiltrat hemoragic si leucocitar.
Orificiul de ieşire are aspect răsbuzat către exterior (everted).
Tegumentele apar despicate, fãrã lipsã de substanţă. Beliş descrie la nivelul
orificiului de ieşire excoriaţii incomplete cu păstrarea stratului bazal sau
complete cu dispariţia epidermului. In mod excepţional se menţionează la
nivelul orificiului de ieşire prezenta gazelor si a funingine (arme militare,
tragere cu ţeava lipită).

79
RATA HORIA TEZA DE DOCTORAT

4.3 Expertiza medico-legală în caz de utilizare a mijloacelor explozive

Prin explozie se produce brusc un volum mare de gaz, cu eliberarea unei


cantităţi foarte mare de energie (105).
Se pot atinge presiuni pânã la 150 000 atmosfere şi temperaturi ale
gazelor de 3 000°C.

Leziunile combinate întâlnite in explozii sunt în esenţă rezultatul arderii


unor substanţe explozive si producerii rapide a unor gaze extensibile fapt ce
duce la transformarea unei energii potenţiale comprimate intr-un volum mic in
lucru mecanic (creşterea rapidã a volumului, temperaturii si presiunii in urma
arderii substanţelor explozive (46). Creşterea bruscã a presiunii generazã o undã
de şoc de mare amplitudine iniţialã urmãtã de o undã de presiune negativã de
amplitudine micã si presiune negativã prelungitã (23)
Explozibilii se pot clasifica in substanţe foarte explozive (TNT, dinamitã,
C4) care produc efecte primare majore asupra unei mari populaţii de victime
având frecvent ca rezultat leziuni pulmonare si ale SNC. Explozibilii de tip low
order (substanţe pirotehnice si pulberea neagrã de puşcã) nu produc leziuni
primare si rezultatul acţiunii lor este mai curãnd generat de arsuri si de inhalarea
gazelor iritante – substanţele folosite la 9/11 au fost de tip low order (7)
80
RATA HORIA TEZA DE DOCTORAT
Efectele undei de soc pot fi sintetizate in efecte imediate de tip primar –
barotrauma (primary blast), secundar (schije, fragmente) si terţiare (proiectarea
victimelor la distanţã). Efectele care pot apare in timp dar care sunt generate tot
de unda iniţialã sunt de tip quaternar (mai ales arsuri, inhalare, crush sydrom
etc.)(115)
Principala problemã a mecanismelor tanatogeneratoare este determinatã
de faptul cã paternul leziunilor nu este unic el diferind in funcţie de tipul
explozibililor, cantitate, locul detonãrii (spaţiul închis sau deschis), numãrul de
victime, etc.
Crişan si colab (42) clasificã leziunile produse prin explozii in:
1. leziuni produse prin acţiunea factorilor mecanici care includ leziuni
produse de unda de soc generatã de creşterea presiunii; aceste leziuni sunt
descrise de autori in leziuni directe – barotrauma caracterizate prin leziuni
ale cavităţilor (ale urechii medii, ale plãmânului ale intestinului si ale
colonului). In aceeaşi categorie – unda de soc, sunt incluse leziuni
generate de lovirea corpului de către schijele rezultate prin explozia
directã dar si din mediu.
2. leziuni produse prin efectul termic al exploziei (arsurile de tip flash sunt
cele mai frecvente)
3. leziuni produse prin inhalarea de produşi chimici
Alţi autori considerã cã leziunile produse prin explozii pot fi clasificate in
(103):
• De leziuni produse de unda de soc (blast),
• De propagarea proiectilelor secundare,
• De lovire cu si de corpuri dure, si in final
• De factorul termic sau de şocul sindromului de strivire deoarece
fiecare din aceşti factori poate declanşa o patologie specificã
Efectele exploziilor asupra omului sunt legate de locul ocupat in explozie
de cantitatea de explozibil, de tipul exploziei etc.
1. Foarte aproape de locul exploziei
- fragmentarea corpului şi împrãştierea fragmentelor de forţa gazelor produse de
explozie.
Acestea apar la locul exploziei, cu fragmentarea organismului în
totalitate. În explozii mai slabe sau când victima se aflã la distanţã mai mare
apar distrucţii într-un segment limitat (163).
Probleme medico-legale care trebuiesc elucidate sunt :
- diferenţierea resturilor umane de cele animale
- stabilirea numãrului de victime si identificarea acestora prin diferite metode
(inspecţie vizualã, amprente, odontologie, ADN), tatuaje, cicatrice, fracturi,
intervenţii chirurgicale
- stabilirea cauzei decesului.
81
RATA HORIA TEZA DE DOCTORAT
2.prin creşterea temperaturii - pielea vine în contact cu flacãra exploziei sau cu
haine, materiale, care se aprind fapt ce genera arsuri de diferite grade (1-4)
b. La distanţe mai mari organismul este expus radiaţiei calorice fapt ce poate
genera arsuri de tip “flash” ce pot fi la fel de grave.
Temperatura gazelor de explozie care atinge 3 000°C produce arsuri, iar
cãldura radiatã produce, la indivizii din afara zonei de acţiune a gazelor, arsuri
tip “flash” cu urmãtoarele caracteristici (Scripcaru):
- arsuri uniforme
- apar pe pãrţile expuse (hainele au rol protector)
- devin dupã moarte uscate, roşii-maronii, pergamentate.
3. Unda de şoc (“valul de presiune”, suflul) se propagã concentric de la locul
exploziei si scade in funcţie de distanţã. Reprezintã o creştere brutalã şi scurtã
(1/10 000 s) a presiunii, care mãturã obstacolele, urmatã de o undã de depresie,
mai slabã dar prelungitã, producându-se fenomene de rezonanţã care sunt la
originea leziunilor traumatice vibratorii.
Leziunile produse asupra organismului diferã, funcţie de:
1. Parametrii undei de şoc: presiune, impuls, duratã.
2. Locul exploziei: efecte mai grave în incinte închise, unde apar unde de
reflexie.
3. Subiect: poziţia şi distanţa de locul exploziei, haine, tonus corporal, suprafaţa
cu care se expune undei de şoc.
4. Leziunile prin lovirea corpului de schije propagate din explozie.
5. Leziuni prin strivirea corpului de dãrâmãturi produse de explozie.
6. Leziuni prin inhalarea de pulberi sau gaze rezultate din explozie.
Presiunea este maximã în regiunea exploziei si apoi descreşte
proporţional cu distanţa. Impulsul reprezintã timpul integral al presiunii şi este
reprezentat prin zona cuprinsã sub curba de presiune (22) si explicã variaţiile
existente intre consecinţele exploziei din spatii închise (impuls superior) si cele
din spaţii deschise (impuls inferior – consecinţe scăzute)
Durata exploziei influenţează si ea consecinţele exploziei asupra
victimelor fiind corelatã cu presiunea: cu cât durata este mai mare, efectele sunt
mai grave pentru o presiune mai micã.
Principalii factori lezionali care afecteazã in mod direct victimele sunt
presiunea şi impulsul.
Leziuni datorate suflului sunt legate de intensitatea suflului, distanţa faţã
de sursã, orientarea axului organului cavitar, durata expunerii, existenţa unor
obiecte interpuse, leziunile pre-existente

Urechea medie si urechea internã

82
RATA HORIA TEZA DE DOCTORAT
Podoleanu si Scripcaru descriu in Tratatul de medicină legală (22) o suitã
de leziuni mai mult sau mai puţin specifice. Dintre acestea unele pot fi decelate
la autopsie sau numai la supravieţuitori :
- hiperemia membranei timpanice intacte,
- infiltrate hemoragice punctiforme ale timpanului,
- rupturi ale timpanului (lineare, bilaterale, în 1/2 anterioară).
Survine o perioadã de surditate severã şi bruscã, apoi refacere, perioadã
în care acuitatea auditivã este redusã pentru toate frecvenţele. Mai pot apare
hemoragii moderate în cãsuţa timpanului în apropierea ferestrei rotunde, în baza
melcului şi în fundul meatului intern.
Leziunile urechii medii pot sugera alte leziuni traumatice “ascunse” mai
ales de tip pulmonar; deşi nu pot fi considerate ca fiind diagnostice, ele pot
creste astfel numãrul de supravieţuitori.
Leziunile urechii interne sunt de multe ori consecutiv unor traumatisme
craniene, si pot apare chiar în absenţa unei fracturi de stâncã, decelabilã prin
examenul radiologic de rutinã. Uneori se constatã clinic manifestãri labirintice
posttraumatice care pun probleme dificile din punct de vedere al identificãrii şi
explicãrii lor. Rezultatul clinic se manifestã sub forma unui sindrom cohleo-
vestibular periferic, troncular sau central.
Unele metode de investigaţie radiologicã permit (MRI) uneori
identificarea de fracturi parcelare sau microscopice ale labirintului dar de multe
ori acestea nu se pot observa la examenul de urgenţă (105).
În practicã se întâlnesc mult mai frecvent traumatisme care nu determinã
fracturi capsulare sau hemoragii intralabirintice. O explicaţie frecvent acceptatã
astãzi este cea a protecţiei date de urechea medie care este capabilã sã protejeze
urechea internã.
Unii autori (39) pun la baza modificãrilor patologice trepidaţia
molecularã a cutiei craniene şi deplasarea masei cerebrale ce determinã tracţiuni
şi rupturi vasculonervoase intracranian consecutive cu apariţia hemoragiilor,
deplasãri ale lichidului cefalorahidian.
Reflectarea labirinticã a comoţiei pare sã fie lezarea, uneori ireversibilã, a
nervului VIII, în special din jurul celor douã ferestre şi a primului tur de spirã a
melcului. Histologic se poate constata prezenţa sângelui în perilimfã, leziuni ale
celulelor ciliate externe si degenerescenţa nervoasã secundarã (Podoleanu 22).
Simptomatologia clinicã este bogatã si reprezentatã de: hipoacuzie,
acufene, vertij, cefalee difuzã sau localizatã, tulburãri nevrotice secundare.
Alterarea auditivã este de tip percepţie. Ea este consideratã irecuperabilã, cauza
fiind nervoasã degenerativã

Plămâni

83
RATA HORIA TEZA DE DOCTORAT
Leziunile se produc prin impactul direct al presiunii undei de şoc asupra
peretelui toracic si sunt de tip “blast”. Se pot decela hemoragii alveolare masive
prin ruptura septurilor interalveolare dar si compresie directã asupra ţesuturilor
pulmonare care urmeazã traiectul coastelor (“mãrci costale”), iar anterior sunt
grupate lângã marginea anterioarã şi costo-frenicã (41, 126)
In plus se pot decela rupturi ale parenchimului si ale arborelui traheo-
bronşic. Microscopic se poate observa edem important alveolar, zone de infarct,
pneumotorax, dilatare emfizematoasă a unor canale alveolare, fragmente de
epiteliu descuamat sau cãzut în lumen, chiar rupturi bronhiolare cu caracter
vital.
La supravieţuitori se poate observa o reacţie inflamatorie neutrofilã în
zonele cu hemoragie alveolarã ce poate progresa spre bronho-pneumonie.

Tractusul gastro-intestinal
Leziunile de la acest nivel sunt inconstante şi apar prin acţiunea presiunii
asupra peretelui abdominal. Se pot observa hemoragii subperitoneale intestinal
şi în mezenter (de la punctiforme pânã la zone întinse, majoritatea cam de 1 cm
diametru), infiltrate sanguine inelare pe tubul digestiv (colon, cecum, în special)
(22, 126).
Rupturile de organe cavitare (în special ileon, cecum), dezinserţie de
mezouri, reprezintã elemente decelate frecvent. Deşi organele parenchimatoase
sunt rar atinse, infarcte renale pot produce hematurie macroscopică.

Miocard (22)
Datoritã acţiunii şocului asupra peretelui toracic se realizeazã oprirea
cordului prin reflex vago-vagal. Dupã 30-60'' apare bradicardie, inima reluându-
şi progresiv ritmul normal Emboliile gazoase se pot observa la nivel alveolo-
pulmonar. Sufuziuni hemoragice superficiale, hemopericard, reacţie fibrinoasã
pot fi observate uneori.
Leziunile observate la nivelul sistemului nervos central sunt rar
caracteristice. In ultimul timp au fost descrise leziuni minime la nivel axonal,
hematoame peteşiale, hematoame extradurale cu si fără compresie, hemoragii în
cordoanele posterioare ale mãduvei, edem în jurul canalului ependimar.
Moartea poate surveni la aproximativ o orã de la explozie prin extinderea
hemoragiilor pulmonare şi extravazarea sanguina.
EPA prin insuficienţã circulatorie severã (aceasta poate apare prin
obstrucţia cãilor respiratorii sau circulaţiei pulmonare, reflexe cu punct de
plecare nervii vagi sau presoreceptorii arterei pulmonare, embolism arterial
sistemic)
Sindromul respirator din cadrul “blast lung” (147) se poate caracteriza
prin:
84
RATA HORIA TEZA DE DOCTORAT
- dispnee, dureri, expectoraţie spumo-muco-sanguinolentã asemãnãtoare celei
din EPA
- torace evazat
- raluri diverse
- radiologic, opacitãţi pulmonare.
Alãturi de acestea se mai poate observa la supravieţuitori si un marcat sindrom
abdominal caracterizat prin dureri + contracturi (prin contuzie internã)
Scripcaru si colab (22) descriu diferite variante ale suflului de explozie in
cazul exploziei in apã (cãnd maximul de leziuni se produce la nivelul organelor
cavitare abdominale) si in cazul in care explozia afecteazã structuri complexe
metalice (oţel) cãnd victimele sunt afectate mai ales la nivelul extremitãţilor (se
deceleazã frecvent fracturi ale membrelor si leziuni externe)
Proiectilele (schijele) sunt generatoare de leziuni specifice. Prin
modificarea incãrcãturilor explozive in scopul realizãrii unui numãr maxim de
victime si prin adãugarea de bolţuri, ace, bile etc., schijele devin un element
important de decelat in cadrul autopsiei medico-legale realizând de fapt
“semnãtura teroristului”.
In afara de constituenţii bombei, exploziile produc schije prin
fragmentarea materialul solid înconjurător pe care îl propagã în toate direcţiile
dar fiind accelerate mai slab decât gazele, ele rãmân în urma suflului, dar sunt
mult mai distructive la distanţã.
Leziunile produse prin schije pot fi:
Leziuni mici
- echimoze, excoriaţii, dilacerãri punctiforme ale pielii
- dimensiuni: 1-10 mm
- dilacerãrile conţin fragmente de metal, fibre textile, diverse resturi
Leziuni si dilacerãri mari
- când fragmentele sunt mai mari
- profunzimea de penetrare este variabilã
In plus se poate observa un tatuaj uniform al pielii descoperite, când
praful pulverizat de explozie este în cantitate mare. Pielea capãtã o culoare
închisã, pe aceasta observându-se excoriaţiile, echimozele şi dilacerãrile
punctiforme.
Distribuţia acestor leziuni poate da relaţii privind:
- poziţia victimei faţã de explozie
- materialul exploziv.
Leziunile prin dărâmarea zidăriei (mai ales la explozii in spaţii închise)
sunt secundare, de gravitate diferitã. Decesul survine de cele mai multe ori
sindromul de strivire - crush sindrom (de tip ischemie - reperfuzie) cu cianoza
zonei lezate, peteşii asfixice pe piele, conjunctive, edem conjunctival

85
RATA HORIA TEZA DE DOCTORAT
Intoxicaţia cu gaze toxice survine mai ales la supravieţuitorii exploziilor
existente in spatii închise (instalaţii casnice de gaz, în exploziile din mină etc.).
Scripcaru (22) descrie un aspect particular al exploziilor întâlnit in
accidentele de muncã produse în minele de cãrbuni:
- gazele apar într-un timp secundar fapt ce determinã decesul rãniţilor,
salvatorilor (se considerã cã în exploziile în minã 80% din decese se datoreazã
gazelor)
- aceste gaze (“afterdamp”) sunt un amestec de CO, CO2, H2S, foarte sãrac în
O2 (o concentraţie de CO între 1 şi 10% determinã moarte în câteva minute).
Exploziile din minele de cărbune reprezintă un tip special de explozie
generat de aprinderea gazului de mină (grizu) iar flacără care se propagă
aproape instantaneu aprinzând particulele fine de praf de cãrbune din mediu şi
de pe pereţi.
Decesul se poate produce prin:
- acţiunea suflului deces aproape instantaneu, fãrã leziuni externe
- leziuni prin proiectarea de cãtre suflu sau îngropare sub dãrâmãturi
- arsuri grave prin flacãrã (flacãra se propagã mai aproape de tavan ==> apar în
partea superioarã a corpului)
- cel mai des prin inhalarea gazelor de ardere de dupã explozie (“afterdamp”).
Exploziile din minele de cãrbuni sunt foarte dificil de investigat: galeriile
sunt inaccesibile mult timp iar cadavrele, când pot fi scoase, sunt în stare
avansatã de putrefacţie. Totuşi, diagnosticul de intoxicaţie cu CO se poate pune
uşor, chiar dupã sãptãmâni (23).
La autopsie leziunile decelate sunt diferite in funcţie de mecanismul de
producere:
Mecanismul primar genereazã in principal leziuni pulmonare, ale
organelor cavitare goale si ale urechii medii si interne. In patologia ORL se
citeazã mecanismul primar ca fiind responsabil de rupturi timpanice, de fracturi
ale oscioarelor urechii medii de leziuni cohleo-labirintice si de hemoragii intra-
labirintice. Podoleanu (23) menţioneazã asocierea frecventã a acestora cu
fracturile de bazã de craniu, cu sindromul de contuzie labirinticã si cu afectarea
auzului datoritã implicãrii senzorului auditiv.
Mecanismul primar este însă responsabil de mortalitatea imediatã
(victimele din focar prin dezmembrare) si imediat tardivã (leziuni pulmonare,
cardiace si abdominale grave asociate frecvent cu hemoragie bronhopulmonarã
fulminantã si hemoragie interna abdominalã). Se apreciazã cã mecanismul
primar este o asociere de circumstanţe specifice (fenomenul de spalling – unde
de şoc trece dintr-un mediu dens intr-unul mai puţin dens si care s-ar traduce la
nivelul corpului prin trecerea undei de şoc de la nivel osteo-muscular la nivelul
organelor cavitare. Un al doilea mecanism este generat de presiunea foarte
ridicatã care se transmite gazelor care vor fi comprimate in diferite recipiente si
86
RATA HORIA TEZA DE DOCTORAT
se vor destinde brusc. In fine, ca si in cazul armelor de foc, diferitele densitãti
tisulare vor genera diferite acceleraţii si deceleraţii tisulare care vor genera forţe
cinetice si vibratorii (asemãnãtoare accidentelor rutiere ca mecanism de
producere)

(A)

(B)
Aspect lezional tipic de ruptură timpanică veche (A), orificiu de intrare
schijă si RX (B) – imagini dupã Garner and Brett

Enucleare glob ocular

87
RATA HORIA TEZA DE DOCTORAT

Aspecte specifice ale contuziei pulmonare post explozie, urme costale


evidente, hemoragie asociatã dilacerãrii pulmonare presionale (presiune
medie)

Hemoragie colonicã post explozie (presiune mare)

Contuzia toracicã poate genera o afectare cardio-vascularã secundarã cu


pendularea vaselor mari si rupturi de aortã sau poate genera un mecanism vago-
vagal inhibitor care poate fi responsabil pentru oprirea imediatã a cordului.
Embolia pulmonarã grasã este specificã unui prag presional. Embolia gazoasã
poate fi observatã ca urmare a rupturii intestinului sau a colonului.
Mecanismul secundar (penetrarea schijelor) genereazã victime la mare
distanţă de centrul exploziei (schije si sticlã au lovit persoane aflate la 2 km
distanţă de centrul exploziei ambasadei US din Nairobi). Bombele create in
scop de teroare folosesc in mod deliberat cuie, ace, bile sau bolţuri de metal
pentru a creşte caracterul destructiv la distanţă a dispozitivelor explozibile.

88
RATA HORIA TEZA DE DOCTORAT

Mecanism secundar – militar in misiune de patrulare implicat in explozie


de minã aflatã pe marginea drumului incãrcatã cu cuie (roadside bomb)

Mecanismul terţiar (proiectarea victimelor la distanţã genereazã frecvent


fracturi craniene si amputãri de membre traumatice.
Mecanismul quaternar este responsabil de producerea arsurilor si a
sindromului de strivire si este frecvent generat de colapsarea construcţiilor,
ruperea sistemului de alimentare cu gaze naturale şi a reţelei electrice.

Sindromul de strivire

89
RATA HORIA TEZA DE DOCTORAT

90
RATA HORIA TEZA DE DOCTORAT

5. ASPECTE MEDICO-LEGALE SI CRIMINALISTICE DE


INTERPRETARE A CONDIŢIILOR PRODUCERII LEZIUNILOR.
EXAMENUL LA LOCULUI SĂVÂRŞIRII FAPTEI IN CAZUL
LEZIUNILOR PRODUSE PRIN ARME DE FOC ŞI EXPLOZIILOR

Din cele explicate pânã acum reiese clar cã cercetarea locului faptei este
un examen complex. Participarea obligatorie a medicului legist in echipa care
cercetează “locul faptei” este un aspect important care este permanent evocat in
cadrul acestei lucrări. Un surplus de probleme îl ridicã cercetarea locului faptei
in caz de victime multiple (150).
Potrivit art. 129 Cod Procedură Penală alin. 1 “cercetarea la faţa locului
atunci când este necesar să se facă constatări cu privire la situaţia locului
săvârşirii faptei şi să se fixeze urmele infracţiunii, să se stabilească poziţia şi
starea mijloacelor materiale de probă şi împrejurările în care infracţiunea a fost
săvârşită”.
Definind “locul săvârşirii infracţiunii” legiuitorul, mai precis în art. 30
aliniatul ultim, Cod Procedură Penală, precizează că acesta este “locul unde s-a
desfăşurat activitatea infracţională, în tot sau în parte, ori locul unde s-a produs
rezultatul acesteia.”
În ce priveşte termenul “faţa locului” trebuie precizat că prin aceasta se
înţelege, locul unde s-a săvârşit fapta, având în vedere atât locul săvârşirii faptei
cât şi zonele apropiate, apreciate ca rezultante de date privind pregătirea,
comiterea şi urmările faptei. Din aceste zone fac parte şi căile de acces şi de
retragere a făptuitorului iar uneori a părţii vătămate.
Atât practica judiciară cât şi literatura de specialitate sunt unanime în a
aprecia că locul unde s-a săvârşit infracţiunea, unde s-au produs consecinţele
acţiunii infracţionale, ori care în loc cere conservă urmele, constituie sursa celor
mai fidele informaţii ce pot fi valorificate în scopul aflării adevărului (148).
Cercetarea la faţa locului trebuie efectuată în mod organizat fiind necesar
să se cunoască toate sarcinile şi obiectivele activităţii şi anume:
- perceperea directă, nemijlocită şi fixarea ambianţei locului faptei de
către toate organele de urmărire penală;
- descoperirea, fixarea, examinarea şi ridicarea urmelor, mijloacelor
materiale de probă în vederea valorificării lor ulterioare în cadrul constatărilor şi
expertizelor care, eventual, se vor dispune.
- culegerea datelor necesare şi cunoaşterea împrejurărilor concrete pe
baza cărora să se poată stabili cât mai operativ dacă s-a comis o infracţiune ori
este vorba de o faptă ce nu atrage răspunderea penală a unei persoane.
- obţinerea primelor date cu privire la modul în care a acţionat făptuitorul,
cum a pătruns şi cum a părăsit “locul faptei”.
91
RATA HORIA TEZA DE DOCTORAT
- determinarea locului de unde este posibil ca anumite persoane să
perceapă acţiunile făptuitorului sau numai o parte a acestora, obiectul cu care a
acţionat, alte persoane care au legătură cu fapta.
- strângerea unor date ce privesc, obiectul probaţiunii iar în cazul
săvârşirii unei fapte cu caracter penal strângerea de date ce pot defini elementele
infracţiunii comise.
- identificarea martorilor care pot furniza date despre împrejurările în care
s-a comis fapta, despre persoana făptuitorului sau a altor participanţi. Dacă este
necesar se trece la audierea acestora.
- examinarea şi interpretarea urmelor şi mijloacelor materiale de probă
pentru că pe baza acestora şi a împrejurărilor stabilite să se ia măsuri operative
de efectuare a unor acţiuni ce nu suferă amânare: urmărirea şi prinderea
infractorului, percheziţii, ridicări de obiecte şi înscrisuri, etc.

5.1 Metodologia judiciara de examinare a locului faptei


Activitatea de cercetare la fata locului reprezintă unul dintre actele iniţiale
de urmărire penala, având o larga rezonanta in ansamblul preocupărilor
consacrate soluţionării unei cauze penale; ea presupune cunoaşterea imediata,
directa si completa a locului in care s-a comis infracţiunea (2).
Semnificaţia unei astfel de investigaţii este învederată de prevederile art.
129, Cod procedura penala, conform căruia cercetarea la fata locului este
recomandata in vederea efectuării de constatări cu privire la situaţia locului
săvârşirii infracţiunii, descoperirea, fixarea si ridicarea urmelor faptei penale,
stabilirea poziţiei si stării mijloacelor materiale de proba, precum si a
împrejurărilor in care a fost săvârşita infracţiunea. Termenul de "fata locului"
sau de loc al săvârşirii faptei are un înţeles mai larg, el reprezentând atât locul
efectiv al săvârşirii infracţiunii, cât si zonele apropiate sau alte locuri ce conţin
date cu privire la pregătirea, comiterea si urmările faptei, inclusiv căile de acces
si de retragere a autorului din câmpul infracţional.
Locul săvârşirii unei fapte cu caracter penal este cel mai bogat in urme
sau date, referitoare la fapta si la autorul acesteia. Aşa se poate explica de ce
cercetarea la fata locului serveşte nu numai la descoperirea urmelor sau la
surprinderea acelor împrejurări de natura sa conducă la demascarea infractorului
si la clarificarea împrejurărilor comiterii faptei, ci si la cunoaşterea nemijlocita
de către procuror, apărător si instanţa de judecata a locului respectiv, ceea ce
permite o clarificare justa referitoare la modul de săvârşire a infracţiunii, la
persoana făptuitoare si victima.
Sub raport tactic criminalistic, cercetarea la fata locului parcurge doua
faze principale: statica si dinamica, fiecăreia fiindu-i caracteristice anumite
sarcini.

92
RATA HORIA TEZA DE DOCTORAT
Cercetarea propriu-zisa la fata locului trebuie sa fie anticipata de acţiuni
premergătoare sau de masuri preliminare destinate finalizării unor probleme
urgente de care va depinde direct reuşita cercetării ulterioare:
1. Stabilirea locului comiterii infracţiunii, punerea lui sub paza pentru
conservarea si protejarea urmelor de aşa-zisul "val al curioşilor", care poate
schimba înfăţişarea locului, distruge urmele faptei, schimbarea poziţiei
obiectelor, etc.
2. Acordarea de prim ajutor victimei, înlăturarea pericolelor iminente, aceasta
măsură fiind absolut prioritara fata de alte masuri preliminare si ea implica o
intervenţie prompta si mai ales calificata.
3. Fixarea tuturor împrejurărilor care pe parcurs se pot schimba sau modifica.
Funcţie de situaţia concreta, organului de cercetare sau de urmărire penala ii
revine o sarcina dificila, in sensul ca va trebui sa retina o multitudine de
împrejurări, unele dintre ele trecătoare sau perisabile (temperatura, miros,
condiţii de clima, iluminat, etc.).
Cercetarea la fata locului reprezintă deci, o activitate complexa si foarte
importanta, efectuata mai ales in scopul precizării conjuncturilor in care s-a
produs infracţiunea, contra vieţii, integrităţii corporale sau a sănătăţii persoanei.
In afara de prevederile art. 189 Cod procedura penala si in Legea 459/2001
art.29 se prevede ca locul unde s-a găsit cadavrul este parte integranta a
expertizei sau constatării medico-legale referitoare la cadavru (2,6).
După primele sesizări, la solicitările din teren, se deplasează o echipa
formata din: procuror - care este seful echipei, ofiţer de politie, de obicei
criminalist si atunci când este cazul, medic legist. Sarcina acestei echipe este ca
in primul rând sa stabilească daca decesul respectiv este sau nu caz medico-
legal. In cazul suspicionării unei infracţiuni de omor, echipa este completata cu
un procuror criminalist, ofiţer de la politia judiciara si specialist criminalist. In
situaţiile complexe si variate pe care le ridica cercetarea la fata locului,
activitatea echipei trebuie sa se caracterizeze prin colaborare, schimb reciproc
de informaţii, munca si spirit colegial, precum si nedepăşirea competentelor
specifice. In context, medicului legist ii revine si rolul de "consilier medical al
procurorului".
Obiectivele examenului la fata locului in cazul unei bãnuite infracţiuni de
omor sunt (25):
1. - căutarea, descoperirea, cercetarea, păstrarea si prelevarea urmelor prezente
pe obiecte, cadavru, sol. Este obligatoriu sa se evite distrugerea, modificarea,
alterarea acestora sau crearea de noi urme (false); respectarea stricta a
acestor deziderate va permite obţinerea unor indicii importante asupra
felului, cauzei si circumstanţelor morţii.
2. - stabilirea drumului parcurs de infractor pâna la consumarea actului
infracţional;
93
RATA HORIA TEZA DE DOCTORAT
3. - stabilirea împrejurărilor in care s-a produs infracţiunea;
4. - deplasările infractorului si ale victimei;
5. - stabilirea drumului parcurs de infractor pentru a ieşi de la locul faptei;
6. - timpul scurs de la comiterea infracţiunii;
7. - date care sa ajute la identificarea infractorului si a agentului traumatic
folosit.
Pentru reuşita activităţii de cercetare la locul faptei, in vederea prelevării
unor date importante ce vor fi folosite ca material probator, juridic, in
instrumentarea cazului respectiv, este necesar ca cercetarea la fata locului sa se
desfăşoare imediat după comiterea infracţiunii sau cât mai curând posibil in
condiţii de luminozitate cât mai buna (naturala sau artificiala), întârzierea poate
avea drept consecinţa modificarea, alterarea sau dispariţia urmelor sau probelor
materiale datorita trecerii timpului, a factorilor de mediu (temperaturi ridicate,
umezeala, mucegai), a cauzelor naturale (ploaie, vând, zăpadă), a animalelor sau
omului (neatenţie, necunoaştere sau reaintenţie).
Literatura de specialitate cunoaşte mai multe modalităţi de cercetare a
locului faptei (150):
a) metoda subiectivă în care echipa de cercetare procedează la căutarea,
descoperirea, relevarea, fixarea şi ridicarea urmelor şi mijloacelor materiale de
probă, urmând fidel traseul parcurs de făptuitor din momentul pătrunderii în
câmpul infracţional şi până la ieşirea acestuia.
Dacă prin această metodă se pot obţine rapid unele date şi indicii
referitoare la persoana autorului, cu efect imediat în luarea măsurilor de
urmărire şi prindere a acestuia, are dezavantajul de a nu permite o examinare
sistematică şi detaliată a urmelor şi a întregului loc al faptei cu toate
consecinţele negative ce decurg.
b) metoda obiectivă, respectiv căutarea, descoperirea, relevarea, fixarea şi
ridicarea tuturor urmelor într-o ordine rigidă făcându-se abstracţie de modul şi
succesiunea acţiunilor presupuse a fi fost desfăşurate de făptuitor în câmpul
infracţiunii.
Deşi necesită timp şi forţe sporite, metoda prezintă avantajul că permite o
examinare de calitate oferind posibilitatea descoperirii tuturor urmelor ce au
legătură cu fapta în cauză.
c) metoda combinată adică folosirea pe parcursul cercetării atât a metodei
obiective cât şi subiective, trecându-se de la una la alta în raport cu
particularităţile cauzei şi diferitele momente ale cercetării. Indiferent de metoda
aleasă pentru desfăşurarea cercetării ea trebuie să conducă la examinarea
sistematică, multilaterală şi obiectivă a locului infracţiunii şi să asigure
realizarea scopului pe care acesta şi-l propune.

94
RATA HORIA TEZA DE DOCTORAT
In funcţie de particularităţile cazului, examinarea la fata locului se poate
face in doua feluri:
- daca urmele sunt concentrate intr-un singur loc, cercetarea se face de la centru
către periferie (centrifug);
- daca se caută cadavrul sau corpurile delicte, cercetarea se face in sens invers
de la periferie la centru (centripet);
Ariile pe care se desfăşoară aceste activităţi pot fi uneori foarte întinse
cum ar fi: fragmente de cadavru împrăştiate sau corpuri delicte la mari distante.

Faza statica a cercetării la fata locului.


In aceasta faza, cercetarea urmelor, a suporturilor pe care se găsesc
acestea, precum si a obiectelor se face fără deplasarea acestora sau atingerea lor,
procedându-se la fixarea poziţiei obiectelor principale, a victimei si in general a
integrului ansamblu al locului, in scopul formarii unei imagini asupra naturii
faptei si modului in care s-ar fi putut desfăşura. Fixarea cadrului infracţiunii
presupune alături de întocmirea procesului-verbal, fotografierea, filmarea sau
înregistrarea video. Totodată se executa măsurători pentru stabilirea distantelor
dintre obiectele principale sau dintre acestea si urmele infracţiunii.
După caz se consemnează:
- starea locuinţei (urme de dezordine, deteriorare de mobilier, etc.);
- examinarea propriu-zisa a urmelor - TRASEOLOGIE - in acest caz,
participarea mediului legist poate fi mai redusa, cum ar fi in cazul cercetării la
incendii, explozii, efracţii, urme papilare sau mai ampla, cum ar fi la cazurile de
omor, împuşcate, unde exista urme biologice.
Clasificarea urmelor biologice se poate face astfel (123):
- după origine: umane (fiziologice - naştere, menstruaţie, transpiraţie, sperma,
fir de pa si, patologice - vărsături, sânge, fragmente de ţesuturi); animale (sânge,
par), vegetale (sucuri, fragmente); anorganice (rugina, chimice, etc.).
- după natura:
1. Urme de materie (sânge, saliva, sperma, ţesuturi);
2. Urme de forma (amprente dentare, ale buzelor sau degetelor);
3. Urme lezionale - lăsate de agenţi mecanici, fizici, chimici, biologici.
Caracteristicile plăgilor in infracţiunea de omor, reprezintă una din
principala urma criminalistica, descrierea acestora trebuind sa fie făcuta corect
si complet de către medicul legist, menţionându-se felul, localizarea, numărul,
culoarea, forma, direcţia, orientarea, aspectul marginilor si unghiurilor si
conţinutul lor (22).
In cercetarea la fata locului trebuie avut faptul ca infractorul de multe ori
urmăreşte si chiar reuşeşte ca până la sosirea echipei judiciare sa şteargă o parte
din urme, in special cele detectabile cu ajutorul simţurilor naturale (văz).

95
RATA HORIA TEZA DE DOCTORAT
Dar chiar si in aceste cazuri pot rămâne microurme, invizibile natural; in
acest sens se va evita curăţarea, spălarea sau ambalarea necorespunzătoare a
obiectelor corp-delict.
Sesizarea mirosurilor particulare din încăpere (gaze naturale, petrol,
migdale, insecticid), precum si proprietăţile fizice ale anumitor obiecte
(consistenta, temperatura, vâscozitate).
Sesizarea unor stări de fapt (împrejurări negative) cum ar fi: absenta
urmelor de sânge in jurul unui cadavru, plăgi multiple.
Examinarea agentului vulnerat pentru a stabili cât mai precoce daca el
corespunde sau nu cu aspectul plăgilor de la cadavru.
Fixarea aspectelor fotografice prin fotografii de orientare a cadavrului, a
obiectelor principale si efectuarea de schiţe.
Declaraţiile martorilor din anturaj sau a aparţinătorilor care vor
consemna: antecedentele patologice ale decedatului, tentative anterioare de
suicid, consum de alimente, băuturi înaintea morţii, eventuale tratamente
medicale in curs, data, împrejurările si simptomele instalării morţii. Aceste
declaraţii pot fi completate de diferite documente medicale (reţete, bilete de
ieşire din spital, F.O. clinice) sau nemedicale (înscrisuri, scrisori) (150).
Examinarea cadavrului care vizează doua aspecte:
- precizarea locului in care se găseşte (spatii închise, când descrierea se face
prin localizare in raport cu obiectele si
- corpurile delicte sau urmele biologice din jur si spatii deschise când raportarea
se face in funcţie de punctele cardinale si locul in care este găsit).
Trebuie menţionat ca locul in care se găseşte cadavrul nu corespunde
întotdeauna cu locul in care s-a produs agresiunea, uneori victima încă in viata
se deplasează de la locul unde a fost lovita in căutare de adăpost sau de ajutor
sau a fost deplasata intenţionat după moarte, in scopul ştergerii urmelor.
Alteori, victima este transportata de unele persoane in încercarea de a i se
acorda primul ajutor.
Se consemnează de asemenea, poziţia in care se găseşte victima: decubit
dorsal, ventral, lateral, precum si poziţia segmentelor corpului.

Faza dinamica a cercetarii la fata locului.


Este cea mai complexa etapa, ea implicând antrenarea integrala a
mijloacelor tehnice aflate la dispoziţia echipei (150). In aceasta etapa este
permisa mişcarea sau deplasarea obiectelor pentru a se asigure o examinare
optima a acestora. Alături de căutarea, descoperirea, fixarea si ridicarea
urmelor, a microurmelor sau a altor mijloace materiale de proba, se executa
fotografii de detaliu sau măsurători fotografice la scara.
In aceasta faza se urmăreşte de asemenea soluţionarea împrejurărilor
negative caracterizate de neconcordanta dintre starea si poziţia victimei sau a
96
RATA HORIA TEZA DE DOCTORAT
unor obiecte si stări de fapt; aceste împrejurări negative pot releva intenţia
autorului infracţiunii de a-si masca fapta sau de a deruta cercetările.
Se examinează îmbrăcămintea cadavrului, care poate fi in dezordine, cu
rupturi, urme de împuşcare, împunsături, tăieturi, arsuri; se precizează
localizarea, forma, dimensiunile, direcţia si eventual prezenta factorilor
complementari ai împuşcării.
Examenul extern al cadavrului se va face după dezbrăcarea completa a
acestuia, iar medicul legist va descrie semnele morţii reale, leziunile de violenta,
urme biologice sau nebiologice, semne externe de boala, semne particulare,
semne de tratament medical vechi sau recente, modificări post-mortem si
eventuale acţiuni distructive ale animalelor.
Se procedează la fotografierea cadavrului si a urmelor după o tehnica
speciala, iar la cadavrele dezmembrate se fotografiază fiecare parte a corpului in
locul si poziţia in care a fost găsită, iar după reconstituire, cadavrul întreg.

Ridicarea si fixarea urmelor si a corpurilor delicte


In aceasta etapa se procedează la prelevarea, ambalarea si trimiterea
urmelor si a corpurilor delicte in vederea examenului de laborator, o atenţie
deosebita acordându-se petelor de sânge, sperma, fir de par si a altor urme
biologice detectabile in laborator (amprenta genetica) (Ionescu in 22).
In asfixiile mecanice prin spânzurare-strangulare, se ridica latul respectiv;
in înec, probe de apa, pentru cercetarea planctonului; in intoxicaţii se ridica
vărsăturile, resturile de mâncare, recipientele care au conţinut toxicul, băuturi
sau alimente cu posibil efect letal.
Rezultatele cercetării la fata locului se vor consemna in procesul-verbal
de constatare. In baza ordinului procurorului, cadavrul va fi ridicat si transportat
la morga sau prosectura, unde se va efectua autopsia.
Corpurile delicte ambalate, etichetate, numerotate sunt trimise
laboratoarelor de specialitate, fiind însoţite de ordonanţele care vor conţine
obiectivele si întrebările organului de ancheta (vezi capitolul urmãtor).
In accidentele de circulaţie, conducătorul auto este însoţit de organul de
politie la cea mai apropiata unitate sanitara pentru examen clinic si prelevare de
sânge in vederea stabilirii alcoolemiei.

Procedee de fotografiere a cadavrelor.


In orice împrejurare in care la fata locului se găseşte un cadavru
indiferent e natura si cauza morţii (omucidere, sinucidere, accident), se impune
efectuarea de fotografii pentru redarea poziţiei corpului, a stării îmbrăcăminţii, a
leziunilor vizibile in acel moment, a distantei si raportului de poziţie cu
obiectele din apropiere.

97
RATA HORIA TEZA DE DOCTORAT
In toate situaţiile, executarea fotografiilor presupune respectarea
principiului de baza, conform căruia, cadavrele trebuie sa fie fotografiate in
poziţia si starea in care au fost găsite, nefiind permisa nici o modificare. Astfel,
se va efectua o fotografie cu aparatul dispus deasupra cadavrului, intr-o poziţie
plan-paralela, care sa permită fixarea imaginii întregului corp,; se vor efectua
mai multe fotografii din părţile laterale, evitându-se in măsura posibilităţilor
fotografiile dinspre cap si picioare pentru prevenirea deformărilor prin
perspectiva. Sursele de lumina se dispun frontal si lateral pentru înlăturarea
umbrelor.
Fata de regula generala si in funcţie de specificul situaţiei se au in vedere
următoarele reguli (23, 48, 150):
- cadavrele dezmembrate se fotografiază in doua etape: iniţial fiecare parte in
locul si poziţia in care se afla, apoi întregul corp refăcut;
- cadavrele înecaţilor sunt fotografiate iniţial in apa, daca aşa au fost găsite si
apoi imediat după scoatere pentru a nu risca apariţia putrefacţiei;
- cadavrele spânzurate sau in poziţia şezând sunt fotografiate din fata, din spate
si din părţile laterale, insistându-se asupra latului, nodului si şanţului de
spânzurare;
- cadavrele carbonizate după fotografierea iniţiala in starea in care au fost
găsite, vor fi aşezate pe o suprafaţa alba (hârtie sau cearceaf) pentru a se obţine
suficient contrast si vor fi fotografiate cu ajutorul unei lumini puternice;
- cadavrele îngheţate vor fi fotografiate in starea iniţiala si apoi după dezgheţare
la temperatura camerei.
Fotografia de identificare a cadavrelor necunoscute face parte din
categoria fotografiei semnalmentelor, care constituie un ansamblu de procedee
fotografice destinate înregistrării imaginii persoanelor care au săvârşit
infracţiuni, precum si a cadavrelor necunoscute in vederea identificării lor
ulterioare.
Fotografia cadavrelor necunoscute se particularizează in cadrul
fotografiei semnalmentelor, prin necesitatea efectuării iniţiale a numitei "toaleta
cadavrului", îndeosebi in morţile determinate de catastrofe, accidente,
precipitări, loviri care au avut ca urmare modificarea sau distrugerea figurii unei
persoane, cât mai aproape de înfăţişarea avuta in timpul vieţii. Pentru aceasta,
fata va fi spălata, înlăturându-se petele de sânge sau de murdărie, plăgile vor fi
cusute. Ochilor li se va aplica un tratament diferenţiat: daca sunt deshidrataţi
sau căzuţi din orbita se va injecta o soluţie de apa cu glicerina in spatele globilor
oculari, daca sunt distruşi sau lipsa, vor fi înlocuiţi cu ochi de sticla aşezaţi in
orbite pe un tampon de vata.
Buzele, pleoapele si sprâncenele vor fi cusute sau fixate cu ace de
gămălie. ţesuturile tumefiate (obraji, buze) vor fi aduse pe cât posibil la normal
prin practicarea unor incizii in interiorul gurii. După refacerea fetei, aceasta se
98
RATA HORIA TEZA DE DOCTORAT
unge cu vaselina si se pudrează cu talc pentru acoperirea leziunilor si înlăturarea
unor reflexe supărătoare. Parul se aranjează intr-o forma apropiata de
pieptănătura avuta de persoana in viata. Sunt si situaţii in care este necesara
fotografierea unor cadavre exhumate, caz in care toaleta se rezuma numai la
pudrarea fetei.
O categorie importanta a fotografiei si anume fotografia judiciara de
examinare cu radiaţii invizibile a devenit cu timpul indispensabila in cercetarea
ştiinţifică a probelor materiale, a urmelor, in general oferind date foarte
importante menite sa completeze informaţiile obţinute in urma cercetării la fata
locului.
Fotografia de examinare in radiaţii ultraviolete face parte din metodele
ştiinţifice de investigare folosite curent in laborator, dar si in cercetările la fata
locului, cum ar fi: descoperirea urmelor de mâini, a urmelor biologice, inclusiv
in scop tactic-operativ. Prin urmare, radiaţiile ultraviolete au o întrebuinţare
larga, fotografia fiind doar mijlocul de fixare a rezultatelor cercetărilor. In
cercetările criminalistice se folosesc in majoritatea cazurilor, radiatiile din zona
ultravioleta cu lungimi de unda intre 380 - 320 n.m. (3.800 - 3.200 A). Dintre
proprietăţile pe care le au aceste radiaţii electromagnetice, in acest domeniu se
foloseşte cel mai adesea proprietatea lor de a provoca fluorescenta unei
categorii largi de elemente sau substanţe cu lungime de unda specifica (37).
Principalele domenii de folosire a radiaţiilor ultraviolete in cercetarea
infracţiunilor si in determinările de laborator sunt in esenţă următoarele:
traseologia, relevarea si cercetarea de identificare a urmelor (cele mai
importante fiind urmele de mâini), a urmelor biologice, altor urme organice care
conţin proteine, hidrocarburi, etc.; balistica judiciara îndeosebi pentru
descoperirea urmelor suplimentare ale tragerilor cu armele de foc, cum ar fi:
depunerile specifice inelului de frecare.
Fotografia de examinare in radiaţii infraroşii foloseşte si utilizează
radiaţiile electromagnetice si infraroşii; acestea îşi găsesc numeroase aplicaţii in
cadrul cercetării infracţiunilor, fie in cercetarea la fata locului., in activitatea de
urmărire sau in efectuarea unor investigaţii de laborator (mai ales in balistica
judiciara).Printre proprietăţile principale ale radiaţiilor infraroşii este si
capacitatea acestora de a străbate anumite corpuri si de a fi reţinute de altele.
Totodată, datorita modului de propagare si de reflexie, ele nu sunt influenţate de
elementele poluante din atmosfera (fum, praf, ceata), la aceasta se adaugă si
posibilitatea de a realiza fotografii in condiţii de întuneric, sporind puterea
umana de percepţie vizuala sub raport tehnic.
Radiaţiile infraroşii se utilizează frecvent in investigaţia criminalistica,
cum ar fi: descoperirea urmelor suplimentare ale tragerii cu arma de foc (inele
de frecare, de metalizare, tatuajul, inelul de afumare, elemente preţioase pentru
stabilirea distantei tragerii; in aceleaşi condiţii pot fi folosite si in alte domenii
99
RATA HORIA TEZA DE DOCTORAT
ale traseologiei , mai ales pentru descoperirea de urme metalice in explozii,
spargeri; efectuarea unor fotografii judiciare operative la cercetarea la fata
locului., in condiţii de ceata, fum sau întuneric.

Alte modalităţi de fixare a rezultatelor cercetării


Potrivit prevederilor art. 131 Cod Procesual Penal, efectuarea cercetării la
faţa locului se încheie cu un proces verbal care reprezintă mijlocul procedural
principal de fixare a rezultatelor acestor activităţi de urmărire penală. Acest act
procedural trebuie să îndeplinească următoarele condiţii (148):
- să prezinte clar, obiectiv şi concret rezultatele cercetării pe baza
constatărilor directe ale organelor de cercetare.
- să se folosească o terminologie uzuală, accesibilă evitându-se expresiile
neclare sau deductibile. În acest caz se consemnează ceea ce se constată brut,
fără a se trece la explicarea acestor constatări.
Potrivit art. 91 Cod Procedură Penală, procesul verbal de cercetare trebuie
să cuprindă:
a) data şi locul unde s-au încheiat;
b) numele, prenumele şi calitatea celui care îl încheie;
c) numele, prenumele, ocupaţia şi adresa persoanelor la care se referă
procesul verbal, obiecţiile şi explicaţiile acestora;
d) descrierea amănunţită a celor constatate precum şi a măsurilor luate;
e) numele, prenumele, ocupaţia şi adresa martorilor asistenţi când ei
există;
f) menţiunile prevăzute de lege pentru cazuri speciale.
Procesul verbal trebuie semnat pe fiecare pagină şi la sfârşit de cel care îl
încheie precum şi de martori, sau se va stipula dacă unul dintre aceştia refuză
sau nu poate semna.
In conformitate cu prevederile articolului menţionat, procesul verbal de
cercetare la faţa locului trebuie să cuprindă pe lângă cele menţionate în art. 91,
descrierea amănunţită a situaţiei locului faptei a urmelor găsite, a celor
examinate şi a celor ridicate, a poziţiei şi a celorlalte obiecte materiale de probă,
astfel încât acestea să fie redate cu precizie şi pe cât posibil cu dimensiunile
respective. În toate cazurile se pot efectua schiţe, desene sau fotografii ori alte
asemenea lucrări care se vizează şi se anexează la procesul verbal.
De regulă procesul verbal de cercetare la faţa locului se compune din :
partea introductivă, descriptivă şi încheiere.
Partea introductivă va cuprinde:
- data şi locul efectuării cercetării;
- temeiul cercetării la faţa locului;
- cine a participat ( procurorul, organul de poliţie, martorii asistenţi);
- unde s-a efectuat cercetarea;
100
RATA HORIA TEZA DE DOCTORAT
- condiţiile atmosferice în care s-a desfăşurat cercetarea.
Partea descriptivă:
- caracterizarea generală a locului faptei (amplasare, limite, raportul faţă
de reperele fizice);
- ambianţa locului faptei (duşumea, tavan, ferestre, sobe, uşi, mobilier în
încăperi, şosea, copaci, râuri şi diverse puncte de reper în teren deschis);
- obiectul cercetării ( cadavrul, urme şi alte obiecte, mijloace materiale –
arma, cartuşele arse – cu identificarea stării şi poziţiei lor, locul unde au fost
găsite, dimensiuni, caracteristici, cum au fost fixate sau dacă au fost ridicate);
- împrejurările negative constatate.
În încheiere:
- ora începerii şi ora încetării cercetării;
- urmele şi alte mijloace materiale posibile purtătoare de urme, care au
fost ridicate;
- mulaje şi fotografii executate precum şi alte mijloace de fixare folosite;
- transplantări de urme digitale şi palmare;
- obiecţiile martorilor asistenţi;
În legătură cu procesul verbal ( modul în care este redactat ) Hans Gross
spunea încã din secolul trecut cã (73):
“…este piatra de încercare pentru judecătorul de instrucţie. În nici o
împrejurare el nu-şi manifestă mai bine îndemânarea, limpezimea vederii,
logica raţionamentului, energia metodică şi conştientă a scopului pe care îl
urmăreşte şi iarăşi, în nici o împrejurare nu-şi manifestă mai bine îndemânarea,
prevederea, dezordine, nesiguranţa şi ezitarea.”
Schiţa sa planul locului faptei completează procesul verbal şi se
întocmeşte pe baza măsurătorilor făcute în timpul cercetării.
Principalul rol al schiţei este acela de a facilita formarea unei imagini cât
mai apropiate de realitate asupra “scenei” infracţiunii astfel încât constatările
cuprinse în procesul verbal să fie clar înţelese. Este indicat ca în timpul
cercetării locului faptei şi după efectuarea măsurătorilor să se facă şi
“crochiurile” ( desenele) schiţei care ulterior să se treacă pe curat. În practica de
specialitate se utilizează de obicei două procedee de efectuare a schiţei: schiţă
simplă, schiţă la scară.
În schiţa simplă aspectele de la locul faptei se redau fără a se respecta în
mod strict proporţiile dintre dimensiunile reale şi reprezentările grafice. Se
indică prin cifre dimensiunile şi distanţele mai importante din urmele sau
obiectele redate în schiţă.
În schiţa la scară, desenul se execută în aşa fel, încât locul faptei, porţiuni
ale clădirii, ale încăperii, urme, obiecte etc. să fie micşorate de un anumit număr
de ori. Pe astfel de schiţe trebuie să se treacă scara cifrică sub formă de fracţii
(ex. 1:50 cm). La întocmirea schiţei se foloseşte planşetă cu hârtie milimetrică,
101
RATA HORIA TEZA DE DOCTORAT
orientarea făcându-se cu o busolă, indicându-se cu o săgeată N, pe schiţă. În
schiţă se fixează limitele, punctele de reper mai importante ( obiecte fixe
vizibile, precum şi alte obiecte importante).
În cazul în care cercetarea se face într-o încăpere şi este necesar să apară
în schiţă anumite urme de pe pereţi sau plafon, se foloseşte o schiţă desfăşurată
pentru fiecare perete sau plafonul se reprezintă desfăşurat iar urmele vor apare
pe aceştia.
Deşi i se atribuie rolul de auxiliar al procesului verbal, fotografia
judiciară operativă constituie un important mijloc de fixare al rezultatelor
cercetării la faţa locului prin avantajele importante ale acesteia:
a) fidelitatea în fixarea şi redarea imaginii locului faptei, a urmelor
infracţiunii, a rezultatelor diverselor cercetări de laborator atât în radiaţii
vizibile cât şi invizibile.
b) obiectivitatea în prezentarea datelor obţinute prin mijloace
criminalistice, fixate prin intermediul fotografiei, asupra faptei şi a persoanei
infractorului.
c) rapiditatea şi relativa simplitate de execuţie a acesteia, ceea ce permite
urgentarea anchetei şi rezolvarea cazului.
d) evidenţa probatorie a fotografiei ( ca şi imaginile video ) este un alt
avantaj pentru clarificarea multor cauze judiciare.
O altă calitate a fotografiei judiciare este influenţa psihologică pe care o
poate avea asupra învinuitului sau inculpatului dar şi asupra organelor de
judecată. Evidenţiind acest avantaj Reiss afirma “nu raport, oricât de
documentat, nu va putea reda niciodată oroarea unui asasinat ca o fotografie”,
iar Confucius remarca cu mult înaintea apariţiei fotografiei: “o imagine
valorează mai mult decât 10000 de cuvinte”.

5.2 Particularităţile examenului medico-legal preliminar de la faţa locului


in caz de leziuni si moarte produse prin arme de foc si explozii
Cercetarea medico-legala a locului faptei trebuie făcuta metodic, după
criteriile prezentate, urmărind obiective bine precizate si de la un caz la altul
insistându-se asupra aspectelor specifice ale cazului dar fãrã a neglija nici un
amănunt chiar daca la o prima analiza acesta apare lipsit de importanta (49).
O prima problema de ordin medico-legal care trebuie clarificata înaintea
tuturor constatărilor in cazul prezentei unei victime omeneşti este aceea a
diagnosticului realităţii morţii.
Constatarea morţii la locul faptei de obicei nu întâmpina greutăţi,
deoarece cercetarea se face in majoritatea cazurilor după un interval de timp mai
mare in care se instalează modificări cadaverice ce permit formularea unui
diagnostic de certitudine. Astfel, constatarea prezentei lividităţilor cadaverice, a
rigidităţii si mai târziu a fenomenelor de deshidratare si autoliza cadaverica, duc
102
RATA HORIA TEZA DE DOCTORAT
la certitudinea prezentei morţii biologice. In cazuri mai rare, in care se cere un
diagnostic precoce al morţii, înainte de instalarea semnelor de certitudine, acesta
trebuie făcut cu deosebita prudenta pe baza unor semne de probabilitate si
avându-se in vedere posibilitatea unei morţi aparente in care absenta pulsului, a
reflexelor, rezoluţia musculara cu păstrarea funcţiei respiratorii, circulatorii
reduse la minim pot duce la o eroare de diagnostic (23).
La astfel de cazuri pentru verificarea morţii reale se încearcă punerea in
evidenta a unor semne, unele căutând sa pună in evidenta încetarea fenomenelor
vitale, altele apariţia modificărilor cadaverice precoce.
In prima categorie se urmăreşte constatarea absentei funcţiilor vitale de
baza: circulaţia, respiraţia si reflectivitatea. S-au imaginat o serie de metode
printre care citam: punerea unui vas cu apa pe torace, aşezarea unei oglinzi sau
a unui fulg in fata orificiilor nazale, cercetarea reflexului cornean, aplicarea pe
conjunctiva a unei substanţe iritante, producerea unei mici arsuri a
tegumentului, etc.
Diagnosticul de certitudine se face prin electroencefalografie,
electrocardiograma, metode care insa in condiţiile de practica medico-legale nu
pot fi utilizate. Totuşi, pe baza constatării lipsei funcţiilor vitale principale si
îndeosebi a prezentei modificărilor cadaverice precoce (răcirea cadavrului,
fenomen de deshidratare), se poate formula si in cazul morţii recente un
diagnostic corect, chiar cu posibilităţile destul de limitate in condiţiile unei
examinări la locul faptei. In alte cazuri deci, moartea este de data foarte recenta,
diagnosticul acesteia nu ridica probleme si poate fi făcut după o simpla inspecţie
sumara prin constatarea prezentei de leziuni incompatibile cu viata (de exemplu,
zdrobirea cutiei craniene, decapitarea, etc.).
Se recomanda totuşi o deosebita prudenta in formularea unui diagnostic
precoce de moarte in cazurile in care cauza morţii nu este evidenta si in lipsa
apariţiei fenomenelor cadaverice si chiar daca examenul clinic nu pune in
evidenta prezenta funcţiilor vitale.
Diagnosticul de certitudine a realităţii morţii se face in majoritatea
cazurilor in condiţiile examenului la locul faptei, pe baza constatării apariţiei
lividităţilor si rigidităţii cadaverice (23).
Aceste fenomene postmortale, de o deosebita valoare in practica, dau
indicaţii preţioase si in privinţa aprecierii medico-legale a datei instalării morţii,
aspect despre care vom discuta mai departe.
Odată apărute aceste fenomene, se poate deci face un diagnostic de
certitudine a realităţii morţii biologice, chiar de la primele manifestări ale
acestora, singura dificultate fiind constituita de relativa tardivitate a apariţiei lor
(minimum 30 minute de la moarte, in medie 1 - 2 ore).
In morţile de data mai veche, se poate constata nu numai prezenta de
lividităţi care persista după dispariţia rigidităţii, acestea constituind un fenomen
103
RATA HORIA TEZA DE DOCTORAT
cadaveric restant, in timp ce rigiditatea dispare odată cu instalarea proceselor de
autoliza cadaverica. Odată cu apariţia primelor pete de lividitate si a rigidităţii
primelor grupuri musculare (muşchii masticatori), diagnosticul realităţii morţii
nu mai întâmpina dificultăţi.
Formularea unui diagnostic de moarte biologica in examinarea la locul
faptei este obligatorie pentru medicul legist si permite in cazurile rare de moarte
clinica sau aparenta, luarea unei masuri de urgenta in vederea reanimării.
După precizarea diagnosticului de moarte, medicul legist îşi îndreaptă
atenţia asupra precizării datei morţii. Aceasta apreciere se face pe baza
constatării prezentei si a evoluţiei fenomenelor postmortale si ţinându-se seama
de condiţiile de mediu in care a stat cadavrul.
O serie de aşa zise "manifestări supravitale" care arata ca moartea
diferitelor ţesuturi se instalează treptat, unele celule continuând sa trăiască după
oprirea funcţiilor vitale de baza, sunt deosebit de utile in precizarea momentului
morţii in cazurile recente.
Astfel, imediat după moarte apare o dilatare a pupilelor, urmata de o
contracţie a acestora după 1-2 ore, in urma instalării rigidităţii. In acest interval,
pupilele pot reacţiona prin mioza sau midriaza la anumite substanţe (atropina,
pilocarpina).
Excitabilitatea neuro-musculară la curent electric persista 2 - 5 ore după
moarte, uneori până la 10 ore. In acest interval, musculatura vaselor îşi
păstrează capacitatea de contractilitate, iar miocardul răspunde la un sistem
electric. Peristaltismul intestinal poate persista câteva ore după moarte, uneori la
autopsie constatându-se invaginaţii intestinale postmortale.
Ca fenomene supravitale pot fi evidenţiate contracţia muşchiului erector
al firului de par, persistenta mişcărilor cililor epiteliilor respiratori (până la 48
ore după moarte, in soluţie fiziologica), precum si a mobilităţii spermatozoizilor
(până la 2 - 3 zile).
Cum insa majoritatea acestor fenomene sunt greu de pus in evidenta, in
condiţiile unei examinări obişnuite, ele nu au valoare practica evidenta in
precizarea medico-legala a datei morţii.
Aprecierea datei aproximative a morţii se face in mod obişnuit pe baza
observării apariţiei si evoluţiei modificărilor cadaverice. Se pot distinge
fenomene cadaverice precoce care încep din momentul instalării morţii si
fenomene cadaverice tardive care se manifesta după un interval mai mare de la
moarte.
Modificările cadaverice precoce: odată cu încetarea funcţiilor vitale,
temperatura cadavrului începe sa scadă, progresiv până ce atinge pe aceea a
mediului ambiant. Ritmul scăderii temperaturii nu este insa constant datele
privind modificarea acestui ritm in funcţie de temperatura exterioara fiind
prezentate pe larg intr-un capitol separat
104
RATA HORIA TEZA DE DOCTORAT
Concomitent cu răcirea cadavrului încep sa apară aşa numitele lividităţi
cadaverice, care apar sub forma unor pete de culoare violacee si se datoresc
acumulării pasive sub influenta gravitaţiei a sângelui in părţile declive ale
cadavrului. Aceste fenomene evoluând in mai multe faze este deosebit de
valoros in aprecierea curenta a datei morţii.
Astfel, intr-o prima faza numita "de hipostaza" apar pete violacee pe
părţile declive începând din părţile laterale ale trunchiului si gâtului (de obicei
la circa o ora de la moarte - uneori chiar mai devreme), apoi confluează
ocupând întreaga suprafaţa declivă a cadavrului (la circa 12 ore de la moarte).
Apariţia lor se datorează umplerii pasive a vaselor de sânge si in aceasta faza
este caracteristica dispariţia la presiune.
In aceasta faza modificarea poziţiei cadavrului duce la schimbarea
localizării lividităţilor cu dispariţia lor de la locul iniţial si apariţia pe partea
decliva. In locurile proeminente ale cadavrului in special in cazul planurilor de
susţinere dure, lividităţile pot lipsi din cauza comprimării vaselor (regiuni
scapulare, fese, fata posterioara a gambelor, călcâie in cazul decubitului dorsal
al cadavrului ca si in regiunile comprimate de îmbrăcăminte). Aceasta faza de
hipostaza persista de obicei până la 15 - 16 ore de la moarte, după care apare aşa
numita faza de difuziune a lichidităţilor. Din cauza hemolizei portmortale,
plasma se colorează in roşu si ieşind din vase inhiba ţesuturile. Schimbarea
poziţiei cadavrului in aceasta faza nu duce la dispariţia lividităţilor formate
iniţial, dar pe noua parte declivă a cadavrului se formează alte lividităţi.
Digitopresiunea determina pălirea lividităţilor dar nu dispariţia completa din
cauza imbibiţiei ţesuturilor (pe secţiune acestea au o coloraţie roşietica).
Aceasta faza poate persista până la 24 de ore de la moarte.
Al treilea stadiu - faza de imibibiţie a lividităţilor - apare la 18 - 24 ore de
la moarte si se caracterizează prin lipsa dispariţiei lividităţilor la digitopresiune.
In acest stadiu modificarea poziţiei cadavrului nu determina schimbarea
localizării lividităţilor (123).
Din cele expuse am văzut: importanta studierii lividităţilor cadaverice ca
semne de certitudine in diagnosticul morţii, ca indicator al datei morţii, precum
si al poziţiei cadavrului in momentul morţii.
In afara de aceasta, intensitatea si culoarea lividităţilor pot da uneori
relaţii in privinţa cauzei morţii, aspect asupra cărora vom reveni.
Rigiditatea cadaverica este o alta modificare post mortala care, pe lângă
faptul ca reprezintă un semn de certitudine in diagnosticul morţii, este un
indicator preţios al datei acesteia. Pentru aceasta apreciere este importanta
instalarea progresiva a rigidităţii începând cu anumite grupe musculare si
generalizându-se treptat pentru ca apoi sa dispară tot treptat. Cercetările recente
au arătat ca rigiditatea se datorează creşterii vâscozităţii miozinei prin scăderea

105
RATA HORIA TEZA DE DOCTORAT
rezervei de ATP din muşchi. Si putrefacţia si rigiditatea precum si alte metode
de evaluare a intervalului de timp trecut de la deces au fost analizate pe larg
In cazul existentei unor fenomene cadaverice conservatoare, aprecierea
datei morţii este foarte greu de făcut, îndeosebi atunci când procesul de
conservare (mumifiere, saponificare) este terminat.
După precizarea datei morţii, examenul la locul faptei trebuie aprofundat
cu anumite observaţii, unele de ordin general, altele specifice fiecărei cauze in
parte.
Medicul legist va trebui sa descrie poziţia cadavrului si aşezarea sa in
cadrul locului faptei in raport cu diferitele obiecte înconjurătoare. Aceasta
poziţie va fi apoi fixata prin schiţe si fotografii de ansamblu si de detaliu.
Importanta poziţiei in care a fost găsit cadavrul este deosebit de mare in special
in morţile violente cu caracter infracţional, omucideri, accidente de circulaţie,
accidente de munca, etc., ea fiind de un real folos in reconstituirea modului in
care a fost comisa fapta. In alte cazuri, raportul dintre cadavru si obiectele
înconjurătoare poate dovedi posibilitatea lovirii victimei in perioada agonica cu
producerea de leziuni care la o examinare superficiala pot fi interpretate in mod
eronat drept loviri active (22).
Descrierea îmbrăcămintei cadavrului este deosebit de utila atât in vederea
eventualei identificări (in cazul cadavrelor necunoscute), cât si in vederea
punerii in evidenta a unor urme sau indicii care sa ajute la precizarea modului in
care s-a produs fapta. Astfel pe lângă descrierea îmbrăcămintei in sine (felul,
materialul, culoarea), se vor cerceta eventualele rupturi, tăieturi sau perforaţii
(corespunzătoare sau nu leziunilor prezentate de victima), precum si a urmelor
biologice sau de alta natura existente pe hainele cu care este îmbrăcat cadavrul).
Astfel, urmele de pământ sau nisip, vechimea acestora, gradul de
umiditate, pot fi indicii asupra locului unde s-a produs moartea, asupra
deplasării victimei sau a transportului ori târârii cadavrului pe un anumit sol;
prezenta unor urme lăsate de anvelopele unui automobil, pot duce la
identificarea acestuia, precum si la confirmarea mecanismului de calcare;
existenta de arsuri si depozite de fum in jurul unei rupturi orificiale a
îmbrăcămintei pot duce la precizarea distantei de la care s-a produs împuşcarea,
etc. In alte cazuri, pe hainele victimei pot rămâne urme provenind de la autorul
faptei (fire de par, sânge) care sa duca la identificarea acestuia (Ionescu in 22).
Aspectul, forma si dispoziţia urmelor de sânge pe îmbrăcămintea victimei
pot fi de un real folos in reconstituirea poziţiei victimei in momentul producerii
leziunilor si in mod indirect la mecanismul agresiunii. Existenta altor urme
biologice poate ajuta in precizarea naturii infracţiunii (de exemplu: urmele de
sperma in viol). In cazul existentei de rupturi sau secţionări ale hainelor,
corespunzătoare unor leziuni tăiate sau tăiate-înţepate ale tegumentelor victimei,

106
RATA HORIA TEZA DE DOCTORAT
pot ajuta in identificarea obiectului vulnerant in urma cercetării dimensiunilor si
ale anumitor particularităţi ale acestora.
Observam deci, necesitatea si importanta efectuării unui examen cât mai
corect si mai amănunţit al îmbrăcămintei victimei, examen care cu cât este făcut
mai curând după moarte si mai ales in condiţiile locului faptei - înainte de
ştergerea sau degradarea eventualelor urme - cu atât poate contribui la
reconstituirea modului in care s-a comis o infracţiune si la identificarea
autorului acesteia (69).
Examenul victimei la locul faptei continuă cu cercetarea leziunilor pe
care eventual le prezintă aceasta.
Deşi sumara, examinarea semnelor de violenta la locul faptei trebuie sa
dea indicii suficiente, astfel încât sa ofere anchetatorului penal date privind
modul de producere si tipul obiectului care le-a putut produce.
Simpla constatare a unei leziuni grave localizata intr-o regiune care
cuprinde organe importante poate constitui un indiciu asupra felului morţii
(violenta) si asupra cauzelor sale (de exemplu: traumatism cranio-cerebral).
Aspectul, forma, dimensiunile si anumite particularităţi ale leziunii,
constituie date preţioase in scopul identificării tipului obiectului vulnerant,
precum si al modului in care s-a putut produce traumatismul. Examenul
comparativ al leziunii sau leziunilor prezentate de cadavru si al instrumentelor
suspecte, poate duce la identificarea unui obiect ca arma posibila sau probabila
a producerii leziunilor. Profunzimea, localizarea si accesibilitatea regiunii lezate
poate confirma sau infirma prezumţia de omucidere, sinucidere sau lezare
accidentala chiar in cazul fragmentãrii cadavrului in explozii (74, 122).
O alta problema care se poate ridica la locul faptei este data probabila a
producerii leziunilor in raport cu data morţii. Astfel nu orice leziune prezentata
de cadavru a precedat in mod obligatoriu moartea. Constatarea unei leziuni de
data mai veche poate duce la ruperea legăturii cauzale dintre aceasta si
împrejurările sau cauzele morţii.
Procesele vitale respiratorii sau de reacţie a organismului sunt acelea de
care trebuie sa tina seama medicul in aprecierea unei leziuni. In funcţie de
stadiul de evoluţie ca ii de localizarea si gravitatea leziunilor se poate ajunge la
concluzia existentei sau lipsei unei legături dintre acestea si felul si cauza
morţii, ori a prezentei unei agresiuni externe care a precedat moartea.
Caracterul vital sau postmortal al unei leziuni este necesar sa fie semnalat
daca este posibil, chiar in urma examenului la locul faptei.
Existenta de leziuni postmortale si semnalarea lor de către medicul legist
poate duce la o alta modalitate de ancheta si uneori la infirmarea prezumţiei
existentei unei activităţi infracţionale. Astfel, spre exemplu, existenta de plăgi la
cadavrul gãsit in apa, poate ridica suspiciunea unei omucideri, in timp ce
semnalarea caracterului post mortal al leziunilor de către medicul legist poate
107
RATA HORIA TEZA DE DOCTORAT
infirma aceasta ipoteza, leziunile putând fi produse in cursul vehiculării in apa a
cadavrului, ori a încercărilor de pescuire a acestuia. Prezenta de leziuni cu
caracter vital alături de leziuni post mortale poate duce la confirmarea existentei
unor acţiuni succesive ca de exemplu, producerea unui traumatism mortal de
circulaţie, urmat de călcarea cadavrului de către un alt vehicul, acesta din urma
putând fi scos din cauza pe baza acestei constatări medicale (22).
Aprecierea gravitaţii unei leziuni, chiar cu aproximaţie aşa cum se poate
face in cadrul examinării locului faptei, este importanta mai ales in condiţiile
existentei mai multor leziuni produse in mod diferit sau cu instrumente
deosebite.
Astfel, la un cadavru se pot observa leziuni superficiale de cădere, ca
unice semne de violenta sau acestea pot fi asociate cu leziuni de gravitate mai
mare capabile sa constituie cauza morţii. Alteori, se constata leziuni de
intensitate asemănătoare, dar ale căror caracteristici demonstrează instrumente
de producere deosebite, indirect, in acest mod putându-se demonstra folosirea
mai multor arme sau existenta mai multor agresori. Alteori precizarea unor
mecanisme vulnerante diferite poate duce la ipoteza unei acţiuni comisive
infracţionale si eventual de încercarea disimulării acesteia. (De exemplu:
existenta unei plăgi contuze a capului la un cadavru găsit spânzurat).
Un alt aspect care de multe ori se cere a fi precizat de către medicul legist
este acela al succesiunii leziunilor. In acest mod se poate ajuta la reconstituirea
modului de producere al faptei, la modificările de poziţie ale victimei in timpul
agresiunii ori la deplasările acesteia in momentele care au precedat moartea. In
aceasta apreciere, care in majoritatea cazurilor este foarte greu de făcut, medicul
legist trebuie sa tina seama de gravitatea leziunilor (cele direct si imediat
mortale fiind produse ultimele), de intensitatea sângerării si a reacţiei vitale, de
întinderea si dispoziţia urmelor de sânge (17).
Aprecierea trebuie făcuta cu prudenta si numai atunci când este posibil in
cadrul examenului la locul faptei, deoarece o eroare de interpretare a medicului
legist poate duce la greşita încadrare penala a faptei. De exemplu - constatarea
unor leziuni produse cu obiect tăietor, înţepător, înainte de o leziune direct
mortala prin împuşcare poate fi interpretata drept sinucidere in timp ce daca
împuşcarea a precedat celelalte leziuni, cazul poate fi considerat drept
omucidere.
Observam deci cât de importante pot fi constatările medico-legale la
locul faptei pentru îndrumarea anchetei penale. De aceea, este recomandabil ca
toate afirmaţiile medicului expert sa se bazeze pe date concrete, strict obiective,
pe cercetarea cât mai amănunţita a tuturor indiciilor pe care le poate furniza
examenul leziunilor si atunci când condiţiile locale nu permit aceasta, medicul
sa recomande continuarea cercetării in condiţii optime, preferabil cu ocazia
necropsiei (123).
108
RATA HORIA TEZA DE DOCTORAT
O problema deosebit de importanta in cadrul examenului la locul faptei o
constituie cercetarea de către medicul legist a urmelor biologice si îndeosebi a
petelor de sânge a căror observaţie in cadrul locului faptei va avea rolul de
proba in încadrarea juridica a cauzei si in identificarea autorului infracţiunii.
Examenul la locul faptei al unei pete de sânge poate da indicaţii asupra
modului in care a fost produsa rănirea, a originii sângelui (arterial sau venos),
precum si al unor împrejurări sau particularităţi ale traumatismului.
Un prim aspect care trebuie notat este locul unde a fost găsita pata de
sânge (sol, autovehicul, corp delict, îmbrăcăminte, mâinile presupusului autor,
etc.).
In cazul producerii de leziuni deschise ale tegumentelor, sângerarea
determina formarea de pete sau urme la locul producerii faptei si pe parcursul
deplasării victimei, ori eventual al transportului cadavrului. Aceste urme ca si
acelea ramase pe obiectul vulnerant, pe hainele sau mâinile agresorului, pe un
autovehicul sau pe alte obiecte din câmpul infracţiunii, constituie probe
preţioase pentru organele de ancheta, uneori cu rol hotărâtor in reconstituirea
împrejurărilor in care s-a comis fapta (123).
O observaţie atenta a acestor urme poate determina formularea unui
diagnostic diferenţial juridic de prezumţie dintre o omucidere, o sinucidere sau
un accident. Astfel direcţia urmelor de sânge, dispunerea lor pe îmbrăcăminte si
pe mâinile victimei, prezenta sângelui pe un corp delict găsit lângă cadavru,
constituie indicii in favoarea ipotezei de sinucidere, in timp ce prezenta sângelui
pe îmbrăcămintea unui presupus autor sau pe o arma aparţinând acestuia, ca si
forma, dispunerea si suprafaţa de răspândire a petelor la locul faptei, pot duce la
formularea unui diagnostic prezumtiv de omucidere. Alteori, in funcţie de
împrejurările faptei, localizarea, aspectul, dispunerea urmelor de sânge in raport
cu felul rănirii si in special prezenta acestor urme pe un autovehicul bănuit, pot
duce la concluzia unui accident rutier.
De o deosebita importanta in examenul la locul faptei este descrierea
amănunţita a dispunerii si formei petelor de sânge (22,123). In cazul unei rãniri
urmata de sângerare abundenta, îmbrăcămintea victimei poate fi îmbibata de
sânge pe suprafeţe întinse. Felul acestor urme cu prezenta de dâre de sânge de
sus in jos, arata ca in momentul rănirii victima se afla in picioare. Daca dârele
de sânge au o direcţie orizontala fata de axul corpului se poate presupune ca
rănirea s-a produs in momentul ce victima era culcata. Prezenta de sânge pe
tălpile pantofilor victimei, demonstrează ca aceasta după rănire a mers pe solul
pătat de sânge, deplasându-se de la locul producerii leziunii. Urmele lăsate de
mâinile pătate de sânge (ale victimei sau agresorului) pe diverse obiecte, pot
duce pe de o parte la reconstituirea acţiunilor întreprinse de victima sau autor
după comiterea faptei si pe de alta parte, la identificarea agresorului prin
formarea de amprente colorate .
109
RATA HORIA TEZA DE DOCTORAT
Când cantitatea de sânge scurs dintr-o plaga este mai mare, aceasta poate
îmbiba îmbrăcămintea sau alte materiale absorbante sau poate forma "bălti" pe
materiale neabsorbante si in funcţie de vechime se poate usca si forma cruste.
Astfel, prin examinarea sângelui scurs se pot face aprecieri asupra datei rănirii,
la scurt timp după aceasta, sângele extravazat fiind lichid sau recent coagulat,
uscarea producându-se cu timpul in raport de grosimea petei si felul
substratului.
Examenul la locul faptei al urmelor biologice trebuie sa cuprindă
descrierea urmei respective in ceea ce priveşte forma, mărimea, culoarea,
dispoziţia, etc., si sa fie urmat de fotografierea sau efectuarea de schiţe ale
urmelor respective.
In cazul in care urmele suspecte sunt mici sau modificate datorita
timpului scurs si nu permit un diagnostic al naturii si provenienţei, se va
proceda la recoltarea acestora in vederea efectuării examinării de laborator.
Tot in cadrul cercetării medico-legale la locul faptei trebuiesc examinate
corpurile delicte, căutându-se prezenta si aspectul urmelor de sânge. Astfel, pe
obiectele tăietoare, înţepătoare sau despicătoare, prezenta urmelor de sânge in
cazul unei răniri produsa cu acestea, este aproape obligatorie. Urmele de sânge
trebuie căutate si pe mânerul acestor obiecte (unde pot lua aspectul de stropituri,
dâre sau ştersături) si mai ales la limita dintre lama si mâner.
Pe corpurile contondente urmele de sânge se pot forma fie direct prin
contactul cu ţesuturile lezate, fie indirect prin stropire sau atingere cu mâinile
agresorului sau alte obiecte.
In funcţie de profunzimea rănirii si de tipul vasului lezat, urmele de sânge
iau forme diferite, se dispun la distante variate de cadavru si au dimensiuni mai
mari sau mai mici. In plăgile arteriale se prezintă sub forma de stropituri, uneori
dispuse pe obiecte aflate la distanta mare de victima. Prezenta sângelui sub
forma de stropituri pe unele obiecte sau pe pereţii unei încăperi la anumite
înălţimi, pot da indicaţii asupra poziţiei victimei in momentul rănirii.
Forma acestor stropituri pe suprafeţele neabsorbante este aceea a unui
"semn de exclamare" cu o parte mai groasa, rotunjita si o prelungire care se
subţiază, apoi se lărgeşte din nou la cealaltă extremitate. Dispoziţia unor astfel
de urme indica direcţia din care s-a produs stropirea (extremitatea groasa fiind
îndreptata spre sursa de sângerare), iar lungimea prelungirii este in raport cu
forţa de stropire si înclinaţia fata de obiectul pe care se produce urma.
In cazul in care sângele se scurge din rana fără sa fie proiectat, se
formează pete sub forma de picături cu conturul rotunjit, pete care pot fi mai
mari sau mai mici (in funcţie de intensitatea sângerării) si care au variaţii ale
conturului in raport cu înălţimea de la care cad. Când sângele cade de la
înălţime mica, urma formata are conturul regulat, in timp ce cu cât înălţimea de

110
RATA HORIA TEZA DE DOCTORAT
la care cade este mai mare, cu atât prelungirile dispuse circular in jurul picăturii
sunt mai lungi.
In funcţie de capacitatea de absorbţie a substratului pe care se formează
pata, forma acesteia poate varia, uneori sângele difuzând si luând un contur
neregulat.
Daca planul pe care cade sângele este inclinat se formează dâre mai mult
sau mai puţin lungi (in raport cu înclinaţia planului, cantitatea de sânge si
capacitatea de absorbţie a substratului), la capătul inferior al acestor dâre se
acumulează o cantitate mai mare sau mai mica de sânge care se coagulează apoi
se usucă.
Astfel de dâre se formează si pe tegumentele din jurul rănii, direcţia lor
putând determina aprecierea poziţiei victimei in momentul rănirii. Prin contactul
dintre mâinile sau obiectele pătate de sânge si alte obiecte sau pereţii unei
încăperi se pot forma urme sub forma de ştersături sau mânjituri cu întindere
variata si contur neregulat.
Tot astfel de urme se pot produce in urma târârii victimei sau după
ştergerea incompleta a unei pete.
Reţinem deci, ca petele de sânge se pot forma fie direct prin stropire sau
picurare dintr-o rana, fie indirect prin contactul dintre un obiect murdar de
sânge sau mâinile victimei sau agresorului si o alta suprafaţa. Deosebirea dintre
aceste doua tipuri de urme este de multe ori de mare importanta practica.
Culoarea unei pete de sânge variază in funcţie de vechimea acesteia.
Astfel prin uscare, culoarea sângelui devine mai închisa in raport cu vechimea si
cu grosimea urmei si in funcţie de natura substratului. Aceasta modificare de
culoare este rezultatul transformării hemoglobinei in methemoglobina (roşie-
brună), apoi in hematina (brun-închisa) sub influenta aerului si luminii.
Modificări de culoare ale urmelor de sânge pot fi datorate si amestecului cu alte
substanţe sau acţiunii căldurii. Aprecierea microscopica a vechimii unei pete de
sânge este insa destul de riscanta si in orice caz aproximativa ,datorita influentei
pe care o au si diverşi factori externi (temperatura, evaporarea, felul
substratului, procesele de putrefacţie).
Modificarea culorii unei pete de sânge poate duce la confundarea acesteia
cu pete de alta origine (rugina, vopsele, sucuri de fructe, urme de insecte).
Aprecierea cantităţii de sânge extravazat este greu de făcut dar poate avea
o valoare practicã serioasã.
In cele mai multe cazuri diagnosticul originii sanghine a unei pete se
poate face in condiţiile de la locul faptei, in aceste cazuri examinările ulterioare
de laborator urmând sa confirme si sa completeze prima examinare.
In alte cazuri insa expertul este bine sa nu tragă concluzii de certitudine,
deoarece o serie de alte substanţe, ca de exemplu vopselurile, rugina, petele de
fructe, sucurile de plante, urmele de insecte, etc., pot lăsa pete asemănătoare
111
RATA HORIA TEZA DE DOCTORAT
celor de sânge. Alteori petele suspecte sunt de sânge dar acesta nu este de
origina umana, situaţie in care diagnosticul macroscopic nu poate fi făcut.
In consecinţa, in toate cazurile in care exista dubii si in cazurile in care
este necesara precizarea originii umane sau animale a sângelui, precum si
cercetarea caracterelor individuale, urmele respective trebuiesc recoltate si
transportate in vederea efectuării examinărilor de laborator.
Recoltarea trebuie făcuta si in funcţie de substratul pe care se găseşte
pata: diferite obiecte, podeaua încăperii, pământ, corpuri delicte, îmbrăcăminte,
tegumentele victimei sau agresorului.
Sângele sub forma de cruste pe obiecte netransportabile trebuie recoltat
după radierea de pe substrat, cel care îmbiba îmbrăcămintea sau alte ţesuturi se
recoltează prin decupare in timp ce petele de pe tegumente prin spălarea
acestora.
Transportul urmelor de sânge constituie o urgenta medico-legala si cere o
serie de precauţii in vederea evitării alterării sau degradării sângelui.
Ambalarea urmelor de sânge, fie ca este vorba de îmbrăcăminte, de cruste
detaşate sau de corpuri delicte, se face separat, se etichetează si se sigilează de
către organele de cercetare.
Examinarea la locul faptei a corpurilor delicte in câmpul infracţiunii este
necesar sa fie făcuta cu participarea medicului legist. Aceasta cercetare are in
primul rând rolul de a preciza daca obiectul suspectat a putut sau nu produce
leziunea sau leziunile prezentate de cadavru si daca obiectul corp delict prezintă
urme biologice (îndeosebi pete de sânge, fire de par). Acest dublu aspect care se
cere precizat încă de la primele cercetări, are drept scop reţinerea dintr-un grup
mai mare de obiecte a unui singur sau a unui grup strâns de obiecte care au
putut produce leziunea si asupra cărora urmează sa se efectueze examinări mai
amănunţite.
In acest scop este necesar un examen atent al leziunii sau leziunilor
prezentate de victima cu stabilirea diagnosticului (plaga contuză, tăiata,
înţepată, etc.), astfel încât iniţial sa se poată exclude o serie de obiecte (de
exemplu un corp contondent nu putea produce o plaga tăiată-înţepată). Intr-o a
doua faza in urma măsurării dimensiunilor si particularităţilor leziunii
respective, urmează sa se retina numai obiectele ale căror caractere permiteau
producerea leziunii cercetate excluzându-se celelalte obiecte de tipul respectiv,
dar care prezentau alte particularităţi (de exemplu, in cazul unei plăgi tăiate-
înţepate cu doua unghiuri ascuţite, trebuie eliminate obiectele tăietoare-
înţepătoare cu un singur tăiş).
După aceasta "triere iniţiala" a obiectelor corp delict cu reţinerea acelora
care "au putut" cauza leziunile respective, acestea din urma după un examen
iniţial cu consemnarea prezentei eventualelor urme biologice vor fi ambalate,

112
RATA HORIA TEZA DE DOCTORAT
sigilate si transportate in vederea continuării cercetărilor de ordin medical si
criminalist.
Grupa obiectelor "corp delict" este foarte variata sub aceasta denumire
incluzându-se orice obiect care a participat, favorizat sau determinat rezultatul
final de vătămare a integrităţii corporale sau a sănătăţii ori moartea unui individ.
Astfel de corpuri delicte pot fi: recipiente conţinând soluţii presupuse
toxice, orice substanţa chimica sau medicamentoasa sub orice forma,
instrumente care putea produce un avort, obiecte variate cu care se putea
produce o leziune corporala, etc. Descoperirea detonatorului reprezintã un
element esenţial in cazul unei explozii si permite stabilirea imediatã a cauzei
unei explozii fapt ce este de un deosebit interes in anchetã. Detonatorul – de
obicei fragmentat poate fi descoperit la faţa locului dar de multe ori este
necesarã extragere lui din corpul persoanelor implicate in atentat (cel ce a
detonat sau victimele din jur). Analiza detonatorului in raport cu locul exploziei
si cu alte elemente medico-legale (grup de sânge, DNA) reprezintã elemente
cheie in dezvoltarea anchetei – fapt ce impune o seriozitate deosebitã atât in
cercetarea medico-legalã a locului faptei cât si a cadavrelor sau fragmentelor
umane recoltate (66, 89).
Având in vedere aceasta mare varietate a aşa numitelor corpuri delicte,
problemele medico-legale de examinare a acestora este deosebit de complexa,
motiv pentru care vom reveni asupra acestui aspect in cadrul capitolelor in care
vom trata despre rolul medicului legist in diverse cauze.
Examenul la locul faptei mai trebuie uneori sa cuprindă in funcţie de
împrejurările respective o serie de date privind in general locul, mediul in care
s-a comis fapta.
Printre aceste elemente citam: starea terenului si felul solului, cercetarea
surselor de curent, date privind temperatura, umiditatea si curenţii de aer,
examenul diferitelor obiecte aflate in apropierea cadavrului (de care se putea
eventual lovi victima in cădere sau in alte împrejurări), examenul aparatelor si
condiţiilor generale de lucru (in cazul accidentelor de munca si casnice) si in
general al oricărui obiect sau condiţie care a putut avea o legătura cu rol
declanşator, favorizant sau determinant in complexul de împrejurări al comiterii
unei fapte.
Din enumerarea obiectivelor generale ale examenului locului faptei,
observam rolul complex al medicului legist in cercetarea preliminară a câmpului
infracţional sau al comiterii unei fapte care se refera la integritatea corporala,
sănătatea sau viata unei persoane, rol care nu trebuie minimalizat, orice
amănunt de ordin biologic cercetat putând avea rolul de îndrumare al anchetelor
si mai târziu rolul de proba in încadrarea juridica corecta a unei fapte.
Aici se poate vederea mai mult decât in oricare faza a cercetării unei
cauze penale, colaborarea dintre medicul legist si anchetator trebuie sa fie
113
RATA HORIA TEZA DE DOCTORAT
deosebit de strânsa si bilaterala, anchetatorul punând la dispoziţia medicului
datele rezultate din constatările sale preliminare, iar medicul prezentând
anchetatorului rezultatul observaţiilor sale iniţiale, ca specialist si ca auxiliar al
justiţiei in problemele de ordin medical, biologic.
Numai in acest mod se pot evita erori care pot avea consecinţe grave
asupra cercetărilor ulterioare si se pot strânge probe care daca nu sunt
consemnate si fixate de la început, pot fi pierdute datorita timpului sau
modificărilor ulterioare survenite in câmpul unei infracţiuni.

5.3 Particularităţile căutării, descoperirii, fixării, ridicării şi ambalării


armelor, tuburilor trase a gloanţelor si a urmelor de explozii descoperite
la faţa locului
Descoperirea armei este una din sarcinile importante ale cercetării la faţa
locului în cazurile în care s-au folosit arme de foc. Arma trebuie găsită cu orice
preţ, la locul faptei în cazul sinuciderilor sau accidentelor. În cazul sinuciderilor,
arma se descoperă de regulă în imediata apropiere a cadavrului sau în mâna
acestuia. Dacă persoana a fost victima unei agresiuni sau a unei împuşcături
prin imprudenţă nu trebuie exclusă posibilitatea descoperirii armei. În general
infractorul, pentru a scăpa de răspunderea penală, se va grăbi de regulă să scape
de armă cât mai repede cu putinţă, în acest caz trebuie să se examineze
amănunţit atât locul unde se găseşte victima, cât şi locul unde s-a tras prin
determinarea unghiului şi a direcţiei de tragere (22, 150).
În cazul în care la locul infracţiunii s-a găsit arma cu care s-a tras este mai
uşor să se explice leziunile provenite din împuşcături, întrucât, dacă nu cumva
împuşcătura se datorează unui accident sau unor defecte ale armei.
Descoperirea la timp a armei, precede şi posibilitatea de a fi găsite şi alte
elemente care ar putea să folosească la alte infracţiuni. Când arma se găseşte la
locul infracţiunii în primul rând se va fixa prin fotografiere, iar după acea în
procesul verbal, completat cu schiţe în care se vor arăta distanţa şi poziţia ei faţă
de obiectele înconjurătoare, precum şi faţă de cadavru.
Se vor preciza şi direcţia în care este îndreptată ţeava, poziţia cocoşului,
dacă este asigurată sau nu. După fixarea armei în câmpul infracţiunii urmează
examinarea preliminară. În acest scop se va verifica dacă arma este încărcată
sau nu, operaţia desfăşurată cu multă atenţie pentru evitarea unor accidente, şi
pentru a nu distruge posibile urme digitale existente. Urmele digitale pot fi
descoperite pe patul armei, trăgaci şi garda trăgaciului, pe încărcător şi cartuşele
existente în acesta, pe ţeavă sau manşonul încărcătorului. În afară de urmele
digitale se va acorda o atenţie deosebită altor urme care pot rămâne pe armă sau
pe piesele acesteia: pete de sânge, fire de păr, particule de vopsea, sol, etc.
De asemenea se va verifica dacă cu această armă s-a tras întrucât în
timpul tragerii pe pereţii canalului se depune un strat de reziduuri solide,
114
RATA HORIA TEZA DE DOCTORAT
rezultate din arderea pulberii, star care diferă de la o pulbere la alta (albă sau
neagră) precum şi cantitativ.
În acest caz verificarea se face numai organoleptic (miros înţepător de
pucioasă când s-a tras de curând), şi prin observarea vizuală a interiorului ţevii.
La tragerea cu cartuşe cu pulbere neagră, dacă arma nu a fost găsită (nu s-a găsit
tubul tras sau nu s-a deschis închizătorul), mirosul particular caracteristic
pulberii arse se poate menţine în ţeavă câteva ore.
La cercetarea ţevii se poate constata existenta reziduului care, in funcţie
de o serie de reacţii chimice de oxidare permite o apreciere a intervalului de
timp trecut de la tragere.
Până la 24 ore reziduu este brun închis, strălucitor şi umed. După 48 ore
devine negru, gras şi apos. De la 4-6 zile capatã culoare cenuşiu, albicioasã iar
dupã 7 zile are culoare maron roşiatică prin prezenta de acid feric.
În cazul pulberii fără fum reziduul rămas nu este niciodată perfect negru;
el este cenuşiu sau brun bătând în verzui, gălbui sau roşcat, în funcţie de
culoarea ingredientelor pulberii. Ceea ce caracterizează rezidul lăsat de pulberea
piroxilinică este faptul că el nu se modifică treptat ci se transformă în rugină
după aproximativ 2-3 zile de la tragere. De aceea arma găsită la locul
infracţiunii trebuie examinată organoleptic (miros, văz).
La cercetare trebuie să se verifice cu atenţie dacă arma este curată, unsă
sau nu şi dacă acest lucru s-a făcut mai mult sau de puţin timp. După
examinarea ţevii şi descoperirea urmelor digitale se va face verificarea stării
armei, printr-o examinare generală. Această examinare constă în faptul: dacă
arma este asigurată sau nu, lucru deosebit de important dacă este vorba de o
sinucidere şi se vor verifica toate piesele componente, în caz că lipseşte vreo
piesă se va menţiona în procesul verbal (148).
O grijă deosebită trebuie acordării armei de la locul infracţiunii pentru a
exclude accidentele. Arma nu trebuie îndreptată spre vreo persoană şi nici
privită pe ţeavă înainte de descărcarea şi asigurarea ei. În vederea conservării
reziduurilor rezultate existente în canalul ţevii se vor lua măsuri pentru
protejarea acestuia prin aplicarea unui degetar de cauciuc, bandă adezivă sau
hârtie care se leagă cu o sfoară.
Introducerea în canalul ţevii a unui dop de vată nu este recomandabil.
După examinarea şi conservarea şi conservarea urmelor arma se va
ambala în aşa fel încât urmele existente să nu fie distruse. Va fi înfăşurată în
vată sau hârtie curată şi introdusă într-o cutie de dimensiuni adecvate, fixându-
se pentru a nu se mişca şi lovi în timpul transportului.
În faţa infracţiunilor săvârşite cu arme de foc, trebuie desfăşurată o
voluminoasă muncă de cercetare pentru descoperirea proiectilelor în vederea
stabilirii legăturii de cauzalitate cu infracţiunea respectivă. De exemplu dacă
glonţul a fost în corpul victimei nu există nici un dubiu că s-a folosit o armă de
115
RATA HORIA TEZA DE DOCTORAT
foc. Deci, glonţul părăsind ţeava armei poartă imprimat pe cămaşă, microurmele
rezultate din contactul direct cu pereţii ţevii. Lipsa unor astfel dovedeşte că nu
a fost tras dintr-o armă de foc. La o examinare mai atentă s-ar putea descoperi
că pe cămaşa glonţului nu sunt urme noi din contactul cu ţeava, ci poate
prezenta “fenomenul de îmbătrânire” (lipsa luciului metalic) ceea ce v-a trezi
bănuiala că glonţul a fost tras înainte de săvârşirea infracţiunii. În asemenea
cazuri se preferă formularea a două versiuni (22):
a) fie glonţul a nimerit din întâmplare la locul infracţiunii şi prin urmare
trebuie căutat altul decât cel găsit;
b) fie că nu a avut loc nici un fel de împuşcătură şi glonţul a fost aruncat
acolo.
Pentru a descoperi proiectilul în obstacolul în care acesta a intrat, se
examinează succesiv fiecare sector de zbor din traiectoria acestuia, cercetându-
se orificiile create sau urmele de ricoşare.
Obstacolul în care glonţul a rămas înfipt are doar un orificiu cu o singură
deschidere, unde a intrat. După ce se fixează coordonatele orificiului de intrare
(prin schiţe şi fotografii) se poate trece la extragerea glonţului. Pentru a verifica
dacă glonţul este într-adevăr in obstacol, se va folosi un aparat roentgen sau un
aparat de detectare a metalelor (75).
În cazul ricoşării se va examina o arie de 5-10 mm având ca centru urma
lăsată de glonţ la ricoşare.
Se poate întâmpla ca glonţul izbindu-se de un obstacol dur să se spargă în
schije, şi de aceea în decursul cercetării nu se găsesc; trebuie luate măsuri
pentru găsirea schijelor.
Distanţa de împrăştiere a schijelor nu depăşeşte 2-3 m.
Trebuie reţinut că gloanţele descoperite la locul infracţiunii au o mare
importanţă fiind necesare identificării armei şi a mecanismului de formare a
urmelor în concluzie gloanţele pot fi descoperite în una din următoarele situaţii:
- pe podeaua încăperii s-au înfipte în ea
- înfipte în tavan, pereţi, mobilă, etc.
- în iarbă, pe pământ sau în pământ
- îmbrăcămintea cadavrului sau rănitului
- în cadavru sau înfipte în obiectele din jur (pomi, garduri, părţi
lemnoase ale patului, saltele, etc.)
După descoperirea gloanţelor, se va face fixarea lor prin fotografiere,
proces verbal şi schiţe şi apoi se vor ridica cu ajutorul unei batiste sau cu mâna
înmănuşată, se vor înfăşura, fiecare separat în hârtie curată sau vată şi se vor
introduce în cutii mici care se sigilează (148). Gloanţele înfipte în pomi sau
obiecte din lemn nu vor fi scoase ci trebuie păstrate în poziţie iniţială. Deci
bucata de lemn în care se află glonţul va fi decupată în aşa manieră încât să se
păstreze intact orificiul de intrare şi să nu se deterioreze glonţul. Prin folosirea
116
RATA HORIA TEZA DE DOCTORAT
armelor de vânătoare la locul săvârşirii faptei se vor găsi alicele. Atunci când
nimeresc într-un perete de cărămidă, în fier, etc., ele nu pătrund ci cad la
pământ. În funcţie de distanţa da la care s-a tras cât şi duritatea materialului
obiectului ţintă, ele se pot deforma într-o măsură mai mică sau mai mare.
Ca urmare a faptului că alicele se împrăştie în zbor pe o rază relativ mare,
se vor examina toate obiectele din jurul obiectului ţintă. Dimensiunile suprafeţei
de împrăştiere a alicelor vor permite să se rezolve problema distanţei de la care
s-a tras şi a locului.
La locul comiterii faptei la o căutare atentă se găsesc pe lângă arma
folosită şi tuburile arse. Acestea se caută începând cu zona unde se bănuieşte că
a stat cel care a tras. Posibilitatea descoperirii unor tuburi arse creşte la armele
cu foc automat ştiindu-se că acestea aruncă tubul după fiecare foc.
În cazul tragerii cu revolverul tuburile arse rămân în armă şi numai rare
ele sunt aruncate de trăgător pentru o nouă reîncărcare.
Nu este indicat să se facă o concluzie asupra armei cu care s-a tras, dacă
nu s-au găsit tuburile arse (150).
La examinarea locului faptei, a tuburilor arse, trebuie o atenţie deosebită
pentru a descoperi dacă pe acestea există urme de tragere recentă (urmele
ghearei şi a pragului încărcător), luciul metalic tipic.
De asemenea este important să se compare calibrul glonţului cu canalul
format de proiectil. Toate acestea vor confirma dacă tubul ars, are sau nu
legătură directă cu infracţiunea respectivă (109).
La armele de vânătoare în interiorul tubului, în afară de pulbere şi alice,
există bura formată din rondele din carton, câlţi, pâslă sau hârtie care nu arde în
timpul exploziei, ci sunt aruncate din ţeavă în urma alicelor la o distanţă de până
la 10 m., în direcţia de tragere.
Expertizele medico-legale au demonstrat că în cazul în care s-a tras de la
o distanţă de 3-5 m., bura sau o parte a ei pătrunde în haine sau în corpul
victimei. Dacă distanţa de la care s-a tras este mai mare se recomandă o
cercetare pe o suprafaţă până la 15 m., în direcţia tragerii (83).
Cercetarea burelor trebuie făcută cu atenţie întrucât cele artizanale pot fi
confecţionate din carton sau hârtie scrisă iar identificarea grafică, poate stabili
persoana care a folosit burajul respectiv.
O grijă deosebită trebuie acordată ridicării tuburilor pentru a nu se
deteriora posibile urme digitale, când descărcarea armei se face manual. Este
interzisă aplicarea pe tub a unor etichete, zgârierea unor semne sau nume sau
conservarea tuburilor în eprubetă. Tuburile şi burele vor fi apucate cu batista
sau mâna înmănuşată şi ambalate după regulile generale menţionate mai sus.

117
RATA HORIA TEZA DE DOCTORAT
5.4 Fenomenul de « Backspatter »
In cazul in care descărcarea armei - indiferent de tip, se face aproape de
corpul victimei, se va observa la locul faptei dar si pe mâna victimei sau al
agresorului fenomenul de împrăştiere a petelor de sânge (backspatter).
Hans Gross, întemeietorul criminalisticii ca ştiinţă multidisciplinară
modernă, a fost primul care, in anul 1894 a descris importanta “patern-ului”
împrăştierii petelor de sânge la locul faptei.
Totuşi fenomenul a fost trecut cu vederea in mod superficial timp de mai
bine de 100 de ani. Krager (85) este printre cei care au readus in actualitate
evidenţierea medico-legală retrogradă a resturilor tisulare in caz de împuşcare
de aproape (fenomen descris iniţial de Hofmann in anul 1898 si denumit
Rueckschleuderspuren si redenumit backspatter in anul 1982 si reactualizat
iniţial de MacDonell). In toate cazurile autorii menţionaţi specifică faptul că
backspatter-ul depinde de tipul armei si de regiunea anatomică afectată dar este
prezent in peste 45% din cazurile analizate.
Fenomenul constă în ejectarea materialului biologic de la nivelul
orificiului de intrare a unei plăgi produse prin arme de foc in sens invers
direcţiei de intrare a proiectilului (line of fire). Cauza de produce a fenomenului
este determinata de expansiunea rapidã a gazului de propulsie la nivelul
cavităţii virtuale care apare intre tegument si ţesuturile subiacente.
Plăgile împuşcate ale capului determină un backspatter mai accentuat
datorită incompresibilităţii ţesutului osos. Backspatter-ul este prezent pe o
suprafaţă de 60-100 cm2, iar picăturile de sânge permit - in funcţie de formă să
se stabilească direcţia de tragere.
Un element important evidenţiat de MacDonell si citat de Krager (85) dar
si de alţi autori (65, 80) a fost cel al prezentei in backspatter a
microfragmentelor tisulare dure (piele si os) fapt ce poate permite stabilirea
unui diagnostic eficient al împuşcării accidentale sau a sinuciderii in funcţie de
prezenta micro-petelor de sânge sau a microfragmentelor tisulare pe mâna
sinucigaşilor (79).
Demn de amintit este cel a prezentei a două tipuri de pete de sânge in
cadrul fenomenului de backspatter - pete cu diametrul de sub 0,5mm(pete
mici)care pot fi evidenţiate până la 100 cm de la nivelul orificiului de intrare si
pete cu diametrul de peste 0.5 mm care nu pot fi evidenţiate la distanţă mai
mare de 50-60 cm de orificiul de intrare. Petele mici pot ajuta la stabilirea
direcţie de tragere prin distribuţia lor in timp ce petele mari sunt utile prin faptul
că au formă alungită, uneori concordantă cu direcţia de tragere (143).

118
RATA HORIA TEZA DE DOCTORAT

TITLUL II

CERCETĂRI PERSONALE PRIVIND


PROBLEMATICA MEDICO-LEGALĂ A
LEZIUNILOR SI TANATOGENEZEI PRIN
ACŢIUNEA ARMELOR DE FOC SI
EXPLOZIILOR

1 STUDIUL MEDICO-LEGAL AL CAZURILOR DE MOARTE


VIOLENTA PRIN ARME DE FOC
Analiza plăgii împuşcate si evaluarea leziunilor produse prin
arme de foc reprezintã o circumstanţã criminalisticã si medico-
legală de excepţie, numãrul de cazuri întâlnite in practica medico -
legală pe o perioadã de 5 ani fiind de 217 cazuri. In acelaşi timp
analiza medico-legală a leziunilor produse in urma exploziilor este
la fel de redusã – in aceeaşi perioadã fiind descoperite 161 cazuri.
Situaţia este însă diferitã in alte ţãri –in Israel pe o perioada de timp
similarã au fost colectate date de la peste 1120 de persoane
implicate in explozii, in majoritate acestea fiind produse in scop de
terorism iar numãrul deceselor produse prin arme de foc depăşind
cifra de 4200 cazuri.
Din punct de vedere medico-juridic plaga împuşcată prezintă o
serie de caracteristici din care se poate aprecia distanta si direcţia
de tragere fapt ce permite stabilirea circumstanţelor si condiţiilor
existente in momentul producerii leziunilor – elemente esenţiale in
elucidarea diagnosticului medical dar si juridic.
Stabilirea circumstanţelor de producere este însă mai uşor de
realizat in teorie decât in practicã pentru cã atât arma de foc cât si
muniţia prezintă o serie de particularităţi legate de foarte mulţi
factori de fabricare, compoziţie etc. care îngreunează identificarea
ei. Aceleaşi consideraţii sunt valabile si in cazul explozivilor –
diferenţa dintre explozibilii militari si cei folosiţi de către terorişti
fiind importantă dar uneori greu de realizat din punct de vedere
medico-legal. Se impune o cunoaştere temeinica a tipurilor de arme
si a muniţiilor si a explozivilor existenţi pe piaţă.
119
RATA HORIA TEZA DE DOCTORAT
In plus, efectuarea de trageri experimentale poate genera
probleme chiar atunci când se trage cu aceeaşi arma si muniţie,
realizându-se leziuni cu aspect nou determinate printre altele de
modul de conservare si exploatare a armei, de calitatea muniţiei etc.
Aceasta varietate a tipurilor de arme si muniţii poate genera
expertului de medicinã legalã, o serie de probleme destul de
spinoase in ceea ce priveşte expertiza medico-legală a
traumatismelor prin arme de foc. Din acest punct de vedere,
considerãm necesar sã prezentãm câteva noţiuni de balistică
medico-legală, in plus faţă de cele de balistică clasică care au fost
deja prezentate
Prezenta medicului legist in cercetarea unor infracţiuni este
necesarã ori de câte ori, obiectul cercetării judiciare implicã aspecte
cu caracter biologic si sau uman (22). Marea majoritate a acestor
cazuri este formatã de decesele in condiţii sau împrejurări suspecte
sau necunoscute si mai ales in cazurile in care se presupune o
moarte violenta. Cercetarea se efectuează in echipa formata din
anchetatorul penal, organul de politie si medicul legist.
Cauzele care intervin in acest mod sunt extrem de variate,
putând sau nu prezenta implicaţii penale, moartea având un caracter
neviolent sau fiind consecinţa unei activităţi infracţionale. Fie ca
moartea este neviolenta, dar survine in condiţii necunoscute, fie ca
aceasta este urmare a acţiunii unui factor extern de orice natura,
prezenta medicului legist este necesara încă de la primele cercetări,
in vederea lămuririi unor aspecte de ordin biologic care uneori pot
fi determinante in calificarea juridica a cauzei.
Un aspect particular al traumatismelor mecanice îl constituie
moartea consecutiva leziunilor produse de arme de foc.
Preocupãrile activitãţii de expertizã medico-legalã sunt
indisolubil legate de procesul general al identificãrii urmelor,
proces specific criminalisticii, care pleacã de la principiul cã efectul
decurge din structura cauzei. Pe de altã parte, victima agresiunii
reprezintã în cadrul cauzalitãţii generale doar o verigã, aflatã în
multiple interrelaţii cu cauza şi cu condiţiile care au generat
conflictul antisocial.
Cele trei particularitãţi în împuşcare sunt (154):
- forţa deosebitã cu care se acţionează la nivelul ţintei (de cãtre
unda de şoc şi proiectil);
- factorii însoţitori ai proiectilului;
- distanţa mare de acţiune.

120
RATA HORIA TEZA DE DOCTORAT
a) forţa deosebitã cu care acţionează unda de şoc şi proiectilul la
nivelul ţintei, ca urmare a energiei cinetice considerabile dezvoltatã
de gazele sub presiune în momentul aprinderii pulberii; aceastã
forţã cineticã, cu atributele sale - puterea de pătrundere şi puterea
distructivã - se traduce pe plan lezional printr-o mare capacitate de
rãnire, manifestatã atât la suprafaţã, cât mai ales în profunzime;
sunt de obicei leziuni transfixiante, uneori numai penetrante,
cunoscute sub denumirea generalã de "orificiu de intrare, canal,
orificiu de ieşire";
b) factorii însoţitori ai proiectilului, unii obligatorii, alţii acţionând
doar la distanţe mici, foarte diverşi (în funcţie de mulţi parametri ai
armei de foc), consideraţi de majoritatea autorilor ca "factori
suplimentari" sau "secundari" ai împuşcãrii; aceşti factori îşi lasã
marca sub o formã sau alta la polul de impact, uneori şi pe canal,
dând aspecte specifice împuşcãrii;
c) distanţa mare de acţiune, mai ales a undei de şoc şi a proiectilului
- consecinţã directã a forţei explozive a gazelor - cunoscutã, mai
frecvent, sub termenul de traiectorie.
Putem afirma cã leziunile în împuşcare sunt net deosebite de
celelalte întâlnite în traumatologia medico-legalã, tocmai datoritã
celor trei particularitãţi analizate mai sus. Leziunile împuşcate sunt
apreciate ca tipice în diagnosticul diferenţial cu celelalte leziuni;
dar, marea varietate a armelor de foc a modificat în bunã mãsurã
tabloul morfologic considerat pânã nu de mult "clasic", în sensul
frecvenţei tot mai mari a apariţiei leziunilor atipice
La examenul extern al cadavrului, medicul legist va trebui sa
pună in evidenta leziunile produse de proiectil, fie ca acesta este
unic, fie ca este vorba de proiectile multiple (in general cele de
vânătoare sau alice).
Material si metoda
Pentru a înţelege importanta cercetării criminalistice si
medico-legale a leziunilor produse prin arme de foc am studiat
incidenta leziunilor traumatice grave, cu sfârşit letal, produse prin
arme de foc întâlnite la nivelul ţării pe o perioadã de 5 ani (2002-
2006). Cazurile au fost descoperite in arhiva IML Bucureşti şi au
fost prezentate in cadrul dãrilor de seamã in anii respectivi. Dările
de seamã sunt publice şi se gãsesc pe site-ul web al INML
Bucureşti.
In cercetare noastrã a mai fost analizatã ponderea morţilor
violente induse de armele de vânãtoare în mod accidental – ca

121
RATA HORIA TEZA DE DOCTORAT
incident de vânãtoare. Aceastã cercetare a fost realizatã pe o
perioadã de zece ani.
O a treia direcţie de cercetare a fost evaluarea mecanismelor
tanatogeneratoare in morţile violente realizate prin explozii pe o
perioada de cinci ani. Dacã in alte ţări exploziile sunt consecinţa
actelor criminale (teroriste), pentru România, cazurile inclusiv cele
intens mediatizate sunt accidentale (accidente casnice sau de
muncã) in care sunt implicate frecvent gaze îmbuteliate dar si
îngrăşăminte transportate la distanţă sau lãsate fãrã supraveghere.
In fine, pentru a putea înţelege legãtura microscopicã care
poate fi realizată între factorii secundari ai împuşcăturii si distanţa
de tragere, am realizat un studiu experimental folosind armament de
mână de 9 mm. Intenţia noastrã a fost de a gãsi o formulã de
regresie care sã permitã evaluarea distanţei de tragere plecând
numai de la distanţa de penetrare a factorilor secundari. În această
cercetare am folosit colorantul rhodizonatul de Na ca element de
colorare pentru antimoniu si plumb.
Prezentarea datelor statistice
In anii menţionaţi frecventa morţilor violente realizate prin
arme de foc a fost următoarea:

Tabel 1.1 DISTRIBUŢIA DECESELOR PRIN ARME DE FOC IN


PERIOADA 2002-2006
An Număr cazuri de morţi Număr sinucideri
violente
2002 41 35
2003 40 27
2004 52 28
2005 48 29
2006 36 14
Total 217 133

Tabelul urmãtor analizează distribuţia leziunilor in funcţie de


vârsta. Daca suicidul nu are o reprezentare specifică pentru anumite
grupe de vârstă, omuciderile sunt mai frecvente la grupa de vârstă
30-40 de ani, situaţie concordantă cu datele deja menţionate până
acum.

Tabel 1.2 DISTRIBUŢIA CAZURILOR ÎN FUNCŢIE DE VÂRSTĂ


ÎN ANII 2002-2006
122
RATA HORIA TEZA DE DOCTORAT
Gr (ani) An02 An03 An04 An05 An06 Total
10..20 7 4 5 9 8 33
20..30 7 8 9 10 6 40
30..40 8 12 12 11 7 50
40..50 7 6 15 7 9 44
50..60 8 7 7 7 4 33
>60 4 3 4 4 2 17
Total 41 40 52 48 36 217

In toate cazurile analizate in cei cinci ani am constat cã sexul


persoanelor implicate in moarte violentã prin împuşcare a fost sexul
masculin in 95% din cazuri iar in 5% din cazuri sexul a fost
feminin. Exista o preponderenta neta a cazurilor la sexul masculin,
plăgi împuşcate la sex feminin fiind foarte rare si atunci fiind
produse in împrejurări bine definite criminalistic (produse de soţ
sau concubin, prieten intr-un acces de gelozie).
Analizând cauza de moarte din punct de vedere juridic am
constat cã in anii menţionaţi, distribuţia cazurilor a fost urmãtoarea:

Tabel 1.3 CLASIFICAREA JURIDICĂ A CAZURILOR IN ANII


ANALIZAŢI
2002 2003 2004 2005 2006 Total
Sinucidere 22 20 25 18 7 92
Omucidere 4 3 5 4 5 21
Accident 15 17 22 26 24 104
Total 41 40 52 48 36 217

Din datele prezentate in acest tabel reiese in mod clar faptul ca


leziunile produse prin arme de foc sunt mai frecvent accidente
(48%). Prin noua lege a armelor si muniţiilor a crescut accesul
persoanelor civile la arme. Chiar dacã legea impune pãstrarea
armelor in condiţii de siguranţã, curiozitatea mai ales a copiilor dar
si tinerilor adulţi a dus la creşterea morţilor accidentale.
Omuciderile (10%) sunt frecvent din culpã (65%), cele cu intenţie
fiind intens mediatizate şi din acest motiv genereazã speculaţii
privind creşterea incidenţei utilizãrii armelor de foc.
Sinuciderile (42%) reprezintã o creştere majorã şi din acest
punct de vedere se desprind deja douã concluzii importante cu
caracter medico-legal. Creşterea siguranţei in pãstrarea si
depozitarea armelor va reduce numãrul de accidente dar controlul
psihologic al posesorilor de arme (certificare – recertificare
123
RATA HORIA TEZA DE DOCTORAT
medicalã la cel mult doi ani) poate decela eventuale tendinţe
depresive asociabile cu tendinţe suicidale.
Paternul lezional actual diferã radical faţã de situaţia de
dinainte de anul 2000 când leziunile produse cu arme cu glonţ erau
mai ales omucideri (frecvent din culpã)(22). O explicaţie posibilã
este accesul la arme si muniţie. In plus pe piaţa internã au apãrut o
suitã de arme „atipice” (arme cu propulsie cu gaz, arme de asomat
animale cu piston etc.) care sunt frecvent utilizate de cãtre posesori
in caz de sinucidere.

Tabel 1.4 CLASIFICAREA JURIDICĂ A CAZURILOR IN ANII


ANALIZAŢI (% Număr total))
%
Sinucidere 42
Omucidere 10
Accident 48
Total 100

Datele deja menţionate trebuiesc coroborate şi cu tabelul


următor din care reiese faptul ca majoritatea omorurilor prin
împuşcare la vârsta 10-20 de ani au fost făcute in mediu militar (de
pază, etc.), omuciderea fiind produsa accidental (60% - 2 cazuri).
In analiza activã a sinuciderilor si a omuciderilor observate in
cursul anului 2006 am observat urmãtoarele circumstanţe de
producere a leziunilor; ele sunt menţionate de anchetatori in cadrul
scurtului istoric al cazului din cadrul ordonanţei de autopsie.

Tabel 1.5 CIRCUMSTANTE DE PRODUCERE A OMOR / SINUCIDERE


– an 2006
SINUCIDERI OMUCIDERI
- In postul de gardă/in timpul - Soldat reangajat – 2
serviciului – 4 (de către alţi soldaţi – accidental)
- Ofiţer – 1 (cu ţeava revolverului - Nu s-a oprit la somaţia poliţiei –
în gură) 1
- Sinucidere după ce şi-a - De către pădurar - 1
împuşcat soţia – 1 - Evadat din închisoarea Jilava – 1
- Sinucidere în poziţie şezândă cu
o carabină între picioare şi
ambele mâini pe armă – 1
Total 7 Total 5

124
RATA HORIA TEZA DE DOCTORAT

Tabelul urmãtor evidenţiază numărul si localizarea


împuşcăturilor în funcţie de localizarea topografică si de
circumstanţele furnizate de anchetă (omor si suicid)

Tabel 1.6 LOCALIZAREA IMPUŞCARII ANII 2002-2006


IMPUSCARE CU PLAGA UNICA
Mecanism de tip simplu
SINUCIDE OMUCIDER
RE E
Orif.intrare Orif.ieşire Orif.intrare Orif.ieşire
Cranian T.stg.- 19 T.drept- 16, Cranian F.stg. O.mastoid
(79%) = 73 O -11, Rest = 16 ian dr.
caz –2
T.drept – 47 T.stg.- 44, O Zigomatic T.drept
– 10, Rest – stg.
3
F. – 1 O. - 1 Maxilar drept FP drept
F. – 1 Proiectil Orbito-
restant în temporal
tăblia internă drept
a P.drept
Orbital 2 Rest - 2 P.O.stg. P.O.media
n
Cav. bucalã O - 3 Glob ocular P.stg.
–3 stg.
Torace Supralaringi Proiectil Torax Toracic ant. Cervical
(11%) = 10 an 1 restant în stg. = 2 Sp.IV i.c.stg. post.
caz tăblia internă
reg. parieto-
occipit stg.
Mediosternal Subcostal Torax Mediosternal Proiectil
2 post. stg. 1 dr. = 1 în dreptul C4 restant în
Flanc stg 1 Laterosternal lob P.dr.
drept Sp.III Torace
i.c. posterior
Toracic post. sp.IX i.c.

125
RATA HORIA TEZA DE DOCTORAT
Latero- Apex stg 1 Stg.subscapul Proiectil
toracic stg Subcostal dr ar sp.IX i.c. restant
7 post 3 subtegume
Omoplat dr ntar sp.IV
2 i.c. drept
Omoplat stg (toracic
1 anterior)

Abdomen 0 Abdom Flanc abd.stg. Fesa


(7%) en = 9 4 dreaptă 4
caz Fosa iliacă Lombar
stg. 1 drept 1
Supraombilic Lombar
al 1 drept 3
Flanc
abd.drept 2
Membre 0 Femural Fesa
1% < stâng 1 stângã 1
(D. lui
Scarpa)
Din datele prezentate rezultã cã la nivel cranian am avut localizate 89 de
leziuni, la nivel toracic 13 leziuni, la nivel abdominal 8 leziuni si la nivelul
membrelor 1 leziune. Distribuţia acestora in funcţie de circumstanţele de
producere a fost următoarea:

Tabel 1.7 ANALIZA CONCOMITENTĂ A LOCALIZĂRII LEZIONALE


ŞI A CIRCUMSTANŢELOR DE PRODUCERE
Localizare Suicid Omucidere Accident Total
Cranian 73 16 84 173
Toracic 10 3 11 24
Abdominal 0 8 9 17
Membre 0 1 2 3
Total 83 28 106 217

Tabel 1.8 IMPUŞCARI MULTIPLE - OMUCIDERE


Mecanism de tip asociat
ORIFICIUL INTRARE ORIFICIUL IEŞIRE
1) toracic ant.sp.III i.c. drept La 9 cm de orificiul de intrare
+ toracic post.subscapular Sp.VIII i.c. linia axilară post.
+ coapsa dr. 1/3 sup.lat.ext. Fesa stg.
+ coapsa dr. 1/3 medie lateral Coapsa dr. 1/3 medie intern
126
RATA HORIA TEZA DE DOCTORAT
2) plăgi împuşcate abdominale +
plăgi împuşcate transfixiante –
pelvis

In leziunile produse in caz de sinucidere, localizarea


orificiului de intrare este temporal drept sau stâng, in funcţie de
emisferul cerebral dominant al sinucigaşului. Trebuie amintit faptul
că în elaborarea gândirii criminalistice si medico-legale privind
circumstanţele de producere a leziunilor sunt utile (si am si folosit
aceste deducţii) o suită de deducţii legate de existenta factorilor
secundari ai împuşcăturii la nivelul palmelor victimelor, de
modificări de tip excoriaţii existente la nivel spaţiului I interdigital,
de existenta tentativelor de suicid din antecedente precum si
existenţa unor înscrisuri (scrisoare de adio, justificãri, etc.). In
omucideri, de mare importanta a fost declaraţia anturajului in
condiţiile în care omorul a avut loc din culpa sau a fost un omor
simplu.
Din analiza concomitentă a datelor de anchetã in asociere cu
leziunile descoperite la victimã – mai ales localizarea orificiului de
intrare dar si a factorilor secundari ai împuşcãturii sau a
excoriaţiilor interdigitale - si asocierea acestuia cu datele de
anchetã rezultã o bunã înţelegere a aspectelor medico-juridice si
criminalistice legate de suicid precum şi importante clarificări
legate de circumstanţele de producere a leziunilor in caz de
omucidere. Iatã un argument major care sã justifice asocierea
imediatã şi activã a unui medic legist in ancheta oricãrei leziuni
produse prin arme de foc (inclusiv in cazurile nemortale).
Stabilirea unui diagnostic medico-juridic clar privind plãgile
împuşcate încă din primele stadii ale unei investigaţii privind
leziunile produse prin arme de foc este foarte important. De cele
mai multe ori însă punerea in evidenţã a factorilor secundari nu este
suficientã sau nu poate furniza suficiente informaţii pentru a stabili
dacã leziunile au fost hetero-produse sau sunt autoproduse.
Un element important in studiul caracterului autoprodus al
leziunii este cel al poziţiei si localizãrii orificiului de intrare.
Acesta trebuie sã fie accesibil propriei mâini a victimei, trebuie sã
intereseze direct un organ vital, acţiunea sã fie asociată cu tendinţe
suicidale repetate declarate de martori credibili sau sã fie asociate
cu circumstanţe specifice medico-biologice (alcoolemie, consum de
droguri, diagnostic de boalã incurabilã). Sinucideri „pe cer senin” si

127
RATA HORIA TEZA DE DOCTORAT
fãrã explicaţii sunt rare si trebuiesc in totdeauna privite ca fiind
posibile dar foarte rare in practicã.
Cercetarea criminalisticã dinamicã efectuatã la locul faptei va
trebui sã evidenţieze eventuale hârtii cu caracter explicativ (“note
de adio”) sau eventual poate obţine informaţii de la anturajul
victimei privind o eventualã boalã pshicã (psihozã maniaco-
depresivã). In acelaşi timp însã nu trebuie uitat faptul cã examinarea
corectã a cadavrului poate furniza de cele mai multe ori suficiente
informaţii pentru o orientare corectã a anchetei judiciare încã de la
furnizarea concluziilor provizorii. Analiza corectã a cadavrului si a
locului faptei si efectuarea unei autopsii de bunã calitate de cãtre
acelaşi medic legist care a efectuat cercetarea preliminarã sunt
elemente la fel de importante in stabilirea unui diagnostic medico-
legal de calitate.
Se citează in literaturã nenumărate cazuri in care numai
examinarea orificiilor de intrare este in mãsurã sã stabilieascã
(provizoriu) distanţa si direcţia de tragere si posibilitatea unui
accident sau a unei auto-agresiuni. Karger si DuChesne (89)
menţionează importanta evaluării corecte a orificiului de intrare
incã din prima fazã a investigatiei criminalistice si medico-legale.
Autorii menţionaţi citeazã exemple de auto-împuşcări atipice in
ceafã, in ochi (chiar cu perforarea ochelarilor), in nas sau in ureche.
In acelaşi timp insã autorii specificã faptul cã simpla examinare a
orificiului de intrare nu este suficientã in stabilirea caracterului
auto-produs ci trebuie corelatã cu traiectoria canalului si a
orificiului de ieşire. Oricum, observarea atentã a orificiului de
intrare este importantã in primele faze ale anchetei judiciare.
Interesul pe care-l prezintã studiul leziunilor prin arme de foc
pentru întreaga activitate medicalã este justificat de faptul cã, deşi
au o incidenţă scãzutã in cadrul principalelor forme etiologice ale
traumatismelor mecanice, dar leziunile produse prin arme de foc au
o gravitate mare si pot interesa concomitent mai multe persoane.
Ţinând cont de cele de mai sus, am realizat o cercetare
retrospectivã activã si am evaluat suicidul prin arme de foc in
corelaţie cu regiunea in care s-a descoperit orificiul de intrare.
Datele analizate au fost asociate cu circumstanţele medico-juridice
de producere si cu localizarea. Din datele care sunt prezentate mai
jos a reieşit in final urmãtorul tabel:

Tabel 1.9 LOCALIZAREA LEZIUNILOR DE INTRARE IN


FUNCTIE DE CIRCUMSTANTELE DE PRODUCERE
128
RATA HORIA TEZA DE DOCTORAT
Circumstanţe Cap Torace Abdomen Membre
Suicid 87% (73) 13% (10) - -
Omucidere 57% 10% 28% 5%
Accident 80% 10% 9^ 1%

Este evident cã sinucigaşul va alege regiunea cefalicã si cea


toracicã pentru realizarea actului suicidal. Implicarea altor regiuni
in moartea produsã prin arme de foc este mai ales legatã de
accidente sau de omucideri.
In elucidarea aspectelor specifice legate de suicid, si pentru a
facilita un diagnostic medico-legal clar care sã poatã fi folosit in
cadrul balisticii medico-legale ca diagnostic, am analizat toate
plãgile împuşcate la nivelul capului care au fost intãlnite in
perioada respectivã, care au fost fãcute cu arme de mânã (pistol si
pistolet) si care au fost indubitabil sinucideri. Am analizat
localizarea si traiectul fracturilor craniene ţinând cont de faptul cã
in 3 cazuri s-a realizat o fracturã directa a bazei craniului
(împuşcare a fost făcutã cu retezãtura ţevii îndreptate cãtre baza
craniului prin gura deschisã).
In total am analizat un numãr de 56 de cazuri de plãgi
împuşcate craniene pure. Distribuţia cazurilor a fost cuprinsã intre
15 si 78 de ani cu o medie de 37. Au fost utilizate arme de mânã de
tip revolver si pistolet. In 40 de cazuri persoanele au ales regiunea
temporalã dreaptã pentru descãrcare iar in 16 cazuri alte regiuni
(temporalã stângã, frontalã,frontonazalã, parietalã etc).
Am constat urmãtoarea distribuţie a fracturilor craniene –
analiza a fost fãcutã şi în funcţie de calibrul proiectilului.

Tabel 1.10 LOCALIZAREA FRACTURILOR CRANIENE

Fracturi de boltã Fracturi de bazã 0


Calibru Kg m/s J En> En= En< En> En= En< Fara
Ex Ex Ex Ex Ex Ex Ex
.22 2gr 27 93 1 2 1 2 1 1 0
0
6.35 3.2 25 10 1 0 1 0 0 0 1
mm gr 5 4
7.65 4.8 31 24 8 5 1 1 2 1 1
gr 8 0
.38 10g 23 27 2 1 0 0 0 0 0
r 0 0
129
RATA HORIA TEZA DE DOCTORAT
9 mm 6gr 27 22 3 2 0 2 1 1 0
2 2
.357 10g 37 72 0 1 0 1 0 0 0
r 6 4
10.4 11. 29 49 1 0 0 0 1 0 0
mm 5gr 0 0
? ? ? ? 2 3 0 2 1 1 1
Total 18 14 3 8 6 4 3
% (32 (25 (5% (14 (11 (7% (5%)
%) %) ) %) %) )

Un studiu serios realizat asupra orificiilor de intrare si de


iesire in leziunile extremităţii cefalice a fost realizat de Smith
(1987) (144). Acesta a menţionat faptul cã fracturile observate la
nivelul orificiului de ieşire nu sunt atât de intense ca cele de la
nivelul orificiului de intrare. In acest sens, Smith a propus si o
metodã de discriminare pe schelet a orificiului de intrare in raport
cu cel de ieşire – fracturile terţiare de la nivelul orificiului de ieşire
au un diametru mai mic decât fracturile primare de la nivelul
orificiului de intrare. Cercetări similare au fost fãcute de Allen (11)
si Barnett (19),
In cazurile analizate de noi am constat acest lucru in circa
47% din cazurile studiate. Am observat cã in 43% din cazurile
analizate acest patern al fracturilor nu este respectat iar in 10% din
cazurile studiate, fracturile secundare si terţiare de la nivelul
orificiului de ieşire au fost mai mari decât cele de la nivelul
orificiului de intrare.
In 30 % din cazuri fracturile de la nivelul orificiului de intrare
au migrat rapid la baza craniului.

Tabel 1.11 EXAMEN COMPARATIV OI, OE


Fracturi %
Fracturi> la OI 47
Fracturi egale OI=OE 43
Fracturi > la OE 10
Fracturi migrate Boltã/Bazã 30

Este însă evident faptul că un rol important îl joacă calibrul


armei cu care s-a produs leziunea si mai ales forţa de penetrare a
proiectilului (in 6 cazuri in care s-au folosit arme de calibru mic

130
RATA HORIA TEZA DE DOCTORAT
având energie de ieşire redusă – Derringer sau cal .22 când nu s-au
observat OI sau si fracturi secundare).
La aceleaşi concluzii au ajuns si Butler – 1948, Crockhard in
1977 (43,44) studiind cazurile de leziuni împuşcate ale extremităţii
cefalice.
Apare astfel evident faptul cã in cazul armelor moderne nu pot
fi postulate unele diferenţe semnificative ale fracturilor secundare si
terţiare care se pot observa in mod diferenţial in cazul orificiilor de
intrare si de ieşire (47).
In cazul utilizãrii armelor având vitezã mare de ieşire si
energie mare (Parabellum de 9 mm de exemplu) atunci fracturile
terţiare vor fi constatate mai puţin frecvent la nivelul orificiului de
ieşire. In analizã am considerat si unele variaţii anatomice precum
si posibilitatea utilizãrii unei muniţii diferite (Carey 35, Freitag
68).
Pentru sinuciderea cu arma de foc îndreptatã in zona toracelui,
situaţia este incã dezbãtutã din punct de vedere al practicii
criminalistice si medico-legale deoarece localizarea toracicã nu este
foarte frecvent folositã in scop de suicid.
Un element extrem de important in elucidarea posibilã a
trioului suicid accident omucidere rãmâne evidenţierea factorilor
secundari pe hainele victimei si a fibrelor textile in interiorul
canalului. Karger(85) menţionează o regulã veche care a fost
stabilitã de Puppe in anul 1907 : cea conform cãreia “sinucigaşul se
dezbracã si descarcã pistolul pe pielea dezgolitã, la nivelul căreia se
pot evidenţia inele de contuzie si modificări secundare ale
împuşcăturii”. In cazul in care in canal se evidenţiază fibre textile
atunci este vorba de accident sau de omucidere. Aceastã tezã a fost
preluatã de Knight in 1987(95) care spunea cã “o observaţie utilã
este cea conform cãreia sinucigaşul descarcã foarte rar pistolul
asupra unei zone îmbrăcate, mai des îndreptând ţeava armei cãtre o
zonã de tegument dezgolitã”. Autorul menţionat specificã faptul cã
evidenţierea unui defect la nivelul hainelor şi descoperirea fibrelor
textile in canal poate exclude diagnosticul de suicid din ansamblul
concluziilor parţiale stabilite de medicul legist la locul faptei.
Intr-o direcţie opusã este observaţia lui Jussila (2005 - tezã de
doctorat) care menţionează perforarea hainelor in procent de peste
60% din cazurile examinate. Alţi autori Ropohl si Koberne(132)
menţionează o frecvenţă a perforãrii hainelor (peste 85%) in cazul
sinucigaşilor care descarcã arma la nivelul toracelui, in timp de
pace.
131
RATA HORIA TEZA DE DOCTORAT
In contextul menţionat toţi autorii sunt unanimi in a
recunoaşte cã utilizarea armelor de mânã (handguns) permite
sinucigaşilor o mai mare libertate de a alege o regiune a corpului
(fapt ce implicã toraxul frecvent) in timp ce armele militare cu
ţeavă medie sau lungã duc la alegerea extremităţii cefalice pentru
descărcare. Un alt element controversat in cazul suicidului prin
arme de foc este cel al tendinţei sinucigaşilor a se dezbrăca de haine
înainte de auto-împuşcare (fie victima considera hainele ca fiind
mai importante fie victima dorea o acţiune suicidală clară).
Bajanowschi (17) a arătat cã sinucigaşii care utilizeazã instrumente
ascuţite se vor dezbrãca de haine facilitând contactul armei cu
pielea dar cã acest patern comportamental nu poate fi suprapus peste
cel al sinuciderii cu arme de foc (13).
Un element de mare importanţă medico-legalã in stabilirea
posibilităţii auto-împuşcării este cel al examinãrii mâinilor victimei
pentru evidenţierea factorilor secundari ai împuşcăturii (pulberi
evidenţiabile prin metoda recoltării pe parafină sau prin reacţiile cu
alfa naftilaminã sau brucinã si difenilaminã).
Examinarea spaţiului I interdigital al mânii dominante permite
evidenţierea unor excoriaţii produse prin reculul armei (in cazul
utilizării pistoletelor) dar care pot lipsi in cazul utilizării
revolverelor sau a armelor cu cadenţă a focului rapidă (Scopion -
Uzi).
Si in caz de suicid in zona toracicã patern-ul lezional este
simplu – orificiu de intrare – canal - orificiu de ieşire. In studiul
nostru a fost decelat un singur caz de suicid in care paternul
menţionat să fie diferit: să folosească regiunea toracicã superioarã
(laringian) pentru auto-împuşcare si care sã fie asociat si cu
afectarea regiunii cefalice. Traiectoria proiectului a fost dinspre
anterior spre posterior de jos in sus, canalul fiind contorsionat de o
posibilã mişcare reflexã a gâtului. Proiectilul a fost descoperit la
nivelul calotei parieto-occipitale stângi.
Am reuşit sã descopãr 35 cazuri de sinucideri cu arme de foc
cu orificiul de intrare in zona toracicã si care sã aibã un patern
lezional simplu.
In plus analizând retrospectiv cazuistica INML Bucureşti in
perioada 1990-2000 am descoperit alte 15 cazuri dintr-un total de 75
de cazuri de morţi violente prin împuşcare in care s-a putut aprecia
indubitabil cauza juridicã a morţii ca fiind sinuciderea (mai puţin de
un caz pe an pânã in 2000 pe an, cu foarte puţine cazuri înainte de
1990 > 1 caz de suicid pe an).
132
RATA HORIA TEZA DE DOCTORAT
In toate cazurile analizate pentru studiu s-a fãcut examinarea
medico-criminalistică a hainelor si acest lucru a fost consemnat pe
raportul de autopsie. Am constat cã in majoritatea cazurilor când
orificiul de intrare a interesat zona toracicã, sinucigaşul a tras prin
haine astfel:

Tabel 1.12 MODIFICARI MECANICE SI FACTORI SECUNDARI


DECELATE LA NIVELUL HAINELOR (studiu actual)
Tip Pistol Puşca Atipic Vânătoare Total
Perforare 19 1 8 4 31
haine
Fact. Sec + 3 0 0 1 4
pe
tegument
Total 22 1 8 4 35

Tabel 1.13 MODIFICARI MECANICE SI FACTORI SECUNDARI


DECELATE LA NIVELUL HAINELOR (studiu comparativ)
Tip Pistol Puşca Atipic Vânătoare Total
Perforare 7 1 2 1 11
haine
Fact. Sec + 2 0 1 1 4
pe
tegument
Total 9 1 3 2 15

In sensul stabilirii unei relaţii corecte intre suicidul realizat in


zona toracicã si consideraţia medico-legală a lui Puppe (1908) si
reluatã de Knight (95) am constat cã in cele 15 cazuri studiate,
autorii suicidului au perforat prin foc de armã îmbrãcãminte uşoară
(tricou, maieu, cãmasã) si medie (hainã, jachetã) dar foarte rar (1
caz) împuşcarea in regiunea toracicã s-a fãcut prin haine groase de
iarnã. Sinucigaşul s-a dezbrãcat in 4 cazuri (26%) in toate cazurile
constatându-se un nivel ridicat de alcoolemie.
Suicidul prin împuşcare se produce de obicei in casã.
Leziunile produse prin arme de foc nu determinã leziuni de ezitare
dar ezitarea poate fi psihologicã si manifestã prin diferite
modificãri comportamentale (inclusiv dezbrãcarea de hainele
groase). Alcoolemia ridicatã menţionatã in cazurile in care
dezgolirea toracelui a fost realizatã înainte de sinucidere (medie

133
RATA HORIA TEZA DE DOCTORAT
0.69) poate explica un grad de confuzie mentalã si poate si o
ridicare a temperaturii corporale.
In ansamblu, in cazul leziunilor mortale produse prin arme de
foc am constat la autopsie o frecvenţã mare a leziunilor cranio-
cerebrale (infiltrate, plăgi, fracturi, hemoragie, contuzie si
dilacerare cerebrala), indiferent de circumstanţele medico-judiciare
de producere (accident, suicid sau omucidere, voluntarã si sau
involuntarã). Un caz poate prezenta mai multe leziuni si traiecte
lezionale.

Tabel 1.14 LEZIUNI INTERNE CONSTATE IN CAZUL


MORTILOR VIOLENTE PRODUSE PRIN ARME DE FOC
Localizare Numãr Total
Infiltrat epicranian 22 Cap 158
Fracturã boltă 24
Fracturã bază 13
Fracturã boltă + bază 20
Hemoragie meningee 14
Dilacerare cerebrală 17
Contuzie cerebrală 15
Contuzie t.c. 11
Dilacerare t.c. 2
Hemoragie ventriculară 11
Hematom extradural 6
Hematom subdural 3
Fractură malaro-zigomatică 2 Faţã 6
Fractură malaro-maxilară 4
Fracturi costale 5 Torace
Fracturi stern 5 70
Hemotorax 7
Plagă pl.penetrantă 7
Plagă pl.transfixiantă 11
Plagă pericard 12
Plagă cord 12 (ambii ventriculi)
Plagă cord transfixiantă 6 (bilaterală)
Hemopericard 1
Ruptură aortă intrapericardică 1
Ruptură aortă descendentă 1
Ruptură a.pulmonară 1
Aspirat sg. Toraco-bronşic 1

134
RATA HORIA TEZA DE DOCTORAT
Plagă diafragm 2 Abdome
Plagă transfixiantă stomac 1 n 29
Plagă transfixiantă duoden 1
Plagă transfixiantă jejun 2
Plagă pancreas 1
Plagă mezenter 2
Plagă sg. Colon 1
Plagă colon 1
Plagă cec 1
Plagă ileon terminal 1
Plagă rect 2
Dilacerare ficat 1
Dilacerare splină 2
Plagă vezica urinară 1
Ruptură ureter 1
Hematom perirenal 2
Hematom retroperitoneal 1
Hemoperitoneu 4
Infiltrat sanguin m.psoas 2
Fractură aripă iliacă 2 Vase
Fractură ram pubian 2 mari si
Fractură sacrococcigiană 1 bazin
Ruptură a. Iliacă 4 16
Rupturp v. Iliacă 2
Plagă vci 1
Plagă transfixiantă trunchi 1
venos postmezenteric
Ruptură a.obturatoare 1
Ruptură v. Obturatoare 1
Ruptură v.femurală 1
Fractură cubitus 1 Membre
Fisură corp vertebral 1 3
Fractură apofiză transversă 1

De maxima importanta practica, in scopul elucidării


circumstanţelor de producere a plăgii împuşcate trebuie precizata
distanta de tragere in funcţie de existenta la nivelul orificiului de
intrare a factorilor secundari ai împuşcăturii.
Din acest punct de vedere am constat o distribuţie a leziunilor
din afara zonei de acţiune a factorilor secundari in 85 cazuri si din
135
RATA HORIA TEZA DE DOCTORAT
interiorul zonei de acţiune a factorilor secundari in 132 cazuri.
Pentru anii analizaţi distribuţia cazurilor se regãseste in tabelul
urmãtor:

Tabel 1.15 STABILIREA DISTANTEI DE TRAGERE IN FUNCTIE DE


FACTORII SECUNDARI AI IMPUSCATURII
Distanta de tragere Număr cazuri
Din interiorul LAFS 45
Din afara LAFS 12 (cu alice), 73 (cu glonţ)
Cu ţeava semilipită 36
Cu ţeava lipită 41
Tegumente modificate 10
Total 217

Analiza rolului intoxicaţiei etilice in determinarea leziunilor


produse prin arme de foc demonstrează si in acest caz o absenta a
intoxicaţiei etilice in majoritatea cazurilor si intoxicaţii mari in
cazuri nesemnificative statistic

TABEL 1.16 ALCOOLEMIE LA CAZURILE STUDIATE 2002-2006


0 gr.%o 92
0,5 27
0,95 23
1,7 19
3,2 21
3,85 16
Nu s-a recoltat 19 (supravieţuire > 1 zi)
Total 217

Analizând supravieţuirea in spital pe anii menţionaţi se


constata o supravieţuire de sub o orã in 5 cazuri, de peste 1 oră in 6
cazuri, de peste 2 ore in 3cazuri si de peste 3 zile in 19 cazuri
(deces prin MSOF).

Tabel 1.17 SUPRAVIETUIREA IN SPITAL


Minute >1Ora >2Ora >1Zi
5 6 3 19

Numărul de supravieţuiri mai mare si mai ales numărul mai


mare de cazuri avute in vedere demonstrează ca exista o
complexitate deosebita a leziunilor produse prin arme de foc.
136
RATA HORIA TEZA DE DOCTORAT

Cauza imediată a morţii pentru cazurile recoltate in 2000 a


fost schematizata in tabelele următoare:

Tabel 1.18 CAUZA IMEDIATĂ A MORŢII IN LEZIUNI PRODUSE


PRIN IMPUSCARE
CIM 2002 2003 2004 2005 2006 Total
Dilacerare 15 10 11 12 12 60
cerebrală
şi
hemoragie
meningo-
cerebrală
Hemoragi 12 13 11 10 11 57
e internă
Hemoragi 11 13 12 11 7 54
e internă şi
externă
Şoc 1 2 9 6 4 22
traumatic
şi
hemoragic
Stare 1 1 4 5 1 12
toxico-
septică
ICRA 1 1 5 4 1 12
Total 41 40 52 48 36 217

Leziuni produse prin arme de foc sunt rar întâlnite in


activitatea medico-legala cotidiana dar numãrul acestora este in
creştere si putem previona cã va fi mai mare intr-un viitor nu foarte
indepãrtat.
Aceste leziuni necesita o investigate criminalistica atenta,
studiul multi-disciplinar al corpurilor delicte si stabilirea
concluziilor comune expertale – medico-legale si criminalistice
după acumularea unei cantităţi de informaţii concludente. Studiul
locului faptei, al cadavrului, si al armelor precum si al proiectilelor
reprezintã tot atâtea elemente de anchetã majore.
In continuare voi prezenta câteva cazuri întâlnite in cazuistica
studiatã si care exemplificã in mod activ rezultatele cercetãrii.
Prezentare de cazuri - leziuni mortale produse cu arme de foc
137
RATA HORIA TEZA DE DOCTORAT
Pentru a exemplifica dificultăţile întâlnite in activitatea
cotidiana de investigarea multipla a leziunilor produse prin arme de
foc am selecţionat câteva cazuri pe care l-am considerat ca fiind
definitorii in cadrul subiectului abordat si care vor fi prezentate in
continuare.
S.M.M., de 14 ani, a decedat accidental in anul 2002, fiind
internată cu diagnosticul “Plagă împuşcată cranio-cerebrală cu
retenţie glonţ intracranian. Comă profundă. Stop cardio-respirator
ireductibil.”
Prin raportul medico-legal s-a constatat că moartea a fost
violentă, datorându-se hemoragiei şi dilacerării meningo-cerebrale
consecutivă fracturii de bază a craniului şi a maxilarului prin
împuşcare.
A acţionat un singur proiectil cu direcţie infero-superior şi
antero-posterior şi uşor medio-lateral, proiectil restant în substanţa
cerebrală.
G.O. de 26 de ani, a murit in anul 2003. El s-a sinucis în
timpul serviciului, lăsând un bilet prin care îşi explica gestul.
Raportul medico-legal a concluzionat că moartea a fost
violentă. Ea s-a datorat hemoragiei interne masive (hematorax
stâng), consecutive unei plăgi împuşcate în hemitoracele stâng (cu
orificiul de intrare premamelonar stâng – la nivelul coastei 4 şi
orificiul de ieşire la nivelul coastei 10- 10 cm paravertebral stânga).
D.I. de 45 de ani a suferit un accident de vânãtoare si a
decedat in 2004. În timp ce îşi pregătea arma pentru a merge la
vânătoare aceasta s-a descărcat, producându-i leziuni în regiunea
cervicală stângă. A fost internat cu diagnosticul “Plagă penetrantă
împuşcată în regiunea laterocervicală. Controlul plăgii. Traumatism
cranian.” Face stop cardio-respirator iresuscitabil.
Din raportul medico-legal rezultă că moartea a fost violentă,
ea fiind datorată şocului hemoragic survenit în evoluţia unor plăgi
împuşcate latero-cervical stânga cu lezarea venei jugulare interne
stângi.
A acţionat un singur proiectil cu direcţia de la stânga la
dreapta şi uşor oblic postero-anterior în limita de acţiune a
factorilor suplimentari ai împuşcării.
P.G. de 88 ani, a decedat in 2003. El a fost internat la Spitalul
de Urgenţă cu diagnosticul “Traumatism cranio-cerebral. Plagă (prin
împuşcare) temporal dreapta.” Din relatările aparţinătorilor reiese
că al a fost victima unui suicid prin împuşcare.

138
RATA HORIA TEZA DE DOCTORAT
Din raportul medico-legal reiese că moartea a fost violentă,
datorată hemoragiei meningo-cerebrale, contuzie şi dilacerare
cerebrală consecinţa unui traumatism cranio-cerebral cu plagă
transfixiantă.
Leziunile constatate s-au produs prin armă de foc cu proiectil
mic, tragerea s-a efectuat de la dreapta la stânga, uşor antero-
posterior şi de sus în jos în limita de acţiune a factorilor
suplimentari ai împuşcării.
V.O.V. de 20 ani a fost găsit in 2003 decedat în cabana în care
făcea de pază, cu o leziune de împuşcare şi având arma în mână.
Raportul medico-legal a concluzionat că moartea a fost
violentă, datorată hemoragiei şi dilacerării meningo-cerebrale cu
fractură de boltă şi bază craniană consecutive unei plăgi împuşcate
cranio-cerebrale.
Leziunile s-au putut produce prin acţiunea termică şi mecanică
a gazelor dintr-un cartuş de marmură tras în limita factorilor
suplimentari ai împuşcării.
A.A. de 46 de ani, s-a accidentat prin împuşcare datorită
autodescărcării armei de vânătoare proprietate personală pe care a
lovit-o cu patul de pământ şi a decedat in anul 2002.
Prin raportul medico-legal s-a constatat că moartea a fost
violentă. Ea s-a datorat stării toxico-septice consecutivă unei plăgi
abdominale de sigmoid, vezicii urinare ureter drept, fractură de
bazin.
Leziunile constatate şi care au dus la deces s-au putut produce
prin armă de foc cu alice
D.P. de 21 ani a fost internat in anul 2004 la Spitalul Clinic de
Urgenţă Bucureşti cu diagnosticul “Plagă prin împuşcare
abdominală mediană supraombilicală cu evisceraţie de anse
jejunale. Dilacerare întinsă de venă cavă inferioară şi dilacerare de
colecist cu smulgerea coledocului din papilă. Dilacerare de pedicul
hepatic, pancreas şi duoden. Rupturi hepatice gr. IV, segmentele IV
şi V. Hemoragie masivă acută. Stop cardio-respirator.”
Raportul medico-legal a concluzionat că moartea a fost
violentă şi s-a datorat şocului hemoragic survenit în evoluţia unei
plăgi împuşcate abdominale cu lezarea organelor interne.
A acţionat un singur cartuş, dinainte – înapoi, orizontal şi uşor
oblic de la stânga la dreapta în limitele de acţiune ale factorilor
suplimentari ai împuşcării.

139
RATA HORIA TEZA DE DOCTORAT
I.M. de 48 ani, a fost ucis în timp ce se afla la volanul
autoturismului său, prin geamul lateral dreapta faţă de persoane
necunoscute (2005).
Din raportul medico-legal rezultă că moartea a fost violentă şi
s-a datorat hemoragiei interne, consecinţa unor plăgi împuşcate
toraco-abdominale dintre care aceea cu orificiul de intrare la nivelul
hemitoracelui drept, iar cel ieşire la nivelul feţei posterioare a
hemitoracelui stâng a penetrat lobul superior al plămânului drept,
pediculul pulmonar stâng la nivelul hilului, ficatul şi rinichiul
stâng.
Poziţia de tragere a fost de sus în jos şi de la dreapta la stânga,
primul glonţ a avut un traiect superficial. Asupra victimei s-au tras
2 proiectile din afara zonei de acţiune a factorilor suplimentari ai
împuşcăturii.
Pe data de ..2006, în jurul orei 18.30 a fost împuşcat in
apropierea unui lac din oraşul Târgovişte un bărbat a cărui
identitate a fost cunoscută, de 25-30 ani.
În urma autopsie, L.M.L. Dâmboviţa a concluzionat că moartea
acestuia este urmarea împuşcării în zona capului.
Raportul medico-legal a concluzionat că moartea a fost
violentă şi s-a datorat hemoragiei şi dilacerării meningo-cerebrale,
consecutive unui traumatism cranio-cerebral cu fractură de boltă şi
bază de craniu. La autopsie s-a mai constatat o hemoragie internă
prin lezarea pulmonului drept.
Leziunile s-au putut produce prin împuşcare în legătură directă
necondiţionată cu decesul.
Au acţionat trei proiectile, două la nivelul extremităţii cefalice
şi unul la nivelul toracelui.

Din totalul cazurilor pe care le-am studiat vom prezenta un caz


in care cercetarea mixtã medico-legalã si criminalisticã a dus la o
încadrare juridicã corectã a faptelor penale. Cazul a debutat cu o
cercetare corectã a locului faptei chiar in condiţiile in care accesul
la locul faptei (autoturism) era dificil.
In urma unui telefon anonim, organele de politie au găsit pe
malul unei ape in apropierea unei localităţi, cadavrul unei persoane
de sex bărbătesc, înfăşurat intr-o folie de plastic si îngropat parţial
in nisip. In apropierea acestuia se afla un autoturism taxi MATIZ,
cu rotile afundate si blocate in nisip si care prezenta geamul
portierei din stânga fata spart, iar in interior urme de sânge pe
banchetele din fata, mai ales in dreapta.
140
RATA HORIA TEZA DE DOCTORAT
La fata locului s-a deplasat o echipa de cercetare formata din
procurori, poliţişti criminalişti si medic legist.
La examenul medico-legal iniţial s-a constatat la cadavru,
prezenta la nivelul obrazului drept a unei plăgi împuşcate, cu
orificiul de intrare înconjurat de factorii secundari ai tragerii, fără
orificiu de ieşire si fără alte leziuni de violenta.
In urma cercetării penale efectuate rapid si competent, a fost
identificata victima si autorul faptei. Concomitent s-a efectuat si
autopsia medico-legala care a stabilit ca moartea s-a produs prin
împuşcare cu un cartuş de vânătoare, fără alice, iar rolul
proiectilului a fost înlocuit de bura cartuşului, respectiv o rondela
din plastic dur, rotunda, groasa de cca. 4 mm., care a penetrat
obrazul si oasele fetei până la baza craniana unde a produs o
fractura rotund-înfundată, cu hemoragie meningo - cerebrală letală.
Pentru continuarea cercetării criminalistice a fost prelevata
zona circumscrisa orificiului de intrare cu factorii secundari ai
tragerii. In urma anchetei a fost reţinut relativ repede si autorul
faptei, care a declarat ca mergând cu arma de vânătoare a tatălui sau
la un atelier sa o repare, in municipiul reşedinţa de judeţ, la
înapoiere a oprit un taximetrist pentru a ajunge acasă (distanta de
cca. 50 km.); pe drum conform afirmaţiilor sale a povestit şoferului
de taxi despre motivul deplasării sale, iar acesta i-ar fi cerut arma
sa o verifice. Autorul afirma ca a introdus un cartuş pe ţeavă si ca
in momentul in care a forţat închiderea armei aceasta s-a descărcat
in direcţia şoferului, omorându-l. A mutat cadavrul pe bancheta din
dreapta faţă si fără sa posede carnet de conducere s-a deplasat pe
malul unei ape unde a încercat sa ascundă cadavrul, îngropându-l in
nisip. A părăsit maşina si a dus arma la domiciliul său unde a şters-
o cu o cârpa. S-a constatat in cursul cercetării ca tatăl său era
posesorul armei, având permis legal si ca avea arma ţinută asigurată
într-o cutie de metal închisă cu un lacăt, de unde a fost luata de fiul
sau. Arma prezenta unele defecţiuni, având patul rupt, iar cartuşele
erau confecţionate artizanal de către posesorul armei, care folosea
tuburi deja trase (posibil decalibrate), pulbere si rondele cumpărate
de la magazinele specializate si alice turnate artizanal din plumb.
Documentele şoferului decedat, cheile autoturismului si arma
corp delict au fost găsite la domiciliul autorului; la cadavru nu au
fost găsite valori si bani.
Pentru stabilirea distantei tragerii si a modului in care s-au
produs faptele, s-au efectuat experimente criminalistice si

141
RATA HORIA TEZA DE DOCTORAT
reconstituire cu aceeaşi arma, cu acelaşi autoturism in condiţii
similare cu cele afirmate de autor.
Pe fragmente de ţesut biologic de natura animala (porc) si pe
suporturi dure apropiate ca rezistenta la impact de cele umane ale
obrazului si oaselor fetei, au fost efectuate trageri de la distante
diferite cu aceeaşi arma, cu acelaşi tip de cartuş si cu aceeaşi
încărcătura. S-a constatat prin comparare cu fragmentul prelevat de
la cadavru ca orificiul de intrare si dispunerea factorilor secundari
ai tragerii plăgii împuşcate sunt aproape identici cu tragerea
experimentala efectuata de la 10 cm. distanta. In acest mod s-a putut
stabili ca împuşcarea s-a putut produce din interiorul autoturismului
cu arma respectiva si cu un cartuş confecţionat artizanal.
Precizam ca autorul a fost expertizat medico-legal psihiatric,
constatându-se ca a acţionat cu discernământ.
La testul cu aparatul poligraf, s-a pus in evidenta ca autorul nu
răspunde in mod real la întrebările puse, încercând sa ascundă unele
fapte.
Coroborând toate probele administrate s-a stabilit încadrarea
juridica a faptei.

1.1 Analiza accidentelor de vânătoare întâlnite pe teritoriul


României pe o perioadă de 10 ani (1991-2000)

In realizarea studiu accidentelor de vânãtoare pe o perioadã de


10 ani pe teritoriu naţional – studiu pe care îl consider de o realã
importanţă practicã, am folosit datele obţinute din arhiva INML
Bucureşti la care s-au adãugat rapoarte ale politiei judiciare si ale
criminaliştilor. Doresc sã mulţumesc încã o datã ofiţerilor din
cadrul Biroului Naţional de Evidenţă a armelor si muniţiei Bucureşti
precum si catedrei de criminalisticã din cadrul Academiei de Politie
« Al I Cuza » Bucureşti pentru sprijinul dat in realizarea acestei
cercetări.
In domeniul menţionat au fost realizate foarte puţine
investigaţii. Cea mai dezvoltatã cercetare a realizat-o Carter in 1989
(citat de Karger)(84) pe un numãr de 6587 cazuri puse la dispoziţie
de North American Association on Hunter Safety Coordination.
Noi am realizat un studiu retrospectiv pe o duratã de 10 ani. In
acestã perioadã am selectat ca fiind accidente de vânãtoare mortale
un numãr de 127 de cazuri dupã ce au fost eliminate din lot 12
cazuri care desi initial (la necropsie) au fost considerate accidente,
la o investigaţie aprofundatã s-au dovedit omoruri sau suicid.
142
RATA HORIA TEZA DE DOCTORAT
Din aceste cazuri analizate am constat cã 85 de cazuri au
apãrut in cadrul sezonului de vânãtoare (din Octombrie pânã in
Februarie).

Tabel 1.19 DECESE CU ARME DE VANATOARE


SEZONALITATE
Sezon 85
Extra 42

Mai mult de 67% din persoanele implicate au aparţinut


grupelor de vârstã de peste 45 de ani (90 de persoane) in timp ce
sub 30 de ani au fost observate numai 8 cazuri (7%).

Tabel 1.20 ARME DE VANATOARE DISTRIBUTIA PE


GRUPE DE VARSTA
Vârstã Vânãtoare Militare
0..30ani 8 (7%) 73(34%)
30..45ani 29 (26%) 100 45%
>45ani 90 (67%) 44(21%)
Total 127 217

Vânãtorii experimentaţi (mai mult de cinci ani de experienţã


de vânãtoare) au stat la baza a 116 accidente (92% din cazuri) in
timp ce vânãtori fãrã experienţã au produs 7 accidente (6%). In 4
cazuri împuşcarea accidentalã a fost produsã de copii.

Tabel 1.21 ANALIZA EXPERIENTEI DE VANATOARE IN


PRODUCEREA INCIDENTELOR
Cu experienţã 116
Fãrã experienţã 7
Copii 4

In 98 dintre cazuri accidentul s-a petrecut din vina altei


persoane iar in 29 de cazuri vina a aparţinut in mod exclusiv
vânãtorului (in majoritate arma s-a descãrcat in mers fiind
neasiguratã).
Leziunile au fost realizate prin alice in 79 de cazuri, iar in 48
de cazuri leziunea a fost produsã prin proiectil unic

Tabel 1.22 NUMARUL DE PROIECTILE IMPLICATE IN


ACCIDENTE
143
RATA HORIA TEZA DE DOCTORAT
Alice 79
Proiectil 48

In analiza locului de producere a leziunilor am constat in 101


din cazuri cã leziunile au fost produse in timpul vânãtorii in echipã,
in 20 de cazuri leziunea s-a produs la vânãtoare simplã iar in 6
cazuri accidentul s-a produs acasã sau in maşinã in drum spre
vânãtoare sau de la vânãtoare.

Tabel 1.23 CIRCUMSTANTE DE PRODUCERE A


ACCIDENTELOR DE VANATOARE – NUMAR DE
PARTICIPANTI
Echipã 101
Singur 20
Drum 6

Studiul regiunilor corpului implicate in accident aratã o


distribuţie a alicelor cvasi-egală.

Tabel 1.24 ANALIZA REGIUNII LEZATE IN


ACCIDENTELE DE VANATOARE
Cap 31%
Torace 25%
Abdomen 23%
Membre 23%

Analiza cauzelor care au dus la producerea leziunilor mortale


este realizatã in tabelul urmãtor:

Tabel 1.25 CIRCUMSTANTE DE PRODUCERE A


ACCIDENTELOR DE VANATOARE – MANOPERE SI
ACTIUNI
Utilizare gresitã a armei 37%
Neobservare victimã neascunsã 24%
Victimã ascunsã 10%
Ricosaj 10%
Depozitare armã inadecvatã 12%
Estimare gresitã a ţintei 3%
Muniţie defectã 2%
Loviturã de gratie gresitã 1%
Altele 1%
144
RATA HORIA TEZA DE DOCTORAT

In urmãtorul tabel analizat se observã modificãrile constatate


in evidenţierea distantei de tragere in funcţie de prezenta factorilor
secundari ai impuscãturii:

Tabel 1.26 STABILIREA DISTANTEI DE TRAGERE IN


FUNCTIE DE EXISTENTA FACTORILOR SECUNDARI –
ARME DE VANATOARE
FSI TL LAFS Distanta Neprecizat
Arme 21% 36% 32% 11%
vânãtoare
Militare 35% 20% 40% 5%

Au fost analizate si numãrul de proiectile care au lovit victima


si am obţinut datele evidenţiate in tabelul urmãtor :

Tabel 1.27 STABILIREA NUMARULUI DE PROIECTILE CARE


AU LOVIT VICTIMA
1P 2P >3P ?
Arme 66% 9% 10% 15%
vânãtoare
Arme cu glonţ 78% 10% 3% 9%

145
RATA HORIA TEZA DE DOCTORAT
1.2 Discutarea rezultatelor cercetării leziunilor produse prin
arme de foc

Studiul leziunilor produse prin arme de foc reprezintă un


capitol interdisciplinar de mare importantã in cadrul patologiei
medico-legale moderne. Se pare cã primele observaţii privind
patologia indusã de armele de foc datează incã de la descoperirea
prafului de puşcã. Cercetări interesante legate de modul de acţiune
al proiectilului asupra ţesuturilor au vechime de peste 100 de ani si
o parte din concluzii au fost confirmate de temeinice studii
medicale, medico-legale, criminalistice sau de fizicã cuanticã.
Studiul nostru a fost orientat pe mai multe direcţii de interes
deoarece o singurã direcţie nu poate satisface totalitatea
modificărilor care pot fi evidenţiate in cazul leziunilor produse prin
arme de foc.
Un element fundamental pe care trebuie sa-l semnalãm incã de
la început este cã numărul de cazuri avut la dispoziţie este foarte
mic. Din totalul autopsiilor care se fac intr-un an intr-un institut
medico-legal de talia INML”Mina Minovici” Bucureşti (circa 3500
de cazuri) întâlnim circa 1500 de cazuri de morţi violente din care
numărul de morţi violente produse prin arme de foc este intre 3 si
4%.
Fig. 1.1 Frecvenţa leziunilor mortale produse prin arme de foc
in perioada analizatã (omucideri si sinucideri)
250

200

150 Numãr cazuri de morti


violente
100 Numãr sinucideri

50

0
2002 2003 2004 2005 2006 Total

Numărul leziunilor produse prin arme de foc este deci mic dar
este in creştere. In plus existã posibilitatea ca un agresor sã omoare
victima de la distantã sau sa producă cu aceeaşi armã mai multe
victime intr-un interval de timp scurt (situaţie intâlnitã frecvent in
practica judiciarã) determinã interesul sporit pe care îl suscitã acest
tip de leziune atât poliţiştilor cât si medicilor legişti.
146
RATA HORIA TEZA DE DOCTORAT
Discutând incidenţa leziunilor produse prin arme de foc
trebuie remarcat faptul cã si numărul de cazuri raportate in fiecare
an nu a variat in mod semnificativ, dar numărul a crescut o datã cu
creşterea accesului populaţiei civile la armament (legea 295/2004).
Moartea prin arma de foc este o moarte a bãrbatilor. In
statistica noastră mai puţin de 5% cazuri in care femeile au fost
victime (10 cazuri in 5 ani).

Fig. 1.2 Sexul victimelor implicate in leziuni produse prin arme


de foc

Femei
Barbati

Analiza pe grupe de vârsta a cazurilor aratã o frecventã


absolutã a victimelor aparţinând grupelor de vârstã 0-30 de ani. In
condiţiile in care am recoltat suficiente informaţii despre agresor si
despre victimã acest lucru este explicabil.

Fig. 1.3 Analiza vârstei victimelor implicate in leziuni produse


prin arme de foc
Tot
>60
50..60
40..50
30..40
20..30
10..20
0 50 100 150 200 250

An02 An03 An04 An05 An06 Total

147
RATA HORIA TEZA DE DOCTORAT
Majoritatea celor care au acces la armament sunt fie tineri
care in timpul serviciului manipuleazã armament si care, din
încredere nejustificatã si din neglijentã, din culpã descarcă armele
de foc asupra camarazilor, membrilor de familie etc., fie copii si sau
adolescenţi care au acces la armament dar nu au pregãtirea necesarã
utilizãrii armelor in siguranţã. Aceleaşi consideraţii pot fi făcute
asupra celor care se sinucid prin utilizarea armelor de foc. Vârsta
acestora este cuprinsã tot in intervalul menţionat (0-30 de ani). In
mod absolut insã, cel mai mare numãr de victime aparţine grupei de
vârstã 30-40 ani, unde persoane mature, cu drept de acces la
armament, sub influenţa substanţelor inebriante fac uz de armã.
In contrast cu aceste date trebuie readus in discuţie studiul
privind incidentele de vânãtoare prezentat si in care vârsta medie a
celor implicaţi in accident este de peste 45 de ani. In ambele cazuri
se observã faptul cã cei implicaţi au cãpãtat o dexteritate de
utilizare a armelor de foc care le permite o manipulare “neglijentã”
a acestora.
Analiza armei care a produs decesul demonstrează mici
modificări de “patern” de utilizare. Dacã in anii 1970 au fost mai
frecvent folosite arme de luptã sau de vânãtoare pentru suicid sau
omucidere (22), in anii 2000, o datã cu accesul mai liber al
populaţiei către arme de mânã, numărul de pistoale sau revolvere
implicate a crescut in mod semnificativ.
Un element intens evidenţiat in cadrul analizei statistice a fost
distribuţia leziunilor de intrare si de ieşire si de interpretare a
acestor leziuni din punct de vedere criminalistic si medico-legal.

Fig. 1.4 Analiza medico-legalã si criminalisticã a evoluţiei


circumstanţelor de producere a leziunilor in timp
250

200
Sinucidere
150
Omucidere
Accident
100
Total
50

0
2002 2003 2004 2005 2006 Total

148
RATA HORIA TEZA DE DOCTORAT
Se poate constat in mod evident cã numãrul accidentelor a
crescut in timp in mod constant si acest lucru este ingrijorãtor.
Numãrul de omucideri este aproape constant iar cel al suicidului
este in scãdere.
Localizarea topografica a leziunilor mortale prin arme de foc,
sugerează formele medico-legale de sinucidere (pentru localizările
temporale, precordiale si frontale) (117), de omucidere (in general
fără localizări de elecţie) la fel ca si cele accidentale; in ultimele
doua forme elementele de diferenţiere fiind constituite mai ales de
discutarea distantei de tragere (in limita de acţiune a factorilor
suplimentari pentru formele accidentale).

Fig. 1.5 Localizarea leziunilor produse prin arme de foc in


funcţie de circumstanţele de producere
250

200
Suicid
150
Omucidere
Accident
100
Total
50

0
Cranian Toracic Abdominal Membre Total

Descoperirea mai multor orificii de intrare sau a leziunilor


care traduc împuşcături repetate la subiecţii care au folosit pistolul
automat, când concorda direcţia si distanta de tragere, nu poate
exclude o sinucidere mai ales pentru acest fel de arma unde
descărcarea se face in serii de mai multe gloanţe.

Fig. 1.6 Analiza numãrului de decese prin arme de foc in funcţie


de circumstanţele de producere a decesului: accident suicid sau
omucidere in perioada analizatã (5 ani)

149
RATA HORIA TEZA DE DOCTORAT
%

Sinucidere
Omucidere
Accident

In majoritatea cazurilor de suicid locul de elecţie a fost


extremitatea cefalicã iar numărul de proiectile a fost unic.
Sinucigaşul respectã regula accesului propriei mâini dar nu trage
focuri de ezitare (leziuni de ezitare). Orificiul de intrare este
coliniar cu cel de ieşire iar aspectul lezional macro si microscopic
fa fi descris in detaliu in cadrul capitolului urmãtor de balisticã
medico-legalã aplicatã la nivelul extremitãtii cefalice.

Fig. 1.7 Localizarea topograficã a orificiului de intrare in


decesul prin arme de foc

A Accident
Omucidere
T Suicid

0% 20% 40% 60% 80% 100%

Nu am descoperit sinucigaşi care sã respecte regula lui Puppe


(de evitare a perforării hainelor). In lotul urmãrit am gãsit puţine
cazuri de persoane care sã aleagã regiunea toracicã pentru
descărcare (15 cazuri). In toate cazurile analizate sinucigaşul a
perforat hainele dar acestea au fost haine uşoare. Am observat in
cazuistica retrospecitivã un singur caz de soldat care s-a sinucis in
150
RATA HORIA TEZA DE DOCTORAT
post de pazã in timpul iernii si care a perforat prin foc automat (mai
mult de trei cartuşe) hainele groase in care era îmbrăcat.

Fig. 1.8 Patern de efectuare a suicidului in caz de plagã


impuscatã toracicã (studiu actual)
35
30
25
20
Perforare haine
15
10 Fact. Sec + pe
5 tegument
0
Pi

At
Pu

Va

To
st

ip

ta
sc

na
ol

ic

l
a

t
oa
re

Trebuie semnalat acest comportament particular al


sinucigaşilor prin armã de foc in comparaţie cu sinucigaşii care
folosesc obiecte ascuţite care de obicei se dezbrăca si produc
leziuni de ezitare.

Fig. 1.9 Patern de efectuare a suicidului in caz de plagã


impuscatã toracicã (studiu retrospectiv)
12
10
8
6 Perforare haine
4
Fact. Sec + pe
2 tegument
0
Pi

At
Pu

Va

To oa r
st

ip

ta e
sc

na
ol

ic

l
a

In legãturã cu omuciderile – majoritatea au fost accidentale.


Am întâlnit doar douã cazuri de omucideri particulare in sensul unei
omucideri cu autori necunoscuţi, de tip execuţie, iar alta in scop de

151
RATA HORIA TEZA DE DOCTORAT
jaf (la o casã de schimb valutar). In alte douã cazuri a fost vorba de
infractori care nu s-au supus somaţiei politiei.
In rest omuciderile sunt cu motivaţie eroticã, pe fond de
gelozie sau pe fond de tulburări psihice acute.
A fost un caz de omucideri multiple in care criminalul, din
motive familiale, suprima viata a noua persoane (viitorii socri,
vecini, gazde si logodnica sa), apoi se preda la politie.
Un caz aparte îl formează o omucidere săvârşită cu o arma de
construcţie personala. In acest caz, criminalul îşi construieşte după
proiectul personal o arma rudimentara, timp de 2 ani, apoi îşi ucide
in mod premeditat soţia.
Studiul alcoolemiei la cazurile de morţi violente produse prin
arme de foc aratã o frecventã scăzuta a victimelor care au avut
alcoolemie pozitivã (33%) iar in 67% din cazuri alcoolemia a fost
negativã.

Fig. 1.10 Studiul alcoolemiei in cazul decesului prin arme de foc


250
200
150
100
50
0
0

0,

0,

1,

3,

3,

Nu

To re c
gr

95

85

ta
s-
.%

l
a
o

ol
ta
t

Un alt element analizat in studiu a fost cel al regiunii lezate.


Cea mai frecventã regiune lezatã este regiunea cranio-cerebralã (in
medie in 65 – 70% din cazurile analizate).

152
RATA HORIA TEZA DE DOCTORAT
Fig. 1.11 Stabilirea medico-legalã a cauzei imediate a morţii

Total
2006
2005
2004
2003
2002

Cea mai frecventã cauzã de moarte înregistrata din punct de


vedere medico-legal in toţi anii studiaţi a fost contuzia si
dilacerarea meningo-cerebralã.
Acest lucru ne-a impus realizarea unei alte direcţii de
cercetare – cea a analizei leziunilor unice ale extremitãtii cefalice
care au determinat moartea.
Din aceastã analizã am observat cã fracturile primare si
secundare au fost observate in 85% din cazuri, fracturile terţiare in
12% din cazuri.
Contuzia cerebralã a fost observatã in 75% din cazuri.
Hemoragia intracerebralã a fost observatã in peste 65% din cazuri.
Edemul meningo-cerebral a fost decelat in 100% din cazurile
analizate deşi diagnosticul respectiv nu a fost evidenţiat in toate
rapoartele de autopsie.
Rezultate similare au fost descrise in literaturã de Peng si
colab in urma analizei leziunilor experimentale ale capului la
animal (127)
In legãturã cu distanţa de tragere, aceasta a fost analizatã in
funcţie de existenţa factorilor secundari ai impuşcãturii pe
tegumente si sau haine.

153
RATA HORIA TEZA DE DOCTORAT
Fig. 1.12 Stabilirea distanţei de tragere – leziuni produse prin
arme de foc
Numar cazuri

Din interiorul LAFS


Din afara LAFS
Cu teava semilipitã
Cu ţeava lipită
Tegumente modificate

Nu in toate cazurile moartea a fost instantanee –frecvent in


omor si in suicid. Intr-un numãr mare de cazuri (mai ales
accidente), decesul s-a produs in spital prin stare toxico-septicã si
sau MSOF. Concluzii asemãnãtoare au prezentat si Levy si colab
analizând diferenţiat victimele leziunilor produse prin arme de foc
si prin arme albe (108)

Fig. 1.13 Supravieţuirea in spital

20

15

10

0
Minute >1Ora >2Ora >1Zi

Un ultim aspect al cercetãrii statistice a fost cel al


accidentelor de vânãtoare descoperite pe teritoriul României pe o
perioadã de 10 ani (1991-2000). Cercetarea a fost dificilã deoarece
datele prezentate nu au fost accesibile direct ci au fost obţinute cu
ajutorul direct al Academiei de Politie “Al I Cuza” Bucureşti (prin
amabilitatea AGVPS si IGP).
154
RATA HORIA TEZA DE DOCTORAT
Rezultatul investigaţiilor medico-legale a fost foarte
interesant. In cazul accidentelor de vânãtoare frecventa cea mai
mare a accidentelor o au vânãtorii instruiţi si cu experientã cu peste
cinci ani de practicã si având vârsta de peste 45 de ani. Leziunile
produse de copii au fost foarte scãzute ca numãr (sub 2%).

Fig. 1.14 Sezonalitatea deceselor prin arme de vânãtoare

Sezon
Extra

Acest lucru nu ne-a surprins deoarece in studiul realizat


asupra accidentelor produse cu arme de vânătoare in timpul
vânătorii, a rezultat un lucru identic: cele mai frecvente omucideri
accidentale sunt cu caracter sezonier si sunt produse de vânători
experimentaţi – care au mai mult de cinci ani de practicã de
vânãtoare si manipulare a armamentului.

Fig. 1.15 Analiza distribuţiei deceselor in funcţie de vârstã, tipul


armei în timp
70%
60%
50%
40% Vânãtoare
30% Militare
20%
10%
0%
0..30ani 30..45ani >45ani

155
RATA HORIA TEZA DE DOCTORAT

Fig. 1.16 Analiza experienţei ca vânãtor (experienţã = > 5 ani)

Cu experientã
Fãrã experintã
Copii

Leziunile sunt produse prin proiectile multiple (alice) si apar


cel mai frecvent la vânãtoarea in echipã.

Fig. 1.17 Analiza numãrului de proiectile implicate in accidente


de vânãtoare

Alice
Proiectil

156
RATA HORIA TEZA DE DOCTORAT

Fig. 1.18 Analiza circumstanţelor de producere a deceselor

Echipã
Singur
Drum

Analiza numãrului de proiectile implicate in deces este


oarecum la fel de neconcludentã. Am descoperit un numãr mare de
cazuri in care a fost implicat un singur proiectil in producerea
decesului chiar in cazurile in care s-a folosit o arma de vânãtoare.
Acest lucru poate fi explicat fie prin distanţa de tragere si
împrãştierea alicelor, prin efectul omorâtor major al proiectilelor
unice si penetrabilitatea redusã a alicelor in cazul armelor de
vânãtoare.

Fig. 1.19 Analiza numãrului de proiectile in cazul deceselor


produse prin arme de foc
160%
140%
120%
100%
Arme cu glonţ
80%
Arme vânãtoare
60%
40%
20%
0%
1P 2P >3P ?

157
RATA HORIA TEZA DE DOCTORAT
Implicarea unei anumite regiuni corporale nu este evidentiatã
de datele statistice avute la dispoziţie (distribuţie aproximativ
egalã).

Fig. 1.20 Analiza localizãrii leziunilor produse prin accidente de


vânãtoare

Cap
Torace
Abdomen
Membre

Cele mai frecvente cauze de producere a leziunilor a fost


utilizarea gresitã a armamentului si muniţiei (inclusiv prin vizarea
cu luneta in loc de binoclu!!!) dar au fost si cazuri de evenimente
nefericite de tip ricoşaj.

Fig. 1.21 Analiza cauzei de producere a deceselor accidentale


(anchetã judiciarã)
Altele

Loviturã de gratie gresitã

M unitie defectã

Estimare gresitã a tintei

Depozitare armã inadevatã

Ricosaj

Victimã ascunsã

Neobservare victimã neascunsã

Utilizare gresitã a armei

0% 5% 10% 15% 20% 25% 30% 35% 40%

Evaluarea comparativã a distanţei de tragere in cazul deceselor


produse prin arme de vânãtoare a demonstrat cã armele de mânã
sunt favorite in cazul situaţiilor de descãrcare cu ţeava lipitã. In
158
RATA HORIA TEZA DE DOCTORAT
situaţii de descãrcare accidentalã, armele de vânãtoare sunt mai
frecvent implicate. In cazul tragerii din afara zonei de acţiune a
factorilor secundari, ambele tipuri de arme sunt la fel de frecvent
implicate.

Fig. 1.21 Analiza distantei de tragere in funcţie de existenţa


factori secundari ai împuşcăturii (evaluare macrosopicã)
40%
35%
30%
25%
20% Arme vânãtoare

15% Militare

10%
5%
0%
TL LAFS Distanta Neprecizat

In toate studiile realizate de cãtre noi si prezentate, am constat


un numãr mic de cazuri. Acest lucru nu trebuie sã ne facã sã
considerãm leziunile produse prin arme de foc ca fiind o problemã
minorã de sãnãtate publicã. Un singur deces accidental la un copil
sau chiar la un vãnãtor cu experientã reprezintã prea mult mai ales
cã acesta poate fi prevenit. Evaluarea statisticã a deceselor
trebuieşte continuatã in timp. Raportarea datelor obţinute la cifre
statistice furnizate de alte tãri care au un regim al armelor si
muniţiei la fel de restrictiv este o bunã ocazie pentru a înţelege
evoluţia regionalã a fenomenului (104).

159
RATA HORIA TEZA DE DOCTORAT
1.3 Stabilitatea factorilor secundari ai impuşcãturii in timp.
Cercetare personalã pe cranii înhumate pentru o perioadã lungã
de timp.

Stabilirea distantei de tragere reprezintã un element esenţial in


stabilirea circumstanţelor de producere a decesului in cazul
impuscãrii.
Stabilirea distantei de tragere la armele cu proiectil unic
(glonţ), indiferent de lungimea ţevii acestei arme se poate face in
funcţie de evidenţierea factorilor secundari ai impuscaturii. Aceşti
factori secundari ai impuscaturii sunt rezultaţi din arderea de o
complexitate variabila (complet, parţiala sau incompleta) a prafului
de puşca.
In principiu este vorba de evidenţierea nitroderivaţilor (nitriţi
si/sau nitraţi) care apar in cantităţi diferite, in funcţie de tipul
pulberii folosite.
Dupã cum am arãtat deja in cadrul pãrţii generale, în practica
criminalistica se folosesc reacţiile cu difenilamina ((C6H5)2)NH si
brucina in acid sulfuric (C23H26O4N2 + 4H2O) / H2SO4. Reacţia
de evidenţiere duce la formarea unei coloraţii roşii (care virează
spre portocaliu, galben, galben- verzui) in cazul folosirii brucinei
(111) . Se formează o coloraţie albastru intens in cazul folosirii
difenilaminei (cu formare de tetrafenilhidrazina). Sensibilitatea
reacţiilor este scazutã (0,5 gamma) in ambele circumstanţe, fapt ce
permite utilizarea reacţiilor cu caracter orientativ, calitativ.
Reacţia cu alfa-naftilaminei este cu o limita de sensibilitate
fapt ce permite evaluarea cantitativa a factorilor secundari si in
funcţie de distanta de tragere (cantitatea de factori secundari
evidenţiabili in jurul orificiului de intrare este invers proporţionala
cu distanta de tragere).
Reacţia cu alfa naftilamina se bazează pe evidenţierea reacţiei
dintre alfa-naftilaminã cu acid sulfanilic in mediu de acid acetic si
grupare nitroso (reducerea grupării nitro din nitriţii / nitraţii
rezultaţi ca factori secundari ai impuscaturii). Reacţia duce la
formarea azocolorantului roşu si are o limita de sensibilitate de 0,1
gamma.
Mãcelaru menţionează apariţia unei coloraţii diferenţiate in
funcţie de distanta de tragere o coloraţie intensa in caz de tragere cu
ţeava lipita sau coloraţie roza in caz de tragere de la limita
superioara de evidenţiere a factorilor secundari (in cazul
armamentului modern de mânã - pistol, pistolet (Walther, T.T.,
160
RATA HORIA TEZA DE DOCTORAT
“Carpaţi” )sau revolver limita de evidenţiere a factorilor secundari
in caz de utilizare a muniţiei standardizate este de aproximativ 70-
100 cm.
In unanimitate autorii care au studiat legătura cantitativa
dintre distanta de tragere si factorii secundari menţionează
importanta tragerilor experimentale cu arma respectiva si cu muniţia
respectiva pentru statilirea distantei de tragere in cazul in care
aceasta distanta a fost in limita de acţiune a factorilor secundari.
In cazurile analizate de către noi am constat existenta
factorilor secundari ai impuscãturii in 27 din cazurile analizate
(81%) Cifra este concordantã cu datele furnizate de anchetã (mai
mult de 70% din cazuri sunt accidente – omor din culpã sau
sinucideri). Tragerea din afara limitei de acţiune a factorilor
secundari a scãzut in anii ’90 la circa 25% din cazuri.
Pe lângã datele recoltate din studiul deja menţionat am
încercat sã pun in evidenţa factorii secundari ai impuşcãturii in
cazul unor decese vechi in condiţiile in care cadavrele au fost
înhumate pentru o perioadã de timp mai mare de 10 ani.
Pentru aceasta am cercetat - folosind metoda cu difenilaminã/
brucinã - un numãr de cranii descoperite înhumate intr-o groapã
comunã lângã Bucureşti in urmã cu 30-50 de ani. Intr-un mormânt
colectiv de lângã Snagov in anul 1991 au fost decelate circa 56 de
cazuri de schelete sau fragmente de schelete. Acestea au fost
depozitate in pentru o posibilã identificare si stabilire a cauzei de
moarte in INML Bucureşti.
Cazurile au fost iniţial analizate in cadrul departamentului de
antropologie si identificare si a rezultat urmãtoarea distribuţie pe
sexe:
Tabel 1.28 SEXUL PREZUMAT AL CRANIILOR ANALIZATE
M 27
F 16
? 13

Repartiţia pe grupe de vârstã prezumate a cazurilor a fost


urmãtoarea:

Tabel 1.29 REPARTITIA PE GRUPE DE VARSTA A


CRANIILOR ANALIZATE
0..30 8
30..60 30
>60 13
161
RATA HORIA TEZA DE DOCTORAT
? 5

Adâncimea de conservare a fost cuprinsã intre 20 si 90 de cm,


iar tipul solului a fost argilos cu pH acid.
Pentru analiza conservãrii factorilor secundari ai impuscãturii
in timp am avut la dispoziţie 14 cranii relativ bine conservate in
timp si care prezentau clare orificii de intrare – ieşire.
Evoluţia in timp a factorilor secundari a impuscãturii a arãtat
cã aceştia pot fi puşi in evidentã si la peste 40 de ani de la
omucidere, un caz - bãrbat - a prezentat o plagã impuscatã in
regiunea occipito-parietalã reacţia cu brucinã fiind intens pozitivã.
In alte opt cazuri reacţiile cu brucinã si difenilaminã au fost
parţial pozitive.
Acest lucru corespunde cu datele din literaturã care
menţioneazã conservarea FSI in cazul tragerilor cu ţeava semilipitã
si/ sau lipitã. Este important de reţinut faptul cã penetrabilitatea FSI
este redusã la nivelul craniului si cã armele moderne (datoritã
structurii specifice a pulberii fapt ce determinã diametre mici a
particulelor) au o penetrabilitate si mai micã, chiar când tragerea se
face de la distanţă micã (38).
Plecãnd de la cele 9 cazuri analizate si care mi s-au pãrut
extrem de interesante din punct de vedere medico-legal am realizat
o cercetare activã a documentaţiei medico-legale publicate care sã
aducã un plus de luminã asupra dinamicii distrucţiilor osoase in
cazul plãgilor împuşcate la nivelul capului. Am constat astfel o
suitã de date publicate specifice care trebuiesc prezentate deoarece
aduc un plus de informaţii asupra cazuisticii studiate
Inextensibilitatea ţesuturilor dure si cantitatea mare de apa pe
care o conţine ţesutul cerebral determinã o mare susceptibilitate de
producere a leziunilor de cavitaţie la nivelul craniului. Producerea
fracturilor secundare si terţiare pot determina fragmente osoase mici
care sã joace rol de proiectile secundare. Alãturi de acestea
grosimea calotei craniene asociate cu o vitezã micã de deplasare a
proiectilului determinã o deformare a proiectilului (40).
Structura inextensibilã a cutiei craniene duce la creşterea
presiunii intracraniene care depãseste cu mult presiunea care se
constatã la celelalte ţesuturi (92). Intr-un model de plexiglas umplut
cu gelatinã 20%, Dittman (52) (1989) a studiat relaţia care apare
intre viteza de deplasare a proiectilului si presiunea recoltatã si a
ajuns la datele prezentate in tabelul urmãtor:

162
RATA HORIA TEZA DE DOCTORAT
Tabel 1.30 EVALUAREA PRESIUNII INTRACRANIENE IN
FUNCTIE DE MASA SI VITEZA PROIECTILELOR – STUDII
EXPERIMENTALE
Calibru Greutate Viteza presiune
.22 2.57 346 75kPa
7.65 4.7 270 96kPa

In cranii uscate încărcate cu gelatinã uscatã au fost observate


de cãtre Wattkins si colab in anul 1988 (162) următoarele creşteri
presionale statice (opozante undelor de soc) valabile pentru bile de
otel cu diametru de 6 mm:

Tabel 1.31 EVALUAREA PREASIUNII INTRACRANIENE IN


FUNCTIE DE VITEZA UNOR BILE DE METAL DE 6 mm –
STUDII EXPERIMENTALE
Viteza m/s Presiune staticã (PSI)
205 75
450 430
806 2200

La o micşorare a diametrului sferei la jumãtate (3mm) pentru o


viteza de 800m/s s-a constat o scãdere a presiunii de cinci ori
(400kPa). Acest lucru explicã tipologia diferitã a leziunilor produse
prin arme cu gaz si a armelor de vânãtoare care folosesc alice mai
mici de 5 mm diametru
Modificarea presionalã staticã nu determinã leziuni mecanice
suplimentare. Experimentele lui Buttler din anii 1950 (32) de
împuşcare a capului unei pisici din care a fost scos creierul si
comparaţie cu un cap intact nu au relevat aspecte mecanice diferite.
Modificãrile presionale dinamice, forma asimetricã a
fenomenului de cavitaţie, structurile care au libertate de mişcare
limitatã, toate sunt evenimente care determinã o dispozitie
particularã a liniilor de fortã in interiorul cutiei craniene (94).
Structura durã a scheletului osos al craniului limiteazã
expansiunea masei cerebrale fapt ce impune transferul surplusului
de energie cãtre structura osoasã. Altfel spus structurile superficiale
ale masei cerebrale sunt împinse cãtre tãblia internã a scheletului
osos iar trunchiul cerebral este împins in fortã in gaura occipitalã.
Compresia determinã aparitia unor zone de contuzie in
straturile superficiale ale masei cerebrale, la distantã de canalul
produs de proiectil.
163
RATA HORIA TEZA DE DOCTORAT
Cresterea presiunii intracraniene (atãt statice cât si dinamice)
duce la fracturi craniene tertiare si disjunctii ale suturilor craniene
(mai ales in cazul in care proiectilul este acompaniat de conul de
gaze - trageri cu teavã lipitã sau semilipitã).
Alte studii experimentale au arãtat cã presiunea intracranianã
creste astfel (45):

Tabel 1.32 CRESTEREA PRESIUNII INTRACRANIENE –


STUDII EXPERIMENTALE PE ANIMAL
30s 40mmHg
1min 40-90mmHg;
2min 20-60mmHg

Pe un interesant studiu clinic efectuat de Crockard autorul


constatã de fapt douã tipuri de evolutii clinice in leziunile produse
prin arme de foc la nivelul capului. In cazurile in care nu se
constatã cresterea presiunii intracraniene pacientul a sângerat foarte
mult in timp ce in cazul in care a prezentat o crestere semnificativã
a presiunii nu s-a constat sângerare accentuatã (130).
In termeni practici am observat şi noi cã armele produc leziuni
cranio-cerebrale in functie de calibru si de vitezã. Proiectilele mici
(inclusiv cele trase din pistoale de semnalizare si cu aer comprimat
sau gaz sau armele de asomare) vor produce fracturi ale extremitãti
cefalice foarte rar. Vor putea produce leziuni contuzive cereo-
vasculare majore.
Proiectilele de 9 mm trase din arme de mânã perforeazã calota
dar produc leziuni având intensitate variabilã care depind de aspecte
anatomice particulare si de date de constructie ale armei si ale
cartusului.
Armele de luptã produc in mod uzual un efect exploziv masiv
cu fragmentare accentuatã a scheletului osos (fracturi tertiare) si
distrugerea unei pãrti a creierului. O formã descrisã in literatura
studiatã de noi dar pe care nu am intâlnit-o in practicã este cea a
“leziunii Kronlein”(descrisã de Kroenlein in 1899). Este vorba de
ejectarea creierului intact din capul care are scheletul osos zdrobit
in conditiile in care leziunile principale afecteazã baza craniului.
In afara celor 9 cranii inhumate si observate de noi, am
descoperit acest pattern si in cazul celor 56 de decese consecutive
lezãrii extremitãţii cefalice analizate si prezentate. Maximul
lezional observat a fost de tip fracturi primare si secundare in 53 de
cazuri (35 la nivelul boţii si 18 la nivelul bazei), hemoragie
164
RATA HORIA TEZA DE DOCTORAT
meningocerebralã in 19 cazuri, dilacerare in 22 de cazuri, zone de
contuzie corticalã in 19 cazuri, contuzia trunchiului cerebral in 12
cazuri, dilacerarea trunchi in 11 cazuri (toate sociate cu fracturi
afectând baza craniului) si hemoragii intracerebrale cu caracter
petesial in doar 14 cazuri. Hematomul subdural pur a fost intâlnit in
3 cazuri. Din tabelul prezentat in cadrul primului subcapitol al
pãrţii speciale se poate observa cã nu existã o relaţie de tip cauzal
intre cazurile observate de noi de leziuni craniene si calibru.
Frecvenţa mare a calibrului 7.62 denotã popularitatea acestui
calibru si nu o destructivitate sporitã a proiectilului. La aceleasi
concluzii ajunge si Fackler (63) studiind comparativ armamentul
sovietic si cel NATO.
O altã concluzie interesantã si care va fi reluatã in cadrul
capitolului dedicat propunerii instituirii unui subcapitol dedicat
balisticii medico-legale in cadrul capitolului major dedicat studiului
medico-legal al leziunilor produse prin arme de foc, este realitatea
observatã de noi cã masa proiectilului nu produce un supliment de
leziuni si cã de maximã importanţã in gravitatea leziunilor este
viteza proiectilului, tezã de asemenea susţinutã de Fackler (60, 61)
si Lindsey (108).

2. STUDIUL MEDICO-LEGAL AL LEZIUNILOR PRODUSE


PRIN MATERIALE EXPLOZIVE

In cazul leziunilor produse prin explozii, caracteristica


leziunilor este diferitã in cazul exploziilor casnice (de obicei gaze
sub presiune) in raport cu cele militare / teroriste.
Mecanismul de producere a leziunilor produse prin explozii se
poate clasifica in:
- mecanism lezional simplu (rar),
- mecanism asociat (agent unic care determinã leziuni
asociate – glonţ care determinã leziuni directe dar si
cavitaţia care genereazã leziuni la distanţã)
- mecanism combinat (foarte frecvent – mai mulţi factori
lezionali –suflu, schije, fragmente umane de la alte victime,
fragmente de zidãrie sau de metal, lemn etc)
In plus, prin transformarea exploziilor teroriste din explozii
simple in explozii prin autodetonare, corpul detonatorului se
transformã in proiectile secundare care pot transmite boil
infectioase grave (hepatitã B si C precum si SIDA) fapt ce

165
RATA HORIA TEZA DE DOCTORAT
determinã un plus de pericol pentru medicul legist in momentul
colectãrii si analizei fragmentelor umane (31).
Din analiza mortalitãţii produse prin explozii rezultã cã intre 9
si 11 % din victime sunt expuse mecanismului primar si se
transformã la rândul lor in proiectile primare (din 8364 de victime
analizate pe o perioadã de 20 de ani, 903 au murit imediat in
explozie) (15).
Restul victimelor sunt afectate ca urmare a acţiunii comune a
mecanismelor secundare si terţiare. Lavonas (105) menţioneazã
existenţa unui prag de 40 Kpascals (6 PSI) pentru obţinerea de
leziuni ale urechii medii si un nivel de 100kPa (15PSI) pentru
leziuni pulmanre de tip „pulmanry blast”.
Analiza leziunilor interne permite aprecierea locului ocupat de
victimã in raport cu locul exploziei (presiunea scade cu pãtratul
distanţei – o victimã aflatã la 3 metri distanţã de locul exploziei va
cunoaşte de 9 ori mai multã presiune si deci leziuni specifice decât
o altã victimã situatã la 6 metrii distanţã) (16).
In cazuistica avutã la dispoziţie, numărul de decese produse
prin explozii este foarte mic. Pentru cei cinci ani care au fost
inclusi in cercetare am constatat urmãtoarele cazuri (sursa – 166 -
dãrile de seama ale INM Bucuresti pe anii 2002-2005).

Tabel 2.1 NUMARUL DE VICTIME ALE EXPLOZIILOR –


NATIONAL SI REGIONAL
An National Bucuresti
2002 36 12
2003 41 16
2004 34 7
2005 30 14
2006 20 10
Total 161(100%) 59 (37%)

Sexul celor implicati in explozii a fost repartizat preponderent


masculin.

Tabel 2.2 SEXUL VICTIMELOR IMPLICATE IN EXPLOZII


M 94 58%
F 67 42%

Analiza difernţiatã a sexului si a numãrului de victime


implicate in accidentele casnice si de muncã arãtã
166
RATA HORIA TEZA DE DOCTORAT

Tabel 2.3 DISTRIBUTIA PE SEXE, CIRCUMSTANTE DE


PRODUCERE SI NUMAR DE VICTIME
1pF 1pM 2pF 2pM >3pF >3pM
Casnic 19 26 23 29 0 0 97
Muncã 14 17 11 16 0 6 64
Total 33 43 34 45 0 6 161
Total F = 67 M = 94

Distributia pe grupe de vârstã aratã o frecvenţã mai mare a


celor de vârsta 40-50 de ani dar si a celor de vãrstã 0-10 ani. In
toate cazurile analizate de noi explozia a fost accidentalã si a fost
legatã de utilizarea greşitã a gazelor imbuteliate.

Tabel 2.4 DISTRIBUTIA PE GRUPE DE VARSTA – VICTIME


ALE EXPLOZIILOR
Gr (ani) An02 An03 An04 An05 An06 Total
0..10 5 7 4 5 3 24
10..20 2 3 3 3 2 13
20..30 3 4 6 7 1 21
30..40 6 4 9 6 3 28
40..50 14 11 7 5 6 43
50..60 3 7 3 2 3 18
>60 3 5 2 2 2 14
Tot 36 41 34 30 20 161

Alcoolemia cazurilor analizate a fost urmãtoarea:

Tabel 2.5 ALCOOLEMIA IN CAZUL MORTILOR VIOLENTE


PRODUSE PRIN EXPLOZII CASNICE SAU IN ACCIDENTE
DE MUNCÃ

0 gr.%o 82
0,5 4
0,95 11
1,7 15
3,2 4
3,85 6
Nu s-a recoltat 39 (supravieţuire > 1 zi)
Total 161

167
RATA HORIA TEZA DE DOCTORAT
Supravietuirea in spital a fost urmãtoarea:

Tabel 2.6 SUPRAVIETUIREA IN SPITAL - EXPLOZII


Tip Minute >1Ora >2Ora >1Zi
incident/Timp
Explozii 12 8 16 39
Arme foc 5 6 3 19

Evaluând comparativ supravietuitea post-incident in cazul


exploziilor si a leziunilor produse prin arme de foc putem constata
cã letalitatea armelor de foc este mult mai mare. In acelasi timp nu
trebuie uitat faptul cã exploziile casnice si cele la locul de muncã
implicã frecvent o singurã persoanã, presiunea este frecvent scãzutã
iar elementul cauzativ mortal frecvent este indus de arsurã (in cazul
exploziilor casnice apare frecvent dilema hidricã – plãmãnul de soc
impunand resticţia hidricã in timp ce tratamentul arsurilor impune
frecvent hiperhidratarea pacientului).

Din punct de vedere al leziunilor decelate la autopsie, acestea au


fost:

Tabel 2.7 DISTRIBUTIA ANATOMICA A LEZIUNILOR PRODUSE


PRIN EXPLOZII
Fracturã boltă 4 Cap 87
Fracturã bază 2
Fracturã boltă + bază 14
Hemoragie meningee 11
Dilacerare cerebrală 15
Contuzie cerebrală 12
Contuzie t.c. 1
Dilacerare t.c. 2
Hemoragie ventriculară 12
Hematom extradural 12
Hematom subdural 2
Fractură malaro-zigomatică 3 Faţã 5
Fractură malaro-maxilară 2
Rupturi de timpan, 64 Ureche 64
hemotimpan, sindrom
labirintic pur, surdit de
transmitere
Fracturi costale 5 Torace
168
RATA HORIA TEZA DE DOCTORAT
Fracturi stern 5 100
Hemotorax 3
Plagă (ruptura) pulmonara 84
Plagă cord 2
Ruptură aortă 1
Plagă diafragm 2 Abdomen
Ruptura stomac 11 53
Ruptura duoden 13
Ruptura jejun 21
Plagă pancreas 1
Plagă colon 1
Plagă cec 1
Dilacerare ficat 1
Dilacerare splină 2
Membre 10 10

Dupã cum se poate vedea din tabelul de mai sus, rupturile de


timpan au fost examinat prin otoscopie directã in toate cazurile de
moarte prin explozie pentru aprecierea barotraumei si confirmarea
leziunilor s-a fãcut in 95% din cazuri prin trepanarea stancii
temporalului dupã deschiderea cavitãţii craniene..
Comparând aceste date cu cele observate in prima parte a
cercetãrii noastre vom putea observa cã:

Tabel 2.8 ANALIZA LEZIUNILOR PE REGIUNI


TOPOGRAFICE MARI COMPARATIV ARME DE FOC SI
EXPLOZII
REG Cap Torace Abdomen Membre Total
Explozii 92 100 53 10 255
Arme foc 164 70 45 3 282

Tabel 2.9 ANALIZA PROCENTUALA A REGIUNILOR


TOPOGRAFICE IN CAZ DE DECES PRIN ARME DE FOC SI
EXPLOZII
REG Cap Torace Abdomen Membre Total
Explozii 36% 39% 20% 4% 100%
Arme foc 60% 25% 16% 1% 100%

Sistematizând datele sub forma leziuni interne, leziuni


externe, arsuri si modificãri ale axelor neuro-vasculare putem
observa cã avem:
169
RATA HORIA TEZA DE DOCTORAT

Tabel 2.11 PATTERN-URI LEZIONALE CARE AU INDUS DECESUL


IN CAZUL EXPLOZIILOR INVESTIGATE
Tip leziuni/tip Explozii casnice
explozii
Leziuni interne 30%
Leziuni externe 23%
Arsuri 31%
Neuro-vasculare 15%

Cauza imediatã a morţii in cazurile analizate a fost urmãtoarea

Tabel 2.12 CAUZA IMEDIATĂ A MORŢII IN EXPLOZII


CIM 2002 2003 2004 2005 2006 Total
Dilacerae 10 11 8 7 6 42
cerebrală
şi
hemoragie
meningo-
cerebrală
Hemoragi 8 5 2 3 2 20
e internă
Hemoragi 4 4 5 3 2 18
e internă şi
externă
Şoc 4 11 5 7 2 29
traumatic
şi
hemoragic
Stare 5 7 9 6 7 34
toxico-
septică
ICRA 5 3 5 4 1 18
Total 36 41 34 30 20 161

Din datele prezentate rezultã cã in urma exploziilor afectarea


cranio-cerebralã este majorã implicarea creierului – desi nespecificã
si greu decelabilã la autopsie fiind regula. Spre deosebire de
leziunile produse prin arme de foc in care dilacerarea cerebralã era
majoritarã, in leziunile induse prin explozii starea toxico septicã
este a doua cauza imediatã a mortii – si acest lucru se suprapune
170
RATA HORIA TEZA DE DOCTORAT
perfect peste un interval de supravietuire mai lung intalnit la
victime (1-3 zile si chiar saptamani)

Tabel 2.13 EVALUAREA COMPARATIVA A CAUZEI IMEDIATE A


MORTII IN LEZIUNI PRODUSE PRIN ARME DE FOC SI CELE
PRODUSE PRIN EXPLOZII – IML Bucuresti 2002-2006

CIM Total Total % Arme %


Arme foc Explozii foc Explozii
Dilacerae 60 42 24 27
cerebrală
şi
hemoragie
meningo-
cerebrală
Hemoragi 57 20 27 13
e internă
Hemoragi 54 18 25 11
e internă şi
externă
Şoc 22 29 12 17
traumatic
şi
hemoragic
Stare 12 34 6 21
toxico-
septică
ICRA 12 18 6 11
Total 217 161 100 100

Tabel 2.14 EVALUAREA RUPTURILOR CAVITARE SI APRECIEREA


BAROTRAUMEI IN CAZURILE ANALIZATE DE NOI
Cavitate Cazuri % Presiune
Ureche medie 64 40% >10PSI
Torace si pulmon 48 30% >50PSI
Abdomen 42 25% >80PSI
Fãrã 7 5% 10<PSI
Total 161 100%

171
RATA HORIA TEZA DE DOCTORAT
Tabel 2.15 LEZIUNI TRAUMATICE MULTIPLE PRODUSE IN
EXPLOZII SI PRIVITE COMPARATIV CU ARME DE FOC – 1 LA 5
REGIUNI
Tip/Nr I II III IV V+
regiuni
Explozii 38% 27% 16% 10% 9%
Arme de 53% 31% 11% 5% 0
foc

Fig 2.1 Leziune pulmonarã tipicã – barotraumã, supravietuire minimã


chiar in ATI (leziune pulmonarã in fluture)

Discutarea rezultatelor – leziuni produse prin explozii


De mai bine de 150 de ani substanţele explozive au fãcut parte
din arsenalul substanţelor utilizate in scop militar si civil. Initial au
fost folosite substante explozive avand capacitate explozivã micã
(bazate mai ales pe pulbere neagrã).
Compozitia acesteia (sulf 15%, nitrat de K natural 75% si
cãrbune 10%) a reprezentat unul din secretele militaro-industriale
din cele mai pãzite timp de 500 de ani.
In 1864 Bottger si Schonbein inventeaza (independent)
amestecurile explozive bazate pe nitrati (141).
In 1886 Veille inventeazã pulberea fãrã fum, bazatã pe
nitrocelulozã cu continut redus de nitriţi. In timp explozivii militari
au devenit din ce in ce mai sofisticaţi, puterea lor explozivã directã
fiind asociatã cu combinaţii de metal, marmurã, bile, bolţuri etc
pentru a creste numãrul de victime rezultate in urma exploziei.
Asa cum am arãtat in cadrul pãrţii generale, in cazul unei
explozii indiferent de cauzã se produce o masivã undã de soc care se
traduce printr-o undã de presiune pozitivã urmatã de o presiune
negativã. Acestã presiune produce o suitã de leziuni primare,
secundare tertiare si quaternare. De interes imediat sunt leziunile
primare situate mai ales la nivelul organelor cavitare. Diagrama
presiunii in funcţie de timp este urmãtoarea (dupã Fackler 61):

172
RATA HORIA TEZA DE DOCTORAT

Fig 2.2 BARO-TRAUMA EXPLICAREA UNDEI DE SOC

De mare interes practic in evaluarea prognosticului post


explozie este localizarea dispozitivului exploziv. In cazul exploziei
in spatii deschise mortalitatea imediatã este mai micã decât in cazul
exploziilor din spaţii inchise. Acelasi lucru se poate spune si despre
leziunile foarte grave. Cel mai prost prognostic vital este observat
in cazul deceselor produse in spaţii cu un volum fix mic (autobuz,
camere) in care numãrul de supravîeţuitori este mic si numãrul de
leziuni foarte grave având prognostic grav este foarte mare
In acest sens se descrie in literaturã cã:

Tabel 2.16 RELATIA DINTRE LOCUL EXPLOZIEI SI


GRAVITATEA ACESTEIA (TOTAL % PE FIECARE
COLOANÃ 100%)
Lez/Tip Deschis Clãdiri Camere/Autobuz
Mortalã 3% 16% 20%
imediatã
Index grav 7% 11% 11%
>15(ISS)
Lez schelet 5% 11% 9%
multiple
Chirurgie 13% 17% 15%
imediatã
Stabilizare ATI 5% 13% 11%
173
RATA HORIA TEZA DE DOCTORAT
ISS<15 67% 32% 34%

Am ţinut sã prezint aceste date existente pe site-ul Homeland


security US deoarece din start putem aprecia consecinţele unei
explozii si conduita medicalã si medico-legalã in funcţie de
localizarea dispozitivului exploziv.
Din analiza daelor avute la dispozitie in cadrul studiului
efectuate de mine privind decesul produs de detonarea substanţelor
explozive a reiesit o diminuare a exploziilor intâlnite in cadrul
practicii medico-legale nationale in cei cinci ani studiaţi.

Fig 2.3 EVOLUŢIA IN TIMP A NUMÃRULUI DE EXPLOZII PE


TERITORIUL NAŢIONAL SI IN BUCURESTI (CINCI ANI)

Total

An06

An05
Buc
An04 Nat

An03

An02

0 50 100 150 200

In cazul municipiului Bucuresti putem constata o frecventã


mai mare a exploziilor (>33% din cazuri)

Fig 2.4 DISTRIBUŢIA CAZURILOR DE DECESE PRIN


EXPLOZII LA NIVEL REGIONAL VS NATIONAL

174
RATA HORIA TEZA DE DOCTORAT

National
Bucuresti

In cazurile studiate de noi am observat o distrubuţie in functie


de sex cu o usoarã preponderenţã a sexului masculin spre deosebire
de cazurile de decese prin arme de foc unde frecvenţa majoritarã a
fost a sexului masculin. Putem explica acest lucru prin existenţa mai
ales a exploziilor casnice sau a accidentelor de muncã.
Distribuţia cazurilor investigate (victime) in functie de tipul
exploziei (muncã/casnic) aratã o preponderenţã a accidentelor
casnice cu 125 de cazuri (generate mai ales gaze comprimate) si 36
de cazuri explozii accidente de muncã. In accidentele casnice au
fost implicate o persoanã (45 de cazuri, 19 de cazuri femei si 26
bãrbaţi) si douã persoane (52 de cazuri 23 femei si 29 bãrbati). In
exploziile accidente de muncã numãrul de persoane implicate a fost
de una in 31 cazuri (14f si 17m), 28 cu douã victime (11f si 17m) si
mai mult de douã victime in 6 cazuri (6m). In total accidentele de
muncã au produs un numãr de 67 de victime iar cele casnice un
numãr de 94 de victime. Raportul sexelor in fiuncţie de
circumstanţe aratã o frecvenţã mare a deceselor la bãrbaţi atât in
accidentele casnice (55 b / 42 f) cat si in accidentele de muncã
(39b / 25f)

Fig 2.5 ANALIZA CAZURILOR DE DECESE IN EXPLOZII IN


FUNCTIE DE SEX

175
RATA HORIA TEZA DE DOCTORAT

M
F

Fig 2.6 ANALIZA CAZURILOR DE DECESE IN EXPLOZII IN


FUNCTIE DE SEX, NUMÃR VICTIME SI CONJUNCTURÃ
(MUNCÃ SI CASNIC)

180
160
140
120
100 Casnic
80 Munc
60 Tot
40
20
0
1pF 1pM 2pF 2pM >3pF >3pM

Fig 2.7 ANALIZA CAZURILOR DE DECESE IN EXPLOZII IN


FUNCTIE DE SEX, SI CONJUNCTURÃ (MUNCÃ SI CASNIC)

176
RATA HORIA TEZA DE DOCTORAT

60

50

40
C
30
M
20

10

0
F B

Analiza cazurilor de deces prin explozii in funcţie de grupele


de vãrstã a permite observarea unui numãr mai mare de cazuri la
grupa de vârstã 30-60 de ani. Comparând aceste date cu cele
decelate in cadrul primei cercetãri (arme de foc) putem observa o
mutare a centrului de interes de la grupa de vârstã 10-30 cãtre
persoane mature implicate in explozii in circumstanţe specifice
(accidente de muncã sau casnice)

Fig 2.8 ANALIZA CAZURILOR IN FUNCŢIE DE GRUPA DE


VÂRSTÃ - EXPLOZII
180
160
140 An04
120 An03
100 An02
80 Total
60 An06
40 An05
20
0
0..10 10..20 20..30 30..40 40..50 50..60 >60 Tot

Analiza alcoolemiei in cazurile analizate a permis observarea


– ca si in cazul leziunilor produse prin arme de foc, unui mare
numãr de cazuri având alcoolemie 0.

Fig 2.9 ANALIZA ALCOOLEMIEI IN CAZUL MORTILOR


VIOLENTE PRIN EXPLOZII
177
RATA HORIA TEZA DE DOCTORAT

180
160
140
120
100
80
60
40
20
0
0 gr.%o 0,5 0,95 1,7 3,2 3,85 ? Total

Comparând aceste date cu cele obţinute in cadrul primei pãrti a cercetãrii


mele (arme de foc) si analizându-le procentual am observat un lucru interesant
desi anticipat – o frecvenţã mai mare a alcoolemiilor prezente (50%) decelate in
cazul deceselor produse prin arme de foc:

Tabel 2.17 EVALUAREA PROCENTUALÃ A ALCOOLEMIILOR IN


FUNCŢIE DE TIPUL DECESULUI SI DE CONCENTRAŢIA
SANGUINÃ

Alcoolemie Explozii Arme de foc


0 gr.%o 50 42
0,5 2.5 12
0,95 7 10.5
1,7 9 8.5
3,2 2 10.5
3,85 4 8.5
? 25 8
Total 100 100

Fig 2.10 Analiza graficã a alcoolemiilor (procentual) in cele douã tipuri de


decese (in albastru decese in explozii)

178
RATA HORIA TEZA DE DOCTORAT

120

100

80

60

40

20

0
0 gr.%o 0,5 0,95 1,7 3,2 3,85 ? Total

Supravietuirea in spital a victimelor exploziilor a fost diferitã in raport cu


victimele produse prin arme de foc. Din graficul urmãtor se poate observa o
supravietuire de peste o zi intr-un numãr dublu de cazuri in cazul exploziilor
desi numãrul de regiuni afectate a fost mai mare.

Fig 2.11 SUPRAVIEŢUIREA IN SPITAL IN FUNCŢIE DE TIMP SI DE


TIPUL CAUZEI INIŢIALE A MORŢII (EXPLOZIE / ARME DE FOC)
40
35
30
25
20 Explozii

15 Arme foc

10
5
0
Minute >1Ora >2Ora >1Zi

Analiza regiunilor anatomice afectate (si aceasta a fost realizatã


comparativ) a permis urmãtoarea observatie: in cazul morţii prin arme de foc
implicarea imediatã a capului este mult mai frecventã. In leziunile produse prin
explozii distributia pe regiuni anatomice mari este mult mai egalã.

Fig 2.12 ANALIZA REGIUNILOR ANATOMICE MARI AFECTATE


(COMPARATIV SI PROCENTUAL)

179
RATA HORIA TEZA DE DOCTORAT

300

250

200

150 Explozii
Arme foc
100

50

0
Cap Torace Abdomen Membre Total

In exploziile analizate de noi am observat toate cele 4


patternuri lezionale descrise in cadrul pãrţii speciale. In exploziile
industriale / casnice, leziunile interne, cele externe, leziunile axelor
neuro-vasculare precum si a arsurilor au avut o distribuţie cvasi
egalã

Fig 2.13 TIPURI LEZIONALE MARI OBSERVATE IN CADRUL


EXPLOZIILOR
Explozii casnice

Leziuni interne
Leziuni externe
Arsuri
Neuro-vasculare

Cauza imediatã a morţii in cazurile analizate a fost analizatã


comparativ. Din cazua supravieţuirii mai indelungate in spital se
poate observa o frecventã mai mare a infecţiilor si a socului in caz
de explozii; in cazul deceselor produse prin arme de foc dilacerarea
cerebralã si hemoragia internã reprezintã pattern-uri lezionale
caracteristice

180
RATA HORIA TEZA DE DOCTORAT
Fig 2.14 ANALIZA CAUZEI IMEDIATE A MORŢII IN CAZ DE
EXPLOZIE SI DE LEZIUNI PRODUSE PRIN ARME DE FOC
(%)
120 120
100 100
80 80
% Arme foc
60 60
% Explozii
40 40
20 20
0 0

ICRA
Hemoragie

Hemoragie

Total
Dilacerae

traumatic
cerebrală

septică
toxico-
internă şi

Stare
externă
internă

Şoc

şi
şi

Pentru ca datele furnizate de noi sa fie in mod real utilizate in


practica medicalã am evaluat barotrauma in funcţie de leziunile
constate la autopsie. In cazul rupturilor timpanice exameul direct
(otoscopie) a permis diagnosticul.

Fig 2.15 ANALIZA LEZIUNILOR PRODUSE PRIN


BAROTRAUMÃ SI APRECIEREA PRESIUNII DE
PRODUCERE
%
20 PSI <

Ur.M
>80 PSI Tor
> 20 PSI
Abd
Fara
>100 PSI

Afectarea unui mai mare numãr de regiuni topografice in caz


de deces produs prin explozii este regula. In cazul studiului nostru
am putut constatra o asociere lezionalã de pânã la 5 regiuni.

181
RATA HORIA TEZA DE DOCTORAT
Fig 2.16 ANALIZA REGIONALÃ CUMULATIVÃ A
LEZIUNILOR PRODUSE PRIN ARME DE FOC SI PRIN
EXPLOZII
60%

50%

40%

30% Explozii
Arme de foc
20%

10%

0%
I II III IV V+

Pattern-ul lezional diferã - in leziunile produse prin explozii,


prin asocierea celor 4 mecanisme tanatogeneratoare (barotraumã,
arsuri, leziuni produse prin lovire cu si de corpuri dure, inclusiv
proiectile) sunt implicate mai multe regiuni. In arme de foc
leziunile sunt uni sau bipolare, implicarea mai multor regiuni fiind
de cele mai multe ori o exepţie.
Asa cum am menţionat de mai multe ori in cadrul pãrţii
speciale, cazurile studiate de noi au fost explozii 100% accidentale,
distribuţia leziunilor de bazã fiind asemãnãtor cu leziunile
observate in cazul exploziilor teroriste (blast syndrom si lovire cu si
de corpuri dure) Un element suplimentar care apare in cazul
exploziilor teroriste este cel al proiectilelor asociate care nu poate
fi observat decât foarte rar in alte tipuri de explozii.
Pentru a demonstra aceastã diferentã, am comparat datele
descoperite de mine in cadrul INML Bucuresti cu cele descrise in
douã articole (Aharanson Daniel, si Peleg) (8, 126) care analizeazã tipul
leziunilor si evoluţia pacientilor internati dupã atacuri teroriste
precum si a victimelor decedate imediat dupã atac.
Autorii israelieni considerã atacurile teroriste ca fiind
diferenţiabile dupã cantitatea de TNT (echivalent) implicat in
detonare astfel:

Tabel 2.18 DISPOZITIVE EXPLOZIVE UTILIZATE IN


ATACURI TERORISTE
Dispozitive 5kg max 30 de
explozive victime in aer
foarte mici liber
182
RATA HORIA TEZA DE DOCTORAT
Dispozitive 10 kg max 100
mici victime
Dispozitive 50kg max 200
medii victime
Dispoztive mari 1tona Peste 1000-
3000 victime

Din punct de vedere al echivalentei TNT, autorii considerã


urmãtoarea echivalenţã:

Tabel 2.19 ECHIVALENŢA TEORETICÃ IN TNT (STANDARD)


A DISPOZITIVELOR TERORISTE
Pulbere Dinamitã TNT NTG Plastic
-2 -1 0 +1 +2

In articolul citat Peleg si colab observã la 160 de cazuri de


pacienti decedati dupã explozii cã frecventa leziunilor este de tip
extremitate cefalicã – membre. Victimele au prezentat urmãtoarele
leziuni:
Tabel 2.20 DISTRIBUTIA LEZIUNILOR - ANALIZA PELEG
Cap Creier Spinal Torax Abd Pelvis Msup Minf
74 32 4 25 58 70

Pe un numãr similar de cazuri noi am observat cifre similare in


privinţa lezãrii extremitãţii cefalice. Diferenţe majore constate in
studiul nostru sunt legate de implicarea rarã a membrelor superioare
si inferioare in explozii accidentale in timp ce afectarea membrelor
in explozii teroriste este regula.

183
RATA HORIA TEZA DE DOCTORAT
Fig 2.17 MÂNÃ AMPUTATÃ DE SUFLU; MEMBRU INFERIOR
CU MULTIPLE PROIECTILE SECUNDARE

Tabel 2.21 LOCALIZAREA LEZIUNILOR IN CAZURILE


OBSERVATE IN PRACTICA MEDICO-LEGALÃ NATIONALÃ
(5 ANI)
Cap Torace Abdomen Membre Total

Explozii 92 100 53 10 255

Fig 2.18 OBIECTE METALICE ASOCIATE DISPOZITIVELOR


EXPLOZIVE TERORISTE SI LOCALIZAREA UNUI OBIECT
LA NIVEL MEDIASTINAL LA O VICTIMÃ (RX, CT SCAN)

Victimele atacurilor teroriste au prezentat TCC in 18% din


cazuri, arsuri in 16% din cazuri, leziuni toraco-abdominale in 20%
din cazuri, ale extremitãtilor in 19% din cazuri si ale tegumentului
si ale organelor de simţ in restul din cazuri (27%).
In plus in studiile citate, in 65% din cazuri victimele au
prezentat leziuni multiple in 65% din cazuri iar arsuri de diferite
grade in 70 din cazuri dar MSIF si sindromul toxico-septic a
reprezentat cauza imediatã a morţii in mai putin de 10% din cazuri.
Autorii fac o comparaţie intre leziunile produse de atacuri
teroriste si leziuni produse prin alte tipuri de explozii si ajunge la
urmãtoarele concluzii:

184
RATA HORIA TEZA DE DOCTORAT
Tabel 2.22 ANALIZA COMPARATIVA A LEZIUNILOR PRODUSE IN
ATENTATE TERORISTE SI A CELOR PRODUSE IN EXPLOZII
ACCIDENTALE (LITERATURA SI REZULTATE PROPRII)
Tip leziuni/tip Terorism Nonterorism Explozii
explozii (casnic, casnice (INML
muncã) Bucuresti)
Leziuni interne 32% 23% 30%
Leziuni externe 43% 17% 23%
Arsuri 17% 59% 31%
Neuro-vasculare 8% 1% 15%
Total 100% 100% 100%

Un element important observat de noi si semnalat in literatura studiatã


este evoluţia gradualã si dinamicã a leziunilor induse de explozii. Aceastã
evoluţie este foarte rapidã si duce de cele mai multe ori la decesul victimelor la
distantã de momentul exploziei – in cazul nostru, am observat acest lucru destul
de frecvent (47% din cazuri, 75 de cazuri in cei 5 ani studiaţi au fost internaţi in
ATI cu diagnostic de contuzie pulmonarã si starea lor s-a agravat in timp (ore)
decesul producându-se intr-un interval de 1-3 zile de la internare.

Voi prezenta in continuare radiografiile pulmonare ale unui astfel de caz.

Fig 2.19 LEZIUNI PULMONARE RAPID EVOLUTIVE POST-


EXPLOZIE - PRIMA RX A FOST LUATÃ IN CAMERA DE GARDÃ SI
A DOUA IN SECŢIA DE TERAPIE INTENSIVÃ LA DOUÃ ORE DE LA
PREZENTARE.

Din analiza comparatã a numãrului de leziuni lezate in caz de


explozii accidentale (255 la 161 cazuri) si in caz de leziuni produse
prin arme de foc (282 la 217 cazuri) rezultã in mod indubitabil
185
RATA HORIA TEZA DE DOCTORAT
asocierea mecanismelor tanatogeneratoare in cazul exploziilor
(barotraumã plus lovire de corpuri dure sau si proiectile). In cazul
exploziilor avem mai mult de 1,5 regiuni lezate concomitent. In
cazul armelor de foc, numãrul de regiuni anatomice lezate este 1,2.
Calculând riscul absolut de afectare a unei regiuni majore
(ARR) ca fiind inversul diferentei dintre regiunile lezate in cazul
exploziilor (RegE) si armelor de foc (RegA)
ARR = 1/RegE-RegA
va rezulta cã in cazul unei explozii accidentale sanşa de a avea mai
mult de o regiune majorã afectatã este de 33% mai mare decât in
cazul leziunilor produse prin arme de foc.
Concluzii importante medico-legale imediate: exploziile
accidentale au putere de deflagraţie micã (mai ales gaze
comprimate) si deci efectul destructiv este foarte redus dar poate fi
cumulativ in cazul mai multor explozii simultane: utilizarea in scop
terorist a dispozitivelor explozibile mici, greu detectabile si
controlate prin explozii seriate in spaţii inchise (trenuri, autobuze,
etc). a devenit regula.
Desi poate pãrea o diferentã micã, diferenţa de 33% intre
explozii si arme de foc dicteazã conduita imediatã in caz de
explozie – evaluarea si evacuarea rapidã a supravietuitorilor cãtre
centre anti-traumã majore poate salva un numãr semnificativ de
vieţi (utilizarea in practicã a 3 coduri de evacuare rapid, foarte
rapid si ultra-rapid). In cazul leziunilor prin arme de foc (inclusiv in
atacuri teroriste) descoperirea supravietuitorilor si stabilizarea lor
hemodinamicã la locul faptei este conduita recomandatã pentru
reducerea numãrului de decese prin hemoragie interna si sau externã
O a douã concluzie practicã este legatã de implicarea frecventã
a capului in cazul deceselor prin arme de foc si o repartizare
lezionalã mai „echilibratã” in cazul leziunilor produse prin explozii.
Iatã pentru exeplificare distribuţia leziunilor in caz de sumare
a dispozitivelor explozive. La Madrid o suitã de explozii mici a
omorât 177 de victime imediat si a rãnit mai mult de 2000 de
victime. Au fost spitalizate imediat 312 victime - din care au mai
murit in spital incã 19 - fãcând un numâr total de decese de 191.
scorul ISS general a fost de peste 30. 41% din cei spitalizaţi si
analizaţi (243 pacienţi) au avut rupturi timpanice, 40% leziuni
toraco-pulmonare care au necesitat intervenţii chirurgicale medii si
majure (pneumotorax si +) leziuni produse prin schije si alte
proiectile secundare in 37% din cazurifracturi in 18%, arsuri grad 1

186
RATA HORIA TEZA DE DOCTORAT
si 2 in 18% din cazuri, leziuni oculate 18%, leziuni abdominale
grave in 5% din cazuri (112).
Pentru a decela nivelul presional la care se pot decela leziuni induse de
barotraumã am efectuat urmãtorul experiment: am folosit 10 animale imediat
dupã asomarea acestora in scop de sacrificiu la una din fermele de animale ale
Academiei de Poliţie Alex I Cuza (purcei având greutatea de 7-12,5 kg).
Imediat dupã asomare, animalele au fost intubate (IOT) si apoi expuse unei
barotraume pulmonare controlate prin creşterea experimentalã bruscã a presiunii
ventilatorii in tubul introdus in arborele traheobronsic pentru o perioada scurta
de timp (1-2 secunde). Am observat cã presiunile din tub capabile sã producã
modificãri ale arborelui respirator au fost in medie de 28,3 kPA (kilo pascali) iar
cele capabile sã inducã modificãri majore ale tesuturilor pulmonare au fost de
29,4 kPA.
Alte 10 animale au fost investigate folosind acelasi protocol pentru a
observa dacã se produc si se pot analiza leziuni de acumulare in cazul
presiunilor mici (1/10 sub pragul de producere a leziunilor mentionate in prima
parte a experimentului). In acest context, supunând arborele traheo-bronsic la un
stress presional mic dar cumulativ am constatat cã la expunerile repetate dar sub
pragul leziunal descoperit anterior induc leziuni pulmonare de asociere si cã
acstea apar la un nivel presional inferior (20kPA pentru arbore traheo bronsic si
10-15 kPA pentru pulmon). Analizând de rutinã plãmânii animalelor implicate
in studiu am constat cã si la grupul animalelor pentru care presiunea in tub nu a
depãsit pragul lezional, cã apar leziuni alveolar caracteristice (distrugeri sau
sclerozarea peretelui alveolar, hemoragii intraalveolare si aspirat sanguin in
arborele traheobronsic in toate cazurile; coloratia tesuturilor HE, magnificare 10
- 40x). Folosind coloratii asociate (Sudan 3) am evidenţiat embolism pulmonar
gras in toate cazurile in care presiunea a actionat direct si imediat asupra
peretelui alveolar (100%). In cazurile cu presiuni sub prag aceastã observatie a
fost rarã (3 animale – 33%)
Efectul cumulativ al leziunilor pulmonare apãrute in cadrul exploziilor
multiple a fost deja descris in literatura chirugiei de urgenţã mai ales la nivel
gastro–intestinal; sunt bine descrise leziuni cumulative separate in timp si spaţiu
ale peretelui intestinal produse de baro-traumã mai ales la persoane aflate in
conflict si supuse unui sir de explozii (de exemplu in apã). Este insã cazul sã
considerãm un mecanism asemãnãtor si in cazul exploziilor din atmosferã
deoarece sunt din ce in ce mai frecvent descrise in literatiurã exploziile teroriste
multiple realizate de dispozite explozive mici si transportate de mai multe
persoane si care pot fi detonate in timp foarte scurt una de alta (exploziile
teroriste din Spania au fost de acest tip).
Asocierea incãrcãturilor explozive mici cu spaţiile inchise vor creste
numãrul de victime atât imediat atât si la distanţã mai ales datoritã leziunilor
187
RATA HORIA TEZA DE DOCTORAT
pulmonare in doi timpi descrise mai sus. In plus la victimele care supravietuiesc
actiunii dispozitivelor explozive mici se pot constat o patologie asociatã de tip
oto-vestibular care nu se poate evidenţia la victimele decedate (8, 112). Acestã
asociere observatã la victimele supravietuitoare a fost deja descrisã (112, 40%
leziuni pulmonare si 41% leziuni ale urechii medii).
Desi nu face parte integranţã din cadrul tezei, analiza leziunilor la
supravietuitori explicã patologia post-explozie care poate fi decelatã la autopsie
(8, 39,70).
Astfel leziunile oto-vestibulare ca si cele oculare nu pot total separate de
leziunile directe sau indirecte (prin suflu) ale creierului (116). Experienţa
spitalului Walter Reed (US ARMY) a arata incã de la declansarea primelor
atacuri teroriste (1983 – raport Scott, 1986) cã rezultatul unei explozii mari (12
tone) a dus la decesul imediat a 234 victime si la un numãr de 122 de
supravieţuitori. Incidenţa totala de afectare a capului a fost de 60% fapt ce a
dus la o mortalitate de peste 70% chiar dacã victima a supravieţuuit fazei
primare a atacului. Studii ample de evaluare a patologieii cerebrale induse de
explozii demonstreazã cã si in acest caz leziunea primarã cea mai gravã este
afectarea axonalã difuzã (suportul morfologic al comoţiei cerebrale care poate
evolua spre restitutio ad integrum sau spre edem si deces), apoi a contuziei
cerebrale si in fine a hemoragiei meningo-cerebrale de tip extradural sau
subdural. Leziunea axonalã difuzã a fost localizatã de predilecţie la nivelul
jonctiunii leuco-corticale cerebrale (fronto-temporal dar si corp calos, trunchi
sau cerebel) si la nivel cortico-medular. Contuzia cerebralã a fost evidenţiatã
fronto-temporal cu lateralizare occipitalã.
Din punct de vedere al modificãrilor oto-vestibulare, pierderea auzului
este frecvent raportatã de supravieţuitorii unei explozii la distanţã de momentul
evenimentului (la 6 luni acuzele acustico-vestibulare sunt prezente). Analiza
medicalã si medico-legalã a supravieţuitorilor pune in evidenţã douã mari
mecanisme de afectare a auzului care sunt prezente in mod indiidual dar de cele
mei multe ori sunt asociate (Garth - 70):
1. primul mecanism este cel care afecteazã conducţia sunetului si care este
generat de leziuni majore ale timpanului, urechii medii (prin fracturi ale
osiculilor si prin acuulare de sânge sau limfã in urechea medie – hemotimpan).
Mecanisul afectând conducţia sunetului poate fi decelat si la cadavru prin
tehnici speciale de autopsie sau prin otoscopie directã. Este prezent in stare purã
in mai puţin de 15% din cazuri (supravieţuitor) si poate fi corelatã cu distanţa
dintre victimã si focarul de explozie.
2 mecanismul de transmitere sensori-neuronal care afecteazã structurile
nervoase auriculare frecvent in asociere cu sistemul vestibular (comoţie
labirinticã, labirintico-cohlearã). Desi nu poate fi evidenţiatã la cadavru este
prezentã in peste 50% din supravietuitori si poate induce infirmitate sau
188
RATA HORIA TEZA DE DOCTORAT
invaliditate majorã. In bibliografia citatã afectarea sensori-vestibularã poate fi
tratatã medicamentos cu rezultate variabile. Este prezentã in stare purã la mai
mult de 42% din cazuri si este frecvent asociatã cu leziuni temporo-parieto
limbice.
In 47% din cazurile studiate (supravieţuitori) mecanismul prin care este
afectat sistemul oto-vestibular este mixt (de conducere si de transmisie) si
afecteazã de obicei persoanele pe timp indelungat generând surditatea post-
traumaticã mixtã care se manifestã pe toata gama frecventelor audiogramei.
Spre deosebire de sistemul auditiv care este frecvent afectat la
supravietuitori, afectarea sistemul vestibular este rar citatã in literatura de
specialitate consultatã. In majoritatea cazurilor se menţioneazã o asociere de
simptome multiple acustice si vestibulare care evolueazã in mod diferit. Sylvia
Fred (67) descrie un caz de militar american afectat de sindromul labirintic post-
explozie si care nu a fost afectat si la nivel auditiv. Pacientul a prezentat
tinnitus, cefalee de miscare, greatã, nesiguranţã de deplasare dar MRI repetate
nu au pus in evidenţã leziuni majore ale CNS. Teste specifice vestibulare (reflex
spino-vestibular si oculo-vestibular realizate clinic au confirmat diagnosticul de
sindrom labirintic. Evoluţia pacientului in timp (amnezie repetatã) a impus
reexaminarea cazului cu metode de MRI functionale (NAA/Cr) fapt ce a perms
evidenţierea distrugerilor axonale difuze la nivel temporo-parietal si al
sistemului limbic cu afectarea primarã a neuronilor cholinergici situaţi in
hipocamp.
Intr-un alt studiu – semnficiativ din punct de vedere al numãrului de
victime (39) se prezintã o analizã ORL completã a supravieţuitorilor unei
explozii teroriste dintr-un spaţiu inchis (autobuz). Autorii descriu o
simptomatologie combinatã acustico-vestibularã caracterizatã prin tinnitus
(80%), tulburãri de echilibru (60%), senzaţie de plenitudine auricularã (90%),
dureri temporo mastoidiene (75%) fãrã corespondent lezional, otoragie (60%).
Toatã simptomatologia a fost prezentã la cei 17 supravieţuitori pe o perioadã de
mai mult de 6 luni, indiferent dre tratamentul utilizat. Ruptura de timpan a fost
regula (95%) 16 cazuri din 17 si ea s-a mentinut in timp (sase luni, chiar daca s-
a tentat timpano-rafia de mai multe ori (75% din cazuri = 12); evaluarea
specificã a pacientilor prin electro-nistagmografie sau prin examen clinic a
relevat absenţa leziunior la 70% din supravietuitori. Posturologia dinamicã
computerizatã a fost mult mai specificã (50% examene negative). La cei pozitivi
la testele clinice si de laborator s-a constatat o asociere permanentã intre
vertigo, ameteli, tinnitus plus tulburãri auditive mixte (sensorineuronalã si de
conducţie – rupturi de timpan).
Intr-un singur caz din cele 17 prezentate se menţioneazã existenţa vertigo,
tinnitus si tulburãri de echilibru fãrã afectarea urechii medii (perforaţie

189
RATA HORIA TEZA DE DOCTORAT
timpanicã) dar in peste 50% din cazurile analizate de rupturi timpanice acestea
sunt asociate clinic cu alterãri ale labirintului si ale sistemului cohleo vestibular.
Sunt multe speculaţii clinice care considerã urechea medie ca un tampon
protector al urechii interne si care coreleazã leziunile urechii interne cu o
crestere presionalã marcatã care nu permite supravietuirea – vezi contuzia
pulmonarã, leziunile abdominale – partea generalã.
Majoritatea autorilor (30, 141) care analizeazã patologia medico-legalã a
leziunilor la victimele decedate ale exploziilor, nu menţioneazã leziuni ale
labirintului ca fiind specifice deoarece sunt frecvent asociate celor ale urechii
medii iar o diferenţiere clarã nu poate fi realizatã.
Noi nu am putut pune in evidenţã modificãri ale urechii interne
caracteristice si care sã nu aibã un alt corespondent lezional major – precum
fracturile de bazã de craniu descoperite la autopsie. Asocierea leziuni ale bazei
craniului cu leziuni ale stancii si implicarea sistemului vestibular la victimele
decedate rãmâne o posibilitate deschisã.

3. STUDIU EXPERIMENTAL MEDICO-LEGAL SI


CRIMINALISTIC PENTRU DETERMINAREA DISTANTEI DE
TRAGERE PLECAND DE LA ANALIZA MICROSCOPICA A
FACTORILOR SECUNDARI AI IMPUSCATURII COLORATI
SPECIFIC CU RHODIZONAT DE SODIU

Stabilirea distanţei de tragere este un element de maxima


importanţã in expertiza medico-legalã a leziunilor produse prin
arme de foc si este singura in mãsurã sã stabileascã cu certitudine
circumstanţele de producere a leziunilor si felul morţii (sinucidere,
omucidere sau accident).
In momentul de faţã insã stabilirea distanţei de tragere se face
prin examinare macroscopicã a tegumentelor si a orificiilor de
intrare si de ieşire a proiectilului sau prin examinarea distantei
dintre orificii in cazul leziunilor produse cu arme de vânãtoare.
In unele cazuri, prezenţa factorilor secundari ai impuşcãturii
(FSI sau GSR – gunshot residue) pe tegumentul victimei se asociazã
cu traiectoria calculate intre orificiul de intrare si de iesire precum
si cu prezenţa sau absenţa FSI pe tegumentele presupusului
aggressor; analiza combinatã permite o inţelegere mai profundã a
circumstanţelor de producere a leziunilor produse prin arme de foc.
In toate aceste cazuri insã, stabilirea distanţei de tragere este
interpretativã, si nu poate fi realizatã efectiv dacã nu se gãseşte
arma de foc (trageri experimentale pentru stabilirea imprãştierii
FSI).
190
RATA HORIA TEZA DE DOCTORAT
FSI pot fi detectaţi si identificaţi prin diferite metode fizico-
chimice. Vechile metode de analizã (de la determinare calitativã a
nitriţilor si pânã la spectroscopia simplã) nu permit o evaluare
cantitativã a FSI si o bunã corelare a FSI cu distanta de tragere.
Noile metode precum fluorescenţa cu raze X si SEM (scanning
electron microscopy) cu analiza dispersiei energiei radiaţiei X sau
SEM combinat cu spectroscopie sunt foarte eficiente insã implicã
folosirea unei aparaturi extreme de sofisticate si scumpe (7, 131,
106)
Material si Metoda
Scopul experimentului nostrum a fost de a stabili dacã se poate
face o corelaţie solidã intre distribuţia microscopicã a FSI la nivel
tegumentar si distanţa de tragere. In studiu am folosit arme de mânã
(pistoale) de calibrul 9 mm.
Am folosit 125 de trageri a un foc, trageri cu caracter
experimental fãcute pe semi-carcase de porc in care distanţa de
tragere a fost predeterminatã:
• tragere cu ţeava lipitã sau semilipitã,
• tragere in limita de acţiune a factorilor secundari
• in afara limitei de acţiune a factorilor secundari.
Dupã efectuarea tragerii, tegumentul a fost decupat cu o
margine de siguranţã de 2-2.5 cm si a fost recoltat impreunã cu
tesutul subcutanat adiacent.
Pentru aprecierea cantitativã microscopica a FSI am folosit o
coloraţie specificã – acid rhozidonic asociat cu o sare de sodiu in
proporţie de 97% - Sigma Aldrich (0.3 grame la 100 ml apã)
dizolvat intr-o soluţie de acid L-tartaric – Sigma Aldrich intr-o
proporţie de 5 la 1 – cinci picãturi de acid rhozidonic la o picãturã
de acid tartaric.
Tesuturile recoltate au fost contrastate cu hematoxilinã clasicã
pentru 30 de secunde, spãlate si fixate in parafinã (110, 119)
Coloraţia cu rhodizonat de sodiu permite observarea FSI ca
fiind particule portocalii vizibile la microscopia opticã.
Aprecierea cantitativã a FSI s-a fãcut utilizând o metodã
morformetricã plecãnd de la numãrul de particule, dimensiunea
acestora si distribuţia lor la nivel dermo-epidermic.
Fotografiile au fost digitale, si au fost realizate la o
magnificare de 10X. Software de analizã este free-to-use (ImageJ) si
este pus la dispoziţie de National Institutre of Health (USA).
Experimentul a fost realizat in Cadrul Academiei de Poliţie
“Al. I. Cuza” Bucuresti. Deoarece animalele au fost sacrificate
191
RATA HORIA TEZA DE DOCTORAT
pentru alt scop, cercetarea nu a solicitat pre-aprobarea unei comisii
de eticã.
Rhodizonatul de sodiu existã intr-o formã naturalã sub formã
de cristale de culoare verde. El reactioneazã cu sodiu si genereazã
saruri capabile sã interfere cu ioni de metale grele (antimoniu,
plumb) generând un precipitat de culoare portocalie.
Rhodizonatul de sodiu este considerat o coloraţie destul de
specificã pentru FSI el fiind considerat ca fiind specific pentru
plumb (7).
Tragerile experimentale au fost efectuate la cinci distanţe
prestabilite:
– cu teava lipita (0 cm),
– cu teava semi-lipitã (0.5 la 5 cm distanta),
– cu ţeava la mai puţin de 15 cm distanţã,
– cu ţeava intre 15 si 40 cm distanţã,
– cu ţeava la mai mult de 40 de cm distanţã.
Tragerile s-au fãcut pe tesut animal (semi-carcase de porc)
fãrã reacţie vitalã (sacrificate anterior).
Tegumentele au fost recoltate dupã tragere. Sacrificarea
animalelor a fost decisã pe baza unor considerente diferite de
efectuarea experimentului (alimentare).
Dupã colorare, rezultatele obţinute au fost interpretate
calitativ (dispoziţia FSI) si cantitativ (suprafaţa de dispersie a FSI).
S-a tentat si o analiza a penetrabilitãţii a FSI in adâncimea
tesuturilor subcutanate dar rezultatele obţinute – deşi interesante –
nu au permis o interpretarea statisticã riguroasã (factorii secundari
nu urmeazã traiectoria balisticã a proiectilului ci au o dispersie
neregulatã si aleatorie fapt ce nu permite stabilirea unei ecuaţii de
regresie riguroasã).
In plus, particulele de plumb au dimensiuni diferite fapt ce va
determina o penetrabilitate diferitã chiar la o viteza si acceleraţie
constante.
Rezultatele observate in urma tragerilor experimentale sunt
prezentate in tabele urmãtoare:

Tabel 3. 1 STUDIU EXPERIMENTAL AL DISTANTEI DE


TRAGERE RHODIZONAT DE NA
Distanta Numar Aspect Aspect Aspect Atipic
caz continuu discontinuu fragmentat
Teava 25 21 (84%) 2(8%) 2(8%) 0(0%)
lipita
192
RATA HORIA TEZA DE DOCTORAT
Teava 25 20 (80%) 5 (20%) 0 (0%) 0(0%)
semilipita
(0.5-5
cm)
Teava la 25 2 (8%) 18(72%) 4(16%) 1(4%)
mai puţin
de 15 cm
de
tegument
Teava 25 3(12%) 3(12%) 17(68%) 2(8%)
intre 15 si
40 cm
distanta
de
tegument
Teava la 25 3(12%) 5(20%) 4(16%) 13(52%)
mai mult
de 40 de
cm de
tegument

90
80
70
60 Continuu
50
Discontinuu
40
Fragmentat
30
Neclar
20
10
0
TL TSL 15< 15..40 >40

Fig 3.1 ANALIZA GRAFICÃ A DISTRIBUŢIEI


MICROSCOPICE A FACTORILOR SECUNDARI AI
IMPUSCÃTURII IN CAZURILE STUDIATE (RHODIZONAT
DE NA)

Din punct de vedere al suprafeţei de pe care au fost decelaţi


FSI in funcţie de distanta de tragere, datele observate de noi au fost
urmãtoarele :

193
RATA HORIA TEZA DE DOCTORAT
Tabel 3.2 ANALIZA FSI – ARIE DE DISTRIBUŢIE SI
ADANCIME
Distanta Numar Suprafaţa FSI Penetrare
caz medie subtegumentara
– medie (µ m)
Teava 25 2.2 x 10 µ m
3 2
48
lipita
Teava 25 0.63 x 10 3 61
semilipita µ m 2

(0.5-5
cm)
Teava la 25 0.078 x 10 3 15.4
mai puţin µ m 2

de 15 cm
de
tegument
Teava 25 0.001 x 10 3 Sub 6
intre 15 si µ m 2

40 cm
distanta
de
tegument
Teava la 25 Fãrã Minimã,
mai mult semnificaţie majoritate sub
de 40 de statisticã 1
cm de
tegument

Din punct de vedere al penetrabilitãţii tegumentare si sub


tegumentare diferiţi autori (133) folosind tehnici de laborator
sofisticate au stabilit o corelaţie statisticã intre masa molecularã si
penetrabilitatea particulelor.

194
RATA HORIA TEZA DE DOCTORAT

2.5

1.5

0.5

0
TL TSL 15< 15..40 >40

Fig 3.2 DIAMETRUL PARTICULELOR CONSTITUENTE ALE


FSI IN FUNCŢIE DE DISTANŢA DE TRAGERE (IN µ M 2 )

70
60
50
40
30
20
10
0
TL TSL 15< 15..40 >40

Fig 3.3 PENETRABILITATEA FACTORILOR SECUNDARI AI


IMPUSCÃTURII (IN µ M) IN FUNCTIE DE DISTANTA DE
TRAGERE (STUDIUL NOSTRU)
Pentru principalii constituienţi ai pulberilor in uz si care
genereazã factorii secundari ai impuscãturii (antimoniu (Sb), bariu
(Ba) si plumb (Pb)) si pentru o distanţa de tragere de 2.5 la 5 cm
(ţeava semilipitã in cercetarea noastrã) s-a obţinut o curbã de
regresie descrisã de ecuaţia:
D (distantã de tragere) = a + b(1)X(1) + b(2)X(2) + b(3)X(3),

unde X(1) = ln masa (Sb), X(2) = ln masa (Ba) si X(3) = ln masa


(Pb).

195
RATA HORIA TEZA DE DOCTORAT
Formula nu genereazã erori in cazul analizei a numai doi
elemenţi (plumbul fiind obligatoriu). Autorul insuşi menţioneazã cã
rezultatele nu au semnificaţie statisticã in cazul tragerilor cu ţeava
situatã la o distanţã mai mare de 40-60 de cm dar cã analiza este
posibilã.
In cazul tragerilor experimentale efectuate de noi, desi am
observat calitativ o bunã corelaţie masã penetrabilitate (invers
proporţionalã) – pentru traiectoriile particulelor de metale grele
(Pb) colorate cu rhodizonat de Na si paralele cu traiectoria
proiectilului principal – analiza regresiei penetrabilitãţii particulei
(excel) nu a generat o ecuaţie clarã.
Discutarea rezultatelor
Când o arma de foc este utilizatã, odatã cu proiectilul
principal sunt eliminaţi in atmosferã si FSI constituiţi din flãcãri,
gaze, particule de pulberi explozive alcãtuite din Plumb (in
principal stifnat de plumb) – 9 mg, Bariu – 9 mg, Antimoniu – 4mg
si tetrasen 0.1 mg (structura FSI poate diferi in functie de pulbere a
cãrei formulã diferã in funcţie de ţara producãtoare iar o
standarizare absolutã nu este posibilã – 33)
Evidenţierea FSI reprezintã o analizã medico-legalã si
criminalisticã importantã in elucidarea circumstanţelor de producere
a leziunilor traumatice prin arme de foc.
In general evidentierea FSI este realizatã la faţa locului prin
metode simple (studiul dermal al nitriţilor – dermal nitrate test) atât
la nivelul tegumentului victimelor (orificiul de intrare) cât si la
nivelul mâinilor indivizilor suspecţi de a fi implicaţi in producerea
evenimentelor (victimelor in cazul suicidului sau accidentului sau
agresorilor in cazul omuciderilor sau tentativelor de omucidere).
Un prim test utilizat (testul Griess dezvoltat in anii 1930) a
fost cel cu parafinã – parafina lichidã era turnatã pe mânile
suspectilor si apoi tratatã pentru evidenţierea nitrocelulozei si a
nitroglicerinei.
Dupã solidificare parafina era analizatã coloristic dupã
pulverizare cu acid nitric slab concentrat pentru observarea
plumbului, antimoniului si bariului. Substanţele care fac parte din
primerul cartusului, desi existã in mod natural pe tegumentul oricãi
persoane, se evidenţiazã in cantitãţi mari si asociate numai in cazul
utilizãrii armelor de foc.

196
RATA HORIA TEZA DE DOCTORAT

Fig 3.4 FUNDAMENTUL TEORETIC AL TESTULUI GRIESS –


APLICAT SI LA DETECTAREA EXPLOZIVILOR

Testul a fost completat in anii 1970 prin utilizarea in laborator


a microscopiei electronice de scanning (SEM). SEM este un test “de
aur”–evidentiazã continutul molecular al particulelor si dimensiunea
acestora.
Problema SEM este timpul lung necesar pentru analizã (12
ore), costul ridicat al aparaturii, calificarea personalului implicat si
un mediu lipsit de vibraţii (spatiu dedicat).
La ora actualã existã insã si teste care pot fi utilizate rapid
pentru evidenţierea FSI si care pot fi confirmate prin SEM.
Un test care este bine standardizat este cel cu difenilaminã –
bine standardizat si care este utilizat cu succes in cazul prezentãrii
probelor in justiţie (161).
Testul foloseste tampoane de nitrocelulozã imbibate intr-o
soluţie de difenilaminã dizolvatã in acetonã la o concentraţie
minimã de 8 ppm. Se pot evidenţia depozite de nitrocelulozã de 700
de nanograme.
Trebuie menţionat faptul cã rezultatul testului cu nitriţi poate
fi modificat foarte uşor prin spãlarea tegumentului cu urinã
Un test standardizat care existã pe piatã si care este realizat
tot de Sandia este cel cu rhodizonat de Na si care evidentiazã bariul
si plumbul.
Nu existã un test standardizat pentru evidentierea antimoniului
de pe tegumente. Desi cele douã elemente existã in mod natural pe
tegument, o cantitate mare este rezultatul utilizãrii muniţiei.
Sandia Labs a utilizat atât testul cu nitrocelulozã cât si cel cu
rhodizonat de Na pe o serie de arme de foc diferite si a prezentat
urmãtoarele rezultate (172):

197
RATA HORIA TEZA DE DOCTORAT

Datele de mai sus dovedesc cã din nou faptul cã in cazul


armelor de foc cu ţeavã lungã detectarea FSI este mai dificilã decât
pentru revolvere sau pistoale in cazul folosirii atât a testului cu
difenilaminã cât si a celui cu rhodizonat de Na (50% din cazuri
testarea este pozitivã; testarea este negativã pentru arme de foc cu
ţeavã lungã si care nu au mai fost folosite anterior).
Testele au devenit pozitive cãnd numãrul de proiectile tras a
fost mai mare decât 1, indiferent de lungimea ţevii si de vechimea
armei pentru ambele teste. Utilizarea celor douã teste concomitent
permit detectarea unei persoane care a tras un singur foc cu o arma
cu teava lungã nouã in proporţie de 75% din cazuri.

Fig 3.5 DETECTAREA FACTORILOR SECUNDARI LA LOCUL


FAPTEI – SANDIA LABS

Pentru analiza histopatologicã a orificiului de intrare,


Rhodizonatul de Na (dar si alte coloraţii microscopice precum Shiff,
198
RATA HORIA TEZA DE DOCTORAT
Zhiel Nielsen, PAS, von Kossa, etc) poate detecta particulele de
plumb si de bariu (FSI) si pot fi utilzate in observarea
penetrabilitãţii acestora la nivel (sub)tegumentar in cazul tragerilor
efectuate cu arme de foc având ţeava situatã la sub 40 cm distanţã
de tegumentul victimei.
Desi unii autori au raportat o bunã corelaţie intre distanţã si
adâncimea de patrundere a FSI, noi nu am reusit sã promovãm o
ecuaţie de regresie utilizabilã.
In urma tragerilor experimentale insã am observat o bunã
corelaţie intre distanţa de tragere si suprafaţa totalã a particulelor
colorate cu rhodizonat de sodiu. Albek si colab (10) mentioneazã cã
in 42% din cazurile analizate de leziuni produse prin arme de foc
FSI pot fi decelaţi prin colorare cu rhodizonat de Na si raportaţi
inclusiv cantitativ (in studiul nostru 40%).
In 24% din cazuri, Albek mentioneazã trageri cu teava la
distanţã cu decelarea FSI (20% la noi) si in 34% Albek nu a reusit
sã evidentieze FSI (40% in cercetarea noastrã):

Tabel 3.4 FRECVENTA DECELARII FACTORILOR SECUNDARI IN


CAZUL EXPERIMENTULUI NOSTRU COMPARATIV CU UN
EXPERIMENT PUBLICAT
Distanţã de Albek (%) Noi (%)
tragere/Autor
Teava lipitã si 42 40
semilipitã
Distanţã decelabilã 24 20
(20cm<)
Distanţã nedelabilã 34 40
(20cm>)

Distanţã
nedelabilã
(20cm>)

Distanţã
Noi (%)
decelabilã
(20cm<) Albek (%)

Teava lipitã si
semilipitã

0 10 20 30 40 50

199
RATA HORIA TEZA DE DOCTORAT
Fig 3.6 STABILIREA DISTANTEI DE TRAGERE IN FUNCTIE
DE FACTORII SECUNDARI DECELAŢI PRIN COLORAŢIE
SPECIFICÃ CU RHODIZONAT DE NA – ANALIZÃ
COMPARATIVÃ A DATELOR NOASTRE CU CELE DIN
LITERATURÃ

Din datele prezentate rezultã cã analiza histopatologicã a


tesuturilor orificiului de intrare folosind coloraţia rhodizonat de
sodiu reprezintã o soluţie crimilasticã si medico-legalã foarte utilã
in aprecierea distanţie de tragere - chiar in conditiile in care arma
nu este gãsitã pentru a permite efectuarea de trageri experimentale.
Testul permite (in cazul tragerilor de la distanţã micã sau cu
teava lipitã sau semilipitã) aprecierea calitativã si cantitativã a
FSI si in funcţie de acestia de apreciere a circumstanţelor de
producere a decesului.

200
RATA HORIA TEZA DE DOCTORAT

4. PROPUNERE PENTRU REALIZAREA SI DEZVOLTAREA


UNUI CONCEPT ŞTIINŢIFIC MIXT, MEDICO-LEGAL SI
CRIMINALISTIC: BALISTICA MEDICO-LEGALÃ.

Notiunea de balistica se refera la analiza drumului urmat de


proiectil in zborul acestuia catre tinta. Acest drum include angajarea
proiectilului pe teava (balistica initiala), drumul urmat de proiectil
intr-un mediu fluid - aer (balistica externa) si apoi drumul urmat de
proiectil in tinta (balistica interna).
Introducerea si acceptarea internationalã a termenului de
balisticã medico-legalã a fost realizatã de lucrarile lui Fackler
(1988) (60) care este primul care a demonstrat cã efectul biologic al
proiectilului asupra corpului uman depinde de parametrii
proiectilului (masa, calibru, vitezã, formã, material, mod de
constructie) peste care se suprapun parametrii tesuturilor cu care
proiectilul intra in conact.
Din analiza datelor de pânã acum si din studierea unui numãr
mare de lucrãri bibliografice, rezultã validitatea acestui punct de
vedere: balistica medico-legalã este o realitate impusã de practica
modernã si nu un concept teroretic arid. Acceptarea acestui concept
stiintific modern poate duce la noi formulãri medico-legale care pot
fi deirect legate de practica medicalã si pot fi utilizate in salvarea
vieţii a mii de pacienţi. Datele medico-legale nu sunt antagonice in
raport cu cele criminalistice dar trebuiesc luate in discutie separat
in raport cu noţiunile deja expuse pentru o mai bunã clarificare a
raporturilor juridice si o mai bunã interpretare medico-legalã a
faptelor.
In analiza locului ocupat de balistica medico-legalã in peisajul
stiinţific forensic modern (criminalistic si de medicinã legalã)
putem pleca de o suitã de articole publicate de mai mulţi autori
moderni (57-64) care au studiat efectele proiectilelor asupra
tesuturilor si modul in care tesuturile reacţioneazã specific, in
funcţie de densitatea proprie, de elasiticiatea proprie si de calitãţile
proiectilului la trecerea acestuia prin ţintã.
In teorie Fakler a demonstrat cã existã douã mecanisme majore
importante in producerea leziunilor prin arme de foc:
1. mecanismul de strivire a tesuturilor - mecanism care apare in
cazul tesuturilor care sunt coliniare cu traiectoria proiectilului.
Tesutul este complet dezintegrat datoritã energiei cinetice pe care o
elibereazã proiectilul.

201
RATA HORIA TEZA DE DOCTORAT
2. mecanismul de intindere a ţesuturilor - tesuturile care sunt
localizate in pãrtile laterale ale canalului produs de proiectil sunt
deplasate printr-un fenomen de cavitatie (conicizare) care apare la
un interval de 2-4 milisecunde dupã trecerea proiectilului.
Elasticitatea tisularã determinã inchiderea cavitatiei. Miscarea
tisularã este de pendulare si comportã câtiva cicli de extindere si
contractare. Formarea cavitãtii este un fenomen dinamic care
dureazã in medie circa 10 milisecunde (Scott 1983) (136), timp in
care cavitatea isi modificã forma in mod permanent.
Datoritã caracterului neomogen al tesuturilor cavitatea va
migra spre zone cu densitate scãzutã (planuri fasciale). Forta de
migrare a tesuturilor scade pe mãsurã ce creste distanta de la zona
de impact (modelul matematic al valurilor transmise circular pe
suprafata unei ape calme a fost emis prima data de Harvey in 1945
si a fost reactualiza de Sellier si Neubuehl in anul 1994 (139).

Fig 4.1 DIAGRAMA DISTRUGERILOR INDUSE DE UNDA DE


PRESIUNE – DUPÃ FACKLER
De fapt fenomenul de migrare a forţelor in tesut nu diferã
fundamental de fenomenul care apare in tesuturile vii la actiunea
oricărui agenta traumatic mecanic (acţiunea lezionalã realizatã
lovirea cu pumnul strâns sau forţele vibratorii care apar in
accidentele rutiere). In cazul leziunilor produse prin arme de foc,
Beyer a calculat cã maximum de cavitatie apare la proiectile care
strãbat tesuturile cu vitezã foarte mare (high velocity missiles)
pentru o vitezã mai mare de 40m/s.
Mecanismul de intindere tisularã nu este un mecanism de
primã importantã in lezarea tisularã deoarece nu implicã tesuturile
foarte dense. la nivelul acestora fenomenul de întindere se

202
RATA HORIA TEZA DE DOCTORAT
transformã in fenomen de forfecare determinând distrugeri ale
ligamentelor si fasciilor la nivelul inserţiei pe os.
Cea mai mare importantã o are fenomenul de intindere tisularã
la nivelul canalului. Existã suprapunerea dintre fenomenul de
“stretching tisular” cu termenul de “Seitenstosskraft ” (fortã lateralã
- notiune mai corectã din punct de vedere fizic) folosit de expertii
germani referitor la distrugerile tisulare care apar in jurul canalului
(101, 138).
Mecanic, unda sonicã se pare cã nu joacã un rol important in
producerea leziunilor. Unda de soc care apare la nivelul locului de
impact inainteazã in mediu dens foarte rapid (2 micro- secunde) dar
poate duce la modificãri de respiratie celularã care sã explice
necroze celualre produse la distantã si la un anumit interval de la
momentul impactului.

Fig 4.2 DIAGRAMA MISCARII ALEATORII A


PROIECTILULUI IN ŢINTÃ DUPÃ FACKLER

Din datele mentionate apare deci evident faptul cã energia de


lovire a tesuturilor care determinã potentialul de distrugere tisularã
maximã este datã de locul unde are loc transferul de energiesi de
gradul de elasticitate a tesuturilor afectate. transferul de energie
prin cavitatie este dependent de câtiva factori balistici mecanici
(direct proportionalã cu patratul vitezei de lovire si invers
proportionalã cu masa proiectilului). In plus din practicã s-a
observat cã un rol important in aspectul leziunilor este determinat
de forma proiectilului. Proiectile care lovesc tesuturi cu aceeasi

203
RATA HORIA TEZA DE DOCTORAT
densitate si care au aceeasi masa si viteza de deplasare vor produce
leziuni diferite dacã forma proiectilului este diferitã.
In producerea leziunilor specifice un rol esential il joaca si
elasticitatea tisularã. Tesuturile cu elasticitate mare determinã o
zonã de extravazare micã (muschi, tegument, intestine, pulmon) in
timp ce tesuturi cu elasticitate scãzutã sau diminuatã (ficat, splinã,
creier) fenomenul de cavitatie are efect devastator.
Consideratiile de balisticã medico-legalã sunt incomplete fãra
a aminti proiectilele secundare care apar de obicei prin fragmentatia
proiectilului initial.

Fig 4.3 FRAGMENTAREA PROIECTILELOR IN ŢINTÃ SI


PRODUCEREA DE PROIECTILE SECUNDARE DUPÃ
FACKLER

Deformarea proiectilului si fragmentarea sa duce la o


decelartie accentuatã a acestuia cu scãderea efectului de cavitatie si
cresterea efectului de zdrobire localã. Proiectilele secundare vor
produce o suitã de canale secundare, fiecare dintre ele cu cavitatii
secundare, care in conditiile date se pot uni intr-o cavitate unicã.
Osul (tesut dur si dens) faciliteazã fragmentarea proiectilelor
si devierea acestora in caz de impact fapt ce duce la aparitia
canalelor având traiectorie curioasã si aparitia cavitatiei in
tesuturile adiacente prin combinarea miscãrilor de rotatie cu cele de
forfecare. In mod frecvent osul se fragmenteazã iar fragmentele
204
RATA HORIA TEZA DE DOCTORAT
osoase rezultate vor fi deplasate in directie opusã liniei de foc
(71,72, 109).
Efectul fragmentelor osoase care se deplaseazã in tesuturi este
identic cu cel produs de proiectilul primar fapt ce duce la agravarea
leziunilor initiale.
Leziunea împuşcatã este, mai mult decât celelalte categorii de
leziuni traumatice, o oglindã dinamicã, destul de fidelã a agentului
cauzal, privit în toatã complexitatea sa. Dacã aparenţele pun totul
pe seama glonţului, nu înseamnã cã ceilalţi factori, care intervin
odatã cu detonaţia, au un rol mai puţin important; uneori, în
tragerile de la distanţe mici sau cu ţeava lipitã, aceştia din urmã
dominã tabloul lezional.
O corectã interpretare a urmelor specifice lãsate de fiecare
factor la nivelul leziunii împuşcate este extrem de importantã:
- glonţul este doar unul din factorii etiologici ai împuşcãrii;
- chiar dacã el lasã urmele cele mai evidente, în mecanismul de
producere al leziunilor, cel puţin la polul de impact, este precedat
de unda de şoc, iar în cazul distanţelor mici şi de o parte din gaze;
- sistematizare factorilor impuşcaturii in "factori primari" şi "factori
suplimentari" sau folosirea noţiunilor de urme (leziuni) "primare" şi
"secundare" este didactică. Nu poate fi vorba de o prioritate, fiecare
din aceşti factori avându-şi contribuţia, diversificatã în funcţie de
condiţiile tragerii, la crearea leziunii împuşcate.
Din cele de mai sus rezultã cã producerea leziunilor este pusã
pe seama exclusivã a proiectilului. Totodată se acordã o importanţã
deosebitã undei de şoc
Efectele împuşcării, în diverse organe şi ţesuturi, sunt foarte
diferite în ceea ce priveşte mărimea şi întinderea leziunilor produse.
Aceasta se explicã atât prin modificarea proprietăţilor balistice ale
proiectilului, cât şi prin particularităţile fizice şi structurale ale
diferitelor ţesuturi.
Însumând datele existente în literaturã asupra acestei
probleme, se poate spune cã acţiunea complexã din împuşcare,
asupra organismului viu, depinde de următorii factori:
- cantitatea de energie transmisã ţesuturilor;
- viteza de transmisie a energiei;
- direcţia în care se produce transmiterea energiei;
- particularitãţile fizice şi structurale ale ţesuturilor.
Particularitãţilor ţesuturilor, care determinã gradul lor de
rezistenţã sunt densitatea, elasticitatea, saturaţia în apã, precum şi
structura anatomicã şi histologicã. Toate aceste proprietãţi creeazã
205
RATA HORIA TEZA DE DOCTORAT
capacitatea ţesuturilor de a amortiza energia. O rezistenţã maximã
opun ţesuturile dense care nu se contractã ca şi organele cavitare cu
înveliş dens şi conţinut semilichid.
Odatã cu scãderea densitãţii şi mãrirea elasticitãţii ţesu-
turilor, rezistenţa scade; ea este minimã în ţesutul friabil ca şi în
plãmâni, în aceştia, o mare importanţã pentru scãderea rezistenţei
având-o aerul din alveole. De vâscozitatea ţesutului depinde
grosimea stratului delimitant şi, deci, apariţia rezistenţei de vârtej;
cu cât vâscozitatea ţesutului este mai mare, cu atât mai gros este
stratul delimitant şi cu atât mai mare este rezistenţa de vârtej.
În traversarea organismului, toatã energia transmisã de
proiectil se propagã în ţesuturi prin forţa şocului direct şi a celui
lateral. Cu cât forţa de strãpungere este mai mare cu atât mai slabã
este rãspândirea energiei, şi invers; astfel, forţele şocului direct şi
lateral sunt în raport invers una faţã de alta.

Fig 4.5 DINAMICA CANALULUI IN REGIUNEA


ABDOMINALÃ DEPINDE DE VITEZA PROIECTILULUI, DE
CONCENTRATIA TESUTURILOR IN COLAGEN SI ELASTIC
SI IN MAI MICÃ MÃSURÃ DE GREUTATEA PROIECTILUI

În concordanţã cu proprietãţile balistice inegale ale diferitelor


proiectile, şocul direct este mai puternic în rãnirea cu glonţul care
are un traiect nedeviat, şocul lateral fiind redus la maximum. La
rãnirile cu glonţ deformat, ricoşat sau cu mişcãri de basculare,
capacitatea de strãpungere este mult redusã faţã de şocul lateral
care-şi atinge apogeul.

206
RATA HORIA TEZA DE DOCTORAT

Fig 4.6 UNDA DE SOC, FENOMENUL DE CAVITATIE SI


GRUPAREA PROIECTILELOR MULTIPLE (ALICE) –
TRAGERE IN GELATINÃ

In producerea leziunilor laterale rolul principal îl deţine unda


de şoc, care interfereazã, pe o porţiune limi-tatã, leziunile ce vor
constitui cavitatea temporarã. În parantezã fie vorba, cavitatea
temporarã se formeazã printr-o dublã acţiune: una directã, produsã
de înaintarea proiectilului şi alta lateralã, a undei de şoc. La apariţia
undei de şoc energia proiectilului se transmite particulelor de
ţesuturi, care intrã într-o mişcare oscilatorie ce se răspândeşte de-a
lungul axei de deplasare a glonţului, cât şi lateral. Aceastã mişcare
se traduce prin lezarea ţesuturilor pe toatã zona de propagare a
undei de şoc. În jurul canalului-traiect, leziunile sunt mai
pronunţate, deoarece concomitent cu unda de şoc se produce şi
mişcarea stratului de ţesuturi învecinate pereţilor canalului.
Ca rezultat al faptului cã, în diferite porţiuni ale canalului,
rezistenţa ţesuturilor este inegalã, cât şi din cauza pierderii de
energie a undei de şoc, aspectul leziunii este variabil; dacã ţinem
cont cã forţa loviturii laterale, în diferite porţiuni ale canalului
poate fi inegalã (de ex. ca urmare a rostogolirii glonţului sau a
schimbãrii direcţiei de mişcare), devine clar cã rezultatele lovirii
laterale variazã foarte mult în diferitele porţiuni ale canalului-
traiect.

207
RATA HORIA TEZA DE DOCTORAT

Fig 4.7 FRACTURÃ EXPERIMENTALÃ PRODUSÃ PRIN


PROIECTIL DE 9 MM (OS SINTETIC IN GELATINÃ)

Observaţiile cazuistice au permis aprecierea cã, în raport cu


forţa ei, lovitura lateralã se poate manifesta prin: acţiunea
explozivã, comoţia ţesuturilor şi fenomenul de contraşoc.
Acţiunea explozivã reprezintã manifestarea maximã a loviturii
laterale, în cazul unei energii foarte mari a proiectilului şi a
rezistenţei tisulare deosebite, când capacitatea de penetrare se
reduce, devenind aproape nulã, întreaga sa energie transformându-se
în energia undei de şoc. La armele moderne, efectul exploziv apare
la distanţe de tir mici şi mijlocii. Bineînţeles cã urmãrile cu caracter
exploziv sunt amplificate de deformãrile gloanţelor sau de ruperea
lor, cu producere de schije. La distanţe mari de tragere, efectul
exploziv se manifestã numai atunci când ţesuturile opun o rezistenţã
mare sau când se schimbã axa de deplasare a glonţului. Sub
influenţa acestei forţe energetice, particulele de ţesuturi capãtã o
accelerare deosebitã. Deoarece ţesuturile bogate în apã sunt in-
compresibile, amortizarea energiei devine imposibilã şi organul
implicat se distruge.
Fenomenul de contraşoc, susţinut de autorii ruşi (Davîdovski
citat de Illchman 81), se rezumã la urmãtorul mecanism: organele
înconjurate de pereţii consistenţi şi neelastici, suferã, ca urmare a
undei de şoc, lovituri succesive, care le pot distruge, cel puţin la
suprafaţa lor; cu cât organul are o consistenţã mai moale (în funcţie
de conţinutul de apã) şi cu cât ţesuturile care îl înconjoarã sunt mai
dure, cu atât mai marcat este fenomenul de contraşoc (creierul).
208
RATA HORIA TEZA DE DOCTORAT

Aspecte lezionale atipice produse prin arme de foc


In România violenta indusã de armele de foc nu are un caracter
epidemic. Din datele analizate in cadrul acestei lucrãri la nivel
national, leziunile produse prin arme de foc nu au relevantã
statisticã.
Nu existã o statisticã privind leziunile accidentale produse
prin arme de foc care sã nu aibă caracter mortal.
Datele acumulate la nivelul reţelei de medicina legalã sunt
incomplete deoarece numãrul este subraportat datoritã implicatiilor
legale care sunt asociate acestui tip de leziuni – inclusiv pedepse
penale in cazul in care accesul la armã a fost neasigurat.
Un mare numãr de leziuni care nu au pus in primejdie viata au
fost realizate cu armament de antrenament sau cu proiectil propulsat
de un gaz comprimat (CO2 sau chiar aer comprimat).
Orice încercare de a stabili, în cadrul unor parametri cât mai
precişi, tabloul lezional în împuşcare, devine inoperantã în faţa unor
aspecte morfologice aberante, pentru care este greu de gãsit
explicaţii.
Aceste forme de leziuni atipice se pot întâlnii in orice leziune
produsã prin arme de foc, si implicã polul de impact şi la cel de
pãrãsire a ţintei vii. Frecvenţa atipiilor este considerabilã, în mod
deosebit în ultimul timp şi putem afirma cã aproape nu existã caz,
care prin aspectele lui lezionale deviante, sã nu ridice probleme.
În asemenea condiţii, numai extinderea preocupãrilor
medicului legist, la unele probleme criminalistice şi de anchetã ale
cazului cercetat, constituie premiza unei rezolvãri competente.
Lãsând la o parte aspectele subiective, legate de
nerecunoaşterea leziunilor sau nesesizarea unor detalii, lãsând de
asemenea la o parte folosirea armelor improvizate şi cazurile de
trageri cu ţeava lipitã care nu ridicã probleme deosebite, trebuie sã
extindem investigaţiile şi la plaga de ieşire a glonţului, faţã de care
apar, deseori, dificultãţi de diagnostic.
În funcţie de cazuistica noastrã, încercãm gruparea leziunilor
atipice astfel:
- absenţa unor particularitãţi esenţiale ale leziunii de impact: a
inelului de denudare dermicã, a zonei hemoragice sau a ambelor;
absenţa cavitãţii temporare;
- modificarea aspectului unor particularitãţi ale leziunii de impact:
rãsfrângerea înafarã a marginilor minus-ţesutului, extinderea
inelului de denudare dermicã, confluarea hemoragiilor punctiforme
209
RATA HORIA TEZA DE DOCTORAT
în echimoze compacte şi întinse, mãrirea dimensiunilor cavitãţii
temporare;
- apariţia la plaga de ieşire a glonţului a unor particularităţi
aparţinând leziunii de impact: înfundarea marginilor, guleraş
contuziv, guleraş de ştergere
- inversarea, parţialã şi chiar aparent totalã, a particularitãţilor,
între cele douã leziuni
Aceste atipii se pot combina, mărind şi mai mult dificultatea
diagnosticului diferenţial.
Analiza aspectelor atipice a leziunilor produse prin arme de
foc pleacă de la aspectul clasic al leziunilor:
- existã un complex unitar morfologic la polul de impact şi anume
leziunea de impact - cavitatea temporarã.
- leziunea de impact este constituitã din triada obligatorie: zona
traumaticã - zonã hemoragicã - guleraşul de ştergere şi de scuturare.
Plaga de ieşire a glonţului se caracterizeazã prin detaliile deja
analizate anterior.
Diferenţierea între cele douã leziuni se bazeazã pe urmãtoarele
raţiuni:
1. Proiectilul care pãrãseşte ţinta umanã nu mai este acelaşi ca la
intrarea în corp, atât din punct de vedere fizic, cât mai ales dinamic;
el apare acum:
- deformat, turtit, fragmentat, cu rupturi în blindaj, "curãţit" de
impuritãţi - ca urmare a traversãrii unei mari diversitãţi de ţesuturi
vii şi a ricoşeurilor;
- cu axa de deplasare modificatã;
- având mişcãri oscilatorii;
- cu diminuarea considerabilã a ener-giei cinetice.
2. Pielea este abordatã în sens invers, eventual şoc brutal al
proiectilului având loc asupra dermei, care amortizeazã, parţial,
capacitatea de distrugere a epidermei, lipsitã de elasticitate; şi aici
se produce acelaşi "deget de mãnuşã" de data aceas-ta cu orientare
cãtre exterior.
3. Glonţul "se şterge", pentru ultima datã de faţa profundã a dermei.

Atipii privind existenţa orificiului de intrare:


Pierderi de substanţã la nivelul pielii, uneori foarte mari, unde
minus-ţesutul avea dimensiuni maxime de 7/5,8 cm.
In toate aceste cazuri leziunile interesau membrele, inclusiv
oasele, care aveau mari focare destructive, multieschiloase, cu
fragmente angajate pânã în planul plãgii de ieşire. Explicaţia
210
RATA HORIA TEZA DE DOCTORAT
acestor atipii este simplã: la energia cineticã mare a glonţului, care
a fost consumatã parţial (având în vedere volumul relativ redus al
membrelor), doar pentru înfrângerea rezistenţei osoase, s-au adãugat
eschilele din focarul traumatic, care au acţionat, la rândul lor, ca
proiectile neregulate secundare, cu mare vitezã de deplasare, deci cu
o mare capacitate destructivã.

Atipii privind dimensiunile orificiului de ieşire


Se citează cazuri in care dimensiunile orificiului de iesire erau
mai mici decât cele ale leziunii de impact.
In aceste cazuri forţa de distrugere a glonţului a fost
"consumatã" în ţintã. În consecinţã, nu a mai avut loc o rupere a
ţesutului ci o perforare-înfundare cãtre exterior a pielii. Apreciem
cã proporţiile distrugerilor la poarta de ieşire a glonţului sunt strict
dependente de trei factori, toţi de egalã valoare:
- forma proiectilului (alta decât în momentul intrãrii în corp),
- unghiul de contact al proiectilului, altul decât cel de 90°, cu
pãrţile profunde ale tegumentelor la polul de pãrãsire a ţin-tei,
- forţa cineticã în momentul abordãrii, spre ieşire, în special a pielii
(forţã care trebuie sã fie mult scãzutã în raport cu aceea avutã de
glonţ în momentul intrãrii în ţintã).

Atipii privind forma plãgii de ieşire a glonţului


Aceasta poate avea urmãtoarele aspecte:
- în loc de aspect neregulat, apare un contur bine definit:
triunghiular, oval, chiar rotund;
- marginile, în loc de a avea un caracter contuz, uneori zdrenţuit,
apar netede;
- orientarea buzelor plãgii care, de re-gulã, este spre afarã, are, cu
caracter de excepţie, aspect de invaginare.

Atipii generate de apariţia zonei de contuzie


Este citată producerea unei asemenea leziuni contuzive, dacã
pielea este aplicatã pe un material de o asemenea rezistenţã capabil
să comprima pielea împinsã de glonţ, dar insuficient pentru a
împiedica sã o perforeze.

Atipii cu zonã de ştergere la plaga de ieşire


Urmele de la nivelul plãgilor de ieşire interesează frecvent
marginile lor, mai precis hipodermul şi dermul, pe o lãţime suficient
de mare 0,2-0,3 cm având caracter discontinuu. Pe cale chimicã s-au
211
RATA HORIA TEZA DE DOCTORAT
pus în evidenţã fier şi antimoniu la primul caz, fie la celãlalt,
aderent de o peliculã extrem de finã de unsoare.
O explicatie posibilă ar fi dată de utilizarea pulberilor fãrã
fum dar fie arma era murdară fie cartusele utilizate au fost murdare
(in ambele cazuri de unsoare – suport adeziv bun pentru diferite
particule, în special pentru cele metalice).

Viteza si forta de ranire a proiectilelor.


Puterea de actiune a proiectilului este determinata in orice
punct al traiectoriei (teava-obiectiv), de forta vie (E) care se
calculeaza dupa formula: E = mv2/2. Forta de ranire a proiectilului
depinde de puterea lui de a-si cheltui energia de lovire asupra
tesuturilor. Efectul va fi determinat de: marimea, forma, orientarea,
rezistenta de formare si de caracterul si rezistenta tesuturilor
traversate. Rezistenta mai mare o au ovarele si pielea la trecerea
proiectilului datorita densitatii mari ce le poseda.
Dzieman (56), Henn si altii (77) au aratat cã felul de rãni
produse de gloante militare cu energie mare si schije grele pot
imbraca trei forme: cilindrice, conice cu vârful conului spre
orificiul de intrare si conice cu vârful conului spre orificiul de
iesire.
Alti autori exprima efectul acestei forte vii asupra
organismului (kg metri/sec) astfel: E= sute de kgmetri/sec= rupturi,
fracturi totale, dezmembrãri; E= zeci kgmetri/sec = perforãri,
cavitaţie; E= câţiva kgmetri/sec= echimoze si leziuni tegumentare
superficiale, uneori penetrarea tegumentelor cu apariţia plãgilor in
seton sau fãrã orificiu de ieşire. Iatã cã balistica medico-legalã
devine un concept foarte util in aprecierea de zi cu zi a
consecinţelor leziunilor produse prin arme de foc. Se pot corela
astfel viteza delovire cu energia vie a proiectilului si cu
elasticitatea specificã a unor ţesuturi.
Trebuie insã menţionat faptul cã aceste corelaţii se pot face
pânã la un punct – când energia vie a proiectilului este foarte mare,
numai traiectoria (tangentã si sau ricoşajul) poate uneori influenţa
leziunile observate la nivelul diferitelor ţesuturi dure (plagã in
seton la nivelul capului la proiectile având viteza si energia de
lovire foarte mare (22, 155).
Din datele deja expuse in cadrul pãrţii generale rezultã in mod
clar cã drumul urmat de proiectil pe teava este determinat de detenta
brusca a gazelor care apare in urma procesului de ardere initiat de
lovirea capsei de catre cuiul percutor. Cu cat camera de ardere este
212
RATA HORIA TEZA DE DOCTORAT
proiectata sa reziste la o presiune mai mare pe unitatea de suprafata,
cu atat presiunea rezultata a gazelor va asigura proiectilului o
angajare mai rapida, impingandu-l cu mai multa putere.
Camera de ardere a unei arme care declanseazã cu sprijin in
umar (pusca, carabina) este proiectatã sa reziste la o presiune mare
(peste 70000psi) in timp ce camera de ardere a unei arme care
declanseaza cu sprijin in mânã rezistã la cel mult 40000 psi. In
practica insa dificil sa mãsori presiunea existenta in interiorul tevii.
Mult mai usor de masurat este viteza cu care proiectilul pãrãseste
teava (vp). Prin arderea controlata a prafului de pusca va apare o
presiune definitã ca forta/suprafata. Pentru o arma data, suprafata
este constanta si este egala cu diametrul bazei proiectilului si care
este echivalent cu diametrul tevii. Energia transmisa cãtre proiectil
- care are de fapt o greutate definita de fabricant - va depinde de
masa proiectilului, de forta care aplica pe proiectil si de timpul in
care forta actioneaza asupra proiectilului. Timpul de actiune al
gazelor este determinat de fapt de lungimea tevii in care se
angajeaza proiectilul. Iata de ce pana la un punct, cu cat teava e mai
lunga cu atat proiectilul va avea o acceleratie mai mare pe masura
expandarii gazelor de ardere. Balistica camerei de ardere nu
influenţeazã in mod direct evoluţia proiectilului in corp dar impune
o anumitã vitezã proiectilului care va fi transformatã in energie
disipatã in interiorul ţintei.
Evoluţia proiectilului in aer se face in functie de mai multe
legi. Cea mai simpla teorie – nu in intregime adevãratã - analizeaza
energia cinetica a proiectilului ca fiind proportionala cu masa si
viteza de deplasare a acestuia:
Ec= mv2/2 (1)
In plus in analiza drumului proiectilului trebuie analizat si
coeficientul balistic (Cb) al acestuia. Cb reprezinta energia eliberatã
de proiectil la atingerea tintei:
Cb= SD/I (2)
in care SD reprezinta densitatea pe sectiune a proiectilului iar I este
un coeficient dat de forma proiectilului. Densitatea pe sectiune a
proiectilului se calculeaza raportand masa proiectilului la patratul
diametrului acestuia. Coeficientul I va descreste pe masura ce va
creste sfericitatea proiectilului.
In plus miscarea proiectilului in ţesuturi va fi limitata si de
forta de frecare (F).
F= f(v/a)ka / pd2/v2 (3)

213
RATA HORIA TEZA DE DOCTORAT
unde f(v/a) viteza proiectil raportata la viteza sunet, k constanta de
forma a proiectil a sageata devierea traiectoriei proiectil in functie
de orizontala p densitatea mediului (aer=1. tesut=800) si d
diametrul proiectil v viteza de deplasare
Deci cu cât viteza de deplasare a proiectilului este mai mare,
cu cat calibrul armei e mai mare sau tesutul penetrat e mai dens cu
atat frecarea proiectilului e mai mare. Frecarea este proportionala si
cu miscarea de insurubare a proiectilului in jurul propriei axe -
miscarea de spin.
Modul in care proiectilul e incetinit de frecare este dat de
formula:
r=F/M
in care F este frecarea si M este masa proiectilului. Frecarea
proiectilului este influentata de miscarea de spin. Cu cat miscarea
de spin este mai accentuata cu atat sansa proiectilului de a pendula
in zbor va fi mai mica.
Modificând deci insurubarea proiectilului pe teava de la 1 la 7
(lucru realizabil in stabilirea unei rotatii pe teava la fiecare 12 inch
de lungime), miscarea de spin va fi accentuata. In paralel insã, prin
cresterea miscarii de insurubare accentuata a proiectilului vor apare
o suita de forte de rotatie care vor modifica traiectoria.
Propulsia proiectilului realizatã in camera de ardere, mişcarea
liberã a proiectilului in aer cãtre ţintã, forma proiectilului sunt
elemente esenţiale care vor determina de fat gradul de afectare
tisularã finalã.
Cea mai importantã de fapt din punct de vedere medico-legal
este miscarea aleatorie a proiectilului in tintã. Acesta va determina
de fapt nivelul si profunzimea leziunilor locale. Un proiectil scurt,
cu viteza mare va incepe o miscare de balans rapida fapt ce va duce
la lezarea multor tesuturi concomitent cu eliberarea unei cantitati
mai mari de energie cinetica la nivelul tintei. Un proiectil lung si
greu poate transmite energia cinetica la distanta mai mare dar poate
la fel de bine sa strabata tinta pãstrându-si cât mai multã energie
cinetica la iesire.
Chiar si un proiectil cu energie cineticã micã (armele de mânã)
poate lovi tinta eficient dacã elibereazã multã energie cineticã si
tinta se afla in apropiere.
Designul proiectilului este important. Conventia de la Haga
(din 1899) si apoi conventia de la Geneva au interzis utilizarea
proiectilelor deformabile in timp de razboi. Din aceasta cauza
proiectilele militare prezintă o imbracaminte metalicã completa in
214
RATA HORIA TEZA DE DOCTORAT
jurul miezului de plumb. Mai mult decât convenţia menţionata,
trebuie sa se tina cont de faptul ca proiectilul militar se deplaseaza
cu o viteza mare de peste 600 m/s si deci fãrã protectie metalica
externa, invelisul de plumb se va topi (la temperaturi care apar la
viteze de peste 600m/s).
In viata civila insa politia, vânãtorii si rãufãcãtorii nu au
semnat conventiile mentionate si folosesc cu entuziasm proiectile
din plumb deformabile. Mai mult sunt deja cunoscute proiectile
artizanale care se deformeaza la impact. Aceasta deformare
artizanala duce la eliberarea totala a energiei cinetice chiar daca
impactul are loc la distanta mica.
Distanta dintre gura tevii si tinta este extrem de importanta in
evaluarea leziunilor. Pentru arme cu declansare din mânã,
majoritatea proiectilelor isi pierd semnificativ energia cinetica la o
distanta de peste 33 de metri de la agresor, in timp ce armele
militare de calibru 7.65 isi păstrează suficienta energie cinetica
pentru a fi eficiente si la peste 250 de metri.
Un parametru important care trebuieste reamintit si corelat atât
cu viteza de deplasare a proiectilului cât si cu designul acestuia este
tipul (densitatea) ţesutului lovit si adâncimea de patrundere a
proiectilului.
Densitatea ţesutului si elasticitatea acestuia sunt extrem de
importante in evaluarea distructiei tisulare. Cu cat va fi densitatea
tisulara mai mare cu atât va fi distrugerea tisulara mai mare. Cu cat
va fi elasticitatea mai mare cu atât va fi distructia tisulara este mai
mica. Iata de ce pulmonul (densitate mica, elasticitate mare) va fi
lezat mai putin decât muschiul (densitate mare, elasticitate mai
mica) si mult mai puţin decât osul.
Ficatul, splina si creierul nu au elasticitate si sunt lezate usor
si profund. La fel tesutul adipos. Organele pline cu fluid - vasele
mari, vezica urinara, stomacul, cordul pot exploda la contactul cu
un proiectil.
Un proiectil care loveste osul poate se poate fragmenta el sau
osul lezat si se vor genera astfel o suita de proiectile secundare -
fiecare generând leziuni secundare. Viteza cu care un proiectil
trebuie sa se deplaseze pentru a putea penetra tegumentul este de 54
m/s si pentru a perfora un os de 62 m/s. Ambele viteze sunt mici
(raportate la vitezele de pana acum) in asa fel incat trebuie judecata
concordant cu celelalte constante mentionate.
Proiectarea unui proiectil pentru o anumita tintã va determina
un alt raspuns in momentul in care acesta va lovi o alta tinta.
215
RATA HORIA TEZA DE DOCTORAT
Un proiectil de carabina proiectat pentru vânãtoarea de
elefanti va trebui sã aibã diametrul mic, sa fie cãmãşuit cu un
material dur, sã aibã viteza initiala mare si sa elibereze energie
cinetica la distanta de locul de impact (tinand cont de grosimea
pielii animalului si de densitatea oaselor acestuia).
Un astfel de proiectil lovind un om va produce leziuni
asemanatoare ca gravitate cu cele produse de un cutit (plaga taiat
inţepatã ca gravitate dar având caracteristici lezionale externe
diferite).
Un proiectil pentru lezarea ţesuturilor umane va fi dotat din
proiectare cu un sistem de frânare la contactul cu tegumentul uman
(vârf tesit sau semisferic invers pe direcţia de inaintare (aspect de
cupa). Vârful rotunjit al proiectilului va fi cel mai putin eficient si
este utilizat mai ales la armele de mana.
Aspectul retezat al vârfului prezinta raportul de frânare cel
mai bun, proiectilul nu este camasuit Acest tip de proiectil este
folosit de cele mai multe ori in lupta de strada (politie) sau in
trageri de antrenament.
Aspectul de cupã al varfului va genera un comportament
particular al acestuia in zbor. Proiectilul se va intoarce in mers cu
partea dreptunghiulara spre inainte, aceasta nu este acoperita de
camasa si va expansiona la contactul cu tinta (proiectile cu
expandare).
Expandarea de fapt apare doar la proiectile la viteze mai mari
de 400 m/s - viteza atinsa doar de cele mai performante arme de
mana. In concluzie traiectoria proiectilului in tinta si capacitatea de
ranire a acestuia va depinde de o suita de factori variabili (forma,
viteza, masa, miscare de spin, distanta, felul tesutului).
Toti acesti factori sunt interconectati si nu se poate nici un fel
de predictie reala privind felul leziunii inclusiv in condiţii de
tragere experimentala. In aceste condiţii, in cazurile medico-legale
moderne, putine din variabilele mentionate sunt accesibile direct
analizei medicului legist.
Analiza in timp real a leziunilor si mai ales judecarea acestora
va fi in principal o problema de importanta medico-legalã.
Sunt medici (mai ales chirurgii direct implicaţi in tratamentul
leziunilor produse prinn arme de foc) (87) care considera cã
leziunea trebuie tratata in acelasi mod indiferent de tipul
proiectilului. Acest lucru poate fi adevãrat din punct de vedere
medical. Din punct de vedere medico-legal insã, noi nu considerãm
acest lucru ca fiind posibil sau util: distrugerea ţesuturilor depinde
216
RATA HORIA TEZA DE DOCTORAT
in mod direct de design-ul proiectilului, de distantã, de energia
iniţialã, de traiectorie si la fel de bine de caliatea ţesuturilor
afectate.
Iatã de ce considerãm cã impunerea noţiunilor de balisticã
medico-legalã nu va creşte birocratizarea leziunilor induse de arme
de foc ci va uşura cercetarea criminalisticã si medico-legalã. Pentru
inţelegerea realã a efectelor induse de arme de foc asupra corpului
uman trebuie realizatã o analizã comunã – medicalã, medico-legalã
si criminalisticã a plãgilor.
Implicarea imediatã a medicului legist in analiza leziunilor
(poate chiar in sala de operaţii) sau filmarea si documentarea
leziunilor chiar in faza chirurgicalã diagnosticã sunt aspecte ale
tratamentului care pot fi usor integrate in procesul identificãrii si
tratãrii plãgilor impuşcate. Acest lucru nu este posibil in cazul
criminalistului (care nu este medic) si nici nu este de dorit – o
prezenţã neantrenatã in cadrul unei proceduri chirurgicale speciale
inducând un stress major suplimentar.
Sintetizând cele discutate pânã în prezent asupra tabloului
lezional dinamic, putem trage urmãtoarele concluzii:
(1) Efectul destructiv se datoreazã esenţial risipirii energiei cinetice
în ţesuturi.
(2) Ansamblul lezional depãşeşte cu mult calibrul proiectilului,
fiind centrat de zona de distrugere propriu-zisã, care coincide cu
traiectoria în organism a glonţului.
(3) Dintre cele douã pãrţi în conflict, numai factorii etiologici ai
împuşcãrii (unda de şoc + proiectilul) pot fi cunoscuţi, pretându-
se chiar la estimarea lor matematicã; ţesuturile vii, nu. Totuşi,
pielea, ca şi celelalte formaţiuni anatomice, pot fi considerate ca
medii elastice, a cãror de-formare este, pânã la un anumit punct,
proporţionalã cu forţa aplicatã, "rezistenţa elasticã" fiind în funcţie
de viteza de deformare care se aplicã.

217
RATA HORIA TEZA DE DOCTORAT

TITLUL III

CONSIDERATII FINALE
Leziunile produse prin arme de foc, fie se soldează cu moartea
victimei, fie sunt leziuni grave si foarte grave.
Armele de foc permit o agresiune la distantã a unuia sau mai
multor victime.
Evoluţia in timp a frecventei leziunilor produse prin arme de
foc este considerata pentru România ca fiind cvasi-stabilã in timp
(in condiţiile existentei societăţii civile).
Cazurile descoperite de noi pe o perioadã de 5 ani in perioada
2002-2006 reprezintã circa 4% din numãrul total de omuceri si circa
0.1% din numãrul total de morţi violente care sunt analizate in
decursul acestei perioade cadrul reţelei de medicinã legalã
naţionalã.
In legãturã cu leziunile mortale produse prin arme de foc
trebuie spus de la bun început faptul ca acestea aparţin bãrbatilor in
95% din cazuri.
In majoritatea cazurilor este vorba de indivizi tineri care au in
dotare sau au acces neîngrădit la arme de foc si muniţie de luptã. In
urma relaxãrii regulilor legale de acces la arme si muniţii se
constatã o creştere a deceselor accidentale mai ales la copii si
adolescenţi
Nu s-au observat omoruri sau sinucideri produse prin arme de
foc cu propulsie prin gaze “reci” (CO2 si aer comprimat)
Vârsta victimelor este cea a tânurului adult; in general
încadrarea penala a omuciderii este de omor din culpa. Aceeaşi
vârsta este dominanta si in cazul suicidului iar profesia este tot cea
de soldat. Din pãcate, cel mai frecvent si in crestere netã fatã de
trecut se aflã accidentele. In aceste cazuri, vârsta este de copil /
adolescent
In cazul suicidului, leziunile produse prin arme de foc sunt de
obicei tipice, existând un orificiu de intrare cu caracter stelat,
localizat de obicei temporal stâng sau latero-toracic.
Existã factori secundari ai impuscaturii atât la nivelul
orificiului de intrare cat si la nivelul mâinilor sinucigaşului.
Orificiul de ieşire se afla diametral opus, este uneori caracterizat de

218
RATA HORIA TEZA DE DOCTORAT
lipsã de substanţa si este frecvent mai mare decât orificiul de
intrare.
In impuscarile de tip omucidere pot exista mai multe orificii
de intrare; caracterul acestora nu este bine sistematizat (caracterul
incidental al descãrcãrii). Nu sunt prezenţi factorii secundari ai
impuscaturii nici la nivelul orificiilor de intrare si nici pe mâinile
victimei.
Fenomeul de backspatter macroscopic a fost evidenţiat in
puţine cazuri (sub 3% din cazuri). Se concretizează prin pete de
sânge cu diametru de mai mic de 0,5 cm diametru situate la distantã
de 60-70 cm de locul unde a fost descoperit cadavrul.
Leziunile produse prin arme de foc atât in caz de omor cât si
in caz de suicid sunt foarte grave, de obicei fiind vorba de leziuni
cranio-cerebrale incompatibile cu viata (fracturi cu deplasare de
baza si de bolta craniana, dilacerare cerebrala, explozii de organe,
explozii cavitare etc, care nu pot fi reconstituite chirurgical)
Leziunile extremitãtii cefalice prin arme de foc prezintă un
caracter pronunţat distructiv, indiferent de circumstanţele in care s-
a produs tragerea (scop, direcţie, distanta, felul armei etc.);
proiectilele interesează pe lângă partile moi, cu o inervaţie,
vascularizatie si mobilitate deosebite, si masivul facial osos, cu o
construcţie anatomica variatã si putin rezistentã (sinusuri)
producând numeroase eschile osoase care, pe lângã lezarea
secundara a vaselor si nervilor regionali, pot acţiona ca proiectile
secundare, fiind mobilizate in profunzimea ţesuturilor si in cavitati.
In general, aspectele lezionale oarecum specifice sunt
determinate de tragerile de aproape, fie in descărcări absolute (cu
ţeava lipita) fie in limita de acţiune a factorilor secundari ai
impuscarii care completează aspectul lezional determinat de factori
primari, conferind un aspect specific lezional care sa sustina
etiologia traumatismului.
Analiza leziunilor in cazul accidentelor de vânătoare aratã o
frecventa mai mare a leziunilor in cazul grupei de vârstã peste 45 de
ani, grupã in care se situează vânătorii cei mai experimentaţi.
Majoritatea omuciderilor cu arme de vânãtoare au caracter
accidental si apar datoritã unei proaste manipulări a armamentului si
a muniţiei.
In cazul armelor de vânãtoare, leziunile produse de copii sunt
foarte rare (sub 1.5% din totalul cazurilor analizate), descărcările
fiind accidentale, la distantã si din arme de vânãtoare lãsate
nesupravegheate de cãtre pãrinti, au permis supravieţuirea victimei.
219
RATA HORIA TEZA DE DOCTORAT

Un alt element analizat in studiu a fost cel al regiunii lezate.


Cea mai frecventã regiune lezatã este regiunea cranio-cerebralã (in
medie in 65 – 70% din cazurile analizate).
Cea mai frecventã cauzã de moarte inregistratã din punct de
vedere medico-legal a fost cel al contuziei si dilacerãrii meningo-
cerebrale.
Acest lucru ne-a impus realizarea unei alte diferenţieri privind
leziunile unice ale extremitãtii cefalice care au determinat moartea
si catalogarea fracturilor de bazã si boltã cranianã in funcţie de
mecanismul de producere.
Am descris fracturi primare si secundare la nivelul orificiului
de intrare care pot migra la distantã (inclusiv de la boltã cãtre
bazã). Am descris insã si fracturi terţiare care apar intre traiectele
de fracturã secundare sau fãra a fi in contact cu fracturile secundare
strict la distantã (mai ales la nivelul oaselor cu cavitãti – sinusurile
frontale).
Din aceastã analizã am observat cã fracturile primare si
secundare au fost observate in 85% din cazuri, fracturile tertiare in
12% din cazuri.
Leziunile accidentale produse prin trageri de la distanta relativ
micã (pina la 2-5 m) cu arme de vânătoare, se caracterizează prin
prezenta numeroaselor orificii secundare determinate de alice. Chiar
de la distanta in afara zonei de actiune a factorilor secundari, sau in
afara zonei de actiune compacta, leziunile pot fi deosebit de grave,
posibilitatea de dispersie pe o zona intinsa a alicelor putind
determina interesarea organelor de simt din vecinatate.
Studiul personal realizat de noi cu trageri de la distante
variabile si utilizarea de coloraţii specifice a demonstrat cã se poate
aprecia destul de bine distanţa de tragere mai ales in condiţiile in
care factorii secundari ai impuscãturii se regãsesc la nivel dermic si
subdermic.
Se impune in cadrul studiul medico-legal al leziunilor
traumatice introducerea unui nou capitol care sã analizeze
mecanismul si modificãrile induse de armele de foc: balistica
medico-legalã
Aceastã formã de balisticã analizeazã traiectoria si evoluţia
proiectilului in tintã. Din analizã rezultã date care permit medicului
legist sã facã o suitã de aprecieri valoroase privind profesia
agresorului si modul in care acesta a conceput proiectilul – in cazul

220
RATA HORIA TEZA DE DOCTORAT
proiectilelor nestandardizate – pentru a realiza o omucidere sau
moartea a fost strict accidentalã.
Proiectilul este conceput sã piardã un maxim de energie
cineticã in interiorul corpului uman – de exemplu descoperirea unui
proiectil deformat in tintã este uneori mai sugestivã pentru scopul
de omucidere decât absenta sau prezenta factorilor secundari ai
impuscãturii.
Găsirea elementelor caracteristice ale orificiului de intrare in
unele cazuri de moarte violentã prin arme de foc este uneori greu de
făcut.
Aprecierea formei juridice a morţii in funcţie numai de aceşti
factori secundari este deseori eronatã.
Acţiunea factorilor secundari (termica, mecanica, chimica etc.)
poate fi cercetata in ţesuturile din vecinătatea imediata a orificiului
de intrare sau pe canal.
Canalul si orificiul de iesire frecvent nu prezintă elementele
caracteristice descrise clasic pentru plãgile transfixiante sau
perforante prin arme de foc, fapt care este determinat de actiunea
hidro-dinamica evidenţiata in cazul ţesuturilor bogate in apã in
structura lor (creier) si care se traduc prin explozii ale conţinutului
care au consecinţa o dilacerare a continutului.
In plus orificiul de ieşire poate fi adeseori cu lipsã de
substanţa (spre deosebire de aspectul clasic al leziunilor prin arme
de foc) si in general este mai mare decât orificiul de intrare; in
situaţiile mai sus menţionate, cu aspecte care pot fi asemănate cu
distrugerile produse de fracturile deschise, cu sfacelari ale
tegumentului.
Pentru armele de foc de lupta, leziunile se produc de la
distante mari si exista mai frecventa posibilitatea existentei
leziunilor izolate sau independente, fãrã interesarea concomitentã a
regiunilor anatomice principale invecinate.
In aceste cazuri, victimele pot supravieţui insã leziunile
sechelare imbraca un caracter destul de grav, prin prejudiciul
morfo-functional si estetic creat, ca si prin posibilitatea
complicaţiilor tardive, uneori neprevăzute la prima examinare.
Pentru leziunile produse in scop de omucidere, topografia
elementelor constitutive ale plãgilor impuscate este infinit variatã,
adeseori gãsind mai multe orificii de intrare (impuscari repetate),
adeseori existind leziunile prin impuscare si in alte regiuni ale
corpului.

221
RATA HORIA TEZA DE DOCTORAT
In aceste cazuri, succesiunea loviturilor se poate stabili mai
ales prin cercetarea intensitatii caracterlor vitale la diferitele
orificii de intrare si mai rar dupa oprirea liniilor de fractura
secundare la nivelul celor determinate in focarul primar.
In legătura cu aspectele particulare lezionale determinate de
influenta factorilor secundari, acţiunea termica, in tragerile de
aproape se poate stabili nu numai după existenta arsurilor de
diferite grade (reduse ca întindere) datorita contactului extrem de
scurt, determinat de viteza proiectulului ci, uneori si după arderea
firelor de pãr din barbã, mustatã, gene sau sprâncene, fire de pãr pe
care pot rămâne depuse si particule de pulbere, metal etc.
In tragerile de departe, direcţia de tragere poate fi mai usor de
stabilit după caracterele particulare ale orificiului de intrare,
canalului si orificiului de iesire.
Pentru precizarea diagnosticului de urgentã ca si in scopul
orientãrii medico-legale in rezolvarea diverselor probleme ce se
ridicã in legãturã cu leziunile produse prin arme de foc, examenul
radiografic are o importanta deosebitã.
Acesta va ajuta la localizarea leziunilor osoase si aspectul
morfologic al fracturilor, la identificarea orificiului de intrare prin
evidentierea inelului de metalizare, la identificarea si localizarea
alicelor de plumb sau a fragmentelor metalice de proiectil, schije
etc., precum si ulterior la urmarirea evolutiei, formarea calusului,
precizarea diagnosticului, complicatiilor (artrite, artroze
posttraumatice etc.).
Examenul radiologic poate fi folositor si la cadavru, incã
inainte de a se practica autopsia propriu-zisa, deoarece prin
tehnicele de disectie mentionate se pot mobiliza atât fragmentele
osoase cit si proiectilele sau alicele sau uneori acestea sunt mai
greu de descoperit. Frecvent la autopsie se poate deforma canalul.
Examenul morfopatologic macroscopic trebuie completat cu
examenul histopatologic in special pentru aprecierea caracterului
vital al leziunilor sau când organul de cercetare penalã cere
precizarea succesiunii loviturilor (in cazul impuscãrii repetate
tardive, postvitale).
Examenul histopatologic devine obligatoriu pentru
completarea diagnosticului macroscopic si precizarea principalelor
aspecte lezionale, preliminare, hepatice, renale etc., care sa ajute la
stabilirea cauzei medicale a mortii.

222
RATA HORIA TEZA DE DOCTORAT
Examenul toxicologic pentru cercetarea alcoolemiei la victima
este obligatoriu in toate cazurile de omucideri prin arme de foc. In
studiul nostru nu am constat frecvent alcoolemia victimelor.
Este utilã dozarea alcoolemiei si la agresor, in mãsura in care acest
lucru este posibil.
Cercetarea medico-juridicã a locului faptei in cazul impuscãrii
va avea o suitã de obiective specifice, la care medicul legist trebuie
sã rãspundã.
Colaborarea dintre medicul legist si organele de cercetare
penala devine indispensabila. Organele de cercetare penalã oferã
medicului legist date de ordin juridic sau criminalistic in scopul de
a putea lamuri unele aspecte legate de imprejurarile de la locul
faptei, date necesare expertului in precizarea mecanismului sau
modului in care s-a putut actiona.
Indiferent insã de incadrarea finala a faptei, exista o serie de
obiective obligatorii in examenul criminalistic si medico-legal,
urmând ca in raport cu cazul respectiv acestea sa fie dezvoltate intr-
o anumita directie sau sa se rezume la considerente de ordin
general.
Obiectivele cercetarii criminalistice si medico-legale la locul
faptei in caz de leziune traumatica mecanica pot fi astfel
sintetizate:
1. Obiective comune in toate cazurile:
-Diagnosticul de probabilitate al felului mortii (violenta,
neviolenta);
-Diagnosticul de posibilitate al cauzei medicale a mortii:
• In cazul prezentei de urme de violenta (descrierea generala a
leziunii, localizare, forma, aspect, vechimea leziunilor, caracterul
vital sau postmortal, mecanismul de producere);
• Indicii de ordin general (aspectul lividitatilor si rigiditatii
cadaverice, culoare, aspectul pupilelor, etc.);
• Existenta unor boli preexistente (pe baza documentelor medicale
sau a marturiilor);
• Analiza urmelor clinice care au precedat moartea;
• Semnalarea prezentei unor infirmitati (cu rol favorizant sau
determinant in producerea mortii);
• Date de ancheta referitoare la diagnosticul juridic al mortii.
2. Examenul corpurilor delicte: descriere, urme biologice,
examen comparativ cu leziunile prezentate de victima;
3. Examenul urmelor biologice: natura, descriere, recoltare;

223
RATA HORIA TEZA DE DOCTORAT
4. Examenul altor urme: substante toxice, amprente digitale,
urme de pasi, de vehicole, etc.;
5. Date privind mediul in care s-a produs fapta: descrierea
incaperii, starea terenului, temperatura, umiditate, vizibilitate, etc.
6. Examenul presupusului sau presupusilor autori ai faptei:
examen clinic general, cercetarea si recoltarea eventualelor urme
biologice, examenul imbracamintii;
Toate aceste examinari au drept scop precizarea unor date care
sa duca pe anchetatorul penal in primul rând la concluzia daca fapta
respectiva are sau nu caracterul unei infractiuni, iar in al doilea
rând de a stabili modul si conditiile producerii mortii si in cazul
unei fapte penale, la identificarea autorului acesteia.
Rolul medicului legist, colaborator direct al organelor de
cercetare, este acela de a inregistra si interpreta stiintific datele de
ordin biologic de la locul faptei si fara a se substitui anchetatorului,
sa ofere acestuia elemente de ordin medical in vederea unei
incadrari corecte a faptei.
In cazul plãgilor impuscate, la examenul extern al cadavrului,
medicul legist va trebui sa puna in evidenta leziunile produse de
proiectil, fie ca acesta este unic, fie ca este vorba de proiectile
multiple (in general cele de vânatoare sau alice). Exista o serie de
aspecte care pot si trebuie precizate, chiar de la un prim examen si
anume:
1. felul leziunii (leziunilor) daca aceasta putea fi consecinta actiunii
unui proiectil;
2. daca aspectul leziunii are caracterul unui orificiu de intrare;
3. daca exista un orificiu al carui caracter indica iesirea
proiectilului;
4. numarul orificiilor de intrare si acela al orificiilor de iesire;
5. daca impuscarea s-a facut cu proiectul unic sau cu alice;
6. când este posibil si cu aproximatie, calibrul armei (in functie de
dimensiunile orificiului de intrare);
7. distanta de la care s-a efectuat tragerea (se va observa prezenta
factorilor suplimentari ai impuscarii, la orificiul de intrare);
8. când este posibil (in special in cazul prezentei si a orificiului de
iesire) - directia de tragere;
9. daca in functie de localizarea si gravitatea ranirii, exista legatura
de cauzalitate intre leziunea produsa de proiectil si moarte;
10. prezenta altor leziuni externe si eventual modul in care acestea
s-au produs.

224
RATA HORIA TEZA DE DOCTORAT
Examenul la locul faptei cuprinde in mod obligatoriu
examenul imbracamintii, cu semnalarea prezentei pe aceasta a
orificiilor produse de proiectil, a localizarii si dimensiunilor
acestora, existenta petelor de sânge, precum si eventuala constatare
a factorilor suplimentari ai impuscarii (funingine, pulbere, arsuri).
Examenul medico-legal trebuie sa precizeze si date privind
prezenta, forma, localizarea si raspândirea urmelor de sânge,
elemente utile in stabilirea pozitiei victimei in momentul
impuscarii, a eventualelor deplasari ale acesteia dupa impuscare sau
a schimbarii pozitiei cadavrului.
In afara de elementele medico-legale consemnate mai sus, in
vederea acestei incadrari, un rol important il constituie precizarea
localizarii leziunii, cum ar fi regiunea temporala sau precardiaca,
fiind comune cazurilor de sinucidere de catre victima (cu precizarea
daca este posibil, daca acesta era dreptaci sau stângaci).
In cazurile in care modul de producere a leziunii este initial
necunoscut, se va insista asupra datelor privind distanta si directia
de tragere. Indeosebi in cazul accidentelor de vânatoare se va
cerceta pozitia si distanta la care se gasea fiecare vânator in
momentul accidentului, paralel cu examenul leziunilor din care sa se
poata deduce distanta si directia de tragere in functie de aria de
raspândire a alicelor,de forma fiecarei leziuni, de examenul
imbracamintii si de prezenta sau absenta factorilor suplimentari.
Examenul armei corp delict va urmari prezenta si aspectul
urmelor de sânge, calibrul armei (cu compararea acestei dimensiuni
in raport cu acelea prezentate de victima), precum si alte elemente
de ordin criminalistic in scopul identificarii armei in cauza
(fenomenul de backspatter).
Se va preciza daca este posibil si ca element de probabilitate
durata supravietuirii dupa impuscare, precum si caracterul vital sau
post mortal al tuturor leziunilor.
Se va semnala si descrie prezenta altor leziuni, precizându-se
modul de producere (lovire directa, anume cu un tip de obiect,
cadere).
In cazul in care se suspecteaza o omucidere este necesar sa se
faca examenul medico-legal al banuitilor, consemnându-se prezenta
pe imbracaminte sau tegumentele acestora (indeosebi pe mâini) a
urmelor de sânge sau a urmelor de funingine, arsuri, etc. Se va
proceda la recoltarea tuturor probelor biologice si a corpurilor
delicte in vederea examenelor de laborator si eventual la recoltarea

225
RATA HORIA TEZA DE DOCTORAT
de sânge de la presupusul autor (autori), pentru determinarea grupei
sanguine, a alcoolemiei.
Evidentierea factorilor secundari ai impuscãturii se face
folosind reactiile cu difenilamina si brucina in acid sulfuric. Reactia
de evidentiere duce la formarea unei coloratii rosii (care vireaza
spre portocaliu, galben, galben- verzui) in cazul folosirii brucinei.
Sensibilitatea reactiilor este scazutã (0,5 gamma) in ambele
circumstante, fapt ce permite utilizarea reactiilor cu caracter
orientativ, calitativ.
Reactia cu alfa-naftilaminei este cu o limita de sensibilitate
crescutã fapt ce permite evaluarea cantitativa a factorilor secundari
si in functie de distanta de tragere (cantitatea de factori secundari
evidentiabili in jurul orificiului de intrare este invers proportionala
cu distanta de tragere).
Reacţia cu Rhodizonat de Na poate fi utilizatã ca o completare
a reactiei cu nitriţi si in cercetarea criminalisticã si medico-legalã
de la faţa locului. Daca reactia Griess poate fi mascatã prin spalarea
tegumentelor cu urinã, reactia cu rhodizonat de Na este specificã
pentru antimoniu si plumb. Ambii compusi se pot gãsi in mod
natural pe tegumentul agresorilor dar o concentraţie substanţial
crescutã si un raport molecular corespunzãtor unei pulberi specifice
reprezintã o probã medico-criminalistica solidã
Factorii secundari ai impuscãturii pot fi evidentiati in timp (la
40,50 de ani de la inhumare) si pot fi utilizaţi uneori pentru
reconstituirea unor evenimente controversate.
Un capitol de MAXIM interes pentru medicina legalã modernã
este dat de analiza tanatogenezei si a EML in cazul exploziilor. Nici
exploziile nu reprezintã o problemã de sãnãtate publicã pentru
Romania. Spre deosebire de alte ţãri unde riscul terorist este major,
in România majoritatea exploziilor descoperite au fost pur
accidentale, sunt generate de gaze comprimate aflate sub presiune si
au consecinte moartea imediatã sau decesul la timp lung de la
traumatism la spital prin soc toxico-septic consecutiv arsurilor
tegumentare intinse.
Analiza efectuatã de noi a fost comparatã cu datele publicate
de cercetãtori aflaţi in ţãri de conflict unde exploziile teroriste au
produs un numãr mare de victime intr-un interval de timp scurt. Si
acesti cercetãtori au menţionat diferenţa care existã intre cele douã
tipuri majore de leziuni intãlnite in caz de explozii teroriste sau
accidentale. In plus din interpretarea datelor mentionate rezultã cã
in cazul exploziilor casnice sau in cadrul accidentelor de lucru,
226
RATA HORIA TEZA DE DOCTORAT
reţeaua medicalã de pace este capabilã sã asigure servicii medicale
de calitate. In caz de explozii teroriste (uneori in lanţ, asociate cu
bombe murdare, folosind materiale atipice etc) reteaua medicalã
este incapabilã sã rãspundã solicitãrilor si servicii noi medeicale –
de tip special (civil militar) sunt folosite pentru a asigura un triaj
competent al victimelor si pentru a pãstra nemodificat câmpul
infracţional – permitând anchetatorilor sã desfãsoare ulterior o
activitate de colectare a evidenţelor.
De mare interes practic ni se pare stabilirea unui cod unic de
urgenţã care sã fie folosit in mod unitar de cãtre toate unitãţile
medic-legale si spitalicesti din reteaua sanitarã naţionalã in acrod
cu normele europene si cu cerinţele NATO (Moore). Aceste norme
specificã gravitatea victimelor astfel:

Prioritate Nivel Timp Respiratii, Descriere Exemplu de


triaj critic mers leziuni

4 decedat Nu 0/0 Fara nici o Decapitare,


(minimã) sansa multiple
fragmente
3(scãzutã) Poate Potential 10-25/ Injurii mici Rupturi
umbla merg medii timpanice,
(chiar contuzii,
amputatii comotie cu
dar recuperare,
controlate etc

hemostaza)

2(criticã) Critic Actual – Nu merg Foarte Arsuri 100%,


dar nu nu poate dar severe, hemoragie
urgent fi salvat respira raspuns multipla,
fara medical
interventii fara
eroice perspective

1 Urgent Urgent Nu merg Leziuni Arsuri 30%<,


(serioasã) nu respirã severe dar sindrom de
spontan tratabile, strivire,
nu e stress dispnee fara
imediat pneumotorax
227
RATA HORIA TEZA DE DOCTORAT
0(maxim) Foarte Urgent, Nu merg, Leziuni Pneumotorax,
urgent poate fi nu severe dar hemoragie
salvat respira, tratabile, internã,
timp de stress amputatii
reumplere (MSOF, masive greu
capilara soc) controlabile
>2 in triaj
secunde

La nivelul spitalului de urgenţã se impune efectuarea de


examinãri radiologice / echografice complexe deaorece structura
bombelor teroriste va produce multiple schije atipice care uneori nu
pot observate la examinarea imediatã a victimelor. O posibilã
investigaţie de urgenţã este ech-grafia abdominalã si evaluarea echo
a membrelor pentru decelarea rapidã a fragmentelor mici de sticlã si
metal si extragerea lor. MRI de urgenţã este esential in
diagnosticarea leziunilor cerebrale. Tratamentul medical al
supravietuitorilor este de lungã duratã si poate fi uneori inutil mai
ales in tratarea leziunilor acustico-vestibulare cu anti-inflamatorii
steoroidiene dar trebuie incercat.
O altã direcţie de interes este cea a antrenãrii corpului medical
de urgentã sã fie gata sã intervinã dupã o explozie iniţialã in asa fel
incât sã nu devinã tintã pentru al doilea atac terorist. Majoritatea
autorilor moderni acceptã idea unui balante optime risc-beneficii
fapt ce se poate face numai prin temperarea intervenţiei inţiale
EML in cazul unor explozii trebuie sã aducã informaţii privind
caracterul exploziei si identitatea victimelor.
Stabilirea identitãţii desi un proces complex medico-legal se
bazeazã actualmente mai ales pe geneticã medico-legalã.
Stabilirea caracteristicilor exploziei reprezintã regula de aur a
autopsiei moderne. Sunt o suitã de probleme specifice la care
medicul legist este chemat sã rãspundã.
Prima si cea mai importantã intrebare la care trebuieste gãsit
un rãspuns este a fost vorba de un accident sau de un atentat
terorist. Raspunsul nu este usor deoarece prepararea dispozitivelor
explozive reprezintã un moment plin de riscuri pentru atentator.
Explozia care afecteazã o singurã victimã poate fi consideratã
ca fiind accident dar ea este de fapt un atentat terorist ratat.
Evaluarea ficãrui cadavru al oricãrei explozii cu ajutorul Rx poate
duce la descoperirea detonatorului si poate aduce informatii
esentiale privind caracterul exploziei.
228
RATA HORIA TEZA DE DOCTORAT
Descrierea leziunilor externe nu sunt caracteristice dar pot
orienta ancheta cãtre un mecanism (pattern) specific al exploziei
(lovirea de pereţi este consecutivã exploziilor din spaţii inchise) si
poate sugera o anumitã distanţã faţã de centrul exploziei.
Observarea orificiilor de intrare a schijelor poate sugera o conduitã
de tip terorist in care dispozitivul exploziv a fost umplut cu cuie si
bile.
Analiza leziunilor interne ne poate orienta mai bine asupra
circumstantelor de producere a exploziei si de puterea aceteia chiar
in timp dupã explozie. Aprecierea barotraumei se poate face prin
evaluarea distructiei organelor cavitare la diferite presiuni (ureche
medie, pulmon si intestin). Experimental am reusit sa dovedim cã
presiunea care afecteaza organele mentionate nu este staticã ci se
poate cumula in timp in asa fel incât, chiar la presiuni mai mici dar
cumulate in perioade scurte, patologia observabila este mai mult sau
mai putin identicã. Observarea afectãrii timpanice este obligatorie
in orice moarte violentã produsã prin explozie iar aceasta este cheia
care poate diferenţia prgaul unei explozii tanatogeneratoare sau
cauza morţii poate fi alta

Evaluarea globalã a cadavrului poate ajuta la aprecierea


scopului exploziei – de cele mai multe ori exploziile teroriste
folosesc diferite obiecte metalice diferite care devin proiectile
secundare foarte efective exacerbând efectul masei si compozitiei
explozibilului iniţial.

229
RATA HORIA TEZA DE DOCTORAT

230
RATA HORIA TEZA DE DOCTORAT

CONCLUZII

Leziunile si moartea produse prin arme de foc nu reprezintã o


problemã de sãnãtate publicã in România. Acest lucru a fost posibil
tocmai prin controlul judicios realizat de politie asupra detinerii
armelor de foc cu emisie de gaze “calde”.
Cresterea accesului populatiei la arme dar si crestea nivelului
de trai vor duce la modificarea dramaticã a cifrelor analizate intr-un
viitor nu foarte indepãrtat. Iatã de ce cred cã implicarea crescutã a
Corpului Medical in educarea populatiei privind caracterul letal al
leziunilor produse prin arme de foc va duce la limitarea leziunilor
cu caracter mortal sau infirmizant.
Cresterea substanţialã a cazurilor de moarte violentã produsã
prin arme de foc este explicabilã prin cresterea volumului armelor
aflate pe piaţã, prin cresterea accesului persoanelor la arme prin
scãderea gradului de instrucţie a celor care au dreptul legal sã aibã
acces la arme (prin limitarea stagiului militar) si printr-o lejeritate a
posesorilor de arme legate de pãstrarea acestora si a muniţiei.
Putem generaliza rezultatul studiului nostru si afirma ca o
victimã accidentalã a unui traumatism produs prin arme de foc va fi
de obicei tânãr si cu acces la armament. Clasificarea juridicã a
cazului este de accident, omucidere (frecvent din culpã) sau
sinucidere.
Sinuciderile (42%) desi in scãdere rãmân ridicate. Din acest
punct de vedere se desprind deja douã concluzii importante cu
caracter medico-legal. Creşterea siguranţei in pãstrarea si
depozitarea armelor va reduce numãrul de accidente dar controlul
psihologic al posesorilor de arme (certificare – recertificare
medicalã la cel mult doi ani) poate decela eventuale tendinţe
depresive asociabile cu tendinţe suicidiare.
Analiza concomitenta a leziunilor produse de proiectil
(localizare, destructie tisulara, trauiectoie in ţintã etc) in asociere
cu elemente criminalstice de anchetã (existenţa sau nu a
inscrisurilor justificative, declaratia anturajului etc) va duce la o
clarificare substanţialã a circumstantelor de producere a leziunilor
prin arme de foc. Acesta este un argument suplimentar in
justificarea notiunii de balisticã medico-legalã si pentru cooptarea
si utilizarea experienţei medicului legist incã din primele faze ale
anchetei judiciare. In acest sens putem descrie analiza fracturilor
secundare si terţiare la nivelul craniului in caz de orificiu de intrare
231
RATA HORIA TEZA DE DOCTORAT
si de iesire si delimitarea clarã a celor douã orificii. In acord cu
observaţiile din literaturã si noi am observat cã fracturile secundare
si tertiare sunt mai evidente la nivelul orificiului de intrare (50%) si
cã acestea migreazã in 30% din cazuri cãtre baza craniului. In 40%
din cazuri nu s-a putut diferenţia separat OI in raport cu OE dar
statistic o accentuare a fracturilor la nivelul OE se poate intâlni
doar in 10% din cazuri. La nivel toracic, evidenţierea suicidului
prin analiza hainelor rãmâne regula „de aur”. In foarte rare
circumstanţe sinucigasul se dezbracã complet dar probabil pentru o
mai bunã precizie sunt rare cazurile in care suicidul se realizeazã
prin impuscare prin haine „de iarnã”.
Un element important in studiul caracterului autoprodus al
leziunii este cel al poziţiei si localizãrii orificiului de intrare.
Acesta trebuie sã fie accesibil propriei mâini a victimei, trebuie sã
intereseze direct un organ vital, acţiunea sã fie asociatã tendinţe
suicidiare repetate declarate de martori credibili sau sã fie asociate
cu circumstanţe specifice medico-biologice (alcoolemie, consum de
droguri, diagnostic de boalã incurabilã). Sinucideri „pe cer senin” si
fãrã explicaţii sunt rare si trebuiesc in totdeauna privite ca fiind
posibile dar foarte rare in practicã.
Motivarea sinuciderii a fost de obicei sentimentalã – eroticã.
Se pot decela frecvent factori secundari ai impuscãturii.
In cazul incidentelor mortale produse cu arme de vânãtoare se
apreciazã cã apar la vârstnici, persoane cu experientã prin
manipularea gresitã a armamentului.
Aprecierea circumstantelor de producere a leziunilor prin arme
de foc numai folosind datele furnizate de prezenta factorilor
secundari ai impuscãturii este limitativã si poate determina erori
dacã se utilizeazã numai analiza macroscopicã sau de analizã a
nitriţilor.
Am propus o coloraţie specificã pentru antimoniu si pentru
plumb (rhodizonat de Na) care poate fi folositã la cercetarea de la
faţa locului sau in analiza distantei de tragere folosind cupe
microscopice specifice. Mai multe trageri experimentale sunt
necesare pânã a putea stabili o corelaţie matematicã intre adâncimea
de intrare a FSI si distanţa de tragere. Rezultatele experimentului
nostru sunt incurajatoare si sunt conforme cu cele publicate in
ultimul an in literatura de specialitate studiatã. In plus examenul
microscopic al FSI coloraţi cu rhodizonat permite aprecierea destul
de obiectivã a distanţei de tragere când ţeava s-a aflat in limita de
actiune a factorilor secundari (adancimea de patrundere si diametrul
232
RATA HORIA TEZA DE DOCTORAT
particulelor fiind destul de caracteristice). Analiza FSI singuri nu
poate duce la o elucidare perfectã a circumstanţelor de produce a
decesului prin arme de foc.
Cercetarea este mai complexã si impune analiza concomitenta
a leziunilor produse de proiectil (localizare, destructie tisulara,
trauiectoie in ţintã etc) in asociere cu elemente criminalstice de
anchetã (existenţa sau nu a inscrisurilor justificative, declaratia
anturajului etc) va duce la o clarificare substanţialã a
circumstantelor de producere a leziunilor prin arme de foc.
Acesta este un argument suplimentar in justificarea notiunii de
balisticã medico-legalã si pentru cooptarea si utilizarea experienţei
medicului legist incã din primele faze ale anchetei judiciare. In
acest sens putem descrie analiza fracturilor secundare si terţiare la
nivelul craniului in caz de orificiu de intrare si de iesire si
delimitarea clarã a celor douã orificii. In acord cu observaţiile din
literaturã si noi am observat cã fracturile secundare si tertiare sunt
mai evidente la nivelul orificiului de intrare (50%) si cã acestea
migreazã in 30% din cazuri cãtre baza craniului. In 40% din cazuri
nu s-a putut diferenţia separat OI in raport cu OE dar statistic o
accentuare a fracturilor la nivelul OE se poate intâlni doar in 10%
din cazuri. La nivel toracic, evidenţierea suicidului prin analiza
hainelor rãmâne regula „de aur”. In foarte rare circumstanţe
sinucigasul se dezbracã complet dar probabil pentru o mai bunã
precizie sunt rare cazurile in care suicidul se realizeazã prin
impuscare prin haine „de iarnã”
Elementele de balisticã medico-legalã propuse sunt eficiente si
pot explica mai riguros circumstanţele de producere a decesului in
cazul morţii prin arme de foc..
Aprecierea distantei de tragere prin analiza fenomenului de
backspatter a fost consideratã sigurã in condiţiile in care intre
agresor si victimã existã o distanţã de maxim 2 metri si depinde de
energia de impact a proiectilului si de tipul acestuia. De multe ori
insã fenomenul este greu de evidenţiat in realitate. In studiul nostru
nu a fost descris decât in mai puţin de 3% din cazuri.
Escoriatiile lãsate de reculul armei in spatiul interdigital I
reprezintã iarãsi o alternativã teoreticã care nu a fost descoperitãin
studiul nostru si ţine mai ales de tipuri de arme care nu sunt in uz.
Evaluarea formei proiectilului – cea originalã dar si cea
deformatã recuperatã din victimã, aprecierea formei si
dimensiunilor orificiilor de intrare si iesire, cunoasterea presiunilor
generate de interactiunea cu tesuturile si precizarea fenomenelor
233
RATA HORIA TEZA DE DOCTORAT
fizico-mecanice care apar in diferite ţesuturi la contactul acestora
cu energia cineticã eliberatã de proiectil, duc la o apreciere a
leziunilor si a circumstanţelor de producere a acestora mult mai
corectã.
Un element important in studiul caracterului autoprodus al
leziunii este cel al poziţiei si localizãrii orificiului de intrare.
Acesta trebuie sã fie accesibil propriei mâini a victimei, trebuie sã
intereseze direct un organ vital, acţiunea sã fie asociatã cu tendinţe
suicidiare repetate declarate de martori credibili sau sã fie asociate
cu circumstanţe specifice medico-biologice (alcoolemie, consum de
droguri, diagnostic de boalã incurabilã). Sinucideri „pe cer senin” si
fãrã explicaţii sunt rare si trebuiesc in totdeauna privite ca fiind
posibile dar foarte rare in practicã.
Analiza corectã a cadavrului si a locului faptei si efectuarea
unei autopsii de bunã calitate de cãtre acelasi medic legist care a
efectuat cercetarea preliminarã sunt elemente la fel de importante in
stabilirea unui diagnostic medico-legal de calitate.
In cazul leziunilor produse prin explozii am constatat un
numãr superior al bãrbaţilor implicati in explozii accidentale
indiferent de cauzã. Exploziile casnice produc frecvent un numãr
mic de victime in timp ce accidentele de muncã implicã frecvent
mai mult de o persoanã printre victime. Vârsta acestora a
demonstrat o prezenţã majoritarã a perosanelor adulte si
experimentate, (40-60 ani) iar alcoolemia la cadavru a fost rar
decelatã ca fiind prezentã si mai ales in cantitãţi mari (25% din
cazuri). In cazul leziunilor produse prin arme de foc, alcoolemia a
fost semnificativ mai mare si mai des intâtnitã.
Numãrul de regiuni lezate a fost frecvent mai mare decât una.
Leziunile au avut o distribuţie destul de echilibratã, fapt ce a permis
supravietuirea victimelor in spital pentru perioade de timp diferite.
Cauza imediatã a mortii a fost lezarea capului si a organelor interne
cu hemoragie asociatã dar au fost multe cazuri in care decesul s-a
produs datoritã socului toxico-septic si MSFO.
Pentru a avea o bunã corelaţie intre mecanismele lezionale si
presiunea de producere a leziunilor am analizat frecventa leziunilor
pulmonare, abdominale cavitare si a urechii medii stiind cã pentru
ureche sunt mecesare presiuni de peste 10Psi, pentru plaman de
peste 50 PSI iar pentru abdomen de peste 80 Psi pentru realizarea
rupturilor decelabile macro si microscopic.
Am constat cã in cazurile investigate de noi, in 40% din cazuri
victimele au fost supuse unei barotraume de peste 20 PSi (afectare
234
RATA HORIA TEZA DE DOCTORAT
timpanicã si a urechii medii), in 30% din cazuri presiunea a fost
peste 50Psi (leziuni toracice de tip pneumotorax si in 25% din
cazuri de peste 80 PSI.
Leziunile urechii medii sunt frecvent decelate si la
supravietuitorii exploziilor si sunt in 40-50% din cazuri asociate cu
tulburãri majore vestibulare. Leziuni specifice ale aparatului
vestibular sunt greu de evidenţiat practic la decedat; in acelasi timp
se consierã cã urechea medie joacã un rol de tampon protejãnd
urechea internã in cazul cresterii presionale mari. Asocierea
fracturilor de baza de craniu cu leziuni ale urechii interne sunt
vizibile la autopsie dar gravitatea mare a leziunilor cerebrale
genereazã menţionarea acestora in majoritatea cazurilor investigate.
Pentru a putea inţelege legãtura dintre barotraumã si leziunile
pulmonare observabile la victimele implicatre in decese prin
explozii am realizat un experiment pe animal, supunând animalele
in prealabil asomate la o presiune intrabronsicã variabilã. Am
constat douã evenimente importante: 1. ca presinea necesarã pentru
producerea leziunilor este mult mai micã decât cea presupusã la om
(29 kPA = aproximativ 5 PSI) produce leziuni destructive alveolare,
infiltrat hematic traheo-bronsic. 2 Efectele leziunilor asupra
tesuturilor pulmonare se pot asocia si genera rupturi septale
nespecifice. Embolia pulmonarã cu material gras este insã generatã
de presiuni ale exploziilor care depãsesc pragul de 50PSI si aceste
modificãri pot fi considerate definitorii in analiza dinamicii
exploziei. Leziunile timpanice au si ele valoare prag insã sunt mai
greu evidenţiabile pe animal. Leziunile abdominale au valoare in
aprecierea detonaţiei si apar la presiuni mult superioare celor
pulmonare fapt ce explicã numãrul rar de acest tip de leziuni decelat
la victimele aflate aproape de centrul exploziei si care sunt de
obicei fragmentate.
In cazul analizei leziunilor la supravieţuitori s-a constat de
diferiţi autori cã afectarea timpanului, desi frecvent asociatã cu
leziuni pulmonare, nu poate fi consideratã leziune santinelã.
Investigarea pulmonarã a supravietuitorilor chiar fãrã leziuni
timpanice reprezintã regula datoritã evoluţiei foarte rapide a
contuzei pulmonare care nu a fost decelabilã la prima examinare.
Deşi nu putem considera leziunile produse prin arme de foc
sau prin explozii ca fiind probleme de sănătate publicã in România,
medicii, indiferent de specialitate, trebuie sã educe populaţia in
sensul menţineri unui control legal accentuat al accesului la arme –

235
RATA HORIA TEZA DE DOCTORAT
singura mãsurã capabilã sã limiteze implicaţiile medico-juridice a
acestui tip de traumatism in viitor.
Implicarea medicilor legisti in programe de protejare a
populatiei si educarea medicilor rezidenti in specialitãţile chirurgie
si ATI precum si a urgentologilor privind posibile efecte ale
leziunilor produse prin arme de foc si prin explozii teroriste.
Organizarea unor structuri mixte medicale militare si civile capabile
sã asigure momentul corect al intervenţiei, triajul corect al
victimelor supravietuitoare si protejarea cãmpului infractional
contra poluãrii post intervenţie reprezintã deziderate mportante care
se descrind din studiul efectuat de noi.
Medicina legalã la nivel mondial este pe cale sa-si schimbe
orientarea – dintr-o specialitate care interpreteazã datele medico-
biologice in folosul justiţiei ML va deveni intr-un viitor nu prea
indepãrtat o specialitate complexã medico-stiintificã aptã sã aducã
un surplus de protecţie la nivel populaţional. O specialitate medico-
militarã chematã sa asigure protecţia populaţiei civile? Poate sã
parã o simplã speculaţie de moment dar realitatea din ce in ce mai
complexã a rãzboiului contra terorismului o va confirma intr-un
viitor nu foarte indepãrtat.
Concluziile elaborate de noi au impact asupra mai multor
discipline medicale si militare putând fi utilizate in elaborarea
triajului eficient, a gradului de pregãtire a spitalelor de urgenţã in
pregãtirea personalului etc.
O bunã pregãtire in specialitate, o informare permanentã, o
minte clarã si deschisã catre experiment reprezintã elemente care
garanteazã pregãtirea medicului legist in specialitate si capacitatea
lui de a face faţã provocãrilor viitorului.

236