AŞEZARILE RURALE

1. Elemente generale:
- caracterul teritorial al satului, prin cele două componente fundamentale:
intravilanul (vatra satului) şi extravilanul (moşia - terenurile de cultură, pădurile, etc.)
- dinamica aşezărilor rurale: deplasarea vetrei satului (spontană, prin voinţa
proprietarului terenului sau prin măsuri administrative), dispariţia şi apariţia aşezărilor;
ocuparea şi exploatarea economică progresivă a teritoriului prin colonizare (internă şi
externă)
- menţionarea satelor în documentele istorice: sec. XI în Transilvania, sec. XIV în
Ţara Românească şi Moldova
2. Satul ca formă de viaţă socială:
- obştea sătească - organizare comunitară care a asigurat evoluţia în virtutea
obiceiului şi a "legii pământului". Cauzele succesive care au dus la erodarea autorităţii
obştii săteşti: apariţia proprietăţii private (în vatra satului şi apoi în extravilan),
pătrunderea unor elemente străine obştii, vânzarea terenurilor, intervenţia administrativă în
perioada modernă.
- satul devălmaş - expresia fizică a obştii săteşti
3. Criterii de clasificare a satelor: istoric; statutul de existenţă - sate libere şi sate
aservite (domnitorului, boierilor, mănăstirilor); modul de apariţie - spontană şi de
colonizare; geografic - sate de munte, de deal şi de câmpie; mărimea; structura (relaţia
spaţială dintre gospodării, elementul fundamental constitutiv al satului) - cu gospodării
izolate, răsfirate şi adunate; forma - neregulată şi regulată; dependenţa dintre satul (regulat)
geometric, colonizarea teritoriului şi existenţa planului prestabilit şi. apoi, a proiectului;
funcţiunea predominantă - sat pastoral, agricol şi mixt; etnia populaţiei preponderente
4. Tipuri principale de aşezări rurale, având caracteristici rezultate din corelarea
criteriilor:
a. până în secolul al XVII-lea
- sate cu gospodării izolate (risipite), considerate forma cea mai veche, din cauza
structurii embrionare; situare în teritoriu, funcţiune etc.
- sate cu gospodării împrăştiate (răsfirate): situare în teritoriu, funcţiune etc
- sate liniare (de vale şi de drum); situare în teritoriu, funcţiune etc. Cazul particular
al satelor săseşti din Transilvania.
- sate cu gospodării aglomerate: situare în teritoriu, funcţiune etc.
b. secolul al XVIII-lea
- colonizarea tereziană din Banat; importanţa dispoziţiilor imperiale (1766) privind
întocmirea planurilor şi a regulilor de construcţie
c. epoca modernă
- Regulamentul Organic şi perioada regulamentară în Principatele Române: măsuri
pentru regularizarea satelor existente şi apariţia proiectelor de sate noi; proiecte-tip pentru
clădirile comunitare.
- reformele agrare din 1864 şi 1919-1921: colonizarea şi proiectele de sate noi;
caracteristicile acestora.
 2

TRANSILVANIA ŞI BANATUL

Micile formaţiuni statale româneşti existente in secolele X-XI în zona cuprinsă

între răul Tisa şi arcul Carpaţilor, au fost cucerite treptat de către ungurii instalaţi în
Panonia spre sf. sec. IX. La sfârşitul veacului al XI-lea, are loc organizarea Transilvaniei
ca voievodat şi anexarea sa la regatul maghiar. Principat autonom sub suzeranitatea regilor
unguri, apoi sub cea otomană (începând din 1541), provincie a Imperiului habsburgic (din
1699).
Banatul este inclus regatului, sec XIII ---> comitatul de Timiş; după bătălia de la
Mohacs,1526, Banatul formează împreună cu Transilvania un principat autonom sub
suzeranitate turcească; 1552, cucerire otomană; 1716, cucerire de către habsburgi; în 1780.

CONSOLIDAREA CUCERIRII MAGHIARE

Cucerirea Transilvaniei se desfăşoară în etape. Regatul maghiar nu are încă

mijloacele şi nici efectivele necesare consolidării cuceririi. Puţinele puncte fortificate -
cetăţi sau castre regale - nu pot susţine o poziţie de forţă în zonă. De aici ----> colonizarea
altor populaţii la graniţe
- cavalerii ioaniţi (în Banat)
- cavalerii teutoni, 1211-1225
- populaţie de origine germană, "saxones" (nume colectiv pentru franconi,
flamanzi, valoni), primul grup mai mare în sec. XII; stabiliţi la început în
sudul Ardealului şi zona Bistriţei; se extind către centrul Transilvaniei în
sec. XIII; colonizarea se încheie la începutul sec. XIV

* Construcţii de apărare
§ Cetăţi sau castre regale
Dreptul de a construi cetăţi - drept regal. Construcţia lor avansează spre est pe
măsură ce se încearcă consolidarea cuceririi. Multe dintre ele au dispărut sau au fost
transformate de-a lungul timpului, purtând pecetea stilurilor care s-au succedat în Europa
centrală (Renaştere, Baroc, etc.). Faza iniţială, cea la care ne referim, îmbracă forme
simple, destinate să adăpostească o garnizoană regală. Exemple: Deva, Odorhei, Ciceu,
Hunedoara.
§ Cetăţile Cavalerilor teutoni
Caracter tehnic, astilistic, determinat strict de evoluţia armamentului de atac şi de
apărare; dimensiuni dictate de potenţialul uman - o cât ami mare suprafaţă de teren
înconjurată de ziduri cu perimetru cât mai scurt; amplasare cât mai greu accesibilă,
ocupând în acelaşi timp puncte importante pe căile de acces. Exemple: Feldioara
(Marienburg), Codlea, Cetatea Crucii.
§ Aşezările saşilor din Transilvania
Bisericile fortificate săteşti, cetăţile ţărăneşti
La început se construiesc cetăţi de refugiu aparţinând mai multor sate, în paralel cu
reşedinţele fortificate ale "greavilor" (donjon înconjurat de val de pământ sau ziduri).
Aceste construcţii se dovedesc ineficiente la năvălirea tătarilor (1241) şi sunt abandonate.
Se trece la fortificarea mai vechilor biserici săteşti sau la construirea unora noi, gândite de
la început ca alcătuiri defensive (sec. XIV-XV).
 3

Bisericile săseşti - romanice la începutul colonizării, exemple

- gotice după mijlocul sec. XIV, exemple

Moduri de fortificare:
1. BISERICA
- transformarea turnului-clopotniţă de la vest în donjon (turnul capătă acces separat,
la parter ---> depozit de arme şi provizii, etajele au guri de tragere, drum de strajă cu
machicouli-uri la partea superioară);
- ridicarea unui al doilea turn deasupra corului (la est), având aceeaşi funcţiune cu
turnul de vest, adeseori comunicând prin pod cu acesta;
- supraetajarea navei cu un nivel folosit pentru apărare şi refugiu, mai ales atunci
când corpul bisericii este paralel cu drumul; coridor de apărare scos în consolă de-a lungul
navei.
2. INCINTA DE ZID
* Cea mai veche formă ---> circulară sau ovală, preluând forma valului de pământ,
peste care sunt adeseori ridicate - avantaje ---> eliminarea unghiurilor moarte; formă
poligonală neregulată, obligată de neregularităţile terenului; formă rectangulară, în cazurile
în care biserica era amplasată în mojlocul satului, pe teren plat.
- poartă cu turn şi uneori tunel de intrare;
- alte turnuri amplasate în locuri expuse sau/şi machicouli-uri cu acces din drumul
de strajă sau/şi din turnuri;
- dublarea zidului spre exterior cu un zid mai scund (zidul-scut);
- uneori şanţ de apă cu pod ridicător.

Cetăţi ţărăneşti ca cele de la Prejmer sau Hărman, având un şi mai pronunţat

caracter defensiv, puteau adăposti în caz de pericol întreaga obşte sătească şi bunurile ei.

* ARHITECTURA POPULAŢIEI ROMÂNESTI DIN TRANSILVANIA

§ Curţile cneziale româneşti

Tara Haţegului şi Maramureşul

Mici posesiuni feudale româneşti persistă şi după cucerirea maghiară. Din alcătuirea
curţilor unor juzi (cneji) români din Tara Haţegului, se mai păstrează doar bisericile (capele
de curte): bisericile din Streisângeorgiu (a doua jumătate a veacului al XI-lea),
Sântămărie-Orlea şi Strei (cca. 1270), Densuş (sec.XIII), de relativ mici dimensiuni,
sunt alcătuite pentru a servi ritualului ortodox. Turnurile-clopotniţă situate pe faţada de
vest, ca şi înfăţişarea generală - volume distincte adăpostind naosul şi altarul - sugerează
influenţe ale arhitecturii romanice şi gotice.
În Maramureş, numeroase mănăsturi şi biserici ale cultului ortodox - azi dispărute
- au fost ridicate de cnejii locali în secolele XIII-XIV.
În sec. XIII papalitatea interzice practicarea cultului ortodox în Ardeal, regii unguri
interzic ridicarea de biserici ortodoxe de piatră.

§ Arhitectura de lemn, bisericile

Arhitectura sătească (case, anexe gospodăreşti, mori de vânt şi de apă, biserici) -
construită din lemn ---> materialul de construcţie cel mai la îndemână. De aici o întreagă
artă constructivă se dezvoltă, se rafinează, iar cele mai spectaculoase exemple sunt cele ale
 4

bisericilor de lemn din Ardeal. De remarcat că volumetria acestora sugerează influenţe ale
arhitecturii bisericilor de zid romanice sau gotice - stiluri specifice bisericilor săteşti
catolice de pe teritoriul Transilvaniei. Exemple, Maramureş.

ORAŞUL MEDIEVAL

1. Condiţiile generale istorice: organizările statale din Transilvania, Muntenia şi

Moldova; colonizarea saşilor în Transilvania şi suzeranitatea otomană în teritoriile
extracarpatice
2. Organizarea teritoriului
- structurarea proprietăţii asupra terenului: preeminenţa domnitorului (regelui)
asupra teritoriilor fără stăpân, neorganizate din punct de vedere social şi politic sau asupra
celor cucerite. Formarea domeniilor feudale prin donaţii către nobili, clerici sau
conducători militari. Proprietatea consolidată asupra terenului urban: domnitorul,
nobilimea, orăşenii, biserica şi mănăstirile. Transferul terenurilor prin vânzare/cumpărare,
condiţionată de embatic şi protimissis.
- organizarea administrativă a teritoriului: judeţe, în Ţara Românească şi Moldova,
comitate (scaune, în zonele locuite de coloniştii saşi), în Transilvania. Structuri de
polarizare ale oraşelor: suprafaţa urbană propriu zisă, hotarul, ocolul.
3. Caracteristicile generale ale oraşelor
- modul de formare: pe amplasamentul unor aşezări romane, dar marea majoritate s-
a format spontan, prin dezvoltarea unor aşezări rurale, prin coagularea populaţiei pe lângă
castele, în locuri consacrate de târg, la principalele vaduri etc.
- condiţiile de dezvoltare ale oraşelor
- administraţia oraşelor: structuri proprii de conducere, dublate, în zonele
extracarpatice, de autoritatea domnitorului
- locuitorii (ocupaţii principale, componenţă etnică şi socială)
4. Oraşele din Transilvania
- etape ale evoluţiei:
- începând cu sec. IX - perioada prestatală: centrele voievodatelor şi cnezatelor tind
spre statutul urban.
- începând cu sec. X-XI, odată cu cucerirea traptată a teritoriului de către statul
maghiar; organizarea Transilvaniei ca voievodat autonom. După atacul tătar din 1241 se
consideră că începe istoria medievală a oraşelor din Transilvania.
- majoritatea oraşelor au fost fortificate, la început cu materiale perisabile, apoi
incintele au fost refăcute din piatră.
Contribuţia coloniştilor saşi. Chemaţi de regele Ungariei pentru a asigura
frontierele dinspre est şi sud a regatului, aceştia s-au stabilit în Transilvania între a doua
jumătate a sec. XII şi prima jumătate a sec. XIV; fenomenul este contemporan cu o
colonizare semnificativă în întregul centru şi est al Europei.
- structura generală a oraşului marcată de principiile şi modelele spaţiale aduse de
colonişti, adaptate condiţiilor de teren: divizarea regulată a terenului, în parcele alungite,
nediferenţiată în raport cu funcţiunea teritoriului urban; existenţa unei pieţe centrale
(Sebeş, Bistriţa) sau a unui ansamblu de pieţe (Braşov, Sibiu), ca elemente spaţiale
principale; locuinţele sunt aliniate la stradă, unificate prin ziduri care disimulează curţile,
asigurăndu-se unitatea spaţială a străzilor şi pieţelor;
 5

- principale programe de arhitectură: catedrala, mănăstiri, spitale, primăria, hale

comerciale, uneori locuinţe-turn (reconstituite, de exemplu, la Sibiu).
- structuri planimetrice particulare: oraşe cu piaţă centrală cu biserică fortificată
(Sebeş, Bistriţa), oraşe dezvoltate pe platforme diferite ale terenului (Sibiu, Mediaş,
Sighişoara), oraşe alcătuite din structuri spaţiale şi etnice variate (Braşov).
- configuraţiile spaţial-volumetrice marcate de existenţa fortificaţiilor şi de
fronturile unitare ale spaţiilor publice, iar silueta oraşului este dominată de volumetria
bisericii.
5. Oraşele din Ţara Românească şi Moldova
- structura generală condiţionată de absenţa limitelor fizice (fortificaţiile), generând
interpătrunderea zonelor urbanizate cu cele neocupate sau utilizate drept terenuri agricole;
dezvoltarea tentaculară a urbanizării, de-a lungul principalelor căi de legătură în teritoriu.
Sisteme defensive, în absenţa zidurilor de incintă.
- diferenţierea funcţională a teritoriului - zona comercială şi meşteşugărească,
legată, de cele mai multe ori, de curtea domnească, pe de o parte, şi zonele de locuit, pe de
alta - este exprimată de parcelar: parcele de dimesiuni mici în zona târgului şi terenuri de
dimensiuni mai mari, crescând spre periferie, în restul oraşului;
- zonele de locuit organizate în comunităţi grupate în jurul unei biserici (parohii,
cartiere), ocupând suprafeţe diferite de teren (centru - periferie); existenţa, în anumite
cazuri a unor grupări comunitare pe criterii etnice
- programe de arhitectură: locuinţa, biserica, mănăstirea, hanul (începând cu sec. al
XVII-lea), curtea domnească, locuinţa boierească.
- imaginea oraşului este marcată, pe de o parte, de caracterul discontinuu al zonelor
urbanizate, de abundenţa vegetaţiei şi de amplasarea foarte variată a locuinţelor pe
proprietate, în zonele de locuit şi, pe de alta, de prezenţa fleşelor numeroaselor biserici.
- etape ale evoluţiei:
- perioada prestatală (până la mijlocul sec. al XIV-lea): se caracterizează, în
general, prin atingerea unui grad incipient de urbanizare, şi prin prezenţa modelelor de
organizare din Transilvania în oraşele colonizate (Baia, Siret, Câmpulung Muscel).
- perioada formării şi consolidării statelor centralizate (până în a doua
jumătate a sec. XVI.): apar curţile domneşti, uneori decisive în organizarea localităţilor; are
loc un salt spre urban, iar intervenţia puterii centrale este sugerată de anumite structuri
stradale coerente (liniară - Suceava, Roman, Ţârgovişte, fusiformă - Piteşti, Câmpulung,
echer - Iaşi).
- până la începutul sec. XIX: interes redus al domniei pentru dezvoltarea
oraşelor; în consecinţă, are loc creşterea preponderent spontană, prin adaptarea la sit şi la
direcţiile de interes teritorial.
- comentarea unor exemple

*Programe de arhitectură din oraşele transilvane

1.Conectată la arhitectura central europeană, arhitectura religioasă din oraşele

transilvane prezintă în general forme ale Goticului: Biserica Sf. Bartolomeu din Braşov
(sec.XIII), Biserica Neagră (1384-1477), biserica evanghelică din Sibiu (sec.XIV-
XV), ca şi biserica "din deal" din Sighişoara (1345-1515) sau biserica Sf. Margareta
din Mediaş (sec.XIV-XV).
Uneori aceeaşi construcţie poartă amprenta unor stiluri diferite, rezultat al unor
distincte etape de construcţie. Astfel, biserica evanghelică din Sebeş (sec. XIII-XIV),
 6

începută în stil romanic, a fost continuată cu un splendid cor gotic; catedrala Sf. Mihail
din Alba Iulia (sec.XIII-XVII), cel mai valoros monument de artă medievală din
Transilvania, îmbină forme ale Romanicului târziu cu unele ale Goticului, precum şi cu
completări de mică amploare din epoca Renaşterii.

-1526, bătălia de la Mohacs, Ungaria tranformată în paşalâc,

-1541, Transilvania - voievodat independent sub suzeranitate turcească;
- întrerupere până la sf. sec.XVII a relaţiilor cu lumea central europeană; cca. 150
de ani de evoluţie proprie a formelor arhitecturale, contaminate deja de Renaştere, dar în
domeniul construcţiilor civile;
-1556, Dieta hotărăşte secularizarea averilor bisericii catolice - nu mai sunt fonduri
pentru a realiza construcţii religioase de amploare;
- protestantismul preia bisericile catolice existente.

Singura construcţie religioasă transformată în stil renascentist - biserica

evanghelică din Bistriţa (sec. XIV-XVI), iniţial bazilică gotică cu trei nave.
De-abia după ocupaţia habsburgică (1699), ofensiva catolică va determina ridicarea
unor construcţii religioase noi, de factură barocă. Ex. biserica romano-catolică din
Timişoara (1736-1773), catedrala romano-catolică din Oradea (1750-1779)
împreună cu palatul episcopal.

2. Locuinţele - formă îngustă a lotului; până în sec. XV, locuinţe cu caracter

modest. Dezvoltarea oraşelor modifică statutul social al unei pături importante - patriciatul
urban - care îşi construieşte, pe loturile existente, înglobând adeseori părţi ale vechilor
construcţii de factură medievală, noi locuinţe de factură renascentistă.

Caractere definitorii:
- la parter, spre stradă ---> atelierul sau prăvălia, gang de trecere spre curte
- etaj cu dublu tract spre stradă
- uneori soluţii constructive (sisteme de boltire) şi elemente sculptate
renascentiste - ancadramente, portaluri
- regim închis al fronturilor stradale; în zonele intens comerciale - pieţe -, unde
etajul este în parte susţinut de arcaturi continue. Ex. Bistriţa, Sibiu, Braşov
- faţade viu colorate, uneori pictate

In sec. XVIII, după ocuparea habsburgică, accesul nobilimii, până atunci fără
drepturi în cadrul oraşelor ---> palate - construcţii ample, ocupând mai multe loturi,
organizate în jurul unor curţi interioare cu decor baroc; proces de transformare a
construcţiilor existente, sau chiar de demolare a lor, accelerat în a doua jumătate a sec.
XIX, astfel încât s-au păstrat prea puţine case renascentiste şi cu atât mai puţin ale epocilor
anterioare.

3. Alte construcţii orăşeneşti: casa sfatului - în afară de Braşov, amplasată într-unul

din turnurile fortificaţiei oraşului, sau amenajate în foste construcţii de locuit; la fel şi
hanurile; şcolile - funcţionau în construcţii noi, asemănătoare locuinţelor, fie în mănăstiri
dezafectate.

*Construcţii în afara oraşelor

 7

§ Castele şi curii
Reşedinţe de ţară ale nobilimii, principilor şi guvernatorilor Transilvaniei.
Castelul - funcţiune de locuire, incluzând şi ample spaţii gospodăreşti legate de
exploatarea proprietăţii, precum şi reduse amenajări defensive. Curia - mai modestă; fie
locuinţă temporară a unui nobil de la oraş, fie reşedinţă permanentă a unui nobil mai puţin
înstărit; amplasată şi ea în cadrul moşiei . Uneori o mai veche curie este amplificată şi
transformată în castel.

Primele realizări mai importante în domeniul rezidenţial nobiliar în epoca

Renaşterii - transformări ale unor cetăţi, sacrificându-se vechile rosturi militare în favoarea
unor noi cerinţe ale epocii: modificări şi amplificări ale spaţiilor interioare, amplificarea
relaţiei cu exteriorul prin mărirea golurilor ferestrelor, utilizarea unor spaţii deschise şi
acoperite - logii. Ex. Hunedoara, Făgăraş.
Castelele nou construite: configuraţie de plan - patrulater mai mult sau mai puţin
regulat; 2-3 niveluri; dublu tract cu logii, turnuri de colţ (amintire a funcţiunii defensive,
transformată acum în decor). Materiale de construcţie: piatră, piatră + cărămidă, uneori
paiantă; sisteme de boltire diverse sau acoperirea încăperilor cu tavane de lemn pictat;
ornamentaţia faţadelor - ancadramente de piatră sculptată ale uşilor şi ferestrelor, portaluri
de intrare cu steme şi inscripţii; grădini şi chioşcuri (sau case de vară) accentuează relaţia
cu exteriorul.

- 1620-1650 - perioadă de mare avânt constructiv în domeniul rezidenţial:

Ex. Aghireş, Buia, Dumbrăveni, Lăzarea, Vinţu de Jos, Mănăstirea, Criş, Medieşul
Aurit.
- după cucerirea habsburgică, reşedinţe de factură barocă sau cu
transformări baroce: la Gorneşti, Bonţida, ş.a.

§ Arhitectura bisericii greco-catolice

Tot de factură barocă vor fi şi bisericile zidite de românii trecuţi la biserica unită
greco-catolică, ce vor avea din 1699, dreptul de a-şi zidi propriile lăcaşe de cult în oraşe.

§ Ctitorii ale domnilor din M şi TR

Ctitorii ale domnilor din principatele române vecine - ca bisericile din Vad şi
Feleac zidite de Stefan cel Mare, biserica din Scheii Braşovului ridicată de Petru Cercel,
mănăstirea de la Sâmbăta şi bisericile din Făgăraş şi Ocna Sibiului, construite din
porunca şi cu cheltuiala lui Constantin Brâncoveanu.

ORAŞELE IN SECOLUL AL XVIII-LEA

1. Ţara Românească şi Moldova:

- oraşele îşi continuă dezvoltarea lentă, spontană, de până atunci. Constantin
Brâncoveau a anihilat total structura medievală a conducerii oraşelor, centralizănd integral
administrarea acestora.
- interesul aparte pe care-l prezintă proiectul de cod urban al lui Mihail Fotino,
elaborat în timpul primei domnii a lui Alexandru Ipsilanti (1775-1777). El reprezintă un
prim ansamblu de reguli elementare ale construcţiei urbane, bazat pe preluarea unor vechi
 8

texte bizantine; proiectul de cod urban încearcă să introducă dreptul cutumiar românesc în
dreptul scris.
2. Transilvania:
- contextul politic: înfrângerea turcilor la Viena (1683) a fost urmată de
expansiunea austriacă spre răsărit şi în 1686 Transilnvania trece sub protectoratul
împăratului austriac. Diploma leopoldină (1691) şi pacea de la Karlowitz (1699)
consfinţesc instaurarea stăpânirii habsburgice asupra principatului. Prin pacea de la
Passarowitz (1718), imperiul habsburgic îşi asigură stăpânirea asupra Olteniei (pentru o
perioadă de 20 de ani) şi asupra Banatului.
- consecinţeţe asupra structurii defensive teritoriale. Introducerea, de către austrieci,
a sistemului de fortificaţii de tip Vauban; caracteristici, materiale de construcţie. Exemple
de cetăţi militare: Alba Iulia, Arad, Oradea.
- oraşe noi:
a. Blaj, după un plan întocmit la Viena, la solicitarea episcopului Inocenţiu
Micu. Cea mai semnificativă parte este marea piaţă, având pe o latură clădirea barocă a
catedralei mitropolitane greco-catolice şi construcţiile care au adăpostit şcolile Blajului.
b. Gherla, oraş fondat în primii ani ai secolului, de o colonie de armeni,
după un plan întocmit, probabil, la Roma. Caracteristicile planului, a locuinţelor şi prezenţa
elementelor decorative baroce.
c. Timişoara. Construcţia noului oraş (în urma demolării oraşului medieval,
cucerit de la armatele otomane), se înscrie în vastele măsuri de amenajare a teritoriului
(regularizarea şi canalizarea râurilor, asanarea mlaştinilor, realizarea satelor pe plan
prestabilit etc. Este proiectată o nouă fortificaţie şi, după principii urbanistice noi, planul
oraşului din interiorul fortificaţiilor (cetatea). Caracteristicile principale ale oraşului: trama
stradală ortogonală, insule regulate, fronturile continue, ponderea pieţelor (ca reflex al
spaţialităţii baroce), regulile de construire a clădirilor, tipologia imobilelor de locuit etc.
- noua imagine a oraşului: influenţa apariţiei noilor biserici baroce asupra siluetei
urbane şi importanţa realizării marilor palate baroce asupra configuraţiei spaţiale,
volumetrice şi formale a spaţiului urban.

MOLDOVA SI ŢARA ROMÂNEASCĂ - sec XIV-XVIII

* Intemeierile
° TR ---> pe locul unor voievodate şi cnezate preexistente,
localităţi săseşti, Moldova ---> dezvoltare şi consolidare rapidă datorată
drumurilor comerciale ("drumul moldovenesc" care îl înlocuieşte pe cel "tătărăsc")

° Actul întemeierii
* act de autoritate, de insubordonare faţă de Regatul maghiar
* întemeiere de independenţe locale ce-şi afirmă existenţa prin
înscăunarea unui principe şi aderarea la cultul bizantin, cult care: este diferit
de cel oficial din Regatul maghiar din care provin întemeietorii, este cultul populaţiei
existente, poartă aura imperială şi are calitatea de a avea centrul la oarecare depărtare ce
face grea sau imposibilă o intervenţie din acea zonă

° permanenţe - vecinătatea unor mari puteri

 9

* nesiguranţa zilei de mâine, conştientizarea pericolului

permanent
* neatârnarea ---> credinţă în valorile tradiţionale, exprimarea
ataşamentului faţă de creştinismul ortodox (N.Iorga)

° structura socială
- ţărănime - liberă (răzeşi, moşneni)
- rumâni, iobagi, clăcaşi, posluşnici

- boieri - mari proprietari

- dregători
- căpetenii de oşti alături de domni până la MV

- orăşeni - oraşul ---> proprietate domnească, primeşte de la domnie

privilegiul autonomiei admnistrative,
autoritatea domnească şi, din veacul XVII, cea
boierească exercitându-se totuşi destul de puternic, iar
autoritatea orăşenească rămâne cu prerogative minore

* meşteşugari, negustori, a căror ocupaţie este şi aceea

de cultivatori
* "burghezie de import" , negustorimea nu alcătuieşte o
stare socială ci este mai curând privită ca o posibilitate
de ascensiune spre ranguri boiereşti
* primele înregistrări de bresle, târziu: sec. XVII ---> 1641
* cler înalt şi parohial
* boierime, mai ales din sec. XVII

*instituţiile
° forma de guvernământ ---> domnie absolută; domnul "stăpâneşte întreg
pământul ţării, exercită funcţia legislativă, administrează ţara, împarte dreptatea, exercită
funcţia militară."

° sfatul domnesc, curtea domnească, dregătorii

° biserica ---> structura şi ierarhiile religioase bizantine
° oştirea - "de la întemeiere la fanarioţi, armata a cunoscut ... transformări radicale;
oastea cea mare, singura care putea mobiliza ţara întreagă împotriva pericolului extern, şi-
a pierdut treptat însemnătatea în favoarea oastei domneşti şi a steagurilor boiereşti". Si
acestea îşi pierd importanţa "crescând în schimb rolul trupelor recrutate din mica nobilime
şi din ţărani liberi, dornici de a sluji în schimbul unor privilegii de ordin social şi
economic"
° şcoala

* Bizanţ după Bizanţ

*Programe de arhitectură -
 10

arhitectura secolelor XIV-XVIII în TR şi M, o "arhitectură de ansamblu" "

MOLDOVA

* Primele biserici
Curând după înscăunarea sa ca domn al voievodatului independent al Moldovei
(1359), Bogdan I pune să se zidească biserica Sf. Nicolae din Rădăuţi. Aceleiaşi epoci i
se datorează zidirea bisericii Sf. Treime din Siret.

* Epoca lui Stefan cel Mare - programe de arhitectură

Spre deosebire de celelalte civilizaţii sud-est europene, devenite după cucerirea
otomană civilizaţii precumpănitor ţărăneşti, manifestările de cultură din Tările române au
fost, în mare majoritate, iniţiate şi sprijinite material de către voievozi, boieri, de către
înalte feţe bisericeşti. Intre aceşti "patroni ai artelor", figura lui Stefan cel Mare - domnitor
al Moldovei între anii 1457 şi 1504 - este una dintre cele mai strălucite. El este unul dintre
marii conducători ai luptelor cu caracter de cruciadă duse împotriva puterii otmane, "atlet
al creştinătăţii" - cum îl numeşte Papa Sixtus IV.
Sub patronajul şi la îndemnul său, o activitate constructivă de mare amploare se
desfăşoară în Moldova. Cetăţi noi sunt construite acum, cele vechi sunt mărite; împreună
cu ele, mânăstirile întărite alcătuiesc un complex defensiv pe care se bizuie independenţa
ţării. Dar adevărata măsură a acestei activităţi o dau cele circa 30 de biserici zidite la
porunca sau în epoca marelui domnitor. Bisericile de curte sau de mânăstire ridicate
acum, fac mărturia unei arte constructive fără egal, îmbinând tradiţia bizantină cu
influenţe occidentale într-o manieră ce va defini secole de-a rândul specificul arhitecturii
moldovene.

* Bisericile

- arhitectura bisericilor lui Stefan - o arhitectură "a zidului"

------------------------------------------------------------------------------
* elemente cu care "lucrează" această arhitectură
- zidul + contrafortul
- arcele piezişe
- arce piezişe intersectate
- arce etajate
- multiplicarea încăperilor
---------------------------------------
* rezultate
- componente ale unei spaţialităţi dinamice
*tipologie aparte
*diferenţierea tratării încăperilor
*lumina
*efecte sculpturale ale structurii
*ansamblul naos-turlă

- Biserica de la Pătrăuţi (1487), biserica Sf. Ilie de lângă Suceava (1488), Alte
biserici, utilizând boltiri susţinute de arce piezişe sunt zidite la curţile voievodului din
 11

Vaslui (1490), Bacău (1491), Hârlău (1492), Iaşi (1491-1492), Botoşani (1496), Piatra
Neamţ (1497), ca şi la Dorohoi (1495), biserica mânăstirii Neamţ (1497), în care
spaţiilor rituale li se mai adaugă un pridvor închis şi o gropniţă - încăpere între pronaos şi
naos, destinată mormintelor ctitorului şi familiei sale.

* Bisericile secolelor al XVI-lea şi al XVII-lea

* Cele două linii evolutive de deschidere a pridvorului

- Neamţ
- Sf. Dumitru din Suceava
- Probota
---------------------------------------
- Arbora
- Humor
- Părhăuţi
- Baia
- Moldoviţa
- Voroneţ

De numele lui Petru Rareş - fiu al lui Ştefan şi domnitor al Moldovei - şi de veacul
al XVI-lea se leagă o altă strălucită manifestare a geniului artistic românesc: bisericile cu
pictură exterioară. La Arbora, Probota, Humor, Moldoviţa, Suceviţa şi Voroneţ,
splendide picturi îmbracă în totalitate pereţii exteriori ai bisericilor, ilustrând scene din
Vechiul şi Noul Testament.

* Bis. mănăstirii Galata (sf. sec. XVI) - influenţe ale arhitecturii religioase
din Valahia

* Studii de caz sec XVII - păstrarea tiparului, modificări ale formei

- Golia
- Trei Ierarhi
- Dragomirna
----------------------------------------------------------------------------------

* Evoluţie în sec. XVIII

- reducerea lăţimii pridvorului, surmontat acum de un turn-clopotniţă (uneori cu rol
de apărare)
- componente arhitecturale şi decorative de influenţă muntenească (vezi Sf. Teodori
din Iaşi )
- modificarea tiparului spaţial-planimetric şi renunţarea la elementele structurale şi
decorative tradiţionale în favoarea preluării unor modele occidentale.

* Mănăstirile Moldovei
Un capitol aparte din arhitectura Moldovei îl constituie mânăstirile. Locuri de
desfăşurare a vieţii monahale de tradiţie bizantină, ele au fost în acelaşi timp gândite şi
realizate ca puncte de apărare şi refugiu în vremuri de restrişte. Ridicate în secolele XV-
XVII, mânăstirile de la Neamţ, Putna, Bistriţa, Secu, Probota, Galata, Suceviţa,
Moldoviţa, Slatina, Solca, Cetăţuia, Dragomirna îşi înalţă şi azi puternicele ziduri cu
 12

turnuri semeţe, ca de cetate. La adăpostul lor, călugări caligrafi, întocmitori de cronici,

miniaturişti, zugravi de biserici şi pictori de icoane, mai târziu tipografi, au creat opere de
valoare, expresie a originalei culturi româneşti.

ŢARA ROMÂNEASCĂ
* Arhitectura religioasă

§ "Bisericile începuturilor"
Sub conducerea lui Basarab I se întemeiază, la ~1330, primul stat independent
românesc - Tara Românească (Valahia).
- biserica domnească Sf. Nicolae (terminată în 1352), plan "în cruce greacă
înscrisă", tip constantinopolitan
- biserica mânăstirii Cotmeana (sf. sec. XIV) aduce elemente spaţiale şi
decorative din lumea bizantino-balcanică. De plan dreptunghiular, cu cele două abside ale
altarului de-abia sugerate, ea este îmbrăcată într-o haină monocromă de cărămidă
aparentă, ale cărei unice accente coloristice sunt date de podoaba discurilor de ceramică
smălţuită.
- biserica mânăstirii Cozia (1387-1388), ctitorie a lui Mircea cel Bătrân, are un
plan treflat, cu turla rdicată deasupra naosului, asemănătoare cu modelul .
- biserica mânăstirii Dealu (1499-1501) aduce ca inovaţie sporirea numărului de
turle şi decorarea faţadelor placate cu piatră, prin registre de arcaturi inspirate din
arhitectura caucaziană.
- biserica mânăstirii Argeşului (terminată la 1517), ctitorie a lui Neagoe Basarab,
stabileşte un nou tip de construcţie, cu pronaosul lărgit incluzând o incintă interioară de
coloane. Se adoptă acum o siluetă cu patru turle şi o decoraţie care, deşi inspirată după cea
a bisericii mânăstirii Dealu, este cu mult mai fastuoasă.
- biserica mânăstirii Snagov (1517-1521) a fost înălţată de acelaşi ctitor, probabil
după modelul bisericilor de la Muntele Athos. Naosul reia aici forma de "cruce gracă
înscrisă", căreia i se alătură două abside laterale. Pronaosul, cu turlă proprie susţinută de
patru stâlpi centrali, a fost iniţial un pridvor.

§ Cristalizarea stilului sf. sec. XVI - sec. XVII

- biserica mare a Curţii din Târgovişte (pridvorul deschis)

- biserica mănăstirii Mărcuţa
- biserica mănăstirii Mihai Vodă

- tipologie şi parament

* Programe de arhitectură în secolul al XVII-lea

Promovată de domnitori cultivaţi, încurajată de condiţii istorice favorabile,

arhitectură cunoaşte o înflorire fără precedent sub domniile lui Matei Basarab (1632-1654),
Serban Cantacuzino (1678-1688), Constantin Brâncoveanu (1688-1714), Stefan
Cantacuzino (1714-1716). Avântul activităţii constructive duce la zidirea unui mare număr
de ansambluri şi edificii, răspunzând unor funcţiuni diferite:
 13

* mănăstiri (Brebu, Plumbuita, Căldăruşani, ca şi marile mănăstiri olteneşti:

Brâncoveni, Bistriţa, Arnota, Duntr-un Lemn sunt doar câteva dintre ansamblurile
monastice ale acestei epoci). Un suflu nou, cu vădite influenţe ale Renaşterii şi Barocului
occidental - primite pe filieră transilvană dar şi direct, din zona Padovei şi Veneţiei - animă
zidirile mănăstirii Hurezi, ctitorie strălucitoare a lui Constantin Brâncoveanu. Mai mult
decât oricare dintre construcţiile epocii, ansamblul de la Hurezi precum şi edificiile care îl
compun au constituit modele pentru realizările arhitecturale de până la jumătatea veacului
al XVIII-lea.

* hanuri orăşeneşti (mai ales hanurile din Bucureşti, Craiova, Piteşti)

* curţi domneşti şi boiereşti (de la tipul de curte fortificată a veacului al XVII-
lea, la reşedinţele brâncoveneşti de la Potlogi şi Mogoşoaia - al căror model va fi
preluat timp de circa 50 de ani -, urmate de construcţii mai modeste, din nou cu
caracteristici defensive, ale sfârşitului de veac XVIII).

- funcţiune şi rezolvare arhitecturală

- "sinteza muntenească" (portice, pridvoare, cursive, foişoare, loggii -
transparenţă interioară şi exterioară

MOLDOVA ŞI TARA ROMÂNEASCĂ sf. sec. XVIII - înc. sec. XIX

*Nordul Moldovei - hanurile de drum

*Oltenia - Culele şi bisericile pictate

Două caracteristici ale secolului al XVIII-lea au marcat semnificativ arhitectura din
Valahia, mai ales în zona Olteniei. Cea dintâi este permanenta nesiguranţă provocată de
desele schimbări de domni şi de şi mai desele năvăliri în scop de jaf ale paşalelor de la
Dunăre. Ea a determinat fortificarea multor reşedinţe boiereşti sau zidirea unor noi
reşedinţe întărite. În zona Olteniei, această fortificare s-a manifestat mai ales prin
construirea de cule. Fie izolate, fie făcând parte din ansamblul unei curţi, culele româneşti
au ca model construcţiile cu acelaşi nume şi funcţiune din sudul Dunării. Spre deosebire
însă de acestea, culele din Măldăreşti, Groşerea, Broşteni sau Curtişoara au la ultimul
nivel un foişor sau o loggie - amprentă a tradiţiei deja constituite în Valahia.
Cea de a doua caracteristică a secolului al XVIII-lea se referă la apariţia unei
pături ţărăneşti înstărite, a unor comunităţi rurale independente de marile latifundii, a căror
vitalitate se manifestă prin ctitorirea unui mare număr de biserici săteşti. Trăsătura
definitorie a celor cca. 200 de astfel de biserici care se mai păstrează din această categorie
o constituie picturile exterioare. La bisericile din Slătioara, Păuşeşti-Măglaşi, Câinenii
Mari şi Câinenii Mici, la Neghineşti-Cacova, Urşani, Horezu, registrul superior sau
întreaga faţadă înfăţişează în culori vii Apostoli şi Sibile, scene laice reprezentând obştea
ctitorilor. Pilde din cărţile populare care circulau în epocă sau motive vegetale alcătuind
decoraţii luxuriante sunt de asemeni prezente. De cu totul altă factură decât picturile
exterioare din Moldova secolului al XVI-lea, frescele ce împodobesc bisericilor olteneşti
pot fi socotite strălucite exemplare ale arhitecturii populare de zid.
 14

SECOLUL AL XIX-LEA

1. Cadrul istoric general a fost marcat de contextul politic diferit al provinciilor

româneşti. Transilvania a făcut parte, până la primul război mondial, din imperiul austro-
maghiar, în timp ce Ţara Românească şi Moldova au urmat calea desprinderii de
suzeranitatea otomană prin perioada guvernării ruseşti şi a Regulamentelor Organice, a
unirii principatelor şi a Războiului de independenţă. Proclamarea regatului României, în
1881, prin care a debutat o perioadă de mare stabilitate politică, fapt care a avut influenţe
favorabile asupra dezvoltării economice.
- modernizarea treptată, a societăţii, s-a bazat (sub puternica influenţă occidentală)
pe formarea structurilor capitaliste, pe elaborarea legislaţiei statului burghez, pe creşterea
economică, în special cea industrială etc. %n consecinţă, în mediul urban se modifică
semnificativ componenţa populaţiei, odată cu sporirea profesiunilor eminamente urbane.
2. Transformarea teritoriului: apariţia şi extinderea rapidă (după 1860) a reţelei
de cale ferată, care a condus la urbanizarea unor teritorii şi la scăderea rolului teritorial al
unor importante localităţi de până atunci. Dezvoltarea accentuată a transportului pe Dunăre
- în urma păcii de la Adrianopol şi a înfiinţării Comisiei Europene a Dunării - şi maritim,
prin creşterea importanţei portului Constanţa.
3. Modernizarea urbană revine administraţiilor locale, eligibile; principalul
instrument de control al dezvoltării urbane sunt diferitele reglementări urbanistice şi
arhitecturale şi, imediat după 1900, planurile de sistemartizare (Timişoara, Braşov,
Bucureşti). Modelele urbanistice aplicate sunt cele occidentale, în Vechiul Regat, şi cele
central-europene (ca până atunci), în Transilvania.
4. Categorii de intervenţii urbanistice:
- oraşe noi şi restructurarea radicală a celor existente: porturile dunărene, din
perioada regulamentară până în anii `50. Exemple de oraşe noi (T. Măgurele, T. Severin,
Olteniţa etc.) şi de restructurare ale fostelor raiale (Giurgiu, Brăila). Caracteristicile
planurilor şi importanţa lor pentru urbanismul românesc.
- extinderea oraşelor existente; semnificative sunt exemplele de extinderi regulate,
prin parcelări de diferite dimensiuni: Galaţi, Constanţa, Predeal.
- transformarea oraşelor existente:
- modificări/rectificări ale tramei stradale: alinierea străzilor şi raportarea
clădirilor la aceasta; trasarea unor noi axe majore de circulaţie (bulevardele bucureştene) şi
aplicarea parţială a modelului haussmannian
- modificarea parcelarului - adaptarea (prin dimensiuni) pentru funcţiuni
urbane; parcelarea marilor proprietăţi funciare - apariţia cartierelor (parcurilor), bazate pe
modelul fizic al oraşelor-grădină, însoţite de reguli de construcţie (parcul Filipescu, parcul
Ioanid din Bucureşti), ca şi a primelor cartiere de locuinţe ieftine.
- unificarea organismului urban (zona intra-muros cu cea extra-muros), prin
demolarea fortificaţiilor în oraşele din Transilvania; aplicarea limitată, parţială, a
principiilor ringului vienez. Exemple: Timişoara, Braşov, Sibiu, Cluj.
- amenajarea spaţiilor publice de agrement (parcuri, grădini); îmbinarea
principiilor clasice de compoziţie cu cele peisagere. Exemple.
- modificarea imaginii urbane, prin înlocuirea parţială a fondului construit
anterior, prin arhitectura de factură occidentală a secolului al XIX-lea şi prin ordonarea
fronturilor stradale;
5. Programe de arhitectură
 15

- apariţia şi consacrarea unor noi programe de arhitectură, în concordanţă cu noua

civilizaţie urbană; categorii de echipamente publice: clădiri pentru învăţământ, pentru
cultură, administraţie, instituţii bancare, pieţe şi hale alimentare etc., şi exemplificare.
- locuinţa societăţii burgheze: ideea de confort modern; apariţia unor noi tipologii a
locuinţei: de la reşedinţa nobiliară la imobilul de raport - cazul Bucureştiului.
- independenţa relativă a programelor faţă de curentele arhitecturale.

6. Principalele orientări stilistice

- contextul cultural: orientarea din ce în ce mai accentuată spre civilizaţia şi cultura
europeană; modernizarea a fost sinonimă cu occidentalizarea. Apartenenţa Transilvaniei, a
Banatului şi a Bucovinei la sfera de influenţă culturală central-europeană a asigurat o
asimilare firească a arhitecturii secolului al XIX-lea. %n Ţara Românească şi Moldova a
avut loc însă o mutaţie radicală, arhitecturile occidentale reprezentând un import. Acest
transfer cultural a fost facilitat de:
- prezenţa arhitecţilor străini (stabiliţi temporar sau definitiv în România),
veniţi în special din Franţa, dar şi din Germania, Austria şi Italia.
- formarea primilor arhitecţti români în şcolile din străinătate
- înfiinţarea, în 1891, a şcolii de arhitectură din Bucureşti, după modelul
învăţământului practicat la Ecole des Beaux Arts din Paris.

a. Clasicismul
- principalele caracteristici ale arhitecturii neo-clasice europene
- clasicismul din România, activ în prima jumătate a secolului al XIX-lea, s-a
situat departe de opţiunea formală clară şi de dezbaterea doctrinară; el a avut un caracter
"aplicativ", pragmatic, asociindu-se o nouă accepţiune a frumosului (simplitatea şi rigoarea
expresiei plastice) - legată şi de deşteptarea sentimentului istoricităţii (latinismul Şcolii
Ardelene şi elenismul Academiilor domneşti din Bucureşti şi Iaşi) - cu noi cerinţe
funcţionale.
- Ţara Românească şi Moldova. Bisericile şi reşedinţele ample (palate, case
domneşti şi boiereşti) au constituit domeniul principal de manaifestare al clasicismului. %n
ambele cazuri, are loc o evoluţie similară: într-o primă fază formele clasice au fost aplicate
doar la exterior, pentru ca apoi să aibă loc şi transformarea planimetrică. Analiza unor
exemple de biserici (Ruset, din Botoşani, respectiv bisericile din Leţcani, Teiul Doamnei -
cu plan central - şi Frumoasa din Iaşi - pe plan longitudinal) şi de reşedinţe (palatul de pe
ziduri, Frumoasa şi Universitatea veche, ambele la Iaşi, Casa Creţulescu din Bucureşti,
respectiv Casa Balş şi Casa Başotă din Iaşi, Palatul domnesc al lui Grigore Ghica,
Bucureşti). Activitatea lui Alexandru Orăscu (1817-1894) şi principalele sale construcţii
clasiciste.
- Transilvania. %n general, clasicismul din Transilvania recurge la o simplitate şi
austeritate extremă, utilizând un număr redus de elemente esenţiale. Analiza unor exemple
semnificative: palatul Toldalaghi-Korda şi Primăria din Cluj, Edificiul şcoalelor române
din Braşov, biserica reformată din Cluj şi Catedrala romano-catolică din Satu Mare.
b. Romantismul
- Arhitectura a fost reflexul marilor idei romanrice: originalaitatea şi afirmarea
geniului creator individual, libertatea absolută de creaţie, căutarea expresivităţii şi a
caracterului operei (în defavoarea frumosului), a pitorescului etc. Recuperarea trecutului
(altul decât cel al antichităţii) a condus la descoperirea valenţelor arhitecturii gotice, fără
însă ca ahitecturile romantice să se identifice cu neogoticul.
 16

- Realizările din România se înscriu, în majoritatea cazurilor, în direcţia utilizării cu

preponderenţă a fragmentului gotic, într-o compoziţie în care acesta îşi pierde conotaţia
originală. Analiza unor exemple semnificative: parcurile din perioada regulamentară,
palatul Şuţu, transformările aduse de Schlatter mănăstirilor Tismana şi Bistriţa, casa
Librecht, palatul de la Ruginoasa, castelul de la Bonţide, monumentele funerare etc.
Romantismul tărziu al Palatului administrativ de la Iaşi.
c. Eclectismul
- curent cultural care cuprinde cele mai importante manifestări arhitecturale ale sec.
XIX. Procedeul eclectic constă, în arhitectură, în concordanţă cu spiritul pozitivist al
secolului, în trei momente distincte: alegerea unor monumente ale trecutului şi demontarea
lor în elemente componente, clasificarea acestora şi, apoi, remontarea lor după principii
istorice (compoziţie stilistică) sau după tipologii caracteristice destinaţiei. Scopul operativ -
crearea unui obiect arhitectural nou faţă de cele anterioare, coerent în părţile sale.
Eclectismul a contribuit la lărgirea câmpului de observare şi analiză, ca primă aplicare a
metodei experimentale în arhitectură.
- arhitectura eclectică a fost în relaţie directă cu academiile de arhitectură şi,
implicit, cu academismul, înţeles ca încercare de verificare obiectivă a produsului artistic şi
ca metodă de învăţare. Cea mai importantă academie a fost Ecole des Beaux Arts de la
Paris; prin celebrul său tratat, Julien Guadet a propus o viziune unificată a teoriei şi
practicii, o metodă de lucru bazată pe utilizarea nediferenţiată a exemplelor oferite de
istorie.
- pătrunderea eclectismului în România (atât în Transilvania cât şi în Vechiul
Regat), spre sfârşitul secolului, a concis cu o perioadă de creştere economică şi, prin
urmare, de avânt constructiv. Eclectismul a devenit, cu mare rapiditate, un limbaj de
consum, aflat la îndemâna arhitecţilor (români şi străini), a constructorilor sau a
proprietarilor înşişi. Această situaţie explică imensa cantitate de clădiri eclectice, de la cele
mai reprezentative construcţii administrative, până la locuinţele modeste de serie, care au
marcat decisiv configuraţia oraşelor. Analiza unor exemple, cu semnalarea referinţelor
istorice.

ARHITECTURA NEO-ROMANEASCA
până la primul război mondial

1. Premise
- arhitectura neo-românească se înscrie în mişcarea romantismului european, de
redeşteptare a spiritului şi a identităţii naţionale, care, în cazul particular al României, a
dominat întregul secol al XIX-lea, nu numai în sfera ideologiilor artistice, ci în primul
rând, pe aceea a politicului. %n privinţa arhitecturii nu mai era vorba de recuperarea
istoriei, în general, ci pe aceea naţională.
- precursori: Alexandru Odobescu şi Dimitrie Berindei, care afirmă, la mijlocul
secolului, necesitatea unei arhitecturi româneşti, ca şi sursele principale ale acesteia: vechea
arhitectură cultă şi arhitectura populară.
- sporirea interesului pentru monumenele istorice şi pentru protejarea lor; reacţia la
restaurările lui Lecomte de Nouÿ şi prima lege pentru protecţia monumentelor.
2. Ion Mincu (1850-1912)
- formaţia sa profesională; sursele sale de inspiraţie: importanţa acordată bisericii
Stavropoleos pentru proiectarea unei noi arhitecturi în forme naţionale.
 17

- lucrările - manifest: casa Lahovari (1886), Şcoala centrală de fete (1890), Bufetul
de la Şosea (1892), proiectul pentru Primăria capitalei (1900-1904); analiza stilistică. Alte
construcţii ale lui I. Mincu.
3. Şcoala de arhitectură
- începuturile învăţământului românesc de arhitectură (1891) şi formarea studenţilor
în spiritul arhitecturii iniţiate de Mincu: proiectele în "stil neo-românesc" şi releveele după
vechile monumente naţionale.
4. Principalii protagonişti ai perioadei: Petre Antonescu, Grigore Cerchez,
Nicolae Ghica Budeşti, Cristofi Cerchez. Analiza unor clădiri semnificative pentru
căutările lor plastice.

CULTURA ARHITECTURALA A PERIOADEI INTERBELICE

1. Condiţiile generale politice şi economice: noua realitate a ţării după Marea

Unire - populaţia şi suprafaţa tării; Constituţia din 1923 şi unificarea administrativă.
Regimul politic. Dezvoltarea economică: criza de supraproducţie din 1928-32 şi momentul
de vârf din 1938.
2. Contextul cultural: afirmarea noilor generaţii de intelectuali; pluralismul
expresiei artistice. Disputa tradiţionalism - modernitate şi căutarea identităţii spirituale
naţionale; o perspectivă diferită asupra spaţiului rural şi asupra valorilor istorice.
3. Arhitectura şi urbanismul:
- culturi diferite ale urbanului: Vechiul Regat şi teritoriile care au aparţinut
imperiului austro-ungar
- dezbaterea de idei şi protagoniştii; noutatea în peisajul arhitectural românesc.
Rolul principalelor reviste de arhitectură: "Arhitectura" (1906-1944); "Urbanismul" (1932-
1942); "Simetria" (1939-1947); "Buletinul Comisiunii Monumentelor Istorice" (1908-
1945).
4. Urbanismul şi evoluţia oraşelor.
- cadrul legislativ: prezenţa problemelor de sistematizare în legile administrative;
"Instrucţiunile şi normele pentru întocmirea planurilor de sistematizare" din 1939; legislaţia
locuinţei.
- teoria urbanismului: importanţa lui Cincinat Sfinţescu - "Urbanistica generală şi
specială", "Superurbanismul". Alte contribuţii teoretice: Ion Davidescu, Duiliu Marcu,
Alexandru Zamphiropol.
- amenajarea teritoriului: proiecte pentru amenajarea litoralului şi a văii Prahovei
- importanţa planurilor de sistematizare în comparaţie cu intervenţiile propriu zise;
analiza unor exemple de planuri de sistematizare: Sibiu, Bucureşti, Iaşi
- categorii de operaţii urbanistice: localităţi noi (staţiuni maritime) şi cartiere în
oraşele existente; proiecte şi intervenţii în zonele centrale: amenajări de spaţii publice
urbane.
5. Curentele arhitecturale. A fost perioada cu cea mai mare varietate de orientări
şi căutări stilistice, existând diferenţe notabile între Vechiul Regat şi teritoriile alipite după
primul război mondial. Arhitecţii au practicat, deseori, arhitecturi diferite. Principale
curente:
- permanenţa arhitecturii clasicizante: prelungiri ale eclectismului şi, după 1935,
manifestări ale clasicismului modern; corespondenţe ale acestuia cu ideologia perioadei,
arhitecţi şi exemple.
 18

- arhitectura Art-Deco, ca primă fază a modernităţii. Caracterisitici principale,

exemple semnificative.
- arhitectura modernă
- arhitectura neo-românească. Schimbarea de atitudine faţă de sursele tradiţionale de
inspiraţie: de la arheologia decorativă spre semnificaţiile profunde ale arhitecturii populare;
rolul decisiv al lui G. M. Cantacuzino în această modificare de optică. Protagonişti şi
realizări importante. Arhitectura neo-românească - stil oficial.
6. Arhitectura modernă
a. Asimilarea
- circulaţia ideilor şi contactele cu mediile avangardiste europene: importanţa lui
Marcel Iancu şi a revistei "Contimporanul" (în perioada 1924-1930).
- climatul cultural general al societăţii româneşti: noua arhitectură este asimilată
noului spiritul al epocii. Principalii beneficiari: intelectualitatea cu deschidere culturală,
diferite societăţi şi instituţii şi, în mai mică măsură, statul. Arhitectura modernă devine însă
rapid un nou limbaj de consum, alături de arhitectura neo-românească.
- difuzarea arhitecturii moderne - favorizată de boom-ul economic al deceniului 4 -
a fost diferită în regiunile ţării: centre mai importante.
b. Principale caracteristici:
- o nouă interpretare funcţională şi spaţială a programelor de arhitectură: şcoli,
clădiri de birouri, hale alimentare, sanatorii, locuinţele sociale etc. Cristalizarea
apartamentului şi a imobilului de raport modern în Bucureşti.
- expresia plastică şi spaţiul interior. Varietatea repertoriului formal concretizată
prin realizările diferiţilor arhitecţi. Atenţia acordată detaliului. Limitele de asimilare a
gândirii moderne, în absenţa discursului critic: raportul dintre faţada şi volumetria, de
factură modernă, şi planul tributar tradiţiei compoziţionale academiste. Influenţele
celorlalte curente arhitecturale. Principali exponenţi.
- modificarea radicală a imaginii urbane; fragmente urbane unitare (bd. Magheru şi
cartierul Vatra Luminoasă din Bucureşti, faleza de la Eforie Nord etc.) şi importanţa lor în
noua configuraţie estetică.
c. Horia Creangă (1892-1943) - cel mai important reprezentant al arhitecturii
moderne româneşti. Formaţia beaux-artistă (Paris, 1919-1924) şi începuturile activităţii în
România. Etape ale arhitecturii sale:
- până în 1929: căutări în direcţia simplificării formei (cu puternice accente Art-
Deco), şi în direcţia coerenţei spaţial-funcţionale - vila dr. Petru Groza, Deva, 1927, vila
Medrea şi imobilul Pop-Gheorghiu din Bucureşti.
- 1929 - cca. 1936: modernismul deplin, caracterizat prin raţionalitatea organizărilor
funcţionale şi prin utilizarea unui vocabular formal exclusiv modern, însoţit de teme
compoziţionale proprii. Clădiri importante: imobilul ARO, bd. Magheru (1929-1931),
vilele Miclescu, Bunescu şi Cantacuzino, imobilele Davidoglu, Dumitrescu, Ottulescu,
Burileanu-Malaxa etc.
- după 1936: reducerea severă a formei spre esenţial având drept consecinţă
dispariţia poeticii etapei anterioare. Influenţa decisivă pe care a avut-o proiectarea clădirilor
industriale de la Uzinele Malaxa. Alte construţii importante: cele două ARO (Calea
Victoriei, Bucureşti şi hotelul din Braşov), Palatul Culturala din Cernăuţi, Halele Ober,
pavilioanele de expoziţii din parcul Herăstrău.
 19

ARHITECTURA ŞI URBANISMUL DUPA AL DOILEA RAZBOI MONDIAL

1. Contextul:
- schimbarea regimului politic: dispariţia statului democratic - ideologia comunistă
domină integral societatea, iar statul totalitar devine proprietarul aproape absolut al tuturor
domeniilor economiei (naţionalizarea din 1948, colectivizarea agriculturii din 1962).
%ntreaga economie este dirijată centralizat, are loc industrializarea forţată a economiei.
- efectele asupra arhitecturii şi urbanismului:
- este desfiiţată libera practică a arhitecţilor; aceştia devin funcţionari ai
statului în Institute de proiectare, controlându-se şi limitându-se, astfel, în mod sever,
posibilităţile de creaţie urbanistică şi arhitecturală; relaţia arhitectului cu autoritatea
statului.
- politica de industrializarea forţată a avut drept consecinţă creşterea rapidă a
populaţiei urbane (cu mari dificultăţi de acomodare la modul de viaţă urban),
impulsionarea dezvoltării oraşelor, sporirea necesarului de locuinţe (spaţii de cazare) şi a
dotărilor colective, realizarea unor numeroase noi zone industriale. Dirijarea investiţiilor s-
a făcut după un program strict centralizat.
- exercitarea dreptului de proprietate asupra terenului urban este simbolică,
iar investiţia particulară devine nesemnificativă. S-au creat astfel premisele proiectării şi
realizării unor intervenţii urbanistice de foarte mari dimensiuni.
- statul a dispus de toate verigile actului de construcţie: întocmirea temei,
elaborarea proiectului, terenul, finanţarea, execuţia.
2. Evoluţia arhitecturii şi urbanismului a fost rezultanta influenţei, determinante,
a politicii statului (şi a pcr) şi a curentelor epocii; evoluţia simultană şi divergentă cu
acestea. Intervenţia totală a politicului a avut loc prin hotărârile cc al pcr şi a consiuliului
de miniştri din 1952, prin care s-a decis reconstrucţia socialistă a oraşelor, înfiinţarea
Institutului de Arhitectură (după o perioadă de funcţionare ca facultate a Politehnicii) şi a
tuturor structurilor organizatorice a domeniului.
- etape principale ale evoluţiei politice: cucerirea şi consolidarea puterii politice,
perioada stalinistă, `dezgheţul` anilor `60 şi începutului anilor `70, revenirea la regimul
totalitar absolut până în 1989.
- etape ale arhitecturii şi urbanismului:
a. prelungirea, în anii `50, a culturii arhitecturale interbelice, prin limbajul
raţionalist şi căutările unei arhitecturi de factură naţională
b. episodul arhitecturii realismului socialist (prima parte a anilor `50)
c. arhitectura ”funcţionalistă”, spre sfârşitul anilor `50, şi evoluţia ei în
următoarele 2 decenii - cea mai fertilă perioadă a arhitecturii româneşti postbelice
d. variante ale postmodernului şi recrudescenţa arhitecturii clasicizante ca
expresie a regimului totalitar, după 1977.
3. Urbanismul
- studiile de sistematizare teritorială; amenajarea litoralului
- teoria urbanismului
- practica profesională: dispariţia de facto a dreptului la proprietatea funciară urbană
a facilitat difuzarea principiilor Chartei de la Atena, aplicate în ansambluri urbanistice de
dimensiuni mai mari sau mai mici, în interiorul localităţilor sau la extinderile acestora.
Diferenţa principiilor urbanistice faţă de cele anterioare (bazate pe mica proprietate şi pe
parcelare) produce o ruptură radicală a morfologiei urbane. Relaţia dintre modernizare şi
 20

distrugere. Planul de sistematizare apare la începutul anilor `60; caracterul sumar al schiţei
de sistematizare.
- succesiunea tipurilor de intervenţii urbanistice: completări de fronturi, mici
ansambluri de locuit sau de dotări; cvartalele staliniste; restructurarea unor artere
importante ale oraşelor; marile ansambluri de locuit realizate la periferia localităţilor sau în
zonele slab construite - caracteristicile urbanistice ale acestora; legea străzilor din 1975 şi
recuperarea spaţiului străzii; retorica monumentalului. Intervenţiile asupra centrelor
(istorice) ale oraşelor. Exemplificări pentru toate categoriile..
4. Arhitectura - tipuri de programe de arhitectură
- locuinţa - cel mai important program de arhitectură realizat după război, din punct
de vedere cantitativ; tipizarea şi industrializarea şi efectele asupra configuraţiei oraşelor.
- dotări de interes public: categorii, exemple, arhitecţi importanţi.
5. Restaurarea monumentelor: rolul Direcţiei Monumentelor Istorice; desfiinţarea
acesteia în 1977.
Prof. dr. arh. Anca BRĂTULEANU Conf. dr. arh. Nicolae LASCU

ISTORIA ARHITECTURII ÎN ROMÂNIA

NOTE DE CURS

AN III (semestrul I)- IV (semestrul I)

UNIVESITATEA DE ARHITECTURĂ ŞI URBANISM “ION MINCU”