Vasile Barba, un luptator pentru

salvgardarea limbii si culturii aromâne

Stimate Domnule Senator Adrian

Paunescu,

O singura data v-am dat mâna, când am

fost cu regretatul si iubitul meu sot,
Vasile Barba, la Strasbourg, la
Consiliul Europei.
Îmi permit totusi sa va scriu aceste
rânduri si sa va rapesc timpul,
trimitându-va si un articol, un
necrolog, scris de mine, despre un
luptator pentru limba si cultura
aromâna.
Cât timp sotul meu a fost lânga mine,
nu mi-ar fi trecut prin gând sa atac
niste probleme atât de spinoase, acum
însa consider o datorie a mea sa spun
adevarul, sa pun în lumina reala
aceste lucruri, asa cum le-am trait
lânga acest om admirabil, pe care am
avut ocazia sa-l cunosc mai bine decât
oricine, într-o casnicie frumoasa,
timp de 55 de ani. Vasile nu si-a
irosit timpul cu murdarii, nu s-a aparat niciodata când altii ”se
împodobeau cu penele lui” sau îl atacau pe nedrept. ”Nu-i nimic,
treaba sa mearga înainte!” era raspunsul lui. Poate din aceasta
cauza oricine a putut sa afirme orice despre el, fara sa fi fost
tras la raspundere.
În articolul meu m-am folosit din plin de cuvintele Dvs. De poet si
scriitor , citând pasaje cinvingatoae si impresionante, aprecieri la
adresa sotului meu, precum si a aromânilor.
Diploma de onoare, pe care sotul meu o pregatise pentru
dumneavoastra v-a trimis-o sora lui, doamna avocat Chirata Meghea.
Doresc sa subliniez si eu sentimentele de recunostiinta si de
dragoste ale sotului meu pentru Dvs. ”Un singur om ar putea ajuta la
reconsiderarea problemei aromâne: Adrian Paunescu, care are curaj,
este destept, sesizeaza repede noul, este un mare român, actioneaza
prompt, si mai ales eficace, fiindca cuvântul lui convinge”, a
însemnat el în notitele lui. ?i a avut dreptate: Dvs. ati fost
ajutorul lui cel mai puternic si credincios, timp de trei decenii,
începând cu conflictul ”Colev” la Universitatea din Brasov si pâna
la dobândirea ”Recomandarii 1333/97”, la care ati contribuit în mod
hotarâtor. În ultimele clipe ale vietii v-a mai transmis
sentimentele sale de recunostiinta, toata dragostea lui si
rugamintea sa-i ajutati în continuare pe aromâni.
În ajunul Sfintelor Sarbatori ale Craciunului va urez multa bucurie
în sânul familiei Dvs., iar pentru Noul An 2009 mult noroc, sanatate
si succes deplin în continuare în tot ce veti întreprinde!
Cu deosebita stima,
Katharina Barba, Freiburg, 23.12.08

Adoptarea de catre Adunarea Parlamentara a Consiliului Europei a

”Recomandarii 1333/97”, care a prevazut sprijinirea actiunii de
pastrare si dezvoltare a limbii si culturii aromânilor, acordându-
li-se scoli, biserici, mass-media etc. în limba lor materna, a
constituit un eveniment remarcabil în istoria recenta a acestei
etnii, marcând în acelasi timp si recunoasterea rostirii aromâne ca
limba. Aceasta izbânda a constituit încununarea muncii, a stradaniei
profesorului dr. Vasile G. Barba, a unei lupte neîncetate timp de
decenii, dusa cu entuziasm, fermitate si abnegatie. Desigur, este
corect daca spunem ca ”a contribuit foarte mult la realizarea
Recomandarii 1333/97”, dar nu este exagerata nici afirmatia ca
”Vasile Barba a fost initiatorul, motorul, creierul, inima si
sufletul acestei recomandari.”
Departe de mine intentia de a-l stiliza în sfânt pe sotul meu, dar
în decursul anilor, îndeosebi în ultima vreme, am avut impresia ca
au aparut niste afirmatii eronate, în mare masura si datorita lipsei
de informare. Vasile nu s-a aparat niciodata, nu si-a irosit timpul
cu murdarii. Când unii se ”împodobeau cu penele lui”, obisnuia sa
spuna ”Nu-i nimic, important este ca treaba sa mearga înainte.”
Poate din aceasta cauza s-a si ajuns sa se înfatiseze uneori tocmai
contrariul adevarului, oricine a putut sa afirme orice, fara sa fie
tras la raspundere. De aceea, voi cauta eu sa arat unele lucruri
reale, asa cum le-am trait lânga el, într-o casnicie de 55 de ani,
cunoscându-mi sotul pâna în adâncul sufletului.
Nu am pretentia unei prezentari exhaustive, doresc sa subliniez, cu
parere de rau, ca sunt constienta de imposibilitatea de a prezenta
asa cum asa fi dorit meritele tuturor compatriotilor sai, al caror
ajutor a fost hotarâtor în lupta sa, si îmi cer iertare pentru
lipsurile care vor aparea în mod inevitabil. Nu m-am gândit
niciodata ca, într-o zi, sotul meu iubit, acest om atât de puternic,
nu va mai fi lânga mine si ca ma voi simti obligata sa intervineu.
De aceea, îmi este foarte greu sa scriu aceste rânduri. Totusi cred
ca voi putea înfatisa unele aspecte, chiar si din viata lui
particulara, care sa puna într-o lumina reala caracterul acestui om
si lupta sa pentru cauza aromâna. Pentru realizarea unor prezentari
mai ample, mai complete, sunt chemati patriotii români mai tineri.
Ani de-a rândul, Barba a fost framântat de gândul cui sa predea
Biblioteca Aromâna, înfiintata de el, sub auspiciile Universitatii
din Freiburg, ajungând în situatia dramatica a legendarului tata cu
trei fii, deopotriva de vrednici si de dragi, care poseda doar un
singur inel facator de minuni. Tatal, în disperarea sa, a recurs la
solutia de a comanda doua imitatii, ca sa nu-si dezamageasca pe nici
unul dintre fiii sai iubiti. Cu acest gând a intentionat si Barba
sa-si multiplice biblioteca. Insa posibilitatile sale nu i-au permis
realizarea acestei dorinte. (Dar nu este înca prea târziu, astfel de
probleme se vor putea realiza si în viitor.) Pâna la urma a hotarât
ca întreaga activitate a ”Uniunii pentru Limba si Cultura Aromâna” a
”Centrului European de Studii Aromâne” de la Freiburg, cu revista
culturala ”Zborlu a nostru”, precum si toata ”Biblioteca Aromâna”,
(împreuna cu manuscrisele pretioase, pe care a vrut sa le publice,
ca sa le poata citi cât mai multi, dar de unul singur nu a reusit),
sa fie mutate la Bucuresti si sa fie predate în mâinile surorii lui
dragi, Chirata, care în toti anii a participat la actiunile lui.
Chirata, sora Margareta, fratii Mihai, Nicu si Valentin, ca si
nepotii de frati si surori si, nu în ultimul rând, fiicele, ginerii
si nepotii lui, l-au sprijinit din toate punctele de vedere si l-au
încurajat, însotindu-l cu dragostea lor în actiunile lui.
?tiind ca si doamna avocat Chirata Meghea poarta în suflet acelasi
ideal, aceeasi dragoste si respect pentru limba si cultura materna,
ca si defunctul meu sot, sunt încredintata ca miam facut datoria, la
vârsta mea înaintata, predând toata activitatea, conform dorintei
sotului meu, sorei lui, fiind convinsa ca va conduce în continuare
aceasta munca, în spiritul lui Vasile Barba. Ea l-a sprijinit pe
fratele ei cel mai mult, ea a reusit prin lacrimi fierbinti si
insistente repetate sa ma înduplece, încât am consimtit, cu mare
durere în suflet, sa-l dau pe sotul meu drag, sa fie înmormântat la
Bucuresti, departe de mine si de copii. Unde l-am ajutat în decursul
anilor în toate actiunile lui pentru neamul sau, am facut acest
sacrificiu, ca sa le înlesnesc tuturor aromânilor sa-si ia ramas-bun
de la el si sa nu împiedic eu ultimul prilej al sotului meu de a mai
aduna o data în jurul sau cât mai multi dintre compatriotii sai
iubiti, pentru care el s-a straduit sa reaprinda flacara limbii si
culturii strabunilor, care sa le încalzeasca sufletele si sa le
lumineze calea.

Ce a facut Barba? Ce a realizat Barba? Prin ce se motiveaza

afirmatia ca este initatorul, motorul, creierul, inima si sufletul
Recomandarii?

Profund impresionat de cele vazute si traite cu ocazia vizitarii

locurilor sale natale, prin 1965, situatia vitrega a neamului sau l-
a framântat din ce în ce mai mult. El si-a dat seama ca trebuie sa
intervina imediat, altfel noua generatie nu-si va mai vorbi limba
materna. De atunci, toata energia sa, toata puterea sa de convingere
a pus-o în slujba acestei cauze. Cercetând documente istorice, luând
contact cu oamnei de vaza, aromâni, întâlnindu-se si discutând cu
înflacarare cu cât mai multi aromâni din tara, cât si de peste
hotare, cu ocazia excursiilor facute cu familia în strainatate, eln
a început sa agite problema aromânilor, s-o faca cunoscuta, folosind
toate caile si mijloacele care i-au stat la dispozitie, pentru a o
constientiza în mintea si în inima aromânilor, precum si în a unei
lumi întregi. Adrian Paunescu a remarcat acest lucru în articolul
sau ”Batalia pentru Aromâni”, spunând: ”...Apelul însa a fost lansat
acum aproape 20 de ani. Notiunea de aromân s-a asezat încet-încet în
constiinta nationala.” Barba a intrat în legatura cu personalitati
politice, asociatii, ministere, înaintând peste tot cerintele sale
privind drepturile aromânilor, memorii la forurile superioare
competente.
Prima forma a acestor cerinte a publicat-o în 1976, în revista
profesorului Dragan, ”Noi Tracii”, la Milano, apoi în toate
documentele înaintate la CSCS: la Madrid în 1980 (când era înca în
România si nu a putut merge personal la Madrid, a trimis memoriul
sau prin AFA), la Viena, Paris, nla ONU 1981, la Kopenhaga 1990,
Geneva 1991, Moscova 1991. Clarviziunea, inteligenta sclipitoare,
precum si fermitatea sa în toate actiunile întreprinse, de a duce la
capat o problema, de a nu se lasa abatut de la drumul drept, arata
si faptul ca a reusit de la bun început sa formuleze cererile cu
privire la drepturile aromânilor, pe care le-a sustinut apoi
neschimbate în toate memoriile ulterioare, intrând în fata
Consiliului Europei si find si votate pâna la urma în întregime, în
unanimitate, în Recomandarea 1333/97. A organizat excursii în
strainatate cu familia, în timpul vacantelor copiilor, în asa fel
încât drumul sa duca mereu si pe la aromânii din Iugoslavia, Grecia
si Bulgaria. Iata si un mic articolde ziar, decupat (nu sunt sigura,
dar presupun ca a fost scris de Dina Cuvata, care a fost prezent,
tin însa bine minte ca am împartit în sala foile cu traducerea
conferintei, tinuta în aromâna): ”În luna iulie 1983 s-a tinut o
conferinta la Ohrida – Macedonia. Au participat sute de oameni de
stiinta din Europa, conferinta având subiectul ‘Balada Balcanica’. A
fost invitat si profesorul Vasile Barba cu sotia – ea fiind
profesoara. Profesorul Barba, aromân de la Livezi, si-a tinut
cuvântarea în aromâna. A vosrbit despre balada aromâna din Balcani
din timpul lui Ali Pasa. A vorbit despre Caciandoni, despre Giuvara,
Jaca etc., precum si despre toti acei aromâni care se luptara pentru
eliberarea Balcanului de sub turci. Multi oameni de stiinta
(tineri)auzeau prim adata despre aromâni si despre limba aromâna. El
a vorbit putin si despre ISTORIA AROMÂNILOR, de unde provin ei si
cine sunt. – Dupa conferinta multi oameni de stiinta au venit la el,
sa afle mai multe despre aromâni. – Profesorul Barba cu sotia au
trecut cu aceasta ocazia pe la Botilia la aromâni. Au trecut si la
aromânii din Scopie. Acolo a luat legatura cu asociatia Pitu Guli. –
Aromânii l-au asteptat cu multa bucurie si consideratie. La ora
actuala, se afla în Germania, fiind profesor-invitat.”
Odata, când i s-a refuzat viza de intreare în Grecia, cine, în afara
de Barba, ar fi avut ideea si îndrazneala sa-l ocoleasca pe
ambasadorul grec de la Bucuresti, alegând ruta prin Turcia, unde
apoi, cu un prieten, sa mearga la Ambasada Greciei, obtinând astfel
viza dorita? Drumul pe serpentinele înguste si periculoase în
Grecia, dupa ce se înnoptase, o masina necunoscuta în spatele
nostru, care parca ne urmarea pe noi, o veritabila aventura, era
încununarea acestei zile de neuitat, pe care Vasile a reusit, ca de
altfel întotdeauna, s-o duca la bun sfârsit, atingându-si telul,
vizitarea aromânilor din Grecia si aducândune pe toti patru teferi
si nevatamati, dupa miezul noptii, într-o zona superba, la Caliroi,
unde aerul era curat si proaspat, parfumat, cum nu îl respirasem
niciodata pâna în noaptea aceia, iar cerul era luminat de niste
stele cât pumnul de mari, ale caror strplucire n-o întreceau decât
ochii copiilor nostri, caci în ei se reflecta bucuria pe care a
radiat-o chipul tatalui lor, dupa o astfel de izbânda. Aceasta
întâmplare este semnificativa, tipica pentru actiunile lui Barba. A
reusit sa-si atinga telul, pe cai ocolite, dificile, chiar
periculoase, depistate numai de mintea lui ascutita de diplomat,
fara sa comita, însa, vreo fapta incorecta, ilegala, distrându-si în
acelasi timp familia, care nu s-a plictisit cu el niciodata si
pentru care aceasta zi a ramas una dintre cele mai placute si mai
profunde amintiri.
A editat ”Latina Suddunareana”, cu care ocazie am trait alte
peripetii, noaptea, în beciurile tipografiei de la Bacau, unde
textele în limba germana constituiau obstacole de neînvins pentru
zetarii români. Scotând o graseala,se produceau altele doua,
rezultând o munca sisifica. Aprobarea pentru tipar a reusit s-o
obtina de la rectorul Universitatii din Brasov, domnul profesor
Florea Dudita, care a privit cu bunavointa activitatea lui Barba,
semnând publicarea unor ”Texte latine”, caci continutul real poate
nu ar fi fost tocmai pe placul Partidului. Carticica, însa, sia
atins telul, fiind atât o carte de lectura savurata mai ales de
aromâni, deci o noua sursa de cultivare a limbii materne, de
prezentare a culturii aromâne, cât si o carte de vizita pretioasa,
pe care Vasile o pregatise cu deosebita iscusinta si în vederea
prezentarii ei la universitatile germane.
Câta diplomatie, câte drumuri la Bucuresti si cât efort a depus
Barba pentru scoaterea la Electrecord Bucuresti a celor doua discuri
în limba aromâna în l976-l977, pentru obtinerea aprobarilor necesare
din partea autoritatilor din vremea aceia, pentru mobilizarea unor
personalitati de seama care urmau sa recite poeziile, sa citeasca
basmele, etc.! Dar si cu câta satisfactie au fost însotite în drumul
lor aceste texte în dulcea limba materna aromâna, asuprita în atâtea
locuri, când ajunsesera sa rasune,cutreierând trei continente,
facând cunoscuta limba aromâna si trezind sentimente de mândrie si
bucurie!