Sunteți pe pagina 1din 9

SUBTIPURI

O anumită modificare de personalitate poate fi specificată prin Indicarea


prezenţei simptomelor care predomină în tabloul clinic:

1. Tipul labil. Acest subtip este utilizat dacă elementul predominant


estelabilitatea afectivă.

2. Tipul dezinhibat. Acest subtip este utilizat dacă elementul


predominant este reducerea controlului impulsului (evidenţiată, de ex.,
prin indiscreţii sexuale).

3. Tipul agresiv. Acest subtip este utilizat dacă elementul predominant


este comportamentul agresiv.

4. Tipul apatic. Acest subtip este utilizat dacă elementul predominant


este apatia marcată şi indiferenţa.

5. Tipul paranoid. Acest subtip este utilizat dacă elementul


predominant este suspiciozitatea sau îdeaţia paranoidă.

6. Alt tip. Acest subtip va fi utilizat, de ex., pentru o modificare de


personalitate asociată cu epilepsia.

7. Tipul combinat. Acest subtip este utilizat dacă mai mult decât un
singur element predomină în tabloul clinic.

1
PSIHOZE

PSIHOTIC = idei delirante sau la halucinaţii proeminente, cu halucinaţii


survenind în absenţa conştientizării naturii lor patologice. (definitie
restransa)
= halucinaţiile proeminente pe care individul le realizează ca
fiind experienţe halucinatorii.

TULBURAREA DELIRANTA

Elementul esential al tulburarii delirante il constituie prezenta unui sau a mai


multor idei delirante nonbizare care persista cel putin o luna (criteriul A).
Diagnosticul de tulburare delirantă nu se pune dacă individul a avut cândva
un tablou clinic care a satisfăcut criteriul A pentru schizofrenie (criteriul B).
Halucinaţiile auditive sau vizuale, dacă sunt prezente, nu sunt proeminente.
Halucinaţiile tactile sau olfactive pot fi prezente (şi proeminente) dacă sunt
în legătură cu tema delirantă (de ex., senzaţia că este infestat cu insecte,
asociată cu ideile delirante de infestare, sau percepţia că subiectul emite un
miros urât printr-un orificiu ai corpului, asociată cu idei delirante de
referinţă). Indiferent de impactul direct al ideilor delirante, funcţionarea
psihosocială nu este marcat deteriorată, iar comportamentul nu este, nici
straniu şi nici bizar (criteriul C). Dacă, concomitent cu ideile delirante, survin
episoade depresive, durata totală a acestor episoade affective este relativ
scurtă comparativ cu durata totală a perioadelor delirante (criteriul D). Ideile
delirante nu se datorează efectelor fiziologice directe ale unei substanţe (de

2
ex., cocaina) sau unei condiţii medicale generale (de ex., maladia Alzheimer,
lupusul eritematos sistemic) (criteriul E).
Când în tulburarea delirantă este prezentă reducerea funcţionării
psihosociale, aceasta este
consecinţa directă a convingerilor delirante înseşi. De exemplu, un individ,
care este convins că va fi ucis de „mafia ucigaşilor plătiţi", îşi va lăsa
serviciul şi va refuza să mai iasă din casă decât, poate, noaptea târziu şi
îmbrăcat cu totul diferit de vestimentaţia sa normală.
De asemenea, o caracteristică comună a indivizilor cu tulburare
delirantă o constituie normalitatea aparentă a comportamentului şi
aspectului lor, atunci când nu sunt discutate ideile lor delirante ori ei nu trec
la acţiune conform acestora. In general, funcţionarea socială şi marital este
posibil să fie mai afectată decât funcţionarea intelectuală şi profesională.

Subtipuri
Tipurile de tulburare delirantă pot fi specificate pe baza temei delirante
predominante:

1. Tipul erotoman. Acest subtip se aplică atunci când tema centrală a


delirului o constituie faptul că o altă persoană este amorezată de
individ(ă). Ideea delirantă se referă adesea mai curând la un amor
romantic, idealizat, şi la o uniune spirituală decât Ia atracţia sexuală.
Persoana, în raport cu care se are această convingere, are de regulă
un statut mai înalt (de ex., o persoană faimoasă ori un superior la
serviciu), dar poate fi şi una complet străină. Eforturile de a contacta
obiectul ideii delirante (prin apeluri telefonice,
scrisori, cadouri, vizite şi chiar supraveghere şi msidiere sunt
frecvente, deşi, ocazional, persoana respectivă poate ţine secretă
ideea delirantă. Cei mai mulţi indivizi cu acest subtip în eşantioanele

3
clinice sunt femei, pe când în eşantioanele medicolegale cei mai mulţi
indivizi sunt bărbaţi. Unii indivizi cu acest suhtip, în special bărbaţii, vin
în conflict cu legea în eforturile lor de a urmări obiectul ideii lor
delirante sau în efortul lor necugetat de a-1 „salva" de la un pericol
imaginar.

1. Tipul de grandoare. Acest subtip se aplică atunci când tema centrală a


delirului o constituie convingerea ca are un mare (dar nerecunoscut)
talent sau perspicacitate ori că a făcut o mare descoperire. Mai rar,
individul poate prezenta ideea delirantă că ar avea o relaţie specială cu
o persoană marcantă (de ex., cu un consilier al preşedintelui) ori că ar
fi o persoană marcantă (în care caz, respectivul poate fi considerat
drept impostor). Ideile delirante de grandoare pot avea şi conţinut
religios (de ex., persoana crede ca are un mesaj special de la o
divinitate).

2. Tipul de gelozie. Acest subtip se aplica atunci când tema centrală a


delirului persoanei o constituie faptul că soţia (soţul) sau amanta
(amantul) persoanei este infidel(a). La această convingere se ajunge
fără cauza cuvenită şi se bazează pe inferenţe incorecte susţinute de
mici fărâme de „probe" (de ex., neglijenţa vestimentară sau pete pe
cearceaf) care sunt colectate şi utilizate spre a justifica delirul.
Individul cu delir îşi confruntă de regulă soţia (soţul) sau amanta
(amantul) şi încearcă să intervină în presupusa infidelitate (de ex.,
restrânge autonomia soţiei (soţului), o (îl) urmăreşte în secret,
investighează amantul (amanta) presupus(ă), atacă soţia (soţul). Tipul
de persecuţie. Acest subtip se aplică atunci când tema centrală a
delirului implică convingerea persoanei că se conspiră contra sa, că
este spionată, înşelată, urmărită, otrăvită sau drogată, tratată cu
răutate, vexată sau obstrucţionată în urmărirea obiectivelor sale pe
termen lung. Mici umilinţe pot fi exagerate şi deveni nucleul unui

4
sistem delirant. Nucleul delirului îl constituie adesea o injustiţie
oarecare care trebuie remediată prin acţiune legală („paranoia
cverulentă"), iar persoana afectată se poate angaja în tentative
repetate de obţinere a satisfacţiei prin apel la tribunale şi la alte
agenţii guvernamentale. Indivizii cu idei delirante de persecuţie sunt
adesea plini de resentimente şi coleroşi, şi pot recurge adesea la
violenţă contra celor care cred ei că i-au ofensat.

3. Tipul somatic. Acest subtip se aplică atunci când tema centrală a


delirului implică funcţii sau senzaţii corporale. Ideile delirante somatice
pot surveni în diverse forme. Cele mai frecvente constau din
convingerea persoanei că ea emite un miros urât din piele, gură, rect
sau vagin; că este infestată cu insect pe, sau sub tegumente, că are
paraziţi interni, că anumite părţi ale corpului său sunt diforme sau
hidoase (contrar oricărei evidenţe) ori că părţi ale corpului ei (de ex.,
intestinul gros) nu funcţionează.

4. Tipul mixt. Acest subtip se aplică atunci când nu predomină nici o temă
delirantă.

5. Tipul nespecificat. Acest subtip se aplică atunci când convingerea


delirantă dominantă nu poate fi clar stabilită sau nu se înscrie în
tipurile specifice (de ex., idei delirante de referinţă, fără o componentă
de persecuţie sau de grandoare notabilă).

Elemente şi tulburări asociate


Din convingerile delirante ale tulburării delirante pot rezulta probleme
sociale, maritale sau de serviciu. Ideile de referinţă (de ex., că evenimente
fortuite au o semnificaţie specială) sunt frecvente la indivizii cu această
tulburare. Interpretarea de către ei a acestor evenimente este concordantă

5
cu conţinutul convingerilor lor delirante. Mulţi indivizi cu tulburare delirantă
prezintă dispoziţie disforică sau iritabilă care de regula poate ff înţeleasă ca
o reacţie la convingerile lor delirante. În special, în tipurile de persecuţie şi
de gelozie poate apare o stare coleroasă remarcabilă şi un comportament
violent. Individul se poate angaja într-un comportament litigios, ducând
uneori la scrierea a sute de scrisori de protest adresate oficialităţilor
guvernamentale şi judiciare şi la multe apariţii în faţa completelor de
judecată. Dificultăţi legale pot surveni în tulburarea delirantă, tipurile de
gelozie şi erotoman. Indivizii cu tulburare delirantă, tipul somatic, pot fi
subiectul unor teste şi proceduri medicale inutile. Deficienţele de auz,
stresorii psihosociali severi (de ex., imigrarea) şi statusul socioeconomic
inferior pot predispune un individ la dezvoltarea anumitor tipuri de tulburare
delirantă (de ex., la tipul paranoid). Episoade depresive majore survin
probabil la indivizii cu tulburare delirantă mai frecvent decât în populaţia
generală. Tulburarea delirantă poate fi asociată cu tulburarea obsesivo-
compulsivă, tulburarea dismorfică corporală şi cu tulburările de personalitate
paranoidă, schizoidă sau evitantă.

Paranoicii sunt dificili in a se intelege cu altii. Prezinta o susceptibiliatte si


ostilitate excesiva, ceea se concretizeaza in certuri in public, proteste
repetate sau se declanseaza calm, dar evident ostil. Par a fi persoane
obiective, rationale, insensibile, dar deseori prezinta o gama larga de afecte
labile in care predomina expresiile ostile, sarcastice. Sunt caracterizati si
printr-o neincredere in altii, ceea ce determina o necesitate crescuta de
independenta, un sentiment puternic de autonomie, un crescut grad de
control asupra celor din jur.

Prezinta adesea fantezii de grandoare nerealiste, usor ascunse; tind sa


dezvolte stereotipuri negative fata de altii. Ca raspuns la stress, pot
experimenta scurte episoade psihotice. De multe ori, tulburarea apare ca
antecedent premorbid al tulburarii delirante sau al schizofreniei. Pot

6
prezenta tulburari depresive majore, risc crescut pentru agorafobie,
tulburare obsesiv- compulsive

Evoluţie
Etatea la debut a tulburării delirante este variabilă, mergând din adolescenţă
până târziu în viaţă. Tipul de persecuţie este cel mai frecvent subtip. Evoluţia
este foarte variabilă. în special, în tipul de persecuţie tulburarea este cronică,
însă intensificări şi diminuări ale preocupării referitoare la convingerile
delirante survin adesea. în alte cazuri, perioade de remisiune complete pot fi
urmate de recăderi consecutive. în fine, în alte cazuri, tulburarea se remite în
decurs de câteva luni, adesea fără recădere ulterioară. Unele date sugerează
că tipul de gelozie poate avea un prognostic mai bun decât tipul de
persecuţie. Când tipul de persecuţie este asociat cu un eveniment sau
stresor precipitant, el poate avea un prognostic mai bun.

Diagnostic diferential
In comparaţie cu schizofrenia, tulburarea delirantă produce de regulă
mai puţină deteriorare în funcţionarea profesională sau socială.
Tulburarea psihotică scurtă se diferenţiază de tulburarea delirantă prin
faptul că simptomele delirante durează mai puţin de o lună. Un diagnostic de
tulburare psihotică fără altă specificaţie poate fi pus, dacă nu se dispune de
suficiente informaţii pentru a alege între tulburarea delirantă şi alte tulburări
psihotice sau pentru a stabili dacă simptomele prezentate sunt induse de o
substanţă sau sunt rezultatul unei condiţii medicale generale.

Criteriile de diagnostic pentru Tulburarea Delirantă


A. Idei delirante nonbizare [adică, implicând situaţii care survin în viaţa reală,
cum ar fi faptul de a fi urmărit(ă), otrăvit(ă), infectat(ă), iubit(ă) de la
distanţă, înşelat(ă) de soţ(ie) sau amant(ă) ori de a avea o maladie] cu o
durată de cel puţin o lună.

7
B. Criteriul A pentru schizofrenie nu a fost satisfăcut niciodată.
Notă: Halucinaţii tactile şi olfactive pot fi prezente în tulburarea delirantă,
dacă sunt în raport cu tema delirantă.

C. în afara impactului ideii (ideilor) delirante ori a ramificaţiilor sale (lor),


funcţionarea nu este deteriorată semnificativ, iar comportamentul nu este în
mod evident straniu sau bizar.

D. Dacă episoadele afective au survenit concomitent cu ideile delirante,


durata lor totală a fost scurta în raport cu durata perioadelor delirante.

E. Perturbarea nu se datorează efectelor fiziologice directe ale unei


substanţe (de ex., un drog de abuz, un medicament) ori, ale unei condiţii
medicale generale.

De specificat tipul (următoarele tipuri sunt stabilite pe baza temei delirante


predominante):
Tip erotoman: idei delirante, cum că o altă persoană, de regulă de condiţie
socială mai înaltă se află în relaţii amoroase cu individul (a)

Tip de grandoare: idei delirante de valoare, putere, cunoştinţe, identitate,


sau o relaţie specială cu o divinitate sau persoană faimoasă

Tip de gelozie: idei delirante cum că partenera (partenerul) sexual(ă) a


individului (individei) este infidel(ă)

Tip de persecuţie: idei delirante, cum că persoana respectivă (ori cineva de


care persoana este apropiată) este tratat cu răutate într-un anumit mod

8
Tip somatic: idei delirante, cum că persoana are un defect fizic sau o condiţie
medicală generală

Tip mixt: idei delirante caracteristice pentru mai mult decât unul dintre
tipurile de mai sus, dar nici una dintre ele nu predomină

Tip nediferenţiat

Elemente specifice culturii, etatii, sexului

Unele comportamente ale unor indivizi facand parte din grupuri minoritare,
imigranti, refugiati politic sau economic, indivizi din fonduri culturale diferite,
pot fi gresit incadrate in tulburarea paranoica, chiar si de catre procesul de
evaluare clinica.

Tulburarea de personalitate paranoica poate fi evidenta din copilarie sau


adolescenta, prin solitarism, relatii reduse cu egalii, anxietate sociala,
performanta scolara redusa, hipersensibilitate, ideatie si limbaj bizar, fantezii
idioscincratice.

Tulburarea pare a fi mai frecvent diagnosticata la barbati. Exista unele probe


de prevalenta crescuta printre rudele probanzilor cu schizofrenie cronica sau
o relatie familiala mai specifica cu tulburare deliranta de persecutie.