Cavitatea bucala sau gura este segmental initial sau facial al canalului

alimentar. Aici au loc procese digestive ca: triturare, insalivatie, deglutitie.

Cavitatea bucala mai serveste si la trecerea aerului in timpul respiratiei, cat si
articularea sunetelor emise de laringe. In cavitatea bucala se mai gasesc si
receptorii gustului, ai simtului ocluzal si ai stereognoziei.
Asezare
Cavitatea bucala este asezata sub fosele nazale, deasupra diafragmului
muscular al gurii si anterior fata de faringe cu care comunica prin istmul
gatului.
Cavitatea bucala este subdivizata de procesele alveolare si de dinti in
vestibulul bucal si cavitatea bucala propriu-zisa.
Pereti si continut
Cavitatea bucala poate fi comparata cu o camera cu sase pereti: un perete
anterior format de buze si arcadele gingivodentare, doi pereti laterali
corespunzand obrajilor, un perete superior corespunzand boltei palatine, un
perete inferior corespunzand limbii si regiunii sublinguale si un perete
posterior format de valul palatin si de istmul buco-faringian.
In afara de acesti pereti in cavitatea bucala se mai afla: limba, dintii,
amigdalele si glandele salivare anexate.
Cavitatii bucale I se descriu doua portiuni si anume: vestibulul bucal si
cavitatea bucala propriu-zisa.
Cavitatea bucala propriu-zisa
Portiunea din cavitatea bucala situate posterior de arcadele dentare formeaza
cavitatea bucala propriu-zisa. In mod obisnuit cand vorbim de cavitatea
bucala ne referim la gura deschisa si putem descrie cei sase pereti ai acestei
cavitati enuntati mai sus.
Peretele superior al cavitatii bucale
In alcatuirea acestui perete intra oasele ce separa cavitatea nazala de cea
bucala si se numeste bolta palatine sau palatal dur.
Bolta palatine este delimitate anterior si lateral de procesele alveolare ale
maxilarului superior, iar posterior se continua cu valul palatin sau palatal
moale. Acest perete este concav atat in sens anteroposterior cat si transversal.
Este mai lung decat lat. Cand boltirea este mai accentuate, regiunea se
numeste bolta ogivala.

SURSA 02

Prin functiile de nutritie se realizeaza metabolismul organismului, adica

schimburile materiale si energetice dintre organism si mediu, cat si
transformarile din interiorul sau.Printre acestea exista de altfel o foarte
stransa legatura. Din mediul extern, organismul isi procura in tot cursul vietii
diferite substante, pe care apoi le supune unor transformari mai mult sau mai
putin complicate in interiorul sau si, in sfarsit, produsii care rezulta din
continua degradare a materiilor sunt eliminati la exterior. Sub denumirea de
functii de nutritie se intelege: digestia, absorbtia, circulatia sangelui,
respiratia si excretia. Toate acestea sunt in corelatie cu metabolismul.
Sistemul digestiv (aparatul digestiv) are ca rol prelucrarea prin procese
mecanice si chimice a alimentelor, trecerea lor in organism prin procesul de
absorbtie si eliminarea resturilor nefolositoare. Organele sale se dezvolta din
endoderm, cu exceptia cavitatii bucale si anusului care se dezvolta din
ectoderm. Sistemul digestiv se compune din: cavitatea bucala, faringe, esofag,
stomac, intestinul subtire, intestinul gros si glandele anexe (salivare, ficatul,
pancreasul).
Cavitatea bucala
Aceasta parte a tubului digestiv poate fi asemanata cu o camera, intrucat este
reprezentata printr-un spatiu delimitat de o podea (planseul bucal), doi pereti
laterali si o bolta Podeaua este acoperita de limba. Peretii sunt reprezentati
prin obraji, a caror fata interna este in contact cu arcadele dentare. intre
obraji si arcadele dentare exista un spatiu virtual, numit vestibul bucal. Bolta
palatina este formata in partea anterioara de oasele palatine si maxilar
(palatul dur), iar in partea posterioara - de o formatie musculomembranoasa,
numita valul palatin (palatul moale), care prezinta pe linia mediana o
portiune libera - omusorul (lueta). Interiorul cavitatii bucale este ocupat de
arcadele dentare si de limba.
Arcadele dentare sunt reprezentate prin partile celor doua maxilare in care
sunt infipti dintii. Dintii sunt formatiuni osoase special adaptate la masticatie.
Din aceasta cauza, ei prezinta cel mai inalt grad de mineralizare si deci si
duritatea maxima. Fiecare dinte are o portiune aparenta, numita coroana, si o
radacina. Dupa forma coroanei lor, cei 32 de dinti ai unui adult pot fi
impartiti in patru tipuri: incisivi (I = 8), canini (C = 4); premolari (PM = 8) si
molari (M = 12). Dintii sunt dispusi simetric unii fata de altii pe cele doua
arcade si fata de planul median (m):
M3 + PKL, + C3 +12 m IJ + CJ + PMJ + MJ
MJ + PMJ + CJ + IJ m I2 + C1 + PM2 + M3
Dintii nu se dezvolta toti in mod simultan, ci apar in mai multe etape,
putandu-se distinge, totusi, doua dentitii caracteristice: dentitia de lapte si
dentitia adulta. Ordinea de aparitie a dintilor „de lapte" este urmatoarea: la 6
luni - primii incisivi; la 9 luni urmatorii; la 1 an primii premolari; prima
jumatatea a anului al 2-lea, caninii; in anul al 3-lea, ultimii premolari. Pana la
urma aceasta dentitie ajunge la un numar de 20 de dinti. Ea dureaza pana la
varsta de aproximativ sapte ani, cand incepe reinnoirea sa cu primii incisivi.
La opt ani apar si ceilalti incisivi, la noua ani, primii premolari, la 11 ani,
caninii si la 12 ani, ultimii premolari. Cat priveste molarii, primii apar la sase
ani, urmatorii, la 11 ani si ultimii, cam la 20 de ani.
Structura dintelui
Un dinte complet dezvoltat poseda urmatoarele structuri:
• corpul dintelui (dentina), format dintr-o substanta proteica fundamentala,
impregnata cu o mare cantitate de saruri de calciu;
• smaltul, cu un grad de mineralizare si mai mare decat dentina (94%),
acopera si protejeaza coroana dintelui;
• cementul, care imbraca radacina dintelui;
• pulpa dentara, o formatie de origine dermala, care contine vase de sange,
elemente conjunctive si fibre nervoase din ramurile mandibulara si maxilara
ale trigemenului (V).
Limba este un organ musculos, care indeplineste functii mecanice si senzitive.
Ea intervine in mod activ in: mestecarea alimentelor, inghitire si in fonatie
(vorbire, cantat). La suprafata limbii se gasesc diferiti receptori, precum si
organele gustative. Limba are o radacina fixata de mandibula si osul hioid, si
un corp care este liber. La limita dintre corp si radacina, pe fata ei dorsala, se
gasesc papile circumvalate, iar anterior de acestea, spre varful limbii,
porneste un sant longitudinal. Aceasta fata dorsala este acoperita de papile
filiforme si fungiforme care-i dau aspect catifelat. Fata anterioara a limbii este
legata de mucoasa planseului bucal printr-o cuta a mucoasei numita fraul
limbii.
De o parte si de alta a fraului limbii se deschid canalele glandelor:
a) glandele sublinguale, localizate dedesubtul limbii; orificiile canalelor se
deschid pe micile ridicaturi care se gasesc de o parte si de alta a fraului limbii;
b) glande submaxilare, asezate in spatiul submandibular; canalele acestor
glande se deschid in cavitatea bucala, impreuna cu acelea ale glandelor
sublinguale;
c) glandele parotide, care se gasesc intre masele de muschi dintre cotul
mandibulei si canalul auditiv extern; canalele se deschid in vestibulul bucal, in
dreptul molarului al doilea superior. Din punct de vedere structural, toate
aceste glande sunt formate din grupe de celule asezate in forma de boabe de
strugure, care se numesc acini. Produsul de secretie al tuturor glandelor
salivare constituie saliva.
Inervatia glandelor salivare
Contactul alimentelor cu receptorii bucali provoaca impulsuri care se
propaga, prin fibre senzitive (ale nervilor cranieni V, VII si IX), la centrul
salivar din formatiunea reticulata bulbara si de la acesta, pe cai motorii,
parasimpatice (din nervul VII si din nervul IX), la glandele salivare,
mobilizandu-le. Aceasta este calea reflexa neconditionata. Cat priveste calea
reflexa conditionata, de la centrul salivar din bulb, se propaga impulsuri, pe
de o parte, pe caile motorii, iar pe de alta parte, la talamus si apoi in aria
gustativa din scoarta cerebrala.

SURSA 03

Cavitatea bucală (lat. bucca = obraz), gura, orificiul oral sau orificiul bucal,
este segmentul iniţial, cranial, al tubului digestiv la mamifere şi om. Fiind o
deschidere a corpului care este delimitată lateral de obraji, superior de palat,
inferior de planşeul bucal.
Comunică cu exteriorul prin orificiul bucal gura şi cu faringele prin istmul
faringian, având rolul de rezonant sonor pentru vocea produsă de coardele
vocale, în parte rol în respiraţie şi funcţia cea mai importantă este calea de
introducere a hranei, la păsări fiind reprezentat prin cioc iar la mamifere prin
gură.
Evoluţia cavităţii bucale
Animalele în procesul de evoluţie au un sistem de digestie a hranei care este
introdusă prin gură şi care după procesul de digerare şi absorbţie la nivelul
tractusului digestiv va fi eliminat prin anus (orificiul anal). Gura sau orificiul
bucal va suferi diferite transformări în procesul de evoluţie ca: Protostomia
sau Deuterostomia unele animale ca Cnidarien sau Planaria nu au orificiu
anal, resturile nedigerate fiind eliminate prin gură.
Brahiopodele nu elimină nimic, digeră toată hrana, alte animale ca
Platelminţii (teniile) nu au gură, absorbţia hranei provenit de la organismul
parazitat producându-se prin peretele corpului teniei.
Gura la om
Gura la om este deschiderea superioară a tractusului digestiv, limitat de buze
spre exterior, superior fiind bolta palatină sau palatul dur şi moale (cerul
gurii), planşeul bucal este ocupat îm mare parte de limbă un organ musculos,
la nivelul gurii are loc triturarea hranei cu ajutorul dinţilor prin mişcările de
masticaţie (mestecare) şi un proces de predigestie prin amestecarea cu
ajutorul limbii a bolului alimentar cu saliva (produsă de glandele salivare din
mucoasa bucală) care conţine enzima amilază.
Bolul alimentar trece prin procesul de deglutiţie (înghiţire) prin faringe în
esofag de unde ajunge în stomac.
Bolile mucoasei cavitatii orale
Sunt: Catarul (inflamaţia mucoasei bucale), Candidoza (o micoză), Afte
(vezicule), Stomatite infecţioase (produse de virusuri, bacterii, ciuperci),
Gingivite, Lichen Plan, Tumori benigne şi maligne.
Bolile gingiei (parodonţiului marginal)
Sunt caracterizate în funcţie de cauză si modul de evoluţie în:
A. Inflamatorii
1. Acute: gingivostomatite, abces gingival
2. Cronice: parodontite marginale cronice
B. Tumorale
1. Benigne: epulisul,
2. Maligne: carcinomul
Bolile dinţilor
Sunt afectări reversibile sau ireversibile (cel mai frecvent) ale structurii şi
poziţiei dinţilor. Bolile care afectează structura dinţilor pot fi ereditare
(moştenite genetic de la părinţi), congenitale sau dobândite. Structura dintelui
poate fi afectată integral precum în cazul amelodentinogenezei imperfecte;
parţial: amelogeneza imperfectă. În unele cazuri dintele poate lipsi complet
iar atunci se vorbeşte de anodonţie (dinţii lipsesc pentru că nu s-au format).
Această situaţie este frecvent întâlnită la anumiţi dinţi (molarii de minte)
datorită procesului de evoluţie ca specie a oamenilor: nu mai avem nevoie de
foarte mulţi dinţi deoarece s-a modificat alimentaţia faţă de acum 10.000 de
ani. Bolile structurale dobândite ale dinţilor au cauză traumatică, ex.
fracturile dentare, infecţioasă, ex. caria dentară. Caria dentară în formă
incipientă este o formă de afectare reversibilă a structurii dinţilor.
Cazuri particulare
Uneori pot fi prezenţi la nivelul arcadelor dentare dinţi supranumerari. În
general aceşti dinţi nu sunt funcţionali şi creează probleme de aranjare pe
arcadă a dinţilor normali.