Sunteți pe pagina 1din 1

c  


  
Sultanul Mehmed al III-lea a poruncit la urcarea pe tron omorarea prin sugrumuare a 19 frati, dintre care
multi sugari si a catorva concubine alea tatalui sau, insarcinate. Cele 19 cosciuge au fost depuse la
picioarele sarcofagului tatalui in mausoleul de langa Sfanta Sofia.

Ce fel de suveran infaptuieste o asemenea monstruozitate in propria familie?

Deşi în Imperiul Otoman nu se ţineau alegeri, exista o structură democratică interesantă în acest stat.
Pentru un observator din afară, organizarea statală otomană era bazată pe o ierarhie avându-l în frunte
pe sultan, dar au existat mai multe incidente istorice în care guvernatorii locali au acţionat fără
aprobarea monarhului, uneori chiar împotriva Sultanului. Sultanii erau aleşi dintre fii defunctului
monarh, existând o competiţie acerbă între fraţi, ceea ce ducea la competiţia pentru cucerirea spijinului
elitelor conducătoare ale imperiului şi la comploturi fratricide.

Asemenea episoade sangeroase s-au petrecut la multe curti europene, dar in Imperiul Otoman
fratricidul a intrat in ideologia politica si a devenit o practica institutionalizata. Chiar fondarea dinastiei
are la baza un asasinat.Osman I l-a omorat pe unchiul sau Dundar, care ar fi trebui sa urmeze la
conducere. Apoi, aproape fiecare noua domnie a inceput cu un fratricid. Primul act al domniei lui Baiazid
I Ildrim a fost uciderea fratelui sau Yakub Celebi, care era foarte iubit de popor. Acesta a fost sugrumat
cu coarda de la arc, aceasta executie fiind considerata de turci ͞cea mai onorabila si rezervata numai
celor mari͟,dupa cum mentioneaza Dimitrie Cantemir.

Cum erau justificate legal aceste crime? In conceptia otomana exista un singur imperiu, o singura
credinta, un singur suveran. Imperiul este deci unic si orice incercare de a-l diviza trebuie sanctionata.
Dupa 1453 se adauga treptat si ideologia romano-bizantina a imperiului unic. Dimitrie Cantemir invoca o
discutie care ar fi avut loc intre Mehmed I si marele vizir Kor-Sah Meleki si nota ca ͞doua capete nu pot
domni deodata͟,asa cum ͞doua sabii nu pot sta in aceeasi teaca͟.

In ceea ce priveste sistemul diastic otoman,acesta era asemanator cu cel al altor dinastii musulmane:
descendenta trebuie sa fie directa,pe linie masculina, din stramosul fondator. Dar avand in vedere ca
sotiile legitime si nelegitime erau de etnii diferite, puritatea sangelui Casei Osman s-a pierdut treptat.
Teoretic, toti fii suveranului decedat aveau drepturi egale in privinta succesiuni. Practic insa,primul care
reusea sa asigure controlul trupelor si al tezaurului si sprijinul dragatorilor insemnati ajungea pe tron si
era recunoscut drept mostenitor legitim.

Pentru evitarea razboaielor civile Mehmed al II-lea ii autoriza pe descendentii sai sa isi omoare fratii.
Dupa 2 secole de fractricid, oamenii legi descopera ca principii asasinati au fost ͞victime sacrificate pe
nedrept͟. Nici Coran-ul nu admitea fratricidul si patricidul, gasindu-se o solutie mai eleganta:inchiderea
lor in kafes,o cusca aurita.

S-ar putea să vă placă și