Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
CAPITOLUL I
Reguli generale privind moştenirea
1. Noţiunea de moştenire
1.1. Definiţie
2
Citat după Şt.D.Săndulescu, Despre dreptul de succesiune, Bucureşti, Tipografia „Speranţa”, 1905,
p.7-9
3
Dicţionar de drept procesual civil, coordonator dr. Mircea N.Costin, Ed.Şt. şi
Enciclopedic,Bucureşti, 1983, p.300
4
T.S., S.civ., Dec. nr.1347/1972, în Repertoriu de practica judiciară în materie civilă pe anii 1969-
1975, p.205, nr.511; T.S. S.civ.Dec.nr.1629/1976 în Repertoriu…1975-1980. p.141; T.S. S.civ.,
Dec.nr.1539/1979, în C.D.,1979, p.124-125
Din punct de vedere practic, determinarea exactă a masei
succesorale are o importanţă deosebită pentru eventualii moştenitori, care
sunt puşi în situaţia de a opta între următoarele posibilităţi: să accepte
moştenirea pur şi simplu, să accepte moştenirea sub beneficiul de
inventar sau să renunţe la moştenire.
În perioada actuală, în sistemele economice ale României, instituţia
moştenirii a devenit, fără nici o îndoială, consecinţă remarcabilă a trecerii
la economia de piaţă, una din instituţiile fundamentale ale dreptului civil.
Se pare că succesiunea, nepercepută încă la momentul actual drept
o problemă axă a societăţii, altele fiind preocupările primordiale ale
cetăţenilor, îşi va vedea recunoscută în viitorul cel mai apropiat
importanţa de netăgăduit, iar întrebările cine, în ce mod şi de ce
patrimoniu dispune li se vor adăuga în curând întrebările cine şi în ce
mod va putea moşteni patrimoniul succesoral al defunctului.
5
E. Safta-Romano, Dreptul de moştenire, Doctrină şi jurisprudenţă, Ed.Graphix, Iaşi, 1995, p.24
1.4. Sediul materiei
2. Felurile moştenirii
2.1. Enumerare
6
M.Eliescu, op.cit., p.20; C.Hamangiu, I.Rosetti-Balănescu, Al.Băicoianu, Tratat de drept civil
român, vol.III, Bucureşti, 1928, p.1054; D.Chirică, Drept civil. Succesiuni, Ed.Lumina Lex,
Bucureşti, 1996, p.5
7
M.Eliescu, op.cit., p.20; St. D.Cărpenaru, op.cit., p.154
8
În Codul Caragea, moştenirea legală era numită,” fără diată” (p.a IV-a, cap.3, art.1)
moştenirea, manifestată într-un testament. Astfel, în acest caz,
moştenitorii sunt desemnaţi de către cel care lasă moştenirea.
Persoanele desemnate de testator să culeagă moştenirea se numesc
legatari.
Legatarul poate fi: universal (cu vocaţie la întreg patrimoniu lăsat
de defunct), cu titlu universal (cu vocaţie la o fracţiune din masa
succesorală) şi cu titlu particular (cu vocaţie la bunuri singulare, anume
determinate).
19
Fr. Deak, op.cit., p.21; E.Chelaru, Unele aspecte în legătură cu circulaţia juridică a terenurilor
proprietate privată, în Dreptul nr.9/1993, p.24-25; C.Alunar, Noi aspecte teoretice şi practice ale
dreptului de superficie, în Dreptul nr.5-6/1993, p.73; V.Patulea, Situaţia juridică a bunurilor imobile a
celor care au pierdut cetăţenia română, în Dreptul nr.12,/1993, p.74-75
20
N.Jacota, Drept internaţional privat, vol.II, Ed.Didactică şi Pedagogică Bucureşti. 1976, p.288;
I.Filipescu, Drept internaţional privat, vol.II, Ed. Proarcadia, Bucureşti, 1993, p.190-192; M.Eliescu,
op.cit., p.52; D.Sitaru, Drept internaţional privat, Ed. Holding Reporte, Bucureşti, 1996, p.187
21
Codul muncii – Legea nr.53/2003 publicată în Monitorul Oficial nr.72/5 februarie 2003, Noul Cod al
muncii intră în vigoare la data de 1 martie 2003, iar pe data intrării acestuia se abrogă Legea nr.6/1992
privind concediul de odihn şi alte concedii ale salariaţilor care a fost publicată în Monitorul Oficial al
României nr.16 din 15 octombrie 1992 şi Legea salarizării nr.14/1991, publicată în Monitorul Oficial
nr.32 din 9 februarie 1991
-soţul supravieţuitor, copii majori sau părinţii defunctului sunt
beneficiari ai acestor drepturi independent de calitatea lor de moştenitori,
ei trebuind să facă dovada rudeniei, nefiind nevoie de prezentarea calităţii
de moştenitor;
-ceilalţi moştenitori (legali sau testamentari) trebuie să facă dovada
calităţii lor de moştenitori.
Având în vedere aptul că Titlul III din Codul muncii (Timpul de
muncă şi odihnă), capitolul III intitulat „Concediile” nu prevede
dispoziţii referitoare la ridicarea indemnizaţiei de concediu ce se cuvine
salariatului decedat pentru concediul neefectuat, credem că se vor aplica
dispoziţiile art.162 din Codul muncii;
-o altă derogare de la acest caracter o constituie dispoziţiile art.97
din Legea nr. 19/200022. „Sumele rămase neîncasate de către pensionarul
decedat, reprezentând pensia pe luna în care a avut loc decesul, şi după
caz, drepturile de pensie cuvenite şi neachitate până la deces, se plătesc
soţului supravieţuitor, copiilor, părinţilor sau, în lipsa acestora, celorlalţi
moştenitori, în condiţiile dreptului comun”.
Sumele prevăzute la alineatul l pot fi solicitate în cadrul termenului
general de prescripţie.
Astfel, pensia neîncasată va fi ridicată de către soţul supravieţuitor,
copii sau părinţi, independent de calitatea lor de moştenitori; în lipa
acestora, beneficiază de pensia neîncasată ceilalţi moştenitori care trebuie
să dovedească calitatea lor de moştenitori prin prezentarea certificatului
de moştenitor.
3.5. Excepţii de la caracterul transmisiunii
4. Deschiderea moştenirii
aşteptat moştenirea lăsată de fostul proprietar, dar au fost socotiţi repuşi de drept în termenul de
acceptare şi moştenitorii care nu acceptaseră moştenirea lăsată de fostul proprietar la data decesului”,
ei fiind consideraţi acceptanţi prin cererea făcută comisiei constituite potrivit legii; pentru amănunte: a
se vedea Fr.Deak, op.cit. p.25-26
29
Fr. Deak, op.cit., p.30; T.S., col.civ., Dec.nr.1778/1960 în CD, 1960, p.241-242; T.S. col.civ.,
Dec.nr.335/1952, în CD, 1952-1954, vol.I, p.118
30
St. D.Cărpenaru, op.cit., p.164
A. Stabilirea momentului deschiderii moştenirii
34
M. Eliescu, op.cit., p. 63; Fr. Deak, op.cit., p. 33
35
V. M. Ciobanu, Tratat teoretic şi practic de procedură civilă, vol.I, Teoria generală, Ed.Naţional,
Bucureşti, 1996, p.422, 429; G.Boroi. D.Rădescu, Codul de procedură civilă, comentat şi adnotat, Ed.
All, Bucucureşti, 1994, p.41-42; T.S., s.civ. dec.nr.1467/1975, în CD, 1975, p.217; T.S. s.civ. dec.
nr.195/1970 în CD, 1970, p.238
36
M. Eliescu, op.cit., p.55
37
Ghe Beleiu, Drept civil român, Introducere în dreptul civil, Subiectele dreptului civil, Casa de
editură şi presă “Şansa”S.R.L., Bucureşti, 1994, p. 327
domiciliul legal înţelegem acel domiciliu care este stabilit de lege pentru
anumite categorii de persoane fizice38.
Astfel, în ce priveşte minorul, locul deschiderii moştenirii va fi, de
regulă, la părinţii săi sau la acela, dintre părinţi, la care el locuieşte
statornic (art.14, alin.I al Decretului nr.31/1954), fie în temeiul
înţelegerii părinţilor, fie în temeiul hotărârii instanţei judecătoreşti (art.14,
alin.II al Decretului nr.31/1954). În cazul în care minorul are numai un
singur părinte (indiferent de cauza care a generat această situaţie) ori se
află sub tutelă, locul deschiderii moştenirii va fi la domiciliul
reprezentantului legal (art.14, alin.III al Decretului nr.31/1954). În cazul
în care la moartea minorului, acesta avea, cu încuviinţarea autorităţii
tutelare, o locuinţă proprie pentru desăvârşirea învăţăturii ori pregătirii
profesionale (art.102 din Codul familiei) locul deschiderii moştenirii va fi
la domiciliul părinţilor sau la domiciliul părintelui care-l reprezintă.
În ce priveşte locul deschiderii moştenirii persoanei puse sub
interdicţie, acesta va fi la domiciliul reprezentantului legal (art.14, alin.III
din Decretul nr.31/1954).
În cazul în care s-a instituit o curatelă asupra bunurilor unui
dispărut, acesta are domiciliul la domiciliul curatorului în măsura în care
curatorul este îndreptăţit să-l reprezinte, adică numai cu privire la actele
juridice patrimoniale între vii (art.15 din Decretul nr.31/1954). În cazul în
care, ulterior, se va declara moartea celui dispărut printr-o hotărâre
judecătorească definitivă, acest domiciliu legal nu va avea nici o
înrâurire asupra locului unde moştenirea se deschide39.
În cazul în care cel care lasă moştenirea nu avea ultimul domiciliu
în ţară, potrivit alin. II, art. 68 al Legii nr.36/1995 privind legea notarilor
publici şi a activităţii notariale, locul deschiderii moştenirii va fi acolo
unde defunctul şi-a avut bunurile cele mai importante ca valoare40.
În situaţia în care domiciliul defunctului este necunoscut, întrucât
acesta, spre exemplu a fost nomad, moştenirea se va deschide la locul
unde se află bunurile cele mai importante ale celui care lasă moştenirea,
iar în lipsă de bunuri, la locul decesului41.
Dovada ultimului domiciliu a celui care lasă moştenirea se face cu
certificatul de deces (art.73 al Regulamentului de punere în aplicare a
Legii notarilor publici şi a activităţii notariale nr.36/1995, adoptat prin
Ordinul nr.710/1995) sau actul de identitate. În cazul în care cel care lasă
38
P.Andrei, Domiciliul real al persoanei fizice în R.R.D. nr.2/1977, p.28; J.Monoliu, Şt.Rauschi,
op.cit., p.9; Şt.Rauschi, op.cit., p.288
39
M. Eliescu, op.cit., p.56
40
M.Eliescu, op.cit., vol.I, p.56; C.Stătescu, op.cit., p.110; I.Zinveliu, Dreptul la moştenire în RSR,
Ed.Dacia, Cluj, 1975, p.13; E.Safta-Romano, op.cit., vol.I, p.42; D.Chirică, op.cit., p.14; Fr.Deak,
op.cit., p.36-37. Pentru o opinie contrară a se vedea T.Ionaşcu, Drept civil, vol.II, Persoanele,
Bucureşti., 1959, p.78; T.S. s.civ. dec.nr.1947/1975, în CD, 1975, p.219-220
41
M. Eliescu, op.cit., p.56, Fr.Deak, op.cit., p.35,; T.J.Suceava, dec.civ.,nr.128/1970 cu Notă de
Gh.Părăusan, în R.R.D. nr.4/1971, p.99
moştenirea, locuia în altă localitate decât acolo unde a fost înregistrat,
dovada ultimului domiciliu se va face prin orice mijloc de probă42.
42
C.Stătescu, Drept civil. Persoana fizică. Persoana juridică. Drepturile reale, Ed.Didactică şi
Pedagogică, Bucureşti, 1970, p.153; D.Lupulescu, Numele şi domiciliul persoanei fizice, Ed.Ştiinţifică
şi Enciclopedică, Bucureşti,1982, p.71-72; G.Giurgiu, Consideraţii teoretice şi practice în legătură cu
noţiunea de domiciliu (I) în R.R.D. nr.6/1982, p.51; E.Lupan, Drept civil, Persoanele, Univ. din Cluj,
1988, p.114; D.Macovei, op.cit., p.13, Gh.Beleiu, op.cit., p.357
43
D.Alexandresco, op.cit., p.555
c)cererile legatarilor sau ale creditorilor celui care lasă moştenirea
împotriva vreunuia dintre moştenitori sau împotriva executorului
testamentar44;
d)cererile privitoare la anularea certificatului de moştenitor eliberat
de notarul public sau de ridicare sau modificare a măsurilor de
conservare a bunurilor succesorale (art.88 şi 74 din Legea nr.36/1995).
44
V.M.Ciobanu, op.cit., p.429; G.Boroi, D.Rădescu, op.cit., p.42; Gr.Porumb, Codul de procedură
civilă, comentat şi adnotat, vol.I, Ed.Ştiinţifică, Bucureşti, 1960, p.90
succesiunii. Această condiţie era necesară şi în vechiul drept românesc:
„numai un viu poate moşteni pe un mort” spune Codul Caragea45 .
Capacitatea succesorală reprezintă aptitudinea unei persoane de a fi
subiect al drepturilor şi obligaţiilor pe care le implică calitatea de
succesor46. Ea nu se confundă nici cu capacitatea de folosinţă şi nici cu
capacitatea de exerciţiu, având un sens specific şi referindu-se la
existenţa în viaţă a persoanei chemate să moştenească pe cel care lasă
moştenirea47.
Potrivit art.1169 Cod civil, cel care face o propunere înaintea
judecăţii trebuie să dovedească, astfel că dovada existenţei în momentul
deschiderii moştenirii incumbă aceluia care pretinde drepturi asupra
moştenirii şi care poate să fie moştenitorul în cauză sau succesorii săi în
drepturi.
Moştenitorul poate face dovada în mod direct sau prin
reprezentanţii săi legali (în această din urmă ipoteză dobândirea
moştenirii are loc prin „retransmitere” (moşteniri succesive) care nu
trebuie să fie confundată cu moştenirea în „nume propriu” sau prin
”reprezentare”)48.-
Menţionăm că dovada vizează atât „existenţa” persoanei în
momentul deschiderii moştenirii, dar şi „corelaţia” ei cu momentul morţii
celui care lasă moştenirea.
În această ordine de idei, urmează să analizăm persoanele care au
capacitate succesorală precum şi cele care nu au capacitatea succesorală.
B. Persoanele care au capacitate succesorală
moarte reprezintă data deschiderii moştenirii, data, în funcţie de care stabilim cercul de moştenitori care
urmează să culeagă din succesiunea defunctului, pe când data rămânerii defintive a hotărârii este data
de la care începe să curgă termenul de prescripţie al dreptului de opţiune succesorală (momentul de la
care succesibilul poate să accepte sau să renunţe la moştenire – 6 luni)
50
C. Antoniade, Calităţile cerute pentru a moşteni în dreptul roman şi dreptul roman, Teză pentru
licenţă, Facultatea juridică din Iaşi, Tipografia “Goldner”, 1903, p. 7-8
aplicare ca prezumţie legală şi în cazul capacităţii succesorale51. Astfel,
dacă se va face dovada că un copil s-a născut viu înainte de a fi trecut trei
sute una zile din momentul morţii lui de cuius, prin aplicarea prezumţiei
timpului legal al concepţiunii, acesta a dobândit capacitate succesorală,
chiar dacă la momentul deschiderii succesiunii, încă nu se născuse.
d.Persoanele juridice
a) Persoanele predecedate
60
Vezi Fr.Deak, op.cit. p.44-45. Acelaşi autor argumentează, printr-un exemplu practic, că prezumţia
morţi concomitente (adoptată de dreptul nostru) “apare de cele mai multe ori ca fiind mai echitabilă
(s.n.)”
61
“ De lege ferenda” s-a opinat pentru eliminarea condiţiei referitoare la “aceeaşi împrejurare”
considerată inutilă şi s-au formulat propuneri de texte noi dintre care reţinem: “Dacă, în cazul morţii
mai multor persoane, nu se poate stabili faptul că una a supravieţuit alteia, ele sunt socotite că au murit
deodată”; a se vedea Fr.Deak, op.cit. p.47
5.2. Vocaţia la moştenire
A. Noţiune
63
Francisc Deak, op.cit., pag. 57
64
65
Noţiunea de vocaţie succesorală generală este inaplicabilă în materia moştenirii testamentare; a se
vedea Fr.Deak, op.cit., p.48 şi autorii citaţi
66
Pentru profunzimea delimitărilor a se vedea: Fr.Deak, op.cit., p. 48