Sunteți pe pagina 1din 3

Radiaţie gamma

Radiaţia sau razele gamma (gamma desemnează litera grecească γ) sunt unde electromagnetice
de frecvenţe foarte mari produse de interacţiuni între particule subatomice, cum ar fi la
dezintegrările radioactive sau la ciocnirea şi anihilarea unei perechi electron - pozitron.
Interacţiunile cu mediul:
La trecerea printr-un mediu mai mult sau mai puţin absorbant, radiaţiile γ suferă o atenuare
datorită proceselor de împrăştiere şi a celor de absorbţie conform legii:
I = I0e-μx, unde
I0 = intensitatea radiaţiei γ înainte de a pătrunde în mediul absorbant;
I = intensitatea radiaţiei γ după trecerea prin mediul absorbant;
μ = coeficient de atenuare, dependent de energia radiaţiei γ şi de natura mediului absorbant;
x = grosimea mediului absorbant.
Razele gamma interactioneaza cu materia prin care trec prin următoarele mecanisme:
"Efect fotoelectric": Un foton γ poate dezlega un electron orbital din învelişul electronic al unui
atom. Electronul, care preia toată energia fotonului γ, va putea învinge forţa electrostatică,
eliberându-se de pe orbita sa; fotonul incident dispare: această interacţiune se numeşte "efect
fotoelectric" (energia fotonului incident γ trebuie să fie mai mare decât energia de legătura (Wleg)
a electronuluiexpulzat (e-) ). Efectul fotoelectric este mult mai probabil la elementele grele
(probabilitatea este direct proporţională cu Z5), dacă fotonii incidenţi sunt de joasă energie, sub
0,5 MeV. Elementul emis cu o anumită viteză (dependentă de energia fotonului incident şi de
tipul atomului) produce ionizarea, la fel ca şi o particulă beta β (beta), până când surplusul său
energetic este cedat complet.
"Efect Compton", care devine preponderent când fotonii incidenţi au o energie mai mare decât 1
MeV. În acest proces numai o parte din energia fotonului este transferată electronului; restul de
energie apare ca un foton secundar cu energie mai mică, împrăştiat într-o direcţie oarecare.
Interacţiunea continuă până la dispariţia fotonilor împrăştiaţi prin efect fotoelectric.
"Producerea de perechi": Dacă fotonul γ are o energie mai mare de 1,02 MeV, el va putea
interacţiona cu câmpul nucleului, transformându-se în două particule: una pozitivă şi cealaltă
negativă (conversia energiei în masă). Particula pozitivă este numită pozitron, iar cealaltă
electron. Această interacţiune este cunoscută drept "producere (generare) de perechi". Excesul
energetic este preluat în mod egal, sub formă de energie cinetică, de către cele două particule
electron + pozitron, care vor produce ionizări până la încetinirea lor completă (la fel ca în cazul
radiaţiilor β). În procesul de încetinire, pozitronii produc ionizări până la momentul când vor fi
captaţi de un electron. Noua pereche se "anihilează" reciproc, generând 2 fotoni γ de câte 0,51
MeV. Fenomenul de anihilare este opus fenomenului de generare de perechi. Fotonii rezultaţi pot
fi împrăştiaţi prin efect Compton, sau absorbiţi prin efect fotoelectric.
Clasificare
Spectrul electromagnetic
În funcţie de frecvenţa sau lungimea de undă cu care radiaţia se repetă în timp, respectiv în
spaţiu, undele electromagnetice se pot manifesta în diverse forme.
Spectrul radiaţiilor electromagnetice este împărţit după criteriul lungimii de undă în câteva
domenii, de la frecvenţele joase spre cele înalte:
radiaţiile (undele) radio
microunde
radiaţii hertziene,
radiaţii infraroşii,
radiaţii luminoase,
radiaţii ultraviolete,
radiaţii X (Röntgen),
radiaţii "γ" (gamma - literă greacă).
Undele radio - se folosesc şi pentru transmiterea semnalelor de televiziune, pentru comunicaţii
prin satelit şi telefonie mobilă. Microundele sunt folosite atât în comunicaţii cât şi în cuptorul cu
microunde, care se bazează pe absorbţia relativ puternică a radiaţiilor de această frecvenţă în apă
şi materiile vegetale şi animale. Undele milimetrice se folosesc de exemplu în astronomie.
Undele terahertziene au început abia de curând să fie cercetate şi folosite în aplicaţii practice.
Radiaţia (lumina) infraroşie este foarte utilă în analize fizico-chimice prin spectroscopie. De
asemenea ea se mai utilizează pentru transmiterea de date fără fir dar la distanţe mici, aşa cum
este cazul la aproape toate telecomenzile pentru televizoare şi alte aparate casnice. Lumina
vizibilă este cel mai la îndemână exemplu de unde electromagnetice. Radiaţia (lumina)
ultravioletă este responsabilă pentru bronzarea pielii. Razele X (sau Röntgen) sunt folosite de
multă vreme în medicină pentru vizualizarea organelor interne. În fine, razele gamma se produc
adesea în reacţii nucleare.
Teorie
Undele electromagnetice au fost prezise teoretic de "ecuaţiile lui Maxwell" şi apoi descoperite
experimental de Heinrich Hertz. Variaţia unui câmp electric produce un câmp magnetic variabil,
căruia îi transferă în acelaşi timp şi energia. La rândul ei, energia câmpului magnetic variabil
creat, generează un câmp electric care preia această energie. În acest fel energia iniţială este
transformată alternativ şi permanent dintr-o formă (electrică în magnetică şi invers) în cealaltă,
iar procesul se repetă ducând la propagarea acestui cuplu de câmpuri. Trebuie totuşi subliniat că
există în procesul menţionat şi pierderi de energie (amortizări) ce însoţesc fenomenul.