Bivolul si coţofana

de George Topârceanu

Opera literară „Bivolul şi cotofana” face parte din „Fabule pentru copii” şi ia atitudine critica împotriva
profitorilor care caută şi găsesc de fiecare data un prilej favorabil de a trage foloase în propriul interes.
Fabula este o creaţie epică în versuri sau în proză de mică întindere cu caracter satiric si moralizator în
care întâmplările narrate sunt puse pe seama animalelor, a păsărilor, a unor obiecte care sunt personificate.
Poezia este concepută ca o povestire alegorică cu trei personaje în care predomină naraţiunea iar dialogul
devine monolog prin care două personaje bivolul şi căţelul îşi exprimă atitudinea.
Ca în orice fabulă sunt narate mai întâi întâmplările de la început făcând cunoştinţă cu cele trei personaje:
„un bivolmare, negru, fioros” o coţofană şi un căţel.
Trecând din întâmplare prin locul unde se afla bivolul, căţelul vede cu mirare cum pe spinarea acestuia „se
plimba o coţofană\ Când în sus şi când în jos”. Naiv dar si doritor să profite de situaţie el sare în spinarea
bivolului. Luat prin surprindere dar şi ofensat de îndrăzneala căţelului, bivolul se scutură, îl răstoarnă şi luându-l
în coarne îl arunca „cât colo”, „ca pe-o zdreanţă în trifoi”.
Supărat peste măsură bivolul îl apostrofează pe căţel folosind un limbaj dur aproape agresiv îşi motivează
atitudinea prin faptul că această coţofană îi face un bine. „Ce-ai gândit tu oare, javră? Coţofana treacă meargă, pe
spinare o suport.\Că mă apără de muşte, de ţânţari şi de tăuni.”
Căţelul nu i-ar aduce nici un avantaj; ci dimpotrivă, ducându-l în spate, ar stârni spre propria ruşine
indignarea întregului neam: „Pe când tu potaie proastă, cam ce slujbă poţi sa-mi faci?”
Personajele sunt reprezentate de animale care întruchipează ca in orice fabulă anumite tipuri umane.
„Bivolul mare negru, fioros” este aşa cum se autocaracterizează „mare şi puternic, gospodar cu greutate”.
El face parte din categoria celor mari, puternici şi înstăriţi care nu acceptă amestecul celor mici şi şi neînsemnaţi
în treburile proprii.
Ca la orice om puternic relaţiile interumane se bazează pe gradul de profit obţinut din acestea.
El este tolerant şi înţelegător cu coţofana deoarece aceasta îl apără de muşte, pe când căţelul cu care este
neîndurător şi intolerant nu-i aduce nici un profit: „Cam ce slujbă poţi să-mi faci?”. Indignarea bivolului se
manifestă prin prin gesturi brutale şi printr-un limbaj dur adresându-i-se cu apelativele: „potaie” şi „javră
proastă”.
Căţelul apare mai întâi în ipostaza omului simplu, nevoiaş dar îndrăzneţ a cărui cutezanţă provine din
naivitate, din lipsa simţului realităţii.
El nu apreciază corect postura în care se afla bivolul, considerându-l „un mare dobitoc”, „un prost” care
„ia în spate pe oricine”. Naivitatea lui, imposibilitatea de a aprecia corect situaţia îi provoacă neplăceri. Căţelul îi
reprezintă şi el pe cei care vor să profite, însă sugerează prima treaptă a acestei tendinţe.
Coţofana apare în postura unui personaj care nu se manifestă direct şi despre care aflăm din relatarea
naratorului sau din cuvintele bivolului. Ea îi reprezintă pe oamenii obişnuiţi a căror preocupare nu depăşeşte
grijile cotidiene şi care nu vor să profite de pe urma altuia.
Ca în orice fabulă autorul transmite o anumită învăţătură care nu este formulată direct prin morală, ci se
desprinde indirect din text:Cei mari şi puternici îi tolerează pe cei inferiori lor atâta vreme cât pot profita de pe
urma acestora, şi devin intoleranţi cu cei care la rândul lor vor să profite.
Prin morală autorul îşi exprimă dezaprobarea atât faţă de bivol cât şi faţă de căţel, dar primul este privit cu
dispreţ.
Fiind o operă epică în care autorul îşi exprimă în mod indirect sentimentele prin acţiune şi prin intermediul
personajelor, modul de expunere dominant este naraţiunea realizată într-un ritm alert. În acest sens se remarcă
aglomeraţiile verbale: trage, îşi face vânt, se piteşte, sare, să se scuture ş.a. , prezenţa interjecţiei onomatopeice
*Hdup” şi a expresiei: „Când în sus şi când în jos”.
Ritmul vioi al acţiunii este datorită şi versificaţiei în care măsura diferă de rapiditatea acţiunii iar rima este
complexă în prima parte şi împerecheată în catrene.
Monologul se foloseşte în exprimarea gândurilor căţelului iar prin dialog, care devine şi el monolog
bivolul manifestându-şi indignarea.
Figura de stil dominantă este personificarea pentru că întâmplările narate sunt puse pe seama animalelor
dar se folosesc şi enumeraţii şi comparaţii prin care se caracterizează personajele sau acţiunile lor.
Având toate trăsăturile acestei specii opera „Bivolul şi coţofana” s-a demonstrat ca fiind fabulă.