de la alþii cetire
Secolul XXI ºi
securitatea naþionalã
Deºi legãtura decisivã dintre demografie,
Pentru o perioadã de finanþe, economie ºi capacitatea naþiunilor
de a-ºi impune voinþa în relaþiile cu alte
timp îndelungatã, state a fost recunoscutã încã de la
securitatea unei naþiuni a începuturile istoriei, abia în epoca
rãzboaielor napoleoniene s-a fãcut o
fost confundatã cu distincþie clarã între puterea unui stat ºi
puterea militarã a puterea sa armatã ca parte a celei dintâi.
În prezent, totalitatea analiºtilor politici au
acesteia, forþa armatã ajuns la concluzia cã securitatea
reprezentând mijlocul cel unui stat reprezintã o chestiune
multidimensionalã, fiind suma atributelor
mai uzitat de rezolvare a care permite statului sã-ºi îndeplineascã
conflictelor sau de obiectivele chiar ºi atunci când acestea
sunt în contradicþie cu obiectivele ºi
determinare a unor voinþele altor naþiuni. Evenimentele care
subiecþi sã accepte au urmat încheierii Rãzboiului Rece au
compus o stare de fapt care poate fi
punctul de vedere al rezumatã succint, ca o luptã pentru o
celui mai puternic. nouã ordine internaþionalã, luptã cãreia îi
sunt subsumate urmãtoarele: lupta pentru
16 KritiK februarie 2007
strategiile de securitate ale
principalelor state ale lumii
sporirea influenþei marilor puteri, lupta
împotriva hegemoniei SUA ºi lupta pentru
recunoaºterea internaþionalã dusã de
statele mici care au fost încorporate cu
forþa în alte structuri statale. Proclamarea
necesitãþii unei noi ordini mondiale nu
este nouã, contextul de dupã 11
septembrie 2001 fiind însã favorabil unor
state cu statut de jucãtori strategici pentru
a reafirma principiul potrivit cãruia
“statele nu au prieteni, ci interese”.
În luna septembrie 2002, preºedintele GW
Bush a promulgat o nouã “strategie
naþionalã de securitate a SUA”, strategie
care a fost apreciatã chiar de cãtre analiºtii
americani drept “cea mai agresivã ºi mai
expansionistã din anul 1947 încoace”.
Noua doctrinã de securitatea americanã
este construitã în jurul “dreptului SUA de
a purta rãzboaie preventive” în orice parte
a planetei, atunci când constatã cã îi este
ameninþatã securitatea. Deºi primul razboi
preventiv în baza noilor strategii a fost
deja declanºat împotriva Irakului pe data
de 20 Martie 2003, este de presupus cã
asemenea “rãzboaie preventive” sã poatã
fi îndreptate în viitor ºi împotriva Libiei,
Siriei, Iranului, ºi Coreei de Nord.
Referitor la repercursiunile noii strategii de
securitate a SUA, profesorul Robert
Tucker, unul dintre cei mai importanþi
politologi contemporani, a publicat în cea
mai prestigioasã revistã de politicã externã
americanã, “Foreign Affairs” niºte
constatãri deosebite: “Sunt îngrozit atât de
puterea cât ºi de ambiþiile noastre. Sunt
îngrozit de groaza pe care le-o producem
celorlalþi. Mai devreme sau mai târziu se
va naºte împotriva puterii noastre o
asemenea reacþie, o asemenea combinaþie
de forþe care s-ar putea încheia cu
ruinarea noastrã”. Noua interpretare datã
securitãþii de cãtre SUA a fost urmatã, mai
întâi de actorii strategici, apoi ºi de unii
aspiranþi la acest statut.
Coaliþii de voinþe
Marea Britanie s-a raliat poziþiei SUA atât
în acþiuni directe, cât ºi în dezbaterile
teoretice de legitimare a acþiunilor
preventive. Franþa a dezvoltat un nou
concept de securitate în “Doctrina
interarme despre acþiuni preventive” care
stipuleazã cã “acþiunile preventive se
exercitã într-o manierã globalã, cu toatã
gama de mãsuri, diplomatice, economice,
umanitare ºi militare, ca parte a strategiei
de influenþã a statului”. Este probabil ca
existenþa unor focare de conflict în diverse
zone ale lumii, în care sunt implicate
marile puteri sau state care aspirã la
statutul de lider regional, sã le determine
pe acestea sã îºi legitimeze acþiunile
preventive prin dreptul de a folosi forþa
pentru a se apãra sau dreptul de a “lupta
împotriva terorismului internaþional”.
Astfel, Rusia apreciazã deja cã problema
cecenã este una internã, iar acþiunile sale
sunt îndreptate împotriva teroriºtilor. India
îºi justificã desfãºurarea de forþe în Kasmir
ºi acþiuni împotriva militanþilor islamiºti.
Turcia declarã cã îºi rezervã dreptul de a
interveni armat împotriva militanþilor kurzi
din nordul Irakului.
Noua doctrinã a rãzboiului preventiv
constituie din punct de vedere
militar un produs de real
succes, el fiind folosit cu
mult înaintea SUA de
cãtre Israel în 1981
(distrugerea reactorului
nuclear irakian de la
Talmuz) ºi 1982
(atacarea ºi
distrugerea unor
facilitãþi militare
israeliene ºi
palestiniene pe
teritoriul Libanului).
Israelul susþine de altfel
cã va acþiona ºi în
continuare atât împotriva statelor
arabe care susþin terorismul cât ºi
împotriva Iranului. Dezacordul marilor
puteri în Consiliul de Securitate al ONU
asupra intervenþiei militare în Irak, urmat
de constituirea unei “Coaliþii de voinþe”,
conduse de SUA, care a declanºat
razboiul fãrã acordul ONU, a generat
problema relevanþei acestei instituþii cu rol
decisiv în securitatea internaþionalã.
Conflictele militare se
vor succeda continuu
Urmãrind cu interes noua conjuncturã
globalã, Federaþia Rusã a prevãzut de
asemenea importanþa strategicã a folosirii
preventive a forþei în conþinutul noii sale
doctrine de securitate, aprobate de
preºedintele Putin în Octombrie 2003.
Conform acesteia, Rusia se angajeazã în
lovituri preventive pentru urmãtoarele
situaþii:
- ameninþarea directã a teritoriului
Federaþiei Ruse;
- interzicerea accesului Federaþiei Ruse
cãtre zonele strategice ale lumii, inclusiv
cele considerate de importanþã majorã din
punct de vedere economic ºi financiar;
- ameninþarea directã a unuia dintre
statele CSI de cãtre o altã þarã din afara
acestei organizaþii;
- ameninþarea cetãþenilor de naþionalitate
rusã care locuiesc în alte state, în cazul în
care mãsurile luate în plan local ºi
internaþional nu
au efect.
Considerând actualul sistem al relaþiilor
internaþionale drept “dinamic ºi instabil”,
Iuri Baluevski, ºeful Statului Major
General al armatei ruse ºi numeroºi alþi
oficiali au propus recent o reformare a
strategiei de securitate a Kremlinului prin
includerea în ameninþãrile la adresa þãrii a
noilor “politici ale SUA de a se impune în
regiuni unde prezenþa Rusiei este
tradiþionalã”. Baluevski a specificat cã
“simte pericolul care vine din partea
statelor dezvoltate ºi în curs de
dezvoltare” ºi cã “Rusia nu trebuie sã uite
axioma conform cãreia rãzboaiele ºi
conflictele militare se vor succeda
continuu, pentru cã sunt generate de
veºnica întrecere între state”. Privind la
actualele dezbateri pe tema creãrii unor
noi forme de securitate, putem afirma cã
lupta pentru o nouã ordine mondialã,
constând în trecerea de la unipolaritate ºi
globalizare la multipolaritate ºi
regionalizare se va regãsi ºi în viitor în
structurarea strategiilor de securitate ale
principalelor state ale lumii. Neînþelegerea
caracterului relativ ºi conjunctural al
securitãþii, asociatã cu concepþia ºi
integrarea incorectã a strategiilor de
securitate în stat, va putea duce însã la
decizii politice riscante, cu consecinþe
negative atât imediate cât
ºi pe termen lung.
Flavius Deheleanu
februarie 2007 KritiK 17