www.referat.

ro

Enigma Otiliei
caracterizarea Otiliei

Romanul realist balzacian a apărut in prima jumătate a secolului al XIX – lea, fiind ilustrat cu
strălucire de scriitorul francez Honore de Balzac; În literatura română, prima încercare îi aparţine lui
Nicolae Filimon cu „Ciocoii vechi şi noi”.
În perioada interbelică, în care se impun romanele moderne subiective, George Călinescu optează
programatic pentru balzacianism prin publicarea în 1938 a operei „Enigma Otiliei” – un roman realist,
obiectiv, doric, dar cu elemente moderne.
Formula balzaciană se regăseşte integral în romanul lui Călinescu deoarece: utilizează descrierea
mediilor sociale ca documente sociologice şi morale pentru psihologia individului; introduce tipurile
morale şi sociale; recurge la mijloacele ştiinţelor naturale în construcţia personajelor; evidenţiază teme
şi motive specifice, precum: căsătoria, moştenirea, paternitatea, avarul, orfanul, arivistul, fata bătrână;
faptele decurg într-o imanenţă logică, respectându-se principiul cauzalităţii; perspectiva este îndreptată
de la exterior către interior, din afară către înăuntru.
Personajele călisciene sunt alcătuite după principiul sintezei între tipuri, caractere, psihologii. Dar
graniţele dintre perspectivele clasice, realiste, naturaliste, moderne nu sunt bine delimitate. Totuşi, după
trăsăturile dominante şi după modalităţile de construcţie, ele se pot grupa astfel: clasice (caractere –
avarii Costache şi Aglae), realist – balzaciene (tipuri sociale – Stănică Raţiu şi Pascalopol), naturaliste
(aspecte crude ale vieţii – Simion, Titi, Aurica), moderne (Felix şi Otilia).
Puţini dintre protagoniştii „Enigmei Otiliei” au o concepţie morală a vieţii, adică sunt capabili de
motivaţie a actelor proprii. Una dintre cele mai interesante tipologii din roman, Otilia, este complexă
prin faptul că îşi recunoaşte limitele. Ea evoluează între adolescentul Felix şi bărbatul experimentat
Pascalopol.
Fata îşi exprimă cu naturaleţe sentimentele nedesluşite pentru Felix: „eu te iubesc în atâtea feluri
încât nu pot să analizez acum cât te iubesc ca frate şi cât ca iubit”. Dragostea aproape mistică a băiatului
pentru ea o va face responsabilă de soarta acestuia şi-l va părăsi de teama de a nu-l împiedica în
viitoarea lui carieră ştiinţifică.
Şi faţă de Pascalopol Otilia are trăiri contradictorii: simpatie, gelozie, porniri filiale. Din gesturile,
trăirile şi atitudinea fetei în relaţie cu cei doi reiese caracterul contradictoriu al acesteia.
În fiecare pagină a cărţii se simte prezenţa suavă şi învăluitoare a Otiliei, amestec de exuberanţă şi
seriozitate: aleargă prin grădină, se caţără pe căpiţa de fân de la moşia lui Pascalopol, îşi revarsă
preaplinul sufletesc în acordurile tumultoase ale pianului. Ea înseninează atomsfera sumbră din casa lui
moş Costache. Bătrânul se luminează când mâna ei îi atinge fruntea, pe Felix îl inundă bucuria văzând-
o, iar Pascalopol uită că i-ar putea fi tată. Chiar şi Stănică Raţiu are momente când o admiră sincer.
Otilia apare astfel ca simbolul feminităţii însăşi.
Dar personajul este alcatuit mai ales dupa tehnica moderna a pluriperspectivei: ea se reflecta diferit
in cei din jurul sau.
Mos Costache o admira si o iubeste sincer: „o sorbea umilit din ochi si radea din toata fata lui
spana, ramanand pentru el tot un copil”, „fetita lui”, cum o alinta. Desi este singurul care i-ar putea
asigura un statut social prin adoptiune, nu-si poate invinge zgarcenia si teama de rude si o lasa fara
aparare. Dar fata este total dezinteresata de averea lui Costache; cand batranul se imbolnaveste, ea este
singura fiinta care sufera cu adevarat; pe fata ei se citeste nelinistea si durerea ca l-ar putea pierde pe
„papa”.
 Pascalopol intuieste cel mai bine caracterul labil al adolescentei. Vechi prieten al lui Costache, el
compenseaza lipsa de afectiune a membrilor familiei fata de ea. Fiind mereu in preajma ei, la inceput el
o ocroteste ca un tata si ii satisface toate capriciile, apoi realizeaza ca o iubeste ca un barbat. Si Otilia il
iubeste in felul ei pentru protectia pe care i-o ofera si de aceea se casatoreste cu el. In finalul romanului,
Pascalopol recunoaste: „A fost delicioasa, dar ciudata. Pentru mine este o enigma”.
Pentru Felix, Otilia constituie o taina permanenta; in acest sens el ii spune: „Tu imi scapi
intotdeauna printre degete”. Din perspectiva lui Felix i se realizeaza fetei doua portrete fizice: unul la
inceputul romanului, cand intrand in casa unchiului sau il intampina „un cap prelung si tanar de fata, cu
bucle cazandu-i pe umeri” si altul din fotografia pe care i-o arata Pascalopol la sfarsitul cartii: „o
doamna frumoasa, cu linii fine, dar nu era Otilia, nu mai era fata nebunatica de altadata”.
Intre cele doua momente, Otilia este fata imprevizibila de care Felix se simte atras cu toata puterea
afectiva a varstei. Chiar cand este derutat de atitudinea ei echivoca, el stie sa faca distinctia intre
aparenta si esenta: „Nu voi iubi niciodata o fata seaca. Te iubesc pe tine care esti frivola doar in
aparenta, fiind in fond inteligenta si profunda”.
Dupa ce Otilia ii marturiseste iubirea si apoi pleaca la Paris, casatorindu-se cu Pascalopol, Felix este
derutat, fata ramanand si pentru el o enigma.
Clanul Tulea o respinge ca pe o concurenta la mostenirea averii lui mos Costache. Asa se explica de
ce Aglae o dispretuieste si o bruscheaza considerand-o „o zanateca”, iar Aurica este mirata ca Felix
merge pe strada „cu o destrabalata ca Otilia”. Stanica Ratiu, cameleonic, isi exprima diverse pareri
despre ea, dar oricum i se pare „descurcareata” si si-ar dori-o de nevasta.
Chipul ei se recompune din aceste fatete dar si din altele care-i dau unicitate. Ea se
autocaracterizeaza lucid: „sunt foarte capricioasa, vreau sa fiu libera, ma plictisesc repede, sufar cand
sunt contrariata”.
Dincolo de aceste caracteristici, Otilia ramane invaluita in mister; niciuna dintre atitudinile sau
vorbele ei nu poate fi acceptata fara rezerve, lasand in urma un „ce” inexplicabil.
Insusi creatorul ei este indragostit de ea, caci marturiseste: „Otilia c’est moi! Este fondul meu de
ingenuitate si de copilarie.”
Alaturata altor personaje feminine din literatura noastra, Otilia impresioneaza prin frumusete,
candoare, noblete sufleteasca, imprevizibilitate si farmec.

Caracterizarea lui Felix

Unul dintre personajele principale, Felix Sima, este prezentat direct de catre narator din prima
pagina a romanului: „Tanarul mergea atent de-a lungul zidurilor..., fata ii era juvenila si prelunga,
aproape feminina din pricina suvitelor mari de par ce-i cadeau de sub sapca, dar ... taietura elinica a
nasului corecta printr-o nota voluntara intaia impresie. »
In continuare, actiunea si relatiile cu celelalte personaje vor completa portretul adolescentului care
vrea sa cunoasca lumea si pe sine insusi ; fiecare personaj devine o oglinda in care tanarul se reflecta.
Astfel, fata de Otilia nutreste un amestec de sentimente. La inceput, simte doar o simpatie, care se
transforma apoi intr-o dragoste exaltata : « se inchidea in odaie cu o fotografie a fetei si se lasa in voie
visarii. O cuprindea de maini si ii soptea indefinit : te iubesc, te iubesc ». In acelasi timp, isi exercita
fata de ea si un sentiment filial deoarece mama lui murise de timpuriu (« Simtea nevoia sa i se
marturiseasca, sa se aseze sub protectia ei ».)
Cu timpul, devine gelos provocand o ruptura intre Otilia si Pascalopol. Destul de repede ii propune
fetei sa se casatoreasca. Fata ii reproseaza ca nu este bine ca cei doi soti sa aiba aceeasi varsta pentru ca
femeile imbatranesc mai repede.
 El isi traieste sentimentul cu exuberanta si simte nevoia sa-si confrunte starile cu cele ale fetei ; ii
reproseaza ca ea se joaca si nu-l iubeste ; fata ii raspunde ca nu stie exact in ce fel il iubeste. Felix este
convins ca femeia trebuie sa fie tovarasa aspiratiilor sale si ca o iubire trebuie continuata printr-o
casatorie. Otilia a inteles ca are capacitatea de a-si invinge un sentiment nepotrivit pentru marea lui
cariera si il va parasi.
Raporturile lui cu celelalte personaje il ajuta sa se defineasca mai bine. Fata de Pascalopol, aparent,
are o atitudine ostila ; in fond, ar vrea sa aiba si el nobletea si cultura mosierului.
Fata de Stanica Ratiu nu manifesta simpatii deosebite, dat nu se disperseaza de el.
In raport cu Aglae, Aurica si Titi, Felix simte ca le este superior pentru ca stie sa-si gaseasca un
echilibru in toate.
Astfel, portretul lui Felix se constituie din fapte si ganduri care nu sunt numai ale lui, ci si ale celor
din jur.
Felix este unul dintre putinii protagonisti ai romanului care are o conceptie morala a vietii, adica
este capabil de motivatia actelor proprii, in masura in care cauta sa se explice pe sine si traieste chinul
nehotararii in alegere.

Powered by http://www.referat.ro/
cel mai tare site cu referate