Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
IDD Moneda Credit
IDD Moneda Credit
MONEDA SI CREDIT
1
BUCURESTI
2003
CUPRINS
2
5.4.1. FONDUL MONETAR INTERNATIONAL
5.4.2. GRUPUL BANCII MONDIALE
7. CREDITUL SI DOBANDA
7.1. CREDITUL
7.1.1. DEFINIREA SI FUNCTIILE CREDITULUI
7.1.2. ELEMENTELE RAPORTURILOR DE CREDITARE
7.1.3. FORMELE CREDITULUI
7.2. DOBANDA
7.2.1. CONCEPTUL SI FORMELE DOBANZII
7.2.2. RATA DOBANZII
7.2.3. CALCULUL DOBANZII
8. SISTEME BANCARE
8.1. STRUCTURA SI CARACTERISTICILE SISTEMELOR BANCARE
8.2. EVOLUTIA SISTEMULUI BANCAR ROMANESC
9. BANCILE CENTRALE
9.1. FUNCTIILE BANCILOR CENTRALE
9.2. OPERATIUNILE BANCILOR CENTRALE
9.3. BANCA NATIONALA A ROMANIEI
9.4. SISTEMUL EUROPEAN AL BANCILOR CENTRALE
APLICATII
BIBLIOGRAFIE SELECTIVA
3
CAP.1. CONTINUTUL, FUNCTIILE SI ROLUL MONEDEI
Literatura de specialitate si limbajul curent folosesc atât termenul “bani” cât si cel de
“monedă”.
Termenul de monedă, folosit în special în limbajul poporului francez, englez si italian
desemnează, potrivit dictionarului Larousse, “o piesă de metal, emisă de autoritatea
suverană, pentru a servi ca mijloc de schimb” , este de origine latină si provine de
la numele zeitei Junon Moneta.
Termenul “bani”, se utilizează aproximativ cu acelasi sens. In dictionarul explicativ
al limbii române desemnează “echivalentul general al valorii mărfurilor, moneda
de metal sau de hârtie recunoscută ca mijloc de schimb sau de plată”.
Cu toate că între cele două notiuni există mici diferente calitative si cantitative, în
prezent sunt considerate a fi similare, ceea ce conduce si la similitudinea dintre
circulatie monetară si circulatie bănească.
4
Această functie a apărut ca urmare a necesitătii creării unui instrument care să
mijlocească schimbul economic.
Productia, circulatia si consumul sunt realizate prin cicluri de mai multe operatiuni
precum sunt M-B-M sau B-M-B, cu ajutorul monedei.
Aceasta conduce la disocierea schimbului, în două operatiuni distincte: o operatiune
de vânzare (flux real contra flux monetar) care permite obtinerea de monedă si o
operatiune de cumpărare (flux monetar pentru obtinerea bunurilor reale).
Reprezintă cea mai importantă functie, întrucât permite exprimarea valorii bunurilor
economice, în termeni monetari si efectuarea de comparatii între preturile diferitelor
bunuri si servicii.
Spre deosebire de alte forme de etalon, precum minutul, Kg, metrul, etalonul valorii
prezintă o anume caracteristică si anume inconstanta. Moneda sau banii, cu care se
măsoară valoarea tuturor bunurilor si serviciilor si a raporturilor de echivalentă dintre
acestea, poate varia de-a lungul unei perioade de timp. In acest scop se utilizează
puterea de cumpărare , aflată în raport invers proportional cu modificarea preturilor.
5
Inclinatia spre economisire atât a populatiei cât si a agentilor economici, conduce la
constituirea unor depozite sau rezerve de valoare. Alături de imobile, terenuri, lucrări
de artă, bijuterii, moneda constituie o formă a acestor rezerve de avere.
Avantajul utilizării monedei cu acest rol decurge din gradul sporit de lichiditate,
comparativ cu celelalte forme.
La modul general, prin lichiditate se întelege usurinta cu care anumite active sunt
convertite în monedă, într-un interval scurt de timp si cu costuri minime de
conversiune.
Intrucât mentinerea unei rezerve de valoare sub formă de imobile sau alte active reale,
presupune un inconvenient major, atunci când se doreste realizarea unei tranzactii si
transformarea în lichidităti imediate, rezultă că populatia si agentii economici
păstrează sumele mari de bani fie în numerar, fie în monedă scripturală.
Datorită riscului pe care îl prezintă conservarea averii în active a căror valoare nu este
fixată în functie de evolutia în timp a inflatiei, rezultă că cele mai preferate forme de
rezervă a valorii sunt depozitele la termen, activele financiare de natura obligatiunilor
si conturile curente persoanle, care permit o actualizare a valorii acestora în raport cu
inflatia.
Din functia de bază a monedei, cea de etalon a valorii, rezultă că toate bunurile din
economie sunt evaluate din punct de vedere monetar, prin preturi, ceea ce face
posibilă realizarea de înregistrări contabile si efectuarea de analize financiare.
6
Un exemplu îl reprezintă unitatea de cont, denumită DST (Drepturi Speciale de
Tragere) care a fost creată în 1970, de către FMI ca activ de rezervă al băncilor
centrale, antrenate în procesul finantării internationale.
Initial, moneda DST s-a bazat pe 16 monede pentru ca din anul 1981 să fie redefinită
în functie de 5 monede: $, DM, FF, ₤, Y. Această definire a condus la utilizarea cu
usurintă a DST ca unitate de cont în sectorul privat si în numeroase tranzactii
comerciale internationale. Desi evaluarea tranzactiilor se realizează în DST, plata
acestora trebuie realizată într-una din monedele aflate efectiv în circulatie. Astfel,
moneda DST, desi există ca unitate de cont, nu poate exista si ca mijloc de plată.
De-a lungul evolutiei sale, moneda a cunoscut diferite forme de existentă, de la forma
marfă a acesteia la forma abstractă sau moneda semn. Pentru a întelege modificările
de ordin cantitativ si calitativ care au marcat evolutia monedei, este necesar atât o
clasificare în functie de anumite criterii, cât si un studiu al principalelor caracteristici.
Moneda metalică , cunoscută încă din antichitate, este alcătuită din metale
comune, obisnuite sau din metale pretioase. In Egiptul Antic, ca instrument de
schimb se folosea arama, iar în mileniul al II-lea î.e.n., aurul. La început se
utilizau lingourile, dar, datorită inconvenientului pe care îl prezentau prin
operatiunile de divizare si cântărire în momentul schimbului, s-a trecut la forma
propriu-zisă a monedelor, ca piese metalice.
Desi utilizarea metalelor pretioase ca metal monetar a prezentat avantaje certe, iar
procesul schimbului a fost fluidizat, dezvoltarea dimensiunilor vietii economico-
sociale reclama, la un moment dat, o cantitate mai mare de metal pretios.
Cantitatea limitată de metal pretios si chiar utilizarea acestuia în alte scopuri decât
cele monetare, a condus la manifestarea unui dezechilibru între cererea si oferta de
monedă din metalul pretios, si a impus căutarea altor forme de monedă.
7
Valoarea nominală a unui bilet de bancă ar trebui să fie garantată cu valori reale,
respectiv să existe un stoc de metale pretioase, la emitent, ceea ce dă posibilitatea
transformării în aur prin convertibilitate.
Prin aparitia cambiilor, biletul de bancă sau bancnota intră în circulatie, în sensul că
orice detinător al unei cambii (care reperzintă o anumită obligatie a emitentului), dacă
o depune la bancă, primeste, în schimb, bancnota proprie a acesteia.
8
Moneda creată de tezaur reprezintă moneda creată de trezoreria statului în functie
de necesitătile economiei reale, si prin respectarea restrictiilor impuse de politica
monetară.
Moneda creată de către bănci cuprinde atât moneda creată de către banca centrală
cât si moneda creată de către băncile comerciale. Moneda scripturală creată de către
băncile comerciale apare sub forma soldurilor creditoare înregistrate la nivelul
întregului sistem bancar, si se regăseste în economie sub forma creditelor acordate.
Moneda creată de banca centrală se regăseste, în circulatie sub forma numerarului
(monedă metalică si bancnote) aflat la detinătorii nebancari.
Moneda creată prin procesul creatiei monetare se regăseste în pasivul bilantului la
nivelul băncii centrale si al băncilor comerciale.
9
4. După valoarea intrinsecă , moneda cunoaste următoarele două forme:
– moneda cu valoare integrală, contine o cantitate de metal pretios, egală cu valoarea
nominală atribuită.
– moneda-semn (numită si fiduciară) are inscriptionată o valoare nominală diferită de
valoarea reală a materialului din care este confectionată.
Moneda legală este stabilită prin lege, (în 1867, în România se adoptă ca monedă
leul, cu 100 subdiviziuni numite bani) si are capacitate circulatorie sau liberatorie
nelimitată.
Stabilitatea
Pentru ca utilizarea monedei să fie satisfăcătoare, este necesar ca aceasta să fie
caracterizată prin stabilitate.
Atunci când moneda este utilizată ca rezervă a valorii sau ca standard al plătilor
amânate, este important ca valoarea monedei să nu prezinte fluctuatii semnificative.
10
Instabilitatea monedei creează dificultăti în procesul de utilizare a acesteia ca mijloc
de schimb. Când populatia îsi pierde încrederea în moneda natională, atunci va
încerca să se elibereze de aceasta, cât mai repede posibil.
Stabilitatea nu trebuie considerată ca o invariabilitate a monedei. O scădere moderată
a valorii monedei poate fi acceptată si argumentată într-o economie, atunci când
preturile înregistrează o crestere graduală. De asemenea, poate apărea normală si
mentinerea nemodificată a valorii monedei de-a lungul unei perioade de timp.
Atributele legale ale monedei reprezintă caracteristici stabilite prin lege si se referă
la:
A – legalitatea monedei;
B – etalonul monetar.
A. Legalitatea monedei
Scopul declarării legalitătii monedei este acela de a creste acceptabilitatea acesteia.
De-a lungul timpului, legile cu privire la moneda legală au avut diferite grade de
complexitate, dar acestea s-au simplificat. Leul, moneda legală a României, are
carcteristica de monedă legală pentru orice sumă si pentru orice scop. Depozitele
constituite în altă monedă, decât cea natională, pot genera avantaje pentru detinătorii
acestora, ca urmare a cursului de schimb, dar nu sunt recunoscute ca monedă legală.
B. Etalonul monetar
In functie de materialul care a stat la baza definirii monedei se disting etaloane
monetare metaliste si nemetaliste. In cadrul etaloanelor metaliste se remarcă etalonul
aur, etalonul argint si bimetalismul. In prezent, etalonul monetar îl reperzintă puterea
de cumpărare. Primul sistem monetar al României (1867) adoptă etalonul bimetalist,
în care rolul de echivalent general îl îndeplineste atât aurul cât si argintul. Unitatea
monetară fixată prin lege, este stabilită la 0,3226 gr aur si 5 gr argint. Raportul de
valoare dintre cele două metale s-a stabilit la 1/14,38. In 1890, odată cu trecerea la
monometalism, leul a fost definit numai printr-o cantitate de aur: 1 leu = 0,3226 gr.
Legea monetară adoptată în 1929, cu prilejul reformei monetare de stabilizare
redefineste moneda natională; 1 leu = 0,010 gr aur, ceea ce înseamnă o devalorizare
de 32,26 ori fată de ultima definire. Alte momente în evolutia monedei nationale sunt
marcate de reformele monetare din 1952 si 1954. In 1952, legea revalorizează leul
prin stabilirea continutului în aur la 79,346 mg aur, iar în 1954, continutul în aur
sporeste la 0,148112 gr aur fin, aceasta fiind ultima definire în aur a monedei
nationale.
11
Rezultatul se concretizează în fluctuatiile de pret.
In orice moment trebuie fixat un raport rational între circulatia monetară si cantitatea
de produse si servicii realizate de economia reală. Când moneda avea acoperire în aur
si argint, puterea ei de cumpărare era apropiată de valoarea intrinsecă a aurului sau
argintului continut de fiecare monedă. Cu atât mai mult exista această acoperire, când
monedele erau confectioante din aur si argint.
Puterea de cumpărare a monedei poate creste prin aplicarea unor măsuri deflationiste.
Deflatia presupune în primul rând, restângerea semnelor monetare aflate în
circulatie. De asemenea, trebuie avut în vedere abuzul de credit , care alături de
abuzul de hârtie monedă constituie cauze principale ale inflatiei ridicate si deci ale
puterii reduse de cumpărare a monedei. Statul trebuie să-si echilibreze bugetul in
special prin veniturile normale, nu prin emisiune de monedă.
Puterea de cumpărare a unei monede se poate stabili pe plan national si la nivel
international. Si în acest din urmă caz, puterea de cumpărare are la bază sistemul de
preturi, dar prin rapotare la alte monede nationale, prin cursul valutar sau rata de
schimb. Raportarea se face de cele mai multe ori nu în mod direct, ci pe baza unor
monede de referintă cum ar fi: dolarul american, euro, lira sterlină, yenul japonez.
P= ∑aipi
În care:
P = pretul cosului;
ai = ponderea produsului ”i” în totalul operatiunilor comerciale;
pi = pretul monetar al produsului i.
In final se stabileste valoarea produsului “cos”, format din i produse si care – asa cum
am arătat, diferă de la o tară la alta.
12
CAP. 2 MASA MONETARA SI CIRCULATIA MONETARA
Masa monetară
reprezintă un indicator care desemnează totalitatea mijloacelor bănesti existente în
economia unei tări la un moment dat, sau ca medie pe o anumită perioadă;
este un indicator static, care se cuantifică pe baza bilantului centralizat al
întregului sistem bancar dintr-o tară, după deducerea operatiilor duble dintre
bănci.
Detinătorii de monedă apartin atât sectorului bancar, cât si celui nebancar. Sectorul
bancar al economiei este reprezentat de băncile comerciale care detin rezerve în
moneda băncii centrale (bilete de banca si depozite în cont curent), iar sectorul
nebancar al economiei este constituit din agentii economici si populatie, care detin
bancnote, moneda metalică si depozite în conturile curente la băncile comerciale.
Rezultă ca masa monetară este constituită dintr-un stoc de creante asupra băncilor,
creante aflate în posesia utilizatorilor de monedă.
13
A. Din punct de vedere al sferei pe care o serveste masa monetară poate fi
analizată ca monedă scripturală (bani de cont) si numerar. Aceste sume apar ca
solduri în conturile bancare si numerar aflat in posesia agentilor economici sau
populatiei;
B. Din punct de vedere al detinătorilor de monedă, se disting:
Mijloace bănesti (monede) ce apartin sectorului public;
Mijloace bănesti ale sectorului privat.
C. Din punct de vedere al rotatiei si al importantei, se disting:
Mijloace bănesti cu circulatie curentă;
Mijloace bănesti economisite;
Alte mijloace bănesti.
D. Din punct de vedere al lichiditătii avem:
Lichidităti primare;
Lichidităti secundare;
Lichidităti tertiare.
14
Dacă se utilizează criteriul lichiditătii, se poate construi agregatul L, care înglobează
toate celelalte componente precedente, la care se adaugă titlurile pe termen mediu si
lung, care pot fi transformate mai lent în lichidităti.
In acest mod, banii reprezintă titluri de creantă ale posesorilor lor asupra băncilor
emitente. Contraposturile sau contrapartidele masei monetare, care figurează în
pasivul bilanturilor băncilor emitente sunt reprezentate de elementele de activ din
bilantul acestora.
Masa monetară în circulatie are drept contraposturi în activul băncii de emisiune:
- Metal monetar;
- Valutele si titlurile exprimate în monedă străină (devize);
- Creditele acordate statului;
- Credite acordate băncilor comerciale si altor institutii financiare.
15
mărfuri antrenează o diminuare a încasărilor în moneda natională, întrucât
întreprinzătorul care realizează operatiunea transformă această monedă în valută.
Exportul conduce la cresterea încasărilor, întrucât sumele primite în valute sunt
convertite în moneda natională. In acest mod se poate explica influenta pe care
deficitul sau excedentul balantei de plăti, o exercită asupra masei monetare si
asupra lichiditătii interne.
Asa se intelege modul în care contrapartida exetrioară constituie “expresia monetară”
a soldului balantei de plată. Variatia masei monetare este însotită de o variatie de
aceeasi mărime a detinerilor de aur si devize ale băncii centrale.
Viteza de circulatie micsorează sau amplifică volumul masei monetare, după cum
aceasta cunoaste o accelerare sau încetinire.
In practică este dificil să se măsoare cu exactitate numărul circuitelor efectuate de
monedă, din acest motiv calculându-se un alt indicator, viteza de rotatie.
16
Aceasta arată frecventa cu care banii se reîntorc la bancă, si poate să fie determinat
sub formă de coeficient sau în număr de zile.
Pentru a răspunde necesitătilor curente ale circulatiei monetare, semnele bănesti aflate
în circulatie prezintă diversitate, atât din punct de vedere al valorii, cât si al
numărului.
Astfel, prezintă importantă structura numerarului, ca principală componentă a masei
monetare, M¹ si a cărui emisiune se află în sarcina BNR.
Asupra vitezei de rotatie a monedei pot actiona anumiti factori, diferiti în functie de
forma de existentă a masei monetare ca numerar sau bani de cont.
In cazul numerarului aflat în circulatie, factorii de influentă directă, se prezintă astfel:
- pe măsură ce cresc veniturile populatiei, se înregistrează o diminuare a vitezei de
rotatie;
- cu cât frecventa obtinerii veniturilor este mai mare, cu atât viteza de rotatie
sporeste;
- sporirea dimensiunilor procesului de economisire antrenează scăderea vitezei de
rotatie;
- existenta unui decalaj de timp mare între momentul obtinerii veniturilor si al
cheltuielilor, diminuează viteza de rotatie;
17
CAP. 3 SISTEME MONETARE NATIONALE
18
Sisteme monometaliste (bazate pe un singur metal monetar);
Sisteme bimetaliste (bazate pe două metale monetare).
b) Unitatea monetară este strâns legată de metalul folosit pentru baterea monedei si
se caracterizează prin două elemente definitorii:
- valoare paritară;
- paritate monetară.
Valorea paritară reprezintă cantitatea de metal pretios care se atribuie, prin lege,
unei unităti monetare.
In 1933, de exemplu, un dolar era definit printr-o cantitate de 1,504 gr aur, iar în anul
1934, un dolar reprezenta 0,888 gr aur.
In functie de evolutia etalonului monetar, valoarea paritară a fost definită fie în aur,
fie printr-o altă monedă (în perioada etalonului aur-devize).
Odată cu înfiintarea monedei cos DST, prevăzută în statutul FMI din 1969, a existat
posibilitatea definirii valorii paritare, prin raportarea unei monede la DST (1 DST =
1,356 $ sau 1 $ = 0,737 DST).
Paritatea monetară reprezintă raportul valoric dintre două unităti monetare. Dacă în
anul 1968, lira sterlină era definită prin 1 ₤ = 2.132 gr aur, iar dolarul reprezenta 1 $ =
0,888 gr aur, atunci paritatea monetară era dată de raportul:
Astfel, unitatea monetară, conferă banilor dintr-o tară, caracter national, respectiv “
uniforma natională” pe care o îmbracă acestia.
19
e) Emisiunea si circulatia monedei scripturale prezintă importantă în cadrul unui
sistem monetar prin faptul că de-a lungul timpului, statele au recurs la înlocuirea
monedelor cu valoare integrală si a bancnotelor convertibile cu bani de hârtie,
neconvertibili, reprezentativi. La baza acestei înlocuiri a stat ideea egalitătii între
cantitatea de metal pretios si banii de hârtie reprezentativi, orice neconcordantă între
aceste două mărimi reprezentând, în fond, o formă de manifestare a inflatiei.
Bimetalismul
Fundamental, pentru functionarea acestui sistem, era baterea monedelor din două
metale: aur si argint, între care exista un raport legal, fix.
Moneda se putea bate liber, atât în aur cât si în argint, cu un raport legal de 1/15,5 (o
cantitate de aur valora de 15,5 ori o cantitate egală de argint).
Bimetalismul a fost adoptat în Anglia în anul 1716 si a fost mentinut un secol, în
Franta în 1803 si a fost mentinut până în 1876, iar în România în 1867 fiind mentinut
până în anul 1890.
Monometalismul
Comparativ cu sistemul precedent, în cadrul monometalismului, rolul de metal
monetar este îndeplinit fie de aur, fie de argint.
Marea Britanie a adoptat monometalismul în anul 1816, SUA în anul 1853, Portugalia
în anul 1854, Germania în anul 1873, iar Rusia si Japonia în 1897.
Atunci când metalul monetar (etalonul monetar) a fost reprezentat de argint, sistemul
a fost denumit “silver standard”, iar în cazul folosirii aurului ca metal monetar
denumirea sistemului a fost “gold standard”acesta fiind cel mai răspândit sistem
monometalist.
20
♦ masa monetară se adapta la necesitătile economiei prin baterea monedelor de aur si
tezaurizarea lor.
Insuficienta cantitătii de aur comparativ cu dimensiunile productiei au condus la
renuntarea la acest etalon, în anii premergători primului război mondial, cu exceptia
SUA unde s-a mentinut până în anul 1923.
Dintre principiile care au stat la baza SMI retin atentia următoarele aspecte, strict
legate de functionarea etalonului aur – devize:
convertibilitatea diferitelor valute în dolari si a acestora în aur;
între valutele diferitelor tări era admisă o oscilatie de maxim ±1% fată de paritatea
oficială.
21
3.3. REGLEMENTAREA EMISIUNII DE MONEDA
In anul 1609, Banca din Amsterdam a adoptat o initiativă prin care s-a procedat la
emisiunea de bilete de bancă în schimbul pieselor metalice care se aflau în circulatie.
Aceste bilete se deosebeau de vechile certificate, întrucât nu corespundeau unei
cantităti individualizate de metal.
In raport cu piesele pe care le înlocuiau, biletele de bancă prezentau avantajul unei
utilizări mai usoare în tranzactiile zilnice; punerea în circulatie a unui bilet de bancă
antrena retragerea din circulatie a unei cantităti de metal de aceeasi valoare. Cu
începere din anul 1656, Banca Suediei, trece la realizarea a două operatii
concomitente: emisiunea de bilete si scontarea efectelor de comert.
In timp, s-au conturat două pozitii monetare, concretizate în două scoli a căror
denumire reflectă esenta modului de reglementare a emisiunii si circulatiei biletelor
de bancă:
scoala circulatiei monetare care contestă natura monetară a biletului de bancă si
consideră că acesta reprezintă un substituent al aurului;
scoala bancară care consideră că biletul de bancă este un instrument de credit al
economiei, iar emisiunea acestuia depinde de conjunctura economică.
22
prezintă o anumită stabilitate, care rezultă din:
- acoperirea bancnotei;
- convertibilitatea bancnotei;
- prevenirea si eliminarea
actiunilor de falsificare a
bancnotei.
Acoperirea bancnotei rezultă din obligatia emitentului de a detine un stoc de metal
pretios sau alte valori, care să stea la baza emisiunii. In functie de evolutia în timp si
particularitătile reglemetărilor din fiecare tară, pot fi identificate următoarele forme de
acoperire:
- acoperire metalică;
- acoperire în devize sau mijloace de plată stăine;
- acoperire în efecte comerciale;
- acoperire în titluri emise de stat.
Dintre măsurile de eliminare a actiunilor de falsificare a bancnotei, pot fi retinute
următoarele:
- utilizarea unei hârtii speciale;
- semnarea bancnotei de către emitent;
- înscrierea bancnotelor;
- filigranarea hârtiei.
Natura monetară a depozitelor este marcată prin realizarea unei diferentieri între
următoarele tipuri de monedă:
- moneda centrală care este reprezentată de moneda emisă de Banca Centrală si
constă în biletele de bancă emise si în soldurile creditoare înscrise la această bancă
în numele băncilor comerciale;
- moneda emisă de bănci, este reprezentată de înscrierile în conturile curente ale
băncilor comerciale.
Prima formă de monedă este aceea acceptată de toti participantii si în care toate
celelalte forme de monedă sunt convertibile la cererea detinătorilor. Moneda
înregistrată în conturile băncilor comerciale reprezintă, de asemenea o formă de
23
monedă reală, ce nu constituie un substituent al monedei centrale, iar emisiunea
acesteia este posibilă între anumite limite.
a) m = 1 x Di
R
În care: m = reprezintă multiplicatorul creditului;
R = reprezintă proportia rezervei obligatorii;
Di = depozit initial.
Această relatie evidentiază faptul că dacă o bancă nu ar retine din monedă disponibilă
rezerva de lichiditate, atunci mărimea multiplicatorului ar tinde către infinit, întrucât
depozitele constituite sunt acordate în totalitate sub formă de credit.
b) m = _____Di_________
R + N – (R x N)
În care:
R = proportia rezervei obligatorii;
N = proportia plătilor în numerar în totalul masei monetare;
Di = depozit initial.
Această relatie este considerată mai realistă, întrucât ia în calcul si utilizarea
disponibilitătilor sub formă de numerar N.
24
3.4. CONVERTIBILITATEA MONETARA SI CURSUL DE SCHIMB
A. Convertibilitatea monetară
In sens larg, prin convertibilitate se întelege dreptul rezidentilor si al nerezindentilor
de a schimba moneda natională cu altă monedă străină, prin vânzare-cumpărare pe
piată, fără nici o restrictie din punct de vedere al sumei schimbate, al scopului si al
calitătii celui care efectuează operatiunea.
Includerea într-una din aceste trei grupe este corelată cu respectarea de către tara
emitentă a anumitor obligatii:
evitarea restrictiilor asupra plătilor si transferurilor internationale curente;
evitarea practicilor valutare discriminatorii;
schimbarea soldurilor în monedă natională detinute în străinătate, în valuta tării
care solicită preschimbarea, sau în DST;
colaborarea în domeniul politicilor monetare referitoare la activele de rezervă.
25
Pentru dobândirea statutului de monedă convertibilă, potrivit prevederilor articolului
VII din statutul FMI este necesară îndeplinirea unor conditii: economice, financiare,
organizatorice de către tările care se angajează în procesul realizării convertibilitătii
interne, după cum urmează:
- existenta unui potential economic ridicat;
- echilibrarea balantei de plăti;
- existenta unor rezerve internationale de lichiditate;
- stabilirea unui curs real monedei nationale fată de alte monede, fundamentat
economic;
- flexibilitatea sistemelor economice, în scopul adaptării productiei interne în
functie de cerintele pietei mondiale;
- limitarea inflatiei si realizarea unei stabilităti monetare.
- existenta unei rezerve de aur si devize, care să permită onorarea solicitărilor de
preschimbare a monedei nationale de către nerezidenti. Ca ordin de mărime, se
apreciază de către expertii FMI, că volumul acestor rezerve trebuie să reprezinte
echivalentul valoric al importului unei tări pe o perioadă de 3 - 5 luni.
B. Cursul de schimb
Indiferent de forma convertibilitătii, internă sau externă, elementul esential al acesteia
îl constituie cursul de schimb. Regimul cursului de schimb conferă un grad mai ridicat
sau mai redus de credibilitate unui sistem monetar national.
26
investitori cu scopul apărării cursului de schimb. Pentru a-l mentine fixat, banca
centrală are tendinta de a spori oferta de monedă natională, fapt care antrenează
sporirea inflatiei si cresterea masei monetare într-un ritm mai mare decât a volumului
de rezervă străină;
▪ cursul de schimb fix a functionat în mod real, în timpul etalonului monetar aur (1880
– 1914);
▪ cursurile flotante nu ridică problema credibilitătii pentru banca centrală, care nu se
angajează, în mentinerea cursului de schimb între anumite limite. De asemenea, cursul
flotant permite adoptarea convertibilitătii depline.
Cursul flotant poate fi analizat, din punct de vedere al detinerii sau nu de rezervă
străină de către banca centrală, ca un curs de schimb flotant pur si impur.
Cursul de schimb flotant este pur, atunci când banca centrală nu detine valută străină,
întrucât nu intervine pentru a-l influenta si este impur atunci când băncile centrale
intervin pe piată, pentru dirijarea cursului, prin vânzarea – cumpărarea de valute
străine. Este cazul interventiilor speculative ale băncilor centrale pe piata valutară.
▪ după opiniile specialistilor dezavantajele cursurilor de schimb fixate sau flotante pot
fi eliminate prin adoptarea sistemului monetar bazat pe Consiliul valutar (sau
monetar).
27
Starea sistemului bancar este o problemă care face ca în România adoptarea
Consiliului monetar să fie imposibilă în viitorul imediat. Starea precară a sistemului
bancar este evidentiată prin ponderea sporită a creditelor neperformante.
Prin legeea din anul 1867, în România se adoptă primul sistem monetar national,
caracterizat prin următoarele elemente:
- a fost un sistem bimetalist, în cadrul căruia moneda era definită în functie de aur
si argint, raportul de valoare dintre cele două metale fiind de 1/14,38;
- moneda natională, leul, era împărtită în 100 subdiviziuni, numite bani;
- pe teritoriul României erau acceptate, în circulatie, monedele de aur si argint ale
tărilor Uniunii Monetare Latine (Franta, Italia), având atributele unei monede
legale.
Trecerea la monometalismul aur (prin Legea din 1889) are drept efect trecerea
leului la convertibilitatea deplină si nelimitată în aur: 1 leu = 0,3226 grame aur.
Functionarea acestui sistem a asigurat stabilitate monetară si reglarea spontană a
cantitătii de bani în circulatie.
28
punerea în circulatie de bancnote ale BNR;
schimbarea leilor vechi cu cei noi în functie de un raport de paritate de 1 leu nou
la 20.00 lei vechi.
Dintre efectele favorabile ale acestei reforme trebuie semnalat faptul că a generat o
putere de cumpărare mai mare, a sporit stocul de aur si devize al BNR si a redus
cantitatea de monedă în circulatie.
In anul 1954 s-a procedat la redefinirea continutului în aur al leului (1leu este
egal cu 0,148 gr aur), fiind ultima definire în aur a monedei nationale.
Perioada anilor ’60 si ’70 este caracterizată prin stabilitatea monedei si mentinerea
constantă a puterii de cumpărare;
In contextul reformei sistemului financiar bancar, demarată după anul 1989 retin
atentia coordonatele procesului de macro-stabilizare: reducerea ratei inflatiei;
stoparea demonetizării economiei si a procesului de dolarizare, îmbunătătirea
nivelului de rezerve internationale în cadrul sistemului bancar; liberalizarea cursului
de schimb.
Ca autoritate monetară, Banca Natională a României care formulează si conduce
obiectivele politicii monetare, urmărind stabilitatea monedei nationale, a parcurs
momente importante, cu efecte asupra functionării sistemului monetar national:
mai 1991: promulgarea legilor bancare: Legea nr. 33/1991, cu privire la activitatea
bancară si Legea nr. 34/1991 cu privire la statutul BNR;
august 1991: liberalizarea ratelor dobânzii în sistemul bancar;
septembrie 1991: adoptarea primelor norme cu privire la refinantare (linie de
credit, credite lombard);
noiembrie 1991: se declară convertibilitatea limitată a leului. Cursul de schimb
începe a se stabili zilnic de către BNR;
martie 1992: se adoptă măsuri cu privire la rata rezervei minime obligatorii;
iunie 1993: Trezoreria Statului îsi deschide cont la Banca Centrală;
martie 1994: se adoptă măsuri referitoare la liberalizarea cursului de schimb;
aprilie 1994: Banca Natională adoptă Legea cu privire la cambie si normele
referitoare la cec, bilet la ordin si ordin de plată;
septembrie 1994: băncile sunt licentiate ca dealeri pe pietele valutare;
aprilie 1995: piata interbancară devine oficială. BNR publică zilnic nivelul ratelor
de referintă pentru depozite si pentru plasamente;
februarie 1997: piata valutară devine liberă, prin reautorizarea de către BNR, în
calitate de dealeri primari, a tuturor băncilor române si străine;
martie – iunie 1998: instituirea unui nou cadru legal, prin adoptarea următoarelor
legi: Legea bancară 58/1998, Legea nr. 10/1998 privind statutul BNR, Legea
83/1998 a Falimentului Bancar;
martie –august 1999: adoptarea de măsuri pentru îmbunătătirea activitătii
sectorului bancar (Fondul de garantare a depozitelor din sistemul bancar);
operatiuni de restructurare financiară a unor bănci din sistemul bancar (înfiintarea
Agentiei de Valorificare a Activelor Bancare).
29
CAP.4. SISTEMUL MONETAR EUROPEAN (S.M.E)
Obiectivele CEE, către care a fost orientată întreaga politică comunitară au vizat:
realizarea unei uniuni vamale, respectiv a unei protectii comune tarifare fată de
terti;
libera circulatie a capitalurilor, a fortei de muncă si a serviciilor;
crearea unei politici comunitare în domeniul agriculturii.
Integrarea monetară este initiată prin mecanismul “sarpelui monetar”, (anul 1972),
continuată cu înfiintarea SME (în 1979) si urmată de procesul realizării monedei
unice Euro, cu începere din anul 1993.
Sarpele monetar
La data de 21 martie 1972 Consiliul de Ministri al CEE decide reducerea marjelor de
fluctuatie ale monedelor europene. Această rezolutie, a fost urmată de un acord între
Băncile Centrale Europene, semnat la Basel, la data de 10 aprilie 1972, moment la
care se înfiintează “sarpele monetar”. Denumirea este dată de imaginea evolutiei
cursului monedelor europene.
Acestea formează, în evolutia lor, o linie ondulată (“un sarpe”) care se încadrează
într-un tunel ce reprezintă marjele de fluctuatie autorizate de sistemul monetar
international. Tunelul dispare cu începere din martie 1973, când marjele de fluctuatie
comparativ cu dolarul încetează să existe, odată cu trecerea la fluctuatia liberă a
monedelor.
30
Atunci când cursul de piată al unei monede se apropie de limitele stabilite este
necesară interventia Băncii Centrale prin vânzarea sau cumpărarea de devize cerute
sau oferite excedentar.
Sarpele fără tunel functioneaza din 12 martie 1973, cand tările europene au eliminat
obligatia mentinerii unei limite de fluctuatie fată de $ SUA, dar mentin acelasi nivel
de fluctuatie între monedele europene (± 4,5%).
Moneda ECU a fost utilizată ca unitate de cont, de către institutiile comunitare pentru:
stabilirea bugetului;
31
exprimarea tarifelor vamale;
determinarea prelevărilor si a altor vărsăminte intracomunitare.
In operatiile bancare ECU a fost utilizat pentru constituirea depozitelor private sau
publice.
32
diminuarea variabilitătii si incertitudinii ratelor de schimb;
reducerea costurilor de tranzactionare (nu mai sunt antrenate costuri legate de
conversiune sau acoperirea riscului de schimb);
imbunătătirea competitivitătii;
sporirea stabilitătii interne – exemplu: va exista doar o singură rată a inflatiei
comparativ cu 15, cât reprezintă numărul tărilor membre ale SME;
scăderea anticipată a ratelor dobânzii si inflatiei.
Sistemul European al Băncilor Centrale (SEBC) este constituit din Banca Centrală
Europeană si băncile centrale nationale ale statelor membre.
Principalele sarcini si atributiuni ale SEBC constau în următoarele:
- definirea si implementarea politicii monetare a Uniunii Monetare;
- conducerea operatiunilor de schimb valutar;
- detinerea si administrarea rezervelor valutare oficiale ale tărilor membre;
- realizarea operatiunilor din sistemele de plăti.
33
In ceea ce priveste autoritatea institutională a BCE, aceasta nu poate fi acordată sau
oferită, ci se constituie în cadrul relatiilor din interiorul Uniunii Europene. In acest
sens, prezintă importantă institutiile si comunitătile cu care BCE intră în relatii
reciproce si care pot fi grupate în două categorii:
→ institutii publice, precum guvernele statelor membre, participantii la Sistemul
European al Băncilor Centrale, organisme ale Uniunii Europene, institutii
internationale;
→ comunitătile de afaceri si financiare din Europa, precum si grupuri ale societătii
civile.
34
faza a III-a: a debutat la 1 ianuarie 2002 si se manifestă prin punerea în circulatie a
biletelor si a monedelor Euro, care circulă paralel cu monedele nationale timp de 6
luni;
faza a IV-a: după 1 iulie 2002, când Euro a devenit singurul mijloc de plată.
Pentru transformarea unei monede nationale într-o altă monedă natională, cea dintâi
este transformată în Euro, după care în cealaltă monedă natională. In Euro suma poate
fi rotunjită, dar nu la mai putin de trei zecimale.
Abrevierea oficială pentru Euro este EUR. Aceasta a fost stabilită de Organizatia
Internatională de Standardizare (International Standard Organisation – ISO), si este
folosită în toate scopurile: financiar, comercial, contabil.
Simblolul grafic pentru Euro arată ca un E rond marcat cu două linii paralele
orizontale.
Bancnotele, în total, sunt 7 Euro bancnote, în diferite mărimi si culori, cu valori de
500, 200, 100, 50, 20, 10, si 5 Euro.
Monedele – sunt în număr de 8 cu valori de 2 si 1 Euro, apoi 50, 20, 10, 5, 2, si 1
centi. Fiecare monedă are o fată identică, reprezentând harta UE, pe un fundal cu linii
transversale, la care sunt atasate stelele de pe steagul european. Modelul de pe
cealaltă fată a monedei poate fi ales de fiecare din cele 11 state membre.
Multe sectoare ale economiei au trecut la sistemul Euro încă de la 1 ianuarie 1999.
Tot de la această dată tranzactiile între sectorul bancar si băncile centrale se
realizeaza în Euro. Toate pietele de capital ale statelor participante operează în noua
monedă. Guvernele utilizează Euro pentru stabilirea noilor bugete. Cele mai mari
firme, au trecut la utilizarea acestuia încă de la începutul procesului, datorită
beneficiilor multiple:
- diminuarea costurilor si a riscului in schimburile internationale;
- transparenta preturilor, care duce la o mai bună concurentă cu privire la vânzări si
servicii;
- standardizarea contabilitătii si a altor sisteme.
35
Prin moneda unică, politica monetară este transferată de la nivel national la nivel
european, fiind de competenta Băncii Centrale Europene.
Pentru tările din centrul Europei, Euro va deveni o altă monedă străină.
Pe termen mediu, aceasta va deveni moneda Cehiei, Ungariei, Poloniei, Estoniei,
Sloveniei. Pentru a adera la UE, aceste tări vor trebui să-si conveargă economiile la
cele din zona Euro, cu privire la inflatie, dobânzi, datorie publică si deficit bugetar.
Tările din Europa Centrală si de Est sunt preocupate de efectul introducerii monedei
unice europene asupra mediilor economice proprii.
Cel mai important efect este cel de ajustare a politicii valutare pentru unele din tările
estice. In unele cazuri, rolul jucat de marca germană va fi înlocuit cu cel al Euro.
De exemplu, Ungaria, care îsi lega moneda de un cos valutar cuprinzând 70% DM si
30% $, înlocuieste marca cu Euro, în cadrul cosului valutar de la 1 ianuarie 1999 si
are în vedere o raportare numai la Euro începând din 2002.
Polonia, care îsi lega moneda de un cos format din dolari (45%) si patru monede
europene (marca germană – 35%, lira sterlină – 10%, francul francez – 5% si francul
elvetian – 5%), a înlocuit monedele europene cu Euro de la 1 ianuarie 1999, cu o
proportie mai mare decât a dolarului (55%).
Chiar dacă Euro va cauza dificultăti pe termen scurt sau mediu pentru unele din aceste
state, se asteaptă ca pe termen lung să apară beneficii precum: favorizarea exportului
acestor state pe piata internă unică, reducerea costurilor tranzactiilor cu firme din
Uniunea Europeană, câstiguri ca urmare a dezvoltării unei piete de capital vest
europene unice.
36
CAP. 5. SISTEMUL MONETAR INTERNATIONL (S.M.I.)
Un important pas în directia cooperării monetare a fost făcut prin Acordul monetar
tripartit, încheiat între SUA, Anglia si Franta, la 25 septembrie 1936. In noiembrie
1936, au aderat la acord Belgia, Olanda si Elvetia.
Intre 1 si 22 iulie 1944 are loc la Bretton Woods, Conferinta Monetară si Financiară
Internatională a Natiunilor Unite si Asociate. S-a considerat că “pentru prima oară a
fost stabilit un sistem monetar bazat pe un acord international”
Baza discutiilor pentru redactarea documentului prezentat la Bretton Woods, în 1944,
a constituit-o planul White si planul Keynes
37
membre trebuiau să primească o cotă de monedă scripturală, proportională cu volumul
comertului exterior în ultimii ani dinaintea războiului.
Din confruntarea mecanismelor propuse de cele două planuri prezentate, s-au preluat
în declaratia comună numai acele mecanisme care corespondeau ideilor de bază ale
SUA.
Pentru promovarea cooperării internationale în domeniul monetar si financiar, prin
acordurile încheiate la Bretton Woods, au fost înfiintate două institutii
interguvernamentale: Fondul Monetar International si Banca Internatională
pentru Reconstructie si Dezvoltare. Cele două institutii au avut si au statut de
organisme specializate ale Organizatiei Natiunilor Unite. FMI activează în domeniul
valutar si al echilibrului balantei de plăti, iar BIRD în domeniul dezvoltării economice
prin investitii.
La baza sistemului creat la Bretton Woods a fost asezat etalonul aur-devize iar în
cadrul acestuia dolarului i-a revenit rolul de etalon si de principală monedă de rezervă
si de plată.
38
Fată de paritatea oficială, cursurile de piată ale monedelor nationale puteau varia în
jurul unei marje de ± 1% , tările emitente având obligatia să supravegheze strict
această evolutie.
Pentru mentinerea stabilitătii cursurilor de schimb pe piată, tările membre urmau să
intervină prin vânzarea sau cumpărarea de monedă si asigurarea respectării limitelor
de fluctuatie. Dacă nu se produceau efectele asteptate în urma acestor interventii, se
recurgea la modificarea valorii paritare, dar numai pentru corectarea unui dezechilibru
fundamental în economia unei tări.
După întelegerea din 1971, FMI, a acceptat ca tările membre să poată declara, în loc
de valoarea paritară, un curs central, iar limitele de interventie să fie de ± 2,25%.
Dolarul a fost devalorizat pentru a doua oară (în martie 1973) cu încă 10% moment de
la care întregul mecanism de mentinere a cursurilor fixe s-a prăbusit si la o lună după
aceea, toate monedele fluctuau fie individual, fie în bloc.
e) Convertibilitatea monetara
Functionarea convertibilitătii a vizat două aspecte distincte:
Primul se referă la convertibilitatea dolarului, în calitatea sa de etalon, monedă de
rezervă si de plată în cadrul sistemului;
Al doilea avea în vedere convertibilitatea monedelor nationale ale celorlalte tări,
membre ale FMI.
In practică, FMI nu mai foloseste termenul de monede liber convertibile, ci a introdus
notiunea de monede “liber utilizabile”. Această calitate este atribuită de Fondul
Monetar International acelor monede pe care le apreciază ca fiind cel mai mult
folosite în tranzactiile internationale.
f) Lichiditatea
Autoritătile monetare ale tărilor membre FMI aveau obligatia de a-si constitui rezerve
monetare, corespunzătoare nevoilor generate de două operatiuni:
Convertirea sumelor solicitate;
Interventiile pe piată ale autoritătilor monetare în scopul mentinerii stabilitătii
cursurilor de schimb.
In rezervele monetare, alături de aur si titluri emise pe pietele financiar-monetare
nationale, este introdusă si valuta, care pătrunde în economia unei tări prin
intermediul operatiunilor comerciale si financiare.
Lichiditatea globală , constituită din aur monetar si valute, la care s-au adăugat si
DST-urile, avea în perioada de după război un nivel procentual optim al rezervelor
fată de import, de aproximativ 40%.
In primii ani de după război, 52% din rezervele monetare erau detinute de SUA,
incluzând 75% din totalul aurului monetar. Restul lumii detinea doar 25% din aurul
monetar.
Crearea DST a reprezentat o contributie concretă la functionarea principiului
lichidităti, si un aport al Fondului la cresterea volumului lichiditătii globale. DST a
39
fost considerat un nou activ de rezervă, sumele alocate fiind considerate parte
integrantă a rezervelor tărilor membre ale FMI.
b) Problema convertibilitătii
In anul 1960 s-a subliniat pentru prima dată dilema utilizării unei monede nationale ca
mijloc de plată international.
Nevoia crescută de lichidităti internationale era satisfăcută printr-o ofertă de $, primită
cu încredere, în măsura în care exista promisiunea de transformare într-o cantitate de
aur determinată.
Pe de altă parte, oferta de $ nu putea fi asigurată decât prin agravarea deficitului
extern al SUA. Accentuarea deficitului a fost de natură să diminueze încrederea în
moneda americană, cu atât mai mult cu cât $ detinuti în străinătate depăseau stocul de
aur monetar al SUA.
c) Caracterul contradictoriu
A fost accentuat de puterea conferită SUA pentru adoptarea deciziilor în cadrul FMI.
Deciziile cu privire la activitatea Fondului erau adoptate cu 85% din voturi, iar SUA,
datorită puterii economice, a dispus de un procent de vot superior nivelului de 15%
(17,82% în 1993) ceea ce demonstrează că deciziile nu pot fi luate fără acordul
american.
d) Demonetizarea aurului
Rezervele de aur monetar detinute de SUA s-au diminuat, ca urmare a acordului de la
Washington din martie 1968, cand băncile centrale din principalele tări dezvoltate au
acceptat să renunte la convertibilitatea dolarilor în aur.
40
obisnuită: astfel aurul este înlăturat din functiile de mijloc de tezaurizare si ultim
mijloc de lichidare a angajamentelor de plată în relatiile internationale.
La 26 iulie 1972 s-a constituit Comitetul celor 20 care a prezentat “schita” preiectului
de reformă a S.M.I.
Cele mai importante elemente ale proiectului de reformă, pot fi evidentiate astfel:
lărgirea supravegherii si gestiunii internationale în cadrul unor domenii importante
si, deci, sporirea rolului FMI ca organism de supraveghere si sprijinire a aplicării
sistemului, comparativ cu rolul care îi fusese încredintat în 1944;
41
elaborarea unei proceduri mai eficiente de ajustare a balantelor de plăti ale tărilor
membre, cu precizarea necesitătii de a lăsa la latitudinea tărilor respective alegerea
propriei politici în acest sens;
ridicarea DST la rangul de principal instrument de rezervă, concomitent cu
reducerea rolului aurului si a valutelor de rezervă în această functie;
sprijinirea dezvoltării economice si promovării unui flux net sporit de resurse
reale spre tările în curs de dezvoltare.
Dacă situatia rezervei oficiale o permite, celelalte tări membre sunt obligate să
accepte DST-uri, până la o valoare de maximum două ori mai mare decât valoarea
DST-urilor alocate initial. Multe tări în curs de dezvoltare încasează imediat
contravaloarea DST-urilor alocate, producând astfel o acumulare în rezervele tărilor
industrializate sau a FMI.
DST este un cos al monedelor continând părti prestabilite din cele 5 monede
importante – dolar, yen, marca germană, francul francez si lira sterlină. Astfel
valoarea DST (0,67$ la 1 Nov. 1995) este influentată de modificările ratei de schimb
pentru fiecare din aceste valute; rata dobânzilor este medie ponderată a ratelor
dobânzilor din cele 5 tări. Toate tranzactiile FMI sunt încheiate (convertite) în DST-
uri.
Conform statutului, DST îndeplineste următoarele functii:
a) functia de etalon monetar international, prin DST putându-se exprima paritătile si
cursurile valutare;
b) functia de mijloc de rezervă, DST figurând între rezervele tărilor, alături de aur si
valutele de rezervă. Rolul DST ca mijloc de rezervă internatională rămâne limitat, în
mare parte, deoarece moneda FMI poate fi detinută si utilizată numai la nivel oficial
în tările membre. Desi a fost creat si “DST-ul privat”, piata sa a rămas limitată;
42
c) functia de instrument de credit, de procurare de monedă convertibilă prin
intermediul FMI si în anumite conditii;
d) functia de mijloc de plată, limitată la plata de dobânzi si comisioane datorate FMI.
Utilizările DST:
a) participantul căruia i s-au alocat DST are dreptul să obtină în schimbul lor o sumă
echivalentă în valută de la un alt membru FMI, indicat de acesta;
b) efectuarea de operatiuni la termen, adică vânzare-cumpărare DST, cu obligatia
plătii la o dată viitoare, în schimbul unor active monetare;
c) pentru emiterea de obligatiuni exprimate în DST pe pietele internationale;
d) plata dobânzilor si comisioanelor în DST către FMI si cresterea rezervelor
monetare oficiale.
FMI si-a început activitatea în mai 1946, având 39 de tări membre si sediul general în
capitala Statelor Unite, Washington.
Numără în prezent 180 de tări membre, ceea ce înseamnă că aproape în totalitate,
comunitatea mondială se regăseste în FMI, exceptii importante fiind Cuba si Coreea
de Nord.
FMI este condus în mod oficial de Consiliul Guvernatorilor, câte un membru din
fiecare tară.Guvernatorii sunt, de obicei, ministri de finante sau guvernatori ai unor
bănci centrale, care vorbesc în numele guvernului tării din care provin.
Deciziile curente sunt luate de către Consiliul Executiv, căruia guvernatorii îi deleagă
aplicarea politicii FMI. Acest Consiliu este compus din 24 de directori executivi care
se întâlnesc cel putin de trei ori pe săptămână. Ei primesc rapoartele de la nivel
guvernamental. Cele 5 tări cu cea mai mare cotă de participare – Statele Unite, Marea
Britanie, Germania, Franta si Japonia – au dreptul la câte un director permanent
fiecare.
Deciziile FMI sunt luate prin vot proportional cu mărimea cotei de participare. Astfel,
puterea de votare este semnificativ determinată de contributia financiară în cadrul
FMI, care la rândul ei este stabilită în functie de indicatorii economici si financiari ai
fiecărei tări.
Functiile FMI
Conform prevederilor Acordului de înfiintare, principala functie a FMI este aceea de a
supraveghea sistemul monetar international. Din această functie principală derivă alte
câteva functii: supravegherea politicii monetare si a ratei de schimb din tările
43
membre, elaborarea de recomandări privind politica financiară pentru membri si
acordarea de credite pentru tările cu dificultăti în balanta de plăti. Desi FMI este
cunoscut mai ales prin faptul că acordă credite, aceasta nu este principala sa functie.
Rolul cel mai important pe care îl detine Fondul este acela de manager al unui sistem
monetar international ordonat, previzibil si stabil, cu granite deschise si care să ofere
cadrul necesar unei cresteri echilibrate în comertul mondial si în economiile tărilor
membre. In acest sens, FMI functionează ca un organism permanent de consultantă, în
care membrii cooperează si participă activ în sfera monetară internatională.
Obiectivele FMI
de a promova cooperarea monetară internatională prin intermediul unei institutii
permanente care să ofere cadrul adecvat pentru consultare si colaborare în
problemele monetare internationale;
de a facilita extinderea si cresterea echilibrată a comertului international si de a
contribui astfel la promovarea si mentinerea unui nivel înalt al angajărilor si al
venitului real si de a dezvolta resursele productive ale tuturor tărilor membre, ca
obiectiv principal al politicii economice;
de a promova stabilitatea schimbului, de a mentine disciplina în acordurile de
schimb între membri si de evita deprecierea schimbului competititv;
de a asigura asistenta în stabilirea unui sistem multilateral de plăti pentru
tranzactiile curente dintre membri si în eliminarea restrictiilor în schimbul
international care stânjenesc dezvoltarea comertului mondial;
de a da încredere membrilor, prin disponibilizarea temporară a resurselor generale
ale Fondului, în scopul folosirii lor de către tările membre, cu anumite măsuri de
precautie, astfel dându-le posibilitatea de face în mod corect ajustările în balantele
de plăti, fără a recurge la măsuri distructive pentru prosperitatea natională sau
internatională;
In conditii speciale, atunci când propriile resurse nu mai sunt suficiente Fondul
apelează la împrumuturi. Reglementările Generale de Imprumut au fost stabilite în
1962 pentru cazurile în care împrumutul către una sau mai multe tări industrializate ar
afecta propriile resurse ale FMI si acest lucru s-ar putea răsfrânge si asupra sistemului
monetar international. Zece tări industrializate au contribuit la elaborarea acestor
reglementări, dând nastere Grupului celor Zece)
44
Facilitatea extinsă a Fondului (Extended Fund Facility) sprijină programele pe
perioade de 3-4 ani, în special pentru tările în curs de dezvoltare. Are ca scop
depăsirea dificultătilor balantelor de plăti, care au la bază probleme macroeconomice
si structurale ale productiei, comertului sau preturilor.
45
de obicei ministrul de finante si conducătorul băncii centrale. Consiliul se întruneste o
dată pe an, în septembrie sau octombrie, când are loc si o sedintă comună cu Consiliul
Guvernatorilor FMI.
Ca si in cazul FMI, drepturile de vot sunt proportionale cu capitalul investit.
Grupul Bancii Mondiale are aproximativ 6400 de angajati fiind de aproape trei ori
mai mare decât FMI-ul. Majoritatea functionarilor lucrează la Washington, dar există
si alte 40 de reprezentante în întreaga lume, unde lucrează aproximativ 5% din
personalul Băncii Mondiale.
Toate împrumuturile Bancii Mondiale sunt acordate guvernelor sau institutiilor care
prezintă garantii guvernamentale. Ca agentie de împrumut la nivel guvernamental,
Banca Mondială este o institutie interguvernamentală
46
CAP. 6. INSTRUMENTE DE CREDIT SI DE PLATA
Definitie: Cambia reprezintă un înscris, prin care o persoană (trăgătorul) ordonă unei
persoane (tras) să plătească unei a treia persoane (beneficiar) o sumă de bani
determinată, la o dată fixă si la locul indicat.
Atunci când beneficiarul este el însusi debitor fată de o tertă persoană si doreste să
realizeze plata utilizând aceeasi cambie, acesta poate înscrie pe spatele cambiei o
mentiune de a se plăti creditorului. Mentiunea poartă denumirea de gir sau andosare;
cel care a înscris mentiunea este girant.
47
Cambia produce efecte atunci când:
operatiunile cambiale sunt efectuate de către persoane fizice si juridice care au
calitatea de comerciant;
forma scrisă, sub semnătură privată;
cuprinde toate mentiunile obligatorii si unele clauze facultative.
Cambia trebuie să indice o singură dată a emiterii, absenta acesteia atrăgând nulitatea
cambiei. Locul emiterii este indicat prin mentionarea localitătii.
a) Acceptarea cambiei
Se realizează prin scrierea pe cambie a cuvântului “acceptat” sau a unei expresii
echivalente însotită de semnătura trasului. Acceptarea trebuie să mentioneze data zilei
când este făcută, dar si o acceptare nedatată naste obligatia de plată a trasului.
48
După scadentă, cambia nu mai poate fi prezentată la acceptare, ci numai la plată.
b) Girul cambiei
Girul este un act prin care posesorul titlului, numit girant, transferă unei alte persoane
numită giratar, toate drepturile care decurg din titlul astfel redactat si completat,
respectiv din cambie.
Girul poate fi definit si ca un mod specific de circulatie al cambiei, care îndeplineste
următoarele functii:
Prin aval trebuie să se precizeze pentru cine s-a dat acesta si pentru ce sumă (numai
pentru o parte din suma înscrisă pe cambie, sau pentru întreaga sumă)
d) Plata cambiei
49
Prezentarea la plată a cambiilor trebuie să fie realizată către banca de domiciliu a
cambiei sau către tras. Obligatia de plată o are trasul, acceptatul sau avalistul său,
alegerea apartinând posesorului unei cambii.
Dacă termenul a ajuns la scadentă, si nu s-a prezentat nici un posesor pentru a încasa
plata, atunci, debitorul care vrea să se elibereze poate consemna suma la o unitate
CEC, pe cheltuiala si pe riscul posesorului cambiei.
e) Refuzul si regresul
Refuzul trasului de a plăti trebuie să fie constatat printr-un protest de neplată, în
termenul prevăzut.
Actiunea de regres este contra trăgătorului, girantului sau avalistului, poate fi
exercitată la scadentă, iar înainte de scadentă, numai facultativ, în următoarele situatii:
- dacă acceptarea a fost refuzată de către tras;
- în caz de faliment al trasului;
- în caz de faliment al trăgătorului unei cambii.
Pentru a exercita regresul, posesorul trebuie să îndeplinească formalitatea numită
“protest”.
f) Interventia
Trăgătorul, girantul sau avalistul pot indica o persoană care să accepte sau să
plătească la nevoie, persoană care poartă denumirrea de intervenient.
După cum s-a prevăzut prin Legeea nr. 83/1994, cambia este utilizată ca instrument
de plată si procesată prin compensare multilaterală.
Compensarea multilaterală reprezintă un acord prin care mai multe părti îsi
compensează reciproc obligatiile. Acest proces are loc în cadrul unui sistem de
decontare netă multilaterală, prin intermediul Casei de Compensatie.
Pozitia netă multilaterală, poate fi debitoare sau creditoare si reprezintă totalul valorii
tuturor transferurilor pe care un participant la sistemul de compensare le-a primit,
minus totalul valorii transferurilor pe care le-a transmis.
50
- Circuitul intrajudetean;
- Circuitul interjudetean;
- Circuitul national.
Incidentele de plăti sunt ocazionate de acte si fapte frauduloase, litigioase care produc
riscuri de neplată sau care pot afecta finalitatea decontării. Toate informatiile
referitoare la incidentele de plăti sunt gestionate de organismul sus amintit, atât pentru
scopurile utilizatorilor cât si pentru interesul public. Centrala Incidentelor de Plăti
organizează si gestionează Fisierul National de Cambii.
a) BILETUL LA ORDIN
Cambia si biletul la ordin sunt reglementate de aceeasi lege, care poartă numele de
Legea cambiei si biletului la ordin, datorită continutului si functionării asemănătoare.
Definitie: Biletul la ordin reprezintă titlul de credit prin care emitentul se obligă să
plătească beneficiarului, o sumă de bani, la o anumită scadentă si într-un anumit loc.
51
debitor, care se obligă să plătească o sumă de bani la vedere, sau la o anumită dată,
unui beneficiar, care are calitatea de creditor.
Din punct de vedere juridic, biletul la ordin este considerat tot instrument de debit ca
si cambia, si este compensat si decontat ca si aceasta, în conformitate cu
Regulamentul BNR (nr. 10/1994).
b) CECUL
Disponibilul este creat printr-un depozit bancar, din operatiuni de încasări sau prin
acordarea unui credit bancar.
Tipuri de cecuri:
cecul nominal are drept caracteristică indicarea numelui beneficiarului;
cecul la purtător, care dă dreptul posesorului să încaseze suma, în momentul
prezentării;
cecul de virament(sau de decontare): se utilizează pentru a realiza transferul
sumelor din contul curent al emitentului în contul beneficiarului;
cecul acceptat: se caracterizează prin confirmarea de către bancă, a existentei
disponibilului în cont curent, asigurând beneficiarul că cecul se va plăti la
prezentare;
cecul barat: se diferentiază prin trasarea de către posesor sau trăgător, a două linii
paralele sau oblice pe fata cecului. Bararea poate fi generală sau specială, după
cum între linii este înscris, sau nu, numele unei bănci.
Cecul barat prezintă avantaje care decurg din securitatea sporită pe care o oferă pentru
bancă, întrucât este plătibil numai unei persoane determinate. De asemenea,
diminuează riscul pierderii sau al furtului.
Elementele cecului
Ca instrument de plată de debit, cecul circulă de la unitatea bancară a clientului
beneficiar la unitatea bancară a clientului plătitor, având ca efect debitarea contului
clientului plătitor si creditarea contului clientului beneficiar.
52
înscrisul “stipulat”, urmat de un spatiu necesar completării mentiunilor facultative
ale cecului;
data emiterii cecului “emis la ………”, pentru stabilirea zilei, lunii si anului
emiterii;
mentiunea referitoare la identificarea sumei, care urmează a se plăti;
numele si adresa trăgătorului, carnetul de ceuri de la unitatea bancară al cărei
client este.
c) ORDINUL DE PLATA
1. Banca emitentă
Ordinul de plată îl obligă pe emitent să plătescă o sumă de bani, dacă acesta a fost
emis de el sau de către o altă persoană care are mandatul de a-l reprezenta.
2. Banca receptoare
Prin acceptarea ordinului de plată, banca receptoare se obligă la următoarele:
a) să execute ordinul de plată în ziua bancară în care l-a acceptat, sau ziua următoare;
b) dacă se indică o anumită dată a plătii, atunci aceasta să fie respectată;
c) să înstiinteze în timp util emitentul, despre neonorarea ordinului de plată,
solicitându-i instructiuni suplimentare acestuia, dacă ordinul de plată nu contine
toate mentiunile obligatorii, sau datele sunt insuficiente ori inconsecvente.
53
3. Banca destinatară
După acceptarea ordinului de plată, banca destinatară are obligatia să pună fondurile
la dispozitia beneficiarului, în ziua acceptării, ori cel târziu în ziua următoare.
Tipologia cardurilor
a) După modul de stocare a informatiilor, se disting:
# carduri cu bandă magnetică;
# carduri cu microprocesor.
54
Conditia esentială a acestor carduri este existenta unor fonduri într-un cont de
card, si efectuarea de cheltuieli în limita soldului disponibil;
În cazul depăsirii soldului, băncile acordă credite la dobânzi ridicate, ceea ce
constituie o modalitate profitabilă a băncilor de oferire a unor produse si servicii
către populatie;
Cardurile de debit contin o bandă magnetică si necesită introducerea unui număr
personal de identificare (PIN) în terminalul electronic înainte de accesarea
serviciului;
Cele mai multe carduri de debit au două functii principale:
→ retragerea de numerar din distribuitoarele de numerar sau din ghiseele
automate de bancă;
→ efectuarea plătilor la punctele de vânzare, situatie în care plata este cunoscută
sub denumirea de transfer electronic de fonduri la punctele de vânzare.
Cardurile de credit sunt, în general, emise de o bancă sub sigla unei organizatii
internationale, cum ar fi VISA si EUROPAY, AMERICAN EXPRESS.
55
Cardurile de cheltuieli sunt cunoscute sub denumirea de card de călătorie si petrecere
a timpului liber (travel card) si au următoarele caracteristici:
Sunt emise de societăti non-bancare si presupun existenta unor linii de credit
deschise pentru detinători;
detinătorul unui astfel de card are posibilitatea să efectueze cheltuieli si să retragă
numerar din ghisele automate de bancă sau din cele ale emitentului de card;
cele mai cunoscute carduri de cheltuieli sunt cele emise de American Expres si
Diners Club.
56
bancă, fie integral la primirea situatiei soldului, fie în rate lunare; comparativ cu
plata prin cec sau numerar, cardul prezintă un grad ridicat de securitate;
Dacă utilizatorul detine un debit card, avantajele pot fi enumerate astfel: se
elimină riscurile de furt aferente numerarului; valoarea tranzactiilor nu este
limitată (comparativ cu cecurile) si nu se completează nici un document;
tranzactia se realizează imediat.
b) Pentru comercianti
Prin utilizarea credit cardului comerciantul are garantia plătii, în sensul că se
creditează imediat contul acestuia cu valoarea mărfurilor si serviciilor vândute
prin card, pe baza documentelor care atestă vânzările; acesti comercianti atrag un
număr mai mare de clienti; sunt eliminate riscurile pe care le antrenează utilizarea
numerarului.
Debit cardul conduce la decontarea mai rapidă decât în cazul cecului; prin
nelimitarea sumelor ce pot fi cheltuite de către clienti, comerciantii îsi sporesc
volumul vânzărilor.
c) Pentru bănci avantajele utilizării credit si debit cardurilor rezultă din următoarele:
Credit cardurile generează pentru bancă dobânzi al căror nivel este mai mare decât
dobânda la alte credite, comisioanele percepute de comerciantii care acceptă
achitarea mărfurilor si servciilor cu carduri sunt importante surse de venituri;
volumul operatiilor manuale, la nivelul băncii, se reduce considerabil; plătile sunt
garantate;
Debit cardurile conduc la reducerea cheltuielilor bancare legate de activitatea de la
ghisee; există un grad ridicat de control asupra tranzactiilor clientului în raport cu
disponibilitătile din cont; costurile bancare pentru operarea debit cardurilor sunt
reduse comparativ cu cele aferente utilizării cecurilor sau numerarului.
Emiterea cardurilor
Pentru ca o persoană fizică sau juridică să devină posesoarea unui card, este necesar
să solicite acest lucru companiei emitente, prin adresarea unei cereri si încheierea unui
contract. In contractul respectiv se precizează tipul de card, facilitătile de care va
dispune detinătorul si obligatiile acestuia fată de bancă. Pentru a obtine cardul
solicitat, titularul trebuie să plătească o taxă de emitere si o taxă anuală de utilizare. In
momentul primirii cardului, banca îi comunică titularului parola personală. Codul
personal de identificare aferent unui card abreviat PIN (Personal Identification
Number), reprezintă codul atribuit de emitent unui detinător de card. Utilizatorul
trebuie să reproducă acest număr, în scopul verificării identitătii, atunci când plata
este deservită de un ghiseu automat.
Utilizarea cardului
Posesorul cardului îl poate utiliza în unul din următoarele scopuri (după cum rezultă
din definitia dată cardului):
57
Plata mărfurilor si serviciilor;
Retragerea de numerar de la distribuitoarele automate sau de la ghiseele băncii.
Utilizarea cardului pentru plata mărfurilor si serviciilor necesită existenta, la nivelul
comerciantului care acceptă acest instrument de plată, a unui terminal pentru
transferul electronic al fondurilor, denumit POS.
Acceptarea cardurilor
Acceptarea cardurilor presupune existenta unui contract de procesare a tranzactiilor
între bancă si utilizator.
Pe baza contractului încheiat, banca pune la dispozitia comerciantului, servicii de
decontare si servicii de autorizare carduri. Prin autorizarea cardului, operatorul
bancar asigură vânzătorul că instrumentul de plată respectiv este valabil, iar
detinătorul acestuia se află în posesia fondurilor care să acopere tranzactia efectuată.
Rezultatul autorizării este răspunsul, care poate contine unul dintre următoarele tipuri
de mesaj referitor la card:
a) acceptare pentru toată suma;
b) solicitarea de instructiuni suplimentare într-un anumit interval de timp;
c) neacceptarea ca mijloc de plată cu solicitarea comerciantului de a confisca
respectivul card.
58
Ca urmare a experientei îndelungate, băncile din tările dezvoltate oferă clientilor si
alte instrumente si modalităti de plată, fată de cele prezentate.
59
CAP.7 CREDITUL SI DOBANDA
7.1. CREDITUL
7.1.1. DEFINIREA SI FUNCTIILE CREDITULUI
7.1.2. ELEMENTELE RAPORTURILOR DE CREDITARE
7.1.3. FORMELE CREDITULUI
7.2. DOBANDA
7.2.1. CONCEPTUL SI FORMELE DOBANZII
7.2.2. RATA DOBANZII
7.2.3. CALCULUL DOBANZII
7.1. CREDITUL
Definirea creditului poate fi realizată prin luarea în considerare si corelarea celor trei
abordări :
creditul ca încredere;
creditul ca expresie a relatiilor de redistribuire;
creditul ca formă a relatiilor de schimb, ceea ce poate duce la următoarea
formulare:
In esentă, creditul reprezintă schimbul unei valori monetare actuale contra unei valori
monetare viitoare.
Continutul si semnificatia acestui concept rezulta si din functiile care sunt atribuite
creditului:
60
d) a patra grupă de opinii apreciază creditul prin aceea că este însotit permanent de
dobândă, atribuindu-i-se functia de purtător de dobândă.
Datorită unei conjuncturi nefavorabile, interne sau externe, debitorul se poate afla în
incapacitate de plată, sau poate întârzia plata sumelor ajunse la scadentă. Din acest
motiv, este necesar, ca la nivelul creditorului să se adopte măsurile necesare pentru
prevenirea si eliminarea rscului de nermabursare, printr-o analiză temeinică a
solicitantului de credite, din mai multe puncte de vedere: pozitia pe piata internă si în
cadrul ramurii, situatia financiară, gradul de îndatorare, forma juridică si raportul cu
ceilalti participanti pe piată.
Strâns legată, si decurgând din promisiune de rambursare apare garantarea creditului.
61
c) Garantarea creditelor constituie o caracteristică legată de ramburasbilitatea
acestora. In functie de natura elementelor care constituie obiectul garantiei, se
poate face distinctie între garantia reală si garantia personală.
Garantia reală are la bază garantarea sau “gajarea” creditului cu valori materiale, prin
a căror valorificare se pot obtine sumele necesare achitării creditului.
O formă distinctă de garantare reală o constituie ipoteca, actul prin care debitorul
acordă creditorului dreptul asupra unui imobil, fără deposedare.
62
- se manifestă sub forma plătilor în avans;
- aceste credite apar ca o prefinantare de către beneficiari a produselor pe care
intentionează să le achizitioneze;
- sunt frecvente în ramuri precum agricultura si constructiile de locuinte.
Creditul vânzător:
- are ca obiect vânzarea mărfurilor cu plata amânată.
In prezent, în tările dezvoltate creditele comerciale reprezintă între 10% si 30% din
datoriile întreprinderilor si reprezintă un instrument de promovare si de reducere a
cheltuielilor cu plata dobânzilor. Pe baza creditelor comerciale primite se pot reduce
solicitările de credite bancare sau se poate amplifica cifra de afaceri.
B. Creditul bancar
Intre creditul comercial si cel bancar există o puternică legătură, în sensul că uneori
creditul comercial se poate transforma în credit bancar, sau acesta poate constitui
suport al acordării unui credit comercial.
- avansuri în cont curent – sunt credite pentru acoperirea unor goluri de casă; nu
au destinatie prestabilită si din acest motiv sunt denumite credite de trezorerie;
sunt garantate prin starea de bonitate a clientului;
- linia de credit simplă – reperzintă nivelul maxim al creditului care se poate
acorda unui client, într-un cadru prestabilit;
- linia de credit confirmată – semnifică suma ce poate fi acordată sub formă de
credit si care este consemnată într-un document scris, convenit de bancă;
- linia de credit revolving – este un mecanism de creditare care presupune că, pe
măsură ce au fost rambursate creditele anterioare, se acordă noi credite, fără
întocmirea de noi documente;
- credite cu destinatie specială – sunt cele pentru constituirea de stocuri
sezoniere privind materiile prime agricole, creditele pentru productia de
conserve ori pentru stocarea unor materiale de constructii.
C. Creditul de consum
63
Intre creditul de consum si creditul bancar există strânse legături, în sensul unor
raporturi de determinare.
Pentru plata în rate, comerciantii recurg la credite bancare.
In conditii de insolvabilitate, cumpărătorul este obligat să restituie bunurile, iar
uneori, în functie de clauzele contractuale, nu se mai pot recupera nici ratele achitate.
D. Creditul obligatar
E. Creditul ipotecar
Reprezintă un credit garantat cu propietăti imobiliare sub forma clădirilor (în special
în mediul urban) sau de natura terenurilor (în mediul rural).
64
- credit ipotecar cu rambursare progresivă (cu reduceri ale anuitătilor, mai mari
la începutul perioadei de rambursare);
- credit ipotecar inversat, purtător de anuităti (caz în care împrumutul aduce
propietarului un venit regulat), prin care se valorifică atât capitalul investit si
se beneficiază de dreptul de propietate si de uzufruct.
Prin intermediul titlurilor de ipotecă sunt finantate aproximativ 60% din locuintele
familiilor (de până la 4 persoane). Există si titluri de ipotecă prin care sunt finantate
constructiile de apartamente si imobile destinate afacerilor.
In calitate de participanti, pe acaestă piată apar societătile de asigurări, băncile
comerciale, băncile mutuale, ceea ce dovedeste un interes sporit al investitiilor, ca
urmare a importantei pe care o acordă autoritătile acestui tip de credite.
65
- credite personale.
Creditele reale sunt cele pentru care garantia se prezintă sub formă de:
- garantie imobiliară, concretizată într-un contract de ipotecă asupra terenului sau
clădirilor; valoarea unei asemenea garantii este superioară mărimii creditului; în cazul
în care creditul nu se rambursează, creditorul intră în posesia garantiei pe care o
valorifică, recuperându-si suma împrumutată;
- garantie mobiliară, care constă în valori mobiliare, de natura titlurilor de credit, sau
în alte valori materiale (metale pretioase, bunuri); în cazul nerambursării
împrumutului, debitorul este deposedat de garantie.
7.2. DOBANDA
66
“pret” al capitalului împrumutat si poate fi analizată atât ca mărime absolută cât si în
mărime relativă (sub formă de rată procentuală).
Asupra dobânzii si rolului acesteia s-au formulat, în cadrul economiei de piată, mai
multe acceptiuni, astfel:
Scontarea reprezintă una dintre principalele operatii active ale băncilor comerciale,
prin care întreprinzătorul cedează băncii portofoliul de efecte comerciale, în schimbul
67
unei sume de bani, reprezentând valoarea nominală a cambiilor, diminuată cu un nivel
al dobânzii, numit scont.
Taxa privată a scontului (tps) este dobânda la care băncile comerciale scontează
cambiile prezentate de întreprinzători, si la care se acordă credite acestora.
Taxa oficială a scontului (tos) este acel nivel al dobânzii la care banca centrală
scontează cambiile prezentate de băncile comerciale si acordă împrumuturi celorlalte
bănci (dobânda de refinantare).
Alte forme ale dobânzii în functie de nivelul la care se practică se concretizează în:
- dobânda la creditul de licitatie, care se determină în cadrul sedintelor de licitatie,
săptămânal, ca urmare a cererii si ofertei de capital. Stabilirea nivelului minim de
pornire a licitatiei revine băncii centrale. Factorii care influentează această dobândă
sunt: suma obtinută sub formă de credit si termenul de rambursare;
- dobânda la creditul lombard este dobânda aferentă creditelor acordate de banca
centrală băncilor comerciale sub formă de refinantare. Se stabileste zilnic la nivelul
băncii centrale, poate fi modificată fără preaviz si se plăteste lunar, în ultima zi a lunii
pentru toate creditele aferente lunii respective. Prezintă cel mai ridicat nivel, cu scopul
de a descuraja băncile să apeleze la acest tip de credite.
- dobânda la rezervele minime obligatorie are un nivel foarte scăzut comparativ cu
rata dobânzii pe piată îmbracă atât forma dobânzii bonificate cât si a unei dobânzi
penalizatoare pentru neîndeplinirea rezervelor minime obligatorii.
C. Din punct de vedere al relatiei existente între rata dobânzii si rata inflatiei, se
realizează distinctia între dobânda nominală si dobânda reală.
Rata reală a dobânzii, cea care exprimă cresterea puterii de cumpărare actuale se
obtine după asujstarea ratei nominale prin inflatie. Corelatia dintre cele două rate se
realizează prin expresia cunoscută sub denumirea “efectul Fischer”:
(1 + rr) = 1 + rn
1 + r infl
în care: notatiile au următoarea semnificatie:
rr = rata reală
rn = rata nominală a dobânzii
r infl = rata inflatiei.
Inregistrarea unei dobânzi reale pozitive este rezultatul practicării unor dobânzi înalte
în termeni nominali, ceea ce semnifică, de asemenea, credite scumpe si investitii
nerentabile.
68
Dobânda real negativă se manifestă atunci când rata nominală a dobânzii nu acoperă
rata inflatiei. Astfel de dobânzi îi avantajează pe debitori si pot conduce la scăderea
încrederii populatiei în moneda natională.
Rata dobânzii reprezintă una dintre cele mai “monitorizate” variabile din economie,
întrucât modificările nivelului acesteia afectează direct activitatea zilnică si au
importante consecinte asupra cresterii economice.
Valoarea prezentă, produsul la maturitate, rata reală si rata nominală a dobânzii
Determinarea ratei dobânzii nu este usoară, motiv pentru care au fost construite tabele
care oferă informatii cu privire la produsul la maturitate al diferitelor tipuri de
obligatiuni.
In situatia obligatiunilor cu discont, pentru care pretul curent este mai scăzut decât
valoarea nominală, ecuatia de determinare a produsului la maturitate este:
rd = Vn – Pc x 100
Pc
în care:
Vn = valoarea nominală a obligatiunii cu discont
Pc = produsul curent al obligatiunii cu discont
69
Din corelarea mărimilor rezultă următoarele interdependente:
a) dacă pretul obligatiunii este egal cu valoarea nominală, atunci produsul la
maturitate este egal cu rata cuponului de dobândă;
b) pretul obligatiunii si produsul la maturitate sunt corelate negativ (dacă produsul la
maturitate creste, atunci pretul obligatiunii scade, si invers);
c) produsul la maturitate este cu atât mai mare comparativ cu rata cuponului fix de
dobândă, cu cât pretul obligatiunii este mai îndepărtat de valoarea nominală.
Intre rata dobânzii si rata rentabilitătii este necesară realizarea distinctiei, întrucât
aceasta din urmă dă dimensiunea câstigului de capital obtinut de către un investitor.
Pentru orice tip de instrumente ale pietei financiare rata rentabilitătii este definită în
functie de plătile către detinător la care se adaugă modificările de valoare de-a lungul
perioadei, analizate.
g = Pt+1 - Pt x 100
Pt
In acest mod, ecuatia ratei de rentabilitate se poate scrie:
rr = rd + g
Distinctia dintre rata reală si rata nominală a dobânzii este necesară întrucât
reflectă corect costul împrumutului, atunci când se ia în considerare rata inflatiei.
Astfel, rata reală a dobânzii este definită prin ecuatia Fischer, după numele lui Irving
Fischer, unul dintre cai mai mari economisti monetaristi ai secolului al XX-lea.
Potrivit acestei ecuatii, rata nominală a dobânzii (rn) este egală cu rata reală a
dobânzii (rr) plus rata anticipată a inflatiei (rinf)
rn = rr + rinf
în care:
rn = rata nominală a dobânzii
70
rr = rata reală a dobânzii
rinf = rata inflatiei asteptate.
Distinctia dintre rata reală si rata nominală a dobânzii este importantă, întrucât rata
reală, care reflectă costul real al împrumuturilor, este cel mai bun indicator de
exprimare a eficientei operatiunilor de împrumut. De asemenea, reprezintă, pentru
cetăteni, cea mai bună măsură a modificărilor produse pe piata creditului. Totodată,
estimarea ratei dobânzii în termeni reali permite investitorului să aprecieze dacă a
realizat o operatiune profitabilăă sau nu, si să o compare cu celălalte oportunităti
oferite de piată.
S= V x nz x rs
(12) 360 x 100
în care:
S = scontul;
71
V = valoarea nominală a titlului de credit;
nz = numărul de zile până la scadentă
rs = procentul ratei dobânzii sau taxa scontului.
72
rolul caselor de economii este important în Germania (36%) si Japonia (13%)
unde si băncile cooperatiste detin un rol însemnat 15% în Germania, 20% în
Japonia, 35.9% în Marea Britanie;
institutiile specializate prezintă diferentieri de la o tară la alta, în sensul că băncile
ipotecare au o pondere sporită în Marea Britanie, Irlanda si Germania, iar
serviciile financiare ale Postei detin o pozitie importantă în Franta, Japonia si
Germania.
Structura capitalului reprezintă un criteriu în functie de care pot fi distinse: bănci cu
capital public, cu pondere de 0% în Marea Britanie, 50% în Germania si 60% în Italia
si bănci cu capital majoritar de stat în Grecia si Portugalia. In Belgia si Olanda cea
mai mare pondere o detin băncile cu capital privat.
Diversitatea unui sistem bancar rezidă în existenta unui număr sporit de institutii
bancare si de credit definite de legea bancară si ale căror caracteristici pot fi diferite.
Un proces larg răspândit în tările europene este cel de integrare a activitătii bancare
si de asigurări în cadrul aceluiasi grup financiar.
73
Sintetizând problemele enuntate, se poate concluziona că în sistemele bancare
contemporane se produc o serie de modificări, dintre care semnificative sunt
următoarele:
amplificarea fortei marilor bănci, în contextul dezvoltării inegale a băncilor
nationale si al sporirii internationalizării activitătii acestora;
înlocuirea specializării băncilor cu universalizarea operatiunilor lor;
diminuarea rolului statului în activitatea băncilor, ceea ce conduce la procesul de
“dezetatizare” si liberalizare a băncilor;
modernizarea tehnicilor si informaticii bancare, realizată prin introducerea în
tehnica bancară a celor mai moderne produse bancare si a celor mai performante
echipamente;
accentuarea proceselor de restructurare bancară, prin operatiuni de fuziuni si
absorbtii;
aparitia unor grupuri financiare prin reunirea activitătilor bancare si de asigurări;
diminuarea participării băncilor la operatiunile intermediere financiară în favoarea
societătilor financiare si de asigurări;
manifestarea crizelor în sistemele bancare apartinând statelor dezvoltate, în
contextul globalizării financiare.
Prin Legea din 17 aprilie 1880 se constituie Banca Natională a României si sunt
stabilite normele de organizare si functionare ale acesteia.
In anul 1900, în România functionau 8 bănci; în 1910 numărul acestora a ajuns la 116,
iar în 1916 la 237. Intre 1919 si 1930, numărul creste de la 486 la 1102, iar cel mai
mare număr a existat în 1934, anul aprobării primei legi bancare, 1204 bănci. In
structura sistemului bancar se puteau identifica atât bănci comerciale cât si bănci
populare (bănci de credit specializate în operatiunile cu amănuntul pentru populatie).
Astfel, în anul 1928, functionau în România 1122 bănci comerciale si 4743 bănci
populare. După perioada crizei economice, în domeniul bancar s-a constatat un
puternic avânt, iar pentru mai buna supraveghere, reglementare si control asupra
activitătii bancare, a fost înfiintat Consiliul Superior al Băncilor.
74
programelor de investitii ale întreprinderilor de stat; Banca Română de Comert
Exterior , care detinea monopolul operatiunilor de comert exterior ale României.
Casa de Economii si Consemnatiuni, ca institutie de economisire, a efectuat
operatiuni de atragere a resurselor de la populatie, practicând si forme de creditare de
natura creditelor pentru locuinte si a celor de achizitionare a locuintelor.
Reforma sistemului bancar a demarat în anul 1990, prin organizarea acestuia în două
niveluri. Un pas important l-a constituit înfiintarea Băncii Comerciale Române si
preluarea de către această bancă a operatiunilor comerciale ale Băncii Nationale.
Prin legile activitătii bancare, Legea nr. 33/1991 si Legea nr. 58/1998 precum si prin
legile privind statutul BNR: Legea nr. 34/1991 si Legea nr. 101/1998 s-a creat cadrul
institutional si juridic pentru dezvoltarea sistemului bancar românesc.
Sistemul bancar românesc prezintă câteva caracteristici, care s-au evidentiat în ultimii
ani: o primă trăsătură o constituie gradul sporit de concentrare , caracterizat în
dominarea pietei bancare autohtone de un număr redus de bănci.
Astfel, la începutul anului 1999, BCR, BRD, Banca Agricolă si CEC detineau 2/3 din
piata bancară , 58.6% din depozitele în lei si 56.2% din depozitele în valută ale
sistemului bancar românesc (inclusiv Bancorex).
75
Astfel, prezintă importantă indicatori precum:
ponderea creditelor restante si îndoielnice în totalul portofoliului de credite;
ponderea creditelor restante si îndoielnice în totalul activelor;
raportul de solvabilitate;
rata generală de risc.
76
CAP. 9 BANCILE CENTRALE
Indiferent de caracterul mai mult sau mai putin centralizat al Băncilor Centrale,
acestea exercită functii generale si, uneori, ocazionale, prin care se evidentiază rolul
în cadrul sistemelor bancare si al economiilor contemporane.
a) Functia de emisiune
77
In domeniul emisiunii de monedă s-au manifestat două principii, astfel:
principiul băncii , potrivit căruia emisiunea de monedă putea fi garantată cu
avansuri si împrumuturi, garantate la rândul lor cu activitatea economică reală de
productie si schimb;
principiul încasării metalice , care avea la bază garantarea cu piese metalice a
emisiunii monetare.
78
forma juridică (în general societăti comerciale);
capitalul minim (variabil de la o tară la alta);
importanta mijloacelor utilizate si pregătirea profesională;
planul de activitate;
nevoile economice ale pietei financiare.
79
1) Capitalul propriu al Băncii Centrale are o pondere redusă în totalul pasivului,
comparativ cu nivelul înregistrat la băncile comerciale. In structura capitalului
propriu se include: fondul statutar, prevăzut în Statutul de functionare al Băncii
Centrale, fondul de rezervă si profitul bancar.
2) Sursele atrase ale Băncii Centrale constau în depozitele celorlalte bănci, în
depunerile întreprinderilor cu capital de stat sau ale unor mari întreprinderi si în
Contul Trezoreriei Statului (datorită rolului de casier al statului îndeplinit de
Banca Centrală).
Printre sursele atrase figurează si depozitele unor organisme internationale sau ale
unor bănci străine, precum si împrumuturi de la băncile străine si cumpărări de DST
de la FMI.
3) Emisiunea monetară reprezintă cea mai importantă operatiune pasivă a Băncii
Centrale, prin aceasta se are în vedere emisiunea monedei scripturale (bani de
cont) si a cantitătii de numerar, corespunzătoare structurii masei monetare.
B. Creatia monetară
In procesul creatiei monetare sunt implicate băncile comerciale sau, în context mai
larg, institutiile de credit, pe de o parte si Banca Centrală, pe de altă parte.
Astfel, atunci se scrie relatia: BM = 1/m * Mm, rezultă nevoia de monedă centrală, ca
urmare a creatiei monetare realizate de către băncile comerciale. Acestă situatie apare
când oferta de monedă este determinată de finantările acordate agentilor economici,
iar coeficientul 1/m se analizează ca un divizor al creditului.
80
cererile de conversie ale depozitelor la vedere ale publicului, în numerar, induc
nevoia de monedă centrală;
necesitatea constituirii rezervelor obligatorii;
existenta Trezoreriei publice, ale cărei conturi se află la Banca Centrală,
antrenează, în momentul plătii impozitelor de către agentii economici,
transformarea depozitelor la vedere ale acestora în monedă centrală;
relatiile economice internationale ale unei tări antrenează pierderi pentru bănci, ca
urmare a transformării monedelor nationale în devize.
A. Istoricul BNR
Banca Natională a României reprezintă o institutie care a fost înfiintată prin Legea
organică din 23 aprilie 1880, în baza căreia băncii îi este acordat privilegiul de a emite
monedă natională. Institutia a avut, de asemenea, privilegiul de a resconta titlurile
comerciale si biletele de trezorerie, de a lombarda bonurile de tezaur si de a participa
la constituirea capitalului unor societăti financiar bancare, împreună cu statul.
Bancnotele emise de BNR, erau garantate atât cu titluri si efecte comerciale, rezultate
din tranzactii reale, cât si cu rezerve de aur si argint, care nu puteau reprezenta mai
putin de o treime din valoarea emisiunii monetare.
Dintre momentele mai importante din evolutia BNR, retin atentia următoarele: în
1946, BNR devine unic actionar, statul român; în 1948 si 1970 denumirea oficială a
băncii se modifică potrivit cu titulatura tării.
81
Reglementarea activitătii BNR a fost reprezentată în perioada 1991-1998 de Legea nr.
34/1991, iar din 1998, de Legea nr. 101/1998, care îndeplineste, în prezent rolul de
Statut al BNR. In concordantă cu acesta, conducerea BNR este asigurată de către un
Consiliu de Administratie, format din 9 membri, numiti pe 6 ani de Pralament.
Misiunea Consiliului de Administratie este de a adopta decizii, în concordantă cu
prevederile legii, în domeniul monetar, al cursului de schimb si al supravegherii
activitătii bancare.
82
C. Politica monetară a BNR în perspectiva integrării europene
Sistemul European al Băncilor Centrale este constituit din Banca Centrală Europeană
si Băncile Centrale ale statelor membre, având drept obiectiv principal mentinerea
stabilitătii preturilor. Fără a prejudicia acest obiectiv, SEBC contribuie la sustinerea
politicii economice generale cu scopul de a fi realizate obiectivele Comunitătii.
83
Misiunea SEBC constă în următoarele:
- Definirea si punerea în aplicare a politicii monetare a Uniunii Europene;
- Realizarea operatiunilor de schimb;
- Detinerea si gestionarea rezervelor valutare oficiale ale statelor membre, fără a fi
prejudiciată gestionarea de către guvernele statelor membre, a fondului de rulment
în devize;
- Promovarea unei bune functionări a sistemelor de plăti.
84
CAP. 10. BANCILE COMERCIALE
Pentru a analiza operatiunile pasive si active ale băncilor comerciale este necesară
cunoasterii structurii bilantului bancar, care reflectă, în pasiv, constituirea resurselor,
respectiv datoriile băncii fată de exterior, iar în activ utilizările resurselor.
85
Creditarea activitătilor de exploatare se realizează, sub forma creditării creantelor si a
creditelor de trezorerie.
# Din punct de vedere al creditării creantelor, operatiune prin care băncile preiau în
schimbul monedei creantele pe care întreprinderile le au asupra clientilor lor, putem
distinge:
scontarea
pensiunea
împrumuturi pe gaj de efecte comerciale
împrumuturi pe gaj de efecte publice
Prin avansurile în cont curent este creditată activitatea curentă a agentilor economici,
mecanismul constând în efectuarea de plăti în numele titularului de cont si atunci când
acesta si-a epuizat disponibilitătile. Nivelul maxim al sumei care poate fi acordată de
bancă clientului constituie linia de credit sau plafonul de creditare.
86
b) operatiunile de plasament constau în achizitia de efecte publice (titluri de stat) si
actiuni, reprezentând o modalitate de valorificare a resurselor băncilor în vederea
obtinerii de profit din activitatea bancară.
87
Prin rescontare băncile comerciale cedează, înainte de scadentă, Băncii Centrale
portofoliul de efecte comerciale, acceptate de la agentii economici prin scontare,
obtinându-se valoarea nominală a efectelor comerciale diminuată cu mărimea
rescontului calculat ca dobândă percepută de Banca Centrală pentru operatiunea de
rescontare. Rata de dobândă practicată de Banca Centrală în relatiile cu băncile de
depozit reprezintă taxa oficială a scontului, fiind, în general cea mai redusă rată a
dobânzii din economie.
Băncile mai pot mobiliza resurse de la Banca Centrală si prin operatiunile de
lombardare, care sunt credite pe gaj de efecte publice (obligatiuni si bonuri de tezaur).
88
se poate determina măsurarea impactului cheltuielilor cu dobânzile asupra
rezultatelor.
Dacă este un credit de restructurare , pe care îl solicită debitorul, întrucât fondul
de rulment este insuficient sau negativ, atunci analiza se realizează în functie de
nivelul cheltuielilor financiare.
In ceea ce priveste persoanele fizice, trebuie calculat venitul disponibil, pornind de la
informatiile colectate pe baza unor anchete sau pe baza unor acte precum: fisa de
salarizare, înstiintările fiscale, fisa alocatiilor familiale.
Pentru persoanele juridice, atunci când banca estimează că se prezintă un proiect mai
mult sau mai putin riscant, capacitatea de rambursare si situatia financiară a
debitorului trebuie sustinute cu garantii suplimentare.
Aversiunea fată de risc a bancherilor este diferită de la o tară la alta.
89
Categoria C – credite substandard
Categoria D – credite îndoielnice
Categoria E – pierderi.
APLICATII
2. Oamenii cheltuiesc banii mai repede la rate nominale ale dobânzii mai mici
3. În cazul în care viteza de circulaţie a banilor este constantă şi P.I.B.-ul în
termeni reali creşte, atunci nivelul preţurilor va creşte şi el dacă guvernul nu
puternică şi previzibilă.
5. Monetariştii susţin că o politică discreţionară, fie ea fiscală sau monetară, va
avea un efect destabilizator asupra economiei. Stabilirea pe termen lung a
nominală de bani.
8. Banca Centrală poate fixa oferta de bani şi accepta rata dobânzii de echilibru
90
indicată de ecuaţia cererii de bani sau fixa rata dobânzii şi accepta oferta de
echilibru de bani indicată de ecuaţia cererii de bani; nu poate alege şi rata
de bani.
10. Banca Centrală poate reduce oferta de bani prin reducerea volumului de cash
91
d) scade din motive de tranzacţie şi speculaţie;
e) creşte din motive de speculaţie.
92
8. În cazul teoriei cantitative a banilor în variantă dinamică, modificarea masei
monetare determină modificarea:
a) pe termen scurt, în relaţie directă, atât a preţurilor, cât şi a producţiei
totale;
b) pe termen lung, numai a producţiei totale;
c) pe termen scurt, în relaţie directă, numai a preţurilor;
d) pe termen lung, în relaţie invers proporţională, numai a preţurilor;
e) pe termen scurt, în relaţie direct proporţională, a producţiei totale.
10. Care dintre următoarele funcţii ale băncilor comerciale este principala funcţie
pasivă:
a) primirea spre păstrare a economiilor populaţiei şi agenţilor economici
nonfinanciari;
b) crearea puterii de cumpărare adiţională;
c) coordonarea încasărilor din economia naţională;
d) acordarea de împrumuturi agenţilor economici, în funcţie de bonitatea lor
financiară;
e) coordonarea plăţilor efectuate pe teritoriul unei ţări.
93
d) semimoneda circulă în economie în măsura în care publicul nebancar are
încredere în solvabilitatea băncilor, în timp ce moneda (numerarul) circulă dacă
are acoperire:
e) semimoneda este compusă din toate activele ce pot fi transformate în
monedă.
13. Ecuaţia cantitativă a schimbului monetar permite să se afirme că, atunci când
stocul monetar creşte:
a) valoarea tranzacţiilor scade, astfel încât şi viteza de circulaţie a banilor scade;
b) în mod necesar preţurile bunurilor cresc;
c) valoarea tranzacţiilor creşte şi / sau viteza de rotaţie a banilor scade;
d) în mod necesar valoarea tranzacţiilor creşte;
e) în mod necesar volumul tranzacţiilor creşte.
15. Dacă se urmăreşte creşterea ofertei de monedă, atunci banca centrală trebuie:
a) să achiziţioneze titluri guvernamentale;
b) să reducă rata dobânzii la refinanţarea băncilor comerciale;
c) să reducă cota rezervelor obligatorii;
d) toate alternativele de mai sus;
e) nici una dintre alternativele de mai sus.
94
16. Creşterea masei monetare se regăseşte integral în creşterea preţurilor dacă:
a) cererea de monedă în termeni reali se reduce;
b) cererea de monedă în termeni reali rămâne constantă;
c) cererea de monedă îm termeni reali scade;
d) masa monetară în termeni reali creşte;
e) masa monetară în termeni reali se reduce.
BIBLIOGRAFIE SELECTIVA
95