Stefan cel Mare

Personalitatea complexă a domnitorului moldovean Ştefan cel Mare (1457-1504) reprezintă o

temă importantă în istoriografia românească, printre cei care au abordat-o numărându-se şi
medievistul Şerban Papacostea. În opinia sa, pe lângă abilităţile de om politic, diplomat şi
comandant militar, trebuie recunoscut şi rolul lui Ştefan de promotor al culturii moldoveneşti .

Papacostea vede o dublă finalitate politică a realizărilor culturale ale Moldovei obţinute în
timpul domniei lui Ştefan. Pe de o parte, ca expresie a credinţei voievodului, creaţiile
arhitectonice bisericeşti au avut ca scop simbolizarea protecţiei divine asupra persoanei şi ţării
sale. Pe de altă parte, actele sale culturale au avut ca scop afirmarea unei tradiţii, prin legarea
faptelor sale de ale predecesorilor şi transmiterea lor succesorilor săi.

Ştefan a construit mănăstirile Putna (1466-1469, Suceava), Voroneţ (1488, Suceava), Neamţ
(1497). Avântul arhitectonic al domnului nu s-a limitat la teritoriul Moldovei, construind şi la
muntele Athos (Zografu, Grecia) sau în cetăţile deţinute în Ardeal ca feude. În total lui Ştefan
i se atribuie 44 de biserici şi mănăstiri, tradiţia spunând că după fiecare victorie înălţa un lăcaş
de cult. La acestea se adugă cele ale boierilor săi, pentru care domnul a reprezentat un
exemplu, evidenţiindu-se prin bisericile ridicate hatmanul Şendrea la Dolheşti (1481,
Suceava), logofătul Ioan Tăutul la Bălineşti (1494-1499, Suceava) sau Luca Arbore, portarul
Sucevei, la Arbore (1503, Suceava).

Dispariţia lui Ştefan cel Mare a fost resimţită de contemporani ca un sfârşit de epocă, aşa cum
reiese din cronica scrisă la un secol şi jumătate de la moartea sa: ’’Iară pre Ştefan Vodă l-au
îngropat ţara cu multă jale şi plângere în mănăstire la Putna, care era de dânsul zidită.

Poezie-Scrisoarea a III-a
de Mihai Eminescu
...........................

Iata vine-un sol de pace c-o naframa-n vârf de bat.

Baiazid, privind la dânsul, îl întreaba cu dispret;
- Ce vrei tu?
- Noi? Buna pace! Si de n-o fi cu banat,
Domnul nostru-ar vrea sa vaza pe maritul împarat.

La un semn deschisa-i calea si s-apropie de cort

Un batrân atât de simplu, dupa vorba, dupa port.
- Tu esti Mircea?
- Da-mparate!
- Am venit sa mi te-nchini,
De nu, schimb a ta coroana într-o ramura de spini.
- Orice gând ai, împarate, si oricum vei fi sosit,
Cât suntem înca pe pace, eu îti zic: Bine-ai venit!

...........................