Curs Drept Comercial

UNIVERSITATEA GEORGE BARITIU DIN BRASOV
FACULTATEA DE DREPT
Note de curs DREPT COMERCIAL ROMÂN
Cursul de “DREPT COMERCIAL I” se adresează studenţilor

înscrişi la programul de studiu ZI, I.F.R şi .I.D., organizat de
Universitatea „George Bariţiu” din Braşov, Facultatea de Drept şi
face parte din planul de învăţământ aferent anului III, semestrul 1.
Iata care sunt obiectivele principale ale acestui curs, concretizate în
competenţele pe care tu le vei dobândi după parcurgerea şi asimilarea lui:
Obiectivele cursului
Cursul “Drept comerț internațional” este structurat pe cinci

unitati de invatare (capitole), fiecare dintre acestea cuprinzand cate o
lucrare de verificare, pe care tu o vei transmite tutorelui care ti-a fost
alocat.
Cursul de faţă urmăreşte cunoaşterea aprofundată a instituţiilor
de bază ale dreptului comercial român, în raport cu dispoziţiile legale
în materie, doctrina existentă si practica instanţelor judecătoresti.
S-a avut în vedere că un bun specialist trebuie să cunoască
deopotrivă atât dispoziţiile legale în vigoare, doctrina juridică în
materie, cât şi practica judecătorească unitară existentă la data
soluţionării unei cauze comerciale.
Cursul subliniază importanta dreptului comercial în sistemul de
drept românesc si activitatea practică a specialistului, în cadrul noilor
relaţii social economice, care au impus revitalizarea acestei ramuri de
drept.
Competente
 vei fi familiarizat cu notiuni ale dreptului commercial privind:
izvoarele acestui drept, actele şi faptele de comerţ şi subiectele
raportului de drept comercial, aprofundarea elementelor
esenţiale privitoare la societăţile comerciale (noţiune, funcţii,
forme, constituiri, funcţionare şi dizolvare).
Evaluarea cunostintelor se va realiza sub doua forme:

• evaluare continua, pe baza lucrărilor de verificare regăsite la sfârşitul fiecărei
unităţi de învăţare;
• evaluare finală, realizată prin examenul susţinut în perioada de sesiune.
Criteriile de evaluare constau în:
1. Punctajul obtinut la cele cinci lucrări de verificare menţionate.
2. Punctajul obtinuţ la examenul susţinut în sesiune.
Ponderile asociate fiecărui criteriu precizat sunt următoarele:
• criteriul 1(C1) – cate 1 punct pentru fiecare dintre cele cinci lucrări de verificare
(total C1= 5 puncte);
Page 1 of 78
FACULTATEA DE DREPT
• criteriul 2 (C2) – 5 puncte pentru examenul susţinut în sesiune.
Unitatea de învăţăre 1 – Notiuni generale
Cuprins
Denumirea sectiunilor Pag
1.1. Notiunea şi obiectul dreptului comercial 3
1.2. Geneza Dreptului comercial 3
1.3. Evolutia dreptului comercial în România 5
Teste autoevaluare 6
1.4. Obiectul dreptului comercial 7
1.5. Delimitarea dreptului comercial de alte
7
ramuri de drept
1.6. Izvoarele dreptului comercial 9
Rezumat 13
Teste autoevaluare 15
Raspunsuri si comentarii la testele de
16
autoevaluare
Bibliografia unitatii 18
Lucrarea de verficare nr. 1 1
Durata medie de studiu individual a unităţii de învăţare 1 este de 2 ore
Page 2 of 78
FACULTATEA DE DREPT
1.1. NOŢIUNEA ŞI OBIECTUL DREPTULUI COMERCIAL
Dreptul comercial conţine un ansamblu de norme juridice care

reglementează comerţul. Noţiunea de comerţ este folosită în mai multe sensuri:
etimologic, economic şi juridic.
a. Din punct de vedere etimologic, noţiunea de „comerţ” provine din
cuvântul latinesc „commercium”, o juxtapunere a cuvintelor „cum” şi
„merx” ce înseamnă operaţiuni legate de marfă, cel care exercită
activitatea de comerţ este comerciantul („merx” – „mercator”).
b. În al doilea sens, economic, noţiunea reprezintă o activitate care are
drept scop schimbul, circulaţia mărfurilor de la producător la
consumator. Aceste operaţii sunt realizate de către comerciant.
c. Într-un al treilea sens, cel juridic, noţiunea are un conţinut larg,
cuprinzând un ansamblu de norme juridice de drept privat, care
reglementează relaţii sociale patrimoniale şi nepatrimoniale, din sfera
activităţii de comerţ, relaţii la care participă persoane care au calitatea
de comerciant.
Prin urmare, dreptul comercial este acea ramură de drept
privat care cuprinde ansamblul unitar al normelor juridice ce
reglementează relaţiile sociale, patrimoniale şi personal
nepatrimoniale din sfera activităţii de comerţ, relaţii care se nasc între
persoane care au calitatea de comerciant.
În exprimare sintetică, dreptul comercial este acea ramură a dreptului
privat care reglementează materia comercială.
1.2. GENEZA DREPTULUI COMERCIAL
Istoria dreptului comercial este strâns legată de istoria comerţului şi,

implicit, a dezvoltării societăţii umane. 3 perioade
a. perioada veche: primele manifestări ale „schimbului" au apărut
odată cu aplicarea ideii de proprietate, într-o formă primitivă , respectiv pe
bază de obiceiuri.
- Trocul - formă primitivă a schimbului asigura în acea perioadă
nu numai satisfacerea trebuinţelor economice ci şi pacea
triburilor pe durata schimbului
- Apariţia târgurilor – a jucat un rol important în desfăşurarea
comerţului
- egiptenii au avut prima legislaţie comercială, Codul lui Hammurabi,
primul cod săpat în piatră în urmă cu 2000 de ani Î.Ch. şi care cuprindea
dispoziţii comerciale referitoare la vânzare, depozit, împrumut, societate
etc.
Page 3 of 78
FACULTATEA DE DREPT
- fenicienii au preluat şi dezvoltat o serie de instituţii comerciale, cum ar fi
mandatul de plată, garanţia, obligaţia abstractă, depozitul ş.a..
- Grecii s-au ocupat intens cu comerţul de-a lungul coastelor Mării
Mediterane şi au fost cei dintâi care au instituit anumite reguli pentru
activitatea comercianţilor, denumite legile lui Solon din Atena (594 Î.Ch.)
care reglementau moneda, măsurile, greutăţile şi dobânda.
- romani comerţul nu a prezentat o importanţă prea mare, deoarece ei
agoniseau bogăţia nu prin comerţ, ci prin agricultură şi mai ales prin război
şi anexiune. De aceea, pentru comerţ erau considerate ca fiind suficiente
regulile dreptului civil.
- în epoca de înflorire a Romei apar unele instituţii juridice ale căror urme le
regăsim în anumite instituţii ale dreptului comercial.
- unele acţiuni instituite de pretor (actio institutoria şi actio exercitoria)
constituie bazele exercitării comerţului prin reprezentanţi.
- în cadrul legilor civile erau cuprinse şi reguli speciale pentru comercianţi,
îndeosebi în materie maritimă (avarii, răspunderea armatorului, împrumut
etc.).
- unele instituţii recunosc din punct de vedere juridic uzanţa comercială,
precum şi executarea forţată, întemeiată pe unele principii care, mai târziu,
au fost incluse în instituţia falimentului.
- dezvoltarea comerţului în bazinul mediteranian a determinat formarea
statelor-cetăţi italiene (Veneţia, Genova, Florenţa, Pisa, Milano etc.).
- drept consecinţă, în locul dreptului uniform, statele cetăţi adoptă şi reguli
de drept proprii.
b. perioada evului mediu - pentru a-şi apăra
drepturile, comercianţii s-au organizat în corporaţii
care, cu timpul, vor dobândi autonomie administrativă,
judecătorească şi chiar legislativă.
- corporaţia cuprindea pe comercianţii şi meseriaşii din
aceeaşi ramură şi era condusă de un consul, ales din rândurile lor.
- consulul emitea anumite norme interne bazate pe obiceiuri care serveau la
rezolvarea litigiilor ivite între membrii corporaţiei.
- aceste norme au fost adunate în culegeri denumite statute - statutele din
Pisa (1305), Roma (1317), Verona (1318), Bologna (1509) etc.
- un rol important au avut târgurile medievale italiene, franceze, germane,
spaniole şi altele.
- apare un drept al târgurilor care cuprinde reguli aplicabile tuturor
comercianţilor participanţi, indiferent de originea lor.
- apare şi o procedură specială, respectiv justiţia consulară care se limita la
comercianţii înscrişi în corporaţii şi la litigiile cu caracter comercial care
erau ,, causa et ocasione mercatura”.
c. perioada modernă - Dezvoltarea comerţului a impus înlocuirea
dreptului statutar (cel realizat prin statute) şi consuetudinar (cel realizat prin
normele interne emise de consuli) cu un drept scris (cel anterior fiind un drept
cutumiar, bazat pe obiceiuri).
Page 4 of 78
FACULTATEA DE DREPT
- Prima ţară care a trecut de la dreptul cutumiar la legi scrise,
aplicabile pe întreg teritoriul, a fost Franţa.
- Un prim act, care anunţa marile monumente legislative
franceze, îl constituie edictele lui Carol al IX-lea din 1536 prin
care au fost create (în Franţa) jurisdicţiile consulare,
aplicabile numai comercianţilor.
- Au urmat două ordonanţe emise de Ludovic al XlV-lea:
o Ordonanţa asupra comerţului terestru din 1673 (prin care erau
consacrate anumite reguli aplicabile tuturor celor care fac comerţ,
indiferent de calitatea lor) şi
o Ordonanţa privind comerţul pe mare din 1681 (care cuprinde reguli
specifice acestui gen de comerţ).
- moment crucial în formarea dreptului comercial îl constituie adoptarea, în
1807, a Codului comercial francez.
- Influenţa ideologiei revoluţiei franceze, ca şi cuceririle napoleoniene, au
facilitat preluarea Codului comercial francez de diferite ţări (Italia, Belgia,
Olanda, Spania, Brazilia, Egipt, Turcia etc.), care, cu adaptările de rigoare,
le-au transformat în legi comerciale proprii.
- In Italia, Codul comercial francez a fost adopatat în 1808; dar, după
realizarea unităţii politice, în această ţară au existat preocupări pentru
elaborarea unui Cod comercial propriu.
- Astfel, prin valorificarea a tot ceea ce era nou în doctrina
franceză, belgiană şi germană, în 1882 a fost adoptat
Codul comercial italian care a fost folosit ca model şi
pentru Codul nostru comercial din 1887.
- În Germania, Codul civil şi Codul comercial au fost adoptate în 1897 şi au
intrat în vigoare la 1900 (consacrându-se sistemul subiectiv, adică
reglementarea codului fiind aplicabilă numai persoanelor care au calitatea
de comerciant, nu tuturor celor care săvârşesc acte de comerţ).
- În Anglia şi Statele Unite ale Americii, dreptul şi-a păstrat caracterul
cutumiar (common law), regulile sale aplicându-se deopotrivă
comercianţilor şi necomercianţilor. Există însă legi speciale privind
societăţile comerciale, falimentul
1.3. EVOLUTIA DREPTULUI COMERCIAL IN ROMÂNIA
- La începuturi guvernat de legi cutumiare

- Primele legi scrise:
o Pravila lui Vasile Lupu
o Îndreptarea legii a lui Matei Basarab
o Reguli referitaore la daravelile comerciale şi iconomicosul faiment se
gasesc prima oară în codul plui Andronache Donici din 1814
o Reglementări sumare apar în codul Caragea din 1817 din Muntenia
o Codul lui Calimachi din 1828 din Moldova
- Regulile organice: ale Munteniei şi Moldovei au fost adoptate în 1831
Page 5 of 78
FACULTATEA DE DREPT
- În 1840 în Muntenia se pune în aplicare o reglementare care reprezintă
traducerea Codul com.francez cu unele adaptări
- din 1840, în Ţara Românească a intrat în vigoare Codul de comerţ, după
modelul Codului comercial francez din 1808
- 1859 după unirea principatelor se pune în alicare condica de commercium a
Principatelor Unite Române
- în 1864 s-a aplicat şi în Moldova
- În Transilvania era folosit Codul de comerţ maghiar din 1877, care era o
reproducere a Codului de comerţ german din 1862.
- 1 septembrie 1887 s-a adoptat C.com. român în vigoare şi azi, după
modelul italian de la 1882 (publicat la 30 octombrie 1882).
- C.com.rom. are la bază sistemul obiectiv , normele sale se aplică
raporturilor juridice izvorâte din faptele de comerţ indiferent de persoana
care le săvârşeşte.
- 1938 s-a încercat adoptarea unui nou proiect a codului com român – eşuat
- Codul comercial român constituie reglementarea de bază a
activităţii comerciale, cuprinzând norme juridice referitoare la
instituţiile fundamentale ale dreptului comercial:
 fapte de comerţ; comercianţii; obligaţiile comerciale
Page 6 of 78
FACULTATEA DE DREPT
Teste de autoevaluare
1. Definiţi dreptul comercial.
2. Din punct de vedere etimologic, noţiunea de „comerţ
a. înseamnă operaţiuni legate de marfă
b. reprezintă o activitate care are drept scop schimbul, circulaţia mărfurilor de
la producător la consumator.
c. reglementează relaţii sociale patrimoniale şi nepatrimoniale, din sfera
activităţii de comerţ, relaţii la care participă persoane care au calitatea de
comerciant.
3. Care este geneza dreptului comercial.
4. Dreptul comercial nu se aseamănă cu cel civil prin aceea că:
a. reglementează numai relaţii sociale patrimoniale;
b. porneşte de la egalitatea juridică a părţilor;
c. porneşte de la comercialitatea relaţiilor sociale reglementate;
5. Codul Comercial Român a avut ca model:
a. codul francez;
b. codul italian;
c. codul german;
d. codul rus;
e. codul elveţian.
6. În sistemul dreptului român, dreptul comercial:
a. aparţine dreptului public;
b. este o ramură a dreptului civil;
c. este o ramură a dreptului comunitar;
d. este o ramură a dreptului privat;
e. aparţine dreptului fiscal.
7. Activitatea care are drept scop schimbul - circulaţia mărfurilor de la
producător la consumator, reprezintă noţiunea dreptului comercial în sens:
a. juridic
b. etimologic
c. economic
8. Codul Comercial francez a fost adoptat în:
a. 1807;
b. 1882;
c. 1887;
d. 1902
e. 1987
9. Ansamblul de norme juridice de drept privat, care reglementează relaţii
sociale patrimoniale şi nepatrimoniale, din sfera activităţii de comerţ, la care
participă persoane care au calitatea de comerciant reprezintă noţiunea dreptului
comercial în sens:
a. juridic
b. etimologic
c. economic
10. Codul Comercial român are la bază
a. sistemul obiectiv
b. sistemul subiectiv
c. atât sistemul obiectiv cât şi sistemul subiectiv
11. Codul Comercial român a fost adoptat în:
a. 1807;
b. 1882;
c. 1887;
d. 1902
e. 1987
Page 7 of 78
FACULTATEA DE DREPT
1.4. OBIECTUL DREPTULUI COMERCIAL
Determinarea obiectului dreptului comercial se poate face în funcţie de

opţiunea legiuitorului pentru un anumit sistem. În concepţia clasică există două
concepte care permit determinarea obiectului dreptului comercial:
Sistemul subiectiv, potrivit căruia dreptul comercial este considerat ca
având obiect normele juridice “cărora le sunt supuşi comercianţii”. Se aplica
deopotrivă comercianşilor cât şi necomercianţilor.
Sistemul obiectiv, în conformitate cu care dreptul comercial este
considerat ca având drept obiect normele juridice “aplicabile comerţului”, adică
acelor fapte, operaţiuni şi acte calificate de lege ca fapte de comerţ, indiferent de
persoana care le săvârşeşte.
Codul comercial român, precizând în articolul 3 care sunt actele
juridice, faptele şi operaţiunile considerate fapte de comerţ,
are la bază sistemul obiectiv.
Normele juridice ale dreptului comercial au ca obiect de reglementare
relaţiile sociale patrimoniale care prezintă caracter comercial şi în secundar
relaţiile personal nepatrimoniale. Relaţiile personal nepatrimoniale referitoare la
atribute de identificare ale comercianţilor persoane fizice sau persoane juridice
(numele comercial, emblema etc.), în dreptul comercial dobândesc natură
patrimonială.
1.5. DELIMITAREA DREPTULUI COMERCIAL DE ALTE RAMURI

DE DREPT
Raportul dintre dreptul comercial şi unele ramuri de drept privat

Dreptul comercial este o ramură de drept privat autonomă, răspunzând
unor nevoi reale care pot fi satisfăcute printr-o reglementare specială a activităţii
comerciale; el se află în anumite corelaţii cu celelalte ramuri ale dreptului privat.
a. Raportul dintre dreptul comercial şi dreptul civil
Dreptul civil reprezintă “dreptul comun” pentru toate ramurile de drept
privat, deci şi pentru dreptul comercial. Dispoziţiile din dreptul comercial se
completează făcându-se trimitere la dreptul civil. De exemplu, Legea societăţilor
comerciale nr. 31/1990, republicată, se completează cu dispoziţiile Decretului nr.
31/1954 privitoare la persoana juridică; dispoziţiile din Codul comercial
referitoare la contractul de vânzare-cumpărare se completează cu cele din Codul
civil privind vânzarea-cumpărarea cu caracter civil etc.
Asemănări şi deosebiri între dreptul civil şi dreptul comercial

ASEMĂNĂRI DEOSEBIRI
 natura relaţiilor sociale  comercialitatea relaţiilor sociale
patrimoniale şi personal în dreptul comercial;
nepatrimoniale;  calitatea subiectelor
(comercianţi) în dreptul
 egalitatea juridică a părţilor; comercial;
Page 8 of 78
FACULTATEA DE DREPT
 specificul normelor juridice;  creditul, celeritatea, securitatea

relaţiilor comerciale;
b. Raportul dintre dreptul comercial şi dreptul familiei
Dreptul comercial are puncte de tangenţă cu dreptul familiei
privind:
 regimul juridic matrimonial al bunurilor soţilor;
 operaţiunile juridice care se pot încheia între soţi şi implicaţiile lor în dreptul
comercial;
 constituirea de societăţi comerciale între soţi;
 aportul la societate cu bunurile comune ale soţilor;
 regimul juridic al dividendelor obţinute de unul dintre soţi etc.
c. Raportul dintre dreptul comercial şi dreptul muncii

În dreptul comercial sunt aplicabile unele dispoziţii de dreptul muncii, ştiut
fiind că activitatea comercială se realizează prin intermediul auxiliarilor de
comerţ care, de regulă, au calitatea de angajat al unui comerciant.
Raporturile de muncă dintre comerciant, pe de o parte, în calitate de angajator
şi persoana care prestează muncă, pe de altă parte, în calitate de angajat, sunt
guvernate de dispoziţiile din legislaţia muncii referitoare la:
 încheierea contractului individual şi colectiv de muncă;
 modificarea contractului de muncă;
 răspunderea disciplinară;
 jurisdicţia muncii etc.
d. Raportul dintre dreptul comercial şi dreptul internaţional privat

Dreptul comercial are puncte de legătură cu dreptul internaţional privat ori
de câte ori raportul juridic comercial conţine un element extraneu (străin) care
ridică problema legii aplicabile. Răspunsul la întrebarea: “Ce lege se aplică unei
relaţii comerciale cu element străin?”
îl dau normele dreptului internaţional privat, numite norme conflictuale.
De exemplu, legea aplicabilă unei societăţi comerciale cu participare
străină este, potrivit normei conflictuale “lex societatis”, legea locului de la sediul
principal al societăţii (Legea nr. 105/1992 privind unele norme de drept
internaţional privat).
Raportul dintre dreptul comercial şi unele ramuri de drept public

a. Raportul dintre dreptul comercial şi dreptul administrativ
Activitatea de comerţ se realizează pe baza unor avize, autorizaţii, licenţe
emise de autorităţile publice administrative care funcţionează în unităţile
administrativ-teritoriale, unde comerciantul îşi are sediul principal sau unde îşi
desfăşoară activitatea.
Actele administrative individuale, actele normative, competenţele autorităţilor
administrative sunt reglementate de normele dreptului administrativ.
b. Raportul dintre dreptul comercial şi dreptul financiar-fiscal
Page 9 of 78
FACULTATEA DE DREPT
Legătura dintre dreptul comercial şi dreptul financiar-fiscal este evidentă, ştiut
fiind că una dintre principalele surse de formare a veniturilor statului o constituie
impozitele şi taxele plătite de comercianţi.
Formarea veniturilor statului şi obligaţiile fiscale ale comercianţilor sunt
reglementate de dreptul financiar-fiscal, care au legătură cu dreptul comercial.
c. Raportul dintre dreptul comercial şi dreptul penal
Dreptul comercial are interferenţe cu dreptul penal ori de câte ori în
activitatea decomerţ se comit fapte calificate de legiuitor ca fiind infracţiuni.
d. Raportul dintre dreptul comercial şi dreptul internaţional public

În raporturile comerciale interne şi internaţionale se aplică norme de drept
internaţional public, concretizate în tratate, convenţii şi acorduri, inclusiv cele
care conţin norme uniforme în materie (de exemplu, Convenţia de la Viena din
1980 privind Legea uniformă asupra vânzării internaţionale de mărfuri, ratificată
de România în 1992). Există legături între dreptul comercial şi dreptul procesual
penal şi civil ori de câte ori urmează a se soluţiona o cauză penală sau civilă (în
sens larg) care îşi are izvorul într-un fapt de comerţ.
e. Raportul dintre dreptul comercial şi dreptul afacerilor

Dreptul afacerilor are un domeniu de reglementare vast, fiind o ştiinţă
interdisciplinară, spre deosebire de dreptul comercial. Astfel, norme juridice care
reglementează instituţii din dreptul comercial (fond de comerţ, contracte,
operaţiuni de bancă şi schimb) se regăsesc în dreptul afacerilor.
1.6. IZVOARELE DREPTULUI COMERCIAL
Noţiunea de izvor de drept are două înţelesuri:

 în sens material, se desemnează condiţiile materiale care generează
normele juridice;
 în sens formal, reprezintă forma pe care o îmbracă normele juridice
care reglementează “materia comercială”.
- potrivit articolului 1 din Codul comercial: “În comerţ se aplică legea de faţă.
Unde ea nu dispune, se aplică Codicele civil”.
- in interpretarea literală a acestui articol, reiese că izvoarele dreptului
comercial sunt Codul comercial şi Codul civil;
- prin interpretarea extensivă a articolului, deoarece nu tot dreptul comercial
se află în Codul comercial, înţelegem că principalul izvor al dreptului
comercial îl constituie legile comerciale, cuprinzând atât Codul comercial,
dar şi legile comerciale speciale.
- tot astfel vom concluziona că un alt izvor îl constituie legea civilă, prin
care înţelegem atât Codul civil, dar şi legile civile speciale.
În Codul comercial italian, care a constituit modelul pentru codul comercial
român, se mai prevedea încă un izvor de drept comercial şi anume uzurile;
legiuitorul român nu enumeră uzul ca izvor de drept comercial dar, pentru că
Page 10 of 78
FACULTATEA DE DREPT
practica a dovedit că izvoarele scrise nu sunt suficiente – de exemplu, în cazul
lipsei vreunei dispoziţii în legea comercială care să se aplice sau să se adapteze
unei speţe date, jurisprudenţa recurge şi la izvoarele nescrise (în dreptul
nostru, în materie comercială, dar şi civilă, se enumeră ca izvor “obiceiul locului”
sau “obiceiul din partea locului”).
Aşadar, cea mai simplă clasificare a izvoarelor de drept comercial distinge
între izvoare scrise şi izvoare nescrise.
IZVOARE SCRISE/NORMATIVE
1. Codul comercial român
2. Legi comerciale speciale şi alte acte normative cu caracter
comercial
Legile comerciale speciale reglementează anumite aspecte ale activităţii
comerciale.
Principalele legi speciale sunt:
 Legea nr. 31/1990 privind societăţile comerciale, modificată şi completată
prin
 O.U.G. nr. 32/1997 şi Legea nr. 195/1997, republicată în 1998 şi
modificată prin Legea nr. 99/1999, O.U.G. nr. 76/2001repubicată şi Legea
nr. 314/2001.
 Legea nr. 26/1990 privind registrul comerţului, republicată în temeiul
Legii nr. 12/1998.
Cu privire la corelaţia dintre Codul comercial şi legile comerciale speciale se
aplică principiul “specialia generalibus derogant”, potrivit căruia în concursul
dintre legile speciale şi cele generale (cum este, de exemplu, Legea nr. 31/1990,
republicată, privind societăţile comerciale şi Codul comercial) se acordă prioritate
celor speciale.
Pentru că noţiunea de lege comercială trebuie înţeleasă în sensul larg, de
act normativ adoptat de organismele competente ale statului, între izvoarele
scrise ale dreptului comercial se vor încadra şi decretele-legi, decretele,
ordonanţele şi Hotărârile Guvernului, ordinele, instrucţiunile şi regulamentele
miniştrilor ori ale altor conducători ai administraţiei publice centrale sau locale,
când conţin norme juridice reglementând activitatea comercială (de exemplu:
Decretul-lege nr. 54/1990 privind organizarea şi desfăşurarea unor activităţi
economice pe baza liberei iniţiative).
3. Legi civile
Aşa cum arătam la relaţia dintre dreptul comercial şi dreptul civil, în
absenţa unor norme juridice comerciale care să reglementeze explicit un raport
juridic dat, se aplică dispoziţiile legii civile: Codul civil şi legile civile speciale.
Codul civil cuprinde norme generale aplicabile dreptului privat,
fundamentând deci şi instituţiile dreptului comercial. Ca exemplu pot fi
enumerate dispoziţiile Codului civil în materia obligaţiilor, mai ales cele
referitoare la izvoarele şi efectele obligaţiilor, precum şi cele referitoare la
Page 11 of 78
FACULTATEA DE DREPT
contractele speciale (contractul de societate, de vânzare-cumpărare, de mandat
etc.).
Legile civile speciale prezintă şi ele interes, ca izvor subsidiar, pentru
dreptul comercial. De exemplu, Decretul nr. 31/1954 privitor la persoana fizică şi
persoana juridică, ale cărui dispoziţii se regăsesc şi în statutul juridic al
comercianţilor în ceea ce priveşte capacitatea de folosinţă şi de exerciţiu.
IZVOARE NESCRISE/INTERPRETATIVE
Uzurile
Legiuitorul român de la 1887, deşi putea folosi modelul italian
enumerând între izvoare şi uzurile, a preferat să le înlăture, temându-se
că la acea dată comerţul românesc ar fi prea tânăr, neexistând uzuri constante,
precum şi pentru faptul că acestea ar fi greu de dovedit.
Nu trebuie însă să uităm faptul că schimbările din viaţa economică se
reflectă mai încet în legile unei ţări, care se schimbă mai greu, pe când uzurile,
obiceiurile comercianţilor, fiind mai legate de practica comercială, se adaptează
acesteia şi, răspunzând în mod adecvat realităţii, se schimbă mai uşor.
Pentru acest motiv, uzul constituie izvor de drept (în dreptul nostru este
vorba de uzurile interpretative sau convenţionale), identificându-se cu obiceiul
sau cutuma, regăsindu-se în dreptul comerţului internaţional sub denumirea de
uzanţă.
Uzul se defineşte ca fiind o practică îndelungată, având un anumit grad de
vechime, repetabilitate şi stabilitate, aplicându-se unui număr nedefinit de
comercianţi, într-un anumit domeniu de activitate comercială şi/sau într-o
anumită zonă geografică.
Uzurile normative (cu forţă de lege, cutume)

Deşi legiuitorul român nu a admis uzurile normative, nu trebuie să credem
că în dreptul nostru uzurile nu au nici o influenţă asupra dreptului.
Dreptul comercial evoluează neîncetat datorită nevoilor, dar şi a practicilor,
obiceiurilor.
Mai mult, când normele juridice nu mai corespund vieţii economice şi, până
la o schimbare legislativă, uzurile sunt acelea care înlătură neajunsurile şi ele se
impun atenţiei, doctrinei şi jurisprudenţei care, în interpretarea legilor,
consfinţesc tocmai ceea ce practica comercială a adus nou. Iar când printr-o
jurisprudenţă constantă se stabileşte o interpretare a legii, potrivit uzurilor
comerciale putem spune că uzurile au triumfat, deşi ele nu sunt izvor de drept.
Deşi Codul comercial român a înlăturat uzurile legislative, rămânând în
dreptul nostru numai cele convenţionale, prevăzute de Codul civil, în ţările care
recunosc existenţa uzurilor normative, acestea trebuie să fie
caracterizate de:
 generalitate (să fie observate în mod uniform un anumit timp şi nu
având un caracter trecător, izolat);
 impersonalitate;
Page 12 of 78
FACULTATEA DE DREPT
 obligativitate (ca o regulă de drept, din convingerea că nu se poate

face altfel: “ex opinione juris atque necesitas”).
Uzurile normative se împart, după teritoriu pe care se aplică, în:
 uzuri generale;
 uzuri locale (de exemplu: uzurile portuare sau bursiere).
Ca urmare a admiterii uzurilor normative, instanţele judiciare sunt
obligate să le aplice, tot astfel sunt obligate să aplice legile scrise; ca atare,
judecătorii le pot utiliza ca mijloace de probă, chiar din oficiu.
Uzurile convenţionale (interpretative, de fapt)

Dacă uzurile normative, având forţa juridică a unei legi, se pot aplica chiar
dacă părţile contractante nu le-au cunoscut, uzurile convenţionale au rolul de a
stabili întinderea drepturilor şi obligaţiilor părţilor.
Uzurile convenţionale sunt clauze contractuale admise în mod tacit de cei
care încheie un contract.
Forţa lor juridică reiese din voinţa prezumată a participanţilor la raportul
juridic respectiv; ca atare, fiind un element de fapt (şi nu de drept, ca uzurile
normative), pot fi dovedite cu orice mijloc de probă, judecătorul nemaiputându-le
invoca din oficiu.
Codul civil conţine enumerarea unor uzuri convenţionale în articolele:

 970 conform căruia convenţiile trebuie executate cu bună-credinţă,
obligând nu numai la ceea ce este expres stipulat, ci şi la toate urmările pe
care echitatea, obiceiul sau legea le conferă obligaţiunii după natura sa;
 980 conform căruia dispoziţiile îndoielnice dintr-un contract se
interpretează după obiceiul locului unde s-a încheiat contractul;
 981 conform căruia stipulaţiile obişnuite într-un contract se
subînţeleg, deşi nu sunt expres prevăzute în cuprinsul său.
Un exemplu de uzanţe comerciale convenţionale în dreptul comerţului
internaţional îl constituie Regulile INCOTERMS (International Rules for the
Interpretation of Trade Terms), elaborate de Camera de Comerţ Internaţională de
la Paris (prima oară în 1953, ultima modificare având loc în 1990), ce reprezintă
o codificare a uzanţelor în materia vânzării internaţionale de mărfuri.
În România, o referire directă la acestea există în articolul 36 al
Regulamentului Curţii de arbitraj internaţional (C.A.B.) de pe lângă Camera de
Comerţ şi Industrie (C.C.I.) a României, conform căruia litigiile se soluţionează în
temeiul contractului şi al normelor de drept material aplicabil, ţinând seama de
uzanţele comerciale.
Page 13 of 78
FACULTATEA DE DREPT
Rezumat
Dreptul comercial conţine un ansamblu de norme juridice care reglementează comerţul.

Noţiunea de comerţ este folosită în mai multe sensuri:
a. etimologic - ce înseamnă operaţiuni legate de marfă,
b. economic - noţiunea reprezintă o activitate care are drept scop schimbul,
c. Juridic - cuprinde un ansamblu de norme juridice de drept privat, care
reglementează relaţii sociale patrimoniale şi nepatrimoniale,
Astfel, dreptul comercial este acea ramură de drept privat care cuprinde ansamblul
unitar al normelor juridice ce reglementează relaţiile sociale, patrimoniale şi personal
nepatrimoniale din sfera activităţii de comerţ, relaţii care se nasc între persoane care au
calitatea de comerciant.
În geneza dreptului comercial exista 3 perioade:
a. perioada veche: Trocul - formă primitivă a schimbului asigura în acea perioadă nu
numai satisfacerea trebuinţelor economice ci şi pacea triburilor pe durata schimbului
b. perioada evului mediu - pentru a-şi apăra drepturile, comercianţii s-au organizat în
corporaţii care, cuprindea pe comercianţii şi meseriaşii din aceeaşi ramură şi era condusă de un
consul, ales din rândurile lor; acesta emitea anumite norme interne bazate pe obiceiuri care
serveau la rezolvarea litigiilor ivite între membrii corporaţiei.
c. perioada modernă - Dezvoltarea comerţului a impus înlocuirea dreptului statutar
(cel realizat prin statute) şi consuetudinar (cel realizat prin normele interne emise de consuli) cu
un drept scris (cel anterior fiind un drept cutumiar, bazat pe obiceiuri).
- Prima ţară care a trecut de la dreptul cutumiar la legi scrise, aplicabile pe întreg
teritoriul, a fost Franţa.
- moment crucial în formarea dreptului comercial îl constituie adoptarea, în 1807, a
Codului comercial francez.
- Influenţa ideologiei revoluţiei franceze, ca şi cuceririle napoleoniene, au facilitat preluarea
Codului comercial francez de diferite ţări (Italia, Belgia, Olanda, Spania, Brazilia, Egipt,
Turcia etc.), care, cu adaptările de rigoare, le-au transformat în legi comerciale proprii.
- In Italia, Codul comercial francez a fost adopatat în 1808; dar, după realizarea unităţii
politice, în această ţară au existat preocupări pentru elaborarea unui Cod comercial
propriu.
- Astfel, prin valorificarea a tot ceea ce era nou în doctrina franceză, belgiană şi germană,
în 1882 a fost adoptat Codul comercial italian care a fost folosit ca model şi pentru
Codul nostru comercial din 1887.
- În Germania, Codul civil şi Codul comercial au fost adoptate în 1897 şi au intrat în
vigoare la 1900 (consacrându-se sistemul subiectiv, adică reglementarea codului fiind
aplicabilă numai persoanelor care au calitatea de comerciant, nu tuturor celor care
săvârşesc acte de comerţ).
- În Anglia şi Statele Unite ale Americii, dreptul şi-a păstrat caracterul cutumiar (common
law), regulile sale aplicându-se deopotrivă comercianţilor şi necomercianţilor. Există însă
legi speciale privind societăţile comerciale, falimentul
Determinarea obiectului dreptului comercial se poate face în funcţie de opţiunea
legiuitorului pentru un anumit sistem. În concepţia clasică există două concepte care permit
determinarea obiectului dreptului comercial:
Sistemul subiectiv, potrivit căruia dreptul comercial este considerat ca având obiect
normele juridice “cărora le sunt supuşi comercianţii”.
Sistemul obiectiv, în conformitate cu care dreptul comercial este considerat ca având
drept obiect normele juridice “aplicabile comerţului”, adică acelor fapte, operaţiuni şi acte
calificate de lege ca fapte de comerţ, indiferent de persoana care le săvârşeşte.
Codul comercial român, precizând în articolul 3 care sunt actele juridice, faptele
şi operaţiunile considerate fapte de comerţ, are la bază sistemul obiectiv
Izvoarele dreptului comercial
Izvoarele scrise
a. Codul comercial român
b. Legi comerciale speciale şi alte acte normative cu caracter comercial
Page 14 of 78
FACULTATEA DE DREPT
c. Legi civile
Codul civil cuprinde norme generale aplicabile dreptului privat, fundamentând deci şi
instituţiile dreptului comercial. Ca exemplu pot fi enumerate dispoziţiile Codului civil în materia
obligaţiilor, mai ales cele referitoare la izvoarele şi efectele obligaţiilor, precum şi cele referitoare
la contractele speciale
Legile civile speciale prezintă şi ele interes, ca izvor subsidiar, pentru dreptul comercial.
De exemplu, Decretul nr. 31/1954 privitor la persoana fizică şi persoana juridică, ale cărui
dispoziţii se regăsesc şi în statutul juridic al comercianţilor în ceea ce priveşte capacitatea de
folosinţă şi de exerciţiu.
Izvoarele nescrise ale dreptului comercial
Legiuitorul român de la 1887, deşi putea folosi modelul italian enumerând între izvoare şi
uzurile, a preferat să le înlăture, neexistând uzuri constante, precum şi pentru faptul că acestea
ar fi greu de dovedit.
Pentru acest motiv, uzul constituie izvor de drept (în dreptul nostru este vorba de uzurile
interpretative sau convenţionale), identificându-se cu obiceiul sau cutuma, regăsindu-se în
dreptul comerţului internaţional sub denumirea de uzanţă.
Uzul se defineşte ca fiind o practică îndelungată, având un anumit grad de vechime,
repetabilitate şi stabilitate, aplicându-se unui număr nedefinit de comercianţi, într-un anumit
domeniu de activitate comercială şi/sau într-o anumită zonă geografică.
Deşi Codul comercial român a înlăturat uzurile legislative, rămânând în dreptul nostru
numai cele convenţionale, prevăzute de Codul civil, în ţările care recunosc existenţa uzurilor
normative, acestea trebuie să fie caracterizate de:
 generalitate (să fie observate în mod uniform un anumit timp şi nu având un
caracter trecător, izolat);
 obligativitate (ca o regulă de drept, din convingerea că nu se poate face altfel: “ex
opinione juris atque necesitas”).
 uzuri generale;
Ca urmare a admiterii uzurilor normative, instanţele judiciare sunt obligate să
le aplice, tot astfel sunt obligate să aplice legile scrise; ca atare, judecătorii le pot utiliza ca
mijloace de probă, chiar din oficiu.
Dacă uzurile normative, având forţa juridică a unei legi, se pot aplica chiar dacă părţile
contractante nu le-au cunoscut, uzurile convenţionale au rolul de a stabili întinderea
drepturilor şi obligaţiilor părţilor.
Uzurile convenţionale sunt clauze contractuale admise în mod tacit de cei care încheie un
contract.
Forţa lor juridică reiese din voinţa prezumată a participanţilor la raportul juridic respectiv;
ca atare, fiind un element de fapt (şi nu de drept, ca uzurile normative), pot fi dovedite cu orice
mijloc de probă, judecătorul nemaiputându-le invoca din oficiu. Un exemplu de uzanţe
comerciale convenţionale în dreptul comerţului internaţional îl constituie Regulile INCOTERMS ce
reprezintă o codificare a uzanţelor în materia vânzării internaţionale de mărfuri.
Page 15 of 78
FACULTATEA DE DREPT
12. Menţionaţi care sunt izvoarele scrise ale dreptului comercial

13. Determinaţi obiectul dreptului comercial.
14. Dreptul comercial este considerat ca având drept obiect normele juridice
“aplicabile comerţului”, potrivit:
a. sistemului subiectiv,
b. Sistemul obiectiv,
c. Nici un raspuns corect
15. Menţionaţi care izvoarele nescrise ale dreptului comercial

16. Nu sunt izvoare ale dreptului comercial:
a. codul civil;
b. codul comercial;
c. jurisprudenţa.
17. Codul Comercial Român reglementează:

a. numai evenimentele de a căror producere legea leagă efecte juridice;
b. numai acţiunile ilicite de a căror producere legea leagă efecte juridice;
c. numai fapte juridice de comerţ (stricto sensu) propriu- zise;;
d. fapte de comerţ în sens larg;
e. numai acte juridice de comerţ.
18. Obiceiul se confundă cu:

a. doctrina;
b. jurisprudenţa
c. legea;
d. cutuma.
19. Uzul se defineşte ca:

a. o practică recentă;
b. o practică îndelungată;
c. o practică irepetabilă;
d. o practică instabilă;
e. o practică izolată.
20. Dreptul comercial este considerat ca având obiect normele juridice “cărora le sunt
supuşi comercianţii”, potrivit ,
a. sistemului subiectiv,
b. Sistemul obiectiv,
c. Nici un raspuns corect
Page 16 of 78
FACULTATEA DE DREPT
Page 17 of 78
FACULTATEA DE DREPT
Raspunsuri la teste
1. Dreptul comercial conţine un ansamblu de norme juridice care reglementează

comerţul. Noţiunea de comerţ este folosită în mai multe sensuri:
d. etimologic - noţiunea de „comerţ” provine din cuvântul latinesc „commercium”,
o juxtapunere a cuvintelor „cum” şi „merx” ce înseamnă operaţiuni legate de marfă,
cel care exercită activitatea de comerţ este comerciantul („merx” – „mercator”).
e. economic - noţiunea reprezintă o activitate care are drept scop schimbul, circulaţia
mărfurilor de la producător la consumator. Aceste operaţii sunt realizate de către
comerciant.
f. Juridic - noţiunea are un conţinut larg, cuprinzând un ansamblu de norme juridice
de drept privat, care reglementează relaţii sociale patrimoniale şi nepatrimoniale, din
sfera activităţii de comerţ, relaţii la care participă persoane care au calitatea de
comerciant.
Astfel, dreptul comercial este acea ramură de drept privat care cuprinde ansamblul
unitar al normelor juridice ce reglementează relaţiile sociale, patrimoniale şi personal
nepatrimoniale din sfera activităţii de comerţ, relaţii care se nasc între persoane care au
3. În geneza dreptului comercial exista 3 perioade:

a. perioada veche: primele manifestări ale „schimbului" au apărut odată cu aplicarea
ideii de proprietate, într-o formă primitivă , respectiv pe bază de obiceiuri.
- Trocul - formă primitivă a schimbului asigura în acea perioadă nu numai satisfacerea
trebuinţelor economice ci şi pacea triburilor pe durata schimbului
- Apariţia târgurilor – a jucat un rol important în desfăşurarea comerţului
b. perioada evului mediu - pentru a-şi apăra drepturile, comercianţii s-au organizat în
corporaţii care, cu timpul, vor dobândi autonomie administrativă, judecătorească şi chiar
legislativă.
- corporaţia cuprindea pe comercianţii şi meseriaşii din aceeaşi ramură şi era condusă de un
consul, ales din rândurile lor.
- consulul emitea anumite norme interne bazate pe obiceiuri care serveau la rezolvarea
litigiilor ivite între membrii corporaţiei.
- apare un drept al târgurilor care cuprinde reguli aplicabile tuturor comercianţilor
participanţi, indiferent de originea lor.
- apare şi o procedură specială, respectiv justiţia consulară care se limita la comercianţii
înscrişi în corporaţii şi la litigiile cu caracter comercial care erau ,, causa et ocasione
mercatura”.
c. perioada modernă - Dezvoltarea comerţului a impus înlocuirea dreptului statutar
(cel realizat prin statute) şi consuetudinar (cel realizat prin normele interne emise de consuli) cu
un drept scris (cel anterior fiind un drept cutumiar, bazat pe obiceiuri).
- Prima ţară care a trecut de la dreptul cutumiar la legi scrise, aplicabile pe întreg teritoriul,
a fost Franţa.
- Influenţa ideologiei revoluţiei franceze, ca şi cuceririle napoleoniene, au facilitat preluarea
Codului comercial francez de diferite ţări (Italia, Belgia, Olanda, Spania, Brazilia, Egipt,
Turcia etc.), care, cu adaptările de rigoare, le-au transformat în legi comerciale proprii.
- In Italia, Codul comercial francez a fost adopatat în 1808; dar, după realizarea unităţii
politice, în această ţară au existat preocupări pentru elaborarea unui Cod comercial
propriu.
- Astfel, prin valorificarea a tot ceea ce era nou în doctrina franceză, belgiană şi germană, în
1882 a fost adoptat Codul comercial italian care a fost folosit ca model şi pentru
Codul nostru comercial din 1887.
- În Germania, Codul civil şi Codul comercial au fost adoptate în 1897 şi au intrat în vigoare
la 1900 (consacrându-se sistemul subiectiv, adică reglementarea codului fiind aplicabilă
numai persoanelor care au calitatea de comerciant, nu tuturor celor care săvârşesc acte
de comerţ).
- În Anglia şi Statele Unite ale Americii, dreptul şi-a păstrat caracterul cutumiar (common
law), regulile sale aplicându-se deopotrivă comercianţilor şi necomercianţilor. Există însă
legi speciale privind societăţile comerciale, falimentul
Page 18 of 78
FACULTATEA DE DREPT
12. a. Codul comercial român

b. Legi comerciale speciale şi alte acte normative cu caracter comercial
Legile comerciale speciale reglementează anumite aspecte ale activităţii comerciale.
Principalele legi speciale sunt:
 Legea nr. 31/1990 privind societăţile comerciale, modificată şi completată prin
 O.U.G. nr. 32/1997 şi Legea nr. 195/1997, republicată în 1998 şi modificată prin Legea
nr. 99/1999, O.U.G. nr. 76/2001repubicată şi Legea nr. 314/2001.
 Legea nr. 26/1990 privind registrul comerţului, republicată în temeiul Legii nr. 12/1998.
Cu privire la corelaţia dintre Codul comercial şi legile comerciale speciale se aplică
principiul “specialia generalibus derogant”, potrivit căruia în concursul dintre legile speciale şi
cele generale se acordă prioritate celor speciale.
Între izvoarele scrise ale dreptului comercial se vor încadra şi decretele-legi, decretele,
ordonanţele şi Hotărârile Guvernului, ordinele, instrucţiunile şi regulamentele miniştrilor ori ale
altor conducători ai administraţiei publice centrale sau locale, când conţin norme juridice
reglementând activitatea comercială.
c. Legi civile
Aşa cum arătam la relaţia dintre dreptul comercial şi dreptul civil, în absenţa unor norme
juridice comerciale care să reglementeze explicit un raport juridic dat, se aplică dispoziţiile legii
civile: Codul civil şi legile civile speciale.
Codul civil cuprinde norme generale aplicabile dreptului privat, fundamentând deci şi
instituţiile dreptului comercial. Ca exemplu pot fi enumerate dispoziţiile Codului civil în materia
obligaţiilor, mai ales cele referitoare la izvoarele şi efectele obligaţiilor, precum şi cele referitoare
la contractele speciale
Legile civile speciale prezintă şi ele interes, ca izvor subsidiar, pentru dreptul comercial. De
exemplu, Decretul nr. 31/1954 privitor la persoana fizică şi persoana juridică, ale cărui dispoziţii
se regăsesc şi în statutul juridic al comercianţilor în ceea ce priveşte capacitatea de folosinţă şi de
exerciţiu.
13. Determinarea obiectului dreptului comercial se poate face în funcţie de opţiunea

legiuitorului pentru un anumit sistem. În concepţia clasică există două concepte care permit
determinarea obiectului dreptului comercial:
Sistemul subiectiv, potrivit căruia dreptul comercial este considerat ca având obiect
normele juridice “cărora le sunt supuşi comercianţii”. Se aplica deopotrivă comercianşilor cât şi
necomercianţilor.
Sistemul obiectiv, în conformitate cu care dreptul comercial este considerat ca având
drept obiect normele juridice “aplicabile comerţului”, adică acelor fapte, operaţiuni şi acte
calificate de lege ca fapte de comerţ, indiferent de persoana care le săvârşeşte.
Codul comercial român, precizând în articolul 3 care sunt actele juridice, faptele şi
operaţiunile considerate fapte de comerţ, are la bază sistemul obiectiv
15. Legiuitorul român de la 1887, deşi putea folosi modelul italian enumerând între
izvoare şi uzurile, a preferat să le înlăture, neexistând uzuri constante, precum şi pentru faptul că
acestea ar fi greu de dovedit.
Pentru acest motiv, uzul constituie izvor de drept (în dreptul nostru este vorba de uzurile
interpretative sau convenţionale), identificându-se cu obiceiul sau cutuma, regăsindu-se în
dreptul comerţului internaţional sub denumirea de uzanţă.
Uzul se defineşte ca fiind o practică îndelungată, având un anumit grad de vechime,
repetabilitate şi stabilitate, aplicându-se unui număr nedefinit de comercianţi, într-un anumit
domeniu de activitate comercială şi/sau într-o anumită zonă geografică.
Deşi legiuitorul român nu a admis uzurile normative, nu trebuie să credem că în dreptul
nostru uzurile nu au nici o influenţă asupra dreptului.
Mai mult, când normele juridice nu mai corespund vieţii economice şi, până la o schimbare
legislativă, uzurile sunt acelea care înlătură neajunsurile şi ele se impun atenţiei, doctrinei şi
jurisprudenţei care, în interpretarea legilor, consfinţesc tocmai ceea ce practica comercială a adus
nou. Iar când printr-o jurisprudenţă constantă se stabileşte o interpretare a legii, potrivit uzurilor
comerciale putem spune că uzurile au triumfat, deşi ele nu sunt izvor de drept.
Deşi Codul comercial român a înlăturat uzurile legislative, rămânând în dreptul nostru
numai cele convenţionale, prevăzute de Codul civil, în ţările care recunosc existenţa uzurilor
normative, acestea trebuie să fie caracterizate de:
Page 19 of 78
FACULTATEA DE DREPT
 generalitate (să fie observate în mod uniform un anumit timp şi nu având un

caracter trecător, izolat);
 obligativitate (ca o regulă de drept, din convingerea că nu se poate face altfel: “ex
opinione juris atque necesitas”).
 uzuri generale;
Ca urmare a admiterii uzurilor normative, instanţele judiciare sunt obligate să le
aplice, tot astfel sunt obligate să aplice legile scrise; ca atare, judecătorii le pot utiliza ca mijloace
de probă, chiar din oficiu.
Dacă uzurile normative, având forţa juridică a unei legi, se pot aplica chiar dacă părţile
contractante nu le-au cunoscut, uzurile convenţionale au rolul de a stabili întinderea drepturilor
şi obligaţiilor părţilor.
Uzurile convenţionale sunt clauze contractuale admise în mod tacit de cei care încheie un
contract.
Forţa lor juridică reiese din voinţa prezumată a participanţilor la raportul juridic respectiv;
ca atare, fiind un element de fapt (şi nu de drept, ca uzurile normative), pot fi dovedite cu orice
mijloc de probă, judecătorul nemaiputându-le invoca din oficiu. Un exemplu de uzanţe comerciale
convenţionale în dreptul comerţului internaţional îl constituie Regulile INCOTERMS ce reprezintă
o codificare a uzanţelor în materia vânzării internaţionale de mărfuri.
2. a, 4. a, 5. b, 6. d, 7. c, 8. a, 9. c, 10.
a,
11. c, 14. b, 16. c, 17. d, 18. d,
19. b, 20. a,
Biliografie
1. I. Schiau, T. Prescure, Legea societăţilor comerciale nr.

31/1990. Analize si comentarii pe articole, Editura
Hamangiu, Bucuresti, 2008;
1. St. D. Cărpenaru, S. David, C. Predoiu, Gh. Piperea, Legea

societăţilor comerciale. Comentariu pe articole, Ediţia a 4-
a, Editura C.H. Beck, Bucuresti, 2009;
Lucrare de verificare nr. 1

Având în vedere că este parte introductivă pentru această uniatete nu vei avea lucrare de
verficare.
Page 20 of 78
FACULTATEA DE DREPT
Unitatea de învăţăre 2 – Faptele de comerț1
Cuprins

1.1. Criteriul comercialității 20
1.2. Clasificarea faptelor de comerț 20
1.2.1. Fapte de comerț obiective 21
Teste de autoevaluare si exemple 26
1.2.2. Fapte de comerț subiective 28
1.2.3. Fapte de comerț unilaterale sau
30
mixte
Rezumat 31
Teste de autoevaluare 33
37
autoevaluare
1
Drept commercial Silvia Cristea – ASE Bucuresti
Page 21 of 78
FACULTATEA DE DREPT
1.1. CRITERIUL COMERCIALITĂŢII

Calificarea noţiunii de comercialitate aparţine dreptului intern al fiecărei ţări
şi se face după criterii proprii.
Determinarea comercialităţii recunoaşte, în diferitele sisteme naţionale de
drept, două concepţii:
• concepţia subiectivă (criteriul subiectiv)
• concepţia obiectivă (criteriul obiectiv)
Îmbrăţişând criteriul subiectiv, unele legislaţii naţionale fac să depindă
caracterul comercial sau civil al actului (faptului) juridic de calitatea autorului, a
subiectului; actul (faptul) este comercial dacă este săvârşit de un comerciant,
calitatea de comerciant rezultând din lege sau din înscrierea într-un anumit
registru (de exemplu în dreptul german).
Alte legislaţii, dând expresie concepţiei obiective, determină
comercialitatea potrivit elementelor intrinseci ale actului juridic respectiv, naturii
sale şi independent de calitatea participanţilor la raportul juridic respectiv.
Aceasta este valabilă în dreptul român, dar şi în cel francez, italian, spaniol.
Reglementare
În dreptul nostru, enumerarea faptelor de comerţ este dată de Codul
comercial care, folosind criteriul pozitiv, arată categoriile de fapte considerate
fapte de comerţ obiective în articolul 3, iar apoi, folosind criteriul negativ, în
articolul 5, indică acele fapte care nu pot fi calificate a fi comerciale.
Deşi până aici recunoaştem aplicarea criteriului obiectiv, pentru că prin
săvârşirea de fapte de comerţ obiective ajungem la dobândirea calităţii de
comerciant, deci la fapte subiective, Codul comercial, în articolul 4, se referă la
faptele subiective de comerţ.
În concluzie, Codul comercial român consacră criteriul obiectiv de calificare
a faptelor de comerţ (conform articolelor 3 şi 5 Cod comercial), dar,
Page 22 of 78
FACULTATEA DE DREPT
considerându-l insuficient, îl completează cu o prezumţie de comercialitate, deci
aplicând criteriul subiectiv (conform articolului 4 Cod comercial).
CLASIFICAREA FAPTELOR DE COMERŢ

Potrivit Codului comercial român, faptele de comerţ se clasifică în:
• fapte obiective (reglementate de art. 3 Cod comercial, potrivit criteriului
pozitiv şi de art. 5 Cod comercial, potrivit criteriului negativ); prin natura lor
sunt comerciale şi sunt enumerate de legiuitor în articolul 3 Cod comercial
• fapte subiective (reglementate de art. 4 Cod comercial); a căror
comercialitate este dată de calitatea celor ce le săvârşesc; prezumţia că
toţi comercianţii săvârşesc fapte comerciale, cu excepţiile enumerate în
articolul 4 Cod comercial
• fapte unilaterale sau mixte (reglementate de art. 6 şi 56 Cod comercial
şi care, având caracter civil pentru una dintre părţi şi comercial pentru
cealaltă parte, sunt considerate mixte; fiind comerciale doar pentru o parte,
pot fi numite unilaterale). pentru o parte faptul e civil, pentru celălalt are
caracter comercial; regimul lor juridic este reglementat de articolul 56 Cod
comercial.
1.2.1. FAPTE DE COMERT OBIECTIVE
- reglementate de art. 3 Cod comercial, potrivit criteriului

pozitiv şi de art. 5 Cod comercial, potrivit criteriului negativ);
prin natura lor sunt comerciale şi sunt enumerate de
legiuitor în articolul 3 Cod commercial,
- se numesc obiective pentru că legiuitorul le-a considerat comerciale
datorită naturii lor şi pentru motive de ordine publică
Trei categorii de fapte de comerţ obiective:

A. Operaţiunile de intermediere sunt operaţiuni de interpunere în
schimbul sau circulaţia mărfurilor.
Aceste operaţiuni corespund noţiunii de comerţ, în accepţiunea sa
economică, ca activitate de vânzare-cumpărare a mărfurilor care circulă astfel
între producător şi consumator, activitate care are ca scop obţinerea de profit.
Finalitatea acestor operaţiuni nu este aşadar folosirea mărfurilor pentru
scopul propriu, personal sau al familiei, ci vânzarea, revânzarea sau
închirierea în scop speculativ.
Din categoria acestor operaţiuni fac parte vânzarea-cumpărarea, consignaţia,
titlurile de credit şi operaţiunile de bancă şi schimb.
a.1. Vânzarea-cumpărarea comercială – art.3 pct. 1 și 2 C.com.
Regula ce s-ar fi putut desprinde din articolul 3 Cod comercial ar fi
următoarea:
Page 23 of 78
FACULTATEA DE DREPT
• cumpărarea pentru a fi un act de comerţ trebuie încheiată cu intenţia ca

obiectul cumpărat să fie revândut sau, cel puţin atunci când natura
obiectului permite, să fie închiriat;
• vânzarea este comercială când a fost precedată de o cumpărare
comercială, adică a fost făcută cu intenţia de a revinde.
Această regulă este întărită de conţinutul articolului 5 Cod comercial,
potrivit căruia “Nu se poate considera ca fapt de comerţ cumpărarea de producte
sau mărfuri ce s-ar face pentru uzul sau consumaţiunea cumpărătorului ori
familiei sale”.
Acest articol conţine reglementarea criteriului negativ de calificare a
faptelor de comerţ prezentat mai înainte (în secţiunea 2). Din interpretarea lui
deducem că ori de câte ori vânzarea-cumpărarea va avea ca finalitate consumul
sau folosinţa bunului vândut de către însuşi cumpărătorul sau de către familia sa,
actul juridic va îmbrăca forma civilă şi nu comercială.
Aceasta pentru că în locul speculaţiunii (obţinerii de profit), vânzarea-
cumpărarea a urmărit folosirea sau consumarea bunului, obiect al cumpărării, de
către însuşi cumpărătorul sau familia sa.
În ceea ce priveşte obiectul vânzării, Codul comercial român enumeră
mărfurile şi productele
- “fie în natură” (prin producte vom înţelege produsele naturale ale solului:
cereale, legume sau produse animale: lână, carne), adică neprelucrate,
- “fie după ce se vor fi lucrat”, adică după ce au devenit produse finite
(exemplu: materii prime, materiale devenite maşini, unelte etc.) sau
- au fost “puse în lucru” (echivalentul de azi al semifabricatelor).
Generalizând am putea conchide că vânzarea este comercială, potrivit
Codului comercial din 1887, când obiectul este un bun mobil supus vânzării sau
închirierii, în scop speculativ.
Deşi legiuitorul de la 1887 a lăsat, cu bună ştiinţă, în afara obiectului
vânzării bunurile imobile (cu toate că în Codul italian din 1882 se admitea şi vânzarea
de imobile în scop de speculaţiune, ca act comercial), azi, interpretând actele
normative recent adoptate (Legea nr. 298/2001 pentru modificarea şi completarea
Legii nr. 11/1991 privind combaterea concurenţei neloiale), extinzând sfera de
cuprindere a fondului de comerţ şi asupra imobilelor, revine la “modelul
italian”.
Acceptăm astăzi că vânzarea este comercială şi când are ca obiect bunuri
imobile, ori de câte ori se urmăreşte revânzarea sau închirierea bunului respectiv
(a se vedea şi capitolul 3, secţiunea 3.2. privind fondul de comerţ).
Art. 3, punctele 1 şi 2 Cod comercial enumeră ca obiect al vânzării-
cumpărării comerciale şi titlurile de credit (a se vedea, în continuare, literele c şi
d).
Face fapte de comert Nu face fapte de comerț

croitorul care cumpără stofe pe Lăptarul care cumpără o vacă nu spre a
propriul său cont, pentru a le o revinde, ci pentru a revinde laptele
revinde lucrate în haine
Page 24 of 78
FACULTATEA DE DREPT
a.2. Operaţiuni de punere în consignaţie a mărfurilor sau
productelor în scop de vânzare – Legea 178 din 30 iulie 1934
Contractul de consignaţie este contractul prin care una din părţi,
consignantul încredinţează altei persoane, numită consignatar, mărfuri spre a
le revinde în nume propriu, la un preţ dinainte stabilit, pe contul consignantului,
cu obligaţia fie de a remite celui din urmă preţul obţinut, fie de a restitui lucrul în
natură.
Contractul este reglementat prin Legea nr. 178 din 30 iulie 1934,
republicată şi nu trebuie confundată cu activitatea desfăşurată azi sub denumirea
de “Second Hand”. În timp ce prin contractul de consignaţie consignatarului nu-i
revine niciodată dreptul de proprietate asupra mărfii încredinţate de consignant,
patronul magazinului din reţeaua „Second Hand” a cumpărat, deci a devenit
proprietarul mărfii pe care o vinde apoi în magazin.
Consignatarul nefiind şi proprietarul mărfii ce se vinde, are obligaţii ce
rezultă de regulă din păstrarea ei (specifice depozitului), dar şi de a-l reprezenta
pe consignant (specifice contractului de comision) (a se vedea capitolul 6,
secţiunea 2.4.).
a.3. Contractele de report asupra obligaţiunilor de Stat sau altor

titluri de credit circulând în comerţ (conform articolului 3, punctul 3 Cod
comercial)
Reportul, reglementat de articolele 74-76 Cod comercial, este un contract
care constă în cumpărarea de către reportator, pe bani gata de titluri de credit
de stat (de exemplu: obligaţiuni de stat) sau alte titluri de credit circulând în
comerţ (acţiuni, obligaţiuni ale societăţilor comerciale) şi în revânzarea simultană,
cu termen şi cu un preţ determinat, către aceeaşi persoană, numită reportat, a
unor titluri de aceeaşi specie.
Posibilitatea recurgerii la report apare când o persoană, titulară a unor
titluri de credit, are nevoie de numerar. Ea ar putea să vândă titlurile, ori să le
constituie ca gaj în vederea obţinerii unui împrumut. Mai avantajos ar fi însă să
dea aceste titluri în report, mai ales dacă nu doreşte să se despartă definitiv de
ele.
De exemplu
O persoană A deţine 10 acţiuni ale unei bănci comerciale şi le

vinde lui B, la preţul nominal de 8.000 lei o acţiuni, pe care-l încasează
imediat.
Prin acelaşi contract părţile se înţeleg ca, la un anumit termen, B
să-i revândă lui A 10 acţiuni ale aceleiaşi bănci (dar nu exact cele
cumpărate) la un anumit preţ, de obicei mai mare decât valoarea
nominală (de exemplu, 9.000 lei o acţiune) – diferenţa între suma plătită
şi cea încasată de reportatorul B poartă denumirea de report.
Până la revânzarea titlurilor valoarea lor poate să urce sau să
scadă, existând un risc al reportului. În cazul nostru, să ne imaginăm că
B, înainte de revânzarea către A, vinde acţiunile cu un anumit preţ – să
zicem 10.000 lei pe acţiune – dar va fi nevoit să cumpere 10 acţiuni, a
Page 25 of 78
FACULTATEA DE DREPT
La report se speculează: unii “à la hausse”, alţii “à la baisse”. Aceste
operaţiuni se încadrează în categoria operaţiilor speculative de valori, numite
operaţiuni bursiere. Prin finalitatea lor speculativă, sunt şi ele acte obiective de
comerţ (a se vedea capitolul 6, secţiunea 2.5.).
a.4. Cumpărările sau vânzările de părţi sau acţiuni ale societăţilor

comerciale (conform articolului 3, punctul 4 Cod comercial)
Activitatea societăţilor comerciale are ca finalitate obţinerea de profit; cu
atât mai mult, cumpărarea sau vânzarea de acţiuni, care reprezintă diviziuni ale
capitalului social al ocietăţilor comerciale de capitaluri, va constitui fapt de
comerţ obiectiv.
Face fapte de comert Nu face fapte de comerț

Obligaţiuni, care sunt simple titluri de
Cumpărările de acţiuni comerciale. credit şi care sunt reglementate de
dispoz.al 1 şi 2 din art. 3 cod comercial
a.5. Operaţiunile de bancă şi schimb (conform articolului 3, punctul 11

Cod comercial)
Operaţiunile de bancă constau în: depozite de sume de bani sau de titluri,
acordare de credite, operaţiuni asupra titlurilor de credit, efectuare de plăţi etc. şi
se realizează de către Banca Naţională a României şi de către băncile comerciale.
Operaţiunile de schimb sunt operaţiunile de schimb de monedă sau bilete
de bancă naţională sau străine, precum şi operaţiuni referitoare la transmiterea
de fonduri. Ele sunt efectuate atât în cadrul băncilor comerciale, dar şi al caselor
de schimb valutar.
a.6. Cambiile şi ordinele de producte sau de mărfuri (conform

articolului 3, punctul 14 Cod comercial)
Cambia este un titlu la ordin formal şi complet, cuprinzând obligaţia
necondiţionată autonomă, abstractă şi solidară de a plăti sau a dispune să se
plătească o sumă determinată de bani la scadenţă şi la locul convenit, care este
negociabilă prin gir şi beneficiază de o procedură de execuţie eficace şi promptă.
Ordinul de producte este o cambie, care nu are obiect o sumă de bani, ci
o cantitate de mărfuri sau producte (de exemplu: grâu, porumb).
Biletul la ordin este şi el, ca şi cambia, un titlu de credit, creat de
subscriitor sau emitent în calitate de debitor care se obligă să plătească o sumă
de bani fixată, la un anumit termen sau la prezentare, unei alte persoane,
denumită beneficiar, care are calitate de creditor.
Raţiunea pentru care cambia şi biletul la ordin sunt considerate de lege
fapte obiective de comerţ este tradiţia, ele fiind dintre cele mai vechi instituţii de
drept comercial.
Cambia de exemplu s-a născut în comerţ, fiind utilizată la început numai de
către comercianţi, dar, în timp, chiar şi de necomercianţi. Astăzi, fie că are ca
temei o obligaţie civilă sau comercială, cambia este un fapt obiectiv de comerţ şi
Page 26 of 78
FACULTATEA DE DREPT
este reglementată, alături de biletul la ordin, de Legea nr. 58/1934 (a se vedea şi
capitolul 8 – secţiunea 1 şi 2).
B. Întreprinderile
Întreprinderea este un organism economic şi social. Ea constituie o
organizare autonomă a unei activităţi cu ajutorul factorilor de producţie (forţele
naturii, capitalul şi munca) de către întreprinzător şi pe riscul său, în scopul
producerii de bunuri şi servicii, destinate schimbului, având ca finalitate obţinerea
unui profit.
În doctrină, având în vedere obiectul lor, întreprinderile enumerate de
articolul 3 Cod comercial sunt împărţite în două grupe:
b.1. Întreprinderile de producţie (industriale) din care fac parte:
• întreprinderile de construcţii (care se interpun între clientul-beneficiar şi
lucrători);
• întreprinderile de fabrici şi manufactură (care au ca obiect transformarea
materiei prime, prelucrarea ei şi obţinerea de produse industriale sau de
manufactură).
b.2. Întreprinderile de prestări de servicii şi cuprinde:
• întreprinderile de furnituri (care presupun o activitate prin care
furnizorul, în schimbul unui preţ determinat anticipat, asigură prestarea
unui serviciu sau predarea de produse la termene succesive – de
exemplu, R.A.T.B., R.A.S.U.B.);
• întreprinderile de spectacole publice (interpunându-se între artist şi
spectator);
• întreprinderile de comisioane (în care comisionarul încheie, în mod
permanent afaceri în nume propriu, dar pe seama comitentului);
• agenţii şi oficii de afaceri (în care se intermediază afaceri în diferite
domenii ca: turism, vânzare-cumpărare şi închirieri de imobile,
publicitate etc.);
• întreprinderi de editură, librării şi obiecte de artă (având ca obiect
reproducerea şi difuzarea unei lucrări sau vânzarea unor obiecte de artă,
când vinde altă persoană decât autorul sau artistul);
• întreprinderile de transport (în care transportatorul de mărfuri sau de
persoane se comportă ca un intermediar între expeditorul-furnizor şi
destinatarul-beneficiar, prestând un serviciu expeditorului-furnizor în
favoarea terţului-beneficiar, adică destinatarului);
• întreprinderile de imprimerie (care multiplică operele literare, ştiinţifice
sau artistice folosind mijloace mecanice);
• întreprinderile de asigurare (îşi desfăşoară activitatea sub forma
societăţilor de asigurare);
• depozitele în docuri şi antrepozite (privind organizarea activităţii de
depozitare a mărfurilor sub formă de întreprindere, dar şi operaţiunile de
depozitare şi documentele vizând marfa depozitată).
C. Fapte conexe (accesorii)
Page 27 of 78
FACULTATEA DE DREPT
Faptele de comerţ conexe sau accesorii sunt faptele juridice care au, prin
natura lor, un caracter civil, dar, pentru că existenţa lor este legată de un fapt
calificat de lege ca fiind comercial, dobândesc şi ele caracter comercial, potrivit
regulii “accesorium sequitur principale” (adică ceea ce este accesoriu, conex,
urmează regimul juridic al faptului principal).
Sunt fapte accesorii:
 operaţiunile de mijlocire în afaceri (pentru că mijlocitorul aduce în faţă
pe partenerii de afaceri şi, datorită priceperii şi efortului intermediarului, se
încheie un act juridic comercial între aceştia; de exemplu: o
vânzarecumpărare comercială, o închiriere comercială etc.);
 expediţiunile maritime şi toate contractele privitoare la comerţul
pe mare şi navigaţie (în care faptul principal este vânzarea-cumpărarea
de mărfuri în scop de profit, dar marfa trebuie transportată “pe mare” şi
atunci toate operaţiunile necesare acestui transport devin automat
comerciale prin conexitatea pe care o au cu faptul principal. Pe criteriul
logicii, vom aplica aceeaşi explicaţie transportului aerian.);
 depozitele pentru cauză de comerţ (din nou faptul principal este
vânzareacumpărarea comercială, dar marfa, până a fi vândută trebuie
depozitată, deci contractul de depozit va căpăta prin conexitate cu faptul
principal un caracter comercial);
 contul curent şi cecul care însă, potrivit articolului 6 al. 2 Cod comercial,
nu sunt considerate ca fapte de comerţ în ceea ce priveşte pe
necomercianţi “afară dacă ele n-au o cauză comercială” (când doi
comercianţi încheie un contract de cont curent – prin finalitatea sa va fi un
contract comercial, dar dacă corentiştii, ca parteneri ai contractului de
cont curent încheie acest contract fără finalitate comercială, faptul va fi
civil).
Astfel, va fi civil contul curent încheiat între două persoane când A
împuterniceşte pe B să-i plătească abonamentul lunar către Romtelecom în
Bucureşti, iar B îl împuterniceşte pe A să-i plătească întreţinerea la
apartamentul său din Galaţi pe perioada în care A se află la Galaţi);
 mandatul, gestiunea de afaceri, plata nedatorată, îmbogăţirea fără
justă cauză etc., atunci când au o cauză comercială.
Page 28 of 78
FACULTATEA DE DREPT
1. Specificati care din urmatoarele sunt, fapte sau acte de comerţ în conf.
cu art. 3 paragr. 1 cod comercial
a. apicultorul care nu se mărgineşte să vândă produsul albinelor sale, ci cumpără
miere şi ceară de la alţii, în cantitate mare, spre a le prefaceşi revinde
b. birtaşul care cumpără alimente şi vinuri pentru bucătăria şi pivniţa birtului
c. cofetarul care cumpără materii prime pentru a le revinde transformate în
artiole de cofetărie
d. croitorul care cumpără stofe pe propriul său cont, pentru a le revinde lucrate în
haine
e. Dentistul cand cumpără materialul necesar exerciţiului profesiunii sale
f. Lăptarul care cumpără o vacă nu spre a o revinde, ci pentru a revinde laptele
a. Dentistul cand cumpără materialul necesar exerciţiului profesiunii sale
b. cel care cumpără devize cu intenţia de a le revinde, deoarece devizele costituie
o adevărată marfă.
c. Farmacistul care cumpără producte, şi mărfuri spre a le revindedupă ce
fuseseră lucrate de el
d. Fotograful, care cumpără aparatele necesare pentru a produce şi vinde
fotografii
e. Lăptarul care cumpără o vacă nu spre a o revinde, ci pentru a revinde laptele
a. Meseriaşul, care cumpără materiale pentru exerciţiul comerţului său
b. Morarul, care cumpără cereale spre a le transforma în făină şi revinde
c. Lăptarul care cumpără o vacă nu spre a o revinde, ci pentru a revinde laptele
d. Cel ce cumpără o cantitate mare de arbori destinaţi să fie doborâţi şi
transformaţi în lemn de lucrat
e. Cel ce cumpără recolta prinsă de rădăcini cu scop de revindere
f. Dentistul cand cumpără materialul necesar exerciţiului profesiunii sale
4. Specificati care din urmatoarele nu sunt, fapte sau acte de comerţ în

conf. cu art. 3 paragr. 1 cod comercial
a. cofetarul care cumpără materii prime pentru a le revinde transformate în
artiole de cofetărie
b. Dentistul cand cumpără materialul necesar exerciţiului profesiunii sale
c. croitorul care cumpără stofe pe propriul său cont, pentru a le revinde lucrate în
haine
d. Fotograful, care cumpără aparatele necesare pentru a produce şi vinde
fotografii
e. Meseriaşul, care cumpără materiale pentru exerciţiul comerţului său
f. Morarul, care cumpără cereale spre a le transforma în făină şi revinde
g. Lăptarul care cumpără o vacă nu spre a o revinde, ci pentru a revinde laptele
a. Caretaşul care face roate şi căruţe şi apoi le vinde
b. Cismarul care face ghete după comandă cu materialul său propriu
c. Cel ce vinde un fond de comerţ
d. Cel ce închiriază un fond de comerţ
Page 29 of 78
FACULTATEA DE DREPT
e. Cel ce închiriază cuiva, cum închiria şi la alţii, maşina sa de treerat, pentru a
trage un profit din maşina sa.
f. Cel ce vinde parchete (de pădure) pe care la cumpărase cu scop de revânzare
g. Pepinieristul care vinde viţe amercicane altoite
h. Închirierea unei întreprinderi cmerciale de hotel, cu toate cele cecarcaterizează
o asemenea înterprindere (imobil, mobile, denumirea hotelului, etc.), în
vederea exploatării mai departe a comerţului, constituie un act de natură
comercială
6. Specificati dacă în conf. cu art. 3 paragr. 3 C.com. – contratul de report
asupra obligaţiunilor de stat saun a altor titluri de credit circulând în comerţ este
faptă de comerț sau nu
a. Contractul de report2
cu art. 3 paragr. 4 cod comercial – cumpărările sau vânzările de părţi sau de
acţiuni ale societăţilor comerciale
a. Cupărările de acţiuni comerciale.
b. Obligaţiuni, care sunt simple titluri de credit şi care sunt reglementate de
dispoz.al 1 şi 2 din art. 3 cod comercial
c. Adminstratorii şi directorii spocietăţilor pe acţiuni, nu pot să cuprere pentru
comptul societăţii propriile ei acţiuni, dar ei nu sunt orpiţi a face operaţiuni de
vânzări de acţiuni, cu titlu de comision, în comptul unui client.
8. Specificati care din urmatoarele nu sunt, fapte sau acte de comerţ în

conf. cu art. 3 paragr. 2 cod comercial
a. Închirierea unei prăvălii de către un comerciant pentru propiul său comerţ
b. Închirierile de imobile nu sunt fapte de comerţ, aceste operaţiuni nefiind
prevăzute în art. 3, nici în mod expres, dar neintrând nici în cadrul
demosntrativ al altui text
c. Închirierile de imobile , de către comercianţi, nu pot f considerate a fi fapte de
comerţ
d. Contractele pentru vânzarea imobilelor deci şi cele pentru închirierea lor, sunt
acte de antură civilă şi nu acte de comerţ, chiar dacă sunt făcute în scop de
speculău
Pictorul şi sculptorul care-şi vinde tablourile şi statuile confecţionate de ei, nu
fac acte de comerţ, după cum nu fac nici atunci când cumpără pânzele, culorile
cadrele, marmura, şi celelate mateerii prime necesare artei lor, fiindcă câştigul
lor nu rezultă, în speţă, din aceste cumpărături, şi vânzări, ci din produsul
talentului şi al muncii lor, a căror vânzare are întotdeauna caracter civil
9. Specificaţi care din următoarele sunt, fapte sau acte de comerţ în conf.
cu art. 3 paragr. 11 cod comercial – operaţiunile de bancă şi schimb
a. Împrumutul făcut la un comerciant.
b. Orice plată făcută prin intermediul unei bănci în străinătate
c. Acordarea de împrumuturi cu banii proprii pe cămătărie
2
ART. 74 COD COM- cumpărare pe bani gata, de titluri de credit şi o revânzare simultanee, cu
termen, între aceleaşi părţi, a unor titluri de aceeaşi specie
Page 30 of 78
FACULTATEA DE DREPT
1.2.2. FAPTE SUBIECTIVE DE COMERŢ
Faptele subiective de comerţ reprezintă acea categorie de fapte care, fiind

săvârşite de un comerciant capătă calificarea de a fi “comerciale”. Deci,
calitatea subiectului determină natura juridică a faptului săvârşit.
Prezumţia de comercialitate
Articolul 4 Cod comercial dispune că “se socotesc, afară de acestea (adică
de faptele deja analizate în articolul 3 Cod comercial), ca fapte de comerţ
celelalte contracte şi obligaţiuni ale unui comerciant, dacă nu sunt de natură
civilă sau dacă contrariul nu rezultă din însuşi actul”.
Prin acest articol, legiuitorul instituie o prezumţie relativă (“juris tantum”)
de comercialitate cu privire la toate actele şi operaţiile unui comerciant, care
poate fi însă răsturnată (înlăturată), dovedindu-se contrariul, adică tocmai
caracterul civil al faptului. Aceasta este posibilă în două situaţii, care se constituie
ca excepţii de la prezumţia de comercialitate.
Excepţii:
Acte care prin natura lor sunt întotdeauna civile (căsătoria, adopţia,
testamentul), care, chiar încheiate de un comerciant, rămân civile;
Acte expres civile (care corespund acelei părţi din articolul 4 Cod comercial
conform căruia actele sunt comerciale “dacă contrariul nu rezultă din însuşi
actul”), adică vor fi civile actele în care se stipulează expres cauza civilă a
acestora (de exemplu: va fi civilă şi nu comercială constituirea unei ipoteci pentru
garantarea unui împrumut făcut de un comerciant în scopul achiziţionării unei
locuinţe pentru uzul personal al comerciantului şi al familiei sale).
Pentru determinarea caracterului civil şi nu comercial al unui fapt,
legiuitorul mai foloseşte un criteriu negativ, enumerând fapte ce nu pot fi
comerciale.
Astfel, potrivit articolului 5 Cod comercial “Nu se poate considera ca
fapt de comerţ cumpărarea de producte sau de mărfuri ce s-ar face
pentru uzul sau consumaţiunea cumpărătorului, ori a familiei sale;
de asemenea, revânzarea acestor lucruri şi nici vânzarea
productelor pe care proprietarul sau cultivatorul le are după pământul său sau cel
cultivat de dânsul”.
În primul rând nu sunt fapte de comerţ acelea care vizează satisfacerea
unor interese (“uzul” sau “consumaţiunea”) ale cumpărătorului sau ale
familiei sale (prin interpretarea extensivă vom înţelege că aceeaşi concluzie este
valabilă şi pentru cumpărătorulcomerciant).
Page 31 of 78
FACULTATEA DE DREPT
Nici revânzarea acestora, dacă intenţia de revânzare n-a existat chiar la
încheierea actului.
cumpărarea unei perechi de pantofi,

De exemplu care n-a fost achiziţionată cu scop de
revânzare, dar pe care cumpărătorul
se hotărăşte s-o revândă pentru că nu
i se potriveşte şi-l jenează; în acest
caz actul de cumpărare şi cel de
vânzare sunt civile
În al doilea rând, nu sunt fapte de comerţ activităţile agricole, sub

diferite forme:
- vânzarea productelor de către proprietar (cel care are terenul în proprietate
vinde roadele acestuia) sau
- vânzarea productelor de către cultivator (fiind posibil ca proprietarul să nu-
şi lucreze pământul ci să-l dea în arendă şi atunci vânzarea productelor se
face de către arendaşul-cultivator) pentru că, în ambele cazuri nu există o
interpunere între producător şi consumator.
În măsura în care un ţăran producător autorizat vinde brânza obţinută din

laptele dat de vaca din gospodăria sa, actul/actele de vânzare sunt de natură
civilă; dacă însă cumpără el înşişi laptele de la alţi producători pentru a obţine
mai multă brânză şi a o vinde, se interpune între producător şi consumator (deci
în schimb) şi săvârşeşte fapte de comerţ obiective. Pentru a dovedi calitatea de
comerciant ar trebui făcută dovada interpunerii în schimb, până la această probă
vânzarea rămâne civilă; caracterul civil este regula, comercialitatea fiind
excepţia.
Societatea agricolă
O problemă discutată în literatura de specialitate şi în practica judiciară
este aceea dacă întreprinderea agricolă are caracter civil sau comercial.
Potrivit articolului 5 Cod comercial, obiectul civil al activităţii va atrage
caracterul civil al societăţii agricole. În acest sens sunt şi dispoziţiile Legii nr.
36/1991 privind societăţile agricole şi alte forme de asociere în agricultură,
conform cărora proprietarii de terenuri agricole se pot organiza fie în asocieri
simple, fie în formă de societăţi civile potrivit Codului civil, ca societăţi agricole.
Dar aceeaşi lege precizează, derogând de la articolul 5 Cod comercial că,
atunci când o societate agricolă se constituie în una din formele reglementate
de Legea nr. 31/1990 republicată, societatea va fi considerată comercială.
Aşadar, deşi prin obiectul ei are caracter civil, forma pe care o îmbracă,
aceea de societate comercială, îi conferă caracter comercial. Se derogă astfel de
la principiul că obiectul civil atrage forma civilă a societăţii, după cum obiectul
comercial atrage natura comercială a entităţii respective.
Page 32 of 78
FACULTATEA DE DREPT
1.2.3. FAPTE UNILATERALE SAU MIXTE

Noţiune
Un act juridic sau o operaţiune poate fi faptă de comerţ pentru ambele
subiecte participante la raportul juridic. Astfel, actul sau operaţiunea poate fi
pentru ele un fapt obiectiv de comerţ (exemplu: cumpărarea unei mărfi în scop
de revânzare), dar poate fi şi un fapt subiectiv de comerţ (exemplu: un contract
de închiriere a unui fond de comerţ, încheiat între doi comercianţi); fiind acte de
comerţ pentru ambele părţi sunt denumite acte bilaterale.
Dar mărfurile şi serviciile pot fi destinate şi necomercianţilor; este posibil ca
actul juridic sau operaţiunea să fie fapt de comerţ numai pentru una
dintre părţi, iar pentru cealaltă să fie act civil (exemplu: un necomerciant
cumpără alimente de la un comerciant – pentru cumpărător actul este civil,
pentru vânzătorul-comerciant este act comercial).
Un alt exemplu de act civil pentru o parte şi comercial pentru cealaltă apare
în cazul agricultorului ce-şi vinde produsele agricole unui comerciant angrosist:
pentru agricultor, în conformitate cu articolul 5 Cod comercial, este civil, iar
pentru angrosist este act de comerţ în temeiul articolului 3 Cod comercial.
Aceeaşi este situaţia şi în cazul articolului 6 Cod comercial care prevedea că
“asigurările de lucruri sau stabilimente care nu sunt obiectul comerţului şi
asigurările asupra vieţii sunt fapte de comerţ numai pentru asigurator”, la care
noi am putea adăuga că sunt civile pentru asigurat.
Deoarece în aceste cazuri actele juridice sau operaţiunile exemplificate sunt
fapte de comerţ numai pentru una din părţi, ele au fost denumite fapte de
comerţ unilaterale sau mixte.
Regim juridic
În dreptul comercial român problema regimului juridic al faptelor de comerţ
unilaterale sau mixte are o reglementare legală în articolul 56 Cod comercial,
Page 33 of 78
FACULTATEA DE DREPT
care dispune că “dacă un act este comercial numai pentru una din părţi, toţi
contractanţii sunt supuşi încât priveşte acest act legii comerciale”.
Aşadar, este suficient ca pentru o parte actul să fie comercial pentru ca
întregul raport juridic să se supună legii comerciale.
Acest principiu, al supunerii faptelor mixte de comerţ legii comerciale cunoaşte
două limitări:
a) dispoziţiile legii comerciale privitoare la persoana comercianţilor; adică,
legea comercială reglementează numai raportul juridic în întregul lui, fără ca prin
participarea la acesta necomerciantul să devină comerciant, cu toate obligaţiile
ce decurg din aceasta.
Deci, necomerciantul, oricâte acte juridice de acest fel ar încheia,
nu devine prin aceasta comerciant şi nu va fi obligat să se înmatriculeze în
Registrul Comerţului, să ţină registre comerciale sau alte obligaţii profesionale ce
revin comerciantului.
b) dispoziţii pe care însăşi legea comercială le exclude de la aplicare.
De exemplu, pentru obligaţiile comerciale cu pluralitate de subiecte,
articolul 42 Cod comercial stabileşte regula: “În obligaţiile comerciale codebitorii
sunt ţinuţi solidar, afară de stipulaţie contrară”, iar în alineatul final al articolului
42 Cod comercial se continuă că “nu se aplică la necomercianţi pentru operaţiuni
care, încât îi priveşte, nu sunt fapte de comerţ”.
Interpretând articolul 42 alin. 2 Cod comercial, vom deduce că în cazul
faptelor de comerţ mixte, pentru partea pentru care finalitatea este civilă,
în locul principiului solidarităţii codebitorilor se va aplica principiul
divizibilităţii obligaţiilor, valabil în dreptul civil.
Rezumat
Determinarea comercialităţii recunoaşte, în diferitele sisteme naţionale de

drept, două concepţii:
• concepţia subiectivă (criteriul subiectiv)
• concepţia obiectivă (criteriul obiectiv)
Potrivit Codului comercial român, faptele de comerţ se clasifică în:
• fapte obiective (reglementate de art. 3 Cod comercial, potrivit criteriului
pozitiv şi de art. 5 Cod comercial, potrivit criteriului negativ); prin natura
lor sunt comerciale şi sunt enumerate de legiuitor în articolul 3 Cod
comercial
• fapte subiective (reglementate de art. 4 Cod comercial); a căror
comercialitate este dată de calitatea celor ce le săvârşesc; prezumţia că
toţi comercianţii săvârşesc fapte comerciale, cu excepţiile enumerate în
articolul 4 Cod comercial
• fapte unilaterale sau mixte (reglementate de art. 6 şi 56 Cod comercial
şi care, având caracter civil pentru una dintre părţi şi comercial pentru
cealaltă parte, sunt considerate mixte; fiind comerciale doar pentru o
parte, pot fi numite unilaterale). pentru o parte faptul e civil, pentru
celălalt are caracter comercial; regimul lor juridic este reglementat de
articolul 56 Cod comercial.
Page 34 of 78
FACULTATEA DE DREPT
Trei categorii de fapte de comerţ obiective:
A. Operaţiunile de intermediere sunt operaţiuni de interpunere în
schimbul sau circulaţia mărfurilor.
a.1. Vânzarea-cumpărarea comercială – art.3 pct. 1 și 2 C.com.
a.2. Operaţiuni de punere în consignaţie a mărfurilor sau
productelor în scop de vânzare – Legea 178 din 30 iulie 1934
a.3. Contractele de report asupra obligaţiunilor de Stat sau altor
titluri de credit circulând în comerţ (conform articolului 3, punctul 3 Cod
comercial)
a.4. Cumpărările sau vânzările de părţi sau acţiuni ale societăţilor
comerciale (conform articolului 3, punctul 4 Cod comercial)
a.5. Operaţiunile de bancă şi schimb (conform articolului 3, punctul 11
Cod comercial)
a.6. Cambiile şi ordinele de producte sau de mărfuri (conform
articolului 3, punctul 14 Cod comercial)
B. Întreprinderile
b.1. Întreprinderile de producţie (industriale) din care fac parte:
• întreprinderile de construcţii (care se interpun între clientul-beneficiar şi
lucrători);
• întreprinderile de fabrici şi manufactură (care au ca obiect
transformarea materiei prime, prelucrarea ei şi obţinerea de produse
industriale sau de manufactură).
b.2. Întreprinderile de prestări de servicii şi cuprinde:
• întreprinderile de furnituri (care presupun o activitate prin care
furnizorul, în schimbul unui preţ determinat anticipat, asigură prestarea
unui serviciu sau predarea de produse la termene succesive – de
exemplu, R.A.T.B., R.A.S.U.B.);
• întreprinderile de spectacole publice (interpunându-se între artist şi
spectator);
• întreprinderile de comisioane (în care comisionarul încheie, în mod
permanent afaceri în nume propriu, dar pe seama comitentului);
• agenţii şi oficii de afaceri (în care se intermediază afaceri în diferite
domenii ca: turism, vânzare-cumpărare şi închirieri de imobile,
publicitate etc.);
• întreprinderi de editură, librării şi obiecte de artă (având ca obiect
reproducerea şi difuzarea unei lucrări sau vânzarea unor obiecte de
artă, când vinde altă persoană decât autorul sau artistul);
• întreprinderile de transport (în care transportatorul de mărfuri sau de
persoane se comportă ca un intermediar între expeditorul-furnizor şi
destinatarul-beneficiar, prestând un serviciu expeditorului-furnizor în
favoarea terţului-beneficiar, adică destinatarului);
• întreprinderile de imprimerie (care multiplică operele literare, ştiinţifice
sau artistice folosind mijloace mecanice);
• întreprinderile de asigurare (îşi desfăşoară activitatea sub forma
societăţilor de asigurare);
• depozitele în docuri şi antrepozite (privind organizarea activităţii de
depozitare a mărfurilor sub formă de întreprindere, dar şi operaţiunile
de depozitare şi documentele vizând marfa depozitată).
C. Fapte conexe (accesorii)
Faptele de comerţ conexe sau accesorii sunt faptele juridice care au, prin
natura lor, un caracter civil, dar, pentru că existenţa lor este legată de un fapt
Page 35 of 78
FACULTATEA DE DREPT
calificat de lege ca fiind comercial, dobândesc şi ele caracter comercial, potrivit
regulii “accesorium sequitur principale” (adică ceea ce este accesoriu, conex,
urmează regimul juridic al faptului principal).
Sunt fapte accesorii:
 operaţiunile de mijlocire în afaceri
 expediţiunile maritime şi toate contractele privitoare la comerţul
pe mare şi navigaţie
 depozitele pentru cauză de comerţ
 contul curent şi cecul
 mandatul, gestiunea de afaceri, plata nedatorată, îmbogăţirea fără
justă cauză
Fapte subiective de comerţ

Articolul 4 Cod comercial dispune că “se socotesc, afară de acestea (adică
de faptele deja analizate în articolul 3 Cod comercial), ca fapte de comerţ
celelalte contracte şi obligaţiuni ale unui comerciant, dacă nu sunt de natură
civilă sau dacă contrariul nu rezultă din însuşi actul”.
În dreptul comercial român problema regimului juridic al faptelor de
comerţ unilaterale sau mixte are o reglementare legală în articolul 56 Cod
comercial, care dispune că “dacă un act este comercial numai pentru una din
părţi, toţi contractanţii sunt supuşi încât priveşte acest act legii comerciale”.
Aşadar, este suficient ca pentru o parte actul să fie comercial pentru ca
întregul raport juridic să se supună legii comerciale.
10. Comercializarea de către producătorul agricol a produselor

pământului cultivat de el reprezintă:
a. act obiectiv de comerţ;
b. act subiectiv de comerţ;
c. act mixt de comerţ;
d. act civil;
e. fapt de comerţ în sens restrâns.
Page 36 of 78
FACULTATEA DE DREPT
11. Contractul de asigurare încheiat de S.C. MOBIFON S.A. cu S.C. ASIROM
S.A. pentru autoturism marca Mercedes capacitatea 200 cm. cubi este:
a. act obiectiv de comerţ:
c. act mixt (unilateral) de comerţ;
d. act civil.
12. Faptele de comerţ obiective:

a. sunt calificate ca fiind comerciale de către lege;
b. dobândesc caracter comercial datorită calităţii de comerciant a părţilor;
c. au caracter comercial datorită caracterului cu titlu oneros, independent de
calificarea lor prin lege;
d. au caracter comercial dacă una dintre părţi este comerciant;
e. au caracter comercial datorită formei în care se încheie.
13. Contractul de fidejusiune prin care se garantează o obligaţie

comercială este:
a. act de comerţ subiectiv;
b. act de comerţ mixt;
c. activitatea de interpunere în schimb;
d. activitatea organizată sub formă de întreprindere;
e. act de comerţ conex.
14. Cad sub incidenţa legii comerciale:

a. numai actele de comerţ;
b. numai faptele ilicite săvârşite de comercianţi în legătură cu activitatea lor
comercială;
c. numai evenimentele cu efect asupra activităţii comercianţilor;
d. numai faptele licite de comerţ în sens restrâns;
e. contractele comerciale, actele juridice unilaterale, faptele licite şi ilicite
săvârşite de comercianţi în legătură cu activitatea lor comercială.
15. Serviciul de învăţământ particular reprezintă:

d. fapt de comerţ în sens restrâns;
e. exerciţiul unei profesii libere, fără caracter comercial.
16. Testamentul făcut de un comerciant în favoarea altui comerciant

este:
b. act de comerţ conex;
c. act de comerţ subiectiv;
d. act de comerţ unilateral;
e. act civil.
17. Contractul de asigurare CASCO a autoturismului proprietatea

preşedintelui Consiliului de administraţie al societăţii comerciale ALCOM
S.A,. încheiat cu societatea comercială ASIROM S.A. este:
a. act de comerţ obiectiv;
b. act de comerţ subiectiv;
c. act de comerţ unilateral;
d. act civil;
e. act de comerţ conex.
Page 37 of 78
FACULTATEA DE DREPT
18. Confecţionarea de articole vestimentare la comandă şi cu
materialul clientului reprezintă:
c. act unilateral de comerţ;
d. act civil;
e. fapt de comerţ în sens restrâns.
19. Cumpărarea în scop de revânzare constituie:

a. act subiectiv de comerţ;
b. act obiectiv de comerţ;
d. act civil.
20. Contractul de fidejusiune prin care se garanteaza o obligatie comerciala

este:
a) act de comert subiectiv;
b) act de comert mixt;
c) activitatea de interpunere în schimb;
d) activitate organizata sub forma de întreprindere;
e) act de comert conex.
21. Specificaţi care din următoarele nu sunt, fapte sau acte de comerţ în
conf. cu art. 3 paragr. 5 cod comercial – orice întreprindere de furnituri
a. Medicul, care exercită o profesie liberă, atunci când deschide o casă de
sănătate, în care primeşte bolnavi spre a-i îngriji
b. Concesionarea dreptului de percepere a taxelor în favoarea particularilor din
partea comunei a diferite taxe comunale şi obligaţiunile lor rezultate din
contractul de concesiune în privinţa acestor particulari
c. întreprinderea de furnituri a proprietarului care nu se limitează în a vinde
furnituri produse din pământul său ci cumpără şi de la comercianţi
d. Perceperea din partea comunei a diferite taxe comunale
e. Când un comerciant îşi ia angajamentul către administraţia unei fabrici, de a
procura lucrătorilor nişte produse alimentare, cu oarecare continuitate şi
periodicitate la un timp determinat şi pe un preţ fix,
f. O şcoală în care se predă canto şi arta dramatică, dacă are firmă şi profesori
cu plată, care predau cursurile
g. întreprinderea comercială în sensul art. 3 al. 6 (art. 3 paragr. 5 C.com.)
întreprinderea luată asupra sa de a aşterne cu pietriş căile comunale mai ales
când acestea durează mai mulţi ani
cu art. 3 paragr. 6 cod comercial – întreprinderile de spectacole publice
a. Întreprinderile de spectacole publice care se execută în teatru, fie chiar
subvenţionate de stat, în cercuri, concerte săli de cinematografe, stabilimente
de exerciţii pentru gimnastică, dans, joc, etc. şi chiar în aer şi liber precum şi
panoramele, etc.
b. Artiştii, coriştii, muzicanţii, şi chiar mecanicii şi maşiniştii, precum şi ceilalţi
impiegaţi ai teatrului care contractează un angajament obligându-se pentru o
anumită sumă de bani a juca sau a cânta, ori a manipula pe scena unui teatru,
unui circ, etc., dacă nu participă la beneficiile şi pierderile realizate de
direcţiunea antreprizei teatrului.
c. Intenţia de câştig sau speculaţie nu este o condiţie esenţială actului de comerţ
obiectiv; prin urmare: întreprinderea de spectacole publice cu scopul de a
acoperi cheltuielile unui concurs de gimnastică
Page 38 of 78
FACULTATEA DE DREPT
23. Specificaţi dacă următoarul enunt este sau nu, fapt sau act de comerţ în
conf. cu art. 3 paragr. 7 cod comercial – întreprinderile de comisioane, agenţii
şi oficiuri de afaceri
a. Actele agentului - care lucreaza ca un comisionar în nume propriu dar pe contul
altuia, ca mandatar, ca mijlocitor, ca locatar de servicii când este recunoscută
existenţa agenţiei - atât cele care se referă la afaceri comerciale cât şi cele
care se referă la afaceri civile
cu art. 3 paragr. 8 cod comercial – întreprinderile de construcţii
a. întreprinderea care are ca obiect construirea unei case în socoteala altuia este
un act de comerţ..
b. construirea unei căi ferate.
c. Construirea unui drum de fier sau a unui canal având ca obiect transportul
persoanelor sau al mărfurilor fiind o întreprindere comercială şi cumpărarea de
material, necesar la construcţia unui atare stabiliment
25. Specificaţi care din următoarele nu sunt, fapte sau acte de comerţ în
conf. cu art. 3 paragr. 9 cod comercial – întreprinderile de fabrici manufactură
şi imprimerie
a. meseriaşul care îşi valorifică munca sa
b. când meseriaşul în exercitarea meseriei îşi ia ajutoare pentru firma sa
c. o întreprindere agrară, atunci cand activitatea ei se limitează la cultura
terenurilor şi la recoltarea produselor;
d. o întreprindere agrară atunci când îşi asumă caracterul de întreprindere de
manufacturi care transformă produsele agricole în scopul de a obţine un produs
divers.
cu art. 3 paragr. 10 cod comercial – întreprinderile de editură, librărie si
obiecte de artă
a. Cel care editează un ziar, la care participă şi de alţii cu articole, publicaţii şi
reclamă cu plată,
b. Editorul şi proprietarul unui jurnal care în scop de speculaţiune se prevalează
de muncă colaboratorilor în interesul său propriu
c. publicaţiunea unui jurnal care are ca scop numai produsul talentului, sau dacă e
vorba de compilaţiuni şi publicaţiuni ale unui jurnal de jurisprudenţe
Raspunsuri la teste
1. a, b, c, d 11. d 21. a, d, f
2. b, c, d 12. a 22. a, c
3. a, b, d, e 13. e 23. DA
4. b, g 14. e 24. a, b, c
5. a, b, c, d, e, f, g, h 15. e 25. a, c
6. DA 16. e 26. a, b
7. a, c, 17. d
8. a, b, c, d 18. a
9. a, b, 19. b
10. d 20. e
Page 39 of 78
FACULTATEA DE DREPT
Biliografie


Întreprinderile ca faptă de comerț.
Page 40 of 78
FACULTATEA DE DREPT
Unitatea de învăţăre 3 – Subiectele dreptului comercial3
Cuprins

1.1. Generalități
1.2. Comerciantul persoană fizică
1.3. Fondul de comerţ
Rezumat
autoevaluare
Bibliografia unitatii
Lucrarea de verficare nr. 3
3
Drept commercial Silvia Cristea – ASE Bucuresti
Page 41 of 78
FACULTATEA DE DREPT
1.1. GENERALITATI
Art. 7
Sunt comercianți aceia care fac fapte de comerț având comerțul ca o profesiune
obișnuită
3 Categorii
B
A L26/1990
OUG 76/2001
C
Persoanele fizice Societățile comerciale Regiile autonome Asociațiile familiale Asociațile si fundațiile Statul si unitățile
Organizatiile cooperatiste
L 300/2004 L 31/1990 L 15/1990 DL 54/1990 OUG 26/2000 administrativ teritoriale
-, daca săvârșesc fapte de - codul com. Precizează ca -, organizate în anumite -, desfășoară activități de - se înființează la inițiativa -, desfășoară activități fără - reglementate de art. 8 cod
comerț (f.d.c.) cu, caracter au calitate de comerciant, ramuri stategice ale producere și desfacere a unei pers. Fizice obținere de profit Com. : statul județul și
profesional prin însuși obiectul lor economiei naționale mărfurilor - În baza DL 54/1990 pot - persoane juridice de drept comuna nu pot avea
- aparteneța la un anumit - sunt persoane juridice care - urmărindu-se obținerea de desfășura activități privat fără scop patrimonial calitatea de comercianți
grup profesional funcționează pe baza de profit ea are caracter comerciale - activități de interes
- prin f.d.c. pe care le gestiune economică și comercial - se constituie între membrii general sau în interesul unor
savârșește, in mod continuu autonomie financaiară – L - au obligația de a se unei familii care au împlinit colectivități locale ori în
- când realizează această 15/1990 înmatricula în RC vârsta de 16 ani interes personal
activitate în cadrul unei A.F. - desfășoară o activitate - formă asociativă lipsită de - pot săvârși f.d.c. ca orice
comparabilă cu cea a S.C. personalitate juridică necomerciant
- f.d.c. să fie săvârșite în SC are o unică finaitate ea - potrivit art. 136 din - la data înființării lor - Pot fi autorizate să - NU au calitatea de - s-a considerat ca
nume propriu constituie în scopul de a costituție proprietatea desfășoare activități comercianți statul/univt.adm. terit. sunt
- să săvârșească f.d.c. desfășura o activitate publică aparține statului sau economice în toate subiecte al raporturilor
obiective comercială unit. sale administrative domeniile, meseriile comerciale , pot săvârși
- săvârșirea f.d.c. să aibe Sc este comercială numai - potrivit L 15/1990 RA se ocupațiile , cu excepția celor anumite f.d.c.
caracter de profesiune dacă obiectul ei prevăzut organizează și funcșionează reglm. De legi speciale , -în temeiul legii adm publice
- pot fi autorizate să obligatoriu în actul în ramurile strategice ale trebuie să dețină autorizația comuna, orașul și județul se
desfășoare activități constitutiv constă în econom. naționale și certificatul de înregistrare pot asocia cu agenții econ.
economice în toate săvârșirea uneia sau mai - se dobândește în pt realizarea unor servicii de
domeniile, meseriile, multor f.d.c. obiective momentul înființării saleprin interes comun
ocupațiile cu excepția celor HG sau prin decizia
reglm. de legi speciale organului administrație
- trebuie să dețină publice locale
autorizația și certificatul de
înregistrare
Meseriașii – nu e
comerciant atunci când
săvârșește operațiuni
comerciale cum ar fi
cumpărarea de materiale pt
a fi prelucrate și prefăcute
în produse care sunt
vândute.
Este comerciant atunci când
cumpără mărfuri în vederea
prelucrării și revânzării lor
sau folosesște forță de
muncă străină.
Nu au abligația de a se
inmatricula în RC
Page 42 of 78
FACULTATEA DE DREPT
Pers. care exercită
profesiuni
liberale:medicii, avocatii,
notarii, arhitectii, etc, nu au
calitatea de comerciant,
activitate ce pune la
dispoziția celor interesati a
cunoștințelor și competenței
acestora
Agricultorii -nu sunt
consid f.d.c. vânzările
produselor pe care
proprietarul sau cultivatorul
le are de pe pământul său
sau pe care l-a cultivat
Page 43 of 78
FACULTATEA DE DREPT
GRUPURILE DE INTERES ECONOMIC (GIE) – reprezintă o formă

asociativă alcărei scop este înlesnirea sau dezvoltarea activității economice a
membrilor sai, precum si imbunatatirea rezultatelor activitățiii respective. Potrivit
L 161/2003, grupul de interes economic are calitatea de comerciant când obiectul
său de activitate are caracter comercial
MICII COMERCIANȚI - art. 34 C.com, prevede că dizpozițiile nu se aplică

colpotorilor, comercianșilor care fac micultrafic ambulant, cărăușilor sau acelora
al cărăro comerț nu iese din cercul unei profesiuni manuale. Prin urmare, scutește
pe comercianții care desfășoară activitățile menționate de îndeplinirea unei
obligații profesionale, aceea de a ține registrele comerciale, determinată de
volumul redus al operațiunilor comerciale și este concepută ca o măsură de
protecție a unor comercianți, care nu au o pregătire adecvată pentru a ține
registrele comerciale cerute de lege.
1.2. COMERCIANTUL PERSOAN FIZICA
1. Definirea comerciantului persoană fizică

Conform articolului 7 Cod comercial, “Sunt comercianţi aceia care fac fapte
de comerţ, având comerţul ca profesiune obişnuită…”
Coroborând această dispoziţie cu cele cuprinse în Legea nr. 507/2002,
comerciantul persoană fizică poate fi definit ca acea persoană cetăţean român
sau cetăţean al statelor membre ale Uniunii Europene şi ai celorlalte state
aparţinând spaţiului economic european care, având capacitatea juridică
prevăzută de lege, săvârşeşte în mod obişnuit, cu titlu de profesie, fapte de
comerţ în nume propriu şi pe riscul său, obţinând în prealabil autorizaţia
prevăzută de lege şi care răspunde în mod nelimitat pentru obligaţiile asumate.
2. Condiţiile impuse comerciantului

Persoana fizică dobândeşte calitatea de comerciant dacă îndeplineşte în
mod cumulativ mai multe condiţii:
a. Condiţii referitoare la persoană
- capacitatea juridică prevăzută de lege - capacitatea de folosinţă
- capacitatea de exerciţiu
- condiţii necesare protejării intereselor generale
b. condiţii referitoare la activitate`
- presupune să aibă calificarea necesară desfăşurării activităţii economice a
căror exercitare presupune o autorizare specială (art. 9 din Legea nr.
507/2002)
a.1. Capacitatea de folosinţă
Page 44 of 78
FACULTATEA DE DREPT
În principiu, orice persoană beneficiază de această prerogativă. Având de
regulă vocaţia necesară pentru a fi comerciant, vocaţie care izvorăşte din
principiul libertăţii comerţului.
Există anumite incompatibilităţi, decăderi şi interdicţii, de regulă legale şi în
mod excepţional convenţionale, motive care împiedică o persoană fizică să obţină
Incompatibilităţi, decăderi
Prin definiţie, activitatea comercială are un caracter profitabil având un
caracter speculativ.
Din acest motiv ea nu poate fi exercitată de persoane care au anumite
funcţii sau exercită anumite profesiuni care privesc interesele generale ale
societăţii, întrucât există o incompatibilitate de interese.
Legea interzice persoanelor care au asemenea funcţii sau
profesii să practice comerţul, cu character profesional.
Constituţia României prevede în acest sens că funcţia de
judecător (inclusiv de la Curtea Constituţională) şi cea de procuror
(magistrat) sunt incompatibile cu orice altă funcţie publică sau privată (articolele
123, 131 şi 142).
Din aceleaşi considerente, datorită funcţiei pe care o deţin, nu pot exercita
profesiunea de comercianţi: diplomaţii, funcţionarii publici, clericii, ofiţerii.
În mod tradiţional, se consideră că există incompatibilitate şi în privinţa
celor care exercită profesii liberale care nu au un caracter speculativ, chiar
dacă se obţine un câştig: avocaţii, notarii, medicii, arhitecţii, etc.
Singura sancţiune aplicabilă celui care a încălcat legea, prin care era
instituită incompatibilitatea, nu este decât profesională şi disciplinară, persoana
în cauză urmând a fi destituită din funcţia pe care o deţine ori, după caz, să fie
exclusă din organizaţia profesională din care face parte.
Nu pot fi comercianţi cei condamnaţi definitiv pentru infracţiunea prevăzută
la art. 281 din Codul penal şi a altor infracţiuni privind regimul legal stabilit
pentru unele activităţi economice sau a infracţiunii de fals (art. 4 din Legea nr.
507/2002).
Interdicţii
Acestea pot fi legale şi convenţionale.
- Interdicţiile legale se referă la anumite activităţi care nu pot face obiectul
comerţului particular (privat) şi care sunt monopol de stat (de exemplu:
prelucrarea tutunului, minereurilor feroase) sau activităţi care sunt
considerate infracţiuni (comercializarea narcoticelor).
- Interdicţiile convenţionale sunt stabilite sub forma clauzelor inserate în
contracte şi rezultă din convenţiile încheiate de comerciant şi o altă
persoană care doreşte să practice un comerţ identic cu cel al
comerciantului partener contractual.
a. 2. Capacitatea de exerciţiu
Persoanele fizice pot fi comercianţi dacă au capacitatea de exerciţiu
deplină, deci dacă au împlinit vârsta de 18 ani. Femeie măritată până la
împlinirea vârstei de 18 ani, deşi are capacitatea de exerciţiu deplină pentru
actele de drept civil, totuşi nu poate fi comerciant. Minorii şi persoanele puse
Page 45 of 78
FACULTATEA DE DREPT
sub interdicţie nu pot fi comercianţi. Legea nr. 507/2002 permite ca persoanele
care au împlinit vârsta de 16 ani să fie angajate cu contract individual de muncă
în cadrul asociaţiilor familiale.
În concepţia Codului comercial, incapacitatea minorului priveşte “începerea
comerţului” când minorul moşteneşte un fond de comerţ, continuarea comerţului
în numele minorului se face de părinţi sau, după caz, tutore. Potrivit art. 14
C.com. interzisul (alienat mintal) nu poate continua comerţul, eventual în cazul
moştenirii unui fond de comerţ, acesta trebuie să fie supus lichidării.
O situaţie deosebită o au persoanele la care s-a instituit curatela potrivit
articolului 152 Codul familiei. Aceste persoane, deşi au discernământ, nu pot să-şi
apere singure interesele, datorită unei boli, infirmităţi sau din cauza bătrâneţii. La
cererea persoanei se numeşte un curator de către autoritatea tutelară. Teoretic
persoanele puse sub curatelă nu sunt incapabile cu privire la exercitarea
comerţului, dar practic este greu să exercite o activitate de comerţ.
b. condiţii referitoare la activitate
b.1. Obţinerea autorizaţiilor prevăzute de lege
Pentru comerciantul persoană fizică, autorizaţia de exercitare a comerţului
se eliberează de organele locale ale administraţiei publice în a căror rază
teritorială se află sediul comerciantului.
Persoanele fizice care nu au domiciliul în România solicită eliberarea
autorizaţiei de la unităţile administrative şi teritoriale de unde îşi au reşedinţa.
b.2. Statutul juridic al comerciantului
Prin statutul juridic se înţelege totalitatea obligaţiilor pe care le are
comerciantul persoană fizică. Principalele obligaţii sunt:
1. întocmirea şi ţinerea registrelor proprii
Registrele comerciantului sunt registre private în care sunt menţionate
toate operaţiile privitoare la patrimoniul comerciantului. Reglementările legale
privind registrele comerciantului se găsesc în dispoziţiile Codului comercial,
respectiv articolele 22-24 şi în Legea nr. 82/1991 – Legea contabilităţii.
Potrivit Codului comercial (articolul 22), registrele obligatorii pentru
comerciant sunt:
- registrul jurnal – cuprinde operaţiile economico-juridice

efectuate de comerciant zilnic, în ordine cronologică, operaţii referitoare la
patrimoniul său. La sfârşitul lunii, în registrul jurnal se vor înscrie şi sumele
de bani cheltuite pentru “nevoile casei”.
- registrul inventar – conţine inventarul patrimoniului comerciantului.
Potrivit articolului 24 Cod comercial, comerciantul este obligat ca la
începutul exercitării comerţului şi în fiecare an să facă un inventar al averii
sale, adică al tuturor bunurilor mobile, imobile, al activului, pasivului,
încheind bilanţul contabil. Inventarul întocmit şi bilanţul se vor trece (copia)
într-un registru special numit registru-inventar.
- registru copier – (la care nu se mai referă actualmente Legea nr.
82/1991) cuprindea, în ordine cronologică, toate scrisorile referitoare la
activitatea comerciantului pe care acesta le expedia.
Page 46 of 78
FACULTATEA DE DREPT
Noile reglementări în materie, respectiv Legea nr. 82/1991 (articolul 20),
stabilesc, în mod implicit, obligaţia comercianţilor de a ţine:
- registrul jurnal
- registrul inventar
- registrul cartea mare – se ţine de comercianţii care au un volum mare de
activitate şi unde contabilitatea se face în “partidă dublă”, adică fiecare
operaţie comercială are o dublă înregistrare.
Conţinutul primelor două registre este identic cu cel prevăzut în Codul
comercial.
Potrivit articolului 25 din Legea nr. 82/1991, registrele de contabilitate,
actele şi documentele care au stat la baza înregistrărilor se păstrează timp de 10
ani, cu începere de la data închiderii exerciţiului financiar în cursul căruia au fost
întocmite.
2. înregistrarea în Registrul Comerţului
Potrivit Ordonanţei Guvernului nr. 76/2001 republicată şi a Legii nr.
507/2002,
comerciantul persoană fizică trebuie să solicite înregistrarea la Registrul
Comerţului în cadrul Biroului
Unic pentru a obţine avizele, autorizaţiile şi/sau acordurile necesare şi la
organele fiscale teritoriale conform reglementărilor în vigoare.
Registrul comerţului este un document public, orice persoană având acces
la informaţiile înscrise în cuprinsul lui. Este ţinut de către Oficiul Registrului
Comerţului organizat în fiecare judeţ şi în Municipiul Bucureşti. Registrul Central
al Comerţului se ţine de către Oficiul Naţional al Registrului
Comerţului organizat pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a României.
Comerciantul solicită înregistrarea la Biroul Unic completând o cerere tip, la
care se adaugă actele necesare înregistrării. În termen de 20 de zile de la
înregistrare se eliberează certificatul de înregistrare a comerciantului, însoţit de
codul unic de înregistrare; în anexă sunt cuprinse avizele şi autorizaţiile necesare
funcţionării.
Înregistrările în Registrul Comerţului se fac pe baza unei autentificări a
judecătorului delegat. Controlul legalităţii operaţiunilor efectuate se face de către
unul dintre judecătorii tribunalului judeţean sau, după caz, al Municipiului
Bucureşti, delegat anual de către preşedintele tribunalului.
Pe parcursul exercitării comerţului, comerciantul are obligaţia să
evidenţieze în Registrul Comerţului toate modificările referitoare la donaţie,
vânzare, locaţiune, gaj, modificări la aspecte privind înregistrarea, date cu privire
la împuterniciţi, embleme etc.
3. Obligaţii legate de ţinere a contabilităţii (Legea nr. 82/1991)

Obligaţia de întocmire a bilanţului contabil anual şi, după caz, în
momentul reorganizării (prin comasare – fuziune sau absorbţie – ori prin divizare)
sau dizolvării.
Bilanţul contabil conţine imaginea fidelă a patrimoniului comerciantului.
Este verificat şi certificat de către cenzori, contabili autorizaţi sau experţi
Page 47 of 78
FACULTATEA DE DREPT
contabili, în condiţiile legii. După aprobare, bilanţul contabil se publică şi un
exemplar se depune la Administraţia financiară.
În situaţia în care comerciantul nu respectă obligaţiile ce-i revin în legătură
cu organizarea şi conducerea contabilităţii, acesta răspunde conform legii. Astfel,
potrivit dispoziţiilor din Legea nr. 82/1991, este considerată contravenţie şi se
sancţionează cu amendă încălcarea normelor emise de
Ministerul Finanţelor Publice referitoare la:
- utilizarea şi ţinerea registrelor de contabilitate;
- arhivarea şi păstrarea documentelor justificative şi a documentelor
contabile;
- efectuarea inventarierii patrimoniului;
- întocmirea, verificarea, certificarea şi depunerea bilanţului contabil
Potrivit articolului 40 din Legea nr. 82/1991, coroborat cu articolele 289 şi
291 Cod penal, este infracţiune de fals intelectual efectuarea cu ştiinţă a unor
înregistrări inexacte, precum şi omisiunea cu ştiinţă a unor înregistrări în
contabilitate, având drept consecinţă denaturarea veniturilor, cheltuielilor,
rezultatelor financiare şi elementelor patrimoniale care se referă la bilanţul
contabil.
îndeplinirea la timp a obligaţiilor fiscale
- plata impozitului pe profit, potrivit Ordonanţei Guvernului nr. 70/1994,
republicată în 1997;
- plata impozitului pe venituri, potrivit Ordonanţei Guvernului nr. 73/1999,
abrogată prin O.G. nr. 7/2001
- plata TVA-ului, potrivit Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 17/2001
- plata altor taxe şi impozite datorate statului.
În cazul în care comerciantul nu îşi îndeplineşte obligaţiile fiscale, răspunde
contravenţional sau penal.
1.3. FONDUL DE COMERŢ
În sens uzual o întreprindere reprezintă o unitate economică de producţie.

Iniţial, Codul civil a considerat întreprinderea ca pe un act izolat, cum este
de exemplu cel rezultat din contractul de antrepriză.
Dar Codul comercial a lărgit sfera acestui contract izolat şi, de asemenea, l-
a plasat în timp, întreprinderea antreprenorului nemaiconstituind un singur act, ci
o succesiune de acte.
Pentru a organiza în mod durabil această suită de acte, antreprenorul s-a
înconjurat cu o echipă de subordonaţi şi s-a dotat cu echipamentul necesar.
Apoi, în legătură cu această primă manieră de personalizare a
întreprinderii, s-a mers şi mai departe şi, prin lege, au fost instituite drepturi şi
mai ales obligaţii ale întreprinderii.
Page 48 of 78
FACULTATEA DE DREPT
Întreprinderea trebuie privită şi dintr-un alt unghi, acela al grupurilor de
întreprinderi, întrucât interdependenţele economice reunesc în mod frecvent mai
multe întreprinderi, ceea ce este o caracteristică a lumii moderne.
În literatura juridică se face sublinierea că noţiunea de întreprindere nu mai
poate fi privită doar ca un simplu mecanism productiv, ea definindu-se înainte de
toate ca un simplu grup uman coordonat de către un organizator (persoană fizică
sau societate comercială) cu ajutorul factorilor de producţie, în scopul realizării
unei activităţi statutare, în condiţii de stabilitate profesională pentru salariaţi, de
ritmicitate şi de nivel calitativ al produselor oferite clientele.
Întreprinderile constituie, aşadar, un factor de echilibru raţional între
interesele patronului organizator (persoană fizică sau societate comercială,
inclusiv acţionarii), ale salariaţilor şi ale clienţilor, un echilibru între capital,
muncă şi consum.
Mai mult decât atât, întreprinderea devine tot mai mult şi un factor
integrator al întregului ansamblu al aparatului economic al unei ţări şi chiar de
implantare în structurile internaţionale.
De aici şi necesitatea readaptării structurilor funcţionale, mai ales în cazul
marilor întreprinderi gestionate de societăţi pe acţiuni.
În legătură cu noţiunea de “întreprindere” este necesar a fi analizată şi o
altă noţiune, cea de “fond de comerţ”.
Fondul de comerţ reprezintă o universalitate de bunuri mobile
corporale şi incorporale pe care un comerciant le afectează
comerţului său.
Există opinii care includ în fondul de comerţ şi bunurile imobile
(a se vedea Legea nr.298/2001 care defineşte fondul de comerţ ca fiind
totalitatea bunurilor mobile şi imobile, corporale şi necorporale, mărci, firme,
embleme, brevete de invenţii, vad comercial) utilizate de un comerciant în
vederea desfăşurării activităţii sale.
Caracterele fondului de comerţ
- fondul de comerţ reprezintă o universalitate, deci un ansamblu de bunuri
privite ca un tot unitar asupra căruia pot fi efectuate operaţiuni juridice
(vânzare-cumpărare, donaţie etc.).
- fondul de comerţ este o universalitate de fapt şi nu de drept, deci din fondul
de comerţ nu fac parte creanţele şi debitele (acestea sunt incluse
în noţiunea de patrimoniu).
Elementele structurale ale fondului de comerţ
Pot fi grupate în două categorii: elemente corporale şi incorporale.
a) Elemente corporale
Sunt bunurile care servesc comerciantului în exploatarea fondului
(materiale, utilaje, echipamente, birotică, mărfuri etc.); ele trebuie să fie
specializate, să prezinte noutate, să funcţioneze bine pentru atragerea clientelei.
Materialele şi echipamentele nu sunt întotdeauna în proprietatea titularului
fondului de comerţ; în practică acestea sunt închiriate sau utilizate pe baza
contractului de credit-bail.
Page 49 of 78
FACULTATEA DE DREPT
Sunt considerate de asemenea, elemente corporale ale fondului de comerţ
mărfurile care se află în stoc în magazinul titularului fondului.
b) Elemente incorporale
Elementele incorporale ale fondului de comerţ sunt: firma, emblema,
clientela, vadul comercial (achalandage), drepturile de proprietate industrială,
drepturile de autor, know-how etc.
Jurisprudenţa include în fondul de comerţ şi dreptul de folosinţă asupra
spaţiului în care se exploatează fondul de comerţ (de exemplu, legislaţia franceză
privind dreptul la bail, se referă la dreptul de folosinţă asupra clădirii în care se
exploatează fondul de comerţ).
Firma Este definită ca fiind numele sau, după caz, denumirea

folosită de comerciant în realizarea operaţiunilor ce fac
obiectul comerţului său.
Comercianţii persoane fizice sau societăţile comerciale care execută acte
de comerţ în nume propriu, prin intermediul firmei.
a. Caracterele firmei
1. Este un atribut de identificare a comerciantului
Firma poate fi:
• individuală, pentru comercianţii persoane fizice
• socială, pentru societăţile comerciale.
Firma comerciantului poate fi:
• originară (constitutivă)
• derivată (dobândită de la adevăratul titular).
În cazul unei firme derivate, dobânditorul firmei trebuie să înscrie în firmă
menţiunea “succesor”. În cazul societăţilor pe acţiuni şi societăţilor în comandită
pe acţiuni nu se cere menţiunea de “succesor”.
2. Noutatea firmei – condiţii de validitate

Conform articolului 38 din Legea nr. 26/1990, republicată, “Orice firmă nouă
trebuie să se deosebească de cele existente”. Dacă o firmă nouă este
asemănătoare cu alta, trebuie să se adauge o menţiune care să o deosebească
de aceasta, fie prin desemnarea mai precisă a persoanei, fie prin indicarea felului
de comerţ. Noutatea firmei trebuie să fie relativă.
3. Disponibilitatea firmei
Este verificată de către Biroul Unic înainte de întocmirea actelor
constitutive. Se va refuza înscrierea unei firme care poate produce confuzie cu
alte firme deja înregistrate.
4. Liceitatea firmei
Potrivit articolului 40 din Legea nr. 26/990, republicată, nici o firmă nu va
putea cuprinde o denumire întrebuinţată de comercianţii din sectorul public.
b. Conţinutul firmei
Page 50 of 78
FACULTATEA DE DREPT
- comerciantul persoană fizică – firma se compune din numele comerciantului
scris în întregime sau din numele şi iniţiala prenumelui acestuia;
- societate în nume colectiv – firma se compune din numele a cel puţin unuia
dintre asociaţi, cu menţiunea “societate în nume colectiv” scrisă în
întregime;
- societate în comandită simplă – firma conţine numele a cel puţin unuia
dintre asociaţii comanditaţi, cu menţiunea “societate în comandită simplă”
scrisă în întregime;
- societate pe acţiuni şi societate în comandită pe acţiuni – firma conţine o
denumire proprie însoţită de menţiunea “societate pe acţiuni” sau “S.A.”;
- societate cu răspundere limitată – firma conţine o denumire proprie la care
se poate dăuga numele unuia sau mai multor asociaţi, însoţită de
menţiunea “societate cu răspundere limitată” sau “S.R.L.”
c. Transmiterea firmei
Firma se poate transmite numai odată cu fondul de comerţ. Transmiterea
firmei se poate face atât prin acte juridice “inter vivos” cât şi “mortis causa”.
d. Apărarea firmei
Comerciantul beneficiază de următoarele acţiuni:
• acţiunea în contrafacerea sau uzurparea firmei;
• acţiunea în concurenţă neloială;
• acţiunea în daune (despăgubiri) materiale şi morale.
e. Înregistrarea firmei
Comerciantul se bucură de protecţie juridică numai dacă firma o fost
înregistrată la Registrul Comerţului. Conform articolului 30, alin. 3 din Legea nr.
26/1990, republicată, dreptul de folosinţă exclusivă este protejat din momentul
înregistrării firmei.
Emblema Este semnul sau denumirea care deosebeşte un

comerciant de altul de acelaşi gen sau o întreprindere de
alta de acelaşi gen.
a. Caracterele emblemei
1. emblema, spre deosebire de firmă, nu este obligatorie;
2. emblema deosebeşte un comerţ de alt comerţ, un stabiliment de alt
stabiliment, o întreprindere de altă întreprindere;
3. noutatea emblemei (articolul 43 din Legea nr. 26/1990, republicată);
4. disponibilitatea emblemei se verifică de către Biroul Unic înainte de
întocmirea actelor constitutive;
5. emblemele se scriu în primul rând în limba română; pentru a nu se
confunda cu firma, emblema va fi scrisă cu litere mai mari, în aşa fel încât
Page 51 of 78
FACULTATEA DE DREPT
mărimea literelor firmei să fie jumătate din cea a literelor cu care este scrisă
emblema.
b. Transmiterea emblemei
Spre deosebire de firmă, emblema se poate transmite separat de fondul de
comerţ.
c. Înregistrarea emblemei
Dreptul de folosinţă exclusivă asupra emblemei se dobândeşte prin
înscrierea ei în Registrul Comerţului.
d. Utilizarea emblemei
Emblemele vor putea fi folosite pe panouri de reclamă, oriunde ar fi aşezate
(pe facturi scrisori, note de comandă, tarife, prospecte, afişe, publicaţii), şi în
orice alt mod numai dacă vor fi însoţite în mod vizibil de firma comerciantului.
e. Apărarea emblemei
Emblema poate fi protejată prin următoarele acţiuni: acţiunea în
“revendicare”, în cazul uzurpării emblemei de către alt comerciant:
• acţiunea în concurenţă neloială;
• acţiunea în daune materiale şi morale pentru prejudiciul cauzat;
• acţiunea penală în cazul când fapta săvârşită de alt comerciant legată de
emblema unui comerciant întruneşte elementele constitutive ale unei infracţiuni.
Reprezintă totalitatea persoanelor fizice şi juridice care se

Clientela află în raporturi juridice cu un comerciant. Din punct de
vedere contabil se exprimă sub forma unei cifre.
Factorii care influenţează clientela se grupează în două categorii:
- factori interni care fac parte din fondul de comerţ:
• obiectivi (de exemplu: calitatea imobilizărilor productive, calitatea
produselor)
• subiectivi (legaţi de regulă de personalul întreprinderii, de exemplu:
fidelitatea, calitatea prestaţiei efectuate, dinamismul etc.)
- factori externi care influenţează clientela şi supravaloarea firmei, ca de
exemplu elementele legate de concurenţă, piaţa deţinută, posibilitatea
obţinerii creditelor etc.
Drepturile comerciantului asupra clientelei

Comerciantul nu are un drept subiectiv asupra clientelei, dar, cu toate
acestea, clientela este evaluată în momentul transmiterii de către comerciant a
fondului de comerţ; deci comerciantul consider că are o clientelă proprie.
Există o situaţie specială, în cazul magazinelor colective: clientela aparţine
în egală măsură tuturor celor care-şi exploatează comerţul în magazinul
respectiv. Ceea ce se evaluează în acest caz este vadul comercial care a absorbit
clientela, confundându-se cu aceasta.
Dependenţa juridică şi materială a clientelei
Page 52 of 78
FACULTATEA DE DREPT
Apare atunci când comerţul este exploatat în cadrul altei întreprinderi
(cazul magazinelor amplasate în gări, staţii PECO etc.). (achalandage)
Vadul
comercial Reprezintă puterea sau capacitatea comerciantului de
a atrage clientela.
Factorii care influenţează vadul comercial se grupează în două categorii:
- factori interni
• obiectivi – locul amplasării magazinului sau sediului comercial;
– calitatea produselor sau a serviciilor.
• subiectivi – publicitatea comerciantului;
– calitatea personalului angajat.
- factori externi
Printre aceştia se numără: reputaţia bancherilor, a clienţilor sau a
partenerilor de afaceri ai comerciantului.
Dacă locul în care se desfăşoară activitatea comerciantului este deţinut pe
baza unui contract de închiriere (bail), la stabilirea chiriei se va avea în vedere şi
faptul că magazinul este amplasat într-un loc care poate să atragă un profit
sporit. În acest caz cuantumul chiriei va fi mai mare decât cel plătit pentru un
spaţiu similar.
Drepturile de
proprietate
industrială şi Fondul de comerţ poate să conţină ca elemente
intelectuală incorporale. Aceste elemente sunt reglementate
fiecare în parte de legi speciale, mai puţin know-how-
ul.
1. Mărcile de fabrică sau de comerţ

Sunt semne, desene şi chiar denumiri care individualizează produsele unui
fabricant sau mărfurile unui comerciant, deosebindu-le de produsele ce aparţin
altui comerciant.
Condiţii de validitate
1.1. Condiţii de fond
1. Noutatea mărcii, prin marcă să se deosebească produsele unui
comerciant de ale altora, să se deosebească de mărcile legitim dobândite de alţii.
Condiţia noutăţii este relativă şi nu absolută, ca în cazul brevetelor de
invenţie.
Nu este necesar să se aleagă un semn care să fie rezultatul fanteziei
originale, fiindcă în acest domeniu, ca şi în cel al emblemelor, s-ar cere
imposibilul; este suficient să existe o deosebire în comparaţie cu mărcile legal
dobândite de alţi producători. Aceasta înseamnă că noutatea va fi apreciată în
raport cu mărcile care beneficiază de anterioritatea folosinţei şi al depozitului în
condiţiile legii.
Din acest principiu rezultă că se pot adopta mărci care au fost folosite, dar
care au intrat în domeniul public “prin abandon”, mărci folosite de alţii, însă
Page 53 of 78
FACULTATEA DE DREPT
pentru industrii sau produse de comerţ deosebite. Pot, de asemenea, să fie
folosite opere de artă intrate în domeniul public, la care comerciantul nu are nici
o contribuţie creatoare (de exemplu un fabricant de produse de înfrumuseţare
feminină poate să adopte ca marcă celebrul portret al Giocondei).
Noutatea mărcii se apreciază în raport cu toate elementele componente,
fără a discuta elementele sale constitutive considerate în mod izolat, pentru care
o marcă de fabrică sau de comerţ poate fi confundată cu alta, în privinţa
aspectelor sale de detaliu. Ceea ce interesează este impresia generală pe care o
lasă privirea unei mărci. Aprecierea posibilităţilor “confuziunii” mărcilor aparţine
instanţei, care este suverană; oricum soluţia trebuie motivată sub aspectul
îndeplinirii condiţiei de fond, adică de noutate a mărcii.
2. Specializarea mărcii constă în calitatea mărcii de a individualiza şi de a
distinge mărfurile unui comerciant.
Nu este suficient ca o marfă să fie nouă, originală, faţă de toate celelalte
înscrise şi folosite în aceeaşi ramură de comerţ sau industrie, ci trebuie ca marca
să distingă provenienţa mărfurilor sau produselor unui anumit comerciant.
1.2. Condiţii de formă
1. Depozitul mărcii nu creează dreptul de proprietate asupra ei; el nu poate
decât să “înregistreze”, cu efecte faţă de terţi, intenţia unei persoane de a folosi
o marcă. Această formalitate creează prezumţia că o marcă aparţine
deponentului, prezumţie care poate fi răsturnată prin proba contrarie.
Aşadar, depozitul (păstrarea) mărcii nu este constitutiv de proprietate, ci
este declarativ, proprietatea dobândindu-se prin faptul ocupaţiunii efective sau al
folosinţei.
În caz de conflict asupra folosirii unei mărci, hotărâtoare va fi nu
anterioritatea sau prioritatea depozitului, ci anterioritatea sau prioritatea
folosinţei.
2. Compoziţia mărcii. Principiul libertăţii alegerii. Persoana (comerciantul)
care doreşte săşi protejeze produsele prin intermediul unei mărci are deplină
libertate în alegerea semnelor, cu unica limitare că nu pot face obiectul unei
mărci private denumirile generice sau necesare ale produselor, adică acele
cuvinte cu care, în general, sunt denumite produsele.
Pot fi adoptate ca mărci:
- Numele, cu condiţia ca întrebuinţarea lui ca marcă să se facă sub formă
deosebită. Numele singur nu poate prezenta caracter de noutate şi de
specialitate, condiţii necesare îndeplinirii de către marcă a funcţiilor sale.
Numele poate însă să capete alte caractere dacă literele sunt aranjate într-
o altă formă decât cea obişnuită.
- denumirile pot forma obiectul unei mărci, cu condiţia să fie originale. Şi în
acest caz există limitări, în sensul că nu pot fi adoptate denumirile generale
ale produsului respectiv sau denumirile cu caracter geografic.
- Culoarea poate fi un sens distinctiv pentru unele produse lichide; rămâne
la libera apreciere a instanţelor de fond de a considera culoarea ca un
element distinctiv.
1.3. Transmiterea mărcii
Page 54 of 78
FACULTATEA DE DREPT
Dreptul asupra unei mărci este de natură patrimonială şi, în acelaşi timp
este un element al fondului de comerţ; ca atare, poate face obiectul transmisiunii
prin acte juridice ca: vânzare-cumpărare, donaţie, testament etc. transmiterea
poate fi cu efect parţial sau total.
Comerciantul se bucură de protecţie juridică dacă marca a fost înregistrată
la OSIM; protecţia juridică produce efecte timp de 10 ani.
2. Brevetul de invenţie
Brevetele de invenţie reprezintă, alături de firmă, emblema şi marca de
fabrică sau de comerţ, un drept, un bun incorporabil al fondului de comerţ.
Condiţii de validitate
2.1. Condiţii de fond
Noutatea trebuie să fie absolută, adică invenţia să fie originală. Brevetele
se împart în două categorii: principale şi de perfecţionare.
2.2. Condiţii de formă
Brevetul trebuie să fie înregistrat la OSIM. Protecţia asupra invenţiei
operează timp de 20 de ani. Brevetul de invenţie conferă posesorului sau
succesorilor legali ai acestuia următoarele drepturi:
- de a exploata în folosul său obiectul brevetului;
- de a urmări în instanţă pe acela care a uzurpat dreptul derivând din
brevet.
Drepturile rezultate din brevet pot fi transmise prin acte juridice de
vânzarecumpărare,donaţie, licenţă, testament.
Operaţiuni asupra fondului de comerţ
În legislaţia română există în prezent două dispoziţii care se referă în mod
expres la operaţiile care se pot face asupra fondului de comerţ:
• În articolul 2 din Legea nr. 26/1990, republicată, în care sunt prevăzute
actele juridice “inter vivos” asupra fondului de comerţ; acestea sunt, în principal:
vânzarea, donaţia, locaţiunea, gajul.
• Deşi legea nu o prevede expres, există şi o altă operaţiune juridică,
respective aportul în societate al fondului de comerţ.
În articolul 41 din Legea nr. 26/1990, republicată, se precizează că în cazul
transmiterii fondului de comerţ prin testament sau moştenire legală, dobânditorul
trebuie să îndeplinească anumite condiţii:
- o condiţie de formă: condiţia de publicitate;
- două condiţii de fond: una relativă la numele comerciantului şi
consimţământul expres al proprietarului.
3. desene şi modele ale produselor;
4. know-how (savoir-faire);
5. programe din domeniul informaticii (dreptul de autor).
Page 55 of 78
FACULTATEA DE DREPT
Rezumat
ART. 7. COD COMERCIAL Sunt comercianţi aceia care fac fapte de comerţ,
având comerţul ca profesiune obişnuită…”
a. Perosnele fizice L 300/2004 / Societățile comerciale
b. Regiile autonome L 15/1990 / Organizatiile cooperatiste L 31/1990
c. Asociațiile familiale DL 54/1990 / Asociațile si fundațiile Ordonanța
26/2000
Statul si unitățile administrativ teritoriale
d. Grupurile de interes economic
e. Micii comercianți
A. Comerciantul persoana fizică
Coroborând art. 7 C.com cu cele cuprinse în Legea nr. 507/2002, comerciantul
persoană fizică poate fi definit ca acea persoană cetăţean român sau cetăţean al statelor
membre ale Uniunii Europene şi ai celorlalte state aparţinând spaţiului economic
european care, având capacitatea juridică prevăzută de lege, săvârşeşte în mod obişnuit,
cu titlu de profesie, fapte de comerţ în nume propriu şi pe riscul său, obţinând în prealabil
autorizaţia prevăzută de lege şi care răspunde în mod nelimitat pentru obligaţiile
asumate
Condiţii referitoare la persoană
- capacitatea juridică prevăzută de lege: capacitatea de folosinţă, capacitatea de
exerciţiu
- condiţii necesare protejării intereselor generale
Condiţii referitoare la activitate`
- presupune să aibă calificarea necesară desfăşurării activităţii economice a căror
exercitare presupune o autorizare specială (art. 9 din Legea nr. 507/2002)
Incompatibilităţi, decăderi , Prin definiţie, activitatea comercială are un caracter
profitabil având un caracter speculativ. Din acest motiv ea nu poate fi exercitată de
persoane care au anumite funcţii sau exercită anumite profesiuni care privesc interesele
generale ale societăţii, întrucât există o incompatibilitate de interese.
Interdicţii, Acestea pot fi legale şi convenţionale.
- Interdicţiile legale se referă la anumite activităţi care nu pot face obiectul
comerţului particular (privat) şi care sunt monopol de stat sau activităţi care sunt
considerate infracţiuni
- Interdicţiile convenţionale sunt stabilite sub forma clauzelor inserate în
contracte şi rezultă din convenţiile încheiate de comerciant şi o altă persoană care
doreşte să practice un comerţ identic cu cel al comerciantului partener contractual.
Minorii şi persoanele puse sub interdicţie nu pot fi comercianţi. Legea nr.
507/2002 permite ca persoanele care au împlinit vârsta de 16 ani să fie angajate cu
contract individual de muncă în cadrul asociaţiilor familial. Principalele obligaţii sunt:
1. întocmirea şi ţinerea registrelor proprii
Potrivit Codului comercial (articolul 22) registrele obligatorii pentru comerciant
sunt: registrul jurnal , registrul inventar , registru copier, registrul cartea mare.
2. înregistrarea în Registrul Comerţului
3. Obligaţii legate de ţinere a contabilităţii (Legea nr. 82/1991)
Fondul de comerţ reprezintă o universalitate de bunuri mobile corporale şi
incorporale pe care un comerciant le afectează comerţului său.
Elemente corporale
Sunt bunurile care servesc comerciantului în exploatarea fondului (materiale,
utilaje, echipamente, birotică, mărfuri etc.); ele trebuie să fie specializate, să prezinte
noutate, să funcţioneze bine pentru atragerea clientelei. Materialele şi echipamentele nu
sunt întotdeauna în proprietatea titularului fondului de comerţ; în practică acestea sunt
închiriate sau utilizate pe baza contractului de credit-bail. Sunt considerate de asemenea,
elemente corporale ale fondului de comerţ mărfurile care se află în stoc în magazinul
titularului fondului.
Elemente incorporale
Page 56 of 78
FACULTATEA DE DREPT
Elementele incorporale ale fondului de comerţ sunt: firma, emblema, clientela,
vadul comercial (achalandage), drepturile de proprietate industrială, drepturile de autor,
know-how etc.
Jurisprudenţa include în fondul de comerţ şi dreptul de folosinţă asupra spaţiului în
care se exploatează fondul de comerţ (de exemplu, legislaţia franceză privind dreptul la
bail, se referă la dreptul de folosinţă asupra clădirii în care se exploatează fondul de
comerţ).
1. Marca de produs se înstrăinează:

a. numai odată cu fondul de comerţ;
b. independent de fondul de comerţ;
c. odată cu emblema;
d. nu poate fi înstrăinată; . .
e. odată cu magazinul.
2. Emblema deosebeşte:
a. un comerciant de alt comerciant;
b. un produs de alt produs al aceluiaşi comerciant;
c. un comerţ de alt comerţ;
d. un desen industrial de alt desen;
e. un fond de comerţ de alt fond de comerţ.
3. Fondul de comerţ reprezintă:

a. patrimoniul comerciantului;
b. întreprinderea ca organizare sistemică a factorilor de producţie;
c. ansamblul de bunuri (corporale şi incorporate) cu valoare mobiliară afectate de către comerciant comerţului său în cazul
obţinerii de profit;
d. vadul comercial;
e. clientela comercială.
4. Fondul de comerţ nu cuprinde:

a. firma;
b. emblema;
c. achalandage;
d. creanţele şi datoriile;
e. know-how.
5. Firma comerciantului persoană fizică constă în:

a. numele său civil;
b. porecla sa;
c. pseudonimul său;
d. o denumire oarecare aleasă de comerciant;
e. o denumire aleasă de comerciant care să arate obiectul comerţului.
6. Firma unei SA se înstrăinează:

a. separat de fondul de comerţ;
b. odată cu stabilimentul;
c. odată cu clientela;
d. numai împreună cu fondul de comerţ.
7 Clientela se înstrăinează:
a. numai odată cu fondul de comerţ;
b. numai odată cu stabilimentul;
o independent de fondul de comerţ.
8. Emblema se înstrăinează:
a. independent de fondul de comerţ;
b. odată cu fondul de comerţ;
c. împreună cu vadul comercial şi clientela;
d. împreună cu firma.
9. Aptitudinea unui fond de comerţ de a atrage consumatorii, reprezintă:

a. clientela;
b. vadul comercial;
c. un drept nepatrimonial al comerciantului;
Page 57 of 78
FACULTATEA DE DREPT
d. un bun corporal al comerciantului;
e. un drept de creanţă al comerciantului.
10. Fondul de comerţ este:

a. o universalitate de fapt mobiliară;
b. o universalitate juridică imobiliară;
c. o universalitate corporală;
d. un bun imobil;
e. o întreprindere de comerţ.
11. Firma deosebeşte:

a. un comerciant de alt comerciant;
b. un comerţ de alt comerţ;
c. un produs de alt produs;
d. o asociaţie de o fundaţie;
e. un desen industrial de un alt desen industrial.
12. Marca de fabrică este:

a. element incorporai al fondului de comerţ;
b. element corporal al fondului de comerţ;
c. drept nepatrimonial;
d. bun imobil prin determinarea legii;
e. lucru;
13. Fondul de comerţ adus de un asociat ca aport la capitalul social reprezintă:

a. aport în natură de bunuri corporale;
b. aport în natură de bun incorporai;
c. aport în creanţe;
d. aport în lichidităţi;
e. nu poate reprezenta aport la capitalul social.
14. Reprezintă element de identificare a produselor unui comerciant:

a. emblema;
b. firma;
c. marca;
d. desenele şi denumirile de origine;
e. clientela comerciantului.
15. Marca de produs PEPSI adusă ca aport la capitalul social reprezintă:

a. aport în creanţe;
b. aport în lichidităţi;
c. aport în natură de bun corporal;
d. aport în natură de bun incorporai;
e. aport în industrie.
16. Este atribut de identificare al comerciantului:

a. firma;
b. vadul comercial;
o brevetul de invenţie;
d. creanţa.
17. Fondul de comerţ nu se confundă cu patrimoniul societăţii comerciale pentru că:

a. patrimoniul cuprinde: bunuri, capital şi forţa de muncă;
b. patrimoniul cuprinde datoriile comerciale;
c. patrimoniul cuprinde bunuri incorporale;
18. Inscripţia Coca-Cola de pe sticla cu produsul respectiv reprezintă:

a. firma;
b. emblema;
c. marca;
d. know-how;
e. element corporal al fondului de comerţ.
19. Emblema este:

a. denumirea sub care comerciantul îşi exercită propriul comerţ şi cu care semnează;
b. bunul frugifer ce conferă drept de folosinţă de la înregistrarea la OSIM;
c. semnul sau denumirea ce deosebeşte un comerţ de un alt comerţ;
d. numărul de înregistrare la Biroul Unic;
e. denumirea prin care se deosebeşte comerciantul privat de cel din sectorul public.
Page 58 of 78
FACULTATEA DE DREPT
20. Fondul de comerţ reprezintă:
a. suma aporturilor asociaţilor;
b. gajul general al creditorilor societari;
c. totalitatea creanţelor şi datoriilor comerciale;
d. o universalitate mobiliară incorporală de bunuri.
21. Gajarea fondului de comerţ se face:

a. cu deposedare;
b. prin remitere simbolică;
c. prin predarea bunurilor gajate.
22. Spre deosebire de locaţiunea civilă, ca efect al locaţiunii fondului de comerţ:

a. locatarul care foloseşte o parte din bunurile ce aparţin fondului de comerţ nu trebuie să le restituie contravaloarea;
b. locatarul poate înstrăina fondul de comerţ fără acordul locatorului;
c. locatarul poate exercita comerţul în nume propriu;
d. locatarul nu plăteşte o chirie;
23. Firma unei societăţi în comandită simplă constă în:

a. numele comanditaţilor;
b. numele comanditarilor;
c. numele comanditaţilor şi al comanditarilor;
d. orice denumire aleasă de acţionari.
24. Ca urmare a cuprinderii numelui comanditarului în firma societăţii comerciale:

a. răspunde nelimitat pentru datoriile sociale;
b. este exclus din societatea comercială;
c. răspunde în limita aportului vărsat.
25. Se înmatriculează la Registrul Comerţului:

a. ofiţerii superiori;
b. avocaţii;
c. notarii;
d. comercianţii - persoane fizice.
26. Pot fi comercianţi:

a. persoanele fizice, cetăţeni români cu capacitate depiină de exerciţiu şi cu domiciliul în România;
b. judecătorii;
c. procurorii şi avocaţii;
d. clericii;
27. Poate deveni comerciant:

a. persoana fizică de 20 ani pusă sub interdicţie;
b. minorul de 15 ani care a încheiat un contract de muncă;
c. persoana fizică de 18 ani cu capacitate deplină de exerciţiu, pregătire profesională şi domiciliul în România.
28. Pentru datoriile comerciale, comerciantul persoană fizică răspunde:

a. numai cu fondul de comerţ;
b. întreaga avere;
c. capitalul social;
d. numai cu bunurile gajate.
29. Minorul de 13 ani:

a. are capacitatea de a fi comerciant;
b. nu are capacitatea necesară pentru a fi comerciant;
c. dobândeşte capacitatea de a fi comerciant prin căsătorie.
30. Statul poate dobândi calitatea de comerciant:

a. fără a îndeplini nici o formalitate;
b. nu poate dobândi această calitate;
c. în condiţiile specifice prevăzute de lege.
Page 59 of 78
FACULTATEA DE DREPT
Raspunsuri la teste
1. a 11. a 21. b
2. a 12. a 22. c
3. c 13. e 23. a
4. d 14. a 24. a
5. a 15. d 25. d
6. d 16. a 26. a
7. a, 17. b 27. d
8. a 18. b 28. b
9. b 19. c 29.b
10. a 20. d 30. b
Biliografie



Page 60 of 78
FACULTATEA DE DREPT
Faptele obiectice de comerţ.
Unitatea de învăţăre 4 – Auxiliarii comercianților
Cuprins

1.1. Reprezentarea 56
1.2. Auxiliarii dependenţi ai comerciantului 57
1.2.1. Prepusul comerciantului 57
1.2.2. Comisii pentru negoț 59
1.2.3. Comișii calăatori pentru negoț 59
1.3. Auxiliarii independenţi ai comerciantului 60
1.3.1. Mijlocitorii 60
1.3.2. Agenții de comerț 60
Rezumat 61
Juisprudență 62
Page 61 of 78
FACULTATEA DE DREPT
1.1 REPREZENTAREA
În activităţile sale comerciantul colaborează şi cu alte persoane. Unele îi

reprezintă interesele fiind salariaţii comerciantului.
Ei sunt cunoscuţi sub denumirea de auxiliarii dependenţi ai
comerciantului. Prepuşii, comisii pentru negoţ şi comisii călători pentru comerţ
(fac parte din categoria auxiliarilor dependenţi ai comerciantului).
Alte persoane, denumite auxiliari autonomi, au calitatea de comercianţi.
Aceştia ajută alţi comercianţi în activităţile comerciale. Fac parte din aceasta
categorie mijlocitorii şi agenţii comerciali.
Instituiţi reprezentării, instituţie de drept civil clarifică raporturile juridice
ce se încheie între comerciant şi auxiliarii dependenţi şi autonomi ai
comerciantului.
Reprezentarea
Reprezentarea este un procedeu tehnico-juridic prin care o persoană –
reprezentantul - încheie un act juridic în numele şi în contul (pe socoteala) altei
persoane – reprezentat - efectele actului juridic producându-se cu respectarea
anumitor condiţii direct faţă de persoana reprezentată.
Se consideră a fi o excepţie de la principiul relativităţii actului juridic potrivit
căruia efectele acestuia se produc numai între părţile actului. Actul juridic
încheiat prin reprezentare produce efecte faţă de persoana reprezentată, deşi ea
nu a încheiat actul juridic.
Reprezentarea este de două feluri:

- legală: deoarece izvorăşte din lege şi intervine în cazul persoanelor
incapabile. Legea împuterniceşte pe părinţi sau pe tutore, în calitate de
reprezentanţi legali ai minorului sub 14 ani sau ai interzisului judecătoresc să
încheie orice act juridic în numele şi pe seama incapabililor pe care îi reprezintă.
În cazul actelor juridice de dispoziţie reprezentanţii legali au nevoie de
încuviinţarea autorităţii tutelare.
- convenţională. Este stabilită de comun acord de persoana reprezentată
şi reprezentant, care încheie acte juridice în numele şi pe seama persoanei
reprezentate.
Reprezentarea nu se confundă cu mandatul. Prin contractul de mandat,
mandantul (persoana care dă împuternicirea) îl împuterniceşte pe mandatar
(persoana care execută împuternicirea) să încheie acte juridice de administrare a
unui patrimoniu sau pentru o anumită operaţiune.
Uneori mandatul poate fi dublat şi de puterea de reprezentare (mandatarul
primeşte împuternicirea să încheie acte juridice în numele şi pe seama
mandantului) şi atunci suntem în prezenţa unui mandat cu reprezentare,
mandatului propriu zis.
Alteori, contractul de mandat nu este însoţit de puterea de reprezentare, ca
de exemplu în cazul contractului de comision. În acest contract, comisionarul
primeşte împuternicirea să încheie acte juridice cu terţul, dar pe seama
Page 62 of 78
FACULTATEA DE DREPT
comitentului şi în numele sau; devenind astfel parte în actul juridic încheiat cu
terţul.
Aşadar reprezentarea poate însoţi contractul de mandat, dar acest lucru nu
este o condiţie de esenţă a contractului de mandat . Se spune ca reprezentarea
este de natura şi nu de esenţa mandatului.
Condiţiile reprezentării sunt următoarele:

- să existe împuternicirea de a reprezenta. Împuternicirea este dată de
lege sau de voinţa părţilor (dominus negotii). Calitatea de reprezentant o conferă
cel reprezentat prin împuternicirea dată pentru încheierea de acte juridice în
numele şi pe seama lui. Împuternicirea este un act juridic unilateral materializat
printr-o procură. De regulă, împuternicirea se dă de către reprezentat înainte de
încheierea actului juridic cu terţul. Împuternicirea poate fi dată şi ulterior
încheierii actului juridic (post factum). Se spune ca în acest mod se ratifica actul
juridic încheiat în numele şi pe seama reprezentatului.
În ambele cazuri reprezentantul trebuie să respecte împuternicirea dată.
- să existe intenţia de a reprezenta. Această condiţie se realizează prin
aducerea la cunoştinţa terţului de către reprezentant a faptului că actul juridic se
încheie prin reprezentare. În ipoteza când reprezentantul nu îşi declină calitatea,
actul juridic încheiat cu terţul va produce efecte faţă de reprezentant, care devine
astfel parte la actul juridic.
- reprezentantul să exprime o voinţă valabilă, liberă şi neviciată la
încheierea actului juridic. Ca urmare, reprezentantul trebuie să aibă deplină
capacitate de exerciţiu şi consimţământul dat să fie neviciat.
Efectele reprezentării
Reprezentatul, deşi nu a participat la încheierea actului ca urmare a
reprezentării, devine parte la actul juridic, ca şi cum l-ar fi încheiat personal. Fiind
parte în actul juridic dobândeşte drepturi şi obligaţii pe care le exercită/execută.
Acest efect se produce numai în cazul respectării împuternicirii de către
reprezentant la încheierea actului juridic.
Lipsa împuternicirii, precum şi depăşirea acesteia, reprezentarea nu
produce efecte faţă de reprezentat.
1.2. AUXILIARII DEPENDENŢI AI COMERCIANTULUI

Din această categorie de colaboratori ai comerciantului, fac parte: prepusul
comerciantului, comisii pentru negoţ şi comisii călători pentru comerţ.
1.2.1. Prepusul comerciantului

Potrivit art. 392 C. com.: „Prepus este acela care este însărcinat cu
comerţul patronului sau, fie în locul unde acesta îl exercită, fie în alt loc”.
Condiţiile dobândirii calităţii de prepus sunt :
Page 63 of 78
FACULTATEA DE DREPT
• prepusul este împuternicitul patronului să efectueze comerţul. În calitate

de reprezentant al patronului încheie actele juridice privitoare la activitatea
comercială.
Prepusul este parte in contractul de munca încheiat cu patronul. Pe raportul
juridic de munca se grefează calitatea prepusului de reprezentant al
comerciantului.
• prepusul are împuternicirea să exercite comerţul patronului acolo unde
patronul îşi are sediul sau în alt loc determinat. Puterile prepusului de a exercita
comerţul patronului sunt largi; el poate încheia toate actele juridice necesare
desfăşurării comerţului.
Puterea de reprezentare a prepusului se caracterizează prin :
- este generală, în sensul că poate încheia orice act juridic necesar
exercitării comerţului patronului. Limita este dată numai de obiectul comerţului
pentru care a primit împuternicire să îl exercite.
- este permanentă. Puterea de reprezentare încetează odată cu încetarea
calităţi de prepus.
- este limitată la locul unde patronul îşi are sediul principal ori punctul
de lucru.
Puterea de reprezentare a prepusului este limitată de unele prevederi
legale. Astfel, prepusului îi sunt interzise :
- să încheie acte juridice străine comerţului cu care a fost însărcinat să-l
exercite. De exemplu, nu poate încheia acte juridice civile în numele şi pe seama
patronului;
- să încheie acte prin care să lichideze comerţul patronului său. De
exemplu, să vândă fondul de comerţ;
- să încheie acte juridice prin care să afecteze patrimoniul comerciantului
pe care îl reprezintă.
Fiind un reprezentant, prepusul trebuie să aducă la cunoştinţa terţilor
această calitate.
Actul de împuternicire dat prepusului în mod expres trebuie transcris, afişat
şi publicat în condiţiile art. 10 C. com. la tribunal.
Legea prezumă în cazul lipsei formalităţilor de publicitate la însărcinarea
expresă şi la împuternicirea tacită ca puterea de reprezentare a prepusului este
generală.
Prepusul în ipoteza încheieri consensuale a unui act juridic comercial
trebuie sa precizeze terţului că actul nu este încheiat în numele său.
În ipoteza încheierii actului în forma scrisă, potrivit dispoziţiilor art. 396 C.
com. prepusul este obligat să menţioneze când semnează actul pe lângă numele
său, şi numele sau firma comerciantului, cu menţiunea „prin procură” sau o
menţiune echivalentă. Sancţiunea nerespectării obligaţiei constă în considerarea
actului ca fiind încheiat în nume propriu.
Legea comercială este mai favorabilă intereselor terţilor faţă de legea civilă
şi stabileşte dreptul celui de al treilea de a exercita contra patrimoniului acţiunile
ce derivă din actele prepusului, privitoare la exerciţiul comerţului cu care acesta
a fost însărcinat.
Page 64 of 78
FACULTATEA DE DREPT
Practica judiciară a statuat răspunderea patronului faţă de obligaţiile
contractate în numele său de prepusul său şi în acest caz persoanele cu care
prepusul a contractat sunt în drept să intenteze acţiunea derivând din
neexecutarea convenţiei direct în contra patronului.
Obligaţiile prepusului
Prepusului îi revin următoarele obligaţii :
- să ţină registrele comerciale (de contabilitate) ale comerciantului;
- să nu facă operaţiuni în nume propriu, fără învoirea comerciantului;
- să nu facă un comerţ de felul aceluia cu care a fost însărcinat.
Procedând aşa, prepusul săvârşeşte o faptă de concurenţă neloială şi este
responsabil de daune – interese. Patronul are dreptul de a reţine pentru sine
foloasele ce ar rezulta din aceste operaţiuni.
Încetarea calităţii de prepus
Calitatea de prepus încetează în aceleaşi împrejurări ca şi în cazul încetării
calităţii de reprezentant; revocarea împuternicirii, renunţarea prepusului, moarte
şi interdicţia prepusului. În dreptul comercial se adaugă şi insolvabilitatea şi
aplicarea procedurii reorganizării şi lichidării judiciare a comerciantului sau
prepusului, în condiţiile legii.
Pentru revocarea prepusului trebuie respectate formele de publicitate
cerute pentru investirea prepusului cu aceasta calitate.
1.2.2. Comisii pentru negoţ
În art. 404 C. com. se definesc comisii pentru negoţ ai comerciantului: „sunt
prepuşii pentru vânzarea în detaliu a mărfurilor; ei au dreptul ca în locul unde
exercită comerţul şi în momentul predării să ceară şi să încaseze preţul mărfurilor
vândute, putând da pentru această, chitanţă valabilă în numele patronului lor.
Afară de magazin, ei nu pot cere plata creanţelor patronului, fără autorizaţie
specială”.
Comisii pentru negoţ sunt salariaţii comerciantului. De exemplu, vânzătorii
dintr-un magazin al comerciantului. Comisii pentru negoţ sunt numai acei salariaţi
care intră în raporturi juridice cu clientela. Se consideră ca fiind comisii pentru
negoţ şi alţi salariaţi care îndeplinesc operaţiuni specifice obiectului comerţului:
de exemplu, recepţionerul de la hotel, şoferul de taxi.
Puterile comisiilor pentru negoţ
Puterile lor sunt limitate de:
- locul unde îşi desfăşoară activitatea. Ei au dreptul să încheie şi să execute
contracte comerciale numai în locul unde patronul exercită comerţul. Afară din
magazin ei nu pot cere plata creanţelor patronului fără autorizaţie specială.
- obiectul activităţii desfăşurate priveşte numai vânzarea cu amănuntul al
mărfurilor. Ei au dreptul să ceară şi să încaseze preţul lucrului, putând da
chitanţa valabilă în numele patronului lor.
Comisii pentru negoţ pot să încaseze creanţele patronului, în localitatea
unde exercită comerţul, chiar într-un moment care nu este concomitent cu
predarea bunurilor s-a statuat în practica judiciară.
1.2.3. Comisii călători pentru comerţ

Page 65 of 78
FACULTATEA DE DREPT
Această categorie de auxiliari dependenţi ai comerciantului este cunoscută
şi sub denumirea de comişi voiajori sau voiajori comerciali.
Şi aceştia sunt salariaţi ai comerciantului. Ei sunt retribuiţi fie cu o sumă
forfetară, fie cu un comision pentru fiecare afacere încheiată.
În art. 402 C.com. se definesc comisii călători pentru comerţ. Comisii
călători pentru comerţ sunt persoanele aflate în serviciul comerciantului,
(salariat) trimise în alte localităţi, împuternicită de comerciant (prin scrisori, avize,
circulare sau alte asemenea documente) să încheie acte juridice comerciale
privitoare la comerţul său. Comerciantul care se foloseşte de comisii călători
pentru comerţ răspunde pentru contractele încheiate de aceştia în limitele
însărcinării date.
Comisii călătorii pentru comerţ caută clienţi în alte localităţi în timp ce
comisii pentru negoţ aşteaptă clientela în magazin.
Puterea de reprezentare a comisiilor călători pentru comerţ constă în: să
trateze sau să facă operaţiuni de ale comerţului său (comerţului patronului n.a.).
A trata operaţiuni comerciale înseamnă împuternicirea de a căuta clienţi, de
a colecta oferte sau comenzi.
A face operaţiuni comerciale înseamnă a încheia acte juridice în numele şi
pe seama comerciantului. Acest lucru presupune existenţa puterii de
reprezentare acordat de comerciant, ei dobândind şi calitatea de prepus al
comerciantului.
La încheierea actelor juridice ei trebuie să aducă la cunoştinţa terţilor
calitatea de reprezentanţi ai comerciantului. Comisii călători pentru comerţ
semnează menţionând în mod obligatoriu numele patronului lor( art.403 C. com.).
Comisii călători pentru comerţ se obligă personal faţă de terţi atunci când
nu aduce la cunoştinţa acestora calitatea de reprezentant.
1.3. AUXILIARII INDEPENDENŢI AI COMERCIANTULUI
Categoria auxiliarilor independenţi ai comerciantului cuprinde mijlocitorii şi

agenţii de comerţ.
1.3.1. Mijlocitorii, sunt cunoscuţi şi cu denumirea de samsariorimisiţi.
Operaţiunea de mijlocire (sămsărie) în afaceri comerciale este considerată
faptă obiectivă de comerţ ( art. 3 pct. 12 C. com.).
Codul comercial nu reglementează contractul de mijlocire.
În practica judiciară comercială mijlocirea este o activitate materială, prin
care o persoană, denumită mijlocitor, urmăreşte să pună faţă în faţă două
persoane care vor să încheie o afacere şi, graţie diligenţelor sale, să le determine
să încheie contractul avut în vedere.
Mijlocitorul încheie contractul de mijlocire – contract de prestări servicii – cu
una sau ambele persoane care vor să încheie o afacere. Dacă părţile au încheiat
contractul avut în vedere, mijlocitorul are dreptul la remuneraţia stabilită în
contractul de mijlocire.
Mijlocitorul nu este reprezentantul părţilor.
Page 66 of 78
FACULTATEA DE DREPT
Desfăşurarea activităţii de mijlocire cu caracter profesional conferă
mijlocitorului calitatea de comerciant.
1.3.2. Agenţii de comerţ
Agentul de comerţ este persoana dintr-o altă localitate unde comerciantul
doreşte să extindă afacerile sale, care are ca profesiune intermedierea în
activitatea comercială.
Această activitate nu este reglementată de Codul comercial, deşi se
foloseşte frecvent în comerţ. Agentul de comerţ împuternicit de comerciant poate
desfăşura două activităţi :
- tratează afaceri, adică oferte, comenzi, etc. pe care ulterior comerciantul
le exploatează încheind acte juridice comerciale.
- încheie acte juridice comerciale cu terţii în numele şi pe seama
comerciantului, fiind reprezentantul acestuia.
Aşadar suntem în prezenţa activităţilor pe care le desfăşoară comisii
călători pentru comerţ. Comerciantul câştigă dacă pentru această activitate
foloseşte un agent de comerţ.
Agentul de comerţ nu-i este salariat. Apoi supravegherea comisiilor călători
pentru comerţ este limitată.
În schimbul activităţilor desfăşurate agentul de comerţ primeşte un
comision.
Agentul de comerţ este comerciant deoarece săvârşeşte ca profesie
obişnuită fapta de comerţ obiectivă „operaţiunea de mijlocire în afaceri
comerciale sau „întreprinderea de comision”.
Rezumat
În activităţile sale comerciantul colaborează şi cu alte persoane. Unele îi

reprezintă interesele fiind salariaţii comerciantului.
Ei sunt cunoscuţi sub denumirea de auxiliarii dependenţi ai
comerciantului. Prepuşii, comisii pentru negoţ şi comisii călători pentru comerţ
Alte persoane, denumite auxiliari autonomi, au calitatea de comercianţi.
Fac parte din aceasta categorie mijlocitorii şi agenţii comerciali.
Reprezentarea este un procedeu tehnico-juridic prin care o persoană –
reprezentantul - încheie un act juridic în numele şi în contul (pe socoteala) altei
persoane – reprezentat - efectele actului juridic producându-se cu respectarea
anumitor condiţii direct faţă de persoana reprezentată.
Reprezentarea este de două feluri:
- legală: deoarece izvorăşte din lege şi intervine în cazul persoanelor
incapabile. Legea împuterniceşte pe părinţi sau pe tutore, în calitate de
reprezentanţi legali ai minorului sub 14 ani sau ai interzisului judecătoresc să
încheie orice act juridic în numele şi pe seama incapabililor pe care îi reprezintă.
- convenţională. Este stabilită de comun acord de persoana reprezentată
şi reprezentant, care încheie acte juridice în numele şi pe seama persoanei
reprezentate.
Page 67 of 78
FACULTATEA DE DREPT
Condiţiile reprezentării sunt următoarele:
- să existe împuternicirea de a reprezenta.
- să existe intenţia de a reprezenta.
- reprezentantul să exprime o voinţă valabilă, liberă şi neviciată la
încheierea actului juridic.
Efectele reprezentării
Reprezentatul, deşi nu a participat la încheierea actului ca urmare a
reprezentării, devine parte la actul juridic, ca şi cum l-ar fi încheiat personal.
Fiind parte în actul juridic dobândeşte drepturi şi obligaţii pe care le
exercită/execută.
Prepusul comerciantului - Potrivit art. 392 C. com.: „Prepus este acela
care este însărcinat cu comerţul patronului sau, fie în locul unde acesta îl
exercită, fie în alt loc”.
Condiţiile dobândirii calităţii de prepus sunt :
• prepusul este împuternicitul patronului să efectueze comerţul.
• prepusul are împuternicirea să exercite comerţul patronului acolo unde
patronul îşi are sediul sau în alt loc determinat.
Puterea de reprezentare a prepusului se caracterizează prin :
- este generală, poate încheia orice act juridic necesar exercitării
comerţului patronului..
- este permanentă. Puterea de reprezentare încetează odată cu
încetarea calităţi de prepus.
- este limitată la locul unde patronul îşi are sediul principal ori punctul
de lucru.
Prepusului îi sunt interzise :
- să încheie acte juridice străine comerţului cu care a fost însărcinat să-l
exercite.
- să încheie acte prin care să lichideze comerţul patronului său.
- să încheie acte juridice prin care să afecteze patrimoniul comerciantului
pe care îl reprezintă.
Fiind un reprezentant, prepusul trebuie să aducă la cunoştinţa terţilor
această calitate.
Obligaţiile prepusului
Prepusului îi revin următoarele obligaţii :
- să ţină registrele comerciale (de contabilitate) ale comerciantului;
- să nu facă operaţiuni în nume propriu, fără învoirea comerciantului;
- să nu facă un comerţ de felul aceluia cu care a fost însărcinat.
Calitatea de prepus încetează în aceleaşi împrejurări ca şi în cazul încetării
calităţii de reprezentant; revocarea împuternicirii, renunţarea prepusului, moarte
şi interdicţia prepusului
Comisii pentru negoţ
În art. 404 C. com. se definesc comisii pentru negoţ ai comerciantului:
„sunt prepuşii pentru vânzarea în detaliu a mărfurilor; ei au dreptul ca în locul
unde exercită comerţul şi în momentul predării să ceară şi să încaseze preţul
mărfurilor vândute, putând da pentru această, chitanţă valabilă în numele
patronului lor. Afară de magazin, ei nu pot cere plata creanţelor patronului, fără
autorizaţie specială”.
Comisii pentru negoţ sunt salariaţii comerciantului.
Puterile lor sunt limitate de:
- locul unde îşi desfăşoară activitatea. Ei au dreptul să încheie şi să
execute contracte comerciale numai în locul unde patronul exercită comerţul.
- obiectul activităţii desfăşurate priveşte numai vânzarea cu amănuntul al
Page 68 of 78
FACULTATEA DE DREPT
mărfurilor. Ei au dreptul să ceară şi să încaseze preţul lucrului, putând da
chitanţa valabilă în numele patronului lor.
Comisii pentru negoţ pot să încaseze creanţele patronului, în localitatea
unde exercită comerţul, chiar într-un moment care nu este concomitent cu
predarea bunurilor s-a statuat în practica judiciară.
Comisii călători pentru comerţ
În art. 402 C.com. se definesc comisii călători pentru comerţ. Comisii
călători pentru comerţ sunt persoanele aflate în serviciul comerciantului,
(salariat) trimise în alte localităţi, împuternicită de comerciant (prin scrisori,
avize, circulare sau alte asemenea documente) să încheie acte juridice
comerciale privitoare la comerţul său.
Comisii călătorii pentru comerţ caută clienţi în alte localităţi în timp ce
comisii pentru negoţ aşteaptă clientela în magazin.
Puterea de reprezentare a comisiilor călători pentru comerţ constă în: să
trateze sau să facă operaţiuni de ale comerţului său (comerţului patronului n.a.).
La încheierea actelor juridice ei trebuie să aducă la cunoştinţa terţilor
calitatea de reprezentanţi ai comerciantului.
Mijlocitorii, sunt cunoscuţi şi cu denumirea de samsariorimisiţi.
Operaţiunea de mijlocire (sămsărie) în afaceri comerciale este considerată
faptă obiectivă de comerţ ( art. 3 pct. 12 C. com.).Codul comercial nu
reglementează contractul de mijlocire.
Mijlocitorul încheie contractul de mijlocire – contract de prestări servicii –
cu una sau ambele persoane care vor să încheie o afacere.
Mijlocitorul nu este reprezentantul părţilor.
Desfăşurarea activităţii de mijlocire cu caracter profesional conferă
mijlocitorului calitatea de comerciant.
Agenţii de comerţ
Agentul de comerţ este persoana dintr-o altă localitate unde comerciantul
doreşte să extindă afacerile sale, care are ca profesiune intermedierea în
activitatea comercială.
Agentul de comerţ împuternicit de comerciant poate desfăşura două
activităţi :
- tratează afaceri, adică oferte, comenzi, etc. pe care ulterior comerciantul
le exploatează încheind acte juridice comerciale.
- încheie acte juridice comerciale cu terţii în numele şi pe seama
comerciantului, fiind reprezentantul acestuia.
În schimbul activităţilor desfăşurate agentul de comerţ primeşte un
comision.
Agentul de comerţ este comerciant deoarece săvârşeşte ca profesie
obişnuită fapta de comerţ obiectivă „operaţiunea de mijlocire în afaceri
comerciale sau „întreprinderea de comision”.
Jurisprudenta
Page 69 of 78
FACULTATEA DE DREPT
(J 1) Samsarlacul4 pentru inchirierea unui imobil al unui proprietar catre o
autoritate nu constituie un fapt de comeI1 ci o afacere pur civila5.
(J 2) Remuneratia cuvenita unui mijlocitor pentru serviciile aduse se pla-
teşte, de obicei, intr-o suma total a şi judecatorii fondului, tinand seama de
serviciile aduse, de obiceiul consacrat şi de.legea burselor sunt suverani sa apre-
cieze şi sa fixeze cuantumul acestei remuneratii, tara ca aceasta apreciere sa
constituie un exces de putere6.
(J 3) Un contract de samsarie nu poate cuprinde altceva decat punerea in
raport a paI1ilor doritoare de a contracta, cum şi mijlocirea pentru inlaturarea
divergentelor pana cand prin straduintele intermediarului s-a ajuns la incheierea
conventiunii in vederea camia intervenise; şi afacerea ajunsa in acest stadiu, obli-
gatiunea misitului este indeplinita şi salariul cuvenit pentru munca şi alergaturile
lui ramane datorat, orice s-ar intampla in urma, afara de cazurile de frauda şi rea
credinta7.
(J 4) Contractul de samsane are ca elemente punerea in raport a parţilor
doritoare de a contracta şi mijlocirea pentru inlăturarea dificuItatilor, pana cand
se stabileşte acordul deplin al vointelor parţilor. Prin urmare, omisiunea instantei
de fond de a examina raspunsul la interogator al misitului8 şi scrisoarea emanata
de la partea cu care a contractat stapanul afacerii este esentiala, deoarece daca
prin acele dovezi acesta reuşea sa stabileasca ca, inainte de expirarea termenului
pentru indeplinirea mandatului ce avea, misitul n-a incercat cel putin sa-I puna in
raport cu actualul cumparator, solutia data procesului nu mai putea fi aceea data
de instanta de fond9.
(J 5) Acel care presteaza servicii are obligatia de a interveni pe langa parti,
ca una din ele sa vândă şi cealalta sa cumpere lucrul oferit spre vanzare. Această
obligatie din partea misitului este de esenta contractului de misiţie10.
(J 6) Art. 3 alin. 12 din codul comercial atribuie caracterul de act de comerţ
oricărei operatiuni de mijlocire (samsarie) care ar interveni in afaceri comerciale,
independent dacă persoana care face o asemenea operatiune are calitatea sau
profesiunea obişnuita de mijlocitor sau de samsar.11
(J 7) In principiu, contractul de misitie este definitiv şi îşi produce efectele
sale independent de contractul în vederea caruia s-a incheiat; din moment ce
este constant in fapt ca mijlocitorul a stabilit acordul de vointa dintre parti, in
vederea incheierii unei afaceri, misiunea sa este terminată şi debitorul este dator
sa plateasca comisionul convenit, oricare ar fi soarta contractului sau a
obligatiunilor ce vor fi rezultand din acel acord de vointa12.
4
Mijlocitor în afaceri negustorești; misit. ** Fig. Persoană care face din orice lucru obiect de
negoț.
5
Cas., 22 iunie 1891, But. 1891,
6
Cas.,27 mai 18%,Bul.1896,p. 910
7
Cas. III, dec. nr. 176 din 24 iunie 1909, But. 1909, p. 881
8
Persoană care mijloceşte o tranzacție comercială; intermediar, samsar
9
Cas. I, 11 decembrie 1915, MA Dumitrescu, Codul comercial adnotat, I, Cugetarea, Bucure~ti
1926, p. 30.
10
Cas. I, 17 decembrie 1917, MA Dumitrescu, op.cit., p. 30.
11
Cas. 27 iunie 1921, M.A. Dumitrescu, op.cit., p. 30.
12
Cas. 25 aprilie 1923, M.A. Dumitrescu, op.cit., p. 30
Page 70 of 78
FACULTATEA DE DREPT
(J 8) Potrivit art. 546 cod com. aplicabil in Ardeal, mijlocitorul este in drept
de a pretinde proviziune in lipsa de stipulatiune contrara, cand actul mijlocit s-a
incheiat. Din acest text reiese cii odata ce actul mijlocit s-a incheiat, mijlocitorul a
satisfacut obligatiunilor sale, fiind in drept sa pretinda proviziunea chiar şi in
cazul cand partile au reziliat ulterior actul deja incheiat13.
(J 9) Deşi legiuitorul comercial roman nu a reprodus textele din codul italian
privitoare la samsarie, este totuşi admis in ·mod constant ca samsarul are dreptul
sa reclame onorariul ce i se cuvine numai daca afacerea pentru care intervenise
s-a realizat, adica dacii parti1e au ciizut de acord asupra conditiunilor esentiale
ale contractului, nefiind suficient ca misitul sa fi propus o serie de amatori
clientului sau pentru ca sa aiba drept la despagubire.14
(J 10) Intr-un contract de misiţie, chiar cand exista conventiune asupra
cuantumului comisionului, judecatorii au facultatea de a-I reduce dacă se
constata ca interventiunile şi oficiile misitului nu sunt in raport cu cuantumul
comisionului stipulat.15
(J 11) In principiu "existenta unui contract de mijlocire nu ridica aceluia ce
a dat insarcinarea dreptul de a incheia afacerea direct sau prin intermediul altei
persoane tara ca prin aceasta sa fie facut responsabil fata de mijlocitor cand s-a
fixat un termen, deci prin el singur şi fara stipulatiune contrarie s-ar putea ridica
părţii dreptul de a trata direct. In atare caz insa buna credinta obliga pe cel ce a
dat insarcinarea să încunoştiinţeze pe mijlocitor de incheierea afacerii, ca sa nu
mai continue in zadamice incercari. In caz contrar, in lipsa unei daune mai mari,
trebuie sa plateasca mijlocitorului o suma egala cu ce ar fi caştigat incheind afac-
erea16.
(J 12) Cand obligatiunea unui intermediar este fixata numai la faptul de a
se incheia o tranzacţiune intre parti, imprejurarea ca tranzacţia s-a incheiat este
suficienta pentru ca partea care s-a obligat sa plateasca intermediarului
comisionul sa fie tinuta a raspunde de obligatia sa, tara a mai fi nevoie sa
dovedeasca nici valoarea, nici intinderea serviciilor prestate deoarece titlul
intermediarului nu rezuIta dintr-un mandat cu onorar apriori, pentru a se examina
efectele realizate in functiune de prestatiuni in conformitate cu principiile
cauzalitatii.17
(J 13) Din cuprinsul scdsorii de care se prevaleaza intimatul reclamant se
constata obligatia apelantilor de a-i plati un comision determinat, daca prin inter-
mediul sau Ii se va acorda un credit in cont curent la Banca Nationala in suma de
300.000 lei iar din interogatoriul apelantilor şi din declaratiile martorilor audiati
seconstata ca intimatul a intervenit pentru acordarea acelui credit, insa din cauza
situatiei materiale a apelantilor nu Ii s-a incuviintat decat un credit de 120.000 lei
şi aceştia s-au multumit şi I-au acceptat. Aceasta imprejurare nu poate face ca
conventiunea de comision sa fie anulata in totul, ci, valabila in principiu, a fi
redusa numai la procentul de 1 % prevazut in conventiune, ca1culat la suma cu
care au fost creditati apelantii.18
13
Cas. III, dec. 374 din 7 aprilie 1927, Revista societiitilor ~i a Dreptului Comercial 1928, p.46.
14
Curtea de Apel Bucure~ti, II, 2 octombrie 1915, Dr. 1916, p. 261.
15
Curtea de Apel Bucure~ti, IV, 25 decembrie 1923, J .G, 1924, p. 272.
16
Curtea de Apel Tg. Mureş, 3 decembrie 1923, P.R. 1925, II, p. 125.
17
Currtea de Apel Bucureşti, II, 28 octombrie 1925, Buletinul curtilor de apel, 1926, p. 232.
18
Curtea de Apel Bucureşti, III, 12 februarie 1923, M.A. Dumitrescu op.cit., p.32.
Page 71 of 78
FACULTATEA DE DREPT
(J 14) Deşi este adevarat ca mijlocitorul nu are dreptul la onorariul stipulat
decat daca afacerea cu care a fost insarcinat s-a realizat, atunci insa cand mijlo-
citorul atacut totul pentru indeplinirea misiunii ce i s-a dat, obtinand chiar con-
ditiunile dorite de parti, insa afacerea nu s- a putut realiza din cauza ca partea
care i-a dat insarcinarea nu a voit sa mai contracteze, in asemenea caz
mijlocitorul are dreptul numai la daune19.
(J 15) Samsarul nu are drept la provision, daca tratativele s-au intrerupt
fiind dezacord in privinta pretului şi au fost reluate mai tarziu prin intermediul
altui samsar care a reuşit sa puna partile in acord in privinta pretului20.
(J 16) Dupa apelant ar fi, cu desavarşire nelegal şi chiar inechitabil ca el sa
se vada lipsit de plata dreapta şi convenita numai din cauza faptei unilaterale,
capricioase şi arbitrare a părtii, care ii ceruse serviciul şi care era gata sa profite
de el. Dar orice idee de ilegalitate sau de inechitate dispare, dind se tine seama
de natura esential aleatorie a samsariei, la care se are in vedere nu munca
depusa, ci rezultatul obtinut: se poate intampla ca multa muncă sa ramana fără
răsplata şi din contra, puţina osteneala sa duca la bun sfârşit şi la obtinerea platii,
stabilita de obicei tocmai in vederea acestui caracter aleatoriu, intr-un procent
destul de ridicat, ce nu ar avea altfel justificare21.
Biliografie


Reprezentarea în dreptul comercial.
19
Tribunalul laşi, 2 martie 1910, M.A. Dumitrescu, op.cit., p. 33.
20
Cas. Roma, 14 iunie 1920, M.A. Dumitrescu, op.cit., p. 34.
21
Apel Torino, 24 aprilie 1923, M.A. Dumitrescu, op.dt., p. 34.
Page 72 of 78
FACULTATEA DE DREPT
Unitatea de învăţăre 4 – SOCIETATILE COMERCIALE
Cuprins
Rezumat
Juisprudență
Bibliografia unitatii
Lucrarea de verficare nr. 4
Page 73 of 78
FACULTATEA DE DREPT
Page 74 of 78
FACULTATEA DE DREPT
SOCIETATILE COMERCIALE – LEGEA 31/1990 22
Societatea este un contract prin care două sau mai multe persoane se învoiesc să pună ceva în comun, în scop de a împărţi
foloasele ce ar putea deriva
societatea comercială poate fi definită ca o grupare de persoane constituită pe baza unui act constitutiv şi beneficiind de
personalitate juridică, în care societarii se înţeleg să pună în comun anumite bunuri, pentru exercitarea unor fapte de comerţ, în
scopul realizării şi împărţirii beneficiilor rezultate.
SOCIETĂŢI DE CAPITALURI
SOCIETĂŢI DE PERSOANE societăţile de capitaluri se caracterizează printr-un număr mai mare de acţionari,
Societăţile de persoane se caracterizează prin număr redus de membri calităţile SOCIETATEA CU
personale ale acţionarilor fiind fără relevanţă; RĂSPUNDERE LIMITATĂ –
SOCIETATEA IN NUME SOCIETATEA IN COMADITĂ SRL
COLECTIV SIMPLĂ SOCIETATEA PE ACŢIUNI SOCIETATEA ÎN COMANDITĂ formă intermediară între societăţile de
SNC - este cea mai veche formă de persoane şi cele de capitaluri
- SCS elementul personal, “intuitu SA PE ACŢIUNI - SCA
asociere sub formă de societate
personae”, este predominant.
comercială
- firma conţine o denumire proprie - firma poate conţine numele unuia
- firma conţine numele a cel puţin însoţită de menţiunea “societate pe sau mai multor asociaţi firma conţine
- Firma se compune din numele a cel acţiuni” sau “S.A.”
unuia dintre asociaţii comanditaţi, - denumire proprie însoţită de o denumire proprie la care se poate
puţin unuia dintre asociaţi, cu
Firma cu menţiunea “societate în - în firma societăţii pe acţiuni nu se menţiunea “societate în comnadită adăuga numele unuia sau mai multor
menţiunea “societate în nume
comandită simplă” scrisă în foloseşte numele acţionarilor, ci o pe acţiuni” sau “S.C.A.” asociaţi, însoţită de menţiunea
colectiv” scrisă în întregime
întregime denumire proprie, fără legătură cu “societate cu răspundere limitată”
numele acţionarilor sau “S.R.L.
- număr redus de membri - număr redus de membri - număr mai mare de acţionari, - Prin contract de societate şi statut
- Se constituie între membrii aceleiaşi - Se constituie între membrii aceleiaşi care se încheie sub forma unui
- numărul minim de acţionari este de - Societatea cu răspundere limitată se
familii (de exemplu între fraţi, între familii (de exemplu între fraţi, între înscris unic denumit act constitutiv
2; poate constitui şi prin actul de voinţă
Constituire tată şi fiu, între bunic şi nepoţi, între tată şi fiu, între bunic şi nepoţi, între - prin subscriere integrală şi simultană
- se constituie prin subscripţie al unei singure persoane. În acest
care încrederea reciprocă este care încrederea reciprocă este a capitalului social de către
simultană sau prin subscripţie public caz se întocmeşte numai statutul
liantul principal). liantul principal). semnatarii actului constitutiv sau
- Prin contract de societate şi statut
- Prin contract de societate - Prin contract de societate prin subscripţie publică.
Asociaţii - Nu este permisă emiterea de - comanditaţii care, răspund - acţionarii pot fi comercianţi sau - Trăsăturile SCA corespund celor ale - numărul relativ mic de asociaţi;
Actionarii acţiuni sau obligaţiuni, motiv nelimitat, solidar şi subsidiar pentru necomercianţi, nefiind relevate societăţii în comnadită simplă dar - diviziunile de capital social, numite
pentru care asociaţii nu sunt îndeplinirea obligaţiilor sociale; toţi calităţile lor personale, cicontribuţia fiind o societate de capiltaluri preia părţi sociale, nu sunt, în principiu,
acţionari. comanditaţii, unii dintre ei, sau doar pecuniară caracteristicile societăţii pe acţiuni transmisibile (ca excepţie) pot fi
- Nu se pot recruta asociaţi pe baza unul, în funcţie de prevederile - administrarea societăţii se face după transmise asociaţilor;
subscripţiei publice actului constitutiv, sunt şi principiul votului majorităţii, - nu poate emite acţiuni sau
- toţi asociaţii au dreptul să administratorii societăţii comerciale; administratorii pot fi acţionari sau obligaţiuni;
administreze societatea în virtutea - comanditarii răspund numai în terţe persoane (neasociaţi), - administrarea societăţii poate fi
prezumţiei (presupunerii) că şi-au limita aportului lor la capitalul social, constituiţi de regulă într-un consiliu făcută de asociaţi sau de terţi;
acordat reciproc mandat în această fapt pentru care ei nu pot încheia de administraţie;
privinţă (pot fi administrator fie operaţiuni în contul societăţii decât - neadministratori nu pot gera
asociaţii, fie, în temeiul republicării dacă au împuternicire să interesele societăţii comerciale
Legii nr. 31/1990, chiar terţe administreze societatea, printr-o
persoane, adică neasociaţi). procură specială; fără această
- asociaţii pot fi, aşadar, împuternicire nu se pot face decât
comercianţi sau necomercianţi, servicii în administraţia internă (nu
fără ca după dobândirea calităţii de în raporturile cu terţii), acte de
asociat să devină automat şi supraveghere şi să participe la
comercianţi numirea şi revocarea
- Pentru că fiecare asociat răspunde administratorilor
cu averea personală, pe care va - comanditarii devin automat
trebui să o declare la constituire, prin comanditaţi: atunci când fac acte de
contractul de societate se poate administrare externă, fără
prevedea că asociaţii pot lua din împuternicire, moment din care
casa societăţii anumite sume răspund nelimitat şi solidar faţă de
pentru cheltuielile lor terţi şi când numele lor este trecut
particulare, dar că acel asociat în firma societăţii (de regulă firma
care, fără consimţământul scris al cuprinzând numele comanditaţilor,
celorlalţi, ar întrebuinţa capitalul, pentru că ei răspund cu întreaga
22
Documentul prezent a fost actualizat in urma modificarilor realizate de Legea nr. 302/2005, Legea nr. 85/2006, Legea nr. 164/2006, Legea nr. 441/2006, Legea nr. 516/2006, OUG nr. 82/2007, OUG nr. 52/2008 (publicata in MOF nr. 333 din 30/04/2008),
Legea nr. 284/2008 (publicata in MOF nr. 778 din 20/11/2008), Legea 88/2009 (publicata in MOF nr. 246 din 14/04/2009), precum şi OUG nr. 90/2010 din 29 septembrie 2010 (Publicat in Monitorul Oficial nr. 674 din 4 octombrie 2010).
Page 75 of 78
FACULTATEA DE DREPT
bunurile sau creditul societăţii în
avere); în ambele cazuri, pentru
folosul său sau în acela al unei alte
existenţa societăţii este mai utilă
persoane, este obligat să restituie
trecerea acestor asociaţi din
societăţii beneficiile ce au rezultat şi
categoria “comanditari” în
să plătească despăgubiri pentru
“comanditaţi”, decât excluderea lor.
daunele cauzate
- se admit: aportul în numerar
(lichidităţi) şi bunuri în natură;
Aportul - prevalează elementul obiectiv, - se admit: aportul în numerar nu se admit decât aporturi în natură şi
Se admit aporturi de bunuri în natură, dar şi în creanţe
asociaţilor esenţială fiind contribuţia pecuniară (lichidităţi) şi bunuri în natură; numerar
a fiecărui acţionar la capitalul social
(“intuitu pecuniare”);
- răspunderea asociaţilor este nemărginită (nelimitată) în sensul că,
indiferent de contribuţia fiecărui asociat la constituirea societăţii comerciale
(aport) fiecare răspunde pentru datoriile societăţii comerciale cu întreaga
avere personală, nu în limita aportului;
- răspunderea este solidară, în sensul că, în caz de neplată a datoriilor sociale, - răspunderea limitată a asociaţilor
oricare dintre asociaţi poate fi ţinut să plătească întreaga datorie (nu doar în care atrage obligativitatea
Raspunderea limita aportului său), dar, în acelaşi timp, această răspundere - răspunderea acţionarilor este - răspunderea acţionarilor este îndeplinirii condiţiei unui capital
asociatilor - răspunderea este subsidiară, în sensul că, deoarece soc. com. are limitată la aportul social; limitată la aportul social; minim, respectiv 2.000.000 lei,
personalitate juridică proprie, ea trebuie întâi urmărită la plata propriilor divizat în părţi sociale în valoare
datorii, numai în cazul în care nu poate plăti, respectiv “creditorii societăţii se de cel puţin 100.000 lei;
vor îndrepta mai întâi împotriva acesteia pentru obligaţiile ei şi, numai dacă
societatea nu plăteşte în termen de cel mult 15 zile de la data punerii în
întârziere, se vor îndrepta împotriva acestor asociaţi”. răspunderea are
caracter subsidiar.
Act - denumirea act constitutiv desemnează atât înscrisul unic, cât şi contractul de - denumirea act constitutiv desemnează atât înscrisul unic, cât şi contractul de La fel ca si la SNC si SCS
constitutiv societate şi/sau statutul societăţii. societate şi/sau statutul societăţii, conţine:
- Actul constitutiv se încheie sub semnătură privată, se semnează de toţi asociaţii a) datele de identificare a fondatorilor; la societatea în comandită pe acţiuni vor
sau, în caz de subscripţie publică, de fondatori. Forma autentică a actului fi menţionaţi şi asociaţii comanditaţi;
constitutiv este obligatorie atunci când: b) forma, denumirea şi sediul social;
a) printre bunurile subscrise ca aport la capitalul social se află un teren; c) obiectul de activitate al societăţii, cu precizarea domeniului şi a activităţii
b) se constituie o societate în nume colectiv sau în comandită simplă; principale;
- Actul constitutiv dobândeşte dată certă şi prin depunerea la oficiul registrului d) capitalul social subscris şi cel vărsat şi, în cazul în care societatea are un
comerţului. capital autorizat, cuantumul acestuia;
a) datele de identificare a asociaţilor; la societatea în comandită simplă se vor e) natura şi valoarea bunurilor constituite ca aport în natură, numărul de acţiuni
arăta şi asociaţii comanditaţi; acordate pentru acestea şi numele sau, după caz, denumirea persoanei care le-a
b) forma, denumirea şi sediul social; adus ca aport;
c) obiectul de activitate al societăţii, cu precizarea domeniului şi a activităţii f) numărul şi valoarea nominală a acţiunilor, cu specificarea dacă sunt
principale; nominative sau la purtător;
d) capitalul social, cu menţionarea aportului fiecărui asociat, în numerar sau în f^1) dacă sunt mai multe categorii de acţiuni, numărul, valoarea nominală şi
natură, valoarea aportului în natură şi modul evaluării. La SRL se vor preciza drepturile conferite fiecărei categorii de acţiuni;
numărul şi valoarea nominală a părţilor sociale, precum şi numărul părţilor sociale f^2) orice restricţie cu privire la transferul de acţiuni;
atribuite fiecărui asociat pentru aportul său; g) datele de identificare a primilor membri ai consiliului de administraţie,
e) asociaţii care reprezintă şi administrează societatea sau administratorii respectiv a primilor membri ai consiliului de supraveghere;
neasociaţi, datele lor de identificare, puterile ce li s-au conferit şi dacă ei urmează g^1) puterile conferite administratorilor şi, după caz, directorilor, respectiv
să le exercite împreună sau separat; membrilor directoratului, şi dacă ei urmează să le exercite împreună sau separat;
e^1) în cazul societăţilor cu răspundere limitată, dacă sunt numiţi cenzori sau h) datele de identificare a primilor cenzori sau a primului auditor financiar;
auditor financiar, datele de identificare ale primilor cenzori, respectiv ale primului i) clauze privind conducerea, administrarea, funcţionarea şi controlul gestiunii
auditor financiar; societăţii de către organele statutare, numărul membrilor consiliului de
f) partea fiecărui asociat la beneficii şi la pierderi; administraţie sau modul de stabilire a acestui număr;
g) sediile secundare - sucursale, agenţii, reprezentanţe sau alte asemenea j) durata societăţii;
unităţi fără personalitate juridică -, atunci când se înfiinţează o dată cu societatea, k) modul de distribuire a beneficiilor şi de suportare a pierderilor;
sau condiţiile pentru înfiinţarea lor ulterioară, dacă se are în vedere o atare l) sediile secundare - sucursale, agenţii, reprezentanţe sau alte asemenea
înfiinţare; unităţi fără personalitate juridică , atunci când se înfiinţează o dată cu societatea,
h) durata societăţii; sau condiţiile pentru înfiinţarea lor ulterioară, dacă se are în vedere o atare
i) modul de dizolvare şi de lichidare a societăţii. înfiinţare;
m) orice avantaj special acordat, în momentul înfiinţării societăţii sau până în
momentul în care societatea este autorizată să îşi înceapă activitatea, oricărei
persoane care a participat la constituirea societăţii ori la tranzacţii conducând la
acordarea autorizaţiei în cauză, precum şi identitatea beneficiarilor unor astfel de
avantaje;
n) numărul acţiunilor comanditarilor în societatea în comandită pe acţiuni;
Page 76 of 78
FACULTATEA DE DREPT
o) cuantumul total sau cel puţin estimativ al tuturor cheltuielilor pentru
constituire;
p) modul de dizolvare şi de lichidare a societăţii.
- Capitalul social se divide în părţi de interes, care nu sunt negociabile şi nu pot fi
transmise, în principiu; explicaţia pornind de la caracterul subiectiv, personal al
societăţilor în nume colectiv; diviziunile de capital social, numite
- cesiunea părţilor de interes sau transmiterea lor în caz de deces al unui asociat - capitalul social este divizat în părţi sociale, nu sunt, în principiu,
Capitalul operează numai dacă în actele constitutive se prevede, în mod expres, continuarea acţiuni (sau obligaţiuni) care sunt transmisibile
nu poate fi mai mic de 90.000 lei
social activităţii cu moştenitorii celui decedat sub forma clauzei de continuitate cu succesorii. negociabile şi transmisibile obligate să verse integral la data
- La societăţile de persoane nu se cere un minim de capital social la constituire pentru - nu poate fi mai mic de 90.000 lei constituirii capitalul social subscris.
că, oricum,
fiecare garantează cu întreaga avere (nelimitat).
- obligate să verse integral la data constituirii capitalul social subscris.
Adunarea
generală
Administr.
Societ.
Cotrolul gestiunii se face de către înşişi
Controlul Controlul activitatii economico finanaicre se realizează de regulă de căter asociaţi, asociaţii dar când numărul asociaţior
Controlul activităţii revine comisiei de cenzori
gestiunii numirea cenzorilor este facultativă depăşeşte cifra 15 se impune numirea
cenzorilor
Dizolvarea
societ.
Lichidarea
societ.
Falimentul
societ.
Page 77 of 78
FACULTATEA DE DREPT
Page 78 of 78

Curs Drept Comercial

Încărcat de

Informații document

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Curs Drept Comercial

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

UNIVERSITATEA GEORGE BARITIU DIN BRASOV

Cursul de “DREPT COMERCIAL I” se adresează studenţilor

Cursul “Drept comerț internațional” este structurat pe cinci

Evaluarea cunostintelor se va realiza sub doua forme:

Unitatea de învăţăre 1 – Notiuni generale

Durata medie de studiu individual a unităţii de învăţare 1 este de 2 ore

1.1. NOŢIUNEA ŞI OBIECTUL DREPTULUI COMERCIAL

Dreptul comercial conţine un ansamblu de norme juridice care

1.2. GENEZA DREPTULUI COMERCIAL

Istoria dreptului comercial este strâns legată de istoria comerţului şi,

1.3. EVOLUTIA DREPTULUI COMERCIAL IN ROMÂNIA

- La începuturi guvernat de legi cutumiare

1.4. OBIECTUL DREPTULUI COMERCIAL

Determinarea obiectului dreptului comercial se poate face în funcţie de

1.5. DELIMITAREA DREPTULUI COMERCIAL DE ALTE RAMURI

Raportul dintre dreptul comercial şi unele ramuri de drept privat

Asemănări şi deosebiri între dreptul civil şi dreptul comercial

 specificul normelor juridice;  creditul, celeritatea, securitatea

c. Raportul dintre dreptul comercial şi dreptul muncii

d. Raportul dintre dreptul comercial şi dreptul internaţional privat

Raportul dintre dreptul comercial şi unele ramuri de drept public

b. Raportul dintre dreptul comercial şi dreptul financiar-fiscal

d. Raportul dintre dreptul comercial şi dreptul internaţional public

e. Raportul dintre dreptul comercial şi dreptul afacerilor

1.6. IZVOARELE DREPTULUI COMERCIAL

Noţiunea de izvor de drept are două înţelesuri:

Uzurile normative (cu forţă de lege, cutume)

 obligativitate (ca o regulă de drept, din convingerea că nu se poate

Uzurile convenţionale (interpretative, de fapt)

Codul civil conţine enumerarea unor uzuri convenţionale în articolele:

Dreptul comercial conţine un ansamblu de norme juridice care reglementează comerţul.

12. Menţionaţi care sunt izvoarele scrise ale dreptului comercial

15. Menţionaţi care izvoarele nescrise ale dreptului comercial

17. Codul Comercial Român reglementează:

18. Obiceiul se confundă cu:

19. Uzul se defineşte ca:

1. Dreptul comercial conţine un ansamblu de norme juridice care reglementează

3. În geneza dreptului comercial exista 3 perioade:

12. a. Codul comercial român

13. Determinarea obiectului dreptului comercial se poate face în funcţie de opţiunea

 generalitate (să fie observate în mod uniform un anumit timp şi nu având un

1. I. Schiau, T. Prescure, Legea societăţilor comerciale nr.

1. St. D. Cărpenaru, S. David, C. Predoiu, Gh. Piperea, Legea

Lucrare de verificare nr. 1

Unitatea de învăţăre 2 – Faptele de comerț1

Denumirea sectiunilor Pag

Durata medie de studiu individual a unităţii de învăţare 1 este de 2 ore

1.1. CRITERIUL COMERCIALITĂŢII

CLASIFICAREA FAPTELOR DE COMERŢ

1.2.1. FAPTE DE COMERT OBIECTIVE

- reglementate de art. 3 Cod comercial, potrivit criteriului

Trei categorii de fapte de comerţ obiective:

• cumpărarea pentru a fi un act de comerţ trebuie încheiată cu intenţia ca

Face fapte de comert Nu face fapte de comerț

a.3. Contractele de report asupra obligaţiunilor de Stat sau altor

O persoană A deţine 10 acţiuni ale unei bănci comerciale şi le

a.4. Cumpărările sau vânzările de părţi sau acţiuni ale societăţilor

Face fapte de comert Nu face fapte de comerț

a.5. Operaţiunile de bancă şi schimb (conform articolului 3, punctul 11

a.6. Cambiile şi ordinele de producte sau de mărfuri (conform

4. Specificati care din urmatoarele nu sunt, fapte sau acte de comerţ în

8. Specificati care din urmatoarele nu sunt, fapte sau acte de comerţ în

1.2.2. FAPTE SUBIECTIVE DE COMERŢ

Faptele subiective de comerţ reprezintă acea categorie de fapte care, fiind