Impacarea sotilor in cursul procesului de divort

In procesul de divort nu sunt aplicabile dispozitiile de drept comun referitoare la impacarea partilor in procesul civil. Actiunea de divort se stinge prin impacarea sotilor in orice faza a procesului, impacare de care instanta de judecata ia doar act (conform art. 618 al.2, actiunea de divort se stinge prin impacarea sotilor, chiar daca intervine in apel sau recurs, iar apelul sau recursul nu sunt timbrate conform legii ). Aceasta norma este nu numai imperativa ci si speciala si are prioritate fata de o alta norma imperativa (cea a perimarii), astfel incat s-a considerat ca solutia impacarii are prioritate fata de solutia constatarii perimarii ( daca nu ar fi asa s-ar ajunge la situatia in care partile, desi s-au impacat si convietuiesc in continuare, ar trebui sa se recasatoreasca. Daca dupa impacare se ivesc fapte noi care ar justifica o noua actiune de divort, reclamantul o poate introduce, avand posibilitatea sa se foloseasca si de faptele vechi ( art. 618 al.3 CODUL DE PROCEDURA CIVILA. In practica judiciara s-a decis ca daca actiunea de divort se stinge prin impacarea sotilor, recursul in acest caz este neintemeiat, sotul avand la dispozitie o noua actiune putand invoca si fapte anterioare. Daca nu se ivesc fapte noi, reclamantul nu se va putea folosi de faptele vechi, existand, in aceasta privinta autoritate de lucru judecat, in acelasi sens s-a pronuntat si practica judiciara stabilindu-se printr-o decizie de speta, ca faptele vechi invocate intr-un proces penal care s-a stins prin impacarea sotilor nu pot constitui in mod exclusiv, motive care sa fundamenteze introducerea unei actiuni de divort atata timp cat dupa impacare nu au mai intervenit si alte fapte . In privinta taxei de timbru, in legislatia dinainte de 1997 exista o prevedere care insera regila, ca in masura in care partile ajung sa se impace pe parcursul judecarii cauzei si reclamantul isi retrage actiunea, instanta de judecata emitea o adresa catre CEC pentru restituirea a jumatate din taxa de timbru. Aceasta prevedere nu a mai fost mentinuta insa in legea 147/1997 ( legea taxei de timbru). Am precizat la inceput ca in cazul impacarii partilor din cadrul procesului de divort nu se aplica regulile dreptului comun cu privire la tranzitie. Dar, in fapt, impacarea sotilor este pana la urma tot o " tranzactie ", deoarece stingerea procesului este tot rezultatul unor concesii reciproce, astfel cum, de regula, au loc intre soti inainte de sesizarea instantei, dar, de data aceasta, ele se fac in vederea curmarii procesului, ceea ce are drept rezultat inchiderea dosarului de divort. In legatura cu renuntarea reclamantului, in dreptul comun, aceasta este intalnita in doua variante: renuntarea la judecata si renuntarea la dreptul subiectiv al judecatii. In materia divortului opereaza doar renuntarea la judecata, in acest sens art.618 al. l CODUL DE PROCEDURA CIVILA stipuland ca " reclamantul poate renunta la cerere in tot timpul judecatii inaintea instantelor de fond, chiar daca paratul se impotriveste". Este o solutie legislativa care doreste sa contribuie la salvarea casniciei. Dupa modificarea legislativa din 1993 acest text si-a racapatat intelesul initial, in sensul ca, renuntarea se poate face rara consimtamantul paratului numai in fata primei instante, si a celei de apel, deoarece textul se refera la instantele de fond" . Asa fiind, numai daca reclamantul ar dori sa renunte la judecata

in fata instantei de recurs ar fi nevoie de consimtamantul sotului parat. In practica s-a decis ca reclamantul poate in procesul de divort sa renunte la judecata si in recurs daca paratul nu se opune. Daca reclamantul a renuntat la cererea sa, el nu mai poate retracta si deci instanta va trebui sa ia act de renuntare si sa inchida dosarul. Practica nu este uniforma cu privire la faptul ca, instanta luand act de desistarea reclamantului, va pronunta o incheiere sau o sentinta procesul inchizandu-se ( acelasi lucru este valabil si pentru impacarea sotilor ). In literatura de specialitate s-a precizat ca incheierea este cea corecta deoarece intr-o astfel de situatie instanta nu rezolva fondul cauzei si deci conform art.255 CODUL DE PROCEDURA CIVILA. Hotararea data este o incheiere . Pe de alta parte, nu exista cel putin in ipoteza prevazuta de art.618 CODUL DE PROCEDURA CIVILA, o deosebire de esenta intre renuntarea la judecata ( prevazuta de art. 246 CODUL DE PROCEDURA CIVILA ) si renuntarea la cererea de divort. Ori, de vreme ce luand act de renuntarea la judecata, instanta pronunta o incheiere ar nefiresc ca in cazul renuntarii la cererea de divort, litigiul sa se finalizeze printr-o sentinta. Incheierea este data, conform art. 246 al.2, fara drept de apel, astfel ca ea este suceptibila numai de recurs, asa cum rezulta din art. 299 CODUL DE PROCEDURA CIVILA. Cu privire la admisibilitatea recursului sotilor impotriva hotararii pronuntate ca urmare a renuntarii reclamantului la cererea de divort ori a stingerii ei prin impacare au existat discutii . Intentia legiuitorului este de a stimula impacarea sotilor si dupa ce actiunea de divort a fost declansata. De aceea este discutabila tendinta judecatorilor in sensul pronuntarii hotararilor " cu recurs in 30 zile", in cazurile in care reclamantul a renuntat la cererea de divort sau actiunea s-a stins prin impacare. Motivele aduse in sprijinul acestei idei sunt urmatoarele: a) renuntarea in acest caz ( art.618 al. l CODUL DE PROCEDURA CIVILA ) este o varietate a renuntarii la judecata ( art. 246 CODUL DE PROCEDURA CIVILA ). Evident intre cele doua texte exista deosebiri dar acestea nu duc la aplicarea celorlalte prevederi ale art.246 CODUL DE PROCEDURA CIVILA de la care art.618 nu deroga. In consecinta, un act de renuntare a reclamantului la cererea de divort formulata de el, judecatorul urmeaza sa pronunte o hotarare fara drept de recurs conform art.246 al.2 CODUL DE PROCEDURA CIVILA. b) " Actiunea de divort se stinge prin impacarea sotilor ". insasi expresia de stingere a unei actiuni implica ideea incetarii ei de indata, definitiv si ireversibil. Ca atare, nu se poate concepe ca legiuitorul pe de o parte a reglementat stingerea actiunii de divort, iar pe de alta parte a considerat admisibil recursul sotilor impotriva hotararii prin care s-a luat act de impacarea lor. Pe de alta parte, promovarea recursului ar fi lipsita de orice finalitate caci actul unilateral al renuntarii la judecata este irevocabil. Judecata va continua insa in cererea reconventionala a sotului parat (daca s-a formulat o astfel de cerere), deoarece conform art.618 al.l CODUL DE PROCEDURA CIVILA, renuntarea nu are nici o inraurire asupra cererii facute de parat.

Perimarea actiunii de divort Aceasta institutie juridica este reglementata in art.248 CODUL DE PROCEDURA CIVILA, care stabileste ca orice cerere de chemare in judecata, contestatie apel, recurs, revizuire si orice alta cerere de reformare sau de revocare se perima de drept, chiar impotriva incapabililor daca a ramas in nelucrare din vina partii timp de un an in materie civila si sase luni in materie comerciala. Deci, sanctiunea ce intervine in cazul nerespectarii cerintei de a exista continuitate intre actele procedurale este perimarea, care consta in stingerea procesului in faza in care se gaseste. Institutia perimarii da expresie unor interese generale, deoarece statul este interesat ca distribuirea justitiei sa se realizeze in cele mai bune conditii - fara ca instantele sa fie aglomerate cu procese ramase in nelucrare - iar, pe de alta parte sa nu persiste un timp prea indelungat situatiile juridice nelamurite. Din dispozitiile art.248 rezulta ca perimarea este o sanctiune procedurala de aplicare generala in faza judecatii, operand atat in fata primei instante, cat si a instantelor competente sa solutioneze caile de atac. In al doilea rand, din prevederile art. 248, rezulta ca pentru a interveni perimarea este necesar sa se constate ca lasarea in nelucrare se datoreaza culpei partii. Stabilirea imprejurarii ca procesul a ramas in nelucrare din vina partii este o chestiune de fapt care trebuie dovedita. Deci, ori de cate ori vina partii lipseste, perimarea nu va opera . Perimarea opereaza chiar cand ambele parti au consimtit ca procesul sa ramana in nelucrare. Art. 248 al. l CODUL DE PROCEDURA CIVILA stabileste ca partea nu se socoteste in vina, cand actul de procedura urma sa fie indeplinit din oficiu, iar, in al. doi se prevede ca termenul perimarii nu curge cat timp, fara vina partii, cererea n-a ajuns inca la instanta competenta sa o judece sau nu se poate fixa termen de judecata . Termenul de perimare de un an in materie civila se calculeaza conform dispozitiilor din art. 101 al.3 care stabileste ca termenele statornicite pe ani sau luni se sfarsesc in ziua anului sau lunii corespunzatoare zilei de plecare. Perimarea incepe sa curga de la data ultimului act de procedura facut in cauza, act ce nu a mai fost urmarita - din vina partii - de actele ce trebuiau sa-i succeada in mod firesc, cauza ramanand astfel in nelucrare. Termenul de perimare fiind un termen procedural legal ar trebui sa curga continuu, fara posibilitate de intrerupere de la prima pana la ultima zi. in aceasta materie, legiuitorul deroga insa. stabilind ca termenul de perimare poate fi intrerupt sau suspendat. Perimarea opereaza de drept, deci cererea de chemare in judecata sau de exercitare a unei cai de atac se considera virtual stinsa prin simpla implinire a termenului de perimare. Ea totusi trebuie constatata printr-o hotarare judecatoreasca care sa declare stins procesul . Constatarea perimarii se face in urma repunerii procesului pe rol din oficiu, deoarece asupra perimarii trebuie sa aiba loc o dezbatere contradictorie, partile trebuie citate in acest scop. Perimarea fiind un incident fata de cererea principala, trebuie rezolvata de completul de judecata in aceeasi compunere ca pentru judecarea cererii perimabile. Daca cererea de perimare se respinge, instanta va pronunta o incheiere prin care va constata ca perimarea nu a operat ( fie nu exista culpa partii, fie termenul de perimare a fost suspendat sau intrerupt). In cazul in care cererea de perimare este admisa, instanta pronunta o hotarare

care este susceptibila numai de recurs. ( Termenul de recurs este de 15 zile '). Perimarea stinge procesul impreuna cu actele de procedura, partile fiind repuse in situatia anterioara, intr-o noua cerere, partile pot folosi probele administrate in cursul judecarii cererii perimate, in masura in care noua instanta socoteste ca nu este de trebuinta refacerea lor ( art. 254 al.2 CODUL DE PROCEDURA CIVILA ). Daca se perima apelul, sanctiunea stinge nu numai judecata la instanta de apel, ci impiedica exercitarea din nou a apelului, astfel incat hotararea de prima instanta se desfiinteaza. In concluzie, se poate afirma ca perimarea este o consecinta a suspendarii. Asa cum s-a precizat in capitolul anterior, daca in procesul de divort, la un termen de judecata partile lipsesc procesul se suspenda de drept . Daca a trecut un an si reclamantul a formulat o cerere pentru continuarea procesului, instanta, din oficiu, va repune cauza pe rol, va cita partile si in final pronunta o sentinta prin care constata perimarea actiunii de divort.

Instanta competenta de judecata a procesului de divort Spre deosebire de actiunea in declararea nulitatii casatoriei care este de competenta tribunalului (art.2 pct. l lit.h Codul de Procedura Civila), actiunea de divort se judeca, potrivit competentei materiale de drept comun, de catre judecatorie ( art. l pct. l CODUL DE PROCEDURA CIVILA ). Dispozitii derogatorii intalnim numai in materia competentei teritoriale, deoarece, spre deosebire de art.5 CODUL DE PROCEDURA CIVILA care instituie regula " actor scquitur forum rei ", art.607 prevede ca cererea de divort este de competenta judecatoriei in care se afla ultimul domiciliu comun al sotilor, unde se presupune ca raporturile dintre soti sunt mai bine cunoscute si mai usor de dovedit, insa numai daca la data introducerii actiunii cel putin unul dintre soti mai locuieste in circumscriptia judecatoriei in care se afla cel din urma domiciliu comun ( nu trebuie ca locuinta unuia din soti sa fie neaparat la ultimul domiciliu comun, ci in raza judecatoriei ultimului domiciliu comun ). O decizie a Tribunalului Sibiu prevede ca tot aceasta este instanta competenta in cazul in care sotii, plecati definitiv din Romania, au amandoi domiciliul in strainatate. Prin domiciliu comun se intelege locul unde sotii au locuit in chip statornic, chiar si arunci cand convietuirea lor a fost de scurta durata, intrucat raporturile lor matrimoniale s-au consumat numai in acea localitate. Pentru a determina " ultimul domiciliu comun ", nu intereseaza sensul strict juridic al notiunii de domiciliu ( art, 13 din Decretul nr.31 din 1954 ) ci locul in care cei doi soti au locuit efectiv, fara a se fi indeplinit formalitatile cerute de actele normative referitoare la evidenta populatiei ( fiind o imprejurare de fapt, ultimul domiciliu comun al sotilor poate fi probat prin orice mijloc de proba ). In jurisprudenta s-a decis ca, la stabilirea competentei, prezinta importanta data la care s-a introdus actiunea . Schimbarea domiciliului sotilor, ulterior introducerii actiunii de divort, nu prezinta importanta sub aspectul competentei instantei de divort. Imprejurarea ca, dupa introducerea actiunii de divort, reclamantul si-a schimbat localitatea, care nu se gaseste in raza teritoriala a instantei la care a fost introdusa actiunea, nu este de natura sa atraga necompetenta instantei legal sesizate.

Conform art. 607 CODUL DE PROCEDURA CIVILA, in cazul in care sotii nu au avut un domiciliu comun, sau daca, la data introducerii actiunii, nici unul dintre soti nu mai locuieste in circumscriptia judecatoriei ultimului omiciliu comun, isi gasesc aplicare dispozitiile dreptului comun si deci cererea va fi adresata judecatoriei de la ultimul domiciliu sau resedinta sotului parat. Acelasi articol precizeaza ca, in situatia in care sotul parat are domiciliul sau resedinta in strainatate, actiunea se va inainta la judecatoria in raza careia domiciliaza reclamantii ( acest text se indeparteaza de dispozitiile art.5 CODUL DE PROCEDURA CIVILA, care prevad aceasta competenta numai daca paratul, care domiciliaza in strainatate, nu are o resedinta cunoscuta in tara ). Trebuie observat insa ca, art.607 nu se ocupa de ipoteza in care paratul nu are domiciliul cunoscut, in acest caz, ar trebui sa se aplice regula de drept comun, inscrisa in art.5 CODUL DE PROCEDURA CIVILA, competenta revenind judecatoriei de la resedinta paratului. Daca nici resedinta acestuia nu este cunoscuta va deveni competenta judecatoria de la domiciliul reclamantului, in doctrina si jurisprudenta s-a decis insa ca actiunea se introduce la judecatoria domiciliului reclamantului, fara a conditiona aceasta competenta de inexistenta unei resedinte cunoscute, ca si in cazul in care paratul ar avea domiciliul in strainatate. In situatia in care, prin actiunea de divort se solicita si impartirea bunurilor comune, iar printre acestea se gasesc bunuri imobile, competenta revine instantei indicate de dispozitiile art.607 CODUL DE PROCEDURA CIVILA si nu de dispozitiile art. 13 CODUL DE PROCEDURA CIVILA ( cererile privitoare la bunuri miscatoare se fac numai la instanta in circumscriptia careia se afla miscatoarele ) deoarece cererea de partaj are un caracter accesoriu fata de actiunea de divort. De asemenea, in legatura cu competenta instantei de divort trebuie amintite si prevederile art.611 CODUL DE PROCEDURA CIVILA, potrivit carora: " cererea de pensie alimentara se va face la judecatoria investita cu cererea de despartire, chiar daca intre timp s-au ivit schimbari cu privire la domiciliul partilor ". Desi, potrivit dispozitiilor art. 10 CODUL DE PROCEDURA CIVILA, actiunea pentru stabilirea pensiei de intretinere in favoarea minorului se introduce la instanta domiciliului reclamantului, art.611 CODUL DE PROCEDURA CIVILA cuprinde o derogare, daca actiunea se promoveaza atunci cand intre parintii minorului exista un proces de divort. Instantele enumerate de art.607 CODUL DE PROCEDURA CIVILA, nu sunt toate deopotriva competente si deci reclamantul nu are posibilitate de optiune ci el trebuie sa-si intenteze actiunea in ordinea si conditiile stabilite de lege . Aceasta pentru ca in materie de divort competenta teritoriala este stabilita prin norme imperative si deci fiind absoluta, partile sau chiar instanta nu o pot inlatura. Pe de alta parte, fiind o norma speciala, ea este de stricta interpretare si nu poate fi aplicata prin analogie la alte materii, cum ar fi desfiintarea casatoriei. Codul Civil elvetian reglementeaza diferit de dreptul roman competenta in materia divortului, art. 144 precizand in acest sens ca "este competent judecatorul de la domiciliul reclamantului". Din cele prezentate reiese ca regula in dreptul elvetian este identica cu cea din dreptul comun roman si anume cu prevederile art.5 CODUL DE PROCEDURA CIVILA.

Suspendarea judecatii in procesul de divort Suspendarea judecatii reprezinta un incident in cursul desfasurarii acesteia. " Incident " intrucat judecata trebuie sa se caracterizeze prin continuitate ori suspendarea judecatii desemneaza situatia in care procedura de judecata este oprita. Prin suspendarea judecatii se intelege deci oprirea cursului judecatii datorita unor imprejurari voite de parti, sau independente de vointa lor, cand partile se afla in imposibilitatea fizica sau juridica de a se prezenta la judecata . Suspendarea judecatii nu este o solutie de continuitate: judecata subzista ( cererea introductiva isi produce efectele, actele procedurale anterioare isi conserva eficacitatea ). Vremelnic doar judecata este suspendata. In materia dreptului procesual civil, suspendarea judecatii intervine in mai multe cazuri expres si limitativ prevazute de lege . pentru procedura divortului, singurul caz aplicabil de suspendare este cel prevazut de art. 242 CODUL DE PROCEDURA CIVILA care dispune ca instanta " va suspenda judecata: a) cand amandoua partile o cer; b) cand nici una din parti nu se infatiseaza la strigarea pricinii, daca reclamantul sau paratul nu a cerut judecarea in lipsa . " Ambele ipoteze evoca manifestarea de vointa a partilor, care poate fi expresa sau tacita ( lipsa lor de diligenta). Totusi, cea de-a doua ipoteza poate avea si semnificatia unei sanctiuni pentru dezinteresul partilor, provenit din ignoranta sau nepasarea lor, nu in scopul de a determina astfel suspendarea judecatii. Deci, judecatorul suspenda de drept actiunea atunci cand la un termen de judecata atat paratul cat si reclamantul lipsesc. In aceasta situatie nu are importanta daca paratul a fost sau nu legal citat. Daca insa reclamantul, legal citat, lipseste nejustificat la un termen de infatisare, procesul va fi suspendat. Suspendarea se dispune printr-o incheiere, instanta constatand prin aceasta existenta imprejurarii care a condus la masura amintita. Pe temeiul art. 282 al.2 CODUL DE PROCEDURA CIVILA, impotriva incheierii se poate face apel sau, dupa caz, recurs ( art. 316 CODUL DE PROCEDURA CIVILA ) daca si hotararea ce s-ar pronunta in judecata suspendata ar fi susceptibila de atac. Suspendarea are un efect general, in sensul ca, ea vizeaza toate partile din proces, pentru a se evita astfel pronuntarea unor hotarari contradictorii; de asemeni, orice act de judecata facut pe timpul suspendarii judecatii ( cu exceptia cererii de redeschidere a judecatii ) este lovit de nulitate. (nulitatea are insa un caracter relativ, ea putand fi invocata numai de partea m folosul careia s-a dispus suspendarea ). Prin incheierea de suspendare a judecatii, instanta nu se dezinvesteste, judecata subzista deci, dar ea este vremelnic suspendata. Prin definitie de altfel, ceea ce s-a suspendat nu " se inchide " nu " se stinge ", ci se amana doar. Deoarece prin suspendare instanta nu se dezinvesteste, judecata nu este " reluata " ci numai " continuata ". Dar instanta nu poate continua judecata din oficiu ci printr-o cerere formulata de reclamant pentru deachiderea procesului. In aceasta situatie, reclamantul va trebui sa plateasca si 50%

din taxa pe care a platit-o pentru cererea a carei judecata s-a suspendat , la care se adauga si timbrul judiciar, instanta va fixa un termen si va cita partile, intrucat, intr-un asemenea caz, conform art. 153 al.2 pct. l CODUL DE PROCEDURA CIVILA, termenul dat in cunostinta anterior suspendarii nu mai produce efecte . Daca a trecut un an si nici una din parti nu a cerut continuarea procesului, instanta, din oficiu, va repune cauza pe rol (dar nu pentru a judeca in continuare cauza), dupa care va cita partile si in final, va pronunta o sentinta prin care constata perimarea actiunii.

Probele in procesul de divort

In principiu, atat mijloacele de proba cat si sarcina probei, sunt reglementate de dispozitiile dreptului comun. Astfel, si in materia divortului sunt aplicabile prevederile art. 1170 Codul Civil care precizeaza ca "dovada se poate face prin inscrisuri, prin martori, prin marturisirea uneia dintre parti si prin juramant" ( proba religioasa a juramantului a fost desfiintata prin decretul nr.205/1950 ca fiind incompatibila cu principiile fundamentale ale probatiunii judiciare in materie civila ). Alaturi de aceste mijloace de probatiune judiciara trebuie adaugate cele reglementate de Codul de Procedura civila, si anume cercetarea la fata locului si expertiza. Sarcina probei incuba reclamantului, care va trebui sa dovedeasca faptele invocate, iar paratul daca face si el o cerere, devine prin aceasta reclamant si trebuie sa dovedeasca cele sustinute. Potrivit regulilor generale, propunerea martorilor se face de reclamant in cererea de judecata, sau, cel mai tarziu, la prima zi de infatisare, iar paratul va indica martorii in intampinarea sau la prima zi de infatisare, sub sanctiunea decaderii din proba . In aceasta materie, mai mult ca altele, rolul activ al instantei se manifesta in mod deosebit, in raport cu raspunderea pe care o are, atunci cand hotaraste cu privire la soarta unei casatorii si a familiei intemeiata pe aceasta. De aceea, in virtutea dispozitiilor art. 129 si 130 CODUL DE PROCEDURA CIVILA, care consacra rolul activ al judecatorului, acesta este obligat, in primul rand, sa verifice, din oficiu, regulata indeplinire a procedurii si sa amane judecata, cand procedura este incompleta. Aceasta se impune cu atat mai mult cu cat, pe de o parte, pronuntarea divortului produce unele efecte ireparabile, iar, pe de alta parte, in aceasta materie revizuirea nu este ingaduita ( conform art. 619 al.2 CODUL DE PROCEDURA CIVILA ). Tribunalul Suprem a dat instantelor ce, avand ca sarcina sa cunoasca motivele reale de divort, cauzele adanci ale neantelegerii dintre soti, aceasta nu trebuie -sa se limiteze la probele si explicatiile partilor, indeosebi atunci cand ambii soti sunt de acord cu desfacerea casatoriei, ci sa ordone, din oficiu, toate probele care sunt necesare pentrua cunoaste traiul sotilor, motivele reale ale neintelegerii dintre ei si pentru a se convinge daca reluarea vietii comune este cu putiinta. Asa cum am precizat anterior, in privinta mijloacelor de proba sunt aplicabile dispozitiile dreptului comun. Insa, in procesul de divort, probele au un regim juridic specific sub urmatoarele aspecte:

- Unele probe neadmise in dreptul comun sunt totusi admise in procesul de divort, anume posibilitatea audierii ca martori si a rudelor si a finilor pana la gradul trei inclusiv, cu exceptia descendentilor ( art. 190 CODUL DE PROCEDURA CIVILA ). Derogarea ce se face in materia divortului se explica prin faptul ca in procesele de divort, in care se discuta chestiuni de familie, in general intime, cunoscute de foarte putine persoane, rudele sunt cel mai adesea singurele persoane care ar putea sa dea relatii asupra faptelor petrecute in familia respectiva, asupra raporturilor dintre soti. A-i exclude pe acestia ar insemna a exclude aproape orice posibilitate de proba a faptelor invocate in proces. De aceea, aceste persoane sunt admise a fi ascultate ca martori . Sigur ca asemenea martori pot fi partinitori, dar judecatorii trebuie pe parcursul audierii martorilor sa caute prin intrebari, confruntari si eventual audierea altor martori sa stabileasca adevaratele raporturi dintre soti, deoarece in etapa deliberarii, inlaturarea depozitiilor unor asemenea martori trebuie temeinic motivata, mai ales ca uneori alti martori sau alte probe nu pot fi administrate. Sunt exceptati totusi ca martori, descendenti sotilor, atat cei din casatorie, cat si cei din afara casatoriei, precum si cei adoptati. Intr-adevar, descendentii nu pot fi antrenati in astfel de procese, unde ar putea ii pusi in situatii delicate, de a aprecia in mod real faptele si atitudinile ascendentilor. Unele mijloace de proba desi sunt admise in dreptul comun, ele nu sunt admise cu prilejul procesului de divort. Este cazul interogatoriului, care nu poate fi folosit pentru dovedirea motivelor de divort - art.612 al. ultim CODUL DE PROCEDURA CIVILA. Aceasta nu inseamna ca un sot nu poate fi chemat la interogatoriu de catre celalalt sot. El poate fi chemat cu privire la orice alte probleme in legatura cu procesul de divort (de ex., spre a dovedi starea materiala) precum si in scopul combaterii motivelor de divort. - De asemenea, masura interzicerii interogatoriului nu exclude luarea in considerare a recunoasterilor facute de soti in instanta in masura in care ele sunt confirmate de alte probe. Solutia prevazuta de art. 612 a fost inscrisa in Cod pentni a nu permite sotilor sa desfaca casatoria prin consimtamant mutual, in prezent, cand un astfel de divort este posibil, mentinerea interdictiei are scopul de a nu se ajunge la desfacerea casatoriei prin consimtamant mutual in alte conditii decat cele prevazute de art.38 Codul Familiei. Tot in legatura cu probele, trebuie evidentiat faptul ca in legatura cu una din cererile accesorii care se solutioneaza chiar din oficiu de catre instanta - incredintarea copiilor minori -art.42 al. l Codul Familiei prevede ca vor fi ascultati parintii, autoritatea tutelara si minorii, daca au implinit varsta de 10 ani.

Obligativitatea infatisarii personale a sotilor in procesul de divort

In procesul de divort "protagonistii" sunt sotii, partile procesului de despartenie. Spre deosebire de dreptul comun, care ingaduie partilor sa-si exercite drepturile procedurale personal sau prin mandatar ( art.67 al. l ), art. 614 CODUL DE PROCEDURA CIVILA instituie obligativitatea infatisarii personale a partilor, in fata instantei de fond . Aceasta derogare de la dreptul comun are menirea sa ofere posibilitati pentru impacarea sotilor, precum si pentru o mai buna judecata, deoarece instanta, cerand explicatii partilor, va putea intelege mai bine raporturile reale dintre soti.

Obligatia prevazuta in art. 614 CODUL DE PROCEDURA CIVILA nu exclude dreptul de aparare prin avocat, care poate asista partea prezenta, dar nu o poate reprezenta in lipsa acesteia. De mentionat ca, dupa modificarea din 1993, obligativitatea infatisarii personale a partilor vizeaza nu numai prima instanta, ci si instanta de apel, deoarece art.614 care o stabileste se refera la instantele de fond, deci cele doua care exista in sistemul nostru procedural. Aceasta derogare se explica prin aceea ca o eventuala impacare a sotilor nu s-ar putea media de catre instanta daca ei nu ar fi prezenti personal si ar sta in proces prin mandatari. In fata instantei de recurs sau la judecarea altor cai de atac, sotii pot sa-si exercite drepturile procesuale atat personal cat si prin mandatari, neexistand nici o restrictie in acest sens. Pentru a se putea asigura infatisarea partilor in instanta, in practica s-a atras atentia asupra necesitatii deosebite de a verifica din oficiu regulata indeplinire a procedurii de citare, scotand in evidenta existenta, in procesele de divort, anumeroase cazuri de frauda, infaptuita prin citarea paratului la un domiciliu fictiv sau prin publicitate. De aceea, reglementarile referitoare la citarea partilor in materie de divort cunosc un grad sporit de exigenta. Potrivit art.616 CODUL DE PROCEDURA CIVILA, cand procedura de chemare a sotului parat a fost indeplinita prin afisare, iar acesta nu s-a prezentat la nici unul din termenele acordate in cauza, instanta va cere dovezi sau va dispune cercetari pentru a verifica daca paratul are domiciliul indicat de de catre reclamant si, daca este cazul, va dispune citarea la domiciliul sau real, si central la locul sau de munca . In situatia in care domiciliul paratului nu este cunoscut, cerintele legale referitoare la citare se vor aduce la indeplinire prin afisare ( art. 95 CODUL DE PROCEDURA CIVILA ). Cu privire la prezenta sotilor in procesul de divort pot fi avute in vedere urmatoarele ipoteze: a) daca la termenul de judecata, in prima instanta, reclamantul lipseste " nejustificat " ( el va putea face dovada ca lipsa sa a fost justificata ) si se infatiseaza numai paratul, potrivit art. 616 CODUL DE PROCEDURA CIVILA cererea va fi respinsa ca nesustinuta; b) daca lipseste sotul parat, cererea de divoit se judeca potrivit regulilor dreptului comun, adica in lipsa partii legal citate, chemate in j udecata; c) cand paratul a facut cerere reconventionala, daca nu respecta regulile impuse reclamantului - prezenta personala la judecata in prima instanta - cererea reconventionala se va respinge ca nesustinuta; d) daca la termenul de judecata, in prima instanta, lipsesc ambele parti, actiunea de divort va fi suspendata; e) apelul sau, dupa caz, recursul reclamantului impotriva hotararii prin care s-a respins cererea va fi respins ca nesustinut, daca la judecata se prezinta numai paratul; f) apelul sau recursul paratului va fi judecat, chiar daca se infatiseaza numai reclamantul. in toate cazurile de respingere a actiunii ca nesustinuta se sanctioneaza de fapt culpa procesuala a reclamantului, dedusa din neanfatisarea acestuia. Daca o asemenea culpa nu poate fi imputata, sanctiunea nu poate interveni. In mod exceptional, prin derogare de la regula obligativitatii infatisarii personale a partilor, legea permite reprezentarea in procesul de divort dar numai in anumite situatii, prevazute expres in art. 614 CODUL DE PROCEDURA CIVILA: - unul dintre soti exercita o pedeapsa privativa de libertate; - unul dintre soti este impiedicat de o boala grava; - unul dintre soti este pus sub interdictie;

- unul dintre soti are resedinta in strainatate. In toate aceste cazuri, partile se vor putea infatisa prin mandatar. Legitimitatea procesuala in procesul de divort Actiunea de divort are un caracter strict personal si nimeni nu o poate exercita in locul sotului reclamant, iar ca parat nu poate fi chemat decat celalalt sot. Creditorii sotului nu pot interveni prin intermediulactumii oblice si nici nu pot continua procedura inceputa de catre unul dintre soti. Mostenitorii sotului nu pot introduce actiune de divort si nu pot continua actiunea introdusa de autorul lor (de altfel, o asemenea actiune ar fi lipsita de obiect, deoarece casatoria a incetat prin moartea unuia dintre soti). Procurorul nu poate introduce actiune de divort dat fiind caracterul ei strict personal ( art.45 CODUL DE PROCEDURA CIVILA ). El poate interveni in instanta, in orice faza a procesului, mai ales cand din casatorie au rezultat copii, in acest din urma caz, instanta va asculta autoritatea tutelara si pe copii care au implinit varsta de 10 ani ( art.42 al. l Codul Familiei ). Sotul minor introduce singur actiunea de divort si tot astfel figureaza ca parat in instanta de divort, deoarece, conform art.6 si 8 din Decretul 31/1954, el dobandeste prin casatorie capacitatea deplina de exercitiu, pe care nu o pierde nici in caz de divortFata de acest caracter stict personal, s-a pus problema daca interzisul judecatoresc, aflat in momente de luciditate, poate sau nu sa porneasca o asemenea actiune din moment ce ea nu ar putea fi introdusa de tutore. Intr-o prima opinie se sustine ca interzisul nu poate introduce cerere de divort nici in momente de luciditate, deoarece incapacitatea sa se bazeaza pe prezumtia de " insanitate permanenta ", astfel ca nu se poate face distinctie intre un act efectuat intr-un moment de luciditate si altul, si este dificil sa se faca proba cu privire la starea mintala a incapabilului in momentele de luciditate. S-a aratat chiar ca momentul de luciditate trebuie sa existe nu numai in momentul introducerii actiunii, ci pe tot parcursul procesului. Argumentul tras din art.614 CODUL DE PROCEDURA CIVILA, potrivit caruia la divort partile se pot infatisa prin mandatar in mai multe situatii, printre care si aceea in care sotul este pus sub interdictie, fara a se preciza daca interzisul este parat sau reclamant, nu este primit in aceasta opinie deoarece textul are in vedere reprezentarea, care este subsecventa problemei stabilirii legitimarii procesuale active. Intr-o alta opinie se sustine admisibilitatea introducerii actiunii de catre sotul pus sub interdictie aflat in momente de luciditate, aratandu-se ca. daca s-ar raspunde negativ la problema admisibilitatii actiunii de divort introdusa de interzisul judecatoresc, incapacitatea de exercitiu a acestuia s-ar transforma intr-o incapacitate de folosinta, dat fiind ca actiunea nu ar putea fi introdusa de tutore, caci atributiile acestuia nu privesc exercitarea actiunilor care au caracter personal, in acelasi sens s-a pronuntat si jurisprudenta care printr-o decizie a admis ca persoana pusa sub interdictie sa poata formula o actiune de divort in momente de luciditate. Aceasta solutie se impune tocmai pentru considerente de etica si echitate, intr-adevar, se poate intampla ca starea de alienare mintala a sotului sa fi fost provocata sau agravata de atitudinea celuilalt sot; or, tocmai intr-o asemenea imprejurare este pe deplin echitabil sa i se recunoasca sotului pus sub interdictie dreptul de a cere desfacerea casatoriei. In perspectiva viitoarei legislatii ar putea fi examinata chiar si posibilitatea promovarii actiunii de divort de catre tutore, cu incuviintarea autoritatii tutelare. O atare solutie este

consacrata expres de lege in privinta actiunii in tagada paternitatii. Solutia este numai pentni situatii exceptionale - se au in vedere acele cazuri in care mentinerea casatoriei ar dauna sanatatii celui pus sub interdictie sau cand este afectata chiar substanta morala a acestuia. Conform art.614 CODUL DE PROCEDURA CIVILA, daca ulterior introducerii actiunii sotul respectiv isi pierde luciditatea, tutorele sau va putea sa-1 reprezinte si sa continuie actiunea . De asemeni, sotul interzis, aflat in momente de luciditate, ar putea raspunde la actiunea sotului reclamant printr-o cerere reconventionala. in orice caz, pe parcursul judecatii, sotul interzis, indiferent daca este reclamant sau parat, va putea fi reprezentat de tutore, deoarece art.614 CODUL DE PROCEDURA CIVILA nu face nici o distinctie. In literatura juridica recenta s-a exprimat o a treia opinie care sustine ca in privinta reprezentarii interzisului judecatoresc prin tutorele sau, in fata instantelor de judecata nu este cazul sa se distinga intre cazurile cand el este parat sau reclamant in procesul de divort, pentru a se permite reprezentarea interzisului numai atunci cand este parat. O asemenea distinctie nu este facuta nici de lege . Astfel, in art.614 CODUL DE PROCEDURA CIVILA printre cazurile in care este posibila reprezentarea prin mandatar este inclus si cel al sotului pus sub interdictie . Prin urmare, nici legea, vorbind de partile din proces si posibilitatea lor de a fi reprezentate prin mandatar, nu distinge intre calitatea de reclamant sau parat. In ceea ce ne priveste consideram ca aceasta ultima opinie este cea legala, deoarece trebuie luat in considerare faptul ca dispozitiile care reglementeaza procedura divortului au un caracter derogatoriu special. In ce priveste pe alienatul neinterzis, cat timp nu se face dovada ca nu a avut discernamantul necesar pentru a-si putea da seama de actele pe care le indeplineste, poate introduce singur actiunea de divort si poate figura ca parat intr-un astfel de proces. Daca pe parcursul judecatii, instanta ar constatarea reclamantul, datorita bolii, nu poate sa-si apere interesele in conditii multumitoare, poate solicita autoritatii tutelare numirea unui curator care sa-l reprezinte. Cand unul dintre soti este disparut in fapt, celalalt sot va putea cere desfacerea casatoriei, procedura urmand a se face piin afisare, conform art.95 CODUL DE PROCEDURA CIVILA. Sotul interzis legal are dreptul de a cere desfacerea casatoriei si de a figura ca parat in procesul de divort deoarece interdictia legala, potrivit art.45 al.2 din Codul Penal, lipseste pe condamnat numai de capacitatea de a dispune de bunurile sale intre vii si de a le administra. Incredintarea copilului, custodia In cazul unui proces de divort, odata cu procesul efectiv se va solutiona, daca este cazul, si problema incredintarii minorilor din timpul casatoriei. Conform Codului Familiei, in timpul casatoriei, ambii parinti au aceleasi drepturi si indatoriri fata de copiii lor minori, fara a deosebi dupa cum acestia sunt din casatorie, din afara casatoriei ori infiati. Ei exercita drepturile lor parintesti numai in interesul copiilor. Codul familiei contine prevederi referitoare la incredintarea minorului uneia dintre parinti, in cazul divortului, precum si dispozitii referitoare la incredintarea acestuia unei terte persoane, atunci cand parintii nu ii pot asigura o crestere si educatie corespunzatoare.

Incredintare copil dupa divort. Decizia instantei La solutionarea cererilor referitoare la incredintarea copiilor minori, obligatia de intretinere si folosirea locuintei, instanta va tine seama si de interesele minorilor. Instanta judecatoreasca va hotari, odata cu pronuntarea divortului, caruia dintre parinti vor fi incredintati copiii minori. In acest scop, instanta va asculta parintii si autoritatea tutelara si, tinand seama de interesele copiilor, pe care de asemenea ii va asculta daca au implinit varsta de zece ani, va hotari pentru fiecare dintre copii, daca va fi incredintat tatalui sau mamei. Pentru motive temeinice, copiii pot fi incredintati unor rude ori unor alte persoane, cu consimtamantul acestora, sau unor institutii de ocrotire. Totodata, instanta judecatoreasca va stabili contributia fiecarui parinte la cheltuielile de crestere, educare, invatatura si pregatire profesionala a copiilor. Invoiala parintilor privitoare la incredintarea copiilor si la contributia fiecarui parinte la cheltuielile de crestere, educare, invatatura si pregatire profesionala a acestora va produce efecte numai daca a fost incuviintata de instanta judecatoreasca. Parintele divortat, caruia i s-a incredintat copilul, exercita cu privire la aceasta drepturile parintesti. Cand copilul a fost incredintat unei alte persoane sau unei institutii de ocrotire, instanta judecatoreasca va stabili care dintre parinti va exercita dreptul de a-i administra bunurile si de a-l reprezenta sau de a-i incuviinta actele. Persoana sau institutia de ocrotire sociala careia i sa incredintat copilul va avea fata de acesta numai drepturile si indatoririle ce revin parintilor privitor la persoana copilului. Dispozitiile art. 108 se aplica prin asemanare. Drepturile celuilalt parinte Parintele divortat, caruia nu i s-a incredintat copilul, pastreaza dreptul de a avea legaturi personale cu acesta, precum si de a veghea la cresterea, educarea, invatatura si pregatirea lui profesionala. In situatia in care parintele carui nu i s-a incredintat copilul a constat ca celalalt parinte nu isi indeplineste corect atributiile de intretinere, educare si crestere a copilului, poate solicita un proces de rejudecare a incredintarii minorului.

Divortul in Noul Cod Civil

Art. 373. Motivele de divort. Divortul poate avea loc: a) prin acordul sotilor, la cererea ambilor soti sau a unuia dintre soti acceptata de celalalt sot; b) atunci cand, din cauza unor motive temeinice, raporturile dintre soti sunt grav vatamate si continuarea

casatoriei nu mai este posibila; c) la cererea unuia dintre soti, dupa o separare in fapt care a durat cel putin 2 ani; d) la cererea aceluia dintre soti a carui stare de sanatate face imposibila continuarea casatoriei.

Divortul prin acordul sotilor pe cale judiciara

Art. 374. Conditiile. (1) Divortul prin acordul sotilor poate fi pronuntat indiferent de durata casatoriei si indiferent daca exista sau nu copii minori rezultati din casatorie. (2) Divortul prin acordul sotilor nu poate fi admis daca unul dintre soti este pus sub interdictie . (3) Instanta este obligata sa verifice existenta consimtamantului liber si neviciat al fiecarui sot. 3. Divortul prin acordul sotilor pe cale administrativa sau prin procedura notariala

Art. 375. Conditii . (1) Daca sotii sunt de acord cu divortul si nu au copii minori, nascuti din casatorie, din afara casatoriei sau adoptati, ofiterul de stare civila ori notarul public de la locul casatoriei sau al ultimei locuinte comune a sotilor poate constata desfacerea casatoriei prin acordul sotilor, eliberandu-le un certificat de divort, potrivit legii. (2) Divortul prin acordul sotilor poate fi constatat de notarul public si in cazul in care exista copii minori nascuti din casatorie, din afara casatoriei sau adoptati, daca sotii convin asupra tuturor aspectelor referitoare la numele de familie pe care sa il poarte dupa divort, exercitarea autoritatii parintesti de catre ambii parinti, stabilirea locuintei copiilor dupa divort, modalitatea de pastrare a legaturilor personale dintre parintele separat si fiecare dintre copii, precum si stabilirea contributiei parintilor la cheltuielile de crestere, educare, invatatura si pregatire profesionala a copiilor. Daca din raportul de ancheta sociala rezulta ca acordul sotilor privind exercitarea in comun a autoritatii parintesti sau cel privind stabilirea locuintei copiilor nu este in interesul copilului, sunt aplicabile prevederile art. 376 alin. (5). (3) Dispozitiile art. 374 alin. (2) sunt aplicabile in mod corespunzator. Art. 376. Procedura . (1) Cererea de divort se depune de soti impreuna. Ofiterul de stare civila sau notarul public inregistreaza cererea si le acorda un termen de reflectie de 30 de zile. (2) Prin exceptie de la prevederile alin. (1), cererea de divort se poate depune la notarul public si prin mandatar cu procura autentica. (3) La expirarea acestui termen, sotii se prezinta personal, iar ofiterul de stare civila sau, dupa caz, notarul public verifica daca sotii staruie sa divorteze si daca, in acest sens, consimtamantul lor este liber si neviciat. (4) Daca sotii staruie in divort, ofiterul de stare civila sau, dupa caz, notarul public elibereaza certificatul de divort fara sa faca vreo mentiune cu privire la culpa sotilor. (5) Dispozitiile art. 383 alin. (1) si (3) se aplica in mod corespunzator. Daca sotii nu se inteleg asupra numelui de familie pe care sa il poarte dupa divort ori, in cazul prevazut la art. 375 alin. (2), asupra exercitarii in comun a drepturilor parintesti, ofiterul de stare civila sau, dupa caz, notarul public emite o dispozitie de respingere a cererii de divort si indruma sotii sa se adreseze instantei de judecata, potrivit prevederilor art. 374. (6) Solutionarea cererilor privind alte efecte ale divortului asupra carora sotii nu se inteleg este de competenta instantei judecatoresti. Art. 377. Mentiunea in actul de casatorie. (1) Cand cererea de divort este depusa la primaria unde s-a incheiat casatoria, ofiterul de stare civila, dupa emiterea certificatului de divort, face cuvenita mentiune in actul de casatorie. (2) In cazul depunerii cererii la primaria in a carei raza teritoriala sotii au avut ultima locuinta comuna, ofiterul de stare civila emite certificatul de divort si inainteaza, de indata, o copie certificata de pe acesta la primaria locului unde s-a incheiat casatoria, spre ase face mentiune in actul de casatorie. (3) In cazul constatarii divortului de catre notarul public, acesta emite certificatul de divort si inainteaza, de indata, o copie certificata de pe acesta la primaria locului unde s-a incheiat casatoria, spre a se face mentiune in actul de casatorie. Art. 378. Refuzul ofiterului de stare civila sau notarului public. (1) Daca nu sunt indeplinite conditiile art. 375, ofiterul de stare civila sau, dupa caz, notarul public respinge cererea de divort. (2) Impotriva refuzului ofiterului de stare civila sau notarului public nu exista cale de atac, dar sotii se pot adresa cu cererea de divort instantei de judecata, pentru a dispune desfacerea casatoriei prin acordul lor sau in baza unui alt temei prevazut de lege . (3) Pentru repararea prejudiciului prin refuzul abuziv al ofiterului de stare civila sau notarului public de a constata desfacerea casatoriei prin acordul sotilor si de a emite certificatul de divort, oricare dintre soti se poate adresa, pe cale separata, instantei competente.

4. Divortul din culpa

Art. 379. Conditiile. (1) In cazul prevazut la art. 373 lit. b), divortul se poate pronunta daca instanta stabileste culpa unuia dintre soti in destramarea casatoriei. Cu toate acestea, daca din probele administrate rezulta culpa ambilor soti, instanta poate pronunta divortul din culpa lor comuna, chiar daca numai unul dintre ei a facut cerere de divort. Daca culpa apartine in totalitate reclamantului, sunt aplicabile prevederile art. 388. (2) In ipoteza prevazuta la art. 373 lit. c), divortul se pronunta din culpa exclusiva a sotului reclamant, cu exceptia situatiei in care paratul se declara de acord cu divortul, cand acesta se pronunta fara a se face mentiune despre culpa sotilor. Art. 380. Continuarea actiunii de divort. (1) In situatia prevazuta la art. 379 alin. (1), daca sotul reclamant decedeaza in timpul procesului, mostenitorii sai pot continua actiunea de divort. (2) Actiunea continuata de mostenitori este admisa numai daca instanta constata culpa exclusiva a sotului parat.

Data desfacerii casatoriei

Art. 382. Data desfacerii casatoriei. (1) Casatoria este desfacuta din ziua cand hotararea prin care s-a pronuntat divortul a ramas definitiva. (2) Prin exceptie, daca actiunea de divort este continuata de mostenitorii sotului reclamant, potrivit art. 380, casatoria se socoteste desfacuta la data decesului. (3) In cazul prevazut la art. 375, casatoria este desfacuta pe data eliberarii certificatului de divort.

Efectele divortului cu privire la raporturile nepatrimoniale dintre soti

Art. 383. Numele de familie dupa casatorie. (1) La desfacerea casatoriei prin divort, sotii pot conveni sa pastreze numele purtat in timpul casatoriei. Instanta ia act de aceasta intelegere prin hotararea de divort. (2) Pentru motive temeinice, justificate de interesul unuia dintre soti sau de interesul superior al copilului, instanta poate sa incuviinteze ca sotii sa pastreze numele purtat in timpul casatoriei, chiar in lipsa unei intelegeri intre ei. (3) Daca nu a intervenit o intelegere sau daca instanta nu a dat incuviintarea, fiecare dintre fostii soti poarta numele dinaintea casatoriei. Art. 384. Drepturile sotului divortat. (1) Divortul este considerat pronuntat impotriva sotului din a carui culpa exclusiva s-a desfacut casatoria. (2) Sotul impotriva caruia a fost pronuntat divortul pierde drepturile pe care legea sau conventiile incheiate anterior cu tertii le atribuie acestuia. (3) Aceste drepturi nu sunt pierdute in cazul culpei comune sau al divortului prin acordul sotilor.

Efectele divortului cu privire la raporturile patrimoniale dintre soti

I. Efecte cu privire la regimul matrimonial Art. 385. Incetarea regimului matrimonial. (1) In cazul divortului, regimul matrimonial inceteaza intre soti la data introducerii cererii de divort. (2) Cu toate acestea, oricare dintre soti sau amandoi, impreuna, in cazul divortului prin acordul lor, pot cere instantei de divort sa constate ca regimul matrimonial a incetat de la data separatiei in fapt . (3) Prevederile acestui articol se aplica in mod corespunzator si in cazul divortului prevazut la art. 375. Art. 386. Actele incheiate in frauda celuilalt sot. (1) Actele mentionate la art. 346 alin. (2), precum si actele din care se nasc obligatii in sarcina comunitatii, incheiate de unul dintre soti dupa data introducerii cererii de divort, sunt anulabile, daca au fost facute in frauda celuilalt sot.

(2) Dispozitiile art. 345 alin. (4) raman aplicabile. Art. 387. Opozabilitatea fata de terti. (1) Hotararea judecatoreasca prin care s-a pronuntat divortul si, dupa caz, certificatul de divort prevazut la art. 375 sunt opozabile fata de terti, in conditiile legii. (2) Dispozitiile art. 291, 334 si 335 sunt aplicabile in mod corespunzator, inclusiv in cazul prevazut la art. 375. Art. 387-390

II. Dreptul la despagubiri Art. 388. Acordarea despagubirilor. Distinct de dreptul la prestatia compensatorie prevazut la art. 390, sotul nevinovat, care sufera un prejudiciu prin desfacerea casatoriei, poate cere sotului vinovat sa il despagubeasca. Instanta de tutela solutioneaza cererea prin hotararea de divort.

III. Obligatia de intretinere intre fostii soti Art. 389. Obligatia de intretinere. (1) Prin desfacerea casatoriei, obligatia de intretinere intre soti inceteaza. (2) Sotul divortat are dreptul la intretinere, daca se afla in nevoie din pricina unei incapacitati de munca survenite inainte de casatorie ori in timpul casatoriei. El are drept la intretinere si atunci cand incapacitatea se iveste in decurs de un an de la desfacerea casatoriei, insa numai daca incapacitatea este cauzata de o imprejurare in legatura cu casatoria. (3) Intretinerea datorata potrivit dispozitiilor alin. (2) se stabileste pana la o patrime din venitul net al celui obligat la plata ei, in raport cu mijloacele sale si cu starea de nevoie a creditorului. Aceasta intretinere, impreuna cu intretinerea datorata copiilor, nu va putea depasi jumatate din venitul net al celui obligat la plata .

Efectele divortului cu privire la raporturile dintre parinti si copiii lor minori

Art. 396. Raporturile dintre parintii divortati si copiii lor minori. (1) Instanta de tutela hotaraste, odata cu pronuntarea divortului, asupra raporturilor dintre parintii divortati si copiii lor minori, tinand seama de interesul superior al copiilor, de concluziile raportului de ancheta psihosociala, precum si, daca este cazul, de invoiala parintilor, pe care ii asculta. (2) Dispozitiile art. 264 sunt aplicabile. Art. 397. Exercitarea autoritatii parintesti de catre ambii parinti. Dupa divort, autoritatea parinteasca revine in comun ambilor parinti, afara de cazul in care instanta decide altfel. Art. 398. Exercitarea autoritatii parintesti de catre un singur parinte. (1) Daca exista motive intemeiate, avand in vedere interesul superior al copilului, instanta hotaraste ca autoritatea parinteasca sa fie exercitata numai de catre unul dintre parinti. (2) Celalalt parinte pastreaza dreptul de a veghea asupra modului de crestere si educare a copilului, precum si dreptul de a consimti la adoptia acestuia. Art. 399. Exercitarea autoritatii parintesti de catre alte persoane . (1) In mod exceptional, instanta de tutela poate hotari plasamentul copilului la o ruda sau la o alta familie ori persoana, cu consimtamantul acestora, sau intr-o institutie de ocrotire. Acestea exercita drepturile si indatoririle care revin parintilor cu privire la persoana copilului. (2) Instanta stabileste daca drepturile cu privire la bunurile copilului se exercita de catre parinti in comun sau de catre unul dintre ei. Art. 400. Locuinta copilului dupa divort. (1) In lipsa intelegerii dintre parinti sau daca aceasta este contrara interesului superior al copilului, instanta de tutela stabileste, odata cu pronuntarea divortului, locuinta copilului minor la parintele cu care locuieste in mod statornic. (2) Daca pana la divort copilul a locuit cu ambii parinti, instanta ii stabileste locuinta la unul dintre ei, tinand seama de interesul sau superior. (3) In mod exceptional, si numai daca este in interesul superior al copilului, instanta poate stabili locuinta acestuia la bunici sau la alte rude ori persoane, cu consimtamantul acestora, ori la o institutie de ocrotire. Acestea exercita supravegherea copilului si indeplinesc toate actele obisnuite privind sanatatea, educatia si invatatura sa. Art. 401. Drepturile parintelui separat de copil. (1) In cazurile prevazute la art. 400, parintele sau, dupa caz, parintii separati de copilul lor au dreptul de a avea legaturi personale cu acesta. (2) In caz de neintelegere intre parinti, instanta de tutela decide cu privire la modalitatile de exercitare a acestui drept . Ascultarea copilului este obligatorie, art. 264 fiind aplicabil. Art. 402. Stabilirea contributiei parintilor. (1) Instanta de tutela, prin hotararea de divort, stabileste contributia fiecarui parinte la cheltuielile de crestere, educare, invatatura si pregatire profesionala a copiilor. (2) Dispozitiile titlului V privind obligatia de intretinere se aplica in mod corespunzator. Art. 403. Modificarea masurilor luate cu privire la copil. In cazul schimbarii imprejurarilor, instanta de

tutela poate modifica masurile cu privire la drepturile si indatoririle parintilor divortati fata de copii lor minori, la cererea oricaruia dintre parinti sau a unui alt membru de familie, a copilului, a institutiei de ocrotire, a institutiei publice specializate pentru protectia copilului sau a procurorului. Art. 404. Raporturile dintre parinti si copiii lor minori in alte cazuri . In cazul prevazut la art. 293 alin. (2), instanta hotaraste asupra raporturilor dintre parinti si copiii lor minori, dispozitiile art. 396-403 fiind aplicabile in mod corespunzator.

Cartea a III-a. Despre bunuri Titlul II. Proprietatea privata Capitolul IV. Proprietatea comuna Sectiunea a 5-a. Partajul

Art. 669. Imprescriptibilitatea actiunii de partaj. Incetarea coproprietatii prin partaj poate fi ceruta oricand, afara de cazul in care partajul a fost suspendat prin lege, act juridic ori hotarare judecatoreasca. Art. 670. Felurile partajului. Partajul poate fi facut prin buna invoiala sau prin hotarare judecatoreasca, in conditiile legii. Art. 671. Imparteala partilor comune ale cladirilor. (1) Partajul este inadmisibil in cazurile prevazute de sectiunile a 3-a si a 4-a din prezentul capitol, precum si in alte cazuri prevazute de lege . (2) Cu toate acestea, partajul poate fi cerut in cazul partilor comune din cladirile cu mai multe etaje sau apartamente atunci cand aceste parti inceteaza de a mai fi destinate folosintei comune. (3) In cazul proprietatii periodice si in celelalte cazuri de coproprietate fortata, partajul este posibil numai prin buna invoiala. Art. 672. Conventiile privitoare la suspendarea partajului. Conventiile privind suspendarea partajului nu pot fi incheiate pentru o perioada mai mare de 5 ani. In cazul imobilelor, conventiile trebuie incheiate in forma autentica si supuse formalitatilor de publicitate prevazute de lege . Art. 673. Suspendarea pronuntarii partajului prin hotarare judecatoreasca. Instanta sesizata cu cererea de partaj poate suspenda pronuntarea partajului, pentru cel mult un an, pentru a nu se aduce prejudicii grave intereselor celorlalti coproprietari. Daca pericolul acestor prejudicii este inlaturat inainte de implinirea termenului, instanta, la cererea partii interesate, va reveni asupra masurii. Art. 674. Conditiile speciale privind capacitatea de exercitiu . Daca un coproprietar este lipsit de capacitate de exercitiu ori are capacitate de exercitiu restransa, partajul va putea fi facut prin buna invoiala numai cu autorizarea instantei de tutela, precum si, daca este cazul, a ocrotitorului legal. Art. 675. Inadmisibilitatea partajului in cazul uzucapiunii. Partajul poate fi cerut chiar atunci cand unul dintre coproprietari a folosit exclusiv bunul, afara de cazul cand acesta l-a uzucapat, in conditiile legii. Art. 676. Regulile privitoare la modul de impartire. (1) Partajul bunurilor comune se va face in natura, proportional cu cota-parte a fiecarui coproprietar. (2) Daca bunul este indivizibil ori nu este comod partajabil in natura, partajul se va face in unul dintre urmatoarele moduri: a) atribuirea intregului bun, in schimbul unei sulte, in favoarea unuia ori a mai multor coproprietari, la cererea acestora; b) vanzarea bunului in modul stabilit de coproprietari ori, in caz de neintelegere, la licitatie publica, in conditiile legii, si distribuirea pretului catre coproprietari proportional cu cota-parte a fiecaruia dintre ei. Art. 677. Datoriile nascute in legatura cu bunul comun. (1) Oricare dintre coproprietari poate cere stingerea datoriilor nascute in legatura cu coproprietate a si care sunt scadente ori devin scadente in cursul anului in care are loc partajul. (2) Suma necesara pentru stingerea acestor obligatii va fi preluata, in lipsa unei stipulatii contrare, din pretul vanzarii bunului comun cu ocazia partajului si va fi suportata de catre coproprietari proportional cu cota-parte a fiecaruia. Art. 678. Executarea silita privitoare la bunul comun. (1) Creditorii unui coproprietar pot urmari silit cota lui parte din dreptul asupra bunului comun sau pot cere instantei imparteala bunului, caz in care urmarirea se va face asupra partii de bun sau, dupa caz, asupra sumei de bani cuvenite debitorului. (2) In cazul vanzarii silite a unei cote-parti din dreptul de proprietate asupra unui bun, executorul judecatoresc ii va notifica pe ceilalti coproprietari cu cel putin doua saptamani inainte de data stabilita pentru vanzare, instiintandu-i despre ziua, ora si locul licitatiei. La pret egal, coproprietarii vor fi preferati la adjudecarea cotei-parti. (3) Creditorii care au un drept de garantie asupra bunului comun ori cei a caror creanta s-a nascut in legatura cu conservarea sau administrarea acestuia au dreptul sa urmareasca silit bunul, in mainile oricui s-ar gasi, atat inainte, cat si dupa partaj. (4) Conventiile de suspendare a impartelii pot fi opuse creditorilor numai daca, inainte de nasterea creantelor, au

dobandit data certa in cazul bunurilor mobile sau au fost autentificate in cazul bunurilor imobile si s-au indeplinit formalitatile de publicitate prevazute de lege, daca este cazul . Art. 679. Drepturile creditorilor personali ai coproprietarului. (1) Creditorii personali ai unui coproprietar vor putea, de asemenea, sa intervina, pe cheltuiala lor, in partajul cerut de coproprietari ori de un alt creditor . Ei nu pot insa sa atace un partaj efectuat, afara numai daca acesta s-a facut in lipsa lor si fara sa se tina seama de opozitia pe care au facut-o, precum si in cazurile cand partajul a fost simulat ori s-a facut astfel incat creditorii nu au putut sa intervina in proces. (2) Dispozitiile alin. (1) sunt aplicabile si in cazul creditorilor care au un drept de garantie asupra bunului comun ori al celor a caror creanta s-a nascut in legatura cu conservarea sau administrarea acestuia. Art. 680. Efectele juridice ale partajului. (1) Fiecare coproprietar devine proprietarul exclusiv al bunurilor sau, dupa caz, al sumelor de bani ce i-au fost atribuite numai cu incepere de la data stabilita in actul de partaj, dar nu mai devreme de data incheierii actului, in cazul impartelii voluntare, sau, dupa caz, de la data ramanerii definitive a hotararii judecatoresti. (2) In cazul imobilelor, efectele juridice ale partajului se produc numai daca actul de partaj incheiat in forma autentica sau hotararea judecatoreasca ramasa definitiva, dupa caz, au fost inscrise in cartea funciara. Art. 681. Opozabilitatea unor acte juridice. Actele incheiate, in conditiile legii, de un coproprietar cu privire la bunul comun raman valabile si sunt opozabile celui caruia i-a fost atribuit bunul in urma partajului. Art. 682. Stramutarea garantiilor. Garantiile constituite de un coproprietar asupra cotei sale parti se stramuta de drept asupra bunului atribuit acestuia sau, dupa caz, a sumelor de bani care i-au fost atribuite prin partaj. Art. 683. Garantia pentru evictiune si vicii ascunse. (1) Coproprietarii isi datoreaza, in limita cote lor-parti, garantie pentru evictiune si vicii ascunse, dispozitiile legale privitoare la obligatia de garantie a vanzatorului aplicandu-se in mod corespunzator. (2) Fiecare este obligat sa il despagubeasca pe coproprietarul prejudiciat prin efectul evictiunii sau al viciului ascuns. Daca unul dintre coproprietari este insolvabil, partea datorata de acesta se va suporta, proportional, de catre ceilalti coproprietari, inclusiv de coproprietarul prejudiciat. (3) Coproprietarii nu datoreaza garantie daca prejudiciul este urmarea faptei savarsite de un alt coproprietar sau daca au fost scutiti prin actul de partaj. Art. 684. Desfiintarea partajului. (1) Partajul prin buna invoiala poate fi desfiintat pentru aceleasi cauze ca si contractele. (2) Partajul facut fara participarea tuturor coproprietarilor este lovit de nulitate absoluta. (3) Partajul este insa valabil chiar daca nu cuprinde toate bunurile comune; pentru bunurile omise se poate face oricand un partaj suplimentar. Art. 685. Instrainarea bunurilor atribuite. Nu poate invoca nulitatea relativa a partajului prin buna invoiala coproprietarul care, cunoscand cauza de nulitate, instraineaza in tot sau in parte bunurile atribuite. Art. 686. Regulile aplicabile bunurilor aflate in coproprietate si in devalmasie. Prevederile prezentei sectiuni sunt aplicabile bunurilor aflate in coproprietate, indiferent de izvorul sau, precum si celor aflate in devalmasie.

Divorul - Drept internaional Proceduri privind recunoaterea hotrrilor de divor la nivel internaional Cea mai important convenie internaional din acest domeniu este Convenia de la Haga din 1970 privind recunoaterea divorurilor i separrilor legale. Aceast convenie are scopul de a facilita, n anumite condiii, recunoaterea ntr-un stat contractant a divorurilor i separrilor legale obinute pe cale legal ntr-un alt stat contractant. Convenia nu se aplic relaiilor dintre statele membre ale Uniunii, care, cu excepia Danemarcei, sunt guvernate de Regulamentul nr. 1347/2000.

Pe de alt parte, convenia se aplic relaiilor dintre statele membre care au ratificat-o (n prezent n numr de 8) i rile nemembre care sunt semnatare ale acordului (n prezent n numr de 8). Aceast convenie are scopul de a determina:

care instane au competena de a judeca cererile de divor, cum ar trebui recunoscute divorurile pronunate ntr-un stat membru contractant de ctre autoritile din alte state membre contractante.

Convenia are legtur doar cu recunoaterea hotrrilor de divor i separare legal. Nu sunt cuprinse hotrrile privind mprirea proprietilor sau custodia copiilor. Convenii bilaterale Unele state membre au, de asemenea, convenii bilaterale cu rile nemembre cu privire la recunoaterea divorului.