P. 1
Impactul Agriculturii Industrializate Asupra Sanatatii Mediului Si a Omului

Impactul Agriculturii Industrializate Asupra Sanatatii Mediului Si a Omului

|Views: 45|Likes:
Published by Nico

More info:

Published by: Nico on Sep 29, 2011
Copyright:Attribution Non-commercial

Availability:

Read on Scribd mobile: iPhone, iPad and Android.
download as DOCX, PDF, TXT or read online from Scribd
See more
See less

09/15/2012

pdf

text

original

UNIVERSITATEA DE STIINTE AGRICOLE SI MEDICINA VETERINARA A BANATULUI FACULTATEA DE HORTICULTUR SPECIALIZAREA : MONITORIZAREA CONTAMINARII PRODUSELOR DE ORIGINE VEGETALA

IMPACTUL AGRICULTURII INDUSTRIALIZATE ASUPRA SANATATII MEDIULUI SI OMULUI

Prof.Ing.Nedele Gabriel
Masterant : MORARU EUGENIA NICOLETA

TIMISOARA 2010

CUPRINS

1. Scurt istoric al evolutiei omenirii.....................................................................................pag.1. 2. Poluarea, cel mai grav proces de deteriorare a mediului.................................................pag.3. 3. Principalul factor al poluării oraşelor este industria........................................................pag.5. 4. Un alt domeniu cu impact negativ asupra mediului, ca parte componentă şi funcţională a oraşului, este cel al transporturilor........................................................................................pag.6. 5. Un alt factor care contribuie la degradarea mediului din interiorul şi din afara oraşului îl reprezintă
agricultura.........................................................................................................................................pag.7.

6. Relaţiile agriculturii cu mediul înconjurător, în procesul de integrare europeană.......................pag.8. 7. Controlul emisiilor de Compusi Organici Volatili (COV) .........................................................pag.11. 8. O altă sursă de poluare provenită ca urmare a activităţii urbane şi ce afectează în mod vizibil natura
este cea a deşeurilor menajere şi industriale...................................................................................pag.13. CONCLUZI BIBLIOGRAFIE

SCURT ISTORIC AL EVOLUTIEI OMENIRII De‑a lungul istoriei sale omul a cunoscut o evoluţie ascendentă, înregistrând în mod continuu noi şi noi descoperiri. Această afirmaţie este destul de evidentă dacă privim sfârşitul mileniului doi: avionul supersonic, trenurile de mare viteză, blocurile “zgârie‑nori”, explorarea spaţiului cosmic ş.a.m.d. Drept urmare, amprenta dominantă a acestui secol o constituie nivelul de cunoaştere tot mai ridicat al umanităţii şi, în consecinţă, nivelul de trai al acesteia înregistrează astăzi în ţările dezvoltate, cota cea mai ridicată din istorie (acesta fiind determinat de transpunerea în practică a descoperirilor din activitatea de cercetare‑dezvoltare). Tendinţa de dezvoltare tot mai accentuată capătă un caracter exploziv ca urmare a creşterii şi diversificării producţiei, a productivităţii activităţii economice tot mai ridicate, a metodelor, tehnicilor şi tehnologiilor utilizate, tot mai competitive. Dar, nu trebuie uitat că primul factor care a stat la baza dezvoltării umane l‑a constituit mediul înconjurător: apă, aer, sol, subsol, vegetaţie şi faună din care omul a extras fără încetare, uneori până la epuizare resursele necesare – materii prime: lemn, sare, fier, cupru, cărbune, petrol, apă, substanţe chimice – fără de care nu ar fi putut înregistra progresul ce caracterizează astăzi omenirea. În evoluţia sa, acest progres ştiinţifico‑tehnic, s‑a materializat într‑o agricultură mecanizată şi chimizată, într‑o industrie automatizată şi robotizată, în mijloace de transport din ce în ce mai rapide, mai confortabile şi mai eficiente, omul stabilindu‑şi habitatul întâi în aşezările rurale, apoi în oraşe care s‑au dezvoltat atât pe orizontală cât şi pe verticală. În prezent, între progresul ştiinţifico‑tehnic şi noţiunea de urbanism se află o relaţie directă: progresul a determinat dezvoltarea oraşelor şi intensificarea activităţii economico‑sociale. Urbanismul reprezintă o activitate de interes general, cu caracter continuu, care se desfăşoară pe întreg teritoriul naţional, având la bază principiul dezvoltării durabile – sustainable growth – adică, deciziile generaţiei prezente trebuie să asigure dezvoltarea societăţii fără a compromite dreptul generaţiilor viitoare la existenţă şi dezvoltare. Activitatea de urbanism are următoarele obiective principale: • determinarea structurii funcţionale a localităţii, • utilizarea raţională şi echilibrată a terenurilor necesare funcţiunilor urbanistice din localităţi, • asigurarea unei locuiri corespunzătoare nevoilor oamenilor, în general, a unui nivel de trai decent, • asigurarea condiţiilor pentru satisfacerea unor nevoi speciale ale copiilor,persoanelor vârstnice şi a celor handicapate, • asigurarea esteticii compoziţionale în realizarea cadrului construit şi amenajarea cadrului natural din localităţi, • protejarea populaţiei şi a cadrului natural şi construit de poluare şi de riscurile naturale şi tehnologice previzibile, • protejarea, conservarea, punerea în valoare şi revitalizarea monumentelor istorice, precum şi a patrimoniului natural. Activitatea de amenajare a teritoriului şi de urbanism este finanţată în principal din bugetul de stat şi din bugetele administraţiilor comunelor, oraşelor şi judeţelor, dar pot participa şi alte persoane juridice şi fizice. Ministerul Lucrărilor Publice şi Amenajării Teritoriului, celelalte ministere, alte organe ale administraţiei publice centrale, consiliile judeţene, orăşeneşti şi comunale pot solicita informaţii în legătură cu proiectele majore de dezvoltare ale agenţilor economici, care sunt apreciate ca fiind necesare pentru activitatea de amenajare a teritoriului şi de urbanism la nivel naţional, respectiv local. Documentaţiile de amenajare a teritoriului şi de urbanism constau din următoarele: • planuri de amenajare a teritoriului, • planuri de urbanism, • regulamente de urbanism.

Planurile de urbanism sunt: • planul urbanistic general, • planul urbanistic zonal, • planul de dezvoltare locală şi reglementează utilizarea terenurilor şi condiţiile de ocupare a acestora cu construcţii. Regulamentele de urbanism sunt documentaţii cu caracter de reglementare şi cuprind prevederi referitoare la modul de utilizare a terenurilor precum şi de amplasare, realizare şi utilizare a construcţiilor. Acestea sunt redactate sub forma unor texte scrise, însoţite, dacă este cazul de scheme desenate explicative. Pe baza Planului Urbanistic General sau a Planurilor de Dezvoltare Locală, autorităţile administraţiei publice locale eliberează: certificatul de urbanism, autorizaţia de construire, autorizaţia de funcţionare, autorizaţia de schimbare a destinaţiei. De asemenea, urbanismul se află în relaţie de intercondiţionare şi cu mediul înconjurător, oraşul fiind în mare măsură dependent de ecosistemele care îl înconjoară. Astfel, efectele modificatoare ale activităţii economico‑sociale desfăşurate într‑o aşezare urbană asupra mediului sunt mai evidente, ca intensitate şi răspândire – decât în cele rurale – în ultimele patru decenii, datorită dezvoltării industriei, transporturilor şi comerţului şi practicării unei agriculturi intensive. Drept urmare, ecosistemul urban este ecosistemul cu cel mai înalt grad de artificializare, parametrii ecologici care caracterizează calitatea mediului au suferit modificări în compoziţia chimică – atmosferă, sol şi apă – în urma activităţii menajere şi industriale. Din numeroasele elemente ce alcătuiesc ecosistemul urban, resursele umane sunt influenţate în mod direct. În istoria umanităţii dezvoltarea oraşelor a avut efecte de sensuri contrare: • pozitive: la început, a fost un factor de dezvoltare, în oraşe apărând primele manufacturi – germeni ai industrializării, s‑a mărit numărul de locuri de muncă, au crescut veniturile populaţiei, s‑a dezvoltat cultura, au apărut primele universităţi etc.; • negative: pe parcursul dezvoltării a avut loc o explozie demografică, care a dat naştere la fenomene dereglatoare pentru activitatea normală: şomaj, lipsa locuinţelor şi aglomerarea lor, lipsa hranei. În consecinţă, echilibrul balanţei resurselor umane devine instabil la nivel local, regional, naţional şi mondial, ca urmare a migrării populaţiei rurale cu venituri mici, sau a celei din zonele afectate de evenimente naturale, etnice, religioase sau militare şi, drept consecinţă, a concentrării populaţiei în marile oraşe. În aceste condiţii este greu de determinat cum vor fi asigurate alimentele, locuinţele, asistenţa medicală şi educaţia. În urma activităţii umane din industrie, agricultură, transporturi, turism etc., elementele biocenozei şi biotopului din ecosistemul urban cad pradă poluării.

POLUAREA , CEL MAI GRAV PROCES DE DETERIORARE A MEDIULUI

Termenul de poluare (lat.polluo, polluere = a murdarii, a profana) desemneaza orice activitate care, prin ea insasi sau prin consecintele sale, aduc mdificari echilibrelor biologice, influentand negativ ecosistemele naturale si/sau artificiale cu urmari nefaste pentru activitatea economica, starea de sanatate si confortul speciei umane. Poluarea reprezinta un pericol iminent pentru viata omului, florei si faunei de pe Terra, atat prin efectul nociv al poluantilor cat si prin dezechilibrele care apar la nivel planetar. Poluarea naturala este o impurificare a mediului, sub inflenta factorilor naturali,devenita insa un fenomen secundar ca importanta,fiind rara si cu cantitati reduse de poluanti(pulberile, gazele si vaporii) Sursele de poluare naturala sunt: 1.Vulcanii - eruptiile vulcanice elimina particole solide, gaze si vapori, pana la 30-50 km in stratosfera, care sunt purtate de curenti pana la mari departari de locul emiterii. 2.Cutremurele - sunt fenomene naturale ale caror efecte destructive depind de magnitudinea seismului si de timpul cat dureaza. Acest fenomene au de cele mai multe ori efecte catastrofale. 3.Erodarea solului - ca forma de degradare a rocilor, se datoreaza actiunii vantului si a ploilor. Prin erodarea eoliana se elimina in atmosfera cantitati variabile de pulberi de praf sau roca sfaramata, care produce o impurificare locala, fiind purtate de vant, uragane, cicloane la mii de km. Aceste particule naturale sunt fara actiuni specifice asupra organismului cu toate acestea factorii mecanici (apa si aerul) pot deveni factori poluanti indirecti transportand la distanta noxele industriale si substantele chimice rezultate in urma activitatilor umane. 4.Aerul – sub forma curentilor si vanturilor puternice imprastie odata cu praful si nisipul , substantele poluante contribuind la o poluare locala , iar in timp la o poluare globala , prin produsi secundari , ce se disperseaza la mii de km de sursele de emitere . 5.Apa – prin curenti si valuri poate transporta deseuri poluante de exemplu petrolul, realizand acel effect la distanta al poluarii . 6.Rezidurile vegetale si animale : sub forma frunzelor moarte , resturilor alimentare , dejectiilor animale si umane, cadavrelor, degaja in urma descompunerilor o serie de substante gazoase ca: CO2, NH3, H2 S, mercaptani care impurifica aerul . 7.Focul : reprezinta o prima cauza a deteriorarii ecosistemelor, degajandu-se in atmosfera mari cantitati de fum si implicit CO2 . Poluarea artificiala : a aparut odata cu dezvoltarea primelor asezari urbane sub influenta factorului antropic. Initial produsele poluante erau putine , de natura organica si usor degradabile de catre microorganismele mediului (bacterii si ciuperci). Pe masura dezvoltarii industriei a cresterii demografice si a modernizarii tehnicii poluarea s-a extins, poluantii s-au inmultit si au aparut deseuri greu biodegradabile, ca de exemplu detergentii, pesticidele de sinteza, deseurile radioactive.Cand cantitatea de poluanti depaseste capacitatea de neutralizare a mediului, ecosistemele sufera un process de alterare si distrugere a lor, rezultand zone lipsite total de viata . Poluarea in functie de natura poluantului poate fi : a) fizica - produsa de zgomot, produsa de substante radioactive, produsa de apa calda, praf, paricule de carbuni; b) chimica - produsa de compusi gazosi din industrie, ionii unor metale grele, pesticidele ,detergentii; c) biologica - rezultata din infestarea mediului cu agenti patogeni si germeni proveniti din fermentatii, eutrofizarea apelor;

Poluarea aerului – aerul curat este uin amestec de gaze a carui proportie se mentine constanta in straturile inferioare ale atmosferei, constanta care reprezinta una din conditiile de baza ale mentinerii vietii si dezvoltarii vietuitoarele pe Terra. Prin poluare apare o impurificare a aerului datorata particulelor solide, gazelor, vaporilor de apa, particulelor radioactive si microorganismelor de tipul bacteriilor, virusilor. Poluarea atmosferica a luat o mare amploare, odata cu aparitia civilizatiei moderne, cu cresterea productiei industriale, a circulatiei rutiere, odata cu aparitia deseurilor menajere incinerate, a consumului de energie.Acesta poluare este mai puternica in mediiile urbane, in anumite zone industriale. Substantele poluante sunt rezultate din arderea combustibililor, praful de la fabricile de ciment, gaze din industria chimica, particule radioactive de la centralelel atomo-nucleare, diferite emisii rezultate din procesele fermentative. In functie de starea lor de agregare poluantii din aer pot fi: gazosi si solizi.Poluantii gazosi reprezinta 90% din masa totala a poluantilor emisi in atmosfera fiind sub forma de gaze, aerosoli lichizi (vapori). CO2 este un gaz periculos care prin dublarea concentratiei din aer devine un element perturbator climatic. Cresterea concentratiei sale in atmosfera il face toxic pentru om, cu efecte mortale la cresteri de 10-20%. CO este cel mai raspandit poluant atmosferic. Hidrocarburile sunt eliminate prin arderea incompleta a carburantilor, concentratia lor in atmosfera devenind periculoasa pentru om, cu efecte cancerigene. SO2 provenit din arderea combustibililor si industria metarlugica are efecte toxice asupra plantelor. Oxizii de azot proveniti de la motoarele cu ardere interna ale automobilelor contibuie la formarea zmogului fotochimic. Poluarea atmosferica cea mai grava se manifesta sub forma ploilor acide care sunt determinate de prezInta in atmosfera a oxizilor de sulf si azot, care in prezenta vaporilor de apa si sub influenta radiatiilor ultraviolete se tranforma in acizii corepunzatori, extrem de toxici . Poluarea solului - este cauzata de pulberile si gazele nocive din aer, de apele reziduale, de deseurile de natura industriala sau menajera dar mai ales de pesticidele si de ingrasamintele chimice folosite in agricultura . Omul utilizeaza pesticidele pentru a distruge un numar redus de organisme, dar ele actioneaza in mod cu totul diferit asupra tuturor organismelor. Pesticidele afecteaza zone foarte intinse cuprinzand zeci de milioane de hectare. Marea stabilitate a pesticidelor agraveaza si mai mult acest tip de poluare. O mare parte din daunatorii si parazitii culturilor devin rezistenti. Folosirea abuziva a pesticidelor are drept urmare acumularea lor in numeroase produse alimentare (carne, unt, lapte) Alte produse care polueaza solul sunt: reziduurile solide de la exploatarile miniere, zgurile metarlugice si de la termocentrale, deseurile rezulate de la crescatoriile de animale, reziduurile provenite din industria alimentara , deseurile casnice etc.O parte din deseurile menajere si agricole pot juca un rol activ in transmiterea unor boli , constituind un rezervor permanent de infectii . Poluarea apei - circuitul apei de la sursa si pana la folosinta (casnica, agricola, industriala) poate ingloba si transporta o serie de reziduuri rezultate din activitatea umana, care modifica si altereaza calitatile sale fundamentale . In functie de natura poluantilor, poluarea apei poate fi fizica, chimica sau biologica . Poluarea fizica a apei – principalii agenti fizici cu rol in poluarea apelor sunt reprezentati in mare parte de substante radioactive si de apele termale rezultate in procesele de racire tehnologice Poluarea chimica a apei – principalii poluanti chimici sunt: plumbul, mercurul, azotul, fosforul, hidrocarburile, detergentii si pesticidele . Poluarea biologica - este produsa de diversi agenti biologici (microorganisme si substante organice fermentescibile). Acestia ajung in apa odata cu deversarile industriale sau menajere. Extinderea poluarii microbiologice a apelor a determinat cresterea frecventei unor afectiuni . Eutrofizarea reprezinta poluarea organica datorita introducerii unor cantitati excesive de nutrienti ca urmare a activitatii umane .

PRINCIPALUL FACTOR AL POLUĂRII ORAŞELOR ESTE INDUSTRIA Aceasta fiind o cauză a dezvoltării aşezărilor urbane. Între industrie şi urbanism există o intercondiţionare, industria fiind un factor sine qua non al urbanizării, şi, prin urmare, acolo unde există industrie există şi poluare. Industria, ca activitate economică, eliberează în aer, substanţe chimice, particule şi gaze (dioxid de carbon (CO2), monoxid de carbon (CO), hidrocarburi nearse, amoniac (NH3)), prafuri industriale; deversează în apă şi în sol reziduuri industriale nocive atât plantelor cât şi animalelor etc. Până nu demult,energia folosită în industrie era dată de arderea cărbunilor, lemnelor şi produselor petroliere, care provoca o importantă poluare a oraşelor.

Industrializarea excesivă care a caracterizat oraşele ultimelor decenii a fost cauza esenţială a creşterii concentraţiei de dioxid de carbon (CO2) în atmosferă; dacă la începutul revoluţiei industriale – cu baza energetică axată bazată pe petrol şi cărbuni – procentul de dioxid de carbon în atmosferă nu era decât de 0,030; astăzi acesta a ajuns la valoarea de 0,033, iar pentru anul 2050 se prefigurează o valoare de 0,060. Un alt exemplu reprezentativ al poluării industriale este dat de freoni (compuşi chimici utilizaţi în industria cosmeticelor şi pentru instalaţii frigorifice) care, ajunşi în straturile superioare ale atmosferei, sub influenţa radiaţilor ultraviolete de mare intensitate,se descompun eliminând clor,fluor etc.,care atacă ozonul din atmosferă. Trebuie adăugate încă două exemple edificatoare: 1. La 3 decembrie 1989 în Bhapal (India) o scurgere apărută la uzina de pesticide a firmei Union Carbide otrăveşte aerul cu metilisocianidă, ucigând 3600 de oameni şi îmbolnăvind 100 000, dintre care 50 000 rămânând pentru, tot restul vieţii invalizi. 2. La 26 aprilie 1986, Cernobîl (Ucraina), un accident la centrala nucleară distruge reactorul şi aruncă în aer 5 tone de combustibil; un nor radioactiv ocoleşte Globul de mai multe ori, afectând în special Ucraina, Belarus, Finlanda, Polonia, Germania, Moldova, România. Consecinţele imediate au fost 32 de victime, 150 000 de persoane evacuate, 115 sate abandonate definitiv, 600 000 expuşi radiaţiilor, dintre care între 7 000 şi 25 000 s‑au îmbolnăvit de cancer; în toată Europa culturile agricole şi animalele au fost expuse radiaţiilor vreme de mai mulţi ani; în anul 1990 circa 3 000 000 de persoane erau sub supraveghere medicală, datele indicând că zilnic au murit, în medie, doi pacienţi ca urmare a accidentului nuclear. Industria cu toate componentele sale (industria energetică, industria metalurgică, industria chimică (produse cloro‑sodice, acid sulfuric (H2SO4), îngrăşăminte chimice, produse petrochimice), industria materialelor de construcţii (ciment, var, cărămizi etc.) joacă un rol dublu în poluarea biosferei: • omul tehnicizat de astăzi consumă o cantitate de oxigen incomparabil mai mare pentru întreţinerea arderilor în uzine, pentru diverse procese tehnologice; consumă în continuu resurse naturale (petrol, gaze, cărbune, fier, lemn) etc; • în acelaşi timp industria emite produse şi subproduse nocive mediului înconjurător (polietilena, sticla, zgura, cauciucul, materiale radioactive – materiale greu biodegradabile) care nu pot intra in circuitele naturale de refacere.

UN ALT DOMENIU CU IMPACT NEGATIV ASUPRA MEDIULUI, CA PARTE COMPONENTĂ ŞI FUNCŢIONALĂ A ORAŞULUI, ESTE CEL AL TRANSPORTURILOR Acestea, pe lângă poluarea solului, apei şi aerului constituie şi un puternic factor de stres asupra populaţiei urbane prin numărul mare de maşini, poluarea fonică, transformarea peisajului urban etc.Astfel, traficul rutier reprezintă principala sursă a emisiilor de oxizi de carbon (circa 90%) şi de oxizi de azot (circa 59%), ocupă o poziţie mai modestă, dar comparabilă cu celelalte surse, în ceea ce priveşte emisiile de bioxid de carbon, şi are o influenţă mai redusă în privinţa bioxidului de sulf (SO2) (circa 4%). Traficul rutier deţine principala pondere în domeniul emisiilor de hidrocarburi volatile (circa 45%), precum şi la emisiile de plumb, estimate a fi de peste trei ori mai importante decât cele generate de sectoarele industriale. Contribuţia la fenomenul de poluare a motoarelor folosite în transporturile urbane. Pe lângă poluarea aerului de către motoarele cu ardere internă prin: substanţe toxice, poluanţi atmosferici uşor sesizabili (fum, miros), gaze cu efect pe termen lung (bioxid de carbon), transporturile afectează mediul înconjurător într‑un mod agresiv, ca o consecinţă a dezvoltării economice din ultimii patruzeci de ani care a condus la creşterea continuă a transporturilor de persoane (o sporire de 2,20 ori a numărului de pasageri pe km) şi de bunuri (de 1,75 ori tone pe km). Asemenea nivele de trafic generează elemente de stres pe care populaţia le acceptă din ce în ce mai greu. Având în vedere complexitatea problemei transporturilor (siguranţa traficului auto, influenţa lui asupra naturii), concluzia principală este aceea că în zonele urbane trebuie micşorată viteza maximă de deplasare (sub 30 km/h), cât şi intensitatea traficului (de exemplu, centrul oraşului Göteborg nu este supus circulaţiei rutiere). Pe lângă cele enumerate, transporturile afectează în sens negativ perimetrul oraşelor prin dezvoltarea infrastructurii şi a reţelei de drumuri şi căi ferate; de exemplu, pierderile de spaţiu provocate de construcţia autostrăzilor sunt considerabile: o autostradă cu trei benzi pe sens degradează cca. 8 hectare de teren pe km.

UN ALT FACTOR CARE CONTRIBUIE LA DEGRADAREA MEDIULUI DIN INTERIORUL ŞI DIN AFARA ORAŞULUI ÎL REPREZINTĂ AGRICULTURA

Alături de industrie, agricultura reprezintă una dintre sursele importante de agenţi poluanţi cu impact negativ asupra mediului. Poluarea apei şi solului cu o multitudine de agenţi poluaţti, de la nitraţi şi pesticide până la metale grele şi produse petroliere, proveniţi din agricultură, afectează grav sănatatea oamenilor şi distrug ecosisteme întregi. Printre agenţii poluanţi, proveniţi din agricultură putem enumera: reziduurile zootehnice, nămolurile orăşeneşti (de canalizare şi menajere), nămolurile provenite de la procesarea sfeclei de zahăr, a inului şi cânepii, a celulozei etc., substanţr chimice utilizate în diferite lucrări agricole, care pot depăşi concentraţiile maxim admisibile metale grele, substanţe organoclorurate din clasa HCH (hexacloran , lindan, gamexan) şi DDT, triazine, compuşi ai azotului şi fosforului etc.dar şi diferiţi agenţi patogeni. Consecinţele nocive ale acestor substanţe se regăsesc în efectele cancerigene şi mutagene, acumularea în verigile lanţului trofic, toxicitate mare, compuşi chimici nocovi, toate contribuind la perturbarea gravă sau distrugerea echilibrului natural. Irigaţia şi drenajul incorect, asociate cu alte practici necorespunzătoare (monocultură sau asolamente de scurtă durată, afânare excesivă a solului, cu precădere prin lucrări superficiale numeroase, etc.) la care se mai adaugă o gestionare şi exploatare necorespunzatoare a terenurilor agricole; în combinaţie cu exploatarea iraţională a fondului forestier, nu ne putem aştepta decât la apariţia şi intensificarea degradării fizice a solului. La nivelul judeţului Vrancea , din păcate, nu ducem lipsa unor astfel de efecte . În zona de câmpie, sunt evidente fenomenele de eroziune de suprafaţă ca o consecinţă si a reducerii sau neînfiinţării de suprafeţe cu vegetaţie forestieră (perdele de protecţie). În zonele unde acestea există erodarea terenurilor s-a redus foarte mult . În zonele de deal şi munte se înregistrează fenomene de alunecare a versanţilor, pe lângă degradarea terenurilor, punându-se în pericol gospodării individuale, drumuri, etc.. Fenomenul de eroziune de suprafata si adancime este diferit in cele trei zone distincte ale judetului, cea mai mare intensitate inregistrandu-se in zona de munte . Din suprafata agricola cartata (studiata de O.C.A.O.T.A.) cca.30% este afectata de eroziune in diferite stadii de evoluţie; cca. 46% puternic si excesiv degradata . La aceste suprafete se adauga (majorandu-se anual) cele afectate prin fenomene hidrometeorologice accentuate datorita lipsei sau insuficientei functionale a lucrarilor de amenajare a cursurilor de apa (Siret, Ramna, Milcov, Putna, Domosita etc) si in special a celor de amenajare a torentilor si versantilor (probleme majore pe segmentul subcarpatic: Vartescoiu-Carligele-Cotesti-Gura Calitei). Prezenţa nitriţilor şi altor compuşi chimici, atât în sol cât şi în apele de suprafaţă sunt o consecinţă a utilizării intensive a îngrăşămintelor chimice(până în 1989) si altor substanţe chimice, în detrimentul substanţelor organice, în cel al utilizării produselor cu toxicitate şi remanenţă redusă şi numai în cantităţi minimale . Există încă , din nefericire, o practică generalizată în agricultură, dar total în contradicţie cu conceptul de dezvoltare durabilă : ELIMINAREA, ÎN MOD VOLUNTAR, a deşeurilor şi resturilor de pesticide în şanţuri, ape de sprafaţă sau pe terenurile agricole .

Acestea provin din: excedentul de lichide de pulverizare; spălarea utilajelor; pierderi de lichide de pulverizare în timpul alimentării acestora sau în timpul operaţiilor tehnologice; ambalaje şi recipienţi care mai conţin pesticide şi care sunt aruncate sau depozitate necorespunzator; lichide reziduale provenite de la băi de imersare sau de la îmbăierea oilor; ape ce au servit la spălarea produselor agricole; scurgeri din ambalaje sau recipienţi sparţi sau crăpaţi; pesticide eliminate datorită expirarii termenului de valabilitate. Totodată, agricultura poate afecta calitatea mediului înconjurător prin zootehnie, necesară pentru satisfacerea nevoii de hrană a populaţiei urbane; astfel, din marile complexe zootehnice rezultă însemnate concentraţii de dejecţii şi ape uzate. Zootehnia reprezintă o sursă de poluare şi prin cantităţile mari de sodă calcinată şi detergenţi folosiţi în acţiunea de igienizare. De asemenea, agricultura, poate fi la rândul ei victima activităţii urbane prin extinderea teritoriului localităţilor, ocuparea de terenuri de către construcţiile industriale, de către drumuri etc. În ultimii ani se resimte tot mai puternic o extindere teritorială a oraşului, extindere care acţionează asupra zonelor învecinate; se realizează astfel un flux continuu de distrugere a terenului arabil şi, apoi, a pădurilor datorită defrişărilor efectuate pentru extinderea culturilor agricole. Astfel, în cele mai multe cazuri, punerea în circuitul agricol a unor noi suprafeţe arabile se face pe seama defrişării pădurilor, ducând treptat la dispariţia acestora de pe mari suprafeţe. Continuând, pe plan mondial, cu ritmul actual de defrişare, de două hectare pe minut, se apreciază că pădurile ar urma să dispară complet în următorii 80‑85 de ani. Defrişările pentru mărirea suprafeţelor arabile, concomitent cu practicarea unei agriculturi intensive duc la scăderea apei freatice şi la accentuarea dezechilibrului ecologic pe mari întinderi. Sub efectul creşterii demografice şi exodului rural aşezările umane, şi, în special, oraşele devin o ameninţare pentru mediul ambiant. Suprafeţele de teren sustrase agriculturii prin procesul de urbanizare şi industrializare în raport cu cele existente reprezintă cote importante în ţările dezvoltate: 28,0% în Belgia, 12,0% în Marea Britanie, 9,2% în Olanda. Şi în România proporţiile acestui fenomen sunt îngrijorătoare; de exemplu, capitala Bucureşti are o populaţie de câteva ori mai mică decât a Franţei, Paris, dar ocupă o suprafaţă mai mare decât aceasta. Nu odată fixarea platformelor industriale s‑a făcut fără o preocupare pentru protejarea terenurilor arabile, ca şi cum suprafaţa acestora ar fi nesfârşită. Drept urmare, principalul factor de producţie din agricultură – solul – cade victimă activităţii urbane, fie ca urmare a degradării lui printr‑o activitate chimizată şi mecanizată care forţează pământul peste puterea şi capacitatea sa de a furniza alimente pentru o populaţie urbană în creştere, fie prin introducerea în compoziţia chimică a acestuia a unor substanţe nocive: îngrăşăminte chimice, reziduuri industriale deversate în apele râurilor, apele de ploaie care adună substanţele otrăvitoare (uleiuri minerale, benzine, detergenţi) din oraşe, reziduuri menajere care, în final, ajung în sol. RELAŢIILE AGRICULTURII CU MEDIUL ÎNCONJURĂTOR, ÎN PROCESUL DE INTEGRARE EUROPEANĂ Astăzi , este unanim acceptat că agricultura intensivă poate conduce la poluarea solului şi apei prin utilizarea excesivă a îngrăşămintelor , a pesticidelor , a apei pentru irigaţii necorespunzător cantitativ şi calitativ , în special pentru terenurile arabile excesiv afânate . De aceea , asigurarea dezvoltării durabile a agriculturii reprezintă o sarcină prioritară pentru Guvernul Romaniei , dar şi extrem de dificilă, fiind abordată prin prisma conceptului, aşa cum a fost definit de către Comisia Mondială pentru Mediul Înconjurător şi Dezvoltare: " Dezvoltarea durabilă reprezintă capacitatea omenirii de a asigura continuu cerinţele generaţiei prezente, dar fără a le compromite pe cele ale generaţiilor viitoare". În agricultură, ca şi în oricare ramură a economiei, nici un sistem nu poate fi considerat durabil dacă nu este viabil din punct de vedere economic. Aceasta, constituie de fapt singura alternativă pe termen lung la criza mediului înconjurător generată de societatea umană.

Măsuri de protecţie a mediului legate de agricultură - în procesul integrării în UE: Având în vedere complexitatea surselor de poluare a solurilor, activităţile de protecţie a acestora se pot grupa în :  activităţi de îmbunătăţiri funciare ;  activităţi de prevenire şi combatere a poluării . Prevenirea poluării solului este, în primul rând, o activitate conceptuală, de elaborare a unor norme tehnice privind protecţia calităţii solului şi, în al doilea rând, de respectare a acestora în activitatea curentă. În acest sens, a fost elaborat, conform Continutului-Cadru din Anexa 3 a H.G. nr. 964 din 13 oct. 2000 privind aprobarea Planului de actiune pentru protectia apelor impotriva poluarii cu nitrati proveniti din surse agricole , Codul de bune practici agricole . Codurile de bună practică agricolă reprezintă un ansamblu de cunoştinte ştiinţifice şi tehnice puse la dispoziţia producătorilor agricoli, a fermierilor pentru a fi implementate în practică. Însuşite de către fiecare producător agricol şi implementate corect, practicile agricole respective pot contribui, atât la obţinerea unor producţii calitativ superioare şi rentabile, cât şi la conservarea mediului ambiental, cu limitarea consecinţelor ecologice nefavorabile la nivel naţional, regional, local, pe termen mai scurt sau mai lung. Astfel de coduri au fost elaborate şi sunt acum implementate în diferite ţări ale UE. În forma actuală, codul este armonizat cu cerinţele Directivei Uniunii Europene privind protecţia apelor împotriva poluării cu nitraţi proveniţi din agricultură EEC/91/676 din 12 Decembrie 1991, şi , în acelaşi timp cuprinde şi alte recomandări specifice ţării noastre. Sunt incluse, de asemenea, prevederi existente sau care urmează a fi cuprinse în reglementările legale privind agricultura şi protecţia mediului. Însuşirea şi implementarea măsurilor, practicilor, metodelor etc. cuprinse în acest cod de catre producătorii agricoli şi fermieri, este necesara deoarece acestia trebuie să conştientizeze că interesele lor economice în obţinerea de producţii profitabile trebuie armonizate cu exigenţele privind protecţia şi conservarea mediului înconjurător, pentru a convieţui în prezent dar şi în viitor . Normele tehnice de protecţie a calităţii solului se referă la prevenirea poluării solului datorită: • degradării stării fizice ; • acidifierii, ca urmare a aplicării unor îngrăşăminte chimice cu potenţial de acidifiere ; • dereglării regimului de nutriţie din sol (exces sau carenţă) ; • eroziunii ; • excesului de apă; sărăturării secundare; poluării chimice, biologice, radioactive . Cu privire la prevenirea poluării solului, ca urmare a degradării stării fizice a acestuia, normele prevăd următoarele măsuri minime : • efectuarea lucrărilor de pregătire a solului numai în condiţii de umiditate optimă a solului ; • reducerea la strictul necesar a lucrărilor de pregătire a solului, întreţinere a culturilor, combatere a dăunătorilor, de recoltare, transport al recoltei etc., cu evitarea executării lor când umiditatea solului este excesivă ; • întreruperea udărilor pe terenurile cu culturi irigate cu suficient timp înainte de executarea oricărei lucrări a solului, inclusiv a recoltatului, transportului etc., pentru a se permite realizarea condiţiilor de umiditate optimă a solului ; • aplicarea la sistemele de irigaţie, când solul este prea uscat, de udări cu norme reduse, astfel ca lucrarea solului să se poată realiza în condiţii de umiditate optimă ; • tocarea şi încorporarea în sol, prin arătură, a miriştei şi a oricăror altor resturi vegetale, neutilizabile în alte scopuri economice ; • reducerea la minimum a numărului de treceri ale tractoarelor prin efectuarea mai multor lucrări la o singură trecere, formând agregate de maşini sau utilizând maşini multioperaţionale ; • reglarea maşinilor, mai ales a plugurilor şi celorlalte maşini de lucrare a solului, pentru realizarea de lucrări corespunzătoare calitativ ; • asigurarea presiunii în pneuri conform prevederilor tehnice pentru reducerea efectului de compresie asupra solului, respectiv a efectului de distrugere a structurii şi de tasare a solului ; • adaptarea de dispozitive speciale la tractoare şi maşini (roţi suplimentare cu zăbrele etc.) , în cazurile în care, în mod excepţional, se lucrează pe soluri excesiv de umede .

Cu privire la prevenirea poluării solului datorită acidifierii , ca urmare a aplicării de îngrăşăminte chimice cu potenţial de acidifiere , normele prevăd următoarele măsuri minime : • folosirea sortimentelor de îngrăşăminte cu azot lipsite de potenţial de acidifiere, pe solurile moderat şi slab acide ; • prevenirea acidifierii solului, în cazul folosirii pe asemenea soluri a îngrăşămintelor cu potenţial de acidifiere, prin administrarea de amendamente calcice în cantităţile necesare combaterii acidifierii, care pot fi de ordinul a 150-300 kg/ha CaCO3 ; • executarea controlului stării de acidifiere a solului, prin determinarea pH-ului şi aplicarea de amendamente calcice . Cu privire la prevenirea poluării solului datorită dereglării regimului de nutriţie din sol (exces sau carenţă) , normele prevăd următoarele măsuri minime : • realizarea şi menţinerea în primii 20 cm ai solului a unei asigurări bune cu fosfor şi potasiu ; • amendarea calcică a solurilor, astfel încât să nu se ajungă la valori pH în apă mai mari de 6,2-6,5, în scopul prevenirii carenţelor de microelemente ; • efectuarea de studii agrochimice pentru cunoaşterea stării de calitate a solurilor cu privire la macro şi microelemente şi stabilirea, pe baze ştiinţifice, a tratamentelor necesare . Cu privire la prevenirea poluării solului prin sărăturare secundară , normele prevăd următoarele măsuri minime : - menţinerea nivelului apei freatice mineralizate la adâncimile minime, în funcţie de zona climatică,prin: asigurarea bunei funcţionări a sistemului de desecare - drenaj; reducerea pierderilor prin reţeaua de irigaţi; prevenirea stagnării îndelungate a apei pe teren . - prevenirea ridicării gradului de mineralizare a apelor freatice la niveluri dăunătoare calităţii solului prin: asigurarea bunei funcţionări a sistemului de desecare - drenaj în vederea colectării şi evacuării apelor mineralizate şi a soluţiilor saline din sol şi a înlocuirii lor treptate cu apele de spălare sau irigaţie mai puţin mineralizate; irigaţii de spălare, în partea a doua de vegetaţie sau spălări profilactice, aplicate special, în afara perioadei de vegetaţie, atunci când, în anumite puncte, gradul de mineralizare a apei freatice depăşeşte limitele optime; prevenirea sărăturării secundare a solului datorită creşterii conţinutului de săruri uşor solubile pe profilul solurilor la niveluri şi adâncimi dăunătoare calităţii solurilor prin : • asigurarea bunei funcţionări a sistemului de desecare - drenaj pentru a favoriza circulaţia descendentă a soluţiilor saline din sol şi îndepărtarea din sol a sărurilor solubile, o dată cu apele de evacuare ; • irigaţii de spălare, în partea a doua de vegetaţie sau spălări profilactice, aplicate special, în afara perioadei de vegetaţie, atunci când , în anumite puncte, conţinutul de săruri solubile pe profilul solurilor limitele optime; folosirea la irigat a apei de calitate ţinând cont de însuşirile solului, culturile agricole şi faza de vegetaţie; organizarea sistemului de monitoring cu privire la calitatea solurilor şi situaţia hidrogeologică în punctele reprezentative, pentru prevenirea sărăturării secundare a solurilor din jurul perimetrelor irigate şi acumulărilor de apă, în luncile râurilor cu regim barat, prin determinarea periodică, în staţiuni pedohidrogeologice, a gradului de mineralizare a apelor freatice şi de sărăturare a solurilor, prognozarea evoluţiei intensităţii şi naturii proceselor dăunătoare calităţii solurilor, avertizarea asupra arealelor cu pericol potenţial şi indicarea măsurilor de prevenire şi combatere adecvate; reducerea la minimum a pierderilor de apă în sistemele de irigaţii; prevenirea formării crustei la suprafaţa solurilor prin executarea lucrărilor necesare la culturile prăşitoare, ca mijloc de evitare şi reducere la minimum a evaporării apei capilar-ascendente din sol; asigurarea acoperirii cât mai îndelungate a solului cu un covor vegetal dens sau resturi vegetale, pentru reducerea evaporării apei direct de la suprafaţa solului ; Cu privire la prevenirea poluării chimice , biologice şi radioactive a solului, se au în vedere: • aplicarea, ca îngrăşământ sau amendament pentru sol, a oricăror deşeuri, reziduuri sau dejecţii solide ori lichide, provenite de la orice activitate economică, numai în conformitate cu recomandările şi instrucţiunile emise de organele autorizate care, totodată, trebuie să aibă în vedere prevenirea poluării solului prin carenţe sau excese de macro şi/sau microelemente nutritive pentru plantele cultivate sau spontane şi sporirea cantitativă şi calitativă a producţiei vegetale agricole ;

• folosirea ca pesticide numai a produselor aprobate de organele autorizate, cu aplicarea acestora sub supravegherea riguroasă a organelor de specialitate, conform indicaţiilor acestora şi ţinerea la zi, pe parcele şi culturi, a evidenţei tratamentelor aplicate, a.i. metodele de folosire a pesticidelor, precum şi cantităţile aplicate, să nu aibă ca efect, imediat sau de lungă durată, poluarea solului, acumularea în sol de reziduuri dăunătoare vieţii din sol, florei şi faunei, mediului înconjurător în ansamblu ; • depozitarea, aruncarea, deversarea sau împrăştierea unor materii utile, a deşeurilor, reziduurilor sau dejecţiilor solide, lichide sau gazoase etc., care pot duce la poluarea solului sau scoaterea terenului din folosinţă, numai în zonele şi perimetrele amenajate special în acest scop şi cu respectarea cu stricteţe a reglementărilor în vigoare privind protecţia mediului înconjurător ; • întocmirea, de către fiecare unitate cu activitate economică sau socială, a evidenţei deşeurilor , reziduurilor şi dejecţiilor încă nevalorificate şi a căror degajare necontrolată poate periclita calitatea solului sau a altor elemente componente ale mediului înconjurător . Desigur, toate aceste măsuri se referă la acţiuni specifice prelucrării şi amenajării solului. În afara acestor măsuri, care pot mări capacitatea de rezistenţă şi suport a solului, un rol primordial îl au acţiunile de evitare a depozitării necontrolate a deşeurilor, emisiile de noxe şi poluanţi în apă sau aer care, implicit, au efecte şi asupra calităţii solului . Controlul emisiilor de Compusi Organici Volatili (COV) Calitatea necoresponzatoare a aerului ca urmare a poluarii este o problema serioasa de mediu in majoritatea zonelor urbane. Cea mai mare povara a poluarii se rasfringe asupra sanatatii umane. Poluarea antropogena a aerului provine de la: -surse stationare mari (industrii, centrale electrice si incineratoare municipale) -surse stationare mici (gospodarii si instalatii de incalzire mici ); -surse mobile (trafic). Dintre cei mai preocupanti poluantii pentru sanatatea umana se remarca COV. Compusii organici volatili contribuie in mod hotaritor la formarea gazului nociv - ozonul, precum si a altor oxidanti fotochimici raspunzatori pentru formarea“efectului de sera”respectiv incalzirea globala a Terrei. Cei mai reprezentativi compusi organici volatili (eteri de petrol, benzen, acetona, esteri, fenoli, sulfura de carbon, acestea fiind cunoscute si sub numele de hidrocarburi) sunt continuti de produsele petroliere, solventi organici si solventii din agentii de spalare. Sursele de emisii de COV din atmosfera sunt clasificate in : • surse naturale - emisiile biogene de la plante si arbori • surse mobile- emisiile din trafic • sursele stationare de poluare: procesele industriale ,in care se ard combustibili (pacura, lemn),de compostare a gunoaielor menajere si industriale, rafinariile de petrol ,transportul si depozitarea de benzina si uleiuri(statii de benzina),industria chimica de sinteza(industria de obtinere a produselor anorganice cu generare de sulfura de carbon, hidrogen sulfurat, uzine de producere produse organice cum ar fi coloranti, produse farmaceutice, mase plastice, pesticide cu generare de hidrocarburi, solventi, eter, alcooli, fenoli), spalatoriile in uscat, tipografiile, vopsitoriile si alte domenii care utilizeaza solventi organici. Impactul emisiilor asupra sanatatii umane depinde de amplasarea si dispersia poluarii; emisiile de la sursele stationare mari, situate adesea la distante mari de centrele urbane dens populate se disperseaza in straturile inalte ale atmosferei, in timp ce gospodariile si traficul emit la nivele apropiate de sol, in zone dens populate. Drept urmare, sursele mobile si cele stationare mici contribuie mai mult la concentratiile poluante urbane si la efectele sanitare ce decurg din acestea, decat indica contributia lor la emisiile totale. Impactul COV asupra factorilor de mediu si sanatatii umane Dupa numeroase verificari, se considera ca COV (compusi organici volatili) pot provoca anumite maladii cancerigene umane; de asemenea, acestea sunt responsabile pentru o varietate de probleme de sanatate acuta, ca de exemplu, iritatii ale ochilor, nasului, dereglari respiratorii, scaderea rezistentei generale a organismului.

Cei cu boli pulmonare sau cu sisteme imunitare deteriorate si cei intre doua varste pot fi in mod particular afectati de acest poluant. Folosirea formaldehidelor la fabricarea unor parti componente ale mobilei din cladiri-locuinte - face din acestea un poluant foarte puternic. Alti compusi organici volatili, comuni in orice casa, include benzene, provenite din fumul de tigara si percloretilene emise la spalarea in uscat a imbracamintii; vopselele si lacurile, inclusiv unii compusi de spalare sunt de asemenea, poluanti periculosi. Efectele acestor poluanti asupra plantelor : modalitatea de actiune consta in cloroza (decolorare , culoare palida sau galbuie , patare), plasmoliza (inmuierea frunzelor si a ramurilor tinere), tulburari de crestere (generale sau partiale).Efectele inregistrate asupra animalelor : in conditii naturale provoaca iritatii la animalele domestice, iar in conditii experimentale se observa o serie de modificari in diferite organe, reducerea consumului de oxigen si accelereaza formarea tumorilor pulmonare .Prezenta in atmosfera a compusilor organici volatili in anumite cantitati poate crea un mediu diferit de cel natural prin modificarea ansamblului micro climatic, producand reducerea vizibilitatii , reducerea radiatiilor UV protectoare . Masuri de ameliorare a mediului Un control riguros al poluantilor contribuie la o buna protejare a mediului. Cea mai buna cale de reducere a poluarii este in primul rand prevenirea ei. Tehnicile de prevenire a poluarii aflate la indemana pot fi clasificate in: • reducerea la sursaș • reciclarea si refolosireaș • practicile imbunatatite de exploatare. Prima tehnica de prevenire a poluarii – reducerea la sursa- cuprinde inlocuirea produselor chimice si variantele de modificare a procesului care pot reduce sau elimina folosirea de substante vatamatoare si producerea de reziduuri nocive legate de aceasta precum si eliminarea altor degajari in mediu. Reducerea la sursa cuprinde si imbunatatirile tehnologice si modificarile de proces care reduc sau elimina generarea de reziduuri, evacuarile la inaltime efectuate in vederea diluarii impuritatilor evacuate din cosurile industriale inainte de a reveni la sol , indepartarea sursei de centrele populate , epurarea gazelor –retinerea impuritatilor din gazele evacuate prin instalatii adecvate de poluare . Cea de a doua metoda de prevenire a poluarii – reciclarea si refolosirea-reintroduce un deseu in procesul de fabricatie ca materie prima. Cea de-a treia metoda –procedeele de exploatare imbunatatite care au la baza modificarile in fabricarea produselor conducand la reducerea producerii deseurilor. Standardele de calitate a aerului au ca scop evitarea atingerii unor nivele vatamatoare ale poluantilor din aer. Standardele de emisie sunt legate de poluantii care provin din surse specifice –cum sunt cosurile de fum industriale si sistemele de esapament ale autovehiculelor – si specifica concentratiile de poluant admise in punctele de evacuare. Standardele de calitate a aerului (ambientale) au in valoare calitatea generala a aerului dintr-o comunitate sau zona industriala si specifica care sunt concentratiile de poluant admise in astfel de zone.Standardele de emisie permit identificarea surselor specifice de poluare a aerului si stabilirea actiunilor corective.Standardele ambientale sunt definite cu limite de securitate adecvata pentru a evita daunele produse fiintelor umane si mediului. Standardele de calitate a aerului sunt subimpartite adesea in standarde primare si secundare. La standardele primare sunt stabilite si termenele de conformare.Standardele secundare se refera la efectul asupra mediului si urmaresc sa protejeze bunastarea umana generala sau pe termen lung. Ele sunt legate de aspectele de vizibilitate ,sol, apa ,vegetatie, animale domestice, animale salbatice,materiale, proprietati, transporturi, economie si pot fi atinse intr-un ritm mai relaxat. Variante eficiente de combatere a poluarii Impactul emisiilor de la surse stationare mari de poluare poate fi redus prin: alegerea amplasamentului departe de zonele populate; folosirea combustibililor curati:gaze naturale si carbunii cu continut scazut de sulf si cenusa; aplicarea unor tehnologii perfectionate care nu genereaza poluanti si a unor instalatii de prevenire a poluarii; instalarea unor tehnologii de tratare la “capat de conducta” mai coresponzatoare(filtre,etc.); recuperarea si valorificarea substantelor reziduale utilizabile.

Impactul emisiilor legate de trafic poate fi atenuat prin: devierea traficului din zonele dens populate; conversia vehiculelor cu consum mare, pe carburanti mai curati-folosirea spre exemplu a combustibililor alternativi in locul benzinei: metanolul, etanolul, gazul natural compresat; imbunatatirea intretinerii autovehiculelor; instalarea de dispozitive de depoluare catalitica. Aceste masuri de prevenire si control a poluarii atmosferei cu COV sunt incluse in : - H.G. nr. 699/2003 ce prevede stabilirea unor masuri pentru reducerea emisiilor de COV datorate utilizarii solventilor organici in anumite activitati si instalatii - H.G. nr. 568/2001 ce prevede stabilirea cerintelor tehnice pentru limitarea emisiilor de COV rezultati din depozitarea , incarcarea , descarcarea si distributia benzinei la terminale si la statiile de benzina - Ordinul nr. 462/1993 ce cuprinde norme de limitare preventiva a emisiilor de poluanti in atmosfera - Ordinul nr. 592/2002 cuprinde Normativul care stabileste valorile limita , a valorilor de prag , a criteriilor si metodelor de evaluare a anumitor poluanti in aerul inconjurator. O ALTĂ SURSĂ DE POLUARE PROVENITĂ CA URMARE A ACTIVITĂŢII URBANE ŞI CE AFECTEAZĂ ÎN MOD VIZIBIL NATURA ESTE CEA A DEŞEURILOR MENAJERE ŞI INDUSTRIALE În prezent cantitatea acestor deşeuri a atins nivelul cel mai ridicat datorită atât creşterii populaţiei şi agenţilor economici, cât şi creşterii şi diversificării activităţilor urbanistice. Principala problemă în cazul deşeurilor o constituie modul lor de gospodărire(generare,incinerare, reciclare, refolosire). De altfel, semne privind considerarea dezvoltării deşeurilor au şi apărut sub forma scăderii ritmului de generare, sporirea nivelului de reciclare şi, respectiv, de incinerare a deşeurilor.

Industrializarea şi dezvoltarea economică au dus nu numai la creşterea cantităţii de gunoi, dar şi la schimbări în structura lui. În timp ce hârtia şi cartonul rămân componenta principală a deşeurilor menajere în ţările dezvoltate (între 15‑40% din greutatea totală a acestora), se constată apariţia altor categorii importante de deşeuri. Astfel, aluminiul, masele plastice şi alte substanţe relativ noi le înlocuiesc tot mai mult pe cele tradiţionale: sticla, oţelul, fibrele sintetice. În ultimele două decenii, aproape toate ţările dezvoltate au ajuns la concluzia că datorită cantităţilor enorme şi a caracteristicilor gunoaielor produse, aruncarea lor pe terenurile virane sau deteriorate devine nesatisfăcătoare ca metodă de depozitare. Toate aceste terenuri au scurgeri ce favorizează pătrunderea în pânza freatică a substanţelor toxice antrenate de apa ploilor. Arderea gunoiului nu este un proces curat. Se produc tone de cenuşă toxică şi poluează atmosfera. Combustia materialelor la temperaturi ridicate duce la ruperea legăturilor chimice care eliberează o serie de substanţe toxice. Acestea pot polua aerul atmosferic sau pot fi luate de apa de ploaie şi transportate în pământ, către pânza freatică. Instalaţiile de incinerare eliberează în atmosferă oxizi de sulf şi de azot, dioxili şi furani (substanţe extrem de toxice, suspectate a cauza cancer şi defecte genetice), metale grele (plumb, cadmiu, mercur). O altă formă de poluare o reprezintă apa cu care se răceşte cenuşa fierbinte: apa devine în mod inevitabil contaminată cu substanţe acide şi pune probleme deosebite pentru depozitare, dacă nu se poate reutiliza. Deşi multe instalaţii sunt de tip energetic, cantitatea de energie produsă este cu mult mai mică decât cea necesară pentru elaborarea materialelor care se incinerează.

De exemplu, prin reciclarea hârtiei se poate economisi de cinci ori mai multă energie decât se poate obţine prin incinerarea ei; în cazul polietilenei, prin reciclare se economiseşte aproape de două ori mai multă energie decât prin incinerare. Prin urmare, managementul deşeurilor menajere şi industriale presupune dezvoltarea cât mai multor opţiuni: reducerea surselor (deci evitarea acelor procese care conduc la producerea deşeurilor), reutilizarea directă a produselor reziduale, reciclarea, incinerarea cu recuperarea energiei înglobate şi, numai ca ultimă soluţie, gropile de gunoi. Deşi guvernele prevăd programe şi bugete pentru reciclarea deşeurilor menajere şi industriale, după un recent studiu realizat în SUA, 18 state din nord‑est şi vestul mijlociu al SUA, vor cheltui de 8‑10 ori mai mult pentru instalaţiile de incinerare decât pentru reciclare în următorii cinci ani. Din mulţimea activităţilor caracteristice oraşului, nu trebuie uitată cea turistică, care prin acţiunile de agrement şi recreare contribuie în măsură mai mică sau mai mare la distrugerea naturii. Din nefericire, turismul, ca activitate de bază pentru anumite oraşe de profil, a condus în final la distrugerea lor. Aceasta se materializează printr‑un flux continuu de turişti, extinderea căilor de acces, schimbarea profilului oraşului dintr‑un turistic într‑unul industrial sau agricol care, în consecinţă, au condus la artificializarea zonelor naturale. Ca o concluzie, dezvoltarea anarhică a oraşelor, care să nu ţină cont de necesităţile şi trebuinţele omului poate să ducă, în cele din urmă la distrugerea umanităţii. Depinde numai de om, de voinţa sa dacă aceasta se va întâmpla sau dacă el îşi va schimba modul de a gândi despre localitatea sa, despre societatea în care trăieşte. Principiile specifice activitatii de gestionare a deseurilor de ambalaje: Activitatea de gestionare a ambalajelor si deseurilor de ambalaje are la baza principiile generale prevazute in O.U.G. nr. 78/2000 privind regimul deseurilor , aprobata cu modificari si completari prin Legea nr. 426/2001. Principiile specifice activitatii de gestionare a deseurilor de ambalaje sunt: • prevenirea producerii de deseuri de ambalaje; • reutilizarea ambalajelor; • reciclarea deseurilor de ambalaje; • alte forme de valorificare a deseurilor de ambalaje care sa conduca la reducerea cantitatilor eliminate prin depozitare finala. Valorificarea deseurilor de ambalaje este inclusa prinicipiilor generale care stau la baza gestionarii grupelor de deseuri industriale reciclabile ( deseuri metalice feroase, neferoase , deseuri de hartii-cartoane, deseuri de sticla, mase plastice, cauciuc , textile ) precizate in O.U.G. nr. 16/2001 , aprobata cu modificari si completari prin legea nr. 465/2001 , acestea fiind: • utilizarea numai a acelor procedee de gestionare a deseurilor industriale reciclabile care nu constituie un risc pentru sanatatea populatiei si pentru mediul inconjurator; • poluatorul plateste; • responsabilitatea producatorului; • utilizarea celor mai bune tehnici disponibile, fara antrenarea unor costuri excesive. Legislatia nationala in domeniul stabileste ca principiile privind gestionarea ambalajelor si a deseurilor de ambalaje sunt valabile pentru toate ambalajele introduse pe piata, indiferent de materialul din care au fost realizate si de modul lor de utilizare in activitatile economice, comerciale, in gospodariile populatiei. Recuperarea , valorificarea si reciclarea ambalajelor si deseurilor de ambalaje: In contextul Directivei 94/62/EC , transpusa in legislatia romaneasca prin H.G. nr. 349/2002 privind ambalajele si deseurile de ambalaje , este esential ca toti cei implicati in producerea, folosirea, importul sau distribuirea de ambalaje si produse ambalate sa constientizeze ca ambalajele devin deseuri , sa accepte ca sunt responsabili pentru ele si sa actioneze, dupa caz, pentru recuperare, valorificare si reciclare in conformitate cu principiile specifice de gestiune ale acestora.

Principiile privind gestionarea ambalajelor si deseurilor de ambalaje sunt valabile pentru toate ambalajele introduse pe piata, indiferent de materialul din care au fost realizate si de modul lor de utilizare in activitatile economice, comerciale, in gospodariile populatiei sau in orice alte activitati, precum si toate deseurile de ambalaje care nu mai corespund scopului pentru care au fost fabricate , indiferent de modul de generare, de recuperare, de reciclare sau de valorificare. In acest sens sunt stabilite obligatiile ce revin agentilor economici , consiliilor locale pentru managementul ambalajelor si deseurilor din ambalaje , in spiritul H.G. nr. 349/2002 , cu aplicarea principiilor enuntate anterior: • conformarea in standardele europene armonizate ori standardele nationale; • limitarea concentratiei de plumb , cadmiu , mercur si crom hexavalent prezente in ambalaje; • utilizarea sistemului de marcare si identificare pentru ambalaje in vederea imbunatatirii activitatilor de recuperare si reciclare a deseurilor de ambalaje; • ambalajele sa corespunda unor utilizari multiple; • etichetarea cu sintagma “ambalaj reutilizabil” • primirea ambalajelor la schimb sau returnarea cumparatorului a valorii acestuia cand utilizeaza sistemul depozit Indeplinirea obiectivelor privind recuperarea si reciclarea deseurilor de ambalaje pana in anul 2010, constand in: recuperarea a 50% din greutatea deseurilor de ambalaje si reciclarea a 25% din greutatea de ambalaj continute in deseurile de ambalaj recuperate, cu un procent de 15% din greutatea fiecarui tip de material de ambalaj Recuperarea si reciclarea deseurilor de ambalaj se realizeaza de catre agentii economici in doua moduri: individual , utilizand resurse propri si prin transferarea acestei responsabilitati pe baza de contract catre un agent economic legal constituit. Stimularea activitatii de management a ambalajelor si deseurilor de ambalaje: O activitate mnageriala buna in domeniu gestiunii ambalajelor si deseurilor de ambalaje se reflecta in starea calitatii mediului. Realizarea obiectivelor de recuperare –reciclare stabilite in Anexa nr.4 din H.G. nr. 349/2002 , etapizat pana in anul 2010, determina refacerea cadrului natural si mentinerea calitatii mediului la nivelul cerintelor europene.
Tabelul 3. Etapizarea obiectivelor de recuperare si reciclare pe perioada 2002 – 2010
Anul 2003 2004 2005 2006 2007 2008 2009 2010 Recuperare *) 2,0 % 5,0 % 10,0 % 17,0% 25,0 % 34,0 % 43,0 % 50,0 % Reciclare **) 0,5 % 2,0 % 3,5 % 5,0 % 8,0 % 12,5 % 18,5 % 25,0 %

*) procent din greutatea deseurilor de ambalaje **) procent din greutatea totala a materialelor de ambalare continute in deseurile de ambalaje recuperate , cu un procent minim de 15% din greutatea fiecarui tip de material de ambalare.

Pentru a determina o mai buna preocupare manageriala in domeniu gestiunii ambalajelor si deseurilor de ambalaje, un rol important il are aplicarea principiilor “ poluatorul plateste ” si “responsabilitatii producatorului” . Actuala legislatie in domeniu stabileste sursele de constituire a Fondului pentru mediu , destinat in special pentru realizarea proiectelor prioritare de protectie a mediului, precum si sanctiuni contraventionale pentru incalcarea atributiilor din activitatea de gestionare a ambalajelor si deseurilor de ambalaje. Fondul pentru mediu , potrivit Legii nr. 73/2000 avea printre sursele de constituire : o cota de 3% din valoarea ambalajelor comercializate de producatori si importatori , cu exceptia celor utilizate pentru medicamente , pentru activitati desfasurate in perioada 7 iunie 2002 – 2003.

Pentru a stimula direct reducerea poluarii mediului cu deseuri de ambalaje , prin O.U.G. nr. 86 / 2003 de modificare a Legii nr. 73/2000 privind Fondul pentru mediu , s-a stabilit ca obligatie de plata 10.000 lei/Kg din greutatea ambalajelor introduse pe piata nationala de producatorii si importatorii de bunuri ambalate , cu exceptia celor utilizate pentru medicamente. Aceasta suma se va plati numai in cazul neindeplinirii obiectivelor anuale de valorificare si reciclare prevazute de H.G. nr. 349/2002 , plata facandu-se pe diferenta dintre obiectivele anuale prevazute in acesta Hotarare si obiectivele realizate efectiv de agentii economici care introduc pe piata bunuri ambalate. Sanctionarea contraventiilor: se realizeaza conform art. 26 din H.G. nr. 349/2002 privind gestionarea ambalajelor si deseurilor de ambalaje; Constituie contraventii urmatoarele fapte si se sanctioneaza astfel: a) nerespectarea prevederilor de selectare si predare a deseurilor de ambalaje agentilor economici specializati in colectarea deseurilor de la populatie , cu amenda de la 500.000 lei 1.000.000 lei; b) nerespectarea masurilor privind recuperarea ambalajelor reutilizabile cu amenda de la 5.000.000 lei la 10.000.000 lei ; c) nerespectarea masurilor privind utilizarea si reutilizarea eficienta a ambalajelor cu amenda de la 20.000.000 lei la 40.000.000 lei; d) neprimirea ambalajelor reutilizabile la schimb sau returnarea contravalorii cand se utilizeaza sistemul depozit cu amenda de la 30.000.000 lei la 60.000.000 lei; e) neinformarea autoritatii centrale de mediu cu privire la planurile de informare, de recuperare si cantitatile de ambalaje si deseuri de ambalaje gestionate cu amenda de la 40.000.000 lei la 80.000.000 lei; f) nerespectarea cerintelor ce trebuie indeplinite la introducerea pe piata si de neinformare a autoritatii centrale de mediu privind modificarea informatiilor transmise anterior , cu amenda de la 80.000.000 lei la 100.000.000 lei Ordonanta de Urgenta nr. 86/2003 stabileste sanctionarea contraventiei privind neplata obligatiei la Fondul pentru mediu cu amenda de la 10.000.000 lei la 20.000.000 lei pentru persoane fizice si de la 100.000.000 lei la 500.000.000 lei pentru persoane juridice.

Concluzii: 1. Mediul înconjurator are de suferit din cauza diferitelor mărfuri pe care noi le cumpăram, din cauza efectelor pe care le produc direct sau indirect prin depozitarea lor ulterioara la haldele de deşeuri. De aceea putem contribui fiecare la protejarea mediului înconjurator şi prin felul în care ne facem cumpăraturile, aşadar: - alegeţi produse care sunt ambalate în materiale biodegradabile, cum este hârtia sau cartonul; - când cumpăraţi produse de cosmetică sau pentru curăţenie sub forma de spray-uri verificaţi ca acestea să nu conţina substanţe care afectează stratul de ozon din atmosferă. Astfel, sunt de evitat cele care conţin substanţa însemnata cu CFC; - alegeţi produse confecţionate din materiale naturale. Este de preferat un penar din piele unuia din plastic, creioanele colorate - cariocilor, stiloul cu cerneală - pixurilor, încălţămintea din piele sau textile - celei din materiale sintetice. 2. Pentru prevenirea poluării sunt necesare activităţi de colectare, sortare şi anihilare, deoarece resturile menajere conţin şi deşeuri nealimentare (cca. 70-75%: sticlă, carton, hârtie, materiale plastice, metale) unele neregenerabile. 3. În mediul urban din ţara noastră ar trebuie să se opteze, în principiu, pentru preselectare la domiciliu a substanţelor utile, care asigură o recuperare, revalorificare maximă şi care ar reduce volumul de transport şi poluare a mediului. Aceasta presupune crearea unui sistem de stimulente materiale, dar şi penalităţi pentru populaţie, sistem inexistent la ora actuală. 4. Dezvoltarea societăţii precum şi dezvoltarea industrială impun o utilizare din ce în mai intensă a energiei electrice şi deci o extindere largă a instalaţiilor de transpot, distribuţie şi utilizare a energiei electrice. Deosebitele avantaje determinate de folosirea energiei electrice sunt însoţite însă şi de unele efecte negative asupra organismelor vii şi asupra mediului ambiant. Cunoaşterea acestor efecte şi adoptarea de măsuri pentru limitarea influenţelor negative reprezintă una dintre preocupările importante ale specialiştilor în domeniu, dar şi a societăţii în general. 5. Constituirea Fondului pentru mediu si sanctionarea contaventiilor determina cresterea calitatii manageriale in activitatea de gestionare a ambalajelor si deseurilor de ambalaje cu efecte benefice in refacerea si mentinerea cadrului natural.

BIBLIOGRAFIE:

1. Florina BRAN – Probleme economice şi riscuri economice; 2. Lester BROWN – Probleme globale ale omenirii , Editura Tehnică, Bucureşti, 1997; 3. * * * – Economia , nr. 1-2/1997; 4. * * * – Economie şi administraţie locală , nr. 1/1998.; 5.www.ecomagazin.ro/urbanismul-si-efectele-lui-asupra-mediului; 6. www.apmvn.ro/?p=119 7.Radulescu H – Poluarea si tehnici de depoluare a mediului, Ed.Eurobit, Timisoara, 2003;

You're Reading a Free Preview

Download
scribd
/*********** DO NOT ALTER ANYTHING BELOW THIS LINE ! ************/ var s_code=s.t();if(s_code)document.write(s_code)//-->