P. 1
istoria religiilor 1

istoria religiilor 1

|Views: 76|Likes:
Published by chocolate301

More info:

Published by: chocolate301 on Nov 26, 2011
Copyright:Attribution Non-commercial

Availability:

Read on Scribd mobile: iPhone, iPad and Android.
download as DOC, PDF, TXT or read online from Scribd
See more
See less

12/03/2012

pdf

text

original

Institutul Teologic Adventist Curs de Istoria Religiilor Lect. Univ. dr.

Traian Aldea

Istoria religiilor
Cursul I.

Termeni şi definiţii despre Istoria Religiilor
1.1.0 Introducere în istoria religiilor
Istoria religiilor este un subiect la limita dintre religie, filosofie şi istorie, fiind studiată deopotrivă de fiecare dintre aceste discipline. În general este un studiu laic prin care se doreşte să se cunoască ce s-a petrecut din punct de vedere religios de-a lungul istoriei. Privită şi studiată din exterior, viaţa religioasă nu poate fi înţeleasă pe deplin, nu are nici un sens. Din acest motiv institutele telogice au inclus şi un curs de istoria religiilor, iar marii istorici din domeniu au fost devotaţi şi ataşaţi unei religii. Practic, acest curs îşi propune să definească principalii termeni din domeniul vieţii religioase, să studieze principalele sisteme religioase şi să ofere un cadru general pentru fiecare mare religie din antichitate până la desfiinţarea Imperiului Roman. Există diferite abordări ale acestui subiect, de la gânditorii ateişti şi până la scriitorii profund religioşi, fiecare având propia sa interpretare şi explicaţie. Vom prezenta diferite şcoli de gândire, dar vom urma linia de dezvoltare a religiilor conform şcolii de gândire istorico-profetice, bazată pe relatarea biblică, pe dovezile istorice şi pe tema marei lupte între Hristos şi Satana. Religia este preocuparea în legătură cu supranaturalul, efortul de a pătrunde dincolo de inteligibil şi posibil. Religia este preocuparea despre divinitate, recunoaşterea unor forţe divine, faţă de care se manifestă teamă, adoraţie, dependenţă. Religia s-a mai definit şi ca lumea misterului, a necunoscutului şi a neînţelesului. Istoria religiilor este una din cele mai vechi ştiinţe din sistemul religiologiei. Prin aceasta se încearcă se se explice cum s-au constituit şi s-au răspândit religiile în lume. Orice act religios are două componente: unul veşnic şi altul uman. Elementul etern, sau sacru este transcedental, atemporal. Istoria religiilor este studierea şi înregistrarea în timp a evoluţiei ideii de sacru, a modului în care se manifestă şi este înţeles divinul de la o epocă la alta, de la un popor la altul şi în diferite spaţii culturale. Istoria religiilor este o ştiinţă foarte veche. Herodot, părintele istoriei poate fi asociat şi cu studiul religiilor lumii. El a adunat multe informaţii despre religiile popoarelor antice, nu numai ale gecilor, dar şi ale egiptenilor, popoarele Orientului Mijlociu. Strabon, Diodor din Sicilia şi Plutarh au continuat să adune material şi să scrie despre religiile popoarelor antice. Iulius Cezar va descrie pe larg religia galilor în lucrarea De bello gallico, iar Tacit pe cea a germanilor în lucrarea, Germania. Primi apologeţi creştini şi părinţi ai bisericii, care au avut diloguri aprinse cu părătorii păgânismului, ne oferă multe amănunte despre religiile din primele

1

secole ale erei creştine, dintre aceştia enumerăm: Iustin Martirul, Minicius Felix, Taţian, Clement Alexandrinul. După perioada antică nu a mai existat preocupare pentru istoria religiilor, abia la începutul epocii moderne au apărut noi cercetători şi scriitori. Dimitrie Cantemir a fost unul dintre aceştia prin lucrarea „Sistemul sau întocmirea religiei mahomedane”. Unul dintre cei ai cunoscuţi specialişti în domeniu a fost Mircea Eliade, care a scris multe cărţi, dintre care cea mai cunoscută este „Istoria credinţelor şi ideilor religioase”. Trei evenimente principale au constituit preocuparea omului din cele mai vechi timpuri: naşterea, supravieţuirea şi moartea, de aceea practicile religioase ale omului se ocupă cu supravieţuirea prin naştere, prin procurarea existenţei şi prin nemurirea sufletului după moarte. Primele forme de religie, care pot fi deduse din descoperirile arheologice sunt cele legate de moarte şi înmormântare. Îngroparea decedaţilor în preajma casei, sau chiar în podeaua casei (copiii), hrană, obiecte şi chiar calulul de luptă puse alături de decedat în mormânt, sugerează cu tărie credinţa în nemurirea sufletului. Primele forme de mormânt au fost „dolmenul”, o movilă de pietre ridicate peste locul înmormântării. Se întâlnesc astfel de dolmen-uri în Palestina şi pe locuri întinse din Europa, inclusiv în ţara noastră. Ele aparţin perioadei megalitice (epoca sfidării) din mileniul III, dar au o întindere şi mai mare. Religiile antice s-au dezvoltat ca entităţi naţionale şi locale, fără a se cunoaşte o dimensiune universală a divinităţii. Ele nu au avut nimic cu „cartea şi revelaţia”, nu au fost „religia cărţii”, acest aspect l-a avut numai religia iudeilor, care a fost universală (un Dumnezeu universal, revelată şi a avut o carte sfântă).

1.2.0 Definirea termenilor
1.2.1. Religie. Sunt sute de definii ale religiei, care mai de care mai interesante şi ciudate. Cuvântul „religie”, transliterat în toate limbile, provine din latinescul religare care însemnează legătură, a lega. - Astfel religia se defineşte ca o legătură dintre Dumnezeu (divin) şi om. - Alţii socotesc că termenul provine din relego care însemnează a reuni, a te apropia de sacru. - De asemenea poate deriva din verbul francez relinquere cu senul de a părăsi, a abandona, religia presupunând o adandonare a stării impropii, profane, iluzorii şi îndreptarea spre sacru. 1.2.2. Definiţii ale marilor personalităţi religioase: - Cicero (106 – 43 î. Hr.) Religia este îndeplinirea datoriei faţă de zei. - Augustin (354 – 430) „De vera religione” este unirea omului cu Creatorul prin iluminarea lăuntrică. Adevărata religie este adorarea unicului şi adevăratului Dumnezeu. Adorarea este trăirea mistică în comuniune, astfel, treptat religia capătă sensul de viaţă monastică. - Toma d’Aquino (1225 – 1274) este credinţa care îndeamnă la adorarea lui Dumnezeu, legătura sufletului cu Dumnezeu, o motivaţie lăuntrică care ne îndeamnă să-l adorăm pe Dumnezeu. - Calvin vedea în regilie o pietate înăscută, recunoaşterea lui Dumnezeu. - Hugo Grotius Religia este un sistem de idei şi practici pentru aducerea lui Dumnezeu în puritatea inimii şi sinceritatea vieţii personale.

2

- Schleiermacher susţinea că religia nu este nici gândire, nici acţiune, ci o contemplare intuitivă şi un sentiment. Religia este simţământul dependenţei absolute de urzitorul nevăzut al destinului nostru însoţit de dorinţa constantă de a fi în relaţii armonioase cu el. - Mircea Eliade Religia nu este o disciplină, precum filosofia, ori un grup de discipline conectate între ele, precum ştiinţele sociale, ci un aspect universal al existenţei omeneşti ce conţine un mănunchi de interese ce-i sunt unice, însă care, în acelaşi timp pătrunde în cele mai multe domenii de interes relativ în ceea ce este omenesc.” 1.3.0. Teorii referitoare la religie şi religiozitate a. Şcoala mitologică: Fraţii Grimm, Max Muller, Durkehim. Prin compararea mitologie din marile religii ale lumii, au ajuns la concluzia că aceasta reprezintă o divinizare a fenomenelor cereşti (tunete, furtuni, soarele, luna, stelele...) Oamenii nu au înţeles şi nu au putut explica aceste fenomene, de aceea le-au personificat, astfel au apărut basmele (mituri). La început această personificare era doar o metaforă, dar mai târziu a devenit ad literam. b Şcoala antropologică: Edward Tylor, H. Spencer, J. Lubbock. Aceşti au ajuns la concluzia că zeii reprezintă întruchiparea dorinţelor oamenilor. Ei au interpretat fiinţa umană pe cele două planuri: materie şi spirit. Omul are acest „alter ego”, care este sufletul (anima) care este independent de corp, supravieţuieşte, circulă, trece prin diferite alte corpuri, transmigraţie. Religia este credinţa în aceste suflete. Aceasta este religia animistă, credinţa în spiritele munţilor, apelor, animalelor, strămoşilor. Fetişismul credea că aceste spirite se întrupează în obiecte. Propietarul acelui obiect avea o putere magică, de aici rezulta magia, vrăjitoria. Mai departe s-a ajuns la talismane, pietre sacre, obiecte făcătoare de minuni. Icoanele aparţin tot acestei categorii, care este o reprezentare artistică a divinită.ţii. 1.3.1. Manifestarea intelectuală a religiei: Religia este explicarea unei realităţi neexplicabile ştiinţific, devenind astfel o completare a ştiinţei, a cunoaşterii. Ştiinţa explică doar realităţile înconjurătoare, religia le explică pe cele transcedentare. Transcedentarul se situlează dincolo de limitele cunoaşterii experimentale. Meditaţia transcedentală propune tehnici prin care putem pătrunde dincolo de cunoaşterea obişnuită. Religia afirmă posibilitatea de a pătrunde în lumea transcedentală, de dincolo, trăind experienţa sacrului. Susţinătorii acestui concept nu fac nici o deosebire între religie şi credinţă. Religia ar fi un efort intelectual, ca şi ştiinţa, dar cu scopul de a cunoaşte un domeniu inaccesibil prin mijloacele obişnuite ale ştiinţelor. Tot intelectualiste sunt şi aprecierea religiei şi a religiozităţii ca manifestare a dorinţei omului de a cuprinde idealul, de a găsi înţelegerea şi împăcarea. Filosoful antic Aristotel a făcut această împărţire: fizica se ocupă cu fenomenele naturale şi legile lor, care pot fi studiate, învăţate şi aplicate, iar meta-fizica se ocupă cu acele aspecte care nu pot fi cuprinse de cercetarea obişnuită. Cu acest subiect se ocupă filosofia (în perioada clasicismului antic, şi teologia în perioada medievală). În antichitatea veche nu se cunoşteau aceste subîmpărţiri iar religia era aspectul cel mai înalt al preocupărilor omului. a. Aspectul afectiv, principalul deschizător de drumuri a acestui concept a fost teologul şi filosoful Schleiermacher. Esenţa religiei, susţinea el, constă într-un sentiment de dependenţă absolută faţă de Dumnezeu. Viaţa religioasă nu se bazează pe concepţiile care le ai despre Dumnezeu, nici pe ceea ce faci, ci doar pe ceea ce simţi, pe emoţii. Religia ar fi astfel o stare

3

înăscută la oameni, „homines religiosi”., care din naştere rămân religioşi, aceasta ar fi o caracteristică propie fiinţei umane. Mistica este încercarea de a realiza legături directe între sufletul omului şi Dumnezeu prin revelaţie, ascetism, extaz, meditaţie, ajungând până la contopirea celor două naturi. Pe această teorie s-a dezvoltat isihastru: Omul intră în contact cu Dumnezeu pe o cale mistică, ascunsă, sau prin revelaţie directă. Sufletul omului are o calitate mistică naturală, înăscută. b. Aspectele practice ale religiozităţii - Religia este un anumit comportament specific omului credincios. Prin religie se înţelege un sistem de practici, ritualuri şi ceremonii în legătură cu sacru, sau un anumit comportament specific omului credincios. Aspectul pragmatic al religiei era văzut în capacitatea acesteia de a consolida structurile sociale şi de a împiedica haosul. Pentru Kant religia consta în cunoaşterea şi respectarea poruncilor divine, „religia este regula de morală în legătură cu Dumnezeu ca leguitor.” Religia este privită ca un principiu după care ne călăuzim cu un rol de a regla personalitatea umană şi relaţiile acestuia în societate. Iacov 1,27 oferă o definiţie practică a religiei: „Să cercetăm pe orfani şi pe văduve...şi să te păzeşti neîntinat în lume.” Isus ne spune că „viaţa veşnică (religia) constă în a cunoaşte pe Dumnezeu şi pe Isus Hristos.” (Ioan 17,3) E.G.White declară: „Adevărata religie este o izvor din care pornesc izvoarele bunăvoinţei, dragostei şi a sacrificiului de sine... Un creştin este un bărbat şi o femeie asemeni lui Hristos, care este activ în slujirea Sa şi prezent în fapte bune, prin a cărui acţiune aduce încurajare pentru alţii. Religia nu constă numai în fapte ci în fapte religioase (lucrători religioşi). ... Un creştin este acel om prin care Dumnezeu poate acţiona, aşa încât el să ţină căile Domnului pe pământ şi să descopere voinţa Sa oamenilor.” Comemtarii AZS la Iac.1,27

1.4.1. Sacru
a. Sacru este esenţa transcedentală a fenomenului religios, include supranaturalul şi divinul, care se detaşează de formele istorice. Latinescul Sacer, înseamnă sfânt, venerat, divin, interzis. Sacrul este ceea ce se bucură de un respect deosebit, este ceva rezervat, pus deoparte. Există şi un sacru neregios, monştrii sacrii, foc sacru, personalităţi din viaţă... În religie sacru există în transcendental, este intangibil şi inviolabil. Există multe categorii polare: bine – rău; frumos – urât; dar sunt restrânse la un domeniu, precum cel artistic, moral. Doar categoria: sacru – profan împartea întreaga lume, reală sau ireală în două categorii fundamental opuse. Sacrul este ceva separat, interzis, greu de definit, adevăraţii credincioşi îl simt şi îl trăiesc. Un sociolog spunea: „Este ceva ce este superior şi exterior individului, întâlnirea omului cu o realitate care îl transcede”. Religia este doar administrarea sacrului şi nu sacru însuşi. Ceea ce este sacru este superior ca demnitate şi putere. Omul nu este sacru, este inferior şi dependent de sacru. Sacrul are particularitatea de a fi venerat, stimat, devoţiune până la extaz. Sacrul reprezintă universul unei lumi desăvârşite, depline şi perfectă. b. Tabu este o formă primitivă de manifestare a sacrului, adică manifestarea unor interdicţii între profan şi sacru. Când o persoană deţine o putere sacră, iar un proan trebuie să se ţină la distanţă de el, atunci aceea persoană este tabu. Un şef de trib poate fi tabu, un

4

dar este obiectivul final al credinciosului (Ef. În cadrul religiei maturizate. secular şi evoluţionist. Daniel 10. numele lui Dumnezeu este sfânt. aşa se comportă omul religios în diferitele lui forme şi în diferite etape ale istoriei. Prin tremendum se înţelege un sentiment care crează respingere. dominată de magic. p. lucrarea sa. Persoana în cauză se mnifestă printr-o stare de extaz. 4. Spiritual şi firesc În prezentările de mai sus am văzut analiza savantă a fenomenului religios făcută de pe poziţia cercetătorului neutru. iubire. 1. care presupune intervenţie divină. Un astfel de echilibru dintre iraţional (tremendum) şi raţional (fascinans) a fost realizat numai de religia creştină. R. ca de exemplu. 1 Tes. Sacrul se răsfrânge asupra unor persoane. 427 5 .. o religie întotdeauna minoritară.4. deoarece ei au studiat ceea ce se găseşte în interiorul majorităţii religiilor lumii.. Otto a numit religia primitivă. adică simultan ai experienţa tremendum şi fascinans. p.” 1 Atunci când trăieşti experienţa sacrului. anumite lucruri. Vom reda câteva idei din această lucrare: „Esenţa ultimă a religiei rezidă din complexa realitate a sacrului. sau duhovnicesc ca o necesitate de 1 2 Manual de istoria religiilor.1-3. Religia împlinită ar putea fi definită ca reuşind să realizeze un echilibru între elementele iraţionale şi elementele raţionale: „O religie se salvează de la prăbuşirea în raţionalism menţinând treze şi vii elementele iraţionale. adică ceva care te încântă. firesc.3. te farmecă.brahman este tabu faţă de castele inferioare. Biblia ne prezintă o categorie aparte. 4. Balaam (Num.”2 Momentele raţionale şi iraţionale se împletesc. b. Sfinţenia este caracteristica lui Dumnezeu. Există un spaţiu sacru şi un timp sacru. har. Fascinans. tulburare şi anularea eului în faţa transcendentului. crează o strare de euforie până la beţie şi extaz. starea brută a religiei. împlinite.irrazionale nell. fapt care o situează pe o poziţie privilegiată faţă de toate celelalte religii. Ce are ea comun şi ce are diferit faţă de sitemele religioase alterate? Biblia foloseşte cuvântul „sfânt” în loc de sacru şi lumesc. Trecerea între sacru şi profan se face prin naştere şi moarte. atât tremendum cât şi fascinans. sacrul este perceput în ambele aspecte. minune. har acordat de Dumnezeu. Pavel introduce al doilea cuvânt.24. se fereşte de cădere sau de rămânerea în fanatism şi în misticism. perioade de timp. animale. Pe de altă parte. religia adevărată.3). Este o panică plină de oroare. Rudolf Otto a ajuns la concluzia că în religia primitivă. saturându-se copios cu elementele raţionale. a. Dacă tremendum este trecut prin filtru raţional duce la elaborarea noţiunii de „mânia sfântă a lui Dumnezeu”. orice negrijenţă aduce blasfemie. meritând numai în felul acesta să devină religie de cultură şi de universalitate.13. chiar o femeie în perioada de ciclu este tabu. precum: ziua a şaptea este sfântă. manifestare neobişnuită. iar fascinans va avea sensul de bunătate. un fel de nelinişte şi uimire în faţa unui lucru cu totul diferit. 424 Ibidem. milostenie. obiecte. sacrul era perceput de oameni numai ca tremendum. ultimele fiind cele originale.idea del divino e la sua relatione al razionale” publicată în 1917.4). Spiritual. 1. iar primele fiind reprezentările schematice ale acestora. „L. pământesc în loc de profan.4. O astfel de stare sufletească o au profeţii în timpul viziunilor.2. el a fost teolog şi istoric al religiilor la Universitatea din Marburg. teroare. Paradoxul experienţei sacrului: Rudolf Otto este principalul specialist în acest domeniu. Isaia 6. pe care noi o numit „religia Cărţii”. altfel spus. păsări pot fi tabu. Ap. adică teamă. trăieşti un paradox. Multe din concluziile lor sunt reale.

1. (sacrul) nu poate fi văzut şi auzit în întregime. Creştinismul s-a prezentat de la început ca o religie superioară. începând din sec. Sunt practici rituale de purificare pentru cei decedaţi. călugări. Înaltpreasfântul.5. El este acolo (sacru – sfinţenie). un obiecei. acum prin sacramente. clerici şi laici. papa. Există şi rituluri magice efectuate de un individ. o lume absolut reală. Este un mijloc de a creia 6 . deoarece doar ei aveau în mână pârghiile sacrului. Perfectul. aceste idei se aplică creştinismului). Mare parte din ritualuri sunt motivate de ideea divinităţii care trebuie constrânsă sau înduplecată pe căi magice. care trebuiau să se supună primilor. naţiune privilegiată şi barbară (Ef. a sfinţeniei. ca să poată trece în lumea sacrului. Acest mod de gândire continuă să influenţeze încă anumite cercuri ale adventismului de astăzi. pângărit.6. Sacrul este trăit prin religie. care a rupt orice barieră dintre oameni sfinţi şi nesfinţi. la care se poate ajunge şi care este imperios necesară. un preot. Trecerea de la firesc la spiritual nu se face prin studiu. clericul fiind administratorul sacrului. clerul înalt (Sfântul. înaltă. IV. Astfel lumea adevăratei religii este lumea spiritualului. Sanctitatea Sa) au ierarhizat sacru şi au introdus misticul şi ritualul ca elemente de manevră. erudiţie. Ritualul presupune procese de trece din profan în sacru şi sunt simboluri care semnifică înlocuirea unei naturi şi obţinerea alteia. dacă fapte nedemne au loc acolo. raţiune (fascinans) şi spiritual (tremendum). cei doi devin una. ci prin naşterea de nou. (cred catolicii) Păgânismul antic a separat lume în sacru şi profan. a separat pe credincioşi în clerici şi laici. Dumnezeu a descoperit voinţa Sa prin cărţile sfinte (sacre. un aliment. adică a spaţiului sacru. deoarece cred că el are puteri deosebite (totul se datorează credinţei în acea persoană). Bisericile s-au împărţit în două. preoţi. o minune a harului divin prin Duhul Sfânt. care aveau puterea absolută de acţiune şi laici. o carte au caracter de sacru nu prin caracteristicile lor naturale ci prin caracterul. Ritualul este o datină. Adventismul este în esenţă o religie raţională. o ceremonie religioasă. corpul (nava) pentru laici.a înţelege lucrurile lui Dumnezeu. clar explicat de Scriptură nu este un subiect al studiului istoriei religiilor.14).1. 2. el se manifestă doar în formele imperfecte ale profanului. Diferite trepte de sacru. un alt obiect. Socotesc că prin extinderea ideii de sacru spre sfinţenia biblică şi a ideii de profan la firescul pământesc. oferindu-le preoţilor o putere discreţională. iar această atribuire se face prin revelaţie. Elementele naturale: o piatră. devin sacri prin confirmare şi orice insultă adusă lor este adusă luiDumnezeu. Profanul percepe lumea sacrului numai în măsura în care îi este revelat. dar şi spirituală şi dacă vom reuşi să păstrăm acest echilibru între cele două. Preasfântul. Creştinismul apostaziat. dar că chiar Templu poate fi profan.1. bărbaţii şi femeile cu diferite grade de sacru. nobilă şi elevată religie. ci al teologiei practice. nici prin alte acţiuni omeneşti de mortificare a trupului. adică între har şi teamă sfântă atunci vom face din religia noastră o adevărată putere mântuitoare. Ritualul are rolul de a menţine şi continua cultul religios. Isus ne-a învăţat că orice loc în care ne-am afla şi implorăm numele Său. adevăratul creştinism s-a ridicat la cea mai înaltă. adică cei profani. şi altarul pentru clerici. Acest element normal. Astfel avem ritulul botezului. Astfel. Este un sistem tradiţional de manifestare religioasă. Este lumea impură din afara templului. Profanul : pro – în afară şi fanum – templu. 1. semnificaţia care li se atribuie. a căsătoriei.

1. Teologii liberali. pot fi verificate până la originea lor şi au mărturia unei revelaţii concrete din partea unui Dumnezeu viu şi autentic. Ortodocşii privesc mistica ca pe o iluminare care măreşte posibilitatea de a înţelege realităţile din jur. Mistica integrării în absolut. În creştinism. ci este o stare a personalităţii de maximă luciditate. mistica este privită ca o revelaţie obiectivă a lui Dumnezeu în Isus Hristos. Mircea Eliade oferă una din cele mai complexe definiţii: Mitul este o realitate culturală extrem de complexă cu scopul de a revela modelele exemplare ale tuturor riturilor şi ale tuturor activităţilor omeneşti semnificative. suprasenzoriale dintre sufletul omului şi divinitate. divin se crează un raport instutuţionalizat. să se piardă în indefinitul lor material şi impersonal. deci o filosofie incluzând universul mistic şi o ştiinţă generală. Mysterium – ceremonie religioasă secretă. Carl Yung consideră mitologia o expresie a inconştientului colectiv. iniţiere secretă. ce admite posibilitatea legăturii directe. pământesc şi planul extrauman.(specific pentru hinduism). adică. Mitul derivă din grecescul mitos – poveste. în fiinţa misticului se creează un gol în care eulse simte eliberat de orice constrângere şi limitare şi integrat într-o trăire relă a unităţii primordiale şi se consideră că a devenit una cu Spiritul Universal. adică integrarea în absolut. unde faptele sunt înregistrate istoric. legătura dintre aceste două planuri se face prin rituri. care se află dincolo de limitele naturalului.1. arhetipurile sale putând fiind găsite în opera mitologică a tuturor popoarelor şi raselor. La creştini. prin asceză. Între planul uman. a practicilor magice – se bazează pe credinţa în spirite şi forţe tainice.deprinderi religioase prin repetiţii stereotipice. Misticul tinde să iasă din sine. Este o naraţiune tradiţională complexă care îşi imaginează explicarea complexă a fenomenelor şi evenimentelor enigmatice legate de începuturile pământului. deoarece omul are momente mari în viaţă. întrucât ele constituie revelaţii.8. Mitologia este o încercare globală de cunoaştere absolută a universului.7. chemarea adresată credincioşilor de a pătrunde în misterul Său. sociologii. majorul are dreptul să participe la toate actele religioase şi să oficieze. Extazul nu este o stare de mister. excluzând experimentul şi care se constituie în orice cultură primitivă. Este o formă conservatoare de stabilitate religioasă. Acest fapt nu este adevărat. mergând până la contopirea celor două entităţi. Contemplarea mistică înseamnă vederea tainelor lui Dumnezeu. filosofii şi alte categorii de intelectuali seculari amestecă miturile şi mitologia păgână cu adevărul biblic. Trecerea implică primirea unui nou rol din partea subiecţilor. lumea este percepută cu simţuri înoite şi capătă semnificaţii noi. 1. socotind naraţiunea ei drept o mitologie. moartea. iniţieri succesive cade în transă. sau altfel spus însemnează cunoaşterea prin experienţă a 7 . Mistica şamanistă. de exemplu. depăşind condiţia sa spaţio-temporală ca să simtă în sine elementele lumii. Atitudine care orientează gândirea sau existenţa către o experienţă mistică. căsătoria. omului.1 Misterul lat. Misterul este o epifanie. catolicii afirmă că misterele sunt adevăruri inaccesibile raţiunii. deoarece în Biblie avem de a face cu o istorie a mântuirii. majoratul. Se poate vorbi de rituri de trecere. şi gr. Miturile constituie istoria faptelor fiinţelor supranaturale. momente de cotitură precum: naşterea. Misterion – ceremonie misterioasă. Se afirmă că atunci el intră în legătură cu spiritele de la care primeşte puteri supranaturale şi mesaje pentru comunitate. manifestarea prezenţei Lui ascunse.

3 4 Vladimir Lossky. Dicţionar de mitologie generală. Cursul II. care era un fel de pseudoştiinţă. Bucureşti 1983. Anastasia. mana.1 Magia „Magia este o formă primitivă de religie constând dintr-un ansamblu de practici superstiţioase menite să imprime fenomenelor un curs miraculos. adică se invocă demonii pentru a face rău cuiva sau chiar a-i lua viaţa. oameni care s-au pus în slujba lor şi fac minuni cu puterea lor. care a fost înlocuită de magie. Remus Rus. Laboratoare speciale se ocupă cu astfel de studii. Teologia mistică a Bisericii de Răsărit. 25 7 Victor Kernbach. religia şi ştiinţa. fie prin rostirea unor formule sau prin folosirea anumitor imagini. formule etc.”6 Magia este un sistem de ceremonii şi acţiuni determinate de credinţa în puterea magului de a acţiona asupra realităţii obiective cu ajutorul forţelor supranaturale cât şi prin alte mijloace oculte sau paranormale. 516 6 Stan Alexandru. Magia imitativă se bazează pe credinţa că săvârşirea unui act ritual are consecinţe identice şi în realitate. p. formulelor. Magia neagră este negativă şi acţionează împotriva omului. Bucureşti 1975. 372 8 .9. Această ipoteză nu a putut să fie confirmată de realitate. Şi astăzi se practică magia. Istoria religiilor. În faza primitivă se susţine că lipsea ştiinţa. şi ceea ce a reuşit să spună este că există o anumită putere paranormală care s-a transmis de foarte multă vreme unor anumiţi oameni înzestraţi. Psihologia modernă încearcă să studieze şi să explice fenomenul. iar în punctul culminant al procesului evoluţiei s-a situat ştiinţa. p. practica acestor procedee. atât cea albă cât şi cea neagră iar un număr foarte mare de oameni se tem de practicile magice. kami etc) pe care invocaţia magică le poate obliga să acţioneze în favoarea omului sau împotriva lui. Cel ce pratică astfel de metode se numeşte mag sau şaman. ed.”5 „Magia poate fi definită ca strădania omului de a stăpâni şi controla puterile naturale prin acte sau formule prestabilite datate cu puteri a căror eficacitate este considerată a fi irezistibilă. contrar legilor naturii şi să silească forţele supranaturale să acţioneze în favoarea cuiva”4 „Totalitatea procedeelor. apoi a urmat religia. Bucureşti. cuvintele şi imaginile folosite de Dumnezeu în revelaţia Sa. Magia albă este pozitivă. 1986. sau folosesc formele magice.tainelor divine care se află dincolo de actele.3 1. gesturilor prin care se crede că pot fi invocate anumite forţe supranaturale spre a produce miracole. atunci când acţionează în favoarea omului. p. în spatele tuturor acestor practici stă prezenţa şi puterea demonilor. 1020 5 Dicţionar explicativ al limbii române. Magia se bizuie pe credinţa în existenţa unor forţe în sine în natură ( tehnic numite. 11-21 Mic dicţionar enciclopedic.7 Conform tiparelor evoluţioniste s-a elaborat următoarea schemă de dezvoltare: magia. în realitate. p. apelează la astfel de şamani. p.

confucianismul. hinduismul. conducător. drept şi iubitor a fost în religia iudeilor. Templul lor este distrus. format pe principiul legământului. Ea devine sistemul principal. ci aceea de zeu local.Păgânismul antic 1. poporul este fără frâu. Principala religie a fost politeismul.29. Totalitatea acestor religii au primit un termen comun. bun. Religia mesopotamiană se răspândeşte în tot bazinul mediteranean şi la nord în Podişul Anatoliei printre hitiţi. budismul. familiei. Exact atunci. Această temă va conduce mai târziu ca împăraţii romani să pretindă această divinitate încă de când erau în viaţă.18) Istoria religiilor consemnează sisteme cu o mulţime de zei. î. Începând cu sec. Fiecare divinitate îşi avea cultul său. care erau atei faţă de zeii lor. dar păstrând structura de bază. Sisteme religioase. Buda şi Confucius. Elenismul este prima religie de sincretism din istorie. cărţi sfinte şi revelaţie. se universalizează cultul unuia sau altuia din zeii locali şi se dezvoltă tema eroului. Religia grecilor reprezintă apogeul politeismului antic. organizaţi într-un panteon pe diferite funcţii.”(Prov. care s-a constituit ca un bloc omogen cu multiple deosebiri de la o civilizaţie la alta. Politeismul a fixat mai întâi ideea de divinitate şi apoi pluritatea lor. singurul Dumnezeu universal. Aici întâlnim un sistem religios complex. şi se reuşeşte în parte o simbioză între religiile orientului şi ale occidentului. cum 9 . al cetăţii. care depăşeşte mitul prin artă. dar în conflict cu lumea cultă şi elevată a filosofilor. Dezvoltarea clasică a politeismului este atinsă în Grecia. cu un timp sfânt. în golul religiei revelate. când se încearcă. total diferită de politeimul antic. se formează marile sisteme religioase: zoroastrismul. bine structurat. Aici nu avem de a face cu nici un mit. Nu-mi vine să cred că toate acestea sunt întâmplătoare. sau al unei ţări. Se schimbă numele. care după moartea sa este ridicat la rangul de divinitate. Zoroastru. Atunci când acest popor este anihilat prin ocupaţia babiloneană. apar marile sisteme religioase cu marii întemeietori de religii. ce a creat atât de multe probleme creştinilor. cu o anumită ierarhie şi având un zeu şef. ci doar cu o revelaţie a tuturor marilor probleme fundamentale ale omului. Un element merită însă atenţie. cu docme. Hr. Este greu să comentăm cauzele care au condus la apariţia sistemelor complexe ale păgânismului antic. iar mai târziu sistemele monoteiste: iuadaismul. Termenul este realtiv târziu şi este dat de creştini acelor politeişti antici care refuzau să accepte creştinismul. singura religie care avea pretenţie de religie universală. Nu exista ideea de universalitate.VI. Biblia spune: „Când nu este descoperire dumnezeiască. creştinismul şi mahomedanismul. cu mici ajustări ale numelui zeilor. Singura religie monoteistă. cel de păgânism. dezvoltând cultul împăratului. sectoare de activitate. reguli. sistemul religios încetează să mai funcţioneze se produc schimbări mari în lume. Avem de a face cu o carte sfântă. Păgânismul antic o denaturare a adevăratei religii Sisteme religioase din antichitate În antichitate nu s-a dezvoltat un sistem unitar de religie. cu un popor sfânt. ritualul său şi mitologia sa.

p. corup total noţiunea de monoteism”. Definiţia lui Victor Kernbach9 Politeismul s-a constituit ca o viziune asupra lumii. 413 Victor Kernbach. delimitat geografic. Teza lui Schmidt – monoteismul. Termenul de politeism. Popoarele antice politeiste nu aveau sensul noţiunii de „religie” aşa cum o înţelegem noi astăzi şi nu distingeau. pentru care politeismul era proiecţia celestră a formelor politice de tip democratic. Nici o religie politeistă nu a avut o dimensiune mântuitoare. faţă de care nu avea decât frică. prima formă de religie a lumii. Principiul mântuirii prin fapte este de origine păgână şi este preluat de la ei de către creştinismul apostaziat. pe lângă zeul suprem selectat ca divinitate unică în monoteism. de forma religioasă cea mai înaltă şi desăvârşită. prin însăşi recunoaşterea lor ca fiinţe supraumane. dar nu sunt decât forme teologice elaborate din motive de strategie doctrinară. ca axă centrală acţiunea omului. la început doar foarte puţini. activităţile agricole erau strâns împletite cu activitatea religioasă. (fr. Manual de istorie a religiilor. cea mai rea dintre cele mai rele forme de organizare. Politeismul este expresia şi produsul civilizaţiilor aşa-numite evoluate sau superioare. cu timpul s-a desprins. au fost numiţi păgâni. 2 – 3. care s-a manifestat printr-un rit specific şi a devenit obiectul unui mitologii. în sensul cunoscut de iudaism sau creştinism. Păgânismul antic din Imperiul Roman a fost oficial abolit la data de 28 feb. iar pe măsură ce ordinea s-a impus numărul lor a crescut şi funcţia lor s-a diversificat. cu alte cuvinte. indiferent de rang.paisons – ţăran). nu separau sau deosebeau dimensiunea religioasă de cea a celorlalte activităţi umane. un iudeu elenizat. Omul antic era pătruns de puterea şi forţa supraumană a zeului. cădere care constituie un preludiu la complexul proces involutiv. în timp ce restul. în special urbane. Fiecare zeu a devenit destinatarul unui cult. O urmă a idealului de dumnezeu în sens monoteism poate fi depistată în figura Fiinţei Supreme. care a ieşit din haos cu ajutorul zeilor. Politeismul este produsul primelor civilizaţii antice. Astfel religia politeistă păgână are ca element distinct. Dicţionar de mitologie generală. chiar ale celor ce se numesc monoteiste. cosmogonic sau pe funcţii. Humanitas 2003. viaţă sau ajutor. de către împăratul Teodosie cel Mare. faptele sale pentru a câştiga bunăvoinţă.. este tratat şi combătut de Philon din Alexandria. care ocupă o poziţie pregnantă în orizontul religios a numeroase culturi primitive.Hr. realizând aşadar un fel de cădere din deplinătatea originilor. revelaţie faţă de care numai o parte a neamului omenesc a ştiut să rămână fidelă. care. Politeismul devine un mod de a gândi lumea într-o formă sistematică prin mijlocirea zeilor. Astfel fiecare zeu a devenit stăpânul unui anumit cerc de influenţă.aceştia erau în majoritate locuitorii de la ţară. p. variind mai mult prin forme decât în esenţă. de la polys – mulţi şi theos – zeu. 560 10 . totodată 8 9 Marcello Massenzio. iar ei la rândul lor limitează intervenţia altor zei în aria sa de influenţă. Fiecare religie incorporând o mitologie admite.”8 „Politeismul reprezintă făţiş sau discret structura esenţială consecventă a tuturor religiilor. Regalitatea. iar creştinismul a fost proclamat religie de stat. activitatea militară. de a folosi puterea lui pentru binele său. „Faza cea mai veche a umanităţii ar fi fost marcată de monoteism. Religia era o modalitate de a scăpa de răzbunarea zeului. Monoteismul primordial s-ar fi afirmat prin revelaţia divină adresată întregii umanităţi. 380 d. Fiecare zeu se subordonează unei anumite ierarhii prestabilite în cadrul panteonului. şi un număr complementar de divinităţi subalterne.

„stâlpul lui Baal” 2 Împ. la poarta unei cetăţi. 18. Era din lemn şi de cele mai multe ori se asocia cu stâlpul de piatră (maseba) închinat soarelui.1 Împ. V. sau mai mulţi. 43.33. care a devenit una din cele şapte minuni ale lumii antice. acestea au fost cele mai vechi.2. Rămâne de văzut cât de mult s-a realizat acest fapt şi în practică. în principal temple. Diferenţa era dată de două elemente: altarele bărbaţilor credinţei erau numai din pietre necioplite. un stâlp (maseba).împăratul a renunţat la titlul de „Pontifex Maximus”. maseba – masebot ) „şi-au zidit înălţimi şi stâlpi”. camere.26.13. Locuri de închinare: Orice religie are un ritual pentru desfăşurarea actului de închinare şi are un loc sacru (sfânt) unde îşi desfăşoară acest ritual. a) Locuri cultice deschise.30. adică şeful colegiului pontifical a tuturor preoţilor păgâni din cetatea Roma. darşi alte forme. sau altare mai mici. deoarece nu au necesitat o muncă deosebită.” Deut. „a îndepărtat altarele străine şi înălţimile şi a sfărâmat stâlpii închinaţi soarelui. tăiaţi aşerele şi ardeţi în foc chipurile cioplite. Avraam şi până târziu de către Ilie. 22. mai înalte sau mai uşor accesibile. Num.. „stâlpii închinaţi soarelui” Is.5. 1 Împ. o aşera (?) şi un pom sacru. „dărâmaţi altarele.43. precum pe acropola unei cetăţi.26. care sunt cioplite dintr-o singură piatră sau sunt confecţionate din lut ars. materiale şi specialişti pentru a le realiza.26 Altare pentru jertfă care sunt zidite din pietre simple. Uneori aceste înălţimi aveau şi mici construcţii (clădiri. 17. 3. iar altele erau în interiorul lor. folosit de către toţi împăraţii.22) ridicate lângă ele pentru uzul preoţilor. Jud. 6. 6. sfărâmaţi stâlpii.17. 13. Ezc. sau altare mai elaborate construite din pietre cioplite. 14. 33.4. „cu lemnele aşerei pe care o vei tăia” Jud. Unele înălţimi erau ridicate în afara localităţilor. Se pot clasifica astfel: locuri cultice deschise. 2 Cron.3.. Cele mai simple locuri cultice de închinare au fost: Stâlpi de piatră (ebr. Kernbach declarând că în realitate păgânismul nu a dispărut. de regulă pentru tămâiere. iar din lumea greacă a fost altarul lui Zeus de la Pergam. A doua diferenţă o forma ritualul folosit. „stălpii (obeliscurile) din Bet Şemeş (casa soarelui) Ier. Lev.. dar au fost folosite şi de către păgâni. astfel de locuri sacre erau multe pe tot cuprinsul Israelului de astăzi. Astfel de altare au fost folosite atât de bărbaţii credinţie. Noe. 11 . 6. Cele mai ample complexe de înălţime au fost cele de la Dan şi Betel. în aer liber şi locuri cultice închise.30. Înălţimile erau un complex mai amplu care cuprindea trei elemente: un altar. începând cu Abel. 7. 9.23.. 1 Sam. adresarea jertfei spre un zeu sau spre Iehova. 2 Împ. Aşera era un stâlp de lemn dedicat zeităţii feminine Astarteea. 14. Lev. clădiri special amenajate.52. Aceste înălţimi erau ridicate ca nişte incinte sacre pe locurile cele mai vizibile. erau folosite numai în lipsa Sanctuarului. pe acoperişul unei clădiri importante şi publice.8.22. luate de pe câmp.5.”2 Cron. şi erau alături de un altar. 26.

dar într-un mod puţin diferit de aceea adusă unui zeu.. Grota lui Ilie. iconografia este o apariţie relativ mai târzie. unde era pusă statuia zeului. heron-urile. fiind construite din piatră şi sunt cele mai complexe şi mari ansambluri. trei tipuri de capitel: doric. acest tip de templu se numeşte Neocoros şi sunt foarte multe în lumea orientală. iar după moarte li se aducea ofrande şi închinare defunctului faraon. Egiptenii au avut zei zoomorfi. acestea au apărut ceva mai târziu. unde se aruncau obiectele votive colectate. diverse ca stil şi răspândite pe toată faţa pământului. erau construite de către faraoni în timpul vieţii lor. o clădire pentru mai mulţi zei. aici se pot include templele. Templele egiptene sau păstrat cel mai bine. În mijlocul sălii se afla o groapă. sfinxi etc. Aceste temple. numită favisa. zeul soare. cele mai măreţe.. Intrarea în temple era întotdeauna străzuită de animale mitologice: lei. Templele mortuale dedicate faraonului defunct. Fiecare zeu îşi aveau o anumită reprezantare artistică. socotiţi că poartă un mesaj divin. Se leagau mesaje în crengile acestor pomi pentru ca zeii să vină şi să le citească. Indiferent de stil. Templele sunt cele mai dese. aparţin zeilor. numit Heron.Pomii sacri. De aici se poate trage concluzia că idolatria. deoarece nu s-a găsit nici o astfel de statuie pentru Anu. ei pun bileţele cu rugăciuni şi cereri în fisurile şi găurile stâncilor sfinte de la diferite locuri. care au fost cei mai buni constructori ai antichităţii au realizat cele mai mari clădiri şi temple. Sub numele generic de Baal. Fiecare era diferit de celălalt care purta acelaşi nume. Fiecare zeu îşi avea templul său. Astfel de pomi. b) Locuri cultice închise. Hitiţii au introdus templul monumental simetric cu trei camere. sau preot care slujea zeiţei. tauri înaripaţi. Grecii nu au folosit bolta pentru construcţii. Tot romanii introduc templul dedicat împăratului-zeu. foarte ample. mărime. se lupta între ei. În lumea elenistică erau semii zei. Cele mai vechi temple le găsim în Mesopotamia. se pare a constituit modelul pentru Templul lui Solomon. în sala principală era o nişă în zid care desemna locul unde se punea statuia zeului. ionic şi corintic. unde li se aducea închinare. Calea procesiunilor şi la mesopotamieni şi la egipteni era flancată de animale mitologice care păzeau şi ocroteau locul sacru. Pentru păgâni templul era casa zeului. cu o nişă în zidul opus intrării şi cu banchete de lut de jur împrejurul pereţilor unde se aşezau vasele votive. mormintele. semiţii au folosit 12 . numai Irod cel Mare a construit cel puţin patru temple dedicate lui Augustus. aveau alături o femeie-preot care slujea zeului. Grecii vor fi aceia care vor introduce cea mai frumoasă arhitectură templară. acestea erau ridicate în vârful ziguratului. frumoase şi ample complexe sunt cele de la Teba. Trebuie să menţionăm că în primele faze ale istorie nu se făceau statui pentru zei. zeul mesopotamian cel mai vechi. fiecare avea o nişă în marea sală rotundă. erau sute şi mii de astfel de zei locali. un triunghi pe faţada principală şi grinzi de piatră. se distrugeau şi se luau în robie. cu mii de bileţele prinse de crengile lor se găsesc şi astăzi în tot Orientul. sau Apollo. Templul clasiv grecesc este construit pe coloane cu capiteluri. Romanii. locul reşedinţei lui. care. cărora după moarte li se ridica un templu mai mic. dedicate zeului Ra. care devenea zeu după moarte şi veghea la ordinea celor decedaţi dar şi a celor vii. Ei au realizat Panteonul. c) Statuile zeilor s-au folosit încă de foarte multă vreme. Egiptenii aveau două tipuri de temple: Temple dedicate zeilor. precum: Zidul Plângerii. Şi evreii sunt tributari acestui mod de gândire. Templele canaanite erau formate dintr-o singură cameră. sau Zeus. eroii.

Eufrat şi Tigru. Cursul III. civilizaţia lor s-a continuat prin akkadieni. atingând apogeul artei sculpturale. de origine semită. cea mai sudică. bogată şi înfloritoare datorită celor două râuri a căror apă era folosită la irigaţii. Populaţia era de origine indo-europeană (iafetiţi).imaginea de bou pentru baal. la marginea deşertului. ţara dintre cele două râuri. Religia Babilonenilor Aşezarea geografică: Mesopotamia. care au format două provincii. o zonă aridă. Grecii au realizat cele mai frumoase statui pentru zeii lor. Sumerul a fost prima provincie. care s-a dezvoltat şi unde a apărut prima civilizaţie. Babilonia şi Asiria 13 .

cu valori sacre.şi care au continuat să existe până la 539 î. socotită limbă sacră de către toţi semiţii. Hr. 1. Nu au creat concepte şi nu au dezvoltat o gândire filosofică într-un sistem clasic specific antichităţii. este suveranul prin excelenţă. atunci avem cea mai lungă şi completă civilizaţie din istoria omenirii. a zeilor şi a oamenilor. sau Anu este reprezentat printr-o ideogramă care are următorele semnificaţii: „înalt. Regele zeilor. Urmează gutii pentru 200 de ani. vin după sumerienii în jurul anului 2400 î. Dezvoltă în schimb o mitologie foarte bogată. incantaţii şi ritualuri religioase. Locuinţa lui este în cer. uraganul. este rar invocat în texte.Ei au fost inventatorii scrierii cuneiforme. după această dată se stinge cea mai veche civilizaţie cu cun ciclu complet. cel mai cunoscut poem cosmogonic este Enuma Eliş care încearcă să explice crearea cerului. şi creează o sinteză sumero-akkadiană. Primul rege.Hr. Enlil (atmosfera) şi Enki (temeliile pământului)(Ea) Triada zeilor astrali: Şamaş (soarele). care cuprinde pe sumerieni. este numit părinte. mai corect este să vorbim de cultura mesopotamiană. a devenit căpetenia panteonului babilonean şi primul zeu. Stelele alcătuiesc oştirea sa iar sărbătoarea sa este Anul Nou. Au o literatură foarte bogată şi interesantă. strălucitor. Baal (fulgerul). iar în ultima parte de limba aramaică. numită civilizaţia mesopotamiană. sau „Părinte al cerurilor”. Teoria pan-babilonismului din sec. 1. deoarece au foarte multe elemente comune. Limba sumeriană încetează să mai fie o limbă vorbită şi se continuă cu limba akkadiană odată cu începutul mileniului II.. Epopee lui Ghilgameş oferă o altă variantă a potopului. Cultura sumeriană s-a exprimat în limba sumeriană. casa sa se numeşte „casa cerului”. XIX nu mai are relevanţă. c. aproximativ în 3500 apar primele texte nedescifrabile. clar. Mesopotamienii creiază triade de zei pe diferite trepte de mărime şi importanţă: Triada marilor zei: An (cerul). principala limbă a fost limba sumeriană socotită limbă sacră.imperiu Sargon I. Sin (luna). a. Unlil şi Enki An. şi Innana. care se întinde pe o perioadă de 3 milenii.. cer. b. 14 .Hr. avându-şi aşezat palatul în punctul cel mai înalt al bolţii cereşti. texte sacre. semiţi de origine. Anu este o expresie a cerului. Lumea inferiară: Ereşigal (zeiţa morţii). fapt care îl protejează de cele mai înalte ape (teama de potop). Imperiul babilonean al lui Hamurabii din jurul anului 1750 şi ultima fază. cu o mulţime de mituri. Imperiul Neo-babionean 625 – 539 î. apoi ultima fază Ur III între 2050 – 1950. Nu oferă explicaţii raţionale fenomenelor naturale. sau Iştar ( steaua Venus). 3000 primele texte care s-au putut citi şi traduce. în jurul anului 2370 î. împeriu care se întinde de la Golful Persic la Marea Mediterană. Istoric: Sumeru este cea mai veche civilizaţie. Cultul său nu este prea răspândit. Tunetul. focul. Anu. ploaie”. Akkadienii. Nu se cunoaşte nici o statuie a lui. când au fost cuceriţi de către perşi.Hr. Dacă includem şi pe aceştia în aceiaşi mare civilizaţie. Triada celestră. apoi a fost urmată de acadiana. el dispare odată cu trecerea timpului. babiloneni şi asirieni.

Şarpele era asociat cu zeitatea lunii. fertilitate. Preluată de greci. 15 . Utu (sumeriană). uragan. fără pocăinţă. templul său este numit „Casa Muntelui”. Din legătura lor s-a născut En-lil. Controlează toate planurile cosmice dominate de legea devenirii ciclice: ape . ele merg pînă la confundare. Era socotit ca zeul oracolelor şi a profeţiilor. 2. prin faptele lor. Este o zeitate principală la mesopotamieni. Dilmun. stăpânul universului. dar este uneori şi zeitate feminină. masculin şi feminin. unde nu există nici boală. zeul atmosferei. Este prea mult a afirma egalitatea dintre Dumnezeul evreilor şi Anu. Daniel însă demonstrează că acesta este Dumnezeul său. Pe timpul lui Nebucadneţar acest zeu era cunoscut. care este în capătul miazănoaptei. Istoria curată. nici un lup nu răpeşte mielul. de ce oare? Pentru că nu erau capabili să recunoască păcatul şi să se pocăiască. deşi al treilea din panteon. clară a Edenului. el se împerechează cu femeile şi aduce copii. ci o deviere păgână cu o foarte mare influenţă din crezul original despre Iahve). nici moarte. O epopee intitulată „naşterea pământului” povesteşte viaţa lui Enki în contextul Paradisului. El este cel puternic. Sin. fiind socotit ca o epifanie a lunii. Acolo nici leul nu ucide. cu timpul ei s-au depăratat tot mai mult. domnul pămîntului. o apropiere de crezul original: Dumnezeu cerului. Soarele.Prezenţa lui Anu în literatura cuneiformă este o dovadă a originii comune a credinţelor. mai este numit lugal amaru adică „stăpânul uraganelor”. apare atât ca zeitate masculină cât şi feminină. apoi tot ea îl aduce la viaţă. o mitologie care poate fi manevrată. muntele continuând să rămână simbolul divinităţii cereşti supreme. reprezentată prin luceafărul de dimineaţă.en (sumeriană). numele său însemnează „Domnul vântului impetuos”. această religie va deveni filosofia de bază a ciclurilor. au început să-şi facă propii lor zei. Epopee spune că o ţară. era cel mai important. Triada astrală este formată din zeii: Soarele . Era zeitatea care fixa timpul. acei primi locuitori ai Sumerului. care se răzbună pe el şi-l ucide. Venus. zeul temeliilor. apoi cu fata acesteia. care L-au părăsit pe Noe şi copiii săi. ci putem doar să demonstrăm asemănarea. Şamaş (akkadiană). o religie prin care pot recâştiga paradisul. aveau nevoie de zei. Şamaş. „istoria se repetă”. vegetaţie. Enki. La Nippur. zeul atmosferei. şi evident că imaginea primilor zei este mult mai aproape de idealul pe care l-au părăsit. prin tehnici mistice. dar nu se mai intra în legătură cu el. Enlil. hrănirea cu anumite plante l-a adus în conflict cu soţia. aşa cum a fost ea povestită de primii părinţi este denaturată de fiii rătăcitori. ploaie. Sin (akkadiană) şi Inanna (sumeriană) Iştar (akkadiană). regulile şi viaţa sfântă. Soarele şi luna ating apogeul cultului lor în perioada babiloneană. pentru că nu erau de acord cu religia. templul său se numea „casa strălucitoare”. Eclipsa lunii era un semn funestru. ordona ciclul menstrual la femei şi fixa destinele. Împreunarea sexuală cu soţia sa. Sin are atât aspect masculin. Au creat zei care mor şi înviază. era întruchiparea justiţiei şi putea să deosebească binele de rău. An este Cerul iar Ki este pământul şi încarnează cele două principii fundamentale. fără o asemănare iconografică ( a nu se crede că Anu este Iahve. zeiţa lunii este reprezentată prin secera lunii. Luna Nana-Su. astfel şarpele devine un simbol al lunii. ocupa un loc inferior sub cel al lunii.

Zeiţa Aruru a fost creatoarea fiinţelor umane. Lupte dintre zei. S-a creat conceptul ciclic a vieţii. Există un sistem de corepondenţe între cer şi pământ care făcea posibilă înţelegerea realităţilor terestre şi influenţarea lor. Un zigurat. T. Ultimul mare duşman al poporului rămăşiţei este Babilonul. zigurate reprezintă „centre ale lumii”. Ea este zeiţa dragostei şi a războiului. Epopeea lui Ghilgameş. creaţiei. Babilon însemnând „poarta cerului. în sumeriană. Iştar (akkadiană). Coordonatele religiei babilonene – sistemul babilonean de închinare constituie cel mai mare pericol pentru poporul lui Dumnezeu. iar mai tîrziu Astarteea (canaanită). În ce constă acest sistem de religie? Care sunt capcanele şi pericolele lui? Templul cetate este primul element specific Mesopotamiei. şi care conducea totul din funcţia de „domn” (baal). Mitul ei se prezintă ca o poveste de dragoste între zeiţă. El devine centrul vieţii urbane. Omul a fost creat din sângele a două zeităţi. Zeiţa Inana –Iştar se căsătoreşte cu ciobanul Dumuzii. care devine zeul naţional al babilonenilor. De aici s-a format mitul „coborîrea în infern”. era fixarea destinului pentru Noul An. Gestionarea vieţii religioase şi economice trecea prin sanctuar. El este luat. Acest zeu este „en”. Coborârea în Infern. care era proprietarul terenurilor. Este prinsă şi adusă la anihilare. înrudit cu zeii. care se repetă cu fiecare an şi trebuie guvernat de formule magice şi destine bune. Această temă este reluată în epopeea Enuma eliş. apoi zeiţa Nammu le-a modelat inima iar zeul Enki le-a dat viaţă. El este prezent atât în V. Document despre potop. Fiinţele umane au ieşit din pământ aşa cum creşte iarba. 4.Inanna (sumeriană). Utnapiştim. Anul Nou era o repetiţie a cosmogoniei. 2. oraşul este „imago mundi”. sau a zeilor. Ca să iasă din infern trebuie să găsească un înlocuitor. care are în vârf un templu şi care este casa zeilor domină viaţa şi oferă siguranţă. mergând în locul lui sora lui. 3. deci ele au rolul de a asigra legătura dintre pământ şi cer. Omul a fost modelat din lutul pământului de anumiţi lucrători divini. Regele care caută nemurirea. de la Bab-ilani. Teme cosmogonice la babiloneni: Sunt patru mituri diferite care încearcă să explice crearea omului: 1. dar şi în creştinismul apostaziat. biruinţa lui Marduk. care mai târziu va deveni Tamuz. în lumea păgână. Astfel se formează mitul morţii şi învierii lui Dumuzii. Crearea lumii – epopeea Enuma Eliş. soţul ei. Demonii vin cu ea pentru a le oferi înlocuitorul. jertfite în acest scop. dar i se oferă varianta de a sta 6 luni în infern şi a se întoarce. cât şi în N. Epopeea era recitită la templu cu ocazia Anului Nou. Sistemul urban. Acest lucru era coordonat de următoarele aspecte: fiecare planetă este 16 . dar în final o pierde. apoi se coboară în infern pentru a smulge de la sora ei Ereşkigal puterea peste lumea întunericului. Inanna patroana cetăţii Erek şi ciobanul Dumuzi. care se îngrijea de organizarea activităţii productive. stăpânea viaţa şi moarte şi pretindea că este hermafrodită. în timp ce Asur devine zeu naţional la asirieni. operă a sumerienilor. în a patra zi. face parte dintr-un sistem religios care este o reprezentare a universului. Ideea care se transmite este aceea că omul este de natură divină. căci pe acolo se coborau zeii pe pământ. singurul care a supravieţuit potopului şi are nemurirea. acesta este Dumuzi. Sanctuarele lor se numeau „legătura cerului cu pământul”. 2. va atinge cea mai înaltă treaptă a ascensiunii. din care suntem chemaţi să ieşim.

lumea divină e organizată într-un mod care să reflecte organizarea citadină. Zeii transferaţi de pe pământ în cer. Samaş şi Istar. A fost respinsă de creştinism.. unde mişcarea aştrilor dezvăluie voinţa zeului. replică a celui uman. sau „Dialogul despre mizeria umană”. Divinaţie însemnează ghicitorie. cu rituri de purificare. Divinaţia era practica principală a religiei. omul se socotea sub protecţia unui zeu. ci doar un „vicar” al zeului. Religia babiloneană pune accentul pe om. când astrologia s-a afirmat cu atâta forţă. Este o religie pesimistă. Regele avea această putere şi influenţă datorită căsătoriei lui cu Inana (Iştar). un obiect metalic de o anumită culoare. Se bazează pe principiu că omul. coboară din cer. Babilonul este o „Poartă a zeilor”. injustă şi nimeni nu a schimbă. centre ale lumii. vezi „Dialogul dintre stăpân şi sclavul său”.. să obţină nemurirea. chiar dacă nu este zeu. în nici un fel. a prevedea. A fost preluată de romani.reprezentată de un metal şi de o culoare şi fiecărei planete îi corespunde un zeu.Cu tot caracterul sumbru şi pesimist al condiţiei umane. un cod de lectură care pune în lumină limitele îngăduite umanităţii. Astfel mânuind în chip ritulic o piatră. Mânuind metalele şi pietrele de diferire culori. Un sistem de corespondenţe între cer şi pământ făcea posibilă înţelegerea realităţilor terestre şi înfluenţarea lor de către prototipurile cereşti respective.. exprima o putere supranaturală care era mai pre sus de fărâmiţarea politică a cetăţilor şi care îşi avea centrul în una din cetăţile cîmpiei (Nippur). a-i oferi mâncarea de 3 – 4 ori pe zi. printr-o căsătorie sacră. Lumea babilineană este nedreaptă. încât a devenit de neânlocuit. care asigură comunicarea cu cu cerul şi zeii. Aceste două triade exprimă şi orientează formele universului. Elementul principal rămînea divinaţia cu toate interpretările de rigoare. Triada celestră: An. Cultul babilonean constat în activitatea zilnică de a îmbrăca şi dezbrăca pe zeu. Oraşul unde locuieşte este o „imago mundi”. Este şi un instrument pentru descrierea universului şi ordonarea lui pentru a se fixa spaţiul de acţiune al omului. era un semn al reînoirii cosmice. Apar mai apoi divinităţile naţionale: Marduk la babilonenei şi Asur la asirieni. Divinaţia este o formă de rit care contribuie la sustragerea existenţei umane de sub imperiul intâmplărilor. iar apoi a renăscut cu multă forţă în perioada renaşterii. Toate tehnicile divinatorii urmăreau descoperirea semnelor care se decriptau după anumite reguli 17 .. cu o doctrină şi teorie a divinaţiei. Mitul babilonean de Anul Nou. omul se considera sub protecţia zeilor respectivi. participând la simpatia universală este dominat şi orientat în experienţa sa de tendinţele astrale prezente şi active în momentul naşterii sale. Cultul prevedea sărbătorile şi toate ceremoniile. Enlil şi En-ki şi triada astrală Sin. zădărnicia omului de a-şi depăşi situaţia nu-l ajută cu nimic. dezvoltată în Mesopotamia. omul babilonean găseşte refugiul în rit şi în rugăciuni cu speranţa că va găsi binecuvântarea zeilor. cu recitirea epopeii Enuma Eliş. Exista o literatură foarte bogată. Această practică este un fel de descifrare a unei „scrieri a lumii” ce trasează coordonatele înăuntrul cărora trebuie să rămână omul şi ai cărui artizani sunt zeii. Divinaţia îl ajuta să cunoască viitorul. Prima divinizare a unui rege este Naram-Sin 2254-2218. Regele are origine divină. Universul divin. S-au creiat specialişti. Astrologia era un alt tip de divinaţie. care a fost creat să slujească zeilor şi care nu poate. Prezicătorii prin excelenţă erau „caldeii”. cunoscând o mare înflorire. căci pe acolo zeii se coborau pe pământ.

etică şi existenţialism. Cursul IV. o literatură religioasă cu cărţi sfinte. Primii care au copiat de la ei au fost perşii. Originea lor este indo-europeană. Creşnismul roman fiind o continuare a tradiţiilor şi filosofie romane păgâne devine astfel port drapelul vechilor culte babilonene şi deci. mai întâi original la babiloneni. Procesul de creaţie se încheie în jurul anul 1500 î. Babilonul modern. Atenţia acordată semnelor a dus la descoperirea unor adevăruri ştinţifice. Istoria religiilor ne arată clar de unde îşi trag oamenii învăţăturile şi credinţele lor. trebuie să ai deplina cunoştiinţă dacă el este biblic sau vine din altă sursă. Religia perşilor Perşii sunt un popor vechi cu o istorie continuă timp de 2500 de ani. totalitară. Cultul zeiţei mamă. Şi unii şi alţii crează o mare civilizaţie. implicâmd cosmogonie.Hr. va tece mai târziu la romani. crezând că aceasta este religia strămoşească. au foarte multe asemănări de limbă cu indienii şi au un început de istorie asemănător. Perşii. care împreună cu Mithraismul vor deveni elemente principale în religia romană. alţii însă cunosc şi continuă să practice acest fel de religie pentru că le place. apoi la Anatolieni. au creat de-a lungul timpului patru imperii: a) Imperiul medo- 18 . Şamaş. Religia babilonenă a avut o influenţă imensă asupra religiilor lumii. prin Cibela. Descifrând semnele se putea cunoaşte viitorul. Totuşi ştiinţa babiloneană a rămas tradiţională. pe direfite cercuri şi categorii de zei similară cu cea a babilonenilor. cu imperii de mare amploare. Unii sunt sinceri în neştiinţa lor. adică apostolică. Grecii au o structură a zeităţilor lor. cu o religie specifică. atribuindu-i lui Mithra calităţile zeului lor solar. aşa cum au fost numiţi de către greci. sau mai corect. Este o mare responsabilitate atunci când crezi şi practici un act de închinare.tradiţionale. în sensul că cunoaşterea ştiinţifică a păstrat o structură tradiţională. iranienii.

cuprinde învăţătura zoroastriană despre creaţie.Tradiţia spune că Avesta a fost scrisă pe pieile a 12. traduse în pahlavi şi puse pe hârtie. referinţe la doctrina.000 de credincioşi. după numele lui Zoroastru (forma greacă). Hr. IX d. IX d.Hr. 225 d. Canonul Avestei s-a conturat în forma orală în perioada ahmenidă şi era format din 21 de cărţi. după dispariţia imperiului persan ahmenid şi începutul celei de a doua faze. dintre care doar vreo 25. Acesastă religie reprezintă o importantă contribuţie la cultura religioasă mondială. Ceea ce există astăzi din Avesta sunt textele din limba pahlavi. Cele mai vechi texte au fost redactate în perioada sasanidă. persecutat şi au mai rămas foarte puţini adepţii. Ceva mai târziu. ritualul. numite Gathas. Mithra sau Ahura Mazda era o zeitate solară. sau ahmenid. scris în limba pahlavi. în sec. Hr. Nu există nici o continuitate istorică. Pentru prima dată întâlnim o referinţă la o zeitate persană în tratatul de pace încheiat între mitani şi hitiţi. redactate în sec. sau Zarathustra (forma avestică). Mult mai târziu. mazdeismul. Această lucrare a fost distrusă de către Alexandru Macedon (lucru imposibil. istoria şi literatura zoroastriană din epoca sasanidă. b) Bundahistan – Geneza sau Facerea. despre care se crede că este opera directă a lui Zoroastru. Cea mai veche parte a Avestei sunt o serie de imnuri. c) Imperiul sasanid. Mitra va deveni Ahura Mazda. Ceea ce a ajuns până astăzi este un rezumat al acestei lucrări. sau arsacid. perşii nu avea statui pentru zeităţile lor. Hr. după 250 d. reluate din vechea limbă a avestei. erau împotriva chipurilor reprezentative pentru zei. nici sensurile originale şi lucrarea scrisă diferă foarte mult de sensurile originale. Din descrierile pe care ni le furnizează autorii greci şi în deosebi Herodot. arsacid. din care nu s-a păstrat nici o inscripţie. deoarece grecii preţuiau cultura şi religia altora) şi a fost refăcută parţial din memorie. Hr. zoroastrismul a fost restrâns. numită „Avesta”. 255 î.000 de boi şi a fost aşezată în biblioteca regală de la Istakhr.persan.000 sunt în Iran. „limba avestei”. unde sunt invacaţi ca martori ai tratatului zeii: Mitra şi Varuna. Hr. restul sunt răspândiţi în Pachistan şi India. b) Imperiul part. – 226 d. care a fost scrisă într-o limbă numită.. Cărţile sfinte: Zoroastrismul are o singură carte sfântă. despe fiinţele divine şi despre oameni. deoarece se află la mijloc. „Religia cea bună”. reprezentată prin foc. Religia reprezentativă a perşilor poate fi numită: zoroastrism. Hr.. între politeismul antic şi monoteismul iudaic. atunci când se va organiza religia la vechii perşi. Unii comentatori susţin că traducătorii nu au cunoscut bine nici limba. Aici este descris conflictul dintre Ahura Mazda şi Ahriman cât şi aspecte eshatologice şi mitologice. Hr. 19 .. Astăzi sunt în jur de 100. Dintre acestea menţionăm pe următoarele: a) Dinkard – Actele religiei. cultul lui Mithra va deveni din nou elementul central. 652 -. de asemenea mai este numită. 539 – 331 î. Aceasta a fost principală religie a primelor trei forme de imperii iraniene. d) Iranienii mahomedani şiiţi. – 652 d. Hr. şi care reprezintă reflexii teologice şi comentarii. tradişia. sau vreun fir istoric pentru a se putea urmări drumul parcurs de la origine până la forma actuală. după numele zeităţii principale Ahura-Mazda (Înţeleptul Stăpân). un dialect iranian foarte vechi din zona de est. Odată cu venirea mahomedanilor. XIV î. Foarte puţine lucruri se cunosc despre această primă fază a religiei persane. şi care este datată în sec..

dar în acelaşi timp acceptă o divinitate opusă – Ahriman (Angra Mainyu). Viaţa sa. Lumea noastră este scena de confruntare între aceste două puteri. Se cunosc foarte puţine lucruri despre cultul lor. Există un Mântuitor. a studiat cu un tutore până la vârsta de 15 ani. apoi a primit firul sacru „kusti”. La 30 de ani primeşte prima revelaţie şi este prezentat în faţa lui Ahura Mazda. Ohrmazd (Ahura Mazda). Despre el se spune că este 20 . dar va avea un sfârşit. adică o descriere a Paradisului şi a iadului făcută de înţeleptul Viraf. care va realiza acest plan. cuprinde răspunsuri date de acest spirit la 62 de întrebări puse de către un înţelep despre religie. Zoroastru este întemeietorul acestei religii. Ohrmazd – adică Dumnezeu este veşnic. în perioada arsacidă. Conform tradiţiei ar fi murit ca martir. nici localitatea geografică. converteşte pe regele căruia îi vindecă calul. acesta fiind corespondentul soarelui pe pământ. bun. numit Soşyans.c) Moinyo-i-Khard – Spiritul înşelepciunii. dar după doi ani este eliberat. Ahriman vine şi el din veşnicii. d) Art-Viraf-Namak . Ajunge în închisoare. Cadavrele celor morţi erau şi ele expuse în turnuri înalte de pe munţi până când rămâneau doar oasele. care îi dă instrucţiuni şi îi cere să devină profetul său. Omul va fi răsplătit pentru faptele bune pe care le-a făcut şi pentru rolul pe care l-a avut în lupta bună de partea lui Ohmuzd. Cultul principal era în jurul focului. Există o înviere şi o răsplată veşnică. cu atât este ai sigură biruinţa sa. înjunghiat în faţa altarului focului în anul 551 î.Hr. Spiritul pur. Religia zoroastriană este în esenţă monoteistă. Zoroastrismul este o religie a mântuirii. La vârsta de 20 de ani îşi părăseşte familia pentru a se retrage pentru meditaţie în căutarea răspunsurilor la problemele religioase. pozitiv al lui Ohrmazd este în continuu conflict şi luptă cu spiritul răului. Putem spune deci că erau adoratorii cultului soarelui. Cultul lui Mithra va apare în zoroastrismul târziu. care cunoştea cinci forme diferite. Focul stătea la baza originii omului şi a animalelor şi era martorul jertfelor şi elementul indispensabil al ritualurilor. deoarece ei au fost poporul mai vechi şi primii care au organizat statul şi administraţia. aşa cum este povestită de tradiţie ar fi cam aşa: S-a născut probabil în anul 628. dreoarece cred într-o singură divinitate. ci doar la final îl converteşte pe un văr de-al său. dar în urma unei invazii turanice este ucis. Clasa preoţească era formată din magi. Este un personaj foarte enigmatic despre care nu se ştie nimic sigur. dau nu câştigă nici un adept. al morţii şi întunericului din Ahriman. Altarul focului. de aceea perşii încurajau pe supuşii lor să aibă câţi mai mulţi copii. apoi acestea erau adunate şi înhumate. De acum va predica noua sa religie fără a întâmpina greutăţi. ân urma unei călătorii de 17 zile în rai şi iad. Omul este o fiinţă liberă. probabil de la mezi. Cu cât sunt mai mulţi oameni de partea lui Orhmazd. deoarece propovăduieşte o eliberare din această luptă şi viaţă şi promite intrarea într-o împărăţie a fericirii.ceva de genul Divina Comedie. Grecii spun că astfel de altare erau ridicate pe vârful munţilor. Timp de 10 ani predică noua sa învăţătură. nici timpul în care a trăit. descendenţi din ei. El apare ca un reformator religios în zona răsăriteană a Iranului dintr-o familie de vechi preoţi iranieni. înlocuindu-le pe toate celelalte care erau până acum. obici întâlnit şi la brahmani. era centrul rincipal. care are posibiliatatea să aleagă între cele două spirite şi să se alăture luptei de o parte sau alta a teberelor. devenind singura zeitate.

Încă din sec. La solstiţiul de iarnă. ar fi devenit o religie universală. Religia Egiptului antic A doua mare civilizaţie a antichităţii a fost Egiptul antic. templele sale erau construite pe principiul lumii solare care trebuia să cadă direct pe altar în ziua solstiţiului de vară. datorită izolaţionalismului lor. Hr. Putem observa o continuitate neîntreruptă a religiei babilonene. Mitraismul va deveni cel mai răspândit cult oriental. ci este în întregime ziua lui Mithra persanul şi a Soarelui învingător de la romani. puteri fizice deosebite şi în final nemurirea. împăraţii romani se numea „Invictus” – învingătorul. 25 dec. când ziua începea să crească. care va cuprinde tot Imperiul Roman şi dacă nu s-ar fi impus creştinismul. Cursul V. iar după acceptarea creştinismului ca religie oficială înlocuieşte din nou numele „soare” cu Hristos – soarele dreptăţii.ochiul lui Ahura Mazda şi stăpânul lumii. separat de restul lumii prin deşerturile din jur şi prin mări. Soldaţii romani. în cea mai mare măsură. victoria lui Mithra prin uciderea taurului. Acesta este aşezat în colţul de nord-est al Africii. Constantin cel Mare a fost un adorator al soarelui până pe patul morţii sale. Au fost puţin cunoscuţi. Sacrificiul taurului poartă în el un ritual al fertilităţii. se sărbătorea naşterea lui Mithra. La solstiţiu de iarnă. În misterele lui Mithra actul de acceptare era îndeplinit prin botezul în sângele taurului care era sacrificat. elementul specific al „babilonismului” din care a doua solie îngerească ne cheamă să ieşim. Nu are nimic cu realitatea. S-a dezvoltat ca o civilizaţie izolată. Este preluată de romani şi îi schimbă numele din Mithra în Soare pe timpul ultimilor împăraţi păgâni. Romanii au preluat acet cult al lui Mithra şi l-au adus la Roma. cultele sale. dar mai ales datorită inaccesibilităţii citirii scrierii 21 . fiind ostili faţă de orice influenţă exterioară. El devine biruitor prin faptul că va sacrifica marele taur. Există doar foarte puţine dovezi ale influenţei mesopotamiene în civilizaţia egipteană. arhetipul regnului animal şi astfel întreaga natură devine fertilă. erau adoratori ai mithraismului. biruinţa lui. Este un produs al magilor care i-au atribuit calităţile zeului solar babilonean Şamaş. o lume închisă. II d. credincioşie şi legământ. Apoi se aşeza la masa părtăşiei care se ţinea cu pâine şi vin. crezând că acesta le dădea puteri în lupte şi îi făcea că fie invincibili. Sincretismul creat astfel a devenit religie universală. Trece la perşi prin mithraism. care se răsfrângerea prin belşug. prosperitate. Această masă era o prefigurare a banchetului divin. Astfel ziua naşterii lui Hristos din creştinism. schimbând mai târziu numele cu Soarele însuşi. devenind singura religie oficială şi dedicându-i o zi de cult în calendarul anului. 25 dec. Cuvântul Mithra însemnează adevăr. Mithra era soarele neînvins. centrată pe cultul astrelor şi a soarelui. Prin acest botez iniţiatul participa la puterile dătătoare de viaţă ale taurului.

fericită. Hr. este lumea morţilor. Aten sau Ra (discul solar). expansiunea şi puterea maximă a imperiului Egiptean. simbolurile sunt nereale şi abstracte. Egiptenii şi babilonenii antici. Religia Egiptului se caracterizează printr-un mod mitic de a privi lumea. total diferit de modul nostru de a cunoaşte lumea. ei le-au grupat în imagini. ci în una a imaginilor. Egiptul a început să-şi desvăluie secretele. iar apoi după 1822 prin descrifrarea hieroglifelor. Înainte ca oamenii să numere stelele. Au fost trei perioade intermediale: Prima este între 2300 -2000. ciopli) însemna a face rău persoanei care îl poartă. Istoria Egiptului antic poate fi impărţită în trei perioade mari: a) Regatul vechi. este epoca de aur a culturii Egiptului. Oamenii cu o imagine magică a vieţii aveau standarde diferite. luau aceste simboluri ca imagini ale realităţii. „Perioade intermedire”. 2750 – 2300 î. dar putea să fie folosită de către experţi. ei înţelegând lumea ca un tot.. spre înţelesul existenţei şi a încercat să-şi imagineze această semnificaţie prin folosirea imaginilor. a doua între 1730 – 1562 şi corespunde dominaţiei hicsosilor în Egipt. aici sunt toate mormintele. Abia după 1799. 1550 – 1070. Zeii Egiptului: Panteomul Egiptului este dominat de zeul soare. Într-o analiză finală. ultima perioadă intermediară începe în jurul anului 1100 şi ţine până la Şeşak în 930. Această imagine pictografică a lumii l-a condus pe om alături de divinitate. b) Regatul Mijlociu 1979 – 1648. Toată magia egipteaună se baza pe o forţă secretă care produce efecte supranaturale. şi într-o oarecare măsură chiar şi grecii au folosit imagini. spre apus. Egiptenii au fost primii care au avut calendarul solar de 365. Astăzi constituie un mare capitol al antichităţii şi o mare atracţie turistică. Este greşit să credem că oamenii care gândeau în simboluri. capitalele şi aşezările de locuit. spre răsărit este lumea celor vii. Soarele este lumea veşnică. Lumea Egiptenilor ne apare foarte diferită. piramidele. Piramida şi obeliscul erau reprezentări ale razei de soare. analize şi disecţii. Soarele domină viaţa egipteanului şi împreună cu Nilul împarte ziua şi lumea Egiptului în două părţi distincte:Partea dreptă a Nilului. Faraonul defunct se întoarce la soare. ca de exemplu. Numele unui om nu avea doar semnificaţia identificării persoanei. este epoca când se construiesc marile piramide. caracterizate de anarhie şi o lipsă de interes pentru teritoriile externe. a strica numele (a-l şterge. Egiptenii nu trăiau într-o lume a conceptelor. preluat mai târziu de romani şi răspândit apoi în lumea vestică. dar era o componentă a persoanei sale. Partea stângă a Nilului. iar multe animale erau pictate fără picioare. În textele piramidelor hieroglifele pentru şarpe erau străpunse cu mai multe lovituri de cuţit. Astfel bolta cerească a devenit una din primele cărţi de studiu.hieroglife. Perioadele de înflorire şi dezvoltare au fost despărţite de aşa numitele. calcule. Omul modern încearcă să înţeleagă lumea prin măsurători. unde au construit toate palatele . navigând pe raza de soare cu barca solară. preoţii mortuali a căror misiune era să exorcizeze puterile morţii şi să asigure existenţa decedatului după moarte. pentru că ele merg dincolo de legătura unor forme concrete. 22 . Această putere era o parte din zeu. tablou (pictură) a omenirii. pe care egiptenii o numeau „hekau”. c) Regatul Nou. prin invazi lui Napoleon în Egipt.

erau imitaţii de scarabei care se purtau legate de gât pentru a le oferi protecţie. pe Horus. deoarece el l-a învins pe Seth.. ucigaşul tatălui său. Faraonul este păstorul. Horus este zeul cu trup de om şi cap de şoim. Acest cult se va extinde rapid în tot Orientul. sufletele respinse la judecată sunt preluate de el pentru a fi duse în lumea morţilor.. unde regina-faraon este reprezentată sugând lapte de la vaca-Haţor. Uneori apare ca un şacal şi este zeul cimitirelor. indiferent ce grad de rudenie avea cu el. sora şi soţia lui îl adună. Sobec era zeul-crocobil. sau Aton – Ra va domina religia egiptenilor. În acestă virtute el acţiona ca un monarh absolut. Hapy este zeul Nilului şi al inundaţiilor. iar în moartea a lui Osiris. Haţor este zeitatea reprezentată printr-o vacă. Faraonul în viaţă este personificarea lui Horus. Anubis are cap de şacal şi este zeul care are grijă de cei morţi. Zeul soare.Nut este cerul. are un copil cu el. a fost mult venerat în perioada târzie după dinastia a XX. Astfel Horus recâştigă tronul tatălui său. era feminin. Acumse compun cele mai frumoase imnuri adresate soarelui în cre este exaltat ca un creator universal. deoarece lupta împotriva lor a început de la Teba. Osiris rămâne zeul morţilor şi una din cele mai importante zeităţi. dar este propietarul întregii ţări şi a locuitorilor ei. atunci când mor. Un rol deosebit îl avea regina de rangul cel mai înalt. Amon-Ra. cu un disc solar înaripat. avea bazine speciale unde erau crescuţi aceşti zei-crocodili. uneori este în întregime un şoim. când grajdurile acestui taur au devenit palate şi s-au construit morminte pentru aceşti zei-tauri. Cât de diferite sunt operele tale. de aceea prinţul moştenitor trebuia să se căsătorească oficial cu aceea care deţinea acest drept. Ea apare pe templul mortuar a lui Hatsebsut. Apis este zeul taur. El este incarnarea regalităţii.Faraonul este legitimat la tron deoarece este „discipolul lui Horus”. sau care era vârsta acesteia.Fiecare ăşi are hrana sa. aceasta conferindu-i prerogative divine. Ele sunt ascunse înaintea oamenilor. numit Ra. atât cât este în viaţă este Horus iar după ce moare este Osiris. Toată religia şi întreaga civilizaţie egipteană sunt condiţionate de concepţia regalităţii divine a unui zeu-rege. El conduce sufletele decedaţilor la judecata lui Osiris. iar Horus are acest drept. toţi oamenii se duc la judecata lui Osiris.” Acest imn a fost comparat cu Ps. care devine tot mai accentuat pe măsură ce perioadele de glorie trec. 23 . adică de la sanctuarul lui Ra şi a devenit zeul universal al Regatului Nou.104 Regele (Faraonul) este sinteza simbolică a unităţii Egiptului. Scarabeul (gândacul) era o zeitate. Zeităţile egiptene au caracteristica combinaţiei om-animal (zoomorfism). are dreptul la guvernare iar faraonul devine reprezentantul său şi discipolul său. el garantează ordinea normală a lucrurilor din natură şi din viaţa cotidiană. Lumea trăieşte prin tine. Geb este pământul şi este masculin. Aton este creatorul seminţei în femeie. O! Unic dumenezeu în afara căruia nu este altul. dar se bat şi Set îl ucide pe Osiris şi-l împrăştie în bucăţi. dar Isis. chiar dacă uneori este numai fiul lui Ra. Osiris şi Set sunt fraţi. Iată câteva versuri închinate soarelui: „Soarele este începutul vieţii. care se numea „Mama fiilor regelui” ea avea dreptul la tron şi îl oferea aceluia cu care se căsătorea. Toată istoria Egiptului pare caracterizată de un efort teologic menit să justifice caracterul divin al suveranului. Rasele sale sărută toate ţările. Osiris. Cultul soarelui este cel mai răspândit şi mai puternic. Faraonul mort este personificarea lui Osiris şi din această poziţie garantează viaţa supuşilor săi. este o zeitate slab conturată. Avântul acestui cult va avea loc după alungarea hicsosilor. Nut şi Geb dau naştere celorlalţi zei. numită Khephri.

Ba este un principiu imaterial. Temple. Templele egiptene din perioada Regatului Nou sunt foarte mari. sunt: numele. care a devenit principala zeitate. Erau şi templele din complexul piramidelor unde se oficiau slujbele de ispăşire a păcatelor şi de pregătirea faraonului pentru a trece prin toate vămile din lumea morţilor. Templul avea o cameră centrală unde se afla statuia zeului. akh. Templul devine un model al universului el fiind întruchiparea lumii astrale a zeului. care sunt cele m ai vechi. O astfel de barcă s-a găsit intactă lângă piramida lui Keopt de la Gizeh. fără de care existenţa nu este posibilă. Independent de individ. Reforma lui Akenaten dintre anii 1378-1352. umbra. de exemplu la Teba avem cele două mari complexe: Lucsor şi Karnak. Numele se bazează pe forţa creatoare a cuvântului şi exprimă însuşirile destinului. căreia i se aducea mâncare în fiecare zi de câte 3 – 4 ori. Ka are nevoie de un trup (mumie. Ramses III. este un fel de dublură a omului. Religia lor era în principiu o religie a morţilor. reprezentat ca o pasăre cu chip de om care îl părăseşte pe defunct în clipa morţii. cu statuite şi rapoartele lui Tutmose III şi Ramses II. la soare. a fost mai degrabă un conflict între preoţii puternici de la Teba şi rege. piramide şi obeliscuri Zeul apare ca un membru al comunităţii care posedă o locuinţă. care se numeşte „Casa zeului” şi care devine proprietatea lui. Umbra este dublul imaterial al omului. iar templele obişnuite se găsesc pe malul drept al Nilului. vechicol al puterii celui ce îl posedă. Elemenetele esenţiale ale unei fiinţe. în viaţa de după moarte. sunt încrustate pe zidul piramidelor şi cuprind rugăciuni. care a introdus zeul solar Aton-Ra cu o nouă capitală la Aketaten. mâncare şi închinare. şi aveau nevoie de a li se aduce ofrande. sau altceva) pentru ca să se poată reface fiinţa. 24 . pe raza de soare cu această barcă. ba şi ka. dezasamblată şi aşezată lângă piramidă pentru ca faraonul defunct să poată călători cu ea spre lumea celestră. Hatsebsut etc. sfinxi. Templele mortuale erau o altă categorie de temple folosite doar pentru faraonii defuncţi. Aceştia susţineau că se află în interiorul acestor temple. precum: Ramses II. Akh este un principiu solar şi este indispendabil pentru trecerea în lume cealaltă. Cele mai mărete monumentele pe care le-au construit au fost pentru morţi. Toate templele legate de lumea morţilor se găsesc pe malul stâng al Nilului. adevărate complexe. a fost ansamblată şi are o lungime de 46 m. decât o adevărată reformă religioasă. Există o cale a procesinuilor care conduc spre ele şi care este păzită de fiinţe mitologice. Pe faţada porţii principale erau desenate şi scrise faptele faraonului care a construit ansamblu. Barca solară era o construcţie din lemn. Ka este este forţa vitală a oricărei fiinţe. Literatura religioasă poate fi grupată în trei corpuri mari de texte magice: Textele piramidelor. Regele şi preoţii se separă şi astfel apar cele două centre: Palatul şi Templul. Antropologia egipteană este foarte interesantă. în calitate de zei. Templele nu au avut un rol important în perioadele mai vechi dar au luat o mare amploare în perioada Regatului Nou.Teba care a devenit capitala şi centrul religios cel mai important din Regatul Nou s-a dezvoltat ca un centru al zeul Amon-Ra. sau mască mortuală. La intrarea principală se ridicau unul sau două obeliscuri. capabilă să se multiplice direct proporţional cu puterea posesorului. Sunt multe temple – mortuare în partea stângă a Nilului în zona Teba. Egiptenii credeau în transmigraţia sufletului.

care ocupă teritoriul dintre Tigru şi Eufrat şi egiptenii de pe Valea Nilului se întinde un teritoriu vast. pesimismul. Această populaţie era de origine semită. Acest pesimis conduce spre tendinţa de aşi trăi viaţa. Textele sarcofagelor conţin aceleaşi gen de texte dar sunt scrise pe sarcofage şi Textele din Cartea Morţilor care sunt dintr-o epocămai recentă şi oferă date tot desptre lumea morţilor. Vechile populaţii mesopotamiene se numeau akadieni. Religia canaaniţilor Cine sunt canaaniţii? Între mesopotamienii (sumerieni. Perioada de mare fecunditate culturală încetează. de a se deda la senzualitate. a fost locuit de către canaaniţi. ceea 25 .formule magice pentru a favoriza călătoria sufletului defunctului prin lumea morţilor spre lumea veşnică spre soare. care în mileniul II. operele lor literare nu se mai produc iar în dimeniul religios asistăm la o înmulţire exagerată a zeităţilor şi la un zoomorfism exagerat. Intervine şi teama. Cursul VI. Totul se concentrează în jurul morţii. iar akadienii din partea de vest a Semilunii Fertile erau numiţi amoriţi. Religia egiptenilor este obsedată de moarte. Cee mai vechi texte se găsesc în piramida lui Una de la Sakkara. asirieni). Î. babiloneni. Întreaga viaţă este dominată de grija de a pregăti mormântul şi a se pregăti pentru lumea de dincolo. Odată cu epoca Regatului Nou egiptenii ies din izolaţionismul lor şi intră în legătură cu lumea Orientului Mijlociu.Hr. nesiguranţa. aparţineau culturii mesopotamiene şi vorbeau o limbă foarte asemănătoare. deoarece nimeni nu s-a întors din lumea de dincolo şi nu se ştie ce se întâmplă.

resemnat. până la distrugerea cartaginezilor de către romani în sec. Religia canaaniţilor poate şi trebuie să fie studiată în toată această perioadă de aproximativ 2000 de ani. Aşera. El are sensul de „zeul” în semită şi regăsim acest nume la evrei şi la arabi în numele lui Dumnezeu: EL-ohim. care deschid o nouă fereastră spre unioversul religiei canaanite. fiind cunoscuţi sub numele de fenicieni. Sursele de informaţii sunt diverse. a 26 . ceea ce constituie un segment de trecere de la pictogramele cuneiforme la sistemul alfabetic.000 de tăbliţe cuneiforme. BaalBerit”. Există apoi referinţe la canaaniţi în Biblie şi în autorii antici. Dumnezeu îi spune lui Avraam: „Căci nelegiuirea amoriţilor nu a atins culmea” (Gen. iar Baal îi va lua cele două soţii. constituie cea mai bună sursă de informare. indecis. cu barbă. Canaaniţi sunt un segment din amoriţi. a lumii morţilor. „Stăpân”. adică akadienii din vest. Cu toate că a fost detronat de multe din prerogativele sale şi i-au fost luate soţiile.15. „Tată al anilor”. Ei au ocupat toate văile fertile. XIV î. multe din ele secrete. mai ales greci. S-au descoperit o mulţime de cetăţi cu statui de zei. pe cea a negustorilor. panteonul canaanit este format dintr-o familie de zei. Acesta are două soţii. Numele cu care este cunoscut şi apare pe inscripţii sunt: „Haddu sau Hadad”.zeul adâncului. lupta dintre Baal şi Yam şi dintre Baal şi Mot. II î. Prima şi cea mai importantă este biblioteca canaanită descoperită la Raş-Şamra. Baal însemnează în ebraică şi alte limbi semitice. iar cu timpul s-a extins la întreaga populaţie. „Părinte al zeilor şi al oamenilor”. „Taur”. Yam şi Mot. dar care la rândul lor şi ele sunt tot creaţia lui El. deoarece El singur este „Puternic”. Rezultă că aceşti canaaniţi erau desoebiţi de bogaţi. Baal-Hamon. Stăpânul pământului”. „Rege”.13). Aşera şi Anat şi îl va exila pe El undeva departe. Perioada de glorie a canaaniţilor a fost între 2000 -1550 î. După această perioadă ei dispar de pe teritoriul clasic şi rămân doar pe ţărmul mării. Cei trei fii principali ai lui El sunt: Baal. Perechea El-Aşerat va aduce la existenţă pe toţi ceilalţi zei. cu o haină lungă. chinahnu – negustori de purpură. Este dispreţuit de alţii. fiind o combinţie: „Baal-Hadad”. anticul Ugarit în anul 1928. Baal-Zebul. El este reprezentat printr-un bărbat maiestos. influenţi şi puternici. El este numit „Suveranu. condusă de zeul suprem El. Peste 15. întâmplări din viaţa zeilor. dar cu caractere cuneiforme. cu inscripţii. Puternicul. iar epoca de decădere între 1550 – 1200. El are şi alte nume. care conţin multe descrieri. care v-a lua partea lui Baal şi îi va deveni soţie. dar acest nume comun a devenit numele propiu al zeului. Tăbliţele canaanite ne prezintă lupta acerbă care se dă între zei: Baal îl detronează pe El.Hr.Hr. care corespund celor trei zone geografice: Baal – zeul pământului. precum viaţa oamenilor şi a zeilor. Textele îl prezintă mai departe pe El ca un zeu slab. din epoca patriarhilor. Baal este zeul tunetului. El continuă să fie suveranul suprem şi doar el poate aproba sau respinge elementele vitale. au construit cetăţi puternice şi mari. Aşa cum ne prezintă tăbliţele din Ras Şamra. Numele vine din limba horiţilor. Este demn de remarcat că printre tăbliţele de la Raş Şamra s-au găsit şi unele scrise într-o scriere alfabetică. Aşera şi Anat.ce însemna „cei din vest”. care sunt Luceafărul de Dimineaţă şi Luceafărul de Seară. În această luptă intră şi femeile-zeiţe. Al-lah (A în loc de E). împobobit cu o tiară cu multe coarne şi stând pe un tron. Yam – zeul mării şi Mot. cu excepţia lui Baal. care locuiau tot acest teritoriu vast în timpul patriarhilor.Hr. ei desemnând o clasă socială. fragil. Această imagine nu are nici un text alăturat. Amoriţii au fost un grup mare de popoare. acelea sunt numele reale. câmpia litoralului. Aceşti au colonizat bazinul Mediteranei şi au întemeiat multe colonii. dintre care cea mai renumită a fost Cartagena. Pe o stelă care datează din sec.

dar în acelaşi timp este şi demon. Supremaţia lui Baal se va stabili definitiv prin construcţia unui palat-templu unde îşi va avea reşedinţa. Cursul VII. Există un templu canaanit. Templul era casa zeului. a panteonului violent şi sângeros. Este adevărat că multe practici canaanite au fost împrumutate de către evrei şi timp de sute de ani acestea au constituit o mare ispită pentru evrei. Canaaniţii îşi invocau zeii.. format din curtea cu altarul de jertfă. Se crede că mitul care descrie lupta dintre Baal şi Yam cu uciderea celui din urmă se recita cu ocazi Anului Nou. dar nu găsim forma de închinare prin rugăciune. Canaaniţii practicau jertfe. sau a le smulge anumite favoruri. după şapte ani. cu puterile malefice. care are gravate pe podea trei urme ale paşilor zeului. adică primăvara.. o clădire specială de unde se cumpăra vasele votive ce se aduceau ca ofrandă zeilor şi un templu propiu-zis. În toate textele traduse din marea bibliotecă de la RasŞamra nu s-a găsit nici măcar o singură rugăciune. iar mitul cu lupta dintre Baal ţi Mot se recita cu ocazia recoltelor. care indica locul unde era aşezată statuia zeului. Pe zidul din spate exista o nişă. Ei credeau că acestea reprezintă dorinţele oamenilor care cereau aprobarea şi împlinirea lor de către zeu. canaaniţii au reprezentat cel mai mare pericol pentru adevărata religie. sunt mult mai mari decât talpa piciorului unui om. zeul suprem este îndurereat de pierderea lui Baal şi decide aducerea lui înapoi la viaţă. dar prin lipsa lui. fapt care a condus la degradarea morală fără egal printre canaaniţi. El. Ritualul canaanit. Baal se supune. O luptă acerbă se dă între Baal şi Yam. format dintr-o cameră mare. deoarece acesta l-a ucis pe Yam. În final şi Mot va reânvia. este trimis în infern de către Mot. deoarece un zeu nu poate să moară. S-au descoperit multe temple canaanite în diferite teluri din Orientul Mijlociu şi mai ales din Israel. În general un templu canaanit este un complex. le aduceau jertfe pentru a-i îmbuna. la semiţi acesta începea toamna. Monştri marini sunt o reprezentare a lui Yam. Preoţii se numeau „Kohan. dar îl distruge pe Mot. a cărui muget este asemenea tunetului. Pentru canaaniţi. zdrobindu-l şi împrăştiindu-l. Este asociat cu dragonul. Yam (în ebraică însemnează mare) este zeul mării. O mulţime de reprezentări de tauri s-au găsit în cetăţile canaanite. Probabil că datorită decăderii morale fără pereche.”Aceste femei consacrate practicau prostituţia sacră la temple. De jur împrejurul pereţilor era o băncuţă de piatră sau de pământ pe care eru aşezate vasele votive închinate zeului de către credincioşi. Yam va fi readus la viaţă şi va exista o înţelegere între cei doi zei. Mot este zeul morţii şi îl provoacă pe Baal la luptă. Religia grecilor 27 . unde. ceea ce indică faptul că zeul intra în casa lui. Anat este cea care îi găseşte trupul lui Baal şi îl reânvie. Prin aceasta se stabileşte definitiv ordinea din lume: viaţa şi moartea. motiv pentru care Dumnezeu a hotărât nimicirea lor. viaţa de pe pământ este dezorganizată şi suferă. în cele din urmă Yam este înfrânt şi ucis de către Baal. kohanimi”. a principiului jertfelor lipsite de rugăciune. El este reprezentat printr-un bou (taur).ploii şi a vegetaţiei. iar femeile care slujeau se numeau „qadocim” (persoane consacrate pentru.

Perioada geometrică începe de la 1025 . Perioada clasică. Zeii olimpieni: Zeus. Demeter (pământul mamă.Hr. de aceea Gea încerca să-i salveze oferindu-le un cuţit mare tuturor copiilor. care trăiesc acolo veşnic. A doua pereche de zei primordiali a fost Cronos şi Rhea. În lumea subpământeană locuia Hades. Suprafaţa pământului era comună tuturor. printre care se găseau şi aheeni. Uranos îşi ascundea copiii în peşteri.Grecii sunt un popor indo-european. + 323 d.700. Poseidon (zeul mării). au fost triburi nomade indo-europene. Odele lui Pindar şi operele tragicilor clasici Eschil. Leto. fecioara singuratică şi nebună). Sunt multe variante despre originea lor. Civilizaţia greacă se dezvoltă pe structura mai veche a civilizaţiei minoice. Hefaistos (meşteşugarul şchiop). Cosmogonia greacă are multe elemente comune. Sunt de folos şi Istoriile lui Herodot şi Descrierea Eladei de Pausanias. Cronos îşi mânca copiii. După ei au venit ionienii. Perioada elenistică 323 – 31 î. îi învinge pe giganţi şi este primul zeul care devine puternic şi astfel stabileşte panteonul Olimpului format din 12 zei: 1. fratele lui Zeul. Acum au loc luptele cu perşii şi se ajunge la apogeul culturii lor. cu sediul în Peloponez. 2. operele lui Hesiod. Dionisos. Poseidon –marea şi Hades – subpământul şi-au împărţit sferele de influenţă. 4. în jurul anului 1400. Hestia (zeiţa focului din vatra căminului). Artemis (zeiţa vânătorii. Cronos. ca fel ca zeii şi care se apropie de aceşti prin 28 . Eros. decăderea păgânismului antic şi ridicarea creştinismului. Dione. cu sediul în Creta şi a civilizaţiei miceniene. care sălăsluiesc în interiorul pământului. Primii care au pătruns pe teritoriul actual al Greciei. probabil împrumutate din religia babiloneană. Cei trei zei: Zeus – cerul. 3. 3. Perioada arhaică de la 700 – 500 Grecii întemeiază colonii pe ţărmul Mării Negre. care şi-au păstrat unicitatea etnică şi spirituală. Afrodita (zeiţa frumuseţii şi a iubirii senzuale) . Zeii inferiori: A doua categorie de zei. Atena (zeiţa înţelepciunii şi a vitejiei) . zeiţa fertilităţii) . Ei nu au format o unitate politică centralizată. Perioadele istorice. Ares (zeul războiului). 5. în sudul Italiei şi creiază Magna Graecia. Perioada romană 31 î. Hermes (curierul zeilor). prima pereche este Uranos şi Gea. fiul. ci s-au dezvoltat ca state cetăţi (polis). care nu aveau acces la Olimp: Helios (soarele). Selene (luna). Zeus ucide pe titani cu ajutorul fulgerelor. şi anume: Perioadele istoriei grecilor: 1. Pan (zeul păstorilor). Sunt două perechi de zei primordiali. dar Rhea îl salvează pe Zeus ascunzându-l într-o peşteră din Creta. eolienii şi dorienii. Teogonia (Naşterea zeilor) şi Munci şi zile. Soflocle şi Euripide. Izvoarele epigrafice şi arheologice oferă o mulţine de informaţii care susţin relatările din surse literare. acum se produce primul mare sincretism cultural şi religios între orient şi occident. Eroii: formau a treia categorie.Hr. îl castrează pe Uranos şi se eliberează. Într-o zi. ei sunt creaţii ale mitologiei greceşti. Asclepios (zeul vindecărilor). Sursele de informare: Izvoarele literare sunt: Iliada şi Odiseea compuse de Homer. Este incertă originea lor. Apolo (zeul artelor şi a ghicitoriei.Hr. a. 2. S-au stabilit cinci perioade de civilizaţie şi spiritualitate greacă antică. Hera. oracolelor). Eroii sunt spirite de oameni decedaţi. 500 – 323.

Au cel mai aberant comportament. cu acceptarea existenţei unei singure puteri creatoare. crime. Mulţi dintre ei mor de moarte violentă în război. puţin educate şi a rămas religia ţăranilor (peisan – paganos). al zeiţei Demeter. chiar în temple. Majoritatea misterelor s-au dezvoltat şi au devenit singura atracţie a păgânismului în perioada 29 . Ei se apropie de condiţia divină datorită morţii lor. nu şi-a stabilit o dogmă şi nu a fost acceptată de cercurile savante ale filosofilor. Au realizat cele mai frumoase lucrări de artă în arhitectură. Ultimii au dezvoltat un sistem monist. violuri. născuţi din zei şi muritoare sau zeiţe şi muritori (întâlnim astfel de relaţii şi în religia babiloneană). incesturi. au fost abandonaţi. Homer compară pe om cu „frunzele rostogilite de vânt în ţărână”. Ei devin marii inventatori. legi sau morală. Religia păgână nu a scris cărţi. Unii sunt transportaţi. ceramică. spirit –nemuritor. Păgânul grec nu credea că rugăciunile lui sunt ascultate. Deoarece zeii l-au obligat să nu treacă dincolo de limitele sale.33). Ei s-au bucurat de un prestigiu religios deosebit de mare numai în Grecia.putere. Eroii sunt primele fiinţe care au apărut pe pământ. Misterele sunt un aspect deosebit al religiilor politeiste din Orientul mijlociu. iar apoi cea modernă. valoarea sacramentală a experienţei erotice şi a frumuseţei corpului omenesc. Destinul său era hotărât în clipa naşterii şi nu putea scăpa de el. răsplată. după moarte. Lor li se aduc jertfe. au devenit singulari. sau dispar sub pământ. Ei au pus bazele dualismului: materie – spirit. nu avea nici o speranţă de oferit oamenilor: nu exista viaţă veşnică. Filosofii au fost unii ateişti. Au devenit sursa principală şi primordială pentru ceea ce urma să fie cultura clasică antică. Din această cauză ei sunt înmormântaţi în cetăţi. Acest mod de gândire îl găsim la anumite grupuri de oameni care şi-au pierdut sensul vertical al vieţii. în Insulele fericiţilor. sculptură. relicvele lor sunt făcătoare de minuni. alţii deişti. Eroii devin modele exemplare pentru toţi aceia care se străduiesc să depăşească condiţia efemeră de muritori. trup muritor. Grecii s-au complăcut în plăcere. adică credinţa. atât de răspândit astăzi. Cel mai vechi mister şi cu cea mai mare implicaţie a fost misterul de la Eleusis. sex. Cultul eroilor atinge apogeul în perioada elenistică. El a redescoperit şi a desăvârşit sensul religios al bucuriei de a trăi. Eroii sunt un fel de semizei.13. Poetul Mimnermos spune: „Nu există om căruia Zeul să nu-i trimită o mie de rele”. numit Hieron (erou). trecând peste orice limite. poezie. că putea să stabilească vreo legătură cu zeii. totul pentru acum şi aici. c. Religia grecilor s-a delimitat de filosofia grecilor. Binele nu era răsplătit şi răul nu era pedepsit. sau chiar creştinii dintre greci din Corint (1 Cor. hrăniţi de animale. Ei devin divinităţi temporare. atotstăpâne şi impersonale. 15. în viaţa prezentă. fiinţe divine cu funcţii specifice. Rămăşiţele lor au puteri magice. a cetăţilor ei devin personajele istorice prin excelenţă. dar sunt diferite de cele aduse zeilor şi se aduceau seara sau în timpul nopţii. omul a sfârşit prin a realiza perfecţiunea şi sacralitatea condiţiei umane. funcţia religioasă a oricărei petreceri colective organizate. precum iudeii din timpul lui Isaia (cap.32. Ei sunt persoanele care-şi permit orice. b. Au avut o viaţă foarte ciudată. Ea reprezenta accepţiunea maselor largi. Religia grecilor era pesimistă. Eroii se deosebesc pe zei prin faptul că sunt muritori. tragedie şi filosofie. Sunt plini de orgi în beţie. sau li se ridică un mic templu.22. Socrate a fost condamnat la moarte pentru ideile sale ateiste. Dar ei continuă să acţioneze şi după moarte. întemeietorii instituţiilor umane.

dar Isis poate prelungi viaţa peste destinul rostit. pentru ceilalţi totul va fi suferinţă. În Imnul către Demeter se spune: „Fericit cel ce a văzut aceasta înainte de apleca sub pământ. Din acest motiv pârjoleşte toată ţara cu o torţă şi aduce secetă. în special din timpul noţii. zeul suprem al morţii la egipteni şi Apis. Ele pornesc de la zeiţa Demeter (mamă). Toate acestea au făcut atractive practice misterelor.” (Efes. căci este ruşine numai să se spună ce fac ei în ascuns. Ritualu mitrac cuprindea sacrificiul marelui taur. Nemurirea poate fi câştigată prin practicarea acestui mister. Mitra. Mistere acestea sunt foarte vechi. vrăjitorie şi demonologie. Elementul principal al religiilor eleniste a fost primisiunea mântuirii. denumirile s-au păstrat. este o metamorfoză între Osiris. răpită de Pluto în infern. Kore. cultul s-a preluat de la unii la alţii. Cultul lui Isis. Deci sufletul iniţiatului se va bucura după moarte de o existenţă fericită. o moarte şi înviere simbolică. zeul vinului. numai ei vor putea trăi. sau Bachus. Bel stăpâneşte norocul oamenilor. aventuri. Misterele de la Eleusis sunt cele mai vechi şi mai importante pentru greci. El cunoaşte începutul. Elenismul este religia care s-a format prin sincretismul dintre vechile religii orientale. 5. care îşi pierde fiica. Multe elemente s-au amestecat între ele. soarele neânvins este un simbol al succesului. astfel are parte de proprietăţile dătătoare de viaţă ale taurului. A avut mare trecere la romani.elenistică. există dovezi că au început prin 1500 î. comparativ cu cel de „botezare” practicat de creştini. Apostolul Pavel vorbeşte despre ele. ghicitorie. curajului şi victoriei. Misterele constau în drame sacre. Decăderea interesului pentru religie. O de trei ori fericiţi acei muritori. taurul sacru. când spune: „Nu luaţi deloc parte la lucrările neroditoare ale întunericului. Ele îl învaţă pe iniţiat cum pot să-şi câştige nemurirea. Zeul intervine. zeul medicinei. Omul devine soliodar cu ritmurile cosmice şi viaţa lui este determinată de mişcările stelelor. babilonene. având o funcţionare neîntreruptă de 2000 de ani. Mitra persan = Şamaş babilonean = soarele. Cultul (Misterul) lui Mitra. Depunerea unui jurământ de fidelitate şi de păstrarea secretului. El cunoaşte sfârşitul vieţii. sau modifica destinul. băutură de ovăz.12). Astfel prin practicarea misterelor se putea anula. Existenţa indivizilor era rostită prin destin iar acedsta conducea la fatalism. Serapis. anatoliene.Hr.Hr. dar aceasta trebuie să se întoarcă rei luni în infern şi trei luni să le petreacă pe pământ. Religia romanilor 30 . botezul în sângele acestuia (iniţiere). ci mai degrabă dezaprobaţi-le. egiptene. zădărnicia politeismului a adus un ultim mod de a reânvia acest cult prin mistere. la fel ca în sfera zeilor. Elemetele de bază erau: Întrunirile secrete. teoria corespondenţei între macrocosmos şi microcosmos. Babilonenii au dezvoltat fatalismul prin astrologie. de origine egipteană. dar practicile. o eliberează pe fica ei. lucru neântâlnit în păgânismul clasic. 11. şi au fost abandonate prin 500 d. Alte mistere sunt: Misterele lui Dionisos. acceptarea la ceremonii doar după un lungă perioadă de iniţiere. care după ce au contemplat aceste mistere au plecat la hades. Existenţa unui ritual de acceptare. canaanite şi religiile occidentale ale grecilor. care cuprindea bestialităţi sexuale. Iniţierea în tainele misterelor er un fel de imitaţio dei. Cursul VIII.

în schimb are foarte multe rituri. faţă de stat. de gintă sau de patrie. Regele Albei. Un alt element caracteristic este conservatorismul lor. care nu era cetăţean roman. Povestea celor doi fii. Orice inovaţie însemnează o atingere a normei şi conduce la reântoarcea în haos. o vestală. „mos maiorum”. de aceea ei răpesc pe fetele sabinilor iar apoi fac pace. Religia romană nu are elemente specifice ei. Până astăzi există în biserica Catolică mai multe rituri. Romulus şi Remulus este foarte interesantă. a fost ucis. Ei căutau eficacitatea.abandonaţi poporul şi cetatea 31 . la sud. Religia romană nu are mituri şi nici elemente mistice. Cer un semn divin. Religia romană era dominată de pragmatism. O altă trăsătură caracteristică era prestigiul dreptului. sub oblăduirea căreia s-ar afla poporul şi cetatea Cartaginei. Religia romanilor se caracterizează pentru început în ciclul anual. de la Romulus. astfel numele cetăţii va fi Roma. se spune: dacă mitul este de origine greacă. Cea mai cunoscută Ecocatio este rostită de Scipio Africanul în 146 în faţa zidurilor Cartagenei: „Dacă există un zeu. de fapt se spune că occidentalii nu au produs religii. Romulus trage o brazdă. Religia romanilor era pecetea indentităţii. Apoi se hotărăsc să întemeieze o cetate. Rhea Silva. Remulus vede 6 vulturi pe cer. această practică se numeşte „evocatio”. la nord şi Magna Grecia. Romulus şi Remulus. iar Romulus vede 12 vulturi. ceea ce se numeşte. naşte cu Marte 2 fii. dacă există o zeitate.Roma este şezată în mijlocul provinciei Laţium. Latinescul „ritus” însemnează operarea exactă şi corectă după un model tradiţional stabilit cu rigurozitate. Bunicul. Elementul central era sacralitatea colectivităţii organice. eu te rog. adică cultul strămoşilor. Romanii în prima parte a istoriei lor au fost influenţaţi de către etrusci şi greci. A fost forţată să abandoneze pe cei doi copii pe malul Tibrului. este uzurpat de fratele său Amulius. acestea fiind apanajul orientalilor. care au pătruns în tot bazinul Mediteranei. După descifrarea minunilor urmau ritualuri de purificare. nu avea dreptul să practice religia romană. Disciplina era elementul caracteristic romanilor şi însemna fidelitate faţă de un angajament. iar ei reuşesc să-i redobândească tronul bunicului lor. A fost întemeiată în anul 753 de către Romulus. iar etruscii erau puternic influenţaţi de către fenicieni. adică nici o altă persoană. care va forma conturul cetăţii şi pentru că Remulus a trecut peste această brazdă.. între Etruscia. îi recunoaşte. ritul este de origine latină. Numitor.. Orice minune este o anomalie şi conduce la crize a raporturilor din natură. soluţia pentru problemele curente. Aceştia sunt găsiţi şi crescuţi de către o lupoaică şi de către nişte ciobani. Numitor. Pe măsură ce cucereau noi teritorii ei au adoptat zeii popoarelor cucerite. Explicarea minunilor se face doar de către persoane speciale: magistraţi sau şefi militari. Adoptarea zeilor – evocatio. Cetatea nu are femei. exista un cult al dreptăţii. pentru ca în epoca imperială să se înregistreze peste 3000 de zeităţi. eu te implor mai ales pe tine. care se făcea chiar cu o depreciere a persoanei umane. Există un document foarte elocvent prin care se cere ca zeitatea cetăţii învinse să-şi mute reşedinţa în cetatea Romei. de familie. Numele de roman era definit prin religie şi nu prin limbă. ordinea anotimpurilor. dintrecare ritul „roman” este cel mai răspândit şi original.

Vesta este protectoarea oraşului. reprezenta cel mai important grup de deservenţi cultici din religia Romei. erau un grup autonom şi legat de o divinitate anume. b) Colegiul pontifical. Victime de animale. locuieşte în pragul caselor şi pe la porţi. Avea putere de control şi de disciplină. c) Colegiul vestalelor era format din fete fecioare cu un regim special. alese din familiile de patricieni din oraş. respectul faţă de relaţiile naturale: părinţi. 32 . flacăra care arde în templu rotund. apoi urma Marte. fixarea sărbătorilor. Împăraţii romani erau toţi Pontifex Maximus. de la el s-a dat numele primei luni a anului. Religiilor. De la 30 -40 de ani lucrau ca educatoare pentru tinerele vestale.Cartaginei. Apoi erau Quirinius. un alt termen specific. p. condus de Pontifex Maximus. consacra pe flamini şi pe vestale în slujbele lor. o parte din faţă plânge şi alta râde. părăsiţi locurile lor. Acesta consta din: Ofranda alimentară. iar dacă o pierdeau erau îngropate de vii în pământ. fără ca să interpreteze ceva din ceea ce făceau. Ei oficiau numai în cursul unor ceremonii clar precizate. cetate. Dacă veţi proceda astfel. de aceea erau socotite ca păzitoarele Romei. adică de oficianţi numiţi sau aleşi şi de către confrerii religioase. care avea loc în luna octombrie. aceasta ne face ca toţi oamenii să fim rude între noi şi deci avem obligaţia de a fi solidari.. d) Colegiul augurilor. de regulă aceasta era la prima recoltă. veniţi la mine şi la ai mei. înainte de a descreşte ziua. are semnificaţia: respectarea scrupuloasă a ritulurilor. rolul lor principal consta în a descoperi dacă un proiect sau altul era bun. vă făgăduiec drep ofrandă prin legământ temple şi celebrarea de jocuri.. zei. ianuarie. ei nu aveau un panteon precis.treceţi de partea Romei. Cultul familiei este elementul central al religiei. el este zeul de Anul Nou. Virginitatea era principala virtute. Ele erau alese de la 6 -10 ani. Libaţiile preliminare. Tatăl era preotul familiei. Un loc special îl avea sacrificiul calului. care avea grijă de foc şi în jurul căruia oficia toate celelalte ritualuri. scoate în evidenţă că omul aparţine speciei umane. cetatea noastră să vă fie mai plăcute şi mai dragi. Datoria lor era să întreţină focul sacru. Ianus. Romanii au împrumutat de la popoarele învinse mulţi din zeii lor. care se făceau pe un altar portabil. Acest colegiu hotăra actele religioase. cuvânt latin. Exista un cult privat în jurul focului sacru şi un cult pulbic care se îndeplinea după un ritual ciclic. Cultul public era controlat de stat. apoi erau eliberate din funcţie şi se puteau căsătorii. cărora le-au ridicat temple şi altare la Roma. Spre deosebire de alte popoare antice.. Humanitas. Aveau un costum special şi multe interdicţii. care era prima. Zeul principal al cetăţii era Jupiter. adică vatra sacră unde ardea focul care nu avea voie să se stingă. Zeităţile romane.” (Manual de Ist. Fiecare familie îşi avea altarul. care se numea şi summa. Între 20 -30 de ani slujeau ca vestale pentru a veghea focul sacru. Acestea sunt următoarele: a) Flaminii erau în număr de 15. ea este ultima zeitate şi se clebrează cu câteva zile înainte de solstiţiu de vară. Nu îndeplineau funcţia de ghicitori şi trebuia să păstreze cu grijă secretul pe care îl ştiau.. apoi de la vârsta de 10 ani până la 20 de ani avea perioada de iniţiere. oameni. 102) Pietas.

practică preluată de la popoarele orientale şi care a produs mult necaz creştinilor. Romanii au fost foarte toleranţi cu religia popoarelor invinse şi toate cultele au putut funcţiona nestingerite.Saturn. Faunus – zeul animaleleor sălbatice. a făcut o reformă esenţială introducând calendarul solar de 365 de zile. devenind calendarul gregorian. astfel se fixa cle trei sărbători lunare: calendele. pe lângă templele lor specifice şi un templu rotund. un pontif având datoria să observe şi să anunţe luna nouă. Romanii au construit la Roma.Minerva. In prima parte a istorie lor ei au folosit calendarul lunar. Cursul IX. cu nişe pentru foarte mulţi zei. Cezar. Silvanus – zeul pădurilor. Num ele lunilor a fost dat de către romani după zeităţile lor în majoritate. influenţat de calendarul solar egiptean. nonele şi idele. ba chiar a avut mai multe înlesniri. Primul împărat care a socotit că este divin a fost Domiţian. şi a germanilor 33 .M ercur –zeul comerţului. care s-a numit Pantenonul. Hr. Religiile celţilor. Fortuna – zeiţa norocului. Calendarul şi cultul. după ce a cucerit Egiptul. Creştinismul a suferit din când în când de persecuţii din partea unor împăraţi romani. zeiţa înţelepciunii şi a meseriilor. Un element interesant a fost divinizarea împăratului. Iudaismul s-a bucurat de aceiaşi regulă. anul 95 d. el mai este numit Calendarul iulian. de la Iulius Cezar şi a fost corectat de papa Grigore al VII. mai ales datorită refuzului creştinilor de a oferi tămâie pe altarul împăraţilor romani.

Ei au mai fost numiţi şi gali de către romani. dar patrimoniul lor cultural. 1. Franţa şi o parte din vestul Germaniei. o persoană care se află în faţa unei bătălii şi se teme că va muri. p. Construiau schelte uriaşe din nuiele.”10 10 Paul Bahn. etrusc sau latin. braţele şi abdomenul fiind umplute cu fiinţe vii. fapt ce i-a îngrozit pe greci sau romani. Ei nu intrau în conflict cu şeful tribului. Totuşi nu au îngăuit să scrie nici una din învăţăturile lor. spune următoarele: „Ca naţiune. ca de exemplu. pentru că în felul acesta doctrina s-ar fi răspîndit printre oamenii de rând. care se vor confrunta cu violenţă pentru supremaţia în Europa. care este îndeplinit de către druizi. au cunoscut un fel de scriere. galii sunt extrem de superstiţioşi şi astfel de persoane suferă serioase dureri. În invazia lor spre Orient au ocupat Roma în anul 390 î. a cluburilor sau centrele de druizi. Ei aveau practici deosebit de crude: tăiau capetele celor învinşi. de regulă robi. Celţii Aria geografică ocupată de celţi corespunde cu ceea ce ar fi astăzi Anglia. Hr. Cunoştiinţele despre ei le avem în special de la romani şi din descoperirile arheologice. Ei cred că singurul mod de a salva viaţa unui om este să aduci o jertfă de ispăşire în faţa mâniei zeului (să îmbunezi mânia zeului) oferindu-i o altă viaţă umană în locul tău. unde au înfiinţat Regatul Galatenilor. druizii au fost total respinşi din noua societate creştină care s-a format. Un fapt uimitor este reapariţia actuală în societatea apuseană. Marii clasici au scris despre ei. iar învăţăceii şi-ar pierde memoria. În perioada lor de maximă expansiune au coborât în Peninsula Italiei. Elementul distins al lor. Iulius Cezar a scris o carte monumentală. de unde cunoaştem majoritatea datelor. Cambridge Archaeology. sub formă de corp uman. în Spania şi Portugalia şi au ajuns până în Asia Mică. Ele sunt socotite ca popoare barbare de către romani şi semi-primitive. am auzit de cazuri în Scoţia. iar ei aduceau foarte des astfel de jertfe. a sacrificiilor umane şi a barbariei de care au dat dovadă. şi le dădeau foc. fapt care i-a îngrozit şi speriat. şi au distrus sanctuarul de la Delfi în anul 279 î.Celţii şi germanicii sunt populaţi indoeuropene cam de aceiaşi vechime cu romanii. 46 34 . Iuliu Caesar (De Bello Gallico). Pentru aceasta ei urmau o perioadă de formare. Ei erau organizaţi într-un fel de castă şi se socoteau depozitarii ştiinţei. De frică face un vot către divinitate. administrat de către druizi a fost trasmic pe cale orală şi în formă poetică. apoi li se dădea foc şi ardeau ca nişte torţe. Druizii reprezintă elita intelectuală a societăţii şi în acelaşi timp şi casta preoţească. ci erau întotdeauna la dreapta lui pentru a-i oferi sfat. unde avem cele mai multe nformaţii despre celţi. „Războaiele galilor”. dar nu ne-au rămas lucrări scrise. Unele triburi ridicau imagini colosale făcute din nuiele impletite. Iulius Caesar în monumentala sa lucrare „Războiul galilor”. când trebuiau să înveţe o mulţime de versuri şi să se supună la o anumită disciplină. unii au folosit alfabetul grec. le umpleau cu fiinţe vii. a fost: „cei care posedă foarte multă ştiinţă”. au elaborat chiar un alfabet propiu. preum Strabon. astfel ei au dispărut. le preparau cu ulei şi le atârnau ca trofee la straşina caselor lor. care le-a oferit autoritate . Datorită practicilor foarte crude. Celţii întruchipau pentru popoarele din bazinul mediteranean ideea de brutalitate şi de barbarie la cel mai înalt nivel. de până la 20 de ani. sau chiar aduce atunci un sacrificiu uman. Practicau sacrifii umane. ei aveau întotdeauna primul cuvânt.Hr. Au cunoscut diferite tipuri de scriere. galaţii de către greci.

la fel ca la babiloneni. este prin uciderea şi sfârtecarea unei fiinţe antropomorfe. 2. în cinstea acestui zeu se aducea ca jertfă un om care era sufocat prin aruncarea într-un bazin cu apă. Iată un text: „Am fost un somon albastru. astfel ei credeau că scapă de frica şi de spaima morţii. Ei se ocupau cu aplicarea dreptăţii. prin care se suţinea că sufletele migrează dintr-un trup în altul.Transmigraţia sufletelor era una din credinţele de bază ale celţilor. etc. Cunoşteau scrierea. iar din grupa Vanii. Esus. s-a scuipat într-un vas şi din acel lichid a răsărit o fiinţă deosebit de inteligentă.. o pasăre şi un peşte de mare acoperit cu solzi”. era o sărbătoare a focului când se aprindeau focuri mari pe dealuri. Sărbătoarea morţilor era la 1 Noembrie şi inaugura începutul jumătăţii întunecate a anului. iar sângele său este amestecau cu miere. care ne permit să reconstituim religia lor. Mitul creaţiei. Jumătatea luminoasă începea la 1 Mai şi avea ca nume „Focul lui Bel”. dar aveau „specialişti ai sacrului”. de la care se merge mai departe la transmigrarea sufletelor. apele. Cerbul era animalul simbolic al celţilor şi imaginea acestuia apare pe multe monumente. Zeităţile principale ale celţilor sunt: Teutanes. În cele din urmă ea este accesibilă doar 35 . un căprior. cerul. Odhin şi Thorr. Taranis este stăpânul luptelor şi cel mai mare dintre zeii cerului. Panteonul este format din două grupuri de zei: Arseni şi Vanii. dar nu ne-a rămas o lucrare specială de la ei. Un mit important ne descrie cum s-a ajuns la băutura poeziei şi înţelepciunii. unde sunt introduşi şi apoi li se dă foc. tot ceea ce ştim este din literatura clasică. deoarece ei nu au scris nimic despre viaţa şi practicile lor religioase. centrul Europei până la Alpi în sud. dedicată în întregime obiceiurilor şi tradiţiilor lor. Din grupul Arsenii cei mai de vază zei sunt: Tyr. Freyr şi Freyja. Între cele două grupe există un război lung şi indecis. care avea sensul de Anul Nou pentru ei.” Alt text spune: „într-o vreme am fost un băiat şi o fată. Vistula la est şi Rin la vest. În aceea zi creau că sufletelor morţilor năvăleau peste ei. Aceste sărbători continuă să se practice până astăzi cu aceleaşi influenţe nefaste şi dăunătoare. Tacit a scris o lucrare. pedepsirea şi impunea ordinea în societate. dar băutura este ascunsă în lumea de dincolo şi foarte greu se ajunge la ea. care se termină printr-o reconciliere. numită Kvasir. Această fiinţă este ucisă. De asemenea folclorul a păstrat o mulţime de tradiţii. Nu avem date că ar fi avut un corp sacerdotal consacrat. avem: Njordhr. Prin acest nume se desemnează popoarele indoeuropene care cuprin Peninsula Scandinavică. am fost un câine.. Diodor susţinea că printre gali era la mare cinste doctrina lui Pitagora despre nemurirea sufletelor.am îmbrăcat numeroase forme înainte de a fi liber. un trunchi de copac. Cel care va bea această băutură va ajunge poet sau savant. Toate ceremoniile se făceau sub jurisdicţia druizilor. În cinstea lui bărbaţii sunt arşi într-un manechin din nuiele. un copăcel. un cerb. un alt zeu care avea plăcerea ca jertfele sale să fie oameni sependaţi de arbori şi lăsaţi să sângereze până mor. Atunci când s-a făcut pace între cele două grupe. Vani şi Arsenii. „Germania”. Germanii Tot ce ştim despre ei am aflat din sursele clasice romane. iar din părţile corpului acesteia s-au făcut pământul.

de regulă în păduri. În ultima perioadă a păgânismului popoarelor germanice ei erau preocupaţi de eshatologie. Nu acordau mare importantă funeraliilor şi înmormântării. el înseamnă tunet iar arma sa este ciocanul. Multe din ideolo lor se vor dezvolta în Evul Mediu. realizînd o simbioză cu creştinismul.zeilor din Odhin. soarele. hoarde năvălesc. În cele din urmă va apare un pământ nou. mai ales folosind robi de război. Aveau un anumit animal sacrificat fiecărei zeităţi. Una din practicile foarte răspândită era aceea a divinaţiei. Un deosebit prestigiu îl va avea regele. Religia Tracilor 36 . luna. frumos şi îmbelşugat. Sfârşitul lumii făcea parte din cosmologia lor. Thorr va deveni unul din cei mai populari zei. Aveau centre sacre. iar uneori practicau şi sacrifiu uman. unde au ridicat chiar şi anumite temple şi unde practicau sacrificiile. care devine stăpânul inţelepciunii. stele se întunecă. imagine mitică a fulgerului. puterea suveranului depinde de o forţă sacră supraterestră. adică pentru a afla viitorul. Religia germanilor a fost una din cele mai complexe şi mai originale din Europa. care este reprezentantul Strămoşului Divin. zeii sunt nimiciţi. pământul se cutremură. Cursul X. Au loc mari catastrofe naturale. care este temeiul şi garanţia ordinii universale. şarpele cosmic se dezlănţuie şi viaţa dispare. unde un rol important îl avea femeia.

apoi Strabon. tracilor „li se părea frumos să moară”. d. ţara lor fiind numită „patria lui Ares” Cultul lui Diodisos-trac prezintă un ritual. ci vor ajunge îăntr-un loc în care vor trăi de-a pururea şi se vor bucura de o fericire veşnică. Acest gen de ritual avea conceptul că sufletul poate să se unească pe această cale cu divinitatea.Tracii sunt alt grup de popoare europene. Grecii spun că erau cel mi numeros popor după inzi.Hr. Acest obicei se poate încă regăsi şi astăzi în practicile de priveghi. dar la nord vor rămâne independenţi până în epoca romană din sec. deorece grecii le-au identificat cu unii din zeii lor şi le-au numit cu nume greceşti. Grecii atribuie tracilor cultul lui Dionisos şi a lui Orfeu. Există o neclaritate. S-a vorbit printre greci de „pofta de moarte”. are o altă variantă a lui Zamolxis. V. pe cât de sălbatic. iar carnea o mânâncă crudă şi amestecată cu sânge. În timpul ospăţului el îi învăţa că nici el şi nici eu nu vor muri. Zeul solar.Hr. în primul rând. Carpaţi în partea lor nord-vestică şi în sud până la Munţii Balcanici. iar mai târziu Sfântul Gheorghe iată o altă linie de manifestare a religiei trace menţionată de Herodot. în care a coborât şi a trăit timp de 3 ani. Acest ritual se desfăşoară în timpul nopţii. el ar fi adunat mari bogăţi şi sar fi întors în ţara lui şi a încput să-i civilizeze pe traci. Elş a făcut să i se clădeadcă o sală mare de primire în care îi primea şi îi gărduia pe cei mai de seamă dintre concetăţenii săi. la fel ca şi celţii. Nu avem nici o în registrare scrisă din partea lor. Între timp el a pus să i se facă o locuinţă subpământeană. I.Hr.Macedon vor întreprinde campanii împotriva tracilor. pe atât de crud. Erau cunoscuţi ca mari răsboinici. Zeităţile lor nu pot fi cunoscute cu exactitate. De aici au mers mai departe. Î. zeul Apolo. În dreptul lui Zamolxis a apărut întrebarea. În mâini ţin şerpi consacraţi şui Sabazios. însoţită de ţipete şi dans furios. Zamolxis şi imortalizarea zeităţii principale. şi astfel cele spuse de el au fost crezute în tocmai. cu ocazia morţii printre moţii din Apuseni. nu doctrina nemuririi sufletului ci 37 . El a fost sclavul lui Pitagora. Când ajung la paroxism. la lumina făcliilor şi într-o muzică sălbatică şi zgomotoasă. conduc la metempsihoză şi credinţa în nemurirea sufletului. În al patrulea an a apărut înaintea lor. Se pare că Ares. Tracii îl regretau şi îl plângeau ca pe un mort. Herodot poveşteşte cultul lui Zamolxis astfel: „Zamolxis a fost un vechi sclav al lui Pitagora. Socrate vorbeşte despre ei că aveau o practică medicală mai bună decât a grecilor. II. vor ocupa partea de la sud de Dunăre. care au ocupat teritoriul de la Nistru în răsărit. care se va eleniza în mare măsură. Strabon. Herodot. dacă a fost om sau a fost zeu. erou cavaler. în munţi. o fiinţă divină (daimon). Ele sunt îmbrăcate în piei de animale şi poartă pe cap coarne de animale. dar a învăţat de la maestrul său. Femeile se remarcă mai mult în acest dans ritulic. Acest extaz orgiastic de tip dionisiac. Filip al II şi Al. erau împotriva scrisului. dar cântau şi se bucurau la moartea unei persoane. unire mistică. Doar câteva atacuri asupr Macedoniei în sev. Dionisos şi Artemis sunt zeitpţile supreme ale tracilor. Ceea ce ştim este din scrierile grecilor. iar animalele rînduite pentru jertfă şi le sfâşie. deoarece. Herodot spune: „Credinţa lor este că ei nu mor şi că cel care piere se duce la Zamolxis. sec. Zamolxis este identificat cu Gebeleizis ca fiind unul şi acelaşi zeu. dar după alţii cei doi zei nu au nimic comun unul cu altul. la începutul erei creştine. dar rolul lor în istorie a fost modest. eliberat. ei plângeau când se năştea un copil. D.

prin puţinele informaţii pe care le avem. Cursul XI. este foarte ciudată şi diferită de restul politeimului antic şi este puternic impregnată de cultul nemuririi. Religia tracilor este enigmatică. poate mai mult decât oricare altă religie păgână. solul era acceptat de zeu. se puneau trei ţepe bine ascuţite în pământ. dualistă sau un fel de monoteism? Avem situaţia în care un rege devine zeu.” Cultul lui Zamolxis. Strabon spune că acesta a călătorit îăn Egipt. iar mi tîrziu aceştia i s-au adresat ca unui zeu. iar tânărul era luat de mîini şi de picioare. Marea majoritate a popoarelor concep regele un produs al convergenţei fericite. Solul era instruit ce să spună atunci când va merge la Zamolxis. Întreg cult se învârte în jurul lui Zamolxis. Dacă murea. avea păcate şi era repudiat. Graţie cunoştiinţeşor sale este asociat la conducerea ţării de către rege. aruncat în sus. care a făcut din el un rege preot şi magician. iar romanii instalează o nouă ordine. dar. Religia tracilor este greu de definit. Se retrage într-o peşteră de pe culmea unui munte şi nu primea decât pe rege şi pe slujitorii săi. care este preot şi sfetnic regal. într-un anumit fel şi un zeu. Religiile Indiei 38 . dacă nu murea atunci el era vinovat. Acest cult va dispare total atunci când regele Decebal se sinucide. a fost politeistă. în aşa fel ca să cadă în aceste ţepe ascuţite.ştiinţa ghicitoriei prin citirea aştrilor. Ultimul act pe care îl avem este cel al trimitrii solului la Zamolxis: Din 5 în 5 ani un tânăr era ales. !n momentul în care omul este învestit cu putere regală el devine zeu. clasa de nobili şi viteji este nimicită. aşa este el prezentat de textele antice. care se realizează între natura umană şi natura divină. el devine.

Reunion şi mari colectivităţi de indieni în Malaesia. precum: durerea. dintre care unul foarte important este baia în Gange. 1. Acceptă ideea de spirit universal – Brahman. Ei consiberă că lumea are un caracter iluzoriu. În decursul procesului istoric al dezvoltării brahmanismului a existat acceptarea unei triade de zei ( Brahma. un crez. înrudite între ele. Hinduismul. Pentru a ajunge la desăvârşirea lui Brahman există trei căi: a) Karma – îndeplinirea ritualurilor. Acest procedeu se numeşte transmigraţia sufletului. deoarece reprezintă o mare varietate. Brahmanismul este cea mai veche religie indiană. obiect şi lucru din natură. şi nu sunt puţine. Lumea noastră este o reflectare empirică şi iluzorie a acestui spirit universal. teama şi o mulţime de oameni. mai ales în Anglia şi Franţa. Un alt aspect a fost acela că toţi aceşti zei nu sunt decât o sumă de ipostaze ale unui zeu unic. mai corect hinduismele (pl. Singapore şi Africa de Sud. locuitorii din Mauritius. care au cuprins tot Orientul îndepărtat iar de curând penetreză în forţă întreg Occidentul. Vişnu şi Şiva şi triada feminină Sarasvati. Hinduismul consideră că substanţa supremă spirituală este Brahman şi el este baza şi garanţia existenţei umane. Religiile care provin din India au caracteristici deosebite faţă de păgânismul clasic sau faţă de religiile monoteiste ale salvării şi au în prezent o puternică forţă de propagare. Există cicluri în natură. Cred în transmigraţia sufletului şi au o mulţime de zei şi de temple unde se aduc încă sacrificii. om sau animal. elementul de bază fiind „Brahman” adică o substantă universală şi impersonală care este la originea lumii. care-i permite să se renască din el însuşi. fiind acceptată astăzi de aproximativ 800 mil. dornici să scape de aceste piedici aderă la practicile religiilor indiene. Brahman. Ele au supravieţuit tuturor schimbărilor timpurilor şi s-au adaptat cerinţelor societăţii postmoderne occidentale. adică prezenţa divină în orice persoană. şi aceea de spirit individual – Atman. dintre care foarte puţine sunt sacrificii de sânge. b) Bhakti (devotamentul) – dragostea faţă de divinitate. hinduismul şi budismul au fost marile religii ale indienilor. la care se adaugă tamilii din Sri Lanca. este impersonală. În număr mai mic sunt şi în Occident. şi formează nucleul de bază al tuturor celorlalte religii care vor apare mai târziu.India a fost şi continuă să fie un puternic centru de religie. ci doar îndelinirea acestor practici.). de indieni. Aici s-au născut mai multe sisteme religioase. Brahmanismul. Vom încerca să pătrundem în acest univers interesant. Este o concepţie religioasă şi nu o religie în sensul propiu zis. jainismul. Brahman. Nu există o doctrină. superior lui sau inferior. De asemenea acceptau ideea de panteism. Hr. î. S-a format în primele secole ale erei noastre din brahmanism şi budism prin diferite absorbţii şi modificări. Lakshumi. 39 . Reprezintă ataşamentul faţă de cultura şi tradiţia indiană. marcate de renaşteri şi distrugeri. ajungând să reprezinte astăzi religia majoritară a Indiei. formată în primele secole ale mileniului I. Conforma acestui principiu. să-i înţelegem mecanismul şi să distingem aspectele periculos. c) Jnana – medetaţia şi cunoaşterea. Ele propun o rezolvare a unor stări de fapt. 2. sufletul unui om defunct trebuie să se renască în altă fiinţă. Brahman are principii creatoare. o aderare pe bază de convingeri. Parvati). Religiile Indiei sunt mai degrabă tehnici şi practici psihologice şi fizice decât acte clasice de închinare. epuizarea. acorporală. oboseala.

Este destul de vechi. care este singura realitate adevărată. cere îndrumare de la oameni şi reuşeşte să se întoarcă acasă. dar şi la cuvinte şi gânduri. Lao-tze. Hinduşii au început să construiască temple şi în lumea occidentului. socotite sfinte: 40 . Este contemporan cu mari întemeitori de religii: Buddha. dar reprezintă totuşi o grupare religioasă aparte. foarte rar de animale. copii. Sacralitatea vieţii hindusului se manifestă prin regulile de puritate şi prin ritualuri. ci ea este elementul de la care porneşte mecanismul eliberării. Are trei principii morale. Dharma-varna-ashram. adică o ordine mai profundă interioară.. iar trăsătura fundamentală este severitatea. care potrivit tradiţiei s-a născut în 599 î. Brahmanii merg şi mai departe şi susţin că adevărata ordine constă în nerespectarea nici unei ordini exterioare. prin care ordinea cosmosului se reflectă în ordinea socială şi în viaţa individului.Hr. Viaţa este o succesiune de reîncarnări în fiinţe inferioare sau superioare. Jainismul este privit ca o sectă a hinduismului. A te elibera de suferinţă este scopul tuturor filosofiilor şi tehnicilor de meditaţie indiene. Trecerea de la brahmanism la hinduism este imperceptibilă. Primii trei zei: Prajapati (Brahma) – Stăpânul fiinţelor vii. După ce este deslegat. Confucius. VIII î. El înţelege că Fiinţa este ceea ce el însuşi este. adică s-au eliberat de dependenţa de lucrurile terestre. temple şi ceremoniale. cea originală. Jainiştii reping Vedele şi limba sanscrită. nu cred în nici o divinitate.. iar Atman este principiul personal. Vişnu – Atotpătrunzătorul. izolarea desăvârşită. cunoaşterea dreaptă şi conduita dreaptă. Există o mulţime de zei locali. Ashram – locul unde se învaţă şi se practică o spiritualitate. Şhiva (civa) – Binevoitorul. Ilustraţia este aceea a unui om legat la ochi şi dus departe de casa sa. o sihăstrie unde este un maestru.3. o adevărată puritate rituală care îl eliberează. năframa iluziei. ataşarea faţă de familie. care se resfrânge nu numai la acte fizice violente. Fiinţele adevărate s-au eliberat din sclavie. Religiile indiene au cărţi. numite cele trei giuvaeruri: credinţa dreaptă. şi sursă primordială a cosmosului. Li se aduc jertfe. Legarea la ochi o comentează astfel: capcana acestui trup. cu sanctuare. Întreruperea reâncarnărilor fiind actul suprem al existenţei şi atingerea absolutului. Hinduismul este ordinea lucrurilor impuse de caste. numită „ahimsa”. sau a luat la cunoştiinţă o nouă situaţie. Zoroastru. Gândirea indiană porneşte de la identificarea durerii. avere. Eliberarea însemnează o trezire. de familie. soţie. I. Zeul suprem: Absolut. dar de care nu era conştient. toate aceste reîncarnări producând multă durere. dar nu se socotesc atei. Ei cred că armonia comunităţii depinde de legea eternă – Dharma. totul este durere în lumea aceasta! Această descoperire a durerii nu conduce la pesimism sau disperare. Brahman este principiul universal.Hr. sec. . increată. Ei socotesc că „omul îşi este sieşi prieten” şi nu are nevoie de un alt spijin dinafară. Elementul de bază este credinţa într-un „Absolut – Brahman”. Jainismul este o religie practică. Ei sunt adepţii nonviolenţei. Ce este hinduismul? Acesta formează corpul principal al religiei indienilor. Înţeleptul sau ascetul indian spune că nu există decât un singur mijloc de a găsi libertatea şi fericirea: detaşarea de bunuri şi de ambiţii. dar mai ales de flori. ci doar ascultarea de un adevăr lăuntric. purităţi rituale. dar adevăratul fondator al jainismului este Mahavira – Marele erou. idealul unui hindus – integrarea în absolut.

dar poate depăşi acest cerc. Epoca hinduismelor – totul se petrece în interior. de la căsătorie până când copiii devin maturi şi nu mai are grija şi datoria lor. greu de înţeles şi explicat. sau cele patru asrama şi ordinea vieţii: a) Brahmacarya . se închid în cercul lor şi nu permit altora să intre. toţi care se ocupă cu lucruri impure.. se poate accepta reintegrarea în castă. Sunt invocate ca bază teoretică de către brahmanism şi de către şcolile tradiţionale ale filosofiei indiene.Viaţa propiu zisă cu obligaţiile ei.a. Grupurile de bază sunt următoarele: Caste nobile: a) Brahmanii: preoţi. Accentul este pus pe exterior. e) Paria Pur şi impur este elementul principal al castelor: vegetarianism la brahmani Căderea provizorie din castă. este învăţat să practice ritualurile. să fie supus şi este introdus în societatea oamenilor maturi. ştiinţă”) sunt cele mai vechi şi cuprind patru cărţi: Rig-Veda – veda imnurilor de laudă adresate zeilor. datorită încălcării unor reguli. Păstrează cu străsnicie aceste valori. maharadjahi – căpetenii c) Negustorii: meseriaşi. Sunt grupuri de familii care au ceva în comun. b. băiatul trăieşte în casa maestrului şi primeşte de la el învăţătura Vedelor. – XVI d. care ocupă o poziţie specială în societate.Iniţierea 10-12 ani. Upanişadele – cărţile sfinte indiene. cuprind 108 capitole. VII în. participă la ritualuri. Upanişadele sunt comentarii filosofico-teologice ale Vedelor. astrologi. Atharva-Veda – veda descântecelor şi formulelor magice.. Accentul era pus pe sacrificii animale. b) Garhasthya . ultimul şi cel mai important fiind baia rituală în fluviu Gange. se rupe de viaţa socială. Vadjur-Veda – veda formulelor de sacrificiu. precum origine.Hr. Omul devine stăpân pe propiul său destin şi nu trebuie să se mai bazeze pe zei pentru a obţine propria izbăvire. Trăieşte în familie şi practică ritualurile. c) Vanaprasthya . Devine conştient că el era Atman-ul. meserie. Este o perioadă intermediară.Hr. agricultori. pentru un timp. psihologi. numai după îndeplinirea ritualurilor de purificare.Retragerea pentru meditaţie în pădure. subalternii Cei are nu aparţin nici unei caste. jertfa calului. în om.. Sunt doi termeni de bază: varna – culoare şi jati – familie. scrise între sec. reprezintă un fenoment specific indian. 41 . Societatea indiană este compusă din grupuri închise.Hr. crescători de vite Caste nenobile: d) Servitorii. Etapele vieţii. meditează la textele vedice. ritualuri. profesori. Vedele (în limba sanscrită însemnează „cunoaştere. Epoca Veda este cea mai veche. cele mai vechi datând din prima jumătate a mileniului I. identic cu absolutul difuz (brahman). î. deţinători ai cuvântului sacru b) Varna – războinicii: radjahi – regi. Castele. Sama-Veda – veda cântecelor de ritual. gunoieri.

erori de percepţie. Vaiseşika.confuzii). Vedanta. c) Experienţe parapsihologice declanşate de tehnica yogină şi accesibile numai iniţiaţilor. controlul repiraţiei. cât şi etapele itinerarului ascetic şi spiritual au ca punct final eliberarea. dar propuneau diferite căi spirituale de mântuire: Purvamimamsa. halucinaţii. Ceremonia morţii – incinerare. percepe sau gândeşte cel ce nu practică yoga). Ceremonia naşterii b.Renunţarea la tot. jainism – este reprezentată de căi spirituale. budism. disciplinele. primirea în castă: listă de obligaţii morale. brahmanism. focul este aprins de ruda cea mai apropiată Şcolile de gândire: S-au dezvoltat şase şcoli de gândire. care recunoşteau autoritatea Vedeleor. Samkhya şi Yoga. Astfel eliberarea vine prin practicarea unor tehnici ascetice şi a unor metode de meditaţie. energii corporale şi mentale. Această şcoală socoteşte că originea suferinţei constă în ignoranţa cu privire la natura adevărată a lui atman. care corespund celor trei posibilităţi de experienţe: a) Erorile şi iluziile (visuri. Punctul de plecare al meditaţiei yoga este concentrarea supra unui singur obiect( obiect fizic. Este folosită în hinduism. Termenul Yoga desemnează orice tehnică ascetică şi orice metodă de meditaţie. c. una dupăalta. Pentru aceasta plecă în lume. Iată aceste etape: înfrânările. suprasenzorială şi extraraţională Yoga îşi propune să distrugă. b) Totalitatea experienţelor psihologice normale (tot ce simte. dar trei categorii. diversele serii. sau spiritual) Exerciţiul caută să controleze cele două surse generatoare ale fluidităţii mentale: activitatea senzorială şi cea a subconştientului. Ceremonia iniţierii -Naşterea din nou. să elibereze pe om. specii şi varietăţi ale stărilor de conştiinţă. ea singură. 42 . ultimul şi cel mai anevoios stadiu al abandonării complete a lumii. Yoga a devenit principala cale de manifestare a religieifilosofie indiană. să se purifice. credinţă ci doar apartenenţă. meditaţia ioghină şi enstaza. Scopul urmărit de Yoga este abolirea primelor două categorii de experienţe şi înlocuirea lor printr-o experienţă enstatică. Aceste stări de conştiinţă (cittavrtti) sunt în număr nelimitat. Una din definiţiile Yoga este: „Suprimarea stărilor de conştiinţă”. emanciparea activităţii senzoriale de contactul cu obiectele exterioare. A fi hindus nu implică convingere. Cunoaşterea nu face decât să elibereze terenul în vederea cuceririi libertăţii. posturile corpului. Există mai multe ceremonii care se practică în hinduism: a.d) Samnyasa . Grupul de tehnici. Adevărata cunoaştere se obţine prin suprimarea acelor stări psihomentale. pentru a căuta fericirea. Nyaya. sociale şi religioase. Yoga clasică porneşte de la conceptul că doar cunoaşterea metafizică nu poate. are loc în familie 4. Yoga este o tradiţie foarte veche de gândire şi constă în tehnici ascetice şi în metode de meditaţie. ca cerşetor. a activităţii simţurilor. în locuri speciale. Încearcă să recupereze lumina adevărată. Ceremona nunţii.

Despărţirea de ceea ce iubim = suferinţă d. a treia fază. Această antropologie priveşte omul ca fiind format din trei componente: parte materială. principiul etern. Unirea cu ceea ce nu iubim = suferinţă c. serii şi varietăţi ale stărilor de conştiinţă. diversele specii. Concentrându-se . sau 487) Născut din familie regală. meditează şi aproape renunţă la mâncare. Însemnează eliberarea totală de acea extincţie numită eu. de aceea tot sistemul încearcă să oprească ciclul reîncarnărilor. concentrare corectă. Nirvana este experienţa spirituală supremă la care se poate ajunge după un lung proces de cunoaştere şi meditaţie. „detaşare”. „abolirea poftei”. yoga.Yoga îşi propune să distrugă. personal. Nu acceptă nici ideea de Brahman sau Atman şi nici o altă zeitate hindusă. tot ceea ce este meditat. Buddha este întemeitorul acestui sistem filosofic-religios şi însemnează trezitul. sau de o întreagă clasă de obiecte. una după alta. acestea produc durerea. ioghinul câştigă anumite puteri oculte: îşi cunoaşte existenţele anterioare. bătrâneţea. meditând şi realizând samadhi faţă de un anumit obect. Naşterea. boala şi moartea = suferinţă b. care este elementul transmigrant şi elementul divin. îşi întrerupe fluxul existenţei. moarte şi reincarnare. Propovăduirea sa are drept ţel eliberarea oamenilor de reîncarnări şi de suferinţă. călăuză şi maestru spiritual. ca Fiinţă Supremă. gândire corectă. simţuri trebuie abolită şi căutarea fericirii prin ascetism exgerat. atenţie corectă. efort corect. Budismul Este singura religie a cărei întemeietor nu se declară nici profetul unui Dumnezeu. activitate corectă. mijloace de existenţă corecte. După şapte ani are marea viziune care îi face cunoscut eliberarea de suferinţă. Viziunea brahmană şi budistă a vieţii este ciclică: naştere. de asemenea trebuie abolită. devine asimilat. Rămâne calea de mijloc – calea celor 8 braţe: opinie corectă. Neîmplinirea dorinţelor = suferinţă Calea de mijloc: cătarea fericirii prin plăceri. Istoria lui Buda (558. Cele patru adevăruri nobile: definiţia suferinţei. adică întreruperea ciclului de transmigraţie. Poate fi definit ca o „încetare”. dar este nemulţumit. pentru ei nu există Absolut. de controlarea simţurilor şi de iluminare. dakkha a. sau 567 – 478. care nu mai are nici o dorinţă. nici trimisul său şi care respinge însăşi ideea unui dumnezeu. Omul devine o umbră împinsă de vânt. vorbire corectă. „absenţa setei de viaţă”. Eliberarea însemnează desprinderea de partea materială şi unirea principiului etern cu divinul. Yoga sutra. Învaţă brahmnismul. la 29 de ani pleacă de acasă încăutarea înţelesului sensului vieţii. apoi se retrage. posedat. 43 . dobândeşte puteri extraordinare. 4. înţelege sfârşitul şi recunoaşte ceea ce nu a fost creat.

A scăpa de reâncarnări succesive este ţinta practicilor budiste. Printre reguilile călugărului sunt: renunţarea la bunuri. calmi. castitatea totală. de adepţi. creştinismul fiind cel mai răspândit. să nu bei. ele nu sunt religii în sensul clasic. 14. senzaţie. adică Nirvana.5 miliarde. apoi islamul cu 1.2 miliarde adepţi şi iudaismul cu 15 milioane de adepţi. dar nu dispariţie. este îmbrăcat cu veşmântul galben.000 de practicanţi. Islamul Islamul reprezintă una din cele trei mari religii monoteiste din lume. Cursul XII. peste 1. acest eu poate să se ridice până la Absolut. într-o stare controlată de meditaţie.12-14). orice sentiment pentru a ajunge într-o totală desprindere de realitate. Foarte mulţi budişti sunt în Occident. să nu te ocupi de înfrumuseţarea trupului. percepţie. foarte răspândite astăzi în statele din Himalaia. se angajează să respecte cele zece principii fundamentale şi este primit în ordin cu rangul de călugăr. formaţiuni mentale. în număr mai mic în Indonezia şi numără în jur de 500 mil. Budismul este astăzi răspândit în Peninsula Indonezia. conştiinţă. Individul este format din energie: fizică şi mentală care se manifestă prin 5 agregate: Materie. pentru a dispărea în eliberarea definitivă a parinirvanei. văzând în aceasta idealul de atins. în Sri Lanka. o existenţă în altă formă. Sau eul nu are nici un exemplu. Nu există nici o altă categorie superioară ci doar vechimea de când ai primit hirotonirea de călugăr. Nirvana nu este altceva decât starea unei minţi iluminate.Cu timpul aceste comunităţi au devenit sedentare şi s-au constituit în mănăstiri. numai în Franţa sunt în jur de 600. să nu ucizi. sau obiectiv de atins. La început Buddha a avut o serie de ucenici care l-au urmat. Mântuirea nu este o evadare dintr-o lume a suferinţei. dar au întemeietori 44 . ci pur şi simplu ăşi distruge orice simţ. ci căutarea exclusiv interioară în vederea iluminării în această viaţă. Comunitatea călugărilor. Alături de hinduism şi folosind aceleaşi tehnici de meditaţie şi practici de tip yoga. în Tibet. Nu cred că poate fi o minciună mai perfidă ca aceasta pe care Satana să o fi transmis oamenilor.Sunt foarte rare acele pasaje care descriu Nirvana în cărţile budiste. ideal. să nu furi. erau un fel de cerşători. reincarnare. adică până la divinitate. care mergeau din sat în sat şi răspândeau învăţătura lui Buddha. După o perioadă de noviciat şi renunţarea definitivă la lume. ci căi de meditaţie şi eliberare. Moartea este dezintegrare. acestea sunt nepermanente şi în schimbare. este ras pe cap. Textele budiste ne îndeamnă să ieşim din lume fără angoasă. aceste religii păgâne au cucerit în mare partea creştinismul lipsit de viaţă din occident. renaştere. Religiile Indiei se deosebesc substanţial de păgânismul clasic din Orientul Mijlociu şi Bazinul Mediteranean. vedem aici gândul luciferic în cea mai clară exprimare (Is. Toate cele trei religii au un numitor comun – Avraam. Eul personal este în centrul preocupărilor.

deşi ea era mai în vârstă ca el cu 15 ani. a fost foarte înţeleaptă şi a ştiut să-l ajute şi să-l sprijine pe Mahomed. la rândul lui. tribul său respinge acest mesaj şi a fost urmat doar de câţiva oameni săraci şi umili. Exact în acel an s-a născut Mahomed. numit anul elefantului. Fatima. este mesajul lui Dumnezeu revelat profetului Mahomed prin mijlocirea arhangelului Gabriel. a respectat-o foarte mult. dar este îăntâmpinat cu ostilitate şi reticenţă din partea concetăţenilor săi. aceste cuvinte vor constitui primele 5 versete din Coran. iar pe drum aude cuvintele: „Eu sunt arhanghelul Gabriel şi tu eşti mesagerul Domnului. Soţia sa l-asusţinut şi încurajat. Impresionat de această revelaţie se îndreaptă spre casă. tatăl său a mrit la câteva luni şi a fost crescut de bunicul. Cu toate asemănările existente în elementele de bază. Deoarece mesajul său cerea distrugerea idolilor. între cele trei „monoteisme” există o mare rivalitate şi luptă.diferiţi. Mahomed s-a născut în anul 570. împreună cu mama profetului. care au ucis pe toţi elefanţii din armată. islamismul – Mahomed – mahomedani. pe nume Khadija l-a luat sub protecţia ei şi i-a încredinţat conducerea tuturor afacerilor ei şi dirijarea caravanelor de cămile cu care făcea negoţ. pentru că au respins acţiunea de creştinare şi au profanat o biserică. Hr. c. al Qurayhiţilor. 45 . iar el. susin arabii. O acţiune care derivă din verbul aslam – a mântui şi care are sensul de „mântuire”. a avut o viziune. cultul tribului său. O negustoreasă bogată din Mecca. Islamul este adevărata religie. toţi acei credincioşi sinceri. un vizitator cu înfăţişare umană i-a zis: „Citeşte – iqra”. Această religie s-a născut la Mecca în Arabia la începutul sec. Conform Coranului. Această armată a fost decimată de intervenţie divină. aceste calităţi au fost dublate de un simţ al discernământului foarte pătrunzător. Islamul este adeziunea la pacea lui Dumnezeu. La 30 de ani Mahodem începe să mediteze la probleme precum: autenticitatea lui Dumnezeu. Abu Talib şi soţia acestuia. A fost crescut de un unchi. Mai târziu Kahadija l-a cerut în căsătorie pe Mahomed. când medita în peşteră. astfel Mahomed a rămas complet orfan. adică musulmani. apoi vizitatorul a început să citească şi să-l înveţe şi pe el. din acest motiv acel an a fost numit: Anul Elefantului. VII d. „Nu ştiu să citesc”. b. Islamul este ultima dintre religiile monoteiste. Acest lucru s-a repetat de trei ori. Mahomed avea 25 de ani. În acel an o armată puternică şi bine organizată a etiopenilor a pornit să pedepsească pe arabii de la Mecca.” Revelaţiile se succed şi primeşte porunca de a le comunica mai departe. virtuoşi şi cucernici sunt muslimim curaţi. La 40 de ani. cel integru. adepţi ai păcii lui Dumnezeu. după care şi-au luat şi numele: iudaismul – Moise – mozaici. dar şi acesta a murit la câţiva ani. creştinii – Hristos. Aceasta a constituit sprijinul lui lăuntric. iar Khadija avea 40 de ani. Era corect şi onest. Definiţia şi semnificaţia numelui Islam: a. El a răspuns. Naşterea lui Mahomed. de pietre mari căzute din cer. de aceea locuitorii din Mecca l-au numit „Al-Amin” – cel onest. La adolescenţă Mahomed câştigă respectul tuturor celor din tribul său. Se ducea într-o peşteră unde stătea mai multe zile în meditaţie.

fără a cunoaşte adevărata lor existenţă şi misiune. doar Coranul. 3. este suficient să crezi şi să declari această credinţă de la punctul 1. se numeşte „salat”. a convertirii. adică modul în care omul ăşi tratează semenul. îngerii sunt făcuţi din lumină. nici circumcizie. sensul arab este de „puritate”. şi dreptul omului. Mahomed a fost persecutat atât de tare la Mecca şi era pe punctul de a fi ucis. Cred în îngeri. atracţie. totul se rezumă la declaraţia sa.. Dumnezeul mahomedanilor – Alah. Rugăciunea adunării de vineri la prânz este cea mai importantă. Nu există registru de membrii. este un fel de impozit legat impus pe bogăţie sau pe lux şi nu depăşeşte 2. Mărturia de credinţă: „Recunosc că nu există alt Dumnezeu decât Alah (Dumnezeu) şi recunosc că Mahomed este Profetul lui Dumnezeu. intertratările.” Şaria fixează: Dreptul lui Dumnezeu. Mahomed organizează o armată şi se va lupta cu cei din tribul său. Omniprezent. Atot puternic. Legea – şaria în arabă. care a primit relevaţia divină şi căpetenie civilă şi militară. Mahomed moare în anul 632. dacă omul a fost făcut din pământ. sau timpul măsurat de musulmani. El a fost revelat profetului Mahomed pe o durată de timp de 23 de ani. este luna care comemorează prima revelaţia a Coranului.Primii musulmani persecutaţi în oraşul lor au fugit de acolo şi au găsit protecţia unui rege-preot creştin deosebit de bun şi cu simţul dreptăţii. legătura.5 % şi se numeşte Zakat. pentru adepţii coranul sensu este de: „calea spre Dumnezeu. Evanghelia şi Coranul. Elohim la evrei. mâinilor şi picioarelor este obligatorie înainte de a te ruga. Milostenia. după 8 ani de lupte va învinge şi se va întoarce victorios în Mecca. dar a fugit din oraş chiar în noaptea respectivă. Profetul a avut 10 scribi care au scris Coranul. 2. adică cultul. La Medina el este recunoscut drept profet. Cei cinci stâlpi ai credinţei islamice: 1. Psalmii. Era în anul 622 când are loc fuga de la mecca la Medina şi de acum începe era hegira. este un sentiment profund care cuprinde toate simţuruile fiinţei. adorarea. ceva sinonim cu religia. spălarea feţei. termenul exista cu mult înaintea apariţiei mahomedanismului şi defineşte pe Dumnezeul unic. ei cred că Dumnezeu a dezvăluit mesajul Său prin mai mulţi profeţi în mai multe cărţi. pe fragmente. devenind omul cel mai popular în toată Arabia. Însemnează abţinerea de orice este legitim din supunere faţă de Dumnezeu. Abluţiunile. 46 . Rugăciunea: Este relaţia . pentru ca el şi adepţii săi să-l poată învăţa de pe rost. Nuimai Dumnezeu este martorul acestei declaraţii. Creator. cel mai vechi manuscris din Coran datează din anul 644. Este o privaţiune de la orice hrană şi de la relaţii sexuale şi durează din zori şi până la apusul soarelui. În tradiţia musulmană omul este mai importan decât îngerii. sau a face Ramadanul. Postul (sawm). Întreg Coranul se învaţă de dinafară de către adepţii săi. nici botez. fără a lăsa vreun succesor. care devni urmaşul său. A fost însoţit de Abu Bakr. dintre care Coranul le citează pe: Tora. Coranul este autoritatea supremă şi are sensul de „protecţie şi lectură”. buna purtare a omului faţă de adevăr. cuprinde teamă. sau de „miros bun”. 4. Cartea sfântă.

care reprezintă pe Satana. el atinge într-un fel. Când pelerinul atinge piatra neagră de la Mecca. mâna lui Dumnezeu.5. Legislaţia musulmană se clădeşte pe fundamentul unor curente de gândire extreme: Meditaţia pură şi respectarea strictă a tradiţiei. Pelerinajul (hajj) care trebuie să aibă loc cel puţin o dată în viaţă. apoi aruncă pietre în obeliscuri. 47 . pentru a-l ucide.

You're Reading a Free Preview

Download
scribd
/*********** DO NOT ALTER ANYTHING BELOW THIS LINE ! ************/ var s_code=s.t();if(s_code)document.write(s_code)//-->