P. 1
Holocaustul in Romania

Holocaustul in Romania

|Views: 188|Likes:
Published by Sima Sorin Mihail

More info:

Published by: Sima Sorin Mihail on Jul 12, 2012
Copyright:Attribution Non-commercial

Availability:

Read on Scribd mobile: iPhone, iPad and Android.
download as DOC, PDF, TXT or read online from Scribd
See more
See less

06/10/2015

pdf

text

original

DOCUMENTE SIMILARE Share on google Share on facebook Share on twitter Share on email More Sharing Services 0 Constantin al IX-lea

MONOMAHUL ( 12 iunie 1042 – 11 ian. 1055) PROIECT DE LECTIE Caderea Constantinopolului sub turci Istorie Evenimentele din 1991-2001 Particularitatile comunicarii in mediul + Font mai mare | - Font mai mic international in situatii de conflict si razboi Cadrul general al Forme si particularitati ale comunicarii desfasurate de beligeranti Holocaustului in Romania. Primii oameni de stiinta ISTORIA SI ANTROPOLOGIA FAMILIEI De-alungul evolutiei sale, CONSECINTELE PRIMULUI RAZBOI MONDIAL omenirea s-a confruntat si cu fenomene Istorie, Literatura, Constiinta istorica PRINCIPALELE ETAPE DIN ISTORIA mai putin sau mai mult dorite iar unele FISCALITATII SI CONTROLULUI dintre acestea de-a dreptul rusinoase pentru FISCAL IN ROMANIA

Holocaustul in Romania

evolutia societatii.

TERMENI importanti pentru acest document : lecomte jean michel %E2%80%9Epredarea Prezentarea lor generatiilor holocaustului in secolul al xxi-lea” fundatia w filderman 2001 : ion coja protocoalele actuale, si de asemenea studiul lor din toate kogaionului : jean-michel lecomte predarea holocaustului în secolul al xxi-lea funda punctele de vedere creeaza ipoteza ca %C8%9Bia w filderman buc : Jean-Michel Lecomte Predarea Holocaustului în secolul al acestea nu trebuie sa se mai repete. Un XXI-lea Funda%C8%9Bia W Filderman Buc : asemenea fenomen a fost cel prin care o comunitate umana, cea a evreilor din Europa a fost supusa unor suplicii teribile aproape de neimaginat pentru semeni ai nostri in sine. Ura indoctrinata impotriva acestei populatii, rasfirata in Europa cu secole in urma, de catre unii lideri politico-militari, sefi de partid, sau de guverne este ferventa si cu priza mai ales in randul claselor de jos ale populatiei.

Memoria Holocaustului a fost marginalizata, din motive diverse, chiar in state, precum SUA si Germania Federala pana in anii 1970; din alt unghi de vedere, perioada celui de-al doilea razboi mondial a fost considerata mult timp incomoda si pentru istoriografia franceza, recunoasterea si asumarea trecutului dureros din anii 1939-1945 a provocat o criza de constiinta pentru cele doua natiuni europene; iar pentru SUA, Holocaustul a devenit din anii 1960 una dintre temele centrale ale culturii americane, simbolizand si anticipand impunerea paradigmei multiculturalismului; Responsabilitatea indubitabila a lui Ion si Mihai Antonescu, precum si a functionarilor romani implicati in actiuni represive impotriva evreilor romani, precum si pasivitatea sau simpatia unei parti a natiunii romane in chestiunea Holocaustului nu trebuie asimilate cu o vina colectiva a romanilor in general. Pentru fenomenul avut in vedere, in istoriografie au fost folositi numerosi termeni precum: solutie finala (endlosung), shoah, holocaust, genocid. Oricat de complex, fenomenul holocaust poate fi redus la o ecuatie cu trei termeni: calai, victime, martori. Holocaustul a fost un fenomen general in Europa, un fenomen care s-a raportat la perioada razboiului si la regimul fascist. Solutie finala, este foarte raspandit in istoriografia engleza, dar este nepotrvit pentru ca a fost lansat de nazisti (Goring si Heidrich) si pentru ca victimele nu stiau ce le astepta. Shoah, vine din Biblie dar nu este potrivit pentru ca se traduce ,,catastrofa”. Termenul nu indica un context istoric modern.

Genocid, termen introdus de juristul Rafael Lewikin in 1942 (un plan care coordoneaza, prin demolarea fundamentului existential, anihilarea unui grup national) Holocaust1[1], cuvant ebraic de origine greaca, insemnand ,, sacrificiu”, si folosit in special in mediul anglo-saxon ca echivalent al shoah-ului. Termenul este utilizat ca denumire conventionala desemnand ansamblul genocidurilor si crimelor comise de nazisti si aliatii acestora impotriva mai multor categorii de victime: evrei, tigani, homosexuali, ( ei nefiind aproape nicaieri recunoscuti oficial ca victime), alienati mintal, handicapati, opozanti politici si religiosi ( printre care s-au numarat Martorii lui Iehova)2[2], dar si impotriva elitei poloneze, a populatiei ruse si sarbe, precum si impotriva locuitorilor unor sate, din mai multe tari europene. In Romania, Holocaustul este o tema prea sensibila si complexa pentru a fi cercetata cu obiectivitate, iar altii reactioneaza negativ la insasi ideea de Holocaust. Acuzele impotriva romanilor s-au extins si au inceput sa fie lansate din mai multe parti. S-a ajuns sa se afirme ca din Romania s-au trimis la moarte aproximativ 400.000 de evrei. Aceasta cifra figureaza pe inscriptia de la Templul Coral din Bucuresti. Dupa 1989, in Romania a fost desfasurata o puternica campanie xenofoba si anti-semita generata de o alianta a unor partide de extrema dreapta si extrema stanga. In iunie 1991, comemorarea pogromului de la Iasi a determinat un alt val de antisemitism si de negare a Holocaustului ca urmare, in iulie 1991, Congresul SUA a adoptat o rezolutie care condamna antisemitismul din Romania. 1[1] Jean –Michel Lecomte, Predarea Holocaustului in secolul al XXI-lea, Consiliul Europei, Consiliu de Cooperare culturala, Fundatia W.Filderman, 2001, p.17. 2[2] http://www.ushmm.org/wlc/article.php?lang=en&ModuleId=10005143, 20.02.2007.

La 1 iunie 1999, Senatul Romaniei, a omagiat memoria lui Ion Antonescu urmand scrisori de protest din partea Congresului SUA. In octombrie 2003, au fost puse bazele unei comisii internationale pentru studierea Holocaustului, condusa de Ellie Weisel, comisia includea atat istorici cat si alte personalitati publice, avand ca rol analiza Holocaustului in Romania, si consecintele sale. La sfarsitul anului 2004, aceasta comisie si-a prezentat lucrarea ,,Raport final” fiind publicata in anul 2005. Radu Ioanid este unul dintre putinii specialisti in studiul Holocaustului din Romania (directorul departamentului „Benjamin and Vladka Meed Registry of Jewish Holocaust Survivors” al Muzeului Memorial al Holocaustului din Washington DC, un cunoscut cercetator in acest domeniu si vicepresedinte al Comisiei). El propunea urmatoarea definitie pentru Holocaust: „discriminarea, izolarea, deportarea si exterminarea evreilor si a altor grupuri etnice de catre Germania nazista si aliatii sai in timpul celui de-al doilea razboi mondial.3[3]” Conform Ordonantei de urgenta nr.31/2002, ( prima dovada clara si concreta a duplicitatii clasei politice romanesti in aceasta problema: inainte de admiterea Romaniei in NATO, guvernul roman a admis participarea regimului Antonescu la Holocaust, pentru ca dupa admitere sa tolereze cu buna stiinta acest joc ambiguu) privind interzicerea simbolurilor cu caracter fascist, rasist sau xenofob si a promovarii cultului persoanelor vinovate de savarsirea unor infractiuni contra pacii si omenirii: Holocaustul reprezinta „exterminarea sistematica, in

3[3] http://www.observatorcultural.ro/informatiiarticol.phtml?xid=9149&print=true, 04/02/2007.

masa, a populatiei evreiesti din Europa, organizata de autoritatiile naziste in timpul celui de-al doilea razboi mondial,,4[4]. Daca noi am accepta aceasta definitie, atunci categoric in Romania a fost Holocaust. Perioada dintre cele doua razboaie mondiale, a reprezentat pentru spatiul romanesc una de intensificare a antisemitismului in Romania. Garda de Fier, Liga Apararii National Crestine, ideologia lui Octavian Goga, au pregatit terenul in vederea aplicarii ideologiei fasciste in tara. Guvernul Goga-Cuza a fost primul guvern care a transformat antisemitismul in politica de stat, el a promulgat legea prin care din cei aproximativ 800 000 de evrei din Romania Mare, doar 391 191 au mai ramas cetateni romani din punct de vedere legal5[5]. Ca urmare a ocuparii de catre Uniunea Sovietica in iunie 1940, a Basarabiei, Bucovinei de Nord si a tinutului Herta, evreii au fost acuzati de catre extremisti ca au vandut aceste teritorii sovieticilor. Drept urmare a avut loc la Dorohoi un pogrom antievreiescfiind considerat prima manifestare antievreiasca majora in cadrul intregului proces de teroare, deportare si exterminare a evreilor din Romania.
Instaurarea regimului antonescian, a adus cu sine antisemitismul la intensitate maxima.

In Romania in primul rand se poate vorbi de un Holocaust de tip clasic, nazist in nordul Transilvaniei, unde au fost exterminati aproximativ 120-130 de mii de evrei din care s-au intors numai aproximativ zece mii ( regiunea fiind administrata de autoritatiile maghiare), in 4[4] Michael Shafir, Intre negare si trivalizare prin comparatie. Negarea Holocaustului in tarile comuniste din Europa Centrala si de Est, Iasi, Editura Polirom, 2002, p.97-99. 5[5] Jean Ancel, Contributii la istoria Romaniei-Problema evreiasca 1933-1944, vol.I, Bucuresti, Editura Hasefer, 2001, p.81.

Moldova, Tara Romaneasca si sudul Transilvaniei, evreii au fost discriminati prin lege, dati afara din slujbe, dati afara din universitati, scoli, teatre, le-au fost retrase cartile din librari si biblioteci. A mai fost vorba si de munca fortata, insa, evreii de aici nu au fost deportati si exterminati decat in cazuri rare. De pe teritoriile Basarabiei si Bucovinei, care au devenit guvernaminte dupa octombrie 1941, s-au adunat toti evreii si au fost deportati in Transnistria, unde au fost exterminati in lagare si ghetouri prin foame, sete, frig, boli si prin impuscare. Ultimul tip de Holocaust este cel care a luat forma „pogromurilor urbane”, este vorba de Bucuresti (21-23 ianuarie 1941), Iasi (iunie 1941), „trenurile mortii” ( iulie 1941), Odessa - in octombrie 1941. Toate acestea la un loc dau forme, unele tipice, unele mai putin tipice de Holocaust, organizate, initiate, si duse la capat de institutii ale statului: armata, politie, jandarmerie, guvern, servicii secrete, cai ferate care, in mod normal, aveau ca sarcina protejarea cetatenilor unei tari. 1.1. Legislatia antisemita. Viata evreilor in timpul celui de-al doilea razboi mondial a fost marcata de o serie de masuri care au condus la deportari si evacuari, expulzari, organizari de ghetouri, simultan fiind permisa intr-o anumita masura emigrarea evreilor romani. Mihai Stoenescu 6[6], considera ca si coordonate ale antisemitismului lui Antonescu, faptul ca evreii erau o natie imigrata ilegal in Romania, care au ocupat tot in mod ilegal comertul si care au cerut in mod nejustificat drepturi politice, toate acestea ducand la aparitia miscarilor antisemite. 6[6] Alexandru Mihai Stoenescu, Armata, maresalul si evreii.Cazurile Dorohoi, Bucuresti, Iasi, Odessa, Bucuresti, Editura Rao International Publishing Company, 1998, p.492.

In permanenta Antonecu a vazut in evrei vinovatii pentru toate dezastrele tarii. Continutul ideologic al antisemitismului antonescian a fost axat si pe stereotipul creat de Hitler in Mein Kampf, privind calitatea inferioara a evreilor7[7], pericolul iudeocomunismului si al dominatiei mondiale a iudeo-masoneriei. Tot din viziunea rasista asupra evreului face parte si culpabilizarea, Antonescu invocand exemple individuale de evrei infractori, atunci cand caracteriza intreaga rasa evreiasca, deasemenea ideile lui conform carora ,,natura demonica a evreului a supt sangele poporului roman”8[8], trebuiau sa justifice politica antievreiasca a regimului pe care il conducea. Religia lor a fost considerata un factor de inferiorizare, iar evreul era considerat drept ,,escroc, las, parazit, satana”9[9]. La preluarea puterii, Antonescu considera ,, problema evreiasca ca una vitala, urmarind sa inlature evreii din economia nationala insa fara a aduce dezechilibrarea vietii economice deoarece mai intai trebuiau pusi in valoare romanii.”10[10] Legile referitoare la evrei au fost concepute astfel incat sa ii priveze total de drepturi, atat de cele cetatenesti cat si cele umane.

7[7] Federatia Comunitatilor Evreiesti din Romania- Evreii din Romania intre anii 19401944, vol.II, Problema evreiasca in stenogramele Consiliului de Ministri, (volum alcatuit de Lya Benjamin ), Bucuresti, Editura Hasefer, 1996 p.21. 8[8] Ibidem, p.26. 9[9] Ibidem, p.27. 10[10] Ibidem, doc.44 - Sedinta Consiliului de ministri, din 17 septembrie 1941, p.129.

In perioada 1940-1942 s-a emis un numar mare de legi, decrete, regulamente cu caracter antisemit. De exemplu un decret din august 1940 11[11] privind statutul juridic al locuitorilor evrei din Romania, ii definea pe evrei din punct de vedere rasial si ii impartea in trei categorii: cei veniti in Romania dupa 30 decembrie 1918; toti cei care au dobandit cetatenia romana intre 1879 si 1918, inclusiv urmasii celor care s-au remarcat in razboaiele purtate de Romania in 1877-1878, 1916-1919, si persoanele care nu se incadrau in primele doua categorii. Ei au mai fost supusi la numeroase restrictii care au pus in pericol posibilitatea de a-si castiga existenta. Diplomatii francezi aflati in Romania, in rapoartele trimise la Paris evidentiaza, folosind expresii fara echivoc, pe langa modul de defasurare a relatilor romano-germane si responsabilitatea directa a jandarmilor si a armatei care puneau in aplicare planurile lui Antonescu, cu privire la actiunile de deportare si masacrare: epurarea radicala a elementului evreiesc12[12] . In perioada 1 ianuarie 1938 - 15 octombrie 1940, au fost luate numeroase masuri legislative antievreiesti, adoptate de guvernele Goga, Gigurtu si generalul Antonescu13[13]. Conform unui decret14[14] din 1940, s-a trecut in patrimoniul statului, proprietatiile evreiesti din mediul rural si a fost interzisa total evreilor, dobandirea si detinerea de proprietati rurale in Romania: “impreuna cu izgonirea evreilor din mediul rural aceste decrete au asigurat

11[11] Carol Iancu, Shoah in Romania. Evreii in timpul regimului Antonescu ( 1940-1944), Bucuresti, Editura Polirom, 2001, p.21-22. 12[12] Ibidem,doc. 66, p.153. 13[13] Comisia Internationala pentru studierea Holocaustului in Romania, Documente, ed. ingrijita de Lya Benjamin ,Iasi, Editura Polirom, 2005, p.121-130. 14[14] Ibidem, p.110.

romanizarea totala a satelor romanesti”15[15]. Prin intermediul altor decrete, imobilele evreiesti au fost trecute in proprietatea statului si a avut loc procesul de romanizare a personalului din interprinderi, conform careia toate inteprinderile erau obligate sa-i concedieze pe salariatii evrei. Romanizarea comertului si industriei a cunoscut mai multe etape: -Identificarea intreprinderilor industriale si comerciale cu capital evreiesc. -Instituirea controlului asupra actiunilor, bunurilor si intreprinderilor evreiesti in general. -Numirea comisarilor de romanizare a marcat inceputul introducerii controlului absolut al statului asupra intreprinderilor evreiesti. Modelul a fost imprumutat de la nazisti dar „ serviciul acesta, (cum afirma Conducatorul statului in sedinta Consiliului de Ministri din 13 decembrie 1940), a carui idee a fost minunata ca executie poate sa duca la o catastrofa ”16[16]. Conform unui alt decret17[17] a fost instituita munca obligatorie (pentru evreii cu varsta cuprinsa intre 18-50 ani). Evreii care nu prestau munca in mod corespunzator, erau pedepsiti cu deportarea in Transnistria. Referitor la statutul militar, evreii erau exclusi de la serviciul militar, dar erau obligati sa plateasca taxele militare stabilite de lege. De asemenea religia iudaica era recunoscuta numai ,,de facto”: sinagogile puteau sa functioneze numai pe baza unei aprobari speciale, cinematografele, birourile de voiaj si turism fiind si ele romanizate. Legislatia in 15[15] Radu Ioanid, Evreii sub regimul Antonescu, Bucuresti, , Editura Hasefer, 1997, p.34. 16[16] Lya Benjamin ,op.cit., doc.60, p.168. 17[17] Ibidem, doc.187, p.358.

domeniul medical a fost adoptata in numele “mentinerii, dezvoltarii si ameliorarii sanatatii elementelor etnice romanesti”18[18]. Evreilor le-a fost interzisa deasemenea detinerea de biciclete, motociclete si aparate radio, si erau obligati in functie de venitul anual, sa predea Armatei Romane o anumita cantitate de incaltaminte si imbracaminte noua si de calitate superioara. Evreii au fost supusi si la restrictii de natura alimentara. Personalul evreiesc din teatrele nationale si din opere19[19] fiind si el deasemenea inlaturat. La 19 decembrie 1944, conform legii semnate de regele Romaniei si de Lucretiu Patrascanu, ministrul de justitie, se prevedea in articolul unu ca raman abrogate pe toata data publicarii lor, toate masurile legislative prin care evreii au fost discriminati si ca se anuleaza toate dispozitiunile discriminatorii luate fara baza legala impotriva evreilor de catre autoritatiile publice. In concluzie prin aplicarea legislatiei antievreiesti, populatia evreiasca a fost separata de ceilalti cetateni romani din punct de vedere juridic, politic si social. Evreii au fost scosi in afara protectiei legilor care garantau siguranta vietii cotidiene pentru orice cetatean intr-un stat modern. 1.2. Violentele impotriva evreilor: pogromuri, deportari, masacre. Intre anii 1940 si 1944, sub regimul Antonescu o mare parte a comunitatii evreiesti din Romania a fost eliminata. 18[18] Radu Ioanid, op.cit., p.40. 19[19] Lya Benjamin, op.cit., doc.24, p.103.

La sfarstul lunii iunie 1940, in timpul guvernarii Gheorghe Tatarescu, Uniunea Sovietica a ocupat Basarabia, Bucovina de Nord, tinutul Herta ( in care erau cca. 290 000 de evrei) pe baza tratatului secret Ribbentrop-Molotov. Documentele arhivelor militare si de informatii ale Romaniei, cercetate pana in prezent, atesta faptul ca in iulie 1940, cand s-a cedat Basarabia, Bucovina si Tinutul Herta, in urma Ultimatumului Molotov, cetateni romani minoritari, mai ales evrei, s-au manifestat cu mare ostilitate fata armata si autoritatile romane aflate in retragere. In paralel, alte grupuri de evrei din Vechiul Regat al Romaniei, au cerut sa fie trecute dincolo de Prut, sub autoritate sovietica.20[20] Intr-un studiu21[21], Corvin Lupu a abordat cauzele care au facut ca, in vara anului 1940, dupa notele ultimative sovietice din 26-27 iunie si inceperea procesului de evacuare fortata a Basarabiei, Bucovinei de Nord si Tinutului Herta, raporturile romano-evreiesti s-au degradat. Marea majoritate a evreilor din cele trei tinuturi romanesti ocupate de armata sovietica trecand de partea lor. Exista un numar foarte mare de documente care atesta implicarea directa a populatiei evreiesti in operatiunile de cercetare ale armatei sovietice.22[22] Prima manifestare antievreiasca majora in cadrul procesului de teroare, deportare, si exterminare a evreilor din Romania este reprezentata de crimele de la Dorohoi23[23]. Ele s-au

20[20] Cristian Troncota, Glorie si tragedii. Momente din istoria Serviciilor de informatii si contrainformatii romane pe Frontul de Est (1941-1944), Bucuresti, Editura Nemira, 2003, p. 75. 21[21] Corvin Lupu, 65 de ani de la evacuarea fortata a Basarabiei, Bucovinei de Nord si Tinutului Herta. Pozitia evreiasca, in Transilvania, Serie noua, Anul XXXIV (CX), 9/2005. 22[22] Intr-o Nota informativa din 1 iulie 1941, se arata: „.ca in timpul unor nopti din zilele trecute s-au gasit luminile 23

petrecut pe fondul confruntarii romano-sovietice, ca urmare a neintelegerilor asupra amplasarii noii frontiere romano-sovietice. Atacurile au inceput la Dorohoi in timpul funerariilor ofiterului roman Bors si a unui soldat evreu , care au fost impuscati la Herta. In cadrul acestui episod de la Dorohoi au fost ucisi zeci de evrei, si au avut loc jafuri si scene crude, deasemenea au fost si numerosi raniti. Acest eveniment tragic a fost stopat datorita interventiei generalului Constantin Sanatescu. Armata Romana a fost raspunzatoare deasemenea si pentru un numarul mare de morti civili din timpul evenimentelor de la Galati din ziua de 30 iunie 1940. Aceste crime fiind in mare parte actiuni ale autoritatilor locale. 1.2.1. Rebeliunea legionara. Pogromul de la Bucuresti (29-30 ianuarie 1941). Destinul evreilor romani, in timpul guvernarii legionare, a depins de Antonescu si de legionari, precum si de evolutia luptei pentru putere intre Antonescu si Legiune. Legionarii nu au admis sa fie inlaturati si au ripostat, avand loc evenimentele din 21-23 ianuarie 1941, cunoscute ca ,,Rebeliunea Legionara”. Ei au inceput sa abuzeze imediat dupa ce au intrat in guvern24[24]. Pentru ca Legiunea s-a imbogatit luand in posesie cele mai multe proprietati evreiesti, Antonescu a inceput sa perceapa Legiunea ca pe un pericol. Confruntarea a fost cauzata de faptul ca legionarii vroiau totul, si imediat, in timp ce Antonescu avea acelasi scop insa treptat si folosind metode diferite. 24

Armata nu a luat parte la pogromul de la Bucuresti. Participantii au provenit din randul organizatiilor controlate de Legiune: membrii Legiunii si organizatiile teroriste, Ministerul de Interne, personalul Prefecturii de politie din Bucuresti si de asemenea cetateni de rand. In data de 20 ianuarie 1941, Legiunea a arestat, numerosi evrei. Sute de evrei de ambele sexe si de varste diferite au fost detinuti abuziv si apoi dusi la cele paisprezece centre de tortura ale Legiunii ( posturi de politie, Prefectura Bucuresti, sediul Legiunii, ferma lui Codreanu, primaria comunei Jilava, cladirile evreiesti ocupate, abatorul, padurea Jilava) . In total, 212 evrei au fost ucisi in timpul pogromului de la Bucuresti,25[25] au fost atacate sinagogile, vandalizate si in final arse, 1 274 de cladiri comerciale si case au fost distruse. Pagubele au fost estimate la valoarea de aproximativ patru sute de milioane lei (suma incluzand si pagubele provocate sinagogilor)26[26]. 1.2.2. Pogromul de la Iasi. (29- 30 iunie1941). Se presupune ca a avut parte de o pregatire foarte atenta, fiind premeditat. Cei ce l-au pus in scena au facut parte din structurile militare si administrative locale (comandamentul militar al Iasilor, chestura, prefectura etc.), subordonate Sectiei a II-a a Marelui Cartier General si Serviciului Special de Informatii (SSI), care – dupa cum scria Jean Ancel – „au pregatit terenul
pentru pogrom si au furnizat pretextul pentru pedepsirea evreilor din oras”27[27], de trupele germane,

elementele legionare si persoane declasate.

25 26 27

A fost cel mai tragic eveniment din istoria evreilor din Romania, neegalat decat de deportarea aceleasi etnii din Basarabia si Bucovina de Nord in Transnistria. In acest pogrom au fost ucisi aproximativ 14.000 de evrei, in decursul a doua zile. S-a planificat o diversiune prin care s-a lansat zvonul ca evreii ar fi atacat soldatii romani si germani. Planul a pornit in urma unui ordin direct a lui Antonescu, transmis telefonic colonelului Constantin Lupu, comandantul garnizoanei Iasi, solicitandu-i sa evacueze evreii din Iasi, si reprimarea drastica a celor care s-au facut vinovati de a fi tras in armata romana. Expulzarea evreilor din Moldova a fost o parte a unui plan mai larg care de asemenea cuprindea exterminarea fizica a evreilor din Basarabia si Bucovina. Precedat de mai multe actiuni rau prevestitoare, dar absolut caracteristice pentru un eveniment de acest tip (arestarea unor „suspecti” evrei, intensificarea campaniilor antisemite in presa locala, raspindirea zvonurilor ca „se pregatea ceva”, inscenarea de atacuri false asupra unor unitati ale armatei romane care traversau in acele zile orasul in directia frontului, inarmarea secreta a unor grupuri care au primit – de la agentii „acoperiti” ai unei unitati speciale a SSI – drept consemn sa provoace dezordini etc.), pogromul din Iasi a facut, in numai citeva ore, opt mii de victime. Ca toate actele de acest fel, masacrul de la Iasi a dezlantuit instinctele ucigase ale intregii populatii, incurajata in manifestarile ei de atitudinea autoritatilor, care au dat – cu buna stiinta – impresia ca evreii erau scosi in afara legii si a umanitatii si ca orice fapta comisa impotriva lor (jaf si omor) ii exonera pe autori de vinovatie. „Multi dintre cetatenii romani ai Iasiului au luat parte la arestari, la navalirea in locuinte, depistari si denunturi, la indrumarea patrulelor catre locuintele unde locuiau sau se ascundeau evrei, la campania de umilire a evreilor din convoaie, in drum spre Chestura.” 28[28] 28

Jafuri, violuri si crime impotriva evreilor au inceput la periferiile Iasiului in noaptea de 28/29 iunie. Grupuri de criminali au patruns in casele lor si i-au terorizat. Supravietuitorii au fost dusi la sediul politiei. Cei care au participat la vanatoarea de oameni inceputa in noaptea de 28/29 iunie erau: in primul rand , politia din Iasi, sprijinita de unitati de politie din Basarabia si de jandarmerie(360 de politisti au fost adunati la Iasi pentru a servi in Chisinau si in alte orase basarabene dupa eliberare. Multi dintre ei au mai lucrat in Basarabia inainte de 1940. Grupuri de criminali au patruns in casele evreilor si i-au terorizat. Supravietuitorii au fost dusi la sediul politiei. „Este de la sine inteles –preciza Jean Ancel in cartea sa – ca nu toti locuitorii au participat
la pogrom si nu toti au scos evrei din casa, jefuindu-i”. Dar, adauga el, „evreii din Iasi n-au simtit deosebirea, deoarece oriunde s-au gasit destui romani care sa transforme ziua de 29 iunie in ziua celui mai mare dezastru al evreilor din Regat”29[29].

Soldatii germani din Iasi au actionat pe baza unei intelegeri cu armata romana. Ei au tras in multimea de evrei si au comis aceleasi acte ca si romani. Ei au fost impartiti in patrule si trimisi sa aresteze evreii, au fost desemnati sa escorteze convoaie si au stationat la intrarea in Chestura. Si ei au patruns in case – fie cu soldatii romani, fie singuri – si au torturat evrei acolo si pe timpul marsului fortat catre Chestura. Lazar Rozin, care avea doar paisprezece ani in iunie 1941, relateaza:
,,. Ne-au poruncit sa iesim cu totii din casa, inclusiv mama si surorile mele. Am ajuns la sectia de politie si pe drum am vazut cum oamenii erau batuti si cadavre de evrei erau insirate pe straziNe-au ingramadit in trenurinu stiam ce avea sa se intamplecredeam ca ar fi si dat foc vagoanelor daca nu le-ar fi fost teama sa distruga locomotiva. ..Timp de cinci zile ne-am sufocat in trenul supraaglomerat. Majoritatea oamenilor au murit in vagondormeam pe cadavre. .”30[30]

Radu Ioanid povesteste in cartea sa, Holocaustul din Romania. Distrugerea evreilor si ttiganilor sub regimul Antonescu, 1940-1944, ca cei din coloanele duse spre Chestura Politiei se loveau, pe strazi de cadavre, deasemenea ca numarul victimelor din curtea politiei e greu de stabilit:,, cadavrele erau jefuite de ceasuri si stilouri, de haine si multi muribunzi au fost ingropati impreuna cu cei morti. Inainte de a fi transportati, mortii si muribunzii au fost asezati in stive”. Al doilea pas a fost reprezentat de evacuarea evreilor din toate satele din Moldova si internarea unora dintre ei in lagarul de la Targu Jiu, in sudul Romaniei. Au fost omorati cu bestialitate mii de evrei, persoane nevinovate, cei mai multi au fost masacrati la Fundatie, pe 29 30

strada Cuza Voda, si in general in centrul Iasului, care era si atunci o zona comerciala. In ce priveste numarul victimelor, exista mai multe puncte de vedere. Operatiunea de camuflare a masacrului de la Iasi a inceput, imediat, in august 1941, prin falsificarea tuturor documentelor incriminatoare. Ulterior, in 1944, cand sfarsitul razboiului a devenit clar, camuflarea a continuat, prelungindu-se in timpul regimului comunist, cind s-a definitivat versiunea evenimentului: potrivit careia, pogromul (nenumit, bineinteles, astfel) a fost opera armatei germane, a legionarilor si a unor elemente de la marginea societatii, intreaga raspundere revenind, prin urmare, acestor categorii. Este evident ca cel mai mare numar de evrei morti in Romania s-a inregistrat cu ocazia pogromului de la Iasi, din 29 si 30 iunie 1941. Pogromul a fost urmat de evacuarea din Iasi a evreilor supravietuitori. Au fost utilizate doua garnituri de tren care au ramas in memoria supravietuitorilor cu numele de ,,trenurile mortii”. La 29 iunie 1941, Mihai Antonescu31[31] a ordonat deportarea tuturor evreilor din Iasi, inclusiv a femeilor si copiilor. Cei care au supravietuit au fost asezati in randuri si dusi la gara pentru a fi incarcati in tren. Cine nu pasea in ritmul dorit sau iesea din rand era impuscat pe loc. Transportul spre gara a aproximativ 2 500 de evrei supravietuitori din curtea chesturii a inceput la 9 seara. La gara deportatii au fost fortati sa stea cu fata la pamant, in piata din fata garii, iar calatorii romani calcau pe ei, in timp ce soldatii romani si germani tipau ca oricine va ridica capul va fi impuscat.32[32] Bunurile evreilor jefuite in zilele pogromului au ajuns in posesia romanilor si a soldatilor din ambele armate, nefiind pedepsit nimeni pentru ca a jefuit sau a ucis evrei. 31 32 In

final evreii au fost urcati cu forta in vagoane33[33]. Trenul a parasit gara in ziua de 30 iunie 1941 dimineata. In trenul mortii care a plecat de la Iasi spre Calarasi34[34] din 2530 de evrei, numai 1.011 au ajuns la destinatie vii dupa sapte zile. Trenul mortii spre Podul Iloaiei (20 kilometri de Iasi) avea 2.700 de evrei la plecare, dintre care 700 au fost debarcati vii.35[35] Numarul victimelor pogromului de la Iasi nu a putut fi stabilit cu exactitate, au fost ucisi cca. 15 000 de evrei, dintre care 800 in oras, iar aproximativ 7 000 in cele doua trenuri ale mortii.36[36] 1.2.3. Persecutiile si deportarile din Bucovina si Basarabia. Ordinul de a se extermina o parte dintre evreii din Basarabia si Bucovina si de a deporta restul a fost dat de Ion Antonescu din propria initiativa, fara vreo presiune din partea germanilor. Spre a duce la indeplinire aceasta sarcina, a ales jandarmeria si armata, in special pretoratul, acel corp militar care era insarcinat cu administrarea temporara a unui teritoriu. Armata a primit „ordine speciale” prin generalul Ilie Steflea, generalul Ion Topor, care aveau insarcinarea de a aplica executarea lor37[37]. Generalul Constantin (Piki) Vasiliu, inspectorul general al jandarmeriei, le-a dat ofiterilor, la Roman, ca ordin sa omoare toti evreii de la sate iar pe cei din orase sa-i inchida in ghetouri. Primul lucru facut de jandarmi, la sosirea lor in sate, a fost arestarea evreilor, realizata cu ajutorul populatiei locale si a informatorilor. Cei predati jandarmeriei de armata nu aveau nici o sansa de supravietuire si erau impuscati pe loc. 33 34 35 36 37

Raurile Prut si Raut, precum si Nistrul, in special, au devenit locurile de executie si inmormantare preferate de jandarmi si de armata romana. Inainte de atacul asupra Odessei, Antonescu si-a expus ideile privitoare la pozitia sa fata de evrei:
,,Sa nu credeti ca atunci cand am hotarat deparazitarea neamului romanesc de toti evreii, nu mi-am dat seama ca produc o criza economica. Dar mi-am spus ca este un razboi pe care il duc. Si atunci, ca la razboi, sunt pagube pentru natie. Dar daca il castig acest razboi, natiunea obtine compensatiile. Trecem printr o criza pentru ca scoatem pe evrei… daca scapam momentul acesta istoric de acum, l-am pierdut pentru totdeauna. Si daca castiga evreii razboiul, noi nu mai existam. .38[38]

Deportarea evreilor din Bucovina a fost rezultatul deciziei lui Antonescu de a realiza purificarea etnica. Aceasta decizie poate fi evidentiata si pe baza stenogramelor sedintelor de guvern din 22 iunie 1941.39[39] Antonescu a fixat primele deportari pentru 15 septembrie, 1941. La 6 octombrie, Ion Antonescu a informat guvernul despre purificarea etnica din Basarabia: ,,In ceea ce priveste pe evrei, am luat masura ca sa-i scot definitiv si total din aceste regiuni. Masura este in curs. Mai am in Basarabia aproximativ 40.000 de evrei, care in cateva zile, vor fi trecuti peste Nistru, iar daca circumstantele vor permite, vor fi trecuti dincolo de Urali.' 40[40].

38 39 40

Referitor la distrugerea evreilor din Basarabia si Bucovina, ambasadorul, Jacque Truelle declara ca evreii au fost transportati in conditii inumane: au fost urcati in vagoane de vite, la Moghilev au fost trebuit sa doarma sub cerul liber, nu primeau nici hrana, nici apa, adaugand ca ,,numai barbatii si femeile cele mai viguroase au putut rezista acestor incercari”.41[41] In timpul deportarii, numerosi evrei au murit de foame, sete, batai si tortura iar femeile si fetele care s-au opus violurilor au fost omorate. La 30 august, Transnistria a fost transferata Romaniei, in conformitate cu promisiunea lui Hitler catre Antonescu. Regimul de ocupatie a fost inaugurat la Tiraspol. Transnistria a fost impartita in treisprezece judete, fiecare condus de un prefect militar si care cuprindeau saizeci si patru de districte. In vederea purificarii etnice a Romaniei, guvernul antonescian a hotarat ca Transnistria sa fie locul de deportare a evreilor romani, avand la baza un program intentionat, fiind transforamata intr-un lagar destinat exterminarii a zeci de mii de evrei. In afara marelui lagar, Transnistria, unde au fost deportati evrei din Bucovina, Basarabia, regiunea Herta, regiunea Dorohoi si mici grupe din alte orase inclusiv doua de la Bucuresti - care continea lagare de munca, de concentrare si ghetouri - au existat si lagare de exterminare: Vapniarca, Mastovoi, Bagdanovka, Odessa. El a dorit sa instituie in Transnistria ceea ce el vedea drept un sistem administrativ modern si eficient. Alexander Dallin in cartea sa, numea Transnistria ca fiind ,,groapa etnica a Romaniei”42[42].

41 42

Seful guvernamantului a fost profesorul de drept Gheorghe Alexianu. In Transnistria au fost deportati evreii din Basarabia si Bucovina si, de asemenea, si aproximativ 25.000 de romi din Vechiul Regat. Plecarea s-a desfasurat in conditii inumane, destinatia finala fiind Transnistria. Toti evreii care urmau sa fie deportati erau obligati sa depuna la Banca Nationala toate lucrurile de valoare si banii in numerar.Ei au primit in schimb la un curs dezavantajos marci germane de ocupatie,o moneda lipsita de acoperire si refuzata in general de localnicii din Transnistria. Conditiile de viata de aici erau groaznice43[43], ea devenind in timp scurt un adevarat cimitir pentru evreii romani si ucrainieni. Cauza principala a mortii evreilor in Transnistria a fost epidemia de tifos44[44]. ( autoritatiile romane nu au luat nici o masura pentru a preveni raspandirea tifosului dupa ce au aparut primele cazuri inca din Basarabia, motivul fiind acela ca oricum evreii erau destinati exilului, zeci de mii de evrei murind in timpul epidemiei de tifos din iarna lui 1941-1942), apoi din cauza frigului si foametei .Responsabilitatea lui Ion Antonescu pentru uciderea evreilor din Basarabia, Bucovina si Transnistria este indiscutabila, dar totodata supravietuirea evreilor din Muntenia, Moldova si sudul Transilvaniei s-a datorat deciziei acestuia din toamna anului 1942, de a amana, pe termen nedefinit, deportarea evreilor romani in Polonia.. In Transnistria cele mai mari ghetouri s-au constituit in localitatiile Moghilev, Lucinet, Copaigorod, Mustafa, Djurin, din judetul Moghilev, Obodovca si Bersad din judetul Balta, Nesterovka din judetul Tucin, iar ca lagare de exterminare, cele mai cunoscute fiind cele de la Peciora „lagarul mortii” si Vapniarca.

43 44

Matatias Carp, afirma ca Peciora a fost cel mai groaznic loc de internare al evreilor din toata Transnistria: „cei care au reusit sa scape au povestit lucruri incredibile”.45[45] Romania este considerata de Centrul Simon Wiesenthal - care se ocupa de depistarea criminalilor de razboi din perioada celui de-al Doilea Razboi Mondial - drept unul dintre statele cel mai putin cooperante in ceea ce priveste identificarea si pedepsirea fostilor nazisti. In Romania au fost acuzati pentru crime de razboi si executatati: Ion Antonescu, Mihai Antonescu, C.Z.Vasiliu si Gheorghe Alexianu, sute de ofiteri si functionari superiori au fost condamnati pe viata ,de asemenea alte cateva sute de subofiteri si jandarmi si de politisti au fost condamnati la detentie sau la munca silnica. Rapoartele militare germane ale Oficiului de Studii strategice precum si documentele romanesti din perioada razboiului conduc la ideea ca din cei 300.000 de evrei din Basarabia si Bucovina de Nord in jur de 100.000 au fost deportati de autoritatile sovietice in Siberia, au fost incorporati in Armata Rosie sau s-au retras cu autoritatile sovietice, deci trupele romane si germane intrate in Basarabia si Bucovina de Nord au gasit acolo aproximativ 200.000 de evrei. In aplicarea politicii de purificare etnica a acestor teritorii, ordonata de maresalul Ion Antonescu, conducatorul statului, zeci de mii de evrei au fost executati de jandarmi romani sau de trupe romane si germane in primele luni ale razboiului. Supravietuitorii au fost internati in lagare de tranzit si ghetouri create pe teritoriul Basarabiei si Bucovinei de Nord de unde in toamna anului 1941 au fost deportati in Transnistria ( exceptand 20.000 de evrei din ghetoul de la Cernauti din care 4.000 au fost deportati in vara anului 1942).

45

Stabilirea cu exactitate a numarului de evrei mortieste dificila, dificultatea demersurilor stiintifice dupa o perioada atat de mare de timp fiind data si de faptul ca exista numerosi evrei care pe parcursul vietii, de la venirea in Romania, la perioada razboiului, a trecerii de sub autoritatea Romaniei sub cea a Uniunii Sovietice (in 1940), a deportarii (1941 si 1942) si a noilor situatii de dupa razboi, si-au schimbat numele, uneori de mai multe ori, fapt care complica cercetarea atat de tarzie. Apoi, cand se vorbeste despre zeci de mii de persoane deportate pentru o perioada de 2-3 ani, trebuie avut in vedere si un procent de decedati din cauze naturale, de varsta, de conditiile grele ale razboiului, pe care au trebuit sa le suporte toti locuitorii statelor aflate in razboi.. Exista grupuri de lucrari care se citeaza unele pe altele, dar nici una nu se bazeaza pe cercetari stiintifice temeinice, cand formuleaza cifrele evreilor morti.46[46] Situatia evreilor din Romania celui de al doilea razboi mondial si tratamentul aplicat lor in acea perioada, au fost apreciate la superlativ, in mod repetat de liderii religiosi ai comunitatii evreiesti din Romania, in frunte cu Wilhelm Fielderman. In anul 1955, Wilhelm Fielderman a declarat: „() In timpul perioadei de dominatie hitlerista in Europa, eu am fost in legatura sustinuta cu Maresalul Antonescu. Acesta a facut tot ce a putut pentru a imblanzi soarta evreilor expusi la persecutia germanilor-nazisti. Poporul Roman, atat cat a avut, chiar in masura limitata, controlul Tarii, si-a demonstrat sentimentele de umanitate si moderatie politica.” Pe aceeasi linie cu el, declara Moshe Carmilly Weinberger: „Atunci cand lumea a privit insensibila spectacolul nimicirii evreilor europeni, Romania a fost dispusa sa primeasca refugiatii evrei si a fost gata sa deschida pentru ei porturile sale”. ().47 [47] 46 47

Cap.II. Marturii ale supravietuitorilor Holocaustului. In acest capitol, incerc sa prezint o parte din acele marturii despre moarte, frica si umilinta, care intregesc imaginea pe care cititorul si-o poate forma despre suferinta omeneasca, despre lasitate si curaj, despre un razboi purtat impotriva unor civili fara aparare, numai din cauza originii lor etnice. Exista mai multe tipuri de supravietuitori ,si pentru fiecare categorie ,ideea intoarcerii trimite la un altfel de realitate. O perioada lunga de timp, cei care au supravietuit, au evitat sa vorbeasca despre cele traite, printre motive aflandu-se: neincrederea, frica de autoritati, lipsa de interes a celorlalti, cand acestia incercau sa povesteasca cele intamplate. Povestind cele traite martorul a devenit astazi o institutie de care nu se mai poate face abstractie. In Romania numarul celor care au supravietuit Holocaustului este estimat la numarul de 430 000. Marcu Rozen, (autor a mai multor carti printre care : Evreii din judetul Dorohoi in perioada celui de-al doilea razboi mondial, publicata in 2000, Involutia demografica a evreilor din Romania in perioada 1940-2000, publicata in 1998) a fost singurul supravietuitor din intreaga sa familie de cinci persoane, deportata in Transnistria. S-a nascut in anul 1930, in orasul Dorohoi, intr-o familie (compusa la momentul deportarii din cinci persoane ,parintii, bunica ,un frate mai mic), in care la fel ca in toate familiile evreiesti se respectau obiceiurile stramosesti. La varsta de zece ani a asistat la primul pogrom antievreiesc care a avut loc in Dorohoi.

Incepand cu luna septembrie, 1940 a fost luat un val de masuri antisemite asupra evreilor, ca urmare a fost dat afara de la scoala primara romaneasca. La inceputul anului 1941, au fost anuntati ca vor fi evacuati in Transnistria. Ei au plecat in ziua de 12 noiembrie 1941. Transportul in vagoanele de marfa a fost un adevarat calvar. De la Moghilev au plecat pe jos, dupa trei zile au ajuns la Sargorod (un orasel ucrainean care numara cca. 180 000 de evrei autohtoni la care li s-au adaugat peste 7000 de evrei deportati din Basarabia, Bucovina si judetul Dorohoi, de aceea adapostirea deportatilor a devenit o problema). Igiena publica era aproape inexistenta, casele vechi, populatia subnutrita, nu exista nici un mijloc de castigare a existentei ea realizandu-se doar prin schimbul de imbracaminte. Iarna anului 1941-1942 a fost deosebit de grea. Primul membru al familiei care a murit a fost bunica lui rapusa de frig, foamete si boala: ,,Cand a murit in mana ei inghetata n-am gasit decat o coaja de cartof uscata pe care nu a
mai avut puterea sa o manance”.48[48]

La o luna a murit si mama sa, la varsta de 38 ani, iar la scurt timp dupa, moare si tatal sau, ramanand numai cu fratele sau in varsta de sase ani, ei fiind nevoiti pentru a supravietui sa cerseasca sau sa stranga resturi menajere. Fratele sau s-a imbolnavit si el si a murit , la inceputul lunii februarie. Astfel a disparut si ultimul membru al familiei sale, intorcandu-se acasa fara nici o speranta. La sfarsitul lunii februarie 1942, datorita ajutoarelor primite din tara, Comunitatea Evreilor din Sargorod a reusit sa organizeze un orfelinat, in care a fost primit si el, alaturi de alti 100 de orfani din Basarabia, Bucovina, si Dorohoi.

48

Regimul antonescian din Romania i-a ,,furat” lui si celor de o varsta cu el cea mai frumoasa perioada din viata fiecarui om: copilaria. Liviu Beris, (n.1927)49[49] conform spuselor sale erau vreo cinci mii de oameni in Herta si din ei cam jumatate erau evrei existand o convietuire intre evrei si romani care ar fi putut fi data ca exemplu. Referitor la deportare el a afirmat ca au aflat cu cateva ore inainte iar despre locul unde aveau sa ajunga nu li s-a dat nici o informatie. Mergeau pe jos toata ziua infometati si fara sa li se dea apa. Unii dintre ei mureau pe drum nerezistand conditiilor si erau lasati acolo, iar cei

care ramaneau in urma erau impuscati. Dormeau sub cerul liber si multi dintre ei inghetau pe timpul noptii si erau lasati acolo restul continuandu-si drumul. El descrie in calitate de martor, modul in care a avut loc deportarea din lagarul Edinet, in Transnistria: ,,Cel mai ingrozitor a fost atunci cand am vazut un batran care, oprindu-se pentru o
necesitate fiziologica, dupa ce a fost impuscat , a fost imediat dezbracat de niste tarani de pe marginea drumului 50[50].

Cea mai trista amintire din deportare, din cele relatate de el, o reprezinta acel tablou cu cadavrele inghetate de pe dealul Corbu. In octombrie a avut loc si deportarea evreilor din Cernauti si Chisinau, datorita eforturilor depuse de Traian Popovici, primarul orasului, 20 000 de evrei au fost salvati de la

49 50

deportare. Referitor la cei 30 000 de evrei care au fost obligati la deportare, acesta afirma:,, Scene
sfasietoare se petreceau la plecarea trenurilor. Departirea de membrii aceleasi familii, umpleau de vaiet vazduhul si se miscau si inimile cele mai impietrite. Era despartirea pentru totdeaunapornirea lor in bacuri peste Nistru, marsurile pe jos, pe ploaie, vant, desculti si nemancati sunt pagini de o salbaticie apocaliptica”51[51]

Un alt supravietuitor al lagarului din Transnistria este Ruth Glasberg, care in prezent traieste in orasul Miami, din Florida. In 1941, la varsta de 11 ani, impreuna cu parintii si un frate mai mare, a fost deportata de autoritatiile romane din orasul Cernauti, in Transnistria. Din cele relatate de ea reiese ca dupa ce au fost dusi cu trenul in vagoane pentru vite, pana in lagarul de tranzit Marculesti din Basarabia, a urmat un drum pe jos timp de doua saptamani,in conditiile unei ierni timpurii, pana in ghetoul Bersad, din judetul Balta. Referitor la conditiile din lagar, ea afirma: „Nici cu cele mai mari eforturi, imaginatia nu ar putea sa vizualizeze conditiile umane,in care ne
afl, tifosul ne invada ,devenind ucigasul numarul unu, urmat de foame..incet, incet, in liniste se stingea unul cate unul. Asteptarea groparilor devenise o obsesie pentru cei vii.”52[52]

O imagine de neuitat pentru ea este reprezentata de cea a carutelor cu cadavre scheletice pe care le vedea trecand spre gropile comune.
Eva Deutsch, avea 17 ani cand a fost deportata din Targu-Mures, impreuna cu parintii ei

la Auschwitz. Cand au ajuns aici ea afirma ca li s-a spus ca nu mai au nevoie de acte, apoi au fost selectati, femeile fiind trecute intr-o parte, iar barbatii in cealalta parte, atunci fiind ultima data cand l-a vazut pe tatal sau. Pe mama sa a vazut-o ultima data atunci cand s-au facut niste selectari pentru munca la o fabrica ,ea fiind prea slaba nu a fost aleasa si a fost dusa la gazare. 51 52

Eva a stat aici cinci luni afirmand ca :,, in Auschwitz, era un lagar de nimicire, n-a trebuit sa muncim,
dar cei mai multi nu s-au putut rabda si s-au dus la gardul electric si si-au pus capat zilelor” 53[53]. Leopold Schobel „ Am fost detinut la Auschwitz cu numarul A – 13221”54[54], (n.1918), s-a

nascut la Tarnava Mare si a fost printre putinii supravietuitori evrei ai deportarilor din Ardealul de Nord, la Birkenau-Auschwitz (denumirea oficiala a lagarului SS Auschwitz II, lagarul unde oamenii erau exterminati in masa in camerele de gazare), el a petrecut aproximativ 8 luni la Auschwitz pana la eliberarea lagarului de catre rusi. Intors in Romania, el s-a stabilit in Pitesti, unde a fost presedintele Comunitatii Evreiesti Pitesti din 1993 pana in 2002. Din familia sa au mai fost deportate mama, cumnata sa si nepoata lui in varsta de 7 ani. Acolo, in urma selectiei facute imediat dupa sosire, ele au fost duse in camerele de gazare. De la Birkenau dupa opt zile, cei care au mai ramas, au fost dusi in lagarul de concentrare Auschwitz propriu-zis, adica lagarul central Auschwitz I, el declara ca .: ,,aici cine nu rezista regimului de
sclavie, de exploatare a fortei de munca, de infometare, era condamnat la moarte!”55[55]

„Viata de la Auschwitz a fost aceeasi, in fiecare zi. Cu teama ca, maine, te selecteaza ca vei fi
gazat! Cu convingerea ca, de aici, nu se poate pleca! Cu convingerea ca trebuie sa mori odata!”56[56]

A vorbi despre gazare, crematoriu, devenise ceva firesc pentru ei. El povesteste ca cineva din lagar, crease o zicala, la inscriptia de la intrarea in lagar, „Arbeit macht frei”, adaugand un vers: „In krematorium drei.”

53 54 55 56

Eliberarea din lagare si ghetouri, a reprezentat o schimbare majora in viata deportatilor, credinta in eliberare a fost diferitala indivizi, adepins in mare masura de starea fizica si psihica, in care se aflau, la fel si reactiile lor in momentul eliberarii lor au fost diferite:entuziasm, fericire, indiferenta totala, insensibilitate. Majoritatea erau infometati, motiv pentru care prima actiune dupa eliberare, a fost aceea de a-si potoli foamea. Un deportat afirma:,, prima noastra fapta de oameni liberi a fost de a
navali asupra depozitului de alimente. Nimeni nu se gandea la altceva.”57[57]

Multora nu le venea sa creada ca au fost eliberati, eliberarea era vazuta de multi ca pe un fapt irealizabil: ,,Ne temeam la gandul ca poate soldatii se ascund prin imprejurimipentru a avea motiv sa
traga in noi.” 58[58].

Referitor la eliberare, Ruth Glasberg afirma: ,, lumea considera ca un supravietuitor, e un
om norocos dar de multe ori e o povara grea incarcata cu sentimente de vinovatie, si in cazul meu un advertisment tainic ca o parte din mine a murit.”59[59]

Prin exempul lor personal de a-si reface viata, supravietuitorii dau o lectie importanta de viata noua celorlalti. Cap.III. Incercarile de negare a Holocaustului din Romania reflectate in sursele mass-media: studiu de caz: saptamanalul Romania Mare.

57 58 59

Discursul antisemit ala cestui periodic nu este caracterizat doar prin violenta limbajului folosit la adresa evreilor in special, dar si la adresa altor minoritati, dar si prin reluarea sloganelor folosite de extrema dreapta de dinanaintea celui de-al doilea razboi mondial. Doua sunt subiectele preferate tratate in general in cadrul publicatilor de acest gen: 1. Incercarea de reabilitarea a maresalului Antonescu, care face obiectul unui consens a majoritatii tendintelor politice. Pretedintele Ion Iliescu, declara intr-un articol al ziarului Adevarul din 8 septembrie, 1995, faptul ca nimeni nu neaga crimele impotriva evreilor si ca incercarile de reabilitare a lui Antonescu sunt doar opera asociatilor fostilor combatanti. Cu toate acestea, numarul cartilor care vizeaza reabilitarea este mare. Nu conteaza numarul evreilor care au murit sau suferit. Teoretic, unul singur este suficient pentru ca fenomenul sa fie condamnabil, moral si juridic. In acelasi timp insa, dimensiunea Holocaustului, asa cum rezulta ea din multe cercetari, este adeseori discutabila, iar uneori inacceptabila. 2. Negationismul, fiind dublat si de o acuza la adresa personalitatilor evreiesti, care conform lui Petre Turlea : incearca sa culpabilizeze poporul roman pentru un holocaust care nici macar nu a existat.( afirmatie sustinuta in ziarul Azi, din 12 iunie 1991). Rolul Romaniei in Holocaust a fost minimalizat de comunisti astfel incat dupa rasturnarea lui Ceausescu, majoritatea romanilor nu vroiau sa creada dovezile crimelor impotriva umanitatii aflate in arhivele Romaniei. Dupa 1989, sectorul romanesc al Muzeului Holocaustului din Washington a fost reorganizat, el prezenta Romania ca important factor generator de Holocaust, al doilea ca dimensiune dupa Germania.

A fost trimis la Washington Raul Sorban60[60] personalitate arhicunoscuta pentru sprijinirea evreilor in al doilea razboi mondial. El a explicat celor de la Muzeul Holocaustului ca se afirma neadevaruri si ca trebuie aduse strict necesare corectii textelor din muzeu, in conformitate cu adevarul istoric, n-a putut obtine nimic. Se schimbase insa orientarea si obiectivele politicii comunitatilor evreiesti fata de noua Romanie post-comunista. Negationismul romanesc are drept caracteristica faptul ca persoanele implicate nu neaga Holocaustul in general, ci pe cel romanesc. Un grup cunoscut de intelectuali negationisti romani este format din : Corvin Lupu, Gheorghe Buzatu si Ion Coja. Gheorghe Buzatu, membru al Partidului Romania Mare este si unul din conducatorii Fundatiei “Maresalul Ion Antonescu”,( care activeaza pentru promovarea imaginii lui Antonescu, ca fiind imaginea unui erou national care a reprezentat cu onoare Romania ) fiind considerat de liderii evrei drept “principalul negationist din Romania”. Ion Coja, profesor la Facultatea de Litere al Universitatii din Bucuresti si autor de carti este si el interesat de negarea Holocaustului romanesc, este deasemenea si seful Ligii pentru combaterea antiromanismului (LICAR). A scris intre altele, “Protocoalele Kogaionului”, “Legionarii nostrii”, dar a si republicat volumul de documente “Situatia evreilor din Romania”. Ion Coja, a fost dat in judecata pentru negarea Holocaustului in 10 ianuarie 2007, de catre Federatia Comunitatilor Evreiesti din Romania (FCER) si Asociatia Evreilor Romani, Victime ale Holocaustului (AERVH), fiind a 60

doua plangere penala impotriva sa, pentru un articol despre cum va fi Romania invadata de evrei.61[61] Corvin Lupu, decan al Facultatii de studii politice si de securitate a Universitatii din Sibiu, redactor-sef al revistei „Transilvania”, autor a numeroase texte negationiste, el neaga Holocaustul, afirmand ca evreii au dus-o bine in Romania interbelica si ii acuza pe liderii comunitatii evreiesti de mistificarea istoriei. Lupu ii condamna pe evrei si pentru faptul ca au ajuns sa 'monopolizeze' suferinta lor si sa reclame ca sunt singurele victime ale istoriei.62[62] Pentru o societate in plina afirmare si de integrare in felurile vietii si societati cotidiene europene dar si pe mapamond, problema acceptarii unor adevaruri si realitatii inconjuratoare, este uneori foarte controversata., atat din cauza unei culpabilitati ireprosabile legate de o mentalitate sifonata si uneori dureros de impertinenta cat si a unei comoditati nedorite care de multe ori trimit dincolo de portile neobisnuitului cotidian. Dar cel mai grav este refuzul unora de a incerca sa inteleaga, de a depasi acele bariere utopice care ni le trasam ca si niste perdele peste ochi pentru a nu vedea adevarul in adevar si cunoasterea prin cercetare. De aceea polemica ridicata in jurul unor semeni de-ai nostri chiar daca de alta etnie, cea ebraica este laborioasa, incitanta si dureroasa. Oare cati dintre noi vrem sa fim realisti si nepartinitori, nelasandu-ne dominati de interese meschine, de ideologii invechite si de pareri nejustificate? Actualmente, in randul societatii noastre dualitatea si problema evreiasca este un lucru firesc. Studiul lor in ceea ce priveste inceputurile acesteia ar fi un lucru anevoios si ne-ar trimite 61 62

probabil la atributele psihologice ale natiunii in sine. La noi, pentru o parte din populatie, antisemitismul s-a cultivat a evoluat si a devenit aproape o religie sau o problematica interna fireasca. Poate ne-a deranjat prea mult posibilitatea unora de a se afirma in detrimentul nostru si pe spinarea noastra, deoarece ei erau doar conlocuitori, deci de unde atata cutezanta? Dar valul de antisemitism, nu ne-a cuprins numai pe noi, el este o caracteristica si o consecinta a evolutiei Europei inca din Evul Mediu, iar faptul ca in perioada cruciala a secolului al XX –lea , a capatat valente total nedorite este si o culpa a intregii societati europene nu doar a unor lideri politici manati de interese specifice. Iata deci o chintesenta a radacinii acestui dualism la romani, insa in ceea ce priveste situatia in sine s-a deteriorat odata cu concretizarea in lumea politica europeana a unor regimuri totalitare de forma nazista, fascista, a caror ramificatii au generat in Romania: Garda de Fier ( Legiunea Arhanghelului Mihail). Astfel ca totul se leaga de evolutia politica a statului nostru intre 1933- 1947, cand pentru o scurta perioada de timp persoana cea mai influenta a fost Ion Antonescu. Dupa sfarsitul celui de-al doilea razboi mondial, polemica a fost si mai mai aprinsa in discutie, impregnandu-se aportul sau statutul maresalului la chestiunea evreiasca si mai concret, la cea a deportarilor acestora, polemica continuata cu mici schimbari pana azi. Exista pareri ca in Romania nu ar fi existat Holocaust, si i cel mai manifestat fiind de fapt opera horthystilor cand au ocupat Ardealul de Nord. In timp ce noi cerem o mana forte impotriva evreilor le permitem romanilor si slovacilor sa-i trateze pe evrei cu clementa. Din Romania transportul de evrei spre evrei a devenit o rutina, ambasadorii maghiari de la Bratislava si Bucuresti comunica trecerea ilegala a granitei a unui numar considerabil de evrei spre

Romania si Slovacia, unde ei sunt mai mult sau mai putin tolerati de autoritati. La romani se merge atat de departe, incat in transporturile de evrei spre Palestina, mai nou „se afla 20 % evrei maghiari „dupa cum sublinia ambasadorul Edmund Veesenmayer.63[63] De fapt dupa cum sustine si doctorul Oliver Lusting in revista Flacara: „dupa 20 de ani,
a sosit in sfarsit ziua dreptatii, a bucuriei. In cei 20 de ani, evreimea a dovedit ca nu face parte din randurile noastre. In ceasul de cumpana s-a alaturat de dusmanii nostri. S-a bucurat alaturi de ei, cand in drumul nostru s-au ridicat obstacole neasteptate. S-a scaldat in valuri de sampanie , exteriorandu-si bucuria cand cerul nostru s-a intunecat.S-a intristat si indoliat cand a inceput sa apara noul rasarit ungar”64[64] de unde poate si comportamentul acestora in acest teritoriu si cu populatia evreiasca

de aici. Insa acestea nu ne absolv nici pe noi de unele afirmatii, realitati, chiar daca insusi autoritatiile vremii vor incerca ameliorarea unor masuri in situatii de cumpana si de trista amintire. Astfel Hitler ii cerea cu insistenta lui Antonescu, sa-i expulzeze pe evreii din Arad, Turda, Timisoara, si din zonele invecinate, aflase ca dicatatorul roman pornise ca 75-80 000 de evrei sa plece in Palestina, iar dupa cum marturisea Oliver Lusting: ,,Berlinul prin Fichman, a cerut trenuri a cate 50 de vagoane, preconizand trimiterea in fiecare zi a cate 6000 de evrei al Auschwitz. Autoritatile hortyste, din exces de zel au asigurat patru trenuri, expulzand zilnic spre Birkenau 10-12 000 de evrei din care 16 000 au fost deportati de acestia din Ardeal.”65[65] . In timp ce Ion Antonescu afirma intr-o sedinta a Consiliului de Ministri, din 7 februarie 1941: ,,Timpurile nu sunt normale, as proceda in mod normal, la izgonirea peste granita dar astazi nu
pot. Nu am unde sa-i trimit si nici nu pot sa-i las sa maora de foame”. Din cele afirmate mai sus,

rezulta ca Antonescu avea o atitudine deosebita fata de evrei catalogandu-i astfel:

63 64 65

a. evreii pamanteni, pe care ii vedea ca pe romani (de obicei ii ocrotea, dovada fiind faptul ca deschide scoli, licee, universitati evreiesti, un spital, un teatru in timp ce germanii ii asasinau in Polonia. b. evreii din Basarabia, Bucovina, Herta, Transnistria, pe care ii considera straini, contaminati cu comunism si bolsevism. Nu i-a pasat prea mult de soarta lor. Actual apar opinii contradictorii chiar si in privinta actiunilor maresalului. Da pe de o partea ai putea sa afirma, era o situatie critica de razboi, dar persoana in sine cu toate atuurile si calitatiile sale are o problema de conduita morala. Putea el sau oricine altcineva bunaoara chiar si noi decide. Care evreu era bun si care nu? Cine ne-ar da drept la o asemenea judecata, abordare a problemei? Atunci pe mai departe actiunea in sine a maresalului nu confirma duplicitatea sa, cel putin morala, pentru rezolutia finala a problemei evreiesti, exista dupa parerealui Antonescu o singura solutie: emigrarea. Intr-adevar se implica in acest demers, permite plecarea din porturile Constanta, Galati, Braila, a doua zeci si doua de vapoare cu emigranti spre Palestina66[66]. Conform cotidianului „Viata evreiasca”, din septembrie 1944 se confirma faptul ca in prima jumatate a aanului 1944 au emigrat din Romania 2776 de evrei, totodata se sustine ca prin aportul lui Antonescu a fost oprita deportarea a mai mult de 20 000 de evrei din Basarabia, a dat pasapoarte in alb pentru a salva de teroarea nazista evreii din Ungaria a caror viata era in pericol. Datorita politicii sale, bunurile evreilor au fost puse sub regimul de administratie tranzitorie care, facand-le pierdute, le-a asigurat conservarea in scopul restituirii lor la momentul oportun. Insa moralitatea maresalului este compromisa prin acceptarea deportarilor ,,a la guerre comme a la guerre”. Exista pareri care 66

nu-l condamna pe Antonescu ca participant la Holocaust, precum Gheorghe Buzatu, Ion Coja, cele doua figuri emblematice ale negationismului selectiv romanesc, ambii profesori universitari. Ion Coja sustine ca atunci cand vorbeste despre Holocaust , se bazeaza pe texte si marturii evreiesti67[67]: cum ar fi Oliver Lusting, Moshe- Carmilly si pe Wilhelm Filderman, martorul cel mai credibil. Tezele negationiste ale lui Ion Coja, bazate pe amintirile unor veterani care „nu au vazut nimic”, includ afirmatii cum ca in iunie 1941 nu a avut loc, de exemplu, nici un „pogrom” al evreilor la Iasi, si ca Ion Antonescu i-a „ascuns” trei zile pe evrei in vagoanele marfar pentru a-i salva, nu pentru a-i extermina. Nicolae Gheorghiu afirma in cotidianul Romania Mare ca : ,,Romania nu a trimis evrei la
Auschwitz, poate in acest lagar nu, dar in altele precum Transnistria, da” 68[68].

Pe agenda hitlerista figura exterminarea intregii populatii evreiesti care se mai afla in viata sub puterea guvernului roman, dar nu s-a reusit69[69], insa pe baza faptelor si a unor dovezi apar si parerile care implica Romania in procesul Holocaustului, cum ar fi Corneliu Florea, profesorul Vasile Roman, consilier academic la Universitatea Bremman, Radu Ioanid , Ellie Wiesel. Atitudinea lui Antonescu in aceea perioada s-a caracterizat printr-o tendinta de a se elibera de sub influenta nazista dar in acelasi timp si printr-o atitudine antisemita ponderata70[70], 67 68 69 70

ceea ce reprezinta si rezuma de fapt atitudinea contradictorie si a unei parti din populatie fata de evrei la momentul oportun. Cu toate ca putem afirma ca prin prisma lui Filderman, in nici o tara dominata de nazism nu a supravietuit asa o mare proportie de evrei ca in Romaniasi ca Antonecu a facut tot ce a putut pentru a imbunatati situatia evreilor expusi la persecutia nazistilor 71[71], acest lucru nu ne disculpa si ne determina la schimbarea radicala a atitudinii, fapt pe care il interprind si autoritatiile guvernamentale. Nu putem sa negam si sa vrem ceea ce a fost, faptele dovedesc contrariul iar adevarul iasa vrand nevrand. Coja considera minciuna faptul ca romanii ar fi fost trimisi in Transnistria doar din vina de a fi evreu, si sustine ideea ca in comparatie cu lagarele in care au trait japonezii din SUA, si Canada in lagarele de concentrare organizate de guvernul Roosewelt, conditiile din Transnistria erau net superioare, iar despre cele 200 000 de evrei ucisi aici, sustine ca nu exista nici o dovada, ba mai mult in urma anchetelor desfasurate guvernatorul Transnistriei Alexianu, a fost decorat in semn de recunoastere a spiritului de umanitate de care a dat.72[72] El nu se poate face vinovat de participarea la Holocaust, pentru simplu motiv ca acesta nu a existat73[73]. Manole Neagu afirma ca lagarul de la Vapniarka ca era dotat cu cinematograf74[74], si ca nu se poate vorbi de lagare de exterminare in Transnistria.

71 72 73 74

Vadim Tudor afirma intr-un articol din ziarul partidului sau, faptul ca asteapta momentul in va fi recunoscut oficial si Holocaustul impotriva romanilor75[75]. Sa primeze atat de mult financiarul intr-o lume manata doar de interese? Astfel intr-o problematica cu conotatii sociale si politice, Holocaustul a devenit in mod interpretabil si poate pentru unii chiar incitabil ,,un bluff” cu valente economice, fiind considerat de facto la modul sau actual de manifestare o afacere economica76[76]. Corneliu Florea incadreaza pe aceeasi linie, aceasta idee in cateva articole cu acces ca tematica. Vasile Dumitru specifica si el, intr-un articol din ziarul Romania Mare ca Holocaustul a incetat demult sa mai fie o sursa de inspiratie morala si istorica si ca devenit o institutie de stors bani prin santaj. Atat de sugestiv sa fie continutul expresiei „evreul tot evreu ramane” , incat sa surprinda si mai mult opinia publica si societatea prin faptul ca actual exista printre evrei, persoane care sustin valabilitatea ipotezei „Holocaustul doar o afacere.” Aceasta atitudine este justificata relevant prin Norman Finkelstein care spunea ca intr-o societate saturata cu Holocaust:” cum altfel poti justifica acum mai multe muzee, carti, studii, programe pentru a contracara, naluca negarii”, bineinteles acest fapt raportat la societatea in care aproape totul este posibil, cea americana. Practic aceasta ipoteza vine la o constatare a unui fapt din cadrul ei, de inestimabil aprobiu public.

75 76

Deputatul Corneliu Ciontu77[77] afirma faptul ca Holocaustul este o industrie a mortii, in care exterminarea este o politica de stat, si ca in Romania au existat crime, a existat pogromul de la Iasi, desfasurat sub presiunea directa a nazistilor, insa nu a existat Holocaust, motiv pentru care Romania nu are nici un motiv sa-si asume o vina care nu i-a apartinut. Tot referitor la pogromul de la Iasi, Elie Wiesel, afirma ca aici au fost ucisi intre 8 000-12 000 de evrei, acuzand autoritatiile romane de aceste crime. Petre Turlea prezinta intr-un articol78[78], contraargumentele la aceasta teza sustinuta de Wiesel. El sustine afirmatii conform carora, romanii care au actionat impotriva evreilor au fost doar cativa legionari si soldati din Iasi, ca autoritatiile romane au intervenit pentru salvarea evreilor, fapt care a condus la un conflict cu Germania, afirmatii bazate pe o serie de surse documente importante.79[79] Tot el afirma faptul ca Romania este obligata sa creada., fara a cerceta teza conform careia in Romania a existat Holocaust, criticand atitudinea presedintilor Ion Iliescu si Traian Basescu. Concluzia lui este aceea ca in Romania nu a existat Holocaust, nici ca politica de stat, nici ca numar de evrei asasinati de catre organisme ale statului. Nicolae Gheorghiu, considera ca Romania nu a trimis evrei in lagarele mortii, in schimb figureaza Ungaria ( aliata nazistilor), cu cifra de 438 000 aducand printre altele ca argumente, volumul „ Fabrica mortii”(1959), care cuprinde date importante despre deportarile facute din tarile europene, si dovezile lui Frediano Sessi.80[80]

77 78 79 80

Concluzii Problematica Holocaustului este actual o chestiune omniprezenta in tratatele si studile istorice contemporane. De altfel nu se depaseste cu nimic modul de a privi in sine un eveniment, nici ca importanta nici ca amploare, nici ca relevanta asupra celor concretizate prin derularea lor.Totusi azi parca persista din ce in ce mai multe pareri contradictorii asupra acestui fenomen istoric chiar daca nu s-a derulat de prea mult timp.Din contra unii dintre cei care il abordeaza au fost contemporani cu el si mai relevant, l-au suportat . De aceea periplul nostru prin paleta valentelor sale poate fi considerat doar un punct de vedere, asupra procesului istoric in sine, mai ales ca din punct de vedere a l cercetarii istorice suntem la inceput,de drum iar discernamantul nostru iasupra celor afirmate poate ridica, firesc, obtiuni partinice numeroase semne de intrebare, in ce priveste problema, poate nu curajul, va fi o piedica in calea celor sustinute, din contra vastitatea fenomenului in sine si abordarile diferentiatea ale acestuia, precum si lipsa pe alocuri a unor documente cerute, speram sa nu plictisim si sa nu depasim limitele firesti ale unei cercetari istorice concrete, iar parerile proprii sa fie relevante.Actual chiar si in randul etniei care ar trebui sa-l sustina din anumite puncte de vedere, s-au evidentiat cei care au fost implicati mai cantitativ si mai radical in derularea lor. Holocaustul ca fenomen in sine nu mai este privit ca un tot, la unison, cu aceeasi ideologie, interes, obiectivitate. Practic poate mai mult decat oricand intr-o societate dominata tot mai mult de principiile politice, si economice, exista puncte de vedere cu o turnatura si o inconsecventa, manate doar de interes asupra unor evenimente concrete.

Nu stiu daca pe tot ansamblul celor derulate si afirmate despre Holocaust, a existat discernamant asupra a ceea ce am denumi historia magistre vitae, dar merita sa incercam demersurile si supozitiile asupra acestei probleme. Actual exista afirmatii cum ca Holocaustul, in sine ca proces istoric a capatat atata amploare, nu datorita importantei sale din punct de vedere a unei mentalitati ce a daunat cred in rau semenilor din jur, de care societatea ar trebui sa tina cont, sa invete din greselile altora si sa incerce eliminarea macar din efectele morale prin abordarea realitatii si a unor scuze rezonabile si chiar onorifice. Din contra ca de fapt toata aceasta procesiune este rodul unor pure interese mercantiliste, de ordin economic. Prezenta si abundenta din punct de vedere cultural a unor filme, carti articole, conferinte, simpozioane si spectacole cu o tendinta certa despre Holocaust,si in folosul acestuia, in dauna altor evenimente istorice. Are guvernul SUA, deci factorul politic o atitudine partinica fata de Holocaust, cu conotatii ascunse sau duce o actiune de mediatizare cu scopuri pur obiective? Pe de alta parte, Holoacustul a avut si conotatii politice, astfel ca pe baza unor argumente si interese proprii exista stari care implica si mai mult decat este cazul, ideologia Holocaustului. Si in Uniunea Europeana exista o asemenea tendinta printre statele membre. Numai cum actual in societate se sarbatoresc diverse fenomene ( ziua Pamantului, apei, contrafumatului), nu ar fi de mirare ca un proces istoric derulat in conditiile respective sa capete o atat de mare amploare, incat sa nu cadem in practica demagogiei, fenomenul trebuie semnalat, prezentat, cercetat, dar in limitele bunului simt si ale competentei istorice deoarece probabil

pentru unii si cu certitudine pentru istorie, si alte natiuni, au avut de suportat, odata de pe urma acestui fenomen, spre exemplu romii, armenii, iar in alta parte a lumii au existat actiuni aproximativ similare fara o mediatizare adecvata., lucru care determina uneori sa te intrebi de existenta sau nu a unor conotatii politice. De ce o asemenea intrebare? Pentru ca in randul societatii politice autohtone exista pareri dualiste pro si contra evidentierii exagerate a Holocaustului. Dintre acestia ies firesc in evidenta prin demagogie liderii cu amplificare nationala extremista, antisemita a ziarului Romania Mare, care incearca sa dea o conotatie poate mai obiectiva pentru procesul istoric in discutie pe paliurile autohtone. Sustinem acest lucru, fara a face in nici un fel jocul sau politica acestui partid, doar credem ca in aceasta directie a evoluat, pana la un punct derularea Holocaustului in ce ne priveste. Totodata se remarca si atitudinea fireasca a autoritatiilor, si a reprezentantilor guvernelor succedate, de conducerea statului. Se concretizeaza astfel atitudinea pro-holocaust, a fostilor presedinti, Ion Iliescu, Emil Constantinescu si a fostului premier Adrian Nastase.Primul dintre ei trece peste o analiza concreta a personalitatii maresalului Antonescu, si accepta pentru aceasta titulatura de criminal de razboi, la sugestia aparatorilor, Holocaustului(cei acre l-au suportat, concret sau urmasii acestora.) Emil Constantinescu in 1997, se inscria de aceeasi parte a baricadei, pro-Holocaust, el a fost considerat primul dintre presedintii Romaniei care a afirmat ca tara noastra a fost implicata in exterminarea evreilor, asumandu-si public aceasta responsabilitate. Adrian Nastase, a acceptat pe 30 octombrie 2001, la Moscova ca in Romania sa se introduca in programul Colegiului National de Aparare, un curs despre Holocaust.

Ar fi fost firesc dar acesta era doar inceputul pe drumul acceptarii unor compromisuri relevante pentru creanta nationala. In aceeasi situatie se incrie si jurnalistul Radu Ioanid, care publica in ziarul „Le Monde” , articolul „Nouvel acces revisionniste en Roumanie”, insa normal intr-o societate parerile sunt impartite uneori mai mult sau mai putin justificat. E benefic ca exista, dar cat timp nu incalca limitele bunei cuviinte, devenind pura demagogie. Pe de alta parte exista si atitudini concrete, unele dintre acestea incearca sa scoata in evidenta faptul ca in Romania nu ar fi existat un asemenaea eveniment sau altfel spus tara noastra nu s-a implicat in derularea acestuia (ideologie), au aparut proteste concrete ale unor persoane din Timisoara impotriva refuzului premierului Adrian Nastase, de a accepta denumirea unui bulevard din oras cu numele lui Ion Antonescu. Printre protestatari se numara :Loridan Ioan Furtuna, Sanda Dorian, Ioan Beni Oprea. Iata deci cum o chestiune de actualitate ridica in continuare vii polemici, depinzand din unghiul din care este privita si de punctele forte in sutinere. In ce ne priveste apar anumite intrebari pe fundalul acestui proces istoric si a celor sugerate in randurile de mai sus: 1.Cat de mult a fost Romania implicata in Holocaust? 2.Cum a fost implicata Romania in Holocaust? 3.Consecintele implicarii Romaniei in Holocaust? 4.Poate fi reala ipoteza ca Romania nu ar fi facut Holocaust? 5.Exista sau nu la nivel mondial o superevidentiere, supermediatizare a Holocaustului? 6.Este valabila ipoteza ca evreii incearca sa domine lume?

Iata deci cateva intrebari firesti, pentru unii exagerate, insa raspunsul lor ramane de elaborat in functie de sursele de documentatie existente. In cele elaborate mai sus am incercat prezentarea unor evenimente si rezolutii si din punctul meu de vedere si a celor marunti preocupati de adevarul istoric, chiar daca punctele de vedere nu coincid nici cu cele ale marilor somitati in domeniu dar nici cu cele ale autoritatilor. Daca in cele relatate exista puncte contradictorii, acestea merita dezbatute, probabil in cercetarile ulterioare. Problematicile care suscita si incita cred ca sunt binevenite iar polemicile ulterioare isi vor astepta rezolutiile iar pentru cei ce se vor simti lezati de cele afirmate ne cerem onorabil scuze dar conform proverbului ,, Prieten mi-e Platon, dar mai prieten mi-e adevarul.” Toti avem dreptul de a recurge la istorie pentru a intelege prezentul si a putea decide pentru viitor. Noi nu ne confruntam cu propria istorie decat prin necesitatea de a continua cercetarile in arhive noastre si in ale altor state. In schimb, ne confruntam cu credinta unora dintre liderii evrei care exagereaza, ascund adevarul si inventeaza genociduri, in locul unor evenimente cu alte conotatii istorice. Este de datoria istoricilor romani sa continue si sa cerceteze aceasta tema, chiar daca este delicata si, trebuie sa recunoastem, ii sperie pe unii cercetatori, facandu-i sa ocoleasca tema si lasand totul in seama cercetatorilor evrei, mereu interesati de ea.

You're Reading a Free Preview

Download
scribd
/*********** DO NOT ALTER ANYTHING BELOW THIS LINE ! ************/ var s_code=s.t();if(s_code)document.write(s_code)//-->