Sunteți pe pagina 1din 14

SKIASCOPIA

Skiascopia este tehnica prin care se obţine o măsurare obiectivă a condiţiilor de refracţie ale ochiului pacientului. Examinatorul utilizează un aparat – retinoscop-skiascop, care luminează ochiul. Lumina se reflectă pe retină şi iluminează pupila pacientului dinspre interiorul ochiului. Pe măsură ce lumina se mişcă prin pupilă, se observă mişcarea relativă a reflexiei şi poate plasa manual diverse lentile în faţa ochiului pentru a neutraliza mişcările. Skiascopia este foarte utilă la prescrierea de lentile de corecţie pacienţilor care nu reuşesc să participe prin feedback la alte metode, ce necesită răspuns din partea acestora. Tehnica se mai foloseşte şi pentru a evalua abilitatea de acomodare a ochiului şi a detecta hiperopia latentă. Skiascopia funcţionează pe principiul lui Foucault. În esenţă, acesta indică că examinatorul ar trebui să simuleze infinitul pentru a obţine puterea corectă de refracţie. Skiascopia statică se foloseşte atunci când pacientul are o stare de acomodare relaxată, când priveşte o ţintă îndepărtată. Skiascopia dinamică se foloseşte atunci când pacientul are o stare de acomodare activă, când priveşte o ţintă apropiată. Ochiul subiectului este iluminat prin intermediul unei oglinzi plane concave. Ochiul observatorului se găseşte pe axa fasciculului (liniar sau circular).

Principiul de bază al schiascopiei Pentru înţelegerea principiului schiascopiei se analizează modul de iluminare a pupilei pentru diverse poziţii ale unei surse luminoase de pe retina pacientului.

Q Pacient N Observator D P B 3 B´ C M O P F´ R
Q
Pacient
N
Observator
D
P
B 3
C
M
O
P
R
B
B 2

1

În figura nr. 1, sunt reprezentate planul retinei pacientului (R), planul pupilei pacientului (P) şi planul pupilei observatorului (O). Se consideră o sursă punctiformă de lumină B, în planul retinei R. Pupila pacientului o considerăm identică cu lentila echivalentă pacientului. Pentru construcţia imaginii punctului B prin sistemul optic al pacientului se utilizează o rază prin centrul pupilei (P), ce trece nedeviată (reprezentată cu culoare neagră, linie continuă), şi o rază prin focarul F’ al pacientului ce iese paralelă cu axa optică (reprezentată cu culoare neagră, linie întreruptă). Intersecţia razelor dă punctul B’. Considerăm raze pupilare marginale plecând din B şi trecând prin marginea pupilei pacientului (liniile continui, reprezentate cu culoare roşie). Mai departe aceste razele pupilare marginale vor trece prin B’ şi vor intersecta planul pupilei observatorului, rezultând zona MN, ce reprezintă zona iluminată din planul pupilei observatorului. Din fasciculul de raze cu baza pe pupila pacientului şi care trec prin B’, în ochiul observatorului vor intra doar acele raze din fasciculul B’MN care trec şi prin pupila acestuia. Pentru a determina zona din pupila pacientului observată iluminată de optometrist se construieşte un con cu vârful în punctul B’ şi baza pe pupila pacientului (reprezentat cu culoare verde). La intersecţia acestui con cu planul pupilei pacientului va rezulta o suprafaţă eliptică (reprezentată aproximativ ca un cerc de culoare verde). Zona observată iluminată din pupila pacientului este reprezentată de intersecţia acestui cerc verde cu cercul negru ce reprezintă pupila (zona haşurată verde). Pentru a se observa efectul deplasării sursei de lumină de pe retină asupra suprafeţei iluminate din pupila pacientului, se consideră similar un punct B 2 din retina pacientului. Se determină imaginea lui, notată cu B 3 (se poate proceda similar ca pentru B sau se construieşte o rază ce trece prin centrul pupilei pacientului şi se determină intersecţia acesteia cu planul perpendicular pe axa optică ce trece prin B şi care este conjugat optic cu planul retinei). Se construieşte fasciculul de raze pupilare marginale ce pleacă din B 2 , se focalizează în B 3 (liniile continui, reprezentate cu culoare albastră) şi intersectează planul pupilei optometristului în punctele P şi Q. Se construieşte conul cu baza pe pupila optometristului şi vârful în B 2 (reprezentat cu culoare galbenă) şi se intersectează acesta planul pupilei pacientului în PQ. La intersecţia acestui con cu planul pupilei pacientului va rezulta o suprafaţă eliptică (reprezentată aproximativ ca un cerc de culoare galbenă). Acest cerc galben nu intersectează pupila pacientului deci observatorul va observa pupila pacientului întunecată.

Concluzie:

La deplasarea sursei de lumină pe cornee se va modifica suprafaţa din pupila pacientului, observată iluminată de către optometrist. Dacă sursa de lumină se deplasează foarte mult nu se va vedea nici o zona iluminată (deşi prin pupila pacientului iese lumină, dar nu intră în pupila observatorului). În continuare ca fi analizat comportamentul acestei zone iluminate din pupila pacientului în funcţie de ametropia pacientului.

2

MIOPUL FORTE

1. Influenţa ametropiei asupra ariei suprafeţei iluminate din pupila pacientului Considerăm o sursă luminoasă pe retină (B) şi 3 valori posibile ale miopiei, pentru care planurile focale imagine sunt plasate în punctele F A , F B şi F C . Planul pupilei pacientului este notat (P) iar planul pupilei optometristului este notat (O). Prin metoda descrisă anterior se construiesc imaginile sursei (B) prin sistemul optic al pacientului pentru cele trei ametropii, rezultând punctele B’ A , B’ B , B’ C . Considerăm 3 conuri cu baza în pupila optometristului şi vârful în B´ A , B´ B , B´ C (reprezentate cu culorile albastru, verde şi portocaliu). Se prelungesc aceste conuri până la intersecţia cu pupila pacientului, rezultând suprafeţe eliptice (reprezentate aproximativ prin cercuri colorate corespunzător) . Intersectând aceste cercuri cu pupila pacientului se determină suprafeţele din pupila pacientului observate iluminat. Pata corespunzătoare conului cu vârful în B´ C (nereprezentată în figură) nu va intersecta pupila pacientului (reprezentată printr-un cerc cu linie de culoare neagră), de unde rezultă că optometristul vede pupila întunecată. Pata corespunzătoare conului cu vârful în B´ A (cerc de culoare albastru) intersectează pupila pacientului în suprafaţa A, iar pata corespunzătoare conului cu vârful în B (cerc de culoare verde) intersectează pupila pacientului în suprafaţa B. Comparând cele trei suprafeţe de intersecţie A, B şi imaginativ cealaltă, nereprezentată, rezultă că pentru o sursă dată B pe retina pacientului, cu cât planul remotum al pacientului (R’ A , R’ B , R’ C ) este mai aproape de planul optometristului, suprafaţa iluminată din pupila pacientului este mai mică. Criteriul este unul de evaluare a valorii miopiei, pentru o distanţă fixă între optometrist şi pacient. În situaţii de tipul celei corespunzătoare punctului B’ C , pentru a avea zone iluminate din pupila pacientului şi a aplica metoda este necesară plasarea sursei de lumină foarte aproape de axa optică (B spre R).

pacientului şi a aplica metoda este necesară plasarea sursei de lumină foarte aproape de axa optică

3

Din figura de mai sus, se observă că la deplasarea sursei de lumină din B în B 2 , cercul colorat se deplasează în sens contrar (dinspre cercul verde spre cel galben). Rezultă că la miopie forte, limita zonei iluminate din pupilă (determinată ca limita de separare a suprafeţei iluminate de cea întunecată din pupila pacientului) se deplasează în sens contrar deplasării sursei luminoase pe retină.

2. Influenţa ametropiei asupra vitezei de deplasare a suprafeţei iluminate din pupila pacientului

Considerăm punctul B la distanţă (h) faţă de axa optică. Din asemănarea triunghiurilor PRB si PR’ B B’ B se deduce relaţia 1. Din asemănarea triunghiurilor O B’ B R’ B şi OEP se deduce relaţia 2. Din cele două relaţii, derivând în funcţie de timp, rezultă relaţia 3 între viteza de deplasare a luminii pe retină (v) şi viteza de deplasare a suprafeţei iluminate din pupilă (v”). Se observă că :

- dacă D=1/R B (planul remotum al pacientului coincide cu planul observatorului) v”= ∞. - dacă 1/R B se apropie de D rezultă că v’’creşte rapid (cu cât planul remotum se apropie de optometrist, cu atât viteza de deplasare a umbrei este mai mare).

 

h

h''

 

L

o

 

=

1

=

R

B

h''

h" =

h

 

R

B

L

o

* R

B

 
 

h

E

h"

 

D

 

=

D

1

 
 

R

B

* h" =

 

D

 

*

h

=

D* h

 
 

1

L

* R

L ( R

D

1

)

 

D

R

B

o

B

o

B

 

v''

=

v*

 

D

 

(1)

(2)

Din ∆ PRB ∆P R B B

Din ∆ B’ B R’ B O ∆ O B´ P

h

=

D

din care se obţine

E 1

D

R B

L ( 1 R* D )

o

D este distanţa dintre pacient şi optometrist.

MIOPUL SLAB

4

1. Influenţa ametropiei asupra ariei suprafeţei iluminate din pupila pacientului În cazul miopului slab, la care planul remotum este dincolo de planul optometristului, imaginile se formează similar. Se consideră sursa luminoasă B pe retina pacientului, se trasează o rază de lumină prin centrul pupilei pacientului, ce trece nedeviată, şi o rază de lumină prin focarul imagine al acestuia, ce va ieşi paralelă cu axa optică. La intersecţia celor două, după planul pupilei observatorului, se obţine

B 2 B 1 O F´ P R B B 2
B 2
B 1
O
P
R
B
B 2

punctul B 1 . Se trasează un con cu vârful în punctul B 1 şi cu baza pe pupila observatorului, repreyentat cu linii albastre. La intersecţia acestui con cu planul pupilei pacientului se obşine o secţiune, reprezentată print+un cerc albastru. Zona din pupila pacientului, observată iluminată, este intersecţia acestui cerc albastru cu cercul negru al pupilei. Similar, se consideră un doilea punct pe retina pacientului, notat B2, şi se determină noua suprafaţă din pupila pacientului, observată iluminat (suprafaţa haşurată cu roşu). Se observă că pata iluminată din pupila pacientului e de aceeaşi parte a axei optice ca şi sursa luminoasă, iar limita zonei iluminate din pupila se deplasează în acelaşi sens cu sursa luminoasă pe retină.

2. Influenţa ametropiei asupra vitezei de deplasare a suprafeţei iluminate din pupila pacientului

5

Considerăm o sursă luminoasă pe retină (B) şi 3 valori posibile ale miopiei, pentru care planurile remotum sunt plasate în punctele R A , R B şi R C . Planul pupilei pacientului este notat (P) iar planul pupilei optometristului este notat (O). Prin metoda descrisă anterior se construiesc imaginile sursei (B) prin sistemul optic al pacientului pentru cele trei ametropii, rezultând punctele B’ A , B’ B , B’ C . Considerăm 3 conuri cu baza în pupila optometristului şi vârful în B´ A , B´ B , B´ C (reprezentate cu culorile albastru, portocaliu şi verde). Se prelungesc aceste conuri până la intersecţia cu pupila pacientului, rezultând suprafeţe eliptice (reprezentate aproximativ prin cercuri colorate corespunzător) . Intersectând aceste cercuri cu pupila pacientului se determină suprafeţele din pupila pacientului observate iluminat. Pata corespunzătoare conului cu vârful în B´ C (nereprezentată în figură) nu va intersecta pupila pacientului (reprezentată printr-un cerc cu linie de culoare neagră), de unde rezultă că optometristul vede pupila întunecată. Pata corespunzătoare conului cu vârful în B´ A (cerc de culoare albastru) intersectează pupila pacientului în suprafaţa A, pata corespunzătoare conului cu vârful în B´ B (cerc de culoare portocaliu) intersectează pupila pacientului în suprafaţa B iar pata corespunzătoare conului cu vârful în B´ C (cerc de culoare verde) intersectează pupila pacientului în suprafaţa C. Comparând cele trei suprafeţe de intersecţie, rezultă că pentru o sursă dată B pe retina pacientului, cu cât planul remotum al pacientului (R’ A , R’ B , R’ C ) este mai aproape de planul optometristului, suprafaţa iluminată din pupila pacientului este mai mică. Criteriul este unul de evaluare a valorii miopiei, pentru o distanţă fixă între optometrist şi pacient.

pentru o distanţă fixă între optometrist şi pacient. Conside răm punctul B la distanţă (h) faţă

Considerăm punctul B la distanţă (h) faţă de axa optică. Din asemănarea triunghiurilor PRB si PR’ A B’ A se deduce relaţia 1. Din asemănarea triunghiurilor O B’ A R’ A şi OEP se deduce relaţia 2. Din cele două relaţii, derivând în funcţie de timp, rezultă relaţia 3 între viteza de deplasare a luminii pe retină (v) şi viteza de deplasare a suprafeţei iluminate din pupilă (v”). Se observă că :

- dacă D=1/R A (planul remotum al pacientului coincide cu planul observatorului) v”= ∞. - dacă 1/R A se apropie de D rezultă că v’’creşte rapid (cu cât planul remotum se apropie de optometrist, cu atât viteza de deplasare a umbrei este mai mare).

6

h

 

h'

 

=

=

R

L

o

1

A

 

R

A

h

E

=

h'

D

 

D

1

 

R

A

 
 

D

*

h

L

o

* R

A

Din ∆ PRB ∆P R’ A A

Din ∆ B’ A R’ A O ∆ O B´ P

din care se obţine

h

=

D

(1)

(2)

h'

h =

h

D* h

* h' =

E 1

D

D

1

L

o

* R

A

L ( R

o

A

D

1

)

=

R

A

R

A

v''

=

v*

D

L (

o

1

R* D )

D este distanţa dintre pacient şi optometrist.

HIPERMETROPUL

7

1. Influenţa ametropiei asupra ariei suprafeţei iluminate din pupila pacientului În cazul hipermetropului, planul focal al pacientului este în spatele retinei, la fel şi planul remotum. Considerăm în planul retinei punctul B, iar determinarea poziţiei punctului B prin sistemul optic al ochiului se face astfel: se trasează o dreaptă prin B ce trece prin centrul pupilei pacientului, ce va trece nedeviată; se trasează o dreaptă ce trece prin planul B şi focarul F’, se prelungeşte dreapta până la intersecţia cu planului pupilei şi se continuă cu o dreaptă orizontală din punctul de intersecţie; la intersecţia celor două drepte este determinată imaginea sursei lumonoase de pe retină prin sistemul optinc al pacientului, notată cu B 1 . Conul cu vârful în B 1 şi baza pe pupila optometristului intersectează pupila pacientului (trasat cu culoare roşie) şi determină cercul roşu, reprezentând zona observată din pupilă. Suprafaţa rezultată prin intersecţia cercului roşu cu cercul negru al pupilei pacientului indică suprafaţa din pupila pacientului ce este observată iluminată. Considerând un al doilea punct pe retină B 2 şi procedând similar, se determină punctul B 3 . Conul cu baza pe pupila optometristului şi vârful în B 3 intersectează pupila pacientului după o suprafaţă mai depărtată decât axa optică. Se observă că pata iluminată din pupila pacientului e de aceeaşi parte a axei optice ca şi sursa luminoasă, iar limita zonei iluminate din pupila se deplasează în acelaşi sens cu sursa luminoasă pe retină.

P F´ R O R B B 2 B 1 B 3
P
R
O
R
B
B 2
B 1
B 3

2. Influenţa ametropiei asupra vitezei de deplasare a suprafeţei iluminate din pupila pacientului

8

Considerăm o sursă luminoasă pe retină (B) şi 3 valori posibile ale miopiei, pentru care planurile remotum sunt plasate în punctele R A , R B şi R C . Planul pupilei pacientului este notat (P) iar planul pupilei optometristului este notat (O). Prin metoda descrisă anterior se construiesc imaginile sursei (B) prin sistemul optic al pacientului pentru cele trei ametropii, rezultând punctele B’ A , B’ B , B’ C . Considerăm 3 conuri cu baza în pupila optometristului şi vârful în B´ A , B´ B , B´ C (reprezentate cu culorile verde, roşu şi albastru). Se prelungesc aceste conuri până la intersecţia cu pupila pacientului, rezultând suprafeţe eliptice (reprezentate aproximativ prin cercuri colorate corespunzător) . Intersectând aceste cercuri cu pupila pacientului se determină suprafeţele din pupila pacientului observate iluminat. Comparând cele trei suprafeţe de intersecţie, rezultă că pentru o sursă dată B pe retina pacientului, cu cât planul remotum al pacientului (R’ A , R’ B , R’ C ) este mai depărtat de planul optometristului, suprafaţa iluminată din pupila pacientului este mai mare. Criteriul este unul de evaluare a valorii miopiei, pentru o distanţă fixă între optometrist şi pacient.

pentru o distanţă fixă între optometrist şi pacient. Considerăm punctul B la distanţă (h) faţă de

Considerăm punctul B la distanţă (h) faţă de axa optică. Din asemănarea triunghiurilor PRB si PR’ A B’ A se deduce relaţia 1. Din asemănarea triunghiurilor O B’ A R’ A şi OEP se deduce relaţia 2. Din cele două relaţii, derivând în funcţie de timp, rezultă relaţia 3 între viteza de deplasare a luminii pe retină (v) şi viteza de deplasare a suprafeţei iluminate din pupilă (v”). Se observă că :

- dacă D=1/R A (planul remotum al pacientului coincide cu planul observatorului) v”= ∞. - dacă 1/R A se apropie de D rezultă că v’’creşte rapid (cu cât planul remotum se apropie de optometrist, cu atât viteza de deplasare a umbrei este mai mare).

R

h

h'

h

L

o

* R

A

Din ∆ PRB ∆P R’ A A (1)

=

L

o

1

=

A

h'

h =

R

A

Din ∆ B’ A R’ A O ∆ O B´ P

(2)

h

E

h'

=

D D +

1

R

A

din care se obţine

h

E

=

D

D +

1

R

A

* h' =

D *

h D* h

=

D +

1

L * R

o

A

L ( R

o

A

D

+ 1

)

R

A

9

v''

=

v*

D

L (

o

1 +

R* D )

D este distanţa dintre pacient şi optometrist.

Cu cât refracţia R este mai mare, cu atât viteza de deplasare a limitei de separaţie a zonei de luminaţie din pupila pacientului este mai mică.

Determinarea corecţiei ametropului sferic

1

Se stabileşte sensul de deplasare a limitei secţiunii observate iluminată din pupila pacientului, faţă de sensul de rotaţie al fasciculului de lumină trimis în ochi, opţiunile posibile fiind „cu” (mişcare în acelaşi sens), „contra” (mişcare în sens contrar), „ instantaneu ” (la o rotaţie foarte redusă a fasciculului de lumină faţă de direcţia axei optice se produce o umbrire rapidă, completă, a pupilei pacientului). Dacă mişcarea este „contra”, este semn de miopie redusă sau de ametropie, şi se adaugă lentile din -0,25dpt în –0,25dpt, verificând comportamentul sectiunii iluminate din pupila pacientului, până când mişcarea e „instantanee”. Se verifică corectitudinea valorii corecţiei: se adaugă încă -0,25 (sau - 0,50) şi se observă dacă mişcarea a devenit „cu”; dacă da, atunci valoarea dinaintea adaosului era corectă şi se elimină adaosul, iar dacă nu, mai adaugăm -0,25dpt şi se repetă verificarea. Dacă mişcarea este „cu”, este semn de miopie forte, şi se adaugă lentile din 0,25dpt în 0,25dpt, verificând comportamentul secţiunii iluminate din pupila pacientului, până când mişcarea e „instantanee”. Se verifică corectitudinea valorii corecţiei: se adaugă încă 0,25dpt (sau 0,50dpt) şi se verifică dacă a devenit în „contra”; dacă da, atunci valoarea dinaintea adaosului era corectă şi se elimină adaosul, iar dacă nu, se mai adaugă 0,25dpt şi se repetă verificarea.

Mişcarea instantanee apare când refracţia individului este egală cu inversul distanţei pacient optometrist.

-

Pentru a determina corectia necesară pacientului pentru a observa la infinit (şi nu în planul unde se găseşte optometristul la schiascopie), la valoarea corecţiei corespunzătoare mişcării „instantanee” se adaugă 1/(distanţa optometrist-pacient).

Exemplu:

Distanţa pacient - optometrist = -500 mm

=>

1

=− 2d p 500

Mişcare „contra”, corectată cu -2,00, valoarea finală corecţie pacient (-2,00)+ (-2,00)= -4,00dpt Mişcare „cu”, corectată cu +1,00, valoarea finală corecţie pacient +1+(-2,00) = (-1,00)dpt miop slab Mişcare „cu”, corectată cu +2,00, valoarea finală corecţie pacient 2+ (-2,00) = 0 fără corecţie Mişcare „cu”, corectată cu +3,00, valoarea finală corecţie pacient 3,00 + (-2,00)= 1,00dpt hipermetrop

Pentru evaluarea corecţiei datorită distanţei finite pacient - optometrist, mai precis măsuraea ei este etalonarea optometristului folosind un ochi fantoma, reglat pentru putere 0 dpt., îl testăm şi determinăm corecţia. Corecţia cu semn schimbat este chiar valoarea ce se va adăuga la testarea practică. Spre exemplu, pentru optometristul ce stă la 500 mm de pacient, la calibrarea pentru ochi fantomă, va rezulta o corecţie de +2,00 dpt.

ATENŢIE

Optmetristul trebuie să fie corectat perfect. Reziduul de necorectare al optometristului se transferă pacientului sau dacă calibrarea optometristului a fost făcută cu aceeaşi corecţie ca la testarea pacientului, acest reziduu va intra ţn calibrare.

ASTIGMATISMUL ÎN SKIASCOPIE

1

O sferă ce acţionează într-un singur plan (combinaţie de 2 sfere sau 2 cilindri) Calibrare dacă pacientul este subcorectat astigmat e posibil să iasă cilindru.

Ce vede optometristul?

Raspuns: 2 cercuri

Considerăm cazul unui astigmat cu puterile în cele 2 plane: -1 şi -4. Pacientul va avea 2 plane remotum (unul se găseşte la 1/1=1 şi celălalt la 1/4=0,25 metri). Considerăm că optometristul se află la 500 de mm faţă de pacient, deci între planele remotum. Considerăm în planul retinei pacientului un punct B. El va avea în spaţiul obiect, prin sistemul optic al ochiului pacientului, două imagini B 1 si B 2 în cele 2 plane remotum (se trasează o treaptă cu centrul în 0 şi trece prin B şi care va fi nedeviată, punctele unde dreapta intersectează cele două plane remotum, vor aparţine acestei drepte şi unor drepte din planele remotum paralele cu dreapta RB). Se consideră un con cu vârful în B 2 şi baza - pupila optometristului, ce va intersecta planul pupilei pacientului după un cerc (B 2 este în spate şi în sus, şi dincolo de planul optometristului, deci cu centrul cercului de pe planul pupilei pacientului va fi înspre în faţă şi în jos). Se consideră un con cu vârful în B 1 şi cu baza în pupila optometristului, ce va intersecta planul pupilei pacientului după un alt cerc (B 1 este în spate şi în sus dar în faţa planului optometristului, deci centrul cercului va fi tot în spate şi în sus). Atunci când i se dă lui B o deplasare, se va deplasa şi B 1 şi B 2 , ambele în sensuri opuse sensului de mişcare al lui B, dar cercul de iluminare de pe pupila pacientului datorat lui B 2 se va mişca în acelaşi sens cu B (B 2 corespunde miopului mic, deci mişcarea este „cu”), iar cercul de iluminare de pe pupila pacientului datorat lui B 1 se va deplasa în sens contrar lui B (B 1 corespunde miopului forte, deci mişcarea este „contra”). Optometristul va observa două zone parţial suprapuse de iluminare din pupila pacientului, dar cele două zone au direcţii de deplasare paralele şi mişcări „cu ” şi „contra”. Graniţa lumină-umbră din pupila pacientului va avea o formă neregulată şi traiectorie curbilinie rezultă SEMN CLAR DE ASTIGMATISM. Pe noi ne interesează care sunt poziţiile planelor de astigmatism şi valoarea puterilor ochiului pacientului în acele plane. Pentru căutarea planelor, se poate folosi faptul că, dacă traiectoria lui B este pe o direcţie principală de astigmatism, atunci celălalt plan nu are efect asupra iluminării retinei pacientului, existând doar un singur con de iluminare, care produce un singur cerc de iluminare a retinei, umbra comportându-se ca la un ametrop sferic. În practică, se deplasează oscilant fasciculul luminos, schimbând repetat planul de oscilaţie până când se găsesc acele planuri de oscilaţie în care direcţia de deplasare a umbrei coincide cu direcţia de baleere a luminii (sensul poate fi „cu”sau „contra”). Pentru fiecare plan în parte, se determină corecţia pacientului în planul respectiv, rezultând în final 2 unghiuri cu 2 puteri. Se aplică transpoziţia şi apoi corecţia. Se poate proceda şi în felul următor: se determină corecţia pacientului într-unul din plane, se lasă corecţia, se analizează cel de-al doilea plan principal şi se corectează (ochiul şi prima corecţie) şi se determină o valoare suplimentară. Aceasta valoare superioară este chiar cilindrul.

1

13

13