Sunteți pe pagina 1din 2

Identificai resursele ironiei i ale umorului n povestirile lui Ion Creang din ciclul Mo Ion Roat i facei analogii

cu trsturile personajelor (inteligen, perspicacitate .a.)

Comicul are un rol important n viata sociala, pentru ca prin rs se sanctioneaza att inovatiile anormale si aberante, ct si atitudinile exagerat retrograde; el este si o categorie estetica, realizata cu mijloace specifice, n forme de o varietate extraordinara. n fond, satira, ironia, sarcasmul, zeflemeaua, grotescul, umoristicul, burlescul si altele snt astfel de ipostaze ale comicului, exprimnd fiecare atitudini diferite si realizndu-se cu mijloace specifice. n general, comicul presupune o atitudine critica fata de un obiect si, implicit, superioritatea celui care, constatnd defectele altuia, sanctioneaza. Izvoarele cele mai frecvente ale comicului snt contrastele surprinzatoare si surpriza adica tot ceea ce exista prin disproportii. Astfel, contrastul dintre esenta si aparenta, dintre fond si forma, dintre realitate si pretentii, dintre efort si consecinte ori dintre intentii si rezultate, toate acestea sfrsesc prin a provoca rsul. Pe fondul acesta, identitatea personajului comic se realizeaza printr-un proces de simplificare, care cultiva exagerarea hilara, diformitatile fizice, disproportiile, anormalul grotesc sau ngrosarea caricaturala. Opozitia dintre ceea ce este mecanic, stereotip si ceea ce este viu se poate baza tocmai pe existenta unor personaje reduse la o esenta comica, lipsite de complexitate, mai mult sau mai putin artificiale. I.L.Caragiale spunea ca personajele nu trebuie prezentate cu detalii multe. Asta omoara imaginea vie. Chipul zugravit trebuie sa surprinda printr-o singura trasatura caracteristica. Un tip, un nume potrivit sau un un gest valoreaza mai mult dect o pagina ntreaga de descriere . Iar un teoretician al comicului, precum Henri Bergson, sustine ca la baza comicului sta automatismul n contrast cu activitatea libera, faptul acesta atragnd dupa sine substituirea actiunii de catre observatia minutioasa tratata autonom, ca obiect n sine, suficient siesi: n loc de a ne concentra atentia asupra actelor, ea o dirijeaza mai curnd asupra gesturilor. nteleg aici prin gesturi, atitudinile, miscarile si chiar discursurile prin care o stare sufleteasca se manifesta fara scop, fara profit, doar prin efectul unei mncarimi interioare . Nu ntmplator, n asemenea conditii, s-a vorbit despre un deficit de descriptibilitate la Creanga, ca si la celalalt mare autor comic al secolului, Caragiale. Comicul se poate prezenta sub multiple forme, n functie de realitatea la care se refera si chiar de atitudinea pe care doreste sa o proiecteze. n felul acesta, se poate vorbi de un comic de situatie, de unul de limbaj aici putndu-se include si numele personajelor, dar si al locurilor sau al altor lucruri (la Caragiale, de exemplu, titlurile ziarelor pe care le citesc personajele, precum Racnetul Carpatilor) , dar exista si un comic de moravuri sau de caracter. Situatiile comice snt provocate de aparitia unor confuzii, ncurcaturi, rasturnari de situatii, ntmplari surprinzatoare. Comicul de limbaj se realizeaza tot prin existenta unor situatii anormale, manifestate nsa la nivelul foneticii, al lexicului, al sintaxei, deformarea pronuntiei corecte mbinndu-se cu folosirea gresita a unor termeni, cu automatismele, cu folosirea abuziva a unor cuvinte, neologisme sau arhaisme, n contrast fie cu restul lexicului, fie cu identitatea personajului. Moravurile unui anume moment istoric sau ale unei clase sociale au fost dintotdeauna surse ale comicului, mai ales ale satirei. Chiar la Creanga, desi el foloseste n general umoristicul, exista un astfel de comic de moravuri si o usoara tendinta satirica. Abuzurile clerului sau metodele de nvatamnt snt deseori sanctionate cu o superioritate morala nemascata, desi la Creanga, chiar n astfel de situatii, jovialitatea deturneaza satira de la sensurile ei dure, de

pedepsire. n fine, comicul de caracter sanctioneaza, tot prin caricaturizare si exagerare, anumite trasaturi general-umane, precum zgrcenia, ipocrizia, parvenitismul, ngmfarea, semidoctismul etc., dar la Creanga, chiar atunci cnd un personaj precum matusa Mariuca din secventa numita conventional La cirese poate fi considerat tipul zgrcitului, atmosfera este de bonomie, lucru datorat stilului sau, viziunii umoristice si, nu n ultimul rnd, perspectivei narative. Satiricul este una din formele cele mai vechi ale comicului de factura clasica si apare ca ridiculizare neiertatoare a unor aspecte din viata sociala, a unor trasaturi negative si a unor moravuri, respinse n numele unor valori superioare. Cel care satirizeaza este convins de superioritatea sa si este, de asemenea, convins ca lucrurile pot fi ndreptate. Ironia se bazeaza pe simularea acordului cu un anumit punct de vedere, n asa fel nct sensul comunicat se opune celui transmis direct. Cum spunea Pierre Fontanier, ironia consta n a spune printr-o persiflare, fie n gluma, fie n serios, contrariul a ceea ce gndesti sau ai vrea sa se gndeasca . Pentru recunoasterea ironiei, tonul exprimarii are o importanta capitala, ca si contextul n care se fac interventiile celui ironic. La Creanga deseori, si am vazut lucrul acesta chiar n cazul lui Pcala, dar si n cazul autorului nsusi n relatie cu contemporanii, eroii simuleaza prostia, ignoranta, naivitatea cu scopul de a-l pune n inferioritate pe interlocutor. Dupa ce i-a dat acestuia impresia inferioritatii, eroul si dezvaluie desteptaciunea, asemenea lui mos Ion Roata n secventa explicarii de catre boieri a semnificatiei unirii. La Creanga, autoironia apare frecvent, dar si acest lucru va constitui obiectul unei discutii ulterioare mai ample. Sarcasmul este una din formele cele mai severe ale comicului, urmarindu-se condamnarea totala a aspectelor vizate, totul ngrosndu-se n exces. Acelasi lucru l realizeaza si zeflemeaua, care discrediteaza un personaj sau o anumita realitate prin persiflare, prin luare n rs, prin deriziune. Grotescul, n schimb, desi se bazeaza tot pe exagerarea monstruoasa a unor trasaturi, poate sa se datoreze nu vreunei intentii corective, ci, ca la Creanga, placerii rsului si vocatiei spectaculosului.