Iordan Chimet Dreptul la memorie

Literatura romana a trait intotdeauna sub aripa romantismului, un curent ce ne-a inflacarat vazandu-l la altii si pe care am dorit sa-l adoptam si noi. Literatura este de asemenea viata. Literatura noastra a avut parte de romantism inainte de a avea propriul clasicism, a avut de asemenea si un simbolism desi nu avea neaparata nevoie de el, toate acestea pentru a se identifica cu ceilalti. Evolutia unei literaturi merge mana in mana cu evolutia unei societati, nu se pot desprinde una de alta, insa cea mai bogata dintre toate va fi intotdeauna literatura traditionalista, ce isi are sursele de inspiratie in firea pamantului si a oamenilor sai. Nu trebuie inteles gresit sensul acestei literaturi traditionaliste pentru ca traditional nu inseamna vechi si nici nu da de-o parte evolutia, este de-o potriva iubire de trecut si imagine a viitorului. Dogmatismul exista si el de asemenea insa nu este unul aspru, care impune regulile ci este unul mult mai larg decat poate fi descris de o teorie literara. Poporul romanesc s-a aratat romanticilor sub lumina noilor idei europene. Intelectualii sunt cei ce isi tagaduiesc poporul, iar ceea ce ei cunosc sub denumirea de europenism, in realitate este doar frantuzism. Intrlectualii nostri sunt insetati de cunoastere, de a sti, dar acest lucru pentru ei semnifica doar a inmagazina lucruri deja stiute de altii mult mai inaintati decat ei. Aceasta dorinta si tanjire dupa a sti si a cunoaste se refera mai exact la cultura consumatoare, sau consumatie culturala ce reprezinta o atitudine diferita de a noastra. Traditionalismul nu exclude nici pe departe consumatia culturala, ci chiar o implica si-i acorda insemnatatea pe care o are si in realitate. Daca ne-am gandi ca misiunea poporului romanesc ar fi aceea de a crea o cultura asemeni lui, acest lucru ar implica si solutia unei orientari, cuvant ce cuprinde in sine cuvantul Orient si denumeste indreptarea spre Orient, dupa Orient. Traditia eterna, cum o concepe Unamuno, este de fapt o relatare ce tine de teoria vietii, este o teorie ce se particularizeaza dupa fiecare popor deoarece fiecare popor ii imprumuta expresia lui formala. Din miscarea semanatorista, desprindem doua idei principale si anume cea istorica si cea folclorica. Conceptul de suflet national capabil sa se dezvolte in produse culturale durabile, si indreptatit sa aleaga ceea ce i se ofera din exterior, este oarecum nou. O disciplina noua este de asemenea si filozofia culturii, a carei aparitie corespunde avantului studiilor etnografice. Ceea ce a condus la studiul diferentelor dintre popoare a fost tocmai aceasta simtire a individualitatii etnice. Astfel ca etnografia a gasit in interiorul cuvantului cultura denumirea generala pentru totalul institutiilor, religiei, moravurilor si produselor de arta populara. Traditiunea, asa cum gasim la Iordan Chimet, este expansiunea unei anumite densitati in spatiu, nu doar o notiune de timp, asta explicnd faptul ca etnografia reuseste doar studiul societatilor la un nivel redus de dezvoltare. Se crede ca a fi roman nu inseamna decat identificarea cu statul ci si acceptarea in intregime a identitatii si evolutia pe care a avut-o, cu suferinte si reusite deopotriva. Domeniul care se afla intr-o lumina obscura este arta romaneasca, in special arhitectura. In ceea ce priveste lumea noua ce apare la Moscova sau la New York sau in oricare alta parte, stilul romanesc si cel modern par a fi in atiteza. Modernismul este de fapt cel ce este acaparat de

adaptarea locuintelor si a monumentelor la viata sociala din prezent. Si astfel, toate acestea ne face sa ne intrebam care sunt tendintele romanesti in detrimentul celor moderne? Observam ca arcada, bolta sau firida sau multe alte elemente revin in permanenta in prezenta noastra arhitectura. Orasele noatre vor lua cu mandrie ceva din timpurile de altadata facandu-ne pe noi sa fim astfel intr-o mai mare armonie cu trecutul decat daca am ramane retrospectivi. Singura noastra problema fiind aceea de a valorifica vechea zestre regionala pe care o detinem, sa o aducem la un interes general, in marele plan uman al operelor nemuritoare.