Sunteți pe pagina 1din 10

http://www.scribd.

com/doc/21883013/Drept-Civil-Drepturile-Reale#

Definitia (notiunea) si elementele constitutive ale posesiei


Autorii Codului civil roman, in art.1846 alin.2, definesc posesia astfel: "Posesiunea este detinerea unui lucru sau folosirea de un drept, exercitata, una sau alta, de noi insine sau de altul in numele nostru". Intr-adevar aceasta definitie este incompleta si inexacta. Astfel, nu exista o similitudine intre posesie si detinere, deoarece detinerea sau detentia reprezinta o simpla posesie precara. Nu exista similitudine nici intre posesie si folosirea unui drept, deoarece nu este exclus sa fim in prezenta posesiei, fara ca sa existe un drept (de exemplu, posesia pe care o are autorul unui furt). Desi Codul civil nu consacra posesiei un titlu special, in multe articole foloseste termenul de posesie. Posesia nu este decat o stare de fapt sau puterea materiala pe care o exercita cineva asupra unui lucru si care este analoaga cu aceea pe care o exercita un proprietar. Posesia, se defineste ca fiind o stare de fapt care consta in stapanirea materiala a unui bun, care permite posesorului sa se comporte ca si cum ar fi adevaratul titular al dreptului real (drept de proprietate sau al altui drept real). Jurisprudenta a retinut constant ca posesia nu este decat o stare de fapt. Astfel, s-a stabilit ca posesia este o stare de fapt care consta in stapanirea unui bun de catre o persoana ce se pretinde a fi titularul unui drept real asupra acelui bun, ea putand fi exercitata si de o alta persoana in numele acesteia. Posesia poate fi sau nu conforma cu starea de drept; atunci cand este conforma cu starea de drept, se considera ca posesia este legitima, in caz contrar ea este nelegitima. Indiferent daca este legitima sau nelegitima, chiar daca este o stare de fapt, posesia este protejata de lege. Sub acest aspect, instanta suprema a decis ca nimanui nu-i este permis, chiar daca ar fi proprietar sau coproprietar, sa intre in posesia bunului impotriva vointei celui care o exercita efectiv. Posesia constituie o stare de fapt de natura a produce unele drepturi pentru posesor si nu trebuie tratata ca un drept real. Constituind un fapt exterior, detinerea in fapt a bunului este usor de stabilit, deoarece orice persoana poate recunoaste personal o situatie de fapt. Dar simpla detinere materiala a bunului nu este suficienta. De exemplu, vedem o persoana lucrand constant o suprafata de teren; nu stim insa daca acea persoana poseda terenul ca proprietar, ca un posesor sub nume de proprietar sau ca un detentor precar (de exemplu, este un arendas). Pentru aceasta este necesar sa analizam elementele intrinseci ale posesiei, adica elementele constitutive ale acesteia: corpus si animus. 1. Elementul material (corpus). Corpus constituie elementul material al posesiei. Absenta lui face imposibila posesia. Dar asa cum corpus nu poate exista fara animus, tot astfel animus fara corpus nu poate oferi calitatea de posesor. Corpus constituie o multitudine de acte materiale care sunt exercitate direct asupra bunului. Actele prin care se concretizeaza corpus variaza in raport de natura fizica a bunului (de exemplu, intr-un fel se exercita posesia asupra unei cladiri si altfel asupra unui teren), precum si in raport de dreptul real invocat de cel care invoca corpus. Elementul corpus cumuleaza un ansamblu de acte materiale. In ce priveste actele juridice, s-a considerat, intr-o opinie pe care nu o impartasim, ca elementul corpus s-ar putea materializa si in anumite acte juridice pe care le-ar incheia posesorul: locatiune, depozit, comodat etc. Posesia sub aspectul elementului corpus, va putea fi exercitata personal de posesor sau prin intermediul altei persoane. Aceasta regula a fost mostenita din dreptul roman, potrivit caruia, pater familias putea poseda prin intermediul fiilor sai sau sclavilor sai.

Un posesor mai poate dobandi elementul corpus si prin intermediul unui mandatar special.2. Elementul intentional (animus). Pentru a fi posesor nu este suficient sa existe doar elementul corpus, fiind absolut necesar inca un element esential: animus. Acest element psihologic (animus) consta in vointa posesorului de a stapani bunul pentru el, sub nume de proprietar sau titular al altui drept real. Elementul animus il gasim reglementat in cateva articole din Codul civil. De exemplu, in materia uzucapiunii, printre alte conditii, art.1847 cere ca, pentru a se putea uzucapa, posesiunea sa fie sub nume de proprietar. Pentru a uzucapa, dobanditorul primeste bunul de la un detentor precar (locatar, depozitar, creditor gajist, comodatar etc.), elementul intentional trebuie sa existe neaparat in persoana posesorului. Doar minorii si alienatii mintali dobandesc posesia prin intermediul reprezentantilor lor. Art.1854 Cod civil prevede ca, "Posesorul este presupus ca poseda pentru sine, sub nume de proprietar, daca nu este probat ca a inceput a poseda pentru altul". Aceasta inseamna ca legiuitorul a inteles sa instituie o prezumtie in favoarea posesorului, in sensul ca poseda sub nume de proprietar, ramanand sarcina adevaratului proprietar de a dovedi ca posesorul este un simplu detentor precar. Art.1855 Cod civil prevede ca, atunci "Cand posesorul a inceput a poseda pentru altul, se presupune ca a conservat aceeasi calitate, daca nu este proba contrarie". Deci, atat timp cat nu se face dovada ca a avut loc o intervertire a posesiei, se prezuma ca detentorul a continuat sa-si pastreze calitatea de detentor precar.

Formele posesiei
Din punct de vedere juridic, posesia imbraca mai multe forme, care se diferentiaza unele de altele si genereaza consecintie juridice distincte. In primul rand, o persoana poate detine un bun in temeiul unei conventii cu proprietarul, cu obligatia de a-l restitui acestuia. Este situatia detentorului precar care nu poseda pentru sine, ci pentru altul ceea ce si face sa nu fie propriu-zis un posesor in intelesul legii. In al doilea rand, este vorba de o persoana care se comporta fata de bun ca un titular al dreptului. In acest caz, asupra bunului posesorul exercita o putere de fapt. In al treilea rand, posesia ca atribut al dreptului de proprietate, este exercitata de insusi titularul dreptului. Vom examina sintetic cele trei trepte privind exercitarea puterii persoanei asupra bunurilor mobile si imobile. 1. Detentia precara Nu trebuie sa se confunde posesia cu detentia. Chiar daca in ambele cazuri bunul se afla in puterea fizica a persoanei, detentorul detine bunul pentru altul, fara sa se comporte ca titularul unui drept real. Detentorul este obligat sa restituie bunul asa incat posesia sa nu contine decat unul din elementele constitutive esentiale si anume: corpus. Chiar si atunci cand se foloseste de bun (cum ar fi cazul locatarului), detentorul nu este un posesor, deoarece el trebuie sa remita bunul. Ceea ce-i lipseste detentiei precare este elementul animus domini sau animus sibi habendi. Detentori precari sunt, de exemplu, depozitarii, locatarii, comodatarii, creditorii gajistii, carausii etc. In acest sens, potrivit art.1853 Cod civil, nu constituie o posesie, ci o detentie precara. "Actele ce exercitam sau asupra unui lucru al altuia, sub nume precar, adica in calitate de locatari, depozitari, uzufructuari etc., sau asupra unui lucru comun, in puterea destinatiei legale a aceluia"; tot o detentie precara va fi si "posesiunea ce am exercita asupra unui lucru al altuia, prin simpla ingaduinta a proprietarului" (art.1853 Cod civil).

Detentorul precar poseda intotdeauna pentru altul, motiv pentru care precaritatea este echivalenta cu absenta posesiei. Posesorul nu beneficiaza nici de un drept real si nici de un drept de creanta; dimpotriva, detentia este o stare de drept. Precaritatea constituie nu numai un viciu al posesiei, dar chiar o cauza de excludere a posesiei. Un detentor precar este si depozitarul. Cat timp bunul se afla in depozitul sau, el nu are nici un drept de proprietate asupra lui, asa incat va trebui sa-l restituie in starea in care l-a primit. In materia accesiunii imobiliare artificiale, constructorul de rea-credinta nu este considerat un detentor precar asupra constructiei, pana in momentul in care proprietarul terenului isi exercita dreptul de proprietate ci este considerat un adevarat posesor pana in momentul in care proprietarul terenului isi va manifesta dreptul sau de proprietate. Detentor precar poate fi si vanzatorul care, dupa incheierea contractului de vanzare- cumparare, continua sa detina bunul vandut, pana la o data ulterioara, cand va fi predat cumparatorului. Este cazul cand obligatia de a face (de predare a bunului) nu se suprapune cu obligatia de a da (cea de transmitere a dreptului de proprietate). Deoarece vanzatorul este obligat sa predea bunul cumparatorului el este considerat un simplu detentor precar. O detentie precara va exista si in cazul contractului de antrepriza cand, intre finalizarea lucrarii de catre antreprenor si predarea ei beneficiarului, trece o perioada de timp. Deoarece antreprenorul are obligatia de predare a lucrarii, el nu va detine lucrarea sub nume de proprietar, ci ca un detentor precar. Art.1853 alin.1 Cod civil include printre detentorii precari si pe uzufructuari. Aceasta prevedere legala este numai partial corecta. In doctrina juridica s-a considerat ca titularii dezmembramintelor dreptului de proprietate n-ar fi decat niste posesori precari. Titularul dezmembramantului de proprietate, fata de titularul dreptului de proprietate cu care a incheiat conventia, este un detentor precar; in raport cu celelalte persoane, el fiind titularul unui drept real este un posesor. De asemenea, cand dezmembramantul dreptului de proprietate este dobandit prin alte modalitati decat conventie (de exemplu, prin lege), titularul nu este decat un detentor precar. Asemenea posesori precari ar fi: uzufructuarul, uzuarul, titularul dreptului de abitatie, superficiarul, titularul unei servituti. Uzuarul sau titularul dreptului de abitatie este un simplu detentor precar in ce priveste dreptul de proprietate grevat, dar un posesor propriu-zis referitor la dreptul sau real. O dubla posesie exercita si superficiarul. Asupra constructiei al carui proprietar este, superficiarul exercita posesia ca atribut al dreptului de proprietate, insa asupra terenului exercita doar o detentie precara. Codul civil, in art.1853 alin.2, include in categoria detentorilor precari si pe aceea care "exercita posesia asupra unui lucru al altuia, prin simpla ingaduinta a proprietarului sau". Asemenea posesori nu sunt considerati posesorii sub nume de proprietari. Este dificila o enumerare a tuturor detentorior precari, in afara celor mentionati, mai sunt si altii, trasaturile lor juridice fiind determinate de natura juridica a actului care reglementeaza raporturile dintre parti (de exemplu: creditorul gajist, carausul, posesia precara a comostenitorului etc.). Cu titlu de exceptie, Codul civil reglementeaza patru cazuri cand este posibila intervertirea detentiei in posesie (art. 1858 Cod civil). a) Detinatorul bunului primeste cu buna-credinta de la un tert altul decat adevaratul proprietar, un titlu translativ de proprietate referitor la bunul detinut (art. 1858 pct. 1 Cod civil). De exemplu, chiriasul cumpara imobilul in care locuieste de la un mostenitor, avand convingerea ca mostenitorul este proprietarul bunului. Din momentul cumpararii, dobandind si animus sibi

habendi, detentorul precar devine un adevarat posesor. b) Detentorul precar neaga dreptul celui de la care a primit bunul prin acte de rezistenta care pot consta in: chiriasul aduce la cunostinta proprietarului ca el este adevaratul proprietar al bunului, depozitarul sau comodatarul refuza restituirea bunului, pentru aceleasi motive etc. Simpla negare a dreptului de proprietate nu este insa suficienta; detentorul trebuie sa recurga la acte concrete, de natura a provoca un conflict. c) Detinatorul stramuta posesia, printr-un act cu titlu particular translativ de proprietate, la altul care este de buna-credinta. Deci tertul stapaneste bunul pentru sine, cel care transmite bunul este un detentor precar, iar tertul de buna-credinta, se considera proprietar, desi transmitatorul nu avea aceasta calitate. d) Detentorul precar transmite posesia printr-un act cu titlu universal, iar succesorul universal este de buna-credinta. Toate cele patru cazuri de interventie a detentiei precare sunt prevazute expres de Codul civil. 2. Posesia sub nume de proprietar Nu trebuie sa se confunde posesia ca stare de fapt cu posesia ca atribut al dreptului de proprietate, ceea ce inseamna ca din punct de vedere juridic nu exista o similitudine intre posesie si proprietate. Astfel un proprietar poate fi si posesorul bunului sau dar sunt situatii cand un posesor nu se bucura si de dreptul de proprietate asupra bunului. Un asemenea posesor, caruia ii lipseste dreptul de proprietate asupra bunului, se comporta insa ca un adevarat proprietar fata de bunul respectiv. Legiuitorul protejeaza posesia, oferind inclusiv cai procesuale pentru a o apara in justitie (actiunile posesorii in reintegrare si in complangere); in acelasi timp posesia produce insemnate efecte juridice permitand chiar dobandirea proprietatii asupra bunului prin intermediul uzucapiunii. 3.Posesia ca atribut al dreptului de proprietate Cele trei atribute ale dreptului de proprietate sunt: posesia, folosinta si dispozitia. Posesia este o componenta esentiala a dreptului de proprietate si a celorlalte drepturi reale. Posesia ofera proprietarului posibilitatea sa se foloseasca efectiv de bunul sau, asa incat proprietatea insasi fara jus possidendi nu ar exista.

Dobandirea si pierderea posesiei


1. Dobadirea posesiei. Pentru a opera posesia, este necesar ca sa fie intrunite cele doua elemente constitutive: corpus si animus. Stapanirea materiala a bunului determina sa se prezume vointa de a pastra bunul pentru sine. Dobandirea prin stapanirea materiala rezulta fie dintr-un fapt unilateral al posesorului, atunci cand el exercita din proprie initiativa acte materiale de detinere si folosinta, fie din predarea lucrului de catre fostul posesor, fie, in sfarsit, dintr-o transmitere de la vechiul posesor pentru cauza de moarte. Minorii si alienatii mintali dobandesc posesia prin intermediul reprezentantilor lor. Dar posesia poate fi dobandita si prin intermediul unui mandatar sau a unui gerant de afaceri. Referitor la mandatar, este necesar sa posede pentru mandant si nu pentru el insusi. Gerantul de afaceri va poseda doar in contul geratului. Elementul animus este cel care conserva din punct de vedere calitativ posesia. Atat timp cat posesorul renunta sa mai posede pentru sine sau posesia este intrerupta de catre un tert, posesorul devine un simplu detentor precar.

2.Pierderea posesiei. Posesia poate fi pierduta atunci cand se pierd elementele sale, corpus si animus. Modalitatea cea mai obisnuita de pierdere este atunci cand ambele elemente constitutive se pierd, cum ar fi cazul instrainarii bunului sau abandonarii lui. Alta modalitate este atunci cand se pierde doar elementul material (corpus), cum ar fi situatiile: bunul este distrus in intregime, este pierdut sau este trecut in posesia altei persoane. Posesia mai poate fi pierduta si in cazul disparitiei bunului din cauze de forta majora. Pierderea elementului animus determina, de asemenea, ca posesia sa inceteze. Prin intermediul intervertirii titlului, posesorul devine un simplu detentor precar, ceea ce face ca sa posede pentru altul. In cazul constitutului posesor, proprietarul instraineaza bunul sau, dar dupa instrainare, dobanditorul il lasa in continuare instrainatorului, cu titlu de depozit sau inchiriere. In acest caz, transmitatorul va detine bunul ca un detentor precar. Sunt situatii cand pierderea posesiei poate avea loc impotriva vointei posesorului. De exemplu, bunul a intrat in domeniul public al statului sau unei unitati administrativ-teritoriale sau a intrat in posesia altuia, impotriva vointei posesorului. In acest ultim caz, posesorul va putea recurge la actiunile posesorii, pentru a redobandi posesia imobilului.

Calitatile si viciile posesiei


Consideratiuni generale Este posibil ca un posesor sa aiba atat corpus, cat si animus si totusi sa nu beneficieze de efectele juridice ale posesiei. Aceasta inseamna ca simplul fapt de a cumula cele doua elemente constitutive ale posesiei nu este suficient. Legea mai cere indeplinirea si a altor conditii. Astfel, art.1847 Cod civil dispune ca este necesar pentru a se putea prescrie, ca sa existe "o posesiune continua, neintrerupta, netulburata, publica si sub nume de proprietar". In afara celor cinci conditii pe care trebuie sa le indeplineasca posesia, Codul civil francez mai prevede inca o conditie, si anume necesitatea ca posesia sa fie neechivoca. Este adevarat ca intr-o opinie s-a sustinut ca neechivocitatea ar fi o conditie inutila, dar majoritatea autorilor romani si practica instantelor judecatoresti au considerat ca este necesara si indeplinirea acestei conditii. Deoarece nu sunt suficiente cele doua elemente esentiale,cor pus si animus sibi habendi, art.1847 Cod civil prevede necesitatea ca posesia sa indeplineasca si urmatoarele calitati: sa fie continua, neintrerupta, netulburata, publica, sub nume de proprietar. La acestea se adauga inca o calitate a posesiei care este neechivocitatea. Absenta cel putin a uneia dintre aceste calitati face ca posesia sa devina viciata astfel incat ea nu va mai produce nici un efect. Pentru a fi utila, posesia trebuie sa indeplineasca toate calitatile, prevazute expres de art.1847 Cod civil. Viciile posesiei sunt situatii contrare calitatilor ei. Printre alte conditii, art. 1847 Cod civil prevede ca posesia trebuie sa fie neintrerupta si sub nume de proprietar. In doctrina juridica s-a relevat ca aceste conditii nu sunt propriu-zis calitati ale posesiei, deoarece inexistenta lor nu viciaza posesia, ci pur si simplu o impiedica sa mai existe. In aceste conditii, singurele vicii veritabile ale posesiei ar fi: discontinuitatea, violenta, clandestinitatea si echivocitatea. 1. Posesia sa fie continua. Art.1847 Cod civil prevede in mod expres, ca pentru a se putea prescrie, "se cere o posesiune continua", iar art.1848 Cod civil dispune ca "Posesiunea este discontinua cand posesorul o exercita neregulat, adica cu intermitente anormale".

Continuitatea exista atunci cand bunul este stapanit cu regularitatea pe care o cere natura lui. Caracterul de continuitate nu exclude anumite intermitente. De altfel, art.1848 Cod civil cere ca intermitentele sa nu fie "anormale", de unde concluzia ca sunt admisibile intermitentele normale. Continuitatea posesiei este intotdeauna prezumata. Aceasta prezumtie rezulta din continutul art.1850 Cod civil, operand atunci cand "Posesorul actual care probeaza ca a posedat intr-un moment dat mai inainte, este presupus ca a posedat in tot timpul intermediar, fara insa ca aceasta sa impiedice proba contrarie". Intermitentele trebuie sa fie deci premerse si urmate de acte de stapanire a bunului. In doctrina juridica s-a considerat chiar ca posesia mai veche ar putea prezuma posesia actuala. 2. Posesia sa fie neintrerupta. Desi art.1847 Cod civil distinge intre posesia continua si posesia neintrerupta, unii autori, atunci cand trateaza caracterul continuu al posesiei, au in vedere inclusiv neintreruperea acesteia . Dimpotriva, intr-o alta opinie, la care ne raliem, se considera ca nu exista similitudine intre continuitate si neintrerupere, din punct de vedere juridic. In timp ce continuitatea este opera posesorului insusi, intreruperea este faptul unui tert, care duce la desfiintarea posesiei. Posesia nu inceteaza chiar daca apar momente de discontinuitate, pe cand in cazul intreruperii, ea se va pierde. Desi art.1847 Cod civil enumera printre calitatile posesiei si pe aceea de a fi neintrerupta, aceasta calitate vizeaza in special efectele posesiei. Intreruperea posesiei are in vedere in primul rand uzucapiunea, deoarece duce la paralizarea ei. Art.1849 Cod civil prevede ca posesia se va intrerupe prin modurile si conform regulilor prescrise in art.1863-1973 Cod civil (aceste articole de lege au in vedere cauzele care intrerup prescriptia). Cand intervine un caz de intrerupere a uzucapiunii, timpul scurs pana atunci nu mai produce nici un efect juridic. Pentru a se putea dobandi dreptul de proprietate prin uzucapiune va trebui sa curga un nou termen, fara a se tine seama de perioada anterioara. Potrivit art.1863 Cod civil, prescriptia poate fi intrerupta in mod natural sau in mod civil. Intreruperea naturala a prescriptiei achizitive Codul civil, in art. 1864, prevede doua cazuri de intrerupere naturala: a) "Cand posesorul este si ramane lipsit, in curs mai mult de un an, de folosinta lucrului sau de catre vechiul proprietar sau de catre o a treia persoana". Formula "vechiul proprietar" nu este corecta, deoarece, in realitate este vorba tot de actualul proprietar. Intreruperea naturala consta in deposedarea posesorului actual de catre adevaratul proprietar sau de catre un tert. Esential este ca deposedarea sa fi avut loc impotriva vointei posesorului. Este totusi cert ca pierderea posesiunii prin faptul posesorului produce de asemenea intreruperea prescriptiei, de exemplu, cand posesorul abandoneaza sau cedeaza cu vointa lucrul. In acest caz, nu este necesar ca intreruperea sa fi tinut un an. Intreruperea va fi naturala doar cand este consecinta faptei omului si nu atunci cand provine dintr-un caz de forta majora. Niciodata forta majora nu va intrerupe prescriptia achizitiva. b) "Cand lucrul este declarat neprescriptibil in urmarea unei transformari legale a naturii sau destinatiei sale" (art.1864 Cod civil). Legea se refera, in realitate, la situatiile in care bunul este scos din circuitul civil, adica este declarat inalienabil. Prin scoaterea terenurilor din circuitul civil a avut loc o intrerupere naturala a uzucapiunii, in temeiul art. 1864 Cod civil, deoarece aceste bunuri au fost declarate inalienabile si implicit imprescriptibile. Intreruperea civila a prescriptiei achizitive Intreruperea civila va avea loc in urmatoarele cazuri:

- prin sesizarea instantei judecatoresti printr-o cerere de revendicare din partea proprietarului - prin savarsirea unui act incepator de executare - prin recunoasterea dreptului a carui actiune se prescrie, de catre cel in favoarea caruia curge prescriptia achizitiva. Prin actele de intrerupere, proprietarul urmareste sa-si exercite dreptul sau de proprietate. Sunt asimilate cererii de chemare in judecata: cererea reconventionala, cererea de interventie, cererea de chemare in garantie. Prescriptia achizitiva nu se va intrerupe cand cererea de chemare in judecata a fost respinsa, anulata, litigiul a fost suspendat sau s-a dispus perimarea. Recunoasterea dreptului de proprietate trebuie sa provina numai de la posesor, pentru ca ea sa fie valabila, posesorul trebuie sa aiba capacitatea de a dispune. Cazurile de intrerupere si suspendare a prescrippei achizitive sunt strict delimitate si nu pot fi extinse la alte situatii. lata de ce, instrainarea imobilului de catre proprietar, nu constituie un caz de intrerupere a prescriptiei achizitive, deoarece nu este prevazuta de lege. 3. Posesia sa fie netulburata Potrivit art.1851 Cod civil, posesia este tulburata atunci cand este intemeiata sau conservata prin acte de violenta impotriva sau din partea adversarului. Este necesar ca posesia sa nu fi debutat si mentinuta prin acte de violenta fizica sau psihica. Chiar daca posesia a inceput pasnic, dar a fost conservata prin acte de violenta, ea nu-si va produce efectele. Posesia sa fie netulburata pe tot parcursul ei, deoarece aceasta conditie este impusa de insusi art.1851 Cod civil care dispune ca posesia nu trebuie "conservata prin acte de violenta". Cu toate acestea, pentru a se considera tulburata posesia, va trebui ca actele de violenta sa aiba o anumita gravitate. ln cazul actelor usoare de violenta, care nu duc la pierderea materiala a bunului, posesorul se limiteaza la o stare de expectativa, asa incat posesia nu se considera viciata. 4. Posesia sa fie publica Asemenea proprietarului si posesorul trebuie sa exercite posesia in vazul tuturor. Codul civil nu prevede ce inseamna publicitatea posesiei, dar defineste posesia clandestina. Astfel, conform art.1852 Cod civil, "Posesiunea este clandestina cand posesorul o exercita in ascuns de adversarul sau incat acesta nu este in stare de a putea sa o cunoasca". De fapt, legiuitorul a dorit ca posesia sa fie astfel exercitata, incat sa poata fi cunoscuta de cel impotriva caruia este exercitata. Este necesar ca posesia sa fie publica pe toata durata ei. S-a stabilit ca este necesar ca posesia sa se exercite public pentru ca proprietarul sa poata afla de posesia ce se exercita impotriva sa. Legea nu prevede insa si conditia ca proprietarul sa aiba efectiv cunostinta de imprejurarea ca bunul sau este posedat de altul. 5. Posesia sa fie sub nume de proprietar Art.1847 Cod civil, printre conditiile pe care le impune posesiei, este si aceea de a fi exercitata "sub nume de proprietar". Cu alte cuvinte, posesorul se considera titular al dreptului referitor la bunul aflat in posesie. Intentia sa este aceea de a stapani bunul pentru sine si nu pentru altul, asa cum procedeaza un detentor precar. Posesorul poseda intotdeauna pentru sine, pe cand detentorul precar pentru altul. Astfel, detin bunul pentru altul: arendasii, chiriasii, depozitarii, mandatarii, creditorii gajisti, uzuarii, comodatarii etc.

Art.1854 Cod civil prevede ca posesorul este prezumat ca poseda intotdeauna pentru sine, sub nume de proprietar, evident, se va putea face insa dovada ca posesorul a inceput a poseda pentru altul. Legea prezuma in caz de indoiala ca posesorul poseda pentru sine cu titlu de proprietar. 6. Posesia sa fie neechivoca Contrar Codului civil francez, art.1847 din Codul civil roman nu include printre calitatile posesiei si neechivocitatea. Unii au considerat justificata eliminarea din textul romanesc a acestei conditii, deoarece ar fi fost inutila sau ca echivocitatea s-ar confunda cu precaritatea. Pe langa conditiile pe care trebuie sa le indeplineasca posesia potrivit art.1847 Cod civil, mai este necesara si conditia ca ea sa fie neechivoca. O posesie este neechivoca atunci cand nu sunt indoieli cu privire la existenta celor doua elemenete constitutive ale posesiei. Intr-adevar, acest viciu al posesiei, echivocul, are in vedere in primul rand elementul intentional -anim us. 1. Viciul discontinuitatii Conform prevederilor art.1848 Cod civil o posesie este discontinua atunci cand este exercitata cu intermitente anormale. La aceasta se mai adauga situatia cand posesorul abandoneaza bunul. Nu exista similitudine intre intreruperea posesiei si discontinuitate, asa cum am mai evidentiat, intreruperea este consecinta activitatii unui tert, pe cand discontinuitatea provine de la posesor. De asemenea, discontinuitatea, spre deosebire de intrerupere nu duce la incetarea posesiei. Discontinuitatea este un viciu temporar (deoarece nu-si mai produce efectele cand actele de stapanire au devenit regulate, conform naturii bunului) si in mod obisnuit, e aplicabila bunurilor imobile. Art.1848 Cod civil nu exclude intermitentele in exercitarea posesiei, dar este absolut necesar ca ele sa nu fie "anormale". Intr-adevar, intermitentele nu exclud continuitatea. 2. Viciul violentei Posesia este viciata atunci cand este tulburata prin acte de violenta; in acest sens, art.1851 C civ. dispune ca posesia este tulburata cand este intemeiata sau conservata prin acte de violenta impotriva sau din partea adversarului. Sunt excluse actele de violenta atat la inceputul posesiei, cat si in timpul exercitarii ei. In spiritul art.1851 Cod civil, posesia va fi viciata atat atunci cand actele de violenta au existat la inceputul posesiei, precum si atunci cand au fost savarsite in timpul posesiei. Violenta este un viciu relativ, asa ca, potrivit art.1862 Cod civil, acest viciu va putea fi invocat numai de cei in privinta carora posesiunea a avut un asemenea character. Este un viciu temporar (deoarece posesia redevine utila in momentul in care au incetat actele de violenta); acest viciu este aplicabil atat in ce priveste posesia imobilelor, cat si posesia mobilelor. 3. Viciul clandestinitatii Potrivit art.1852 Cod civil, "Posesiunea este clandestina cand posesorul o exercita in ascuns de adversarul sau incat acesta nu este in stare de a putea sa o cunoasca". Este dificil de imaginat o posesie clandestina in cazul bunurilor imobile, motiv pentru care clandestinitatea este intalnita de regula la bunurile mobile. Reamintim ca, chiar daca posesia nu este publica, dar proprietarul putea sa o cunoasca, atunci nu opereaza viciul clandestinitatii. In cazul in care

posesia debuteaza clandestin, dar ulterior devine publica, sau invers, principiul aplicabil este ca publicitatea trebuie sa se manifeste pe intreaga durata a posesiei. 4. Viciul precaritatii O calitate esentiala a posesiei o constituie exercitarea ei sub nume de proprietar, adica posesorul sa posede pentru sine si nu pentru altul. In situatia in care exercita posesia pentru altul, posesorul ramane doar un detentor precar. Precaritatea posesiei este sinonima cu absenta posesiei, dar nu credem ca art. 1847 Cod civil a inclus inutil printre calitatile posesiei si exercitarea ei sub nume de proprietar. Tocmai aceasta calitate distinge posesia propriuzisa de detentie precara. Viciul precaritatii are un caracter absolut si perpetuu. 5. Viciul echivocitatii posesiei Art.1847 Cod civil nu include printre conditiile posesiei si viciul echivocitatii. O posesie este echivoca atunci cand sunt indoieli cu privire la existenta celor doua elemente constitutive ale posesiei: animus si corpus. Sau cum s-a aratat in literatura de specialitate, "Posesia este echivoca atunci cand nu se cunoaste daca ea este manifestarea unui drept, in ipoteza in care actele invocate au un caracter indoielnic. O alta situatie cand ne putem afla in prezenta unei posesii echivoce este atunci cand fara sa se poata face dovada precisa, prin proba scrisa, a precaritatii, adversarul posesorului poate sa invedereze anumite circumstante de fapt, sa administreze dovezi de natura sa faca indoielnica existenta unui just titlu, translativ in temeiul caruia posesorul a intrat in posesia bunului.

Efectele posesiei
Consideratiuni generale privind efectele posesiei Efectele pe care le produce posesia pot fi grupate in patru mari categorii: a) dobandirea proprietatii asupra bunului posedat. b) prezumtia de proprietate. c) dobandirea fructelor de catre posesorul de buna-credinta. d) protejarea posesiei prin intermediul actiunilor posesorii. In ce priveste primul grup de efecte juridice ale posesiei, vom distinge dupa cum posesia se exercita in materie imobiliara. Prin intermediul prescriptiei achizitive se vor dobandi proprietatea sau alte drepturi reale, ca efect al unei posesii prelungite, in conditiile determinate de lege. Referitor la bunurile mobile, legiuitorul nu a considerat necesar sa conditioneze dobandirea proprietatii prin trecerea unei perioade de timp; s-a considerat ca posesia valoreaza titlu de proprietate (conform art.1909 alin 1 Cod civil, "Lucrurile miscatoare se prescriu prin faptul posesiunii lor, fara sa fie trebuinta de scurgere de timp). Atat timp cat posesia nu este viciata, ea produce anumite efecte juridice. Spre deosebire de posesia de rea-credinta, posesia de buna-credinta produce mai multe efecte. Buna-credinta consta in credinta pe care o are posesorul ca el este proprietarul bunului pe care il poseda, fara ca sa aiba vreun titlu. In materia imobilelor, art.1898 Cod civil prevede ca "Buna-credinta este credinta posesorului ca, cel de la care a dobandit imobilul, avea toate insusirile cerute de lege spre a-i putea transmite proprietatea". Buna-credinta trebuie sa existe "in momentul castigarii imobilului" (art.1828 alin.2 Cod civil). La randul sau, art.486 Cod civil prevede ca posesorul este de buna- credinta atunci cand poseda ca proprietar in temeiul unui titlu translativ de

proprietate, ale carui vicii nu-i sunt cunoscute. Buna-credinta va inceta in momentul in care viciile ii sunt cunoscute (art.487 Cod civil). Posesia de buna-credinta este necesara si in materia dobandirii bunurilor mobile, concluzie care rezulta implicit din continutul art.1909 Cod civil. Atat in cazul bunurilor mobile, cat si al celor imobile, buna-credinta se prezuma intotdeauna (art.1899 alin.2 Cod civil). Este vorba insa de o prezumtie simpla, care va putea fi inlaturata prin proba contrarie. Intr-adevar, fata de posesorul de rea-credinta, este normal ca posesorul de buna-credinta sa beneficieze de o serie de avantaje. Morala este cea care impiedica sa se puna semnul egalitatii intre buna si reaua credinta. Cu toate acestea, mai multe ratiuni obliga la protejarea chiar si a posesiunii de rea-credinta. Un tert care trateaza chiar cu un posesor de rea-credinta doreste ca drepturile sale sa fie consolidate. Se considera ca posesia de rea-credinta produce urmatoarele efecte: permite posesorului sa recurga la actiunile posesorii, pentru apararea posesiei sale; determina sa se poata dobandi proprietatea asupra bunului posedat prin prescriptia achizitiva de 30 ani. Posesorul de buna-credinta poate recurge si el la actiunile posesorii, insa consecintele juridice ale bunei credinte sunt diferite de cele ale relei credinte. In primul rand, buna-credinta constituie o prezumtie de proprietate. Spre deosebire de posesorul de rea-credinta, posesorului de buna-credinta ii vor reveni fructele lucrului. In timp ce posesorul de rea-credinta nu poate dobandi proprietatea asupra bunurilor decat prin uzucapiunea de 30 ani, posesorul de buna- credinta, in cazul bunurilor mobile, este prezumat proprietarul lor, prin simplul fapt al posesiei; avand si un just titlu, in cazul imobilelor, va putea dobandi proprietatea asupra bunurilor respective prin uzucapiunea de 10-20 ani.

10