DREPTUL IN DACIA ROMAN

Izvoare i instituii juridice

Este cunoscut c in Dacia exista, inc inainte de cucerirea roman, un sistem de drept local nescris, care reglementa complexa via economico-social, raporturile dintre locuitori i chiar dintre state . Imperiul roman i-a adus in Dacia nu doar armatele, administraia i sistemul financiar, ci i dreptul roman scris. Dreptul dac a coexistat cu dreptul roman, urmandu -se principiul c se poate aplica cultura local dac ea nu contravine dreptului roman. Ca urmare a convieuirii paralele a dou sisteme de drept, cu timpul acestea au intrat inevitabil in contact, au imprumutat elementele pozitive, aprand astfel un drept nou daco roman. In perioada de inceput, cand amintirea conflictelor era vie in contiina locuitorilor, romanii i dacii inclinau s-i respecte normele, religiile i tradiiile, mai ales c existau raporturi de la invingtori la invini, de la stpani la dominani. Statutele claselor sociale in aceast perioad erau clare, normele de drept aveau un caracter ferm, fiecrei categorii sau persoane i se atribuia setul de reguli corespunztor. Cu timpul, apropierea dintre romani i daci s-a fcut in limitele convieuirii normale, populaia a inceput s foloseasc limba latin ca limb oficial, iar regulile de drept au inceput s fie folosite in comun. In primii ani, cetenii romani ii fceau un crez din folosirea exclusiv a dreptului quiritar, chiar dac era rigid, cu multe formule solemne i simboluri, i exclusivist categoriei lor. In virtutea lui ius civile, cetenii aveau toate drepturile politice i civile. Ei se bucurau de jus comercii sau comercium, in virtutea cruia incheiau acte juridice de comer, schimb i transfer de proprietate conform dreptului roman. Cstoriile se incheiau cu folosirea solemnitilor instituite de "conubium" sau "jus conubii", care le garanta transferul ceteniei urmailor lor ca in metropola roman. Ostaii legiunilor, veteranii i ceilali ceteni doritori s fac parte din numeroasele legiuni sau garnizoane militare din Dacia ii reglementau viaa dup "ius militie", adevrat cod al onoarei i demnitii militare, ce cuprindea reguli privind intreaga via osteasc. Dreptul de a alege, cu toate regulile privind modul cum se realiza alegerea unor ceteni in funciile de conducere ale statului, era reglementat de "jus suffragii". Un drept special se referea la dreptul de a candida i de a fi ales intr-o magistratur, un drept al onoarei numit jus

honorum. Aceste reguli romane nu puteau s fie folosite decat de cetenii romani, existand din acest punct de vedere o segregare fa de intreaga populaie, indiferent de condiia de bogat sau srac, liber sau sclav. Chiar i latinii locuitori ai municipiilor, intemeietorii de pagi i vici, sau chiar locuitori ai coloniilor, nu aveau drepturile cetenilor romani. Ei foloseau regulile dreptului comercial, "jus comercii". Pentru incheierea actelor necesare, latinii se bucurau de o ficiune juridic, latinii fictivi, in baza creia incheiau acte de drept civil. Peregrinii, majoritatea populaiei dace din provincie, precum i strinii care nu erau ceteni sau latini foloseau la incheierea actelor juridice jus gentinum. Dintre peregrini, cei care luptaser direct impotriva romanilor sau care erau locuitori din cetile dace distruse de romani ca urmare a opoziiei in rzboi, erau numii peregrini dediticii, aveau o condiie social umil, nu puteau s cltoreasc la Roma, nu puteau deveni ceteni. Actele juridice incheiate de acetia se realizau in form i coninut potrivit cutumei locale. Dac fiecare categorie social avea posibilitatea s foloseasc un anumit tip de drept in relaiile dintre membrii si, trebuia s se rezolve i problema reglementrii raporturilor juridice intre locuitorii cu statut juridic diferit. Jus gentium rezolva reglementrile relaiilor dintre autohtoni i ceteni sau latini. Ins gentium era mai evoluat, era eliberat de formele solemne ale dreptului civil, considerand ca element principal in realizarea raporturilor juridice manifestarea de voin a prilor. Fizionomia supl a dreptului ginilor a dus la folosirea sa in schimburile de mrfuri, in comer sau in relaiile familiale, unde existau probleme de cstorie sau filiaie intre locuitori cu statute sociale diferite. Cu timpul, pe parcursul estomprii conflictelor dintre daci i romani, in procesul convieuirii comune, convieuire din care au aprut interese provinciale comune, familii mixte de romani i daci, legturi de rudenie i filiaie, raporturi economice stranse, cu interese concrete, care trebuiau rezolvate intr-un mod rapid i comod, s-a folosit atat dreptul civil, cat i dreptul ginilor, cutumele i dreptul local. Folosirea unui amalgam de reglementri intr-un timp de peste 170 de ani a dus la crearea in Dacia a unui sistem de drept nou, daco-roman.

Proprietatea
Instituie juridic fundamental a oricrei societi, dreptul de proprietate in societatea daco-roman era exercitat in dou forme principale, i anume: dreptul de proprietate quiritar i dreptul de proprietate provincial . Dreptul de proprietate quiritar era exercitat doar de cetenii romani in virtutea calitii lor de ceteni speciali, care beneficiau de toate drepturile politice i civile. Bucurandu-se de ius italicum, cetenilor romani li se aplica, printr-o ficiune juridic, drepturi de proprietate ca i in Laium, considerandu-se c pmantul provinciei poate fi asimilat cu pmantul Italiei. Acest tip de proprietate conferea drepturi suplimentare cetenilor romani, care nu plteau taxe sau impozite pe aceste terenuri.

Dreptul de proprietate provincial era exercitat de cetenii liberi din Dacia. Potrivit tradiiei romane, pmantul cucerit de statul roman devenea pmant public, ager publicus, folosirea lui fcandu-se de ctre autohtoni doar ca posesiune i uzufruct. Cu toate acestea, deintorii de terenuri in Dacia aveau drepturi reale asupra pmantului, exercitandu-i prerogative deosebit de largi. Astfel, drepturile locuitorilor din provincii consfineau posibilitatea motenirii, transmiterea prin vanzare sau alte acte intre vii era posibil, uzucapiunea funciona de asemenea. In provincii exista instituia prescripio longi temporis, ca o form a uzucapiunii, in baza creia posesia timp de 10 ani pentru cei prezeni sau 20 de ani pentru cei abseni, ducea la respingerea aciunii de revendicare. Dup anul 212, cand majoritatea locuitorilor liberi ai provinciilor obin cetenia roman, iar pmantul provinciei este supus in totalitate taxelor i impozitelor, diferenele dintre proprietatea quiritar iprovincial se estompeaz in cadrul unui proces de unificare a celor dou forme. Din moment ce deintorii de terenuri plteau toate taxele i impozitele asupra terenului, ideea de proprietate suprem a statului se reduce in favoarea adevrailor proprietari, care il dein i-l exploateaz, pot s-l instrineze sau s-l lase motenire. Pe lang forma de proprietate aplicabil terenurilor, existaproprietatea peregrin, ce se aplica bunurilor i lucrurilor aparinand populaiei autohtone. Asupra actelor i faptelor juridice peregrine acionau instituiile dreptului ginilor jus gentium, in baza cruia peregrinii ii protejau bunurile i-i conservau drepturile, ei neavand beneficiul dreptului comercial. Cu toate acestea, in ceea ce privete furtul sau unele pagube cauzate pe nedrept, se foloseau, printr-o ficiune juridic, prevederile dreptului civil sau comercial, considerandui pe peregrini ca ceteni romani.

Familia
Regimul juridic al persoanelor era reglementat diferit, in funcie de statutul de care beneficia persoana respectiv48. Problemele se ridicau doar la cstoria unui cetean roman cu o peregrin, sau a unui locuitor de un anumit statut cu o persoan cu un statut inferior. In mod tradiional, atunci cand se realizau astfel de cstorii ele aveau ca efect decderea celui cu statut mai inalt in poziie inferioar. Intre peregrini, relaiile erau reglementate de ius gentium, dar i de legile i obiceiurile locale. Toate regulile privind cstoria, adopia, infrirea, sclavia intre pelegrini erau din cele gsite in dreptul dac i tradiiile locale. Deoarece viaa economic i comerul se dezvolt foarte mult, natura obligaiilor cunoate o reglementare amnunit i complicat, ca urmare a intreptrunderii elementelor din cele trei forme de drept: quiritar, provincial i peregrin. Forma, elementele contractelor i efectele acestora difer de dreptul roman, avand finaliti noi. Succesiunea este cunoscut, realizandu-se fie prin testament, fie ab intestat (fr testament). Testamentul era de regul oral. In provincie, un cetean roman putea s aib ca motenitor pe un autohton, acetia avand un drept pasiv (trstamenti actio pasiva).