Sunteți pe pagina 1din 38

MARTIN ŞI DEIDRE BOBGAN

HIPNOZA

Cuprins:

Cuvânt înainte

Introducere

Capitolul 1: Hipnoza - cât de înşelătoare este?

Capitolul 2: Regres şi progres al vârstei

Capitolul 3: Ce efecte are hipnoza de profunzime?

Capitolul 4: Poate liberul arbitru să fie lezat în hipnoză?

Capitolul 5: Hipnoza - o experienţă naturală?

Capitolul 6: Hipnotismul - medicină, ştiinţă sau misticism?

Capitolul 7: Ne avertizează Biblia cu privire la hipnotism?

Concluzii

Cuvânt înainte

Cuvânt înainte În ciuda unei cercet ă ri ş tiin ţ ifice intense, tot nu se

În ciuda unei cercetări ştiinţifice intense, tot nu se ştie ce este de fapt hipnoza sau cum funcţionează. După ce ea a avut parte de trei decenii de aplicaţie crescândă în ştiinţă, mai ales în medicină, o serie dintre cei mai competenţi experţi laici în acest domeniu încep să aducă obiecţii din cauza unor probleme agravante care îşi au originea chiar în hipnoză.

Noile informaţii despre hipnoză care ne stau astăzi la dispoziţie ridică câteva întrebări foarte serioase referitoare la continua aplicare a ei şi popularitatea în creştere de care se bucură în Biserica creştină. Soţii Bobgan, în calitate de specialişti, se ocupă foarte temeinic de aceste chestiuni, tratând în mod special efectele hipnozei asupra omului în general şi asupra Bisericii, Trupul lui Cristos, în special. Lucrarea lor este ştiinţifică, foarte bine documentată, exactă, la nivelul cel mai actual al cunoştinţelor, totuşi este o lectură fascinantă chiar şi pentru nespecialişti.

După părerea mea, această carte, de care era nevoie de mult timp, este cea mai bună lucrare referitor la această temă. Nu pot decât să confirm fără rezerve cercetările şi concluziile soţilor Bobgan, şi aş dori să recomand fiecărui cititor cât mai călduros posibil această carte. Atât creştinii, cât şi necreştinii vor găsi că ea este captivantă şi totodată provocatoare; informaţiile conţinute în ea sunt extrem de preţioase. în mod deosebit aş dori să-i incit pe acei creştini care au o mare răspundere pentru alţii să reflecteze cu atenţie şi în rugăciune la concluziile soţilor Bobgan.

Dave Hunt

Introducere

Introducere Hipnoza, ca metod ă de vindecare a unor boli mintale, psihice, sociale sau fizice, este

Hipnoza, ca metodă de vindecare a unor boli mintale, psihice, sociale sau fizice, este cunoscută de sute sau chiar mii de ani. Vraci, sufişti, şamani, hinduşi, budişti şi yoghini au practicat hipnoza, şi această listă este continuată astăzi cu medici, stomatologi, psihoterapeuţi şi alţii. Fie că e vorba de vraci sau medici, fie în vremuri de mult apuse sau în prezent, s-au celebrat şi se celebrează, s-au verificat şi se verifică, s-au îmbunătăţit şi se îmbunătăţesc, s-au repetat şi se repetă ritualuri cu rezultate precise.

Transa hipnotică începe prin concentrarea atenţiei unei persoane asupra unui anumit punct; ea are o serie de efecte. Dacă e să-i credem pe susţinătorii hipnozei, aplicarea ei poate printre altele să aibă următoarele efecte: să schimbe comportamentul, şi anume în aşa măsură, încât să fie schimbate chiar obiceiuri; să stimuleze într-atât gândirea, încât persoana să-şi amintească de lucruri uitate; să elibereze orice om de timiditate, temeri, anxietăţi şi depresii; să vindece boli precum astmul şi alergia; să amelioreze viaţa sexuală şi să potolească durerile.

Afirmaţiile de-a dreptul fantastice şi popularitatea crescândă de care se bucură hipnoza în lume au determinat şi mulţi membri ai Bisericii lui Cristos să aştepte ajutor de la hipnoză. Medici, stomatologi, psihiatri, psihologi şi consilieri spirituali creştini se folosesc de hipnoză în practica lor şi o recomandă creştinilor.

Acei creştini care recomandă folosirea hipnozei o fac parţial din aceleaşi motive ca şi medicii şi psihoterapeuţii. Aceşti creştini cred că o hipnoză realizată de specialişti competenţi este ştiinţifică şi nu ocultă. Ei fac deosebire între persoane care o folosesc în scopuri bune şi benefice, şi altele care sunt îmboldite de intenţii necurate. Se spune că hipnoza poate fi periculoasă în mâinile unor oameni de rea-credinţă sau fără experienţă, dar că în mâinile unor persoane bine instruite şi de bună-credinţă este o unealtă sigură şi folositoare. Pe lângă aceasta, ei sunt de părere că hipnoza este nevătămătoare, deoarece o privesc ca pe o continuare a unor experienţe cotidiene naturale. în fine, ei afirmă că voinţa liberă a omului nu este violată în timpul transei hipnotice.

Mulţi credincioşi sunt de părere că hipnoza poate să fie ori o metodă ştiinţifică, ori de origine satanică, în funcţie de scopul pentru care este practicată. Expertul în secte Walter Martin recomandă pe baza unora dintre motivele de mai sus întrebuinţarea hipnozei de către medici. Josh McDowell şi Don Stewart au în acest sens următoarea părere: "Dacă cineva se lasă hipnotizat, atunci numai de către un medic calificat şi experimentat, care are situaţia complet sub control". Odinioară, hipnoza a fost tabu, acum este recomandată utilizarea ei în anumite situaţii; ca urmare, mulţi creştini sunt nedumeriţi şi nu ştiu ce să creadă despre aceasta. înainte de a admite ca hipnoza să devină un nou panaceu (remediu universal) în Biserică, trebuie să cercetăm ce pretenţii ridică ea, ce metode întrebuinţează şi ce efecte de lungă durată are.

CAPITOLUL 1

Hipnoza - cât de înşelătoare este?

„Există pacienţi cărora

pe care, din motive strict morale, trebuie să-i minţim”.

trebuie să le spunem o parte de adevăr; şi există alţii

Pierre Janet, pionier al hipnoterapiei moderne

ă al ţ ii Pierre Janet, pionier al hipnoterapiei moderne Aceste cuvinte înfior ă toare ne

Aceste cuvinte înfiorătoare ne provoacă de-a dreptul să cercetăm mai îndeaproape hipnoza în sine şi utilizarea ei modernă. Ce se întâmplă deci atunci când un hipnotizor începe să hipnotizeze pe cineva?

Pentru a transpune pe cineva într-o stare de hipnoză, hipnotizorul foloseşte aşa-numita inducţie. Doar foarte puţini oameni au înţeles totuşi că inducţia hipnotică conţine adesea forme de înşelare subliminală. Chiar şi atunci când hipnotizorul se străduieşte să facă numai afirmaţii adevărate şi sincere, se poate strecura inducerea în eroare prin deformarea realităţii care începe în timpul inducţiei şi este continuată în cursul transei hipnotice.

O formă de iluzie folosită de hipnotizori sunt sugestiile aşa-zise "double-bind". Medicul William Kroger şi psihologul William Fezler, două capacităţi cunoscute în domeniul hipnozei, descriu inducţia ca şi "constând dintr-o succesiune de sugestii double-bind".

Prin sugestii double-bind se înţeleg afirmaţii ale hipnotizorului care sunt menite să arate subiectului (persoanei folosite pentru experienţe) că reacţia lui (indiferent cum arată aceasta) este potrivită să inducă starea de hipnoză. Aceste sugestii sunt menite să ştige încrederea pacientului şi să-l facă gata de cooperare, astfel încât să se destindă. Kroger şi Fezler propun aici următoarele:

"Dacă pacientul clipeşte din ochi, se poate spune: "Vedeţi, acum doar aţi clipit". Se pot folosi cuvinte asemănătoare dacă, să zicem, sughiţă. Aceste afirmaţii acţionează ca amplificatoare şi îi sugerează pacientului faptul că reacţionează bine la hipnoză".

Kroger şi Fezler propun şi alte amplificatoare pentru a transpune mai rapid pe cineva în transă. Milton Erickson, cunoscut drept "mare maestru al hipnozei clinice", s-a servit de sugestii double-bind ca să dea pacienţilor săi o posibilitate aparentă de decizie. Pacientul a putut într-adevăr să aleagă între o transă mai uşoară şi una mai profundă, dar rezultatul a fost în orice caz o transă.

Hipnoterapeutul Peter Francuch spune referitor la aceasta: "Este extrem de important să foloseşti orice reacţie a pacientului ca să-i adânceşti starea de transă".

Kroger şi Fezler se mai ocupă de o serie de alţi factori "care influenţează inducerea hipnozei", printre care prestigiul terapeutului:

"Un terapeut care ocupă o poziţie "mai înaltă" acţionează inspirând respectul asupra pacientului, care se găseşte pe o treaptă "inferioară". Dacă pacientul manifestă deci respect faţă de terapeut, mai ales când acesta este o autoritate, prestigiul său acţionează favorabil asupra inducerii hipnozei".

Pierre Janet găseşte cuvinte şi mai dramatice pentru a descrie puterea hipnotizorului asupra pacientului:

"Relaţia dintre un pacient hipnotizat şi un hipnotizor nu se deosebeşte esenţial de cea dintre un bolnav psihic şi directorul unei case de nebuni".

Hipnoterapeutul foloseşte tehnici precum repetarea, inducerea în eroare, stimularea fanteziei şi sugestia colorată emoţional pentru a influenţa eficient voinţa unei persoane şi pentru a-i condiţiona comportamentul.

După inducerea hipnozei, iluzia continuă în funcţie de scopul urmărit cu starea de transă. în timpul unei hipnoze experimentale, se spune de exemplu subiecţilor că vor fi surzi o scurtă perioadă de timp. Şi, într-adevăr, ei nu mai aud, chiar dacă spaţiul în care se găsesc este plin de zgomote şi de voci. Este aceasta numai sugestie sau deja iluzie? într-un alt experiment, subiecţii află că vor vedea în continuare un ceas căruia îi lipseşte arătătorul orelor. Dacă li se arată acum ceasul, ei au halucinaţii şi văd exact ceea ce trebuie să vadă: un ceas fără arătător pentru ore, chiar dacă acest ceas este de fapt complet în ordine. Profesorul Ernest Hilgard spune: "Dacă este micşorată capacitatea de gândire critică, fantezia devine cu uşurinţă halucinaţie". Prin iluzie, persoanele au deci halucinaţii care corespund sugestiei făcute.

Janet a recunoscut faptul că hipnoza se bazează pe iluzie. El a căutat totuşi să risipească obiecţiile morale contra unui hipnotizor care îşi înşală pacientul cu următoarele cuvinte:

„Îmi pare rău că nu pot împărtăşi aceste scrupule exagerate şi frumoase

că pacientul vrea un medic care să-l ajute, iar datoria profesională a medicului este să folosească orice remediu folositor şi să-l prescrie în modul în care produce cel mai bun efect".

Eu cred

Inducerea hipnozei constă deci dintr-un sistem de manipulări verbale şi non- verbale care servesc la transpunerea unui om într-o stare de sugestibilitate crescută - sau, pe scurt, într-o stare în care crede aproape orice.

Thomas Szasz, profesor de psihiatrie, arată faptul că hipnoza se bazează pe puterea sugestiei. Cercetătorul în psihiatrie E. Fuller Torrey pune următoarea întrebare ca să-şi întărească punctul de vedere:

"Cum pot vracii, care lucrează în primul rând cu asemenea tehnici ca sugestia şi hipnoza, să obţină rezultate la fel de bune ca terapeuţii occidentali, care folosesc tehnici cu mult mai complicate şi mai înalte?"

Torrey dă imediat răspuns propriei sale întrebări: Mai întâi, el obiectează prin aceea că tehnicile obişnuite în Occident nu sunt de fapt aşa de înalte şi că "subapreciem mereu puterea sugestiei sau hipnozei". Kroger indică direct baza hipnozei. El spune: "Puterea hipnozei stă în puterea credinţei!" El identifică deci hipnoza cu un fel de vindecare prin credinţă, spunând în plus:

"La întrebarea, dacă vindecarea prin credinţă religioasă este mai eficientă decât cea prin credinţă hipnotică, se poate în mod vădit răspunde numai prin aceea că se are în vedere modul în care persoana a fost formată sau influenţată anterior".

Dacă cineva se ocupă îndeaproape cu hipnotismul, dacă-l caracterizează mai întâi ca un fel de sugestie şi după aceea ca şi credinţă, ajunge în cele din urmă să-şi dea seama că trebuie să fie vorba de efectul placebo. Efectul placebo survine atunci când cineva crede într-o anumită persoană, o tabletă prescrisă sau o metodă; credinţa este cea care aduce cu sine vindecarea. Persoana, tableta sau metoda pot fi ineficace, zadarnice, dar rezultatul este autentic. Janet a văzut încă pe vremea lui legătura dintre hipnoză şi un medicament fals, fără efect. Pentru a justifica valoarea iluziei în hipnoză, el a invocat credinţa sa în placebo şi a subliniat că şi-a împlinit "ândatorirea profesională" a-tunci când a prescris o tabletă fără efect şi a făcut în acelaşi timp afirmaţii care au favorizat încrederea şi credinţa în această tabletă.

Atât Kroger, cât şi alţii recunosc faptul că efectul placebo joacă un rol în hipnoză. Kroger şi Fezler sunt de părere că "credinţa într-un anumit medicament sau terapie face ca acestea să aibă succes!" Kroger afirmă în plus:

"Fiecare psihoterapeut este dator pacientului său să facă uz de un efect placebo care încă n-a fost pus niciodată sub semnul întrebării şi care este extrem de eficient, şi anume hipnoza". Şi aşa cum placebo-urile nu au efect la toţi pacienţii, şi Kroger admite că hipnoza nu funcţionează în cazul tuturor oamenilor. El trage de aici următoarea concluzie: "Teoria noastră arată astfel:

Dacă place- bo-ul are efect, atunci hipnoza, în caz că este utilizată de un medic competent, la indicaţie precisă şi cu prudenţa necesară, serveşte în gradul cel mai înalt interesului pacientului".

Efectul placebo nu se limitează fireşte numai la hipnoză, ci are efect şi în acupunctură, biofeedback şi în general în psihoterapie. O serie de cercetări sprijinesc concepţia că nişte schimbări psihice, emoţionale şi chiar fizice îşi au originea în psihicul omului. Dintr-un studiu făcut asupra aplicării acupuncturii într-o universitate se poate deduce că speranţa pacientului în ameliorare poate influenţa rezultatele. Cercetătorii au descoperit că acupunctura a avut efectul cel mai bun la acele persoane care au crezut în acest procedeu. Dacă conducătorii de experienţă au făcut pacienţilor observaţii pozitive, faptul acesta a favorizat o atitudine mai bună de aşteptare. De aici s-a tras următoarea concluzie: Dacă cineva vrea să combată durerile cu ajutorul acupuncturii, trebuie s-o sprijinească mai întâi cu cuvinte şi acţiuni care să-l ajute pe pacient să creadă în succesul tratamentului.

Alte studii au arătat mai departe că o mulţime de simptome de teamă şi de stres au putut fi reduse prin transmiterea unor informaţii false. Pentru a ilustra puterea credinţei şi a efectului placebo, un cercetător a efectuat nişte experienţe privind modul în care un fals feedback poate influenţa favorabil cardiopatia ischemică. în acest experiment s-a spus pacienţilor că rezultatele examinărilor lor s-au ameliorat, chiar dacă lucrul acesta nu era adevărat. Falsul feedback obţinut cu ajutorul aparaturilor de biofeedback a procurat pacientului o senzaţie de control asupra lui însuşi. Dacă falsul feedback a dat rezultate tot mai bune, pacienţii au crezut că ar dispune de control mai mare asupra lor. După un interval de câteva săptămâni, pacienţii au declarat că simptomele datorate stresului au slăbit. O cauză pentru acest fel de ameliorare este credinţa unui om în forţele naturale din el. De aici urmează că

"antrenamentul cu biofeedback

studiu a arătat că cifrele neadevărate privitoare la temperatura camerei pot influenţa starea fizică de sănătate. S-a dovedit că "prin informaţii false privind temperatura camerei se poate aduce un om în situaţia de a-i fi mai rece sau mai cald decât dacă ar şti temperatura reală".

e un ‚placebo ca ultimă soluţie‘". Un alt

Psihiatrul Arthur Shapiro afirmă că "psihanaliza - şi zecile de ramificaţii psihoterapeutice - este cel mai întrebuinţat placebo din zilele noastre". La o formă de psihoterapie, "Social Influence Therapy", e folosit în mod conştient un fals feedback pentru obţinerea succeselor. Un reprezentant al acestei ramuri a psihoterapiei spune următoarele:

"Dacă uităm zelul umanitar, terapeutul are acum misiunea de a câştiga putere asupra pacientului, de a îmboldi rezolvarea problemei şi de a-l convinge pe pacient de faptul că deja se simte mai bine, chiar dacă aceasta înseamnă că nu este cu totul sincer".

Acest terapeut afirmă că "o terapie cu bune rezultate aproape că se lasă redusă la o formulă". Cea mai importantă parte a acestei formule constă în

"convingerea pacientului că

faptul că se constată sau nu vreo schimbare obiectivă".

terapia are cu adevărat efect, independent de

În acest fel de terapie sunt aplicate cu succes cuvintele de măgulire şi laudă, expuneri deformate ale realităţii, minciuni şi tot ce se numeşte în mod eufemistic "fals feedback". Dacă cineva face abstracţie de aspectul etic, această formă de terapie este o dovadă concludentă a faptului că puterea psihică poate produce o schimbare a personalităţii.

Orice tehnică sau metodă care se bazează pe iluzie ar trebui privită cu cel mai mare scepticism. Hipnoza, ca şi alte procedee "medicinale" îndoielnice, se întemeiază în mare măsură pe proceduri în care pacientul trebuie să creadă în ceva, şi în care joacă un rol atât iluzia directă, cât şi cea indirectă. Poate de fapt cineva să se încreadă în timpul transei într-un hipnotizor care foloseşte forme subtile de iluzie, de inducere în eroare, ca să hipnotizeze un om sau chiar şi numai să dea crezare afirmaţiilor sale solemne cum că hipnoza ar fi complet nepericuloasă?

CAPITOLUL 2

Regres şi progres al vârstei

CAPITOLUL 2 Regres ş i progres al vârstei Un b ă rbat care sufer ă de

Un bărbat care suferă de migrenă relatează despre senzaţiile pe care le avea totdeauna în pântecele mamei sale atunci când ea avea dureri de cap. Apoi el îşi "aminteşte": într-o viaţă anterioară a fost prins de indieni; i s-a legat capul cu curele de piele, şi ele au fost strânse. El descrie tăria durerii; curelele s-au strâns tot mai mult în jurul capului lui până ce i s-a spart craniul, şi el nu mai este în acest trup. Mai târ - ziu, el migrează într-o "altă viaţă": de data aceasta este un indian şi are o b andă metalică în jurul capului. El este pedepsit pentru vreo faptă şi este torturat până la moarte. După diferite alte întâmplări, el îşi "aminteşte" cum a decurs naşterea vieţii lui de acum. Cineva spune că-i rămâne înţepenit capul, iar el simte pe cap ceva metalic atunci când este tras prin canalul de naştere. După a patra şedinţă cu regres hipnotic, migrena a dispărut.

În această extrem de populară formă de hipnoză, un om este dus înapoi într-o perioadă timpurie a vieţii sale, ca să-şi amintească evenimente trecute şi, pe cât este posibil, să le trăiască încă o dată. Otto Rank, contemporan cu Sigmund Freud, era convins de faptul că naşterea este evenimentul cel mai decisiv al primei părţi a vieţii omului şi că de aceea este sursa unor stări ulterioare de teamă. Sub hipnoză, oamenii sunt conduşi înapoi în timp până la aşa-zisul eveniment al naşterii lor şi chiar până în existenţa prenatală pentru a li se vindeca problemele psihice şi fizice.

Referindu-se la regresul hipnotic, unii oameni afirmă că fătul în uter şi bebeluşul la naştere pot înţelege cuvinte, atitudini şi acţiuni ale persoanelor care sunt în jur. Revista americană de specialitate Brain/ Mind constată că persoane până la 23 de ani "redau cu exactitate sub hipnoză impresiile trăite în timpul naşterii". în articol se mai spune că informaţiile dobândite prin hipnoză "coincid cu datele exacte ale mamei privind detalii precum: coafura ei, instrumentele folosite la naştere, discuţiile în sala de naştere, caracterul şi comportarea surorilor medicale şi medicilor, precum şi propria lor stare sufletească şi fizică". Toate acestea sunt în contradicţie flagrantă cu toate datele neurologice deja cunoscute, şi de aceea ştiinţifice, anume că tecile de mielină din creier sunt încă prea subdezvoltate în stadiul prenatal, natal şi postnatal timpuriu pentru a înregistra asemenea amintiri. David Chamberlain, psiholog în San Diego, conchide afirmaţia paradoxală că omul cu ajutorul hipnozei "âşi poate aminti într-adevăr extrem de amănunţit propria naştere", dar că

amintirea din timpul naşterii totuşi nu este înregistrată în creier. Se pune atunci întrebarea: Dacă aminti-rile nu sunt înregistrate în creier, atunci unde?

Francuch descrie cu un limbaj spiritual în cartea sa Principles of Spiritual Hypnosis experienţele prenatale, natale şi postnatale readuse în conştienţă prin hipnoză. El scrie:

"Deoarece spiritul interior există deja odată cu momentul concepţiei (în combinaţia unică a genelor şi înainte de apariţia individului din eternitate în Dumnezeu), este evident că el înregistrează şi înţelege tot ce se întâmplă din clipa concepţiei"

Şi deoarece capacitatea de a înţelege limba este ancorată în aceste gene, deoarece şi ea e prezentă din eternitate în Dumnezeu, Creatorul şi Iniţiatorul limbajului, prin urmare şi ea este mereu prezentă în spiritul lăuntric.

Dacă un om dă crezare acestei explicaţii, ajunge într-un încâlcit şi confuz joc spiritual al metafizicii, în care fenomene fizice (concepţia, etc.) sunt descrise cu noţiuni spirituale care nu sunt nici biblice, nici ştiinţifice. Prin asemenea "pălăvrăgeală" spirituală pot fi atraşi oamenii în mlaştina influenţelor satanice. Nişte hipnoterapeuţi, care-şi transpun pacienţii în starea dinaintea naşterii sau din timpul ei, respectiv într-o nouă naştere ("Rebirthing"), afirmă că pot vindeca totul, de la astm până la fobie.

Unii dintre aceşti hipnoterapeuţi îşi transpun pacienţii în aşa-zisa viaţă anterioară. Acest "farmec" începe prin aceea că hipnoterapeutul readuce respectiva persoană în copilăria ei timpurie, apoi în anii dinainte, în timpul dinaintea naşterii, dinaintea concepţiei, apoi într-o stare pe care o denumesc existenţă anterioară. Pacientul este stimulat să-şi amintească de evenimente

din viaţa trecută, să le povestească terapeutului şi să le retrăiască încă o dată pentru el. în descrierea pe scurt de pe coperta cărţii lui Helen Wambach numită Transmigration of Soul Through Hypnosis se pot citi următoarele: "Am mai trăit o dată? Aceasta este întrebarea de care s-a ocupat Helen Wambach în

numeroasele ei şedinţe de hipnoză cu sute de subiecţi

verificate care dau în mod impresionant de înţeles presupunerea că există viaţă anterioară". în cartea lor Report of Life Before Life. Therapy of Reincarnation, Morris Netherton şi Nancy Shiffrin citează numeroase cazuri de persoane care

au fost vindecate de probleme fizice şi psihice prin regresul hipnotic. Câteva cazuri pot apărea din fantezia omului sau pot fi realizate şi în timpul hipnozei prin sugestii din partea hipnotizorului. Când însă relatări dintr-o viaţă anterioară coincid exact cu istoriografia, atunci încep să se ivească primele îndoieli privitoare la sursa informaţiilor.

Rezultatul sunt date

Elizabeth Howard, o cercetătoare cu renume în domeniul farmaceutic, a povestit sub hipnoză detalii din "viaţa ei anterioară". Ea trăise sub numele de Elizabeth Fitton în timpul domniei reginelor Maria şi Elisabeta I a Angliei. Ea a

relatat despre naşterea nelegitimă, despre care desigur că nu oricine avea cunoştinţă. De asemenea, ea a descris în modul cel mai exact interiorul casei în care trăise femeia, deşi ea însăşi nu fusese niciodată acolo. Asemenea relatări sunt întrebuinţate de mulţi oameni pentru întărirea gândului reincarnării, dar poate fi perfect adevărat ca aceste "amintiri" însufleţite să provină din partea unor fiinţe spirituale demonice care pot influenţa mintea omenească în timpul hipnozei.

Unii oameni îşi amintesc, fie spontan, fie prin sugestiile hipnotizorului, chiar şi de o viaţă anterioră pe o altă planetă. Paul Bannister relatează de un studiu extins pe o durată de cinci ani la care au luat parte peste 6000 persoane. Pe baza descrierii sale, "o cincime au descris existenţe anterioare pe alte planete". Bannister conchide de aici că "peste 45 de milioane de americani au trăit deja anterior pe alte planete".

Cu ajutorul terapiei prin reincarnare, după cum afirmă autorii unei cărţi, se pot "descoperi cauzele unor incidente şi probleme traumatice, începând cu dificultăţi sexuale, continuând cu fobii şi terminând cu migrena, iar apoi să le prelucreze eficient". Efectele pozitive ale terapiei prin reincarnare sunt ademenitoare, dar Dumnezeul Bibliei spune: "Şi după cum omului îi este stabilit să moară o singură dată" (Evrei 9:27). E limpede pentru cei mai mulţi creştini că teoria reincarnării este demonică, dar oare în ce măsură ajunge un om prin hipnoterapie, până ce se întoarce în stadii timpurii ale vieţii sale, în sfera de dominaţie a prinţului întunericului? Şi până la ce punct poate un creştin să se lase condus înapoi fără ca să ajungă în zona periculoasă? Ce-ar face un hipnoterapeut creştin dacă o persoană hipnotizată trece deodată de la un eveniment trăit în prima fază a copilăriei la o aşa-zisă viaţă anterioară sau o viaţă pe o altă planetă?

Factorul cel mai important în hipnoterapia prin regres sau prin reincarnare este memoria. Hilgard afirmă în acest sens: "Indiferent pe ce căi ajungem în locurile profunde ale sufletului, de fiecare dată ne izbim de aceeaşi problemă:

înregistrarea şi regăsirea informaţiei, fie ea adevărată sau falsă". Psihologul social Carol Tavris deduce următoarele din examinarea unor lucrări privitoare la cercetarea memoriei:

"Cu un cuvânt, memoria este sărăcăcioasă. în cazul cel mai bun este o instigatoare a confuziei, iar în cazul cel mai rău o trădătoare. Ea ne furnizează amintiri clare şi vii privitoare la întâmplări care nu puteau să fi avut loc şi lasă să pară înceţoşate şi neclare detalii decisive ale unor evenimente petrecute cu adevărat".

Bernard Diamond, profesor de drept şi psihiatrie clinică, spune că unii martori la proces care au fost mai înainte hipnotizaţi "arată adesea o siguranţă privind amintirile lor care se găseşte rareori la martorii obişnuiţi". Diamond citează faptul că persoane hipnotizate "transferă asupra amintirilor lor închipuiri şi

sugestii transmise în mod conştient sau inconştient de către hipnotizor". Diamond arată apoi că "un om nu mai poate face deosebire după hipnoză între amintirea fidelă adevărului şi o închipuire, respectiv un detaliu sugerat". Deci, persoana hipnotizată nu ştie nici măcar că fantazează şi născoceşte lucruri. în cursul unei cercetări privitoare la memorie şi la folosirea hipnozei, Curtea de Apel din California a ajuns la concluzia că "memoria nu funcţionează ca un aparat video, ci este supusă mai degrabă unei mulţimi de influenţe care au ca urmare o schimbare neîncetată a conţinutului ei". S-ar putea deci spune că memoria este vinovată din motive de slăbiciune omenească.

Cercetarea arată că hipnoza poate da la iveală la fel de bine informaţii false, ca şi relatări veridice ale unor întâmplări trecute. Pe lângă aceasta, câteva studii au dovedit că, sub hipnoză, oamenii pot minţi, şi chiar fac lucrul acesta. Deoarece memoria este atât de îndoielnică, neputând să ne bazăm pe ea, orice metodă de vindecare care se întemeiază pe amintire este în general lipsită de încredere, în afară poate de faptul că omul îşi aminteşte de fidelitatea lui Dumnezeu în trecut. Siguranţa în cazul pseudo-amintirilor şi nesiguranţa în cazul amintirilor reale fac din hipnoză o practică îndoielnică dacă este inclusă în procesul de vindecare capacitatea de amintire.

În revista de specialitate juridică California Law Review, Diamond pune şi răspunde la o serie de întrebări, dintre care unele sunt citate aici împreună cu extrase din răspunsurile respective:

"Este posibil ca la o persoană hipnotizată să nu existe o sugestibilitate mărită? Nu! Hipnoza este, aproape că s-ar putea spune prin definiţie, o stare de sugestibilitate mărită.

Poate oare un hipnotizor, prin folosirea întregii lui priceperi şi atenţii, să împiedice ca sugestiile să ajungă în sfera intelectuală a persoanei hipnotizate şi să se încuibeze acolo? - Nu, asemenea sugestii nu pot fi împiedicate.

Poate oare persoana hipnotizată să spună mereu după trezire care din gândurile, sentimentele şi amintirile ei îi aparţin şi care au fost provocate prin experienţa hipnotică? - Nu. Pentru om este extrem de greu să admită faptul că unele dintre gândurile lui ar fi putut fi introduse în el şi că poate n-au fost produsul propriei sale voinţe.

Se întâmplă rareori ca cineva să creadă că nu a fost hipnotizat, când de fapt acesta a fost cazul? - Nu, dimpotrivă. Mulţi oameni refuză să creadă că au căzut în transă.

Pot oare nişte persoane hipnotizate mai înainte să-şi limiteze amintirea la fapte,

fără fantezii şi născociri? - Nu

Din dorinţa de a îndeplini sugestiile

hipnotizorului, detaliile lipsă sunt completate adesea cu ajutorul fanteziei şi al inventivităţii.

Dispare oare efectul distrugător al hipnozei după ce persoana hipnotizată este

trezită? - După cum s-a dovedit timpul hipnozei.

efectul durează şi după sugestiile făcute în

Poate hipnotizorul sau subiectul să distingă în timpul hipnozei sau ulterior între date reale şi plăsmuiri ale fanteziei din istorisirea amintită? Nu. Nici un om, oricât de experimentat ar fi, nu poate stabili exactitatea capacităţii de amintire mărite hipnotic"

Întrebările şi răspunsurile citate ar trebui să aibă un efect foarte mare de trezire şi aducere la realitate asupra oricărui om care este interesat de utilizarea hipnozei. Câte dintre aceste posibilităţi influenţează un om sub hipnoză, chiar dacă aceasta serveşte numai şi numai scopului de calmare a durerii, ameliorare a somnului, înlăturare a tulburărilor sexuale sau vreunui alt lucru dintre acelea nenumărate pentru care hipnotismul promite o rezolvare?

Pe lângă hipnoterapia prin reincarnare, unele persoane mai practică şi hipnoterapie cu ajutorul vieţilor ulterioare. în sensul acesta, omul este hipnotizat chipurile în viitor. Conform relatărilor în care e descris acest fenomen, hipnoterapeutul îşi conduce clienţii în vremuri şi locuri viitoare. Persoana hipnotizată vede chipurile întâmplări viitoare, lămureşte omoruri şi dezvăluie soarta viitoare a unor personalităţi renumite. Kroger subliniază că marea valoare terapeutică a hipnoterapiei în viitor constă în aceea că se poate vedea cum reacţionează probabil o persoană într-o situaţie dată în viitor.

Francuch explică astfel experienţe din trecut, prezent şi viitor care sunt făcute în starea de hipnoză:

Noţiuni "

ca "trecut", "prezent" şi "viitor" sunt lipsite de importanţă şi sens la

nivelul spiritualităţii, ele sunt înlocuite prin stările, împrejurările şi întâmplările corespunzătoare lor, şi anume complet independente de elemente precum timp şi spaţiu".

Francuch descrie unele experimente la care a luat parte şi în care a atins "starea hipnozei depline":

"Persoana aflată în stare de hipnoză deplină a fost în stare să nu ţină seamă de spaţiu şi timp. Ea a putut să descrie foarte exact şi în amănunt ceea ce se petrecea în casa unui prieten care se afla la aproape 500 de km depărtare. Totodată, această persoană a fost în stare să redea exact ceea ce se petrecuse înainte cu o lună, cu un an şi cu zece ani tot în acest loc, şi de asemenea a putut într-un mod

uimitor să descrie exact ceea ce se va întâmpla în acest loc în ziua următoare, într- o lună, într-un an, etc".

În această călătorie în timp cu maşina hipnotică, unde se află oare graniţa între demonic şi divin, între sfera ştiinţei şi domnia lui Satan? Unde anume se stabilesc legături cu întunericul şi se dă acces diavolului?

CAPITOLUL 3

Ce efecte are hipnoza de profunzime?

CAPITOLUL 3 Ce efecte are hipnoza de profunzime? Profesorul de psihologie Charles Tart a cheltuit mult

Profesorul de psihologie Charles Tart a cheltuit mult timp cu cercetarea hipnozei în încercări de laborator. El relatează despre un

experiment în care, cu ajutorul unui bărbat numit William, a măsurat profunzimea hipnozei. S-a notat ce experienţe face William, un student de colegiu inteligent, complet integrat în societate, în vârstă de 20 de ani. După ce prof. Tart l-a hipnotizat de câteva ori pe William, ca să adune experienţe privitoare la profunzimea hipnozei, i-a cerut să indice în timp ul transei profunzimea acesteia. William şi Tart aveau câte o cifră pentru fiecare treaptă, dar aici vom descrie numai efectele diferite. Mai întâi se constată o senzaţie de destindere, apoi o părăsire a trupului fizic, pe care William îl desemnează ca fiind "doar un lucru, ceva pe care l-am lăsat în urmă". Puter ea vizuală este diminuată, are senzaţia de întunecime care devine tot mai intensă. El se simte liniştit şi calm, până când odihna şi pacea "nu mai sunt nişte

noţiuni pline de sens

care să se poată simţi liniştit sau neliniştit". Pe lângă aceste senzaţii, William

are de asemenea parte de diferite grade de conştienţă a anturajului şi a p ropriului său eu.

dacă s-a depăşit acest punct, nu mai există eu sau sine

În stadiile incipiente, William este conştient de sine, dar apoi identitatea sa "se concentrează treptat asupra capului". Mai târziu are sentimentul că nu mai este el însuşi, ci ceva mult mai mare: potenţialul de a fi putea orice". Sentimen tul lui William de trecere a timpului se risipeşte, face loc unui sentiment de atemporalitate. Şi la nivelul inferior se găseşte o "conştienţă a unui fel de muzică monotonă sau zumzăit, însoţită de un sentiment că s unt posibile e xperienţe tot mai multe şi mai importante". Tart constată:

"Muzica despre care vorbeşte William este probabil în legătură cu concepţia hindusă despre silaba sfântă Om, probabil o notă fundamentală a universulu i, pe care omul o p oate ‚auzi‘ dacă mintea lui vibrează tot mai mult în armonie cu

u niversul".

Sentimentul lui William de unitate cu universul aminteşte limpede de experienţele religioase al hinduşilor. Senzaţia de contopire cu universul şi de

pierdere a propriei identităţi, dar care merge mână în mână cu sentimentul că se poartă în sine potenţialul de "a putea orice", este tot mai puternică odată cu p rofunzimea hipnozei.

La încheierea relatării sale despre lucrarea cu William, Tart scrie că William a ajuns la stadii "care seamănă cu cele din descrierile orientale a unei conştienţe a

, nu mai există decât conştienţa pură a nimicului primordial, din care provine toa tă creaţia manifestată". El spune mai departe că asemenea experimente "oferă posibilitatea de a folosi stări de transă hipnotică la cauzarea şi/sau modelarea e xperienţelor mistice".

vidului, a nimicului

în care se lasă chipurile în urmă spaţiu, timp şi sine, şi unde

Se pare deci că odată cu profunzimea transei hipnotice creşte şi posibilitatea unei ameninţări demonice. în mod paradoxal, unii afirmă că se obţin cele mai bune rezultate a tunci când se lucrează cu stări mai profunde de transă. Daniel G oleman scrie:

"Precum meditaţia şi biofeedback-ul, tot aşa şi hipnoza unei persoane poate deschide calea spre o întreagă paletă de stări diverse de conştienţă sau, mai rar, s pre stări modificate de conştienţă".

Melvin Gravitz, fostul preşedinte al Societăţii americane pentru hipnoză clinică, "numeşte starea asemănătoare transei o stare modificată a conştienţei". Erika Fromm spune într-un articol cu titlul Altered States of Consciousness (ASC = stări modificate ale conştienţei) următoarele: "Este timpul ca cercetătorii care s e ocupă cu stările modificate ale conştienţei să ia contact cu cei care cercetea ză hipnoza, ca să-şi dea seama că hipnoza este un A SC". Pe fiecare treaptă a tr ansei hipnotice are loc o deformare a realităţii.

Ernest Hilgard, care s-a ocupat timp de 25 de ani în detaliu cu hipnoza, a descoperit că nu oricine poate fi la fel de bine hipnotizat. El a constatat că "persoane care se manifestă în închipuiri şi fantezii" sunt cei mai potriviţi pentru hipnoză. într-un articol din revista Psychology Today despre un nou studiu al hipnozei se constată că asemenea persoane (care sunt considerat e somnambule) "posedă o capacitate foarte puternic dezvoltată pentru fantezii extreme şi se lasă frecvent în multe cazuri, chiar şi fără hipnoză, în voia acestora". Studiul a arătat că somnambulii "posedă capacitatea de a avea halucinaţii dup ă plac" şi de "a avea fantezii sexuale foarte pronunţate". Cel mai alarmant a fost totuşi faptul că toţi somnambulii care au luat parte la studiu "cr edeau că au a vut experienţe supranaturale, ca de exemplu întâlniri cu spirite".

H ilgard descrie hipnoza profundă printre altele cu următoarele cuvinte:

Apar "

deformări ale conştienţei care indică anumite elemente comune cu

descrierile experienţelor

Timpul

care trece îşi pierde importanţa, par i să-

ţi laşi trupul în urma ta, apare un nou sentiment al unor posibilităţi interioare

nelimitate care îşi găseşte în final punctul culminant şi concluzia în sentimentul de

a fi una cu universul".

Psihologul clinician Peter Francuch de scrie astfel experienţele care au loc pe d iferitele trepte ale transei hipnotice:

"Se parcurg până la cinci sute de stadii şi trepte diferite, care sunt imaginile

diferitelor stadii şi trepte ale lumii spirituale, ca şi a condiţiilor care domnes c acolo.

S tarea la treapta a 126-a corespunde celei descrisă de misticii orientali".

Francuch a condus unele persoane mult peste aceast ă treaptă de transă şi d escrie acum experienţele unuia dintre subiecţii săi:

"Subiectul părăseşte stadiul al 126-lea, starea de gol, de vid, de nimic, Nirvana, ca un individ nou-născut cu o conştienţă înaltă a individualităţii şi diferenţierii sale, şi în acelaşi timp cu un sentiment de contopire interioară şi exterioară cu universu l şi cu creaţia; el a fost deci concomitent una cu creaţia şi deosebit de ea. Această stare se sustrage unei descrieri cu cuvint e, întrucât limba omenească nu posedă

n ici un fel de posibilitate de exprimare".

E l spune mai departe:

"Mi s-a relatat că la depăşirea celei de a mia trepte sunt anulate toate regulile ş i legile, aşa cum le cunoaştem de la toate nive lurile spiritualităţii şi lumii fizice,

n aturale, şi va lua fiinţă ceva complet nou".

În stadiile mai profunde, transa hipnotică poate şi va duce de obicei la experienţele descrise mai sus, pe care unui creştin nu-i va fi greu să le identifice ca oculte; la nivelurile mai puţin profunde este posibil să nu apară aceste manifestări vădite. Nu putem decât să avertizăm cu privire la faptu l că există un pericol şi mai mare cu cât este făcută o inducţie hipnotică mai profundă; cu cât e mai profundă transa, cu atât mai multe prejudicii se pot pricinui. Fireşte că atunci se pune întrebarea: Ce legătură există între diferite le trepte ale hipnozei şi de la ce treaptă ajunge un om în zona periculoasă? Iar dacă se ia în seamă studiul lui Hilgard despre somnambuli, care se cufundă uşor în treptele mai profunde ale transei: Orice persoană care se las ă transpusă în transă este oa re predispusă la fantezii sexuale sau la experienţe s upranaturale?

În Spiritual Counterfeits Newsletter, David Haddon avertizează: "Orice tehnic ă sau practică ce modifică conştienţa, astfel încât se ajunge la o stare mintală pasivă, trebuie evitată". Haddon atrage atenţia să nu se provoace sau să se intensific e stări mintale pasive, indiferent ce mijloace şi căi se pot alege pentru a ceasta.

"Se începe adesea practicarea acestor tehnici din cauza presupusului lor folos psihic şi fizic, şi nu atât de mult pentru că este vorba despre discipline spirituale, dar intenţiile respectivei persoane nu vor putea împiedica experienţele stării pasive a minţii cu pericolele aferente".

H addon redă pericolele unei stări de conştienţă goale, lipsite de gânduri:

" El orbeşte mintea pentru adevărul Evangheliei prin faptul că înlocuieşte

raţiunea ca mijloc de cunoaştere

f ace ca personalitatea să fie

el face ca mintea să fie deschisă pentru

concepţii false despre Dumnezeu şi realitate p redispusă la pătrunderea forţelor demonice".

Articolul lui Haddon se ocupă de fapt în primul rând cu meditaţia, dar suntem de părere că aceste posibilităţi există şi în cazul hipnozei. Kroger dezvoltă ideea:

"De sute de ani budiştii, yoghinii, adepţii religiei tibetane şi budismului z en au folosit sisteme de meditaţie şi st ări modificate de conştienţă care indică tr ăsături comune cu hipnoza".

Între transa hipnotică şi posedarea demonică există cu siguranţă câteva puncte comune. Hilgard descrie două cazuri de transă în care a fost implicată posedarea demonică. în primul caz, "demonul pune stăpânire" pe persoană, în a l doilea persoana are "o serie de spirite care o vizitează". Hilgard a relatat:

"Spiritul pune stăpânire pe om şi răspunde apoi la câteva întrebări, furn izează în special recomandări privind vindecarea de boli şi m enţionează puterea v indecătoare specială a unui pahar de apă vrăjit".

Este deci hipnoza o invitaţie adresată spiritelor, începutul posedării demo nice? Liderul unei secte, fost hipnotizor de profesie, afirmă: "Cine a fost odată hipnotizat, sufletul lui nu-i va mai aparţine niciodată". Desigur că nu putem fi de acord cu o aseme nea luare de poziţie extremă, totuşi ea poate conţine un g răunte de adevăr.

Francuch este un foarte bun exemplu al modului în care un psiholog cli nic trece prin evoluţia de la hipnoză la hipnoză spirituală şi mai departe la misticism şi ocultism. Textul de publicitate pentru cea de a treia carte a sa M essages from Within (Mesaje din interior) sună după cum urmează:

"Această carte constă din peste treizeci şi şase mesaje pe care le-a primit el de la cel mai mare dascăl spiritual - cel mai înalt - în cursul autohipn ozei sale mergând în profunzime, meditaţiei şi dialogului său cu Sinele Interior". Calea spre experienţe supranaturale, posedare demonică şi to ate celelalte lu cruri posibile poate să treacă deci foarte bine pe la transă.

CAPITOLUL 4

Poate liberul arbitru să fie lezat în hipnoză?

4 Poate liberul arbitru s ă fie lezat în hipnoz ă ? Exist ă p ă

Există păreri împărţite dacă un hipnotizor poate determina pe cineva să facă sau nu ceva împotriva voinţei sale. Dacă lucrul acesta ar fi posibil şi s-ar şi întâmpla în realitate, cei mai mulţi creştini ar percepe hipnoza ca ceva respingător. De aceea, pentru hipnotizor este hotărâtor să păstreze la pacienţi închipuirea că ar avea con trol

asupra voinţei sale. Pacientul se va încrede mai mult în hipnotizor dacă acesta

îl asigură că voinţa lui nu este atinsă sau lezată în nici un fel, şi că în timpul

transei poate lua când vrea decizii libere.

Procesul hipnozei aduce cu sine un fel de schizofrenie, în care persoana respectivă păstrează pentru sine decizia în anumite domenii (aşa-numit control executiv), în timp ce predă alte sfere de decizie hipnotizorului. De aceea, un om poate avea în timpul hipnozei sentimentul că are deplin control asupra sa, pentru că încă poate lua o serie întreagă de decizii. Un exemplu: în cadrul unei hipnoze experimentale, în care persoanele aveau libertatea să se mişte şi să umble încoace şi încolo după plac, au apărut halucinaţii care corespundeau

exact sugestiilor hipnotizorului. în timpul hipnozei se ajunge deci la o separare

a controlului. Persoanele hipnotizate păstrează într-adevăr decizia în multe

domenii, cedează în schimb hipnotizorului altele. Hilgard spune despre aceste persoane: „În timpul şedinţei de hipnoză fac ceea ce le sugerează hipnotizorul, experimentează ceea ce trebuie să experimenteze şi-şi pierd controlul asupra mişcărilor".

Dacă de exemplu se spune unei persoane hipnotizate că nu poate să-şi mişte

braţul, atunci ea nici nu-l poate mişca. Margaretta Bowers relatează modul în

care "

se aude vocea hipnotizorului ca şi cum ar veni din propriul suflet, iar persoana se supune voinţei hipnotizorului ca şi cum ar fi a ei proprie".

dispare încet perceperea lumii exterioare reale

şi vine un timp în care

Un alt domeniu al voinţei la care se renunţă în timpul hipnozei este funcţia de control. Ea ne ajută la aflarea hotărârii prin faptul că compară situaţii trecute cu cele actuale. Această programare de informaţie, asociată cu o aplicaţie asupra situaţiei momentane, poate schimba decizia privind modul în care ne

comportăm. Lucrul acesta arată cam aşa: Dacă mă învârt de jur împrejur, dacă scot nişte sunete stridente şi mă comport ca o maimuţă, arăt ca un idiot". Totuşi, dacă aceste mecanisme de control nu sunt făcute ineficiente, se poate întâmpla ca cineva să facă lucruri pe care nici nu le-ar concepe în alte împrejurări.

Deaorece în timpul transei are loc o deformare a realităţii, pentru persoana hipnotizată nu mai este posibil să aprecieze corect care acţiuni sunt pline de înţeles şi care nu. Hilgard observă că în starea de transă este eficientă o logică de transă ce acceptă nişte lucruri "care în mod normal ar fi de neconceput". Astfel, cineva mişcă braţele în sus şi în jos, pentru că hipnotizorul i-a sugerat că ar avea aripi. Dacă realitatea este atât de deformată, iar un om nu mai are nici măcar capacitatea de a judeca conform realităţii, atunci posibilităţile sale de decizie responsabilă sunt prejudiciate. El nu este în stare să-şi folosească responsabil propria voinţă.

Capacitatea prezentă la un om în stare normală de a lua hotărâri şi a face uz de informaţii este prejudiciată în timpul hipnozei, ceea ce poate duce la faptul că unele dintre aceste domenii sunt cedate hipnotizorului. Dacă cineva nu-şi păstrează în mod deplin capacitatea normală de a discerne realitatea şi de a lua hotărâri, se ajunge la faptul că i se poate impune o voinţă străină, iar a sa proprie este lezată cel puţin parţial. într-o lucrare standard de psihiatrie se află următoarea afirmaţie:

"Prin hipnoză înţelegem concentrarea focală a percepţiei cu o atenţie periferică

redusă

sale, aceasta duce la o relaţie strânsă, sentimentală cu o capacitate critică

redusă".

Dar când cel hipnotizat lasă în seama altuia structurarea experienţelor

Chiar dacă această lezare a capacităţii de decizie şi a evaluării realităţii este numai trecătoare, tot există mereu posibilitatea unor sugestii posthipnotice la care continuă să existe influenţarea, şi mai departe posibilitatea unei prăbuşiri progresive a ambelor acestor funcţii prin disocierea conştienţei.

Pentru noi este evident că un hipnotizor poate ademeni o persoană la o acţiune care în mod normal e în afara limitelor cardului ei de decizie. Un hipnotizor poate să aducă un om în situaţia de a comite o crimă, prin aceea că-i insuflă o teamă extremă că cineva vrea să-l omoare. Pacientul ar vedea atunci lucrul acesta ca o acţiune de legitimă apărare. Prin inducere în eroare cu ajutorul hipnozei, se poate de asemenea ca un om să fie determinat să acţioneze împotriva voinţei sale dacă această acţiune este prezentată în aşa fel, de parcă s-ar afla în propriul cadru decizional.

Deoarece un om sub hipnoză este gata să facă ceva, dacă i se explică chestiunea şi i se prezintă ca ceva de dorit, şi deoarece sub hipnoză se poate

ajunge la o deformare a realităţii, pe baza sugestibilităţii sale crescute poate avea loc o lezare a liberului arbitru, care este condiţionat şi prin faptul că acela care l-a transpus în transă poate prezenta totul ca fiind plauzibil şi de dorit. în cartea sa Hypnotism and Psychic Phenomena (Hipnoza şi fenomenele psihice), Simeon Edmunds citează numeroase cazuri ca să ilustreze convingerea că este posibil ca un hipnotizor să săvârşească o acţiune ilegală împotriva cuiva, şi că în plus e foarte posibil ca el să determine o altă persoană să îndeplinească o acţiune ilegală. Deci, dacă se face abstracţie de asigurările liniştitoare ale hipnoterapeuţilor, care afirmă că liberul arbitru al unui om nu este lezat sub hipnoză, există foarte puţine dovezi pentru faptul că lucrul acesta nu se poate întâmpla. Tema lezării voinţei nu numai că este foarte controversată, dar e şi complicată de faptul că nu este posibil să spui exact cum arată adevărata voinţă a unei persoane. Poate că un bărbat spune: „Îmi iubesc soacra", pe când în realitate o urăşte. Chestiunea lezării voinţei, din cauza naturii ei complexe şi dificile, se sustrage unei clarificări cu ajutorul retoricii sau al cercetării.

Deoarece hipnoza deplasează responsabilitatea într-un domeniu în care nu se mai poate lua o decizie obiectivă, raţională şi deplin conştientă, are loc o lezare a liberului arbitru. Capacităţile normale de evaluare sunt pierdute, iar deciziile sunt luate pe baza sugestiilor, fără acordul şi influenţa de frânare a raţiunii. Voinţa este o comoară de preţ a omului şi arată semnă