Sunteți pe pagina 1din 68

PSIHOLOGIA PERSONALITATII (suport de curs)

OBIECTUL PSIHOLOGIEI PERSONALITATII 1. Introducere n psihologia personalitatii Definirea conceptului de personalitate Analiza functionala a diferitelor elemente luate separat da rezultate pozitive numai atunci cnd le consideram ca verigi aflate n strnsa legatura ale unui ntreg indivizibil, n plan psihologic, elementele" ar fi procesele, functiile si nsusirile psihice; ntregul -personalitatea. Problema personalitatii ocupa azi un loc central att n cercetarile teoretice ct si aplicative. Cu toate acestea, n afara de inteligenta", nici un alt concept al psihologiei nu este att de complex si nedeterminat ca cel de personalitate". n 1931, G.W. Allport enumera peste 50 de definitii, iar astazi McClelland gaseste peste 100 de definitii ale termenului. Se apreciaza ca la ora actuala pot fi delimitate cu usurinta cel putin 10-12 scoli personologice. Printre cele mai cunoscute se numara: teoria psihanalitica (S. Freud, A. Adler, K. Jung, s.a.); teoria factoriala (G. Allport); teoria personalista (C. Rogers); teoria socio-culturala s.a. n ciuda deosebirii punctelor de plecare si a procedeelor de analiza, majoritatea autorilor contemporani releva, n calitate de radical comun al definirii personalitatii, atributul unitatii, integralitatii, structuralitatii. Chestiunea care continua sa fie controversata este aceea a raportului dintre ponderea determinarilor interne (ereditare) si cea a conditionarilor externe n structurarea ntregului personalitatii, dintre stabil si dinamic. Spre deosebire de fizica, astronomie sau chimie, n psihologia personalitatii trecerea de la un model teoretic general la cazul individual nu este niciodata rectilinie si corespondenta niciodata perfecta. La nivelul personalitatii conditionarile si relatiile se desfasoara sub semnul posibilului, al probabilului, si nu sub cel al unei cauzalitati liniare. Adoptnd ideea eh personalitatea este un sistem dinamic hipercomplex, trebuie sa admitem o serie de conventii de ordin operational - logic si anume: delimitarea ei de la un anumit nivel de abstractizare; organizarea ierarhica, plurinivelara; realizarea unei comunicatii bilaterale cu mediul si efectuarea unor sarcini specifice de reglare; caracterul emergent si independenta relativa fata de elementele componente; mbinarea analizei structurale cu analiza concret - istorica; analiza structurii interne pe baza metodei blocurilor functionale complementare, si nu prin reductie la elementele substantiale, energetice sau informationale. Personalitatea este o dimensiune supraordonata, cu functie integrativ - adaptativa a omului, care presupune existenta celorlalte dimensiuni - biologica si fiziologica, dar nu este nici o prelungire, nici o imagine proiectiva a continutului acestora. Prima nastere a personalitatii" se leaga de momentul cristalizarii constiintei de sine", care presupune si raportarea critica la propriile acte de conduita, la propriile dorinte, prin comparare cu altii; aplicarea la sine a acelorasi criterii, conditii si restrictii care se aplica altuia. ntreaga evolutie a personalitatii se desfasoara pe fondul interactiunii contradictorii dintre constiinta obiectiva"si autoconstiinta". Acesta este un proces de desprindere, formulare si integrare permanenta de semnificatii, criterii, de simboluri si modele actionale care se desfasoara dupa cu totul alte legi dect comportamentele care definesc individul ca dat biologic. Personalitatea este un sistem biopsihosociocultural, constituit fundamental n conditiile existentei si activitatii, subiectul uman privit din trei ipostaze ale sale: subiect pragmatic al actiunii Homo Faber; subiect epistemic al cunoasterii - Homo Sapiens Apientisimus"; subiect axiologic,

purtator si creator al valorilor - Homo Valens. n acest scop este utilizata notiunea de personalitate", care nglobeaza esenta omului ca subiect (creator) si obiect (opera) a procesului social-istoric, manifestndu-se sub forma unui sistem de atribute biopsihosociale: de structuri psihice inedite care se exteriorizeaza n activitatea de cunoastere senzoriala si logica a lumii, stari si nsusiri, cu o structura mai organizata si caracterizate printr-o stabilitate relativa, comportamente, subordonate manifestarilor caracterial-temperamentale si orientate de valorile individuale - produs al motivatiei, toate acestea fiind raportate la ambianta naturala si umana si la criteriile normativ-valorice ale ei. ntr-o acceptiune mai vasta modelul personalitatii include: 1) apartenenta la specia umana; 2) manifestarea biologica ceea ce o prezinta ca pe o entitate caracterizata de anumite calitati fizico - somatice; 3) unicitatea psihica: singurul exponent al lumii vii dotat cu ratiune si vointa: 4) dependenta sociala - tendinta de identificare cu un anumit cadru cultural, preluare si perpetuare a valorilor lui; 5) creativitatea: implicarea n influentarea si transformarea ambiantei naturale si sociale; 6) congruenta - adaptarea la schimbare. Alt aspect al abordarii personalitatii scoate n evidenta fortele umane, propunnd n calitate de model principiul mobilizarii n care se includ n calitate de componente: 1) energia - forta psihica de baza; 2) instinctul - mobilurile genetice si pulsiunile inconstiente; 3) raspunsul reflex conditional la actiunea stimulilor din ambianta; 4) ntiparirea - capacitatea ereditara (sub forma de reflexe nnascute) de reactionare sensibila; 5) achizitia - nvatarea, dezvoltarea pe parcursul vietii; 6) motivatia - stimularea interna; 7) socializarea - adaptarea la mediul social; 8) identificarea realizarea Eu-lui"; 9) inteligenta - interiorizarea mintala, rezolvarea de probleme, crearea de modele de viata. 10) homeostaza - echilibrul psihofiziologic. n structura si dinamica personalitatii sunt incluse nu aspecte de ordin fizic ale corpului n sine, ci semnificatia lor valorica, ce se cristalizeaza n cadrul relatiilor interpersonale si al aprecierilor sociale; nu perceptia sau gndirea n sine, ci constiinta valorii lor n realizarea Eu-lui prin compararea cu altii. Problema ereditatii Dinamica personalitatii, asa cum a reiesit de mai sus, este propulsata de tendinte si, n functie de diversitatea de combinatii ale acestora, se dirijeaza spre un obiectiv sau spre altul, creste sau scade n tensiune, se exteriorizeaza printr-o cromatica sau alta. Tendintele nu se manifesta n afara unor cauzalitati si a unor factori obiectivi iar, n consecinta, combinatiile dintre ele nu pot lua orice forma. Prin constatarea unor factori obiectivi, care determina activitatea persoanei, se demonstreaza ca personalitatea nu este un simplu concept, ci constituie o realitate indubitabila. n felul acesta mediul intern al individului, de care depind combinatiile dintre tendinte, apare ca un domeniu al unor succesiuni de procese cu o anumita motivatie, al unor relatii cauzale, ca interioritate a unei organizari, a unei formatii. Organizarea n cauza este opera a doi factori: a factorului endogen - mediul intern - si a factorului exogen - mediul extern. Nici unul dintre acesti doi factori nu poate fi eliminat, primordialitate n timp are nsa factorul endogen. Ontogeneza Eu-lui coincide la nceput cu maturizarea functiilor nervoase si, cu toate ca primul act al personalizarii nu se pune n scena dect atunci cnd subiectul reuseste sa se detaseze de obiect, personalitatea se realizeaza pe un anumit fond nervos, endocrin si umoral. Dar fondul nervos, endocrin si umoral individul l primeste, datorita ereditatii, de la parintii si stramosii sai. Ereditatea poate fi studiata din doua puncte de vedere: ca proces de transmitere, prin plasma germinativa, a genelor si ca substrat transmis. n 1809 Lamarck n Philosophie zoologique" a explicat diferentele de viata prin variatia conditiilor de mediu. Doctrina lui Lamarck a produs o revolutie n gndirea umana si mari framntari n snul Academiei Franceze. In 1859 Darwin a emis teoria selectiei naturale si a luptei pentru existenta. In 1863 G. Mendel a publicat rezultatele sale privind experientele facute pe mazare. n 1886 - Hugo de Vries a elaborat o teorie a mutatiilor. A urmat apoi Th. Morgan cu observatiile sale ntreprinse asupra musculitei de otet. n raport de doctrina lui Mendel si a lui Morgan, genele sunt considerate suporturi materiale ale tuturor caracterelor morfologice,
3

fiziologice si psihologice ale unui individ. Dar nu cumva si mediul l influenteaza pe individ? n acest caz, modificarile dobndite se transmit sau nu ? n 1883 Weisman a ntreprins o critica distructiva a teoriei lui Lamarck, accentund imposibilitatea transmiterii caracterelor cstigate. Cu mici exceptii oamenii de stiinta au mpartasit teza lui Weisman. Explicatia genetica a personalitatii Orice individ si ncepe viata la conceptie ca o singura celula. Aceasta se divide apoi n doua, iar dupa aceea fiecare parte rezultata din nou n doua, operatia de diviziune succedndu-se mult timp printr-un proces cunoscut sub numele de mitoza, proces care arata ca toate celulele din corp au o ereditate identica. Influenta mediului celular ca: gravitatia, presiunea, oxigenul, o serie de elemente chimice, ca si cmpurile electrice, produc variatii n celule. n discutarea clasica a ereditatii gena constituie factorul care transmite trasaturile caracteriale. Astazi se stie ca gena este formata din ADN (acid deoxiribonucleic) ce rezida n molecule foarte grele, compuse din sute de mii de atomi. Proprietatea fundamentala a ADN-ului consta n posibilitatea de autoreplicare, prin care se asigura mentinerea capitalului ereditar de la o celula la alta. Cu toate pozitiile diferite n privinta ereditatii prin investigarea acesteia prin intermediul gemenilor, a studiilor de genetica umana si de genetica experimentala s-a remarcat ca ereditatea constituie un fundament al personalitatii. Factorul ereditar se prezinta pentru personalitate sub forma de echipament primar. n formarea personalitatii o importanta deosebita o are nsa si factorul social n ntreaga sa complexitate si diversitate. Factorul social Influenta pe care o exercita societatea asupra individului este colosala. Personalitatea este considerata de catre unii un individ socializat. Cercetarile lui Malinowski si ale Margaretei Mead au demonstrat ca cea mai mare parte a conduitei care era descrisa ca expresie categorica a naturii umane permanente, nu e n fapt dect un produs al culturii. Literatura sociologica si antropologica distinge, n formarea personalitatii, doua garnituri de variabile: cultura si societatea. Uzual, termenul de cultura vizeaza obiecte care exprima valorile, credintele si conceptiile despre lume, cunostintele, legile, obiceiurile, arta si limba. Termenul de societate se refera la institutii, la relatiile sociale. Este greu de despartit cultura de societate, deoarece ele se subnteleg una pe alta si actioneaza mpreuna asupra individului. Pe baza studiilor a opt culturi ale unor triburi primitive, populatii n stare apropiata de cea de natura", Kardiner atesta ca, n cadrul fiecarui grup social, exista o structura de conduita comuna ntregului tot social, pe care o numeste personalitate de baza. Prin personalitate de baza el ntelege o configuratie psihologica specifica, proprie membrilor unui grup social concret, ce se obiectiveaza ntr-un anumit stil de viata, pe care indivizii brodeaza apoi variante singulare. Kardiner precizeaza ca aceasta configuratie psihologica nu constituie pentru membrii unei populatii exact o personalitate, ci baza personalitatii, matricea" pe care se dezvolta ulterior trasaturile individuale de caracter. Pentru el, cauzalitatea prezinta un sens dublu: pe de o parte exista raporturi cauzale de la mediu la individ, pe de alta parte de la individ la mediu. Aceasta distinctie vizeaza n interiorul unei culturi doua categorii de institutii: primare si secundare. Cele primare sunt acelea care dau continut actiunii mediului asupra individului, iar secundare acelea care se alimenteaza din retroactiunea asupra sa. Personalitatea de baza este asezata la jumatatea drumului dintre institutiile primare si cele secundare. n formarea personalitatii de baza, la modelarea ei concureaza institutiile secundare, dar ponderea principala o au cele primare. Kardiner sustine ca institutiile de baza creeaza problemele de temelie ale adaptarii individului, acesta fiind obligat sa tina seama de regulile sociale n legatura cu prohibitia sexuala, de practicile referitoare la hrana, de disciplina grupului. n demonstrarea afirmatiilor sale, el accentueaza cu precadere rolul pe care l are familia prin educatie, regimul alimentar impus copilului, n modelarea unei conduite comune unui tot unitar. Problema statutului personalitatii de baza a fost repusa de catre Kluckhohn si Murray
4

n sensul ca: fiecare om e ca toti oamenii; ca un grup restrns de oameni; ca nimeni altul. Cu alte cuvinte, orice om are o natura umana, o personalitate de baza si o personalitate individuala. Personalitatea de baza este legata direct de istorie si mai ales de istoria nteleasa ca traditie, traditia fiind supravietuire psihologica. Oricum ar fi privite lucrurile, concluziile sunt aceleasi: asa numitele institutii primare si secundare precum si personalitatea de baza, au un caracter relativ. Numai conditiile concrete determina sfera si continutul personalitatii, putndu-se vorbi astfel de o personalitate etnica si de o personalitate individuala unica. n virtutea principiului universalitatii, fiecare om este un om ca toti oamenii. Independent de rasa, religie, natiune, clasa sociala, omul este animat de aceleasi trebuinte biologice generale, de aceeasi tendinta spre autorealizare. n acelasi timp, fiecare om, prin caracterele sale anatomice, prin ncorporarea unei anumite traditii, printr-o anumita modelare psihologica, seamana numai cu un grup restrns de oameni. Toate pozitiile de mai sus vizeaza raportul individului cu grupul social la nivel sociologic, unde intra n actiune finalitatea sociala, care serveste n obiectivarea tendintelor sale, spre a si-1 putea face partas pe individ, dupa cum s-a vazut, la modele sociale. Rolul social Indiferent de ipostaza sub care se manifesta, individul se exteriorizeaza esential prin actiune, prin activitate, si ca factor activ concureaza la finalitatea sociala, realizndu-si nsa si propria finalitate. Notiunea de actiune si de activitate sugereaza notiunea de rol, ce consta ntr-un model de conduita prescrisa pentru toate persoanele avnd acelasi statut social. Att n cadrul finalitatii sociale, ct si a tendintei de a-si realiza propria sa finalitate, individul, ca persoana, joaca diferite roluri pe scena vietii sociale. n discutia raportului dintre personalitate si rol se cunosc trei atitudini: Se desprind doua lucruri: rolul contribuie la formarea personalitatii; personalitatea se manifesta ncontinuu prin rol, conduita acesteia fiind ntr-un procentaj apreciabil o conduita n rol. Dintre toate rolurile pe care le joaca individul pe scena vietii, cel care-1 tine angajat aproape toata viata n aria sa este rolul profesional. De felul cum se achita de rolurile profesionale membrii societatii depind avutul obstesc, civilizatia si cultura unui grup social; gradul de integrare si echilibrul psihic difera n functie de modul cum se potrivesc indivizii cu rolurile profesionale. 1.Socializarea ca mecanism de formare a personalitatii Socializarea este un proces de nsusire si interiorizare a normelor si valorilor sociale, a modelelor de comportament de catre individul uman. Notiunea de socializare" cunoaste mai multe definitii. Dintre cele mai timpurii se impune definitia lui Durkheim care considera socializarea o proprietate a naturii umane", a personalitatii. Socializarea este un proces prin care individul nsuseste si interiorizeaza anumite norme si valori sociale, modele de comportament, atitudini si evaluari, devenind membru al unei comunitati sau al unui grup social. Socializarea este o conditie primordiala n formarea si afirmarea personalitatii. Mecanismele socializari sunt modelarea, nvatarea si controlul social. 1.Modelarea sociala se fundamenteaza pe trebuinta de afiliere - una din trebuintele umane superioare, manifestata n dorinta de a face parte dintr-un grup realiznd n cadrul lui aspiratia de autoidentificare si autoafirmare, asigurnd o stare de securitate, de protejare. Trebuinta de afiliere apare doar n conditiile mentinerii unor raporturi cu comunitatea umana. Contrariul ei manifesta n fenomenul numit privare sociala - lipsirea de posibilitatea de comunicare cu semenii. Istoria cunoaste un sir de exemple de privare sociala a indivizilor umani Prin modelare se formeaza abilitatile sociale, deprinderile, conduitele. Modelarea decurge activ n primii ani de viata, n familie. De la parinti copiii nvata prin imitare cele mai simple activitati, n primele luni de viata copilul imita reactii afective. La 7 luni ncepe sa reproduca gesturi
5

simple, la 8-9 - gesturi mai complexe, conventionale, la un an, posednd un sistem de reprezentari, recurg la acestea, repetnd comportamentele persoanelor cunoscute. Dupa trei ani copilul ncepe sa imite atitudinile celor din jur, acestea lund forma unor locuri cu subiect. 2.Un grup de teorii pun accent pe rolul nvatarii sociale n socializare. Este forma a nvatarii umane, prin care subiectul ncorporeaza valorile si normele grupului, asistnd la experienta unor persoane, nteractionnd nemijlocit cu acestea sau internaliznd complet modelul propus de comunitate. n jocul sau copilul imita rolurile pe care le cunoaste (sexuale, profesionale, sociale etc). De fapt, nu mai este o simpla imitare, ci o interactiune cu modelele care pun n joc mai multe forme de activitate si de comunicare. Anume aceste jocuri l implica pe copil pentru prima data n lumea rolurilor si statutelor sociale, i ofera cunostinte despre valorile grupului. Aceasta interactiune se definitiveaza cu o internalizare a atitudinilor, conceptiilor, valorilor, normelor sociale, ducnd la identificare. 2.Rolul grupului social n socializarea individului. Raportul personalitatii cu normele si valorile sociale Integrata n grup, persoana suporta consecintele apartenentei sociale, realizate n forma unor relatii socioafective. Procesul integrativ contribuie la identificarea ei, are se desfasoara n cteva etape succesive. Pentru nceput are loc autodeterminareaindividului, fenomen care necesita o comparare cu alti subiecti umani. Raportarea la ambianta sociala, proiectarea catre altii duc la acceptarea si ncorporarea de norme, valori, etaloane, pe care individul le transforma n reguli de comportament si care nlesnesc nu numai ntelegerea de sine, ci si cunoasterea de altii si comunicarea cu ei. Daca pentru nceput are loc o identificare n cadrul grupului de apartenenta, mai apoi, prin intermediul contactelor directe si indirecte cu alte comunitati persoana nu numai ca se autocunoaste si se autoactualizeaza, ci se separa pe sine si pe grupul sau de alte entitati sociale. Explicnd rolul identificarii n comportamentul social, J. Turner a prezentat continutul imaginii de sine n forma unui sistem cognitiv, care include, la rndul lui doua procese: identificarea personala (person identification) si sociala (social identification). Primul se refera la autodeterminarea nsusirilor psihosomatice, morale, comportamentale etc. Al doilea se prezinta n notiuni care exprima apartenenta sociala: rasiala, etnica, sexuala, de vrsta etc. Identificarea sociala si cea personala se succed n constiinta individului, precum are loc trecerea de la formele de interactiune interpersonala la cele dictate de apartenenta la o categorie. Ambele fenomene sunt parte a procesului de autodeterminare si autocunoastere. Socializarea nu este doar o oferta", ci si o constrngere". Prin socializare individul si ajusteaza comportamentele la cerintele comunitatii iar societatea realizeaza o uniformizare", un control" al membrilor ei. Controlul este realizat prin instituirea unor criterii valoric - normative. 3. Personalitatea n sistemul status - rolurilor sociale Viata sociala implica neaparat o ordonare ierarhica a membrilor sai. Acest atribut social este definit cu notiunea de status". Statusul social este pozitia individului sau a grupului n contextul social. Statusul social este o pozitie a unui individ sau a unui grup n cadrul comunitatii de apartenenta, care se prezinta ca un ansamblu legitim de asteptari, dictat de aptitudinile unitatii ierarhice, pe care le manifesta sistemul social fata de ea. Aceasta pozitie determina raporturile interpersonale si intergrupale, stabileste cadrul de drepturi si obligatii ale membrilor comunitatii - fie acesta doar n forma de prescriptii sociale, sau de reglementari juridice, contribuie la constientizarea Eu-lui. Neglijarea statusului duce la inadaptare sociala, la conflict cu grupul sau comunitatea de apartenenta. Totodata, statusul social este o categorie dinamica. Individul uman detine n acelasi timp mai multe statusuri n functie de numarul de grupuri al caror membru este, iar n interiorul formatiunii sociale el poate avansa sau cobor pe scara ierarhica. Rolul social este forma de comportament asociata statusului si functiei detinute n grup sau n comunitate. Statusul social este legat de alt atribut al personalitatii, acela de rol. Rolul social este o
6

forma de comportament asociata functiei detinute n comunitatea umana sau n grupul de apartenenta. Individul uman este detinator de mai multe roluri: 1) de baza, rezultate din calitatea de membru al comunitatii sociale, cum ar fi cel al femeii sau barbatului, adultului sau copilului etc; 2) particulare, dictate de anumite circumstante de viata, cu caracter temporal: de tata al unui copil mic, de student, de mireasa etc; 3) principale, determinate de ocupatia de baza, cu caracter obligatoriu: conducator de ntreprindere, avocat, elev etc; 4) secundare, facultative, asumate n functie de interesele si orientarile individului, dar lasate la libera lui alegere: membru al echipei de fotbal a facultatii, pescar-amator, colectionar de anticariat etc; 5) exteriorizate, care se implica n determinarea statusului, obligatiilor, functiilor: barbat, tata, student etc; 6) ascunse sau slab distinse: amator de muzica folc, filatelist etc; 7) constante, determinate de apartenenta la o comunitate rasiala, etnica, religioasa etc: european, cetatean al Republicii Moldova, romn etc; 8) temporare: conducator auto, cumparator, participant la manifestatie etc Prin calitatea lor de a avea o anumita pozitie, rolurile i ofera individului uman un anumit spatiu si orientare sociala. Ele se prezinta ca o forma a controlului social, determinnd anumite prescriptii, obligatii, chiar semne de distinctie. Realizarea benevola, corecta a rolului social contribuie la ncadrarea sociala si la constientizarea propriei identitati. Rolul poate fi achizitionat prin nvatare sociala, fapt care l face pe individ sa-1accepte si sa-i urmeze cu placere prescriptiile, sau impus lucru care poate provoca un conflict intern - nevroze, frustrare, stres extern - respingere a rolului, ncalcare a cadrului lui. 4. Structura personalitatii Din ntreaga analiza reiese ca prin concurenta factorului endogen cu cel exogen, se ajunge la un rezultat al dezvoltarii depline si unitare a nsusirilor persoanei", la o constructie proprie prin care cineva se distinge ca individualitate" manifestndu-se printr-un comportament tipic si unic", deci ca personalitate. Personalitatea se caracterizeaza prin doua trasaturi fundamentale: prin stabilitate, ceea ce nseamna o modalitate de exteriorizare si de traire interioara relativ neschimbata n timp, si prin integrare, adica prin formarea unei unitati si totalitati psihice. Stabilitatea prezinta anumite limite, purtnd numele de plasticitate si reprezentnd posibilitatea de reorganizare a personalitatii, pentru ca persoana sa poata face fata unor schimbari capitale ale conditiilor de viata si sa se adapteze la ele. Privita ca forma de organizare cu o anumita functionalitate, ca sursa a unei dinamici, personalitatea este n fond asa cum s-a anticipat, o structura. n descrierea stiintifica a personalitatii, psihologia apeleaza la conceptele de structura si de proces. Structurile sunt aranjamente, organizari mai mult sau putin stabile ale unor parti n cadrul sistemului; procesele sunt functii ce se evidentiaza prin intermediul partilor. Personalitatea ne apare ca un ansamblu de structuri; structura fiind un ansamblu autoechilibrat si, deci, relativ invariant de relatii. Schimbarile care se produc n cadrul interactiunii cu conditiile concrete de mediu alcatuiesc procesele sau dinamica actuala a personalitatii. Multe dintre structurile care alcatuiesc sistemul general al personalitatii, nu sunt direct observabile sau masurabile, ci se releva prin eforturi teoretice, de abstractizare conventionala, aparnd astfel ca modele ipotetice. Structurile de baza ale personalitatii sunt: motivatia, cognitia si controlul. Motivatia da orientarea, selectivitatea si semnificatia conduitei. Pentru definirea profilului personalitatii, esentiale sunt motivele derivate si conditionate social-istoric. Ele plaseaza personalitatea pe o traiectorie.de miscare semnificativa si-i determina asa numitele piscuri de integrare. Structura personalitatii este o organizare plurimotivata, adica integrata pe un cmp mai larg de semnificatii. Se disting nsa niveluri diferite de stabilitate si pregnanta pentru diferite motive, de aceea se poate vorbi de o ierarhie a motivelor, n cadrul careia anumite componente sunt mai relevante pentru structura
7

personalitatii dect altele. Structurile cognitive sunt considerate ca instrument de realizare a personalitatii, plasnd subiectul la scara obiectiva a competentelor si valorilor. Asociate cu structurile motivationaie si afective, ele alcatuiesc constructiile complexe ale aptitudinilor sau capacitatilor, Aptitudinea reprezinta o organizare selectiva a componentelor cognitive, afective, motivationaie si executive, care permite omului desfasurarea cu succes a unei actiuni ntr-un moment dat. A poseda aptitudini nseamna a rezolva la indici de performanta optimi o categorie sau alta de sarcini. Prin urmare, termenul are un sens diferential, referindu-se nu numai la simplul fapt al reusitei ntr-o activitate oarecare, ci si la gradul acestei reusite; ct de mult n raport cu altii, ntruct indicatorul principal de relevare a aptitudinii este performanta, structura ei nu poate fi redusa la o suma de predispozitii si calitati nnascute, de ordin fiziologic, ci trebuie conceputa ca un ansamblu integrat de operatii care sustin un comportament specific n sistemul general al personalitatii, un loc important l ocupa constructia speciala a mecanismelor de comanda si control asupra motivelor, scopurilor si mijloacelor comportamentului. Aceste structuri reglatoare ndeplinesc urmatoarele functii! simpla inhibitie prin impulsuri frenatorii dirijate; transformarea sferei de actiune a motivului, exprimarea unui motiv printr-un alt act comportamental dect cel specific lui; amnare* reportarea realizarii unui motiv n functie de circumstante; selectie si programare, n cadrul unor motive concurente; Gradul de control devine un important indicator n caracterizarea structurii personalitatii. Din acest punct de vedere, oamenii pot fi mpartiti n trei grupe: normal controlati: se caracterizeaza printr-un relativ echilibru ntre tendinta reflexiva, analitica, critica si tendinta spre actiune, mbinnd ntr-o formula optima principiul libertatii cu cel al necesitatii, imperativul subiectiv cu cel obiectiv; subcontrolati: se caracterizeaza prin supraestimarea impulsului spre actiune si subestimarea conditiilor obiective-ale realizabilitatii lor, ca urmare ei se comporta impulsiv, dupa glasul primei dorinte; pentru ei este mai important sa actioneze dect sa gndeasca asupra oportunitatii actiunii, de aceea lucrurile li se par mult mai simple ca n realitate; supracontrolati (cenzurati); acestia se caracterizeaza printr-un comportament de tip reflexiv, bazat pe considerarea tuturor conditiilor pro si contra, pe anticiparea nu numai a rezultatului imediat, ci si a consecintelor derivate lui. De aici pot genera o serie de trasaturi specifice, precum prudenta, conservatorismul, traditionalismul, conformismul, pedanteria, scrupulozitatea, rezervarea, timiditatea, etc. Aceste structuri de control nu se reduc la componentele temperamentale; ele se elaboreaza n timpul evolutiei individuale, ca rezultat al actiunilor dinamice dintre succes si insucces.

EUL SI CUNOASTEREA LUI 1 Evolutia conceptiilor despre Eu Stabilirea modelului sintetic - integrativ al personalitatii si elaborarea metodologiei de determinare a tipurilor de personalitate a ridicat n fata savantilor o problema: care este elementul central, fundamental al personalitatii, carui fapt se datoreaza unitatea, instabilitatea dedublarea si accentuarea personalitatii? n acord cu alti autori am ajuns la concluzia ca nucleul personalitatii l prezinta Eu-1 fara investigarea caruia n-am putea ntelege nici structura, nici rolul personalitatii. De altfel, cu multi ani n urma, Allport scria: psihologia personalitatii ascunde o enigma teribila problema Eu-lui. O teorie completa a personalitatii nu poate ignora aceasta problema a naturii subiective (simtite) a Eu-lui, ci trebuie sa o abordeze". Fara ndoiala ca o asemenea abordare este mai mult dect necesara, numai ca n calea realizarii ei apar o multitudine de dificultati. Unele dintre ele provin din chiar negarea existentei Eu-lui (prin considerarea lui ca o abstractie, o ipostaza, un principiu spiritual necontrolat de nici o metoda stiintifica - de behaviorism; prin plasarea lui n inconstient - de psihanaliza; prin substituirea lui cu o serie de sisteme impersonale - de neopozitivismul structuralist). Altele, de fapt cele mai multe, din neconcordanta terminologiei utilizate: Ego - n latina, seif, I, me - n engleza, Je, moi, soi - n franceza, Eu, mine, sine, sinea - n romna. Unii autori prefera sa diferentieze Self-ul de Egou altii folosesc un termen n locul
8

celuilalt. Eul este nsotit de diverse adjective care, pe lnga precizari si diferentieri, introduc si distorsiuni. Anderson prefera conceptul de Eu imperial, Greenwaldpe cel de Eu totalitar, iar polonezul Josef Kozieleki, nemultumit de ambele, propune un al treilea, Eul hubristic. Shapiro apreciaza ca e necesar sa luam n considerare nu doar eul, ci si sub-Eul (n special cel format n copilarie). n sfrsit, Allport propune nlocuirea termenului de Eu (care cuprinde doar aspecte particulare ale acestuia) cu cel de proprium, concept integrator si mult mai cuprinzator dect primul. Traducerea unei lucrari dintr-o limba n alta introduce noi dificultati. Seiful lui James devine n traducerea franceza le Moi, n timp ce seiful lui Mead devine le Soi. Nici dictionarele nu ne ajuta prea mult. Din unele termenul Eu lipseste, iar n cele n care este prezent se da doar acceptiunea psihanalitica. Chiar o serie de lucrari care trateaza problematica Eu-lui se refera n exclusivitate la perspectiva psihanalitica. Toate aceste mprejurari introduc dificultati, bareaza sau bruiaza abordarea stiintifica a Eu-lui. Si totusi aceasta trebuie ntreprinsa. Dupa parerea noastra, lamurirea ei s-ar putea obtine prin doua tipuri de demersuri investgative: unul istoric, viznd schitarea principalelor achizitii, ct si a progreselor stiintifice realizate de-a lungul timpului; altul problematizat, constnd n analiza aspectelor controversate ale Eu-lui n vederea decelarii unor puncte de vedere (relativ) unitare. n acest studiu ne propunem sa ntreprindem abordarea istorica a Eu-lui. Dupa cte ne dam seama, conceptiile despre eu au parcurs n evolutia lor 4 etape: 1) psihofilosofica (pna la 1900); 2) psihanalitica si interactionista (ntre 1900-1940); 3) autonomista si psihoumanista (ntre 19401980); A) psihosociala (din 1980 pna n zilele noastre). Evident, este vorba de punctele nodale ale acestei evolutii care au reusit sa atraga spre ele sau sa-si subordoneze o multitudine de conceptii elaborate de-a lungul istoriei. Prima etapa (pna la 1900) caracterizata mai degraba prin practicarea unei psihologii filosofice dect a uneia pozitive este dominanta n Europa de numele si lucrarile lui Bergson, iar n America de cele ale lui James, ambii interpretnd eul prin prisma starilor de constiinta si a partilor lui constitutive. Bergson, n Eseu asupra faptelor imediate de constiinta, pornind de la premisa existentei a doua forme de multiplicitate a starilor de constiinta (numerica si calitativa), a doua aprecieri distincte ale duratei (omogene, dar si cu momente heterogene), a doua aspecte ale vietii constiente (unul cu elemente bine definite, altul n care succesiunea implica fuziune si organizare), considera ca acestea din urma constituie eul fundamental, eul profund, care nu are nici un raport cu cantitatea, starile de constiinta din care este compus fiind calitati pure, forme interne indistincte. Cum nsa omul traieste n societate, actioneaza, foloseste limbajul, aceste stari de constiinta se multiplica, se transforma n lucruri sau n obiecte, detasndu-se n felul acesta att unele de altele, ct si de noi nsine si formnd treptat un eu secund a carui existenta are momente diferite si se exprima n cuvinte. Acesta este eul social refractat si subdivizat, raportat la exigentele vietii sociale... umbra Eu-lui fundamental proiectata n spatiul omogen". William James, n lucrarea sa fundamentala, Principii de psihologie (1890), face pentru prima data distinctia dintre Eu ca obiect al cunoasterii si Eu ca subiect al cunoasterii, deci ntre cel ce este cunoscut si cel care cunoaste, introducnd, totodata, o viziune complexa n interpretarea Eu-lui care e analizat n termeni de parti constitutive, ca suma totala nu doar a ceea ce individul considera despre sine (despre corpul sau sau despre trasaturile si abilitatile sale spirituale), ci si despre familia, prietenii, activitatile sale. "n sensul cel mai larg - scria el - cuvntul Eu desemneaza tot ceea ce un om recunoaste ca fiind al sau, nu numai corpul si facultatile psihice, ci si mbracamintea, familia, prietenii, operele de arta, toate aceste obiecte dndu-i aceleasi emotii". Ca atare, Eul este analizat dupa urmatoarea schema: elementele sale integrate (Eul material, Eul social, Eul spiritual); sentimentele si emotiile provocate de Eu sau constiinta, valorilesale (multumire, nemultumire, orgoliu, suficienta, vanitate, amor propriu, modestie, umilinta); actele prin care Eul tinde sa se afirme si sa se apere (instinctele de conservare, de expansiune, aparare, etc). Prin raportarea Eu-lui si la alte elemente dect cele corporale si spirituale, ca si prin viziunea sa complexa asupra structurii acestora, James a anticipat si facilitat, totodata, alte concepte ce vor fi introduse mai trziu n psihologie (conceptul de grup de referinta, elaborat de Sherif; conceptul de proprium" propus de Allport.) A doua etapa (ntre 1900-1940), psihanalitica si interactionista, este sustinuta n Europa de
9

Sigmund Freud si continuatorii sai, iar n America de George Herbert Mead, care au elaborat conceptii contradictorii si totusi complementare dintr-un anumit punct de vedere. Dat fiind faptul ca opera si conceptia lui Freud sunt ndeobste cunoscute, nu vom starui n amanunt asupra lor. La Freud, Eul apare prin diferentierea Sinelui n contact cu realitatea externa el este un fel de excrescenta a Sinelui. Att sub raport structural, ct si functional, Eul este veriga intermediara ntre Sine si realitatea exterioara: pe de o parte, Eul tine sub control tendintele instinctive, brutale ale Sinelui; pe de alta parte, observa lumea exterioara si cauta cele mai propice ocazii de satisfacere a tendintelor inconstiente. Eul este, asadar, subordonat n totalitate Id-ului si realitatile externe. In loc sa le domine, este dominat; n loc sa le controleze, este controlat. El ndeplineste ordinele imperative si impulsive ale Idului cautnd supape acceptabile de satisfacere a lor n realitatea externa. Aflat ntre Id si realitatea externa el este strivit de ambele. Rolul precar al Eu-lui n raport cu cele doua instante este sesizat de nsusi Freud care, n lucrarea Inhibitie, simptome si angoasa (1926), arata ca Eul face pe mortul" pentru a nu intra n conflict cu Sinele sau cu supra-Eul. Si totusi, n ultima sa lucrare (Abriss der Psychoanalyse, 1938) Freud considera ca Eul trebuie sa expulzeze Sinele" sau Acolo unde se afla sinele, el trebuie facut sa devina eu" - proclama Freud ntelegnd n cele din urma, ca sensul existentei umane consta tocmai n autoconstructia Eu-lui, a carui menire este de a aboli si depasi inconstientul. Din pacate, asa dupa cum constata Eu,"aceasta necesitate a ramas n opera sa literara moarta". In ceea ce priveste evolutia conceptiilor despre Eu n aceasta perioada pe continentul american Mead ca reprezentant al behaviorismului social s-a orientat spre analiza unor fenomene psihice (constiinta, spiritul, Eul), interpretare nu ca substante, ci ca functii psihice ce se nasc n procesele sociale, n asumarea si jucarea rolurilor, n comunicarea interpersonala si de grup. Dupa parerea noastra, contributiile majore aduse de Mead n studiul Eu-lui se circumscriu urmatoarele problematici: Sustinerea cu tarie a originii sociale a Eu-lui (el nu exista de la nastere, ci se constituie progresiv n experienta activitatii sociale, nefiind altceva dect altul internalizat, iar experienta sociala, rezultatul asumarii si jucarii rolurilor, ca procese integrate n viata sociala). Eul se naste ca urmare a reciprocitatii perspectivelor" dintre Eu si Altul, dintre Eu si Mine, dintre Eu si Altul generalizat, adica societatea. Omul sesizeaza, preia si interiorizeaza din societate, n urma asumarii si jucarii rolurilor, experientele, atitudinile si simbolurile semnificative ale altora, ale grupurilor sociale n care traieste transformndu-le, astfel, n experiente si atitudini proprii. Structura Eu-lui unei persoane reflecta modelul general de comportament al grupului social, caruia individul i apartine", scria Mead. Prin aceasta, autorul american a eliberat psihologia de individualism", a amplasat n locul constiintei nchise, orientata exclusiv spre sine nsusi, constiinta deschisa, orientata spre altii, spre experienta lor sociala. - Precizarea mecanismelor psihologice prin care se construieste Eul, mai important fiind cel al comunicarii. Cu ajutorul ei, realizata prin gesturi simbolice transformate n limbaj, individul intra n relatii nu numai cu altii sau cu societatea, ci si cu sine nsusi. n felul acesta se preia, se interiorizeaza experienta sociala si atitudinile altuia generalizat, formndu-se Eul. In virtutea comunicarii realizata cu altii, omul devine constient de el nsusi, constituindu-se ca obiect pentru sine, deci ca Eu. n constientizarea de sine, locul central l ocupa gndirea, procesele intelectualcognitive. Prin formularea acestei ideii, Mead se diferentiaza de James si Coley care considerau ca fundamentul Eu-lui se afla n experienta afectiva, n sentimentul de sine. Esenta Eu-lui, arata Mead, este de ordin cognitiv, ea rezida n conversatia prin gesturi interiorizate care constituie gndirea". Desi sublinierea rolului comunicarii ca instrument n formarea Eu-lui, a gndirii, a actiunii reflexive ca fundament al Eu-lui reprezinta un cstig important, nu trebuie sa pierdem din vedere faptul ca neglijarea aspectelor motivationale de personalitate nu e n masura sa ofere o imagine completa asupra Eu-lui. Reducerea actiunii sociale la comunicare si a comunicarii la limbaj, identificarea simbolurilor cu toate expresiile" conduce, dupa cum remarca Gurvitch, spre rationalism, fapt confirmat, de altfel, de conceptia lui Mead asupra altuia generalizat" care pierde din vedere diferentele sociale dintre oameni si prefigureaza idedentificarea societatii cu o ratiune universala.

10

- Conturarea proprietatilor Eu-lui: de a fi obiect pentru el nsusi, fapt care l diferentiaza de alte obiecte si corpuri, de a fi relational n sensul ca nu exista dect n relatie cu ceilalti membri ai grupului cu care intra n interactiune, de a fi un ansamblu de atitudini preluate de la ceilalti membri ai societatii, de a fi unic chiar daca interiorizeaza experienta comunitatii care este aceeasi pentru toti - el nu este incompatibil de a avea propria sa individualitate, modelul sau unic - arata Mead - deoarece fiecare Eu reflecta un aspect, o latura din realitate ce pot fi diferite de cele reflectate de un alt individ. n fapt, fiecare Eu reflecta din punctul sau de vedere unic. Asadar, originea sociala, constitutia si structura comuna a Eu-lui nu exclud variatiile si diferentele, nu interzice individualitatea distincta a fiecarui Eu, dimpotriva, o presupun, n sfrsit, proprietatea de a fi o forma de adaptare care se atinge" nu doar pe sine, ci si ambianta sociala care l ajuta sa se organizeze. Tot acest ansamblu de proprietati este n masura de a preciza mai bine att natura, ct si specificul Eu-lui n raport cu alte formatiuni psihice. - Operarea distinctiei dintre Mine, Eu, Sine. Minele este ansamblu de atitudini bine organizat si structurat n individ ca urmare a contactelor lui interpersonale, deci atitudinile altora pe care ni le asumam noi nsine. Eul este reactia organismului la atitudinile altora. Minele este un personaj conventional care exista ntotdeauna si permite individului sa intre n experienta altora. Eul este o forma de adaptare a Minelui la solicitarile sociale, prin care se aduc modificari att Minelui, ct si societatii. Reactia Eu-lui poate fi comuna, obisnuita, conformista, dar si noua, deosebita, novatoare n raport cu cele de pna atunci; primele exista n experienta sociala a individului, celelalte nu; unele conserva existenta individului, altele o schimba, o modifica. Eul poate dispune asadar, de Mine, nsa nu ia ntmplare. Exista, scria Mead, un control social care stabileste limitele, fixeaza conditiile care i permit Eu-lui sa utilizeze sau sa dispuna de Mine ca mijloc de realizare a scopurilor comune". Cnd actiunile Eu-lui scapa de sub controlul social se ajunge la degradarea Eu-lui. Minele si Eul sunt aspecte distincte, nsa corelative. Am putea spune ca Minele este structura care se exprima n Eu, iar Eul, expresia structurii. Cele doua concepte sunt foarte apropiate de ceea ce n psihologia sociala denumim statut si rol. Minele si Eul constituie mpreuna Sinele, adica personalitatea individului. Rolul activ revine nsa Eu-lui care, asa cum aratam, duce la schimbarea concomitenta a Sinelui si a Mediului social, dar si la degradarea acestora. - Introducerea conceptului de Eu total. Pentru a determina o asemenea realitate Mead vorbeste de existenta unui Eu unificator sau Eu complet compus dintr-o serie de parti sau fatete elementare, din Euri elementare. Un asemenea Eu total se defineste n raport cu comunitatea din care face parte individul, cu situatia n care el se gaseste, cu ansamblul relatiilor pe care le ntretine si le traverseaza. Daca procesele sociale sunt unitare, atunci si Eul va fi unitar, daca din potriva, procesele sociale sunt dezorganizate, disociate, atunci si Eul va fi disociat, dedublat. Structura Eu-lui reflecta, asadar, structura societatii, a grupului. Mai mult dect att, chiar modul de exteriorizare al Eu-lui va fi determinat de specificul proceselor sociale. De regula, se exprima acea fateta a Eu-lui care este necesara, corespondenta tipului de relatii sociale n care este implicat individul. A treia etapa (ntre 1 9 4 0 - 1 9 8 0 ) , pe care am numit-o autonomista" si psihoumanista", este reprezentata de ceea ce s-a numit psihologia Eu-lui" si psihologia umanista ". Continuatorii lui Freud, nemultumiti ca acesta si concentrase atentia aproape n exclusivitate asupra Sinelui, a pulsiunilor inconstiente, ramnnd prizonierul inconstientului, si, mai ales nesatisfacuti de totala dominare si subordonare a Eu-lui de Sine sau de realitatea externa, deplaseaza centrul de greutate tocmai pe analiza Eu-lui, considerat ca fiind esential n structura personalitatii. Dat fiind faptul ca se postuleaza autonomia Eu-lui att n raport cu celelalte structuri de personalitate, ct si n raport cu realitatea, psihologia practicata de ei a fost numita psihologia Eului (ego psycholog}-). Printre fondatorii acestei orientari ar putea fi considerati H.Hartman, R.M.Loewenstein, E. Kris. Punctul de pornire al psihologiei Eu-lui l reprezinta articolul lui H. Hartman "Psihologia Eu-lui si problema adaptarii", publicat n 1939, imediat dupa moartea lui Freud. Desi n interiorul acestei orientari exista numeroase variante, pozitia lor generala este aceeasi. n esenta este vorba despre considerarea Eu-lui ca dispunnd de o independenta, de o autonomie n raport cu celelalte formatiuni ale personalitatii, dar si cu mediul nconjurator. Eul este
11

autonom att prin originea, ct si prin functionarea sa, adica prin felul n care si utilizeaza sursele de energie de care dispune. Ct priveste originea Eu-lui, acesta e nnascut ca si Sinele, dar se va diferentia treptat de el. Astfel, daca ntr-o stare initiala aparatele specifice Sinelui exista amestecate cu cele specifice Eu-lui (capacitatea de a percepe, nvata, memoriza, gndi, actiona) mai trziu, ca urinare a formarii unor aparate achizitionate (deprinderi, mecanisme de aparare)^ Eul si va capata o tot mai mare autonomie. Daca n prima faza, este prezenta o autonomie primara" a Eu-lui, n cea de-a doua, putem vorbi despre o autonomie secundara" ce permite organismului adaptarea rationala la mediu nconjurator. Functia esenta a Eu-lui este, asadar, cea de adaptare. Accentul pus pe adaptare deriva din conceptia mai generala a acestei orientari potrivit careia psihanaliza nu este altceva dect o psihologie generala, ca atare ea trebuie sa-si puna n primul rnd problema adaptarii Desi psihologia Eu-lui" a devenit, dupa cum constata Erich Fromm, cea mai influentata si mai prestigioasa n teritoriul miscarii psihanalitice", observam ca ea nu-si propune depasirea psihanalizei, ci doar completarea si revizuirea ei. Prin jurul anilor 1950,1960 ncepe sa se contureze si sa intre pe scena confruntarilor stiintifice o noua orientare psihologica, si anume psihologia umanista, considerata chiar de catre fondatorul ei (A. H. Maslow) ca reprezentnd cea dea treia forta n psihologie", alaturi de psihanaliza si behaviorism. Daca pna acum Eul fusese negat sub diferite forme (de behaviorism si psihanaliza) sau hipertrofiat (de psihologia Eu-lui), de data aceasta se ncearca redimensionarea locului si rolului lui n structura personalitatii. In ceea ce priveste Eul, n esenta, este vorba de accentul pus pe eforturile ce trebuie depuse (individual si social) pentru a se ajunge la forme superioare de Euri, implicit de personalitati sau modalitati existentiale. Se vorbeste astfel despre Eul auto actualizat (Maslow), deci despre Eul care ajunge la realizarea de sine, faza n care el traieste o experienta de vrf, adica viata omului este dominata de valoarea perfectiunii, succesului, mplinirii, calmului, satisfactiei, linistii interioare, pe de o parte, si lipsa de teama, de anxietate, frustrari si insatisfactii, pe de alta parte, de asemenea, despre Eul autentic (Rogers), adica desore Eul asa cum este n realitate, netrucat, nemascat sau disinuat. Atingerea stadiului de Eu autoactualizat sau de Eu autentic nu se poate obtine nsa n orice fel de societate, iata de ce sustinatorii psihologiei umaniste au fost nevoiti sa lege conceptul de Eu de conceptul de societate, considernd ca numai ntr-o societate Eu-psihica s-ar putea ajunge la o deplina realizare a personalitatii umane. A patra etapa (ncepnd cu 1980 pna n present), psihosociala, se caracterizeaza printr-o expansiune extraordinara a problematicii Eu-lui n perimetrul preocuparilor stiintifice. Faptul cel mai spectaculos l prezinta nsa redescoperirea Eu-lui de catre psihologia sociala. De la Mead, fondatorul conceptiei interactioniste asupra Eu-lui, psihologia sociala nu s-a mai oprit dect cu totul accidental asupra acestuia. ncepnd nsa cu anii 1980 o avalansa de lucrari si face resimtita nu doar n psihologia sociala generala, ci si n cea experimentala. In ce consta, de fapt, aceasta redescoperire a Eu-lui de catre psihologia sociala, ce anume a impulsionat-o ? Mai nti, necesitatea interpretarii situationale si interrelationare a Eu-lui, raportat la viata si relatiile colective ale oamenilor si nu doar la componentele interioare ale vietii psihice. Mai apoi, nevoia deplasarii centrului de greutate spre implicatiile practice ce vizeaza direct viata si existenta concreta a oamenilor. De data aceasta, cercetatorii se ntreaba nu att ce este Eul, ci care este rolul lui n viata personala si sociala a oamenilor.Redescoperirea Eu-lui de psihologia sociala a fost impulsionata de necesitatea iesirii din propria matca si raportarea la alte domenii de cercetare. Or, n momentul de fata, intersectia dintre psihologia sociala si psihologia genetica s-a dovedit a fi de mare interes stiintific, una din cele mai promitatoare directii de cercetare n domeniul cunoasterii sociale. Desi redescoperirea Eu-lui de catre psihilogia sociala este astazi o realitate, argumentele invocate fiind credem suficient de convingatoare, ea n-a avut totusi loc pe o cale fireasca, ci oarecum pe una ocolita. Aceasta i-a si determinat pe unii autori sa vorbeasca despre redescoperirea inadvertenta" a Eu-lui de psihologia sociala. Susan Hales care a publicat n 1985 un articol cu titlul de mai sus, arata ca multe rezultate obtinute n cercetarile de psihologie sociala experimentala nu se ncadrau n paradigmele existentei, ceea ce ia determinat pe diversi
12

autori, sa le explice prin invocarea nevoii de stimulare a Eu-lui la subiectii investigati care prezentau fata de alti subiecti din experiment sau chiar fata de experimentator imagini de sine favorabile. Pe aceasta baza, validitatea experimentelor psihosociale din anii 1960 a fost contestata, precipitndu-se astfel o criza a confidentei". Se conchide ca motivul de organizare a imaginii despre sine nu este numai un puternic reglator al comportamentului, ci si un element esential implicat n ntreaga cercetare din stiintele sociale. Aceasta i-a si determinat pe psihologii sociali sa se orienteze asiduu asupra cercetarii imaginii de sine si a rolului ei n comportamentele personale si interrelationale ale oamenilor.

Alaturi de redescoperirea Eu-lui de catre psihologia sociala, etapa pe care o avem n vedere se mai caracterizeaza si printr-o mare expansiune a problematicii Eu-lui n alte domenii ale psihologiei. Daca n domeniul psihiatriei si psihologiei patologice sau medicale ea era prezenta, acum capata o amploare si mai evidenta, Eul fiind conectat cu cele mai diverse fenomene, cum ar fi: anxietatea, stressul, depresia, obsesiile, fobiile, perturbarile psihosomatice. Se vorbeste chiar si despre un Eu alcoolic, despre diviziunea si restabilirea lui, ca si despre faptul ca dramele si conflictele interne ale alcoolicului reflecta dihotomiile si contradictiile din societate. Mai semnificativ este faptul ca discipline psihologice mai putin interesante n trecut de problematica Eu-lui devin astazi maximal preocupate de studiul ei. Psihologia vrstelor, psihologia handicapatilor, psihologia etnologica si comparata au introdus n preocuparile lor stiintifice problematica Eu-lui. O simpla rasfoire a revistei ^sychological Abstacts" pe anul 1987 ar putea fi pregatitoare din acest punct de vedere. Iata doar cteva titluri: Efectul vrstei asupra conceptului de Eu (la copii prescolari); Eul la tinerii delicventi; Stima de sine la copii handicapati; Conceptul de Eu la copii nigerieni; Studiul comparativ al Eu-lui la femei si barbati; Conceptul de Eu la femeile sedentare, etc. In eforturile generale de cercetare a Eu-lui trebuie ncadrate si cele ale psihologilor romni."Eul si lumea" este titlul unui capitol dintr-o lucrare publicata de Valeriu Ceausu n 1983.0 asemenea efervescenta ideatica nu este desigur conjuncturala, dimpotriva, ea reflecta nevoia stiintei psihologice de autoperfectiune si mai ales autoimplicare n rezolvarea complicatelor probleme umane pe care le ridica impactul omului cu revolutia tehnico-stiintifica, nsotit de modificarea sensibilitatii, ratiunii, mentalitatilor si comportamentelor sale, implicit a Eu-lui sau.
13

2. Eul si natura sa psihica Unul dintre psihologii umanisti, C. E. Moustakas (1959), considera ntr-o lucrare dedicata Eu-lui ca este mai usor sa simti Eul dect sa-1 definesti". Si totusi definitiile n-au lipsit si continua sa nu lipseasca. Ele sunt nsa att de diverse, cu accente att de diferite, nct par a fi descurajatoare. In continuare redam cteva din ele. Eul este un luptator pentru scopuri... Eul nu este dect gndirea momentului, ntotdeauna diferita de gndirea imediat anterioara (W. James, 1890); Eul ramne vesnic simtire subiectiva...Eul este simtire comuna tuturor oamenilor, dar n limitele constiintei individuale, caci el este un fapt de constiinta, trait si actual. (Constantin Radulescu-Motru, 1927); Eul este entitate unica, personaj ascuns privirii din afara, agent al actiunilor noastre originare si libere (Vasile Pavelcu, 1946); Eul este ceva de care suntem imediat constienti, regiunea, calda, centrala, strict personala a vietii, un fel de nucleu al fiintei noastre (G. W. Allport, 1981); Eul este forma suprema a fiintei noastre constiente...; constiinta reflexiva constituita ntr-un sistem de valori proprii persoanei....; forma problematica a fiintei noastre constiente (H. Ey, 1963) Eul este o combinatie de constiinta si alegeri (J. T. F. Bugental, 1965); Eul este un sistem central al personalitatii care se dezvolta n patru directii: a ceea ce noi dorim pentru noi nsine, a ceea ce noi credem ca datoram altora si lumii n general, a expresiei noastre personale ai a capacitatii de a ne autorealiza, a autoevaluarii (Charllote Buhler, 1967). Eul este constiinta de sine, nucleul sistemului personalitatii, care cuprinde cunostintele si imaginea de sine, atitudinile constiente sau inconstiente fata de valori (Paul Popescu-Neveanu, 1978); Eul este individualitate constienta de sine si afirmata....sediul ansamblului de motivatii, perceptii, a constiintei si actiunilor, care conditioneaza adaptarea la mediu... nu este o entitate fizica, ci un produs (Norbert Sillamy, 1980); Eul desemneaza sediul constiintei, persoana (Madeleine Grawitz, 1983); Eul este obiect al propriei sale cunoasteri si evaluari... reglator al memoriei si al biografiei personale (D. K. Lapsley, S. M. Quintana, 1985); Eul este centrarea psihica a insului, nuclearizarea psihica a acestuia, autoreflectarea sa n propria-i constiinta (Ion Alexandrescu, 1988). Din multitudinea unor asemenea puncte de vedere se contureaza cel putin trei modalitati distincte de definire a Eu-lui; prin sublinierea locului si rolului lui n structura personalitatii; prin stabilirea proprietatilor lui; prin
14

referiri la componenta si structura lui psihica. Nu este deloc greu sa observam ca n legatura cu primele doua modalitati de definire a Eu-lui exista o mai mare concordanta de pareri, marea majoritate a autorilor relevnd locul si rolul sau central, de nucleu al personalitatii, unitatea, stabilitatea lui etc. Domeniul cel mai controversat l reprezinta natura psihica a Eu-lui, aici optiunile fiind nu doar relativ diferite, ci si extrem de contradictorii. Eul este simtire sau gndire, emotie sau reflexie? - iata marea ntrebare care i-a preocupat pe cei mai multi autori. In ciuda diversitatii de pareri nu este nsa greu sa sesizam si ceea ce este constant, invariant n conceptiile si definitiile amintite. Astfel, majoritatea lor, daca nu chiar toate, precizeaza ca Eul este fapt de constiinta, dar nu orice fel de constiinta, ci o constiinta reflexiva, nsotita deci de gndire. Apoi, desi se vorbeste de constiinta imediata, sau de constiinta superioara, se arata ca n cazul Eu-lui este vorba despre constiinta de sine. n sfrsit, deci se fac referiri la o serie de tendinte fundamentale, variate prin natura si finalitatea lor, nu se uita sa se specifice ca esential pentru individ este intentionalitatea sa, orientarea spre realizarea scopurilor. Daca la aceasta adaugam si momentul alegerii, al optiunii deci al deciziei care implica ratiunea vom ntelege si mai bine ca tendinta generala este de a se conserva constiinta si gndirea" n structura psihica a Eu-lui. Chiar si acei autori care credeau ca Eul ramne vesnic simtire subiectiva" sau ca la radacina unui Eu abstractie se afla un Eu simtire, intuitie", considera ca n urma procesului de limpezire a Eu-lui de elemente primitive, acesta prinde schelet" si se transforma ntr-o forma superioara. "Eul iesit din constiinta intuitiei clare ne va da persoana energetica, a profesionistului de vocatie", n timp ce Eul simtire da structura mistica a omului primitiv, care este ca un polip lipsit de vertebre - era de parere Constantin Radulesca-Motru. Iata deci cum gndirea, reflexivitatea, intentionalitatea, procese prin intermediul carora omul se cunoaste pe sine, se gndeste pe sine, apar ca elemente primordiale ale Eu-lui. A. Pratkains si A.G.Greenwald (1985), rezumnd cercetarile din ultima decada privitoare la Eu ca organizator al cunoasterii", constata ca acesta este interpretat n termenii a patru caracteristici: /. Eul este o structura de cunoastere; 2. Continutul acestei structuri variaza de la o persoana la alta; 3. Eul este focar al perspectivei afective; 4. Eul dispune de fatete difuze /publice, personale si colective), fiecare contribuind la perspectiva afectiva a Eu-lui. Toate aceste caracteristici sugereaza ca Eul este o schema atitudinala centrala, complexa, specific personala. Si totusi o ntrebare persista: care e natura psihica a Eu-lui? Dintre toate teoriile formulate n psihologia sociala cea care ar raspunde mai bine la ntrebarea de sus este, dupa parerea noastra, teoria constructelor personale a lui G. Kelly. Dupa cum se cunoaste, constructul este o imagine, un model al lumii, un discriminant creat de persoana, care da sens si directionalitate comportamentului. Spre deosebire de concept care reflecta ceea ce e invariant n realitate, constructul e o reprezentare personala a lumii, folosita pentru a-i da sens, pentru a o anticipa, un fel de unealta spirituala" prin care discriminam, organizam si anticipam realitatea. Bun sau rau, inteligent-prost, cum sunt - cum as vrea sa fiu, demn de ncredere - nedemn de ncredere, cum obisnuiam sa fiu - cum sunt acum; reprezinta constructele personale, care dupa opinia lui Bannister, nu sunt niste simple moduri de etichetare a universului nostru, ele sunt cai de ncercare de a-1 ntelege si de a-1 anticipa". Interrelationate ntre ele, constructele dau nastere unui sistem de constructe, unei retele complexe, ierarhice si extrem de personale. Daca sistemul notiunilor este aproximativ acelasi la diferiti indivizi, dat fiind faptul ca notiunile reflecta esentialul din realitate, sistemul constructelor este diferentiat de la un individ la altul. De exemplu, unii dintre noi am putea asimila si subordona constructul de inteligent-prost" constructului de bun-rau", n timp ce altii nu. Pastrnd proportiile si asumndu-ne riscurile oricarei comparatii, am putea considera ca Eul este un construct sintetic si personal care izvoraste din simtire, urca la reflexie si se exprima n conduita, fiind sustinut permanent afectiv-motivational. Prin intermediul unui asemenea construct individul se conceptualizeaza pe sine nsusi, se evalueaza si si anticipa comportamentul. Prin termenul de construct aplicat la Eu vizam nu doar produsul obtinut la un moment dat, ci chiar procesul prin intermediul caruia el se obtine. Avem n vedere mai ales procesul de sintetizare, de implicare si integrare succesiva a diferitelor componente ale vietii psihice pna la nivelul constiintei de sine, adica pna la Eu.

15

3. Eul si constiinta Daca filosofii au tendinta de a separa conceptul de Eu de cel de constiinta, ntre ele existnd un adevarat abis (pentru Sartre, de exemplu, Eu nu este nici formal, nici material n constiinta, ci n afara sa, n lume), psihologii, psihiatrii, psihanalistii, dimpotriva, manifesta tendinta de a le identifica, de a le considera ca fiind sinonime. Ca nici una dintre aceste pozitii nu este corecta, nu e prea greu de demonstrat. Mult mai n acord cu realitatea ar fi sa consideram Eul si constiinta ca fiind distincte, totusi complementare, existnd concomitent de-a lungul ntregii vieti constiente a individului. Constantin Radulescu-Motru a sesizat acest fapt nca din 1927. Eul se produce nauntrul constiintei si devine un factor important n plamadeala acesteia, dar nu se identifica cu constiinta ntreaga. Constiintei i ramne o activitate si dincolo de Eu... biologiceste, constiinta precede Eul...fara Eu nsa ea ar fi fost lipsita de un pretios instrument de adaptare... eul este un transformator al constiintei si nu constiinta ntreaga". Caracterul transfonnator al Eu-lui n raport cu constiinta este evidentiat de doua dintre proprietatile lui. Eul este lipicios, adica se identifica usor cu diverse stari de constiinta; totodata, el este si organizator deoarece n momentul n care s-a lipsit de o stare de constiinta, si o organizeaza, adica introduce n ea ordinea subiectiva. La rndul sau, Allport, dupa ce definea Eul ca nucleu al personalitatii, scria: constiinta este mai larga dect Eul, personalitatea mai larga dect constiinta, organismul mai larg dect personalitatea". Dar poate nicaieri relatia dintre Eu si constiinta mai bine si mai sugestiv dect la Ey. Gnditorul francez lund ca punct de plecare fiinta constienta arata ca naintea ei exista o subiectivitate confuza, o simtire, un cmp de experienta, n timp ce la un nivel superior de dezvoltare al ei exista Eul ca rezultanta structurala si istorica a ei", deci ca o subiectivitate constienta de ea nsasi, care integreaza experienta trecuta a individului. ,JNumai devenind constienta de ea nsasi, constiinta devine stapna pe experienta sa, prin obiectivarea n propriul Eu ". Eul se afla deci nu la baza fiintei noastre constiente, ci n vrful verticalitatii" acesteia, ceea ce justifica definirea lui ca o forma superioara de constiinta". Nu trebuie sa deducem de aici ca ntre subiectivitatea confuza care precede fiinta constienta si subiectivitatea clara care apare ca urmare a procesului evolutiv al constiintei ar exista o prapastie. Ey ntelege ca Eul, desi are radacini n subiectivitatea confuza, nu se dezvaluie deplin dect n reflexie. Individul se ridica prin cunoasterea de sine la constiinta de sine. Dar chiar ajuns n formele sale superioare sau n formele ultime ale organizarii sale, Eul conserva primele lui configurari ca pe niste conditii si permanentei sale constructii, ori ca baze preistorice ale fiintei sale. Se degaja din cele de mai sus ideea ca Eul este o constructie treptata, realizata n timp, bazata pe integrari succesive ale starilor anterioare n cele superioare care devin premise sau conditii pentru acestea din urma. Totodata, trebuie sa ntelegem ca celelalte forme ale constiintei (constiinta obiectelor, a altor persoane) capata o noua nfatisare si functionalitate odata cu aparitia Eu-lui. Sunt create astfel premisele raporturilor dintre sine si altul, a relatiilor interpersonale, ca legaturi psihologice, constiente si directe dintre oameni. n sfrsit, prin integrarea succesiva n sine a experientelor trecute, eul si sporeste nu doar puterile" sale de influentare si dirijare a constiintei, ci si creeaza propriul sau sistem de informatii si de valori. Asa nct n trecerea omului de la subiectivitatea difuza la subiectivitatea constienta de sine trebuie sa vedem nu numai un simplu proces de aparitie a Eu-lui, ci unul de autoformare, autoconstructie a Eu-lui, care evidentiaza traiectoria axiologica a persoanei. Din acest punct de vedere, Eul ne apare ca fiind nu doar un simplu nucleu al personalitatii, cum l considera Allport, sau ca un simplu sistem central al ei n interpretarea Charlottei, Buhler, ci ca un adevarat sistem de valori. Asadar, daca la nceput individul se confunda cu propria sa experienta, pe parcurs, o data cu aparitia Eu-lui, el si-o controleaza si valorizeaza. Rezumnd, putem afirma urmatoarele: constiinta este infrastructura Eu-lui, n timp ce Eul este suprastructura constiintei; constiinta conduce la aparitia Eu-lui, reprezentnd una dintre premisele sale fundamentale, Eul este creator de o noua constiinta, n sensul ca o data aparut ridica constiinta la un nivel superior de vivacitar, optimalitate si adaptibilitate. Eul si trage seva din constiinta, gesteaza n cadrul ei, si sudeaza treptat propriile-i componente, dar o si controleaza, introduce ordinea, i integreaza starile, experientele, i da un sens, o directioneaza,
16

iar n cele din urma o depaseste. 4. Eul si persoana / personalitatea Si n legatura cu relatia dintre Eu si persoana/personalitate au aparut cele doua binecunoscute pozitii contrare, de confruntare de distingere a lor. Pentru Titchener (1910) termenul de Eu... desemneaza combinatia particulara a talentului, temperamentului si caracterului, altfel spus, a constitutiei intelectuale, emotive si active, care constituie un spirit individual", cu alte cuvinte, el este identic cu personalitatea. La Guilford (1955) personalitatea este o constructie bazata pe Eul liber, ceea ce duce n final la confundarea ei cu Eul. Ct priveste separarea Eu-lui de personalitate, aceasta este ntlnita mai ales la filosofi. Madeleine Grawitz, prezentnd acceptiunea filosofica a Eu-lui, arata ca acesta este personalitatea profunda a individului", deci nu toata personalitatea, ci doar cea profunda. Nici n psihologie nu lipsesc nsa interpretarile relativ asemanatoare. S. L. Rubinstein (1957), de exemplu, nota: "Fiecare persoana este subiect n sensul Eu-lui", dar notiunea de persoana, n contextul psihologiei, nu poate fi redusa la notiunea de subiect n acest sens specific, ngust". Cnd se refera la sens restrns, deci ca Eu, Rubinstein are n vedere subiectul activitatii constiente, voluntare. Or, arata el, continutul psihic al persoanei umane nu este epuizat de motivele activitatii constiente, el mai cuprinznd diversitatea tendintelor care nu au devenit constiente, ca si stimularile activitatii involuntare. Separarea Eu-lui de persoana / personalitate si are originea dupa parerea noastra, ntr-o controversa ceva mai veche, si anume n cercetarea diversilor psihologi de a raspunde la ntrebarea: Eul este anterior sau posterior personalitatii? R Janet, H. Wallon, care au studiat evolutia ontogenetica a copilului, au raspuns fara nici un dubiu: eul este ultima achizitie a vietii psihice, el se afla la sfrsitul si nu la nceputul evolutiei psihice. Radulescu-Motru este si el la fel de categoric: eul premerge personalitatii, bunul simt ne spune ca eul este anterior personalitatii; eul este smburele catalizator al personalitatii, fermentul si nu tiparul ei, el are o putere reglatoare, dar nu constitutiva. n sfrsit, nu trebuie trecuta cu vederea nici o alta conceptie, desi pare a fi curioasa si gratuita, potrivit careia Eul nici nu este necesar personalitatii, el putnd lipsi fara ca personalitatea sa se resimta. Revenind la relatia dintre eu si persoana/personalitate, consideram ca ea este asemanatoare celei dintre Eu de constiinta. Fara a fi identice, Eul si persoana /personalitatea nu sunt nici despartite, ci ntr-o continua interactiune si interdependenta. Faptul ca ele nu coincid, nu reprezinta unul si acelasi lucru, nu poate fi tagaduit. Eul este doar nucleul personalitatii, doar un fapt de constiinta individuala, pe cnd personalitatea se extinde n mediu, si trage si si interiorizeaza numeroasele sale elemente sociale, profesionale, chiar cosmice. Iata ct de bine era intuita distinctia dintre Eu si persoana/personalitate de catre Radulescu-Motru: "Personalitatea se cristalizeaza n jurul Eu-lui, dar n structura sa n afara de Eu se cuprind si alte elemente sufletesti. Eul este licarirea de fulger care dezvaluie ncotro merge anticiparea sufletului. Personalitatea este masinaria solida care mijloceste realizarea anticipatiei. Eul traieste n clipita actualitatii, personalitatea n durata trecutului. Unul este momentul, celalalt vectorul fortei,,. Dar n afara acestor diferente firesti, ceea ce trebuie subliniat n primul rnd este unitatea si interdependenta dintre Eu si persoana/ personalitate. Fara Eu - scria n continuare Radulescu-Motru - personalitatea omului ar fi o sistematizare oarba de tendinte, asemanatoare instinctele; fara personalitate, Eul omului ar fi un caleidoscop fara valoare". Iar concluzia lui era fara nici un dubiu: Eul si personalitatea trebuie sa mearga mpreuna. Dinamica Eu-lui influenteaza dinamica personalitatii, ridicarea lui echivaleaza cu ridicarea personalitatii pna la nivelul principiilor morale si ideale, n timp ce coborrea lui nseamna, n cazuri mai grave, disolutia personalitatii. De asemenea, nivelul de dezvoltare a Eu-lui influenteaza nivelul de dezvoltare al personalitatii: cnd Eul este mai dezvoltat, mai amplu, creste gradul de constientizare, de adncire a gndirii, se amplifica posibilitatea de directionare al ntregului comportament al persoanei; cnd nsa Eul este mai putin dezvoltat, persoana are impresia ca nu stie cine este, ce vrea, este derutata. Asadar, Eul si personalitatea sunt consubstantiale, se formeaza si evolueaza concomitent. Nu ne nastem nici cu Eu, nici cu personalitate, ci vom dobndi Eul vom deveni personalitati. Nu este deloc ntmplator faptul ca
17

omul devine personalitate, atunci cnd ajunge la constiinta de sine, deci cnd se formeaza ca Eu, si nici faptul ca degradarea Eu-lui duce inevitabil si invariabil la degradarea personalitatii. 5. Eul, tipurile de Euri si de personalitate La unul si acelasi individ exista unul sau mai multe Euri? - iata o alta problema ndelung controversata, care persista si n prezent. Aparent ea este simpla, raspunsul celor mai multor autori convergnd spre acceptarea ideii ca ar exista mai multe Euri. Dificultatile ncep de ndata ce se ncearca inventarierea si desemnarea lor. Parcurgerea literaturii de specialitate arata ca Eurile sunt clasificate si diferentiate ntre ele dupa: a) caracteristicile si proprietatile lor: consistente si inconsistente complet sau total actualizate si incomplet sau partial actualizate stabile si fragile); slabe si puternice b) locul si rolul lor n planul vietii personale si sociale a individului: Eul profund, fundamental care exprima intimitatea psihica a individului si Eul social, superficial, superficial, cu rol de raportare si implicare a individului n viata sociala (Bergson, 1888); individual (egoist, temporal) si spiritual (Eul valoare), adica subiectul ce se poate gndi pe sine cu aceeasi obiectivitate ca si pe altii, n el avnd loc identificarea subiectului cu valoare si recunoasterea sa n valoare (Pavelcu, 1946); Eul intim-format din valorile carora individul le acorda cel mai mare credit, acestea fiind fundamentale pentru el; Eul social - care nglobeaza sistemele de valori mpartite de individ cu alte grupuri sociale, cum ar fi valorile de clasa, profesionale etc; Eul public - angajat n contractele umane sau n activitatile n care automatismele sunt suficiente (Lewin). c) structura lui psihologica interna (sistemul de imagini presupus): Eul subiectiv imaginea de sine a individului; Eul reflectat - imaginea de sine reflectata n altii n functie de parerile lor Eul autentic diferit de mastile pe care le poarta individul sau de personajele pe care le joaca; el este cel pe care individul l-ar putea avea daca si-ar actualiza fiinta unica purtata n interiorul sau; Eul ideal - ceea ce vrea sa fie sau sa para pentru a raspunde la asteptari, a fi acceptat de altii, a face fata presiunilor mediului sauEulimaginar (termenul e nefericit ales, fiind vorba, de fapt, despre imaginea de sine a individului, cum crede ca este); Si acum sa revenim la ntrebarea formulata mai nainte: exista mai multe Euri sau doar unul singur? n ceea ce ne priveste, consideram ca daca Eul este nucleul personalitatii, sistemul ei central, daca el este cosubstantial personalitatii, aparnd si devenind odata cu ea, n sfrsit, daca el contine si exprima personalitatea, nu se poate ca ntre el si personalitate sa nu existe o strnsa interactiune, ca structura si functionalitatea lui sa nu fie corespondenta structurii si functionalitatii personalitatii. Iata de ce credem ca asa cum ntr-unui si acelasi individ nu exista mai multe personalitati, ci una si aceiasi personalitate ce contine fatete" diferite, tot asa ntr-una si aceiasi personalitate nu exista mai multe Euri, ci doar unul singur care dispune, la rndul lui, de fatete" distincte. Mai mult dect att, credem ca ntre structura personalitatii si structura Eu-lui exista o simetrie perfecta. Asa nct la cele sase fatete ale personalitatii asociem sase fatete ale Eu-lui, si anume: 1. Eul real (asa cum este); 2. Eul autoperceput (cum crede ca este); 3. Eul ideal (cum ar vrea sa fie); 4. Eul perceput (cum percepe Eurile celorlalti); 5. Eul reflectat (cum crede ca l percep altii); 6. Eul actualizat (cum se manifesta). Nu exista numai personalitati unitare si armonios dezvoltate, instabile, dedublate, accentuate. Corespondenta structurala si tipologica dintre personalitate si Eu evidentiaza si mai pregnant interdependenta lor. Pe aceasta baza vom ntelege ca daca o personalitate este instabila aceasta se datoreaza faptului ca nucleul ei - adica Eul - este instabil. TEORIILE PERSONALITATII 1. Teoriile personalitatii si cunoasterea psihologica a persoanei Multa vreme, psihologia nu a fost recunoscuta ca stiinta si o parte importanta a preocuparilor ei a fost ndreptata spre ntelegerea personalitatii umane. De fapt, obiectivul fundamental al studierii personalitatii este ntelegerea existentei umane din perspectiva psihologica. Pentru a atinge acest obiectiv, psihologia stiintifica prefera sa opereze cu relatii si concepte simple, a introdus testul empiric si a folosit metode de cercetare ct mai precise. Dar aceasta orientare, necesara, a limitat
18

varietatea conceptelor si metodelor utilizate n studierea personalitatii.

Lund n considerare numarul mare de alternative posibile ale teoriilor personalitatii, se pune problema evaluarii acestora.

TEORIILE TIPOLOGICE, care au dominat psihologia n perioada premergatoare ideilor psihanalitice si behavioriste, ofera o imagine sumara, limitata asupra persoanei. Tipurile psihanalitice reprezinta aspecte partiale ale personalitatii, care bazndu-se pe date morfologice, ignora n general aspectele socio-culturale. Minkowski, atrage atentia ca cel care vorbeste de tipuri constitutionale sau constitutii si atrage reprosul de a fi considerat fatalist" (Ionescu. G., 1973). Constitutia trebuie considerata ca un tot mobil, deschis spre ambivalenta ntr-un, continuu efort adaptativ. G. Allport (1970) considera ca doctrinele psihologice nu sustin nimic mai mult dect ca anumiti oameni se aseamana cu altii ntr-o anumita privinta". Dar, existnd foarte multe criterii fie clasificare a indivizilor, constatam ca am putea situa o persoana n sute de tipuri posibile, nereusind sa-i surprindem structura interna, unica de organizare. Referitor la tipurile ideale, autorul arata ca acestea nu cuprind persoane reale, fiind obtinute prin metode rationale si nu empirice. A. Cosmovici, ocupndu-se de problema tipologiilor, prezinta cteva puncte de vedere critice la adresa acestor teorii: Psihicul este influentat de constitutia biologica, dar si psihicul, si constitutia sunt influentate de mediu. Nu putem gasi frecvent deosebiri prea nete ntre indivizi, existnd putine tipuri extreme (Cosmovici. A., 1974, pp. 99-100);
19

Majoritatea tipologiilor sunt insuficiente, deoarece n structurile psihice imaginate putem ncadra un numar mic de persoane, restul avnd nsusiri intermediare (Cosmovici A., Caluschi M., 1985) ; Deficienta principala a tipologiilor elaborate este aceea de a fi disociat teoriile de trasaturi. Tipologiile ori vizeaza structuri de trasaturi, ori categorii de motive. Aspectul si constanta diferitelor trasaturi sunt subordonate motivatiei persoanei. n concluzie, tipologiile ofera o imagine lacunara, partiala a personalitatii, cu o dominanta explicativa constitutionala neglijnd aspectele motivationale si influentele socio-culturale n explicarea persoanei. Nu s-au realizat criterii de tipologizare a indivizilor n diferite structuri; varietatea de tipuri n raport cu diferite criterii impune necesitatea unei sinteze. TEORIILE TRASATURILOR considera trasatura o tendinta de a reactiona relativ constant n anumite situatii. Cunoasterea personalitatii a fost directionata spre descrierea trasaturilor, izolarea lor prin analiza factoriala, metode experimentale si calcul statistic. Utilizarea frecventa a testelor, a calculului matematic riguros a dus la unele rezultate contradictorii, ceea ce a determinat o critica severa adusa analizei factoriale. Confuzia frecventa a notiunii de trasatura" a personalitatii, cu adjectivele care caracterizeaza personalitatea, insuficienta distinctie dintre trasaturi si notiunile utilizate n caracterizarea personalitatii au determinat confundarea personalitatii cu elementul ei structural, caracterul (Ionescu, G., 1973). Analiza factoriala cauta sa desprinda nsusirile de ambianta, ceea ce constituie o fortare a realitatii, o ndepartare de adevarul vietii (Cosmovici, A., 1992). Factorii sunt priviti ca entitati unitare, constante, imuabile si independente, ntre care ar exista relatii extrem de simple. Factorialistii nu admit interferenta factorilor sau mbinarea lor reciproca. Aceasta metoda se bazeaza n exclusivitate pe notele finale, aratnd ca exista o corespondenta ntre serii de rezultate, dar nu se arata prin ce mijloace s-a ajuns la performantele respective. Analiza corelatiilor nu arata daca potrivirea consfintita de un coeficient ridicat se datoreaza acelorasi subiecti (Cosmovici, A., 1976). Aceste teorii au fost criticate de partizanii metodei genetice, care sustin ca raspunsul unui individ ntr-o situatie data nu poate fi apreciat pe baza trasaturilor, ci pe baza raspunsurilor anterioare la situatii similare" (Ionescu, G., 1973). Modul de a reactiona al unei persoane nu este constant, schimbndu-se odata cu situatia, ceea ce presupune cunoasterea persoanei n situatii ct mai variate. Orice trasatura izolata prin teste are consecinte comportamentale n functie de contextul situational si de interactiunea cu celelalte trasaturi. Teoriile trasaturilor nu prezinta interactiunea diferitelor aspecte psihologice ale persoanei, nu exprima influenta mediului n formarea personalitatii si, desi se declara dinamice, par statice TEORIILE COMPORTAMENTULUI incluznd teoriile behavioriste si non-behavioriste, considera comportamentul ca fiind determinat de factori situationali si folosesc pentru cunoasterea acestuia metoda observatiei si testele de aptitudini. Skinner, de exemplu, foloseste o sarcina simpla aplicata la un numar mare de subiecti, animale sau oameni, pentru a stabili validitatea empirica a principiilor conditionarii operante. Analizele experimentale ale comportamentului stabilesc legi precise si cuantificabile care sunt aplicabile comportamentului individului actual. O alta problema legata de orientarea metodologica este aparatura experimentala automata si definirea controlului asupra conditiilor subiective n care comportamentul individului este observat si nregistrat. Cercetarile lui Skinner reprezinta o sursa de date pentru stabilirea empirica a legilor nvatarii, cu determinari de mare precizie, a controlului conditiilor si variabilelor care afecteaza comportamentul. Cercetarile sale au aplicatii efective n toate domeniile psihologiei (psihofarmacologie, tehnologie educationala, management industrial, tratament terapeutic), cu o anumita retinere n ceea ce priveste conditiile artificiale si experimentarea n conditii de izolare a subiectului. Dezavantajul fundamental al teoriilor comportamentului consta n subestimarea factorilor interni, subiectivi si neglijarea aspectelor motivationale. Progresul presupune sistematizarea situatiilor, realizarea unei taxonomii a situatiilor (Cosmovici, A., 1992). Rezolvarea problemei ntmpina dificultati, deoarece sensul situatiei depinde de subiect. De asemenea, mai apare problema corespondentelor dintre situatia
20

reala si situatia de laborator, neexistnd o identitate ntre cele doua tipuri de manifestari. TEORIILE PSIHODINAMICE si orienteaza preocuparile spre aspectul motivational si al reactiilor defensive. Din punctul de vedere al validitatii conceptuale, se pune problema testarii stiintifice a ipotezelor derivate din teoria psihanalitica. Problema verificarii obiective si sistematice a conceptelor centrale a fost neglijata mult timp. Freud nsusi nu a fost preocupat de validarea empirica, de care se ocupa multi psihologi n prezent, folosind conceptele psihanalitice ca baza pentru mbogatirea observatiilor clinice, fara a fi necesara o verificare experimentala independenta. Multi cred ca metoda care contribuie la verificarea ipotezelor psihanalitice este interviul clinic, verbalizarile pacientilor cu suferinte intense, terapia de lunga durata. Analistii considera ca experientele relatate de pacienti sunt relevante si confirma teoria. De asemenea, observatiile clinice si studiul de caz au folosit ca metoda pentru dezvoltarea si testarea formularilor psihanalitice, dar ele au deficiente severe asociate cu utilizarea lor de catre terapeut. Se fac eforturi pentru a remania obiectiv setul terapeutic, analistul ne fiind un observator impartial; ...observatorul clinic este ntrebat la ntlnirea cu experimentalistul despre obiectivitate" (Hjelle, Ai., Ziegler, JJX, 1981). ORIENTAREA PSIHODINAMICA N PSIHOLOGIA PERSONALITATII Freud S. Teoria psihodinamica a personalitatii 1. Instinctele: Fortele propulsive ale personalitatii Freud a definit instinctul ca fiind o reprezentare mentala a unui stimul de origine ^interna, organica. Instinctele sunt elementele de baza ale personalitatii, fortele motrice .care conduc comportamentul si i determina directia. Instinctele sunt o forma de energie p energie fiziologica transformata - care leaga nevoile corpului de dorintele mentale. Instinctul nu este o stare a rganismului, ci mai degraba este nevoia corporala (organica) transformata n stare mentala, este dorinta. Teoria lui Freud poate fi considerata "homeostatica" deoarece ea sugereaza ca noi suntem motivati n a pastra starea de echilibru fiziologic, sau balanta, de a pastra corpul liber de tensiuni Freud a grupat instinctele n doua categorii: instinctele vietii (de supravietuire: "Eros") si instinctele mortii ("Thanatos"). Primele servesc scopul supravietuirii individului si speciei prin cautarea satisfacerii nevoilor de hrana, aer, apa si sexuale. Ele sunt orientate n acelasi timp spre crestere si dezvoltare. Energia psihica, manifestata prin instinctele vietii, este libidoul. Acesta poate fi atasat sau investit n obiecte, concept numit de Freud - catexie. Spre exemplu, daca ti place colegul(a) de camera, Freud ar spune ca libidoul tau este catectat spre el sau ea. Cel mai important instinct de supravietuire, n conceptia lui Freud, este pulsiunea sexuala, pe care o defineste n termeni generali. El nu se refera doar la erotism, ci include aproape toate comportamentele si gndurile de placere, si descrie viziunea ca largind, extinznd conceptul de sexualitate. In opozitie cu instinctele vietii Freud a pus instinctele de distrugere sau instinctele mortii. O componenta a instinctelor mortii este agresivitatea, dorinta de moarte ndreptata catre sine sau alte persoane si lucruri. Agresivitate ne ndeamna sa distrugem, sa cucerim, sa ucidem. Freud a ajuns la concluzia ca agresivitatea implica o anumita latura sexuala a naturii umane, Freud a dezvoltat ideea de instincte ale mortii trziu, atunci cnd interesul lui pentru acest lucru devine personal. Problemele sale fiziologice si psihologice, ct si cancerul, s-au agravat, a fost martor la macelul din Primul Razboi Mondial, iar una din fiicele sale a murit la vrsta de 26 de ani, lasnd n urma doi copii. Toate aceste evenimente l-au afectat si rezultatul lor a fost acela ca moartea si agresivitatea au devenit teme majore ale teoriei sale. Conceptul de instincte ale mortii sa bucurat de o acceptare limitata, chiar si n rndul discipolilor devotati ai lui Freud. In rezumat: toata energia psihica de care personalitatea are nevoie, este direct derivata din instincte; acestea asigura energia, motivatia si directia pentru toate laturile personalitatii.

21

2. Concepte de baza privind structura personalitatii: trei sisteme interactionale Teoria psihanalitica, plecnd de la observarea comportamentului pacientilor cu tulburari de personalitate, imagineaza organizarea psihismului uman pe trei niveluri: inconstientul, preconstientul si constientul. Inconstientul este nivelul cel mai profund al psihismului uman. El este sediul dorintelor si actelor refulate (reprimate), al instinctelor sexuale, al agresivitatii si al nevoilor primare. Preconstientul contine toate gndurile, informatiile, deprinderile care nu sunt n prezent constiente, dar care pot fi actualizate usor n constiinta. Acest nivel al psihismului actioneaza ca un fel de filtru" care permite accesul n constiinta doar acelor impulsuri si tendinte care sunt acceptabile pentru ea. Constientul este partea de la suprafata a aparatului psihic, iar continutul lui este reprezentat de un flux continuu de perceptii, sentimente, informatii. Functia lui principala este de a raspunde cerintelor realitatii, de a evita pericolul si de a mentine un comportament acceptabil din punct de vedere social. Pentru Freud, personalitatea are trei componente fundamentale: SINELE - partea biologica a personalitatii; EUL - partea psihologica a personalitatii; SUPRAEUL - partea morala a personalitatii, contributia societatii n formarea personalitatii. SINELE (id-ul). Pentru Freud, originea personalitatii este Sinele, cel mai vechi dintre cele trei sisteme. Sinele cuprinde tot ceea ce este dat omului la nastere. Se supune principiului placerii, ce vizeaza obtinerea rapida a trairilor placute, urmarindu-se astfel reducerea disconfortului, durerii si tensiunii. Sinele si satisface pulsiunile prin procese primare, care constau ntr-un flux continuu de evenimente, care cer o satisfacere imediata si directa. Sinele este un rezervor al instinctelor, forte nnascute, cu trasaturi att fizice (organice), ct si psihice (dorintele). Freud considera cele trei componente ale personalitatii ca fiind rezultatul libido-ului definit ca "dorinta fizica", "tendinta erotica", "dorinta sexuala", "motiv al vietii sexuale". EUL (ego-ul). Se dezvolta din Sine, nsa, spre deosebire de acesta, Eul se supune principiului realitatii, care vizeaza satisfacerea nevoilor Sinelui ntr-un mod care sustine autoconservarea. Fiintele echipate doar cu Sine ar avea dificultati n supravietuire. Este periculos sa satisfaci o trebuinta imediat ce ea apare cu orice obiect aparent satisfacator care este disponibil. Eul functioneaza la un nivel mintal mai nalt dect Sinele, folosindu-se de procese secundare. Acestea implica operatii intelectuale precum: gndirea, evaluarea, planificarea, luarea deciziilor. Eul mentine legatura cu realitatea si cu constiinta, dar nu este n totalitate constient. Eul este mai degraba o "arma" a Sinelui dect o entitate independenta. Atunci cnd vorbea de relatia dintre Sine si Eu, lui Freud i placea sa foloseasca metafora "calului si a calaretului": energia calului (Sinele) trebuie controlata de calaretul lui (Eul). La actiunea nevoilor imperioase ale Sinelui, Eul raspunde uneori printr-o stare de anxietate, definita ca o stare neplacuta de disconfort emotional. Eul urmareste micsorarea acestor stari de anxietate si mentinerea controlului Sinelui prin mecanisme de aparare. Mecanismele de aparare protejeaza personalitatea, tinnd n fru ideile inacceptabile care tind sa ajunga la nivelul constiintei. In opinia lui Freud, aceste mecanisme de aparare intervin mai ales n nevroza (o forma de anxietate datorata unui supracontrol al instinctelor). SUPRAEUL (superego-ul). Este rezultatul unei interiorizari a normelor si standardelor impuse de societate. Actioneaza n conformitate cu principiul moralitatii. Ca si Eul, se dezvolta din energia Sinelui. Supraeul colaboreaza la realizarea controlului asupra impulsurilor Sinelui, prin directionarea energiei spre inhibarea instinctelor sexuale si agresive. Continutul fiecarui Supraeu este specific fiecarei persoane si rezulta din introspectie, un proces prin care personalitatea se conformeaza normelor si standardelor impuse de parinti sau de alte persoane (preoti, profesori), ncercndu-se o identificare cu acestia. n cadrul personalitatii, Supraeul poate fi o forta relativ independenta si dominatoare. Poate actiona mpotriva Sinelui si Eu-lui, conformnd excesiv personalitatea la normele sociale. Rezultatul este reprezentat de tipurile de comportament anxios precum si de tendinta de perfectiune totala n absolut tot ceea ce facem. Freud vede personalitatea ca un cmp de lupta interior, unde luptatorii sunt Sinele, Eul si Supraeul. Aceste structuri duc o lupta permanenta pentru dominarea personalitatii. Rezultatul este capturarea energiei unuia dintre cele trei sisteme de catre celelalte doua. Cstigatorul poate folosi aceasta energie pentru scopurile proprii. Poate exista si un final temporar: alianta a doua dintre cele trei sisteme.
22

Comparatia celor trei sisteme ale personalitatii, identificate de Freud se poate de schematizat astfel: 1 SINELE I EUL I SUPRAEUL ---------------- - I . ------------------------ - ! NATURA Partea biologica Partea psihologica Partea morala CONTRIBUTIA Instincte Propria persoana Constiinta ORIENTAREA Prezentul imediat Prezent Trecut TEMPORALA NIVEL Inconstient Constient si Constient si inconstient inconstient PRINCIPIUL Placerii Realitatii Moralitatii SCOPUL Placere si evitarea Adaptarea Ia realitate si Reprezentarea a durerii cunoasterea adevarului ceea ce este bine si a si falsului ' ceea ce este rau TINTA Multumire imediata Siguranta si Perfectiunea PROCESUL ~ Irational Rational Ilogic REALITATEA Subiectiva Obiectiva Subiectiva Freud considera ca aceste trei instante care determina personalitatea unui individ se afla ntr-un permanent conflict: Sinele ncearca sa obtina satisfacerea impulsurilor, n timp ce Supraeul stabileste uneori standarde morale foarte nalte si greu de atins. Eul este cel care trebuie sa asigure echilibrul ntre cele trei tipuri de exigente care i sunt impuse: de catre Sine, de catre Supraeu si de catre realitate. Pentru a se proteja mpotriva presiunilor exercitate de Sine si de Supraeu, Eul elaboreaza o serie de mecanisme de aparare: refularea, negarea, proiectia, rationalizarea, sublimarea. 3. Dezvoltarea stadiilor psihosexuale ale personalitatii Freud a presupus existenta a cinci stadii secventiale ale dezvoltarii personalitatii. Patru dintre acestea sunt asociate cu zonele erogene, suprafetele sensibile ale corpului de la care pot fi obtinute satisfactii instinctuale. In ordinea aparitiei lor, ca zone focale, acestea sunt: gura, anusul, penisul, clitorisul, vaginul. Freud a presupus clitorisul a fi un penis n miniatura, deoarece ambele structuri sunt organe sexuale externe, care devin erecte n timpul stimularii sexuale. Freud considera "sexul" (sexualitatea) a cuprinde orice sentiment placut asociat cu stimularea zonelor erogene, chiar daca sau nu stimularea implica gura, anusul, penisul, clitorisul, vaginul. Libidoul a fost folosit ca un termen substituent pentru satisfactiile si dorinta sexuala; care sunt de asemenea reflectari ale lui Eros, instinctul spre viata. Un exemplu de satisfacere ale libidoului n special de eliberare a tensiunii asociata cu defecatia. Fiind dat acest punct de vedere asupra sexualitatii este usor sa vedem de ce Freud s-a referit la stadiile de dezvoltare ca "psihosexuale", folosind termenul de sex n cel mai larg sens, deoarece cteva stadii implica organe, de obicei, privite ca "sexuale" si alt; organe cu un sens mai putin sexual. Declaratia lui Freud: copilul este tatal adultului" reprezinta credinta sa ferma ca personalitatea de baza a fiecarei persoane este stabilita la vrsta de cinci ani. Aceasta idee este nradacinata n notiunea lui Freud de determinism, care lasa putin spatiu libertatii personale. Stadiul oral. Faza I. n timpul stadiului oral sau narcisistic (centrat pe sine), care ncepe la nastere, activitatea psihica a organismului se focalizeaza asupra nevoilor gurii si tubului digestiv, inclusiv limba si buzele. "Narcis", figura mitologica greaca care si-a zarit imaginea ntr-o apa si s-a ndragostit de el nsusi; telul lui Eros de ocrotire de sine este determinat de producerea de energie, posibila prin hrana primita n gura. Independent de hrana, miscarile de supt ale unui copii, deasemenea, l aprovizioneaza cu placere. "Sugerea degetului mare" arata ca placerea cstigata de la sn sau sticla este bazata nu doar pe gratificarea foamei dar si a stimularii membranei mucoasei
23

orale erogene; astfel sugarul si va nlatura dezamagit degetul mare, de vreme ce nu produce lapte. Importanta stadiilor n ntelegerea personalitatii adulte se manifesta n conceptul freudian de "fixatie". Slabirea dezvoltarii ntr-un stadiu particular datorita faptului ca satisfactiile potrivite stadiului sunt frustrate, duce la investitia de energie a libidoului n acest stadiu. Cnd sub stres persoana, care are fixatie denota regresie, are loc o retragere a sentimentelor, comportamentului si a gndurilor - caracteristica stadiului de fixatie timpurie (soldatul sub foc striga "MAMA"). Freud s-a referit la doua tipuri de personalitate, n relatie cu fixatia n stadiul oral. Tipul de personalitate oral - perceptiva este derivat din placerile copilariei de a primi mncarea n gura. Persoanele cu aceasta trasatura stabilesc interrelatii caracterizate prin dependenta fata de altii, sunt psihologic, creduli, naivi, sugestibili. Este ca si cum ei ar fi dispusi "sa nghita" orice. Ei sunt de asemenea interesati sa primeasca informatii si cunostinte si sa strnga bunuri materiale. Persoanele carora le plac foarte mult bomboanele, dulciurile, fumatul, sexul oral, cei obezi, sunt deseori identificati n literatura psihanalitica ca oral receptivi. i Tipul oral-agresiv, este derivat tot din placerile copilariei asociate gurii, mncarii si mncatului, dar mult mai taios si cu mai multa folosire a dintilor. Persoanele de acest tip prefera bomboanele tari si pipele n locul tigarilor. Ei sunt agresivi n interrelatiile lor, ca si cum ar musca "minile care i hranesc". Modul lor de a vorbi este sarcastic si argumentativ. Stadiul anal. Faza a II. n timpul stadiului anal (2-3 ani) gratificarea sexuala apare cnd defecatia elibereaza tensiunea unui intestin plin si simultan stimuleaza anusul. Exista multi oameni care toata viata lor au un sentiment voluptuos, privind defecatia si descriu acest lucru ca fiind departe de a fi nensemnat. Un aspect important al stadiului anal este antrenamentul la toaleta (educatia pentru igiena personala), care i implica pe copii si parintii n probleme de interactiune sociala si conflict. Din punct de vedere al parintilor este controlul social: copilul meu ar trebui sa mearga la toaleta ?! Punctul de vedere al copilului pe de alta parte este de unul de putere: ar trebui sa fac ce vreau eu". Diferentele individuale sunt aratate n modul n care parintii si copiii raspund la aceste ntrebari. Unii parinti sunt rigizi si pretentiosi asteptnd ca copilul lor sa mearga chiar acuma la toaleta". Aceste interactiuni pot conduce la o lupta a dorintelor cnd copilul experimenteaza conflictul si presiunile sociale pentru a evolua" n fata mamei si tatalui. Astfel de experiente pot conduce la situatii viitoare, de razvratire asupra altor figuri autoritare din societate. Pe de alta parte unii parinti sunt permisivi n acceptarea preferintelor si programului copilului lor rationnd favorabil la nevoile personale ale copilului: poti sa stai ct vrei", suntem att de mndri". Astfel de reactii pot creste pozitiv stima de sine. Fixatia n stadiul anal poate produce tipul personalitatii anal-retentive, caracterizat prin amnarea satisfactiilor anale pna la ultimul moment posibil; indivizii apartinnd acestui tip de personalitate sunt foarte chibzuiti. Alta caracteristica legata de aceasta orientare include ncapatnarea. n contrast, tipul anal - expulsiv reactioneaza mpotriva ncercarilor celorlalti de a-i limita, facnd ceea ce vor ei, datorita faptului ca n copilarie au defecat cnd si unde au vrut. Caracteristicile acestor oameni includ dezordine, stilul lor de viata adulta este murdar si neglijent, ei pot arata distrugere agresiva si izbucniri emotionale. Stadiul falie. Faza III. n stadiul falie (4-5 ani) satisfactia este primar cstigata prin stimularea penisului sau clitorisului (masturbare). Stadiul falie este esential pentru ideile teoretice ale lui Freud din cteva motive: 1) este unul din stadiile infantile ale dezvoltarii psihosexuale. 2) acum apar complexele legate de nelinistea castrarii si invidiei ca vreau sa o iubesc pe mama asa cum face el, ar putea sa mi-1 taie. Pe de alta parte fetele manifesta un sentiment de inferioritate datorita faptului ca nu poseda organ masculin, si dorinta de compensatie ca ntr-o zi vor obtine unul al lor. Ele si blameaza mamele pentru lipsa lor de penis: pna la urma nu are nici ea unul... trebuie sa gasesc o cale sa am unul". Baietii reactioneaza la amenintarea imaginara a castrarii prin acceptarea statutului dominant si de putere a tatalui. Ei se identifica cu tatal devenind ca tata" de dragul sigurantei. Asemenea animalelor, baiatul gndeste ca daca va deveni asemenea tatalui sau, el va adopta
24

caracteristicile masculine care sunt aparent placute mamei, astfel superegoul este format ca un cod moral interior bazat pe translatia tatalui la tabuurile, relele si drepturile societatii. Formarea superegoului este pasul final n rezolvarea complexului Oedip. Esecul n identificarea potrivita si, astfel, esecul n rezolvarea complexului Oedip are implicatii importante pentru personalitatea adulta, masculina. Masculul - ca fixatie n stadiul falie poate deveni un Don Juan ca adult, dedicndu-si viata promiscuitatii sexuale n cautarea gratificarii sexuale, negate lui ca si copil. Alternativ, el poate rata asumarea caracteristicilor masculine datorate slabei identificari cu tatal. Rezultatul poate fi orientarea feminina si o posibila atractie pentru barbati. Daca sentimentele libidoului sunt spre mama, primul obiect al placerii falice a copilariei, nu sunt eliminate n totalitate ele vor ramne adnc ngropate n inconstient fapt realizat prin mecanismele de aparare ale egoului, care opereaza automat si inconstient. Perioada de latenta. Faza IV. Se caracterizeaza prin absenta zonelor erogene dominante. Latenta este o perioada linistita ntre vrstele de 6 si 12 ani n timpul careia copiii si lasa atractia deoparte pentru parinti si devin dezinteresati din punct de vedere sexual. Instinctele libidoului, cautnd expresie n continuare sunt reduse n intensitate sau mai adnc ngropate n inconstient prin reprimare. Ele sunt transformate prin sublimare - un proces care reorienteaza telurile instinctuale n directii noi, care sunt mai acceptabile din punct de vedere cultural si personal. Stadiul genital. Faza V. Stadiul final al dezvoltarii lui Freud, stadiul dragostei sexuale mature incluznd sentimentele de afectiune si dorinta ndreptate spre alta persoana; ncepe la pubertate si difera de primele trei (pregenitale). Diferentele se nvrtesc n jurul procesului prin care un obiect evoca o nevoie (catharsis - obtinerea unei purificari, o purgatie care sa descarce afectele patogene), acestea reprezentnd investiri sau atasari ale energiei libidoului persoanei fie pentru obiecte reale n lumea externa, fie pentru imagini fanteziste ntr-o lume interioara. "Eliberarile" pregenitale sunt caracterizate de centrarea n sine a placeri, n contrast placerile genitale sunt ndreptate mai altruist spre altceva dect sinele cuiva. Aceste energii externe sunt reprezentate de doua ideale psihoanalitice ale functionalitatii persoanei normale mature: a iubi si a munci; satisfacerea cu succes a acestei tinte contribuie la ndeplinirea felurilor instinctuale ale lui Eros. Persoanele incapabile de atasamente psihologice vor manifesta n acest stadiu anormalitati n ceea ce priveste desfasurarea personalitatii. 4. Imaginea lui Freud despre natura umana Pozitia lui Freud n acele probleme ale personalitatii care definesc o imagine a naturii umane este clara. Freud nu ne prezinta aceasta ntr-o imagine prea optimista. Chiar din contra, el sugereaza ca n fiecare persoana exista o celula ntunecata n care se duce o batalie continua. Condamnati la anxietate, la opunerea fata de cel putin cteva impulsuri care ne conduc, noi experimentam tensiune si conflict. Ne aparam la nesfrsit de fortele Sinelui care ramn mereu dispuse sa ne streseze. Totusi Freud recunoaste o universalitate n natura umana, n care toti trecem prin stadiile dezvoltarii psihosexuale si care sunt motivate de aceleasi forte ale Sinelui, asigurnd unicitatea personalitatii. Eul si Supraeul au aceleasi functii pentru fiecare persoana dar continutul lor variaza de la o persoana la alta, deoarece ele sunt formate prin intermediul experientei personale n problema liberul arbitru versus determinism, Freud ofera o viziune determinista. Practic tot ce facem, gndim, visam este predeterminat de instinctele vietii si mortii, fortele inaccesibile si invizibile din noi. Personalitatea este determinata de interactiunile care apar nainte de 5 ani, ntr-un timp cnd controlul nostru era limitat. Imaginea lui Freud despre natura umana pictata n aceasta nuanta rece reflecta viziunea sa personala despre umanitate care se ntuneca cu vrsta si cu pierderea treptata a sanatatii Freud considera ca inconstientul este forta motivationala majora n viata. Conflictele noastre din copilarie se reprima asupra constiintei noastre. Tinta psihanalizei lui Freud este sa reduca aceste amintiri, termeni si gnduri n nivelul constiintei. Cum pot psihanalistii sa evalueze sau sa analizeze aceasta portiune invizibila a mintii, aceasta arena nchisa care ne este altfel inaccesibila
25

noua ? In cursul muncii lui cu pacientii Freud a dezvoltat 2 metode de analiza: asociatia libera si analiza visului. Asociatia libera este o tehnica n care pacientul spune orice i vine n minte. Freud dezvolta asociatia libera n ctiva ani pe un anume numar de pacienti. Originea acestei asociatii i datoreaza lui Josef Breueur, care 1-a ajutat pe Freud n timpul primilor sai ani de practica. Freud credea ca nimic nu este la ntmplare n legatura cu informatiile descoperite n timpul procesului de asociatie si ca nu este un subiect la alegerea constiintei pacientului. Materialul dezvaluit de pacienti n timpul asociatiei libere era predeterminat, fortat de natura conflictelor lor. El a descoperit ca tehnica nu opereaza cteodata liber. Unele experiente sau amintiri erau prea dureroase pentru a vorbi despre ele si pacientul ar fi sovaitor n a le dezvalui. Freud a numit aceste momente rezistente (n asociatia libera un blocaj, sau refuzul de a dezvalui amintiri dureroase). El le considera importante deoarece ele permiteau apropierea de sursa de probleme a pacientului. Rezistenta este un semn ca tratamentul merge n directie buna si ca analistul trebuie sa continue sa foreze" n acea arie. Una din problemele psihanalistului este aceea sa doboare si sa nvinga rezistenta, astfel nct pacientul sa poata confrunta experientele reprimate. Alta tehnica de baza pe care Freud a dezvoltat-o n evaluarea personalitatii este analiza visului. Freud credea ca visele reprezinta n forma simbolica, dorinte reprimate, teama si conflicte. Att de puternic sunt reprimate aceste sentimente nct ele pot fi nfatisate numai n forma deghizata n timpul somnului. Freud distinge 2 aspecte ale viselor: evenimentele actuale din vis (continutul manifest al visului) si ntelesul simbolic ascuns al acestor evenimente (continutul latent). Cu trecerea anilor Freud descopera simboluri consistente n visele pacientilor lui, evenimente care au aceeasi semnificatie pentru aproape toata lumea. Visele dezvaluie conflicte ntr-o forma condensata si intensificata. Ambele tehnici freudiene de evaluare - asociatia libera si analiza viselor - dezvaluie psihanalistului o mare cantitate de material reprimat ntr-o forma simbolica. Terapeutul trebuie sa interpreteze sau sa traduca materialul pentru pacient. Asa cum un arheolog ncearca sa reconstruiasca o cladire din fragmentele rupte, asa psihanalistul reconstruieste o experienta din amintirile fragmentate si ngropate. Astfel evaluarea personalitatii pacientului - a conflictelor lui inconstiente - depinde de antrenamentul, experienta si ndemnarea psihanalistului.

Jung C. Psihologia analitica: Desemnat de Sigmund Freud ca mostenitorul sau spiritual, Jung a dezvoltat o teorie a personalitatii, care difera dramatic de psihanaliza traditionala ortodoxa. El a initiat o noua si elaborata explicatie a naturii umane, care nu seamana cu o alta. Pna n zilele noastre, psihologia analitica se diferentiaza de alte abordari ale personalitatii prin complexitatea sa si prin abordarea sa unica. Primul punct asupra caruia Jung nu a fost de acord cu Freud a fost rolul sexualitatii. Jung a largit definitia freudiana a libidoului prin redefinirea acestuia ca o forta dinamica mai generala a personalitatii care implica dimensiunea sexuala dar nu se reduce la aceasta. A doua arie principala de diferentiere se refera la directia fortelor care influenteaza personalitatea. Pe cnd Freud a vazut fiinta umana ca prizoniera sau victima a evenimentelor din trecut. Jung a aratat ca suntem modelati de viitorul nostru ca si de trecut. Noi suntem afectati nu numai de ceea ce ni s-a ntmplat n trecut, n copilarie, dar si de ceea ce dorim sa facem n viitor. Al treilea punct important de diferentiere vizeaza inconstientul. Jung nu a minimalizat rolul inconstientului asa cum au facut alti autori despre care am discutat, ci i-a acordat o atentie deosebita. El a sondat mai adnc n inconstient si i-a adaugat o noua dimensiune, experientele mostenite de la speciile umane si preumane (influenta experientelor mostenite primare), Jung facnd din aceasta elementul fundamental n sistemul sau de personalitate. El a combinat idei din istorie, mitologie, antropologie si religie pentru a alcatui imaginea sa asupra naturii umane.

26

1. Energia psihica Unul din primele puncte ale diferentierii lui Jung de Freud s-a referit la natura libidoului: Jung nu era de acord ca libidoul este strict de natura sexuala. El sustinea ca libidoul era o energie largita nediferentiata de viata. Jung a folosit termenul libido n doua moduri: n primul rnd ca un concept general si difuz pentru a determina sursa de energie a vietii si n al doilea rnd ca o energie psihica limitata care alimenteaza edificiul personalitatii pe care 1-a numit psychee. Aceasta reprezinta energia psihica prin care activitati psihice ca a percepe, a gndi, a simti, a dori, sunt sustinute. Jung s-a folosit de principii din fizica pentru a explica functionarea energiei psihice, care asigura mecanismele dinamice si resursele pentru operatiile personalitatii. El a propus 3 principii fundamentale: principiul contrariilor, principiul echivalentei si principiul entropiei. Principiul contrariilor impregneaza tot sistemul jungian. n tot ceea ce se ntmpla vad jocul contrariilor" a scris. A notat existenta opuselor sau polaritatilor n energia psihica, cum ar fi: caldrece, naltime-adncime, evolutie-regresie. Asa este si cu energia psihica: orice dorinta sau sentiment are opusul sau. Aceasta opozitie sau antiteza, acest conflict ntre polaritati, este sursa principala de motivatie a tuturor componentelor si sursa principala energetica a energiei totale. ntr-adevar, cu ct e mai intens conflictul ntre polaritati cu att e mai mare energia produsa. Pentru principiul echivalentei Jung a aplicat evenimentelor psihice principiul fizic al conservarii energiei. El a aratat ca energia cheltuita pentru anumite conditii nu e pierduta ci e, mai degraba, trecuta n alta parte a personalitatii. Astfel, daca valoarea psihica dispare sau slabeste, acea energie de echivalenta" implica faptul ca noua arie spre care energia a fost transferata sa aiba valoare psihica egala: aceasta nseamna ca ar trebui sa fie egale ca dorinta, ca necesitate, ca fascinatie. n fizica, principiul entropiei se refera la egalizarea diferentelor de energie. Jung a aplicat aceasta lege la energia psihica si a initiat ideea ca exista o tendinta catre echilibru n personalitate. Daca doua dorinte sau convingeri difera foarte mult n intensitate sau valoare psihica, energia va trece de la elementul cel mai puternic catre cel mai putin puternic. n mod egal, personalitatea are o distributie egala ntre toate aspectele sale, dar o stare ideala nu este niciodata atinsa. 2. Sistemul personalitatii n viziunea lui Jung personalitatea n totalitatea ei, smpsyche, e compusa din cteva sisteme sau structuri distincte care se pot influenta una pe alta. Principalele sisteme sunt: eul, inconstientul personal si inconstientul colectiv. Eul e partea constienta, acea parte a personalitatii care se refera la perceptie, memorie, afectivitate si gndire. Reprezinta constiinta despre noi nsine si e responsabil de desfasurarea activitatilor normale ale vietii de zi cu zi. Eul actioneaza ntr-un mod selectiv, permitnd intrarea n constiinta numai unei parti din stimulii la care suntem expusi. Aceasta permite continuitate, coerenta si identitate - stabilitate n felul n care percepem lumea si pe noi nsine. Cele doua tipuri de atitudini: extraversiunea si introversiunea Jung concepe viata ca pe o opozitie permanenta ntre forte pozitive si forte negative. Aceasta viziune se regaseste de altfel n filosofiile chineza si hindusa. Aceste opozitii apar att n noi nsine ct si n exterior: dragostea si ura, atractia si repulsia, binele si raul, viata si moartea, justitia si injustitia, lumina si umbra etc. Pornind de aici, Jung mparte umanitatea n doua grupe fundamentale: Extravertitii", a caror atitudine generala, interes si energie libido" sunt ndreptate n principal spre lumea exterioara. Sa mentionam totusi ca, pentru Jung, libidoul nu este, ca la Freud, de esenta exclusiv sexuala. Este o notiune mult mai larga. ntr-adevar, ,el este echivalentul totalitatii energiei unui subiect, din care sexualitatea nu reprezinta dect o parte. Introvertitii", ntorsi n principal spre lumea interioara. Aceasta clasificare corespunde practic celor doua tipuri morfologice pe care doctorul Louis Corman le numeste dilatati si
27

retractati. Extravertitul este spontan interesat de fiintele umane si de lucruri. Foarte n largul lui n viata sociala, este un excelent agent de legatura si se adapteaza repede si bine oricarei situatii. Binenteles, detesta solitudinea si fuge de introspectie, i se pare fara interes, chiar morbid, sa se preocupe de viata lui interioara, n orice circumstanta, .extravertitul va cauta sa pastreze contactul. Introvertitul este opusul extravertitului. Are o imagine foarte subiectiva asupra poamenilor si situatiilor. Desi departe de a fi stralucitor, ca extravertitul, el cstiga prin a fi cunoscut. Putin timid si nendemnatic, se refugiaza bucuros n forul sau interior, avnd tendinta sa traiasca n visare, sa fie cu capul n nori". Temndu-se de conflicte, introvertitul va face totul pentru a le evita. In concluzie, orice fiinta nchide n ea amndoua posibilitatile de orientare a energiei sale, a libidoului sau. De altfel, de-a lungul existentei, perioadele de introversiune pot foarte bine sa alterneze cu faze de extraversiune. Totusi, n ansamblu, una dintre cele doua atitudini predomina n comportament. Am mentionat deja ca, pentru Jung, constientul si inconstientul opereaza mpreuna un fel de balans permanent. Asadar, inconstientul tipului extravertit este introvertit si viceversa, n plus, atitudinea predominanta, cea care este constienta si care determina tipul, este ntotdeauna mai spontana, mai pozitiva si mai constructiva dect cealalta. Atitudinea inconstienta, opusa, este deseori infantila si primitiva.Aceasta notiune de opozitie, de contrast permanent si dinamic n snul unei aceleiasi personalitati, este fundamentala n gndirea lui n sistemul jungian cele doua niveluri ale inconstientului sunt: inconstientul personal si inconstientul colectiv. Inconstientul personal e nivelul superior, mai superficial, inconstientul colectiv e nivelul mai adnc, cu o influenta mai profunda. Inconstientul personal e similar cu conceptia freudiana asupra preconstientului. E rezervorul materialului care a fost constient dar a fost uitat sau reprimat deoarece s-a dovedit a fi trivial sau perturbator. Pe masura ce adunam tot mai multe experiente n inconstientul personal, ncepem sa le grupam n ceea ce Jung numea complexe. Un complex e un model de emotii, perceptii si dorinte organizate n jurul unei teme comune. Inconstientul colectiv. Cel mai profund si mai putin accesibil nivel al personalitatii, inconstientul colectiv e cel mai neobisnuit si controversat aspect al sistemului lui Jung; pentru critici e cel mai neobisnuit. Jung credea ca asa cum fiecare din noi acumuleaza toate experientele personale n inconstientul personal, tot asa face si colectivitatea umana ca specie, stocheaza experientele speciilor si preumane in inconstientul colectiv. Aceasta mostenire e transmisa fiecarei generalii. Inconstientul colectiv se manifesta n special prin intermediul marilor visuri" - mitologie si povesti cu zne. Acestea exprima, n maniera simbolica, un patrimoniu comun si universal. Jung numeste Arhetipuri" aceste productii simbolice ale sufletului uman, aceste imagini primordiale care au existat ntotdeauna si care se repeta etern. Astfel, noi purtam n noi nu numai propriile noastre experiente, dar si pe acelea ale stramosilor nostri, si deci ale ntregii umanitati. Aceste imagini seculare apar uneori n visurile noastre, care sunt atunci ceva arhaic si impersonal. 3. Arhetipurile Componentele inconstientului colectiv sunt numite arhetipuri, (adica modele tipuri antice), forme preexistente care sunt nnascute si reprezinta predispozitii psihice care conduc oamenii spre ntelegere, experienta si raspunsuri fata de lume date n anumite moduri. Jung le-a explicat natura prin analogie cu instinctele biologice descrise de Freud, dar ntr-un mod mai psihologic. Existenta arhetipurilor se datoreaza exclusiv ereditatii. Totusi, mintea unui nou nascut nu este o tabla goala, ci este imprimata cu forme din experienta trecuta a omenirii. Ceea ce se mosteneste nu sunt anumite idei sau imagini, ct un potential, tipuri generale ale structurilor. Arhetipurile pot fi adesea privite n termeni de forme umane, dar multe dintre ele sunt mult mai clar percepute de ochii mintii, daca sunt reprezentate ca simboluri non-umane, cum sunt numerele pentru "ordine". Unul din arhetipurile sale marcante se apropie foarte mult de id-ul (sinele) freudian. Umbra este partea ntunecata a personalitatii, inferioritatile unei persoane, care sunt de natura emotionala si prea
28

neplacute pentru a le dezvalui de buna voie. Jung credea ca umbra este o problema morala pentru Ego, pentru ca poate opune rezistenta unui control moral. Aceasta rezistenta poate fi subliniata prin proiectie - persoana vede cteva din propriile defecte n alti oameni. Umbra se manifesta ca partea cruda, capricioasa, imatura, incompleta din noi. Este ce avem mai rau"; ne determina sa facem ceea ce facem cnd diavolul ne pune". Dar umbra este importanta. Daca sinele se dezvolta din potential n realitate, trebuie pe deplin constientizat si luat n considerare continutul umbrei, n aceeasi masura ca si ego-ul si persoana. Arhetipul anima este reprezentarea femeii n barbat, acumularea experientelor ancestrale ale barbatilor legate de femei. Jung a conceput aceasta prezenta n termeni genetici. "Este un lucru binecunoscut ca sexul este determinat de majoritatea genelor masculine sau feminine, n functie de caz. Dar minoritatea genelor apartinnd celuilalt sex nu dispar pur si simplu. Un barbat are deci, si o parte feminina, o figura feminina inconstienta - un fapt de care el este n general total inconstient". Animus este corespondentul barbatului n femeie. Este constituit din experientele ancestrale ale femeilor legate de barbati. Anima este Eros (ispita sexuala) asa cum animus este Logos (gndirea rationala). Anima da barbatului simtul relationarii cu ceilalti ceea ce-1 poate ajuta sa interactioneze cu oamenii foarte usor. Animus acorda femeilor capacitatea de a reflecta si delibera, lucru care le-ar putea ajuta sa se nteleaga pe sine si ceea ce le nconjoara, Extrapolnd, pare rezonabil sa presupunem ca prezenta caracterului feminin n barbati si a celui masculin n femei permite tuturor sa se nteleaga mai bine reciproc. Arhetipurile se manifesta doar secundar, prin simboluri, imagini si comportamente. Nu au o forma concreta pura. Ele exista doar ca premise si disponibilitati, cum ar fi potentialul genetic. Cnd se manifesta inconstient nu sunt de fapt ele nsele, ci doar reprezentari ale lor, care sunt prelucrate constient. De exemplu daca cineva viseaza n timpul somnului sau cu ochii deschisi la copilul Isus Christos, arhetipul copilului nu a fost introdus constient. Se poate spune doar ca aceasta imagine s-a dezvoltat la nivelul constientului ntr-o forma usor de recunoscut. Este posibil ca arhetipurile sa devina att de puternice nct sa constituie un sistem separat de personalitate, ceea ce se ntmpla de obicei n cazul tulburarilor mentale. Un arhetip se poate manifesta el nsusi n experienta unei persoane, dar n acelasi timp si ntrun eveniment exterior. Pentru a explica acest fenomen Jung a introdus termenul de sincronicitate producerea a doua evenimente (fapte) care se coreleaza, dar care nu au legaturi directe de tip cauza si efect. Jung a cautat sa nteleaga coincidente pline de ntelesuri... sau conexiuni ncrucisate pline de nteles. A folosit conceptul de sincronicitate pentru a explica, fara a implica cauzalitatea, evenimentele simultane a imaginilor interioare si evenimentele exterioare, raportndu-le la anumite arhetipuri. Imaginile interne se pot manifesta n vise, viziuni, presimtiri rele sau banuieli. Evenimentele externe pot include orice eveniment observat n trecut, prezent sau viitor. Exemple zilnice: este ciudat ca m-ai sunat sa ma anunti despre nasterea copilului tau, tocmai vorbeam cu sotia mea despre copii". Jung a ncercat chiar sa explice sincronicitatea prin parapsihologic 4. Dezvoltarea personalitatii Teoria personalitatii lui Jung priveste catre viitor: obtinerea realizarii de sine implica planuri si scopuri; prin urmare, Jung credea ca personalitatea noastra este determinata de ceea ce speram sa fim ca si de ceea ce am fost. Copilaria si prima tinerete. Pna la pubertate personalitatea nu presupune o forma si un continut definite. Aceasta perioada, pe care Jung a numit-o: nasterea noastra fizica", este marcata de dificultati si de nevoia de adaptare. Vrsta medie si batrnetea. Jung arata ca in prima jumatate a vietii ne centram pe latura obiectiva a realitatii - educatie, cariera si familie. A doua jumatate a vietii trebuie s-o devotam laturii interne, subiective care pna acum a fost neglijata. Atitudinea personalitatii trebuie sa se schimbe de la extraversiune spre introversiune. La vrsta mijlocie, n mod natural noi ncepem procesul actualizarii sau redescoperirii sinelui. Daca realizam integrarea constientului cu inconstientul ne aflam intr-o pozitie de a atinge un nou nivel de sanatate psihica, o conditie numita de Jung individuatie, ntr-o exprimare simpla individuatia - se refera la a deveni o individualitate - a-si desavrsi capacitatile si
29

dezvoltarea sinelui. Odata ce structurile personalitatii sunt individualizate si recunoscute poate aparea noul stadiu de dezvoltare. Jung se referea la acesta ca TRANSCENDENTA - o tendinta nnascuta spre unitate si totalitate n sistemul de personalitate unind toate aspectele opuse n interiorul acestuia. Viziunea lui Jung asupra naturii umane este destul de diferita de cea a lui Freud. Jung nu a sustinut un punct de vedere determinist, dar a fost de acord ca personalitatea poate fi partial determinata de experientele copilariei si arhetipuri. Oricum Jung lasa loc n sistemul lui pentru liberul arbitru si spontaneitate, ultima avndu-si radacinile n arhetipul umbrei.n problema raportului, natura umana - educatie, Jung a adoptat o pozitie moderata. Impulsul catre individualizare si transcendenta e nnascut dar poate fi dublat sau contrazis de nvatare sau experienta. Scopul final si necesar al vietii e realizarea sinelui. ultimul stadiu de cancer. Jung consulta si pacienti mai n vrsta (spre deosebire de Freud), dorind sa-i ajute sa se ndrepte spre individuatie si spre dezvoltarea continua a personalitatii. Deseori nsa s-a confruntat cu tulburari complexe, care nu-i permiteau pacientului sa acceada la procesul de individuatie. De exemplu credinta puterii religioase poate duce la o aglutinare a credintelor (valorilor) religioase ntrun complex, care poate sa acopere, sa sufoce identitatea unei persoane. Complexele pot fi considerate ca impedimente ale canalelor psihicului ce apar ntre inconstientul colectiv si constient. Un scop frecvent a lui Jung a fost identificarea si disolutia acestor complexe - n sensul descentralizarii lor. Abordarea complexa si neobisnuita a lui Jung asupra personalitatii umane a avut un impact considerabil n discipline precum psihiatria, istoria culturala, sociologia, stiintele politice, filozofia si religia. Jung a avut cteva contributii importante si de durata: testul asocierii de cuvinte este o tehnica proiectiva standard si a inspirat construirea testului petelor de cerneala Rorchach si numita tehnica detectarii de minciuni. Conceptele de complexe psihologice si de personalitate introvertita versus cea extravertita sunt bine acceptate n psihologie astazi si scalele de personalitate care testeaza masura introversiunii si extraversiunii sunt n mare masura folosite ca modalitati de diagnostic n selectie. Ideile lui Jung asupra individuatiei sau actualizarea sinelui au anticipat munca lui Abraham Maslow si a altor teoreticieni ai personalitatii. Jung a fost primul care a accentuat rolul viitorului n determinarea comportamentului, o idee adoptata de Alfred Adler. Portiuni din teoria lui Henry Murray pot fi de asemenea regasite printre ideile lui Jung. Sugestia lui Jung ca vrsta medie este perioada-unor schimbari de personalitate cruciale a fost mbratisata de Maslow, Erik Erickson si Raymond Cattell. Ideea crizei vrstei mijlocii este vazuta de multi ca o etapa necesara a dezvoltarii personalitatii si a fost sustinuta de cercetari considerabile. Dovezile aduse din mitologie si religie nu sunt considerate concludente ntr-o epoca cnd ratiunea si stiinta sunt singurele abordari legitime ale cunoasterii si ntelegerii. Criticii arata ca Jung accepta ca dovada stiintifica evenimente mistice raportate de pacientii sai. Cu toate astea, interesul asupra ideilor lui Jung ramne puternic. Adler A. Psihologia individuala 1. Conceptia lui Adler despre individ Adler nu privea oamenii drept colectii de Id-uri, ego-uri si complexe. A vazut omul ca un individ complet, cu aspecte care sunt prea legate unele de celelalte pentru a le putea explica separat. Spre deosebire de Freud, Adler si-a schimbat de-a lungul anilor parerea despre oameni. La nceput a evidentiat sentimentele naturale de inferioritate despre care se presupune ca apar foarte devreme n viata unei persoane si care se cer a fi compensate pe parcursul ntregii vieti, dupa care urmeaza lupta pentru putere si superioritate. Ideile de baza, pe care Adler le avea despre oameni si psihologia acestora pot fi sintetizate astfel: 1. Orice forma de comportament are nteles social. Comportamentul poate fi nteles si schimbat cnd este observat ntr-un context social;
30

2. Orice tip de comportament are un scop bine determinat; 3. Unitate si esantion: a vazut oamenii ca fiinte complete, fiecare avnd un comportament folosit n atingerea unui scop bine determinat; 4. Prin comportament se ncearca depasirea sentimentului de inferioritate si trecerea spre cel de superioritate; 5. Comportamentul e rezultatul perceptiilor subiective. Toti cream sensuri unice pentru experientele noastre. De fapt ne cream propriile scenarii". 2. Conceptele de baza adleriene 1) Dezvoltarea sentimentului social: societate, munca si iubire. Adler a vazut baza diferentelor individuale ca fiind psihosociala, nu ereditara. Factorul psihosocial de importanta fundamentala pentru civilizatie este sentimentul social", interesul pentru societate si nevoia de asociere / cooperare cu oamenii. Temelia psihologiei individuale este credinta lui Adler ca exista trei inevitabile aspecte de care fiecare persoana trebuie sa tina seama n viata: societate; munca; iubire. Solutia pentru aceste 3 aspecte presupune pregatirea n copilarie pentru interesul social" - eforturile indivizilor pentru a dezvolta sentimente sociale. De asemenea sentimentul social" este un potential, iar interesul social" implica eforturi de a-1 actualiza, Adler utiliznd adesea termenii ca fiind interschimbabili: n primul rnd, sentimentul social important pentru societate apare n capacitatea individului de a dezvolta si mentine prietenii. n al doilea rnd individul trebuie sa arate o aptitudine de a fi interesat de munca. n al treilea rnd este interesul pentru iubire: abilitatea de a fi mult mai interesat de un partener dect de tine. 2) Stil de viata. Stilurile de viata de baza includ tipurile: dominant, de dobndire, evitant si util social. Se poate ca telul ultim pentru fiecare dintre noi sa fie superioritatea sau perfectiunea, dar atingem acest tel prin diverse comportamente specifice. Fiecare dintre noi nazuieste si lupta n mod diferit. Ne dezvoltam un model unic de caracteristici, comportamente si obiceiuri pe care Adler le-a denumit caracter distinctiv sau stil de viata. Pentru a ntelege modul n care se dezvolta stilul de viata, trebuie sa ne ntoarcem la sentimentele de inferioritate si la compensare. Copiii mici sufera de aceste sentimente care i motiveaza sa compenseze dependenta de adulti. In aceste ncercari de compensare, copiii dobndesc o serie de comportamente (un copil bolnavicios, poate nazui si lupta sa-si creasca forta fizica prin ridicarea de greutati). Aceste comportamente devin parte din stilul lui de viata, menite sa compenseze inferioritatea. Tot ceea ce facem este modelat si definit de stilul nostru unic de viata care determina (hotaraste) ce aspect din mediul nostru nconjurator urmam, sau ce atitudini adoptam. Stilul de viata este nvatat din interactiunile sociale care au loc n primii ani de viata. Potrivit lui Adler, stilul de viata se cristalizeaza pna la vrsta de 4 sau 5 ani si este dificil de schimbat. Copiii neglijati se pot simti inferiori n confruntarea cu cerintele vietii si prin urinare pot deveni nencrezatori sau ostili fata de ceilalti. Puterea creatoare a sinelui este abilitatea de a crea un stil de viata corespunzator. In scrierile lui, Adler a folosit ctiva termeni n mod alternativ: stil de viata, personalitate, caracter, individualitate si sine. Dar orice termeni ar fi folosit, Adler si-a exprimat convingerea ca stilul de viata este creat de individ. Noi ne cream pe noi nsine, personalitatea noastra; nu suntem modelati, formati, n mod pasiv de experientele din copilarie. Adler a sustinut ca nici ereditatea, nici mediul nconjurator nu ofera o explicatie completa pentru dezvoltarea personalitatii. Modul n care noi interpretam aceste influente formeaza baza pentru construirea creativa a atitudinii noastre fata de viata. Adler insista ca stilul nostru de viata nu ne este determinat; suntem liberi sa-1 alegem si sa-1 cream noi nsine. Odata creat, oricum, stilul de viata ramne constant toata viata. El a propus patru stiluri fundamentale de viata pe care oamenii le pot adopta pentru a face acestor probleme: tipul dominant, de obtinere, evitant si util social. Primul tip ne ofera o atitudine dominanta sau conducatoare cu o constiinta sociala mica. O astfel de persoana se poarta fara atentie fata de ceilalti, i ataca pe ceilalti si poate deveni sadic, delicvent sau sociopat. Cei mai putin virulenti devin alcoolici, dependenti de droguri sau
31

sinucigasi; ei cred ca ei ranesc pe altii atacndu-se pe ei nsasi. Tipul pasiv - expectativ de obtinere, pe care Adler 1-a considerat cel mai des ntlnit (cel mai obisnuit), se asteapta sa obtina totul de la altii si astfel, devine dependent de ei. Tipul evitant nu face nici o ncercare de a se confrunta cu problemele vietii. Evitnd dificultatile, aceasta persoana evita orice posibilitate de esec. Aceste trei tipuri nu sunt pregatite sa faca fata problemelor vietii de zi cu zi. Ei sunt incapabili de a coopera cu alti oameni si din ciocnirea dintre stilul lor de viata si lumea reala rezulta un comportament anormal manifestat n nevroze si psihoze - lor le lipseste ceea ce Adler a numit interes social. Tipul util social, coopereaza cu ceilalti si actioneaza n conformitate cu nevoile lor. Astfel, de persoane fac fata problemelor n cadrul unei structuri bine determinate de interes social. Adler s-a opus n general clasificarii rigide sau tipizarii oamenilor n acest mod declarnd ca a propus aceste patru stiluri de viata numai n scopuri teoretice. 3) Telurile viitorului versus evenimentele trecutului. Tot n timpul copilariei, fiecare persoana si stabileste un prototip, telul complet" al stilului de viata, ce este o fictiune conceputa ca mijloc de adaptare la viata si include o strategie pentru analizarea acesteia. Un tel orienteaza personalitatea individului spre viitor si nu spre trecut. Furnizeaza att o directie a securitatii, puterii si perfectiunii promise, ct si sentimente corespunzatoare anticipatiilor cuiva. Instinctele freudiene, mecanismele, impulsurile si traumele copilariei sunt de departe mai putin importante n acest proces dect teleologia adleriana. Credintele noastre, interesul social sau esecul n obtinerea interesului social, caracterizeaza toate personale de exprimare, incluznd amintiri, vise, posturi ale corpului si boli fizice. Mai mult, stilul de viata al individului se remarca mai bune n situatii noi, n special cele n care persoana se confrunta cu dificultati. Problemele apar atunci cnd fictiunile individului se ciocnesc cu realitatea, n felul acesta iesind la iveala semnificatia gresita atribuita gresit existentei". 4) Sentimentele de inferioritate: sursa nazuintelor umane. Adler credea ca un sentiment general de inferioritate este prezent ntotdeauna si este o forta mobilizatoare pentru comportament. Adler a sugerat ca sentimentele de inferioritate sunt sursa tuturor nazuintelor umane si forta care ne determina comportamentul. Progresul individual, cresterea si dezvoltarea rezulta din ncercarile noastre de a compensa inferioritatile noastre, reale sau imaginare. Copiii mici sunt neajutorati si depind n totalitate de adulti. Adler credea ca copilul mic este constient de puterea si forta mai mare a parintilor si de faptul ca orice ncercare de a respecta aceste puteri este sortita esecului. Desi experienta initiala a inferioritatii este valabila pentru toata lumea n copilaria timpurie, ea nu este determinata genetic. Ea este mai degraba o functie a mediului nconjurator. Astfel, sentimentele de inferioritate sunt de neocolit, dar mult mai important ele sunt necesare pentru ca ofera motivatia de a nazui si de a creste. Inabilitatea nfrngerii acestor sentimente le intensifica, ducnd la dezvoltarea unui complex de inferioritate. Adler a definit aceasta stare ca si pe o incapabilitate de a rezolva problemele vietii". Un complex de inferioritate se poate naste n trei feluri n copilarie: prin inferioritate organica, prin rasfatare sau prin neglijare. Adler a concluzionat ca partile defectuoase ale organelor corpului, modeleaza personalitatea prin eforturile persoanei de a compensa defectul sau slabiciunea, exact la fel cum Adler a compensat rahitismul, inferioritatea fizica a anilor din copilarie (Demostene si-a nvins blbiala pentru a deveni un mare orator; bolnaviciosul Theodor Rooswelt, cel de-al 26-lea presedinte al Statelor Unite, a devenit un model de conditie fizica fiind adult). Printre pacientii sai se numarau comedianti si altii, ca de exemplu gimnasti. Ei posedau abilitati fizice extraordinare care, n multe cazuri erau rezultatul unei munci grele pentru a trece peste handicapuri. Rasfatarea unui copil poate de asemenea rezulta ntr-un complex de inferioritate. Copiii
32

rasfatati sunt n centrul atentiei acasa. Orice capriciu le este satisfacut. n aceste mprejurari copiii dezvolta n mod natural ideea ca ei sunt cei mai importanti n orice situatie. Prima experienta, si anume scoala - unde acesti copii nu mai sunt n centrul atentiei - vine ca un soc pentru care ei nu sunt pregatiti. Copiii rasfatati au putina rabdare cu altii. Ei nu au nvatat niciodata sa astepte ceea ce doresc sau sa nvinga dificultatile. Atunci cnd sunt confruntati cu obstacole n calea satisfacerii dorintelor, acesti copii ajung sa creada ca au unele probleme personale ce le pune bete n roate; de aici se dezvolta un complex de inferioritate. 5) Organe fizice inferioare. Pentru Adler, un organ" poate fi orice atribut fizic. Studiul sau privind inferioritatea organica 1-a condus la concluzia ca sentimentul de inferioritate psihologica poate fi datorat unor limite fizice ale persoanei. Si aceasta pentru ca, copilul se naste cu slabiciune organica si n mod necesar se impune compensarea, nfrngerea slabiciunii sale prin lupta dusa pentru a deveni superior ntr-un anumit fel. Pot chiar sa supracompenseze, ncercnd sa faca sau chiar sa devina tot ceea ce slabiciunea le-a interzis. Adler a vazut dezvoltarea umana ca fiind binecuvntata cu organism inferior'' datorita succesului ce poate fi atribuit eforturilor ndreptate spre nvingerea inferioritatii fizice. 6) Neglijenta perentala: copilul nedorit sau urt de parinti. Copilul neglijat nu cunoaste iubire, cooperare sau prietenie, si rareori gaseste o persoana care sa-i merite ncrederea. n timpul vietii, problemele sunt supraevaluate ca prea dificile" si resursele personale necesare rezolvarii problemelor sunt subevaluate ca fiind prea limitate. Copilul neglijat poate fi descris ca rece, suspicios, nencrezator, dificil, invidios si cu sentimente de ura fata de ceilalti.

7) Supraindulgenta parentala: O practica periculoasa ce produce adesea un copil rasfatat. Supraindulgenta este produsa de Adler ca alternativa la interpretarea gresita a lui Freud privind observatiile referitoare la complexul Oedip. Pentru Adler, complexul Oedip nu este un fapt universal, ci ceva ce survine infrecvent. Este o anormalitate, un rezultat nenatural al supraindulgentei din partea parintelui de sex opus. Modelul de baza este unul n care copilului rasfatat i este permis contactul n principal cu persoana care l rasfata, prin aceasta excluzndu-i pe ceilalti. 8) Lupta pentru superioritate si complexul de superioritate. O stare care se dezvolta cnd o persoana supracompenseaza sentimente normale de inferioritate se numeste complex de superioritate. Aceasta este o opinie exagerata aspira propriilor abilitati si realizari. Astfel de persoana se poate simti multumita de sine si superioara, poate sa nu simta nevoia sa-si demonstreze superioritatea prin realizari sau, dimpotriva, poate simtii o astfel de nevoie pentru a avea foarte mult succes. n ambele cazuri, persoanele cu un complex de superioritate sunt nclinate spre lauda, vanitate, egoism (egocentrism) si o tendinta de a-i denigra pe altii. La nceput el a identificat inferioritatea cu un sentiment general de slabiciune sau ca recunoastere a statutului inferior al femeilor n societate. Mai trziu a respins ideea de a echivala sentimentele de inferioritate cu feminitatea si a dezvoltat un punct de vedere mai larg n care nazuim spre superioritate sau perfectiune. Adler a descris notiunea de nazuinta spre superioritate ca fiind faptul fundamental al vietii. Superioritatea este telul ultim catre care nazuim. Nazuinta spre superioritate nu este o ncercare de a fi mai bun, nici o tendinta aroganta sau dominatoare ori o parere marita asupra abilitatilor si realizarilor noastre. Ceea ce vroia sa spuna Adler ca era un impuls catre perfectiune (cuvntul perfectiune vine dintr-un cuvnt n latina ce nseamna a completa" sau a finisa /a termina". Acest tel nnascut - impulsul catre deplinatate si desavrsire - este orientat spre viitor (Freud sugera ca comportamentul uman este determinat de trecut, adica de instincte). Adler a folosit termenul "finalism" pentru ideea ca avem un scop ultim, o stare finala de existenta si o nevoie de a ne misca spre ea. Scopurile spre care nazuim sunt potentialitatile, nu realitatile. Cu alte cuvinte, nazuim spre idei care exista n noi n mod subiectiv. Adler a formalizat acest concept ca si fmalism fictiv, notiunea ca idei fictive ne ghideaza comportamentul n timp ce nazuim spre o stare desavrsita de existenta. Ne directionam
33

cursul vietii prin multe astfel de fictiuni, dar cea care este dominanta este idealul de perfectiune. n viziunea lui Adler, indivizii si societatea sunt n strnsa legatura. Oamenii trebuie sa functioneze constructiv cu ceilalti pentru binele societatii. Astfel, pentru Adler, fiintele omenesti nazuiesc si lupta'pentru telul fictiv al perfectiunii. Adler a considerat ca atingem telul de zi cu zi prin conceptul de stil de viata.

9) Influenta familiei asupra dezvoltarii personalitatii. Printre cele cteva influente ale familiei asupra dezvoltarii personalitatii puse n discutie de Adler, cea mai importanta este mama. Contactul cu ea are probabil cea mai mare contributie la interesul social al copilului prin ncurajarea sentimentelor sociale, prin furnizarea celei mai mare experiente de dragoste si prietenie pe care copilul le va poseda vreodata, prin raspndirea acestor legaturi (ncredere si prietenie) spre ceilalti, sub forma afisarii unei atitudini de cooperare privind munca cu ceilalti. A doua n importanta pentru dezvoltarea personalitatii este experienta cu tatal. Adler a oferit un numar de sugestii privind modul n care tatii pot contribui la dezvoltarea copilului lor prin acordarea copilului a libertatii de a vorbi si de a ntreba prin ncurajarea copilul n urinarea intereselor, prin neridiculizarea sau ironizarea excesiva a copilului. A treia n importanta este ordinea nasterilor n familie. Pe lnga ordinea nasterii, teoria lui Adler se refera la impactul marimii familiei si al sexului copiilor asupra personalitatii. Alti factori ai dezvoltarii discutati de Adler includ boala si intrarea la scoala. Ordinea nasterilor n familie si personalitatea, dupa Adler Ordinea nasterii Ipoteze / caracteristici Copilul singur la Centrul atentiei, puternic, adesea rasfatat datorita excesivei parinti timiditati sau anxietati parentale. Primul nascut Detronat de pe pozitia centrala, are atitudini si sentimente negative fata de cel de-al doilea copil si o pasiune de a domina, dar este protector si de ajutor pentru ceilalti. Al doilea nascut 0 lupta activa pentru a-i depasi pe ceilalti cu succes, o lupta legata de competitia cu primul nascut; neastmparat. Ultimul nascut Cei mai rasfatat (cel mai mic si cel mai slab), nu si nefericit, capabil de a-i depasi pe ceilalti prin faptul de a fi diferit, adesea un copil problema. Copilul unic Orientari extreme feminine sau masculine. Factorul ordinea nasterii' a fost intens cercetat, iar rezultatele au sugerat ca primii nascuti sau copiii singuri au un nivel mai ridicat de motivatie a realizarilor si de succese actuale dect cei nascuti mai trziu. Asa stau lucrurile pentru ca mediul lor contine doar adulti, oameni maturi care sunt capabili de crearea unei atmosfere orientate spre succes. Pe de alta parte, cei nascuti mai trziu au o atmosfera mai putin matura pentru ca se compuse att din copii ct si din adulti. Oricum, primii nascuti nu sunt mai buni n toate privintele. Spre exemplu, cei nascuti mai trziu sunt mai putin egocentrici.

HORNEY K. PSIHANALIZA SOCIALA A PERSONALITATII 1. Punctul de vedere asupra persoanei Anxietatea este un aspect central al teoriei lui Horney, jucnd un rol important n diversele operatii defensive si de securitate ale personalitatii. A fost de acord cu Freud n ceea ce priveste experienta din copilarie care provoaca anxietate n dezvoltarea inadaptarii psihologice. La fel ca si ntemeietorul psihanalizei a considerat motivatia ca fiind activa si dinamica. A fost de acord cu faptul ca personalitatea poate fi modificata prin tratament psihoterapeutic. Horney discredita teoria freudiana a instinctelor, ca explicare a comportamentelor umane
34

conceptul de libido este nedemonstrat". Tinta pornirilor instinctive este sa asigure protectie si siguranta mpotriva sentimentelor de izolare, neajutorare, teama, ostilitate. Respinge accentul exagerat pe care Freud l punea pe sexualitate. Psihosexualitatea este relevanta in cteva cazuri de gelozie nevrotica n relatiile parinte-copil. Ea a contrazis punctul de vedere al lui Freud referitor la diferenta dintre sexe. A legat conceptul de invidie fata de penis " (penis envy") de pretinsa tendinta de castrare" (castrating tendencies") a femeilor. Horney a dezvoltat alternativ concepte sociale vaznd fortele care motiveaza atitudinile si actiunile umane ca fiind de natura sociala: dependenta, cooperarea, anxietatea interpersonala, ostilitatea, iubirea, gelozia, lacomia, competivitatea, inferioritatea si munca. Horney pune mare accent pe procesele constiente, astfel influentele Eu-lui (Id) se retrag n trecut, cele ale Supereu-lui (Superego) ramnnd importante. 2. Despre sexualitatea adulta Horney considera masturbarea ca fiind normala, atta timp ct nu se ajungea la dependenta, indivizii dependenti de masturbare ncercnd prin aceasta, sa se elibereze de anxietate printr-o valoare de siguranta" sexuala. In domeniul relatiilor sexuale cu alti oameni, a identificat patru tipuri: a) Primul tip tnjeste dupa interactiunea sexuala pentru ca ea permite stabilirea unui contact uman; b) Al doilea tip este predispus sa cedeze avansurilor sexuale ale oricarui sex", indivizii, sunt condusi de o nevoie nesfrsita de afectiune, mai ales din teama de a pierde o alta persoana prin refuzul unei cereri sexuale sau prin ndrazneala de a se apara mpotriva unor presiuni facute asupra lor, drepte sau nedrepte; c) Al treilea tip prezinta o excitatie sexuala crescuta, cnd indivizii se regasesc ntr-un context care le provoaca anxietatea, ei devin atrasi de cel mai important individ prezent; d) Al patrulea tip, homosexualitatea n varianta sa nevrotica, este datorata fricii de competitie. Horney desfiinteaza afirmatia lui Freud ca femeile sunt masochiste. Pornirile masochiste nu sunt un fenomen esential nici un rezultat al unor procese biologice determinate, ci si gasesc originea n conflictele personalitatii". Frigiditate sexuala (sexual frigidity") ar putea aparea ca o deficienta din doua motive: femeile ar putea afisa frigiditate pentru ca doresc sa-i umileasca pe barbatii din viata lor; femeile pot afisa frigiditatea din cauza ... sentimentelor de abuz, degradare si umilire determinate prin relatiile sexuale". Aproape ntotdeauna exista motivatii psihologice, n spatele expresiei sexuale, care sunt mult mai importante dect satisfactia fizica. 3. Concepte fundamentale Anxietatea fundamentala sau neajutorarea copilului intr-0 lume parentala (basic I anxiety: infantile helplessness"): dezvoltarea unei personalitati normale apare atunci i cnd factorii din mediul social i permit copilului sa-si dezvolte o ncredere de baza ", basic confidence" n el si n altii. Comportamentul anormal apare cnd conditiile de mediu obstructioneaza dezvoltarea psihologica adecvata a copilului. In loc sa-si dezvolte ncrederea n sine si n ceilalti copilul dezvolta o anxietate timpurie, un sentiment ascuns si crescnd de singuratate si neajutorare intr-o lume ostila ". Factori din mediul familial care contribuie la nesiguranta copilului sunt: dominanta parentala; atitudini de superioritate; indiferenta; promisiuni nerespectate; protectie exagerata; atmosfera ostila a caminului; ncurajarea copilului de a lua partea unuia sau altuia dintre parinti cnd acestia au o nentelegere sau cearta; izolarea de alti copii si lipsa de respect pentru trebuintele individuale ale copilului. Nevroza este definita ca o disfunctionalitate psihica determinata de temeri si de ncercari de a gasi solutii de compromis pentru tendintele de conflict. n functie de modalitate prin care persoana rezolva conflictul, oamenii se diferentiaza, grupndu-se n trei categorii sau tipuri. Fiecare tip de personalitate se caracterizeaza printr-o anumita orientare interpersonala (vezi tabelul).

35

K. Horney subliniaza ca personalitatea normala manifesta, n functie de situatie, toate cele trei tendinte, orientative. Mecanismele de adaptare ale copilului la anxietate formeaza tipare motivationale durabile care se cristalizeaza n importante aspecte ale personalitatii. Aceste tipare sunt numite trebuinte nevrotice (neurotic needs "), tehnici de imitare ce sunt initiate n copilarie si sunt compuse din cereri excesive, ireale si raspuns la anxietatea care domina persoana. Trebuintele sunt considerate nevrotice cnd: o persoana adera la ele mult mai rigid dect alte persoane; exista o discrepanta ntre potentialitatile persoanei si realizarile actuale.

36

Identificare caracteristicilor trebuintelor dominante ale unui individ, ar putea releva directia relativa pe care persoana este dispusa sa o urmeze cu oamenii. Horney vorbeste despre trei tendinte generalizate de care dau dovada oameni raportati la altii si la ei nsisi: a) Orientarea nspre oameni ( moving toward people") reflecta trebuintele nevrotice pentru un partener si pentru afectiune; Directia predominanta: neajutorare si conformism. b) Orientarea mpotriva oamenilor (moving against people") reflecta dorinta incontrolabila pentru putere si prestigiu, la fel ca si ambitia persoala. c) ndepartarea de oameni (moving awayfrom people") reflecta preocuparea de sine a persoanei, dupa cum se observa n necesitatile pentru admiratie si perfectionism. Directia predominanta: izolarea. d) Imaginea idealizata versus imaginea reala a sinelui: Anxietatea primara da nastere unor sentimente suplimentare de alienare fata de sinele adevarat al cuiva, dezvoltnd ura de sine. Realizarea reala de sine este sacrificata unei imagini idealizate de sine carei i corespund 5 functii: 1) se nlocuieste absenta ncrederii n sine realiste si a mndriei, printr-un sentiment exagerat si nefondat de nsemnatate si putere; 2) se surprinde prezenta unei slabiciuni interioare reale si a unui dispret de sine prin faptul ca i se permite n mod fals persoanei sa se simta mai bine si mai nsemnata dect altii; . 3) se compenseaza lipsa unor idealuri adevarate, a caror absenta ar putea conduce o persoana la un sentiment de pierzanie; 4) se reprezinta o oglinda idealizata, privata pe care individul se poate baza, astfel nct cele mai grosolane greseli sau handicapuri dispar sau, iau o coloratura atractiva; 5) se ofera aparenta unor conflicte, rezolvate nauntrul personalitatii individului, chiar daca nu este cazul. Prin contrast sinele real reprezinta potentialul de crestere dincolo de imaginea de sine artificiala si idealizata. Crearea unui sine idealizat are loc inconstient. Poate fi de asemenea nsotit de alte fonne de pretentii", cum ar l exteriorizarea, tendinta de a experimenta procese interne ca si cum ar fi aparut n afara cuiva, si sa atribuie responsabilitatea acestor factori exteriori" pentru dificultatile proprii. Externalizarea (externalization") serveste la eliminarea propriei persoane din lista celor vinovati pentru problemele personale, prin proiectia sau mutarea vinovatiei catre entitati din afara" cuiva, mai ales catre alti oameni. Individul poate amna declansarea prin recurgerea la una sau la mai multe din cele sapte mecanisme de aparare: 1. Un punct orb (blind spot") arie de contradictie asupra careia individul reuseste sa ramna complet ignorat; 2. n comportamentalizare (compartmentalization") indivizii separa propriile aspecte cheie si situatiile lor de viata n compartimente "logice"; 3. Rationalizarea (rationalization") poate fi definita deceptia de sine prin rationare; 4. Auto-controlul excesiv (excesive self-control") apare ca reactie la valul de emotii contradictorii si presupune ascunderea sentimentelor si a comportamentelor ntr-un loc secret; 5. Dreptatea arbitrara (arbitrary rightness") este o strategie a oamenilor care percep viata ca pe o lupta nemiloasa si, n consecinta, trebuie sa fie foarte fermi si corecti" ca sa nu fie controlati de vre-o influenta straina"; 6. Tendinta de a fi evaziv (elusiveness") abilitatea de a scapa de conflicte prin refuzul de a lua vreodata o pozitie determinata fata de orice eveniment; 7. Cinismul (cynismul") este negarea sau luarea n derdere a valorilor morale" din cauza unei nesigurante adnc impregnante cu privire la valorile morale. 4. O psihologie a femeilor Horney a adus contributii semnificative privind psihologia femeilor fiind un critic influent al
37

lui Freud si al punctului lui de vedere cu ochi de barbat" n ce priveste anatomia fizica, ca baza a diferentelor psihologice ntre barbati si femei. Horney a pus la ndoiala speculatiile teoretice ale lui Freud, referitoare la faptul ca, lipsite de anatomia masculina, femeile: erau rusinate de diferenta" lor biologica; si nvinuiau mamele pentru deficienta lor anatomica; supraevaluau relatiile cu barbatii; deveneau geloase pe alte femei vazndu-le ca si concurente pentru barbati; cautau stimularea sexuala prin clitoris deoarece este asemanatoare penisului; urmareau Supunerea; dependenta si abuzul masochist, care se presupune ca sunt specifice femeilor. Fromm E. Teoria alienarii (nstrainarii) Tipurile caracteriale: orientarea neproductiva si productiva 1. Libertate contra siguranta: Dilema fundamentala a umanitatii Titlul primei carti a lui Fromm, Frica de libertate" (1941), indica viziunea sa asupra conditiei umane. In istoria civilizatiei occidentale, oamenii obtinusera mai multa libertate, ncepusera sa se simta mai mult singuri, nesemnificativi si stingheri. Invers, cu mai putina libertate, oamenii avusesera cele mai minunate sentimente de siguranta. Fromm sustinea ca oamenii din sec. XX, poseda mai multa libertate dect n orice alta epoca, dar se simt mai singuri, stingheri si nesemnificativi dect oamenii din alte timpuri. Asa cum a spus Fromm, noi am depasit natura. Ca un rezultat, de asemenea noi suntem subiectul legilor naturale si nu putem sa la schimbam, noi am divortat de natura, ntr-uh cuvnt suntem fara casa, izolati si singuri. Fiintele umane sunt creaturi care au luptat pentru a se dezvolta si creste. Dupa Fromm, fiecare perioada a istoriei a fost caracterizata de cresterea miscarilor, ncepnd de la grup si n zilele noastre, ajungnd la individ, asa cum oamenii s-au straduit sa obtina independenta, libertatea si oportunitatea de a-si exprima toate abilitatile umane ntr-un mod unic. Fromm numea Evul Mediu din anul 400 pna n 1400 ca ultima era a stabilitatii, sigurantei si apartenentei. 2. Mecanismele psihice pentru a ajunge la siguranta Exista 3 mecanisme psihice de evadare: autoritarism, distructivitate si conformitate autonoma. Autoritarismul este un mecanism psihic pentru a recstiga siguranta manifestata prin sentimente masochiste sau sadice. Oamenii descrisi ca masochisti cred ca ei sunt inferiori si necorespunzatori. Ei se pot plnge de aceste sentimente si pot declara ca le-ar placea sa fie liberi, dar ei au o dorinta puternica pentru dependenta de o persoana sau un grup. Ei obtin siguranta din aceste actiuni, deoarece alina sentimentele umile ale singuratatii. Persoanele autoritariste descriu sadismul ca o putere pentru ceilalti. Ei ncearca sa-i faca pe altii dependenti de ei si sa obtina controlul. Ei ncearca sa-i exploateze pe ceilalti folosind mijloace dezirabile, indiferent daca celelalte persoane poseda calitati intelectuale si emotionale, sau prefera sa-i vada pe ceilalti suferind si sa fie ei cauza acestei suferinte. De asemenea suferinta poate implica durerea fizica, mai ales daca este suferinta emotionala. Distructivitate - un mecanism psihic pentru a recstiga siguranta, manifestat pin dorinta de a elimina amenintarea obiectelor, persoanelor si institutiilor. Fromm a vazut marturiile distructivitatii n toate societatile. El a crezut ca multe caracteristici umane erau folosite ca o rationalizare pentru distructivitate, incluznd iubirea, datoria, constiinta si patriotismul. Conformitate autonoma - un mecanism psihic pentru a recstiga siguranta, manifestat printr-o supunere neconditionata asupra regulilor predominante care guverneaza comportamentul. Fromm a comparat conformitatea autonoma cu protectorul animalelor. De asemenea, oamenii, temporar cstiga siguranta de care cu disperare au nevoie, ei fac aceasta cu pretul vietii lor. Oamenii care se conformeaza complet si-au pierdut personalitatea; asa cum Fromm a spus nu mai este mult si Eu" ma despart de Ei". Persoanele conformiste devin parte din Ei" si interesele personale false iau locul celor adevarate. Aceasta pierdere paraseste persoana cu nesiguranta si ndoiala. Aceasta noua identitate, falsul nimeni, se poate mentine numai daca continua conformitatea; aici nu poate exista nici un moment de relaxare. Daca aceasta persoana a vrut sa fie n contradictie cu normele si valorile societatii, atunci aprobarea, recunoasterea si siguranta vor fi pierdute.
38

3. Dezvoltarea personalitatii n copilarie Fromm credea ca dezvoltarea individului n copilarie este paralela cu dezvoltarea speciilor umane. Istoria speciilor se repeta n copilaria fiecarei fiinte umane. Cnd copiii cresc, ei obtin cu mare eforturi libertatea si independenta fata de parintii lor. Din cauza maturitatii, procesele aduc ntr-o oarecare masura izolare si neajutorare; copiii vor ncerca sa recstige siguranta copilariei si sa scape marind libertatea. Ei pot folosi cteva mecanisme. Fiecare mecanism pe care copilul l foloseste este determinat de natura relatiei parinte-copil. Fromm a propus 3 mecanisme ale legaturilor interpersonale: legaturile simbiotice, retragerea distructivitatii si dragostea. Legatura simbiotica - un mecanism psihic din copilarie pentru a recstiga siguranta n care copilul ramne aproape sau dependent de parintii sai. n relatia simbiotica, copilul nu obtine niciodata independenta, dar scapa de singuratate si nesiguranta devenind parte din altceva, chiar daca este sau nu va fi nghitit" de o alta persoana. Comportamentul masochist se naste din a fi nghitit; copilul ramne dependent de parinti si renunta. Sadismul se naste din nghititura"; parintii sunt autoritari si nu ndeplinesc nici o dorinta a copiilor. Copiii recapata siguranta din manipularea si exploatarea parintilor. In ambele cazuri, relatia este nchisa. Retragerea distructivitatii - un mecanism psihic din copilarie pentru a recstiga siguranta n care fiecare copil se ndeparteaza de parinti. Retragerea distructivitatii este caracterizata de distanta si separarea de ceilalti. Fromm a stabilit ca retragerea si distructivitatea sunt forme pasive si active ale aceluiasi tip de relatii parinte-copil. Fiecare forma produce dependenta comportamentului copilului de cel al parintilor. Dragostea - o forma a interactiunii parinte - copil n care fiecare parinte dovedeste respect si un echilibru ntre siguranta si responsabilitate. Dragostea este cea mai dezirabila forma a interactiunii parintecopil. n aceasta etapa, parintii dovedesc cea mai mare oportunitate pentru personalitatea pozitiva a copilului care s-a dezvoltat oferindu-i respect si un echilibru ntre siguranta si responsabilitate. Fromm este de acord cu Freud n ceea ce priveste faptul ca cei 5 ani din viata sunt importanti, dar Fromm nu a crezut ca personalitatea este fixata la vrsta de 5 ani. El a stabilit ca evenimentele de mai trziu pot influenta personalitatea. Este de acord cu Freud ca familia functioneaza ca o societate reprezentativa pentru copil. Copiii dezvolta unicul lor caracter sau personalitate pentru dotarea genetica si interactiunea lor cu parintii, ei de asemenea dezvolta un caracter social. Aceasta explica de ce oameni diferiti reactioneaza diferit n aceleasi mprejurari. Psihologia personalitatii Cel mai putin satisfacator mod de a realiza nradacinarea" este de a mentine relatia copilareasca cu mama. .* Fromm a sustinut de asemenea ca omul are nevoie de identitate, ca individ unic. De exemplu o persoana si poate descoperi propriul talent sau se poate identifica cu un grup - o secta religioasa, o uniune, sau o natiune - uneori pna la conformitate. Fromm spune ca aceasta conformitate este un mod nesanatos de a satisface nevoia de identitate, deoarece identitatea ar fi definita doar cu referinta la calitatile proprii ale individului. Nevoia unui cadru de orientare - stavileste ratiunea si imaginatia, care necesita n cadru pentru a da sens fenomenelor lumii externe. Acest cadru de orientare poate fi bazat pe considerente att rationale ct si irationale. Un cadru rational ofera o perceptie obiectiva a realitatii. Unul irational implica o perceptie subiectiva, care ar separa legatura noastra cu realitatea. ,; Nevoia de excitare si stimulare - se refera la prelucrarea stimulilor din mediul extern n mediul n care traim. Fara asemenea excitatie ne va fi dificil sa ne mentinem o implicare activa n activitatea de zi cu zi. Modul n care aceste nevoi sunt satisfacute depind de conditiile noastre culturale si sociale, precum si de oportunitati. Deci modul de a nvinge sau a ne adapta societatii este de a face un compromis ntre propriile nevoi si mediul nconjurator. Ca rezultat al compromisului nostru se va dezvolta structura
39

personalitatii - ceea ce Fromm numeste tipul caracterial. 4. Tipurile caracteriale Tipurile caracteriale sunt dihotomizate n: orientarea neproductiva (receptiv, exploatativ / acumulativ, asupritor^ comercial) si productiva. Tipul receptiv se asteapta sa obtina tot ceea ce-si doreste - dragoste, informatii, placere - din surse externe, de obicei o alta persoana. Oamenii de acest gen sunt ngaduitori n relatiile lor cu ceilalti, avnd nevoie sa fie iubiti dect sa iubeasca, prefernd sa ia dect sa creeze. Asemenea persoane sunt foarte dependente de altii si se simt de-a dreptul paralizati cnd sunt lasati sa se descurce singuri. Se simt incapabili sa faca pna si cel mai mic si nensemnat lucru fara ajutorul altcuiva. Exista o similititudine ntre tipul caracterial receptiv si tipul incorporativ oral a lui Freud, ambii gasind satisfactie n bautura si mncare. Tipul exploatativ / acumulativ - persoana este de asemenea directionata spre ceilalti pentru a obtine ceea ce doreste. In schimb, nu asteapta sa primeasca de la altii, ci mai degraba ia prin forta sau prin viclenie. Daca le este dat ceva, ei primesc acest lucru ca fiind fara nici o valoare. Ei doresc doar ceea ce apartine si are valoare pentru altii. Acest gen de persoane, tot ceea ce fura sau si nsusesc singuri este mai de pret dect ceea ce li se da. Tipul caracterial asupritor este asemanator cu tipul agresiv a lui Freud si a lui Horney. Tipul comercial / afacerist este specific sec. XX identificat cu societatea capitalista. Fromm a argumentat faptul ca succesele si esecurile noastre depind de modul cum ne vindem", personalitatea devenind marfa de vnzare. Astfel, nu sunt calitatile noastre personale, priceperile, sau cunostintele cele care conteaza ct mai degraba marioneta frumoasa pe care o constituim. Aceasta orientare nu poate asigura securitatea deoarece suntem lipsiti de adevaratele legaturi cu ceilalti. Rolul de marioneta" pe care suntem nevoiti sa-1 jucam ne ascunde adevaratul nostru caracter fata de noi nsine ct si de altii. Prin urmare le devenim aliati fara un nucleu personal. Tipul productiv presupune ca ne putem folosi capacitatile pentru realizareapotentialelor noastre si dezvoltarea Eu-lui. Productivitatea nu este redusa la creativitatea artistica sau la achizitionarea lucrurilor materiale. Mai degraba orientarea productiva este o calitate pe care fiecare dintre noi o putem dezvolta. Desi caracterul productiv este ideal att pentru oameni ct si pentru societate, el nu s-a putut realiza. Ceea ce putem realiza n societatea actuala este sa combinam orientarea productiva cu cea neproductiva. Influenta celei productive poate transforma tipul neproductiv. Spre exemplu agresivitatea tipului exploatator poate fi transformata n initiativa. n 1964, n cartea sa The Heart of Man" Fromm introduce o alta pereche de orientari: necrofila si biofila. Caracterul necrofl este atras spre moarte. Astfel de oameni par foarte fericiti cnd vorbesc de boli, moarte sau nmormntari. Ei staruie asupra trecutului, tind sa fie reci si detasati. Sunt devotati legii si ordinii si folosirii fortei si puterii. Visele lor sunt centrate pe crima, snge si cadavre. Fromm a sugerat ca A. Hitler a fost un tip necrofl. Nu toate persoanele de acest tip sunt nsa crude, unele par chiar inofensive. Persoanele necrofile au o pasiune spre tehnologie si se pot nconjura de diferite echipamente stereo sofisticate, nu pentru placerea muzicii, ct pentru cea a masinariei. Orientarea biofila - este tipul opus celui necrofl si este asemanat cu tipul productiv. Acest tip de oameni sunt ndragostiti de viata si sunt atrasi de dezvoltare, creatie si constructivitate. n contradictie cu Freud, Fromm nu a considerat oamenii ca fiind sortiti conflictului si anxietatii de forte biologice neschimbate. Potrivit lui Fromm, noi suntem concretizati de caracteristicele social-politice si economice ale societatii; n orice caz, aceste forte nu ne determina caracterul nostru, pe deplin. Noi nu suntem papusi care sa reactionam la sforile trase de societate. n schimb noi dispunem de un set de calitati psihologice sau mecanisme cu care ne formam propria noastra natura si societatea noastra. Fromm credea ca avem o tendinta nnascuta pentru a creste, a ne dezvolta si realiza profesional. Aceasta este principala noastra sarcina n viata, scopul nostru ultim si cel mai necesar. De asemenea posedam o dorinta nnascuta pentru dreptate si adevar. Esund n a atinge tipul de caracter productiv - am cadea n nefericire si boala mintala. Desi Fromm a propus o universalitate n personalitate - un caracter social comun nauntrul unei culturi ofilite - de asemenea el a crezut ca fiecare persoana este unica. A avea o identitate ca individ unic 40

este o necesitate umana de baza. Fromm nu a crezut ca suntem prin ereditate fie buni, fie rai, dar spunea el, putem deveni rai daca esuam n a ne realiza potentialul. Fromm a propus o personalitate universala - un caracter social comun, fara o cultura data, creznd ca fiecare persoana este unica. A avea o identitate ca individ unic este o nevoie umana fundamentala. Fromm nu este de parere ca am fi inerent buni sau rai, dar devenim rai daca esuam n realizarea propriului potential. Fromm a propus o societate ideala, pe care o denumeste socialism comunitar umanistic. Erikson E. Teoria identitatii. Stadiile de dezvoltare psihosociala Instruit n traditia freudiana de'Anna Freud, Eric Erikson a dezvoltat o abordare a personalitatii care extinde scopul lucrarilor lui Freud, mentinnd totusi o mare parte din continutul lor. Desi Erikson a oferit inovatii semnificative, el afirma ca "Psihanaliza este ntotdeauna un punct de plecare." Erikson a extins teoria lui Freud n trei directii. n primul rnd a elaborat mai amanuntit stadiile dezvoltarii. In timp ce Freud pune accentul pe copilarie si sugereaza ca personalitatea se contureaza n jurul vrstei de 5 ani, Erikson sugera ca personalitatea Continua sa se dezvolte ntr-o serie de opt stadii de-a lungul ntregii vieti A doua schimbare pe care Erikson o face teoriei freudiene a fost sa accentueze Ego-ul mai mult dect Id-ul. Din punctul de vedere a lui Erikson Ego-ul este o parte independenta a personalitatii; nu este nici dependent, nici subordonat Id-ului. n al treilea rnd, Erikson recunoaste impactul culturii, societatii si istoriei asupra personalitatii. El argumenteaza ca noi nu suntem condusi n mod complet de forte biologice active n copilarie. Desi factorii nnascuti sunt importanti, ei nu ofera explicatia completa privind dezvoltarea personalitatii.' 1. Stadiile psihologice ale dezvoltarii Erikson a mpartit dezvoltarea / formarea personalitatii n opt stadii psihosociale. Primele patru sunt similare celor ale lui Freud: oral, anal, falie, latent. Desi Erikson accentueaza corelatiile psihosociale, n timp ce Freud si ndreapta atentia asupra celor biologice. Pentru Erikson procesul dezvoltarii este guvernat de principiul epigenetic al maturizarii. Prin acesta el vrea sa se nteleaga ca stadiile dezvoltarii sunt determinate de factorii mosteniti. Fortele sociale si cele din mediu, la care suntem expusi, influenteaza modul n care se realizeaza determinarea genetica a stadiilor de dezvoltare. Astfel, rezumnd, dezvoltarea personalitatii este afectata att de factori biologici ct si de factori sociali - att de variabilele personale ct si de cele situationale. Erikson sugereaza ca dezvoltarea umana implica o serie de conflicte carora fiecare persoana trebuie sa le faca fata. Potentialul acestor conflicte exista la nastere sub forma unor predispozitii nnascute care devin proeminente la stadiile specifice de dezvoltare, atunci cnd mediul o cere. Fiecare ntlnire sau confruntare cu mediul nostru este numita criza. Criza implica o schimbare n perspectiva, cerndu-se astfel o refocalizare a energiei instinctuale n concordanta cu noile cerinte ale fiecarui stadiu de viata. Fiecare stadiu de dezvoltare prezinta o criza sau punctul sau de rascruce ce necesita niste schimbari n comportamentul si personalitatea noastra. Suntem pusi n fata unei alegeri dintre doua modalitati de a raspunde unei crize: o modalitate neadaptativa ori negativa, si o modalitate adaptiva ori pozitiva. Doar cnd am rezolvat fiecare conflict personalitatea poate sa-si continue dezvoltarea normala si sa dobndeasca puterea de a nfrunta criza asociata stadiului urmator. Atunci cnd conflictul oricarui stadiu nu este rezolvat, suntem mai putin capabili de-a ne adapta stadiilor urmatoare. n orice caz, desi va fi mult mai dificil de obtinut un rezultat victorios, acesta este totusi posibil. Erikson crede ca Ego-ul trebuie sa cuprinda att modalitati de nfruntare a crizei adaptive ct si neadaptive. De exemplu, n primul stadiu al dezvoltarii psihosociale, putem raspunde crizei prin dezvoltarea unui simt al ncrederii sau a unui simt al nencrederii. ncrederea, modalitatea mai adaptiva si dezirabila, este n mod evident atitudinea psihologica cea mai sanatoasa. Si totusi, fiecare trebuie sa-si dezvolte un anumit grad de nencredere ca o forma de protectie. Daca suntem ncrezatori n.rnod absolut si naivi, vom fi vulnerabili la ncercarile altora de a ne deceptiona, de a ne induce n eroare sau de a ne manipula. n mod ideal, la fiecare stadiu de dezvoltare identitatea Ego-ului va consta n primul rnd ntr-o atitudine pozitiva sau adaptiva, dar va fi echilibrata de un aport de atitudine negativa. Doar atunci criza va fi rezolvata n mod satisfacator. 1. COPILUL MIC Copiii se nasc cu nevoi, trebuinte fiziologice pe care parintii trebuie sa
41

fie capabili sa le satisfaca. Aproape ntotdeauna, parintii satisfac aceste trebuinte ale copiilor. Daca nu satisfac aceste nevoi, poate aparea inevitabil prima criza datorita neglijarii din partea parintilor n satisfacerea acestor nevoi. Atasamentul copilului se formeaza prin sentimentul de securitate, de ncredere n parinti, ca acestia i pot satisface nevoile. n opoziti cu atasamentul este respingerea, teama de apropiere; copilul se simte abandonat si neajutorat atunci cnd parintii nu-i satisfac nevoile. ncrederea este un sentiment pe care fiecare mama l formeaza la copilul sau n mod diferit. Fiecare mama este unica si fiecare converteste acest sentiment de ncredere ntr-un mod unic. Erikson este de parerea ca att sentimentul de ncredere ct si cel de necredere sunt nvatate. Noi toti cunoastem acest sentiment de ncredere pentru ca avem toate caracteristicile umane necesare si traim ntre oameni, dar de asemeni este important sa cunoastem si nencrederea. ncrederea se afla la baza primului sentiment, speranta, credinta n capacitatea satisfacerii trebuintelor. Esecul n dezvoltarea sentimentului de ncredere si ajutor se poate rasfrnge pana n perioada maturitatii, convertindu-se n frustrari sau depresii. 2. COPILARIA MICA TIMPURIE. De-a lungul celui de-a 2-lea stadiu la copil se dezvolta o serie de deprinderi motorii care deschid oportunitati spre primele posibilitati de a i independent. Arunci cnd copilul nvata sa aiba ncredere n propria-i mama si n ceilalti oameni, el trebuie sa devina independent, trebuie sa-si schimbe atitudinea de a avea ncredere ntr-o singura persoana (mama) n atitudinea de a mparti acest sentiment si altora. Acum copiii se pot deplasa pna la obiectele de care au nevoie fara ajutorul parintilor. Puterea de a apuca obiectele permite copilului sa experimenteze perceperea obiectelor cu degetele, palmele, bratele. Puterea se manifesta de asemenea si ca renuntare, desprinderea de obiecte. "A renunta" poate avea doua ntelesuri aditionale: a renunta la ceva placut din dorinta de a o face, sau a lasa de la sine sa se ntmple. Odata cu aceste noi achizitii n privinta deprinderilor motorii, experienta copilului depinde acum doar de el. Din pacate el cunoaste de asemenea frustrarea generata de nevoia de ajutor din partea altora care pot face mai mult pentru el dect el nsusi. n conformitate cu aceasta orientare, cei doi poli ai crizei implica ideea de independenta si stima de sine n opozitie cu lipsa stimei de sine (sentiment de inferioritate), care acompaniaza starea de independenta. Rusinea si ndoiala iau nastere din sentimentul neplacut de a fi controlat de altii si de a-si pierde propriul control. Acestea sunt precursoarele nevrotismului si ale paranoiei. Erikson arata faptul ca desi copiii trec printr-un stadiu anal freudian, trebuie sa luam n considerare ca musculatura anala face parte din sistemul muscular general. Sarcina copilului este de a nvata sa-si coordoneze ntreg sistemul muscular inclusiv sfincterele sale. 3. VRSTA JOCULUI. La trei, patru ani copiii devin constienti de diferentele dintre sexe. n timpul celui de-al treilea an de viata apare conceptul de rol-sex, precum si sentimentul sexualitatii la baieti. n conceptia lui Erikson fetele joaca roluri feminine ncercnd sa arate atractiv si ngrijite mai degraba dect sa fie provocate sexual. Constiinta apare n acest stadiu si ntotdeauna joaca un rol restrictiv n actiuni, gnduri, fantezie. Unul din polii acestui stadiu este INITIATIVA, actionnd n conformitate cu dorintele impulsurilor si potentialitatiior. Celalalt pol este VINA, ceea ce tine n fru, constrnge preocuparea persoanei pentru satisfacerea dorintelor, impulsurilor si potentialelor. Baietii nvata sa fie competitivi pentru a cstiga o pozitie favorabila n ochii mamei. Rezultatul este aparitia sentimentului de vina pentru luarea initiativei mai mult dect i se permite. Erikson se diferentiaza de Freud prin conceptia despre complexul lui Oedip. El sugereaza ca este normal ca baiatul sa se ndragosteasca de mama lui pentru ca ea este totul pentru el; este centrul universului si ea are grija de el. Orice fantezie pe care o persoana o poate avea, va tinde sa se focalizeze pe ceea ce este crucial pentru ea sau pentru supravietuirea si prosperitatea ei. Mai mult dect att, orice fantezie pe care o are un baiat are n centrul ei pe mama lui, inclusiv fantezii care iau nastere din impulsurile sale genitale. Probabil, fetele au probleme identice asociate cu preocuparea pentru atragerea atentiei tatalui. Pentru ambele sexe, sentimentul vinovatiei poate lua nastere dintr-un esec n a-si demonstra competenta atunci cnd initiativa este luata. La nceput, jocurile copiilor nu implica scopuri reale, dar implica dorinte de realizare si fantezie.
42

Gradual, aceasta ncepe sa se schimbe. Copilul ncepe sa-si realizeze scopurile pentru care demersurile sale motrice si cognitive l-au pregatit. Copilul ncepe de asemenea sa creada ca este mare si sa se identifice cu oameni a caror meserie sau personalitate o poate ntelege sau aprecia. Copiii ncep sa se comporte conform realitatii prin adoptarea unor scopuri practice, prin curajul de a se implica n scopuri sigure ghidate de constiinta si nu paralizate de sentimentul de vina si de teama de pedeapsa. Este rezultatul ce ia nastere prin rezolvarea crizei din stadiul vrstei jocului. Esecul n rezolvarea acestei crize duce la inhibitie. 4. VRSTA SCOLARA. n acord cu Erikson, la fiecare stadiu, copilul devine alta persoana. La vrsta scolara, cel de-al patrulea stadiu, copiii devin mici intelectuali curiosi. Ei vor sa stie tot, sa nvete. n aceasta perioada, copiii ncep sa-si formeze anumite atitudini privitoare la calitatea de parinte. Ei se joaca "de-a parintii" n scopul pregatirii pentru realitate. Pentru nceput, ei se adapteaza la societate si la munca. Ei nvata sa-si asume responsabilitati, sarcina de a avea un venit, un profit, cum ar fi salariul pentru munca depusa. Aceste sarcini pot fi absolvirea si activitatea scolara sau sarcinile de acasa pentru o recompensa materiala. Erikson se refera la vrsta scolara ca la o perioada de latenta. n acest sens, el arata ca interesul si activitatea sexuala sunt reprimate n aceasta perioada. Unul din polii perioadei scolare este harnicia, atragerea copiilor n lumea instrumentala, ntr-o lume a muncii zilnice, astfel pregatindu-i pentru o ierarhie si un rol status viitor, n nvatarea prin experienta n care vor fi ajutati de cooperarea si instructia adultilor. Scoala este prima situatie productiva, care furnizeaza o vaga banuiala despre cultura instrumentala. Celalalt pol al crizei, sentimentul de inferioritate apare, daca copiii percep priceperile lor sau status-ul lor ca inadecvat. Aceasta perceptie gresita apare datorita esecului n formarea competentei ntr-o specializare anume, cum ar fi practicarea unui sport. Rasa sau originea culturala pot deveni bariere care mpiedica copilul sa aiba succes si dorinta de a nvata. Sentimentul de inferioritate poate degenera n regresie. Persistenta sentimentului de inferioritate poate deveni o obsesie care poate fi att de puternica nct devine singura sursa de identitate. Rezolvarea crizei din stadiul vrstei scolare aduce copilului experiente critice, incluznd munca alaturi si mpreuna cu altii, experienta diviziunii muncii. Din aceasta rezolvare se naste puterea competentei, exercitiul liber al dexteritatii si inteligentei ntr-o serie de sarcini complexe. 5. ADOLESCENTA. Asa cum arata Allport si asa cum multi teoreticieni au confirmat, adolescentul n cautare de sine reprezinta balanta n functie de care criza de identitate se echilibreaza. Pentru Erikson vrsta adolescentei reprezinta o sinteza a stadiului anterior, dar depaseste n acelasi timp acest stadiu. Un pol din criza adolescentei este identitatea" care reprezinta acumularea ncrederii n continuitatea proprie si care este apreciata de altii, permitnd formarea si ntarirea competentei si a propriului stil de viata. Continuitatea reprezinta un element important n definirea conceptului de identitate. Identitatea reprezinta o integrare a tuturor identificarilor permise si imaginea de sine, incluznd chiar si partea negativa a acesteia. Criza de identitate apare att datorita unui sentiment de a nu fi nteles de catre ceilalti ct si de a nu se ntelege pe sine; apare datorita contradictiei dintre propria imagine si imaginea celorlalti. Aceste simptome pot degenera n episoade psihotice. Identitatea adolescentului nu nseamna neaparat dobndirea maturitatii sexuale, n sens Freudian, ci este o abilitate de a sti ce asteapta ceilalti sa vada, de a-ti pasa de parerea celorlalti. Problemele de identitate ale adolescentilor apar att din cauza unor probleme ascunse din istoria personala, ct si din neadaptarea la grup. n cautarea propriei identitati, adolescentii se confrunta cu valabilitatea normelor sociale. Unul din rezultatele perioadei adolescentei este fidelitatea, oportunitatea de a-si pune n valoare potentialul, ntr-un context care permite tnarului sa fie sincer cu sine si cu ceilalti, sa sustina loialitatea fata de grupul din care face parte". Nevoia de a adopta o ideologie si n special una de baza, centrala poate fi o capcana n care pot cadea adolescentii impulsivi. Erikson este de parere ca adolescentii sunt foarte usor de sedus de catre regimurile totalitare, sau orice astfel de sistem. Tinerii trebuie sa evite sa fie impulsivi, repeziti n adoptarea unei ideologii, deoarece ei se ndreapta, de obicei, spre cea mai simpla. Doar prin constrngere ei pot rezista fortei magnetice a ideologiilor simple ca nationalismul si va rezista chiar fata de ideologia care este considerata cea
43

mai raspndita. 6. PRIMA TINERETE. n timpul stadiului anterior, forta permitea sexelor sa se nteleaga si sa comunice fructuos. Cnd sunt ndragostiti, adolescentii se ataseaza de o alta persoana ntr-o ncercare de a-si defini propria identitate. Adolescentii ndragostiti se vad pe ei nsisi prin prisma celuilalt, care este un ideal al sau. Acum, n cel de-al saselea stadiu, diferentele dintre sexe sunt tot mai evidente, astfel nct cele doua sexe, similare n constiinta si limbaj, gndesc diferit n problema dragostei sau a procreatiei. Cei doi poli ai acestui stadiu se refera la atasament pe de o parte si la alienare pe de alta parte. Intimitatea psihica este capacitatea de a mpartasi propria identitate cu o alta persoana fara teama de a pierde ceva prin aceasta". Este mai mult dect intimitatea fizica care apare n raporturile sexuale. Celalalt pol al crizei acestui stadiu este izolarea, singuratatea, esecul n a mentine aproape si n a coopera cu acelasi sex, n special cu sexul opus. Triumful singuratatii condamna individul la fixatii infantile si imaturitate. Pe de alta parte, intimitatea aduce forta, achizitia de baza a acestei perioade. n acest stadiu fiecare ncepe sa ia locul cuiva n societate. 7. MATURITATEA. n acest stadiu fiecare ncepe sa-si ocupe propriul loc n societate si sa ajute la dezvoltarea si perfectionarea a tot ceea ce societatea produce, n timpul acestui stadiu oamenii se straduiesc sa fie productivi. Erikson admite ca productivitatea nu este un cuvnt elegant. El arata ca s-ar fi putut folosi creativitatea n locul productivitatii, dar substitutia ar putea strecura prea multa confuzie pentru conceptia de creativitate, care se refera doar la o anumita tipologie. Productivitatea are nteles larg care se aplica oamenilor n general: tot ceea ce este generat de la o generatie la alta. Esecul productivitatii duce la stagnarea proceselor nereusite care apar datorita incapacitatii de dezvoltare. Plictiseala este o constanta a stagnarii, asa cum este falsa intimitate si indulgenta fata de sine. Inevitabil, esecul productivitatii apare la generatia viitoare ca o agravare a lipsei de atasament n copilarie, adolescenta si prima tinerete. Forta maturitatii este cea mai raspndita preocupare pentru ceea ce a fost generat de dragoste, necesitate sau accident- o preocupare care trebuie sa nfrnga ambivalenta specifica obligatiei ireversibile. 8. BATRNETEA. Puterea vrstei batrnetii este ntelepciunea - o nmagazinare imensa de cunostinte, o ntelegere totala si o maturizare completa a gndirii. Aceste contributii intelectuale furnizeaza o punte pentru generatiile urmatoare. Criza acestei perioade implica contributia la continuitatea conditiei umane mpotriva distragerii de la scopul nobil al obsesiei mortii. Polii acestui stadiu se nvrt n jurul ntregului si completului (mplinirii totale) n opozitie cu dezintegrarea si distrugerea. Erikson nu este n ntregime satisfacut cu termenul de ntelepciune" pentru ca, la anumite persoane se pare ca nseamna o realizare prea activa. De fapt, n timpul batrnetii, oamenii pot trai o rentoarcere la sarcinile copilariei, incluznd si senilitate copilareasca. ntelepciunea, n orice sens al cuvntului, nu este o necesitate la vrsta batrnetii. Problema adevarata este una de dezvoltare: doar la batrnete se poate dezvolta ntelepciunea si doar la cei carora le este dat acest dar. Teoria social-cognitiva a personalitatii: A. Bandura In anii '70 behaviorismul si reprezinta conceptiile sale n corespundere cu teoria nvatarii sociale a lui Albert Bandura (1965), care a mentionat ca exista multiple forme de comportament nvatarea carora este bazata pe observarea unui astfel de comportament la altii si imitarea lui, se numeste nvatare prin observare. nvata" un careva tip de comportament, nsa utilizarea rezultatelor unei astfel de instruiri depinde de aprecierea emotional-cognitiva a situatiei. Astfel atitudinea omului influenteaza nu numai conditiile externe, el este independent sa aprecieze si sa prevada consecintele comportamentului sau. Ca teoretician al nvatarii, Bandura este de acord cu Skinner ca att comportamentul normal ct si cel patologic reprezinta un rezultat al nvatarii. Bandura 1-a criticat pe Skinner pentru ca a studiat doar subiecti individuali, mai ales animale, si nu subiecti umani, n interactiune unii cu altii.
44

Abordarea lui Bandura este una psihosociala, care investigheaza comportamentele ca fiind formate si modificate de contextul social. Desi Bandura recunoaste faptul ca nvatarea se datoreaza n mare parte ntaririi, el subliniaza si existenta altor forme de nvatare care au loc n absenta unei ntariri directe. Teoria sa este denumita adesea nvatare observationala pentru ca pune accent pe rolul observarii comportamentului celorlalti si a consecintelor acestuia n nvatare. Accentul pus pe nvatarea prin observatie sau exemplu, reprezinta poate aspectul cel mai important al teoriei lui Bandura. n acelasi timp, Bandura nu elimina total existenta variabilelor interne, asa cum facea Skinner. El este de parere ca procesele de gndire influenteaza procesul de nvatare. Observnd comportamentul celorlalti, oamenii realizeaza o decizie constienta sa se comporte sau nu n acelasi mod. Cu alte cuvinte, Bandura interpune un mecanism de mediere ntre stimul si reactie si acest mecanism este reprezentat de procesele cognitive ale subiectului care realizeaza controlul intern al comportamentului. (Astfel, de pilda, nu programul de ntarire contribuie la modificarea comportamentului, ci ceea ce crede subiectul sau ceea ce percepe el n legatura cu programul respectiv.) Teoria lui Bandura reprezinta o forma mai putin extrema de behaviorism. 1, Modelarea - baza nvatarii observationale Elementul din teoria lui Skinrter, cu care Bandura nu este de acord consta n aceea ca nvatarea s-ar produce numai prin ntarire directa. Mai mult, el arata ca ntarirea reprezinta un mod ineficient de nvatare care consuma timp, ba mai mult, este si periculos. El spunea ca lumea ar fi foarte nesigura daca, de pilda, oamenii ar avea nevoie de ntarire directa pentru a nvata sa n-o traverseze pe culoarea rosie a semaforului. Conditionarea operanta prin intermediul careia ncercarile si erorile vor continua pna cnd va fi gasit raspunsul corect, este ineficienta n nvatarea conducerii auto pentru ca subiectul va muri ntr-un accident nainte de a gasi secventa pozitiva de comportament. Bandura arata ca majoritatea comportamentelor umane sunt achizitionate prin intermediul exemplului, care poate avea un caracter intentional sau accidental. Noi nvatam observndu-i pe ceilalti si modelndu-ne comportamentul n functie de al acestora. Cum ar putea un copil sa nvete daca el nu ar auzi cuvinte, propozitii sau fraze ? Prin intermediul modelarii este posibila achizitionarea unor comportamente noi, ct si ntarirea sau, dimpotriva, slabirea vechilor repertorii de comportamente. Astfel, de exemplu, prescolarii care au vazut cum un adult lovea un manechin de plastic, au pus n evidenta un comportament de doua ori mai agresiv dect cel al lotului martor. Bandura ntelege prin dezinhibitie faptul ca anumite comportamente inhibate se pot reactualiza sub influenta unui model. Un exemplu de dezinhibitie l reprezinta situatia n care un subiect realizeaza, aflndu-se ntr-o gloata, actiuni pe care nu le-ar realiza de unul singur. Mai exact, subiectul este mai nclinat sa ncalce unele reguli atunci cnd i vede pe ceilalti ncalcndu-le. Pe baza unor cercetari extensive, Bandura a ajuns la concluzia ca cea mai mare parte a comportamentului uman, pozitiva sau negativa, normala sau patologica, este nvatata prin intermediul imitatiei. Autorul este de parere ca nevroticii, criminalii sau psihopatii au nvatat comportamentul lor la fel ca ceilalti oameni. Diferenta consta n aceea ca personalitatile deviante au urmat un alt model, care nu este considerat dezirabil de majoritatea membrilor societatii. Bandura a discutat mult despre modelele gresite de comportament care le sunt oferite copiilor prin intermediul programelor de televiziune. Bandura afirma ca persoana care controleaza modelele, controleaza si comportamentul subiectilor. 2. Particularitatile modelului Particularitatile modelului vor influenta procesul imitatiei. Astfel, n viata reala vom fi mai tentati sa ne lasam influentati de catre cineva care ne seamana, dect de cineva care este total diferit. De asemenea, noi suntem mai nclinati sa imitam comportamentul unei persoane de acelasi sex. De asemenea, vrsta subiectului are un roi important n modelare. Astfel, de pilda, un prescolar va imita mai curnd comportamentul unui adult dect un adolescent care lupta pentru independenta. Bandura subliniaza ca, n general, subiectii sunt mai dispusi sa se lase influentati de surse model care au aceeasi vrsta. O alta caracteristica importanta a modelului o reprezinta statutul social si prestigiul. ntr-unui din experimentele sale, Bandura a demonstrat ca pietonii sunt mai nclinati sa traverseze pe culoarea rosie a semaforului daca o persoana foarte bine mbracata face
45

acelasi lucru si sa nu o faca, daca o persoana prost mbracata se comporta n mod respectiv (n ambele cazuri este vorba de aceeasi persoana). Aceste observatii se utilizeaza cu succes n psihologia reclamei cnd o personalitate din lumea artistica sau sportiva este prezentata n calitate de consumator al unui produs. Tipul de comportament este, de asemenea, important n cadrul imitatiei. Astfel, comportamentele complexe nu sunt imitate tot att de rapid ca cele simple. Caracteristicile observatorului. Persoanele caracterizate prin insuficienta ncredere n sine si imagine de sine scazuta sunt mai nclinate sa imite comportamentele altora. De asemenea, subiectii care au primit ntariri n trecut pentru imitarea comportamentului celorlalti sunt mai nclinati spre imitatia unei surse model. Recompensarea consecintelor comportamentului. In cazul n care comportamentul de imitatie este ntarit, forta de imitare a modelului se amplifica. Bandura este de parere ca ntarirea pozitiva poate actiona mai puternic dect factorii mentionati mai sus. Astfel, de pilda, o sursa model cu statut social ridicat l poate face pe subiect sa o imite, dar daca consecintele respectivei imitari nu sunt ntarite suficient, subiectul va avea tendinta de a fi mai putin dominat n viitor de respectivul model, 3. Conceptul de eu (seif) Bandura defineste ^eul n termenii structurilor cognitive care functioneaza ca sisteme de referinta interna, ct si a setului de sub functii care implica perceptia, evaluarea si reglarea comportamentului" (Bandura, 1978, cit. Schultz, 1986, p. 387). Deci, eul nu reprezinta o entitate, ci un set de structuri si procese cognitive care regleaza perceptia si cognitia. Bandura considera ca doua aspecte ale eului au o importanta majora: a) ntarirea eului; b) Eficienta eului. a) ntarirea eului (autontarirea). Autontarirea este, n conceptia lui Bandura, tot att de importanta ca si ntarirea externa. O recompensa autoadministrata poate fi, de pilda, trairea sentimentului de mndrie sau satisfactie, n timp ce o sanctiune autoadministrata poate fi reprezentata de trairea sentimentului de rusine, culpabilitate sau depresie n legatura cu faptul ca nu ne-am comportat ntr-un anumit fel. Bandura considera ca majoritatea comportamentelor umane sunt reglate prin intermediul auto ntariri lor. Standardele interne n raport cu care se evalueaza comportamentul sunt preluate prin nvatare de la surse model care sunt parintii si alte persoane semnificative din copilaria subiectului. b) Autoeficienta. Autoeficienta se refera la ct de bine reuseste subiectul sa-si atinga propriile standarde interne. Bandura considera ca autoeficienta se exprima prin intermediul sentimentelor de autostima, de valoare personala, de adecvare si eficienta n abordarea realitatii. Autoeficienta este perceperea propriei capacitati de a produce si regla evenimentele vietii. Persoanele care au standarde interne exagerat de ridicate se autopedepsesc sever atunci cnd nu reusesc sa le atinga si de aici pot rezulta sentimente de depresie, descurajare, autodevalorizare. Bandura subliniaza ca persoanele cu sentimentul autoeficientei scazut pot sa se refugieze n alcool, sa se resemneze sau sa se refugieze ntr-o lume de fantasme. Aceste persoane se simt neajutorate, incapabile sa influenteze evenimentele, considera ca toate eforturile lor sunt inutile. Subiectii sunt dependenti si anxiosi. Cnd ntlnesc un obstacol renunta la tentativele de a-1 depasi sau nici macar nu ncearca sa-1 depaseasca. Persoanele cu sentimentul autoeficientei ridicat au urmatoarele caracteristici: sunt capabile sa faca fata n mod adecvat ncercarilor vietii; pentru ca ele se asteapta la succes, ele vor persevera n tentative de depasire a obstacolelor; au o mare ncredere n fortele proprii si nu sunt blocate de dubitatii; au performate ridicate n activitate. Bandura considera ca modul n care omul si apreciaza nivelul de autoeficienta depinde de: nivelul performantelor anterioare; obsen'area succesului altor persoane (mai ales daca sunt asemanatoare cu noi); ntareste sentimentul autoeficientei; persuasiunea verbala poate creste nivelul autoeficientei (si invers, n functie de continutul acesteia); nivelul de activare interna. Oamenii sunt mai nclinati sa se astepte la succes atunci cnd nu manifesta reactii dezadaptative, de supraactivare n conditii de stres.

46

4. Stadiile nvatarii modelate Dupa Bandura, modelarea se dezvolta odata cu vrsta si maturizarea, n copilarie, modelarea se limiteaza la imitatia directa pentru ca la copii nu s-au dezvoltat nca abilitatile cognitive si sistemele imaginative (reprezentational) si verbal, care stau la baza nvatarii modelate, n cazul copiilor, este necesar un numar mai mare de repetari pentru ca acestia sa reproduca un anumit comportament observat (cam n jurul vrstei de 2 ani apar primele comportamente imitate). 5. Modificarea comportamentului nvatat Prin intermediul teoriei sale asupra nvatarii sociale, Bandura urmareste un scop practic imediat, si anume gasirea celor mai eficiente modalitati de modificare a comportamentului indezirabil sau anormal. Daca modelarea reprezinta modalitatea de baza n nvatarea unor comportamente, tot prin intermediul modelarii se poate modifica un comportament nedorit. Astfel, de pilda, Bandura a utilizat metoda modelarii pentru nlaturarea unor frici sau fobii (exemplu: un copil cu fobie de cini a fost pus sa urmareasca, de la o distanta sigura, cum alt copil de aceeasi vrsta se joaca cu un cine). Desi abordarea lui Bandura se refera la comportamentul manifest, odata cu trecerea timpului, autorul a nceput sa fie tot mai mult preocupat de variabilele cognitive, mai precis de autoeficienta. Un subiect care si-a rezolvat prin intermediul modelarii fobia de serpi, de pilda, si modifica nu numai comportamentul manifest ci si atitudinile, manifestnd mai mult autoeficienta n situatiile care i produceau nainte anxietate. In ncheiere, trebuie sa subliniem faptul ca Bandura era de parere ca un comportament uman este controlat att de subiectul nsusi, prin intermediul operatiilor si proceselor cognitive ct si de mediu, prin intermediul stimularilor de natura sociala. El si denumeste pozitia determinism reciproc" si arata ca oamenii nu sunt nici obiecte pasive, controlate de forte externe, nici subiecti absolut liberi care pot face si deveni ceea ce vor". ORIENTAREA UMANISTA N PSIHOLOGIA PERSONALITATII 1. Caracteristica generala a orientarii umaniste Vreme de aproape b jumatate de veac, psihologia a fost dominata de doua mari scoli: scoala psihanalitica, care punea accentul pe componenta instinctiva, irationala, inconstienta a fiintei umane si scoala behaviorista, care i Considera, n esenta, pe oameni niste fiinte mecanice, controlate din exterior, dependente de mediul nconjurator. Reorientatea catre uman cstignd tot mai mult teren n psihologie, spre jumatatea secolului XX apare o noua orientare psihologica numita psihologia umanista. Considerata de unul dintre initiatorii ei, Abraham H. Maslow (1908 - 1970), a treia forta n psihologie, nca de la nceput psihologia umanista a reprezentat o reactie mpotriva celorlalte doua mari orientari existente si practicate n Occident. Behaviorismul si psihanaliza, taxate ca incapabile de a studia si mai ales de a solutiona problematica reala, concreta a omului contemporan, aflat n fata multor dileme si contradictii: Eu cred ca psihologia umanista", scrie Maslow, trebuie sa se ocupe mai mult de problemele importante ale pozitiei Omului n lumea de azi si spun acest lucru deoarece toate problemele importante ale omenirii - razboi si pace, exploatare si fraternitate, ura si dragoste, boala si sanatate, ntelegere si conflict, fericire si nefericire - conduc la o mai buna ntelegere a naturii umane si la o psihologie cu aplicatii directe pentru viata omului" La rndul ei, Charlotte Bruhler (1893 - 1974) sustinea ca psihologia umanista se vrea a fi o solutie la problemele umane ale timpului nostru: cum sa traiesti o viata plina de succes si cum sa construiesti relatii mai satisfacatoare ntre oamenii acestei lumi"

Conceptia lui Maslow asupra persoanei Dragostea lui Maslow pentru muzica si atractia pentru academicienii si politicienii libercugetatori se sprijinea pe devotamentul sau initial asupra studiului comportamentelor neschimbatoare
47

ale animalelor. A demonstrat ca n comportamentul sexual al maimutelor exista de fapt un joc al dominarii. Desi a ajutat la stabilirea unui interes n ierarhiile dominarii" la primate, Maslow a abandonat n cele din urma activitatea. Fiind preocupat de cstig n perioada depresiunii economice, Maslow a intrat la Medicina. Ca de obicei, datorita motivatiei extrinseci, Maslow s-a plictisit repede si a renuntat. Avnd n fata o piata a muncii slaba, si refuzul unei cercetari datorita antisemitismului, Maslow era pregatit sa accepte orice. Spre fericirea lui, psihologul EdwardL. Thorndike a devenit interesat de munca lui. Thoradike lucra la Teachers College din cadrul Univ. Columbia si era autorul legii efectului", un principiu de baza al nvatarii, n loc sa urmareasca pisicile cum scapau din custi, avea planuri mai.mari pentru aplicarea psihologiei si a primit 100.000$ pentru punerea lor n aplicare. Maslow se putea ntoarce la New York sa-si continue cercetarea si n acelasi timp sa-si cstige si existenta. Chiar si atunci cnd studia animalele n Wisconsin, Maslow a devenit interesat de disputa Freud-Adler. New-York-ul se afla n cea mai fascinanta perioada a psihologiei personalitatii: Horney, Fromm, Adler si altii, printre care si Koffka, reprezentat al psihologiei globale. Dintre acestia Adler a avut un impact mai mare asupra sa. Cnd s-a prezentat la una din conferintele lui, a fost placut surprins sa gaseasca o sala aproape goala. Avnd o competitie slaba pentru a-i capta atentia lui Adler, cei doi au devenit apropiati. Fara ndoiala, notiunile lui Adler, cum ar fi: interesul social, lupta pentru superioritate si ideea puterea creatiei individuale", l-au influentat puternic pe Maslow. Psihologia gestaltista a contribuit probabil cel mai mult la evolutia intelectuala a lui Maslow, fiind preocupata initial cu perceptia si sustinea ideea ca perceptiile simple sunt ntreguri realizate din parti integrate. Pot fi luate n considerare partile sau ntregul, dar niciodata la un loc. Asa ca, la fel ca si ntr-un mozaic, amanuntele ce formeaza fetele si figurile din lucrarile de arta, pot fi apreciate ca ntreg sau pe parti. Mai important, partile si ntregul sunt entitati separate, dar sunt fara scapare legate ntre ele: ntregul este format prin integrarea partilor n asa fel nct partile si ntregul nu pot exista separate una de cealalta. Teoria gestaltista era compusa din legi de organizare care explicau cum partile formau ntreguri. Aceasta idee a ntregului a devenit fundamentala pentru Maslow. Pentru a o demonstra, a facut o analogie referitoare la studiul stomacului. Stomacul poate fi examinat prin extragerea dintr-un cadavru si examinarea sa ca si cnd ar functiona independent de corpul din care a fost luat. Alternativ, stomacul poate fi studiat n organisme vii. Pentru Maslow, cea din urma varianta e de preferat, deoarece stomacul nu poate fi pe deplin nteles n afara corpului n care e integrat. La nivelul motivatiei, n cadrul stomacului, nu stomacului i e foame, ci individului. Pentru Maslow, factorii motivationali sunt suportul personalitatii. Motivatie provine din cuvntul radacina motiv" si se refera la procesul prin care organismele sunt mpinse spre scopuri. Nevoile sunt tensiuni simple care cer a fi satisfacute. Foamea este un exemplu. Conceptul de nevoie" este traditional si pare usor de nteles, nsa Maslow a considerat ca este un concept ambiguu. Putem fi indusi n eroare observnd anumite comportamente si atribuindu-le unei anumite nevoi. Spre exemplu, oamenii carora nu le este foame, dar mannca, nu si satisfac nevoia de foame, ci nevoia de securitate. Maslow si-a sustinut punctul de vedere ca un comportament, gnd sau sentiment dat poate aparea datorita mai multor motivatii. Maslow ofera doua raspunsuri la ntrebarea: Pot oamenii trai numai din pine?" Raspunsul este Da, atunci cnd nu exista deloc pine", si Nu, atunci cnd este pine din belsug". Se poate lua exemplul oamenilor nfometati care se gndesc numai la mncare, viseaza numai la mncare. Pentru ei, orice alt interes nu este important. Viata nsasi e definita prin a mnca". Oricum, tabloul e diferit atunci cnd oamenii sunt hraniti, cnd mncarea e din abundenta. Satisfacerea foamei determina oamenii sa-si urmareasca si alte nevoi, care ncep sa domine individul, lund locul foamei. Dupa ce si acestea sunt satisfacute, alte nevoi le iau locul. Maslow a stabilit o ierarhie a trebuintelor sau nevoilor, pornind de la nevoile biologice, pna la nevoile cele mai abstracte: Trebuintele fiziologice cuprind necesitatile biologice pentru apa, oxigen, proteine, vitamine, temperatura normala a corpului, somn, sex, exercitii fizice si altele. Acestea pot fi considerate mai mult impulsuri dect nevoi. Trebuinta de securitate / siguranta include protectia, stabilitatea, structura, legea, ordinea,
48

libertatea. Aceasta nevoie poate fi urmarita n reactiile negative foarte puternice ale copiilor mici, la orice schimbare neasteptata n jurul lor. Aceste reactii la copii sau la adulti la diferiti stimuli sugereaza activarea acestei nevoi. Se poate observa similitudinea cu ideea adusa de Karen Horney, referitoare la anxietatea de baza". Trebuinta de dragoste si apartenenta orienteaza persoana spre relatii afectuoase cu cei din jur si spre o anumita pozitie n familie sau n grup. Maslow a studiat asa numitele sensitivity groups", ansambluri de oameni ce se ntlneau pentru a-si destainui sentimente intime si pentru a deveni apropiati. Maslow a vazut n acest curent o crestere a nevoii de contract interpersonal si intimitate dintre oamenii. Trebuinta de stima este mpartita n doua categorii: 1) dorintele personale de acceptabilitate autoritate competente, realizare, ncredere, independenta si libertate; 2) dorinta de respect din partea altor oamenii incluznd atentia, recunoasterea, aprecierea, statusul, prestigiul, faima, dominatia si demnitatea. Satisfacerea acestor nevoi da nastere sentimentelor de autovaloare, ncredere n sine si putere psihologica. Dar ncurcarea satisfacerii acestor nevoi produce sentimente de inferioritate, slabiciune si neajutorare, care duc la descurajare, compensare sau nevroza. Cea mai importanta nazuinta este nevoie de actualizare a sinelui", dorinta de auto mplinire... tendinta omului de a-si realiza potentialul". Aceasta forta puternica poate fi atribuita dorintei de a deveni ct mai mult ceea ce suntem, de a realiza ct mai mult din ceea ce suntem capabili. Oamenii se simt ntr-un fel constrnsi sa devina ceea ce pot sa devina, fie atlet, parinte, jurnalist. Muzicieni simt nevoia de a face muzica, artisti sa picteze, poetii sa scrie. n manifestarea acestui proces de actualizare a sinelui oamenii difera cel mai mult. Deoarece fiecare persoana e diferita, ceea ce fiecare persoana simte ca trebuie sa devina e unic. Maslow a numit primele patru nevoi de baza nevoi deficienta" (d-needs), deoarece n mplinirea lor este inclus si mediul, pentru ca persoana sa evite boala fizica si neadaptarea psihologica. Citnd dovezi din cercetari, Maslow a ajuns la concluzia ca apetitul sau preferintele culinare individuale sunt un indiciu foarte clar cu privire la nevoile fiziologice sau deficitele organismului. Daca n corp o substanta biochimica anume lipseste, individul va ncerca sa satisfaca deficienta prin dezvoltarea unei pofte fata de elementul nutritional lipsa. Maslow a gasit sprijin pentru aceasta teorie n teoria homeostaziei a lui Walter Cannon. Prin homeostazie se ntelege tendinta organismului de a mentine constanti parametrii mediului intern, restabilindu-le nivelul cnd acesta este perturbat de o influenta externa. Maslow a constatat urmatoarele: 1) oamenii tnjesc permanent la satisfacerea lor; 2) lipsa mbolnaveste oamenii sau opreste dezvoltarea lor; 3) satisfacerea vindeca boala produsa de deficienta; 4) proviziile stabile previn aceste boli; 5) oamenii sanatosi nu au deficienta. Nevoia de actualizare a sinelui tinde sa nu apara pna ce nu exista o satisfacere anterioara a nevoilor fiziologice, de siguranta, de dragoste si de stima. Insa chiar si satisfacerea nevoilor de baza nu e suficienta pentru a garanta aparitia acestui proces de actualizare a sinelui. Persoanele care se afla n cadrul acestui proces psihologic arata o satisfacere suficienta a nevoilor de baza. Pe deasupra nu sunt bolnavi, si folosesc pozitiv capacitatile si motivatia este legata de un set de valori persoanele. Actualizarea sinelui nu se refera la compensarea deficitelor, ca n cazul nevoilor-D, ci privesc miscarea ascensionala, optimizanta dincolo de anumite standarde. Maslow a ierarhizat trebuintele / nevoile de baza intr-o piramida" a trebuintelor / nevoilor.

49

Nevoile de la baza sunt predominante, cer satisfacerea lor imediata. Ele apar mai devreme n procesul de dezvoltare si cer satisfacerea imediata. O deficienta ntr-o nevoie de la baza piramidei domina functionarea personalitatii pna cnd e satisfacuta. Numai atunci persoana e eliberata sa se adreseze nevoii care e mai sus n piramida. Nevoia de siguranta e mai puternica dect nevoia de dragoste, dar foamea le domina. Maslow sustine ca n societatea actuala, satisfacerea trebuintelor unei persoanei de rnd, poate fi n proportie de 85% din fiziologice, 70% de siguranta, 50% dragoste, stima si doar, 10% de actualizare a sinelui. De asemenea, oamenii nu trebuie sa-si satisfaca n proportie de 100% o nevoie pentru ca urmatoare sa apara. Daca nevoie de dragoste e satisfacuta n proportie de 10%, nevoia de stima nu apare deloc, dar la o proportie 25%, nevoia de stima apare cu doar 5%. , > Exista binenteles si exceptii la aparitia nevoilor n aceasta ordine. Romeo si Julieta si-au dat viata pentru dragostea. Mahatma Ghandi a fost dispus sa-si nege siguranta si trebuintele fiziologice pentru valori nalte, ca demnitatea personala, egalitatea sociala si libertatea politica. El a fost capabil sa-si nege trebuintele de la baza piramidei treptat, concentrndu-se asupra valorilor mai importante. Ghandi a fost aruncat ntr-un lagar de concentrare si chinuit prin intermediul torturii, nfometarii si epuizarii. Cel mai tipic exemplu de inversare al nevoilor este atunci cnd trebuinta de dragoste este satisfacuta o data cu trebuinta de stima. Persoana care crede ca satisfacerea trebuintei de stima implica si dragostea, poate adopta atitudinea ca iubirea vine doar la cei puternici, respectati si temuti. Pentru o astfel de persoana, trebuinta de a fi un obiect al afectiunii este ntlnita prin afisarea unei masti a ncrederii, si sustinerea convingerii ca aceasta masca atrage dragostea". Este posibila de asemenea disparitia completa a unei nevoi, n cazul unui individ antisocial (psihopat), spre exemplu, a carui sete de dragoste din copilarie nu a fost niciodata potolita si deci o perioada critica n dezvoltarea acestui individ a fost ocolita. De asemenea nivelul de aspiratie al unui individ poate fi redus permanent. Spre exemplu, o persoana care a trait n somaj sau n saracie groaznica mai mult timp, poate continua sa caute doar satisfactii minime n viata, cum ar fi obtinerea mncarii sau a adapostului. Maslow a ncercat sa nteleaga valorile sadite n natura prin observarea esentei culturii omului. Doar alegerile, gusturile si judecatele unei fiinte umane sanatoase ne vor spune multe despre ceea ce este bun pentru ntreaga omenire n lunga ei existenta. Maslow a studiat cele mai importante personalitati umane, definindu-le ca fiind acele persoane sanatoase din punct de vedere psihic, al maturitatii si desavrsirii lor. El a desemnat cteva din aceste personalitati, capacitatile si talentele care-i ajuta sa faca ceea ce pot ei mai bine si care i ajuta sa se dezvolte la nivel superior. Ei traiesc dupa povatuirea lui Nietzsche Fiti, deveniti ceea ce sunteti (cu adevarat)!" Caracteristicile comune marilor personalitati sunt urmatoarele: perceperea clara, eficienta a realitatii si relatii confortabile cu aceasta; asteptari / expectante de la sine, de la altii si de la natura;
50

spontaneitate, simplitate, naturalete; centrarea pe problema (daca intervine ceva strain, ei considera ca au o misiune de ndeplinit n legatura cu acel ceva"; detasare si nevoia de intimitate; caracter puternic si independenta relativa fata de mediu; continua mprospatare a aprecierii; experienta mistica de vrf; Gemeinschaftsgefuehl" - sentimentul comunitar de nrudire si de identificare cu rasa umana (acelasi cuvnt german utilizat de catre Adler si mai trziu prin interes social"; relatii personale cu ceilalti (puternice, dar limitate ca numar); structura caracteriala democratica; discriminare etica ntre bine si rau, metode; sens filozofic; creativitate; transcendenta n oricare culturi particulare; imperfectiuni: uneori nechibzuit, nepoliticos din punct de vedere social, rece, plictisit, iritat, ncapatnat, uita repede, indispus, prostut, mnios, mndru n aparenta, naiv, anxios, vinovat, neadaptat. Maslow este de parere ca aceste trebuinte formeaza o ierarhie separata: nevoia de cunoastere este mai puternica dect nevoia de a ntelege. ntre cele doua ierarhii de trebuinteexista o interactiune reciproca. Astfel, este imposibil ca un subiect sa devina autoactulizat daca trebuintele sale de cunoastere sau ntelegere nu sunt satisfacute. Maslow arata ca exista si exceptii de la ierarhia trebuintelor: astfel, oamenii care s-au dedicat unei cauze cu pretul vietii si-au negat trebuintele fiziologice sau pe cele de securitate.

C. Rogers: teoria fenomenologica a personalitatii Teoria personalitatii elaborata Cari Rogers, n 1959, a constituit una dintre primele provocari reale la adresa abordarilor psihanalitice si psihometrice ale personalitatii. Rogers considera ca aceste viziuni asupra personalitatii sunt foarte limitate, prezentnd idei foarte nguste n legatura cu potentialul uman. Pentru teoreticianul psihanalist, o personalitate sanatoasa este, pur si simplu, una care a reusit sa reduca tensiunile dintre partile sale distincte, pna la un nivel pe care l poate stapni, iar pentru teoreticienii psihometriei, simpla absenta a simptoamelor unei tulburari sugereaza ca individul este sanatos mintal. { Nevoile umane. Rogers considera ca exista o parte mai buna a personalitatii umane, care se manifesta prin nazuinta continua spre crestere si dezvoltare, n care oamenii sunt angajatii n permanenta (daca nu sunt tulburati sau sub tensiune). El sustine ca fiintele umane au o necesitate fundamentala de a-si dezvolta potentialul ct mai mult posibil si, din activitatea sa clinica, deduce ca probleme nevrotice sau psihotice se dezvolta atunci cnd acest aspect al personalitatii unei fiinte umane este n mod consecvent reprimat. Rogers se refera la acest lucru folosind termenul nevoie de auto actualizare ~ necesitatea de actualizare sau de realizare a potentialului propriu. Deoarece aceasta necesitate este att de importanta, Rogers sustine ca evaluam, prin prisma ei, toate experientele noastre de viata. Experientele care ne ncurajeaza dezvoltarea sunt cele pe care le percepem ca pozitive sau utile, pe cnd pe cele care ne inhiba sau ne suprima autoactualizarea le percepem ca negative sau neplacute. Deoarece fiecare individ are capacitatii si tendinte diferite, fiecare si elaboreaza propriul set de valori specifice, care sunt, deseori, similare cu ale altora, chiar daca nu perfect identice. Conceptul de sine. O alta diferenta ntre viziunea lui Rogers si abordarile psihanalitice si psihometrice ale personalitatii este ca acesta percepe personalitatea ca o unitate coerenta, si nu mpartita n sectiuni sau parti separate. El si centreaza teoria pe ideea sinelui", deoarece, n lucrul cu pacientii sai, a constatat ca acestia aveau idei foarte clare n privinta eurilor lor interioare", pentru care psihologul a propus denumirea de concept de sine, si ca, deseori, erau tulburati de comportamentele care nu se potriveau cu ideile lor. Nu nteleg, nu-mi sta n fire sa fac asta", ar fi o remarca tipica pentru acest tip de anxietate. Conceptul de sine" este fundamental n teoria lui Rogers asupra personalitatii. El a descoperit ca multi dintre pacientii sai aveau o imagine a aceea ce doreau sa fie (sinele ideal), foarte diferite de felul n care credeau ca sunt n realitate. Cu ct sinele ideal era mai diferit de sinele real, cu att pacientul se simtea mai anxios si mai nefericit. Aceasta discrepanta ntre sinele ideal si cel real este deseori evidenta la persoane care sufera de boli
51

digestive. In cartea sa, Grasimea este o problema feminina, Susie Orbach sustinea ca bolile digestive, cum ar fi bulimia si anorexia nervoasa, apar ca urmare a importantei acordate frumusetii si zveltetii n societatea occidentala. Femeile sunt continuu sub presiunea imaginii felului n care ar trebui sa arate, iar respectul lor de sine este legat de succesul pe care l au n hranirea si ngrijirea altora. Pregatirea mncarii este, si ea, o cale de exprimarea a personalitatii. Cei care sufera de anorexie au deseori imagini corporale anormale, considerndu-se grasi atunci cnd sunt extrem de slabi. n parte, terapia lui Orbach consta n modificarea imaginii de sine a suferinzilor, pentru a aduce imaginea sinelui ideal mai aproape de sinele real. Pretuirea. Cealalta necesitate a personalitatii umane pe care Rogers a evidentiat-o este necesitatea pretuirii. El sustine ca orice fiinta umana trebuie sa fie pretuita de alte persoane, pretuire care sa se manifeste fie prin dragoste, afectiune sau chiar simplu respect. Pentru ca este vorba, ntr-adevar, de o necesitate, si nu de un element fara de care sa ne putem descurca, este foarte important ca omul sa gaseasca aceasta pretuire si, n unele cazuri, acest lucru poate deveni att de important, nct sa interfereze cu nevoia de autoactualizare. Dupa Rogers, n aceste conditii, individul ncepe sa aiba probleme. Conditii de valorare. In general, cei din jur au tendinta de a conditiona pretuirea de un comportament adecvat". Cu alte cuvinte, ei admira o persoana daca aceasta se comporta ntr-un anumit fel. Aceasta nseamna ca fiecare persoana stie care sunt tipurile de comportament care pot si care nu pot cstiga pretuirea celorlalti. Aceste idei sunt cunoscute sub denumirea de conditii de valorare si sunt foarte importante n ghidarea comportamentului individual, deoarece ele conduc individul spre tipurile de comportament aprobate de societate. Cnd aceste conditii de valorare impun individul sa actioneze pe cai cu totul opuse comportamentului de autoactualizare apreciat pozitiv de persoana respectiva, atunci apare amenintarea, pentru ca necesitatea de autoactualizare a individului este amenintata. Aceasta produce anxietate, deoarece omul devine constient (chiar daca acest lucru nu-i este foarte clar) ca exista o lipsa de concordanta ntre actiunile si valorile sale. Mecanisme de aparare. Datorita amenintarii produse de aceasta neconcordanta, individul dezvolta mecanisme de aparare, care protejeaza sinele de confruntare cu situatia reala. Aceste mecanisme de aparare sunt de doua tipuri: negarea (adica refuzul de a admite ca exista vre-o neconcordanta) si distorsionarea(adica falsificarea sau modificarea amintirii experientei neplacute, pentru a deveni mai putin amenintatoare). De aici se pot dezvolta uneori probleme psihice serioase, desi majoritatea persoanelor utilizeaza putin aceste mecanisme de aparare n viata cotidiana. Rogers a vazut personalitatea ca pe un fel de masca" pe care o folosim n raport cu alte persoane, n viata cotidiana. El afirma ca este important faptul ca aceasta masca" sa fie similara sinelui interior" real, pentru ca, n caz contrar, omul ar fi considerat drept un prefacut. Dar chiar daca personalitatea se potriveste cu sinele interior, nu este totusi identica, si fiecare fiinta umana este singura care stie cum este pe dinauntru. Pretuirea neconditionata. Dupa Rogers, dezvoltarea unei personalitati sanatoase presupune inexistenta conflictelor ntre conditiile de valorare" si imboldul launtric de autoactualizare, deoarece pentru majoritatea indivizilor exista cel putin una sau doua persoane, n decursul vietii, care le ofera o pretuire neconditionata. Cu alte cuvinte, individul stie ca exista cineva, sau a existat cineva n trecut, care tine la el indiferent de comportamentul sau. Pretuirea neconditionata este deosebit de valoroasa, pentru ca elibereaza individul de necesitatea de a cauta tot timpul aprobarea sociala, dndu-i n schimb libertatea de a-si explora talentele, nclinatiile si capacitatile. Cu alte cuvinte, oamenii si pot exprima necesitatea de autoactualizare fara sa aiba grija de dezaprobarile sociale pe care le-ar putea produce. Rogers insista ca majoritatea, daca nu toti pacientii sai nevrotici, aveau parinti care nu le-au dat copiilor lor sentimentul puternic de a fi iubiti si apreciati n mod absolut, n schimb le-au conditionat ntotdeauna dragostea de buna purtare". Acest lucru, aprecia el, a transmis copilului mesajul ca nu era iubit deloc si ca parintilor le-ar fi placut, de fapt, un alt copil, ideal, care sa nu fie niciodata obraznic. Prin urmare, acesti copii au crescut cu nazuinta de a fi admirati de altii, neglijndu-si n acest timp autoactualizarea. Astfel de persoane tind sa aiba standarde ridicate de comportament, foarte nerealiste, altfel spus, conceptul lor de sine ideal nu se mai coreleaza deloc cu sinele real.

52

TEORII PSIHOMETRICEALE PERSONALITATII

R. Cattell si teoria factoriala a personalitatii


Personalitatea este cea care permite o predictie asupra a ceea ce va face o persoana ntr-o situatie data" R. Cattell Tinta lui Cattell n studiul sau asupra personalitatii este de a prevedea comportamentul, de a prevedea ceea ce o persoana va face ca raspuns la stimulul unei situatii. El nu face referire la modificarea comportamentului de la nedorit la dorit sau de la anormal la normal, ceea ce a fost scopul multor teoreticieni despre care am discutat deja. Subiectii lui Cattell erau oameni normali ale caror personalitati le-a studiat si nu tratat. Cattell credea ca este imposibil (sau cel putin nentelept) sa ncerci sa schimbi o personalitate nainte de a ntelege n detaliu ce trebuie schimbat. Teoria lui Cattell despre personalitate nu a avut originea ntr-o situatie clinica. In schimb abordarea sa este riguros stiintifica, dovedind observarea comportamentului si adunarea a numeroase date asupra fiecarui subiect, n cercetarea lui Cattell nu este neobisnuit ca peste 50 de tipuri de masurari sa se faca la un subiect. Aspectul specific al abordarii de catre Cattell este ceea ce face cu datele obtinute. El aplica procedeul statistic al analizei factoriale ce implica evaluarea relatiilor dintre fiecare pereche posibila de masuratori luate de la un grup de subiecti pentru determinarea factorilor comuni. Daca 2 masuratori arata o corelatie ridicata, Cattell este sigur n sugerarea ca masoara aspecte similare sau legate ntre ele ale personalitatii. Cattell numeste acesti factori trasaturi" pe care le vede ca si elemente mentale ale personalitatii. Numai cnd cunoastem trasaturile caracteristice ale unei persoane putem prevedea cum va actiona acea persoana ntr-o situatie data. Pentru a ntelege deplin o persoana trebuie apoi sa putem descrie n termeni precisi modelul (sablon) trasaturilor ce definesc acea persoana ca individ. Modul Iui Cattell de abordare a trasaturilor personalitatii Cattell a definit trasatura ca o relativa permanenta tendinta de reactie, alcatuind unitatile structurale de baza ale personalitatii. A clasificat trasaturile n cteva moduri. O trasatura comuna este cea pe care o are oricine ntr-o anumita masura. Inteligenta, extrovertirea, sociabilitatea sunt exemple de trasaturi comune. Oricine are aceste trasaturi, dar unii le au ntr-un grad mai mare dect altii. Motivul pentru care Cattell a sugerat ca aceste trasaturi comune sunt universale este acela ca oamenii au un potential ereditar similar si sunt supuse unor presiuni sociale similare, cel putin n interiorul aceleiasi culturi. Oamenii difera ca urmare a faptului ca au n masura diferita aceste trasaturi comune. De asemenea difera datorita trasaturilor unice pe care le au; acele aspecte ale personalitatii pe care le detin putini alti oameni. Trasaturile unice sunt vizibile n atitudinile si interesul nostru. De exemplu, o persoana poate avea un interes exagerat pentru fluturi, altul poate fi pasionat n favoarea interzicerii goliciunii picioarelor n public. Al doilea mod de clasificare a trasaturilor este acela de a le mparti n trasaturi de abilitate, de temperament si dinamice. Trasaturile de abilitate determina ct de eficienta va fi o persoana n munca pentru atingerea scopului propus. Inteligenta este o trasatura de abilitate; nivelul nostru de inteligenta ne ajuta sa decidem ct de mult ne vom stradui sa ne atingem scopul, cum ar fi de exemplu absolvirea facultatii. Trasaturile de temperament descriu stilul general si tonul emotional al comportamentului nostru - de exemplu ct de perseverenti, usuratici sau iritabili suntem. Aceste trasaturi afecteaza modul n care reactionam la o situatie data.
53

Trasaturile dinamice sunt fortele dinamice ale comportamentului nostru si definesc motivatia, interesul, ambitia. Al treilea mod de clasificare a trasaturilor - trasaturi de suprafata si trasaturi sursa (profunde) - este n functie de stabilitatea, permanenta lor. Trasaturile de suprafata sunt caracteristici ale personalitatii ce sunt n legatura unele cu altele, dar nu sunt un factor al personalitatii pentru ca nu sunt determinate de o singura sursa. De exemplu, cteva elemente de comportament cum sunt anxietatea, indecizia, teama irationala sunt trasaturi de suprafata ale nevroticismului. De o mai mare importanta sunt trasaturile sursa, factori unitari ai personalitatii, care sunt mult mai stabili si permanenti. Fiecare trasatura sursa da nastere unui aspect al comportamentului. Ele sunt factori individuali ce se combina pentru explicarea trasaturilor de suprafata. Dupa origine, trasaturile sursa se clasifica n trasaturi structurale sau de mediu nconjurator. Trasaturile structurale si au originea n conditiile biologice, dar nu sunt neaparat nnascute. De exemplu, bautul alcoolului poate da nastere comportamentelor ca: lipsa de grija, flecareala, vorbirea mormaita. Analiza factoriala va arata care din aceste caracteristici sunt trasaturi sursa. Trasaturile determinate de mediu deriva din influentele asupra noastra a mediului social si fizic. Ele sunt trasaturi nvatate si comportamente ce-si pun pecetea asupra personalitatii. Comportamentul unei persoane dintr-un ghetou din interiorul unui oras este modelat diferit de comportamentul cuiva din clasa de sus, dintr-un mediu luxos. Un ofiter militar de cariera are un alt mod de comportament dect un muzician de jazz. Astfel vedem ca Cattell a recunoscut interactiunea dintre persoana si variate situatii. Trasaturile sursa - factorii de baza ai personalitatii Dupa mai mult de 2 decenii de intensa cercetare pe baza analizei factoriale, Cattell a identificat 16 trasaturi sursa ca si factori de baza ai personalitatii. Acesti factori sunt probabil cel mai bine cunoscuti n forma n care sunt cel mai des utilizati, n Testul obiectiv de personalitate numit "16 factori de personalitate" (16 PF).

Este important sa ne reamintim ca n sistemul lui Cattell aceste trasaturi sursa sunt elemente de baza ale personalitatii, asa cum atomul este unitatea de baza a lumii fizice. Cattell a argumentat ca psihologii nu pot genera legi despre personalitate sau sa o nteleaga pe deplin fara a fi n stare sa descrie precis natura acestor elemente. Influenta ereditatii si a mediului Cattell a aratat un mare interes pentru relativa influenta a mediului si ereditatii n modelarea personalitatii. A cercetat importanta ereditatii si a mediului sau a factorilor situationali statistic,
54

comparnd similaritatile gasite la gemeni crescuti n aceeasi familie, gemeni crescuti n familii diferite, copii negemeni crescuti de aceeasi familie sau de familii diferite. Astfel a putut estima influenta geneticii si a mediului. Pentru unele trasaturi rezultatul a demonstrat ca ereditatea joaca un rol important. De exemplu, datele lui Cattell arata ca 80 % din inteligenta (factorul B) si 80 % din timiditate vis-a-vis de spiritul aventuros (factorul II) pot fi datorate factorului genetic. Cu acestea si cu alte trasaturi, ereditatea a fost considerata ca o influenta dominanta, o descoperire care 1-a condus pe Cattell sa argumenteze n favoarea unei nmultiri selective pentru a se naste o populatie mai inteligenta. In general Cattell a concluzionat ca 1/3 din personalitatea noastra este determinata genetic si 2/3 este determinata de influenta factorului social si de mediu. Dezvoltarea personalitatii Cattell a propus 6 etape n dezvoltarea personalitatii umane. Aceste etape acopera ntreaga viata de la nastere la batrnete. Copilaria mica, durnd de la nastere la 6 ani, este perioada formativa cea mai importanta n dezvoltarea personalitatii. In timpul acestei perioade, copilul este influentat de parinti n comportament si efectuarea toaletei personale. Atitudinile sociale sunt formate ca si ego-ul, superego-ul, sentimentul de securitate sau insecuritate, atitudinea fata de autoritate si posibila tendinta spre nevropatie. Cattell nu a fost un urmas al lui Freud, dar a ncorporat ideile lui conform carora anii timpurii de viata sunt cruciali n formarea personalitatii si conflictele orale si anale pot afecta personalitatea. ntre 6 si 14 ani, perioada copilariei, sunt putine probleme psihologice. Aceasta etapa marcheaza nceputul atitudinii de independenta fata de parinti si o dezvoltare a identificarii cu egalii (cei de o vrsta cu el). Aceasta este urmata de o perioada de dezvoltare mult mai tulburatoare si stresanta: adolescenta, ntre 14 si 23 ani. Incidenta tulburarilor emotionale si delicventei creste n timpul acestei perioade. Oamenii tineri manifesta multe conflicte pe drumul spre independenta, afirmarea de sine, sex. A patra faza a dezvoltarii, maturitatea, este o perioada de satisfactie si productivitate n ceea ce priveste cariera, casatoria, familia. Personalitatea devine mai putin fluida" si mult mai stabila n comparatie cu etapele anterioare, iar stabilitatea emotionala creste. Cattell a gasit putine schimbari n ceea ce priveste interesul si atitudinile n aceasta perioada. Maturitatea trzie cuprinde dezvoltari ale personalitatii ca raspuns la schimbarile fizice si sociale. Sanatatea si vigoarea pot slabi dupa 50 ani, ca si atractivitatea, iar sfrsitul vietii este previzibil. In timpul acestei perioade de obicei oamenii si reevalueaza valorile personale si si cauta o noua identitate. Aceasta este o optica similara cu a lui Jung privitor la schimbarile de personalitate din perioada de mijloc a vietii. Batrnetea, etapa finala a vietii, presupune adaptarea la pierderi - moartea sotului, rudelor, prietenilor; cariera pierduta la pensionare, pierderea statutului social si un sentiment de singuratate si insecuritate. Imaginea Iui Cattell asupra naturii umane Definitia data de Cattell asupra personalitatii arata punctul lui de vedere asupra naturii umane. El a scris: Personalitatea este cea care permite o predictie a ceea ce o persoana va face ntr-o situatie data." Pentru ca un comportament sa fie previzibil trebuie sa fie civilizat si ordonat. Predictia ar fi dificila fara constanta, regularitate, consecventa. De exemplu, Cattell a scris ca partenerul poate prevedea de obicei cu o acuratete considerabila ce va face celalalt ntr-o situatie data, pentru ca comportamentul lui din trecut a fost consecvent si ordonat. Astfel imaginea lui Cattell asupra naturii umane da putin loc spontaneitatii, pentru ca aceasta ar exclude predictibilitatea. Deci vointa libera vis-a-vis de determinism, parerea lui Cattell pare a fi mai mult de partea determinismului. Cattell nu a numit nici un scop ultimativ si necesar care domina comportamentul. Astfel nu este loc pentru actualizarea sinelui sau alta forma ultimativa de mplinire care sa ne traga, nu sunt
55

nici conflictele universale sau cele instinctuale psihosexuale cele care sa ne mpinga nainte. Totusi Cattell a mentionat influenta determinanta a primei perioade de viata si a copilariei; dar nu avem impresia din scrierile lui Cattell ca el crede ca oamenii sunt prinsi de fortele copilariei si sunt incapabili sa modifice influenta acestor forte n timpul unei perioade ulterioare de dezvoltare. Punctul personal de vedere al lui Cattell asupra naturii umane este mai clar. In anii tineretii, el era optimist n ceea ce priveste abilitatea noastra de a rezolva problemele nfruntnd societatea. A prezis ca vom cstiga mai multe cunostinte despre mediul nconjurator si control asupra mediului. Oricum, realitatea nu a corespuns asteptarilor lui Cattell si optimismul sau a scazut. El chiar a sugerat ca natura umana si societatea au regresat.

Eysenck H. si teoria factoriala a tipurilor de personalitatii


Gordon Allport si Raymond Cattell au fost printre primii cercetatori ai personalitatii care au sugerat ca factorii mosteniti la nastere modeleaza personalitatea si pot fi la fel de importanti ca factorii de mediu. Dovezile sunt tot mai multe n sustinerea ideii ca trasaturile de personalitate sunt influentate de factorii ereditari. Cercetarile ce sustin o legatura ntre mostenirea genetica si personalitate sunt covrsitoare, iar domeniul de studiu destinat acestei legaturi, genetica comportamentala, a dobndit o acceptare si credibilitate crescuta. Indiferent cum e evaluata personalitatea - prin chestionare de personalitate, observatii ale comportamentului s.a. - s-a stabilit o componenta genetica semnificativa a acesteia. nca din perioada primei sale slujbe ca psiholog cercetator la Mill Hill Emergency Hospital n timpul celui de-al doilea razboi mondial, Hans Eysenck si-a manifestat scepticismul fata de abordarile psihiatrice subiective. ntr-o cercetare statistica asupra diagnosticelor si tratamentelor prescrise de catre psihiatri, el a adus dovezi clare privind inconsistenta judecatilor mai multor psihiatri fata de unul si acelasi caz clinic. Astfel, se prefigura devotamentul pe care Hans Eysenck l va manifesta pentru rationamentul stiintific de tip ipotetico-deductiv, rationament bazat pe testarea unor ipoteze transpuse n predictii cantitative masurabile. Preocupat de aspectele masurabile ale personalitatii, Eysenck a fost fidel conceptiei behavioriste, criticnd vehement abordarile nonempirice, netestabile si n consecinta nestiintifice asupra personalitatii: "... personalitatea este un concept izvort din comportament, iar comportamentul este, prin definitie, observabil si masurabil". La nceputul secolului, Freud era preocupat de preconstient si de inconstient, dar n decursul anilor '40 si '50 s-au dezvoltat o serie de abordari diferite ale personalitatii. Abordarea lui Freud era idiografica, ceea ce nseamna ca psihanalistul avea ca scop ntelegerea modului n care se echilibreaza diferite aspecte ale personalitatii la fiecare individ. Dar alti psihologi au nceput sa-si concentreze atentia asupra modului n care oamenii pot fi grupati si comparati ntre ei. Aceasta abordare este cunoscuta sub denumirea de abordare nomotetica a personalitatii. Acesti psihologi au avut o contributie deosebita la elaborarea testelor psihometrice, care sunt utilizate la masurarea caracteristicilor psihologice de tipul inteligentei, creativitatii sau personalitatii. Unul dintre cei mai celebri psihologi care au adoptat aceasta abordare a fost H.J. Eysenck. Eysenck a fost influentat puternic de traditia behaviorista. Behavioristii sustineau ca singura modalitate de ntelegere a oamenilor dintr-o perspectiva autentic stiintifica este prin analiza dovezilor obiective. n cazul oamenilor si al animalelor, aceasta presupune simpla analiza a comportamentului lor si nu a aspectelor de genul gndirii sau al intentiilor, pe care experimentatorul nu le poate observa niciodata cu adevarat. Totusi, cnd studiem personalitatea, nu putem sta sa urmarim comportamentul subiectilor toata ziua, pentru a descoperi ceva despre ei. (Chiar daca am putea, cnd cineva este urmat peste tot, actiunile sale sunt diferite fata de comportamentul normal). Astfel, Eysenck a adoptat varianta prelevarii de esantioane din diferite aspecte ale comportamentului unei persoane, punndu-i subiectului ntrebari despre felul n care se comporta n mod normal. Testele sale au fost elaborate sub forma de chestionare si, prin analiza rezultatelor la aceste chestionare,
56

cercetatorul a reusit, n cele din urma, sa elaboreze o teorie a personalitatii foarte diferita de cea a lui Freud. Mult timp n colaborare cu Spitalul Maudsley si Institutul de Psihiatrie de la Universitatea din Londra, Eysenck a condus cercetari extinse asupra masurarii personalitatii. El este de acord cu Cattell n privinta faptului ca personalitatea e compusa din trasaturi sau factori ce pot fi identificati prin analiza factoriala. Influentat de teoriile temperamentale timpurii ale lui Galenus si Hippocrat, W. Wundt sau C. G. Jung, si de abordarile behavioriste ale lui Pavlov, Eysenck considera, bazndu-se pe cercetari considerabile, ca toate trasaturile de personalitate pot fi repartizate n trei tipuri de dimensiuni. Aceste dimensiuni de personalitate sunt combinatii de trasaturi sau factori si le putem considera ca superfactori". Cele trei dimensiuni ale personalitatii pe care Eysenck le-a propus sunt urmatoarele (vezi tabelul 10.3): 1) Extraversiune vs. introversiune (E); 2) Nevroticism vs. stabilitate emotionala (N); 3) Psihoticism vs. controlul impulsurilor (P).

Ponderea cea mai mare a cercetarilor lui Eysenck se concentreaza asupra dimensiunilor E si N; multe din aceste cercetari au fost destinate stabilirii bazei biologice a acestor dimensiuni. Eysenck a descoperit ca extravertitii se diferentiaza de introvertiti prin nivelul de baza al activarii corticale (cortical aromai); extravertitii au un nivel mai scazut de activare corticala dect introvertitii. Astfel, responsabil pentru diferentele dintre extravertiti si introvertiti este sistemul activator reticulat ascendent, o retea de fibre nervoase situata de-a lungul canalului spinal, servind la stimularea cortexului si excitarea neuronilor corticali. Datorita nivelului lor scazut de activare corticala, extravertitii cauta activ stimularea si emotia. n opozitie, introvertitii se feresc de stimulare si excitatie, deoarece nivelul lor de activare corticala este deja ridicat. Eysenck a descoperit ca. la baza dimensiunii nevrotism/stabilitate sta creierul visceral, o formatiune de la baza creierului, alcatuita din hipotalamus, hipocamp si sistemul limbic, responsabila cu raspunsul fizic al organismului la activarea emotionala. Astfel, persoanele cu un scor nalt pe scala N au un prag scazut al activarii creierului visceral, fapt care determina intense manifestari corporale specifice (accelerarea batailor inimii, transpiratie, tremuraturi etc.) chiar si la nivele mai scazute de excitare emotionala. Cercetarile lui Eysenck pe esantioane considerabile au demonstrat ca pe baza cunoasterii nivelului de activare corticala se pot predica cu mare probabilitate posibilele tulburari nevrotice carora persoanele le pot cadea prada. Astfel, introvertitii, cu hiperactivarea de care dau dovada, sunt predispusi distimiei (un grup de simptoame nevrotice manifestate prin anxietate, fobii, depresie, tulburari obsesiv-compulsive), n timp ce extravertitii, cu un nivel scazut de activare, sunt predispusi tulburarilor isterice. Eysenck sustine ca oamenii, avnd oricare din aceste dimensiuni de personalitate, pot contribui la bunastarea societatii, dar unii se vor adapta mai bine dect altii. De exemplu, o persoana cu un psihotism ridicat, care se caracterizeaza prin comportament ostil sau agresiv, fie poate ajunge la tulburari emotionale, fie si poate canaliza aceste trasaturi ntr-o activitate dezirabila social, cum ar fi antrenor de fotbal american. Eysenck crede ca societatea are nevoie de diversitatea furnizata de toate tipurile si ca toti ar trebui sa avem oportunitatea de a ne folosi ct mai bine
57

abilitatile. Pentru Eysenck trasaturile si dimensiunile sunt, determinate n primul rnd de ereditate. Desi nu exclude influentele mediului asupra personalitatii, cum ar fi interactiunile familiale n copilarie, el sustine ca efectele acestora sunt limitate. Eysenck a considerat ca rezultatele cercetarilor lui infirma importanta influentei familiei asupra personalitatii. Aceste cercetari s-au concentrat n mare parte pe comparatii ntregemeniidentici (monozigotici) si gemeni neidentici sau fraternali (dizigotici).Studiile au aratatca gemenii identici se aseamana mai mult ntre ei ca personalitate dect gemeniineidentici, chiar daca gemenii neidentici au fost crescuti de parinti diferiti si n mediidiferite n copilarie. Studiile pe copii adoptati demonstreaza ca personalitatile lor se aseamana mai mult cu cele ale parintilor biologici dect cu cele ale parintilor adoptivi. Aceste cercetari furnizeaza argumente n sustinerea convingerii lui Eysenck ca trasaturile si dimensiunile personalitatii sunt modelate mai mult de mostenirea genetica dect de mediu. Cele trei dimensiuni ale personalitatii au fost investigate n mod consistent n diverse natiuni si culturi si la diferite stadii de dezvoltare pe parcursul vietii individului. Studii n 35 de tari, incluznd S.U.A., Anglia, Australia, Japonia, China, Suedia sau Nigeria, sustin rolul decisiv al factorilor genetici asupra mediului n determinarea tipurilor de personalitate. Existenta acelorasi trei tipuri n tari att de diferite argumenteaza preponderenta factorilor mosteniti genetic n formarea personalitatii. S-a descoperit ca trasaturile si dimensiunile pe care le-a propus Eysenck ramn stabile de-a lungul vietii, din copilarie pna la maturitate, n ciuda influentelor ambientale si sociale diferite la care fiecare persoana este expusa: de exemplu, un copil introvertit tinde sa ramna introvertit si ca adult. De-a lungul unei cariere ndelungate si productive, Eysenck a publicat aproximativ 50 de carti si cteva sute de articole. El a dezvoltat cteva instrumente de evaluare a personalitatii larg utilizate, incluznd Chestionarul Medical Maudsley (MMQ), Inventarul de Personalitate Maudsley (MPI) si Inventarul de Personalitate Eysenck (EPI). Munca sa a fost esentiala n sustinerea rolului mostenirii genetice n descrierea si determinarea personalitatii.

Allport G. si psihologia individualitatii


1. Concepte principale Conform ideilor lui Allport, personalitatea reprezinta organizarea dinamica n interiorul individului a acelor sisteme psihofizice care determina comportamentul si gndirea caracteristica a acestuia". Allport este de parere ca definitiile scurte nu pot cuprinde ntreaga complexitate a conceptului de personalitate, de aceea a fost nevoie de elaborare. Un sistem este un complex de elemente" care are potentialul pentru o activitate interactiva comuna. Organizatia dinamica" se refera la o influenta reciproca a fortelor interne ale unui sistem integrat cu componentele sale strns legate ntre ele. Activarea unuia dintre componentele sistemului aduce dupa sine activarea celorlalte ntrun mod ordonat. Personalitatea iese la iveala ntr-o activitate integrata asemenea unei orchestre: dirijorul face semn cu bagheta atentionndu-i pe violonisti sa nceapa, acestia ajung la o anumita nota, ncep tobele si asa mai departe pna cnd toate componentele orchestrei sunt active. Conceptul de psihofizic" ne reaminteste ca personalitatea nu este exclusiv de natura mentala nici neurala fizica". Organizarea sa atrage dupa sine functionarea att a psihicului ct si a fizicului ntr-o unitate si nu pot fi separate una de alta". Conceptul de determinare" se refera la faptul ca personalitatea este ceva care produce altceva". Prin comportament si gndire caracteristica" se ntelege faptul ca activitatea si cunoasterea sunt unice fiecarei persoane n parte. Allport a avut grija sa diferentiaza personalitatea de alte entitati psihice n aparenta similare. Caracterul" este nlocuit cteodata cu termenul de personalitate". Personalitatea este preferata caracterului dintr-un alt motiv. Cnd oamenii din S.U.A. se folosesc de cuvntul caracter, cel mai adesea se refera la standardele morale ale cuiva. O persoana cu caracter" este o persoana cu o moralitate dreapta. Deoarece stiinta si morala sunt vazute ca fiind compatibile nici mai mult nici mai putin dect apa si uleiul, termenul de caracter este evitat si este folosit cel de personalitate care nu
58

are conotatii morale. Allport noteaza despre caracter, ce functioneaza moral, ca este o preocupare ndreptatita n studiul personalitatii. Dar, cnd moralitatea sub forma caracterului este luata n considerare, ea reprezinta o parte a personalitatii si nu un nlocuitor al ei. In viziunea lui Allport, trasatura (de caracter) este o structura neuropsihica avnd capacitatea de a reda multi stimuli functional echivalenti, si de a initia si orienta formele echivalente (pline de nteles) ale comportamentului". In termeni mai simpli, o trasatura orienteaza" o persoana sa reactioneaza la elemente similare dar nu identice ale mediului (stimuli) de cele mai multe ori n acelasi fel. O persoana ostila" defineste o categorie de stimuli a caror influenta asupra oamenilor este diferita. Oameni diferiti si manifesta ostilitatea n diferite moduri. Dar, indiferent de formele de manifestare, raspunsurile similare sunt solicitate si de un context exterior. Daca acest context este o petrecere formala si persoana ostila este oaspete, reactia indicata este sa se calmeze acea persoana indiferent ce statut are. Pe de lata parte, Allport va fi primul care va zice ca un context diferit va determina un raspuns diferit la stimuli functionali echivalenti. ntr-o cresa neatentia fata de fiecare copil este ostila celorlalti copii, restrictia fizica putnd fi necesara. Allport a propus urmatoarele caracteristici pentru trasatura de personalitate: are mai mult dect o existenta nominala; este mai generala dect o obisnuinta; este dinamica sau cel putin determinata n comportament; poate fi stabilita empiric; este numai relativ independenta de alte trasaturi; nu este sinonima cu judecata morala sau sociala; poate fi observata att n lumina personalitatii care o contine, ct si n distributia ei n rndul pulatiei; faptele, sau chiar obisnuintele, care sunt inconsecvente fata de trasaturi, nu sunt o dovada a inexistentei acestora. Exista cteva implicatii ale acestor caracteristici. n primul rnd este evident ca Allport are convingerea ca oamenii au trasaturi. n al doilea rnd, trasaturile de personalitatea nu sunt produse de functionalitati imorale. n al treilea rnd, trasaturile pot determina comportamentul. n al patrulea rnd, inconsecventele sunt reale dar nu nseamna ca trasaturile nu exista. Comportamentul asociat cu bunatatea" poate fi nepotrivit cu unele situatii pentru ca numai anumite situatii necesita bunatate". Inconsecventa poate fi aparenta pentru ca diferite comportamente pot manifesta bunatate" n diverse circumstante chiar n interiorul aceluiasi context extern (uneori trebuie sa fii dur pentru a fi bun). n al cincilea rnd, trasaturile sunt mai generalizate dect obisnuinta. O obisnuinta este foarte specifica, ca de exemplu aceea de a nu vorbi n timpul mesei (de a nu vorbi cu gura plina"). O trasatura, prin contrast, este mai ntinsa ca nteles, mai generala, mai variabila. Politetea", este o trasatura care subsumeaza a nu vorbi n timpul mesei". Pentru ca se subordoneaza, a nu vorbi n timpul mesei" poate fi suspendata n interesul mai mare al politetii", daca musafirii vorbesc n timpul mesei, gazda va abandona aceasta obisnuinta pentru a fi politicoasa cu musafirii. n al saselea rnd si criticnd teoria lui Allport, trasaturile se pot referi la fenomene diferite dar similare. Trasaturile comune sunt acele aspecte ale personalitatii prin respectarea carora majoritatea oamenilor apartinnd unei culturi date pot fi avantajos comparati". Evident, Cattell si Allport au fost de acord n ce priveste trasatura comuna", dar Allport nu a accentuat aceste trasaturi. S-a referit la ele cnd a redus importanta dimensionalismului", distribuind pe fiecare de-a lungul dimensiunilor ctorva trasaturi comune. Pentru Allport, dispozitia personala (D.p.) este o trasatura care este unica pentru fiecare individ n parte. D.p. nseamna aproximativ acelasi lucru ca si termenul lui Cattell de trasatura unica", n cartea sa din 1961, Allport are grija sa foloseasca termenul de trasaturi comune" referindu-se la trasaturile pe care toti oamenii le poseda, dar n diferite grade si d.p. cnd se refera la trasaturi specifice. Ciudat este ca, pe timpul cnd a scris n 1966 cea mai rodnica lucrare, folosise din greseala termenul trasatura" cu referire la ambele categorii. Poate ca n cele din urma a propus ca cititorii erau familiarizati cu teoria lui si stiau ca de cele mai multe ori cnd a folosit cuvntul trasatura" s-a referit la d.p. Dispozitiile personale pot varia n functie de ct de apropiate sunt de miezul personalitatii unui individ. O dispozitie personala cardinala este constanta si remarcabila n viata unei persoane. Un curent ce desemneaza o dispozitie personala cardinala pe care o persoana o poseda este adesea alegerea noastra ca singurul capabil sa descrie acea persoana. Nume ale unor personaje istorice sau fictive sunt adesea folosite pentru a ne referi la trasaturi cardinale: narcisist, sadic, crestineste, Don Juan. Mai multi termeni obisnuiti se pot referi la
59

dispozitiile personale cardinale: a fi ca un fulg", imoral, realist, sobru, superficial, nesuferit. O dispozitie personala principala este una din intrarile n lunga lista a trasaturilor folosite pentru a rezuma personalitatea unui individ. Notam dispozitiile personale principale cnd scriem o scrisoare de recomandare pentru o persoana. Cutare este meticulos, generos dar timid si morocanos. Si mai departe de miezul personalitatii sunt dispozitiile personale secundare, dispozitii care sunt mai putin evidente, mai putin generalizate, putin consistente... putin solicitate sa actioneze... si mai mult periferice". De aceea, o persoana poate fi din cnd n cnd de ajutor, neobosit de hazlie, ocazional melodramatica prin asta afisnd dispozitia personala secundara. Din pacate, orice termen poate fi folosit pentru a defini oricare din cele trei tipuri de dispozitie personala. Allport a tinut sa sublinieze ca nu este o granita distincta ntre un tip de predispozitie personala si urmatorul. 2. Dezvoltarea personalitatii Allport a dedicat o mare parte a scrierilor sale. dezvoltarii personalitatii fata de majoritatea teoreticienilor. n particular, el a valorificat notiunea de sine" si si-a dorit sa arate cum evolueaza de-a lungul dezvoltarii. Precum majoritatea teoreticienilor despre dezvoltarea personalitatii - Freud si Sullivan - Allport este un teoretician al stadiilor. n una dintre cele mai importante lucrari scrise ale sale, Allport (1961) dedica un capitol notiunii pe care el o numeste simtul Eu-lui" formal etichetat proprium", eu asa cum ma simt si ma cunosc ... eul ca "obiect" al cunoasterii". A descris urmatoarele stadii de dezvoltare: 1. Copilaria timpurie, primul stadiu, nu implica nici un sentiment al Eu-lui. Bebelusii initial sunt iresponsabili se pare ei nsusi de mediul lor.. Sunt, constienti dar nu sunt constienti de sine. Daca un copil unic ia un obiect, degetele si obiectul sunt unul si acelasi lucru. Daca se raneste la picior nu si da seama ca el si-a provocat durerea. Se contopeste cu mama si fuzioneaza. Mai trziu, cum deprinderile motorii ajuta copilul sa se descurce n aceasta faza timpurie, el se traste de jur mprejur si loveste n obiecte. n acest fel, el nvata ca sunt lucruri care nu sunt .parti ale corpului sau; devine constient de obiectele de afara" dintr-o alta lume. Oricum, nca nu stie ca este distincta si diferita de cealalta lume. 2. Eul corporal. Cel mai primitiv predecesor al Eu-lui merge de-a lungul celei de-a doua parti a primului an. Copiii arata semne ale unui eu corporal, sanatatii ce emana din muchi, ncheieturi, tendoane, ochi, urechi si asa mai departe. Frustratiile legate de organism, cum ar fi un deget scrntit, foame nepotolita, contribuie de asemenea la aprecierea Eu-lui corporal. Eul corporal devine fundatia Eu-lui si ramne cu noi pentru totdeauna. Oricum ar fi, este observat numai n conditii neobisnuite. 3. Identitatea de sine. Eul corpului este numai primul capitol din povestea Eu-lui. Emigrnd de-a lungul celui de-al doilea an din viata, al treilea stadiu al lui Allport este identitatea de sine, continuitatea Eu-lui n trecut, si viitor care rezulta din procesul de memorie. Astazi mi amintesc cteva din gndurile de ieri, si mine mi voi aminti cteva din gndurile de ieri si azi, si sigur ca sunt gndurile aceleiasi persoane ale mele". Pentru ca toti ne schimbam de-a lungul timpului, chiar si ca adulti, acest sentiment al continuitatii este esential pentru simtul Eu-lui. nvatarea limbajului fundamenteaza abilitatea de a aprecia continuitatea. Cuvintele sunt cea ce si aminteste cineva si care l asigura ca astazi este aceeasi persoana ca si ieri. Cel mai important dintre acestea este numele copilului, un cuvnt care serveste drept o ancora de care corabia identitatii de sine este legata. 4. Stima de sine. Daca eul corporal este temelia Eu-lui si identitatea de sine cadrul sau, ctiva pereti si un acoperis trebuie ridicate. Stima de sine a fost tradusa literar ca stima n care cineva se mentine pe sine". Allport este mai specific: stima de sine este mndria n profesia cuiva si n realizarile sale. n timpul celui de-al treilea an, ce-1 de-al patrulea stadiu al lui Allport, una dintre exclamatiile favorite ale copilului este Lasa-ma pe mine!", Eu" a evoluat dincolo de corp si de simtul continuitatii catre un sentiment al instrumentalitatii - abilitatea de a manipula cu succes mediul nconjurator. Pot sa fac" implica Sunt ceea ce pot sa fac, nu ma diminua facnd n locul meu". Aceasta mndrie insistenta de a face ceva pentru sine, se potriveste cu rusinea de a face altii ceva pentru el. Nascut odata cu stima de sine este fratele sau geaman negativismul. Extinderea Eu-lui
60

simtul corpului, al continuitatii si al mndriei este o mare parte din structura Eu-lui nostru, dar nu include si cel mai important element al mediului, ceilalti oameni. n timpul celui de-al cincilea stadiu al lui Allport, cuprins ntre 4 si 6 ani, copilul si dezvolta un al patrulea aspect al Eu-lui, o componenta egocentrica. Copiii cred ca Mos Craciun si chiar Dumnezeu exista ca sa i serveasca pe ei. Aceasta extindere a Eu-lui se largeste nct sa includa toate aspectele semnificative ale mediului, inclusiv oameni, acum, familia si sinele sunt una. Sunt ca o constiinta extrema care poate ataca copilul. 5. Imaginea de sine. Strns legat de relatia cu ceilalti este al cincilea aspect al sinelui care ia nastere n al cincilea stadiu. Imaginea de sine este compusa din sperantele si aspiratiile care se dezvolta din perceptie si asteptare pe care ceilalti le au de la ei. Parintii spun despre copil ca este cuminte" sau obraznic", destept" sau prost". Trebuie sa faca asta, sa faca aia, sa fie asa, sa fie altfel. Pentru a descoperi daca si dezvolta propria-i imagine de sine, copilul compara asteptarile celorlalti referitoare la modul cum ar trebuie sa se comporte si comportamentul actual. 6. Operatorul rational. In timpul celui de-al saselea stadiu (de la 6 la 12 ani) imaginea de sine continua sa se dezvolte si un nou aspect ia nastere: operatorul rational, simt al sinelui care nu numai ca este n stare sa rezolve probleme, dar de asemenea le poate rationaliza n capul sau si vine cu solutii logice. Operatorul rational este asemanator cu ego"-ul lui Freud. El ncearca sa satisfaca eficient cererile organismului (id), ale mediului nconjurator si ale societatii (superego). Cum operatorul rational se dezvolta, copiii devin capabili sa gndeasca. 7. Lupta de sine. n timpul celui de al saptelea stadiu - adolescenta, individul continua sa-si dezvolte imaginea de sine si experimenteaza o noua cautare, o identificare de sine. Acum identitatea de sine se focalizeaza spre a lega imaginea adolescentului de cea a viitorului adult. Un adolescent se poate ntreba Cum pot fi adult si totusi sa ramn eu?". Continuitatea trebuie sustinuta n fata unei tranzitii majore de la o faza a vietii urmatoare. Societatea face prea putine pentru a rezolva dilema adolescentilor. Se pot ncorpora n armata, dar n mod legal nu pot sa-i ia. Pot vota, dar nu pot pastra o slujba aproape nicaieri. Asadar, adolescenta experimenteaza revoltndu-se, stau afara pna trziu, beau, sunt activ sexual, tot timpul spernd ca restrictiile parintilor lor asupra activitatii i vor ajuta sa se defineasca. Vor sa devina adulti, dar simultan sa fie fideli personalitatii lor de acum.Cnd gndurile se orienteaza catre o profesie adulta, o alta componenta a sinelui intra n scena, lupta proprie, planuri pentru viitor prin fixare a unui lung sir de scopuri, n timpul adolescentei, oamenii ajung sa realizeze ca succesul n viata va depinde de planurile dinainte facute. Pentru a implica aceasta lupta de sine efectiv, telurile trebuie sa fie centrate rezonabil n virtutea abilitatilor umane. Mai devreme, ar fi putut avea visuri de a deveni o vedeta de cineva sau un faimos atlet, Acum pentru a fi matur, scopurile trebuie sa' fie realiste si nsotite ndeaproape de un plan care sa conduca la atingerea lor. n adolescenta, indivizii se afla ntr-o criza de identitate". Ei ncearca sa-si gaseasca propria identitate departe" de parintii lor. Adolescentii ncearca sa nlature ideea ca parintii si societatea au o forta asupra lor si sa se construiasca ei nsisi. n acest moment, constiinta se muta din afara sinelui n interior. Acum, stima de sine este sustinuta de actiunea de a face ce e bine". Imaginea de sine include aspiratiile spre a face ceea ce trebuie facut si lupta proprie se compune din planuri de a fi cinstiti, buni si altfel spus o persoana ce merita a fi luata n seama; Cum adolescenta trece la maturitate, oamenii numai savrsesc fapte bune pentru a evita o constiinta razbunatoare, ci pentru a lupta activ pentru scopuri pretioase ce vor sustine o imagine de sine matura. 8. Etapa adulta Adultii functioneaza independent de motivatiile copilariei. Ei functioneaza n mod rational n prezent si si elaboreaza n mod constient propriul stil de viata.

KELLY G. SI PSIHOLOGIA COGNITIVA A PERSONALITATII


1. Viziunea lui Kelly asupra persoanei G Kelly a aratat ca oamenii sunt guvernati de un proces interior: modul n care interpreteaza evenimentele n lumile lor. n timp ce acest proces este interior, el rezulta din consecintele unui factor exterior - relatiile sociale. Kelly considera ca oamenii dispun de liberul arbitru, putnd alege din numeroasele alternative, care provin din relatiile cu ceilalti.
61

Desi nu neaga trecutul sau prezentul, Kelly a afirmat ca oamenii sunt orientati spre viitor, el credea ca comportamentul oamenilor era determinat n mare parte de predictiile acestora asupra evenimentelor viitoare. Era normal pentru el sa se orienteze spre gndire, dect catre alte procese sau functii psihologice. Probabil ca ndepartarea cea mai importanta a lui Kelly de la perceptia psihologiei psihanalitice a fost ca nu a vazut nici o diferenta ntre el si cei studiati de el, si a ncercat sa-i ajute prin terapie. Majoritatea psihologilor, acuza el, se vedeau ca oameni de stiinta obiectivi si rationali, care pot determina cauzele actiunii oamenilor, clientii fiind supusi observatiei obiective, incapabili de a-si clarifica cauzele comportamentului propriu. Din contra, Kelly s-a perceput si dorit ca un om de stiinta, n rolurile de psiholog cercetator, psihoterapeut si simpla persoana. 2. Concepte de baza Paradigma lui Kelly propune conceptul de structuri cognitive cunoscute sub numele de constructe, adica moduri de a construi evenimente sau de a vedea lumea, cu scopul de a anticipa viitorul. Aceasta teorie a fost numita teoria constructelorpersonale. Un sistem de constructe este o organizare de mai multe constructe, dispuse ierarhic, nti cele importante superordonate, apoi cele mai putin importante - subordonate. Constructele sunt asemenea unor magneti, avnd doi poli opusi. Polul emergent este scopul primar, bun n bun - rau, sau inteligent n inteligent - prost. Polul implicit este scopul contrastant ca needucat n educat needucat. Desigur, n mod normal, polul emergent se formeaza primul, dar imediat ce se dezvolta acesta apare de obicei si polul implicit. Kelly spune ca oamenii vad lumea n termeni contrastanti; orice lucru sau fiinta si are opusul sau. Contrastul - opusul este acolo, chiar daca o persoana adopta un construct ca tolerant-intolerant si nu si-a suprimat sau nu este constient de polul implicit intolerant. Adoptnd tolerant, intolerant vine ca de la sine. Constructele se aseamana cu nsusirile atta vreme ct nu se uita ca constructele lui Kelly sunt mai degraba modalitati de a vedea lumea dect dispozitii intime care ghideaza comportamentul. Se poate face o analiza a unei conversatii ntre doi studenti, Jim si Joan care permite examinarea unor exemple concrete de constructe. Jim este dependent de constructul ncrederenencredere n conflictul sau cu profesorul Martindale. Problema lui Jim este ca el esueaza n a nvata din experienta. Jim continua sa foloseasca cu profesorul Martindale aceleasi vechi strategii, care folosesc n a obtine ceea ce vrea, ncrederea reciproca. Astfel Joan i sugereaza o schimbare n sistemul de construct. Ea crede ca Jim ar trebui sa adopte un nou construct: admiratiedispret si sa-si reorganizeze sistemul de constructe astfel nct acesta sa fie mai asemanator cu al ei n care ncredere-nencredere se subordoneaza constructului admiratie-dispret. Joan ncerca sa-1 salveze pe Jim de anxietate, de teama pe care o persoana o experimenteaza atunci cnd sistemul sau de constructe nu face fata n momente critice, asa cum Jim esueaza n al aplica pe al sau n relatia sa cu profesorul Martindale. Joan crede ca exprimarea admiratiei ei i va permite lui Jim sa obtina aceeasi ncredere reciproca pe care el si-o doreste n relatia sa cu profesorul Martindale. Daca admiratia are efectul dorit, el ar trebui sa reproduca, sa repete un test cu speranta ca rezultatele vor fi aceleasi. Reproducerea furnizeaza bazele anticiparii evenimentelor viitoare. Cu ct numarul de repetari este mai mare, cu att creste ncrederea. Daca Jim ndeplineste sugestiile lui Joan se va comporta n concordanta cu unul dintre principiile de baza a lui Kelly: Alternativismul constructiv, presupunerea ca interpretarile prezente ale unei persoane cu privire la situatia de viata a acesteia sunt supuse reorganizarilor. Se presupune ca un sistem de constructe nu poate sa ramna acelasi, ci se schimba odata cu schimbarile din situatia de viata a persoanei. Oamenii elaboreaza multe constructe n cursul vietii pentru a face fata diverselor situatii, evenimente sau pentru a jnteractiona adecvat cu alte persoane. Repertoriul de constructe se mbogateste pe masura ce subiectul se confrunta cu noi situatii sau persoane. Mai mult constructele existente trebuie sa fie rafinate, modificate sau reelaborate pentru ca oamenii si evenimentele se schimba de-a lungul timpului. Nu numai ca oamenii si formeaza de-a lungul vietii un numar mare de constructe, dar exista si posibilitatea punerii n actiune a unor constructe alternative. Un construct, odata elaborat nu ramne fixat odata pentru totdeauna, pentru ca realitatea este schimbatoare. Constructele alternative se refera la faptul ca omul este liber sa-si revizuiasca sau
62

sa-si modifice constructele. Teoria lui Kelly despre personalitate este organizata sub forma a 11 postulate. 3.Postulatul fundamental: Modul de procesare al unei persoane este ghidat sub aspect psihologic de nivelul n care aceasta anticipeaza evenimentele". Desi subiectul se poate modifica, exista un anumit grad de stabilitate n modul n care persoana se comporta, pentru ca ea opereaza prin intermediul unor canale de procesare a informatiei. Aceste canale pot fi modificate, dar ele fac parte dintr-o structura data, iar schimbarea are loc n cadrul unor limite impuse de structura. Caracteristica principala a constructelor o reprezinta anticiparea, pentru ca omul utilizeaza constructele pentru a prevedea viitorul (trebuie sa avem idee ce se ntmpla daca ne comportam ntr-un fel sau altul). 1. Corolarul constructiei. Se refera la faptul ca o persoana anticipeaza evenimentele construind mental replicile acestora ". Kelly era de parere ca nici un eveniment sau experienta n viata omului nu se repeta identic. Cu toate acestea, desi evenimentele care se repeta nu sunt identice, ele au unele trasaturi comune, pe baza carora subiectul poate realiza predictiile sale. Constructele personale se formeaza pe baza respectivelor trasaturi comune ale experientelor de viata. 2. Corolarul individualitatii. Persoanele difera unele de altele n modul n care elaboreaza constructele legate de diferite evenimente". Prin intermediul acestui corolar, Kelly introduce n teoria sa notiunea de diferente individuale. El subliniaza ca oamenii difera unii de altii n modul n care percep sau interpreteaza un anumit eveniment, ceea ce conduce la elaborarea unor constructe diferite. Constructele nu reflecta att realitatea obiectiva, ct mai ales interpretarea pe care persoana o da evenimentelor. Cu toate diferentele individuale, Kelly este de parere ca exista constructe comune tuturor oamenilor prin intermediul carora oamenii si pot mpartasi experientele. Putem ntlni constructe comune la oamenii care au norme si valori culturale comune. 3. Corolarul organizarii. Persoana tinde sa-si organizeze constructele individuale ntrun sistem sau pattern de constructe n conformitate cu modul sau propriu de a sesiza relatiile dintre acestea (asemanari, deosebiri) ". Din cauza sistemului diferit de organizare al constructelor doi indivizi care au aceleasi constructe individuale pot sa se deosebeasca unul de celalalt. Organizarea constructelor se realizeaza ntr-o maniera ierarhica. Astfel, de pilda, constructul BUN poate include constructe subordonate ca: inteligent, moral, eficient. Nici aceste ierarhii nu sunt rigide, desi au un caracter stabil. Astfel, de pilda, daca o persoana a intrat n conflict de mai multe ori cu persoane mai inteligente dect ea, ea poate muta constructul inteligent din cadrul constructului subordonat BUN, n cadrul constructului RAU. 4. Corolarul dihotomiei. Sistemul de constructe al unei persoane este compus dintr-un numar finit de constructe dihotomice". Kelly considera ca toate constructele personale au un caracter bipolar sau dihotomic. Asa cum este necesar sa sesizam asemanarile dintre obiecte si fenomene, este necesar sa notam si deosebirile. Astfel, de pilda, un individ poate fi apreciat ca cinstit doar n contrast cu oameni apreciati ca necinstiti, n felul acesta formndu-se constructul cinstit-necinstit, 5. Corolarul alegerii. Se refera la faptul ca subiectul are posibilitatea sa aleaga din cadrul unor constructe dihotomice acel construct care l va ajuta mai bine sa prevada evenimentele", n acelasi timp, subiectul are si posibilitatea de a alege ntre siguranta si aventura. Astfel, de pilda, un student poate opta ntre doua cursuri, unul este usor si este tinut de un profesor care da note mari, iar altul este interesant, greu si tinut de un profesor nou. Alegerea celui de-al doilea curs presupune asumarea unui risc, dar si o satisfactie mai mare n cazul reusitei.
63

Kelly sublinia ca de-a lungul vietii noi facem mereu alegeri ntre variante sigure, ceea ce presupune ntarirea sistemului de constructe personale si variante care presupun un anumit risc si care implica extensiunea sistemului de constructe personale. Alegerile aventuroase conduc la largirea sistemului de constructe personale prin ncorporarea unor noi experiente. Kelly arata ca tendinta oamenilor de a actiona ntr-o maniera lipsita de risc explica de ce unii oameni persista n mentinerea unui comportament gresit. (Ex.: de ce o persoana continua sa se comporte agresiv cu ceilalti desi este mereu sanctionata pentru aceasta). 6. Corolarul seriei. Un construct este potrivit pentru anticiparea unei serii finite de evenimente". Foarte putine sau chiar nici un construct nu este potrivit pentru toate situatiile. Ex. Constructul nalt-scund este potrivit pentru cladiri, oameni sau copaci, dar nu si pentru vremea de afara. Unele constructe pot fi aplicate la un numar mare de persoane sau situatii, n timp ce altele au un caracter ngust. Ceea ce este relevant pentru un construct, respectiv sirul de evenimente la care se aplica reprezinta o chestiune de alegere personala. Ex.: Constructul ncredere-suspiciune, este aplicat de unii subiecti tuturor oamenilor, iar de altii doar unor indivizi, iar altii l aplica si la animale. n ntelegerea unui individ este important sa stim si ce anume exclude acesta din seria de evenimente la care se aplica un construct, si nu numai ce include n acest construct. 7. Corolarul experientei. Sistemul de constructe personale ale unui individ variaza pe masura ce acesta constmieste treptat noi replici ale evenimentelor ". Fiecare construct-ipoteza este testata n realitate n functie de ct de bine poate servi la prevederea viitorului. Majoritatea oamenilor sunt expusi permanent la noi experiente astfel nct procesul de testare a constructelor se desfasoara n mod permanent. Daca constructul nu s-a dovedit valid ca predictor el trebuie reformulat sau nlocuit n lumina noilor experiente. Astfel, constructele care au fost valabile pentru vrsta de 16 ani pot fi nocive la 40 de ani. n aceasta perioada individul trebuie sa reinterpreteZe natura noilor sale experiente. Mai precis sistemul de constructe personale se restructureaza n urma procesului de nvatare. 8. Corolarul modularii. Variatia sistemului de constructe personale este limitata de gradul de permeabilitate al constructelor". Un construct permeabil va permite ca o noua serie de elemente sa poata fi ncorporata n el cu alte cuvinte, este deschis la noi experiente si evenimente. Deci, gradul pna la care un sistem de constructe personale poate fi ajustat sau modelat n functie de noile experiente de nvatare depinde de ct de permeabile sunt constructele. Constructele rigide nu pot fi modificate. Ex.: daca cineva are constructul impermeabil, conform caruia negrii au o inteligenta mai redusa dect albii, el nu-si va modifica acest construct indiferent de cti negri inteligenti ntlneste n viata. Astfel, persoana se blocheaza la noile experiente de nvatare. 9.Corolarul fragmentarii.,,O persoana poate sa utilizeze n mod succesiv o varietate de subsisteme de constructe care sunt incompatibile sub aspect logic unele cu altele". Sistemul de constructe personale se afla n continua schimbare, astfel nct uneori noul construct nu deriva din cele vechi si poate sa nu fie compatibil cu acestea. Ex.: ntlnesti o persoana care ti place pentru ca are aceleasi preocupari cu ale tale, este ncorporata n constructul de prieten = cineva care trebuie iubit si respectat. Peste un timp constatati ca persoana are alte opinii politice dect ale tale si se plaseaza n constructul de dusman. Cu toate acestea inconsistenta ramne la un subordonat. Constructele supraordonate: Liberalul - prieten si Conservatorul - dusman, ramn nemodificate. Un om poate tolera un numar de inconsecvente la nivel particular, fara a modifica constructele supraordonate (comunitati). 10. Corolarul elementelor comune. In masura n care o persoana utilizeaza un sistem de constructe similar cu al alteia, procesele sale psihice sunt similare cu ale celeilalte persoane ". Kelly extinde prin intermediul acestui corolar (si a urmatorului) teoria sa la aria relatiilor interpersonale. Oamenii care poseda norme culturale comune vor avea modalitati asemanatoare de a anticipa anumite evenimente si si vor construi experientele ntr-un mod asemanator, chiar daca sunt expusi la experiente diferite.
64

11. Corolarul socialitatii. n masura n care o persoana elaboreaza constructele altei persoane, ea poate juca un rol social care o angajeaza pe cea de-a doua persoana ". Cu alte cuvinte, omul trebuie sa construiasca constructele celuilalt pentru a ntelege ce simte acea persoana si pentru a anticipa modul n care respectiva persoana se va comporta. Numai atunci cnd putem anticipa relativ corect ce vor face prietenii, sotii, sefii sau profesorii nostri, ne vom putea adapta mai bine la acestia. Noi jucam diverse roluri n raport cu situatiile n care ne aflam si fiecare comportament de rol implica ntelegerea modului pe care cealalta persoana construieste evenimentele si situatiile. Referintele la emotii sunt aproape absente n lista de concepte a lui Kelly. Anxietatea, frica, amenintarea, vinovatia sunt mentionate, dar definite mai degraba neconventional si n termeni cu tenta cognitiva. Constructele sentimentelor sunt n special preverbale, constructe care nu au cuvinte asociate cu polii emergent si implicit. Daca constructele sentimentelor sunt preverbale, atunci ele sunt legate ntotdeauna de inconstient. Fiind ntr-un anumit sens inconstiente, emotiile sau sentimentele nu sunt considerate importante n conceptia lui Kelly despre personalitate, care este att de evident dominata de constient. Analiza constructelor personale Acesta este un exercitiu pe care l puteti efectua pentru a gasi principalele constructe personale pe care le utilizati. Cnd terminati, ncercati sa comparati rezultatul dumneavoastra cu rezultatele altor persoane. Daca simtiti o oarecare timiditate n aceasta privinta, puteti utiliza coduri pentru a nlocui numele persoanelor despre care vorbiti, astfel nct doar dumneavoastra sa ntelegeti cine sunt. Numiti opt persoane care sunt importante n viata dumneavoastra; A E B F C G D H Gnditi-va la aceste persoane n grupuri de cte trei odata. Din urmatoarele grupuri, gasiti o caracteristica similara pentru doua dintre ele, si prin care difera de a treia. O data ce ati facut acest lucru, descrieti-1 n propozitiile corespunzatoare. Exemplu: A si B sunt sensibili, dar C este insensibil. (A,B, (D,E, (A,F, (B,D, (C,E, (H,B, (A,E, (D,G, Si Si Si Si si Si Si Si Sunt Sunt Sunt Sunt Sunt Sunt Sunt Sunt ,dar ,dar ,dar ,dar ,dar ,dar ,dar ,dar

4.Investigarea constructelor personale Kelly a elaborat o tehnica folosita de terapeuti pentru a descoperi functionarea sistemului de constructe personale ale unui client. Prima parte consta din identificarea constructelor principale. Aceasta implica determinarea constructelor, cerndu-le pacientilor sa se gndeasca la persoane pe care le-au cunoscut si sa caute cele mai potrivite cuvinte pentru a le descrie. Dupa aceea, constructele principale sunt aranjate sub forma de grila (cunoscuta sub denumirea de grila-repertoriu), pe care se noteaza reactiile clientului fata de alte persoane importante. Astfel, terapeutul poate sa vada daca anumite constructe sunt nlantuite sau daca pacientul a utilizat cai distincte de ntelegere a mediului, si acest lucru poate ajuta terapeutul sa-i evalueze problema. De exemplu, daca un client cu o nevroza grava foloseste consecvent constructe personale precum sigur/nfricosator" n raport cu alte persoane, iar grila-repertoriu arata ca majoritatea
65

persoanelor importante din viata lui erau speriate, atunci este posibil ca pacientul sa se afle sub un stres continuu, care sa reprezinte un factor important n tulburarea sa nevrotica. Binenteles, nu toti cei care folosesc constructul sigur/nfricosator sunt diagnosticati automat ca nevrotici, deoarece diagnosticul depinde de multe alte lucruri, dar ar putea fi un factor important pentru aprecierea terapeutului. Se poate observa de aici ca teoria lui Kelly are n vedere mai curnd modul n care ntelegem ceea ce ni se ntmpla, dect descrierea personalitatii. Deci aceasta abordare nu contrazice, de fapt, alte teorii, dar cu unele se potriveste, iar cu altele - nu (de exemplu, ar putea merge destul de bine cu teoria lui Rogers). Prin elaborarea grilei-repertoriu, Kelly a conceput primul tip de test de personalitate care ar putea oferi o intuire profunda a felului n care un om si ntelege lumea; exista multi terapeuti care considera foarte utile att teoria sa, ct si testul. Din analiza acestor teorii ale personalitatii, putem observa ca abordarile psihanalitice, psihometrice si umaniste ale personalitatii sunt foarte diferite si conduc att la proceduri practice foarte diferite, ct si la scopuri diferite pentru tratarea cu succes a pacientilor cu probleme personale. Multi psihologi folosesc o combinatie de teorii distincte - cunoscuta sub denumirea de abordare eclectica - lund din fiecare partile pe care le considera cele mai pretioase.

TENDINTE ACTUALE N CERCETAREA PERSONALITATII


In orice stiinta, mai devreme sau mai trziu, ncep sa prinda contur, sa se maturizeze si chiar sa se accentueze sau, dimpotriva, sa se atenueze si apoi sa dispara anumite tendinte. Psihologia personalitatii este poate cel mai propice teren pentru aparitia si disparitia unor asemenea tendinte. Noi avem n vedere nu doar tendintele actuale din psihologia personalitatii, ci tendintele care, si pe masura trecerii timpului, au nceput sa se accentueze. Prima tendinta raspunde foamei" de eficienta personala si sociala si consta n deplasarea atentiei psihologilor de la studiul topologiei" sau morfologiei" personalitatii la studiul eficientei ei. Introducerea conceptului de personalitate optimala" reprezinta chintesenta acestei tendinte. Individul si societatea sunt preocupati nu de personalitate n general, nu de orice tip de personalitate, ci doar de personalitatea eficienta, maturizata psihologic si social, capabila a se insera prompt n viata sociala, fara dificultati. A doua tendinta se amplaseaza n plan metodologic, ea viznd renovarea modalitatilor de abordare a personalitatii, abordarea factoriala trecnd pe. prim-plan. Pulverizarii personalitatii ntr-o multitudine de trasaturi, factori etc. si se raspunde cu nevoia de sinteza, de restrngere a variatiei psihocomportamentale a personalitatii la un numar relativ limitat de factori, capabila nsa a condensa n ei ntreaga bogatie a personalitatii. Este asanumita orientare Big-five" din psihologia americana care a devenit la ora actuala, asa cum considera unii comentatori, cea mai influenta modalitate de abordare a personalitatii. A treia tendinta se refera la noua orientare aparuta n psihologia americana, si anume psihologia pozitiva. , De Ia topografia personalitatii la personalitatea optimala In ultimii ctiva zeci de ani asistam la accentuarea tot mai pregnanta a unor tendinte n studiile despre personalitate. Astfel, de la prezentarea oarecum n sine a teoriilor personalitatii, n vederea stabilirii specificului acestora, se trece la analiza lor comparativa, pentru a sublinia continuitatea si progresul nregistrat de la unele la altele, ca si pentru a facilita o eventuala sinteza a lor; de la inventarierea componentelor personalitatii se trece la cautarea si descoperirea nucleului" ei, capabil ai asigura esenta si identitatea, adaptabilitatea si viabilitatea: de la viziunea unilaterala, trunchiata asupra personalitatii se trece la viziunea holista, complexa; n sfrsit, de la ceea ce am putea numi topografia" personalitatii se face saltul la studierea eficientei personalitatii. Aceasta ultima tendinta are, dupa parerea noastra, o importanta deosebita. Dezideratul eficientei asociat personalitatii
66

reprezinta nu doar o problema axiologica, ci si una ontologica, deoarece o personalitate fara valoare nici nu exista. (Ceea ce exista n asemenea cazuri este nu o personalitate, ci o personalitate", un vid aureolat artificial, o butaforie de prost gust, o realitate, rudimentar dogmatica) Cu timpul, ntro lume a cautarilor si eforturilor spre mai bine, referirea la personalitatea eficienta, optimala nceteaza a mai fi o problema de conjunctura efemera si perisabila, devenind, dimpotriva, una de interes maximal. De aceea, ne propunem sa ne oprim asupra ctorva momente istorice mai semnificative menite a evidentia accentuarea treptata a tendintei trecerii de la studiul topografiei personalitatii (sau a morfogettezei ei - cum ar spune Allport) la studiul eficientei acesteia. Daca la nceput ideea perfectionarii omului n vederea sporirii eficientei activitatii sale, a mbogatirii si nfrumusetarii vietii lui a fost prezenta mai ales n opera filosofilor, cii timpul ea patrunde si n gndirea psihologilor, pedagogilor si chiar a medicilor. Procesele formarii si sporirii eficientei capacitatilor umane, ndeosebi prin intermediul educatiei, ncep sa fie analizate nu numai dintr-o perspectiva general-teoretica, nu doar ca deziderate, ci si din una ceva mai concreta, legata de nevoile imediate ale omului. Semnificativa din acest punct de vedere ni se pare a fi lucrarea medicului J. A. Millot, publicata nca n 1801, cu un titlu sugestiv: Arta de a ameliora si perfectiona oamenii1. In conceptia medicului francez adevarul ca educatia este mijlocul prin care poate fi perfectionat omul ramne nealterat n integralitatea sa. Omul este destinat sa-si nsuseasca stiintele, dar el trebuie nvatat sa gndeasca, sa reflecteze si sa aplice; el este o fiinta sociala, dar trebuie nvatat sa-si comunice gndurile, fie prin cuvinte, fie prin actiuni; el este o fiinta morala, dar trebuie nvatat sa faca binele... numai educatia este aceea care perfectioneaza facultatile fizice si morale Si n alta parte citim: Natura nu face oamenii nici buni, nici rai, dupa cum spun unii moralisti. Ea face fiinte mai mult sau mai putin sensibile, mai mult sau mai putin active, mai mult sau mai putin energice, mai mult sau mai putin inteligente. Educatia face restul, dezvoltndu-le capacitatile intelectuale". Intuind cu mare exactitate relatia dintre factorii ereditari si factorii de mediu n formarea si perfectionarea fiintei umane, Millot analizeaza rolul unor conditii organice (care intervin chiar nainte de nasterea copilului) si mai ales a unor conditii exterioare (de alimentatie, de igiena, de crestere si educare a copilului) care contribuie la formarea si dezvoltarea fizica si morala a copiilor. Chiar daca unele sfaturi date de medicul francez femeilor nsarcinate si tinerelor mame sunt relativ simple, cu un grad redus de conceptualizare, multe dintre ele de bun simt, ncrederea sa n rolul educatiei, mai ales al educatiei morale pe care o denumeste stiinta sublima care face din om fiinta perfecta", este cu att mai semnificativa cu ct ea se manifesta n conditiile sustinerii, n epoca, a conceptiilor creationaliste si ineiste despre om si capacitatile sale psihofizice. Secolul XX aduce cu sine o si mai mare nevoie de eficienta umana. Organizarea vietii sociale, dezvoltarea industriei, cresterea rolului diferitelor colectivitati umane impun aproape cu necesitate reorientarea spre factorul uman, spre ameliorarea si optimizarea capacitatilor umane n vederea cresterii randamentului activitatii si usurarii vietii cotidiene a omului. Lucrarile publicate n primele 2-3 decenii ale secolului XX, desi usor naive, desi mai degraba descriptive si exaltate dect explicative si realiste, atrag atentia asupra a ceea ce ar trebui sa faca omul pentru a-si valorifica din plin potentele de care dispune sau pentru a-si forma si dezvolta altele noi. Paul Nyssens publica o serie de lucrari pe tema perfectionarii diferitelor capacitati psihice: Cum citim; Vointa; Memoria: cum o dezvoltam; Rezerva; Sensul valorii; Ordine si metoda. Printre acestea, una publicata n 1925, poarta chiar titlul de Efficience2. Fiind convins ca lumea are nevoie de eficienta" si ca pentru a concilia.doua exigente incompatibile n aparenta (cresterea productivitatii muncii si reducerea numarului orelor de munca), este necesara att organizarea generala a muncii", ct si ameliorarea randamentului muncitorilor", Nyssens insista asupra calitatilor si capacitatilor care pot fi achizitionate si dezvoltate, ca si asupra mijloacelor a caror folosire duce la progres, la cresterea valorii personale, la atingerea scopurilor. Unele ndemnuri formulate de el (completati-va instructia, perfectionati-va cunostintele de limba, manifestati initiativa, sporiti-va competenta, delimitati-va responsabilitatile, dominati-va preocuparile, utilizati-va mai bine aptitudinile, antrenati-va efortul, cultivati-va discretia, fiti tenace etc.) vor fi nu numai retinute mai trziu de psihologia organizationala, dar li se va conferi o noua penetratie, noi nuante. Nyssens are
67

si initiativa nfiintarii unei edituri si a publicarii n colectia Librairie de culture humaine" att a propriilor lucrari, ct si pe cele ale altor autori. Astfel, n 1931, apare n traducere, cu o prefata semnata chiar de NysSens, lucrarea lui Parkyn A. Herbert intitulata Autosugestia". Autorul acestei lucrari este att de convins de rolul jucat de autosugestie n viata cotidiana, n formarea caracterului, n reusitele, pa si n nereusitele noastre, n surmontarea deranjamentelor fizice, n dominarea tulburarilor mintale, n formarea obisnuintelor si dezvoltarea concentrarii, n vindecarea timiditatii, a starilor de nervozitate, a fricii, egoismului, n ameliorarea memoriei si dezvoltarea optimismului, ca si n transformarea gndirii n actiune, nct recomanda ca ea sa fie studiata, nteleasa si aplicata n toate circumstantele vietii". Numai n felul acesta ne vom putea servi eficace de ea si ne vom ameliora din luna n luna, din an n an sanatatea, fericirea, succesul. Aproximativ n aceeasi perioada, n Franta, Editura J. Oliven publica nenumarate lucrari consacrate aceleiasi tematici. Charles Boudouin, animatorul Institutului International de Psihologie si directorul revistei Actiune si gndire", publica lucrarea La Force en nous4, n care analizeaza gndirea, actiunile si sentimentele umane susceptibile, gratie unei mari stapniri si dirijari, a fi modificate nspre binele nostru. Aceeasi idee a controlarii si orientarii diverselor capacitatii psihice umane, cu scopul atingerii scopurilor formulate, o ntlnim si n lucrarea lui M. Wargnier, publicata n 1932, cu titlul sugestiv Vers la vie heureuse5. Pornind de la ideea ca unele emotii si sentimente, cum ar fi furia, nemultumirea, iritatia, frica, teama, tristetea, invidia, gelozia, ura etc. sunt destructive deoarece tulbura functiile organice si mintale, diminueaza energia vitala si psihica, conduc la insucces, umbresc viata personala si a celor din jur, creeaza o atmosfera nefasta pentru dezvoltarea copiilor favoriznd expansiunea tendintelor inferioare, autorul recomanda suprimarea lor. Alte emotii si sentimente, ca de exemplu, bucuria si umorul, dragostea si caritatea etc. fiind creatoare, sursa sanatatii, frumusetii si fericirii", chintesenta vietii noastre afective" se asociaza cu cresterea energiei vitale cu nfrumusetarea binefacatoare a anturajului, cu crearea unei atmosfere de dragoste si fericire n jurul copiilor, de aceea trebuie mbogatite, stimulate. Multa vreme, nca din / Antichitate, omul a fost mai degraba interesat de a mblnzi animalele, de a servi materia, de a stapni fortele naturii, si mai putin sau chiar deloc de a-si aservi propriile sale dorinte, de a-si stapni emotiile si sentimentele, pasiunile si gndurile. Wargnier considera nsa ca nu este suficient de a creste energia afectiva si intelectuala^ trebuie sa stapnesti aceasta energie pentru a o orienta spre o directie determinata, pentru a atinge scopul dorit, a realiza un ideal ales. Nu vom deveni bogati n sentimente si gnduri dect controlndu-ne viata afectiva si intelectuala... Stiinta fericirii consta n controlarea emotiilor".
Am staruit asupra unor lucrari si conceptii elaborate nu att de psihologi, ct mai ales de ingineri, medici, n general de oameni de cultura, pentru ca vedem n ele ecoul imediat al teoriilor formulate de marile orientari psihologice sau chiar anticiparea lor.

68