Sunteți pe pagina 1din 52

ȘCOALA POSTLICEALĂ SANITARĂ IAȘI

Adresa: România, Iaşi, str. Nicolae Bălcescu, nr. 19

tel.: 0232.219.516

web: www.scoalasanitara-iasi.ro

Ruxandra RADU

Modulul 41

web: www.scoalasanitara-iasi.ro Ruxandra RADU Modulul 41 R realizat după curriculum aprobat prin OMEdCT nr.
web: www.scoalasanitara-iasi.ro Ruxandra RADU Modulul 41 R realizat după curriculum aprobat prin OMEdCT nr.

Rrealizat după curriculum aprobat prin OMEdCT nr.

2713/29.11.2007

Domeniul: Sănătate şi Asistenţă Pedagogică Nivelul: 3 Avansat Valoare Credite: 1.0 Calificare Profesională: Asistent Medical Generalist Profesor: Ruxandra Ofelia RADU

RUXANDRA RADU
RUXANDRA RADU

Modulul 41:

DEONTOLOGIE ȘI ETICĂ PROFESIONALĂ

IINNTTRROODDUUCCEERREE

CCOOMMPPEETTEENNŢŢAA 11 DDEESSCCRRIIEE FFIIIINNȚȚAA UUMMAANNĂĂ CCAA EENNTTIITTAATTEE BBIIOO--PPSSIIHHOO--SSOOCCIIAALLĂĂ,, CCUU VVAALLOORRII ȘȘII PPRRIINNCCIIPPIIII DDEE VVIIAAȚȚĂĂ

CCUURRSS 11PPrroommoovvaarreeaa ssăănnăăttăăţţiiii şşii pprreevveenniirreeaa îîmmbboollnnăăvviirriilloorr

Totalitate și individualitate Identificarea personală CI/BI, stare civilă, foaia de observație, dosar medical Îngrijirea holistică: ființă unică cu nevoi specifice Implicarea pacientului în propria îngrijire Rolul de avocat al pacientului Aspecte etice ale îngrijirii (compasiune, competență, conștiință, angajare)

CCUURRSS 22 VVaalloorrii șșii pprriinncciippiiii eettiiccee îînn nnuurrssiinngg

Valori:

viață, independență, libertate, egalitate, nondiscriminare Principii:

binefacere vs. malediciență dreptate (mod de împărțire a adevărului) autonomie vs. patemalism veracitate vs. sinceritate fidelitate vs. condindențialitate

CCUURRSS 33 SSIISSTTEEMMEE PPEERRSSOONNAALLEE DDEE VVAALLOORRII

Devotament față de profesie Grijă și afecțiune Încredere, putere, loialitate și libertate Empatie, reputație Imagine pozitivă de sine

2
2
MODULUI 41 - DEONTOLOGIE ŞI ETICĂ PROFESIONALĂ

MODULUI 41 - DEONTOLOGIE ŞI ETICĂ PROFESIONALĂ

INTRODUCERE

DEONTOLOGIE ȘI ETICĂ PROFESIONALĂ

Din amalgamul sufletelor ce se întâlnesc la hotarul lumii, ies în relief, pereche după pereche,

după cum spunea Gheorghe Scripcaru. Aplecându-ne

spre a pătrunde şi mai bine cele doua trăiri vom vedea că, de fiecare dată, există o singură conştiinţă – a noastră, ca asistenţi medicali – şi o mulțime de încrederi: zdrobite sau înălțate. Medicina este un domeniu al umanului, iar atunci asistentul medical apare ca o existenţă pusă în folosul alteia. Chiar dacă progresul tehnic medical a făcut din noi zei înainte de a merita să fim oameni, nu trebuie să uităm că există o singură medicină, aceea a omului, în complexitatea sa. Medicina nu este o meserie, ci o profesiune, o activitate deosebit de complexă. În exercitarea ei

, cele de ordin moral considerate, de fiecare dată, ca având o

două elemente umane: încrederea şi conștiința,

o dou ă elemente umane: încrederea ş i conștiința , s-au cerut întotdeauna multiple importan ţă

s-au cerut întotdeauna multiple

importanţă majoră. Faptul că medicului şi asistentului medical li se încredințează viața unui om, recunoscându-li-se, în același timp, dreptul de a decide anumite măsuri în scopul vindecării şi al promovării sănătăţii individului, instituie pentru această profesie importante cerințe morale. Actul medical, exercitat pe un solid temei științific, implică în acelaşi timp (din partea celui care-l efectuează) o puternică angajare etică. Profesiunea medicală, dacă o iubești cu-adevărat, este suficientă pentru a-ţi umple viața; asistentul medical este prețuit atât prin profesie, cât şi prin profilul său moral.

se constituie ca o teorie a moralei, ca o știința ce studiază ansamblul de

cerințe, deprinderi, atitudini şi obiceiuri morale specifice activității medicale şi care se manifestă în fapte, în mod de comportare în cadrul profesiei medicale. Etica medicală înseamnă, de fapt, înfruntarea responsabilităţilor, găsirea unor soluții când

desemnează acea parte a eticii, care se ocupă

datoria o cere şi acţionarea în consecință.

cu studiul datoriilor morale, al originii, naturii şi formelor acestora, în calitatea ei de componenta esențială a conștiinței morale a oamenilor.

înțelegem ansamblul de atitudini şi acțiuni cerute de

normele morale şi cele tehnico-profesionale, fără de care nu e posibilă exercitarea profesiunii la nivelul exigentelor societăţii. Obiectul şi scopul profesiunii medicale, multiplele relaţii interumane, care sunt angajate în timpul şi pentru realizarea actului medical, au implicat de la început o conduita profesionala cu un bogat continut etic.

CALITĂŢI
CALITĂŢI

ETICA MEDICALĂ

DEONTOLOGIA

Prin

CONDUITA ETICĂ ŞI DEONTOLOGICĂ

CONCEPTE CHEIE

Încă de mici suntem învăţaţi să discernem între bine şi rău, între dezirabil şi indezirabil, între util şi inutil etc. Uneori ni se impune, alteori suntem lăsati să experimentăm, însă în cele din urmă sfârşim prin a prefera anumite situaţii, acţiuni şi prin a manifesta anumite atitudini. Structurarea, sistematizarea şi ajustarea în timp a acestor valori conduce la constituirea sistemului propriu de valori care ne ghidează opţiunile, alegererile şi acţiunile noastre. Valoarea stă la temelia apariţiei sistemului propriu de valori care apoi, prin acordarea cu sistemul de valori al semenilor, constituie premisa internalizării unui cod de valori acceptat social sau grupal ce constituie morala acelei societăţi sau acelui grup. Ştiinţa care încearcă să valideze permanent acest cod poartă denumirea de etică.

3
3
RUXANDRA RADU
RUXANDRA RADU

Astfel, observaţiile anterioare reunite se constituie într-o definiţie a moralităţii şi a eticii în conformitate cu viziunea autoarei Ayn Rand:

MORALA este un cod de valori ce ghidează alegerea acţiunilor umane. Acompaniază comportamentele precum surâsul
MORALA este un cod de valori ce ghidează alegerea acţiunilor umane. Acompaniază
comportamentele precum surâsul buzelor. Surâsul nu există decât prin jocul
buzelor, la fel morala există doar prin manifestările comportamentale.
ETICA este ştiinţa definirii şi validării 1 acestui cod. Dacă muzicologia este studiul
muzicii, etica este studiul moralei.

Altfel spus, morala are ca referinţă ceea ce numim în mod obişnuit standarde şi conduite morale în timp ce etica reprezintă studiul formal al acestora. Din acest motiv, studiul eticii este adesea numit

. În studiul eticii ne vom confrunta cu o listă de termeni, unii termeni reprezentând

FILOSOFIE MORALA

concepte cheie, pe care le vom dezvolta, pe larg, în continuare.

MORALA

cf. DEX: Provine din moralis (lat.), moral (fr.) şi reprezintă ansamblul facultăţilor sufleteşti şi spirituale. Este o stare afectivă, dispoziţie sufletească temporară care priveşte puterea, dorinţa, fermitatea de a suporta pericolele, oboseala, dificultăţile şi se caracterizează prin curaj, tărie sufletească. Este o ramură al eticii, diciplină a filozofiei. Există morală socială şi creştină, prima, de obicei, sprijinindu-se pe a doua. Moralitatea e un cod al conduitei care poate avea drept sursă un contract social, legi naturale, precepte divine sau standarde individuale. Două concepte particulare trebuie exact înţelese, fiind general valabile: oricine are, în orice situatie, obligaţii şi drepturi. Importanta lor este egală în mod normal, iar încălcarea uneia o exclude pe cealalta. Dihotomia antinomică de la baza eticii (relaţia bun-rău sau pozitiv-negativ) se regăseşte, invariabil, în modul nostru de gândire: definim, de exemplu, virtuţi (întelegerea, integritatea) mult mai uşor prin aspectul contraponderal al viciilor (lăcomia, înşelăciunea), şi invers. Moralitatea nu este, astfel, o problema de opţiune, ci, mai degrabă, o raportare bisensuală, cu atât mai mult cu cât pozitiv sau negativ sunt situaţional relaţive.

VALOAREA

cf. DEX: Privine din valeur (fr.), valor, -oris (lat.) şi desemnează o însuşire a unor lucruri, fapte, idei, fenomene de a corespunde necesităţilor sociale şi idealurilor generate de acestea, traducându-se prin suma calităţilor care dau preţ unui obiect, unei fiinţe, unui fenomen etc. Am putea defini mai simplu ca reprezentând acele principii, standarde ce călăuzesc acţiunile omului. Valoarea etică este dată de personalitatea omului, de tot ce-l defineşte şi caracterizează, este binele şi bunul uman acumulat. Valoarea este nu numai un preţ al obiectelor, dar şi o calitate a persoanelor, este ceva spre care fiecare tinde, atât pe plan profesional, cât şi moral. Clarificarea valorilor poate avea ca urmare dezvoltarea personală. Stabilirea acelor valori trebuie să fie compatibilă cu propria noastră existenţă individuală, dar şi cu existenţa noastră ca fiinţe sociale. Valoarea este cea care ne poate ajuta în procesul de luare a deciziilor.

ETICA

cf. DEX: Provine din éthique (fr.), ethicus (lat.) şi este ştiinţă care se ocupă cu studiul teoretic al valorilor şi condiţiei umane din perspectiva principiilor morale şi cu rolul lor în viaţa socială. Mai pe scurt, desemenează totalitatea normelor de conduită morală corespunzătoare. Etica este un ansamblu de acţiuni şi fapte civice şi morale pe care fiecare individ le acceptă şi le respectă, după cum crede de cuviinţă. Etica implică respectul faţă de sine, individ şi comunitate, respect ce include necesităţile, valorile, convingerile şi percepţiile individuale. Etica medicală este mai profundă şi mai complexă. Este ştiinţa şi arta de a îngriji bolnavul. Ea necesită cunostiinţe profesionale temeinice, bun simţ, empatie, receptivitate la problemele celor care au nevoie de ajutor, ataşament, răbdare, dăruire de sine, înţelegere şi respect pentru individ, întâi ca om, apoi ca pacient. Atât etica, cât şi bioetica, constituie o parte componentă, de sine stătătoare, a gîndirii filosofice, este orientată spre o cercetare complexă a moralei şi a modelelor conceptuale de interpretare a acesteia.

BIOETICA

cf. DEX: Provine din bioéthique (fr.), bioetica (it.) şi reprezintă morala ştiinţei în general şi a medicinei în special, care interzice comercializarea corpului uman şi traficul de organe. Este o direcţie ştiinţifică interdisciplinară preocupată de analiza atitudinei morale a omului faţă de animale, de plante, de vietate în sine (dar şi de biosferă). La jumătatea anilor '90 Dicţionarul Oxford definea bioetica drept disciplină care studiază problemele etice rezultate din progresele medicieii şi biologiei. Putem observa că această definiţie se referă mai ales la ceea ce, în accepţiunea actuală, se înţelege prin termenul de etică biomedicală. Între timp, noi ramuri au apărut în cadrul bioeticii: etica mass-mediei, etica

1 Implicit, în termenul validare, viaţa este standardul de valoare: o morală corectă (validă) este una care vine în întâmpinarea vieţii.

4
4
MODULUI 41 - DEONTOLOGIE ŞI ETICĂ PROFESIONALĂ

MODULUI 41 - DEONTOLOGIE ŞI ETICĂ PROFESIONALĂ

 

economică şi politică, etica mediului etc. În prezent etica medicală (medical ethics) este inclusă în etica biomedicală (biomedical ethics) - etica în medicina şi biologie -, care la rândul ei este inclusă în bioetică (bioethics) - etica biomedicală, etica mass-mediei, etica economica şi politica, etica mediului etc.). Practic, până pe la jumatatea anilor '90 termenul de bioetică (sau bioetică medicală) reprezenta acelaşi lucru cu etica medicală, în termenii descrişi de către dicţionarul Oxford. Apoi dezvoltarea bioeticii a impus o redefinire a termenilor aşa cum am văzut mai sus.

COD ETIC

cf. DEX: Cuvântul cod provine din code (fr.) şi desemnează un ansamblu de reguli, de precepte sau de prescripţii referitoare la conduită. Este un sistem de simboluri, care are destinaţia de a reprezenta şi a transmite o informaţie, este un cifru. Reprezintă o reflectare a valorilor, serveşte la simbolizarea principiilor după care un grup profesional sau o organizaţie se defineşte pe sine. Este mai mult decât un document administrativ, mai mult decât o listă de reguli, după care un membru al organizaţiei sau al unui grup profesional poate identifica sau exclude comportamentul deviant. Codul etic cuprinde norme de conduită obligatorii în legătură cu exerciţiul îndatoririlor profesionale ale personalului care oferă servicii sociale, precum şi principiile şi valorile care stau la baza furnizării serviciilor sociale.

PRINCIPII ETICE

cf. DEX: Cuvântul principiu provine din principium (lat.), principio (it.), principe (fr.) şi se defineşte prin elementul fundamental, ideea, legea de bază pe care se întemeiază o teorie ştiinţifică, un sistem politic, juridic, o normă de conduită etc. Reprezintă totalitatea legilor şi a noţiunilor de bază ale unei discipline, fiind elementul primordial, cauză primară sau punct de plecare a ceva. Principiile etice şi standardele morale, aplicate în munca asistentelor medicale sunt comune cu principiile morale ale valorilor universale. Principiile eticii biomedicale furnizează concepte şi un limbaj care poate fi folosit pentru a identifica aspectele pozitive sau negative ale profesiei, pentru a reflecta asupra lor şi pentru a defini poziţiile etice.

CONDUITA

cf. DEX: Cuvântul conduită provine din conduite (fr.) şi desemnifică felul de a se purta, comportamentul. Normele de conduită cuprinse în codul etic sunt în concordanţă cu reglementările legale în vigoare din domeniul presupus.

ETICĂ

STANDARDE

cf. DEX: Cuvântul standard provine din standard (engl.) şi desemnează un ansamblu de norme care reglementează calitatea, caracteristicile, forma eticii, concretizându-se sub forma unui document în care sunt consemnate aceste norme.

ETICE

TEORII ETICE

cf. DEX: Cuvântul teorie provine théorie (fr.), theoria (lat.) şi prezintă o formă superioară a cunoaşterii ştiinţifice care mijloceşte reflectarea realităţii. Este un ansamblu sistematic de idei, de ipoteze, de legi şi concepte care descriu şi explică fapte sau evenimente privind anumite domenii sau categorii de fenomene. Teorile etice contin reguli şi principii morale. Astfel, teoriile etice servesc ca fundament pentru judecări normative sau acţiunii. Sunt două mari tipuri de teorii etice: teoria teologică şi teoria deontologică.

DEONTOLOGIA

cf. DEX: Provine din déontologie (fr.), etimologic definindu-se din greacă prin deon – ceea ce trebuie făcut şi logos – studiu. Este doctrina privitoare la normele de conduită şi la obligaţiile etice ale unei profesiuni (mai ales a celei medicale). Totodată este o parte a eticii, ce studiază normele şi obligaţiile specifice unei activităţi profesionale. Deontologie medicală reprezintă totalitatea regulilor şi uzanţelor care reglementează relaţiile dintre medici sau dintre aceştia şi bolnavii lor, fiind sinonim cu etica medicală. Este o teorie despre datorie, despre originea, caracterul şi normele obligaţiei morale în general. Deontologia este un compartiment al eticii care se ocupa cu studiul normelor şi obligaţiilor specifice unei activităţi profesionale.

LIMITE DE

cf. DEX: Etimologic analizând, cuvântul competenţă provine din compétence (fr.) şi reprezintă capacitate a cuiva de a se pronunţa asupra unui lucru şi/sau de a exercita anumite atribuţii, pe temeiul unei cunoaşteri adânci a problemei în discuţie. Constituie capacitatea de a lua decizii, în limite definite, pentru realizarea activităţilor specifice postului. Responsabilitatea reprezintă obligaţia de a îndeplini sarcinile şi se înscrie în limitele ariei de competenţă. În momentul depăşirii limitei de competenţă şi declinării acesteia, persoana se se declară lipsită de autoritate (legală) sau fără pregătirea necesară pentru a judeca o chestiune sau pentru a se pronunţa într-o problemă.

COMPETENŢE

CONFIDEN-

cf. DEX: Provine din confidentiel (fr.) şi presupune un mod prin care se poate comunica în taină, sinonim cu secret. Este un principiu care se referă la intimitate. Protejarea informaţiilor confidenţiale referitor la boală, condiţia pacientului sau protecţia informaţiilor furnizate de către pacient este o datorie etică a asistentilor medicali. Informaţiile obţinute individual nu vor fi deconspirate numai dacă sunt în beneficiul persoanei sau tratează direct binele social. Teoria confidentialitatii este cea care asigura pacientul ca informatiile sale, precum şi diagnosticul şi tratamentul efectuat reprezinta un secret medical şi nu pot fi divulgate. Conform acestei teorii, notiunea de autonomie individuala include şi recunoasterea dreptului pe care il are individul la

ŢIALITATE

5
5
RUXANDRA RADU
RUXANDRA RADU
 

intimitate şi la pastrarea secretului în ceea ce priveste persoana sa. Asistentul medical trebuie sa respecte valorile şi optiunile pacientilor, chiar şi atunci când nu este de acord cu ele şi trebuie sa evite sa impuna valorile sale personale pacientilor pe care şi ingrijeste. Interpretarile moderne ale teoriei confidentialitatii permit incalcarea acesteia, justificarea unei astfel de actiuni divulgatorii bazandu-se pe ideea ca nici un drept nu este absolut, atat timp cat şi cel care beneficiaza de acest drept incalca alte norme şi poate provoca daune celor din jur sau lui insusi. în nursing se pune un accent deosebit pe dezvoltarea şi educarea principalului atribut al comunicarii şi anume ascultarea.

ABUZUL

cf. DEX: Provine din abus (fr.), abusus (lat.) şi presupune încălcare a legalităţii, desemnând concret o faptă ilegală. Există mai multe tipuri de abuzuri, fiecare definit sub forma unui delict. Astfel putem vorbi despre abuzul de putere reprezintă un delict săvârşit de cineva prin depăşirea atribuţiilor sale. Abuzul de încredere reprezintă o formă de înşelăciune care constă din însuşirea ilegală, înstrăinarea sau refuzul de restituire a unui obiect încredinţat spre păstrare sau spre utilizare. Abuzul de drept este un delict care constă în exercitarea unui drept cu nesocotirea scopului său social-economic.

AUTONOMIA

cf. DEX: Provine din autonomie (fr.), autonomia (lat.) şi reprezintă dreptul (unui stat, regiuni, naţionalităţi sau minorităţi naţionale etc.) de a se administra singur, în cadrul unui stat condus de o putere centrală. Este acea situaţie a celui care nu depinde de nimeni, care are deplină libertate în acţiunile sale.Autonomia derivă din cuvântul grecesc autos (= siguranţă) şi normos (= lege, regulă), adica lege sigura. În discursurile contemporane are înţelesuri largi, incluzând drepturile individuale, intimitatea şi alegerile. Autonomia necesită abilitatea de a alege singur, fără constrângeri externe.

RESPECTUL

cf. DEX: Cuvântul respect provine din respect (fr.), respectus (lat.) şi presupune o atitudine sau sentiment de stimă, de consideraţie sau de preţuire deosebită faţă de cineva sau de ceva. Respectul este aşezat la baza activităţii practice, fiind în strânsă corelaţie cu principiile de autonomie, de beneficiu, de a nu face rău, de dreptate sau justiţie. Respectul faţă de ceilalţi înseamnă amabilitate faţă de cei din jur, bune maniere şi să spui ceea ce simţi fără să jigneşti. Este o stradă cu două sensuri:

ca să fii respectat, trebuie să respecţi. Însă nu trebuie să uităm nici o clipă că respectul se câştigă, iar a-l respecta pe cel de lângă tine presupune să nu îi permiţi orice, oricând, oriunde. Limitele sunt foarte importante în relaţiile interpersonale. Respectul pentru oameni desemnează, de fapt, dreptul persoanei la autodeterminare sau autonomie, capacitatea de a decide singur.

PENTRU

PERSOANĂ

INFORMARE ŞI

cf. DEX: Informarea provine din informer (fr.), informare (lat.) şi se defineşte prin a da cuiva informații despre ceva sau despre cineva, a face cunoscut, a înștiința. Consultare provine din consulter (fr.), consultare (lat.) şi se defineşte prin acţiunea de a întreba, a cere o părere, un sfat sau a lua avizul unei persoane autorizate. Cu alte cuvinte este acţiunea ce presupune a cerceta, a examina un text, un izvor etc. pentru a se informa sau a se documenta. Pacienţii trebuie să aibă posibilitatea de a lua decizii informate referitoare la tratamentul şi îngrijirea de care au nevoie pe baza unor informaţii bazate pe dovezi. Aceste decizii trebuie recunoscute ca parte integrantă a procesului decizional. Informaţiile verbale trebuie completate cu materiale scrise şi/sau materiale audiovizuale, inclusiv informaţii despre alte opţiuni. Trebuie indicate grupuri de sprijin ce activează în domeniul îngrijirii.

CONSILIERE

DATORIA

cf. DEX: Reprezintă obligaţia legală sau morală faţă de una sau mai multe persoane. Datoria necesită abilitatea de a face bine şi de a stimula actele lor benevole cum ar fi bunătatea, drăgălăşenia şi afecţiunea. Confidenţialitatea este un principiu care se referă la intimitate.

ADEVĂRUL /

cf. DEX: Provine din vērum (lat.) probabil într-un compus de tipul ad de vērum sau davvero (it.), de veras (sp.) şi reprezintă concordanță între cunoștințele noastre și realitatea obiectivă, veridicitate. Este obligaţia de a spune adevarul şi a nu minţi în cadrul îngrijirilor de sănătate. Veracitatea reprezintă obligaţia de a spune adevărul, de a nu minţi pacientul. Relaţia între asistentul medical şi pacient trebuie să se bazeze pe adevăr.

VERACITATEA

SUPERVIZAREA

cf. DEX: Provine din superviser (fr.) şi presupune a controla şi revizui din nou. Este un mecanism eficient de formare a practicienilor din profesiile de sprijin şi poate conduce la creşterea calităţii serviciilor, dar şi a calităţii vieţii profesioniştilor expuşi la stresul major de a aborda persoanele aflate în suferinţă. Este considerată o etapă aproape obligatorie pentru profesioniştii exigenţi. La nivel individual sau colectiv, este o formă de formare continuă şi de autocontrol al calităţii, prin concentrare asupra evoluţiei practicii acestuia. Avem trei tipuri de supervizare despre care trebuie să vorbim:

Supervizare administrativă –presupune promovarea şi menţinerea unor standarde ridicate de muncă, coordonarea şi adecvarea practicilor profesionale cu politicile interne instituţional administrative,

6
6
MODULUI 41 - DEONTOLOGIE ŞI ETICĂ PROFESIONALĂ

MODULUI 41 - DEONTOLOGIE ŞI ETICĂ PROFESIONALĂ

 

asigurarea unui cadru profesional uşor de condus. Principala preocupare este referitoare la corectă, eficienţă şi adecvata implementare a politicilor şi procedurilor. Principalul scop este asigurarea aderenţei la politica şi procedura internă promovată pentru profesionişti 2 . Supervizorul, este mandatat să supravegheze munca supervizatului, adică se asigură de faptul că politica instituţiei este implementată, aplicată, ceea ce presupune, evident o funcţie de control şi, în paralel, responsabilitatea de a capacita supervizatul pentru a-şi atinge un maxim de randament profesional 3 .

Supervizare educaţională – dezvoltarea educativă a fiecărui membru al unei echipe profesionale, într-o manieră calculată, astfel potenţând întreaga resursă de auto-realizare a persoanei şi de descoperirea a posibilităţilor de eficentizare profesională. Principalul scop este de a disipa ignoranţa şi a dezvolta aptitudinile şi abilitatile. Supervizaţii pot fi ajutati astfel:

- să înţeleagă clientul mai bine;

- să conştientizeze mai bine propriile reacţii şi răspunsuri faţă de client;

- să înţeleagă dinamica interactiunilor profesionist-client ;

- să înţeleagă maniera proprie de interventie şi consecintele acestora;

- să exploreze căi diferite de a lucra cu un client intr-o situatie similară 4 .

Supervizare suportivă – mentinerea unor relaţii de muncă în armonie şi culivarea unui spirit de coeziune 5 . În supervizarea suportivă, principală preocupare este satisfacţia profesională şi morală a angajatului. Angajaţii sunt percepuţi în ipostaza de a se confrunta cu o varietate de agenţi stresori corespunzători locului de muncă care, în afara unui ajutor care să-i ajute să depăşească aceste situaţii, îi pot afecta într-un mod foarte serios şi poate conduce la implementarea unor servicii mai putin satisfacatoare pentru clienţi. Pentru profesionist este, în ultimă instanţă, o problemă de burn-out. Kadushin susţine faptul că celelalte două forme de supervizare se centrează pe nevoi instrumentale în timp ce supervizarea suportivă se centreaza pe nevoi expresive.

CARITATEA

cf. DEX: Provine din charité (fr.), caritas (lat.) şi atestă o atitudine miloasă, filantropică, plină de generozitate faţă de cineva. Soră de caritate este acea soră de ocrotire, infirmieră. Reprezintă un act de bunătate/ milă creştină faţă de cei aflaţi în nevoie în general şi în stare de sărăcie îndeosebi. La origini se află preceptele morale promovate de către toate marile religii (Judaism, Creştinism, Buddhism, Islam) – dragostea faţă de Divinitate manifestată prin dragostea faţă de aproapele tău. Activităţile caritabile au caracterizat dintotdeauna unul din rolurile jucate de orice religie, ele fiind prezente încă din antichitate, şi constau în ajutorarea celor infirmi, bolnavi, săraci/ dezavantajaţi cu alimente, îmbrăcăminte, adăpost şi îngrijire medicală în aşezăminte special amenajate pentru aceştia fie de către cei mai bogaţi fie prin grija unor comunităţi sau a instituţiilor religioase. Filantropia reprezintă de asemenea, o atitudine şi acţiunea de ajutorare a celor aflaţi în nevoie, însă este puţin mai cuprinzătoare decât acţiunea caritabilă, având în unele cazuri drept scop promovarea/ asigurarea bunăstării indivizilor. Acţiunea caritabilă/ filantropică a suferit transformări importante odată cu trecerea de la statul spectator la statul providenţă 6 . În secolele XVIII-XIX găseşte statul “surghiunit de către burghezie în rolul de spectator7 şi puţin mai târziu statul îşi asumă şi rolul se jandarm pentru a păstra ordinea ca un bun ce privilegia pătura celor bogaţi. Apare însă o libertate anarhică ale cărei inconveniente determină trecerea statului în rolul de arbitru, ceea ce presupunea faptul că el “îi alină pe răniţi şi opreşte braţul care loveşte prea tare. În această funcţie de patronaj, asistenţa oficializează caritatea, fără a-i modifica prin aceasta spiritul. În ospicii, spitale publice sau orfelinate, statul se substituie ordinelor religioase pentru a asigura supravieţuirea celor nevoiaşi” 8 . Treptat, acţiunea caritabilă/ filantropică este puternic dublată de noile acţiuni ale statului tutore şi, după cel de-al doilea război mondial, ale statului providenţă, crsistalizat în statul bunăstării sociale.

2 Kadushin, A. - Supervision în Social Work (3rd. edn.), New York: Columbia University Press, 1992, p.20.

3 Brown, A. & Bourne, I. - The Social Work Supervisor. Supervision în community, day care and residential settings, Buckingham: Open University Press, 1995.

4 Hawkins, P. & Shohet, R. - Supervision în the Helping Professions. An individual, group and organizational approach, Milton Keynes: Open University Press, 1989.

5 cf. Kadushin, A. - Supervision în Social Work (3rd. edn.), New York: Columbia University Press, 1992, preluat din Dawson, J. B. - The casework supervisor în a family agency, cap. 6 Family , 1926, pp. 293.

6 Dogan Mattei & Pelassy Dominique - Economia mixtă. Jumătate capitalistă jumătate socialistă, Ed. Alternative, Bucureşti, 1992.

7 Dogan Mattei & Pelassy Dominique op. cit.

8 Dogan Mattei & Pelassy Dominique op. cit.

7
7
RUXANDRA RADU
RUXANDRA RADU

RESPONSA-

cf. DEX: Cuvântul responsabilitate provine din responsabilité (fr.) şi reprezintă obligația de a efectua un lucru, de a răspunde, de a da socoteală de ceva, de a accepta și suporta consecințele. Cuprinde totalitatea competenţelor profesionale şi atitudinilor etice impuse practicienilor unei profesii şi este o autoangajare conştientă şi voită într-o acţiune. Fiind conştienţi de fiecare atitudine şi acţiune, înţelegem să justificăm şi să luăm asupra noastră toate consecinţele. Asistentul medical are responsabilităţi individuale, de grup precum şi specificului unde lucrează. El îşi desfăşoară activitatea în cadrul echipei de îngrijire bazându-se pe relaţii de parteneriat şi solidaritate profesională, complementaritate. Activitatea în echipă presupune respectarea autonomiei profesiei cât şi buna colaborare pentru realizarea scopului propus ducând astfel la satisfacţia profesională. Există patru responsabilităţi esenţiale ale asistentului medical:

BILITATEA

promovarea păstrării sănătăţii; prevenirea îmbolnăvirilor şi restaurarea sănătăţii;

inlăturarea suferinţei. Nursele au responsabilitatea de a propaga drepturile pacientului:

-i asigure o îngrijire adecvată în orice condiţie;

îngrijirea să fie echitabilă, umană şi fără discriminări privind, rasa, culoarea, naţionalitatea, resursele financiare ori convingeri etice;

să informeze pacientul despre tratament, riscurile aferente, în termeni pe care ei şi familia lor să-i înţeleagă cu uşurinţă, iar ei să-şi dea consimţământul după ce s-au informat şi au înţeles tot;

-i informeze şi să-i facă să participe la toate deciziile legate de sănătatea lor;

să li se asigure confidenţialitatea în timpul discuţiilor, examinării şi tratamentului;

să le respecte decizia privind refuzul tratamentelor, participarea la cercetări sau experimente, fără să recurgă la acţiuni primitive împotriva lor;

pacienţii au dreptul să fie educaţi şi informaţi de către personalul care îi îngrijeşte în aşa fel încât să fie capabili să-şi asigure un nivel optim de stare de bine şi să înţeleagă care le sunt nevoile de bază. Legislativ – asistenta medicală are datoria de a:

promova ce e cel mai bine pentru pacient;

se asigura că toate nevoile pacientului au fost rezolvate;

proteja drepturile pacientului.

Standarde de îngrijire – asistenta medicală trebuie să respecte :

standardul de îngrijire profesională: evaluare, diagnostic, identificarea efectelor, rezultatelor, planning;

standardul de practică profesională: îngrijiri de calitate, colaborare, etică, educaţie, utilizarea resurselor, cercetare, performanţă, evaluare.

SIGURANŢA

Se referă la faptul că aceştia nu trebuie să fie supuşi unor riscuri inutile sau potenţiale aferente îngrijirilor medicale. Această problematică este în vizorul Uniunii Europene. Studii recente au arătat că, într-un număr din ce în ce mai mari de ţări, erorile medicale survin în aproximativ 10% dintre cazurile de spitalizare, deşi se întâmplă evenimente neprevăzute în toate unităţile unde se acordă asistenţă medicală, inclusiv îngrijire primară, secundară, îngrijire acordată în cadrul comunităţii, asistenţă socială şi privată, precum şi în cazul îngrijirilor legate de afecţiuni cronice sau acute. Siguranţa pacienţilor constituie unul din punctele prioritare ale agendei politice europene. În 2005, statele membre au creat un mecanism pentru abordarea problemelor legate de siguranţa pacienţilor ca o prioritate în domeniul asistenţei medicale. A fost instituit un grup de lucru la nivelul Grupului la nivel înalt pentru servicii de sănătate şi asistenţă medicală, prin intermediul căruia Comisia Europeană urmăreşte să faciliteze şi să sprijine statele membre în activităţile lor. Organizaţia Mondială a Sănătăţii (în special, prin intermediul Alianţei Internaţionale pentru Siguranţa Pacienţilor), Consiliul Europei, OCDE şi Asociaţiile europene ale pacienţilor, medicilor, asistenţilor medicali, farmaciştilor, stomatologilor şi spitalelor sunt, de asemenea, membri activi ai acestui grup de lucru.

PACIENŢILOR

JUSTIŢIA

cf. DEX: Provine din justice (fr.), justitia (lat.) şi desemnează totalitatea organelor de jurisdicţie dintr-un stat. Se defineşte, totodată, sub forma ansamblului legilor şi al instanţelor judecătoreşti şi a sistemului de funcţionare a acestor instanţe. Este una dintre formele fundamentale ale activităţii statului, care constă în judecarea pricinilor civile sau penale şi în aplicarea pedepselor prevăzute de lege.

8
8
MODULUI 41 - DEONTOLOGIE ŞI ETICĂ PROFESIONALĂ

MODULUI 41 - DEONTOLOGIE ŞI ETICĂ PROFESIONALĂ

RELAŢII DUALE / MULTIPLE

cf. DEX: Cuvântul relaţie provine din relation (fr.), relatio (lat.), Relation (germ.) şi desemnează legătură între două sau mai multe persoane, popoare, state etc. Relaţiile interpersonale sunt raporturi complexe

care se stabilesc datorită interacţiunilor dintre indivizi în viaţa cotidiană. Aceste relaţii se dezvoltă numai în cadrul unui grup (familie, colectivul de muncă, colectivul de elevi, etc.) fiind influenţate de anumiţi factori. Omul poate intra în contact cu ceilalţi semeni prin intermediul limbajului. Sunt acele relaţii sociale reificate şi integrate sunt incluse în conştiinţa în forma reificării acesteia. în practica nursingului, în asistenţa psihiatrică fundamentarea relaţiilor de încredere reprezintă un deziderat. O deosebită importanţă o au relaţiile interpersonale prin efectele pozitive transpuse printr-

o

mai bună cunoaştere şi autocunoastere şi o mai bună organizare a propriei vieţi şi activităţi prin

compararea şi raportarea cu alţii. Relaţiile interpersonale nu trebuie şi nu pot fi intemeiate decât pe o apreciere corectă, obiectivă a capacităţii fiecăruia. Colaborarea impune dezbaterea problemelor în scopul rezolvării lor, respectând opiniile celorlalţi, dreptul fiecăruia de a-şi expune punctul de vedere. Astfel, a fi exigent cu tine insuţi şi cu colaboratorii inseamnă a învăţa mereu.

SECRETUL

cf. DEX: Cuvântul secret provine din secret (fr.), secretus (lat.) şi se defineşte prin ceea ce nu se știe, nu se cunoaște (de nimeni), ceea ce este tăinuit, nu trebuie spus nimănui; taină Secretul profesional este obligatoriu şi se traduce prin acea informatie care este adusa la cunostinta în cadrul anumitor activităţii printre care se numără, în primul rând meseriilor din domeniul sănătăţii şi al bunăstării sociale: medicilor, farmaciştilor şi asistenţilor medicali şi sociali, dar şi avocaşilor, notarilor sau funcţionarilor publici. Informaţiile care nu conţin nici un nume concret, nici un detaliu, ci permit doar o descriere în termeni generali, nu fac parte din secretul profesional. Informaţiile, datele sau documentele deţinute de o persoană în virtutea profesiei sau funcţiei, referitoare la viaţa intimă, sănătate sau orice alta situaţie cu privire la o anumită persoană, sunt secrete profesionale. Sper exemplu, următoarele informaţii pot fi considerate secrete profesionale: tot ce se aduce la cunoştinţă în mod explicit sau tacit persoanei de încredere; toate informaţiile văzute sau auzite; informaţii referitoare la terţi, secretele de fabricaţie, cum ar fi formulele unui medicament. Secretul profesional este permanent, chiar şi atunci când relaţia de încredere sau contractul de muncă este terminat. În consecinţă, în cazul medicilor sau personalului auxiliar din domeniul sănătăţii, obligativitatea acestuia se menţine pe toată durata tratamentului şi chiar după decesul pacientului.

PROFESIONAL

INTEGRITATE

cf. DEX: Provine din intégrité (fr.), integritas (lat.) şi reprezintă calitatea de a fi întreg, intact, fiind sinonim cu cinste, probitate. Un om integru este un om care ţine la principiile sale, nu este părtinitoare atunci când evaluează cazuri în care este implicat (direct sau nu). Este un om necorupt, care îşi îndeplineşte cu devoţiune sarcinile, dovedind probitate. Două sensuri etice ale integrităţii. Ca atribut al caracterului, integritatea este conceptualizată ca o virtute, ca fiind expresia unui anumit tip de trăsături caracteriale. Ca faţetă a autonomiei şi demnităţii persoanelor, „acţionează întotdeauna astfel încât să tratezi umanitatea, atât în persoana ta, cât şi a altora, întotdeauna ca scop în sine, şi niciodată numai ca mijloc (I. Kant), fiecare fiinţă umană având o demnitate (un statut moral) ca fiinţă umană; cu alte cuvinte, este un întreg de sine stătător. Ca virtute a caracterului, integritatea ţine de domeniul psihologiei morale, fiind o virtute are valoare morală doar în contextul unui caracter moral armonios. Înrudirea lexicală integritate-integralitate nu este întâmplătoare. A fi o persoană integră presupune a acorda altora prezumţia de integritate.

COMPETENŢA

cf. DEX: Cuvântul competenţă provine din compétent (fr.), competens (lat.) şi se traduce prin faptul de

PROFESIONALĂ

a

proteja, de a ocroti, de a apăra; ansamblu de măsuri care protejează. Poate fi o persoană, instituție

etc. care protejează sau un dispozitiv, sistem tehnic etc. ce servește la protejare. Specialistul trebuie să-şi menţină nivelul de competenţă pe tot parcursul carierei sale profesionale şi să nu efectueze

decât lucrările pe care el însuşi sau societatea comercială din care face parte le poate realiza cu competenţă profesională;

PROTECŢIA

cf. DEX: Cuvântul protecţie provine din protection (fr.), protectio (lat.) şi defineşte o persoană care este bine informată într-un anumit domeniu, care este capabilă, este în măsură să judece un anumit lucru. Este de datoria fiecărui membru al echipei de îngrijire să protejeze proprietatea şi interesele pacientului, drepturile sale şi integritatea fizică a acestuia. Membrii echipei de îngrijire nu vor accepta angajamente care să contravină acestui principiu sau care să aducă atingere drepturilor şi libertăţilor individului şi cetăţeanului. În acest scop echipa de îngrijire se angajează:

CLIENTULUI

 

să protejeze drepturile şi reputaţia pacientului, chiar şi atunci când nu are aceste obligaţii,

9
9
RUXANDRA RADU
RUXANDRA RADU
 

atrăgând atenţia pacientului asupra oricăror încălcări sau potenţiale încălcări a acestor drepturi, constatate incidental în activitatea membrilor echipei de îngrijire;

să recomande pacientului să contacteze şi să angajeze experţi sau specialişti atunci când interesele sale necesită aceste servicii;

să promoveze înţelegerea tehnologiei şi a aplicării adecvate a acesteia;

să se angajeze în realizarea unor proiecte numai dacă dispune de calificarea adecvată, obţinută prin instruire sau experienţă şi numai după ce a informat clientul de nivelul calificării şi instruirii sale;

să utilizeze servicii şi echipamente de calitate adecvată în raport cu obligaţiile asumate faţă de pacientului, certificate pentru conformitatea cu reglementările în vigoare.

CINSTEA

cf. DEX: Provine din čĩș(sl.) şi defineşte calitate morală și sentimentul demnității, dreptății și conștiinciozității, care servesc drept călăuză în conduita omului, derivând dintr-un caracter onest, din probitate, integritate. Este de datoria fiecărui membru al echipei de îngrijire:

să nu accepte comision sau remuneraţie, direct sau indirect, de la mai mult de o persoană interesată de un serviciu, fără acordul tuturor părţilor interesate, de la contractanţi sau de la alte părţi al căror echipament sau suport sau ale căror servicii au fost recomandate pacientului său;

să dezvăluie pacientului său, într-un interval de timp rezonabil, informaţii în măsura în care nu prejudiciază interesele altei persoane sau nu îşi prejudiciază propriile interese comerciale, orice alte interese care ar putea concura sau afecta starea acestuia;

să nu permită ca un interes de orice fel să-i afecteze conduita privind serviciile de îngrijire;

să nu aibă un comportament neloial, necolegial sau incompatibil cu codul etic sau care aduce atingere imaginii profesionale;

să nu ofere sau să accepte mită, precum şi să nu utilizeze alte metode indirecte prin care s-ar oferi sau accepta mită (ex. sponsorizări, contribuţii caritabile);

ALIANŢĂ

Îngrijirea medicală poate părea o profesie grea pentru că e provocatoare, cere multa spontaneitate, imaginatie, atentie. Niciodata nu stii ce "bagaj" are cu el un pacient. Nu poti sa te astepti la ceva, te astepti sa vina cineva, dar nu stii mai nimic despre problema lui. Şi oamenii spun multe despre ei, uneori chiar lucruri care ar putea soca anturajul, lucruri tainice, povesti adevarate sau nu. Atunci când se angajeaza în procesul terapeutic, profesionistul urmăreşte să formeze aliante functionale cu fiecare dintre membri familiei pentru ca acestia sa se simta intelesi şi acceptati, iar punctul fiecaruia de vedere să fie luat în considerare şi ascultat intr-un cadru neutru şi securizant. In timpul construirii genogramei se contureaza şi se consolideaza alianta terapeutica, favorizind legaturile de suport emotional cu fiecare membru în parte, dar şi cu grupul ca intreg. Solicitarea de informatii necesare pentru construirea genogramei ofera totodata oportunitatea membrilor de a revedea obiectiv propria istorie de viata şi trecutul comun, ceea ce le faciliteaza exprimarea emotionala intr-un mediu necritic şi neacuzator9 9 .

TERAPEUTICĂ

CONTRACTUL

Contractul terapeutic este constituit din solicitarea ajutorului de către pacient, impreună cu angajamentul acestuia de a plăti pentru serviciile primite şi de a respecta cadrul terapeutic, precum şi orice alte condiţii puse de echipa de îngrijire şi acceptate de pacient la începutul intervenţiei, pe de o parte, şi angajamentul membrilor echipei de îngrijire de a furniza servicii de calitate şi de a respecta demnitatea, independenţa şi confidenţialitatea clientului, pe de altă parte.

TERAPEUTIC

CONSIMŢĂMÂN

Consimţământul pacientului constituie fenomenul cel mai pregnant al respectului drepturilor omului, deoarece în orice circumstanţe înainte de a se încrede în echipa de îngrijire, pacientul doreşte să fie informat şi să decidă.

T INFORMAT

9 Maurizio Andolfi Family Theraphy, Editura Plenum Pub Corp, Hardcover, 1979.

10
10

ETICA PROFESIONALĂ

MODULUI 41 - DEONTOLOGIE ŞI ETICĂ PROFESIONALĂ

MODULUI 41 - DEONTOLOGIE ŞI ETICĂ PROFESIONALĂ

Se referă la practicile şi codurile etice care guvernează activitatea celor care exercită o anumită profesie. În majoritatea ţărilor, avocaţii, notarii, magistraţii, contabilii, auditorii, funcţionarii publici, evaluatorii, cadrele didactice universitare etc. trebuie să se încadreze în coduri de conduită care sunt construite de asociaţiile sau corpurile profesionale din care fac parte. Acestea au autoritatea de interveni disciplinar (chiar până la excludere) în cazurile în care membrii lor au fost implicaţi în litigii etice sau au dovedit un comportament profesional neetic. Deşi codurile de conduită etică diferă de la o ţară la alta sau de la o asociaţie profesională tutelară la alta, ele conţin câteva teme comune:

Reglementarea conflictului de interese

, care se naşte în situaţia în care un angajat are un

interes personal de natură să influenţeze sau să pară a influenţa asupra exercitării imparţiale şi obiective a funcţiilor şi atribuţiilor sale; interesul personal poate cuprinde orice avantaj pentru el însuşi sau în favoarea familiei sale, a părinţilor, a prietenilor sau persoanelor apropiate, sau a persoanelor sau organizaţiilor cu care el a avut relaţii de afaceri sau politice; de asemenea, interesul include orice obligaţie financiară sau civilă la care este constrâns în exercitarea funcţiilor sale.

 

Dezavuarea mitei, în ambele forme ale sale:

 

o

Luarea de mită – fapta oricărui angajat care pretinde ori primeşte bani sau alte foloase care nu i se cuvin ori acceptă promisiunea unor astfel de foloase sau nu o respinge, în scopul de a îndeplini, a nu îndeplini ori a întarzia îndeplinirea unui act privitor la îndatoririle sale de serviciu sau în scopul de a face un act contrar acestor îndepliniri;

o

Darea de mită promiterea/oferirea/darea de bani/foloase unui anagjat de o persoană pentru satisfacerea nelegală a unui interes.

Dezavuarea primirii de foloase necuvenite

, aceasta reprezentând primirea de către un

angajat de bani ori alte foloase după ce a îndeplinit un act care intra în atribuţiile sale de serviciu; primirea de foloase necuvenite se deosebeşte de luarea de mită prin aceea că banii sau bunurile se dau ulterior îndeplinirii actului şi nu au condiţionat emiterea lui, fiind un spor nelegal la salariu.

Dezavuarea traficului de influenţă

, acţiunea prin care o persoană denumită promitent, care

are influenţa sau lasă să se creadă că are influenţa asupra unui angajat, pretinde bani sau alte foloase de la o persoană fizică sau juridică pentru a-i rezolva o problema prin convingerea angajatului respectiv să facă ori să nu facă un act care intră în atribuţiile sale de serviciu.

 

Diminuarea neglijenţei, adică a situaţiei în care un angajat îşi neglijează sarcinile de serviciu,

prejudiciind o persoană, fără ca fapta acestuia să aibă drept mobil obţinerea de beneficii personale.

 

Combaterea abuzului, respectiv a situaţiei în care un angajat abuzează de funcţia deţinută

împotriva intereselor unei persoane fără ca fapta să să aibă drept mobil obţinerea de beneficii personale.

 

Eliminarea incompetenţei, determinată de situaţia în care un angajat ocupă o poziţie pentru

care este subcalificat şi nu îşi poate duce la îndeplinire obligaţiile şi sarcinile conform cerinţelor de competenţă şi profesionalism.

11
11
RUXANDRA RADU
RUXANDRA RADU

ASPECTE ETICE ÎN PRACTICA MEDICALĂ

Etica medicală este o preocupare veche, nascuta mai mult ca sigur odată cu medicina. De la primele întrebări/dileme pe care omul primitiv şi le-a pus şi până la sistemul actual bazat pe reglementari în cele mai variate domenii, drumul a fost anevoios şi îndelungat. Ea a devenit în ultima vreme, o problema tratata mai ales în ziare, la radio şi TV şi mai putin o problema tratata de profesionistii sănătăţii. Din pacate, în România, acestia se confrunta tot mai mult în ultimul timp cu lipsa resurselor financiare, astfel incat, adesea, problemele de etica par secundare. Etica nu este doar o disciplina studiata în sistemul academic de învaţamant, ci presupune abordarea unor probleme reale ale îngrijirii sănătăţii şi cautarea unor solutii concrete, rationale. Din pacate, în societatea românească actuală problemele de etică par adesea abstracte, iar cei care diriguiesc învaţamantul şi sănătatea în România sunt prea adesea înclinaţi să considere aceste probleme lipsite de importanţă reală, în comparaţie cu preocuparea pentru îmbunătăţirea cunoştinţelor teoretice sau practice legate de abilităţile necesare personalului medical. Folosirea aparaturii moderne a dus la aparitia unor noi probleme de etica pe care adesea omul modern pare incapabil să le rezolve. Problemele legate de menţinerea unei persoane în viaţa cu ajutorul aparatelor, cele legate de fertilizarea în vitro, trebuie să preocupe în viitor şi asistentele medicale din România. În context este necesară elaborarea unor standarde moderne în etica medicală, care pot ajuta profesionistii să rezolve, fără intarziere, aceste probleme ce se ridica în asistenta medicală de astazi. Devine astfel necesar să stabilim care este aria subiectelor posibile de etica şi care ar fi solutiile de baza în o serie de probleme de etica. Aceste posibile solutii nu trebuie privite ca pe tabu-uri, ci mai degraba ca pe un punct de vedere care să incite la discutii şi analize ulterioare şi care să permita dezvoltarea în viitor a eticii. Etica medicală poate fi considerata fără indoiala ca cel mai dinamic spatiu de analiza a activităţilor medicale, ca un loc unde opiniile diferite pot să se afle nu într-o irevocabila opozitie, ci într-un dialog permanent şi adecvat. Principiile eticii, atât cele cunoscute, cât şi cele care vor reiesi în urma discutiilor la acest congres, nu sunt decât rezultatul exprimarii unui set de valori individuale aflate în consonanta cu cele ale grupului profesional sau social. Din competitia şi controversa ideilor trebuie să razbata acele valori umane, universal valabile, bazate pe bunatate, respectarea autonomiei fizice şi psihice a individului, pe dreptate. Experienta actuala ne arata ca argumentele pe care le avem la indemâna trebuie folosite cu prudenta şi după o analiza profunda. Atunci când doua principii intra în conflict (dreptul de a decide singur asupra îngrijirilor de sănătate şi dreptul de a beneficia de aceste îngrijiri), atitudinea a doua persoane poate fi diferita, în funcţie de ce considera acele persoane ca este mai important. O persoană poate considera că e mai important să trateze bolnavul indiferent de opţiunea acestuia (exemplu: atunci când o transfuzie de sânge este vitală şi aceasta este refuzată de pacient sau de aparţinători), alta va considera că dreptul persoanei la autonomie este cel mai important. Din punct de vedere al eticii, evident că este foarte important ca decizia să fie luată cu bună credinţă. În societatea actuală valorile etice pe care le stabilim trebuie să plece de la prioritatea individului în faţa societăţii, a acelei societăţi care nu este doar o suma de indivizi, ci un sistem în care individualitatea fiecăruia trebuie să se dezvolte în strânsă corelaţie cu ansamblul societăţii, a acelei societăţi care trebuie să invete să aibă grija de toţi membrii ei. Din pacate, o societate în tranziţie trebuie adesea să-şi stabilească priorităţile în domeniul dezvoltării sectorului de sănătate astfel încât să poată face faţa din punct de vedere economic posibilităţilor pe care le are. Domeniul sănătăţii, insuficient pus la punct, pune o serie de probleme de etică de maximă importanţă şi ridică o serie de întrebări la care sunt puşi să răspundă, din nefericire, cei care decid în privinţa utilizării resurselor şi nu cei care lucrează direct cu pacientul. Trebuie uneori să negăm dreptul unei persoane la un anumit tip de asistenţă medicală (vezi transplantul), care e foarte costisitor, pentru a trata alţi pacienţi pentru care ne sunt necesare mai puţine resurse. O astfel de problemă de etică ridică o serie de intrebări la care organismele abilitate ar trebui să răspundă dacă ar deveni parte la un proces activ de evaluare a

12
12
MODULUI 41 - DEONTOLOGIE ŞI ETICĂ PROFESIONALĂ

MODULUI 41 - DEONTOLOGIE ŞI ETICĂ PROFESIONALĂ

normelor etice în societatea românească. Lipsa reală de experienţă în abordarea activă, permanentă, a problemelor de etică, lipsa unui cadru instituţional, independent - aşa cum ar fi un institut de etică, lipsa unui suport real material şi logistic din partea tuturor organizaţiilor profesionale, fac ca aceste probleme de etică să fie neglijate, minimalizate. O atitudine adecvată va reuşi să modifice nu numai modul de percepere a profesiei medicale ci şi atitudinea oamenilor faţă de profesioniştii din sănătate.

DECALOGUL PERSONALULUI SANITAR

Deşi capodopera medicinei antice în ceea ce priveşte etica profesională rămâne documentul cunoscut sub numele de JURĂMÂNTUL LUI HIPPOCRATE, pentru a concretiza normele de etică şi

deontologie medicală, este relevant cel mai elevat document de morală medicală numit

DECALOG AL

PERSONALULUI SANITAR

, formulat de profesorul spaniol Masci:

1)

Onoreaza pe bolnavul tău de orice vârsta ar fi: copil, tanar, sau bătrân. când a ajuns în mainile tale, este o fiinţa fără aparare care nu are alta arma de sustinere decât apeland la ştiinţa şi la caritatea ta.

2)

Da acceasi stima şi atenţie saracului ca şi bogatului. În dragostea ta de oameni, saracul se simte bogat. Respecta nuditatea maladiei, spectacolul mizeriei şi al suferintei.

3) Respecta nobila ta misiune, începand cu însăşi persoana ta. să nu o profanezi. Poarta-te demn, cuviincios, cu omenie. Nu specula pe bolnav, caci profesiunea ta nu e ca oricare alta. Sacrificiul tau, ajutorul tău nu pot fi pretuite ca o meserie obisnuita.

4) Oboseala ta să fie luminata de credinta şi de dragoste. Atunci când ştiinţa nu mai poate face nimic, bunatatea ta, purtarea ta, să sustina pe bolnav. Invinge greutatile inerente profesiunii tale, stapaneste supararea şi nerabdarea ta; gandeste-te ca cel suferind este dezarmat, fără putere şi are nevoie de ajutorul şi îngrijirea ta.

5) Sa nu umilesti niciodată pe bolnav, care şi asa e umilit de boala lui, oricare ar fi boala, să nu pronunti cuvantul deznadejde. să nu distrugi nici unui bolnav iluzia vindecarii, chiar de ar fi vorba de un muribund. Sunt oameni care au nevoie sa-i insotesti până la ultima lor clipa, pentru a nu-i lasa să ghiceasca sfarsitul.

6) Sa nu uiti niciodată ca secretul ce ti se incredinteaza în ceea ce priveste o maladie este ceva sfant, care nu poate fi tradat, destainuit altei persoane. Profesiunea ta este un sacerdontiu. Tu nu trebuie să faci nici o deosebire de clasa sociala, de credinte religioase. Inaintea ta toţi să fie tratati deopotriva, caci toţi oamenii sunt tratati deopotriva de legile firii

7) Sa nu vezi în îngrijirea bolnavilor tăi o povara, o corvoada. Acest sentiment ar îngreuna exercitiul meseriei tale. Învaţa să cunosti bolnavii tăi şi sa-i înţelegi în felul lor de a cere ceva, când au nevoie de ajutorul tau, când au nevoie de somn, de odihna, de mancare, etc. Defectele, pretentiile, toanele bolnavilor sunt datorate suferintei. La fel ai fi şi tu când ai fi bolnav.

8) Niciodată, faţa de bolnav să nu te arati neincrezator în reusita tratamentului. Menţine-i speranta, credinta. Fa ca bolnavul să nu se simta singur, izolat. Daca a suferi e greu, a suferi singur e incomparabil mai greu. Poarta-te astfel, ca bolnavul să fie sigur ca are în tine un sprijin, da-i curaj când îl vezi trist, amarat, disperat.

9) Nu ajunge numai bunavointa, ci se cere şi ştiinţa în îngrijirea bolnavilor. Zilnic, se descopera noi mijloace pentru alinarea suferintelor. Nu te multumi şi nu te margini numai la ştiinţele şi cunoştinţele ce le-ai dobandit în şcoala ! Improspateaza-le mereu! Învaţa mereu! Citeste mereu carti şi reviste medicale!

10) Nu discuta şi nu contrazice niciodată prescriptiile medicale în faţa bolnavului. Îi rapesti încrederea în medicina, îi distrugi speranta în vindecare

13
13
RUXANDRA RADU
RUXANDRA RADU

CODUL INTERNAŢIONAL DE ETICĂ MEDICALĂ

Asociatia Medicală Mondială a elaborat de asemenea un COD INTERNAŢIONAL DE ETICĂ MEDICALĂ. În cadrul misiunii sale umane şi sociale, asistenta medicală trebuie să menţina permanent o atitudine morala exemplara şi să respecte imperativele profesiunii sale. Nursa nu poate niciodată să

indeplineasca un act medical motivata de beneficiul personal pe care îl poate scoate din acesta.

a promulgat un cod de etica nursing, pe care toate tarile lumii l-au semnat. Este

interesant faptul că, asistente din ţări cu diverse culturi, ţări avansate din punct de vedere social sau dimpotrivă, ţări creştine, mahomedane sau budiste, pot fi în aceeaşi situaţie şi îşi pot declara credinţele într- un cod comun de purtare profesională. În cele ce urmează regăsim cele 14 puncte înscrise în acest cod:

Consiliul
Consiliul

International al Nurselor

1) Responsabilitatea fundamentală a asistentei medicale este întreită: să păstreze viaţa, să înlăture suferinţa şi să promoveze sănătatea. 2) Asistenta medicală trebuie să menţină tot timpul standarde ridicate de îngrijire nursing şi să respecte anumite reguli de conduită profesională. 3) Asistenta medicală nu trebuie să fie bine pregatită numai din punct de vedere practic, ci trebuie să-şi menţină cunoştiinţele teoretice şi priceperea la un nivel foarte inalt. 4) Credinţele religioase ale unui pacient trebuiesc respectate. 5) Nursa are obligaţia de a păstra secretul profesional. Aceasta nu înseamnă numai informaţiile furnizate de pacient, dar şi cele de importanţă medicală acumulate de asistente în cursul muncii lor. 6) Asistenta trebuie să recunoască nu numai responsabilităţile, ci şi limitarile functiei; recomandă sau dă un tratament fără reţetă medicală numai în urgenţă şi raportează fiecare acţiune unui medic cel mai devreme posibil. 7) Asistenta medicală are obligaţia de a îndeplini ordinele medicului în mod conştient, loial şi inteligent şi să refuze să participe la o procedură care se abate de la etica (de exemplu la efectuarea unui avort ilegal). 8) Asistenta medicală susţine încrederea medicului sau a altor membri din echipa de îngrijire; incompetenta sau practica neetica a colaboratorilor săi trebuie dezvaluita, dar numai unei autoritati corespunzatoare. 9) Asistenta este îndreptăţita la o răsplătire justă şi acceptă doar acele compensaţii prevăzute în contract. 10) Asistenta medicală nu trebuie să permită ca numele ei să fie folosit în legatură cu reclama produselor sau cu oricare altă formă de reclamă proprie. 11) Asistenta trebuie sa coopereze şi să menţină o relaţie armonioasă cu membrii altor profesii şi colegii săi. 12) În viaţa privată, asistenta aderă la propriile standarde de etică care se oglindesc cu mândrie şi în profesia sa. 13) În conduita personală, asistenta nu trebuie să neglijeze cu bunăştiinţă modelele de purtare acceptate de comunitatea în care ea trăieşte. 14) Asistenta medicală trebuie să participe şi să împartă responsabilităţile cu alţi profesionişti ai sănătăţii, în promovarea eforturilor de a întâlni nevoile de sănătate ale oamenilor.

14
14
MODULUI 41 - DEONTOLOGIE ŞI ETICĂ PROFESIONALĂ

MODULUI 41 - DEONTOLOGIE ŞI ETICĂ PROFESIONALĂ

Principiile Etice ale A.M.A. 10

Fondată cu mai mult de 150 de ani în urmă, agenda strategică a AMA rămâne ancorată în angajamentul tradiţional faţă de standarde, etică, excelenţă în educaţie şi practică medicală, o pledoarie în numele profesiei medicale şi a pacienţilor pe care îi deserveşte. Activitatea AMA include dezvoltarea şi promovarea de standarde în practica medicală, cercetare şi educaţie; o puternică agendă de pledoarie în numele pacienţilor şi medicilor; şi angajamentul de a furniza informaţii oportune despre probleme de importanţă pentru sănătatea Americii.

despre probleme de importanţă pentru sănătatea Americii. AMA se străduieşte să fie vocea profesiei medicale

AMA se străduieşte să fie vocea profesiei medicale americane.

Misiunea noastră este să fim acea

Conform acestor prevederi, pacienţii au dreptul legal de a participa la deciziile privind îngrijirea tor prevederi, pacienţii au dreptul legal de a participa la deciziile privind îngrijirea

medicală ce le va fi acordată, dreptul de a primi răspunsuri rezonabile la cererea de îngrijire şi dreptul de a li se asigura o explicare a costurilor, indiferent de sursa de plată. Decizia etică nu este întotdeauna atât de facilă pe cât lasă de înţeles profilul teoretic. Există un model general de urmat în astfel de decizii. Premiza iniţială în faţa unui anume caz clinic stabileşte ce ar trebui sau nu ar trebui făcut în cazul respectiv. Trebuie cunoscute şi definite exact motivaţiile (medicale, sociale, legale, personale) de susţinere a premizei iniţiale, furnizând totodată şi justificarea acestor motivatii - într-un cuvânt, argumentul etic al premizei. Pentru fiecare premiză trebuie definite una sau mai multe contrapremize, susţinute şi ele de motivaţii şi justificări. Evaluarea constă în cântărirea diverselor motivaţii stabilite şi alegerea celei mai justificate. Când persistă îndoiala, se poate apela la ajutor exterior (colegi, specialişti, pacient şi familie, comitete etice, alte forme de consiliere) pentru a clarifica aspectele generale ale cazului (consistenţa şi coerenţa argumentului) şi pentru a stabili alternativa de urmat (acceptarea premizei iniţiale, acceptarea contrapremizei sau formularea unei noi premize ca rezultat al modificării premizei iniţiale sau a contrapremizei). Acţiunea medicului e dictată de decizia etică luată şi vizează ce este sau nu de făcut. Şi în privinţa principiilor generale de etică medicală există o diicultate de aplicare practică. Cel mai important lucru ar fi, logic, ca intervenţia medicului să nu facă rău. De multe ori alte principii primează, astfel că stabilirea priorităţilor revine strict medicului, în funcţie de caz.

este obligaţia de a urma jurămintele asumate prin profesie, însemnând a spune

pacientului adevărul despre situaţia lui şi menţinerea confidentialităţii privind cazul respectiv. Autonomia, mult încurajata etic, presupune accesul liber al pacientului la informaţii privind situaţia sa, participarea lui la formularea deciziilor şi ajutorul dat pacienţilor deficienţi pentru a-şi putea exercita

autonomia

este obligaţia de a nu face rău. Singurele acte de agresiune

comunităţii respective.

gradul de sănătate al

Fidelitatea

.

Beneficienţa

presupune

obligaţia de

a face

bine, de

a ridica

Nonmaleficienţa

intenţionată acceptate în medicină sunt cele menite să facă bine pacientului (ex. intervenţii chirurgicale, încălcarea confidenţialităţii la cererea autorităţilor în cazul în care un pacient se constituie în pericol pentru o altă persoană). Justiţia este chemată să intervină în multe aspecte de natură etică. În probleme procedurale (ex. primul venit, primul tratat), probleme de distribuţie a tratamentelor (mai ales când există resurse de tratament limitate), probleme de compensaţie şi cele care se interpun între pacient şi societate (discriminarea persoanelor cu diverse handicapuri).

10 A.M.A. American Medical Association

15
15
RUXANDRA RADU
RUXANDRA RADU

COMPETENŢA 1

DESCRIE FIINŢA UMANĂ CA ENTITATE BIO-PSIHO-SOCIALĂ, CU VALORI ŞI PRINCIPII DE VIAŢĂ

BIO - PSIHO - SOCIALĂ , CU VALORI ŞI PRINCIPII DE VIAŢĂ Motto: Actul medical nu

Motto:

Actul medical nu este altceva decât o întâlnire dintre o încredere şi o conştiinţă. (Gh. Scripcaru)

CURS 1 - TOTALITATE ŞI INDIVIDUALITATE IDENTIFICARE PERSONALĂ

Încă din 1948, în cadrul O.M.S. 11 , se recunoaşte importanţa asistentelor medicale ca element esenţial în realizarea programelor de sănătate, îngrijirea bolnavilor, prevenirea îmbolnăvirilor, promovarea şi păstrarea sănătăţii. De fapt acestea constituie şi în ziua de azi cele patru responsabilităţi esenţiale ale asistentei medicale şi anume:

promovarea sănătăţii,

prevenirea îmbolnăvirilor,

restaurarea sănătăţii,

înlăturarea suferinţei.

Nevoile privind îngrijirile sunt universale. Respectul faţă de viaţă, de demnitatea umană şi faţă de drepturile omului face parte integrantă din îngrijirile medicale şi nu e influentat de consideratii precum naţionalitatea, religia, culoarea, vârsta, sexul, opiniile politice sau statutul social. Asistenta medicală acordă îngrijiri pentru sănătatea individului, familiei şi colectivităţii şi îşi coordonează activitatea cu cea a altor persoane, ce muncesc în alte discipline din domeniul sănătăţii. Responsabilitatea primordială a asistentei medicale consta în a acorda îngrijiri persoanelor care au nevoie de acestea. În exercitarea profesiei sale, asistenta medicală crează o ambianţa în cadrul căreia valorile, obiceiurile, religia, credinţa individului sunt respectate. Asistenta medicală păstrează secretul profesional şi analizează întotdeauna îndeaproape informaţiile deţinute despre bolnavi, în ce măsură şi cui să le comunice, în mod conştient, de bună credinţă. Asistenta medicală îşi asumă o responsabilitate personală în acordarea îngrijirilor, precum şi pentru a-şi menţine nivelul profesional la zi, printr-un sistem de reînnoire a cunoştinţelor şi de educaţie permanentă. Ea asigură, în orice situaţie, menţinerea unui standard de îngrijire la nivelul cel mai ridicat posibil. Acceptă şi delegă responsabilităţi, evaluează cu spirit critic propria sa competenţă sau a colegilor săi. În activitatea să profesională, asistenta medicală face întotdeauna dovada unei conduite ce îi onorează profesia. Asistenta medicală împarte cu concetăţenii săi, responsabilitatea de a lua iniţiativă şi participă la activităţi destinate să răspundă exigenţelor sociale şi de sănătate ale populaţiei. În cadrul relaţiei cu colegii săi împarte responsabilitatea de a coopera cu toţi cei cu care lucrează îndeaproape. Asistenta medicală contribuie în mod activ la dezvoltarea propriilor cunoștințe privind profesia sa, iar prin intermediul organizaţiei ei profesionale (în cazul nostru O.A.M.R. 12 ), participă la

11 Organizaţia Mondială a Sănătăţii.

12 O.A.M.R. reprezintă Ordinul Asistenţilor Medicali Generalişti Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România şi este o organizaţie profesională, neguvemamentală, de interes public, apolitică, cu responsabilităţi delegate de Autoritatea de Stat, având ca obiect de activitate controlul şi supravegherea exercitării profesiei de asistent medical generalist, a profesiei de moaşă şi respectiva profesiei de asistent medical, ca profesii liberale de practică publică autorizate. Are autonomie instituţională în domeniul său de competentă, cuprinde toţi asistenţii medicali

16
16
MODULUI 41 - DEONTOLOGIE ŞI ETICĂ PROFESIONALĂ

MODULUI 41 - DEONTOLOGIE ŞI ETICĂ PROFESIONALĂ

progresul îngrijirilor medicale, creând şi păstrând condiţiile de muncă echitabile pe plan economic şi social. Îngrijirea medicală presupune o specializare şi o pregătire tehnică corespunzătoare, persoana specializată având nevoie de calităţi morale deosebite. Atenţia, consideraţia, talentul, pasiunea, fineţea, eleganţa, râvna, zelul şi solicitudinea sunt tot atâtea calităţi pe care asistenta trebuie să le manifeste de- a lungul tratării pacientului său. Cunoştinţele teoretice de specialitate, împreuna cu tehnicile de vârf folosite, constituie doar o parte esenţială pentru tehnica tratamentului, însă maniera de efectuare a întregii game de îngrijiri de către echipa de îngrijire constituie o parte foarte sensibilă pentru bolnav. Aceasta are darul de a diminua mult din adversitatea de care se simte stăpânit pacientul în postura de internat. Toată echipa de îngrijire din care face parte şi asistentul medical trebuie să dea dovadă de o manieră deosebită de solicitudine cu care să înconjoare pacientul, deoarece el, în această postură, este departe şi despărţit de cei dragi, se simte dezorientat şi, în plus, neliniştit de starea sănătăţii lui. De aceea, rolul asistentului este de a-l primi ca pe un prieten, ca pe un părinte, cu multă înţelegere, compasiune, dând dovadă de o mare capacitate empatică, uneori punându-se el însuşi în locul lui, închipuindu-şi care ar fi reacţiile lui dacă ar fi internat urgent, examinat, investigat sau lăsat singur într-o cameră cu unul sau mai multe paturi, cu feţe necunoscute în jurul lui. În primul rând trebuie să dea dovadă de un înalt umanism, să se poarte cordial, să fie accesibil, nu distant, rece, pentru ca bolnavul să se bucure de căldură afectivă, bunăvoinţă, blândeţe, deoarece moralul pacientului va creşte şi va influenţa pozitiv comunicarea. Asistentul trebuie să cunoască bine pe fiecare dintre bolnavii care îi sunt încredinţaţi spre îngrijire, la fel ca şi pe cei din familia sa. Asistentul trebuie să cunoască global individul, precum şi comunitatea în care acesta trăieşte. Un criteriu etic de care trebuie să

, promovarea şi

ţinem cont în comportamentul faţă de bolnav este

respectarea valorilor umane, autonomia, autodeterminarea, respectarea deciziilor, intimitatea, integritatea fizică şi psihică, încrederea, adevărul şi justiţia. Criteriul etic are ca scop respectarea şi promovarea demnităţii umane şi a tuturor persoanelor implicate, ţinând cont de binele comun. Binele etic poate reprezenta un compromis între ideal şi ceea ce putem face. Astfel, contactul cu bolnavul se face încă de la internare, prin examinarea bolnavului, care cuprinde patru etape:

DEMNITATEA PERSOANEI UMANE

OBSERVAREA PACIENTULUI

DISCUŢIA CU PACIENTUL

EXAMENUL FIZIC

TRATAMENTUL

Asistentul va trebui să se prezinte pacienţilor, să pună accent asupra persoanei sale, să impună respect prin ţinută, prestanţă, comportament, fără a aştepta să fie tratat cu un respect de la sine înţeles.

este un act spontan şi deliberat, care apare în mod automat din

momentul în care acesta vine în contact cu el. Acest lucru nu trebuie să se transforme în ceva jenant şi ostentativ, ci respectându-i intimitatea. Se vor nota în mod discret aspectele mimicii bolnavului, atitudinea sa, postura, tonusul muscular, poziţia mâinilor şi a corpului. Aceste elemente sunt adesea indicii ale dispoziţiei sufleteşti. Timbrul vocii, mobilitatea sunt de asemenea interpretate în acelaşi sens. Modul cum este abordat medicul, aspectele vestimentare, persoanele din anturaj care însoţesc pacientul sunt de asemenea factori importanţi. Perceperea felului în care bolnavul vorbeşte, a comportamentului său în cadrul examinării şi discuţiei este deosebit de semnificativă pentru medic. În acelaşi sens calităţile psihologice şi formarea psihologică a asistentului sunt foarte importante. Astfel pacientul își poate exprima spontan problemele de sănătate, dar nu în detaliu, iar anumite preconcepții ale pacientului privind medicina pot influenţa perceperea patologiei proprii. Şi medicul sau asistentul, din acest punct de vedere, pot fi afectaţi de preconcepții proprii privind anumite diagnostice şi așteptările

proprii pe care şi le-au făcut un urma experienței anterioare.

Leff subliniază rolul interferenţelor şi

OBSERVAREA PACIENTULUI

rolul interferen ţ elor ş i OBSERVAREA PACIENTULUI deciziilor pe baza a ceea ce se percepe

deciziilor pe baza a ceea ce se percepe şi atașamentul particular faţă de anumite etichete diagnostice ale

RUXANDRA RADU
RUXANDRA RADU

pacientului. Astfel, un anumit cadru de diagnostic, de care medicul sau asistentul este atașat, poate influenţa interpretarea a ceea ce se constată din comportarea şi observarea pacientului.

Un alt element esential îl constituie

pacientului. Un alt element esential îl constituie DISCUȚIILE CU PACIEN TUL si necesitatea de a aduna

DISCUȚIILE CU PACIENTUL si necesitatea de a aduna

suficiente informatii despre el, mai ales pentru elucidarea aspectelor nevrotice sau functionale, deoarece în acest domeniu examenul obiectiv al sistemelor si aparatelor nu ne este de mare folos. Aceste discutii trebuie sa fie deschise, nu prea lungi, la obiect, fara a crea impresia de interogatoriu. Un lucru foarte important este sa sti sa asculti. Dialogul trebuie sa fie confidential, iar bolnavul trebuie lasat sa vorbeasca, sa-si povesteasca boala. Trebuie sa gasim calea de comunicare atât verbala cât si nonverbala prin gesturi, mimica, cu bolnavul. Trebuie sa creem un cadru de confidentialitate, încredere si întelegere asupra problemelor sale. Pacientul trebuie sa aibe siguranta ca i se acorda toata atentia si interesul. Asistenta nu trebui sa aiba prejudecati despre pacient, deoarece va îngreuna relatia sa cu pacientul, lipsindu-l de ajutor. Balint subliniaza faptul simplu ca daca te rezumi în a pune întrebari vei obtine doar raspunsuri. Dar, subliniaza autorul, trebuie în special sa stii sa asculti. Ascultarea este o tehnica foarte dificila, caci prin maestria medicului, pacientul trebuie facut sa vorbeasca singur si, acest lucru nu este totdeauna foarte usor. Deseori este important si sa stii sa te opresti,deoarece si o discutie lunga perturba relatia dintre profit si pierdere. Mai multe reprize de discutie restabilesc însa balanta între profit si pierdere, dând si posibilitatea pacientului de a-si restabili echilibrul. În privinta discutiei cu bolnavul se pot stabili anumite reguli. Astfel pacientul trebuie lasat liber sa-si exprime simptomele, sugerarea de simptome marind gradul de subiectivitate. Conditiile topografice ale dialogului sunt importante. Astfel medicul si pacientul nu trebuie sa stea fata în fata, lucru fiind jenant si aparând adesea o inhibitie, precum si fenomenul cunoscut sub denumirea de "fascinatia privirii". Cea mai buna pozitie ar fi ceea ca pacientul sa se aseze în unghi de 45 de grade, pentru ca fata bolnavului sa poata fi vazuta din profil si la o distanta de 1 metru (distanta la care privirea îsi arata întreaga ei încarcatura expresiva). Discutia de obicei începe printr-o relatare a pacientului privind simptomele lui (adeseori pote prezenta si o lista a acestora). Sivadon insista asupra asa numitei anamneze asociative,opusa interogatoriului sistematic si care este mult mai propice evidentierii elementelor emotionale. Aceasta tehnica consta în a lasa bolnvul sa se exprime liber si a-i da posibilitatea sa povesteasca în maniera sa, boala de care sufere. Când bolnavul a terminat de expus si asteapta întrebarile medicului, acesta reia, de exemplu, un simptom, utilizând pe cât posibil cuvintele pacientului. Aceasta tehnica stimuleaza asocierea libera a pacientului, comunicând totodata elementele emotionale. Interventiile medicului pot dirija dupa dorinta mersul discutiei. Anamneza asociativa este mai productiva în cadrul bolilor psihosomatice, în celelalte situatii putându-se folosi tehnici mixte. Prima întrevedere este si cea mai importanta. Discutia nu trebuie sa se transforme într-un interogatoriu,ci sa fie mai ales o ascultare.Discutia poate dura de la câteva minute la

o ora (nu peste).Pacientul trebuie sa dispuna de libertatea de a organiza spontan lumea sa de expresie rationala,tipul sau de angoasa,mecanismele lui de aparare.Nu trebuie uitata importanta expresiilor

verbale,nivelul evolutiei afective,gradul de adaptare la realitate,supletea si rigiditatea atitudinii,nivelul mai mult sau mai putin erotizat al dialogului, mimica,debitul verbal,mimica. A doua întâlnire va lua în consideratie ceea ce nu a fost înca spus, lasând lucrurile dificile si care ar putea bloca discutia la urma.Problemele mai dificile, cum ar fi cele sexuale, conjugale, trebuiesc abordate natural, pentru a nu transmite si bolnavului o stare de jena. Uneori se poate începe cu probleme colaterale si apoi treptat sa se ajunga la aspecte mai sensibile (se discuta la început despre oboseala, insomnie si apoi se abordeaza,de exemplu problema impotentei). În contextul dialogului cu bolnavii somatici sau psihici se mai pun si alte probleme. Astfel dialogul cu pacientii trebuie sa fie cât mai confidential si daca este posibil numai în doi. Numai în cazul existentei evidente a unor trasaturi isterice este mai bine sa asiste si

a treia persoana,pentru a nu da nastere la acuzatii contra medicului, în cazul în care pacientul nu este

multunit de cel care îl examineza. Probleme deosebite se pun la bolnavii psihici, precum si la aceia cu deficiente sociale, sexuale, familiale atunci când se pune problema notarii sau înregistrarii convorbirilor

18
18
MODULUI 41 - DEONTOLOGIE ŞI ETICĂ PROFESIONALĂ

MODULUI 41 - DEONTOLOGIE ŞI ETICĂ PROFESIONALĂ

care oricum nu se pot face fara încuviintarea bolnavului. Totusi necesitatea luarii unor note scrise se pune frecvent, mai ales acolo unde istoricul bolii este foarte lung si complicat.

trebuie să fie cât mai putin invaziv. Trebuie să i se explice pacientului în ce

constă această procedură şi necesitatea efectuării cu foarte mult tact, la un nivel inteligibil pentru pacient. Asistenta îl va ajuta să înveţe să-şi acorde din nou îngrijirile zilnice, cu sau fără supraveghere. Dar pentru un tratament cât mai eficace, pentru o recuperare cât mai rapida, asistenta medicală va incerca să implice şi familia în procesul terapeutic pentru a crea un suport real pentru bolnav. Brown şi Liff au aratat ca se produce o decompensare rapida la cei la care familia nu prezinta ostilitate şi este alaturi de bolnav. Asistenta va respecta valorile esenţiale în ceea ce priveste participarea familiei. Va discuta întâi privat cu familia, va respecta secretul familiei referitor la pacient, va defini foarte precis ce se va comunica familiei. Va discuta cu onestitate cu familia şi o va învăţa cum să rezolve crizele bolnavului, cum să ceară ajutorul. Va da relaţii despre boală, fără a o minimaliza sau exagera. În relaţia dintre pacient şi familie, asistenta nu va informa familia de o problemă a pacientului, decât dacă are consimţământul acestuia. Relaţia pacient-asistentă-familie este cu atât mai eficientă, cu cât este mai lungă şi continuă. Aceasta continuitate permite pacientului să se simtă în siguranţă. În ceea ce priveşte pacientul, îi aducem informaţii despre boală, tratament, evoluţie, analize semnificative, dar nu toate informaţiile. Ne asigurăm că pacientul înţelege informaţia pe care i-o dăm, informaţie ce trebuie să fie dublată, după ce s-a terminat, de un consimţământ voluntar. În situatia de azi, lipsurile financiare, şomajul, stresul, pierderea locului de muncă etc., fac ca tot mai mulţi oameni să nu se mai poată adapta şi rezista schimbărilor de situaţie şi condiţiilor de viaţă, toate acestea ducând la dezechilibre majore. Asistetenta medicală ia parte la punerea în practică a planului terapeutic conceput de medic, dar în acelaşi timp va căuta ca planurile specifice propriei activităţi să fie în deplin acord cu acestea, asa încât să satisfacă pe deplin nevoile pacientului. În atenţia cadrului medical nu boala în sine ar ocupa locul principal, ci omul bolnav şi consecinţele care se reflectă asupra stării lui în totalitate, deoarece formarea unei imagini despre pacient va fi hotărâtoare în conceperea planului de îngrijire. Tulburările în funcţionare se traduc prin imposibilitatea de a se îngriji pe sine. Prin profesie, asistentul medical este plasat uneori în situaţia în care trebuie să acţioneze într-un mod în care nu mai există o graniţă precisă între bine şi rău, atât ca persoană, cât şi ca profesionist. În aceste cazuri păstram secretul şi-l împărtăşim numai dacă este necesar. Unei asistente medicale nu trebuie să-i lipseasca acel atribut pe care medicina antichităţii îl asimilează celui mai eficient tratament: zâmbetul.

EXAMENUL FIZIC

Un zâmbet nu costă nimic, dar oferă mult. El ia numai o clipă, dar amintirea lui dăinuie uneori pentru totdeauna. Un zâmbet aduce fericirea în casă, bunăvoinţă în muncă, este semnul prieteniei. Un zâmbet nu poate fi împrumutat, cumpărat sau cerşit, pentru că el nu are valoare pentru nimeni până când nu este dăruit. Unii oameni sunt prea obosiţi ca să vă dăruiasca un zâmbet. Dăruiţi-le voi unul, pentru că nimeni nu are mai mare nevoie de un zâmbet, decât acela care nu-l mai poate dărui.

Examenul fizic este esenţial pentru stabilrea unui diagnostic. Stabilirea diagnosticului are efect securizant, atât atât pentru medic cât şi pentru bonav. Atitudinea medicului faţă de boală poate fi serios modificată graţie examenului fizic. Examenul fizic realizează în primul rând o apropiere de intimitatea pacientului, fiind vorba de o apropiere corporală,ceea ce pentru anumiţi bolnavi este foarte greu de acceptat. Totuşi un examen fizic corect şi amănunţit are pentru pacient şi un efect securizant,în timp ce pentru alţii reprezintă o "intrusiune",un fel de "vid" al intimităţii,acest fenomen fiind legat de conotaţia sexuală a contactului fizic şi de reflexul de apărare contra agresiunii. Fenomenul de "distanţă critică" se aplică şi la om şi el ar reprezenta un cerc cu raza de 80 cm. Violând acest spaţiu, arată Landis şi Hunt se va redeştepta reflexul arhaic de apărare,discret la adulţi,dar foarte variabil la psihopaţii impulsivi şi copiii

19
19
RUXANDRA RADU
RUXANDRA RADU

needucaţi.Medicul în cazul examenului fizic trebuie să ţină cont de asemenea fenomene şi în consecinţă apropierea corporală faţă de bolnav să fie făcută cu tact,fără grabă şi mai ales să se dea explicaţiile necesare, ceea ce va face ca anxietatea din cadrul procesului examinării fizice să scadă foarte mult. Există boli, subliniază Enăchescu,care se manifestă prin simptome subiective şi la care diagnosticul se sprijină pe sensaţiile şi percepţiile bolnavilor,pe starea lor afectivă.Medicul,subliniază autorul,îi rămâne să înregistreze şi interpreteze ceea ce spune bolnavul,în unele cazuri dignosticul nefiind numai sugerat dar chiar stabilit de către bolnav. În alte situaţii însă examenul fizic rămâne baza absolută a diagnosticului,motiv pentru care acest examen trebuie făcut sistematic,aparat cu aparat,pacientul realizând prin aceasta o preocupare serioasă şi o acţiune cu caracter securizant.Se vor evita punerea unor diagnostice pripite,sau de a solicita exmene şi explorări cu mult peste necesar.Se vor evita,de asemenea,comentariile inutile privind semnificaţia diferitelor examene fizice.Într-adevăr nu întotdeauna,ceea ce este interesant pentru medic este şi pentru bolnav şi cei doi indivizi nu privesc acest examen de pe aceiaşi poziţie.Ofertele bolnavului de diagnostic fac ca acesta să se stabilească treptat,eliminându-se mai întâi supoziţiile. Alteori,subliniază Sivadon,stabilirea diagnosticului este rodul unei lungi perioade dificile şi dureroase pentru bolnav.Prescrierea investigaţiilor şi analizelor trezeşte la

bolnavi frică,atât faţă de actul în sine cât şi de posibilele rezultate. Dar problema cheie a examenului fizic

şi a analizelor o constituie diagnosticul. Este diagnosticul, se întreabă Bădărău,o etichetă aplicată unui

caz,categorii de cazuri sau este ceva cu totul special? Uneori diagnosticul poate avea caracter vag (cefalee, icter) şi reprezintă doar o etapă,o treaptă spre diagnosticul definitiv. Diagnosticul presupune trecerea de la înregistrarea unor simptome sau ansambluri de simptome,la o sinteză care înseamnă cercetarea acestor date.Noţiunea de diagnostic presupune deci în prealabil existenţa noţiunii de boală,dar dificultatea este că fiecare caz în parte este o formă particulară,un unicat în cadrul generalului pe care îl reprezintă entitatea,boala. Oricum stabilirea diagnosticului este rodul unei lungi perioade dificile şi dureroase pentru bolnav,chiar prescripţia de analize şi investigaţii trezind frica.Cel puţin într-o treime din cazuri,diagnosticul nu se poate stabili de la început,sau el nu se poate stabili corect.În această

situaţie medicul fie că cere avizul altui specialist,fie pune diagnosticul de nevroză (Delay şi Pichot). Trimiterea la specialist poate satisface pe bolnav care crede că merge la o competenţă mai mare iar medicul care trimite se descarcă de sarcina dificilă pe care o avea.Dar la specialist pacientul beneficiază de o mai mare tehnicitate,în timp ce contactul psihologic este mult mai sărac.În al 2-lea caz medicul se orientează spre diagnosticul de nevroză,deoarece acesta este un diagnostic din sfera funcţională care nu implică semne pozitive (adeseori fiind vorba de diagnostic eronat). Diagnosticul,subliniază Balint,trebuie să cuprindă în el atât simptome fizice cât şi evaluarea simptomelor nevrotice.Medicul trebuie să izoleze, subliniază Bădărău,din mulţimea de simptome şi particularităţi elementele de generalitate şi să înlăture detaliile particulare,neesenţiale pentru stabilirea unei entităţi nosologice.Îm lipsa unui asemenea proces medical,nu se pot formula decât rudimente de diagnostic,de sindroame sau simptome.De altfel,în afara erorilor aparţinând medicului,însăşi medicina înregistrează situaţii în care boli considerate cândva entităţi nozologice s-au dovedit a fi simple sindroame şi invers.Aş fi fericit,spunea Botkin,dacă 30% din diagnosticele puse ar fi juste (deşi azi în condiţiile tehnologiilor moderne erorile sunt mult mai rare). Erorile de diagnostic recunosc trei categorii de cauze:care ţin de boală, de medic şi de bolnav.

Erorile care ţin de boală se referă la claritatea simptomelor, acurateţea istoricului, forma tipică sau atipică de boală.În ceea ce îl priveşte pe medic, acest lucru poate ţine de ignoranţa lui,de nepregătirea profesională, incompetenţă (cu formele ei rafinate cum ar fi adoraţia penru diagnostice rare, fascinaţia de

a mânui anumite aparate), dar şi lipsa de autoîncredere, îngâmfarea, supunerea faţă de diagnosticul

şefului şi pe care francezii îl numesc "mandarinat" medical. În ceea ce îl priveşte pe bolnav subiectivitatea

lui este foarte mare,el are o mare imaginaţie iar uneori este interesat de a induce în eroare,trecând cu vederea sau agravând intenţionat simptomele, alteori redă simptome despre care a auzit de la alţii, alteori se supraanalizează, îşi poate crea în jur o atmosferă de panică şi deformare a istoricului bolii. Bolnavii impresionabili sunt inhibaţi în relaţiile cu medicul, răspund mereu numai afirmativ, la fel ca bolnavii care

20
20
MODULUI 41 - DEONTOLOGIE ŞI ETICĂ PROFESIONALĂ

MODULUI 41 - DEONTOLOGIE ŞI ETICĂ PROFESIONALĂ

au un grad de cultură scăzut. Un diagnostic grav duce la "voluptatea catastrofei", acesta odată pus îl face

pe pacient a nu renunţa la el nici în faţa celor mai convingătoare argumente. TRATAMENTUL. În definitiv scopul final al medicinii şi întreaga ei necesitate de a exista, se explică în primul rând prin terapie. Terapia este deci ca vechime egală cu omenirea, deoarece ea s-a născut odată cu suferinţa .Momentul tratamentului este deci o etapă culminantă în cadrul relaţiei medic-pacient. În fond,subliniază Sivadon,prescripţia în sine este o "reprezentaţie teatrală", cu o mare valoare simbolică şi cu o dublă semnificaţie (ceea ce corespunde naturii obiective imediate şi ceea ce evocă sau reprezintă). Păunescu Podeanu subliniază pe bună dreptate că din istoria terapeuticii se relevă două principii care stau la baza ei:principiul naturii vindecătoare şi aceia a forţelor spiritului. Astfel, însăşi omul este astfel alcătuit, încât orice dereglare a organismului tinde a fi redusă (vindecată), graţie forţelor proprii organismului. Pe de altă parte, factorul psihic joacă şi el o mare importanţă nu numai în cadrul apariţiei bolii dar şi în cadrul procesului terapeutic. Terapeutica a oscilat dealungul istoriei,trecând prin diferite etape,în funcţie de nivelul de cunoştinţe ale epocilor respective şi a unor concepţii generale privind organismul omenesc.Veacuri întregi,arată Păunescu- Podeanu terapeutica a trecut prin etape ca:empirismul magic, teurgic, transcedental,fantasmagoric.Totuşi referindu-se la terapeutica modernă, autorul arată că aceasta a trecut dela scepticismul din trecutul apropiat la extrema cealaltă,entuziasmul frenetic şi îndrăzneala semeaţă.În acelaşi timp,terapeutica actuală a trecut la neglijarea aproape totală a mijloacelor naturale.Dar cel mai mare defect este că terapeutica actuală neglijează aproape total latura psihologică a relaţiei medic-pacient,lipsind astfel terapeutica de una dintre componentele ei cele mai importante.Se pare,subliniază Păunescu-Podeanu că medicamentul însăşi a putut să mai compenseze parţial această lacună,medicamentul preluând în mare măsură rolul psihologic şi psihoterapeutic pe care altădată îl îndeplinea în mod necondiţionat medicul. Dacă altădată bolnavii credeau în puterea terapeutică a medicului,azi ei cred mai degrabă în "magia medicamentului".Însăşi prescripţia medicală are în ea o mare influenţă psihoterapeutică,motiv pentru care ea trebuie să fie amănunţită, detailată, meticuloasă. Astfel de prescripţie presupune mult spaţiu, va cuprinde sfaturi de viaţă şi muncă,inclusiv micile probleme personale (dar fără a ajunge la formulări tiranice,draconice). Vorbind în legătură cu medicina,McQueen subliniază existenţa în cadrul ei a următoarelor concepte şi direcţii terapeutice (deşi unele au doar o valoare istorică):

1. Homeopatia fondată pe lucrările lui Hahnemann (1755-1843) şi care se bazează pe principiul similia similibus curantur, are la bază mai mult empirism, decât o analiză ştiinţifică. Metoda se bazează pe principiul diluţiei medicamentului şi pe principiul individualizării. Deşi voga homeopatiei se leagă de sfârşitul secolului al XIX-lea, totuşi ea a mai rămas încă drept un principiu. Declinul ei se bazează după Fiahlein Morris (citat de McQueen) pe inaptitudinea de a evolua odată cu progresul medicinii ştiinţifice, avântul extraordinar al medicinii ştiinţifice şi diviziunilor dintre homeopaţi.Totuşi arată Păunescu-Podeanu pe plan faptic trebuie admis că rezultatele practice ale terapiei cu doze infime există.

2. A doua mare metodă de tratament după McQueen este aceia denumită de el "botanistă" şi care de asemenea a dominat mult timp medicina.Medicii botanişti aveau un concept despre boală foarte rău format.Thonesson (1769-1843) avea după cum spune McQueen o teorie galenică fondată pe teoria privind diminuarea căldurii corporale,tratamentul urmând să determine creşterea acestei călduri şi plurificarea sistemului humoral prin băi calde, lobelină,substanţe vegetale astringente.Scoala "eclectică", subliniază McQueen, desvoltă mai departe şcoala botanistă insistând în special asupra legăturii dintre simptom şi poţiunea vegetatlă.Deşi homeopaţii şi botaniştii dispreţuiesc medicina alopată,totuşi ei au influenţat în mod deosebit fermacopeea secolului al XX-lea.

3. În cadrul aşa numitelor doctrine active, McQueen menţionează chiropraxia şi aşa numita "science cretiene". Astfel Palmer descoperă la sfârşitul secolului al XIX-lea că prin manipularea rahisului se pot obţine efecte curative.Boala ar fi o rezultantă a compresiunii nervilor vertebrali de unde apoi pornesc impulsuri inadecvate,neregulate care pot determina dilacerarea ţesuturilor.Chiropraxia contemporană a lărgit noţiunea de boală şi sănătate pentru a introduce

21
21
RUXANDRA RADU
RUXANDRA RADU

ipoteza că o postură corectă a coloanei este esenţială pentru sănătatea organismului întreg, de unde în termeni moderni boala este legată de perturbarea conductului comunicaţiilor normale a S.N.C., concept emis de Diuteufass. Chiropracticienii recomandă în tratamentul bolilor o intervenţie activă asupra structurii care stă la baza disfuncţiei. O altă direcţie terapeutică în SUA a fost aceea cunoscută sub denumirea de Cristian Sciuence,a cărei promotoare a fost mary Baker Eddy (1821-1910) şi care este legată de fenomenul mistic,respingând ideia cauzalităţii interne, tratamentul constând din obţinerea "echilibrului spiritural" pentru a se creia "supremaţia spiritului asupra corpului". 4. În contrast cu aceste metode,care în mare parte mai au doar o valoare istorică, McQueen subliniază că medicina allopatică concepe tratamentul ca pe o eliminare sau distrugere a agentului care este responsabil de boală. Bazat pe aceasta,vechii medici allopaţi au purces la "eliminarea răului" prin tehnicile de sângerare.În prezent accentul este pus pe utilizarea unei largi game de substanţe chimice,capabile a influenţa diferitele funcţii ale organismului sau agenţii cauzatori de boală.

Vorbind de principalele tendinţe contemporane în privinţa terapeuticii McQueen vorbeşte de importaţa tratamentului comunitar şi individual, problemele specializării şi ultraspecializării,tendinţele de a nu se trata bolile în prima fază de evoluţie. Revenind la condiţiile psihologice în care se desfăşoară tratamentul bolnavilor trebuie să subliniem că prima condiţie a oricărei prescripţii medicale este aceea ca ea să fie acceptată de către bolnav cu încredere.Pentru aceasta medicul trebuie să fie calm,mişcările lui să fie lente şi precise,nu trebuie să manifeste nici grabă nici ezitare.Această siguranţă cu care medicul prescrie un tratament este securizant pentru bolnav.În acelaşi sens trebuie să se orienteze şi medicul care trebuie să dea bolnavului toate explicaţiile detailat şi în mod clar,iar la nevoie să controleze chiar dacă a fost înţeles.În situaţia în care componenta psihică este mai importantă,aceste lucruri descrise mai sus devin deosebit de importante,o intervenţie calmă şi sigură putând duce la efecte terapeutice spectaculare.Prescripţia trebuie,de asemenea scrisă de mână,fără ambiguităţi.Uneori este important şi preţul reţetei,felul de prezentare a medicamentului (injecţiile fiind mai agreate). O problemă deosebită este aceea a ce trebuie sau nu să se comunice bolnavului în legătură cu starea sa,precum şi anturajul său.Nevoia de a primi explicaţii,suspiciunea că nu este corect informat,poate apare chiar de la începutul contactului dintre medic şi bolnav. Există în acest domeniu două poziţii principale în privinţa comunicării către pacient a informaţiilor nefavorabile, fiecare bazându-se pe argumente temeinice.Astfel pacienţii trebuie să cunoască întregul adevăr chiar când este vorba de cele mai insuportabile situaţii,în timp ce alţi medici recomandă mai multe menajamente mergând chiar până la ascunderea adevărului pentru a uşura suferinţa psihică a pacientului. Neadevărul folosit de medic cu înţelepciune,devine un factor psihoprofilactic şi psihoterapeutic valoros.Neadevărul trebuie folosit cu tact şi supleţe,înţelepciune şi conştiinţă,milă şi compaiune pentru bolnav.Acest lucru este necesar,deoarece adevărul are în aceste situaţii un efect psihoşocant în timp ce neadevărul în această situaţie are rolul menţinerii încrederii bolnavului,precum şi moralul lui în raport cu boala.Formula celor doi M (minciună+morfină) îşi găseşte încă locul în practica medicală,mai ales în faţa bolilor deosebit de grave (şi în care medicina are tot atâta putere ca şi cu secole în urmă). Numeroşi autori subliniază că chiar dacă atitudinea medicului este mai realistă", aceasta nu trebuie să transmită bolnavului cel puţin îndoielile sale, suspiciunile, insistându-se mai ales asupra factorilor favorabili. Informarea bolnavului mai trebuie să ţină seama şi de personalitatea acestuia, de modalităţile sale probabile de reacţie.Totuşi,în ceea ce priveşte informarea familiei toţi autorii sunt de acord că aceasta trebuie făcută cât mai exact.

22
22

Internarea și identificarea personală a pacientului

MODULUI 41 - DEONTOLOGIE ŞI ETICĂ PROFESIONALĂ

MODULUI 41 - DEONTOLOGIE ŞI ETICĂ PROFESIONALĂ

INTERNAREA BOLNAVULUI

Internarea:

~

Reprezintă o etapă de viaţă → eveniment, când se întrerup legăturile permanente cu familia, prietenii şi locul de muncă:

 

o

Prima internare → când bolnavul se obişnuieşte cu atmosfera şi regulile de spital, primul contact cu spitalul.

o

Internări multiple → când internarea devine neplăcută prin repetarea evenimentului.

Scop:

~

Realizarea vindecării bolnavului.

Se internează în spital:

 

~ Urgenţele.

~ Pacienţi cu bilet de trimitere de la medicul de familie, de la un ambulatoriu de specialitate.

~ Bolnavii transferaţi de la alte unităţi sanitare.

Serviciul de primire (triaj):

~ Este locul în care bolnavul are primul contact cu spitalul.

~ Este important ca personalul medical al serviciului de primire să aibă un comportament corespunzător care să câştige încrederea pacientului → factor indispensabil pentru asigurarea unei colaborări sincere între bolnav şi personalul de îngrijire.

~ Componentele serviciului de primire:

 

o

Sală de aşteptare.

o

Birou de înregistrare.

o

Cabinet de consultaţii.

o

Birou de înregistrare a bolnavilor.

o

Cameră de dezbrăcare.

o

Cameră de deparazitare.

o

Grup sanitar prevăzut cu duş, baie, WC.

o

Cameră de îmbrăcare.

o

Magazie de lenjerie curată.

o

Cameră de dezinfecţie şi deparazitare a efectelor bolnavului.

o

Magazie de efecte ale bolnavilor.

~ Condiţii de examinare:

 

o

Cameră încălzită.

o

Asigurarea intimităţii.

o

Asigurarea materialelor şi instrumentarului necesar consultului.

o

Schimbarea lenjeriei după fiecare pacient.

o

Asigurarea accesului individual în camera de consultaţii.

o

Prevenirea infecţiilor spitaliceşti prin decontaminare după fiecare pacient cu suspiciune de boală infectocontagioase.

o

Anunţarea poliţiei în cazul pacienţilor neidentificaţi, în cazurile de agresiuni sau accidente de circulaţie.

~ Înregistrarea datelor:

 

o

Înregistrarea datelor în baza electronică de date a spitalului → date de identificare, date medicale – pe baza următoarelor documente:

 

Carte de identitate.

Carnet de sănătate.

Adeverinţă de salariat.

23
23
RUXANDRA RADU
RUXANDRA RADU
 

Talon de pensie.

Bilet de trimitere.

Bilet de internare.

Bilet de externare.

Bilet de transfer.

o

Înregistrarea datelor însoţitorului.

o

Materiale necesare:

Registru intrări-ieşiri → baza electronică de date.

Bilet de internare (trimitere).

Bilet de externare (transfer).

Foaie de observaţie cu foaie de temperatură.

Registru pentru întocmirea proceselor verbale.

Bonuri pentru primire /eliberare de efecte.

Intervenţii de îngrijire în serviciul de primire:

~ Primirea pacientului:

o

Identificarea pacientului după cartea de identitate.

o

Verificarea biletului de internare / trimitere.

o

Înregistrare datelor personale în registrul de intrări / ieşiri.

o

Pregătirea bolnavului pentru examinarea medicală.

o

Ajutarea bolnavului în timpul examinării medicale (conform tehnicii).

Dezbrăcarea pacientului.

Îmbăierea pacientului.

Deparazitarea pacientului.

~ Primirea şi depozitarea efectelor bolnavului:

o

Se înregistrează pe bon hainele şi efectele preluate de la bolnav.

o

Bonul de haine şi efecte rămâne la bolnav pentru eliberarea hainelor şi efectelor personale în momentul externării.

o

Hainele preluate de la bolnav sunt aşezate pe umeraş şi învelite în manta pentru a fi ferite de praf sau murdărie.

o

Obiectele de dimensiuni mici sunt aşezate într-un săculeţ anexat.

o

Pe o tăbliţă sau pe bon se notează datele de identitate ale bolnavului.

o

Hainele şi efectele bolnavului sunt supuse procesului de dezinfecţie şi deparazitare, după care sunt depozitate la magazia de efecte.

o

Pacientul va fi îmbrăcat cu haine de spital.

~ Repartiţia pe secţie /clinică:

o

În urma examinării se face „trierea” pacienţilor şi repartizarea lor pe secţie /clinică, în

funcţie de:

Diagnostic.

Stadiul evolutiv al bolii.

Gravitatea bolii etc.

o

De la serviciul de primire, bolnavul este transportat (de preferat pe targă) la secţie / clinica de specialitate indicată de medic.

~ Intervenţii în cazul refuzului internării de către pacienţi:

o

Explicarea motivelor refuzului.

o

Recomandări terapeutice la domiciliu.

o

Trimitere către altă unitate sanitară.

o

Asigurarea asistenţei medicale de urgenţă.

24
24
MODULUI 41 - DEONTOLOGIE ŞI ETICĂ PROFESIONALĂ

MODULUI 41 - DEONTOLOGIE ŞI ETICĂ PROFESIONALĂ

Reguli de comportament al bolnavilor spitalizaţi:

~ Predarea efectelor personale la internare.

~ Primirea lenjeriei de spital.

~ Respectarea programului de zi al secţiei.

~ Sinceritate în relatarea datelor.

~ Respectarea prescripţiilor medicale.

~ Comportament adecvat.

~ Interzicerea fumatului în incinta spitalului.

~ Respectarea şi păstrarea ambientului.

~ Respectarea programului şi condiţiilor de vizită.

~ Convorbiri telefonice cu durată scurtă – pe telefonul secţiei.

Observaţii:

~ Obiectele de valoare (bijuterii, acte etc.) sunt predate pe bază de proces verbal administraţiei spitalului.

~ Persoana care însoţeşte bolnavul (în regim de internare) urmează aceiaşi procedură ca şi bolnavul.

PRIMIREA ŞI REPARTIZAREA BOLNAVILOR ÎN SECŢIE / CLINICĂ

Scop:

~ Diminuarea stresului.

~ Adaptarea la mediul de spital.

~ Asigurarea unei bune colaborări.

Primirea bolnavului în secţie:

~ Asistenta şefă (sau asistenta de serviciu) primeşte bolnavul în secţie cu calm, înţelegere, profesional şi cu o atitudine respectuoasă.

~ Se face repartiţia pe salon (se predă bolnavul asistentei de salon) în funcţie de: Diagnostic și Gravitatea bolii.

~ Se completează o anexă la foaia de alimentaţie (care se trimite la blocul alimentar) → pentru asigurarea alimentaţiei bolnavului încă din prima zi de internare.

Primirea bolnavului în salon:

~ Asistenta preia bolnavul şi îl introduce în salon.

~ Îi face cunoştinţă cu ceilalţi pacienţi.

~ Îi repartizează patul şi îl ajută să-şi aranjeze obiectele personale în noptieră.

~ Asistenta îi prezintă secţia → camera asistentelor, camera de gardă, sala de tratamente, sala de mese, grupul sanitar.

~ Se prezintă regulamentul de ordine interioară al secţiei.

~ Se pregăteşte bolnavul pentru recoltări şi investigaţii.

EVIDENŢA MIŞCĂRII BOLNAVILOR

Scop:

~ Asigurarea evidenţei bolnavilor internaţi în secţie se face pe baza foilor de observaţie.

~ Asistenta şefă, zilnic, totalizează pe foaia de mişcare zilnică a bolnavilor internaţi, datele primite de la asistentele de pe secţie privind:

o

Numărul bolnavilor internaţi.

o

Numărul paturilor libere.

~ Asistenta şefă înregistrează datele de pe foaia de observaţie în registrul de internări-ieşiri.

~ Se notează pe foaia de observaţie numărul de înregistrare din registrul secţiei.

Registru de intrări-ieşiri din secţie are următoarele rubrici:

~ Nr. curent → număr de înregistrare.

~ Numele şi prenumele bolnavului.

~ CNP (cod numeric personal).

25
25
RUXANDRA RADU
RUXANDRA RADU

~ Numărul foii de observaţie.

~ Data internării.

~ Secţia – clinica, salonul.

~ Diagnosticul la internare.

~ Diagnostic la externare.

~ Numele medicului.

~ Data externării.

FOAIA DE OBSERVAŢIE ŞI DOCUMENTELE BOLNAVULUI

 

Definiţie:

 

~ Foaia de observaţie clinică este un document medico-legal, ştiinţific şi de gestiune pe care se notează:

 

o

Datele personale de identificare nume, prenume, vârstă, sex, stare civilă, copii, cod numeric personal, adresă, carnet de asigurări sociale, medic de familie)

o

Numerele de înregistrare din registrul de intrări-ieşiri din spital, respectiv din registrul de intrări-ieşiri din secţie.

o

Antecedente personale.

o

Antecedente familiale.

o

Motivele internării.

o

Istoricul bolii actuale.

o

Diagnosticul de trimitere.

o

Diagnosticul de internare.

o

Diagnosticul la externare.

~ Foaia de observaţie împreună cu foaia de temperatură şi alte documente medicale constituie DOSARUL MEDICAL al bolnavului pentru perioada internării, necesar activităţii medicale unde se sintetizează datele privind:

 

o

Interogatoriu – anamneză → se obţin date de la bolnav sau de la aparţinători despre identitate, starea civilă, semnele bolii, antecedente personale, antecedente familiale, regim de viaţă, vaccinări efectuate, motivele internării, istoricul bolii actuale.

o

Examenul clinic inspecţia, auscultaţia, palparea, percuţia:

 

Examen obiectiv examen fizic → se examinează toracele, membrele superioare şi inferioare, regiunea tiroidiană a gâtului, abdomenul, cavitatea bucală etc., se măsoară funcţiile vitale. Examinarea se face de cca. 2-3 ori pe zi în cazul bolilor acute şi de 2-3 ori pe săptămână în bolile cronice.

Examen subiectiv.

 

o

Examinări paraclinice.

o

Evoluţia bolii.

o

Tratament.

o

Epicriza, Alte date.

Alte documente medicale:

 

~ Documentele de la internare se anexează la foaia de observaţie.

~ Biletele de internare, de transfer sau biletele de externare sunt anexate la foaia de observaţie sau păstrate la bolnav

~ Inventarierea documentelor şi valorilor pacientului se face pe baza unui proces-verbal, iar păstrarea lor se face la administraţia unităţii medicale.

~ Se mai anexează documente specifice secţiei → fise tehnice, protocoale etc.

Observaţii:

 

~ Dosarul medical este un instrument de lucru necesar bunei desfăşurări a activităţii medicale care se completează zilnic cu date observate sau măsurate.

~ Dosarul medical se păstrează în mapă de plastic, alături de celelalte dosare medicale → nu se lasă la

 

îndemâna bolnavului care ar putea interpreta greşit notările

(medicul hotărăşte ce, cum şi când se

informează pacientul despre starea sa de boală).

26
26
MODULUI 41 - DEONTOLOGIE ŞI ETICĂ PROFESIONALĂ

MODULUI 41 - DEONTOLOGIE ŞI ETICĂ PROFESIONALĂ

~ După externarea bolnavilor foile de observaţie se păstrează în arhiva secţie sau în arhiva

~

După externarea bolnavilor foile de observaţie se păstrează în arhiva secţie sau în arhiva spitalului → arhivate în funcţie de data externării.

FOAIA DE TEMPERATURĂ

Definiţie:

 

~

Foaia de temperatură este un document medico-legal, ştiinţific, componentă anexă a foi de observaţie clinică, pe care se completează clar şi ordonat, datele culese prin măsurarea funcţiilor vitale şi vegetative şi datele obţinute prin supravegherea sistematică a pacientului.

Organizarea şi notările din foaia de temperatură:

~ În partea superioară se notează datele de identificare ale bolnavului:

 

o

Numele şi prenumele.

o

CNP (cod numeric personal).

o

Vârsta.

o

Numărul salonului / numărul patului.

o

Diagnosticul.

o

Data internării

~ Partea principală cuprinde un sistem de coordonate în care se notează grafic valorile funcţiilor vitale circulaţie, respiraţie, tensiune arterială, temperatură.

~ Abscisa este împărţită pe zile de boală, iar fiecare zi de boală în două jumătăţi → pentru dimineaţă (D) şi seară (S).

~ Se notează totodată şi timpul în care evoluează boala.

~ Pe ordonată se notează:

 

o

Valorile de temperatură.

o

Valorile de tensiune arterială.

o

Frecvenţa pulsului.

o

Frecvenţa respiraţiei.

o

Cantitatea de urină emisă în 24 ore (notare grafică).

~ Dedesubtul coordonatelor sunt rubrici în care se fac notări privind:

 

o

Greutatea corporală.

o

Numărul şi felul scaunelor.

o

Numărul şi felul vărsăturilor.

o

Diureza (notare cu cifre).

o

Regimul dietetic.

~ Alte notări pe foaia de temperatură:

 

o

Intervenţia chirurgicală şi zilele de evoluţie.

o

Transfuzia de sânge sau de plasmă.

Observaţii:

 

~

Foile de temperatură folosite în pediatrie au introduse sub formă de grafic şi cantităţile de alimente consumate, notate cu culori convenţionale:

 

o

Roşu → lapte matern.

o

Albastru → lapte de vacă.

o

Verde → lapte acidulat.

o

Brun → făinos.

FOAIA DE TEMPERATURĂ DIN SECŢIA DE ATI

~ În cazul bolnavilor gravi, internaţi în secţii ATI (anestezie terapie intensivă), foaia de temperatură este înlocuită cu foaia de terapie intensivă → care cuprinde înregistrarea valorilor funcţiilor vitale din oră în oră, planul complex de îngrijire, bilanţul hidric – intrări /ieşiri, tratamente, rezultatul analizelor de laborator etc.

~ Se completează o foaie de terapie intensivă la fiecare 2 de ore.

27
27
RUXANDRA RADU
RUXANDRA RADU

INTERVENŢII ÎN CAZUL EXTERNĂRII / TRANSFERULUI BOLNAVULUI

Scop:

~ Întocmirea epicrizei → bilanţul perioadei de internare.

~ Completarea documentelor medicale:

o

Biletul de externare / biletul de transfer + copie după foaia de observaţie.

o

Reţeta medicală → cu tratamentul recomandat.

o

Foaia de regim alimentar.

Intervenţii specifice:

~ Se informează bolnavul asupra deciziei de externare / transfer.

~ Se anunţă familia sau aparţinătorii.

~ Se asigură transportul bolnavului.

~ Se asigură eliberarea efectelor bolnavului pe baza bonului de haine şi efecte.

~ Se preiau hainele de spital.

~ Se educă pacientul privind:

o

Conţinutul regimului dietetic.

o

Modul de administrare a tratamentului la domiciliu.

o

Modul de viaţă şi de readaptare în familie, la locul de muncă.

~ Se administrează medicaţia prescrisă pentru ziua respectivă.

~ Asistenta medicală are obligaţia de a însoţi bolnavul:

o

Până la poarta spitalului → în cazul externării.

o

Până la secţia în care a fost transferat bolnavul → în caz de transfer.

~ Se notează externarea / transferul în registrele de intrări / ieşiri din secţie şi din serviciul de primire bolnavi.

Observaţii:

~ Pacienţii recalcitranţă care refuză tratamentul, refuză investigaţiile de specialitate, nu respectă prescripţiile, programul secţiei sau regulamentul de ordine interioară pot fi externaţi disciplinar → numai dacă viaţa lor nu este în pericol!

~ Dacă transportul bolnavului trebuie făcut pe targă, asistenta medicală de salon va însoţi bolnavul până la locul de transfer unde va recupera intervalul spitalului (pătură, pernă, cearşaf etc.).

~ Transferul se efectuează la decizia medicului sau la cerere → dintr-o secţie în alta sau dintr-o unitate sanitară în alta.

~ Este obligatorie efectuarea toaletei generale înainte de externare / transfer.

INTERVENŢII ÎN CAZ DE DECES

Scop:

~ Completarea documentelor specifice în caz de deces.

~ Scoaterea bolnavului din evidenţa secţiei.

Documente:

~ Copie după foaia de observaţie şi anexe.

~ Epicriza şi referatul de deces.

~ Proces verbal cu inventarul bolnavului.

~ Bilet de trimitere a cadavrului la prosectură.

Intervenţii specifice:

~ Intervenţiile asistentei medicale în caz de deces trebuie să ţină seama de apartenenţa spirituală a bolnavului.

~ După confirmarea decesului se anunţă administraţia spitalului

~ Se anunţă familia sau aparţinătorii bolnavului.

~ Sunt pregătite documentele specifice în caz de deces.

~ Se completează biletul de trimitere a cadavrului la secţia de prosectură.

~ Se întocmeşte procesul verbal, contrasemnat de 2 martori, cu inventarul obiectelor decedatului care se vor

28
28
MODULUI 41 - DEONTOLOGIE ŞI ETICĂ PROFESIONALĂ

MODULUI 41 - DEONTOLOGIE ŞI ETICĂ PROFESIONALĂ

 

preda aparţinătorilor.

~

Bolnavul va fi scos din evidenţele secţiei – registru de intrări / ieşire.

Îngrijiri igienice:

~ Bolnavul decedat rămâne pe patul lui minim 2 ore.

~ Se îndepărtează perfuzia, transfuzia, drenul, pansamentul, sonda urinară, sonda de aspiraţie etc.

~ Se face toaleta tegumentară.

 

Transportul:

~ Transportul cadavrului se face în linişte, cu grijă faţă de ceilalţi bolnavi şi faţă de familie sau aparţinători.

~ Cadavrul va fi învelit în cearşaf şi introdus într-un sac special.

~ De degetul mare de la picior se va prinde un bilet de identificare pe care sunt notate numele şi prenumele decedatului, vârsta, CNP (codul numeric personal), secţia, data decesului, medicul curant.

~ Transportul la secţia de prosectură se face cu o targă-cărucior specială.

~ În spitalele tip bloc este obligatorie respectarea circuitelor funcţionale → transportul se face cu un lift utilizat numai pentru transportul cadavrelor, materialelor infectate, deşeurilor.

 

Observaţii:

~ Asistenta de salon va trebui să liniştească ceilalţi bolnavi.

~ Medicamentele prescrise şi neutilizate vor fi depozitate în aparatul de medicament al secţiei.

~ După transportul cadavrului este obligatorie dezinfecţia şi formolizarea salonului.

~ În cazul inventarierii bijuteriilor, notarea se va face numai prin specificarea culorii metalului, eventual culoarea pietrelor, fără a menţiona tipul de metal sau piatră!

PREDAREA ŞI PRELUAREA SERVICIULUI

Definiţie:

~ Realizează continuitatea activităţii medicale pe 24 ore.

~ Se face transmiterea informaţiilor de la un schimb la altul în secţiile cu paturi unde activitatea medicală se desfăşoară în ture.

Metode de predare:

 

~ În scris – la sfârşitul activităţii personalului, pe bază de proces verbal → notat în condica specială. Pentru completarea procesului verbal se tine cont de:

 

o

Foaia de observaţie.

o

Indicaţiile medicului.

o

Constatările personale.

~ Verbal în timpul raportului de serviciu → între asistenta care iese din tură şi asistenta care intră în tură.

~ Individual la patul bolnavului – cazurile deosebite, bolnavi cu perfuzie sau transfuzie, noi internaţi – ce necesită indicaţii suplimentare.

Material necesar:

 

~ Condică specială în care se consemnează consemnările personale şi recomandările medicului.

~ Se semnează de predare şi de preluare a serviciului de la o tură la alta.

Predarea în scris:

 

~ Se notează data şi ora schimbului.

~ Se notează numele şi prenumele bolnavului cu număr de salon, numărul de pat, numărul foii de observaţie, diagnostic.

~ Se notează manifestările şi reacţiile deosebite din timpul turei.

~ Se notează recomandările suplimentare făcute de medic.

~ Se notează examinările pentru care trebuie făcută pregătire.