Caracteristicile percepiilor i ale reflectrii prin reprezentri n

raport cu tipul fundamental de activitate i cu tipul de relaii

1.

Caracteristici ale perceptiilor si ale reprezentarilor

1.1.

Perceptiile
Definitii

Percepiile sunt activiti de cunoatere i adaptare sub aspectul localizrii surselor sonore sau
luminoase i au la baz reflexul necondiionat care activeaz atenia involuntar fcnd ca un obiect din jur
s se impun ca obiect al percepiei detandu-se de fond, dar reflectat pe acest fond. Pe baza percepiilor se
formeaz primele reprezentri, dovada fiind ateptrile vizuale prin care o experien anterioar este
conservat i evocat. (A. Dragu, 2003)
Proces psihic de prelucrare si interpretare a informatiei senzoriale sub forma unei imagini cu
sens pentru subiect. (M. Anitei, 2010)
Perceptia este reflectarea obiectelor si fenomenelor in momentul actiunii lor nemijlocite asupra
receptorilor. (Al. Rosca, 1976)
Perceptia este o forma superioara a cunoasterii senzoriale. Spre deosebire de senzatie care
reproduce in subiectivitatea individului insusirile simple ale obiectelor si fenomenelor, perceptia
asigura constiinta unitatii si a integralitatii obiectului. Dat fiind faptul ca in jurul nostru nu se afla
insusiri separate, ci obiecte materiale ca intreguri specifice, perceptia reproduce obiectul, atat in
elementele lui componente, cat si in integralitatea lui individuala. (M.,Zlate, 1999)
Alfred Adler considera perceptiile si reprezentarile ca fiind acele aptitudini speciale ale
organului psihic care participa in prima linie la realizarea conceptiei despre lume.
Vorbind despre perceptii acesta vorbeste despre impresiile si excitatiile primite din afara prin
intermediul ogranelor de simt, care dau creierului un semnal, din care se conserva anumite urme. El
numeste aceste urme reprezentari si amintiri. Adler spune despre perceptii ca sunt diferite pentru
fiecare persoana in parte, si nu tot ceea ce este perceput este si adevarat.
Dezvoltarea senzaiilor, percepiilor, reprezentrilor, primelor forme de atenie i primelor capaciti
mnezice sunt legate de dinamic cortical care s-a stabilit i are un nalt nivel de funcionare ca urmare a
solicitrilor mediului.
Copilul, de asemenea, nu percepe din lumea care il inconjoara decat ceea ce pe o baza oarecare,
convine individualitatii sale de pana atunci. Astfel, perceptiile copiilor la care placerea de a privi s-a
dezvoltat in mod deosebit sunt de natura preponderent vizuala. Altii isi vor satura imaginea lor despre
lume prin perceptii auditive.
Perceptia ocupa locul central in cadrul mecanismelor psihice informational-operationale de
prelucrare primara a informatiilor, si aceasta deoarece senzatii in stare pura nu prea exista (poate doar
in primele zile ale existentei), iar reprezentarile, care urmeaza in ordine ontogenetica dupa ele, nu sunt,
in extremis, decat tot perceptii trecute, reactualizate si refolosite in functie de necesitatile prezentului.
La fel de importante sunt perceptiile si pentru mecanismele psihice informational-operationale
de prelucrare secundara a informatiilor. Gandirea, memoria, imaginatia sunt greu de conceput in afara
perceptiei.
Astazi studiul perceptiei a patruns si in psihologia sociala, no doar pentru simplul fapt ca exista
si o perceptie sociala, ci mai ales pentru ca perceptia joaca un rol cu totul deosebit in planul
interactional si integrativ-grupal.

Acceptiunile conceptului de perceptie

Pana in momentul de fata in literatura de specialitate s-au conturat trei acceptiuni ale
conceptului de perceptie. Prima si cea mai importanta dintre ele consta in considerarea perceptiei ca
activitate. Cea de-a doua priveste perceptia ca deformare a obiectului, iar cea de-a treia are in vedere
perceptia ca expresie a personalitatii.
Perceptia ca activitate
Perceptia nu se poate rezuma la un efect cvasiautomat al actiunii obiectului asupra organelor de
simt, iar informatia perceputa nu este introdusa fortuit in subiect, ca fiind ceva oarecum strain de natura
lui. In realitate, perceptia nu este un simplu efect al actiunii stimulului, ci un rezultat al implicarii active
a subiectului.
Cercetarile experimentale au demonstrat ca atunci cand perceptia este rezultatul imediat al
excitatiei externe, fara implicarea suficienta a subiectului, imaginea perceptiva este de regula eronata,
deformata, difuza, nediferentiata, necorespunzand nici individualitatii obiectului, nici scopului sau
experientei subiectului. Cand intre obiect si canalul de receptie se interpun actiunile orientate ale
subiectului, imaginea obiectului devine mai clara, mai bogata. Asadar, corectitudinea imaginii
perceptive se datoreaza nu fortei excitative a obiectului, ci gradului de implicare activa a subiectului in
perceptie.
Produsul perceptiei - perceptul - nu este asimilabil unei fotografii a unui obiect fizic, identica
pentru toti subiectii care percep. Perceptia nu este contemplare sau copie mecanica inerta a obiectului,
dimpotriva, ea este un proces constient orientat si organizat care mplica nenumarate actiuni cu
obiectelee. Ca mecanism prin excelenta activ, perceptia se formeaza, se construieste, se corecteaza si se
verifica prin actiune.
Putem considera ca prin activismul sau, perceptia apare ca fiind un mecanism reglator esential
al activitatii adaptative. Constructele perceptive servesc drept cadre de referinta pentru actiunile noastre
pregatind si ghidand activitatea, drept semnale ce permit anticiparea situatiilor care vor veni si, in
sfarsit, drept modalitati de orientare si controlare a activitatii.
Perceptia ca deformare a obiectului
Acceptiune a conceptului de perceptie ca urmare a studierii iluziilor perceptive, care nu sunt
altceva decat perceptii deformate.
Este important de retinut ca in absenta factorilor pertubatori s-a demonstrat ca perceptia reflecta
corespunzator obiectele si fenomenele din realitatea imediata. Chiar si in prezenta factorilor
perturbatori totusi sub influenta a unor factori fie ei fizici, sociali sau ambientali este posibila
ameliorarea iluzilor perceptive.
Perceptia ca expresie a personalitatii
Este acceptiunea extensiva a conceptului de perceptie, prezenta mai ales in psihologia
americana, dar preluata si de europeni, ce arata ca notiunea de perceptie desemneaza nu doar priza de
constiinta imediata, ci una globala a omului in contact cu lumea, cu situatiile concrete de viata. Alaturi
de elaborarea senzoriala, o serie de alti factori cum ar fi inteligenta, trebuintele, emotiile etc. incep sa
joace un rol din ce in ce mai important in perceptie.

Determinantii perceptiei
Determinanti exteriori
Caracteristicile stimulului (intensitate, durata, frecventa etc.), dar si unele particularitati ale

contextului in care acesta apare (volumul campului perceptiv, omogenitatea si heterogenitatea acestuia,
raporturile spatio-temporale dintre stimuli etc.)
Determinanti interiori
Acesti factori sunt foarte numerosi, incepand cu prezenta sau absenta atentiei si terminand cu
trasaturile dispozitionale de personalitate. Se pare ca cei mai importanti sunt cei care se grupeaza in
jurul motivatiei si setului.
Determinanti relationali
Relatia directa dintre particularitatile stimulului si cele ale starii subiective influenteaza in si
mai mare masura perceptia.

Perceptii complexe
Dupa gradul lor de complexitate, perceptiile se impart in simple si complexe. Perceptiile simple
reproduc intr-un fel senzatiile, clasificandu-se dupa analizatorul predominant implicat in realizarea lor.
Astfel, vorbim de perceptii vizuale, perceptii audivive, perceptii gustative, perceptii olfactive, perceptii
tactile, perceptii kinestezice etc.
Cum insa in perceptie ceea ce conteaza este integralitatea si structuralitatea obiectului, ambele
fiind rezultate din interactiunea diferitelor categorii de perceptii simple, mult mai semnificative sunt
perceptiile complexe. De asemenea, dat fiind faptul ca obiectul exista in anumite coordonate spatiotemporale si intr-o permanenta devenire, perceptia a fost nevoita sa reflecte aceste coordonate, fapt care
a dus, in timp, la elaborarea unor forme complexe ale ei. Avem in vedere perceptia spatiului, perceptia
miscarii, perceptia timpului.
Perceptia spatiului
Exista mai multe tipuri de spatiuri: spatiul matematic, euclidian, spatiul fizic, spatiul
comportamental. La randul lor, spatiul fizic si cel comportamental se subdivid in: spatiul vizual, spatiul
auditiv, spatiul tactilo-kinestezic sau proprioceptiv. Acestea din urma genereaza ceea ce numim, intr-un
cuvant, perceptia spatiului, forma complexa a perceptiei.
Perceptia spatiului vizual
Nevoia de a cunoaste o serie de insusiri spatiale ale obiectelor, cum ar fi forma, marimea,
distanta, orientarea sau directia, volumul sau relieful au condus cu timpul la aparitia consolidarea si
dezvoltarea formei complexe a perceptiei numita percetia spatiului vizual.
Cateva caracteristici ale perceptiilor rezultate din reflectarea insusirilor spatiale ale obiectelor
sunt:
1. Perceptia formei obiectelor
2. Perceptia marimii obiectelor
3. Perceptia distantei
4. Perceptia orientarii sau a directiei
5. Perceptia reliefului
Nici una din aceste forme ale perceptiei nu este exclusiv, ci predominant vizuala.
Dat fiind faptul ca exista un spatiu bidimensional si unul tridimensional, localizarea obiectelor
se va produce dupa insusiri diferite ale obiectelor.
In spatiul bidimensional, localizarea obiectelor se face, in principal, dupa coordonatele sus, jos,
dreapta, stanga, un rol esential avandul si verticala gravitationala si orizontala.
In perceptia spatiului tridimensional localizarea obiectelor se face dupa volumul, distanta sau

adancimea la care sunt amplasate. In vederea realizarii acestui deziderat subiectul recurge la o serie de
indici monoculari si binoculari.
In categoria indicilor monoculari se incadreaza:
- dimensiunea (marimea) relativa a obiectelor
- inaltimea in plan
- superpozitia
- umbra
- gradientul de textura
- paralaxa de miscare
- perspectiva liniara
In categoria indicilor binoculari intra:
- disparitatea imaginilor
- convergenta muschilor oculari
Perceptia spatiului auditiv
Se refera la localizarea sunetelor, la determinarea directiei si distantei la care este situata o sursa
sonora. Si in perceptia spatiului auditiv ne servim de o serie de indici monoaurali si biaurali.
Printre cei monoaurali se incadreaza:
- timpul exact in care ne parvine sunetul
- intensitatea sunetului
- inaltimea sunetului
- distanta la care se afla sursa sonora
- "umbra acustica" a corpului, pavilionul urechii externe, denivelarile pavilionului
- natura reverberanta a sunetului
Ascultarea binaurala asigura realizarea a trei mecanisme perceptive: localizarea, scaderea
aparenta a inferentei si reducerea efectului de mascare.
Perceptia spatiului tactilo-kinestezic sau proprioceptiv
Spatiul tactilo-kinestezic sau proprioceptiv este spatiul intern care joaca un mare rol pentru
incadrarea in sau delimitarea spatiului extern fizic.
La fel ca si in cazul celorlalte doua forme de perceptie a spatiului si perceptia spatiului tactilokinestezic face apel la o serie de indici. Cel mai important dintre acestia este schema corporala. Printre
ceilalti indici enumeram: perceptia amplitudinii unei miscari date, estimarea distantei pe baza datelor
proprioceptive, perceptia verticalei si orizontalei in absenta oricaror referinte vizuale.
Perceptia timpului
Timpul este o alta dimensiune, alaturi de spatiu, in care se desfasoara existenta umana. Printre
cele mai importante perceptii asupra timpului se numara: perceptia succesiunii, perceptia duratei si
orientarea temporala.
Perceptia succesiunii
Nu exista schimbare, deci nici timp, atata vreme cat nu exista o derulare de faze sau de stari.
Problema care se pune in acest caz este cea a trecerii de la simultaneitate (doua schimbari care
se produc in acelasi timp) la succesiune (doua stimulari care urmeaza una dupa cealalta). Fraisse
considera ca in perceptia succesiunii intervin trei categorii de factori: fizici (viteza de transmitere a
luminii sau a sunetului), biologici (distanta de la receptor la cortex, natura si structura receptorilor
senzoriali, miscarea aparenta), psihologici (atitudinile subiectilor, organizarea si ordinea stimulilor).

Perceptia si estimarea duratei

Durata se refera la intervalul obiectiv care separa doi stimuli intre ei. Ea poate fi scurta
(inferioara valorii de 0,5 sec), lunga (1-2sec) sau intermediara (0.5-1 sec). In afara aspectelor de ordin
strict cantitativ, intervin insa si diverse aspecte calitative.
Cand spunem ca percepem durata, avem in vedere capacitatea omului de a cuprinde
cvasisimultan aspectele succesive ale schimbarii. Aceasta implica o reactie a individului la o stimulare
prezenta cu durata determinata, si este mult mai obiectiva decat estimarea duratei. Acest fapt este in
special observabil la copii la varsta de 6-7 ani.
Orientarea temporala
Orientarea temporala depaseste practic perceptia si estimarea timpului, dar se bazeaza pe ele. Ea
consta in a situa o faza a scihmbarii in raport cu un intreg ciclu de schimbari. Cei mai multi autori
considera ca exista trei sisteme, interne sau externe, care indeplinesc un asemenea rol: sistemul fizic si
cosmic, sistemul biologic si sistemul socio-cultural.
Perceptia miscarii
Conceputa intr-un sens foarte larg, miscarea desemneaza schimbarea, transformarea obiectelor
si fenomenelor lumii materiale sau ideale. Exista mai multe feluri de miscare: reala, aparenta, indusa,
autocinetica, consecutiva, consecutiva. Perceperea acestor forme ale miscarii are o mare valoare
adaptativa, ea furnizeaza informatii despre pozitia corpului in raport cu diferite obiecte, plasarea
acestuia in mediul inconjurator permitand interactiunea cu obiectele mobile ca si evitarea pericolelor
sau obstacolelor.
Omul percepe prezenta miscarii, obiectul miscarii si directia miscarii.

1.2.

Reprezentarile
Definitie

Reprezentari sunt procese psihice cognitive-senzoriale prin care se semnalizeaza insusirile concrete
si caracteristice ale obiectelor si fenomenelor in absenta actiunii directe a stimulilor asupra analiza-torilor.
Reprezentarile fac trecerea de la cunoasterea senzoriala la cunoasterea abstracta. Ele reprezinta o treapta
intermediara intre senzorial si logic. (A. Dragu, 2003)

Despre reprezentari spune ca acestea manifesta individualitatea omului si mai deslusit. Acestea
fiind perceptii reproduse, rechemate doar in planul gandirii, in circumstante care reflecta capacitatea
creatoare a organului psihic. (Adler, Al., 1996)

Necesitatea trecerii de la perceptie la reprezentare

Omul are nevoie de capacitatea de a avea o experienta psihica in lipsa contactului actual cu
obiectul. Mecanismul psihic care permite reflectarea si cunoasterea obiectului in absenta lui, dar cu
conditia ca acesta sa fi actionat candva asupra organelor de simt, poarta denumirea de reprezentare.
Daca sistemul perceptiv opereaza cu imagini primare, care se formeaza in prezenta si prin contactul
nemijlocit cu obiectul, sistemul reprezentativ lucreaza cu imagini secundare care, cel putin actual, sunt
independente de obiect.
Reprezentarea apare in doua situatii: auntci cand un obiect sau un ansamblu de obiecte se gasesc
re-exprimate sub forma unui nou obiect sau a unui nou ansamblu de obiecte si atunci cand este realizata

o corespondenta intre obiectul de la care s-a pornit si imaginea rezultate, aceasta din urma conservand
in ea anumite relatii existente cu obiectul initial.

Caracterizarea psihologica a reprezentarii

Continutul informational
Garner imparte proprietatile stimulilor in doua categorii: componentiale si holistice. Primele
cuprind dimensiunile si trasaturile, celelalte, configiratiile. Dimensiunile se caracterizeaza prin faptul
ca prezinta o pluritate de valori, mutual exclusive. Trasaturile, dimpotriva, detin numai o singura
valoare care poate fi disociata de stimul fara a-i afecta existenta. Proprietatile configurale sau
relationale arata ca stimulul este altceva decat suma partilor sale.
Reprezentarea tinde sa reflecte proprietatile holistice, configurale, ale stimulilor.
Forma ideal-subiectiva
O imagine mintala poate fi definita ca fiind forma ideal-subiectiva sub care se reflecta
continutul informational in psihicul individului. Cand aceasta apare in conditiile actiunii stimulului
vorbim de senzatii sau perceptii, cand ea apare in lipsa actiunii actuale a obiectului dar cu conditia ca
aceasta sa fi actionat candva asupra organelor de simt, vorbim despre reprezentare, iar cand imaginea
apare in lipsa totala a actiunii obiectului, vorbim despre imaginatie.

Clasificarea reprezentarilor
Perspectiva psihologiei generale
Psihologia generala traditionala clasifica reprezentarile din mai multe puncte de vedere.
Astfel, dupa analizatorul predominant, ele pot fi vizuale, auditive, kinestezice, gustative,
vestibulo-vibratoare-viscerale etc., dupa tipul de activitate in care sunt implicate, pot fi literare,
artistice, muzicale, sportive etc.; dupa gradul lor de generalitate, se impart in individuale si generale;
dupa procesul psihic in cadrul caruia se realizeaza sunt reprezentari ale memoriei si reprezentari ale
imaginatiei; dupa prezenta sau absenta intentiei si efortului voluntar, se impart in voluntare si
involuntare; dupa specificul obiectului de invatamant, putem vorbi despre reprezentari geometrice,
istorice, geografice etc.
O alta clasificare se poate face din perspectiva ontogenetica. Dupa acest criteriu desprindem:
reprezentari primare, bazate pe codul perceptiv, si intalnite chiar in stadiul senzorio-motor;
reprezentarile ce au la baza codul conceptual, ce apar si functioneaza la varste intre 3 si 10 ani;
reprezentarile din perioada adolescentei, sustinute de codul formal.
Dupa gradul lor de mobilitate, reprezentarile pot fi statice (neoperationale) si dinamice
(operationale).
Toate aceste tipuri de reprezentari se diferentiaza intre ele prin continut, structura, mecanisme,
functii, finalitate. Nu exista reprezentari pure, de un tip sau altul, indiferent de criteriul utilizat in
clasificarea lor.
Perspectiva psihocognitivsta
Imparte reprezentarile in functie de gradul de abstractizare al lor in doua categorii: unele cu
grad moderat de abstractizare, altele cu grad inalt de abstractizare.
Pot fi impartite si in reprezentari externe, ce se imapart la randul lor in picturale si lingvistice, si
interne(mintale) ce se impart in distributive si simbolice. Reprezentarile simbolice pot fi de doua tipuri:
analogice(imagini si modele mintale) si propozitionale.
Perspectiva psihosociala
Psihologia sociala acorda o mare atentie unui tip aparte de reprezentari, numite reprezentari

sociale. Reprezentarea sociala nu este o simpla colectie de reprezentari individuale, ci o imagine asupra
socialului, determinata de social si constructoare de social. Desi generarea acestor reprezentari este
sociala, elaborarea lor ramane intotdeauna personala.
Proprietatile reprezentarilor
Toate reprezentarile analizate anterior au o serie de proprietati particulare, specifice, care le
individualizeaza pe unele in raport cu altele, dar si unele proprietati generale, comune. Cele mai
importante proprietati sunt: figurativitatea, operativitatea si panoramizarea.
Figurativitatea - reprezentarile redau ceea ce este tipic pentru un obiect, caracteristicile cu cea
mai mare incarcatura si saturatie informationala.
Operativitatea - reprezentarile sunt "reconstructii operatorii", implicate fiind mecanisme de
asociere, asemanare si contiguitate, si mecanisme de contrast, in generarea acestora
Panoramizarea - reprezentarile presupun imbinarea in imaginea mintala a unor dimensiuni ale
obiectelor ce nu pot fi percepute decat succesiv; se spune ca este limita superioara a performantelor in
reprezentare

2.

Ontogeneza perceptiilor si a reprezentarilor

2.1

Primul an de viata

Debutul percepiei este pregtit prin maturizarea neuro-funcional de ansamblu prin

coordonarea activitii analizatorilor prilejuit de satisfacerea trebuinelor i prin dezvoltarea
mecanismelor fiecrei modaliti senzoriale. Treptat, cmpurile senzoriale se integreaz unele cu
cellalte. Dezvoltarea timpurie a functionalitatilor analizatorilor constituie baza sensibila a organizarii
perceptiei ca proces de cunoastere.
Verza vorbeste despre doua modele ale perceptiei: unul perceptiv-contemplativ, prezent la 2
luni, si unul perceptiv-acional, care se poate evidentia inca de la varsta de 3 luni. Modelul perceptiei
actionale conditioneaza dezvoltarea formelor complexe de prehensiune manuala. Prin intermediul
acestuia se acumuleaza o experiena foarte bogata perceptiv-senzorial ce nu se reduce numai la
satisfacerea trebuinelor biologice.
Aspectele fundamentale ale perceptiei vizuale (forma, adancimea si perspectiva) se formeaza,
treptat in primii ani. Pana la 10 saptamani copilul priveste nepreferential un cerc (doua dimensiuni) si o
sfera. Dupa 10 saptamani sfera il intereseaza mai mult. La fel fata umana il intereseaza mai mult decat
fotografia. Dupa 3 luni acesta vocalizeaza, apoi gandureste spre persoana corecta, niciodata spre
fotografia ei, ceea ce are semnificatie.
Prima integrare se produce ntre cmpul minii i cel al gurii i este antrenat n satisfacerea
trebuinelor de hran. Mna copilului ajunge la gur, ncepe s sug un deget, iar plcerea ntrete
unificarea celor dou cmpuri senzoriale. Dac mna i un obiect se afl n spaiul vederii, copilul
apuc obiectul.
Dup vrsta de 6 luni copilul apuc tot ce vede i vrea s vad tot ce apuc. Recunoaterea n
oglind este un element de interes pentru dezvoltarea senzorial. Dup 6 luni copilul manifest interes
pentru ceea ce vede n oglind i ntinde mna s apuce.
Piaget vorbeste despre o constanta a formelor, dobandita in jurul varstei de 7-8 luni, dar numai
daca obiectul are o pozitie privilegiata.
`
Pn la 9 luni obiectele din jur percepute din ce n ce mai bine, rmn elementele unui cmp
perceptiv apropiat dincolo de care acesta dispar. Apoi ncepe constituirea schemei obiectelor
permanente care au fost percepute i au disprut din cmpul perceptiv, schem care va orienta aciunile
copilului, i va dirija cutarea i i va prelungi reacia afectiv fa de obiect.
La 12 luni copilul este atent la micrile sale, ct i ale refleciei din oglind, dar nc nu se
recunoate.
S-a constatat ca, initial, bebelusii au o perceptie globala asupra figurii umane, si apoi vor fi
capabili sa deosebeasc figura mamei de alte persoane.
Percepia distanei este realizat cu ajutorul auzului ct i al vederii. Dezvoltarea ei ajut la
nelegera reliefului, spaiului nconjurtor i ghideaz activitatea motorie. Un experiment dezvoltat
de Gibson i Walk (1961) a artat c percepia adncimii este constituit n acelai timp cu capacitatea
de a se mica independent.
Datorita experientei perceptiv-senzoriale ce se acumuleaza treptat se dezvolta functiile mnezice
si devin active reprezentarile. Cu ajutorul perceptiilor si reprezentarilor se constituie universul primar
obiectual. Adaugate perceptiilor, reprezentarile contribuie la crearea imaginii complexe si coerente a
mediului incojurator, in care exista situationare (identitate si recunoastere) a obiectelor si fenomenelor
ca fiind ale universului cunoscut. In acest univers se constituie variate relatii concrete si potentiale cu
obiectele.

Reprezentrile auditive se formeaz la ase luni cnd recunoate vocile de la distan, cele
vizuale la nou luni cnd caut obiectul pierdut, cele tactile la opt nou luni cnd identific dup
pipit persoana aflat lng el.

2.2

Anteprescolar

Percepiile
n perioada anteprecolar are loc o important lrgire n domeniul cunoaterii nemijlocite
senzorial-perceptive.
Percepiile copilului mic sunt de dou feluri: a) manipulatorii (active) i b) observative
(contemplative). Cele manipulatorii dominante la nceput sunt predominant tactile i alimenteaz inteligena
concret i observaia, iar cele observative sunt predominant vizual-auditive, favorizeaz relexia i fantezia
i se manifest n diferite situaii n care copilul este surprins (i place ceea ce vede sau ce i se povestete, ce
i cum vorbesc oamenii mari).
Percepiile de gust i miros aservite biologic ntreinerii sntii i adaptrii, mai ales alimentare,
nu cunosc modificri importante. Totui, copilul se simte bine ntr-o camer aerisit, i place s se spele pe
mini cu un spun cu miros plcut, ncepe s nvee s se spele pe dini. O face cu plcere imitnd.
Senzaiile gustative i olfactive se condiioneaz treptat situaional i devin de compoziie n recunoaterea
de la distan a alimentului, merelor, perelor, prjiturilor etc. Fapt ce imprim o anumit specificitate a
orientrii senzoriomotorii generale i o anumit consisten anticipativ a ei. Gustul alimentar se afl n
schimbare spre 2 ani, cnd copilul manifest mai multe refuzuri alimentare i mai clare preferine pe fondul
diminurii relative a poftei de mncare.
Perceptia tactil explorarea tactila extrem de activa i fin este nca sursa dominanta de
cunoastere (ulterior va domina perceptia vizuala), si ca urmare joaca un rol esential n dezvoltarea
inteligentei practice. Acest lucru beneficiaz si de imbogatirea modalitilor de a manipula obiectele.
Activitatea de exporare tactila poate produce coordonari din ce in ce mai bune intre cele doua maini.
Se consolideaz astfel relatia dintre simtul tacil si vaz, acesta din umra dubland pipairea si implicand
informatiile furnizate de ea.
Simpla vedere a obietelor declaneaz dorina de apucare (manipulare). Obiectele sunt apucate,
manevrate dintr-o mna n alta, pipaite, rasucite pe toate partile, contribuind astfel la largirea experientei.
Este momentul scoaterii dulapurilor i sertarelor, al stricrii jucriilor, nu din spirit de distrugere, ci
dincuriozitate. La 1 an - foloseste mna pentru a mnca, bate din palme prin imitaie, arat cu degetul, la 1
an si jumtate - si foloseste degetele pentru a mnca. Pna la 1,8 ani obiectele apucate sunt nca duse la
gura pentru a se obtine informatii si pe aceasta cale. Ulterior copilul nu va mai face acest lucru, avnd alte
surse de a culege informatii n special comunicarea bazata pe limbaj. La 2 ani - reacioneaz diferit la
diversi stimuli din exterior, nva c se poate rni, se teme de foc si poate ntoarce paginile unei cri, la 2
ani si jumtate - sensibilitatea tactil devine sofisticat, poate diferenia obiecte prin pipire, fr s le vad,
iar la 3 ani - face distincia ntre rece si fierbinte.
Micrile de manipulare curente devin tot mai saturate afectiv, mai ferme i mai suple i se nsoesc de
verbalizri.
Percepia vizual - progreseaza prin implicarea ei n orientarea mersului. Totodata mersul
stimuleaza dezvoltarea perceptiei vizuale deoarece deplasarea sporeste contactele cu mediul, cu obiectele,
cu persoanele. n perioada micii copilrii vazul i lrgete rolul de recunoatere a nsuirilor tactile ale
obiectelor ca i controlul orientrii i mersului.
Imaginile vizuale, ca i cele tactile sunt saturate afectiv; copii prefer i resping obiectele dup
form, culoare, etc. n general sunt percepute cu mai mult interes i plcere obiectele colorate intens.
In structura imaginii perceptive se impune uneori o insusire dominanta care sustine cel mai mult
recunoasterea acelor obiecte, iar diminuarea sau schimbarea acesteia poate tulbura perceptia. Astfel daca
parintii isi schimba imbracamintea, copilul nu ii va recunoaste. Se constata dificultati ale copiilor la 1 an si

8 luni, de a distinge imaginea persoanei reale de cea din oglina.

Perceptia vizuala este buna in spatiul apropiat si pentru obiectele familiare. Dei copilul de 18 luni
vede relativ bine pn la distana de 10 metri, el privete mai ales ceea ce este n cmpul su vizual apropiat
(proximal), de 1-2 m. Distana mai mare este n genere supus mai vag ateniei, vigilenei senzorialcognitive a vzului i auzului. Spaiul ndeprtat (distal) este i mai puin clar.
Constana perceptiv pentru mrime se realizeaz n spaiul de circa 10m. Dincolo de aceasta
copilul face mari erori.
Dupa vrsta de 2 ani perceptia vizuala se mbunatateste n directa legatura cu dezvoltarea
limbajului, acesta permitnd fixarea prin cuvnt a anumitor caracteristici ale obiectului pe care l
vede: culorile, marimea, nsusirile tactile.
In acest context, imaginile de camp(iconice) au un caracter complex. Cercetarile pe acest plan au
pus in evidenta faptul ca exista o crestere treptata a extragerii aspectelor retinute si utilizate din imaginile
iconice.
Acest aspect se studiaza prin lasarea unui copil un timp determinat intr-o situatie vizuala, si
formularea unei intrebari cu privire la ce a vazut. Copilul de 2 ani relateaza foarte putin din aceste conditii
(1-3 obiecte), iar cel de 3 ani adauga adeseori obiecte ce nu au fost in imaginea iconica, ceea ce pune in
evidenta forme noi de manipulare a informatiei totale si potentiale, contruirea imaginatiei ca dimensiune a
psihicului.
Anteprescolarul percepe bine desenul simplu, clar, compus dintr-un numar limitat de elemente. El
este putin receptiv fata de fotografiile complexe (desi se pare ca si recunoaste n ele parintii si pe sine) si
fata de imaginea de televiziune, deoarece perceptia este nca globala si nu dispune de operativitatea
necesara decodificarii rapide a imaginilor cu multe elemente.
Percepia auditiv anteprescolarul ncepe sa recunoasca o serie de structuri sonore (combinatii de
sunete) miorlaitul pisicii, duduitul masinii, sunetul telefon/sonerie, vocea altor persoane dect parintii.
Deasemenea, el face o buna legatura ntra sunet si sursa, si este capabil sa se deplaseze n directia sursei
sonore.
Dupa 1,8 ani auzul fonematic (auzul specializat n receptionarea cuvintelor) se dezvolta
intens sub doua aspecte sunt auzite bine si ntelese cuvinte mai lungi, mai complexe rostite de
altii; sunt ascultate (auzite) propriile cuvinte pe care se straduieste sa le pronunte ct mai corect
(ncearca sa se autocorecteze). Totusi auzul fonematic este nca incapabil de diferentieri fine, motiv pentru
care frazele lungi sau rostite repede nu sunt decodificate, iar n propria comunicare se mentin greselile de
pronuntie.
Dezvoltarea auzului fonematic este implicat in ascultarea vorbirii celorlalti si in autoascultare,
surprinzand finetea acestuia, i conduce la o pronuntie foarte corecta.
In aceasta etapa se consolideaza si coordonarea dintre vaz si auz, aceasta realizandu-se in bune
conditii pentru obiectele familiare.
Apare atractia pentru liniile melodice si pentru ritm, pe care copilul tinde sa-l reproduca
motric prin dans. Totodata, apar ncercari de reproducere prin cntec a liniilor melodice simple.
n concluzie, se poate constata ca se structureaza schemele perceptive pentru obiectele familiare, perceptiile
devin mai organizate, mai analitice si mai fine n distingerea detaliilor, mai
operative (obiectul perceput este recunoscut mai rapid), chiar daca aceste aspecte sunt valabile
pentru obiecte familiare si mai simple.
Percepia de spaiu este mult ajutat de deplasarea independent, de denumirea verbal i se
integreaz n experiena activ, de investigare a realitii. Impresiile tactile sunt intercorelate cu senzaiile
vizuale i cu cele chinestezice i contribuie la constituirea unor criterii de difereniere: mic-mare, cald-rece.
Propriocepia. Propriul corp este perceput ca obiect pus n relaii de reciprocitate cu
ceilali, fenomen ce se observ n vorbirea copilului despre sine la persoana a III-a. Cel mai
important eveniment n plan senzorial este debutul reprezentrilor. Ele sunt legate de apariia la
semiotice, adic a posibilitii de a realiza relaia semnificat - semnificant.

Debutul functiilor semiotice si aparitia reprezentarilor

Cel mai important eveniment produs n anteprescolaritate n planul proceselor senzoriale
consta n aparitia reprezentarilor, proces care are loc n jurul vrstei de 1,6-1,8 ani. Aparitia reprezentarilor
este conditionata de debutul functiilor semiotice.
Functiile semiotice sunt moduri de lucru caracteristice intelectului prin care acesta pune n relatie
anumite semnificatii cu anumiti stimuli, iar aceste semnificatii, odata stabilite, se mentin chiar si n absenta
obiectului de care sunt ele legate. Daca initial pentru copil aveau semnificatie doar stimulii perceptivi, care
si pierdeau semnificatia n momentul disparitiei lor din cmpul perceptiei, ca urmare a aparitiei functiilor
semiotice, semnificatiile unui anume obiect se pastreaza si dincolo de spatiul perceptiv. n consecinta,
copilul poate evoca mental prin intermediul semnificatiei lor, unele obiecte absente. Prin aceasta planul
mental sporeste considerabil si se deschide drum pentru aparitia reprezentarilor si instalarea gndirii.
J. Piaget enumer cinci conduite n care se manifesta functiile semiotice, conduite care pregatesc
reprezentarea:
1. Imitatia amnata este un fel de reprezentare exprimata n acte materiale, o prefigurare
senzorio-motorie a reprezentarii, pentru ca n ceea ce face copilul nu mai utilizeaza o copie perceptiva
directa. Actul perceput cndva este desprins de contaxtul de altadata si pastrat mental prin semnificatia sa,
iar aceasta semnificatie poate functiona n absenta perceperii respectivului act. Actul a carui imitatie poate fi
amnata, va putea fi repetat mereu, n noi contexte, ceea ce nseamna ca el a capatat un anumit grad de
generalizare fata de perceptie (generalizarea fiind un element caracteristic reprezentarii).
2. Desenul realist fortuit desenul apare ntre 2-2,6 ani si este rezultatul unei imagini
mentale. Desenul realist fortuit (fortuit = ntmplator) este caracteristic unei prime etape n care copilul nusi propune sa deseneze ceva anume (nu are o imagine mentala a unui obiect pe care doreste sa-l redea prin
desen) dar pe masura ce deseneaza (de fapt, mzgaleste) el gaseste un sens desenului sau (poate spune ce
reprezinta el). Chiar daca asemanarile ntre desen si obiectul redat nu exista sau sunt foarte vagi si pur
ntmplatoare (copilul are dificultati tehnice n redare), esential este faptul ca desenul care a fost o actiune
pur motrica initial, cstiga pe parcurs o anumita imagine mentala.
3. Desenul realist neizbutit este caracteristic etapei de dupa 2,6 ani si n aceasta etapa
copilul are nca de la nceput intentia de a desena ceva anume, chiar daca redarea continua sa fie
nereusita datorita lipsei de abilitate care persista. Acum desenul se bazeaza nca de la nceput pe
o imagine mentala a obiectului pe care copilul vrea sa-l redea.
4. Jocul simbolic apare n anteprescolaritate si se bazeaza deasemenea pe functiile semiotice
deoarece n acest tip de joc copilul poate atasa unui obiect, o actiune care nu-i este proprie acestuia dar pe
care copilul o are ca imagine mentala (de exemplu, misca saltaret masinuta si latra, masinuta devenind un
cine prin asocierea ei cu imaginea mentala a catelului).
5. nsusirea limbajului se bazeaza n mod fundamental pe functiile semiotice, dar fiind un tip
specific si extrem de complex de activitate si nu doar o simpla conduita, va fi analizata separat.
Aparitia reprezentarilor este rezultatul a trei factori: dezvoltarea perceptiilor, instalarea functiilor
semiotice si dezvoltarea limbajului, ultimul fiind el nsusi o expresie a functiilor semiotice.
Reprezentarile anteprescolarului au urmatoarele caracteristici:

sunt nca puternic legate de perceptie anteprescolarul dispune doar de reprezentari ale obiectelor
percepute anterior, adica doar de reprezentari reproductive si nu de reprezentari anticipative;

sunt individuale - sunt reprezentari ale unor obiecte si fiinte cu puternica semnificatie pentru copil;

sunt globaliste si concrete au un nivel slab de functionare a mecanismelor analitico-sintetice si ca

urmare nu constituie imagini mentale detaliate si precise ale obiectelor pe care le reflecta.

Sunt componente de baza ale planului intern mental in curs de constituire

Esential este faptul ca aceste reprezentari mpreuna cu limbajul vor constitui componente de baza
ale gndirii n curs de constituire.

Spre sfritul celui de-al doilea an de via se face trecerea spre reprezentarea aciunii nainte de
executarea ei real, deci dobndete capacitatea de a opera n plan mental cu imaginile secundare furnizate
de reprezentare: imagini care sunt simboluri ale obiectelor. Aceste imagini sunt utilizate n joc i propune
numeroase soluii. Fr acestea nu ar avea loc jocul simbolic-bazat pe simulrile diferitelor aciuni, form
fundamental de activitate n care reproduce realitatea i ncearc s ptrund n intimitatea ei.

2.3

Prescolar

Percepiile
Cum am vazut n analiza stadiilor anterioare ale dezvoltrii psihice, la copil nu ntlnim senzaii n
stare pur, dect, cel mult, n primele zile ale vieii. El nu reflect nsuiri izolate ale obiectelor i
fenomenelor, ci obiecte n multitudinea i unitatea nsuirilor lor, senzaiile fiind subordonate i integrate
percepiilor care domin viaa.
Despre precolar se afirm c are o deschidere perceptiv caracteristic asupra
spectacolului lumii i este avid de a o cunoate, ceea ce stimuleaz n mare msur
dezvoltarea tuturor capacitilor senzoriale.
La precolari, senzaiile sunt subordonate i integrate percepiilor. Perceptiile sunt direct
subordonate gandiri, intenionalitii, ceea ce face sa apara noi forme de perceptie, cum ar fi, de exemplu,
observaia, care este o percepie cu scop, planificat, organizat.
La varsta precolar, Ed.Claparede vorbeste de sincretismul percepiei, iar Ov.Decroly, de
caracterul global al percepiei. Subiectul percepe intr-o configuraie complexa doar impreia de ansamblu,
fr analiza partilor sau inteza relaiilor acestora.
Treptat, n cadrul jocului, mai ales al jocurilor didactice, se realizeaz trecerea de la percepia
spontan, neorganizat la percepia organizat, intenionat, orientat spre un scop care este observaia, un
rol important deinndu-l activitatea, limbajul, experiena anterioar.
Se organizeaz i se perfecioneaz i unele forme complexe ale percepiei: percepia spaiului, a
timpului, a micrii. Astfel, reflectarea nsuirilor spaiale ale obiectelor (precum: mrimea, forma, relieful,
poziia spaial etc.), implic interaciunea mai multor modaliti senzoriale (vizual, tactil, chinestezic
etc.), iar detaarea nsuirilor semnificative este facilitat i de dirijarea i ntrirea verbal.
Percepiile precolarilor se formeaz ca urmare a aciunii directe cu obiectele, astfel nct o
posibilitate mai mare, nengrdit, de acces la obiecte, manipularea, compunerea i descompunerea lor,
conduce la o mai bun cunoatere i o mai corect formare a percepiilor.
Precolarul devine interesat de denumirea camerelor, a mobilierului, de specificul unor activiti
(librrie, pot, dispensar etc.), de identificarea unor persoane cu care comunic.
Din punct de vedere perceptiv, se face trecerea de la percepia primar, elementar ( perceperea unui
obiect aflat n cmpul perceptiv), la percepia dirijat, discriminatorie, altfel spus, la posibilitatea de a
observa obiectele.
Activitatea perceptiv, la vrsta precolar, dup A. Munteanu1, se caracterizeaz prin: existena
unei mari ncrcturi afective; posibilitatea de a reflecta culoare i forma n defavoarea volumului; existena
dificultilor de a percepe corect relaia dintre ntreg i parte; creterea capacitii de verbalizare a unor
nsuiri perceptive spaiale (aproape, departe, sus, jos) i temporale (acum, atunci, dup, ncet); folosirea
corect, spre vrsta precolar mare, a celor trei timpuri principale ale verbelor trecut, prezent, viitor;
perceperea i nvarea corect a zilelor sptmnii i a fazelor specifice unei zile dimineaa, prnz, seara,
noaptea.
Experiena se mbogete cu primele generalizri de cantitate (mult, puin, deloc), de mrime (lung,
lat), spaiale (deasupra, dedesubt, aproape, departe), cu relaii parte-ntreg (mai mult, mai puin, tot) etc.
Toate acestea vor susine dezvoltarea constantelor perceptive de form, de mrime, de culoare, care se vor
fixa prin verbalizare (dreapta, stnga, n fa, n spate, mai uor, mai greu etc.).
ncep s nvee repere pentru identificarea zilelor sptmnii, a anotimpurilor, s se orienteze dup
ceas.

Inctregul plan perceptiv (haptic) se subordoneaza actiunilor de decodificare a semnificatiilor, care

incep sa se constientizeez. Actiunile pereptive se incarca de intentii si se dupreaza relativ de impulsuri,
capatand directie, focalizare si functii de intretinere si de satisfacere a intentiilor. In aceste conditii perceptia
devine observatie perceptiva ce serveste invatarii in larga masura. In ansamblu, satisfacerea trebuintelor
biologice devine dependenta de trebuintele psihologice care se dezvolta si se dilata, fiind intretinute de
curiozitate, care capata un statut similar cu cel al jocului.
Perceptia tactilo-chinestezic se descalifica relativ devenind un simt de control si de sustinere a
vazului si auzului care coreleaza prioritar impresii pana la 6-9 ani.
Percepiile auditive progreseaz n privina auzului muzical i al celui fonematic. Acest
stadiu este propice i pentru formarea auzului fonematic pentru limbi strine.
Percepia mrimii ct i constana percepiei de mrime a obiectelor rmne nc imprecis.
Dou cutii de aceeai form, aceeai culoare dar de mrimi diferite vor fi mai uor reinute dup aezarea
lor spaial dect dup mrime (dac n cutia mare aflat n dreapta a gsit o jucrie, la o nou reluare el se
va orienta tot ctre dreapta, dei acolo, de aceast dat se afl cutia mai mic). Constana percepiei de
mprime este strns legat de dezvoltarea percepiei distanei.
Percepia distanei, a orientrii n raport cu anumite repere: sus, jos, stnga, dreapta se face treptat,
pe msura implicrii n diferite activiti. ncep s apar i forme ale percepiei succesiunii timpului.
Desprinderea unor nsuiri mai importante ale obiectelor, ntrirea lor prin cuvinte constituie premisa
formrii reprezentrilor care, la aceast vrst, sunt ncrcate de nsuiri concrete i situaionale. Are un rol
imens n viaa copilului, pentru c, pe de o parte, l ajut s cunoasc obiectele n absena lor (animale,
plante), iar pe de alta, s-i reactualizeze experiena i s-o integreze. ncep s-i dezvolte att reprezentri
bazate pe memorie ct i pe imaginaie (prezentarea personajelor din diferite basme).
Percepia spaiului, a timpului i a micrii, se organizeaz i incepe sa functioneze aproape
normal. Astfel se intensifica perceperea unor insuiri spatiale (forma, marime, relief, adancime). Treptat,
copilul poate percepe succesiunea n timp a unor evenimente i durata desfurrii lor, un rol important
avndu-l aciunile practice, jocurile organizate, programul activitilor instructiv-educative din grdini.
Percepia timpului este favorizat de ritmicitatea programului zilnic i de comunicarea cu
adulii. Precolarul se orienteaz aproximativ bine n momentele zilei, dar nu totdeauna le verbalizeaz
corect. Mai ales precolarii mici greesc folosirea adverbelor cum ar fi ieri, azi, mine. Precolarii
mari fac foarte rar astfel de erori i i nsuesc numeroase alte adeverbe catrziu, devreme, ncet,
repede, n acelaitimp,mai nainte, etc.
Precolarii au dificulti cu timpul trecut sau cel viitor pentru anumite verbe. Unii
reuesc s citeasc cu aproximaie ceasul.
La copii orbi si ambliopi perceptia si logica spatiala prezinta caracteristici care arata ca in
formarea lor au un rol important coordonarea miscarilor de pipaire.
Pe baza progreselor nregistrate la principalele capaciti perceptive i a creterii rolului
reglator al limbajului, la precolari apare i observaia ca form superioar de explorare a
mediului ambiant. Dar la precolari, aceasta trebuie s fie dirijat din aproape n aproape, de ctre
educatoare sau prini. Rezultatele ei se afl la baza nsuirii numeroaselor cunotine, mai ales,
despre mediul ambiant, despre viaa plantelor i a animalelor, despre ocupaiile adulilor etc.
Reprezentrile
Reprezentrile care abia au aprut la anteprecolari devin acum componentele de baz ale planului
intern mental. De aceea, dezvoltarea lor este o sarcin principal a grdiniei.
Cele mai importante particulariti ale reprezentrilor precolarilor sunt urmtoarele:
perceptiv i de aceea sunt bogate i variate;
obiectele i fenomenele n mod static i reflect mai slab micrile i transformrile acestora;
influenate de intervenia cuvntului n timpul formrii lor (Sinclair) i mai ales de

verbalizri expresive (P. Popescu Neveanu);

vor forma reprezentri (Frank);
(P. Pufan);

n privina reprezentrilor, se nregistreaz salturi calitative i cantitative prin structurarea

reprezentrilor de evocare, de completare, de anticipare, de proiectare imaginativ fantastic. n
legtur cu reprezentrile de evocare i cele fantastice apare problema diferenierii dintre real i posibil la
vrsta precolar. Pentru copilul mic de 2- 3 ani, posibilul i imposibilul se suprapun, orice putnd fi atribuit
ca funcii pentru orice. Astfel, dac la 3 ani fantasticul este considerat ca existent, realitatea ca impregnat
de el, la 5 ani fantasticul este acceptat ca o convenie de joc, ceea ce contribuie la formarea imaginaiei ca
proces psihic cognitiv complex, utilizat n rezolvarea marilor probleme ale vieii de mai trziu.
Aciunea cu obiectele ajut la elaborarea reprezentrilor reproductiv-statice. S-a fcut urmtorul
experiment cu 2 grupuri de precolari: un grup a avut ca sarcin doar s priveasc o configuraie de cuburi,
cellalt grup a trebuit s i reproduc aranjamentul cu alte culori primite. Dup o sptmn li s-a cerut
ambelor grupe s recunoasc aranjamentul. Al II-lea grup a avut performane superioare fa de cel care
doar a privit.
Imaginile reproductive cinetice sunt nc imprecise, rigide, neadecvate chiar. Aceasta pentru c
redarea micrii este dificil, antreneaz i operativitatea gndirii.
Imaginile de transformare sunt i mai complexe. Rmn ncrcate de ceea ce l fascineaz pe copil
(ex. un arc de cerc pe care copiii trebuie s l destind, majoritatea l subestimeaz afirmnd c devine mai
mic).
Reprezentrile fotografice evideniaz inabilitate n poziionarea elementelor, n urmrirea
succesiunii, a proporiilor. Experimentele realizate cu machete ce propun elemente specifice unui spaiu
familiar copilului fa de care acesta primete sarcina de a plasa alte elemente, arat c apar multe dificulti
n reconstruirea unui ansamblu spaial. Copilul opereaz pe secvene, nu respect proporiile.
Desenul copiilor reprezint o abatere de la model. Copilul deseneaz ceea ce tie, nu ceea ce vede.
n schimb, desenul las o impresie sincer, expresiv, red o percepie vie (realismul intelectual).
Modelajul, prin reflexiunea copilului pentru a reda un volum sau pentru a l transpune pe suprafa
plan reprezint o modalitate deosebit de eficient n aprofundarea percepiei, a imaginii nregistrate de
amintire.
Reprezentarile sunt de mai multe feluri: reprezentari privind obiecte vazute, evenimente traite, dar si
reprezentari ale evenimentelor evocate care circula liber dinspre adult si dinspre viata culturala. In aceste
conditii au loc combinatii de rezerve de experiente acceptate. Acestea sunt reprezentari ale imaginatiei. Ele
se construiesc fie in situatii ce necesita completari pentru a fi intelese aspecte noi, fi in situatii ce necesita
anticiparea, fie in situatii de constructii mentale fantastice.
Un rol de seama in dezvoltarea planului perceptiv si al activarii reprezentarilor poate fi atribuit
jocului. Acesta solicita coordonarea oculomotorie, audio-motorie, tact, sensibilitate cutanata, presiune,
temperatura.

2.4

Varsta scolara mica

Solicitrile colare sistematice i de durat antreneaz principalele modaliti

senzoriale. La 6-7 ani, se constat lrgirea cmpului vizual central i periferic, precum i
creterea diferenierii nuanelor cromatice. Crete capacitatea de rece pionare a sunetelor
nalte i de autocontrol ale misiunilor verbale, se perfecioneaz i nuaneaz intonaia.
Acum copilul poate aprecia pe cale auditiv distana dintre obiecte, dup sunetele pe

care le produc. Percepia ctig noi dimensiuni. Se diminueaz sincretismul - percepia

ntregului -, datorat n principal creterii acuitii perceptive fa de componentele obiectului
perceput, ct i datorit schemelor logice interpretative care intervin n analiza spaiului
i timpului perceput.
Crete acurateea percepiei spaiului i datorit dobndirii de experien extins n
domeniu. Se produc, de asemenea, generalizri ale direciei spaiale (dreapta, stnga, nainte,
napoi) i se formeaz simul orientrii. Percepia timpului nregistreaz i ea un nou
moment n dezvoltare. Datorit structurrii activitii colare n timp (ore, minute, zile
ale sptmnii), timpul devine un stimul care se impune tot mai mult copilului i l
oblig la orientare din ce n ce mai precis.
Primul aspect al modificarilor mai semnificative pe planul acesteia se exprima in schimbari ale
caracterului investigativ si comprehensiv al perceptiei si observatiei ca instrumente ale cognitiei.
Percepia
Perceptia este implicata in orice fel de situatie dimensionata concret. Ea se structureaza insa
conditionata de dimensiunile situationale in care este solicitata, dar si de sensul, directia, tensiunea in
care are loc si de interpretarea, memoria etc. in contextul carora se organizeaza.
Perceptia este procesul prin care se extrage informatia utila si cu sens din mozaicul larg al
stimulatiei fizice. Intre informatie si stimulatie este o relatie de asemanare ca intre o fotografie si o
descriere, in timp ce fotografia cuprinde culorile, umbrele, toate cele aflate in scena respectiva,
descrierea selecteaza anumite aspecte si ignora altele, deci manifesta selectivitate, coerenta si subtile
legaturi cu experienta anterioara, tendinte de integrare intr-o intentionalitate, intr-o semnificatie.
Scolarul utilizeaza adesea acest model de percepere in care elementele de interpretare sunt
indicii audivi, verbali, odorifi etc.
Antrenate si exercitate, capacitatile sensoriale-perceptive si interpretative (sau comprehensive)
ale perceptiei devin mai acute si mai eficiente. Sensibilitatea discriminativa si pragurile perceptive
absolute se dezvolta si ele.
Vederea, auzul ating performante importante spre 9-10 ani, acuitatea acetor forme de
sensibilitate devenind foarte buna. De altfel, activitatea scolara (cititul-scrisul, desenul etc.) solicita
perceperea fina si interpretarea rapida, pe de alta parte, aceleasi capacitati senzoriale se intreneaza in
activitati si jocuri de performanta.
Pentru auz se creeaza o sensibilitate discriminativa formativa in identificarea fenomenelor
incorporate in cuvinte, in fluxul vorbirii, dar si pe linia convertirii lor in grafeme. Recunoasterea
auditiva este sensibila si discriminativa si in procesul adaptarii curente.
Importante aspecte discriminative se dezvolta la copii in legatura cu spatiul mic. Orientarea
spatiala pe foaia de hartie, perceptia de spatiu, decodificarea prin diferentiere a grafemelor antreneaza o
extrem de fina activitate perceptiva.
Tot pe plan perceptiv se contureaza evaluari din ce in ce mai fine legate de marime, se pune in
evidenta kilogramul, multiplii si submultiplii acestuia. Perceperea structurii materialelor cu diferentele
ce le caracterizeaza, intra in experienta curenta a copilului scolar.
Raporturile spatiale deja intuite legate de ceea ce se intelege prin aproape, pe langa, deasupra,
sub etc. devin raporturi ce include si forme de distante. Totusi, evaluarea marimii este inca deficitara
(copiii de 6-7 ani supraestimeaza marimile, iar cei de 8-9 ani subestimeaz marimile si distantele).
Organizarea spatiului se realizeaza si ca distanta psiho-afectiva. In acest sens, spatiul intim este
spatiul in care intensitatea relatiilor interpersonale ajunge la un fel de culminatie in care se admit doar
persoanele apropiate, prietenul. In spatiul intim se afla si relatiile cu membrii familiei. Spatiul personal
se refera la structrura distantelor psihologice si spatiale cu colegii.
Exista inca un aspect important al spatiului cel ce se intersecteaza cu ideea de teritorialitate.

Spatiul personal este entitatea teritoriala in care se afla persoane, frecvent vizitate, ca si persoane
cunoascute si drumul spre ele. Spatiul poseda marime, forma, extensivitate, detalii si relatii personale.
Spatiul personal se structureaza spre 10 ani si este impregnat de expansiunea personalitatii.
Si in privinta timpului si a duratei evenimentelor au loc modificari evidente. Timpul subiectiv
are tendinta sa se relaioneze la timpul cronometrabil care incepe sa capete consistenta. Ceasul si citirea
lui devine instrument al autonomiei psihice. Anul incepe sa fie considerat de 365 zile, cu 4 anotimpuri,
12 luni, 52 de saptamani si scara trimestrelor. Evenimentele incep sa se raporteze la aceste repere.
Cuvntul, cu proprietatea sa specific de a sintetiza i concentra experiena cognitiv,
influeneaz dezvoltarea percepiei delimitnd, subliniind i organiznd o relativ unitate n experiena
copilului.
Caracteristici:
- cea mai important caracteristic a percepiei n aceast perioad const n subordonarea ei
mecanismului i rolului cognitiv al gndirii, devenind o activitate dirijat i cu sens
- crete caracterul organizat, sistematizat al percepiei; o astfel de percepie o numim observaie,
ea avnd ca not distinct faptul c este subordonat unui scop, este de durat i, tocmai de aceea este
analitic i sistematic.
- dezvoltarea multilateralitii ei calitative: pe lng numeroasele nsuiri ale obiectelor i
fenomenelor concrete sunt reflectate i nsuirile artistice i valoarea estetic a acestora.
- dezvoltarea observaiei ca form de percepie superioar i a spiritului de observaie;
- cretere caracterul intenionat, voluntar al actelor perceptive, prin subordonarea acestora
sarcinilor colare.

se modific intensitatea, durata, profunzimea i tonalitatea afectiv a percepiei

n procesul nsuirii citit-scrisului percepia evolueaz spre o percepie analitic fin,
subordonat unor sarcini ideative complexe; se formeaz o serie de priceperi si deprinderi senzoriale
noi: de a vedea, de a nelege, de a executa transcrierea grafic a limbii vorbite.
n prima etap a nvrii cititului se dezvolt auzul i vorbirea fonematic; n nvarea scrierii,
planul percepiei auditive fonetice se complic cu panul percepiei grafemelor, al stabilirii unor relaii
ntre excitaiile care vin pe cale auditiv cu excitaiile care vin pe cale viazual i cu cele care se produc
la nivelul aparatului fonator: copilul cuprinde cu ochii, traduce n plan sonor i de articulare, include n
semnificaie.
Acesta este antrenat sistematic n sarcini precum:
a) identificarea tuturor sunetelor dintr-un cuvnt;
b) identificarea cuvintelor ntr-o propoziie;
c) analiza poziiei unui sunet n cuvnt;
d) desprirea n silabe;
e) trecerea corect de la semnele grafice la pronunarea sunetelor corespunztoare. (vezi anexa)
Dei percepia este doar punctul de plecare al oricrui proces de cunoatere, colarul mic nu se poate
lipsi de aceasta dect foarte greu, specificul activitii sale intelectuale constnd, n aceeai msur, n
intensitatea intuirii pe ci senzoriale, ct i n subordonarea intuiiei actului de gndire; perceperea
materialului intuitiv (beisoare, bile etc) ofer cmp gndirii i are rolul de a incita la analiz, generalizare,
abstractizare.
Percepia de spaiu este stimulat de necesitatea orientrii ntr-un spaiu abstract care devine o
cerin a muncii colarului; ea se dezvolt n plasarea punctului n spaiu (la geometrie), ca origine pentru
mrimi n numeraie de la dreapta sau la stnga punctului. Dei percepia spaial nregistreaz noi achiziii
prin identificarea lateralitii (stnga-dreapta), a poziiei obiectelor n funcie de un reper (nainte-napoi), se
mai menine caracterul situativ, fenomen pus n eviden de dificultile recunoaterii anumitor construcii
geometrice prezentate diferit fa de situaiile percepute anterior.
Importante aspecte discriminative se dezvolt la copii n relaiile cu spaiul mic. Orientarea spaial

pe foaia de hrtie, diferenierea grafemelor, a majusculelor de minuscule, antreneaz o fin activitate

perceptiv.
Treptat, sunt create premise pentru orientarea mai larg n spaiu pe baz de schem, plan, hart
geografic; n ultima clas a micii colariti se creaz o nou perspectiv pe linia reflectrii spaiului
tridimensional.
Evoluia percepiei este sprijinit de numeroi indici de orientare, dintre care menionm:
identificarea liniilor verticale, orizontale, a raporturilor de mrime (egalitate, tot att de mare etc.), a
proporiilor, a jumtii, a sfertului, a unitilor de msur (lungime, greutate etc.).
Evaluarea mrimii rmne nc deficitar.
Percepia de timp este susinut de formele de activitate de nvare, durata lor, orarul colar, ca i
cunoaterea unor evenimente de actualitate, evenimente istorice, studierea structurii anului calendaristic, a
anotimpurilor.
Timpul devine un stimul care se impune tot mai mult contiinei copilului, iar orientarea precis n
raport cu secvenele lui devine o necesitate.
La nceputul micii colariti se mai nregistreaz unele erori de apreciere a timpului, mai ales n
raport cu microunitile de timp, cum sunt minutul i secunda (supraaprecierea duratei intervalelor scurte),
ns treptat ele se diminueaz.
Sub influena activitii de nvare, fa de care copilul nu se raporteaz indiferent, ci este afectat de
succesul sau insuccesul colar, de atitudinea nvtorului i modul n care este apreciat de acesta, ncepe s
aib i o percepere subiectiv a timpului, de fapt succesiunea evenimentelor capt o anumit extensiune n
raport cu semnificaia lor.
Percepiile vizuale sunt puternic implicate n scris-citit i de aceea se remarc prin:
creterea sensibilitii vizuale generale cu 60% fa de precolar, iar a celei difereniale cu 45%.
n aceste condiii percepiile devin mai clare i mai precise : ncepnd chiar cu vrsta de 6 ani
copiii pot stabili rapid simetriile i asimetriile n imaginile pe care le percep, iar cnd nva
s scrie i s citeasc percep cu finee semnele grafice de dimensiuni mici, diferenele
dintre litere, orientarea n spaii mici i se formeaz scheme perceptive pentru litere mici i
mari, de mn i de tipar care asigur viteza corespunztoarea scris-cititului;
micrile oculare cresc n ceea ce privete viteza pn la 1-3 sutimi de secund i n actul
citirii ochii realizeaz urmtoarele tipuri de micri:
a)de fixare a literelor i silabelor ce s epronun n acel moment;
b) de anticipare a celor ce vor urma prin funcionarea mai bun a cmpului periferic al vederii;
c) de regresie, adic de ntoarcere la cele deja citite pentru control i ntregire a
nelesurilor;
d) de trecere de la un rnd la altul (aceast trecere este la nceput realizat prin urmrirea cu
degetul a rndului);
se dezvolt i celelalte categorii de percepii ce se refer la obiecte, la simboluri
matematice, la figuri geometrice etc.
Percepiile auditive progreseaz, mai ales n ceea ce privete auzul fonematic.
Acesta este antrenat sistematic n sarcini precum:
a)identificarea tuturor sunetelor dintr-un cuvnt;
b) identificarea cuvintelor ntr-o propoziie;
c)analiza poziiei unui sunet n cuvnt;
d) desprirea n silabe;
e) trecerea corect de la semnele grafice la pronunarea sunetelor corespunztoare.
Auzul muzical progreseaz i copiii cnt bine melodiile care li se potrivesc.
Percepiile tactile devin mai fine, se mbogesc i ncep s fie antrenate n scriere. Un progres
semnificativ se constat i n ceea ce privete capacitatea de observare n sensul c elevii pot sesiza aspecte
noi complexe i mai subtile atunci cnd privesc obiecte sau fenomene. Dar condiia de baz rmne

conducerea de ctre nvtoare a activitii lor observative din aproape n aproape.

Reprezentrile
Reprezentrile i noiunile, alturi de percepii i senzaii, constituie materia prim a gndirii,
imaginaiei i memoriei ca procese i capaciti fundamentale a capacitii psihice cognitive. Reprezentarea
este o condiie pentru formarea unei noiuni ntruct ofer consisten. Multe reprezentri pstreaz nc
trsturi individuale, particulare, ceea ce le apropie de percepie. Se impune ca n procesul nvrii, copiii
s opereze cu imagini, scheme, mulaje, eseniale pentru elaborarea reprezentrilor. Elevii se sprijin, n
nelegerea profund a fenomenelor, pe acele reprezentri care s-au format n contactul lor direct i
permanent cu realitatea; aceste reprezentri dau posibilitatea de a se elabora generalizri logice, contiente,
motivate, s se ridice la nelegerea mai atent a relaiilor de cauzalitate, de dependena, intelegerea a ceea
ce are caracter de lege general, universal valabil. Dar, procesul instructiv educativ se caracterizeaz prin
transmiterea de noi informaii, de experiene cognitive social-istorice; acestea se concentreaz n cunotinte
care se materializeaz n reprezentri noi. Aceste reprezentri se constituie ntr-un adevarat teren de
raportare sau "acceptor" a cunotinelor; operaia de raportare a oricrui fenomen la reprezentri clare se
realizeaz printr-un proces analitico-sintetic complex, ideal. Copilul ajunge la noi cunotine apelnd nu
numai la reprezentri susinute de experiena perceptiv direct ci i pe baza perceperii unor nlocuitori
schie, desene, tablouri, mulaje susinute de cuvnt.
nelegerea a numeroase fenomene din natur se realizeaz prin mijlocirea reprezentrilor, apoi,
fenomenele observate devin ele nile mijloc de explicare a altor fenomene mai complexe, mai abstracte. n
perioada micii colariti se formeaz acele nsuiri ale reprezentrilor care fac din ele fenomene
reflectorico-sintetice mai bogate dect treapta senzorial, realiznd trecerea spre treapta logic abstract.
M. Zlate subliniaz c datorit activitii organizatoare a cuvntului, reprezentrile micului colar se
elibereaz treptat de caracterul lor difuz, devin mai clare i se trece la grupuri de reprezentri.
Totodat crete gradul de generalitate al reprezentrilor (ex. imaginea plantei, anotimpului,
animalului etc.) n general indiferent de loc, de moment.
Pe baza lor se vor dezvolta simboluri - litere, cuvinte, numere, cifre, diferite semne (ex. lumina
verde pentru traversarea strzii). Se va ajunge la conservarea cantitii, la contientizarea unor relaii de
transformare, de reversibilitate i la formarea conceptelor.
Cele 4 uniti de cunoatere (imagini, scheme, simboluri, concepte) n colaritatea mic, i vor
modifica proporiile, ultimele 2 cucerind treptat tot mai mult preocuprile copiilor.
colarii mici pot avea imagini reproductive statice, cinetice i de transformare (ex. i pot reprezenta
diferite momente aa cum se succed n procesul modificrii formelor sau n cazul funcionrii unui aparat
simplu).

2.5

Preadolescenta

Percepiile i spiritul de observaie ale preadolescentului i adolescentului devin foarte vii, capt
o mare adncime. Pe adolescent l atrag unele aspecte specifice ale fenomenelor-ceea ce este original i
tipic. La preadolescent vor interveni treptat elemente importante de ordine, o evident modificare a
tonalitii afective. Preadolescena i adolescena sunt perioade ale observaiei analitice. La preadolesceni
i adolesceni percepiile sunt incluse ntr-o problematic mai larg, sunt supuse sarcinilor gndirii.
Preadolescenii i adolescenii observ pentru a verifica, pentru a nelege, pentru a surprinde ceea ce-i
intereseaz.
Capacitile de observare nregistreaz noi dimensiuni, atingnd un nou nivel privind organizarea
i reglarea lor aa c preadolescenii le manifest frecvent n laboratoarele colare. Elevii de la gimnaziu pot
desfura independent observaiile cu condiia ns ca profesorul s le comunice indicatorii perceptivi dup
care s se conduc. La 12-14 ani tinerii pot enumera numeroase mrci de autoturisme, eventual nsoite de

detalii, acelai fenomen n legtur cu diferite colecii (timbre, hri, postere, actori etc.).
n ordonarea experienei perceptive se nregistreaz 2 direcii:
1. prima se concretizeaz ntr-o tendin de apropiere de natur, care furnizeaz o mare diversitate
de date perceptive;
2. a doua, de ncrcarea a experienei senzorial-perceptive cu experiena social
acional, preferina pentru grup furniznd o mulime de reacii, impresii.
Reprezentrile
Datorit faptului c ntregul plan de cunoatere este nc legat de palpabil, concret, controlabil,
preadolescentul simte nevoia de schime, planuri, proiecte. n perioada 10/11 14/15 are loc aproape o
convertire exploziv a cunoaterii n scheme, simboluri i reprezentri.
Reprezentrile ating un nivel mai nalt de generalizare n comparaie cu stadiul anterior. Se
dezvolt categorii noi de reprezentri pentru discipline precum geometria, geografia, domeniile tehnice etc.
n geometrie gradul de generalizare a reprezentrilor poate fi foarte aproape de cel al noiunilor.
Reprezentrile de orice fel se pot organiza cu uurin in jurul unor idei centrale, a unor noiuni de baz i
pot fiapoi cu uurin actualizate i transformate n funcie de sarcinile ce trebuie rezolvate.

2.6

Adolescenta

n legtur cu dezvoltarea percepiilor J. Piaget sublinia: condiiile organice ale percepiei nu sunt
deplin realizate dect n faza adolescenei. Prin urmare, n adolescen se constat scderea pragurilor
senzoriale, creterea rapiditii explorrilor perceptive, realizarea unor estimri relativ corecte ale
lungimilor, volumului, vitezei etc. Sunt verbalizate cu uurin toate nsuirile percepute dar la acestea se
asociaz semnificaii personale legate de eu i de unicitatea personalitii fiecruia.
Adolescenii i pot organiza i dirija propriile observaii fr a mai avea nevoie de vreun ajutor iar
postadolescenii le investesc n veritabile activiti de cercetare.
Procesul de reconstitutivitate reprezentativ se realizeaz cu uurin la adolesceni. Ei pot avea
att reprezentri foarte bogate n detalii ct i altele ce au un grad foarte nalt de generalitate. Aceasta este o
condiie necesar pentru bogia planului mental al adolescentului. Se accentueaz organizarea
reprezentrilor n jurul ideilor sau conceptelor centrale dintr-un cmp cognitiv.
Adolescenii i reprezint cu uurin relaii structurale i funcionale ntre diverse tipuri de
elemente. Ei ating uor nivelul nalt al generalizrilor n reprezentare, cel propriu conceptelor figurale. Cei
interesai de tehnic i care se vor specializa n postadolescen n acest domeniu, vor dobndi abiliti i
mai mari de reprezentare. La fel pot s reprezinte, n detaliu, aspecte semnificative din fel de fel de structuri
i s surprind noi nsuiri i funcionaliti. Aceste capaciti de reprezentare sunt demonstrate att n
rezolvarea unor sarcini practice ct i n momentele de reverie ce apar relativ frecvent la aceast vrst.

2.

Bibliografie

1. Dragu, A., Psihologie si pedagogie scolara, Ovidius University Press, Constanta, 2003
2. Anitei, M., Fundamentele Psihologiei, Editura Universitara, 2010
3. Rosca, Al., Psihologie Generala, Editura Didactica si Pedagogica, Bucuresti, 1976
4. Mook, D., Experimente clasice in psihologie, Bucuresti: Editura Trei, 2009
5. Adler, Al., Cunoasterea omului, Editura IRI, 1996
6. Schiopu, U., Verza, E., Psihologia varstelor. Ciclurile vietii, Editura Didactica si Pedagogica, R.A. Bucuresti, 1997
7. Zlate, M., Psihologia mecanismelor cognitive, Editura Polirom, Iasi, 1999
8. Piaget, J., Inhelder, B., Psihologia copilului, 1968