Istoria

uratului

Introducere

De cele mai multe ori, Uratul a fost definit in opozitie cu Frumosul,dar aproape niciodata nu i-au
fost inchinate tratate ample,ci doar niste aluzii in paranteza sau niste note marginale. De aceea,
daca o istorie a Frumusetii poate recurge la o lunga serie de marturii teoretice , o istorie a
Urateniei poate cel mult sa-si caute propriile documente printre reprezentarile vizuale sau
verbale ale unor lucruri sau fiinte percepute oarecum drept urate.
Cu toate acestea , o istorie a Urateniei are cateva trasaturi in comun cu o istorie a Frumusetii. Noi
putem doar presupune ca gustul persoanelor de rand ar corespunde intr-o oarecare masura cu
gustul artistilor vremurilor lor. Daca un vizitator venit din spatiul cosmic ar intra intr-o galerie de
arta contemporana,ar vedea chipurile feminine pictate de Picasso si ar auzi ca vizitatorii le
considera frumoase ,si-ar putea face ideea gresita ca in realitatea cotidiana barbatii vremurilor
noastre considera frumoase si ispititoare acele creaturi feminine alea caror chip seamana cu cel
reprezentat de pictor. Acelasi vizitator din spatiu si-ar putea modifica opiniile daca ar asista la o
parada a modei sau la un concurs Miss Univers,la care va vedea ca sunt agreate alte modele de
Frumusete. Conceptul de Frumos si Urat variaza in functie de diferitele perioade istorice si de
diferitele culturi,insa tot au fost incercari de a defini aceste doua concepte in functie de un model
stabilit.
Prima si cea mai completa Estetica a Uratului,elaborata de Karl Rosenkrantz in 1853,traseaza o
analogie intre Urat si raul moral. Asa precum raul si pacatul se opun binelui,fata de care
reprezinta Infernul,tot asa si Uratul este Infernul Frumosului. El analizeaza amanuntit Uratul
natural,Uratul spiritual, Uratul in arta;lipsa formei, asimetria, dizarmonia,slutirea si
diformitatea ,diferitele forme sub care fiinteaza
respingatorul(stangacia,moartea,groaznicul,stupiditatea,gretosenia,delincventa,demonicul,vrajito
ria,satanicul etc.). Sunt cam multe pentru a continua sa sustinem ca Uratul este simplul antonim
al Frumosului inteles ca armonie ,proportie sau integralitate. Daca analizam sinonimele
cuvintelor frumos si urat, vom constata ca se considera frumos ceea ce este dragut,
gratios,placut,atragator,delicios,minunat, excelent,de
basm,superb,sublim,fantastic,fabulos,magic,valoros, si ca se considera urat tot ce este
respingator,oribil,scarbos,neplacut,grotesc,murdar,hidos,infricosator,crancen,de
cosmar,gretos,nesuferit,diform,crancen, etc. Aproape toate sinonimele adjectivului urat implica o
reactie de dezgust,daca nu chiar de violenta repulsie,oroare sau teama.

Uratul in lumea clasica

In muzeele noastre putem admira statui,reprezentandu-i pe Apollo si Afrodita care prin albul
marmurei pun in valoare o Frumusete idealizata. In secolul IV i.Hr. Policlet sculpta o
statuie,supranumita apoi Canonul,in care se regaseau toate regulile unei proportiii ideale,iar mai
tarziu Vitruviu stabilea proportiile corporale juste prin fractii ale intregii figuri:fata trebuia sa fie
1/10 din lungimea totala a corpului,capul 1/8, toracele si asa mai departe. Fireste ca, in lumina
acestei conceptii despre Frumusete,erau considerate urate toate fiintele care nu respectau aceste
proportii.
Idealul grecesc al perfectiunii era reprezentat de kalokagathia,termen nascut din fuziunea lui
kalos( frumos) si agathos(bun,dar care mai acopera o serie intreaga de valori pozitive). S-a
remarcat ca a fi laolata kalos si agathos definea in mod generic ceea ce in lumea anglo-saxona
avea sa fie cuprins in notiunea aristocrata de gentleman, adica o persoana care sa aiba infatisare
demna,curaj,stil,indemanare,precum si vadite virtuti sportive,militare si morale. Prin prisma
acestui ideal,lumea greaca a elaborat o vasta literatura despre relatia dintre uratenie fizica si
uratenie morala.
Pentru Platon, singura realitate era aceea a lumii Ideilor, a carei umbra si imitatie e lumea noastra
materiala,atunci Uratul ar fi trebuit sa se identifice cu non-existenta,intrucat in Parmenide se
neaga faptul ca ar putea exista idei si lucruri josnice si murdare precum petele,noroiul sau parul.
Uratul ar exista,asadar, doar in ordinul sensibilului,ca aspect al imperfectiunii universului fizic in
raport cu lumea ideilor. Mai tarziu Plotin, care intr-o maniera mai radicala defineste materia ca
rau si eroare,va identifica fara echivoc Uratul cu lumea materiala.
Aristotel in Poetica sa proclama un principiu care urma sa devina universal acceptat de-a lungul
veacurilor,anume faptul ca se pot imita in chip frumos lucruri urate. Mai tarziu ,vom vedea cum
Marc Aureliu recunoaste ca si Uratenia si imperfectiunile,cum ar fi crapaturile din coaja rumenita
a painii,contribuie in felul lor la aspectul placut al intregului.

Uratenia femeii intre Antichitate si baroc.

Intre Evul Mediu si perioada baroca infloreste tema acelei vituperatio la adresa femeii,a carei
uratenie ii tradeaza rautatea launtrica si puterea nefasta de seductie. Literatura clasica, prin
Horatiu, Catul si Martial,oferise cu mult inainte dezgustatoare portrete feminine. Ovidiu , in
Ingrijirea fetei feminine, scriere dedicata cosmeticii,observa ca, mult mai mult decat fardurile
,virtutea este cea care infrumuseteaza cu adevarat femeia.
In Evul Mediu sunt multe reprezentari ale batranei, simbol al decaderii fizice si morale;in
Renastere , uratenia feminina devine mai degraba obiect al divertismentului burlesc , prin elogiul
ironic al unor modele care se desprind de canoanele estetice dominante. In cele din urma,in
perioada baroca se ajunge la o reevaluare pozitiva a imperfectiunile femeii,care acum sunt
percepute ca elemente de atractie.
In Evul Mediu ,cu adevarat ingrozitoare este pentru Dante sirena, o fiinta feminina Balbaita,iar
tema dispretului fata de batrane apare in mai multe alte texte, cum ar fi Arta de a scrie versuri
de Matthieu de Vendome,in care exista un portret dezgustator al batranei si depravatei
Beroe(cheala, cu fata zbarcita,ochi urdurosi ,nas mucios si rasuflare gretoasa) sau in Secretele
femeilor de Pseudo-Albert,in care e asumata credinta populara conform careia privirea unei
batrane (devenita aducatoare de moarte prin retentia de sange menstrual) poate deochea copiii in
leagan.
In Renastere insa, ofilirea adusa de varsta inaintata se preface in meditatie melancolica a
frumusetii in declin.Tot in epoca renascentista apar cateva reflectii care repun in discutie
chestiunea condamnarii uratului. Daca Ortensio Lando mediteaza satiric asupra avantajelor
urateniei feminine, Lucrezia Marinelli,cu un spirit pe care l-am putea numi prefeminist, rastoarna
traditia de pana la ea si preamareste frumusetea feminina opunandu-o urateniei barbatilor.
Daca in Renastere era invingatoare conceptia clasica in arta,intemeiata pe imitarea armoniilor
naturii , barocul dezvolta gustul pentru iesit din comun, pentru uluitor, si in acest sens se
exploreaza lumea violentei,a mortii si a ororii, asa cum se intampla in opera lui Shakespeare si a
elisabetanilor in general,se poate ajunge pana la cugetarile morbide langa trupul fara viata al
iubitei, ca in Gryphius. Astfel nu se sfiesc sa recurga la ceea ce , conform esteticii clasice ,era
considerat neobisnuit. De altfel si tema femeii urate isi schimba perspectiva:interesul se muta pe
elementele imperfectiunii feminine, privite de acum ca stimuli ai voluptatii.

La granita dintre secolele XVI-XVII gasim doua texte semnificative: Montaigne mestesugareste
un cald elogiu inchinat femeilor schioape, iar Shakespeare aparent o supara pe a sa Dark Lady
printr-o serie de negatii ale traditionalelor caracteristici ale frumusetii, dar incheie printr-un si
totusi caci, cu toate astea,el isi iubeste muza.
In poezia baroca se merge insa si mai departe:apar poemele dedicate
piticelor,balbaitelor,cocosatelor,chioarelor. Daca pana atunci frumusetea feminina era asociata
parului blond,in baroc se preamaresc pletele negre.Tasso, in Rimele sale , scria : Bruna esti
tu,dar frumoasa ca Fecioara vinetie, iar Marino preamareste frumusetea unei sclave negre.
Emotionante sunt laudele aduse batranei frumoase in Salomoni,iar daca textul lui Quevedo pare
sa mai pastreze acel dispret traditional fata de acest subiect, nu acelasi lucru se intampla cu textul
lui Burton, in care excesiva descriere a unei femei oribile tinde sa sublinieze ca dragostea poate
depasi opozitia dintre urat si frumos.
Apar si reflectii miscatoare pe seama unei uratenii ce produce durere , dar si rautate,o tema ce va
fi reluata in romantism. De exemplu, modul amar de induiosator in care Shakespeare aduce pe
scena suferinta lui Caliban sau a lui Richard al III-lea , sugerand ca privirea plina de ranchiuna a
celor care le dispretuiau uratenia i-a facut sa devina rai.
Aceeasi intelegere pentru defectele umane apare si la multi pictori, care prin portrete lipsite de
gratie nu urmareau sa-i batjocoreasca pe bietii nefericiti si nici sa zugraveasca raul, ci sa
sugereze lupta lor cu bolile sau cu neiertatoarea macinare a timpului.

Urati si nefericiti

Poti sa ramai frumos si decazut fara a imbatrani vreodata , dar sa fii nefericit din cauza decaderii
reale si a urateniei interioare sunt nemilos denuntate in portretul care se urateste in locul tau, cum
se intampla cu Dorian Gray a lui Wilde. Cu toate acestea,cautarea interesantului, a individualului
sau a grotescului ne face sa ne imaginam diformitatea care da nastere unui destin tragic pentru
cei care,desi au un suflet bun,sunt condamnati de propriu trup.
Poate primul urat nefericit al romantismului este monstrul protagonist din Frankestein de
Mary Shelly(1818), urmat apoi de accidentele naturale demne de mila ale lui Hugo. Si tot din
categoria uratilor nefericiti fac parte eroii melodramei lui Verdi Rigoletto,desi Verdi a adus pe
scena si urati damnati, de la Lady Macbeth la Iago si afirma intr-o scrisoare ca ar vrea sa-l vada
pe acesta din urma jucat de un actor mai degraba slabanog si inalt,cu buzele subtiri ,cu ochii
mici si apropiati de nas ca ai maimutelor, cu fruntea inalta si tesita , cu capul umflat la spate.
Dintre toti, cele mai nefericite sunt femeile urate , ca Fosca lui Tarchetti si la fel de nefericita ai fi
si Felicita a lui Gozzano,daca n-ar accepta cu o gratie melancolica propriul destin. Intr-o
povestire a lui Zola (Pocitania,1891) un oarecare Durandeau isi da seama ca ,atunci cand doua
femei dintre care una este vizibil urata sunt vazute plimbandu-se impreuna,prin comparatie toti o
vad frumoasa pe cealalta. Se hotaraste sa scoata profit din uratenie si infiinteaza o agentie ce le
permite doamnelor sa inchirieze o insotitoare urata,impreuna cu care sa se plimbe,pentru a-si
pune in valoare propriile gratii;uneori totusi,clienta se dovedeste a fi oricum mai urata decat
orice insotitoare care ii este propusa si abia atunci isi descopera putinatatea frumusetii.
Momentul claustrarii este atroce ,la fel de atroce ca modul in care ii sunt comunicate unei femei
urate cauza si scopul pentru care este angajata. Insa si mai atroce este suferinta celor alese care,
dupa ce s-au bucurat de o zi petrecuta in haine frumoase,la teatru sau intr-un restaurant de lux
impreuna cu o doamna din inalta societate ,seara, cand se intorc in singuratatea lor ,se trezesc in
fata unei oglinzi care le aminteste nemilosul adevar. E aceeasi oglinda care ii va aminti
adolescentului Sartre conditia sa iremediabila de ratoi urat si in veci neizbavit.

Uratul astazi

Uratul este conditionat de timpul istoric si de culturi,ceea ce pana mai ieri era de neacceptat
poate fi acceptat maine,iar ceea ce este considerat urat poate contribui , intr-un context potrivit,la
frumusetea intregului.
Intr-o declaratie de poetica,in vreme ce divagheaza asupra traditiei emotionale a lui
Frankenstein,King Kong sau Godzilla,George Romero,regizorul filmului Noaptea mortilor vii si
a altor filme horror,aminteste ca zombii creati de el au pielea zbarcita si putrezita,dinti si unghii
negre,dar raman fapturi cu pasiuni si nevoi ca ale noastre. Si adauga: In filmele mele despre
zombi,morti readusi la viata reprezinta un fel de revolutie,o intorsatura radicala a lumii,pe care
multe dintre personajele mele umane nu reusesc s-o inteleaga,preferand sa-i eticheteze pe mortii
vii drept Dusmani,cand,de fapt ei sunt noi. Eu folosesc sangele in toata groaznica sa maretie
pentru a face publicul sa inteleaga faptul ca filmele mele sunt mai degraba o cronica sociopolitica a vremurilor decat aventuri prostesti cu garnitura horror.
Romero insusi admite ca oroarea aduce o crestere impresionanta a vanzarilor,admitand astfel
ca oroarea este apreciata drept interesanta si incitata. Monstri poate urati ,dar foarte simpatici , ca
E.T. sau ca extraterestrii din Razboiul Stelelor nu-i fascineaza numai pe copii,ci si pe adulti.
Nu ne putem limita la a vorbi numai despre degenerarea mass-media,pentru ca si arta
contemporana practica Uratul si il pune in valoare,insa nu in acelasi fel provocator in care o
faceau avangardele de la inceputul secolului XX. In anumite evenimente nu numai ca se arata
uratenia unei mutilari sau a unui handicap, ci insusi artistul isi supune trupul unei violente
sangeroase. Si in aceste cazuri artisti declara ca vor sa denunte multe atrocitati ale vremurilor
noastre,dar pasionatii de arta se duc la galerii sa admire aceste opere si reprezentari cu spirit
ludic si lipsit de griji.
Ni se repeta pretutindeni ca azi convietuim cu modele apuse,intrucat opozitia Urat/Frumos ar fi
doua posibile optiuni intr-o lume neutra. Acest fapt pare sa fie confirmat de multe dintre
comportamentele tinerilor. Cinematografia, televiziunea si revistele propun modele de frumusete,
care nu sunt atat de diferite de cele antice, in asa masura, incat ne putem imagina chipurile lui
Brad Pitt sau Sharon Stone, ale lui George Clooney sau Nicole Kidman zugravite de un pictor al
Renasterii. Dar insisi tinerii care se regasesc in aceste idealuri(estetice sau sexuale) sunt nebuni
dupa cantaretii rock, ale caror trasaturi ar fi parut respingatoare unui om din Renastere, si adesea
tinerii se machiaza,se tatueaza,isi strapung pielea cu ace pentru a semana mai mult cu Marilyn
Manson decat cu Marilyn Monroe.

In viata de zi cu zi suntem inconjurati de spectacole oribile. Vedem imagini din tari unde copiii
mor de foame,redusi la schelete cu burtile umflate,din tari in care femeile sunt violate de
invadatori, alte imagini in care trupurile oamenilor sunt torturate, tot asa cum ne revin in fata
ochilor imagini cu schelete vii care sunt gata sa intre intr-o camera de gazare. Vedem ramasite de
trupuri sfartecate de explozia unui zgarie-nori sau a unui avion in zbor si traim cu teroarea ca si
noua ni se poate intampla asa ceva.
Fiecare dintre voi stie ca aceste lucruri sunt urate,nu numai sub aspect moral, ci si sub aspect
fizic si stim asta pentru ca ne starnesc dezgustul,frica,repulsul,lasand la o parte faptul ca pot
inspira mila ,dispret, instinct de revolta,solidaritate,chiar daca le acceptam cu fatalismul celui
care crede ca viata n-ar fi nimic altceva decat povestea spusa de un idiot, plina de urlete si furie.
Nici o constiinta a relativitatii valorilor estetice nu elimina faptul ca , in aceste
cazuri,recunoastem Uratul fara sovaire si nu reusim sa-l transformam intr-un obiect care sa
starneasca placere. Atunci intelegem de ce arta diferitelor secole s-a aplecat cu atata insistenta
asupra reprezentarii Uratului.