BTT I Chisacof Cap 1

Cap.
1 NOŢIUNI FUNDAMENTALE FOLOSITE

ÎN TERMODINAMICA APLICATÃ
1. 1 Obiectul termodinamicii, concepte fundamentale

1. 2 Sistem termodinamic
1. 3 Stări, parametri şi mărimi de stare
1. 4 Transformări termodinamice de stare
1. 5 Agenţi termodinamici
1. 6 Forme de energie folosite în termodinamică
1. 7 Forme de transfer de energie
1. 7. 1 Lucru mecanic
1. 7. 2 Căldura, căldura specifică
1. 7. 2. 1 Căldura
1. 7. 2. 2 Căldura specifică
1. 8 Temperatura. Principiul zero al termodinamicii
1. 9 Coeficienţi termodinamici
BTT I, Facultatea Energetică 1-1

Prof. Alexandru Chisacof, 2007
Cap. 1 NOŢIUNI FUNDAMENTALE FOLOSITE
ÎN TERMODINAMICA APLICATÃ
1. 1 Obiectul termodinamicii, concepte fundamentale
Termodinamica, ramură a ştiinţelor naturii, studiază mişcarea moleculară din

interiorul corpurilor precum şi fenomenele determinate de acţiunea particulelor
elementare constitutive ale corpurilor. Astăzi termodinamica înglobează comportarea
generală a sistemelor fizice, conceptele ei fiind extinse la analiza sistemelor economico -
sociale, a ecosistemelor, a planetelor, a sistemelor spaţiale.
Termodinamica aplicată realizează în mod sistematic studiul relaţiei dintre căldură,
lucru, temperatură şi energie precum şi comportarea sistemelor fizice în condiţii de
echilibru sau în apropiere de acestea. În acest scop termodinamica aplicată studiază
stările de echilibru energetic ale sistemelor fizice, compuse din corpuri sau ansambluri de
corpuri, şi urmăreşte procesele care conduc la stabilirea acestor stări, condiţiile de
echilibru şi proprietăţile pe care le au sistemele aflate în echilibru.
Termenul de energie (lb. greacă : energia, energeia), care defineşte capacitatea unui
sistem de a efectua acţiuni, a fost introdus la începutul secolului al XVII în studiul
mecanicii.
Aplicarea principiilor ştiinţei la soluţionarea oricărei probleme reale, trebuie să
înceapă în mod necesar cu o delimitare a unei porţiuni finite de materie din mediu.
Porţiune astfel separată (imaginar), şi asupra căreia se concentrează studiul şi analiza
constituie un sistem. Elementele din afara sistemului care sunt implicate, prin diverse
legături, în comportamentul şi evoluţia acestuia se numeşte mediul ambiant sau mediul
înconjurător.
Termodinamica are la baza lucrările lui Sadi Carnot, care în 1824 a introdus
conceptele de ciclul al maşinii termice şi principiul reversibilităţii, ambele având o
importanţa capitală la dezvoltarea acestei ramuri a ştiinţei. Contribuţia lui Carnot priveşte
limitarea cantităţii maxime de lucrul ce poate fi obţinut de la o maşină cu vapori care
foloseşte căldura transferată de la o sursă de înaltă temperatură. Aceasta reprezintă prima
abordare a principiului II al termodinamicii. Mai târziu aceste idei au fost dezvoltate de
Rudolf Clausius, care a introdus în 1850, în principiul II al termodinamicii noţiunea de
entropie. Ulterior principiul II statuează că fiecare proces care are loc în natură este
ireversibil şi unidirecţional, ceea ce conduce la creşterea globală de entropie. James Joule
enunţă în 1840 primul principiu al termodinamicii. Aceste principii constituie baza
termodinamicii clasice. Principiile termodinamicii studiază evoluţia macroscopică a
sistemelor şi starea lor de echilibru.
La începutul secolului XX se dezvoltă conceptul de ireversibilitate şi neechilibru în
termodinamică. Pionieratul în domeniu aparţine lui Lars Onsager. Termodinamica la
neechilibru studiază comportarea sistemelor care nu sunt în stare de echilibru, fiind mai
aproape sau mai departe de aceasta.

Nicolas Léonard Sadi Carnot, (1796 -
1832), inginer militar francez. Lars Onsager (1903 - 1976), fizician şi
chimist norvegiano-american.
Rudolf Emanuel Clausius (1822 - 1888),

fizician şi matematician german. Ludwig Boltzmann (1844 - 1906),
fizician şi filozof al ştiinţelor austriac.
James Prescott Joule (1818 - 1889)

fizician englez.

Metodele de studiu ale termodinamicii sunt: metoda fenomenologica şi metoda statistică.
Metoda fenomenologică (macroscopică) studiază proprietăţile generale, de ansamblu ale
sistemelor fizice formate dintr-un număr finit de corpuri, pornind de la analiza proceselor
macroscopice din natură. Această metodă are la bază legile ce guvernează procesele de
schimb de energie la scară macroscopică, pe baza cărora se determină relaţiile de calcul
necesare proiectării şi construirii instalaţiilor şi maşinilor. Aceasta metodă nu explică
mecanismul de desfăşurare a proceselor moleculare care însoţesc fenomenele studiate.
Metoda statistica (microscopică) o completează metoda fenomenologică prin luarea în
considerare a structurii moleculare a corpurilor, ţine seama de mecanismul proceselor ce se
desfăşoară la nivel molecular. Astfel, corpurile se consideră ca fiind formate dintr-un număr
foarte mare de particule elementare aflate în interacţiune datorită stării lor de mobilitate.
Contribuţii fundamentale la dezvoltarea termodinamicii statistice se datorează lui Ludwig
Boltzmann.
Termodinamica aplicată la sistemele tehnice implică analiza unor procese specifice care
au loc fie simultan, într-o anumită înlănţuire în timp, a proprietăţile purtătorilor de energie şi
eficienţa de conversie a formelor de energie.
Pentru exemplificare, în figura 1. 1 se prezintă schema de principiu a unei centrale termo-
electrice cu cogenerare. Agentul de lucru este constituit din apa sub formă lichidă şi gazoasă
(abur). În generatorul de abur se degajă energie, fie prin combustie, reacţie de oxidare
exotermă, fie printr-o reacţie nucleară, energie transferată sub formă de căldură la fluidul de
lucru – apa, fluid care îşi modifică starea de agregare din lichid în vapori pe baza proceselor
de încălzire, vaporizare şi supraîncălzire. Vaporii de apă sunt conduşi la turbină, echipament
în care energia aburului se transformă în energie cinetică, energie care este transferată sub
formă de lucru mecanic la generatorul electric, maşină care transformă lucru în energie
electrică.
Agentul termic este evacuat din turbină spre condensator, dispozitiv în care se realizează
condensarea vaporilor, adică transformarea vaporilor în stare lichidă. Condensatorul este
alcătuit din serpentine prin care circulă agent de răcire, agent ce poate fi constituit din apă sau
aer. Lichidul obţinut prin condensare este preluat de pompa de alimentare şi reintrodus în
generatorul de vapori. Din turbina cu abur se poate extrage un debit de abur la o anumită
presiune, debit care poate fi folosit la alimentarea cu căldură a consumatorilor urbani,
respectiv industriali, consumatori aflaţi în exteriorul centralei. O parte din apa în stare lichidă
obţinută prin condensare la consumatorii externi centralei este returnată la circuitul apa-vapori
al centralei. Din schema prezentată în fig. 1. 1 se observă că din instalaţia energetică se
evacuează în mediu: gaze de adere prin coşul de evacuare, echipament care realizează şi
dispersia gazelor; căldura de condensare, căldură transportată de agentul de răcire şi evacuată
la turnul de răcire. Aceşti efluenţi formează principalele surse de poluare a mediului. Fluxurile
de masă şi energie ce interacţionează cu mediul, condiţionează funcţionarea şi performanţele
sistemului de compoziţia şi parametrii mediului care îl înconjoară.
Se constată că pentru realizarea funcţionării centralei termoelectrice cu co-generare,
sunt necesare o serie de procese şi transformări termodinamice. Dintre principalele procese ce
apar în cursul funcţionării sistemului analizat, se disting:
- procese de combustie prin arderea combustibilului în generatorul de vapori,
respectiv procesul de fisiune în cazul centralelor nucleare;
- procese de transfer de energie sub formă de căldură care apar în principal în
generatorul de vapori, în condensator şi în sistemul de alimentare cu căldură
urban/industrial;
- procese de curgere a fluidelor în turbină, pompe, conducte de legătură;

- procese de transformare a energiei potenţiale în lucru mecanic, prin punere în
mişcare a paletelor din turbină de către aburul ce iese cu viteze ridicate din ajutaje;
- procese de transformare a lucrului mecanic în energie potenţială în pompe;
- procese de purificare, de tratare şi de dispersie a efluenţilor care poartă particule
solide, gaze, vapori, radiaţii nucleare.
Pe baza observaţiilor de mai sus, se constată că:

Termodinamica aplicată studiază mişcarea termică din sistemele macroscopice şi
legătura acestei mişcări cu celelalte forme de mişcare ale materiei (mecanică,
chimica, electrică, etc.).
13
12 11
5
~ 7
1 2
Combustibil Aer
10
3
8
4
Fig. 1. 1 Schema de principiu a unei centrale termoelectrice cu cogenerare
1 – generator de vapori ; 2 – turbina cu vapori ; 3 – condensator ; 4 – pompa de alimentare ; 5

– generator electric ; 6 – sistem de alimentare cu căldură urban/industrial ; 7 – consumator de
căldură extern urban/industrial ; 8 – turn de răcire ; 9 – pompă de circulaţie apă de turn ; 10 –
pompă de condensat recuperat ; 11 – sistem de reţinere a cenuşi ; 12 – sistem de purificare a
gazelor de ardere ; 13 – coş de evacuare şi de dispersie a gazelor de ardere
1. 2 Sistem termodinamic
Se defineşte prin sistem termodinamic (sistem fizico - chimic), o cantitate de materie,

delimitată în spaţiu, care este cercetată în funcţie de interacţiunea sa energetică cu mediul
ambiant. Delimitarea sistemului se face prin suprafaţa sa de control, reală sau imaginară care
conţine volumul de control aferent sistemului. Tot ce se află în afara sistemului, astfel încât
acesta să poată avea schimburi de energie şi/sau de substanţă, deci influenţe reciproce, se
numeşte mediul ambiant.
Un sistem termodinamic poate fi format, de exemplu din cilindrul unei maşini termice,
din întreaga maşină, dintr-o centrala electrica, deci dintr-un întreg complex, dacă în el se
produc transformări termodinamice.

În continuare sunt prezentate câteva scheme ale sistemelor termodinamice destinate
conversiei de energie. În figura 1. 2 este dată schema de principiu a pilei de combustie care
reprezintă un dispozitiv static ce transformă direct energia chimică degajată prin arderea unui
combustibil cu un oxidant în energie electrică, energie livrată în exteriorul sistemului.
Sarcină electrică externă
Oxidant
Combustibil
Ioni
Ioni
Produse de reacţie
+ -
Anod
Electrolit Catod
Fig. 1. 2 Schema de principiu a pilei de combustie
Sistemele frigorifice şi pompele de căldură cu compresie se bazează pe utlizarea lucrului

mecanic pentru producerea de frig, prin preluarea căldurii de la spaţiul de răcit, sau de căldură
prin căldura cedată către spaţiul ce trebuie încălzit (fig. 1. 3). Sistemul este prevăzut cu
schimbătoare de căldură, echipamente care permit transferul de energie sub formă de căldură
atât la joasă temperatură, cazul vaporizatorului, cât şi la temperatură mai ridicată, cazul
condensatorului. Funcţie de destinaţie sistemul poate fi folosit pentru :
- realizarea frigului în instalaţiilor frigorifice casnice sau industriale;
- încălzirea spaţiilor, caz în care se foloseşte pompă de căldură.
Se constată că acest sistem poate fi folosit
Q ev către mediu atât pentru răcirea aerului cât şi pentru
ambiant
încălzire acestuia, într-o încăpere în care
2
trebuie asigurat confortul termic necesar,
Lpr primit de funcţie de parametrii mediului ambiant
compresor
constituit de atmosfera exterioară.
Sistemul descris poate avea şi rolul de
3 1 M
echipament de condiţionare a aerului
5 deoarece iarna funcţionează ca pompă de
căldură, iar vara joacă rolul unei instalaţii
4 frigorifice. În cazul instalaţiei frigorifice
condensatorul evacuează căldură către
Qpr prelută din mediul ambiant, în schimb la pompa de
spaţiul rece căldură vaporizatorul primeşte căldura de
la acesta.
Fig. 1.3 Schema de principiu a instqlaţiei frigorifice
/pompă de căldură cu compresie mecanică de vapori
1 – compresor; 2 – condensator; 3 – ventil de
laminare; 4 – vaporizator; 5 – motor de antrenare a
compresorului
Sisteme de conversie a energiei legate chimic de combustibil şi degajată sub formă de
căldură în urma unei reacţii de oxidare, în lucru mecanic/electric sau de propulsie, sunt
reprezentate în fig. 1. 4, respectiv fig. 1. 5. Aceste sisteme constituie principiul de funcţionare
a instalaţiei de turbină cu gaze destinată producerii de energie (fig. 1. 4), sau a instalaţiei tip
turboreactor cu jet destinat propulsiei unor vehicule aeriene, terestre sau navale (fig. 1. 5).
Combustibil
2
Fig. 1.4 Schema instalaţiei de turbină cu
gaze
1 – compresor de aer ; 2 – camera de
4
ardere ; 3 – turbina cu gaze ; 4 –
3
1 ~ generator electric
aer
Combustibil
Fig. 1.5 Schema instalaţiei de turbină cu
gaze tip turboreactor
2 1 – compresor de aer ; 2 – camera de
ardere ; 3 – turbina cu gaze ;
4 – ajutaj convergent-divergent
4 (generator de energie cinetică destinată
3 propulsiei)
1
aer
Sisteme de conversie directă a căldurii în energie electrică şi invers sunt prezentate pe fig.
1.6 şi pe fig. 1. 7. În circuitul format din electrozii A şi B şi cele două joncţiuni aflate la
temperaturi diferite, se obţine o forţa electromotoare caracterizată de curentul i. Căldura este
preluată de la o sursă caldă şi evacuată către mediu ambiant care constituie sursa rece (fig. 1.
6). Electrozii A şi B sunt construiţi din materiale diferite. Acest efect descoperit de Seebeck în
anul 1821 (Thomas Johann Seebeck, fizician german 1770-1831), poartă numele de efectul
termoelectric fiind aplicat în special pentru măsurarea temperaturilor.
Fizicianul francez Peltier (Jean Charles Athanase Peltier, 1785 – 1845), descoperă şi el
efectul termoelectric constatarea sa fiind făcută în cazul în care un curent electric traversează
un sistem de electrozi format din materiale diferite şi joncţiunea aflată la sursa rece absoarbe
căldură, în schimb joncţiunea aflată la temperatură mai ridicată evacuează căldură. Acest efect
este folosit la unele sisteme frigorifice, sursa caldă fiind constituită, de exemlpu, de mediul
ambiant (fig. 1. 7).

Qpr căldura preluată Qpr căldura preluată
de la sursa caldă de la sursa rece
Joncţiunea caldă Joncţiunea rece
Electrod B Electrod A
Electrod A Electrod B
Joncţiuni Joncţiuni
calde
reci
Qev căldura evacuată

Qev căldura evacuată
în ambient
în ambient i i
i i
- + Sarcina
electrică
Fig. 1. 6 Schema de principiu pentru Fig. 1. 7 Schema de principiu pentru efectul
efectul termoelectric cu producere de termoelectric pentru refrigerare (Peltier)
forţă electromotoare (Seebeck)
Din analiza sistemelor prezentate anterior se constatată ca:

- ele interacţionează cu mediul înconjurător fie prin transfer de energie sub formă de
căldură fie sub formă de lucru;
- transferul de căldură sau de lucru cu mediul înconjurător poate avea loc prin intermediul
unui fluid sau printr-o suprafaţa de transfer, astfel:
- transferul de căldură mediul la instalaţia frigorifică sau pompa de căldură (fig. 1. 3),
precum şi la sistemele termoelectrice (fig. 1. 6 şi fig.1. 7), are loc prin suprafeţe de
transfer fără a fi admis sau evacuat fluidul de lucru al sistemului respectiv;
- transferul de căldură cu mediul la pila de combustie (fig. 1. 2) şi la instalaţiile de
turbină cu gaze (fig. 1. 4 şi fig. 1. 5) se face prin intermediul transportului de masă
prin frontiera sistemului a agenţilor termodinamici precum aerul sau oxigenul
necesar combustiei, a combustibilului a gazelor de ardere evacuate;
- schimbul de energie sub formă de lucru mecanic are loc prin graniţa sistemului prin
intermediul unui arbore sau a unui sistem mecanic, aşa cum este cazul instalaţiei
frigorifice/pompei de căldură (fig. 1. 3), a instalaţiilor de turbină cu gaze (fig. 1. 4 şi
fig. 1. 5);
- schimbul de fluid care posedă energie cinetică, cu mediul ce realizează lucru de
propulsie (fig. 1. 5)
- schimbul de lucru electric prin graniţa sistemului după cum este cazul pilei de
combustie (fig. 1. 2), respectiv a sistemelor termoelectrice (fig. 1. 6 şi fig. 1. 7).
După cum s-a precizat sistemul este despărţit de mediul ambiant prin suprafeţe materiale
sau imaginare de delimitare. Fixarea precisă a graniţelor sistemului este necesară pentru
definirea sa univocă. După proprietăţile graniţelor sistemului şi limitelor lui se disting mai
multe tipuri de sisteme. Din punct de vedere al schimbului de substanţă cu mediul exterior,
sistemele pot fi:
- sistem termodinamic închis, sistemul ale cărui garniţe sunt impenetrabile la materie şi
care conţine întotdeauna aceeaşi masă (fig. 1. 8). Volumul sistemului poate varia, deoarece
graniţele lui pot avea unele libertăţi de mişcare, masa rămânând constantă. Un exemplu de

sistem termodinamic închis îl constituie volumul de gaz cuprins într-un cilindru în care un
piston se poate deplasa etanş şi fără frecare (fig. 1. 8 b).
- sistem termodinamic deschis, este sistemul ale cărui graniţe permit schimbul de materie
între cu mediul sau ambiant (fig. 1. 9 şi fig. 1. 10). În unele cazuri graniţele sistemului deschis
sunt fixe în spaţiu (fig. 1. 9).
greutăţi
Lucru
Gaz
piston
Căldură
g
Graniţa
sistemului Graniţa Gaz
sistemului
a) b)
greutăţi
Fig. 1. 8 Sistemul termodinamic închis

piston a) sistem cu graniţă mobilă; b) sistem cu
Gaz cu mediu monofazic; c) sistem cu mediu bifazic
picături
de lichid g
izolat
Graniţa
sistemului
lichid
c)
Pe fig. 1. 9 se prezintă un ansamblu motor cu supraalimentare a cărui graniţă este fixă, dar
care permite atât schimb de substanţa cât şi de energie, sub formă de căldură şi lucru cu
mediul. În interiorul sistemului sunt echipamente care au graniţe fixe la transferul de energie,
cazul turbinei, a compresorului şi a schimbătorului de căldură recuperator, precum şi
echipament cu frontieră mobilă în cursul procesului de transfer energetic, după cum este cazul
ansamblului cilindru - piston din motorul cu ardere internă.
Sistemele termodinamice se clasifica din punct de vedere al schimbului de energie cu
mediul ambiant astfel:
- sistem izolat la care graniţele sistemului împiedică orice interacţiune cu mediul ambiant.
De exemplu la sistemul din fig. 1. 8 c este împiedicat schimbul de lucru prin deplasarea
pistonului, iar pereţii cilindrului sunt izolaţi termic perfect pentru a împiedica schimbul
de căldura între agentul termic şi mediul ambiant. Graniţele sistemului izolat sunt
impenetrabile la materie;
- sistem izolat adiabatic permite numai schimbul de energie sub formă de lucru, deci nu
şi schimb de căldură;
- sistemul rigid realizează numai schimb de căldură, deci nu şi schimb de lucru.
Ultimele doua tipuri de sisteme, adiabatic şi rigid, sunt sisteme neizolate deoarece permit
o interacţiune energetică cu mediul lor exterior, primul sub formă de lucru, iar celălalt sub
formă de căldură.

Căldura legată
chimic
combustibil
Suprafaţa de
control
Lucru
2 3 Fluid cald
aer Căldura
4 recuperată
arbore
Gaze arse
Lucru
produs
1
Fluid rece
Fig. 1. 9 Sistem termodinamic deschis, cazul unui motor cu ardere internă cu

supraalimentare şi recuperator de căldură
1. - motor cu ardere internă ; 2 - compresor de aer ; 3 – turbină cu gaze ; 4 –
schimbător de căldură recuperator
Gaz
Fig. 1. 10 Sistem termodinamic deschis cu volum şi suprafaţă
de control variabile
Gaz intrat/ieşit
din sistem
Starea energetică a unui sistem termodinamic, reprezintă nivelul energetic de ansamblu

corespunzător tuturor particulelor conţinute, deci se referă la starea sa macroscopică.
Rezultă că în orice moment un sistem termodinamic se caracterizează printr-o anumita stare
termodinamică, sau o condiţie de existenţă. Starea este identificată prin parametrii săi de stare
şi prin proprietăţile sale, valorile acestora fiind definite la fiecare stare.
1. 3 Stări, parametri şi mărimi de stare
Parametrul de stare este o mărime ce caracterizează cantitativ starea de echilibru a unui

sistem (exemplu : presiune, volum, temperatură, concentraţie).
Starea unui sistem termodinamic este caracterizată printr-un număr de parametri externi,
parametri care depind de energia şi poziţia corpurilor înconjurătoare (ex: presiunea exterioară,
volumul), cât si printr-un număr de parametri interni (ex: presiune, temperatură,
concentraţie), parametri care ţin cont de energia particulelor ce compun sistemul, definind
astfel microstructura sistemului.

Parametrii de stare independenţi de masa sistemului se numesc parametri intensivi
(presiune, temperatura, concentraţie), iar parametri care ţin seama de masa sistemului se
numesc parametri extensivi (volum, masă, energie).
Mărimea de stare reprezintă o mărime sau parametru la care diferenţa dintre două stări de
echilibru diferite, depinde numai de parametri specifici cele două stări ale sistemului şi nu de
modul în care sistemul a trecut dintr-o stare in alta.
Valorile parametrilor de stare sunt independenţi de drumul parcurs de sistem până la
starea respectivă, deci parametri de stare sunt mărimi de stare. Parametrii de stare determină
proprietăţile sistemului. De asemenea şi proprietăţile caracteristice sistemului sunt mărimi de
stare. Parametri de stare o parte sunt măsurabili, iar alţi sunt calculabili. Dintre parametri de
stare măsurabili, cei mai uzuali sunt presiunea şi temperatura, ca parametri intensivi,
respectiv, masa şi volumul ca parametri extensivi. Proprietăţi precum, căldura specifică sau
energia sunt calculabile. Densitatea, respectiv volumul specific, pot fi şi măsurabili şi
calculabili.
Starea de echilibru termodinamic reprezintă starea unui sistem termodinamic la care nu
se constată macroscopic schimbări în timp.
Starea de echilibru intern presupune egalitatea în toată masa sistemului a parametrilor de
stare corespunzători (presiune, temperatură, concentraţie).
Starea de echilibru extern defineşte egalitatea nivelului de energie mediu corespunzătoare
sistemului şi al mediului exterior.
In termodinamica aplicată se admite posibilitatea dezechilibrului extern, dar se consideră
ca sistemul este întotdeauna în echilibru intern.
1. 4 Transformări termodinamice de stare
O modificare a stării sistemului este denumită proces (transformare), iar drumul pe care
îl parcurge procesul de la starea iniţială la stare finală este descris de o succesiune de stări prin
care sistemul trece. Intre cele două stări, iniţială şi finală, trebuie să existe o diferenţă de
valoare pentru cel puţin un parametru de stare.
In timpul unui proces termodinamic apare modificarea stării sistemului, această
transformare fiind însoţită de schimb de energie sub formă de căldură şi de lucru cu mediul
exterior cu care sistemul interacţionează. Pentru determinarea cantitativă a căldurii şi a
lucrului schimbat, trebuie să se cunoască: tipul transformării dat prin ecuaţia transformării;
parametrii de stare iniţiali şi finali şi sensul în care decurge transformarea.
Scoaterea sistemului din starea de echilibru extern are loc atunci când sistemul schimbă
energie, sub formă de căldură sau de lucru, cu mediul exterior în cursul unui proces
termodinamic. Dezechilibrul intern nu se ia în considerare, deoarece uniformizarea stării
energetice, deci egalitatea parametrilor de stare, în interiorul sistemului (revenirea la starea de
echilibru), are loc într-un timp foarte scurt, denumit timp de relaxare. Acest timp are valori
diferite în funcţie de natura procesului şi de proprietăţile sistemului. Astfel uniformizarea
-16
presiunii într-un gaz are loc într-un interval de timp τ~10 s, iar egalizarea concentraţiilor
intr-un aliaj metalic poate avea loc in câţiva ani.
Transformările de stare se împart în transformări reversibile şi ireversibile.
Procesele sau transformările termodinamice reversibile au loc atunci când trecerea
sistemului de la starea iniţiala de echilibru intern şi extern, la starea finală de echilibru intern
şi extern, se realizează prin stări intermediare de echilibru intern şi extern. La aceste
transformări sistemul trece prin stări intermediare, toate de echilibru, stări generate de o
modificare mică, elementară, a parametrilor de stare. În urma acestor mici modificări viteza
de desfăşurare a procesului este foarte mare pentru a permite sistemului să revină de fiecare
dată la o nouă stare de echilibru.
Transformarea ireversibilă apare atunci când condiţia de echilibru intern sau extern nu
este respectată.
Transformările termodinamice reale nu pot fi niciodată reversibile datorita unor
fenomene ireversibile descrise mai jos.
Ireversibilitatea externă apare datorită imposibilităţii realizării unei egalităţi între
temperatura agentului termic şi a pereţilor incintei în care acesta evoluează, deoarece pentru
realizarea schimbului de căldura este necesară o diferenţă finită de temperatură între fluid şi
perete, deci schimbul de căldura este ireversibil.
Ireversibilitatea internă apare datorită frecării pistonului de pereţii cilindrului, la
transformările închise, sau a frecării vâscoase a fluidului de pereţii canalului prin care curge,
la transformări deschise. În ambele cazuri trebuie adăugat şi efectul viscozităţii fluidului, prin
curgerea relativă a straturilor, efectul turbulenţei, fenomene care generează frecare în
interiorul fluidului, deci disipare de energie. Pentru învingerea acestor frecări se consumă
lucru suplimentar. În cazul proceselor reale în care se produce lucru rezultă o reducere a
acestuia în raport cu lucrul aferent unui proces reversibil. La procesele reale consumatoare de
lucru este necesar a fi dat sistemului un lucru suplimentar faţă de lucru reversibil.
Ireversibilitatea de pompaj, cauzată de procesele de umplere sau golire care au loc la
sistemele termice, se datoreşte existenţei unei diferenţe finite de presiune, diferenţe care
determină schimbul de substanţă între mediu şi sistem.
Viteza relativ ridicată cu care se realizează transformările din sistemele naturale conduce
la apariţia unui dezechilibru intern, deci la apariţia ireversibilităţii interne. Procesele care au
loc intr-un timp mai mare decât timpul de relaxare se numesc procese cvasistatice, iar cele
care au loc într-un timp mai scurt decât timpul de relaxare se numesc procese nonstatice.
Desfăşurarea cvasistatica a transformărilor termodinamice este deci o condiţie necesară
pentru realizarea procesului reversibil, dar nu şi suficientă deoarece nu ţine seama de
dezechilibrul intern.
Deci, ireversibilitatea internă este cauzată de:
- apariţia frecărilor care implică consum de lucru pentru învingerea lor;
- viteza ridicata cu care au loc procesele reale, viteză care nu permite egalizarea
parametrilor intensivi în sistem la fiecare variaţie de parametru. Deci, procesele
reale elementare se desfăşoară într-un interval de timp mai redus decât timpul de
relaxare, fiind astfel procese nonstatice.
Ireversibilitatea externă se datoreşte:
- schimbului de căldură cu exteriorul la diferenţe finite de temperatură;
- ireversibilităţii de pompaj care apare datorită diferenţelor finite de presiune la
schimbul de substanţă dintre sistem şi mediu.
1. 5 Agenţi termodinamici
Prin agent termodinamic se înţelege un corp utilizat pentru realizarea proceselor ce se

desfăşoară în sistemele termodinamice. El se poate prezenta sub forma chimic pură sau poate
fi constituit din mai mulţi componenţi, şi poate exista sub diferite stări de agregare, respectiv
faze. Pentru agentul termodinamic se utlizează frecvent noţiunea de agent termic. În acest caz
caracteristica sa definitorie este dată de temperatură. De asemenea, pentru agent termodinamic
se utilizează şi noţiunea de agent de lucru. În acest caz agentul respectiv este un purtător de
energie şi realizează transferul acesteia în echipamentele respective, între modulele
sistemului, sau între aceste module şi mediul ambiant. Noţiunea de fluid de lucru este folosită
practic în acelaşi sens.
In raport cu valorile presiunilor şi temperaturilor la care se afla gazele, ele se pot
considera ca având o comportare mai apropiată de gazul perfect, sau de gazul real.
Gazul perfect constituie un concept idealizat, definit prin următoarele condiţii: molecule
perfect sferice şi elastice, volumul propriu al moleculelor este neglijabil în raport cu volumul
ocupat de gaz; forţele de interacţiune moleculară sunt nule; traiectoria între doua ciocniri
consecutive ale unei molecule este o linie dreaptă.
Multe gazele sunt utilizate ca fluide de lucru şi ele prezintă abateri relativ mici de la
legile gazelor perfecte, legi care au fost stabilite pe cale experimentală în secolele XVII şi
XVIII. La limită, când presiunea tinde către zero, orice gaz se comportă ca un gaz perfect.
Ecuaţia care leagă mărimile de stare p, V, T, aferente unei mase m de gaz, este de forma:
f(p,V,T,m) = 0 (1. 1)
ecuaţie cu care se determină starea unui gaz la un moment dat.

În cazul gazelor perfecte ecuaţia de stare pentru m kg de gaz este:
pV=mRT (1. 2)
sau:
pv=RT (1. 2’)
pentru un kg de gaz, în care v reprezintă volumul specific in m3/kg. Ecuaţia de stare (1. 2) sau
(1. 2’) este cunoscută sub numele de ecuaţia Clausius – Clapeyron – Mendeleev.
În cazul în care fluidele se află în apropierea transformărilor de fază, comportarea lor este
mult diferită de aceea a gazelor perfecte. In acest caz gazele poartă denumirea de vapori.
Abaterile care apar în comportarea gazelor reale, comparativ cu aceea a gazele perfecte, se
datoresc faptului ca la presiuni ridicate şi temperaturi scăzute, efectul forţelor de coeziune
moleculară devine important, iar volumul propriu al moleculelor nu mai este neglijabil.
Ecuaţiile de stare pentru gazele reale ţin seama de aceste influenţe, au forme matematice
complicate pentru a aproxima cât mai bine comportarea lor reală. Una din primele ecuaţiile de
stare fenomenologice, care descriu calitativ comportarea gazelor reale, a fost stabilită de Van
der Waals în 1873 (Johannes Diderik Van der Waals, fizician olandez, 1837 - 1923), sub
forma:
 a
 p + 2 (v − b ) = RT (1. 3)
 v 
a
în care =pc reprezintă presiunea de coeziune ă, p – presiunea măsurabilă, b – volumul
v2
propriu al moleculelor denumit şi covolum.
1. 6 Forme de energie folosite în termodinamică
Mişcarea termică constituie forma de mişcare a materiei, este o caracteristică a

sistemelor fizico-chimice formate dintr-un număr foarte mare de particule elementare aflate
într-o continua mişcare. Datorită numărului imens de molecule sau de atomi care intră in
alcătuirea corpurilor (de exemplu la presiunea de 1 bar şi temperatura de 20°C 1 cm3 conţine
cca. 1019 molecule), mişcarea dezordonată a moleculelor sau particulelor elementare posedă
caracteristici noi faţă de mişcarea mecanică, calităţi puse în evidenţă de termodinamică. Astfel
energia cinetica medie rezultată din mişcarea de translaţie a moleculelor determină o noua

proprietate denumită temperatură. Legătura unei mişcări cu celelalte forme de mişcare, arată
că în natură un anumit tip de mişcare se poate transforma, în anumite condiţii, în alte forme de
mişcare. Maura mişcării termice dintr-un sistem termodinamic este data de energie.
Energia constituie forţa în acţiune. Disciplinele ştiinţifice şi tehnologice folosesc

conceptul de energie în sensul unei mărimi ce caracterizează un sistem şi exprimă capacitatea
sa de a modifica starea altor sisteme cu care acesta intră în interacţiune. În funcţie de
caracteristica sistemului energia poate fi: mecanică, magnetică, nucleară, chimică,
electromagnetică (de radiaţie) etc. În continuare se prezintă formele de energie folosite
frecvent la sistemele termice.
a. Energia cinetică este precizată de mecanică, iar pentru 1 kg de agent termic ce curge cu
viteza w ea are expresia:
w2
ec = [J/kg] (1. 4)
2
Atunci când cantitatea de agent termic este raportată la unitatea de timp, pentru un debit
masic m& , în kg/s, energia cinetică are dimensiunile unei puteri:
m& w2
E& c = [W] (1. 5)
2
b. Energia potenţiala de poziţie (gravitaţională) apare atunci când între centrele de greutate
ale volumului de agent de lucru în starea iniţială, respectiv finală, există o diferenţă de
înălţime ∆z. Expresia energiei potenţiale pentru 1 kg de agent termic este:
ep=g ∆z [J/kg] (1. 6)
în care g reprezintă acceleraţia gravitaţională, g ≅ 9,81 m/s2. Pentru un debit masic de agent
termodinamic m& , în kg/s, energia potenţială corespunzătoare are dimensiunea unei puteri deci:
E& p = m& g ∆z [W] (1. 7)
În cazul în care se consideră ca referinţă z0=0, înălţimea la care se raportează toate sistemele,
atunci cele doua relaţii de mai sus devin:
ep=g z [J/kg] (1. 6’)
respectiv:
E& p = m& g z [W] (1. 7’)
c. Energia internă privită în sens macroscopic, este caracteristică unui sistem termodinamic
închis. Teoria cinetico-moleculară a gazelor permite sa se stabilească o relaţie între
temperatura şi viteza pătratica medie a moleculelor unui gaz, şi anume:

_
mµ w2 3
= k BT (1. 8)
2 2
_
în care: mµ este masa unei molecule de gaz, w2 - viteza pătratica medie a moleculelor, kB -
constanta lui Boltzmann, kB=1,380622 10-23 J/(molec K), T – temperatura absolută în K.
Ţinând seama că energia cinetică a particulelor unui gaz se manifestă la scara
macroscopică prin temperatură, rezultă că ea este o mărime de stare denumită energie
internă. Energia internă se notează cu U şi se exprimă în J, iar pentru 1 kg de agent termic
energia internă specifică este u=U/m, în J/kg.
Energia internă reprezintă suma energiilor cinetice şi potenţiale ale particulelor
elementare, molecule sau atomi, care compun corpul, precum şi energia conţinută în interiorul
acestora. Pentru un corp cu masa de 1 kg energia cinetica este:
u=uc+up+u0 [J/kg] (1. 9)
în care: uc este energia cinetică a particulelor, up – energia potenţială de interacţiune între

particule; u0 – energia conţinuta în interiorul particulelor considerate.
In calculele uzuale se consideră că energia conţinută în interiorul particulelor, atomi sau
molecule care nu reacţionează chimic sau nu disociază, şi în care nu au loc reacţii nucleare, nu
se modifică. În consecinţă, partea care variază cu temperatura este:
usens= uc+up [J/kg] (1. 10)
şi se numeşte energie sensibilă.
d. Entalpia este caracteristică unui sistem termodinamic deschis şi reprezintă suma dintre
energia interna U si lucrul de deplasare pV, deci:
H=U+pV [J] (1. 11)
Pentru 1 kg de agent termic, entalpia specifică este:
h=u+pv [J/kg] (1. 12)
Entalpia este mărime de stare, ea fiind aplicată sistemului termodinamic deschis.

Procesele în care schimbul de energie între corpul considerat şi mediul înconjurător, au
loc preponderent sub forma de căldură şi lucru sunt reprezentate de procesele termice.
Schimbul de energie între un sistem termodinamic şi mediul exterior se poate realiza în
principal, prin interacţiunea de natură termică sau mecanică.
1. 7 Forme de transfer de energie
Energia poate fi stocată sau poate să aparţină unui sistem. Energia poate fi transferată prin
graniţa sistemului către mediul său înconjurător sau către un alt sistem. Transferul de energie
poare fi realizat sub formă căldură şi de lucru. Ambele mărimi sunt cantităţi de tranzit între
sisteme sau între sistem şi mediu, şi nu aparţin unui sistem. Amândouă sunt fenomene de
transfer prin frontiera sistemului, fiind observate numai la traversarea graniţelor acestuia. Ele

depind de caracteristica de evoluţie a sistemului, denumit şi drum, şi au ca efect modificarea
stării sistemului.
După cum s-a precizat anterior lucru şi căldura sunt forme de transfer de energie. În cele
ce urmează se va prezenta modul practic de determinare a acestor forme de transfer energetic.
1. 7. 1 Lucru mecanic
Lucrul mecanic reprezintă o formă de transfer de energie de natură mecanică, iar la scară
macroscopică se manifestă ca o formă ordonată. Deoarece lucru nu măsoară valoarea energiei
unui sistem termodinamic aflat la o anumita stare, ci schimbul de energie atunci când sistemul
evoluează de o anumită manieră între doua stări, el nu este mărime de stare şi deci nu admite
diferenţială totală exactă.
a. Lucrul mecanic de deplasare. Atunci când se măsoară energia schimbată de sistem
simultan cu transferul de masă, fara a lua în considerare energia interna transportată, se
realizează lucru mecanic de deplasare, lucru caracteristic sistemelor deschise. Lucru mecanic
de deplasare se mai numeşte şi energie de dislocare.
Se consideră o masa de fluid m care ocupă volumul V, pe canalul de secţiune constantă S
şi căruia îi corespunde o lungime ∆x (fig. 1. 11). Deplasarea masei m, din poziţia I în poziţia
II, se realizează sub acţiunea presiunii p normală pe suprafaţa S, cu consumul de lucru
mecanic necesar dislocării :
I II
∆x Ld=pS∆x=pV [J] (1. 13)
pentru masa m=1 kg de agent termic se obţine

p p - dp lucru mecanic specific de dislocare (deplasare):
∆x ∆x ld=pv [J/kg] (1. 14)

S = const.
Fig. 1. 11 Lucrul mecanic de dislocare
b. Lucru mecanic al unui proces termodinamic pentru sisteme închise (fără schimb de
masă), apare datorită forţelor de presiune la care este supus sistemul atât din interior cât şi din
exterior. Datorită diferenţei dintre presiunea din interiorul sistemului p+dp şi presiunea
exterioară acestuia p apare o variaţie a volumului dV (fig. 1.12).
Lucrul mecanic elementar efectuat prin deplasarea elementului de suprafaţă dS cu
distanţa dn, normală la suprafaţa dS, este:
δ2L=p dS dn (1. 15)
Pentru întreaga suprafaţă care limitează volumul V se obţine lucrul mecanic elementar
efectuat prin dilatarea gazului:
δL = ∫ p dS dn = p ∫ dS dn = p S dn = p dV (1. 16)
S S
în care volumul elementar dV = S dn, deci δL=pdV.

Lucrul mecanic schimbat de sistemul termodinamic cu mediul exterior pentru un proces
termodinamic în care gazul evoluează de la starea o stare iniţială 1 la o stare finală 2 este:
2
L12 = ∫ pdV [J] (1. 17)
1
In diagrama p-V din fig. 1. 13, în care este reprezentat procesul 1-2, aria de sub curbă
reprezintă lucrul mecanic al transformării . Deci:
L12=aria a12b (1. 17’)
Lucrul mecanic va fi pozitiv dacă dV>0, deci δL>0 situaţie ce apare în cazul unui proces de
destindere, respectiv negativ într-un proces de comprimare dV<0, deci δL<0. Se observă ca
lucru mecanic de proces depinde de natura transformării deoarece p=f(v), deci el nu este o
mărime de stare.
p p
1
δL12
p+dp n
2 L12
dn
p
a b
V1 dV V2 V
Fig. 1. 12 Lucru mecanic dat de forţele Fig. 1. 13 Lucru mecanic de

de presiune transformare în diagrama p-V
c. Lucru mecanic total (tehnic) reprezintă lucrul efectuat de sistemul termodinamic

deschis în procesul pe care îl realizează, cu luarea în considerare a lucrului de deplasare
aferente procesele de admisie ld1 şi de evacuare ld2 din sistem (fig. 1. 14).
l12
2
ld2
1
ld1
Fig. 1. 14 Lucrul mecanic total

Pentru un kg de agent termodinamic care evoluează în sistem:
2 2 2
lt12 = ld 1 + l12 + ld 2 = p1v1 + ∫ pdv − p2v2 = − ∫ d ( pv ) + ∫ pdv =
1 1 1
2 2 2 2
[J/kg] (1. 18)
= − ∫ pdv − ∫ vdp + ∫ pdv = − ∫ vdp
1 1 1 1
In diagrama p-v lucrul mecanic tehnic reprezintă suprafaţa de sub curba transformării
termodinamice proiectata pe axa presiunilor (fig. 1. 15). Pentru 1 kg de agent termic lucrul
mecanic tehnic este:
a 1
δlt12
dp
lt12
b 2
v v
Fig. 1. 15 Lucru mecanic total în diagrama p-v

2
lt12 = − ∫ vdp = aria a12b [J/kg] (1. 19)
1
Lucrul mecanic elementar tehnic pentru volumul de agent V care conţine masa m, cu V =
mv, este:
δLt=-Vdp [J] (1. 20)
În mod asemănător cu cazul lucrului mecanic de proces, lucrul mecanic tehnic este
pozitiv atunci când presiunea scade, cazul destinderii (dp<0), respectiv negativ în cazul
comprimării (dp>0). Lucru mecanic tehnic mai poartă numele şi de lucru mecanic de curgere,
el fiind caracteristic curgerii continue a fluidului în maşinilor şi instalaţiilor în care este
realizat sau consumat (turbine, turbocompresoare, pompe etc.).
1. 7. 2 Căldura, căldura specifică
1. 7. 2. 1 Căldura
Căldura măsoară schimbul de energie dintre corpuri pe baza interacţiunii termice. Ea

reprezintă la nivel macroscopic, o forma dezordonată de transfer de energie. Cantitatea de
căldură schimbată depinde de natura procesului termodinamic în cursul căruia are loc
transferul de energie, deci ea nu este o mărime de stare.

În general, schimbul de căldură dintre sistemul studiat şi mediul exterior poate conduce la
variaţia temperaturii acestuia, dar există şi procese în care, deşi are loc transferul de căldură,
temperatura sistemului nu se modifică ci numai faza sa (exemplu: topire, condensare,
vaporizare, etc.). Căldura schimbată de un sistem termodinamic poate rezulta şi prin
transformarea unei alte forme de energie (de exemplu: din lucru mecanic de frecare, energia
legata chimic, energia de fisiune), prin efect Joule sau hysterezis magnetic, deci nu din
schimbul cu mediul exterior.
Schimbul elementar de căldura la sistemele la care apare variaţia de temperatură este:
δQ=m cx dT (1. 21)
în care: cx reprezintă căldura specifică, sau capacitatea calorică unitară corespunzătoare

procesului x parcurs de sistem. De exemplu, atunci când sistemul realizează o transformare 1-
2 căldura schimbată este:
2
Q12 = m ∫ cx dT = mcx , m (T2 − T1 ) [J] (1. 22)
1
unde cx,m reprezintă căldura specifică medie a gazului pe intervalul de temperatură T1 – T2

pentru procesul x, în J/kg K.
1. 7. 2. 2 Căldura specifică
Căldura schimbată de unitatea de cantitate de substanţă în cursul unui proces

termodinamic, pentru o variaţie a temperaturii cu un grad pe scala de temperatură considerată
reprezintă capacitatea calorică unitară denumită şi căldura specifică. În sistemul
internaţional de unităţi de măsură fost adoptată scala de temperatură termodinamică Kelvin,
iar diviziunea de temperatură este de un grad Kelvin. În consecinţă, căldura specifică va fi
raportată la diferenţa de temperatură de un grad pe scala Kelvin (sau pe scala Celsius,
diviziunea unitară fiind aceeaşi, deci 1 K = 1 °C). Cantitativ, capacitatea calorică unitară
raportată masa de 1 kg, denumită şi căldură specifică masică, se defineşte cu ajutorul
expresiei:
1  ∂Q 
cx =   [J/kg K] (1. 23)
m  ∂T  x
în care indicele x caracterizează natura transformării termodinamice corespunzătoare.

Căldura specifică depinde de: natura gazului, de procesul (transformarea
termodinamică), după care se realizează schimbul de căldură, de presiune şi de temperatură.
În cazul gazelor perfecte, dependenţa căldurii specifice cu presiunea este nesemnificativă
până la circa 50 bar, deci această dependenţă se poate neglija. În legătură cu dependenţa
căldurii specifice de transformarea termodinamică, se precizează ca un interes practic îl
prezintă procesele termodinamice izobare şi izocore. Căldura specifică masică la presiune
constantă se notează cu cp, iar căldura specifică masică la volum constant se notează cu cv.
Pentru alte transformări termodinamice căldura specifică poate fi calculată fie pe baza
căldurilor specifice izobare, respectiv izocore, fie poate avea valori determinate de
transformarea considerată (vezi cap. 3).
a. Dependenţa căldurii specifice de temperatură. Căldura specifică a substanţelor depinde
de temperatura, expresia ei fiind de forma:
cx=c(T)=A+BT+CT2+ . . . [J/kg K] (1. 24)
în care A, B, C sunt coeficienţi ce depind de natura gazului şi a transformării. Pe fig. 1. 16 este

reprezentată variaţia căldurii specifice cu temperatura la gaze. Căldura specifică adevărată
corespunde cantităţii de căldură schimbate de corp la temperatura T, la o diferenţa de
temperatură de un grad, pentru unitatea de cantitate, şi ea se exprima formal cu ajutorul
relaţiei (1. 24).
c(T)
Într-un proces în care gazul îşi modifică
temperatura de la T1 la T2, căldura specifică se
2
= modifică continuu între valorile adevărate
cm 1m M corespunzătoare celor doua temperaturi. Pentru
2m
calcule termodinamice se introduce noţiunea de
1 căldură specifica medie mărime care reprezintă
T capacitatea calorica unitară medie a unui corp
∫T cdT
2
1 care schimbă căldură pe intervalul de temperatura

T1, T2, şi este definita de expresia:
1 T2
T2 − T1 ∫T1
T
b
cm = c T2 = cdT [J/kg K] (1.25)
a 1
T2 T
T1
Fig. 1. 16 Evoluţia căldurii specifice

adevărate cu temperatura
Cu această relaţie rezultă că valoarea medie a căldurii specifice este dată de înălţimea
unui dreptunghi cm aferent intervalului de temperatură T1 – T2, dreptunghiul fiind definit de
aria a1m2mb, suprafaţă identică cu aria a12 b (aria 1 1m M =aria 2 M 2m).
Dacă se consideră o variaţie liniară a căldurii specifice adevărate cu temperatura, pe un
interval T1, T2 de forma c(T)=A+BT, şi ţinând seama de ultima relaţie rezultă:
T
1 2
T +T
cm = ∫
T2 − T1 T1
( A + BT )dT = A + B 1 2
2
sau
c(T1 ) + c(T2 )
cm = [J/(kg K)] (1. 26)
2
relaţie care poate fi aplicată cu o anumită aproximaţie şi la căldura specifică medie

determinată media aritmetică dintre căldurile specifice adevărate la temperaturile menţionate.
c(T1 ) + c(T2 )
cm ≅ (1. 26’)
2
De asemenea, considerând temperatura medie Tm=0,5(T1+T2), căldura specifică medie pe
intervalul respectiv se poate determina în mod aproximativ ca fiind căldura specifică
adevărată la temperatura medie Tm, rezultă astfel:
cm≅c(Tm)=A+BTm+ C Tm2+ . . . [J/(kg K)] (1. 27)

Pe fig. 1. 17 sunt puse în evidenţă diferenţele dintre căldurile specifice medii funcţie de
T2
modul de evaluare. Astfel căldura specifică medie c T1 este dată de relaţia (1. 25), căldură
specifică c m ≅ c(T1 ) + c(T2 ) rezultă din relaţia (1. 26’), iar căldura specifică c (Tm) se obţine din
2
relaţia (1. 27).
c(T)
c(Tm)
T
c T2
1
c(T1 ) + c(T2 )
cm ≅
2
Fig. 1. 17 Evaluarea
căldurii specifice medii
T1 Tm T1 T
Dacă se consideră temperatura T1=0oC ca referinţa, atunci căldura specifica medie între
o
0 C şi temperatura T se poate determina cu o relaţie de forma :
cm=c(Tm)=A’+B’T2+ C T22+. . . [J/(kg K)] (1. 28)
în care A’, B’ şi C’ sunt constante specifice gazului respectiv determinate pentru capacitatea
calorica medie raportată la temperatura de referinţa considerată (ex.: 0 K sau 0°C).
Ţinând cont de expresia căldurii specifice medii (rel. 1.25) aplicată între o temperatură de
referinţă, de exemplu 0oC, şi temperaturile extreme ale intervalului T1, T2, rezultă căldura
specifică medie sub forma:
1 2 
[ ]
T T T1
1 2 1
∫  ∫ cdT − ∫ cdT  =
T2 T2 T T
cm T = c T = cdT = T2 c 02 − T1c 01 (1. 29)
1 1
T2 − T1 T1 T2 − T1  0 0  T2 − T1
sau
T T
T2 T2 T2 c 02 − T1c 01
cm T = c T = [J/kg K] (1. 30)
1 1
T2 − T1
Valorile căldurilor specifice medii între temperatura de referinţă, 0 K sau 0oC, şi

temperatura T se obţin fie pe baza funcţiilor de tipul expresiei (1. 28) aferentă căldurilor
specifice adevărate, fie din tabele de călduri specifice medii.
b. Dependenţa căldurii specifice de unitatea de cantitate. Cantitatea de căldură schimbată de

sistemul termodinamic între doua stări de echilibru, caracterizate de temperaturile T1 şi T2 se
determina cu expresiile:
T2 T2 T2
Q12 = m ∫ cdT ; Q12 = n ∫ CM dT ; Q12 = VN ∫ C N dT ; [J] (1. 31)

T1 T1 T1
în care m reprezintă masa în kg, n – numărul de kmol din sistemul studiat, în kmol, VN –
volumul ocupat de gaz raportat la starea normala fizică, în m3N.
Căldurile specifice aferente poartă denumiri corespunzătoare, şi anume:
- c – căldura specifică masică, în J/(kg K);
- CM – căldura specifică molară, în J/(kmol K);
- CN – căldura specifică volumică, în J/(m3N K).
Relaţiile de legătură între cele trei tipuri de călduri specifice rezultă din unităţile de
măsură şi sunt:
C M VM , N
c= = CN [J/(kg K)] (1. 32)
M M
sau
CM=Mc=VM,N CN [J/(kmol K)] (1. 33)
respectiv
CM M
CN = = c [J/(m3N K)] (1. 34)
VM , N VM , N
în care:
- M reprezintă masa molara a gazului respectiv şi se defineşte prin relaţia:
mµ
M= (1. 35)
1
µc
12
în care mµ reprezintă masa unei molecule de gaz, iar µc este masa moleculei de carbon;
- VM,N reprezintă volumul molar la starea normală fizică, în m3N/kmol, care pentru gaze
perfecte este VM,N=22,414 m3N/kmol.
Starea normala fizica, ca stare de referinţă este definită la parametrii:
- presiunea normală pN = 760 mmHg = 1 At=1,013 bar
- temperatura TN = 273,15 K; (TN=0oC);
- volumul VN se exprima în m3N.
c. Dependenţa căldurii specifice de tipul transformării termodinamice va fi pusă în
evidenţă numai pentru transformările izobară şi izocoră. Căldura specifică la presiune
constantă este notată cu cp (CMp; CNp), iar căldura specifică la volum constant este notată cu cv
(CMv; CNv).
Raportul căldurilor specifice la presiune şi volum constant, în cazul gazelor perfecte,
defineşte exponentul adiabatic k, prin relaţia:
cp C Mp C Np
k= = = (1. 36)
cv C Mv C Nv

Exponentul adiabatic depinde de natura gazului. Astfel, la gaze ideale perfecte depinde de
numărul de atomi din moleculă: pentru gaze monoatomice k=1,67; pentru gaze biatomice
k=1,4; pentru gaze tri şi poliatomice k=1,3÷1,33.
1. 8 Temperatura. Principiul zero al termodinamicii
Temperatura este un parametru întâlnit frecvent în numeroase experienţe prin percepţia

de cald sau rece, şi care în mod obişnuit este asociat nivelului de căldură sau de frig al unui
obiect.
Se constată dacă două obiecte au aceeaşi temperatură dacă atunci când sunt puse în
contact nu se observă modificarea altor parametrii caracteristici precum: lungimea, unui corp
solid, rezistenţa electrică, înălţimea coloanei de lichid dintr-un tub de secţiune constantă,
variaţia presiunii gazului dintr-un rezervor de volum constant etc. Altfel spus două obiecte au
aceeaşi temperatură, dacă după ce sunt aduse în contact direct parametrii lor caracteristici
rămân nemodificaţi.
Pe baza acestor constatări se poate concluziona că temperatura este o mărime de stare
intensivă cu caracter statistic, introdusă în termodinamică ca o proprietate specifică sistemelor
macroscopice, ea fiind măsura intensitatii agitaţiei termice a moleculelor.
Doua sisteme termodinamice au temperaturi egale daca rămân în echilibru termic la
contactul lor. Dacă se aduc în contact termic doua sisteme închise cu temperaturi diferite, în
fiecare sistem au loc modificări ale parametrilor de stare în urma redistribuirii energiei între
sisteme şi în final ele ajung la echilibru termic.
În cazul în care doua sisteme S1 şi S2 se găsesc în urma unor contacte succesive, în
echilibru cu un al treilea sistem S3, atunci ele se află în echilibru termic între ele. Sistemul S3
joacă rolul unui termometru. Astfel principiu de măsurare a temperaturii prin intermediul unui
sistem, reprezintă un principiu fundamental al termodinamicii. Acest fapt, constatat
experimental, se enunţă sub forma unui postulat, astfel:
Doua sisteme aflate în echilibru termic cu un al treilea, simultan sau
succesiv, se afla în echilibru termic intre ele.
Acest postulat este numit principiul zero al termodinamicii şi a fost enunţat prima dată
de J. Maxwell în 1891. Astfel temperatura unui sistem este o proprietate care determină daca
un sistem se află sau nu în echilibru termic cu alte sisteme.
Temperatura unui sistem se poate reprezenta printr-un număr, şi ea este funcţie de
proprietăţile sale. Deci, pentru un sistem A starea sa este determinată de o temperatura
empirică:
ΘA=f(pA,vA) (1. 37)
Aplicaţiile din termodinamică se bazează pe termometrul cu gaz perfect şi pe scala de

temperaturi adoptată. Se consideră o etuvă închisă umplută cu gaz perfect, la care este montat
un manometru pentru măsurarea presiunii. În timpul variaţiei temperaturii volumul rămâne
constant. În acest caz se consideră dependenţa liniară între presiune şi temperatură. Dacă se
măsoară presiunea pf corespunzătoare temperaturii de fierbere a apei la presiune atmosferica
(1At=760 mmHg) şi presiunea corespunzătoare formării gheţii p0, pentru procesul izocor
considerat, rezultă:
pf Tf
= (1. 38)
p0 T0

Pe baza numeroaselor măsurători efectuate cu diferite gaze perfecte la diverse presiuni iniţiale
pf
p0, s-a constatat ca raportul presiunilor = 1,3661 , deci şi raportul corespunzător
p0
T
temperaturilor este: f = 1,3661 . Diferenţa de temperaturi între cele două stări se consideră
T0
formată din 100 de diviziuni, deci:
Tf-T0=100 (1. 39)
Pe baza celor doua relaţii dintre temperaturi se obţine:
T0=273,15 K ; Tf=373,15 K
Conform relaţiei (1. 38) temperatura corpurilor se poate determina cu relaţia:
273,15
T= p [K] (1. 40)
p0
Pe scara de temperaturi data de relaţia (1.37) rezultă ca temperatura de zero corespunde

unei presiuni p=0 a gazului (vidul total). De aici se constată că temperatura măsurată pe
aceasta scală reprezintă temperatura absolută, iar unitatea de măsură pentru această
temperatura este gradul Kelvin K. Diviziunea de un grad pe scala Celsius este identică cu
diviziunea de un grad pe scala Kelvin.
În aplicaţiile din termodinamică se utilizează scala Celsius de temperatură, scală care are
ca punct de zero temperatura de formare a gheţii de apă pură în condiţii normale, deci:
T[°C]=T[K] - 273,15 [oC] (1. 41)
Relaţia dintre temperaturile exprimate pe scalele Kelvin, Celsius, Fahrenheit şi Rankine

este:
( 5
) 5
T[K ] = T[ o C ] + 273,15 = T[ o F ] + 459,67 = T[ o R ]
9 9
(1. 42)
Rezultă din ultima relaţie că temperatura exprimată în grade Rankine reprezintă

temperatura absolută aferentă scalei relative de temperatură Fahrenheit.
1. 9 Coeficienţi termodinamici
Ecuaţia caracteristică a unui sistem termodinamic permite determinarea unuia dintre

parametrii de stare p, v şi T, dacă se cunosc valorile celorlalţi doi parametri care
caracterizează o anumită stare de echilibru a sistemului. Din ecuaţia de stare f(p,v,T)=0 se
poate explicita volumul specific, presiunea, respectiv temperatura:
v=v(p,T); p=p(v,T); T=T(v,p) (1. 43)
Diferenţiind relaţiile de mai sus se obţine:

 ∂v   ∂v 
dv =   dp +   dT
 ∂p T  ∂T  p
 ∂p   ∂p 
dp =   dv +   dT (1. 44)
 ∂v T  ∂T  v
 ∂T   ∂T 
dT =   dv +   dp
 ∂v  p  ∂p  v
Se înlocuieşte expresia lui dT în expresia lui dp şi rezultă:
 ∂p   ∂p   ∂T   ∂p   ∂T 
dp =   dv +     dv +     dp (1. 45)
 ∂v T  ∂T  v  ∂v  p  ∂T  v  ∂p  v
se împarte expresia ultimă cu dp la T constant şi se obţine:
 ∂p   ∂v   ∂p   ∂T   ∂v   ∂p   ∂T 
1 =     +       +    
 ∂v T  ∂p T  ∂T  v  ∂v  p  ∂p T  ∂T  v  ∂p  v
Primul şi al treilea termen au valoarea 1, rezultă deci:
 ∂p   ∂T   ∂v 
−1 =      (1. 46)
 ∂T v  ∂v  p  ∂p T
Derivatele parţiale ale ecuaţiei de mai sus au semnificaţii fizice şi poartă numele de
coeficienţi termodinamici, fiind astfel definiţi:
- coeficientul izobar de dilatare:
1  ∂v 
α=   [K-1] (1. 47)
v  ∂T  p
- coeficient izocor de compresibilitate:
1  ∂p 
β=   [K-1] (1. 48)
p  ∂T V
- coeficient de compresibilitate izoterma:
1  ∂v 
χ = −   [bar-1] (1. 49)
v  ∂p T
Cu coeficienţii termodinamici definiţi anterior, ecuaţia (1.46) devine:
α=pβχ (1. 50)

Pentru gaze perfecte la presiuni reduse din ecuaţia de stare pv=RT, se obţin coeficienţii
termodinamici caracteristici:
α=β=1/T; χ=1/p (1. 51)
Pentru a putea compara proprietăţile macroscopice ale substanţelor (în special ale
gazelor), în aceleaşi condiţii de presiune şi temperatură, şi pentru a se permite ordonarea
stărilor de echilibru termodinamic, s-a definit o anumită stare termodinamica drept stare de
referinţă şi anume starea normală fizica prin parametrii : pN=760 mmHg = 1,013 bar = 0,1013
MPa=1At; TN = 273,15 K.


BTT I Chisacof Cap 1

Încărcat de

Informații document

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

BTT I Chisacof Cap 1

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Cap.

1 NOŢIUNI FUNDAMENTALE FOLOSITE

1. 1 Obiectul termodinamicii, concepte fundamentale

BTT I, Facultatea Energetică 1-1

1. 1 Obiectul termodinamicii, concepte fundamentale

Termodinamica, ramură a ştiinţelor naturii, studiază mişcarea moleculară din

BTT I, Facultatea Energetică 1-2

Rudolf Emanuel Clausius (1822 - 1888),

James Prescott Joule (1818 - 1889)

BTT I, Facultatea Energetică 1-3

BTT I, Facultatea Energetică 1-4

Pe baza observaţiilor de mai sus, se constată că:

Fig. 1. 1 Schema de principiu a unei centrale termoelectrice cu cogenerare

1 – generator de vapori ; 2 – turbina cu vapori ; 3 – condensator ; 4 – pompa de alimentare ; 5

Se defineşte prin sistem termodinamic (sistem fizico - chimic), o cantitate de materie,

BTT I, Facultatea Energetică 1-5

Fig. 1. 2 Schema de principiu a pilei de combustie

Sistemele frigorifice şi pompele de căldură cu compresie se bazează pe utlizarea lucrului

BTT I, Facultatea Energetică 1-7

Joncţiunea caldă Joncţiunea rece

Qev căldura evacuată

Din analiza sistemelor prezentate anterior se constatată ca:

BTT I, Facultatea Energetică 1-8

Fig. 1. 8 Sistemul termodinamic închis

BTT I, Facultatea Energetică 1-9

Fig. 1. 9 Sistem termodinamic deschis, cazul unui motor cu ardere internă cu

Starea energetică a unui sistem termodinamic, reprezintă nivelul energetic de ansamblu

1. 3 Stări, parametri şi mărimi de stare

Parametrul de stare este o mărime ce caracterizează cantitativ starea de echilibru a unui

BTT I, Facultatea Energetică 1-10

1. 4 Transformări termodinamice de stare

Prin agent termodinamic se înţelege un corp utilizat pentru realizarea proceselor ce se

ecuaţie cu care se determină starea unui gaz la un moment dat.

pv=RT (1. 2’)

1. 6 Forme de energie folosite în termodinamică

Mişcarea termică constituie forma de mişcare a materiei, este o caracteristică a

BTT I, Facultatea Energetică 1-13

Energia constituie forţa în acţiune. Disciplinele ştiinţifice şi tehnologice folosesc

ep=g ∆z [J/kg] (1. 6)

E& p = m& g ∆z [W] (1. 7)

ep=g z [J/kg] (1. 6’)

BTT I, Facultatea Energetică 1-14

u=uc+up+u0 [J/kg] (1. 9)

în care: uc este energia cinetică a particulelor, up – energia potenţială de interacţiune între

usens= uc+up [J/kg] (1. 10)

şi se numeşte energie sensibilă.

H=U+pV [J] (1. 11)

Pentru 1 kg de agent termic, entalpia specifică este:

h=u+pv [J/kg] (1. 12)

Entalpia este mărime de stare, ea fiind aplicată sistemului termodinamic deschis.

1. 7 Forme de transfer de energie

BTT I, Facultatea Energetică 1-15

pentru masa m=1 kg de agent termic se obţine

∆x ∆x ld=pv [J/kg] (1. 14)

Fig. 1. 11 Lucrul mecanic de dislocare

δ2L=p dS dn (1. 15)

în care volumul elementar dV = S dn, deci δL=pdV.

BTT I, Facultatea Energetică 1-16

L12=aria a12b (1. 17’)

Fig. 1. 12 Lucru mecanic dat de forţele Fig. 1. 13 Lucru mecanic de

c. Lucru mecanic total (tehnic) reprezintă lucrul efectuat de sistemul termodinamic

Fig. 1. 14 Lucrul mecanic total

BTT I, Facultatea Energetică 1-17

Fig. 1. 15 Lucru mecanic total în diagrama p-v