Sunteți pe pagina 1din 20

Cuprins

1.Problematica alegerii partenerului

3

1.1. Motivatia alegerii

3

1.2. Criterii de alegere

5

1.3. Stadii in alegerea partenerului

5

1.4. Filtre in alegerea partenerului

7

1.5. Concluzii

 

10

2. Tipuri de cupluri

10

2.1. Cupluri stabile

10

2.2. Cupluri problematice

11

2.3. “Teoria casei armonioase”

11

3. Disfunctii ale cuplului

 

13

3.1 Mecanismele schimbarii in cuplu si familie

13

 

3.1.1. Procesari cognitive

13

3.1.2. Aspecte privind comunicarea si rezolvarea de probleme în cuplu

15

3.2.

Conflictul conjugal

17

 

3.2.1.

Tipuri de conflict conjugal

17

4. Sfarsitul unei relatii

18

4.1. Motivele pentru care se sfarseste o relatie

18

4.2. Divortul si si cauzalitatea acestuia

19

Bibliografie

21

1.Problematica alegerii partenerului conjugal

1.1. Motivaţia alegerii Alegerea partenerului pentru casatorie este un moment cu implicatii deosebite pentru evolutia ulterioara a cuplului, fiind o premisa esentiala , arata specialistii in domeniu. Din perspectivă istorică, alegerea partenerului conjugal a parcurs o traiectorie supusă unor permanente schimbari, de la cele de tip tradiţional-instituţional dominate de criterii economice, sociale, normativ-integrative, cultural-etnice, la cele de tip socio-afectiv, afectiv- sexual, de comunicare, competenţă psihosocială, de autorealizare prin intimitate. În cadrul societatilor traditionale, normele instituţionale sunt cele care reglementează functiile familiei, precum si formarea acesteia. Astfel, normele institutionale prescriu:

• cine se poate căsători sau cine trebuie sa se casatoreasca si cu cine (L. Roussel,1989);

pentru cine poate să opteze cel care este candidat la căsătorie;

• sarcinile părinţilor pentru realizarea unei căsătorii avantajoase a copiilor lor, din punct

de vedere socio-economic (sa corespunda posibilitatii de a spori averea si de a asigura supravietuirea liniei familiale);

• necesitatea şi rolul unor intermediari pentru sprijinirea părinţilor şi tinerilor în adoptarea

unei decizii maritale;

centrarea pe sexualitate de tip procreativ.

Patternurile alegerii diferă de la cultură la alta. Şi în prezent sunt multe culturi în care apartenenţa la o castă, statutul economic, descendenţa etnică, rasială primează. Astăzi, în societatea modernă, tinerii se căsătoresc din cu totul alte motive. Familia moderna aseaza pe primul plan valorile intimitatii, afectiunii si realizarii maritale ale persoanelor, cu drepturi legale la satisfactia sexuala, socializarea si educarea copiilor si participarea economica la viata familiala (V. Liciu, 1975). Asteptarile cuplurilor, in stransa legatura cu motivatiile alegerii partenerilor s-au schimbat si ele. Astfel, multumirea sexuala poate fi obtinuta si in afara casatoriei, copiii numai reprezinta scopul fundamental in viata multor oameni, iar numarul in crestere al femeilor angajate profesional desfiinteaza argumentul economic. Prin egalizarea statutului social si chiar a sex-rolului, femeile si-au schimbat radical expectatiile si ratiunile pentru casatorie (asteapta iubire, satisfactie sexuala, prietenie, respect, posibilitatea implinirii profesionale etc.). Barbatii isi transfera parte din raspunderea rolului

2

traditional economic in casatorie, preluand totodata o serie de sarcini domestice si egalizandu- si investitia decizionala majora infamilie cu femeile (I. Mitrofan, C. Ciuperca, 2002). Asadar, de la casatoriile aranjate de parinti si rude s-a trecut la casatoriile construite pe alegeri libere, personale. Familia nucleara intemeiata pe sentimente pozitive este formula maritala cea mai dezirabila. La intrebarea de ce se casatoresc oamenii, J. C. Coleman (1988) indica:

a) compatibilitate sexuală,

b) teama de singurătate,

c) nevoia de prieten (companion),

d) siguranţa financiară,

e) fuga de restricţiile parentale,

f) dorinţa de a fi important pentru cineva.

El menţionează, de asemenea, şi câteva raţiuni pentru care oamenii nu se căsătoresc(in cazul in care o fac, pot aparea tot atatea surse de distres care duc la disfunctii si la criza maritala):

a) precauţie faţă de modelul tradiţional al familiei,

b) neîncredere în sexul opus,

c) frica şi chiar refuzul de intimitate.

Intr-o cercetare pe populaţia românească (1995), Oana Iugulescu a identificat 5 tipuride

motivaţii maritale:

1)

dorinţa comuna de a-si continua viaţa într-un mod satisfacator (51,5%);

2)

conformism social şi familial (36,3%);

3)

depăşirea situaţiei prezente (6,0%);

4)

satisfacţia actuală (3,0%);

5) siguranţa unui viitor (3,0%). Este interesantă diferenţa dintre sexe: astfel, bărbaţii în procent de 52,9% apreciază ca determinant pentru decizia maritală conformismul social, femeile doar 18,7% menţionează acest motiv. In proportie apropiata, pe sexe, este ales motivul evadarii din situatia actuala nesatisfacatoare. In ceea ce priveste motivaţia de menţinere a cuplului, au fost mentionate: prezenţa copiilor, realizările comune, obligaţia (51,5%) din subiecţi, dorinţa comună de a-şi continuaevoluţia în sens pozitiv, teama de schimbare, starea de fericire prezentă şi speranţa

3

unor viitoare schimbări cu implicaţii pozitive. Şi în acest caz sunt diferenţe semnificative pe

sexe. La bărbati, motivul realizărilor comune este susţinut de 76,4%, în timp ce femeile doar

25% îl susţin. În unele cazuri, motivele de alegere s-au transformat în motive de menţinere.

1.2. Criterii de alegere a partenerului

Deviza lui J. C. Coleman (1998): ca să poţi alege trebuie să ştii ce doreşti. Pentru a decide

alegerea partenerului, cel în cauză trebuie să-şi clarifice mai intai dorinţele, să ştie ce doreşte de la

cel cu care doreşte să se căsătorească.

În acest sens, Z. Wanderer şi E. Fabian (1979) propun folosirea unei liste-evantai cu

trasaturile dezirabile:

1. aspectul exterior (înălţime, ochi, păr etc.)

2. trăsături de personalitate (inteligenţă, încredere, umor)

3. potenţial economic sau bogatie (carieră potenţială sau realizată, viitor posibil,

moşteniri etc.).

4. credinte şi valori (atitudini faţă de sex-rol, credinţă religioasă, valori

careorientează comportamentul individual),

5. interese speciale şi abilitati (muzică, literatură, sport).

Lista se compartimentează în 2 grupe de răspunsuri:

a) trebuie - cuprinde itemi la care nu putem tolera nici o abatere,

b) este bine şi - cuprinde itemi cu o serie de particularităţi la care putem şi să

renunţăm.

1.3. Stadii in alegerea partenerului

Alegerea partenerului este o decizie importanta rezultat al unui proces complex, nu

intotdeauna inteles si obiectivabil, bazat mai ales pe constientizarea propriilor sentimente, dar

influentat esential de partinti, prieteni, conjuctura, societate. Decizia maritala este pregatita

treptat prin perioada de prietenie erotica, intalniri ce ofera sansa de a cunoaste si de a testa

compatibilitatea cu un potential partener de mariaj.

Pe parcursul acestei perioade, fiecare individ isi creste intelegerea de sine, isi dezvolta si

clarifica atractia initiala, exerseaza aptitudinile de relationare cu celalalt, ca si capacitatea de a

comunica mai liber despre interese, optiuni, valori si “filozofii” de viata. Fiecare patrunde in

spatiul personal al celuilalt si invata sa constientizeze compatibilitatea, recunoscand reactiile

4

emotionale, sociale si fizice mutuale. Propriile caracteristici determina atractia interpersonala atat direct, cat si indirect, prin autoperceptie si stima. Diversi autori au elaborat o serie de studii privind modelul general al alegerii partenerului. Una dintre cele mai cunoscute este teoria stimul-valoare-rol a lui B. Murstein. El distinge 3 stadii succesive in procesul adoptarii deciziei maritale:

stadiul stimulilor, precizeaza modalitatile in care oamenii se simt atrasi unii fata de

ceilalti. Murstein atrage atentia asupra puterii primei impresii, bazata pe atractia fizica, care se vadeste foarte importanta in evolutia relatiei. Un alt tip de atractie este cea interpersoanala, care este un tip de relatie de afiliere, ce ii determina pe oameni sa se evalueze pozitiv mutual. Atractia interpersonala este influentat de mai multi factori : atractivitatea fizica, proximitate, similaritate,

complementaritate, reciprocitate. Astfel, persoanele cu atractivitate fizica similara tind mai curand sa devina parteneri. Un factor care influenteaza decizia poate fi legat de posibilitatea de a fi resoins versus posibilitatea de a fi atras. Este cunoscut faptul ca persoanele atragatoare sunt investite cu caracteristici dezirabile (efectul de halo) si, de asemenea, ca ele sunt simboluri de statut (compania unei persoane atragatoare ridica statutul partenerului);

stadiul valorilor, persoanele implicate descopera daca atitudinile si credintele lor sunt

compatibile. Multe valori sunt in mare masura personale si sunt atat de strans legate de conceptia de sine, incat respingerea acestor valori este traita ca o rejectie a persoanei;

stadiul rolurilor indica perioada de testare a compatibilitatii rolurilor, stabilind cat de

bine se potrivesc doi parteneri. Decizia de casatorie survine, asadar, dupa o evaluare prealabila a sanselor celuilalt de a corespunde dezirabilitatilor si asteptarilor primului. Aceasta nu garanteaza insa ca testarea ulterioara a compatibilitatilor in “jocul de rol marital” va confirma pe deplin prognoza care a stat la baza alegerii. Reiss considera desfasurarea procesului de decizie maritala ca pe miscarea unei rosti, implicand patru elemente aflate in relatie intr-o relatie de succesiune: relationarea, evaluarea sinelui, dependenta mutuala si indeplinirea nevoilor personalitatii. P. Ilut (2005, pp. 102-109) a identificat mai multe criterii de alegere a partenerului conjugal: varsta, statutul socioprofesional, rasa, etnie, religie.

5

Mariajele sunt, la scara statistica, puternic homogamicese casatoresc proportional mai mult intre ei cei de aceeasi etnie, clasa sociala, varsta etc. Heterogamia, casatorii intre persoane cu statute sociodemografice diferite, este statistic mai redusa.

a) varsta in cultura euro-americana, oamenii se casatoresc, in general, cu parteneri de

aceeasi varsta sau de varsta apropiata. La nivel national, in Romania anului 2000, varsta medie la prima casatorie era de 23,6 la

femei si 26,9 la barbati, reprezentand valori foarte apropiate de media din tarile Europei Centrale

si de Est, dar in continuare mai mici decat media din tarile Uniunii Europene (in jur de 25 de ani la

femei si 28 de ani la barbati).

b) statutul socioprofesional

Homogamia socioprofesionala trebuie inteleasa in sensul ca indivizii tind sa se grupeze marital intre ei in acord cu clasa, statutul social sau cu categoria socioprofesionala din care fac parte si cu gradul de scolaritate. S. Chelcea si A. Chelcea au constatat experimentalca alegerea partenerului pe baza criteriului professional prezinta cel mai indicat indice de endogrupare. Exista si o homogamie de profesii specifice, dar ea este mult mai slaba (medici cu medici, de ex.). Homogamia opereaza nu numai pentru statutul socioprofesional al partenerilor,

ci si pentru cel al parintilor lor.

c) rasa, etnia si religia

Homogamia este mult mai vizibila si mai pronuntata ca legitimitate socioculturala atunci cand este vorba de rasa si etnie (ex.: in SUA, proportia casatoriilor intre personae deculoare diferita este destul de rara). Apartenenta religioasa este in mare masura asociata cu cea rasiala si etnica. Evreii si catolicii sunt mult mai intoleranti decat protestantii. Datele cercetarilor nu confirma o legatura simpla intre homogamia religioasa si stabilitatea mariajului.

1.4. Filtre in alegerea partenerului Cercetările susţin că alegerea partenerului se bazează pe o operaţie de filtrare, adică pe o selecţie la nivelul mai multor paliere, in care câmpul alegerilor este succesiv ingustat până când are loc alegerea finală. Au fost propuse 5 paliere:

- filtrul proximităţii,

6

- filtrul similaritate-complementaritate,

- filtrul atracţiei personale,

- filtrul compatibilităţii.

Filtrul proximitatii este prezent mai ales la familia extinsă/traditionala.

Şi astăzi, în medii rurale, în localităţi izolate, partenerii se aleg, se căsătoresc pe temeiul vecinătăţii, apropierii; alţii isi gasesc partenerul la şcoală, printre colegi, la locul de muncă (40% dintr-un eşantion de 1800 de persoane din Philadephia, cercetat în 1981 de J.Erikson se află în această ultimă situaţie, iar 13%, după acelaşi psiholog au crescut împreunăşi s-au căsătorit după ce au împlinit vârsta permisă; ultimii au cea mai scăzută rată de divorţdintre toate categoriile. În sprijinul acestor date sunt şi opiniile lui Steve Duck care precizează că un trecut construit

împreună este un moderator important pentru acţiuni prezente în relaţii). In sprijinul acestor afirmatii, P. Ilut (2005, pp. 109-110) arata ca proximitatea spatiala are o mare valoare in incheierea unei casatorii, deoarece ea cumuleaza si alte criterii homogamice (etnie, statut socioprofesional, religie, varsta). Ea este intim asociata cu proximitatea si similaritatea culturala.

Filtrul similaritate-complementaritate

Similaritatea exprimă proverbul “cine se aseamana se adună” (factori de varsta, rasa,religie, clasa sociala, interese comune, valori), iar complementaritatea, “contrariile se atrag”. Încă din 1902, Pearson remarcă similarităţile morfologice ca un factor de alegere maritala: persoanele cu talie ridicată sau scăzută se căsătoresc între ele în procent mai mare decât aleator; la fel în privinţa formei, mărimii mainilor, culorii ochilor, parului, pigmentaţiei pielii. Nielson menţionează căsătoriile “asortative” între persoane cu tulburări psihice, care au predispoziţii similare pentru a interacţiona patologic. Persoanele cu acelaşi tip de deficienţe, surdo-muţii, orbii tind să se căsătorească între ele. Complementaritatea este fenomenul psihosocial opus, în care alegerea partenerului se bazează pe aprecierea în celălalt a elementelor pe care nu le posedă alegătorul. R. Winch,autorul teoriei nevoilor complementare(1958, 1967), apreciază că operăm preferenţial în baza unor patternuri de natură să ne asigure siguranţa, confortul, ataşamentul ( ex.: respectuoşii,timizii, supuşii sunt atraşi de persoanele dominatoare, puternice). Criteriile psihologice ale alegerii partenerului influenţează stabilitatea căsătoriei. Căsătoriile bazate pe similaritate psihologică, marcate de tendinţa identificării sunt supuse

7

devitalizării, uniformizării vieţii staţionare (I. Mitrofan, 1989). Cele bazate pe complementaritate sunt cupluri deschise, evolutive, chiar dacă viaţa lor este mai tumultoasă. Aici raportul dintre aria

cognoscibilă şi aria incognoscibilă, a surprizei, a misterului, aimprevizibilului, este mult mai mare decât în căsătoriile fondate pe similaritate. A. Kerckoff (1974) a propus o integrare a similaritatii si complementaritatii indescrierea si explicarea alegerii partenerului, in sensul ca, intr-o prima etapa, similaritatea devalori si atitudini actioneaza ca un filtru pentru a continua sau nu relatia de prietenie( daca seconstata o disimilaritate cu privire, de ex., la valori si atitudini fata de familie, sunt foarte marisanse ca drumul spre casnicie sa se intrerupa), iar mai tarziu complementaritatea nevoilor devine mai importanta. Filtrul atracţiei personale şi al compatibilităţii (sau al afinităţilor elective) pot figenerate de mecanisme biochimice, armonie bioenergetică. C. G. Jung,influenţat de cultura orientală, explică atracţia sexelor prin satisfacerea mutuală a proiecţiilor complementare de rol-sex în cadrul similarităţii (animusul femeii se regăseşte în bărbat, iar anima bărbatului se recunoaşte şi se identifică în femeie). Iubirea reunifică cele 2 arhetipuri Anima şi Animus, transcend dualitatea, întorcându-se la marele Sine care este unic, acesta îi conţine pe amândoi (anima şi animus)inseparabili. Atracţia pentru celălalt poate fi provocată şi de modalităţi erotice de expresie comportamentala si de comunicare nonverbala:

- expresivitate senzitivă (coloratul ochilor, privire, conturul buzelor),

- comunicare nonverbală (privire, gestică),

- capacităţi empatice

- intuirea dorinţelor, aşteptărilor celuilalt sunt câteva din mecanismele psihologice şi

sexuale care justifică afinităţile elective. Asadar, atractivitatea fizica este un factor important in selectiile noastre de iubire sicasatorie, indiferent daca recunoastem sau nu acest lucru. Dar sunt si alti factori ce pot pune in plan secundar frumusetea fizica, cum ar fi: inteligenta, caracterul, comportamentul(„frumusetea sufleteasca”). De asemenea, este importanta compatibilitatea emotionala in alegerea partenerului conjugal. Cel care a teoretizat acest concept prin asa-numitul „sindrom al dragostei romantice” este W. Goode (1959).

8

Ce presupune dragostea romantica? Idealizarea celui iubit (uneori pana la „orbire”); conceptia de unul (una) si numai unul (una), iubirea mare insemnand credinta „pana la moarte”; dragostea le invinge pe toate celelalte; lasarea in voia emotiilor personale. In general, dragostea romantica este asociata cu dragostea la prima vedere; fara dragoste(romantica), casatoria este goala, uscata (P. Ilut, 2005, p. 100). Anchetele transculturale arata ca in aprox. 88% dintre societatile din intreaga lumefigureaza indicii (cantece de dragoste, suferinte declarate etc.) ale dragostei romantice si pasionale (Ember, Ember, 2002). Dar, in multe culturi, casatoriile sunt inca aranjate si in rare cazuri negocierile familiei sau ale clanului au in vedere perechea de indragostiti. Inclusiv in Europa, multa vreme (pana in perioada moderna), casatoria din dragoste era o exceptie (A.Giddens, 2000).

1.5. Concluzii:

Conştientizarea motivelor alegerii partenerului conduce la:

- întărirea şi chiar permanentizarea valoririzării celuilalt,

- apariţia unor noi trebuinţe de mai bună cunoaştere şi comunicare (creşte nevoia

decelălalt),

- sau, dimpotrivă, la diminuarea tensiunii emoţionale cognitive până la stingere datorită

scăderii nevoii de celălalt. Numai astfel, viaţa de cuplu se situează pe un plan valoric superior ca act deintercunoaştere şi intercreaţie. Atracţia dacă se desfăşoară unilateral se destabilizează prinlipsă de rezonanţă, prin epuizare, prin deficit de ofertă gratificantă. Parteneritatea presupune o motivaţie de interacomodare şi interdezvoltare care să aibă un caracter dinamic, să ajungă să fie o motivaţie de coevoluţie (C. Mamali) bazată pe uncomplicat proces de autodezvoltare şi interdezvoltare mutuală.

2. Tipuri de cupluri

2.1. Cupluri stabile

În centrul interventiilor de tip familial, stau abordările asupra cuplului şi a vietii de cuplu. Conform lui Gottman (1999), există trei tipuri de cupluri stabile şi multumite:

● Cuplul „volatil”. Acest tip de cuplu se caracterizează prin exprimarea foarte multor emotii,comunicare directă şi sinceră, relatii pasionale cu persistenta în timp a romantismuluişi alternarea exprimării emotiilor pozitive cu emotii negative, cu dominanta emotiilor pozitive.

9

Cuplul orientat spre validare. Acest tip de cuplu are ca şi element central exprimarea

emotiilor şi a părerilor,într-o comunicare mai „voalată”, cu multe elemente de negociere şi

argumentaresolidă a punctului propriu de vedere.

Cuplul orientat spre evitarea conflictului. Acest tip de cuplu se caracterizează prin

faptul că exprimă foarte putine emotii, cei doi parteneri investind foarte mult efort în raportarea empatică la celălalt,în vederea ajungerii la un compromis şi a evitării oricărei forme de conflict sau ceartă. Problemele întâlnire de regulă în cuplu rezultă, în principal, din nepotriviriîntre cei doi parteneri, fiecare dintre aceştia apartinând altuia dintre cele trei tipuri prezentate anterior. Deşi această nepotrivire poate duce la probleme maritale, uneorise poate atinge un echilibru, în ciuda

faptului că cei doi parteneri apartin unor tipuridiferite. În acest caz însă, ambii trebuie să fie pregătiti să se confrunte sistematic cudiverse probleme, pe care să fie dispuşi să le abordeze şi să le rezolve. 2.2. Cupluri problematice Gottman (1994) a indicat patru moduri disfuncționale de interacțiune întâlnite în cazul cuplurilor problematice (”The Four Horsemen of the Apocalypse”):

● Complaint/criticism (critică exacerbată)– expresia dezacordului sau a nemulțumirilor legate

de probleme specifice, care poate evolua spre critică și blamare a celuilalt pentru nerezolvarea

situaț iei;

Contempt (dispreț )insulte, sarcasm sau luarea în râs a celuilalt, punctarea incompetenț

ei sau a altor aspecte negative ale acestuia; Defensiveness (defensivitate)autoprotecție împotriva unui posibilatac. Negarea responsabilității pentru o problemă anume, plângeri repetate sau contraatac;

Stonewalling (lipsă de reacție) – lipsa completă a feedback-ului, astfelcă partenerul este perceput ca detașat, indiferent, rece, ostil sau dezaprobator.

2.3. “Teoria casei armonioase” Indiferent de tipul lor, conform lui Gottman (1999), cele două caracteristici de bază ale căsătoriilor functionale, care se constituie şi în obiective fundamentale ale interventiilor psihologice pentru preventie şi corectie, sunt:

● un nivel general de afectivitate pozitivă şi

capacitatea de a reduce emotiile negative, pe durata rezolvării conflictelor.

10

Cele două caracteristici principale constituie fundamentul „Teoriei casei armonioase” („The Sound Marrital House Theory”, Gottman, 1999).

Elementele centrale ale acestei teorii sunt:

● „Fundatia” casei, este formată din prietenia dintre cei doi parteneri în cupluri acoperă primele trei niveluri:

- palierul cognitiv („cognitive room” - resursele cognitive pe care cei doi şi le alocă unul celuilalt), - sistemul de ataşament şi admiratie („fondness and admiration system” - frecventa exprimării spontane a admiratiei şi ataşamentului), şi

- „contul” emotional („the emotional bank account” – frecventa orientării spre

partener vs. depărtării de partener în interactiuni nonconflictuale).

Realizarea componentei de prietenie duce la nivelul următor, cel al supradominantei

emotiilor pozitive („positive sentiment override”). Supradominanta emotiilor pozitive determină succesul tentativelor de reparare/corectie în timpul interactiunilor conflictuale. Perceperea manifestării emotiilor negative ale parteneruluica fiind informativă, însă nu ostilă permite experientierea unor emotii pozitive sau neutre, în ciuda feedback-ului negativ.

● Următorul nivel este reprezentat de conflict şi gestionarea acestuia, nivelconstruit în

urma succesului în repararea rupturilor din timpul interactiunilor conflictuale. Acest nivel are trei

componente:

- stabilirea unui dialog pe marginea problemelor recurente(„establishing dialogue with perpetual problems”),

- solutionarea problemelor rezolvabile („solving solvable problems”),

- asigurarea confortului fiziologic („physiological soothing”).

● Ultimul palier se referă la constructia împărtăşită a sensului, care acoperă:

- realizarea viselor şi aspiratiilor individuale şi

- crearea unei culturi unice, cu propriile sale metafore, poveşti,simboluri.

În concluzie, elementele centrale ale teoriei lui Gottman permit atât evaluarea sistematică a problemelor unui cuplu, cât şi identificarea precisă şi corectarea eficientă a problemelor constatate. Printre cele mai relevante constructe din cercetarea şi interventia de cuplu se află constructul de satisfactie maritală. Acesta are implicatii majore asupra stabilitătii în cuplu,

11

prezicând şi unele aspecte vizând sănătatea după expunerea la stresori (ex., prezice durata vietii la bărbatii care au suferit un atac de cord, Coyne şi colab., 2001). Supraordonat acestuia este constructul de „calitatea relatiei”. “Scopul final al cercetării în domeniul vietii de cuplu este să înteleagă varianta apărută în nivelul satisfactiei maritale” (Gottman, 1982). Satisfactia maritală poate fi estimată prin evaluarea mai multor componente diferite:

(1) calitatea experientei (componentă subiectivă), (2) adaptarea în relatie (componentă coportamentală), (3) cognitiile celor doi parteneri. Comportament vs. Atitudini Pentru satisfactia în cuplu atitudinile bazale ex., optimism vs. pesimism - pot surclasa comportamentul efectiv al partenerului. Studiile arată că sotiile din căsătorii fericite tind să interpreteze furia sotului ca fiind neutră, încomparatie cu celelalte (Hawkins, Carrere, & Gottman, 2002). Este satisfactia unidimensională? Mai putin distres = mai multă satisfactie? Satisfactia şi insatisfactia în cuplunu fluctuează împreună: absenta adversitătii nu produce satisfactie şi nici eliminarea adversitătii nu generează multumire. Aşadar, factorii care conduc la distres marital nusunt inversul factorilor care duc la satisfactie maritală (Bradbury şi colab., 2000).

3. Disfunctii ale cuplului

3.1. Mecanismele schimbării în cuplu şi familie din perspectivă cognitiv- comportamentală Asumptiile principale asupra mecanismelor schimbării:

• Elementul central al abordării cognitiv-comportamentale în constituie procesările

cognitive. Schimbarea în cuplu va fi dată de modificări cognitive cu impact asupra emotiilor şi comportamentelor.

În conditiile problemelor relationale, câteva procesări cognitive în particular îşi fac simtită prezenta.

3.1.1. Procesari cognitive Acestea, deşi sunt forme normale degândire, sunt susceptibile la distorsiuni:

- Atentia selectivă – observarea doar a anumitor aspecte din relatie.

12

- Atribuirile inferente despre ce anume a influentat actiunile partenerului.

- Expectantele inferente/predictii despre probabilitateaanumitor evenimente în relatie.

- Asumptiile credinte bazale despre caracteristicile oamenilor şi ale relatiilor.

- Standardele credinte bazale despre caracteristici pe careoamenii şi relatiile ar trebui

le aibă.(Baucom şi colab., 1989). Atentia selectivă Biasările perceptive sunt binecunoscute din studiile asupra anxietătii şi depresiei. În familie, biasările perceptive sunt evidente la relatarea unor evenimentereprezentate diferit în mintea membrilor familiei (ce s-a întâmplat sau ce s-a spus încazul unui eveniment negativ). Alocarea selectivă a atentiei spre aspecte negative(procesarea prioritară a acestora) se constituie într-o problemă majoră în cuplu şifamilie. Exemplu:

“Am încercat să te implic în organizarea weekend-ului dar ai spus că nu ai chef să ieşim nicăieri şi că preferi să te uiti la meci.” “Am vrut să ieşim, dar tu ai preferat să mă cicăleşti şi să îmi strici cheful.” Atribuirile Majoritatea oamenilor atribuie interactiunile unei dinamici a cauzei şi efectului. Fiecare individ are o explicatie proprie despre cauza unui anumit evenimentdin familie, sau a comportamentelor celorlalti. Atribuirile sunt componentă esentială aexperientei subiective în interactiune cu ceilalti. În familiile/cuplurile disfunctionaleexistă o tendintă de a atribui comportamentele considerate negative ale celuilalt unor trăsături de personalitate (modelând predictiile pentru viitor - expectante). Exemplu:

“A oprit în drum spre spital deoarece este egoist şi se gândeşte doar la el nu lafaptul că eu nasc.” “Mă opresc să iau aspirină ca să mă pot concentra la eveniment şi să o potajuta dacă trebuie”. Expectantele Atribuirile eronate duc frecvent la predictii eronate referitoare la viitor. Aceste predictii (aşteptări sau expectante) referitoare la comportamentul partenerului şi la relatiei/familiei modelează deciziile viitoare. Expectantele negative asupraviitorului unei relatii determină partenerii să decidă că “le-a ajuns” şi să experientieze lipsă de sperantă.

13

Exemplu:

“Ea a fost mereu o răzgâiată şi părintii ei o vor sustine întotdeauna, orice aşîncerca eu să fac. Nu am cum să schimb nimic, căci nu pot lupta cu toti.” “El foloseşte mereu scuza asta patetică, pentru a obtine simpatia şi sustinerea prietenilor noştri.” Asumptiile Implică credinte pe care membrii unei familii/cuplu le au despre relatii îngeneral. Uneori acestea nu sunt explicite şi trebuie explicitate. Asumptiile suntscheme cognitive care ghidează individul prin viată. Se referă frecvent la caracteristici ale celorlalti şi ale relatiei. Asumptiile pe care membrii unei familii le fac unii despre altii implică deseori sisteme valorice de bază. Evenimentele negative de viată sunt percepute ca traumatice dacă violează asumptii fundamentale (Gordon,& Baucom, 1999). Exemple sunt situatiile în care partenerul consideră că “nu mai ştie cu cine s-a căsătorit”. Exemplu:

“Când el a avut o aventură am simtit că lumea mea se prăbuşeşte.”“Faptul că el simte că nu primeşte suficientă atentie mă face să cred că am trăitîntr-o minciună”. “Faptul că tata a înşelat-o pe mama mă face să nu mai cred nicicând în bărbati”.“Dacă tata poate face asta, nu te mai poti baza pe nimic în lume”. Standardele Standardele se bazează pe principii de viată. Sunt credinte despre ceea ce ar trebui să facă un individ într-o relatie. Cuplurile şi familiile utilizează astfel destandarde pentru a evalua comportamentul celorlalti (ca fiind adecvat sau inadecvat).Standardele se referă frecvent la roluri şi limitări. Acestea prescriu şi modul de interactiune cu cei din afara familiei. Exemplu:

Limitări – “Niciodată nu se aruncă un cadou primit de la cineva. Este un foarte mare semn de lipsă de respect şi dispret”. Roluri – “O fiintă bună este cea care oferă celuilalt orice lucru al său pe careacesta îl admiră”. 3.1.2. Aspecte privind comunicarea si rezolvarea de problem în cuplu si familie Dificultătile de comunicare în cuplu si familie se referă în principal la:

• Exprimarea deficitară a gândurilor si emotiilor:

– Capacitate de introspectie limitată;

Vocabular inadecvat pentru descrierea emotiilor;

14

– Dependentă de factori inhibitori (ex., frica de respingere);

– Autocontrol scăzut (controlul furiei si renuntarea la răzbunare).

• Abilităti deficitare de ascultare activă:

– Parafrazări inadecvate;

– Sumarizări rare;

Limbaj corporal necorespunzător;

Contact vizual limitat;

– Încurajări minimale rare (verbale si nonverbale);

– Reflectări empatice putine (nu transmiti celuilalt că stii ce simte la un moment

dat).

Situatiile de interactiune în cuplu presupun prezenta a trei tipuri de comportament; fiecare dintre acestea implicând anumite aspecte specifice: Pasiv, Agresiv si Asertiv. Comportamentul asertiv este acel comportament care permite persoanei:

(1) să actioneze conform interesului propriu, (2) să îsi exprime punctul de vedere fără a trăi stări de anxietate sau teamă, (3) să îsi exprime liber emotiile si (4) să îsi apere drepturile fără a desconsidera drepturile celorlalti. (Alberti & Emmons, 1978). Dificultătile în rezolvarea de probleme vizează:

•Abilităti deficitare de rezolvare de probleme:

– Definirea neclară a caracteristicilor unei probleme;

Incapacitatea de a genera solutii alternative potentiale;

– Dificultăti în colaborarea cu ceilalti membrii ai familiei pentru a evalua avantajele şi dezavantajele fiecărei solutii;

– Dificultăti în atingerea consensului asupra solutiei optime;

– Dificultăti în elaborarea unui plan concret pentru implementareasolutiei alese.

Dificultătile de comunicare şi în rezolvarea de probleme pot apărea ca efect al multor procese:

Pattern-uri greşite de învătare pe perioada socializării în familia deorigine;

Deficite în functionarea cognitivă;

Forme de psihopatologie (ex., depresie);

15

Experiente traumatizate în relatii anterioare, care au lăsat în urmă vulnerabilităti (ex., conditionări, credinte irationale). Unele manifestări comportamentale stabile se cer abordate în interventie individuală. Dintre acestea, cele mai importante sunt:

•Atacul reciproc; •Pattern-ul solicitare retragere; •Pattern-ul evitare şi retragere reciprocă 3.2. Conflictul conjugal Conflictul conjugal reprezinta o stare de disfunctionalitate in viata si activitatea conjugala, ce poate avea intensitati diferite si se poate intinde pe diverse perioade de timp. Formele de manifestare sunt variate, de la certuri, contraziceri, pana la agresivitate sau refuzul asumarii unor obligatii de rol. Conflictul conjugal patogen se caracterizeaza prin capacitate distructiva la nivelul personalitatii partenerilor, dezorganizand reactiile, impiedicand realizarea functiilor firesti ale familiei.

Analizand conflictul conjugal din perspectiva delimitarii dintre normal-dinamogen si

patogen-dezorganizator, Iolanda Mitrofan (1998, pp. 286-289) realizeaza o tipologie a conflictualitatii conjugale in functie de 3 parametri, mai precis, in functie de combinatiile existente intre acesti parametri:

a) gradul de tensiune generat de conflictul marital (ridicat, moderat, scazut);

b) forma de manifestare predominanta a conflictului in cuplu (manifesta, latenta);

c) durata conflictualitatii (continua, intermitenta).

3.2.1.Tipuri de conflict conjugal:

1. cupluri cu conflictualitate majora de aspect manifest, continuu, cu tensiune crescuta

prezinta mare potential dizolvant si psihopatogen pentru unul sau ambii parteneri; 95% din subiectii divortati (mai ales femei) si 31,2% din subiectii casatoriti cu reactii sidezvoltari

nevrotice reactive psihotraumelor conjugale, provin din cupluri caracterizate prin acest tip de conflictualitate;

2. cupluri cu conflictualitate manifesta, intermitenta, cu tensiune crescuta prezinta

potential dizolvant semnificativ, care nu intotdeauna se finalizeaza cu separarea sotilor, dar faciliteaza dezvoltarea dizarmonica a relatiilor conjugale, cu efecte psihopatologiceindividuale

16

si de grup conjugal; abandonul, alcoolismul, sustragerea de la indatoririlemateriale, infidelitatea, conflictele cu socrii sunt frecvent cauze si efecte ale acestui tip deconflictualitate;

3. c upluri cu conflictualitate manifesta, continua, cu tensiune moderata

aceste cupluri au o evolutie instabila, cu tendinta la deteriorarea esentei conjugale, dar cu

mentinerea structurii de cuplu, intr-o formula de pseudoconjugalitate, in care conduitele de „evadare” si„substitutie” (adulterul, alcoolismul compensator, supravietuirea profesionala) coexista cumentinerea partiala a exercitarii rolului conjugal;

4. cupluri cu conflictualitate manifesta, intermitenta, cu tensiune moderata

nu aufost relevate in cazul subiectilor cu tulburari psihice; acest tip de conflict este destul de frecvent la cupluri in perioada de preacomodare si acomodare interpersonala; poate facilita

cunoasterea interpersonala;

5. cupluri cu conflictualitate submanifesta, continua, cu tensiune moderata

sunt frecvente intre normali cu disponibilitati de adaptare mai scazute; in aceste cupluri,conflictualitatea preseaza asupra relatiei ca o continua virtualitate;

6. cupluri cu conflictualitate submanifesta, continua, cu tensiune scazuta

acest tip dec onflictualitate favorizeaza efortul de acomodare reciproca, producand corectii

permanenteale conduitelor interactionale;

7. cupluri cu conflictualitate submanifesta, intermitenta, cu tensiune moderata

au o evolutie armonioasa, in cadrul careia acest tip de conflictualitate faciliteaza acomodareainterpersonala ( ironia, persiflarea, comportamentul pseudoludic verbal, ca supapa dedescarcare a unor tendinte agresive);

8. cupluri cu conflictualitate submanifesta, continua, cu tensiune scazuta

cupluri care evolueaza rapid si stabil catre asimilare interpersonala; dezacordurile nu au un caracter frustrant, ci de facilitare, partenerii preluand reciproc puncte de vedere diferite.

4. Sfarsitul unei relatii

Dragostea este un proces dinamic , si aceasta presupune transformari in psihologia persoanelor si in relatia lor de parteneriat. 4.1. Motivele pentru care se sfarseste o iubire sunt diverse, complexe si adesea, imprevizibile. Iata cateva motive posibile (Iolanda Mitrofan, 1997, p.196-197):

● partenerii au imagini si asteptari diferite in raport cu relatia lor – unul dintre ei prefera o relatie mult mai deschisa decat ar avea nevoie celalalt;

17

unul dintre ei poate gandi ca dragostea inseamna o foarte stransa apropiere si o mai mare deschidere, in timp ce celalalt prefera mai multa autonomie personala si discretie;

● incapacitatea unui partener de daruire si sustinere in relatia de dragoste, ca urmare a

carentelor sale emotionale din copilarie. Cei care nu au invatat dragostea prin intermediul

experientei personale sunt mai expusi la dificultati de comunicare si daruire erotica;

● atitudinile posesive sau inadecvate (“a trata partenerul ca pe un obiect”) grabesc sfarsitul unei iubiri;

● rolurile sexuale prescrise (modele culturale de sex-rol) pot “forta” indivizii mai mult sa

“joace”, sa simuleze comportamente erotice, decat sa fie ei-insisi. Spontaneitatea si autenticitatea sunt astfel subminate. Orice iubire esuata se poate sfarsi brusc cu un efect eliberator sau se poate stinge treptat, mentinandu-se adesea intr-o forma falsa sau saracita, multa vreme. 4.2. Divortul si si cauzalitatea acestuia Dragostea se stinge sau poate fii o iluzie. Iar mulţimea de probleme şi probe la care este supus acest sentiment pe durata unei vieţii în doi, va produce fie o întărire continua, fie o alterare a relaţiei. Multe din aceste probleme sunt arhicunoscute: (Iolanda,Mitrofan şi Cristian, Ciupercă, 1998, p.139):

Compromisuri - fiecare membru al grupului iese din spaţiul său de confort creat de un cadru familial, de o viaţă cunoscută, renunţă la obiceiurile zilnice în favoarea unor compromisuri, acceptă şi îşi însuşeşte un nou stil de viaţă sau adoptă alte reguli. Toate acestea dacă vin brusc îi pot face vulnerabili pe cei doi deveniţi acum o familie. Există situaţii în caredoar unul din soţi face aceste compromisuri încercând să se adapteze la cerinţele celuilalt ceea ceduce la frustrări care deteriorează relaţia. Celălalt se schimbă - ştim cu toţii că oamenii se schimbă de-a lungul timpului iar aceasta poate fi o nouă sursă de conflcte. Lipsa timpului - e destul de des întâlnită, amândoi cu serviciu stabil şi mulţi prietenide mulţumit, eventual şi serviciu suplimentar care să îi ajute să achite onorabil tote dările şitaxele care îi presează. Datorită limitării timpului liber, cei doi soţi se pot trezi la un moment datcă abia se mai cunosc, iar dragostea dintre ei s-a pierdut undeva în timp. Interesele - atunci când sunt prezente doar la una din părţile implicate, rezultatul poatefi divorţul. Nu se poate nega avantajele unei căsătorii, avantaje ce survin pentru ambele părţi:cineva

18

va găti, va spăla şi va călca, va face ordine, va aduce bani, va asigura protecţie, etc. Unii dintre aceştia constată la un moment dat ca această situaţie nu le ofera satisfacţiile aşteptate, iar alţii îşi dau seama că sunt folosiţi pentru aceste avantaje, în consecinţă renunţă la actul de la primarie, preferând actul de la judecătorie. Imaturitate sentimentală - naivitatea corelată cu o curiozitate în ceea ce priveşte căsătoria poate face lucrurile să se precipite nejustificat. Astfel se pot lua hotărâri care nu se bazează pe nimic solid şi cum ştim că o casă fără o temelie puternică se v-a destrăma până laurmă, aşa şi o căsătorie făcută dintr-un moft se v-a destrăma. Când într-o relaţie predomină una sau mai multe din problemele descrise mai sus,datorită instinctului de echilibru v-a exista o încercare de compensare, de echilibru. În acest fel se poate ajunge la: consum de alcool, violenţă, neglijenţă, infidelitate. Oamenii continuă să creadă în căsnicii fericite şi îşi doresc să audă de cât mai puţine divorţuri. Factorii interni familiali ce pot genera divorţul (Maria,Voinea, 1996, p. 66):

-lipsa experienţei premaritale ; -insuficienta cunoaştere a partenerului; -absenţa dragostei; -căsătoria precoce; -diferenţe mari de vârstă între parteneri; -incompatibilităţi psihice şi temperamentale ale partenerilor; -insatisfacţii emoţional -afective şi sexuale; -infidelitate; -comportamente agresive; - divergenţe privind educarea copiilor.

19

Bibliografie

Mitrofan, Iolanda şi Ciupercă, Cristian. (2002). Psihologia vietii de cuplu. Bucureşti: Editura Alma Mater.

Mitrofan, Niculae, şi Mitrofan, Iolanda. (1989). Cuplul conjugal : armonie şi dezarmonie. Bucureşti: Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică.

Mitrofan, Iolanda, si Cristian Ciuperca. (1997). Psihologia relatiilor dintre sexe. Bucuresti: Editura Alternative

Lect. univ. dr. Moraru, Monica. Curs Psihologia relatiilor de cuplu si a familei. Facultatea de Psihologie şi Ştiinţele Educaţiei. Bucuresti

Aaron T. Beck, Curs Psihologia Familiei. Universitatea “Babes-Bolyai”. Cluj-Napoca

20