Atasamentul este o puternica forma de legatura afectiva si exista in forma

embrionara inca de la nou nascut.

Conform teoriei atasamentului, toti copii se ataseaza de persoanele cu
responsabilitati de ingrijire, indiferent de felul in care sunt tratati.
Copilul se naste cu un set de tipare de comportament caracteristice speciei om. Scopul
atasamentului este obtinera si pastrarea sigurantei. Aceasta siguranta inseamna la
inceput supravietuire urmand ca mai apoi sa se rafineze si sa capete noi intelesuri mai
indepartate de supravietuirea imediata.
In copilarie, atasamentul se formeaza initial fata de parinti urmand ca mai apoi sa se
dezvolte in cursul adolescentei si a restului existentei prin intermediul unor legaturi
noi.
Capacitatea de a acorda si de a cauta protectie este una din principalele caracteristici
ale unei functionari sanatoase. In mod asemanator, capacitatea copilului de a fi
deschis spre nou, de a explora izvoraste tot din legaturile afective securizante din mica
copilarie pentru inceput si copilarie si adolescenta mai apoi. Desigur ca este de
preferat ca tratamentul sa fie adecvat, ca ingrijirea sa fie completata de un
comportament de atasament si copilul sa se simta suficient de securizat incat sa poata
explora lumea din jur pornind de la o baza sigura. Asta presupune din partea copilului
sa interiorizeze mama, sa o conserve in el. Nu este insa necesar ca mama (sau
persoana care ofera ingrijire) sa faca tot ceea ce este omeneste cu putinta pentru a
oferi maximum de siguranta, grija si atentie. O mama buna este aceea care ofera
suficient copilului incat acesta sa dezvolte un atasament securizant. Alfel spus, o
mama buna este aceea care este suficient de buna pentru copilul ei. Atasamentul
copilului fata de alte persoane care-l ingrijesc poate compensa in unele conditii
atasamentul nesecurizat fata de parinti sau chiar lipsa acestuia. Asa se si intampla
adesea cu copii abandonati, institutionalizati sau adoptati.
In mod didactic, sunt deosebite trei feluri de atasament: securizant, angoasant
ambivalent si evitant.
Atasament sigur se dezvolta atunci cand individul are incredere in disponibilitatea
parintilor. El stie ca parintii vor fi langa el si il vor sustine in cazul in care va avea
probleme. De aceea copilul se simte capabil sa exploreze lumea sa caute si sa incerce
lucruri noi.
Atasamentul angoasat ambivalent se dezvolta atunci cand individul nu este sigur pe
protectia si disponibilitatea parintilor de a-l ajuta daca va avea nevoie. Copilul se
agata si cere atentie tot timpul. Are dificultati in a explora lumea externa si se arata
angoasat. Aceasta se datoreaza faptului ca uneori parintele este disponibil uneori nu.
Cel mai adesea parintele se foloseste de amenintarea cu separatia sau abandonul in
scop didactic.
Atasamentul evitant presupune o lipsa de incredere in faptul ca atunci cand va cere
ingrijiri va si gasi ba din contra, crede ca va fi respins. Se intampla adesea ca aceste
persoane odata ajunse mature vor avea un fals Eu, si nu se vor bucura de dragoste si
sprijin din partea celorlalti. In primul rand pentru ca nu vor cauta aceste lucruri.
Rejectile repetate sau institutionalizarea din copilarie il pot transforma intr-o persoana
izolata, ostila sau chiar antisociala.

Parintii care ofera atentie, ingrijire si o siguranta stabila copilului vor sadi in copii lor
un atasament securizant. Parintii care sunt imprevizibili, transmit duble mesaje, sunt
agresivi sau indiferenti fata de copii lor vor determina la copii forme de atasament
nesecurizant. Studiile au aratat ca o schema de atasament odata pusa la punct este
foarte probabil ca va persista. S-a constat de asemenea ca tipul de atasament al
adultului influenteaza comportamentul de atasament al copilului. Astfel, se pot trage
concluzii asupra modului in care sunt ingrijiti si tratati copii dar si asupra parintilor
din tipul de atasament al copilului. Contrar parerii generale, conditiile socioeconomice
si factorii culturali influenteaza atasamentul copilului doar daca ating capacitatea
parintilor de a acorda siguranta si protectie copilului.
John Bowlby (1907 1990) psihiatru si psihanalist britanic, acorda mare importanta
realitatii sociale si a modului in care este educat copilul. Notiunile pe care a pus mare
accent sunt: atasament, separare, pierdere.
Iin urma unor studii asupra copiilor in dificultate (abandon sau fara camin) a tras o
serie de concluzii asupra carentelor materne si a profilaxiei psihozelor..A avut o
influenta majora asupra cartei mondiale a copilului mai ales in ceea ce priveste relatia
afectiva constanta cu parintele de obicei mama.