Caracterizarea lui Ghi Pristanda

Ion Luca Caragiale (1852-1912) a ramas definitiv in literatura

romana printr-o opera monumentala, alcatuita din comedii, nuvele,
momente si schite, prin intermediul carora scriitorul face o adevarata
radiografie a societafii romanesti, inaugurand o epoca literara de inalta
valoare artistica, atat din punct de vedere tematic, cat "si al limbajului
surprins cu maiestrie neegalata pana astazi. Caragiale se remarca prin
arta compozitiei, fiind cel mai priceput creator de caractere din literatura
romana, satirizand sclipitor incultura, imoralitatea, coruptia, prostia
omeneascii in cea mai larga acceptie a cuvantului, trasaturi ce se
manifesta nu numai la indivizi izolati, ci la intregi categorii sociale.
Comedia "O scrisoare pierduta" de I.L.Caragiale s-a jucat cu un
succes rasunator pe scena Teatrului National din Bucuresti, la data de 13
noiembrie 1884.
"O scrisoare pierduta" este o comedie realista de moravuri sociale si
politice, in care Caragiale ilustreaza dorinta de parvenire a burgheziei in
timpul campaniei electorale pentru alegerea de deputati. Pe fondul
agitatiei oamenilor politici aflati in campanie electorala, se nasc conflicte
intre reprezentantii opozitiei - Catavencu si grupul de "intelectuali
independenti" - si membrii partidului de guvernamant- Stefan Tipatescu,
Zoe, Zaharia Trahanache, Farfuridi si Branzovenescu, personaje ridicole
puse in situatii cornice, cu scopul de a satiriza moravurile politice ale
vremii.
Ghita Pristanda, politaiul orasului, este tipul slugarnicului, prezent in
piesa de la inceput pana la sfarsit in toate momentele cheie ale actiunii.
Comicul de caracter se compune, in mod indirect, din atitudinea, faptele si
vorbele politaiului, iar in mod direct din didascalii sau din opiniile celorlalte
personaje, conflictul dramatic fiind realizat prin intreaga varietate a
comicului. Pristanda este ridicol, principalele trasaturi decurgand din
manifestarea diversificata a comicului, care definite contradictia dintre
esenta si aparenta. Politaiul orasului vrea sa para o autoritate oficiala, cu o
profesie dificila in societate ("n-are si el ceas de mancare, de bautura, de
culcare, de scuiare, ca tot crestinul..."), dar, in esenta, atributiile sale se
resting la indeplinirea ordinelor verbale ale prefectului, nici una dintre
preocuparile sale nu se consacra interesului public.
"Scrofulos la datorie", este constient ca trebuie sa-si serveasca seful,
nu din constiinta "misiei", ci mai ales dintr-o etica sustinuta de interesul
personal: "famelie mare, renumeratie mica, dupa buget". Functionar servil,
incalca legea din dispozitia superiorilor si-l aresteaza abuziv pe Catavencu,
deoarece primise ordin "verbal" de la conu Fanica: "curat violare de

domiciliu, da umflati-l!". Este arogant sau umil, in functie de imprejurari,

penduleaza cu o siretenie primitiva avand ca centru de greutate propriul
interes. Lipsit de demnitate si de coloana vertebrala, slugarnic, se pune
bine si cu Nae Catavencu in eventualitatea ca acestuia i-ar izbuti santajul
si-l maguleste fara jena, dupa ce, in prealabil, ii perchezitionase casa
cautand scrisoarea de amor si il arestase abuziv. Umil si lingusitor, profita
de ocazie si se gudura pe langa Catavencu: "eu gazeta d-voastra o citesc
ca Evanghelia totdeauna; ca sa nu va uitati la mine.. .adica pentru
misie. ..altele am eu in sufletul meu, dar de! n-ai ce-i face: famelie mare,
renumeratie dupa buget, mica...".
Se preteaza la mici furtisaguri, ghidandu-se dupa o deviza a nevestei
lui: "Ghita, Ghita, pupa-l in bot si-i papa tot, ca satulul nu crede la al
flamand...". Comicul de situatie este ilustrativ in scena numararii
steagurilor pe care ar fi trebuit sa le cumpere pentru a pavoaza orasul in
cinstea apropiatelor alegeri (actul I, scena 1). Pristanda primise bani
pentru patruzeci si patru de steaguri, insa el cumparase numai "vreo
paispce... cinspce". Ca sa se disculpe de aluzia lui Tipatescu despre cum "a
tras frumusel condeiul", Pristanda numara steagurile arborate de cate
doua ori si aduna gresit, numai ca sa-i iasa la socoteala "patruzeci si patru,
in cap...": "Doua la primarie, optspce, patru la scoli, douazeci si patru,
doua la catrindala la Sf. Niculae, treizeci".
Incultura, lipsa de instructie sunt evidentiate pregnant prin comicul de
limbaj: deformeaza neologismele -"bampir", "famelie", "catrindala",
"scrofulos", "renumeratie"-, are ticuri verbale ("curat") care frizeaza
prostia. De exemplu, alaturarea cuvantului "curat" altor cuvinte,
evidentiaza un nestapanit servilism, facandu-l penibil si ridicol: "curat
misel", "curat murdar", "curat condei", "curat ca un caine", "curat violare
de domiciliu", "curat constitutional".
Comicul de nume al personajului Ghita Pristanda sugereaza principalele
sale trasaturi de caracter -servil si umil fata de sefi, lipsit de personalitate-,
deoarece pristandaua este un joc popular, asemanator cu braul, ce se
danseaza dupa reguli prestabilite, intr-o parte si alta, conform strigaturilor
si comenzilor unui conducator de joc.
Principalele mijloace artistice de caracterizare a personajului sunt sursele
comicului, foarte variate si sugestive, in conturarea trasaturilor
remarcandu-se comicul de situatie, de caracter , de limbaj si de nume.
Dialogul si monologul constituie modalitati de caracterizare indirecta, ca si
vorbele, faptele si gandurile personajului, caracterizarea directa fiind
facuta de catre celelalte personaje sau de catre dramaturg.
Prin didascalii (parantezele autorului privind starile personajului) si indicatii
scenice (sugestii regizorale), care sunt adevarate fise de caracterizare
directa/indirecta, autorul isi "misca" personajele, le da viata. La Pristanda,
de exemplu, dramaturgul mentioneaza "(naiv)", "(schimband deodata

tonul, umilit si naiv)", de unde reies principalele trasaturi ale personajului,

prosatia si servilismul.
In comediile sale, I.L.Caragiale ramane fidel propriei conceptii, conform
careia cuvantul este cea mai sincera exprimare a gandirii, riscul eel mai
mare prin care se poate demasca prostia, incultura, demagogia si
fariseismul: "Niciodata gandirea n-are alt vrajmas mai cumplit decat vorba,
cand aceasta nu-i vorba supusa si credincioasa, nimic nu arde pe ticalosi
mai mult ca rasul".