Curs Rest Aura Re

USH Facultatea ARHITECTUR
Note de curs Restaurare 3, conf dr arh I.Kisilewicz
UNIVERSITATEA SPIRU HARET

Bucureti
FACULTATEA de ARHITECTUR
METODE SI
TEHNICI CONTEMPORANE DE
CONSERVARE
Conf. dr. arh Ileana KISILEWICZ
1
NOTE de CURS
Restaurare 3
Coninutul tematic al disciplinei

1. Managementul proiectului de conservare. Definirea cadrului juridic care
reglementeaz interveniile asupra monumentelor istorice i a imobilelor din zone
construite protejate, precum i reglementri privind patrimoniul mobil n Romnia.
2. Etapele programului de conservare. Fazele proiectului de conservare de la
cercatrile analitice, fixarea primelor concluzii pn la stabilirea ordinii operaiilor de
intervenie. Proiectul de conservare si releveul de degradare: definiii i metode
grafice. Definirea altor instrumente de nregistrare a strii de degradare i adaptarea
lor la scara i tipologia obiectului avut n observaie.
3. Morfologia suprafeelor de arhitectur. Recunoaterea materialelor naturale i
compozite utilizate n structurile i pe suprafeele de arhitectur; caracteristici fizice
specifice i modul de valorificare a calitilor estetice n istoria arhitecturii.
4. Anamneza cauzelor de degradare i evaluarea efectelor. Metoda Rolf Snethlage
i ierarhizarea formelor de degradare specifice n funcie de amploarea i gravitatea
lor.
5. Rolul cercetrilor interdisciplinare n definirea strii de conservare a
monumentelor istorice. Colaborarea interdisciplinar dintre arhitect i specialiti.
Experiena arhitecilor interbelici.
6. Metode distructive si nedistructive de nregistrare a formelor de degradare.
Observaii vizuale, instrumente de msurare specifice, msurtori pe baza unor
eantioane. nregistrarea formelor de degradare i detalierea reprezentrii n funcie
de exigenele proiectului.
7. Metode de restaurare. Soluii de restaurare, conservare, reabilitare i punere n
siguran mpotriva prbuirilor accidentale studii de caz
8. Monitorizarea i ntreinerea curent. Metode de monitorizare a operaiilor de
restaurare pe antier. Monitorizarea strii de consevare, msuri de protecie, msuri
depunere n siguran, metode de ntreinere curent i extraordinar dup
ncheierea lucrrilor.
Bibliografie recomandata studentilor

Reviste de specialitate
Buletinul Comisiei Monumentelor Istorice
Revista Monumentelor Istorice
Cri
ALESSANDRINI, G., BELTRAMI, C., CORDARO, M., TORRACA, G., - Pattine,
pellicole, patinature, In: Diagnosi e progetto per la conservazione dei materiali
dell'architettura, Edizioni de Luca, Roma, 1998, p.259-268
ARCOLAO, Carla - Le ricette del restauro. Malte, intonaci, stucchi dal XV al XIX secolo,
Marsilio, Venezia, 1998
ASHURST, John Conservation of ruins, Butterworth Heinemann Editor, London,
2007
ASHURST, John si ASHURST, Nicola Practical buiding conservation,
vol.I Stone masonry, vol.II Brick, terracota earth , Gower Technical
Press, 1990.
BAER, N.S., SNETHLAGE, R.(editori) - Saving our architectural heritage: The
conservation of historic stone structures, London, 1997
BRANDI, Cesare Teoria restaurarii, Editura Meridiane, Bucuresti, 1996
CAMUFO, Dario, BERNARDI, Adriana - Microclimatic factors affecting the
Trajan Column , In: The science of the total environment, 128, p.227-255,
1993.
CARBONARA, Giovanni Restauro architettonico, UTET Editore, Milano, 2007
CARBONARA, Giovanni Restauro dei monumenti. Guida agli elaborati
grafici, Liguori Editore, Napoli, 1997.
CRIAN, Rodica Reabilitarea locuirii urbane tradiionale, Editura Paideia, Bucureti,
2004
CURINSCHI VORONA, Gheorghe Arhitectur. Urbanism. Restaurare., Editura
Tehnic, Bucureti, 2006
DEL MONTE, Marco, VITTORI, Ottavio - Air pollution and stone decay: the case of
Venice, In: Endeavour. New series, vol.9, no.3, pp. 117-121, 1985
DIMES, Francis G. Sedimentary rocks, Conservation of building and
decorative stone, Butterworth-Heinemann, Reed Book Services Ltd., 1990,
p.61-134.
FERRONI, A.M., MARIOTTINI, M., - Lessico dei materiali lapidei, In: Diagnosi e
progetto per la conservazione dei materiali dell'architettura, Edizioni de Luca, Roma,
1998, p.191-202
FITZNER, B., HEINRICHS, K., KOWNATZKI, R. - Weathering forms - classification and
mapping, In: Natursteinkonservierung in der Denkmalpflege, Band 80, Munchen, 1995.
FORTINI, Patrizia -Tecnica edilizia romana, Antiquarium di Monte Romano, 1992
GINOUVES, Rene, MARTIN, Roland (ed.), - Dictionnaire methodique de l'architecture
greque et romaine, vol.1, Ecole Francaise de Rome, 1985.
GIUFREDI, Augusto Il cantiere di restauro. Materiali . tecniche. Applicazioni., Alinea
Editore, Firenze, 1998
JOKILEHTO, JUKKA - A history of architectural conservation, Oxford, 1999
LAZZARINI, Lorenzo, Laurenzi Tabasso Marisa - Il restauro della pietra, CEDAM,
Padova, 1986.
MAMILLAN, Marc Pathologie et restauration des constructions en pierre ,
Centre International detudes pour la conservation des biens culturels,
Rome, 1970.
MINGARRO MARTIN, Francisco (ed.)- Degradacion y conservacion del patrimonio
arquitectonico, Editorial Complutense, Madrid, 1996
OPRI, Ioan Monumentele istorice din Romnia (1850 1950), Editura Vremea,
Bucureti, 2001
PIGNATI, Terisio - Le scuole di Venezia, Electa, Milano, 1981
POLIZU, Virgil Memoria arhitecturii. Contribuii privind restaurarea monumentelor
istorice, Editura Universitar Ion Mincu, Bucureti, 2006
POPESCU, Paul Degradarea constructiilor, Editura Fundaiei Romnia de Mine,
Bucureti, 2002
ROCCHI, Giuseppe Istituzioni di restauro dei beni architettonici. Cause
accertamenti, diagnosi, prevenzioni, collaudi , Hoepli, Milano.
VALADIER, Giuseppe - L'architettura pratica, vol IV, Roma, 1833
ZBIRNEA, Ileana - Rasegna veneziana. I tagliapietra e la loro arte, Annuario del Istituto
Romeno di Cultura e Ricerca Umanistica, Venezia, 2001.
Conservarea
Definitia conservarii (cfr. R.Crisan)
Conservarea. In sens larg, se refera la ansamblul actiunilor menite sa
prelungeasca viata mostenirii culturale si naturale; conceptul general implica
diverse masuri si tipuri de tratament (v.prezervare, consolidare, restaurare,
reabilitare). In sens restrans, cu referire directa la obiectul depatrimoniu, c. are ca
obiectiv mentinerea sub control (stoparea) proceselor de degradare a materiei,
scopul primordial al interventiei astfel denumite fiind cel de a pastra autenticitatea
si integritatea resursei culturale; tratamentul conservativ se limiteaza la
eliminarea cauzelor degradarii (in masura in care este posibil), curatarea,
consolidarea si protectia materialului originar.
In sensul definit pot face obiectul unei operatii de conservare atat obiectele sau
imobilele cu valoare de patrimoniu cat si cele cu o valoare artistica minora si care nu
sunt protejate din punct de vedere al legii.
Motivatia conservarii
Ce factori ne obliga sa abordam
conservarea?
- degradari
provocate
de:
catastrofele,
cataclismele,
- starea de degradare avansata
sau de
colaps,
In Romania exista programe de
punere in siguranta si in valoare a
monumentelor istorice. (Programul
National de Restaurare unde sunt
propuse
lucrari
de
salvare,
conservare si restaurare pentru:
5
situri
arheologice,
monumente
istorice, componente artistice, etc.)
Cine declanseaza procesul de conservare ?
-
entitati publice: administratia locala sau centrala,
entitati private: fundatii culturale, corporatii industriale,

bancare,... , persoane fizice proprietari, chiriasi, ...
Cine plateste operatiile de conservare?

-
se constituie parteneriate pentru marile obiective de interes

public intre proprietarii m.i.
parteneriate intre autoritatile locale/centrale, fundatii,

corporatii si persoane fiizice.
Cum se reglementeaza juridic operatiile de conservare/protejare ?

Cu ajutorul instrumentelor juridice. Legile de protejare a monumentelor istorice
422/2001 si a bunurilor mobile 182/2000.
Stabilesc: la m.i.
-
definitia m.i.,
categoriile de importanta si modul de dobandire al acestei calitati,
drepturile si obligatiile proprietarului m.i.
obligatiile autoritatilor publice si modul in care se pot

implica in operatii de protectie,
modul de selectare a solutiilor de conservare dpdv legal si tehnic,
monitorizarea starii de conservare a m.i. si institutiile care se ocupa de

monitorizare,
la bunuri mobile
o definitia patrimoniului cultural national mobil,
categoriile de bunuri - semnificatie:
arheologice, istorico-documentare,
artistica,
etnografica,
stiintifica.
o Clasificare:
Tezaur
Fond
o Cercetarea, inventarierea si clasarea
o Pastrarea, conservarea, copierea
o Circulatia bunurilor clasificate in patrimoniu,
Stabilirea programelor de conservare

In Romania. Se stabilesc obiectivele de conservat/restaurat pentru
un an fiscal in functie de: lista de propuneri, parteneri interesati, programe culturale
locale sau centrale de reabilitare si punere in valoare.
Etapele unui program de conservare
In domeniul conservarii monumentelor istorice multe lucrari care se realizeaza
respecta normativele legale pentru executia lucrarilor publice. Bunurile conservate fiind
la randul lor in proprietate publica (ex: edificii cu valente istorico-artistice aflate in
proprietate publica si amplasate fie in zone centrale istorice fie in ansambluri istorice,
etc.) pot fi atat laice cat si religioase sau militare.
Apartenenta monumentelor la domeniul public beneficiaza de avantajul unei

finantari din fonduri publice si/sau private.
Lucrarile de conservare sunt supuse unor norme speciale care influenteaza
direct toate fazele de realizare a lucrarii:
Faza I dupa selectarea obiectivului care va fi conservat in baza unei
argumentari privind starea fizica, importanta si posibilitatile economice locale si
regionale se realizeaza proiectul.
Faza II executia lucrarilor proiectate
Faza III inspectia si receptia finala a lucrarilor + eventuale completari si
corectari de detaliu acolo unde studiile preliminare nu au anticipat necesitatea acestora.
Proiectul de conservare, realizat conform normelor in vigoare, pune la dispozitia
antreprenorilor si conservatorilor:
-
cunostinte aprofundate asupra monumentului istoric, privind: cauzele si

efectele degradarilor si capacitatea portanta,
solutii de remediere a degradarilor si de stopare a cauzelor. Toate datele

adunate avand scopul final de atingere a obiectivelor de conservare a
monumentului istoric.
Executia lucrarilor se face respectand urmatoarele principii:

a. realizarea proiectului,
b. respectarea graficului de lucrari. Toate in vederea garantarii calitatii lucrarilor,
economia de mijloace.
Proiectul de conservare parcurge 3 etape:

I.
Proiectul preliminar este o faza necesara obtinerii resurselor

financiare pentru realizarea si punerea in opera a proiectului. Acesta
este compus din urmatoarele:
raport complet (realizat de preferinta la fata locului)

privind: observatiile inregistrate privind fenomene
naturale: vanturi dominante, insolatie excesiva, inghet
excesiv, efecte indirecte ale unor lucrari realizate in
vecinatate, efectele unor accidente provocate intentionat
sau nu de catre oameni, descrierea amplasamentului si a
pozitiei cladirii intr-un ansamblu, schimbarea de functiune
sau abandonul, descrierea cladirii indicand puncte
cardinale si cote de nivel/etaje, descrieri detaliate privind:
fundatiile, incarcarile si impingerile suplimentare, lipsa de
consitenta a solului in zona fundatiilor, zonele prabusite,
sprijinirile si structuri de protectie, exitenta vegetatiei si a
animalelor/pasarilor, umiditatea, starea zidurilor si a
acoperisului, straturi de finisaj, instalatii, amenajari ale
terenului din imediata vecinatate, mobilierul fix.
rezumatul cercetarilor si analizelor, dar si analiza metodelor si solutiilor alese pentru

interventie.
releveul monumentului istoric in care sunt indicate materiale existente, tehnicile de
executie.
releveul de degradare la care sunt marcate atat degradarile superficile cat si cele
structurale.
schite si scheme desenate pentru interventiile propuse.
evaluarea sumara a costurilor globale.
II. Proiectul definitiv aprofundeaza toate aspectele atinse in faza preliminara,

accentuand aportul cercetarii stiintifice si a evaluarilor economice. Este compus din:
- toate cercetarile stiintifice necesare determinarii starii fizice in functie de
complexitatea monumentului istoric (cercetari geologice, chimice, fizice, geodezice,
termice, expertiza tehnica structurala, etc.)
- toate calculele structurale,
- toate calculele pentru instalatii si conectarea la utilitatile publice(apa, canal, gaze,
electricitate, cablu),
- calcule economice defalcate pe specialitati,
- caiete de sarcini pentru antreprenori si conservatori,
- programul de lucrari si coordonarea specialitatilor,
- contractul cu antrepriza,
- planul de siguranta privind prevenirea accidentelor si evacuarea lucratorilor.
-
III. Proiectul de executie

contine toate piesele scrise si desenate necesare punerii in opera a lucrarilor. Scara
pieselor poate varia de la 1/50 1/20 1/1,
necesarul de materiale,
antemasuratoare pentru fiecare tip de lucrari, precum si costurile,
planul de intretinere al cladirii.
Releveul (cf. DEX)

9
Masurarea, desenarea si reprezentarea la scara a elementelor unei constructii,

ale unui ansamblu de constructii sau ale unui detaliu constructiv. Schita in care sunt
reprezentate la scara aceste elemente.
Releveul este un instrument stiintific. Pe de o parte pentru rigoarea geometriei
data de masurile precise,pe de alta parte pentru interpretarea critica data observatiilor
obiective si pentru acea necesara intelegere a obiectului istoric pe care se bazeaza. Nu
se diferentiaza total de releveul fotografic.
Releveul este important pentru completitudinea datelor pe care le inregistreaza si
la care apeleaza cei care il cerceteaza. Orice lucrare de restaurare va fi urmata in viitor
de o alta lucrare de restaurare care va adopta alte metode si tehnici de operare. Ca o
prima necesitate este necesar, inainte de deschiderea noii lucrari, saintelegem complet
atat starea fizica a edificiului, lucrarile realizate anterior cat si releveele realizate cu
ocazia acelei etape. Releveul insumeaza doua momente diferite si care se desfasoara
succesiv:
-
masurarea sau relevarea,
reprezentarea grafica a tuturor informatiilor culese in situ.

Din cele doua operatii rezulta desene explicite si absolut clare prin intermediul
unui desen de mana, a redarii fidele a imaginii si uneori poate fi abstract prin
schematismul cu care sunt reprezentate zonele decorate.
Exista numeroase conventii grafice raspandite, iar unele au capatat caracter de
norma. Sunt necesare conditii speciale pentru realizarea releveului, in scopul obtinerii
unui rezultat optim, util publicarii desenelor, fotografierii si arhivarii lor.
Desenele se realizeaza doar in tus si creion tare: H si 2H, pe hartie alba groasa
cu porozitate redusa. Desenul va fi realizat cu o linie nu prea subtire, lizibila. Diferentele
in grosime ale liniilor vor viza doar diferentierea dintre liniile de sectiune si liniile
marcand zonele nesectionate (bolti, arce, pavimente). Putand astfel sa reprezentam
ipoteze constructive, finisaje si zone degradate. Desenele vor fi in permanenta insotite
de indicatia asupra scarii grafice, un sistem de axe si cote de nivel. Plansele vor contine
totdeauna date de referinta privind titlul lucrarii, desenatorul, proprietarul, (localitatea),
anul si punctele cardinale.
10
Activitatea de restaurare presupune atentie, concentrare si verificari sistematice;

capacitate de cercetare istorice si o constiinta critica, familiarizarea cu problemele din
domeniul protejarii monumentelor istorice.
Pe de o parte sunt de neinlocuit cunostintele generale de istoria arhitecturii si
capacitatea de aprofundare cu ajutorul noilor mijloace de cercetare, sprijinirea pe
rezultatele obtinute prin intermediul altor discipline cum sunt: chimia, fizia, biologia sau
geologia. Evaluarea rezultatelor stiintifice vor capata o mai mare consistenta in
momentul in care releveul este complet, demonstrand astfel ca releveul este un
instrument de neinlocuit.
Releveul de degradare (cf.prof. Carbonara)

Surprinde toate etapele de degradare existente in momentul observatiei. Este o
metoda ne-distructiva aplicabila pentru orice tip de material. Suprapunerea mai multor
tipuri de degradare se marcheaza simbolic si se explica in legenda.
Rolf Snethlage a dezvoltat o tehnica de reprezentare a degradarilor pentru
suptafetele din piatra, a propus si o clasificare a formelor de degradare, de la 1 la 5, in
functie degravitatea degradarii.
Releveul fotografic (cf. prof. Carbonara)
Este o metoda de inregistrare a datelor foarte complexa din punct de vedere al
exigentelor tehnice pe care le impune pentru obtinerea unor rezultate de calitate.
Presune instalarea urmatorului echipament: schela metalica de inaltimea si deschiderea
obiectivului, sau o macara cu brat mobil, surse de lumina artificiale, camere foto macro,
computer si programe specifice de prelucrarea imaginilor. Fotografiile realizate se
realizeaza frontal la cote prestabilite atent conform unui plan prestabilit. Fotografiile sunt
realizate de la o distanta egala fata de obiectiv, folosind o sursa de lumina laterala sau
in penumbra totala.fotografiile vor avea arii de suprapunere utile montajului care se
realizeaza dupa. Se utilizeaza in permanenta in zona vizata un martor de scara/scarar
cu gradatii vizibile bicolore, amplasat in marginea zonei evitand acoperirea detaliilor. Un
instrument omniprezent intr-o astfel de actiune este trepiedul. Se executa succesiv
11
fotografii cu si fara flash in functie de profunzimea dedetaliilor si a gradului de reflexie a

suprafetelor.ex. foita de aur.
Fotografiile executate se fac din pozitii relevante pentru surprinderea imaginilor
dorite. Fotografiile se realizeaza fie frontal fie in planuri razante in functie de scopul
urmarit.
Un documentar fotografic nu va putea surprinde toate informatiile de ordin
stilistic, structural sau functional al cladirii, deaceea acestui tip de releveu ii sunt
rezervate valorile figurative: perspective spatiale, decorative, cromatice, tratamente de
suprafata.
Morfologia suprafetelor de arhitectura
Suprafete din piatra. In clasificarea epocilor preistorice, epoca pietrei este prima
epoca istorica.
Calciul este o substanta constituenta atat pentru piatra cat si pentru scheletul
uman, pe langa mici cantitati de siliciu, magneziu, si alte componente.
Tratatele antice si medievale trateaza cu multa atentie piatra si modurile de
utilizare in arhitectura:
-
Vitruviu, antichitate, Grecia, De architettura
Filarete, 1461-4, Firenze, Trattato di architettura
Giorgio Vasari, Firenze, 1568, Le vite dei piu celebri architetti, pittori et scultori
italiani, da Cimabue insino a'tempi nostri
Francesco Griselini, 1771, Venezia, Dizionario delle arti e de'mestieri
Tommaso Temanza, 1778, Venezia, Vite dei piu celebri architetti e scultori
veneziani
Ernesto Belavitis, 1886, Padova, Nozioni teoriche pratiche sul taglio delle pietre
insegnate
Este deja cunoscuta clasificarea moderna a rocilor in 3 mari clase referinduse la
modalitatea de formare si prezenta lor pe scoarta terestra:

-
magmatice,
sedimentare,
metamorfice.
Rocile magmatice
12
Sunt acele roci formate prin consolidarea magmei la diverse niveluri ale crustei
terestre. Rocile magmatice formate prin solidificarea i rcirea magmei la suprafaa
pmntului se numesc vulcanice. Cele mai cunoscute sunt: bazaltul, andezitul i
trahitul. Rocile formate din magm la adncimi mari, prin rcire lent se numesc
plutonice. Granitul, dioritul i sienitul fac parte din aceast categorie.
Rocile magmatice contin o mare cantitate de dioxid de siliciu (SiO 2) si pot fi

clasificate in functie de cantitatea prezenta. Rocile magmatice se impart in: acide >65%
SiO2, intermediare 55-65%, bazice 45-55%, ultra bazice <45%. Sunt roci cristaline sau
sticloase care nu demonstreaza un mod secundar de formare. Mineralele constitutive
sunt in echilibru si intr-o asociere stabila in conditii date.
Granitul (intrusiv) si porfirul (efuziv) sunt caracterizate de asocierea cuarului 1 cu
feldspaii2 alcalini si mica3. Granitul provine din magme bogate in silice(Si) si are o
structura granulara caracterizata de aschii de mica. Sienitele si trahitele provin din
magme sarace in silice si au o textura uniforma cu cristale mici (se prelucreaza usor).
Bazaltul este format din piroxen si feldspai care cristalizeaz foarte fin. Tuful este o
roca piroclastica format din cenua vulcanic.
- Cuartul(Q) este dur nu poate fi distrus mecanic sau chimic cu usurinta. Dimensiunea fragmentelor marturiseste
intensitatea si durata interactiunii cu o alta forta.
2
- Feldspatii(F) - X(Al, Si)48 X = Na, K, Ca, Ba. Prin distrugerea lor se genereaza Q si M. Sunt cele mai abundente
minerale sunt atacabile chiar de o ploaie usor acida generand saruri solubile (K, Na, Ca) si argile.
3
- Mica(M) - reprezinta o familie de silicati minerali care se diferentiaza ntre ei prin compozitia chimica. Cele mai
cunoscute sunt biotitele si muscovitele. Au o clivare perfecta si sunt rezistente la atacul chimic si la degradare.
13
Rocile sedimentare
Sunt roci formate ca urmare a degradrii chimice i fizice a rocilor cauzat de factori
diveri: oxidarea , a transportului i depunerii aluviunilor aduse de apele curgtoare.
si apoi litificate, se numesc si endogene. Au o geneza secundara pentru ca deriva
direct sau indirect din roci vulcanice, metamorfice sau sedimentare. Compozitie curenta:
cuart, feldspati, numuliti4, mica.
Geneza rocilor sedimentare se formeaza ca urmare a
-
degradarii altor roci (de orice natura) pn la crearea altor sedimente si a solutiilor,
transportul, elaborarea si depunerea sedimentelor,
diageneza si litificarea5 sedimentelor
Clasificarea
rocilor
sedimentare:
aluvionare
sau
clastice,
chimice
sau
organogene, mixte.
O alta clasificare - rocile conglomerate; roci heterogene continand agregate si
ciment/legant matricial.
Clasificare dup textura:
- Numuliti - Litificarea este reprezentata de ansamblu de reactii fizico-chimice suferite de sedimentele care se transforma in
roci coerente.
5
14
Ortoconglomeratele, granulele sunt in contact unele cu celelalte iar cimentul

matricial este >15% din volumul rocii. Se formeaza in depozite marine la presiuni mari.
Se divid dup vechime: oligomictic6, polimictic7.
Paraconglomeratele. Granulele nu se ating unele pe celelalte dar sunt
inconjurate de un ciment matricial fin, sunt sedimente depuse in timpul transportului de
mase, unde matricea ocupa <15% din volumul rocii. P. nu pot fi considerate niciodata
mature.
Tipuri de roci sedimentare8:
Nisipurile roci nelitificate. Arenitele/gresiile sunt caracterizate de o lipsa de
maturitate in textura si structura mineralogica. Compuse din Q au matrici calcito-/silicoargiloase. Granulele sunt extrem de angulare provenind din fragmente ale altor roci,
incluzand Q,F,M. Structura instabila este extrem de alterabila. Calcarenitele sunt gresii
la care domina granulele calcaroase. Argilele provin din roci bogate in F neconsolidate.
Sisturile argiloase contin 50% calcar si sunt argile consolidate.
Calcarul este litotipul cel mai utilizat in arhitectura data fiind usurinta prelucrarii.
Travertinul se formeaza prin sedimentare in mediu marin sau fluvual. Alabastrul
(stalactite sau stalacmite) sunt produse de precipitarea, dizolvarea si depunerea altor
roci
Rocile metamorfice
R.m. Provin dintr-o modificare de roci petrecute la temperaturi joase si la presiuni
deosebit de inalte - rezulta in general in urma miscarilor unor placi ale litosferei una
impotriva celeilalte. Structura rocii se modifica dand nastere unor cristale de dimensiuni
mari sau prin recristalizarea unor noi minerale si care sunt stabile in noul ambient.
Factorii de metamorfoza sunt presiunea si temperatura adeseori cei doi factori
sunt concomitenti, in masuri diferite dau efecte diferite.
Roci metamorfice Marmurele se produc in urma unor procese metamorfice
petrecute la temperaturi inalte (oricum rocile de origine sunt de natura calcaroasa).
au la baza litotipuri foarte stabile: cuartitele

realizate din mai multe litotipuri diferite sunt in general instabile
8
caracterul sedimentar se manifesta si prin existenta straturilor sedimentare, a sensului de depunere.
7
15
Marmura - procesul diagenetic are loc la 200 - 800C, temperatura magmei. M.

provine din procesul metamorfic pe care il sufera rocilor (care pot fi de diferire naturi).
Are o structura granulare datorata recristalizarii calcitelor si o structura sistoasa datorata
presiunii orientate.
Exista o stransa legatura intre varietatea de pietre, regiunea geografica si
arhitectura locala creata de-a lungul timpului.
Cand ne referim la prelucrarea pietrei trebuie gandit diferit de zidarie sau orice
alta operatie in constructie. Fiecare pas in prelucrare implica o schimbare de forma si o
eliminare de material in acelasi timp. Deaceea sunt indispensabile instrumentele de
prelucrare si de inlaturare a materialului. Nu se poate face abstractie de faptul ca in
timpul prelucrarii artistul se adapteaza materialului (instrumente, desen chiar!).
Indemanarea - sunt persoane care prelucreaza piatra cu usurinta cu care altii
deseneaza. Sunt flexibile in lucru si capabile sa se adapteze usor situatiilor
neprevazute.
Alegerea si utilizarea pietrei.
Conditii necesare si suficiente
Economicitatea materialului in functie de cantitatea necesara, pentru: zidarii, placaje

sau decoratii.
Ex: Fortificatii facute din piatra de rau in evul mediu
16
Distanta fata de sursa. In perioada augustiniana marmura de Cararra (ca proprietate

romana) era sursa comuna de material de sculptura. In evul mediu, incet, se
restabileste legatura intre materialele locale si santier.
Economicitatea transportului (mijloace si costuri implicite). La Venetia piatra de Istria

era adusa de la carierele de pe coasta dalmata.
Exigentele proiectarii - alegerea anumitor litotipuri in functie de rezistenta si de

efectele plastice dorite. In arhitectura renascentista dar mai ales cea baroca
marmurele colorate dominau aparatul decorativ fapt ce conducea la un import masiv
de marmure policrome la preturi fabuloase si deaceea in cantitati insuficiente.
Exemple:
-
Pietrele silicioase: gresia si gneiss-ul, apar des utilizate la realizarea pavimentelor,
Calcarele pentru usurinta prelucrarii au fost deseori utilizate in diverse scopuri:

pavimentari, zidarii structurale, finisaje de serie sau foarte fine.
Marmurele utilizate pe scara larga in antichitate (in blocuri mari) sunt la fel de
apreciata in evul mediu fiind reciclate pietrele provenind de la ruine sau cele
rezultate din demolarea unor monumente antice.
Extragerea
Metodele de extractie specifice antichitatii se pastreaza pana in secolul XIX.

Este vorba de o serie de operatii in aparenta simple care utilizeaza energia
umana si pe cea animala dar mai ales ingeniozitatea.
In evul mediu pana prin in secolul XII dificultatile de exploatare si mai ales de
trasport ale pietrei determina o cautare a carierelor apropiate, sitului de construit, avand
litotipuri de duritate medie si cele care ofereau facilitatii transportului (pe calea apei fiind
cea mai lesnicioasa).
Dupa secolul XIII imbunatatirea tehnicilor de extractie conduce la o marire a
diversitatii materialelor extrase, ajungandu-se la exploatarea pietrelor cu duritate
ridicata precum granitul si porfirul.
Metode moderne:
-
extragerea obisnuita, se face in functie de calitatile pietrei, in general fara explozibil.

Cautandu-se modalitatile de desprindere a blocurilor din masa fara a-i provoca
fracturi interne.
Escavarea cu aer comprimat,
Escavarea cu discuri diamantate, folosit in Belgia pentru granit.
Escavarea cu fir elicoidal: in mici si in mari mase.

17
Etape in prelucrarea pietrei

ANTICHITATE - elementele se definitivau in cariera aproape integral, chiar si piesele de
decor izolate.
EVUL MEDIU - piatra deja montata, in locul final, putea sa fie in continuare prelucrata.
Din secolul XIII, la Venetia, apar atelierele de sculptura unde soseau blocuri de piatra
taiate in cariera. Finisajul se facea aproape integral in atelier, dupa norme riguros
respectate.
La montarea pieselor, incepand cu antichitatea elenistica, se folosesc in permanenta
ghidajele realizate din lemn sau din arama(furnizate de catre arhitect).
1. Extragerea blocului
Cuie de lemn sau din metal
Ciocane
Blocurile de regula se desprind in lungul straturilor sedimentare sau (dupa caz) in

lungul fisurilor prexistente.
Se deseneaza conturul de dizlocat pe fiecare plan si se practica gauri in lungul
desenului la o distanta de maxim 30cm. si adanci de 25 cm. Se fixeaza cuiele in gauri:
cele din lemn se acopera cu apa, iar cele din metal se bat cu ciocanul - astfel se
realizeaza o despicare a pietrei.
Pot aparea devieri in profunzime dupa microfisuri necunoscute.
Se practica decuparea blocurilor cu fierastraul atunci cand se extrage material
pretios: marmura.
2. Schitarea volumului final.
Pana in sec VII i.C. se foloseau instrumente de prelucrare din piatra (bazalt) apoi
instrumente metalice (cupru si bronz). In Egipt obeliscurile din porfir sunt decorate in
relief.
Sec. VII - VI i.C. Apar primele obiecte decorate in Grecia.
Perioada imperiului roman. Se specializeaza instrumentele si se perfectionaza
cele perforatoare.
Dupa caderea imperiului roman. Scade calitatea si numarul instrumentelor,
metalul devine mai rar. In evul mediu timpuriu sunt folosite foarte mult instrumentele
abrazive. Piatra se pune in opera putin fasonata si in asize naturale, in cazul zidariilor.
18
Sec. IX. Apar instrumente de prelucrare mai fine. Zidariile de piatra se fac in
continuare cu pietre neregulate, fiind mereu acoperite de tencuieli.
Sec. XIII. Se perfectioneaza instrumentele de prelucrare a pietrei moi si apar
instrumente speciale specifice detaliilor gotice.
Sec. XIX. Prelucrarea pietrei se face partial mecanic.
Echere,
Compase,
era folosit din plin la replicarea unor piese celebre sau chiar a acelor fragmente care
urmau sa fie inlocuite.
Nivela,
Fir cu plumb,
Marker
Perforatoare
Ciocane
Piatra, lemn metalice sau pneumatice.
Ciocane <bush hammer>
Utilizat la prelucrea granitului si la suprafetele/finisajele finale in arhitectura. Nu

se foloseste prea mult in sculptura
Dalta lata
Folosita la degrosari. Se lucreaza cu ea fiind asezata in unghiuri ascutite.
Dalta ascutita
85% din piatra prelucrata la o statuie se lucreaza cu acest instrument. Poate fi folosita
ca instrument de finisaj.
Dalta dintata
Folosita la finisaje pentru obtinerea unor texturi dorite in suprafata. Se toceste usor si
poate da rezultate diferite de-a lungul unei zile de lucru.
Dorn/dalta cu cap rotund
Folosit in finisaje finale
Abrazive
Fierastraie
Folosit atat la extragerea blocurilor cat si la formarea volumului dorit.
Rascheta
Folosita mai ales in prelucrarea marmurei la realizarea detaliilor foarte fine.
Abrazivi
Folositi si cunoscuti de catre antici erau folositi in slefuirea suprafetelor finale dar si la
extragerea blocurilor: piatra poce si gresia.
19
3. Definitivarea volumului
Gradinarea
Martelarea
Daltuirea/sculptarea
Rotunjirea (frecarea cu pietre abrazive sau cu nisip)
Finisarea (frecarea cu terecota sfaramata)
Dupa finisare se stucheaza golurile si se refiniseaza cu piatra ponce.
Lustruirea
Cu folie de plumb si alti produsi din ce in ce mai fini. Ultimul lustru dat cu inalbitor
(era o solutie de oxid de staniu sau pulbere de oase calcinate sau oxid de fier in cazul
marmurelor colorate). O practica difuza fie pentru pietre noi cat si pentru cele vechi era
ceruirea, apoi lustruirea cu praf de os si stofa.
4. Integrarea volumului. Integrarea partilor lipsa.
Se foloseau masticuri preparate dupa diverse retete (rasina de pin, ceara, pulbere de
marmura) sau ( sulf, rasina naturala, ceara, pulbere de piatra).
Punerea in opera
1. Ridicarea si deplasarea. Bucatilor mari din piatra a beneficiat de solutii ingenioase si
studiate. Mai ales in antichitate in Egipt si Grecia antica.
Santuri sapate pe fetele verticale
Din prelucrare rezultau profile laterale care inlesneau agatarea si transportarea blocului de piatra.
2. Solidarizarea blocurilor de piatra intre ele a aparut necesara in tarile caracterizate de

miscari tectonice ale solului: Grecia, imperiul roman
20
Agrafe din lemn sau din bronz innecate in plumb topit
Pene in dubla coada de randunica
Din evul mediu tencuielile si mortarele inlocuiesc in buna masura agrafele de

solidarizare a pietrelor. Dimensiunile blocurilor scad simtitor in marime, piatra ca
material devine mai rara iar forta de munca necesara deplasarii si prelucrarii este
simtitor diminuata. Devine importanta compatibilitatea mortarului cu piatra, apar si aici
retete de succes si tehnologii respectate foarte strict (udarea prealabila a pietrei peste
care se aplica mortarul si apoi tencuiala). Este tratata cu atentie sensul de punere in
opera al pietrei dupa sensul de sedimentare. Se scriu multe tratate de stereotomie si se
ajunge la recordul fatadelor autoportante. Culmea este atinsa odata cu goticul.
colile veneiene
Erau organizate, in varianta laica, dupa modelul fraternitatilor religioase catolice.
Primul capitolat al unei meserii apare in 852, la putina vreme dupa fondarea Venetiei
(811 d.C.). Nu este un caz singular, la Florenta si la Roma acelasi tip de asociatii de
mestesugari se numea confraternitate sau companie. Rolul era acelasi. Asociarea avea
ca scop unirea micilor patrimonii, administrarea si protejarea lor in comun.
Scolile, ca asociatii la Venetia, erau fie specializate pe meserii, fie erau dedicate
cultului unui sfant. Acestea reuneau oamenii de diverse cetatenii: venetienilor cat si
strainilor stabiliti in oras.
O conditie necesara pentru obtinerea dreptului de a exercita o meserie la Venetia
(fie in cadrul unui atelier, fie independent); era inscrierea intr-una dintre aceste scoli.
Inscrierea prevedea plata unei taxe anuale, prestarea unor servicii in ajutorul
comunitatii/asociatii si respectarea unor reguli de comportament civic si profesional. In
schimb cel inscris beneficia de dreptul de libera practica a meseriei (strict acelei pentru
care se inscriesese), de un ajutor in caz de imbolnavire si putea lasa chiar o pensie
urmasilor, in caz de deces prematur. De cele mai multe ori, mestesugarului ii era interzis
sa paraseasca Venetia, impreuna cu instrumentele meseriei, in caz contrar era
considerat "tradator" si pedepsit ila intoarcere.
Regola d'arte pentru sculptori si pietrari care stipula (obligatia de a da sfaturi
competente clientului in achizitionarea materialelor in functie de rolul si locul punerii lor
in opera)
Era interzisa acceptarea unei comenzi care a fost deja comisionata altui pietrar,
Nici un tamplar sau un zidar nu avea dreptul sa execute lucrari de pietrarie,
21
Orice pietrar care a parasit Venetia, la intoarcere, pentru a putea reprinde dreptul de
a lucra era obligat sa se renscrie intr-una dintre scoli si sa plateasca o taxa speciala.
Era interziza prelucrarea pietrelor cu calitati necunoscute sau inferioare celor
prelucrate deobicei
Piatra de Istria, inca din 1318, era recomandata pentru realizarea glafurilor la
ferestre, balcoane, arce si colonete, jgheaburi, trepte
Nu era permisa amestecarea pietrelor de calitati diferite intr-un acelasi produs (erau
atenti la piesele structurale).
Productia curenta a acestor ateliere era cea de cornise, trepte, detalii de
arhitectura, fantani.
Unii sculptori, dar cei mai importanti, faceau proiecte de arhitectura integrale:
Andrea Palladio
Bartolomeo Buon
Michelangelo Buonarotti
Bernini
Erau si sculptori si arhitecti in acelasi timp.
Atelierul, spre deosebire de cel al pictorilor, era in curtea casei. Fapt ce nu
permitea sculptorilor depozitarea si vanzarea concomitenta

Normarea
In general dimensiunile pietrelor aduse de la carierele de pe coasta dalmata erau
fixe:o lungime de 4 piciaore (136 cm.) Pietrele se incarcau pe barci care puteau duce
pana la 12t. Constructia barcilor putea fi subventionata de catre stat, in acest caz
proprietarii fiind obligati sa faca cel putin 5 voiaje/an si daca reuseau sa depaseasca
acest numar de transporturi, materialul rezultat prin diferenta era achizitionat de catre
stat. Acea dimensiune a condus la o modulare a detaliilor de arhitectura realizate in
piatra de Istria!
Numerotarea si semnele conventionale
Se gasesc frecvent, la demontarea elementelor structurale sau decorative numere si
semne care aveau rolul ordonarii in asamblaj al pieselor - pentru ca printre lucratori
erau putini cei care stiau sa scrie si sa citeasca. Iar semnele ii ajutau sa ordoneze
piesele.
Instrumente
Se foloseau sabloanele si ghidajele mobile pentru controlul profilelor (standard)
sculptate.
22
Finisajele si protectia lor

Tehnicile romane conduc la perfectionarea finisajelor din piatra de pana la 1 cm
grosime - lucru ce permitea o montare a placilor prin intermediul mortarelor. In cazul
blocurilor de grosime de peste 3cm. se apeleaza la agrafarea lastrelor cu sisteme
asemanatoare celor contemporane.
In renastere proiectarea fatadelor (imbracate cu piatra) autoportante era o
practica curenta mai ales la Venetia (unde terenul si casele cu structuri elastice) nu
permit structuri rigide si greoaie.
Obiectivele acestor procedee, in buna masura abandonate incepand cu secolul
XIX erau variate. Straturile protective aveau rolul sa protejeze suprafetele de piatra de
atacul atmosferic pe care il aveau de suportat. In acelasi timp finisajul de suprafata
putea induce valente cromatice diferite de cele ale pietrei de dedesubt, macar simuland
pietrele mai pretioase, sau creeind impresia unui material uzat/mai vechi, armonizand
de multe ori bucatile noi integrate in paramente vechi. In alte cazuri grosimea tencuielii
egaleaza lastra de piatra niveland asperitatile pietrei ajungandu-se in acest fel la
tehnicile stucului.
Sunt tratamentele cu diluanti transparenti (uleiuri) care aveau rolul intensificarii
culorii pietrei.
Un caz particular il reprezinta insa straturile de pictura aplicate suprafetelor de piatra
(incepand cu antichitatea continuand in renastere cu tehnici diferite) straturi preparate
cu alb de zinc, culori pe baza de ulei - amintind lucrul pe panza.
Oxalatii de calciu - au fost determinati pe suprafete sculptate ale unor
monumente antice, insa raman posibile in continuare doua ipoteze care pot explica
prezenta lor:
a) Colonizarea licheniana,
b) Resturile unui tratament protectiv (var si legant organic care in timp a produs
oxalatii de calciu).
In cursul secolului XIX au fost utilizati silicatii si fluorsilicatii (Cu, Cr, Fe, Mg) ca si
protectivi. Alte patine pe baza de ulei sau ceara aveau rolul obtinerii unor suprafete
lucioase, care din pacate se prafuiau in timp si se intunecau.
23
Materialele moi si care aveau alveole naturale (travertin, tuf) erau adeseori
stucate (fie pentru a crea deformatii mai interesante, fie pentru a imita materiale mai
pretioase precum marmura.
Suprafete din zidarie de caramida. Argila este materia prima din care se
fabrica caramida si este o substanta minerala cu granulatie foarte fina de origine
sedimentara (argile marine, fluviale, lacustre, morenice).
Dpdv chimic argila este compusa din siliciu, alumina si calciu; exista si
magneziu,mangan, potasiu, titan, plumb, sodiu, fier, sulf in diferite cantitati.
Dpdv mineralogic argila contine cuart, calcite, ilite, feldspati, clorite, caolinite,
smectite...
Compararea
materiei
prime
cu
arhitectura
locala
demonstreaza
stransalegatura intre utilizarea argilei si sursa de provenienta.

O analiza amanuntita ar trebui sa ateste legatura exacta intre informatiile date de
hartile geologice, denumirile unor zone, manuscrise si documente referitoare la
cuptoarele de ardere a caramizilor.
Utilizarea
Utilizarea caramizilor nearse sau arse poate fi pusain legatura cu functiunea
finala si rapiditatea de executie; ambele tipuri sunt utilizate pana in zilele noastre.
Dimensiuni uzuale
Prelucrarea argilei
-
extragerea materiei prime,
cernerea argilei si separarea materilei fine de cea grosiera,
realizarea amestecului: pulbere de argila, apa, balast-nisip, paie
vibrarea, baterea in forme pentru eliminarea bulelor de aer.
Cuptoarele traditionale erau sapate in pamant si acoperite cu material lemnos si

apoi cu pamant. Arderea avea loc in intervalul a cateva zile.
Cuptoarele moderne sunt din zidarie au cos de fum si gura de alimentare cu
combustibil.
Calitatea caramizilor depindea de:
-
calitatea componentelor din amestecsi proportiile dintre ele,
calitatea si materialul formelor,
pozitia in cuptorul de coacere si tempertura,
(puteau rezulta fisuri sau
vitrificari pe anumite portiuni, variatii cromatice de la galben la brun),

24
Forma era conditionata de locul de montaj si calitatea detaliului cerut de proiect.

Tipologia
-
caramizi pt. zidarie,
caramizi pt. Coloane,
caramizi pt. Pavimente,
pt. Cornise, detalii decorative,
tigla, olane, alte detalii arhitecturale sau functionale,
caramizi cu tratamente speciale a vista si smaltuite,
Caramida
Compozitia caramizilor moderne
-
nisip
50-60%
Argila
20-30%
Var nestins
2-5%
Oxid de fier
5-6%
Oxid de magnesiu 1%
Apa
sau : Nisip
25-30% .pasta presata in forme si arsa la 900-1000 C
Caramizi extrudate. Pasta de argila si nisip contine 10-15% apa sau chiar 20-25%.
Caramizile preformate se lasa la uscat 20-40 ore la 50-150 C
Culoarea caramizii depinde de continutul de minerale si de reactiile chimice
generate la temperaturi de coacere dar si de atmosfera din cuptorul de ardere.
Roz concentratie mare de fier,
Galben concentratie mare devar.
Culoarea variaza de la brun roscat la brun violet.
Caramida glazurata/smaltuita
Este folosita pentru placarea suprafetelor decorative.
Suprafete tencuite, tratate, policrome. Mortar = amestec avand calitati
plastice compus din leganti si material de umplutura, avand rol de montaj al zidariei.
-
Leganti pamant argilos, ipsos, var, ciment,
Material deumplutura paie, material organic, pietris, nisip, spartura de piatra,

caramida
25
Plasticitatea amestecului este data de prezenta in compozitie a unei cantitati de apa.
Adaugarea unor materiale de umplutura pot influenta lucrabilitatea pastei, creste

aderenta materilului la stratul suport si influenteaza timpul de intarire
Astazi in terminologia curenta toate amestecurile pe bazade argila sau ipsos, sau
ciment cu material de umplutura (agregate) pietris, nisip sunt denumite mortare.

Vitruviu da primele indicatii de folosire a mortarelor in diferite tipuri de zidarii.
Palladio indica dozarea mortarelor in functie de provenienta materiei prime.
-
3p nisip cariera + 1p var stins
2p nisip de rau + 1p var stins+ 1p caramida pisata
Ipsosul = sursa este piatra de ipsos (selenit) se coace in cuptoare la 110-160C.

Produsul se macina si se foloseste in amestec cu var, nisip, apa in diverse proportii.
Varul
-
piatra de calcar se coace la 800-900C si obtinem var aerian utilizat la mortare si

tencuieli.
Piatra de calcar se coace la 1000-1200C ne da varul hidraulic utilizat pentru

moratre si tencuieli care se intaresc in contact cu apa.
Dupa coacere rezulta var nestins. Stingerea se face in gropi in care este adus varul
si este acoperit cu nisip. Aici in contact cu apa meteorica, peparcursul a cca. 12 luni
procesul este lent si de durata, daca se doreste obtinerea unui var pt tencuieli fine.
Stucatura se realizeaza din mortar usor modelabil obtinut din amestecuri cu
agregate foarte fine.
-
de interior este pe baza de ipsos + var si se usuca repede. Necesita viteza in

modelare si aplicare.
de exterior este pe baza de var + nisip sau caramida macinata se usuca lent.
Necesita indemanare pentru ca pasta este mai greu modelabila.
Cimentul coacerea marnelor la 1350-1400C calcar argilor, dar si alte tipuri de

calcare cu continut mare de argila >22% - cimentul Portland. Coacerea duce la
formarea desilicati si aluminati de calciu clinker care sunt macinati pana la stadiul de
pulbere.
Aspectul betonului aparent depinde de compozitie si modul depunere in opera.
Nisip + ciment Portland + apa
Mortare pe baza de ciment se intaresc mai repede si sunt rezistente la uzura
mecanica.
26
Metale. Producerea otelului din minereu, prin metoda reducerii directe, a ramas un
mestesug rudimentar pana in secolul al XV-lea.
Incalzirea minereului in contact cu carbonul degajat de materialele de ardere lemn sau
carbune conduceau la formarea carbonatului de fier.
Din carbonatul de fier continand cca. 0,2-2% carbon rezulta otelul
Din carbonatul de fier continand peste 2% carbon rezulta fonta
Metoda moderna de obtinere a otelului este metoda reducerii indirecte.
Procedeul se desfasoara in doua etape: in prima etapa prin topire se obtine direct fonta;
in a doua etapa fonta obtinuta se reincalzeste, masa topita este supusa vibratiilor in
scopul reducerii cantitatii de carbon si ulterior pasta rezultata este prelucrata prin
procedee mecanice menite sa elimine zgura si sa usureze prelucrarea.
Incepand cu secolul al XVIII-lea fierul forjat a inceput sa fie utilizat la elementele
cu rol structural la cladiri de mari dimensiuni, fiindu-i apreciate calitatile elastice.
Odata cu 1840, dupa perfectionarea laminoarelor industriale apar grinzile
laminate la toate tipurile de cladiri. Grinzile laminate erau folosite in special in
combinatie cu lemnul si caramida.
Structurile metalice de mici dimensiuni apar la jumatatea secolului XIX la serele
de flori, pavilioane expozitionale. Deja la inceputul secolului XX structurile metalice
pentru poduri rutiere si feroviare deschid o noua epoca in constructiile civile.
Fonta datorita capacitatii reduse la intindere dar cu o buna capacitate la
compresie este folosita in special la elementele decorative: balustrade, capitele sau la
elementele cu solicitari mecanice reduse: trepte, calorifere...
Lemnul este materialul de origine organica folosit pe scara larga in orice
regiune geografica.
Este folosit la:
-
fundatii pentru zonele cu terenuri bogate in apa si nisip: Venetia, Bucuresti,
structuri portante locuinte, poduri,
decorarea exterioarelor si interioarelor locuintelor si altor cladiri.
Lemnul este usor de prelucrat, transportat si reciclat. Compozitie: 40% carbon si

42% oxigen, contine 17-60% apa in functie de specie, varsta, zona geografica si
anotimpul in care este taiat.
Lemnul taiat in padure in elemente cu sectiune mare se foloseste neuscat la
structurile portante fie pentru schele pe santier, fie pentru grinzi, stalpi, fundatii in
27
constructii. Lemnul taiat pe scara industriala in elemente cu sectiune mica se folosesc

dupa uscare pentru suprafete de finisaj si mobilier.
Anamneza cauzelor degradarii

In cazul specific al pietrei degradarea priveste atat materialul pus in opera cat si cel
din cariera. Mecanismele care stau la baza proceselor de alterare 9 sunt evident
aceleasi, dar pot avea efecte diferite - dpdv subiectiv - daca ne referim la o roca in
cariera sau la un monument, realizat in piatra, intr-un ambient determinat.
Diagnosticarea (folosind terminologia medicala) s-a facut incepand cu anii '60.
Diagnosticarea degradarii pietrei este posibila in baza cunoasterii : litotipului si a
caracteristicilor intrinseci, morfologiei, proceselor si cauzelor de alterare, patologiei, si
ca urmare se face alegerea tipului de interventie conservativa motivata de aceste
cunostinte.
Deteriorarea - Este o faza importanta a ciclului geochimic al rocilor si are ca efect
producerea de solutii si sedimente.
Deteriorarea - Este o faza importanta a ciclului geochimic al rocilor si are ca efect
producerea de solutii si sedimente.
Degradarea pietrei depinde de urmatorii factori:
INTRINSECI - compozitia
chimica si mineralogica/
petrografia si caracteristicile
fizice:
- textura,
- structura,
- granulometria,
- porozitatea,
- permeabilitatea,
- densitatea,
- duritatea,
- coeficientul
de
imbibare cu apa,
IMPUSI - asuma un rol

EXTRINSECI
fundamental in definirea
raportului de interactiune
ambient/obiect
- forma,
- Clima,
- tratamentele
de - Microclima
(pozitia
suprafata/finisajele,
edificiului in functie de
- tratamentele
punctele cardinale, vantul,
datorate restaurarilor ploaia; fie microclimatul din
anterioare,
spatii inchise),
- utilizarea obiectului.
- Poluarea tamosferica,
- Vibratiile si alte stresuri
ambientale
Alterarea - Orice material, inserat intr-un mediu determinat, tinde sa atinga punctul de echilibru in raport
cu acel ambient; daca parametrii ambientali se modifica in timp schimbarea provoaca ca efect pierderea
echilibrului, abia atins, si de aici apare nevoia unei noi reechilibrari a materialului cu ambientul.
Transformarile inevitabile care insotesc aceste procese constau in schimbari mai mult sau mai putin
rapide, (dar evidente!), ale caracteristicilor originare ale materialului, si conduc la ceea ce numim in mod
obisnuit alterare.
Exemple: metalul oxideaza, vernis-ul unui tablou se ingalbeneste/intuneca, ceramica se acopera cu
diverse incrustazii, piatra se patineaza sau se exfoliaza.
28
rezistenta
la
compresiune,
rezistenta la flexiune,
rezistenta la lovituri,
rezistenta la uzura,
difuziunea termica,
(Omul este responsabil pentru factorii intrinseci, direct responsabil pentru factorii
impusi, direct sau indirect responsabil pentru cei extrinseci.)
1. Agenti exteriori - mecanisme fizice
a. actiunea apei: porozitatea, ascensiunea capilara, permeabilitatea,
b. actiunea inghetului: mecanisme de degradare,
c. manevrarea mecanica,
d. actiunea vantului,
e. actiunea temperaturii.
Degradarea fizica a avut loc atunci cand rocile s-au fragmentat fara ca acestea
sa fi suferit modificari chimice. Acest fenomen este specific climelor reci unde
degradarea este legata de ciclul inghet-dezghet sau climelor foarte calde si uscate unde
insolatia provoaca fisuri (clima desertica).
Factorii care influenteaza degradarea fizica sunt: compozitia mineralogica a rocii,
granulometria, textura, forma componentelor minerale.
Rocile cu elemente mari se distrug fizic foarte repede, cele cu elemente mici se
desfac in fragmente poliminerale (cazul rocilor metamorfice si sedimentare), care foarte
rar se dezintegreaza in fragmente de dimensiunea sedimentelor originare.
Degradarea fizica conduce la o diminuare/pierdere a clastelor marind astfel
suprafata disponibila degradarii chimice. Textura rocilor sedimentare este formata din
planuri paralele de stratificare, dand astfel un sens preferential degradarii: decojirea,
exfolierea.
Inghetul si dezghetul. Apa ca lichid ce umezeste suprafetele de piatra este
absorbita in interiorul capilarelor cu o forta invers proportionala diametrului capilarelor
insele. Daca temperatura apei din capilare scade vaporii de apa care intai condenseaza
si apoi ingheata transformandu-se in gheata - crescand volumul cu 9%. Eforturile
mecanice, exercitate asupra peretilor capilarelor, conduc fie la o depasire a rezistentei
materialului adica la fisuri, fie la o largire a capilarelor microfracturi viitoare fisuri.
29
Variatiile de temperatura. 40-50C/zi produce cresteri de volum blocurilor

masive de piatra, iar in placile subtiri - curbari.
= E = El/l
Rosturile lasate intre blocurile de piatra au rolul de a impiedica o degradare
prematura a pietrelor. In prezenta apei degradarile se accentueaza provocand exfolieri.
Alte cauze ale degradarii fizice: sarurile solubile in apa si cristalizarea sarurilor
- provoaca o crestere de volum si exercita presiuni ridicate in interiorul rocii poroase
(care rezista putin, asa cum s-a afirmat, la fortele taietoare si la tractiune), plantele
crescand in fisuri, miscarile tectonice.
In procesul de deteriorare, de o mare importanta sunt caracteristicile rocii precum:
compozitia chimico-mineralogica, structura/textura. De exemplu: In mediul acid rocile
carbonatice sunt usor degradate spre deosebire de cele silicioase. (Gresiile cu matrice
silicioasa sunt mai rezistente spre deosebire de cele cu matrice calcaroasa, acestea la
randul lor rezista mult mai bine decat cele cu matrice argiloasa). Rocile cu compozitie
mineralogica asemanatoare. Rocile compacte au o rezistenta superioara celor poroase.
Rocile cu textura izotropica (distributie omogena a componentelor) nu prezinta directii
preferentiale de fractura sau de alterare.
Cristalizarea sarurilor. Pasajul de la starea de nesaturatie la conditia de
cristalizare spontana se poate verifica chiar daca concentratia ramane constanta.
Oricarui stadiu de hidratare ii corespunde un volum specific si ca urmare cand
trecerea de la o faza la alta are loc in interiorul spatiilor poroase ale materialelor,
aceasta poate conduce la verificarea fenomenului de crestere a volumului implicit a
eforturilor de incarcare a structurii in interior.
30
Intr-o piatra continand o solutie salina, precipitarea sarurilor cauzate de

evaporarea apei poate aparea in interiorul structurii poroase sau pe o suprafata externa.
Fenomenul este reglat de doua mecanisme concomitente: difuzarea vaporilor de apa
prin stratul extern, deja uscat, al materialului, si migrarea solutiei in reteaua poroasa a
zonei interne, inca umeda, catre cele externe care se usuca. Daca viteza de difuzare a
vaporilor este inferioara vitezei de migrare a solutiei aceasta poate ajunge pana la
suprafata externa, unde va incepe sa cristalizeze In caz contrar echilibrul intre cele
doua fenomene se poate face la o anumita distanta de la suprafata externa,
cristalizarea realizandu-se in profunzime. Este vorba in primul caz de eflorescente si in
al doilea de subflorescente.
Exfolierea si desprinderea crustelor superficiale deseori intalnite la materialele
poroase alterate din cauza sarurilor solubile sunt provocate tocmai de formarea
subflorescentelor si de concentrarea, in consecinta, a eforturilor de suprafata.
Morfologia alterarii provocata de sarurile solubile
-
cristalizarea, alveolarea10
nu este studiata sau cel putin nu sunt rezultate ale studiilor comparative privind alterarea provocata de
alte substante care vin contact cu piatra: uleiurile, rugina, sarea.
10
degradare profunda care provoaca dezintegrari foarte grave, in general la materialele foarte poroase.
Varianta Pauly - porozitatea ridicata/nivel de salinitate ridicat/turbulente ale aerului puternice in contact cu
suprafata pietrei faciliteaza ciclurile frecvente de cristalizare-dizolvare, hidratare-deshidratare/turbulentele
31
2. Agenti exteriori - mecanisme fizico-chimice

a. poluarea urbana
b. actiunea sarurilor solubile
Alterarea chimica. Rezulta dintr-o profunda modificare a rocii initiale care se
transforma in material argilos, solutie salina sau materiale solubile. Alterarea fizica in
schimb poarta materialul litic la un reziduu de material rocios (care d.p.d.v. chimic este
stabil.)
Un fenomen comun, oricarei specii rocioase terestre, de deteriorare este
oxidarea.
Rocile umezite de precipitatii, apoi uscate de caldura radiata de soare suporta o
oxidare. Rezultatele acestei interactiuni variaza in intensitate cu clima, timpul geologic,
topografia si activitatea biologica si sunt in functie de tipul rocii.
Factorii de alterare: Clima (temperatura, vaporii de apa prezenti in atmosfera)
in climele extreme se pot diferentia degradarile chimice de cele fizice,
in climele moderate rezultatul degradarii este reprezentat de un amestec al celor
doua actiuni. (in zonele polare, degradarea fizica conduce la o fracturare a rocilor pe
cand in clime tropicale, alterare chimica este maxima),
in climele temperate o mare importanta, d.p.d.v. chimic, o are cantitatea de
precipitatii anume cantitatea de apa si timpul de contact al pietrei cu apa.

Reactiile hidrolitice care au loc in natura intre silicati si apa sunt guvernate de legi
chimice ale solutiilor si de echilibrul realizat in roca intre energia eliberata si de
potentialul de oxido-reducere.
Ph-ul are o mare importanta, (in mare parte dintre cazuri) pentru apa care intra in
reactie cu mineralele care au valori cuprinse intre 3 si 9.
In clime temperate umede domina apele usor acide sau cele neutre. Intr-un prim
stadiu al alterarii chimice aceste ape produc un atac asupra feldspatilor, in rocile
magmatice, formand solutii usor alcaline, care in timp se pierd. Relativ la precipitatii
conteaza foarte mult nu numai cantitatea de apa care vine in contact cu roca dar s-a
observat ca efectele de alterare cresc in relatie cu porozitatea rocii, deci cu volumul de
apa care poate patrunde si cu timpul de contact.
de aer spulbera acumularile de material incoerent/fenomen care provoaca o actiune abraziva asupra
suprafetelor de material.
32
Efecte vizibile nedorite ale hidratarii

- cresterea volumului si fisurarea rocii,
- albirea stratului superficial si pulverizarea lui,
- variatia cromatica a oxizilor care fac parte din compozitia rocii.
Procesul de disolutie a rocilor carbonatice care are loc in prezenta apei conduce la:
- distrugerea formatiilor calcaroase,
- creeaza alte formatii calcaroase de tipul - travertinului, alabastrului, care prin dizolvare
devin stalactite si stalacmite.
Poluarea atmosferica. Cauzelor ambientale de alterare care pot fi considerate

pana la urma naturale, li se alatura de decenii o alta cauza de natura entropica
reprezentata de poluarea aerului.
Calitatea si cantitatea poluantilor intr-o zona determinata nu depinde doar de
tipul sursei, dar si de caracteristicile topografice si de conditiile meteorologice care
influenteaza dispersia si transportul poluantilor la scara locala sau la distanta.
Conditiile normale de vant si de turbulenta a aerului favorizeaza indepartarea
orizontala fata de sursa a substantelor emise. Variatiile de temperatura ale aerului in
functie de cota de la sol, la randul lor, influenteaza puternic miscarea verticala si deci
capacitatea de dispersie a poluantilor. In mod normal temperatura se diminueaza incetincet cum ne departam de sol. Daca dimpotriva, temperatura ramane constanta sau
creste cu inaltimea (conditiile de izotermie!), miscarile verticale sunt puternic blocate si
provoaca o stagnare a poluantilor.
Nu e usor de cuantificat influenta poluarii atmosferice fata de alte cauze de
alterare a materialelor lapidee. Fara indoiala ca aceasta provoaca efecte vizibile si
rapide in timp, fiind deosebit de periculoase pentru marmure si pietrele calcaroase.
3. Deteriorarea provenind de la agenti exteriori - mecanisme biologice
a. actiunea bacteriilor
Degradarea biologica. Actioneaza diferit in functie de natura pietrei si este foarte
activa in climele calde si umede.
Tema biologului:
33
- identificarea agentilor deterioranti,

- definirea conditiilor ambientale care favorizeaza dezvoltarea microorganismelor, etc.,
- alegerea biocidului si evaluarea eficacitatii.
Medii prielnice: lumina, oxigenul, anhidrida carbonica, apa, unele saruri.
Algele si celelalte microorganisme se fixeaza pe pietrele poroase sau deja degradate,
fie sub fragmentele deja dizlocate. Lichenii apar in medii putin poluate si sunt usor de
recunoscut dupa culorile vii. Ciupercile, organiemele macroscopice, vegetatia, pasarile.
Concluzie: mediile
Chimia poluarii aerului: Toate rocile si materialele expuse intr-un mediu
deteriorant se degradeaza continuu ca un rezultat al proceselor fizice, chimice,
mecanice si biologice.
In ultimile decenii expansiunea aglomerarii urbane si concentrarea industriilor
adiacente au condus la o crestere masiva a nivelului agresiv al impuritatilor in aer.
Degradarea accelerata a monumentelor urbane cu suprafete placate cu piatra in
ultimii ani a fost atribuita cresterii rapide a poluarii atmosferice.
In mediul rural poluarea produsa de oameni este in limite normale; in mediul
urban emisia de SO2 depaseste de cateva ori pe cea produsa de natura.
Poluantii11 naturali si artificiali identificati in cazul pietrei sunt:
-
compusii sulfului(SO2, H2S si aerosolii sulfati),
compusii azotului (NO2), HCl, HF, CO2.
Depuneri uscate si umede din aerul poluat pe suprafata pietrei

Depunerea uscata
Este o acumulare pe suprafata pietrei de particule purtate de curentii de aer.
Depunerea depinde de; dimensiunea particulelor si porozitatea suprafetei pietrei si
asperitatile.
Efectul de termoforeza = Particulele antrenate de curentul cald la contactul cu
suprafata rece a pietrei (deja fiind cunoscuta conductivitatea scazuta a pietrei) prin
condensarea aerului acestea se vor lipi de suprafata.
Depunerea umeda. Se face fie prin contact direct/spalare, fie indirect/stropire.
Eficienta depinde de: intensitatea precipitatiilor, dimensiunea picaturilor, pH, t apei.
Importanta caracteristicilor suprafetelor
-
rugozitatea,
prezenta turbulentelor de aer,
prezenta tratamentului de finisaj (cat de lipicios este),
11
- SO2 - este cel mai activ poluant. Crustele negre au la baza reactia intre gips si dioxidul de sulf.
34
o suprafata cu puternice evaporari va fi dificil atacata de cruste/depuneri - o

suprafata de condens dimpotriva.
Clasificarea mecanismelor si depozitelor de gaze si particule
Umiditatea (precipitatii, ceata)
O ploaie intensa poate inlatura sau dilua impuritatile scazand agresivitatea lor. O
ploaie molcoma lasa si mentine un film umed timp in care poluantii gazosi au intrat deja
in reactie. Aerosolii higroscopici cresc umiditatea si se fixeaza prin atractie
gravitationala sau ca o alternativa vantul ii antreneaza intr-o actiune abraziva.
Temperatura aerului
Cele mai multe reactii chimice se desfasoasa la temperaturi in crestere.
Insolatia si vantul
Acesti factori influenteaza racirea sau incalzirea pietrei creeand spatiu
condensului sau evaporarii umezelii. Racirea pietrei noaptea sta la baza condensului
apei pe o suprafata uscata; racirea si incalzirea pietrei afecteaza rata de crestere a
depunerilor ca si procesele de evaporare si condensare.
Vantul
Miscarea aerului deasemenea determina energia cinetica a particulelor abrazive
si gradul impactului asupra pietrei.
Mecanisme de deteriorare a pietrei
Procese de condensare
Pe timpul zilei fixarea poluatilor pe piatra va fi mai mare pe partile reci ale pietrei
expuse poluantilor. Temperatura si umiditatea ridicata inregistrata pe suprafata poate
promova deasemenea depunerea depozitelor de particule. Cand se formeaza
condensul fluxul de particule si de gaz in zona creste.
Prezenta umezelii pe suprafata pietrei este periculoasa din doua motive:
1. cantitatea de poluant este foarte mare pe cand cea de apa implicata este mica,
2. aceste solutii poluante concentrate precum si produsii lor de reactie pot ramane
pentru mult timp pe suprafata pentru ca nu sunt "indepartati".
In faza lichida poluantii vor avea o aderenta mai mare, iar in faza gazoasa
particulele vor fi captate usor de catre suprafata. n procesul de umezire solutiile acide
penetreaza in interiorul pietrei la o adancime care depinde de porozitatea pietrei si de
cantitatea de solutie disponibila pe unitatea de suprafata.
35
Cand SO2, H2SO4 si particulele de praf intra in contact cu suprafata de calcit,

sulfatarea incepe si astfel o cantitate de solid este dizolvata.
Alternanta umed/uscat este intalnita in orele de maxima insolatie. Apa se evapora si
cristale de saruri solubile (gipsul!) sunt depozitate pe suprafata pietrei. Cicluri repetate
de umed/uscat cauzeaza absorbtia apei in piatra deschizand canale in crusta asa cum
trec printre granulele de calcit. In timpul uscarii succesive, substantele dizolvate se
depun pe canale si pe suprafata. Cristalele de gips sunt repede erodate de apa datorita
solubilitatii lor marite.
Crusta de gips incorporeaza particule aduse de aer, cenusa, praf apoi se lipesc dar
raman in continuare poroase. Grosimea crustei poate fi mare, dar cu o rata mica de
crestere.
Concluzii:
Geometria fatadelor influenteaza zonele de depunere a crustelor. In locurile adapostite
de ploaie, praful se acumuleaza ca o stratificare incoerenta fie ca o pulbere
lipicioasa si aderenta la piatra sau chiar ca o incrustatie. Acest lucru marcheaza
vizibil zonele de contact adapostite de ploaie. Depunerile scad dinspre partea
superioara spre partea inferioara a cladirii.
Compozitia chimica si proprietatile fizice ale crustei, comparate cu restul pietrei sunt
diferite: densitatea mare, permeabilitatea scazuta la apa si o totala sau partiala
inlocuire a CaCO3 cu CaS (sulfat de calciu). Aceasta diferentiaza si viteza de
degradare a pietrei, din urmatoarele motive:
- variatiile de volum - gipsul are un volum mai mare decat volumul de calcit
generand crapaturi si pori de suprafata insotite de tensiuni in suprafata,
- diferentele in dilatarea termica a gipsului fata de calcit. Diferenta este marita de
crusta neagra de exterior (cauzata de fum si particule carbonatice) care tind sa
absoarba o cantitate mare de radiatii fata de straturile albe din piatra si fata de
incapacitatea de transfer termic al pietrei,
- reducerea permeabilitatii mareste retentiile de apa si toate efectele asociate.
Suprafetele direct expuse ploii au un aspect stralucitor data fiind inlaturarea
constanta (de catre ploaie) a produsilor de deteriorare. Aceste arii au aspect nealterat
dar defapt sunt acoperite de un strat subtire de calcit recristalizat. Sulfatarea este
practic absenta datorita produsilor de deteriorare formati pe suprafata pietrei si
indepartati de actiunea mecanica a ploii. Procesul de deterioarare in ariile albe mentin
aspectul aparent al pietrei dar rezulta o erodare a pietrei.
36
Morfologia si geneza crustelor:

Crustele Negre. Sunt rezultatul fixarii particulelor de carbon (prezente in aer de
la poluantii casnici sau industriali, in general combustibili) in ipsosul format pe
suprafetele de piatra ca urmare a umezirii acestora. In acest fel piatra sufera procese
de sulfatare in mediul urban
CaCO3 + H2SO4 + H2O CaSO4 2H2O + CO2
SO2 este responsabil pentru formarea crustelor negre
2CaCO3 2SO4-- + 4H2O 2CaSO4 2H2O + 2CO3-NO2 (amoniacul) nu apare in crustele negre dar joaca un rol important in procesul de
degradare: asprirea suprafetelor (doar ca sarurile de azot nu lasa urme ale prezentei lor
fizice).
Aspectul crustelor negre:
-
indica prezenta unui strat deteriorat strans legat de straturile pietrei, de 1-10mm,
sunt formate din particule de carbon legate cu ipsos intre ele,
au culoarea neagra intensprovine din poluare, dar si de la umezirea constanta a

suprafetelor,
pelicula de apa formata pe suprafata nu actioneaza in sens decoeziv asupra crustei,
se constata o activitate chimica constanta evoluand in sensul cresterii grosimii,

complicand starea pietrei.
Crustele Albe. Apar in absenta crustelor negre pe suprafetele intens umezite prin
recristalizarea calcitelor. Aspectul: este inselator:

-
suprafetele total libere de deterioranti,
apar pe suprafetele de piatra intens spalate de apa meteorica, eliberanduse astfel

de prezenta oricarei particule de carbon,
prezenta lor este semnalul unei intense deteriorari, locale, manifestata printr-un
consum al pietrei, insa nu se constata un proces chimic activ. (Usor de recunoscut la
pietrele sedimentare unde componentele cu duritate mare sunt puternic reliefate)
Crustele Gri
sunt depozite de murdarie nepericuloase, care se pot compacta dar nu

interactioneaza cu straturile pietrei,
37
apar in zone protejate de turbulente de aer si de ploaie si care nu modifica

geometria pietrei.
Deteriorarea provenind din defecte naturale ale pietrei
a. heterogeneitatea materialului - diferente de structura,
b. straturi moi (prezenta argilelor in structura),
c. fisuri interne.
Utilizarea eronata a unui material

a. greseli de proiectare
b. asocierea de materiale incompatibile,
c. alegerea pietrei cu calitati neconcordante functiunii de destinatie.
Punerea in opera defectuoasa12

12
- Degradarea pietrei prelucrate

1. fortele concentrate pentru extragerea blocului din cariera,
2. incorecta punere in opera si alegerea gresita a litotipului pus in opera sau alaturarea de pietre cu
caracteristici contrastante,
3. efectele prelucrarii - folosirea unor instrumente de prelucrare inadecvate, prea dure,
4. punerea in opera - corecta/incorecta in functie de textura rocilor sedimentare sau metamorfice
(care trebuiesc mereu puse cu straturile de sedimentare in sens orizontal. Se fac si exceptii din motive:
estetice (placaje mult mai aspectoase) sau pentru usurinta extragerii si a prelucrarii.
- alaturarea a doua materiale incompatibile: agrafe din fier utilizate la montarea sau restaurarea unor
placi desprinse, alternarea pietrelor de culori diferite poate conduce la o colorare nedorita a celor
deschise din vecinatate,
- in cazul dilatarilor (insolatia pe fatadele puternic luminate) lipsa spatiilor de dilatare poate conduce la
fisurari sau dizlocari grave.
38
a. asize naturale de stratificare neobservate la punerea in opera,

b. prezenta apei de cariera,
c. microfisuri cauzate de socuri/lovituri de extractie sau/si de transport,
d. prelucrarea cu instrumente neadecvate,
e. corodarea partilor metalice - care au menirea solidarizarii elementelor,
f. proasta distributie a mortarului de jonctiune,
g. mortare incompatibile cu piatra,
h. rosturi prea stranse.
Investigatii tehnice distructive
In domeniul restaurarii operelor de arta se impune inaintea oricarei operatii de
restaurare realizarea unei serii de investigatii menite sa largeasca gama de informatii
referitoare la materialelor care compun obiectul in studiu.
Toate aceste investigatii au menirea de a conduce restauratorul catre alegerea
unor metode de restaurare care sa conduca la stoparea procesului de degradare,
implicit a pierderii obiectului de arta.
De aici apare necesitatea unei documentari preliminare operatiilor de salvare si
de restaurare. Indiferent de valoarea in sine pe care o are obiectul sau monumentul
cercetarea trebuie condusa cu atentie.
Cercetarea incepe cu:
relevee fotografice si de detaliu,
cercetarile de arhiva - care pot furniza informatii referitoare la operatii executate
anterior,
ajungandu-se la efectuarea unor analize care vor ilustra morfologia macroscopica lucru care va conduce in buna masura la alegerea metodelor de interventie apropriate.
Cercetarile de natura petrografica furnizeaza urmatoarea gama de informatii:
stabilirea sursei materialului, compozitia mineralogica si chimica (cantitativa si calitativa)
a materialului si a crustelor negre sau de murdarie care o acopera, se va ajunge astfel
la o diagnosticare complexa, care va putea fi completata cu un studiu al altor variabile
(ale pietrei si ale ambientului) care conduc la o interventie fara derogari si care poate fi
condusa in mod optim
Exemple: Pentru spalarea de fatade pot fi foarte importante examenele vizand
caracteristicile tehnice ale materialului de baza dar si a crustelor care trebuiesc
39
indepartate. Pentru punerea la punct a consolidarii si a protectiei este important studiul

structurii poroase a materialului si a capacitatii de absorbtie a apei.
Etape generale
Extragerea esantioanelor: o prisma de min. 2/3/1 cm de piatra, sau fragmente de
crusta, pulberi, tratamente, organisme biotice,
se doreste o extragere de esantioane care sa nu afecteze opera de arta, si deaceea
se apeleaza la fragmente deja desprinse si care in general nu sunt fragmente de
decoratie,
in cazul petelor - prin impachetari locale se pot extrage in forma de solutie poluantii!
Dupa prelevare este de dorit o tratare cat mai rapida a esantionelor pentru ca
acestea sa nu-si modifice morfologia sau starea de agregare.
Analize mineralogico-petrografice. O determinare cu ochiul liber poate fi facuta de
catre un specialist in cazul zonelor libere de cruste sau nealterate.
Studiul microscopic de sectiuni subtiri 20-30, conduc la clasificarea rocii si

localizarea sursei prin stabilirea:
-
Compozitiei mineralogice,
Textura/microstructura,
Microfauna fosila prezenta,
Granulometria (roci sedimentare)
* - analize difractometrice cu raze X, pot impiedica curatarile energice (daca este

vorba de pietre argiloase) si mecanismul de degradare, indicand:
- prezenta argilei in compozitie,
- determinarea fazelor cristaline, prezente in crustele negre sau in
depozitele superficiale.
40
* - analize la microscopul stereoscopic,

- determina structura mineralogica,
- grosimea crustei negre, omogeneitatea
interferenta altor factori.
acesteia,
stratificarea,
Analize chimice. Completeaza in mod util analizele petrografice prin determinarea

caracteristicilor materialelor deteriorante sau a rezidurilor , (eventuale!), ramase din
interventiile precedente. Acestea pot confirma sau anula anumite decizii in alegerea
produselor folosite.
Pentru rocile calcaroase se identifica in mod necesar prezenta si cantitatea de:Ca,
Mg, Fe, Al, Si, Na, K, P.
Pentru rocile silicioase se identifica in plus cantitatea de: Ti, Mn.
Urmeaza analize aprofundate si de durata:
-
Analizele in mediu umed/uscat,
Microanalize,
Analiza sarurilor solubile, a crustelor negre, a petelor.
Analize biologice
Alte masuratori. Daca apar semne ale unui flux de vapori de apa migrand in zidaria
de piatra se pot face teste corespunzatoare relative la cantitatea si compozitia apei.
O structura poate fi considerata sanatoasa chiar daca prezinta 8-10% apa.
Metode de masurare a umiditatii
-
m. higrotermice in interiorul si in exteriorul cladirii,
masurarea diferentelor de temperatura intre aer si structura,
masurarea cantitatii de apa din zidarie,
determinarea sarurilor solubile in apa,
test de absorbtie higroscopica la temperatura camerei,
test de absorbtie capilara si a ratei de evaporare, precum si a capacitatii

materialului. (determinarile de laborator care implica o prelevare de probe - deci
teste distructive).
Informatiile furnizate de aceste masuratori ajuta la o prescriere cat mai apropiata a

metodei de restaurare, care de multe ori se reduce la aplicarea unei bariere de vapori
sau a unei hidrofobizari.
41
Analize Tehnice Nedistructive

Investigatii vizuale - folosind o lupa, poate furniza urmatoarele informatii:
-
textura materialului (cristalina/granulara/alta),
dimensiunea componentelor ( ),
altele: (prezenta mineralelor/ fosilelor - suprafata umezita reliefeaza prezenta lor/ compactitatea /friabilitatea/ culoarea/ transparenta/ rugozitatea/ fracturi
prezente)
Inregistrarea observatiilor
Cartarea formelor de degradare este o metoda care permite inregistrarea
formelor de degradare a pietrei extinderea si distributia formelor aparente de degradare.
Deaceea este utila realizarea unei scheme apropiate ideii de releveu care sa indice
locul in care a fost inregistrata degradarea.
42
Formele de degradare sunt descrise dupa forma/aspect, modificarile de culoare

si de geometrie a suprafatei, in functie de prezenta depozitelor si a materialelor
detasabile.
Acesta metoda de inregistrare s-a generalizat deja, in Europa, si s-a dovedit ca
fiind o metoda utila in evaluarea degradarilor si a cantitatii de lucrari necesare. Aceste
cartari pot acoperi aproape 100% din investigatiile utile cercetarii inlaturand astfel
investigatiile distructive si care implica pierderi materiale.
Clasificarea formelor de degradare
Formele si cauzele pot fi identificate cu exactitate si cuantificate doar in urma
unor investigatii ample si de durata.
Criterii de ordonare (dupa Snethlage)
Pierderi de material
Degradarea in profunzime a stratului paralel cu scoarta, datorate
1. pierderilor de fragmente,
2. pierderilor de fragmente depinzand de structura pietrei,
3. pierderilor crustei
4. pierderilor unor elemente nedefinite de suprafata.
Schimbarea morfologica a suprafatei exterioare a pietrei
1. ciobirea,
2. degradarea alveolara,
3. degradare depinzand de structura pietrei
4. degradarea componentelor,
5. reliefarea componentelor,
6. tocirea,
7. microkarst (corodarea elementelor solubile),
8. ciupirea.
Pierderea de elemente compacte
1. cauze antropogenice,
2. cauze constructive,
3. cauze naturale,
4. cauze necunoscute.
Colorarea/Depozite
43
Decolorarea
colorarea,
spalarea/decolorarea.
Murdarirea
1. poluanti din atmosfera,
2. poluanti din apa,
3. murdarie de pasari,
4. cauze directe antropogenice
Pierderi de depozite de saruri
1. eflorescente
2. subflorescente
Cruste - depozite aderente la suprafata pietrei
1. crusta neagra,
2. crusta neagra modificand aspectul geometric al suprafetei,
3. crusta alba,
4. crusta alba modificand aspectul geometric al suprafetei,
5. crusta colorata
6. crusta colorata modificand aspectul geometric al suprafetei,
Colonizari biologice - microopganisme si plante inalte
1. colonizare microbiologica
2. colonizare cu plante inalte.
Decolorarea crustelor
Murdarirea crustelor
Pierderea sarurilor din cruste
Colonizarea biologica a crustelor
Detasarea materialului
Dezintegrare granulara
1. in pulbere,
2. in nisip,
3. in mici agregate
Sfaramarea in fragmente poliminerale
Despicarea
Desprinderea in elemente mici
1. monostrat
44
2. multistrat
Detasarea dupa conturul sculptat
1. stratul aparent finisat (striurile)
2. un strat
3. multistrat
Detasarea elementelor de piatra in functie de structura pietrei
1. exfoliere
2. despicare
Detasare de cruste impreuna cu elemente din piatra
Dezintegrare granulara pana la despicare
Despicare dupa conturul sculptat
Despicare cu sfaramare
Dezintegrare granulara cu sfaramare
Sfaramare cu despicare
Sfaramare dupa conturul sculptat
Despicare dupa conturul sculptat
Fisuri/deformari - individuale sau intersectate. Una singura sau in retea.
Fisuri
1. independente de structura pietrei
2. dependente de structura pietrei
Fisuri dependente de structura pietrei pana la despicare
Deformatii plastice
Evaluarea rezultatelor
- degradari foarte usoare,
- degradari usoare,
- degradari moderate,
- degradari grave,
- degradari foarte grave.
45
O cartare exacta este o harta completa, toate formele individuale de degradare

sunt inregistrate ca urmare a unui eaxamen vizual complet si atent. In plus suprafata
este (palpata) si masurata cu atentie pentru identificarea unor fragmente care nu sunt
vizibil detasabile.
Forma ideala de documentare o reprezinta fotografiile de dimensiuni mari.
In mod normal pe suprafata unei pietre diversele forme de degradare sunt suprapuse in
diverse moduri - si este important de inregistrat acest lucru. Incercandu-se ca fiecare
forma sa fie marcata distinct si corespunzator gravitatii degradarii.
Conditiile (necesare si suficiente) unei astfel de documentari sunt schelele care
faciliteaza vizitarea intregii suprafete.
Ilustrarea, cartarea se face in tehnici la alegere avand ca suport un releveu (la o
scara convenabila si extrem de detaliat) a elementelor interesante pentru studiu.
Evaluarea cantitativa si calitativa a degradarilor este usurata de materialul
realizat (foto + cartare).
Vor fi urmarite: extinderea, frecventa, distributia si corelarea cu orice fenomen,
mediu, material cu care vine in contact.
O concluzie imediata se poate forma folosind lista categoriilor de degradare care
indica nivelul de gravitate. Corelarea este stricta pentru cate un material.
Trebuie facuta o evaluare distincta pentru detaliile arhitecturale intrinseci - cat si
pentru ansamblu.
O inregistrare directa a categoriilor de degradare pe releveu nu este oportuna,
pentru ca acestea nu sunt obiective.
46
Rezultatele cartarii aduc informatii calitative si cantitative cercetarii si mai tarziu

deciziei de luat in restaurare. Rezultatele sunt importante pentru evaluarea, mai departe
ele sunt o baza pentru interpretarea complexului de factori care le provoaca
47
Metode de restaurare
Operatii in procesul de restaurare:
-
preconsolidarea,
spalarea/curatarea de cruste si
alte depuneri,
consolidarea finala,
protectia.
Preconsolidarea doar pentru foarte

degradate si afectate de atac biologic si cruste.
Spalarea/curatarea de cruste in general si
a altor depuneri
-
este o operatie delicata in sine si ireversibila;

se pot vatama/distruge, din neatentie, detalii
importante; trebuie urmata cu atentie si in urma
unor decizii justificate de studii stiintifice.
Criterii generale de aplicare:
- procesul de curatare trebuie sa fie bine
controlat in orice etapa, sa fie gradabil si
selectiv, in functie de depozitele gasite,
- in procesul de curatare nu este de dorit folosirea unor materiale daunatoare

conservarii pietrei,
- curatarea nu trenuie sa produca, la randul ei, microfracturi, modificari, abraziuni
puternice si marirea porozitatii superficiale - efecte ce conduc inevitabil la o accelerare a
degradarii materialului.
Criterii secundare, dar intalnite in practica:
- economicitatea operatiei (metode industriale si uniformizarea interventiei.
48
Metode comune de curatare a crustelor negre:

Spalarea cu jet de apa la presiune mica - 2,5-4 atm.
Este util in cazul crustelor solubile (formate din saruri) si se face in general cu
apa normala de robinet. Trebuie lucrat cu economie de apa pentru a nu:
-
mari porozitatea unor roci,
pentru a evita umezirea inutila si periculoasa a zidariilor retrostante,
provoca migrarea sarurilor in profunzime,
patarea suprafetelor curatate cu oxizi de fier,
cresteri nedorite de plante si microorganisme.

In acest caz de spalare trebuie asigurata o buna evacuare a apelor utilizate si nu
in ultimul rand o protejare a suprafetelor invecinate acestor operatii (tamplarii, geamuri).

Sablajul controlat
Aceasta metoda trebuie folosita ca o complementara a primei metode si limitand-o
numai la suprafetele cu incrustatii cu aderenta mare si duritate deosebita
Spalarea chimica
Pentru aceasta metoda a fost adoptata o gama restransa de substante. Unele
saruri sau argile absorbante (sepiolitele) joaca rolul unor medii disperdente si
absorbante, murdaria fiind indepartata aproape complet.
Curatarea crustelor - metode speciale
Curatarea mecanica
Este o operatie deosebit de delicata care obliga operatorul la alegerea
instrumentelor potrivite si la organizarea lucrului pe un interval foarte lung.
Instrumente:
Foarte adaptate sunt instrumentele folosite de dentist (flexibile si versatile).
Pentru suprafetele plane si putin denivelate se pot folosi si pietrele ponce sau hartia
abraziva foarte fina prinse pe lemn de balsa.
Curatarea cu apa atomizata
Apa atomizata este antrenata de o instalatie speciala. Capacitatea de dizolvare si
inmuiere este deosebit de mare, de aceea materialul se aplica in picaturi. Este
avantajoasa lipsa actiunii mecanice de exercitata la nivel superficial.
49
Curatarea cu ultrasunete
Instrumentul folosit este de mare precizie si este foarte util in indepartarea straturilor
de murdarie de pe obiectele tratate policrom, deoarece permite o diferentiere intre
materiale de naturi si consistente diferite. Pentru incetineala instrumentului este de
recomandat folosirea lui la obiecte de dimensiuni reduse.
Curatarea cu instrumente aeroabrazive
Presiunea jetului este reglabila, pana si cantitatea de abraziv. Acest lucru permite
folosirea lui la orice tip de piatra chiar unul degradat, dar care in precedenta a fost
asigurat de o preconsolidare. In Belgia au fost experimentati si alti abrazivi:pulberi din
samburii de caise sau cojile de nuca.
Curatarea cu argile speciale
Metoda foloseste doua argile (sepiolita si atapulgine) in cazul unor curatari de
cruste, de consistenta scazuta, de pe suprafete situate la inaltimi mari si deci dorindu-se
eliminarea folosirii unei mari cantitati de apa. Operatia trebuie precedata de o degresare
prealabila sau de inlaturarea unor depuneri de ceara, folosindu-se diluantii oportuni
(acetona, clorura de metilen) in scopul maririi capacitatii de umezire a pietrei. Se aplica
in etape succesive pana la inmuierea completa a crustei. Pasta se lasa 24-48 ore sa
reactioneze si se inlatura cand incepe suprafata sa se usuce. Se trece la o spalare
atenta a pietrei dupa inlaturarea argilei. Aceasta metoda poate fi folosita si la
indepartarea petelor de grasime sau de rugina.
Curatarea cu impachetari biologice
Aceasta metoda a fost pusa la punct pentru curatarea sculpturilor aflate in aer
liber si pe suprafata carora s-au format cruste groase si dure. Mecanismul de reactie nu
a fost bine pus in evidenta, pana acum!
Curatarea cu laser
Este o metoda promitatoare dar foarte costisitoare. Marele avantaj al folosirii
acestuia consta in faptul ca actioneaza selectiv si sigur, nederanjand straturi care
trebuiesc pastrate. Mecanismul (desi nu este un instrument mecanic) se bazeaza pe o
ardere superficiala a straturilor de culoare inchisa pana la nivelul in care intalneste
straturi de culoare diferita, si care automat provoaca o reflectare a razelor. Din cand in
cand este recomandata umezirea suprafetei in lucru pentru punerea in evidenta a
50
culorilor, favorizand selectivitatea. Un alt avantaj consta in posibilitatea utilizarii pe

suprafate degradate, deja preconsolidate
Curatarea de incrustatii calcaroase,
CaCO3 + H2O + CO2 Ca(HCO3)2
Aceasta reactie este influentata de temperatura, de presiune si alti factori,
formand stalactite si depozite de incrustatii. A fost pusa la punct o metoda de inlaturare
a incrustatiilor avand la baza rasinile cu schimb ionic. In cazul crustelor de grosime
deosebita este mult mai economica o inlaturare mecanica <grosiera> si o aplicare de
rasini care sa finalizeze operatiunea doar pentru straturile aderente.
Petele de rugina,
Se pot forma astfel de pete in suprafata sau in profunzime, mai ales in pietrele
poroase, a caror inlaturare este dificila. Pentru a alege produsul cel mai adaptat este
nevoie sa distingem pietrele calcaroase de cele silicioase. In cazul pietrelor silicioase se
foloseste cu relativ succes acidul fosforic, fluoruratii, citratii in schimb este mult mai
complicata eliminarea acestor pete de pe pietrele calcaroase.
Petele provocate de substante organice,
Pana in trecutul recent erau cunoscute tratamentele cu materiale organice (uleiuri de
in, nuci si castane, ceruri grase) care intr-adevar au salvat integritatea pieselor vizate
dar au si provocat patari ale suprafetelor. Acestea sufera un proces rapid de invechire si
de oxidare care are ca efect modificari de culoare.
Extragerea sarurilor solubile,
In cazul pietrelor cu porozitate elevata se recomanda impachetarile cu pudra de
hartie imbibata in apa deionizata, acoperita cu folii impermeabile si lasate pana la
uscarea completa a stratului de tratament
Consolidarea
-
este un tratament care are ca scop imbunatatirea caracteristicilor de coeziune si de

adeziune intre componentele pietrei.
Se doreste imbunatatirea rezistentei mecanice a materialului la tractiune si

compresiune,
51
Structura interna, in urma consolidarii, se va modifica in sensul impermeabilizarii la

apa si la solutiile saline sau acide (daca se reuseste si impermeabilizarea atunci
consolidarea are si un rol protector).
IN PRACTICA
- o tratare uniforma si eficienta, in sensul consolidarii si impermeabilizarii, este dificil de
realizat. Cu alte cuvinte este foarte greu de stabilit pentru fiecare litotip, care valori
pentru porozimetrie si distributie a porilor, este cea optima si catre care se tinde cand se
efectueaza consolidarea
- EVIDENT ca pe langa eficacitate se doreste un produs reversibil (solubil). Si aici
posibilitatile de extragere a consolidantului sunt partiale, mai ales cand se opereaza pe
elemente de dimensiuni notabile "in situ" si nu in laborator.
Metode de aplicare a consolidatilor
O operatie reusita depinde in buna masura de profunzimea de penetrare a
solutiei consolidante si de distributia in interiorul materialului in acelasi timp, care la
randul ei depinde de: concentratia solutiei, tipul de solvent, timpul de contact, presiunea
si temperatura la care se lucreaza.
Consolidanti anorganici
Hidroxidul de bariu. Este un tratament care se poate aplica numai in laborator in
conditii speciale 90C pentru o zi. Daca tratamentul se face "in situ" solutia se aplica
pana la saturarea straturilor superficiale. Tratamentul creste in eficenta odata cu
porozitatea materialului. Pentru a preveni o prea rapida evaporare a solutiei trebuie
adaugata o anumita cantitate de glicerina. In general rezultatele date sunt optime si se
realizeaza o compatibilitate cu caracteristicile pietrei. Apare in timp o albire data de
prezenta hidroxidului, lucru care poate limita raza de aplicabilitate la pietrele deschise la
culoare.
Aluminatul de potasiu. Alumina precipita in porii materialului lapideu si adera la
peretii acestora, prin intermediul legaturilor secundare de tip electrostatic, la suprafetele
polare ale
Consolidanti pe baza de siliciu
52
1. silicati anorganici si organici

In prezenta apei acestia se hidrolizeaza dand loc formarii de siliciu hidratat care
precipita ca material amorf si se poate lega, prin intermediul legaturilor electrostatice, la
reticulii polari ale mineralelor costituente sau pot condensa cu eventualele grupuri
oxidrilice ale acestor materiale.
Silicatul de etil este foarte des folosit astazi, mai ales pentru arenarie, cu care are
o afinitate chimica deosebita. Rezultate pozitive au fost obtinute si cu materiale
calcarose.
Natura chimica a silicatilor oraganici si anorganici le permite doar o actiune
consolidanta dar nu si una impermeabilizatoare, in prezenta apei. In acest caz
totdeauna dupa o consolidare de acest tip urmeaza aplicarea unei substante care
impermeabilizeaza piatra.
Fluosilicati
Sarurile cele mai des folosite sunt cele de Mg si Zn. Fluoruratul de Ca e un
materil cu o solubilitate scazuta. In timp rezultatele optice inregistrate in urma
tratamentului au fost de alterare cromatica.
Consolidanti organici
O prima clasificare a polimerilor organici poate fi facuta pe baza structurii
moleculelor, unele fiind lineare celelalte tridimensionale. In stare solida moleculele sunt
dispuse dezordonat. Sunt flexibile si sunt tinute impreuna de legaturi secundare, genul
electrostatic. Materialele termoplastice pot fi deformate prin incalzire dar si prin
aplicarea timp indelungat a unei forte de presiune. Unii polimeri se dizolva chiar la
temperatura ambientului in solventi organici. Apoi nu sufera polimerizari odata intrati in
structura interna a pietrei, mentinand tratamentul ireversibil. Forta de adeziune este la
fel de mare ca si cea de coeziune intre moleculele consolidantului. Rasinile
termoindurente sunt puternic adezive, fiind recomandate ca adezivi structurali.
1. RASINI ACRILICE sunt solubile in solventi oportuni, rezista bine la invechire, la
agentii chimici si la lumina. Puterea adeziva este destul de buna dar fiind polimer
termoplastic nu sunt adezivi structurali. Sunt sensibile la apa.
2. RASINI FLUORURATE. Marea lor stabilitate chimica conferita de fluor le da o
rezistenta marita la ultraviolete. Nu sunt suficient de cunoscuti si adaptati restaurarii
inca.
53
3. POLIETILGLICONI, POLIOXIEETILENE. Sunt destul de stabili dpdv de vedere

chimic si la lumina. Sunt solubili in apa si in diversi solventi organici, si destul de fluizi la
temperatura ambientului. Sunt folositi mai mult la consolidarea lemnului imbibat cu apa.
Este un consolidant reversibil si adecvat tratarii obiectelor care se gasesc in ambiente
inchise/controlate.
4. RASINI EPOXIDICE. Au o buna rezistenta chimica, rezista la apa si la solventi
organici, mai putin la radiatiile solare - provocandu-le o degradare superficiala, aspect
farinos. Au proprietati mecanice optime (rezista la compresiune, tractiune si flexiune)
este un adeziv structural. Au o viscozitate ridicata care impiedica o patrundere buna in
straturile profunde ale pietrei.
5. POLIURETANI. Au proprietati mecanice bune si sunt buni adezivi. Sunt folositi pe
scara larga in scopuri industriale si foarte putin la nivel artizanal.
6. RASINI POLIESTERE. Rezistenta mecanica si proprietatile adezive sunt destul de
bune. Sunt folosite ca adezivi de catre marmisti. Chiar si atunci trebuie evitata
expunerea rasinii la lumina pentru a se evita transformarile de culoare ulterioare.
Protectia
Acest tip de interventii au ca scop transformarea cat mai lenta a suprafetei de
piatra. Acesta este ultimul tratament la care este supus materialul corelat cu gesturi
exterioare care incearca o imbunatatire a conditiilor de ambient sau eliminarea cauzelor
care au provocat modificari de aspect.
Pentru o alegere corecta a tipului de protectie este suficienta o intelegere corecta
a tipului de deterioranti care au provocat acele modificari, individuand rolul jucat de
diversii parametrii ambientali si modul in care au interactionat intre ei si cu suprafata de
piatra.
Trebuie anticipat care vor fi consecintele unei solutii de protectie in viitorul
apropiat pentru a se putea evita o alterare "cu bune intentii" inutila. Din pacate aceste
masuri nu sunt aplicabile sau total eficiente in cazul constructiilor de mari dimensiuni
sau in cazul sapaturilor arheologice.
Cea mai simpla si eficienta protectie o constituie aplicarea unui strat de tencuiala,
pelicula netrasparenta, care are insa dezavantajul mascarii suprafetei de interes.
Desigur aplicarea este extrem de limitata!
54
Exigente impuse unui protectiv:

-
influenta minima asupra proprietatilor optice ale monumentului/obiectului,
stabilitatea la agentii chimici, mai ales la poluantii acizi din atmosfera,
stabilitate la radiatiile UV,
impermeabilitate la apa lichida,
permeabilitate la vaporii de apa,
reversibilitate sau la rigoare usoara indepartare cand protectivul si-a pierdut

eficacitatea,
absenza de subprodusi daunatori,
usurinta aplicarii.
Dupa aplicare primul efect care apare este aspectul lucios al suprafetei, aspect
apos.
Aplicarea poate fi contraindicata la structuriile care au un flux de absobtie al apei din
pamant, intens. Sau la suprafetele placate cu material de culoare inchisa: granit.
Materiale:
pentru calcare precum: piatra de Istria, calcarul de Verona un amestec util este acela de
acril-silicon.
Ceara microcristalina sunt folosite pentru materialele compacte, marmure,
conservate in ambiente controlate.
S-a demonstrat ca timpul de eficienta este limitat si ca o refacere periodica a
stratului protector este indicata.
Fixarea fragmentelor desprinse
- se poate face prin insertia unor tije sau/si cu aplicarea unui adeziv.
Tijele din fier au fost folosite inca din antichitate pentru solidarizarea pietrelor
intre ele. Din pacate oxidarea acestui metal in prezenta apei a provocat in multe cazuri
daune considerabile: fracturi, pete; ca urmare a cresterii de volum ca o consecinta a
formarii oxizilor pe suprafata tijei.
Nici tijele de alama sau bronz, folosite mai tarziu, nu sunt imune la oxidare.
Acum se prefera folosirea tijelor de titaniu sau de otel inoxidabil care dau
absoluta garantie a stabilitatii chimice in timp.
55
Tija modelata special, prelucrata cu "spirale", pentru a asigura o buna aderenta si

posibilitatea de extragere si inlocuire, fara a provoca daune excesive, este fixata in locul
respectiv prin intermediul unui adeziv epoxidic. Rasina poate juca chiar un rol protector
asupra tijei, reducand contactul cu apa.
Pentru reconjugarea unor fragmente de greutate limitata sunt folosite tije realizate din
rasini - epoxidice si poliesterice - consolidate cu fibre de sticla. Acestea au o buna
rezistenta dpdv mecanic, sunt usoare si stabile dpdv chimic.
In orice caz insertia de tije in interiorul fragmentelor este o operatie traumatizanta
pentru material. Aceasta consta in perforarea unei sectiuni de material deci o reducere
a sectiunii solide.
In cazul lipirii materialelor foarte poroase, cu rezistenta mecanica modesta, trebuie
avut grija ca adezivul sa penetreze suficient in profunzime in fragmentele care urmeaza
sa fie reconjugate. In caz contrar se poate constat dupa un timp reaparitia fisurilor si
agravarea lor.
In momentul in care folosim rasini epoxidice ca adezivi, si ele se stie ca sunt
sensibile la razele UV, trebuie evitat ca acestea sa ramana pe suprafata pietrei, unde ar
putea crea pete inestetice. In acest scop partea cea mai apropiata d suprafata poate fi
inchisa cu un produs mai stabil la raze UV, cum ar fi o rasina acrilica un mortar cu
pulbere de piatra
Stucarea
Are ca scop acoperirea lacunelor prezente pe suprafate. In acest mod se reduce
posibilitatea de patrinderea apei si a altor solutii agresive.
! Operatiunea se efectueaza cu multa atentie si se poate extinde ca aplicare si la
fisuri mai mici. Oricum trebuie stiut ca acesta operatie modifica aspectul obiectului
Locurile unde se aplica o stucatura trebuie bine justificat, in functie de:
caracteristicile obiectului (materiel si gravitatea golurilor).
Pasta pentru stucatura este un amestec de "inert" si legant si care trebuiesc sa
intruneasca caracteristici de culoare, porozitate si rezistenta mecanica cat mai
apropiate de piatra tratata. Ca inert este folosit in generat pulberea din aceeasi piatra cu
un eventual adaos de pigment inorganic - stabil dpdv chimic, pentru a obtine tonul de
culoare dorit.
56
Granulometria pulberei este decisa de la un caz la altul, in functie de

caracteristicile de porozitate si omogenitatea ale pietrei. Oricum stucatura aplicata pe
materiale compacte cer o granulometrie fina, pe cand cele cu bobul gros si poroase
sunt necesare pulberi cu granulatie mare si neomogene. (Dimensiunea bobului poate fi
controlata prin trecerea pulberei prin site de dimensiuni stabilite).
Legantul poate fi un adeziv organic sau substante anorganice. Raportul
inert/legant influenteaza porozitatea, rezistenta mecanica si contractarea stucaturii,
chiar si aspectul.
Stucaturile total anorganice folosesc ca legant varul stins sau pulberea de var
nestins. Dpdv mecanic aceste stucaturi nu sunt optime.
Inlocuirea
In cazul unei deteriorari foarte grave care nu permite suporta nici o operatie de
consolidare sunt constransi la o inlocuire completa a unor fragmente de piatra.
Operatiunea este cu atat mai mult ceruta cand este vorba de elemente structurale.
Criterii generale cerute unei operatii de inlocuire:
5.
identitatea sau asemanarea foarte mare cu litotipul original (textura, culoarea,

porozitatea).
6.
Diferentierea fragmentelor originale de cele noi puse in opera. Nu este o

codificare generalizata si oricum se trateaza de la caz la caz. Daca se aplica un
protectiv se va aplica si pe fragmentele noi.
Controlul Materialelor
Metodele de interventie sunt extrem de variate si gama este in continua largire.
Dintre acestea se alege din cand in cand produsul cel mai adaptat problemelor din
"situ". Nu exista un remediu general, dar este destul de usor de alcatuit o lista de
operatii care nu trebuiesc efectuate sau de produse a nu se folosi. In general se pleaca
de la criterii de baza, deja asumate intr-o experienta anterioara.
Cunoasterea unor detalii/caracteristici tehnice ale materialelor este o conditie
necesara dar, din pacate, nu suficienta si determinativa pentru o alegere corecta. Cand
nu se detin referinte relative la o aplicare anterioara este absolut necesar efectuarea
57
unor probe de laborator, pentru o evaluare a rezultatelor care se pot obtine cu unul sau
mai multe sisteme de tratament pe un litotip dorit.
Acesta evaluare poate satisface doua aspecte, eficacitatea si nocivitatea
produsului.
Metodologiile de control se diversifica in functie de tratament, in esenta fiind
conform urmatoarei scheme:
-
procurarea unei serii de campioni/esantioane disponibile pentru experiment,
aplicarea tratamentului,
masurarea parametrilor fizici si chimici asupra esantioanelor tratate,
expunerea esantioanelor unui proces de invechire artificiala (mai putin cei pe care
se testeaza curatarea),
repetarea masurilor efectuate,
evaluarea rezultatelor.
Este cunoscut faptul c rezultatele obtinute in laborator nu au o valoare absoluta,
dar permit o estimare relativa la rezultatele pe care le poate da un produs in raport cu

altul/sau de un esantion tratat fata de unul netratat. Este de amintit ca sunt diferente
notabile intre testele facute in laborator si cele pe santier. Sau intre cele aplicate pe
esantioane si cele aplicate pe m2 pe care-i reprezinta obiectul supus tratamentului.
Controlul metodelor de curatare
Eficacitatea unui sistem de curatare se poate defini ca o capacitate de inlaturare
a incrustatiilor si a depozitelor de materiale straine prezente pe suprafat pietrei,
exercitand o vatamare minima a suprafetei materialului.
Cazurile atat de dificile care apar "in situ" obliga la o prima proba "ad hoc"
efectuate in conditii operative controlate si repetabile.
Esantionul la randul lui trebuie supus evaluarii unui specialist in domeniu! (judecata
multicriteriala trebuind sa asume punctele de vedere ale arhitectului, istoricului de arta,
restauratorului, arheologului, cel putin!
Informatii (necesare!) pentru alegerea sistemului de curatare:
-
compozitia chimico-mineralogica,
caracteristici tehnice,
58
(F.Important!) caracteristicile metodei, experiente anterioare,
(la curatarea cu produse chimice!) individuarea componentelor, masurarea pH-ului si

conductibitatea electrica in conditii de solutie,
(sablarea) verificarea naturii abrazivului - natural sau artificial (?): dimensiunea si

forma particulelor pentru o estimare a efectului pe care-l poate produce pe diferite
materiale.
Verificarea suprafetei de curatat
duritatea.
sclerometrul Martens
se masoara, dupa efectuarea testului, dimensiunea ciobiturii cu un tub microscopic.
razuirea manuala
sablarea cu nisip umed
cu o cantitate fixa de nisip se fectueaza proba de curatare. La sfarsitul operatiunii se

cantareste materilalul rezultat - prin diferenta rezulta cantitatea de crusta
indepartata.
masurarea porozitatii/porilor deschisi
dispozitiv cu mercur
imersia in apa la presiunea atmosferica
controlul de laborator
sectiuni subtire ale abrazivilor si ale suprafetelor curatate,
rugozimetru,
capacitatea de absorbtie a apei - modificata!,
conductibitatea electrica. O suprafata curatata se scufunda in apa deionizata pentru

24ore. Solutia astfel obtinuta se supune unei electrolize (?). oricum conductibilitatea
este superiora stadiului anterior
Nu se stie inca intre ce limite se pot mentine valorile proprietatilor masurate
pentru ca un sistem sau altul de curatare sa fie considerat mai bun!

Chiar daca consolidarea si protectia sunt operatiuni cu finalitate distincta, foarte
des controlul eficacitatii lor vin efectuate considerand rezultatul - de obtinut - dupa
aplicarea unui produs care are in acelasi timp calitati de consolidant si izolator
59
hidric/sau un complex de substante diferite aplicate alternativ si cu roluri distincte (de

consolidant si izolator hidric).
Verificarea in timp a comportamentului tratamentelor este de dorit. Factorii
externi de mediu pot actiona "capricios" si crea reactii necontrolate sau neanticipate.
Controlul "in situ:
este doar partial. Se poate face o evaluare generica a omogenitatii distributiei
produsului si a penetrarii in pori.
Metodele nedistructive, folosite, sunt putine:
-
auscultarea dinamica (se bazeaza pe conpararea masuratorilor efectuate inainte si

dupa aplicarea tratamentului,
studiul
colorimetriei.
Modul
in
care
s-a
modificat
culoarea
suprafetei
omogena/neomogena dupa tratament,

-
capacitatea de absorbtie a apei. Prin aplicarea unei pipete gradate si masurarea

volumului de apa absorbit in timp.
Controlul in laborator: prima problema de rezolvat este a procurarii esantioanelor

disponibile studiului. O prima limitare a studiului este simularea invechirii materialului.
Gama conditiilor de expunere (a esantioanelor tratate) este urmatoarea:
-
reproducerea unor cauze de degradare, cicluri de:
inghet/dezghet,
cristalizarea sarurilor,
tratarea cu anhidrida sulfuroasa,
expunerea la razeUV
simularea unor cauze reale de alterare:
presupune termene de studiu indelungate. Expunerea esantioanelor la cicluri

umed/uscat, ceata, radiatii solare
Toate aceste masuratori au menirea de a aprofunda cunostintele relative la
modul in care reactioneaza produsul, si apoi la alegerea aceluia care se comporta mai
bine in conditii de mediu!
Coeficientul de dilatare termica sau de saturare hicrica poate elimina multi
produsi care intrunesc celelalte calitati de stabilitate chimica si fizica.
60
Nici in acest caz nu s-au stabilit limitele de acceptabilitate la care sa face

referin.
Judecata poate lua n considerare diversele caracteristici ale comportamentului, luate n
proporii diferite n funcie de caracteristicile materialului i de scopul final al
tratamentului.
2011
61

Curs Rest Aura Re

Încărcat de

Informații document

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Curs Rest Aura Re

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

USH Facultatea ARHITECTUR

Note de curs Restaurare 3, conf dr arh I.Kisilewicz

UNIVERSITATEA SPIRU HARET

USH Facultatea ARHITECTUR

Note de curs Restaurare 3, conf dr arh I.Kisilewicz

Coninutul tematic al disciplinei

USH Facultatea ARHITECTUR

Note de curs Restaurare 3, conf dr arh I.Kisilewicz

Bibliografie recomandata studentilor

USH Facultatea ARHITECTUR

Note de curs Restaurare 3, conf dr arh I.Kisilewicz

USH Facultatea ARHITECTUR

Note de curs Restaurare 3, conf dr arh I.Kisilewicz

USH Facultatea ARHITECTUR

Note de curs Restaurare 3, conf dr arh I.Kisilewicz

entitati publice: administratia locala sau centrala,

entitati private: fundatii culturale, corporatii industriale,

Cine plateste operatiile de conservare?

se constituie parteneriate pentru marile obiective de interes

parteneriate intre autoritatile locale/centrale, fundatii,

Cum se reglementeaza juridic operatiile de conservare/protejare ?

categoriile de importanta si modul de dobandire al acestei calitati,

drepturile si obligatiile proprietarului m.i.

obligatiile autoritatilor publice si modul in care se pot

modul de selectare a solutiilor de conservare dpdv legal si tehnic,

monitorizarea starii de conservare a m.i. si institutiile care se ocupa de

USH Facultatea ARHITECTUR

Note de curs Restaurare 3, conf dr arh I.Kisilewicz

Stabilirea programelor de conservare

USH Facultatea ARHITECTUR

Note de curs Restaurare 3, conf dr arh I.Kisilewicz

Apartenenta monumentelor la domeniul public beneficiaza de avantajul unei

cunostinte aprofundate asupra monumentului istoric, privind: cauzele si

solutii de remediere a degradarilor si de stopare a cauzelor. Toate datele

Executia lucrarilor se face respectand urmatoarele principii:

Proiectul de conservare parcurge 3 etape:

Proiectul preliminar este o faza necesara obtinerii resurselor

USH Facultatea ARHITECTUR

Note de curs Restaurare 3, conf dr arh I.Kisilewicz

raport complet (realizat de preferinta la fata locului)

rezumatul cercetarilor si analizelor, dar si analiza metodelor si solutiilor alese pentru

II. Proiectul definitiv aprofundeaza toate aspectele atinse in faza preliminara,

III. Proiectul de executie

Releveul (cf. DEX)

USH Facultatea ARHITECTUR

Note de curs Restaurare 3, conf dr arh I.Kisilewicz

Masurarea, desenarea si reprezentarea la scara a elementelor unei constructii,

masurarea sau relevarea,

reprezentarea grafica a tuturor informatiilor culese in situ.

USH Facultatea ARHITECTUR

Note de curs Restaurare 3, conf dr arh I.Kisilewicz

Activitatea de restaurare presupune atentie, concentrare si verificari sistematice;

Releveul de degradare (cf.prof. Carbonara)

USH Facultatea ARHITECTUR

Note de curs Restaurare 3, conf dr arh I.Kisilewicz

fotografii cu si fara flash in functie de profunzimea dedetaliilor si a gradului de reflexie a

Vitruviu, antichitate, Grecia, De architettura

Filarete, 1461-4, Firenze, Trattato di architettura

Francesco Griselini, 1771, Venezia, Dizionario delle arti e de'mestieri

modalitatea de formare si prezenta lor pe scoarta terestra:

USH Facultatea ARHITECTUR

Note de curs Restaurare 3, conf dr arh I.Kisilewicz

Rocile magmatice contin o mare cantitate de dioxid de siliciu (SiO 2) si pot fi

USH Facultatea ARHITECTUR